Subiecte dr.

comparat

Subiectul 1: definitii

Sistemul juridic = sistemul dreptului ca structura normativa, precum si alte componente,

constand in continutul si forma dreptului, izvoarele dreptului, echitatea, constiinta juridica si
ordinea de drept. Totodata, prin sistem juridic se intelege dreptul unui stat, al unei comunitati
autonome sau ale unei societati aflate pe un teritoriu, constituit din reguli si modalitati de punere
in aplicare, care formeaza un ansamblu coerent.
Traditie juridica = un concept diferit de cel de sist. juridic. Traditia juridica este
normativa, complexa si deschisa, fiind fundamentul sistemului juridic.
Familie juridica = denumire conventionala pentru inrudirea traditiilor juridice, dupa
cum este cazul familiei greco-germanice, unde exponentii celor doua scoli au inteprins eforturi
conjugate pentru cristalizarea trasaturilor familiilor juridice, care au pus bazele sistemului de
drept civil.
Drept comparat = stiinta care consta in descoperirea si clasificarea sistemelor si
subsistemelor juridice care se regasesc in statele componente ale lumii, in functie de
caracteristicile proprii. Totodata, dreptul comparat este o stiinta juridica care vizeaza doua
aspecte: macro-comparatia (sisteme juridice) si micro-comparatia (principii si institutii
juridice).
State de drept civil = state cu sisteme juridice fundamentate pe familia juridica romano-
germanica, avand caracteristici distincte si care se regasesc din punct de vedere geografic
concentrate pe continentul european, dar si in America Latina. Principala sursa de drept este
LEGEA.
State common law = state cu sisteme juridice fundamentate pe traditia britanica, in cadrul
careia principala sursa de drept este precedentul judiciar.
Interpretare juridica = procesul intelectual de stabilire a sensului exact al normelor
juridice, in vederea aplicarii acestora, respectiv in vederea solutionarii unor cauze. Interpretarea
juridica poate fi oficiala si obligatorie, dupa cum poate fi neoficiala sau doctrinara si facultativa.
Izvoare de drept = forme de exprimare a dreptului, constand in modalitatea de instituire
sau recunoastere de catre puterea de stat a normelor juridice in procesul de creare a dreptului.
Lege = act normativ cu o forta juridica superioara, adoptat de autoritatea legiuitoare a
statului. Legea trebuie sa fie “expresia vointei generale”, dupa cum “toti cetatenii au dreptul sa
contribuie personal sau prin reprezentantii lor la elaborarea sa”.

1
 Cutuma sau obicei = regula de conduita ce se formeaza spontan ca urmare a aplicarii ei
repetate intr-o perioada de timp relativ lunga intr-un colectiv.
Ierarhie normativa = structurare a actelor normative in functie de forta lor juridica. De
regula, in varful ierarhiei normative se afla legile fundamentale, urmate de legile organice, legile
ordinare si celelalte acte normative. Ierarhia normativa nationala este integrata ierarhiei
normative internationale, actele de drept international si de drept european avand forta juridica
superioara (cu exceptiile prevazute de legislatia fiecarui stat).
Stat de drept = concept ce sintetizeaza elementele unei triple doctrine (liberala cu caracter
conservator, conservatoare cu caracter reactionar si dictrona strict liberala), trasaturile definitorii
ale acestuia fiind subordonarea puterii fata de drept, structurarea piramidala a puterii, garantarea
drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului, principiul separatiei puterilor in stat si
participarea cetatenilor la exercitarea puterii.
Drept pozitiv = ansamblul regulilor juridice aplicabile la un moment dat, intr-un spatiu
juridic determinat, fie ca este vorba de un stat unitar, fie de un stat compus. Dreptul pozitiv
cuprinde regulile care reglementeaza organizarea puterii publice, legile organice si legile
ordinare, decretele si regulamentele administrative.
Drept natural = drept considerat ca imuabil si universal, care ar exista in afara
structurilor sociale, decurgand fie din natura sau ratiunea umana, fie din vointa sau ratiunea
divina.
Precedent judiciar = decizii pronuntate anterior in situatii asemanatoare celei supuse
judecatii.
Studiul de drept comparat = sinteza a principalelor asemanari si deosebiri dintre
institutiile/sistemele supuse procesului de comparare dupa etapa juxtapunerii, prin raportare la
elementele dreptului national.

Subiectul 2: cele 3 mari perioade

A. Prima perioada (1800-1850)
- este marcata in Germania prin curentele filo. expuse de: Kant, Feuerbach, Hegel,
Gans, Zacharie si Mittermaier;

- Feuerbach (lucrari comparative pe Codul lui Napoleon, dr, penal islamic, dr.
populatiilor indiene, vechiul dr. rusesc sau dr. pop. asiatice);
- Gans (fost elev al lui Hegel, analizeaza dr. familiei si dr. succesoral unor popoare de
dinaintea romanilor, dr. roman, hindus, chinez, evreu, musulman, grec, italian,
spaniol, portughez, francez, englez si nord-american);
- Zacharie (a studiat Codul civil francez);
- Mittermaier (adevaratul creator al compararii in Germania, activitate stiintifica,
activitate practica, activitate de informare);

2
 • Franta- 3 elemente principale: codificare generala, ruperea dr fr. de radacinile istorice,
interpretarea unui cod civil perfect
• Marea Britania si SUA - MB: Tribunalul Suprem era obligat sa aplice legi straine; SUA:
s-a dorit inlocuirea sistemului sau de dr. -> studii de dr. comparat, axate pe dr. francez;

B. A doua perioada (1850-1900)

- se infiinteaza societati de drept si de legislatie comparata:
FRANTA -> Societatea franceza de legislatie comparata (prima, in 1869)
BELGIA -> Revista de dr. international si de legisl. comparata (tot 1869)
GERMANIA -> cv pe germana (1878)
MAREA BRITANIE -> crearea unei catedre pe domeniu (Oxford, 1869)
SPANIA -> cv pe spaniola (1884)
ITALIA -> cv pe italiana (1898)

Codurile franceze conduc global spre organizarea ordinii juridice

C. A treia perioada (1900-1950)

- Debutul marcat de Congresul de la Paris (punctul 0 pt stiinta dr. comparat) odata si
cu aparitia codului civil german;

Subiectul 3: Evolutia dr comp. in Romania

- “Epoca de aur” a dr. romanesc (Societatea romana de legislatie comparata 1924) i-a
adus pe:
- Gheorghe Băileanu- lucrare cu cadru general, teoretic pentru stiinta dr. comp.;
- N. Titulescu- initiativa de a se preda la universitati (Bucuresti si Iasi 1930);
- Constantin Stere (Introducere in studiul dr. consti)- teorii de dr. german si anglo-
saxon;
- Vasile Dimitriu (printre primii comentatori ai Codului Comercial din 1887)- face
referire la reglementarile italiene si franceze;
- Gheorghe Mârzescu- a analizat “Un studiu analitic asupra codicilor annamiților si
chinezilor” din 1881;
- Dimitrie Alexandresco- 2 lucrari de dr. comparat legate de explicatia teoretica si
practica in comparatie cu legislatii straine
- Jacotă- analiza a legisl. poloneze in 1969
- Alexandru Vallimaresco- studiul codului civil german, elvetian etc.
- Octavian Ionescu- influenta legislatiei germane asupra codului civil român;
Curtea Constitutionala- a aparut in 1992

3
Subiectul 4: Obiectul de reglem. al dr. comparat
Obiect de reglementare = relati sociale ce au acelasi specific (relatii omogene), folosesc aceeasi
metoda sau acelasi complex de metode SAU raporturile sociale care sunt reglementate de
regulile de drept ce apartin ramurii respective (mai inseamna analiza dr. in context).
- raporturile sociale nu sunt cristalizate (evidentiate) la fel ca la celelalte ramuri de
drept (dr. civil, penal, constitutional etc.);
- unii autori sugereaza depasirea studiului clasic pe dr. comp., astfel adoptata o
perspectiva postmodernista, plecand de la descrierea pozitivista a unui sist. de dr.
strain pana la analiza filosofica;
- a devenit obisnuita analiza micro-comparativa (analiza unor institutii, a unor principii
sau a unor reguli juridice) si cea macro-comparativa (analiza marilor structuri cu
scopul de a grupa ordinile juridice in sisteme juridice);

Subiectul 5: functiile dreptului comparat

A. Functia de cunoastere
- analiza dreptului a mai multor state duce la o mai buna intelegere a propriului sist.
juridic; de inteles faptul ca sist. juridic national nu este singurul si nici unicul;
- surse de inspiratie: prima constitutie româna din 1866- inspiratie belgiana;

B. Functia critica
- legile se inspira unele din altele, dr. este intr-o continua dezvoltare;
- analiza critica a legislatiilor straine pentru folosul dreptului nou;
- existenta analizei necesitatilor legislative actuale, iar pasul 2 sa constea in utilizarea
dr. comparat;
- dr. francez si dr. englez au constituit modele pt. celelalte: codul civil italian din 1865
a fost inspirat de Codul lui Napoleon;

Subiectul 6: common law

Trasaturi:
- doctrina “stare decisis” (to stand by things decided);
- instituții judiciare și un cadru procesual particular – organizare juridică proprie,
unicitatea jurisdicțiilor și o ierarhie judiciară structurată piramidal;
- nu se face distincție între dreptul public și dreptul privat;
- magistratura – generată de vechimea în Barou – puterea judecătorească este exercitată
de foști avocați – nu există școli de magistratură;
- un cadru procesual adversarial;
- o hipertrofie legislativă – cauzată de importanța centrală a precedentului judiciar;
- un drept material care se apropie de dreptul civil occidental;

4
Insitutii:
- „Personal Property” – protejată doar pe calea acțiunii personale
▪ tangibilă – animale, bunuri, bijuterii;
▪ intangibilă – dreptul de autor, brevete;
- „Real Property” – proprietatea poate fi recuperată în specie – terenuri și toate drepturile
și profiturile ce rezultă din terenuri;
- „Settlement” – procedură de soluționare a litigiilor, sub forma unei înțelegeri –
angajament care pune capăt unui dezacord, fără a implica o instanță judiciară;
- „Trust” – încredințarea unor bunuri către o alta persoană, bunurile trebuind folosite într-
un anumit scop
▪ settlor – persoana care constituie trust-ul;
▪ trustee – persoana care execută trust-ul;
▪ beneficiary – persoana în folosul căreia se acționează;

SUBIECT 7 – ISTORIA FORMĂRII SISTEMULUI DREPTULUI CIVIL

Sistemul de drept civil s-a constituit pe principiile și instituțiile de drept roman, artizanale acestui
sistem fiind școlile juridice franceze și germane.
- dreptul roman este piatra de temelie în dezvoltarea acestui sistem
- unul dintre marile merite ale dreptului roman este identificarea criteriului pe baza căruia
s-a realizat distincția dintre dreptul public și dreptul privat
- un alt principiu important al dreptului roman (preluat și păstrat în dreptul modern) – cel
al centralizării administrative, apoi a descentralizării administrative
Dreptul public roman:
▪ drept administrativ
▪ drept penal
▪ drept procesual penal
▪ drept internațional public
Drept privat roman:
▪ drept civil
▪ dreptul ginților
▪ dreptul natural

Izvoarele dreptului roman:

→ obiceiurile (un total de tradiții juridice repetate și folosite o lungă perioadă de timp)
→ legile – orice dispoziție cu caracter obligatoriu (rogatae – după anunțarea votului, datae –
promulgate de magistrați fără consultarea poporului)
→ edictele magistraților (edictul pretorului – cea mai mare importanță)

5
 → senatus-consultele (hotărârile senatului)
→ constituțiile imperiale
▪ edicta
▪ mandata
▪ decreta
▪ rescripta
→ iurisprudența – doctrina elaborată de jurisconsulții romani

Codificările – una dintre principalele trăsături ale sistemului de drept civil

- fiecare codificator are o metodă proprie pentru remedierea dezordinii instituite în sursele
dreptului
▪ codificările romane
▪ codificările Evului Mediu
▪ codificările Epocii moderne (1453-1789)
▪ codificările Epocii contemporane (după 1789)

Caracteristici
- divizia drept public/privat este mult mai clară și mai evidentă în sistemul de drept civil,
spre deosebire de sistemul common-law
- regula de drept → o importanță vitală în sistemul de drept civil
- izvoarele dreptului în sistemul de drept civil au ca nucleu legea
- raționalitatea procesului de gândire juridică
- căutarea și identificarea coerențelor juridice
- previzibilitatea normei juridice în sistemul dreptului civil este logică și abstractă
- rolul doctrinei este mult mai important decât în sistemul common-law
- stilul judiciar specific se caracterizează prin decizii scurte și concise

SUBIECT 8 – SISTEMUL DE DREPT CIVIL FRANCEZ

Istoria formării
→ perioada galo-romană
→ perioada francă
→ perioada feudală
→ perioada medievală
→ perioada revoluției

I. Perioada galo-romană

6
- se caracterizează prin aceleași surse ale dreptului ca în celelalte state cucerite de romani
(cutume, legi, edicte ale magistraților/senatorilor, constituțiile împăraților)
- împăratul este judecătorul suprem
- judecătorul de drept comun – guvernatorul provinciei
- biserica exercita 2 tipuri de competențe:
▪ jurisdicția spirituală
▪ jurisdicția temporală

II. Perioada francă

- sistemul aplicării personalității legii – fiecare individ este supus legii națiunii de care
aparține
- justiția – înfăptuită de regele franc, asistat de duci, conți etc
- procedura – identică pentru cauzele civile și penale
- căsătoria – organizată sub forma unei plăți sau sub formă de răpire
- divorțul – permis, fiind admisă repudierea femeii de către soț

III. Perioada feudală

- teritorialitatea înlocuiește sistemul personalității legii din epoca precedentă → o lege

unică este impusă tuturor persoanelor care locuiesc pe un anumite teritoriu
- organizare judiciară:
o justiție regală
o justiție seniorială
o justiție municipală
o justiție ecleziastică
- vârsta nubilă: fete – 12 ani, băieți – 14 ani

IV. Perioada monarhiei (etapa reconstituirii unității naționale)

- începe redactarea oficială a cutumelor – vor deveni stabile

- prin redactarea cutumelor, dreptul roman își va pierde din aplicabilitate
- sursele dreptului sunt mai puțin numeroase
- regele (sursa justiției) deține cele 3 competențe de judecată:
▪ justiția seniorială

7
 ▪ justiția ecleziastică
▪ justiția orășenească
- pentru prima dată se face distincția între procedura penală și civilă

V. Perioada revoluției franceze

- dorință de schimbare totală

- din anul 1789 – stabilită gratuitatea justiției, publicitatea ședințelor de judecată și
obligativitatea motivării hotărârilor pentru judecători
- 3 ordine de jurisdicție:
▪ judecători de pace
▪ tribunale districtuale
▪ tribunalul de casație
- în fiecare arondisment a fost înființat câte un tribunal
- în anul 1808 – tribunalele penale au fost înlocuite de curțile cu juri

Particularități
Dreptul francez – produsul mai multor tipuri de drept:
▪ roman
▪ germanic
▪ cutumiar
▪ canonic
▪ monarhiei absolutiste
▪ revoluționar

Sursele dreptului francez

→ Constituția celui de a V-a Republici din 1958 + Preambul
→ Legea votată de deputați și senatori
→ Regulamentele autorității administrative
→ Convențiile și tratatele internaționale ratificate de Franța
→ Dreptul european
→ Jurisprudența
→ Cutuma
surse naționale cu caracter imperativ (Constituția, legea, regulamentele, ordonanțele)
surse internaționale cu caracter imperativ
surse de drept cu caracter indicativ ( jurisprudența, doctrina, cutuma, avizele,
recomandările)