Criza din 1907 a pus in pericol intreaga economie americana si o parte din economia mondiala; pe de

alta parte, a dus la formarea FED-ului si a unui sistem centralizat bancar.

1. Boom-ul economic de la inceputul secolului XX: revolutia

industriala, cresterea urbanizarii.
La începutul secolului 20, economia americană cunoștea o expansiune rapidă. Aceasta era alimentată de
revoluția industrială, creșterea urbanizării și speculațiile pe piața de capital.

La începutul secolului al XX-lea, Statele Unite au experimentat a doua fază a Revoluției

Industriale, cunoscută uneori și ca Revoluția Tehnologică sau a doua Revoluție Industrială.
Această perioadă, care a început aproximativ în anii 1870 și s-a extins până la începutul Primului
Război Mondial, a fost marcată de progrese semnificative în tehnologie, producție și
infrastructură. Iată câteva aspecte cheie ale acestei perioade:

Inovații Tehnologice:

1. Electricitatea: Introducerea și răspândirea electricității a transformat industria și viața de

zi cu zi. Fabricile au început să folosească motoare electrice, iar iluminatul electric a
îmbunătățit condițiile de lucru și a extins orele de lucru.
2. Linia de Asamblare și Producția în Masă: Dezvoltată de Henry Ford în industria auto,
linia de asamblare a permis producția în masă a bunurilor, reducând semnificativ
costurile și timpul de producție.
3. Telefonul și Telegraphul: Aceste tehnologii au îmbunătățit comunicarea pe distanțe
lungi, esențiale pentru coordonarea afacerilor și a tranzacțiilor comerciale.

Expansiunea Industrială:

1. Industria Oțelului: Oțelul, produs în cantități tot mai mari datorită procesului Bessemer
și altor inovații, a devenit esențial pentru construcția de clădiri, poduri, căi ferate și multe
alte structuri.
2. Industria Petrolului: Petrolul a devenit o resursă critică, folosită atât ca sursă de
energie, cât și ca materie primă pentru produse chimice și materiale sintetice.
3. Industria Automobilistică: Dezvoltarea industriei auto a avut un impact uriaș asupra
societății americane, schimbând modul în care oamenii călătoresc și trăiesc.

Impactul Social și Economic:

1. Urbanizarea: Progresul industrial a dus la urbanizarea rapidă, cu tot mai mulți oameni
migrând către orașe pentru locuri de muncă în fabrici.
2. Schimbări în Forța de Muncă: Apariția sindicatelor și lupta pentru drepturi mai bune
ale muncitorilor, inclusiv ore de lucru mai scurte și condiții mai sigure.
 3. Creșterea Corporațiilor: Marile corporații au început să domine multe industrii,
conduse de figuri precum John D. Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (oțel) și J.P.
Morgan (finanțe).
4. Inegalitate Economică: Deși perioada a fost una de creștere economică masivă, a dus și
la inegalități economice și sociale semnificative.

În concluzie, a doua Revoluție Industrială a fost o perioadă de transformare masivă pentru

Statele Unite, stabilind țara ca un lider industrial și tehnologic mondial și modelând societatea
americană în moduri care continuă să fie resimțite și în prezent.

2. Speculatiile si leverage-ul financiar: bancile si investitorii au

folosit practice riscante de creditare si speculatii pe Piata de
actiuni si imobiliare, crescand vulnerabilitatea sistemului
financiar.
Încercarea de a "Corner the Market" pe Acțiunile United Copper:

Încercarea lui Augustus Heinze și a lui Charles W. Morse de a "corner the market" (a
monopoliza piața) pe acțiunile United Copper Company în 1907 a fost unul dintre evenimentele
cheie care au contribuit la Panică din 1907. "Cornering the market" înseamnă obținerea
controlului asupra unei cantități suficiente dintr-un anumit bun sau stoc pentru a manipula prețul
acestuia. Iată cum au procedat Heinze și Morse:

Strategia Lui Heinze și Morse:

1. Achiziționarea unui Număr Mare de Acțiuni: Heinze deținea deja o participație

semnificativă în United Copper Company și a început să cumpere un număr mare de
acțiuni suplimentare. Scopul era de a deține suficiente acțiuni pentru a controla piața.
2. Utilizarea Short Squeeze: Ei au încercat să profite de situația în care mulți speculatori
pariaseră pe scăderea prețului acțiunilor United Copper prin vânzarea în scurt (short
selling). Planul lui Heinze și Morse era să creeze un "short squeeze", forțând vânzătorii
pe scurt să cumpere acțiuni la prețuri mai mari pentru a-și acoperi pozițiile.
3. Manipularea Pieței: Prin achiziționarea unui volum mare de acțiuni și prin crearea unui
deficit artificial de acțiuni disponibile pe piață, ei sperau să crească prețul acțiunilor
United Copper.

Eșecul Planului:

1. Subestimarea Numărului de Acțiuni Disponibile: Heinze și Morse au subestimat

numărul de acțiuni United Copper care erau disponibile pe piață. În realitate, erau mult
mai multe acțiuni în circulație decât estimaseră ei.
 2. Intervenția Brokerilor și a Băncilor: Brokerii și băncile care dețineau acțiuni United
Copper au profitat de creșterea prețurilor și au început să vândă, crescând oferta de
acțiuni pe piață.
3. Prăbușirea Prețului Acțiunilor: În loc să crească prețurile, acțiunile United Copper s-au
prăbușit când piața a fost inundată cu acțiuni suplimentare. Acest lucru a dus la pierderi
masive pentru Heinze, Morse și pentru cei implicați în schemele lor de tranzacționare.
4. Impactul asupra Băncilor și a Pieței: Eșecul lor a avut un impact negativ asupra
băncilor și trusturilor cu care erau asociați. Acest lucru a dus la o criză de încredere și la
retrageri masive de depozite, contribuind la Panică din 1907.

În concluzie, încercarea lui Heinze și Morse de a "corner the market" pe acțiunile United Copper
a fost un eșec catastrofal care a avut repercusiuni semnificative asupra sistemului bancar și
financiar american

3. Actiunile anti-trust ale lui Th. Roosevelt

Theodore Roosevelt, care a fost președinte al Statelor Unite între 1901 și 1909, a fost cunoscut
pentru politica sa progresistă, în special pentru eforturile sale de a reglementa marile corporații,
cunoscute sub numele de "trusturi". Această politică, adesea referită ca "trust-busting", a avut un
impact semnificativ asupra mediului de afaceri și a piețelor financiare și este uneori asociată cu
contextul care a dus la criza din 1907. Iată câteva aspecte cheie:

Antitrust Legislation și "Trust-Busting":

1. Întărirea Legislației Antitrust: Roosevelt a fost un susținător al legislației antitrust, care

includea Legea Sherman Antitrust din 1890. Scopul acestei legislații era de a preveni
monopolurile și de a promova concurența liberă pe piață.
2. Desființarea Marilor Trusturi: Roosevelt a folosit Legea Sherman pentru a desființa
trusturile considerate a fi dăunătoare pentru societate și economie. În timpul președinției
sale, guvernul a inițiat numeroase procese antitrust împotriva unor mari companii.

Legea Sherman Antitrust, adoptată în 1890, este o lege fundamentală a Statelor Unite care
reglementează concurența între întreprinderi. Această lege a fost concepută pentru a combate
practicile anticoncurențiale și a preveni formarea de monopoluri, care ar putea restricționa
comerțul și reduce concurența pe piață. Numele legii vine de la senatorul John Sherman, care a
fost autorul principal al acestei legi.

Principalele prevederi ale Legii Sherman Antitrust sunt:

1. Interzicerea Cartelelor și Monopolurilor: Articolul 1 al Legii Sherman interzice orice

contract, înțelegere sau conspirație menită să restrângă comerțul sau concurența. Aceasta
 include acorduri între concurenți pentru fixarea prețurilor, împărțirea piețelor sau
limitarea producției.
2. Interzicerea Abuzului de Poziție Dominantă: Articolul 2 interzice monopolizarea sau
tentativele de monopolizare a oricărui segment al comerțului sau producției. Acest articol
este direcționat împotriva companiilor care încearcă să dobândească sau să mențină o
poziție dominantă pe piață prin mijloace neconcurențiale.
3. Aplicabilitate și Executare: Legea Sherman se aplică atât întreprinderilor, cât și
persoanelor individuale, și este executată de Departamentul Justiției al Statelor Unite și
de Comisia Federală pentru Comerț. Încălcările Legii Sherman pot duce la procese civile
sau penale.
4. Sancțiuni: Companiile și persoanele găsite vinovate de încălcarea Legii Sherman pot fi
supuse unor sancțiuni severe, inclusiv amenzi mari, despăgubiri și, în cazurile penale,
chiar și închisoare.

Legea Sherman Antitrust a fost prima lege federală majoră adoptată pentru a reglementa
concurența și a avut un impact profund asupra modului în care afacerile sunt conduse în Statele
Unite. A stabilit un cadru legal pentru combaterea practicilor de afaceri nedrepte și a jucat un rol
crucial în menținerea și promovarea concurenței în economia americană. De-a lungul anilor,
legea a fost amendată și interpretată prin numeroase cazuri juridice, adaptându-se la schimbările
din economie și din practicile de afaceri.

Politica antitrust a lui Theodore Roosevelt, cunoscută și sub numele de "trust-busting", a avut ca
țintă mai multe trusturi mari și corporații din diverse sectoare ale economiei. Aceste acțiuni au
fost parte a efortului său de a limita puterea corporațiilor mari și de a promova concurența liberă.
Iată câteva dintre cele mai notabile cazuri:

1. Northern Securities Company: Probabil cel mai faimos caz a fost desființarea Northern
Securities Company în 1904. Aceasta a fost o companie holding imensă controlată de J.P.
Morgan și James J. Hill, care încerca să monopolizeze căile ferate din nord-vestul SUA.
În urma unui proces antitrust, Curtea Supremă a SUA a decis că Northern Securities
încalcă Legea Sherman Antitrust și a ordonat desființarea sa.
2. Standard Oil Company: Deși desființarea efectivă a Standard Oil, controlată de John D.
Rockefeller, a avut loc sub președinția lui William Howard Taft, succesorul lui
Roosevelt, eforturile inițiate de Roosevelt au fost fundamentale în acest caz. În 1911,
Curtea Supremă a decis că Standard Oil a încălcat Legea Sherman și a ordonat
desființarea sa în 34 de companii mai mici.
3. American Tobacco Company: Tot în 1911, American Tobacco Company a fost
desființată de Curtea Supremă, care a constatat că monopolul său asupra industriei
tutunului încalcă Legea Sherman Antitrust. Acest caz a fost, de asemenea, un rezultat al
eforturilor inițiate în timpul administrației Roosevelt.
4. Alte cazuri: Deși acestea sunt cele mai notabile exemple, au existat și alte acțiuni mai
mici împotriva trusturilor în diverse industrii, cum ar fi cărbunele, carne și ulei. Roosevelt
a folosit legislația antitrust pentru a combate practicile comerciale nedrepte și pentru a
reglementa puterea corporativă.
În timpul administrației Roosevelt, aproximativ 45 de mandate antitrust au fost emise, marcând o
schimbare semnificativă în modul în care guvernul SUA interacționa cu marile corporații. Aceste
acțiuni au stabilit un precedent pentru reglementarea guvernamentală a afacerilor și au contribuit
la definirea rolului guvernului în economia de piață.

Impactul asupra Piețelor Financiare:

1. Nesiguranță și Speculații: Acțiunile lui Roosevelt împotriva trusturilor au creat

nesiguranță în rândul investitorilor și al companiilor. Multe dintre aceste corporații mari
aveau o influență semnificativă asupra piețelor de capital.
2. Reacția Negativă a Piețelor: Piețele financiare au reacționat negativ la aceste acțiuni,
deoarece investitorii se temeau de impactul pe care reglementările și desființările le-ar
putea avea asupra profiturilor și stabilității corporațiilor.

Relația cu Criza din 1907:

 Nu Cauza Directă: Deși politicile lui Roosevelt nu au fost cauza directă a crizei din 1907, ele au
contribuit la un mediu de instabilitate și incertitudine în piețele financiare.
 Contextul Economic Larg: Criza din 1907 a avut mai multe cauze, inclusiv speculațiile excesive,
lipsa unui sistem bancar central, și o criză de lichiditate. Politicile lui Roosevelt au fost unul
dintre factorii care au adăugat la tensiunile existente în economie.

În concluzie, eforturile lui Theodore Roosevelt de a reglementa marile corporații au contribuit la

un climat de incertitudine economică și financiară. Cu toate acestea, criza din 1907 a fost
rezultatul unei combinații complexe de factori, iar acțiunile lui Roosevelt trebuie văzute în
contextul mai larg al condițiilor economice și financiare de la începutul secolului XX.

4. Alți factori, cum ar fi cutremurul din San Francisco din 1906, au avut un impact economic
indirect, creând cereri suplimentare de lichidități pentru reconstrucție.

5. Dezechilibrele Structurale în Sistemul Bancar: Sistemul bancar american din acea

perioadă era fragmentat și lipsit de un mecanism centralizat de rezervă sau de un
împrumutător de ultimă instanță, ceea ce a făcut dificilă gestionarea crizelor de
lichiditate.
6. Lipsa de Lichidități și Criza de Credit: În 1907, economia SUA se confrunta deja cu o
contracție, iar lichiditățile erau limitate. Multe bănci se luptau cu probleme de lichiditate,
agravate de retragerile masive în urma panicii.
Declanșarea Crizei:

Evenimentele Cheie:

Martie 1907: Prăbușirea burselor din New York, declanșată parțial de încercarea
nereușită a unui grup de speculatori de a corner (a controla) piața cuprului. Acești
speculatori, inclusiv Otto Heinze și Charles W. Morse, au avut dificultăți în a-și acoperi
pozițiile short, ceea ce a dus la panica pe piața de capital.

Octombrie 1907: Panică se intensifică. Băncile încep să fie afectate de retrageri masive
de depozite. Knickerbocker Trust Company, a treia cea mai mare instituție de încredere
din New York, se prăbușește pe 22 octombrie, amplificând panica.

Rolul lui J.P. Morgan:

Finanțistul J.P. Morgan a jucat un rol crucial în gestionarea crizei. A organizat o serie
de întâlniri cu bancheri majori și a coordonat un plan de salvare, inclusiv un fond de
salvare de 25 de milioane de dolari pentru a susține băncile aflate în dificultate.

Aceste personalități includeau:

James Stillman: Președinte al National City Bank of New York, predecesorul Citibank
de astăzi.

George F. Baker: Președinte al First National Bank of New York, una dintre cele mai
mari bănci din acea vreme.

Frank A. Vanderlip: De asemenea, din partea National City Bank of New York, care
mai târziu a jucat un rol important în crearea sistemului Federal Reserve.
 Benjamin Strong Jr.: La acea vreme, Strong era un executiv la Bankers Trust, o altă
instituție financiară majoră. Mai târziu, el a devenit primul președinte al Federal Reserve
Bank of New York și a avut un rol semnificativ în politica monetară a SUA.

Henry P. Davison: Partener senior la J.P. Morgan & Co., care a fost un intermediar
cheie în negocieri.

Consecințele Crizei:

Criza economică: Criza a dus la închiderea temporară a burselor, falimentul mai multor
bănci și trusturi, precum și o recesiune economică.

JP Morgan ar fi investit 300 de mil de dolari

Consecinte ale crizei - Crearea FED

Jekill Island -

In noiembrie 1910 , un grup mic, dar extrem de influent, de bancheri și oficiali

guvernamentali s-au întâlnit în secret pe Jekyll Island pentru a discuta și a elabora un plan
pentru un sistem bancar central american. Acest eveniment este adesea văzut ca un
moment cheie în crearea FED.

Participanți:

La întâlnirea de pe Jekyll Island au participat:

 Senatorul Nelson W. Aldrich: un lider republican influent și socrul lui John D.
Rockefeller Jr.

Abram Piatt Andrew: Asistent al Secretarului Trezoreriei SUA.

Henry P. Davison: Partener senior la banca J.P. Morgan.

Charles D. Norton: Președinte al First National Bank of New York.

Benjamin Strong Jr: Reprezentant al Bankers Trust Company și mai târziu primul
președinte al Federal Reserve Bank of New York.

Paul Warburg: Un bancher german-american asociat cu Kuhn, Loeb & Co., un expert
în sistemele bancare europene. - banca Warburg a fost banca nazistilor; cand Hitler a
cazut si Aliatii au ocupat Berlinul, banca s-a mutat la Londra, s-a infiinta banca Warburg
Londra, care a fuzionat la un mom dat cu UBS (Union Bank Swisse) - toti banii au ajuns
in Elvetia.

- desenele de pe bancnota se trag tot din intalnirea de pe Jackill Island

- s a hotarat sa existe o singura institutie care sa tipareasca moneda si sa controleze

inflatia si somajul, lucru pe care-l face si astazi.

Rolul și Importanța:

Elaborarea Planului: Grupul a dezvoltat un plan care a stat la baza creării sistemului de
Rezervă Federală. Scopul era de a crea un sistem bancar central care să prevină crizele
financiare prin gestionarea rezervelor băncilor și prin oferirea de lichidități în timp de
criză.

Confidențialitatea: Întâlnirea a fost ținută în secret pentru a evita speculațiile publice și

influența politică, dat fiind scepticismul public față de băncile mari și concentrarea puterii
financiare.

Rezultatul: Planul dezvoltat pe Jekyll Island a influențat puternic Federal Reserve Act
din 1913, care a stabilit Federal Reserve System.

Impactul:
 Crearea FED: Federal Reserve Act a fost adoptat de Congresul SUA în 1913, creând
astfel Federal Reserve System ca sistem bancar central al țării.

Obiectivele FED: Sistemul a fost creat pentru a îmbunătăți siguranța și stabilitatea

sistemului financiar american, să ofere o elasticitate monetară mai mare și să servească
drept un împrumutător de ultimă instanță pentru bănci în timp de criză.

În concluzie, întâlnirea secretă de pe Jekyll Island a fost un moment decisiv în formarea

FED, contribuind la structura și principiile de bază ale sistemului bancar central al SUA.
Acesta a reprezentat o răspuns la instabilitatea financiară și crizele bancare frecvente ale
începutului secolului al XX-lea, inclusiv Panică din 1907.

- BNR e detinuta de statutul iar rezervele sunt ale statului iar profitul este al statului, BCE
e o uniune a celorlalte banci centrale europene

- in schimb, FED este institutie de stat dar cu actionari privati, fiecare banca are un
guvernator

- cea mai importanta banca este FED NY - toate bancile importante au sediul la NY -
primul presedinte al FED NY este Paul Warburg

- ceilalti guvernatori,din celelalte state, sunt numiti de bancile private care au format si au
aderat la statutul FED - inclusiv banci straine fac parte din FED

-> o mare parte din FED sunt institutii private

- JP Morgan este f important in continuare in decizia privind guvernatorul FED NY

- insa presedintele FED este numit de presedintele US

- 1 data numit de presedinte si trecut de audierile congresului, presedintele FED nu poate

fi demis si nu mai raspunde comenzilor politice

- dupa 1 mandat, tot congresul si presedintele trebuie sa prelungeasca mandatul, dar

decide fara influenta politica

BCE are vicepresedinte din fiecare tara

bancile centrale din fiecare tara supravegheaza bancile din tarile din care fac parte

BCE tipareste moneda euro si politicile monetare insa fiecare banca centrala are dobanzi
diferite astfel ca nu exista un consens, la FED e aceeasi peste tot

titlurile de stat difera de la tara la tara, se primesc sume diferite

BCE ar trebui sa asigure aceeasi dobanda si facilitati de credit pentru toti

FOMC - decide la 45 de zile, ce se intampla cu dobanzile americane