Dosarul nr.

3-637/2022
2-22033258-12-3-10032022-1
HOTĂRÎRE
În numele legii

29 noiembrie 2022 *****

Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani

Instanța compusă din:
Preşedinte şedinţei,
Judecătorul Cazacu Grigorii
grefier Cibotari Cristina

judecînd în ședință publică cauza civilă intentată de către ***** împotriva Uniunii
Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat, privind anularea
Hotărîrii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat nr. ***** din ***** de respingere a cererii,
obligarea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat de a emite actul administrativ individual
favorabil cu privire la admiterea reclamantului ***** în profesia de avocat în temeiul art. 10 din
Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, cu eliberarea licenței de avocat,
a constatat:

Argumentele participanților la proces

La data de 04.03.2022, ***** a depus cerere de chemare în judecată împotriva Uniunii
Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat, privind anularea
Hotărîrii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat nr. ***** din ***** de respingere a cererii,
obligarea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat de a emite actul administrativ individual
favorabil cu privire la admiterea reclamantului ***** în profesia de avocat în temeiul art. 10 din
Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, cu eliberarea licenței de avocat.
În motivarea cererii a invocat că la *****, de către subsemnatul *****, a fost depusă o
cerere la Comisia de Licențiere a profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica
Moldova (înregistrată cu nr. *****), prin care a solicitat admiterea în profesia de avocat, în
conformitate cu prevederile art.10 alin.(2) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la
avocatură.
Relatează că la 03.02.2022, prin cerere scrisă adresată Comisiei de licențiere a profesiei de
avocat, a solicitat soluționarea cererii din ***** în lipsa sa, cu informarea scrisă despre rezultatul
examinării cererii depuse.
Invocă că solicitarea din 03.02.2022 a rămas fără examinare, și nu a fost informat oficial
despre rezultatul examinării cererilor din ***** și 03.02.2022.
Totodată, menționează că la 09.02.2022 pe pagina web a Uniunii Avocaților din Republica
Moldova a fost plasată Hotărârea nr.***** din 08 februarie 2022 prin care s-a dispus
”respingerea ca neîntemeiată a cererii Dlui ***** privind admiterea în profesia de avocat,
înregistrată sub nr. ***** din *****”.
Relevă că pentru a motiva Hotărârea adoptată, inter alia, Comsia de licențiere a profesiei
de avocat a invocat următoarele argumente:
 - Examinând explicațiile petiționarului în coraport cu legislația aplicabilă soluționării
cererii înaintate, Comisia de licențiere a profesiei de avocat constată că, prin Legea nr. 13 din
21.01.2022 a fost modificat art.10 alin.(2) al Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, fiind
expus în următoarea redacție: „Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional persoanele care au
cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă în termen de 6 luni
de la demisia, din funcția respectivă, au solicitat participarea la examenul de calificare.”
- Potrivit art.2 alin.(2) al Legii nr. 13/2022, Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și față
de persoanele care au cerut admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 alin.(2) din Legea
nr. 1260/2002 cu privire la avocatură pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă o decizie
pe marginea acestor cereri nu a fost luată pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi.
- Legea nr. 13/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.13 din
25.01.2022 și respectiv urmează a fi aplicată la examinarea cererii nominalizate și adoptării
actului administrativ.
- Comisia de licențiere reține că potrivit Hotărârii Curții Constituționale a Republicii
Moldova nr.26 din 23.05.2002, Curtea a menționat că, principiul neretroactivității legii nu este
un principiu cu caracter absolut. În afară de de prevederile art.22 din Constituție, teoria
contemporană a dreptului admite ca excepții de la principiul neretroactivității legii, normele
juridice cu caracter imperativ - legile imperative, precum și normele juridice în care legiuitorul a
stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv.
- Potrivit prevederilor art.7 ale Codului jurisdicției constituționale, Orice act normativ,
precum și orice tratat internațional la care Republica Moldova este parte, se consideră
constituțional pînă cînd constituționalitatea lui va fi dovedită în procesul justiției constituționale,
cu asigurarea tuturor garanțiilor prevăzute de prezentul cod.
- Analizând materialele dosarului administrativ în coroborare cu cadrul legal în vigoare,
pertinent circumstanțelor de fapt și de drept, Comisia de licențiere a profesiei de avocat
consideră că argumentele expuse în cadrul examinării nu sunt de natură să învingă aplicabilitatea
prevederilor art.2 alin.(2) din Legea nr. 13/2022, aplicabile cererii pendinte cu privire admiterea
în profesie.
- Constatând lipsa temeiului legal care să permită admiterea în profesia de avocat, fară
susținerea examenului de calificare, Comisia de licențiere a profesiei de avocat dispune
respingerea cererii înaintate ca neîntemeiată.
Consideră că actul administrativ individual defavorabil în sensul prevederilor lit.a) alin.(1)
art. II din Codul administrativ - Hotărârea nr.***** din ***** adoptată de Comisia de licențiere
a profesiei de avocat, este compromisă de ilegalitate și netemeinicie, considerent din care, prin
prezenta cerere de chemare în judecată îl contestă în instanța de contencios administrativ, în
vederea anulării acestuia și obligării Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a Uniunii
Avocaților din Republica Moldova de a emite în privința subsemnatului ***** un act
administrativ individual favorabil, și anume hotărâre de admitere în profesia de avocat cu
eliberarea licenței de exercitare a profesiei de avocat.
Așadar indică că deoarece actul administrativ individual contestat a fost adoptat la 08
februarie 2022, raportul material litigios este guvernat de prevederile Codului administrativ, în
vigoare din 01 .04.2019. Invocă că în conformitate cu prevederile alin.(1) art.191 în coroborare
cu alin.(1) art.196 Cod administrativ, competența pentru examinarea prezentei cereri revine
Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani).
Referitor la condiția de respectare a remediului extrajudiciar cu privire la contestarea
actului administrativ individual defavorabil, reține că potrivit art.163 lit. c) Cod administrativ,
procedura de examinare a cererii prealabile nu se efectuează dacă: legea prevede expres
adresarea nemijlocită în instanța de judecată.
În acord cu art.43 alin.(4) din Legea cu privire la avocatură, Hotărârile Comisiei de
licențiere a profesiei de avocat pot fi contestate, în termen de 3 zile de la publicare, la Comisia de
soluționare a contestațiilor. Hotărârile Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat se contestă în
instanța de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ.
Consideră că respectiva prevedere trebuie analizată din perspectiva atribuțiilor funcționale ale
Comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și ale obiectului nemijlocit de contestare, context
în care, potrivit art.431 alin.(1) al aceleiași legi, Contestațiile privind rezultatele examenelor de
admitere la stagiu și ale examenelor de calificare, pentru fiecare etapă, se examinează de către
Comisia de soluționare a contestațiilor. Așadar, teza a II-a a art.43 alin,(4) din Legea cu privire la
avocatură, este destinată acelor categorii de hotărâri adoptate de Comisia de Licențiere a
Profesiei de avocat care nu vizează rezultatele examenelor de admitere la stagiu și ale
examenelor de calificare, deducându-se că acestea se contestă în instanța de contencios
administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă.
La fel, nu poate face abstracție de art.46 din Statutul profesiei de avocat, nr.302 din
29.01.2011, care prevede următoarele:
[...] Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat privind rezultatele examenelor
de admitere la stagiu și ale examenelor de calificare se contestă în procedură prealabilă la
Comisia de soluționare a contestațiilor.
Indică că Hotărârile Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, în partea în care nu
vizează rezultatele examenelor de admitere la stagiu și ale examenelor de calificare, se contestă
în instanța de contencios administrativ, fără a recurse la procedura prealabilă.
Din interpretarea sistemică a prevederilor actelor normative indicate supra, și anume
alin.(l) art.163 lit. c) Cod administrativ în combinație cu art.43 alin.(4) din Legea cu privire la
avocatură și art.46 al in.(7) din Statutul profesiei de avocat, nr.302 din 29.01.2011, deduce că
întrucât ultimele prevederi legale degrevează persoana vătămată în drepturi de obligația de a
respecta procedura prealabilă, contestarea Hotărârii Comisiei de Licențiere a Profesiei de avocat
nr.***** din 08 februarie 2022 direct în instanța de judecată, este conformă spiritului și literei
legii.
Susține că revendicarea încălcării, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul
art.17 din Codul administrativ. Expresiile utilizate în textul normativ al art.17 și art.189 alin.(1)
Cod administrativ „drept vătămat” și ,,încălcarea unui drept al său” se referă la drepturi
subiective concrete. Această concluzie este fortificată și prin jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului, care a statuat că pentru ca un reclamant să se poată declara victimă, acesta
trebuie să prezinte dovezi plauzibile și convingătoare ale probabilității survenirii unei încălcări,
la care ar fi supus personal (cauza Senator Lines GmbH împotriva a cincisprezece state membre
ale Uniunii Europene (cererea nr. *****).
Ab initio, subliniază că Hotărârea Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat nr.***** din
08 februarie 2022 are ca destinatar anume reclamantul - *****.
Afirmă că activitatea administrativă ilegală și defectuoasă desfășurată de către pârât,
generează incidența la caz a art.43 din Constituție, care le garantează persoanelor dreptul la
muncă. Alineatul 1 al acestui articol prevede că orice persoană are dreptul la muncă și la libera
alegere a muncii. Dreptul la muncă presupune, în primul rând, libera alegere a muncii, adică
libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă, iar libertățile menționate reprezintă expresii ale
libertății persoanei și, consacrându-le, Constituția oferă fiecărui om posibilitatea de a-și alege
profesia și locul de muncă în funcție de aptitudini, dorințe și coordonate de ordin economic.
În lumina acestei prevederi constituționale - art.43 din Constituție, consemnează că Curtea
Europeană a reținut că refuzul admiterii unei persoane în profesia de avocat constituie o limitare
a libertății profesionale, care poate face incident dreptul la respectarea vieții private.
Concluzionează că, prin activitatea administrativă defectuoasă a autorității publice pârâte, i
s-a încălcat dreptul la muncă și la libera alegere la muncă, dar și dreptul la respectarea vieții
private, urmare a limitării libertății profesionale manifestă prin omisiunea de admiterea în
profesia de avocat și dispunerea eliberării licenței de avocat.
Față de cele ce preced, reține că toate condițiile referitoare la admisibilitatea cererii de
chemare în judecată prevăzute la art.207 Cod administrativ au fost respectate.
Cu referire la temeinicia acțiunii menționează că la 31 decembrie 2021, în baza Ordinului
Procurorului General interimar nr.***** din *****, subsemnatul ***** a fost eliberat din
organele Procuraturii pe motivul demisiei în baza raportului depus, iar până la momentul
depunerii prezentei cereri de chemare în judecată, nu este angajat în câmpul muncii.
La ***** a solicitat Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, prin cerere scrisă (nr. de
înregistrare *****) admiterea în profesia de avocat, motiv pentru care, a fost inițiată o procedură
administrativă în sensul art.6 și art.69 din Codul administrativ.
Informează că cererea din ***** privind admiterea în profesia de avocat, a fost soluționată
de către Comisie în defavoarea sa, prin emiterea Hotărârii nr.***** din ***** de respingere a
cererii privind admiterea în profesia de avocat, ca fiind neîntemeiată.
Indică că cererea din ***** privind admiterea în profesia de avocat adresată Comisiei de
licențiere a profesiei de avocat era bazată pe prevederile alin.(2) art.10 a Legii nr. 1260 din
19.07.2002 cu privire la avocatură care stipula expres criteriile pe care urma să le întrunească o
persoană care solicita admiterea în profesie fiind scutit de efectuarea stagiului profesional și de
examenul de calificare și anume - să dețină titlul de doctor în drept sau să aibă cel puțin 10 ani
vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă, în termen de 6 luni după demisia
din funcția respectivă, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat.
Comunică că la 21.01.2022, de către legiuitor au fost operate modificări la Legea nr. 1260
din 19.07.2002 cu privire la avocatură, iar în conformitate cu textul legii modificate, dispoziția
alin.(2) art.10 are următorul conținut - „Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional
persoanele care au cel puțin J0 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror,
dacă, în termen de 6 luni de la demisia din funcția respectivă, au solicitat participarea la
examenul de calificare ”.
Potrivit art. II alin.(2) al Legii nr. 13/2022, prevederile prezentei legi sunt aplicabile și față
de persoanele care au cerut admiterea în profesia de avocat în temeiul art.10 alin. (2) din Legea
nr. 1260/2002 cu privire la avocatură pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă o decizie
pe marginea acestor cereri nu a fost luată până la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Afirmă că Hotărârea nr.***** din ***** emisă de către Comisia de licențiere a profesiei
de avocat prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea privind admiterea în profesia de
avocat, este una ilegală și s-a bazat pe o interpretare eronată a legislației, iar ca urmare, a generat
încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale reclamantului, în special, a dreptului la
muncă.
Reieșind din constatările expuse în pct.3 al Hotărârii nr.***** din *****, Comisia de
licențiere „se consideră competentă să examineze cererea adresată de petiționar referitor la
admiterea în profesia de avocat ”, iar soluțiile pe care le putea adopta urmare a examinării cererii
depuse de reclamant reieșeau din prevederile de art.43 alin.(3) lit. d) din Legea nr. 1260/2002 cu
privire la avocatură și anume - să aprobe rezultatele examenelor de calificare și să adopte
hotărâri privind admiterea în profesie.
Conchide că analiza argumentelor expuse de către Comisia de licențiere a profesiei de
avocat în Hotărârea nr.***** din ***** denotă caracterul ilegal al acestui act, el contravine
cerințelor stipulate în alin.(2) art.30 din Codul administrativ potrivit căruia, autoritățile publice
nu pot întreprinde măsuri care să afecteze situațiile juridice definitive sau drepturile dobândite,
decît în situații în care, în condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru
interesul public.
În acest sens, remarcă că dreptul de a fi admis în profesia de avocat în conformitate cu
prevederile alin.(2) art.10 din Legea cu privire la avocatură care era în vigoare la momentul
inițierii procedurii administrative, reprezentă un drept dobândit prin lege iar invocarea interesului
public nu este aplicabil cazului în speță.
Invocă că prin Decizia Curții Constituționale nr.14 din 07.02.2022, înaltul for de
contencios constituțional a statuat, că stabilirea unei încălcări a dreptului la respectarea vieții
private prin excluderea dreptului de a accede în profesia de avocat în baza articolului 10 alin. (2)
din Legea cu privire la avocatură (în redactarea de până la intrarea în vigoare a modificărilor)
depinde de o analiză de la caz la caz, analiză care are un caracter concret, nu abstract. Ea admite
că în unele cazuri ar putea fi incident și încălcat dreptul în discuție; în altele ar putea fi doar
incident, însă nu și încălcat dreptul; în altele nu ar fi incident și, prin urmare, nu ar fi încălcat
acest drept. Ține de competența instanțelor de drept comun să evalueze dacă, într-un caz
particular, se poate vorbi despre incidența dreptului la viață privată al vreunui solicitant de
licență de avocat și de o încălcare a acestui drept ca urmare a refuzului de a-1 primi în profesie,
inclusiv prin aplicarea retroactivă a legii.
Consideră regretabil că Comisia de Licențiere a profesiei de avocat, în contradicție cu
Decizia Curții Constituționale nr.14 din 07.02.2022, nu a analizat efectiv cererea subsemnatului
de admitere în profesia de avocat, prin prisma circumstanțelor de ordin factologic și juridic.
Reține că este lesne de înțeles că, întrucât la data de ***** au fost emise peste 50 de hotărâri de
respingere a cererilor de admitere în profesia de avocat, Comisia de Licențiere a profesiei de
avocat a avut o atitudine superficială față de procedura administrativă, adoptând hotărâri trase la
indigo, fără a individualiza cererile de admitere în profesia de avocat. Din această perspectivă, la
caz a fost încălcat unul dintre principiile procedurii administrative, prevăzut la art.31 din Codul
administrativ, fapt ce implică obligația motivării actelor administrative individuale și
operațiunilor administrative scrise.
Mai indică că în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) Cod administrativ, motivarea
este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act
administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt pe care le-a
luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. (...). Motivarea trebuie să se refere și la
argumentele expuse în cadrul audierii, iar potrivit art. 118 alin. (2) lit. c) Cod administrativ,
motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde: în cazul actelor administrative
defavorabile o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului:
investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare conținutului final al actului
etc. În final, art. 118 alin. (3) Cod administrativ, motivarea completă este obligatorie, este parte
integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.
Susține că din conținutul actului administrativ contestat în speță, în mod incontestabil se
confirmă că Hotărârea Comisiei de Licențiere a Profesiei de avocat nr.***** din 08 februarie
2022 este un act administrativ ilegal defavorabil, la emiterea lui fiind încălcate de către
autoritatea publică, inclusiv exigențele legale privind motivarea.
În particular, menționează că la data de *****, adică odată cu depunerea cererii către
Comisia de licențiere a profesiei de avocat, reclamantul corespundea necondiționat tuturor
rigorilor înaintate de art.10 din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură pentru a fi admis în
profesia de avocat fără efectuarea stagiului profesional și a susține examenul de calificare, iar
prin aplicarea eronată de către Comisia de licențiere a profesiei de avocat, a prevederilor
normative ce se referă la retroactivitatea legii, pârâtul l-a privat ilegal de scutiri și privilegii care i
se cuveneau în baza legii.
Marchează că în conformitate cu art.76 din Constituția Republicii Moldova, legea se
publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și intră în vigoare la data publicării sau la
data prevăzută în textul ei. Conceptul juridic determinant pentru dimensiunea de durată a legii, în
general și a normelor juridice în particular, este intrarea în vigoare a legii și marchează momentul
în care legea dobândește forță obligatorie pentru toți cei cărora li se adresează și anume, la data
publicării sau la data prevăzută în textul ei.
Remarcă că o lege se aplică în timp pe o perioadă cuprinsă între momentul intrării în
vigoare și cel al ieșirii din vigoare. Cum însă raporturile juridice se nasc, se modifică, se sting nu
numai în perioada în care este aplicabilă o singură lege, ci și în perioada în care pot acționa legi
diferite, se pune problema de a se ști cu exactitate după ce reguli determinăm legea aplicabilă
diferitelor situații juridice create prin diferite raporturi juridice, care durează și ele în timp.
Această problemă se rezolvă după anumite principii și este consacrată în diferite texte
legale (constituții, coduri, legi, regulamente etc.) sau formulată de către doctrinari. în dreptul
țărilor contemporane, inclusiv în dreptul național, există două principii care guvernează această
materie: a) principiul efectului imediat al legii; b) principiul neretroactivității legii.
Indică că în conformitate cu prevederile art.56 alin.(1) și alin.(3) a Legii nr. 100 din
22.12.2017 cu privire la actele normative, actele normative intră în vigoare peste o lună de la
data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului
normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării Intrarea în vigoare a actelor normative poate
fi stabilită pentru o altă dată doar în cazul în care se urmărește protecția drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului, realizarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova,
conformarea cadrului normativ hotărârilor Curții Constituționale, eliminarea unor lacune din
legislație sau contradicții între actele normative ori dacă există alte circumstanțe obiective.
În acest sens, face trimitere la art.73 alin.(3) și (4) din Legea nr. 100/2017 care statuează
expres că actul normativ produce efecte doar cât este în vigoare și, de regulă, nu poate fi
retroactiv sau ultraactiv. Au efect retroactiv doar actele normative prin care se stabilesc sancțiuni
mai blânde. Pe această dimensiune, notează că în ipoteza prevederilor din Legea nr. 13/2022 sunt
vizate și persoanele care deja și-au încheiat raporturile de serviciu anterioare (așa cum este cazul
meu, care aveam o speranță legitimă de a obține licența de avocat și de a profesa această
activitate), adică suntem în prezența unui fapt/situație/act consumat înainte de intrarea în vigoare
a legii noi. Respectiv, în această situație legea nouă alterează efectele juridice produse înainte de
existența sa, ceea ce este inadmisibil potrivit constatărilor din jurisprudența instanței de
jurisdicție constituțională (A se vedea: Hotărârea Curții Constituționale nr.29/2021, §37; Decizia
Curții Constituționale nr.73/2021, §25). Prin urmare, în speță, modificările Legii nr. 1260/2002
nu pot fi incluse normele cu caracter retroactiv, conținute în Legea nr. 13/2022; or caracterul
retroactiv este aplicabil doar legii penale și contravenționale, care pot institui sancțiuni mai
blânde.
 Consideră relevant în acest sens este constatarea Curții Constituționale expusă în §46 din
Hotărârea nr. 18/2018, și anume „În același timp, dacă există persoane bine-pregătite în materie
de drept care doresc să fie avocați, iar acestea nu trec examenul prevăzut de lege din cauza unor
proceduri defectuoase, poate fi afectată încrederea generală în profesia de avocat. Mai mult, nu
este în joc doar interesul public al încrederii în profesia de avocat, ci și principiul autonomiei
persoanelor care doresc să profeseze avocatura. ”
Concluzionează că potrivit statuării expuse în §61 din Hotărârea Curții nr.1 8/2018, în
măsura în care sunt ridicate probleme ce țin de drepturile fundamentale ale persoanei, pretins a fi
încălcate prin adoptarea hotărârilor de către Comisia de licențiere, instanțele de contencios
administrativ trebuie să efectueze un control care să asigure protecția efectivă a acestor drepturi,
în conformitate cu Constituția, cu jurisprudența Curții Constituționale, cu Convenția Europeană
și cu jurisprudența Curții Europene.
În ședința de judecată, reprezentantul reclamantului, *****, avocatul Eșanu Adriana,
reiterînd circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei a solicitat admiterea integrală a acțiunii.
În ședința de judecată reprezentantul pîrîtului, avocatul Vieru Vadim, nu s-a prezentat,
fiind citat legal. Totodată la 19.05.2022, a depus referință pe marginea acțiunii.
Prin referința depusă reprezentantul pîrîtului solicită declararea drept inadmisibilă a cererii
de chemare în judecată, subsecvent respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, din următoarele
considerente.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, remarcă că, reclamantul nu
poate justifica, conform art. 207 alin. (2) lit. e) al CA, existența unui drept vătămat printr-un act
administrativ defavorabil, or reclamantul nu a făcut dovada unui drept stabilit prin lege privind
admiterea în profesia de avocat, invocând, de fapt, exercitarea dreptului său de a depune cerere
de admitere în profesia de avocat în temeiul lit. d) alin. (2) art. 10 al Legii nr. 1260/2002 cu
privire la avocatură.
Totodată, alin. (1) art. 10 al aceleiași legi stipula că, profesia de avocat poate fi exercitată
de persoana care are cetățenia Republicii Moldova, în privința căreia nu a fost instituită o măsură
de ocrotire judiciară sub forma tutelei, are diplomă de licențiat în drept sau echivalentul
acesteia, se bucură de o reputație ireproșabilă și a fost admisă în profesia de avocat după
susținerea examenului de calificare.
Așadar, susține că nomele invocate de reclamant în susținerea pretenției sale de a fi admis
în profesia de avocat nu oferea, de fapt, un drept prestabilit de accedere în profesia de avocat, ci
doar scutea candidații de obligația de a efectua stagiul profesional în avocatură și de obligația de
a susține examenul de calificare în profesia de avocat. în rest, Comisia de licențiere a profesiei de
avocat fiind acea autoritate publică competentă să examineze cererea candidaților sub aspectul
întrunirii tuturor celorlalte exigențe și condiții care rezultă din lege pentru admiterea în profesia
de avocat, printre care și evaluarea reputației candidatului și corespunderea comportamentului și
activității acestuia cu principiile care rezultă din Codul deontologic al avocatului, lipsa unor
hotărâri judecătorești prin care să se fi stabilit un abuz prin care candidatul a încălcat drepturile și
libertățile fundamentale ale omului, etc.
Indică că în conformitate cu prevederile articolului 10 al Legii pentru exercitarea profesiei
de avocat, modificat prin Legea nr. 13 din 21 ianuarie 2022 publicată în M.O nr.26/19 din 25
ianuarie 2022:
a) Profesia de avocat poate fi exercitată de persoana care are cetățenia Republicii Moldova,
în privința căreia nu a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară sub forma tutelei, are diplomă
de licențiat în drept sau echivalentul acesteia, se bucură de o reputație ireproșabilă și a fost
admisă în profesia de avocat după efectuarea stagiului profesional și susținerea examenului de
calificare.
b) Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional persoanele care au cel puțin 10 ani
vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă, în termen de 6 luni de la demisia
din funcția respectivă, au solicitat participarea la examenul de calificare.
c) Persoanele scutite de efectuarea stagiului profesional, până la participarea la examenul
de calificare, sunt obligate să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 de ore, în cadrul Centrului
de Instruire a Avocaților, privind etica și deontologia avocaților, administrarea profesiei și din
alte domenii stabilite în statutul profesiei de avocat.
Menționează că potrivit dispozițiilor finale și tranzitorii și anume, Art. II. stabilește:
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și față de persoanele care au cerut
admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la
avocatură până la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă o decizie pe marginea acestor cereri
nu a fost luată până la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, reține că nu a existat și nu există un drept garantat de accedere în profesia de
avocat a persoanelor, fiind garantat prin lege doar scutirea de efectuarea stagiului profesional în
avocatură și de susținerea examenului de calificare în profesie în anumite condiții, iar după
operarea modificărilor, prin Legea nr.13 din 21 ianuarie 2022 publicată în M.O nr.26/19 din 25
ianuarie 2022 oportunitatea de a fi scutit de examenul de calificarea fiind exclusă.
Prin urmare, afirmă că reclamantul nu poate pretinde încălcarea unui drept pe care legea
nu-i conferă în temeiul a art. 10 al Legii nr. 1260/2002, invocat de reclamant, și nu este în drept
să invoce vătămarea unui drept pe care legea nu-l acordă, or legea oferă doar persoanelor care au
cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror dreptul de a solicita
admiterea în profesia de avocat și verificarea de către CL a condițiilor de accedere în profesie cu
scutirea de efectuarea stagiului, după urmarea cursurilor în volum de 20 de ore la CIA a UA și
susținerea examenului de calificare.
Remarcă că, reclamantul solicită un drept, pe care legea nu-l oferă și nu-l garantează unor
astfel de subiecți și, implicit, un drept care nu poate fi, în principiu, vătămat la această etapă.
În lumina celor expuse mai sus, nu constată existența unui pretins drept vătămat stabilit de
lege al reclamantului privind admiterea în avocatură, or, după cum a arătat mai sus, nu există un
drept garantat prin lege de a fi admis în profesia de avocat, așa precum nu există un drept
garantat prin lege de a accede în altă profesie, admiterea în profesia de avocat fiind condiționată
de verificarea corespunderii candidatului exigențelor care rezultă din lege, inclusiv sub aspectul
comportamentului și activității corespunzătoare cu principiile Codului deontologic al avocatului.
Cu privire la netemeinicia cererii de chemare în judecată menționează că reclamantul
invocă drept temei și circumstanțe a cererii sale de chemare în judecată faptul că, a depus la 30
noiembrie 2021 cerere de admitere în profesia de avocat, care nu a fost examinată în termen.
Acest fapt, în opinia reclamantului, corelat cu dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. d) al Legii nr.
1260/2002 cu privire la avocatură, dă naștere pretinsului drept de a fi admis în profesia de
avocat. Pretinde astfel reclamantul că, întrunește condițiile legale pentru accedere în profesia de
avocat cu eliberarea licenței corespunzătoare.
Consideră greșite raționamentele și motivele reclamantului, fapt pentru care cererea
integral este neîntemeiată și pasibilă a fi respinsă.
Notează că în Decizia Curții constituționale nr. 3 din 5.01.2021, Curtea a subliniat
următoarele: „26. Cu referire la articolul 20 din Constituție, Curtea reține că acesta garantează
oricărei persoane dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente
împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime, adică a acelor
drepturi si interese care sunt reglementate prin Constituție și lege”.
Indică că Curtea menționează că posibilitatea de a contesta un concurs constituie un mijloc
de realizare a dreptului autorului sesizării de a ocupa funcția pentru care s-a organizat concursul.
Totodată, instanța de judecată nu se poate substitui organului colegial, nu poate invalida opțiunea
votului secret exercitat de membrii acestui organ si să-l înlocuiască cu evaluările proprii ale
judecătorului. însă deține competența de a verifica respectarea regulilor de organizare și
desfășurare a concursului.
În această privință, mai relevă că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat în
jurisprudența sa că procedura prin care comisiile evaluează examenele profesionale pentru
admiterea în diferite organisme profesionale implică o evaluare a cunoștințelor și experienței
candidatului. Curtea Europeană a considerat că „o astfel de evaluare este asemănătoare unui
examen școlar sau universitar și este departe de exercitarea funcției judiciare, așa încât garanțiile
de la articolul 6 din Convenție nu pot fi aplicate pentru a acoperi dezacordurile rezultate”
(decizia San Juan v. Franța, 28 februarie 2002).
Din această cauză, conchide că pretențiile reclamantului privind aplicarea garanțiilor
prevăzute de CEDO, care sunt transpuse echivalent în art. 20 din Constituție, nu sunt aplicabile
mutatis mutandis nici în raport cu cerințele reclamantului de a fi admis în profesia de avocat,
decît sub aspect al legalității procedurii aplicate de autoritatea publică.
Atrage atenția că, instanța de contencios administrativ, examinează legalitatea actelor
administrative și nu constată în partea dispozitivă a hotărîrii fapte juridice și întrunirea sau nu de
către reclamant a condițiilor pentru admiterea în profesia de avocat. Mai mult decît atît,
constatarea circumstanțelor de la alin. (2) lit. d) și de la alin. (3) a art. 10 a Legii nr. 1260/2002,
presupune ca instanța să demareze o activitate administrativă proprie autorității publice
competente să o desfășoare – Comisia de Licențiere.
Totodată, subliniază că instanța de judecată nu poate să-și aroge competențele Comisiei de
Licențiere de a evolua în ce măsură candidații întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru
admiterea în profesia de avocat, competențe care sunt exercitate în mod exclusiv de către
Comisia de Licențiere în temeiul legii.
Iar în sensul art. 7 al Cod Administrativ, indică că Comisia de Licențiere este o autoritate
publică, deoarece emite hotărâri obligatorii în regim de putere publică, în conformitate cu
competențele acordate prin lege, hotărâri care constituie acte administrative. în același timp, în
virtutea autonomiei funcționale a CL, nu există o autoritate publică ierarhic superioară acesteia,
în sensul alin. (3) art. 164 și art. 168 al CA.
Totodată, consideră că nu există un alt organ competent să examineze cererile candidaților
pentru admiterea în profesia de avocat, or competența exclusivă a Comisiei de Licențiere de
examinare a cererilor de admitere în profesia de avocat este exercitată în mod autonom, conform
alin. (1) art. 34, lit. d) alin. (3) art. 43 al Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură.
Relatează că în legătură cu alegerea noii componențe a Comisiei de licențiere a profesiei de
avocat, examinarea cererilor adresate de reclamant susmenționate a fost stabilită pentru data de
25.01.2022. Din motive de lipsă de cvorum, datorat prezenței în ședință a mai puțin de 9 membri,
examinarea cererii a fost amânată pentru data de 04.02.2022.
Informează că în rezultatul examinării cererii, în prima ședință lucrative a Comisiei de
Licențiere, la data de *****, a fost adoptată hotărârea nr.***** prin care s-a dispus respingerea
ca neîntemeiată a cererii înaintate de Popenco Adria de admitere în profesia de avocat din
motivele expuse în hotărâre.

Competența jurisdicțională material-teritorială. Condițiile de admisibilitate.

Analizând substanța și natura actului administrativ contestat, precum și luând în
considerare localizarea sediului autorității publice care a desfășurat activitatea administrativă
contestată, în virtutea art. 191 alin. (1) și art. 196 din Codul administrativ se constată competența
materială și teritorială a Judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) în examinarea acțiunii de
contencios administrativ dedusă judecății.
De asemenea, exigențele legale cu privire la admisibilitatea acțiunii au fost respectate de
către reclamant, în special condițiile ce vizează termenul de înaintare a acțiunii în contencios
administrativ și procedurii prealabile reglementate de art. 162-169, 189, 208, 209 din Codul
administrativ.

Aprecierea instanței de judecată. Cadrul normativ pertinent.

Studiind argumentele părților, analizând cumulul probelor prezentate, sub aspectul
admiterii sau respingerii cererii înaintate, în raport cu specificul pricinii, instanța de judecată
consideră că, acțiunea urmează a fi admisă parțial, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 2 alin. (2) din Codul administrativ, anumite aspecte ce țin de
activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme
legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această
reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod.
În concordanță cu art. 3 din Codul administrativ, legislația administrativă are drept scop
reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului judecătoresc
asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a libertăților prevăzute de lege ale
persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de interesul public și de regulile statului de drept.
În corespundere cu art. 6 din Codul administrativ, procedura administrativă este activitatea
autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea condițiilor, pregătirea și
emiterea unui act administrativ individual, spre examinarea condițiilor, pregătirea și încheierea
unui contract administrativ sau examinarea condițiilor, pregătirea și întreprinderea unei măsuri
strict de autoritate publică. Emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract
administrativ sau întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică sunt părți ale procedurii
administrative.
În conformitate cu art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, actul administrativ individual
este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru
reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce
nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept
public.
Potrivit art. 11 din Codul administrativ, actele administrative individuale pot fi:
a) acte defavorabile – actele care impun destinatarilor lor obligații, sancțiuni, sarcini sau
afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau în parte,
acordarea avantajului solicitat;
b) acte favorabile – actele care creează destinatarilor săi un beneficiu sau un avantaj de
orice fel.
 Destinatarul unui act administrativ individual este doar persoana către care actul
administrativ se îndreaptă. Terții, ale căror drepturi sunt afectate de actul administrativ
individual, nu sunt destinatarii acestuia.
Un act administrativ de acordare periodică a prestațiilor materiale sau bănești este un act
administrativ individual prin care o astfel de prestație se acordă pentru un număr determinat sau
nedeterminat de perioade succesive.
În acord cu art. 16 din Codul administrativ, dreptul discreționar al autorității publice
reprezintă posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare
scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală. Exercitarea dreptului discreționar nu permite
desfășurarea unei activități administrative arbitrare.
Conform art. 21 din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată
competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. Exercitarea
atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au fost reglementate.
Autoritățile publice și instanțele de judecată competente nu pot dispune limitarea exercitării
drepturilor și a libertăților persoanelor decât în cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.
În consonanță cu art. 22 din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de
judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul
cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a
probelor. Faptele deja cunoscute autorităților publice sau instanțelor de judecată competente,
faptele general notorii și faptele prezumate în virtutea prevederilor legale nu necesită a fi
probate, până la proba contrarie.
Conform art. 30 din Codul administrativ, autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri cu
efect retroactiv, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Autoritățile publice nu pot întreprinde
măsuri care să afecteze situațiile juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în situații în
care, în condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul public.
În conformitate cu prevederile art. 141 din Codul administrativ, un act administrativ
individual este nul dacă conține un viciu deosebit de grav și acest lucru este evident în cadrul
aprecierii concludente a tuturor circumstanțelor care se iau în considerare.
(2) Un act administrativ individual este, de asemenea, nul:
a) dacă executarea lui cere săvîrșirea unei fapte ilegale, care constituie o componență de
contravenție sau de faptă penală;
b) dacă din motive reale nimeni nu-1 poate executa;
c) dacă contravine bunelor moravuri;
d) dacă la emiterea lui a contribuit o persoană care nu are dreptul să participe în procedură
administrativă conform art. 49 alin. (1);
e) dacă a fost emis în scris, dar nu poate fi identificată autoritatea publică emitentă;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) În cazul nulității parțiale a unui act administrativ individual, acesta este nul în totalitate
dacă autoritatea publică nu ar fi emis actul administrativ respectiv fără partea lovită de nulitate.
(4) Autoritatea publică poate constata nulitatea oricînd din oficiu. La cerere nulitatea se
constată în măsura în care solicitantul are un interes îndreptățit pentru a o solicita.
În acord cu art. 165 din Codul administrativ, cererea prealabilă se depune în termen de 30
de zile de la comunicarea sau notificarea actului administrativ individual ori a respingerii petiției.
Daca autoritatea publică nu soluționează cererea în termenul prevăzut de prezentul cod, cererea
prealabilă poate fi depusă în decursul unui an de la expirarea termenului.
 Dacă informația cu privire la exercitarea căilor de atac nu se conține în actul administrativ
individual sau este indicată incorect, cererea prealabilă poate fi depusă în termen de un an de la
comunicarea sau notificarea actului administrativ ori a respingerii petiției.
Nulitatea unui act administrativ individual poate fi invocată și fără obligația de a respecta
un termen.
Conform art. 206 din Codul administrativ, o acțiune în contencios administrativ poate fi
depusă pentru:
a) anularea în tot sau în parte a unui act administrativ individual (acțiune în contestare);
b) obligarea autorității publice să emită un act administrativ individual (acțiune în
obligare);
c) impunerea la acțiune, la tolerare a acțiunii sau la inacțiune (acțiune în realizare);
d) constatarea existenței sau inexistenței unui raport juridic ori nulității unui act
administrativ individual sau a unui contract administrativ (acțiune în constatare); sau
e) anularea în tot sau în parte a unui act administrativ normativ (acțiune de control
normativ).
Acțiunea în constatare prezumă existența unui interes îndreptățit pentru constatarea
solicitată. Acțiunea în constatare nu poate fi înaintată dacă reclamantul își poate sau și-ar putea
revendica drepturile printr-o altă acțiune prevăzută la alin.(1), cu excepția situației când se
urmărește constatarea nulității unui act administrativ individual sau normativ.
În conformitate cu art. 225 alin. (1)-(2) din Codul administrativ, instanța de judecată nu
este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act administrativ. Verificarea exercitării
de către autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea publică:
a) și-a exercitat dreptul discreționar;
b) a luat în considerare toate faptele relevante;
c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar;
d) și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.

Circumstanțele de fapt ale cauzei.

Instanța de judecată atestă că la *****, *****, a depusă o cerere la Comisia de Licențiere a
profesiei de avocat din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova (înregistrată cu nr.
*****), prin care a solicitat admiterea în profesia de avocat, în conformitate cu prevederile art.10
alin.(2) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură (f.d. 14).
La 03.02.2022, prin cerere scrisă adresată Comisiei de licențiere a profesiei de avocat,
***** a solicitat soluționarea cererii din ***** în lipsa sa, cu informarea scrisă despre rezultatul
examinării cererii depuse (f.d. 15).
Prin Hotărârea Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat nr.***** din *****, s-a dispus
„respingerea ca neîntemeiată a cererii lui ***** privind admiterea în profesia de avocat,
înregistrată sub nr. ***** din *****” (f.d. 13).
Se remarcă că pentru a motiva Hotărârea adoptată, inter alia, Comisia de licențiere a
profesiei de avocat a invocat următoarele argumente:
- Examinând explicațiile petiționarului în coraport cu legislația aplicabilă soluționării
cererii înaintate, Comisia de licențiere a profesiei de avocat constată că, prin Legea nr. 13 din
21.01.2022 a fost modificat art.10 alin.(2) al Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, fiind
expus în următoarea redacție: „Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional persoanele care
au cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror, dacă în termen de 6
luni de la demisia, din funcția respectivă, au solicitat participarea la examenul de calificare. ”
 - Potrivit art.2 alin.(2) al Legii nr. 13/2022, Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și față
de persoanele care au cerut admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 alin.(2) din Legea
nr. 1260/2002 cu privire la avocatură pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă o decizie
pe marginea acestor cereri nu a fost luată pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi.
- Legea nr. 13/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.13 din
25.01.2022 și respectiv urmează a fi aplicată la examinarea cererii nominalizate și adoptării
actului administrativ.
- Comisia de licențiere reține că potrivit Hotărârii Curții Constituționale a Republicii
Moldova nr.26 din 23.05.2002, Curtea a menționat că, principiul neretroactivității legii nu este
un principiu cu caracter absolut. În afară de de prevederile art.22 din Constituție, teoria
contemporană a dreptului admite ca excepții de la principiul neretroactivității legii, normele
juridice cu caracter imperativ - legile imperative, precum și normele juridice în care legiuitorul a
stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv.
- Potrivit prevederilor art.7 ale Codului jurisdicției constituționale, Orice act normativ,
precum și orice tratat internațional la care Republica Moldova este parte, se consideră
constituțional pînă cînd constituționalitatea lui va fi dovedită în procesul justiției constituționale,
cu asigurarea tuturor garanțiilor prevăzute de prezentul cod.
- Analizând materialele dosarului administrativ în coroborare cu cadrul legal în vigoare,
pertinent circumstanțelor de fapt și de drept, Comisia de licențiere a profesiei de avocat
consideră că argumentele expuse în cadrul examinării nu sunt de natură să învingă aplicabilitatea
prevederilor art.2 alin.(2) din Legea nr. 13/2022, aplicabile cererii pendinte cu privire admiterea
în profesie.
- Constatând lipsa temeiului legal care să permită admiterea în profesia de avocat, fară
susținerea examenului de calificare, Comisia de licențiere a profesiei de avocat dispune
respingerea cererii înaintate ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu Hotărîrea Comisiei de Licențiere a profesiei de avocat nr.***** din
*****, reclamantul la 04.03.2022, a înaintat prezenta cerere de chemare în judecată.
În conformitate cu art.43 alin.(3) lit.d) din Legea cu privire la avocatură, Comisia de
licențiere a profesiei de avocat aprobă rezultatele examenelor de calificare și adoptă hotărâri
privind admiterea în profesie.
Coroborat cu prevederile art.53 alin.(2) din Codul administrativ, Comisia de licențiere se
consideră competentă să examineze cererea adresată de petiționar referitor la admiterea în
profesia de avocat.
Se reține că conform, art. 10 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din
19.07.2002, în redacția Legii pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură nr.
67 din 22.04.2021, la momentul depunerii cererii nr. 2991/2021 din 13.01.2021:
”(2) Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare
persoanele care:
a) deţin titlul de doctor în drept;
b) au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror, dacă, în
termen de 6 luni după demisia din funcţia respectivă, au solicitat eliberarea licenţei pentru
exercitarea profesiei de avocat;
c) au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror şi care, după
demisia din funcţia de judecător sau procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului,
dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţia deţinută în domeniul dreptului, au solicitat
eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;
 d) au cel puţin 6 ani vechime în muncă neîntreruptă în funcţia de judecător sau procuror,
fiind absolvenţi ai cursurilor de formare iniţială a judecătorilor sau procurorilor din cadrul
Institutului Naţional al Justiţiei.”
Prin urmare instanța reține că la momentul depunerii de către ***** a cererii privind
admiterea în profesia de avocat la ***** în adresa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat de
pe lângă Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, reclamantul întrunea condițiile legale
prevăzute art. 10 alin. (2) lit. a) și b) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din
19.07.2002, în redacția Legii pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură nr.
67 din 22.04.2021, urmînd a fi scutit de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de
calificare, or la data de ***** deținea titlul de doctor în drept, totodată reclamantul avea cel
puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de procuror, iar în termen de 6 luni după demisia din
funcţia respective a solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.
Totodată, se reține că Comisia de licențiere a profesiei de avocat neântemeiat a aplicat
prevederile Legii nr. 13 din 21.01.2022 la examinarea cererii nr. 2991/2021 din 07.12.2021. Or,
deși Legea nr. 13/2022 stipulează că prevederile acesteia se aplică şi faţă de cererile depuse până
la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, Curtea Constituţională a statuat că legea nu se
aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, adică nu are efect retroactiv. Legea
dispune numai pentru prezent şi viitor şi nu are efecte juridice pentru trecut [HCC nr.32 din 29
octombrie 1998]. Prin urmare, Curtea a stabilit principiul de neretroactivitate a legii, adică legea
nouă nu se aplică actelor şi faptelor încheiate, săvârşite sau, după caz, produse înainte de intrarea
sa în vigoare, fiind aplicabilă actelor şi faptelor ulterioare intrării sale în vigoare.
Totodată, în concordanță cu art. 31 din Codul administrativ, actele administrative
individuale şi operaţiunile administrative scrise trebuie să fie motivate.
Potrivit art. 32 din Codul administrativ, procedura administrativă se structurează astfel
încât participanţii să poată înţelege fiecare etapă a procedurii. Dacă este necesară contribuţia unui
participant, acestuia i se comunică neîntîrziat, într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, acţiunile care
trebuie întreprinse. În condiţiile legii, autorităţile publice trebuie să asigure participarea
neîngrădită la procedura administrativă a persoanelor interesate.
În conformitate cu art. 38 din Codul administrativ, înaintea fiecărei decizii judecătoreşti
pe fond, participanţilor la proces li se oferă posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere.
Audierea poate fi făcută verbal sau în scris. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în
mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă de judecată independentă, imparţială şi
instituită prin lege. În acest scop, instanţa de judecată este obligată să dispună toate măsurile
permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a procesului.
În corespundere cu art. 94 din Codul administrativ, înainte de emiterea unui act
administrativ individual defavorabil pentru un participant sau înainte de respingerea unui act
administrativ individual favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele şi
circumstanţele relevante pentru actul ce urmează a fi emis. Audierea poate fi făcută verbal sau în
scris.
Potrivit art. 118 din Codul administrativ, motivarea este operaţiunea administrativă prin
care se expun considerentele care justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare
se indică temeiurile esenţiale de drept şi de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea
publică pentru decizia sa. Din motivarea deciziilor discreţionare trebuie să poată fi recunoscute şi
punctele de vedere din care autoritatea publică a reieşit la exercitarea dreptului discreţionar.
Motivarea trebuie să se refere şi la argumentele expuse în cadrul audierii.
Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde:
 a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele
procedurale obligatorii pe care se bazează actul;
b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de
exercitare a dreptului discreţionar, dacă este cazul;
c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii
administrative care a stat la baza emiterii actului: investigaţii, probe, audieri, opinii ale
participanţilor contrare conţinutului final al actului etc.
Motivarea completă este obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual
şi condiţionează legalitatea acestuia.
Motivarea nu este obligatorie în cazul în care:
a) autoritatea publică admite o petiţie în totalitate fără ca prin decizia de soluţionare a ei să
fie afectate drepturile sau interesele legitime ale altor persoane;
b) acest lucru este prevăzut expres de lege; sau
c) autoritatea publică emite acte administrative individuale de acelaşi fel într-un număr mai
mare sau automatizat şi, conform circumstanţelor de fapt ale cazului în parte, nu se cere o
motivare.
În acord cu art. 120 din Codul administrativ, un act administrativ individual emis sau
confirmat în scris trebuie să cuprindă:
a) numele/denumirea autorităţii publice care a emis actul administrativ;
b) numele colaboratorului autorităţii publice care a emis actul administrativ;
c) numele destinatarului actului administrativ;
d) data la care a fost emis actul administrativ;
e) decizia luată (partea dispozitivă a actului administrativ);
f) motivarea deciziei luate, inclusiv indicarea actelor normative pentru a căror punere în
aplicare se emite actul administrativ;
g) decizia cu privire la cheltuieli;
h) informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac;
i) semnătura colaboratorului autorităţii publice care a emis actul administrativ.
Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. b) şi i), în cazul unui act administrativ
individual scris emis în mod automatizat, pot lipsi datele despre nume şi semnătură. Pentru
indicarea conţinutului pot fi utilizate semne-cheie dacă, în baza explicaţiilor făcute în acest sens,
persoana căreia îi este destinat actul administrativ sau care este afectată de acesta poate
recunoaşte clar conţinutul actului administrativ.
În conformitate cu art. 132 din Codul administrativ, prin emiterea unui act administrativ
individual se înţelege atât emiterea lui de către prim-ministru şi autorităţile publice cu conducere
unipersonală, cât şi adoptarea lui de către Guvern şi autorităţile publice cu conducere colegială.
Conducerea colegială a unei autorităţi publice adoptă decizii prin vot.
Conform art. 137 din Codul administrativ, în exercitarea dreptului discreţionar atribuit,
autorităţile publice trebuie să acţioneze cu bună-credinţă în limitele legal stabilite şi cu
respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Dacă autoritatea publică poate decide
discreţionar şi doar una din mai multe consecinţe juridice este legală, atunci dreptul discreţionar
al autorităţii publice se reduce la alegerea consecinţei juridice/soluţiei legale. Stările de fapt
identice în esenţă se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite
numai dacă există un motiv obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea publică şi-a exercitat dreptul
discreţionar într-un anumit mod, atunci în cazuri similare ea este obligată să îşi exercite dreptul
discreţionar în acelaşi mod. Această regulă nu se aplică dacă autoritatea publică intenţionează să
îşi schimbe în viitor practica de exercitare a dreptului discreţionar în cazuri similare.
În consonanță cu art. 141 din Codul administrativ, un act administrativ individual este nul
dacă conţine un viciu deosebit de grav şi acest lucru este evident în cadrul aprecierii concludente
a tuturor circumstanţelor care se iau în considerare.
Un act administrativ individual este, de asemenea, nul:
a) dacă executarea lui cere săvârşirea unei fapte ilegale, care constituie o componenţă de
contravenţie sau de faptă penală;
b) dacă din motive reale nimeni nu-l poate executa;
c) dacă contravine bunelor moravuri;
d) dacă la emiterea lui a contribuit o persoană care nu are dreptul să participe în procedură
administrativă conform art. 49 alin. (1);
e) dacă a fost emis în scris, dar nu poate fi identificată autoritatea publică emitentă;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
În cazul nulităţii parţiale a unui act administrativ individual, acesta este nul în totalitate
dacă autoritatea publică nu ar fi emis actul administrativ respectiv fără partea lovită de nulitate.
Autoritatea publică poate constata nulitatea oricând din oficiu. La cerere nulitatea se
constată în măsura în care solicitantul are un interes îndreptăţit pentru a o solicita.
În continuare, se va releva că activitatea administrativă/procedura administrativă impune o
serie de rigori care trebuie urmate și respectate necondiționat de autoritățile publice pentru ca
produsul materializat în urma acestei activități să nu sufere de vicii și deficiențe juridice, pasibile
să determine nulitatea sau anularea lui.
Dezvoltând unele aspecte din cele specificate mai sus, instanța reține următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) Cod Administrativ, procedura
administrativă se iniţiază la cerere sau din oficiu. Procedura administrativă iniţiată din oficiu
începe odată cu efectuarea primei acţiuni procedurale, iar cea iniţiată la cerere se consideră
iniţiată din momentul depunerii cererii.
Totodată potrivit art. 70 alin. (1) Cod Administrativ, dacă iniţiază o procedură
administrativă din oficiu, autoritatea publică informează în scris participanţii despre aceasta în
decursul unui termen rezonabil.
Cu privire la încălcarea dreptului discreționar din partea autorității publice pîrîte, instanța
reține prevederile art. 225 alin. (2) Cod Administrativ: verificarea exercitării de către autoritatea
publică a dreptului discreţionar se limitează la faptul dacă autoritatea publică:
a) şi-a exercitat dreptul discreţionar;
b) a luat în considerare toate faptele relevante;
c) a respectat limitele legale ale dreptului discreţionar;
d) şi-a exercitat dreptul discreţionar conform scopului acordat prin lege.
Prin urmare, contrar normei indicate supra, instanța reține că Comisia de licențiere a
profesiei de avocat, la adoptarea actului administrativ contestat, nu a luat în considerare faptul că
la momentul depunerii cererii privind admiterea în profesia de avocat de către ***** la ***** în
adresa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat de pe lângă Uniunea Avocaţilor din Republica
Moldova, reclamantul întrunea condițiile legale prevăzute art. 10 alin. (2) lit. a) și b) din Legea
cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, în redacția Legii pentru modificarea Legii
nr.1260/2002 cu privire la avocatură nr. 67 din 22.04.2021, urmînd a fi scutit de efectuarea
stagiului profesional şi de examenul de calificare, or la data de ***** deținea titlul de doctor în
drept, totodată reclamantul avea cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de procuror, iar
în termen de 6 luni după demisia din funcţia respective a solicitat eliberarea licenţei pentru
exercitarea profesiei de avocat.
În rezultat, analizînd deficiențele admise pe parcursul procedurii administrative din partea
Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, instanța conchide că unica modalitate de remediere a
drepturilor reclamantului ***** în situația dedusă spre examinare, este anularea Hotărîrii Uniunii
Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat nr. ***** din
***** de respingere a cererii reclamantului ***** de admitere în profesia de avocat, precum și
obligarea Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat,
de a emite actul administrativ individual favorabil în privința reclamantului ***** cu privire la
admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV
din 19.07.2002, în redacția Legii pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură
nr. 67 din 22.04.2021.
În rest pretenția reclamantului ***** cu privire la eliberarea licenței de avocat, se respinge
ca fiind neîntemeiată, or potrivit art. 22 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV
din 19.07.2002, licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul
Justiţiei în termen de 10 zile de la data depunerii cererii.
Prin urmare nu ține de competența Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisia de
licențiere a profesiei de avocat, eliberarea licenței de avocat.
Prin urmare instanța va admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de către
***** împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de
avocat, privind anularea Hotărîrii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat nr. ***** din
***** de respingere a cererii, obligarea Comisiei de licențiere a profesiei de avocat de a emite
actul administrativ individual favorabil cu privire la admiterea reclamantului ***** în profesia
de avocat în temeiul art. 10 din Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, cu
eliberarea licenței de avocat.
conform art. art. 224, 225 din Codul Administrativ nr. 116 din 19.07.2018 (în vigoare din
01.04.2019), instanţa de judecată,
h o t ă r ă ş t e:

Cererea de chemare în judecată depusă de către ***** împotriva Uniunii Avocaților din
Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de avocat, privind anularea Hotărîrii
Comisiei de licențiere a profesiei de avocat nr. ***** din ***** de respingere a cererii, obligarea
Comisiei de licențiere a profesiei de avocat de a emite actul administrativ individual favorabil cu
privire la admiterea reclamantului ***** în profesia de avocat în temeiul art. 10 din Legea cu
privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, cu eliberarea licenței de avocat, se admite
parțial.
Se anulează Hotărîrea Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a
profesiei de avocat nr. ***** din ***** de respingere a cererii reclamantului ***** de admitere
în profesia de avocat.
Se obligă Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Comisia de licențiere a profesiei de
avocat, de a emite actul administrativ individual favorabil în privința reclamantului ***** IDNP
***** cu privire la admiterea în profesia de avocat în temeiul art. 10 din Legea cu privire la
avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, în redacția Legii pentru modificarea Legii nr.1260/2002
cu privire la avocatură nr. 67 din 22.04.2021.
În rest pretenția cu privire la eliberarea licenței de avocat, se respinge.
 Hotărîrea poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la
pronunțarea dispozitivului, prin intermediul Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani.

Preşedintele şedinţei,
Judecătorul Cazacu
Grigorii