Analiza Geografică A Structurilor Și Proceselor Teritoriale Din Perspectiva Planificării Spațiale. Județul Mureș

JÓZSEF BENEDEK
TITUS‐CRISTIAN MAN
– COORDONATORI –
ANALIZA GEOGRAFICĂ A STRUCTURILOR

ȘI PROCESELOR TERITORIALE
DIN PERSPECTIVA PLANIFICĂRII SPAȚIALE.
JUDEȚUL MUREȘ
Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. ????????
Conf. univ. dr. ???????
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Analiza geografică a structurilor şi proceselor teritoriale din
judeţul Mureş, din perspectiva planificării spaţiale / coord.:
József Benedek, Titus‐Cristian Man. – Cluj‐Napoca: Presa Uni‐
versitară Clujeană, 2016
Conține bibliografie
ISBN 978‐973‐595‐965‐4
I. Benedek, József (coord.)
II. Man, Titus‐Cristian
711.122(498‐35 Mureş)
© 2016 Coordonatorii volumului. Toate drepturile rezer‐

vate. Reproducerea integrală sau parţială a textului, prin
orice mijloace, fără acordul coordonatorilor, este interzisă şi
se pedepseşte conform legii.
Universitatea Babeş‐Bolyai
Presa Universitară Clujeană
Director: Codruţa Săcelean
Str. Hasdeu, nr. 51
400371 Cluj‐Napoca, România
Tel./fax: (+40)‐264‐597.401
E‐mail: editura@editura.ubbcluj.ro
http://www.editura.ubbcluj.ro/
JÓZSEF BENEDEK
TITUS‐CRISTIAN MAN
– COORDONATORI –
ANALIZA GEOGRAFICĂ A STRUCTURILOR

ȘI PROCESELOR TERITORIALE
DIN PERSPECTIVA PLANIFICĂRII SPAȚIALE.
JUDEȚUL MUREȘ
PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ

2016
COLECTIV ELABORARE
1. Prof. univ. dr. József Benedek – Coordonator
2. Conf. univ. dr. Titus-Cristian Man – Coordonator
3. Prof. univ. dr. Dănuţ Petrea
4. Lect. univ. dr. Ştefana Varvari
5. Conf. univ. dr. Alexandru Păcurar
6. Conf. univ. dr. Sorin Filip
7. CS dr. Marius Cristea
8. Prof. univ. dr. Ştefan Dezsi
9. Conf. univ. dr. Voicu Bodocan
10. Şef lucr. dr. Filip Ipatiov
11. Conf. univ. dr. Raularian Rusu
12. Drd. Iulia Hărănguş
13. Drd. Silviu - Marian Ciobanu
14. Conf. univ. dr. Octavian-Liviu Muntean
15. Conf. univ. dr. Radu Mihăiescu
16. Conf. univ. dr. Iuliu Vescan
17. Conf. univ. dr. Ioan Fodorean
18. Şef lucr. dr. Sandu Ciprian Moldovan

CUPRINS
INTRODUCERE (József Benedek)............................................................................................ 13

Capitolul 1. Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului Mureş. Modelul
geospaţial al judeţului Mureş. Zone şi subzone naturale (Dănuţ Petrea) .................................... 17
1.1 Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului Mureş ............................ 17
1.2 Modelul geospaţial al judeţului Mureş .......................................................................... 21
Capitolul 2. Potențialul economic ............................................................................................... 27
2.1. Economia judeţului Mureş, în context regional şi naţional (Ştefana Varvari, Marius
Cristea) ................................................................................................................................ 27
2.2. Analiza economică sectorială (Ştefana Varvari, Marius Cristea) ................................. 30
2.3 Agricultura (Alexandru Păcurar, Sorin Filip) ................................................................ 34
2.4. Industria (Ştefana Varvari, Marius Cristea) .................................................................. 51
2.5. Serviciile (Ştefana Varvari, Marius Cristea)................................................................. 61
2.6. Turismul (József Benedek, Ştefan Dezsi) ..................................................................... 66
2.7 Resursele umane (Ştefana Varvari, Marius Cristea) ...................................................... 90
2.8 Analiza firmelor (Ştefana Varvari, Marius Cristea) ...................................................... 95
Capitolul 3. Populația (Voicu Bodocan, Filip Ipatiov) ............................................................... 99
3.1. Mărimea şi distribuţia spaţială a populaţiei .................................................................. 99
3.2. Structura populaţiei..................................................................................................... 103
3.3. Dinamica populaţiei .................................................................................................... 134
3.4. Elemente de prognoză a populaţiei ............................................................................. 134
Capitolul 4. Rețeaua de localități (Raularian Rusu) .................................................................. 163
4.1. Evoluţia organizării administrative a teritoriului actual al judeţului Mureş ............... 163
4.2. Organizarea aşezărilor în unităţi administrativ-teritoriale .......................................... 217
4.3. Tipologia funcţională a aşezărilor .............................................................................. 220
4.4. Repartizarea localităţilor în teritoriu în raport cu marile trepte de relief şi
principalele căi de comunicaţie ......................................................................................... 229
4.5. Densitatea aşezărilor ................................................................................................... 236
4.6. Ierarhizarea aşezărilor. Dotarea cu servicii publice şi echiparea tehnico-edilitară a
localităţilor......................................................................................................................... 239
4.7. Zonele de influenţă şi polii urbani de creştere din judeţul Mureş ............................... 243
Capitolul 5. Infrastructura de transport ..................................................................................... 249
5.1 Transportul rutier (Silviu-Marian Ciobanu, Iulia Hărănguş) ....................................... 249
5.2 Transportul feroviar (Iulia Hărănguş) .......................................................................... 257
5.3 Transportul aerian (Iulia Hărănguş)............................................................................. 261
5.4 Accesibilitate (Iulia Hărănguş) .................................................................................... 264
5.5 Siguranţă rutieră – accidente de trafic (Silviu-Marian Ciobanu) ................................. 267
Capitolul 6. Starea, protecția și conservarea mediului (Octavian-Liviu Munteanu, Radu
Mihăiescu, Iuliu Vescan) .......................................................................................................... 271
6.1. Starea şi calitatea factorilor de mediu ......................................................................... 271
6.2. Conservarea biodiversităţii şi starea habitatelor naturale. Ariile protejate de interes
naţional şi comunitar ......................................................................................................... 284
6.3. Reabilitarea şi protecţia factorilor de mediu ............................................................... 290
Capitolul 7. Baza de date spațiale (Titus-Cristian Man, Ioan Fodorean, Sandu Ciprian
Moldovan) ................................................................................................................................ 305
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 317
Lista figurilor
Fig. 2. 1 Structura suprafeţei agricole a judeţului Mureş în 2009 ........................................ 34

Fig. 2. 2 Zonarea spaţiului agrar în funcţie de potenţialul productiv agricol în anul 2006 .. 35
Fig. 2. 3 Raportul producţiei agricole animale şi a celei vegetale şi ponderea lor valorică în
producţia agricolă totală, în anul 2006 (după preţul de achiziţie al produselor agricole) .... 38
Fig. 2. 4 Ponderea suprafeţelor arabile cultivate cu porumb, din totalul arabil, în 2006 ..... 39
Fig. 2. 5 Densitatea U.V.M/100 ha teren agricol în anul 2006 ............................................ 42
Fig. 2. 6 Productivitatea medie a exploataţiilor agricole exprimată în u.c./ha teren agricol în
anul 2006 ............................................................................................................................. 43
Fig. 2. 7 Productivitatea muncii agricole exprimată în producţie agricolă brută
(u.c./persoană activă în agricultură), în anul 2006 ............................................................... 45
Fig. 2. 8 Producţia agricolă exprimată valoric (lei/persoană activă în agricultură) în anul
2006 ..................................................................................................................................... 46
Fig. 2. 9 Zonarea producţiei agricole în anul 2006 .............................................................. 49
Fig. 2. 10 Evoluţia cantităţii de gaz metan extras (milioane mc), în perioada 2000-2006, în
judeţul Mureş ....................................................................................................................... 51
Fig. 2. 11 Producţia de energie electrică (milioane KWH) realizată în judeţul Mureş, 2000-
2006 ..................................................................................................................................... 52
Fig. 2. 12 Structura economiei județului Mureș după ponderea cifrei de afaceri în anul 2009
............................................................................................................................................. 53
Fig. 2. 13 Profilul agenților economici industriali din județul Mureș în anul 2009 ............. 54
Fig. 2. 14 Ponderea agenţilor economici din industria judeţului Mureş, în funcţie de
numărul de salariaţi.............................................................................................................. 54
Fig. 2. 15 Contribuţia ramurilor industriale la cifra de afaceri totală din industria judeţului
Mureş, 2009 ......................................................................................................................... 55
Fig. 2. 16 Cifra de afaceri medie (mii lei) a întreprinderilor industriale din judeţul Mureş, în
funcţie de numărul mediu de angajaţi, în anul 2009 ............................................................ 55
Fig. 2. 17 Productivitatea medie lunară a muncii/salariat şi salariul mediu net lunar în
întreprinderile cu profil industrial din judeţul Mureş, 2009 ................................................. 56
Fig. 2. 18 Structura producţiei industriale a judeţului Mureş, în anul 2009......................... 57
Fig. 2. 19 Unitățile comerciale din judeţul Mureş, după numărul de salariaţi ..................... 61
Fig. 2. 20 Numărul de firme de transport, în funcţie de numârul angajaților, în anul 2009 . 63
Fig. 2. 21 Structura mărfurilor încărcate/descărcate în staţiile CFR din Judeţul Mureş, în
anul 2006 ............................................................................................................................. 66
Fig. 3. 1 Densitatea generală a populaţiei în anul 2002 ..................................................... 100
Fig. 3. 2 Evoluția principalelor comunități entice din județul Mureș în ultimii 150 de ani 104
Fig. 3. 3 Harta majorităţii etnice în judeţul Mureş, 2002 ................................................... 105
Fig. 3. 4 Evoluţia numerică şi etnică a populaţiei Municipiului Târgu Mureş................... 106
Fig. 3. 5 Ponderea populaţiei de etnie maghiară în anul 2002 ........................................... 108
Fig. 3. 6 Ponderea populaţiei de etnie rromă în anul 2002 ................................................ 109
Fig. 3. 7 Harta majorităţii religioase în anul 2002 ............................................................. 111
Fig. 3. 8 Ponderea cultelor neoprotestante (penticostali, baptişti, adventişti, creştini după
evanghelie), în anul 2002 ................................................................................................... 114
Fig. 3. 9 Piramida vârstelor populaţiei din judeţul Mureş, la recensământul din 1992 ...... 115
Fig. 3. 10 Piramida vârstelor populaţiei din judeţul Mureş, în 2002.................................. 116
Fig. 3. 11 Ponderea populaţiei vârstnice > 65 ani, în anul 2002 ........................................ 119
Fig. 3. 12 Piramida vârstelor populaţiei din mediul urban, în 2002................................... 120
Fig. 3. 13 Piramida vârstelor populaţiei din mediul rural, în anul 2002 ............................ 120
Fig. 3. 14 Indicele de dependenţă demografică în anul 2002............................................. 122
Fig. 3. 15 Ponderea populaţiei active ocupate în sectorul primar, la recensământul din 2002
........................................................................................................................................... 126
Fig. 3. 16 Ponderea populaţiei ocupate în sectorul secundar, în anul 2002 ....................... 127
Fig. 3. 17 Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar, în anul 2002 ............................ 129
Fig. 3. 18 Ponderea populaţiei de peste 10 ani, cu pregătire peste nivelul gimnazial ........ 131
Fig. 3. 19 Ponderea populaţiei fără nici o şcoală absolvită în anul 2002 ........................... 132
Fig. 3. 20 Evoluţia numerică a populaţiei, totale şi pe medii, a judeţului Mureş, în perioada
1930-2006 .......................................................................................................................... 137
Fig. 3. 21 Creşteri/descreşteri ale populaţiei în intervalul intercensitar 1992-2002........... 139
Fig. 3. 22 Creşteri/descreşteri ale populaţiei judeţului Mureş în perioada 2002-2006....... 142
Fig. 3. 23 Evoluţia natalităţii populaţiei judeţului Mureş, în perioada 1990-2006 ............ 144
Fig. 3. 24 Rata medie a natalităţii populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 2003-2006 .... 146
Fig. 3. 25 Evoluţia mortalităţii populaţiei judeţului Mureş, în perioada 1990-2006 .......... 147
Fig. 3. 26 Rata medie a mortalităţii populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 2003-2006 . 148
Fig. 3. 27 Bilanţul demografic natural mediu al populaţiei în judeţul Mureş, în perioada
2003-2006 .......................................................................................................................... 150
Fig. 3. 28 Bilanţul migraţional (BM) al populaţiei judeţului Mureş în raport cu regiunile de
dezvoltare (2000-2006) ...................................................................................................... 152
Fig. 3. 29 Bilanţul migraţional (BM) al populaţiei judeţului Mureş în raport cu judeţele
învecinate (2000-2006)........................................................................................................ 152
Fig. 3. 30 Evoluţia ratei imigraţiei urbanului general al populaţiei judeţului Mureş, în
perioada 1990-2006 ........................................................................................................... 153
Fig. 3. 31 Mobilitatea teritorială urbană a populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 1991-
2006 ................................................................................................................................... 154
Fig. 3. 32 Mobilitatea teritorială rurală a populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 1991-2006
........................................................................................................................................... 155
Fig. 3. 33 Bilanţul demografic migratoriu mediu al populaţiei din judeţul Mureş, în
perioada 2003-2006 ........................................................................................................... 156
Fig. 4. 1 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș în prima jumătate
a secolului al XIX-lea ........................................................................................................ 182
Fig. 4. 2 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX ................................................................. 200
Fig. 4. 3 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș în 1930 ........... 207
Fig. 4. 4 Împărţirea rezultată în urma Dictatului de la Viena (1940-1944) a teritoriului
actualului județ Mureș ....................................................................................................... 212
Fig. 4. 5 Clasificarea așezărilor după criteriul mărimii demografice ................................. 223
Fig. 4. 6 Județul Mureș. Repartizarea aşezărilor pe trepte de altitudine ............................ 230
Fig. 4. 7 Densitatea aşezărilor (localităţi/100 km2) ............................................................ 237
Fig. 4. 8 Zonele teoretice de influenţă ale centrelor urbane din judeţul Mureş.................. 243
Fig. 5. 1 Reţeaua de drumuri din judeţul Mureş ................................................................ 250
Fig. 5. 2 Ponderea categoriilor de drum din lungimea totală a rețelei rutiere .................... 251
Fig. 5. 3 Evoluția rețelei de drumuri publice în perioada 1990-2014 ................................ 252
Fig. 5. 4 Evoluția rețelei rutiere pe categorii de drumuri (2007 vs. 2014) ......................... 252
Fig. 5. 5 Acoperământul drumurilor publice din județul Mureș (2014) ............................. 254
Fig. 5. 6 Densitatea drumurilor din Județul Mureș (2014)................................................. 255
Fig. 5. 7 Numărul pasagerilor (autobuze şi microbuze) din judeţul Mureş în perioada 1990 –
2014 ................................................................................................................................... 256
Fig. 5. 8 Reţeaua de căi ferate din judeţul Mureş .............................................................. 258
Fig. 5. 9 Evoluţia numărului de pasageri pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” în
perioada 2007 – 2014......................................................................................................... 261
Fig. 5. 10 Legăturile aeriene ale Aeroportului Internaţional „Transilvania” (2016) .......... 262
Fig. 5. 11 Numărul pasagerilor de pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” în 2013 în
funcţie de cursele aeriene................................................................................................... 262
Fig. 5. 12 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1 .............................................................. 264
Fig. 5. 13 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1 şi 2 ....................................................... 264
Fig. 5. 14 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1, 2 şi 3 ................................................... 265
Fig. 5. 15 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1, 2, 3 şi 4 ............................................... 265
Fig. 5. 16 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1, 2, 3, 4 şi 5 ........................................... 265
Fig. 5. 17 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 ....................................... 265
Fig. 5. 18 Statistică accidente rutiere (2010-2015) – Regiunea Centru ............................. 267
Fig. 5. 19 Hotspot-urile accidentelor rutiere - Regiunea Centru ........................................ 268
Fig. 5. 20 Hotspot-urile accidentelor rutiere – Județul Mureș ........................................... 269
Lista tabelelor
Tabelul 2. 1 Contribuţia regiunilor la produsul intern brut naţional (%) ............................. 28

Tabelul 2. 2 Contribuţia judeţelor la produsul intern brut regional (%) .............................. 28
Tabelul 2. 3 Produsul Intern Brut pe locuitor, 2000-2008 ................................................... 29
Tabelul 2. 4 Contribuţia sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută la nivel
regional şi judeţean în 2008 ................................................................................................. 30
Tabelul 2. 5 Contribuţia regiunilor la valoarea adăugată brută sectorială de la nivel naţional
în 2008 ................................................................................................................................. 31
Tabelul 2. 6 Contribuţia judeţelor la valoarea adăugată brută sectorială de la nivel regional
în 2008 ................................................................................................................................. 32
Tabelul 2. 7 Ponderea sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută şi a populaţiei
ocupate în judeţul Mureş în 2008 ........................................................................................ 33
Tabelul 2. 8 Structura și ponderea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole în 2009 . 34
Tabelul 2. 9 Structura terenurilor arabile cultivate, în anul 2009(% din total suprafaţă
agricolă cultivată) ................................................................................................................ 36
Tabelul 2. 10 Coeficienţii de transformare în unităţi cereale (u.c.) a diferitelor produse
agricole, vegetale şi animale ................................................................................................ 44
Tabelul 2. 11 Ponderea unor produse industriale din producția la nivel național ................ 57
Tabelul 2. 12 Retailul modern din judeţul Mureş, iulie 2011 .............................................. 62
Tabelul 2. 13 Numărul de călători în staţiile CFR din Judeţul Mureş, în anul 2006............ 64
Tabelul 2. 14 Volumul şi structura mărfurilor încărcate/descărcate în staţiile CFR din
Judeţul Mureş ...................................................................................................................... 65
Tabelul 2. 15 Dinamica unităţilor de cazare omologate pe tipuri de structuri în intervalul
1998-2007 ............................................................................................................................ 67
Tabelul 2. 16 Dinamica locurilor de cazare pe tipuri de structuri în intervalul 1998-2008 . 68
Tabelul 2. 17 Distribuţia tipologică a structurilor de cazare turistică şi a locurilor de cazare
omologate în anul 2008 ....................................................................................................... 71
Tabelul 2. 18 Distribuţia structurilor de primire şi a locurilor de cazare omologate din
judeţul Mureş după categoria de confort (februarie 2008)................................................... 74
Tabelul 2. 19 Distribuţia unităţilor de cazare şi a locurilor de cazare omologate la nivel de
localitate (2008) ................................................................................................................... 76
Tabelul 2. 20 Populaţia în vârstă de muncă - mii persoane ................................................. 90
Tabelul 2. 21 Evoluţia populaţiei ocupate a judeţului Mureş, pe activităţi economice, în
perioada 2000-2006 ............................................................................................................. 92
Tabelul 3. 1 Evoluţia densităţii populaţiei judeţului Mureş în ultimii 150 de ani, la
momentul recensămintelor................................................................................................... 99
Tabelul 3. 2 Repartiţia populaţiei pe medii de habitat în judeţul Mureş ............................ 102
Tabelul 3. 3 Evoluţia majorităţilor etnice în centrele urbane ale judeţului Mureş ............. 105
Tabelul 3. 4 Populaţia judeţului, pe grupuri etnice majore, în 2002 .................................. 107
Tabelul 3. 5 Structura confesională a populaţiei în anul 2002 ........................................... 110
Tabelul 3. 6 Modificări în structura confesională a populaţiei judeţului Mureş în intervalul
1992-2002 .......................................................................................................................... 113
Tabelul 3. 7 Ponderea grupelor mari de vârstă a populaţiei judeţului Mureş .................... 117
Tabelul 3. 8 Structura pe sexe şi indicele de feminitate în anul 2002 ................................ 123
Tabelul 3. 9 Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate ................................... 125
Tabelul 3. 10 Populaţia de peste 10 ani a judeţului Mureş, după nivelul ultimei şcoli
absolvite (%) ...................................................................................................................... 130
Tabelul 3. 11 Creşterea/descreşterea şi rata medie anuală a populaţiei, totale şi pe medii, pe
intervale intercensitare ....................................................................................................... 136
Tabelul 5. 1 Lungimea drumurilor pe categorii (2014)...................................................... 249
Tabelul 5. 2 Evoluția drumurile publice din județul Mureș (2007-2014): grad de
modernizare și tipuri de acoperământ ................................................................................ 253
Tabelul 5. 3 Densitatea drumurilor 2014 ........................................................................... 255
Tabelul 5. 4 Lungimea căilor ferate electrificate în 2014 în Regiunea de Dezvoltare Centru
........................................................................................................................................... 257
Tabelul 5. 5 Numărul trenurilor şi viteza medie de deplasare a acestora pe teritoriul
judeţului Mureş în 2016 ..................................................................................................... 259
Tabelul 5. 6 Legăturile feroviare directe ale municipiului Târgu Mureş cu capitala şi alte
reşedinţe de judeţ ............................................................................................................... 260
INTRODUCERE
Cartea de faţă se bazează pe realizarea unei documentaţii de amenajare a

teritoriului, „Reactualizarea Planului de amenajare a teritoriului. Judeţul Mureş”,
de către un colectiv multidisciplinar, alcătuit din cadre didactice de la facultăţile de
geografie, ştiinţa mediului şi ştiinţe economice şi gestiunea afacerilor din cadrul
Universităţii „Babeş-Bolyai”. Lucrarea continuă efortul altor geografi din
România, în vederea recunoaşterii şi recuperării pentru amenajarea teritoriului a
unui câmp de investigaţie esenţial, legat de dimensiunea teritorială a dezvoltării.
„Reactualizarea Planului de amenajare a teritoriului. Judeţul Mureş”
constituie un document director, reprezentând, într-o formă sintetică, planurile de
acţiune şi proiectele de dezvoltare ale judeţului Mureş, având ca obiectiv major
identificarea unor resurse interne (naturale, economice, sociale, culturale etc.)
specifice şi a posibilelor căi de valorificare a acestora în vederea dezvoltării
durabile a judeţului Mureş, în concordanţă cu o serie de documente strategice de
dezvoltare teritorială: Planul Naţional de Dezvoltare a României (PND) 2007-2013,
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) 2007-2013, Planurile Operaţionale
Sectoriale (POS) 2007-2013, Planul Operaţional Regional (POR) 2007-2013,
Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, Programul de
Dezvoltare al judeţului Mureş 2007-2013 şi Strategia de dezvoltare a Regiunii
Centru. Lucrarea se situează în cadrul structurii ierarhice a documentaţiilor de
amenajare a teritoriului la un nivel spaţiul mediu. În consecinţă, lucrarea integrează
atât propunerile şi obiectivele de dezvoltare propuse la nivelele ierarhice şi spaţiale
superioare, şi anume: secţiunile I, II, III, IV şi V ale PATN, prevederile din PATJ
Mureş, cât şi Strategiile locale de dezvoltare (la nivel administrativ şi la nivel de
servicii descentralizate).
În conformitate cu legislaţia în vigoare, PATJ Mureş are rol coordonator,
de armonizare a dezvoltării unităţilor teritorial-administrative componente. Astfel,
la acest nivel spaţial am dorit să efectuăm tipizarea multiplă a spaţiului geografic
aparţinător judeţului Mureş, să stabilim aşezările centrale şi axele de dezvoltare, şi
să definim valorile orientative pentru dotarea infrastructurală.
Demersul nostru s-a bazat pe cinci principii generale de amenajare a
teritoriului, şi anume (Benedek, 2004):
 Principiul dezvoltării teritoriale. Noţiunea de dezvoltare teritorială
depăşeşte sfera economicului, fiind sinonimă cu creşterea complexă generatoare de
ridicare a nivelului de dezvoltare socio-economic. Aceasta implică segmente ca
nivelul venitului, nivelul şcolii absolvite, durata medie a vieţii, infrastructura etc. În
13
general, se urmăreşte ca fiecare zonă şi subzonă să-şi valorifice potenţialul de care
dispune, evitându-se pe cât posibil situaţiile de risc natural şi/sau social.
 Principiul echilibrului teritorial. Acest principiu este aplicat cu scopul
găsirii celor mai adecvate alternative de ridicare continuă a plafonului, nivelului
minim de dezvoltare, cu accent pe realizarea complementarităţii funcţionale dintre
diferitele localităţii ale zonei studiate.
 Principiul asigurării unor condiţii de viaţă mai bune, nu în sensul
ştergerii complete a diferenţelor dintre zone (ceea ce este oricum o utopie), ci în
sensul dat deja la punctul anterior, adică în sensul ridicării nivelului general al
calităţii vieţii, prin elaborarea unor standarde minime, dar mai ridicate ca în
prezent, fără diminuarea şanselor de dezvoltare ale localizărilor mai favorabile.
 Principiul ecologic, adică păstrarea echilibrului ecologic, respectiv
diminuarea efectelor negative ale activităţilor umane asupra mediului.
 Principiul dezvoltării durabile, conform căruia utilizarea resurselor
oferite de mediu, dezvoltarea societăţii, în general, trebuie organizate în aşa fel
încât să nu se pericliteze şansele generaţiilor viitoare. Aplicarea acestui principiu în
politicile de dezvoltare implică, teoretic, un proces continuu de evaluare a
resurselor disponibile în relaţie cu tehnologiile folosite pe parcursul valorificării
resurselor unui teritoriu. Cu alte cuvinte, principiul dezvoltării durabile se bazează
pe monitorizarea relaţiilor de intercondiţionare dintre elementele de bază ale unui
sistem spaţial (resurse economice, infrastructură, aşezări, activităţi economice etc.).
Pe baza acestor principii s-a realizat analiza situaţiei existente, pe
domeniile specifice realităţii teritoriale (cadru natural, potenţialul demografic,
potenţialul economic şi socio-cultural, infrastructura). Pe baza analizei
caracteristicilor calitative şi cantitative a structurilor spaţiale şi a evidenţierii
proceselor spaţiale, s-au stabilit (prin audit sau diagnoză) şi s-au ierarhizat
disfuncţiile şi problemele existente în unitatea spaţială de referinţă, precum şi
sinteza acestora sub forma zonificării teritoriului judeţean.
Documentaţia de mai sus a inclus, dincolo de structura minimă obligatorie,
impusă de legislaţie, o serie de elemente inovative: realizarea unei baze de date
integrate într-un sistem informaţional geografic, fundamentarea strategiei de
dezvoltare socio-economică a judeţului pe o anchetă de teren reprezentativă pentru
judeţul analizat, introducerea dimensiunii teritoriale în strategia de dezvoltare,
realizarea unei matrice teritoriale a obiectivelor de dezvoltare şi amenajare a
teritoriului la diferite scări spaţiale, precum şi elaborarea unui ghid al administraţiei
locale. Din această lucrare complexă am reţinut pentru volumul de faţă partea de
analiză, centrată pe următoarele aspecte: zone naturale, potenţial economic,
14
structura şi dinamica populaţiei, organizarea administrativ-teritorială, reţeaua de
localităţi, infrastructura teritorială, reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului.
Am considerat că aceste aspecte sunt fundamentale pentru dezvoltarea teritoriului,
obiectivele şi măsurile de dezvoltare fiind axate pe disfuncţionalităţile stabilite
pentru fiecare domeniu de analiză în parte.
Cartea începe cu prezentarea modelului geospaţial al judeţului Mureş, un
mod de abordare eminamente geografic al amenajării unui teritoriu. Se continuă, cu
prezentarea principalelor caracteristici fizico-geografice ale teritoriului, dar nu în
accepţiunea clasică, adică descriptivo-monografică, ci în funcţie de cadrul de
analiză oferit de zonificarea naturală a teritoriului.
Al doilea capitol, „Potenţialul economic al teritoriului” defineşte poziţia
economică a judeţului în raport cu alte unităţi taxonomice similare (adică judeţe),
pe baza unor indicatori economici de utilizare largă, ca PIB/locuitor sau IDU.
Considerăm că această poziţionare este deosebit de importantă şi utilă, ţinând cont
de faptul că am încercat să formulăm obiectivele de dezvoltare ale judeţului în
relaţie cu rangurile ocupate în aceste ierarhii ale dezvoltării. Acest capitol include,
de asemenea, atât analiza sectorială clasică a economiei (agricultură, industrie şi
servicii), cât şi analiza resurselor umane, precum şi a firmelor şi investiţiilor străine
directe.
În capitolul trei, analiza detaliată a diferitelor structuri ale populaţiei şi a
dinamicii populaţiei a fost completată şi cu prognoza evoluţiei numărului de
locuitori, de care se leagă o serie de elemente esenţiale ale organizării şi amenajării
teritoriale: planificarea diferitelor servicii publice, stabilirea raportului dintre
suprafeţele intravilane şi cele extravilane, evaluarea dinamicii economice.
Capitolul patru include un element inovator pentru amenajarea teritoriului,
prin analiza evoluţiei organizării administrativ-teritoriale a judeţului. În continuare,
analiza reţelei de localităţi cuprinde repartizarea localităţilor în teritoriu, polii
urbani, dotarea cu servicii publice, dotarea gospodăriilor, tipologia şi ierarhizarea
localităţilor. S-a urmărit definirea relaţiilor spaţiale dintre centrele urbane şi zona
lor de influenţă în vederea realizării unor parteneriate care au ca scop o mai bună
gestionare a dezvoltării teritoriului: relaţii de independenţă sau de cooperare în
domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu
spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse alimentare şi al diferitelor
segmente de asigurare cu servicii etc.
Capitolul cinci oferă analiza teritorială a infrastructurii de transport, în timp
ce capitolul şase este destinat prezentării principalelor aspecte legate de mediu:
evaluarea factorilor de mediu, biodiversitatea şi zonele naturale protejate.
15
Ultimul capitol cuprinde descrierea bazei de date spaţiale, reprezentând o
inovaţie metodologică în domeniul planificării teritoriale.
16
Capitolul 1. Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului
Mureş. Modelul geospaţial al judeţului Mureş. Zone şi subzone naturale
1.1 Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului

Mureş
Necesitatea acestui mod de abordare a problematicii teritoriale derivă din

faptul că factorii fizici ce alcătuiesc cadrul natural (anterior analizaţi), în condiţiile
structurării şi manifestării lor reale, nu se reduc doar la o simplă succesiune liniară
de condiţii şi efecte, aşa cum s-ar putea deduce din analiza distinctă a fiecăruia în
parte.
Dimpotrivă, ei constituie un ansamblu teritorial complex rezultat într-un
vast câmp de interacţiune ce antrenează prin structurare autoorganizatorică diverse
tipuri de condiţii, factori, procese şi fenomene ce se materializează în unităţi şi
subunităţi teritoriale diferite sub aspect genetic, tipologic şi evolutiv (unităţi
naturale - orogenetice şi de platformă, geomorfologice, climatice, hidrice, edafice
etc., respectiv unităţi teritoriale umanizate - urbane, rurale, industriale, agricole,
administrative, turistice ş.a.), fizionomic (peisaje naturale, respectiv antropizate),
funcţional (sisteme teritoriale în echilibru, declin, dezechilibru) ş.a.m.d.
Indiferent de categoria de apartenenţă, unităţile teritoriale poartă
concomitent amprenta a două tipuri definitorii de procese autoorganizatorice,
recognoscibile, în ponderi diverse şi la nivelul unităţilor teritoriale ce constituie
judeţul Mureş ca unitate teritorială de referinţă.
1. Procesele autoorganizatorice propriu-zise sau naturale, care se
desfăşoară, în mare măsură, pe bază de necesitate dictată de principii, legităţi şi
procese de ordin fizic, fizico-chimic, geologic, geofizic, geodinamic, biogeochimic
etc. Acestea sunt răspunzătoare, printre altele, de poziţionarea arealului în cauză în
sectorul central estic al Depresiunii Transilvaniei, la contactul acestuia cu eruptivul
neogen al orogenului carpatic, dar şi de diferenţierile structural-litologice aferente
celor 3 sectoare geomorfologice de referinţă în cadrul cărora se dispune teritoriul
judeţului: Zona Carpato-Subcarpatică, Câmpia Transilvaniei, respectiv Podişul
Târnavelor.
În subsidiar, din aceste condiţionări majore preliminare decurg numeroase
alte determinări de ordin fizico-geografic: varietatea tipurilor de forme de relief
(structural, petrografic, fluvial ş.a.), specificitatea dispunerii planspaţiale
(orizontale) şi verticale a formelor de relief sub forma treptelor morfogenetice
(munte, deal, podiş - cu procesele de modelare caracteristice fiecăreia), impunerea
17
Analiza geografică a structurilor și proceselor teritoriale din perspectiva planificării spațiale. Judeţul Mureş
unor trăsături adaptative în structura reţelei hidrografice (caracterul cvasiparalel al

cursurilor principale, reţeaua radiară divergentă - în ariile domale sau de cute
diapire, convergentă - în ariile intradomale sau depresionare ş.a.), diferenţierea
climatică, topoclimatică şi biopedogeografică (zona silvostepei, zona pădurilor,
zona subalpină cu speciile de plante, animale, respectiv solurile caracteristice) şi,
ca un corolar, diferenţierea de ansamblu a potenţialului de resurse ale subsolului şi
solului şi, implicit, apariţia specificităţilor adaptative şi a complementarităţilor în
ceea ce priveşte modul lor de utilizare prin intermediul diferitelor sisteme de
valorificare socio-economică.
Desigur, aceste complexe de interacţiune teritorială de tip
autoorganizatoric evoluează în mare măsură pe baze deterministice şi se desfăşoară
la scări macroscopice de referinţă temporo-spaţială. Nu trebuie însă eludat faptul
că, la microscară îndeosebi, ele comportă şi evoluţii contradictorii cu caracter
aleator (de ex. alunecări de teren, viituri, secete, fenomene orajoase etc.) specifice
şi teritoriului analizat.
În ansamblul lor, procesele autoorganizatorice antrenează o serie de funcţii
sau disfuncţii, unele propice, altele restrictive în ceea ce priveşte funcţionarea
teritorială de ansamblu ce integrează, în mod firesc, şi sistemele antropizate. În
consecinţă, structurile şi procesele autoorganizatorice, amintite mai sus, nu pot fi
separate (decât arbitrar) de procesele, fenomenele şi, implicit, structurile sistemice
ce se edifică prin procese organizatorice.
2. Procesele organizatorice sunt parte componentă a autoorganizării
teritoriale impusă prin intermediul unor vectori activi specifici omului şi societăţii:
inteligenţa, gândirea, respectiv acţiunea (voluntară sau involuntară) animată de
diverse stări şi motivaţii. Rezultă că ele se bazează atât pe relaţii de necesitate
(hrănire, producţie, consum, comunicare etc.), cât şi, deopotrivă, pe raţiuni de ordin
subiectiv (dorinţe, sentimente, idealuri, mentalităţi, strategii politice ş.a.).
Concretizarea lor stă în modul şi gradul de populare a habitatului, specificul
modului tradiţional de viaţă şi al organizării sociale, economice şi administrative,
natura şi intensitatea activităţilor economice precum şi prin suporturile de acţiune
concretă în teritoriu (legislative, funciare, financiare, individuale, de grup etc.) ş.a.
Juxtapunerea trăsăturilor de autoorganizare naturală cu cele organizatorice,
induse de componenta umană, face ca la zestrea naturală, specific edificată, să se
adauge o anumită „încărcătură” umană ce conferă teritoriului o certă identitate şi
individualitate de ansamblu a spaţiului respectiv de interacţiune (de ex. diversitatea
peisagistică, multiculturalitatea etnică, lingvistică, confesională ş.a.).
18
Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului Mureş. Modelul geospaţial al judeţului Mureş. Zone
şi subzone naturale
În contextul amintit se pune problema identificării, divizării, delimitării şi

definirii unităţilor şi subunităţilor teritoriale ca forme reflectare a unor spaţii bine
individualizate, de interacţiune între factorii de ordin fizic (natural), social,
economic, administrativ, cultural ş.a.
Cheia acestui demers stă în identificarea elementelor de comunitate şi
continuitate prin care factorii componenţi, extrem de diferiţi ca alcătuire, tipologie,
funcţie, stare etc., relaţionează în cadrul unui ansamblu teritorial relativ omogen şi
coerent sub aspectul structurii şi funcţiilor ce îl definesc. Întrucât comportamentul
diverşilor factori, implicit estimarea rolului lor, diferă de la o scară de spaţiu şi
timp la alta, rezultă, implicit, necesitatea de a aborda această problematică din
perspectiva ierarhizării unităţilor teritoriale de diferite ranguri.
Drept urmare, modelul autoorganizatoric al teritoriului trebuie să permită
identificarea celor mai relevante trăsături structurale şi funcţionale ce operează pe
nivele taxonomice distincte, individualizate spaţio-temporal în raport cu diverse
criterii: administrativ (nivelul judeţean şi al subunităţilor de ordin administrativ),
structural (zona de orogen, zona de platformă)-geomorfologic (deal, podiş, culoare
de văi ş.a.), social (arii cu diverse tipologii geodemografice, medii - rural, urban
etc.) tipuri de activităţi (agrare, industriale, servicii etc.), environmental (medii
stabile, fragile, degradate,critice, protejate etc.), planificarea dezvoltării teritoriului
(unităţi teritoriale de planificare) ş.a.
Evident, fiecare unitate teritorială este definită prin juxtapuneri şi
condiţionări multiple (factorii naturali se îmbină şi interacţionează sinergic cu cei
sociali, economici, culturali, administrativ etc.), dar totodată, sub aspect spaţio-
temporal, dinspre mare spre mic, în funcţie de poziţionarea ierarhică va putea fi
constatată o creştere relativă a gradului de omogenitate structurală, funcţională şi
implicit fizionomică pentru fiecare unitate teritorială în parte.
La toate nivelurile ierarhice un rol esenţial pentru cunoaşterea
problematicii teritoriale îl deţin definirea condiţiilor de limită şi a vecinătăţilor,
identificarea resurselor şi a potenţialităţilor de dezvoltare ca şi a constrângerilor şi
disfuncţiilor ce pot surveni pe parcursul devenirii teritoriului. Pe această bază pot fi
definite diversele tipuri de relaţii teritoriale, se pot sesiza fenomenele de feed-back
şi natura acestora (favorabilă sau nefavorabilă) şi, în sfârşit, pot fi anticipate cele
mai adecvate pârghii pentru optimizarea relaţiilor din unităţile teritoriale (fiecare,
în parte, înţeleasă atât ca sistem „integrat” în realitatea teritorială de ansamblu, cât
şi ca sistem „integrator” a diverselor forme de dinamică regională sau locală,
naturale sau antropice, deopotrivă).
19
În concluzie, cunoaşterea pluridimensionalităţii determinărilor ce operează

în teritoriu este esenţială pentru gestionarea corespunzătoare a teritorialităţii
înţeleasă ca mod specific de manifestare a unei comunităţi umane ataşată, prin
acţiuni şi mod de viaţă, unui spaţiu bine delimitat şi individualizat (teritoriul în
sine).
20
1.2 Modelul geospaţial al judeţului Mureş
Considerăm că este adecvată pentru prezenta abordare adoptarea unui

model teritorial de tip sistem, constituit din trei nivele taxonomice principale:
nivelul macroscalar judeţean (de ordin administrativ), nivelul mezoscalar al
unităţilor morfologice (aferent determinărilor pregnant structural-geologice şi
geomorfologice), respectiv nivelul microscalar al subunităţilor - constând în zone
şi subzone definite factorial prin prisma componentelor luate în analiză (climat,
apă, vegetaţie, sol, populaţie, aşezări omeneşti, activităţi etc.) sau prin modul lor de
integrare spaţială (mediu, peisaj).
Pentru a surprinde mai fidel corelaţiile care se stabilesc între diferitele
componente şi modul în care acestea fuzionează la nivel zonal şi local sub formă de
structuri teritorial-sistemice concrete, este posibilă abordarea nivelurilor 2 şi 3 atât
pe calea analitică, cât şi prin juxtapunerea şi sinteza caracteristicilor rezultate prin
integrarea respectivelor componente (fizice şi social-economice, deopotrivă).
Nivelul macroscalar judeţean
Judeţul Mureş este situat în zona central-nordică a ţării în centrul Podişului
Transivaniei, fiind cuprins între meridianele 23°55’ şi 25°14’ longitudine estică şi
paralele 46°09’ şi 47°00’ latitudine nordică. Judeţul se întinde între culmile
muntoase ale Călimanului şi Gurghiului până în Podişul Târnavelor şi Câmpia
Transilvaniei. Axa fizico-geografică a judeţului este râul Mureş care străbate
judeţul de la NE către SV pe o distanţă de 140 km. Judeţul Mureş se învecinează cu
alte şapte judeţe: la nord-est cu judeţul Suceava pe o distanţă 15 kilometri; la est,
pe o distanţă de 130 kilometri se învecinează cu judeţul Harghita; la extremitatea
sud-estică, judeţul Mureş se învecinează pe o porţiune de 20 km cu judeţul Braşov,
iar în partea sud-vestică, pe o distanţă de 80 de km, se învecinează cu judeţul Sibiu;
în sud-vest, pe circa 40 km se învecinează cu judeţul Alba; în vest, în aval de
confluenţa Arieşului, pe o distanţă de aproximativ 60 de km, se află judeţul Cluj şi,
în sfârşit, în partea de nord pe o distanţă de 100 km, judeţul Mureş se învecinează
cu judeţul Bistriţa-Năsăud.
Alcătuirea diversificată şi evoluţia corelativă a componentelor naturale şi
antropice conferă teritoriului judeţului valenţe superioare de dezvoltare pe multiple
planuri (peisagistic, resurse, social, economic etc.). Una dintre trăsăturile de bază
este polistructuralitatea spaţiului conferită de dispunerea zonală, respectiv pe etaje
altitudinale a majorităţii elementelor componente. Acest fapt constituie o premisă
favorabilă pentru diversificarea tipurilor de activităţi social-economice, inclusiv pe
21
baza relaţiilor de complementaritate între oportunităţile generate prin resursele

specifice fiecărei unităţi (component) în parte. Pe întinderi teritoriale relativ
restrânse se întrepătrund medii de viaţă diferite care au dat posibilitatea unor
activităţi economice complexe încă din vechime: păstoritul şi industria lemnului -
în zona montană şi submontană, pomicultura şi viticultura - în zona de podiş,
culturile cerealiere şi păstoritul - la câmpie, legumicultura şi cultura plantelor
tehnice - în luncile râurilor principale, meşteşugurile - în arealele cu soluri nefertile
sau terenuri arabile restrânse.
Relieful colinar şi de podiş deluros este prezent pe suprafaţa judeţului într-
o proporţie de 50%. Din cealaltă jumătate fac parte dealurile subcarpatice
transilvănene şi munţii vulcanici Călimani - Gurghiu. Profilul topografic al
suprafeţei terenului pune în evidenţă un ecart altimetric de cca. 1800, curba
hipsografică aferentă având ca punct de minimă altitudine Valea Mureşului din
apropierea Luduşului, situată la cca. 300 m, iar ca punct de maxim altimetric Vf.
Pietrosu din Munţii Călimani (2100 m).
Deşi, sub aspectul dispunerii verticale a reliefului, ecartul este relativ mare,
accesibilitatea teritoriului este foarte bună, comunicaţiile fiind înlesnite de
culoarele de vale. Majoritatea covârşitoare a arterelor rutiere se înscriu de-a lungul
râurilor principale (Mureş, Gurghiu, Niraj) sau secundare (Lechinţa, Pârâul de
Câmpie, Şarul, Nadăşa, Domald ş.a.), adesea interconectate prin intermediul
înşeuărilor.
Relieful crează în cea mai mare parte a judeţului condiţii bune pentru
agricultură şi alte ocupaţii economice. Climatul, inclusiv prin nuanţările sale
topoclimatice şi microclimatice se răsfrânge de asemenea favorabil şi diferenţiat nu
numai în bogăţia şi varietatea floristică şi faunistică, ci şi în multitudinea
posibilităţilor de activitate economică primară, secundară şi terţiară.
Reţeaua hidrografică asigură suficiente resurse de apă la nivelul întregului
judeţ, existând, însă, şi areale în care se manifestă deficit sau exces de umiditate,
respectiv deficienţe de ordin calitativ. În plus, prin modul de orientare spaţială şi
morfologie, reţeaua hidrografică înlesneşte legăturile cu exteriorul şi crează culoare
de penetrare în zona de câmpie sau subcarpatică.
Un aspect esenţial al modelul teritorial-sistemic al judeţului Mureş constă
în necesitatea de a surprinde adecvat dinamica spaţială accentuată a proceselor şi
fenomenelor definitorii datorată atât mutaţiilor intrinseci din evoluţia firească a
factorilor naturali (mişcări neotectonice, migraţia albiilor de râu, stabilitatea
versanţilor, modificări climatice ş.a.), cât mai ales transformărilor de natură
antropică survenite de-a lungul timpului şi cu deosebire în trecutul recent: defrişări,
22
desţeleniri şi schimbări în modul de utilizare a terenurilor, exploatarea şi

valorificarea diferitelor tipuri de resurse, amenajarea bazinelor hidrografice pentru
diverse scopuri (energetic, piscicol, recreativ, alimentare cu apă potabilă şi
industrială, regularizarea de cursuri şi debite), redimensionarea agricolă de după
1989, împărţirile şi reîmpărţirile administrative din ultimii 60 de ani, dezvoltarea
reţelei de căi de comunicaţii, extinderea perimetrelor construite, diversificarea şi
multiplicarea tipurilor de activităţi pe fondul restructurărilor sociale, economice şi
politice.
Creşterea presiunii antropice, prin extinderea şi amplificarea ponderii şi
intensităţii cu care se manifestă componenţii social-economici, atrage după sine,
implicit, remodelarea spaţială a teritoriului judeţean. După opinia noastră, trei
aspecte prezintă semnificaţii şi importanţă aparte din perspectiva analizei şi
gestiunii teritoriale:
1. Schimbarea statutului teritorial (al terenului în sine) - prin schimbări
structurale şi fizionomice presupuse de trecerea din sfera „naturalului” în cea a
antropicului prin diverse mecanisme (urbanizare, schimbarea modului de folosinţă,
reglementări legislative ş.a.) şi implicit a atributelor sale spaţiale cu toate
consecinţele ce decurg din acestea.
2. Modificarea valenţelor funcţionale prin asimilarea de noi componenţi,
proprietăţi, inclusiv a unor vectori motrici inediţi ai dinamicii teritoriale: axe de
dezvoltare, respectiv „poli” de creştere economică regională, zonală şi locală.
3. Transformarea condiţiilor de mediu, atât în sens strict environmental -
prin degradarea calităţii factorilor de mediu (determinată de proliferarea surselor şi
a intensităţii proceselor de poluare), cât şi în sens funcţional prin apariţia unor noi
conjuncturi relaţionale între componenţii teritoriali susceptibilă să antreneze
deopotrivă efecte favorabile, dar şi disfuncţii ce se cer a fi anticipate, valorificate
sau gestionate corespunzător.
Luându-se în considerare aceste laturi definitorii ale dinamicii teritoriale
modelul de autoorganizare geospaţială şi teritorial-sistemică astfel generat trebuie
să fie susceptibil, să permită surprinderea cu acurateţe a structurii şi stărilor
definitorii existente în teritoriu, inclusiv a posibilităţilor de reajustare optimală a
resorturilor funcţionale ce se stabilesc între componentele de susţinere fizică şi
elementele programelor operaţionale impuse prin cerinţe sociale şi decizii de ordin
politico-administrativ.
În contextul amintit, survine necesitatea abordării problematicii la nivel
mezoscalar şi microscalar atât sub aspect factorial (urmărindu-se un anumit
23
component - relief, climat, populaţie, economie etc.), cât şi prin modul de integrare
în zone şi subzone definite ca entităţi teritoriale având o certă individualitate
conferită de modul de asociere şi interacţiune a condiţiilor şi factorilor subordonaţi.
Nivelul mezoscalar şi microscalar
Practic, remodelarea accelerată a spaţiului geografic al judeţului Mureş a
devenit o realitate de netăgăduit, iar complexitatea acesteia reclamă o abordare
multiscalară a procesualităţii în care trebuie să se ţină seama cu necesitate nu
numai de caracteristicile specifice fiecărui component sau nivel de ierarhizare, dar
şi de factorii şi condiţionările ce pot transcede concomitent mai multe nivele
organizatorice. Doar astfel, deviza „a gândi global şi a acţiona local”, de stringentă
actualitate în planificarea dezvoltării durabile a teritoriului poate fi transpusă
efectiv în practica curentă.
În consecinţă şi modelul teritorial-sistemic propus spre utilizare în acest
studiu, a fost gândit şi elaborat întocmai pentru a răspunde necesităţii de a
surprinde adecvat nu numai individualitatea fiecărui component în parte, ci şi
modul în care fiecare, singular sau în grup, structurează ansambluri teritoriale
interconectate (zone şi subzone), ierarhizate sistemic, mergând până la unitatea
referenţială de integrare - teritoriul judeţean.
Într-un asemenea mod de abordare a realităţii, indiferent de natura
componentei investigate sau de scara de analiză utilizată, devine posibilă
recunoaşterea atuurilor şi a liniilor de forţă, a deficienţelor şi a pericolelor existente
în teritoriu, înţelegerea gradelor diferite de senzitivitate a sistemelor teritoriale şi
implicit a necesităţii de a elabora soluţii punctuale pentru fiecare sistem în parte.
Diversitatea autoorganizării naturale a spaţiului geografic, multitudinea
resurselor, stărilor şi oportunităţilor de dezvoltare social-economică actuală şi de
perspectivă a teritoriului prin intervenţii antropice, inclusiv decizii de ordin
politico-administrativ reclamă o cunoaştere minuţioasă şi fidelă a teritoriului
judeţean, inclusiv în sensul surprinderii spaţializării şi dinamicii specifice fiecărui
component sau unităţi în parte. În termenii practici ai metodologiei cercetării acest
fapt reclamă zonarea teritorială.
Zonarea teritorială presupune, la rândul ei, delimitarea unor areale spaţiale
relativ omogene în privinţa conţinutului, relaţiilor teritoriale şi funcţionalităţii,
atribuirea unei denumiri şi, mai ales, caracterizarea fiecăreia prin prisma unor
criterii prestabilite: natura şi caracteristicile elementelor componente, stările
definitorii, relaţiile cu celelalte componente şi cu ansamblul teritorial judeţean,
valenţele, oportunităţile şi perspectivele de dezvoltare socio-economică (evident în
tandem cu disfuncţiile, constrângerile, riscurile şi pericolele ce pot surveni în acest
24
proces) ş.a. Evident, un asemenea demers nu poate fi unul conjunctural, iar pentru
eludarea implicării unor factori subiectivi de analiză zonarea teritoriului judeţean se
realizează conform unor principii de zonare, pe baza unor criterii bine definite
(tipologia componenţilor, comportamentul sau calitatea lor) şi, evident, prin
fundamentare calitativă (cognitivă) şi cantitativă (date statistice diverse privind
numeroşii parametri ce definesc structura şi relaţiile din teritoriu).
Luându-se în considerare cele de mai sus s-a ajuns la delimitarea, definirea
şi caracterizarea următoarelor zone de mezoscală: zona 1 - Culoarul Mureşului;
zona 2 - Câmpia Transilvaniei; zona 3 - Carpato-Subcarpatică; zona 4 - Dealurile
Nirajului şi ale Târnavei Mici; zona 5 - Dealurile Târnavei Mari.
25
Capitolul 2. Potențialul economic
2.1. Economia judeţului Mureş, în context regional şi naţional
Regiunea de dezvoltare Centru este poziţionată, aşa cum sugerează şi

numele, în zona centrală a României, realizând conexiuni cu 6 dintre regiunile de
dezvoltare ale ţării. Regiunea cuprinde 6 judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita,
Mureş şi Sibiu, centrul administrativ fiind municipiul Alba Iulia. Această poziţie
geografică centrală fortifică potenţialul de dezvoltare al regiunii.
În cadrul regiunii Centru, judeţul Mureş are o poziţie avantajoasă, făcând
legătura și fiind interfața cu alte două regiuni de dezvoltare: Nord-Vest şi Nord-Est.
El se învecinează la nord-est cu judeţul Suceava, la est cu judeţul Harghita, la sud-
est cu judeţul Braşov, la sud cu judeţul Sibiu, la sud-vest cu judeţul Alba, la vest cu
judeţul Cluj, iar la nord cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Judeţul dispune de condiţii
naturale variate şi prielnice unei ample dezvoltări economice.
Economia judeţului Mureş, ca de altfel economiile tuturor judeţelor din
România, şi nu numai, au fost caracterizate în ultimii ani de derularea unui proces
de tranziţie de la sistemul centralizat la sistemul de piaţă, descentralizat, cu o
implicare puternică a sectorului privat, datorită promovării liberei iniţiative. Pentru
a reliefa la nivel macro-economic situaţia prezentă, evoluţia şi eficienţa diferitelor
sectoare, s-au utilizat ca şi indicatori Produsul Intern Brut (PIB), care măsoară
volumul veniturilor generate într-o regiune sau judeţ, precum şi PIB/locuitor pentru
a măsura întreaga activitate economică a zonei analizate şi pentru a putea face
comparaţii între nivelul de dezvoltare economică la diferite scări taxonomice.
La nivel regional valoarea PIB era, în 2008, 57.586,8 milioane RON, adică
15.664 mil. Euro, mai puţin de jumătate din valoarea aferentă regiunii Bucureşti-
Ilfov. În ceea ce priveşte contribuţia regiunii Centru la PIB naţional, aceasta a
scăzut de la 12,7% în 2000 la 11,2% în 2008, aducând regiunea de pe locul doi pe
locul patru între regiunile din România, după Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia şi
Nord-Vest. În această perioadă PIB-ul regional a cunoscut creşteri din ce în ce mai
mari până în 2002, după care rata de creştere anuală a scăzut atingând un nivel
minim în 2005, de doar 1,3% conform statisticilor Eurostat. În perioada 2006-2007
regiunea Centru a înregistrat o creştere importantă a PIB-ului de 9,9%, respectiv
8,6%, ajungând, în 2008 la o creştere de 1,4%. Această rată de creştere este sub
rata de creştere anuală la nivel naţional, situând regiunea Centru pe locul 6, urmată
fiind de regiunile Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest, unde s-a înregistrat o scădere a
PIB-ului regional în 2008.
27
Analiza geografică a structurilor și proceselor teritoriale din Județul Mureș, din perspectiva planificării spațiale
Tabelul 2. 1 Contribuţia regiunilor la produsul intern brut naţional (%)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
TOTAL 100 100 100 100 100 100 100 100 100
NORD-EST 12,0 12,3 12,3 12,5 12,0 11,8 11,2 11,1 10,7
SUD-EST 11,6 11,3 11,3 11,3 11,9 11,5 11,2 10,6 10,9
SUD - MUNTENIA 12,2 12,3 12,4 12,5 12,9 12,6 12,9 12,5 12,7
SUD - VEST –
9,3 9,0 8,6 9,1 8,9 8,4 8,3 8,3 8,1
OLTENIA
VEST 9,4 9,6 9,7 10,1 10,3 10,0 10,4 10,3 9,7
NORD – VEST 11,8 11,7 11,9 12,2 12,3 12,0 11,8 12,2 11,3
CENTRU 12,7 12,4 12,6 12,6 12,2 11,9 11,7 11,9 11,2
BUCUREŞTI –
21,0 21,5 21,1 19,7 19,4 21,7 22,5 23,0 25,4
ILFOV
EXTRAREGIUNI 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
Sursa datelor: Calculaţii proprii pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, 2010
În cadrul regiunii Centru, judeţul Mureş a ocupat, pe întreaga perioadă

analizată, locul doi, după judeţul Braşov, cu o valoare a PIB-ului judeţean de
10.150,8 mil. RON, aproximativ 2945 mil. Euro, această valoare plasând judeţul pe
locul 11 la nivel naţional. Judeţul Mureş are o contribuţie importantă la produsul
intern brut al regiunii, dar această contribuţie s-a redus între 2000 şi 2008 de la
23,6% la doar 18,8%. Doar trei judeţe din cele şase ale regiunii Centru au
înregistrat creşteri ale ponderilor PIB-ului judeţean în PIB-ul regional, şi anume
Alba, Braşov şi Sibiu.
Tabelul 2. 2 Contribuţia judeţelor la produsul intern brut regional (%)
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

CENTRU 100 100 100 100 100 100 100 100 100
ALBA 13,0 12,4 11,9 13,6 14,2 13,8 14,8 16,2 15,2
BRAŞOV 26,9 27,9 28,5 27,8 26,9 27,7 27,9 28,7 29,2
COVASNA 8,7 7,8 8,1 7,7 8,1 7,5 6,9 7,2 6,9
HARGHITA 12,2 10,7 10,7 10,5 10,4 10,6 11,1 10,6 10,4
MUREŞ 23,6 24,5 20,4 23,3 22,9 22,0 20,3 19,1 18,8
SIBIU 15,6 16,7 20,4 17,1 17,5 18,4 19,0 18,3 19,3
Sursa datelor: Calculaţii proprii pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, 2010
În ce priveşte produsul intern brut pe locuitor, putem observa că acesta este

scăzut în valoare absolută, comparativ cu nivelul european, atât în cazul regiunii
Centru (6.200 Euro în 2008), cât şi în cazul judeţului Mureş (5.100 Euro în 2008),
ca de altfel în întreaga ţară. Totuşi, se poate observa că ponderea PIB/capita
regional sau judeţean în media UE-27, a crescut în perioada analizată de la
aproximativ 27-25% la aproximativ 45-36%. PIB-ul pe locuitor la nivel regional şi
28
Potențialul economic
judeţean s-a situat în ultimii ani deasupra sau foarte aproape de media de la nivel
naţional. Se observă totuşi, că PIB/capita la nivel judeţean a fost mai redus decât
media regională, iar în ultimii ani decalajul a crescut foarte mult.
Tabelul 2. 3 Produsul Intern Brut pe locuitor, 2000-2008
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
PPC 1/locuitor
EU-27 19.100 19.800 20.500 20.800 21.700 22.500 23.700 25.000 25.100
România 5.000 5.500 6.000 6.500 7.400 7.900 9.100 10.400 11.700
Centru 5.100 5.600 6.300 6.800 7.400 7.700 9.100 10.500 11.200
Mureş 4.800 5.600 5.800 6.600 6.900 6.900 8.000 8.700 9.100
% din media EU-27
EU-27 100 100 100 100 100 100 100 100 100
România 26 28 29 31 34 35 38 42 47
Centru 27 28 31 33 34 34 38 42 45
% din media
102 102 105 105 100 97 100 101 96
naţională
Mureş 25 28 28 32 32 31 34 35 36
% din media
94 100 92 97 93 90 88 83 81
judeţeană
Sursa datelor: Baza de date Eurostat – Statistici regionale şi calculaţii proprii pe baza datelor statistice
Valoarea scăzută a produsului intern brut se datorează faptului că

majoritatea activităţilor din sectorul industrial au o valoare adăugată mică, de aceea
se impun ca o necesitate modificările structurale care apar în sectorul industrial, dar
şi în agricultură, doar aşa putându-se îmbunătăţi economiile regiunii şi ale
judeţului.
1
paritatea puterii de cumpărare (PPC) este o metodă folosită pentru a calcula o rată de schimb alternativă între
monedele a două ţări. PPC-ul măsoară puterea de cumpărare a unei monede, într-o unitate de măsură internaţională
(în acest caz Euro), deoarece bunurile şi serviciile au preţuri diferite în unele ţări comparativ cu altele
29
2.2. Analiza economică sectorială
Economia Regiunii Centru, precum şi a judeţului Mureş se bazează în

special pe industrie, care contribuie cu 32,3%, respectiv 37,6% la valoarea
adăugată brută (VAB) regională şi judeţeană, destul de mult peste ponderea
înregistrată la nivel naţional (25,8%) şi agricultură, cu o pondere mai mică, dar
totuşi mai ridicată decât cea înregistrată la nivel naţional. Totuşi în ultimii ani se
poate observa o modificare în structura valorii adăugate brute, în sensul scăderii
ponderii industriei şi creşterii contribuţiei ramurilor din sectorul servicii. Atât la
nivel de regiune, cât şi la nivel de judeţ, contribuţia sectorului servicii la VAB se
situează sub nivelul naţional, aceeaşi situaţie constatându-se şi în cazul
construcţiilor. În cazul judeţului Mureş se poate remarca faptul că după 2005 s-a
produs o răsturnare de situaţie, serviciile şi construcţiile înregistrând creşteri
importante în 2007-2008. La nivel de regiune, Mureş este judeţul în care serviciile
au contribuţia cea mai mare, după judeţul Harghita, iar construcţiile au contribuţia
cea mai mică la VAB în 2008.
Tabelul 2. 4 Contribuţia sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută la nivel regional şi

judeţean în 2008
Agricultură Industrie Construcţii Servicii Total VAB
TOTAL 7,4 25,8 11,9 54,8 100,0
NORD-EST 11,8 21,2 10,9 56,1 100,0
SUD-EST 11,8 25,7 12,0 50,4 100,0
SUD - MUNTENIA 10,6 35,1 9,5 44,8 100,0
SUD - VEST -
10,4 31,3 11,5 46,9 100,0
OLTENIA
VEST 7,9 29,5 10,2 52,3 100,0
NORD - VEST 8,6 26,7 10,8 53,8 100,0
CENTRU 7,8 32,3 10,2 49,7 100,0
BUCUREŞTI-ILFOV 0,3 16,8 15,6 67,3 100,0
Agricultură Industrie Construcţii Servicii Total VAB

CENTRU 7,8 32,3 10,2 49,7% 100,0
ALBA 9,2 36,5 7,5 46,8 100,0
BRAŞOV 4,3 29,8 13,9 52,1 100,0
COVASNA 14,3 30,5 6,0 49,2 100,0
HARGHITA 10,0 33,7 6,5 49,8 100,0
MUREŞ 11,4 29,6 9,3 49,7 100,0
SIBIU 5,0 35,1 11,3 48,6 100,0
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, 2010, INS
30
Analizând contribuţia pe care regiunile o au în valoarea adăugată brută a

fiecărui sector, putem remarca următoarele aspecte:
- regiunea Centru contribuie cu 11,7% la VAB din agricultură, valori mai
mici înregistrând doar regiunile Bucureşti-Ilfov, Vest şi Sud-Vest Oltenia;
contribuţia cea mai mare a agriculturii la VAB, la nivel naţional, o are regiunea
Sud-Muntenia;
- în ceea ce priveşte industria, regiunea Centru contribuie cu 14,0% la VAB,
fiind depăşită de regiunea Bucureşti-Ilfov cu 16,4% şi regiunea Sud-Muntenia cu o
contribuţie de 17,3%;
- în cazul construcţiilor, pe primul loc se situează tot regiunea Bucureşti-
Ilfov, care contribuie cu o treime din VAB naţional, urmată de regiunile Sud-Est,
Sud şi Nord-Vest cu o contribuţie de peste 10% fiecare; regiunea centru contribuie
la VAB din construcţii cu doar 9,6%;
- regiunea Centru deţine o pondere de doar 10,2% din VAB în domeniul
serviciilor, fiind urmată de trei regiuni cu ponderi mai mici, şi anume: Sud-Vest
Oltenia, Sud-Est şi Vest.
Tabelul 2. 5 Contribuţia regiunilor la valoarea adăugată brută sectorială de la nivel naţional în 2008
Agricultură Industrie Construcţii Servicii
TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0
NORD-EST 16,9 8,7 9,8 10,9
SUD-EST 17,3 10,8 11,0 10,0
SUD – MUNTENIA 18,2 17,3 10,2 10,4
SUD - VEST - OLTENIA 11,3 9,9 7,9 7,0
VEST 10,4 11,1 8,3 9,3
NORD – VEST 13,1 11,6 10,2 11,0
CENTRU 11,7 14,0 9,6 10,2
BUCUREŞTI-ILFOV 1,1 16,4 33,0 31,1
O analiză asemănătoare s-a făcut în cazul judeţelor componente ale regiunii

Centru şi s-a observat că judeţul Mureş are contribuţia cea mai mare la valoarea
adăugată brută din agricultură (27,69%), iar în ce priveşte contribuţia la VAB
industrială, Mureşul este depăşit de Braşov, Sibiu, Alba. În cazul VAB din servicii,
judeţul Mureş este depăşit de judeţele Braşov şi Sibiu, judeţul Braşov având o
contribuţie cu 10% mai mare decât a judeţului Mureş.
31
Tabelul 2. 6 Contribuţia judeţelor la valoarea adăugată brută sectorială de la nivel regional în 2008
Agricultură Industrie Construcţii Servicii
CENTRU 100,0 100,0 100,0 100,0
ALBA 18,1% 17,3% 11,2% 14,4%
BRAŞOV 15,9% 26,9% 39,6% 30,5%
COVASNA 12,7% 6,5% 4,0% 6,9%
HARGHITA 13,4% 10,8% 6,6% 10,4%
MUREŞ 27,6% 17,2% 17,0% 18,8%
SIBIU 12,4% 21,2% 21,5% 19,0%
Contribuţia sectoarelor la formarea valorii adăugate brute judeţene, precum

şi distribuţia procentuală a forţei de muncă angrenată în aceste sectoare în județul
Mureș, în anul 2008, este prezentată în tabelul 2.7.
Din analiza contribuţiei activităţilor economice la formarea VAB şi la
ocuparea forţei de muncă, evidenţiem următoarele aspecte: agricultura contribuie
într-o mai mică măsură la formarea VAB în judeţul Mureş, doar 11,4%, în
condiţiile în care în acest sector e ocupată 29,1% din totalul populaţiei ocupate; în
cazul industriei o contribuţie mai mare la VAB şi la ocuparea populaţiei din judeţ o
are industria prelucrătoare, peste 20%; sectorul servicii contribuie cu 49,7% la
VAB judeţeană, acest sector acoperind aproximativ jumătate din contribuţia tuturor
sectoarelor. Defalcarea activităţilor relevă faptul că predomină activităţile cu
valoare adăugată redusă. Astfel, în 2008 peste 11% din VAB judeţeană o
reprezenta contribuţia sectorului „comerţ”, urmată de „tranzacţii imobiliare şi alte
servicii” cu 9,1% şi „transporturi, depozitare şi comunicaţii” cu 8,2%, care include
și activitatea agenţiilor de turism. Cu excepţia „comerţului”, celelalte două
activităţi dețin o pondere destul de redusă din forţa de muncă.
Ca şi puncte slabe ale economiei judeţului Mureş putem menţiona:
productivitatea scăzută a muncii, datorită faptului că sectoarele care au valoare
adăugată mică dețin o mare parte a populaţiei ocupate, precum şi consumul mare
de energie în procesele de producţie. Sectorul servicii este încă slab dezvoltat,
inclusiv la nivelul administraţiei publice, datorită nivelului scăzut de
descentralizare a administraţiei de stat. Serviciile contribuiau cu 49,7% la formarea
VAB judeţene în 2008 şi cu 39,7% la ocuparea forţei de muncă. Agricultura încă
deține o treime din forţa de muncă regională ocupată şi contribuie cu doar 11,4% la
valoarea adăugată brută judeţeană.
32
Tabelul 2. 7 Ponderea sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută şi a populaţiei ocupate în

judeţul Mureş în 2008
Contribuţia la Ponderea populației
formarea VAB- ocupate din totalul
Sector
ului judeţean populației ocupate
(%) (%)
Agricultură 11,4 29,1
Industrie 29,6 25,1
- industria extractivă 0,1 1,3
- industria prelucrătoare 25,1 22,5
- energie electrică şi termică, gaze şi apă 4,4 1,4
Construcţii 9,3 6,0
Servicii 49,7 39,7
- comerţ 11,5 12,6
- hoteluri şi restaurante 2,4 2,1
- transport, depozitare şi comunicaţii 8,2 5,3
- intermedieri financiare 2,3 1,1
- tranzacţii imobiliare şi alte servicii 9,1 3,4
- administraţie publică şi apărare 4,5 2,0
- învăţământ 4,6 5,3
- sănătate şi asistenţă socială 3,5 5,4
- alte activităţi ale economiei naţionale 3,6 2,5
TOTAL 100 100
Sursa datelor: Anuarul Statistic al Judeţului Mureş, 2010, INS
Diversificarea economiei regionale prin câteva sectoare de excelenţă,

dezvoltarea unor clustere de întreprinderi cu marcă înregistrată şi tradiţie în
sectoarele mai competitive, sunt factori pozitivi care ar putea să se transforme în
oportunităţi de dezvoltare. Dintre servicii, turismul este important pentru
dezvoltarea economiei judeţului Mureş datorită potenţialului natural şi antropic, cu
valoare ridicată la nivel naţional şi internaţional. Chiar dacă există potenţial, totuşi,
se poate observa că ponderea contribuţiei turismului la VAB judeţeană este mică
(2,4%).
33
2.3 Agricultura
2.3.1. Locul şi rolul agriculturii în economia judeţului

Ramură economică tradiţională în judeţul Mureş, în anul 2008 agricultura
se situa, ca importanţă, pe a III-a poziţie în producţia valorică, sau prima poziţie
după numărul persoanelor active care îşi desfăşoară activitatea în sfera economică,
respectiv 29,1%.
Suprafaţa agricolă este de 410.250 ha, respectiv 61,1% din suprafaţa
totală. La rândul ei, structura suprafeţei agricole se prezintă astfel: (tabelul 2.8, fig.
2.1).
Tabelul 2. 8 Structura și ponderea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole în 2009

Categorii de folosinţă Suprafaţă (ha) % din terenul agricol
Terenuri arabile 221.563 54,0
Livezi şi pepiniere pomicole 4.925 1,2
Terenuri ocupate de culturi de viţă de vie 1.879 0,5
Păşuni naturale 109.618 26,7
Fâneţe naturale 72.256 17,6
Total 410.250 100
Activitate economică dependentă de condiţiile cadrului natural

(caracteristici morfografice şi morfometrice ale reliefului, parametrii climatici,
resursele de apă, învelişul biopedologic) şi ale celui social (forma de proprietate,
organizarea şi raporturile de muncă, dotarea tehnico-materială, conjunctura pieţei),
agricultura mureşeană, în ansamblul său, are condiţii de dezvoltare favorabile.
17%
Suprafaţă arabilă
Suprafaţă livezi
Suprafaţă vii
54%
Suprafaţă păşuni
Suprafaţă fâneţe
28%
0%
1%
Fig. 2. 1 Structura suprafeţei agricole a judeţului Mureş în 2009

34
2.3.2. Zonarea spaţiului agrar

Zonarea spaţiului agrar mureşan în funcţie de potenţialul productiv agricol
în 2006, pune în evidenţă existenţa a cinci zone agricole (fig. 2.2).
Zona 1, foarte favorabilă pentru agricultura intensivă de tip grădinărit şi de
creştere a animalelor în stabulaţie pentru carne şi lapte, este specifică Culoarului
Mureşului;
Zona 2, foarte favorabilă pentru cultura cerealelor şi a plantelor tehnice
(sfeclă de zahăr, tutun), necesită o serie de lucrări de îmbunătăţiri funciare şi
costuri pentru lucrări agrotehnice, mai ridicate. Zona dispune de mari suprafeţe
agricole lăsate în pârloagă. Partea central-vestică a judeţului se încadrează în
totalitate în această zonă;
Fig. 2. 2 Zonarea spaţiului agrar în funcţie de potenţialul productiv agricol în anul 2006
35
Zona 3, este favorabilă pentru cultura porumbului şi a plantelor tehnice

(hamei, sfeclă de zahăr, cartofi, cultura viţei-de-vie). Comunele din Podişul
Târnavelor se înscriu în această zonă de favorabilitate;
Zona 4, este mediu favorabilă pentru agricultură; ea se pretează bine pentru
pomicultură, dezvoltându-se în nord-vestul judeţului un extins bazin pomicol
(~5000 ha) în comunele Batos, Breaza, Reghin;
Zona 5, este favorabilă doar creşterii animalelor – bovine şi ovine în sistem
extensiv, pe baza păşunilor şi fâneţelor naturale extinse. Insular se cultivă cartoful,
legumele (ceapă) şi varza.
2.3.3. Structura terenurilor cultivate

Resursele agricole, urmare a structurii reliefului, a particularităţilor
pedoclimatice, prezintă o mare varietate în judeţul Mureş. Culturile agricole sunt
formate din cereale, leguminoase, plante tehnice, plante furajere, culturi pomi-
viticole întâlnite în aproape toate unităţile naturale, pe suprafeţe variabile, în
funcţie de factorii agroecologici şi cerinţele pieţei.
Terenurile arabile, care ocupă o suprafaţă de 221.563 ha, sunt cultivate
într-o proporţie de 78,8%, restul fiind în stare de conservare, la „odihnă”, ca
urmare a costurilor ridicate a exploatării lor. Această rezervă se constituie însă ca
un important “tezaur” mai ales în acest context general când se profilează o criză
alimentară mondială.
Tabelul 2. 9 Structura terenurilor arabile cultivate, în anul 2009(% din total suprafaţă agricolă
cultivată)
Culturi cerealiere, din care 67,3
Grâu, secară 17,9
A
Orz, orzoaică, ovăz 12,4
Porumb 35,3
B Leguminoase pentru boabe 0,2
Plante industriale, din care 3,2
Floarea soarelui 1,8
In pentru fuior şi pentru ulei -
C
Cânepă pentru fuior -
Soia 0,3
Sfeclă de zahăr 0,9
Cartofi, legume, din care : 4,2
D Cartori 4,1
Legume 4,2
Plante de nutreţ, din care : 22,3
E
Perene 17,2
36
Ponderea cea mai mare din suprafața cultivată o au cerealele (67,3%),

fapt ce probează lipsa, pe de o parte, a resurselor financiare pentru promovarea
celorlalte exploataţii care necesită fonduri mai mari, iar pe de altă parte, lipsa forţei
de muncă.
Ponderea culturii porumbului a ajuns la 35,3% (fig. 2.4), fiind o plantă cu
valenţe multiple – hrană pentru om, plantă furajeră, plantă industrială (ulei, alcool),
sursă de energie primară.
2.3.4. Profilul producţiei agricole

Structura generală a producţiei agricole evidenţiază preponderenţa
valorică la 2/3 a culturilor vegetale (V = 63,2%) şi doar la 1/3 a celei animale (A =
36,7%), un semn clar al unui profil agricol mai arhaic şi a unei productivităţi
reduse. Trebuie remarcat că ponderea producţiei animaliere a scăzut de la 42-43%
în anul 1998 la 27-28% în anul 2008, crescând, în 2009, la 36,7% (fig. 2.3).
Culturile vegetale deţin ponderea covârşitoare a suprafeţelor cultivate.
Grâul şi secara deţin împreună 17,9% din suprafeţele cultivate, oscilând în
limite largi, la nivelul județului. Este de remarcat reducerea cu 50-60% a
suprafeţelor cultivate în anul 2008 faţă de 1996 - 1998 din cauza rentabilităţii
scăzute.
Culturile de grâu şi secară lipsesc în zona montană, respectiv în comunele
Lunca Bradului, Răstoliţa, Stânceni, ajungând însă la ponderi de 30-35% în partea
central – vestică (Păsăreni, Crăciuneşti, Ungheni).
Plantă stepică, grâul găseşte condiţii optime de cultură în Câmpia
Transilvaniei, unde, în mod frecvent, cultura sa are ponderi de 25-30% din terenul
arabil (Pogăceaua, Miheşu de Câmpie, Sincai, Băla, Râciu). Chiar şi în sectorul
Subcarpaţilor Transilvaniei, în zona depresionară, frecvenţa culturii înregistrează
17-25%, aşa cum este cazul comunelor Fărăgău, Lunca, Batoş, Cosma, precum şi
pe Valea Nirajului (Chiheru de Jos, Hodoşa, Păsăreni, Livezeni), Valea Târnavei
Mici (Bălăuşeri, Coroisânmartin, Mica, Adâmuş) şi pe podurile teraselor Mureşului
din culoarul omonim.
Frecvenţele cele mai scăzute se înregistrează în sudul judeţului, în cazul
comunelor Saschiz, Apold, Daneş, şi în partea estică – Ibăneşti, Eremitu, Deda,
Ruşii Munţi.
Porumbul găseşte condiţii de cultură în întregul judeţ, chiar şi în est, unde
se cultivă soiurile hibride extratimpurii, este adevărat, cu manifestarea unei
tendinţe de reducere a culturilor de hibrizi.
37
.
Fig. 2. 3 Raportul producţiei agricole animale şi a celei vegetale şi ponderea lor valorică în producţia
agricolă totală, în anul 2006 (după preţul de achiziţie al produselor agricole)
Cultura sa reprezintă un element important al peisajului agrar în zona

colinară a Podişului Târnavelor, în culoarele de vale, în luncile şi pe fruntea
teraselor unde solurile aluviale, cu un grad mai ridicat de umiditate asigură o
productivitate superioară.
Plantă complexă, cu utilizări multiple, porumbul se cultivă pe o suprafaţă
aproape dublă față de a grâului, respectiv pe 55%, oscilând între 8-10% (Miercurea
Nirajului) şi 80-85% (Apold, Daneş, Solovăstru, Hodac) (vezi fig. 2.4).
Datele statistice evidenţiază arealele cu cele mai mari suprafeţe ocupate cu
porumb (60-80%, respectiv Câmpia Transilvaniei, Culoarul Mureşului, bazinele
inferioare al Nirajului şi Târnavei Mici.
În arealele depresionare din estul judeţului, respectiv comunele Deda, Ruşii
Munţi, Ungheni, Ibăneşti, ocupă cele mai mari suprafeţe din terenul arabil.
38
Suprafeţele cu ponderi mai reduse (20-30%) aparţin comunelor de pe văile

Nirajului şi Târnavei Mici: Hodoşa, Sovata, Neaua, tendinţa este însă de
creştereCultura cartofului are condiţii pedoclimatice favorabile în judeţul Mureş,
înregistrând peste 7.283 ha cultivate, în medie 4,1% din totalul terenurilor arabile.
Valorile oscilează în limite largi, între 0,1% (Ogra) şi 69% (Răstoliţa).
Fig. 2. 4 Ponderea suprafeţelor arabile cultivate cu porumb, din totalul arabil, în 2006
Planta preferă solurile profunde, afânate, o umiditate mai ridicată,

cultivându-se cu precădere în bazinul superior al Mureşului (Reghin,
Brâncoveneşti, Vătava, Solovăstru, Răstoliţa, Ruşii Munţi, Lunca Bradului,
Ibăneşti, Hodac).
39
Cultura cartofului este prezentă în tot judeţul întrucât este o plantă cu

valenţe ecologice largi şi este necesară consumatorilor.
Cultura sfeclei de zahăr are condiţii pedoclimatice favorabile în judeţ, dar
suprafeţele cultivate au scăzut dramatic în lipsa mecanizării şi în condiţiile scăderii
şi îmbătrânirii forţei de muncă din agricultură. Existenţa fabricii de zahăr de la
Luduş stimulează economic cultivarea sfeclei de zahăr care în anul 2009 se făcea
doar pe 1.606 ha, în scădere faţă de 2007.
Plantă pretenţioasă la soluri, preferă solurile profunde, afânate şi umede de
luncă, precum şi la condițiile climatice, întrucât este sensibilă la îngheţuri, are
nevoie de toamne lungi necesare acumulării zaharurilor în corpul sfeclei (7-14%),
sfecla de zahăr nu se cultivă în comunele din estul judeţului – Lunca Bradului,
Răstoliţa, Deda, Ruşii Munţi, Stânceni, Hodac, Sovata.
Suprafeţele cultivate au scăzut dramatic, aproape că lipsesc în Câmpia
Transilvaniei, altădată o zonă predilectă de cultură – Râciu, Sânpetru de Câmpie,
Zau de Câmpie. Cele mai întinse suprafeţe cultivate sunt în proximitatea
Luduşului, respectiv în comunele Cuci, Sânpaul, Sângeorgiu de Mureş, Gheorghe
Doja.
Cultura legumelor găseşte condiţii prielnice mai ales în luncile Mureşului,
Nirajului, Târnavelor, având o suprafaţă cultivată totală de peste 7.277 ha,
respectiv 4,2% din suprafaţa cultivată. Comunele din proximitatea oraşelor,
respectiv zonele periurbane înregistrează cele mai mari valori, de 5-10%, respectiv
Albeşti, Coroisânmartin, Gheorghe Doja, Petelea, Târgu Mureş, Sighişoara.
Culturile preferă luncile râurilor şi prezintă o zonalitate climatică evidentă:
pătlăgelele roşii, ardeii graşi în zonele mai calde, însorite, varza, ceapa în cele mai
răcoroase, din est.
Potenţialul natural nu este încă suficient valorificat superior, piaţa poate
absorbi o cantitate mult mai ridicată, care se completează din import, fapt ce
probează slaba orientare a agriculturii autohtone spre producţia comercială.
Pomicultura are condiţii de favorabilitate ridicată în partea central-vestică
a judeţului, constituindu-se într-un bazin pomicol unitar, compact la Reghin,
Breaza, Lunca, Batos, Fărăgău, specializat în proporţie de 95% pe cultura mărului
şi unul de importanţă secundară, disipat în arealul Apold – Sighişoara – Saschiz.
Creşterea animalelor este o activitate însemnată în judeţ cu toate că
ponderea sa a scăzut dramatic din cauza preţului de achiziţie nestimulativ.
Varietatea condiţiilor naturale, a surselor de furajare – naturale şi cultivate,
domeniul agropastoral extins, sunt tot atâtea atuuri. În anul 2009 efectivele de
animale au înregistrat următoarele valori : bovine – 73.837 capete, porcine –
40
160.017 capete, ovine – 333.988 capete şi păsări – 1.692.333, continuând tendinţa

de scădere la efectivele de bovine şi porcine şi înregistrându-se creşteri la ovine,
păsări şi la familiile de albine. Starea epizootică deficitară, cu multe evenimente –
pestă porcină, gripă aviară şi ca urmare închiderea târgurilor, a pieţelor locale, au
determinat producătorii să-şi reducă drastic efectivele.
În iazurile şi heleşteele din Câmpia Transilvaniei se practică piscicultura,
respectiv ciprinicultura. Suprafaţa de luciu de apă este de 589 ha, cele mai
numeroase iazuri şi heleştee fiind pe valea Luduşului – Miheşu de Câmpie, Zau de
Câmpie, Tăureni, Şăulia, Sânger, pe Valea Mureşului – Iernut şi pe valea Noroiaşu
la Glodeni şi Fărăgău.
Ele sunt populate toamna sau primăvara cu puiet de crap – Cyprinus carpio
din rasele Galiţian şi Lausnitz. După 1960 a fost introdus şi crapul chinezesc
fitofag.
Salmonicultura sau creşterea păstrăvilor se practică pe văile din partea
estică, montană, a judeţului, la Lăpuşna pe Valea Gurghiului şi la Câmpu Cetăţii pe
Valea Nirajului.
Indicatorul care reflectă această activitate este densitatea U.V.M./100 ha
teren agricol (unităţi vită mare) 2, care în anul 2009 a fost de 44,4 U.V.M., în
scădere faţă de anul 1998 cu 9,2 U.V.M./100 ha teren agricol, semn evident al
crizei din acest sector al agriculturii.
Valorile oscilează în limite largi, de la 8,3 U.V.M./100 ha teren agricol la
Răstoliţa, la 240,9 U.V.M./100 ha teren agricol la Cristeşti (fig. 2.5).
Harta evidenţiază arealele cu cele mai scăzute densităţi care se suprapun
zonei montane (Vătava, Răstoliţa, Stânceni), în ciuda unor posibilităţi crescute de
furajare pe cale naturală, arealele cu valori intermediare, de 40-60 U.V.M./100 ha
teren agricol, care se suprapun estului şi sudului judeţului şi cele cu valori ridicate
– Culoarul Mureşului şi Câmpia Transilvaniei, zone predilecte de creştere a
bovinelor şi a porcinelor - Band, Sărmaşu, Sânpetru de Câmpie, Râciu, zona
limitrofă oraşului Târgu Mureş.
2
Indicatorul U.V.M./100 ha teren agricol se obţine prin transformarea efectivelor de
animale domestice într-o singură măsură (U.V.M.). indicii de transformare sunt : 0,9 pentru
bovine, 1 pentru cabaline, 0,2 pentru porcine, 0,15 pentru ovine şi 0,01 pentru păsări.
Însumate, ele se raportează la 100 ha teren agricol.
41
Fig. 2. 5 Densitatea U.V.M/100 ha teren agricol în anul 2006
2.3.5. Productivitatea în agricultură

Productivitatea terenului agricol şi productivitatea muncii exprimate în
unităţi cereale (u.c.) producţie agricolă brută pe ha teren agricol şi pe o persoană
activă în agricultură, oglindesc fidel starea agriculturii unei regiuni.
Pentru o imagine completă şi unitară a orientării agriculturii care se
cristalizează în teritoriu în tipuri, subtipuri, variante şi subvariante s-a adoptat o
unitate de măsură comună – unități cereale (u.c.), întrucât elementele producţiei
agricole sunt exprimate în unităţi de măsură diferite, iar greutatea produselor nu
reflectă importanţă şi utilitatea lor.
42
Fig. 2. 6 Productivitatea medie a exploataţiilor agricole exprimată în u.c./ha teren agricol în anul 2006
Unitatea de măsură comună este o unitate convenţională – u.c. – care s-a

stabilit în laborator, pe baza conţinutului de amidon şi proteine, date în calorii
(tabelul 2.10).
Productivitatea unei exploataţii agricole a fost obţinută din însumarea u.c.
produse raportată la suprafaţa de teren agricol, iar eficienţa muncii rezultă din
divizarea producţiei, exprimată în u.c., la numărul personalului care îşi desfăşoară
activitatea în agricultură. Scala productivităţii exploataţiilor agricole pentru judeţul
Mureş are următoarea formă: 1, sub 10 u.c./ha teren agricol, foarte scăzută; 2, între
10,1 -17,5 u.c./ha teren agricol, scăzută; 3, 17,6 – 25 u.c./ha teren agricol, sub
medie; 4, 25,1 – 40 u.c./ha teren agricol, medie; 5, 40,1 – 137,2 u.c./ha teren
agricol, ridicată (fig. 2.6).
43
Tabelul 2. 10 Coeficienţii de transformare în unităţi cereale (u.c.) a diferitelor produse agricole,

vegetale şi animale
Produsul agricol Coeficient de transformare
A. Produse vegetale (100 kg)
Trifoi sămânţă 5
Floarea soarelui, mac, nuci 2
Grâu, fasole 1,2
Orz, porumb, secară boabe 1
Soia 0,8
Zmeură 0,75
Căpşuni 0,6
Pere, prune, caise, struguri, cireşe, vişine 0,5
Mere, cânepă, trifoi 0,4
Ardei, pepeni, ceapă, in pentru fuior 0,3
Cartofi, sfeclă de zahăr, castraveţi, alte
0,25
legume
Fân, dovleci, furaje perene 0,20
Varză, tomate, trifoi verde, plante furajere
0,15
anuale
Secară verde, sfeclă furajeră 0,1
B. Produse animaliere
Ouă (100 buc) 0,25
Lapte (100 l) 0,8
Miere (100 kg) 3
Carne (100 kg) 5
Lână (100 kg) 40
Pentru judeţul Mureş, media productivităţii exploataţiilor agricole este de

26,2 u.c./ha teren agricol, oscilând în limite foarte largi, între 2,5 u.c./ha teren
agricol la Răstoliţa şi 137,2 u.c./ha teren agricol la Crăieşti. Cartograma
evidenţiază productivitatea ridicată a exploataţiilor agricole din Culoarul
Mureşului, Văile Nirajului, Târnavei Mici şi din Câmpia Transilvaniei, zone în care
productivitatea naturală a terenului este ridicată. Valorile cele mai coborâte sunt în
nordul şi estul judeţului, acolo unde productivităţii naturale mai scăzute a terenului
i se adaugă şi constrângerile climatice. Acestora li se adaugă scăderea dramatică a
populaţiei, a cărei consecinţă a fost abandonarea agriculturii şi transformarea ei
într-una de subzistenţă.
Pe ansamblu, acest indicator, care a scăzut faţă de 1998, reflectă gradul
redus de dezvoltare a agriculturii, regăsit în randamentele de producție reduse ale
exploataţilor agricole.
Productivitatea muncii redată prin producţia agricolă exprimată în u.c.
obţinută de o persoană activă în agricultură oscilează între un minim de 20,6
44
u.c./persoană activă în agricultură la Răstoliţa şi maximul de 198 u.c./persoană

activă în agricultură la Papiu Ilarian, fiind mult mai diferenţiată spaţial decât
productivitatea terenului agricol (fig. 2.7).
Fig. 2. 7 Productivitatea muncii agricole exprimată în producţie agricolă brută (u.c./persoană activă în
agricultură), în anul 2006
Valorile cele mai ridicate se înregistrează în vestul judeţului, în comunele

din Câmpia Transilvaniei, ca urmare a unui raport persoană activă în
agricultură/suprafaţă teren agricol foarte ridicat. Spre deosebire de Culoarul
Mureşului, unde productivitatea ridicată este însă «micşorată» de o populaţie
numeroasă, sau în comunele de munte – Răstoliţa, Lunca Bradului, Hodac,
45
Stânceni, unde cauza o reprezintă constrângerile naturale şi prin urmare, valoarea

mai redusă a productivităţii persoanelor active.
Ca o concluzie general valabilă se impune aceea a unei slabe productivităţi
a personalului activ în agricultură exprimat în u.c.
Fig. 2. 8 Producţia agricolă exprimată valoric (lei/persoană activă în agricultură) în anul 2006
Această productivitate a agriculturii mai poate fi exprimată valoric, adică

echivalentul în lei a producţiei agricole raportată la personalul activ din sectorul
primar (fig. 2.8).
46
În acest caz media pe judeţ este de 8891 lei/persoană activă în agricultură,

majoritatea comunelor înscriindu-se în jurul acestei valori. Valorile cele mai
ridicate 20000-35.558 lei/persoană caracterizează jumătatea vestică a judeţului,
comunele Zau de Câmpie, Tăureni, Sânger, Band, Şincai, Pogăceaua, Râciu.
Surprinzătoare sunt valorile mai mici, apropiate de medie caracteristice comunelor
din Culoarul Mureşului, fapt explicat, în opinia noastră de numărul ridicat al
braţelor de muncă, de tip labour intensive.
Pe baza indicatorilor care indică o stare de fapt, respectiv clase de fertilitate
ale terenului arabil, suprafaţa arabilă/agricolă/locuitor, producţia exprimată în
u.c./ha, a tradiţiilor şi specializărilor care s-au statornicit în timp, rezultă o zonare a
tipologiilor agricole.
2.3.6. Tipologizarea activităţilor agricole la nivelul judeţului Mureş

În acest sens se disting următoarele tipuri de agricultură materializate în
zone agricole, astfel:
1. agricultură de tip cerealier, şi de cultură a unor plante tehnice – tutun şi
de creştere a animalelor (bovine, porcine, ovine). Acest tip este caracteristic zonei
de vest a judeţului, respectiv în comunele din Câmpia Transilvaniei. Acolo unde
sunt posibilităţi – râuri cu ape permanente, s-a dezvoltat crapicultura.
2. agricultură de tip mixt, cerealier în principal (porumb), plante tehnice
(in pentru fuior) şi creşterea animalelor, dar i se adaugă un important sector
pomicol. Ea este specifică părţii central-vestice a judeţului, respectiv comunelor
Breaza, Lunca, Batoş, Cozma, Brâncoveneşti, Reghin, suprapunându-se peste
sectorul Subcarpaţilor interni ai Transilvaniei.
3. agricultură mixtă, diversificată în cultura porumbului, a cartofului,
hameiului, a viţei-de-vie şi de creştere extensivă a bovinelor şi ovinelor. Este
specifică părţii sudice şi central-estice a judeţului, respectiv în Podişul Târnavelor,
pe cursul inferior al Târnavelor.
4. agricultură axată pe creşterea animalelor în sistem extensiv, pentru
carne, lapte şi lână, respectiv bovine şi ovine pe baza întinselor suprafeţe de păşuni.
Această veritabilă zonă monoagricolă se întâlneşte în sectorul montan estic,
respectiv în comunele Vătava, Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni.
5. agricultură de tip periurban, mixtă, intensivă, cu o productivitate mai
ridicată, axată pe legumicultură, plante tehnice (cartofi, sfeclă de zahăr), cereale şi
creşterea animalelor pentru carne şi lapte în sistem stabulaţie. Zona de manifestare
a acestui tip de agricultură se suprapune Culoarului Mureşului, de la Petelea la
Luduş, favorizată fiind de condiţiile naturale cele mai favorabile – soluri fertile,
47
pante reduse, resurse hidrice suficiente, densitate agrară ridicată, căi lesnicioase de
transport.
În conformitate cu elementele de favorabilitate climatice şi pedologice, dar
şi în directă legătură cu restrictivitatea acestora, precum şi cu elemente ce ţin de
tradiţia specializărilor agricole, pe teritoriul judeţului Mureş se evidenţiază grupări
de unităţi administrativ-teritoriale cu caracteristici asemănătoare din punct de
vedere al producţiei agricole.
Astfel, se conturează o zonă de cultură a cerealelor şi plantelor tehnice,
asociată comunelor Sărmaşu, Sânpetru de Câmpie, Miheşu de Câmpie, Râciu,
Pogăceaua, Şincai, Săulia, Zau de Câmpie, Grebenişu de Câmpie, Papiu Ilarian,
Sânger, Tăureni, Cheţani, Atintiş, Bichiş. Adiţional, pe teritoriul acestor comune
mai este specifică creşterea animalelor în sistem mixt (stabulaţie şi păşunat
extensiv), iar în unele cazuri şi activităţi piscicole care valorifică prezenţa iazurilor.
O a doua grupare corespunde comunelor pe teritoriul cărora este specifică
cultura cerealelor, sfeclei de zahăr, cartofilor şi pomicultura, la care se adaugă
creşterea animalelor în regim mixt. Este vorba despre comunele situate în nordul
judeţului, cu excepţia celor care au teritoriile suprapuse subunităţilor de relief
montane (fig. 2.9).
Cu elemente asemănătoare grupării anterioare, se conturează o zonă extinsă
de cultură a cerealelor şi cartofilor, dar care are ca şi specific o pondere importantă
a producţiilor de struguri, inclusiv producţii ridicate de vinuri de calitate
superioară, hamei, la care se adaugă creşterea animalelor în regim mixt. Acestei
zone îi aparțin comunele din partea central – sudică a judeţului (fig. 2.9).
Larga extensiune a păşunilor şi fâneţelor a condus la specializarea pe
creşterea ovinelor şi bovinelor în unele comune situate în nord-estul judeţului:
Vătava, Deda, Răstoliţa, Ruşii Munţi, Lunca Bradului, Stânceni, Hodac, Ibăneşti.
O adaptare evidentă la cerinţele pieţelor urbane de desfacere a produselor
agricole prezintă comuna Acăţari, astfel că producţia de legume şi fructe, dar şi de
produse animaliere (ouă, lactate, carne) este orientată cu precădere spre pieţele
municipiului Târgu Mureş. În aceste condiţii, producţiile specifice pentru aceste
repere au înregistrat o evoluţie ascendentă. Elemente de adaptare la astfel de
cerinţe sunt prezente şi în cazul altor comune, cu precădere în cazul celor
poziţionate în Culoarul Mureşului, acolo unde condiţiile edafice sunt favorabile,
dar unde există şi o accesibilitate crescută spre pieţele de desfacere. Desigur, nu
lipsesc culturile cerealiere, care întregesc tabloul producţiei agricole.
O menţiune aparte trebuie făcută asupra potenţialului ridicat de practicare a
agriculturii ecologice, în contextul unei nişe pe piaţa judeţeană şi regională, dar şi
48
pe piaţa europeană, unde se înregistrează o cerere crescândă de produse agricole

ecologice. În aceste condiţii, pot fi încurajate acele forme de producţie agricolă
care să se adapteze standardelor specifice, putând astfel transforma dezavantajul
unei chimizări precare a agriculturii din unele areale, în avantaj. Aceeaşi
oportunitate trebuie luată în considerare pentru arealele în care calitatea factorilor
de mediu respectă normele atât în ceea ce priveşte aerul şi apa, cât şi în ceea ce
priveşte solul. Astfel de specializări pot fi realizate atât în domeniul agricol vegetal
(legumicultură, cereale, pomicultură), cât şi în domeniul agricol animalier (carne şi
preparate din carne, ouă, lactate, apicultură).
Fig. 2. 9 Zonarea producţiei agricole în anul 2006

49
Pentru fiecare dintre aceste zone trebuie luată în considerare şi posibilitatea

diversificării producţiei agricole, cu ramuri care să valorifice fie condiţiile pedo-
climatice de favorabilitate, fie existenţa oportunităţilor oferite de evoluţia cererii pe
piaţa produselor agro-alimentare. În acest sens, ar fi de menţionat cultivarea
ciupercilor, care poate fi realizată practic în toate unităţile administrativ teritoriale
ale judeţului şi apicultura, care poate valorifica elementele favorabile legate de
flora spontană diversă, dar şi de marile suprafeţe de terenuri agricole cultivate cu
plante melifere şi polenifere: floarea soarelui, porumb, trifoi, pomi fructiferi.
50
2.4. Industria
2.4.1. Resursele de substanţe minerale utile şi valorificarea acestora:

Judeţul Mureş este unul dintre județele bogate în resurse de substanţe
minerale, ceea ce a condus la dezvoltarea industriei extractive încă din prima
jumătate a secolului al XX-lea. Multe dintre ramurile industriei prelucrătoare
existente în judeţ au apărut pentru a valorifica materiile prime existente în zonă.
Cea mai importantă resursă a subsolului din zona Mureş este gazul metan,
peste 65% din cantitatea de gaze extrasă în România provenind din judeţ.
Zăcămintele gazeifere din judeţ se află în exploatarea „Romgaz”, companie cu
capital majoritar de stat, iar producţia este transportată prin reţeaua de conducte a
„Transgaz” către consumatorii casnici şi industriali din toate zonele ţării.
mil. mc
6000
5000
4000
3000
2000
1000
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Fig. 2. 10 Evoluţia cantităţii de gaz metan extras (milioane mc), în perioada 2000-2006, în judeţul
Mureş
Sursa datelor: DJS Mureş
Epuizarea unor câmpuri gazeifere, precum şi dispariţia unor mari

consumatori industriali, precum combinatele chimice, a condus la scăderea
accentuată a cantităţii de gaz metan extras, cu circa 25%, în perioada 2000-2006.
Subsolul judeţului Mureş este, de asemenea, bogat în ape minerale, care au
început să fie exploatate industrial abia în anii 2000. Cel mai important şi apreciat
zăcământ este cel de la Stânceni, din nordul judeţului, unde a fost construită fabrica
„Romaqua”, care îmbuteliază apă minerală sub marca „Stânceni”.
51
Zăcămintele de sare ale judeţului sunt concentrate în zona de est a acestuia,

mai exact în arealul Sovata-Praid, fiind exploatate doar în interes terapeutic. Pe
termen scurt, nu se prevede exploatarea industrială a zăcămintelor de sare, acestea
fiind excedentare, iar industria produselor clorosodice, cel mai mare consumator
industrial de sare, este în declin.
Materialele de construcţie sunt exploatate tot mai intens la nivelul
judeţului, pe fondul dinamicii accentuate a sectorului construcţiilor. Se exploatează
mai ales argila pentru industria ceramicii (mai ales în zona Sighişoara-Târnăveni,
unde există două mari fabrici de produse ceramice), nisipuri şi pietrişuri pentru
mortare şi betoane (extrase din albia râurilor Mureş şi Târnave), roci pentru
construcţii, în zona Deda.
Baza energetică:
Baza energetică a judeţului Mureş este constituită din două mari surse:
• Resursele de energie primară – reprezentate de gazul metan extras în
judeţ;
• Resursele de energie electrică – producţia de termo şi hidro-energie;
Dacă în ceea ce priveşte producţia de gaz metan, judeţul Mureș deţine o
poziţie privilegiată, beneficiind de cele mai importante rezerve de pe întreg
teritoriul ţării şi asigurând două treimi din cantitatea extrasă anual în România,
producţia de energie electrică este mai puţin dezvoltată.
mil. KWH
3500
3000
2500
2000
1500
1000
500
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Fig. 2. 11 Producţia de energie electrică (milioane KWH) realizată în judeţul Mureş, 2000-2006
52
Termocentralele clasice asigură peste 99% din producţia de energie

electrică a judeţului Mureş, utilizând ca materie primă cărbunele exploatat în ţară
sau cel din import. Cea mai mare termocentrală este amplasată la Iernut şi asigură
consumul de energie pentru zona industrială a municipiului Târgu Mureş. Alte
centrale termoelectrice se găsesc la Fântânele şi Târgu Mureş. Producţia de
hidroenergie este foarte scăzută (900.000 KWH în anul 2006), dar cu o dinamică
ascendentă în ultimii ani, urmare a privatizării unor microhidrocentrale din judeţ.
În judeţ nu existau, la nivelul anului 2006, unităţi de producere a energiei eoliene
sau solare.
În municipiul Târgu Mureş îşi are sediul central compania „E.ON Gaz
România” (fostă „Distrigaz Nord”), care distribuie gaze pentru 1,3 milioane de
consumatori din Transilvania şi Banat.
2.4.2. Analiza producţiei industriale şi a structurii acesteia

Economia judeţului Mureş este una preponderent industrială, în anul 2009,
50,8% din cifra de afaceri realizată de companiile mureşene fiind generată de cele
cu activitate industrială, spre deosebire de cele din construcţii (5,5%) şi servicii
(46,7%). Cu toate acestea, ponderea industriei în economia judeţului a scăzut de la
70% în anii 90, pe fondul restructurării unor ramuri industriale şi a unei dinamici
mai accentuate a sectorului terţiar, mai ales a comerţului.
6%
1%
19% 32%
3%
1%
24%
7%
7%
Comerţ şi reparaţii Transport, depozitare, comunicaţii Hoteluri şi restaurante
Alte activităţi Industrie extractivă Industrie prelucrătoare
Industrie energetică Distribuţie apă, salubritate, Construcţii
Fig. 2. 12 Structura economiei județului Mureș după ponderea cifrei de afaceri în anul 2009
Sursa datelor: DJS Mureş, Anuarul Statistic al Judeţului Mureş 2010
53
0.5% 2.1%
1878
Agenţi
economici
97.4%
Industria extractivă Industria prelucrătoare Industria energetică
Fig. 2. 13 Profilul agenților economici industriali din județul Mureș în anul 2009
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş
În acelaşi an, în judeţul Mureş existau 1.878 de agenţi economici activi în

sfera industriei, 97,4% dintre aceştia activând în sfera industriei prelucrătoare.
%
80
70
60
50
40
30
20
10
0
0-9 salariaţi 10-49 salariaţi 50-249 salariaţi peste 250 de salariaţi
Fig. 2. 14 Ponderea agenţilor economici din industria judeţului Mureş, în funcţie de numărul de
salariaţi
Dintre firmele cu profil industrial, 72,3% sunt microîntreprinderi şi doar

1,3% sunt întreprinderi mari, sectorul I.M.M. reprezentând 98,6% din totalul
companiilor. Excepţie face doar industria energetică, unde ponderea cea mai mare
54
este deţinută de companiile mari, asta şi datorită profilului activităţii (termocentrale

de mari dimensiuni).
Cifra de afaceri realizată de întreprinderile cu profil industrial din judeţul
Mureş a fost, în anul 2009, de 9.943 de milioane de lei. Industria prelucrătoare a
avut cea mai mare contribuţie (46,9%), urmată de cea energetică (38,8%) şi cea
extractivă (14,3%).
14%
47%
39%
Fig. 2. 15 Contribuţia ramurilor industriale la cifra de afaceri totală din industria judeţului Mureş,
2009
Întreprinderile
mari au deținut peste
66,6% din cifra de
afaceri din industrie,
în timp ce sectorul
I.M.M. a contribuit cu
doar 33,4%, deşi
reuneşte 97% din
totalul companiilor
din domeniu, şi
aceasta datorită
diferenţelor majore
Fig. 2. 16 Cifra de afaceri medie (mii lei) a întreprinderilor dintre cifra de afaceri
industriale din judeţul Mureş, în funcţie de numărul mediu de medie a unei
angajaţi, în anul 2009
Sursa datelor: DJS Mureş companii mari şi a
uneia mici.
55
Companiile de peste 250 de salariaţi au avut o cifră de afaceri medie de 265000 de

lei, în timp ce companiile mici şi mijlocii nu au depăşit 18000 mii de lei.
Numărul mediu de salariaţi al întreprinderilor industriale active din judeţul
Mureş a fost în anul 2009 de 44.300 de persoane, dintre care 79% în industria
prelucrătoare. Întreprinderile mici şi mijlocii concentrează 55,9% din totalul
salariaţilor din industrie, tendință ce creşte de la un an la altul.
Productivitatea medie a muncii (determinată ca raport între cifra de
afaceri totală şi numărul mediu de salariaţi, pentru anul 2009) aferentă
întreprinderilor cu profil industrial din judeţul Mureş a fost de 225 mii lei, mai
mare în industria energetică (571 mii lei) şi cea extractivă (535 mii lei) şi mult
redusă în industria prelucrătoare (134 mii lei). Aceste decalaje majore între
nivelul productivităţii stau la baza ecartului existent între salariile nete lunare din
cele 3 ramuri majore ale industriei mureşene. În anul 2009, salariul mediu net al
unui angajat din industria extractivă era de 2.668 de lei, în industria energetică de
2.768 de lei, în timp ce unul din industria prelucrătoare era de doar 959 de lei.
47583
50000 44583
45000
40000
35000
30000
18750
25000
20000
11167
15000
10000
1265 2668 2768
5000 959
0
Total industrie Industrie extractivă Industrie prelucrătoare Industrie energetică
Productivitatea medie lunară a muncii Salariul mediu net lunar
Fig. 2. 17 Productivitatea medie lunară a muncii/salariat şi salariul mediu net lunar în întreprinderile
cu profil industrial din judeţul Mureş, 2009
Principalele ramuri ale industriei prelucrătoare din judeţul Mureş, din

perspectiva cifrei de afaceri, la nivelul anului 2005, erau: industria substanţelor şi
produselor chimice (27%), industria alimentară şi a băuturilor (17%), industria
mobilei şi a prelucrării lemnului (11%), industria de maşini şi echipamente (8%) şi
industria materialelor de construcţii (5%).
56
17%
32%
11%
8%
5% 27%
Ind. alimentară şi a băuturilor Ind. Mobilei şi a lemnului Ind. substanţelor şi produselor chimice
Ind. materialelor de construcţii Ind. Maşini şi echipamente Alte ind.
Fig. 2. 18 Structura producţiei industriale a judeţului Mureş, în anul 2009

Raportat la producţia industrială realizată la nivelul întregii ţări, judeţul

Mureş este lider la producţia de îngrăşăminte chimice (35,3% din producţia totală a
României) şi la brânzeturi (26,2%):
Tabelul 2. 11 Ponderea unor produse industriale din producția la nivel național

Produsul Ponderea în total ţară Locul deţinut de judeţ
- Îngrăşăminte chimice 35,3% 1
- Mobilier 7,0% 3
- Confecţii textile 2,7% 13
- Încălţăminte 3,0% 10
- Brânzeturi 26,2% 1
- Lapte de consum 14,3% 2
- Bere 7,7% 4
- Zahăr rafinat 4,5% 6
- Unt 9,2% 4
2.4.3. Distribuția spațială a activităților industriale

În judeţul Mureş sunt bine definite 5 areale industriale, în jurul aşezărilor
urbane ale judeţului, areale care corespund platformelor industriale construite în
perioada regimului comunist:
Centrul industrial Târgu Mureş:

o ramuri industriale dominante: industria chimică (îngrăşăminte chimice,
farmaceutice, medicamente, mase plastice, vopsele), industria alimentară (bere,
morărit şi panificaţie, lactate şi brânzeturi, carne şi preparate din carne), industria
57
mobilei, industria confecţiilor textile (echipamente de protecţie şi de lucru),

materiale de construcţie (prefabricate din beton, adezivi); cabluri electrice;
o număr estimat de salariaţi (2009): 20.000;
o principalele companii (după cifra de afaceri din anul 2009):
„Azomureş”, „Mobex”, „E.ON Gaz”, „Bere Mureş”, „Industrializarea Laptelui
Mureş”, „Sandoz”, „Gedeon Richter”, „Energomur”, „Top Electro”, „Romcab”,
„Daw Benta”, „Hirschmann Romania”, „Zamur” etc.;
o concentrează 45% din producţia industrială a judeţului şi peste 40% din
numărul salariaţilor din industrie;
Centrul industrial Reghin:

o ramuri industriale dominante: prelucrarea lemnului (placaje, panel,
furnir), mobilă şi instrumente muzicale, maşini şi echipamente (echipamente agro-
forestiere), băuturi alcoolice;
o număr estimat de salariaţi (2009): 6.000;
o principalele companii (după cifra de afaceri din anul 2009) : „Prolemn”,
„Distileriile Regun”, „IRUM”, „Remex”, „Hora”, „Bucin Mob”, „Gliga”, „Mobila
Dalin” etc.;
o concentrează aproape 10% din producţia industrială a judeţului şi 16%
din forţa de muncă ocupată în industrie;
Centrul industrial Sighişoara:

o ramuri industriale dominante: industria alimentară (brânzeturi), produse
din minerale nemetalice (blocuri ceramice, ţiglă, porţelan, sticlărie), construcţii
metalice (vase emailate), confecţiilor textile;
o număr estimat de salariaţi: 6.000;
o principalele companii (după cifra de afaceri din anul 2009): „Hochland
Romania”, „Siceram”, „Ves”, „Târnava”,
o contribuie cu 10% la producţia industrială a judeţului şi asigură
ocuparea a 17% din forţa de muncă din industrie;
Arealul industrial Luduş-Iernut:

o ramuri industriale dominante: industria energetică (termoenergie),
alimentară (zahăr), a cauciucului (anvelope);
o principalele companii: „Electrocentrale”, „Zahărul Luduş”;
58
o asigură 15% din producţia industrială a judeţului şi angajează 5% din

forţa de muncă ocupată în industrie;
Centrul industrial Târnăveni:

o ramuri industriale dominante: industria materialelor de construcţie şi
produselor din minerale nemetalice (geamuri, cărămizi, ţigle, prefabricate din
beton), chimică (carbid), mobilei, alimentară;
o principalele companii: „Gecsat”, „Cars”, „Parisot”, „Carbid Fox”,
„Omega Prodcom”;
o concentrează 10% din forţa de muncă ocupată în industrie şi contribuie
cu circa 5% la producţia industrială a judeţului.
Pe lângă aceste areale industriale cu tradiţie, în ultimul deceniu, au apărut
şi o serie de centre industriale noi, de dimensiuni mai mici, dar foarte dinamice, în
localităţile: Sovata (industria mobilei şi a brânzeturilor), Sărmaşu (industria
mobilei şi a ceramicii pentru construcţii, feronerie), Sângeorgiu de Pădure
(industria pielăriei, a mobilei).
2.4.4. Crearea de noi centre industriale – parcuri industriale

Parcul industrial este înfiinţat pe platforma Vidrasău (comuna Ungheni), la
18 km de centrul municipiului Târgu Mureş. Centrul are 40,9 ha, din care
concesionabilă 24,9 ha, poziţionată în imediata vecinătate de reţelele majore de
comunicaţie: 2 km faţă de drumul european E60 (DN15), în imediata vecinătate a
căii ferate Târgu Mureş – Războieni şi în imediata vecinătate a Aeroportului
Internaţional Târgu Mureş. Aeroportul are destinaţii de zbor în majoritatea oraşelor
europene (ex: Budapesta, Nurenberg, Barcelona, Salonic, Dublin, Veneția,
Dortmund, Lyon, Dusseldorf, Frankfurt, Hamburg, Roma, Milano etc.).
Parcul are o capacitate de 42 unităţi separate, fiecare având 5.000 mp.
Infrastructura cerută pentru Parcul Industrial este divizată în două părţi funcţionale.
Zona industrială şi de servicii care ajută la funcţionarea parcului în general.
1. Zona administrativă şi de servicii constă în :
- Clădirea administrativă (birouri de închiriat);
- Centrala termică şi post de transformare;
- Gospodăria de apă şi un rezervor de 500 mc;
- Parcare auto;
2. Zona industrială cuprinde infrastructura necesară desfăşurării
activităţilor productive, respectiv :
59
- Drumuri interne şi căi de rocadă;

- Conectarea utilităţilor la parc;
- Reţea internă pentru utilităţi (apă potabilă, gaze, energie electrică,
canalizare, telefonie fixă);
- Drum de acces şi de încărcare pentru staţia de cale ferată locală;
- Staţie de tratare a apelor uzate din Parc;
- Staţie de pompare pentru apă, apă reziduală şi apă pluvială;
- Reţea de hidranţi;
Parcul industrial are ca scop atragerea industriei nepoluante de natură
tehnică. În acest sens, se urmăreşte dezvoltarea activităţilor de producţie, domeniile
de interes fiind :
a) Tehnologia informaţiei;
b) Electronică şi telecomunicaţii;
c) Producţia de componente şi subansamble industriale;
d) Maşini şi echipamente;
e) Producţie produse alimentare;
f) Prelucrarea lemnului;
g) Industria uşoară;
h) Servicii conexe activităţilor productive;
i) Alte servicii specifice parcurilor industriale;
Principalele rezultate aşteptate sunt :
- crearea de noi locuri de muncă, cu o pondere semnificativă reprezentată de
forţa de muncă cu înaltă calificare;
- atragerea de noi tehnologii;
- dezvoltarea sectorului serviciilor;
- îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, în special în zonele urbane, prin
relocarea unor industrii din aceste zone în parcul industrial.
De menţionat faptul că traseul viitoarei autostrăzi Braşov – Târgu Mureş –
Cluj-Napoca – Borş va trece prin apropierea Parcului Industrial, reţeaua de acces
urmând să fie legată în intersecţia dintre DN15 şi drumul de acces în parc. Toată
infrastructura necesară este asigurată de platformă, şi se anticipează că parcul va
ajuta la îmbunătăţirea mediului local de afaceri. Se anticipează, de asemenea, că
parcul va atrage industria locală, reducând, astfel, poluarea din alte zone.
60
2.5. Serviciile
2.5.1. Comerţul intern

În anul 2009, la nivelul judeţului Mureş, erau înregistrate 4.955 de unităţi
economice active în domeniul comerţului cu amănuntul şi ridicata. Această cifră
plasează domeniul comerţului pe primul loc în topul ramurilor economice cu cel
mai mare număr de unităţi active din judeţ. Cele mai multe dintre aceste firme erau
microîntreprinderi (90,3%), existând doar cinci unităţi mari, cu peste 250 de
salariaţi.
Cifra de afaceri realizată de companiile care au ca profil de activitate
comerţul cu amănuntul şi ridicata, reparaţiile şi intermedierile comerciale a fost, în
anul 2009, de 6,35 miliarde de lei, adică 31,9% din cifra de afaceri totală realizată
de firmele din judeţ.
Numărul mediu de salariaţi din unităţile active în domeniul comerţului era,
în acelaşi an, de 22.922, concentraţi mai ales în microîntreprinderi şi întreprinderi
mici, cele mai multe firme de comerţ cu amănuntul fiind afaceri de familie, cu un
rulaj redus.
Nr. unităţi 4473
4500
4000
3500
3000
2500
2000
1500
1000 434
43 5
500
0
0-9 salariaţi 10-49 salariaţi 50-249 salariaţi 250 de salariaţi şi peste
Fig. 2. 19 Unitățile comerciale din judeţul Mureş, după numărul de salariaţi

Dacă în mediul rural încă domină unităţile comerciale de foarte mici

dimensiuni, nespecializate, organizate ca microîntreprinderi, care coexistă pe
alocuri cu unităţi cooperatiste, în mediul urban câştigă teren comerţul modern, prin
unităţi de tip super şi hipermarket.
61
În iulie 2011, în judeţul Mureş existau 58 de unităţi ce pot fi încadrate în

aşa-numita categorie a „comerţului modern”. Municipiul Târgu Mureş concentra
42 dintre aceste unităţi.
Tabelul 2. 12 Retailul modern din judeţul Mureş, iulie 2011

Localitatea Categoria Număr de unităţi
3 (Auchan, Kaufland, Real)
Hipermarket
2 (Metro, Selgros)
Târgu Mureş Cash&carry
37 (Lidl, MiniMax, Profi, Carmolimp,
Supermaket
Interex, Darina, Sicorn, Mic.ro )
Hipermarket 1 (Kaufland)
Sighişoara
Supermarket 3 (Penny Market, Perfect)
Hipermarket 1 (Kaufland)
Reghin
Supermarket 4 (Billa, Carmolimp, Lidl, Profi)
Târnăveni Supermarket 3 (Profi, Penny Market, Lidl)
Luduş Supermarket 2 (Lidl, Oncos)
Iernut Supermarket 1 (Penny Market)
Sovata Supermarket 1 (Penny Market)
Ungheni Supermarket 1 (Darina)
Sursa datelor: Revista „Piaţa”
2.5.2. Comerţul exterior

În anul 2010, volumul schimburilor comerciale externe ale judeţului Mureş
a fost de 1,34 miliarde de Euro, adică 1,6% din volumul schimburilor totale
efectuate de România cu partenerii externi. Asemenea situaţiei la nivel naţional,
balanţa comercială a fost una deficitară, volumul importurilor fiind mai mare decât
cel al exporturilor, la nivelul județului Mureș, cu circa 128 de milioane de Euro.
Exporturile realizate de agenţii economici din judeţul Mureş au fost, la
nivelul anului 2010, de 606,6 milioane de Euro, cu 23% mai ridicate decât în anul
2009. Ponderea cea mai ridicată în volumul exporturilor o deţin produsele chimice
(îngrăşăminte chimice şi medicamente – 21%), echipamentele electrice (17%) şi
articolele de îmbrăcăminte (15%), mobila şi articolele din lemn, adică principalele
produse realizate de industria judeţului.
Tendinţa manifestată în ultimii ani este de creştere a exporturilor de
produse chimice, mase plastice, produse din lemn, produse metalurgice, dar mai
ales maşini şi aparate electrice, în defavoarea mobilei, materialelor de construcţii,
încălţămintei sau materialelor textile.
Importurile realizate de firmele mureşene în anul 2010 s-au cifrat la 734,2
milioane Euro, în creştere cu 20% faţă de anul 2009. Materialele textile şi
îmbrăcămintea (16% din total) se află în topul produselor importate, alături de
62
produsele chimice (18%), produsele minerale (14%) şi maşinile şi aparatele

electrice (10%).
În ultimii 5 ani, principalele tendinţe manifestate în structura importurilor
judeţului Mureş au fost creşterea ponderii mijloacelor de transport, a maşinilor şi
aparatelor electrice, a produselor metalurgice şi chimice, scăzând ponderea
produselor alimentare, a pielăriei, produselor din lemn, materialelor textile şi
materialelor de construcţii.
2.5.3. Reţeaua de căi de comunicaţii şi transport

Este cunoscut faptul că un teritoriu ca să poată să se dezvolte din punct de
vedere economic trebuie să aibă un sector de transport şi comunicaţii eficient.
Astfel, pentru a valorifica oportunităţile de dezvoltare, teritoriul respectiv trebuie
să-şi dezvolte, modernizeze şi eficientizeze infrastructura rutieră, feroviară, aeriană
şi sistemul intermodal de transport.
În general, se poate spune că judeţul Mureş are o reţea de transport
repartizată uniform pe întreg teritoriul judeţului, dar infrastructura este insuficient
modernizată, starea acesteia neridicându-se la standardele europene.
La nivelul anului 2009, pe teritoriul judeţului Mureş activau 948 agenţi
economici în domeniul transporturilor şi al logisticii, dintre care peste 91% erau
microîntreprinderi şi doar 5 numărau peste 250 de salariaţi.
În acelaşi an, companiile din transporturi şi depozitare au înregistrat
vânzări totale de 636 milioane lei, contribuind cu 3,2% la cifra de afaceri realizată
la nivelul întregii economii a judeţului. Cea mai mare parte din cifra de afaceri a
transportatorilor şi depozitarilor a fost realizată de firmele mari (37,8%) şi de
microîntreprinderi (33,2%).
Nr. salariaţi
2806
3000
2500
1765
2000
1261
1500
751
1000
500
0
0-9 salariaţi 10-49 salariaţi 50-249 salariaţi 250 salariaţi şi peste
Fig. 2. 20 Numărul de firme de transport, în funcţie de numârul angajaților, în anul 2009

63
Numărul mediu de salariaţi înregistrat la nivelul anului 2009 de companiile

din transporturi şi depozitare a fost de 6.583, ceea ce reprezintă 5,3% din forţa de
muncă salariată a judeţului Mureş. Statisticile indică faptul că principalii angajatori
din transporturi sunt întreprinderile mari şi microîntreprinderile.
După 1990 căile ferate intră într-un amplu proces de restructurare,
înregistrând diminuări drastice atât ale volumului de mărfuri transportate, cât şi ale
numărului de pasageri.
În ceea ce priveşte traficul de pasageri, în anul 2006 în principalele staţii
feroviare, acesta se prezenta conform datelor din tabelul de mai jos. Staţiile de pe
linia câmpiei sunt deservite de un operator privat.
Tabelul 2. 13 Numărul de călători în staţiile CFR din Judeţul Mureş, în anul 2006
Nr. Crt. Staţia CFR Numărul de călători în anul 2006
1. Târgu Mureş 581466
2. Sighişoara 406490
3. Luduş 203964
4. Reghin 186598
5. Daneş 62422
6. Deda 44764
7. Brâncoveneşti 38991
8. Iernut 35776
9. Vănători 34509
10. Cheţani 7447
11. Stânceni 6306
12. Sărmăşel Gară 2082
13. Zau de Câmpie 0
14. Miheşu de Câmpie 0
15. Sărmaşu 0
În privinţa volumului de marfă şi a structurii mărfurilor, în anul 2006

situaţia se prezintă astfel în anul 2006:
64
Tabelul 2. 14 Volumul şi structura mărfurilor încărcate/descărcate în staţiile CFR din Judeţul Mureş
Volum Structura Structura
Volum marfă
Staţia CFR marfă mărfii mărfii
descărcată (t)
incărcată (t) incărcate descărcate
Vânători 0 0 *
Cărămidă +
Sighişoara 499 202 Diverse
diverse
Oţel, ţevi,
Daneş 98 750 Material lemnos
laminate
Stânceni 2504 0 Material lemnos *
Deda 4680 70 * *
Brâncovenesti 0 0
Reghin 14392 20000 * *
Cereale +
Târgu Mureş 1632 21200 Material lemnos
diverse
Motorină +
Iernut 481 40 Diverse
diverse
Luduş 5670 4600 Material lemnos Var hidratat
Material lemnos
Cheţcani 0 0 Diverse
+ melasa
Sânger 0 0 * *
Tăureni 0 0 * *
Zau de
0 0 * *
Câmpie
Miheşu de
0 0 * *
Câmpie
Sărmaşu 0 0 * *
Sărmăşel
0 0 * *
Gară
Crăieşti 0 0 * *
Geam,
Târnăveni 5645 5400 Calcar + diverse
carbonaţi
Mica 0 0 * *
Bălăuşeri 923 375 Material lemnos Diverse
Sângeorgiu de
0 0 * *
Pădure
Material lemnos
Sovata 1509 0 *
+ sare
65
Fig. 2. 21 Structura mărfurilor încărcate/descărcate în staţiile CFR din Judeţul Mureş, în anul 2006
66
2.6. Turismul
O parte a acestui subcapitol a fost publicată în două articole Studia UBB

(Benedek, 2000; Benedek, 2001).
Infrastructura turistică
1. Baza materială a turismului se mulează pe oferta primară, adică pe
resursele turistice existente, între ele stabilindu-se o relaţie de intercondiţionare
strânsă. Cele două componente de bază ale ofertei secundare sunt reprezentate de
baza materială (capacităţi/structuri de cazare, baza terapeutică, unităţi de
deservire/alimentaţie publică, dotări auxiliare pentru odihnă, sport, agrement şi
divertisment) şi căile de comunicaţie. Trebuie menționat faptul că, în realitate,
capacitatea de cazare este mult mai mare decât cea înregistrată, turiştii utilizând şi
terenuri private şi cazarea la particulari.
Baza de cazare din judeţul Mureş este diversificată sub raport structural,
tipologic şi dimensional, în profilul unităţilor existente regăsindu-se aproape
întreaga gamă de structuri de primire turistică cunoscute: hoteluri, moteluri,
campinguri, pensiuni, tabere şi vile.
Tabelul 2. 15 Dinamica unităţilor de cazare omologate pe tipuri de structuri în intervalul 1998-2007

Anul 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Total structuricazare 103 105 82 89 91 94 96 104 119 120
Hoteluri 18 19 17 22 21 21 21 25 27 26
% 17,5 18,1 20,7 24,7 23,1 22,3 21,9 24 22,7 21,7
Moteluri 6 6 5 8 8 7 7 11 8 7
% 5,8 5,7 6,1 9 8,8 7,4 7,3 10,6 6,7 5,8
Vile 64 65 44 40 40 40 39 27 30 31
% 62,1 61,9 53,7 44,9 44 42,6 40,6 26 25,2 25,8
Cabane 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1
% 0 0 0 1,1 1,1 1,1 1 1 0,8 0,8
Pensiuni 5 5 6 8 11 15 19 30 44 46
% 4,9 4,8 7,3 9 12,1 16 19,8 28,8 37 38,3
Campinguri 4 4 5 5 5 5 4 4 5 5
% 3,9 3,8 6,1 5,6 5,5 5,3 4,2 3,8 4,2 4,2
Bungalouri 0 0 0 0 0 1 1 1 1 0
% 0 0 0 0 0 1,1 1 1 0,8 0
Tabere 4 4 4 4 4 4 4 4 3 3
% 3,9 3,8 4,9 4,5 4,4 4,3 4,2 3,8 2,5 2,5
Căsuţe 2 2 1 1 1 0 0 0 0 0
% 1,9 1,9 1,2 1,1 1,1 0 0 0 0 0
Sate de vacanţă 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
% 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică, Capacitatea de cazare turistică existentă la 31 iulie între anii
1998-2007, preluate de INCDT Bucureşti
67
Pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai apropiată de realitate şi

pentru a putea urmări evoluţia fenomenului turistic în spaţiul judeţului Mureş, în
cele ce urmează vom face o scurtă „radiografie” comparativă a situaţiei bazei
materiale a turismului în perioada de analiză (1998-2008).
Baza de cazare a judeţului Mureş beneficiază de serviciile unei game largi
de dotări pentru cazare, grupând, la nivelul anului 2007, un număr de 120 unităţi de
cazare (din care doar 81 au autorizare de funcţionare valabilă în luna februarie
2008), distribuite diferenţiat în diferite categorii tipologice: hoteluri (cu 26 unităţi),
moteluri (7 unităţi), vile (31 unităţi), cabane (1 structură), pensiuni (46 de unităţi),
campinguri (5 unităţi) şi tabere (3 unităţi) şi însumând 6138 locuri de cazare.
Tabelul 2. 16 Dinamica locurilor de cazare pe tipuri de structuri în intervalul 1998-2008

Anul 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Total 7039 7128 6979 7482 7820 7188 7156 6201 6044 6138
Hoteluri 2565 2583 2514 3022 3142 2579 2720 2750 2879 2773
% din total 36,4 36,2 36 40,4 40,2 35,9 38 44,3 47,6 45,2
Moteluri 252 252 208 265 281 231 237 415 262 298
% din total 3,6 3,5 3 3,5 3,6 3,2 3,3 6,7 4,3 4,9
Vile 2163 2206 2118 2139 2081 2088 2093 590 601 651
% din total 30,7 30,9 30,3 28,6 26,6 29 29,2 9,5 9,9 10,6
Cabane 0 0 0 12 12 12 12 30 30 30
% din total 0 0 0 0,2 0,2 0,2 0,2 0,5 0,5 0,5
Pensiuni 91 119 181 214 310 398 444 566 830 882
% din total 1,3 1,7 2,6 2,9 4 5,5 6,2 9,1 13,7 14,4
Campinguri 832 832 924 910 910 910 568 963 804 794
% din total 11,8 11,7 13,2 12,2 11,6 12,7 7,9 15,5 13,3 12,9
Bungalouri 0 0 0 0 0 24 72 104 124 224
% din total 0 0 0 0 0 0,3 1 1,7 2,1 3,6
Tabere 1010 1010 1010 896 1060 946 1010 783 514 486
% din total 14,3 14,2 14,5 12 13,6 13,2 14,1 12,6 8,5 7,9
Căsuţe 126 126 24 24 21 0 0 0 0 0
% din total 1,8 1,8 0,3 0,3 0,3 0 0 0 0 0
Sate de
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
vacanţă
% din total 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Sursa datelor: INCDT Bucureşti, Institutul Naţional de Statistică, Capacitatea de cazare turistică existentă la 31
iulie între anii 1998-200
Spre deosebire de anul 1998, când numărul numărul total al unităţilor de

cazare se ridica la 103, însumând un număr total de locuri de cazare de 7039 de
68
locuri (hoteluri – 18 unităţi, moteluri – 6 unităţi, pensiuni – 5 unităţi, campinguri –

4 unităţi, tabere – 4 unităţi şi căsuţe – 2 unităţi), evoluţiile înregistrate în
următoarea decadă sunt marcate de oscilaţii pe alocuri importante ale numărului de
unităţi, atât pe ansamblu (cu o descreştere de la 103 unităţi în 1998, la 82 de unităţi
în 2000, pentru a urca treptat în perioada următoare până la 120 de unităţi în 2007),
cât şi la nivelul fiecărui tip structural în parte (dinamica cea mai accentuat pozitivă
caracterizând pensiunile, al căror număr a crescut de la 5 unităţi în 1998 la 46 în
2007, iar cea mai accentuat negativă fiind proprie vilelor, al căror număr s-a
diminuat de la 64 de unităţi la doar 31 în acelaşi interval de referinţă).
Scăderea numărului de locuri de cazare în anul 2007 în raport cu anul 1998
(-12,81%) relevă scăderea interesului cererii pentru serviciile turistice puse la
dispoziţie de unităţile de cazare (cu raporturi calitate şi diversitate a serviciilor
oferite/preţ nesatisfăcătoare încă), în contextul socio-economic general, marcat de
creşterea constantă a puterii de cumpărare a populaţiei în ultimii ani (cu efecte
asupra timpului şi banilor cheltuiţi pentru activităţi de recreere, marcate de creştere
constantă), care, pe fondul noului context politic generat de accesul ţării noastre în
rândul ţărilor UE şi libertatea de mişcare considerabil sporită derivată din acest
statut, a permis unui număr din ce în ce mai ridicat de persoane să opteze pentru
alte destinaţii de vacanţă (inclusiv externe), la care se mai adaugă creşterea
capacităţii de cazare din reţelele informale reprezentate de vilele particulare,
construite mai ales după 1989 în anumite areale ale judeţului.
La nivelul anului 2007, majoritatea locurilor de cazare au fost concentrate
în unităţi de tip hotelier, care au cumulat 2773 locuri, reprezentând 45,2%, urmate
la mare distanţă de categoria pensiunilor (882 locuri, respectiv 14,4% din total),
campinguri (794 locuri, respectiv 12,9%), vile (651 locuri şi 10,6%), tabere (486
locuri, respectiv 7,9%), moteluri (298 locuri, respectiv 4,9%), bungalouri (224
locuri, reprezentând 3,6% din total) şi cabane (cu doar 30 de locuri, respectiv
0,5%).
În schimb, analiza unităţilor de cazare omologate (care posedă autorizaţie
de funcţionare valabilă) la începutul anului 2008 relevă o situaţie diferită, din cele
81 de unităţi de cazare care beneficiază de acest statut, categoria pensiunilor
înscriindu-se cu numărul cel mai ridicat de unităţi (55, reprezentând 68,75% din
total), urmată de hoteluri (19 unităţi, reprezentând 23,75%) şi, la mare distanţă, de
categoria campinguri şi moteluri (ambele cu câte 2 unităţi, respectiv 2,5%),
respectiv a vilelor şi popasurilor turistice (ambele cu câte o singură unitate
autorizată, adică 1,25% din totalul unităţilor).
69
În privinţa numărului de locuri grupate în cadrul acestor unităţi, se remarcă

inversarea ponderilor primelor două categorii în favoarea unităţilor hoteliere, care
deţin 1713 locuri (respectiv 57,5% din total), în defavoarea pensiunilor (cu doar
772 locuri, respectiv 25,9%), urmate la mare distanţă de campinguri (194 locuri,
respectiv 6,5%), popasuri turistice (182 locuri, adică 6,1%), categoriei moteluri (61
locuri, respectiv 2,1 %) şi vile (59 locuri, respectiv 2%) revenindu-le valori
absolute şi ponderale modeste.
La nivelul anului 2007, unităţile hoteliere concentrează 45,2% din numărul
total de locuri de cazare, respectiv 2773 locuri (dintre acestea doar 1713 locuri
fiind autorizate legal să funcţioneze, grupate într-un număr de 19 hoteluri,
rezultând o dimensiune medie de 90 locuri/hotel, ceea ce înseamnă că domină cele
cu o capacitate de cazare mijlocie-mică).
În raport cu anul 1998, evoluţia acestei categorii relevă, per total, un trend
pozitiv, progresul (în termeni ponderali) faţă de anul de referinţă fiind de 8,1%
(aferent unei valori absolute de 208 de locuri).
În profil teritorial, se remarcă concentrarea unităţilor hoteliere autorizate în
trei localităţi: Târgu Mureş (8 unităţi cu 894 de locuri) şi Sovata (3 unităţi cu 462
de locuri), cele două localităţi dispunând de 11 hoteluri şi de 79,7% din totalul
locurilor de cazare, urmate la mare distanţă în privinţa numărului de locuri de
Sighişoara (4 unităţi cu doar 147 de locuri). Oferta celor trei centre diferă tipologic,
în sensul că locurile de cazare din Târgu Mureş şi Sighişoara se adresează, în
primul rând, turismului de afaceri, cultural-urban şi de tranzit, iar cele din Sovata
cu preponderenţă turismului balnear.
În privinţa numărului de locuri de cazare deţinute, se remarcă existenţa
unui oarecare dezechilibru între cele trei centre turistice. Astfel, Târgu Mureş
deţine 81,2% din locurile de cazare în hoteluri, Sovata 49,3%, iar Sighişoara
39,1%.
Restul hotelurilor este distribuit în alte două centre urbane ale judeţului
(Târnaveni, cu 2 hoteluri şi 80 de locuri, respectiv Reghin cu 1 hotel de 50 de
locuri), precum şi în Sângeorgiu de Mureş (1 unitate cu 80 de locuri de cazare).
Dacă în cazul oraşelor hotelurile sunt orientate cu precădere spre turismul de
afaceri şi de tranzit, hotelul din Sângeorgiu de Mureş deserveşte îndeosebi turismul
balnear.
Celelalte centre urbane ale judeţului (Iernut, Miercurea Nirajului, Sărmaşu,
Sângeorgiu de Pădure şi Ungheni) nu dispun de unităţi de cazare hotelieră.
Apariţia structurilor de cazare de tip pensiune în peisajul turistic
postdecembrist se datorează, îndeosebi, în cazul celor din mediul rural, afirmării cu
70
succes a unei forme de turism aflată într-o continuă creştere pe plan naţional şi
european – turismul rural – localizarea lor fiind cu precădere în regiunile carpatice
şi subcarpatice ale judeţului Mureş (Sovata, Sângeorgiu de Pădure, Defileul Deda –
Topliţa, valea Gurghiului etc.), dar şi din partea joasă (ex. Ceuaşu de Câmpie), cele
care au păstrat elemente de cultură tradiţională şi unde a existat iniţiativă locală în
această direcţie.
Numărul unităţilor de tip pensiune, precum şi a numărului de locuri de
cazare puse la dispoziţia turiştilor în cadrul acestora a cunoscut o evoluţie constant
ascendentă, de la doar 91 locuri în anul 1998 (1,3% din totalul locurilor de cazare
existente) grupate în 5 pensiuni, la 882 locuri în anul 2007 distribuite în nu mai
puţin 46 pensiuni, valorile ponderale aferente acestei categorii cunoscând, la rândul
său, o creştere spectaculoasă (de la 1,3% la 14,4% în aceeaşi ani de referinţă). La
nivelul anului 2008, numărul unităţilor de acest tip (care deţineau şi autorizaţie de
funcţionare, a crescut la 55 de unităţi, grupând 772 de locuri (25,9% din numărul
de locuri puse la dispoziţia turiştilor).
Tabelul 2. 17 Distribuţia tipologică a structurilor de cazare turistică şi a locurilor de cazare

omologate în anul 2008
Tipul Număr % din total Nr. Nr. % din total locuri de
unităţii unităţi unităţi Camere Locuri cazare
Camping 2 2.5 60 194 6.51
Hotel 19 23.75 863 1713 57.46
Motel 2 2.5 32 61 2.05
Pensiune 55 68.75 373 772 25.9
Popas turistic 1 1.25 51 182 6.1
Vilă 1 1.25 30 59 2
Total 80 100 1409 2981 100.00
Sursa datelor: INCDT Bucureşti
La acestea se adaugă, chiar dacă nu sunt surprinse de către statistica

oficială, reşedinţele secundare şi casele de vacanţă, a căror apariţie şi proliferare
rapidă este (asemenea pensiunilor rurale amintite mai sus) un rezultat al
liberalizării iniţiativei particulare după 1990 şi a ridicării interdicţiei ca o familie să
dispună de mai multe imobile proprietate personală (case, apartamente, case de
vacanţă). Orientarea predilectă a acestora către arealele cu potenţial peisagistic
deosebit (zona montană, în proximitatea masivelor forestiere sau a acumulărilor
lacustre, cât şi în cadrul sau imediata vecinătate a staţiunilor climaterice şi
balneoclimaterice sau a unor aşezări rurale cu potenţial natural de atractivitate
sporit) a generat apariţia unor adevărate aglomerări de astfel de habitate turistice.
71
Campingurile au deţinut, la nivelul anului 2007, o pondere de 12,9% din

capacitatea de cazare a judeţului (în creştere cu 4,7% faţă de anul 1998, când le
revenea doar 8,2%) şi asta în pofida scăderii numărului de locuri (de la 832 în 1998
la 794 în 2007). Ele au o destinaţie specială deservind turismul sezonier. În schimb,
doar două unităţi din această categorie (deținând 194 de locuri, respectiv 2,5% din
numărul total de locuri) deţin autorizaţie de funcţionare la începutul anului 2008
(Villafranka – Sighişoara cu 92 de locuri şi Vasskert din Sovata cu 102 locuri),
celelalte unităţi de acest tip nefiind omologate (localizate la Târgu Mureş şi Şăulia,
în Câmpia Transilvaniei).
Dinamica temporală pe durata intervalului analizat relevă oscilaţii
numerice şi ponderale reduse, de la 4 la 5 unităţi, respectiv de la un minim de 3,9%
din total în 1998, la un maxim de 6,1% în 2000 şi 4,2% în 2007.
Dacă la nivelul anului 1998 categoria vilelor deţinea un număr de 2163 de
locuri (30,7% din totalul locurilor de cazare, distribuite în 63 de unităţi, cu o medie
de 35 locuri/vilă, majoritatea acestora, mai exact 99,3% din total, fiind concentrate
în cadrul staţiunii Sovata), numărul locurilor şi ponderea acestora a scăzut continuu
în ultima decadă, ajungând la doar 651 locuri (10,6%) în anul 2007. Cauza
declinului constant şi abrupt înregistrat trebuie căutate atât în schimbarea
destinaţiei unor vile şi, mai ales, dezafectarea treptată a unui număr mare de unităţi
de acest tip, cât şi în schimbarea regimului de proprietate în urma retrocedării unui
număr de asemenea imobile. Practic, datorită uzurii lor fizice şi morale, majoritatea
acestor categorii de cazare nu mai corespund standardelor actuale, reintroducerea
lor în circuit prin modernizare şi readaptare implicând costuri adeseori mai mari
decât în cazul edificării unor unităţi noi pe vechile amplasamente. Şi aceasta cu atât
mai mult cu cât necesarele reconsiderări ale anumitor facilităţi ale acestora în
raport cu noile exigenţe de confort (ex. renunţarea la camerele dormitor şi a
grupurilor sanitare comune, acces şi personal calificat etc.) au fost neglijate
aproape în totalitate, perpetuând o stare total nefavorabilă care şi-a pus amprenta în
subdimensionarea cronică a fluxurilor turistice, mai ales din sezonul estival.
În schimb, statisticile oficiale indică faptul că doar o singură unitate de tip
vilă (grupând 59 de locuri) localizată în staţiunea Sovata deţine actualmente
(februarie 2008) autorizaţie de funcţionare.
Taberele de elevi şi preşcolari, cu un regim de funcţionare fiind unul
sezonier deţineau, la nivelul anului 2007, o pondere de 7,9% din capacitatea totală
de cazare a judeţului, în descreştere uşoară faţă de ponderea de 14,3% deţinută în
urmă cu un deceniu (1998), chiar dacă în termeni absoluţi, numărul de locuri de
cazare deţinute au descrescut la mai mult de jumătate în acest interval (de la 1010
72
locuri în 1998 la doar 486 locuri în 2007), în pofida unei cereri încă ridicate
constant în ultima perioadă de timp, aspect explicabil prin cererea mare pentru
această categorie de cazare, în condiţiile practicării unor preţuri mai reduse în
comparaţie ce celelalte categorii. Această situaţie se poate explica, parţial, și de
faptul că unele dintre acestea au beneficiat de o serie de modernizări şi reabilitări
care au le permite funcţionarea ca şi unităţi turistice cu caracter permanent incluse
în circuitul turistic general.
Din cele patru tabere care funcţionau în judeţul Mureş în urmă cu un
deceniu, trei erau amplasate în cadrul unor areale posesoare ale unor resurse
atractive de sorginte naturală (la Răstoliţa, în defileul Deda – Topliţa, la Ibăneşti,
pe valea Gurghiului şi la Sovata, în zona piemontană a Munţilor Gurghiu) şi doar
una într-o localitate în care resursele turistice antropice sunt dominante ( Târgu
Mureş), numărul de locuri oferite de către aceste unităţi de cazare variind între 200
de locuri de cazare (Târgu Mureş) şi 288 de locuri (Răstoliţa).
Categoria motelurilor, deţine o pondere redusă la nivelul anului 2007
(4,9% din totalul locurilor de cazare), în uşoară descreştere faţă de anul 1998 când
îi revenea o pondere de 3,6% din total. Datorită destinaţiei predilecte pentru
turismul de tranzit, amplasamentul acestora urmăreşte traseul principalelor căi de
comunicaţie, fie în afara centrelor urbane (Cristeşti, Gorneşti şi Lunca Bradului),
fie în cadrul sau în proximitatea acestora (Sovata, Târgu Mureş, Luduş, Sighişoara
– Daneş). Din cele cinci moteluri înregistrate statistic în 2007 (deţinând 794 de
locuri de cazare), doar două (Cristeşti şi Târgu Mureş) erau omologate oficial la
începutul anului 2008 (punând la dispoziţia turiştilor un număr de 61 de locuri de
cazare).
Dinamica acestei categorii a fost, în ultima decadă, uşor pozitivă, numărul
locurilor de cazare crescând de la 252 locuri în 1998 la 298 în 2007, respectiv cu
1,3%.
Bungalourilor le revine o pondere limitată (doar 3,6% din totalul locurilor
de cazare, respectiv 226 locuri), chiar dacă în creştere faţă de 1998 (când acestei
categorii, care figura în statistici sub titulatura de căsuţe, îi revenea doar 1,8% din
locurile de cazare ale judeţului, pondere aferentă unei cifre absolute de 126 de
paturi).
Valorile numerice şi ponderale cele mai modeste (30 locuri, respectiv 0,5%
din numărul total) sunt consemnate în dreptul cabanelor, o singura unitate de acest
tip figurând în statistica oficială (unitatea nefiind neomologată oficial).
Clasificarea unităţilor de cazare din judeţul Mureş după categoria de
confort relevă faptul că ponderea decisivă este deţinută, la începutul anului 2008,
73
de structurile încadrate categoriilor medii de confort (2 şi 3 stele), numărul cumulat

deţinut de acestea întrunind 68 de unităţi din totalul celor 81 autorizate (83,95% din
numărul total de unităţi, concentrând nu mai puţin de 2566 locuri, respectiv 85%
din numărul total al locurilor de cazare omologate la momentul de referinţă).
Tabelul 2. 18 Distribuţia structurilor de primire şi a locurilor de cazare omologate din judeţul Mureş
după categoria de confort (februarie 2008)
Categoria de Nr. % din nr. Total Nr. Nr. % din nr. Total
confort Unităţi unităţi Camere Locuri de locuri
neclasificate 4 5 8 16 0.54
1 stea 5 6.25 124 337 11.30
2 stele 31 38.75 566 1261 42.30
3 stele 37 46.25 682 1305 43.78
4 stele 2 2.5 19 38 1.27
5 stele 1 1.25 10 24 0.81
Total 81 100 1409 2981 100.00
Din păcate, unităţile de cazare incluse categoriilor superioare reprezintă,

cel puţin deocamdată, o prezenţă insulară pe harta turistică a judeţului, existând
doar o singură unitate care întruneşte criteriile aferente categoriei 5 stele
(pensiunea Eden din Sovata, cu 24 de locuri de cazare) şi doar două pe cele proprii
unităţilor de 4 stele (pensiunile Tempo şi Imperial, ambele din Târgu Mureş,
dispunând de 22, respectiv 16 de locuri de cazare).
Desigur, marea majoritate a structurilor de primire grupate în cadrul
categoriilor medii (2 şi 3 stele) sunt poziţionate în mediul urban (îndeosebi în
Târgu Mureş, Sighişoara, Sovata, Reghin şi Târnăveni, la care se adaugă Hotelul
Apollo din Sângeorgiu de Mureş), totalizând 1221 locuri grupate în 30 de unităţi
hoteliere sau de tip pensiune urbană, respectiv 1 motel, în cazul structurilor de 3
stele, alte 9 unităţi de tip pensiune incluse categoriei 3 flori/margarete grupând 164
de locuri fiind diseminate în 5 localităţi: 2 unităţi cu 40 de locuri la Corunca, 3
unităţi cu 65 de locuri la Daneş, la care se adaugă localităţile Ernei (1 unitate cu 20
locuri), Gorneşti (1 unitate cu 9 locuri), Gurghiu (1 unitate cu 10 locuri), Sălard (1
unitate cu 20 locuri).
La rândul lor, şi unităţile de 2 stele sunt grupate tot în mediul urban, cele
15 unităţi (dispunând de 1051 de locuri) relevând o distribuţie spaţială similară
celor de 3 stele (în cadrul oraşelor menţionate mai sus), alte 15 unităţi cu 130 locuri
fiind clasificate la categoria 2 flori, amplasarea lor fiind cu precădere în mediul
74
rural (3 unităţi la Băgaciu, 1 la Coruna, 1 la Crişteşti, 4 la Eremitu, 1 la Sângeorgiu

de Mureş, 2 la Şăulia). Excepţiile sunt oferite de cele două pensiuni de 2 flori din
centrele urbane care și-au obținut acest statut în anul 2004: Miercurea Nirajului şi
Sângeorgiu de Pădure (ambele cu câte 1 pensiune de 2 flori). Standardele de
confort inferioare (1 stea şi fără clasificare) sunt întrunite, din fericire, de un număr
redus de unităţi (doar 9, reprezentând 11,11% din numărul total al unităţilor
omologate, grupând 353 de locuri, respectiv 11,84% din total).
Distribuţia teritorială la nivel de localitate a unităţilor de cazare din

judeţul Mureş relevă inegalităţi şi contraste pe alocuri semnificative, urmare a
răspândirii diferenţiate a resurselor atractive, a accesibilităţii inegale, precum şi a
gradului diferit de al dezvoltării socio-economice.
La nivelul anului 1998 se remarcă dominanţa absolută a două centre
urbane: Târgu Mureş şi Sovata, ultima localitate-staţiune (Sovata) concentrând nu
mai puţin de 61,8% din capacitatea de cazare a județului Mureș (reprezentând
astfel, localitatea posesoare a celei mai ridicate capacităţi de cazare la nivel
județean şi constituind totodată singurul oraş din judeţ cu profil predominat
turistic). La baza dezvoltării staţiunii au stat resursele turistice naturale existente în
perimetrul său (reprezentate de apele minerale, de lacurile sărate şi nămolurile
terapeutice, la care se mai adaugă suprafețele forestiere compacte, proximitatea
muntelui şi a unui bioclimat favorabil). Staţiunea Sovata era urmată de municipiul
Târgu Mureş, care concentra 20,6% din capacitatea de cazare a judeţului Mureş,
ponderea dominantă revenind hotelurilor (75%), urmate de tabere (14,6%) şi
campinguri (10,4%), dintre celelalte localităţi care dispuneau de locuri de cazare
putând fi remarcate Ibăneşti (4,2%) şi Răstoliţa (4,3%), ambele în cadrul taberelor
şcolare din perimetrul lor. Restul aşezărilor deţineau capacităţi de cazare limitate
dimensional, cu un profil dominat, cu puţine excepţii, de o singură categorie.
Analiza capacităţii de cazare la nivel de localitate în anul 2008 relevă
menţinerea dominanţei absolute a celor două centre urbane ale judeţului: Târgu
Mureş şi Sovata, care concentrează împreună 48,75% din unităţile de cazare ale
judeţului şi 68,36% din locurile de cazare omologate la începutul anului 2008.
Asistăm în schimb, la o „rocadă” între cele două centre urbane, cea mai
ridicată capacitate de cazare revenind, de data aceasta, municipiului Târgu Mureş,
în dreptul căruia sunt consemnate 1101 locuri de cazare (36,9%), grupate în 16
unităţi omologate (20% din numărul total de unităţi omologate), ponderea cea mai
ridicată a locurilor de cazare regăsindu-se în cadrul unităţilor hoteliere (81,2%),
urmate la mare distanţă de pensiuni (123 de locuri) şi moteluri (41 locuri).
75
Tabelul 2. 19 Distribuţia unităţilor de cazare şi a locurilor de cazare omologate la nivel de localitate

(2008)
% Numărul de
Număr Numărul de % locurilor
unităţilor camere din
Localitatea unităţi de locuri de de cazare în
de cazare în unităţile de
cazare cazare total
total cazare
Băgaciu 2 2.5 8 29 1,0
Corunca 3 3.75 23 46 1,5
Cristeşti 1 1.25 10 20 0,7
Daneş 3 3.75 30 65 2,2
Eremitu 4 5 11 22 0,7
Ernei 1 1.25 10 20 0,7
Gorneşti 1 1.25 7 9 0,3
Gurghiu 1 1.25 5 10 0,3
Măgherani 4 5 8 16 0,5
Miercurea
1 1.25 4 8 0,3
Nirajului
Reghin 5 6.25 52 97 3,3
Sălard 1 1.25 10 20 0,7
Sangeorgiu
1 1.25 40 80 2,7
de Mureş
Sangeorgiu
1 1.25 7 17 0,6
de Pădure
Şăulia 2 2.5 7 19 0,6
Sighişoara 15 18.75 162 376 12,6
Sovata 15 18.75 397 937 31,4
Târgu Mureş 16 20 575 1101 36,9
Târnăveni 2 2.5 40 80 2,7
Vărgata 1 1.25 3 9 0,3
Total 81 100 1409 2981 100
Total urban 55 67,9 1237 2616 87,75
Total rural 26 32,1 172 365 12,25
Staţiunea balneoclimaterică Sovata a retrogradat un loc pe seama, în primul

rând, a „recesiunii” numerice a unităţilor de tip vilă, al căror număr de locuri puse
la dispoziţia turiştilor s-a redus dramatic, de la 2163 de locuri (30,7% din totalul
locurilor de cazare, distribuite în 63 de unităţi, în 1998), la doar 651 locuri
(respectiv 10,6%) în anul 2007.
Cele 937 de locuri de cazare omologate ale staţiunii Sovata sunt grupate în
15 structuri de cazare, hotelurile fiind cele care pun la dispoziţia turiştilor cel mai
ridicat număr de locuri de cazare (462 locuri, respectiv 49,3% din total), urmate de
popasuri turistice (o unitate cu 182 de locuri), pensiuni (9 unităţi cu 132 locuri de
cazare), camping (o unitate cu 102 locuri de cazare) şi vilă (o unitate cu 59 locuri).
76
Practic, Sovata concentrează 31,4% din totalul locurilor de cazare omologate (spre
deosebire de 61,8% la nivelul anului 1998), respectiv 18,75% din numărul total de
unităţi din judeţ. Staţiunii Sovata îi urmează municipiul Sighişoara, care
concentrează 12,61% din capacitatea de cazare autorizată a judeţului Mureş (376
locuri, concentrate îndeosebi în hoteluri, cărora le revin nu mai puţin de 147 locuri,
respectiv 39,1% din total, urmate de pensiuni cu 137 de locuri, respectiv 36,4% şi
camping cu 92 de locuri, respectiv 24,5%) şi 18,75% din numărul de unităţi
omologate (15 unităţi, dintre care 4 hoteluri, 9 pensiuni şi 1 camping).
Dintre celelalte localităţi cu un număr ridicat de locuri de cazare oferite se
mai remarcă Reghin (97 de locuri, grupate într-un hotel de 50 de locuri şi 4
pensiuni numărând 47 de locuri de cazare), Târnăveni (2 hoteluri cu câte 40 de
locuri fiecare), Sângeorgiu de Mureş (80 de locuri grupate într-o unitate hotelieră),
Daneş (65 de locuri grupate în 3 pensiuni), Corunca (46 de locuri în 3 pensiuni)
etc.
Restul aşezărilor deţin capacităţi mai mici de cazare, deja prezentate la
analiza categoriilor de cazare, profilul lor fiind dominat, cu puţine excepţii, de o
singură categorie (pensiuni), excepţie făcând motelul de la Cristeşti şi hotelul de la
Sângeorgiu de Mureş, la care se adaugă cele câteva tabere de elevi şi preşcolari.
Practic, cele 80 de unităţi de cazare din judeţul Mureş sunt răspândite în nu
mai puţin de 20 de localităţi, dintre care 7 urbane (cu 55 de unităţi grupând 2616
locuri, respectiv 87,75% din total) şi 13 rurale (25 de unităţi concentrând doar 365
locuri, respectiv 12,25% din total).
Din totalul celor 15 structuri de cazare, în ceea ce priveşte categoria de
confort a acestora, mai numeroase sunt cele de 3 stele (66%), urmate de structurile
de 2 stele (a căror pondere nu depăşeşte 20%) şi, la mare distanţă, de cele de 1 şi 4
stele (fiecăreia revinindu-le câte 7 procente). Unităţile de cazare clasificate la
categoria 5 stele lipsesc din oferta actuală a municipiului Târgu Mureş.
Structurarea pe tipuri de unităţi, relevă predominanţa hotelurilor (60% din
total), urmate de pensiuni (33%) şi moteluri (7%).
În ceea ce priveşte distribuţia locurilor de cazare la nivelul structurilor
tipologice, ponderea cea mai importantă (85%) revine hotelurilor, urmate de
pensiuni (10,8%) şi de moteluri (4,2%).
La începutul anului 2008 (luna februarie) în municipiul Sighişoara deţineau
autorizare de funcţionare un număr de 14 structuri de cazare. Din punct de vedere
al categoriei de confort, cele mai multe unităţi de cazare sunt cele de 3 stele (64%),
în timp ce structurile de 2 stele înregistrează 29%, iar cele de 1 stea doar 7%,
categoriile superioare de confort (4 şi 5 stele) lipsind din oferta de cazare. Analiza
77
distribuţiei unităţilor de cazare pe categorii de confort relevă faptul că pensiunile

turistice reprezintă categoria de cazare căreia îi revine ponderea cea mai importantă
(64% din totalul structurilor), în timp ce în dreptul hotelurilor se regăseşte o
valoare ponderală de hotelurile 29%, unităţile de tip camping fiind mai modest
reprezentate în raport cu celelalte (doar 7%).
În ceea ce priveşte locurile de cazare, ponderea cea mai importantă (39%)
o deţin hotelurile, urmate îndeaproape de pensiunile turistice (36,5%) şi de
campinguri (24,5%).
În ceea ce priveşte categoria de confort aferentă structurilor de cazare din
staţiunea Sovata, majoritatea acestora (50%) sunt încadrate categoriei de 2 stele,
condiţiile de confort aferente categoriei 3 stele fiind îndeplinite de 29% din acestea,
în timp ce ponderi considerabil mai reduse revin celor încadrate categoriei 1 stea
(14%), respectiv 5 stele (7%), unităţile de cazare clasificate la categoria 4 stele
lipsind, cel puţin la momentul de referinţă, din oferta staţiunii.
Structurarea pe tipuri de unităţi certifică dominanţa numerică a unităţilor de
cazare de tip pensiune turistică (acestea deţinând 58% din totalul structurilor de
cazare), la o distanţă considerabilă situându-se hotelurile (21%), apoi campingurile,
vilele şi popasurile turistice (revenind fiecăreia câte 7 procente).
În ceea ce priveşte locurile de cazare, ponderea cea mai importantă
(50,5%) o deţin hotelurile, urmate de popasuri turistice (20%), pensiuni (12%),
campinguri (11,1%) şi vile (6,4%).
Situaţia unităţilor de cazare omologate proprie municipiului Reghin relevă
prezenţa unui singur hotel de 3 stele dispunând de 50 de locuri, dublat de 2
pensiuni (de 2, respectiv 3 stele), grupând 47 de locuri de cazare puse la dispoziţia
turiştilor.
Analiza repartiţiei pe medii a capacităţilor de cazare în anul 2007 relevă
o concentrare a acestora în principalele centre urbane ale judeţului (Târgu Mureş,
Sighişoara, Târnăveni şi Reghin), acestea deţinând împreună nu mai puţin de
86,9% din totalul locurilor de cazare şi 90,7% din numărul total al unităţilor de
cazare, situaţie similară celei înregistrate în urmă cu un deceniu (1998), când
ponderea locurilor de cazare din mediul urban consemna o valoare ponderală de
95,3%, iar a unităţilor de cazare mult diminuată (doar 68,75%).
Dacă ponderea ridicată a unităţilor de cazare în urban în perioada
anterioară este explicabilă prin strategia de amplasare a unităţilor de cazare
practicată înainte de 1989, situaţie în care fiecare oraş trebuia să deţină cel puţin un
hotel cu capacitate mică de cazare (la care se adaugă şi situaţia specifică staţiunii
Sovata, care a beneficiat, în urma reorganizării administrativ-teritoriale din 1968,
78
de strategia de investiţii în turism conform căreia oraşele cu funcţii turistice

importante de tipul turismului balnear au fost ridicate la rangul de centre urbane),
reducerea valorii ponderale consemnate în dreptul unităţilor de cazare urbane în
ultima decadă se datorează, în primul rând, proliferării pensiunilor turistice în
mediul rural.
În afară de această strategie de investiţii în turism şi în servicii, în general,
trebuie remarcat şi faptul că în mediul rural capacităţile de cazare din reţeaua
formală este alcătuită dintr-un singur hotel (Sângeorgiu de Mureş), câteva tabere
şcolare şi câteva moteluri şi un număr mai însemnat de pensiuni (55). Trebuie să
remarcăm, însă, că sectorul informal a cunoscut o expansiune explozivă în ultimii
10 ani, fiind reprezentat de reşedinţe secundare (de tip vilă sau cabană), ale căror
cu proprietari sunt rezidenţi permanenţi în mediul urban (cea mai mare parte a
acestora în Târgu Mureş şi, în ponderi mai reduse, în Reghin, Sighişoara şi
Târnăveni).
În raport cu resursele naturale valoroase de care dispune judeţul Mureş,
structurile turistice de agrement – sport sunt modest reprezentate.
Structurile pentru sporturi de iarnă dispun de o singură pârtie de schi
omologată amplasată în cadrul staţiunii Sovata (pârtia Aluniş, dotată cu trei
mijloace de transport pe cablu (1 telescaun si două teleschiuri). În afară de aceasta,
mai există câteva locaţii care oferă pe perioade scurte de timp condiții de practicare
a sporturilor de iarnă şi care dispun de amenajări şi chiar de unele facilităţi minime
de factură recreativ-agrementală şi/sau sportivă (ex. Sângeorgiu de Mureş,
Stânceni, Lunca Bradului, Sângeorgiu de Mureş), cu reale perspective de
amplificare şi dezvoltare pe viitor, desigur, în condiţiile unor investiţii realizate în
baza unor studii de profil.
Chiar dacă zona montană Călimani-Gurghiu oferă un cadru natural
favorabil practicării sporturilor de iarnă, până în prezent nu există un studiu
destinat evaluării potenţialului lor schiabil (inclusiv din prisma corelării cu
caracteristicile elementelor climatice indispensabile în acest caz) şi nici amenajări
în acest scop. În cadrul zonei montane există, de asemenea, condiţii pentru
practicarea cicloturismului, montain-bike-ului şi raftingului (defileul Deda-
Topliţa).
Structurile de agrement şi sporturi de vară sunt dezvoltate, în principal, în
cadrul staţiunii Sovata (slab diversificate), respectiv în cadrul centrelor urbane
(îndeosebi ştranduri, săli de bowling, jocuri mecanice, biliard, ştranduri şi piscine,
video-discoteci, discoteci, terenuri şi săli de sport, inclusiv săli de fitness şi de
forţă). Dintre structurile de agrement cele mai reprezentative sunt baza de agrement
79
amenajată pe malul Mureşului, cunoscută sub denumirea de „Week-end”, respectiv

herghelia de armăsari din Târgu Mureş (care oferă posibilitatea practicării călăriei
de agrement, plimbări cu trăsura, organizându-se şi concursuri oficiale de sărituri
peste obstacole şi de atelaje).
Distribuţia structurilor de agrement şi sport la nivel judeţean relevă un
dezechilibru evident, cu o concentrare a acestora aproape exclusivă în cadrul
centrelor urbane importante (îndeosebi Târgu Mureş) şi staţiunea Sovata şi
prezenţa izolată şi, mai grav, absenţa totală în restul centrelor urbane, ca să nu mai
vorbim de mediul rural unde acestea lipsesc cu desăvârşire, fapt care reflectă şi o
exploatare diferenţiată a potenţialului turistic din aceste areale şi slaba valorificare
a acestuia în restul teritoriului judeţean.
La rândul său, infrastructura destinată reuniunilor de afaceri,
conferinţelor şi manifestărilor expoziţionale este subdimensionată în raport cu o
cerere de profil în continuă creştere, diversificare şi rafinare, capacitatea maximă
pentru activităţi de acest tip însumând 2179 locuri la nivel judeţean (2006),
repartizate diferenţiat în teritoriu, astfel: Sighişoara (1040 locuri), Târgu Mureş
(755 locuri), Sovata (284 locuri), Albeşti (70 locuri) şi Târnăveni (30 locuri).
Unităţile de alimentaţie reprezintă o altă componentă importantă a bazei
tehnico-materiale a turismului. Acest segment este alcătuit din unităţi cu profil
complex, menite să asigure atât condiţii de servire a mesei, cât şi de divertisment,
cu o varietate tipologică şi de confort similară celei hoteliere, funcţionând, cel mai
adesea, într-o relaţie de interdependenţă cu unităţile de cazare. Ele sunt grupate în
mai multe categorii, în funcţie de apartenenţa lor la o unitate de cazare, în funcţie
de specific sau de serviciile oferite.
Conform M.I.M.M.C.T.P.L., în luna februarie 2008 în judeţul Mureş
funcţionau 39 structuri de alimentaţie, de tip bar de zi, braserie, bufet bar, cramă,
restaurant clasic, restaurant pensiune, restaurant vânătoresc, snack-bar, cu o
capacitate totală de 4.259 locuri. Predominante sunt unităţile tip restaurant clasic
(21 unităţi, respectiv 53,8%), urmate de structurile de tip bar de zi (8 unităţi – 20,5
%), braserii şi restaurante de tip pensiune (fiecare cu câte 3 unităţi, respectiv 7,7%),
snack-bar-uri (2 unităţi – 5,1%), cel mai slab reprezentate fiind cramele şi
restaurantele cu specific vânătoresc (câte o singură unitate – 2,6%).
Tipuri şi forme de turism practicate și practicabile în judeţul Mureş

1. Turismul cultural valorifică valențele atractive ale fondul cultural-
istoric şi etnofolcloric, principalele motivații ale practicării sale fiind oferite în
primul de monumentele istorice și edificiile religioase concentrate în cadrul
80
complexelor arhitectonice urbane (în primul rând Târgu Mureş, Sighişoara şi

Reghin - cele mai importante puncte de convergenţă ale fluxurilor turistice de
factură culturală din judeţ) sau a unor localităţi rurale (dintre acestea detaşându-se
satele de sorginte săsească, îndeosebi cele care posedă biserici-cetăţi fortificate, dar
şi cele care posedă edificii religioase din piatră, cărămidă sau lemn aparţinând
populaţiei româneşti şi maghiare). La acestea se adaugă și satele care găzduiesc
edificii laice de tip cetate, castel sau conac, pretabile integrării în circuite turistice
tematice specifice (desigur în condiţiile restaurării lor şi a drumurilor de acces spre
şi dinspre acestea). Multe dintre aceste localitățile rurale sunt posesoare ale unui
fond cultural-istoric şi, mai ales, etnofolcloric (tradiţii, obiceiuri, port, muzică,
dansuri, ocupaţii, instalaţii şi meşteşuguri tradiţionale, arhitectură populară bine
conservate), valorificat sau valorificabil prin intermediul unei forme mai recente a
turismului cultural-ecologic – cel rural.
Alături de acestea, turismul cultural staţionar poate avea ca şi factor
motivaţional declanşator şi evenimentele culturale organizate şi găzduite în diferite
locații din judeţ, festivalul medieval de la Sighişoara fiind cel mai relevant
exemplu în acest sens. Alături de acestea, mai pot fi menționate și alte manifestări
culturale precum „Jocul din bătrâni” (cu caracter interjudeţean) şi „Inimi fierbinţi”
(cântece şi dansuri ţigăneşti derulate la Târgu Mureş), festivalul „Proetnica”
desfăşurat sub egida „Zilele minorităţilor etnice” la Sighişoara şi Festivalul
interjudeţean de dansuri populare pentru copii de la Luduş). Alături de acestea,
există, desigur, numeroase alte evenimente şi/sau manifestări culturale găzduite de
diferite locaţii de pe teritoriul judeţului Mureş, păstrate îndeosebi sub forma
festivalurilor folclorice ale cântecului şi jocului, a portului şi obiceiurilor, care
reuşesc să polarizeze un număr din ce în ce mai important de turişti (cele mai
importante manifestări de acest gen sunt „Târgul de fete de la Gurghiu”, „Târgu
cireşelor” de la Brâncoveneşti, „Răscumpăratul nevestelor” de la Hodac şi Ibăneşti,
„Tunsul oilor” de la Chimitelnic şi Sânger, „Târgu de peşte” de la Zau de Câmpie).
2. Turismul staţionar presupune o durată medie a sejurului mai ridicată
(minimum trei zile). Ariile caracteristice acestui tip se grupează în sectoarele
subcarpatice sau premontane (ex. Sovata) sau localizate în culoarul Mureşului
(Sângeorgiu de Mureş). Factorul determinant care stă la baza apariției și afirmării
sale este reprezentat în primul rând de fondul turistic hidrogeografic (îndeosebi de
apele minerale), la care se adaugă fondul morfoturistic şi cel climatic (cazul
Sovatei). La rândul său cuprinde două modalități majore de practicare: turismul
balneoclimateric şi cel şcolar.
81
Turismul balneoclimateric sau turismul de odihnă şi tratament se

regăsește la Sovata, staţiune balneoclimaterică de importanţă internaţională, la care
se mai adaugă câteva staţiuni de importanţă naţională şi locală, ca Sângeorgiu de
Mureş, Ideciu de Jos și Jabeniţa. Acestora le este proprie o durată mai mare a
sejurului şi un grad mai ridicat de utilizare a bazei materiale pentru a putea
valorifica eficient efectele terapeutice ale apelor minerale, lacurilor sărate,
mofetelor şi nămolurilor.
Turismul şcolar este a doua formă de turism staţionar practicată în judeţul
Mureş și se adresează exclusiv unui segment al populaţiei, respectiv populaţiei
şcolară. Turismul staționar dispune de o bază de cazare de tipul taberelor, a căror
durată de funcţionare este sezonieră, localizate la Răstoliţa, Lăpuşna, Sovata şi
Târgu Mureş.
3. Turismului itinerant sau de tranzit îi sunt caracteristice deplasări cu
scop recreativ, dar cu o durată a sejurului reduscă (1-2 două nopţi). Această formă
de turism apelează în special la unitățile hoteliere din mediul urban (mai puţin la
cele din Sovata), dar şi la unitățile de cazare de tip han și motel, respectiv la
cabanele din zona de munte sau chiar la localităţile care dispun de asemenea bază
de cazare din culoarul Mureşului sau a Văii Gurghiului. Fluxurile turistice care
apelează la o astfel de formă de turism sunt consistente numeric, însă, datorită
duratei reduse a sejurului, coeficientul de utilizare al bazei materiale este, la rândul
său, relativ redus.
Turismul montan (sub diferitele sale modalități de practicare: turism
montan pietonal, odihnă şi agrement, sporturi de iarnă) este propriu unităţilor
montane din judeţul Mureş (Munţii Călimani şi Gurghiu), intensitatea acestuia
nefiind, din păcate, foarte ridicată din mai multe motive: gradul de atractivitate a
fondul morfoturistic este mai puţin evident, eroziunea rocilor vulcanice efuzive
predominante în cadrul acestora neconducând la forme sau microforme
spectaculoase de relief și cu un impact estetico-peisagistic deosebit ca şi în cazul
celor rocilor calcaroase sau a şisturilor cristaline sau chiar a rocilor vulcanice
intrusive, a căror reacție la diferitele tipuri de eroziune relevă o „imaginație” net
superioară celor din prima categorie. La acesta se mai adaugă lipsa capacităţilor de
cazare în interiorul spaţiului montan propriu-zis, bazele de pornire spre unitățile
montane fiind plasate la periferia acestora. În schimb, apropierea de oraşul Târgu
Mureş și existenţa unor drumuri de acces modernizate până la periferia acestor
unităţi montane sau chiar în interiorul acestora (drumul de legătură Reghin-
Lăpuşna-depresiunea Gurghiu, prin masivul Gurghiu) se constituie în factori
stimulativi ai acestei forme de turism. Pe de altă parte, deşi zona montană dispune
82
de domeniu schiabil potenţial important, acesta nu este, deocamdată, nici

inventariat şi cu atât mai puţin valorificat. Singura locaţie omologată unde, în
perioadele favorabile din timpul sezonului rece, se pot practica sporturi de iarnă
(schi) este la Sovata (pe pârtia Aluniş). Alături de aceasta, mai există alte câteva
locaţii amenajate sumar şi lipsite de facilităţi funcţionale menie a permite
practicarea în condiţii optime (ca urmare, neomologate), accesate exclusiv de
populaţia locală sau, cel mult, ce cea din localitățile limitrofe.
Turismul cinegetic găsește condiții optime de practicare în masivele
Călimani şi Gurghiu, la care se adaugă și unele areale subcarpatice, care posedă un
fond cinegetic bogat și diversificat și dețin un peisajul puțin afectat de intervenţia
factorului antropic. La rândul său, pescuitul sportiv și de agrement este o activitate
care se regăsește în spectrul de preocupări al populației, arealele în care acesta se
poate practica acoperind deopotrivă artele hidrografice din zona montană, precum
și în perimetrul iazurilor din Câmpia Transilvaniei.
4. Turismul de afaceri, congrese şi reuniuni, cu o cerere înscrisă pe o
curbă evolutivă constant ascendentă în ultimii ani (şi care, cu siguranţă, îşi va
menţine trendul şi în următorii ani), găseşte condiţii favorabile de practicare
îndeosebi în cadrul centrelor urbane mureșene (Târgu Mureş, Sighişoara,
Târnăveni), a staţiunii Sovata şi a localităţii Albeşti, singurele locaţii care,
deocamdată, dispun de facilităţile specifice reclamate de astfel de activităţi.
5. Turismul de sfârşit de săptămână relevă conturarea unor areale
specifice în care practicarea sa este mai bine evidențiată. Astfel, îmbinarea dintre
arhitectonica spaţială majoră şi structura socială a populaţiei din judeţul Mureş a
dus la conturarea unor areale turistice importante, care, tipologic, se încadrează în
turismul sezonier, de sfârşit de săptămână (în apropierea centrelor urbane sau chiar
în arealele situate la distanțe mai ridicate față de acestea, mai ales din zona
montană).
Arhitectonica spaţială relevă prezența pe teritoriul judeţului Mureş a trei
unităţi fizico-geografice majore: câmpie (în fapt zonă colinară), podiş şi munte.
Oferta cea mai complexă și mai diversificată în ceea ce priveşte resursele atractive
naturale revine, desigur, zonei montane, suprapusă părţii nord-estice a judeţului
(mai exact masivelor vulcanice Călimani şi Gurghiu). Desigur, şi în cadrul
celorlalte unităţi regăsim o resurse care înmagazinează valențe atractive certe, însă
mult mai redusă raportată la zona montană. Arealul subcarpatic, situat în
proximitatea vestică a celei montane, dispune de resurse atractive de sorginte
naturală mai diversificat decât câmpia şi podişul în special datorită resurselor
salifere care au subvenționat apariția și afirmarea staţiunilor balneare bazate pe
83
valorificarea acestora (cu precădere la Sovata şi într-o mult mai mică măsură la
Ideciu de Jos).
Grație extensiunii ridicate a suprafețelor forestiere, a ambianţei generale
specifice, prin posibilităţile diverse de practicare a unor activități agrementale,
sportive ş.a., zona montană relevă veleități superioare pentru practicarea unor
variate activități recreative îndeosebi pentru populaţia afectată de efectele negative
proprii civilizaţiei urbane (stres, poluare, aglomerație). Văile care pătrund în aceste
masive montane (îndeosbi văile Gurghiu, Niraj şi Târnava Mică, respectiv
Mureşul, care este singura vale care fierăstruiește lanţul montan formând Defileul
Deda-Topliţa) au facilitat nu doar accesibilitatea spre spațiul monta, ci și în
interiorul acestuia precum și procesul de amenajare turistică propriu-zisă, căsuțele
de vacanță fiind structurile de cazare pentru care s-a optat în majoritatea absolută a
cazurilor.
Structura socială a populaţiei reprezintă cel de al doilea factor care a
stimulat aparția și afirmarea acestui tip de turism. Astfel, zonele de câmpie şi de
podiş ale judeţului se erijează în principalele zone emiţătoare de turişti, iar sectorul
montan se constituie într-o zonă cu predilecție receptoare. Mediul urban din zona
de câmpie şi podiş a județului, unde structura socială este mult mai diversificată
decât în mediul rural, ca dealtfel și stratificarea socială și mobilitatea socială și
teritorială mult mai accentuată, concentrează cea mai mare parte a cererii turistice,
orientată cu precădere înspre zona montană. Această cerere relevă o corelaţie direct
proporțională cu mărimea demografică a oraşelor, precum şi cu locul ocupat de
acestea în diviziunea teritorială a muncii. Prin urmare și în mod firesc, municipiul
reședință de județ, Târgu Mureş, constituie principalul punct de emisie a turiştilor
care optează pentru această formă de turism.
Importanţa altor centre urbane este mai redusă, o pondere mai ridicată din
rândul lor revenind municipiului Reghin, datorită amplasării în proximitatea
spațiului montan, celelalte oraşe jucând, datorită situarii lor la distanţă mai mare
(atât Sighişoara, cât și cele care dețin o mărime demografică mai redusă şi o
structură socială mai omogenă - Luduş, Târnăveni, Iernut), un rol mult mai redus.
Ca urmare, începutul anilor ’90 a marcat afirmarea turismului de sfârşit de
săptămână, grație inserării primelor structuri turistice de tipul caselor de vacanţă.
Fenomenul a fost favorizat şi de faptul că zona montană receptoare nu a fost
cooperativizată în perioada comunistă, terenurile beneficiind de un regim relativ
liber de „circulație”. Amplasarea vilelor a căutat să beneficieze de dotările tehnico-
edilitare și infrastructurale deja existente în aşezările-gazdă (reţeaua electrică, de
gaz metan, reţeaua de drumuri, de la drumuri asfaltate până la drumuri forestiere).
84
Areale cele mai reprezentative de concentrare a amenajărilor turistice care

deservesc cu precădere turismul de sfârşit de săptămână sunt cele de pe Valea
Gurghiului şi din localitățile grupate în lungul Defileului Deda-Topliţa.
Primul areal, este situat la 25 km distanţă medie faţă de Reghin şi la 60 km
distanţă medie de Târgu Mureş, distanţă funcțională, situată sub izocrona de 1 oră,
constituind unul dintre factorii determinanți care au favorizat afirmarea turismului
de sfârșit de săptămână (cu precădere din perioada sezonului estival în această
zonă).
Conturarea celui de al doilea areal de concentrare a caselor de vacanţă, cel
suprapus Defileului Deda-Topliţa, a fost favorizat de prezența Văii Mureşului, care
a permis inserarea unei importante axe de comunicaţie feroviară și rutieră
(magistrala 400 și drumul naţional care face legătra între Târgu Mureş și Topliţa),
asigurând, astfel, o accesibilitate sporită în initeriorul spațiului montan propriu-zis.
Distanţa faţă de Tărgu Mureş de 72 km, iar faţă de Reghin de 40 km, situează
această zonă, ca şi Valea Gurghiului, în interiorul izocronei de 1 oră pentru a
parcurge distanța dintre oraşele sus-menţionat și aceste areale turistice.
Accesibilitatea și conectivitatea ridicate, coroborate cu prezența a numeroase
locații care relevă veleități superioare pentru valiorificare turistică și inserarea unei
infrastructuri de cazare și tehnico-edilitare indispensabile unui proces de amenajare
turistică funcțional asigură o poziție privilegiată acestui areal pentru turismul de
sfârșit de săptămână din județul Mureş.
În total, sectorul aferent Județului Mureș al defileului Deda-Topliţa (37 km
din totalul de 44), grupează peste 1300 case de vacanţă, dispuse asimetric, cu
precădere pe partea dreaptă a văii Mureşului, precum și pe afluenţii de dreapta ai
acestuia sau în microdepresiunile situate pe aceeaşi parte, în proximitatea drumului
rutier. Regăsim unele concentrări de astfel de structuri şi pe partea stângă a Văii
Mureșului, în lungul unelor afluenți a Mureşului (Valea Iodului fiind cea mai
importantă).
Alte areale cu construcţii de tip vile, însă secundare proprii acestui tip de
turism sunt: Sovata (însă numărul acestora nu este foarte mare, întrucât aici
regăsim o bază de cazare dominată în vile, la care se mai adaugă atractivitatea mai
redusă a fondului morfoturistic, în raport cu cea din defileul Deda-Topliţa), Târgu
Mureş (în arealul pădurii Vaţman), respetiv Sângeorgiu de Mureş și Bezid, în zona
lacului de acumulare.
85
Zonarea turistică funcţională a judeţului Mureş

În funcţie de multitudinea şi varietatea obiectivelor turistice, de gradul de
dotare (infrastructură generală și turistică și cu baza tehnico-materială auxiliară
necesară derulării activităţii turistice, de frecvența și intensitatea circulaţiei
turistice, de tipurile și formele de turism practicate și/sau practicabile în zonă etc.,
pe teritoriul judeţului Mureş putem individualiza următoarele zone turistice:
A. ZONA DE MUNTE dispune de un potenţial turistic ridicat şi

integrează două subzone distincte, atât sub aspectul tipurilor și formelor de turism
practicate și practicabile în cadrul acestora, cât şi din punct de vedere al
potenţialului turistic total (cumulat).
A.1. Subzona Călimani-Defileul Deda-Topliţa-Gurghiul nordic şi
central.
Se suprapune comunelor Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa, Deda, Ruşii
Munţi, Vătava, situate pe axa Văii Mureşului, la care se mai adaugă comunele
situate pe axa Văii Gurghiului: Ibăneşti, Hodac şi Gurghiu. Acestea dispun de un
fond turistic natural bogat şi variat, în special obiective de morfologice, bioclimat
favorabil, resuse hidrogeografice, biogeografice. La acestea se adaugă și potenţialul
de comunicaţie și conectivitatea ridicate, care permite accesarea acestei subzone de
către turiștii proveniți din cele două orașe principale din apropiere (Târgu Mureș și
Reghin) în circa o oră (cu autoturismul). Această subzona este posesoarea unui
potenţial turistic ridicat, turismul montan (limitat de lipsa bazei de cazare şi a
traseelor marcate) şi turismul de sfârşit de săptămână, de o amploare deosebită
fiind formele de turism dominante. Acestora se adaugă, la cote de intensitate mai
redusă și doar sezonier, turismul şcolar (Răstoliţa).
A.2. Subzona Gurghiul sudic-Sovata are o extensiune spațială mai
redusă, grupând doar trei unități areale administrativ-teritoriale (Chiheru de Jos,
Eremitu şi Sovata), însă deține potenţialul atractiv acestei subzone este cel mai
ridicat din judeţul Mureş. Dintre cele trei UAT-uri, Sovata se detașează net,
impunând profilul turistic al acestei subzone, grație turismului balneoclimateric,
completat de cel montan şi cel de sfârşit de săptămână. Aceste forme de turism
valorifică fondul turistic natural deosebit de bogat în resurse de ape minerale, lacuri
sărate, nămoluri etc.
B. ZONA DE DEALURI ŞI DE PODIŞ se suprapune spațial podişului

Târnavelor şi Subcarpaţilor Transilvaniei, fiind posesoarea unui patrimoniu turistic
relativ diversificat, îndeosebi antropic.
86
În cadrul acestei zona se pot individualiza trei subzone distincte:

B.1. Subzona Târnave grupează 15 unități administrativ-tertoriale (2 oraşe
şi 13 comune) și are o importanţă turistică deosebită, grație unei oferte turistice de
factură antropică extrem de variate şi atractive, remarcându-se îndeosebi
municipiul Sighişoara şi comunele Daneş şi Saschiz. Nota caracteristică a acestei
oferte este conferită de elementele specifice culturii materială a populaţiei germane
(săsești) din Transilvania (dominantă și, astfel, uşor recognoscibilă în peisajul
cultural al acestor habitatelor), subvenționând și stimulând afirmarea deosebită a
turismului cultural.
B.2. Subzona Niraj grupează 7 comune, a căror fond turistic este mai
puțin diversificat (și, în consecință, mai puțin relevantă pentru turism), fiind
dominat de obiectivele antropice (și mai ales edificiile religioase). Ca urmare,
activitățile turistice posibil a fi practicate sunt cele de factură culturală şi de sfârşit
de săptămână.
B.3. Subzona Reghinului este constituită din mai multe comune grupate în
jurul municipiului Reghin. Caracteristica de tranziţie de la munte la deal datorată
amplasării sale în cadrul Subcarpaţilor Transilvăneni este reflectată și la nivelul
fondului turistic natural, mai diversificat decât în zona colinară din vestul acesteia.
Tipurile de turism care dau nota dominantă a activității turistice derulată în cadrul
acesteia sunt turismul balnear (practicate la scară locală și cote reduse de intensitate
și eficiență, la Ideciu de Jos şi Jabeniţa), la care se mai adaugă turismul cultural.
C. ZONA TURISTICĂ A CÂMPIEI TRANSILVANIEI se suprapune

compartimentulu vestic al judeţului Mureş, situată la vest de zona subcarpatică
internă şi la nord de Valea Mureşului. Este zona care deține o pondere redusă în
ceea ce priveşte resursele atractive (datorită dispersiei teritoriale ridicate a
obiectivelor) şi a fluxurilor de turism (numărul limitat sau chiar lipsa amenajărilor
turistice corespunzătoare face ca circulaţia turistică în zonă să fie una limitată şi
sporadică). Ca urmare, importanța sa turistică este una redusă.
În cadrul acesteia, se pot individualiza două subzone distincte, cu o ofertă
turistică diferită:
C.1. Subzona Pârâul de Câmpie cuprinde comunele situate pe Valea
Luduşului (sau Pârâul de Câmpie) sau în imediata vecinătate a acestuia: Sărmaşu,
Miheşu de Câmpie, Şăulia, Zau de Câmpie, Tăureni, Sânger şi Sânpetru de
Câmpie. Principala atracţie turistică a acestei subzone derivă din existența iazurilor
de pe Valea Luduşului, respectiv din prezența apelor sulfuroase de la Sărmăşel. La
acestea se adaugă câteva obiective cultural-istorice a căror relevanță turistică este
87
nesemnificativă. Activitățile turistice care relevă posibilități de practicare se

circumscriu în primul rând turismului piscicol, apoi turismului balnear și cultural.
C.2. Subzona Mădăraş grupează patru comune (Crăieşti, Pănet, Şincai şi
Ceuaşu de Câmpie), cu un potenţial turistic limitat, semnalându-se prezenţa câtorva
obiective antropice, a căror impact turistic este unul limitat.
D. ZONA CULOARULUI MUREŞ relevă o importanţă turistică

deosebită datorită prezenţei municipiului Târgu Mureş, al cărui fond turistic este
constituit aproape exclusiv din resurse atractive de natură antropică. Existenţa unei
baze de cazare diversificate sub raport dimensional, structural și tipologic, precum
şi gradul de accesibilitate și conectivitate permite punerea în valoare a acestui
potențial la cote ridicate de eficiență. Tipul de turism dominant este turismul
cultural, obiectivele turistice antropice fiind diversificate și complementare. La
acesta se mai adaugă turismul balnear bazat pe valorificarea izvoarelor sărate,
practicat la Sângeorgiu de Mureş.
În cadrul acestei zone se pot deosebi câteva subzone, în funcţie de
particularităţile obiectivelor turistice existente:
D.1. Subzona Luduş-Reghin se caracterizează prin predominanţa
obiectivelor istorice şi culturale, la care se adaugă peisajele industriale sau unele
zone cu regim de rezervaţii (arheologice, naturale), dintre care se remarcă cele din
cadrul sau din proximitatea orașului Luduș, termocentrala de la Iernut, monumentul
eroilor de la Oarba de Mureş, vestigii arheologice de la Cipău şi Cristeşti,
rezervaţia naturală (cu o floră interesantă - Vidraslău). Municipiul Târgu Mureş
grupează un număr semnificativ de edificii istorice și religioase, concentrate cu
precădere în zona centrală. În sectorul dintre Târgu Mureş şi Reghin se întâlnesc
băile de la Sângeorgiu de Mureş şi o serie de obiective istorice (Reghin,
Dumbrăvioara, Gorneşti).
D.2. Subzona Reghin-Deda reprezintă o subzonă aparte datorită prezenței
unor localități rurale depozitare ale unor elemente folclorice, de artă și arhitectură
populară, tradiţii, obiceiuri și manifestări folclorice inedite, cele mai reprezentative
fiind „Târgul cireşelor” de la Brâncoveneşti, costumele populare şi elementele
tradiționale regăsite în arhitectură și folclor (reprezentative fiind satele Vălenii de
Mureş, Maioreşti, Morăreni, Ruşii Munţi, Filea etc.).
D.3. Subzona Defileului Mureşului, în amonte de Deda se impune prin
peisajul de un pitoresc deosebit (rezultat din îmbinarea cursului îngust al defileului
Mureşului cu formele și microformele proprii releifului vulcanic – rocile andezitice
fiind dominante, completate de peisajul estetic-vitalizant al masivelor forestiere de
88
molid sau de pâlcurile de mesteceni). Acest peisaj este completat de arhitectura

speficică, cu case construite din piatră şi lemn. Localitățile din perimetrul defileului
se constituie în puncte de plecare/sosire pentru o serie de trasee pietonale
spre/dinspre zonele muntoase din proximitate (Munţii Călimani și Gurghiu),
existând și o serie de posibilități de cazare, asigurate de cele câteva cabane din
zonă (Gălăoaia, Lunca Bradului, Stânceni).
89
2.7 Resursele umane
La 1 ianuarie 2007, resursele de muncă ale judeţului Mureş erau de

363.000 de persoane, ceea ce reprezintă 62,3% din populaţia stabilă a judeţului la
aceeaşi dată, procent mult mai ridicat decât cel din anul 2000, când resursele de
muncă reprezentau doar 58,5% din populaţia judeţului. Explicaţia acestei creşteri
constă în accentuarea procesului de îmbătrânire a populaţiei judeţului, care a
presupus creşterea populaţiei adulte, apte de muncă, în defavoarea celei tinere (de
până la 14 ani). Din perspectiva acestui indicator, judeţul Mureş se încadrează în
categoria judeţelor cu potenţial de muncă mediu spre ridicat, concentrând peste
2,6% din forţa de muncă a României şi 22% din cea a Regiunii Centru. Populaţia în
vârstă de muncă, la începutul anului 2007, era de 366.700 de persoane, cu 4,2%
mai mare decât în anul 2000, pe fondul intrării pe piaţa muncii a generaţiilor
născute în anii 80, când natalitatea era foarte ridicată la nivelul judeţului. Din
totalul de 366.700 de persoane apte de muncă, 52,5% erau de sex masculin,
procentul fiind justificat de îmbătrânirea mai accentuată a populaţiei de sex
feminin, cu o speranţă de viaţă mai ridicată cu circa 7 ani faţă de cea a bărbaţilor.
De remarcat este şi faptul că, la nivelul anului 2006, 18.900 de locuitori ai
judeţului Mureş se aflau în incapacitate permanentă de muncă, precum şi faptul că
19.200, preponderent femei, desfăşurau o activitate generatoare de venit, deşi
aveau fie sub 16 ani, fie peste 60.
Tabelul 2. 20 Populaţia în vârstă de muncă - mii persoane

2000*) 2001**) 2002**) 2003**) 2004**) 2005**) 2006**)
TOTAL
351,8 366,7 357,3 359,9 360,4 362,1 366,7
din care:
- BĂRBAŢI 185,4 192,6 187,7 188,9 189,2 190,2 192,4
- FEMEI 166,4 174,1 169,6 171,0 171,2 171,9 174,3
*)
Bărbaţi 16-59 ani şi femei 16-54 ani.
**)
Bărbaţi 16-62 ani şi femei 16-57 ani.
În ciuda faptului că resursele de muncă ale judeţului au crescut în ultimii

ani, populaţia ocupată s-a înscris pe un trend descendent, scăzând de la 245.700 de
persoane în anul 2000, la 236.200, la începutul lui 2007. Scăderea s-a produs mai
ales în rândul femeilor ocupate, cu 6,2%, faţă de bărbaţi cu doar 1,3%. Scăderea
populaţiei ocupate poate fi pusă şi pe seama accentuării migraţiei forţei de muncă
către ţările din vestul Europei.
90
Rata de ocupare a forţei de muncă, la nivelul judeţului Mureş, era, la

începutul anului 2007, de 65,1%, faţă de 62,4% la nivelul Regiunii Centru şi de
61,4% la nivel naţional. Acest indicator arată că, la nivelul judeţului Mureş,
potenţialul de muncă este mai intens exploatat decât în alte zone ale ţării.
Analiza structurii populaţiei ocupate din judeţul Mureş pe principalele
activităţi ale economiei naţionale reflectă o scădere dramatică a populaţiei ocupate
în agricultură şi silvicultură cu 29,6%, numai în perioada 2000-2006. În acelaşi
interval, populaţia ocupată în industrie a crescut cu 4,2%, iar cea din servicii a
crescut cu 22,9%. Se remarcă o reorientare a populaţiei apte de muncă dinspre
sectorul primar către cel terţiar, situaţie specifică economiilor în tranziţie,
asemenea României. Pe de altă parte, agricultura a devenit principala sursă pentru
migraţia forţei de muncă în alte ţări.
În comparaţie cu structura ocupaţională de la nivel naţional, judeţul Mureş
se caracterizează printr-o pondere mai ridicată a populaţiei ocupate în sectorul
agro-forestier (30,7%, faţă de 29,7% la nivel naţional), cel al industriei şi
construcţiilor (32%, faţă de 29,3%) şi o pondere mult mai scăzută a serviciilor
comerciale (22,7%, faţă de 26,5%). Explicaţia constă în faptul că jumătate din
populaţia judeţului trăieşte în mediul rural, fiind ocupată preponderent în
agricultură sau silvicultură, o treime din suprafaţa judeţului fiind ocupată de păduri.
Pe de altă parte, cu excepţia municipiului Târgu Mureş, oraşele judeţului sunt mici,
ele având, mai degrabă, funcţii industriale decât de servicii.
Cele mai dinamice ramuri ale economiei judeţene, din perspectiva
numărului populaţiei ocupate, în perioada 2000-2006, au fost: tranzacţiile
imobiliare (cu o creştere de 74,3% a populaţiei ocupate), hotelurile şi restaurantele
(+48,1%), administraţia publică şi apărarea (+42,3%), precum şi comerţul
(+42,1%). Pe de altă parte, scăderi majore s-au produs în agricultură şi silvicultură
(-29,6%), industrie energetică (-29%) şi intermedieri financiare (-17,4%).
Numărul mediu al salariaţilor înregistrat la nivelul judeţului Mureş, la 1
ianuarie 2007, a fost de 126.141, marcând primul an de creştere. Acest nivel este
totuşi mai scăzut decât cel din anul 2003, când s-a înregistrat o valoare maximă de
131.130 de persoane angajate. Dacă în ultimii ani am asistat la o stabilizare a
numărului salariaţilor, nu trebuie omis faptul că în perioada 1996-1998, numărul
angajaţilor din judeţ scăzuse cu peste 20.000, pe fondul restructurării masive a unor
ramuri precum industria şi agricultura.
La nivelul anului 2006, peste jumătate dintre salariaţii mureşeni activau în
unităţi private, în timp ce aproape un sfert lucrau în unităţi de interes naţional şi
local. Comparativ cu anul 2000, se remarcă o creştere a salariaţilor din sectorul
91
privat cu 16%, în comparaţie cu o scădere a celor din sectorul public cu 33%.

Scăderea cea mai accentuată se înregistrează în domeniul cooperatist, unde în
ultimii 7 ani, numărul angajaţilor a scăzut cu 72,6%.
Tabelul 2. 21 Evoluţia populaţiei ocupate a judeţului Mureş, pe activităţi economice, în perioada

2000-2006
200 200 200 200 200 200 200
0 1 2 3 4 5 6
POPULAŢIA OCUPATĂ
TOTAL 245,7 239,6 240,8 243,5 234,4 236,0 236,2
din care:
Agricultură, vânătoare, silvicultură 103,1 100,4 87,1 82,9 75,9 76,8 72,6
Industrie – total 62,2 65,2 69,8 69,5 65,0 65,7 64,8
- Industrie extractivă 2,8 2,9 2,6 2,6 2,8 2,9 3,0
- Industrie prelucrătoare 53,4 56,6 61,9 62,3 57,9 58,4 57,6
- Energie electrică şi termică, gaze şi
6,0 5,7 5,3 4,6 4,3 4,4 4,2
apă
Construcţii 8,8 7,5 10,9 12,8 9,5 9,7 10,9
Comerţ 21,4 20,0 26,0 27,5 27,5 28,2 30,4
Hoteluri şi restaurante 2,7 2,5 2,8 3,3 4,6 3,9 4,0
Transport, depozitare şi comunicaţii 11,1 8,7 9,3 9,4 10,5 10,1 11,1
Intermedieri financiare 2,3 1,7 1,6 1,6 1,6 1,9 1,9
Tranzacţii imobiliare şi alte servicii 3,5 4,0 3,9 5,1 6,4 5,7 6,1
Administraţie publică şi apărare 2,6 2,8 2,8 3,5 3,6 3,4 3,7
Învăţământ 13,5 12,6 11,4 11,6 11,8 12,1 12,1
Sănatate şi asistenţă socială 10,4 10,5 11,4 11,5 12,0 12,2 12,5
Celelalte activităţi ale economiei
4,1 3,7 3,8 4,8 6,0 6,3 6,1
naţionale
Sursa: DJS Mureş
În ceea ce priveşte companiile integral private, rezultat al investiţiilor

străine directe realizate în judeţ, acestea angajau, la 31.12.2006, 6404 salariaţi, faţă
de 4498 la sfârşitul anului 2000, adică o creştere procentuală a personalului de
42,4%.
O altă tendinţă manifestată pe piaţa judeţeană a muncii, în intervalul
analizat, este cea de scădere a ponderii muncitorilor în numărul total al salariaţilor,
de la 66,8% în 2000, la 55,7% în anul 2007, în favoarea persoanelor indirect
productive, cu studii superioare.
Salariul mediu net pe economie, la nivelul judeţului Mureş, era, la nivelul
lunii martie 2008, de 974 de lei, cu 12,6% mai mare decât în perioada similară din
2007 şi cu 24,2% mai mare decât media anului 2006. Cele mai ridicate câştiguri se
92
înregistrau în sectorul serviciilor (994 de lei), urmat de industrie şi construcţii (955

de lei) şi agricultură-silvicultură (789 lei).
În comparaţie cu salariul mediu net înregistrat la nivelul economiei
naţionale, salariile angajaţilor din Mureş, erau, în martie 2008, cu 18,3% mai
reduse. În comparaţie cu media regiunii Centru, salariile mureşenilor erau cu 3,2%
mai reduse. Această stare de fapt creează premisele migrării forţei de muncă din
judeţ către alte zone din ţară cu salarii mai ridicare (Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov)
sau către alte ţări.
Angajaţii din intermedieri financiare se aflau în topul salariilor medii nete
pentru anul 2006, cu un câştig de 1688 de lei, urmaţi de cei din industria extractivă
(1680 de lei), industria energetică (1479 lei) şi administraţie publică (1416 lei). La
polul opus regăsim angajaţii din piscicultură şi pescuit (463 de lei), agricultură şi
vânătoare (483 lei) şi hoteluri-restaurante (474 lei).
Corelând nivelul salariilor medii nete cu forma de proprietate a unităţilor
economice, vom observa că, la nivelul anului 2006, cei mai bine plătiţi angajaţi
erau cei din sectorul public (1306 lei) şi cei din companiile mixte (1081 lei), iar cel
mai prost plătiţi erau angajaţii din sectorul cooperatist (504 lei) şi privat (595 lei).
Aşadar, la nivelul judeţului Mureş, salariile din sectorul public sunt mult mai
atractive (duble) decât cele din sectorul privat.
Numărul şomerilor înregistraţi la nivelul judeţului Mureş a scăzut puternic
în perioada 2000-2007, de la 18.887 la 10.498 (-44,4%), înregistrând cele mai
scăzute valori în anii 2004 şi 2007. Ca volum absolut, numărul şomerilor de sex
masculin este mai ridicat decât al femeilor fără un loc de muncă (7.484 de bărbaţi
faţă de 5.598 de femei în anul 2006), datorită faptului că majoritatea ramurilor ce s-
au confruntat cu restructurări masive (construcţii de maşini, industrie extractivă,
metalurgie etc.) angajau preponderent bărbaţi.
Ultimele date statistice privitoare la şomaj, sunt cele din mai 2008, care
indică, pentru judeţul Mureş, un număr de 10.630 de şomeri, dintre care 44,8% de
sex feminin. Comparativ cu luna mai 2007, numărul şomerilor a crescut cu peste
1.000, mai ales în rândul femeilor, datorită dificultăţilor cu care se confruntă
industria uşoară a judeţului. Rata şomajului era de 4,3%, cu 0,5% mai mare decât
cea înregistrată la nivelul întregii ţări.
În perioada 2000-2006, rata şomajului în judeţul Mureş s-a situat
permanent sub media naţională, însă, începând cu luna ianuarie 2007 depăşeşte cu
câteva puncte procentuale acest nivel.
La sfârşitul lunii mai 2008, din totalul de 10.630 de şomeri înregistraţi în
Mureş, doar 26,2% erau indemnizaţi, majoritatea femei. Faţă de anul precedent,
93
ponderea şomerilor indemnizaţi a scăzut cu peste 15%, tendinţă ce se accentuează

de la an la an, şi datorită faptului că mulţi dintre cei înregistraţi ca şomeri fie nu se
mai află în ţară, fie se află în evidenţele A.J.O.F.M. de mult timp.
Din perspectiva nivelului de instruire al şomerilor înregistraţi, la nivelul
primului trimestru din 2008, remarcăm ponderea ridicată a celor cu studii primare,
gimnaziale sau profesionale (84,9%), urmaţi de cei cu studii liceale şi postliceale
(13,2%). Persoanele cu studii superioare reprezintă doar 2% din numărul total al
şomerilor şi sunt, în proporţie de 62% femei.
Repartiţia pe grupe de vârstă a şomerilor din judeţul Mureş indică faptul că
cei mai afectaţi de fenomenul şomajului sunt cei cu vârsta între 30-39 de ani
(30,6% din totalul şomerilor) şi cei între 40-49 de ani (23,7%). Aceste două
categorii de vârstă sunt cele mai vulnerabile datorită flexibilităţii reduse şi a
faptului că au activat în cadrul întreprinderilor mari şi foarte mari construite în
perioada comunistă şi care întâmpină mari dificultăţi în prezent.
Jumătate dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se află în
şomaj de maxim 3 luni, în timp ce o treime de 3-6 luni. Rezultă că, la nivelul
judeţului Mureş, domină şomajul de scurtă durată, numai 728 de persoane fiind
înregistrate ca şomeri de mai mult de un an.
La nivelul judeţului Mureş, s-au produs, în anul 2006, 99 de accidente de
muncă, dintre care 8 mortale şi 91 cu incapacitate temporară de muncă. Rata
accidentelor de muncă a fost de 0,57%, mai scăzută decât la nivel regional
(0,63%), respectiv naţional (0,81%).
Cheltuielile angajate la nivelul judeţului Mureş cu protecţia socială a
şomerilor au fost, în anul 2006, de 28,378 de milioane de lei, dintre care 50% au
mers către acordarea ajutoarelor de şomaj.
94
2.8 Analiza firmelor
La nivelul anului 2006, în judeţul Mureş existau 12.583 de agenţi

economici activi, dintre care întreprinderile mici şi mijlocii reprezentau 99,6%,
numărul firmelor cu mai mult de 250 de salariaţi fiind de doar 54.
Cele mai multe firme din judeţ au ca obiectiv de activitate comerţul (5.142
de unităţi active), industria prelucrătoare (2.002 de unităţi) şi tranzacţiile imobiliare
(1.707 unităţi). La polul opus se află firmele din domeniul poştei şi
telecomunicaţiilor (67), industriei energetice (12) sau a industriei extractive (28 de
firme).
În ceea ce priveşte forma juridică de funcţionare a firmelor din Mureş,
96,4% sunt societăţi cu răspundere limitată, iar 2,5% sunt societăţi pe acţiuni. La
nivelul judeţului funcţionează şi 7 regii autonome, în domeniul edilitar, precum şi
65 de unităţi cooperatiste (comerţ, servicii, creditare), majoritatea în mediul rural.
Procesul de privatizare la nivelul judeţului Mureş era aproape încheiat la
sfârşitul anului 2006, în proprietate publică figurând doar 32 de companii,
majoritatea regii autonome, centre de cercetare sau societăţi de servicii publice.
Cifra de afaceri realizată de firmele active pe raza judeţului Mureş, în anul
2006, a fost de 12,71 miliarde de lei, adică peste 3,61 miliarde de euro, la cursul
mediu comunicat de Banca Naţională pentru anul 2006. Contribuţia judeţului
Mureş la Produsul Intern Brut al României a fost, în 2006, de aproape 4%.
Contribuţia sectorului I.M.M. la cifra de afaceri totală a companiilor din
judeţ a fost, în 2006, de 64,7%, în creştere cu circa 10,2% faţă de anul 2000. Cifra
de afaceri medie a unei companii din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii era
656.465 de lei, iar a unei întreprinderi mari de 83.064.426 de lei.
Contribuţia cea mai ridicată la cifra de afaceri a companiilor din judeţ,
implicit la produsul intern brut al judeţului o are industria (46,3%), urmată de
comerţ (35,3%) şi construcţii (6,6%), în timp ce poşta şi telecomunicaţiile
contribuie cu doar 0,9%, iar hotelurile şi restaurantele cu puţin peste 1%. Firmele
active în agricultură, silvicultură şi pescuit au avut o contribuţie de doar 1,9% la
cifra de afaceri realizată la nivel de judeţ în anul 2006, pe fondul unui an agricol
dificil şi a lipsei de capitalizare.
Societăţile cu răspundere limitată (S.R.L.- urile) au înregistrat cea mai
mare cifră de afaceri (59,4%), urmate fiind societăţile pe acţiuni (S.A.) (38,8%), în
timp ce unităţile cooperatiste au contribuit cel mai puţin (0,4%).
Societăţile cu capital majoritar privat au contribuit cu 84,7% la cifra de
afaceri totală, procent ce a crescut de la an la an, pe fondul accelerării procesului de
95
privatizare. Firmele de stat continuă să deţină o pondere de peste 15% din cifra de
afaceri, deşi sunt în număr de doar 32, pentru că sunt firme mari, ce activează în
domenii strategice (energie, apă, cercetare etc.).
Cheltuielile cu remuneraţiile personalului efectuate de unităţile active din
judeţul Mureş au fost de 930,5 milioane de lei (255 de milioane de euro) în anul
2006, reprezentând 7,3% din cifra de afaceri a companiilor vizate, în acelaşi an.
Microîntreprinderile (0-9 salariaţi) alocă 4,9% din cifra de afaceri anuală pentru
remunerarea personalului, în timp ce firmele mari (peste 250 de salariaţi) alocă
peste 8,7% din afacerile anuale acestor cheltuieli. Pe de altă parte, companiile mari
cheltuie, în medie, anual 13.374 de lei cu remunerarea fiecărui angajat, în timp ce
microîntreprinderile doar 4.549 de lei.
Cheltuielile cu remuneraţiile personalului sunt, în medie, mai mari în
companiile cu capital majoritar de stat (19.442 de lei/an/salariat) decât în cele
private (7.802 lei/an/salariat), datorită diferenţelor de productivitate a muncii, care
e mai ridicată în companiile de stat. Regiile autonome cheltuie cel mai mult cu
remuneraţiile personalului (18.095 lei/an/salariat), în timp ce societăţile
cooperatiste cel mai puţin (6.917 lei/an/salariat).
În aceeaşi perioadă numărul de salariaţi din cadrul firmelor active în
economia judeţului Mureş a fost de 107.679, distribuit relativ egal între cele patru
categorii de firme.
Cel mai mare număr de salariaţi era raportat, în anul 2006, de firmele din
domeniul industriei (52.781), comerţ (24.298) şi construcţii (9.131), iar cei mai
puţini în poştă şi telecomunicaţii (1.362), respectiv hoteluri şi restaurante (3.152).
Firmele din agricultură, silvicultură şi pescuit au raportat un număr de 3.348 de
salariaţi, adică puţin peste 3% din totalul salariaţilor, deşi peste 30% din populaţia
aptă de muncă a judeţului e ocupată în acest sector.
Societăţile cu capital majoritar privat concentrau, în anul 2006, 92,8% din
forţa de muncă salariată a judeţului, procent în creştere cu 14,9% faţă de anul 2000,
pe fondul finalizării privatizării marilor firme de stat din judeţ. Salariaţii din
companiile private erau concentraţi, în proporţie de 80% în firme mari, datorită
specificului activităţii acestora (centrale electrice şi de termoficare, societăţi de
utilităţi etc.).
S.R.L.-urile angajează două treimi din salariaţii din judeţ, mai ales în
cadrul microîntreprinderilor, urmate de societăţile pe acţiuni (29,8%), la polul opus
aflându-se regiile autonome, cu doar 1.356 de salariaţi (1,3%).
În anul 2006, la nivelul companiilor active pe teritoriul judeţului Mureş,
investiţiile brute în bunuri corporale au fost de 1,455 miliarde de lei (413,6
96
milioane de lei), ceea ce reprezintă 11,4% din cifra de afaceri totală a respectivelor
firme. În medie, fiecare companie mureşeană a investit în active corporale 115.700
de lei, valoare mai mare în cazul firmelor mari (8.844.056 de lei) şi mult mai
redusă în cazul microîntreprinderilor (23.875 de lei).
Cele mai mari investiţii, ca volum absolut, au fost realizate de societăţile cu
răspundere limitată (845 de milioane de lei), urmate de cele pe acţiuni (579 de
milioane de lei), cele cooperatiste investind numai 1,7 milioane de lei în active
corporale.
Firmele cu capital majoritar de stat au generat, în anul 2006, 18,8% din
volumul investiţiilor în bunuri corporale, acestea investind, în medie, mai mult
decât cele private (8,53 milioane lei/firmă, faţă de doar 94.244 lei/firmă).
Industria conduce în topul investiţiilor în active imobilizate, cu 690 de
milioane de lei, urmată fiind de comerţ (355 de milioane) şi construcţii (99 de
milioane).
Productivitatea medie a muncii în unităţile active din judeţul Mureş,
determinată ca raport între cifra de afaceri şi numărul mediu de salariaţi, a fost, în
anul 2006, de 118.039 de lei/salariat. Cea mai mare productivitate se înregistra în
cazul firmelor mari (153.177 lei/salariat), iar cea mai redusă în microîntreprinderi
(93.233 lei/salariat).
Cea mai ridicată productivitate a muncii se înregistrează în domeniul
comerţului (184.849 lei/salariat) şi industriei (111.457 lei/salariat), iar cea mai
scăzută în hoteluri şi restaurante (45.698 lei/salariat).
Productivitatea muncii este mai ridicată în companiile cu capital majoritar
de stat (250.433 de lei/salariat), decât în cele private (107.768 de lei/salariat). La
baza acestui surplus de productivitate a companiilor de stat stă profilul acestora,
fiind companii energetice, cu venituri foarte ridicate şi un număr relativ scăzut de
salariaţi.
Distribuţia spaţială a agenţilor economici, conform bazei de date Borg
Design, indică faptul că, la nivelul anului 2005, cele mai multe firme îşi aveau
sediul în municipiile Târgu Mureş, Reghin şi Sighişoara, iar cele mai puţine în
mediul rural, mai exact în comunele din zona Luduş-Sărmaşu.
Cu privire la volumul investiţiilor străine atrase de Mureş, în perioada
1991-2006, la nivelul judeţului, au fost înfiinţate 2.199 de societăţi comerciale cu
participare străină la capital, ceea ce reprezintă 1,8% din totalul celor înregistrate în
România. Valoarea totală a capitalului social subscris de 563 de milioane de lei,
220 de milioane de dolari şi 168,9 milioane de euro. Această valoare a capitalului
97
subscris plasează judeţul Mureş pe locul 12 în topul judeţelor cu cel mai mare
volum de investiţii străine.
În perioada decembrie 1990-decembrie 2006, în judeţul Mureş, s-au
înfiinţat 39.213 firme, adică 2,5% din totalul celor înregistrate la nivelul întregii
ţări, au fost dizolvate sau lichidate 83 (0,8% din total) şi radiate un număr de
11.472 de societăţi (2,5% din totalul celor radiate la nivel naţional). Rezultă un sold
pozitiv (înmatriculări – radieri) de 27.658 de agenţi economici care activează la
nivelul judeţului.
Cele mai multe societăţi nou-înfiinţate (38.982) sunt cu capital privat,
urmate de cele cu capital mixt (167), respectiv de stat (64). Pe de altă parte, cele
mai multe dintre firmele nou-înfiinţate (60,7% sunt S.R.L.), în timp ce 37% sunt
asociaţii familiale sau persoane fizice autorizate. Din cele 38.982 de societăţi nou-
înfiinţate, 5,6% sunt societăţi cu participare străină la capital.
98
Capitolul 3. Populația
3.1. Mărimea şi distribuţia spaţială a populaţiei
3.1.1 Densitatea generală a populaţiei

Densitatea populaţiei, generală sau specifică anumitor indicatori socio-
economici, constituie reflectarea realităților geodemografice a arealelor de
concentrare şi a gradului de antropizare a spaţiului geografic. Diversitatea
orografică, resursele de apă, caracteristicile vegetaţiei, fertilitatea solului şi
prezenţa unor zăcăminte ale subsolului (gaz metan, sare, roci de construcţii etc.),
constituie factori care au condiţionat într-o bună măsură repartiţia teritorială a
populaţiei şi a aşezărilor în judeţ. Complexul factorilor antropici, contextul
istorico-politic de populare şi locuire (deplasările de populaţie, migraţiile forţate,
schimbările de graniţă, politicile etnice şi demografice), gradul de valorificare a
resurselor (prezenţa unor industrii) şi mai ales apropierea sau accesibilitatea faţă de
importantele artere de comunicaţie, caracteristicile culturale ale populaţiei,
(prezenţa arealelor minoritare) şi demografice (fertilitatea, sporul natural etc.),
completează tabloul condiţionărilor umanizării teritoriului.
Distribuţia teritorială a
Tabelul 3. 1 Evoluţia densităţii populaţiei populaţiei în judeţul Mureş relevă
judeţului Mureş în ultimii 150 de ani, la situaţii condiţionate de factorii fizico-
momentul recensămintelor
geografici, alături de cei socio-
An Populaţie Densitate
Loc./kmp economici, culturali sau politico-
1850 268085 39.9 administrativi. Astfel, factorii fizico-
1910 388328 57.8
geografici şi cei sociali-economici şi
1930 425721 63.4
1948 461403 68.7 politici, pretabilităţile diferite ale
1956 513261 76.4 spațiului geografic pentru habitat şi
1966 561598 83.6 pentru activităţi economice, au condus
1977 605345 90.2 la o distribuţie în diferite grade de
1992 610053 90.9
2002 580851 86.1 intensitate a populaţiei, exprimată prin
următoarele aspecte cantitative şi
calitative:
• densitatea populaţiei exprimată pe unităţi administrative, cu
inconvenientele implicate (prin includerea în suprafeţele considerate şi a zonelor
suboicumenice sau anoicumenice), evidenţiază valori ridicate în mediul urban şi în
ruralul adiacent oraşului şi valori scăzute în zonele montane și în cele îndepărtate
de cursurile de apă și de arterele rutiere și feroviare;
99
• la nivelul spaţiului administrativ-teritorial, densitatea generală este de 86,5

loc./kmp, conform datelor recensământului din 2002, situându-se în acest sens sub
media pe ţară (90,9 loc./kmp), dar peste cea a Regiunii Centru (74 loc./kmp),
inclusiv a judeţelor componente, cu excepţia Braşovului; asemănător evoluţiei
populaţiei, densitatea acesteia a scăzut faţă de anul 1992, pentru prima dată trendul
fiind unul negativ;
• în 2002, ecartul valorilor oscila în limite foarte largi, între 7 loc./kmp
(comuna Lunca Bradului, cu un foarte extins domeniu montan) şi 3703 loc./kmp
(municipiul Târgu Mureş);
Fig. 3. 1 Densitatea generală a populaţiei în anul 2002
• pe unităţi naturale, cele mai mari densităţi de populaţie apar în Culoarul

Mureşului şi pe văile Târnavelor, iar cele mai mici în unităţile montane din nordul
şi estul judeţului;
100
Populaţia
• doar municipiile Târgu Mureş, Reghin şi Sighişoara şi oraşul Luduş au

înregistrat densităţi peste 100 loc./kmp, sub această valoare înscriindu-se oraşele
Iernut şi Sovata, cu o densitate a populaţiei inferioară multor comune. Unităţile
administrative Ungheni, Miercurea Nirajului, Sărmaş şi Sângeorgiu de Pădure, a
căror centre au fost declarate ulterior oraşe, înregistrează valori ale densităţii
populaţiei (între 102 şi 84 loc./kmp) apropiate de arealele rurale;
• la nivelul comunelor, densităţile cele mai ridicate se întâlnesc în apropierea
reşedinţei de judeţ, valoarea maximă corespunzând comunei Cristeşti, cu densitate
specifică mediului urban (383 loc./kmp), aceasta fiind situată de altfel între două
oraşe, urmată de Sâncraiu de Mureş (303) şi Sângeorgiu de Mureş (284); Sântana
de Mureş şi Valea Largă înregistrează de asemenea valori ridicate, de peste 100
loc./kmp;
• valorile minime corespund comunelor din zona montană, de pe Valea
Mureşului şi de pe cursul superior al Gurghiului şi Nirajului: Lunca Bradului,
Răstoliţa (9 loc./kmp), Vătava, Stânceni, Ibăneşti (14 loc./kmp) şi Chiheru de Jos
(15 loc./kmp); izolat, densităţi reduse apar pe Valea Lechinţei, a Târnavei Mari şi
la sud de Târnava Mare;
• situaţia demografică din anul 2006 nu schimbă realitatea existentă de la
ultimul recensământ al populaţiei: densitatea generală este de 86,9 loc./kmp iar
ordinea unităţilor administrative, în funcţie de densitate, rămâne neschimbată.
Toate centrele urbane au cunoscut un spor de populaţie şi implicit o creştere a
densităţii, cu excepţia oraşului Sângeorgiu de Pădure şi a reşedinţei de judeţ, a
cărei populaţie a scăzut în favoarea localităţilor limitrofe (Cristeşti 429 loc./kmp,
Sâncraiu de Mureş, Sângeorgiu de Mureş), localităţi ce dobândesc din ce în ce mai
evident funcţia de aşezări dormitor.
3.1.2 Repartiţia populaţiei pe aşezări

În condiţiile unei evoluţii normale, sistemele de aşezări se adaptează
condiţiilor oferite de mediul geografico-fizic (orografie, climă şi resurse de apă,
soluri, resurse ale subsolului etc.). Cea mai mare parte a aşezărilor mari sunt
dispuse pe principalele văi şi culoare, în special în Culoarul Mureşului şi pe cele
două Târnave în lungul cărora sunt axate şi principalele artere de circulaţie rutieră
şi feroviară, dar şi în unităţile fizico-geografice delimitate de acestea. Potenţial
demografic scăzut prezintă aşezările rurale mici şi foarte mici, situate în Câmpia
Transilvaniei şi în Dealurile Târnavelor, în bazinete depresionare de obârşie sau în
areale de contact morfologic.
101
Cele mai populate comune sunt Band (7726 locuitori), Gurghiu şi Sâncraiu
de Mureş, iar cele cu cel mai mic potenţial demografic, Veţca (862), Băla (905) şi
Papiu Ilarian (1013). Cele mai populate aşezări sunt cele componente sau din
proximitatea municipiului Târgu Mureş: Remetea (12027) şi Mureşeni (9402), sau
a municipiului Reghin: Iernuţeni (4105 locuitori).
3.1.3 Repartiţia populaţiei pe medii de habitat

Cu o populaţie stabilă de 580.851 locuitori, înregistrată la recensământul
din martie 2002, reprezentând 2,67 % din populaţia României, judeţul Mureş se
situează pe locul al 14-lea între judeţele din România. Din totalul populaţiei, 51,1%
aparţinea mediului rural, în timp ce ponderea populaţiei urbane era de 48,9%, cu
2,1 puncte procentuale mai mică decât în 1992, fiind inferioară mediei naţionale
(52,7%). Astfel, judeţul Mureş este unul dintre judeţele cu cel mai mic grad de
urbanizare.
Tabelul 3. 2 Repartiţia populaţiei pe medii de habitat în judeţul Mureş

1966 % 1977 % 1992 % 2002 % 2006 %
total 561598 605345 610053 580851 583210
urban 179374 31.9 244720 40.4 310995 51.0 283759 48.9 307025 52,6
rural 382224 68.1 360625 59.6 299058 49.0 297092 51.1 276185 47,4
Populaţia judeţului, după cum se poate observa din tabelul de mai sus, a
fost de-a lungul timpului una preponderent rurală până la începutul anilor nouăzeci,
când raportul s-a schimbat ca urmare a evoluţiei pozitive din mediul urban şi
datorită politicilor de urbanizare practicate. În 1966, înainte de intervenţia
comunistă în planificarea familială în ceea ce priveşte controlul naşterilor,
populaţia rurală constituia peste două treimi din populaţia judeţului. Aceasta a
scăzut în următorul interval datorită migraţiei rural-urban şi a politicilor pro-active
de industrializare, ce a atras populaţia tânără, cu potenţial de creştere. În acest fel,
populaţia din satele judeţului a devenit una îmbătrânită şi, în consecinţă, fără
potenţial de creştere naturală.
Depăşirea pragului de 50% în anul 1992 a populaţiei urbane a fost urmată
de un fenomen de diminuare a populaţiei oraşelor, pe fondul unui spor natural şi
migraţional negativ, a remigraţiei rurale datorate într-o anumită măsură şi creşterii
costurilor traiului în mediul urban. Oraşele declarate în anul 2003 (Sângeorgiu de
Pădure, Ungheni, Sărmaş şi Miercurea Nirajului) au condus la un spor de populaţie
urbană de peste 26 de mii de locuitori, determinând o nouă echilibrare a structurilor
pe medii.
102
Populaţia
3.2. Structura populaţiei
3.2.1 Structura etnică şi confesională

Oferta de date statistico-teritoriale referitoare la structura etnică şi
confesională a populaţiei judeţului Mureş ne permite o analiză detaliată a
populaţiei, accentul fiind pus pe perioada dintre ultimele recensăminte, dar cu
trimiteri anterioare acestora, la momente care s-au constituit ca şi praguri în
evoluţia grupurilor etno-lingvistice şi religioase.
3.2.2 Structura etnică şi distribuţia grupurilor etnice în judeţul Mureş

Distribuţia teritorială actuală a grupurilor etnice minoritare respectă
modelele naţionale din perioadele anterioare, deşi emigraţiile substanţiale din
ultimii ani, ca urmare a liberalizării circulaţiei internaţionale, au influenţat
dinamica demograficā a comunităţilor. Evoluţia numărului şi ponderea diferitelor
grupuri etnice a fost mult mai nuanţată dacă avem în vedere cele două tipuri majore
de habitat.
Demografia etnică a ultimilor 150 de ani a fost dominată de populaţia
românească şi de cea maghiară, însă populaţia judeţului a cunoscut transformări ale
structurii naţionale care au fost specifice întregii provincii a Transilvaniei, cu
perioade de evoluţie demografică înscrise în limitele normale ale intervalelor
respective, dar şi cu momente prag de schimbare a balanţei etnice. Aceste
momente, care pot fi urmărite cu uşurinţă în evoluţia etnodemografică au fost:
pierderea autonomiei Transilvaniei în 1867; unificarea cu Regatul României;
impunerea graniţei arbitrare în 1940; implicarea în al II-lea Război Mondial a
diferitelor grupări de populaţii ca părţi adverse; impunerea regimului comunist şi
consecinţele sale demopolitice; revenirea la un regim democratic după 1989.
Impactul unor astfel de evenimente politice a fost aşa de accentuat încât, anumite
grupări de populaţii au dispărut aproape în totalitate din structura naţională a
diferitelor aşezări (de exemplu populaţia germană din comunele Adămuş, Sâncraiu
de Mureş şi Sângeorgiu de Pădure, după cel de-al II-lea Război Mondial) sau au
influenţat decisiv balanţa structurii etnice.
În analiza evoluţiei numerice şi a distribuţiei teritoriale a populaţiei, se pot
desprinde câteva aspecte particulare ale evoluţiei etniei:
- structura naţională a judeţului a fost dominată de populaţia românească şi
de cea maghiară în toată perioada, majoritatea fiind „disputată” între cele două
comunităţi, strâns corelat cu regimul politico-teritorial al regiunii: de la una
românească în 1850, consemnată de recensământul efectuat de autorităţile austriece
103
şi după 1948, la cea maghiară după instaurarea administraţiei ungare la 1867 şi

1940;
- modificări însemnate ale structurii naţionale sau chiar a balanţei etnice s-
au consemnat în regiunile limitrofe arealului compact maghiar;
- ponderile celor două categorii etnice au fost relativ egale până în 1956,
după care evoluţia populaţiei româneşti a fost superioară;
- trendul evolutiv al populaţiei româneşti şi a celei maghiare a urmat trasee
similare până la sfârşitul anilor şaptezeci, după care regresul demografic a fost mai
accentuat în cazul comunităţii maghiare;
- până în 1956, evoluţia a fost sinuoasă pentru ambele grupuri etnice
majoritare, cu maxime în 1910 şi 1941 pentru maghiari, 1930 şi 1956 pentru
români;
- modificările cele mai importante au avut loc în mediul urban, mai ales în
aşezările urbane mari, unde populaţia maghiară a fost dominantă;
- dacă în perioada interbelică, centrele urbane ale judeţului erau locuite de
o majoritate etnică maghiară, în prezent doar oraşul Sovata mai are această
caracteristică.
350000
300000
250000
200000 romani
maghiari
germani
150000
tigani
100000
50000
0
1850 1910 1930 1941 1956 1966 1977 1992 2002
Fig. 3. 2 Evoluția principalelor comunități entice din județul Mureș în ultimii 150 de ani
- începând cu perioada interbelică a avut loc un proces accentuat de

pătrundere şi creştere a elementului etnic românesc în majoritatea oraşelor din
Transilvania, atât prin procese demografice naturale, cât şi migraţionale, în paralel
cu diminuarea numărului de evrei şi germani manifestată după al II-lea Război
Mondial. Creşterea numărului de români în majoritatea cazurilor a avut loc nu prin
104
Populaţia
aportul decisiv de populaţie extratransilvană, ci prin atragerea populaţiei din

mediul rural adiacent, unde populaţia românească era preponderentă;
Tabelul 3. 3 Evoluţia majorităţilor etnice în centrele urbane ale judeţului Mureş

1850 1910 1930 1956 1977 1992 2002
Târgu Mureş maghiară maghiară maghiară maghiară maghiară maghiară română
Sighişoara săsească săsească săsească română română română română
Iernut română română
Luduş română română română
Reghin maghiară maghiară maghiară română română română
Sovata maghiară maghiară maghiară maghiară
Târnăveni maghiară maghiară română română română română
Fig. 3. 3 Harta majorităţii etnice în judeţul Mureş, 2002
105
- în Municipiul Târgu Mureş, schimbarea balanţei etnice a avut loc în

ultimii ani, conform datelor de la recensământul din 2002, pe fondul scăderii foarte
accentuate a populaţiei maghiare: de la 84483 locuitori de naţionalitate maghiară
înregistraţi în 1992 (51,37% din populaţia totală), numărul acestora a ajuns la
70108 (46,72%) la ultimul moment înregistrat;
- evoluţia populaţiei germane a fost staţionară în două perioade distincte,
până în 1941 şi pe altă treaptă valorică din 1956 până în 1977, după care a urmat o
perioadă scurtă de declin accentuat datorat emigraţiei externe masive;
- arealele locuite de populaţia germanică din sudul judeţului, nu mai
reprezintă în prezent majorităţi săseşti, locul lor fiind luat de populaţie de etnie
rromă;
180000
160000
140000
120000
100000 altii
maghiari
80000 romani
60000
40000
20000
0
1850 1910 1930 1966 1992 2002
Fig. 3. 4 Evoluţia numerică şi etnică a populaţiei Municipiului Târgu Mureş
- populaţia rromă, defectuos înregistrată, a crescut permanent, devenind

cea de a treia categorie etnică începând cu 1977; până în 1992 a fost mult mai greu
de apreciat acest grup etnic, în sensul analizei evolutive, nefiind recenzat în
anumite perioade în regiune, dar şi datorită conştientizării etnice duplicitare sau
mai puţin evoluate. În diferite etape, naţionalităţi precum secuii şi saşii au fost
considerate parte a etniei maghiare şi respectiv, germane, având un aport
nesemnificativ în diversificarea etnică a judeţului, precum şi în exprimarea lor
materială teritorială.
106
Populaţia
Tabelul 3. 4 Populaţia judeţului, pe grupuri etnice majore, în 2002

Rromi
Români Maghiari Germani
Populaţia (Ţigani)
2002
stabilă Nr.
Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers % %
pers
Total
580851 309375 53,26 228275 39,3 40425 6,9 2045 0,35
judeţ
Urban 283759 163274 57,54 107464 37,9 11125 3,9 1299 0,46
Rural 297092 146101 49,18 120811 40,7 29300 9,9 746 0,25
În prezent (conform datelor ultimului recensământ, din anul 2002),

populaţia românească a judeţului este majoritară atât la nivel general, cât şi pe
medii. Ponderea românilor şi germanilor este mai mare în mediul urban decât în cel
rural, iar cea a maghiarilor şi ţiganilor mai mare în rural.
- în intervalul 2002-1992, au avut loc scăderi de populaţie în cazul tuturor
categoriilor etnice, cu excepţia rromilor;
- 55 de unităţi administrative elementare erau formate din majoritate
absolută (peste 50%) românească şi 63 cu majoritate relativă, din care 15 comune
înregistrau o frecvenţa a populaţiei româneşti de peste 90%;
- arealele majore cu preponderenţă a populaţiei româneşti se suprapun
cursului superior al Mureşului, pe Valea Gurghiului, hinterland-ului oraşului
Sighişoara, în partea de sud-est a judeţului şi în partea vestică, la vest de Valea
Lechinţei, în fostele raioane alipite după reorganizările administrative din anii
şaizeci;
- 29 de comune înregistrează majoritate absolută maghiară (în 10 cazuri
frecvenţa maghiarilor este de peste 90%) şi alte 8 au majoritate relativă, acestea
fiind amplasate în principal în partea estică a judeţului, pe Valea Nirajului şi a
Târnavei Mici;
107
Fig. 3. 5 Ponderea populaţiei de etnie maghiară în anul 2002
- nicio altă grupare etnică nu deţine majoritatea relativă sau absolută în

vreo unitate administrativ-teritorială, spre deosebire de perioadele anterioare care
au consemnat majorităţi săseşti;
- populaţia germană deţine în ponderi reduse în câteva comune din partea
sudică şi nordică a judeţului, în arealele de influenţă ale vechilor centre săseşti,
Sighişoara şi Reghin, în 10 dintre acestea frecvenţa depăşeşte 1%, cu valoarea
maximă de 4% în Saschiz;
108
Populaţia
Fig. 3. 6 Ponderea populaţiei de etnie rromă în anul 2002
- populaţia rromă, constituie în prezent al treilea grup etnic important în

regiune şi în judeţ, dar acesta nu întruneşte condiţiile unei majorităţi în nicio unitate
teritorială, chiar dacă regiunea în discuţie se suprapune unor areale de maximă
concentrare a acestei comunităţi în România. Douăsprezece comune se înscriu cu
ponderi ale rromilor de peste 20%, printre acestea numărându-se Fărăgău (cu
valoarea maximă de 37%), Zagăr, Petelea, Băgaciu, Vânători, Bahnea, Sânpaul şi
Viişoara (toate cu ponderi de peste 20%).
3.2.3 Structura confesională

Analiza aspectelor confesionale în regiune urmăreşte îndeaproape evoluţia
şi repartiţia teritorială a diferitelor grupuri etnice datorită faptului că există o
109
corespondenţă religioasă specifică fiecărei comunităţi culturale. Este arhicunoscut

faptul că în Transilvania, românilor le sunt caracteristice religiile ortodoxă şi greco-
catolică, maghiarilor romano-catolică, calvină şi unitariană, germanilor (saşilor)
luterană, iar evreilor mozaică. Identificarea confesională a ţiganilor este mai greu
de realizat, datorită faptului că aceştia au îmbrăţişat în general religia grupului
dominant din arealul lor de locuire.
Tabelul 3. 5 Structura confesională a populaţiei în anul 2002

Judeţ Urban Rural
Nr. pers % Nr. pers % Nr. pers %
Populaţia stabilă 580851 283759 297092
Ortodoxă 309337 53,26 156765 55,25 152572 51,36
Romano-catolică 55287 9,52 32888 11,59 22399 7,54
Greco-catolică 13187 2,27 8077 2,85 5110 1,72
Reformată 157046 27,04 66696 23,50 90350 30,41
Evanghelică de confesiune
775 0,133 419 0,148 356 0,120
augustană
Evanghelică lutherană
1408 0,242 829 0,292 579 0,195
sinodo-presbiteriană
Unitariană 14308 2,463 6301 2,221 8007 2,695
Armeană 38 0,007 29 0,010 9 0,003
Creştină de rit vechi 84 0,014 43 0,015 41 0,014
Baptistă 1600 0,275 943 0,332 657 0,221
Penticostală 6995 1,204 2355 0,830 4640 1,562
Adventistă de ziua a şaptea 8328 1,434 2370 0,835 5958 2,005
Creştină după evanghelie 1053 0,181 649 0,229 404 0,136
Evanghelică 303 0,052 213 0,075 90 0,030
Musulmană 99 0,017 85 0,030 14 0,005
Mozaică 152 0,026 142 0,050 10 0,003
Altă religie 8081 1,391 3590 1,265 4491 1,512
Fară religie 1787 0,308 802 0,283 985 0,332
Atei 252 0,043 208 0,073 44 0,015
Nedclarată 731 0.126 355 0.125 376 0.127
Actuala structură etno-religioasă a judeţului Mureş, asemănător întregii

Transilvanii, constituie o consecinţă a unor fenomene demografice şi politice ce s-
au desfăşurat într-o perioadă lungă de timp şi care au avut o amploare deosebită în
anumite momente critice ale istoriei provinciei: modificările de suveranitate,
colonizările şi migraţiile, reforma şi convertirea religioasă şi nu în ultimul rând,
politicile etnice, au avut ca rezultat un model teritorial şi cultural dominat de
110
Populaţia
convieţuirea românilor, maghiarilor, germanilor şi ţiganilor. Aspectele confesionale

ale judeţului şi distribuţia teritorială a cultelor pot fi rezumate după cum urmează:
- din punct de vedere istoric, religia dominantă în judeţul Mureş a fost cea
greco-catolică în cazul românilor, reformată calvină în cazul maghiarilor şi
evanghelică în cazul saşilor;
- ca şi majorităţi confesionale, cele mai multe aşezări erau greco-catolice,
urmate de cele reformate, evanghelice, ortodoxe şi adventiste;
- până în 1948, religia greco-catolică a fost specifică populaţiei româneşti
din jumătatea nordică a Transilvaniei, inclusiv din vestul judeţului Mureş;
Fig. 3. 7 Harta majorităţii religioase în anul 2002
111
- populaţia de confesiune ortodoxă, până în momentul în care Biserica

Română Unită cu Roma a fost desfiinţată de statul comunist, era concentrată în
partea nord-estică, pe văile Mureşului şi Gurghiului, în comunele Vătava, Răstoliţa,
Deda, Lunca Bradului, Stânceni, Hodac, Ibăneşti, Chiheru de Jos, precum şi în
partea sudică, în aşezările alipite ulterior judeţului situat în aria de influenţă a
Sighişoarei;
- confesiunile specifice populaţiei maghiare au cunoscut o stabilitate
teritorială evidentă în arealul tradiţional de locuire;
- doar numărul şi ponderea calvinilor au înregistrat o evoluţie relativ
fluctuantă într-un context etno-teritorial de importanţă ridicată în ceea ce priveşte
comunicarea dintre majorităţile ungureşti din vestul şi estul Transilvaniei,
„expansiunea” teritorială a reformaţilor având loc pe Mureş şi Arieş (între Târgu
Mureş şi Turda) şi în arealele adiacente masei compacte de maghiari calvini;
- religia romano-catolică şi cea unitariană, au format majorităţi doar în câte
3 şi respectiv 2 comune în Eremitu, Hodoşa şi Veţca în cazul primei şi Găleşti şi
Vărgata în cazul celei de-a doua religii reformate recunoscute de Dieta de la Turda.
Aceste comune, împreună cu cele învecinate, constituie un areal constant de locuire
a unitarienilor, în coabitare cu cel al calvinilor. Stabilitatea teritorială a
unitarienilor şi romano-catolicilor, menţinută şi în ziua de astăzi, a fost cea mai
îndelungată, în cadrul unui areal omogen din punct de vedere teritorial;
- populaţia evanghelică a format majoritatea confesională în comunele din
apropierea Reghinului şi Sighişoarei;
În 2002, distribuţia religiilor la nivelul judeţului prezintă următoarele
caracteristici:
- ortodoxia constituie principala religie a populaţiei judeţului Mureş,
specifică celei mai mari părţi a românilor, distribuţia spaţială urmărind îndeaproape
repartiţia majorităţii etnice. Frecvenţe maxime ale ortodocşilor corespund unităţilor
administrativ-teritoriale de pe cursul mijlociu şi mijlociu-superior al Mureşului, al
Gurghiului sau Târnavei Mari;
- religia greco-catolică, legalizată după 1989, nu formează majoritatea în
niciuna dintre comune, frecvenţe mai ridicate înregistrându-se în areale din Câmpia
Transilvaniei şi Valea Gurghiului, valoarea maximă înregistrându-se în Zau de
Câmpie (16%), Cozma, Cheţani şi Miheşu de Câmpie; există aşezări unde
populaţia de această religie formează însă majoritatea confesională: Fânaţele
Socolului (comuna Cozma), Ivăneşti (Livezeni), Lăscud (Ogra) şi Bujor-Hodaie
(Zau de Câmpie);
112
Populaţia
- populaţia de religie reformată constituie, ca număr şi ca pondere

următorul grup confesional important al populaţiei judeţului, valorile maxime ale
distribuţiei acestora corespunzând unităţilor administrative de pe văile Niraj şi
Târnava Mare, numărul localităţilor cu majoritate calvină fiind de 125;
Tabelul 3. 6 Modificări în structura confesională a populaţiei judeţului Mureş în intervalul 1992-2002

Populaţia Mediul
Mediul rural
totală urban
Nr. pers. % Nr. pers. % Nr. Pers. %
Populaţia stabilă -29202 -5 -27236 -4 -1966 -0.3
Ortodoxă -3177 -1 -4956 -2 1779 1
Romano-catolică -8646 -14 -7248 -11 -1398 -2
Greco-catolică -2041 -13 -1191 -8 -850 -6
Reformată -17570 -10 -13000 -7 -4570 -3
Evanghelică de confesiune
-2914 -79 -1296 -35 -1618 -44
augustană
Evanghelică lutherană sinodo-
1017 260 529 135 488 125
presbiteriană
Unitariană -2146 -13 -1316 -8 -830 -5
Armeană 25 192 17 131 8 62
Creştină de rit vechi 65 342 27 142 38 200
Baptistă 275 21 -14 -1 289 22
Penticostală 2674 62 420 10 2254 52
Adventistă de ziua a şaptea 1699 26 461 7 1238 19
Creştină după evanghelie 90 9 -42 -4 132 14
Musulmană 73 281 60 231 13 50
Mozaică -41 -21 -44 -23 3 2
Altă religie 1237 17 685 10 552 8
Fără religie -299 -14 -486 -23 187 9
Atei 6 2 -19 -8 25 10
Nedeclarată 471 181 177 68 294 113
- romano-catolicii constituie majoritatea populaţiei în 3 comune: Hodoşa,

Eremitu şi Vetca şi în 30 de sate, în aceleaşi areale de răspândire a populaţiei
maghiare;
- unitarienii sunt răspândiţi în arealele tradiţionale ale acestora,
comunităţile confesionale necunoscând transformări substanţiale de-a lungul
ultimului secol; comunele cu specific confesional unitarian sunt Vărgata (38%),
Găleşti (33%) şi Băgaciu (30%);
113
- religia evanghelică, augustană sau presbiteriană a cunoscut reduceri

semnificative, conforme cu reducerea numărului de germani din judeţ,
concentrându-se în partea vestică a judeţului, în afara arealului compact specific
comunităţii maghiare;
- datele de mai sus confirmă scăderea confesiunilor tradiţionale din judeţ şi
sporirea numărului de adepţi ai cultelor neoprotestante, cu deosebire a
penticostalilor, baptiştilor şi adventiştilor, mai ales în rândul populaţiei din mediul
rural;
Fig. 3. 8 Ponderea cultelor neoprotestante (penticostali, baptişti, adventişti, creştini după evanghelie),
în anul 2002
- singurele comunităţi religioase care au înregistrat creşteri între ultimele

două recensăminte sunt cele neoprotestante: baptiste, penticostale, adventiste de
ziua a şaptea sau creştine după evanghelie;
114
Populaţia
- cea mai mare parte a adepţilor confesiunilor neoprotestante aparţin

comunităţii româneşti, arealul lor de concentrare fiind în partea vestică a judeţului,
în afara arealului compact specific comunităţii maghiare;
- datele de mai sus confirmă scăderea confesiunilor tradiţionale din judeţ şi
sporirea numărului de adepţi ai cultelor neoprotestante, cu deosebire a
penticostalilor, baptiştilor şi adventiştilor, mai ales în rândul populaţiei din mediul
rural.
3.2.4 Structura pe grupe de vârstă şi sexe

Structura pe grupe de vârstă şi sexe reprezintă una din componentele
importante de analiză geodemografică, aceasta contribuind la studiul din
perspectiva populaţiei al resurselor umane, din punct de vedere economic şi
demografic, precum şi din perspectivă teritorială.
Structura pe grupe de vârstă
Structura pe grupe de vârstă constituie un indicator calitativ important al
populaţiei din perspectiva planificării demografice şi socio-economice, dar şi din
aceea a volumului şi structurii consumului. O populaţie a cărei piramidă
demografică are o bază largă, are perspective în asigurarea forţei de muncă. În
situaţii contrare, asigurarea forţei de muncă are loc prin procese migraţionale,
atunci când prezenţa resurselor şi valorificarea acestora impun acest aport.
≥85
80-84 ani
75-79 ani
70-74 ani
65-69 ani
60-64 ani
55-59 ani
50-54 ani
44-49 ani
40-44 ani
35-39 ani
30-34 ani
25-29 ani
20-24 ani
15-19 ani
10-14 ani
5-9 ani
0-4 ani
-30000 -20000 -10000 0 10000 20000 30000

Feminin Masculin
Fig. 3. 9 Piramida vârstelor populaţiei din judeţul Mureş, la recensământul din 1992
115
O structură echilibrată pe sexe, asigură o evoluţie demografică

corespunzătoare, precum şi o dezvoltare economică cu valori ridicate ai
indicatorilor de participare feminină.
După o perioadă cu o serie de evenimente decisive în viaţa economică,
socială şi politică (1992-2002), în structura pe grupe de vârstă a populaţiei
României au intervenit modificări evidente şi mult mai pronunţate decât în
perioadele anterioare, în mod corespunzător acestea fiind reflectate şi la nivelul
judeţului Mureş şi a aşezărilor din componenţa acestuia.
Piramida vârstelor populaţiei judeţului Mureş relevă acelaşi proces de
îmbătrânire înregistrat la nivel naţional, baza reducându-se continuu în ultimele
decenii. Structura pe grupe de vârstă a fost influenţată de procese migraţionale, atât
externe, cât şi interne, atât în urban, cât şi în rural. Am considerat ca populaţie
tânără grupele de vârstă până la 19 ani, cea adultă între 20 şi 64 iar cea vârstnică,
peste 65 de ani. Populaţia tânără este mai redusă în mediul urban, în schimb este
mult îmbătrânită în rural.
≥90
85-89 ani
80-84 ani
75-79 ani
70-74 ani
65-69 ani
60-64 ani
55-59 ani
50-54 ani
45-49 ani
40-44 ani
35-39 ani
30-34 ani
25-29 ani
20-24 ani
15-19 ani
10-14 ani
5-9 ani
0-4 ani
-30000 -20000 -10000 0 10000 20000 30000

Feminin Masculin
Fig. 3. 10 Piramida vârstelor populaţiei din judeţul Mureş, în 2002
Populaţia tânără care deţine un sfert din populaţia totală a judeţului, variază
ca pondere între 15,7% (comuna Bala) şi 39, 3% (comuna Apold). Comunele din
partea sudică a judeţului, din zona de influenţă a Sighişoarei, înregistrează valorile
116
Populaţia
cele mai ridicate, peste 30% din populaţie fiind tânără în Daneş, Apold, Saschiz,
Vânători, Nadeş, Zagăr, Viişoara sau Băgaciu, şi izolat în Grebenişu de Câmpie,
Pogăceaua şi Petelea. Pe localităţi, Apoldu şi Vulcan (comuna Apold), Valea Mare
(Band), Băgaciu (Băgaciu), Valea Sasului (Cozma) şi Valea Iclandului (Iclanzel)
au populaţie tânără într-o proporţie de peste 40%, iar în satele Dalu (Sânger), Valea
Sapartocului (Albeşti) şi Bujor-Hodaie (Zau de Câmpie), aceasta formează mai
bine de jumătate din locuitorii aşezărilor. Cu excepţia localităţilor Apold, Valea
Mare, Valea Sapartocului şi Băgaciu, toate sunt sate foarte mici, sub 100 de
locuitori. De asemenea, valori ridicate ale populaţiei tinere prezintă şi aşezările cu
frecvenţe ridicate ale rromilor.
Populaţia adultă este dominantă în majoritatea oraşelor judeţului,
aproape două treimi din populaţie făcând parte din această categorie de vârstă,
consecinţă a cererii de forţă de muncă necesară economiei urbane. Cele mai
ridicate valori se înregistrează în urbanul mare, în reşedinţa de judeţ (66,6%) şi în
celelalte două municipii, Sighişoara şi Reghin. Dintre comune, Sângeorgiu de
Mureş, Sâncraiu de Mureş şi Valea Largă au o populaţie adultă în pondere de peste
60%. Minimele în judeţ aparţin comunelor Bichiş, Ogra şi Veţca, toate cu valori
sub 50%.
Tabelul 3. 7 Ponderea grupelor mari de vârstă a populaţiei judeţului Mureş

Recensământul din 2002 Total tineri adulţi vârstnici
JUDETUL MUREŞ 580851 25.1 60.4 14.5
URBAN 283759 23.8 64.9 11.4
RURAL 297092 26.3 56.2 17.5
Recensământul din 1992
JUDETUL MUREŞ 610053 30.7 57.6 11.6
URBAN 310995 31.8 60.0 8.1
RURAL 299058 29.6 55.1 15.3
Populaţia vârstnică are valori mai ridicate dar apropiate de media pe ţară,
care a fost în anul 2002 de 14%. Ruralul judeţului este mult mai îmbătrânit (17,5%
din populaţie are peste 65 de ani) decât populaţia centrelor urbane, fenomen datorat
proceselor migraţionale şi atragerii forţei de muncă adulte în oraşe. La nivelul
unităţilor administrative, cele mai ridicate valori ale populaţiei vârstnice se
înregistrează în comunele Bichiş, Bala, Veţca cu aproape o treime din populaţie
(peste 30%), urmate de Cucerdea, Cozma, Chiheru de Jos şi Măgherani, peste 25%.
Pe localităţi, maximele corespund unor aşezări pe cale de dispariţie, cu număr
117
foarte redus de locuitori. Satele Lint (Cheţani), Vălişoara (Sânger) şi Obârşie

(Riciu) sunt formate din câţiva locuitori, toţi peste 65 de ani. Peste jumătate din
populaţie este vârstnică în Veta (Miercurea Nirajului), Mura Mare (Gorneşti),
Valea Ungurului (Cozma), Cotorinău (Riciu) şi Giurgiu (Cheţani). La polul opus,
comunele rurale Apold (8,2% minima în judeţ), Sângeorgiu de Mureş, Daneş şi
Zagăr au valorile cele mai mici, toate pe fondul unor ponderi ridicate ale tinerilor.
În centrele urbane, valorile reduse caracterizează cele mai mari oraşe ale
judeţului, Sighişoara, Reghin şi Târgu Mureş, în cazul acestora explicaţia fiind
ponderea ridicată a populaţiei active a adulţilor. Situaţia este accentuată în
localităţile componente ale municipiilor, Mureşeni şi Remetea (Târgu Mureş),
aşezări mari dar cu populaţie vârstnică în proporţie de sub 10%, apoi Rora şi
Soromiclea (Sighişoara), sau Valea Sapartocului (Albeşti), Şaeş şi Vulcan (Apold),
sau Cund (Bahnea).
Procesul de îmbătrânire demografică, adică modificarea structurii
populaţiei pe grupe de vârstă în favoarea celor de vârstă înaintată, ca tendinţă de
creştere a duratei de viaţă, în paralel cu scăderea grupei de vârstă tinere, constituie
un fenomen cu profunde implicaţii economice şi sociale. Dacă avem în vedere
faptul că o populaţie se consideră tânără atunci când grupa vârstnicilor nu
depăşeşte 7% din populaţia totală, că se află în proces de îmbătrânire când valorile
se încadrează între 7 şi 12% şi este deja îmbătrânită la valori peste această limită,
putem concluziona faptul că aproape toate unităţile administrativ-teritoriale au
depăşit acest prag, excepţie făcând doar comunele din sudul judeţului: Daneş,
Apold, Nadeş şi Zagăr şi izolat Răstoliţa şi Sângeorgiu de Mureş, la acestea
adăugându-se municipiile Târgu Mureş, Reghin şi Sighişoara. Gradul scăzut de
îmbătrânire demografică din sudul judeţului este explicat prin procesul de înlocuire
a populaţiei din ultimele decenii, mai precis prin emigrarea populaţiei germane care
era îmbătrânită şi prin imigrarea unor grupuri umane cu un alt comportament
demografic.
118
Populaţia
Fig. 3. 11 Ponderea populaţiei vârstnice > 65 ani, în anul 2002
119
≥90
80-84 ani
70-74 ani
60-64 ani
50-54 ani
40-44 ani
30-34 ani
20-24 ani
10-14 ani
0-4 ani
-15000 -10000 -5000 0 5000 10000 15000

Feminin Masculin
Fig. 3. 12 Piramida vârstelor populaţiei din mediul urban, în 2002
≥90
85-89 ani
80-84 ani
75-79 ani
70-74 ani
65-69 ani
60-64 ani
55-59 ani
50-54 ani
45-49 ani
40-44 ani
35-39 ani
30-34 ani
25-29 ani
20-24 ani
15-19 ani
10-14 ani
5-9 ani
0-4 ani
-15000 -10000 -5000 0 5000 10000 15000

număr persoane
Feminin Masculin
Fig. 3. 13 Piramida vârstelor populaţiei din mediul rural, în anul 2002
Dependenţa socio-economică
Efectele procesului de îmbătrânire demografică asupra vieţii social-
economice şi a evoluţiei demografice sunt ilustrate de indicele de dependenţă sau
rata de dependenţă care reprezintă raportul dintre populaţia în vârstă de muncă şi
120
Populaţia
populaţia „dependentă”, adică cea sub 15 ani şi cea peste 65 de ani, mai precis între
populaţia care este activă din punct de vedere economic şi cea care trebuie
întreţinută. Limitele sunt arbitrare şi nestandardizate, atât în Europa, cât şi în lume,
atât pentru limita superioară, cât şi pentru cea inferioară, depinzând de legislaţia
muncii din statele în cauză. Mai mult, cea mai mare parte a populaţiei tinere îşi
continuă studiile şi după 18 ani, în consecinţă aceasta rămâne în categoria celor
întreţinuţi. Vârsta de pensionare diferă de la stat la stat, încadrându-se în cele mai
numeroase situaţii între 55 şi 70 de ani, vârsta de 65 fiind cea mai des întâlnită. Cu
cât acest indicator este mai ridicat, cu atât „povara” economică a celor activi este
mai mare. Acest indicator este direct influenţat de îmbătrânirea populaţiei, fenomen
larg răspândit în cele mai multe state dezvoltate, ponderea populaţiei de peste 60 de
ani fiind în continuă expansiune datorită creşterii speranţei de viaţa la naştere, toate
acestea pe fondul reducerii sau staţionării natalităţii.
Am considerat populaţia activă economic aceea cuprinsă între 15 şi 64 de
ani, (cu toate că în România vârsta de pensionare este mai redusă la femei), iar cea
tânără corespunzătoare duratei de şcolarizare a învăţământului gimnazial. La
nivelul României acest indicator este de 586 persoane întreţinute la 1000 persoane
apte de muncă, iar la nivel de judeţ de 536, deci sub media naţională. În mediul
urban, indicatorul este mai redus (422), iar în cel rural acesta (661) reflectă
îmbătrânirea populaţiei satelor. Faţă de alte judeţe, indicele de dependenţă este mai
mare decât în Cluj (522), dar mai mic decât în Bistriţa-Năsăud (609).
La nivelul oraşelor, presiunea socio-economică este mai mică în reşedinţa
de judeţ (384) şi mai ridicată în oraşul Iernut (596), unde indicele de dependenţă se
apropie de media ruralului. Considerând şi oraşele declarate după 2002, Sărmaşu şi
Miercurea Nirajului, ele au înregistrat maximele centrelor urbane din judeţ, cu
valori de 650, şi respectiv 624.
La nivelul comunelor rurale, cele mai ridicate valori ale dependenţei socio-
economice se înregistrează în arealele cu ponderi ridicate ale populaţiei tinere –
cele cu frecvenţe ridicate ale rromilor – şi în cele îmbătrânite. Valorile maxime se
înregistrează în comunele Bichiş (1079), Ogra (946) şi Veţca (943). La nivelul
localităţilor, cele mai mari valori se înregistrează în satele puternic îmbătrânite şi
cu un număr foarte redus de locuitori. Indice de dependenţă de peste 1200 se
înregistrează în Mura Mare (comuna Gorneşti), Mogoaia şi Ştefanca (Miheşu de
Câmpie), Pipea (Nadeş), Dileu Vechi şi Giuluş (Ogra), Scurta (Pogăceaua),
Cotorinău, Curete şi Hagău (Riciu) etc.
Perspective demografice superioare în ceea ce priveşte sporul natural al
populaţiei şi viitoarele resurse de muncă prezintă localităţile componente ale
121
municipiilor şi oraşelor Târgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Luduş şi Sovata, acolo

unde există forţă de muncă tânără şi mai ales adultă angrenată în economia urbană.
De asemenea, valori reduse se înregistrează în unităţi administrative unde numărul
copiilor depăşeşte pe cel al vârstnicilor. Comuna cu cel mai scăzut nivel al
indicelui de dependenţă este Sângeorgiu de Mureş cu valoarea de 466, urmată de
Sâncraiu de Mureş, Valea Largă şi Ideciu de Jos.
Fig. 3. 14 Indicele de dependenţă demografică în anul 2002
Structura pe sexe
În condiţii de evoluţie normală a populaţiei, fără intervenţia factorilor
perturbatori externi, între populaţia masculină şi cea feminină se menţine o
diferenţă de 1-2 % în favoarea celei din urmă, determinată de durata de viaţă mai
lungă a populaţiei feminine. Pentru a pune în evidenţă feminizarea populaţiei s-a
122
Populaţia
analizat raportul dintre populaţia masculină şi cea feminină prin indicele de

feminitate, respectiv numărul de femei la 100 de bărbaţi.
Urmărirea datelor din ultimii 10 ani permite evidenţierea câtorva aspecte mai
semnificative:
• faţă de valorile înregistrate la nivel naţional, valorile indicelui de feminitate în
judeţul Mureş au fost mai scăzute, atât în 1992 (103.4 la nivelul întregii ţări), cât şi la
ultimul recensământ (105.1 media naţională);
• dacă în 1992 raportul dintre bărbaţi şi femei a fost mai echilibrat, în ultimii ani
feminizarea populaţiei a constituit un proces ce a caracterizat ambele medii de habitat.
Fenomenul este accentuat în oraşele judeţului, fapt explicabil prin atragerea forţei de
muncă feminină în sectorul serviciilor;
• la nivelul populaţiei rurale, raportul între cele două sexe se menţine încă
echilibrat, chiar dacă în intervalul dintre cele două recensăminte acesta s-a inversat, pe
fondul îmbătrânirii populaţiei din aşezările rurale. Indicele de feminitate este mai
scăzut în arealul din partea nord-estică a judeţului, la populaţia de pe văile Mureş şi
Gurghiu şi mai ridicat pe Târnava Mică şi Mare şi pe Valea Nirajului;
Tabelul 3. 8 Structura pe sexe şi indicele de feminitate în anul 2002

Indice de
2002 Total Feminin Masculin
feminitate
Total judeţ 580851 296545 284306 104.3
rural 297092 149523 147569 101.3
urban 283759 147022 136737 107.5
1992
Total judeţ 610053 309018 301035 102.6
rural 402519 199555 202964 98.3
urban 310995 159425 151570 105.2
• cele mai mari dezechilibre din punctul de vedere al raportului între sexe se
înregistrează în comunele Veţca (117 femei la 100 de bărbaţi), Pădureni, Aluniş,
Bicheş, Găneşti şi Zau de Câmpie (între 109-112) şi de asemenea în comunele
Eremitu (89 femei la 100 de bărbaţi), Pogăceaua, Zagăr şi Tăureni (92). La nivelul
oraşelor, raportul este dezechilibrat în Sighişoara (112) şi Târgu Mureş (109) şi
moderat în recent declaratele oraşe Miercurea Nirajului (102) şi Sărmaşu (103).
Având în vedere aspectele cantitative şi calitative ale distribuţiei populaţiei
pe grupe de vârstă, putem concluziona următoarele:
• la nivelul întregului judeţ considerat, populaţia a intrat într-un proces de
îmbătrânire;
123
• populaţia a trecut pragul îmbătrânirii demografice în mediul rural;

• faţă de 1992, baza piramidei vârstelor s-a îngustat considerabil, pe fondul
scăderii accentuate a natalităţii din perioada de tranziţie;
• cea mai accentuată reducere a populaţiei tinere a avut loc în urbanul
municipiului, scăderea fiind de 8 procente într-un interval de 10 ani (1992-2002);
• populaţia tânără este încă evidentă în partea sudică a judeţului, în aşezările
din zona de influenţă a municipiului Sighişoara, unde aceasta deţin peste 30% din
populaţia totală;
• ponderea mai ridicată a populaţiei tinere la nivelul aşezărilor este asociată
şi cu repartiţia populaţiei de etnie rromă;
• populaţia adultă este preponderentă în centrele urbane, cu precădere în
municipii;
• ponderi ridicate ale vârstnicilor caracterizează aşezările cu un număr redus
de locuitori, multe în fază accentuată de depopulare;
• aşezările situate în Culoarul Mureşului şi de-a lungul principalelor căi de
comunicaţie au o pondere a populaţiei vârstnice mai redusă, spre deosebire de
aşezările izolate din Câmpia Transilvaniei, unde ponderea populaţiei peste 65 de
ani este ridicată;
• municipiile vor intra în următoarea perioadă în procesul de îmbătrânire
demografică, având în vedere ponderea mare a populaţiei adulte şi reducerea în
continuare a populaţiei tinere.
3.2.5 Structura ocupaţională

Analiza structurii sectoriale a populaţiei ocupate este importantă în
aprecierea cantitativă şi calitativă a unor fenomene, precum navetismul sau
potenţialul demo-economic al comunelor. Judeţul în ansamblu a cunoscut
modificări în perioada de tranziţie economică în ceea ce priveşte populaţia ocupată
pe ramuri de activitate, astfel:
• a scăzut ponderea populaţiei ocupate şi numărul efectiv de persoane active
la nivelul judeţului, datorită în mare parte descreşterii demografice;
• pe medii, valorile sunt mult diferenţiate, ponderea şi numărul populaţiei
ocupate din rural a scăzut accentuat, dar a crescut uşor în mediul urban (în
condiţiile scăderii numărului de persoane ocupate);
124
Populaţia
Tabelul 3. 9 Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate

Sectorul Sectorul Sectorul
Populaţie Ocupaţi
2002 primar secundar terţiar
ocupată %
% % %
Judeţul Mureş 185713 32 15,8 42,7 41,5
Urban 108881 38.4 2,7 46,8 50,6
Rural 76832 25.9 34,4 37,0 28,7
1992
Judeţul Mureş 265738 41.4 19,7 52,1 28,2
Urban 148508 35.3 4,4 61,0 34,6
Rural 117230 47.9 39,8 40,5 19,8
• valorile scăzute ale populaţiei ocupate caracterizează unităţile

administrative din partea vestică a judeţului, din Dealurile Târnavei Mari şi ale
Târnavei Mici şi din Câmpia Transilvaniei (Sărmaşului), iar cele ridicate în arealele
urbane şi în cele rurale apropiate;
• la nivelul unităţilor administrative, valorile cele mai ridicate ale ponderii
populaţiei ocupate s-au înregistrat în oraşele judeţului (Sighişoara şi Târgu Mureş,
peste 40%), comuna Lunca (49%), Vătava, Crăieşti, Hodoşa, Sântana de Mureş,
Stânceni şi Sângeorgiu de Mureş şi municipiul Reghin (peste 35%), iar cele mai
mici în comunele Bichiş, Zagăr (sub 15%), Suplac, Glodeni, Vânători, Ogra etc.;
• asemănător situaţiei generale la nivel naţional, modificări importante au
avut loc în sectorul serviciilor, mai precis o creştere substanţială a populaţiei
ocupate în comerţ, activităţi financiar-bancare, dar şi în administraţia publică,
învăţământ sau sănătate;
• acest surplus de populaţie în sectorul terţiar a fost alimentat în special de
populaţia disponibilizată din industria prelucrătoare, restructurată masiv în această
perioadă şi care a cunoscut cea mai accentuată scădere (aproximativ 50 de mii de
persoane, din care 35 de mii din mediul urban). Sectorul primar a cunoscut o reducere
moderată, dar continuă, pe măsura desfiinţării unităţilor agricole de stat şi a investiţiilor în
agricultura privată;
• modificările esenţiale ale structurii populaţiei ocupate a avut loc la nivelul
oraşelor judeţului şi a afectat mai puţin populaţia satelor. Dacă în 1992, aproape
două treimi din populaţia activă urbană era ocupată în industrie, în prezent aceasta
s-a redus la mai puţin de jumătate, iar cea ocupată în servicii a depăşit jumătate din
total;
• modificările au fost mai puţin importante în mediul rural, reducerea forţei
de muncă din industrie şi agricultură fiind absorbită de sectorul terţiar;
125
• situaţia este diferenţiată la nivelul subramurilor economiei naţionale:

creşteri au avut loc în ponderea populaţiei din sectoarele de producţie şi distribuţie
de energie electrică, comerţ, hoteluri şi restaurante, finanţe, bănci şi asigurări,
tranzacţii imobiliare, administraţie publică, învăţământ şi sănătate, iar scăderi s-au
înregistrat în agricultură, piscicultură, industrie, construcţii şi transporturi;
Fig. 3. 15 Ponderea populaţiei active ocupate în sectorul primar, la recensământul din 2002
• populaţia ocupată în sectorul primar a înregistrat valori maxime în toată

Câmpia Transilvaniei (Câmpia Sărmaşului, Dealurile Mădăraşului), în Piemontul
Gurghiului (pe Valea Gurghiului şi parţial pe cea a Nirajului) şi în areale bine
126
Populaţia
delimitate din Dealurile Târnavei Mari, iar cele mai scăzute în Culoarul Mureşului
şi în aşezările din apropierea centrelor urbane: comuna Hodoşa înregistrează
maximul din regiune (78,5%) urmată de Sâmpetru de Câmpie, Vătava, Sânger,
Lunca, Crăieşti, Măgherani, Cozma şi Pogăceaua, toate cu peste 2/3 din populaţie
activă ocupată în agricultură. Valorile cele mai reduse caracterizează oraşele Târgu
Mureş şi Sighişoara şi comunele Sâncraiu de Mureş, Cristeşti, Albeşti, Aluniş şi
Solovăstru (<10%). În silvicultură, valori ridicate ale populaţiei ocupate se
înregistrează în Glăjărie (Gurghiu), Lunca Bradului, Ibăneşti, Bistra Mureşului
(Deda), iar în piscicultură, reprezentativă este localitatea Zau de Câmpie;
Fig. 3. 16 Ponderea populaţiei ocupate în sectorul secundar, în anul 2002

127
• în sectorul secundar, frecvenţa populaţiei ocupate este ridicată în oraşele

judeţului şi în comunele apropiate, furnizoare de forţă de muncă şi cu navetism
accentuat: Reghin, Târnăveni, Sighişoara, Sovata, Târgu Mureş (ponderea
populaţiei ocupate în industrie este mai mare în comunele învecinate decât în
centrul polarizator), Ungheni, Miercurea Nirajului sau Sărmaş, sau în cele cu
prezenţa unităţilor industriale (Fântânele) şi scăzută în Câmpia Sărmaşului
(Sânpetru de Câmpie) şi Dealurile Madăraşului (Vătava), mai precis în arealele
unde sectorul agricol este mai bine reprezentat. Valorile maxime din industrie se
înregistrează în Solovăstru (70,7%), comună limitrofă municipiului Reghin,
Sighişoara, Albeşti, Adămuş, Băgaciu, Reghin, Suseni, Dumbrăveni, Cristeşti,
Răstoliţa, Aluniş, Bălăuşeri, Găleşti, Fântânele, Sâncraiu de Mureş şi Petelea, în
toate aceste unităţi administrative mai bine de jumătate din populaţie fiind ocupată
în acest sector;
• în cadrul populaţiei ocupate, segmentele specializate sunt cele în producţia
de energie (Fântânele), în industria gazului metan (Sărmaşu, Daneş, Seleuş,
Bălăuşeri, Delenii, Nadeş, Grebenişu de Câmpie), sau cele în construcţii (Ernei,
Sângeorgiu de Mureş, Sâncraiu de Mureş, Răstoliţa). Există şapte areale de
concentrare a populaţiei ocupate în industrie şi construcţii, şase dintre acestea fiind
centre urbane (Târgu Mureş¸ Sighişoara, Reghin, Târnăveni, Luduş, Sângeorgiu de
Pădure), celelalte sunt centre rurale, ale industriei prelucrătoare (Lunca Bradului,
Răstoliţa, Stânceni).
• sectorul terţiar este de asemenea cel mai bine reprezentat în structura
populaţiei ocupate din centrele urbane şi într-o serie de localităţi rurale, unele
specializate, precum Deda, în transporturi. Cele mai ridicate valori ale ponderii
populaţiei ocupate se întâlnesc în Târgu Mureş (57,7%), Ruşii-Munţi, Luduş,
Eremitu (peste 50% populaţie ocupată), iar cele mai mici în Câmpia Transilvaniei
(pe Valea Lechinţei) sau Piemontul Gurghiului (pe Valea Gurghiului), în comune
precum Hodoşa (10,6%), Lunca, Sânmpetru de Câmpie sau Crăieşti (sub 15%).
128
Populaţia
Fig. 3. 17 Ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar, în anul 2002
În perioada de tranziţie economică, modificările în ceea ce priveşte

populaţia ocupata au fost semnificative într-o serie de unităţi administrative, astfel:
• scăderi importante ale populaţiei ocupate în agricultură au caracterizat
comunele Bichiş (-37%), Zagăr, Eremitu, Suplac, Cuci, Răstoliţa, Ideciu de Jos
(scăderi de peste 20%, în intervalul 1992-2002), iar creşteri au înregistrat comunele
Cozma, Sânger, Stânceni, Ghindari, Apold, Voivodeni şi Livezeni (peste 10%);
• în sectorul secundar, scăderile populaţiei active au afectat în mod evident
centrele urbane şi mai ales populaţia navetistă din aşezările rurale apropiate.
Reduceri importante s-au înregistrat în Voivodeni, Cozma, Crăciuneşti, Târgu
129
Mureş, Livezeni, Sângeorgiu de Pădure, Sântana de Mureş, Fărăgău (peste 15%).

În schimb, Ideciu de Jos, Bichiş, Răstoliţa, Găleşti şi Eremitu au înregistrat creşteri
ale activilor în industrie şi construcţii (peste 10%);
• activităţile economice din sectorul terţiar au cunoscut şi mici reduceri, 8
comune înregistrând un astfel de proces (cea mai mare scădere a populaţiei în
servicii având loc în Papiu Ilarian, valoarea fiind de -3,4%). În consecinţă, în marea
majoritate a unităţilor administrative populaţia activă ocupată în servicii a avut un
trend pozitiv, creşteri semnificative caracterizând comunele Zagăr (26,3%), Bichiş,
Beica de Jos, Acăţari şi oraşul Târgu Mureş (>20%).
3.2.6 Structura populaţiei după gradul de şcolarizare

Structura populaţiei judeţului Mureş după nivelul şcolii absolvite relevă o
suprapunere calitativă, alături de prezenţa dezechilibrelor demografice în teritoriu.
Situaţiile favorabile sunt caracteristice centrelor urbane şi a celor rurale situate de-a
lungul principalelor axe de comunicaţii, mai ales în cele apropiate de oraşele
importante ale judeţului. Cele mai nefavorabile condiţii sunt în Câmpia
Transilvaniei şi în bazinele văilor Niraj, Gurghiu sau Târnava Mică.
Media judeţului indică o pondere aproximativ egală a populaţiei între cei
cu un nivel mediu şi superior de şcolarizare şi cei cu pregătire elementară
(gimnazială şi primară). Dacă analizăm acest indicator pe medii, se constată faptul
că discrepanţa dintre mediul urban şi cel rural este categorică, aproape două treimi
din populaţia oraşelor (63,6%) având o pregătire peste nivelul gimnazial, aceeaşi
proporţie este caracteristică populaţiei rurale, însă cu un nivel inferior de
şcolarizare.
Tabelul 3. 10 Populaţia de peste 10 ani a judeţului Mureş, după nivelul ultimei şcoli absolvite (%)
fără
Total superior postliceal liceal profesional gimnazial primar
şcoală
Judeţ 518475 5,66 3,14 20,61 18,32 27,45 19,49 5,20
Urban 257933 9,68 5,09 29,65 19,15 20,46 12,71 3,20
Rural 260542 1,68 1,20 11,66 17,50 34,37 26,20 7,18
130
Populaţia
Fig. 3. 18 Ponderea populaţiei de peste 10 ani, cu pregătire peste nivelul gimnazial
În mediul rural valorile sunt superioare urbanului doar în cazul populaţiei

de peste 10 ani a căror ultimă şcoală absolvită corespunde nivelurilor primar şi
gimnazial şi de asemenea persoanelor fără nici o formă de şcolarizare absolvită.
Centrele urbane constituie în mod evident centrele polarizatoare ale
nivelurilor superioare de instruire, gradul de şcolarizare scăzând pe măsura
depărtării de acestea. Se distinge municipiul reşedinţă de judeţ, atât prin ponderea
absolvenţilor de învăţământ superior (aproape 14%), cât şi prin cea a absolvenţilor
de licee şi şcoli profesionale. Urmează grupat, municipiile Sighişoara şi Reghin (cu
un procent de 59% absolvenţi de şcoli absolvite, superioare celei gimnaziale),
131
Luduş şi Târnăveni (cu câte 56%) şi Sovata şi Iernut (49%), celelalte centre urbane
nou create prezentând valori apropiate ruralului.
Fig. 3. 19 Ponderea populaţiei fără nici o şcoală absolvită în anul 2002
Comunele Fărăgău (17%), Papiu Ilarian, Bichiş, Sânpetru de Câmpie şi

Bala sunt caracterizate de o populaţie cu cel mai redus grad de şcolarizare peste
nivelul gimnazial (sub 21%), iar în comuna Papiu Ilarian absolvenţii de învăţământ
superior reprezintă doar 0,4% (4 persoane) din populaţia peste 10 ani. La nivelul
aşezărilor, 140 de sate nu au niciun absolvent de studii superioare, marea majoritate
fiind localităţi mici, îmbătrânite. Comunele cu cea mai mare pondere a
132
Populaţia
absolvenţilor de studii profesionale, liceale, postliceale şi superioare sunt cele

apropiate urbanului mare din judeţ, care prezintă şi alţi indicatori demografici
pozitivi: Sângeorgiu de Mureş (50%), Sâncraiu de Mureş (49%), Cristeşti sau
Sântana de Mureş, unele dintre ele depăşind ponderea înregistrată chiar de centre
urbane din judeţ.
Unităţile administrative cu ponderea cea mai ridicată a persoanelor fără
nicio şcoală absolvită caracterizează Câmpia Transilvaniei, mai ales pe Valea
Lechinţei, Piemontul Gurghiului şi partea sudică a judeţului, în comunele apropiate
Municipiului Sighişoara. Cele mai ridicate valori ale acestei subpopulaţii
corespund comunelor Band (16%), Bălăuşeri, Iclănzel, Eremitu şi Petelea (peste
15%). În satele Bujor-Hodaie din Zau de Câmpie, Valea Sapartocului din Albeşti şi
Călugăreni din Eremitu, populaţia fără şcoală depăşeşte jumătate din totalul
locuitorilor.
133
3.3. Dinamica populaţiei
3.3.1 Evoluţia numerică a populaţiei

Cunoașterea mărimii demografice a populației, a repartiției acesteia în
profil teritorial și pe medii de rezidență, a tendințelor de evoluție a oricărei
populații se impun ca probleme prioritare pentru elaborarea oricăror planuri și/sau
strategii de dezvoltare socială și economică.
Evoluţia generală şi pe medii a populaţiei judeţului Mureş
La nivel naţional, într-o ierarhie a potenţialului demografic, judeţul Mureş,
cu o populaţie ce depăşeşte o jumătate de milion de locuitori (583.210 locuitori la 1
iulie, 2006), se încadrează în categoria judeţelor mijlocii-mari, ocupând locul 14 în
privinţa populaţiei totale, în timp ce în cadrul Regiunii de Dezvoltare Centru îşi
dispută supremaţia, din acest punct de vedere, cu judeţul Braşov, talonându-l
îndeaproape, la circa 12.000 locuitori (acelaşi moment – 1 iulie 2006). Potenţialul
demografic respectiv constituie o premisă semnificativă pentru dezvoltarea socio-
economică generală a judeţului.
Populaţia totală. O succintă analiză a evoluţiei populaţiei la nivelul
întregului judeţ Mureş, începând cu recensământul populaţiei din 1930, reliefează o
creştere evidentă a populaţiei până spre ultimul deceniu al secolului precedent,
după care trendul îşi schimbă sensul, înregistrându-se o tendinţă de scădere a
populaţiei. Creşterea medie anuală, în valori absolute, la nivelul întregului judeţ,
este semnificativă până la recensământul din anul 1977, înregistrându-se un surplus
demografic anual de circa 4.000 de locuitori, după care se înregistrează menţinerea
populaţiei întregului judeţ la circa 600.000 locuitori.
Pe intervale intercensitare, subliniem creşterea mai moderată pentru
perioada 1930-1948 – de circa 2.000 de persoane, însă peste intervalul respectiv se
suprapune efectul nefast al celui de al Doilea Război Mondial, materializat prin
pierderi de vieţi omeneşti, scăderea natalităţii, precum şi o potenţare a fenomenului
(e)migraţional. Următorul interval intercensitar (1948-1956) este marcat de o
triplare a creşterii populaţiei faţă de momentul precedent, ca apoi, până în anul
1977, judeţul Mureş să înregistreze anual un spor general de peste 4.000 de
locuitori. În ansamblul său, perioada 1977-1992 poate fi considerată ca una
aproape stagnantă demografic, înregistrând o creştere de doar circa 300 locuitori
anual. Scăderea de la o creştere medie anuală de 4.000 locuitori la 300 este
semnalul unei modificări substanţiale a evoluţiei trendului demografic. Ultimul
interval intercensitar, suprapus în bună măsură peste tranziţia socio-economică,
determinată de trecerea de la un sistem social-politic rigid, totalitar, la unul
134
Populaţia
democratic, pe fondul abrogării legislaţiei comuniste pro-nataliste şi accentuării

emigraţiei externe, confirmă modificarea de trend şi înregistrează o diminuare
sensibilă a populaţiei, cu aproape 3.000 de locuitori anual.
Ratele medii anuale de creştere/descreştere a populaţiei înregistrează
fluctuaţii într-un interval de aproape două puncte procentuale (1,81%), între un
+1,33% pentru intervalul 1948-1956 şi un deficit de – 0,48% între ultimele două
recensăminte.
Perioada de după ultimul recensământ, cel puţin prin prisma datelor
statistice oficiale, pare să indice o stopare a declinului demografic, deşi evidenţa
curentă a bilanţului demografic, pe baza căreia are loc actualizarea populaţiei
pentru perioada intercensitară, nu confirmă acest lucru, lăsând impresia existenţei
unor discordanţe statistice evidente pe acest palier. Fără a intra în detalii, dar pentru
a susţine cele afirmate, reproducem doar numărul total al populaţiei întregului judeţ
înainte, la şi după recensământ: 1 iulie 2001 – 602.311 locuitori, 15 martie 2002 –
580.851 locuitori şi 1 iulie 2002 – 588.359 locuitori.
Populaţia pe medii. La nivelul mediilor de rezidenţă evoluţia numerică a
populaţiei este sensibil diferenţiată faţă de ce am putut surprinde la nivelul
întregului judeţ.
Mediul urban este principalul beneficiar al creşterii demografice, urbanul
care, cu excepţia ultimului interval intercensitar, a înregistrat sporuri dintre cele
mai ridicate, îndeosebi în perioada de după război. La prima vedere, luând în calcul
valorile absolute, creşterea populaţiei urbane pare să fi avut o evoluţie destul de
apropiată de cea a întregului judeţ, însă luând ca reper rata medie anuală de creştere
(un indicator mult mai semnificativ), surprindem diferenţele invocate.
Perioada 1930-1948, cu o creştere medie anuală deşi doar de ordinul
sutelor de locuitori, prin prisma ratei medii anuale de creştere este totuşi însemnată,
de 1,2%. Cea mai mare creştere medie anuală se înregistrează în intervalul 1948-
1956, situându-se la circa 7.000 de persoane ce conduce la o rată medie 6,67%, faţă
de 1,33% a populaţiei întregului judeţ. Şi următoarele două intervale intercensitare
(1956-66 şi 1966-77) consemnează rate ridicate de creştere a populaţiei (2,7%),
cum de altfel se întâmplă şi în perioada 1977-92, însă în comparaţie cu ratele
perioadelor precedente, 1,6% reprezintă o creştere deja destul de atenuată. Primul
interval intercensitar post-decembrist consemnează o diminuare anuală a populaţiei
urbane cu peste 2.500 locuitori, însemnând o rată medie anuală negativă de –0,9%.
După anul 2002, informaţiile statistico-demografice evidenţiază o redresare a
declinului demografic urban, populaţia oraşelor judeţului Mureş crescând anual cu
peste 5.000 de locuitori, cu o rată anuală destul de ridicată: 1,85%.
135
În legătură cu situaţia constatată, trebuie totuşi să facem câteva precizări.

În primul rând este de subliniat faptul că în intervalul 2002-2006 populaţia urbană
a judeţului Mureş a beneficiat de un consistent aport demografic oarecum artificial
prin trecerea a patru comune (Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure, Sărmaşu
şi Ungheni) în categoria aşezărilor urbane. Astfel, această modificare de statut a
condus la creşterea populaţiei urbane cu 26.384 locuitori şi, implicit, la diminuarea
populaţiei rurale cu aceeaşi valoare. Aşadar, este vorba doar de o creştere aparentă,
pentru că în fond dacă nu asistam la declarare de noi oraşe, populaţia urbană ar fi
scăzut în continuare. În structura administrativ-teritorială de la recensământul din
2002, populaţia urbană s-a diminuat cu peste 3.000 de locuitori (–727 locuitori/an),
cu o rată anuală de –0,26%.
Tabelul 3. 11 Creşterea/descreşterea şi rata medie anuală a populaţiei, totale şi pe medii, pe intervale

intercensitare
Total judeţ Mediul urban Mediul rural
două recensăminte
două recensăminte
două recensăminte
Rata medie anuală
Rata medie anuală
Rata medie anuală

Creşterea medie
Creşterea medie
Creşterea medie
de creştere între
de creştere între
de creştere între
Intervale
anuală
anuală
anuală
(%)
(%)
(%)
intercensitare
29 decembrie 1930
2.090 0,47 885 1,19 1.205 0,33
– 25 ianuarie 1948
25 ianuarie 1948 –
6.423 1,33 6.999 6,67 -576 -0,15
21 februarie 1956
21 februarie 1956
4.804 0,90 4.389 2,78 415 0,11
– 15 martie 1966
15 martie 1966 –
4.046 0,70 5.692 2,72 -1.646 -0,44
5 ianuarie 1977
5 ianuarie 1977 –
314 0,05 4.417 1,61 -4.104 -1,24
7 ianuarie 1992
7 ianuarie 1992 –
-2.865 -0,48 -2.672 -0,90 -193 -0,06
18 martie 2002
18 martie 2002 –
550 0,09 5427 1,85 -4.876 -1,69
1 iulie 2006 ∗
Aşezările rurale, cu excepţia a două intervale intercensitare, primul mai

semnificativ – 1930-1948 – când populaţia satelor judeţului Mureş creşte cu circa
∗
Calculele pentru anul 2006 s-au făcut având ca suport informaţiile furnizate de DJS Mureş, pe baza
evidenţei curente a mişcării naturale şi migratorii a populaţiei.
136
Populaţia
1200 locuitori/an, cu o rată medie anuală de 0,33%, şi perioada 1956-66, cu un spor

anual de 415 locuitori, înregistrează pierderi de populaţie ale căror rate medii
anuale se situează între –0,06% (1992-2002) şi –1,24% în intervalul 1977–92, când
populaţia rurală se diminuează cu peste 4.000 locuitori/an. Prin prisma datelor şi a
calculelor statistico-demografice, scăderea cea mai importantă este surprinsă pentru
perioada recentă (2002-2006), cu aproape 5.000 locuitori anual (–1,69%). Faptul se
datorează celor patru oraşe noi, care au determinat, aşa cum s-a mai amintit, o
diminuare mai degrabă arbitrară a populaţiei rurale cu peste 26.000 locuitori.
Este de subliniat faptul că diferenţele de evoluţie a populaţiei dintre cele
două medii au fost uneori mai mult sau mai puţin nuanţate de includerea unor
aşezări rurale în categoria urbanului; este cazul actualelor oraşe Sovata (1950),
Luduş (1962) şi Iernut (1989) şi, evident, ale celor patru recent declarate.
650
Mii locuitori 610
583
600
605
Populaţia totală 581
550 Populaţia urbană 562
Populaţia rurală
500 513
450 461
400 426
379 378 361

350 374
307
358 311
297
300
299
284
276
250
245
200
183
150
139
100
83
50 67
0
1930
1932
1934
1936
1938
1940
1942
1944
1946
1948
1950
1952
1954
1956
1958
1960
1962
1964
1966
1968
1970
1972
1974
1976
1978
1980
1982
1984
1986
1988
1990
1992
1994
1996
1998
2000
2002
2004
2006
Fig. 3. 20 Evoluţia numerică a populaţiei, totale şi pe medii, a judeţului Mureş, în perioada 1930-2006
Graficul din fig. 3.20, având la bază informaţiile statistico-demografice ale

recensămintelor din perioada 1930-2002, completate până în 2006 de cele furnizate
de DJS Mureş, obţinute pe baza evidenţei curente a mişcării naturale şi migratorii,
reliefează o creştere consistentă a populaţiei urbane până în anul 1992. Est
momentul de recensământ când, pentru prima dată, populaţia urbană a judeţului o
depăşeşte pe cea rurală. Următorul interval intercensitar (1992-2002), pe fondul
unei mai accentuate diminuări a populaţiei urbane, conduce la scăderea gradului de
urbanizare la sub 50%, pentru ca ulterior anului 2002, urbanul, beneficiind de
137
aportul demografic al celor patru foste comune (Sărmaşu, Miercurea Nirajului,

Sângeorgiu de Pădure şi Ungheni), sa încline din nou balanţa gradului de
urbanizare în favoarea sa, cu 52,6%.
Pentru perioada recentă, respectiv 2002-2006, menţionăm că dacă nu s-ar fi
recurs la transformarea celor patru comune în oraşe, populaţia rurală ar fi
înregistrat un sold anual pozitiv de aproape 1.300 locuitori, respectiv o rată medie
anuală de 0,43%, ceea ce înseamnă că populaţia rurală se situează în continuare pe
trend general ascendent.
Evoluţia populaţiei în profil teritorial, în perioada recentă (1992-2006)
În baza datelor statistice furnizate de către DJS Mureş vom încerca o
analiză mai detaliată a evoluţiei populaţiei pentru perioada de după recensământul
din anul 1992 cu scopul de a surprinde tendinţele actuale şi diferenţierile de
evoluţie în profil teritorial, cu reliefarea zonelor de creştere/descreştere a
populaţiei.
Pentru a surprinde tendinţele evoluţiei demografice ne vom axa pe analiza
ratei medii anuale de creştere/descreştere a populaţie pentru două intervale
temporale – primul dintre ele cuprins între ultimele două recensăminte, iar cel de-al
doilea – pentru a surprinde trendul actual – între recensământul din anul 2002 şi
populaţia anului 2006, la 1 iulie (după DJS Mureş).
La nivelul întregii populaţii a judeţului Mureş, aceste două intervale
temporare sunt caracterizate prin trenduri, în aparenţă, contradictorii – rată negativă
de –0,48% pentru intervalul intercensitar şi uşor pozitivă (0,09%) pentru ultimii
patru ani supuşi analizei. În baza ratei înregistrate în intervalul intercensitar,
populaţia judeţului Mureş s-ar fi redus la jumătate din efectivul său într-o perioadă
de peste 140 ani, în schimb valoarea pozitivă înregistrată în ultimii patru ani ar
determina o creştere a populaţiei, însă nu foarte însemnată, din moment ce, dacă
Mureşul şi-ar păstra rata respectivă, pentru dublarea populaţiei ar fi avut nevoie de
peste 700 ani. Evident, că perioadele acestea lungi de dublare sau înjumătăţire a
populaţiei nu au o relevanţă semnificativă pentru următoarele decenii, însă
calculele respective sunt în măsură să reliefeze conturarea unui prag demografic,
însoţit de modificarea trendului, dintr-unul negativ într-unul pozitiv. Tocmai
apariţia unor asemenea praguri conduce la obţinerea unor proiecţii demografice
adesea discutabile.
Pentru intervalul intercensitar, surprindem două aspecte importante:
- scăderea semnificativă a populaţiei urbane, cu o rată de –0,9%
- menţinerea la un nivel constant (creştere zero), în jurul a 300.000
locuitori, a populaţiei rurale
138
Populaţia
La nivelul unităţilor administrativ teritoriale urbane pot fi semnalate

evoluţii demografice diferenţiate între municipiile şi oraşele judeţului, dar
elementul comun al tuturor aşezărilor urbane este dat de înregistrarea unei rate
medii anuale negative, fapt ce evidenţiază scăderea populaţiei în toate oraşele
judeţului.
Cele mai semnificative diminuări demografice sunt înregistrate în cadrul
municipiilor, valorile indicelui în cauză încadrându-se într-un ecart cuprins între –
0,81% (municipiul Reghin) şi –1,32% (municipiul Târnăveni). Târgu Mureş-ul,
municipiul reşedinţă de judeţ, cu o rată medie anuală negativă de –0,9%, ajunge să
piardă peste 14.000 locuitori într-un deceniu. Descreşteri semnificative le cunoaşte
Sighişoara, cu o rată de –1,1%.
Fig. 3. 21 Creşteri/descreşteri ale populaţiei în intervalul intercensitar 1992-2002

139
În cadrul oraşelor, populaţia deşi se diminuează, fenomenul este mai puţin

intens în comparaţie cu situaţia întâlnită în cadrul municipiilor. Populaţia Luduşului
scade cu o rată de –0,7%, iar cea a oraşului Iernut doar cu –0,2%, în timp ce oraşul
Sovata se încadrează între aceste valori (–0,49%).
Ar mai fi de semnalat faptul că, în majoritatea cazurilor, spaţiul rural aflat
în contiguitatea aşezărilor urbane fie înregistrează creşteri ale populaţiei, fie se
situează în jurul unei creşteri zero. O asemenea situaţie este valabilă pentru
municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara şi pentru oraşul Luduş, în timp ce în cazul
celorlalte oraşe mai apar şi unele excepţii, înregistrându-se în anumite comune şi
descreşteri de populaţie.
Oraşele recente ale judeţului Mureş (incluse în categoria urbanului după
recensământul din 2002), la vremea respectivă – aşezări rurale, chiar dacă în
majoritatea cazurilor au înregistrat descreşteri de populaţie, acestea au fost mai
puţin semnificative, cu rate medii anuale de –0,07% – Miercurea Nirajului şi –
0,08% – Ungheni. O descreştere ceva mai accentuată am surprins-o în cazul
actualului oraş Sângeorgiu de Pădure (–0,39%), în timp ce Sărmăşul, singurul din
această categorie, a crescut sub aspect demografic cu o rată medie anuală de
0,38%.
La nivelul aşezărilor rurale, ca şi caracteristici generale, ar fi de reţinut pe
de o parte creşterile sau menţinerea la niveluri aproximativ constante ale populaţiei
comunelor din Câmpia Transilvaniei (Sărmaşului), exceptând o serie de comune
situate în compartimentul nord-estic al unităţii, şi a Podişului Târnavelor (Dealurile
Târnavei Mici şi ale celei Mari şi a culoarelor de vale aferente), iar pe de altă parte
– descreşterile mai semnificative înregistrate în spaţiul premontan (al Subcarpaţilor
Transilvaniei, compartimentul Dealurilor Sângeorgiu de Pădure – Sovata) şi cel
montan al Călimanilor şi Gurghiului (Defileul Mureşului).
Din cele 91 comune (în structura administrativ teritorială actuală), 60%
dintre ele au înregistrat pierderi de populaţie. Cele mai însemnate pierderi, cu o rată
medie anuală ce se situează sub –1%, le surprindem în cazul unor comune situate
în nord-estul Câmpiei Transilvaniei (Băla - –1,85%, Cozma - –1,6%, Crăieşti - –
1,12%), în arealul Dealurilor Târnavei Mici – Nirajului (recent înfiinţata comună
Măgherani - –1,33%, Cucerdea - –1,3%, Găneşti - –1,42%, Hodoşa - –1,19%), al
Dealurilor Târnavei Mari (Veţca - –1,17%) sau în cel Carpato-Subcarpatic
(Chiheru de Jos - –1,21%, Lunca Bradului - –1,2%, Vătava - –1,01%).
Creşteri mai semnificative ale populaţiei comunelor judeţului Mureş le
surprindem îndeosebi în cazul celor situate în proximitatea aşezărilor urbane. În
140
Populaţia
primul rând sunt de reţinut cele situate în vecinătatea municipiului reşedinţă de

judeţ (recenta comună Corunca - 0,78% sau cea din care s-a desprins precedenta –
Livezeni - 0,8%, apoi Sântana de Mureş, cu cea mai ridicată rată - 1,69%, şi chiar
Sângeorgiu de Mureş – 0,58%), din vecinătatea Sighişoarei (Apold – 0,95% şi
Nadeş – 0,71%), a Târnăveniului (Băgaciu – 1,16%), a Luduşului (Sânger - 0,86%)
sau comunele din culoarul Mureşului, dintre Iernut şi recentul oraş – Ungheni
(Ogra - 0,56% şi Sânpaul – 0,82%). Pentru Câmpia Transilvaniei, unde am
semnalat creşteri mai importante ale populaţiei rurale, putem exemplifica valoarea
ridicată a ratei înregistrate pentru Grebenişu de Câmpie – 1,19%.
Am încercat să vedem în ce măsură descreşterile de populaţie ar putea fi
corelate cu structura etnică a comunelor respective, având în vedere faptul că
populaţia rurală a judeţului Mureş este compusă din aproape 50% români, circa
40% maghiari şi aproape 10% – romi. În urma analizei efectuate, putem avansa
ideea că nu există o corelaţie directă legată de acest aspect; scăderi de populaţie se
înregistrează atât în comune cu majoritate românească, cât şi în cele cu majoritate
maghiară, în proporţii corespondente ponderii numărului comunelor cu majoritate
românească sau maghiară. Astfel, din cele 86 de comune (după structura
administrativ teritorială a ultimului interval intercensitar), în 54% dintre comune
majoritară era populaţia românească, iar în 30% dintre ele – cea maghiară, iar în
restul de 16% înregistrându-se majorităţi relative. Descreşteri de populaţie am
identificat în 53 de comune – 28 dintre ele fiind româneşti (53%), iar 19 –
maghiare (36%).
Creşteri de populaţie surprindem în 33 de comune, 19 dintre ele româneşti
şi doar 7 maghiare. În celelalte 7 comune, niciunul dintre cele două grupuri etnice
nu deţine majoritate absolută. Se poate constata de această dată predominanţa
comunelor româneşti, fapt care ne-ar putea îndreptăţi să intuim posibilitatea
decelării unui spor demografic general uşor mai favorabil populaţiei româneşti.
Tendinţele actuale ale evoluţiei populaţiei (perioada 2002-2006). Pentru
aceşti ultimi ani cuprinşi în analiză, surprindem o mărire semnificativă a numărului
unităţilor administrativ teritoriale, atât urbane cât şi rurale, în care populaţia
înregistrează valori pozitive ale ratei medii anuale.
141
Fig. 3. 22 Creşteri/descreşteri ale populaţiei judeţului Mureş în perioada 2002-2006
Mediul urban. Dacă în perioada intercensitară toate oraşele înregistrau

valori negative ale ratei medii anuale, actualmente tendinţa de diminuare a
populaţiei se mai menţine doar în cazul municipiului Târgu Mureş, însă cu o rată
medie anuală mult mai redusă (0,56% faţă de 0,90%). Populaţia municipiului
Târnăveni se menţine relativ constantă (0,17%), în timp ce restul aşezărilor urbane
cunosc o revigorare demografică însemnată, populaţia lor crescând cu rate medii
anuale cuprinse într-un ecart destul de larg (0,33% – municipiul Sighişoara şi
1,77% – recentul oraş Miercurea Nirajului). Rate de creştere ceva mai reduse le
înregistrează oraşele mai vechi (Sovata - 0,35%, Iernut – 0,37%, Luduş – 0,42%),
142
Populaţia
cu excepţia municipiului Reghin (0,53%), în timp ce valori mai ridicate sunt

consemnate în oraşele recent înfiinţate (Sărmaşu – 0,44%, Sângeorgiu de Pădure –
0,51% şi Ungheni – 1,05%).
Ca şi în perioada precedentă (1992-2002), ruralul, cu puţine excepţii, situat
în imediata vecinătate a aşezărilor urbane înregistrează creşteri ale populaţiei, de
regulă cu rate medii anuale superioare oraşelor în proximitatea cărora se află.
Populaţia aşezărilor rurale, luată în ansamblu, se situează pe un trend
ascendent, crescând cu o rată medie anuală de 0,43%. Arealele cele mai compacte
cu creşteri de populaţiei le întâlnim în partea sudică a judeţului (Dealurile Târnavei
Mari) şi în culoarul Mureşului până în amonte de Târgu Mureş, apoi în nord-estul
Câmpiei Transilvaniei, în arealul Carpato-Subcarpatic (spaţiul premontan Călimani
– Gurghiu este ceva mai complex, întâlnindu-se aşezări rurale atât cu creşteri cât şi
descreşteri ale populaţiei), precum şi în majoritatea comunelor din Culoarul şi
Dealurile Târnavei Mici.
De data aceasta, din cele 91 de comune, în 47 dintre ele (51,6%) se
înregistrează creşteri de populaţie, în timp ce în 44 populaţia se situează pe un
trend descendent. În aparenţă pare să existe un anumit echilibru din acest punct de
vedere, însă ratele de creştere sunt superioare celor de diminuare, iar populaţia
însumată a comunelor cu rate pozitive este mult mai ridicată (circa 60%), element
care ne abilitează să concluzionăm că, în general, populaţia creşte în comunele
mari, din punct de vedere demografic, şi înregistrează descreşteri în cele mici.
3.3.2 Mişcarea naturală a populaţiei

Mișcarea naturală, prin cele două componente ale sale – nașterile, respectiv
decesele, influențează de cele mai multe ori în mod hotărâtor tendințele evoluției
generale de creștere ori diminuare a populației.
Analiza mişcării naturale vizează perioada 1990-2006 şi are la bază
informaţiile statistico-demografice furnizate de către DJS Mureş.
Natalitatea. O privire de ansamblu asupra evoluţiei natalităţii la nivelul
judeţului Mureş evidenţiază câteva particularităţi ce pot fi sintetizate pe trei
secvenţe temporale. Un prim interval temporal specific ar corespunde perioadei
1990-1995, perioadă în care natalitatea scade atât în mediul rural cât şi în cel
urban; pare să fie efectul abrogării legislaţiei cu privire la controlul naşterilor, însă
dat fiind faptul că această scădere se menţine până spre anul 1995 nu este exclus ca
şi condiţiile social-economice, mai puţin adecvate, ale primei faze a tranziţiei de la
o economie centralizată la una de piaţă, să-şi fi lăsat amprenta.
143
Următorul interval ar corespunde perioadei 1995-2002, este o perioadă, am

putea-o numi, fluctuantă, fiind identificate când creşteri, când descreşteri ale ratei
natalităţii în ambele medii de rezidenţă, iar în ultimii ani (2002-2006) surprindem
tendinţe divergente – de creştere a natalităţii în urban şi de reducerea ei în rural. Pe
de altă parte, luând ca reper valorile din anul 2002, am putea avansa ideea că ratele
natalităţii rurale şi urbane converg spre o valoare medie, apropiată mediei
judeţului. Dacă în perioada 1995-2002 natalitatea rurală depăşea cu peste 3‰
natalitatea urbană, actualmente (2006) acest ecart s-a redus la mai puţin de 0,5‰.
În 2006, în rural se înregistrează o natalitate de 10,8‰, iar în urban 11,2‰, în timp
ce media judeţului se încadrează între cele două valori – 11‰ (fig. 3.23).
16
‰ Total - judeţ
15
Urban
14
Rural
13
12
11
10
Fig. 3. 23 Evoluţia natalităţii populaţiei judeţului Mureş, în perioada 1990-2006

Ceea ce am surprins ca tendinţă pentru judeţul Mureş este în concordanţă

cu situaţia de la nivel naţional, unde, de asemenea, diferenţele dintre natalitatea
rurală şi cea urbană s-au redus foarte mult, ajungând ca în 2005 aceasta să fie de
9,9‰ în oraşe şi 10,6‰ la sate, în timp ce media naţională era de 10,2‰.
Mai subliniem faptul că în toată această perioadă natalitatea din mediul
rural a înregistrat valori superioare natalităţii urbane. O asemenea formă de
manifestare a fost specifică şi pentru natalitatea de la nivelul întregii ţări.
În profil teritorial (fig. 3.24), ca medie pentru perioada 2003-2006,
surprindem o uşoară diferenţiere între partea nord-estică, respectiv cea central-
sudică a judeţului. Partea central-sudică, suprapusă în bună măsură peste Podişul
Târnavelor, dar şi fragmentar peste părţi ale Câmpiei Transilvaniei, înregistrează
valori ceva mai ridicate ale natalităţii, de multe ori peste medie, în timp ce în partea
144
Populaţia
nord-estică a judeţului, suprapusă în mare măsură peste arealul Carpato-

Subcarpatic, înregistrează valori ceva mai reduse ale natalităţii, de regulă, în jurul
mediei sau mai coborâte.
Aşezările urbane, în general, se încadrează în ecartul median ori în cel
inferior (Târgu Mureş – 9,6‰, Luduş – 9,4‰, Iernut – 9,2‰). Face excepţie
recentul oraş Ungheni, cu o natalitate ceva mi ridicată – 13,7%.
Aşezările rurale cunosc o manifestare a natalităţii desfăşurată pe un ecart
mult mai amplu, între 5 şi 20‰. Valori ridicate se înregistrează pe areale mai
compacte în Dealurile Târnavei Mari (Viişoara – 20,5‰, singura ce trece de pragul
de 20‰; Apold – 15,4‰; Daneş – 15,1‰; Nadeş – 16,7‰, Saschiz – 15,7‰,
Vânători –17,5‰), apoi într-o serie de comune din Dealurile Târnavei Mici şi ale
Nirajului (Ghindari – 18,5‰, Livezeni – 18,4‰, Măgherani – 17,7‰, Mica –
15,5‰), din Câmpia Transilvaniei (Fărăgău – 19,5‰, Band – 18‰, Pogăceaua –
17,6‰, Papiu Ilarian – 15,4‰) sau din Culoarul Mureşului (Petelea – 16‰ şi Ogra
– 15,5‰).
În categoria comunelor cu rate reduse ale natalităţii se înscriu comunele
recent înfiinţate, în legătură cu care avem anumite rezerve cu privire la fidelitatea
informaţiilor statistico-demografice, toate înregistrând cele mai reduse valori din
întregul judeţ. În afara celor menţionate, ar fi de reţinut natalităţi reduse în Câmpia
Transilvaniei (Băla – 7,4‰, Breaza – 8,7%, Sânpetru de Câmpie – 8,4‰ sau Valea
Largă – 8,8‰), în arealul Carpato-Subcarpatic (Brâncoveneşti – 8,7‰, Răstoliţa –
7,6‰), în Culoarul Mureşului (Sâncraiu de Mureş – 7,9‰, Bogata – 8,9‰ sau
Voivodeni – 9‰) ori în Dealurile Nirajului şi Târnavei Mici (Cucerdea – 4,1‰,
printre cele mai reduse; Păsăreni – 8,7‰ sau Suplac – 8,9‰).
Şi pentru această componentă demografică am încercat o corelare a
valorilor natalităţi cu structura etnică a unităţilor administrativ teritoriale, însă nici
în acest caz nu putem afirma că ar exista o interdependenţă reciprocă între cele
două elemente luate în calcul. Totuşi, pe alocuri, am putut constata că surprindem
valori mai ridicate ale natalităţii în acele comune în care pe lângă populaţia
românească sau maghiară, mai este prezentă şi populaţia romă, dar nici această
aserţiune nu o putem absolutiza, deoarece am identificat şi cazuri care cu o
structură etnică aproximativ asemănătoare generează valori reduse ale natalităţii.
145
Fig. 3. 24 Rata medie a natalităţii populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 2003-2006
Mortalitatea. Pentru această componentă demografică considerăm că

putem invoca un singur moment prag, şi anume anul 1996. Până în acest moment
surprindem un trend general ascendent al mortalităţii atât în rural, cat şi în urban.
Dacă rata mortalităţii urbane se situează în jurul unor valori rezonabile,
mortalitatea din mediul rural ajunge la nişte niveluri destul de ridicate. De pildă, în
1996 s-a ajuns la o mortalitate rurală de 17,1‰. În urban, valoarea maximă este
atinsă un an mai târziu – 10,2‰.
Cauzele acestei evoluţii ascendente a mortalităţii se leagă în primul rând de
deteriorarea calităţii vieţii din primii ani de după momentul 1989. Apoi, pe fondul
146
Populaţia
unei emigrări substanţiale a populaţiei din mediul rural în cel urban, satul a ajuns
într-o fază de îmbătrânire demografică care, şi ea, a contribuit la creşterea ratei
mortalităţii. Aici apare însă un mic paradox – pentru mortalitate ridicată se invocă
populaţia îmbătrânită, ceea ce ar însemna un volum mai redus al populaţiei
feminine de vârstă fertilă, însă natalitatea mai ridicată am surprins-o tot în rural. În
aceste condiţii putem deduce că mărimea demografică a unei familii din rural este
mai ridicată decât cea a uneia din urban sau altfel spus o femeie din rural dă naştere
mai multor copii în comparaţie cu una din urban.
Ar mai fi de luat în calcul faptul că în această perioadă natalitatea este în
scădere, ceea ce înseamnă raportare la un volum mai redus al populaţiei, însă acest
element considerăm că nu a avut implicaţii semnificative.
Ulterior anului 1996, mortalitatea în judeţul Mureş se înscrie într-o tendinţă
uşor descendentă, însoţită de stabilizare la nivelul a 15‰ (încă o valoare destul de
ridicată) în rural şi la circa 10‰, uşor peste, în cel urban. Fluctuaţiile din anii 2000-
2002 înclinăm să credem că ar putea fi uşor artificiale datorită unor posibile
inadvertenţe care pot apărea spre sfârşitul perioadei intercensitare în privinţa
evaluării volumului populaţiei pe baza evidenţei curente a mişcării naturale şi
migratorii a acesteia.
18
‰ Total - judeţ Urban Rural
16
14
12
10
Fig. 3. 25 Evoluţia mortalităţii populaţiei judeţului Mureş, în perioada 1990-2006

Mortalitatea în profil teritorial. În mediul urban distingem două situaţii

diferite – pe de o parte se situează oraşele mai mari ale judeţului, cu valori ale
mortalităţii apropiate sau mai reduse faţă de medie, iar pe de altă parte – oraşele
mai mici şi îndeosebi cele recent înfiinţate. Nota discordantă de la cele menţionate
este dată de municipiul Târnăveni care înregistrează o medie ceva mai ridicată –
147
12,2‰. În categoria oraşelor cu valori situate sub media urbană a mortalităţii se

înscriu: Târgu Mureş – 9,7‰, Reghin – 9,4‰, Luduş – 10‰ şi Sighişoara 10,2‰.
Fig. 3. 26 Rata medie a mortalităţii populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 2003-2006
Celelalte oraşe, cu valori mai ridicate ale mortalităţii, depăşesc cu 1-3‰

media urbanului. În acestea din urmă, prin modul de manifestare, mortalitatea este
mai apropiată de cea înregistrată mediul rural.
La nivelul ruralului putem identifica mai multe areale cu niveluri
diferenţiate ale mortalităţii. Un prim areal se suprapune peste partea sudică a
judeţului, cu valori reduse ale mortalităţii, apoi Podişul Târnavelor, cu valori mai
148
Populaţia
ridicate, de cele mai multe ori multe ori peste media ruralului; Culoarul Mureşului,
cu valori medii ale mortalităţii; partea nordică – nord-estică a Câmpiei
Transilvaniei şi Dealurile Reghinului – cu valori mai ridicate. Arealul Carpato-
Subcarpatic se încadrează în ecartul valorilor medii.
Valori extrem de ridicate, peste 20‰, conturându-se drept un areal critic
din această perspectivă, apar în Dealurile Nirajului şi Târnavei Mici (Bichiş –
23,2‰, Coroisânmărtin – 20,4‰, Ghindari – 20,4‰, Hodoşa – 21,3‰, Măgherani
– 25,0‰, Păsăreni – 20,6‰, Suplac – 20,4‰). Alte câteva situaţii identice apar
izolat în Câmpia Transilvaniei (Băla – 23,3‰ şi Cozma – 26,5‰), Dealurile
Târnavei Mari (Veţca – 25,6‰) sau în zona Carpato-Subcarpatică (Chiheru de Jos
– 22,1‰).
Cele mai reduse valori ale mortalităţii le întâlnim în arealul sudic al
Dealurilor Târnavei Mari (Zagăr – 7,6‰, Nadeş –10,6‰, Daneş – 10,7‰, Apold –
7,4‰), sau în împrejurimile municipiului Târgu Mureş (Sângeorgiu de Mureş –
9,4‰ şi Corunca – 10,9‰).
Bilanţul demografic natural (sporul natural). Pentru acelaşi interval
1990-2006 am urmărit evoluţia generală a bilanţului demografic natural atât pentru
toată populaţia judeţului, cât şi la nivelul mediilor de rezidenţă. Pe fondul scăderii
evidente a natalităţii şi a trendului ascendent al mortalităţii, bilanţul demografic
natural se înscrie pe o tendinţă generală descendentă. Deja în anul 1992 bilanţul
întregului judeţ devine negativ. Practic, după acest moment nu se mai poate discuta
despre spor natural, atâta timp cât „sporul” se transformă în „deficit”.
În primul an de analiză (1990), bilanţul natural se prezenta încă pozitiv
pentru ambele medii de rezidenţă. Acesta devine negativ prima dată în rural, chiar
în următorul an, iar urbanul înregistrează acelaşi fenomen patru ani mai târziu,
începând cu anul 1995. Într-un interval de 6 ani, bilanţul ruralului se diminuează cu
6‰, iar cel al urbanului cu 5‰.
După anul 1996, asistăm la o stabilizare a bilanţului demografic natural, în
jurul valorii 0‰ în mediul urban, iar în rural fenomenul se situează la circa –3‰.
Mai sunt evidenţiate uşoare fluctuaţii în jurul anilor 2000-2002, dar acestea apar ca
efect al evoluţiei mortalităţii despre care s-a menţionat. După cum am putut vedea,
ruralul, deşi deţine valori mai ridicate ale natalităţii în comparaţie cu urbanul,
înregistrează un bilanţ demografic natural negativ tocmai datorită nivelului mult
mai ridicat al mortalităţii.
Prin prisma bilanţului demografic natural, ca medie pentru perioada 2003-
2006 (fig. 3.27), aşezările urbane ale judeţului Mureş se încadrează într-un ecart de
circa 5‰, cu o distribuţie echilibrată a oraşelor în jurul unui bilanţ neutru (creştere
149
0 – zero). În categoria aşezărilor urbane cu bilanţ pozitiv surprindem doar trei oraşe
(Sovata – 0,5‰, Reghin – 1,9‰ şi Ungheni – 2,9‰). Valori uşor negative,
apropiate de zero, le întâlnim în municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara, ambele cu
–0,1‰, în oraşul Luduş - –0,6‰, iar în celelalte oraşe valorile scad sub –1‰
mergând până la –3,6‰ în Sângeorgiu de Pădure.
Fig. 3. 27 Bilanţul demografic natural mediu al populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 2003-2006
La nivelul aşezărilor rurale, identificăm un areal mai compact cu valori

pozitive în partea sudică a judeţului, din împrejurimile Sighişoarei, unde am şi
identificat cele mai reduse valori ale mortalităţii. Aşezările de pe Valea Târnavei
150
Populaţia
Mici, Nirajulului şi unele dintre ele din arealul Carpato-Subcarpatic înregistrează

bilanţuri negative. Aşezările rurale din vecinătatea urbanului, de regulă se
încadrează în categoria bilanţurilor neutre sau uşor pozitive.
Sintetizând mişcarea naturală a populaţiei, reţinem că per ansamblul
judeţului valorile bilanţului demografic natural se menţin negative de mai bine de
un deceniu şi jumătate. De un deceniu valorile s-au stabilizat în jurul unei medii de
–1,5‰; în mediul urban trendul evoluează spre valori uşor pozitive, dar apropiate
de zero; iar ruralul, începând chiar cu primii ani ai deceniului trecut înregistrează
constant valori negative, în jurul unei medii de circa –3‰. In anul 2006, doar în
15% din comunele judeţului nu se înregistrau valori negative, o mare parte dintre
acestea fiind situate în proximitatea aşezărilor urbane.
Mobilitatea teritorială a populaţiei

Problema mobilității teritoriale a populației se impune a fi analizată din
două perspective: a migrației interjudețene, care, în funcție de mărimea și sensul
fluxurilor migratorii, poate conduce în anumite situații la o serie de
disfuncționalități în cadrul sistemului demografic, și a migrației intrajudețene, care
pentru administrarea unei unități administrativ-teritoriale de tip județ nu conduce la
mutații semnificative în cadrul respectivului sistemul demografic, însă la nivelul
mediilor de rezidență pot să apară modificări care, uneori, nu pot fi ignorate.
Migraţia interjudeţeană. În perioada 2000-2006, în raport cu toate
regiunile de dezvoltare, judeţul Mureş înregistrează bilanţuri migratorii medii
pozitive, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, însă valoarea este nesemnificativă –
9 persoane/an. Cel mai important aport migraţional este datorat regiunii căreia îi şi
aparţine judeţul – Centru, după care urmează regiunea Nord-Vest.
În consecinţă, judeţul Mureş beneficiază de solduri pozitive migraţionale şi
în raport cu toate judeţele din regiunea Centru. Este un element demn de luat în
seamă, dacă avem în vedere că din aceeaşi regiune fac parte două judeţe (Braşov,
Sibiu) al căror potenţial de atractivitate, prin oferta socio-economică, este destul de
ridicat.
Pentru aceeaşi perioadă 2000-2006, în mod identic stau lucrurile şi în
raport cu judeţele cu care se învecinează, iar printre acestea se regăseşte şi Clujul.
Cele mai substanţiale câştiguri de populaţie le înregistrează dinspre, de departe –
judeţul Harghita, după care urmează Alba şi Bistriţa-Năsăud.
151
500
Nr. persoane
400
300
200
100
-100 1. Nord- Est 2. Sud -Est 3. Sud 4. Sud -Vest

5. Vest 6. Nord-Vest 7. Centru 8. Bucureşti
-200
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Medie
Fig. 3. 28 Bilanţul migraţional (BM) al populaţiei judeţului Mureş în raport cu regiunile de dezvoltare
(2000-2006)
Migraţia intrajudeţeană. Volumul anual al stabilirilor de domiciliu este

destul de ridicat în toată perioada de după 1991, situându-se în jurul unei medii de
circa 8.000 de persoane. Anul 1990 este unul special, înregistrându-se un volum de
circa 18.000 de stabiliri de domiciliu. Imediat după evenimentele din decembrie
1989, au fost înregistrate importante fluxuri migratorii înspre mediul urban. Acest
fenomen, cel puţin din punct de vedere statistic, a fost din plin resimţit de aşa-
numitele „oraşe închise” din perioada regimului comunist, odată cu liberalizarea
accesului în asemenea oraşe.
250
Nr. persoane
200
150
100
50
-50
-100
Alba Bistriţa-Năsăud Braşov Cluj Harghita Sibiu Suceava
-150
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Medie
Fig. 3. 29 Bilanţul migraţional (BM) al populaţiei judeţului Mureş în raport cu judeţele învecinate (2000-
2006)
152
Populaţia
Migraţia urbană. Am menţionat faptul ca fenomenul a avut mai degrabă o

semnificaţie statistică care a consfinţit o stare de fapt. Oraşele în general, iar cele
închise în mod special, deşi aveau şi adăposteau o populaţie mai numeroasă, ca
urmare a migraţiei dinspre rural, în realitate ea nu putea fi oficializată datorită
faptului că nu erau acceptate noi stabiliri de domiciliu în mediul urban. Odată cu
ridicarea acestei restricţii, cei care de ani de zile nu reuşiseră să-şi rezolve în mod
concret problema domiciliului, au făcut-o în cel mai scurt timp cu putinţă imediat
după 1989. Acesta este motivul pentru care Târgul Mureş a înregistrat în anul 1990
o rată a imigraţiei ce astăzi ar putea părea neverosimilă (68,4‰).
Fenomenul a fost resimţit şi în restul oraşelor, însă cu o intensitate mult
mai redusă, valorile, în general, nedepăşind 20‰. La vremea aceea cele patru
localităţi recent incluse în categoria urbanului, având statut rural, nu prezentau
atracţie semnificativă, înregistrând valori destul de reduse pentru acest indicator.
Astfel, de exemplu – Miercurea Nirajului a avut o rată de de 8,3‰, iar Sărmaşu –
12,3‰, în acelaşi an, 1990.
După momentul 1990, fenomenul atracţiei urbane se estompează simţitor,
menţinându-se la nişte niveluri apropiate valorii de 10‰. Municipiul Târgu Mureş,
după anul 1992, a înregistrat valori care de puţine ori au depăşit 9‰. După anul
1996, fenomenul se generalizează şi la nivelul celorlalte municipii şi oraşe mai
vechi, în timp ce oraşele recent înfiinţate prezintă o atractivitate mai ridicată,
valorile înregistrate încadrându-se, în general, între aproximativ 15 şi 20‰.
Spre deosebire de situaţia surprinsă la stabilirile de domiciliu în mediul
urban, în privinţa emigraţiei registrul evoluţiei acesteia se prezintă antitetic, în
sensul că valorile cele mai ridicate ale plecărilor cu domiciliu din localitate, la
începutul anilor ’90, le întâlnim la oraşele noi, aşezări rurale – la vremea
respectivă, în timp ce
municipiile şi oraşele mai
vechi au valori mai reduse
ale indicelui de părăsire. La
scurt timp după agitaţia
migraţională specifică
primilor ani de după
Revoluţie, fenomenul de
emigrare din urban creşte cu
Fig. 3. 30 Evoluţia ratei imigraţiei urbanului general al circa 2-3‰ şi se menţine o
populaţiei judeţului Mureş, în perioada 1990-2006 bună perioadă de timp (până
153
prin anul 2001) în jurul unei medii de 10‰. În 2004 este consemnat un vârf al
emigrării urbane (peste 16‰), ca apoi să surprindem o tendinţă de reducere a
acestui fenomen.
Efectul acestor mişcări teritoriale ale populaţiei la nivelul urbanului este
redat de bilanţul mobilităţii teritoriale urbane, care până în anul 1994 înregistrează
valori pozitive ce indică o creştere a potenţialului demografic urban, după care
bilanţul respectiv se înscrie pe o traiectorie descendentă care, în final, şi conduce la
scăderea populaţiei urbane.
Migraţia rurală. În rural, fenomenul migraţional pare să fie „în oglindă”
faţă de cele constatate la urban, doar atât că intrările, cât şi ieşirile înregistrează
valori mai ridicate, fapt ce evidenţiază procese migraţionale ceva mai intense. Până
în 1994, plecările sunt dominante, după care ruralul pare să fi devenit un spaţiu cu
mai multă „priză” la populaţie. În consecinţă, până în 1994, bilanţul migraţional al
ruralului apare negativ, iar ulterior momentului respectiv se înregistrează valori
pozitive situate în jurul unei medii de circa 5‰.
18 Stabiliri de domiciliu în urban

‰
16
Plecări cu domiciliu din urban
14
12 Bilanţul mobilităţii teritoriale urbane
10
8
6
4
2
0
-2
-4
-6
-8
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Fig. 3. 31 Mobilitatea teritorială urbană a populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 1991-2006
Creşterea şi bilanţul migraţional al populaţiei rurale se datorează pe de o

parte, restructurării social-economice şi disponibilizării forţei de muncă ce nu a mai
putut fi absorbită de piaţă şi pe de altă parte datorită abandonării locuinţei de „la
bloc”, în favoarea unei case individuale în ruralul din proximitatea aşezărilor
urbane, elemente ce determină şi ele menţinerea periurbanului pe un trend
demografic crescător.
154
Populaţia
25
‰
20
15
10
-5 Stabiliri de domiciliu în rural

Plecări cu domiciliu din rural
-10
Bilanţul mobilităţii teritoriale rurale
-15
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Fig. 3. 32 Mobilitatea teritorială rurală a populaţiei în judeţul Mureş, în perioada 1991-2006

În profil teritorial, luând în considerare media perioadei 2003-2006,

surprindem câteva aspecte definitorii pentru starea migraţională interjudeţeană
actuală.
Bilanţurile pozitiv ridicate le înregistrează aşezările rurale situate în
imediata vecinătate a urbanului. În asemenea situaţii se află comunele din
vecinătatea, în primul rând, a municipiului Târgu Mureş – Sântana de Mureş,
Sângeorgiu de Mureş, Livezeni, Corunca, Sâncraiu de Mureş şi chiar Ceuaşu de
Câmpie. În jurul municipiului Sighişoara, bilanţuri ridicate sunt surprinse pentru
Albeşti şi Apold, în preajma Reghinului – în comunele Suseni şi Solovăstru, a
Luduşului – în comunele Bogata şi Aţintiş, a Târnăveniului – în comuna Găneşti,
iar a Sovatei – în recent înfiinţata comună – Sărăţeni.
Toate aşezările urbane tradiţionale ale judeţului înregistrează bilanţuri
migraţionale negative. Cele mai defavorizate din acest punct de vedere sunt
municipiile Târgu Mureş (–7‰) şi Târnăveni (–7,7‰). Urmează celelalte oraşe:
Sovata - –5,5‰, Sighişoara - –4,8‰, Luduş - –3,9‰ şi Reghin - –3,3‰. Toate
celelalte, din categoria celor care nu depăşesc 10.000 locuitori, cu un profil mai
apropiat ruralului, se înscriu în fenomenologia specifică aşezărilor rurale,
înregistrând bilanţuri migraţionale pozitive.
Ruralul, cu câteva excepţii, înregistrează solduri migratorii pozitive medii
sau ridicate, deja menţionate, care conduc la anihilarea pierderilor pe cale naturală
a populaţiei şi consemnarea unui trend rural demografic ascendent, însoţit de
creşteri de populaţie în marea majoritate a comunelor judeţului.
155
Fig. 3. 33 Bilanţul demografic migratoriu mediu al populaţiei din judeţul Mureş, în perioada 2003-
2006
3.3.3 Particularităţi (diferenţieri - disfuncţionalităţi) demografice în

judeţul Mureş
Asupra populaţiei ca sistem îşi lasă amprenta o serie de factori de natură
politică, economică, socială şi/sau culturală, care conduc la apariţia unor
diferenţieri în privinţa manifestării fenomenelor demografice în profil teritorial.
Vom încerca să evidenţiem sintetic particularităţile demografice ale
judeţului în cele ce urmează:
- stagnarea sau diminuarea demografică a populaţiei oraşelor;
- stoparea declinului demografic rural cu premise pentru o uşoară tendinţă
de creştere;
156
Populaţia
- creşterea atractivităţii spaţiului rural din proximitatea aşezărilor urbane,

care conduce la o relativă descongestionare demografică a urbanului, reliefată
printr-un bilanţ migratoriu pozitiv pentru rural şi negativ pentru urban;
- natalitatea mai ridicată în rural faţă de urban, dar cu tendinţa de
convergenţă a valorilor din ambele medii către nivelul de 11‰;
- menţinerea încă a unui decalaj semnificativ între mortalitatea rurală şi cea
urbană (circa 4‰), în favoarea celei din urmă;
- bilanţ demografic natural negativ la nivelul întregului judeţ (pentru
ultimul deceniu), situat în jurul valorii de –1,5‰, diferenţiat pe medii de rezidenţă:
circa 0‰ în mediul urban, ceea ce înseamnă că oraşele pierd populaţie prin
emigraţie, şi de aproximativ –3‰ în rural, dar cu o uşoară tendinţă de evoluţie
pozitivă a indicatorului;
- atractivitatea demografică a judeţului reliefată prin soldul migratoriu
extrajudeţean pozitiv în raport cu majoritatea judeţelor ţării, cu excepţia câtorva
judeţe din sud-vestul României;
- mobilitatea teritorială intrajudeţeană, din ultimul deceniu, conduce la
înregistrarea unor bilanţuri migratorii pozitive pentru rural şi negative pentru
urban.
157
3.4. Elemente de prognoză a populaţiei

În demersul nostru de estimare a mărimii populaţiei, pentru orizontul anilor
2010 şi 2015, 2020 şi 2025, pentru prima dintre variante (optimistă), având ca
ipoteză evoluţia liniară, am luat în considerare bilanţul demografic general mediu,
calculat pentru ultimul deceniu de date disponibile la nivelul unităţilor
administrativ teritoriale ale judeţului (1997-2006), iar pentru cea de a doua
(pesimistă), având ca ipoteză evoluţia exponenţială a populaţiei, ne-am bazat pe
ritmul mediu anual de creştere (descreştere) determinat pentru ultimul interval
intercensitar (1992-2002), în ambele cazuri plecând de la premisa că cele două
componente ale sistemului demografic – mişcarea naturală şi migratorie – se vor
menţine, în continuare, în aceleaşi coordonate. O a treia variantă a proiecţiei
demografice pentru unităţile administrativ teritoriale ale judeţului Mureş a fost
obţinută ca medie a celor două amintite.
Datorită faptului că în ultimul deceniu, mai concret - după recensământul
din 2002, au survenit o serie de modificări în structura administrativ teritorială a
judeţului, pentru această a doua variantă, bazată pe rata medie a bilanţului
demografic general, am fost nevoiţi să recurgem la anumite ponderări ale valorilor
utilizate. Trebuie precizat faptul că din cauza utilizării unor serii statistice
temporale restrânse, mai ales pentru unităţi administrativ teritoriale cu un potenţial
demografic mai redus (unităţile rurale, în general), doar pentru trei ani (2004-2006
– cazul comunelor Bereni, Corunca, Mădăraş şi Sărăţeni) sau patru ani (2003-2006
– comuna Chibed), pot rezulta proiecţii demografice bazate pe valori conjuncturale,
poate chiar discutabile prin prisma presupusei lipse de experienţă în evidenţa
statisticii demografice a noilor comune. Pentru aceste cinci situaţii am recurs la
completarea seriei statistice pentru zece ani, utilizând valorile unităţilor
administrative din care s-au desprins noile comune. Nu s-a impus necesitatea unor
ponderări similare pentru noile oraşe înfiinţate, datorită faptului că serviciile locale
responsabile cu statistica mişcărilor demografice nu a fost afectate de schimbarea
de statut a unităţii administrative, asigurând continuitatea evidenţei seriilor
statistice respective.
Analiza prognozelor elaborate. Evoluţia fenomenelor demografice în
România ultimelor două decenii evidenţiază instalarea unui proces de îmbătrânire
demografică, dublat de înregistrarea unor bilanţuri demografice generale negative,
care, în final, conduc la scăderea numărului populaţiei.
Având în vedere prognozele obţinute, în toate cele trei variante, ideea
generală care se desprinde în privinţa evoluţiei demografice a judeţului Mureş
conduce la aceeaşi concluzie: populaţia judeţului se situează pe un trend, mai mult
158
Populaţia
sau mai puţin, descendent. Pentru orizontul anului 2025, varianta medie, faţă de
valoarea demografică de referinţă a anului 2006, evidenţiază o scădere a populaţiei
cu 5,4%. În valori absolute scăderea respectivă ar fi de circa 31.000 de persoane.
Alternativa optimistă, chiar dacă este descrescătoare, proiectează o populaţie mai
redusă cu doar 1,4%, respectiv cu aproximativ 8.000 de persoane, ceea ce pentru
durata a două decenii ar însemna practic menţinerea populaţiei la un nivel apropiat
celui actual. Mai defavorabilă se prezintă alternativa pesimistă care ar putea
conduce la o diminuare mai consistentă a populaţiei judeţului, respectiv cu 9,4%,
ceea ce ar însemna o scădere cu circa 55.000 de persoane, care ar conduce la o
populaţie totală a judeţului de aproximativ 528.000 de locuitori.
Este de menţionat faptul că în anul 2004, Institutul Naţional de Statistică
(INS) a editat lucrarea Proiectarea populaţiei României în profil teritorial până în
anul 2005. Instituţia respectivă, având la dispoziţie o paletă mai largă de indicatori,
a realizat proiecţia respectivă pe baza metodei componentelor şi s-a obţinut, pentru
orizontul anului 2025, o valoare de 540,7 mii locuitori în varianta medie, 565,1 mii
– în varianta optimistă şi 528,2 mii – în varianta pesimistă. Dacă comparăm
rezultatele respective, surprindem faptul că ele, în general, confirmă previziunile
noastre, cu menţiunea că varianta noastră medie şi cea optimistă este cu circa
10.000 locuitori mai puţin „pesimistă” faţă de proiecţia INS-ului. În ce măsură se
vor confirma respectivele proiecţii este greu de apreciat atâta timp cât o predicţie
făcută în anul 2004 reliefează deja o eroare de +2000 de locuitori pentru anul 2005.
Profilul teritorial al lucrării INS-ului se rezumă doar la nivelul judeţelor, însă există
acoperire pentru acest fapt, metoda componentelor fiind mai puţin pretabilă pentru
unităţi administrativ teritoriale de nivel inferior – municipii, oraşe sau comune.
Revenind la prognoza noastră, subliniem că la nivelul mediilor de
rezidenţă, toate cele trei variante proiectează pentru anul 2025 o scădere a
populaţiei urbane, în medie cu 11,6 %, respectiv cu 6,5% în varianta optimistă şi
16,6% în cea pesimistă (peste 50.000 de persoane). Ceva mai diferit stau lucrurile
la nivelul ruralului a cărui populaţie va creşte în varianta medie cu 1,5%, în cea
optimistă cu 4,4%, în timp ce scenariul pesimist i-ar putea aduce o diminuare cu
1,4%. Având în vedere ecartul destul de redus al variaţiei creşterilor sau
descreşterilor populaţiei rurale, am putea considera că este foarte probabil ca
populaţia rurală să rămână constantă, apropiată de nivelul actual.
În condiţiile diminuării generale a populaţiei urbane, marea majoritate a
oraşelor ar descreşte, dar în proporţii diferenţiate. Cele mai semnificative
descreşteri ar urma să fie înregistrate în cazul oraşelor vechi, consacrate: Târgu
Mureş (–13% în varianta medie; –9% – în varianta optimistă; –16% în varianta
159
pesimistă), Reghin (–12%; –4%; –19%), Sighişoara (–14%, –5%, –24%) şi

Târnăveni (–20%; –12%; –27%), acesta din urmă probabil oraşul (municipiul) cu
cea mai accentuată diminuare a populaţiei. Luduşul va înregistra şi el o scădere cu
13% în varianta medie, iar Sovata cu 8%. Scăderi, în varianta medie, însă mai puţin
însemnate, ar urma să se înregistreze şi în celelalte oraşe, recent înfiinţate: Iernut -
–3%; Miercurea Nirajului - –0,4% şi Sângeorgiu de Pădure - –4%. Populaţia
ultimelor două oraşe amintite este posibil chiar să crească în varianta optimistă.
Excepţiile de la descreşterile variantei medii ale populaţiei urbane aparţin oraşelor
Sărmaşu, a cărui populaţie ar urma să fie mai mare cu circa 7%, şi Ungheni
(creştere cu 5% în varianta medie, dar şi posibila descreştere cu 6% în varianta
pesimistă).
Ruralul, mult mai eterogen din punct de vedere al potenţialului demografic,
dar şi al celui de poziţie, deşi, luat în ansamblu, se va menţine în apropierea
nivelului actual, în profil teritorial sunt surprinse scenarii pentru perspectivă dintre
cele mai diverse, atât cu creşteri cât şi descreşteri de populaţie. Ca şi concluzie
generală, am putea menţiona că, în general, populaţia comunelor situate în
proximitatea aşezărilor urbane, fapt care confirmă tendinţa de relativa
descongestionare demografică a aşezărilor urbane prin stabilirea reşedinţelor în
aşezările din apropiere, precum şi a celor poziţionate de-a lungul principalelor axe
de comunicaţie se situează pe un trend ascendent, iar ruralul profund, situat la
distanţă de oraş, precum şi cel al comunelor mici din punct de vedere demografic
va înregistra scăderi de populaţie.
Pentru argumentarea celor menţionate, în categoria comunelor cu
perspective de creştere a populaţiei se încadrează: Sântana de Mureş, Livezeni,
Corunca, Sângeorgiu de Mureş, Sâncraiu de Mureş, toate situate în proximitatea
municipiului reşedinţă de judeţ; Băgaciu (având Târnăveni-ul în vecinătate), Apold
(Sighişoara) Solovăstru (Reghin) sau Ogra, Sânpaul şi Nadeş, cu potenţial de
poziţie favorabil (E60).
La polul opus, al comunelor care ar urma să înregistreze descreşteri ale
populaţiei, identificăm pe cele cu un potenţial demografic redus şi chiar îmbătrânit:
Băla, Cozma, Veţca şi Crăieşti, iar din categoria ruralului profund, situat, de regulă,
marginal faţă de axele importante de circulaţie sau la depărtare faţă de centrele
urbane reprezentative ale judeţului, sunt de amintit comunele: Vătava, Hodoşa,
Lunca, Lunca Bradului, Coroisânmărtin, Găneşti, Fărăgău, Păsăreni sau Cucerdea
şi Chiheru de Jos.
160
Populaţia
Perspectivele demografice identificate am putea considera că se încadrează

în trendul general al evoluţiilor demografice specific perioadei actuale, atât la nivel
naţional (la care deja s-au făcut referiri), cât şi la cel internaţional.
Pentru comparaţie cu tendinţele demografice la nivel internaţional, aducem
în discuţie proiecţia populaţiei pentru Europa, realizată de ONU – diviziunea
Populaţie, care estimează, în varianta sa medie, o scădere de la 731 milioane
locuitori (2005) la 715 milioane locuitori în 2025, însemnând o diminuare cu 2,2%.
Dacă ar fi să ne raportăm la evoluţiile demografice ale statelor aflate într-o situaţie
similară României, respectiv cele care au avut de suportat o perioadă de tranziţie,
iar ulterior au fost integrate în Uniunea Europeană, din nou surprindem similitudini
din punctul de vedere al evoluţiei demografice. Începând cu anul 1990, majoritatea
acestor state au înregistrat până în 2006, ca şi România, scăderi de populaţie.
Scăderile respective variază într-un ecart cuprins între 0,1% – Polonia şi 17% –
Estonia sau 14% – Bulgaria şi Letonia. Excepţiile de la regulă sunt consemnate
pentru Slovacia a cărei populaţie a crescut în acelaşi interval cu 2% şi pentru
Slovenia, ţară a cărei populaţie, deşi a scăzut uşor la un moment dat, în 2006 se
situează la nivelul celei din 1990.
Pentru populaţia totală a celor 10 state foste comuniste integrate în UE,
EUROSTAT prognozează pentru anul 2025 o scădere cu circa 3 milioane,
respectiv cu 3%. La nivelul statelor luate individual, diminuări mai însemnate, faţă
de populaţia anului 2006, sunt aşteptate pentru Bulgaria şi Letonia (–9%), Lituania
(–7%), România (–5%) şi Ungaria (3%). Uşoare scăderi (–1%) sunt estimate pentru
Letonia şi Polonia, în timp ce populaţia Slovaciei ar urma să se menţină la nivelul
actual, iar pentru Cehia şi Slovenia sunt estimate uşoare creşteri, cu circa 2%.
161
Capitolul 4. Rețeaua de localități
4.1. Evoluţia organizării administrative a teritoriului actual al

judeţului Mureş
Dintre formele de organizare a spaţiului geografic, organizarea

administrativă este poate cea mai importantă, întrucât aceasta determină în mod
direct configuraţii spaţiale, relaţii polarizatoare, concentrând instituţiile statului în
localităţi a căror importanţă creşte ca urmare a desemnării lor ca centru
administrativ. În perioada antică și medievală, funcţia administrativă a unei aşezări
era de cele mai multe ori relaţionată cu cea militară. Castrele romane și cetăţile
medievale au jucat deseori un rol determinant în apariţia unor localităţi cu rol
central în epoca respectivă, în care s-a organizat o administraţie laică, în paralel cu
puterea militară sau ecleziastică. În epoca modernă, funcţia administrativă a fost tot
mai mult corelată cu prezenţa industriei şi a comerţului. Declararea unor localităţi
ca centre de regiune sau reşedinţă de judeţ a generat o efuziune social-economică,
în vreme ce pierderea funcţiei administrative a însemnat pentru alte aşezări un
regres vizibil.
4.1.1 Perioada daco-romană

Nu se cunosc amănunte privind o eventuală organizare administrativă a
populaţiilor ce au locuit în preistorie pe teritoriul studiat. Putem doar presupune că
diferitele triburi ocupau teritorii cu limite mai mult sau mai puţin vagi, acestea fiind
tranşante doar de-a lungul principalelor cursuri de apă (Mureşul, Târnavele), sau pe
crestele montane înalte. În primul secol î.Chr., spaţiul nord-dunărean intră în
totalitatea sa în componenţa statului dac condus de Burebista, care uneşte triburile
daco-gete. Nu se cunoaşte însă modalitatea de administrare a unui teritoriu atât de
întins – cel mai probabil aceasta se făcea prin intermediul căpeteniilor de triburi
locale. La sfârşitul secolului I e.n., teritoriul analizat făcea parte din statul dac
condus de Decebal, aflat în dispută cu trupele imperiale ale Romei. În urma celor
două războaie daco-romane (101-102, 105-106), împăratul Traian reuşeşte să-i
supună pe daci şi creează în 106 provincia romană Dacia.
Administraţia romană este aşadar prima despre care există suficiente
informaţii. Până la retragerea aureliană (271 sau 275), teritoriul provinciei este
intens romanizat. Pe teritoriul actual al judeţului Mureş, în partea sa estică, se
conturează limita răsăriteană a provinciei Dacia, marcată de prezenţa unor castre,
163
cum sunt cele de la Brâncoveneşti, Călugăreni şi Sărăţeni, la poalele munţilor

Gurghiu.
În timp ce Traian lupta în Orient, unde îşi găseşte moartea (117), dacii
liberi, împreună cu sarmaţii iazigi, au atacat noua provincie dinspre nord şi vest,
cauzând grave stricăciuni. Până şi noua capitală, Colonia Dacica Sarmisegetusa, a
avut de suferit. Noul împărat, Hadrian, ia mai multe măsuri, între care şi aceea a
unei noi organizări administrative (118). Astfel, Dacia se divide în: Dacia
Porolissensis (cuprinzând nord-vestul Transilvaniei), Dacia Superior (restul
Transilvaniei şi Banatul) şi Dacia Inferior (Oltenia). Noile confruntări cu
marcomanii, dacii liberi şi sarmaţii iazigi determină o nouă reorganizare (168) sub
împăratul roman Marcus Aurelius (Istoria Românilor, II, 2001), schimbându-se
mai degrabă numele a două provincii: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi
Dacia Malvensis. Întrucât se consideră (M. Bărbulescu, 2003) că limita dintre
Dacia Porolissensis şi Dacia Apulensis (Superior) era pe Mureş, până la confluenţa
cu Arieşul, şi apoi pe Arieş, rezultă că partea din Câmpia Transilvaniei inclusă în
actualul judeţ Mureş aparţinea de Dacia Porolissensis, iar restul teritoriului, de la
sud de Mureş, de Dacia Apulensis.
În afara legiunilor cantonate în marile castre de la Apulum (Alba Iulia) şi
Potaissa (Turda), în provincia romană erau prezente numeroase trupe auxiliare,
înregimentate în castre de mai mică importanţă. În teritoriul analizat, în afara
castrelor, deja menţionate, care aveau drept scop apărarea frontierei estice, mai
existau castre la Cristeşti şi Sighişoara.
În apropierea castrelor romane au luat naştere aşezări civile (canabae),
multe din ele formate din veterani. Dintre cele mai importante aşezări de acest fel
este cea de la Cristeşti, care avea anumite caracteristici pre-urbane, fiind un fel de
„comună mare” (M. Bărbulescu, 2003). Alături de localităţile locuite preponderent
de romani, subzistă şi numeroase sate ale autohtonilor daci, sau sate mixte
(autohtoni şi colonişti), cum sunt şi cele de la Cipău sau Lechinţa de Mureş.
Orice oraş avea un territorium al cărui centru economic, administrativ şi
spiritual era. De fapt, Imperiul Roman apare ca un fel de „federaţie” de asemenea
entităţi teritoriale ce beneficiau de o autonomie mai mult sau mai puţin largă,
numite poleis sau civitates. Localitatea de statut urban concentra aristocraţia locală,
în timp ce în restul teritoriului se puteau afla numeroase alte localităţi mai puţin
însemnate, de dimensiuni şi statut juridic divers (R. Ardevan, 1998). Teritoriul
analizat se afla, probabil, sub jurisdicţia oraşelor romane situate mai spre vest,
respectiv Napoca (Cluj-Napoca) - o parte din Câmpia Transilvaniei, Potaissa
(Turda) – Culoarul Mureşului şi ariile limitrofe acestuia, şi Apulum (Alba Iulia) –
164
Reţeaua de localităţi
cea mai mare parte din Podişul Târnavelor. Este însă posibil să fi existat şi alte
civitates, cu centrul într-o aşezare de rang inferior, dar de mărime considerabilă
(cum e cea de la Cristeşti), municipiile şi coloniile reprezentând doar forma
superioară, privilegiată, a autonomiei comunale romane.
Populaţia estimată pentru toată provincia romană Dacia este de cel puţin
500.000 de locuitori şi de cel mult 1.000.000 de locuitori, în condiţiile în care
datele sunt foarte sărace. Pentru teritoriul judeţului Mureş, apreciem în aceste
condiţii că, fiind o regiune eminamente rurală, populaţia a evoluat numeric între 20
000 şi 50 000 de locuitori, depăşind această cifră doar în perioadele de maximă
prosperitate.
După retragerea aureliană, teritoriul analizat intră sub incidenţa marilor
migraţii. Eventualele organizări administrative ale popoarelor migratoare ce au
stăpânit vremelnic acest teritoriu nu sunt cunoscute.
4.1.2 Perioada medievală

Stabilirea triburilor maghiare în Pannonia la începutul secolului al X-lea a
avut un impact puternic şi de lungă durată asupra societăţii din teritoriul studiat.
Învăţatul împărat bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul consemna prezenţa
maghiarilor (pe care îi numea „turci”) pe culoarul dunărean la mijlocul veacului X.
Acţiunile de cucerire ale maghiarilor, spre est, se desfăşoară lent, în etape,
pe o perioadă îndelungată de timp. La est de Tisa, ei au avut de înfruntat rezistenţa
populaţiilor de români, slavi, bulgari şi pecenegi, organizate în formaţiunile pre-
statale ale lui Gelu (în Transilvania) Menumorut (în Crişana) şi Glad (în Banat).
Luptele împotriva acestora, în decursul secolului X, s-au încheiat cu victorii ale
maghiarilor, care n-au fost însă urmate imediat de o cucerire şi ocupare propriu-
zisă a acestor teritorii, aceasta desfăşurându-se pe o perioadă îndelungată de timp.
Formaţiunea pre-statală a lui Gelu se întindea în partea de nord-vest a
Transilvaniei, iar spre sud nu depăşea linia Mureşului (T. Nägler, 2003). Astfel, din
actualul judeţ Mureş, doar Câmpia Transilvaniei putea fi inclusă în acest ducat.
Mai spre sud, se presupune existenţa unei alte formaţiuni cu centrul la Bălgrad
(Alba Iulia), al cărei conducător (Gylas cel Tânăr) era în conflict cu regele maghiar
Ştefan în jurul anului 1000. Astfel, jumătatea sudică a actualului judeţ Mureş ar fi
aparţinut de această formaţiune, cu centrul la Alba Iulia, oraş care avea să se
impună ca principalul centru ecleziastic şi administrativ în Transilvania medievală.
În urma cuceririlor, regalitatea maghiară a încercat introducerea instituţiilor
locale politico-administrative, caracteristice feudalismului de tip occidental,
comitatele. Potrivit unui principiu răspândit în lumea medievală, teritoriile fără
165
stăpân sau neorganizate din punct de vedere politico-administrativ, precum şi cele

ocupate prin puterea armelor, deveneau proprietatea regelui. Ele erau împărţite în
teritorii variabile ca dimensiune, în jurul unor cetăţi regale. Cetatea reprezenta
locul de concentrare şi păstrare a bunurilor, precum şi centrul unui domeniu;
acesta, împreună cu cetatea, formau comitatul primitiv, cu limite vagi (Şt. Pascu,
1989). La început, castelanul (conducătorul cetăţii) îndeplinea şi funcţia de comite,
administratorul regal al comitatului. Nu toate cetăţile erau centre de comitate; în
zonele mai ameninţate, pe teritoriul aceluiaşi comitat puteau exista mai multe cetăţi
regale. Ulterior, multe cetăţi, împreună cu domeniul lor, au fost dăruite unor nobili.
Primele comitate sunt atestate documentar relativ târziu, respectiv în
secolul XII, existând însă posibilitatea ca unele să fi apărut mai devreme, dată fiind
sărăcia documentelor din acea perioadă. Astfel, pe teritoriul fostului ducat al lui
Gelu, sunt create comitatele Dăbâca (atestat la 1164) şi Cluj (1175), iar mai la sud,
comitatul Alba (1175). De altfel, comitele de Alba avea puteri mai însemnate decât
ceilalţi, având şi funcţia de voievod al Transilvaniei, cu care este investit constant
din 1199 (T. Nägler, 2003). În perioada iniţială de formare a acestor comitate, ele
ocupau teritorii întinse, alungite de la vest spre est, din Munţii Apuseni până la
Carpaţii Orientali. Deşi nu există date certe, se presupune că, iniţial, au existat mai
puţine comitate, care ulterior s-au divizat, rezultând astfel un număr mai mare de
comitate. Comitatele mai „noi” au fost atestate mai târziu. Acesta este, posibil,
cazul comitatului Turda (care apare în documente abia în 1279) sau cel al
comitatului Târnava, probabil desprins din cel al Albei şi menţionat pentru prima
dată în 1214. În total, în Voievodatul Transilvaniei existau şapte comitate: Solnoc,
Dăbâca, Cluj, Turda, Alba, Târnava şi Hunedoara.
Teritoriul actual al judeţului Mureş era inclus, în perioada medievală, la nu
mai puţin de patru comitate, şi anume, de la nord la sud: Cluj, Turda, Alba şi
Târnava.
Astfel, comitatul Cluj se întindea de la Munţii Bihor şi Vlădeasa în vest
până la Munţii Călimani, în est, având centrul la Cluj. Acest comitat includea şi
aşezările din partea centrală a Câmpiei Transilvaniei, aproximativ de-a lungul
drumului Apahida – Reghin, şi bineînţeles la nord şi la sud de această axă. Astfel,
din comitatul Cluj făceau parte satele din partea de nord a actualului judeţ Mureş,
situate la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud, aparţinătoare în prezent de comunele
Sânpetru de Câmpie, Crăieşti, Fărăgău, Cozma, Lunca şi de noul oraş Sărmaşu.
Comitatul Turda avea la rândul său o formă alungită pe direcţie vest-est.
În jumătatea sa vestică, el corespundea cu bazinul Arieşului, de la izvoarele
acestuia în Munţii Bihor, şi până la vărsarea în Mureş. În jumătatea sa estică,
166
urmărea valea Mureşului amonte de confluenţa cu Arieşul, incluzând şi jumătatea

sudică a Câmpiei Transilvaniei. De-a lungul văii Mureşului, acest comitat ajungea
mult spre est, până în zona Topliţa, a munţilor Gurghiu şi Călimani, ocolind însă pe
la nord zona oraşului Târgu Mureş. În partea de est se întindea până în dreptul
localităţilor Pogăceaua, Grebenişu de Câmpie, Căpuşu de Câmpie, Şăuşa, şi pe
Valea Mureşului aval de confluenţa cu Nirajul. Astfel, în comitatul Turda erau
incluse localităţile de pe valea Mureşului, aproximativ de la Sânmărghita şi până la
Cheţani, inclusiv oraşul Luduş, şi din partea sudică a Câmpiei Transilvaniei, din
actualele comune Valea Largă, Zau de Câmpie, Tăureni, Sânger, Miheşu de
Câmpie, Şăulia, Papiu Ilarian, Iclănzel etc. În dreptul oraşului Târgu Mureş, care
nu făcea parte din comitat, exista o arie de îngustare a comitatului Turda la nord de
acest oraş, în dreptul actualelor comune Râciu şi Băla, de unde se făcea trecerea
spre est, spre bazinul superior al Mureşului, care era inclus în comitatul Turda
începând din amonte de Glodeni. Astfel, din acest comitat făcea parte şi oraşul
Reghin şi toate localităţile de pe Valea Mureşului şi de pe afluenţii acestuia (de
exemplu, Valea Gurghiului) până la limita cu actualul judeţ Harghita. În anumite
perioade, aceste teritorii au aparţinut şi de scaunul secuiesc al Mureşului.
Comitatul Alba era prezent doar în partea de vest a actualului judeţ Mureş,
incluzând aproximativ teritoriul actualelor comune Aţintiş, Cuci şi Bichiş, situate la
sud de Mureş, precum şi în partea de sud, în apropiere de Sighişoara, la sud de
Târnava Mare, unde câteva sate, care nu au fost incluse în scaunul săsesc al
Sighişoarei, au fost cuprinse în acest comitat al Albei.
Comitatul Târnava era unul din comitatele mai mici ale Transilvaniei, cu
centrul la Cetatea de Baltă. Axa sa centrală era Valea Târnavei Mici. În nord
ajungea în anumite situaţii chiar până la Mureş, iar în sud, până la Târnava Mare
(unde s-au organizat însă scaune săseşti). Înspre est făcea limită cu scaunele
secuieşti, mai exact cu scaunul Mureş, în zona localităţii Bălăuşeri. Astfel, în acest
comitat era inclusă partea de sud-vest a actualului judeţ Mureş, inclusiv municipiul
Târnăveni, şi toate comunele din bazinul Târnavei Mici, aval de Bălăuşeri.
În prima perioadă a existenţei lor, aceste comitate erau comitate regale,
aflate sub autoritatea puterii centrale, mai exact a regelui. Cetăţile în jurul cărora s-
au format de obicei comitatele erau cetăţi regale, după cum proprietate a regelui
erau şi teritoriile aparţinătoare comitatelor, în virtutea principiului conform căruia
un teritoriu cucerit aparţinea de drept cuceritorului, adică a regelui Ungariei. Tot ce
se întâmpla în comitate se făcea în numele acestuia şi sub autoritatea acestuia,
deoarece comiţii erau numiţi de rege, erau dregători regali şi administrau, judecau,
adunau armata la porunca şi în numele regelui (Şt. Pascu, 1989).
167
Începând cu secolul al XIII-lea, comitatele regale se destramă, şi devin

încetul cu încetul comitate nobiliare. Această transformare a avut loc ca urmare a
numeroaselor donaţii, a unor moşii mari din patrimoniul regelui, în proprietatea
unor nobili care şi-au câştigat această răsplată fie în lupte, fie în alte împrejurări.
Între aceste familii nobiliare, beneficiare a unor asemenea danii, se pot enumera
familiile Wass, Bánffy, Kán, Bethlen, Apafi, Lackfi, care primesc domenii întinse
în comitatele Cluj, Turda, Târnave, şi acaparează puterea politică în comitate.
Comitatele erau conduse de un comite suprem (comes supremus) numit de
regele Ungariei dintre oamenii săi de încredere. Acest comite suprem avea atribuţii
administrative, juridice, fiscale şi militare, şi reprezenta interesele regelui în
comitat, iar mai târziu, interesele nobililor. El nu era în mod obligatoriu un nobil
din comitatul respectiv şi de cele mai multe ori nici nu locuia permanent în comitat.
El era ajutat în îndeplinirea funcţiilor sale de unul sau doi vicecomiţi (vicecomes),
aleşi dintre nobilii comitatului, şi care aveau domiciliul în comitat, astfel că, în
multe situaţii, vicecomiţii conduceau cu adevărat comitatul, iar comiţii aveau o
funcţie mai degrabă „onorifică”. Nobilii îşi alegeau dintre ei juzii nobiliari (judices
nobilium deputati), în număr de doi sau patru, şi care erau, la rândul lor, consilierii
comitelui şi vicecomiţilor. În anumite situaţii, juzii nobiliari erau completaţi ca
număr sau înlocuiţi cu delegaţi (judices nobilium deputati).
Alţi dregători ai comitatelor erau juraţii asesori (assessores), în număr de
şase sau 12, cu atribuţii judiciare, notarii comitatului, care îndeplineau atribuţii
specifice, ajutaţi de diaci şi alţi funcţionari.
Problemele numeroase ale comitatului erau discutate de obştea nobililor
(universitas nobilium) în adunările sale generale (congregationes generalis), la care
participau toți nobilii din comitat şi care se întrunea de două ori pe an în şedinţă
ordinară, şi de oricâte ori era nevoie în şedinţă extraordinară, în diferite locuri.
Uneori, nobilimea se întrunea în adunări mai mici (congregatio particularis), cu
participarea unui număr mai mic de nobili, pentru discutarea unor probleme
particulare, care îi viza doar pe aceştia.
În paralel cu organizarea administrativă în comitate, în Transilvania a avut
loc şi o organizare specifică a secuilor şi a saşilor, în scaune (sedes).
Organizarea secuilor a fost în mare măsură determinată de rolul militar-
grăniceresc, consfinţit de regii Ungariei. Împărţiţi în şase neamuri, la rândul lor
divizate, fiecare, în câte patru ramuri, secuii i-au însoţit pe maghiari în perioada de
cucerire a Transilvaniei, timp în care probabil a avut loc şi un proces lent, dar
continuu, de maghiarizare. Ei au fost aşezaţi de regii Ungariei în diferite părţi ale
Transilvaniei, pentru ca în secolul al XII-lea să îi regăsim în părţile sudice şi pe
168
Târnave. Ca urmare a colonizării saşilor în aceste părţi, secuii au fost încă odată
nevoiţi să se mute, de data asta cu precădere în partea de est a Transilvaniei, unde
sunt menţionaţi începând cu secolul al XIII-lea. La capătul unor oscilaţii de
organizare, reflectate şi în terminologie (terra, districtus), diviziunile teritoriului
atribuit secuilor sunt numite, începând cu secolul al XIV-lea, scaune (sedes),
denumire care provine de la „scaunul de judecată” (sedes judiciaria), comun lumii
medievale.
La fel ca şi comitatele, scaunele secuieşti au fost în număr de şapte:
Odorhei (iniţial cunoscut cu numele de Telegd), Mureş, Ciuc, Sepsi, Kézdi, Orbó
şi, oarecum izolat de celelalte, Arieş. Ulterior au apărut şi scaune filiale, desprinse
din cele iniţiale. Cel mai important scaun era cel al Odorheiului.
Scaunul Mureş este menţionat documentar abia la 1408, cu toate că este
probabil ca acesta să fi fost organizat puţin mai devreme, mai ales că oraşul său
principal, Târgu Mureş, este menţionat cu numele de Târgul Secuilor (Forum
Siculorum), din 1344, iar din 1370 apare şi cu denumirea maghiară
Székelyvásárhely. Era cel mai întins dintre scaunele secuieşti, chiar dacă nu şi cel
mai important, ca urmare a localizării sale marginale în raport cu celelalte, şi,
poate, din cauza organizării sale mai târzii.
Teritorial, scaunul Mureş includea trei teritorii oarecum distincte: zona
oraşului Târgu Mureş, respectiv Valea Mureşului de la Glodeni până la Ungheni,
cu extensie în Câmpia Transilvaniei spre nord şi nord-vest în aria actualelor
comune Pănet, Ceuaşu de Câmpie şi Şincai; bazinul Văii Nirajului de la izvoare şi
până la vărsarea în Mureş; şi Valea Târnavei Mici amonte de Coroisânmartin, şi
aval de Sovata. În unele documente, şi Valea Mureşului din amonte de Glodeni,
inclusiv văile afluente (cum ar fi Gurghiul) apar a fi incluse în scaunul Mureş.
Scaunul se învecina la nord şi la vest cu comitatul Turda, la sud-vest cu comitatul
Târnava, la sud cu scaunul Odorhei şi la est cu scaunul Ciuc.
Tot pe teritoriul actualului judeţ Mureş, se întindea şi o foarte mică parte
din scaunul principal Odorhei (Telegd), mai exact satele Bezid şi Bezidu Nou
aparţineau de acest scaun, menţionat cu numele de Telegd încă din 1270, şi din
1357 cu numele de Odorhei.
Dregătorii scaunelor secuieşti s-au constituit treptat, prin îmbinarea
tradiţiilor locale cu exigenţele administraţiei civile şi militare din Regatul Ungariei,
în general, şi din Transilvania, în particular. În perioada iniţială, cea mai importantă
funcţie o avea hotnogul de scaun, cu rol de şef militar şi cu atribuţii judecătoreşti.
Unele documente latine îl numeau pe şeful militar primipilus, dar apoi s-a
încetăţenit termenul de căpitan şi de mare căpitan (supremus capitaneus). Un al
169
doilea dregător era judele pământului (iudex terrestris), ulterior numit jude scăunal
(iudex sedis). Acesta şi căpitanul scăunal prezidau instanţa de judecată a scaunului.
La judecată putea asista în perioadele de început întreaga comunitate, dar pe
măsura destrămării relaţiilor gentilice, rolul esenţial trece asupra fruntaşilor, dintre
care se alegeau şi juraţii asesori (de cele mai multe ori, 12). Din secolul al XV-lea
apare şi funcţia de jude regal, ca reprezentant în scaun al comitelui secuilor şi, prin
acesta, al regelui (I. A. Pop, 2003).
Dregătoriile de căpitan şi de jude scăunal au fost ocupate pe neamuri şi
ramuri. Reprezentanţii celor 24 de ramuri din cele şase neamuri ocupau, pe rând,
dregătoriile respective, dar nu pe amândouă deodată. Ei se schimbau anual, astfel
că la sfârşitul ciclului de 24 de ani, fiecare neam şi fiecare ramură ajungea să aibă
un număr egal de reprezentanţi în funcţiile importante ale scaunelor. Acest obicei a
fost înlocuit, treptat, şi s-a transformat într-un privilegiu al câtorva familii nobile,
care de multe ori nici nu erau dintre secui, ci din comitate. Gaspar Barcsai, român
înnobilat din Bârcea hunedoreană, a ocupat într-o perioadă de 24 de ani (1491-
1515), de cinci ori dregătoria de căpitan al scaunului Mureş, iar familiile Apafi şi
Bicsak de câte patru ori (Şt. Pascu, 1989).
Cel mai înalt dregător, cu autoritate asupra tuturor scaunelor, era comitele
secuilor (comes Siculorum), numit şi revocat de rege dintre marii nobili maghiari,
niciodată dintre secui. El avea cele mai înalte atribuţii militare, judiciare şi
administrative, reprezentând şi mijlocul de control al puterii centrale asupra
secuilor. Uneori, el avea sub jurisdicţia sa şi alte teritorii, ale saşilor, sau ale unor
comitate. Începând cu Iancu de Hunedoara, voievozii Transilvaniei (şi, mai târziu,
principii Transilvaniei), aveau în titlu, cumulată, şi funcţia de comite al secuilor.
Comitele era de obicei ajutat de unul sau doi vicecomiţi, exact ca şi în cazul
comitatelor.
Comitele convoca şi prezida adunări (congregaţii) generale ale tuturor
scaunelor, deci ale comunităţii secuieşti (universitas Siculorum), şi care de obicei
aveau loc în scaunul principal, Odorhei. În competenţa acestei adunări intrau toate
problemele care nu puteau fi rezolvate la nivelul adunărilor scăunale sau care vizau
autonomia secuiască.
Formarea şi organizarea scaunelor săseşti este în nemijlocită legătură cu
perioada de colonizare a diferitelor grupuri germanice. Saşii au început să vină în
Transilvania în secolul al XII-lea, colonizarea continuând cu intensitate mai mare
în secolul al XIII-lea. Ei au fost aşezaţi în părţile sudice ale Transilvaniei, în locul
secuilor, rolul lor fiind în principal tot unul strategic şi militar, de apărare a
graniţelor sudice ale Regatului Ungariei. În aceeaşi perioadă au fost aşezaţi şi saşii
170
din zona Bistriţei şi Reghinului, care au avut însă o organizare distinctă comparativ
cu cei din sudul Transilvaniei.
La început, instituţiile politico-administrative săseşti se numeau
„comitate”. Prin reorganizarea din anul 1224 (Diploma Andreiană), comitatele
săseşti au fost desfiinţate, cu excepţia Sibiului. Era o clauză mai mult formală,
deoarece până la acea dată nu fuseseră organizate comitate propriu-zise în
teritoriile de colonizare a populaţiei germane.
Diploma Andreiană din 1224, care acorda saşilor o autonomie atât de largă,
nu era deloc străină de conflictul acut dintre regele Andrei şi cavalerii teutoni din
Ţara Bârsei, care avusese loc în acel an. Ea reglementează pentru multă vreme
relaţiile şi raporturile economice, sociale, politice, militare, juridice şi
administrative dintre regalitate şi saşii din provincia Sibiu. Regele îşi rezerva un
teritoriu însemnat (Fundus Regius), unde nu se aplica dreptul nobiliar, ci rămânea
el seniorul unic, iar coloniştii îi datorau în schimb o sumă de bani anual şi un
contingent militar în caz de necesitate. Se forma astfel o comunitate a coloniştilor
cu o largă autonomie politico-administrativă şi juridică, pe baza căreia era interzisă
acordarea de moşii nobililor, şi deci pătrunderea nobilimii în teritoriul „crăiesc”.
Reprezentanţii aleşi ai saşilor judecau neînţelegerile dintre colonişti, iar regele
intervenea doar atunci când neînţelegerile nu puteau fi aplanate de dregătorii saşi
aleşi (Şt. Pascu, 1989).
Scaunele săseşti au avut la bază, iniţial, vechile „comitate”, chiar dacă
acestea se aflau într-o fază incipientă de organizare. Din neglijenţa celor care
întocmeau documentele în acele vremuri sau din subestimarea valorii noţiunilor,
scaunele sunt uneori şi ulterior numite comitate sau districte, ca o amintire a formei
de organizare anterioare celei scăunale.
Cert este că, începând cu secolul al XIV-lea, scaunele săseşti apar tot mai
frecvent în documente şi aproape exclusiv cu această denumire (sedes). Iniţial, au
existat tot şapte scaune săseşti, la fel ca şi cele secuieşti, sau comitatele: Sibiu,
Sebeş, Cincu, Rupea, Orăştie, Nocrich şi Miercurea. Mai târziu sunt organizate şi
scaunele de pe Târnava Mare: Sighişoara, Mediaş şi Şeica, rezultând un total de
zece scaune, la care se adaugă districtul Bistriţei şi cel al Braşovului.
Colonizarea saşilor pe valea Târnavei Mari a fost mai târzie decât cea din
cele şapte scaune iniţiale. Pe teritoriul actual al judeţului Mureş a fost organizat
scaunul Sighişoara, cu centrul în cetatea omonimă. Ca şi în alte cazuri, colonizarea
teritoriului cu populaţie germană nu a coincis cu menţionarea documentară a
scaunului respectiv. Astfel, aşezarea saşilor în aceste părţi datează din secolul al
XIII-lea, ea făcându-se de la sud-est (dinspre scaunul Rupea) spre nord-vest.
171
Cetatea Sighişoara este menţionată încă din 1280, dar scaunul Sighişoarei, doar în
1337. Scaunul Sighişoarei era împărţit în trei „scaune” mai mici: „scaunul de jos”,
„scaunul de mijloc” şi „scaunulde sus”. Colonizarea saşilor s-a făcut mai devreme
în cazul „scaunului de sus”, cu centrul la Saschiz (Şt. Pascu, 1989). Practic,
aproape toată partea sudică a actualului judeţ Mureş, din jurul oraşului Sighişoara,
şi în special la sud de Târnava Mare, făcea parte din scaunul săsesc al Sighişoarei,
cu excepţia celor câteva sate care formau o enclavă a comitatului Albei.
Caracterizarea scaunului Sighişoarei între „cele şapte scaune”, deşi acesta
era al optulea, este explicată în mod diferit de cercetători, deşi majoritatea opiniilor
converg spre ideea că scaunul Sibiului, ca şi scaun principal, nu se număra printre
cele şapte, conform formulării frecvente în acea epocă, „Sibiul şi cele şapte
scaune”. Mai târziu sunt integrate în pământul crăiesc şi celelalte două scaune,
Mediaş şi Şeica, rezultând oricum mai mult de şapte scaune, oricum le-am socoti,
şi oficializându-se numele colectiv de „Şapte + Două Scaune”.
La nivelul scaunelor exista o întreagă pleiadă de dregători. Astfel, în
fiecare sat exista câte un jude sătesc (Hann, villicus), cu atribuţii administrative,
fiscale şi juridice. Astfel de juzi existau şi la oraşe, uneori cu nume diferite (judex,
Richter).
Superiorii acestora erau greavii (Gräfen), numiţi de rege, care aveau atât
atribuţii juridice, cât şi militare. Importanţa lor a scăzut însă începând cu secolul al
XV-lea, când, ca urmare a dezvoltării oraşelor, dregătoriile politico-administrative
au fost ocupate de patriciatul săsesc.
Ca urmare a răzvrătirii saşilor din 1324, la exact un secol de la
„Andreanum”, sistemul administrativ şi judiciar al „provinciei Sibiului” a fost
reorganizat de regele Carol Robert de Anjou. Astfel, regele a desfiinţat dregătoria
de comite al Sibiului, pe care o deţinuseră şi unii voievozi ai Transilvaniei. În
fruntea scaunelor săseşti, regele a impus un jude regal (iudex regis), numit din
rândul greavilor. El avea aceleaşi atribuţii în scaune, pe care le avuseseră comitele
şi locţiitorii săi, la nivelul fiecărui „comitat” al Sibiului. Alături de juzii regali,
existau juzii scăunali (iudices sedium sau iudices terrestres), subordonaţi celor
regali. Ei erau aleşi de comunitatea fiecărui scaun.
Juzii regali şi cei scăunali judecau iniţial în prezenţa întregii comunităţi
locale, dar lor le revenea rolul cel mai important, alături de juraţii asesori. La acest
for, congregaţia scăunală, ajungeau pricinile mai importante, care nu erau de
competenţa juzilor săteşti. Juzii regali şi cei scăunali aveau şi un rol administrativ
şi fiscal, în repartizarea şi colectarea dărilor, precum şi un rol militar, în strângerea
contingentului de oşteni datorat de saşi regalităţii.
172
În special după primirea dreptului de liberă alegere a juzilor regali (1469),

juzii scăunali se vor ocupa mai mult de analizarea proceselor civile şi a cauzelor
penale, constituind prima instanţă de judecată a scaunului. În exercitarea acestei
îndatoriri, ei erau ajutaţi de alţi funcţionari, specializaţi.
Stratificarea societăţii săseşti din a doua jumătate a secolului al XV-lea a
făcut ca funcţiile de jude regal şi de jude scăunal să fie ocupate de aceleaşi familii
de patricieni bogaţi, instaurându-se adevărate „dinastii” la conducerea unor aşezări.
Prin puterea lor economică, aceste familii au acaparat proprietăţi însemnate nu doar
în cadrul scaunelor, ci şi în afara acestora, în comitate, obţinând astfel şi
prerogative nobiliare (A. E. Dörner, 2003).
Toate problemele de ordin administrativ, fiscal şi juridic erau reglementate
în adunările scăunale periodice. În mod normal, acestea se reuneau de patru ori pe
an şi erau convocate de către judele regal. La ele luau parte, în mod obligatoriu,
alături de cel care le convoca, juzii, juraţii şi bătrânii desemnaţi. Dacă situaţia o
impunea, se puteau organiza şi congregaţii excepţionale, cu participare mai
restrânsă. Tot cu prilejul adunărilor ordinare, erau aleşi, de către membrii
comunităţii scăunale, şi funcţionarii lor pe o perioadă determinată, cu posibilitatea
realegerii în funcţie a demnitarului respectiv. La intrarea în funcţie, persoanele
oficiale depuneau un jurământ de credinţă în faţa obştii, prin care se obligau să
respecte drepturile şi libertăţile obţinute şi să ducă la îndeplinire în mod exemplar
toate îndatoririle ce le reveneau (A. E. Dörner, 2003, p. 292).
Cele şapte scaune ale „provinciei Sibiului” aveau o adunare generală a lor
(congregaţie), care rezolva problemele comunităţii săseşti, în special de natură
judiciară, care nu puteau fi rezolvate la nivelul scaunelor (I. A. Pop, 2003). În
intervalul dintre două congregaţii, treburile curente ale comunităţii săseşti erau
rezolvate de consiliul orăşenesc din Sibiu, care devenise un fel de „instanţă de
apel” pentru întreaga „provincie”, dar şi pentru grupurile de colonişti germani din
afara acesteia, cum erau cei din zona Reghinului.
Ulterior, prin obţinerea dreptului de alegere a juzilor regali în cele şapte +
două scaune (din 1464 în Sibiu, din 1469 în celelalte scaune), prin organizarea
religioasă unitară şi regimul juridic comun, cu forul de apel la Sibiu, s-au creat
premisele unificării tuturor formaţiunilor săseşti într-o organizaţie teritorială şi
politică largă, formată în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi numită „Obştea
Saşilor” sau „Universitatea Săsească” (Universitas Saxonum). Actul de naştere este
confirmarea, din partea regelui Matei Corvin, la 1486, a Diplomei Andreane din
1224, cu extinderea autorităţii asupra tuturor teritoriilor cu populaţie săsească.
173
Activitatea noii instituţii a început un an mai târziu, în 1487, când s-a

întrunit adunarea reprezentanţilor celor şapte + două scaune, ai districtelor Braşov
şi Bistriţa, şi ai localităţilor Vinţ şi Vurpăr.
Reprezentanţii scaunelor se întruneau o dată pe an, la 25 noiembrie, şi
peste an de câte ori era nevoie. Între adunările generale, de problemele obştii se
ocupa magistratul oraşului Sibiu, împreună cu comitele Sibiului şi primarul
Sibiului. La adunările generale anuale participau cei mai înalţi dregători ai
scaunelor şi districtelor, împreună cu unul sau doi reprezentanţi ai scaunului
respectiv (Şt. Pascu, 1989).
4.1.3 Perioada Principatului autonom al Transilvaniei (1541-1690)

După moartea lui Matei Corvin, Regatul Ungariei intră într-o criză internă
profundă. Marea răscoală condusă de Gheorghe Doja (1514) slăbeşte şi mai mult
puterea militară a Regatului. În acest context, are loc dezastrul de la Mohács
(1526), în urma căruia turcii pătrund în Câmpia Panonică. Luptele pentru tronul
vacant al Ungariei între Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei, şi Ferdinand I de
Habsburg, oferă prilejul turcilor de a organiza Paşalâcul Budei (1541) în însăşi
inima Ungariei. La 4 septembrie 1541 se constituie, sub suzeranitatea Porţii,
Principatul autonom al Transilvaniei, înglobând întreg teritoriul analizat, fără ca
structura comitatensă să fie modificată. Înlăturarea suzeranităţii otomane asupra
Principatului în 1551, prin abdicarea reginei Isabella, în numele fiului ei minor,
Ioan Sigismund Zápolya, în favoarea lui Ferdinand I de Habsburg, determină
reacţia imediată a sultanului Süleyman Kanuni. Totuşi, trupele imperiale austriece
sunt alungate din Principat abia în 1556, când regina Isabella revine, împreună cu
fiul său, Ioan Sigismund Zápolya. Acesta, ca fiu al regelui defunct Ioan Zápolya, a
fost multă vreme numit în actele de cancelarie ca „principe”, şi prin urmare şi
teritoriul pe care îl administra şi-a cristalizat denumirea de „Principat”.
Pacea de la Speyer (1570) consfinţeşte starea de fapt existentă, prin care
titlul de rege al Ungariei revine împăratului austriac, iar Ioan Sigismund Zápolya se
mulţumeşte definitiv cu cel de principe al Transilvaniei. Următorii principi adaugă
şi titlul de comite al secuilor şi de cel al domn al părţilor din regatul Ungariei
(Partium), respectiv acele teritorii care nu fuseseră anterior incluse în voievodatul
Transilvaniei, dar care au revenit Principatului, întrucât nu au intrat în alcătuirea
Paşalâcului de Buda sau de Timişoara.
Stările privilegiate ale Principatului, nobilii, secuii şi saşii, au obţinut de la
Poartă dreptul de liberă alegere a principelui, cu condiţia ca acesta să fie confirmat
şi de puterea suzerană, cea otomană.
174
Urmând un model european, pentru conducerea Principatului Transilvaniei

s-a constituit Consiliul Princiar, o instituţie politică consultativă, cu rolul de a sfătui
principele în luarea deciziilor importante legate de ţară. După unele ezitări iniţiale,
numărul consilierilor a fost stabilit la 12.
Una din instituţiile centrale a fost şi Cancelaria Princiară. Aceasta s-a
dezvoltat din fosta cancelarie voievodală. Cancelarul era o persoană deosebit de
importantă în principat.
O altă instituţie reprezentativă era Adunarea Stărilor şi Ordinelor, respectiv
a celor trei naţiuni privilegiate (nobilii maghiari, secuii şi saşii) şi patru religii
recepte (catolică, reformată, lutherană şi unitariană). Convocată anual, bianual sau
de oricâte ori era nevoie, Adunarea ţării putea să dureze de la câteva zile la câteva
luni. În lipsa unei reşedinţe fixe a principelui, ea se întrunea în diferite oraşe, sau
chiar în localităţi rurale. În câteva situaţii, Adunarea a avut loc la Târgu Mureş, la
Reghin, la Iernut şi chiar la Grindeni.
Ponderea celor trei „naţiuni” nu era egală. De departe, „naţiunea” nobililor
(devenită ulterior maghiară) era cea care avea rolul conducător. Urma naţiunea
secuilor, care avea putere militară mai mare decât cea a saşilor.
De la jumătatea secolului al XVI-lea se înfiinţează Tabla Princiară, ca
instanţă supremă de judecată a Principatului. Aceasta era condusă de un preşedinte,
în numele principelui (in nomine principis). Cu o singură excepţie, toţi preşedinţii
aveau şi calitatea de consilier princiar.
La nivel de comitate, scaune secuieşti şi săseşti, existau instanţe proprii de
judecată, formate din Scaunul general de judecată (sedes generalis), prezidat de
comitele suprem în cazul comitatelor şi de judele regal în cazul scaunelor. Alături
de acesta, mai făceau parte din Scaun un notar şi un număr variabil de juraţi
asesori. Existau însă şi foruri de judecată pentru cauze mai mici, sau ca primă
instanţă, numite Scaune parţiale (sedes partialis). În sfârşit, pentru oamenii de
rând, funcţionau Scaunele săteşti, conduse de un jude sătesc (judex pagi), sau la
Scaunul domenial, al stăpânului de pământ.
Comitatele, scaunele secuieşti şi săseşti nu au cunoscut modificări
teritoriale importante.
În fruntea comitatelor se afla comitele sau comitele suprem, numit de
principe din rândul marii nobilimi maghiare, dar de acum cu condiţia să deţină
moşii pe teritoriul comitatului. Alături de comite se aflau doi vicecomiţi, care se
aflau la conducerea celor două „cercuri” sau „districte” în care comitatele au fost
împărţite la începutul secolului al XVII-lea. În cazul majorităţii comitatelor, deci şi
în cazul celor de pe teritoriul actual al judeţului Mureş – Cluj, Turda, Alba şi
175
Târnave – divizarea s-a făcut într-un district numit „de Jos” sau „Inferior” şi unul
„de Sus” sau „Superior”. Adunarea generală a comitatului, prezidată de comite,
ajutat de notar, de juzii supremi, juzii nobililor, de cei doi vicecomiţi şi un număr
de dieci, se întrunea periodic, de mai multe ori pe an (Istoria Românilor, vol. V,
2003). Ea avea atribuţii importante în probleme fiscale, administrative şi militare.
La aceste adunări se stabileau şi delegaţii comitatului la Adunarea generală a
Stărilor.
Comitatele, la fel ca şi scaunele secuieşti sau săseşti, se bucurau de o
oarecare autonomie, fapt ce le-a îngăduit ca, în limitele cadrului general legislativ
al Principatului, să-şi creeze propriile regulamente şi statute, cum a fost cazul
statutelor comitatelor Târnava (1610), Cluj (1650), Turda (1664), care au venit cu
precizări legate de aplicările locale ale legilor.
Scaunele secuieşti nu şi-au schimbat, la rândul lor, prea mult organizarea.
Trei scaune mai mici, Sepsi, Kézdi şi Orbó, s-au unit formând un nou scaun,
intitulat chiar „Trei Scaune”. În sens invers, scaunul Odorhei a dat naştere unor
scaune filiale, precum Brăduţ sau Cristur, din care ultimul a avut o mică parte din
teritoriu în actualul judeţ Mureş (comuna Veţca). Scaunul Mureş a rămas în linii
mari neschimbat. Titulatura de comite al secuilor fiind însuşită de principe, a apărut
un „înlocuitor”, în persoana generalului suprem al secuilor, dovadă a rolului militar
important al acestora în principat. În fruntea fiecărui scaun secuiesc s-a aflat iniţial
căpitanul suprem scăunal, înlocuit treptat de judele regal. Scaunele filiale erau
conduse de un vicejude regal.
Un rol important îl avea şi în secuime Adunarea generală a scaunului,
prezidată de judele regal, convocată de mai multe ori pe an. Atribuţiile sale erau
multiple – administrative, militare, fiscale, judiciare etc. Competenţele
judecătoreşti au fost preluate de Scaunul general de judecată.
Şi secuii au fost preocupaţi de crearea propriilor regulamente şi statute
pentru aplicarea locală a legislaţiei generale a principatului. Iniţial, în secolele XV-
XVI, se stabilesc „statutele naţiunii secuieşti”, iar apoi, în secolul al XVII-lea se
adaugă statutele fiecărui scaun, unele elaborate pe perioade lungi de timp. Astfel,
statutele scaunului Mureş au fost redactate între 1610 şi 1718.
Şi teritoriul săsesc şi-a păstrat, în general, organizarea administrativă
anterioară, fiind împărţit în scaune şi districte. Districtul Sighişoarei îşi păstrează
teritoriul intact.
În fruntea scaunelor se afla un jude regal şi un jude scăunal. Ei convocau
periodic Adunarea generală a scaunului, cu atribuţii administrative, economice,
judecătoreşti, militare etc.
176
Deasupra organizării scăunale se afla Universitatea (sau Obştea) săsească,

cu sediul la Sibiu. Ea avea în frunte un comite al saşilor, înlocuit apoi de judele
regal, de obicei judele oraşului Sibiu. Universitatea săsească, pe lângă multiplele
sale atribuţii judecătoreşti, fiscale, administrative, fiscale, militare, îşi trimitea
delegaţii la Adunarea ţării. Un reprezentant al acestei instituţii se afla obligatoriu în
Consiliul Princiar.
De un statut aparte se bucurau anumite oraşe, numite „oraşe libere regeşti”
(civitas libera ac regia). În rândul acestora intră şi oraşul Târgu Mureş, din 1616.
Prin urmare, oraşul se bucura de toate drepturile şi libertăţile echivalente
comitatelor, fără nicio dependenţă de scaunul secuiesc al Mureşului. Oraşul îşi
trimitea aşadar reprezentanţii în Adunarea generală a ţării, avea dreptul să-şi
întocmească propriile regulamente şi statute, valabile pe teritoriul său, îşi alege
propria conducere, cu atribuţii administrative, fiscale şi judecătoreşti. În probleme
judiciare, apelul se făcea direct la Tabla Princiară. Mai avea dreptul de a emite acte
cu sigiliul oraşului.
Dreptul de a lua parte la conducerea oraşului revenea exclusiv celor care
deţineau calitatea de cetăţean, înscris în registrul cetăţenilor. Înscrierea în registru
se făcea cu mărturia a doi cetăţeni care asigurau că starea materială a viitorului
cetăţean era corespunzătoare. S-a format astfel o comunitate a cetăţenilor, care
aveau şi unele privilegii, dar şi contribuiau la obligaţiile oraşului.
În fruntea oraşului se afla un jude primar sau jude suprem, ales anual. Era
ajutat de un număr de juraţi, numiţi şi senatori, în număr de 12, la care se adăuga
adunarea celor 100 de bărbaţi (centumviri), care avea în frunte un orator (purtător
de cuvânt). Judele primar al oraşului era de regulă reprezentantul acestuia la
Adunarea generală a ţării (Istoria Românilor, vol. V, 2003). Magistratul orăşenesc,
respectiv judele şi juraţii, aveau competenţe administrative, fiscale, militare,
judecătoreşti.
4.1.4 Perioada de stăpânire a Imperiului Habsburgic până la dualism

(1690-1867)
Înfrângerea armatei otomane sub zidurile Vienei (1683) marchează ruperea
echilibrului între cele două mari forţe, în favoarea Imperiului Habsburgic.
Habsburgii lansează o ofensivă generală în fostul Regat al Ungariei. Eşecul
tratativelor diplomatice cu Transilvania, vasală Porţii, determină intrarea armatelor
imperiale în Principat (1685). Transilvănenilor li se impun condiţii foarte grele. În
1686 este cucerită Buda. Mersul favorabil al operaţiunilor militare austriece nu
permit transilvănenilor aproape niciun fel de negocieri. Principatul este ocupat din
177
nou de trupele imperiale, care nu au avut de întâmpinat aproape niciun fel de

rezistenţă. Abia în 1690 contextul politic şi militar a permis ca relaţiile
Principatului cu Sfântul Imperiu Roman de naţiune germană (sau Habsburgic) să
fie reglementate prin Diploma Leopoldină, document cu valoare constituţională.
După alte amânări ale imperialilor, care aşteptau ca împrejurările să le fie din nou
favorabile pentru a impune condiţii mai grele, Diploma a fost în cele din urmă
aprobată în 4 decembrie 1691. Ea a fost recunoscută internaţional prin Pacea de la
Karlowitz (1699) şi acceptată din nou de Stări, prin Pacea de la Satu Mare (1711),
survenită în urma răscoalei curuţilor.
Prin Diplomă, Transilvania rămânea principat, însă în cadrul Imperiului
Habsburgic, şi cu o autonomie mult inferioară celei avute sub suzeranitate
turcească. După moartea lui Mihail Apafi (1690), la tronul princiar ar fi trebuit să
urmeze fiul său, Mihail Apafi al II-lea. În realitate, acesta nu s-a bucurat niciodată
de niciun fel de prerogative princiare, iar, după moartea sa la Viena (1713), niciun
principe nu a mai fost ales. De fapt, încă din 1691, împăratul se va comporta ca un
adevărat principe, numindu-şi un locţiitor, cu titlul de guvernator al Transilvaniei.
În cele din urmă, toţi împăraţii îşi vor însuşi şi vor purta titlul de principe al
Transilvaniei, iar din 1765 pe cel de mare principe (în consonanţă cu schimbarea
denumirii din Principat în Mare Principat al Transilvaniei). Consolidarea puterii
imperiale se va face în dauna puterii nobiliare, care era tot mai puţin solicitată.
Nobilimea transilvăneană nu mai avea căderea de a-şi alege principele, şi după un
timp nici măcar pe guvernatorul ţării, numit tot de la Viena. Tot împăratul numeşte
comandantul suprem al armatei imperiale din Principat, precum şi pe tezaurarul
acestuia, întotdeauna dintre oamenii fideli Curţii de la Viena. Dieta Transilvaniei
este tot mai limitată în funcţiile ei, este convocată tot mai rar, iar din 1762 până în
1790, deloc.
Guvernatorul, numit mai târziu preşedinte al Guberniului (Regium
Gubernium praeses), administra principatul în numele împăratului, cu ajutorul unui
Consiliu Gubernial Regesc (Consilium Regium Guberniale), având 12 membri. La
şedinţele Guberniului aveau dreptul, dar nu şi obligaţia strictă, să participe, alături
de guvernator, toţi membrii componenţi, într-o ierarhie strict reglementată,
începând cu generalul suprem al oştilor, cancelarul provincial, tezaurarul,
preşedintele Stărilor, cel al Tablei Regeşti, episcopul catolic, comitele saşilor etc.
Prerogativele şi competenţele guvernatorului şi ale Guberniului, ca instituţii
supreme ale Principatului, vizau toate problemele, în măsura în care acestea nu
ţineau de resortul unor instituţii specializate.
178
Sediile guvernatorului şi ale Guberniului au fost iniţial fixate la Alba Iulia,

dar după răscoala curuţilor au fost mutate la Sibiu (până în 1790), pentru o mai
bună apărare, având în vedere că aici se afla şi sediul Prefecturii Armelor şi a
comandantului general al trupelor imperiale din Transilvania. De altfel, în câteva
ocazii, generalul comandant a ajuns să îndeplinească şi funcţia de guvernator.
Sediul Guberniului a fost mutat la Cluj, din 1717 până în 1731, şi apoi
după moartea împăratului Iosif al II-lea, în 1790.
Instanţa supremă de judecată din Principat era Tabla Regească (Tabula
Regia Judiciaria), continuatoarea mai vechii Table princiare, constituind un for de
apel pentru pricinile înaintate de Scaunele generale de judecată ale comitatelor,
scaunelor secuieşti şi oraşelor libere regeşti. Ea avea în frunte un preşedinte, care
era şi preşedinte de drept al Dietei, având şi funcţia de consilier gubernial. Ea mai
era alcătuită din trei protonotari şi 12 asesori. După o perioadă de schimbare
repetată a locului de întrunire, şi-a stabilit reşedinţa la Mediaş în 1737, iar din 1754
va funcţiona definitiv la Târgu Mureş (cu o scurtă întrerupere între 1786 şi 1790).
Legătura între instituţiile centrale ale imperiului şi autorităţile transilvănene
se făcea prin Cancelaria Aulică, cu sediul la Viena, condusă iniţial de un vice-
cancelar, pentru a sublinia subordonarea faţă de Guberniu şi Cancelaria ţării. Din
1742 însă, împărăteasa Maria Tereza a schimbat denumirea conducătorului acestei
instituţii în cancelar, subordonat în exclusivitate puterii centrale şi având asigurată
supremaţia faţă de cancelarul provincial. Iosif al II-lea, în intenţia sa de
simplificare a structurilor statului, a unit Cancelaria Aulică a Transilvaniei cu cea a
Ungariei în 1782, dar şi această reformă, ca şi celelalte ale sale, a durat până la
moartea sa din 1790.
Printre instituţiile centrale ale Principatului se număra şi Dieta, care
cuprindea în componenţa sa delegaţiile celor trei stări şi patru religii recepte, la
care se adăugau „regaliştii”, adică persoanele invitate special de către împărat. Era
condusă de preşedintele Tablei regeşti. Rolul său a fost tot mai puţin semnificativ,
în condiţiile unei puteri centrale tot mai autoritare.
Comitatele, scaunele secuieşti şi cele săseşti au rămas aproape neschimbate
până la reformele tereziene şi iozefine. O primă schimbare teritorială are loc abia în
1765, respectiv separarea celor două districte ale comitatului Albei în comitate
distincte, Alba de Jos şi Alba de Sus. Astfel, localităţile din partea de vest a
actualului judeţ Mureş, din comunele Aţintiş, Bichiş şi Cuci, au intrat în
componenţa comitatului Alba de Jos, iar cele de la sud de Târnava Mare, enclavele
româneşti şi maghiare din teritoriul săsesc (sate precum Albeşti, Vânători, Criş,
Stejărenii etc.), au devenit parte a comitatului Alba de Sus.
179
O schimbare mai radicală are loc în 1783-1784. Prin rescriptul din 26

noiembrie 1783, urmare a indicaţiilor împăratului reformator Iosif al II-lea,
sistemul vechilor comitate, scaune secuieşti şi săseşti, este desfiinţat, iar teritoriul
este împărţit în zece comitate şi nouă cetăţi libere, fără enclave şi fără a ţine cont de
„drepturile” celor trei naţiuni privilegiate. Reprezentanţii Guberniului transilvănean
se opun, dar sunt în cele din urmă siliţi să accepte această divizare, cu o singură
adăugire, a unui comitat. Astfel, proiectul final, cu 11 comitate, intră în vigoare
prin rescriptul din 3 iunie 1784 (I. S. Puşcariu, 1864). Aceste comitate erau: Alba,
Cluj, Făgăraş, Hunedoara, Odorhei, Sibiu, Solnocul de Mijloc, Solnocul Inferior,
Târnava, Trei Scaune şi Turda. Ele au fost grupate în trei districte, Cluj (cu
comitatele Cluj, Solnocu Inferior, Solnocu de Mijloc şi Turda), Sibiu (cu
comitatele Sibiu, Alba, Târnava şi Hunedoara) şi Făgăraş (cu comitatele Făgăraş,
Odorhei şi Trei Scaune).
Dintre aceste comitate, pe teritoriul actual al judeţului Mureş se aflau
Turda şi Târnava, şi într-o mică măsură Cluj, Alba, Odorhei şi Făgăraş.
Astfel, comitatul Turda cuprindea toată partea de nord a judeţului,
respectiv fostul district „de Sus” al Turdei, şi fostul district „de Jos” al Clujului.
Comitatul Târnava cuprindea, pe lângă fostul său teritoriu, şi întregul scaun
secuiesc Mureş, deci partea centrală a actualului judeţ, de la vest la est.
Comitatul Cluj era prezent doar aval de Luduş, la nord de Mureş, comitatul
Alba tot aval de Luduş, dar la sud de Mureş, comitatul Odorhei era prezent la sud
de Târnava Mică, pe porţiunea din amonte de Bălăuşeri, iar comitatul Făgăraş
includea un teritoriu mai vast, din sudul judeţului, respectiv fostul scaun secuiesc al
Sighişoarei şi enclavele din fostul comitat Alba de Sus.
Această organizare în comisariate regale şi comitate a durat doar până la
edictul de restituire din 1790, după care s-a revenit la situaţia anterioară reformelor,
fiind reînfiinţate vechile comitate, scaune secuieşti şi săseşti.
Fiecare comitat era condus, ca şi până atunci, de un comite suprem, de data
aceasta numit de Guberniu, şi reprezentant al acestuia în teritoriu. El va îndeplini,
după 1763, când se înfiinţează Tabula continuă de judecată, şi funcţia de preşedinte
al acesteia. Era ajutat de un vicecomite, ales dintre nobili de către Adunarea
comitatului. Adunarea generală a comitatului, alcătuită exclusiv din nobili, se
întrunea de două ori pe an. După reformele tereziene şi iosefine, numărul
vicecomiţilor va creşte, apărând şi un vicecomite adjunct. În subordinea acestor
vicecomiţi se aflau juzi şi vicejuzi ai nobililor şi perceptori regali care, împreună cu
vicecomiţii, formau juraţii sau asesorii. De activitatea comitatului se ocupa un
notar, dublat de un vicenotar, ajutaţi în munca lor de secretari şi scribi.
180
Scaunele secuieşti au dobândit o organizare demilitarizată după răscoala

curuţilor, care a fost sprijinită şi de aceştia. Noua organizare semăna cu cea a
comitatelor, doar că cel care deţinea funcţia supremă se numea jude regal şi nu
comite. El era ajutat de mai mulţi vicejuzi regali şi perceptori regali, care
constituiau juraţii asesori, de notar, vicenotar, secretari, scribi. Asemănător cu
comitatele, în fiecare scaun activa o Adunare generală. Din punct de vedere
judecătoresc, până la înfiinţarea Tablelor continue de judecată, în fiecare scaun
funcţiona câte un scaun general de judecată, dublat de cel filial. În scaunul Mureş,
de exemplu, funcţionau şi vicescaune de judecată, la Miercurea Nirajului, şi din
1731, la Târgu Mureş.
Scaunele săseşti au avut o organizare practic neschimbată până la
reformele iosefine. Naţiunea politică a saşilor a susţinut de la bun început noua
stăpânire habsburgică şi a putut beneficia de protecţia acesteia, inclusiv de protecţia
instituţiilor sale specifice. Faptul că principalele instituţii imperiale şi-au avut
sediul la Sibiu, şi că un sas a ajuns în scaunul de guvernator (Samuel Bruckenthal,
între 1774 şi 1787), reprezintă dovezi concludente ale comuniunii de interese dintre
imperiali şi Universitatea săsească.
Deşi reformele iosefine au fost în bună măsură corecte şi, în anumite
cazuri, au depăşit cu mult spiritul timpului, anticipând reforme ce se vor aplica mai
târziu, împăratul nu a înţeles necesitatea de a le negocia cu reprezentanţii stărilor
privilegiate. Pe patul de moarte, în ianuarie 1790, împăratul a revocat majoritatea
reformelor sale, inclusiv cele de natură administrativă, revenindu-se aşadar la
sistemul anterior.
Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Principatul Transilvaniei
avea o organizare administrativă în mare măsură similară celei existente din Evul
Mediu. Ca urmare a creşterii numărului de izvoare scrise şi de documente, se poate
face o apreciere mult mai exactă asupra acestei organizări.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, actualul teritoriu al judeţului
Mureş aparţinea comitatelor Cluj, Turda, Târnava, Alba de Jos şi Alba de Sus,
scaunelor secuieşti Mureş şi Odorhei, şi scaunelor săseşti Sighişoara şi Mediaş.
În cadrul comitatului Cluj, mai exact al districtului său „de Jos”, erau
incluse aşezările din actualele comune Miheşu de Câmpie, Sânpetru de Câmpie,
Crăieşti, Fărăgău, Cozma, Lunca, Batoş, Vătava, şi oraşul Sărmaşu, toate situate în
prezent la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud.
181
Fig. 4. 1 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș în prima jumătate a secolului
al XIX-lea
Ca şi alte comitate, şi cel al Clujului era împărţit în cercuri sau „plăşi”, care
aveau un rol administrativ minor. Este interesant de remarcat că niciuna din cele
patru plăşi care includeau localităţi din actualul judeţ Mureş nu îşi avea centrul în
teritoriul analizat. Cele patru cercuri erau următoarele, de la vest spre est: Mociu,
Urmeniş, Milaş şi Teaca. Din plasa Mociu făceau parte localităţile componente din
actualul oraş Sărmaşu şi satele aparţinătoare comunei Miheşu de Câmpie. Din
plasa Urmeniş făceau parte satele din actuala comună Sânpetru de Câmpie şi
satele Ulieş şi Sânmartinu de Câmpie din comuna Râciu. Plasa Milaş includea
satele din actualele comune Crăieşti, Fărăgău, Cozma, satul Ercea din comuna Băla
182
şi satele Băiţa, Frunzeni şi Sântu din actuala comună Lunca. În plasa Teaca erau
incluse aşezările din actualele comune Lunca (fără satele menţionate mai sus),
Batoş şi satul Vătava din comuna omonimă.
Comitatul Turda avea o formă mai aparte, extinzându-se de la vest spre
est, cu o îngustare semnificativă în dreptul localităţilor Pogăceaua, Râciu şi Băla,
ca urmare a extinderii spre nord a scaunului secuiesc Mureş. Dacă în cazul
comitatului Cluj, toate aşezările erau incluse în districtul „de Jos”, în comitatul
Turda, marea majoritate a localităţilor aparţin districtului „de Sus”, cu câteva
excepţii, din extremitatea vestică a actualului judeţ Mureş.
Astfel, în districtul „de Jos” erau incluse actualele comune Cheţani (în
plasa Arieş), Valea Largă şi Tăureni (în plasa Câmpiei).
Localităţile din districtul „de Sus” erau organizate în cercurile sau plăşile
Pogăceaua, Bogata, Voivodeni, Iara de Mureş, Reghin, Gurghiu şi Brâncoveneşti.
Limita faţă de comitatul Târnavei se făcea de-a lungul Mureşului, de la
Sânmărghita în aval. În consecinţă, localităţile din cercul Bogata erau toate cele
situate la nord de Mureş, incluzând actualul oraş Luduş şi comunele Bogata,
Iclănzel, precum şi toate satele de la nord de Mureş, precum Lechinţa, Oarba de
Mureş, Dătăşeni, până la Căpuşu de Câmpie, Oroiu şi Şăuşa. Puţin mai la nord se
situa cercul Pogăceaua, care includea actualele comune Zau de Câmpie, Sânger,
Grebenişu de Câmpie, Papiu Ilarian, Şăulia, Pogăceaua şi, parţial, Râciu. Cercul
Voivodeni se extindea pe partea dreaptă a Mureşului, amonte de Târgu Mureş, de
la Voivodeni până la Chinari, cu extindere în Câmpia Transilvaniei până la Băla.
Acestuia îi corespundea, pe malul stâng al Mureşului, cercul Iara de Mureş, care
cuprindea aşezările dintre Periş şi Dumbrăvioara, cu extindere spre est până la
Teleac şi Habic. În amonte era organizat cercul Reghin, dezvoltat în jurul oraşului,
pe ambele maluri ale Mureşului, de la Petelea până la Iernuţeni pe malul stâng, şi
până la Filpişu Mare şi Poarta în Câmpia Transilvaniei. Pe văile Gurghiu şi Beica,
afluenţi de stânga ai Mureşului, era organizat cercul Gurghiu, care ajungea de la
izvoarele acestor văi până aproape de Reghin, la Solovăstru. În fine, mai în amonte
de Reghin, pe Mureş, se afla cercul Brâncoveneşti, cu o extensiune foarte mare,
de la Suseni şi Ideciu de Jos, şi până în defileul Topliţa-Deda, incluzând toate
comunele (Răstoliţa, Lunca Bradului, Stânceni).
Comitatul Târnava era dezvoltat la sud de Mureş, de la Vidrasău în aval,
pe Târnava Mică, aval de Bălăuşeri, şi aproape pe întreg spaţiul dintre cele două
Târnave. Ca şi celelalte comitate, era divizat în două districte, „de Jos” şi „de Sus”,
la rândul lor subdivizate în mai multe cercuri.
183
În districtul „de Jos” erau incluse cercurile sau plăşile Iernut, Tirimia şi
Găneşti. Plasa Iernut, cu centrul în actualul oraş, se extindea pe malul sudic al
Mureşului, de la Vidrasău până la Iernut, iar spre sud se extindea doar înspre sud-
vest, în zona localităţilor Cucerdea, Bobohalma, Chinciuş şi Sălcud. Plasa Tirimia
acoperea teritoriul dintre Mureş şi Târnava Mică, la est de Cucerdea, incluzând
toate localităţile situate între cele două văi, ajungând în est până la valea Nirajului
(Tirimia, Tirimioara), şi până la Vaidacuta. Plasa Găneşti se localiza pe cursul
Târnavei Mici, incluzând actualul oraş Târnăveni, şi un teritoriu în amonte şi în
aval de acesta, de la Abuş şi Găneşti, până la Crăieşti şi Corneşti, iar în sud până la
Delenii.
Districtul „de Sus” cuprindea cercurile Cund, Zagăr şi Nadeş, cu
dezvoltare predominantă între cele două Târnave. Astfel, cercul Cund se situa la
est de cercul Găneşti, şi cuprindea toate aşezările de pe Târnava Mică dintre
Bahnea şi Deaj, inclusiv cele situate pe afluenţii de stânga ai Târnavei Mici (Cund,
Idiciu, Hărănglab). Mai spre est, cu o formă asemănătoare, se găsea cercul Zagăr.
Acesta includea toate aşezările de pe Valea Târnavei Mici de la Coroi până la
Suplac, inclusiv cele de pe afluenţii săi de stânga. În fine, cercul Nadeş era situat
în colţul sud-estic al comitatului, şi includea satele Agrişteu, Bălăuşeri şi Chendu
de pe Târnava Mică, precum şi un teritoriu mult extins spre sud, de fapt chiar până
la Tărnava Mare, incluzând sate precum Nadeş, Hetiur, Boiu, Ţopa, sau Şoard.
Comitatul Alba de Jos era prezent doar în colţul vestic al actualului judeţ
Mureş, pe teritoriul comunelor Aţintiş, Cuci şi Bichiş, toate situate la sud de
Mureş. Era organizat în mai multe cercuri, din care două includeau şi părţi din
aceste comune: cercul Ocna de Mureş, de care aparţinea cea mai mare parte a
comunelor Aţintiş şi Cuci, şi cercul Sânbenedic, care cuprindea comuna Bichiş şi
câteva sate din comunele învecinate (Botez, Herepea, Petrilaca).
O situaţie şi mai aparte prezenta comitatul Alba de Sus, de care aparţineau
diverse teritorii enclavizate, în zonele situate la sud de Târnava Mare, şi care, altfel,
erau organizate în scaune săseşti. Din judeţul Mureş, făceau parte, la vremea aceea,
din acest comitat, localităţile Albeşti, Vânători, Mureni, Feleag, Criş, Stejărenii,
Şapartoc şi Mihai Viteazu, din apropierea municipiului Sighişoara. Toate erau
incluse în acelaşi cerc, al Retişului.
În întregime pe actualul teritoriu al judeţului Mureş se situa scaunul
secuiesc al Mureşului. Acesta cuprindea o zonă din Câmpia Transilvaniei, la nord
şi nord-vest de Târgu Mureş, Valea Mureşului de la Ernei la Ungheni, având în
centru oraşul liber regesc Târgu Mureş, bazinul Văii Nirajului cu excepţia câtorva
184
afluenţi de stânga, aval de Cinta, şi aşezările de pe dreapta Târnavei Mici, de la

Sovata la Călimăneşti.
Scaunul era divizat în opt cercuri, de dimensiuni diferite. În Câmpia
Transilvaniei se situau cercurile Band şi Şincai. Cercul Band, situat mai la vest,
cuprindea satele de pe malul drept al Mureşului de la Sâncraiu de Mureş până la
Moreşti, şi spre interiorul Câmpiei Transilvaniei, satele aparţinătoare de comunele
Pănet şi Band. Cercul Şincai includea satele de pe malul drept al Mureşului de la
Curteni la Remetea, iar spre interiorul Câmpiei Transilvaniei, satele aparţinătoare
de actualele comune Ceuaşu de Câmpie şi Şincai.
Pe malul stâng al Mureşului se dezvolta cercul Căluşeri, de la Ernei până
la Târgu Mureş, ajungând spre est până la Căluşeri, Moşuni şi Tâmpa, iar în sud
până la Maiad şi Corunca. La est de acest cerc, pe cursul superior al văii Nirajului
şi pe afluentul său Hodoşa era organizat cercul Valea (Iobăgeni). Acesta includea
actualele comune Eremitu, Vărgata şi Hodoşa, precum şi satele Mărculeni, Maia şi
Cându din comuna Măgherani. La sud de acest cerc, pe Nirajul Mic şi parţial pe
Niraj şi alţi afluenţi, se localiza cercul Şilea Nirajului, care cuprindea parte din
comunele Măgherani, Miercurea Nirajului, Neaua şi Găleşti (mai exact, satele
Adrianu Mare şi Adrianu Mic din această comună). Mai în aval, se afla cercul
Găleşti, cu o formă puternic alungită, pe direcţie est-vest. Cuprindea toate aşezările
de pe dreapta văii Nirajului: Găleşti, Păsăreni, Acăţari, Crăciuneşti, ajungând până
la Valea Mureşului, la Cristeşti şi Ungheni.
La sud de cercul Găleşti, era situat cercul Abud, de asemenea cu o formă
foarte alungită, începând de la Abud, în est, şi până la Gheorghe Doja şi Leordeni,
în vest. Cuprindea toate aşezările dintre Valea Nirajului şi Târnava Mică.
În fine, în partea de sud-est a scaunului Mureşului se afla cercul Sovata,
care includea toate aşezările de pe dreapta Târnavei Mari, de la Sovata până la
Călimăneşti, incluzând aşadar localităţi precum Ghindari, Sângeorgiu de Pădure
sau Fântânele.
Pe partea stângă a Târnavei Mici se aflau o serie de aşezări care aparţineau
de scaunul secuiesc al Odorheiului. Acestea erau organizate în cercul Bezid, care
cuprindea aşezări precum Veţca, Dumitreni, Jacodu, Bezidu Nou. Doar satul
Solocma aparţinea de un alt cerc, al Atidului.
În fine, scaunul săsesc al Sighişoarei ocupa extremitatea sudică al
actualului judeţ Mureş, alături de enclavele aparţinând de comitatul Alba de Sus.
De scaunul Sighişoarei aparţineau, în afara oraşului Sighişoara, localităţile Archita,
Seleuş (singura de la nord de Târnava Mare), Apold, Daneş, Şaeş, Saschiz şi Daia.
185
Scaunul săsesc al Mediaşului era prezent pe teritoriul actual al judeţului

Mureş doar prin satul Băgaciu.
A doua schimbare majoră a structurilor administrative (prima fiind cea
iosefină) are loc după Revoluţia de la 1848-1849. Revoluţia maghiară, la care a
aderat iniţial şi intelectualitatea română din Banat şi Crişana, a fost înfrântă, iar
generalii armatei revoluţionare au fost executaţi la Arad. Conform principiului
„divide et impera”, guvernul vienez a utilizat mişcările naţionale slave (îndeosebi
sârbe) şi române (în Transilvania) împotriva aspiraţiilor naţionale maghiare.
Împăcarea între liderul revoluţionar român (Avram Iancu) şi cel maghiar (Ludovic
Kossuth) a survenit prea târziu.
În Marele Principat al Transilvaniei, împărţirea administrativă provizorie
din 1850 s-a făcut de către guvernatorul civil şi militar, baronul Wohlgemuth,
împreună cu comisarul civil Eduard Bach, pe baza Constituţiei din 4 martie 1849
(I. S. Puşcariu, 1864). Principatul era împărţit în şase districte militare, la rândul
lor divizate în circumscripţii şi cercuri.
Pe teritoriul actual al judeţului Mureş se aflau cinci din cele şase districte
militare: Reteag, Alba Iulia, Cluj, Odorhei şi Sibiu. Constatăm că, şi de această
dată, niciun district militar nu îşi avea centrul în judeţul analizat.
Fiecare district militar era împărţit în mai multe circumscripţii, iar fiecare
circumscripţie, în mai multe cercuri.
De exemplu, districtul militar Reteag, cu centrul în localitatea omonimă
din judeţul vecin Bistriţa-Năsăud, era prezent în judeţul Mureş prin circumscripţia
Ţâgşoru, în partea de nord şi nord-vest a judeţului, respectiv circumscripţia
Gurghiu, în partea de nord-est a judeţului.
Circumscripţia Ţâgşoru includea bazinele Pârâului de Câmpie şi
Lechinţei, cu excepţia satelor dintre Lechincioara şi Band, ce aparţinuseră de fostul
scaun Mureş. Limita sudică era râul Mureş, între Sânmărghita şi Luduş.
Pe teritoriul analizat, această circumscripţie prezenta patru cercuri: Valea
Largă, Ţâgşoru, Căpuşu de Câmpie şi Milaş.
Cercul Valea Largă includea toate satele din bazinul inferior al Pârâului
de Câmpie, de la Valea Largă şi Zau de Câmpie, până la Luduş, inclusiv comunele
actuale Tăureni, Sânger şi Papiu Ilarian (cu excepţia unor sate ale acestora).
Cercul Ţâgşoru includea localităţile de pe Pârâu de Câmpie mai în amonte
de cele amintite anterior, respectiv actualul oraş Sărmaşu şi comunele Miheşu de
Câmpie şi Sânpetru de Câmpie.
Cercul Căpuşu de Câmpie era cel mai bine reprezentat, întrucât includea
17 localităţi, toate din actualul judeţ Mureş. Limita sa sudică era Mureşul, între
186
Sânmărghita şi Bogata. Spre nord cuprindea actualele comune Iclănzel, Şăulia,

Grebenişu de Câmpie, şi sate din comunele învecinate, precum Cipăieni, Petea,
Şăuşa şi Oroiu de Câmpie.
În fine, cercul Milaş includea satele situate mai la nord, în bazinul superior
al Lechinţei, cum ar fi Râciu, Milăşel, Crăieşti, Sânmărtinu de Câmpie, ajungând în
partea de vest până la Pogăceaua.
Cealaltă circumscripţie a districtului militar Reteag, circumscripţia
Gurghiu, includea tot bazinul Mureşului, amonte de Chinari şi Gorneşti, cu
excepţia zonei Reghinului, care constituia o enclavă a districtului militar al
Sibiului.
Circumscripţia Gurghiu avea în componenţa sa tot patru cercuri, de data
aceasta desfăşurate aproape integral pe actualul teritoriu al judeţului Mureş: Poarta,
Beica de Jos, Jabeniţa şi Pietriş.
Cercul Poarta se localiza pe partea dreaptă a râului Mureş, care îl
mărginea la est şi la sud, de la Apalina la Chinari. Includea actualele comune
Voivodeni, Glodeni, Breaza, Băla, Fărăgău, Cozma, Lunca, din Culoarul
Mureşului, Câmpia Transilvaniei şi Dealurile Şieului. Totaliza 24 de localităţi.
Cercul Beica de Jos se desfăşura la est de cercul Poarta, pe celălalt mal al
Mureşului, şi pe afluenţii de stânga ai acestuia în amonte, până la poalele Munţilor
Gurghiu. Avea în componenţa sa localităţi aparţinând de actualele comune Beica
de Jos, Chiheru de Jos, Gorneşti, precum şi sate din comunele învecinate, cum ar fi
Habic, Sângeru de Pădure, Comori, în total 22 de sate.
Cercul Jabeniţa se desfăşura pe valea Gurghiului, de la izvoare până la
Solovăstru, şi pe Valea Mureşului, amonte de Reghin, incluzând localităţi de pe
ambele maluri, cum ar fi Brâncoveneşti, Aluniş, Săcalu de Pădure, Idicel, Luieriu,
şi ajungând până la Maioreşti, aproape de Deda. Avea în alcătuire 19 localităţi.
Cercul Pietriş era situat pe Valea Mureşului, începând de la Topliţa, din
judeţul vecin Harghita, şi până la Deda, Pietriş, Dumbrava şi Vătava. Se extindea şi
pe cursul superior al Şieului, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, incluzând în total 16
localităţi.
Districtul militar Alba Iulia era prezent pe actualul teritoriu al judeţului
Mureş printr-o singură circumscripţie, cea a Blajului, în partea sa de sud-vest, la
sud de Mureş, şi având drept axă centrală Târnava Mică, aval de Suplac. În linii
mari, în acest district militar au fost incluse majoritatea satelor care făcuseră parte
din comitatul Târnava.
Circumscripţia Blaj prezenta în teritoriul analizat patru cercuri: Valea
Izvoarelor, Ocna Mureş, Deaj şi Cetatea de Baltă.
187
Cercul Valea Izvoarelor era localizat între Mureş la nord şi interfluviul

dintre Mureş şi Târnava Mică (foarte aproape de aceasta) la sud. Includea aşadar
toate satele de pe Valea Mureşului, mai exact de pe malul său stâng, de la Vidrasău
până la Aţintiş, între care Ogra, Iernut, Cuci. Limita sudică era dată de satele
Tirimioara, Tirimia, Vaidacuta, Cerghid, Sub Pădure, Bobohalma, Chinciuş,
Bichiş. Cuprindea nu mai puţin de 32 de localităţi.
În continuarea sa, spre vest, se afla cercul Ocna Mureş, care în actualul
judeţ Mureş nu era prezent decât prin câteva sate – Gheja, Cecălaca, Botez, Nandra
şi Gâmbuţ.
În bazinul Târnavei Mici era localizat cercul Deaj. Acesta avea în
componenţa sa satele de pe ambele maluri ale Târnavei Mici, de la Şoimuş şi
Suplac, în amonte, până la Târnăveni (Diciosânmărtin) în aval. De asemenea, şi
unele sate de pe afluenţii de stânga ai Târnavei Mici – Delenii, Hărănglab, Daia,
Lepindea etc. – erau incluse în acest cerc, care cuprindea în total 21 de localităţi.
În aval pe Târnava Mică era situat cercul Cetatea de Baltă, din care
făceau parte doar câteva localităţi mureşene, toate incluse în prezent în comuna
Adămuş.
Pe o foarte mică porţiune din actualul judeţ Mureş se localiza districtul
militar al Clujului, respectiv circumscripţia Turda, cercul Unirea. Din această
structură făceau parte satele din comuna Cheţani.
Mult mai bine reprezentat era însă districtul militar al Odorheiului, care
includea, în linii mari, fostele scaune secuieşti. În consecinţă, era prezent în partea
centrală şi sud-estică a actualului judeţ, pe fostul teritoriu al scaunului Mureş.
Dintre circumscripţiile acestui district militar, două se suprapun cu teritoriul
analizat: circumscripţia Târgu Mureş şi circumscripţia Odorhei.
Circumscripţia Târgu Mureş urmărea, în linii mari, coordonatele fostului
scaun secuiesc al Mureşului. Era divizată în patru cercuri: Chibed, Văleni, Căluşeri
şi Cuieşd, la care se adăuga un cerc special, al oraşului Târgu Mureş.
Cercul Chibed se desfăşura la nord de Târnava Mică, având ca şi
extremităţi localităţile Sovata (la est) şi Sângeorgiu de Pădure (în vest), şi ajungea
în nord până la Niraju Mic, iar în vest până la localităţile Miercurea Nirajului,
Dumitreşti, Adrianu Mare, Neaua. Avea în total 28 de localităţi.
Mai în aval pe Târnava Mică şi pe Niraj se desfăşura cercul Văleni. Acesta
avea ca limită sudică tot Târnava Mică, de la Viforoasa până la Odrihei, dar
includea şi sate de pe malul stâng al acestui râu, precum Agrişteu sau Chendu,
teritoriu echivalent aproximativ cu actualele comune Fântânele, Bălăuşeri şi
Coroisânmartin. Includea şi toate satele de pe valea Nirajului, de la Găleşti până la
188
vărsarea în Mureş, la Ungheni, precum şi unele sate de pe Valea Mureşului

(Cristeşti, Mureşeni).
Cercul Căluşeri era localizat la nord de cele două cercuri menţionate mai
sus, având o desfăşurare est-vest, cu limita vestică dată tot de Valea Mureşului,
între Dumbrăvioara şi Sângeorgiu de Mureş. Spre est, includea teritoriul actualelor
comune Corunca, Livezeni, Ernei, Vărgata, Hodoşa, ajungând până pe cursul
superior al Nirajului, la Eremitu. Era un cerc mare, cu 37 de sate.
În fine, cercul Cuieşd includea satele din fostul scaun secuiesc al
Mureşului situate pe malul drept al acestui râu, de la Curteni până la Moreşti, sau
în Câmpia Transilvaniei, până la Band, Şincai şi Lechincioara. Actualele comune,
Sântana de Mureş, Pănet, Sâncraiu de Mureş, au făcut parte din acest cerc.
Circumscripţia Odorhei a districtului militar omonim se localiza la sud
de Târnava Mică, doar două cercuri având o parte din teritoriu în actualul judeţ
Mureş: Bezid şi Cristuru Secuiesc.
Cercul Bezid cuprindea 25 de sate, între care majoritatea situate pe
afluenţii de stânga ai Târnavei Mici de la Solocma la Dumitreni, precum Veţca,
Bezid, Bezidu Nou, Jacodu, Pipea, Jacu, Sălaşuri, Cibu.
Mai la sud, pe Târnava Mare, se localiza cercul Cristuru Secuiesc, cu nu
mai puţin de 34 de sate, din care doar trei în judeţul Mureş: Boiu, Ţopa şi Şoard,
toate pe malul drept al Târnavei Mari.
În fine, districtul militar al Sibiului includea circumscripţia Sighişoarei,
în sudul judeţului, a Reghinului, în partea de nord-est a judeţului, a Sibiului şi a
Mediaşului, prezente practic printr-un singur sat (Cloaşterf în cercul Criţ, respectiv
Băgaciu, în cercul cu acelaşi nume). Principala caracteristică a acestor
circumscripţii este numărul mare de cercuri, ca urmare a includerii unui număr
mult mai mic de sate.
Astfel, în circumscripţia Sighişoarei, niciun cerc nu depăşeşte numeric
zece sate. Cel mai mare este cercul Saschiz, cu exact zece sate, din actualele
comune Saschiz, Vântori şi Albeşti. Cercul Apold cuprinde opt sate, între care
Apold, Şaeş, Daia, Vulcan, Şapartoc; cercul Seleuş, şapte sate, între care
Ţigmandru, Nadeş, Filitelnic, Hetiur, Măgheruş, Senereuş; cercul Laslea, opt sate,
între care Daneş, Criş, Stejărenii; cercul Hoghilag, şapte sate, inclusiv Gogan,
Ormeniş, Sântioana şi Cund; cercul Zagăr, doar şase sate, cum ar fi Viişoara şi
Laslău Mic. Se mai adaugă la acestea un cerc special, al oraşului Sighişoara.
Situaţia este şi mai interesantă în circumscripţia Reghinului, unde
cercurile au 2-3 sate. Notăm astfel cercul Batoş, cu satul omonim, Batoş, Logig şi
Uila, cercul Dedrad, la care se adaugă satul Goreni, cercul Suseni, plus satele
189
Ideciu de Sus şi Ideciu de Jos, cercul Iernuţeni, cu satele Iernuţeni şi Petelea. Şi

oraşul Reghin beneficia de un cerc special, al său.
Proiectul de organizare administrativă „definitivă” din 1851 are la bază
împărţirea provizorie din 1850, grupând însă circumscripţiile şi cercurile în
căpitanate cercuale (I. S. Puşcariu, 1864). Proiectul este sancţionat la 12 mai
1851, dar nu este pus în aplicare, căci prin Patenta din 31 decembrie se revocă
Constituţia din 4 martie 1849. În 1852 se face o a doua împărţire provizorie, tot în
districte, circumscripţii şi cercuri.
Prin înalta rezoluţie din 30 decembrie 1852, s-au dat instrucţiuni pentru o
împărţire „definitivă” a Principatului, în prefecturi şi preturi. Acest proiect a fost
înaintat unei comisii, menită să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă. Noul
proiect a fost aprobat prin rezoluţia din 17 februarie 1754 şi a fost pus în aplicare
începând cu data de 30 noiembrie 1854 (op.cit.).
Transilvania a fost împărţită în zece prefecturi.
Pe teritoriul actual al judeţului Mureş se localizau cinci prefecturi: Târgu
Mureş, Bistriţa, Sibiu, Odorhei şi Dej.
Pentru prima dată, se constată că o unitate administrativă de cel mai înalt
rang (prefectura, în această perioadă) îşi are centrul în actualul judeţ Mureş, mai
exact la Târgu Mureş. Prefectura mureşeană includea cea mai mare parte a
actualului judeţ Mureş, extinzându-se spre vest şi în actualul judeţ Alba. Era
împărţită în şase preturi (cercuri), mult mai extinse decât cele anterioare: Târgu
Mureş, Târnăveni, Ghindari, Iernut, Zau de Câmpie şi Mădăraş.
Cea mai extinsă dintre acestea era pretura Târgu Mureş, care includea nu
mai puţin de 81 de aşezări, toate însă pe malul stâng al Mureşului, de la Periş, până
la Sânpaul, având aşadar în centru oraşul Târgu Mureş. Spre est se extindea pe
văile afluente ale Mureşului, în special pe Valea Nirajului, până la izvoarele
acestora, de la Teleac, Sâmbriaş şi Hodoşa, în nord, până la Valea Izvoarelor,
Cerghizel şi Corbeşti, în sud.
Pretura Târnăveni avea ca axă centrală Valea Târnavei Mici, de la Coroi şi
Şoimuş în amonte, ajungând în aval până în actualul judeţ Alba, având în centru
oraşul Târnăveni. Includea 38 de aşezări, atât la nord (Cerghid, Giuluş etc.), cât şi
la sud (Hărănglab, Delenii, Daia etc.) de Târnava Mică.
Pretura Ghindari se extindea în continuarea celei a Târnăvenilor în amonte
pe Târnava Mică. Era o subunitate administrativă mare, cu cele 61 de aşezări, o
parte dintre acestea situate însă în actualul judeţ Harghita. Se extindea amonte de
Bălăuşeri, incluzând spre nord şi aşezările de pe Valea Nirajului Mic (Măgherani,
Bereni etc. până la vărsarea în Niraj, la Miercurea Nirajului, localitate la rândul său
190
inclusă în această pretură. Spre sud, ajungea până la Pipea, Jacu, Veţca, Bezid,
Solocma, şi mai departe în actualul judeţ Harghita.
Pretura Iernut continua spre aval pe cea a Mureşului, fiind alcătuită
exclusiv din aşezări de pe malul sudic al Mureşului, începând de la Ogra şi până
dincolo de limita cu judeţul Alba. Spre sud, ajungea până aproape de Târnava
Mică, la Herepea, Chinciuş, Cucerdea, Sălcud. Totaliza 35 de aşezări.
Pretura Zau de Câmpie se localiza la nord de cea a Iernutului, având ca
limită sudică Mureşul de la Sânmărghita până la Cheţani şi Hădăreni, având în
centru oraşul Luduş. Spre nord, includea numeroase aşezări din Câmpia
Transilvaniei (în total 33), din actualele comune Tăureni, Valea Largă, Iclănzel,
Sânger, Grebenişu de Câmpie, Şăulia, etc, centrul fiind la Zau de Câmpie.
Pretura Mădăraş o continua pe cea a Zaului spre est, fiind limitată la sud
tot de Mureş, între Glodeni şi Moreşti. Era compusă din 36 de aşezări din Culoarul
Mureşului şi Câmpia Transilvaniei, unde ajungea spre nord până la Râciu,
Lechincioara, Band, Mădăraş, Bozed.
La nord de Prefectura Târgu Mureş se afla Prefectura Bistriţei, care
cuprindea teritoriul de nord şi nord-est al actualului judeţ Mureş. Pe teritoriul
acesta, prefectura Bistriţei era prezentă prin patru preturi: Gurghiu, Reghin, Teaca
şi Şieu.
Pretura Gurghiu se desfăşura exclusiv pe teritoriul mureşean de astăzi,
incluzând 30 de aşezări, toate situate pe malul stâng al Mureşului şi pe afluenţii de
stânga ai acestuia, dintre care se remarcă Valea Gurghiului. În Culoarul Mureşului,
această pretură se desfăşura de la Filea (lângă Deda) până la Solovăstru (lângă
Reghin), iar spre est ajungea până la Chiheru de Sus, Urisiu de Sus, Ibăneşti, Idicel
şi Idicel-Pădure. În centru se afla localitatea Gurghiu.
Pe malul celălalt al Mureşului se localiza pretura Reghin, cu centrul în
oraşul omonim. Aceasta includea şi satele din Defileul Mureşului (Stânceni, Lunca
Bradului, Răstoliţa), şi pe cele mai din aval (Deda, Brâncoveneşti), şi până la
Voivodeni, chiar şi două sate de pe malul stâng (Petelea şi Iernuţeni). Spre vest, se
desfăşura în Câmpia Transilvaniei şi Dealurile Şieului până la Toldal, Poarta,
Lunca, Batoş şi Săcalu de Pădure. Includea în total 32 de aşezări.
Spre nord-vest de pretura Reghinului se situa pretura Teaca, care, între
cele 33 de sate, cuprindea şi localităţi din partea de nord a actualului judeţ Mureş,
începând de la Tuşinu şi Sânpetru de Câmpie în vest, până la Băla, Fărăgău, Cozma
şi Băiţa în est. În această pretură erau incluse şi sate precum Pogăceaua, Crăieşti,
Milăşel, Sânmărtinu de Câmpie.
191
În fine, pretura Şieu ajungea în actualul judeţ Mureş doar cu extremitatea

sa sudică. Din această pretură făceau parte localităţile Vătava, Râpa de Jos,
Dumbrava şi Uila.
Prefectura Sibiului era la rândul său prezentă pe teritoriul actual al
judeţului Mureş, în partea sudică a sa, cu preturile Sighişoara, Dumbrăveni şi (în
foarte mică măsură) Mediaş, toate având centrul pe Târnava Mare.
Pretura Sighişoara îşi avea centrul în oraşul omonim şi includea 27 de
localităţi situate cu precădere la sud de Târnava Mare, depăşind spre sud limita
actuală de judeţ, şi ajungând până în judeţele Sibiu şi Braşov. Spre nord se afla
doar satul Hetiur. Comunele Daneş, Albeşti, Vânători, Apold, Saschiz, erau parte
componentă a acestei preturi, nu însă şi satele aparţinătoare de acestea situate pe
malul drept al Târnavei Mari.
Spre vest şi spre nord se desfăşura pretura Dumbrăveni. Aceasta ajungea
până pe Târnava Mică, la Laslău Mare, şi se extindea de la Cund şi Zagăr în vest,
până la Seleuş, Nadeş, Filitelnic, Ţigmandru şi Senereuş, în est, pe Târnava Mare şi
pe afluenţii de stânga ai Târnavei Mici.
Pretura Mediaş era prezentă doar prin două sate, Băgaciu şi Ideciu.
Pe porţiuni restrânse, în actualul judeţ Mureş erau prezente şi prefecturile
Dej şi Odorhei. Prefectura Dej era reprezentată de pretura Mociu, care includea şi
aşezările din actualul oraş Sărmaşu şi comuna Miheşu de Câmpie, de pe Pârâul de
Câmpie.
Prefectura Odorhei era prezentă prin pretura Cristuru Secuiesc, care avea
în componenţă trei sate din actualul judeţ Mureş, Boiu, Ţopa şi Şoard, de pe malul
drept al Târnavei Mari.
Perioada neoabsolutistă se sfârşeşte odată cu Diploma din 20 octombrie
1860, prin care se proclamă şi se promite autonomie naţională tuturor provinciilor
şi popoarelor din monarhie. Prin Diplomă, se restituie Ungariei şi Transilvaniei
vechile lor Constituţii, anterioare anului 1848.
În Transilvania, preşedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei, Francisc
Kemény, este invitat să facă propuneri pentru reorganizarea ţării, pe 21 decembrie
1860. Prin rezoluţia imperială din 24 martie 1861, este reinstaurată vechea
împărţire a ţării, în comitate, scaune secuieşti şi scaune săseşti, începând cu data de
15 aprilie 1861 (I.S. Puşcariu, 1864). Comitatele şi districtele din Partium
(Zărandul, Chioarul, Solnocu de Mijloc, Crasna şi oraşul Zalău) erau alipite
Ungariei.
Patenta din 26 februarie 1861, deşi era aparent o prelungire a Diplomei din
octombrie, contrazicea spiritul federalist al acesteia. Astfel, ea are un caracter
192
centralizator, transformând Dietele provinciale din Imperiu în simple colegii

electorale pentru Parlementul vienez (Reichsrat). Chiar şi acest Parlament urma să
fie controlat îndeaproape de noul guvern, al lui Anton Ritter von Schmerling
(A.J.P. Taylor, 2000). Dietele diverselor provincii ale Imperiului aveau atribuţii
limitate.
Deşi Diploma şi Patenta, în fond noile acte fundamentale ale Imperiului, nu
recunoşteau legile maghiare din 1848, guvernul Schmerling a avut misiunea de a-i
„împăca” pe maghiari. Aceasta s-a dovedit a fi însă imposibilă. Aleasă printr-un
scrutin reprezentativ, Dieta maghiară întrunită în aprilie 1861 se pretindea de
Parlament, şi îşi afirma continuitatea cu Parlamentul paşoptist, deşi Croaţia şi
Transilvania nu erau reprezentate. Mai mult, maghiarii nu recunoşteau legalitatea
Diplomei şi a Patentei, şi de altfel a niciunui act legislativ ulterior anului 1848, iar
extremiştii nici pe împăratul Francisc Iosif în calitatea de rege al Ungariei. Petiţia
lui Deák Ferenc, în numele Dietei maghiare, respingea compromisul şi reafirma
legitimitatea legilor din 1848, refuzând negocierile până când acestea nu vor fi
recunoscute (op.cit., p. 98). La propunerea lui Schmerling, petiţiei i s-a răspuns cu
un ultimatum: Dieta Ungariei trebuia să-şi trimită delegaţii în Parlamentul de la
Viena. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, Dieta a fost dizolvată nu mult timp
după ce se constituise, în ciuda numeroaselor concesii, inclusiv teritoriale, pe care
Viena le făcuse maghiarilor – alipirea la Regatul Ungariei a Banatului şi a
Voivodinei Sârbeşti, precum şi a Partium-ului. Se instituie o criză instituţională, o
situaţie de provizorat.
Din punct de vedere administrativ, se revine la formula organizatorică
anterioară evenimentelor din martie 1848 (Vormärz), fiind repuse în drepturi
comitatele şi cercurile, aşa cum au fost prezentate mai sus ca fiinţând în prima
jumătate a secolului al XIX-lea.
4.1.5 Perioada dualismului austro-ungar (1867-1918)

Era evident că o asemenea situaţie de provizorat nu putea să dureze la
nesfârşit. Guvernul Schmerling eşuase în încercarea de a înfrânge rezistenţa
maghiarilor şi pierduse şi încrederea germanilor. Aceştia au ajuns la concluzia că
dominaţia maghiară în Ungaria era singura alternativă la federalizare şi singura
şansă de a avea o dominaţie germană în restul Imperiului. Într-o serie de articole
din primăvara lui 1865, Deák Ferenc şi-a prezentat propunerile de compromis:
odată repusă în drepturi constituţia legală, Ungaria va recunoaşte nevoile
Imperiului şi va încerca să le satisfacă la egalitate cu teritoriile austriece (A.J.P.
193
Taylor, 2000, p. 107). Vizita împăratului la Pesta era o nouă dovadă a orientării
acestuia spre un compromis cu maghiarii.
În iulie 1865 guvernul Schmerling era demis şi perioada „neoliberală” se
încheie. Noul guvern Belcredi desfiinţează Dieta transilvană, nefavorabilă
Budapestei. O nouă Dietă, a cărei singură sarcină era de a vota încorporarea
Transilvaniei la Ungaria, a fost aleasă în toamna aceluiaşi an. Parlamentul vienez a
fost şi el închis; în loc să negocieze cu Austria, Ungaria putea să negocieze direct
cu împăratul.
Negocierile din 1866 au fost întrerupte de războiul cu Prusia, de care
maghiarii se temeau, căci în cazul unei victorii imperiale, planurilor lor de divizare
a imperiului puteau fi periclitate. Înfrângerea în război a repus pe tapet şi a grăbit
problema compromisului. Andrássy Gyula a negociat cu împăratul la momentul
prielnic, propunând o Austrie centralizată, liberală şi germană, în paralel cu o
Ungarie centralizată şi maghiară. Francisc Iosif era dispus să facă o serie de
concesii maghiarilor, pentru a evita concesiile făcute altora (op.cit., p. 114). Odată
convins că propunerile maghiare aveau să-i permită să păstreze controlul asupra
armatei şi afacerilor externe, monarhul a lăsat cale liberă dualismului.
La 5/17 februarie 1867, împăratul a restabilit Constituţia Ungariei şi legile
din 1848, consfinţind totodată unirea Transilvaniei cu Ungaria şi desfiinţând
Cancelaria Aulică transilvană de la Viena (Istoria Românilor, VII-1, 2003).
Dualismul a fost aprobat printr-o lege a Parlamentului maghiar, în martie 1867, şi a
fost consfinţit prin încoronarea formală a lui Francisc Iosif ca rege al Ungariei. Lua
astfel naştere Imperiul Austro-Ungar, format din două state separate: Austria şi
Ungaria, o uniune cu caracter economic. Partea comună se limita la împărat şi
curtea sa, ministrul de externe, ministrul de război şi cel de finanţe. Nu exista prim-
ministru sau cabinet comun. În schimb, monarhia comună îşi avea expresia în
delegaţii; fiecare jumătate imperială avea câte o delegaţie a câte 60 de membri. În
Ungaria, Camera Magnaţilor alegea prin vot direct 20 dintre ei, din care unul era
obligatoriu croat, iar Camera Reprezentanţilor – 40, din care cel puţin patru croaţi.
Încorporarea Transilvaniei în noile structuri de stat s-a făcut treptat.
Uniunea Transilvaniei cu Ungaria a fost reglementată printr-o lege specială, în
1868 (op.cit., p. 749). Guberniul Transilvaniei, menţinut o vreme, a fost suprimat la
19 aprilie/1 mai 1869, iar dieta a fost lichidată (ibidem).
La baza compromisului a stat dreptul „istoric” al maghiarilor, proclamarea
Ungariei ca stat naţional în graniţele Coroanei Sfântului Ştefan, cu o singură
naţiune recunoscută, cea maghiară, şi o limbă oficială unică, limba maghiară. Cea
mai elocventă expresie a acestei ideologii a constituit-o legea naţionalităţilor din
194
1868. Deşi legea includea şi unele prevederi favorabile naţionalităţilor, menirea ei

fiind aceea de a le „împăca”, în realitate aceste prevederi au fost tot mai puţin
aplicate pe măsură ce politica de maghiarizare devenea tot mai apăsătoare. După
1875, politica de asimilare a naţionalităţilor nemaghiare a fost ridicată la nivel de
politică de stat.
Organizarea administrativă a noului stat maghiar s-a definitivat prin legile
din anii 1870, 1871, 1876 şi 1886, care confirmă comitatele (megye) ca unităţi
administrative de bază, şi crează comunele, ca forme de organizare cu
personalitate juridică. La baza organizării comitatelor a stat Legea municipiilor
XLII din 1870. Comitatele erau deopotrivă unităţi administrativ-teritoriale şi
politice, prin intermediul lor exercitându-se puterea executivă pe plan local (op.cit.,
p. 751). Expresie a unei autonomii tradiţionale, municipalitatea comitatensă
reprezenta întreaga comunitate a comitatului.
Legea reglementa primele organe deliberative şi executive ale comitatului.
Ca organ deliberativ, funcţiona consiliul municipal format, pe de o parte, din
membri aleşi, şi respectiv din membri de drept, numiţi virilişti. Aceştia din urmă
erau cei mai înstăriţi oameni din comitat, numirea lor fiind făcută în funcţie de
impozitul plătit statului. Consiliul era convocat de două ori pe an în sesiuni
ordinare, dar se putea întruni de câte ori era nevoie în sesiuni extraordinare.
Ca organe executive, legea reglementa un vicecomite, un protonotar
secondat de un notar, un jurisconsult, un preşedinte al sedriei orfanale, un casier şi
contabilul şef. Aceştia erau aleşi din şase în şase ani, executau hotărârile
Consiliului şi asigurau administrarea comitatului între sesiunile Consiliului. Pe
lângă aceşti funcţionari aleşi, apăreau o serie de funcţionari numiţi „pe viaţă” de
comitele suprem: medici, căpitani de poliţie, contabili, arhivari, registratori, medici
veterinari şi scribi (M. Guţan, 2003).
Ca reprezentant al Guvernului central, funcţiona în comitat un comite
suprem, numit de Ministerul de Interne. Acesta asigura aplicarea legilor şi
dispoziţiilor guvernamentale şi exercita tutela asupra actelor organelor comitatului
(op.cit., p. 250). Organul executiv principal şi şef al administraţiei comitatense era
însă vicecomitele.
Reorganizarea administraţiei comitatense s-a făcut prin Legea
municipiilor XXI din 1886. Alături de comitate, de dreptul de municipiu se
bucurau (încă din 1870) şi o serie de oraşe mari – de fapt fostele oraşe libere
regeşti (szabad király város, Königliche Freistadt), care astfel aveau acelaşi rang
cu comitatele. Ele au fost redenumite oraşe cu consiliu sau oraşe cu drepturi
municipale sau, mai simplu, municipii (törvényhatósági jogú városok sau
195
törvényhatósági joggal felruházott város), acesta fiind şi cazul oraşelor Târgu

Mureş şi Sighişoara. Denumirea de „oraş liber regesc” s-a mai păstrat până către
anul 1900, fiind tot mai rar folosită, întrucât statutul de municipiu era acordat şi
unor oraşe care nu fuseseră niciodată oraşe libere regeşti. Ca şi comitatele,
municipiile erau supuse direct tutelei Ministerului de Interne.
Atât comitatele cât şi oraşele cu drept de municipiu se bucurau prin lege de
toate elementele autonomiei administrative moderne. Astfel, ele puteau dispune în
mod independent de afacerile lor interne, luau hotărâri şi aprobau statute, care
ulterior erau executate prin organele proprii, îşi alegeau funcţionarii (op.cit., p.
251).
Ca organ deliberativ, comitatul avea din 1886 o Congregaţie, organ ales
pe şase ani şi reînnoit, pe jumătate, la trei ani. Pe lângă jumătatea aleasă prin vot
secret, cealaltă jumătate a membrilor era formată din virilişti. Chestiunile supuse
deliberărilor erau pregătite de o Comisie Permanentă, compusă din membri aleşi pe
cinci ani. Adunările Congregaţiei erau conduse de comite sau de vicecomite.
Atribuţiile Congregaţiei vizau toate afacerile comitatului (ibidem).
Organele executive erau aceleaşi, cu vicecomitele ca şef al administraţiei.
Ele executau toate hotărârile Congregaţiei, ordonau cheltuielile în limita bugetului,
exercitau acţiunea disciplinară asupra funcţionarilor comitatului, aveau drept de
control asupra administraţiei comunale. Aveau şi atribuţii deliberative în chestiuni
ce nu erau de competenţa Congregaţiei. Vicecomitele era ajutat de diverşi
funcţionari, respectiv protonotar (care, împreună cu vicenotarii, avea în atribuţii
redactarea proceselor verbale ale organelor deliberative şi erau referenţii
vicecomitelui), protofiscal (jurisconsult), protomedic etc. Unii dintre ei erau numiţi
pe viaţă şi nu puteau fi revocaţi, fapt ce mărea autonomia comitatului (ibidem).
Oraşele cu drept de municipiu beneficiau de o Congregaţie similară cu cea
a comitatului. Chestiunile supuse deliberărilor erau pregătite de un Consiliu
orăşenesc. Ca organ executiv colegial, acesta era compus din primar, căpitanul de
poliţie, consilieri, prim-notar şi prim-avocat, şi rezolva chestiuni de interes general
sau de detaliu, care erau puse în seama sa şi nu erau puse în sarcina Congregaţiei
(op.cit., p. 252). Şeful administraţiei municipiului era primarul.
Tutela Ministerului de Interne se exercita prin dreptul acestuia de a aproba
actele autorităţilor administrative locale, prevăzute expres în lege.
Guvernul era reprezentat în comitate de un organ propriu – comitele – cu
atribuţii asemănătoare prefecţilor. Comitele avea subalterni şi o cancelarie separată
de cea a comitatului (ibidem). El avea atribuţii de supraveghere şi control asupra
activităţii administrative din jurisdicţii şi cercuri. El prezida şedinţele corpurilor
196
deliberative mai importante (Congregaţie, Comisie Permanentă, Comitet

Administrativ), avea drept de recurs asupra hotărârilor acestora, precum şi dreptul
de a numi unii funcţionari (op.cit., p. 253).
Un organ aparte era Comitetul Administrativ, ce avea drept misiune
armonizarea intereselor comitatului cu cele ale statului. Înfiinţat prin legea VI din
1876, era compus atât din funcţionari ai statului – comitele suprem, procurorul
Tribunalului, revizorul şcolar etc. – cât şi din cei ai comitatului – vicecomitele,
protonotarul, protofiscalul etc. Lor li se alăturau zece membri ai Congregaţiei, aleşi
pe termen de doi ani (ibidem).
Comitatele erau împărţite în cercuri (járás), ca şi mai înainte. Acestea erau
unităţi administrativ-teritoriale ce nu aveau personalitate juridică. În fruntea unui
cerc se afla un protopretor sau prim-pretor, sau solgăbirău (szolgabiró). Acesta era
ales pe şase luni, şi reales, prin tradiţie, până la pensie (op.cit.). El exercita dreptul
de supraveghere şi control asupra administraţiei comunale şi menţinea ordinea
publică. În subordinea lui se aflau unul sau mai mulţi vicepretori, un revizor
contabil, un medic cercual şi un veterinar (M. Guţan, 2003, p. 253).
Organizarea comunală s-a realizat prin legile XVIII din 1871, V din
1876, XXXIV şi XXXIX din 1881, şi s-a definitivat prin legea XXII din 1886.
Spre deosebire de România, în Ungaria legiuitorul a înţeles să acorde fiecărui sat o
organizare administrativă proprie, deci fiecare sat era, totodată, comună, de unde şi
existenţa unei autonomii administrative mai largi. Totuşi, erau supuse reglementării
prin lege constituirea de noi comune (practic, de noi sate) şi schimbările de
denumire ale comunelor existente. Comunele se împărţeau în comune mici (kis
községek), comune mari (nagy községek) şi oraşe cu magistrat (rendezett tanácsú
városok), în rândul acestora din urmă fiind şi localităţile Reghin şi, din 1910,
Târnăveni.
Ca organ deliberativ, fiecare comună avea o reprezentanţă comunală,
formată din membri aleşi şi virilişti. Reprezentanţa era prezidată de jude, în
comunele mici şi mari, şi de primar, în oraşele cu magistrat. În atribuţiile
reprezentanţei intrau toate problemele locale, iar hotărârile sale erau direct
executorii. O parte din deliberările sale erau însă supuse tutelei administrative a
municipiului (M. Guţan, 2003, p. 254). Ele aveau în vedere bugetul, repartizarea şi
perceperea impozitelor, achiziţionarea sau înstrăinarea bunurilor comunale,
contractele de închiriere şi arendă care treceau de şase ani, funcţionarea serviciilor
şi desfiinţarea lor, întreţinerea, repararea sau demolarea monumentelor artistice sau
istorice (ibidem).
197
Organul executiv era antistia comunală. Alcătuită mai demult doar din
primar (jude) şi notarul comunal, ea s-a transformat într-un organ colectiv din care
făceau parte, în comunele mici, judele, doi juraţi şi medicul cercual, iar în cele
mari, judele şi supleantul său, cel puţin patru juraţi, casierul, notarul, directorul
orfelinatului, medicul şi veterinarul. În oraşele cu magistrat, antistia era compusă
din primar, căpitanul de poliţie, consilierii magistratului, primul notar, vicenotari,
primul avocat, şeful asistenţei publice, casierul, contabilul, rectorul orfelinatului,
medicul, veterinarul, arhivarul etc. (ibidem).
Primarul, viceprimarul şi consilierii erau aleşi de obştea alegătorilor;
primarul avea un mandat de trei ani, respectiv de şase ani în oraşele cu magistrat.
Ceilalţi funcţionari erau aleşi de membrii reprezentanţei comunale.
Antistia avea în atribuţii executarea hotărârilor reprezentanţei şi ordinele
autorităţilor superioare administrative. Pentru eficientizarea activităţilor comunei,
s-a înfiinţat, pe lângă antistie, şi un Senat, ca organ executiv colectiv cu un număr
mai mic de membri – primarul, căpitanul de poliţie, juraţii, notarul, primul avocat
şi medicul comunei (ibidem).
Şeful administraţiei în comunele mari şi mici era notarul, care îndeplinea
sarcinile unui secretar al Primăriei. Totodată, era singura persoană cu activitate
permanentă la nivelul administraţiei comunei, şi deseori rămânea neschimbat până
la pensie. Era încasator de impozite în comunele mici, iar în cele mari controla
strângerea acestora de către casier. Ţinea în evidenţă cadastrul funciar, era ofiţer de
stare civilă şi întocmea acte de tot felul pentru locuitorii comunei (M. Guţan,
2003). Pentru a activa ca notar, un candidat trebuia să urmeze cursuri de
specialitate.
Întreţinerea întregului aparat funcţionăresc comunal, şi îndeosebi a
notarului, revenea în sarcina comunei. Unele comune, dintre cele mici, şi mai ales
cele situate în zone montane cu potenţial economic scăzut, nu puteau întreţine
notarul. Astfel, ele se asociau, constituind cercuri notariale (a nu se confunda cu
cercurile de tip plasă, ca subunităţi administrative ale comitatelor). Aceste cercuri
notariale, privind retrospectiv, erau prototipul comunei de azi, fiind în unele
cazuri identice (din punctul de vedere al aşezărilor ce intrau în componenţa lor) cu
unele comune din prezent. Se distingeau aşadar două tipuri de notariate: notariate
comunale, atunci când notarul răspundea de o singură comună, şi notariate
cercuale, când notarul avea în sarcină mai multe comune (sate) constituite într-un
cerc notarial.
În urma legilor din 1876 şi 1886, organizarea administrativă suferă
modificări semnificative, dispărând pentru totdeauna scaunele secuieşti şi cele
198
săseşti, precum şi enclavele, cum fuseseră cele din comitatul Alba de Sus. Noua
organizare va rămâne în vigoare până la Marea Unire şi, de fapt, până la Legea de
unificare administrativă din 1925, schimbându-se doar denumirile (din maghiară în
română).
Astfel, pe teritoriul actual al judeţului Mureş fiinţau, la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului XX, părţi din următoarele comitate: Mureş-Turda,
Târnava Mică, Turda-Arieş, Târnava Mare, Odorhei, Alba de Jos şi Cluj (Cojocna).
Cel mai bine reprezentat era comitatul Mureş-Turda, care cuprindea cea
mai mare parte a fostului scaun secuiesc Mureş şi jumătatea estică a vechiului
comitat Turda. Avea centrul la Târgu Mureş. Era alcătuit din cinci cercuri: cel de
sus al Reghinului, cel de jos al Reghinului, cel de sus al Mureşului, cel de jos al
Mureşului şi Miercurea Nirajului. Acoperea mai mult de jumătate din teritoriul
actual al judeţului Mureş, mai exact partea centrală, estică şi nord-estică.
Cercul Reghin de Sus includea toate aşezările din Defileul Mureşului,
începând din judeţul vecin, Harghita, până la Deda, şi apoi în aval până aproape de
Reghin, la Suseni şi Ideciu de Jos. Se extindea pe ambele maluri ale Mureşului,
totalizând 25 de aşezări.
Cercul Reghin de Jos era situat pe Mureş, în aval de cel anterior, de la
Solovăstru până la Voivodeni şi Gorneşti, precum şi pe văile afluente ale
Mureşului. Spre est se extindea în primul rând în bazinul Văii Gurghiului, dar şi pe
alţi afluenţi (Beica, Petrilaca). Spre vest înainta până la Toldal, Poarta, Filpişu
Mare şi Breaza. Includea 41 de sate.
Cercul Mureş de Sus le continua pe cele două de mai sus pe Mureş în aval,
până aproape de Târgu Mureş, la Sângeorgiu de Mureş. Acest cerc se extindea mult
spre Câmpia Transilvaniei, până la Ulieş, Pogăceaua, Râciu, Şincai, Băla, Milăşel.
De asemenea, spre est ajungea până în Valea Nirajului, la Goleşti, incluzând
localităţile din actualele comune Ernei, Livezeni, Corunca. Totaliza 42 de aşezări.
În aval, pe Mureş şi Niraj, se localiza cercul Mureş de Jos, cel mai mare,
cu 48 de sate. Acestea erau situate pe Valea Mureşului, până la confluenţa cu
Nirajul (la Ungheni), şi pe Valea Nirajului, de la Păsăreni. De asemenea, avea o
desfăşurare largă în Câmpia Transilvaniei, până la Band, Mădăraş, Culpiu, iar spre
sud ajungea până la Târnava Mică, la Fântânele.
La est de acesta se situa cercul Miercurea Nirajului, în bazinul superior al
Nirajului, pe Nirajul Mic şi în bazinul superior al Târnavei Mici, exclusiv pe partea
dreaptă a acestui râu. Includea aşadar toate satele de la Sovata la Sângeorgiu de
Pădure, pe Târnava Mică, şi întreg bazinul Nirajului până la Miercurea Nirajului,
199
ajungând în nord până la Hodoşa şi Sâmbriaş. Avea, ca şi cercul anterior, tot 48 de

sate.
Fig. 4. 2 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș la sfârşitul secolului al XIX-
lea şi începutul secolului XX
În afara acestor cercuri, în comitatul Mureş-Turda se afla municipiul Târgu

Mureş şi oraşul Reghin. Acestea nu erau incluse însă în cercuri.
Comitatul Târnava Mică moştenea, în linii mari, vechiul comitat al
Târnavei. Era axat pe cursul mijlociu şi inferior al Târnavei Mici, ajungând în nord
până la Mureş, iar în sud, până la Târnava Mare. Reşedinţa sa a fost la Târnăveni
(Diciosânmartin).
Avea patru cercuri, din care trei erau situate (total sau parţial) în actualul
judeţ Mureş: Iernut, Târnăveni şi Dumbrăveni.
Cercul cel mai nordic, Iernut, avea ca limită Mureşul, în nord, iar în sud
urca pe văile afluente (de stânga) ale Mureşului până la cumpăna de ape cu bazinul
200
Târnavei Mici. Se extindea mult spre est, ajungând până la Vaidacuta, Tirimioara şi
Tirimia, în bazinul Nirajului. Axa se centrală era totuşi Valea Mureşului, de la
Vidrasău la Iernut. Avea în total 24 de localităţi.
La sud de acesta se localiza cercul Târnăveni, care cuprindea 30 de
aşezări, din bazinul Târnavei Mici. Acest cerc începea, în amonte, la Bahnea şi
Suplac, şi depăşea, în aval, cadrul judeţului Mureş. Spre sud, includea şi localităţile
de pe afluenţii Târnavei Mici (Şaroş, Băgaciu).
Cercul Dumbrăveni era localizat la est de cercul Târnăveni, incluzând 36
de aşezări situate între Târnava Mică şi Târnava Mare. Doar câteva sate
aparţinătoare de acest cerc se aflau pe malul drept al Târnavei Mici, Bălăuşeri,
Coroi, Corisânmartin şi Odrihei. Limita vestică era dată de satele Idiciu, Cund,
Gogan, iar cea estică de satele Nadeş, Jacu, Boiu, Şoard. Spre sud ajungea până în
vecinătatea Sighişoarei, la Hetiur.
Comitatul Turda-Arieş a fost creat având la bază districtul inferior al
vechiului comitat Turda, la care s-a adăugat o parte din Câmpia Transilvaniei. Pe
teritoriul actual al judeţului Mureş, acest comitat era reprezentat de un singur cerc,
Luduş. Acest cerc avea la sud o limită clară, dată de Mureş, între Sânmărghita la
est şi Cheţani la vest. Limita era mai sinuoasă prin Câmpia Transilvaniei, ajungând
în nord până la Valea Largă, Miheşu de Câmpie, Şăulia, Grebenişu de Câmpie, iar
în est până la Căpuşu de Câmpie, Şăuşa şi Oroiu. Avea în total 29 de localităţi.
Comitatul Târnava Mare era format din câteva foste scaune săseşti şi din
enclavele fostului comitat Alba de Sus, situate în principal la sud de Târnava Mare,
în culoarul şi pe afluenţii acesteia. Reşedinţa acestui comitat a fost stabilită la
Sighişoara. Pe teritoriul analizat, acest comitat era reprezentat de un singur cerc,
Sighişoara (care s-a numit, până spre 1900, cercul Criş) şi de municipiul
Sighişoara. Cercul Sighişoarei cuprindea 25 de aşezări din partea sudică a judeţului
Mureş, dar şi din actualele judeţe Braşov şi Sibiu. O singură aşezare era de pe
malul drept al Târnavei Mari (Seleuş, comuna Daneş), iar celelalte localităţi, la sud
de acest râu. Este vorba despre unele sate din comunele Saschiz, Apold, Vânători,
Albeşti, Daneş, din prezent.
Celelalte comitate amintite includeau părţi infime din actualul judeţ Mureş.
Astfel, comitatul Odorhei, prin cercul Cristuru Secuiesc, cuprindea sate
situate în extremitatea sud-estică a judeţului – cele situate pe afluenţii de stânga ai
Târnavei Mici (Solocma, Bezid, Bordoşiu, Veţca, Jacodu), sau satele Mureni,
Feleag şi Archita, localizate la sud de Târnava Mare.
Comitatul Alba de Jos (denumire superfluă, întrucât Alba de Sus nu mai
exista) includea câteva sate de la sud de Mureş, din perimetrul actualelor comune
201
Cuci, Aţintiş şi Bichiş, ajungând în sud până la Herepea. Toate aceste localităţi
făceau parte din cercul Ocna Mureş.
Comitatul Cluj (Cojocna) se extindea, ca şi înainte, de la vest la est, prin
centrul Câmpiei Transilvaniei. Includea extremitatea nordică a judeţului Mureş,
teritoriu încadrat în două cercuri: Sărmaşu şi Teaca.
De cercul Sărmaşu aparţineau toate localităţile care astăzi formează oraşul
Sărmaşu, respectiv comuna Sânpetru de Câmpie. Evident, acest cerc depăşea spre
nord şi spre vest limitele teritoriului supus analizei.
Cercul Teaca se desfăşura mai spre est, incluzând satele din actualele
comune Fărăgău, Crăieşti, Lunca, Cozma, Batoş, ajungând până spre Reghin, la
Dedrad, Sântu, Filpişu Mic.
4.1.6 Perioada interbelică

La sfârşitul Primului Război Mondial (1914-1918), la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 se proclamă Unirea cu Ţara;
întreg teritoriul studiat intră în graniţele statului român. Noua frontieră româno-
maghiară, aşa cum este astăzi, a fost trasată la Conferinţa de Pace de la Paris din
iunie 1919 şi stabilită definitiv în urma Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920).
Imediat după Unire, s-a procedat la menţinerea provinciilor, ca entităţi
administrativ-teritoriale de mare întindere. Prin Decretul privitor la instituirea
conducerii serviciilor publice în Transilvania nr. 3622 din 11 decembrie 1918, se
precizează că, în mod provizoriu, conducerea serviciilor publice din Transilvania
revine Consiliului Dirigent, emanat din voinţa Adunării Naţionale de la Alba
Iulia. Acesta fusese desemnat încă din 2 decembrie de către Marele Sfat Naţional
Român, fiind investit ca organ politic şi administrativ, cu activitate permanentă şi
atribuţii guvernamentale, care să conducă treburile curente ale Transilvaniei (I.S.
Nistor, 2000). Primul decret, din ianuarie 1919, prevedea ca, în interesul ordinii
publice şi pentru a asigura continuitatea de drept, legile maghiare de până la 18
octombrie 1918 să rămână provizoriu în vigoare, dar se introducea în mod
obligatoriu limba română ca limbă oficială în toate serviciile publice.
Astfel, rămâneau în vigoare şi legile administrative maghiare, respectiv
XXI şi XXII din 1886; era un prim semnal dat autorităţilor de la Bucureşti că nu se
va accepta necondiţionat legislaţia de profil a Vechiului Regat (M. Guţan, 2005).
Primele modificări au avut în vedere terminologia utilizată. Astfel, Decretul nr. IV
pentru statorirea unor denumiri româneşti în administraţie şi justiţie din 30
ianuarie 1919 a introdus termenii de judeţ (în loc de comitat), plasă (în loc de
cerc), oraş cu consiliu (în loc de oraş cu magistrat), prefect (în loc de comite
202
suprem), subprefect (în loc de vice-comite), secretar comunal (în loc de notar
comunal) etc.
În această perioadă (1919-1920) toţi funcţionarii publici au fost numiţi,
deşi prin Decretul II al aceluiaşi Consiliu Dirigent se desfiinţa principiul
virilismului, precizându-se că în viitor administraţia locală va avea în componenţă
doar membri aleşi. Aceste tendinţe centralizatoare sunt explicabile, întrucât marea
majoritate a administraţiei publice din Transilvania era maghiară sau maghiarizată,
constituind o piedică în calea desăvârşirii unirii cu România. Din nefericire, în
multe cazuri funcţionarii români care i-au înlocuit pe aceştia au avut o pregătire
necorespunzătoare şi au făcut cu greu faţă sarcinilor şi atribuţiilor încredinţate (M.
Guţan, 2005).
Încetarea mandatului Consiliului Dirigent din Transilvania a avut loc prin
efectul Decretului-Lege nr. 1462 din 2 aprilie 1920. Ultima şedinţă a Consiliului,
condusă de Iuliu Maniu, s-a ţinut la Cluj în 10 aprilie 1920, când a avut loc
ceremonia de predare a puterii către guvernul regal de la Bucureşti. La Cluj a
rămas un secretariat general, înlocuit în 1921 cu un directorat general, cu câte
un departament corespunzător fiecărui minister al Guvernului, ca organ detaşat al
acestuia. Directoratul general din Cluj a fost definitiv desfiinţat în 1924.
În spaţiul analizat, până la Legea de unificare administrativă din 1925, au
rămas în vigoare, în general, vechile limite. Acestea pot fi uşor reconstituite pe
baza Dicţionarului lui C. Martinovici şi N. Istrati (1921).
Judeţul Mureş-Turda era practic identic cu fostul comitat omonim.
Apărea însă în plus o plasă, Band, care includea majoritatea aşezărilor din Câmpia
Transilvaniei care făcuseră parte din cercul de jos al Mureşului. Celelalte comitate
(Târnava Mică, Turda-Arieş, Târnava Mare, Odorhei, Alba de Jos şi Cluj) nu şi-au
modificat limitele în cadrul teritoriului analizat în raport cu perioada antebelică.
În vederea organizării administrativ-teritoriale a noului stat român unificat,
în 1920 a fost instituită o comisie pe lângă Ministerul de Interne, în care au fost
incluşi geografi precum Simion Mehedinţi şi Vasile Meruţiu. Examinând situaţia
existentă la acea dată, comisia a formulat următoarele aprecieri: între cele 76 de
judeţe existau nepotriviri foarte mari ca suprafaţă, ca populaţie, ca densitate a
reţelei căilor de comunicaţie; unele judeţe prezentau anomalii în privinţa formei, iar
altele aveau o capitală (reşedinţă) excentrică şi greu accesibilă.
Într-o primă fază, comisia a sugerat guvernanţilor formarea unor judeţe
mari, care să favorizeze dezvoltarea vieţii publice şi descentralizarea
administrativă. Acest prim proiect, din anul 1921, prevedea împărţirea ţării în 48 de
judeţe (V. Meruţiu, 1929).
203
Din motive lesne de înţeles, reprezentanţii judeţelor ce urmau a fi

desfiinţate (în alte părţi ale României) au protestat vehement, astfel încât Ministerul
de Interne a fost nevoit să comunice comisiei că acest proiect nu este acceptat. A
fost astfel realizat un al doilea proiect, ce prevedea un număr de 62 de judeţe, de
mărime mijlocie (V. Surd et al., 2005).
Nici acest proiect nu a avut mai mult succes, pe adresa comisiei venind
nenumărate scrisori de protest din partea autorităţilor locale şi chiar a unor grupuri
de cetăţeni, unele descrise de V. Meruţiu (1929). Acestea conţineau şi propuneri de
îmbunătăţire a organizării administrative, şi unele aveau chiar un caracter oficial,
fiind redactate de reprezentanţii judeţelor.
În timp ce comisia dezbătea aceste opinii, propuneri, proteste şi memorii, la
29 martie 1923 este adoptată noua Constituţie a României, care statua la articolul 4
că teritoriul statului era împărţit în judeţe, iar judeţele în comune. În continuare,
stabilea că „numărul, întinderea şi subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili după
formele în legile de organizare administrativă” (V. Surd et al., 2005, p. 350).
Conform Constituţiei, judeţul era un organism politico-teritorial cu atribuţiuni de
putere publică, organ de administraţie şi gestiune patrimonială, înzestrat cu organe
reprezentative. Interesele judeţene erau girate de Consiliile Judeţene, ai căror
membri erau aleşi prin vot universal, direct, secret, obligatoriu, cu reprezentarea
minorităţii, la care se pot adăuga şi membri de drept sau cooptaţi. Printre membrii
cooptaţi se puteau număra şi femei.
Punerea în practică a prevederilor noii Constituţii s-a făcut prin Legea
pentru unificarea administrativă din 14 iunie 1925 (promulgată prin Decretul
Regal nr. 1972 / 13 iunie 1925, publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 14 iunie
1925). Aceasta conţinea doar prevederile de bază, nu şi împărţirea propriu-zisă pe
judeţe.
Noua împărţire administrativă a fost publicată începând cu octombrie 1925
şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1926. Pentru reforma administrativă,
constata cu amărăciune V. Meruţiu (1929), „nu s-a mai ţinut cont de această
comisiune şi nici de alta. Au intrat în joc interesele politice locale. Din proiectele
Comisiei s-a ales ce a fost cu putinţă”. Aşadar, munca de câţiva ani de zile a
comisiei ce a funcţionat pe lângă Ministerul de Interne a fost aproape în zadar, iar
proiectele de judeţe mari, apoi de judeţe mijlocii, au fost înlăturate pentru a se crea
aceleaşi judeţe mici. În total, teritoriul ţării a fost împărţit în 71 de judeţe, 498 de
plăşi, 8879 de comune, dintre care 8704 comune rurale, iar restul urbane (oraşe),
din care 17 municipii reşedinţă de judeţ, 54 de comune urbane reşedinţă de judeţ,
204
94 de comune urbane nereşedinţă şi 10 comune suburbane (V. Surd et al., 2005, p.

350).
Împărţirea majoră, pe judeţe şi comune, a fost promulgată prin Decretul
Regal nr. 2465, şi a fost publicată în M.O. nr. 220 din 7 octombrie 1925. Pentru
judeţele din Transilvania, noua organizare administrativă, pe judeţe, plăşi şi
comune, este redată şi în Indicatorul comunelor din Ardeal şi Banat (N. Istrati,
1925).
Comparativ cu situaţia din perioada antebelică, constatăm că judeţul
Mureş-Turda devine judeţul Mureş, pentru prima dată utilizându-se oficial
această denumire. Acesta şi-a extins suprafaţa atât spre nord, prin preluarea de la
fostul judeţ Cluj a plăşii Teaca, cât şi spre vest, prin includerea în plasa Band a mai
multor aşezări din fostul judeţ Turda-Arieş. Şi acest judeţ îşi schimbă denumirea în
judeţul Turda. Spre sud, judeţele Târnava Mică şi Târnava Mare îşi păstrează
în linii mari vechile limite. Judeţul Odorhei se extinde mai spre nord, incluzând şi
satele de pe dreapta Târnavei Mici, de la Chibed la Sângeorgiu de Pădure, în
detrimentul judeţului Mureş. Judeţul Cluj mai este prezent în colţul nord-vestic al
actualului judeţ Mureş, în zona oraşului Sărmaşu. Judeţul Alba mai cuprinde un
singur sat din acest teritoriu (Gâmbuţ),
Atât în perioada octombrie 1925 – februarie 1926, cât şi ulterior,
Ministerul de Interne revine asupra decretelor iniţiale, fie cu unele modificări
minore, fie cu publicarea de erate, de altfel foarte numeroase din cauza timpului
scurt avut la dispoziţie. În cele din urmă, reforma administrativă din 1925 a fost
pusă în aplicare. Noua organizare administrativă nu a cunoscut, în perioada
interbelică, schimbări de substanţă la nivelul judeţelor, ci doar la cele inferioare
(plăşi şi comune).
Legea de unificare administrativă din 1925 a fost aspru criticată în epocă,
în special de către reprezentanţii Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei, care
avuseseră parte de o reală descentralizare administrativă sub vechiul regim, în
vreme ce noua lege prelua majoritatea ideilor din modalitatea de administrarea
Vechiului Regat. La nivelul judeţului, prefectul (ca reprezentant al guvernului)
avea puteri sporite, ceea ce era inacceptabil pentru reprezentanţii administraţiei
locale, care cu greu puteau accepta norme de drept inferioare celor precedente.
În plus, era menţinută şi plasa, ca unitate geografică de administrare şi
control, condusă de un pretor subordonat prefectului de judeţ. Pretorul de plasă
avea atribuţii proprii de minimă importanţă şi atribuţii delegate de prefect. Plasa nu
avea personalitate juridică, dar reprezenta o circumscripţie de deconcentrare
administrativă, la nivel supracomunal.
205
Evident, cele mai vii nemulţumiri le-a stârnit gruparea satelor în comune,
în vreme ce înainte de război, fiecare sat reprezenta o comună cu organe proprii,
deliberative şi executive.
Sub un nou regim politic, al Partidului Naţional-Ţărănesc condus de Iuliu
Maniu, ce a înlocuit guvernul liberal Brătianu, Legea de unificare administrativă a
fost înlocuită de Legea pentru organizarea administraţiunii locale din 3 august
1929 (promulgată prin Decretul Regal nr. 2721 din 29 iulie şi publicată în M.O. nr.
170 din 3 august 1929).
Principala noutate a legii era reprezentată de apariţia a încă două nivele de
organizare, adăugate celor existente: Directoratele Ministeriale, ca nivel
suprajudeţean, şi satul, căruia i se conferă în premieră personalitate juridică, ca
nivel subcomunal.
Împărţirea efectivă pe judeţe, plăşi şi comune s-a făcut în perioada ce a
urmat, până la finele anului 1929. Principala lege în acest sens a fost cea
promulgată prin Decretul Regal nr. 4036 din 7 decembrie 1929, publicată în M.O.
nr. 274 din 9 decembrie 1929, ulterior intervenindu-se doar pentru erate şi
modificări minore.
Numărul de judeţe la nivel naţional rămânea acelaşi (71), legea prevăzând
doar mici schimbări ale limitelor de judeţ.
În continuare, prezentăm împărţirea pe judeţe şi plăşi în conformitate cu
Recensământul din 1930, care respectă prevederile legii administrative din 1929.
Astfel, judeţul Mureş acoperea aproximativ 75% din teritoriul său din
prezent, depăşind pe alocuri actuala limită de judeţ. Avea reşedinţa în municipiul
Târgu Mureş, şi mai includea un oraş, Reghin. Localităţile rurale erau cuprinse în
perimetrul a şapte plăşi: Miercurea Nirajului, Mureş, Reghin, Topliţa, Teaca, Band
şi Râciu.
Plasa Miercurea Nirajului includea toate aşezările din bazinul superior al
Nirajului, până la Găleşti şi Troiţa, în aval, limita spre vest fiind dată de localităţile
Maiad, Veţa, Moşuni. În sud ajungea până în perimetrul comunei Neaua, şi
includea şi localităţi de pe Târnava Mică (Sovata şi Sărăţeni). Limita de est era dată
de Munţii Gurghiului. Avea în componenţă 50 de aşezări.
Plasa Mureş reprezenta o comasare a mai vechilor cercuri de sus şi de jos a
Mureşului. Se extindea în Culoarul Mureşului de la Dumbrăvioara şi Glodeni până
la Ungheni şi Moreşti, având în centru municipiul Târgu Mureş. Includea şi satele
situate pe afluenţii Mureşului, inclusiv în bazinul Nirajului, aval de Păsăreni. În
Câmpia Transilvaniei ajungea până la Berghia, Cuieşd, Ceuaşu de Câmpie şi
Păingeni. În total cuprindea 66 de sate.
206
Plasa Reghin, la rândul său, era alcătuită din nu mai puţin de 64 de sate,
rezultate din comasarea parţială a mai vechilor cercuri de sus şi de jos a
Reghinului. Axa sa era Mureşul, de la Deda, în amonte, până la Glodeni şi
Voivodeni, în aval. Spre est atingea culmile Munţilor Gurghiu, mai ales ca urmare
a includerii satelor de pe valea Gurghiului. În vest, ajungea până la Toldal, Poarta,
Filpişu Mare, Sântu.
Fig. 4. 3 Organizarea administrativă a teritoriului actualului județ Mureș în 1930
Plasa Topliţa se desfăşura amonte de cea a Reghinului. Pe teritoriul actual

al judeţului Mureş includea doar localităţile din defileu, din comunele prezente
Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni.
207
Plasa Teaca era situată mai la nord de cea a Reghinului. Localizată parţial
în teritoriul analizat, şi parţial în judeţul vecin, Bistriţa-Năsăud, includea sate din
actualele comune Batoş, Cozma, Lunca, Fărăgău.
Plasa Râciu, învecinată la vest cu plasa Teaca, includea 16 aşezări din
partea centrală a Câmpiei Transilvaniei, în prezent situate pe teritoriul comunelor
Băla, Râciu, Crăieşti, Şincai, Pogăceaua.
O altă plasă de mai mici dimensiuni era plasa Band, care ajungea în sud
până la Mureş, între satele Sânmărghita şi Lechinţa, iar în nord până la Şăulia şi
Grebenişu de Câmpie. Avea în total 18 aşezări rurale.
Judeţul Târnava Mică moştenea, în mare parte, fostul comitat şi judeţ
omonim. Reşedinţa sa era în continuare la Târnăveni. De asemenea, era divizat în
mai aceleaşi plăşi în teritoriul analizat, Iernut, Târnăveni şi Dumbrăveni.
Plasa Iernut includea 20 de aşezări de pe malul sudic al Mureşului, între
Vidrasău şi Iernut, şi de pe afluenţii de stânga ai acestuia. Faţă de perioada
antebelică, se extindea spre sud-vest, incluzând şi comuna Bichiş.
Plasa Târnăveni era situată tot de-a lungul Târnavei Mici, de la Suplac şi
Bahnea, până la ieşirea din judeţ, la Adămuş. Avea în componenţa sa 39 de aşezări,
multe dintre ele pe afluenţii de stânga ai Târnavei Mici.
Plasa Dumbrăveni cuprindea 33 de aşezări, atât de pe Târnava Mică (între
Bălăuşeri şi Odrihei), cât mai ales între cele două Târnave.
Judeţul Turda era prezent pe teritoriul actual al judeţului Mureş doar prin
plasa Luduş. Comparativ cu perioada antebelică, această plasă (şi judeţul) a
pierdut spre est câteva sate în favoarea plăşii Band (judeţul Mureş), dar a câştigat
spre sud altele, în detrimentul plăşii Ocna Mureş (judeţul Alba). Astfel, în perioada
antebelică, plasa Luduş se desfăşoară pe ambele maluri ale Mureşului, ajungând în
nord până la Valea Largă şi Zau de Câmpie, iar spre sud până la Petrilaca, Nandra
şi Botez.
Judeţul Târnava Mare îşi menţinea reşedinţa în municipiul Sighişoara.
Plasa Sighişoara includea 27 de aşezări din jurul acestui oraş. Faţă de perioada
antebelică, plasa (şi judeţul) îşi extinde teritoriul spre nord, incluzând sate de la
nord de Târnava Mare (Hetiur, Boiu, Şopa, Şoard, Jacu), dar şi spre est (satul
Archita).
Judeţul Odorhei îşi extinde mai mult teritoriul, în special de-a lungul
Târnavei Mici, unde toate localităţile dintre Chibed şi Sângeorgiu de Pădure sunt
incluse în plasa Praid. Mai spre sud, plasa Cristur se micşorează, rămânând pe
stânga Târnavei Mici între Bezid şi Dumitreni, în vreme ce spre sud includea
aşezări precum Veţca, Jacodu, Feleag, Mureni.
208
Judeţul Cluj este prezent doar prin plasa Sărmaşu, în nord-vestul

teritoriului analizat. Aceasta includea localităţile componente ale actualului oraş
Sărmaşu şi ale comunelor învecinate Miheşu de Câmpie şi Sânpetru de Câmpie.
În fine, judeţul Alba era reprezentat doar prin satul Gâmbuţ, din plasa
Ocna Mureş.
Legea administrativă din 1929 avea un puternic caracter descentralizator,
dar a făcut la rândul său obiectul a numeroase critici. Unele dintre acestea erau
îndreptate împotriva Directoratelor Ministeriale Locale, combătute pe baza unui
aparente neconcordanţe cu spiritul unităţii naţionale. Se făcea astfel o confuzie
(prezentă şi azi) între regionalizare, văzută ca „federalizare” (opusă unităţii
naţionale), şi descentralizare administrativă.
Criticile mult mai pragmatice vizau însă cheltuielile enorme pe care le
presupuneau noile organe administrative, extinse pe cinci nivele, faţă de cele trei de
până atunci (judeţ, plasă, comună). De altfel, la Directoratele Ministeriale Locale s-
a renunţat încă din 15 iulie 1931, după venirea la putere a guvernului Iorga. În
aceeaşi perioadă au fost modificate şi numeroase alte prevederi, inclusiv cele
referitoare la personalitatea juridică a satelor, revenindu-se aşadar la judeţ şi
comună, ca singure organe ale administraţiei înzestrate cu personalitate juridică.
Prin legi de modificare succesive, în total 11 între 1929 şi 1934, s-a revenit practic
la prevederile legii din 1925. Era însă nevoie de o lege nouă, care să pună ordine în
haosul legislativ creat de numeroasele modificări ale legii administraţiei.
Acest act normativ a apărut în 1936, din nou sub auspicii liberale: Legea
administrativă din 27 martie 1936, publicată în M.O. nr. 73 din acea zi. Se revine
aproape în totalitate la prevederile legii de unificare din 1925, iar prefectul devine
iarăşi reprezentantul Guvernului în judeţ şi şeful administraţiei judeţene. Se
instituie pentru prima dată Consiliul de Prefectură, ca organ consultativ la
prefectului, format din şefii serviciilor publice deconcentrate. Regulamentul de
aplicare al acestei legi a apărut abia la 18 februarie 1937, dar acesta reprezintă un
real progres, explicând cu maximă claritate atribuţiile proprii fiecărui serviciu şi
birou din cadrul administraţiei locale.
Legea nu a apucat să-şi arate roadele, căci regele Carol al II-lea a decis, la
10 februarie 1938, în contextul instabilităţii politice apărute ca efect al rezultatului
alegerilor din 20 decembrie 1937 (când nici un partid nu a obţinut suficiente voturi
pentru a forma Guvernul), instaurarea regimului monarhic autoritar, numind în
fruntea Guvernului pe Patriarhul Miron Cristea. Noul regim, de dictatură regală, a
fost definitiv instalat în urma publicării unei noi Constituţii, la 27 februarie 1938.
209
Organizarea politică dată statului de noua Constituţie impunea

reorganizarea administrativă, pe baza următoarelor principii: primatul competenţei
(arată preferinţa legiuitorului pentru organele numite pe criterii de competenţă, în
contrast cu cele alese), desfiinţarea unităţilor administrative artificiale (judeţele),
ordine în administraţie şi autoritate (conducerea unităţilor este încredinţată unor
persoane numite care, eliberate de presiunea electoratului, se vor putea dedica
intereselor generale), organizarea şi sistematizarea activităţii administrative (în
scopul de a asigura continuitate şi eficienţă acţiunii de administraţie), şi, în cele din
urmă, divizarea teritoriului ţării în ţinuturi şi comune (V. Surd et al., 2005, p.
356).
Aceste deziderate au fost incluse în noua Lege administrativă din 14
august 1938, publicată în aceeaşi zi în M.O. nr. 187, Partea I. În primul articol din
lege se precizează că administraţia teritorială se exercită prin următoarele
circumscripţii teritoriale: comuna, plasa, judeţul şi ţinutul. Aşadar, nici de
această dată nu se desfiinţează plăşile, şi nici judeţele, dar acestea rămân simple
circumscripţii de control şi de deconcentrare administrativă. Comuna şi ţinutul sunt
înzestrate cu personalitate juridică şi exercită atribuţii de administraţie generală,
conferite prin lege.
Principala noutate este apariţia ţinuturilor, ca forme de organizare
administrativă la nivel regional. Judeţele Mureş, Turda, Târnava Mică, Târnava
Mare, Odorhei şi Alba au fost incluse noului ţinut Mureş, cu reşedinţa la Alba
Iulia. Doar părticica din nord-vest (zona Sărmaşu), care făcea parte din judeţul
Cluj, a fost cuprinsă în ţinutul Someş, cu reşedinţa la Cluj.
Nici această organizare nu a fost de durată. În urma evenimentelor externe,
respectiv debutul marii conflagraţii mondiale şi Dictatul de la Viena (30 august
1940), regimul carlist este înlocuit, iar noul guvern, instalat la 4 septembrie 1940, a
suspendat Constituţia din 1938 şi toate legile aferente, inclusiv cea administrativă.
Se revine la Constituţia din 1923 şi se reintroduc prevederile legilor anterioare,
printr-un nou act normativ, Legea nr. 67 din 21 septembrie 1940. Judeţul redevine
unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică, iar ţinuturile sunt
desfiinţate.
Împărţirea efectivă pe judeţe, plăşi şi comune s-a făcut puţin mai târziu,
aceasta fiind preluată conform Recensământului din 1941.
În urma Dictatului de la Viena, teritoriul judeţului Mureş a fost divizat
între două state, graniţa dintre România şi Ungaria traversând vreme de patru ani
(1940-1944), în diagonală, acest judeţ.
210
În România au rămas aproape integral judeţele Târnava Mică şi Târnava

Mare. Judeţul Turda şi-a schimbat denumirea în Cluj-Turda, incluzând şi părţile
din judeţele învecinate Cluj şi Mureş care au rămas pe teritoriul României.
În Ungaria a fost integrată cea mai mare parte a judeţelor Mureş şi
Odorhei, respectiv jumătatea estică a actualului judeţ. Graniţa urmărea, de la nord
la sud, localităţile Râciu, Band, Oroiu, Şăuşa, Moreşti, Ungheni, Tirimia, Coroi,
Bălăuşeri, Chendu, Veţca, după care ieşea în afara teritoriului studiat.
În judeţul Cluj-Turda, se includeau şi plăşile Luduş, Căpuşu de Câmpie şi
Sărmaşu. Plasa Luduş îşi menţinea aproape intactă suprafaţa. Spre est, noua plasă
Căpuşu integra localităţile din fostele plăşi Band şi Râciu, rămase pe partea
românească a graniţei. Mai spre nord, plasa Sărmaşu se extindea la rândul său spre
est, până la Şincai şi Pogăceaua.
În judeţul Târnava Mică s-a înfiinţat plasa Bahnea, în partea de est a
judeţului, vecină cu graniţa. Spre sud se localiza plasa Dumbrăveni, spre vest, plasa
Târnăveni, şi spre nord, plasa Iernut, puţin reduse în suprafaţă faţă de perioada
anterioară.
În judeţul Târnava Mare, alături de plasa Sighişoara, apare şi plasa
Odorhei, cu localităţile care fuseseră incluse în judeţul Odorhei, şi acum se aflau
pe partea românească a graniţei, la care se adăugau şi alte localităţi (Saschiz,
Vânători, Şoard, Daia etc.
Pe partea ce temporar a făcut parte din Ungaria, a fost reînfiinţat judeţul
Mureş-Turda, cu plăşi asemănătoare celor antebelice, precum Reghin de Sus,
Reghin de Jos, Mureş de Sus, Mureş de Jos, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de
Pădure, Band şi Teaca. Reşedinţa judeţului a fost fixată la Târgu Mureş.
În toamna anului 1944 armata română a eliberat Ardealul de Nord, ultimele
oraşe eliberate fiind Satu Mare şi Carei, la 25 octombrie 1944. Reinstaurarea
administraţiei româneşti în acest teritoriu s-a făcut însă treptat, şi definitiv începând
cu 9 martie 1945. S-a revenit la vechea structură administrativă, de dinainte de
război, care avea să rămână nemodificată până în 1950.
211
Fig. 4. 4 Împărţirea rezultată în urma Dictatului de la Viena (1940-1944) a teritoriului actualului județ
Mureș
4.1.7 Perioada comunistă

În 1950, autorităţile comuniste au luat decizia de a schimba din rădăcini
organizarea administrativă din România, copiind modelul sovietic, cu o structură
pe trei nivele: regiuni, raioane şi comune. Localităţile urbane se divizau în oraşe
interes republican, regional sau raional. Aceste prevederi erau conţinute în Legea
nr. 5 din 8 septembrie 1950.
Regiunea reprezenta unitatea administrativ-economică delimitată teritorial,
pe care se sprijină direct organele statului, fiind subordonată acestora. Regiunea era
alcătuită din raioane şi oraşe de subordonare regională. Raionul reprezenta o
unitate teritorială, operativă din punct de vedere economic, politic şi administrativ,
212
fiind format din oraşe de subordonare raională şi comune. Localitatea de reşedinţă

a sfatului popular al raionului era centrul raional. Raionul se subordona direct
regiunii. Comuna reprezenta o unitate administrativă şi economică delimitată
teritorial, alcătuită dintr-unul sau mai multe sate apropiate. Satul în care se găseşte
reşedinţa sfatului popular comunal era centrul comunal. Comuna era subordonată
direct raionului.
În total, la nivel naţional existau 28 de regiuni. Cea mai mare parte a
teritoriului actual al judeţului Mureş era inclusă în regiunea Mureş. Aceasta
includea un oraş de importanţă regională, totodată reşedinţă a regiunii – Târgu
Mureş; patru oraşe de importanţă raională, din care două în teritoriul analizat –
Reghin şi Târnăveni, şi două în afara acestuia (Blaj şi Gheorghieni); şi şase
raioane: Târgu Mureş, Reghin, Târnăveni, Sângeorgiu de Pădure, Luduş şi
Gheorghieni.
Raionul Târgu Mureş cuprindea 50 de comune situate în apropierea
oraşului, în Culoarul Mureşului, pe cursul inferior al Nirajului şi în Câmpia
Transilvaniei.
Raionul Reghin cuprindea toată regiunea de nord-est a actualului judeţ
Mureş. Avea în componenţa sa 44 de comune.
Raionul Târnăveni se axa pe cursul inferior al Târnavei Mici, incluzând şi
părţi din actualul judeţ Alba. Cuprindea 25 de comune.
Raionul Sângeorgiu de Pădure, cu reşedinţa în comuna omonimă,
includea tot 25 de comune de pe cursul mijlociu al Târnavei Mici şi de pe cursul
superior al Nirajului.
Raionul Luduş se axa pe Valea Mureşului, pe ambele părţi ale sale,
înaintând în special mult spre nord, în Câmpia Transilvaniei. Cuprindea 30 de
comune.
Raionul Gheorghieni se localiza în totalitate în judeţul Harghita din
prezent.
Mai spre sud se aflau regiunile Sibiu şi Stalin (Braşov). Din regiunea
Sibiu, în teritoriul analizat se afla cea mai mare parte din raionul Sighişoara,
inclusiv oraşul de importanţă raională Sighişoara şi alte 28 de comune. În regiunea
Stalin fuseseră repartizate câteva sate, în raionul Odorhei.
Numărul regiunilor era probabil considerat ca fiind prea mare, astfel încât
prin Decretul nr. 331 din 27 septembrie 1952, numărul regiunilor se reduce de la
28 la 18.
Principala noutate, pe lângă reducerea drastică a numărului de regiuni, este
înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, în conformitate cu principiul asigurării
213
„autonomiei administrativ-teritoriale acordat populaţiei maghiare din raioanele

secuieşti, unde ea formează o masă compactă”, principiu enunţat în capitolul
introductiv al noii Constituţii a R.P.R., adoptată la 24 septembrie 1952.
Noua regiune, cu sediul la Târgu Mureş, se extinde mult spre est şi sud-
est, în „Secuime”, dar pierde din ţinuturile vestice ale fostei regiuni Mureş. Practic,
în regiune mai rămân din teritoriul analizat doar raioanele Târgu Mureş, cu 37 de
comune, Reghin, cu 29 de comune, şi Sângeorgiu de Pădure, cu 23 de comune.
Mai trebuie remarcat că, din acest an (1952), localitatea Sovata are statut de oraş
(de importanţă raională, la acel moment).
Spre vest, raionul Luduş este preluat de regiunea Cluj. La momentul
respectiv acest raion cuprindea 23 de comune. Tot în 1952 se (re)înfiinţează raionul
Sărmaşu, în partea centrală a Câmpiei Transilvaniei, care cuprindea şi localităţi din
nord-vestul actualului judeţ Mureş.
Prin desfiinţarea regiunii Sibiu, raionul Sighişoara este inclus regiunii
Stalin. În 1952, acest raion avea 24 de comune şi un oraş raional (Sighişoara).
Aceeaşi soartă o are şi raionul Târnăveni, cu cele 28 de comune ale sale şi oraşul
raional Târnăveni.
Tendinţa de centralizare se manifestă şi în anii următori, prin reducerea
numărului de regiuni de la 18 la 16, instituită prin Decretul nr. 12 din 4 ianuarie
1956. Acelaşi decret modifică în sens pozitiv numărul raioanelor şi al oraşelor la
nivel naţional, nu însă şi la nivelul teritoriului analizat, unde situaţia rămâne
neschimbată.
La nivel local, apar pentru prima dată ca sate numeroasele cătune cu
gospodării risipite din ariile montane şi colinare (mai ales Câmpia Transilvaniei),
semnalate încă din 1954 în Indicatorul alfabetic al localităţilor din R.P.R.. Creşte
exponenţial numărul de sate, inclusiv în judeţul Mureş.
Pe de altă parte, se face tot mai puternic simţit un curent ideologic ce viza
urbanizarea (cu orice preţ), prin modificarea statutului unor localităţi, pentru a avea
un număr mai mare de locuitori în „mediul urban”. Astfel, pe de o parte, se declară
noi oraşe, iar pe de altă parte, anumite localităţi cu un procent însemnat din
locuitori angrenat în activităţi non-agricole sunt declarate „localităţi asimilate
urbanului”.
În 1960, regiunile Stalin şi Autonomă Maghiară îşi schimbă numele în
Braşov şi, respectiv, Mureş-Autonomă Maghiară, în urma promulgării Legii nr.
3 din 24 decembrie 1960. Această lege marchează revenirea parţială la formele
tradiţionale de organizare administrativă a teritoriului românesc, şi un prim pas
spre desprinderea de sistemul sovietizat existent în deceniul al şaselea.
214
Totodată, raioanele Târnăveni (cu 27 de comune şi oraşul omonim) şi

Luduş (cu 35 de comune) revin în cadrul regiunii Mureş-Autonomă Maghiară,
iar localitatea Luduş primeşte statut urban (oraş de importanţă raională). Raionul
Sărmaşu este desfiinţat, iar teritoriul său mureşean este arondat raionului Luduş.
Alături de aceste două raioane, din regiunea Mureş-Autonomă Maghiară mai
făceau parte raioanele Târgu Mureş (cu 45 de comune şi oraşul regional Târgu
Mureş) şi Reghin (36 de comune şi oraşul Reghin). Este desfiinţat raionul
Sângeorgiu de Pădure, o parte din teritoriul său fiind inclus în raionul Odorhei.
Singura parte din judeţul actual care nu făcea parte din regiunea Mureş-
Autonomă Maghiară era raionul Sighişoara, cu cele 22 de comune ale sale, la care
se adăuga oraşul Sighişoara, avansat la rangul de oraş de importanţă regională
(echivalent municipiului), după ce 10 ani a fost „retrogradat” ca oraş raional.
Decretul nr. 799 din 1964 a însemnat o mare lovitură adusă satelor şi
toponimiei româneşti, prin modificarea arbitrară a acelor denumiri de localităţi,
care, după gustul autorităţilor, nu corespundeau cu noile realităţi social-economice.
O altă măsură a fost aceea de a „boteza” unele sate cu numele unor personalităţi
locale.
În 1968 este revizuit întreg sistemul administrativ şi se revine la judeţ ca
unitate administrativă de bază. Se renunţă la regiune şi raion ca circumscripţii
administrative. Localităţile sunt organizate în municipii, oraşe şi comune. Noile
reglementări au fost instituite prin Legea nr. 2 din 1968, publicată în Buletinul
Oficial din 17 februarie 1968. Noua lege a fost uşor modificată în acelaşi an, prin
Legea nr. 55 din 19 decembrie 1968.
Noua lege instituie judeţul Mureş în forma existentă şi astăzi. Oraşele
regionale Târgu Mureş şi Sighişoara devin municipii, oraşele raionale Reghin,
Târnăveni, Luduş şi Sovata devin oraşe, iar numărul de comune a fost redus şi mai
mult, în condiţiile exodului rural şi al reducerii continue a populaţiei rurale.
Comunele instituite în 1968 sunt, cu mici modificări (din ultimii ani), aceleaşi cu
cele existente în prezent.
Organizarea administrativă din 1968 a cunoscut o mare stabilitate, fiind în
linii mari nemodificată până astăzi. O modificare, care nu are legătură cu teritoriul
analizat, se produce în 1981, când, prin Decretul 15/1981 au fost reorganizate
judeţele Ilfov şi Ialomiţa, rezultând noile judeţe Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi
Sectorul Agricol Ilfov.
În 1989 a fost emisă o nouă lege administrativă, Legea nr. 2 din 1989,
care nu aducea modificări la nivelul judeţelor, şi care a fost oricum abrogată în
1990, prin Decretul-Lege nr. 38 din 1990, publicat în M.O. nr. 14 din 23 ianuarie
215
1990. Au fost păstrate doar prevederile „pozitive” din legea respectivă, respectiv
acordarea statutului urban unor comune, între care şi Iernut, care astfel devine la
rândul său oraş. Tot prin acest decret se desfiinţează comunele suburbane, care
devin comune „obişnuite”, autonome.
216
4.2. Organizarea aşezărilor în unităţi administrativ-teritoriale
În ciuda unor cereri repetate de reînfiinţare a judeţelor interbelice (în

special imediat după Revoluţie, când a funcţionat Asociaţia Judeţelor Istorice, între
care şi Târnava Mare, cu sediul la Sighişoara), organizarea din 1968 a rămas în
vigoare. Singurele modificări au fost efectuate la nivel local, prin declararea de noi
municipii (Reghin, Târnăveni), oraşe (Sărmaşu, Ungheni, Miercurea Nirajului,
Sângeorgiu de Pădure) şi comune, precum şi schimbarea denumirii unor localităţi.
Astfel, prima modificare de statut a vizat oraşul Reghin, care a fost
declarat municipiu prin Legea 104/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din
28 noiembrie 1994. Patru ani mai târziu a fost rândul oraşului Târnăveni să devină
municipiu, prin Legea 205/1998, publicată în M.O. nr. 429 din 12 noiembrie 1998.
Prin Legea nr. 35/1996, publicată în M.O. nr. 102 din 20 mai 1996, au fost
schimbate şi denumirile unor sate şi comune din întreaga ţară. Considerăm că
această acţiune trebuia să aibă o amploare mult mai mare şi să impună revenirea la
denumirile tradiţionale ale tuturor satelor. În teritoriul studiat, singurele sate ale
căror nume au fost modificate cu această ocazie au fost Chimitelnic (care a revenit
la denumirea de Cipăieni) şi Sînger (care de fapt şi-a schimbat doar ortografia,
devenind Sânger).
În 1998, odată cu crearea regiunilor de dezvoltare (Carta Verde a
dezvoltării regionale în România, 1998), judeţul Mureş a fost integrat Regiunii de
Dezvoltare VII – Centru, cu sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională la Alba Iulia.
Regiunile de dezvoltare au fost legiferate prin Legea nr. 151/1998 privind
dezvoltarea regională în România, ulterior modificată prin Legea nr. 315/2004
privind dezvoltarea regională, publicată în M.O. nr. 577 din 29 iunie 2004 şi
rectificată în M.O. nr. 615 din 7 iulie 2004 (M. Preda, 2005).
Acestea au fost singurele modificări în organizarea administrativă din
teritoriul studiat până la apariţia Legii nr. 351/2001, respectiv Secţiunea IV din
P.A.T.N. – reţeaua de localităţi, publicată în M.O. nr. 408 din 24 iulie 2001.
Aceasta ierarhizează localităţile ţării în şase ranguri: rangul 0 (Bucureşti),
rangul 1 (11 municipii de importanţă naţională şi europeană, în fapt toate
municipiile cu peste 200 000 de locuitori), rangul 2 (toate celelalte municipii),
rangul 3 (toate oraşele care nu au statut de municipiu), rangul 4 (satele reşedinţă de
comună) şi rangul 5 (toate celelalte sate). Această ierarhizare este discutabilă,
punând pe acelaşi nivel municipii reşedinţă de judeţ precum Târgu Mureş, Arad,
Sibiu, Piteşti, cu municipii precum Brad, Gherla, Adjud etc. Dacă într-adevăr
legiuitorul dorea să diferenţieze municipiile între ele, aceasta se putea face pe
217
criterii administrative (reşedinţe de judeţ sau nu), sau să instituie un prag

demografic mai scăzut, la 100 000 de locuitori.
Această lege este deosebit de importantă întrucât precizează în ce condiţii o
localitate poate trece de la un rang la altul. În anexele legii sunt prevăzute o serie
de condiţii care trebuie îndeplinite, cea mai importantă fiind cea legată de numărul
de locuitori: minim 1500 pentru o comună, minim 5000 pentru un oraş şi minim
25000 pentru un municipiu. În prezent, ca urmare a modificărilor aduse la această
lege, pragurile au fost „supraînălţate” la 10000 de locuitori pentru un oraş, şi 40000
de locuitori pentru municipiu. Prin articolul 3 al legii, se mai prevede consultarea
populaţiei prin referendum ca şi condiţie suplimentară. În articolul 4, legea
precizează că în zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km, Guvernul şi
autorităţile publice locale trebuie să intervină, respectiv să aloce resurse în vederea
modernizării unor localităţi rurale cu posibilităţi de a fi declarate oraşe (J. Benedek,
2004). Totuşi, după cum remarcă şi J. Benedek (op.cit.), şi aici sunt mici scăpări,
prin necorelarea factorului distanţă cu cel privind importanţa oraşului din
apropiere. De asemenea, legea defineşte o categorie aparte de comune, care au avut
scăderi ale numărului de locuitori de peste 30%, respectiv peste 50% în ultimele
decenii (între 1966 şi 1998). Acestea ar urma, la rândul lor, să fie sprijinite de
Guvern şi autorităţile locale. Ca şi alte prevederi, până acum şi aceasta a rămas
doar la nivelul unui deziderat.
În fine, articolul 7 prevede posibilitatea înfiinţării unor zone
metropolitane, pentru oraşele de rangul 0 şi 1.
După apariţia acestei legi, în anii următori, 2003, 2004 şi 2005, o serie de
localităţi îşi schimbă statutul, urcând pe scara ierarhică: unele comune devin oraşe,
iar unele sate – comune.
Paradoxal, prima modificare administrativă din judeţul Mureş, după
apariţia acestei legi, a vizat însă altceva: trecerea satului Cuştelnic din comuna
Găneşti în subordinea municipiului Târnăveni, ca localitate componentă a
acestuia. Această modificare de limită administrativă s-a realizat prin Legea 25 din
10 ianuarie 2002.
În anul 2003, localităţile Miercurea Nirajului, Sărmaşu şi Sângeorgiu de
Pădure, în această ordine, primesc statutul de oraş. Astfel, Miercurea Nirajului
devine oraş prin Legea nr. 263/2003, publicată în M.O. nr. 434 din 19 iunie 2003;
Sărmaşu prin Legea 382/2003, publicată în M.O. nr. 696 din 6 octombrie 2003 iar
Sângeorgiu de Pădure prin Legea 409/2003, publicată în M.O. 740 din 22
octombrie 2003.
218
În acelaşi an se măreşte şi numărul comunelor, prin desprinderea satului

Chibed de comuna Ghindari. Noua comună Chibed, cu un singur sat, a fost
înfiinţată ca atare prin Legea 338/2003, publicată în M.O. nr. 523 din 21 iulie 2003.
În anul următor, 2004, se încheie procesul de statuare de noi oraşe, prin
trecerea în rândul acestora a comunei Ungheni, devenită oraş prin Legea nr.
45/2004, publicată în M.O. nr. 245 din 19 martie 2004.
În schimb, se accelerează procesul de înfiinţare de noi comune, de regulă
cu un singur sat aparţinător. Astfel, prin Legea nr. 84/2004 se înfiinţează comunele
Sărăţeni (desprinsă din oraşul Sovata) şi Corunca (desprinsă din comuna
Livezeni), ambele incluzând doar satul reşedinţă. O excepţie pare să fie comuna
Bereni, înfiinţată prin Legea nr. 135/2004, şi desprinsă din comuna Măgherani.
Noua comună include satele Bereni, Bâra, Cându, Drojdii, Eremieni, Maia şi
Mărculeni, în vreme ce comuna Măgherani rămâne doar cu satele Măgherani, Şilea
Nirajului şi Torba. În fine, prin Legea 140/2004, se înfiinţează şi comuna
Mădăraş, cu un singur sat (Mădăraş), desprinsă din comuna Band.
Tot în 2004 debutează şi acţiunea lăudabilă de reînfiinţare a unor sate,
desfiinţate „pe hârtie” în perioada comunistă, prin comasarea cu alte sate din
imediata apropiere. Astfel, prin Legea 136/2004 este reînfiinţat satul Sînvăsii prin
reorganizarea satului Găleşti, din comuna Găleşti.
În anul 2006, în acelaşi spirit, este reînfiinţat satul Seuca, prin
reorganizarea satului Găneşti, cu care acesta fusese „contopit” în mod forţat.
Astfel, creşte numărul satelor din comuna Găneşti, prin Legea 361/21 septembrie
2006.
În aceeaşi zi este aprobată şi Legea 362/2006, prin care se reînfiinţează
satele Ciba, Foi şi Nicoleşti, anterior comasate cu satul Crăciuneşti (comuna
Crăciuneşti).
Prin Legea 100 din 19 aprilie 2007, pentru modificarea şi completarea
Legii 351/2001, respectiv a Secţiunii a IV-a din PATN, „Reţeaua de Localităţi”, se
revine asupra pragurilor stabilite iniţial, şi se impun noi indicatori minimali, şi
anume 10000 de locuitori pentru oraş, şi 40000 pentru municipiu. Prin impunerea
unor praguri cu dimensiuni demografice exagerate, s-a căutat stoparea fenomenului
de declarare de noi oraşe şi noi municipii, la nivel naţional. Rămân însă deschise pe
mai departe posibilităţile de înfiinţare de noi comune şi sate.
În prezent, judeţul Mureş cuprinde 4 municipii, 7 oraşe şi 91 de comune,
care includ un total de 517 localităţi. Dintre acestea, 11 sunt localităţi urbane şi 506
localităţi rurale, din care 54 sate aparţinătoare sau localităţi componente ale
oraşelor şi municipiilor, 91 de sate reşedinţă de comună şi 361 de sate nereşedinţă.
219
4.3. Tipologia funcţională a aşezărilor
4.3.1 Clasificarea aşezărilor după dimensiunea demografică

În România, principala modalitate de ierarhizare a aşezărilor umane, în
general, şi urbane, în special, a avut la bază la criteriul cel mai la îndemână, şi
anume cel demografic, la care s-a adăugat, în unele cazuri, cel administrativ, prin
aceasta înţelegându-se fie funcţia de reşedinţă de judeţ, fie rangul de municipiu,
oraş sau comună. Prin urmare, cele mai multe ierarhii au avut în vedere relaţia
„talie – rang”, folosind cifrele absolute ale populaţiei oraşelor pentru a le grupa pe
diferite trepte ierarhice (S. Neguţ, 1997). Cea mai cunoscută ierarhie de acest gen
este cea a lui V. Cucu (1970), care grupează:
- oraşe foarte mari (Bucureşti);
- oraşe mari, de peste 100 000 de locuitori, care sunt la rândul lor divizate
pe trei trepte ierarhice (peste 300 000, între 200 000 şi 300 000, între 100 000 şi
200 000);
- oraşe mijlocii, având între 20 000 şi 100 000 de locuitori, divizate în mai
multe grupe – în funcţie de pragul de 50 000 de locuitori (mijlocii mari – peste 50
000; mijlocii mici – sub 50 000), respectiv în funcţie de criteriul administrativ –
cele care sunt reşedinţe de judeţ, şi cele care nu sunt, sau cele care sunt municipii şi
cele care nu sunt etc.;
- oraşe mici, sub 20 000 de locuitori, la rândul lor divizate în funcţie de
pragul de 10 000 de locuitori.
Fără nici o îndoială, cu ocazia fiecărui recensământ, şi chiar între
recensăminte, oraşele au urcat sau au coborât în aceste ierarhii, în funcţie de
dinamica populaţiei rezidente.
În ceea ce priveşte aşezările rurale, se deosebesc:
- sate foarte mari, cu peste 4000 de locuitori;
- sate mari, având între 1500 şi 4000 de locuitori;
- sate mijlocii, cu o populaţie între 500 şi 1500 de locuitori;
- sate mici, cu mai puţin de 500 de locuitori, dar mai mult de 100 de
locuitori;
- sate foarte mici, cu o populaţie mai mică de 100 de locuitori.
Aplicând aceste clasificări la aşezările din judeţul Mureş, se constată că
mai mult de jumătate din aşezările urbane (7 din 11) sunt oraşe mici, respectiv
63,6%, şi că majoritatea aşezărilor rurale, respectiv 62,7%, se încadrează, de
asemenea, în rândul satelor mici şi foarte mici. Surprinde în special procentul
foarte ridicat (17%) al aşezărilor foarte mici, având mai puţin de 100 de locuitori,
220
între care şase sate (Bârlibăşoaia, Maldaoci, După Deal, Hodaia, Şandru şi Fântâna
Babii) au fost înregistrate fără populaţie (populaţie zero) la Recensământul din
2002.
Revenind la ierarhia aşezărilor urbane, să precizăm că:
- există un oraş mare, de peste 100 000 de locuitori – reşedinţa judeţului,
Târgu Mureş, cu aproximativ 150 000 de locuitori, care se distanţează semnificativ
faţă de celelalte centre urbane din judeţ, polarizând o arie mai extinsă decât judeţul
Mureş;
- sunt prezente trei oraşe mijlocii-mici, şi anume municipiile Reghin,
Sighişoara (ambele având peste 30 000 de locuitori) şi Târnăveni (peste 25 000 de
locuitori);
- celelalte şapte centre urbane sunt oraşe mici, cu o menţiune pentru Luduş
care, cu peste 15 000 de locuitori, se detaşează faţă de Iernut, Sovata, Sărmaşu,
Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure şi Ungheni, toate cu o populaţie
inferioară pragului de 10 000 de locuitori.
Prin apariţia noilor oraşe - Sărmaşu, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de
Pădure şi Ungheni – judeţul Mureş deţine o structură urbană mai echilibrată, iar
repartiţia oraşelor în teritoriu este mai uniformă. Cu toate acestea, există încă areale
insuficient deservite şi situate la o distanţă destul de mare de vreun centru urban,
precum partea de est a Câmpiei Transilvaniei, spre limita cu judeţul Bistriţa-
Năsăud, Valea Gurghiului şi Defileul Mureşului.
Totuşi, trebuie remarcat gradul de urbanizare deocamdată redus al celor
patru noi entităţi urbane, şi ponderea destul de ridicată a localităţilor componente
(satelor aparţinătoare) în totalul populaţiei acestora. Astfel, ponderea localităţilor
rurale din componenţa noilor oraşe atinge aproape 50% în cazul oraşelor Sărmaşu
(48,3%) şi Ungheni (45,6%), aproape 35% la Miercurea Nirajului (34,6%), având o
valoare mai scăzută (13,5%) doar la Sângeorgiu de Pădure. Din punct de vedere
urbanistic, aceste valori reprezintă o ameninţare la adresa însuşi termenului de
„urban”, fiind de presupus că importanţa satelor aparţinătoare în cadrul unui oraş
obişnuit este una redusă.
Mai mult decât atât, în cazul oraşelor mari şi mijlocii, unele localităţi
componente, ca urmare a unei expansiuni continue a vetrei oraşului şi a cererii
continue de spaţii noi pentru construit (cu funcţii rezidenţiale sau industriale),
ajung în situaţia de a nu mai putea fi diferenţiate fizic de vatra oraşului, şi devin
„cartiere” ale acestora. Aşa se întâmplă în special la Târgu Mureş, unde localităţile
componente Remetea şi Mureşeni mai au acest statut doar din punct de vedere
teoretic, căci în practică ele au fost contopite de vatra marelui oraş. De altfel, ele şi
221
deţin o populaţie demnă de nişte cartiere rezidenţiale bine dezvoltate. Similar, chiar
dacă la o scară mai mică, este cazul municipiului Reghin, şi al celor două localităţi
componente, Apalina şi Iernuţeni, cazul municipiului Sighişoara şi chiar al oraşului
Luduş.
Din nefericire, în cazul oraşelor declarate recent ca atare, gradul de
ruralizare este încă unul foarte ridicat, chiar şi în localitatea reşedinţă (considerată
localitate urbană), fapt care se poate constata cu uşurinţă analizând structura
gospodăriilor, modul de dispunere al acestora în vatră, funcţiile, predominant
agricole, exercitate de aceste oraşe etc.
În judeţul Mureş, predomină aşezările rurale mici şi mijlocii, dar există şi
un număr redus de aşezări foarte mari (5, mai exact 1%), mari (49, adică 9,8%) şi
un număr ceva mai mare de sate mijlocii (133, respectiv 26,5%).
Aşezările rurale foarte mari sunt, fie localităţi componente ale municipiului
Târgu Mureş (Remetea şi Mureşeni), fie centre ale unor comune din imediata
apropiere a acestui oraş (Cristeşti şi Sâncraiu de Mureş), iar cea de-a cincea este o
localitate componentă a municipiului Reghin (Iernuţeni). În toate aceste cazuri,
funcţia principală a acestor aşezări este una rezidenţială, respectiv aşezare de tip
„dormitor” pentru o populaţie predominant navetistă, care îşi desfăşoară activităţile
în oraşul învecinat.
Aşezările rurale mari, cu o populaţie între 1500 şi 4000 de locuitori, sunt în
marea lor majoritate centre de comună şi se localizează de regulă de-a lungul
principalelor axe de polarizare şi culoare hidrografice: Culoarul Mureşului (Deda,
Aluniş, Glodeni, Petelea, Sântana de Mureş, Sânpaul, Bogata etc.), Culoarul
Târnavei Mici (Chibed, Fântânele, Găneşti, Adămuş etc.), Culoarul Târnavei Mari
(Vânători, Albeşti, Daneş etc.), Valea Gurghiului (Gurghiu, Ibăneşti, Hodac,
Solovăstru), Valea Nirajului (Eremitu, Crăciuneşti etc.). De asemenea, în această
categorie intră şi o serie de centre de comună din partea de vest a Câmpiei
Transilvaniei (Band, Zau de Câmpie, Şăulia, Râciu, Valea Largă etc.). Cele câteva
localităţi care nu deţin funcţie administrativă sunt fie localităţi componente ale
unor centre urbane (Apalina, aparţinând de Reghin; Gheja, de Luduş), fie sunt
foarte aproape de acestea (Nazna, Periş, Dumbrăvioara, de Târgu Mureş, Seleuş,
Boiu, de Sighişoara, Dedrad de Reghin).
Aşezările mijlocii includ majoritatea centrelor de comună care nu fac parte
din categoriile superioare, de obicei localizate pe văile secundare (ca de exemplu
Nadeş, Acăţari, Livezeni, Sânger, Batoş), precum şi numeroase sate nereşedinţă,
care se situează însă pe axele principale ale Mureşului (Bistra Mureşului, Vălenii
de Mureş, Vidrasău, Hădăreni) şi Târnavei Mici (Agrişteu, Deaj, Cuştelnic,
222
Corneşti), dar şi în Câmpia Transilvaniei (Sărmăşel, Săclud, Sabed), Podişul

Târnavelor (Hărănglab, Valea Izvoarelor, Ţigmandru) sau bazinul Gurghiului
(Jabeniţa, Orşova, Caşva).
Fig. 4. 5 Clasificarea așezărilor după criteriul mărimii demografice
Marea majoritate a satelor din judeţul Mureş sunt însă sate mici, cu o
populaţie sub 500 de locuitori, care înregistrează în general o dinamică negativă
destul de accentuată, în cazul unora fiind pusă sub semnul întrebării însăşi
viabilitatea acestor aşezări pe termen mediu şi lung. Din cele peste 300 de sate
cuprinse în această categorie, 85 înregistrau la Recensământul din 2002 o populaţie
inferioară cifrei de 100 de locuitori. Acestea (şi în special cele cu mai puţin de 50
223
de locuitori) sunt cele mai apropiate de fenomenul de dispariţie fizică, dacă nu se

va interveni în timp util pentru revitalizarea lor. Majoritatea acestora fac parte din
categoria „hodăilor”, cătune din Câmpia Transilvaniei, formate prin roirea
populaţiei din satul-matcă în urma reformelor agrare, care au primit statutul de sat
imediat după al doilea Război Mondial (fiind pentru prima oară repertoriate în
Indicatorul localităţilor din R.P.R. din 1954). Din această categorie fac parte sate
precum Valea Sânpetrului, Valea Ulieşului, Ştefanca, Fânaţele Socolului, Nima
Milăşelului, Coasta Grindului etc. Ele nu au avut niciodată o populaţie prea
numeroasă şi, datorită izolării lor şi a populaţiei reduse, nu au beneficiat de dotările
minime unei aşezări rurale (şcoală, biserică), servind doar ca reşedinţă (iniţial
temporară, apoi definitivă) a unor familii de agricultori, care au dorit să fie mai
aproape de lotul de pământ aflat în proprietate. Colectivizarea şi exodul general
spre oraşe al populaţiei rurale în primele decenii ale perioadei comuniste, precum şi
ridicarea orizontului de expectativă al populaţiei (nemulţumită de absenţa oricăror
dotări), au determinat declinul tot mai accentuat al acestor aşezări, a căror
subzistenţă stă sub semnul întrebării. Astfel de aşezări, cu o populaţie foarte
redusă, se localizează şi în alte părţi ale judeţului Mureş, în special în Podişul
Târnavelor (Chinciuş, Jacu, Angofa, Bezidu Nou), dar şi pe Valea Mureşului, în
defileu (Andreneasa, Borzia), pe Valea Gurghiului (Lăpuşna) etc.
Situaţia cea mai gravă se înregistrează în cazul celor 17 localităţi care au
mai puţin de 10 locuitori, din care şase sate (Bârlibăşoaia, Maldaoci, După Deal,
Hodaia, Şandru şi Fântâna Babii) au fost înregistrate fără populaţie (populaţie zero)
la Recensământul din 2002.
4.3.2 Clasificarea aşezărilor rurale după structura vetrei

Structura vetrei reprezintă expresia cantitativă care indică gradul de
concentrare al gospodăriilor în vatră (V. Surd, 2002). Totuşi, nu există criterii
definitorii stricte pentru delimitarea diverselor tipuri structurale (ibidem).
În general, la nivel naţional sunt recunoscute trei mari tipuri de sate, în
funcţie de repartiţia gospodăriilor în vatră: satul adunat, satul răsfirat şi satul risipit.
Fiecare dintre acestea cunoaşte şi anumite subcategorii.
În judeţul Mureş, aşezările rurale aparţin tuturor tipurilor descrise mai sus,
dar în ponderi diferite.
Astfel, satele cu structură adunată sunt caracteristice pentru principalele
axe hidrografice şi de polarizare – Culoarul Mureşului, Culoarul Târnavei Mici,
Culoarul Târnavei Mari, Valea Nirajului, Valea Gurghiului. Sunt prezente inclusiv
satele compacte (variantă a satului adunat), cu gospodăriile lipite una de alta, în
224
partea de sud a judeţului, în apropiere de Sighişoara (de exemplu: Saschiz, Şaeş,

Apold, Cloaşterf etc.). Această structură este caracteristică de altfel satelor săseşti
în general, şi în cadrul judeţelor învecinate (Sibiu, Braşov).
O structură adunată (aglomerată, dar nu compactă, deci cu un grad mai
redus de concentrare) , caracterizează numeroase sate din Culoarul Mureşului
(Glodeni, Cristeşti, Cuci etc., Culoarul Târnavei Mici (Fântânele, Bălăuşeri,
Adămuş etc.), Valea Nirajului, în special pe cursul inferior (Acăţari, Păsăreni etc.).
Structura răsfirată, cu gospodării despărţite prin mici spaţii agricole şi
înşirate de-a lungul reţelei de drumuri de acces, caracterizează satele din apropierea
muntelui (Bistra Mureşului, Toaca, Idicel-Pădure, Căcuciu, Chiheru de Sus), dar şi
în Dealurile Reghinului (Logig, Socolu de Câmpie, Frunzeni). O variantă a satului
răsfirat este satul liniar, cu casele înşirate de-a lungul drumului sau a unui curs de
apă. Deşi această structură nu este neapărat specifică Transilvaniei, în general, şi
judeţului Mureş, în particular, totuşi trebuie remarcată prezenţa unor sate liniare
(Beica de Sus, Isla, Tofalău, Gruişor, Roua), în special în aria premontană, a
dealurilor înalte, unde vatra acestor sate (în general mici) nu a putut să se dezvolte,
din cauza barierelor de ordin fizico-geografic, decât în lungul văii şi a drumului.
În multe cazuri, satele cu structură răsfirată au dimensiuni reduse şi deţin
întinse suprafeţe de păşuni, fâneţe şi livezi, care se interpun între gospodării.
O structură risipită (dispersată, împrăştiată), cu gospodării foarte distanţate
între ele, sau formând mici „nuclee”, separate între ele de terenuri agricole întinse,
uneori chiar pâlcuri de pădure, se întâlneşte, pe de o parte, în Carpaţi, şi pe de altă
parte, tipic pentru judeţul Mureş, în Câmpia Transilvaniei. Cele câteva sate
carpatice care corespund tipului de sat risipit se localizează în bazinul Gurghiului
(Lăpuşna, Brădăţelu, Ibăneşti-Pădure, Dubiştea de Pădure, Orşova-Pădure, Zimţi
etc.).
Satele cu gospodării risipite din Câmpia Transilvaniei sunt denumite
generic „hodăi”. Ele sunt formate, de cele mai multe ori, din doar câteva
gospodării, fiind aşadar sate mici (sau foarte mici). În această categorie sunt incluse
peste 100 de aşezări din judeţul Mureş, precum Coasta Mare, Pârâu Crucii, Hagău,
Nima Râciului, Ghidaşteu, Pripoare, Leorinţa, Bujor-Hodaie.
În unele situaţii, se constată asocierea gospodăriilor acestor sate în mici
grupuri de case, în primul rând în vederea valorificării în comun a unor resurse (în
special apă), sau ca urmare a multiplicării gospodăriilor, rezultat al întemeierii de
noi gospodării de generaţiile mai tinere, în apropierea casei părinteşti.
225
4.3.3 Clasificarea aşezărilor rurale după textură

Textura (modalitatea de dispunere a reţelei stradale) nu are, în mod
obişnuit, regularitate geometrică. Acest fapt este explicabil, în primul rând, prin
vechimea mare a majorităţii aşezărilor, care moştenesc reţeaua stradală din
perioada medievală (când nu exista o planificare riguroasă a texturii satelor), şi, în
al doilea rând, prin relieful colinar sau montan predominant, şi care nu a permis
geometrizarea reţelei stradale.
Totuşi, în cazuri speciale, se poate vorbi de o textură geometrizată, mai
precis liniară, precum în cazul satelor amintite mai sus, cu o structură liniară (Beica
de Sus, Isla, Tofalău, Gruişor, Roua). Predomină însă localităţile cu o textură
neregulată, complexă, întortocheată, tendinţele de geometrizare fiind specifice
aşezărilor situate pe principalele văi, şi care au o formă relativ regulată,
determinată de profilul transversal al văii. Astfel, în Culoarul Mureşului, localităţi
precum Cheţani, Şeulia de Mureş, Sfântu Gheorghe, prezintă o textură cvasi-
regulată, cu străzi paralele şi perpendiculare, în cea mai mare parte.
4.3.4 Clasificarea aşezărilor după activităţile economice

În raport cu repartizarea locurilor de muncă în cele trei sectoare economice,
primar, secundar şi terţiar, se constată că majoritatea aşezărilor rurale din judeţul
Mureş au o funcţie predominant agricolă, în vreme ce aşezările urbane au funcţii
complexe.
În analiza detaliată a tipologiei funcţionale a aşezărilor, trebuie să se aibă
în vedere faptul că, în marea majoritate a situaţiilor, datele privind populaţia
ocupată în agricultură (şi în sectorul primar, în general) sunt subdimensionate în
raport cu realitatea faptică. Numărul de salariaţi sau de persoane angajate (cu carte
de muncă) în agricultură reprezintă o pondere foarte redusă, de cele mai multe ori,
din populaţia care este cu adevărat implicată în acest domeniu. Astfel, în
majoritatea cazurilor, în mediul rural, oamenii lucrează pământul sau cresc animale
fără ca situaţia lor economică să fie oficializată în vreun fel, şi prin urmare multe
persoane ocupate în agricultură nu apar în statistici.
Din acest motiv, cifrele pe care se bazează această analiză trebuie
considerate doar ca simple repere, fiind corecte din punct de vedere al ordinului de
mărime şi al ierarhizării localităţilor, dar nu neapărat şi ca cifre absolute. Şi din
acest motiv, am considerat că localităţile cu funcţii predominant agricole se pot
împărţi în două categorii: cele unde ponderea populaţiei ocupate în sectorul primar
depăşeşte 50% şi unde funcţia agricolă este foarte importantă, şi cele care au o
226
pondere a populaţiei ocupate în sectorul primar între 30 şi 50%, unde funcţia

agricolă este cea mai importantă, dar acesteia i se adaugă şi alte funcţii, secundare.
Astfel, conform datelor de la Recensământul din 2002, 19 comune (20%
din totalul de 97 de UAT la momentul respectiv) aveau o pondere de peste 50% a
populaţiei ocupate în agricultură. În marea lor majoritate, aceste comune se
situează în Câmpia Transilvaniei (Sânpetru de Câmpie 73,3%, Lunca 71,6%,
Crăieşti 70,95%), apoi, cu ponderi sub 70%, Miheşu de Câmpie, Sânger, Papiu
Ilarian, Band, Şăulia, Pogăceaua, Valea Largă, Cozma, Tăureni, Şincai), principala
regiune agricolă a judeţului Mureş. Alte câteva comune sunt însă situate în
Subcarpaţii Transilvăneni, la contactul cu Carpaţii Orientali: Hodoşa 76,3%,
Măgherani, Chiheru de Jos, Hodac, Vătava, în aceste situaţii ponderea mai ridicată
a populaţiei ocupate în sectorul primar putând fi explicată prin dezvoltarea
sectorului de creştere a animalelor, a pomiculturii, silviculturii, vânătorii şi
pescuitului. O singură comună, Saschiz, care depăşeşte cu puţin pragul de 50%
(51,5%), este localizată în Podişul Târnavelor.
Cea de-a doua categorie, care include acele comune cu ponderi ale
populaţiei ocupate în sectorul primar între 30 şi 50%, este mai numeroasă,
incluzând 25 de comune (25,7% din totalul de UAT). Şi în acest caz, multe dintre
acestea sunt situate în Câmpia Transilvaniei, principala arie cu culturi agricole din
judeţ: Râciu, Băla, Fărăgău, Grebenişu de Câmpie, Iclănzel, Zau de Câmpie. Cu
toate acestea, comunele din această categorie au o localizare mai diversă, fiind
reprezentate, practic, toate unităţile geografice din judeţ. Astfel, localităţi cu
ponderi ridicate ale populaţiei ocupate în sectorul primar se regăsesc, din nou, în
Subcarpaţii Transilvăneni şi la contactul cu Carpaţii Orientali: Gurghiu, Ibăneşti,
Ghindari, Batoş; de-a lungul Culoarului Mureşului, la Voivodeni, Cheţani,
Brâncoveneşti; în Podişul Târnavelor, la Apold, Veţca, Viişoara, Bichiş, Aţintiş,
Cucerdea, Bahnea, de-a lungul Văii Nirajului, la Păsăreni, Gheorghe Doja,
Crăciuneşti.
Despre majoritatea celorlalte aşezări rurale se poate afirma că au funcţii
mixte, agrar-industriale. Cu toate acestea, ponderea destul de ridicată a populaţiei
ocupate în alte sectoare de activitate se poate explica, cel puţin în cazul anumitor
comune, prin proximitatea unei aşezări urbane, care atrage populaţia activă din
mediul rural. Acest fapt este evident în cazul comunelor din vecinătatea
municipiului Târgu Mureş (Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Cristeşti,
Acăţari, Ernei, Sâncraiu de Mureş, Sânpaul, Livezeni), a celor din apropierea
municipiului Sighişoara (Albeşti, Vânători, Daneş), a celor din aria de atracţie a
municipiului Reghin (Solovăstru, Petelea, Ideciu de Jos, Suseni), din apropierea
227
municipiului Târnăveni (Adămuş, Cristeşti, Găneşti, Mica). În cazul acestor

comune fenomenul navetismului este încă foarte important, o parte a locuitorilor
continuă să facă naveta spre oraşe, iar în anumite situaţii au luat fiinţă anumite
unităţi industriale chiar pe teritoriul acestor comune, astfel încât funcţia industrială
a acestora se conturează mai explicit. O bună parte din aceste localităţi pot fi
considerate însă ca „aşezări-dormitor”, având o pondere însemnată a populaţiei
care lucrează în centrele urbane din apropiere.
În afara comunelor situate în zona periurbană a oraşelor, funcţii mixte mai
îndeplinesc şi o serie de comune localizate în special în aria montană, la contactul
cu muntele, sau de-a lungul Culoarului Mureşului. Astfel, ca urmare a dezvoltării
industriei de prelucrare a lemnului şi a celei extractive, comunele din Defileul
Mureşului (Deda, Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa) au funcţii mixte, agrar-
industriale sau pastoral-forestiere-industriale. În mod similar, se pot aminti comune
precum Eremitu, Ruşii-Munţi, Aluniş, sau altele, situate mai în aval pe Culoarul
Mureşului, precum Ogra, Cuci, sau în Podişul Târnavelor: Zagăr, Nadeş, Suplac.
Oraşele au funcţii complexe, dar toate deţin funcţii neagricole
semnificative, fie industriale, fie de servicii, fie ambele. Municipiul Târgu Mureş
se detaşează net prin funcţiile sale diverse, complexe, ca centru administrativ,
cultural, industrial şi de servicii (financiar, comercial etc.) al întregului judeţ.
Dintre celelalte centre urbane, se evidenţiază municipiul Sighişoara care, alături de
funcţia industrială, dezvoltată cu precădere în perioada comunistă, deţine şi o
funcţie importantă de servicii, drept consecinţă a funcţiei sale turistice. Şi în cazul
celorlalte centre urbane mai vechi, în special Reghin şi Luduş, alături de funcţia
industrială, se remarcă existenţa unui tot mai dezvoltat sector terţiar. O situaţie mai
aparte se înregistrează în cazul oraşului Sovata care, având şi statutul de staţiune
turistică de interes naţional, este în mod primordial un oraş cu funcţii terţiare, iar
funcţia industrială joacă un rol secundar. În fine, oraşele mai noi au funcţii mixte,
preponderent industriale în cazul celor situate pe Culoarul Mureşului (Iernut,
Ungheni), şi în cazul oraşului Sângeorgiu de Pădure, şi preponderent de servicii în
cazul oraşelor Sărmaşu şi Miercurea Nirajului. În special în cazul oraşului
Sărmaşu, dar şi a celorlalte, funcţia agricolă rămâne una importantă, iar sectorul
terţiar este unul important pentru orice localitate urbană. Este însă cert că,
deocamdată, aceste oraşe sunt încă în prima fază de dezvoltare urbană şi îşi vor
dezvolta cu timpul funcţiile specific urbane.
228
4.4. Repartizarea localităţilor în teritoriu în raport cu marile trepte de

relief şi principalele căi de comunicaţie
4.4.1 Repartizarea aşezărilor în teritoriu în funcţie de marile trepte de

relief
În judeţul Mureş, relieful predominant este cel deluros, colinar, principalele
unităţi de relief fiind Podişul Târnavelor (inclusiv Culoarul Târnavei Mici şi al
Târnavei Mari), Câmpia Transilvaniei (care, în ciuda denumirii, este tot o unitate
colinară) şi Subcarpaţii Transilvăneni, la contactul cu Carpaţii Orientali. Doar în
partea estică sunt prezenţi Carpaţii, însă puţine aşezări îşi au vatra în aria montană
propriu-zisă.
Majoritatea aşezărilor din judeţul Mureş sunt aşadar localizate în aria
colinară, aparţinând diferitelor unităţi ale Depresiunii Transilvaniei. Se pot deosebi,
la o analiză mai detaliată, aşezări situate de-a lungul principalelor cursuri de apă
(majoritatea cazurilor), fie în luncă, fie pe terase, cele mai bune exemple în acest
sens fiind aşezările de pe Culoarul Mureşului, Culoarul Târnavei Mici, Culoarul
Târnavei Mari, Valea Nirajului, Valea Gurghiului, şi afluenţii acestora. Alte aşezări
sunt localizate pe versanţi sau pe interfluvii, deşi aceste cazuri sunt mai rar
întâlnite, uneori în Câmpia Transilvaniei. Sunt însă situaţii în care vetrele de
aşezări au o dispunere complexă, cu un nucleu situat în vale, de-a lungul unui curs
de apă, şi părţi din vatră răsfirate pe versanţii înconjurători şi chiar pe interfluvii.
Alte vetre de aşezări, în special cele ale hodăilor, sunt formate din gospodării
risipite pe mai multe dealuri, astfel încât e greu de decelat care este „nucleul” unei
astfel de aşezări. Un caz aparte îl constituie aşezările situate în mici depresiuni de
obârşie ale unor văi de mică importanţă, având vatra dispusă în formă de amfiteatru
(Bobohalma, Sub Pădure, Delenii, Milăşel). În aria montană, dar şi în Podişul
Târnavelor, multe aşezări au o formă liniară, de-a lungul văii, dacă aceasta este
încastrată de versanţi abrupţi, prea puţin propice construcţiei de gospodării.
Din punct de vedere hipsometric, cea mai mare parte a aşezărilor din
judeţul Mureş se localizează între 300 şi 400 m altitudine, în toate unităţile
geografice, mai puţin la contactul cu aria montană şi, respectiv, în partea din aval a
Culoarului Mureşului şi a Târnavei Mici.
Astfel, cea mai mică altitudine din judeţul Mureş se înregistrează la ieşirea
râului Mureş din judeţ, în apropiere de Cheţani, circa 265 m. Izohipsa de 300 m
urcă pe valea Mureşului până la Cristeşti, şi astfel, toate aşezările situate în
Culoarul Mureşului şi chiar pe unii afluenţi ai acestuia (în apropiere de vărsare)
sunt situate la altitudini mai mici de 300 m: Ungheni, Sânpaul, Ogra, Cuci, Iernut,
229
Bogata, Luduş, Aţintiş, Gheja, Cheţani, Hădăreni etc. În mod similar, altitudinea la
ieşirea Târnavei Mici din judeţul Mureş, în apropiere de Corneşti, este de circa 275
m, iar izohipsa de 300 m urcă pe Târnava Mică până la Mica. Astfel, toate aşezările
din aval (Găneşti, Târnăveni, Adămuş, Crăieşti, Corneşti, Dâmbău etc.) sunt situate
la altitudini cu puţin sub 300 m.
Fig. 4. 6 Județul Mureș. Repartizarea aşezărilor pe trepte de altitudine
După cum s-a afirmat mai sus, majoritatea aşezărilor din judeţul Mureş
sunt localizate între 300 şi 400 m. Acest fapt este valabil pentru aproape toate
aşezările din Câmpia Transilvaniei (Tăureni, Zau de Câmpie, Valea Largă, Sânger,
Sărmaşu, Râciu, Pogăceaua, Pănet, Ceuaşu de Câmpie, Crăieşti etc.), pentru
aşezările din Culoarul Mureşului de la Brâncoveneşti şi Ideciu de Sus şi până la
230
Târgu Mureş (Reghin, Petelea, Voivodeni, Gorneşti, Ernei etc.), pentru aşezările de
pe Valea Nirajului şi afluenţii acestuia de la Grâuşorul şi Vărgata şi până la
Gheorghe Doja (Miercurea Nirajului, Măgherani, Păsăreni, Găleşti, Acăţari,
Crăciuneşti etc.), şi pentru aproape toate aşezările din Podişul Târnavelor, fie că
sunt situate pe Culoarul Târnavei Mici (amonte de Mica, până la Chibed), fie că
sunt situate pe Culoarul Târnavei Mari (Vânători, Albeşti, Sighişoara, Daneş etc.),
fie pe afluenţi ai Mureşului (Bichiş, Ozd, Sălcud, Petrilaca, Bobohalma,
Şomoştelnic), sau ai Târnavei Mici (Delenii, Băgaciu, Hărănglab, Viişoara, Nadeş,
Veţca, Bezid).
Mai puţin de un sfert din numărul total de aşezări au vatra situată la peste
400 de metri altitudine. Dintre acestea, majoritatea sunt incluse în următorul
interval hipsometric, între 400 şi 500 m. Dintre acestea, sunt relativ puţine aşezări
localizate la nord de Mureş: câteva în partea de est a Câmpiei Transilvaniei, în
general la obârşia unor văi (Milăşel, Băla, Cozma, Băiţa), altele în Subcarpaţii de la
nord de Mureş: Logig, Batoş, Uila. Cele mai multe dintre aceste aşezări sunt
localizate la sud de Mureş, tot în aria subcarpatică şi submontană, pe Valea
Gurghiului (Hodac, Ibăneşti, Gurghiu etc.), sau mai la sud (Teleac, Habic, Chiheru
de Jos, Urisiu de Jos, Ilioara, Mura Mică, Hodoşa). De asemenea, se întâlnesc
astfel de aşezări pe cursul superior al Nirajului (Dămieni, Eremitu), al Târnavei
Mici (Sovata, Sărăţeni), pe afluenţi ai Târnavei Mici (Abud, Solocma, Pipea, Jacu,
Jacodu) sau ai Târnavei Mari (Saschiz, Mureni, Cloaşterf, Apold, Daia, Stejărenii).
De asemenea, câteva aşezări importante sunt localizate chiar pe Culoarul
Mureşului, amonte de Brâncoveneşti, şi până la Deda (Aluniş, Ruşii-Munţi, Vălenii
de Mureş, Filea etc.).
O categorie cu totul aparte o formează aşezările situate la peste 500 m
altitudine, despre care se poate afirma că sunt situate în aria montană. Acestea sunt
grupate practic în patru regiuni: Defileul Mureşului amonte de Deda, bazinul văii
Gurghiului amonte de Hodac şi Ibăneşti, bazinul Târnavei Mici amonte de Sovata,
şi, în mod excepţional, aşezări din Podişul Hârtibaciului (care nu pot fi considerate
ca montane). În prima regiune, Defileul Mureşului şi zona apropiată, se includ
toate aşezările aparţinând de comunele Răstoliţa, Lunca Bradului (500-600 m) şi
Stânceni (peste 600 m), precum şi aşezări aparţinând de comuna Vătava (care urcă
la rândul său la peste 600 m). Pe Valea Gurghiului sunt localizate la peste 500 m
mai multe aşezări care aparţin de comunele Gurghiu, Hodac şi Ibăneşti, precum
Glăjărie, Orşova-Pădure, Dubiştea de Pădure, Ibnăneşti-Pădure, Toaca, Bicaşu,
Blidireasa, Brădăţelu, acestea având gospodării risipite şi la peste 600 m altitudine.
Un caz aparte este cel al satului Lăpuşna, situat mult în amonte pe Valea
231
Gurghiului, şi care deţine recordul de altitudine în judeţ, vatra sa fiind localizată la

circa 800 de metri altitudine. În apropiere de Sovata, două aşezări sunt situate la
peste 500 m: Săcădat şi Ilieşi, în vreme ce în Podişul Hârtibaciului, la sud de
Târnava Mare, satele Vulcan şi Şapartoc au vatra situată la puţin peste 500 de metri
altitudine.
4.4.2 Repartizarea aşezărilor în teritoriu în funcţie de marile axe de

comunicaţie
În judeţul Mureş, axele majore de comunicaţie corespund, în linii mari, cu
principalele culoare de văi, mai exact Culoarul Mureşului, Culoarul Târnavei Mici
şi Culoarul Târnavei Mari. În funcţie de circumstanţele sociale, economice şi
istorice, în ultimele două secole s-a dezvoltat o reţea de drumuri şi căi ferate care
urmăresc văile principale, şi uneori fac legătura între acestea. Se observă că, dacă
reţeaua de drumuri este în general bine dezvoltată şi acoperă practic întreg judeţul,
reţeaua de căi ferate este subdimensionată faţă de necesităţile reale ale judeţului
Mureş.
Astfel, judeţul Mureş este traversat doar marginal de căile ferate magistrale
3 (sau 300), în partea sudică, pe porţiunea Archita – Vânători – Sighişoara – Daneş,
şi magistrala 4 (400), în partea de nord-est, pe aliniamentul Stânceni – Deda – Râpa
de Jos. Principala axă de dezvoltare a judeţului, Culoarul Mureşului, având în
centru municipiul Târgu Mureş, şi alte patru oraşe de-a lungul său (Reghin,
Ungheni, Iernut, Luduş), este însoţită de-a lungul său doar de o cale ferată
secundară, de legătură între magistrale (Deda-Războieni), insuficient dezvoltată
(linie simplă, neelectrificată) faţă de necesităţile centrelor urbane amintite, şi mai
ales al municipiului Târgu Mureş, al doilea oraş din România ca mărime (după
Piteşti) care nu este situat pe o cale ferată magistrală. Din acest punct de vedere,
municipiul Târgu Mureş este dezavantajat în raport cu alte centre urbane de acelaşi
rang, fiind oarecum într-o poziţie nefirească la nivel naţional. Acest dezavantaj este
parţial compensat de traficul feroviar tot mai redus, în comparaţie cu traficul rutier,
dar o soluţie este realizarea căii ferate Sighişoara – Târgu Mureş, prevăzută în
PATN – Secţiunea I (Căi de Comunicaţii, respectiv Reţele de Transport). Tot din
punct de vedere al transportului feroviar, se remarcă faptul că, de-a lungul Târnavei
Mici, traficul pe linia ferată secundară Blaj-Praid (prin Târnăveni, Sângeorgiu de
Pădure şi Sovata) se reduce semnificativ de la un an la altul, fiind posibilă, în
viitor, închiderea acestei linii, ca urmare a rentabilităţii sale scăzute. De altfel,
judeţul Mureş a traversat deja un proces de închidere de linii ferate, şi anume căile
ferate înguste din Câmpia Transilvaniei (Târgu Mureş – Band, cu două ramificaţii,
232
una spre Miheşu de Câmpie, şi alta spre Crăieşti) şi de pe Valea Nirajului (Târgu
Mureş – Băile Sovata), căi ferate care au avut o importanţă deosebită în trecut. O
altă cale ferată a cărei existenţă viitoare este pusă sub semnul îndoielii este cea din
Câmpia Transilvaniei, de la Luduş la Sărmăşel-Gară. Ea trece prin comunele
Tăureni, Zau de Câmpie, Miheşu de Câmpie şi prin oraşul Sărmaşu.
De altfel, centrele urbane din judeţul Mureş, cu excepţia municipiului
Sighişoara, sunt deservite doar de căi ferate secundare, iar un centru urban nou,
Miercurea Nirajului, nici nu are acces la calea ferată.
Astfel, din punct de vedere al accesibilităţii la reţeaua feroviară, se poate
constata că o accesibilitate bună au doar localităţile situate pe căile ferate
magistrale (zona Sighişoara şi zona Deda); o accesibilitate medie o au localităţile
situate pe căile ferate secundare (Culoarul Mureşului, Culoarul Târnavei Mici,
Valea Pârâului de Câmpie de la Luduş la Sărmăşel-Gară); în vreme ce regiunile
celelalte au o accesibilitate redusă la reţeaua de căi ferate, aşezările fiind situate la
distanţe mai mici sau mai mari de cea mai apropiată staţie de cale ferată. Cele mai
dezavantajate sunt, din acest punct de vedere, localităţile din Subcarpaţii
Trănsilvăneni (Valea Gurghiului, Chiheru, bazinul Nirajului), cele din partea
centrală şi estică a Câmpiei Transilvaniei, aşezările din Dealurile Târnavei Mici şi
din Dealurile Târnavei Mari.
Deşi reţeaua de drumuri acoperă aproape întreg judeţul, principalele axe de
comunicaţie rutieră sunt tot cele care urmează principalele văi, precum şi unele
drumuri de legătură dintre acestea. Se remarcă în mod deosebit drumul european E
60, care urmează Culoarul Mureşului de la Hădăreni şi Cheţani până la Târgu
Mureş, apoi traversează interfluviile cu Valea Nirajului (Acăţari), Târnava Mică
(Bălăuşeri) şi Tărnava Mare (Sighişoara), după care se orientează spre sud-est,
ieşind din judeţ la Mihai Viteazu, în direcţia Rupea-Braşov. În viitor, acest drum va
fi însoţit de o autostradă (Autostrada „Transilvania”, aflată în construcţie pe
anumite sectoare), fapt ce va accentua caracterul său de axă majoră de comunicaţie.
Celelalte drumuri importante au statut de drumuri naţionale: DN 15 de-a
lungul Culoarului Mureşului (Cheţani – Târgu Mureş, identic cu E 60, apoi spre
Reghin, Deda, Stânceni, unde iese din judeţ spre Topliţa), DN 14 de-a lungul
Târnavei Mari (de la Sighişoara spre vest, respectiv spre Daneş, unde iese din judeţ
în direcţia Mediaş), DN 13A de-a lungul Târnavei Mici (de la Bălăuşeri spre est,
ieşind din judeţ la Sovata, în direcţia Praid), DN 14A face legătura între Culoarul
Mureşului (Iernut), cel al Târnavei Mici (Târnăveni) şi cel al Târnavei Mari
(Mediaş, după ce a ieşit din judeţul Mureş la Botorca), DN 16 urmăreşte Câmpia
Transilvaniei de la vest (Sărmăşel-Gară) la est (Crăieşti, Fărăgău), pentru a ajunge
233
în Valea Mureşului la Reghin, DN 15A, care face legătura dintre Reghin şi Bistriţa,
ieşind din judeţ pe la Lunca. Precizăm că DN 13 (Târgu Mureş – Bălăuşeri –
Sighişoara – Mihai Viteazu) are traseu comun cu E 60.
Se constată însă că, şi în cazul reţelei rutiere, judeţul Mureş este oarecum
dezavantajat în raport cu alte judeţe. Până la finalizarea autostrăzii, traficul major
se desfăşoară de-a lungul drumului european E 60, care însă nu reprezintă cea mai
scurtă cale între Bucureşti şi nord-vestul ţării, majoritatea transportatorilor
preferând varianta Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş, şi apoi fie
spre Deva – Arad, fie spre Alba Iulia – Turda – Cluj-Napoca, de unde drumul se
ramifică iar, fie spre Oradea, fie spre Satu Mare sau Baia Mare. Astfel, drumul
european E 60 (împreună cu celelalte drumuri naţionale) rămâne, pe acest tronson,
doar o variantă pentru cei care doresc să circule din nord-vestul ţării spre Braşov,
sau pentru cei care vin din vestul sau nord-vestul ţării şi doresc să meargă spre
Moldova, fie prin Topliţa-Borsec, fie prin pasul Bucin.
De altfel, de-a lungul drumului european E 60 sunt localizate doar cinci din
cele 11 oraşe ale judeţului (Luduş, Iernut, Ungheni, Târgu Mureş şi Sighişoara),
care au astfel o accesibilitate bună la reţeaua de drumuri. Dintre celelalte centre
urbane, o situaţie mai favorabilă înregistrează municipiul Reghin, traversat de un
drum naţional (DN 15) şi aflat la originea (sau capătul) altor două drumuri
naţionale (DN 16 şi DN 15A). O accesibilitate medie la reţeaua rutieră o au şi
oraşele Târnăveni (situat pe DN 14A), Sângeorgiu de Pădure şi Sovata (pe DN 13).
În schimb, oraşele Sărmaşu şi Miercurea Nirajului au o accesibilitate redusă, fiind
străbătute exclusiv de drumuri judeţene.
În privinţa celorlalte aşezări, surprinde faptul că drumul ce însoţeşte Valea
Târnavei Mici în aval de Bălăuşeri (spre Târnăveni şi Blaj) are doar statut de drum
judeţean (DJ 142), în ciuda faptului că acest culoar reprezintă o axă importantă de
comunicaţie. În mod similar, drumul de pe Valea Nirajului are statut de drum
judeţean, cu toate că este utilizat (pe porţiunea Ungheni – Acăţari) şi ca şosea
ocolitoare a municipiului Târgu Mureş, pentru cei care circulă pe E 60.
Astfel, din punct de vedere al accesibilităţii la reţeaua majoră de drumuri,
se poate considera că aşezările situate pe Culoarul Mureşului şi al Târnavei Mari au
o accesibilitate bună, alături de localităţile situate pe E 60 între Târgu Mureş şi
Sighişoara. O accesibilitate medie la reţeaua majoră de drumuri o au aşezările de pe
Culoarul Târnavei Mici, de pe Valea Nirajului, de pe drumul DN 14A (Iernut –
Târnăveni), de pe DN 16 şi DN 15A (în Câmpia Transilvaniei şi Dealurile Şieului).
O accesibilitate redusă la reţeaua de drumuri o au aşezările situate în partea
centrală şi sudică a Câmpiei Transilvaniei, străbătută exclusiv de drumuri judeţene
234
şi comunale, în Subcarpaţii Transilvăneni (Valea Gurghiului, Chiheru, bazinul

superior al Nirajului, afluenţii Târnavei Mici şi ai Târnavei Mari), în Dealurile
Târnavei Mici şi Dealurile Târnavei Mari, cu excepţiile menţionate.
În concluzie, în raport cu axele majore de comunicaţie, cea mai bună
accesibilitate o deţin aşezările din Culoarul Târnavei Mari, urmate de cele din
Culoarul Mureşului (inclusiv Defileul Mureşului). O accesibilitate medie se
înregistrează în cazul aşezărilor de pe valea Târnavei Mici şi de pe valea Nirajului,
în vreme ce aşezările din Câmpia Transilvaniei, Subcarpaţii Transilvăneni,
Dealurile Târnavei Mici şi Dealurile Târnavei Mari au o accesibilitate redusă la
reţeaua majoră de căi de comunicaţie.
235
4.5. Densitatea aşezărilor
Acest indicator se măsoară, în cazul aşezărilor urbane, în numărul de oraşe

raportat la 1000 km2, iar în cazul aşezărilor rurale, în numărul de sate raportat la
100 km2.
Ca urmare a creşterii numărului de oraşe în ultimii ani, atât în judeţul
Mureş, cât şi la nivel naţional, densitatea medie a oraşelor a crescut semnificativ.
Astfel, comparativ cu anul 2002, când în judeţul Mureş existau doar şapte oraşe, şi
densitatea acestora era de 1,05/1000 km2 (o valoare inferioară mediei naţionale), în
prezent, când numărul de oraşe a crescut la 11, densitatea oraşelor din judeţul
Mureş este de 1,6 oraşe/1000 km2, fiind peste media naţională, care este de
aproximativ 1,25 oraşe/1000 km2.
Densitatea medie a aşezărilor rurale din judeţul Mureş, de 7,6 sate/100 km2
este de asemenea superioară mediei naţionale, de doar 5,5 sate/100 km2. Această
valoare ridicată se datorează, în primul rând, numărului mare de sate din Câmpia
Transilvaniei, unde numeroase cătune au fost „promovate” la statutul de sat
începând cu anul 1954. Majoritatea acestor aşezări noi, cunoscute sub numele de
hodăi, prezintă o structură risipită, cu gospodării izolate, situate la distanţă destul
de mare unele de altele. Majoritatea lor se confruntă în prezent cu probleme
demografice, având o populaţie redusă, de cele mai multe ori sub 100 de locuitori.
Valoarea medie din judeţul Mureş este, de altfel, una dintre cele mai
ridicate din ţară. O regiune comparabilă, ca număr de aşezări rurale, este cea a
Munţilor Apuseni, unde densitatea atinge valoarea de 7,9 sate/100 km2, şi în acest
caz explicaţia fiind dată de numărul ridicat de „crânguri”, aşezări care au primit
statutul de sat în acelaşi an, 1954. De altfel, cea mai ridicată valoare din ţară, de
22,3 sate/100 km2, se înregistrează în centrul Munţilor Apuseni, în bazinul superior
al Arieşului.
Densităţi asemănătoare se întâlnesc însă şi în Câmpia Transilvaniei, unde
majoritatea comunelor au valori superioare lui 10 sate/100 km2, iar câteva depăşesc
chiar 20 de sate/100 km2. Dintre acestea se remarcă comunele Valea Largă (26,86
sate/100 km2) şi Pogăceaua (26,33 sate/100 km2), care deţin valorile maxime din
judeţ. Celelalte comune cu valori ridicate se grupează tot în partea centrală a
Câmpiei Transilvaniei: Papiu Ilarian, Zau de Câmpie, Iclănzel, Miheşu de Câmpie,
Crăieşti, Râciu etc. Chiar şi oraşul Sărmaşu depăşeşte uşor valoarea de 10
aşezări/100 km2, având în componenţa sa şapte aşezări rurale.
Valori ridicate, de peste 10 sate/100 km2, se mai înregistrează şi în alte
părţi ale judeţului, în Subcarpaţii Transilvăneni (Miercurea Nirajului, deşi oraş, are
236
o densitate de 14,31 sate/100 km2, Neaua 12,48 etc.) şi în Podişul Târnavelor

(Crăciuneşti, după declararea a 3 sate noi pe teritoriul comunei, are o densitate de
16,54, Coroisânmartin 14,60, Gheorghe Doja 13,35 etc.).
Fig. 4. 7 Densitatea aşezărilor (localităţi/100 km2)
Cele mai scăzute valori se înregistrează, aşa cum este normal, în aria
montană din partea estică a judeţului Mureş, unde anumite comune se întind pe
suprafeţe ce depăşesc 10 000 ha (şi deci 100 km2). Valoarea minimă se
înregistrează în comunele din Defileul Mureşului şi vecinătatea acestuia (Lunca
Bradului 0,97 sate/100 km2, Vătava 1,77 sate/100 km2, Răstoliţa 1,88 sate/100 km2,
237
Stânceni 2,44 sate/100 km2). Toate aceste comune au un teritoriu extins în aria
montană a Munţilor Călimani sau Gurghiu. Valori mici, între 3 şi 4 sate/100 km2,
se mai înregistrează în cazul unor comune din Subcarpaţii Transilvăneni (Chiheru
de Jos, Ibăneşti, oraşul Sovata) şi din Podişul Târnavelor, la sud de Târnava Mare
(Apold, Saschiz, Daneş).
Marea majoritate a comunelor din judeţul Mureş au valori apropiate de
media de 7, respectiv între 5 şi 9 sate la 100 km2.
238
4.6. Ierarhizarea aşezărilor. Dotarea cu servicii publice şi echiparea

tehnico-edilitară a localităţilor
Deşi există mai multe alternative de ierarhizare a aşezărilor, unele dintre

ele prezentate deja (de exemplu, după dimensiunea demografică a acestora), în
România există, începând cu 2001, o ierarhizare oficială a localităţilor, odată cu
intrarea în vigoare a Legii 351/2001, respectiv Planul de Amenajare a Teritoriului
Naţional (PATN), secţiunea a IV-a, Reţeaua de Localităţi.
În conformitate cu această lege (articolul 2, aliniatul 1), „reţeaua naţională
de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi rurale, ierarhizate pe
ranguri, potrivit anexelor...”. La acelaşi articol, următorul paragraf, se prevede
ierarhizarea localităţilor pe ranguri, şi anume:
- rangul 0 - capitala ţării, Bucureşti;
- rangul 1 - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la
nivel european;
- rangul 2 - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană, sau cu rol de
echilibru în reţeaua de localităţi;
- rangul 3 - oraşe;
- rangul 4 - sate reşedinţă de comună;
- rangul 5 - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor
şi oraşelor.
Această ierarhizare, definită prin lege, ţine cont preponderent de criteriul
administrativ, respectiv cinci din cele şase ranguri pot fi decelate pe baza statutului
de capitală, municipiu, oraş, reşedinţă de comună, sat nereşedinţă. Singura excepţie
este făcută în cazul rangurilor 1 şi 2, unde, deşi nu se specifică în mod explicit în
lege, pragul de 200 000 de locuitori diferenţiază municipiile de rangul 1 şi
municipiile de rangul 2. De altfel, această diferenţiere este şi punctul slab al acestei
ierarhizări, întrucât lasă o paletă prea largă de aşezări incluse în rangul 2, practic de
la municipii mari, precum Piteşti, Sibiu, Arad, Târgu Mureş, până la cele mai mici,
precum Beiuş, Brad, Târgu Secuiesc, Adjud etc.
În judeţul Mureş, ca urmare a impunerii acestui prag de 200 000 de
locuitori pentru aşezările de rangul 1, există doar aşezări de rangul 2, 3, 4 şi 5.
Aşezările de rangul 2 din judeţul Mureş sunt cele patru municipii: Târgu
Mureş, Reghin, Sighişoara şi Târnăveni.
Aşezările de rangul 3 sunt cele şapte oraşe: Luduş, Sovata, Iernut,
Ungheni, Sărmaşu, Miercurea Nirajului şi Sângeorgiu de Pădure.
239
Aşezările de rangul 4 sunt cele 91 de sate reşedinţă de comună, iar

aşezările de rangul 5 sunt cele 416 sate componente ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor.
Pentru fiecare dintre aceste ranguri, legea prevede, în anexa II, o serie de
elemente şi nivele de dotare. În cazul localităţilor de rangul 2, se face o
diferenţiere, de data aceasta, între municipiile reşedinţă de judeţ şi celelalte
municipii.
Astfel, municipiile reşedinţă de judeţ (categorie unde se încadrează
municipiul Târgu Mureş) trebuie să aibă o populaţie între 50 000 şi 200 000 de
locuitori, o populaţie a zonei de influenţă între 200 000 şi 500 000 de locuitori (în
cazul municipiului Târgu Mureş, acest indicator este depăşit, populaţia zonei de
influenţă fiind mai mare de 500 000 de locuitori, chiar dacă am lua în considerare
doar judeţul), o rază de servire de 60-80 km, acces direct la cel puţin două sisteme
majore de căi de comunicaţie (cale ferată principală, drumuri naţionale, aeroport),
capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi al serviciilor
productive, social-culturale şi informative cu rază de servire prioritar judeţeană.
După cum s-a arătat, municipiul Târgu Mureş nu doar îndeplineşte, ci chiar
depăşeşte aceste criterii.
În ceea ce priveşte celelalte municipii de rangul 2, şi anume cele care nu
sunt reşedinţă de judeţ, acestea trebuie să aibă o populaţie între 25 000 şi 70 000 de
locuitori, o populaţie a zonei de influenţă între 30 000 şi 100 000 de locuitori, o
rază de servire de circa 20 km, acces direct la calea ferată, drum naţional, drum
judeţean şi accese facile ale localităţilor din zona de influenţă. Şi în acest caz,
municipiile Reghin, Sighişoara şi Târnăveni îndeplinesc, şi chiar depăşesc aceste
criterii. Din punct de vedere economic, aceste oraşe trebuie să aibă capacităţi de
producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, eventual şi din agricultură, şi
într-adevăr cele trei municipii deţin o economie diversificată.
Oraşele de rangul 3 trebuie să aibă o populaţie între 5 000 şi 30 000 de
locuitori, o populaţie a zonei de influenţă între 5 000 şi 40 000 de locuitori, o rază
de servire de circa 10-20 km, acces direct la drum naţional sau judeţean, la centrul
de rang superior, şi legături facile cu aşezările din zona de influenţă. Din punct de
vedere economic, aceste oraşe trebuie să deţină capacităţi de producţie din
domeniul secundar (industrie prelucrătoare şi construcţii), terţiar (servicii sociale şi
comerciale) şi primar (industrie extractivă, agricultură, piscicultură, silvicultură).
Întrucât legea nu cere acces la calea ferată, şi nici în mod obligatoriu la
drum naţional, toate cele şapte aşezări urbane de rangul 3 din judeţul Mureş
(Luduş, Iernut, Sovata, Ungheni, Sărmaşu, Miercurea Nirajului şi Sângeorgiu de
240
Pădure) îndeplinesc aceste criterii, chiar dacă uneori la limită, în special cele patru
oraşe declarate recent ca atare.
Lucrurile nu mai sunt însă atât de simple când se ia în considerare nivelul
de dotare şi echipare conform legii. În afară de cinematografe, care au dispărut încă
de la rangul anterior, dintre dotările care lipsesc anumitor oraşe de rangul 3 din
judeţul Mureş se numără: tribunalul (de fapt, acesta este specific doar reşedinţelor
de judeţ, şi în consecinţă această cerinţă este o eroare a legii), judecătoria şi
parchetul (care nu există în niciunul din oraşele de acest rang, cu excepţia oraşului
Luduş), notariatul (în cazul tuturor oraşelor recent declarate ca atare), spitalul
(există doar la Luduş, în vreme ce la Sovata, Sărmaşu, Miercurea Nirajului şi
Sângeorgiu de Pădure există doar centre de sănătate, la Iernut, o unitate medico-
socială, iar la Ungheni, doar dispensar, probabil ca urmare a distanţei foarte mici
faţă de municipiul Târgu Mureş), hotelul (nu apare deloc la Iernut şi Sărmaşu, iar
în celelalte oraşe este subdimensionat faţă de numărul de 50 de locuri de cazare
cerut de lege, cu excepţia oraşului Sovata, care dispune de o gamă variată de
hoteluri) etc.
Este evident că, pe de o parte, legiuitorul a înăsprit oarecum condiţiile de
dotare şi echipare tehnico-edilitară în cazul oraşelor, şi pe de altă parte, că oraşele
de rangul 3 din judeţul Mureş, cu excepţia oraşului Luduş, nu au atins deocamdată
nivelul necesar de dezvoltare tehnico-edilitară pentru a îndeplini toate aceste
criterii. Nu este mai puţin adevărat că oraşele care îndeplinesc cel mai puţin
indicatorii amintiţi sunt tocmai cele patru noi aşezări urbane: Sărmaşu, Ungheni,
Miercurea Nirajului şi Sângeorgiu de Pădure. La momentul declarării lor ca oraşe,
ele trebuiau să respecte un număr de indicatori, prevăzuţi tot în această lege, iar
dacă Parlamentul României şi comisiile abilitate au considerat că neîndeplinirea
unor criterii nu reprezintă un inconvenient, se poate afirma că ele au primit statutul
urban în speranţa că, în timp, vor reuşi să se dezvolte şi să corespundă în întregime
cu statutul lor urban.
În anexa IV a legii sunt prezentate şi dotările minime obligatorii pentru
localităţile de rangul 4, respectiv satele reşedinţă de comună, în vederea deservirii
tuturor satelor din comuna respectivă. Majoritatea celor 91 de reşedinţe de comună
din judeţul Mureş deţin aceste dotări. Câteva comune (Tăureni, Pogăceaua,
Mădăraş, Hodoşa, Bereni, Corunca, Chibed, Zagăr) nu aveau un medic de familie
în comună la nivelul anului 2006, iar mai multe comune (în special dintre cele
mici) nu deţineau farmacie sau punct farmaceutic. Cele mai mari eforturi pentru
respectarea condiţiilor minimale au trebuit făcute de către comunele recent
declarate ca atare: Mădăraş, Chibed, Sărăţeni, Bereni şi Corunca.
241
În fine, rangul 5 aparţine acelor sate care nu deţin funcţia de reşedinţă de

comună, fiind aşadar sate aparţinătoare ale unei comune, oraş sau municipiu, sau
localitate componentă a acestora din urmă. În aceeaşi anexă IV, Legea 351/2001
consideră că „existenţa unor dotări publice sau comerciale şi dimensiunea acestora
sunt determinate de numărul de locuitori şi de specificul aşezării”.
În judeţul Mureş, din cele 416 sate care sunt incluse, conform legii, în
rangul 5, doar 250 depăşesc 200 de locuitori conform datelor de la Recensământul
din 2002, 161 de sate au mai puţin de 200 de locuitori, iar datele demografice
referitoare la cele cinci sate nou înfiinţate deocamdată lipsesc. Se constată totuşi
numărul mare de sate foarte mici, care nu deţin nici măcar cele mai elementare
dotări, cum de altfel legea nici nu cere, decât pentru satele de peste 200 de
locuitori. În cazul acestora, principala problemă o reprezintă punctul sanitar, în
unele cazuri inexistent, şi de altfel destul de ambiguu denumit. În principiu,
medicul de familie din centrul de comună ar trebui să deţină (şi de obicei chiar
deţine) câte un sediu (fostul dispensar sau punct sanitar) în fiecare din satele
aparţinătoare. Aceasta nu înseamnă că medicul este acolo în fiecare zi, ci mai
degrabă o dată sau de două ori pe săptămână, după cum îşi poate realiza programul.
Astfel, putem considera că existenţa punctului sanitar este insuficientă, dacă nu
este dublată de prezenţa unui cadru medical.
De asemenea, prezenţa şcolilor primare nu mai este pusă în evidenţă de
documentele statistice. Întrucât statutul juridic al şcolilor s-a schimbat, şi practic o
unitate de învăţământ poate cuprinde acum grădiniţe, şcoli primare din satele
aparţinătoare, şcoală generală, liceu, toate considerate ca fiind o singură instituţie,
în documentele statistice (inclusiv fişa localităţilor din anul 2006) nu mai apare
decât o singură unitate de învăţământ, de cele mai multe ori, la nivelul fiecărei
comune. Putem doar să presupunem că şcolile primare din satele aparţinătoare
continuă să funcţioneze, ca părţi integrante din unităţile de învăţământ de la nivel
comunal, uneori orăşenesc sau municipal.
242
4.7. Zonele de influenţă şi polii urbani de creştere din judeţul Mureş
Fig. 4. 8 Zonele teoretice de influenţă ale centrelor urbane din judeţul Mureş
Pentru teritoriul analizat, în vederea trasării poligoanelor Thiessen, s-a

utilizat programul ArcGIS. Au fost obţinute zonele de influenţă teoretică ale
fiecărui loc central (centru urban) în parte.
Se constată că, cu cât centrele urbane sunt mai apropiate unele de altele, cu
atât zonele de influenţă ale acestora scad în suprafaţă. Întrucât această metodă nu
ţine cont de mărimea oraşului, se poate observa că municipiul Târgu Mureş ar avea
o zonă de influenţă comparabilă cu cea a oraşelor Ungheni, Iernut sau Luduş, în
243
timp ce municipiile Reghin şi Sighişoara, precum şi oraşul Sovata, ar avea zonele

de influenţă cele mai extinse, nefiind concurate de niciun alt centru urban din
imediata lor apropiere.
Este evident că metoda descrisă mai sus este simplistă şi nu poate genera
rezultate valide, astfel încât ea mai este folosită doar pentru a compara zonele de
influenţă teoretice cu cele reale.
Încă din 1929, anterior deci teoriei locurilor centrale, geograful american
W.J. Reilly a încercat să stabilească o analogie între modul de atracţie comercială a
două oraşe şi legea atracţiei universale a lui Newton. Aceasta a fost formulată în
felul următor: două oraşe atrag cumpărători din regiunea rurală înconjurătoare în
mod direct proporţional cu populaţia lor şi invers proporţional cu pătratul distanţei
dintre ele.
Presupunem că există două oraşe, A şi B, a căror populaţie este egală cu PA
şi PB, iar între ele o localitate H, aflată la distanţa DA de oraşul A, respectiv DB de
oraşul B. Ponderea celor care preferă să meargă la cumpărături în A este CA, iar
ponderea celor care merg în oraşul B, CB.
Conform acestei formulări matematice, influenţa unui oraş asupra spaţiului
înconjurător descreşte cu distanţa şi creşte cu mărimea oraşului.
Această formulare a fost utilizată de P.D. Converse în 1935, care a adăugat
teoriei lui Reilly o idee interesantă, şi anume existenţa unui punct de frontieră
între cele două oraşe considerate, A şi B. După Converse, există un punct
intermediar C, pe dreapta AB, unde volumul cumpărăturilor efectuate în cele două
oraşe, este egal. De aici, se poate calcula distanţa la care se situează acest punct
intermediar faţă de oraşul A, respectiv faţă de oraşul B.
Punctul „de frontieră” marchează aşadar limita zonei de influenţă a celor
două oraşe. Un exemplu este oferit de V. Surd (2003), pentru calcularea punctului
„de frontieră” (sau de atracţie zero) dintre municipiile Cluj-Napoca şi Turda.
Astfel, dacă se rotunjesc datele referitoare la populaţie şi distanţă (Cluj-Napoca 360
000 de locuitori, Turda 60 000, distanţa = 30 km), rezultă că punctul de atracţie
zero este situat la 8,5 km de Turda şi 21,5 km de Cluj-Napoca, ceea ce corespunde
în linii mari cu realitatea.
Unul dintre minusurile teoriei este şi acela că nu se ţine cont de eventuala
prezenţă a unor discontinuităţi geografice între oraşe, spaţiul este considerat
omogen (izotrop), ca în majoritatea teoriilor spaţiale. Rezultate mai adecvate se
obţin dacă, în locul distanţei în linie dreaptă între oraşe, se foloseşte distanţa reală
de-a lungul căilor de comunicaţie principale (în mod firesc, căile rutiere).
244
La nivelul judeţului Mureş, municipiul Târgu Mureş are o zonă de

influenţă extinsă la nivelul întregului judeţ, înglobând aşadar zonele de influenţă
ale celorlalte centre urbane. Culoarea albastru de pe hartă indică aria de atracţie a
municipiului reşedinţă de judeţ.
A doua zonă de influenţă ca mărime, deşi net inferioară municipiului Târgu
Mureş, este cea a municipiului Reghin. Zona de influenţă a Reghinului, conform
acestei metode, este mai mică decât cea dată de metoda poligoanelor lui Thiessen
(cea mai mare din judeţ), fiind inclusă în aceasta. Se constată că zona de influenţă a
municipiului Reghin, rezultată în urma aplicării formulei Reilly-Converse, este una
mult mai realistă, cuprinzând comunele din Depresiunea Reghinului, de pe Valea
Mureşului până la Deda, de pe Valea Gurghiului, din Dealurile Şieului şi o mică
parte (extremitatea estică) din Câmpia Transilvaniei. Ea se extinde spre nord şi est
mai multe decât spre sud şi vest, unde concurenţa exercitată de municipiul Târgu
Mureş este mai mare.
Zona de influenţă a municipiului Sighişoara conform formulei Reilly-
Converse coincide în mai mare măsură cu cea determinată prin poligoanele lui
Thiessen. Astfel, zona de influenţă corespunde cu colţul sud-estic al judeţului,
respectiv bazinul Târnavei Mari, aferent judeţului Mureş, la care se adaugă câteva
comune din Dealurile Târnavei Mari, din apropiere de Sighişoara.
Şi municipiul Târnăveni are, conform formulei Reilly-Converse, o zonă de
influenţă relativ apropiată de cea dată de poligoanele lui Thiessen. În cazul acestui
centru urban, iese mai clar în evidenţă concurenţa exercitată de oraşele Iernut şi
Luduş, situate la distanţă relativ mică. Zona de influenţă a municipiului corespunde
cu bazinul inferior al Târnavei Mici de pe teritoriul judeţului Mureş, şi o porţiune
însemnată din Dealurile Târnavei Mici şi Dealurile Târnavei Mari, din vecinătatea
municipiului Târnăveni.
Oraşul Luduş deţine o zonă de influenţă destul de restrânsă, înglobând
practic comunele din jur, ceva mai extinsă spre nord, în direcţia Câmpiei
Transilvaniei, şi spre vest, spre limita de judeţ. Spre est, zona sa de influenţă suferă
concurenţa exercitată de oraşul vecin, Iernut. Totuşi, acesta, ca urmare a populaţiei
sale mai mici, şi a apropierii de alte centre urbane (Luduş, Târnăveni, Ungheni,
Târgu Mureş), are o zonă de influenţă şi mai mică, redusă aproximativ la teritoriul
propriu-zis al oraşului şi câteva comune vecine.
Oraşul Sovata beneficiază de lipsa unei concurenţe directe în imediata sa
apropiere, dar plăteşte tribut populaţiei sale care depăşeşte cu puţin 10 000 de
locuitori. În consecinţă, zona de influenţă care a rezultat în urma aplicării formulei
245
Reilly-Converse este una relativ restrânsă, în bazinul superior al Târnavei Mici,

aferent judeţului Mureş, şi în bazinul superior al Nirajului.
Cele patru oraşe noi nu au zone de influenţă prea extinse conform formulei
Reilly-Converse. Doar Sărmaşu, situat la mai mare distanţă de reşedinţa de judeţ şi
de celelalte oraşe, deţine o zonă de influenţă ceva mai mare, în Câmpia
Transilvaniei. Celelalte trei oraşe, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului şi
Ungheni au zone de influenţă foarte reduse, care abia depăşesc teritoriul
administrativ al oraşului.
Considerăm că doar în cazul municipiului Târgu Mureş se poate discuta de
zone de influenţă apropiată, depărtată şi terţiară, întrucât doar acest centru urban
deţine toate instituţiile, dotările şi serviciile pentru a se putea distinge toate aceste
categorii. Analizând pe rând aceste zone de influenţă, se poate afirma că zona de
influenţă terţiară a municipiului Târgu Mureş depăşeşte cadrul de analiză, şi anume
judeţul Mureş, extinzându-se şi în judeţele vecine din Transilvania. Astfel, ca
urmare a existenţei anumitor unităţi de învăţământ superior, a unor spitale de
specialitate renumite, persoane din afara judeţului Mureş vin ocazional la Târgu
Mureş în vederea efectuării studiilor sau în scopuri medicale.
Zona de influenţă secundară sau depărtată corespunde aproximativ cu
limitele judeţului Mureş, întrucât se poate afirma că municipiul Târgu Mureş este
centrul coordonator al întregului sistem de aşezări al judeţului Mureş, concentrând
o serie de instituţii de nivel judeţean: instituţii administrative (Prefectura, Consiliul
Judeţean), instituţii culturale (teatru, biblioteca judeţeană), instituţii financiar-
bancare, supermarket-uri şi hypermarket-uri, inspectorate judeţene în domeniul
educaţiei, internelor, jandarmeriei, spital judeţean etc.
Zona de influenţă apropiată sau primară a municipiului Târgu Mureş
corespunde cu aria periurbană a acestui municipiu, influenţată direct de procesele
desfăşurate la nivelul urban. În această arie intră practic comunele din Zona
Metropolitană Târgu Mureş, şi în mod potenţial şi alte comune de pe Valea
Mureşului, Valea Nirajului, Câmpia Transilvaniei, Podişul Târnavelor, care întreţin
relaţii biunivoce cu municipiul Târgu Mureş. Şi ca urmare a dezvoltării ariei sale
periurbane, oraşul Târgu Mureş reprezintă un pol de creştere urbană de cea mai
mare importanţă, nu doar la nivel judeţean, ci şi naţional. Anumite instituţii, care
deservesc municipiul Târgu Mureş, se regăsesc în prezent în zona periurbană, cum
este de exemplu aeroportul, situat în oraşul Ungheni.
Zonele de influenţă ale celorlalte centre urbane din judeţul Mureş sunt mai
reduse ca suprafaţă, şi este mai greu sesizabilă o separare a unor zone de influenţă
„primară” şi respectiv „secundară”, ca să nu mai vorbim de o zonă de influenţă
246
terţiară, pentru care ar trebui ca aceste oraşe să deţină dotări de un nivel ierarhic
superior celui existent.
Astfel, municipiul Reghin îşi extinde zona sa de influenţă asupra bazinului
Mureşului începând de la intrarea în judeţ (unde influenţa sa este destul de redusă)
şi până aval de Petelea, incluzând aşadar şi Valea Gurghiului, Dealurile Şieului şi
câteva comune din estul Câmpiei Transilvaniei (Fărăgău, Cozma). Zona sa de
influenţă este mult redusă spre sud, unde, în cazul comunelor Voivodeni şi
Gorneşti, deja se resimte puternic concurenţa reşedinţei de judeţ, Târgu Mureş.
Municipiul Sighişoara, şi ca urmare a conformaţiei mai aparte a limitei de
judeţ în partea de sud-est a judeţului Mureş, are o zonă de influenţă destul de clar
delimitată spre vest, sud şi est, în vreme ce spre nord se extinde până pe teritoriul
comunelor Bălăuşeri, Nadeş şi Veţca. Este totodată adevărat că municipiul
Sighişoara îşi exercită influenţa şi asupra unor comune apropiate, dar situate în
judeţele vecine (Sibiu, Braşov şi Harghita).
Municipiul Târnăveni are o zonă de influenţă alungită de-a lungul Târnavei
Mici, ajungând în amonte până la Suplac şi Bahnea, şi în aval până la limita cu
judeţul Alba. Totodată, în zona de influenţă a acestui municipiu intră şi unele
comune din Dealurile Târnavei Mici (Cucerdea) sau Dealurile Târnavei Mari
(Băgaciu).
Atracţia exercitată de celelalte centre urbane este mai redusă şi se exercită
mai ales la nivelul unităţilor de învăţământ (licee), instituţiilor spitaliceşti (spitale,
centre de sănătate), a spaţiilor comerciale diversificate (supermarket-uri, magazine
specializate, cu produse diverse).
O zonă de influenţă mai clar conturată o are oraşul Luduş, situat totuşi
oarecum aproape de centre urbane mai mari (Târgu Mureş, Târnăveni, Turda,
Câmpia Turzii) sau mai mici (Iernut, Sărmaşu, Ocna Mureş), care împiedică o
extensiune prea mare a zonei sale de influenţă. Atracţia exercitată de acest oraş se
resimte pe Valea Mureşului încă de la Iernut (oraş aflat parţial sub incidenţa
Luduşului) şi până la ieşirea din judeţ (Cheţani), în Câmpia Transilvaniei (Tăureni,
Sânger etc.) şi în Dealurile Târnavei Mici (Aţintiş, Bichiş).
Oraşul Iernut are o zonă de influenţă şi mai redusă, la câteva comune din
imediata sa apropiere. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre celelalte oraşe din
judeţ: Sovata, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului, Ungheni şi Sărmaşu, a
căror influenţă urbană este limitată, drept consecinţă a stadiului incipient de
dezvoltare urbană.
Doar oraşul Sovata, ca urmare a statutului său de staţiune turistică de
interes naţional, şi a dotărilor aferente, poate să constituie un caz mai aparte,
247
întrucât deţine o zonă de influenţă terţiară considerabilă, practic de dimensiunea

întregii ţări, şi poate şi în Ungaria, ca urmare a turiştilor care sunt găzduiţi aici
anual. Atracţia exercitată însă de oraşul Sovata asupra comunelor din apropiere, în
alte scopuri decât cele turistice, este însă redusă. Tot pe Târnava Mică, noul oraş
Sângeorgiu de Pădure exercită o mică concurenţă pentru oraşul Sovata, cele două
împărţindu-şi practic teritoriul de pe cursul superior al Târnavei Mici, aferent
judeţului Mureş, în două zone de influenţă de dimensiuni mici. Prin apariţia
oraşului Miercurea Nirajului, şi Valea Nirajului se poate bucura acum de existenţa
unui centru urban, dar atracţia exercitată de acest oraş se limitează deocamdată la
cursul mijlociu al Nirajului (Vărgata, Păsăreni) şi a principalilor săi afluenţi din
această arie (Nirajul Mic, Hodoşa). În fine, oraşul Sărmaşu a apărut ca urmare a
necesităţii stringente de dezvoltare urbană în cea mai ruralizată regiune a
Transilvaniei: Câmpia Transilvaniei. Departe deocamdată de a reprezenta un centru
urban semnificativ la nivelul întregii unităţi, noul oraş are o zonă de influenţă
limitată la câteva comune din nord-vestul judeţului Mureş.
248
Capitolul 5. Infrastructura de transport
5.1 Transportul rutier
Rețeaua de drumuri publice

Conform Institutului Național de Statistică (2014), rețeaua drumurilor
publice din județul Mureș totalizează 2127 km, din care 406 km sunt drumuri
naționale, 786 km drumuri județene și 935 km drumuri comunale. Astfel, în
interiorul Regiunii de Dezvoltare Centru, județul Mureș deține locul doi la
lungimea totală a rețelei de drumuri publice, fiind devansat de județul Alba care are
2887 km de drum public (vezi tabelul 5.1.). Ca și pondere, drumurile din Mureș
cumulează aproximativ 19% din totalul regiunii.
Tabelul 5. 1 Lungimea drumurilor pe categorii (2014)

Naționale Județene Comunale Lungime
(km) (km) (km) totală(km)
Covasna 304 254 304 862
Brașov 485 759 410 1654
Sibiu 329 954 406 1689
Harghita 446 845 797 2088
Mureș 406 786 935 2127
Alba 494 1101 1292 2887
Regiunea Centru 2464 4699 4144 11307
Sursa datelor: INS, Tempo Online
Potrivit CNADR (2015) județul Mureș este străbătut de 11 tronsoane de

drum naționl, două dintre ele facând parte din culoare europene, E60 şi E578:
 DN 13: limită județ Braşov - Vânători - Sighișoara - Bălăușeri - Târgu
Mureș (DN 15)
 DN 13A: Bălăușeri (DN13) - Sângeorgiu de Pădure - Sovata - limită județ
Harghita
 DN 13C: Vânători - limită județ Harghita
 DN 13D: Sovata-Sacadat
 DN 14: limită județ Sibiu - Daneș - DN13 (Sighișoara)
 DN 14A: limită județ Sibiu – Târnăveni - Cucerdea – Iernut (DN 15)
 DN 15: limită județ Cluj - Luduș - Iernut - Ungheni - Târgu Mureș -
Reghin - Deda - Lunca Bradului - limită județ Harghita
 DN 15A: DN 16 (Reghin) - Lunca - limită județ Bistriţa-Năsăud
249
 DN 15E: Târgu Mureș – Voiniceni - Ceaușu de Câmpie – Câmpenița –

Sabed – Râciu – Satu Nou - DN16
 DN 16: limită județ Cluj - limită județ Bistriţa-Năsăud (km 49+400) -
limită județ Bistriţa-Năsăud (km 62+400) - Crăiești - Fărăgău – Reghin
(DN 15)
 E 60: Frontiera cu Ungaria – Borş – Oradea – Cluj-Napoca – Târgu
Mureş – Braşov – Ploieşti –Bucureşti – Constanţa.
 E578: Frontiera cu Ucraina – Halmeu – Livada – Baia Mare – Dej –
Bistriţa – E 578 – Reghin – Gheorghieni – Miercurea Ciuc – Sfântu
Gheorghe.
Fig. 5. 1 Reţeaua de drumuri din judeţul Mureş
250
Infrastructura de transport
În interiorul regiunii, drumurile județene sunt cele mai răspândite (4699

km), urmate de drumurile comunale (4144 km) și naționale (2464 km). După cum
se poate observa în fig. 5.2 acest trend nu se respectă și la nivelul județului Mureș,
acolo unde cele mai răspândite sunt drumurile comunale, totalizând 44% din
rețeaua totală a județului, drumuri județene 37% și drumuri naționale 19%.
Fig. 5. 2 Ponderea categoriilor de drum din lungimea totală a rețelei rutiere

Evoluția rețelei drumurilor publice

Între 1990 și 2014 extinderea rețelei de transport rutier din județului Mureș
a fost mai lentă decât totalul Regiunii Centru, astfel în cei 25 ani aceasta s-a mărit
cu aproximativ 15%, față de 26% cât a crescut la nivelul regiunii (fig. 5.3). În anul
1990 rețeaua de drumuri a Regiunii Centru măsura 8909 km, iar cea a județului
Mureș era de 1846 de km. Acestea au evoluat treptat ajungând în 2014 la 11307
km, respectiv 2127 km.
În ceea ce privește evoluția pe categorii de drumuri între anii 2007 și 2014
(fig. 5.4), la nivelul regiunii cea mai spectaculoasă creștere s-a înregistrat la
drumurile comunale (+426 km), lungimea cărora a crescut cu aproximativ 11,5%.
Lungimea drumurilor naționale a crescut cu 10% (+224 km), cea mai slabă creștere
înregistrându-se la drumurile județene, a căror lungime din 2007 până în 2014 a
crescut cu doar 3,5% (+159 km).
251
Fig. 5. 3 Evoluția rețelei de drumuri publice în perioada 1990-2014

La nivelul județului Mureș lungimea drumurilor publice nu a crescut atât

de spectaculos în comparaţie cu restul regiunii. Astfel, situția este similară în ceea
ce privește evoluția drumurilor comunale, lungimea acestora înregistrând cea mai
mare creștere din rândul drumurilor publice, respectiv 4,3% (+39 km). Lungimea
drumurilor județene a crescut foarte puțin, la rețeaua existentă până în 2007
adăugându-se doar 11 km (+1,4%) până la sfârșitul anului 2014. O situație
paradoxală se întâlnește în cazul drumurilor naționale, a căror lungime a scăzut în
cei 8 ani menționați, de la 412 la 406 km (-1,5%).
Fig. 5. 4 Evoluția rețelei rutiere pe categorii de drumuri (2007 vs. 2014)

252
Tipuri de acoperământ, calitatea și densitatea drumurilor

Gradul de modernizare al drumurilor publice din județul Mureș a crescut
mai lent în perioada 2007-2014, în comparație cu totalul Regiunii Centru. Astfel, în
perioada analizată, la nivelul regiunii, gradul de modernizare al drumurilor a
crescut de la 24,14% (2007) la 38,5% (2014). În schimb la nivelul județului Mureș
creșterea a fost de doar două procente, de la 20,3% (2007) la 22,3% (2014).
Tabelul 5. 2 Evoluția drumurile publice din județul Mureș (2007-2014): grad de modernizare și tipuri
de acoperământ
Tipuri de 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Categorii
acoperământ (km) (km) (km) (km) (km) (km) (km) (km)
Total 2083 2095 2098 2095 2116 2117 2126 2127
Modernizate 423 422 425 426 455 455 462 476
Cu
Total îmbrăcăminţi 743 755 797 844 84 848 905 917
uşoare
Pietruite 732 723 683 670 650 647 605 582
De pământ 185 195 193 155 167 67 154 152
Total 412 412 414 412 413 414 405 406
Modernizate 403 404 406 404 405 405 397 398
Naţionale Cu
îmbrăcăminţi 9 8 8 8 8 9 8 8
uşoare
Total 775 775 775 775 775 775 786 786
Modernizate 17 15 15 13 13 13 10 10
Cu
Judeţene îmbrăcăminţi 625 638 638 626 626 626 641 643
uşoare
Pietruite 106 97 98 112 12 112 112 110
De pământ 27 25 24 24 24 24 23 23
Total 896 908 909 908 928 928 935 935
Modernizate 3 3 4 9 37 37 55 68
Cu
Comunale îmbrăcăminţi 9 109 151 210 210 213 256 266
uşoare
Pietruite 626 626 585 558 538 535 493 472
De pământ 158 170 169 131 143 143 131 129
Dacă e să facem o comparație pe cele 3 tipuri de drumuri (naționale,

județene și comunale), putem afirma că gradul de modernizare a scăzut de la an la
an pentru drumurile naționale și județene (vezi tabelul 5.2), însă au crescut
spectaculos pentru drumurile comunale. Dacă în anul 2007 se reușea modernizarea
a doar 3 km de drum comunal, în 2014 s-au modernizat nu mai puțin de 68 de km.
253
La nivelul Regiunii Centru toate cele 3 tipuri de drumuri publice au cunoscut o

creștere a gradului de modernizare.
Potrivit INS (vezi fig. 5.5) în anul 2014 în județul Mureș drumurile
naționale aveau în proporție de 98% (406 km) o structură și un acoperământ
modern, restul de 2% fiind acoperite cu îmbrăcăminți rutiere ușoare. Drumurile
județene sunt acoperite în proporție de 81,8% de îmbrăcămiți rutiere ușoare, 13,9%
sunt pietruite, 3% sunt drumuri de pământ, restul fiind drumuri cu acoperământ
modernizat.
Fig. 5. 5 Acoperământul drumurilor publice din județul Mureș (2014)

Cea mai defavorizată categorie de drum public din punct de vedere al

modernizării o reprezintă drumurile comunale, care în proporție de peste 50% sunt
alcătuite din drumuri pietruite. Mai mult de atât, în ciuda intensificării procesului
de modernizare din ultimii 8 ani, peste 13% din drumurile comunale sunt drumuri
de pământ.
Rețeaua totală de drumuri publice a României este de 85362 km, astfel ii
conferă o densitate de 35,81 km/100 km2 , iar raportat la populaţie aceasta este de
4.28 km/1000 loc. La nivelul Regiunii Centru (vezi tabelul 5.3), media densității
drumurilor este de 32,42 km/100 km2, județul cu densitatea cea mai mare fiind
Alba (46,25 km/100 km2 ), la polul opus aflându-se județul Covasna cu doar 23,23
km/100 km2 . Dacă ne raportăm la populație, atunci se poate afirma că media
regiunii este de 5,1 km/1000 loc, județul Alba fiind și de data aceasta pe primul loc
254
cu o valoare de 8,6 km/1000 loc, iar ultimul loc fiind ocupat de Brașov cu 3
km/1000 loc.
Tabelul 5. 3 Densitatea drumurilor 2014

km km/100 km2 km/1000 loc
Alba 2887 46,25 8,60
Sibiu 1689 31,09 4,22
Brasov 1654 30,84 3,00
Mureș 2127 31,68 3,89
Covasna 862 23,23 4,15
Harghita 2088 31,45 6,75
Reg. Centru 11307 33,16 4,81
România 85362 35,81 4,28
Revenind la județul Mureș, acesta are o densitatea a drumurilor publice de

31,68 km/100 km2 și de 3,89 km/1000 loc, ambele fiind sub mediile regiunii.
Densități ridicate (km/100 km2) găsim în primul rând în arealul orașelor și
municipiilor (vezi fig. 5.6), dar cu precădere în partea centrală și de vest a
județului, partea de est fiind cea mai slab acoperită de drumuri publice.
Fig. 5. 6 Densitatea drumurilor din Județul Mureș (2014)
255
Transportul local
Din cele 11 localităţi urbane ale judeţului Mureş doar 7 pun la dispoziţie
localnicilor mijloace de transport în comun, este vorba de: Târgu Mureş, Reghin,
Sovata, Sărmaşu, Târnăveni, Sighişoara şi Luduş.
Aşa cum reiese şi din figura 5.7 în ultimul sfert de secol, cel mai mare
număr de pasageri care au utilizat transportul în comun în judeţul Mureş s-a
înregistrat în anul 1991, iar anul 1992 a fost marcat de o scădere bruscă, urmată de
o creştere nu foarte reprezentativă. În anii următori numărul pasagerilor a scăzut
treptat, pentru ca până în 2004 numărul de pasageri să scadă dramatic, sub
15.000.000 pasageri/an (2004). Începând cu anul 2005 numărul călătoriilor cu
transportul public local a început să crească treptat, acesta devenind indispensabil
populaţiei, mai ales în municipiile importante ale judeţului.
75000
65000
55000
Mii pasageri
45000
35000
25000
15000
5000
1990 1995 2000 2005 2010 2015
Fig. 5. 7 Numărul pasagerilor (autobuze şi microbuze) din judeţul Mureş în perioada 1990 – 2014
256
5.2 Transportul feroviar
Calea ferată, unul dintre cele mai importante mijloace de transport terestru
ale judeţului, se află în administraţia Regionalei de Cale Ferată Braşov. În prezent
(2016), transportul pe calea ferată în judeţul Mureş (fig. 5.8) este asigurat de
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. şi S.C.
Regiotrans S.R.L., acesta din urmă operând doar pe căile ferate secundare Crăieşti
– Sovata (Blaj – Târnăveni – Praid) şi Luduş – Sărmăşel (Luduş – Sărmăşel –
Bistriţa Nord). Reţeaua de cale ferată uneşte majoritatea localităţilor urbane,
singurul oraş neracordat la reţeaua feroviară fiind Miercurea Nirajului, dar care a
fost deservit o perioadă de timp de linia de cale ferată îngustă Târgu Mureş –
Sovata. Aceasta, împreună cu linia ferată din zona de câmpie au fost închise în anul
1997.
În perioada noiembrie 2010 – iulie 2011 au fost realizate lucrări de
reabilitare a căii ferate înguste pe tronsonul Sovata – Câmpu Cetăţii, iar începând
din august 2011 Mocăniţa „Sovata” a fost pusă în funcţiune pe ruta amintită doar în
scop turistic. (http://mocanitasovata.ro)
Din cei 282 km de cale ferată care străbat judeţul Mureş, doar 85 km sunt
electrificaţi. Liniile de cale ferată electrificate din judeţ aparţin magistralei 300
(Bucureşti – Braşov – Sighişoara – Teiuş – Războieni – Cluj-Napoca – Oradea) şi
magistralei 400 (Braşov – Deda – Dej – Baia Mare – Satu Mare).
În privinţa ponderilor liniilor electrificate din Regiunea de Dezvoltare
Centru, conform tabelului 5.4, judeţul Mureş ocupă locurile codaşe, cu 12,76%; de
altfel, acest judeţ nu dispune de linii duble neelectrificate, după cum reiese din
figura 5.8.
Tabelul 5. 4 Lungimea căilor ferate electrificate în 2014 în Regiunea de Dezvoltare Centru

Judeţul Lungimea (km)
Alba 136
Braşov 184
Covasna 44
Harghita 173
Mureş 85
Sibiu 44
Regiunea de Dezvoltare Centru 666
România 4029
257
Fig. 5. 8 Reţeaua de căi ferate din judeţul Mureş

Sursa datelor: http://tren.transira.ro/Harta_retelei.htm
Conform comunicatului de presă nr. 95 din 26.04.2013 a Institutului

Naţional de Statistică privind lungimea căilor de transport, la 31.XII.2012,
densitatea liniilor de cale ferată de folosinţă publică, în exploatare, la 1000 km2
teritoriu pe ţară a fost de 45,2 ‰. Cu cei 41,6 km de cale ferată la 1000 km2,
potrivit Direcţiei Judeţeane de Statistică – Mureş, judeţul Mureş se află sub media
pe ţară.
În privinţa numărului de trenuri şi a vitezei medii de deplasare pe anumite
rute din judeţul Mureş, în anul 2016, situaţia este prezentată în tabelul 5.5.
Coridorul Pan-European IV feroviar (Berlin/Nurenberg – Praga –
Budapesta – Arad – Bucureşti – Constanţa – Istanbul – Salonic) intersectează
judeţul Mureş pe axa Daneş – Sighişoara – Archiţa. Odată cu finalizarea lucrărilor
258
de reabilitare a liniei de cale ferată, pe tronsonul Sighişoara – Coşlariu (judeţul

Alba), trenurile de călători vor putea circula cu o viteză maximă de 160 km/h, în
timp ce viteza maximă a trenurile de marfă va fi de 120 km/h.
Tabelul 5. 5 Numărul trenurilor şi viteza medie de deplasare a acestora pe teritoriul judeţului Mureş
în 2016
Număr trenuri IR / zi Număr trenuri R / zi
Lungime
Ruta Viteza medie a trenurilor Viteza medie a trenurilor
(km)
InterRegio km/h* Regio km/h*
1 7
Târgu Mureş - Luduş 40
47,05 36
1 6
Luduş – Târgu Mureş 40
48 35,1
1 7
Târgu Mureş – Iernut 28
49,4 35,9
1 6
Iernut – Târgu Mureş 28
52,5 34,7
1 7
Târgu Mureş – Reghin 32
48 40,7
1 7
Reghin – Târgu Mureş 32
54,9 40,7
1 7
Târgu Mureş – Deda 54
49,8 39,3
1 7
Deda – Târgu Mureş 54
47,6 40,5
1 7
Reghin – Deda 22
57,4 39,1
1 7
Deda – Reghin 22
42,6 43
- 8
Sighişoara – Vânători 10
- 45,7
- 8
Vânători – Sighişoara 10
- 36
- 4
Luduş – Sărmaşu 39
- 35,9
- 4
Sărmaşu – Luduş 39
- 35,9
Târnăveni – Sângeorgiu de - 2
45
Pădure - 31
Sângeorgiu de Pădure - - 2
45
Târnăveni - 26,2
- 2
Târnăveni – Sovata 69
- 22,7
- 2
Sovata – Târnăveni 69
- 30,9
Sângeorgiu de Pădure – - 2
24
Sovata - 45
Sovata – Sângeorgiu de - 2
24
Pădure - 46,5
*
s-a calculat conform Mersul Trenurilor 2015 – 2016
259
Numărul legăturile feroviare directe ale municipiului Târgu Mureş cu

capitala şi alte reşedinţe de judeţ pentru anul 2016 sunt redate în tabelul 5.6.
Tabelul 5. 6 Legăturile feroviare directe ale municipiului Târgu Mureş cu capitala şi alte reşedinţe de
judeţ
Ruta 2016 Relaţia
1 dus
Târgu Mureş – Bucureşti
1 întors
1 dus
Târgu Mureş – Cluj-Napoca
1 întors
1 dus
Târgu Mureş – Timişoara
1 întors
1 dus
Târgu Mureş – Sibiu
1 întors
2 dus
Târgu Mureş – Alba Iulia
2 întors
2 dus
Târgu Mureş – Bistriţa
2 întors
1 dus
Târgu Mureş - Deva
1 întors
Sursa datelor: Mersul Trenurilor 2015 – 2016
Vitezele mici de deplasare, respectiv timpul ridicat al călătoriei pe anumite

segmente ale reţelei feroviare, fac ca acest mod de transport terestru să fie mai
puţin atractiv în comparaţie cu transportul rutier, îndeosebi în partea nordică a
judeţului.
Probleme şi disfuncţionalităţi ale transportului feroviar:
• Ponderea liniilor electrificate este de 30,1% din lungimea totală a căilor
ferate din judeţ.
• Viteza de deplasare pe unele tronsoane de cale ferată nu corespunde
standardelor actuale.
• Staţiile de călători au o stare tehnică nesatisfăcătoare.
• Lipsa informaţiilor cu privire la mersul trenurilor în anumite staţii.
• Trecerile la nivel cu calea ferată neamenajate corespunzător îngreunează
traficul rutier.
260
5.3 Transportul aerian
În judeţul Mureş există două aeroporturi amenajate, este vorba de

Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu Mureş, certificat ca şi aeroport
internaţional în data de 4 mai 2012 şi Aeroportul utilitar-sportiv Târgu Mureş.
Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu Mureş, situat în unitatea
administrativ-teritorială Ungheni, se află la 14,5 km de municipiul reşedinţă de
judeţ. Amplasarea este principalul avantaj al aeroportului, acesta fiind situat în
imediata vecinătate atât a căii ferate, cât şi a drumului european E60 (DN 15). În
ceea ce priveşte aria de deservire a aeroportului, trebuie amintite judeţele: Mureş,
Harghita, Covasna, Braşov, parţial Bistriţa-Năsăud şi parţial Sibiu.
(http://www.aeroportultransilvania.ro/despre-aeroport/prezentare-aeroport.html)
Primele curse regulate de pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” au
avut atât destinaţii interne (Bucureşti, Constanţa şi Cluj-Napoca), cât şi destinaţii
externe (Budapesta). (Máthé, 2011)
După cum se poate observa şi în figura 5.9. numărul pasagerilor pe
Aeroportul Internaţional „Transilvania” s-a înjumătăţit în anul 2008 faţă de anul
2007, însă numărul acestora a început să crească constant din 2010, astfel în 2014,
343448 persoane au fost înregistrate pe aeroportul mureşean.
Fig. 5. 9 Evoluţia numărului de pasageri pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” în perioada 2007

– 2014
Sursa datelor: 2007 – 2012 Romanian Regional Airports Prioritisation Study, 2013 Eurostat, 2014
Master Planul General de Transport al României 2015
261
În prezent, pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu Mureş

operează o singură companie aeriană, Wizz Air, care oferă legături cu aeroporturile
(fig. 5.10): London Luton Airport (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord), Frankfurt-Hahn Airport, Memmingen Airport, Dortmund Airport, Baden-
Baden Airport (începând cu 26 martie 2016) (Germania), Adolfo Suárez Madrid-
Barajas Airport (Spania), Rome Ciampino Airport (Italia), Budapest Ferenc Liszt
International Airport (Ungaria) şi Beauvais-Tillé Airport (Franţa).
Fig. 5. 10 Legăturile aeriene ale Aeroportului Internaţional „Transilvania” (2016)
Fig. 5. 11 Numărul pasagerilor de pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” în 2013 în funcţie de

cursele aeriene
Sursa datelor: Eurostat
262
Din cei 313515 de pasageri înregistraţi în anul 2013 pe aeroportul

mureşean, conform figurii 5.11, 17,4% dintre aceştia au călătorit la/de la Londra,
iar aproximativ 13% la/de la Dortmund.
263
5.4 Accesibilitate
Dezvoltarea economică a unui teritoriu depinde de sistemul de transport,

iar cu cât o localitate este mai bine conectată la reţeaua de transport, cu atât este
mai atractivă pentru potenţialii investitori.
Accesibilitatea aşezărilor judeţului Mureş la localităţile de diferite ranguri
stabilite în funcţie de metodologia propusă de Rusu et. al (2013) este reprezentată
în figurile 5.12, 5.13, 5.14, 5.15, 5.16 şi 5.17.
În ceea ce priveşte accesibilitatea la localităţile de rangul 1 (Cluj-Napoca şi
Braşov, în acest caz), redată în figura 5.12, se observă că marea majoritate a
populaţiei potenţiale a judeţului converge spre Cluj-Napoca, în timp ce localităţile
din partea sudică sunt atrase de municipiul Braşov. Infrastructura rutieră a judeţului
Mureş oferă posibilitatea unei legături mai rapide cu municipiul Cluj-Napoca, fapt
ce explică această situaţie.
În urma analizei accesibilităţii la localităţie de rangul 1 şi 2 din România
(fig. 5.13), s-a constatat că cea mai mare parte a populaţiei este atrasă de
municipiul reşedinţă de judeţ, în timp ce doar câteva localităţi din partea nord-
vestică sunt mai apropiate ca timp de reşedinţa judeţului Cluj.
Fig. 5. 12 Accesibilitatea la localităţi de rangul 1 Fig . 5. 13 Accesibilitatea la localităţi de rangul

1 şi 2
264
Fig. 5. 14 Accesibilitatea la localităţi de Fig. 5. 15 Accesibilitatea la localităţi de

rangul 1, 2 şi 3 rangul 1, 2, 3 şi 4
Figura 5.14 prezintă situaţia în care accesibilitatea populaţiei judeţului

Mureş s-a calculat având în vedere localităţile de rangul 1, 2 şi 3. Această situaţie
nu diferă foarte mult de cea prezentată anterior, şi anume, analizei accesibilităţii la
localităţi de rangul 1 şi 2. Diferenţele apar, însă, în partea nordică a judeţului,
datorită intrării în analiză a municipiului Bistriţa care la acest nivel atrage o parte
Fig. 5. 16 Accesibilitatea la localităţi de Fig. 5. 17 Accesibilitatea la localităţi de

rangul 1, 2, 3 , 4 şi 5 rangul 1, 2, 3, 4 , 5 şi 6
265
dintre localităţile judeţului învecinat.

Odată cu adăugarea localităţilor de rangul 4 pentru evaluarea accesibilităţii,
în figura 5.15 se poate identifica un nivel scăzut al accesibilităţii în partea vestică a
judeţului, dar şi în partea estică. În acest caz, cele mai multe localităţi din partea
vestică a arealului studiat sunt atrase de municipiul Turda, în timp ce o parte din
aşezările din partea estică converg de această dată spre Odorheiu Secuiesc.
Accesibilitatea la localităţile de rangul 1, 2, 3, 4 şi 5, prezentată în figura
5.16 pune în evidenţă o mare atractivitate a municipiilor Târgu Mureş, Reghin şi
Sighişoara, dar şi a oraşului Luduş. Un nivel foarte bun al accesibilităţii este
întâlnit în vestul judeţului şi datorită municipiului Câmpia Turzii (judeţul Cluj). De
această dată, localităţile comunelor situate în partea nord-vestică a judeţului Mureş,
Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni sunt mai apropiate ca timp de municipiul
Topliţa (judeţul Harghita).
Figura 5.17 prezintă situaţia în care în analiză s-au introdus toate
localităţile urbane. În urma calculelor realizate s-a constatat că cea mai mare parte
a comunelor situate între Târgu Mureş şi Sărmaşu beneficiază de cele mai scăzute
nivele ale accesibilităţii. În măsura în care este introdus în analiză un număr mai
mare de localităţi de ranguri inferioare, nivelul accesibilităţii înregistrează valori
mai bune.
266
5.5 Siguranţă rutieră – accidente de trafic
În ultimii ani accidentele rutiere continuă să fie o problemă la nivel

național, astfel încât România este plasată pe locul 2 în interiorul Uniunii Europene
la numărul de decese raportate la 1 milion de locuitori, fiind devansată doar de
Letonia (Comisia Europeană, 2015). Potrivit Inspectoratului General al Poliției
Române Direcția Rutieră (IGPRDR) în perioada 2010-2015 în România s-au
produs nu mai puțin 295175 de accidente de trafic care au implicat 237410 de
vehicule și s-au soldat cu 149258 de răniți ușor, 51458 de răniți grav și 12010
morți.
La nivelul Regiunii Centru (fig. 5.18) cel mai afectat județ de accidente
rutiere este Brașovul unde în ultimii 6 ani (2010-2015) s-au produs 4724 de
accidente care au implicat 7281 vehicule și au provocat 6665 de victime. La polul
opus se regăsește județul Covasna cu doar 1120 de accidente și 1589 de victime.
Județul Mureș ocupă locul 2 la numărul de accidente cumulând peste 3350 de
accidente, ce au implicat peste 5100 de vehicule şi au produs 4737 de victime
(3141 răniți ușor, 1244 răniți grav și 352 morți).
Fig. 5. 18 Statistică accidente rutiere (2010-2015) – Regiunea Centru

Sursa datelor: IGPRDR
Pentru a avea o imagine de ansamblu la nivelul regiunii asupra distribuției

accidentelor de trafic și a zonelor de risc, zone predispuse la astfel de evenimente,
s-a recurs la calculul hotspot-urilor (Benedek et. al, 2016; Ciobanu & Benedek,
2015; Ivan et. al, 2015). Astfel, analizând cu atenție figura 5.19 putem identifica 4
hotspot-uri principale axate pe arealul municipiilor Brașov, Târgu Mureș, Sibiu și
Alba-Iulia. De asemenea, deloc de neglijat sunt și hotspot-urile mulate pe suprafața
267
orașelor Mediaș, Sebeș, Sighişoara sau Sfântu Gheorghe. Pe lângă acestea se mai
observă foarte clar hotspoturile create de-a lungul principalelor drumuri naționale
ce străbat Regiunea Centru, dintre care putem aminti DN1, DN7 DN15, DN15A
sau DN11.
Fig. 5. 19 Hotspot-urile accidentelor rutiere - Regiunea Centru

Referindu-ne strict la județul Mureș (fig. 5.20), în ceea ce privește

localizarea hotspoturilor, putem afirma că se respectă același patern ca în cazul
Regiunii Centru. Astfel, se poate observa faptul că hotspotul principal este axat pe
arealul municipiului Târgu Mureș, lucru ușor de explicat prin faptul că în cei 6 ani
analizați, aproximativ 30% din totalul numărului de accidente s-au produs în
municipiul reședință de județ. Alte hotspoturi care merită menționate sunt cele
axate cu precădere pe arealele orșelor Luduș, Târnăveni, Sighișoara sau Reghin.
Tot în figura 5.20 se pot observa cu ușurință principalele sectoare de drum
public predispuse la accidente de trafic. Astfel, putem identifica segmente din
DN15, DN15A, DN15E, DN16, DN13, DN13A, DN14 sau DN14A.
268
Fig. 5. 20 Hotspot-urile accidentelor rutiere – Județul Mureș

269
Capitolul 6. Starea, protecția și conservarea mediului
6.1. Starea şi calitatea factorilor de mediu
Evaluarea stării şi calităţii mediului la nivel teritorial este o operaţiune

destul de dificilă având în vedere multitudinea condiţionărilor dintre substanţele
poluante şi mediile receptoare. Un element suplimentar de incertitudine în evaluare
este datorat şi faptului că reţeaua de monitorizare nu are un grad de acoperire şi
nici o relevanţă suficient de mare (Vescan, 2010).
Pentru diagnoza stării şi calităţii mediului din judeţul Mureş au fost luate în
considerare aspectele relevante şi semnificative, astfel încât acestea să devină
elemente utile pentru elaborarea strategiei de planificare şi protecţie a mediului.
Din punct de vedere al nivelului spaţial de acoperire, judeţul, ca şi unitate
de raportare, reprezintă o entitate teritorială cu relevanţă în domeniul exprimării
calităţii mediului, în sensul existenţei unei corespondenţe cu instituţiile cu
responsabilităţi în producerea şi furnizarea datelor de mediu (Irimuş, Man, Vescan,
2005).
Planificarea mediului este considerată a fi una de tip vertical (sectorial) şi
aceasta poate fi aplicată la nivel local şi judeţean ţinând cont de contextul teritorial
şi legislativ existent în România (Benedek, 2001; Muntean, 2004). Planificarea
acţiunilor de mediu vizează şi comunitatea locală şi necesită implicarea
autorităţilor, instituţiilor, organizaţiilor locale şi judeţene sau a grupurilor de
experţi însărcinaţi cu realizarea şi implementarea de planuri şi programe specifice
în localităţile urbane şi rurale din judeţul Mureş.
Toate acţiunile de planificare de mediu sunt viabile în contextul mai larg al
dezvoltării durabile, privită ca principală alternativă de dezvoltare a judeţului
Mureş. Planificarea acţiunilor de protecţie a mediului vizează starea componentelor
mediului, resursele existente şi problemele teritoriale trecute şi actuale (Benedek,
2000). În consecinţă, orizontul şi obiectivele planificării de mediu sunt elemente
dependente de strategiile şi obiectivele stabilite în urma procesului de luare a
deciziei la nivel judeţean şi regional (Muntean, 2004).
Principalele probleme de mediu identificate la nivelul judeţului Mureş
(conform PLAM, APM Mureş, 2013; Consiliul Judeţean Mureş, 2014) sunt:
• Poluarea aerului datorată lipsei sau diminuării suprafeţei spaţiilor verzi
amenajate (ex. perdele verzi, zone verzi de agrement), a traficului rutier, a
depozitelor de deşeuri menajere, a utilizării combustibililor fosili la încălzirea
locuinţelor;
271
• Poluarea aerului datorată emisiilor provenite de la centrale termice şi cea

generată de emisiile de poluanţi proveniţi din activităţile industriale;
• Pulberile în suspensie şi pulberile sedimentabile, inclusiv praful;
• Poluarea istorică a solului şi a apelor subterane şi existenţa unor situri
contaminate istoric (în relaţie cu fostele şi actualele amplasamente industriale cu
capacităţi mari de poluare din oraşele judeţului);
• Degradarea terenurilor şi accentuarea fenomenelor de eroziune a solului;
• Contaminarea solului şi a apelor subterane din cauza emisiilor de poluanţi
din activităţile industriale;
• Diminuarea şi degradarea spaţiilor verzi intraurbane şi periurbane;
• Lipsa unui sistem integrat de monitorizare a zgomotului şi vibraţiilor;
• Sistemele necorespunzătoare de colectare a apelor pluviale în localităţi, în
lungul căilor de transport şi pe amplasamentele industriale (pante, rigole de
recepţie, reţele de canalizare pluvială);
• Insuficienţa spaţiilor de parcare în localităţi;
• Probleme asociate traficului rutier pe principalele artere de transport din
localităţile judeţului (ex. poluare fizico-chimică, accidente, zgomot, vibraţii);
• Utilizarea şi valorificarea insuficientă a modalităţilor alternative de
transport, prietenoase cu mediul;
• Reabilitarea căilor rutiere intra- şi interurbane şi întreţinerea
necorespunzătoare a reţelelor de transport;
• Poluarea apelor de suprafaţă;
• Afectarea ariilor naturale protejate, a habitatelor naturale, florei şi faunei
sălbatice, prin activităţi antropice şi fenomene naturale;
• Sistemul deficitar de monitorizare a evoluţiei sănătăţii umane şi declinului
calităţii vieţii în raport cu starea şi calitatea mediului;
• Poluarea mediului datorită gestiunii necorespunzătoare a deşeurilor şi
numărul insuficient al depozitelor de deşeuri;
• Insuficienţa acţiunilor de voluntariat în domeniul protecţiei şi conservării
mediului, a informării şi a responsabilităţii individuale şi de grup în cadrul
comunităţilor locale;
• Educaţia insuficientă privind protecţia mediului.
Pornind de la această stare de fapt se pot identifica, pe baza
documentaţiilor autorităţilor competente de protecţie a mediului, principalele
aspecte privind starea şi calitatea factorilor de mediu din judeţul Mureş.
272
Starea, protecția și conservarea mediului
6.1.1 Starea şi calitatea aerului

Monitorizarea calităţii aerului în judeţul Mureş este realizată direct de către
agenţii economici şi de către Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Mureş.
Strategiile generale de monitorizare a calităţii aerului la nivel naţional şi comunitar
indică necesitatea organizării modulare a reţelei de monitorizare a mediului şi în
particular a mediului atmosferic (monitorizarea emisiilor şi imisiilor).
În judeţul Mureş calitatea aerului atmosferic este influenţată într-o măsură
moderată de emisiile provenite din activităţile economice. Sursele antropice de
emisii în atmosferă cu potenţial semnificativ de poluare sunt amplasate în oraşele
Târgu Mureş, Iernut, Sighişoara şi Târnăveni în timp ce în alte localităţi precum
Reghin, Sovata, Luduş şi Miercurea Nirajului sursele antropice de emisii nu produc
o poluare semnificativă (Reti, 2011).
Conform ultimelor date ale APM Mureş (2007-2013), sursele de poluare de
pe teritoriul judeţului sunt următoarele:
a) Surse fixe (surse industriale): industria chimică, industria de prelucrare a
lemnului, industria materialelor de construcţii, industria energetică şi de
termoficare (care utilizează gazele naturale în scopuri energetice şi deşeuri din
lemn în centralele termice recent modernizate), transportul, stocarea şi distribuţia
carburanţilor, utilizarea solvenţilor, prepararea hranei şi consumul casnic ş.a.
Sursele de emisii în atmosferă aferente sectorului agricol sunt reduce, iar depozitele
de deşeuri sunt surse moderate de emisii în atmosferă.
b) Surse mobile: traficul rutier care se desfăşoară în principal pe DN13
(E60) şi pe DN15 (Târgu Mureş-Topliţa) şi care traversează localităţile urbane şi
rurale ale judeţului; traficul feroviar (mai slab reprezentat teritorial); traficul aerian.
Emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot şi de amoniac (SO2, NOx, NH3) pot
provoca acidifierea la nivelul teritoriului şi ecosistemelor judeţului Mureş.
Emisiile anuale de dioxid de sulf (SO2) monitorizate în perioada 2007-3013
indică cantităţi emise în atmosferă provenite, în principal, din arderi în industria
energetică şi industriile de transformare, arderi neindustriale, arderi în industria de
prelucrare; transport rutier şi din alte surse mobile şi utilaje. În general, majoritatea
concentraţiilor de SO2 nu depăşesc limitele admise prevăzute în normativele legale
în vigoare.
Emisii anuale de monoxid si dioxid de azot (NOx) provin din arderi în
industria energetică şi industriile de transformare, arderea neindustrială, arderi în
industria de prelucrare, procesele de producţie, transportul rutier şi alte surse
mobile şi utilaje.
273
Emisiile de amoniac (NH3) provin din procesele de producţie industrială

(ex. S.C. Azomureş S.A. Târgu Mureş) şi din agricultură.
Emisiile de COV nemetanici (NMVOC) provin din arderi în industria
energetică şi industriile de transformare, arderea neindustrială, arderi în industria
de prelucrare, procesele de producţie, extracţia şi distribuţia combustibililor fosili,
utilizarea solvenţilor şi a altor produce, transportul rutier ş.a.
Pulberile în suspensie (PM10, PM2,5, TSP) provin din arderi în industria
energetică şi industrii de transformare şi ardere neindustrială iar restul provin din
arderi în industria de prelucrare şi alte procese de producţie industrială.
Emisiile de metale grele (ex. mercur, cadmiu, plumb) provin din arderi în
industria de prelucrare şi transportul rutier. Emisiile de poluanţi organici persistenţi
(POPs) provin în special de la motorina pentru locomotive (APM Mureş, 2007-
2013).
Aspectele semnificative de mediu legate de poluarea aerului, în special în
zonele urbane, sunt cauzate de procesele implicate în producerea de energie,
emisiile provenite de la autovehicule şi activităţile industriale. Spre exemplu,
calitatea aerului este monitorizată la nivelul municipiului Târgu Mureş, astfel
(APM Mureş, 2007-2013):
(a) Poluanţii gazoşi (ex.: amoniac, oxizi de azot şi oxizi de sulf) sunt
monitorizaţi în trei puncte pe raza municipiului Târgu Mureş, şi anume: la sediul
APM Mureş, la sediul Foraj Sonde Târgu Mureş, la sediul Administraţiei Naţionale
„Apele Române”, Direcţia Apelor Mureş.
(b) Pulberile în suspensie întâlnite în special în arealele rurale şi urbane
sunt o consecinţă a producerii de energie, a emisiilor de la autovehicule şi a
activităţilor industriale.
(c) Pulberile sedimentabile sunt monitorizate în patru puncte pe raza
municipiului Târgu Mureş, localizate: la sediul APM Mureş; la sediul
Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Direcţia Apelor Mureş; la
Administraţia Naţională „Apele Române”, Direcţia Apelor Mureş, barajul nou; la
staţia meteorologică.
(d) Precipitaţiile acide sunt monitorizate la staţia meteorologică din Târgu
Mureş pentru a pune în evidenţă prezenţa ploilor acide (cu pH < 6,5), iar probele de
precipitaţii sunt prelevate săptămânal şi sunt analizate de laboratorul APM Mureş.
În perioada 2007-2013, în municipiul Târgu Mureş nu s-au înregistrat
depăşiri ale valorii limită pentru indicatorii amintiţi (APM Mureş, 2007-2013).
Poluarea sonoră este considerată principala sursă de stres asupra
comunităţii în mediile urbane din Uniunea Europeană. În localităţile judeţului
274
Mureş, sursele de zgomot sunt numeroase (ex. transportul urban, transportul aerian,
traficul pietonal, şantierele de construcţii, circulaţia trenurilor, echipamentele
motorizate ş.a.).
Ponderea cea mai mare în generarea zgomotului urban o deţine traficul
rutier, cauzată de creşterea puterii motoarelor cu care se echipează autovehiculele,
creşterea vitezei de deplasare a acestora corelate cu creşterea numărului de
autovehicule. Municipiul Târgu Mureş are o hartă de zgomot încă din anul 2007 în
baza căreia sunt stabilite zonele de linişte şi populaţia afectată de zgomot ca urmare
a traficului rutier, traficului feroviar şi activităţilor industriale
(www.tirgumures.ro).
Un alt aspect semnificativ este acela că în localităţile rurale şi urbane ale
judeţului Mureş sunt insuficiente centurile ocolitoare şi din acest motiv traficul
greu afectează zonele rezidenţiale; traficul rutier s-a intensificat semnificativ în
ultima perioadă şi este o sursă de poluare semnificativă a aerului, o sursă de
zgomot, dar şi o sursă de poluare a solului şi vegetaţiei din zonele limitrofe
arterelor rutiere (ex. E60, DN 14 ş.a.).
Arealele şi sectoarele critice pe teritoriul judeţului sub aspectul poluării
atmosferei sunt reprezentate de unităţile industriale amplasate în oraşele Târgu
Mureş, Sighişoara, Luduş, Sovata, Reghin şi Târnăveni (ex. în special S.C.
AZOMUREŞ S.A. Târgu Mureş) şi de principalele artere de transport rutier (ex.
E60, DN 14 ş.a.) (PATJ Mureş, 2012).
În concluzie, calitatea aerului în judeţul Mureş este influenţată semnificativ
de caracteristicile sistemelor de reţinere a emisiilor de noxe în atmosferă (în
sectorul industrial şi cel al serviciilor) şi de poluarea fizico-chimică generată de
mijloacelor de transport din mediul urban şi rural.
6.1.2 Starea şi calitatea apei

Conform ADR Centru (2014), aproximativ 50% din populația județului
Mureş este racordată la reţeaua de apă potabilă centralizată.
Resursele hidrografice ale judeţul Mureş sunt tributare bazinului
hidrografic al râului Mureş pe suprafaţa căruia existând 214 cursuri de ape
codificate cu o lungime totală de 2727 km şi o densitate de 0,40 km/km2. Cursurile
de apă de suprafaţă din judeţ (cu o lungime totală de 633 km) sunt reprezentate de
râurile Mureş (212 km în judeţ), Gurghiu (53 km), Niraj (82 km), Lechinţa (66
km), Pârâul de Câmpie (59 km), Târnava Mare (33 km în judeţ), Târnava Mică (28
km în judeţ).
275
Apele freatice au, în general, debite cuprinse între 0,2-15 l/s în zonele de
luncă ale râurilor, iar apele subterane de medie şi mare adâncime au o mineralizare
foarte puternică cu conţinut ridicat de Ca2+, Mg2+, Na+, SO2-,4-, Cl-, Br-, I-.
Mineralizarea este influenţată în mare măsură de prezenţa arealelor cu domuri
gazeifere din judeţul Mureş (Sorocovschi, 1996).
În judeţul Mureş calitatea apelor de suprafaţă este influenţată de activităţile
industriale şi epurarea insuficientă a apelor uzate din localităţile urbane şi rurale.
Astfel, râul Mureş prezintă următoarele aspecte de calitate a apei (APM Mureş,
2007-2013; PATJ Mureş, 2012):
- la intrarea în judeţ - amonte de evacuarea apelor uzate provenite de la
S.C. AZOMUREŞ S.A. Târgu Mureş, apa se încadrează în clasa a II-a de calitate
(bună), la grupele de indicatori „regim de oxigen” şi „nutrienţi”;
- aval de evacuarea apelor uzate provenite de la S.C. AZOMUREŞ S.A.
Târgu Mureş - ieşire din judeţul Mureş, apa se încadrează în clasa a IV-a de calitate
(slabă), la grupele de indicatori „nutrienţi”.
Râul Gurghiu pe toată lungimea sa se încadrează în clasa a II-a de calitate
(bună), la grupele de indicatori „regim de oxigen”, şi „micropoluanţi anorganici şi
organici”. Râul Niraj se încadrează în clasa a II-a de calitate (bună) şi clasa a III-a
de calitate (moderată), la grupele de indicatori „regim de oxigen”.
Râul Lechinţa pe toată lungimea lui se încadrează în clasa a III-a de calitate
(moderată), la grupa de indicatori „regim de oxigen”, „nutrienţi” şi „salinitate”.
Pârâul de Câmpie pe toată lungimea se încadrează în clasa a IV-a de calitate
(slabă), la grupele de indicatori „salinitate”.
Râul Târnava Mare pe tronsonul aferent judeţului Mureş se încadrează în
clasa a II-a de calitate (bună), la grupele de indicatori „regim de oxigen”,
„nutrienţi” şi „micropoluanţi anorganici şi organici”.
Râul Târnava Mică prezintă pe sectoarele de curs următoarele aspecte: la
intrarea în judeţul Mureş, în amonte de batalurile S.C. BICAPA S.A. Târnăveni se
încadrează în clasa a III-a de calitate (moderată), la grupele de indicatori „regim de
oxigen” şi „salinitate”; din cauza exfiltraţiilor din batalurile menţionate, la ieşirea
din judeţul Mureş, râul se încadrează în clasa a IV-a de calitate (slabă), la grupa de
indicatori „concentraţia medie anuală a cromului hexavalent = 0,155 mg/l ”.
Luând în considerare „încadrarea globală”, calitatea apelor de suprafaţă din
judeţul Mureş în perioada 2007-2013 s-a îmbunătăţit ca o consecinţă directă a
aplicării legislaţiei incidente în vigoare şi a restructurării activităţilor şi proceselor
poluante (PATJ Mureş, 2012).
276
Principalele surse de poluare ale căror evacuări influenţează depăşirile

constatate pe cursurile de apă menţionate sunt (APM Mureş, 2007): pentru
indicatorii amoniu, azotaţi, fosfor - S.C. AZOMUREŞ S.A. Târgu Mureş şi
canalizarea menajeră a municipiilor Târgu Mureş, Târnăveni, Luduş şi Sighişoara;
pentru indicatorii cloruri, rezidiu fix, mangan, fier, zinc - cadrul natural; pentru
indicatorul Cr6+ sunt batalurile de şlamuri industriale şi nămolurile din staţiile de
epurare (www.rowater.ro/damures).
În cadrul judeţului Mureş există în momentul de faţă: două lacuri de
acumulare permanente, cu rol complex (acumularea Bezid cu un volum total/volum
util: 31/14 mil. m3 şi acumularea Răstoliţa cu un volum total/volum util: 43/40 mil.
m3; trei lacuri de acumulare nepermanente, cu rol în combaterea inundaţiilor
(acumularea Bălăuşeri cu un volum total de 24,5 mil. m3; acumularea Vânători cu
un volum total de 24,0 mil. m3; acumularea Valea cu un volum total: 6 mil. m3); 35
amenajări piscicole (19 iazuri piscicole şi 16 heleşteie) (APM Mureş, 2007).
Singurul lac de acumulare monitorizat în cadrul Sistemului Naţional de
Supraveghere a Calităţii Apelor de Suprafaţă din punct de vedere fizico-chimic,
biologic şi bacteriologic este acumularea complexă Bezid. Din punct de vedere
calitativ, apa lacului de acumulare nu conţine compuşi ai fosforului şi azotului care
să conducă la fenomene de eutrofizare. Ecosistemul acvatic este bine dezvoltat şi
echilibrat iar încărcarea bacteriană monitorizată a fost scăzută (2080/dm3 coliformi
totali) (APM Mureş, 2007; SGA Mureş, 2007).
La nivelul judeţului Mureş există 59 de foraje hidrogeologice incluse în
Sistemul Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor Subterane.
Apele uzate din judeţul Mureş au fost evacuate în ultima perioadă de timp
în cursurile de apă într-un volum relativ mare. Principalele activităţi socio-
economice din judeţ care evacuează cantităţi însemnate de ape uzate sunt
reprezentate de producerea energiei electrice (apa de răcire care nu necesită
epurare), staţiile de epurare orăşeneşti (majoritatea cantităţilor fiind epurate
insuficient), procese şi prelucrări chimice ş.a. Prin apele uzate se evacuează în
receptori mari cantităţi de substanţe impurificatoare cum ar fi: rezidiu fix,
suspensii, cloruri, CCO-Cr, azotaţi, sulfaţi, CBO5, amoniu (Reti, 2011; APM
Mureş, 2007-2013).
Principalele areale critice sub aspectul poluării apelor la nivelul judeţului
Mureş includ:
• tronsonul Târnavei Mici situat în aval de Târnăveni, acolo unde calitatea
apei s-a situat în afara categoriilor de calitate (din cauza concentraţiilor foarte
ridicate ale cromului hexavalent);
277
• sectorul Târnavei Mici situat între Praid şi Sovata, acolo unde la debite
scăzute creşte mult salinitatea apei (din cauza condiţiilor geologice şi
hidrogeologice locale);
• sectorul Mureşului situat în aval de municipiul Târgu Mureş, care este
afectat din punct de vedere fizico-chimic şi mai ales bacteriologic din cauza
poluării produse de S.C. AZOMUREŞ S.A. şi S.C. AQUASERV S.A. (Staţia de
epurare Cristeşti); acest tronson de râu este considerat sensibil la eutrofizare (din
cauza concentraţiilor de nutrienţi);
• sectorul Târnavei Mari aferent judeţului Mureş (circa 33 km), încadrat în
categoria apelor sensibile la eutrofizare din cauza deversărilor de ape uzate
(fecaloid-menajere, insuficient epurate) din localităţile Odorheiu-Secuiesc,
Cristuru-Secuiesc şi Sighişoara;
• Pârâul de Câmpie afectat de concentraţiile ridicate ale nutrienţilor şi
salinităţii specifice condiţiilor geologice şi pedologice locale.
Principalele areale critice sub aspectul poluării apelor subterane sunt
evidenţiate acolo unde apa freatică nu se încadrează în regimul de potabilitate;
aspecte de mediu semnificative există în arealul localităţilor Reghin (vulnerabilitate
la azotaţi), Târgu Mureş (vulnerabilitate la azotaţi), Cristeşti (areal afectat batalul
de ape uzate), sectorul Luduş-Iernut-Târnăveni (areal afectat de fermele zootehnice
şi de amplasamentul batalurilor industriale ale platformei S.C. BICAPA S.A.
Târnăveni) ş.a.
6.1.3 Calitatea solului şi terenurilor

Terenurile şi solurile din judeţul Mureş sunt afectate, degradate şi
modificate fizico-chimic şi ecologic de către procesele naturale şi de activităţile
socio-economice istorice şi actuale.
Astfel, există soluri degradate în urma depozitărilor ilegale de deşeuri
(circa 20 ha). O suprafaţă de aproximativ 6 ha situată amonte de batalul de
reziduuri tehnologice nr. 3 de pe platforma S.C. BICAPA S.A. Târnăveni este
afectată de exfiltraţiile produse în perioada 1992-1994 din acest batal (Cr6+) (APM
Mureş, 2007-2013).
Terenurile afectate de procese geomorfologice actuale sunt estimate ca
având o suprafaţă de circa 60000 ha. Spre exemplu, alunecările de teren afectează
terenurile din arealele Şardul Nirajului (în bazinul pârâului Niraj) şi în arealul
dintre Bălăuşeri şi Sighişoara (în bazinele râurilor Târnava Mică şi Târnava Mare).
Restrângerea utilizării îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor a redus în cea mai
mare parte efectele acestor substanţe asupra solului, apelor subterane şi vegetaţiei
278
chiar dacă există încă o poluare remanentă. Carierele de roci utile şi agregate
(nisip, pietriş, argilă, balastru) ocupă o suprafaţă totală de circa 50 ha (PATJ
Mureş, 2012)
Arealele critice sub aspectul degradării solurilor şi terenurilor sunt
întâlnite în proximitatea localităţilor Târnăveni, Sovata, Reghin, Sighişoara şi
Târgu Mureş, Şaeş, Saschiz, Daneş, Grindeni, Ogra, Sărmaşu. Fărăgău, Urmeniş,
Adămuş, Iclănzel, Bahnea, Zagăr ş.a. (cauzate de poluarea fizico-chimică,
alunecările de teren masive şi superficiale, ravenaţie şi torenţialitate, defrişările şi
incendiile de vegetaţie, amplasamentele de depozite de deşeuri menajere şi
industriale de tipul batalurilor de şlamuri, suprapăşunatul, tehnicile agrotehnice
inadecvate, seceta şi perturbările climatice,eroziunea de maluri, inundaţiile,
înmlăştinirea sau supraumectarea terenurilor, utilizarea fertilizanţilor şi practicile
agricole tradiţionale etc.) (Muntean, 2004; Reti, 2011).
Siturile industriale contaminate istoric reprezintă o sursă majoră de poluare
a componentelor mediului în cadrul judeţului (PATJ, 2012). În conformitate cu
ultimele informaţii deţinute de autorităţile competente de protecţie a mediului
(APM Mureş, 2013), au fost deja inventariate 21 de situri contaminate istoric,
aflate în proprietate privată şi în proprietatea statului dintre care le menţionăm pe
cele mai importante: S.C. Bicapa S.A. la Târnăveni (poluare chimică cu metale
grele, cenuşi, zguri, cianuri şi săruri pe o suprafaţă de circa 776.000 m2); S.C.
Azomureş S.A. la Târgu Mureş (poluare chimică cu fluor, nitraţi şi amoniac pe o
suprafaţă de circa 1.260.000 m2); S.C. Salubriserv S.A. la Cristeşti (poluare
complexă cu metale grele, acizi, baze, zguri, cenuşi, hidrocarburi ş.a. pe o suprafaţă
de circa 100.000 m2); S.N.G.N. Romgaz S.A. la Ogra (poluare fizico-chimică şi
depozitare de deşeuri industriale specifice de tipul noroiului de foraj, hidrocarburi,
metale grele ş.a. pe o suprafaţă de circa 20.000 m2); R.A.G.C.L. la Reghin
(depozitarea deşeurilor municipale pe o suprafaţă de circa 31.600 m2) ş.a. (APM
Mureş, 2013).
Se consideră că siturile contaminate istoric trebuie inventariate, analizate şi
evaluate detaliat sub aspectul impactului asupra mediului şi sănătăţii umane dar şi
prin luarea în considerare a acestora în documentaţiile de urbanism şi amenajare a
teritoriului (PATJ Mureş, 2012).
La nivelul judeţului Mureş, starea de calitate a solurilor, influenţată şi
determinată de procese de degradare (naturală) şi poluare (antropică), este
monitorizată de laboratoarele specializate ale Oficiului de Studii Pedologice şi
Agrochimice (OSPA) şi ale Agenţiei de Protecţia Mediului Mureş.
279
În concluzie, la nivelul judeţului Mureş suprafaţa estimată de soluri

degradate, afectate şi poluate/contaminate prin procese naturale şi prin intervenţie
antropică este de peste 60.000 ha.
6.1.4 Managementul deşeurilor

În ultimii ani, la nivelul judeţului Mureş s-a înregistrat o tendință de
creștere a ponderii deșeurilor municipale în totalul deşeurilor generate, aspect
datorat evoluției sociale și economice, a creșterii nivelului de trai și a posibilităților
de consum ale populației (ADR Centru, 2014).
Managementul deşeurilor în judeţul Mureş vizează colectarea, sortarea,
transportul, tratarea, valorificarea şi eliminarea controlată a acestora.
În localităţile urbane gestionarea deşeurilor este realizată în mod organizat
prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de
salubritate private. În localităţile rurale există doar câteva servicii organizate pentru
gestionarea deşeurilor menajere din gospodăriile populaţiei. În special localităţile
rurale aflate în proximitatea oraşelor sunt deservite de servicii de salubritate. În
ultimii ani, cantitatea de deşeuri municipale înregistrează o tendinţă de creştere,
determinată de creşterea consumului populaţiei, dar şi de populaţia deservită (o
creştere medie de 0,8% pe an) (PATJ Mureş, 2012).
Managementul deşeurilor urbane şi industriale este o problemă majoră de
administraţie cu care se confruntă autorităţile publice locale.
Deşeurile periculoase sunt o categorie aparte de deşeuri de producţie
generate de industria chimică anorganică, transporturi (uleiuri uzate, anvelope
uzate, emulsii, solvenţi), activităţile agricole (pesticide şi ambalaje de pesticide,
uleiuri uzate, reziduuri petroliere, baterii şi acumulatori uzaţi etc.), industria
lemnului (lacuri, vopsele), procesele de galvanizare (nămoluri cu metale grele şi
cianuri) şi activităţile medicale (APM Mureş, 2007-2013). În judeţ nu există un
depozit de deşeuri periculoase iar deşeurile rezultate din activităţile de ocrotire a
sănătăţii sau din activităţile veterinare sunt neutralizate prin incinerare în unităţile
spitaliceşti.
Legislaţia comunitară a determinat închiderea depozitelor de deşeuri
industriale neconforme în perioada 2006-2009 (amplasamentele din localităţile
Târgu Mureş, Târnăveni, Luduş, Iernut, Sighişoara).
În localităţile urbane ale judeţului Mureş colectarea şi sortarea deşeurilor se
realizează de către serviciile de specialitate din cadrul primăriilor (oraşele Sărmaşu
şi Ungheni), serviciile de salubritate ale regiilor de gospodărire comunală
(municipiul Reghin), sau de societăţi comerciale care au ca profilul lor de activitate
280
colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor (municipiile Târgu Mureş,

Sighişoara, Târnăveni, oraşele Sovata, Iernut, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea
Nirajului şi Luduş).
În localităţile rurale ale judeţului Mureş colectarea, transportul şi
eliminarea deşeurilor se face de prin intermediul societăţilor comerciale şi al
serviciilor de specialitate din cadrul primăriilor. Producătorii de deşeuri industriale
îşi folosesc mijloacele proprii pentru colectarea, transportul şi eliminarea lor sau îşi
externalizează aceste servicii (PATJ Mureş, 2012).
Pe teritoriul judeţului Mureş au existat 9 depozite de deşeuri de producţie
având o suprafaţă ocupată de 62 ha. Unele societăţi deţin platforme industriale
proprii pentru depozitarea deşeurilor (S.C. GECSAT S.A. Târnăveni, S.N.G.N.
Romgaz S.A. Sucursala Târgu Mureş). Pe platforma chimică din municipiul
Târnăveni există 3 bataluri şi un depozit de reziduuri industriale (cu o suprafaţă de
circa 4 ha şi cu activitatea de depozitare sistată de câţiva ani). De asemenea, S.C.
GECSAT S.A. Târnăveni are amenajat un depozit pentru eliminarea deşeurilor
specifice cu o suprafaţă de 2,5 ha (PATJ Mureş, 2012).
S.C. ZAHARUL S.A. Luduş a avut amenajat pe un teren slab productiv, în
aval de oraşul Luduş, un depozit pentru nămolurile rezultate de la spălarea sfeclei
de zahar şi a nămolului de fabricaţie. Pe acest depozit s-a sistat depozitarea la 31
decembrie 2006 şi s-a redat în circuitul agricol o suprafaţă de circa 1,5 ha.
S.C. AZOMUREŞ S.A. Târgu Mureş dispune de un batal cu o suprafaţă de
circa 32 ha pentru răcirea şi limpezirea apelor uzate de la fabricarea sărurilor
complexe (N.P.K.); acesta este în curs de conformare.
S.N.G.N. ROMGAZ, Sucursala Târgu Mureş a construit şi pus în funcţiune
în anul 2000 un depozit regional de deşeuri cu o suprafaţă de 2,5 ha pentru
depozitarea deşeurilor specifice provenite din industria extractivă.
Depozitele neorganizate de deşeuri rezultate din demolări ocupă circa, 6 ha
iar în judeţ există operatori economici autorizaţi pentru colectarea şi valorificarea
deşeurilor din construcţii şi demolări.
Pe teritoriul judeţului Mureş nu există un depozit de deşeuri periculoase,
dar există societăţi autorizate pentru transportul şi reciclarea deşeurilor periculoase.
În judeţul Mureş şi agenţii economici de salubritate colectează separat anumite
fracţiuni din deşeurile menajere (ex. sticlă, plastic, hârtie). Colectarea separată se
face în puncte de colectare pentru hârtie-carton şi plastice (PET-uri). Pe teritoriul
judeţului Mureş nu există în momentul de faţă incineratoare de deşeuri.
Deşeurile spitaliceşti sunt transportate de către agenţii economici autorizaţi
spre un incinerator ecologic (APM Mureş, 2007-2013).
281
Nămolurile rezultate de la epurarea apelor uzate din cele 6 staţii de epurare

municipale (mii de tone de substanţă uscată) sunt transportate la depozitele de
deşeuri din judeţ. Nămolurile rezultate din băile de galvanizare sunt depozitate la
producători în spaţii special amenajate şi apoi sunt transportate şi eliminate prin
agenţii economici autorizaţi (APM Mureş, 2007-2013).
Deşeurile din echipamentele electrice şi electronice sunt colectate în medie
în cantităţi de circa 5 kg/locuitor/an, iar în judeţ există 20 de producători şi
importatori de echipamente electrice şi electronice. Momentan există 5 agenţi
economici autorizaţi să colecteze deşeurile de echipamente electrice şi electronice
având punctele de lucru în localităţile Cristeşti, Târgu Mureş şi Târnăveni
(Dâmbău).
Vehicule scoase din uz sunt colectate, dezmembrate şi valorificate prin
intermediul a 5 societăţi autorizate conform legii. Uleiurile uzate sunt colectate şi
valorificate prin coincinerarea în fabricile de ciment sau au fost reutilizate la
întreţinerea utilajelor din dotare.
La nivelul judeţului Mureş, activităţile de colectare şi transport a deşeurilor
municipale sunt organizate de către societăţi comerciale specializate în funcţie de
mărimea localităţii, de numărul persoanelor deservite, de forma de proprietate, de
dotarea agentului de salubrizare, de analizele cost-beneficiu ale operatorilor din
domeniu ş.a.
Ponderea populaţiei deservită de serviciile de salubritate, din totalul
populaţiei judeţului, în perioada 2007-2013, este de 96,0% în mediul urban şi de
35% în mediul rural. Cantitatea de deşeuri colectată este estimată la circa 370
kg/locuitor/an (PATJ Mureş, 2012).
În judeţul Mureş, funcţionează 5 depozite de deşeuri menajere şi
asimilabile acestora cu o suprafaţă de circa 15 ha. Din cele 5 depozite de deşeuri
nepericuloase doar un depozit este conform standardelor de mediu (depozitul de la
Sighişoara, având o suprafaţă de 3 ha şi o capacitate proiectată de 375.000 m3)
(APM Mureş, 2007-2013).
Staţiile de sortare şi transfer al deşeurilor din judeţul Mureş sunt localizate
la Acăţari (sortare), Sighişoara (transfer şi sortare), Reghin (transfer şi sortare),
Târnăveni (transfer şi sortare), Bălăuşeri (transfer şi sortare), Râciu (sortare) (PATJ
Mureş, 2012).
Pentru gestionarea corespunzătoare a deşeurilor municipale, în judeţul
Mureş s-a luat în calcul depozitarea deşeurilor în 2 depozite ecologice la Sânpaul şi
Sighişoara (cu cinci celule funcţionale, din cele 6 proiectate).
282
În anul 2010 a fost semnat contractul de finanţare a proiectului „Sistem de

Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Mureş” al cărui beneficiar este
Consiliul Judeţean Mureş. Acesta a fost al şaselea proiect de management integrat
al deşeurilor aprobat de Comisia Europeană pentru România, cu o valoare totală de
45.200.612 Euro fără TVA, beneficiară fiind întreaga populaţie a judeţului Mureş
(571.496 locuitori).
Proiectul prevedea o rată de colectare a deşeurilor de 100% în zonele
urbane şi rurale ale judeţului Mureş şi urmărea implementarea unui sistem de
colectare separată a deşeurilor reciclabile la nivel judeţean şi a unor metode de
tratare a deşeurilor municipale biodegradabile (ex. compostare în gospodărie,
compostare, tratament mecano-biologic).
Obiectivele proiectului au vizat închiderea depozitelor de deşeuri urbane
neconforme (5 depozite) şi construirea unui depozit de deşeuri conform, întărirea
capacităţii tehnice şi manageriale a autorităţilor din judeţul Mureş, dar şi creşterea
gradului de informare a populaţiei cu privire la beneficiile rezultate din proiect,
colectarea separată a deşeurilor şi reciclarea acestora (Hidroconstrucţia S.A.,
2014).
În cadrul proiectului au fost achiziţionate echipamente de colectare şi
transport, au fost construite o staţie de transfer (cu o capacitate de 65.000 t/an), o
linie de sortare (cu o capacitate de 28.000 t/an) şi facilităţi de compostare a
deşeurilor (cu o capacitate de 10.000 t/an), la Târgu Mureş-Cristeşti. În plus,
proiectul a prevăzut construirea unei staţii de tratare mecano-biologică şi a unui
depozit ecologic de deşeuri (cu o capacitate de 5 milioane m3, din care prima celulă
va avea o capacitate de 1,25 milioane m3) la Sânpaul (POS Mediu, 2010).
283
6.2. Conservarea biodiversităţii şi starea habitatelor naturale. Ariile

protejate de interes naţional şi comunitar
În regionarea biogeografică, arealul analizat este inclus în provincia

biogeografică dacică, subprovincia Bazinului Transilvaniei, care se caracterizează
printr-o floră şi faună central-europeană cu un mare număr de specii endemice
(Sorocovschi, 1996; www.mmediu.ro). În judeţul Mureş regăsim o biodiversitate
specifică regiunilor biogeografice europene (bioregiunea alpină, continentală şi
mici insule stepice).
Starea de conservare a habitatelor naturale este una satisfăcătoare spre
bună, deşi încă există o serie de presiuni şi ameninţări antropice generate de
activităţile industriale, exploatarea resurselor naturale, retrocedarea şi forma de
proprietate asupra terenurilor, activităţile agricole, urbanizarea accelerată,
construcţia şi reabilitarea căilor de transport ş.a.
Biodiversitatea, ca resursă şi componentă importantă de mediu, include
habitatele naturale regăsite în ariile speciale de conservare şi protecţie: habitate de
ape dulci în care sunt cuprinse râurile şi bancurile de-a lungul acestora cu vegetaţie
ierbacee; habitate de pajişti (uscate seminaturale, umede cu ierburi înalte, de
luncă), tufărişuri (asociaţii de lizieră cu ierburi înalte hidrofile) şi fâneţe
împădurite; habitate de pădure (păşuni împădurite în zona colinară; păduri cu
stejar pedunculat şi carpen; stejăriş cu Galio-Carpinetum; păduri aluviale cu Alnus
glutinosa şi Fraxinus excelsior); păduri mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis,
Fraxinus excelsior; păduri panonice cu Quercus petrae şi Carpinus betulus; galerii
cu Salix alba şi Populus alba ş.a. (Muntean, 2004; Reti, 2011).
Principalele habitate naturale identificate în judeţul Mureş sunt următoarele
(APM Mureş, 2007-2013):
• Ape continentale stătătoare care includ: lacuri naturale eutrofe cu vegetaţie
tip Magnopotamion sau Hydrochariton; lacuri şi iazuri naturale distrofe.
• Pajişti şi subarbuşti care includ:
- Pajişti stepice edificate de specii xerofile (Stipa ucrainica, S.
Lessingiana, Festuca valesiaca, Taraxacum serotinum, Centaurea orientalis,
Convolvulus cantabrica, Galium octonarium, Dicanthium ischaemum, Agropyron
cristatum ssp. pectinatum, Paeconia tenuifolia, Galium moldavicum).
- Pajişti stepice subpannonice:
- Fânaţe de joasă altitudine (cu Alopecurus pratensis şi
Sanguisorba officinalis);
284
- Pajişti de Molinia pe soluri calcaroase sau turboase sau argiloase

încărcate cu aluviuni;
- Pajişti montane utilizate cu fânaţuri;
- Pajişti cu Nardus, bogate în specii, situate pe substraturi silicioase în
etajul montan;
- Pajişti pe soluri silicioase din alpin şi boreal.
• Habitate de pajişti şi tufărişuri care includ:
- Comunităţi subalpine sud-est carpatice de Pinus Mugo cu Rhododendron
myrtifolium;
- Habitate de tufărişuri arctice, subalpine, tufărişuri alpine şi boreale;
- Habitate de tufărişuri arctice, alpine şi subalpine (formaţiuni de Juniperus
communis);
• Habitate de stâncării şi peşteri: pante stâncoase silicioase cu vegetaţie
chasmofitică.
• Habitate de pădure, care includ:
- Păduri de fag sud-est carpatice edificate de Fagus sylvatica şi
individualizate floristic prin speciile caracteristice Symphytum cordatum, Dentaria
glandulosa, Euphorbia carniolica, Hepatica transsilvanica şi Ranunculus
carpaticum, Rubus hirtus;
- Păduri tip Luzulo-Fagetum;
- Păduri tip Asperulo-Fagetum;
- Păduri ripariene de Salix, Alnus şi Betula – Păduri aluviale;
- Păşuni împădurite;
- Păduri de stejar pedunculat sau stejar subatlantic şi medioeuropean şi cu
Carpinion betuli;
- Stejăriş cu Galio-Carpinetum: Păduri panonice cu Quercus petrae şi
Carpinus betulus; Păduri panonice cu Quercus pubescens;
- Păduri acidofile cu Picea din etajele montane ş.a.
În ultimii ani, starea de conservare a speciilor de interes comunitar este
afectată semnificativ de regimul de proprietate asupra terenurilor şi de activităţile
antropice (ex. dezvoltarea sectorului imobiliar, turismul, poluarea industrială şi
noxele asociate, braconajul, depozitarea deşeurilor, incendiile de vegetaţie,
suprapăşunatul, amenajarea şi reabilitarea drumurilor şi căilor ferate, schimbările
climatice, defrişările ş.a.).
Conform APM Mureş (2007-2013), Siturile Natura 2000 au fost declarate
prin O.M. 776/2007 privind „declararea siturilor de importanţă comunitară”
(Directiva 92/143/CEE), confirmat prin OM 1964/2007 „privind instituirea
285
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte

integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România”, iar ariile de
protecţie avifaunistică (Directiva 79/409/CEE ) prin H.G. 1284/2007
(www.mmediu.ro). În judeţul Mureş prin intermediul Directivei Habitate au fost
legiferate 9 situri de importanţă comunitară (SCI) cu o suprafaţă totală de 225.030
ha (33% din suprafaţa judeţului) (APM Mureş, 2007-2013).
Prin implementarea Directivei privind protejarea păsărilor sălbatice şi prin
intermediul OM 1284/2007 au fost legiferate un număr de 5 arii avifaunistice
(SPA) cu o suprafaţă totală de 136.000 ha. Din cele 315.369 ha încadrate în situri
Natura 2000 (SCI şi SPA) şi legiferate naţional şi comunitar, există o suprafaţă de
circa 63.727 ha în care acestea se suprapun (APM Mureş, 2007-2013).
În momentul de faţă, totalul suprafeţelor încadrate în situri Natura 2000 în
judeţul Mureş este de circa 251.642 ha, ceea ce reprezintă 37,4 % din totalul
suprafeţei judeţului (APM Mureş, 2013). Conform Consiliului Judeţean Mureş
(2013), ariile protejate din judeţul Mureş reprezintă 1,7% din totalul ariilor
protejate din Regiunea Centru şi 8,1% din totalul celor la nivel naţional.
6.2.1 Starea ariilor naturale protejate.

Ariile protejate de interes naţional
În judeţul Mureş există în momentul de faţă 16 arii protejate de interes
local şi naţional: Rezervaţia de bujor Zau de Câmpie, Pădurea Mociar, Pădurea
Săbed, Rezervaţia cu lalea pestriţă de la Vălenii de Mureş, Lacul Fărăgau,
Rezervaţia de stejar pufos Sighişoara, Molidul de rezonanţă din pădurea Lăpuşna,
Arboretul cu Chamaecyparis lawsoniana, stejarii seculari de pe Platoul Breite
(Sighişoara), Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături de la Sovata, Poiana cu narcise
din Gurghiu, Defileul Deda-Topliţa, Parcul Natural Seaca, Scaunul Domnului,
Parcul Natural Defileul Mureşului Superior şi Parcul Naţional Munţii Călimani
(APM Mureş, 2013).
Arii protejate de interes comunitar – Reţeaua Natura 2000 (APM Mureş,
2007). O scurtă descriere a acestora, conform Ministerului Mediului, Apelor şi
Pădurilor (www.mmediu.ro) este menţionată mai jos.
A. Siturile de Importanţă Comunitară (SCI):
1. ROSCI0019 Călimani – Gurghiu (suprafaţa: 134.936 ha, în judeţele
Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava) are o mare biodiversitate impusă de
prezenţa unor păduri naturale compacte pe mari suprafeţe (peste 100.000 ha) şi de
faptul că aşezările umane apar doar în defileul Mureşului şi nu îşi pun amprenta
asupra habitatelor şi a speciilor. În aceasta regiune există una dintre cele mai
286
importante populaţii şi centre genetice pentru carnivore din Carpaţi (urs, lup, râs),
respectiv o concentrare a speciilor de floră şi faună ocrotite prin legislaţia naţională
şi comunitară.
2. ROSCI0227 Sighişoara - Târnava Mare (suprafaţa: 85.815 ha, în
judeţele Sibiu, Mureş, Braşov, Harghita) este cel mai mare sit din regiunea
continentală, cu o conservare a unei biodiversităţi importante (ex. ultimele
suprafeţe semnificative de pajişti naturale, cu procese ecologice nealterate de
activităţile antropice tradiţionale). Aici procentul habitatelor şi speciilor de interes
comunitar depăşeşte 70% şi sunt identificate 19 habitate, 18 specii de păsări, 5
specii de mamifere, 2 specii de reptile, 3 specii de peşti, 12 specii de nevertebrate şi
7 specii de plante.
3. ROSCI0040 Coasta Lunii (suprafaţa: 694 ha, în judeţele Mureş şi Cluj)
adăposteşte cele mai reprezentative şi mai bine conservate pajişti stepice din
Transilvania, pajişti stepice subpanonice, patru specii de nevertebrate de interes
comunitar, fluturi (endemismul Filatima transsilvanella şi alte 17 specii rare
deosebit de importante din punct de vedere zoogeografic). Situl include rezervaţia
naturală de interes naţional „Dealul cu fluturi“.
4. ROSCI0051 Cuşma (suprafaţa: 44.284 ha, în judeţele Mureş, Suceava,
Bistriţa-Năsăud) are o importanță deosebită în mod special pentru efectivele de urs
existente aici.
5. ROSCI0079 Fânaţele de pe Dealul Corhan-Săbed (suprafaţa: 464 ha,
în judeţul Mureş) este important pentru conservarea unor specii de plante
enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE (Agrimonia pilosa,
Pulsatilla grandis, Crambe tataria).
6. ROSCI0100 Lacurile Fărăgău-Glodeni (suprafaţa: 230 ha, în judeţul
Mureş) care conservă, calitativ şi cantitativ, habitatului şi speciilor de floră şi faună
specifice ecosistemului de tipul bălţilor de câmpie şi ocrotite prin legislaţia
naţională şi comunitară.
7. ROSCI0154 Pădurea Glodeni (suprafaţa: 1.042 ha, în judeţul Mureş).
Conservă păduri reprezentative şi relativ bine conservate de gorun şi stejar
pedunculat cu Acer tataricum şi fauna de nevertebrate (ex. lepidopterului
Euphydrias maturna).
8. ROSCI0186 Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare (suprafaţa:
240 ha, în judeţele Mureş şi Sibiu) care conservă un mozaic de arborete pure de
stejar pufos, rarişti de stejar pufos, ochiuri stepice şi zone de tranziţie de la stejărete
termofile spre arborete cu specii mezofile.
287
9. ROSCI0210 Râpa Lechinţa (suprafaţa: 283 ha, în judeţul Mureş) care

protejează un mozaic de pajişti stepice ponto-panonice de colilie și de Festuca
valesiaca formate pe soluri scheletice şi slab sărăturoase.
B. Ariile de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA)

În judeţul Mureş, ariile de protecţie specială avifaunistică (SPA), ca parte
integrantă a reţelei ecologice Natura 2000 sunt următoarele:
1. ROSPA0028 Dealurile Târnavelor-Valea Nirajului (suprafaţa: 86.073
ha, în judeţele Mureş şi Harghita) cuprinde terenuri împădurite cu păduri de foioase
fag și stejar, pășuni și fânețe, precum și terenuri agricole, dar și o rezervație
naturală, Dealul Firtoș. Este un habitat important pentru numeroase specii de păsări
de importanță comunitară (ex. şoimul de iarnă).
2. ROSPA0030 Defileul Mureşului Superior (suprafaţa: 9.514 ha, în
judeţul Mureş) se suprapune cu limitele Parcului Natural Defileul Mureşului şi
conservă pădurile bătrâne de amestec fag-molid-brad, respectiv fag și molid pur,
care alcătuiesc o structură compactă, populaţii semnificative de păsări (trei specii
de bufnițe, două specii de ciocănitori, cocoşul de munte şi ierunca).
3. ROSPA0033 Depresiunea şi Munţii Giurgeului (suprafaţa: 87.892 ha,
în judeţele Mureş şi Harghita) care include pajiștile semi-naturale şi naturale din
depresiune şi pădurile de molid şi în mică parte de fag, din partea adiacentă a
Munților Gurghiului incluzând și vârful Saca. Aici sunt protejate două specii de
bufnițe, o ciocănitoare, cocoşul de munte şi ierunca, cristelului de câmp, berze şi
multe specii de păsări răpitoare ş.a.
4. ROSPA0041 Eleşteele Iernut–Cipău (suprafaţa: 454 ha, în judeţul
Mureş), în judeţul Mureş, create prin îndiguire şi alimentare cu apă din râul Mureş.
Heleşteiele oferă adăpost păsărilor migratoare din Transilvania și adăpostesc
regulat între 35.000-48.000 exemplare de păsări de apă. La Iernut, în urma creşterii
sălciilor în mijlocul unuia dintre lacuri, s-a format o colonie mică de stârci de
noapte.
5. ROSPA0050 Iazurile Miheşu de Câmpie-Tăureni (suprafaţa: 1.209 ha,
în judeţul Mureş) este alcătuit din iazuri piscicole situate pe valea Pârâul de
Câmpie care au vegetaţie acvatică specifică şi adăpostesc o faună ornitologică
semnificativă formată din păsări migratoare (35 000 – 65 000 exemplare de păsări
de apă anual).
6. ROSPA0099 Podişul Hârtibaciului (suprafaţa: 237.515 ha, în judeţele
Braşov, Mureş, Sibiu) include habitate acvatice (zone umede permanente şi
temporare), habitate de pădure şi de zone deschise care adăpostesc 10 specii de
288
păsări protejate la nivel naţional, comunitar şi internaţional: cristelul de câmp (Crex

crex), acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus),
huhurezul mare (Strix uralensis), caprimulgul (Caprimulgus europaeus),
ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoarea de grădini
(Dendrocopos syriacus), ghionoaia sură (Picus canus), ciocârlia de pădure (Lullula
arborea) şi sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio).
289
6.3. Reabilitarea şi protecţia factorilor de mediu
6.3.1. Impacturile şi efectele asupra mediului

În judeţul Mureş, impactul activităţilor socio-economice asupra stării şi
calităţii mediului a avut efecte semnificative în ultimele decenii. Majoritatea
acestor probleme şi aspecte semnificative de mediu sunt datorate unui context
socio-economic şi politic specific perioadei 1960-1989, dominat de o exacerbare a
industrializării în oraşele mureşene (ex. platformele industrale).
Perioada postcomunistă a avut influenţă directă şi indirectă, atât pozitivă,
cât şi negativă, asupra stării şi calităţii mediului din judeţul Mureş (ex.
destructurarea industriei, falimentul platformelor industriale mari poluatoare,
investiţiile în domeniul protecţiei mediului, implementarea sistemelor de
management de mediu de către operatorii economici, asumarea responsabilităţii
sociale corporatiste, implicarea comunităţii locale în decizia de mediu, implicarea
ONG în promovarea, implementarea şi derularea proiectelor de mediu,
constrângerile legislaţiei de mediu ş.a.).
Impacturile semnificative asupra mediului în judeţul Mureş pot fi
clasificate ca fiind directe, indirecte, vizuale şi cumulative (Muntean, 2004). Ele
trebuie să fie evaluate într-o manieră integrată deoarece consecinţele lor sunt în
multe situaţii greu de delimitat şi estimat teritorial. Acestea pot fi detaliate astfel:
• Impacturile directe au afectat majoritatea componentelor de mediu
(abiotice, biotice şi antropice), iar efectele acestora includ: acumularea de metale
grele în apă, sol şi componentele vii, poluarea directă a componentei vegetale şi
animale, poluarea ambientului industrial, degradarea mediului construit, creşterea
şomajului şi a sărăciei, schimbarea utilizării terenurilor, creşterea numărului de
situri industriale contaminate istoric ş.a.
• Impacturile indirecte s-au manifestat discret prin afectarea şi schimbarea
de durată a structurii interne a componentelor de mediu (ex.
destructurarea/degradarea solurilor, frecvenţa crescută a bolilor profesionale,
modificările/schimbările climatice, pierderile economice şi ecologice, zgomotul,
vibraţiile, accidentele ş.a.).
• Impacturile vizuale care generează degradarea estetică a peisajului natural
şi construit (în relaţie directă cu poluarea directă sau indirectă). Mediul natural şi
construit prezintă încă aspecte de degradare estetică la nivelul localităţilor rurale şi
urbane din judeţ.
• Impacturile cumulative care au rezultat din combinarea şi juxtapunerea
teritorială şi temporală a primelor trei tipuri de impacturi şi efecte.
290
Consecinţele lor au remanenţă în mediul natural şi socio-economic al

judeţului (ex. sărăcia, degradarea terenurilor, poluarea mediului, degradarea şi
abandonarea terenurilor, urbanizarea mediului ş.a.).
În judeţul Mureş, operatorii economici care au în exploatare instalaţii cu
capacităţi mari de poluare, aflate pe lista IPPC, sunt reprezentaţi de S.C. Samarcu
S.R.L. Luduş, S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A. Sucursala Electrocentrale Mureş
– Centrala Termoelectrică Iernut, S.C. Schuster Ecosal S.R.L. Sighişoara, S.C.
Azomureş S.A. Târgu Mureş, S.C. Stimet S.A. Sighişoara, S.C. Omega Prod Com
S.R.L. Târnăveni, S.C. Cars S.A. Târnăveni, S.C. Siceram S.A. Sighişoara, S.C.
Kronberger Grup S.A. Târgu Mureş, S.C. Silvaur Impex S.R.L. Iernut, S.C. Framo
România S.R.L. Solovăstru, S.C. Zahărul S.A. Luduş, S.C. Terra Recycling S.R.L.
Târnăveni, S.N.G.N. Romgaz S.A. Sucursala Târgu Mureş Depozitul de deşeuri
specifice Ogra, S.C. Chemtec S.R.L. Cristeşti, S.C. Pig Band S.R.L. Band, S.C.
Lazăr S.R.L. Reghin, S.C. Oprea Avi-Com S.R.L. Pogăceaua şi S.C. Romoanserv
S.R.L. Săbed (APM Mureş, 2013; PATJ Mureş, 2013).
În urma unei aprecieri realiste a problemelor de mediu existente în judeţul
Mureş se poate menţiona faptul că cele mai importante probleme şi aspecte de
mediu rămân în continuare: poluarea generată de activităţile industriale şi siturile
industriale contaminate istoric de la Târgu Mureş, Târnăveni, Luduş, Reghin şi
Sighişoara; traficul rutier şi accidentele produse pe şoselele care traversează judeţul
(ex. drumul european E 60 şi DN 14); gestionarea problematică a deşeurilor
menajere, industriale şi periculoase; calitatea, cantitatea şi distribuţia apei potabile
în mediul urban şi rural; epurarea apelor uzate la nivelul localităţilor; eroziunea
solurilor şi degradarea estetică a mediului natural şi construit; sărăcia, ca cea mai
gravă formă de poluare a mediului, şi deprecierea calităţii vieţii în localităţile
analizate (Muntean, 2004; Reti, 2011; PATIJ Mureş, 2012).
În ultima perioadă, trebuie remarcate eforturile autorităţilor publice locale
şi a celor competente de protecţie a mediului, coroborate cu acţiunile concrete
derulate de o serie de organizaţii nonguvernamentale din judeţ, de implementare a
unor proiecte de protecţie şi conservare a mediului şi peisajului tradiţional cu efecte
semnificative asupra teritoriului, biodiversităţii şi comunităţii locale.
În concluzie, fiecare problemă de mediu existentă la nivelul judeţului
trebuie evaluată prin intermediul: surselor de impact (ex. activităţi socio-economice
şi procese naturale); valorilor sociale, ecologice şi economice ameninţate;
costurilor şi consecinţelor asupra comunităţilor umane; actorilor implicaţi în
gestionarea şi soluţionarea problemelor de mediu (ex. autorităţi publice locale,
291
judeţene, regionale şi naţionale; ONG; agenţi economici; persoane fizice; alte

asociaţii civice interesate) (Muntean, 2004).
6.3.2. Analiza SWOT a problemelor semnificative de mediu

Un tablou general al problemelor legate de starea şi calitatea mediului în
relaţie strânsă cu aspectele socio-economice identificate la nivelul judeţului Mureş
este oferit în cadrul unei analize de tip SWOT, adaptată după Muntean et al. (2013)
şi menţionată în continuare.
Datele şi informaţiile au provenit şi de la instituţiile locale, judeţene şi
regionale implicate în autorizarea, reglementarea şi planificarea acţiunilor de
protecţie a mediului la nivelul judeţului Mureş (ex. Agenţia de Protecţia Mediului
Mureş, 2007-2013; Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, 2014; Consiliul
Judeţean Mureş, 2014 etc.).
Rezultatele analizei SWOT oferă o perspectivă unitară asupra necesităţii
elaborării şi implementării unui proiect de planificare strategică de mediu pentru
judeţul Mureş. Analiza generală prezentată mai jos identifică problemele de mediu
relevante şi subliniază punctele tari, puncte slabe, oportunităţi şi pericole reale şi
potenţiale în relaţie cu acestea. Considerăm că acest tip de analiză este valabil şi de
utilitate imediată pentru majoritatea procedurilor, acţiunilor şi proceselor de
planificare a acţiunilor de protecţie şi conservare a mediului la nivel local, judeţean
şi regional.
1. Calitatea aerului şi zgomotul ambiental

Puncte tari:
• Existenţa strategiilor naţionale, programelor şi a planurilor de acţiune în
domeniul protecţiei atmosferei;
• Existenţa sistemelor de monitorizare a calităţii aerului, cu capacitatea de a
furniza date online;
• Asigurarea accesului publicului la informaţii privind calitatea aerului;
• Existenţa unui climat temperat continental moderat;
• Scăderea relativă a emisiilor de poluanţi atmosferici;
• Programul naţional de scoatere din uz a autovehiculelor vechi (programul
naţional ,,Rabla”);
• Planul Integrat de Dezvoltare Urbană în municipiul Târgu Mureş (2013);
• Amplasarea platformelor industriale la periferia oraşelor şi închiderea
instalaţiilor puternic poluante;
292
• Dezvoltarea de activităţi economice noi, nepoluante, cu predilecţie din

sectorul serviciilor;
• Existenţa programelor de finanţare naţionale şi internaţionale în domeniul
utilizării resurselor regenerabile (ex. Programul Casa Verde).
Puncte slabe:
• Poluare ridicată în anumite intervale orare (orele cu trafic de vârf) şi în
anumite locuri (zonele centrale, arterele şi noduri de circulaţie ş.a.);
• Depăşiri ale limitelor admise pentru anumiţi poluanţi (ex. PM10 şi NH3);
• Congestionarea traficului şi infrastructura de transport;
• Insuficienta promovare şi utilizare a transportului ecologic şi a
transportului public local;
• Slaba dezvoltare a infrastructurii pentru alternativele de mobilitate urbană
ecologică (în special a pistelor de biciclete);
• Poluarea aerului ca urmare a emisiilor difuze din sistemele individuale de
încălzire rezidenţială;
• Grad redus de reabilitare termicǎ a clădirilor existente;
• Deficienţe în sistemele de reţinere a noxelor emise la agenţii economici;
• Investiţii relativ reduse în tehnologii de protecţie a mediului;
• Numărul redus de operatori care deţin sisteme de monitorizare şi control
pentru emisiile poluante;
• Inexistenţa unor benzi forestiere cu rol de tampon între zona rezidenţială şi
zona industrială;
• Insuficienta valorificare a resurselor regenerabile ca sursǎ de energie ş.a.
Oportunităţi:
• Accesarea de fonduri europene pentru reducerea poluării aerului (P.O.S.
Mediu);
• Întărirea compartimentului de mediu din cadrul primăriilor;
• Corelarea strategiei de mediu cu strategia de dezvoltare socio-economică;
• Modernizarea reţelei rutiere şi optimizarea traficului rutier;
• Întreţinerea corespunzătoare a străzilor;
• Construirea şi amenajarea de panouri antifonice pe arterele intens circulate
şi în arealele rezidenţiale supuse poluării fonice;
• Continuarea programului naţional de modernizare a parcului auto;
• Promovarea transportului în comun;
293
• Promovarea mobilităţii şi a formelor nepoluante de transport (pietonal,

velo, electric);
• Reglementarea strictă a noilor structuri industriale poluante în apropierea
spaţiilor rezidenţiale;
• Realizarea de investiţii ale agenţilor economici în sisteme de reducere a
emisiilor în atmosferǎ;
• Potenţial pentru introducerea surselor regenerabile de energie;
• Monitorizare mai strictă şi sancţiuni mai severe împotriva celor care nu
respectă legislaţia de mediu în vigoare.
Ameninţări/Pericole:
• Costuri ridicate pentru conformarea cu standardele tehnologice europene şi
folosirea celor mai bune tehnici disponibile (B.A.T.);
• Întârzieri în implementarea şi finalizarea proiectelor de mediu;
• Creşterea numărului de autovehicule, comparativ cu capacitatea
infrastructurii rutiere actuale;
• Creşterea emisiilor poluante ca urmare a intensificării traficului auto;
• Congestionarea traficului şi poluarea excesivǎ a zonelor centrale;
• Costuri ridicate pentru implementarea sistemelor de producere a energiei
din surse regenerabile.
2. Calitatea apei
Puncte tari:
• Resurse de apă potabilă de bună calitate şi în cantităţi relativ suficiente;
• Extinderea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor în domeniul apă/apă uzată;
• Legislaţia de mediu în sectorul apă;
• Existenţa unui sistem şi a bazei legislative de monitorizare a calităţii apei
potabile;
• Identificarea surselor de poluare cu nitraţi;
• Existenţa unei politici naţionale pentru întărirea capacităţii programului în
sectorul apă;
• Structuri administrative funcţionale pentru managementul integrat al apei
în bazinele hidrografice;
• Existenţa surselor diversificate de alimentare cu apă potabilă (foraje, ape
curgătoare, izvoare, acumulări);
294
• Gestionarea resurselor de apă pe baza Planurilor de management al

bazinelor hidrografice;
• Identificarea aglomerărilor de populaţie şi a zonelor vulnerabile din punct
de vedere al poluării cu nitraţi din surse agricole;
• Experienţa câştigată de către operatorii de apă şi autorităţile locale în
dezvoltarea proiectelor de investiţii finanţate din fondurile structurale şi de
coeziune (ISPA, PHARE, SAPARD, POS MEDIU).
Puncte slabe:
• Starea necorespunzătoare a unor reţele de alimentare cu apă;
• Insuficienta dezvoltare a sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi
canalizare în mediul rural;
• Infrastructura insuficient dezvoltată privind canalizarea şi epurarea apelor
uzate;
• Probleme cu calitatea apei potabile din fântâni şi evacuările de apă uzată;
• Sisteme insuficiente de auto-monitorizare calitativă a evacuărilor de apă
uzată de la agenţi economici;
• Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane ca urmare a evacuării apelor
uzate insuficient epurate;
• Interes scăzut al agenţilor economici şi al locuitorilor pentru reducerea
consumului de apǎ;
• Costul mare al apei la consumator face ca, în unele areale, populaţia să nu
se racordeze la sistemele centralizate de alimentare cu apă şi la sistemele de
colectare/epurare a apelor uzate;
• Alocarea insuficientă a fondurilor pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi
a apărării malurilor.
Oportunităţi:
• Posibilitatea accesării fondurilor structurale şi de coeziune pentru sectorul
apă şi implementarea de noi proiecte privind extinderea şi modernizarea
infrastructurii de apă şi apă uzată ş.a.
Ameninţări:
• Capacitate redusă de accesare, cofinanţare şi susţinere a proiectelor;
• Schimbările şi dereglările climatice;
295
• Dezvoltarea construcţiilor fără a se ţine cont de posibilităţile de alimentare

cu apă potabilă şi de evacuare a apelor uzate;
• Descărcarea în reţeaua de canalizare a unor ape care nu se încadrează în
normele legale (NTPA);
• Degradarea calităţii cursurilor de apă în aval de staţiile de epurare;
• Degradări de maluri şi colmatări pe râurile din judeţ;
• Degradarea calităţii apelor datorită proceselor de eroziune a solului;
• Numeroase zone supuse riscului inundaţiilor şi revărsărilor.
3. Calitatea solului şi terenurilor

Puncte tari:
• Calitatea şi diversitatea solurilor;
• Geodiversitatea ridicată;
• Apariţia fermelor ecologice şi asocierea acestora;
• Existenţa unor studii pentru reconstrucţia ecologică şi ameliorarea stării de
calitate a solurilor şi folosirea raţională a îngrăşămintelor chimice;
• Implicarea susţinută în proiecte şi programe care vizează protecţia
mediului (ex. proiecte de extindere şi reamenajare a spaţiilor verzi);
• Introducerea obligaţiilor de amenajare a unui spaţiu verde minim
corespunzător, pentru toate proiectele de construcţie;
• Existenţa reglementǎrilor legale pentru definirea bunelor practici agricole
şi de mediu în România;
• Existenţa studiilor pedologice şi agrochimice necesare realizării sistemului
naţional şi judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură;
• Elaborarea hărţilor de risc pentru alunecările de teren.
Puncte slabe:
• Nerespectarea, în procesul de amenajare a teritoriului, a regulamentelor de
urbanism aprobate şi/sau a legislaţiei incidente;
• Schimbarea folosinţei terenurilor agricole;
• Existenţa solurilor puternic şi moderat acide în anumite areale;
• Practicarea agriculturii de subzistenţă;
• Existenţa comunităţilor vulnerabile la poluarea cu nitraţi;
• Poluarea solului din cauza depozitǎrii necontrolate de deşeuri şi prezenţa
siturilor contaminate istoric;
• Diminuarea şi degradarea spaţiilor verzi prin extinderea spaţiului construit;
296
• Prezenţa proceselor geomorfologice (alunecări de teren,

ravenaţie/torenţialitate, eroziunea patului aluvial şi de mal);
• Insuficienţa programelor de monitorizare şi/sau evaluare, respectiv
revizuire a unor acţiuni privind managementul poluării solurilor.
Oportunităţi:
• Agricultură ecologicǎ;
• Existenţa surselor de finanţare pentru decontaminarea solurilor şi
remedierea siturilor contaminate istoric;
• Întocmirea unor hărţi ale riscului la alunecări de teren şi constituirea unei
baze de date cu procesele de eroziune a terenurilor urbane;
• Elaborarea unui set de măsuri administrative şi tehnice având ca scop
utilizarea fără riscuri a terenurilor;
• Ameliorarea terenurilor agricole prin practici agro-silvice, pastorale şi
tehnice.
• Capacitate scăzută de reabilitare a zonelor industriale poluate istoric;
• Grad redus de asociere a producătorilor agricoli;
• Insuficienta colaborare între instituţiile cu atribuţii privind monitorizarea
poluării solului ş.a.
4. Managementul deşeurilor şi siturilor contaminate istoric

Puncte tari:
• Legislaţia naţională în domeniul managementului deşeurilor;
• Existenţa Strategiei Naţionale de Gestiune a Deşeurilor, a Planului
Naţional de Gestiune a Deşeurilor, Planului Regional de Gestiune a Deşeurilor şi a
Strategiilor judeţene de gestionare a deşeurilor;
• Închiderea depozitelor de deşeuri neconforme din mediul rural şi urban;
• Existenţa operatorilor economici specializaţi în efectuarea serviciilor de
utilitate publică de salubrizare sau ecarisaj, tratare/denocivizare, autorizaţi pentru
colectarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor, a reziduurilor municipale si a altor
deşeuri speciale;
• Existenţa mecanismelor funcţionale în gestionarea problemei DEEE,
acumulatori uzaţi, deşeuri de ambalaje, deşeuri spitaliceşti ş.a.
297
Puncte slabe:
• Infrastructura pentru colectarea, transportul, reciclarea, refolosirea şi
eliminarea deşeurilor insuficient dezvoltată;
• Întârzieri în implementarea Sistemului Integrat de Management al
Deşeurilor;
• Depozite ilegale şi cantităţi importante de deşeuri lemnoase şi molozuri;
• Lipsa preocupării pentru minimizarea cantităţilor de deşeuri generate;
• Slaba mediatizare, educare, conştientizare şi motivare a populaţiei, cu
privire la gestionarea deşeurilor;
• Sistemele actuale de stimulare a agenţilor economici pentru colectarea
selectivǎ a deşeurilor;
• Capacitate financiară redusă a comunităţilor locale pentru susţinerea
investiţiilor în domeniul managementului deşeurilor;
• Capacitate redusă a operatorilor industriali de susţinere a investiţiilor în
domeniul managementului deşeurilor;
• Întârzieri în realizarea depozitelor de deşeuri conforme;
• Dificultăţi în găsirea soluţiilor alternative privind depozitarea deşeurilor,
pentru zonele în care a fost sistată depozitarea;
• Grad relativ scăzut de reciclare şi valorificare a deşeurilor;
• Arderea necontrolată a deşeurilor vegetale şi menajere;
• Existenţa siturilor industriale poluate istoric ş.a.
Oportunităţi:
• Posibilitatea accesării fondurilor europene;
• Dezvoltarea pieţei de reciclare a deşeurilor;
• Abordarea privind ciclul de viaţă al produsului în contextul
managementului integrat al deşeurilor;
• Introducerea facilităţilor fiscale pentru agenţii economici care investesc în
proiecte de protecţie a mediului;
• Promovarea parcurilor tehnologice, a incubatoarelor de afaceri şi a
investiţiilor “verzi”;
• Introducerea surselor regenerabile de energie.
• Capacitate redusă de absorbţie a fondurilor europene şi capacitate redusă
de cofinanţare a proiectelor;
• Costuri ridicate pentru conformarea cu cerinţele legislaţiei europene;
298
• Personal insuficient pentru aplicarea cadrului legal de management al

deşeurilor.
5. Biodiversitatea, ariile protejate şi calitatea peisajului

Puncte tari:
• Patrimoniu natural şi cultural bogat;
• Diversitatea şi importanţa conservativă a peisajului natural;
• Existenţa ariilor protejate din reţeaua comunitară Natura 2000;
• Biodiversitate ridicată (număr mare de habitate şi specii de interes
comunitar);
• Potenţial turistic ridicat şi dezvoltarea agroturismului;
• Suprafaţa mare a ariilor naturale protejate;
• Existenţa unui plan bazinal pentru renaturare/reamenajare maluri şi zone
umede;
• Diversitatea speciilor forestiere distribuite pe etaje de vegetaţie variate;
• Produsele accesorii ale pădurii sunt diversificate şi valorificate (fructe de
pădure, plante medicinale, ciuperci ş.a.);
• Acces facil în ariile protejate;
• Comunitatea locală implicată în problematica protecţiei naturii;
• Existenţa unor specii extrem de rare în ariile protejate;
• Potenţial turistic ridicat pentru vizitarea acestor arii protejate;
• Realizarea de proiecte şi activităţi de educaţie de mediu prin implicarea
instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi a autorităţilor administraţiei locale;
• Activitatea O.N.G. în domeniul protecţiei mediului şi conservării
biodiversităţii;
• Specificitatea şi valoarea peisajului, număr mare de situri, monumente şi
ansambluri de patrimoniu.
Puncte slabe:
• Fragmentarea spaţiilor verzi în interiorul cartierelor;
• Gestionarea deficitară a deşeurilor în arii naturale protejate;
• Incertitudinea custodiei pentru siturile de interes comunitar;
• Presiune antropică ridicată asupra spaţiilor verzi şi ariilor protejate;
• Inventar incomplet al habitatelor şi speciilor de plante şi animale sălbatice
de interes conservativ;
• Degradarea mediului natural datorită exploatării fondului forestier;
• Lipsa planurilor de management pentru ariile naturale protejate;
299
• Publicitatea stradală haotică şi lipsa consensului urbanistic privind calitatea

peisajului urban;
• Depozitări ilegale de deşeuri;
• Lipsa cordoanelor forestiere în jurul localităţilor (conform planurilor de
arhitecturǎ peisagisticǎ);
• Lipsa perdelelor de contur pe hotarul fermelor;
• Extinderea noilor arii rezidenţiale în zone cu grad ridicat de vulnerabilitate
geomorfologică;
• Resurse financiare reduse pentru managementul corespunzător al ariilor
naturale protejate;
• Insuficienta implicare a societăţii civile în educaţia de mediu;
• Slaba conştientizare a populaţiei privind importanţa ariilor protejate.
Oportunităţi:
• Asistenţă tehnică şi financiară din partea Uniunii Europene;
• Exploatarea economică raţională a speciilor de floră şi faună;
• Creşterea gradului de protecţie pentru habitate şi specii;
• Reconstrucţia ecologică forestieră a terenurilor degradate;
• Plantări de perdele de copaci şi întreţinerea vegetaţiei forestiere existente;
• Reabilitarea parcurilor şi scuarurilor din localităţi;
• Centre de informare privind oportunităţile de finanţare a proiectelor de
educaţie de mediu şi protecţie a biodiversităţii;
• Dezvoltarea şi încurajarea acţiunilor de voluntariat ecologic;
• Amenajarea şi reabilitarea termică şi vizuală a clădirilor şi locuinţelor;
• Implicarea unor companii locale şi internaţionale în susţinerea iniţiativelor
comunitare în domeniul protecţiei mediului şi peisajului;
• Amenajarea spaţiilor de picnic;
• Promovarea acţiunilor şi infrastructurii de recreere în spaţiul urban şi
periurban, în conformitate cu standardele U.E.;
• Dezvoltarea şi promovarea turismului ecologic.
• Pericol ridicat de degradare a ariilor naturale protejate care nu au fost
atribuite în custodie;
• Fragmentarea habitatelor şi terenurilor din cauza dezvoltării infrastructurii;
• Nerespectarea reglementărilor urbanistice;
300
• Retrocedarea unor terenuri şi forma de proprietate asupra terenurilor şi

spaţiilor verzi;
• Braconajul, turismul şi construcţiile ilegale din ariile naturale protejate;
• Dezvoltarea infrastructurii şi urbanizarea care au condus la fragmentarea
şi distrugerea habitatelor;
• Presiunea ridicată asupra spaţiilor verzi din interiorul oraşului şi în noile
zone rezidenţiale.
6. Urbanizarea şi degradarea mediului natural şi construit

Puncte tari:
• Grad de urbanizare relativ ridicat;
• Existenţa Zonei Metropolitane Târgu Mureş;
• Buna accesibilitate teritorială prin aeroportul internaţional Transilvania;
• Densitate mare a reţelei rutiere şi feroviare (peste media naţională);
• Extinderea infrastructurii de mediu în zonele urbane (alimentare cu apă,
canalizare ş.a.);
• Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă (PAED) integrat în Strategia
Energetică a municipiului Târgu Mureş (perioada 2012-2025);
• Creşterea numărului şi a calităţii fondului de locuinţe din judeţ;
• Existenţa proiectelor finanţate pentru extinderea spaţiilor verzi.
Puncte slabe:
• Nerespectarea, în procesul de amenajare a teritoriului, a regulamentelor de
urbanism în vigoare;
• Insuficienţa spaţiilor verzi în mediul urban;
• Capacitate redusă a autorităţilor locale pentru implementare de proiecte de
dezvoltare urbană pe principii ecologice;
• Infrastructurǎ de mediu (alimentare cu apǎ, canalizare, epurare ape uzate,
colectare selectivǎ a deşeurilor) deficitarǎ şi în unele locuri inexistentǎ;
• Infrastructuri de transport feroviar limitate şi învechite (nemodernizate);
• Reţeaua rutieră de interes naţional este depăşită din punctul de vedere al
capacităţii de trafic;
• Lipsa traseelor alternative pentru vehicule cu tracţiune animală, vehicule
agricole şi biciclişti;
• Absenţa unui sistem de transport public durabil şi eficient;
• Clădiri de patrimoniu în proprietatea unor categorii sociale fǎrǎ posibilităţi
materiale pentru întreţinerea acestora;
301
• Lipsa proiectelor privind îmbunătăţirea calităţii peisajului urban.
Oportunităţi:
• Susţinerea agenţilor economici care implementează sisteme de
management de mediu (SMM);
• Existenţa cadrului legal pentru a concepe şi implementa proiecte împreună
cu localităţile urbane şi rurale învecinate, inclusiv în zonele metropolitane şi
periurbane;
• Finalizarea şoselelor de centură va conduce la eliminarea traficului greu în
localităţile urbane;
• Reabilitarea mediului în ariile degradate (istoric şi recent);
• Amenajarea şi extinderea parcurilor tehnologice şi creşterea investiţiilor
„verzi” în sectoarele economice.
• Existenţa unei presiuni antropice (imobiliare) asupra teritoriului, cu efecte
negative asupra esteticii urbane şi mediului ş.a.
7. Riscuri şi hazarduri naturale şi antropice

Puncte tari:
• Existenţa unei strategii naţionale de management a riscului de inundare;
• Existenţa unui sistem de avertizare/alarmare/intervenţie în cazul unor
catastrofe şi calamităţi;
• Existenţa unui sistem funcţional de hidroamelioraţii şi construcţii
hidrotehnice (diguri, canale, retenţii permanente şi temporare, lacuri de acumulare,
baraje);
• Situarea localităţilor judeţului într-o zonă de risc seismic redus;
• Existenţa planurilor locale şi bazinale de apărare împotriva inundaţiilor şi
fenomenelor meteorologice periculoase;
• Existenţa unui sistem funcţional de construcţii hidrotehnice cu rol de
diminuare a riscului de inundare (canale, acumulări permanente, lucrări de
regularizare, apărări de mal);
• Existenţa unui plan de lucrări pentru amenajări/ameliorări de torenţi;
• Existenţa unor produse şi aplicaţii informatice care pot fi integrate într-un
Sistem Informatic Geografic;
• Exerciţii de alarmare publică şi aplicaţii de protecţie civilă;
302
• Realizarea de lucrări de toaletare a copacilor din spaţiile verzi intravilane

în scopul prevenirii ruperii la vijelii ş.a.
Puncte slabe:
• Existenţa unor areale cu risc de inundaţii;
• Lipsa unui sistem informaţional integrat performant care să gestioneze
riscurile din mediul urban;
• Alocarea insuficientă a fondurilor pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi
a protecţiei malurilor;
• Neîntreţinerea corespunzătoare a reţelei de canalizare;
• Lipsa datelor referitoare la persoanele foarte vulnerabile (bătrâni, persoane
cu handicap, persoane fără adăpost) la anumite fenomene de risc (ex. persoanele
vârstnice vulnerabile la valurile de căldură);
• Neîntreţinerea corespunzătoare a acoperişurilor şi faţadelor clădirilor vechi
ş.a.
Oportunităţi:
• Clasificarea terenurilor în funcţie de susceptibilitatea la fenomene de risc şi
elaborarea de baze de date;
• Creşterea gradului de responsabilitate civică în urma campaniilor de
informare cu privire la drepturile şi îndatoririle persoanelor;
• Reducerea riscului asociat inundaţiilor urbane (sub-inundaţiilor provocate
de reţeaua de canalizare);
• Promovarea măsurilor non-structurale în activitatea de management a
riscului;
• Introducerea de restricţii pentru realizarea unor construcţii în zonele
inundabile (interzicerea construcţiilor, taxe şi impozite mai mari);
• Acţiuni de reîmpădurire pe terenurile degradate;
• Decolmatarea periodică a albiilor minore, canalelor şi a rigolelor şi
recalibrarea acestora;
• Lucrări periodice de toaletare a copacilor din spaţiul construit şi lucrări de
întreţinere şi reparaţii a clădirilor;
• Realizarea de lucrări de apărare a malurilor ş.a.
• Întârzieri în implementarea şi finalizarea proiectelor;
• Zone supuse riscului inundaţiilor;
303
• Existenţa unor surse potenţiale de poluare accidentală;

• Insuficienţa studiilor privind infrastructurile urbane critice;
• Pericolul apariţiei accidentelor majore şi a ameninţărilor fenomenelor
naturale imprevizibile;
• Fenomene de eroziune a terenurilor;
• Evoluţia fenomenului de alunecări de teren şi existenţa unor zone
predispuse la alunecări de teren şi inundaţii;
• Pericolul apariţiei accidentelor majore şi a dezastrelor naturale datorate
lipsei investiţiilor în realizarea îndiguirilor cursurilor de apă;
• Degradarea pădurilor în timp, cu reducerea funcţiei de atenuare a viiturilor;
• Creşterea riscului de inundare ca urmare a creşterii densităţii populaţiei şi
construcţiilor din zonele inundabile;
• Prognoza de creştere a intensităţii şi frecvenţei fenomenelor hidro-
atmosferice de risc ş.a.
În ansamblu, calitatea mediului în judeţul Mureş poate fi apreciată ca fiind

una acceptabilă în condiţiile în care starea componentelor de mediu este dominată,
în unele situaţii particulare (ex. aer, apă şi sol), de fragilitate.
304
Capitolul 7. Baze de date spațiale
Diversitatea problemelor cu care se confruntă administrația publică locală

și centrală la ora actuală, impusă în special de varietatea soluțiilor administrative și
de volumele și complexitatea datelor necesare bunei guvernanțe, necesită
dezvoltarea unor soluții tehnice care să susțină procesul decizional, dar care să se
constituie și într-o veritabilă platformă de analiză și sinteză a datelor cu referință
spațială, care să ofere un suport real în luarea deciziilor.
Obiectivul principal al realizării bazei de date spațiale (GIS) pentru județul
Mureș l-a constituit realizarea unei radiografii a sistemului administrativ-teritorial
bazat pe utilizarea mediului GIS și a unor tehnologii Web pentru monitorizarea și
gestionarea eficientă a datelor de amenajarea teritoriului și urbanism. Această
activitate a făcut parte integrantă din proiectul „Reactualizarea Planului de
amenajare a teritoriului. Judeţul Mureş”.
Dezvoltată, corectată și implementată în perioada 2008-2010, baza de date
geografică a fost concepută pentru a fi exploatată în mod interactiv (pe de o parte a
fost adaptată specificului departamentului de Urbanism și Amenajarea Teritoriului
din cadrul Consiliului Județean Mureș, iar pe de altă parte a fost imaginată pentru a
putea fi distribuită cu ușurință în mediul online oferind facilități de vizualizare și
analiză în timp real) și s-a bazat extensiv pe Metodologia de elaborare și
conținutul cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului.
Conform metodologiei de lucru, baza de date a fost completată cu
informații necesare domeniilor de analiză (utilizând hărţi la scările 1:200.000 sau
1:100.000, scheme, cartograme, grafice) după cum urmează:
a. Cadrul natural/mediu – au fost transpuse în format compatibil GIS -
zone/localităţi expuse sau afectate de riscuri naturale: inundaţii, alunecări de teren,
cutremure; zone/localităţi cu probleme privind resursele de apă: zone deficitare,
zone vulnerabile, zone cu resurse nepotabile, resurse de apă poluate; zone/localităţi
expuse la riscuri tehnologice; zone/localităţi afectate de alte presiuni antropice: de
urbanizare excesivă şi/sau necontrolată, zone extractive de suprafaţă etc.;
zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie: zone de mare biodiversitate,
zone umede, factori balneari, turistici, peisaje naturale etc; zone/localităţi afectate
de poluare; depozite necontrolate de deşeuri.
b. Patrimoniul natural şi construit - patrimoniul natural declarat, neprotejat
sau insuficient protejat; patrimoniul construit declarat, neprotejat, afectat de
degradare.
305
c. Reţeaua de localităţi - deficienţe în structura şi repartiţia în teritoriu a

categoriilor de localităţi; în satisfacerea indicatorilor minimali de definire conform
legii şi asigurarea accesibilităţii; deficienţe în funcţionarea reţelei de localităţi: zone
rurale lipsite de dotări şi servicii cu rol teritorial, localităţi cu probleme de dotare şi
echipare tehnico-edilitară; localităţi cu probleme de locuire.
d. Structura socio-demografică - zone/localităţi cu scăderi importante de
populaţie; zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic: spor natural
negativ, îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre structurale; zone/localităţi cu resurse
de forţă de muncă excedentară; zone/localităţi cu probleme privind calitatea
resurselor de muncă; zone/localităţi cu grad ridicat de şomaj.
e. Gospodărirea apelor - surse de alimentare cu apă subterane şi de
suprafaţă, care necesită măsuri de protecţie; zone care necesită lucrări hidrotehnice:
îndiguire, regularizări de cursuri de apă etc.; probleme în funcţionarea amenajărilor
hidroameliorative pentru agricultură: irigaţii, desecări, combaterea eroziunii
solurilor etc.; terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.
f. Reţele de căi de comunicaţii - trasee sau sectoare rutiere şi feroviare
suprasolicitate şi/sau în stare necorespunzătoare de viabilitate; puncte critice ale
reţelei de transport: lipsa arterelor ocolitoare şi a podurilor, intersecţii la nivel etc.;
trasee intens solicitate, deficitare în asigurarea transportului în comun
interlocalităţi; aeroporturi, porturi, gări, puncte de control de trecere a frontierei
nemodernizate; trasee navigabile afectate de formarea unor praguri.
g. Reţele de telecomunicaţii - zone/localităţi neacoperite de reţeaua de
telecomunicaţii, localităţi cu dotare nesatisfăcătoare
h. Reţele energetice - zone/localităţi lipsite de componente ale echipării
energetice.
i. Structura activităţilor economice: zone forestiere defrişate şi afectate de
poluare; activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare; zone declarate
ca defavorizate; zone cu şomaj ridicat; localităţi dependente de o singură activitate
economică; construcţii şi amenajări pentru producţie abandonate; zone/localităţi cu
potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate; zone lipsite de servicii economice
şi sociale de bază; resurse nevalorificate.
j. Zonificarea teritoriului - zone în care se solicită reorganizări ale unităţilor
administrativ-teritoriale; zone în care există/pot apărea conflicte între funcţiuni.
k. Contextul teritorial - zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni de
natură economică, socială sau ecologică; zone declarate defavorizate din teritoriul
regional, care influenţează negativ teritoriul judeţean; funcţiuni similare în
306
Baze de date spațiale
teritoriile învecinate sau în regiune; posibilităţi de cooperare în cadrul teritorial mai

larg.
La momentul finalizării proiectului, baza de date a fost concepută în soluția
GIS, cea mai utilizată bazându-se pe facilitățile oferite de programul ArcView
dezvoltat de firma ESRI.
Programul ArcView este unul dintre produsele software conceput de către
firma ESRI, liderul mondial în domeniul tehnologiilor GIS. Programul beneficiază
de o platformă foarte stabilă care permite atât vizualizarea şi analiza datelor
spaţiale (grafice, hărţi), cât şi importul-exportul datelor în structuri compatibile
programelor CAD, AM/FM. Acest program a fost utilizat de către Facultatea de
Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în majoritatea
proiectelor de urbanism şi amenajarea teritoriului pe care această instituţie le-a
elaborat.
Structura datelor caracteristice programului menţionat conţine o bază de
date spaţiale (hărţi) căreia îi este asociată o bază de date atribut (ce conţine
descrierea cantitativă şi calitativă a elementelor spaţiale), care alcătuiesc banca de
date. Această bancă de date poate fi interogată, completată şi analizată interactiv
(în timp real), ceea ce conferă o mare flexibilitate în utilizare. Datorită capacităţilor
de import-export această bancă de date a fost, la solicitarea beneficiarului,
convertită astfel încât să poată fi exploatată şi în cadrul altor programe AutoCAD,
MapInfo, GeoMedia. Documentaţiile aferente unităţilor teritoriale de rang inferior
judeţului au fost integrate în banca de date în cele două categorii: piese scrise (text
– fişiere doc; date – fişiere xls) şi piese desenate (hărţi – format jpeg).
Pentru întreaga bancă de date, elementele cartografice utilizează proiecţia
STEREO 70 (în conformitate cu legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare) și
respectă standardele de metadate și recomandările directivei INSPIRE
(http://ogp.gov.ro/wp-content/uploads/2013/10/Directiva-INSPIRE.pdf).
Descrierea bazei de date GIS

Baza de date GIS aferentă Planului de Amenajare a Teritoriului Județului
(PATJ) Mureș a fost realizată ținând cont de conținutul minimal al pieselor
desenate, așa cum este stipulat în Metodologia de elaborare și conținutul cadru al
documentațiilor de amenajarea teritoriului. Conform respectivei Metodologii,
pentru PATJ se întocmesc nouă hărți pe trei domenii țintă: echiparea tehnică a
teritoriului, populația și rețeaua de localități, respectiv zonificarea teritoriului și
funcțiile economice; pentru fiecare domeniu țintă întocmindu-se câte trei hărți:
situația existentă, probleme și priorități, respectiv propuneri. Așadar, baza de date
307
GIS a fost realizată de asemenea manieră încât să răspundă conținutului celor nouă
hărți specificate în Metodologie.
Baza de date GIS este formată din cele două componente specifice: baza de
date spațială și baza de date atribut. Baza de date spațiale este compusă din fișiere
cu extensia *.shp, formatul nativ al produselor din familia ESRI, conținând partea
desenată a diferitelor layere, sub formă de puncte, linii sau poligoane. Baza de date
atribut este compusă din fișiere cu extensia *.dbf (Data Base File), acestea
conținând caracteristici ale elementelor desenate din baza de date spațiale, putând fi
create și/sau modificate atât prin intermediul softului ArcView, cât și utilizând
programul de calcul tabelar Excel al companiei Microsoft.
I. Baza de date spaţiale

Având în vedere multitudinea de straturi tematice (layere) necesare în
întocmirea planșelor solicitate prin Metodologie și pentru o mai bună gestionare a
bazei de date spațiale, s-a ales repartizarea acestora pe foldere cu denumiri
sugestive care trimit spre domeniile țintă pentru care s-au întocmit cele nouă
planșe.
Folderul “Date generale” conţine informaţii spaţiale cu caracter general,
care sunt utilizate ca straturi tematice de bază în analiză.
Ape.shp – fişier de tip linie, conţine reţeaua hidrografică a judeţului Mureş,
având ca elemente ataşate în tabelul atribut denumirea (câmp alfanumeric) şi tipul
(câmp numeric: 0 – râuri temporare, 1 – permanente, 2 – râul Mureş)
Cf.shp - fişier de tip linie, conţine reţeaua de căi ferate din judeţul Mureş
având, ca elemente ataşate în tabelul de atribut: tipul (câmp numeric: 1 – linie
ferată dublă electrificată, 3 – linie ferată simplă electrificată, 4 – Linie ferată
simplă, 5 - Linie ferată cu ecartament îngust (dezafectată)), denumirea
magistralelor (câmp alfanumeric).
Drumuri.shp - fişier de tip linie, conţine reţeaua rutieră a judeţului Mureş,
având ca elemente ataşate în tabelul de atribut: tipul drumurilor (câmp numeric: 1 -
Drum european categoria A, 2 - Drum european categoria B, 3 - Drum naţional
principal, 4 - Drum naţional secundar, 5 - Drum judeţean, 6 - Drum comunal),
denumirea (Den – câmp alfanumeric conţinând denumirea drumurilor, Patn – câmp
alfanumeric conţinând codul din PATN al drumului).
Lacuri.shp – fişier de tip poligon, conţine lacurile din judeţul Mureş, având
ca elemente ataşate în tabelul de atribut denumirea (câmp alfanumeric).
308
Limita judet linie.shp - fişier de tip linie, conţine limita administrativă a

judeţului Mureş (nu are ataşate elemente în tabelul de atribut fiind utilizată numai
la reprezentarea în anumite contexte).
Localităţi clasificate.shp – fişier de tip poligon conţinând reţeaua de
localităţi din judeţ, având ca atribute ataşate Denumirea (câmp alfanumeric) şi Id
(câmp numeric în care 0 – sate, 1 - Sat centru de comună, 2 – Oraş, 3 – Muncipiu,
4 - Municipiu reşedinţă de judeţ).
Păduri.shp - fişier de tip poligon conţinând repartiţia spaţială a unităţilor
forestiere din judeţul Mureş (nu are ataşate elemente în tabelul de atribut).
Unitati_administrativ_teritoriale.shp - fişier de tip poligon conţinând
unităţile administrativ teritoriale din judeţul Mureş, având ataşate Denumirea
(câmp alfanumeric conţinând denumirile unităţilor), Tip (câmp alfanumeric: 1 –
municipii, 2 – oraşe, 3- comune), SIRUTA, Id (codul localităţilor utilizat în
proiect), câmpul Navetism (numeric): 1 – Zone cu navetism intens care necesită
organizarea/reorganizarea transportului în comun, câmpul – can-epu (numeric): 1 –
Unităţi administrativ teritoriale de bază care necesită sistem de canalizare şi staţie
de epurare, câmpul Gaze (numeric): 1 - Unităţi administrativ teritoriale de bază
fără alimentare cu gaz metan în sistem centralizat.
Industrie
Centre industriale.shp – fişier de tip punct conţinând principalele centre de
producţie industriale având ataşat în tabelul de atribut 1 - Industria chimică, 2 -
Industria alimentară şi a băuturilor, 3 - Industria prelucrării lemnului, 4 - Industria
materialelor de construcţii, 5 - Industria mobilei.
Zone.shp – fişier poligon conţinând profilul economic al unităţilor
administrativ teritoriale şi zonele de influenţă economică (1 - Zona Târgu Mureş:
industria alimentară şi a băuturilor, industria materialelor de construcţie şi a
produselor din minerale nemetalice, industria mobilei, 2 - Zona Târnăveni:
industria materialelor de construcţie, industria mobilei, 3 - Zona Sighişoara:
industria textilă şi a produselor textile, industria materialelor de construcţie şi a
produselor din minerale nemetalice, industria alimentară şi a băuturilor, 4 - Zona
Reghin: industria prelucrării lemnului şi a produselor din lemn, industria
construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor, 5 - Zona Luduş-Iernut: industria
energiei electrice şi termice, 6 - Unitate administrativ teritorială cu funcţie mixtă, 7
- Unitate administrativ teritorială cu funcţie agro-industrială, 8 - Unitate
administrativ teritorială cu funcţie agro-forestieră, 9 - Centru urban cu funcţii
mixte, 10 - Centru urban cu funcţii complexe).
309
Mediu
Areale protectie avifaunistica.shp – fişier de tip poligon care conţine codul
arealului (câmp alfanumeric), Denumirea (câmp alfanumeric), suprafaţa şi
perimetrul (câmpuri numerice).
Clase calitate ape.shp – fişier de tip poligon care conţine categoriile de
calitate a apelor (câmp numeric).
Depozite deseuri menajere neconforme.shp – fişier de tip punct cu
localizarea principalelor depozite de deşeuri (nu are ataşate elemente în tabelul de
atribut).
Parcuri.shp - fişier de tip poligon care conţine date despre parcurile
naturale - suprafaţa parcului (câmp numeric), numele (câmp alfanumeric), tipul
parcului (câmp alfanumeric).
Poluare sol şi ape subterane.shp - fişier de tip punct cu localizarea
principalelor surse de poluare a solului şi a apelor subterane din judeţul Mureş (nu
are ataşate elemente în tabelul de atribut).
Rezervaţii.shp – fişier de tip poligon conţinând rezervaţiile din judeţul
Mureş având ataşate în tabelul de atribut codul rezervaţiei (numeric), denumire
(alfanumeric), suprafaţa (numeric).
Situri importanta comunitara.shp – fişier poligon ce conţine areale
protejate de importanţă comunitară având ataşate codul arealului (alfanumeric),
Denumirea (alfanumeric), suprafaţa şi perimetrul (numerice).
Surse poluare aer.shp – fişier de tip punct cu localizarea principalelor
surse de poluare a aerului din judeţul Mureş (nu are ataşate elemente în tabelul de
atribut).
Zone_consevare_speciala.shp - fişier de tip poligon conţinând zonele de
conservare specială din judeţul Mureş, având ataşate în tabelul de atribut
denumirea (alfanumeric) şi suprafaţa (numeric).
Populaţia şi aşezările
Zone.shp – fişier de tip poligon care conţine clasificarea unităţilor
administrativ teritoriale după funcţiile economice (după câmpul Silvicultura): 6-
comune cu funcţii mixte; 8 – comune cu funcţii agricole specifice sectorului
primar; 9 – centre urbane cu funcţii industriale şi de servicii; 10 – centru urban cu
funcţii complexe.
Calitatea forţă muncă.shp – fişier de tip poligon care cuprinde datele
referitoare la populaţia ocupată, după grupa de ocupaţii (datele de la recensământul
din 2002). Câmpurile din tabel: Legislator - Legislatori, membri ai executivului,
310
conducători din administraţia publică şi unităţi economico-sociale şi politice;

Specialisti – Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice; Tehnicieni –
Tehnicieni maiştri şi asimilaţi; Funcţionar – funcţionari administrativi; Lucrători –
lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi; Agricultor - Agricultori şi
lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit; Mesteşugar – Meşteşugari
şi lucrători calificaţi; Operatori - Operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de
maşini, echipamente şi alte produse; Muncitori – Muncitori necalificaţi; Forţele_ar
– forţele armate.
Deficienţe_localităţi.shp;Deficienţe_localităţi_apă.shp;Deficienţe_localită
ţi_gaze .shp; Deficienţe_localităţi_medic.shp – fişiere de tip punct care conţin
informaţii legate de dotări tehnico-edilitare şi sănătate publică. Câmpurile Medic,
gaze, apa, canalizare indică prezenţa (valoarea 0 în tabel) sau lipsa (valoarea 1)
acestor servicii.
Mureş
Aeroport.shp – fişier de tip punct, conţine localizarea Aeroportului
Internaţional din Târgu Mureş (nu are ataşate elemente în tabelul de atribut fiind
utilizat numai la reprezentarea în cadrul planşei 3.1.).
Autostrăzi.shp – fişier de tip linie, conţine traseul viitoarelor autostrăzi ce
vor traversa teritoriul judeţului Mureş, câmpul Id (numeric), câmpul Den
(alfanumeric): 1 – A 13 şi 2 – A16.
Cimpuri gazeifere.shp – fişier de tip poligon, conţine reprezentarea
teritorială a câmpurilor gazeifere cunoscute la momentul actual, pe teritoriul
judeţului Mureş, câmpul Den (alfanumeric) conţine denumirea celor mai
importante câmpuri gazeifere.
Conducte gaz.shp – fişier de tip linie, conţine traseul conductelor de gaz,
câmpul Id (numeric): 1 – Conducte magistrale conectate la sistemul naţional de
transport al gazelor naturale; câmpul Inci (numeric): 10 – Conducte magistrale cu
diametrul de 10’, 12 - Conducte magistrale cu diametrul de 12’, 20 - Conducte
magistrale cu diametrul de 20’.
Deficienţe_localităţi.shp – fişier de tip punct, reprezentare după câmpul
Canalizare (pentru planşa 3.1.) – conţine unităţile administrativ-teritoriale care au
sistem de canalizare.
Drumuri localitati neracordate.shp – fişier de tip punct, conţine localităţile
care nu au acces la diferite categorii de drumuri, câmpul Id (numeric): 1 – Centre
de comună fără racord la drumuri judeţene; 2 – Localităţi fără racord la drumuri
publice clasificate; 3 – Localităţi cu acces dificil la drumuri publice clasificate.
311
Drumuri.shp – fişier de tip linie, câmpul Viabilitat (numeric): 1 –

Tronsoane de drumuri clasificate în stare precară; 2 – Tronsoane de drumuri
naţionale în neconcordanţă cu sistemul de clasificare; 3 – Tronsoane de drumuri
clasificate aflate în litigiu de administrare.
Lea.shp – fişier de tip linie, cu câmpul Tip (alfanumeric), conţine liniile
electrice aeriene de 400 kV, 220 kV şi 110 kV.
Lim_ext.shp – fişier de tip poligon, conţine limita administrativă a judeţului
Mureş (nu are ataşate elemente în tabelul de atribut fiind utilizată numai la
reprezentarea în anumite contexte).
Lipsa electricitate.shp – fişier de tip punct, conţine localităţile neracordate
la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.
Lipsa ocolitoare.shp – fişier de tip poligon, conţine situaţia actuală
referitoare la centurile ocolitoare ale oraşelor din judeţul Mureş, câmpul Id
(numeric): 0 – lipsă centură ocolitoare; 1 – lipsă centură ocolitoare (prioritate a
Planului Operaţional Sectorial - Transporturi).
Lipsa_telefonie.shp – fişier de tip punct, câmpul Lipsa_tel (numeric): 1 –
conţine localităţile care nu sunt racordate la reţeaua de telefonie fixă; 0 – conţine
localităţile care sunt racordate la reţeaua de telefonie fixă.
Staţii reglare.shp – fişier de tip punct, conţine staţiile specifice domeniului
de alimentare cu gaze naturale, câmpul Id (numeric): 1 – Depozite subterane de
înmagazinare a gazelor; 2 – Staţii de reglare-măsurare a gazului; 3 – Staţii de
comprimare a gazului.
Staţii transformare.shp – fişier de tip punct, conţine staţiile de transformare
a energiei electrice – câmpul Tip (alfanumeric): Centrala TermoElectrică Iernut,
staţii de transformare de 400/220/110 kV, staţii de transformare de 220/110 kV,
staţii de transformare de 110/20 kV.
II. Baza de date atribut

Baza de date atribut este alcătuită din fişiere cu extensia *.dbf și la fel ca și
în cazul bazei de date spațiale, pentru o mai bună organizare, s-a ales repartizarea
acestora pe fișiere cu denumiri sugestive care trimit spre diferite elemente necesare
a fi reprezentate pe planșe, specifice domeniilor țintă specificate în Metodologie.
Pentru a putea realiza corespondența dintre diferitele straturi tematice din
componența bazei de date spațiale și diferitele fișiere cu extensia *.dbf, din
componența bazei de date atribut, am folosit câmpul comun SIRUTA (cod unic de
identificare pentru fiecare unitate administrativ-teritoriale de bază: comună, oraș,
municipiu).
312
Populaţia (câmp de legătură SIRUTA)

1. Bilanţul demografic general 1990-2006 cuprinde evoluţia bilanţului
demografic (BG) în perioada menţionată la nivelul UAT, dar şi rata bilanţului
(RBG) pentru aceeaşi perioadă. Pentru comunele nou înfiinţate, pentru care nu a
existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din tabel este 1000000.
2. Emigraţie 1990-2006 cuprinde plecările cu domiciliul din localitate (E) şi
rata plecărilor (RE) în perioada 1990-2006 la nivelul UAT. Pentru comunele nou
înfiinţate, pentru care nu a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din
tabel este 1000000.
3. Imigraţie 1990-2006 cuprinde stabilirile de domiciliu în localitate (I), dar
şi rata stabilirilor (RI) în perioada 1990-2006 la nivelul UAT . Pentru comunele
nou înfiinţate, pentru care nu a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea
din tabel este 1000000.
4. Mortalitate 1990-2006 cuprinde numărul deceselor (M) şi rata mortalităţii
(RM) în perioada 1990-2006 la nivelul UAT . Pentru comunele nou înfiinţate,
pentru care nu a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din tabel este
1000000.
5. Natalitate 1990-2006 cuprinde numărul născuţilor vii (N) şi rata natalităţii
(RN) în perioada 1990-2006 la nivelul UAT. Pentru comunele nou înfiinţate,
pentru care nu a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din tabel este
1000000.
6. Populaţie 1990-2006 cuprinde evoluţia numerică a populaţiei în perioada
1990-2006 la nivelul UAT . Pentru comunele nou înfiinţate, pentru care nu a
existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din tabel este 1000000.
7. Prognoza Pop 2010-2025 cuprinde două variante de evoluţie numerică a
populaţiei (v1, v2) la nivelul UAT, precum şi estimarea medie (Media) de evoluţie
pe termen scurt, mediu şi lung (2010, 2015, 2020, 2025).
8. Spor migratoriu 1990-2006 cuprinde sporul migratoriu (bilanţul
demografic migratoriu) (SM) şi rata sporului migratoriu (rata bilanţului demografic
migratoriu) (RSM) în perioada 1990-2006 la nivelul UAT. Pentru comunele nou
înfiinţate, pentru care nu a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din
tabel este 1000000.
9. Sporul natural 1990-2006 cuprinde sporul natural (bilanţul demografic
natural) (SN) şi rata sporului natural (rata bilanţului demografic natural) (RSN) în
perioada 1990-2006 la nivelul UAT. Pentru comunele nou înfiinţate, pentru care nu
a existat bază de calcul a acestor indicatori, valoarea din tabel este 1000000.
313
Fişa UAT 2006 (câmp de legătură SIRUTA) – cuprinde: Suprafaţa totală –

ha, Locuinţe existente - total – număr, Suprafaţa locuibilă – total mp, Suprafaţa
intravilană a municipiilor şi oraşelor – ha, Suprafaţa spaţiilor verzi a municipiilor si
oraşelor – ha, Lungimea străzilor orăşeneşti - total – km, Lung. simplă a reţelei de
distribuţie a apei potabile – km, Lungimea simplă a reţelei de canalizare – km,
Lungimea simplă a conductelor de distribuţie a gazelor naturale – km, Populaţia
totală - la 1.VII. (stabilă), Populaţia la 1.VII. – femei, Salariaţi - total - număr
mediu, Unităţi de învăţământ – total, Paturi în spitale - sector public – număr,
Spitale - sector public, Cabinete medicale individuale (de familie) - sector public,
Cabinete medicale de medicină generală - sector privat, Locuinţe terminate - total –
număr, Unităţi de cazare - (total) număr, Locuri în unităţi de cazare - (total) număr.
Canalizare (câmp de legătură SIRUTA) cuprinde valoarea proiectelor
pentru modernizarea şi extinderea reţelei de canalizare (Cnlz_ miiEuro), valoarea
proiectelor pentru construcţia şi modernizarea staţiilor de epurare (Step_miiEuro),
precum şi gradul de maturitate (proiect sau studiu de fundamentare) la nivelul
UAT.
Zone protejate (câmp de legătură SIRUTA) cuprinde suprafaţa, exprimată
în hectare, ocupată de diverse categorii de areale de protecţie la nivelul UAT
(SUP_ZP_HA) şi procentul din suprafaţa comunei (ZP_).
Monumente, ansambluri şi situri istorice (câmp de legătură SIRUTA)
cuprinde lista monumentelor istorice din judeţul Mureş elaborată de Ministerul
Culturii şi Cultelor, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice cu indicatorii:
Suprafaţa totală administrativă (ha), Număr monumente, ansambluri şi situri
arheologice, Număr monumente, ansambluri şi situri arheologice/100 kmp
suprafaţă administrativă, Număr monumente, ansambluri şi situri de arhitectură,
Număr monumente, ansambluri şi situri de arhitectură/100 kmp suprafaţă
administrativă, Număr monumente, ansambluri şi situri memoriale, Număr
monumente, ansambluri şi situri memoriale/100 kmp suprafaţă administrativă.
Fişiere cu extensia *.dbf din directorul Populaţie_aşezări

Densitate_pop (câmp de legătura SIRUTA) cuprinde suprafaţa fiecărei
UAT în hectare (câmpul Ha), în Km2 (câmpul kmp), populaţia totală în 2002 şi
1992, densitatea populaţiei în 2002 şi 1992 şi diferenţa dintre densitatea populaţiei
la cele două momente de referinţă.
Servicii publice (câmp de legătură SIRUTA) cuprinde informaţii cu privire
la dotările, instituţiile şi serviciile publice din fiecare UAT; Cifrele din câmpul
coduri_ser: 1 - U.A.T. cu instituţii de învăţământ primar şi gimnazial, bibliotecă şi
314
cabinet medical; 2 - U.A.T. cu instituţii de învăţământ primar şi gimnazial, fără

bibliotecă şi fără cabinet medical; 3 - U.A.T. cu instituţii de învăţământ liceal şi/sau
profesional, bibliotecă şi cabinet medical; 4 - U.A.T. cu instituţii de învăţământ
liceal şi/sau profesional, bibliotecă şi spital sau centru de sănătate; 5 - U.A.T. cu
instituţii de învăţământ primar şi gimnazial, bibliotecă şi fără cabinet medical; 6 -
U.A.T. cu instituţii de învăţământ superior, biblioteci şi spitale.
Mures_bonitare_A0 (câmp de legătură SIRUTA) cuprinde note de bonitare
pentru fiecare UAT referitoare la potenţialul demografic. Câmpul Îmbătrânire
cuprinde 5 clase: 1- U.A.T. cu pondere ridicată a tinerilor şi cu perspective de
valorificare a resurselor umane; 2 - U.A.T. echilibrate pe grupe de vârstă; 3 -
U.A.T. în proces de îmbătrânire; 4 - U.A.T. îmbătrânite, cu potenţial scăzut al
resursei umane; 5 - U.A.T. cu îmbătrânire accentuată, fără perspective de
valorificare a resurselor umane. Câmpul Dezechilibre cuprinde note de bonitare de
la 1 la 5: 1 - U.A.T. cu perspective favorabile de dezvoltare umană; 2 - U.A.T.
echilibrate demografic şi socio-economic; 3 - U.A.T. cu dezechilibre evidente în
structura populaţiei, cu perspective limitate de dezvoltare demografică; 4 - U.A.T.
cu dezechilibre majore în structura populaţiei, cu perspective limitate de dezvoltare
demografică; 5 - U.A.T. cu dezechilibre accentuate în structura populaţiei, cu
perspective limitate de dezvoltare demografică.
Localităţi_Mureş_someri (câmp de legătură SIRUTA) conţine informaţii
legate de numărul şomerilor în 2002, populaţia activă în 2002 şi rata şomajului.
Spor_nat (câmp de legătură SIRUTA) conţine informaţii legate de sporul
demografic natural mediu la nivel de UAT în perioada 2003-2006 şi de creşterea
sau descreşterea populaţiei la nivel de UAT în intervalul 2002-2006.
Spor_scăderi_pop (câmp de legătură SIRUTA) conţine informaţii legate de
creşterea sau descreşterea populaţiei la nivel de UAT în intervalul 2002-2006.
În final baza de date rezultată îndeplinește cu succes mai multe funcții:

pune la dispoziție într-un cadru riguros organizat, date preluate din PUG-uri, PUZ-
uri și alte documente de urbanism și amenajarea teritoriului; furnizează date utile
pentru cartografierea fenomenelor la nivel comunal și județean; permite studii
(analiză spațială) cu datele din bază; permite modificarea datelor de către
specialiștii din administrația locală; este evolutivă și este gestionată în totalitate de
către Consiliul Județean Mureș.
315
BIBLIOGRAFIE
Ardevan, R. (1998), Viaţa municipală în Dacia Romană, Edit. Mirton, Timişoara.

Bărbulescu, M. (2003), De la romani până la sfârşitul mileniului I, în Pop, I.A.,
Nägler, T. - coordonatori, Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541),
Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca.
Benedek, J. (2000, a), Obiectivele amenajării şi principalele strategii pentru
dezvoltare şi organizarea spaţiului în judeţul Mureş, Studia UBB,
Geographia, 1, Cluj-Napoca.
Benedek, J. (2000, b), Analiza audit a turismului în judeţul Mureş, în perspectiva
dezvoltării teritoriale, Studia UBB, Geographia (45): 2, Cluj-Napoca, 175
– 189.
Benedek, J. (2001, a), Turismul din judeţul Mureş. Disfuncţionalităţi şi perspective,
Studia UBB, Geographia (46): 1, Cluj-Napoca, 151 – 163.
Benedek, J. (2001, b), Introducere în planning teritorial, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca.
Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Benedek, J.; Ciobanu, S-M.; Man, T-C. (2016), Hotspots and social background of
urban traffic accidents: a case study in Cluj-Napoca (Romania), Accident
Analysis and Prevention, 87, 117-126.
Ciobanu S-M.; Benedek J. (2015), Spatial characteristics and public health
consequences of road traffic injuries in Romania, Environmental
Engineering and Management Journal, 14, 11, 2689-2702.
Comisia Europeană, 2015, Road safety in European Union, Trends, statistics and
main Challenges, Mobility and Transport DG, BE-1049 Brussels.
Comunicatul de presă nr. 95 din 26.04.2013 a Institutului Naţional de Statistică
Dörner, A. E. (2003), Transilvania între stabilitate şi criză (1457-1541), Pop, I.A.,
Nägler, T. - coordonatori, Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541),
Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca.
Guţan, M. (2003), Istoria administraţiei publice româneşti, Edit. Universităţii
„Lucian Blaga”, Sibiu.
Guţan, M. (2005), Istoria administraţiei publice locale în statul român modern,
Edit. ALL Beck, Bucureşti.
Irimuş, I., A., Man, T., Vescan, I., (2005), Tehnici de cartografiere, monitoring şi
analiza GIS, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
317
Istrati, N. (1925), Indicatorul comunelor din Ardeal şi Banat. Informaţiuni asupra
comunelor, Tipografia „Cartea Românească”, Cluj.
Ivan, Kinga; Haidu, I.; Benedek J.; Ciobanu S.M. (2015), Identification of road
traffic accidents risk-prone under low lighting condition, Natural Hazards
and Earth System Science, 15, 2059-2068.
Martinovici, C., Istrati, N. (1921), Dicţionarul Transilvaniei, Banatului şi
celorlalte ţinuturi alipite, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj.
Máthé, C. (2011), Studiul geografic al reţelelor de transport în Regiunea de
Dezvoltare Centru, teză de doctorat, Cluj-Napoca.
Meruţiu, V. (1929), Judeţele din Ardeal, şi din Maramureş până în Banat,
Lucrările Institutului din Cluj, vol. V, Cluj.
Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (1999), Ordinul nr. 13N
din 10 martie 1999 al Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării
Teritoriului pentru aprobarea reglementării tehnice Ghid privind
metodologia de elaborare și conținutul-cadru al Planului Urbanistic
General, indicativ GP038/99, publicat în Monitorul Oficial nr. 187/30
aprilie 1999.
Muntean, O.L., (2004), Impactul antropic asupra componentelor environmentale
în Culoarul Târnavei Mari (sectorul Vânători-Micăsasa), Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Muntean, O.L., Baciu, C., Petrescu-Mag, M., (2013), Dezvoltarea durabilă, Ed.
Eikon, Cluj-Napoca.
Nägler, T. (2003), Transilvania între 900 şi 1300, în Pop, I.A., Nägler, T. -
coordonatori, Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541), Institutul
Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca.
Nistor, I.S. (2000), Comuna şi judeţul, factori ai civilizaţiei româneşti unitare.
Evoluţia istorică, Edit. Dacia, Colecţia Patrimoniu, Cluj-Napoca.
Parlamentul European (2007), Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European,
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, http://ogp.gov.ro/wp-
content/uploads/2013/10/Directiva-INSPIRE.pdf.
Pascu, Şt. (1989), Voievodatul Transilvaniei, IV, Edit. Dacia, Cluj-Napoca.
Pop, I.A. (2003), Transilvania în secolul al XIV-lea şi în prima jumătate a
secolului al XV-lea (cca 1300-1456), în Pop, I.A., Nägler, T. -
coordonatori, Istoria Transilvaniei. Vol. I (până la 1541), Institutul
Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca.
Preda, M. (2005), Comunele şi oraşele României, Edit. All Beck, Bucureşti.
Puşcariu, I.S. (1864), Disertaţiune despre împărţirea politică a Ardealului, Sibiu.
318
Reti, K.-O., (2011), Diferenţierea sistemului environmental în structuri urbane cu
stări critice în bazinul Târnavei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca.
Rusu, R. (2007), Organizarea spaţiului geografic în Banat, Edit. Mirton,
Timişoara.
Rusu, R.; Man, T.C.; Moldovan, S.C. (2013), The GIS-Based Road Distance and
Time Connectivity Index of the Settlements within the West Region of
Romania, Studia UBB, Geographia, 1, Cluj-Napoca, 141 – 150.
Sorocovschi, V., (1996), Podişul Târnavelor. Studiu hidrogeografic, CETIB, Cluj-
Napoca.
Surd, V., Bold, I., Zotic, V., Chira, Carmen (2005), Amenajarea teritoriului şi
infrastructuri tehnice, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Taylor, A.J.P. (2000), Monarhia habsburgică, 1809-1918. O istorie a Imperiului
Austriac şi a Austro-Ungariei, Edit. ALLFA, Bucureşti.
Vescan, I., (2010), Dezvoltarea durabilă în aria de contiguitate geografică Mureş-
Arieş, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
*** (1998), Carta verde a dezvoltării regionale în România, Bucureşti.
*** (2001), Istoria Românilor, vol. I-IV, Academia Română, Edit. Enciclopedică,
Bucureşti.
*** (2003), Istoria Românilor, vol. V-VIII, Academia Română, Edit.
Enciclopedică, Bucureşti.
*** (2007-2013), Anuarul stării factorilor de mediu din judeţul Mureş, A.P.M.
Mureş.
*** (2010), POS Mediu, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru
Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, Comunicat de presă.
*** (2012), Reactualizare PATJ Mureş, Beneficiar: Consiliul Judeţean Mureş,
Proiectant: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, Cluj-
Napoca, Partea I-II, Vol. I-VIII.
*** (2014), S.C. Hidroconstrucţia S.A. - Sistemul integrat de gestiune a deşeurilor
în judeţul Mureş, Revista Construcţiilor, Nr. 103, Bucureşti.
*** (2014), Strategia de dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020,
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Alba-Iulia.
http://apmms.anpm.ro/
http://biodiversitate.mmediu.ro/
http://mdrl.ro/
http://mocanitasovata.ro
319
http://www.aeroportultransilvania.ro/despre-aeroport/prezentare-aeroport.html
http://www.cjmures.ro/
http://www.mdrap.ro/
http://www.mie.ro/mie.htm
http://www.rowater.ro/damures/sgamures
www.adrcentru.ro/
www.natura2000.mmediu.ro
www.posmediu.ro
www.tirgumures.ro/
320

Analiza Geografică A Structurilor Și Proceselor Teritoriale Din Perspectiva Planificării Spațiale. Județul Mureș

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Geografică A Structurilor Și Proceselor Teritoriale Din Perspectiva Planificării Spațiale. Județul Mureș

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

JÓZSEF BENEDEK

ANALIZA GEOGRAFICĂ A STRUCTURILOR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© 2016 Coordonatorii volumului. Toate drepturile rezer‐

ANALIZA GEOGRAFICĂ A STRUCTURILOR

DIN PERSPECTIVA PLANIFICĂRII SPAȚIALE.

PRESA UNIVERSITARĂ CLUJEANĂ

1. Prof. univ. dr. József Benedek – Coordonator

2. Conf. univ. dr. Titus-Cristian Man – Coordonator

3. Prof. univ. dr. Dănuţ Petrea

4. Lect. univ. dr. Ştefana Varvari

5. Conf. univ. dr. Alexandru Păcurar

6. Conf. univ. dr. Sorin Filip

7. CS dr. Marius Cristea

8. Prof. univ. dr. Ştefan Dezsi

9. Conf. univ. dr. Voicu Bodocan

10. Şef lucr. dr. Filip Ipatiov

11. Conf. univ. dr. Raularian Rusu

12. Drd. Iulia Hărănguş

13. Drd. Silviu - Marian Ciobanu

14. Conf. univ. dr. Octavian-Liviu Muntean

15. Conf. univ. dr. Radu Mihăiescu

16. Conf. univ. dr. Iuliu Vescan

17. Conf. univ. dr. Ioan Fodorean

18. Şef lucr. dr. Sandu Ciprian Moldovan

INTRODUCERE (József Benedek)............................................................................................ 13

Fig. 2. 1 Structura suprafeţei agricole a judeţului Mureş în 2009 ........................................ 34

Tabelul 2. 1 Contribuţia regiunilor la produsul intern brut naţional (%) ............................. 28

Cartea de faţă se bazează pe realizarea unei documentaţii de amenajare a

1.1 Elemente de autoorganizare teritorial-sistemică ale judeţului

Necesitatea acestui mod de abordare a problematicii teritoriale derivă din

unor trăsături adaptative în structura reţelei hidrografice (caracterul cvasiparalel al

În contextul amintit se pune problema identificării, divizării, delimitării şi

În concluzie, cunoaşterea pluridimensionalităţii determinărilor ce operează

1.2 Modelul geospaţial al judeţului Mureş

Considerăm că este adecvată pentru prezenta abordare adoptarea unui

baza relaţiilor de complementaritate între oportunităţile generate prin resursele

desţeleniri şi schimbări în modul de utilizare a terenurilor, exploatarea şi

2.1. Economia judeţului Mureş, în context regional şi naţional

Regiunea de dezvoltare Centru este poziţionată, aşa cum sugerează şi

Tabelul 2. 1 Contribuţia regiunilor la produsul intern brut naţional (%)

În cadrul regiunii Centru, judeţul Mureş a ocupat, pe întreaga perioadă

Tabelul 2. 2 Contribuţia judeţelor la produsul intern brut regional (%)

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

În ce priveşte produsul intern brut pe locuitor, putem observa că acesta este

Valoarea scăzută a produsului intern brut se datorează faptului că

2.2. Analiza economică sectorială

Economia Regiunii Centru, precum şi a judeţului Mureş se bazează în

Tabelul 2. 4 Contribuţia sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută la nivel regional şi

Agricultură Industrie Construcţii Servicii Total VAB

Analizând contribuţia pe care regiunile o au în valoarea adăugată brută a

O analiză asemănătoare s-a făcut în cazul judeţelor componente ale regiunii

Contribuţia sectoarelor la formarea valorii adăugate brute judeţene, precum

Tabelul 2. 7 Ponderea sectoarelor economice la Valoarea Adăugată Brută şi a populaţiei ocupate în

Diversificarea economiei regionale prin câteva sectoare de excelenţă,

2.3.1. Locul şi rolul agriculturii în economia judeţului

Tabelul 2. 8 Structura și ponderea categoriilor de folosinţă a terenurilor agricole în 2009

Activitate economică dependentă de condiţiile cadrului natural

Fig. 2. 1 Structura suprafeţei agricole a judeţului Mureş în 2009

2.3.2. Zonarea spaţiului agrar

Zona 3, este favorabilă pentru cultura porumbului şi a plantelor tehnice

2.3.3. Structura terenurilor cultivate

Ponderea cea mai mare din suprafața cultivată o au cerealele (67,3%),