Volum Zcssucb 2014

1
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN

TÂRGU-JIU
Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din

Universitatea “Constantin Brâncuşi”
– Ediţia a - VII – a -
Tȃrgu-Jiu
2 – 4 mai 2014
Organizatori:
LIGA STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU-JIU
ISSN 2066 – 1339

Editura Academica Brȃncuși
ADRESA: Bd-ul Republicii, nr. 1
Târgu Jiu, Gorj
2
Tel: 0253/218222
COMITETUL DE ORGANIZARE:
Coordonatori principali “Z.C.S.S.U.C.B 2014”:

 Ștefan Cristian MOȘOI
 Mihaela Andreea CIOREI
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Coordonatori:
 Gheorghe ADĂMUŢE
 Roxana Anișoara ECOBICI
Organizatori:
 Sperdea Andrei
 Răceanu Andreea
 Robert Vlădulescu
 Preoteasa Nicolae
 Spineanu Mihaela
 Holingher Mihai
Comisie jurizare:
 Prof. univ. dr. Babucea Ana Gabriela
 Prof. univ. dr. Cîrnu Doru
 Prof. univ. dr. Neamţu Adina
 Conf. univ. dr. Ecobici Nicolae
 Conf. univ. dr. Răbonţu Irina Cecilia
 Lect. univ. dr. Mungiu Pupăzan Claudia
 Lect. univ. dr. Bălăcescu Aniela
 Asistent univ. drd. Chirculescu Maria Felicia
Facultatea de Inginerie
Coordonatori:
 Dan BUȘE
 Mădălin GĂMAN
Organizatori:
 Maria Frăţilescu
 Ionel Aldea
3
 Bogdan Vasile Brînzan

 Ariada Toader
 Cătălin Spȃnu
 Cristian Ionuţ Mihart
 Cristian Ionuţ Ciochia
 Ionuţ Mocîrcioiu
Comitet știinţific:
 Prof. univ. dr. ing. Luminiţa Popescu
 Prof. univ. dr. ing. Cristinel Racoceanu
 Conf. univ. dr. ing. Florin Grofu
 Lector univ. dr. Adrian Runceanu
 Șef lucrări dr. ing. Alin Stăncioiu
 Șef lucrări dr. ing. Emil Cătălin șchiopu
 Șef lucrări dr. ing. Roxana Gabriela Popa
 Șef lucrări dr. ing. Cristinel Popescu
 Șef lucrări dr. ing. Nicoleta Maria Mihuţ
 Șef lucrări dr. ing. Constanţa Rădulescu
Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative
Coordonatori:
 Ștefan Cristian MOȘOI
 Iuliana SPINEANU
 Alin Florentin MERGEA
 Mădălina Bobină BARBONIE
Organizatori:
 Oana Andreea Hirghiduși
 Ovidiu Cǎtuț
 Dan Marinescu
 Adrian Florin Lazăr
 Maria Semen
 Andrei Crivăţu
 Oana Alexandra Dima
 Oana Negrușoiu
 Andreea Alina Badea
 Cristina Bucuioc
 Sorina Stȃngaciu
 Bobină Ioana Barbonie
 Maria Mihaela Curcan
 Madalin Constantin Vasile Ștefan
4
 Prof. univ. dr. Moise Bojincă
 Conf. univ. dr. Vasile Sorin Purec
 Conf. univ. dr. Amalia Venera Todoruţ
 Lect. univ. dr. Cristinel Rujan
 Lect. univ. dr. Giorgiana Simionescu
 Lect. univ. dr. Laura Magdalena Trocan
 Lect. univ. dr. Ina Raluca Tomescu
 Lect. univ. dr Octavia Maria Cilibiu
 Lector univ. dr. Elena Roxana Dobriţoiu
 Lect. univ. dr. Alin Gavrilescu
 Lect. univ. dr. Mirabela Rely Odette Curelar
 Lect. univ. dr. Hadrian Gorun
 Asist. univ. dr. Ana Daniela Bobaru
 Asist. Cercetare Știinţifică, Institutul de Cercetare a Dezvoltării Dumitru Cătălin
Rogojanu
 Asist. Cercetare Știinţifică, Institutul de Cercetare a Dezvoltării Flavius Cristian
Mărcău
Facultatea de Ştiinţe Medicale și Comportamentale
Coordonatori:
 Valentin PAPUC
 Adrian MĂLĂESCU
Organizatori:
 Andreea Cimpoca-Murgilă
 Ramona Marinca
 Elena Simona Cărăvan
 Prof. univ. dr. Moise Bojincă
 Prof. univ. dr. Monica Delia Bîcă
 Lect. univ. dr. Camelia Daniela Plăstoi
 Lect. univ. dr. George Badea
 Conf. univ. dr. Marian Durbăcea Bolovan
 Prep. univ. dr. Daniel Chivu
 Dr. Ktp. Tiberiu Tătaru
 Dr. Marian Olaru
COPYRIGHT:
5
Responsabilitatea asupra conţinutului lucrării revine în totalitate autorilor.

Sunt autorizate orice reproduceri fără perceperea taxelor aferente cu condiţia precizării sursei.
6
Facultatea de Ştiinţe Economice şi

Gestiunea Afacerilor
Finanţe și Contabilitate:
7
GRADUL DE ABSORBȚIE A FONDURILOR EUROPENE

DESTINATE SPATIULUI RURAL ROMANESC DIN CADRUL
PILONULUI II AL POLITICII AGRICOLE COMUNE
CAZAN ADRIANA CARMEN

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ A BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI”
TIMIȘOARA
ABSTRACT:
THE COMMON AGRICULTURAL POLICY HAS BEEN APPLIED IN ROMANIA SINCE 2007.
IN THIS PAPER WE ANALYZED THE LEVEL OF FUNDS ABSORPTION UNDER PILLAR II - RURAL
DEVELOPMENT OF THE COMMON AGRICULTURAL POLICY AND OTHER ASPECTS OF IT.
În această lucrare dorim să evidențiem modul de alocare precum și gradul de absorție a

fondurilor europene din cadrul pilonului II al Politicii Agricole Comune (PAC).
Pe parcursul lucrării dorim să răspundem la următoarele întrebări: Ce oportunități oferă
Uniunea Europeană pentru agricultorii din România? Ce ar trebui făcut pentru ca să atragem mai
mulți bani de la Uniunea Europeană prin intermediul Politicii Agricole Comune?
Metode și materiale folosite:
Am folosit ca metode analiza, sinteza, metoda comparației. Datele au fost prelucrate din
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și documentul publicat de Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Situația proiectelor depuse la 03.04.2014.
Rezultate
Un important eveniment, care a marcat dezvoltarea României, este aderarea la Uniunea
Europeană, astfel dacă înainte de aderare existau anumite norme, care erau impuse la nivel
național, după aderare România ca și celelalte state trebuie să adopte o politică agricolă și un
cadru instituțional pe deplin compatibil cu Politica Agricolă Comună.
Politica Agricolă Comună este construită din doi piloni: pilonul I – Agricultură, pilonul II
– Dezvoltare Rurală.
8
În ceea ce privește modalitățile de finanțare a agriculturii din fonduri europene, pentru

2007-2014 s-au alocat fonduri prin intermediul a doi piloni: pilonul I – Agricultură și pilonul II –
Dezvoltare Rurală.
Pentru perioada financiară 2007-2013 în cadrul pilonului II întâlnim 4 axe prioritare +
Asistență tehnică. Aceste 4 axe prioritare sunt:
Axa prioritară nr.1: Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier
Axa prioritară nr.2: Îmbunătăţirea mediului şi a peisajului
Axa prioritară nr.3: Calitatea vieţii în spaţiul rural şi diversificarea economiei rurale
Axa prioritară nr. 4: LEADER
Tabelul 2. Cadrul financiar pentru fiecare axă a pilonul II – Dezvoltare rurală
Axa Contribuţie publică
Total Rata Suma
contribuţie contribuţiei FEADR+PERE
publică FEADR+PERE
(%)
Axa 1 4024,7 80 3219,7
Axa 2 2326,6 82 1907,8
Axa 3 2509,5 80 2007,6
Axa 4 235,1 80 188,0
Asistenţă 376,1 80 300,9
tehnică
Plăţi directe 625,1 80 500,1
complementare
TOTAL 10097,1 80,46 8124,2
Sursă: FEHER A, Finanțări comunitare, Suport curs
Analizănd tabelul 2 observăm că pentru axa 1 „Creşterea competitivităţii sectorului
agricol şi forestier” au fost alocate 3,2 miliarde euro, pentru axa 2 „Îmbunătăţirea mediului şi a
peisajului” au fost alocate 1,9 miliarde euro pentru axa 3 „Calitatea vieţii în spaţiul rural şi
diversificarea economiei rurale” au fost alocate 2 miliarde euro, iar pentru axa 4 „LEADER” au
fost alocate 0,18 miliarde euro.
În tabelul următor sunt prezentate măsurile din cadrul fiecărei axe, precum și valoarea
proiectelor depuse, a celor selectate, a decizilor de finanțare, a plăților efectuate si gradul de
absorție pentru fiecare măsură din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurala (PNDR).
Tabelul 3. Situația proiectelor depuse la 03.04.2014. Mil. euro

9
Gradul de
Proiecte Proiecte Proiecte Plăţi absorție
Masura Alocare depuse selectate contracte efectuate (%)
M 111 Formare 86,60
profesională.. 16,51 15,21 17,57
M 112 Instalarea 331,80
tinerilor fermieri 630,07 339,11 326,56 248,11 74,78
M 121 Modernizarea 1.149,80 3008,19 1250,13 882,07 486,76 42,33
exploatațiilor agricole
M 122 Îmbunătățirea
valorii economice a 3,01 2,51 2,50 0,64
pădurilor 95,80 0,67
123 Creșterea valorii
adăugate a produselor
agricole și forestiere 1177,50 1771,02 908,48 570,65 276,93 23,52
125 Îmbunătăţirea şi
dezv. infrastr. agr. și
silvice 574,80 178,90 611,01 574,28 219,18 38,13
141 Sprijinirea fermelor 468,40
de semisubzistență 666,35 476,57 395,26 226,11 48,27
142 Înfințarea grupurilor 24,60 16,02 13,67 10,65 2,68
de producători 10,88
143 Furnizarea de 13,40
servicii de consiliere … 12,42 4,43 33,07
211 Sprijin pentru zona 607,80 644,16
montană defavorizată 105,98
212 Sprijin pentru alte 493,10 357,56
zone defavorizate 72,51
214 Plăţi de agro-mediu 996,40 1194,42 119,87
215 Bunăstare animală 154,80 136,47 88,16
221 Prima împădurire a
4,35 3,78 1,69 0,27
terenurilor agricole 229,30 0,12
312 Sprijin pentru 531,80
crearea şi dezvoltarea de
microîntreprinderi 1317,17 535,43 336,13 240,28 45,18
313 Încurajarea 388,30 569,89 392,09 264,47 61,27
activităţilor turistice 15,78
322 Renovarea și
7630,43 1933,73 1741,74 1273,42
dezvoltarea satelor … 1726,10 73,77
611 Plăţi complementare
directe 419,50 395,01 94,16
TOTAL 15795,41 6466,53 5134,92 5387,91
Sursă: date prelucrate din documentul: Sitația proiectelor depuse la 03.04.2014 de pe site-ul
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( http://www.madr.ro/ro/pndr/situatia-proiectelor-
depuse.html)
Observăm că gradul absorției variază mult de la o măsură la alta, un grad de absorție
peste 100% este în cadrul măsurilor 211 „Sprijin pentru zona montană defavorizată” și 214 „Plăți
10
de agro-mediu”. Un grad ridicat de absorție aproape de 100% îl întâlnim la măsurile 611 „ Plăți
complementare directe” și 215 „Bunăstarea animalelor”. Cele mai puțin solicitate fonduri cu
grad de absorție sub 1% aparțin măsurilor 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole” și 122
„Îmbunătățirea valorii economice a pădurilor”.
Analizând aceste date ajungem la concluzia că, cele mai solicitate măsuri din cadrul
pilonul II al PAC sunt acelea care nu necesită proiecte, unde sprijinul presupune alocarea unor
plăţi suplimentare schemei de plată unică pe suprafaţă pe baza semnării angajamentului de
mediu.
Am prezentat primele 10 măsuri de dezvoltare rurală, pe perioada 2007-2013 la nivelul
Uniunii Europene în graficul 4, iar primele 10 măsuri de dezvoltare rurală, pe perioada 2007-
2013 adoptate de România în graficul 5.
Graficul 4. Primele 10 măsuri de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013 la nivelul
Uniunii Europene 27
Sursa: GOŞA V, OTIMAN P, MATEOC-SÎRB N, FEHER A, RAICOV M, Aprecieri asupra nivelului

de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii şi spaţiului rural.
Graficul 5. Primele 10 măsuri de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013 adoptate de

România
11
Sursa: GOŞA V, OTIMAN P, MATEOC-SÎRB N, FEHER A, RAICOV M, Aprecieri asupra nivelului

de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii şi spaţiului rural.
După cum este prezentat în graficul 4 măsura cu alocarea cea mai mare la nivelul UE 27
este din cadrul axei 2 – 214 Plăți de agro-mediu, în ceea ce privește România măsura cu cea mai
mare alocare este din cadrul axei 3 - 322 Renovarea și dezvoltarea satelor, măsura 214 aflându-se
doar pe locul al IV-lea.
Concluzii:
Agricultura din România este asemănătoare cu agricultura practicată în anii 60’ de vestul
Europei, problemele întâlnite la noi în țară sunt asemănătoare cu cele, care au determinat apariția
Politicii Agricole Comune la nivel european.
În ceea ce privește alocarea fondurilor cele mai multe au fost alocate pentru axa 1
„Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier” iar măsura cu cea mai mare alocare
este 322 „Renovarea și dezvoltarea satelor” urmată de 123 „Creșterea valorii adăugate a
produselor agricole și forestiere” și 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”.
Cel mai redus grad de absorție îl întâlnim la măsurile cu specific forestier: 122
„Îmbunătățirea valorii economice a pădurilor” cu un grad de absorție de numai 0,67% și 221
„Prima împădurire a terenurilor agricole” cu un grad de absorție de 0,22. Acestă realitate ne arată
12
o altă concluzie, aceea conform căruia români nu doresc să aloce bani pentru investițile pe
termen lung, cu profit în peste 15 -20 ani.
Măsurile cu cel mai mare grad de absorție fac parte din axa 2 „Îmbunătățirea mediului și
a peisajului” în această axa se regăsesc măsurile prin intermediul cărora sprijinul se acordă
suplimentar schemei de plată unică pe suprafață pe baza semnării angajamentului de mediu.
Propuneri:
Folosirea unor metode care să reducă decalajele privind gradul absorției între măsuri.
Alocarea de fonduri suplimentare pentru măsurile intens solicitate. Posibilitatea de
transfer a fondurilor alocate unei măsuri puțin solicitată, pentru o alte măsuri care are gradul de
absorție mai ridicat.
Bibliografie
1. FEHER A, Finanțări comunitare, Suport curs;

2. Sursa: GOŞA V, OTIMAN P, MATEOC-SÎRB N, FEHER A, RAICOV M, Aprecieri
asupra nivelului de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii şi spaţiului
rural;
3. Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013;
4. Sitația proiectelor depuse la 03.04.2014 de pe site-ul Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale ( http://www.madr.ro/ro/pndr/situatia-proiectelor-depuse.html);
5. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a
unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în
cadrul politicii agricole commune, anexa VI.
13
PROCESUL DE CONVERGENŢĂ AL ROMÂNIEI LA

ZONA EURO
CIOARA FLORINA
BUTUC ALEXANDRA-IOANA
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
Abstract: IN THE PRESENT CONTEXT, THAT OF THE SO MUCH CONTROVERSIAL PROCESS

OF TAKING THE ECONOMIC AND MONETARY UNION TO A WHOLE NEW LEVEL, ROMANIA
ENVISAGES ACHIEVING THE MAGNIFICENT OBJECTIVE OF GETTING INTO THE HEART OF
„EUROLAND” IN A RELATIVELY SHORT PERIOD OF TIME. THIS PAPER IS INTENDED AS AN
ANALYSIS OF NOMINAL CONVERGENCE CRITERIA IMPOSED BY THE MAASTRICHT TREATY,
AND FURTHERMORE THE REAL CONVERGENCE CRITERIA UNFORESEEN BY IT, ON THE
ADOPTION OF THE EURO BY ROMANIA. FOLLOWING AND ANALYZING THE SITUATION OF
THE COUNTRY SINCE ITS JOINING TO THE EUROPEAN UNION, IN 2007, WE WOULD LIKE TO
PROVIDE A WELL DOCUMENTED AND PERTINENT ANSWER TO THE QUESTION WHERE IS
ROMANIA SITUATED AT PRESENT IN TERMS OF THIS OBJECTIVE.
I . Abordarea teoretică a procesului de convergenţă la Zona Euro
1.1 Introducere în problematica lucrării

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în calitate de cetăţeni europeni, interesul
nostru pentru aspectele de ordin politic, economic, social, cu privire la aceasta, se remarcă a fi
unul mai pronunţat, cu atât mai mult cu cât ele ne afectează în mod direct pe fiecare dintre noi.
Astfel, se dezbat tot mai frecvent subiecte precum: adoptarea monedei unice Euro, aderarea la
Spaţiul Schengen, absorbţia fondurilor europene nerambursabile şi importanţa acestora în
procesul dezvoltării economice, armonizarea politicilor şi strategiilor de creştere inteligentă şi
durabilă, avantajele şi dezavantajele cetăţeanului european din perspectiva drepturilor şi
obligaţiilor ce îi revin. În cele ce urmează, dorim să ne îndreptăm atenţia, în mod special, spre
unul dintre subiectele de actualitate cu care se confruntă România în momentul de faţă, şi anume
dorim să analizăm mult controversatul proces de convergenţă al ţării noastre spre Zona Euro, atât
din punct de vedere al implicaţiilor la nivel economic, fie ele favorabile sau mai puţin favorabile,
cât şi din punct de vedere al criteriilor intrinseci finalizării acestuia cu succes.
14
1.2 Etapele premergătoare constituirii UEM

Este necesar să începem, astfel, cu o succintă analiză a conceptului de Uniune Economică şi
Monetară, precum şi cu reliefarea principalelor aspecte care au condus la concretizarea acesteia
în forma binecunoscută de noi astăzi. Reprezentând un pas cu un grad ridicat de însemnătate, din
prisma procesului de integrare al economiilor ţărilor membre ale Uniunii Europene, UEM
vizează trei caracteristici majore: coordonarea politicilor economice şi fiscale, o politică
monetară comună coordonată de Banca Centrală Europeană, precum şi moneda unică – euro.
Interesant de observat este, cu toate acestea, faptul că problematica acestui obiectiv cât se poate
de ambiţios, deşi este şi continuă să rămână un proces dinamic aflat în plină desfăşurare în
momentul de faţă, a fost pusă în discuţie pentru prima dată, de către liderii politici ai vremii, încă
din anul 1969, la Haga1, anul imediat următor creării Uniunii Vamale – primul obiectiv al
Comunităţii Europene.
Totodată, în retrospectivă, putem distinge o serie de „tentative” care nu au reuşit decât a
„creiona” într-o manieră rudimentară viziunea pe care noţiunea de uniune economică şi monetară
se consideră a o atinge în totalitate; dintre acestea amintim: „şarpele valutar” 2(1972) - unirea
valutelor, de către ţările membre ale CE, într-un sistem cu marje de fluctuaţii limitate; intrarea
în vigoare a Sistemului Monetar European (1978), precum şi introducerea Unităţii Monetare
Europene (ECU), predecesoarea Monedei Unice Europene (EUR).
Făcând referire la „şarpele valutar”, acesta poate fi privit ca o limită dată de marca germană
- considerată cea mai puternică valută europeană a vremii - în care cursurile valutare ale ţărilor
membre trebuiau să se încadreze. După cum se observă în Figura nr. 1 3, de mai jos, în anul 1972
multe dintre statele Comunităţii Europene se încadrau în aceste limite; Marea Britanie părăseşte
„tunelul” în vara aceluiaşi an, astfel că în 1977 Irlanda rămânea singura care se încadra în acet
„tunel”.
1
BĂDULESCU A., BĂDULESCU D., Noua Europă și moneda sa: euro, Editura Universității din Oradea, 2000, p. 25.
2
Ibidem
3
*** http://macronomy.blogspot.ro/2012/11/guest-post-europes-third-snake-in-tunnel.html
15
Figura nr.1 „Reprezentarea grafică a şarpelui valutar între 1972-1977”

1.3 Drumul spre „Euroland”
Pe fondul succesului realizat, printre altele, de Sistemul Monetar European se creează
premisele şi avântul necesare constituirii UEM, având o singură valută europeană. Uniunea
Economică şi Monetară, în accepţiunea actuală a noţiunii, a luat fiinţă ca urmare a deciziei luate
de Consiliul European în luna decembrie a anului 1991 în oraşul olandez Maastricht, aceasta
fiind prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht sau Tratatul privind Uniunea Europeană.
Prin acest tratat s-au stabilit cinci criterii, cunoscute sub sintagma „criterii de convergenţă”,
pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a se alătura Uniunii Economice şi Monetare
şi pentru adoptarea monedei euro, lărgind, astfel, sfera de cuprindere a ceea ce numim
„Euroland”.
1.3.1 Convergenţa nominală
Criteriile înscrise în tratatul de la Maastricht, vizează convergenţa nominală a ţărilor UE,
această convergenţă urmând a fi apreciată pentru fiecare ţară de Consiliul European şi se
concretizează în anumite aspecte macroeconomice cum ar fi:
1. Stabilitatea preţurilor
Indicatorul macroeconomic care oferă informaţii despre stabilitatea preţurilor este rata
inflaţiei care, potrivit amendamentelor prevăzute în Tratat, nu trebuie să depăşească cu mai mult
de 1,5% media ratelor inflaţiei a celor trei ţări membre care înregistrează cele mai performante
rezultate în materie de stabilitatea preţurilor. Astfel, statele membre ale UE măsoară rata inflaţiei
utilizând „Indicele armonizat al preţurilor de consum” (IAPC) 4, dispunând de o metodologie
comună în vederea garantării unei comparabilităţi între ţări.
4
***http://ec.europa.eu/archives/economy_finance/inflation/measuring_ro.htm
16
IAPC este principalul indice folosit de Banca Centrală Europeană pentru evaluarea stabilităţii
preţurilor în zona euro.
2. Finanţe publice sustenabile
Tratatul Uniunii prevede că deficitul public nu trebuie să fie mai mare de 3% din PIB
calculat la preţul pieţei, excepţie de la această prevedere fac însă situaţiile în care deficitul scade
în măsură substanţială şi constantă şi dacă acelaşi deficit depăşeşte valoarea de referinţă, această
depăşire fiind excepţională.
3. Datoria publică să nu depăşească valoarea de 60% din PIB.
4. Criteriul de covergenţă a dobânzilor
Rata dobânzii medii nominale pe termen lung – măsurată prin dobânzile obligaţiunilor
guvernamentale pe termen lung cu scadenţă de minim 10 ani sau a unor instrumente comparabile
- să nu depăşescă cu mai mult de 2% media ratelor dobânzilor acelor 3 dintre statele cu preţurile
cele mai stabile.
5. Stabilitatea cursului de schimb
Potrivit acestui criteriu statele sunt chemate să participe la Mecanismul Cursurilor de
Schimb care are drept obiectiv menţinerea stabilităţii cursului de schimb între moneda euro şi
monedele naţionale. Astfel se stabileşte un curs central faţă de euro pentru monedele fiecărui stat
membru participant care nu face parte din Zona Euro. Există un interval standard de fluctuaţie de
± 15 % faţă de cursurile centrale5, stabilit prin Mecanismul Cursului de Schimb (ERM II) la care
fiecare stat trebuie să participe timp de doi ani, înainte de a face obiectul examinării capacităţii
sale de a face parte din UEM. Încheierea participării la ERM II presupune stabilitatea cursului de
schimb de conversie între moneda naţională şi euro. Deasemenea, statul respectiv trebuie să nu fi
luat măsuri de devalorizare a monedei naţionale din proprie iniţiativă.
Este cât se poate de justificată îndeplinirea acestui criteriu prin faptul că aderarea la Zona
euro la o rată de schimb prea mare determină o reducere a competitivităţii exporturilor, iar o rată
a cursului de schimb prea slabă determină creşterea inflaţiei.
Introducerea criteriilor amintite mai sus a îndreptat atenţia statelor europene spre încercarea
continuă de a se încadra în limitele impuse în Tratat.
1.3.2 Convergenţa reală
5
LIVIU C. A., Economie Europeană, Editura Economică, București, 2009, p. 32-34.
17
Un alt aspect pe care trebuie să-l avem în vedere este acela referitor la faptul că statele care
îşi doresc integrarea în „Euroland” sunt nevoite să îndeplinească atât convergenţa nominală cât şi
convergenţa reală. Aceasta din urmă, privită în sens larg, se opreşte asupra analizei procesului
de „catching-up”6 al statelor cu o economie mai puţin dezvoltată, care are drept obiectiv
reducerea decalajului între indicatorii economici naţionali ai ţărilor membre. Tratatul de la
Maastricht nu face referire la criterii explicite privind covergenţa reală, însă indicatorii cei mai
importanţi care o definesc pot fi consideraţi următorii:
 nivelul PIB/locuitor;
 structura ramurilor economiei naţionale (% din PIB) - ţările dezvoltate având ponderea
mai mare în PIB a sectorului serviciilor;
 volumul comerţului exterior şi gradul acestuia de integrare în UE (cu alte cuvinte,
ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale UE în totalul comerţului exterior);
 gradul de deschidere a economiei – calculat ca pondere a sumei exporturilor şi a
importurilor în PIB.
Realizând o paralelă între cele prezentate anterior, putem concluziona că îndeplinirea
criteriilor de convergenţă nominală - o rată redusă a inflaţiei, acoperirea datoriei externe de către
sectorul public, stabilitatea sistemului bancar şi a cursului de schimb - poate conduce, totodată, la
o convergenţă reală şi viceversa.
II. Studiu de caz cu privire la evoluţia României spre adoptarea mondei euro
După prezentarea elementelor ce definesc procesul de integrare monetară europeană ne vom

opri asupra particularizării acestora în cazul României, identificând astfel etapa din cadrul
procesului în care se află la momentul actual ţara noastră şi paşii pe care îi are de parcurs până la
finalizarea acestui drum sinuos.
2.1 Analiza statistică a stadiului de convergenţă nominală a României
Pentru a face parte din Zona Euro ţara noastră trebuie să se alinieze prevederilor enunţate în
Tratatul de la Maastricht. Pentru a identifica poziţia României în ceea ce priveşte adoptarea
monedei unice ne vom opri asupra analizei îndeplinirii acestor criterii. Primul dintre aceste
criterii face referie la stabilitatea preţurilor având corespondenţă în nivelul ratei inflaţiei. În
studiul nostru vom analiza comparativ poziţia României faţă de cea a Bulgariei cunoscând faptul
6
SOCOL A. G., Macroeconomia integrării monetare europene. Cazul României, Editura Economică, București, 2009
18
că cele două ţări prezintă similitudini la nivel economic şi nu numai, ambele făcând parte din
fostul bloc comunist.
2.1.1 Stabilitatea preţurilor

Ne propunem să studiem în continuare evoluţia României din prisma acestui criteriu începând cu
anul aderării la Uniunea Europeană după cum se poate observa în Tabel nr.1.
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Anul
Bulgaria 7,6 12 2,5 3 3,4 2,4 0,4
România 4,9 7,9 5,6 6,1 5,8 3,4 3,2
Media primelor 3 ţări cu cea

mai mică rată a inflaţiei 1,3 2,56 -0,93 -0,7 1,56 1,26 -0,16
Valoarea de referinţă 2,8 4,06 0,57 0,8 3,06 2.76 1.34
Tabel nr.1 „Evoluţia ratelor inflaţiei în perioada 2007-2013”7

După cum se poate observă în graficul de mai jos ţara noastră nu îndeplineşte criteriul cu
privire la stabilitatea preţurilor. Inflaţia a constituit una dintre cele mai grave probleme ale
economiei româneşti după 1989. La baza acestei probleme stau cauze fie de natură structurală,
fie de natură conjucturală. În categoria celor de natură structurală putem să amintim, conform
aprecierilor date de Comisia Europeană, faptul că România nu are încă o economie de piaţă bine
definită. Cauzele de natură conjuncturală se opresc, de exemplu, asupra condiţiilor defavorabile
pentru agricultură în decursul mai multor ani. Stabilitatea preţurilor este un criteriu cu atât mai
greu de atins cu cât Banca Naţională a României a fost nevoită să se distanţeze de acest obiectiv
îndreptându-şi atenţia asupra unor obiective precum: dezinflaţia, menţinerea competivităţii
externe, reducerea deficitului balanţei comerciale, creşterea rezervelor valutare. Pentru
îndeplinirea acestiu criteriu BNR a schimbat strategia de politică monetară începând cu anul
2005, indroducând astfel strategia bazată pe „ţintirea directă a inflaţiei”.
7
*** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
19
Figura nr.2 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ratelor inflaţiei”

Avantajele pe care le prezintă strategia amintită anterior îmbracă forma realizării
dezinflaţiei cu o serie de costuri moderate, ancorarea evoluţiilor inflaţioniste, permiţând
atingerea obiectivului fundamental al acesteia - stabilitatea preţurilor, fiind un regim flexibil şi
transparent.
Obiectivul României până în anul 2004 (rata inflaţiei era de 11,9), de a ajunge la o rată a
inflaţiei formată din două cifre, în prezent s-a realizat, însă asta nu este îndeajuns pentru a
îndeplinii condiţiile impuse de UEM. Făcând o paralelă la situaţia Bulgariei se poate observa că
deşi aceasta înregistra chiar şi în 2008 o rată a inflaţiei din două cifre, cu mult superioară
valorilor atinse de România, din anul 2012 Bulgaria îndeplineşte acest criteriu.
2.1.2 Deficitul public
Un al doilea criteriu de analiză este cel referitor la deficitul public, care a fost îndeplinit în anul 2007
odată cu aderarea României la UE. Totodată, după cum se poate observa în tabelul de mai jos prognozele
Comisiei Europene s-au adeverit în anul 2008, România depăşind cu mult limitele impuse.
Ponderea deficitului
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014* 2015*
public în PIB
România -2,9 -5,7 -9,0 -6,8 -5,5 -3,0 -2,6 -2,2 -1,8
Bulgaria 1,2 1,7 -4,3 -3,1 -2 -0,8 -1,9 -1,9 -1,7
Media UE 27 -0,9 -2,4 -6,9 -6,5 -4,4 -3,9 -3,5 -2,7 -2,7
Tabel nr.2 „Evoluţia deficitului public”8

În ceea ce priveşte deficitul public, ţara noastră îndeplineşte limita de 3% din PIB din anul
2012, ba mai mult, în ultimii doi ani se situează sub media UE27. Comisia Europeană
previzionează o scăderea a deficitului public în următorii doi ani ajungând până la valoarea de -
2,2% din PIB în anul 2014, lucru care se poate observa mai bine în Figura nr. 3.
8
*** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
20
Figura nr. 3 „Reprezentarea grafică a evoluţiei deficitului public”
2.1.3 Datoria publică

Acest criteriu este extrem de controversat în rândul analiştilor economici care consideră că
situaţia României din 1989 cu privire la lipsa datoriei externe era un semn de stabilitate
financiară sau competitivitate. Însă, există şi păreri conform cărora ar fi de dorit existenţa unei
datorii externe care ar putea contribui la stimularea investiţiilor.
Ponderea datoriei publice în PIB, în perioada 2007-2013, nu depăşeşte limita de 60%
impusă de prevederile Tratatului de la Maastricht, conform Figurii nr.4.
Figura nr.4 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ponderii datoriei publice în PIB”9

În sensul diminuării datoriei publice se face apel la surse de finanţare cu costuri cât mai
reduse, cum ar fi împrumuturi la BNR, împrumuturi la o rată a dobânzii inferioare ratei de pe
piaţă obţinute de la Bănci Comerciale, împrumuturi de pe piaţa financiară internă care au
ponderea de 50% din finanţarea totală.10
2.1.4 Criteriul de covergenţă a ratei dobânzilor
Analizând situaţia României în ceea ce priveşte ratele dobânzilor se observă o tendinţă
9
AMECO http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm
10
BĂRGLĂZAN D., Convergența reală și convergența nominal în procesul aderării României la UE, Editura
Enciclopedică-Colecția Biblioteca BNR, București, 2005, p.16
21
descrescătoare a ratei dobânzii începând cu anul 2010, îndeplinind limita europeană.

( Figura nr. 4)
Anul 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Bulgaria 4,54 5,38 7,22 6,01 5,36 4,50 3,47
România 7,13 7,70 9,69 7,34 7,29 6,69 5,41
Media primelor 3 ţări cu cea mai

mică rată a inflaţiei 4,43 4,24 4,47 6,65 5,72 10,08 5,17
Valoarea de referinţă 6,63 6,24 6,47 8,65 7,72 12,08 7,17
Tabel nr. 3 „Evoluţia ratei nominale a dobânzii pe termen lung”11
Figura nr. 4 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ratei dobânzilor”
Criteriul de faţă este strâns legat de criteriul ratei inflaţiei, astfel, pe măsură ce procesul de
dezinflaţie se va consolida iar operatorii economici vor fi convinşi de sustenabilitatea acestuia
acesta va putea fi îndeplinit. Acest aspect poate fi analizat pentru România abia începând cu anul
2005 când s-au emis pentru prima oară titluri guvernamentale cu o scadenţă la 10 ani. Coform
Băncii Reglementărilor Internaţionale în anul 2003 România era singura ţară candidată care nu
lansase încă pe piaţa internă titluri cu scadenţă la 10 ani.
2.1.5 Stabilitatea cursului de schimb
Analizând acest criteriu, remarcăm aspectul conform căruia leul românesc nu participă la
ERM II, România utilizând un regim de flotare administrată a cursului de schimb. Observăm,
aşadar, în Figura nr. 5 faptul că deşi cursul de schimb nominal al leului în raport cu euro a
fluctuat într-un interval larg în anii anteriori crizei economice aceste fluctuaţii s-au încadrat în
marjele de ±15% prevăzute de ERM II.
11
***http://www.mfinante.ro/rapoarteMFP.html?pagina=buletin
22
Figura nr. 5 „Fluctuaţiile cursurilor de schimb”
Cursul de schimb este în stânsă legătură cu evoluţia inflaţiei, cu alte cuvinte, o apreciere a
cursului de schimb potenţează procesul dezinflaţionist. Această apreciere, însă, trebuie să
respecte cregula de aur” potrivit căreia creşterea productivităţii muncii trebuie să fie mai mare
decât suma dintre aprecierea în termeni reali a monedei naţionale şi creşterea salariului mediu. 12
2.2 Analiza statistică a stadiului de convergenţă reală a României

După analiza criteriilor de convergenţă nominală, ne vom îndrepta atenţia asupra analizei
gradului de îndeplinire a convergenţei reale la nivelul ţării noastre. Dacă criteriile de convergenţă
nominală au o probabilitate destul de ridicată de a fi atinse într-un orizont de timp relativ scurt,
procesul de convergenţă reală este departe de a fi încheiat deoarece există diferenţe semnificative
între nivelul de dezvoltare al ţării noastre şi media europeană.
Pentru exemplificare vom analiza indicatorii, consideraţi de noi cei mai reprezentativi, prin
care se defineşte această convergenţă cu precizarea că Tratatul de la Maastricht nu face referire
la aceştia.
2.2.1 Nivelul PIB/locuitor
Studiul convergenţei reale a economiei româneşti, după modelul european poate
începe cu analiza PIB/locuitor ( Tabel nr. 4 ), indicator sintetic care oferă informaţii despre
nivelul de dezvoltare al ţării noastre.
12
Isărescu M., România: drumul către Euro, Conferința organizată de Colegiul Academic al Universității „Babeș
Bolyai”, 2004
23
PIB/locuitor 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
România 5,8 6,5 5,5 5,8 6,2 6,2 6,7
Bulgaria 4 4,6 4,6 4,8 5,2 5,4 5,6
Media UE 27 25,1 25,1 23,6 24,6 25,3 25,7 25,9
Tabel nr. 4 „PIB/locuitor exprimat în funcţie de preţurile pieţei(1000 EUR)”13

Putem afirma, din cele prezentate mai sus, că România se află mult sub media UE27 în
ceea ce priveşte PIB/locuitor însă nu sub nivelul înregistrat în Bulgaria. Acest „handicap” se
estimează că va fi restabilit în circa 60 de ani dacă luăm în calcul ipoteza potrivit căreia voloarea
PIB/locuitor ar înregistra o creştere cu 4 puncte procentuale pe an faţă de media europeană.
2.2.2 Structura ramurilor economiei naţionale (% din PIB)
Conform datelor din 2012 oferite de Institutul Naţional de Statistică (Figura nr. 6),
serviciile ocupă ponderea cea mai mare în structura economiei naţionale, însă se situează la o
distanţă considerabilă faţă de ţările Zonei Euro. În ceea ce priveşte industria, aceasta ocupă peste
30% din economia naţională, în timp ce la nivel european nu atinge valoarea de 20%. Indicatorul
poate fi analizat ţinând seama de faptul că ţările dezvoltate au o pondere a seviciilor în totalul
PIB de peste 70%, fapt care explică decalajul structural al României faţă de media UE.
Figura nr. 6 „Structura ramurilor economiei naţionale - 2012”14
Concluzii
13
***http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/ResultSerie.cfm
14
Florin Georgesc, Politicele economice ale României în scopul adoptării euro, BNR, 2009
24
După o analiză succintă a criteriilor de convergenţă nominală şi reală putem afirma că ţara
noastră prezintă rămâneri în urmă atât la o serie de criterii de convergenţă nominală cât şi la
criteriile de convergenţă reală. Suntem puşi, astfel, în situaţia de a găsi un răspuns la întrebarea
„Ce este de făcut pentru a contura un proces de catching-up rapid în cazul ţării noastre?”.
Lucrările de specialitate prezintă o serie de posibile soluţii.
În primul rând, România trebuie să treacă de la motoarele creşterii economice exogene la
cele endogene cum ar fi: subvenţionarea activităţilor generatoare de externalităţi pozitive, taxarea
activităţilor care contribuie la externalităţi negative, creearea mecanismelor de stimulare şi
implementare a inovaţiilor (brevete), exploatarea de proiecte în ceea ce priveşte infrastructura de
transport, promovarea şi susţinerea investiţiei în educaţie şi a capitalului uman, precum şi
creşterea investiţiilor în cercetare-dezvoltare.
În al doilea rând, România trebuie să sufere anumite ajustări cu UE din punct de vedere
structural: specializarea pe produs şi proces pe pieţele de bunuri, investiţiile străine directe,
expunerea concurenţială puternică şi reducerea distorsiunilor pe piaţa internă.
Adevărata provocare pentru România este alegerea drumului propriu spre UEM în funcţie
de specificitatea ei, care oferă două alternative: fie alegerea convergenţei reale (îmbunătăţirea
nivelului de trai prin creşterea productivităţii şi implicit a veniturilor) care să faciliteze atingerea
convergenţei nominale, fie dimpotrivă convergenţa nominală urmată de convergenţa reală.
România mai are multe de realizat până la trecerea la moneda euro, în special în ceea ce
priveşte reducerea decalajelor din economia reală. Adoptarea monedei euro nu trebuie să fie
privită drept un scop în sine de către niciuna dintre ţările emergente, astfel nici de România.
În încheierea acestei analize ne oprim asupra viziunii pe care Guvernatorul Băncii Naţionale
o are cu privire la procesul de adoptare a monedei euro : „Problema nu e atât de simplă precum
pare, pentru că termenul nu poate fi stabilit foarte exact şi va trebui să adoptăm euro doar atunci
când economia va fi pregătită”. El a concluzionat că „România trebuie să se grăbească încet”.
Încrezători în noi înşine, suntem dornici de a îndrepta „micile noastre stângăcii”, având
dorinţa în suflet de a demonstra europenilor că „putem” să sperăm că într-un orizont de timp
apropiat vom atinge un nivel de convergenţă optim pentru integrarea în „Euroland”.
Bibliografie
25
1. Bădulescu A., Bădulescu D., Noua Europă şi moneda sa: euro, Editura Universităţii din
Oradea, 2000
2. Bărglăzan D., Convergenţa reală şi convergenţa nominală în procesul aderării României
la UE, Editura Enciclopedică-Colecţia Biblioteca BNR, 2005
3. Georgescu F., Politicele economice ale României în scopul adoptării euro, BNR, 2009
4. Isărescu M., România: drumul către Euro, Conferinţa organizată de Colegiul Academic al
Universităţii „Babeş Bolyai”, 2004
5. Liviu C. A., Economie Europeană, Editura Economică, 2009
6. Socol A. G., Macroeconomia integrării monetare europene. Cazul României, Editura
Economică, 2009
7. *** http://macronomy.blogspot.ro/2012/11/guest-post-europes-third-snake-in-tunnel.html
8. ***http://ec.europa.eu/archives/economy_finance/inflation/measuring_ro.htm
9. *** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
10. *** http://ec.europa.eu/economy_finance/ameco/user/serie/SelectSerie.cfm
11. ***http://www.mfinante.ro/rapoarteMFP.html?pagina=buletin
26
SPRIJINUL ACORDAT DE FMI ROMÂNIEI PE PERIOADA

CRIZEI ECONOMICE
MELCESCU ȘTEFANIA DANIELA

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREȘTI
Abstract
THIS STUDY FOCUSES ON THE EXPLORATION OF THE METODS WITH WHICH THE
INTERNATIONAL MONETARY FUND HELPED ROMANIA DURING THE LAST ECONOMIC CRISIS.
THE INTERVENTION OF IMF MATERIALIZED ON MANY LEVELS, OUR COUNTRY RECIVED
TEHNICAL ASSISTANCE, ON THE FOLLOWING AREAS: FISCAL AND CUSTOM, MONETARY
POLITICS AND THE ORGANISATION OF CENTRAL BANK, THE SUPERVISION OF THE BANKS
AND ON STATISTICS. ALSO OUR COUNTRY RECIVED LECTURES TOUGHT BY IMF OFFICIALS.
THE EVOLUTION OF ROMANIAN ECONOMY HELPED BY THE PROGRAMS SUBBMITED BY IMF
IS ONE OF THE CENTRAL TOPICS.
În România, impactul crizei financiare asupra economiei a fost considerabil, insă datorită
măsurilor prudenţiale şi administrative adoptate proactiv de către Banca Naţională a României s-
a manifestat indirect. Consecinţele caracterului prociclic nesustenabil al politicii fiscale şi a celei
de venituri practicată în anii precedenţi au fost puse în evidenţă de anul 2009. Reducerea
consecutivă rapidă a deficitului extern de la 12% - 14% din PIB in 2007 – 2008 la aproximativ
4,5% in anul 2009 a avut ca şi efect ducerea deficitului fiscal la peste 8% din PIB în 2009. Din
pricina acestor factori externi şi interni au avut loc următoarele evenimente: scăderea PIB cu
7.1%, după o creştere cu 7.3% în anul 2008; creşterea deficitului bugetar la un procent de 8.3%
din PIB, de la 5.4% din PIB în anul 2008; deprecierea leului pănă la cotaţii de 4,2 – 4,3 lei/euro
în primul trimestru al anului; scăderea deficitului de cont curent de la 11.6% din PIB în anul
2008 la 4.5% din PIB în anul 2009. În pofida acestor evenimente, rata inflaţiei s-a aflat la 4.74%
în 2009, la un nivel inferior celei din 2008 care se afla la 6.30% in luna decembrie. La sfârşitul
anului 2008 şi începutul anului 2009, ţările ale căror deficite de cont curent erau sau aveau
tendinţe nesustenabile, printre care şi România, au fost penalizate de către pieţele financiare. Din
punctul de vedere al investitorilor străini volumul relativ mare al datoriei externe pe termen
scurt, în valoare de 20,6 miliarde euro la sfârşitul anului 2008, atât ca nivel absolut, cât şi
comparativ cu cel al rezervelor valutare oficiale constituia o sursă importantă a vulnerabilităţii
27
româneşti. Având în vedere aceste condiţii, în luna aprilie 2009 autorităţile au semnat un acord
de împrumut in valoare totală de 19,95 miliarde euro cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea
Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale cu scopul de a evita ajustarea dezordonată şi
bruscă a dezechilibrelor existente şi de a eşalona şi modera costurile în timp a corectării acestora.
Acest obiectiv al ajustării ordonate a fost în mare parte atins, fapt evidenţiat de reducerea
deficitului de cont curent de la 11,6% din PIB in 2008 la 4,5% din PIB la finalul anului 2009. O
ajustare a fost efectuată exclusiv în sectorul neguvernamental, care s-a corectat de la un deficit
de 6,2% din PIB la un surplus de 3,8% din PIB, în schimb pe sectorul public deficitul s-a
majorat cu aproape 3% din PIB, urmând ca ajustările să fie efectuate pe parcursul anilor
următori. Politica fiscală s-a confruntat cu o reducere a veniturilor bugetare din cauza
comprimării PIB, dar şi cu creşteri de cheltuieli publice legiferate în anii anteriori. Din aceste
motive, setul de politici macroeconomice care să evite revenirea dezechilibrelor în zone
nesustenabile şi sprijinirea atenuării treptate a acestora se bazează pe acordurile cu UE, FMI şi
alte instituţii financiare internaţionale valabile până în anul 2011.
Acordul Stand-By 2009 - 2011
În data de 4 mai 2009, Consiliul Director al FMI aprobă un nou Acord stand-by pe 24 de
luni, în valoare de 11.44 milarde DST (12.95 miliarde EUR), ca parte a unui pachet financiar
internaţional care inlcude alte 5 miliarde EUR prin facilitatea Uniunii Europene de sprijinire a
balanţei de plăţi, 1 miliard EUR prin programele DPL ale Băncii Mondiale şi 1 miliard de la alte
instituţii internaţionale. Acest acord stand-by acordat presupune îndeplinirea, până în data de 25
martie 2011, a următoarelor condiţionalităţi :
● Criterii cantitative de performanţǎ
- un plafon pentru variaţia activelor externe nete.
- un plafon al arieratelor interne ale bugetului general consolidat
- un plafon pentru soldul cash al bugetului general consolidat
- un plafon al garanţiilor bugetului general consolidat
- ne-acumularea de arierate la datoria externa.
● Ţinta cantitativă indicativă
- Cheltuielile curente primare ale bugetului general consolidat.
● O marjă de consultare în jurul ratei inflaţiei preţurilor de consum la 12 luni.
● Precondiţii
28
- aprobarea măsurilor fiscale convenite pentru 2009, inclusiv a bugetului rectificat pe 2009.
Precondţtie pentru analiza de către Consiliul Director a primei evaluari.
● Obiective structurale
- aprobarea legislaţiei revizuite privind salarizarea unitară în sectorul public. Până la 30
octombrie 2009.
- prezentarea în Parlament a legislaţiei responsabilităţii fiscale şi întocmirea unui plan de
implementare a acesteia. Până la 30 noiembrie 2009.
- aprobarea amendamentelor la legislaţia bancară şi la legislaţia de lichidare pentru a consolida
cadrul de restructurare a băncilor, în consultare cu FMI. Până la 31 martie 2010.
- aprobarea legislaţiei revizuite a pensiilor. Pânǎ la 31 decembrie 2009.
- aprobarea bugetului convenit pentru 2010. Până la 31 decembrie 2009.
- aprobarea reformelor administraţiei fiscale. Până la 31 martie 2010.
- aprobarea reformelor în domeniul finanţelor autorităţilor publice şi îtreprinderilor de stat. Până
la 30 iunie 2010.
Rezultatele evaluărilor
Politicile prevăzute în program au fost recalibrate din cauza recesiunii economice mai
severe, pentru a stabilii un echilibru corespunzător între răspunsul pe termen scurt al politicilor
fiscale şi obiectivele de consolidare pe termen mediu. Condiţiile de creditarea se menţin dure,
deşi tensiunea financiară a slăbit considerabil datorită pieţelor financiare globale aflate în
revenire şi a asistenţei financiare internaţională. Rezultatele au fost în mare parte în conformitate
cu programul în prima parte a anului 2009, deşi au fost exercitate presiuni asupra finanţelor
publice din cauza activităţii economice mai slabe. Deficitul total a fost în concordanţă cu
programul, fiind situat la 2,9% din PIB-ul estimat până în luna iunie, în schimb veniturile au
scăzut cu aproximativ 12% faţă de aceaşi perioadă a anului 2008 şi cu 0,7% din PIB faţă de
program.
Măsuri adoptate :
Reforma salariilor.
Legea Responsabilităţii Fiscale (LRF).
Întărirea controlului asupra finanţelor publice locale.
Reforma pensiilor.
Reformele administraţiei fiscale.
29
În anul 2010 se susţine o scădere a ratelor dobânzilor la nivelul întregii economii,

condiţiile monetare continuând să se relaxeze. Trendul dezinflaţiei a fost întrerupt cu un salt
semnificativ în luna iulie, creştere provocată de majorarea cotei de TVA. Poziţia externă a
României continuă să se întărească. Deficitul de cont curent extern s-a ajustat de la 13,5% din
PIB în 2007 la 5% din PIB (la 12 luni) până la mijlocul lui 2010, în principal datorită contractării
importurilor. Performanţele fiscale din prima jumătate a anului corespund în mare programului,
în ciuda presiunilor generate de activitatea economică slabă. Guvernul a implementat un pachet
de austeritate, acest lucru indicând o traiectorie bună în îndeplinirea ţintelor programului în
2010-2011. Arieratele continuă să crească, aducerea lor sub control constituind în continuare o
provocare. Reformele din sectorul sănătate au fost esenţiale pentru asigurarea consolidării
fiscale. Politicile de investiţii publice necesită reforme semnificative pentru a se spori eficienţa şi
a se întări absorbţia fondurilor structurale UE.
Şi pe frontul de reglementare s-au produs reforme importante. Au început deja
pregătirile pentru introducerea Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiară (SIRF) pentru secctorul bancar în 2012.
În data de 25 martie 2011, cu ocazia celei de-a şaptea evaluări în cadrul Acordului stand-
by 2009-2011, autorităţile române au adus la cunoştinţa Board-ului că ultima tranşă, cea de-a
opta, în valoare de 874 milioane DST, nu va fi efectiv trasă. Cu aceeaşi ocazie Board-ul a
aprobat solicitarea privind un nou Acord Stand-by, pe o perioadă de 24 de luni, în valoare de
3090.6 milioane DST, respectiv 300 procente din cotă. Autorităţile şi-au exprimat intenţia de a
nu efectua trageri din acest nou acord.
Totalul creditelor nerambursate la sfârşitul lunii februarie 2011 se ridică la 10569
milioane DST, respectiv 1025.52% din cotă.
Tabelul nr 1.
Tipul Acordului Data Aprobării Data Expirării sauSuma AprobatăSuma Trasă

Rezilierii (milioane DSR) (milioane DSR)
Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0
Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1
Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5
Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
30
Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7

Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6
Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand-by preventiv 07/07/04 07/07/06 250.0 0 (nefinalizat)*
Stand-by 05/04/2009 03/15/2011 11443.0 10569**
Stand-by preventiv 03/31/2011 03/31/2013 3090.6 0
*Suma trasă este zero deoarece acesta a fost un Acord Stand-by preventiv (precautionary).
Programul nu a fost finalizat, numai prima evaluare fiind incheiată.
** Acordul a fost finalizat şi ultima tranşă, a opta, în valoare de 874 milioane DST, a fost
aprobată, dar autorităţile au decis că nu este nevoie să tragă efectiv această tranşă;
Acordul Stand-By 2011 – 2013

Având în vedere rezultatele bune în cadrul programului macroeconomic susţinut de
Acordul Stand-By, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită finalizarea
primei evaluări în cadrul acordului stand-by. Acest acord va fi tratat în continuare ca şi un acord
de tip preventiv.
Acest acord stand-by a presupus îndeplinirea, până în 2013, a următoarelor
condiţionalităţi :
● Criterii cantitative de performanţǎ
- un plafon pentru variaţia activelor externe nete
- un plafon al arieratelor interne ale bugetului de stat şi sistemului de asigurări sociale
- un plafon pentru soldul cash al bugetului general consolidat
- un plafon al garanţiilor bugetului general consolidat
- ne-acumularea de arierate la datoria externa.
● Ţinta cantitativă indicativă
- un plafon al cheltuielilor curente primare ale bugetului general consolidat
- un plafon al arieratelor interne ale autorităţilor locale
31
- o limită a soldului operaţional şi arieratelor pentru cele mai importante întreprinderi de Stat cu
pierderi
- o marjă de consultare în jurul inflaţiei preţurilor de consum în decurs de 12 luni.
● Precondiţii
- finalizarea inventarierii arieratelor şi facturilor neplătite la sfârşitul lui decembrie 2010 pentru
tot Bugetul General Consolidat şi ÎS1 (reprogramat după ce a fost criteriu de referinţă structural
pentru 30 aprilie 2011)
- aprobarea ordonanţei de restructurare a ANAF. (propunere)
- aprobarea unei ordonanţe de guvern prin care se diferenţiază preţurile CUG între preţuri pentru
consumatorii necasnici şi preţuri pentru consumatorii casnici şi se acordă ANRE autonomie
deplină pentru a ajusta preţul CUG pentru consumatorii necasnici. (propunere)
● Obiective structurale
- elaborarea planurilor strategice de acţiune pentru principalele întreprinderi de stat
- realizarea reformelor la întreprinderile de stat, reforme care cuprind:
→ desemnarea consultanţilor juridici pentru privatizarea CFR Marfă, TAROM,
Transelectrica, Transgaz, Romgaz;
→ elaborarea de planuri de acţiune pentru restul întreprinderilor de stat de la nivel
central;
→ elaborarea de mecanisme care să faciliteze restructurarea şi securitizarea arieratelor
întreprinderilor de stat până la data, propusă, de 15 iulie 2011;
- aprobarea legislaţiei, prin ordonanţă de urgenţă sau Parlament, de îmbunătăţire a guvernanţei
întreprinderilor de stat până la data, propusă, de 31 august 2011
- eliminarea bazei legale pentru fondurile de stimulente, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie
2012
- finalizarea unei analize cuprinzătoare a portofoliului de investiţii existent, în care să se
stabilească prioritatea şi să se evalueze proiectele existente, în vederea concentrării pe acele
proiecte a căror finanţare poate fi asigurată integral, examinarea viabilităţii proiectelor vechi, a
celor cu prioritate redusă şi a celor neviabile, în vederea întreruperii lor, şi producerea unui
raport final şi a unui plan de acţiune până la data de 30 septembrie 2011
- amendarea legislaţiei în sensul de a permite utilizarea resurselor fondului de garantare a
depozitelor pentru a facilita restructurarea băncilor, inclusiv tranzacţii de achiziţii şi asumare
32
- introducerea unui sistem simplificat pentru contribuabilii mici care se situează sub plafonul de
înregistrare TVA, cu asistenţă de la FMI şi CE, şi solicitarea în acelaşi timp a aprobării
Consiliului de Miniştri ai UE pentru a majora plafonul de la care înregistrarea în scopuri de TVA
devine obligatorie la 50.000 Euro.
Rezultatele evaluărilor
Autorităţile au îndeplinit toate criteriile de performanţă şi ţintele indicative pentru a treia
evaluare şi sunt pe drumul cel bun pentru îndeplinirea ţintelor de deficit pentru 2011 - 2012, dar
este necesară intensificarea eforturilor pentru implementarea principalelor reforme structurale.
Creşterea economică a fost reluată, dar redresarea continuă să fie fragilă. După o creştere
moderată în trimestrul II, economia a înregistrat o creştere bruscă în trimestrul III ca urmare a
unor recolte record, a redresării sectorului de construcţii şi a reluării creşterii industriale. Inflaţia
a scăzut puternic, reflectând scăderea preţurilor alimentelor şi eliminarea efectului majorării
bazei TVA. IPC a scăzut la 3.6 procente în octombrie, de la nivelul său de vârf de 8.4 procente
din luna mai.
Ţinta de deficit pentru 2012 avută în vedere în contextul Programului FMI va fi de
2.1% din PIB, inclusiv 0.2% din PIB pentru cheltuieli extrabugetare. Arieratele sunt în scădere,
dar există încă probleme la nivelul autorităţilor locale şi al întreprinderilor de stat. BNR va
continua să supravegheze în mod intensiv sistemul bancar şi să adopte măsuri proactive, după
caz, pentru a se asigura că băncile dispun de un nivel suficient al capitalului şi al lichidităţii, iar
pentru a scădea presiunile inflaţioniste, banca centrală a redus rata dobânzii de politică monetară
cu 25 de puncte de bază. Prognoza macroeconomică pentru perioada 2012-2013 a ridicat
provocări. Se proiectează o redresare a activităţii economice mai lentă decât se anticipase
anterior, în timp ce inflaţia se anticipează că se va menţine în intervalul ţintit de BNR. Guvernul
încearcă să realizeze o mai bună colectare a veniturilor fiscale, mai ales prin măsuri
administrative şi este ferm hotărât să continue restrângerea cheltuielilor pentru a putea realiza
ţinta de deficit pe anul 2012.
Arieratele guvernamentale au crescut din nou de la începutul anului 2012, situându-se
acum la aproximativ 0,2% din PIB, cea mai mare parte fiind la autorităţile locale, iar reducerea
lor continuă să fie o problemă. Strategia guvernamentală fiscală pe termen mediu vizează o
continuare a consolidării în perioada 2013 – 2014, realizarea sustenabilităţii fiscale este acum
33
posibilă, în urma marii ajustări fiscale produse încă din anul 2009. Se are în vedere amendarea
cadrului fiscal pentru a contribui la cimentarea disciplinei de politici. Capacitatea României de a
rambursa datoria către Fond este de aşteptat să fie în continuare puternică, iar sumele rămase de
rambursat Fondului vor scădea la 40,7% din rezervele brute în 2012.
Trebuie menţinute politicile fiscale prudente pe termen mediu şi instituirea cadrului
instituţional impus în Compactul Fiscal UE ar întări disciplina fiscală şi procesul de elaborare a
politicilor, iar pentru realizarea ţintelor fiscale stabilite pentru anul 2012 se impune o disciplină
fiscală strictă înainte de alegerile parlamentare din toamnă.
Concluzii
Criza economica mondială a avut un impact major asupra economiei României, economie
care nu se compară nici pe departe cu cea a altor ţări europene, având de departe cea mai mare
inflaţie din zonă, printre cele mai mici venituri pe cap de locuitor, se prezentau probleme în
implementarea reformelor structurale, iar odată cu instaurarea crizei economice şi financiare,
economia României şi aşa problematică, a avut foarte mult de suferit.
Faţă de precedentele acorduri cu FMI, România a reuşit să se descurce mult mai bine în
cadrul acordului stand-by 2009 – 2011, evoluând conform programului stabilit împreună cu
Fondul, cu excepţia doar a mici abateri de la atingerea ţintelor stabilite.În urma evoluţiei bune a
României în cadrul acordului stand-by 2011 – 2013, nu a fost nevoie de trageri în cadrul acestui
acord, acordul rămânând până la final un acord preventiv.
Bibliografie
1. Ciobanu Gheorghe ş.a., „Tranzacţii economice internaţionale”, Editura Risoprint, Cluj
Napoca, 2009
2. Făt Codruţa Maria, „Finanţe internaţionale”, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj –Napoca, 2007
3. Raport asupra inflației, BNR, 2009-2012
http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
4. Raport anual Consiliul Fiscal, 2010-2012 http://www.consiliulfiscal.ro/
34
EVOLUȚIA NUMERICĂ A BENEFICIARILOR DE PENSIE
MIHĂILĂ IULIA-IOANA
TOADER OCTAVIA-MARIA
UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA
Abstract: POPULATION AGING PHENOMENON ACUTE FACING VIRTUALLY ALL

COUNTRIES AND, MORE RECENTLY, THE GLOBAL ECONOMIC CRISIS IMPOSED ON THE
PUBLIC AGENDA SO SENSITIVE TOPIC OF PENSIONS, WORKERS WORLDWIDE CONCERN
REGARDING THE FUTURE OF THEIR PENSIONS BEING REAL AND WITH CERTAINLY
JUSTIFIED.
Introducere
Fenomenul de îmbătrânire acută a populației cu care se confruntă, practic, toate țările
lumii și, mai nou, criza economică mondială au impus pe agenda publică tema atât de sensibilă a
pensiilor, îngrijorarea lucrătorilor de pretutindeni privind viitorul pensiilor lor fiind una reala și,
cu siguranță, întemeiată.
Guvernele din întreaga lume sunt nevoite să facă față gravelor probleme de
sustenabilitate a sistemelor de securitate financiară pentru vârsta a treia, generate, pe de o parte,
de numărul tot mai mare de persoane vârstnice, pentru care cheltuielile publice cu pensiile, cu
serviciile medicale, cu serviciile și prestațiile sociale sunt în continuă creștere și, pe de altă parte,
de numărul tot mai scăzut al lucrătorior tineri, ale căror posibilități de plată a taxelor și
impozitelor, a contribuțiilor de asigurări sociale sunt din ce în ce mai mici.
În aceste codiții, majoritatea țărilor lumii se află în prim proces de reformare a
programelor sociale pentru vârstnici, cu precădere a sistemelor publice de pensii, noi
reglementări privind pensiile, cu un caracter tot mai tehnic, fiind adoptate în ultima perioadă.
Romania se înscrie și ea în acest cadru, adoptând Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice, legea prin care se continu și se ajustează procesul de reformă a pensiilor
început la 1 aprilie 2001, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și prin care se pun în
aplicare o serie întreagă de măsuri de reformă, menite atât să asigure pe termen mediu și lung
35
sustenabilitatea sistemului de pensii, cât și să promoveze un nou set de principii pe baza cărora
să funcționeze sistemul unitar de pensii publice din România.15
Analiza evolutiei participării populației la forța de muncă
Populaţia activă din punct de vedere economic (sau forţa de muncă) cuprinde toate
persoanele de 15 ani şi peste, care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de
bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.
Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o
activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în
perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată
în natură sau alte beneficii.
Populaţia inactivă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele, indiferent
de vârstă, care n-au lucrat cel puţin o oră şi nu erau şomeri în perioada de referinţă.
Populaţia economic inactivă include următoarele categorii de populaţie:
 elevi sau studenţi;
 pensionari (de toate categoriile);
 casnice (care desfăşoară numai activităţi casnice în gospodărie);
 persoane întreţinute de alte persoane ori de stat sau care se întreţin din alte venituri
(chirii, dobânzi, rente etc.);
 persoanele declarate plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru (această
categorie de populaţie convenţional este atribuită la populaţia economic inactivă).
Tabelul care urmează prezintă date numerice care reflectă populația activă, respectiv cea inactivă
pe cele IV trimeste ale anilor 2012-2013.
Populația inactivă
Perioada Populația activă (mii de loc.)
(mii de loc.)
Populația ocupată 9019
2012 trimestrul I 9759 11597
Șomeri 740
2012 trimestrul II 10055 11301
Șomeri 693
2012 trimestrul III 10145 Populația ocupată 9457 11171
Șomeri 688
15
Ciobotaru Daniela, Ștefan Ene, Pensiile pe înțelesul tuturor, Editura Adevărul Holding în coeditare cu Monitorul
Oficial R.A., București, 2011
36

2012 trimestrul IV 9898 11419
Șomeri 684
2013 trimestrul I 9732 11573
Șomeri 731
Șomeri 758
2013 trimestrul III 10162 11105
Șomeri 712
Șomeri 718
Tabel 1 Participarea populaţiei la forţa de muncă16

În trimestrul IV 2013, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă(15-64 ani) a fost de
59,5%. Rata şomajului17 a fost de 7,2%18 . Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a
fost de 63,7%, la o distanţăde 6,3 puncte procentuale faţăde ţinta naţionalăde 70% stabilităîn
contextul Strategiei Europa 2020.
16
http://www.insse.ro/cms/ro/content/ocupare-si-somaj - 16 Aprilie 2014
17
Conform definiţiei internaţionale a Biroului Internaţional al Muncii (BIM).
18
Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii decembrie a fost de 5,7%.
37
Analiza evoluției numărului de beneficiari de pensii

În paralel am realizat un studiu pe baza datelor trimestriale ale acelorași ani a evoluției numărului
de pensionari,respectiv a valorii pensiei medii. Datele scriptice sunt după cum urmează:
Numărul mediu de
Perioada Pensia medie (lei)
pensionari (mii de loc.)
2012 trimestrul I 5531 766
2013 trimestrul I 5433 795
Tabel 2 Evoluția numărului de pensionari și pensia medie19
19
http://www.insse.ro/cms/ro/content/numarul-de-pensionari-si-pensia-medie-lunara - 16 Aprilie 2014
38
În urma analizei datelor se poate obserca ca în trimestrul IV 2013, numărul mediu de

pensionari a fost de 5393 mii persoane, în scădere cu 62 mii persoane faţă de acelaşi trimestru al
anului precedent şi cu 8 mii persoane faţăde trimestrul III 2013. Pensia medie lunarăa fost în
trimestrul IV 2013 de 811 lei, mai mare cu 3,2% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi
cu 0,4% faţăde trimestrul III 2013.
Din graficul de mai sus se poate vedea cresșterea treptată și continuă a pensiei medii.
39
Concluzii
În concluzie, putem spune că, ținând cont de perioadele evaluate, forța de muncă este
influențată de sezon. Adica în trimestrele II si III numărul șomerilor scade iar în celelalte două
trimestre numărul acestora crește.
De asemenea se mai poate observa scăderea numărului de pensionari odata cu
introducerea legii 263/2010, ceea ce rezultă că aceasta lege și-a cam atins obiectivele și anume
acelea de a reduce „fraudele” din sistemul public de pensii.
Bibliografie
1. Ciobotaru Daniela, Ștefan Ene, Pensiile pe înțelesul tuturor, Editura Adevărul Holding în
coeditare cu Monitorul Oficial R.A., București, 2011
2. http://www.statistica.md
3. http://www.insse.ro
40
PERFORMANTA INTREPRINDERII PRIN ANALIZA

CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE
PERDUN VALENTINA – CRISTINA

UNIVERSITATEA HYPERION BUCURESTI
ABSTRACT:
THE STRUCTURE OF THE PROFIT AND LOSS ACCOUNT IN THREE TYPES OF
ACTIVITIES ALLOWS THE EMISION OF SOME POTENTIAL MONEY ACUMULATION BALANCES,
MEAN TO FULFIL A CERTAIN REMUNERATION FUNCTION OF PRODUCTION FACTORS AND A
FUNCTION OF FINANCING THE FUTURE ACTIVITY, CALLED MANAGEMENT INTERMEDIARY
BALANCE. ACHIEVING THIS OBJIECTIVE MEANS TREATING THE PROFIT AND LOSS ACCOUNT
IN ADVANCE IN ORDER TO EMPHASIZE THE WAY OF FUNCTIONING AND THE RETURN OF
THE ENTERPRISE AS A COMMERCIAL MARGIN, PRODUCTION OF A FINANCIAL YEAR, ADDED
VALUE, GROSS WORKING SURPLUS, THE RESULT OF THE EXPLOITATION, THE CURRENT AND
THE NET RESULTS OF THE FINANCIAL YEAR.
I. Contul de profit si pierdere ca instrument de analiza a perfomantei intreprinderii

Inca de acum o jumatate de mileniu, Luca Paciolo arata in prima lucrare de literatura
contabila (1494) ca “scopul fiecarui negustor este de a dobandi castig licit si competent
pentru subzistenta sa”.
Contul de profit si pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteza
care masoara performantele activitatii unei intreprinderi, in cursul unei perioade date.
Unii utilizatori de informatie contabila sunt interesati mai mult de informatia privind
profitul intreprinderii, pe cand altii urmaresc fluxurile (viitoare) de trezorerie.
Masurarea performantelor intreprinderii vizeaza, in principal, masurarea profitului, care
poate fi abordata din trei puncte de vedere:
Patrimonial: Active – Datorii = Capitaluri proprii;
Economic: Venituri – Cheltuieli = Rezultatul exercitiului;
Financiar: CAF – Cheltuieli cu amortizarea si provizioanele = Rezultatul
exercitiului;
Din punct de vedere patrimonial, masurarea performantelor intreprinderi se realizeaza
prin compararea valorii unei intreprinderi referitoare la doua moment diferite, utilizand aceleasi
metode de evaluare.
41
Din punct de vedere economic, performanta se realizeaza prin deducerea cheltuielilor din
venituri, ambele referitoare la aceeasi perioada; si din punct de vedere financiar, masurarea
performantei se realizeaza prin deducerea amortizarii din
fluxurile nete de trezorerie (acest punct de vedere este
derivate din cel economic).
Pe plan financiar, rezultatul exercitiului apare ca
variatia cash-flow-ului20 (trezoreriei intreprinderii) in
cursul unei perioade, prin compararea fluxurilor de incasari
cu cele de plati. Autofinantarea intreprinderii este asigurata
de rezultatul exercitiului (profitul) si cresterea amortizarii si provizioanelor, care sunt cheltuieli
calculate, negeneratoare de plati.
Astfel, plecand de la contul de profit si pierdere, investitorii si creditorii pot sa evalueze
fluxurile viitoare de trezorerie ale intreprinderii. In felul acesta, investitorii pot sa evalueze, cu
cea mai mare exactitate, valoarea economica a intreprinderii, iar creditorii pot sa determine
masuna in care intreprinderea isi va putea rambursa datoriile.
In prima etapa, contul de profit si pierdere ofera informatii care permit evaluarea
randamentului sau performantei trecute ale intreprinderii. Si chiar daca un randament pozitiv
trecut nu este o garantie a succesului viitor, el poate permite cel putin o actualizare a celor mai
bune tendinte.
Previziunea fluxurilor de numerar se face prin actualizarea performantelor trecute ale
intreprinderii, iar atunci cand exista o corelatie rationala intre performantele trecute si cele
viitoare, estimarea rezultatelor si fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusa la indoiala.
Contul de rezultate sintetizeaza, deci fluxurile economice respectiv cheltuielile si
veniturile perioadei de gestiune21 rezultate din activitatea de exploatare, financiara si
exceptionala.
Pe baza contului de profit si pierdere se pot determina o serie de indicatori valorici privind
volumul si rentabilitatea activitatii intreprinderii.
20
=fluxul de numerar sau diferenta dintre incasarile si platile curente ale unei firme, pe o
perioada specifica de timp;
21
=luna calendaristica;
42
Constructia in trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzator (productia

exercitiului + adaosul commercial) si incheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercitiului) a
sugerat denumirea de “cascada soldurilor intermediare de gestiune”.
Principalele marje utilizate in analiza pornind de la ceea ce s-a determinat mai sus:
– Valoarea adaugata = productia exercitiului + consumuri de la terti
– EBE22 = valoarea adaugata + subventii de exploatare – impozite, taxe, varsaminte
asimilate – cheltuieli de personal
– Profitul din exploatare = EBE* + reluari asupra provizioanelor + alte venituri (din
exploatare) - amortizari si provizoane calculate – alte cheltuieli
– Profitul curent = Rezultatul exploatarii – Rezultatul financiar
- Profitul net = profit curent + rezultatul exceptional – participarea salariatilor –
impozit pe profit
Valoarea adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti, din care se face remunerarea
participantilor directi si indirecti la activitatea economica a intreprinderii.
EBE exprima acumularea bruta din exploatare, luand aminte ca amortizarile si provizioanele sunt
cheltuieli calculate, nu si platite.
(acesta mai exprima si capacitatea de autofinantare a investitiilor).
II. Recunoasterea si inregistrarea in contabilitate a performantei intreprinderii
Activitatea unei intreprinderi presupune generarea de beneficii viitoare adica venituri.

Veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor, ori descresteri ale datoriilor care se
concretizeaza in cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele rezultate din contributii ale
actionarilor sau asociatiilor.
Inregistrarea in contabilitate a veniturilor presupune, in general productia, facturarea,

incasarea si incorporarea bunului respectiv. Simultan, inregistrarea cheltuielilor presupune:
angajarea, consumul, plata si imputarea sumelor de bani.
22
= excedentul brut al exploatarii;
43
Un venit este contabilizat in contul de rezultate numai atunci cand s-a produs o crestere
de avantaje economice viitoare, generate de o crestere de active sau diminuare de pasive, si cand
aceasta crestere poate fi masurata in mod fiabil.
Pierderile reprezinta reduceri ale beneficiilor economice ce pot rezulta sau nu ca urmare a
desfasurarii activitatii curente (de exploatare si financiare) a persoanei juridice.
Recunoasterea cheltuielilor si veniturilor in cadrul situatiilor financiare anuale ale

intreprinderii se face in functie de urmatoarele criterii:
a) Crestere de beneficii economice viitoare prin diminuarea de active sau reduceri de datorii
(in cazul veniturilor);
b) Diminuare de beneficii economice viitoare prin diminuarea de active sau cresteri de
datorii (in cazul cheltuielilor);
c) Evaluare credibila.
III. Performanta – obiectiv al situatiilor financiare
Este cunoscut ca normele contabile internationale se refera, in general, la evaluarea,

prezentarea si comunicarea informatiilor ce compun structura situatiilor financiare ale
intreprinderilor.
Cateva din acele norme (elaborate de IASC), includ bilantul, contul de profit si pierdere
si anexa. Conceptual, intreprinderile trebuie sa-si intocmeasca bilanturile lor evaluand atat
activele si datoriile la valorile lor curente la sfarsitul exercitiului financiar.
Atunci, evolutia valorii bogatiei de la un bilant la urmatorul ar trebui sa fie analizata fie
intr-o situatie a schimbarilor in capitaluri, fie intr-o situatie alternativa privind performantele
intreprinderii. In aceste conditii, contul de profit si pierdere ar trebui sa se focalizeze pe
elementele definitorii ale rezultatelor din exploatare dar si pe cele de natura financiara.
Dupa natura cheltuielilor, prevazuta in IAS 1 si a prevederilor din Directiva a IV-a a

CEE, modelul contului de profit si pierdere adoptat de reglementarile contabile din Romania,
este cel sub forma de lista si se prezinta ca in tabelul nr. 1.
44
45
Din analiza modelelor de mai sus, desprindem urmatoarele:

- In timp ce fiecare model de reprezentare intocmit in conformitate cu IFRS are
avantaje pentru diferite tipuri de entitati, IAS 1 impune conducerii sa aleaga, pe
de o parte, prezentarea cea mai relevanta si cea mai fiabila, iar pe de alta parte, o
prezentare suplimentara despre natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu
deprecierea si amortizarea, si cheltuielile cu beneficiile angajatilor, deoarece
aceste informatii sunt utile la estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie,
- Formatul contului de profit si pierdere reglementat prin OMFP nr. 3055/2009
este identic cu schema este identic cu schema contului de profit si pierdere in
format lista, cu gruparea cheltuielilor dupa natura, prezentata in Directiva a IV-a
a CEE.
Cu toate acestea, chiar daca modelul contului de profit si pierdere conform referentialului
national are in vedere gruparea cheltuielilor dupa natura, in notele explicative la situatiile
financiare se cere o analiza dupa functia economica a elementelor de venituri si cheltuieli, insa
dupa unii autori aceasta analiza nu corespunde modelului de prezentare a cheltuielilor
recunoscute in profit sau pierdere, dupa destinatia acestora, asa cum este cerut de IAS.
In acest sens, indicatorul costul bunurilor vandute si al serviciilor prestate ar trebui sa
cuprinda doar cheltuielile aferente bunurilor vandute si nu toate cheltuielile de productie aferente
bunurilor obtinute in cursul perioadei, asa cum rezulta din nota mentionata mai sus.
PROPUNERI SI CONCLUZII:
46
Contabilitatea a devenit astazi un instrument fundamental in viata curenta a oricarui agent

economic. Ea este cea mai importanta sursa de informatii privind activitatea economica a
intreprinderii. Tranzitia catre economia de piata presupune importante mutatii si in domeniul
contabilitatii.
Contabilitatea nu a putut fi independent de transformarile economice si politice care au
avut loc in tara noastra in ultimii ani. Fapt pentru care, cautarea unor cadre conceptual contabile,
care sa asigure situatii financiare reale, susceptibile sa furnizeze publicului o reprezentare utila,
apare justificativa.
Lucrarea de fata are ca obiectiv prezentarea modului cum sunt contabilizate veniturile,
cheltuielile si rezultatul financiar la S.C. Cris Style Distribution S.A.. Acest demers are la baza o
delimitare clara a veniturilor si cheltuielilor dupa natural lor, astfel: venituri si cheltuieli de
exploatare, venituri si cheltuieli finaciare, venituri si cheltuieli exceptionale.
La unitatea la care a fost analizat modul de contabilizare a veniturilor si cheltuielilor

trebuie, in primul rand, remarcat ca aceasta este o unitate care are ca principal obiect de activitate
"Alte activitati postale si de curier".
Cheltuielile trebuie sa ocupe un loc aparte in managementul intern, deoarece de utilizarea
si consumul factorilor productiei depind in mare masura capacitatea concurentiala a firmei.
Acestea corespund platilor sau altor cauze care genereaza diminuarea activului fara ca in
contrapartida sa se realizeze o crestere a patrimoniuluil Cu alte cuvinte, in categoria cheltuielilor
nu sunt cuprinse numai consumurile ci si elemente care graviteaza asupra rezultatului (cheltuieli
cu dobanzile, cheltuieli din diferentele de curs valutar).
Structura organizatorica a intreprinderii este formata din membrii capabili sa aduca un
aport pozitiv performantei firmei, si anume:
47
Performanta a fost atinsa de acest personal, intrucat, intreprinderea aflandu-se de 8 ani pe

piata, nu a inregistrat nici o pierdere, acestia avand o activitate crescanda in ceea ce priveste
profitul.
Directorul Economic, a impus politici contabile intr-un context in care sa nu fie omise
eficienta, dar si perspectiva.
Directorul de Vanzari, a avut grija ca personalul ce se ocupa cu distribuirea coletelor,
diverselor bunuri s.a, sa acorde o foarte mare importanta clientilor, pentru a nu le induce starea
de nesiguranta ci starea de confort, atunci cand ne aleg pe noi, in distribuirea bunurilor
respective.
Directorul de Achizitii, ne spune ca totusi, S.C. Cris Style Distribution S.A. ofera si
livrari a doua zi, mai ieftine, fie prin resurse proprii, cand volumele sunt suficient de mari, fie
prin subcontractori.
48
El explica esenta livrarii in aceeasi zi: "daca doriti sa ajunga un colet imediat in Cluj, un
curier vine si il preia si il pune pe primul avion catre destinatie, indiferent de linia aeriana; e
vorba de cateva ore de la momentul preluarii si pana la livrarea la destinatie; in tara ajunge tot cu
avionul, iar daca e vorba de un oras fara aeroport, un angajat il va ridica de la cel mai apropiat si
il va livra personal".
Acesta se mai ocupa si cu achizitionarea de produse necesare desfasurarii activitatii; dar
si identificarea noilor oportunitati de dezvoltare.
Directorul de marketing, a implementat strategii de vanzare, care s-au dovedit a fi foarte
eficiente si aducatoare de castig. Pe langa acest lucru, a reusit sa combata concurenta, clasandu-
ne intr-un top 5, al intreprinderilor cu specific de curierat, a promovat impreuna cu PR-ul nostru,
prin diverse reclame, incercand sa faca din ce in ce mai cunoscuta aceasta firma.
Toti formam o echipa, si comunicam in permanenta orice fel de schimbare, pentru a fi la
zi cu serviciile de curierat, bazandu-ne pe siguranta, rapiditate si confort!
In concluzie, vom incerca sa ne extindem din ce in ce mai mult, prin serviciile noastre, de o
calitate superioara, raportandu-ne la satisfacerea doleantelor clientilor nostrii.
Bibliografie
1. Calin O., Ristea M. – Bazele contabilitatii, Editura National, Bucuresti 2000
2. Epuran M., Cotlet D., Felicia I., Peres I. – Contabilitate financiara. Editia a II-a, Editura
de Vest, Timisoara 2000
3. Felicia I. – Contabilitate finaciara, Editura Mirton 2003
4. Lezeu, D.N. - Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economica,
Bucuresti 2004
5. Paciolo Luca – Tratat de contabilitate in partida dubla, versiunea romaneasca de Rusu
D. si Cuciurea S., Editura Junimea, pg. 100
6. ***Legea contabilitatii nr. 82/1001 republicata
7. ***OMFP 94/2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a
IV-a a CEE si Standardele Internationale de Contabilitate 2001, Editura Economica 2002
8. http://www.oeconomica.uab.ro/
9. http://doingbusiness.ro/financiar/
10. http://ro.wikipedia.org/
49
50
STUDIUL RELAŢIEI INFLAŢIE-ŞOMAJ ÎN ROMÂNIA DUPĂ

1989
IENCUŢ RALUCA MARIA
UNGUR FLORINA
ABSTRACT: TWO OF THE MOST IMPORTANT PROBLEMS A CONTEMPORARY STATE

HAS TO CONFRONT WHEN FOUND IN A TRANSITION PHASE, PARTICULARLY WHEN PASSING
FROM STATE CONTROLLED ECONOMY TO MARKET ECONOMY (SITUATION APPLIED TO
ROMANIA), ARE UNEMPLOYMENT AND INFLATION. THESE TWO PROBLEMS GET EVEN MORE
EMPHATIC TO THE PUBLIC INSTITUTIONS, FOR OFTEN THEY HAVE TO CHOOSE TO IMPROVE
JUST ONE OF THEM. THEREFORE, WHEN ATTEMPTING A MACROSTABILISATION POLICY, A
GOVERNMENT CAN’T, IN NO CIRCUMSTANCE, ATTEPT TO ACT ON BOTH INFLATION AND
UNEMPLOYMENT AT THE SAME TIME. BEING SUCH SENSITIVE PROBLEMS, DECISIONAL
FACTORS MUST WEIGH VERY CAREFULLY THE IMPLICAIONS OF INTERFERING WITH ANY OF
THEM (FOR EXAMPLE, HOW MUCH TO RAISE UNEMPLOYMENT TEMPORARY, TO REDUCE
INFLATION RATE WITH A PARTICULAR PERCENT). THIS PAPER ANALYSES THE EVOLUTION
AND CONNECTION BETWEEN INFLATION AND UNEMPLOYMENT IN TRANSITORY ROMANIA,
COMPARING OUR COUNSTRY’S SITUATION WITH THE ONE OF GERMANY, A COUNTRY WITH
A STRONG AND STABLE ECONOMY.
1. Prezentarea generală a temei

Orice stat contemporan care se află într-o perioadă de tranziţie se confruntă aproape
inevitabil cu două fenomene economice şi sociale care afectează economia ţării respective:
inflaţia şi şomajul. În mod tradiţional specialiştii au susţinut că între cele două există o relaţie
inversă. În calitate de factor decizional, Guvernul trebuie să pună în aplicare pârghii pentru
limitarea acestora, ceea ce înseamnă găsirea unui echilibru al gradului de intervenţie pentru
fiecare în parte, pentru că influenţarea unuia atrage după sine modificarea celuilalt în sens opus.
Acest lucru însă nu s-a remarcat însă şi în economia românească de după 1989, întrucât
dezechilibrele ce s-au manifestat aici au infirmat teoria legăturii inverse dintre inflaţie şi şomaj,
ambele atingând valori ridicate de-a lungul drumului României spre capitalism.
51
1.1 Şomajul – dezechilibru al pieţei muncii
Ocuparea la un nivel cât mai ridicat a forţei de muncă reprezintă un obiectiv permanent al
politicilor economice la nivel guvernamental, al organizaţiilor mondiale, europene, precum şi la
nivel sindical. Dezideratul este atingerea ocupării depline, adică încadrarea în muncă a tuturor
persoanelor apte din punct de vedere fizic şi intelectual să presteze o muncă oarecare. Practic
acestu lucru ar însemna, potrivit demografului francez Alfred Sauvy, ca la un moment dat „orice
individ doritor să muncească să poată găsi un loc de muncă în apropierea domiciliului său, în
profesiunea sau activitatea pe care doreşte să o exerseze, de o manieră permanentă, în ciuda
mişcărilor mondiale, a concurenţei străine, a oscilaţiilor monetare, etc.” 23 Dar cum această
ocupare deplină este practic imposibilă de atins şi de aceea ea reprezintă mai degrabă un ideal,
decât o realitate posibilă. Astfel, în practică ocuparea deplină este considerată ca fiind în
proporţie de 95-98%24, iar diferenţa de 2-5% reprezintă o neocupare normală, cu efecte benefice
asupra economiei, cauzată de imposibilitatea egalităţii absolute între populaţia aptă de muncă şi
numărul de locuri de muncă disponibile. Problemele economice şi sociale apar în momentul în
care acest grad de ocupare este mai mic decât 95-98% şi se instalează şomajul. Acest fenomen
reprezintă un dezechilibru înre oferta şi cerea de muncă pe piaţă, fiind o afecţiune economică şi
socială importantă, deoarece presupune neincluderea în circuitul productiv tocmai a celui mai
important factor de producţie, munca.
De-a lungul timpului economiştii au încercat diferite definiţii ale acestui termen, încercând
să îi surprindă cât mai complet esenţa. Comisia Europeană defineşte şomerul, în conformitate cu
liniile directoare ale Organizației Internaționale a Muncii, în ca fiind: 25 o persoană în vârstă de
15-74 ani (în Italia, Spania, Marea Britanie, Islanda, Norvegia: 16-74 ani) fără loc de muncă în
săptămâna de referință; disponibilă să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (sau a găsit
deja un loc de muncă unde poate începe în următoarele trei luni); care a căutat în mod activ un
loc de muncă în timpul ultimelor patru săptămâni.
1.2 Inflația
Inflația este denumită și ”boala monedei”, fiind în primul rând un dezechilibru monetar,
23
Sauvy, A., La tragédie du pouvoir, Ed. Calmann-Levy, Paris, 1975, p.134
24
Meister, A., L’inflation creatrice, PUF, Paris, 1975, pp. 164-165
25
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Glossary:Unemployment [accesat la
29.03.2014]
52
dar în prezent categoric şi unul economic. Istoric vorbind, inflația este corelată cu apariția banilor
de hârtie, deși putem vorbi și de devalorizarea mascată a monedelor din metale prețioase. 26
Inflația se definește astfel, ca fiind creșterea generalizată și autoîntreținută a prețurilor,
concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a banilor.27 Putem desprinde câteva trăsături ale
inflației28:
1. Creșterea generală și autoîntreținută a prețurilor - Creșterea prețurilor nu înseamnă
neapărat inflație. Există situații când aceasta se bazează pe pe creșterea valorii și a calității
bunurilor. În cazul de fenomenului inflaționist însă, creșterea prețurilor se manifestă ca un
fenomen general, dinamic și de durată, care depășește un anumit plafon.
2. Dezechilibru între masa monetară și cantitatea de bunuri și servicii oferite -fenomenul
este caracterizat de devansarea creșterii producției de către masa monetară aflată în circulație și
se poate evidenția cu ajutorul unui coeficient de devansare a creșterii economice reale de către
masa monetară.
3. Scăderea puterii de cumpărare a unei unități monetare - Are ca și cauză cantitatea prea
mare de bani aflați în circulație față de de valoarea bunurilor și a serviciilor pe care trebuie să o
exprime, depreciind astfel moneda.
4. Evoluția ratei dobânzii - În perioadele inflaționiste dobânzile ating niveluri fără
precedent. Astfel, crescând costul finanțării, scade cererea de credite şi scad investițiile.
5. Redistribuirea veniturilor - Prin desfășurarea ei, inflația redistribuie venitul național, PIB-
ul, ca și veniturile populației între diferiți subiecți economici, firme, icrogrupuri, stat, etc.
6. Reducerea capacității concurențiale a firmelor pe plan exern și degradarea balanței de
plăți - Pe termen scurt, deprecierea monetară duce la creșterea exporturilor, dar dacă aceasta
persistă, costurile de achiziție a materiilor prime din import vor crește mai repede decât prețurile
de export.29
Fenomenul inflaționist cauzează în ziua de azi multe probleme și are consecințe notabile
asupra economiilor țărilor în care se manifestă. Printre acestea se numără:30
26
Zăpodeanu, D., Monedă și credit, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2005, p. 122
27
Florea, A., ”Macroeconomie”, Suport de curs, Oradea, 2013, p. 197
28
Pop C., I., Inflația în cea de-a doua jumătate a secolului XX, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2005, p. 85
29
30
Roșca, T., Monedă și credit, Ed. Casa de Editură Sarmis, Cluj Napoca, 1996, pp. 267 - 268
53
 Inflația nu apare dintr-o dată, ea fiind asociată cu deficitul bugetar și cu acțiunea

multitudinii de factori care o generează;
 Inflația falimentează clasa de mijloc, distruge instituțiile sociale, producând o revoltă a
clasei de mijloc împotriva statului și una a celor săraci împotriva celor bogați;
 Acest fenomen creează dependență între politic și economic, prin faptul că, toate țările
care au trecut la democrație au avut nevoie de emisiuni suplimentare de bani;
 Inflația are ca efect dezorganizarea sistemului de credit al țării afectate, deoarece în
condiții de inflație creditorii au rețineri în a acorda credite, iar debitorii au au rețineri în a le
solicita, datorită dobânzilor foarte mari;
 Inflația are de asemenea impact devastator asupra relațiilor valutare ale țării respective, în
sensul scăderii masive a cursului monedei țării afectate față de alte monede;
 Reduce economisirea: datorită deprecierii monetare, inflația decurajează economisirea,
determinând agenții economici și populația să cheltuiască. Reducerea economisirii are ca și
consecință scăderea investițiilor;
 Inflația determină creșterea șomajului deoarece, întreprinderile a căror rentabilitate este
afectată de inflație vor recurge la concedierea personalului pentru a-și rentabiliza activitatea. 31
2. Relația între inflație și șomaj - Curba lui Philips

După cel de-al Doilea Război Mondial, țările occidentale au dorit să își asigure
expansiunea și ocuparea forței de muncă fără inflație, însă obiectivul realizării unnei rate scăzute
a șomajului intra în contradicție cu acela al stabilității prețurilor, șomajul apărând ca mijloc de
reglare a inflației salariale.32
În anul 1958 economistul neozeelandez A. W. Philips surprinde relația dintre șomaj și

inflație. „Legea lui Philips”, aşa cum a este ea cunoscută, dorește să evidențieze o relație inversă
între rata inflației și rata șomajului: dacă rata șomajului descrește, rata inflației are tendința să
crească și invers.33 Astfel, conform teoriei lui Philips, conducătorii statelor puteau să aleagă „răul
cel mai convenabil” lor: fie a opta pentru o inflație scăzută determinată decun șomaj mai ridicat,
fie de un șomaj scăzut susținut de o inflație puțin mai mare. Philips a ajuns la această concluzie
31
32
Pop C., I., Inflația în cea de-a doua jumătate a secolului XX, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2005, p 98
33
Florea, A., ”Macroeconomie”, Suport de curs, Oradea, 2013, 198
54
studiind observațiile sale efectuate în Marea Britanie pe parcursul unui secol (1861 – 1957). El a
pornit de la ipoteza că variația prețului este egală cu variația salariului minus efectul creșterii
productivității muncii. Astfel, a evidențiat o relație inversă și stabilă între creșterea infației și
creșterea salariului (Fig. 1).
O explicație a acestui fenomen ar fi

că, atunci când rata inflației crește, rata
șomajului scade, deoarece creșterea
prețurilor antrenează cererea de bunuri și
servicii, aceasta la rândul ei crescând
cererea de locuri de muncă, scăzând
șomajul. Pe de altă parte atunci când
inflaţia scade agenţii economici nu sunt
stimulaţi să îşi dezvolte activitatea şi rata
Fig. 1 – ”Curba lui Philips” şomajului creşte. Practic, cu ajutorul
relației se putea calcula, teoretic, ce rată a
Sursa: Florea, A., ”Macroeconomie”, Suport de curs, Oradea,
2013, p. 201
șomajului poate menține inflația la un
anumit nivel. Curba lui Philips și-a găsit
confirmare în realitatea economică între anii 1960 – 1970. După această perioadă, ea a început să
devină instabilă. S-a observat în multe cazuri, coabitarea inflației cu șomajul, cele două crescând
proporțional, total opus față de legea lui Philips.
Paul Samuelson şi Robert Solow au văzut curba lui Philips ca un instrument de politică
economică prin care statul putea ajusta inflaţia în funcţie de şomaj şi invers, dar Edmund Phelps
și Milton Friedman au contestat bazele teoretice ale acesteia. Aceştia din urmă susţineau că
angajaţii şi angajatorii ţineau cont doar de salariul real, adică acela influenţat de rata inflaţiei, iar
reglarea cererii şi ofertei de muncă se făcea în funcţie de acesta. După părerea lor rata şomajului
se afla la un nivel ce depindea doar de salariul real, fiind de fapt o rată „naturală” reală a
şomajului. Friedman şi Phelps au susţinut că gruvernele nu pot să „schimbe” la nesfârşit o
inflaţie mai mare pentru un şomaj mai mic.
Cercetările celor doi au evidenţiat o diferenţă între termenul scurt şi termenul lung în ceea
ce priveşte curba lui Philips. Atât timp cât rata medie a inflaţiei rămâne destul de constantă,
55
inflaţia şi şomajul vor fi invers proporţionale, dar dacă rata medie a inflaţiei suferă modificări,
aşa cum se întâmplă când politicile economico-sociale încearcă insistent să împingă şomajul sub
rata naturală, după o anumită perioadă de adaptare şomajul va reveni la rata naturală. 34
3. Studiu de caz: Relația inflație-șomaj în România după 1989

Sfârşitul anului 1989 aduce o schimbare radicală pentru România, nu doar din punct de
vedere istoric, dar şi în plan economic. Revoluţia din decembrie 1989 reprezintă punctul de
cotitură pentru tot ceea ce însemna economia centralizată românească de tip socialist şi
marchează trecerea la o economie de tranziţie ce se doreşte a fi organizată pe baze capitaliste,
după modelul ţărilor vest-europene. Această alegere avea la bază opţiunea poporului român
pentru schimbare, deoarece timp de mai bine de 40 de ani acesta a văzut şi a simţit neajusurile
monopolului statal asupra forţelor de producţie şi a înţeles că este necesară o abordare diferită
pentru asigurarea unei orientări oprime a energiilor creatoare ale naţiunii.
Privită prin prisma inflaţiei, perioada post-socialistă este caracerizată de instabilitate,

inflaţia ajungând la cote de până la 256% în anul 1993. Pe scurt, iată cum a evoluat şi care au
fost factorii de influenţă ai inflaţiei anilor ’9035:
În prima parte a intervalului 1991-1993 un aport major la nivelul ridicat al inflaţiei l-au
avut factorii corectivi: liberalizarea graduală a preturilor, eliminarea subvențiilor directe sau
indirecte pe produse, măsurile de reformă fiscală (introducerea T.V.A.), deprecierea monedei
naționale şi altele. În aceste condiţii s-au atins cele mai ridicate rate ale inflatiei la sfârsitul anului
(222,8% în anul 1991, 199,2% în anul 1992, 295,5% în anul 1993). Măsurile de macrostabilizare
adoptate de Guvern după anul 1993 au condus la reducerea inflației până la un nivel de +27,8%
în anul 1995. Anul 1997 a consemnat un nou puseu inflaționist cu un maxim de +151,4%,
generat de menținerea factorilor corectivi concretizați în măsuri de liberalizare a comerțului şi a
prețurilor produselor agricole, precum şi deprecierea accentuată a cursului de schimb,
concomitent cu acțiunea unor factori structurali şi conjuncturali pe fondul unei pronunțate
scăderi economice.
34
Hoover, K.,. „Phillips Curve.” The Concise Encyclopedia of Economics., Ed. Liberty Fund, Inc. 2008, Library of
Economics and Liberty [Online] disponibil pe http://www.econlib.org/library/Enc/PhillipsCurve.html accesat la
09.04.2014
35
Monitorul oficial al României –Evoluţii macroeconomice în perioada 1990-2001, nr.637, 29.08.2002
56
După anul 1997 influenţa factorilor corectivi a scăzut în intensitate, dar, pe fondul șocurilor
externe generate de majorarea prețului petrolului, al deficitelor cvasifiscale, al deprecierii
monedei naționale, precum şi al acțiunii unor factori conjuncturali, inflaţia a continuat să se
mențină totuși la cote ridicate.
Începând cu anul 2000 remarcăm fenomenul de dezinflaţie, acesta constituind un semnal

pozitiv, recâștingându-se încrederea populației în moneda națională şi în reducerea inflației. Din
anul 2004 şi până în prezent România a reuşit să ţină inflaţia sub pragul de 10%, chiar şi în
condiţiile crizei economice mondiale actuale, fapt care a permis trecerea în anul 2005 la regimul
de ţintire directă a inflaţiei.
Comparând situaţia României cu cea a Germaniei în perioada 1991-2013, deoarece acest

stat este un bun „etalon” al UE, care constituie un punct de referinţă important pentru ţara
noastră, se observă cu uşurinţă faptul că economia românească în tranziţie a fost departe de a atinge
stabilitatea economică ce relevă din evoluţia inflaţiei Germaniei, a cărei traiectorie este una lipsită de
pusee de creştere mult peste valoarea medie, aşa cum reiese din Fig. 2. Totuşi, în ultimii 7 ani România a
reuşit să menţină inflaţia în jurul valorii de 5%, iar în 2012 şi 2013 aceasta a înregistrat valori puţin peste
3%, ceea ce reprezintă un progres şi un pas înainte pentru o mai mare stabilitate economică şi monetară.
Practic comparaţia România-Germania devine mai relevantă pe ultima perioadă a intervalului, pe măsură
ce România de apropie de adoptarea monedei Euro.
Fig. 2 - Evoluţia comparativă a ratei inflaţiei în România şi Germania

57
Sursa: Grafic realizat de autori pe baza datelor preluate de pe www.insse.ro şi www.destatis.de
Din punct de vedere al şomajului românesc, este de remarcat faptul că în aceată perioadă
coexistă toate tipurile de șomaj. Cel mai frecvent, așa-numitul ”șomaj de tip keynesian”, este
determinat de insuficieța cererii agregate, având ca și consecință scăderea cererii forței de
muncă.36 Tot acum este prezent și șomajul structural, de inadaptare, cu următoarele caracteristici:
a) În România, la fel ca în celelalte țări ex-socialiste, șomajul este un rezultat al

restructurării economiei, mai ales a industriei, accentul mutându-se de la industria grea la
sectorul bunurilor și al serviciilor;
b) Se manifestă mai puțin ca efect al progresului tehnic, deoarece majoritatea oamenilor
încă au ca și criteriu de comparație vechiul model de ocupare și securitate al locurilor de
muncă.
c) Se remarcă un șomaj funcțional, conjunctural, evidențiat de indicii de fluctuație ai forței
de muncă și intervalul de timp scurs între două angajări.
În general, după 1989, se sesizează o puternică migrație între ramuri a forței de muncă în
țara noastră, unii dintre salariați observând ceva mai din timp colapsul în care urmau să intre
domeniile industriale. Astfel, dacă până în’89-’90, industria atrăgea majoritatea forței de muncă,
oferind salarii mari, începând cu anii ’92- ’93, sectoare precum comerțul, serviciile, administrația
publică devin atractive.
Ca urmare, ponderea populaţiei ocupate în industrie a scăzut continuu, concomitent cu

creşterea ponderii populaţiei ocupate în agricultură de la 28,2% în 1990 la 35,6% în 1994, pe
când în sectorul terţiar ponderea populaţiei ocupate a oscilat în jurul valorii de 30% în aceeaşi
perioadă, cu o uşoară tendinţă de creştere37.
Făcând din nou o comparaţie cu situaţia Germaniei (Fig. 3), rata şomajului din România în
perioada 1991-2013 a fost una mai redusă, dar acest aspect mai favorabil nu compensează rata
inflaţiei mult mai mare a României din acest interval.
36
Adumitracesei, I. D., Niculescu, N. G. (coord.), Piața forței de muncă , Ed. Tehnică, Chișinău, 1995, p. 192
37
Bădulescu, A., Şomajul în România, Ed. Treira, Oradea, 1997, p. 133
58
Fig. 3 - Evoluţia comparativă a ratei şomajului în România şi Germania

Sursa: Grafic realizat de autori pe baza datelor preluate de pe www.anofm.ro şi www.destatis.de
Odată analizate cele două fenomene separat, inflaţia şi şomajul, pentru a identifica dacă există o
legătură între ele am ales utilizarea medodei grafice şi metodei parametrice. Metoda grafică prin care
dorim să evidenţiem faptul că între inflaţie şi şomaj în teritoriul românesc există o legătură este metoda
norului de puncte. Prin reprezentarea valorilor ratei inflaţiei şi şomajului am obţinut reprezentările din
Fig. 4 pentru România şi pentru Germania, întrucât dorim să continuăm analiza comparativă pentru o
imagine mai amplă asupra legăturii dintre parametrii analizaţi.
59
Fig. 4 – Norul de puncte – relaţia dintre inflaţie şi şomaj în România şi Germania
Sursa: grafic realizat de autori
Observăm din figura de mai sus faptul că în cazul României punctele de intersecţie dintre
inflaţie şi şomaj se aglomerează pe o porţiune cu aspect liniar, având însă câteva puncte care nu
se încadrează în acest tipar. Acestea reprezintă nişte devieri de la valoarea medie şi corespund
anilor 1991, 1992, 1993, 1994 şi 1997, când inflaţia era de 3 cifre. Începând cu anul 1998 putem
remarca o legătură directă între inflaţie şi şomaj, iar după formă putem aprecia că este o legătură
liniară. Dacă facem o comparaţie cu situaţia Germaniei, observăm că aici punctele sunt mai
concentrate în jurul mediei şi nu înregistrează abateri semnificative. Şi aici legătura pare să fie
una directă între inflaţie şi şomaj, dar este vizibil faptul că nivelul de dezvoltare al statului
german depăşeşte condiţia României, unde fluctuaţiile sunt mult mai însemnate, semn că
autorităţile centrale nu reuşesc să ţină rata inflaţiei sub control.
60
Analiza datelor prin metoda grafică nu este 100% concludentă, astfel că apelăm la metode
parametrice de studiere a legăturii dintre inflaţie şi şomaj. Prin urmare, am determinat pe baza datelor din
perioada 1991-2013 o serie de indicatori reprezentativi, pe care i-am grupat în Tabelul 1:
România Germania
Indicatori
Inflație Șomaj Inflație Șomaj
Media 55.96 % 7.53 % 1.132173913 % 10.2 %
Abaterea medie liniară 56.65451796 1.975425331 0.104007561 1.452173913
Coeficientul simplu de
101.24% 26.22% 9.19% 14.24%
variaţie
Dispersia 5307.847321 5.525746692 0.015695274 2.891304348
Covarianţa 54.43318526 0.032956522
Coeficientul de
0.317840365 0.154707017
corelație liniară simplă
y = 9.8508x - 18.262 y = 0.0114x + 1.0159

Funcţia liniară de
regresie simplă x – inflaţia x – inflaţia
(unifactorială)
y - şomajul y - şomajul
Tabelul 1 – Parametrii de studiere a legăturii inflaţie-şomaj în România şi Germania
Sursa: tabel realizat de autori
Analizând tabelul de mai sus putem desprinde mai multe concluzii. În primul rând
valoarea medie a inflaţiei în România este de 55,96%, aproape de 50 de ori mai mare faţă de
media Germaniei, pe când rata medie a şomajului în Germania este cu 2,67 puncte procentuale
mai mare decât în ţara noastră.
Abaterea medie liniară ne arată cu cât se abat în medie variantele variabilei de la valoarea
medie. Observăm că atât inflaţia şi şomajul din Germania, cât şi şomajul din România se
încadrează în intervalul 0-2, ceea ce înseamnă că nu există abateri semnificative de la valoarea
medie, însă, aşa cum am arătat şi prin Fig.2, rata inflaţiei din România are câteva puncte situate
în extrema superioară, fapt ce explică o abatere medie liniară mare, de aproximativ 56,65.
61
Coeficientul simplu de variaţie ne permite să caracterizăm omogenitatea datelor. În cazul

Germaniei valorile medii ale ratei inflaţiei şi şomajului sunt reprezentative pentru perioada
analizată, deoarece ambii coeficienţi de variaţie sunt situaţi mult sub pragul de comparaţie de
30%. Rata şomajului românesc se apropie sensibil de limita admisă, însă putem conchide că
seria de date este totuşi una omogenă. Nu acelaşi lucru se poate spune despre rata inflaţiei, unde
coeficientul de variaţie este de 101,24%, mult peste limita admisă, pe seama unor perioade când
rata inflaţiei se depărtează mult de valoarea medie.
Analizând datele prin prisma dispersiei acestora faţă de valoarea medie constatăm din nou
faptul că inflaţia românească a avut o evoluţie neuniformă explicabilă prin etapa traversată de
România, înregistrând valori cu mult peste medie. Şomajul în cazul ambelor ţări a evoluat
aproape similar, iar rata inflaţiei în Germania a avut fluctuaţii extrem de mici, aproape
insensibile, materializate print-o dispersie de doar 0,015. Acest lucru se datorează, desigur,
stabilităţii economice şi economiei performante a Germaniei, care a reuşit să obţină ceea ce
reprezintă în fapt dezideratul oricărui stat: stabilitatea pe termen lung.
Pentru analiza legăturii am determinat covarianţa, care este pozitivă atât pentru Germania,
cât şi pentru România. Acest lucru înseamnă că legătura care există între rata inflaţiei şi cea a
şomajului este una directă. Deoarece prin metoda norului de puncte am identificat o formă liniară
a legăturii, am pornit de la ipoteza potrivit căreia între inflaţie şi şomaj există o legătură liniară,
iar pentru măsurarea sensului şi intensităţii acesteia am folosit coeficientul de corelaţie liniară
simplă. În ambele cazuri acesta este pozitiv, deci afirmăm că legătura este una directă. Deoarece
valorile de 0,31 şi 0,15 se încadrează în intervalul 0 - 0,5 putem aprecia legătura ca fiind una
slabă, chiar foarte slabă în cazul Germaniei. Totuşi există o legătură între cele două, iar judecând
după sensul ei, mai ales în cazul României am putea afirma că există o asemănare cu modelul
descris de Friedman şi Phelps prin curba lui Philips pe termen lung, adică atunci când inflaţia
suferă modificări considerabile, şomajul este afectat într-o primă fază, dar apoi îşi revine la
normal. Acest lucru se poate observa şi în România, unde inflaţia a avut fluctuaţii masive, iar
rata şomajului a avut oscilaţii mai mari la început, iar apoi a început să se stabilizeze.
Din ecuaţiile dreptelor de regresie deducem că dacă valoarea ratei inflaţiei din România se
modifică cu 1 punct procentual, rata inflaţiei se modifică în medie cu 9.8508, iar în cazul
Germaniei în medie o modificare similară a inflaţiei generează o creştere a ratei şomajului cu
62
doar 0.0114, de unde putem deduce că legătura între inflaţie şi şomaj este mai puternică în cazul
României, comparativ cu Germania.
4. Concluzii
Prin urmare, inflația și șomajul sunt ”boli” ale economiilor moderne, ele nu se ”vindecă”
niciodată, dar trebuiesc ținute sub control de către factorii decizionali ai țărilor afectate. Din
analiza comparativă a celor două țări, reiese clar faptul că Germania a depășit perioada de
tranziție, atingând stabilitatea economică ”râvnită” de toate țările. România mai are încă un drum
lung de parcurs pentru a-și atinge obiectivele, dar este pe calea cea bună. Așa cum reiese din
calculele efectuate, în cazul României, legătura între inflație și șomaj, deși una relativ slabă, este
directă, cele două influențându-se reciproc, modificarea uneia determinând fluctuația puternică a
celeilalte. În cazul Germaniei însă, deși legătura este directă, fluctuația unui parametru nu are un
impact atât de puternic asupra celuilalt, datorită stabilității economiei.
Deși există o multitudine de factori care influențează inflația și șomajul, este clar că cele
două se interconectează, cauzând probleme serioase economiilor moderne. Din păcate
economiștii moderni nu au identificat încă soluții unanim valabile pentru soluționarea celor două
probleme, iar factorii decizionali ai țărilor trebuie să cântărească implicațiile măsurilor pe care le
iau în încercarea de a stabiliza economia, pentru ca acestea să nu aibă consecințe nocive pentru
populație şi pentru economie în general.
Bibliografie:
1. Adumitracesei, I. D., Niculescu, N. G. (coord.), Piața forței de muncă , Ed. Tehnică, Chișinău,
1995
2. Bădulescu, A., Şomajul în România, Ed. Treira, Oradea, 1997
3. Florea, A., Macroeconomie, Suport de curs, Oradea, 2013
4. Hoover, K.,. „Phillips Curve.” The Concise Encyclopedia of Economics., Ed. Liberty Fund, Inc.
2008, Library of Economics and Liberty [Online] disponibil pe
http://www.econlib.org/library/Enc/PhillipsCurve.html [accesat la 09.04.2014]
5. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Glossary:Unemployment [accesat la
29.03.2014]
6. http://www.anofm.ro/files/evolutie.xls [accesat la 04.04.2014]
63
7. https://www.destatis.de/EN/FactsFigures/NationalEconomyEnvironment/Prices/
ConsumerPriceIndices/Tables_/ConsumerPricesCategories.html?cms_gtp=151226_slot
%253D2&https=1 [accesat la 04.04.2014]
8. https://www.destatis.de/EN/FactsFigures/Indicators/LongTermSeries/LabourMarket/lrarb001.html
[accesat la 04.04.2014]
9. http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date [accesat la 04.04.2014]
10. Meister, A., L’inflation creatrice, PUF, Paris, 1975
11. Monitorul oficial al României –Evoluţii macroeconomice în perioada 1990-2001, nr.637,
29.08.2002 disponibil pe http://www.dsclex.ro/legislatie/2002/august2002/mo2002_637.htm
[accesat la 10.04.2014]
12. Pop C., I., Inflația în cea de-a doua jumătate a secolului XX, Ed. Universității din Oradea, Oradea,
2005
13. Roșca, T., Monedă și credit, Casa de Editură Sarmis, Cluj Napoca, 1996
14. Sauvy, A., La tragédie du pouvoir, Ed. Calmann-Levy, Paris, 1975
15. Zăpodeanu, D., Monedă și credit, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2005
64
LIBERTATEA ECONOMICĂ ÎNTRE O ANALIZĂ

RETROSPECTIVĂ ŞI TENDINŢE ACTUALE
PALCĂU ROXANA - ADRIANA

SCHANK MILENA - JANA
Coordonator: Conf. Univ. Dr. LOBONŢ OANA - RAMONA
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
ABSTRACT - THIS PAPER AIMS AT ACHIEVING AN INCURSION THROUGH SCIENTIFIC

LITERATURE WITH THE PURPOSE OF PRESENTING THEORETICAL ASPECTS OF ECONOMIC
FREEDOM, BUT ALSO RESEARCHING THE TOPIC RELATED DATA, GIVEN THE TOPICALITY OF
THE SUBJECT AND THAT IT HAS AN IMPORTANT IMPACT ON THE EVOLUTION OF THE
ECONOMY, THUS INFLUENCING ECONOMIC STABILITY AND POLITICAL AND ECONOMIC
DEVELOPMENT OF THE STATE. THIS PAPER AIMS TO IDENTIFY THE EXTENT TO WHICH
ECONOMIC FREEDOM CORRELATES WITH DEVELOPMENT INDICATORS AND ECONOMIC
GROWTH IN ROMANIA AS REFLECTED IN STATISTICAL DATA AND REPORTS FROM VARIOUS
PROFESSIONAL ORGANIZATIONS. IN THIS SENSE, WILL BE CONSIDERED THE CORRELATION
OF FREEDOM WITH GROWTH RATE OF GROSS DOMESTIC PRODUCT, COMPARING SUCH
RESULTS TO THE AVERAGE OF THE EUROPEAN UNION.
„Fără libertate, lumea nu ar fi decât un mecanism”

(A. Lamartine)
1. Introducere
Din vremuri imemoriale, libertatea pare a fi valoarea cea mai de preţ pentru oameni.
Filozofia socială a Occidentului este, în esenţă, o filozofie a libertăţii, pe care s-a construit de
altfel întreaga prosperitate şi civilizaţie umană. În ceea ce priveşte idealurile libertăţii economice,
acestea sunt puternic asociate cu societăţi mai sănătoase, cu medii mai curate, cu creşterea
nivelului de trai, dezvoltare umană, democraţie şi eliminarea sărăciei. Cunoaşterea mediului
economic dintr-o anumită ţară presupune cunoaşterea gradului de libertate din economia
respectivă.
Sărăcia, boala şi ignoranţa scad în lume, în mare parte datorită evoluţiei libertăţii
economice. În 2014, principiile economice care au catalizat acest progres monumental sunt încă
odată măsurate în Indexul Libertăţii Economice, un ghid anual publicat de Wall Street Journal şi
65
Fundaţia The Heritage. Luând în calcul aceste aspecte, motivaţia alegerii acestei teme rezidă din
actualitatea subiectului evidenţiată de multitudinea cercetărilor realizate, precum şi de importanţa
cunoaşterii impactului nivelului libertăţii economice asupra dezvoltării economice a unui stat şi
asupra societăţii.
2. Delimitări conceptuale privind libertatea economică și creșterea economică
Instituţiile şi normele culturale sunt adeseori puse în situaţia de a explica de ce anumite

ţări evoluează într-un ritm mai alert, iar altele stagnează. O întrebare importantă în acest sens
este: Ce legătură există între creşterea economică și libertățile economice dintr-un stat?
Răspunsul a venit odată cu dezvoltarea unor indicatori de măsurare a libertăţii economice, iar
ulterior includerea acestora în studii empirice.
Deşi literatura de specialitate abordează mai multe posibilităţi de măsurare a libertăţii
economice dintr-un stat, ne reţin atenţia doi indici atestați de utilizarea acestora de către
cercetători într-o serie de analize și studii, şi anume Indicele Global al Libertăţii Economice şi
Indicele Libertății Economice.
Indicele Global al Libertăţii Economice este realizat de Institutul Fraser. Acesta publică
în fiecare an un raport intitulat Economic Freedom of the World. Acest indicator măsoară
libertatea economică utilizând 21 de subindicatori calculaţi pe baza libertăților din şapte domenii,
fiecare domeniu fiind marcat de la 0 la 10 (bazat pe media subcomponentelor), 10 fiind cel mai
liber. Indicele Global al Libertăţii Economice se compune din media simplă a celor şapte
domenii:
- Dimensiunea guvernului;
- Structura economică şi nivelul de utilizare a pieţelor;
- Politica monetară şi stabilitatea preţurilor;
- Libertatea de utilizare a valutelor alternative;
- Structura reglementărilor legale şi securitatea proprietăţilor private;
- Libertatea tranzacţionării în relaţie cu străinătatea;
- Libertatea schimburilor în cadrul pieţelor de capital.
66
Indicele Libertății Economice este emis de Heritage Foundation și Wall Street Journal.
Acesta testează libertatea economică a unei țări de-a lungul a zece parametri, grupaţi pe patru
categorii, astfel:
- Statul de drept (drepturi de proprietate, libertate faţă de corupție);
- Dimensiunea guvernamentală (libertate fiscală, cheltuieli guvernamentale);
- Eficienţa de reglementare (libertatea afacerilor, libertatea muncii, libertatea monetară);
- Pieţe deschise (libertatea comerţului, libertatea investiţiilor, libertatea financiară).
Fiecare dintre aceşti parametri sunt clasificaţi cu ajutorul unei scări de la 0 la 100, în
cazul în care numărul 100 reprezintă libertatea maximă. Scorul total al Indicelui de Libertate
Economică este media simplă a celor zece parametri.
Datorită disponibilităţii datelor privind libertatea economică, prin publicarea lor de către
Institutul Fraser și Heritage Foundation, relația dintre libertatea economică și creșterea
economică a primit o atenție deosebită din partea cercetătorilor în ultimii ani.
În ceea ce priveşte analiza corelaţiei între libertatea economică - creşterea economică, în
literatura de specialitate regăsim controverse privind utilizarea Indicelui Libertăţii Economice. În
două studii importante, Sturm & de Haan (2000, 2001) au întreprins o serie de analize în ceea ce
priveşte relația dintre libertate și creșterea economică. Concluziile generate de aceştia
evidenţiază faptul că nivelul de libertate economică este slab corelat cu creșterea economică,
impactul fiind mai puternic doar în cazul unor schimbări majore într-un stat. Într-un alt studiu,
Paldam (2002) afirmă faptul că relaţia dintre corupţie şi nivelul real al PIB/cap locuitor este
foarte importantă. Astfel, trecerea de la o ţară mai puţin dezvoltată, având o economie precară la
o ţară cu o economie bogată şi liberalizată, nivelul corupţiei scade vizibil.
În studiul său, O’Leary (2012) demonstrează că indicele libertăţii economice nu se
corelează cu creşterea economică datorită neluării în considerare a unor factori precum existenţa
unei slabe diversificări economice dintr-o ţară sau existenţa inegalităţii sociale, arătând cât de
important este să considerăm alţi factori influenţi precum democraţia, educaţia, sărăcia, religia,
urbanizarea etc. Carlsson și Lundström, în lucrarea "Libertate şi creştere economică:
Descompunerea efectelor", au ajuns la concluzia că nu este suficientă analiza unui indice global
al libertății economice, ci este important să analizăm şi componentele acestuia, arătând astfel
tendinţa şi gradul de implicare în creşterea economică a fiecărui subindicator. Susţinând acest
punct de vedere, Ockey (2011) confirmă faptul că sunt de preferat modele economice axate pe
67
indici individuali ai libertății deoarece unii pot avea efecte negative asupra creşterii economice
sau pot fi nesemnificativi din punct de vedere statistic.
În lucrarea de faţă am realizat, pe de o parte, o analiză statistică a subindicatorilor de
Libertate Fiscală şi Libertate faţă de Corupţie şi a Indicatorului de Libertate Economică
reprezentând, prin graficul de tip Quantile-Quantile, distribuţia seriilor de date ale acestora, iar
pe de altă parte, analiza corelaţiei dintre Indicatorul de Libertate Economică şi creşterea
economică din România.
Studiile recente evidențiază importanţa contribuției libertății economice şi a investițiilor
străine directe în îmbunătățirea dezvoltării tehnologice, a capacitatăţii de concurență şi a creşterii
economice într-un stat. Gwartney and Lawson (2004) susţin că libertatea economică exercită
efecte pozitive asupra creșterii economice, indicând o legătură directă.
Libertatea fiscală este direct proporţională cu măsura în care guvernul permite persoanei
fizice sau juridice să-şi gestioneze veniturile şi averea pentru beneficiul propriu. Decidenţii pot
impune sarcini fiscale asupra activităţii economice prin impozitare. În Indexul de Libertate
Economică, aceste sarcini fiscale ale persoanelor fizice sau juridice sunt înglobate în întregul
sistem fiscal sub formă de procent din PIB.
De asemenea, în ultimii ani, prezența corupției în întreaga lume atrage din ce în ce mai
mult atenția economiștilor și opiniei publice. Creşterea gradului de conștientizare a efectelor
dramatice ale corupției asupra dezvoltării unei țări accelerează investigarea cauzelor apariţiei şi
răspândirii corupției pe plan mondial. Statele trebuie să promoveze libertatea economică în toate
domeniile posibile ale economiei, punând accent pe reglementările care afectează întreprinderile,
societatea şi mai ales tinerii pentru ca fenomenul corupției să scadă. În acest sens, Indicele
Libertăţii Economice este un ghid excelent pentru a identifica ceea ce împiedică buna activitate
economică și, prin urmare, perpetuează sărăcia.
3. Studiu empiric privind libertatea economică
În continuarea analizei am luat în considerare, pe de o parte, doi dintre cei zece

subindicatori de bază prezentaţi în literatura de specialitate şi anume Indicatorul Libertăţii
Fiscale şi Indicatorul Libertăţii faţă de Corupţie, iar pe de altă parte, Indicatorul Libertății
Economice, la nivelul cărora am realizat o analiză statistică. Datele utilizate pentru analiza
68
subindicatorilor şi Indicatorul Libertăţii Economice sunt preluate de pe site-ul Heritage

Foundation, 201438, iar cele în cazul indicelui creşterii economice sunt emise de către World
Bank39. În felul acesta, vom analiza valorile înregistrate de indicatorii avuți în vedere, precum şi
evoluția acestora în intervalul de ani 1996-2014.
Figura 1: Reprezentarea grafică convenţională a Indicatorului de Libertate Economică
România are un grad de libertate economică de 65,5 puncte fiind clasată pe locul 62 în
lume și locul 29 în Europa. De la primul index publicat de Heritage Foundation, scorul României
s-a îmbunătăţit cu 23 de puncte, plasând statul român pe poziţia a opta în topul mondial al celor
mai accelerate creşteri.
3.1 Analiza descriptivă:
Variabile Media Deviaţia std. MIN MAX
Creșterea economică (PIB/cap locuitor) 2.21 3.64 -17.44 13
Libertate faţă de Corupţie 61.82 20.54 10 100
Libertate Fiscală 60.69 15.15 29.8 94
Libertate Economică (Indicatorul de Libertate Economică) 66.64 7.24 45.7 82.6
38
http://www.heritage.org/index/
39
http://data.worldbank.org/indicator
69
Tabel 1: Statistici descriptive
(Sursa: date prelucrate cu ajutorul programului Stata)
Analizând Tabelul 1, conform rezultatelor statistice se poate observa că distribuţia seriei

indicelui PIB/cap locuitor are media de 2.21% şi o deviaţie standard de 3.64. Cea mai mare
variaţie pozitivă a creşterii economice a fost de 13% şi a fost înregistrată în Letonia în anul 2006,
iar cea mai mare deviaţie negativă a fost de -17.44% în acelaşi stat la doar 3 ani diferenţa (2009).
Luând în considerare rezultatele Indicatorului de Libertate faţă de Corupţie, acesta
înregistrează o medie de 61.82 puncte şi o deviaţie standard de 20.54. Statul în care se
înregistrează cea mai mică valoare a libertăţii faţă de corupţie este Malta, în anul 1996 fiind de
10 puncte, iar cea mai mare valoare (100 puncte) se înregistrază în Danemarca în 2 ani
consecutivi, respectiv în 2000 şi 2001, iar cu un an mai târziu, în 2002, în Finlanda.
În ceea ce priveşte rezultatele Indicatorului de Libertate Fiscală, acestea au înregistrat o
medie de 60.69 puncte şi o deviaţie standard de 15.15. Cea mai mică valoare a indicatorului a
fost de 29.8 puncte şi a fost înregistrată în Suedia în anul 2003, iar cea mai mare valoare
înregistrată a fost de 94 puncte în Bulgaria în anul 2013.
În cele din urmă, rezultatele statistice ale Indicatorului de Libertate Economică ne arată o
medie de 66.64 puncte şi o deviaţie standard de 7.24. Statul în care se înregistrează cea mai mică
valoare a indicatorului este Bulgaria, în anul 1998 fiind de 45.7 puncte, iar cea mai mare valoare
de 82.6 puncte în Irlanda în anul 2007.
3.2 Repartiţia datelor
Adeseori în practică, seriile de date se dovedesc a nu urma o distribuţie normală, aşa cum
este specificat în majoritatea modelelor teoretice. Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit
tipul de grafic Quantile-Quantile, realizat cu programul Eviews 7.0. Prin această metodologie
sunt reprezentate grafic quantilele distribuţiei teoretice (normale) versus quantilele distribuţiei
care se analizează. Astfel, cu linie continuă sunt reprezentate quantilele distribuţiei normale, iar
70
cu puncte cele ale distribuţiei efective. Cu cât acestea din urmă se abat mai mult faţă de cele
teoretice, distribuţia nu este normal distribuită.
FIS C _FRE ED OM_RO FREE _C ORRUP_RO

120 45
100 40
a
a
m
m
l
l
o
o
r
r
fN
fN
80 35
so
so
tile
tile
60 30
n
n
a
a
u
u
Q
Q
40 25
20 20
40 50 60 70 80 90 25 30 35 40 45 50 55
Quantiles of FISC_FREEDOM_RO Quantiles of FREE_CORRUP_RO
ILE _RO
70
65
m a
l
60
so o
fNr
55
n
atile
50
u
Q
45
40
45 50 55 60 65 70
Quantiles of ILE_RO
Figura 2 Distribuţia seriilor Indexului de Libertate Economică, Indicelui Libertăţii faţă de

Corupţie şi Indicelui Libertăţii Fiscale în România
ILE _UE 28 FRE E _C ORRUP _UE 28

72 66
70
a
a
m
m
l
64
o
o
r
68
fN
fN
o
66 62
s
s
tile
tile
n
n
a
64
u
u
Q
60
62
60 58
60 62 64 66 68 70 58 60 62 64 66
Quantiles of ILE_UE28 Quantiles of FREE_CORRUP_UE28
FIS C _FRE E D OM_UE 28

72
68
om
r a
l
64
ofN
60
n
a s
tile
56
u
Q
52
48
52 56 60 64 68
Quantiles of FISC_FREEDOM_UE28
Figura 3 Distribuţia seriilor Indexului de Libertate Economică, Indicelui Libertăţii faţă de

Corupţie şi Indicelui Libertăţii Fiscale în Uniunea Europeană
Remarcăm că pentru România valorile considerate reliefează o funcţie de modificări

generate de reconfigurări ale sistemului fiscal şi considerarea fenomenului corupţiei.
71
În perioada analizată, perspectivele fiscale şi măsurile întreprinse au fost coroborate cu

cerinţele procesului de integrare în Uniunea Europeană şi restricţiile organismelor financiare
internaţionale. Astfel, remarcăm modificări permanente ale Codului Fiscal al României
571/2003, trecerea de la cota progresivă la cota unică, introducerea unor cote de asigurări pentru
categorii de venituri, altele decât cele salariale, majorare de TVA etc. În planul reajustărilor
legislative generate de fenomenul evaziunii, respectiv corupţia, România reuşeşte abia începând
cu anul 2000 prin Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, precum şi Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei să se calibreze considerabil în direcţia prevenirii şi combaterii acestora
printr-o serie de acte normative, printre care Legea nr. 90/2008.
3.3 Corelaţia între variabile
Se observă o legătură indirectă între variabile pe baza coeficientul de corelaţie Pearson,

ceea ce indică faptul că o creştere a Indicelui Libertăţii Economice induce o scădere a PIB-ului.
Grafic 1: Reprezentarea coeficientului de corelaţie Pearson a libertăţii economice şi a creşterii

economice
(Sursa: calcule proprii realizate pe baza datelor preluate din statisticile Heritage Foundation,
http://www.heritage.org/index/ și World Bank, http://data.worldbank.org/indicator)
72
Corelaţia Pearson: Y = -0.0175x + 3.3858
Observăm că în perioada de analiză legătura de corelație dintre rata de creștere

economică pe cap de locuitor și gradul de libertate economică este în sens invers. Atât ţările mai
dezvoltate libere (cele democratice), cât şi cele mai puţin libere nu prezintă tendinţă de creştere
economică.
Un astfel de rezultat l-a înregistrat şi Chheng (2005) în lucrarea sa, utilizând teste cu
matrici consistente asupra datelor de tip panel din 50 de ţări pe perioada 1981-2000. Acesta
demonstrează că PIB/cap de locuitor iniţial este corelat în sens invers cu rata de creştere
ulterioară. O critică în ceea ce priveşte această corelaţie constă în faptul că nu este potrivit să
includem în regresie ţări de mici dimensiuni, precum Estonia, Letonia, Malta, Cipru etc., cu ţări
mai mari pentru că ţările mici nu pot fi libere din punct de vedere economic la un cost scăzut.
Indiferent de motiv, ţările de mici dimensiuni sunt cele care înregistrează cel mai bun scor din
punct de vedere al libertăţii economice. Această critică maschează faptul că sunt diferenţe reale
între ţări mai dezvoltate (ex. Danemarca, Franţa), având politici foarte diferite.
3.4 Analiză regresivă
Cu ajutorul regresiei liniare simple verificăm dacă există dependenţă liniară între
creşterea economică (PIB) şi Indicatorul de Libertate Economică (ILE) pentru România. Pentru a
verifica dependenţa liniară am folosit un eşantion de 18 ani (1996-2014). Astfel, X reprezintă
Indicele Libertăţii Economice (variabila independentă), iar Y este reprezentat de creşterea
economică (PIB) fiind variabila dependentă. Presupunând că există o legătură între cei doi
indicatori, am construit modelul prezentat în ecuaţia:
PIB=α+β•ILE+ξ (1)
unde:
PIB - produs intern brut
ILE - Indicatorul de Libertate Economică
α - termen liber
β - coeficient de regresie
ξ - eroare standard
73
Rezultatele regresiei sunt prezentate în tabelul următor:
Regression Statistics
Multiple R - 0.079
R - square 0.006
Standard Error 1.413
F - test 0.166
Significance F 0.686
Tabel 2: Rezultate regresie
Analizând tabelul de mai sus, prin valoarea raportului de corelaţie (Multiple R) de 0.079,
se poate afirma că există o legătură în sens invers şi foarte slabă între creşterea economică şi
Indicatorul Libertăţii Economice. R - square (R2) reprezintă coeficientul de determinaţie care
arată validitatea modelului. Astfel, din rezultate se poate observa că în proporţie de 0.6% din
variaţia creşterii economice (PIB) se datorează variaţiei variabilei independente (ILE).
Din rezultate se observă aceeaşi corelaţie în sens invers între indicatorii ILE şi PIB care a
fost indicată de corelaţia Pearson. Regresia a fost realizată în Excel: rezultatele confirmând
legătura indirectă între Indicele Libertăţii Economice - PIB/cap locuitor, iar modelul de regresie
poate fi considerat sub forma:
PIB= - 0.0175•ILE + 3.3858 (2)
4. Concluzii
În concluzie, prin prezenta lucrare am urmărit atât realizarea unei incursiuni prin
literatura de specialitate cu scopul prezentării unor aspecte teoretice ale legăturii dintre libertatea
economică şi creşterea economică, cât şi cercetarea datelor aferente temei abordate. Prin analiza
Indicelui Libertăţii Economice, pot afirma că România se încadrează în rândul ţărilor cu o
libertate economică moderată, înregistrând un scor de 65,5 puncte, clasându-se pe locul 29 în
74
Europa. Statul român se clasează pe poziţia a opta în topul mondial al celor mai accelerate
creşteri dar, în ultimii patru ani, această creştere a fost mai lentă, influenţată de scăderea
înregistrată în 2012 faţă de 2011.
O altă problemă abordată în lucrare a fost cea de stabilire a analizei de corelaţie dintre
Indicatorul de Libertate Economică şi creşterea economică din ţările Uniunii Europene. Conform
rezultatelor obţinute, se poate afirma că legătura dintre aceste variabile este foarte slabă şi în sens
invers, ceea ce indică faptul că o creştere a Indicelui Libertăţii Economice induce o scădere a
PIB-ului. Este necesar a se preciza faptul că rezultatul studiului de faţă poate fi influenţat într-o
oarecare măsură de utilizarea unei baze temporale reprezentată de o perioadă compactă de 18 ani
(1996-2014) aplicată Uniunii Europene de astăzi, fără a ţine cont de reorganizările structurale ale
acesteia ce au avut loc de-a lungul timpului (UE15, UE25, UE27 şi UE28).
Dat fiind rezultatul obţinut, lucrarea lui Mogens (2006) ne inspiră să continuăm această
cercetare identificând cauzalitatea legăturii dintre libertatea economică şi creşterea economică
prin dezvoltarea testului de cauzalitate Granger.
5. Bibliografie
1. Chhneg, K. “How Do Economic Freedom and Investment Affect Economic Growth?”,

2005
2. De Haan, J. and Sturm, J. “On the Relationship Between Economic Freedom and
Economic Growth”, European Journal of Political Economy, 2000;
3. De Haan, J. and Sturm, J. “How robust is the relationship between economic freedom
and economic growth”, Applied Economics, 2001;
4. Gwartney, J. D. and Lawson, R. “Economic freedom of the world: 2004 annual report,
the Fraser Institute”, 2004;
5. “Heritage Foundation. 2014. Economic Freedom Indices” Retrieved March 5, 2014
from http://www.heritage.org/index;
6. Mogens, J. “The Effect of Economic Freedom on Growth: Evidence on causality from a
panel of countries 1970-2000”, The European Public Choice Society, 2006;
7. Ockey, J. “Economic Freedom and Fiscal Performance: A Regression Analysis of
Indices of Economic Freedom on Per Capita GDP”, Undergraduate Economic Review,
2011;
75
8. O'Leary, S. “Economic Freedom” Index Fails to Predict Economic Performance”, 2012;

9. Paldam, M. “The Cross-Country Pattern of Corruption: Economics, Culture and the
Seesaw Dynamics” European Journal of Political Economy, 2002;
10. Pelaez, R. “Economic freedom: a comparative study”, Journal of Economics and
Finance, 2009.
76
EVOLUȚIA SERVICIILOR E-BANKING ÎN ROMÂNIA
SABĂU IOANA
TRIPP MIOARA-LAURA
Abstract: THE EVOLUTION OF ELECTRONIC BANKING IS GROWING FASTER AND

FASTER WORLDWIDE, THEREFORE THE FIELD OF BANKING SERVICES IS AMONG THE MOST
DYNAMIC SECTORS OF THE ECONOMY. THIS PAPER PRESENTS THE MAIN TYPES OF REMOTE
BANKING SERVICES WHICH ARE USEFUL FOR THE USERS CARRYING OUT OPERATIONS. IN
THIS CONTEXT WE WILL ANALYSE THE POSITION OF ROMANIA AS COMPARED TO THE
EUROPEAN UNION. AFTERWARDS, THE EMPHASIS IS PLACED ON A STUDY ON THE MOST
IMPORTANT BANKS AS WELL AS THEIR E-BANKING SERVICES ON THE ONLINE BANKING
MARKET IN ROMANIA. DUE TO THE FACT THAT THE BANKS STARTED TO INVEST MORE AND
MORE IN MODERNIZATION AND IMPROVEMENT SERVICES THIS LEADS TO THE INCREASE IN
THE NUMBER OF CUSTOMERS. IN ORDER TO SATISFY THE CLIENTS` NEEDS, THE BANKS
OFFER THEM A WIDE RANGE OF BENEFITS TO BE ABLE TO ACCESS THEIR ACCOUNTS
WHENEVER AND WHEREVER AT LOW COSTS. NEVERTHELESS, WE SHOULD TAKE INTO
ACCOUNT THAT THESE SERVICES ALSO INVOLVE DISADVANTAGES RELATED TO THE
SECURITY OF THE TRANSACTIONS.
1. Prezentarea generală a temei

Internetul a fost și este considerat ca fiind tehnologia care va revoluționa în totalitate
modul în care firmele își vor coordona business-urile cumunicând mai eficient cu utilizatorii și
clienții lor. Internetul este una dintre cele mai ieftine și rapide căi de acces la informație și oferă
posibilitatea creării unei tipologii a clientului universal și a unei platforme comune.
Mediul economic a fost influențat în mod direct de dezvoltarea puternică la nivel global al
Internetului precum și a telecomunicațiilor. Această nouă economie îi obligă atât pe oamenii de
afaceri cât și pe bancheri să regândească modul în care investesc și folosesc tehnologiile
informaționale precum și strategiile de dezvoltare pe care le adoptă. Sistemul bancar mondial
aduce pe piața produselor și serviciilor bancare o serie de noutăți, precum: lansarea serviciilor
bancare la distanță care reprezintă o alternativă trainică la cele clasice. Aceste tipuri de servicii se
77
adresează unor clienți deja familiarizați cu tehnologiile de ultimă oră ceea ce a făcut ca utilizarea
în masă a calculatorului.
Electronic-banking-ul sau e-banking desemnează activitățile prin care clienții unei
societăți bancare sunt scutiți de deplasarea până la o anumită instituție bancară putând efectua
tranzacții cu ajutorul canalelor electronice.
Începând cu anul 1995, serviciile bancare la distanță, care sunt realizate pe cale electronică,
au început să se dezvolte. În acest an, banca americană Prezidențial Bank din Maryland a lansat
primele servicii bancare efectuate prin Internet. În primele șase luni ale anului 2004, peste 17%
dintre cetățenii SUA utilizau serviciile e-banking. În prezent, serviciile bancare la distanță sunt
utilizate, în special, în Europa: 48 de milioane europeni, față de 21 de milioane de americani și,
respectiv 20 de milioane de japonezi, în 2003. În anul 2004, aproape 16.000 de instituții bancare
din întreaga lume ofereau servicii bancare electronice. 40
În România, băncile care se numără printre pionerii care au introdus serviciile e-banking
sunt Citybank, ING Barings și ABN Amro. Aceste servicii bancare electronice au cunoscut o
dezvoltare accelerată în anii care au urmat, iar în 2004 un număr de 21 de bănci din România au
obținut avize pentru deservirea acestui tip de serviciu.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale numărul
utilizatorilor de servicii online în România a înregistrat o creștere semnificativă de-a lungul anilor după
cum urmează:
Anul Număr utilizatori
Număr Evoluție
2003 18.259 -
2004 44.538 +143,92
2005 100.799 +126,32
2006 621.275 +516,35
2007 1.540.622 +147,98
2008 3.079.366 +99,88
40
Georgescu-Goloșoiu, L., Servicii bancare electronice, p. 1-2, diponibil online la
http://ligiagolosoiu.ro/content/Servicii_bancare_electronice.pdf accesat la data: 27.03.2014
78
Tabel nr.1 „Evoluția numărului de utilizatori de servicii e-banking”41

Din tabelul anterior se poate observa că numărul utilizatorilor de servicii e-banking a
crescut în mod spectaculos de la o perioadă la alta cu o evoluție în procente cuprinsă între
99,88% și 516,35% ceea ce arată o sporire accentuată a gradului de folosire a serviciilor de e-
banking în România.
Electronic banking-ul are incluse sub tutela sa și ține evidența a patru categorii de servicii
bancare la distanță: Internet Banking, Home Banking, Mobile Banking și Phone Banking.
Accesul la aceste servicii bancare se face prin intermediul unor canale (calculator personal,
telefon fix sau mobil) care distribuie mesajele și datele cerute de client și furnizate de instituția
bancară.
Internet Banking reprezintă serviciul oferit de instituțiile bancare și pus la dispoziția
clienților, persoane fizice sau juridice, prin intermediul căruia le dă posibilitatea să realizeze
diverse operațiuni bancare cu ajutorul unui calculator conectat la o sursă de Internet și a unui
dispozitiv de autentificare. Clienții pot avea acces la Internet Banking pe tot parcursul anului, 24
de ore pe zi și 7 zile pe săptămână.
Aplicațiile de Internet Banking nu presupun instalarea unui software special pe computerul
clientului, prezentând avantajul mobilității în utilizare, accesul nefiind dependent de un anume
computer.42
Pentru desfășurarea de operațiuni prin intermediul serviciului de Internet Banking,
utilizatorii au nevoie de: un cont deschis la o bancă din România sau dintr-o țară străină; un
contract încheiat cu o instituție bancară în care să se precizeze drepturile și obligațiile părților; un
calculator și o conexiune la Internet; un cont de utilizator și o parolă acordate de instituția
bancară respectivă.
Prin utilizarea serviciului Internet Banking, clienții pot face apel la urnătoarele categorii de
operațiuni oferite de bănci: conturi curente, depozite, credite, conturi de card și operațiuni
diverse.
Printre beneficiile utilizării Internet Banking-ului se numără următoarele: flexiblitatea,
deoarece se pot face plăți de oriunde dacă există un calculator și o conexiune la Internet;
disponibilitatea, oferă posibilitatea de a efectua tranzacții bancare la orice oră din zi;
41
Moga, L. M., (colectiv), Serviciile bancare electronice în România. Provocări, factori, modele, Editura ASE,
București, 2011, p. 118
42
Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C. H. Beck, București, 2010, p. 154
79
economisirea timpului prin evitarea deplasării la o instituție bancară; posibilitatea de a vizualiza

istoricul operațiunilor; eficiența băncilor se manifestă prin faptul că aceastea introduc în
continuare tot mai multe categorii de operațiuni ce pot fi efectuate online; comunicarea mult mai
ușoară cu reprezentanții băncilor.
Instituțiile bancare care oferă servicii de Internet Banking asigură clienților o serie de
soluții de securitate care au o importanță deosebită în adoptarea deciziei de tranzacționare prin
intermediul acestui serviciu, cum ar fi: parolă definitivă de utilizator; parolă variabilă: Digipass;
certificat VeriSign; cerificat digital.
Home banking reprezintă aplicația prin care clientul unei bănci poate intra în posesia unor
informații amănunțite cu privire la situația conturilor la un moment dat precum și istoricul
tranzacțiilor efectuate. Spre deosebire de Internet Banking, aplicațiile Home Banking se
instalează pe computerul clientului, comunicarea cu banca se face cu ajutorul unui modem prin
intermediul unei linii telefonice securizate.
Ca elemete de securitate, pentru serviciile de Home Banking, se utilizează criptarea
informațiilor transmise, parola variabilă, certificatul VeriSign și semnătura electronică
securizată. Trebuie subliniat că unele bănci utilizează mai multe niveluri de securitate. 43
Conform datelor publicate în revista e-Finance, încă din anul 2006 Internet Banking-ul a
început să câștige teren în defavoarea Home Banking-ului deoarece acesta permite utilizatorului
efectuarea tranzacțiilor într-o manieră mult mai simplă, de oriunde din lume și oricând prin
conectarea la Internet.
Mobile Banking reprenzintă un canal de operare folosit de un posesor de telefon mobil
pentru a comunica cu o bancă în scopul aflării de informații financiar-bancare publice sau private
precum și derularea unor tranzacții directe pe telefonul mobil. Acest serviciu furnizat de bancă
are la bază un contract de parteneriat între instituția bancară și unul sau mai mulți operatori de
telefonie.
Posesorul de telefon mobil poate transmite mesaje scrise către o bancă pentru obținerea de
informații și efectuarea de operațiuni bancare și poate primi mesaje scrise sau sonore de răspuns.
De regulă, Mobile Banking-ul se adresează persoanelor fizice, posesoare de carduri care se
adresează numai băncii emitente a cardului.44
43
București, 2011, p. 144
44
Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C. H. Beck, București, 2010, p. 157-158
80
Principalele operațiuni oferite prin intermediul Mobile Banking de către o instituție

bancară în funcție de specificul acestora se împart în patru categorii: operațiuni bancare-
financiare, operațiuni bancare non-financiare, informații bancare financiare și informații bancare
generale.
Ca elemente de securitate, pentru Mobile Banking, băncile utilizează parola introdusă de
către utilizator. Semnătura bancară și accesarea serviciilor numai de pe cartele speciale, puse la
dispoziția clienților serviciului, au cea mai redusă utilizare.45
Phone Banking reprezintă serviciul care acordă posibilitatea posesorului unui cont curent
la o bancă de a-l administra cu ajutorul unui apel către o linie dedicată, la capătul căreia se află
un reprezentant al băncii care efectuează operațiunile solicitate de client în locul acestuia.
Banking-ul prin telefon a cunoscut cea mai mare creștere înregistrată de un canal de
distribuție de servicii bancare. Se pare că acest servicu îi asigură consumatorului un nivel ridicat
de satisfacție având avantajul de a oferi un răspuns automat, opus răspunsului efectuat de
operatorii tradiționali. Operațiile ce se pot efectua prin telefon pot fi: consultarea soldurilor
conturilor, consultarea fondurilor disponibile, precum și transferul între conturi.46
Beneficiile strategice ale Phone Banking-ului sunt următoarele: creșterea loialității
clienților prin faptul că aceștia pot suna când doresc și satisfacția acestora în urma îmbunătățirii
serviciilor pe care banca le furnizează; sporirea competitivității băncilor; economisirea de timp,
deoarece nu mai este necesară așteptarea unui operator; creșterea productivității angajaților.
2. Analiza serviciilor e-banking în România
Cei mai mulți dintre clienți sunt interesați de dobânzile mici și produsele bune și mai puțin
de serviciile e-banking, dar a fost demonstrat că, prin intermediul lor, clienții pot fi fidelizați și
păstrați. Odată cu trecerea timpului clienții au devenit din ce în ce mai pretențioși și exigenți,
deoarece aceștia au acces ușor la documentație pentru a se informa având pretenția la servicii
prestate eficient și de calitate și, totodată caracterizate prin confidențialitate și profesionalism.
În ultimii ani au fost realizate o serie de studii, atât la nivel național, cât și internațional,
prin care s-a arătat că numărul utilizatorilor de e-banking este în continuă evoluție, ceea ce va
determina ca peste câțiva ani clienții să se reorienteze către băncile care oferă servicii e-banking
de înaltă calitate. De exemplu, în SUA numărul clienților care utilizau serviciile bancare online
45
București, 2011, p. 146-148
46
Popa, T., Cardul bancar, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2002, p. 21
81
la sfârșitul anului 2004 era de 22,8 milioane, în timp ce în Europa Occidentală a ajuns la 57,9
milioane, iar în Japonia la doar 21, 8 milioane. În același timp, în România numărul utilizatorilor
atingea nivelul de aproximativ 44.000.
Gr
afic nr. 1 „Gradul de utilizare al serviciilor Internet Banking în rândul cetățenilor din UE” 47
Din graficul nr. 1 se poate observa faptul că numărul utilizatorilor de Internet Banking are
o tendință crescătoare, datorită gradului de penetrare ridicat al Internetului pe piața globală.
Potrivit datelor furnizate de Eurostat, România este cu mult în urma țărilor dezvoltate din
Uniunea Europeană înregistrând valori foarte scăzute, atât în raport cu celelalte țări, cât și cu
media UE. dar în același timp, România prezintă o tendință ascendentă de la un an la altul. Din
punct de vedere al ponderii numărului utilizatorilor de Internet Banking în rândul numărului total
de utilizatori de Internet din Europa, în anul 2006 Germania înregistrează o pondere de 32% în
raport cu Franța 18%, România 1% și UE27 21%. Din anul 2008, Franța începe să câștige teren
în defavoarea Germaniei, ajungând ca în 2013 să atingă valori de 58% față de Germania 47%,
UE27 42%, și România 4%. În cazul României, aceasta a înregistrat valori constante pe
parcursul anilor 2007-2009 de 2%, urmând o creștere de până la 4% în 2013, aflându-se cu mult
sub media UE27.
În continuare, vom identifica cele mai importante bănci din România care furnizează servicii bancare
electronice în scopul reflectării unei imagini de ansamblu, cât mai aproape de realitate în ceea ce privește
dezvoltarea acestor tipuri de servicii în țara noastră.
47
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_bde15cbc&lang=en accesat la data: 28.03.2014
82
Nr. Denumire bancă/ Internet Banking Mobile Banking

Crt. Adresă Web
83
1. Alpha Click
https://
www.alphabank.ro/y
2. Fastbanking
https://
www.bancpost.ro/
3. Click 24 Banking Alo 24 Banking
http:// BCR BCR
www.bcr.ro/ e-BCR+ Tranzacții Mobile
4. MyBRD Net MyBRD Mobile
https:// BRD SMS Banking
www.brd.ro/ Vocalis
5. BT24 Facturi BT24 Mobile

http: Internet Banking Banking
//www.bancatransilvania.ro/ BT24
6. ING Home`Bank ING Pay

https:// ING Home`Bank
www.ing.ro/
7. OTPdirekt OTPdirekt
http://
www.otpbank.ro/
8. Internet Banking Raiffeisen Smart

http:// Raiffeisen Online Mobile
www.raiffeisen.ro/ Raiffeisen Smart Tel
9. h Online B@nking Mobile B@nking

ttp://www.unicredit-tiriac.ro/
10. Internet Banking Mobile Banking
htt
p://www.volksbank.ro/
Tabel nr. 2 „Servicii e-bancare oferite de băncile din România în 2014”48

Din analiza tabelului anterior se poate observa că majoritatea băncilor au în principal
servcii axate pe Internet Banking, urmate de serviciile de Mobile Banking, iar foarte puține mai
prestează astăzi servicii de Home Banking, deoarece acest serviciu a pierdut teren de-a lungul
anilor în favoarea Internet Banking-ului.
48
Informații disponibile pe site-urile băncilor comerciale care activează în România, prelucrate de către autori
84
Grafic
nr. 2 „Evoluția serviciilor Internet Banking în România”49
Din graficul nr. 2 reiese faptul că, în anul 2009 numărul clienților de Internet Banking a
crescut față de 2008 cu 64%, în 2010 a înregistrat o majorare față de 2009 cu 15%, în 2011 a
atins nivelul de 17% față de 2010, iar în 2012 s-a înregistrat o evoluție spectaculoasă de 14%
peste numărul înregistrat în anul anterior. Potrivit datelor din tabel, se observă din anul 2008
până în 2012 o creștere vertiginoasă, fapt ce se datorează numărului mare de tranzacții efectuate
de utilizatori prin intermediul Internet Banking-ului, precum și creșterea gradului de încredere pe
care clienții îl au în băncile lor.
Gra
fic nr. 3 „Evoluția serviciilor Mobile Banking în România”50
Datorită faptului că, pe piața bancară din România instituțiile bancare au început să adopte
49
Date preluate de pe http://www.efinance.ro/articol.php?id_revista=201002&id_sectiune=ecover
%20story&ordine_sectiune=1 , http://www.efinance.ro/articol.php?
id_revista=201203&id_sectiune=ecover&ordine_sectiune=1 ,
http://www.nocash.info.ro/wp-content/uploads/2013/04/analiza-online-banking-anul-2012..pdf și prelucrate de
autori accesate la data 30.03.2014
50
Date preluate de pe http://www.efinance.ro/articol.php?id_revista=200903&id_sectiune=ecover
%20story&ordine_sectiune=1 , http://www.efinance.ro/articol.php?
id_revista=201101&id_sectiune=ebanking&ordine_sectiune=1 , http://www.efinance.ro/articol.php?
id_revista=201203&id_sectiune=ecover&ordine_sectiune=1 și prelucrate de autori accesate la data 30.03.2014
85
soluții moderne dedicate „telefoanelor inteligente”, serviciile Mobile Banking au cunoscut un

trend ascendet. În ceea ce privește serviciile Mobile Banking oferite de BRD, se poate observa,
pe de o parte, o creștere vertiginoasă în 2009 față de 2008, iar pe de altă parte, din 2009 în 2011 a
cunoscut o tendință de scădere ușoară, urmând ca în 2012 să stopeze serviciul Mobilis,
pregătindu-se pentru lansarea unui nou serviciu MyBRD Mobile îmbunătățit în anul 2013. În
2014 BRD speră să atingă pragul de 50.000-70.000 clienți Mobile Banking.
După cum se poate observa din tabelul nr. 2, BRD Groupe Société Général oferă
următoarele servicii bancare la distanță: Internet banking (MyBRD Net), Mobile banking
(MyBRB Mobile), SMS Banking (BRD SMS banking), Phone Banking (Vocalis).
a) MyBRD Net - este un serviciu de Internet Banking adresat clienților care au deschis cel
puțin un cont la una dintre unitățile BRD. Acest serviciu oferă posibilitatea utilizatorilor să
efectueze unele operațiuni bancare în lei sau în valută de la orice calculator conectat la Internet.
Printre beneficiile utilizării acestui serviciu, se pot număra următoarele: tranzacții în timp
real, gamă completă de operațiuni, este ușor de utilizat prin interfața prietenoasă și design-ul
intuitiv, reduceri față de comisionale standard pentru operațiuni, disponibil non-stop, nivel ridicat
de securitate.
Serviciul permite realizarea de operațiuni bancare cum ar fi:
 funcționalități consultative: informații referitoare la conturile BRD, la fondurile de pensii,
la cardurile tale BRD în calitate de titular și/sau împuternicit;
 funcționalități tranzacționale: transferuri între conturile clientului, transferuri
simple/multiple către beneficiari naționali/internaționali, sau în unitatea BRD/Vocalis Call
Center, plăți de facturi, constituire și lichidare depozite;
 Personal Finance Manager (PFM): analiza bugetului, stabilirea de obiective cu scopul de a
economisi, posibilitatea de a identifica noi oportunități de investire.
În ceea ce presupune siguranța, BRD pune la dispoziția clienților: cod de utilizator + parolă
statică, cod de utilizator + parolă statică + OTP SMS, cod de utilizator + parolă statică +
Digipass (mobil sau hardware), cod de utilizator + Digipass (mobil sau hardware).
b) MyBRB Mobile - cu ajutorul acestui serviciu, utilizatorii au acces foarte ușor la
conturile lor, pot efectua operațiuni bancare și pot accesa informațiile de care au nevoie non-
stop,de pe tabletă sau telefonul mobil.
86
Avantajele utilizării serviciului sunt: disponibil oriunde și oricând, de pe orice model de

telefon mobil/tabletă, inovație, ergonomie și economie.
Serviciul MyBRD Mobile oferă acces clienților în timp real și în deplină siguranță la
conturile deschise la BRD, oferind toate funcționalitățile de care au nevoie. Acestea sunt:
informații despre conturile deținute la BRD, efectuarea transferurilor între conturile proprii, plata
facturilor, constituirea sau lichidarea depozitelor, transferuri făcute prin cod QR și în premieră pe
piața din România - Plăți către un număr de telefon.
În plus, clientul beneficiază de maximă mobilitate și siguranță, prin cele mai performante
sisteme de securitate, Digipass-ul mobil funcționează ca un dispozitiv Digipass hardware. Odată
cu activarea, serviciul poate fi accesat doar de pe propriul număr de telefon.
c) BRD SMS banking - prin intermediul acestui serviciu utilizatorii au posibilitatea de a-
și consulta contul bancar cu un simplu SMS, dacă au un număr de telefon valid (abonament sau
prepaid), conectat într-una din rețelele Orange, Vodafone, Cosmote, pe care vor recepționa codul
PIN de acces.
Beneficiile aduse de acest serviciu sunt: clienții primesc informații despre soldurile
conturilor, primesc alerte cu privire la modificările ce au loc în conturi și dispun de un extras de
cont cu ultimele cinci operațiuni efectuate.
BRB SMS banking oferă clientului control asupra operațiunilor ce au loc în conturile
sale, securitate și confidențialitate prin utilizarea unei parole PIN, aleasă chiar de acesta,
flexibilitate – disponibil atât în România cât și în străinătate, în rețelele operatorilor cu care
există acorduri de roaming.
d) Vocalis - este un serviciu e-banking care permite realizarea rapidă a operațiunilor,
oferind ca și avantaje: economie, flexibilitate, abonament gratuit și disponibil non-stop.
Serviciul Vocalis oferă clienților posibilitatea de a obține informații cu privire la: produsele
și serviciile deținute, sumele sosite prin Western Union și cele mai apropiate unități pentru
ridicarea acestora, realizarea preacceptărilor de credit și programarea întâlnirilor cu un consilier
de clientelă, subscrierea pentru diferite produse și servicii.
Tipurile de operațiuni oferite sunt: consultarea soldurilor conturilor, aflarea listei ultimelor
10 operațiuni efectuate, solicitarea blocării cardului în cazul pierderii/furtului, dar și deblocarea
lui. Tipurile de operațiuni, disponibile între orele: 08:00 și 22:00, sunt: efectuarea viramentelor
intra și interbancare, plata facturilor, constituirea și lichidarea depozitelor la termen, primirea
87
extraselor de cont prin e-mail.

În prezent, băncile încearcă să monitorizeze permanent, atât operațiunile efectuate prin
serviciile e-banking, cât și cele cu carduri în scopul de a identifica eventualele fraude și limitarea
impactului acestora asupra clienților. Se poate întâmpla, ca de multe ori activitățile online să aibă
consecințe financiare nefaste, având în vedere faptul că mediul virtual este plin de intenții
nelegiuite.
Cele mai uzuale metode de fraudare informatică în domeniul bancar sunt:
Phishing-ul reprezintă o formă de fraudare online, care constă în trimiterea unui mesaj
electronic, pe e-mail sau SMS, prin intermediul căruia utilizatorului i se cere să comunice date
confidențiale pentru a câștiga anumite premii, pentru actualizarea unor date la bancă, etc. Cu
toate că, din ce în ce mai multe bănci iau măsuri pentru a-și îmbunătăți sistemele de siguranță
contra acestui tip de fraudă, numărul victimelor al atacurilor de phishing este în continuă
creștere. Phishing-ul a devenit atât de răspândit, încât instituțiile bancare informează permanent
utilizatorii de carduri că nu vor primi niciun mesaj din partea lor, care să solicite parola sau
datele de facturare.
Pharming-ul este o modalitate de fraudare online, prin instalarea unui virus pe calculatorul
utilizat la accesarea aplicațiilor online ale băncilor și care, atunci când utilizatorul accesează un
site web al aplicației de Internet Banking este redirecționat către o copie a site-ului respectiv. 51
Pentru a preveni acest tip de fraudă, se recomandă folosirea unui soft antivirus care să fie
actualizat cel puțin o dată pe zi, pentru a putea bloca accesul la paginile virusate sau descărcarea
virușilor pe calculatorul propriu.
Skimming-ul presupune copierea, fie la ATM, fie la POS, a benzii magnetice a cardului,
prin intermediul căreia o persoană obține în mod fraudulos informațiile existente pe banda
magnetică a cardului. Frauda va avea loc ulterior prin utilizarea datelor personale aflate pe cardul
copiat, atât la cumpărături pe Internet sau în magazine, cât și la retragerea numerarului prin
fabricarea unui card clonă. În acest caz, clienții sesizează că datele au fost copiate și utilizate,
doar atunci când apar tranzacții neautorizate în extrasul de cont.52
3. Concluzii
51
Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C. H. Beck, București, 2010, p. 164
52
http://www.wall-street.ro/articol/Money/161445/cum-activezi-3d-secure-pe-cardul-tau-bancar.html accesat la
data: 03.04.2014
88
Odată cu dezvoltarea tehnologiei și creșterea competitivității între bănci, s-au diversificat

produsele și serviciile bancare, făcându-se o trecere de la sistemele informatice tradiționale, la
cele care desfășoară servicii e-banking. Piața de electronic banking din România prezintă creșteri
sustenabile în ultimii ani, provenite din tendința băncilor de modernizare și perfecționare a
serviciilor la distanță, de care dispun în vederea satisfacerii depline a nevoilor utilizatorilor.
Dezvoltarea accelerată a e-banking-ului prezintă, atât avantaje: costurile reduse,
flexibilitate și confort în efectuarea operațiunilor, timp scurt de operare, accesibilitate continuă,
cât și dezavantaje legate de siguranța tranzacțiilor.
În vederea prevenirii riscurilor asociate fraudelor din domeniul bancar, utilizatorii
serviciilor electronice trebuie să țină cont de următoarele: tastarea PIN-ului în condiții de
confidențialitate, optarea pentru un serviciu de Mobile Banking care să-i avertizeze cu privire la
operațiunile efectuate în cont, analizarea periodică a extrasului de cont, evitarea comunicării
datelor cu privire la numărul de identificare, codul de acces, și alte date personale, modificarea
parolei cât mai des.
Considerăm că, prezentul este unul mai bun, în ceea ce privește serviciile la distanță, ceea
ce nu presupune neapărat că viitorul este mai sigur. Băncile încearcă prin adoptarea unor măsuri
mai performante de securizare, aplanarea principalelor dezavantaje, impulsionând clienții spre
înțelegerea avantajelor și benficiilor utilizării serviciilor e-banking.
Bibliografie:
1. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici, Editura C. H. Beck,
București, 2010
2. Georgescu-Goloșoiu, L., Servicii bancare electronice, p. 1-2, diponibil online la
http://ligiagolosoiu.ro/content/Servicii_bancare_electronice.pdf accesat la data: 27.03.2014
3. Moga, L. M., (colectiv), Serviciile bancare electronice în România. Provocări, factori,
modele, Editura ASE, București, 2011
4. Popa, T., Cardul bancar, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2002
5. https://www.alphabank.ro/ accesat la data:29.03.2014
6. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/ accesat la data: 28.03.2014
7. https://www.bancpost.ro/ accesat la data: 29.03.2014
8. http://www.bcr.ro/ accesat la data: 29.03.2014
9. https://www.brd.ro/ accesat la data: 29.03.2014
89
10. http://www.bancatransilvania.ro/ accesat la data: 29.03.2014

11. https://www.ing.ro/ accesat la data: 29.03.2014
12. http://www.otpbank.ro/ accesat la data: 29.03.2014
13. http://www.raiffeisen.ro/ accesat la data: 29.03.2014
14. http://www.unicredit-tiriac.ro/ accesat la data: 29.03.2014
15. http://www.volksbank.ro/ accesat la data: 29.03.2014
16. http://www.efinance.ro/ accesat la data 30.03.2014
17. http://www.nocash.info.ro/ accesat la data 30.03.2014
18. http://www.wall-street.ro/ accesat la data: 03.04.2014
90
DISPARITATI REGIONALE PRIVIND RATA SOMAJULUI

IN ROMANIA
SPINEANU MIHAELA CORINA
UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCUSI” DIN TG-JIU
ABSTRACT:
I CHOSE THIS WORK BECAUSE OF THE SIGNIFICANT GROWTH FROM THE LAST PERIOD
OF UNEMPLOYMENT PERCENTAGE. IN THIS PAPER I WAS TALKING IN THE FIRST PART
ABOUT SOME THEORETICAL ASPECTS OF THE CONCEPT OF'' UNEMPLOYMENT'', AND IN THE
SECOND PART I PROPOSED TO EMPHASIZE REGIONAL DISPARITIES FOR LABOR MARKET
FROM ROMANIA. UNEMPLOYMENT BECAME A PROBLEM ALONG WITH THE DEVELOPMENT
OF INDUSTRY IN PERIODS OF RECESSION WHEN BUSINESSES HAVE BEGUN TO SHRINK THE
PRODUCTION AND RELEASED A LARGE NUMBER OF WORKERS. IN ROMANIA, THE MAIN
PUSH FACTOR OF UNEMPLOYMENT IS REPRESENTED BY THE LONG-TERM OF THE
ECONOMIC CRISIS. IN THIS RESEARCH, THE DATA IS REPRESENTED BY THE INFORMATION
PROVIDED BY THE NATIONAL STATISTICS INSTITUTE.
1. INTRODUCERE
Locurile de muncă au căpătat o importanță deosebită încă din cele mai vechi timpuri.
Slujbele reprezintă întrebuințarea resurselor de muncă în vederea realizării produselor și serviciilor

dorite. Astfel societatea obține profit în momentul în care oamenii muncesc.
Piaţa muncii reprezintă punctul de întâlnire dintre cererea şi oferta de forţă de muncă într-o anumită
perioadă de timp şi într-un anumit spaţiu, care are drept finalizare vânzarea- cumpărarea de capital uman
în schimbul oferirii unui preţ denumit salariu, ce funcţionează atât pe fiecare ţară în parte, dar şi la scară
mondială53.
Din aceste motive, un scop primordial al politicii economice ar fi să asigure ocuparea “integrală” a
forţei de muncă, adică oricine caută slujbă poate găsi una (full employment).
53
Niculescu N.G., “Piaţa forţei de muncă”, Editura Tehnică, Chişinău, 1995, pag. 23
91
Ocuparea integrală a forţei de muncă (full employment) nu înseamnă neapărat că fiecare individ are o
slujbă. Putem avea ocupare integrală a forţei de muncă chiar şi când se merge la şcoală, când oamenii
sunt în spital sau în cazul pensionarilor.
Forţa de muncă constă din orice persoană peste 16 ani care munceşte în prezent, plus toţi cei care nu
muncesc, dar sunt în căutarea unei slujbe.
Persoanele care nu sunt nici angajate şi nu sunt nici încadrate ca făcând parte din forţa de muncă sunt
considerate un fel de “neparticipanţi”.
Somajul prezintă evoluții de la muncitori la intelectuali, iar numărul de șomeri se raportează la

procente foarte îngrijoratoare. Somajul este un dezechilibru maroeconomic, care concretizează
subocuparea forței de muncă și demonstrează faptul că societatea nu este capabilă să asigure ocuparea
totală sau cel puțin parțială a mâinii de lucru.
Fenomenul de șomaj este caracterizat prin faptul că o parte mare din populație se află în căutarea unui
loc de muncă.
În cele mai multe cazuri, șomajul este abordat și analizat ca un dezechilibru al pieței muncii, astfel
oricum ar fi definit și analizat, șomajul este o disfuncție a pieței naționale a muncii.
Din punct de vedere al ocupării, rezultă trei moduri de combinare a factorului de ocupare:
 Cererea și oferta de muncă sunt egale atunci cand ocuparea de echilibru este egală cu ocuparea
deplină;
 Oferta de muncă este mai mică decât cererea de muncă, atunci ocuparea deplină necesită fie
resurse de muncă suplimentare, fie o creștere mare a productivității muncii;
 Oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă, o parte din forța de muncă rămânând fără
locuri de muncă.54
2. TIPURI DE SOMAJ
Şomajul se formează datorită unor procese economico-sociale:

 pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei;
 creşterea ofertei de muncă.
În funcţie de cauzele pe care îl determină, avem următoarele tipuri de şomaj:
54
Diana-Mihaela Pociovalisteanu – Teorie Economica Generala. Elemente De Macroeconomie, Editura
Universitaria Craiova, 2008, p.123/124
92
a. şomaj ciclic (de criză, conjunctural), cauzat de crizele economice şi conjuncturi

defavorabile trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp și care determină reducerea cererii
de muncă: concedieri, blocarea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, blocarea
angajărilor.
b. şomaj structural, determinat de modificarea structurii economiei pe activităţi, mai exact
de modificarea structurii acesteia in relatie cu schimbarile survenite in cererea de marfuri. Acesta
provine din neconcordanța între structura ofertei de munca și structura cererii de munca.
Marimea somajului structural depinde de gradul schimbărilor intervenite în cererea de mărfuri și
de asemenea în cererea de muncă necesară producerii marfurilor respective;
c. şomaj tehnologic, care apare ca rezultat al introducerii progresului tehnic, înlocuirea
vechilor tehnici şi tehnologii cu altele mai noi precum și al promovării tehnologiilor moderne
care economisesc forța de muncă;
d. şomaj intermitent, apare ca urmare a practicării contractelor de angajare de scurtă durată
din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi economice;
e. şomaj de discontinuitate, afectează cel mai mult femeile şi este cauzat de întreruperi ale
activităţii din motive familiale şi de maternitate;
f. şomaj sezonier, este cauzat de întreruperi ale activităţilor dependente de factori naturali,
(agricultură, construcţii, lucrări publice).
În funcţie de durata şomajului, avem trei categorii de şomaj şi anume:

1. şomaj de scurtă durată, se intinde pe o perioadă de la cateva săptămîni pînă la 6 luni;
2. şomaj de durată medie, cuprinde o perioadă a şomajului de la 6 luni la 18 luni;
3. şomaj de lungă durată, se intinde pe o perioadă a şomajului mai mare de 18 luni.
Pe piaţa muncii va exista întotdeauna un număr de şomeri, deoarece nu toţi cei care caută
activ un loc de muncă au găsit şi acceptat un astfel de loc, precum nici toţi cei care angajează
forţă de muncă nu au completate toate locurile la un moment dat.
Somajul, determinat de circulaţia normală a forţei de muncă, poartă denumirea de şomaj
fricţional.
Şomajul fricţional este, în principal, determinat de două cauze:
 caracterul eterogen al mâinii de lucru, în sensul existenţei unor diferenţe considerabile între
indivizi din punct de vedere al abilităţilor, motivaţiilor, personalităţii.
 imperfecta informare a salariaților și agenților economici privind piața muncii.
93
Şomajul structural se deosebeşte de cel fricţional prin faptul că este determinat de modificări
în compoziţia fie a cererii, fie a ofertei de muncă.
3. STUDIU DE CAZ
În tabelul 1 am prezentat rata de ocupare pe grupe de vârstă, medii și regiuni în perioada
2002-2012.
Rata de ocupare a resurselor de muncă exprimă raportul procentual dintre populația ocupată
civilă și resursele de muncă. În mediul urban constatăm o ușoară creștere a procentului în 2012
față de anul 2002, în anul 2002 fiind înregistrată 53,7%, iar în 2012 58,7. În comparație cu
mediul urban, în mediul rural, rata de ocupare este mult mai mare fiind înregistrată în procent de
63,7% în 2002, scăzând considerabil până în 2012 la 60,7%.
94
Tabel 1. Rata de ocupare pe grupe de varstă, medii și regiuni

Grupe Medii de Regiuni de dezvoltare Anul
rezidență
de varstă 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
15-64 ani Procente [%]
- Urban TOTAL 53,7 54 55,9 55 57,2 56,8 57,5 57,1 57,3 58,2 58,7
- - NORD-VEST 54 54,2 56,6 54,8 56,5 57,4 58,2 56 56,9 59,9 61,6
- - CENTRU 54,5 55,4 56,8 55,8 58,3 56,5 58,8 58,1 56,9 56,6 58,3
- - NORD-EST 49,8 50,7 54,5 53,2 53,7 53,5 53,5 52,6 54 56,7 57,9
- - SUD-EST 51,2 52,2 52,5 52,8 55,1 53,4 54,1 54,8 55,1 54,2 53,3
- - SUD-MUNTENIA 54 54,1 55 53,6 55,7 56 57,2 57,8 57,9 56,6 56,8
- - BUCURESTI-ILFOV 57,7 57,2 60,7 60,1 63,5 63 63,6 64,3 64,9 65,2 65,1
- - SUD-VEST OLTENIA 52,3 52,2 53,7 52,6 54,3 53,3 53,6 52,5 52,3 54,9 55,5
- - VEST 55,2 54,7 55,6 54,8 58,6 59,5 58,7 57,1 57 58,3 58,2
- Rural TOTAL 63,7 62,9 60,6 61,6 61,1 61,5 61,2 60,7 60,9 58,8 60,7
- - NORD-VEST 62,3 60,7 55,5 57,5 57,9 56,4 54 54,2 58,8 57,5 61,8
- - CENTRU 58,1 54,9 49 51,4 52,1 52,7 53 50,2 47,9 45,4 45,8
- - NORD-EST 68,5 67,5 69,4 69,2 66,1 68,4 66,8 67,8 69 69,9 71
95
- - SUD-EST 61,4 61,1 58,1 57,5 58,2 56,5 57 56,2 56 53,3 54,9
- - SUD-MUNTENIA 61,7 61,4 60,6 61,8 63 64,3 64,4 62 61,1 54,2 57,3
- - BUCURESTI-ILFOV 49,8 50,8 49,9 52,2 55,1 54,8 59,1 58,3 57,3 60 58,5
- - SUD-VEST OLTENIA 70,9 71,7 66,4 68,4 66,6 66,1 67,1 68 67 66,3 66,9
- - VEST 62 61,5 59,3 60 58,9 59,8 60,4 61,2 59,5 58,6 60,1
© 1998 - 2014 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA
În ceea ce privește graficul realizat, observăm faptul că în anul 2002 rata de ocupare a fost cea mai mare în regiunile de nord-vest și de vest
unde s-au înregistrat cele mai mari procente .
În comparație cu anul 2002, în anul 2012 aceste procente au scăzut pe parcursul anilor destul de mult.
În regiunea de sud-vest Oltenia și de nord-est au existat creșteri fluctuante diferențiindu-se de celelalte regiuni în care rata de ocupare a scăzut
pe durata acestor ani mai mult sau mai puțin.
96
Sursa: Realizare proprie dupa I.N.S.S.E.
Grafic 1. Dinamica şomerilor în funcţie de rata şomajului pe regiuni în perioada 2002-2012
Tabel 2. Resurse de muncă pe sexe și regiuni de dezvoltare
Anul
Sexe Regiuni 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
97
Mii persoane
Feminin TOTAL 6586,7 6686,3 6750,3 6718,1 6659,3 6657,3 6644,1 6724,5 6824,9 6814,7 6799,8
- NORD-VEST 822,7 835,1 844,1 838,5 835,7 839,5 837,9 848,3 864,9 864,3 863,7
- CENTRU 783,6 795,8 800,8 801,3 791,3 792,1 788,7 797,7 807,9 806,3 802,8
- NORD-EST 1099,5 1117,8 1123,9 1125,9 1118,7 1119,8 1115,5 1130,3 1145,4 1149,1 1152,2
- SUD-EST 882,7 895,2 905,1 905,7 896,1 892,3 887,2 896,4 904,5 898,9 893,6
- SUD- 979,5 994,6 1007,5 997,1 987 982,9 978,4 992,1 1006,4 1003,8 999,2
MUNTENIA
- BUCURESTI 734,2 749,7 766,2 753,2 744,9 744 756,2 764,8 781 777,3 778,5
ILFOV
- SUD-VEST 681,3 687,4 683,2 681,8 674,9 673,6 669,8 677,7 690 691,2 689,4
OLTENIA
- VEST 603,2 610,7 619,5 614,6 610,7 613,1 610,4 617,2 624,8 623,8 620,4
Masculin TOTAL 6755,9 6857,7 6951,6 7098,8 7142,3 7115,4 7103,3 7151,4 7222,7 7233 7233,9
- NORD-VEST 846 858,4 874,6 887,2 895,7 891,8 893 901,8 913,5 914,6 915,2
- CENTRU 811,1 824 831,6 851,5 851,7 849,2 848,6 853,8 861,5 861,1 860,1
- NORD-EST 1160 1178,9 1191,2 1214,9 1221,8 1216,3 1216,3 1225,9 1239,9 1250,2 1258,7
- SUD-EST 922 933,7 943,8 959,4 962,7 955 953 957,3 963,2 960,8 958,5
- SUD- 1022,5 1040 1053,8 1074,3 1073,6 1066,4 1064,8 1070,9 1081,4 1081,8 1079,6
98
MUNTENIA
- BUCURESTI 676,7 690,5 705,8 735,7 756,3 762,4 754,4 759,6 765,8 763,9 764,5
ILFOV
- SUD-VEST 717,4 723,1 732,7 740,2 739,5 733,5 731,9 737,3 746,9 750,1 748
OLTENIA
- VEST 600,2 609,1 618,1 635,6 641 640,8 641,3 644,8 650,5 650,5 649,3
© 1998 - 2014 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA

99
În tabelul anterior sunt reprezentate resursele de muncă pe regiuni de dezvoltare atât pentru
sexul feminin cât și pentru masculin.
Am constatat faptul că numărul resurselor de muncă din rândul femeilor este mai mic față de
bărbați existând o creștere nesemnificativă în anul 2012 fata de anul 2002 pe când resursele de
muncă reprezentate de sexul masculin au înregistrat o creștere considerabilă pe parcursul acestor
ani, în anul 2012 ajungand la 7233,9 mii de persoane.
Numărul de resurse de muncă cel mai mare se află în regiunea de nord est unde în 2002 au fost
1160 mii de persoane crescând până în 2012 la 1258,7 și de asemenea în regiunea sud-muntenia
care nu a avut o creștere considerabilă ajungând la 1079,6.
4. CONCLUZII
Rata ridicată a șomajului este o problemă fundamentală a continentului care riscă să piardă o
întreagă generație.
În cadrul şomajului, tinerii au ponderea cea mai mare. În cele mai multe cazuri, ponderea
şomerilor tineri este rezultată prin scoaterea din şomaj şi viaţa activă a persoanelor active mai
vârstnice (prepensionare).
Stoparea șomajului ar putea fi facută de către patroni care ar trebui să angajeze și persoane fără
experiență sau persoane cu handicap dar care sunt apți pentru slujba respectivă sau chiar să se facă
cât mai multe cursuri de formare în diferite domenii.
Din punctul meu de vedere sunt foarte multe lucruri care ar putea reduce numărul șomerilor, de
exemplu adoptarea unor noi legi, integrarea principiului egalității între femei și bărbați.
Așadar constatăm faptul că șomajul este un produs al crizei economice care a pus stăpânire pe
noi în ultimii ani.
5. BIBLIOGRAFIE
1. Badulescu, A., Ocuparea și somajul: Între abordări teoretice și realități contemporane,

Editura Universității din Oradea, 2006;
2. Chirtoc, I.E, Macroeconomie-impactul mobilității forței de muncă asupra creșterii

economice, Editura Academica Brancuși, 2011;
3. Oprescu, G., Piața muncii, Editura Expert, 2001;
100
4. Pociovalisteanu, D.M., Teorie economică generală. Elemente de macroeconomie, Editura

Universitaria Craiova, 2008;
5. Popp, L. E., Cojocaru, M., Șomerii-identitate și formare profesională, Editura Eftimie
Murgu, 2008;
6. www.Insse.ro.
101
Management, Marketing și
Administrarea Afacerilor
102
ECONOMIA MAGAZINELOR ONLINE PENTRU

SMARTPHONEURI:
STUDIU DE CAZ GOOGLE PLAY
Anghel Ionut Alexandru

Universitatea Hyperion din Bucureşti
Abstract: THE MAIN TOPICS OF THIS STUDY ARE THE ANDROID OPERATING
SISTEM, THE ONLINE SHOP GOOGLE PLAY AND THEY´RE HANDLE ON THE ONLINE
MARKET.ALSO I CHOSE TO SHARE AN INSTANCE IN WHICH A PERSON MADE MONEY ON
GOOGLE PLAY, USING A VERY CLEVER METHOD.
1. Istoria si prezentarea magazinelor online

Un magazin virtual este un website destinat vanzarii de produse si servicii.
Acestea au aparut in 1994, prin crearea online bankingului, ca urmare a evolutiei ideii
lui Sir Tim Berners-Lee, inventatorul World-Wide-Webului(WWW).
Primul magazin online adevarat a fost al companiei Intershop, dupa care Amazon si
Ebay, toate in anul 1995.
Fig. 1 Diferite sigle magazine online
Odata cu dezolvatarea limbajelor de programare a WWW(MSQL, Java, Html), sau

dezvoltat si metodele de plata si securitatea acestora. Printre cele mai cunoscute amintesc:
-card de credit/debit/cadou
-sisteme de plata online(PayPal, Bitcoin)
-cash la primirea produselor prin colet
-transfer de bani
103
Fig. 2 Diferite sigle mijloace de plata

2.1 Smartphonurile
Un smartphone (cuvânt englez cu traducerea „telefon inteligent”) este un telefon

mobil multimedia multifuncțional, conectat la o rețea GSM sau UMTS. Funcțiile sunt
realizate cu ajutorul aplicațiilor software, care lucrează sub un sistem de operare specific.
Printre cele mai folosite sisteme de operare pentru smartphone-uri se numără Symbian
OS, iOS, Android, BlackBerry OS, Windows Phone 8 și Palm OS.
Fig 3. Iphone 3G
Pe un smartphone se pot programa și instala și aplicații suplimentare care îi lărgesc

posibilitățile, numite în general app (plural: apps). Primul smartphone a fost Simon (de la
compania americană IBM), prezentat la salonul de tehnologie COMDEX din 1992 și pus în
vânzare de compania de telecomunicații BellSouth în 1993.
Fig.4 Diferite sigle sisteme de operare smartphone
În 2001 compania canadiană RIM a lansat pe piață modelul BlackBerry,

un smartphone care a permis pentru prima dată și comunicații e-mail mobile (prin rețeaua
GSM). Include și o tastatură reală dar de mici dimensiuni.
Un smartphone are o arhitectură similară în funcţionalităţi cu un computer obişnuit.
104
Orice smartphone are un microprocesor dedicat, are o memorie internă (RAM) şi

ceea ce îl deosebeşte radical de un telefon mobil – are un sistem de operare.
2.2 Android
Android este o platformă software și un sistem de operare pentru dispozitive și
telefoane mobile. Conform studiilor de piata, cota de piata a acestui sistem a fost in 2013
de 78,9 %, urmat la o distanta considerabila de iOS cu 15,5 %.
Fig.5 Cotele de piata sisteme de operare smartphone

Tabel 1. Istoricul versiunilor Android
Deoarece codul sursa al sistemului de operare Android este gratis, acesta este
utilizat intr-o multitudine de dispozitive, printre care :
API
Versiune Nume de cod Data lansării Distribuție
level
4.4 KitKat 5 decembrie 2013 19 0%
4.3 Jelly Bean 24 iulie 2013 18 0%
4.2.x Jelly Bean 13 noiembrie 2012 17 8.5%
4.1.x Jelly Bean 9 iulie 2012 16 36.6%
Ice Cream 16 decembrie

4.0.3–4.0.4 15 21.7%
Sandwich 2011
3.2 Honeycomb 15 iulie 2011 13 0.1%
3.1 Honeycomb 10 mai 2011 12 0%
2.3.3–2.3.7 Gingerbread 9 februarie 2011 10 30.7%
2.3–2.3.2 Gingerbread 6 decembrie 2010 9 0%
2.2 Froyo 20 mai 2010 8 2.4%
2.0–2.1 Eclair 26 octombrie 2009 7 0%
15 septembrie
1.6 Donut 4 0%
2009
1.5 Cupcake 30 aprilie 2009 3 0%

105
• Acer
• Amazon
• Archos
• Asus
• Barnes and Noble
• CUBE
• HTC
• LG
• Samsung
• Sony
• Toshiba
• ViewSonic
Fig. 6. Sigle firme producatoare de telefoane de tip
smartphone ce folosesc sistemul de operare Android.
3. Studiu de caz:Google Play

3.1 Prezentare Google Play
Google Play (în trecut Android Market) este un serviciu Google care constă într-
un magazin online de melodii, filme, cărți și aplicații pentru sistemul de operare Android.
Acesta este disponibil pe internet, prin aplicația Android sau prin TV.
Fig. 7 Sigla Google Play

Google Play a fost lansat pe 6 martie 2012, după ce Google a hotărât să cumpere
acțiunile sistemului de operare Android și să contopească Android Market cu Google
Music. Aplicațiile și materialele media sunt disponibile și în România.
106
Tabel 2 Cotele de piata pentru cele mai importante 3 sisteme de operare mobile
Dupa cum se observa din tabelul anterior, sistemul de operare Android detine
suprematia pe smartphoneuri. Insa nu acelasi lucru se poate spune despre batalia Google
Play vs. AppStore.
In cazul acesteia, AppStore a avut vanzari zilnice de 5.1 milioane de $, spre
deosebire de cei 1.3 milioane de $ ai Google Play. Desi 75 % din aplicatiile descarcate, se
descarca in Google Play, acestea nu se materializeaza si in achizitii.
Google Play-ul companiei Google a reusit sa depaseasca App Store-ul in Q1 2014
in ceea ce priveste numarul de descarcari generate de catre smartphone-urile ce ruleaza
sistemul de operare Android.
Conform unui studiu al unei companii care monitorizeaza magazine virtuale de
aplicatii din 150 de tari de pe glob, Google Play a generat in Q1 2014 cu 45% mai multe
descarcari decat App Store-ul companiei Apple, diferenta fiind enorma si avand la baza
numarul foarte mare de terminale Android active la nivel global.
107
Fig.8 Aplicatii descarcate si venituri din ele

Daca in ceea ce priveste decarcarile Google Play este rege, in ceea ce priveste
incasarile, App Store-ul conduce detasat, generand cu 85% mai multi bani decat magazinul
celor de la Google.
In ciuda acestei diferente considerabile, Google Play-l incepe sa reduca substantial
din avantajul pe care App Store-ul inca il are. Tari precum SUA, Marea Britanie, Coreea
de Sud, Rusia sau Brazilia au generat cele mai mari cresteri in ceea ce priveste incasarile,
ele putand ajuta Google in viitor sa depaseasca Apple.
*Cat de “greu” este sa faci bani in Google Play?!
Cea mai cumpărată aplicaţie de pe Google Playstore, Virus Shield, o ţeapă!

Virus Shield era prezentată pe Google Playstore o aplicaţie antivirus destinată
smartphone-urilor cu sistem de operare Android. Conform detaliilor oferite pe platforma
de vânzare, Virus Shield stă de veghe ca nu cumva vreun virus, malware sau spyware să
dea buzna neanunţat în telefon.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că rezolvă totul cu un singur click şi că are un
impact minimal asupra acumulatorului dispozitivului, rulând neobservat în spatele
aplicaţiilor de bază, Virus Shield funcţionează şi pe post de barieră împotriva agresiunii
reclamelor. Totul la doar 3,99 USD. Până la momentul analizei celor de la Android Police,
în doar două săptămâni, aplicaţia fusese descărcată de peste 10.000 de ori, 1.700 de
persoane cotând-o cu 4.5 stele, alţi 2.607 recomandând-o şi celorlalţi utilizatori.
Din nefericire pentru cumpărători, Android Police a descoperit că singurul lucru pe
care îl face aplicaţia este să schimbe un simbol grafic cu un altul - un X, cu o bifă de
verificare, ambele de culoare roşie.
108
În rest, aplicaţia de 859 kb nu protejează, nu securizează şi nu scanează absolut

nimic, specialiştii fiind convinşi că dezvoltatorul a depus mult mai mult efort pentru a
construi secţiunea de setări.
Ce inseamna treaba asta?!
10000 (de programe achizitionate) X 3,99 $ (costul aplicatiei) = 39.900 de $
30 % din 39.900 = 11970 de $ pentru Google Play
70 % din 39.900 = 27930 de $ pentru creatorul aplicatiei.
4.Concluzii
Inca de la aparitia magazinelor online, acestea se anuntau a fii viitorul comertului.
Odata cu dezvoltarea acestuia, omul s-a mutat pe acestea, deoarece ii este mai comod sa
dea comanda si sa ii vina acasa. Sunt de parerea ca magazinele online vor inlocui in viitor
magazinele fizice.
5.Bibliografie
1. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrari de specialitate

1. Anca Gheorghiu, Analiză-diagnostic și evaluarea întreprinderii, Editura Victor,
București 2010
2. Laus, Petronela , "India Weighs FDI In E-Commerce„ The Wall Street Journal India.
2. Surse internet
1. http://en.wikipedia.org/wiki/E-commerce
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Smartphone
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Android_(operating_system)
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Google_Play
109
PROPUNERI MANAGERIALE PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA

CALITĂȚII SERVICIILOR URBANE DE TRANSPORT DIN
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
BUGHEANU ALEXANDRU
CIUREA VLADIMIR
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. UNIV. DR. COLESCA SOFIA
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI
ABSTRACT
DURING THE LAST YEARS, INTENSIVE GROWTH OF URBAN DEVELOPMENT AND
OF POPULATION HAVE CONTRIBUTED TO AN INCREASE OF THE DEMAND FOR
EFFICIENT AND QUALITATIVE TRANSPORTATION SERVICES. AS MORE AND MORE
PEOPLE PURCHASE PERSONAL CARS, THE LIMITS OF THE ALREADY OLD
INFRASTRUCTURE ARE TESTED, AT HIGH COST, THOUGH: URBAN CONGESTION HAS
BECOME A VERY DANGEROUS PROBLEM, LITERALLY SEIZING THE FLOW OF GOODS OR
TRANSIT THROUGH THE CITY AND CONTRIBUTING TO A HIGH LEVEL OF POLLUTION.
THE PRESENT STUDY IS BASED ON BOTH AN USER’S SATISFACTION SURVEY AND
AN ANALYSIS OF THE PASSENGERS’ PERCEPTION REGARDING THE QUALITY OF
PUBLIC TRANSPORTATION MODES IN BUCHAREST. USING A MANAGERIAL APPROACH
DIFFERENT METHODS OF IMPROVEMENT HAVE BEEN SOUGHT ALSO.
162 RESPONSES FROM PUBLIC TRANSPORTATION USERS HAVE BEEN RECEIVED
AND THE CONCLUSION REVEALS THAT MOST USERS PERCEIVE THE QUALITY OF THE
SERVICE TO BE MEDIUM, WITH A HIGH NUMBER OF NEGATIVE ASPECTS REGARDING
SAFETY AND SECURITY ON BOARD AND IN STATIONS AS WELL AS STATION AND
VEHICLE CLEANLINESS OR THE AVAILABILITY OF INFORMATION.
HAVING REACHED THESE RESULTS, THE SOLUTION PROPOSED IS TO APPLY A
TOTAL QUALITY MANAGEMENT CONTROL IN ORDER TO IMPROVE THE NEGATIVE
ASPECTS, ESPECIALLY THOSE REGARDING R.A.T.B.
Cuvinte cheie: Eficientizare, transport public, dezvoltare urbană, controlul calității.
INTRODUCERE
În momentul actual, dezvoltarea urbană la nivel global trebuie să facă față unor
anumite provocări ce se manifestă foarte accentuat: creșterea continuă a populației;
amplificarea nevoii de mobilitate a indivizilor; număr foarte ridicat de autoturisme
personale; constrângeri bugetare guvernamentale; probleme de sustenabilitate; lipsa
terenurilor propice dezvoltării; diminuarea calității aerului etc. Calitatea vieții indivizilor
este considerată una din cele mai importante dimensiuni pentru susținerea oricărei
dezvoltări urbane (Shalaby, și alții, 2012).
110
Calitatea urbană a vieții este un concept complex ce descrie multitudinea de

factori ce au influență asupra trăirilor zilnice ale fiecăruia dintre noi. ANPM 55 consideră
calitatea vieţii în mediul urban determinată de: calitatea aerului, nivelul de zgomot,
gestionarea deşeurilor de orice natură, situaţia spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement și
calitatea serviciilor de toate tipurile oferite populaţiei (Agenţia Naţională a României
pentru Protecţia Mediului, 2009).
În cadrul acestei lucrări, vom analiza calitatea serviciilor oferite populației în
ceea ce privește transportul public în municipiul București. Transportul este un element
important și omniprezent în societatea noastră, ce influențează direct sau indirect orice
persoană. Bunurile pe care le consumăm, nivelul nostru de trai și mobilitatea, toate sunt
afectate de transport (Novak, și alții, 2011). Comparativ cu particularitățile transportului
privat: economicitate, confort, oportunitate, viteză, siguranță și individualitate (Boyer,
1998) transportul urban în comun este caracterizat de un sistem extins de rute, orare de
deplasare fixe, număr mare de călători transportați și disponibilitate ridicată.
Transportul urban în comun are o importanță deosebită prin faptul că permite
deplasarea rapidă și continuă a unei importante părți din populație către o arie
geografică extinsă. Practic, mobilitatea majorității cetățenilor este direct influențată de
nivelul de dezvoltare și eficiență al sistemului de tranzit pus la dispoziție de către
autoritățile locale.
Relația de calcul a cererii de transport urban este definită ca (Nascu I., 2001):
Qt = f (Ps,P1,……..Pn, V, Pr, S) unde,
Qt - cantitatea de transport cerută
Ps - prețul unui bilet
P1….Pn - costurile altor bunuri și servicii, printre care și prețurile serviciilor alternative de transport
V – veniturile utilzatorilor
Pr – preferințele și exigențele utilizatorilor
S – factori sociologici.
De aici, reiese încă o dată relevanța majoră a calității serviciilor de transport în
influențarea deciziilor indivizilor.
Calitatea în transportul public urban reprezintă toate măsurile tehnice și
organizaționale adoptate în vederea satisfacerii la un nivel cât mai înalt a cerințelor
utilizatorilor. Asigurarea unui nivel ridicat al calității ar trebui să devină o preocupare
constantă a managementului sistemului public de transport. Calitatea este de multe ori
atribuită unui set de standarde care sunt în legătură directă cu indicatori de performanță
care nu sunt neapărat importanți pentru utilizatorii finali (Marcucci, și alții, 2008).
55
Agenţia Naţională a României pentru Protecţia Mediului
111
Deși calitatea este recunoscută ca un instrument de bază al managementului,

rămâne deseori doar un concept subiectiv. Printre criteriile de bază ale calității în cadrul
transportului urban public enumerăm: gradul de extindere al rețelei; durata unei călătorii și
viteza de deplasare a vehiculelor; siguranța pasagerilor în stații, cât și în interiorul
mijloacelor de tranzit; calitatea informațiilor furnizate; confortul utilizatorilor;
punctualitatea vehiculelor și respectarea orarelor de călătorie; curățenia din stații și din
interiorul mijloacelor de transport; serviciile oferite: modalități de plată, facilități pentru
persoanele cu dizabilități ș.a.m.d.
1. TRANSPORTUL URBAN ÎN BUCUREȘTI
Conform unui studiu realizat de Consiliul Concurenței, în București există o rata de
471 autoturisme la 1000 persoane, în timp ce media Uniunii Europene este de 473
autoturisme/1000 persoane, ceea ce înseamnă că aproximativ jumătate din populația
orașului deține un autovehicul. În anul 2012, conform INS, au fost înregistrate oficial în
România 42.010 microbuze și autobuze, 4.487.251 autoturisme personale și 719.926
autovehicule de marfă, din care aproximativ 20% înmatriculate în București (Institutul
National de Statistică, 2014). O pondere ridicată, ce demonstrează încă o dată necesitatea
analizării serviciilor de transport public.
SISTEMUL PUBLIC DE TRANSPORT DIN BUCUREȘTI
Transportul de pasageri reprezintă un grup eterogen de servicii, unele oferite
public, iar altele în mod privat (Boyer, 1998). Aceasta este doar una din multiplele definiții
ale transportului oferite de literatura de specialitate, însă pune bazele la ceea ce se va
analiza în acest studiu: transportul public în comun în municipiul București. Acesta este
structurat după cum urmează:
1. Sistemul subteran de metrou. Rețeaua este administrată de compania
METROREX și a fost inaugurată în 19 decembrie, 1979 cu deschiderea oficială a
magistralei M1.
În prezent, rețeaua are o lungime totală de 69.2 km linie dublă și 51 de stații, cu o distanță
medie între stații de 1.5 km și transportă zilnic aproximativ 600.000 pasageri, ceea ce
reprezintă 20% din totalul călătoriilor cu mijloace de transport în comun (S.C.
METROREX S.A., 2012).
2. Sistemul de transport de suprafață. Este administrat de RATB56 și este
principalul mijloc de transport de suprafață pentru orașul București și regiunea Ilfov.
Include o rețea extinsă de autobuze, troleibuze, tramvaie și tramvaie ușoare. Este
una din cele mai dense rețele din Europa, pe locul 4, transportând zilnic aproximativ 2.057
56
Regia Autonomă de Transport Bucureşti
112
mil persoane/zilnic în 2012. Este alcătuit din 106 linii de autobuze, 17 linii de troleibuze și
25 linii pentru tramvaie (S.C. RATB R.A., 2012).
 Autobuze. În București există în momentul actual 106 linii de autobuze, sistemul public de
transport oferit prin intermediul acestor mijloace de transport fiind cel mai dezvoltat, cu o
lungime totală de 1067 km și un număr de 1148 vehicule.
 Troleibuze. București-ul are în funcțiune în momentul de față 17 linii de troleibuze.
Lungimea totală a rețelei este de 149 km, iar RATB-ul deține 297 de vehicule. Din pricina
faptului că nu există o cale rezervată pentru troleibuze și acestea sunt nevoite să folosească
aceeași parte carosabilă cu celelalte mijloace de transport, viteza medie de deplasare la ore
de vârf nu depășește 12 km/oră.
 Tramvaie și tramvaie ușoare. În București există 25 de linii de tramvai, cu o lungime
totală de 241 de km și 516 vehicule funcționale la momentul actual. Capitala beneficiază
de asemenea și de 2 linii de tramvai ușor: Linia 41 și Linia 32.
4. NIVELUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU
Literatura de specialitate din ziua de astăzi oferă o gamă largă de modele și tehnici
de studiere a calității oferite de serviciile de transport public. Toate metodele au la baza
studierea percepțiilor utilizatorilor transportului public și de multe ori o evaluare
cantitativă este dificilă, deoarece majoritatea opiniilor sunt subiective.
(Mazzulla, și alții, 2006) împart tehnicile de evaluare a calității serviciilor de
transport public în două mari categorii:
1. Metode și analize statistice, ce oferă o evaluare a aspectelor individuale ale
serviciilor furnizate sau a relațiilor dintre acestea și satifacția utilizatori per ansamblu.
Amintim aici, metoda de evaluare Kano (Kano Evaluation Table) ce evidențiază o
serie de indici pentru evaluarea generală a calității: Attractive, Must-be, One-dimensional,
Indifferent, Reversel, Questionable57 (Boger, și alții, 1993).
2. Estimarea prin modelare economică a unor coeficienți, prin modele de regresie
liniară și non-liniară precum modelul SEM 58 al lui (Bollen, 1989) unde fiecare componentă
aleatorie (criteriu al calității) este independent și identic distribuită în vederea obținerii
unor rezultate cât mai concludente.
Autoarele (Mazzulla, și alții, 2006), au efectuat un studiu în cadrul Universității din
Calabria, Italia pe un eșantion de 382 studenți, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani.
57
Preferăm să păstrăm denumirea inițială a termenilor pentru că prin traducerea în limba română se poate
pierde din sensul original.
58
Structural Equation Model
113
Important este de precizat că 72.5 % din respondenți au avut vârste între 19 și 23 de ani.
Tema cercetării a fost reprezentată de sistemul public de transport în comun către
universitate și calitatea serviciilor furnizate de acestea. Concluziile studiului au demonstrat
ca principalele criterii pentru neutilizarea mijloacelor de tranzit public sunt:
I. Frecvența redusă a vehiculelor 39.8%;
II. Aglomerația și lipsa de spațiu 15,9%;
III. Viteza medie de deplasare scăzută 9%.
Asemănător, (Vanhanen, și alții) au realizat o cercetare pornind de la calitatea
percepută de utilizatorii sistemului de transport public. Studiul a fost realizat în Helsinki,
strict în mediul on-line și a primit 1.552 de răspunsuri atât de la utilizatori normali cât și de
la reprezentanții oficiali ai Consiliului Local al orașului.
Criteriile cele mai importante care influențează calitatea au fost grupate pe
categorii și conform rezultatelor chestionării sunt următoarele:
I. Durata călătoriei, respectarea orarelor de călătorie și intervale scurte între
mijloacele de transport: 31% influență asupra calității generale.
II. Starea flotei vehiculelor de transport: 17% influență.
III. Dotarea stațiilor și terminalelor: 16 % influență.
IV. Serviciile pentru utilizatori: 13% influență.
Într-un mod similar, (Tyrinopoulo, și alții, 2008) au dezvoltat în cadrul Institutului
Grecesc de Transport o metodologie de studiere a calității și performanțelor serviciilor de
transport public. Metodologia propusă conține 39 de indicatori ai calității întâlnite în
transportul urban, clasificați în 7 categorii majore:
a) Siguranță-Confort-Curațenie;
b) Disponibilitatea informațiilor-Comunicațiile cu pasagerii;
c) Accesibilitatea către mijloacele de transport;
d) Timpii reduși de așteptare în stații și în punctele de tranzit;
e) Performanțele rețelei de transport (viteza de deplasare, capacitățile de transport);
f) Elemente generale ale sistemului (modalitățile de plată, tarife etc.);
g) Indicatori compuși (calculați pe baza categoriilor anterioare).
Metodologia sugerată este foarte detaliată și curpinzătoare, dar necesită adaptări în funcție
de caracteristicile mediului urban ales și mai ales ale sistemului de transport existent.
5. PROPUNERI MANAGERIALE PENTRU EFICIENTIZAREA
SISTEMULUI
114
Cercetarea de față a fost efectuată în perioada 20 martie - 10 aprilie 2014 în orașul

București. Studiul s-a desfășurat în mediul on-line și a constat în completarea de către cei
intervievați a unui chestionar on-line cu 67 întrebări. Au fost înregistrate 162 răspunsuri.
Datele furnizate prin analiza chestionarelor relevă faptul că majoritatea
utilizatorilor sistemului de transport public din București percep calitatea serviciilor
furnizate ca fiind una medie și evidențiază o serie de caracteristici negative.
Studiul evidențiază totodată diferențe considerabile între calitatea percepută de
pasageri privind serviciile de transport subteran și suprateran, diferențe datorate în
principal naturii rețelelor în sine.
Propunerile noastre se vor axa asupra Regiei Autonome de Transport
București, urmărind să ameliorăm situația prezentă, cu accent pe îmbunătățirea calității
serviciilor, deoarece aici au fost identificate problemele cele mai semnificative. Dorim
să conturăm implementarea unei dezvoltări durabile a transportului public, aceasta fiind o
rigoare a științei în domeniul abordat. Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare
descrie dezvoltarea sustenabilă ca ,,Dezvoltarea ce satisface nevoile prezentului fără a
compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi’’ (UN
Documents , 1987).
În vederea dezvoltării sustenabile a sistemului de transport urban, (Quak, 2012) a
identificat 3 soluții majore: inovații logistice, măsuri politice și îmbunătățiri tehnice.
Investițiile în facilitățile mijloacelor fixe de transport: linii noi, căi de transport
rapide, sunt foarte riscante. O linie de metrou care nu este atractivă pentru pasageri nu mai
poate fi relocată sau vândută unui alt oraș (Boyer, 1998). Conform acestei idei, costurile cu
inovațiile logistice sunt ridicate, iar în ipostaza de față nu putem sugera măsuri politice. De
aceea, ne axăm în cadrul acestei cercetări pe partea de îmbunățiri tehnice și manageriale de
ordin calitativ.
În cazul de față, vom propune implementarea unui sistem TQM59, specific
firmelor ce activează în domeniul producției, însă adaptat nevoilor unei companii de
prestări servicii.
Regia Autonomă de Transport București

În ceea ce privește RATB recomandăm implementarea unui sistem de control
total al calității. TQM-ul este o abordare managerială prin care se induce
responsabilizarea tuturor componenților unei organizații, în ceea ce privește îmbunătățirea
continuă a calității, prin găsirea de noi metode de asigurare a acesteia, implementarea lor și
59
Total Quality Management
115
control periodic (Năftănăilă, 2008). Noi am identificat patru piloni principali pe care se
va baza implementarea și controlul viitoarelor standarde de calitate:
1. EFICIENTIZAREA CĂLĂTORIEI
2. SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE
3. INFORMAREA UTILIZATORILOR
4. IMAGINE ȘI CONFORT
Primul pilon se referă la eficientizarea modului de transport al pasagerilor cât și

a rutelor din București, pentru a facilita transportul persoanelor, într-o maniera cât mai
rapidă, promovând utilizarea serviciului de transportului în comun, în favoarea
transportului personal.
Al doilea pilon se referă, atât la securitatea personală în vehicul și stații
(referindu-ne la protecția împotriva infracțiunilor și a crimelor), cât și la nivelul de
siguranță a vehiculelor, în condiții normale de operare și în cazul accidentelor.
Al treilea pilon are în vedere calitatea demersului de furnizare a informațiilor
despre serviciul de transport, canalele de transmisie și disponibilitatea informațiilor.
Ultimul pilon implică tot ce ține de confortul, curățenia și aspectul vehiculelor și
ale stațiilor, dar și de imaginea transportului public pe care o percepe populația.
A) Pregătirea implementării
Datorită naturii serviciului prestat de RATB, vor exista tot timpul clienți. Un studiu
realizat în peste 100 de orașe la nivel internațional (Nascu I., 2001), a estimat o elasticitate
medie a prețului privind cererea pentru transportul în comun de 0.45. Acest lucru
înseamnă că la o creștere cu 10% a prețurilor călătoriilor, cererea s-ar reduce cu 4,5%.
Astfel, resursa umană anagajată în sistemul public poate să devină indiferentă cu
privire la aspecte legate de calitatea serviciului. În concluzie, un management performant
va trebui să asigure cadrul optim pentru implementarea viitorului sistem, prin diminuarea
rezistenței la schimbare, modificarea culturii organizaționale și prin promovarea anumitor
principii ce țin de modalitatea în care funcționeaza un TQM eficient.
Conform teoriei schimbării, modelul lui Lewin, transformarea prin care trebuie să
treacă organizația este una liniară, acesta fiind un model logic care include transformările
dintr-o organizație ce dorește să ajungă de la o stare existentă la una dorită (Lewin, 1997).
Figura nr. 1 - Modelul lui Lewin

116
Experții străini din diferite domenii de activitate au definit o serie de principii pe

care TQM-ul trebuie să le respecte. Majoritatea a fost de acord cu următoarele (Federal
Transit Administration, 1994):
 Introducerea TQM-ului reprezintă o schimbare fundamentală în modul de funcționare al
organizațiilor. Schimbarea este dificilă și de durată;
 Managementul trebuie să conducă inițiativa introducerii conceptului calității totale;
 Toți angajații trebuie să fie implicați în TQM;
 Îmbunătățirea continuă a calității este un obiectiv principal;
 Controlul calității și îmbunătățirea se produce la fiecare nivel al organizației;
 Informarea, educarea și trainingul salariaților sunt esențiale;
 Calitatea înaltă necesită lucrul în echipă.
Specialistul în management public, (Androniceanu A., 2008) a trasat o serie de
coordonate de bază în abordarea TQM-ului, atât din punctul de vedere al
managementului organizației și în special din perspectiva sectorului public:
 Considerarea calității ca un parametru fundamental în procesul de satisfacere a clienților;
 Crearea unui sistem în cadrul organizației prin care furnizorul să realizeze produsele și
serviciile la nivelul calitativ așteptat;
 Stabilirea unui standard de performanță numit "zero defecte", care să devină un obiectiv
esențial;
 Considerarea faptului că un criteriu de măsurare a calității este costul acesteia.
În această etapă, este prezentat intregul proces de implementare al TQM-ului
către managementul superior, în mod descendent, pornind de la nivelul de vârf al
managementului și terminând cu nivelul de bază, cel al executivului. Se vor trimite
informări scrise, însoțite de ședințe la nivelul fiecărei componente organizatorice.
Pentru început fiecare manager/șef de departament/echipă va fi responsabil cu
diseminarea informațiilor și a obiectivelor individuale ale fiecărui post, referindu-ne aici la
noile tehnici și procedee implementate care se vor transforma în final în noi standarde de
calitate.
B) Măsuri de implementat
În această parte a lucrării vom prezenta o serie de măsuri considerate importante
pentru îmbunătătirea calității serviciilor de transport în comun.
I. Eficientizarea călătoriei
Măsurile identificate în această etape sunt legate de:
 Reducerea timpilor de asteptare în stație sau/și în vehicule;
117
 Eficientizarea sistemului de rute și trasee.

Unul dintre motivele principale ale discrepanțelor apărute între timpii de călătorie
planificați și cei realizați este situația traficului din București. Numărul de mașini este într-
o continuă creștere, rezultând în ambuteiaje frecvente în timpul orelor de vârf, în marile
noduri rutiere ale capitalei.
Un oraș care s-a mai confruntat cu această problemă este Londra. În 2005, consiliul
administrativ al capitalei Angliei a decis introducerea unui sistem eficient de taxare pentru
cei care intră în centrul orașului. Taxa de oraș era de 8 lire și a avut ca urmare reducerea
nivelului traficului cu 15% și al blocajelor cu 30% (Caraiani, 2008). În 1994, UK Royal
Commision on Environmental Pollution a stabilit o strategie pe termen lung, care
include o serie de obiective cuantificabile, în vederea reducerii utilizării
autoturismelor personale și a creșterii utilizării transportului public (O'Flaherty,
1997). Dintre ele menționăm:
 Reducerea transportului urban cu autoturisme personale, în Londra, de la 50% la 45% până
în anul 2000 și până la 35% până în anul 2020;
 Creșterea numărului de kilometri parcurși de mijloacele de transport în comun de la 12% în
anul 1993 la 20% până în anul 2005 și până la 30% în anul 2020 (Royal Commison on
Environmental Pollution, 1994).
Se observă cu ușurință actualitatea acestor obiective chiar și la 10 ani după
stabilirea lor, dar mai ales necesitatea implementării unui set de asemenea obiective și de
către autoritățile acreditate ale statului nostru. Așadar, luând exemplul acesta, prima
măsură de eficientizare a traficului din București, este:
1. Introducerea unei taxe de oraș. Plecând de la exemplu din Londra, aceasta taxa ar
urma să fie percepută doar pentru autoturismele care doresc traversarea sau pătrunderea în
zona ultra centrală a capitalei: spre exemplu zona Piața Victoriei - Romană - Piața -
Universității. Stabilită la suma de 8.5-10 RON60, obiectivul fiind fluidizarea traficului din
București cu 5-10% în primul an de la implementarea taxei.
2. Înființarea și impunerea utilizării benzilor speciale dedicate pentru autobuze.
Există în prezent un proiect pentru introducerea unui număr restrâns de benzi speciale,
experimentându-se deja cu unele pe direcția Piața Victoriei-Piața Unirii. Rezultatul a fost
scurtarea duratei curselor cu aproximativ 30 min (Știrile TVR, 2014).
3. Suplimentării numărului de vehicule pentru evitarea aglomerării. Călătorii vor
evita transporturi pline până la refuz și vor alege căi alternative. Specialiștii consideră că
60
8.5 RON –Am luat această sumă ca nivel de referință, reprezentând în momentul de față 1% din salariul
brut minim reglementat la nivel de țară
118
situația de 5 călători pe m2 reprezintă aglomerație moderată, admisă în orele de vârf (Ion,

2008). Dacă o potențială suplimentare este imposibilă, se recomandă staționarea cât mai
scurtă a vehiculelor la capetele de traseu.
4. Disponibilitatea programelor orare, afișate, atât în stații, cât și pe medii virtuale
(pagini internet, aplicații mobile). Altă soluție, care există doar pe unele linii de tramvai și
la metrou, este introducerea display-urilor care calculează în timp real (prin utilizarea
tehnologiei GPS61) durata până la sosirea următorului mijloc de transport.
Recent, acordul dintre RATB și Metrorex privind bilete unice de 60 min utilizabile
în ambele rețele, precum și folosirea cardului de călătorii pentru transportul subteran, a fost
întrerupt. Ca măsură de eficientizare a rețelei de transport, recomandăm:
5. Refacerea acordului între cele două organizații. Toate orașele moderne au bilete
utilizabile pe orice tip de transport public, ușurând demersurile clienților. Iar orice măsură
pe care un client o percepe ca benefică, va avea impact asupra calității întregului sistem.
II. Siguranță și Securitate
La acest capitol, situația RATB-ului este cu mult sub cea a rețelei de metrou,
conform chestionarului. În ceea ce privește paza în stații și vehicule, aceasta se poate
îmbunătății prin:
1. Afilierea cu o firmă de pază și protecție pentru interiorul vehiculelor așa cum
există și în cazul transportului subteran. Există un organ al statului, anume Brigada de
Poliție pentru Transportul Public, în a cărei zonă de competență intră inclusiv prezența
activă pentru evitarea furturilor și menținerea păcii în vehicule (Siteul Oficial al Poliției
Capitalei). Agenții de pază prezenți în vehicule împiedică nu numai apariția furturilor, dar
pot reduce semnificativ și numărul călătorilor fără bilet.
2. Introducerea unui sistem de supraveghere prin camere de luat vedere (care pot
funcționa, atât în regim normal, cât și utilizând raze infraroșii). Sistemul în sine nu va
participa în mod activ la împiedicarea unor crime sau furturi, dar vor putea ajuta
autoritățile prin identificarea parțială sau totală a agresorului.
Alte măsuri adiționale care intră în acest capitol sunt:
3. Asigurarea prezenței truselor de prim ajutor în fiecare vehicul;
4. Asigurarea prezenței extinctoarelor (prevăzute cu instrucțiuni clare de utilizare și
verificate periodic) în fiecare mijloc de transport;
5. Afișarea planurilor de evacuare în caz de accidente, urgențe sau incendii;
61
Global Positioning System
119
6. Existența dispozitivelor de urgență sau a ciocanelor de spargere a geamurilor

prevăzute a fi folosite pe post de ieșire de urgență și instrucția șoferilor și a personalului de
pază în practicarea tehinicilor de prim ajutor.
III. Informarea utilizatorilor
Vom structura această categorie de măsuri în 3 subcategorii distincte, dar care
trebuie tratate împreună pentru eficientizarea sistemului de informare a pasagerilor.
A. Informarea inițială despre programul și mijloacele de transport trebuie
efectuată de fiecare utilizator, anterior călătoriei. Trebuie sa fie posibilă informarea în ceea
ce privește harta întregii rețele, orarul în funcție de stații, distanța de la locația utilizatorului
până la cea mai apropiată stație, timpul mediu al călătoriei dorite, prețul biletelor, etc.
Sistemul informatic se va baza pe tehnologia GPS și pe software-uri de logistică.
Acest serviciu de informare trebuie sa fie gratuit, accesibil atât utilizatorilor avansați cât și
celor fără cunoștințe informatice, ținut la curent cu cele mai noi modificări ale orarelor.
B. Revizuirea panourilor informative din stații. Acestea trebuie să conțină date
despre toate liniile, harta întregului sistem de transport și a orașului, orarul vehiculelor care
sosesc în stație, numărul de telefon al serviciului de informație publică RATB.
C. Informarea în timpul deplasării: instalarea hărții/structurii întregii linii pe care
circulă mijlocul de tranzit respectiv și verificarea concordanței între datele afișate pe
display-urile digitale și locația adevărată a vehiculului.
De asemenea, este necesară afișarea informațiilor de evacuare, a datelor despre
proceduri de urgență, semnalizarea tuturor ieșirilor, a locației truselor de prim ajutor și a
extinctoarelor.
IV. Imagine și confort
Conform rezultatelor chestionarului, RATB-ul este considerat mediocru în ceea
ce privește situația salubrizării vehiculelor și ale stațiilor. Publicul percepe aceste locuri
ca fiind insalubre, iar principalul motiv al acestei situații este atât factorul uman, cât și
regia autonomă. Recomandăm:
1. Instalarea a unui număr mai ridicat de coșuri de gunoi selective precum și
impunerea unor amenzi drastice pentru cei care nu respectă legea. Sistemele de
supraveghere menționate în punctele precedente pot fi utilizate și în acest scop. De
asemenea, în timpul staționării la capăt de linie, personalului vehiculului i se poate cere să
se ocupe de îngrijirea interiorului, ceea ce înseamnă îndepărtarea eventualelor gunoaie
existente în autobuz.
2. Măsura de angajare a personalului de securitate la bordul vehiculelor va
reduce semnificativ și numărul cazurilor de vandalism. Astfel serviciul de transport public
120
va deveni unul perceput ca fiind curat și sigur. Obiectivul final este schimbarea
preferințelor populației de la utilizarea vehiculelor personale, la cele de transport în comun
3. Echiparea flotei de vehicule cu sisteme de aer condiționat, recirculare a
aerului și daca este posibil curățarea aerului ambiental în vederea menținerii
temperaturii interne la un nivel acceptabil pe durata sezonului cald și pentru încălzirea
habitaclului pe durata iernii.
4. Revizuirea nivelului de utilizare și a cererii pentru transport în comun, mai
ales în orele de vârf, pentru evitarea aglomerațiilor și pentru îmbunătățirea calității aerului
din vehicule.
5. Instituirea unei puternice campanii de marketing, pentru promovarea utilizării
transportului în comun și pentru îmbunătățirea imaginii serviciului.
Dacă până în prezent, rețeaua RATB a fost considerată ca singura alternativă pentru
cei ce nu își permit un automobil personal, imaginea modernă trebuie să fie una a unui
sistem de transport eficient, curat, sigur și confortabil, care este superior transportului
personal, ajutând la eliminarea congestiei traficului în orele de vârf și promovând protecția
mediului.
C) Control permanent
Ultima etapă în procesul de îmbunătătire a calității serviciului reprezintă asigurarea
unei monitorizări permanente a noului sistem. După cum am mai menționat, acest demers
va implica întreg personalul regiei autonome, fiecare angajat având ca responsabilitate
identificarea punctelor tari și a punctelor slabe a activităților din sfera lui de competență.
Fiecare manager va fi responsabil cu prezentarea unui raport periodic de calitate și o listă
de recomandări pentru repararea și prevenirea deficiențelor.
BIBLIOGRAFIE:
Agenţia Naţională a României pentru Protecţia Mediului. 2009. Mediul Urban.
București : s.n., 2009. pp. 276-280.
Androniceanu A., Armenia. 2008. Noutăți în managementul public. București : Editura

Universitară, 2008. pp. 358-364.
Boger, David, et al. 1993. Kano's Methods for Understanding Customer-defined Quality.
Center for Quality of Management Journal. 4, 1993, Vol. 2, pp. 3-12.
Bollen, K. A. 1989. Structural Equations with Latent Variables. New York : John Wiley &
Sons Inc, 1989.
Boyer, Kenneth D. 1998. Principles of Transportation Economics. USA : Addison-

Wesley Longman Inc., 1998. pp. 69-83; 98-100.
121
Caraiani, Gheorghe. 2008. Logistica transporturilor. București : Editura Universitară,

2008. pp. 46-49.
Federal Transit Administration. 1994. Total Quality Management in Public

Transportation - Research Result Digest for October 1994. Washington : s.n., 1994.
Gheorghe I., Ion. 2008. Transportul urban și rural de călători. București : Editura ASE,
2008. pp. 17-19.
Hensher, David A. and Brewer, M. 2001. Transport. An economics and management

perspective. New York : Oxford University Press, 2001. pp. 3-4.
Institutul National de Statistică. 2014. Anuarul Statistic al României 2012. București :

INS, 2014. pp. 544-545.
Ion, Gheorghe I. 2008. Transportul urban și rural de călători. București : Editura ASE,
2008. pp. 27-35; 38-42.
Lewin, Kurt. 1997. Field Theory in Social Science. New York : Editura Harper and Row,
1997.
Marcucci, Edoardo and Gatta, Valerio. 2008. Quality and Public Transport Service
Contracts". Working Papers Series in Economics, Mathematics & Statistics. 2008, pp. 2-
13.
Mazzulla, Gabriella and Eboli, Laura. 2006. A Service Quality experimental measure
for public transport. European Transport. 2006, 34, pp. 42-53.
Năftănăilă, Ion. 2008. Managementul Calității Proceselor - Concepte Fundamentale.

București : Editura ASE, 2008. p. 160.
Nascu I., Ioan. 2001. Principii de economia transportului. Bucuresti : Editura Sylvi, 2001.
pp. 10-11; 14-17;30-32 98-100; 29-31.
Novak, Robert, et al. 2011. Transportation. A supply chain perspective. Mason : South-
Western Cengage Learning, 2011. pp. 6-8.
O'Flaherty, C. A. 1997. Transport Planning and Traffic Engineering. Londra : Editura

Arnold, 1997. pp. 50-54.
Quak, Hans J. 2012. Improving urban freight transport sustainability by carriers–Best

practices from The Netherlands and the EU project CityLog. Procedia - Social and
Behavioral Sciences. 2012, 39, pp. 158-171.
Raileanu, Iacob. 2013. Income Magazine site. [Online] September 29, 2013. [Cited: April
2, 2014.] http://incomemagazine.ro/articole/consiliul-concurentei-unu-din-doi-bucuresteni-
detine-o-masina#.
Romanian National Institute of Statistics. 2014. Romanian Statistical Yearbook 2012.

Bucuresti : INS Romania, 2014. pp. 544-545.
122
Royal Commison on Environmental Pollution. 1994. Transport and The Environemnt -

18th Report. Londra : Office of Public Sector Information, 1994.
S.C. METROREX S.A. 2012. Raport Activitate Metrorex 2012. București : s.n., 2012. pp.
2-7.
S.C. RATB R.A. 2012. Raport de activitate 2012. București : s.n., 2012. pp. 107-118.
Shalaby, Ahmed, et al. 2012. Principles of urban quality of life for a neighborhood.
Housing and Building National Research Center. 9, 2012, pp. 86-92.
Siteul Oficial al Poliției Capitalei. Brigada de Poliţie pentru Transportul Public. Poliția
Capitalei. [Online] [Cited: Mar 28, 2014.] http://b.politiaromana.ro/index.php?
option=com_content&view=article&id=70:serviciul-de-politie-
metrou&catid=37:servicii&Itemid=113.
Știrile TVR. 2014. 8 străzi din Capitală vor avea benzi speciale pentru transportul în
comun. București : Televiziunea Română, 2014.
Tyrinopoulo, Yannis and Aifadopoulou, Georgia. 2008. A complete methodology for

the quality control of passenger services in the public transport business. European
Transport. 2008, 38, pp. 1-16.
UN Documents . 1987. Report of the World Commission on Environment and

Development: Our Common Future. 1987. pp. 41-43.
Vanhanen, Kerkko and Kurri, Jari. Quality factors in public transport. Public Transport
Research Programme.
123
STRATEGII CONCURENȚIALE ÎN PRODUCȚIA VIDEO:

O ANALIZĂ DIN PERSPECTIVA CONTRIBUȚIILOR LUI
MICHAEL PORTER
COLTOFEAN DIANA
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Abstract: MUSIC VIDEO PRODUCTION IS AN IMPORTANT PART OF THE MUSIC

INDUSTRY AND IT HAS BEEN GROWING SINCE 1981, WHEN MTV WAS LAUNCHED. THIS
PART OF THE INDUSTRY, AS WELL AS THE ENTIRE MUSIC INDUSTRY, IS ATTRACTIVE
BECAUSE OF THE LOW ENTRY BARRIERS AND BECAUSE IT DOES NOT REQUIRE TOO
MUCH KNOWLEDGE OF ENTREPRENEURSHIP. THIS PAPER ANALYZES THE STRATEGIES
AND COMPETITIVENESS OF AN INDEPENDENT VIDEO PRODUCTION LABEL,
FRATEGRAFIA, USING MICHAEL PORTER’S FIVE FORCES MODEL. THE RESULTS
SHOWED THAT THIS LABEL, USING ITS STRATEGY OF FOCALIZATION ON HIP HOP
MUSIC, CAN BECOME VERY COMPETITIVE WITHIN THIS SECTOR.
Keywords: music video production, Porter’s five forces, competitive strategies,

competitiveness
1. Introducere
Industria muzicală internațională a suferit schimbări radicale odată cu lansarea
primului post de televiziune ce difuzează videoclipuri, și anume MTV, în august 1981. În
următorii ani, s-au înregistrat vânzări record ale artiștilor difuzați pe acest post, un exemplu
concret fiind Michael Jackson cu videoclipul melodiei Thriller, vândut în 9 milioane de
copii. La nivel național, putem spune că această industrie a luat avânt în anul 1999, când a
fost lansat primul canal de televiziune muzical românesc, Atomic TV, acesta lansând cele
mai iubite și cunoscute trupe românești din acei ani, ca 3 Sud Est, Animal X, Hi-Q etc.
Dacă la începutul industriei muzicale, jucătorii de pe piață erau casele de discuri,
muzicienii, managerii, radiourile etc, odată cu apariția posturilor de televiziune muzicale ce
difuzează videoclipuri 24/7, producătorii de videoclipuri au devenit noii jucători. Aceștia
au o contribuție foarte importantă la ceea ce înseamnă astăzi industria muzicală, muzica și
povestea pe care reușesc artiștii să o transmită ascultătorilor.
Piața producției de videoclipuri din România este una atipică, datorită barierelor de
intrare joase, numărul competitorilor având un ritm ridicat de creștere, cei mai mulți fiind
producători independenți ce dețin un label. Printre aceștia se numără și Frategrafia, label
intrat pe piață în 2010, care câștigă din ce în ce mai mult teren pe nișa muzicii hip hop.
124
Modelul celor cinci forțe ale lui Michael Porter oferă o perspectivă simplă pentru
evaluarea și analiza competitivității labelului Frategrafia și, de asemenea, pentru
identificarea strategiei concurențiale utilizate de acesta. Acest model este utilizat în lucrare
ca un instrument simplu și puternic pentru înțelegerea forțelor acestui label în ceea ce
privește poziția sa competitivă actuală, dar și strategia utilizată pentru a îmbunătăți această
poziție.
2. Aspecte teoretice
În scenariul economic al zilelor noastre piețele sunt dinamice, prin urmare
concurența este la fel și modificările acesteia pot influența – pozitiv sau negativ – poziția
competitivă a participanților la tranzacții. Concurența determină succesul sau eșecul
companiilor și, în același timp, determină oportunitatea acelor activități ale unei firme care
pot contribui la performanța acesteia. Oricare ar fi circumstanțele, managerii se întreabă
mereu ce trebuie să facă, ce strategie trebuie să adopte.
Strategia concurențială a fost definită de către Michael Porter ca fiind „o acțiune
prin care se dorește obținerea de avantaj competitiv durabil și care poate fi apărat prin
conservarea a ceea ce este distinctiv față de concurenți”. 62 O altă definiție este dată de
autorul Ciobanu Ioan, conform căruia strategia este „ansamblul deciziilor destinate
adaptării, în timp și spațiu, a resurselor firmei la oportunitățile și riscurile mediului în
continuă schimbare”,63 în timp ce R.A. Thiétart (La stratégie d’enterprise, 1990) consideră
că strategia este „ansamblul deciziilor și acțiunilor cu privire la alegerea mijloacelor și
articulării resurselor în vederea atingerii unui scop”.64
Există două elemente esențiale pe care se sprijină alegerea strategiei concurențiale:
atractivitatea ramurilor de activitate din punct de vedere al profitabilității pe termen lung și
factorii care o determină; poziția concurențială relativă dintr-o ramură economică. Atât
atractivitatea ramurii, cât și poziția competitivă pot fi modelate de o firmă, acesta fiind
lucrul care face ca alegerea strategiei să fie o sarcină atât de dificilă. 65
În anul 1979, Michael Porter a introdus modelul celor cinci forțe și a schimbat
radical modul în care este privit mediul concurențial de către manageri, consultanți și
academicieni. Modelul este considerat a fi un concept de bază în strategia corporațiilor
moderne, acesta fiind cadrul care definește regulile de concurență într-o industrie și scoate
62
Porter, M.E, What is strategy?, Harvard Business Review, Volume 74, Issue 6, 1996, p. 63
63
Ciobanu, I., Ciulu, R., Strategiile competitive ale firmei, Editura Polirom, 2005, p. 22
64
65
125
în evidență ceea ce este important pentru a crea și păstra un avantaj competitiv pe termen
lung.
Conform acestui model, competitivitatea unei industrii este influențată de cinci
forțe, iar puterea colectivă a acestora determină profitabilitatea unei industrii, prin urmare
ele au o importanță majoră în formularea și adoptarea strategiilor. 66
Deși la prima vedere industriile diferă una de alta, în realitate, forțele ce
influențează profitabilitatea sunt aceleași. De exemplu, deși industria auto diferă foarte
mult de piața operelor de artă sau de domeniul sănătății, pentru a înțelege competiția în
aceste domenii și profitabilitatea lor, trebuie analizate forțele care stau la baza unei
industrii. Cele cinci forțe sunt: amenințarea noilor intrați, intensitatea competitivității,
puterea furnizorilor, puterea cumpărătorilor și amenințarea produselor/serviciilor
substitute.
Amenințarea noilor intrați: noii intrați într-o industrie vin cu capacități noi și cu
dorința de a obține o cotă de piață cât mai mare, acest lucru punând presiune asupra
prețurilor, costurilor și ratei investițiilor necesare pentru a putea concura. Atunci când
amenințarea este mare, jucătorii prezenți pe piață trebuie să mențină prețurile scăzute și să
stimuleze investițiile pentru a descuraja noii competitori. Amenințarea noilor intrați într-o
industrie este influențată de barierele de intrare joase sau ridicate, acestea fiind: economiile
de scară pentru ofertanți, avantaje de scară pentru cumpărători, cerințe de capital, costuri
de schimbare ale partenerului de afaceri, avantaje independente de economiile de scară,
acces inegal la canalele de distribuție, politici guvernamentale restrictive. 67
Puterea de negociere a furnizorilor: furnizorii puternici obțin valoare prin
stabilirea unor prețuri ridicate, limitarea calității produselor sau serviciilor. Furnizorii din
cadrul unei industrii sunt de mai multe tipuri: furnizori de materii prime, materiale;
furnizori de utilități, de capital sau de forță de muncă. Aceștia au o putere de negociere
ridicată dacă sunt mai concentrați decât sectorul-client, nu sunt concurați de bunuri de
substituție și produsul livrat este un mijloc important de producție pentru client. 68
Puterea de negociere a cumpărătorilor: clienții puternici pot obține mai multă
valoare prin obligarea menținerii prețurilor la un nivel scăzut, cerând o calitate mai bună
sau mai multe servicii, determinând o competiție mai puternică în industrie, toate acestea
în detrimentul profitabilității celei din urmă. Au o putere de negociere ridicată dacă
66
Porter, M.E., How Competitive Forces Shape Strategy, Harvard Business Review, Volume 57, Issue 2,
1979, p. 139
67
Porter, M.E., The Five Competitive Forces That Shape Strategy, Harvard Business Review, Volume 86,
Issue 1, pp. 79-81
68
Porter, M.E., The Five Competitive Forces That Shape Strategy, Harvard Business Review, Volume 86,
Issue 1, pp. 82-88
126
prezintă un grad mai ridicat de concentrare decât sectorul - furnizor, ponderea produselor
cumpărate este mare în costul total, costurile de transfer sunt minime și produsele sunt
puțin diferențiate.
Amenințarea produselor de substituție: îndeplinesc aceleași funcții pentru client
ca și produsul/serviciul din sectorul analizat. Această amenințare venită din partea
produselor de substituție este ridicată dacă se oferă o variantă atractivă din punctul de
vedere al raportului calitate/preț sau dacă costurile de schimbare al produsului pentru client
sunt reduse. Atunci când posibilitatea apariției unor produse substituibile este ridicată,
profitabilitatea ramurii scade.
Rivalitatea existentă între concurenți: aceasta ia forme diferite, dar familiare,
printre care schimbări de prețuri, introducerea de noi produse, campanii de publicitate sau
îmbunătățirea serviciilor. O rivalitate puternică limitează profitabilitatea unei industrii.
De asemenea, Porter consideră că există anumiți factori și nu forțe propriu-zise,
care influențează atractivitatea, competitivitatea și profitabilitatea unei industrii. Acestea
sunt rata de creștere a industriei, tehnologia și inovarea, guvernul și
produsele/serviciile complementare.
Înțelegerea acestor forțe care modelează concurența dintr-o industrie este punctul
de pornire în dezvoltarea strategiei unei companii. Toate companiile trebuie să cunoască
rentabilitatea medie a industriei în care acționează și modul în care s-a schimbat în timp.
Aceste forțe dezvăluie de ce profitabiltatea industriei are anumite caracteristici și doar
atunci poate o companie să încorporeze condițiile industriei în strategia sa.
În anul 2002, Stanley Slator și Eric Olson, au scris că premisele lui Porter și
concluziile sale sunt valabile în mediul concurențial prezent, la fel cum erau și în urmă cu
20-30 de ani. Însă, consideră că acest model nu este unul complet și că există și alte forțe
care influențează industria și performanțele companiilor din cadrul ei, forțe care sunt
considerate factori de către Porter. Astfel, modelul lor păstrează furnizorii, clienții și
adaugă concurența compozit (care include celelalte trei forțe: rivalitatea, amenințarea
produselor substitute și amenințarea noilor intrați), firme complementare (produc
componente separate, care sunt folosite de către o altă firmă pentru a fabrica produsul
final), creșterea pieței și turbulențele pieței.69
Modelul lui Porter poate fi folosit pentru a analiza factorii care influențează orice
industrie, chiar și industriile atipice, creative, printre care se află și industria muzicală. De
exemplu, Oral E.L. și Mistikoglu G. (Competitive analysis of the Turkish brick industry- a
69
Slater, F.S., Olsen, M.E., A fresh look at industry and market analysis. Understanding markets beyond the
Five Competitive Forces Model, Business Horizons, Volume 43, Issue 1, 2002, pp.15-23
127
case study for developing countries, 2007) au folosit acest model pentru analiza
competitivității industriei de cărămidă din Turcia. Rezultatele lor au arătat că rivalitatea
este una acerbă între companii cu dimensiuni similare, barierele de intrare și ieșire fiind
joase, crește amenințarea noilor intrați și a produselor substitute, precum și puterea de
negociere a cumpărătorilor.70
Acest model este folosit și pentru a analiza competitivitatea unei firme din cadrul
unei ramuri industriale. În anul 2012 a fost realizată o analiză a competitivității unei firme
miniere, Jordan Phosphate Mines Company (JPMC), și s-a ajuns la concluzia că aceasta nu
este amenințată de o putere ridicată a furnizorilor, iar probabilitatea de apariție a
produselor de substituție sau a noilor intrați pe piață este și ea redusă. Însă, în ceea ce
privește cumpărătorii, puterea de negociere a acestora este ridicată, iar JPMC nu are un
avantaj competitiv favorabil în rivalitatea cu concurenții săi. 71
3. Aplicarea modelului lui Porter asupra sectorului de producție video

3.1. Industria muzicală la nivel internațional și național
Printre mulți jucători independenți, industria muzicală funcționează prin activitatea
muzicienilor care compun și interpretează muzica, a caselor de discuri care o înregistrează
și o vând, a managerilor artiștilor, a mijloacelor de difuzare a muzicii, a producătorilor de
videoclipuri, a jurnaliștilor, editorilor, etc. Industria din ziua de azi este controlată de trei
mari case de discuri: Universal Music Group (Franța), Sony Music Entertainment
(Japonia), Warner Music Group (SUA).72
Această industrie a suferit schimbări majore în data de 1 august 1981, când MTV a
difuzat primul videoclip, „Video Killed The Radio Star” a celor de la The Buggles. Într-
adevăr, videoclipurile muzicale au distrus în vremea aceea radiourile, toți artiștii care au
fost difuzați pe acest canal înregistrând vânzări record, aceste videoclipuri oferind o altă
față a muzicii.73
După ce în 1982 Michael Jackson a fost primul negru al cărui videoclip a fost
difuzat pe MTV74 (melodia Billie Jean), în data de 2 decembrie 1983 a avut loc premierea
videoclipului „Thriller”, videoclipul cu cele mai mari vânzări în istoria muzicii (9 milioane
copii)75, dându-i titlul de „King of Pop” (Regele muzicii Pop).
70
Arlawashdeh, R., The Competitiveness of Jordan Phosphate Mines Company Using Porter Five Forces
Analysis, International Journal of Economics and Finance, Volume 5, Issue 1, p. 193
71
Arlawashdeh, R., The Competitiveness of Jordan Phosphate Mines Company Using Porter Five Forces
Analysis, International Journal of Economics and Finance, Volume 5, Issue 1, p. 198
72
http://en.wikipedia.org/wiki/Music_industry, accesat în data de 21.12.2013
73
History of MTV
74
http://www.allmichaeljackson.com/musicvideo/shortfilms.html, accesat în data de 21.12.2013
75
How Michael Jacksons’s Thriller changed the music business
128
Dacă în 1981 MTV distrugea radiourile, în prezent a venit rândul Internetului să

distrugă MTV și alte canale ce difuzează videoclipuri. Conform Nielsen Entertainment, în
1999 cele 4 canale principale de muzică – MTV, VH1, BET, CMT – au difuzat
aproximativ 200.000 de videoclipuri, numărul lor scăzând la mai puțin de 70.000 în 2012.
Pe piața muzicală românească, cei mai importanți jucători sunt următoarele case de
discuri pe genuri de muzică: Dance: Roton, Cat Music, MediaPro Music, HaHaHa
Production, Red Clover Media, Mango Records, Studio 66 etc; Hip-hop: OkapiSound,
Facem Records, Chill Brothers, Scandalos Music, Dope Records, Sprint Music, Unic
Studio Production, Little Big V etc; Manele: Nek Production, Big Man etc.
Industria muzicală autohtonă a luat avânt în a doua jumătate a anilor ’90, odată cu
apariția unor trupe precum 3 Sud Est, N&D, Valahia, LA, Animal X, Andre, Hi-Q, BUG
Mafia etc. De-a lungul timpului, trupele acestor ani au dispărut de pe piață, și-au schimbat
componența, dar cele rămase au dat lovitura și pe piața internațională, muzica românească
aducând un sound nou la nivel mondial. Printre aceste trupe amintim O-zone, care în anul
2004 a invadat Europa, Asia și Americile cu hitul „Dragostea din tei”, succesul lor fiind
comparat cu cel al melodiei „Gangnam Style” al lui PSY.76
În anul 1999 a fost lansat canalul Atomic TV, devenit TV K-lumea, pentru ca în
anul 2006 să fie achiziționat de trustul media SBS pentru 3.5 milioane de euro,
transformându-l în actualul Kiss TV. În prezent, alături de Kiss TV, canale românești de
muzică sunt U TV, Music Channel și ZU TV (dance, hip hop etc) și Taraf TV (manele),
acestea difuzând videoclipuri muzicale 24/7.
În ultimii ani s-a născut o regulă nescrisă: fiecare melodie trebuie să aibă un
videoclip pe YouTube. Datorită succesului enorm pe care îl înregistrează site-ul, a devenit
practic unul muzical, acesta fiind locul unde fanii intră pentru a căuta melodii mai vechi ale
artiștilor preferați sau ultimele hituri.77 Conform YouTube Rewind, cele mai vizionate
videoclipuri muzicale la nivel internațional, în anul 2013 sunt: 78 PSY-Gentleman:
606.931.291 vizualizări, Miley Cyrus- Wrecking Ball: 425.332.286 vizualizări și Miley
Cyrus- We Can’t Stop: 314.468.350 vizualizări.
Și în România, la fel ca și pe piața internațională, casele de discuri și muzicienii
conduc în topul canalelor cu cei mai mulți abonați și viziualizări, iar muzica este
principalul conținut pentru care utilizatorii de Internet din țară folosesc YouTube, acesta
76
Florin Grozea, Hit Yourself, Polirom, Iași, 2013, p.19
77
Florin Grozea, Hit Yourself, Polirom, Iași, 2013, p.88
78
https://www.youtube.com/user/theyearinreviewRO, accesat în data de 21.12.2013
129
fiind o componentă esențială pentru industria muzicală, oferind expunere către ascultători
din întreaga lume.79
Conform YouTube Rewind 2013 România, cele mai vizionate videoclipuri
muzicale românești sunt:80 Andra- Inevitabil va fi bine: 21.881.231 vizualizări, Florin
Salam- Saint Tropez: 16.113.781 vizualizări și Shift feat. Marius Moga- Sus pe toc:
11.557.060 vizualizări.
3.2. Frategrafia
Lansat ca un label independent de producție video, Frategrafia activează sub acest
nume din anul 2010, din pasiunea pentru muzică a unui tânăr brașovean, Sergiu „Sega”
Nicula, absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara. Dacă la început se axa pe
fotografie, realizând ședințe foto pentru artiștii underground ai orașului Timișoara, dar și
pentru prieteni, în 2010 a produs primul său videoclip, acceptând propunerea lui Skizzo
Skillz de a lucra împreună la videoclipul piesei „Fresh și rece”.
De-a lungul timpului, portofoliul echipei Frategrafia s-a îmbogățit cu nume grele
ale hip hop-ului românesc actual, de asemenea și cu artiști noi lansați pe această piață.
Printre acești artiși putem enumera: Skizzo Skillz (Fresh și rece), Nane (Mulțumim,
Atitudine, Plec, Toast), George Hora, Kamelia Hora, Tranda feat. MefX (Oarecare), Mitză
(Robot), DOC (Rapcapitulare, Doctor-Doctor), Vlad Dobrescu (Oameni ca mine),
Maximilian feat. Grasu XXL (Zbor cu parapanta), JerryCo (Oriunde - Oricând, Pentru tine,
Șampanie), Necenzurat (Plec departe, Indiferent), Zhao feat. Praetor (Pe drum), KeeD
Colorz (Praf de stele), Dedey (Anu’ ăsta), EnerGia (Crank up), Smokey & Krem (Nu privi
în urma ta), dar și artiști reggae precum 1Leu (Peace in my world), Cristyz feat. Mr. Levy
(Drumuri diferite).
Devenit cunoscut la nivel național, Frategrafia se ocupă și de producție publicitară,
până în prezent realizând spoturi pentru Petrom România, RedBull România și Băneasa
Shopping City.
3.3. Modelul lui Porter

NOI CONCURENȚI POTENȚIALI
Marta Popescu Photography
79
http://www.mediafax.ro/life-inedit/primul-eveniment-youtube-dedicat-industriei-muzicale-din-romania-
vineri-in-bucuresti-11493545, accesat în data de 21.12.2013
80
https://www.youtube.com/user/theyearinreviewRO, accesat în data de 21.12.2013
130
CONCURENȚA DIN
SECTOR
FURNIZORI CLIENȚI
Evil Twin Studio
Putere de negociere Trandafilm Putere de negociere
ridicată medie
Red Clover Media
Vision Production
etc
PRODUSE DE SUBSTITUȚIE
Lyric Video
Amenințarea noilor intrați – ridicată

Industria muzicală este o piață atipică, mulți producători fiind independenți,
neexistând multe firme propriu-zise, practic oricine putând filma un videoclip muzical. Din
punct de vedere al gradului de concentrare, sectorul de producție al videoclipurilor
muzicale este unul fragmentat. Printre cauzele fragmentării am identificat barierele de
intrare joase (costurile inițiale în acest domeniu constă doar în echipamentele necesare
producției unui videoclip, profitul obținut putând fi reinvestit în tehnologizarea labelului),
absența economiilor de scară (cheltuieli generale mici - pentru acest tip de activitate
acestea constând doar în cheltuieli de întreținere/înnoire a echipamentelor; înaltă
creativitate a operațiilor derulate - în acest domeniu creativitatea este un factor primordial
pentru desfășurarea activității; servire personalizată a clienților - pentru fiecare artist este
necesar să fie realizat un videoclip diferit; imaginea - cu cât un producător își întregește
portofoliul cu nume importante din industria muzicală, cu atât își creează o imagine mai
bună în domeniu).
Am identificat un potențial nou - intrat pe piață, și anume Marta Popescu
Photography, tânără devenită cunoscută datorită proiectului „Iubesc”, prin care invită
oamenii să se pozeze cu ceea ce iubesc, scris pe o foaie. Aceasta a realizat în anul 2013 un
videoclip pentru Mihai Trăistariu cu melodia „E iarnă între noi”, iar în 2014 a produs
videoclipul trupei Blaxy Girls pentru melodia „Leagă-mă la ochi”. De asemenea, a
participat în juriul Next Top Model alături de Cătălin Botezatu și colaborează cu Roton,
realizând ședințele foto ale artiștilor.
Puterea de negociere a furnizorilor - puternică
Puterea de negociere a furnizorilor de pe piața producției de videoclipuri muzicale
este una puternică, în contextul în care aceștia sunt cei care pun la dispoziția producătorilor
131
și artiștilor cele necesare producției videoclipului. Furnizorii pot fi de mai multe tipuri:
furnizori de forță de muncă (dansatori, animatori, modele; aceștia au un preț fixat pentru
apariția în videoclipuri); furnizori de materiale (costumațiile și decorul sunt închiriate);
furnizori de spații (locurile unde se produc videoclipurile au un preț de închiriere stabilit de
către proprietar)
Puterea de negociere a cumpărătorilor - scăzută
Puterea de negociere a clienților, în acest caz artiștii sau casele de discuri, este
medie, deoarece producătorul are un preț de pornire care crește odată cu complexitatea
scenariului de la un videoclip la altul, însă acesta trebuie să se încadreze în bugetul alocat
de către casa de discuri/artist. Costurile de transfer sunt minime, practic inexistente în acest
domeniu, deoarece nu sunt încheiate contracte de colaborare pe o perioadă determinată
între producătorii de videoclipuri și casele de discuri/artiști, astfel cei din urmă, neavând
obligații contractuale, pot colabora cu diferiți producători, de la un videoclip la altul.
Amenințarea produselor de substituție - medie
Pentru videoclipurile muzicale pot fi considerate produse de substituție
videoclipurile de promovare ale pieselor lansate, așa-numitele lyric videos. Dacă în anii
trecuți acestea erau simple, versurile rulând pe un fundal de o anumită culoare, în prezent
sunt din ce în ce mai complexe, artiștii/casele de discuri alegând diferite moduri de
abordare ale acestora, realizând mai mult decât un video cu versuri. (Ex.: Avicii - Wake me
up, Corins - Miss Boboc). Putem spune ca aceste produse au o amenințare ridicată din
cauza prețului care este, într-un mod evident, mult mai redus față de producția unui
videoclip. Dar cele mai ascultate melodii din ultimii ani sunt cele care au un videoclip
propriu - zis pe baza unui scenariu, care creează o poveste și transmite ascultătorului stări,
sentimente, emoții vizuale etc.
Rivalitatea existentă între concurenți - medie

Datorită numărului mare de producători de videoclipuri muzicale, dar și a artiștilor
din industria muzicală autohtonă, concurența din acest sector de activitate este una de tip
monopolistică.
În ceea ce privește nișa muzicii hip hop/reggae, concurenții Frategrafia sunt: Evil
Twin Studio (Grasu XXL feat. Ami - Deja Vu), Vision Production (Puya feat. Doddy,
Posset, Mahia, Alex Velea - Maidanez), Trandafilm (Maximilian feat. Zhao, Spike -
Domnișoare), Matei Pleșa (Maximilian feat. MefX - Sophie), Red Clover Media (Blazon
132
OneShot - Purtați de vânt) etc. Iar în ceea ce privește întregul sector, indiferent de genul de
muzică, am identificat următorii concurenți: Ador Media, HaHaHa Video Production,
Domino Productions, Roco Media, Red Clover Media, MediaPro, Nek Music Video
Production. Cele două mari case de discuri, Roton și Cat Music colaborează cu unii
producători enumerați mai sus pentru producția videoclipurilor artiștilor lor.
Putem spune că în domeniul producției de videoclipuri muzicale rivalitatea dintre
competitori este una medie, aceasta manifestându-se mai mult la nivelul portofoliilor de
artiști pe care le dețin producătorii. Spun că este medie, deoarece nu o dată a fost realizat
un videoclip la producția căruia au colaborat doi sau mai mulți producători cu label
personal. De exemplu, videoclipul melodiei „Zbor cu parapanta” (Maximilian feat. Grasu
XXL) este produsul colaborării dintre Matei Pleșa și Sergiu Nicula (Frategrafia), primul
având rolul de regizor și scenarist, iar cel din urmă rolul de producător.
3.4. Strategia concurențială utilizată de Frategrafia

Frategrafia a ales pentru activitatea sa, strategia focalizării, labelul axându-se pe
producția de videoclipuri muzicale pentru artiștii hip hop. Întrebat la începutul activității
sale, de ce a ales această nișă, Sergiu Nicula a răspuns că a crescut cu acest gen de muzică
și că nu se identifică cu mesajul altor genuri. Cu timpul însă, a devenit cunoscut la nivel
național, acum fiind deschis pentru colaborări cu artiștii celorlalte genuri de muzică din
România, dar până acum nu a avut ocazia să lucreze cu ei.
4. Concluzii
Industria muzicală se află într-o evoluție continuă, piața producției de videoclipuri

muzicale evoluând concomitent cu ea. La nivel internațional, industria a luat avânt la
începutul anilor ’80, odată cu lansarea primului post TV muzical, MTV, iar la nivel
național, un prim astfel de post care a lansat nenumărați artiști, a apărut în anul 1999,
numit Atomic TV.
În ziua de azi orice artist care lansează o melodie, trebuie neapărat să lanseze și un
videoclip al acestei melodii, disponibil pe YouTube. În România, această piață de
producție a videoclipurilor este într-o continuă creștere, deoarece în fiecare zi sunt lansate
noi videoclipuri aflate sub producția a noi și noi producători, dar numărul celor focalizați
pe hip hop, ca și Frategrafia, este unul mic.
Din anul 2010, de când a fost lansat oficial acest label, Frategrafia a crescut prin
ambiția tânărului Sergiu Nicula, ajungând să lucreze cu artiștii hip hop consacrați din
133
România. Dacă la început lansa artiști, prieteni cu videoclipuri produse gratis sau low cost,
acum a ajuns să producă videoclipuri cu bugete de 6.500 euro, ceea ce pentru hip hop-ul
românesc este unul foarte mare.
Analiza acestui sector prin utilizarea Modelului lui Porter a arătat că amenințarea
noilor intrați este una ridicată, mai ales datorită barierelor de intrare joase. Dar pentru că
este nevoie de foarte mult talent, răbdare și perseverență în acest domeniu, la final rămân
cei mai buni, iar lansarea continuă a producțiilor Frategrafia arată că acest label este pe
drumul cel bun. Amenințarea produselor substitute, deși este medie, poate deveni o
oportunitate pentru acești producători, deoarece creșterea în complexitate a acestor
videoclipuri cu versuri necesită cunoștințe de editare și se apelează la aceștia.
Nu putem spune că puterea ridicată de negociere a furnizorilor afectează activitatea
unui producător, ci doar producția unui videoclip. În acest domeniu este nevoie mereu de
noutate, de idei noi, fețe noi, locuri noi în care este produs videoclipul, folosirea acelorași
„furnizori” dând o notă de monotonie. Puterea de negociere scăzută a clienților, constituie
un avantaj pentru producători, aceștia nefiind legați de obligații contractuale, pot lucra
concomitent cu artiști de la case de discuri diferite, Frategrafia lucrând cu artiști de la
Facem Records, OkapiSound, Studio 66 etc. Rivalitatea, după cum am spus, este una la
nivel de portofolii ale producătorilor, aceasta favorizând și încurajând colaborarea între
producători la regia/producția unui videoclip.
Strategia aleasă de acest label, cea a focalizării, este cea potrivită, deoarece mesajul
muzicii hip hop este diferit față de cel al celorlalte genuri și este nevoie de o altă viziune
asupra scenariului, care să se afle în concordanță cu substratul muzicii hip hop. În același
timp, consider că acest tip de strategie poate propulsa Frategrafia printre cei mai căutați
producători de videoclipuri la nivel național, talentul și creativitatea reflectându-se în
videoclipurile produse până în prezent, oferind mereu ceva nou pe piața muzicală
românească.
Bibliografie
 Ciobanu, I., Ciulu, R., Strategiile competitive ale firmei, Editura Polirom, 2005
 Florin Grozea, Hit Yourself, Polirom, Iași, 2013
*
**
 Arlawashdeh, R., The Competitiveness of Jordan Phosphate Mines Company Using
Porter Five Forces Analysis, International Journal of Economics and Finance, Volume
5, Issue 1, p. 191-200
134
 Porter, M.E., How Competitive Forces Shape Strategy, Harvard Business Review,
Volume 57, Issue 2, 1979, p. 137-145
 Porter, M.E., The Five Competitive Forces That Shape Strategy, Harvard Business
Review, Volume 86, Issue 1, pp. 79-93
 Porter, M.E, What is strategy?, Harvard Business Review, Volume 74, Issue 6, 1996
 Slater, F.S., Olsen, M.E., A fresh look at industry and market analysis. Understanding
markets beyond the Five Competitive Forces Model, Business Horizons, Volume 43,
Issue 1, 2002, pp.15-23
*
**
 http://en.wikipedia.org/wiki/Music_industry
 http://www.bearshare.com/history-of-mtv.html
 http://www.allmichaeljackson.com/musicvideo/shortfilms.html
 http://www.billboard.com/articles/news/268212/exclusive-how-michael-jacksons-
thriller-changed-the-music-business
 http://www.mediafax.ro/life-inedit/primul-eveniment-youtube-dedicat-industriei-
muzicale-din-romania-vineri-in-bucuresti-11493545
 https://www.youtube.com/user/theyearinreviewRO
135
COMUNICAREA PRIN VESTIMENTAȚIE ÎN AFACERI
GALEȚCHI DANIELA
UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI
Abstract: THE TOPIC OF THIS STUDY IS ONE OF THE METODS OF COMUNICATION

IN BUSSINES, CLOTHING. WHEN IN A SITUATION OF BUSSINES, THE CLOTHING YOU
ARE WEARING IS VERY IMPORTANT. IT SENDS A MESSAGE ABOUT WHAT KIND A
BUSSINES MAN OR WOMAN YOU ARE.
1. Limbajul vestimentației
Vestimentația în funcție de epoci și timpuri de civilizație, a furnizat indicii cu privire
la rolul statusul persoanei, apartența la un anumit grup sau la o anumită arie geografică.
Influența îmbrăcămintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde

și asupra organizației și instituției pe care această persoană o reprezintă ca efect secundar.
Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia „important este cum gândim și nu cum
ne îmbrăcăm”, în viața de zi cu zi vestimentația joacă un rol important în percepția
persoanelor. Oamenii au dreptul să adopte orice formă de îmbracăminte doresc, ei trebuie
totuși să facă distincția între muncă și distracție și să-și adapteye vestimentația „atmosferei
de afaceri create de patronul lor”.
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale influentând
stima de sine a celor care le poartă și de asemenea, influențând modul în care ceilați se
comportă față de noi.
Vestimentația organizațională este privită ca un indicator al influențelor atât din

interiorul organizației, cât și din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. În interiorul
unei organizații există atât presiuni formale care își au expresia în codurile și
regulamentele interne, cât și presiuni informale care își au expresia în anumite modele cere
se pot impune la un moment dat într-o organizație în vederea adoptării unui anumit tip de
vestimentație.
Acest model de analiză cuprinde 3 dimensiuni ale vestimentației organizaționale:

136
 Atributele vestimentației constând în culorile, materialele și stilul

vestimentației;
 Omogenitatea vestimentației se referă la gradul de variație în ceea ce
privește vestimentația, printre membrii aceleiași organizații;
 Diferențierea se referă la gradul de diferențiere la vestimentațieiangajaților
dintr-o organizație în raport cu vestimentația persoanelor din afara organizației
1. Culorile
Culorile în cadrul vestimentației organizaționale are la bază informația simbolică pe
care o transmit și depinde de cultura individului. Organizațiile optează pentru anumite
culori ale vestimentației aganjaților în funcție de semnificația socială a acestora: „Culoarea
maro folosita la uniformele UPS sugerează încredere. În mod similar, spitalele folosesc
culoarea alb pentru a sugera puritate și curățenie, iar organizațiile polițiste utilizează culori
închise pentru a sugera putere”.
Culorile influențează și ele comunicarea, evidențiînd atitudinea omului față de viață

și față din cei din jur. Culoarea vestimentației folosită ne comunică o serie de lucruri
despre acesta
ROȘU – om plin de sentimente.
PORTOCALIU – sunt organizat și hotărât să-mi realizez planul.
GALBEN – doresc să discutăm.
VERDE – îmi place schimbarea.
BLEU– sunt inventiv.
BLEUMARIN– îmi place să fiu șef și să dau ordine.
NEGRU – știu foarte bine ce am de făcut.
Culorile calde (roșu, portocaliu, galben) favorizează comunicarea iar cele reci (gri,
verde, albastru) o inhibă. Comunicarea se desfășoară greoi și în cazul monotoniei sau
variației excesive de culori.
Materialul vestimentației este important datorită asocierilor pe cere le declanșează.

Astfel, utilizarea unei vestimentații din fibre naturale sugerează apartenența la clasa de jos,
iar utilizarea unei vestimentații din fibre naturale sugereazăun status social ridicat. În
cadrul organizațiilor, vestimentațiadin materiale naturale este specifică staff-ului
managerial, în timp ce în cazul uniformelor ngajațilorde la baza ierarhiei managerialr se
poate opta și pentru fibre sintetice.
137
Stilul vestimentar și succesul în afaceri.
Prin intermediul îmbrîcîmintei comunicăm celorlalti așteptările noastre asupra

modului ăn care dorim să fim tratați: un costum clasic comunică dorința noastră de a ne
relaăiona la nivel oficial, o îmbrăcăminte mai puțin formalapoate fi interpretată ca intenție
de a da o notă mai caldă, mai personală relației de afaceri. Ținuta vestimentară impusă este
în legăturădirectă cu valorile instituției respective și nu urmează neapărat codul instituției.
Ținuta vestimentară în afaceri
Omul de afaceri datozită poziției sociale și a nivelului său profesional superior,

trebuie să adopte o țintă decentă, potrivit mediului de afaceri, în yiua de azi hainele nu mai
sunt simple invelitoare ale trupului ci mai degraba o marcă personală, prima carte de
vizită.prims impresie în lumea afacerilor este dată de imaginea vizuală a perceperii de către
celălalt, adică îmbrăcăminte, accesoriile formează un tot ce constituie suportul pentru
prima impresie. În concluzie ținuta, ca mesaj al primei impresii, poate conduce la
perceperea unei persoane ca lipsită de profesionalism și dezinteres față de afacerea la care
ia parte.
Evenimentele externe, din cadru companiei ne vor obliga să adoptăm o vestimentație

mai protocolară decât cele interne, fiindcă este pusă în joc imaginea companiei. Nu vom
purta haine decoltate din materiale moi,confortabile și cu o cromatică stridentă dacă, pe
plan intern are loc o vizită anunțată a top managementului sau urmează să semnăm un
contract, nici dacă pe plan extern, susținem o prezentare în public, participăm la o sesiune
de training sau la un business cocktail, targ sau ceremonie de premiere.
2. Codul vestimentar – imaginea companiei

Într-o organizație strategia organizațională promovată de top management merge pe
ideea diferențierii interne ăntre departamentele reprezentative ale organizației, criteriul
„omogenitatea vestimentaţiei" (în sensul de omogenitate stratificată) devine foarte
important. Acesta se traduce prin vestimentaţii diferite pentru angajaţii unor departamente
diferite.
Băncile, companiile multinaţionale optează, atăt în interior, căt şi în exterior, pentru
vestimentaţii specifice, care să permită pe de o parte o mai bună definire a rolurilor in
interior, iar pe de altă parte - o mai bună diferenţiere a organizaţiei lor în exterior. De
aceea, regulamentele de ordine interioară din cadrul acestor tipuri de organizaţii includ şi
norme clare în ceea ce priveşte vestimentaţia angajaţilor din cadrul diferitelor
departamente.
138
Nu trebuiesc purtate urmatoarele:

Ø haine rupte sau şifonate;
Ø haine foarte largi sau foarte mulate;
Ø pantaloni scurţi sau fuste mini;
Ø pantaloni cu talie foarte joasă, şepci.
Specialisti din HR susţin că imaginea contează foarte mult şi mai ales mesajul
transmis de codul nostru vestimentar de la birou. Nu este vorba însă despre a te imbraca ca
săaraţi bine, ci de a construi o imagine care să spună "noi vorbim business" ("we mean
business"), fără a arăta prea sofisticat.
Unele companii româneşti de call-center îşi sfătuiesc angajaţii să poarte costum la
serviciu, cu toate că aceştia nu comunică cu clienţii decât prin telefon. Acest lucru, spun
managerii companiilor, are efect psihologic, îi ajută pe angajaţi să vorbească cu clienţii de
la egal la egal şi să fie, astfel, mai eficient. Multe alte companii au adoptat modelul
american, permiţând angajaţilor să vină îmbrăcaţi casual o singură zi pe săptămână, în
general vineri. In astfel de situaţii sunt permişi şi blugii şi ţinutele sport.
Mihaela Berciuîn lucrarea«Succesul detaliilor”prezintă tipuri de ţinutepe care trebuie să
le adopte omul de afaceri: resort casual și after-hours casual, general business, business
casual, basic casual, casual pentru directori, power business.
Ţinuta „casual” exprimă libertate în vestimentaţie şi nu este indicatăîn relaţionarea
directă cu clienţii sau cu mediul extern, este mai puţin protocolară în sfera activităţii
profesionale. Sacoul poate fi înlocuit cu bluze, tricouri, cămaşă căzută peste pantalon atât
la bîrbaţi, cât şi la femei.Tricourile închise la culoare sau cele kaki, cu mâneci lungi sau
scurte sunt potrivite ca îmbrăcăminte de business casual atât pentru bărbaţi şi cât şi pentru
femeiFemeile pot opta pentru un pulover sau o jachetă, sacourile sport fiind mai potrivite
pentru bărbaţi.Ţinuta „casual” nu interzice extravaganţa, atât bărbaţii, cât şi femeile pot
purta bijuterii strălucitoare, pantaloni scurţi, haine tip sport.Această ţinută este indicată în
domeniile care necesită ţinută comodă, de exemplu: învîţîmânt, consultanţă individuală,
sau dacă lucrezi în IT.
Ţinuta „Business –Casual” sau” Smart-casausal”
Business casual, indică un stil vestimentar îngrijit şi elegant pentru a putea fi purtat
în timpul unei întâlniri de afaceri, darși îndeajuns de comod.Îmbrăcămintea trebuie să
transmită mesajul debusiness la fel ca o ţinută de afaceri tradiţională.Acest tip de cod
vestimentar a apărut în Statele Unite, în Silicon Valley, la începutul anilor ’90 şi este cel
mai potrivit pentru majoritatea joburilor în care este nevoie atât de imaginea şi
credibilitatea unui om de afaceri, cât şi de avantajulunei haine commode, dar personalizată.
139
Ţinuta „Business causal” este ideală pentru întâlnirile ce par intâmplătoar cu un

client sau un partener de afaceri, atunci când avem nevoie de o atitudine relaxată, dar să ne
şi impunem prin imaginea businessCodul vestimentar poate fi impus de organizaţia în care
se lucrează sau de ocazia în care te afli.
Mainstream casualeste indicat pentru ţinutele activităţilor zilnice de bussines. Pentru
bărbați, este vorba de pantaloni din stofa, cămăşi sport cu mâneci lungi, pulovere cu guler
polo sau alte tipuri de răscroieli, iar pentru femei – pantaloni sau fuste, un pulover tricotat,
un sacou, o jacheta sau o vestă.
Executive casual este recomandată managerilor, în special în companii cunoscute.
De asemenea este indicat şi în departamentele de comunicare cu exteriorul (PR, Marketing,
Customer Service). Femeile poartă o ţinută formată din pantaloni, cămaşă, un sacou în
culori asortate, iar pentru bărbaţi se impune la o pereche de pantaloni de culoare inchisă, o
un sacou şi eventual o cravată.
Ținuta business comunică şi informaţii despre compania pe care o reprezintă
persoana şi despre atitudinea acestei persoane şi acelei companii faţă de partenerul de
afaceri.
Ținuta business pentru bărbaţi constă în costum, cămasă cu mânecă lungă şi, în mod
obligatoriu, cravată. Mamşetele cămăşii vor fi cu aproximativ două degete peste lungimea
mânecilor sacoului. Butonii de la manşetă vor fi mai curând bijuterii sobre, decât simple
accesorii vestimentare. Acul de cravată şi ceasul sunt accesorii conservatoare care merg pe
aceeaşi linie. Pantofii sunt din piele, de regulă, de culoare neagră. Uzual, este considerat ca
fiind cumva prea conservator portul cravatelor negre sau albe. Acestea rămân strict
obligatorii în mediile de afaceri mai rigide.
3. Mesajele transmise de vestimentatie
Multe profesii impun purtarea unei ţinute standardizate, uneori până în cele mai mici
amănunte. Armata, justiţia, poliţia, biserica, spitalele, căile ferate, utilizează uniforme care
simbolizează putere, autoritate, credibilitate şi competenţă, adică principalele elemente ale
misiunii lor sociale.
Înfăţişarea, modul de a se îmbrăca specisliştii într-un anumit domeniu constituie un
element esenţial al comunicării în afaceri, al relatiilor ce se stabiles cintre angajat şi
angajator.
Uniforma doctorilor , accesoriile stetoscopul, ecusonuldau în procesul comunicării de
putere şi statut.
140
Imaginea contează foarte mult şi mai ales mesajul transmis de codul nostru
vestimentar de la birou, susţin specialişti din HR. Trebuie să construim o imagine care să
spună "noi vorbim business" ("we mean business"), fără a arăta prea sofisticat.
De cele mai multe ori suntem tentaţi să asociem persoanele îmbrăcate corect cu unele
inteligenţa, eleganţa, credibilitatea, (non) conformismul şi succesul.Putem folosi aceste
mesaje non-verbale în interesul nostru, deoarece există legături puternice între ţinută,
identitate vizuală şi imaginea persoanlă.
Organizaţiile, mai ales cele din sfera serviciilor, comunică prin intermediul uniformei
nu numai o imagine publică care reflectă personalitate companiei, ci şi simbolul calităţii şi
uniformităţii serviciului oferit
Mesaje despre purtător
La o primă ântâlnire de vânzări sau o primă rundă de negocieri. ţinuta comunică
despre persoana purtătorului câtva informaţii în legătură cu:
 tipul său personalitate. Dominant conservatoare şi conformistă sau dominant creativă,
novatoare și nonconformistă, ca şi despre atenţia acordată detaliilor;
 statutul social şi nivelul veniturilor sale. De pildă, hainele de calitate şi accesoriile de bun gust
sugerează bunstare şi succes;
 nivelul şi factura educaţiei primite. De exemplu, un stilou asortat cu brocheta, butonii şi acul
de cravată pot sugera rafinament şi educaţie aleasă;
 excperienţă şi profesionalism. Ținuta perfect adecavtă ocaziei sugerează experienţa acumulată
în astfel de ăntâlniri şi statutul de profesionist;
 ataşamentul faţă de compania pe care o reprezintă şi faţă de valorile ei;
Mesaje despre organizaţie
Angajaţiii unei organizaţii sunt cei mai credibili purtători de imagine ai acesteia. De
pildă, vânzătorul este omul din prima linie. Prin el clientul ia contact cu afacerea. Dacă
vânzătorul e bun, firma este văzută bine. Dacă este penibil, firma este văzută rău.
Comportamentul, diplomaţia şi abilitatea de comunicare şi negociere a agenţilor de vânzări
sunt elemente decisive pentru imaginea afacerii. Un vânzător prost îmbrăcat transmite
automat mesajul că este prost plătit.
Mesaje derspre relaţia cu clientul
În afaceri este cert că oamenii se îmbracă şi pentru clienţi. Ținuta comunică
întotdeauna mesaje legate de respectul acordat clientului. Când persoana pe care o
întâlneşti va purta un costum impecabil, a marge la întâlnire într-un costum sport poate fi
sinonimă cu lipsa de respect. În schimb, când recunoşti raportul de forţe şi valoarea
clientului, vom evita să purtăm un costum mai bun ca a lui şi cele mai scumpe accesorii cu
141
putinţă. În plus, lipsa de atenţie faţă de rpria ţinută sugerează lipsa de importanţă acordată
întâlnirii de afaceri.
În situaţii de interviu, purtarea îmbrăcămintei formale comunică angajatorului
capacitatea candidatului de a înţelege cerinţele formale privind ţinuta şi disponibilitatea de
a adopta standardele organizaţiei şi contribuie la formarea impresiei despre personalitatea
lui.
Organizaţiile au tendinţa de a respinge, încă de la angajare, indivizii care nu se
„potrivesc” la înfăţişare cu imaginea pe care ele o promovează.
Încrederea pe care o inspiră o persoană şi capacitatea sa de se impune depind de
hainele pe care le poartă: un experiment al lui Bickman, din 1974, a demonstrat că,
indiferent de genul vârsta, rasa şi statutul economic al subiecţilor, ei erau mai predispuşi să
fie oneşti cu persoanele ale căror haine indicau un statut social ridicat decât cu persoanele
al căror statut social părea modest.
În perspectivă organizaţională, hainele îndeplinesc mai multe funcţii: confort şi
siguranţă, decenţă şi expresie culturală. Confortul şi mai ales siguranţa sunt supuse unor
reguli explicite în majoritatea organizaţiilor productive – în funcţie de natura activităţii,
angajaţii poartă haine şi diverse dispozitive de protecţie. Funcţia de decenţă este exprimată
prin reguli scrise sau nescrise: la locul de muncă angajaţii trebuie să-şi exprime statutul şi
personalitatea în limitele impuse de organizaţie şi în conformitate cu imaginea publică pe
care organizaţia o promovează. În funcţie de tipul de activitate al organizaţiei, definiţia
ţinutei „acceptabile”, chiar „recomandabile” variază – sunt recomandate sau interzise
croieli, accesorii, culori etc. Expresia culturală: dincolo de variabilitatea individual, unele
evenimente şi contexte sociale presupun reguli mai mult sau mai puţin stricte pentru
participanţi în ceea ce priveşte ţinuta formală – există evenimente şi contexte în care se
impune sacoul, cămaşa şi cravata, rochia lungă; în unele locuri publice sunt afişate
avertismente referitoare la ţinuta obligatorie.
Concluzii:
Sunt de pîrerea ca prin intermediul îmbrăcămintei comunicăm celorlalți așteptrile
noastre asupra modului în care dorim să fim tratați: un costum clasic comunică dorința
noastră de a ne relaționa la nivel oficial, o îmbrăcăminte mai puțin formală poate fi
interpretată ca intenție de a da o notă mai caldă, mai personală relației.
Ținuta comunică întotdeauna mesaje legate de respectul acordat
clientului.Comunicarea prin vestimentație este foarte des întâlnită și are un impact major
asupra tuturor oamenilor.
142
Vestimentația unei persoane comunică despre persoana purtătorului câteva informații

în legătură cu: -tipul său sau personalitate; - statutul social și nivelul veniturilor sale; -
nivelul educașiei primite; - experiență și profesionalism.
Bibliografie:
1.Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrari de specialitate
1. Berciu, M., „Succesul detaliilor”, Editura Brightlmage, București 2009, p.13

2. Dragostin, M., „Ghid practic de vestimentație pentru profesioniști”, Editura Polirom,
Iași 2005, p. 191
3. Ionescu Buiciuc, L., „Și amintirile dor”, Editura Omnia, Iași, 2009, p. 34
4. Tonescu, L., „ Imaginea vestimentară”, Revista Idei de afaceri, 2010
5. Stanton, N., comunicare, Editura Științifică și tehnică, București 1997, p. 132
2. Surse internet
1. http://www.slideshare.net/joricccc11/comunicarea-organizational
2. http://www.mojob.ro/ro/articole-detalii/7/61/cariera---limbajul-vestimentatiei-si-al-
culorilor/
3. http://www.4career.ro/Menu-principal/comunicaprinvestimentatie.html
143
ANALIZA MIXULUI DE PROMOVARE A BANCII

COMERCIALE ROMANE
IORDAN Ionela
Universitatea Hyperion din Bucuresti
Abstract:
THIS STUDY APPROACHES THE PROMOVATION POLITICS THAT ARE PRESENT IN
THE BCR GROUP (ROMANIAN COMERCIAL BANK). THIS STUDY ALSO HAS
INFORMATIONS ON THE MANY FORMS AND MEANS THAT BCR USES.
1.Prezentare BCR :
Fig.1: Sigla BCR
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup
financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate &
investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe
piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a
serviciilor bancare prin telefonul mobil.
BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1
după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare.
BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al
clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac
banking.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul uneireţele de
41 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 561 de unităţi retaillocalizate în majoritatea
oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori.
BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii
BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.200 de
144
bancomate şi POS - 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi

servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.
2.Istoric
1990 - se constituie Banca Comercială Română prin preluarea activităţilor comerciale ale
Băncii Naţionale a României
1998 - BCR deschide o filială la Chișinău, în Republica Moldova
1999 - BCR fuzionează prin absorbţie cu Bancorex
2001 - BCR Leasing se lansează pe piaţa românească
2003 - Privatizarea BCR, prin vânzarea pachetului de acţiuni către BERD şi IFC
2005 - Se înfiinţează BCR Asigurări de viaţă
2006 - Banca austriacă Erste Bank finalizează achiziţionarea Băncii Comerciale Române.
Erste Bank a achiziţionat 61,8825%* din acţiunile BCR de la Guvernul Român, BERD şi
IFC în urma achitării a 3,75 miliarde Euro.
2007 - BCR Administrare Fond de Pensii intră pe piaţa românească
2008 - Banca Comercială Română vinde operaţiunile de asigurări către Vienna Insurance
Group
2008 - BCR Banca pentru Locuinţe intră pe piaţa românească
2009 - BCR adoptă un program de emitere de obligatiuni pe termen mediu – Medium

Term Notes (MTN) – in valoare totala de 3 miliarde EUR.
3.Premii obtinute :
2008
Fig.3 :Premiul „PRIMM” Fig.4:Premiul „FINMEDIA”
2009
145
Fig.4: Premiul eFinance Fig.5: Premiul “Asiguratorul Anului

“
Fig.6: Premiul „PRIMM” Fig.6: Premiul de Excelenta
2010
Fig.7:Premiul „Compania Anului” Fig.8: Premiul „ Asiguratorul

Anului “
2012
Fig.9: Premiul „Compania Anului” Fig.10: Certificat de recunoastere
2013
146
Fig.11: Certificat de recunoastere Fig.12: Premiul „Compania Anului”
4. Portofoliu de produse/servicii:
SEGMENT PERSOANE FIZICE SEGMENT CORPORATE
CREDITARE: IMM:
Credite pentru studii Pachetul Ideal
Credite pentru nevoi personale Trade Finance
Credite pentru tratamente medicate Finantari
Credite pentru casa Depozite
Leasing COMPANII:
Refinatare International Desk
OPERATIUNI BANCARE : Instrumente financiare derivate
24 Banking Cash Management
Tarife si comisioane Finantari
Plata facturi MUNICIPALITATI:
Transferuri de bani Carduri de debit
Pachete cont curent Solutii de finantare
Carduri
ASIGURARE SI PROTECTIE :
Asigurare pentru casa si masina
Asigurare de viata
147
Casete de valori
ECONOMISIRE SI INVESTIRE :
Cetrificate de depozit
Banca pentru locuinte
Conturl de economii
Dobanzi
Fonduri de investitie
Fig.13: Tabel cu servicii oferite
5. Promovare:
5.1. Publicitatea prin media
Presa cotidiana :
Fig. 14: Publicatii cotidiene
Presa periodica :
Fig.15: Publicatii de bussines
Radioul :
Fig.16:Posturi de radio romanesti
Televiziunea :
148
Fig.17:Posturi TV romanesti
Site-uri de specialitate :
Fig.18:Site-uri de bussines
Care sunt băncile cu cel mai mare volum de publicitate în 2013?
„ Banca Comercială Română şi Bancpost sunt instituţiile bancare cu cel mai mare volum
de publicitate înregistrat în 2013, potrivit mediaTRUST, unul dintre cei mai importanţi
furnizori de servicii de monitorizare.
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013,Banca Comercială Română (BCR) este pe

primul loc în topul mediaTRUST, cu 11.922 de reclame şi un rate card de 21.773.035 euro.
Poziţia a doua fiind ocupată de Bancpost, care a înregistrat în 2013, 8.877 de reclame, cu
18.648.494 euro rate card.
Următoarea clasată este Banca Transilvania cu 5.151 de reclame si un rate card de

7.298.187 euro, urmată de Raiffeisen Bank cu 4.716 de reclame şi 8.477.236 euro rate
card.
Televiziunea este canalul media pe care au mizat principalele instituţii bancare. Din totalul
de 66.286 de reclame, 49.559 au fost difuzate de televiziuni, 15.597 pe posturile de radio şi
1.130 au fost tipărite în presa scrisă.
Printre canalele media care au înregistrat cele mai multe difuzări de reclame se numără
România TV cu 6.269 de reclame, Europa FM cu 4.502 de reclame şi Ziarul Financiar cu
144 de reclame tipărite.
149
Pentru vizibilitatea în publicitate raportul a luat în calcul rezultatele monitorizării a peste

3.440.945 de reclame difuzate în intervalul de timp 1 ianuarie –31 decembrie 2013, la 20
de posturi de televiziune,12 posturi de radio şi 200 de publicaţii
centrale,din care 66.286 la categoria Bancar. ”
Fig. 19: Afise publicitare
Fig.18: Rapoarte privind monitorizarea reclamelor
5.2. Publicitatea exterioara :
6.Promovarea vanzarilor
6.1 Reduceri de pret
In cadrul serviciilor bancare notiunea de pretul este inteleasa si /sau aplicata ca :

150
* Taxe
* Dobanzi
* Comisioane
Comisioanele sunt o parte importanta a preturilor deoarece in functie de tipul de serviciu

ales se stabileste tipul de comision.
BCR tine cont de beneficiile sesizate de client optand ca urmare spre servicii fara comision
sau catre servicii ce includ comision.
BCR reuseste sa stabileasca preturile in asa fel incat sa fie acceptabile pentru
clienti ,tinand cont de :
* Costuri
* Cerere
* Preturile concurentilor
Exemplu :
In 2011 BCR Leasing a oferit reduceri cuprinse intre 100 si 23.000 euro din pretul de
vanzare pentru 290 autoturisme si vehicule comerciale rulate, reposedate de la clienti.
Cea mai ieftina masina pusa la vanzare este un Matiz fabricat in anul 2006, cu un pret de
1.200 euro plus TVA .
Cea mai mare reducere procentuala, de 48%, se aplica unui Renault Clio din 2007 si unui
Citroen C1 fabricat in acelasi an, care pot fi achizitionate cu 2.800 euro, respectiv 2.500
euro, plus TVA.
Cea mai scumpa masina ce intra in promotia BCR Leasing este un autobuz Iveco, fabricat
in 2008, scos la vanzare pentru 69.700 euro, cu 23.180 euro mai putin decat inainte de
inceperea campaniei.
6.2 Concursuri promotionale :
Plăteşte cu orice card Visa de la BCR şi

poţi câştiga bilete la finala Cupei
MondialeFIFA 2014
Perioada 1 aprilie - 12 mai 2014.

151
Fig.22:Concurs BCR Fig.23: Concurs BCR
7. Relatiile publice
7.1. Sponsorizarile:
În 2010, BCR a devenit Partenerul Oficial al Federației Române de Tenis (FRT). În cadrul
acestei cooperari, cei doi parteneri au lansat circuitul BCR FUTURES ROMANIA: o serie
de 17 turnee (9 masculine și 8 feminine), fiecare dintre acestea dotat cu premii de 10.000
de dolari. Turneele au loc în București,Pitești, Bacău, Brașov, Mediaș, Cluj,Iași, Craiova,
Arad, Onești, Balș.
Fig.24: parteneriatul intre BCR si FRT Fig.25-Fig.26: BCR Open

Romania
De-a lungul celor 20 de ani, BCR a sponsorizat :

152
Fig.27: APTR Fig.28:Sibiu Jazz Festival Fig.29: Teatru din

Sibiu
Fig .30:Festivalul Shakespeare Fig.31:Uniunea Scriitorilor Fig.32:Festivalul

G.Enescu
7.2. Responsabilitate socială
De aproape 16 ani, Banca Comerciala Romană contribuie anual cu aproximativ 2 milioane

de Euro la dezvoltarea sustenabila a comunitatii, prin sustinerea proiectelor care s-au
aliniat prioritatilor nationale si viziunii bancii, implicandu-se în proiecte comunitare, in
special in domeniul educatiei, antreprenoriatului si domeniul social, cum ar fi:
Finantele Mele - program de educatie financiara pentru elevi dezvoltat de BCR impreuna
cu Junior Achievement Romania pe o perioadă de trei ani, pentru elevii din licee.
Fig.33: Junior Achievement Romania

153
Start! Business - proiect de dezvoltare a antreprenoriatului in randul studentilor,

implementat cu sprijinul angajatilor BCR.
Fig.34: Start! Business cu BCR
BCR Sperante - sprijina educatia muzicala a unor copii si tineri talentati dar cu mijloace
financiare insuficiente.
Fig.35: BCR Sperante
8.Concluzii
Pentru eficienta fortei de vanzare, BCR a stabilit doua obiective :
-Majorarea numarului de saptamanii alocate intanlirii cu clientii;
-Majorarea numarului de produse vandute de un angajat.
Conducerea spune ca obiectivele au ajutat la o crestere economica din primele 6 luni (de la
3.4% la 5.5 %).
Pentru a creste si mai mult performantele, BCR implementeaza un program numit

„ Activarea clientilor existenti,acest program urmarind antrenarea clientilor inactivi.
Folosirea tehnicilor de promovare a vanzarilor constituie una din cele mai importante
activitati de piata a pentru atragerea potentialilor clienti .
BCR utilizeaza cu maiestrie experienta in domeniul financiar-bancar,avand grija atat de

resursele,cat si de clientilor sai .
9.Bibliografie
Cetina, I., – Marketing financiar – bancar , Editura Economica , Bucuresti 2005

154
Kotler, Ph.,- Managementul marketingului-editia a III-a ,Editura Teora ,Bucuresti 2002
Site-ri web :
www.bankingnews.ro
www.bcr.ro
www.bussines24.ro
www.capital.ro
www.financiarul.ro
www.hotnews.ro
www.insse.ro
www.iqads.ro
www.publicare.ro
www.ziare.ro
www.wall-street.ro
www.wikipedia.ro
155
PUBLICITATEA, MIJLOC DE COMUNICARE
Lupu Raluca-Nicoleta
Universitatea Hyperion din Bucureşti
Abstract: IN THIS STUDY, I PRESENT THE HISTORY, THE APPERANCE AND

DEVELOPMENT, VARIOUS IMPORTANT MOMENTS FROM HISTORY, THE OBJECTIVES OF
PUBLICITY AND A CASE STUDY ABOUT THE ITALIAN RETAILER BENETTON.
Capitolul I - Concept si realizare

Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor și ideilor,
de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea
dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau
compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare
psihologică mai mult sau mai puțin subtile.
Vânzătorii văd reclama ca o parte constituentă a strategiei generice de promovare a
acestora. Alte componente ale promovării sunt mărcile,relațiile publice, vânzările
personale și promovarea de vânzări.
Publicitatea este unul din elementele utilizate, de regulă pentru prezentarea
convingătoare a produsului sau serviciului către cumpărator sau utilizator.
Pentru mulţi dintre cei implicaţi ca: beneficiari de reclamă, agenti de publicitate sau
consumatori, publicitatea reprezintă elementul de comunicare principal în mixul de
marketing.
De fapt, publicitatea este cel mai evident element şi poate fi lesne de indentificat.
Publicitatea asigură legătura între produse sau servicii şi oameni. Pentru a fi eficentă, în
acest sens ea trebuie să corespundă produselor şi să fie relevantă pentru oameni în
exprimarea şi susţinerea unui avantaj competitiv.
Capitolul II- Apariţia şi dezvoltarea publicităţii
Potrivit agenţiei de publicitate MC. Coanor Eriksson Ind. Reclama este adevărul
bine spus.Filozofia aceasta a fost susţinuta şi de managerul Coca-Cola . Reclama pentru
Coca-Cola trebuie să fie o experienţă plăcută, să reflecte calitatea în condiţiile existenţei
reale şi să ne facă să împărtăsim placerea de a o bea.
 În decursul existenţei sale, reclama Coca-Cola a avut 97 de sloganuri:

 ,,Bautura naţionlă cea mai cumparată”
 ,, Pauza care revigorează”
 ,,Simbolul universal al modului de viaţă american”
156
 ,,Nu poţi să-ţi învingi setea”
Albert Lasker care este considerat părintele reclamei moderne spunea: ,,…reclama
este tehnica de vânzare facută publică prin intermediul tipărituri”. Se apreciază că
publicitatea poate fi definită ca proces de comunicare de marketing, proces economic şi
social, de relaţii cu publicul, proces de informare , de presiune în funcţie de punctul de
vedere considerat.
În 1650 se anunţa în ziarul londonez o recompensă pentru doisprezece cai pierduţi
cu trei zile în urmă. Până la revoluţia industrială reclama a avut un caracter personal şi se
adresa unui număr important de oameni.
În acest sens se paractica tipărirea în ziare.În coloniile nord-americane exista un
ziar care a început includerea de reclame în anul 1740.
Un rol important în publicitatea la avut Benjamin Franklin fiind primul care a
realizat chenarul de diferite dimensiuni pentru atragerea atenţiei, dar şi în privinţa utilizării
imaginilor.
Un rol important în publicitatea la avut Benjamin Franklin fiind primul care a
realizat chenarul de diferite dimensiuni pentru atragerea atenţei, dar şi în privinţa utilizării
imaginilor.
Fig. 1 Benjamin Franklin
Capitolul III-Momente importante în istoria publicităţii
Istoricii cred că reclama a fost introdusă de greci şi români. În 1472 în Anglia apare
o prima experienţă ce poate fi considerată publicitate: o foaie volantă pe care se anunţa la
Londra apariţia unei noi cărti de rugaciuni care se afla la paraclisierul bisericii şi costa...
În iunei 1844 prima de revistă apare în Mesagerul Sudului. În 1890 apare prima
agenţie de reclama.
Ea planifică, crează, execută campanii de publicitate pentru clienţii. Procesul
tehnologic în telecomunicaţii este o nouă treaptă în evoluţia publicitătii.
În 1844 s-a inventat telegraful, iar la sfârsitul secolului trecut a adus instrumente în
plus pentru evoluţia publicităţii:fonograful şi telefonul. Apariţia în 1926 a studioului de
radio a oferit oamenilor de publicitate atingerea cotelor de audienta naţională.
157
În evoluţia publicităţii un rol important l-a avut apariţia televiziunii în 1941. Prima
reclamă prezentatăv reodată legal, la un post de televiziune a fost transmisă pe 1 iulie 1941
în Statele Unite ale Americii. Spotul avea 10 secunde şi aducea în atenţia telespectatorilor
o companie de ceasuri şi bijuterii Bulova, înfiintată în New York cu 66 de ani înainte.
În perioada 1990 - 2002, în România s-au editat 198 titluri de publicații specializate
în publicitate, dintre care 63 cu difuzare națională. În 1999, publicitatea deținea poziția III,
cu o pondere de 9% din totalul timpului de emisie radio la nivel național și aceeasi poziție
cu o pondere de 11,1% din totalul timpului de emisie TV.
Dezvoltarea publicităţii şi banii cheltuiţi au constituit fenomene extraordinare
odată cu trecerea la producţia de masă,iar reclamele ofereau consumatorilor: confort , stil
şi lux.
Agenţiile de publicitate au introdus ideea că fiecare publicitate trebuie să cuprindă
o poziţie unică ce să vândă produsul adică, acele calităţi care-l detaşează de celalalte
produse concurente.
Capitolul IV-Obiectivele publicităţii
Primul pas în elaborarea unui program de publicitate îl constituie stabilirea

obiectivelor. Obiectivele publicităţii pot fi împărtite în funcţie de intenţia ei, care poate fi:
A informa
 A descrie serviciile disponibile
 A corecta impresii false
 A reduce temerile cumpărătorilor
 A crea o imagine a firmei
A convinge
 A introduce preferinţa consumatorilor pentru o anumită marcă
 A încuraja reorientarea consumatorilor către marca dumneavoastră
 A convinge cumpărătorii să achiziţioneze imediat produsul
 A convinge cumpărătorii să primească vizita unui agent de vânzări.
A reaminti
 A reaminti cumparatorilor ca s-ar putea sa aiba nevoie de respectivul produs in viitorul
apropiat
 A reaminti cumparatorilor de unde poati fi achizitionat produsul
 A mentine gradul de informare a consumatorului cu privire la produs.
Capitoul V – Studiu de caz "Campaniile BENETTON"

158
Fig. 2 Sigla United Colors of Benetton
Campanii Umanitare (Humanities)

United Colors Of Benetton este o companie de retail de îmbrăcăminte din Italia.
Compania deține șase branduri - United Colors of Benetton (articole de vestimentație
pentru bărbați și femei), Sisley (accesorii și lenjerie pentru bărbați și
femei), 012 (îmbrăcăminte pentru gravide și copii), Underwear Benetton (lenjerie)
și Playlife (echipament sportiv).
Este deținută de familia Benetton care deține și controlul asupra Autostrade, cel mai
mare operator european pentru autostrazile cu taxă.
,,United Colors of Benetton” a decis în 1993 să se implice în proiecte clasice. Cu
ajutorul asociaţei filantropice Caritas din Elveţia şi a Federaţiei Internaţionale a Crucii
Roşii din Geneva, Benetton a lasat campania numită ,, Proiectul de redistribuire a
hainelor”, care urmărea donarea de îmbrăcăminte oamenilor nevoiaşi”.
Pentru a susţine această campanie , Luciano Benetton a apărut dezbracat ,fiind
învelit doar cu un banner pe care se putea citi: Dati-mi hainele înapoi. O imagine similara
a avut ca mesaj: îndemnul de a goli dulapurile de hainele care nu mai sunt purtate.
Ştirea că un senator italian s-a decis să promoveze această operaţiune umanitară a
atars multă atenţie din partea presei. Zeci de reviste din toată lumea au publicat pe copertă
imaginea senatorului dezbracat, acoperit doar de mesajul umanitar.
Cele mai frumoase imagini pe care Oliver Toscani le-a creat în anul 1995 pentru
Benetton au fost publicate în fiecare zi, timp de 7 zile în Franţa şi Italia pentru a aduna
fonduri în favoarea luptei împotriva rasismului şi pentru a ajuta victimele razboiului din
Bosnia-Herzegovina.
Această campania a luat forma unei serii de scurte anunţuri
publicitare ,,incitatoare” care au aparut in cotidianul francez ,, Liberation” şi în cel
italian ,,Repubblica”. Textul acestor anunţuri era următorul: ,,Dacă doriţi să primiti cele
mai frumoase şi controversate fotografii ale lui Oliviero Toscani, trebuie decât să faceţi
donati la Asociaţia SOS Rasisme” , urmat de adresa şi numărul de cont al organizaţiei
respective.
159
Fig. 3 Reclama anul 2006
Prima imagine a anului 2006 ce a purtat semnătura Benetton, a păstrat stilul

fotografiei în care Luciano Benetton a aparut dezbrăcăt pentru Proiectul de Redistribuire a
Hainelor din anul 1993.
În aceaşi perioadă a anului 1996, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din
cadrul Naţiunilor Unite a cerut grupului Benetton să realizeze strategia de comunicarea
primul mit internaţional pentru alimentaţie carea a avut loc la Roma.
A fost organizat un concert de muzică impresionant care a fost transmis de o
televiziune italiană în întreaga lume. Tot în primăvara lui 1998, a avut loc un alt
eveniment important pentru Benetton, şi anume lansarea catalogului tradiţional al grupului.
Noutatea a constat în faptul că s-au tiparit 6 milioane de copii ale catalogului. În
primavara lui 1997, tema centrala a campaniei de comunicarea Benetton a fost fotografia
unei mâini de culoare care ţinea în cauş câteva boabe de orez.
De ce a fost aleasă mâna unei persoane de culoare?
Oare mâna oferea sau cerşea?
Este un act de respect sau o batjocura?
Sugerează sărăcia sau bunăstare?
Iata câteva dintre întrebările care s-au născut odată cu mediatizarea acestei fotografi.
Fig.4 Reclama United Colors of Benetton

160
În luna mai ,1998, Benetton şi- a îndreptat din nou atenţia către problemele
contemporane, lasând o campanie de anvergură care să suţină ajutoare umanitare pentru
regiunea Kosovo, aflată în razboi.
United Colors of Benetton s-a decis să-şi promoveze noua colecţie vestimentară
prin intermediul acestei imagini care, aşa cum a afirmat Oliviero Tascani ,insista asupra
simplităţii mesajului prezentat de contrastul dintre culorile alb şi negru.
Conflictul armat izbucneşte la sfârsitul lunii martie, iar problema refugiaţilor era
dramatica.
Primul ministru italian din acea vreme a propus grupului Benetton , să creeze o
campanie publicitară care să susţină un proiect născut pentru strangerea de fonduri.
Paginile publicitare ale celor mai importante publicaţii din lume au susţinut
initiativa înaltei Comisii pentru Refugiaţi din cadrul Naţiunilor Unite, a Consortiului Italian
pentru Solidaritate, precum şi initiativa Asociaţiei pentru pace.
Aproximativ 40 de publicaţi internatonale au publicat imaginea unei pete de sange
pe care Oliviero Tascani a ales-o să reprezinte evenimentele tragice din provincia Kosovo.
Capitolul VI Concluzii
Publicitatea joacă un rol important în sistemul economic,social politic şi cultural al

unei ţări.
Importanţa acestui rol este, după părerea multor economişti, direct proporţională cu
gradul de dezvoltare al ţări respective.
Capitolul VII Bibliografie
1. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrari de specialitate
1. Acum 100 de ani: Reclamele de altădată, 25 iunie 2012, Jurnalul Național

2. BACK, KURT,W., Small Groups, in Morris,Rosenberg;Ralph,H.,Turner Social
Psychology,Ed.Basic Books,Inc., Publishers,New York ,1981.
3. Câteva lucruri de știut despre ... Reclame, Corina Gavriș, Historia, accesat la 17
februarie 2012
4. Comandourile anti-publicitate, 10 martie 2004, Evenimentul zilei
5. Cum se făcea publicitate în urmă cu 150 de ani, 17 martie 2009, Ovidiu
Eftimie, Evenimentul zilei
6. Gheorghiu, A., Analiza-diagnostic şi evaluare întreprinderii, Editura Victor Bucureşti ,
2010
7. Iliuţ, Petru ,Sinele şi cunoaşterea lui, Ed.Polirom,Iasi,2001
i. practică incorectă: reclama înșelătoare, 7 aprilie 2005, Evenimentul zilei
8. Parfumuri cu miros de star, 6 martie 2005, Roxana I. Ancuta, Jurnalul Național
9. Reclame pe care le-am ratat în comunism, 25 aprilie 2010, Dan Arsenie, Evenimentul
zilei
10. Reclamele care ne ramin pe creier, 21 aprilie 2004, Evenimentul zilei
161
2. Surse internet:
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Benetton_Formula
2. http://www.youtube.com/user/benetton
3. www.google.com
4. www.ziare.com
5. www.e-ziare.ro
6. https://www.facebook.com/Benetton
7. en.wikipedia.org/wiki/Benetton_Group
8. www.city-park.ro/magazine/benetton
162
PIAŢA IT-PREZENT ŞI PERSPECTIVE
VASILE CRISTINA MĂDĂLINA

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRȂNCUȘI” DIN TG-JIU
Abstract: THE IT MARKET REQUIRES THE AMPLENESS OF SOFTWARE AND

ELECTRONIC SERVICES THAT ARE UNDER THE AUSPICES OF INTENSE
COMMERCIALIZATION SPHERE. NOWADAYS , THE CONSUMPTION OF TECHNOLOGY
HAS A GREATER IMPORTANCE, POURING OVER THE MASSES WITH AMAZING RAPIDITY ,
BEING "DIGESTED" EASIER FOR YOUNG SOCIETY AND SLOWLY ASSIMILATED TO THE
MIDDLE-AGED, REALLY SLOWLY BUT SURELY. THE FLOW OF PROGRAMS,
APPLICATIONS , TABLETS, MOBILE DEVICES, THAT ARE PRESENT ON THE
TECHNOLOGY MARKET, LEAD TO A SUBSTANTIAL INCREASE IN ECONOMIC INCOME,
POACHING THE WHOLE SOCIAL SYSTEM . NUMEROUS STUDIES HAVE SOUGHT TO
EMPHASIZE THE IDEA THAT EVERYTHING THAT MEANS IT WILL ALWAYS REPRESENT
THE FUTURE AND THE RISE OF CIVILIZATION.
WE HAVE PROPOSED IN THIS PAPER TO DETERMINE THE PRESENT STATE OF
THE MARKET WITH IT PRODUCTS AND SERVICES AND TO DETERMINE CONSUMER
TRENDS IN THIS FIELD , USING FOR THIS PURPOSE THE LITERATURE AND OFFICIAL
STATISTICS, THAT CAN AND WILL HELP US TO QUANTIFY DEMAND AND SUPPLY OF IT
PRODUCTS AND SERVICES, BOTH INTERNALLY AND EXTERNALLY. WE WILL ALSO TRY
TO DETERMINE HOW TECHNOLOGY TAKES HOLD OF US EVER MORE AND IF FUTURE IS
PROMISING THE TRANSFORMATION OF TODAY`S LIFE INTO ONE COMPLETELY DIGITAL
AND SELECT LIFE.
Introducere
Am ales această temă deoarece viaţa modernă funcţionează sub apanajul industriei
IT, al mediului online şi a întregii tehnologii ce influenţează dorinţa nebănuită de
cunoaştere, cercetare şi dezvoltare a omenirii. Comunicarea fără frontiere este una din cele
mai palpabile efecte ale conceptului de Globalizare, fiind realizată prin internet şi de aici
prin diverse programe, aplicaţii ce-şi au rostul numai de pe telefoane mobile, tablete,
laptopuri etc. În perioada actuală, acest aspect a devenit un subiect din ce în ce mai abordat
în diverse studii şi cercetări şi totodată, un fenomen important existent mai ales în ţările cu
o economie înfloritoare, dar nu numai.
Ca obiective, ne concentrăm atenţia asupra numărului impresionant, chiar

controversat, de aplicaţii descărcate, de dispozitive utilizate în acest domeniu, cifrele de
trafic uriaşe pe site-urile online; dar ne oprim şi asupra tranzacţiilor efectuate în această
sferă în diverse ţări, cât şi asupra sumelor impresionante de bani din spatele descărcărilor şi
comercializării produselor şi serviciilor IT. Vom vorbi, de asemenea, despre era digitală ce
ia amploare cu fiecare minut ce trece, despre telecomunicaţiile digitale, internet,
163
computere, sisteme de operare ca andoid, Windows, Apple, sisteme interactive multimedia

etc. ce au un rol însemnat în sfera tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor.
Necesitatea unor date statistice sau doar informative oficiale este aprigă pentru a
detalia tema aleasă, întrucât ne vom folosi de diverşi reprezentaţi ai acestui domeniu
economic, prin preluarea unor studii efectuate de cercetători şi a unor date din desaga unor
companii cu nume în IT ca NPD Group, BrainSpotting, IDC, Juniper Research, Gartner,
Erricson ConsummerLab, Pac81, GFK Temax România etc
Consideraţii generale
Tehnologia informaţională (IT) a devenit esenţială pentru societatea contemporană,

considerată o societate a cunoasterii. Aceasta, fiind abordată adesea ca un sistem cu
numeroase com-ponente (provenite, cel mai adesea, de la firme diferite) ce au valoare
numai dacă sunt asamblate şi dacă lucrează împreună (ca hard şi soft, casete video şi
video-player, conexiune la Internet şi Web browser), a modificat şi continuă să
modifice societatea, a generat noi cerinţe şi/sau le-a modificat pe cele vechi prin oferirea
unor servicii complexe utilizatorului final. Competiţia pe piaţa IT se manifestă atât
între cei ce produc componente complementare, aşa cum se întâmplă pe piaţa bunurilor
fizice, dar, mai ales implică dezvoltarea acestor produse în conexiune prin stabilirea
unor strategii competitive din ce în ce mai complexe.82
Comerţul este una din cea mai dinamica activitate a oricărei economii naţionale şi
implicit al economiei româneşti. Această complexitate se datorează, în primul rand,
diversității extreme de bunuri materiale şi imateriale existente pe piaţă dar şi coexistenţei
unor generaţii diferite de mărfuri. Nevoile şi exigenţele consumatorilor contribuie şi ele la
creşterea complexităţii acestei activităţi şi la diversficarea mărfurilor aduse pe piaţă. În
încercarea de a defini comerţul, întâmpinăm adesea dificultăţi chiar dacă il putem numi
acel ceva despre care se ştie totul şi îl înţelegem foarte bine.
Evoluţia comerţului în ultima perioadă sub impactul crizei economice aduce în

prim plan întrebarea: În ce măsură a fost afectat şi care este noua structură a comerţului cu
produse şi servicii IT?
81
Pierre Audoin Consultants
82
Bogdan PELINESCU- Dimensiunea microeconomică a IT reflectată în literatură, Microeconomie-
Dimensiunea microeconomică a IT, p 83
164
De asemenea, dinamica sectorului IT în ţara noastră se înscrie pe un trend

ascendent, România ocupând locul 10 din punct de vedere al dezvoltării acestei pieţe,
potrivit unui studiu World Information Technology. Peste 8.000 de firme sunt prezente pe
piaţa de software şi servicii până în acest moment. Dezvoltarea economică şi socială a ţării,
implicit creşterea nivelului de trai, va reprezenta factorul esenţial în procesul de dezvoltare
a pieţei IT şi de informatizare a societăţii.
Tendinţe evolutive ale produselor IT
Să separi o tendinţă dintr-un anumit domeniu şi să o suprapui unui interval

temporar strict definit este, cu siguranţă, o misiune aproape imposibilă, din moment ce se
conturează şi se manifestă treptat. De aceea, cele mai importante „trenduri” identificate în
2013 nu se pot separa de „direcţiile” anticipate pentru 2014, pentru că, de fapt, sunt legate
unele de celelalte. Pe scurt, răspunsul la întrebarea „Care sunt principalele 10 tendinţe
conturate în IT în 2013 şi care se vor manifesta în 2014?” 83 este prezentat treptat în cele ce
urmează.
1. Era PC-urilor apune (şi tot apune). Declinul desktop-urilor nu reprezintă nicio
noutate, însă anul 2013 pare să marcheze un nou record al scăderii vânzărilor.
Conform estimărilor IDC84, doar 314 milioane de desktop-uri şi laptop-uri vor fi
fost livrate pe plan mondial în acest an, ceea ce înseamnă că vânzările pe acest
segment vor scădea cu 10,1%, un nivel record reprezentând cea mai severă scădere
înregistrată până acum.
2. Creşte numărul celorlalte dispozitive conectate la internet. Factorii principali care
determină declinul vânzării desktop PC-urilor sunt reducerea nevoii de a reînnoi
tehnologia la fel de des ca înainte şi avalanşa celorlalte dispozitive care permit
utilizatorilor accesul la Internet. Pentru că, dacă până prin 2005, PC-urile deţineau
„monopol” pe conexiunea la net, ulterior, smartphone-urile au luat avânt, iar după
ele, smart TV-urile şi tablet PC-urile n-au făcut decât să se alăture valului.
3. Întoarcerea la „telefoanele-cărămidă”: phablet-urile sunt în plină ascensiune.
Conform datelor IDC85 pentru august 2013, cererea de phablet-uri (denumire
compusă din „phone” şi „tablet”, utilizată pentru a indica gadget-urile care combină
funcţiile smarthpone-urilor cu cele ale tablet PC-urilor) a explodat în Asia, crescând
83
Cercetări efectuate la sfârşitul anului 2013 de diverşi specialişti din cadrul companiilor de cercetare ca
IDC, JUNIPER Research, Gartner, Cisco.
84
International Data Corporation
85
165
accelerat încă din primul trimestru al lui 2013, de la 13 milioane de unităţi vândute
în primele 3 luni la aproape 26 milioane de unităţi vândute în al doilea trimestru.
4. Imprimarea 3D – o soluţie de viitor, generând „agitaţie” la nivelul consumatorilor
în 2013, aşa că acum atrag interesul firmelor, iar specialiştii anticipează că
vânzările vor creşte exponenţial. Compania GARTNER estimează că imprimantele
3D vor creşte cu 75% în 2014 şi cu 200% în 2015.
5. Tablet PC-urile – rol din ce în ce mai mare în educaţie, în 2014, compania
JUNIPER Research estimând că tablet PC-urile (şi iPad-urile) vor deveni din ce în
ce mai utilizate în şcoli, de către profesori şi studenţi deopotrivă, fiind gadget-uri
care pot funcţiona complementar cu (sau chiar înlocui cu totul) desktop PC-urile,
dar care pot, în acelaşi timp, îmbogăţi procesul de învăţare.
6. Era „cloud-ului” personal. Tot GARTNER a identificat, printre trendurile strategice
pentru 2014, orientarea utilizatorilor către „cloud-ul” personal şi, implicit, către
servicii, în detrimentul gadget-urilor folosite pentru conectarea la Internet. Cu alte
cuvinte, deşi dispozitivele în sine vor rămâne necesare pentru a accesa Internetul,
„tipul” acestora va conta mai puţin pentru utilizator. Astfel, consumatorul nu va
mai avea un gadget „principal” de conectare la net, ci va folosi mai multe
dispozitive pentru a accesa conţinutul stocat online în „cloud-ul” personal.
7. „Wearables” – tehnologia care se poartă; încercări în această direcţie tot existţnd,
dar se pare că anul 2013 a dat cu adevărat avânt primei generaţii de „wearables” –
dispozitive echipate cu Internet care sunt „purtate” de utilizator, precum Google
Glass sau smartwatch-urile prezentate deja de giganţi precum Samsung sau Sony.
Însă în 2014, experţii anticipează că aceste „wearables” vor trece la un al doilea
nivel, incluzând „smart-rings” sau bluze cu senzori. Se aşteaptă ca piaţa de
„wearables” să ajungă la 50 miliarde USD în următorii 5 ani.
8. Oraşele inteligente. Omenirea se apropie cu paşi repezi, se pare, de momentul în
care va locui în „oraşe inteligente”. Nu mai e mult până la senzorii şi aplicaţiile
dezvoltate în cloud care să facă legătura între sistemul de transporturi, luminarea
stradală şi mediu, iar JUNIPER Research consideră că în 2014 oraşele vor deveni
mai „deştepte”. La urma urmelor, CISCO colaborează deja cu o comunitate din
Florida pentru crearea unui oraş „smart-connected” în Lake Nona, unde clădirile,
transportul şi sistemele de utilităţi sunt interconectate.
9. O sintagmă de luat în seamă: „The Internet of Things”. Oraşele inteligente nu sunt
decât un mic fragment din universul interconectat spre care ne îndreptăm. Toate
„wearables” şi toate gadget-urile menţionate anterior vor fi conectate la Internet,
166
într-o formă sau alta, iar „online-ul” se va extinde dincolo de dispozitivele clasice.
În „the Internet of Things”, oamenii, ca indivizi, devin noduri într-o reţea globală,
„legaţi” de obiectele din jur: case conectate la reţea, electrocasnice controlate de la
distanţă su ajurorul smarthphone-urilor sau altor echipamente. Conform datelor
CISCO şi Morgan Stanley86, până în 2020, 75 miliarde de dispozitive vor fi
conectate la „Internetul lucrurilor”, numărul acestora crescând anual, în medie, cu
31%.
10. Un singur cuvânt: roboţi. Sau drone „amazoniene”. Deşi nu reprezintă un trend
propriu-zis, şi în niciun caz o obsesie nouă a omenirii, interesul pentru roboţi
rămâne puternic. Aşadar, nu-i de mirare că declaraţia făcută recent de Jeff
BEZOS87, a stârnit atât de multă vâlvă: compania a anunţat că experimentează deja
cu drone automate care ar putea livra clienţilor bunurile comandate online. Desigur,
ar putea dura cinci ani până când această tehnologie ar putea fi implementată în
Statele Unite, dar interesul există, iar tendinţa de „robotizare” nu poate fi ignorată.
Modificări ale comportamentului de consum de produse IT
„Cea mai importantă tendință pe care am identificat-o este creșterea exponențială a

cererii pentru aplicații și servicii dedicate tuturor industriilor și categoriilor societății, ceea
ce are potențialul de a schimba în mod fundamental viața noastră de zi cu zi.” 88
Aplicațiile mobile vor ajunge să schimbe societatea, amprentele utilizatorilor vor

debloca orice dispozitiv personal sau vor exista senzori interactivi pretutindeni, acestea
fiind doar câteva dintre tendinţele de consum din domeniul IT, pentru viitor, identificate de
Ericsson ConsumerLab. Schimbarea comportamentului de consum de produse IT se
datorează următoarelor realităţi:
1. Aplicațiile vor schimba societatea, aspect explicabil prin rata de adopție din ce în ce
mai mare a smartphone-urilor a schimbat complet modul în care comunicăm sau
folosim internetul. Ca urmare, oamenii au început să caute aplicații pentru orice –
de la aplicații pentru cumpărături la cele pentru transport sau comunicarea cu
autorități. „Mai mult decât atât, aplicațiile devin mai importante ca modelul de
telefon folosit”, arată sursa citată.
86
Una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume, cu sediul în New York City.
87
CEO şi fondator al gigantului AMAZON
88
Declaraţie Michael Bjorn, Directorul de cercetări de la Ericsson ConsumerLab, companie ce a desfășurat
cercetări pentru a identifica valori, tipare de comportament și modurile în care oamenii folosesc tehnologia.
Programul global de cercetare al companiei se bazează pe interviuri anuale cu peste 100.000 de indivizi din
peste 40 de țări și 15 metropole.
167
2. Amprentele vor debloca orice dispozitiv personal în condiţiile în care website-urile

au început să necesite parole din ce în ce mai lungi, formate dintr-o multitudine de
numere, cifre și simboluri, pe care, de cele mai multe ori, utilizatorii le uită. Acesta
este principalul motiv pentru creșterea interesului pentru alternative biometrice.
Spre exemplu, studiile Ericsson au descoperit că 52% dintre utilizatorii de
smartphone-uri doresc să-și folosească amprentele în locul parolelor, iar 48% dintre
aceștia ar fi interesați să folosească sisteme de scanare a retinei pentru a-și debloca
dispozitivele. 74% cred că smartphone-urile biometrice vor fi folosite în mod
curent înpând din 2014.
3. Smartphone-urile vor putea efectua din ce în ce mai multe măsurători ale corpului
uman precum tensiunea arterială și pulsul, fiind doar câteva exemple de ce își
doresc utilizatorii să poată măsura cu ajutorul dispozitivelor mobile. 40% dintre
utilizatorii de smartphone-uri își doresc ca telefonul lor să le înregistreze toate
activitățile fizice și 56% dintre aceștia ar prefera să-și monitorizeze tensiunea
arterială și pulsul cu ajutorul unui inel inteligent.
4. Internet oriunde deoarece la momentul actual, calitatea conexiunii la internet este
încă sub nivelul calității serviciilor de voce. Utilizatorii de smartphone-uri au
început să realizeze că semnalul telefonului nu mai este relevant, deoarece acesta
asigură o conexiune de voce de calitate, dar nu neapărat și acces suficient de bun
pentru transferul de date. Studiile făcute de Ericsson au descoperit că nivelul cel
mai scăzut de satisfacție cu o conexiune la internet este la metrou.
5. Smartphone-urile vor reduce inegalitatea digitală dat fiind faptul că accesul la
internet la nivel global este încă inegal și nepotrivit distribuit, lăsând loc la ceea ce
se numește „digital divide”. Apariția smartphone-urilor din ce în ce mai ieftine
înseamnă că utilizatorii nu vor mai avea nevoie de dispozitive scumpe care să le
permită accesul la internet. 51% dintre consumatorii la nivel global sunt de părere
că telefoanele lor mobile sunt cele mai importante dispozitive, iar pentru mulți
dintre aceștia au început să devină sursa principală pentru accesarea internetului.
6. Beneficiile internetului surclasează riscurile, adică pe măsură ce internetul devine o
parte integrantă a vieții de zi cu zi, riscurile asociate acestuia devin din ce în ce mai
vizibile. 56% dintre utilizatorii de internet sunt preocupați de aspecte de securitate.
Totuși, doar 4% dintre aceștia au afirmat că ar folosi internetul mai puțin din acest
motiv. În schimb, consumatorii au început să aplice diverse strategii pentru a
micșora riscurile ca a fi mai atenți ce informații furnizează online.
168
7. Servicii video la cerere chiar dacă în acest moment, există mai multe opțiuni de
conținut media, utilizatorii sunt mai puțin dispuși să aleagă ceea ce vor ei să
urmărească. De fapt, prietenii acestora exercită o influență mai mare când vine
vorba de alegerea conținutului video vizionat. Ericsson a descoperit că 38% dintre
utilizatorii chestionați urmăresc, de câteva ori pe săptămână, clipuri video
recomandate de prietenii lor. Tot prietenii influențează și ce bloguri citesc
utilizatorii sau ce muzică ascultă.
8. Consum de date controlat dat de faptul că 48% dintre utilizatori folosesc aplicații
pentru a-și înțelege mai bine consumul de date. În timp ce 41% dintre utilizatori își
doresc să știe ce volum de date consumă, 33% dintre aceștia vor să fie siguri că
sunt facturați corect și 31% nu vor să-și depășească planul tarifar de date. Studiile
arată și faptul că 37% dintre deținătorii de smartphone-uri folosesc cu regularitate
aplicații pentru a-și verifica viteza de conectare.
9. Senzori interactivi oriunde; pe măsură ce serviciile interactive de internet devin din
ce în ce mai uzuale, consumatorii se așteaptă ca mediul înconjurător să fie la fel de
interactiv. Până la finalul anului 2016, peste 60% dintre utilizatorii de smartphone-
uri cred că senzorii vor fi încorporați în orice lucru, de la sisteme de sănătate la
transportul în comun,mașini, case sau birouri.
10. Conținut video disponibil oricând și de pe orice dispozitiv întrucât având în vedere
că 19% din timpul petrecut urmărind conținut video are loc de pe telefoane sau
tablete, consumatorii încep să-și schimbe locul din care vizionează conținut video
sau TV pentru a se adapta stilului de viață zilnic. Spre exemplu, aceștia pot începe
să urmărească conținutul video sau TV acasă, apoi să pună pauză și să-l reia într-un
mijloc de transport în comun, în timp ce se deplasează spre birou. Acest lucru va
implica, aproape întotdeauna, și schimbarea dispozitivului de pe care se urmărește
conținutul video sau TV.
11. „Revoluţia” roboţilor deoarece anul 2014 ar putea fi anul în care roboţii ar putea
deveni o forţă recunoscută, iar până în 2020 piaţa automatizărilor ar putea creşte de
patru ori, până la 400 de miliarde de dolari, urmând să ajungă la egalitate cu
comerţul electronic.89 Ca urmare, telefoane şi televizoare cu ecrane cât mai mari,
tablete care pot rula mai multe sisteme de operare, imprimante 3D, calculatoare de
mărimea unui card SD şi electronice purtabile, aşa ar putea fi rezumat viitorul. 90
89
Conform lui James Ross, manager de portofoliu la Alliance Bernstein, una din cele mai redutabile firme de
analiză a pieţei din punct de vedere al impactului tehnologiilor
90
Conform www.capital.ro
169
Dinamica pieţei IT
Piaţa de IT este o piaţă care este mai degrabă conectată cu dinamica globală a
domeniului, cu strategiile multinaţionalelor şi mai puţin cu fluctuaţiile naţionale. Piaţa
promite să îşi menţină si în 2014 trendul ascendent, producând şi exportând în continuare
produse, servicii, software şi „creiere”91.
Vânzările de PC-uri, tablete şi smartphone-uri vor creşte în 2014 cu 7,6%, la 2,5

miliarde unităţi, iar PC-ul va continua să piardă teren în faţa gadgeturilor mobile, în timp
ce numărul dispozitivelor cu sistem de operare Android va avansa la 1,1 miliarde. 92
Vânzarile de smartphone-uri vor totaliza 1,9 miliarde de unităţi, în urcare cu 5% faţă de
anul trecut, anticipează firma de cercetare Gartner.93
Totodată, PC-urile vor înregistra o scădere de 7%, la 278 milioane de unităţi, şi vor
fi depăşite pentru prima dată de dispozitivele "ultramobile", în creştere cu 54% în acest an,
la 303 de milioane de unităţi. În ultima categorie sunt incluse 263 de milioane de tablete,
dar şi 40 de milioane de alte gadgeturi, precum Samsung Galaxy Note. Anul 2013 a fost
unul bun pentru producătorii de smartphone-uri, totalul unităţilor vândute atingând pentru
prima oară cifra magică de un miliard, în timp ce creşterea de la an la an fiind şi ea
consistentă: 39,2 procente. Conform prognozelor IDC94, această imagine roz se va disipa
începând chiar cu acest an, iar anii următori vor fi din ce în ce mai dificili. Această scădere
va marca sfârşitul unei perioade prospere care a început în 2007, odată cu lansarea iPhone.
IDC afirmă că această scădere va continua în anii care urmează, aceasta urmând să
atingă o cota de numai 6,2 procente în 2018. Până atunci, preţul mediu de vânzare al unui
smartphone va scădea la numai 260 de dolari, iar multe din pieţele bogate de astăzi vor
atinge nivelul maxim de saturaţie şi vor stagna sau chiar vor scădea. Vânzările de
smartphone-uri și tablete echipate cu sistemul de operare Android dezvoltat de Google vor
depăși în acest an pragul de un miliard de unități, a estimat firma de cercetare de piață
Gartner.95
Sistemul de operare Android, adoptat de mari producători precum Samsung, HTC

și Sony, va echipa un număr de 1,1 miliard de dispozitive mobile care ar urma să fie
91
7000 de absolvenţi în IT şi 4000 locuri noi de muncă în 2014, 5700 de Project Manageri activează în IT în
totalul de peste 10000 Project Manageri din România. (studiu efectuat de BrainSpotting)
92
Conform Gartner
93
Citată de portalul TechCrunch.
94
95
Citată de Reuters.
170
vândute în acest an, în creștere cu 26% comparativ cu anul trecut, grație în mare parte
cererii puternice de pe piețele emergente. În schimb, sistemele de operare iOS și Mac OS
dezvoltate de Apple ar urma să fie utilizate de cele 344 milioane de noi iPhone, iPad și
Mac-uri care vor fi vândute în acest an, în creștere cu 28% comparativ cu 2013. În ceea ce
privește sistemul operare Windows, dezvoltat de Microsoft, care domină segmentul
computerelor personale și cel al notebook-urilor, acesta ar urma să echipeze 360 milioane
de noi dispozitive în 2014, față de 328 milioane în 2013.
Potrivit Gartner, vânzările de PC-uri și notebook-uri au fost afectate de

popularitatea tabletelor, ale căror vânzări ar urma să crească cu 47% în acest an până la
263 milioane unități.
"Utilizatorii continuă să facă trecerea de la PC-ul tradițional în condițiile în care

flexibilitatea tabletelor, hibridelor și notebook-urilor ușoare răspunde nevoilor din ce în ce
mai variate ale utilizatorilor", a declarat directorul de cercetare de la Gartner. 96 Acesta a
adăugat că vânzările de telefoane mobile ar urma să continue să crească dar într-un ritm
mai lent, iar atenția pieței se va muta dinspre aparatele din gama premium spre modelele
din gama medie.
De asemenea, se estimează că anul 2014 va aduce o creştere a vânzărilor pe

segmente precum tablete şi smartphone-uri şi în România, care au înregistrat deja o
evoluţie pozitiva pe tot parcursul anului trecut. În 2013, romanii au cumpărat 600.000 de
tablete şi se apreciează că piaţa va atinge pragul de 1 milion de unităţi vândute chiar anul
acesta. „Dacă luăm în considerare numărul de tablete aflate deja în utilizare, precum şi
totalul vânzărilor estimate pentru 2014, ajungem la concluzia că 1 din 10 români va deţine
un astfel de dispozitiv”, a declarat Iulian Stanciu, director general al eMAG. 97
Un studiu al Consumer Electronics Association 98, realizat în colaborare cu GfK 99,

indică faptul că sumele cheltuite la nivel global pentru achiziţionarea de tehnologie vor
scădea, în 2014, cu 1%, la 1.055 miliarde dolari faţă de 2013. Cum am precizat şi anterior,
în vârful cererii rămân telefoanele deştepte şi tabletele, dar preţurile acestora vor scădea.
Iar motivul e simplu, în opinia analistului CEA Steve Koenig, care consideră că volumele
mari de vânzări vor rămâne, dar preţurile vor scădea pentru a se putea intra şi pe pieţele
emergente, a căror putere de cumpărare e scăzută.
96
Ranjit Atwal
97
Companie din România care se ocupă cu vânzarea online de echipamente și componente IT
98
CEA, organizatorul CES
99
GFK SE, companie de cercetare de piaţă din Germania
171
Dintre bunurile tehnologice, „clasice”, televizoarele se mişcă rezonabil şi vor creşte

cu 2% ca volum de vânzări, în vreme ce ceasurile inteligente – tendinţa amplificată de
apariţia Samsung Gear, dar şi de încercările Apple în domeniu – ar putea să fie vândute în
1,5 milioane de unităţi în 2014, cu 50% peste nivelul din 2013. Nu în ultimul rând,
aplicațiile mobile au depăşit în 2013, 100 de miliarde de descărcări și au adunat încasări de
26 de miliarde de dolari, conform unui studiu realizat de Gartner. Se confirmă faptul că
industria cunoaște un adevărat boom pe fondul creșterii vânzărilor de smartphone-uri și
tablete. Evident, cea mai mare parte a aplicațiilor descărcate sunt cele gratuite.
Creșterea pe aplicații mobile va continua în 2014, dar ritmul începe să încetinească.

Veniturile pe de altă parte continuă să crească puternic. Vor ajunge la 76 de miliarde de
dolari în 2017, conform Gartner. În cazul Apple procentul de aplicații gratuite este de 60%
din totalul iTunes, dar în cazul Google Play, numărul aplicaților gratuite urcă spre 80%.
Din cele 102 miliarde de download-uri de anul acesta, 87% sunt aplicații gratuite.
Concluzii
Prin urmare, piaţa IT este profund influenţată de cererea de produse şi servicii

sotfware şi electronice ce sunt supuse comercializării, având o creştere semnificativă cu cât
se apropie mai mult de viitorul promiţător al erei tehnologice şi robotizate. Cifrele
răsunătoare de miliarde de dolari ce provin din vânzarea de smartphone-uri, tablete,
laptopuri, smart tv-uri şi alte electronice necesare pentru a supravieţui online stârnesc
interesul cercetătorilor, ce îşi satisfac plăcerea de a efectua diverse studii în acest domeniu.
Viitorul este impregnat de tehnologie, automatizare şi roboţi inteligenţi meniţi să

facă omenirii viaţa mai uşoară. Deja s-au iniţiat procedurile de intensificare a importanţei
software-urilor, a aplicaţiilor mobile şi a vitezei de internet cât mai mare, care să permită
utilizarea acestora cu uşurinţă şi eficacitate. Tendinţele de consum IT vor revoluţiona
întregul mapamond, direcţionându-şi influenţa într-o ascensiune ce va pregăti societatea să
devină interconectată cu fiecare individ în parte.
BIBLIOGRAFIE
2
Pelinescu B.- Dimensiunea microeconomică a IT reflectată în literatură,
Microeconomie- Dimensiunea microeconomică a IT, p 83
Cigan, H.- The Internet’s Contribution to Progress and Growth in Germany: The
Economic Impact of the Internet and price Structure Access, ‘HWWA Report 2002’,
Hamburg Institute of International Economics (HWWA), Hamburg, 2002.
172
Bell D., The Coming of Post-Industrial Society, A venture în Social Forcosting,

New York, Basic Books, Inc. Publishers, 1973, p. 487.
Georgescu G.- The Global Crisis Impact on Romanian Trade Structure,
http://mpra.ub.uni-muenchen.de/36339/1/MPRA_paper_36339.pdf, Revista Romana de
Economie;2012, Vol. 35 Issue 2, p139
Halpern, M.-E-shoppers get comfortable, Marketing, Toronto, Jan. 16, 2006,
Vol.111, Iss. 2, p.7-18
http://www.amfiteatrueconomic.ase.ro/arhiva/pdf/no21/articol_fulltext_pag127.pdf
http://www.brainspotting.ro/
http://www.bussiness24.ro/
http://www.capital.ro/
http://www.wall-street.ro/
Glodeanu I., Hoffman O. - Noi actori sociali în promovarea tehnologiilor
informatice şi de comunicare spre sisc, Institutul de Sociologie al Academiei Române
Javalgy, R.G., Martin, C.L., Todd, P. R., The export of e-service in the age of
technology transformation: challenges and implications for international service
providers, The Journal of Services Marketing, 2004, 18, 6/7, pag. 560 – 573
173
IMPACTUL COMERȚULUI ELECTRONIC ASUPRA

MEDIULUI AFACERILOR
Tomescu Ionela-Evelyna
Universitatea „Constantin Brâncuși”
Abstract: BUSINESS ENVIRONMENT MEANS A CONTINOUS STATE OF

INCERTITUDE, SO THAT THE PARTICIPANTS MUST ADAPT TO THE MARKET'S
REQUIREMENTS. BECAUSE OF THIS, ARE MADE VARIOUS STRATEGIES TO
VALORIFICATE THE OPPORTUNITIES AND TO ATTRACT AN INTENSE TRADE FLOW. E-
COMMERCE IS ONE OF THE TYPES OF SALE AND PURCHASE BY SENDING DATE FROM
THE DISTANCE. THESE TYPE OF TRANSACTIONS ARE INCLUDED IN THE EXPANSIVE
POLICY OF COMPANIES' MARKETING. BECAUSE ELECTRONIC SHOPS HAVE KNOWN AN
SEMNFICATIVE EVOLUTION, BUSINESS WHICH CAN DEVELOP CHOSE MORE OFTEN
THIS METHOD. WE HAVE PROPOSED IN THIS STUDY TO SHOW THAT E-COMMERCE
HELPS THE ECONOMICAL INCREASE AND ALSO TO FIND OUT WHICH IS THE IMPACT
ABOVE THE BUSINESS ENVIRONMENT.
Cuvinte-cheie: comerț electronic, mediu de afaceri, perspectivă, dezvoltare
Introducere
Mediul de afaceri reunește totalitatea factorilor care,direct sau indirect, influențează
obiectivele,demersurile,activitățile și rezultatele firmelor. Analiza relațiilor dintre acești
factori, precum și efectele lor, ajută la planificarea strategiilor de marketing. Astfel,
echipele manageriale sunt în legătură cu tendințele pieței și noutățile sferei economice.
Amploarea și notorietatea obținută de e-commerce au făcut ca afaceriștii să se
îndrepte tot mai mult către aceste servicii. Într-un articol din revista „The Economist”, se
precizează că „e-commerce nu numai că a devenit ceva uriaș, dar a crescut într-un
asemenea mod încât va schimba felul în care se fac afacerile. Nici o companie nu îți poate
permite să ignore Internetul”. Afirmația este una justificată dacă avem în vedere că
numărul de tranzacții zilnice ale principalelor site-uri comerciale poate fi de 2 milioane.
În accepțiunea generală, sintgma „comerț electronic” denumește efectuarea
cumpărăturilor online. E-commerce permite desfășurarea activităților specifice mediului de
afaceri( schimburi, negocieri, vânzări, angajări, contracte, comenzi) într-un sistem
informatizat, în vederea schimbului de informații între agenții implicați( vânzători,
cumpărători, bănci,transportatori).
174
Comerțul electronic-generalități
Comerțul electronic este o tranzacție rapidă, desfășurată în timp real și într-un mod
facil, prin care atât cumpărătorii, cât și comercianții, au acces la piața din întreaga lume,
magazinul virtual fiind „deschis” 24 de ore din 24. Locul de întâlnire al cererii cu oferta
este piața electronică. .
E-commerce poate fi practicat între persoane și companii ( comerț cu amănuntul)
sau doar între companii. Comerțul cu amănuntul derulează cel mai mare număr de
tranzacții,dar la nivel mondial,valoarea lor nu se ridică la mai mult de 3% din sumele
antrenate în operațiunile comerciale electronice de marile companii. .
Marea majoritate a comerţului electronic care are loc prin Internet sau prin reţelele
private de telecomunicaţii. Comerțul este unul în care cumpărătorul şi comerciantul au
aceeaşi monedă, moneda ţării. În cazul în care plata se face prin carduri internaţionale, iar
emitentul cardului şi acceptatorul comerciantului sunt, ambii, membrii ai aceluiaşi sistem
internaţional de carduri), atunci comerţul se poate desfăşura şi transfrontalier, moneda
cumpărătorului putând fi diferită de moneda comerciantului. În acest caz, dificultatea
constă în mecanismele de livrare a mărfii şi în problemele de legislaţie legate de
reglementările bancare şi de rezolvare a eventualelor dispute care pot apare în actul de
comerţ.
La o analiză a modelelor comerciale dezvoltate pe Internet, putem identifica mai
multe tipuri de afaceri:
a. magazinul electronic( e-shop) : conține catalogul de produse și servicii, însoțite de

descrieri tehnice și comerciale, fiind gestionat de o
companie în vederea distribuirii producției proprii.
b. aprovizionarea electronică: cuprinde licitațiile organizate online de marile companii și
de către autoritățile publice
c. magazin electronic universal( e-mall) : conține o colecție de magazine electronice
d. piața unui terț: presupune apelarea la o interfață-utilizator ce aparține uni terț
specializat
e. platforme de colaborare: reprezintă instrumentele mediului informațional ce permit
colaborarea între companii
f. brokeraj de informații: curpind cataloage de clienți clasificați pe profil, oportunitățile
de afaceri de pe piață și programe de consultanță
175
Atât din punctul de vedere al vânzătorului, cât și al cumpărătorului, comerțul electronic atrage
după sine atât avantaje, cât și dezavantaje, după cum vom regăsi în Tabelul numărul 1.
Avantaje Dezavantaje
o dispariția limitelor geografice în ceea o credibilitate scăzută

ce privește piețele de aprovizionare o reticența oamenilor
și desfacere o imposibilitatea testării produselor
o posibilitatea de publicitate online o problemele de securitate pe care le
o adaptare mai ridicată la cererea intâmpină site-urile
existentă o lipsa abilităților de folosire a
o sistem automat de plată Internetului de către toate categoriile
o timpul redus de efectuare a populației
tranzacțiilor o necesitatea de a aștepta produsul
o prețuri mai mici ale produselor, timp de câteva zile
generate de costurile mai mici
o posibilitatea lucrului la distanță
o particularizarea produsului și
serviciilor în funcție de cerințe
o răspunsul în timp real
o existența unei legislații ce
sancționează eventualele fraude
o posibilitatea de lărgire a clientelei și
a gamei de produse
Tabelul nr. 1- Avantaje și dezavantaje ale e-commerce
Gradul de dezvoltare a comerțului electronic în România .

Primul magazin online din România a fost lansat în 1997, sub numele de
www.CyberShop.ro. La scurt timp,pe același model, ia naștere și eShop.ro, primul magaizn
ce introduce conceptul de coș de cumpărături. În această perioadă, nivelul de încredere era
unul scăzut,numărul de tranzacții nu depășea 200 anual, iar accesul populației la Internet
era limitat.
Comportamentul consumatorilor s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă
inițial site-urile erau folosite ca un „catalog” orientativ cu produse,tot mai mulți internauți
176
îndrăznesc să și cumpere, fiind receptivi și al formele moderne de comerț.

Deschiderea consumatorilor către e-commerce s-a datorat și măsurilor luate pentru
securizarea acestuia. Măsurile speciale de securitate în cazul comerţului electronic prin
Internet prevăd asigurarea securităţii telecomunicaţiilor şi asigurarea securităţii
tranzacţiilor prin procedee mai puternice de autentificare. Prima direcţie încearcă să
rezolve problema riscurilor generate de caracterul public al transmisiunilor prin reţeaua
Internetului, iar a doua pe aceea a riscurilor generate de o situaţie în care tranzacțiile nu se
fac cu un card.
Alte măsuri de securitate sunt luate la nivelul legislaţiei şi al reglementărilor
bancare şi ale sistemelor de carduri, iar altele urmăresc comportamentul cumpărătorilor
(memorând o istorie a tranzacţiilor) şi depistarea unui profil al cumpărătorului, sau
comerciantului, potenţial fraudulos căruia mai apoi i se vor interzice tranzacţiile. .
Comerţul electronic în România s-a dezvoltat rapid în ultimii ani şi apare în prezent
sub trei forme principale: comercianţi cu cataloage şi plata la livrare, comercianţi care
acceptă plata prin carduri în timp real şi site-uri de licitaţie electronică. Un caz aparte de
comerţ electronic îl reprezintă tranzacţionarea pe Internet a acţiunilor societăţilor de la
Bursa de Valori Bucureşti prin intermediul Societăţilor de Servicii de Investiţii Financiare.
Evoluția rapidă a e-commerce s-a bazat pe numeroase beneficii aduse de acesta și
pe flexibilitatea la cerințele pieței. Clienții au acces la o gamă extinsă de produse și
servicii, pot compara prețuri și caracteristici, economisind timp și efort. La toate acestea,se
adaugă și facilitășile call-center, posibilitatea de retur, transportul rapid și gratuit etc.
La sfârșitul anului 2013, principalii agenți de comerț electronic s-au reunit în
cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Premiilor E-Commerce. Din datele furnizate,ne
putem face o imagine asupra comerțului electronic din România:
 cifra de afaceri pe anul 2013,cu referire exclusivă la produsele comercializate

online,a fost de cca. 600 milioane de euro
 unul din 4 internauți face cumpărături online
 procentul de cumpărători din mediul urban este de 84%, iar cel din mediul rural de
16%
 vârsta medie a cumpărătorilor este de 25-35 de ani
 numărul cumpărătorilor de 45-55 de ani a crescut la 15%, cu 5% mai mult față de
anul 2012
 valoarea tranzacțiilor efectuate prin card a fost de 220 milioane de euro
 valoarea medie a unei tranzacții a fost de 37 de euro
177
 60% dintre tranzacții au fost internaționale și doar 40% interne

 numărul de carduri active a crescut la 600000,de la 410000 în 2012
 54,8% dintre cumpărători au fost bărbați și 45,2% femei
Toate aceste date arată o creștere rapidă a comerțului electronic. Pentru a putea
măsura dimensiunea evoluției pozitive a rezultatelor,putem face o comparație cu anul
2006:
2006 2013
Numărul de magazine online 2215 4500
Valoarea tranzacțiilor efectuate prin card 35 milioane 220 milioane euro

euro
Procentul cumpărăturilor online efectuate la nivel 3% 60%

internațional
Tabelul Nr. 2
Din datele aferente tabelului numărul2,putem vedea că față de anul 2006,numărul magazinelor este
dublu în 2013. Valoarea tranzacțiilor efectuate prin card este de 6,2 ori mai mare, ajungând la 220
milioane euro. Procentul de tranzacții internaționale a crescut si el spectaculos, de peste 20 de ori.
În contextul celor prezentate,comerțul electronic din România reprezintă o ramură de

perspectivă,ce înregistrează creșteri spectaculoase în perioade relativ scurte de timp,care
atrage tot mai mulți practicanți.
Impactul comerțului electronic asupra mediului afacerilor
Aplicațiile de comerț electronic au crescut aproape constant în ultimii trei ani, cu 33-
35% pe an. Acest lucru a dus la îndreptarea atenției marilor companii către mediul virtual
și la schimbarea strategiilor de marketing.
.
Comerțul electronic a devenit o activitate comună practicată de multe companii.
Unele dintre acestea au acceptat această provocare, fără a lua în considerare schimbările pe
care le implică situaţia în cauză, precum şi infrastructura necesară pentru a continua
proiectul iniţial. Pentru a începe dezvoltarea unei afaceri în lumea electronică, există unele
puncte care trebuie puse la punct. În primul rând este, necesară stabilirea unei strategii de
marketing, pentru a crea un catalog de produse, pentru a defini costurile şi preţurile de
178
vânzare, piaţa ţintă, preţurile de transport şi de manipulare. .

În prezent, majoritatea companiilor doresc să includă dezvoltarea e-commerce ,ca
variantă de dezvoltare a unei afaceri. Pentru a putea utiliza această tehnologie într-un mod
corespunzător, este necesar să se bazeze pe o bună organizare a informaţiilor şi proceselor.
Aceasta este o provocare, datorită faptului că cele mai multe companii nu au propriile lor
sisteme care să ofere sprijin pentru a rezolva nevoile specifice. Pentru a realiza o
dezvoltare corespunzătoare a acestui proiect este nevoie de o companie care are personal
calificat.
Comercianții apelează la e-commerce din diverse motive. În general,acesta este
un mod facil de a accesa piața,iar cheltuielile promovare și distribuire se diminuează. De
asemenea,se reduc li costurile de atragere și fidelizare a clienților.Reclamele vizează un
anumit segment de consumatori, în funcție de personalizarea startegiilor de promovare.
Atenția este centrată pe categoria potrivită de consumatori prin împărțirea lor pe grupuri și
determinarea produselor pe care tind să le cumpere.
Comerțul electronic presupune adaptarea la piață și modificari ăn managementul

firmei. Marketingul devine individual: producătorul se apropie de consumator și se
adaptează mult mai ușor la cerințele acestuia. .
Comerțul electronic favorizează și procesul de globalizare, înlăturând restricțiile
comerțului clasic.Comerțul electronic permite integrarea tuturor participanților și țărilor în
economia mondială. Dacă luăm în calcul și costurile scăzute ale tranzacțiilor eletctronice
internaționale, este ușor de înțeles de ce managerii preferă tot mai mult astfel de piețe.
Prin marketingul electronic, firmele interacționează și obțin informații despre
clienți și piețe, preferințele consumatorilor către anumite produse, tehnologii de prelucrare,
modul de operare și sursele de finanțare. Furnizorii beneficiază de o modalitate eficientă
pentru disponibilizarea informațiilor necesare tuturor celor angrenați în mediul de afaceri.
Finanțele și contabilitatea se adaptează la schimbările aduse de e-
commerce,deoarece în sistenul electronic sunt imposibile plățile tradiționale. În acest sens,
utilizarea banilor electronici începe să fie inclusă în reglementările juridice. Aceștia sunt
garamtați prin monede și bunuri, având capacitatea de a revoluționa sistemele financiare
existente la momentul de față.
E-commerce oferă avantajul unei conducerii afaceri ăn mod flexibil. Această
libertate de acțiune permite fructificarea opotunităților imediat ce acestea apar și
adaptabilitate rapidă la cerințele pieței. Bineînțeles, acest lucru presupune și schimbarea
modului de operare a societății.
179
Comerțul electronic are o serie de caracteristici menite să genereze efecte pozitive

asupra societăților:
Caracteristici Efecte
o particularizarea produselor și
serviciilor
o creșterea eficienței prin adaptarea
producției la cerințele
FLEXIBILITATEA PRODUCȚIEI consumatorilor, care se modifică
permanent
o armonizarea în timp real a fluxurilor
de producție
o relații interactive cu clienții și

partenerii
FACILITAREA AFACERILOR DINTRE o particularizarea reclamelor și a
FIRME publicității
o colectarea datelor din diverse surse

o prelucrarea produselor conform
PIEȚE FLEXIBILE cerințelor clienților
o furnizarea produselor în locul și
timpul dorit de client
INTERACTIVITATE o comunicare bilaterală, între clienți și
furnizori
o integrarea societăților în circuitul
economic național și internațional
TEHNOLOGIE AVANSATĂ o posibilitatea comunicării interactive
o răspunsuri oferite în timp real
INOVAȚIA o modernizarea tehnicilor , a

tehnologiilor și a strategiilor de
marketing
o activitățile economice se bazează pe
tehnologii informaționale care să
INFRASTRUCTURA permităstabilirea de legături foarte
rapide
Tabelul nr. 3
Avantajele comerțului electronic se îndreaptă atât spre furnizori,cât și pentru

cumpărători. Costurile mai mici de publicitate și de expunere, personalizarea procesului de
producție în funcție de cererea existentă și efectuarea tranzacțiilor în timp real încurajează
tendința mediului de afaceri de a folosi suportul online.
180
Studiu de caz
Lansat în anul 2001, eMAG este liderul pieței electronice din România. Cu un
număr de 250 de angajați îmăărțiți pe diverse sectoare, în portofoliul de prezentare al site-
ului se regăsesc produse și soluții IT și de comunicație si echipamente electronice high-
end. eMAG deține cote de piață ce pot atinge 20% din vânzările naționale pe anumite
segmente si branduri.
Conform statisticilor, peste 31% dintre utilizatorii activi din România, adică 2,5
milioane de români, vizitează lunar eMAG.ro. În anul 2012, vânzările magazinului online
au fost de 12 ori mai mari decât toate vânzările online din Bulgaria. În același an 2012,
numărul de comenzi a fost de 1,7 milioane, de peste 300 de ori mai mult decât acum zece
ani. Cu o cotă de piață de 70%, cifra de afaceri plasează eMAG pe primul loc în topul
magazinelor online din sud-estul Europei. .
eMAG are un portofoliu de 60 000 de produse, 400 de branduri și 744 de categorii.
În medie,vizitatorii petrec 7,5 minute pe site, vizitând 8 pagini de produse. În 2012, cu
ocazia Black Friday, s-a înregistrat un record de 100 000 de produse vândute într-o singură
zi și 1,2 milioane de oameni care au accesat platforma ăn decurs de 24 de ore.
Bijoux SRL este o societate specializată pe importul, producția și desfacerea

bijuteriilor din materiale prețioase. În 2009, compania și-a propus deschiderea unui
magazin online, pentru a-și distribui produsele. În urma vânzărilor online, brandul a atins o
cotă de piață de aproape 5%. Chiar în primul an de funcționare, cifra de afaceri a depățit 5
milioane de euro. În următorii ani (2009-2013), numărul de clienți a crescut anual, cu un
procent aproape constant în preajma valorii de 30%. Profitul anual net a ajuns până la 1
800 000 de euro, doar din vânzârile online. Exemplul oferit de Bijoux arată faptul că
activitatea online a magazinelor poate determina dezvoltarea economică a unei afaceri.
Concluzii
Furnizorii și clienții sunt dornici să folosească serviciile e-commerce,care duc la
reducerea costurilor și la creșterea interactivității economice. Astfel, comerțul electronic
181
înregistrează anual creșteri de 33-35%. Consumatorul român își diversifică nevoile și

cererea,fapt ce duce la creșterea ofertei online. .
Modificările aduse de e-commerce duc la eficiență economică prin reducerea
prețurilor, ridicarea ratei de productivitate și creșterea vănzărilor directe. Avantajele
acestuia constituie un factor de competitivitate și dezvoltare pentru firme. Opinia
specialiștilor este că tranzacțiile economice se vor infiltra în toate tipurile de interacțiune
economică. Miza adaptării și aplicării strategiilor de afaceri axate pe comerțul electronic
este una destul de mare, ducând la expansiunea relațiilor comerciale și la posibilitatea de a
accesa piețele internaționale.
Bibliografie
1. Bătăgan L., Mărășescu A., Pocovnicu A.: „Drepturile consumatorilor în economia

digitală”, Economie teoretică și aplicantă, volumul XVII, 2010
2. Botescu, I: „ Efectele comerțului electronic”, publicat în Amfiteatru economic,
Constanța
3. http://oeconomica.org.ro/files/pdf/120.pdf
4. http://www.business24.ro/articole/cifra+afaceri+emag
5. http://www.gpec.ro/festivitate/premii-gpec
6. http://www.teamshare.ro/blog/comertul-electronic-impactul-asupra-afacerii
7. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Statistici, www.mcti.ro.
8. Radu A., Gămulescu C., Manolea, B., Taloi,L. : „Srudiu privind dezvoltarea
comerțului electronic în România” efectuat în 2008 pentru LinkeCommerce
9. Vasilache, D.: „Plăți electronice”, Editura Economica, București, 2004
182
ETICA ÎN MEDIUL DE AFACERI ROMÂNESC
Ungureanu (Samuil) Ionela

Coordonator: Conf. univ. dr. ec. Dobre Baron Oana
UNIVERSITATEA PETROȘANI
ABSTRACT
CORPORATE SOCIAL RESPONSABILITY AT INTERNATIONAL LEVEL IS A
PHILOSOPHY OF LIFE OF MULTINATIONAL CORPORATIONS. IN ROMANIA, THE
PROCESS OF CSR IS IN AN EARLY STAGE, THIS FACT BEING DEMONSTRATED BOTH BY
THE LITERATURE AND FIELD RESEARCHES CONDUCTED BY DIFFERENT AUTHORS.
THIS STUDY PRESENTS, IN AN CONCISE MANNER, THE REALITIES OF THE ROMANIAN
CSR PROCESS, BOTH THEORETICALLY AND PRACTICALLY.
1. Contextul global
Criza economică globală care a început să se manifeste începând cu anul 2008 a
contribuit semnificativ la scăderea capitalului social al companiilor şi în mod special al
companiilor din sectorul financiar-bancar. Amplele mişcări de stradă din octombrie şi
noiembrie 2011 care au pornit din New York sub numele de “Occupy Wall Street” şi care
au cuprins toate capitalele din America de Nord şi din Europa au demonstrat că publicul
larg nu mai are încredere că firmele acţionează corect din punct de vedere moral şi legal.
Situaţia economică extrem de dificilă în care au ajuns ţări precum Grecia, Spania şi
Italia au amplificat neîncrederea publicului în instituţiile statelor respective. Ca urmare,
comportamentul iresponsabil al unor instituţii centrale a fost asociat cu lipsa de moralitate
din sectorul economic.
Din acest punct de vedere, lipsa de transparenţă din instituţiile publice, care
favorizează apariţia fenomenului de corupţie, a fost legată în mod direct de lipsa de
transparenţă a sectorului economic.
Comunicarea (2003) 317 a Comisiei Europene privind o politică comprehensivă a
Uniunii Europene împotriva corupţiei prevede printre altele încurajarea şi susţinerea
eforturilor sectorului privat de a creşte integritatea şi responsabilitatea corporativă.
Comisia consideră ca fiind necesare eforturi comune pentru creşterea gradului de
conştientizare cu privire la integritate în sectorul privat şi solicită asociaţiilor profesionale
ale notarilor, avocaţilor, contabililor şi consultanţilor fiscali să continue să îşi dezvolte şi să
183
îşi îmbunătăţească reglementările proprii pentru a contribui în mod direct la formarea unei
culturi a integrităţii. În ceea ce priveşte companiile, Comisia Europeană le cere să aplice
standarde moderne de audit, să adopte planuri interne de audit, coduri de conduită şi să
stabilească reguli clare pentru avertizarea de integritate.
În 2010, în Marea Britanie a fost adoptată o nouă lege care priveşte fenomenul
corupţiei. Aşanumitul Bribery Act a fost apreciat de specialişti ca fiind cel mai strict
document de acest fel din lume. Actul amintit incriminează atât faptele de corupţie
săvârşite pe teritoriul Marii Britanii, cât şi pe cele săvârşite în afara graniţelor regatului.
Mai mult decât atât, legea obligă companiile să dezvolte proceduri interne adecvate
prevenirii corupţiei şi să raporteze cu privire la eficienţa măsurilor adoptate. Guvernele
unor ţări, printre care şi cel al României, au încercat să ia acest document drept exemplu,
asumându-şi valori similare şi promovând măsuri adaptate contextului local.
Plecând de la caracterul transnaţional al afacerilor dar şi de la posibilitatea ca o
companie să fie expusă presiunilor ilicite ale unor jucători din aceeaşi piaţă sau ale unor
reprezentanţi ai sectorului public, noile prevederi legale încearcă să pună bazele unor
mecanisme de apărare în faţa şantajului. Transparency International, în colaborare cu
Iniţiativa Partenerială Împotriva Corupţiei a Forumului Economic Internaţional, Camera de
Comerţ Internaţională şi Pactul Global al Naţiunilor Unite, a dezvoltat un instrument de
training denumit RESIST (Rezistând la Extorcare şi Solicitări în Tranzacţiile
Internaţionale) prin care urmăreşte să ajute companiile să reducă posibilitatea de a fi
expuse solicitărilor de mită şi şantajului în propriile afacerilor.
2. Contextul local
La finele lunii octombrie 2011, Comisia Europeană a publicat un document de
poziţie prin care îşi reafirmă angajamentul în dezvoltarea unui cadru european pentru
responsabilitatea socială a companiilor. În acest context, Comisia a extins zona
responsabilităţii sociale de la impactul de mediu şi impactul social la toate tipurile de
impact pe care le poate implica activitatea curentă a unei companii. Comisia a răspuns
astfel la presiunea din ce în ce mai mare din partea sectorului non-guvernamental, care
doreşte ca Uniunea Europeană să joace un rol activ în responsabilizarea companiilor.
Pe lângă organizaţiile naţionale şi internaţionale, şi unele companii de mari
dimensiuni au demarat sau sprijină programe la nivel regional sau local pentru combaterea
corupţiei şi promovarea unei culturi a integrităţii în mediul de afaceri. Un interes aparte
este reprezentat de ţările din Europa Centrală şi de Est, Asia, Africa şi America de Sud, în
184
care multe dintre acestea organizaţii au infrastructuri de producţie sau din care îşi procură
materiile prime.
Acestă susţinere este determinată de aceeaşi presiune pusă de sectorul non-
guvernamental pe companii pentru a dovedi clienţilor lor şi opiniei publice că fac tot
posibilul să diminueze impactul negativ asupra comunităţilor locale. Astfel s-a reafirmat
angajamentul pentru o serie de pacte, iniţiative şi standarde menite să crească nivelul de
credibilitate al sectorului economic şi să impună idealul unei dezvoltări economice
sustenabile.
Ultimele două decenii au fost marcate de transformarea radicală a economiei
României asociată cu tranziţia de la planificarea centralizată şi proprietatea de stat la o
economie de piaţă. Din păcate, experienţa planificării centralizate generatoare de corupţie a
lăsat o amprentă puternică asupra culturii antreprenoriale locale. Fenomenul privatizării a
influenţat direct climatul local, în special integritatea mediului de afaceri. Această situaţie a
generat un val de neîncredere care, în cursul ultimilor doi ani de zile, a început să se
manifeste prin proteste în spaţiul public şi în mediul online din partea celor nemulţumiţi de
modul în care unele companii înţeleg să-şi desfăşoare activitatea. Exemplul cel mai
elocvent este cel al clienţilor unei companii petroliere care au blocat staţiile de vânzare a
carburanţilor plătind cu monede de valoare subunitară cantităţi mici de benzină ori
motorină.
Raportul IPC al Transparency International, dat publicităţii la începutul lui
decembrie 2011, menţiona că nivelul corupţiei din România se menţine în continuare la
cote foarte înalte: ne aflăm pe antepenultimul loc în lista statelor europene, fiind devansaţi
doar de Bulgaria şi Grecia. Această situaţie este relevantă întrucât orice companie care
prospectează realizarea unei investiţii în România va ţine seama de climatul local şi de
felul în care acesta influenţează mediul de afaceri. Iar nivelul actual al corupţiei, după cum
s-a văzut în ultimii 10 ani de zile, descurajează acei investitori care urmăresc să facă
afaceri pe termen lung în regiune.
După cum spun cifrele din studiul TI menţionat anterior, măsurile adoptate an de an
în România nu au reuşit să diminueze fenomenul corupţiei. Accentul pus până acum pe
combatere mai mult decât pe prevenire, pe măsurile legale decât pe formarea unei culturi
care să respingă din start şpaga, mita, ciubucul sau comportamentele imorale în genere, nu
a reuşit să genereze efecte în plan juridic. Numărul persoanelor condamnate în România
pentru fapte de corupţie este foarte mic. Un lucru deosebit de alarmant este acela că există
situaţii în care oameni de afaceri străini care au dat mită în România au fost condamnaţi în
185
ţara de origine în timp ce, local, nu a fost adoptată aproape nici o măsură de pedepsire a
faptei de corupţie.
Mai mult decât atât, investiţiile sunt descurajate de performanţele slabe înregistrate
în România în câteva dintre domeniile care ar trebui să asigure durabilitatea şi succesul
unei companii: durata şi costul asociate cu înfiinţarea unei companii, protecţia
investitorilor, impunerea respectării prevederilor contractuale, rezolvarea disputelor
comerciale, şi mai ales stabilitatea şi coerenţa legislativă. Mecanismele asociate acestora
presupun costuri financiare mari nu doar din prisma taxelor formale sau “informale”, ci şi
din perspectiva lipsei de eficienţă în rezolvarea litigiilor, fapt care a determinat în foarte
multe cazuri evitarea contactului cu instanţele de judecată sau pur şi simplu retragerea
planului de investiţii.
Ministerul de Justiţie a demarat în 2011 un amplu demers de consultare publică pe
marginea noii Strategii Naţionale Anticorupţie (SNA4). În noua Strategie, a fost inclus un
obiectiv destinat sectorului privat care propune “promovarea unui mediu de afaceri
concurenţial, corect şi integru”. Atât inventarul de măsuri, cât şi planul de acţiune conţin
elemente concrete pentru obiectivul ales. De exemplu, se doreşte “implementarea
standardelor OECD, EU şi ONU în materie de comportament etic în afaceri” şi adoptarea
unor “măsuri legislative şi instituţionale care să susţină promovarea integrităţii în
afaceri.100”
Printre efectele crizei economice globale asupra economiei româneşti pot fi
menţionate scăderea semnificativă a numărului de companii noi şi creşterea numărului
celor aflate în situaţie de insolvenţă. Există în acest sens o corelaţie puternică între
creşterea nivelului de dificultate în derularea cu succes a afacerilor şi exploatarea breşelor
legislative sau încalcarea prevederilor locale pentru a obţine o creştere a ratei de
profitabilitate a companiei sau personală.
În 2011, mediul economic românesc a avut de suferit şi indirect de pe urma
gradului ridicat de corupţie. Aderarea României la spaţiul Schengen a fost blocată pe
fondul unei neîncrederi manifestate de câteva state membre din Uniunea Europeană, care
nu au fost convinse de faptul că şi-a securizat graniţele şi că există un corp profesional
vamal integru. Arestările preventive ale unor vameşi la începutul anului 2011, urmate de
tergiversarea rezolvării acestor cazuri în instanţă, au sporit neîncrederea, ceea ce a făcut ca
transportul de mărfuri dinspre şi înspre România să se desfăşoare mai lent şi cu costuri mai
mari.
100
Planul Naţional de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Anexa 2; Ministerul
de Justiţie, 2011
186
De asemenea, în ultimii trei ani s-a înregistrat o diversificare a domeniilor unde

corupţia îşi face simţită prezenţa. Spre deosebire de corupţia mai larg cunoscută care
implică relaţia cetăţeanului sau companiilor cu instituţiile statului, au început să se
înregistreze fenomene de corupţie în interiorul mediului de afaceri. Din ce în ce mai mulţi
investitori, manageri de companii sau simpli angajaţi acuză faptul că s-au dezvoltat în
interiorul organizaţiilor economice comportamente asociate fenomenului de corupţie, dar
care privesc de această dată relaţia dintre companii. Dacă până în acest moment zonele cu
risc recunoscute erau achiziţiile şi vânzările, expunerea la astfel de fenomene începe să
acapareze şi alte departamente, de la resurse umane la comunicare, de la administrare parc
auto la securitate. Constanta rămâne acordarea de contracte contra unor comisioane care
ajung în buzunarul unor angajaţi ai companiilor.
Corupţia rămâne doar unul dintre fenomenele de imoralitate care se manifestă și în
mediul de afaceri. Discriminarea, hărţuirea sexuală, utilizarea bunurilor companiei în
interesul propriu al angajatului, nerespectarea confidenţialităţii, abuzurile asupra
angajaţilor, sunt doar câteva exemple din multitudinea de probleme cu care se confruntă
mediul economic românesc. Deşi la nivel internaţional se înregistrează o tendinţă spre
gestionarea acestui tip de practici prin intermediul unor sisteme de management al eticii şi
conformităţii, este important de analizat modul în care aceste politici au fost preluate de
companiile din România, cum sunt ele gestionate şi care este impactul lor la nivel
organizaţional.
3. Responsabilitatea organizaţiilor, etica în afaceri şi guvernarea corporativă

Avem atât de multe viziuni şi etichete încât foarte uşor ajungem să nu ne mai dăm
seama că vorbim despre acelaşi lucru. Dar care e miza RSC-ului? Ce vrem de la el? Un
prim răspuns ar putea fi oferit de companiile însele. Ele au nevoie de RSC pentru:
 a-şi îmbunătăţii reputaţia;
 a-şi întări cultura organizaţională;
 a creşte încrederea stakeholderilor în activităţile lor;
 a consolida valoarea companiei etc.
Mulţi practicieni consideră că RSC-ul are o foarte importantă componentă
educaţională, şi anume că el contribuie la educarea comunităţii cu privire la anumite
probleme. De exemplu, o campanie de sensibilizare privind victimele violenţei în familie
poate să-i educe pe concetăţeni să fie mai atenţi la astfel de situaţii şi să ia atitudine. Însă,
revenind, faptul că o firmă dă bani pentru o astfel de campanie nu înseamnă şi că acea
187
firmă este mai responsabilă. Nimic nu garantează acest lucru. Un alt exemplu este cel al
unei companii de produse petroliere din România care, în repetate rânduri, a ieşit în mass-
media cu reclame sau ştiri în care erau prezentate “realizările” lor în materie de plantare a
copacilor, făcut piste pentru biciclişti în parcuri şi plătitul taxelor la timp către stat. În
primul rând, faptul că o firmă, care prin natura activităţilor desfăşurate este mare
poluatoare, spune că a plantat copaci nu înseamnă că ea foloseşte filtre speciale la rafinării
sau că îşi îmbunătăţeşte produsele petroliere astfel încât să nu mai polueze atât de mult. În
al doilea rând, faptul că respectiva companie îşi plăteşte la timp taxele nu înseamnă în mod
automat ca e responsabilă şi din punct de vedere moral. Responsabilitatea legală nu atrage
în mod necesar responsabilitatea morală, în schimb ce invers este mult mai probabil.
Dacă ne propunem toate aceste lucruri, atunci majoritatea programelor de RSC din
companiile româneşti eşuează deoarece se concentrează în special pe comunicare, pe
comunicarea “campaniilor de RSC”. Dar nu comunicarea activă cu stakeholderii, ci pe
prezentarea rapoartelor de activitate prin intermediul Internetului. Nici măcar framework-
urile Global Compact şi SA8000:2008 nu pot atinge aceste obiective. Motivul este simplu:
dacă, de exemplu, spunem că responsabilitatea socială corporativă implică cele patru tipuri
de responsabilitate nu am făcut nimic. Ele trebuie să funcţioneze într-un mod unitar în
strategia companiei, şi nu doar ca o valoare adăugată.
Dar există deja un model conceptual mult mai bun decât cele oferite pentru RSC, şi
anume modelul conceptual din etica în afaceri. De foarte mult timp, etica s-a specializat pe
acest segment şi a reuşit să-şi construiască instrumente decizionale, cazuistică menită să-i
educe pe stakeholderi despre aspectele morale şi legale ale firmelor, coduri de conduită
profesională şi pentru organizaţii, instrumente de audit etc. Varianta operaţionalizată a
acestui model conceptual este Etica şi Conformitatea, un domeniu care pare a fi nou, dar
nu e altceva decat traducerea structurii conceptuale din etica în afaceri în practica
organizaţiilor. Numai în felul acesta pot companiile să aibă o viziune cuprinzătoare despre
toate aspectele legale, economice şi morale ale activităţilor lor.
Etica şi conformitatea nu înseamnă altceva decât managmentul integrat al
responsabilităţilor legale, economice şi morale ale unei organizaţii. Iar acest management
implică instrumente precum:
 codurile de etică şi toate procedurile interne cu relevanţă pentru Etică şi
conformitate
 training-urile de etică şi conformitate
 instrumente de măsurare a climatului etic
188
 auditul de etică şi conformitate

 instrumente de managementul conflictelor
 instrumente suport pentru adoptarea deciziilor etice etc.
Pornind de la această premisă, conceptul lui Carroll ar trebui interpretat ca
trimiţând la un concept mai larg de responsabilitate organizaţională. De altfel, tendinţa la
nivel European, este să se vorbească de responsabilitate corporativă sau, mai precis,
organizaţională, pentru a nu restrânge aria sa de acoperire doar la implicaţiile sociale ale
organizaţiilor. Un alt motiv pentru care se doreşte renunţarea la corporativă este intenţia de
a lărgi conceptul şi mai mult încât să includă şi ong-urile ori instituţiile publice. Şi acestea
trebuie să se dovedească responsabile vis-à-vis de stakeholderii lor, nu doar agenţii
economici.
Sistemele de management de etică şi conformitate sunt exact acelea care permit
administrarea transparentă şi cât mai eficientă a chestiunilor ce ţin de responsabilităţile
organizaţiei. RSC-ul, rezumat la aspectele sociale ale responsabilităţii morale, va fi o parte
dintr-o viziune integrată asupra responsabilităţilor morale şi legale pe care le are o
organizaţie. Dacă se rezumă RSC-ul la comunicare, PR, marketing social, filantropie ori
rezolvarea unor cauze sociale, atunci responsabilii de RSC vor rata obiectivele strategice
ale organizaţiei şi, nu lipsit de importanţă, vor atrage acuzaţiile de ipocrizie.
Managementul de etică şi conformitate este cel care înglobează într-o structură
coerentă cele două tipuri de responsabilitate, privindu-le transversal prin structura
organizaţiei. Iar el include şi evaluarea permanentă a riscurilor de factură morală şi legală,
ceea ce permite adoptarea de măsuri pro-active de sprijinire a comunităţii angajaţilor sau
de îmbunătăţire a cadrului social şi de mediu în care funcţionează firma. A se remarca
faptul că, în cazul managementului de etică şi conformitate, comunicarea devine un
instrument indispensabil, dar nu un scop în sine, cum se întâmplă acum cu multe “campanii
de CSR”.
Mergând mai departe, ţin să subliniez faptul că managementul de etică şi
conformitate, adică etica în afaceri, este ea însăşi parte a unui segment mult mai larg, şi
anume guvernarea corporativă. Acest segment se preocupă de modul cum sunt gestionate,
conduse, activităţile companiei per ansamblu şi pe toate compartimentele. De aceea,
guvernarea corporativă va include pe lângă cele două tipuri de responsabilitate amintite, şi
responsabilităţile economice ale firmei faţă de acţionari, stat, parteneri, furnizori, clienți.
Rolul guvernării corporative este să se asigure că acţiunile organizaţiei se înscriu în
obiectivele strategice prevăzute prin planul strategic al organizaţiei şi nivelul de
189
performanţă organizaţională este atins. Această performanţă organizaţională are multiple

faţete, şi cuprinde în ea atât performanţa financiară, cât şi performanţa din punct de vedere
etic şi de conformitate.
4. RSC în România
RSC vine în România dintr-o economie capitalistă matură, dezvoltată organic de-a
lungul câtorva secole, şi se aplică într-o societate care caută să reînnoade firul evoluţiei
către o economie capitalistă, existentă înainte de 1948, anul naţionalizării, perioadă cu
iniţiative filantropice din partea unor capitalişti români. Funcţionarea RSC reflectă tipul de
capitalism instaurat în România postcomunistă. Capitalismul este considerat unul din
vectorii schimbării de tip modern. În consecinţă, modernitatea şi capitalismul au fost
acceptate ca direcţii ale evoluţiei societăţii româneşti.
Modelul de capitalism este adoptat din ţări unde modernizarea a fost un proces
istoric îndelungat de construcţie instituţională şi de activitate în spaţiul public, proces
asumat de principalii actori ai societăţii, iar modernitatea a produs schimbări profunde în
toate structurile sociale, culturale şi instituţionale de la baza societăţii. În termenii lui Max
Weber, clasa de mijloc a impulsionat dezvoltarea modernă cu toate efectele ei în toate
sectoarele societăţii.
În România, capitalismul s-a născut la intersecţia dintre aspiraţia unor grupuri de a
se adapta spiritului modern şi tendinţele expansioniste ale capitalismului occidental.
Capitalismul ca mod de producţie a fost adoptat de către români din raţiuni geopolitice şi
de strategie naţională, însă acceptarea lui vizează căile de construire a sistemului de
producţie capitalistă într-o societate cu un alt tip de cultură şi mentalitate decât Occidentul
de unde este preluat acest mod de producţie. În nici un caz asumarea de forme moderne din
spaţiul occidental nu poate fi pusă pe seama incapacităţii creatoare a românilor,
dimpotrivă, este o dovadă a înţelegerii situaţiei concrete a unei societăţi obligată să se
integreze într-un sistem economic mondial.
Capitalismul românesc actual este inventat, fiindcă el nu a apărut ca urmare a unei
evoluţii economice şi sociale de-a lungul unei perioade istorice. Tranziţia de la proprietatea
colectivă la proprietatea privată a avut loc prin aplicarea de legi juridice, deci pe cale strict
raţională din considerente strict politice şi în mică măsură în temeiul legilor sociale şi prin
mijloace economice. În perioada postcomunistă capitalismul s-a impus prin privatizare
reglementată juridic, şi astfel proprietatea a ajuns în mâinile unor persoane sau grupuri
autohtone lipsite de statusul necesar în noua poziţie socială. Ceea ce este specific noului
capitalism românesc rămâne lipsa de capital (Pasti, 2006, p. 318). Economia capitalistă
190
necesită instituţii moderne ale pieţei, capital şi capitalişti. Avem un capitalism fără
capitalişti, capitalism afirmat cu precădere nu sub dimensiunea capitalului industrial, aşa
cum s-a produs în capitalismul occidental. Capitalul românesc este predominant comercial.
Prin privatizare, cele mai multe dintre întreprinderile româneşti au trecut în proprietatea
unor companii străine, şi o bună parte a forţei de muncă lucrează aici. Managementul
acestor companii se axează pe norme şi reguli stabilite în alte culturi. Se ridică astfel
întrebarea: în ce măsură se poate vorbi astăzi de o economie capitalistă românească, dat
fiind faptul că mare parte din proprietate aparţine unor companii străine?
Românii trăiesc o anumită tensiune în plan profesional şi personal deoarece
conduita lor trebuie să fie conformă cu normele instituţionale ale companiilor, aşa cum o
dovedesc unele luări de poziţii în spaţiul public. În ţările cu o societate modernă stabilizată
şi consolidată marile companii internaţionale se încadrează în regulile şi normele moderne,
şi astfel ele determină schimbări sociale reale, cu efecte concrete asupra tuturor categoriilor
sociale, şi, în consecinţă, asupra întregii societăţi, asigurând ordinea, echilibrul şi
stabilitatea socială. Aceleaşi companii au o altă conduită în spaţiile nonoccidentale fiindcă
ele, de fapt, nu mai ţin seama de normele modernităţii. Cu certitudine, ele introduc, în acele
societăţi, elemente ale modernităţii de susținere a scopurilor proprii. În schimb, în România
mijloacele lor de acţiune sunt diferite, eludându-se nu de puţine ori, pentru obţinerea unui
profit cât mai rapid, principiile modernităţii: liberă concurenţă, economie de piaţă reală,
crearea bunăstării pentru toţi, transparenţă, justiţie şi echitate socială.
Capitalismul românesc contemporan este o consecinţă a privatizării marilor
întreprinderi de către companii europene ca o condiţie sine qua non de acceptare a cererii
României de aderare la Uniunea Europeană.
Întrebarea este dacă România, membră a Uniunii Europene, a cărei economie
aparţine într-o mare proporţie capitalului străin, va parcurge aceleaşi stadii istorice de
evoluţie cu acelea ale dezvoltării capitaliste occidentale sau se edifică o economie
capitalistă de aceeaşi performanţă precum este capitalismul occidental? Răspunsul nu este
simplu, însă trebuie spus că în această ecuaţie contează încă destul de mult satul şi modul
de viaţă românesc. Dezvoltarea capitalistă de către companiile europene ar urma să se
producă într-un trend al modernizării reale şi profitabile a satului românesc şi nu pe seama
lui, ca în perioada antebelică.
După ritmul de creştere economică din ultimii 8 ani, România ar putea fi
caracterizată ca o ţară cu o economie emergentă în care investesc întreprinderi occidentale.
Pentru obţinerea unor profituri consistente în economia românească, acestea iau în
considerare condiţiile economice, dar şi profilul psihologic al românilor. Ele îşi adaptează
191
strategiile şi aduc cunoştinţe manageriale şi tehnologice în mare parte apropiate de acelea

din cadrele locale. Strategiile lor urmăresc conservarea autonomiei propriilor filiale din
România101.
Din mulțimea bogată de probleme și concepte de etică în afaceri, în România se
vorbește doar despre RSC (eventual, despre variante ale ei, precum civismul corporatist).
Sunt câteva explicații, legate unele de celelalte.
Întâi, să spunem că în România etica a fost adusă, ca practici comportamentale de
afaceri, ca practici de decizie, ca practici de management și cultură organizațională
importate. Aceste practici nu s-au născut pe piața românească. Ele au fost aduse, de regulă,
de către multinaționale - fie direct, prin managerii lor, fie indirect, prin manageri români
trimiși la specializări pe afară. Evident, multinaționalele au fost interesate, în primul rând,
de marketing, de PR, de branding. De ce? E simplu: când te duci într-un spațiu străin,
primul lucru la care te gândești este: cum comunic? cum salut? în ce limbă vorbesc? oare
tipii ăștia îmi înțeleg gesturile, simbolurile? De aici interesul către comunicare, către
relațiile cu comunitățile locale, cu societatea ori cultura din țara gazdă. De aici interesul
pentru RSC. RSC e o bună formă de comunicare.
Apoi, legat de cele de mai sus, se stie că, atunci când o multinațională se așează
într-o comunitate, acea comunitate are mari așteptări de la ea. Comunitatea va aștepta ca
multinaționala să investească, să creeze noi locuri de muncă, să contribuie la dezvoltarea
Zonei. Ei bine, multinaționala poate rata pătrunderea pe o piață dacă nu reușește să
intuiască și să satisfacă așteptările comunității. De aici, interesul pentru RSC ori civism
corporatist pe o piață ca a noastră. Civismul corporatist e un mod de a câștiga încredere. E
un dar. Să nu uităm, suntem o societate cu mentalități tradiționale. Suntem ca un trib uriaș.
Civismul corporatist e o formă de schimb de daruri. Când s-au dus în America, europenii
au luat cu ei lăzi cu mărgele de sticlă. Acum e invers. Ei vin cu RSC. RSC e ca un pumn de
mărgele întins de multinaționale.
În al treilea rând, amintim, etica în afaceri a apărut în SUA, în piața cea mai matură
și mai liberală din lume. Una din primele forme de etică a fost filantropia sau caritatea
corporatistă: gestul proprietarului prosper de a da din veniturile lui în sprijinul comunității.
Din filantropie derivă ceea ce numim azi RSC. Cu observația că RSC nu mai e decizia
proprietarului ci a managementului, nu mai e un act izolat, ci o strategie. Ei bine, noi nu
facem decât să redescoperim, siderați, ceea ce alții au descoperit acum câteva zeci de ani.
Încă suntem fascinați de RSC, așa cum, până acum câțiva ani, eram fascinați de branding.
Deocamdată, RSC e un soi de "gadget" pentru managerii români, un bun subiect pentru
101
http://www.inovatiasociala.ro
192
revistele de specialitate și o nouă sursă de câștig pentru firmele de consultanță.

Deocamdată, RSC e o modă. Ea se propagă prin mimetism. Trebuie să o transformăm într-
o practică de succes.
Problematica respectării eticii în afaceri a devenit din ce în ce mai des abordată și
de managerii din România, mai ales în condițiile prezente în care mediul de afaceri de la
noi este din ce în ce mai des afectat de puternice scandaluri mediatice care aduc în prim
plan mari oameni de afaceri sau directori ai unor corporații importante din economia
națională. Fiind o noțiune relativ recent introdusă în vocabularul specialiștilor, etica
managerială este privită de foarte mulți ca fiind acea ramură a eticii aplicate care se referă
în special la tipul de conduită, dar și la acțiunile pe care managerii le desfășoară în cadrul
organizațiilor.
Concluzii
În sfârșit, piața românească nu e suficient de matură să înțeleagă să separe
managementul de acționariat. Nu e suficient de înțeleaptă să se gândească la relațiile dintre
manageri și investitori, în sensul cel mai larg – acționari și grupuri cointeresate. În
România, proprietarul e și manager și femeie de serviciu și băiatu' cu aprovizionarea etc.
Dacă aceste două zone, managementul și proprietatea, nu sunt separate clar, nu putem
vorbi de management cu adevărat, și nu are rost să vorbim nici de guvernare corporatistă și
grupuri cointeresate. De aceea interesul disproporționat față de RSC și ignorarea
abordărilor complementare ale eticii, precum guvernarea corporatistă ori teoria grupurilor
cointeresate.
Să spunem, totuși, că încep să se schimbe lucrurile. Noua lege a societăților
comerciale include principii de guvernare corporatistă. Mediul de afaceri trebuie să facă
lobby pentru asta. Mass media economică trebuie să acopere toate conceptele și
problemele de etică în afaceri, ieșind din starea de contemplare a RSC. Nu avem nici un
motiv să acordăm RSC o importanță mai mare decât celorlalte probleme de etică în afaceri.
RSC rămâne o idee grea, insuficient de bine înțeleasă și teoretizată, o unealtă ce
poate deveni periculoasă folosită imprudent. Cred că RSC trebuie să fie opțiunea liberă a
unei piețe mature, alegerea unui management responsabil, un rezultat firesc al liberului
schimb și al dezvoltării economice – și nu rezultatul presiunii unor ONG-uri plictisite și a
unor funcționari de stat entuziasmați de o jucărie nouă.
Închei cu concluzia, poate sceptică dar sănătoasă, a The Economist, dintr-un număr
special, ianuarie 2005, dedicat RSC: "Pentru a face capitalismul mai bun trebuie mai întâi
să îl înțelegem. Gândirea ce stă la baza RSC nu trece acest test."
193
Bibliografie
*** www.academia.edu/179062/_Jos_cu_RSC-ul_Sus_Etica_in_afaceri_-_Regandind
_locul_RSC-ului_in_arhitectura_organizatiilor, accesat în februarie 2014;
*** www.actionamresponsabil.ro/rsc-si-beneficiile-sale-financiare-in-cadrul-unei-
companii/3374, accesat în februarie 2014;
*** www.editurauranus.ro /marketing-online/12/pdf/6.pdf, accesat în februarie 2014;
*** www.inovatiasociala.ro, accesat în februarie 2014;
194
STRATEGIA ŞI POLITICA DE RESPONSABILITATE

SOCIALĂ CORPORATISTĂ. STUDIU DE CAZ ROMSTAL
VENECIUC SERGIU BOGDAN

COORDONATOR LECTOR UNIV. DR. GHICAJANU MIHAELA,
UNIVERSITATEA DIN PETROSANI
Abstract: IN THIS SCIENTIFIC PAPER, I WILL TALK ABOUT POLICY ON

CORPORATE AND SOCIAL RESPONSIBILITY, STUDY CASE IS ABOUT ROMSTAL COMPANY
AND IT IS COMPOSED WITH AN INTRODUCTION, FEW WORDS ABOUT CORPORATE
SOCIAL RESPONSABILITY, AND STRATEGY THAT ROMSTAL ADRESS TO CUSTOMERS AND
ITS OWN COMPANY WORKERS AND HOW ROMSTAL HELPS TABLE TENIS CLUBS.
Cuvinte cheie: responsabilitate socială corporativă, afaceri sustenabile, companii

multinaţionale, schimbări climatice, programe, profitabilitate, industrie, implementare.
1. INTRODUCERE
Tot mai multe companii adoptă politica de a se implica în acţiuni sociale şi
educative. Aceste acţiuni poartă numele de responsabilitate socială.
Companiile multinaţionale trebuie să aibă în perioada actuală şi viitoare, un rol
crucial în susţinerea şi dezvoltarea unui comportament corporativ responsabil din punct de
vedere social, dar şi ecologic, în cadrul globalizării pieţelor 102. Astfel, procesul de
globalizare şi liberalizare a pieţelor, cele de bunuri şi servicii, trebuie însoţit de progresul
real către un sistem eficace de guvernanţă globală, cu propriile dimensiuni sociale şi
ecologice.
În cadrul acestei lucrări voi prezenta câteva noţiuni generale referitoare la
Responsabilitatea Socială Corporatistă şi anume: ce reprezintă acest concept, care sunt
strategiile şi politicile de Responsabilitate Socială Corporatistă şi un studiu de caz pentru
compania Romstal.
2. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ

Mediul de afaceri românesc a preluat şi dezvoltat relativ recent conceptul de
Responsabilitate Socială Corporativă (RSC), iar acest lucru s-a realizat prin intermediul
companiilor multinaţionale care au avut meritul de a introduce noi practice şi activităţi în
această sferă. Acest fenomen s-a realizat cu preponderenţă după anul 2000, când multe din
companiile multinaţionale au aplicat şi în România principiile şi practicile de
Responsabilitate Socială Corporativă (RSC), constituind un exemplu demn de urmat şi
pentru companiile româneşti103.
102
Voicu, Dan, Dragomir, Anghel (Ilcu), Elena, Roxana, Practicile de responsabilitate socială ale companiilor
europene privind facilitățile acordate salariaților și protecția consumatorilor, Revista Amfiteatru Economic,
Vol. XIII, Nr. 29, Februarie 2011, pp. 87-103
103
Obrad, Ciprian, Petcu, Dalia, Gherheș, Vasile, Suciu, Sorin, Responsabilitatea socială a companiilor din
România între percepții și realitate, Revista Amfiteatru Economic, Vol. XIII, Nr. 29, Februarie 2011, pp. 44-56
195
Conform specialiştilor din domeniu, se afirmă că “responsabilitatea socială nu

înseamnă acte de caritate, ci o investiţie inteligentă, care aduce beneficii atât companiei,
cât şi întregii comunităţi”.104
Responsabilitatea socială reprezintă astăzi conceptul global în cadrul căruia
companiile şi organizaţiile iau în considerare interesele societăţii prin asumarea
responsabilităţii pentru impactul pe care îl au activităţile lor. Promovarea principiilor de
responsabilitate socială este mesajul lor de asumare a responsabilităţii, angajamentul de a
contribui la dezvoltarea durabilă şi competitivă.
De aceea, considerăm că este necesar ca analiza stadiului de implementare a
conceptului RSC în România să fie precedată de o evaluare a strategiilor de
responsabilitate socială corporativă implementate de marile corporaţii la nivel global.
3. PROIECTUL DE RSC LA ROMSTAL
Prezentarea generală a companiei ROMSTAL
Grupul Romstal este format din firmele: Romstal IMEX (prezentă în 7 ţări cu o
reţea de peste 200 de magazine şi francize), Valrom Industrie şi Valplast Industrie
(producător de ţevi şi fitinguri pentru apă, gaze şi canalizare cu 5 fabrici în 3 ţări),
Autoklass (dealer mercedes benz cu 6 puncte de desfacere în românia), Belform
(producător de căzi şi cabine cu hidromasaj), Dezim Development (societate imobiliară),
Ios Software Solutions, Central Service, City Garden (cu o reţea de 8 showroom-uri), Land
& Building (agricultură), Windland (dezvoltare parcuri eoliene), Perini Properties
(imobiliare).
În definirea strategiei de afaceri a companiei se au în vedere şi obiective de
dezvoltare durabilă şi de responsabilitate socială, astfel că fiecare departament are de
îndeplinit obiectivele de afaceri în concordanţă cu principiile de responsabilitate socială şi
dezvoltare durabilă.
Dintre valorile şi direcţiile de responsabilitate socială ale grupului Romstal sunt:
1. Responsabilitatea faţă de consumatori;
2. Dezvoltarea angajaţilor;
3. Protejarea mediului înconjurător şi angajamentul furnizorilor în acest demers;
4. Dezvoltarea comunităţii.
Dintre valorile şi direcţiile de dezvoltare durabilă şi sustenabilă ale grupului
Romstal sunt:
• folosirea eficienta a resurselor de apă;
• protecţia climei şi reducerea consumului de energie;
• ambalajele & reciclarea;
• orientarea către client;
• dezvoltarea angajaţilor.
După cum se poate observa şi în politica de responsabilitate socială şi în cea de
dezvoltare durabilă, printre obiectivele comune sunt: grija faţă de client şi faţă de angajat.
Proiectul de responsabilitate socială care este prezentat în această lucrarea este unul
din proiectele Romstal, acesta derulând mai multe proiecte de acest gen, denumit
„Vestiarul Meu”, proiect încheiat între societate şi Federaţia Română de Tenis de Masă.
Acest proiect a început în anul 2002 şi el este reînnoit în fiecare an.
Proiectul „vestiarul meu”, constă în amenajarea şi modernizarea cluburilor sportive
şi liceelor sportive din cadrul FRTM, iar societatea Romstal contribuie cu necesarul de
materiale şi lucrările ce trebuie realizate în acest sens. Forma substanţială de sponsorizare
constă din materialele sanitare, de construcţii produse de firmă şi mai puţin în valori
financiare, ocazional pentru premierea sportivilor performanţi.
Proiectele de responsabilitate socială ale companiei Romstal sunt orientate către
educaţia şi susţinerea tinerilor, dar şi spre protecţia mediului.
104
http://www.responsabilitatesociala.ro/editoriale/secolul-responsabilitatii.html
196
Proiectul “vestiarul meu” de responsabilitate socială corporativă - CSR şi

strategia de responsabilitate socială este lansat şi dezvoltat în cadrul direcţiei de marketing.
„Vestiarul meu” este un proiect demarat împreună cu Federaţia Româna de Tenis de Masă
şi vizează refacerea vestiarelor de la toate cluburile sportive care aparţin federaţiei. În
România sunt 77 de cluburi în care se practică tenisul de masă.
Singurele restricţii în ceea ce priveşte proiectele de CRS sunt legate de faptul că
Romstal acordă sponsorizări doar în produsele care fac obiectul de activitate al companiei,
dar în cadrul acestui proiect sunt alocate şi resurse financiare.
Valoarea proiectului – valoarea prevăzută a sponsorizărilor pentru anul 2013 a fost
de 180.000 de euro. Valoarea sponsorizărilor va consta în special pin livrarea de produse
din gama sanitare, ceramice şi accesorii baie.
În cadrul acestui amplu proiect iniţiat sunt prevăzute ca în decursul anului să se
desfăşoare un număr de 25 de acţiuni de sponsorizare, cu o valoare de peste 180.000 de
euro. Printre instituţiile susţinute şi sponsorizate pentru 2013 se numără:
o Cluburi şi licee sportive,
o Spitalul clinic de urgenţă „sf. Ioan”,
o Asociaţia de binefacere „sf. Iustina”,
o Asociaţia prietenia,
o institutul de medicină legală „ mina minovici”,
o Şcoli din mediul rural, parohii şi centre sociale din toate judeţele ţării.
Parteneriatul dintre compania Romstal cu federaţia română de tenis de masă este
unul de lungă durată, el desfăşurându-se de mai bine de 11 ani, respectiv din anul 2002,
prin care se premiază performanţa şi în acelaşi timp să susţină pe copiii talentaţi care
practică tenisul de masă în România.
În cadrul proiectului “Vestiarul Meu” derulat împreună cu federaţia română de
tenis de masă se vizează renovarea şi dotarea cu echipamente sanitare a vestiarelor de la
toate cluburile sportive afiliate federaţiei.
Proiectele finalizate până în septembrie 2009:
Nume solicitant Localitate
Clubul sportiv municipal Buzau Buzau
Clubul sportiv municipal Cluj napoca Cluj napoca
Liceul teoretic Nagy Mozes Tg secuiesc
Clubul sportiv Universitatea Craiova Craiova
Liceul cu program Sportiv Slatina Slatina
Clubul sportiv şcolar Rîmnicu Vilcea Rîmnicu vilcea
Clubul sportiv şcolar Slatina Slatina
Clubul sportiv vointa Satu Mare Satu mare
Clubul sportiv tapo Carei Carei, jud satu mare
Liceul cu program sportiv Nicolae Rotaru Constanta
Clubul sportiv metalul Salonta Salonta, jud bihor
Clubul sportiv electrica Sf Gheorghe Sf gheorghe, jud covasna
Club sportiv Lupeni Lupeni
Club sportiv Zalau Zalau
Club sportiv fejer - Odorheiul Secuiesc Odorheiul secuiesc
Club sportiv Giurgiu Giurgiu
197
În România sunt 77 de cluburi în care se practica tenisul de masă, iar Romstal a

estimat că în program se vor înscrie în jur de 50 de cluburi. Până în prezent, vestiarele de
la 25 de cluburi au fost amenajate modern şi utilate corespunzător, după modelul
cluburilor din afara ţării, urmând ca şi în anul 2013 să se continue aceste acţiuni de
colaborare şi sponsorizare.
Compania ROMSTAL IMEX S.R.L. se implică activ în protecţia mediului şi a
sănătăţii şi securităţii angajaţilor la locul de muncă. Angajaţii de la toate nivelurile sunt
conştienţi de avantajele lucrărilor efectuate corect şi în condiţii de calitate şi de efectele
acestora asupra satisfacerii clientului, asupra celorlalţi angajaţi, asupra costurilor şi
eficienţei economice, precum şi asupra companiei şi mediului. În acest context, alături
de interesul pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor, cu produse de calitate se află
preocuparea continuă şi responsabilă a companiei şi mediului. În acest context interesul
pentru satisfacerea cerinţelor clienţilor cu produse de calitate se află preocuparea
continuă şi responsabilă a companiei de a diminua impactul de mediu generat de
lucrările specific obiectului de activitate, dar şi protejare a angajaţilor împotriva
accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale. Compania se asigură că echipamentele
tehnice nu constituie o ameninţare pentru mediul înconjurător sau pentru comunitatea
locală.
Compania Romsral Imex SRL a implementat un sistem de management de mediu şi

sănătate şi securitate ocupaţionala. În conformitate cu standardele ISO 14001:2005 şi
OHSAS 18001:2008.
Managementul de vârf al companiei Romstal Imex SRL se angajează să aloce

resursele necesare pentru implementarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de
management de mediu şi sănătate şi securitate ocupaţionala. În scopul prevenirii poluării
şi prevenirii riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Angajaţii companiei respectă legislaţia în domeniul mediului, santatii şi securităţii

ocupaţionale şi militează pentru reducerea poluării.
Romstal se angajează să respecte cerinţele legale şi alte cerinţe aplicabile

domeniului de activitate în domeniul mediului şi santatii şi securităţii ocupaţionale.
Pentru realizarea acestor angajamente, Romstal are în vedere următoarele obiective:
Aplicarea şi imbunatirea permanentă a sistemului de management – mediu,

sănătate şi securitate în muncă.
Conştientizarea personalului prin instruirea în doemniul mediului, sănătăţii şi
securităţii în muncă şi motivarea acestora.
Asigurarea dezvoltării durabile în cadrul organizaţiei, prin reducerea consumului
de resurse şi gestionarea corespunzătoare a deşeurilor generate la nivelul organizaţiei.
Prevenirea poluării.
Prevenirea accidentelor de muncă.
Pornind de la Politica de mediu şi sănătate şi securitate ocupaţională, obiectivele

specific sunt elaboarate şi monitorizate permanent.
Politica de mediu şi sănătate şi securitate ocupaţională este aplicabilă la nivelul

întregii organizaţii, este cunoscută şi respectată de tot personalul care lucrează pentru Sc
Romstal Imex SRL, şi în numele acesteia.
198
BIBLIOGRAFIE
1.  http://www.zf.ro
2.  www.euromonitor.ro/
3. http://www.responsabilitatesociala.ro/editoriale/secolul-responsabilitatii.html
4. http:// www.romstalgroup.com
5. Obrad, Ciprian, Petcu, Dalia, Gherheș, Vasile, Suciu, Sorin, Responsabilitatea
socială a companiilor din România între percepții și realitate, Revista Amfiteatru
Economic, Vol. XIII, Nr. 29, Februarie 2011, pp. 44-56
6. Proiectul de responsabilitate socială „Vestiarul meu”, Romstal 2012
7. Raport de Responsabilitate Socială Corporatistă , Good CSR, Bucureşti 2010
8. Voicu, Dan, Dragomir, Anghel (Ilcu), Elena, Roxana, Practicile de responsabilitate
socială ale companiilor europene privind facilitățile acordate salariaților și
protecția consumatorilor, Revista Amfiteatru Economic, Vol. XIII, Nr. 29,
Februarie 2011, pp. 87-103
199
MOTIVE SI STRATEGII DE INTRARE PE PIATA

EXTERNA – FIAT SI PIATA DE DESFACERE DIN RUSIA
ALEXE ALEXANDRA
UNIVERSITATEA DE STAT DE ECONOMIE, STATISTICA SI

INFORMATICA DIN MOSCOVA (MESI)
ABSTRACT: DURING THE LAST HALF OF THE TWENTIETH CENTURY MANY

BARRIERS TO INTERNATIONAL TRADE FELL, AND MANY FIRMS BEGAN PURSUING
INTERNATIONAL STRATEGIES, IN ORDER TO GAIN A COMPETITIVE ADVANTAGE. THE
PAPER PRESENTS THE REASONS COMPANIES CHOOSE TO GO INTERNATIONAL, AND
ALSO THE STRATEGIES USUALLY USED BY THEM TO ENTER FOREIGN MARKETS. THE
PAPER ALSO INCLUDES THE CASE STUDY OF THE INTERNATIONAL STRATEGY USED BY
FIAT TO ENTER THE RUSSIAN MARKET.
Companiile aleg sa iasa pe piata internationala din mai multe motive, dar obiectivul
principal este marire companiei sau expansiunea pe alte piete. Cand o companie alege angajati
straini sau cauta noi piete de desfacere in strainatate, o strategie internationala poate ajuta la
diversificarea si extinderea afacerii.
Globalizarea reprezinta un proces in decursul caruia companiile isi extind pietele de
desfacere pentru a include cati mai multi clienti, din cat mai multe locatii. O asemenea extindere
este in parte posibila datorita descoperirilor tehnologice din secolul XX, care au usurat
comunicarea la nivel global. Avionul si retelele de e-mail inseamna ca este posibil sa conduci o
firma dintr-o locatie indepartata.
Desfasurarea productiei intr-o tara straina este o optiune foarte atractiva pentru directorii
care incearca sa reduca bugetul, pentru a creste profitul. Spre exemplu, o companie poate sa reduca
costurile generale in tari cu o valuta nationala slaba si un cost de trai scazut. Cand companiile se
confrunta cu o criza financiara, directorii incearca sa salveze ceea ce a ramas din firma reformuland
bugetul si mutand compania intr-o alta tara.
Pietele de desfacere extinse ii atrag pe multi directori spre o strategie globala. William
Edwards explica faptul ca iesirea pe o piata internationala poate reduce dependenta de pietele de
desfacere locale si nationale, inseamnand ca scaderile in ceea ce priveste cererea de consum de pe
piata nationala sunt compensate de cresterile cererii de consum de pe pietele internationale. Piete
mai mari inseamna de asemenea sansa unui profit mai mare, astfel companiile ies pe pietele
internationale pentru a cauta noi oportunitati de afaceri si pentru a diversifica gama de produse si
200
servicii oferite. Cateodata companiile isi extind afacerile in zone sub-exploatate pentru a obtine o
pozitie dominanta pe piata, inainte ca o firma concurenta sa se extinda in regiune.
O strategie internationala inseamna vanzarea de produse sau servicii de catre o companie in
afara pietei nationale.105
In lucrarea sa, Raymond Vernon a explicat ratiunea clasica pentru diversificarea
106
internationala. El sugereaza ca o firma creeaza un produs inovator pe piata de acasa, mai ales
atunci cand vorbim despre o econmie avansata ca cea a Statelor Unite. Foarte des, acest produs se
bucura de o cerere sporita si in alte tari, iar aceasta cerere este acoperita de productia locala. Dar
cererea ridicata la nivel international justifica investitiile in productia din afara granitelor, in special
pentru a se apara de competitorii straini. Astfel, Vernon a observat ca unul din motivele pentru care
firmele cauta sa se extinda pe pietele internationale este pentru a mari durata de viata a unui produs.
Un alt motiv pentru care firmele devin multinationale, este de a avea acces la resursele
necesare. Resurse cheie de materie prima - in special minerale si energie - sunt importante in
anumite domenii. Alte domenii, textile, electronice, ceasornicarie – si-au mutat o parte din
productie in locatii din strainatate in cautarea unor costuri de productie mai scazute. In ceea ce
priveste firmele din China, motivul pentru care se extind pe plan international este acela de a obtine
acces la resurse importante. 107
Desi aceste motivatii traditionale persista, exista si altele care conduc la expansiunea
internationala. De exemplu, se exercita o presiune sporita pentru o integrare la nivel mondial a
operatiunilor de productie, in cea mai mare parte determinata de o cerere pentru produse universale.
Pe masura ce natiunile devin din ce in ce mai industrializate, cererea pentru anumite produse si
comoditati devine mult mai similara. Aceasta cerere fara margini pentru produse globale se poate
datora similitudinilor in stilul de viata in tarile dezvoltate. Dezvoltarea mass-mediei la nivel
mondial de asemenea faciliteaza capacitatea oamenilor din diferite tari de a vedea si imita stilul de
viata al altor culturi. Unul din cele mai reprezentative exemple este IKEA. Firma suedeza vinde
mobilier in peste 44 de tari, prin intermediul a peste 300 de magazine. Datorita abordarii low-cost,
vanzarile companiei au crescut chiar si in perioade de criza. 108
105
B. R. Barringer & R. D. Ireland, Entrepreneurship: Successfully Launching New Ventures,
Upper Saddle River, NJ: Pearson Prentice Hall, 2008.
106
M. H. Morris, S. Coombes, & M. Schindehutte, Antecedents and outcomes of entrepreneurial
and market orientations in a non-profit context: Theoretical and empirical insights, Journal of
Leadership and Organizational Studies, 13(4): 12–39, 2007.
107
J. Uotila, M. Maula, T. Keil, & S. A. Zahra, Exploration, exploitation and financial
performance: Analysis of S&P 500 corporations, Strategic Management Journal, 30: 221–231,
2009.
108
M.A. Hitt, R.D. Ireland, R.E. Hoskisson, 2011, Concepts. Strategic management. Competitivness &
Globalization, 9th Edition : 220.
201
In unele industrii, tehnologia antreneaza globalizarea deoarece economiile la scara

necesare pentru a reduce costurile la cel mai scazut nivel necesita de obicei o investitie mai mare
decat cea necesara pentru cererea de pe piata interna. Companiile de asemenea sunt presate sa
reduca toate costurile, lucru care poate fi obtinut cumparand de la furnizorul international cu cele
mai scazute preturi.
Firmele aleg strategiile de intrare pe piata externa, in functie de conditiile de pe piata, dar si
de stimulente. Cand aceste strategii au succes, firmele pot obtine trei beneficii de baza : (1) o piata
de desfacere mai mare ; (2) un profit mai mare in urma investitiilor de capital sau in noi produse si
procese ; (3) un avantaj competitiv prin localizare (ex. Acces la forta de munca ieftina, resurse
critice, sau clienti).
Export indirect
Una din modalitatile de intrare pe piata care ofera cel mai scazut risc si control al pietei de
desfacere este exportul indirect, prin care bunurile sunt transportate in alte tari prin intermediul
altor firme. Compania nu este angajata in activitati de marketing international, iar in cadrul firmei
nu se desfasoara nici o activitate speciala ; vanzarea se desfasoara ca o vanzare pe piata interna.
Exista mai multe metode de export indirect :
- cea mai simpla metoda este acea de a vinde unui client international prin intermediul
departamentului de vanzari interne. De exemplu, daca o firma primeste o comanda nesolicitata de
la un client din Spania si raspunde la cerere o singura data, atunci firma este angajata in export
ocazional. Alternativ, un cumparator strain poate aborda firma. Produsele sunt vandute pe piata
interna, dar folosite sau revandute pe piata internationala.
- A doua forma de export indirect este folosirea societatilor de export internationale cu sedii in
toata lumea. Dezavantajul in folosirea firmelor internationale de export este posibilitatea ca acestea
sa exporte si produse concurente, astfel existand posibilitatea ca produsele firmei sa nu beneficieze
de atentia si sprijinul dorit de firma.
- A treia forma de export indirect este folosirea unei societati de administrare a exporturilor, care
opereaza in aceeasi tara ca si firma producatoare si care joaca rolul unui departament de export. In
acest caz putem vorbi de un avantaj economic, deoarece societatea exportatoare exporta pentru mai
multe firme in acelasi timp. Producatorul poate stabili relatii mai apropiate si obtine contacte si
cunostiinte pe piata externa instant. Compania producatoare este scutita astfel de la crearea unui
departament de export. Ca metoda de plata sunt preferate comisioanele, iar costurile sunt variabile.
Exportul indirect poate deschide noi piete fara a fi necesare o expertiza speciala sau
investitii aditionale. Vanzarile obtinute din aceasta abordare indirecta sunt destul de limitate.
Angajamentul fata de pietele internationale este de asemenea unul scazut.
Export direct
In ceea ce priveste exportul direct, firma este direct implicata in vanzarea produselor pe
piata internationala, deoarece ea este cea care efectueaza operatiunea de export. Acest lucru
necesita crearea unui departament de export, care este responsabil de urmatoarele sarcini :
202
- contactele pe noua piata de desfacere

- cercetare de piata
- reteaua de distributie a produselor
- documentatia pentru export
- stabilirea pretului
Aceasta abordare la export necesita mai multe resurse corporative si, de asemenea,
presupune riscuri mai mari. Beneficiile acestei modalitati de intrare pe o piata externa sunt :
- vanzari ridicate
- control mai mare
- o mai buna informare asupra pietei
- dezvoltarea expertizei in marketingul international
Pentru a implementa o asemenea strategie de export direct, compania trebuie sa aiba
reprezentanti pe pietele externe. Acest lucru poate fi obtinut astfel :
- trimiterea reprezentatilor internationali de vanzari pe piata externa pentru a stabili contacte si a
negocia direct contractele.
- selectarea reprezentantilor locali sau a agentilor pentru prospectarea pietei, contactarea
potentialilor clienti si negocierea contractelor in numele firmei.
- folosirea distribuitorilor locali independenti, care cumpara produsele cu scopul de a le revinde pe
piata locala (cu sau fara exclusivitate).
- crearea unei filiale comerciale detinuta integral, pentru a avea un control sporit asupra operatilor
pe piata externa. (In cele mai multe cazuri, filiala comerciala este o societate detinuta impreuna cu
o firma locala pentru a obtine acces la piata locala de distributie).
Productie externa
In anumite conditii, o companie se poate afla in imposibilitatea de a furniza produse pe
pietele externe din sursele de productie de pe piata interna. De exemplu :
- costurile de transport sunt prea mari pentru produse cu un gabarit ridicat
- tarifele vamale pentru import sunt prea mari
- preferintele guvernamentale pentru produse locale pot preveni intrarea pe piata externa
Oricare din aceste conditii pot forta firma sa produca pe piata externa pentru a putea vinde
produsele acolo. Firma pate fi influentata sa produca pe piata externa si de factori pozitivi – ca de
exemplu :
- dimensiunea si atractivitatea pietei externe
- costurile de productie scazute
- stimulente economice oferite de autoritati
Asamblarea
Asamblarea reprezinta un compromis intre export si productie externa. Firma produce pe
plan local toate sau majoritatea componentelor sau ingredientelor, si le trimite pe piata externa
pentru a putea fi asamblate in produsul finit. Prin transportarea componentelor/ingredientelor, firma
203
reduce costurile de transport si tarifele vamale, deoarece acestea sunt mai scazute pentru
echipamente neasamblate decat pentru produse finite. Un alt beneficiu este folosirea fortei de
munca locale, care ajuta la integrarea firmei pe piata externa.
Exemple notabile de asamblare externa sunt industria automobilelor si a utilajelor agricole.
In mod similar, Coca-Cola exporta siropul pe pietele externa, iar fabriciile locale adauga apa si
imbutelieaza produsul.
Fabricatia sub contract
Aceasta modalitate implica productia pe piata externa de catre o companie locala, care are
un contract cu firma. Deaorece contractul acopera doar productia, activitatea de marketing este
gestionata de o subsidiara care se ocupa de vanzari si tine piata sub control. Fabricatia sub contract
inlatura necesitatea investitilor pentru o fabrica, costurilor de transport si tarifelor vamale, iar firma
are avantajul de a-si prezenta produsul ca fiind fabricat local. Fabricatia sub contract permite, de
asemenea, firmei sa evite problemele cu forta de lucru, care pot aparea din cauza lipsei de
familiaritate cu economia si cultura locala.
Un dezavantaj al productiei sub contract este pierderea marjei de profit din activitatile de
productie, in special atunci cand costurile fortei de munca sunt mai scazute pe piata externa. De
asemenea, exista riscul de a transfera know-how-ul tehnologic al firmei unui potential competitor
de pe piata externa. O problema constanta este de asemenea reprezentata de controlul calitatii.
Acordarea de licente
Acordarea de licente este o alta modalitate de intrare pe piata externa cu un grad de risc
limitat. Difera de productia sub contract prin faptul ca are loc pe un termen mai lung si implica
responsabilitati mai mari pentru producatorul local. Acordarea de licente este similara cu
francizarea, cu exceptia faptului ca organizatia de franciza are tendinta de a fi implicata intr-un
mod mai direct in dezvoltarea si controlul programului de marketing.
Firma internationala care acorda licenta ofera companiei locale drepturi de brevet, dreptul
de marca, drepturi de autor sau know-how-ul asupra produselor si proceselor. In schimb compania
locala :
- va fabrica produsele firmei care ii ofera licenta
- va distribui aceste produse pe teritoriul pe care il are in subordine
- ii va plati firmei care i-a oferit licenta drepturi de autor, direct proportionale cu volumul de
vanzari al produsului.
Acest tip de intelegere este in general acceptata de autoritatile publice straine, datorita
tehnologiei pe care o aduce in tara.
Cel mai mare dezavantaj al acordarii de licente este reprezentat de problema controlului
asupra firmei locale din cauza lipsei de angajament din partea firmei care ofera licenta. Dupa cativa
ani, de indata ce know-how-ul este transferat, exista riscul ca firma locala sa inceapa sa actioneze
pe cont propriu, iar firma internationala poate sa piarda piata externa.
Societati mixte
204
Societatile mixte straine au foarte multe in comun cu acordarea de licente. Cea mai mare
diferenta este acea ca in societatile mixte, firma internationala controleaza o parte din actiuni si isi
poate exprima dreptul la vot in cadrul firmei externe. Un parteneriat intre firma internationala si cea
locala este format, rezultatul caruia este formarea unei a treia firme.
Acest tip de intelegere ii ofera firmei internationale un control sporit asupra operatilor si de
asemenea acces la informatiile referitoare la piata locala. Firma internationala are acces la o retea
de relatii ale firmei locale, si este mai putin expusa la riscul de expropriere datorita parteneriatului
cu firma locala.
Acest tip de intelegere este foarte popular in managementul international. Popularitate lui
provine de la faptul ca permite evitarea problemelor legate de control, care apar in cazul altor
strategii de intrare pe piata externa. In plus, existenta unei firme locale faciliteaza integrarea firmei
internationale in mediul local.
Investitii directe
In acest tip de intelegere, firma internationala efectueaza o investitie directa intr-o unitate
de productie pe piata externa. Acesta este cel mai mare angajament, datorita faptului ca este vorba
de 100% drept de proprietate. Firma internationala poate obtine controlul asupra unitatilor de
productie in doua moduri :
- poate efectua o achizitie directa sau o fuziune pe piata externa
- poate construi o uniitate de constructie.
In unele tari guvernele interzic firmelor internationale de a detine controlul asupra 100%
dintr-o firma locala si prefera acordarea de licente sau societatile mixte.
Fiat pe piata rusa

Piata de desfacere din Rusia a fost mereu pentru Fiat una foarte importanta, dar si o piata
mult mai dificil de patruns, partial si datorita specificatiilor tehnice ale masinilor, care nu erau
potrivite pentru aceasta regiune.
De-a lungul anilor, strategia de intrare pe piata rusa a companiei Fiat a fost crearea
societatilor mixte. Aceasta strategie ofera cateva beneficii fata de celelalte strategii de intrare pe o
piata externa:
- firma internationala are un control sporit asupra operatiilor
- acces la informatiile referitoare la piata de desfacere locala
- acces la relatiile si partenerii firmei locale
- risc minim de expropriere datrita parteneriatului cu firma locala
- faciliteaza integrarea firmei internationale in mediul local
In 1916 familia Ryabushinskyi a incheiat un contract cu autoritatile tariste pentru
construirea unei fabrici de automobile in Moscova si fabricarea de camioane pentru armata. Ca si
model pentru automobil a fost ales Fiat 15 Ter, creat in 1912, iar fabrica a fost
numita « Avtomobilnoe Moskovskoe Obshestvo (AMO) ». In cadrul fabricii au fost asamblate
205
1319 camioane Fiat 15 Ter. Dupa o lunga pauza, cauzata de razboiul civil si urmarile acestuia, pe
baza modelului Fiat 15 Ter a fost elaborat si pus in productie primul camion sovietic AMO – F –
15.
In 1966 concernul Fiat a luat parte la constructia si crearea fabricii AvtoVAZ din orasul
Toliyatyi. Prototipul primului model fabricat de AvtoVAZ – Vaz – 2101 – a fost popularul Fiat
124, modificat in raport cu realitatile sovietice (automobilul a fost proiectat cu aproximativ 800 de
modificari, fata de modelul original).
Pana de curand, de productia automobilelor Fiat in Rusia s-a ocupat compania « Sollers ».
La fabrica ei din Naberejnye Chelny erau produse automobilele Fiat Albea si Fiat Doblo, iar la
fabrica « Sollers Elabuga » - automobilul Fiat Ducato.
Pe 11 februarie 2010 a fost semnat un acord cu scopul crearii unei societati mixte intre
Sollers si Fiat, care urma sa produca automobile Fiat la fabrica Sollers din Naberejnyie Chelny.
Fusese planificat, ca fabrica sa produca un numar maxim de 500 000 de automobile pe an. Pentru
acest proiect era asteptat si un credit in valoare de 2,1 miliarde euro din partea guvernului rus.
Dupa un an, partile implicate au abandonat proiectul.
Pe 22 martie 2010, o filiala a grupului Fiat, « CNH Global » si compania rusa « Kamaz »
au semnat un acord cu privire la crearea unei societati mixte « CNH – Kamaz Industrial BV »
pentru productia de tractoare, combine si excavatoare marca CNH.
In 2007 – filiala grupului Fiat « Iveco » si grupul rus « Samotlor – NN » au creat in Nijnyi
Novgorod societatea mixta « Saveko », care urma sa produca autobuze si automobile comerciale.
Volumul prductiei acestei societati mixte urma sa fie de 25 000 de vehicule utilitare « Iveco
Daily » pe an. Curator al proiectului din Rusia, de la compania Iveco a fost Guido Sagone. In
octombrie 2009, compania rusa « Samotlor – NN » a depus o cerere de punere in faliment a firmei
« Saveko » si constructia fabricii a fost oprita. Incercarile Iveco de a revigora proiectul in 2011, in
cautarea unui nou partener rus nu au avut succes.
In 2011 « Fiat SpA » a incheiat o intelegere cu Sberbank pentru crearea unei societati
mixte in regiunea Leningradskaya. Compania nou creata urma sa produca automobile Jeep, al caror
design este adaptat pentru piata rusa. Alte automobile din gama Fiat vor fi asamblate de firma ZIL,
un producator rus de masini de lux, la fabrica din Moscova. Acesasta intelegere dintre Fiat si
Sberbank este una destul de stranie, datorita faptului ca fabrica producatoare de automobile Jeep
operea pe piata rusa fara un partener industrial local, bazandu-se in schimb pe Sberbank, un
sustinator financiar.
Pentru Fiat aceasta intelegere reprezinta un nou inceput, dupa regresul de anul trecut.
Compania italiana a facut initial din Rusia un partener cheie in procesul de a deveni un producator
global, directionand vanzarile dinspre piata europeana stagnanta. Prin cumpararea unui pachet de
actiuni in compania Chrysler, Fiat a incercat sa intre pe piata americana. Intre timp, in Rusia
planuia sa prduca aproximativ 500 000 de masini pe an prin intermediul unei societati mixte cu
Sollers, un producatr auto din Rusia, in incercarea de a creste vanzarile pe pietele emergente.
206
Planurile Fiat pentru piata rusa, le-au intrecut chiar si pe cele pentru piata chineza (cea mai
mare piata auto din lume) si cea indiana. Insa planurile nu s-au materializat, dupa ce anul trecut
compania Sollers a anuntat ca va produce masini pentru Ford. Motivele acestei schimbari sunt inca
neclare. Acest lucru a creat un spatiu urias in portofoliul Fiat, tinand cont de faptul ca vanzarile
auto in Rusia sunt asteptate sa le depaseasca pe cele din Germania pana in 2015, conform
statisticilor Economist Intelligence Unit.
Prin acest ultim acord, Fiat spera sa recastige o parte din terenul pierdut. Desi planurile de
productie includ doar un sfert din masinile care urmau sa fie produse in urma formarii societatii
mixte cu Sollers, Fiat va avea un control sporit asupra fabricii. Dar folosind marca Jeep a
companiei Chrysler ca si baza pentru planurile de productie, Fiat pare ca a renuntat la planurile sale
de a dezvolta o noua gama de masini pentru piata rusa.
Fiat se va baza pe reteaua sa de dealeri din Rusia pentru a vinde masini, ceea ce inseamna
ca va avea putin peste 100 de reprezentanti pentru a deservi o piata vasta din punct de vedere
geografic. Fiat inca isi doreste o prezenta considerabila pe piata din Rusia, dar este nevoita sa se
dezvolte mult mai lent decat si-ar fi dorit.
Incepand cu anul 2012, interesele companiei Fiat in Rusia sunt reprezentate de “Chrysler
RUS”.
Strategiile de intrare pe o piata externa sunt numeroase si presupun un grad de risc si
implicare variate din partea firmei internationale. In general, implementarea unei strategii de
dezvoltare internationala este un proces format din cativa pasi. Exportul indirect este folosit foarte
des la inceput ; daca rezultatele sunt satisfacatoare, sunt incheiate acorduri cu un grad ridicat de
implicare din partea companiei internationale.
Bibliografie
1. Barringer B.R., Ireland R.D., Entrepreneurship: Successfully Launching New Ventures, Upper
Saddle River, NJ: Pearson Prentice Hall, 2008.
2. Elmuti D., Kathawala Y., An overview of strategic alliances, MCB University Press, 2001.
3. Hitt M.A, Ireland R.D., Hoskisson R.E., Concepts. Strategic management. Competitivness &
Globalization, 9th edition, Ed. South – Western Cengage Learning, 2011.
4. Morris M. H., Coombes S., Schindehutte M., Antecedents and outcomes of entrepreneurial and
market orientations in a non-profit context: Theoretical and empirical insights, Journal of
Leadership and Organizational Studies, 13(4): 12–39, 2007.
5. Terpstra, V., Sarathy, R., International Marketing, 8th edition, Dryden Press, 2001.
6. Uotila J., Maula M., Keil T., Zahra S.A., Exploration, exploitation and financial performance:
Analysis of S&P 500 corporations, Strategic Management Journal, 30: 221–231, 2009.
7. Yip G., Total Global Strategy, London Prentice-Hall, 2002.
Resurse on-line:
1.http://www.businessinsider.com/fiats-miserable-failure-in-russia-underscores-just-how-hard-it-is-
to-do-business-there-2012-3
207
2. http://ru.wikipedia.org/wiki/Fiat
3. http://www.fiat.ru/
208
TURISMUL SPAȚIAL - O NOUĂ DIMESIUNE A

TURISMULUI CONTEMPORAN
Sofia Andreea RĂCEANU

Gheorghe ADĂMUȚE
coord. Conf.univ.dr. Irina Cecilia Răbonțu
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
ABSTRACT: TOURISM IS A SECTOR WELL DEFINED WITHIN THE NATIONAL

ECONOMY, REPRESENTING FORCE COUNTRY ENDOWED WITH TOURISM POTENTIAL,
ASPECT OUTSTANDING CONTRIBUTION TO THE MAIN MACROECONOMIC INDICATORS.
FORMS OF TOURISM EXPERIENCED A COMPLEX EVOLUTIONARY APPRECIATED AT
THIS TIME DISCUSSING THE DENTAL TOURISM, MEDICAL, UVALA NOT TRAVEL AND
ALIEN. WE PROPOSED IN THIS PAPER TO ANALYZE THE EXISTENTIAL STAGE OF THIS
TOURISM AND DETERMINE THE DEVELOPMENT PROSPECTS OF EI.
Introducere
Unul dintre specialiştii consacraţi în cercetarea fenomenului turistic, W. Hunziker
defineşte turismul prin „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi
sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atât timp cât. sejurul şi deplasarea nu sunt
motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare". Pe o poziţie foarte
apropiată se situează şi K. Krapf, ceea ce îi conduce pe cei doi autori la formularea unui
punct de vedere comun şi mai elaborat, dar care păstrează, în esenţă, aceleaşi elemente.
Definiţia propusă de W. Hunziker şi K. Krapf, având meritul de a fi realizat o abordare mai
riguroasă şi mai complexă a turismului ca fenomen economico-social, se constituie, în
literatura de specialitate, ca element de referinţă. Ca atare, ea a fost acceptată oficial, pe
plan internaţional.
Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă
din limba latină (turnare) și din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc – mișcarea în jurul
unui punct central sau o axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația
acțiunii de a se mișca în cerc. În consecință, un tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors și
cel care întreprinde o astfel de călătorie poartă numele de turist/tourist.
Mai întâi au existat motivații practice (locuri bogate în vânat sau adecvate agriculturii,
ținuturi aflate în imediata apropiere a apelor sau catastrofe naturale) ce i-au determinat pe
oameni să se deplaseze, dar acestea s-au schimbat odată cu intervenția sedentarismului în
viața oamenilor. Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811 iar cel
de turist/tourist este atestat din 1840. În anul 1936,Liga Națiunilora definitturistul străinca
fiind „cineva care călătorește în străinătate pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de
ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat această definiție specificând durata
maximă de 6 luni.
Turismul spatial promite a fi cea mai nouă şi inovativă formă de turism, vorbindu-se
deja despre sejururi si croaziere in spaţiul cosmic. Deşi incă nu este nimic concret, exită
209
deja doritori in a explora alte atracţii turistice decît cele terestre cu care suntem toţi
obisnuiţi.
1. Turismul- activitate economică dinamică

Turismuleste călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentruafaceri.
Acesta este vital pentru foarte multe țări, datorită aportului financiar consistent obținut din
afacerile cubunurișiserviciiși oportunităților de angajare înindustria serviciilorasociată
turismului. Dezvoltareatehnologieiși ainfrastructuriide transport (avioanecu reacție, linii de
zborlow-costșiaeroporturimult mai ușor accesibile) au făcut ca multe tipuri de turism să
devină mult mai accesibile.Organizația Mondială a Sănătățiiestimează că peste 500.000
persoane se află înavionîn fiecare moment. Au intervenit, de asemenea, modificări în stilul
de viață, cum ar fi vârsta de pensionare, fapt ce susține turismul de-a lungul întregului an.
Acesta este facilitat devânzările onlinealeproduselorturistice.
În 2008, au fost peste 922 milioane desosiriînturismul internațional, cu o creștere de
1.9% în comparație cu anul 2007. În 2009, sosirile de turiști internaționali au scăzut la 880
milioane, ceea ce a însemnat un declin de 4% pe plan mondial față de anul 2008. Cea mai
afectată regiune a fost Europa cu un declin de 6%. Din cei 880 milioane de turiști străini,
mai mult de jumătate dintre aceștia au vizitat Europa, 20,6% regiunea Asia-Pacific, 15,9%
cele două Americi, în timp ce Orientul Mijlociu și Africa au atras 6%, respectiv 5,2%
dintre turiștii străini. Încasările din turismul internațional au crescut de la 944 bil.
US $ (642 €) în 2008, corespunzător unei creșteri în termeni reali de 1.8% față de 2007.
Când valoareaexportuluidin încasările provenite dintransportulinternațional de persoane
este luată în considerare, încasările totale pe anul 2008 ating recordul de 1.1 trilioane US $,
sau peste 3 bilioane US$ pe zi.
2. Turismul spaţial- formă actuală de turism
Startul turismului spaţial a fost dat de excentricul Richard Branson care a înfiinţat
primul serviciu de turism spaţial din lume, compania Virgin Galactic, şi astfel în 28 aprilie
2001 americanul Dennis Tito devinea primul turist care a petrecut, contra sumei de 20 de
milioane de dolari, o săptămana la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. În 2011 Virgin
Galactic a inaugurat Spaceport America, primul aeroport spaţial dinlume şi se va lansa şi
prima navetă turistică.
Pe lânga călătoriile mai lungi în spatiu se vor face şi zboruri comerciale la o
altitudine de 100 de kilometri în care turistii vor experimenta căteva minute de
imponderabilitate şi vor contempla Pământul din spaţiu, iar cercetatorii vor putea face
experimente.Deja au fost încasate avansuri de mai multe zeci de milioane de dolari de la
doritori să ajungă în spatiu şi se estimează ca până în 2022 turismul spaţial va deveni o
industrie de un miliard de dolari. Turismul- activitate economică dinamică109. Vacanţele
în Cosmos ar putea deveni realitate începând din 2016.
Persoanele excentrice îşi vor putea schimba biletele de vacanţă pe Coasta de Azur
cu o rezervare pentru o excursie în spaţiu. Compania rusească Orbital Technologies a
anunţat că va construi un hotel în spaţiu, care va fi plasat în apropiere de Staţia Spaţială
Internaţională şi care va fi gata peste aproximativ cinci ani. Capsula spaţială, care va putea
găzdui şapte persoane în acelaşi timp, va fi poziţionată la aproximativ 350 de kilometri de
109
http://stiri.tvr.ro/turismul------o-industrie-de-1-trilion-de-dolari--de-la-calatoria-la-templu--la-turismul-spa--
ial_35346.html
210
Pământ110. Construirea efectiva a hotelului se va face pe Pamant, iar fiecare camera va fi

transportata in cala unei nave si imbinate in spatiu. Deja cei de la Galactic Suite au definit
un program si o taxa pentru o vacanta de trei zile printre stele.
Pentru a se pregati de vacanta turistii vor petrece opt saptamani de training in Caraibe,
urmat apoi de transportul cu nava privata Galactic Suite pana la hotel. Odata ajunsi la
hotel, turistii vor purta costume acoperite cu Velcro (arici) cu ajutorul carora se vor lipi de
peretii camerelor.
Programul de activitati include: observarea a 15 rasarituri pe zi, participarea la experimente
stiintifice si excursie cu racheta (se speculeaza ca turistii vor avea ocazia sa faca o excursie
pe luna, deoarece GalacticSuite va demara un proiect pe satelitul natural in 2015) 111.
3. Modalitaţi de aplicabilitate a turismului spaţial
Creșterea recentă a activităților prin dezvoltarea serviciilor turistice spatiale pentru
pasageri este foarte promițătoare ; cu toate acestea există un zvon răspândit , dar greșit că
turismul spațial va rămâne o activitate la scară mică . Adevărul este că , după ce a fost
amânat pentru mai mult de trei decenii, agențiile spațiale pentru a dezvolta mai mult decât
o mică parte din potențialul comercial al spațiului sunt capabile de o creștere rapidă într-o
industrie cu totul noua. Există know -how-ul tehnic și de afaceri , pentru a permite
turismului spațial să crească la o cifra de afaceri de 100 de miliarde de euro / an, în termen
de câteva decenii, în cazul în care primește sprijin public de chiar 10 % din bugetele
agențiilor spațiale. Această evoluție ar reduce drastic costurile de accesare a resurselor
spaţiale, care ar putea preveni răspândirea de "războaiele de resurse ", ce au început atât de
amenințător . Prin urmare, nici o activitate nu oferă beneficii economice mai mari decât
dezvoltarea rapidă a serviciilor turistice spațiale low-cost . O serie de politici
guvernamentale ar trebui să fie revizuite pentru a reflecta acest lucru 112 .
Turismul este una dintre cele mai afaceri din lume . Primele studii profesionale de
piata a turismului spațial au fost efectuate în mai multe țări , în ultimii ani , în special în
Japonia . Studiul din SUA arată clar că, zeci de milioane de oameni si- ar dori să ia parte
la o călătorie în spațiu , dacă ar putea face acest lucru cu siguranță, confort și fiabilitate ,
precum și la un preț acceptabil .
Miliardarul britanic si fondatorul grupului de companii Virgin, Richard Branson,
a reusit sa vanda 700 de bilete pentru calatoriile spatiile pe care urmeaza sa le
realizeze cu Virgin Galactic.
Richard Branson a declarat ca e o "chestiune de luni" pana cand nava spatiala va fi gata
de lansare. Fiecare dintre bilete a costat 200.000 de dolari, iar suma stransa a ajutat la
finantarea proiectului in ultima etapa113.
Omul de afaceri a dezvaluit ca fiecare zbor va dura doar 3 ore pentru a nu mari
costurile. In schimb el are planuri mari pentru viitor, inclusiv un hotel spatial pentru
110
http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/turism-orbital--hotelul-spatial-1_50ad89ed7c42d5a66396fa7f/index.html
111
http://www.galacticsuite.com/
http://www.galacticsuiteprocess.com/news/galactic-suite-space-resort-experience/
http://www.spaceislandgroup.com/home.html
http://science.howstuffworks.com/hotel-orbit-earth1.htm
112
The Economic Benefits of Space Tourism,Collins, P.,Journal of the British Interplanetary
Society, vol. 59, p. 400-410

211
oameni care vor sa mearga inspatiupe perioada vacantelor.Intrebat daca a lansat acest
proiect din cauza ca "nu mai gaseste lucruri interesante pe Pamant", Branson a dezvaluit ca
si-a dorit sa ajunga in spatiu inca de pe vremea cand l-a vazut pe Neil Armstrong pasind pe
luna in 1969.Dar, pentru ca stie ca NASAnu va trimite niciodata oameni simpli in spatiu, el
a decis sa isi faca propria sa companie de turism spatial.El a spus ca vasta majoritate a
oamenilor ar vrea sa mearga in spatiu, "cu conditia sa le garantam si biletul de intoarcere",
a glumit el. "Pana acum doar 500 de oameni au fost in spatiu. Vrem sa ducem in spatiu
acelasi numar de oameni chiar din primul an".
Agentia spatiala americana a facut publice planurile referitoare la construirea unei
navete spatiale care ne va putea duce pe asteroizi si pe planeta Marte.Aceasta se numeste
MPCV (Multi-Puropse Crew Vehicle) si se bazeaza pe unele elemente ale unui proiect mai
vechi, numit Orion, informeaza Daily Galaxy.Noua naveta va avea ca misiune si trimiterea
de echipaj si provizii pe Statia Spatiala Internationala, aflata acum pe orbita Pamantului.
Congresul american a cerut NASA sa termine construirea navetei si a sistemului de
propulsare pana in anul 2016.
4. Perspective de dezvoltare a turismului
Turismul durabil presupune dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi
marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului
cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.
Ineditul unui produs turistic, competent conceput, condiţiile existente, cultura
oamenilor şi a locurilor, dublate de ospitalitate, interes, motivaţie şi aspiraţia spre mai bine,
vor consacra dezvoltarea unui turism cu adevărat durabil.
Se estimeaza ca pana in 2022, turismul spatial va deveni o industrie de un milion de
dolari.
S-a calculat ca zborurile spatiale, in cadrul carora pasagerii vor fi dusi dincolo de
atmosfera, vor demara in 2013, cel tarziu 2014, relateaza Reuters, citata de MSNBC. "Pe
baza studiilor de piata, ne asteptam sa vedem rezultate de 1 miliard de dolari din acest tip
de activitate in urmatorii 10 ani", a declarat George Nield (foto), oficial al Administratiei
Federale pentru Aviatie din SUA.
"Este o industrie care se dezvolta. Daca privesti inapoi cu 25 de ani, aproape toate
lansarile aveau acelasi scop - lansarea unui satelit, cum ar fi cele de telecomunicatii, catre
orbita". Aceasta activitate inca este de actualitate, a mai spus oficialul, completand insa ca
noi "segmente" de piata au aparut la orizont.
Se asteapta ca totul sa erupa anul acesta. NASA a angajat doua companii, SpaceX si
Orbital Sciences Corp., care sa transporte catre Statia Spatiala Internationala marfa si
echipamente, contracte ce insumeaza 3,5 miliarde de dolari.
SpaceX, care este detinuta de antreprenorul Elon Musk, se pregateste sa faca un zbor-
test catre ISS in 30 aprilie.
In plus, se va da unda verde la zborurile comerciale la o altitudine de 100 de kilometri,
excursie care da posibilitatea pasagerilor sa experimenteze cateva minute de
imponderabilitate si ofera ocazia contemplarii Pamantului pe fondul negru al spatiului.
In afara de turism, zborurile suborbitale sunt promovate si vandute catre organizatii,
institute care vor sa conduca experimente.
113
http://www.telegraph.co.uk/finance/newsbysector/transport/10319028/Branson-ready-for-lift-off-with-
700-space-tickets-sold.html
212
Concluzii
Explorarea spaţiului este esenţială pentru viitorul şi bunăstarea omenirii. Acum,
când agenţiile guvernamentale îşi reorientează atenţia către alte eforturi, se va lucra asupra
dezvoltării unei tehnologii spaţiale sigure, curate şi viabile din punct de vedere comercial
pentru turismul spaţial, ceea ce este o provocare extraordinară şi una care va face diferenţa
la nivel planetar.
Publicul ţintă va fi format din persoane bogate si cercetători privaţi,care doresc sa
studieze spaţiul.Ce-i drept, nu trebuie sa fii doar curios, ci si bogat. Curiozitatea ii va costa
pe dornicii de vacante in spatiu aproximativ 170.000 de euro.
Turismul spaţial se anunta a fi o industrie in plină expansiune, dovada facând-o
numarul mare de contracte deja semnate pentru efectuarea unei calatorii in spaţiu
Bibliografie:
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Turism#cite_note-m2010-12-11-1
2. http://stiri.tvr.ro/turismul------o-industrie-de-1-trilion-de-dolari--de-la-calatoria-
la-templu--la-turismul-spa--ial_35346.html
3. http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/turism-orbital--hotelul-spatial-
1_50ad89ed7c42d5a66396fa7f/index.html
4. http://www.galacticsuite.com/
5. http://www.galacticsuiteprocess.com/news/galactic-suite-space-resort-
experience/
6. http://www.spaceislandgroup.com/home.html
7. http://science.howstuffworks.com/hotel-orbit-earth1.htm
8. http://www.spacefuture.com/archive/
investigation_on_the_economic_and_technological_feasibiity_of_commercial_
passenger_transportation_into_leo.shtml
9. The Economic Benefits of Space Tourism, Collins, P.,Journal of the British Interplanetary
Society, vol. 59, p. 400-410
10. http://www.ziare.com/magazin/spatiu/700-de-oameni-au-cumparat-calatorii-
spatiale-de-la-richard-branson-1257823
11. General Public Space Travel and Tourism- Volume 1 Executive Summary,
Daniel O’Neil,Complier Marshall Space Flight Center, Hunstville, Alabama;
Ivan Bekey and John Mankins NASA Headquarters, Washington DC; Thomas
F. Rogers and Eric W. Stallmer Space Transportation Association, Arlington,
Virginia.
213
EVOLUŢIA SERVICIILOR INOVATIVE ÎN ROMÂNIA
GHEORGHE ADĂMUŢE
Conf. Univ. Dr. CECILIA IRINA RĂBONŢU
Universitatea „Contantin Brâncuşi” din Tg-Jiu
ABSTRACT: INNOVATIVE SERVICES PRESENT A GREAT INTEREST, BOTH FROM

SPECIALISTS IN THE FIELD AND THE PROVIDERS HAT IF THEY HAVE NOT YET IMPLEMENTED
STRIVES TO ADOPT THEM DUE TO THE EFFICIENCY BROUGHT BY THEM. IN EU THESE SERVICES
ARE PLACED PROMINENTLY AND ROMANIA, FOLLOWS THE EXAMPLE OF THOSE COUNTRIES
TRYING TO REALIZE THE ROLE AND THE PLACE OF THESE TYPES OF SERVICES IN ROMAINIAN
ENTREPRENEURSHIP. WE HAVE PROPOSED IN THIS WORK TO DETERMINE THE STAGE OF
DEVELOPMENT OF THESE SERVICES IN ROMANIA, USING THIS RELEVANT STATISTICAL DATA, BY
UNDERLYING THEORETICAL LITERATURE CONCEPTUALIZATION OF THIS ISSUE.
Introducere
Deşi ani de-a rândul sectorul serviciilor era considerat sectorul pasiv al
economiei, iar serviciile erau considerate consumatorii de tehnologie din alte sectoare care
serveau altor sectoare ale economiei, în special de fabricație, și persoane fizice și
gospodării, în prezent serviciile şi-au câştigat o poziţie semnificativă în economie şi în
special, odată cu apariţia unei serii de servicii cheie, precum cele bazate pe cunoştinţe,
serviciile de afaceri care deţin un loc important în dinamica economiei bazate pe
cunoaştere.
Conceptualizarea noţiunii de servicii inovative
Terminologia cu privire la serviciile și inovare în domeniul serviciilor variază
considerabil. Definițiile utilizate în "Politici și instrumente europene pentru servicii de
sprijin Inovare‘’ studiu cu scopul de a facilita cooperarea transnațională între factorii
politici și agențiile de inovație în domeniul inovării serviciilor prin intermediul politicilor
promovate, astfel încât activitățile de servicii sunt folosite ca un titlu comun pentru toate
activitățile economice bazate pe servicii care au ca scop de a oferi valoare adăugată pentru
companii.
Termenul de "activități" a fost selectat pentru a sublinia natura procesului de
servicii, astfel încât aceasta intenționează să acopere firmele din sectoarele de producție și
servicii, precum și semnificația lor în industrie.
Servicii de inovare este un concept nou de servicii si semnificativ îmbunătățite
care sunt tot mai frecvent intâlnite în practică.
Inovațiile în servicii au potenţialul de a schimba profund aspectele inovatoare din
alte sectoare și de a sprijini firma în creșterea economică.
214
Specialiştii din domeniu au identificat trei tipuri de sectoare de servicii care au

această capacitate de inovare şi anume:
1. Rețele, conectarea și servicii de intermediere care leagă consumatorii, firmele și
lanțurile de aprovizionare și ajută la îmbunătățirea distribuției de bunuri și a
informării membrilor societăţii.
2. Utilități și servicii de infrastructură, cum ar fi telecomunicațiile, energia și
eliminarea deșeurilor, care oferă servicii si valoare adăugată mai mare pentru
clienții lor.
3. Servicii de afaceri intensive în cunoaştere, care vin în sprijinul clienților, a firmelor
şi a oamenilor pentru modernizarea tehnologiei utilizate, a proceselor
organizaționale și a modelelor de afaceri, precum și transferul de cunoștințe și
experiență între sectoare.
Aceste servicii de inovare sunt de obicei sofisticate din punct de vedere tehnic. Ele
lucrează la nevoile utilizatorilor și se preocupă de schimbare şi impactul său asupra
mediului sau societăţii și urmăresc găsirea de soluții, care face apel de multe ori la
tehnologie, pentru a putea fi rezolvate.
În societatea modernă cu care ne confruntăm, inovarea reprezintă un proces
complex şi vital, deoarece după cum bine s-a dovedit de-a lungul timpului, prin
intermediul acesteia se pot satisface într-o mai mare măsură cerinţele individuale sau ale
unei comunităţi mai mari. Dacă ne referim la inteprinderi, este necesar în permanenţă
menţinerea unui proces de inovare pentru a putea fi competitive pe piaţă. “Managementul
modern, în condiţiile globalizării economiei poate asigura succesul pe piaţă al unei firme,
ţinând seama de cel puţin 4 factori majori care permit capitalizarea oportunităţiilor oferite
de noua economie”:114
1. Trecerea de la informaţie la cunoaştere, ca o evoluţie naturală a tehnologiei
informaţiei, plecând de la date, ca elemente de analiză, ajungând la informaţii, ca
date cu anumită semnificaţie într-un anumit context, ajungând la cunoaştere, ca
informaţie de sinteză cu semnificaţie şi valoare sporită.
2. Trecerea de la birocraţie la realizare prin evoluţie, de unitatiile strategice de
afaceri la crearea şi utilizarea eficientă a reţelelor strategice de afaceri definit pentru
o inteprindere, incluzând partenerii de afaceri, furnizorii, clienţii, acţionarii și chiar
competitorii, ajungând la o organizare superioară prin sisteme strategice de afaceri.
3. Trecerea de la instruire la educare-învăţare, în forme continue şi în timp real;
114
http://www.amcsit.ro/amcsit.old/rrai_1_2008.pdf#page=26informatie%20de%20sinteza%20cu
%20semnificatie%20si%20valoare%20sporita
215
4. Trecerea de la o misiune locală naţională la una transnaţională, pentru a

menţine o dezvoltare profitabilă, prin globalizare.
Tipologia serviciilor
Diversitatea, dinamica şi complexitatea serviciilor au dus la apariţia în
literatura de specialitate a unei diversităţi de criterii de clasificare a numeroaselor servicii.
Diferiţi specialiști din domeniul serviciilor au propus drept criteriu de grupare
al sectorului de servicii, ca fiind un criteriu esenţial pentru gruparea activităţilor
economice, “criteriul functional.”115
“Concepând agentul economic prestator nu ca producător, ci ca funcţional
capătă importantă propriile calităţi, de receptor şi trasmiţător de prestaţii şi utilităţi
anterioare. Calitatea recepţionării se traduce prin calitatea spiritual intelectuală, de la
spiritul de orientare și spirit înteprinzător al agentului economic până la deţinera celor mai
avansate bagaje știinţifice”, astfel afirmaţia anterioară făcută de Alexandru Jivan în cartea
sa “Economia terţiarului intelectual” justifică criteriul funcţional.
Utilizând acest criteriu, sectorul serviciilor este delimitat astfel:
1. Sectorul serviciilor primare sau tradiţionale. În cazul servicilor tradiţionale ne
referim la serviicile relativ simple unde gradul prestaţiei umane intelectuale este
destul de redus.
2. Sectorul industralizat în cadrul caruia este inclus sectorul serviciilor tradiţionale
cărora li se adaugă aspect ale societăţii modern. Unele servicii incluse în această
categorie au un grad foarte ridicat de industrializale, astfel încât, realizarea
acestora presupune utilizarea unor metode specifice în acest sens precum şi
personal specializat.
3. Sectorul intelectual reprezentat de ştiinţă, informaţii, idei. Studiile specialiștiilor
privind acest sector susţin că orice tip de activitate presupune “un gram de
intelectual şi umanism”.116
Alexandru Jivan a continuat cu delimitarea acestui sector, conturându-se un
nou subsector, şi anume “”terţiarul intelectual” 117 în a cărei component intră toate fimele
specializate în servicii intelectuale, servicii tot mai des intalnite în perioada actuală:
Sectorul terţiarului intelectual include următoarele tipuri de servicii:
- knowledge-intensive services referitoare la analiza sistematică, programare comandată
managementul posibilităţilor, inclusiv telematică ;
115
Alexandru Jivan, “Economia terţiarului intelectual”, Editura Mirton, Timişoara 1995, p. 15
116
Cecilia Irina Răbonţu, “Serviciile în economia românească”, Ed. Scrisul românesc, Craiova, pag 65
117
Alexandru Jivan, “Economia terţiarului intelectual”, Editura Mirton, Timişoara 1995
216
- cercetarea-dezvoltarea şi consultarea în design;

- cercetări de piaţă şi marketing;
- pregătire şi instruire managerial şi servicii de organizare dezvoltare;
În funcţie de conţinutul, natura şi caracteristicile serviciilor s-au realizat
clasificările, după cum urmează:
Judd şi Gronroos subliniază că un serviciu poate fi prestat atât unei persoane,
cât şi unei organizaţii118:
· după natura serviciilor: servicii profesionale şi alte servicii;
· după natura cumpărătorului: servicii pentru indivizi şi organizaţii.
În funcţie de raportul în care participă echipamentele şi personalul la prestarea
serviciilor, Thomas Dan119 realiza următoarea clasificare :
· servicii care au la bază utilizarea echipamentul: automat şi mânuit de personal
calificat sau necalificat;
· servicii care se bazează pe utilizarea personalului calificat, specializat sau
necalificat.
După gradul de implicare a clientului în realizarea prestaţilor reprezintă criteriu
conform căruia mai mulţi autori au realizat diferite clasificări.
Richard Chase 120:
· servicii pentru care gradul de interacţiune între prestator şi utilizator este scăzut
saun puternic;
· servicii a căror personal prestator au un grad de clasificar ridicat sau scăzut.
O clasificare complexă a realizat şi Christopher H.Lovelock:
· după natura activităţilor din sectorul de servicii: activităţi tangibile pentru indivizi
(servicii medicale, transporturi de persoane, restaurante, saloane de cosmetică) şi
activităţi intangibile pentru indivizi (invatmant, servicii de informaţii, teatre,
muzee);
· după tipul relaţiilor între prestator şi consumator şi perioada în care se desfăşoară
prestarea: servicii prestate pe o perioadă mai îndelungată cu existenţa unei relaţii
apropiate (servicii de asigurări, servici telefonice, servicii de învăţământ, bancare);
servicii prestate pe o perioadă mai îndelungată cu existenţa unei relaţii superficiale
(servicii de radio TV, servicii de pază) şi servicii sporadice care presupun o relaţie
apropiată;
118
Cristhian Gronross, Markeing of services: A study of the Marketing Functionof Services Firms
119
Thomas Dan, Strategy is differentin Service Business
120
Richard Chase, Where Doesthe Customer Fit in a Services Busniess
217
· după posibilitatea de sincronizare a cererii cu oferta şi gradul de control al ofertei:

servicii pentru care cererea poate fi satisfăcută fără întârzieri majore, iar gradul de
fluctuaţie al cererii în timp este ridicat (servicii de distribuţie a apei).
Conform clasificării CAEN,121 serviciile au fost împărţite atsfel:
· comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculeor, motocicletelor şi a
bunurilor personale şi de uz gospodăresc;
· hoteluri şi restaurante, transport, depozitare şi comunicaţii;
· intermedieri financiare, tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii
prestate în principal inteprinderilor;
· administrare publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public;
· învăţământ;
· sănătate şi asistenţă socială;
· alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale;
· activităţi ale personalului angajat în gospodării particulare;
· activităţi ale organismelor şi organizaţiilor extrateritoriale.
O clasificare importantă îi aparţine specialistului M.A.Katouzian 122 ,clasificare
ce urmăreşte evoluţia sectorului serviciilor, pentru a desprinde diferenţele dinamice, de pe
diferite trepte evolutive:
· servicii noi
· servicii complementare
· servicii clasice
Evoluţia serviciilor inovative în România
În scopul realizării unei imagini asupra serviciilor inovative precum şi a modului în
care acestea revoluţionează întreg sectorul de servicii al României, vom prezenta câţiva
indicatori care să ne ajute să înţelegem cum funcţionează mecanismele economiei în
contextul apariţiei aşa numitelor “servicii inovative”.
Tipologia inovatorilor, în perioada 2008-2010

Număr Întreprind Total Numai Numai Inovare Întreprind
total de eri intreprind cu cu tehnolog eri non-
intreprin inovatoar eri inovare inovare ică și inovatoar
deri e tehnolog non- inovare e
ică tehnolog non-
ică tehnolog
121
CAEN
122
Katouzian, The development of the services sector șa new approach, ,,Oxford Economic Papers,, ,22
noiembrie, 1970, pag. 362-382
218
ică
Total 26330 8116 30,8 1137 4353 2626 18214

Mici 20379 5613 27,5 805 3227 1581 14766
Mijlocii 4836 1874 38,8 241 938 695 2962
Mari 1115 629 56,4 91 188 350 486
Industrie 14742 4439 30,1 747 2058 1634 10303
Mici 10637 2769 26,0 516 1392 861 7868
Mijlocii 3246 1182 36,4 153 543 486 2064
Mari 859 488 56,8 78 123 287 371
Industrie 283 61 21,6 17 32 12 222
extractivă
Industrie 13620 4143 30,4 704 1895 1544 9477
prelucrătoa
re
Mici 9913 2632 26,6 489 1298 845 7281
Mijlocii 2983 1092 36,6 144 498 450 1891
Mari 724 419 57,9 71 99 249 305
Distribuţia 646 164 25,4 21 90 53 482
apei,
salubritate
Producţia 193 71 36,8 5 41 25 122
și
furnizarea
de energie
electrică și
termică
Servicii 11588 3677 31,7 390 2295 992 11588
Mici 9742 2844 29,2 289 1835 720 9742
Mijlocii 1590 692 43,5 88 395 209 1590
Mari 256 141 55,1 13 65 63 256
1)
Întreprinderile cu peste 9 salariaţi din domeniile: industrie (secţiunile CAEN Rev.2: B, C,
D, E) şi servicii (secţiunile CAEN Rev.2: H şi K şi diviziunile 46, 58, 61, 62, 63 şi 71).
În perioada 2008-2010 numărul total de întreprideri a fost de 26300, din care 8116
întreprinderi inovatoare, 1137 numai cu inovare tehnologică, 2626 inovare tehnologică si
inovare non-tehnologică, respectiv 18214 întreprinderi non-inovatoare
219
Cifra de afaceri a întreprinderilor inovatoare, pe activităţi şi clase de mări me, în anul

2010
Cifra de afaceri pentru Cifra de afaceri În % faţă de total
toate întreprinderile pentru
(mii lei preţuri întreprinderile
curente) inovatoare
(mii lei preţuri
curente
Total 580659532 339489595 58,5
Mici 108080006 35314050 32,7
Mijlocii 148342548 65432493 44,1
Mari 324236978 238743052 73,6
Industrie 304241045 193010915 63,4
Mici 33607524 11132830 33,1
Mijlocii 63098827 30622818 48,5
Mari 207534694 151255267 72,9
Industrie 24407495 18335839 75,1
extractivă
Industrie 220195545 139952052 63,6
prelucrătoare
Mici 25738870 8549005 33,2
Mijlocii 51822513 24830110 47,9
Mari 142634162 106572937 74,7
Producţia și 30138209 64,7 46552319
furnizarea de
energie
electrică și
termică
Distribuţia 13085686 4584815 35,0
apei și
salubritate
Servicii 276418487 146478680 53,0
Mici 74472482 24181220 32,5
Mijlocii 85243721 34809675 40,8
Mari 116702284 87487785 75,0
Din datele prezentate in tabelul anterior observam ca in anul 2010 cifra de

afaceri pentru toate întreprinderile a fost de 580.659.532 mii lei, din care 339.489.595 mii
lei pentru serviciile inovatoare.
220
Evoluţia comerţului cu servicii informatice al României, în 2007-2011

(în milioane 2007 2008 2009 20101 20112
euro şi %)
Export 448 600 725 793 745
Import 337 503 549 512 412
Sold 111 97 176 242 333
Modificări 19,8 33,9 20,8 9,4 -6,1

anuale ale
exporturilor
(în %)
Pondere în 6,5 6,9 10,3 12,0 10,2

exportul
total de
servicii (în
%)
Note:1 Date revizuite; 2 Date provizorii.

Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanţei de plăţi (BNR, 2007-2011).
Exporturile anumitor categorii de servicii au continuat să depăşească şi în 2011

importurile, generând excedente comerciale. Este vorba, înainte de toate, de serviciile
informatice (cu un excedent de 333 milioane euro), serviciile de publicitate, marketing şi
sondaje publice (210 milioane euro), serviciile de comunicaţii (176 milioane euro),
serviciile de construcţii (74 milioane euro), serviciile de arhitectură, inginerie şi alte
servicii tehnice (64 milioane euro) şi serviciile de cercetare-dezvoltare (48 milioane euro).
Trebuie remarcat şi faptul că deficitele cronice înregistrate în ultimii ani în sfera serviciilor
de construcţii s-au transformat în 2010-2011 în excedente de 142 milioane euro şi,
respectiv, 74 milioane euro.
Concluzii
Consolidarea unei economii bazată pe cunoaştere în România presupune stabilirea
unor priorităţi, precum: crearea unor stimulente economice şi instituţionale, esenţiale
pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial; investiţii în educaţie, pentru a creşte nivelul
capitalului uman şi a fluidiza procesele de utilizare şi difuzare a cunoştinţelor; existenţa
unui sistem inovativ eficient format din firme, centre de cercetare, universităţi care să
221
permită creşterea stocului global de cunoştinţe, asimilarea, adaptarea, crearea noilor

tehnologii şi dezvoltarea IT&C (utilizarea calculatorului, acces la telecomunicaţii, la
internet).
Analiza economiei cunoaşterii reprezintă o adevărată provocare pentru economistul
modern. Teoria echilibrului general bazată pe analiza statistică acţiunii agenţilor
economici, consideraţi a fi “raţionali”, este necesar să fie revizuită. În analiza clasică,
agentul economic foloseşte informaţiile complete pe care le deţine pentru a-şi maximiza
funcţia de bunăstare.
Bibliografie
1. http://www.amcsit.ro/amcsit.old/rrai_1_2008.pdf#page=26informatie%20de
%20sinteza%20cu%20semnificatie%20si%20valoare%20sporita
2. Alexandru Jivan, “Economia terţiarului intelectual”, Editura Mirton, Timişoara
1995
3. Cecilia Irina Răbonţu, “Serviciile în economia românească”, Ed. Scrisul românesc,
Craiova
4. Grönroos, C., “Service marketing: A study of the Marketing Function in Service
Firms, 1979.
5. Thomas Dan (1978),”Strategy Is Different in Service. Business”.
6. Richard Chase, “Where Does the Customer Fit in a. Service Operation?”
7. CAEN
8. Katouzian, M A, 1970. "The Development of the Service Sector: A New
Approach," Oxford Economic Papers, 22 noiembrie 1970.
222
DISCRIMINAREA PE PIAŢA MUNCII DIN ROMÂNIA.

POZIŢIILE DE TOP MANAGEMENT
NĂNESCU ANDREEA GABRIELA
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
Abstract: EFFECTIVENESS OF PROFESSIONAL ACHIEVEMENTS OF WOMEN HAS

BEEN RECOGNIZED THROUGHOUT THE WORLD. HOWEVER, THE SEX DISCRIMINATION
AT WORK HAS BEEN AND CONTINUES TO BE IN ONE FORM OR ANOTHER. AS A RESULT
OF PRIVATE SECTOR DEVELOPMENT AND INCREASE FOCUS ON THE STATUS OF
WOMEN IN SOCIETY, I PROPOSED IN THIS RESEARCH TO DETERMINE THE DEGREE TO
WHICH WE CAN DISCUSS ABOUT THIS TYPE OF DISCRIMINATION AT NATIONAL LEVEL,
THE FORMS IN WHICH IT MANIFESTS IMPLICATIONS OF CREATES CONFLICTING ISSUES
RESULTANT INFLUENCE FACTORS, CONSTRAINTS AND ATTITUDES TODAY. WITH
BETTER OPPORTUNITIES FOR STUDY, INCREASINGLY MORE WOMEN OPTING FOR
FINANCIAL INDEPENDENCE THROUGH A STABLE CAREER. TODAY, ALMOST EVERY
FIELD THAT WAS PREVIOUSLY ATTRIBUTED ONLY TO MEN, WAS PENETRATED BY
WOMEN. IF A WOMAN QUALIFIES ON ALL THE REQUIREMENTS OF A PROFESSION,
THEN THERE IS NO REASON WHY THERE SHOULD BE SEX DISCRIMINATION IN THE
WORKPLACE. ALTHOUGH, LAWS HAVE BEEN ADOPTED IN MOST COUNTRIES TO
PROVIDE EQUAL OPPORTUNITIES IN THE WORKPLACE FOR BOTH MEN AND WOMEN,
IN REALITY THERE IS STILL A "GLASS CEILING" FOR WOMEN.
1. Introducere
Scopul acestei lucrări este de a identifica factorii care conduc la manifestarea
fenomenului de discriminare pe piaţa muncii din România, privind poziţiile de top
management.
Motivaţia acestei teme derivă din importanţa acestui subiect, care în ultima perioadă a
devenit din ce în ce mai dezbătut atât la nivel naţional, dar şi global, dar şi din necesitatea
de a identifica grupurile vulnerabile afectate de discriminare şi de excluziune socială pe
piaţa muncii. Aceşti indivizi, supuşi discriminării, necesită o atenţie specială atât din
partea guvernanţiilor, cât şi partea responsabililor de coordonarea pieţei muncii,care în
ultima perioadă sunt interesaţi doar de obţinerea de beneficii economice, neglijând forţa de
muncă.
223
Piaţa muncii este un concept care de-alungul timpul a reprezentat principalul obiect de
studiu al multor autorii şi a funcţionat în paralel cu dezvoltarea socio-economică. Potrivit
mai multor studii, piaţa muncii este un spaţiu economic regelementat, în care se întâlneşte
cererea cu oferta de muncă. Astfel, actorii piaţei muncii stabilesc condiţiile pentru buna
desfăşurare a activităţiilor.
Egalitatea de şanse între barbaţi şi femei este un drept fundamental prevăzut de către
Uniunea Europeană. Cu toate că Uniunea Europeană interzice discriminarea pe piaţa
muncii, statele membre se confruntă încă cu această problemă.
Există o listă largă de motive ce cauzează discriminarea: motive etnice sau rasiale,
religioase, de vârstă, orientare sexuală, discriminare la locul de muncă etc. Aceste tipuri de
discriminare sunt interzise printr-o serie de Directive adoptate de către Uniunea Europeană.
În anul 2000, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva ce interzice discriminarea

rasială (Directiva 2000/43/CE) şi Directiva 2000/78/CE privind discriminarea la locul de
muncă. Prin Directiva 2000/43/CE se impune angajatorilor să nu discrimineze persoanele
cu dizabilităţi si totodată promovează principiul egalităţii de şanse la locul de muncă,
indiferent de vârstă, sex sau religie.
Gary Becker şi Arrow au fost printre primii economişti ce au dezvoltat teoria

disciminării economice.
Becker123 a studiat discriminarea rasiala la locul de muncă. Conform unui studiu

realizat, el a ajuns la concluzia că oamenii cer motivaţii financiare suplimentare pentru a
lucra cu membrii unui grup discriminat.
124
Arrow a introdus conceptul de discriminare statistică, ce are ca punct de plecare
ipoteza potrivit căreia, pe piaţa muncii angajatorii nu au capacitatea de a anticipa
productivitatea viitorilor angajaţi. Potrivit acestuia, discrimnarea statistică este o teorie
bazată pe stereotipuri, ce a demonstrat că inegalitatea de şanse poate exista şi persista chiar
şi atunci când agenţii economici sunt raţionali şi fără prejudecăţi.
123
Becker, G.S., The Economics od discrimination, Editura University of Chicago Press, Chicago,1957, p.10-
55
124
Arrow, K. J., „What Has Economics to Say about Racial Discrimination?”, în The Journal of Economics
Perspectives, nr.2,1999
224
England et al.125 au investigat legătura dintre câştigurile salariale şi ocupaţia

muncitorilor, în cadrul unui eşantion reprezentativ din SUA, în funcţie de sex şi de culoare.
El a observat diferenţe semnificative între salariile de început ale muncitorilor în funcţie de
rasă/gen. Este evident faptul că la începutul carierei majoritatea angajaţiilor au un nivel
salarial mai mic, acesta crescând pe măsură ce angajatul capătă experienţă, dar şi vechime
în compania respectivă.
Dobre şi Ailenei126 considerau că discriminarea pe piaţa muncii în România depinde în

mare măsură de atitudinea atât a angajatului, dar şi a angajatorului.
Prevederile legale privind discriminarea la locul de muncă sunt destul de reduse, iar
angajatorii ignoră faptul că persoane din firmă sunt discriminate şi nu conştientizează
faptul că în acest fel pierd bani. Simţindu-se discriminaţi unii angajaţi ,,suferă” şi datorită
acestei stări de tristeţe neglijează activităţile de la locul de muncă, fapt ce conduce la
scăderea randamentului.
Potrivit studiilor, în România nu există date privind discriminarea la locul de muncă şi,
de multe ori, angajaţii nici nu realizează că li se întâmplă aşa ceva, iar angajatorii nu
realizează faptul că discriminarea persoanelor din firmă face ca aceştia să nu poată fi
folosiţi la capacitate maximă, ceea ce duce la pierderi financiare.
2. Studiul discriminării sexuale privind poziţia de top management
Scopul cercetării este studierea discriminării sexuale privind poziția de top

management în România.
Pentru a se realizarea acest studiu s-a optat pentru o cercetare de tip calitativ, deoarece s-a
dorit ca această cercetare să fie realizată într-o manieră cât mai elaborată și să se efectueze
analize cât mai profunde. Interviurile în profunzime, semidirijate, bazate pe un ghid de
interviu, s-au realizat cu 5 persoane.
125
England, P., „The failure of Human Capital Theory To Explain Occupational Segregation by Sex”, în:
Human Resources, nr.3,1982
126
Dobre,M.; Ailenei, D., „Motivaţii coportamentale ale discriminării de gen pe piaţa forţei de muncă în
România”, în: Revista Economie teoretică şi aplicată, nr.12,2010
225
După analiza interviurilor s-a decis studierea fenomenului de discriminare sexuală privind
poziția de top management și printr-o cercetare de tip cantitativ, mărimea eșantionul fiind
de 100 de persoane.
Obiectivele cercetării
 Conturarea profilului managerului ideal.

 Identificarea calităţilor şi a elementelor ce împiedică ascensiunea profesională a
sexelor.
 Stabilirea factorilor care influenţează deosebirile dintre sexe privind ascensiunea
profesională.
 Identificarea factorilor care conduc la discriminarea pe piaţa muncii în ceea ce
priveşte poziţia de top management.
 Identificarea sacrificiilor şi compromisurilor pe care le implică ascensiunea
profesională pentru fiecare sex.
 Studierea mentalităţilor şi a prejudecăţilor din ziua de astăzi cu privire la
discriminararea sexuală în top management.
 Identificarea impedimentelor pe care le întâmpină ambele sexe în ascensiunea către
poziţia de lider.
 Determinarea importanţei anumitor atribute în ceea ce priveşte menţinerea poziţiei
sau autorităţii în funcţie de sex.
 Identificarea modalităţilor de ocupare a posturilor de conducere.
 Identificarea sexului mai predispus la mită.
 Identificarea sexului mai predispus la concediere.
Ipoteze
o Managerul ideal este bărbat.

o Cea mai importantă calitate a femeilor în ascensiunea profesională este
comunicarea facilă.
o Factorul care influenţează cel mai puternic deosebirile dintre sexe privind
ascensiunea profesională este modul de viaţă.
o Cel mai important factor care conduce la discriminarea
o Femeile acceptă mai uşor să facă compromisuri ruşinoase pentru a accede într-o
funcţie superioară.
226
o Cea mai des întâlnită mentalitate în ziua de astăzi este cea potrivit căreia bărbaţii
deţin control deplin în familie.
o Cel mai des întâlnit impediment în ascensiunea profesională este constituit de
faptul că bărbaţii nu acceptă părerile altora.
o Cea mai importantă caracteristică în menţinerea integrităţii poziţiei la femei o
constituie capacitatea de previziune.
o Femeile ocupă posturi de conducere mai mult prin relaţii.
o Sexul mai predispus la mită este cel masculin.
o Sexul mai predispus la concediere este cel feminin.
Limitele cercetării
Principala limită a materialului o constituie dimensiunea mică a eşantionului. Din cauza

faptului că eşantionul a cuprins doar 100 de persoane, putem afirma că acesta nu este unul
reprezentativ din punct de vedere statistic.
O altă limită a cercetării este impusă de însăşi tema abordată, din cauza caracterului
general pe care îl tratează. Cu alte cuvinte, o cercetare cu acelaşi subiect, însă destinată
unui anumit domeniu din mediul organizaţional, ar fi putut constitui o resursă proprice de
valorificat de către beneficiari.
O altă limită a cercetării se referă la aplicabilitatea materialului. Având în vedere că

scopul acestei cercetări a fost unul pur didactic, iar realizatorii cercetării nu fac parte din
domeniul organizaţiilor ci sunt persoane fizice, putem afirma faptul că cercetarea are un
domeniu mai restrâns de aplicabilitate.
3. Rezultatele cercetării
73% dintre respondenți au considerat că managerul ideal trebuie să fie un bărbat
carismatic, cu o vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani., care să aibă abilităţi de lider.
Studiul a demonstrat că cea mai importantă calitate a femeilor în ascensiunea

profesională este comunicarea facilă, în timp ce cea mai importantă calitate a bărbaţilor în
ascensiunea profesională este puterea decizională.
227
Cel mai des întâlnit defect al femeilor în ascensiunea profesională este vulnerabilitatea.
Vulnerabilitatea este un defect ce impiedică femeile în ascensiunea spre top management
dar nu este cel mai important element, după părerea respondenților. Aceștia consideră că
cel mai mare impediment este acela că femeile pun mai mult accent pe importanța familiei,
în detrimentul carierei.
Cel mai des întâlnit defect al bărbaţilor în ascensiunea profesională este

individualismul. Ipoteza este validă, punctele slabe ale bărbaților fiind considerate ca fiind
în primul rând individualismul, urmate la distanță mică de deficienţele în organizare şi
inconsecvenţă.
Factorul care influenţează cel mai puternic deosebirile dintre sexe privind ascensiunea
profesională este modul de viaţă. Femeile acceptă mai uşor să facă compromisuri ruşinoase
pentru a accede într-o funcţie superioară. Deși respondenții și-au exprimat indiferența
privind afirmațiile care susțin faptul că femeile/ bărbații acceptă relațiile intime pentru a
ajunge în posturi de conducere, ipoteza se acceptă deoarece, comparând cele două rezultate
se observă un dezacord ușor mai puternic pentru bărbați decât pentru femei.
Cea mai des întâlnită mentalitate în ziua de astăzi este cea potrivit căreia bărbaţii deţin
control deplin în familie. Ipoteza se acceptă deoarece, dintre cele 4 mentalități prezentate,
aceasta este cea care a câștigat cel mai mare punctaj, diferențiindu-se puternic de celelalte
trei.
Cel mai des întâlnit impediment în ascensiunea profesională este constituit de faptul că
bărbaţii nu acceptă părerile altora. Ipoteza formulată anterior nu se acceptă, respondenții
considerând, mai degrabă, că femeile și bărbații au șanse egale în a demonstra de ceea ce
sunt capabili.
Cea mai importantă caracteristică în menţinerea integrităţii poziţiei la femei o constituie

capacitatea de previziune. Ipoteza se respinge deoarece cea mai importantă caracteristică
este puterea decizională.
Femeile ocupă posturi de conducere mai mult prin relaţii, în timp ce bărbaţii ocupă
posturi de conducere mai mult prin eforturi proprii.Aceaste ipoteze se resping, deoarece
64% dintre respondenți au apreciat că, indiferent de sex, ocuparea posturilor de conducere
se realizează prin eforturi proprii. Respondenţii au considerat că de cele mai multe ori
femeile manager analizează în detaliu problemele înainte de a lua decizii şi sunt foarte
228
sensibile atunci când trebuie să concedieze angajaţii, în timp ce bărbaţii nu au nici o

problemă privind concedierile, sunt obiectivi si raţionali când ia decizii.
Majoritatea respondenţilor au considerat că cel mai mare imperdiment în cariera unei femei
este naşterea unui copil. În acestă situaţie, femeile neglijează cariera şi dedică cea mai
mare atenţie familiei.
Cercetarea efectuată a scos în evidenţă faptul că sexul mai predispus la mită este cel
bărbătesc, iar sexul mai predispus la concediere este cel femeiesc.
În urma cercetării, s-a creionat următoarea imagine a profilului managerului ideal:

sexul bărbătesc, vârsta între 31 şi 40 de ani, având ca şi trasături de personalitate cele mai
importante integritatea, toleranţa şi carisma, iar cele mai importante abilităţi profesionale s-
au dovedit a fi: organizarea, abilităţile de lider, foarte bine instruit, responsabil.
De cele mai multe ori discriminare între sexe la locul de muncă, se referă şi la diferenţierea
salarială. Potrivit studiului realizat, s-a constat că bărbaţii sunt mai bine plătiţi în
majoritatea funcţiilor pe care le ocupă. Discriminarea salarială dintre femei şi bărbaţi se
determină ca diferenţă între salarile brute ale angajaţilor de tip masculin şi feminin.
Cercetarea scoate în evidenţă şi faptul că deşi am început să conştientizăm fenomenul

discriminării pe piaţa muncii, diferenţele continuă să persiste. Discriminarea pe piaţa
muncii, şi mai ales privind poziţiile de top management este determinată de mai mulţi
factori:
 Abordări diferite ale politicilor de salarizare între companiile de stat şi cele private
 Concepţiile potrivit cărora bărbaţii ,, au mai multă putere” ca o femeie
 Femeile, totdeauna au fost considerate ca fiind ,, sexul slab”, capabile sa facă orice
compromis
 În general, femeile iau decizii bazându-se pe inteligenţa emoţională
Calităţile privind ascensiunea profesională a fiecărui sex în parte au fost evaluate prin
intermediul unei scale cu 7 trepte - diferenţiala semnatică, utilizându-se ca şi indicator
media aritmetică. În urma acestei analize, s-a ajuns la concluzia că cele mai importante
calităţi necesare obţinerii unei funcţii sunt: puterea decizională, impunere, tăria de caracter
şi viziunea de ansamblu. De asemenea femeile sunt dispuse să lucreze mai mult timp
pentru a putea lua o decizie corectă, în timp ce punctul forte al bărbaţilor este caracterul
spontan şi inovativitatea.
229
Tot printr-o scală de tipul diferenţialei semantice cu 7 trepte, s-au evaluat aspectele ce
împiedică ascensiunea profesională a sexelor. În cazul femeilor, respondenţii au considerat
ca cele mai des întâlnite aspecte care împiedică ascensiunea profesională a femeilor sunt:
faptul că familia primează, vulnerabilitatea femeilor şi timpul disponibil scăzut.
Majoritatea repondenţilor au considerat că bărbaţii – manageri sunt mult mai eficienţi decât
femeile manager. Acest lucru se poate datora şi în mare parte că femeile sunt mai emotive.
În ceea ce priveşte bărbaţii, cele mai des întâlnite aspecte care împiedică ascensiunea
profesională sunt: induvidualismul, deficienţele în organizare şi inconsecvenţa.
În urma analizei, a rezultat faptul că nu există legătură între vârsta respondentului şi

sexul managerului ideal. De alftel, nici ultimul ciclu de învăţământ absolvit nu influenţează
sexul managerului ideal. În schimb, între venitul lunar al respondenţilor şi sexul
managerului ideal există o legătură directă, de o intensitate foarte slabă.
Concluzii
Cu toate că dimensiunea studiului a fost realizată pe un eşantion redus se pot trage

concluzii cu privire la discriminarea pe piaţa muncii în România privind poziţia de top
management.
Pentru că ne aflăm într-un secol în care problematica discriminării sexuale privind

poziţia de top management reprezintă un fenomen care deşi se manifestă sub o formă sau
alta, nu îi este acordată importanţa cuvenită, el fiind ignorat aproape în totalitate. Cele mai
multe victime ale discriminării la locul de muncă nu adoptă niciun fel de strategie pentru a
contracara acest fenomen, preferând să păstreze tăcerea atunci când vine vorba de apărarea
propriilor drepturi din teama de a nu genera repercursiuni asupra propriilor persoane.
Cercetarea pe care am întreprins-o se poate dovedi utilă în direcţia conştientizării

acestui fenomen atât la nivel de angajat prin schimbarea de atitudini şi de mentalităţi, prin
acţionarea în consecinţă atunci când angajatul este discriminat iar situaţia o impune, cât şi
la nivel de management prin adoptarea unei gândiri manageriale în cadrul căreia
angajaţilor de ambele sexe să le fie acordată aceeaşi bonitate în vederea creării unui climat
favorabil la locul de muncă şi a creşterii randamentului angajaţilor.
Conform cercetării realizate,cei mai mulţi respondenţi consideră, că în România

ocuparea posturilor de conducere se realizeaza prin eforturi proprii.
230
Respondenţii au considerat că cele mai multe femei sunt dispuse să facă compromisuri
pentru a ajunge într-o poziţie de top management.
Încercând să evalueze calitatea accesului femeilor pe actuala piaţă a muncii, să

identifice problemele cu care se confruntă ele şi soluţiile pe care aceste femei le întrevăd
problemelor lor, studiul de faţă s-a îndreptat spre o categorie de femei al căror acces pe
piaţa muncii este de aşteptat să fi fost puternic afectat de schimbările socio-economice ale
tranziţiei.
4. Referințe bibliografice
Arrow, K.J., What Has Economics to Say about Racial Discrimination?, în The Journal of
Economics Perspectives, nr.2,1999
Becker, G. S., The Economics od discrimination, Editura University of Chicago Press,
1957
Bell,M.P.; McLaughlin M. E., Sequiera J. M., Discrimination, Harassment and Glass
Ceiling:Women Executives as Change Agents, în: Journal of Business Ethics, nr.2,2002
Dobre,M., Ailenei, D., Motivaţii coportamentale ale discriminării de gen pe piaţa forţei de
muncă în România, în: Revista Economie teoretică şi aplicată, nr.12, 2010
England, P., The failure of Human Capital Theory To Explain Occupational Segregation
by Sex, în: Human Resources, nr.3, 1982
Prodan, A., Gender discrimination in Romania, în: Journal of Organizational Change
Management, nr.6,2010
Verloo, M., Multiples inequalities, intersectionality and the European Union, în: European
Journal of Women’s Studies, nr.3, 2006.
231
EVOLUŢII ÎNREGISTRATE PE PIAȚA ASIGURĂRILOR ÎN

ROMÂNIA
Gheorghe ADĂMUŢE
Sofia Andreea RĂCEANU
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu
HE NECESSITY OF PURCHASING OF INSURANCE

ABSTRACT:
PROTECTION NEEDS OF PEOPLE . BESIDES PROPERTY,LIFE AND HEALTH,
INDIVIDUAL'S PHYSICAL INTEGRITY,, THE ABILITY TO WORK ARE THE
MOST VALUABLE ASSETS AND MAY BE AFFECTED BY UNCERTAIN FUTURE
EVENTS,LEADING TO THE IMPOSSIBILITY OF AN ACTIVITY AND THUS OF
OBTAINING INCOME.
Conceptul de asigurare
Indiferent de contextul economic şi social în care acţionează, persoanele fizice și juridice

sunt supuse diferitelor riscuri. Acest fapt a determinat amplificarea şi diversificarea cererii de
asigurări, ceea ce a condus la creşterea gradului de complexitate a produselor de asigurare,
concretizate în dezvoltarea diferitelor segmente din cadrul pieţei asigurărilor.
De-a lungul timpului agenţii economici au cãutat sã descopere și sã aplice diverse mijloace
de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale la care erau expuse activitaţile lor
de producţie şi de comercializare, precum și persoanele care exercitau asemenea activitaţi.
Din aceastã cauzã, omul a conceput diverse mijloace de apãrare împotriva pericolelor de
orice naturã, asigurarea fiind cea mai reusitã formã de protejare împotriva producerii acestor
evenimente nedorite, care antreneazã importante pagube materiale și financiare greu de suportat şi
care pot destabiliza activitatea agenţilor economici și a populaţiei.
În literatura de specialitate, noţiunea de asigurare este destul de bine precizată, dar o

definiţie a asigurării unanim acceptatã nu s-a dat încã. Astfel, s-au emis mai multe pãreri.
Definitia datã asigurãrii de Iulian Vãcãrel și Florian Bercea de la A.S.E. – Bucureşti este:
„asigurarea acţioneazã în stransã legãtura cu existenţa unor riscuri comune a cãror producere poate
provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei.
Existenţa riscurilor comune determinã la rândul ei formarea comunitãtii de risc – compusã

din persoane fizice și juridice – care acceptã achitarea primelor de asigurare unei instituţii
specializate în vederea constituirii fondului de asigurare”. 127
127
Vãcãrel Iulian și colaboratorii, Asigurãri și reasigurãri, Editura Expert, Bucureşti, 1998, pag. 16
232
Gheorghe D.Bistriceanu considerã cã asigurarea este un sistem de relaţii economico-

sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltãrii economice și sociale izvorât din acţiunea legilor
economice și obiective, care constã în crearea în comun, de cãtre persoanele fizice sau juridice
ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseazã daunele și se satisfac şi alte
cerinţe economico-financiare, probabile, imprevizibile.
Funcţiile asigurãrilor
Funcţiile asigurãrilor constau în manifestarea conţinutului și a destinaţiei lor în procesul
activitãţii economico-sociale .
Asigurãrile îndeplinesc urmãtoarele funcţii:
1. Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii și de accidente
pentru asigurãrile de bunuri și rãspundere civilã și plata sumelor asigurate în cazul asigurãrilor de
persoane este cea mai importantă pentru public, deoarece reprezintã motivul care determinã
asiguratul sã încheie contractul de asigurare. Îndeplinind aceastã funcţie, asigurãrile contribuie la
refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea prejudiciilor de care asiguraţii rãspund
potrivit legii și plãtesc sume asigurate.
2. Funcţia de prevenire a riscurilor şi a daunelor se realizeazã prin finanţarea mãsurilor de
prevenire a daunelor de pe urma calamitãţilor naturii și accidentelor (construirea de diguri pentru
protecţia împotriva inundaţiilor, executarea lucrãrilor de împãdurire, irigaţii, desecãri ), prin
stabilirea condiţiilor de asigurare care sã oblige pe asigurat la o conduitã preventivã permanentã.
3. Funcţia de repartiţie se înfãptuieste în procesul repartiţiei produsului naţional brut, când
se constituie, se repartizeazã şi se utilizeazã fondul de asigurare. În cadrul acestei funcţii, fondul de
asigurare este folosit, în primul rând, pentru finanţarea acţiunilor şi mãsurilor de prevenire, limitare
și combatere a daunelor, iar apoi în scopul compensãrii pagubelor provocate bunurilor asigurate.
4. Funcţia de control, realizatã de catre organele de specialitate ale societãţilor de asigurãri
are ca sop identificarea cauzelor producãtoare de daune, precum și constituirea, repartizarea şi
gospodãrirea judicioasã a fondului de asigurare.128
Instituirea şi evoluţia asigurãrilor în România

Omenirea, încã de la începuturi, a cãutat sã se protejeze împotriva forţelor naturii, dar
oricum ar fi încercat multe din aceste fenomene nu pot fi evitate. De aceea, în vederea apãrãrii
împotriva forţelor distructive ale naturii, accidentelor, bolilor, etc, s-a ivit necesitatea folosirii unei
cãi mai convenabile și mai eficiente, şi anume trecerea riscurilor – în anumite condiţii – asupra
unor societãţi specializate în domeniul asigurãrilor şi reasigurãrilor .
Începuturile asigurãrilor îsi au originea în cele mai vechi timpuri; ele se pierd în negura
vremurilor, oamenii de stiinţã neavând posibilitatea sã stabileascã decât cu aproximaţie perioadele
istorice ale apariţiei lor, prima formã a acestora datând din China anului 3000 î Hr .
128
Vãduva Mariana şi colaboratorii, Asigurãri, Editura Studii Economice, Târgu-Jiu, 2003, pag. 35
233
În România, piața asigurãrilor s-a format treptat, pe masurã ce cadrul legislativ şi nivelul de
dezvoltare economicã au cerut existenţa acestei pieţe. Comparativ cu alte ţari ale lumii, putem
vorbi despre existenţa destul de timpurie a economiei asigurărilor în ţara noastră, chiar dacă nivelul
de dezvoltare economică nu a cunoscut cele mai ridicate nivele posibile. Acest lucru se explică prin
dezvoltarea independentã, uneori atipică a pieţei asigurărilor faţă de economia naţională .
Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă desfasurată
în ţara noastră, se intinde pe o perioadă de peste 130 de ani, care poate fi împartită, dupa unii
autori, în trei etape distincte :
Asigurările în perioada 1871 – 1948 ;
Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949 – 1990 ;
Asigurările după 1990 .
I. Asigurările în perioada 1871 – 1948
O dată cu dezvoltarea economică a ţării, s-a dezvoltat şi sectorul- 1873 – a fost înfiinţată
asigurărilor apărând în peisajul economic o serie de societăţi de cum ar fi : Dacia (1871),
România (1873), Naţionala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), etc. În anul 1881 prin
fuzionarea societăţilor « Dacia » şi « România » a luat fiinţă societatea « Dacia-România », care în
anul 1909 a preluat societatea Patria. În anul 1887 a fost înfiinţată la Brăila, societatea
« Generala » de cercurile comerciale din Brăila și Galaţi, având ca ramură principală asigurarea
transporturilor maritim, în special a celor de cereale. În anul 1923 s-a constituit societatea de
asigurări Asigurarea-Românească care a avut o ascensiune rapidă prin introducerea asigurărilor
populare de viaţă fără examinare medicală.
În anul 1930 în România îşi desfăşurau activitatea 44 societăţi de asigurare, însă numărul
acestora s-a redus la 23 în anul 1936 datorită concurenţei de pe piaţă.
II. Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949 – 1990
În această perioadă sectorul asigurărilor a traversat o perioadă de transformări, unele
pozitive, altele impuse de calitatea de monopol pe care statul a impus-o. Un prim pas s-a făcut în
iunie 1948 când societăţile de asigurări au fost naţionalizate și trecute în proprietatea statului.
Întregul lor portofoliu a trecut în proprietatea societăţii de asigurare Sovieto-Române
Sovromasigurare. În anul 1952 s-a creat Administraţia Asigurărilor de Stat- ADAS care a introdus
în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea Sovromasigurare avea în practică asigurările
facultative.În anul 1953 societatea Sovromasigurare s-a lichidat, portofoliul ei fiind preluat în
întregime de ADAS.Aceasta practica asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă sub
două forme juridice : asigurări prin efectul legii și asigurări facultative.
III. Asigurările după 1990
O dată cu trecerea la la economia de piaţă şi sectorul asigurărilor a intrat într-un proces de
profunde transformări. Începând cu 1 ianuarie 1991 ADAS şi-a încetat activitatea, patrimoniul
acesteia fiind preluat de primele trei societăti de asigurări pe acţiuni, nou constituite cu capital
integral de stat ( Asigurarea Românească, Astra şi Carom). Societatea “Asigurarea Românească
234
SA” a preluat activele afernte asigurărilor facultative de viată, cele aferente asigurărilor obligatorii,
asigurărilor facultative de autoturisme și altor asigurări în sumă de 1.000 milioane, precum și
bunurile imobile aparţinând A.D.A.S , incluse în capital.
Societatea “ Astra SA” a preluat activele societaţilor mixte, cu participarea A.D.A.S din
străinatate, cele aferente asigurărilor şi operaţiilor de reasigurare în relaţiile cu străinatatea, în sumă
de 3000 milioane lei. Spre deosebire de cele 2 societăţi, Carom a fost înfiinţată cu un profil
deosebit, respectiv efectuarea unor prestaţii specifice solicitate de celelalte societăţi de asigurare
cum ar fi constatarea daunelor, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor, urmând a
recupera cheltuielile efectuate de la societăţile de asigurare care i-au dat mandate reţinându-şi
comisionul aferent. Deasemenea după anul 1990 au apărut în peisajul pieţei asigurărilor din
România o serie de societăţi de asigurări cu capital străin care au încercat să acapareze cât mai mult
din piața de asigurări românească.
In prezent, asigurările reprezintă un sector cu un imens potenţial de dezvoltare, acesta fiind
insã încetinit, în mare parte, de lipsa unei educaţii a publicului în domeniu, lipsei de încredere în
asigurători, gradului de sărăcie ridicat, și nu în ultimul rând datorită faptului că populaţia nu
conştientizează încă necesitatea unei asigurări și beneficiile pe care o poliţă le poate aduce. Lipsa
de informaţii complete şi corecte a condus la o viziune simplistă și, de multe ori, eronată asupra
asigurărilor. Puşi în faţa unei game largi și diversificate de produse de asigurare, având preţuri
diferite, consumatorii de asigurări au întâmpinat dificultăţi în identificarea asigurărilor potrivite.
Aşa încât este firesc ca populaţia să se simtă dezorientată într-o piaţă în care, pentru produse
aparent identice, găseşte preţuri care diferă câteodată în raport de 1 la 5. Mai mult, necunoscând
esenţa fenomenului, clientul nu va înţelege că un discount fantastic, de 50% nu înseamnă că oferta
iniţială conţinea o marjă de profit uriaşă ci că, în dorinţa de a-l avea de client, asigurătorul a vândut
poliţa mult sub preţul ei tehnic, asumându-și riscul de a lucra în pierdere în cazul în care dauna se
produce.
Astfel de situaţii duc nu numai la discreditarea companiilor care le produc ci și a industriei
asigurărilor în ansamblu, îngreunând dezvoltarea ei. Este poate cea mai simplă, şi totuşi cea mai
grea de realizat modalitate prin care se poate impulsiona creşterea pieţei asigurărilor şi
conştientizarea populaţiei : cultivarea unui sentiment de încredere în oameni, produse şi companii.
Clasificarea asigurărilor
În România se practică 17 clase de asigurări generale – asigurări de bunuri, asigurări de
răspundere civilă și asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă - și 9 clase de asigurări de
viaţă. În ce priveşte structura asigurărilor, nivelul cel mai ridicat al primelor ce revin pe locuitor
este mai mare în cadrul asigurărilor de viaţă decât în cel al asigurărilor de non-viaţă, respectiv de
60% în ţările din Europa și de 57% la nivel mondial. În România, structura asigurărilor de viaţă
este în favoarea asigurărilor de non-viaţă, respectiv de 76,5%.
235
Asigurările constituie un domeniu foarte vast, care acoperă toate sferele activităţii umane;
ele se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume :
1.Din punct de vedere al ramurii ( domeniului în care se cuprind ), asigurările se clasifică
astfel:
a. asigurări de persoane, care au ca obiect persoana fizică, integritatea corporala
şiviață persoanelor supuse unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau decesul ;
b. asigurări de bunuri, care cuprind valori materiale de orice fel ce sunt susceptibile de a fi
avariate sau distruse de calamităţi ale naturii, accidente sau orice alte fenomene;
asigurări de răspundere civilă, care au ca obiect o valoare patrimonială egală cu
despăgubirile pe care societatea de asigurări ar urma sa le plătească asiguratului, ce cauzează
prejudicii terţelor persoane .
2. Din punct de vedere al riscurilor cuprinse în asigurări, există :
a. asigurări împotriva incendiului, trăznetului, exploziei, mişcărilor seismice; asigurări
contra grindinei, furtunii, uraganului, ploilor torenţiale, inundaţiilor, alunecărilor de teren, etc.;
b. asigurări împotriva bolilor şi accidentelor, care se practică pentru animale;
c. asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice, cum sunt : răsturnari, căderi, derapări,
etc. ;
d. asigurări de răspundere civilă care privesc prejudiciile cauzate terţelor persoane ca
urmare a accidentelor de autovehicule sau prin desfăsurarea unei anumite activitaţi;
e. asigurări contra unor evenimente ce se ivesc în viață persoanelor, ca de exemplu:
accidente, boli care pot duce la pierderea temporară sau definitivă a capacitaţii de muncă,
invaliditate, decese .
3. După tipul şi natura riscurilor asigurate, există :
a. asigurări de viaţă;
b. asigurări non-viaţă ( generale) .
4. După sfera de cuprindere în profil teritorial, există :
a. asigurări interne ;
b. asigurări externe.
5. După natura raporturilor juridice care se stabilesc între asigurat şi asigurator, există :
a. asigurări directe, în care raporturile juridice de asigurare dintre asiguraţi și asigurătorise
stabilesc nemijlocit prin lege sau contract;
b. asigurări indirecte ( reasigurări ), în care raporturile de asigurări se stabilesc între două
societăţi de asigurări, una apărând în calitate de reasigurat, iar alta în calitate dereasigurator .
6. După modul de înfăptuire, există :
a. asigurări obligatorii, care iau naştere direct pe bază de lege, decret, ordonanţă sau
hotărâre a Guvernului, indiferent de dorinţa fiecărui asigurat;
236
b. asigurări facultative, care se pot încheia pentru bunuri, persoane fizice şi diferite riscuri
necuprinse în asigurările prin efectul legii și au menirea să completeze aceste asigurări. 129
Concluzii
Unul dintre motivele, pentru care cei implicați în sectorul asigurărilor publice sau private
trebuie să fie interesați în problema rentabilitații în acest sector, este faptul că o utilizare mai
eficientă a resurselor echivalează cu posibilitatea de a sprijini mai multe persoane în nevoie.
Aceasta poate fi de o importanță foarte mare în România, unde din ce în ce mai mulți oameni devin
victimele unei tranziții ce pare fără sfarșit.
Bibliografie
1. Ciurel, Violeta. "Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici
internaţionale." Editura All Back, Bucureşti (2000).
2. Ioncică, M., Economia serviciilor. Teorie şi practică, Editura Uranus, Bucureşti,
2000.
3. Tănăsescu Paul şi colaboratorii – Teoria şi practica asigurărilor, Editura
Economică.
4. Văcărel Iulian și colaboratorii, Asigurãri și reasigurãri, Editura Expert, Bucureşti,
1998.
5. Văduva Mariana şi colaboratorii, Asigurãri, Editura Studii Economice, Târgu-Jiu,
2003.
129
Tănăsescu Paul şi colaboratorii – Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică, Bucuresti, 2003,
pag.25
237
INGINERIE INDUSTRIALĂ
238
ANALIZA EXCAVAȚIILOR SUBTERANE DIN CADRUL

SALINEI OCNELE MARI - RÎMNICU VALCEA
ACHIM ADRIAN
MOLDOVAN SIMONA
UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI - FACULTATEA DE MINE
There are two different usage of the terms model in rock mechanics. In the first case, the term
model is used to represent in scheme the mechanical behaviour of the solid rock, on a macroscopic
scale of the sample. Generally, the numerical models used in rock mechanics are based on the
fundamental principles of two methods: differencial methods and integral methods. It is known that
the solid rocks are rarely continuous and, most frequently, they are crossed by discontinuities,
things that influence their mechanical behaviour, hydro-mechanical, termo-mechanical etc.
Thereby, all different types of modeling try not to deviate from this reality, as much as possible.
Localizare. Scurt istoric privind cercetarea geologică a regiunii
Zăcământul de sare de la Ocnele Mari se regăseşte în zona dealurilor subcarpatice ale

Olteniei, întinzându-se de la est de râul Olt până la vest la pârâul Govora, trecând pe
teritoriul localităţii Ocnele Mari din judeţul Vâlcea (Arad, 2008; Bordeanu, 2006).
Morfologia regiunii are aspect colinar, cu înălţimi cuprinse între 250 – 450 m (Deák ş.a.,
2005; Marica,a2010). Lucrările de - cercetare explorare au început în anul 1952 şi s-au
intensificat în perioada cuprinsă între anii 1988 – 1991. Sarea acestui zăcământ a fost
exploatată încă din timpul romanilor însă exploatarea sistematică a început în sec. XIX prin
ocne clopot, în actuala zonă a băilor. În 1959 începe exploatarea sării în zona central
vestică a zăcământului, prin sonde de dizolvare. Bogăţia principală a subsolului o
constituie sarea gemă, care este materia primă de bază pentru produsele cloro - sodice ale
platformei chimice din sudul oraşului Rm.Vâlcea,compoziţia chimică a sării indicând un
conţinut mediu de 99 % NaCl şi 0,91 – 4,21 % insolubil (Arad, 2008; Bordeanu, 2006;
Marica, 2011; *** 1987).
Prezentarea caracteristicilor şi a condiţiilor de zăcământ
Zăcământul de sare de la Ocnele-Mari are forma unei lentile alungite pe direcţie E-V,
măsurând în acest sens cca. 7,5 km, iar către N-S cca. 3,5 km, prezentând o ridicare axială
în zona Ocniţei, cu înclinări spre N (Arad, 2008; Deák ş.a., 2005).
239
Grosimea depozitelor din acoperiş variază între 20 şi 50 m în partea de sud şi până la 700-
800 m în partea de nord, odată cu afundarea zăcământului, grosimea maximă atingând
450m în partea centrală a lentilei, în dreptul forajului 548 (Marica, 2010a; 2011; ***
1987). În interiorul masivului se remarcă prezenţa unor fenomene de microtectonică, ceea
ce demonstrează existenţa unor mişcări tectonice de mică amploare care au produs
frământări în interiorul zăcământului. Fenomenele de microtectonică care s-au produs
ulterior punerii în loc a zăcământului se reflectă în tectonica lentilei de sare prin prezenţa
unui sistem de microfalii în partea estică, vestică şi centrală.
Zăcământul de sare de la Ocnele Mari este flancat la nord şi sud de două falii majore
(Arad, 2008; Hobbs, 1988; Marica, 2010) - (Fig 1):
- falia Stoeneşti cu direcţia EV şi cădere spre N

- falia Bisericii cu direcţia EV şi cădere spre N.
În interiorul masivului de sare se remarcă prezenţa unor fenomene microtectonice cu efecte
locale asupra zăcământului. Depunerea sării, în regim lagunar, s-a efectuat în mod
neuniform în funcţie de condiţiile de alimentare şi de morfologia fundului bazinului de
sedimentare.
Fig. 1. Secţiune geologică prin masivul de sare Ocnele Mari
Modelarea numerică a stării de tensiuni si deformații din structurile de susținere (pilieri și

planșee)
Există două utilizări diferite ale termenului de model în mecanica rocilor. În primul caz,
termenul de model se foloseşte la reprezentarea schematică a comportamentului mecanic
intrinsec al masivului de roci, la scară macroscopică a eşantionului. Această modelare se
poate exprima printr-o lege de comportament sau printr-un criteriu de schimbare a
comportamentului, care ia forma unei relaţii matematice între tensiuni, deformaţii şi
derivatele lor în raport cu timpul (pentru o lege de comportament sau o lege reologică într-
240
un mediu continuu), între tensiunile principale (pentru un criteriu de rupere) sau între
forţele aplicate şi deplasările pe un plan de discontinuitate din masivul de roci etc. (Onica,
2001). În al doilea caz, termenul de model este atribuit studiului masivului de roci la scara
lucrării sau a unor obiective geologice la o scară foarte mare. Acest tip de modelare se
poate defini ca un mod de organizare a faptelor observate (adesea parţiale) sub o formă
care le integrează într-o concepţie generală a obiectelor, fenomenelor, mecanismelor
studiate. Acest ultim sens al termenului interesează în mod deosebit obiectul acestei
lucrări.
Principalele funcţii ale modelarii în mecanica rocilor
a). Funcţia descriptivă
Reprezentarea acestui tip de model este, uneori, mai puţin materializată, adesea reducându-
se la un desen sau o schemă, în care multe elemente sunt extrapolate plecând de la o serie
de observaţii parţiale. Acest model este un suport pentru interpretarea rezultatelor obţinute
din măsurătorile efectuate în teren. De exemplu, este cazul geo-modelului generat de
programul RESOBLOK .
b). Funcţia explicativă
Aici se poate încadra calculul solicitărilor dezvoltate în bancurile de roci din aacoperiş,
asimilate unui ansamblu de plăci sau grinzi şi analiza condiţiilor de rupere a acestora.
c). Funcţia de previziune
O a treia funcţie, pentru care modelarea joacă un rol esenţial, este cea referitoare la
previziune. Problema previziunii poate fi pusă în timp (cum va evolua în timp o excavaţie
subterană luata în studiu) sau în spaţiu (la ce situaţie neatinsă încă ne putem aştepta într-un
anumit punct al excavaţiei) sau ambele situaţii luate la un loc. Aici fiind vorba, cel mai
adesea, de o previziune prin extrapolare, adică despre prognoza evoluţiei unei excavaţii
miniere cunoscând comportamentul sau după primele momente sau evaluarea situaţiei în
care se va situa o lucrare minieră, în urma experienţei achiziţionate din o serie de lucrări
învecinate sau din lucrări situate în condiţii similare.
d). Funcţia operaţională
La acest nivel se conturează a patra funcţie a modelarii, ca fiind practic o finalizare a
celorlalte trei funcţii. Este vorba de funcţia modelului ca sursă de ghidare a acţiunii. În
acest sens se pot evidenţia acţiunea de planificare şi acţiunea de adaptare.
În ceea ce priveşte adaptarea, un exemplu tipic de aport al modelării este cel dat de
optimizarea alegerii unei susţineri pentru o lucrare minieră.
241
Modelele numerice
În general, modelele numerice utilizate în mecanica rocilor se bazează pe principiile

fundamentale a două metode şi anume: metodele diferenţiale si metodele integrale.
În cazul metodelor diferenţiale, domeniul real studiat (de exemplu, un masiv de roci
continuu) este înlocuit printr-o reprezentare schematică cu aceleaşi dimensiuni, supusă la
aceleaşi condiţii la limită şi format dintr-un ansamblu de subdomenii sau elemente de
dimensiuni finite.
Este ştiut faptul ca masivele de roci sunt rareori continui şi că, cel mai frecvent, sunt
traversate de discontinuităţi, care le influenţează pronunţat comportamentul lor mecanic,
hidro-mecanic, termo-mecanic etc. Astfel că, diferitele forme de modelare caută sa ţină
seama de această realitate, cât mai bine posibil.
Analiza cu elemente finite a stării de tensiuni şi deformaţii din structurile de susţinere
(camere şi pilieri) de la Salina Ocnele Mari, cu ajutorul programului cu elemente finite în
3D CESAR-LCPC
Programul (codul) CESAR, a cărui dezvoltare a început în 1981, este succesorul sistemului
ROSALIE dezvoltat de Laboratorul Central de Poduri şi Şosele din Paris între 1968 şi
1983. CESAR este un cod general de calcul, ce are la bază metoda elementelor finite, care
se adresează următoarelor domenii: Structuri; Mecanica solului şi rocilor; Termică;
Hidrogeologie. Codul CESAR-LCPC versiunea 4 (din anul 2007), se compune din
procesorul Cleo2D, si varianta 3D, completat de Opţiunea C0 - Mecanică statică liniară şi
neliniară & Difuziune – (***). Catedra de Inginerie Minieră şi Securitate în Industrie de la
Universitatea din Petroşani este deţinătoarea licenţei profesionale a acestui program de
calcul.
Codul CESAR-LCPC 3D a fost folosit în această lucrare pentru realizarea modelelor de

calcul cu elemente finite în deformaţie plană şi în ipoteza comportamentului elasto-plastic
de tip Mohr-Coulomb în următoarea secţiune prin zăcământ:
- Secţiune verticală transversală IV-IV (Anexa D)
De asemenea, pentru elaborarea modelelor în 3D, ipoteza deformaţiei plane, comportament

elasto-plastic, s-au făcut următoarele supoziţii simplificatoare:
- modelele cu elemente finite realizate sunt în conformitate cu secţiunile verticale

(longitudinală şi transversale) din proiectul de exploatare, la nivelul extinderii maxime a
exploatării (considerată ca fiind situaţia critică din punct de vedere al stabilităţii
excavaţiilor subterane), şi care pot fi generate în ipoteza deformaţiei plane;
242
- dimensiunile camerelor şi pilierilor sunt presupuse a fi egale pe întreg subetajul,

respectiv pătrate cu dimensiunile de 15m - camerele şi 15m - pilierii, la orizontul +226m şi
de 15m – camerele şi 15m - pilierii la orizontul +210m;
- la nivelul celor două subetaje în exploatare (+210m şi 226m) se consideră pilierii

perfect coaxiali;
- atât rocile înconjurătoare cât şi masivul de sare sunt presupuse a fi continue,

omogene şi izotrope, iar caracteristicile geomecanice utilizate în calcule sunt unele medii,
reprezentative pentru întreg masivul de roci, respectiv de sare;
- comportamentul in situ al rocilor înconjurătoare şi al masivului de sare se consideră

a fi elasto-plastic fără ecruisaj (întărire) care respectă o lege de tip Mohr-Coulomb;
- starea naturală de tensiuni este una geostatică, pentru care tensiunile verticale sunt

 v    H , iar cele orizontale  h   v
.
1 
Realizarea modelării în 3D, în ipoteza deformaţiei plane, pentru fiecare model definit mai
sus, a necesitat parcurgerea următoarelor etape: I) stabilirea limitelor, a zonei de interes şi
discretizarea modelului; II) determinarea zonelor (regiunilor), a ipotezelor de calcul şi
introducerea caracteristicilor geomecanice; III) impunerea condiţiilor la limită; IV)
stabilirea condiţiilor iniţiale şi de încărcare ale modelului; V) realizarea calculelor şi
stocarea rezultatelor (Freeman ş.a., 1993).
243
Fig. 2. Discretizarea modelelor cu elemente finite la salina Ocnele Mari in 2D

d) Secţiune transversală IV-IV;
Fig. 3. Proiectarea sectiunii transversale IV-IV in 3D, folosind CESAR-LCPC
Fig. 4. Proiectarea sectiunii transversale IV-IV cu vederea camerelor si pilierilor, folosind

CESAR-LCPC 3D
244
Fig. 5. Camere si pilieri, reprezentare 3D
Pentru simplificarea modelelor în 3D, s-au luat în considerat 2 regiuni cu caracteristici

geomecanice diferite, corespunzătoare rocilor înconjurătoare şi zăcământului de sare:
a). Caracteristicile geomecanice ale rocilor
Caracteristicile rocilor (în principal), considerate omogene şi izotrope, au fost
prezentate în detaliu în prima parte a lucrării, şi luate în calcul în ipoteza comportamentului
elasto-plastic de tip Mohr-Coulomb.
b) Caracteristicile geomecanice ale sării
Caracteristicile masivului de sare, considerat ca omogen şi izotrop, au fost prezentate
anterior în lucrare, în detaliu, şi luate în calcul în ipoteza comportamentului elasto-plastic
de tip Mohr-Coulomb. Astfel că s-au luat în calcul o serie de caracteristici medii,
considerate de noi, ca reprezentative pentru comportamentul in situ al masivului de sare.
Impunerea condiţiilor la limită
S-a considerat latura superioară a modelului liberă, iar părţile inferioară şi laterale blocate
(pentru latura inferioară deplasările verticale v  0 şi cele orizontale u  0 şi pentru părţile
laterale v  0 şi u = 0) – fig. 6.
Fig. 6. Condiţiile la limită ale modelului – secţiune longitudinală Est-Vest

245
Realizarea calculelor şi stocarea rezultatelor
Rezultatele calculelor au fost stocate sub formă grafică pe suprafaţa modelului

(izovalorică, vectorială şi tensorială – vezi Anexele) şi în secţiuni predefinite (după planul
tavanului şi vetrelor celor două orizonturi de exploatare +210m şi +226m).
Analiza rezultatelor obţinute din modelarea numerică
Analizând distribuţia deplasărilor orizontale, după direcţia est-vest, constatăm o creştere a

acestora spre centrul zăcământului, ajungând la valori de cca. 100-120 mm, scăzând spre
limita vestică a zăcământului la cca. 40-50mm şi menţinându-se la o medie de 80 mm, în
aripa estică. Transversal pe zăcământ, deplasările orizontale au valori medii de cca. 40-50
mm. De asemenea, comparativ între subetaje, se constată o creştere cu cca. 20% a
deformaţiilor orizontale ale pilierilor la nivelul orizontului inferior.
Deformaţiile verticale ale pilierilor scad pe direcţie de la est spre vest, de la 80-100 mm, în
subetajul +226 şi 50-70mm la oriz. +210 mm, la cca. 50-80 mm în subetajul +226 şi 20-40
mm în subetajul +210.
Tensiunile la compresiune, în pilierii de la cele două niveluri de exploatare, sunt

aproximativ constante, de la est la vest şi transversal pe zăcământ, oscilând în jurul unor
valori medii de cca. 7000-8000 kN/m2 (cu mai mult de 2 ori sub valoarea rezistenţelor la
compresiune ale sării). Aceste tensiuni cresc de la centrul pilierilor spre exterior, cu
maxime la nivelul colţurilor de la limita cu tavanul camerelor de la oriz. +226 şi al vetrelor
de la orizontul +210, care ajung la aprox. 18 000 kN/m 2. Aceste valori se apropie de limita
rezistenţelor sării la compresiune şi pot conduce la rotunjirea colţurilor pilierilor la acest
nivel.
Dacă studiem distribuţia tensiunilor de forfecare în pilieri, constatăm că acestea, deşi

depăşesc valoarea rezistenţelor la forfecare, există pericolul de desprindere de bucăţi de
sare de pe suprafaţa pilierilor, în special în zonele de la tavanul camerelor de la +226 şi
vetrei camerelor de la +210, unde şi compresiunile sunt maxime (putând apărea un
fenomen combinat, de rupere prin compresiune şi forfecare).
În ceea ce priveşte dezvoltarea tensiunile de tracţiune din pilieri, acestea sunt

nesemnificative din punct de vedere al stabilităţii pilierilor, nedepăşind valoarea de 350
246
kN/m2 (sunt de circa 3-4 ori mai reduse decât valoarea rezistenţelor la tracţiune ale
masivului de sare).
Analizând distribuţia tensiunilor din pilieri putem constata că aceştia se comportă ca o

coloană aproximativ continuă, de la nivelul vetrelor camerelor de la oriz.+210 până la
nivelul tavanelor camerelor de la oriz. +226. De aceea, în cele ce urmează vom analiza
stabilitatea planşeelor doar în zonele cu două suprafeţe libere, respectiv dintre vatra
camerelor de la oriz.+226 şi tavanul camerelor de la oriz.+210.
Concluzii
Analiza de stabilitate a structurii de susţinere (camere, pilieri şi planşeu) la Salina Ocnele

Mari, prin modelare numerică în 3D, am realizat-o prin utilizarea codului CESAR-LCPC,
program bazat pe metoda elementelor finite. Calculele le-am efectuat în ipoteza
comportamentului elasto-plastic de tip Mohr-Coulomb fără ecruisaj, în ipoteza deformaţiei
plane. Am realizat o secţiune verticală transversală IV-IV.
Pentru a simula exploatarea sării prin metoda de exploatare cu camere şi pilieri pătraţi, la
cele 2 orizonturi (226 şi 210), încărcarea modelelor din punct de vedere geostatic s-a
realizat în 2 moduri:
Cazul I) – pentru evaluarea stării de tensiuni şi deformaţii corespunzătoare pilierilor de la

orizonturile +226m şi +210m şi planşeului dintre aceste subetaje în ipoteza deformaţiei
plane, rezultatele calculelor cu elemente finite ar fi fost mult subevaluate şi
corespunzătoare exploatării zăcământului de sare cu camere şi pilieri continui.
Cazul II) – pentru evaluarea stării reale de tensiuni şi deformaţii din tavanul camerelor de
la oriz.+226 şi vatra camerelor de la oriz.+210m şi din restul modelului, mai puţin în
pilierii de la cele două orizonturi şi planşeul dintre subetaje (unde tensiunile şi deformaţiile
obţinute după axa y, în acest caz, sunt la aproximativ jumătate din valoarea celor reale) este
necesar ca încărcarea modelelor să se realizeze cu starea reală de tensiuni geostatice
naturale   oy ,  ox .
Rezultatele (tensiunile şi deformaţiile) au fost comparate cu caracteristicile de rezistenţă

ale sării geme, indicând posibilitatea apariţiei unor zone de fracturare în camere şi pilieri.
247
În cele din urmă, se poate concluziona faptul că, în condiţiile de maximă extindere a
exploatării (în conformitate cu proiectul de exploatare), camerele şi pilierii sunt stabile.
Bibliografie:
1. MARIAN,D,P, Urmarirea topografica și analiza deformării suprafeței terenului afectat

de suprafața subterană, Ed. Universitas Petroșani,2012
2. COZMA,E, Optimizarea parametrilor de exploatări a zăcămintelor stratifome, Ed.

Focus Petroșani,2002
3.COZMA,E, GOLDAN,T, VĂTĂJELU,S, Proiectarea minelor,Ed. Focus Petroșani,2005
4. ARAD,V, Caracteristiciile geomecanice ale rocilor, Litografia Universității Tehnice

Petroșani,1992
5. ARAD,V, GOLDAN,T, Geomecanică și tehnologii miniere subterane, Ed.Focus

Petroșani,2009
6. ARAD,V, Mecanica rocilor, Litografia Universității Petroșani,1994
7. ARAD,V, Mecanica rocilor saline, Ed.Focus Petroșani,2008

248
PROIECTAREA ARBORELUI PENTRU MOLETELE DE

EXTRACŢIE ALE INSTALAŢIILOR DE EXRACŢIE CU
MAŞINĂ DE EXTRACŢIE TIP MK 5 x 2
CHILIENCO SIMION
LUNGU RADU
UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
ABSTRACT:
Starting from the design solution of the pulley shaft in Lonea Mining Plant and Petrila
Mining Plant, from the dimensional verification results and ear of the shat in Petrila Mining Plant,
in the area of the threshold of the fixed pulley, a design and technological analysis of the pulley
shaft was required.
The paper presents the design solution for the pulley shaft proposed for Petrila Mining Plant.
1. INTRODUCERE
Moletele montate în turn, la instalaţiile de extracţie cu organul de antrenare al cablurilor

de extracţie amplasat pe sol, sunt molete de extracţie. Moletele de extracţie sunt dispozitive
auxiliare ale instalaţiilor de extracţie care au rolul de susţinere şi conducere a cablului de
extracţie pe axa de simetrie verticală a puţului de extracţie.
Ansamblul moletelor este format din arborele moletelor şi lagărele acestuia prin
intermediul cărora ansamblul este fixat de construcţia turnului de extracţie, moleta mobilă
şi moleta fixă solidară cu arborele moletelor.
Moleta fixă este poziţionată pe arbore printr-un umăr şi o pană paralelă, iar moleta
mobilă printr-un umăr şi două lagăre de alunecare. Semimoletele sunt asamblate prin
cepuri de centrare, şuruburi de fixare şi inele de strângere. Moleta mobilă are rolul de a
reduce tensiunile din cablu şi uzura canalului pentru cablu, datorită alungirilor diferite a
celor două cabluri la înfăşurarea şi desfăşurarea de pe roata motoare a maşini de extracţie.
249
În condiţiile actuale de funcţionare a celor două instalaţii de extracţie tip MK-5 x 2 de la

exploatările miniere Lonea şi Petrila tipurile de ansambluri de molete de extracţie folosite
sunt următoarele:
La exploatarea minieră Lonea pe platforma moletelor
superioare este montat, în urma schimbului efectuat între exploatarea minieră Lonea şi
exploaterea minieră Petrila, ansamblul de molete tip Petrila, format din moleta mobilă de
Ф5000 mm, moleta fixă de Ф5000 mm, arbore tip Petrila (fig. 1) cu lungimea de 1990 mm
şi lagărele de tip Petrila. Pe platforma moletelor inferioare este montat ansamblul de
molete tip Lonea, format din moleta mobilă, moleta fixă, arbore tip Lonea (fig. 2) şi
lagărele de tip Lonea.
Fig. 1. Arbore tip Petrila Fig. 2. Arbore tip Lonea

250
La exploatarea minieră Petrila pe platforma moletelor superioare este montat, în

urma schimbului efectuat între exploatarea minieră Lonea şi exploaterea minieră Petrila,
ansamblul de molete tip Lonea format din moleta mobilă de Ф5000 mm, moleta fixă de
Ф5000 mm, arbore tip Lonea cu lungimea de 1940 mm (fig. 2) şi lagărele de tip Lonea. Pe
platforma moletelor inferioare este montat ansamblul de molete tip Petrila, format din
moleta mobilă, moleta fixă, arbore tip Petrila (fig. 1) şi lagărele de tip Petrila.
Pornind de la soluţia constructivă a celor două tipuri de arbori, a rezultatelor

verificărilor dimensionale în zona pragului moletei fixe şi analizei constructive şi
tehnologice a celor doi arbori cu molete s-a propus o nouă soluţie constructivă de arbore.
2. ARBORELE PROPUS
Având în vedere cele prezentate mai sus, s-a propus

251
Fig. 3. Soluţia constructivă propusă pentru arborele moletelor tip Petrila de la E.M. Petrila
252
următoarea soluţie constructivă de arbore, ce este prezentată în figura 3, unde s-a notat: 1 –
inel moletă mobilă; 2 – arbore; 3 - pană; 4 – inel moletă fixă.
Arborele propus (fig. 3) are fusurile de cap simetrice şi unsingur palier central, ceea ce
permite prelucrarea uşoară şi precisă a acestuia. Pe arbore se montează prin strângere inelul
moletei mobile şi cu joc inelul moletei fixe, care este poziţionat pe arbore de cele două
pene.
3. ANALIZA ARBORELUI PROPUS
Pentru a putea realiza o analiză cu element finit a arborelui moletelor de extracţie

propus, a fost necesară o modelare geometrică 3D a acestuia. Modelarea arborelui s-a
realizat cu ajutorul soft-ului Solid Edge, iar analiza cu elemente finite s-a făcut cu soft-ul
COSMOS Design STAR.
Cu ajutorul softului Cosmos Design Star s-a realizat o analiză cu elemente finite
pentru soluţia constructivă propusă, iar rezultatele sunt prezentate în figurile ce urmează.
S-au analizat cazurile, când moleta fixă este fixată pe întreg palierul (fig. 4), doar
pe unul din paliere, arbore molete nou solicitat în planul canalului de pană pe faţa opusă
acestuia pe palierul dinspre rulment (fig. 5) şi arbore molete nou, solicitat în planul
canalului de pană pe faţa opusă acestuia pe palierul dinspre interior (fig. 6).
253
Fig. 4. Arbore molete propus, solicitat în planul canalului de pană pe faţa opusă acestuia
Fig. 5. Arbore molete propus, solicitat în planul canalului de pană pe faţa opusă acestuia pe
palierul dinspre rulment
254
Fig. 6. Arbore molete propus, solicitat în planul canalului de pană pe faţa opusă acestuia pe
palierul dinspre interior
Fig. 7. Dimensiunea constructivă a arborelui şi sarcinile pe arbore

255
Fig. 8. Modul de încărcare a arborelui
În figura 7 este prezentată dimensiunea constructivă a arborelui şi sarcinile pe arbore (cu

linie întreruptă s-a reprezentat cazul când moleta fixă nu se aşează pe ambele paliere ale
arborelui). În figura 8 este prezentat modul de încărcare a arborelui.
4. INELUL MOLETEI MOBILE
Inelul moletei mobile se montează pe arbore prin strângere directă. Din categoria
asamblărilor ce transmit încărcarea prin forţe de frecare, asamblările cu strângere directă
256
sunt cel mai des utilizate, După procedeul tehnologic de montaj folosit, asamblările prin
strângere directă se pot clasifica în :
- asamblări presate, realizate prin introducerea forţată a piesei cuprinse în cea

cuprinzătoare sau invers ;
- asamblări fretate, realizate prin deplasarea radială a suprafeţei de contact, ca rezultat al

contracţiei piesei cuprinzătoare sau al dilataţiei piesei cuprinse ;
- asamblări cu presare mixtă, la care presarea axială este aplicată în paralel cu cea radială.
Montarea cu strângere pe arborele propus a inelului moletei mobile (fig. 3) se face prin
fretare.
Asamblările montate prin fretare sau cu presare mixtă sunt de preferat, deoarece au o
capacitate portantă de 2 ÷ 3 ori mai mare ca a asamblărilor presate, aceasta datorită faptului
că neregularităţile suprafeţelor în contact nu se distrug în aceeaşi măsură, ceea ce conduce
şi la posibilitatea de montări şi demontări repetate.
Calculul pentru asamblările prin presare comportă următoarele etape:
a) determinarea presiunii superficiale minime p min pentru transmiterea fără patinare a

momentului de torsiune Mt sau a forţei axiale FA cu relaţiile corespunzătoare din tabelul 1;
Fig. 9. Presiunea superficială minimă funcţie de solicitările transmise
b) stabilirea strângerii aparente minime necesare Sap min;

257
c) determinarea presiunii superficiale maxime p max din condiţia de rezistenţă a materialelor

din care sunt făcute
piesele cu relaţiile (1);
3 + β14
- butuc, σ echiv = p max ≤ σ as ; (1)
1 - β12
2
-arbore, σ echiv = p max 1 - β 2 ≤ σ as ,
2
d) stabilirea strângerii aparente maxime admisibile Sap max;
e) alegerea ajustajului;
Tabelul 1. Relaţiile pentru determinarea presiunii minime necesare la asamblări prin presare
Felul solicitării asamblării Condiţia de preluare prin Presiunea minimă necesară

frecare
Forţă axială FA (v. fig. 9, a) F f = μπdlp  F A p min = F A c / πμdl
Moment de torsiune Mt (v. fig.

M t  μπd 2 lp / 2  FA p min = 2 M t c / πμd 2 l
9, b)
Simultan, forţă axială FA şi
FA2 + (2 M t / d ) 2
moment de torsiune Mt (v. fig. FA2 + (2 M t / d )2  πμdlp p min =
πμdl
9, c)
f) determinarea deformaţiilor care apar la exteriorul butucului şi la interiorul arborelui (arbore
tubular), deformaţii care pot influenţa buna funcţionare, relaţiile (2) şi (3);
1 1 + β12 1
E b ε tb = σ tdb -
mb
σ rd b = p 2
+
m
(2)
1 - β1 b
1 1 + β 22 1
E a ε ta = σ td a - σ = p + (3)
m a rd a 1 - β 22 ma
g) determinarea forţei axiale F a necesare pentru asamblarea prin presare longitudinală sau a
diferenţei de temperatură Δt necesare în cazul asamblării prin deplasarea radială a suprafeţelor
în contact, relaţiile (4) sau (5).
Fa = p max πμdl (4)

S max s + j
Δt = [0C] (5)
αd
în care: Smax s este diferenţa maximă dintre diametrul arborelui şi al găurii butucului după
d
alegerea ajustajului în mm; j - jocul de montaj, în mm j≥ ; α - coeficientul de dilatare
1000
termică liniară a materialului arborelui sau butucului (după caz), în 1/ 0C.
Fig. 10. Presiunea superficială minimă funcţie de solicitările transmise

În cazul în care butucul are diametrul d 2 numai cu puţin mai mare ca diametrul arborelui
da, cazul asamblării arbore plin-butuc subţire (bucşă). se admite că deformaţia radială ε r = 0 şi
tensiunea radială σr = 0. Astfel presiunea superficială p, cauzată de strângerea S ap produce
numai tensiuni σt în bucşă, cu repartiţie constantă în secţiune, conform teoriei învelişurilor cu
pereţi subţiri (fig. 10):
σ t = pd / 2 S = pβ / (1 - β ) (6)
în care β = d / d2.
Strângerea efectivă în acest caz este Sef = Δb = d - db.
Datorită presiunii p, perimetrul bucşei se măreşte, astfel încât deformaţia specifică
diametrală, în sens tangenţial, rezultă:
ε t = πΔb / πd = (d - d b ) / d
iar S ef = dεt = dσ t / E
Utilizând relaţia (6) rezultă legătura dintre Sef şi p:

pd β
S ef =
E 1- β
(7)
Componenta axială maximă transmisă în timpul ciclului de extracţie este de 528,1 N

în cazul aplicării frânei de siguranţă (cu schipul gol) şi de 428,945 N în timpul funcţionării
normale.
În timpul rezemării moletei mobile pe inel, datorită componentei axiale a sarcinilor, asupra
inelului acţionează simultan o forţă axială şi un moment de torsiune egal cu momentul de
pivotare creat în timpul rotirii moletei mobile pe inel:
2 R3 - r 3
Mt = M p = μF A 2 2 , (8)
3 R -r
Cu FA = 528,1 N, folosind relaţia (8) pentru calculul momentului de torsiune şi relaţia de

calcul în care inelul este solicitat simultan, de forţa axială F A şi momentul de torsiune Mt (v.
fig. 9, c) s-a calculat presiunea (fig. 10).
Cu relaţia (7) de la asamblarea arbore plin-butuc subţire unde se încadrează situaţia

dată se obţine variaţia strângerii efective dată în figura 11:
Pentru valorile obţinute mai sus s-a ales din STAS un ajustaj arbore unitar S7/hf
169
( 330 226 / 330 0057 ) la care:
S max s = d max,arbore - d min, alezaj = 0,226 mm (9)

coeficientul de frecare
0,12 29000
0,110970593 27346,39565
momentul de torsiune [N * mm]

presiunea specifică [N / mm^2]
0,1
22788,66304 23200
0,08
18230,93043
0,07447924 17400
0,06 13673,19783
0,056379046
0,045632135 11600
0,04 9115,465217 0,038558631
p min [N/mm^2] 5800

0,02
Mt [N*mm]
0 0
0,10 0,15 0,20 0,25 0,30
coeficientul de frecare
Fig. 11. Variaţia momentului de torsiune şi a presiunii
S min s = d min,arbore - d max,alezaj = 0,112 mm (9)

Smin s > Sef.
Diferenţa de temperatură necesară pentru introducerea liberă a inelului pe arbore (relaţia 10)
este:
Δt ≈ 154 0 C (10)
Condiţia de preluare prin frecare FA2 + (2 M t / d ) 2  πμdlp pentru valori ale strângerii cuprinse
între Smin s şi Smax s este redată în figura 11.

25000 560
πμ1dlp
555
20000 πμ2dlp
SQRT[FA^2+(Mt/d)^2]
πμ3dlp
550
15000 πμ4dlp
πμ5dlp
545
SQRT[Fa^2+(2Mt/d)^2]
10000
540
5000
535
0 530
S min S max
Fig. 12. Condiţia de preluare
5. CONCUZIE
Soluţia constructivă a arborelui cu molete propusă prezintă avantaje în ceea ce priveşte

creşterea coeficientului de siguranţă la oboseală la valori mai mari.
Datorită reducerii concentratorilor de tensiune din zona moletei fixe; economie de material
forjat, îmbunătăţirea gradului de utilizare a materialului; îmbunătăţirea condiţiilor tehnologice
de prelucrare; îmbunătăţirea condiţiilor de asamblare a moletei fixe şi a celei mobile.
6. BIBLIOGRAFIE
[1] Drăghici, I., ş.a. (1982) – Design guide for machine building, vol. II, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
[2] Technical documentation for winding installation for
new shaft with skip at Petrila Mine
[3] * * * - Research contract No 165 A.S.L./26.09.2008 with C.N.H. Petroşani.
[4] * * * - Solid Edge Software v.19, Academic license ADA Computers Bucureşti.
[5] . * * * - Cosmos Design Star Software v.4, License S.C. INICAD DESIGN S.R.L:
Bucureşti.
ADAPTAREA COMBINEI DE ABATAJ 2K-52MU
LA TRANSPORTORUL CU RACLETE TR-5
DICUSARI ELENA
ABSTRACT:
The necessity of mechanization of coal extraction in Jiu Valley mines, in the conditions of the
present economic crisis, involved the adaptation of the existing equipments to the new conditions
of reequipping of certain faces. Thus, within the program of reequipping of a longwall in Lonea
Mine, the adaptation of 2K-52MU cutting and loading machine to TR-5 scraper conveyer was
required. The main problem of adaptation of the two equipments was in the design and
development of systems for affixing the ends of the feeding gear chain of the machine to the
driving and returning stations of the TR-5 scraper conveyer. In solving this problem, the focus was
on ensuring for all the elements of the attaching system of the ends of the machine chain to resist
to the machine’s maximum haulage force of 250 kN, and this strain not to be transmitted to the
metal structure of the stations and be taken over by the hydraulic prop of anchorage of the
conveyer station
1.INTRODUCERE
Pentru adaptarea utilajelor existente în vederea retehnologizării abatajelor este necesară o

cunoaştere bună a construcţiei şi a caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce sunt folosite şi modul de
corelare a acestora cu metoda minieră de exploatare, cu condiţiile geologo-miniere specifice
stratului exploatat şi cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.
Prin implementarea unui program de retehnologizare a unui abataj frontal din cadrul E. M.
Lonea în perioada trimestrului IV/2013, s-a trecut de la metoda clasică de exploatare cu o
productivitate de 6,8 tone/post la metoda de exploatare cu abataj frontal cu susţinere individuală şi
tăiere cu combina ce va avea o productivitate estimată de 12 tone/post. Pentru aceasta a fost
necesară întocmirea unei documentaţii tehnice privind adaptarea sistemului de legare a combinei de
abataj 2K-52 MU de staţiile transportorului tip TR-5.
Pentru a vedea modul de corelare a utilajelor s-a făcut o analiză a metodei cadru de
exploatare a abatajelor frontale prin tăierea cărbunelui cu combina de abataj. În figura 1 sunt
prezentate fazele de lucru pentru un abataj cu înălţimea maximă de 3,2 m şi tăierea cu combină pe
înălţimea de 1,8 m, astfel: I – combina în nişă; II – tăierea primei fâşii; III – realizarea manuală a
locaşului pentru montarea grinzii articulate; IV – avansarea combinei în nişă şi montarea celui de al
patrulea stâlp;
Fig. 1. Metoda de exploatare a abatajului frontal cu susţinere individuală şi tăiere cu combina

V – tăierea celei de a doua fâşiei; VI – curăţarea manuală a frontului şi avansarea combinei în nişă;
VII – mutarea stâlpului din spate sub prima grindă; VIII – riparea stâlpului şi grinzii din spate.
Din cele de mai sus a rezultat că trebuie făcută o analiză de eficienţă economică privind
corelarea înălţimii abatajului cu înălţimea de tăiere a combinei, cu condiţiile geologo-miniere şi cu
normele de securitate şi siguranţă în muncă. La această analiză trebuie luat în calcul preţul
combinei de abataj, care a fost recuperată de la casare, fier vechi – 2 500 Euro, reabilitată şi pusă în
funcţiune cu maxim 5 000 Euro.
Caracteristicile tehnice ale combinei de abataj 2K-52MU nu au fost corelate cu ale

transportorului cu raclete TR-5, mai ales că acesta nu a fost conceput pentru abataj, şi au fost
proiectate şi realizate de firme diferite din ţări diferite. Dar cele două utilaje sunt compatibile, cel
puţin din următoarele puncte de vedere:
- mai mult de jumătate din capacitatea teoretică de tăiere a combinei, care nu este atinsă în practică
datorită corelării vitezei de avans cu condiţiile geologo-miniere, poate fi suportată de către
transportorul cu raclete;
- dimensional, combina poate fi montată pe transportor prin adoptarea de modificări

corespunzătoare, adaptarea staţiilor de TR-5 la jgheaburi de TR-6 cu folosirea lateralelor de TR-7A
şi modificarea păpucilor combinei, fără a diminua caracteristicile de rezistenţă ale acestora;
- construcţia robustă a transportorului suportă masa de circa 12 … 14 tone a combinei;
- construcţia transportorului cu raclete permite încărcarea în bune condiţii a cărbunelui de către

tamburii melcaţi.
Principala necorelare dintre cele două utilaje constă în faptul că staţiile de acţionare şi de
întoarcere ale transportorului cu raclete TR-5 nu sunt prevăzute cu plăci/urechi de prindere a
dispozitivului de legare a capătului lanţului de tracţiune a combinei.
2. SISTEMUL DE LEGARE LA STAŢIA DE ACŢIONARE
În figura 2 este prezentată soluţia constructivă de amplasare a sistemului de legare a

capătului lanţului calibrat cu zale 26x92 al mecanismului de avans al combinei 2K-52MU, reper 2,
la construcţia metalică a staţiei de acţionare, reper 1.
Fig. 2. Modul de amplasare al sistemului de legare pe staţia de acţionare
Soluţia constructivă a sistemului de legare este prezentat în figura 3, care se compune din: 1 –
ureche fixată pe staţie; 2 – placă laterală de legătură; 3 – placă laterală de blocare; 4 – bolţ de
blocare 50; 5 – bolţ de blocare 60; 6 – bolţ articulaţie 60;
Fig. 3. Soluţia constructivă a sistemului de legare a capătului lanţului pe staţia de acţionare TR-5
7 – ureche dispozitiv; 8 – tijă de tractare; 9 – inel de uzură; 10 – suport inel de uzură; 11 – bridă
fixare lanţ; 12 – ştift de centrare; 13 – lanţ calibrat cu zale 26x92; 14 – şurub M20x100; 15 – şurub
M10 pentru ungere; 16 – inel distanţier; 17 – piuliţă M42 joasă; 18 – piuliţă M42; 19 – şurub
M24x100.
Sistemului de legare a capătului lanţului pe staţia de acţionare TR-5 prezintă următoarele

îmbunătăţirii constructive:
- urechea care se fixează pe staţie, în locul urechii de ridicare, se sprijină pe rama staţiei prin două
tălpi distanţate şi are propriul suport pentru stâlpul hidraulic SVJ de ancorare a staţiei, ceea ce
îmbunătăţeşte stabilitatea urechii şi modul de transmitere a forţelor la staţie;
- prin suprapunerea suporturilor pentru stâlp se evită greşirea amplasării stâlpului de ancorare şi
permite interschimbabilitatea staţiei de acţionare;
- prin poziţionarea paralelă a plăcii laterale de legătură, reper 2 (fig. 3), şi fixarea rigidă pe ureche
prin cele trei bolţuri 50, reper 4, şi 60, reper 5, s-a realizat o deplasare spre exterior a axei
lanţului cu 120 mm ceea ce a îmbunătăţit deplasarea combinei pe transportor în zona staţiei de
acţionare;
- s-a micşorat distanţa între aripile urechii dispozitivului, reper 7, prin sudarea la interior a două
plăci de adaus cu grosimea de 20 mm, care a îmbunătăţit modul de solicitare a bolţului articulaţiei,
reper 6; a fost înlocuit rulmentul axial cu bile 51112 cu un inel de uzură din fontă sau bronz, reper
9, cu rolul de a prelua răsucirile din lanţ, şi a fost prevăzut un şurub, reper 15, pentru ungerea
suprafeţei de contact dintre inelul de uzură şi suportul inel, reper 10;
- au fost prevăzute ştifturi transversale, reper 12, pentru centrarea celor două bride în vederea
îmbunătăţirii modului de transmitere a forţei de tractare între tija de tractare, reper 8, şi zala
lanţului, reper 13;
- s-au folosit doar table cu grosimea de 20 mm şi 60 mm, care se găseau pe stoc la E.M. Lonea.
Pe baza soluţiei constructive din figura 3 a fost întocmit modelul de calcul cu dimensiunile
constructive în vederea verificării dimensionale a elementelor acestuia, care este prezentat în figura
4, unde s-au notat: 1 - peretele staţiei de acţionare; 2 – ureche fixată pe staţie; 3 - ureche dispozitiv;
4 – bolţ articulaţie 60x270; 5 - inel distanţier; 6 – inel de uzură; 7 – suport inel de uzură; 8 - tijă
de tractare 57x200; 9 - bridă; 10 - şurub M20x100; 11 – ştift de centrare 20x45; 12 - şurub
M24x100; 13 – placă laterală de legătură; 14 – bolţ de blocare 60; 15 – bolţ de blocare 50.
Fig. 4. Modelul de calcul pentru sistemul de legătură la staţia de acţionare
Pe baza modelului de calcul din figura 4 a fost întocmit un breviar de calcul în MathCAD pentru
variaţia forţei de tractare a combinei Ftc între 160 şi 250 kN, iar valorile coeficienţilor de siguranţă
sunt prezentate grafic în figura 5 pentru următoarelor elemente
constructive:
- placa laterală de legătură, 13, (fig. 5a);
- urechea fixată pe staţie, 2, (fig. 5b);
- urechea dispozitivului de legătură, 3, (fig. 5c);
- bolţ articulaţie 60x245, 4, (fig. 5d);
- tijă de tractare 57x200, 8, (fig. 5e);
- bride de prindere a zalei lanţului, 9, (fig. 5f).
Coeficienţi de siguranţă au rezultat prin raportare la caracteristicile mecanice ale oţelului

OL 37, limita de curgere de 210 N/mm 2, pentru table şi OLC 45 îmbunătăţit, limita de curgere de
500 N/mm2, pentru bolţuri. Valorile cele mai mici sunt la încovoiere bolţ, reperul 4, C sib=1,28, şi la
forfecarea urechii bridei de fixare a lanţului, reper 9, C sfub=1,29, aceste valori pot fi amplificate de
1,7 ori dacă raportarea se face la rezistenţa de rupere.
Fig. 5. Variaţia coeficienţilor de siguranţă ai sistemului de legarea la staţia de acţionare
Pe baza documentaţiei de execuţie a fost realizat la E.M. Lonea sistemul de legare a lanţului
combinei la staţia de acţionare, figura 6.
Fig. 6. Sistemul de legare a lanţului la staţia de acţionare executat la E.M. Lonea

3. SISTEMUL DE LEGARE LA STAŢIA DE ÎNTOARCERE
În figura 7 este prezentată soluţia constructivă de amplasare a sistemului de legare a

capătului lanţului calibrat cu zale 26x92 al mecanismului de avans al combinei 2K-52MY, reper 2,
la construcţia metalică a staţiei de întoarcere, reper 1.
Fig. 7 Modul de amplasare al sistemului de legare pe staţia de întoarcere
Soluţia constructivă a sistemului de legare este prezentat în figura 8, care se compune din:
1 – ureche fixată pe staţie; 2 – bolţ articulaţie 60; 3 – dispozitiv de prindere lanţ; 4 – şurub
M30x100; 5 – şurub M30x200.
Fig. 8. Soluţia constructivă a sistemului de legare a capătului lanţului pe staţia de întoarcere TR-5
Sistemul de legare a capătului lanţului pe staţia de întoarcere TR-5 prezintă următoarele

îmbunătăţiri constructive:
- urechea care se fixează pe staţie, pe urechea de ridicare printr-un bolţ 50 şi patru şuruburi M30,
are pe partea din faţă un prag rigidizat prin două bolţuri 50, care blochează rotirea urechii faţă de
peretele staţiei;
- pe partea exterioară a urechii s-a amplasat suportul pentru stâlpul hidraulic SVJ de ancorare a
staţiei, într-o construcţie sudată mai solidă de cât cea de pe staţia de întoarcere;
- prin suprapunerea suporturilor pentru stâlp se evită greşirea amplasării stâlpului de ancorare;
- în cazul schimbării staţiei de întoarcere trebuie debitată cu flacără oxiacetilenică o parte din
guseurile de rigidizare a suportului pentru stâlp de pe staţia de întoarcere, pe partea de montare a
urechii, şi trebuie executate în urechea de ridicare cele două găuri pentru şuruburile de M30x100.
Pe baza soluţiei constructive din figura 8 a fost întocmit modelul de calcul cu dimensiunile
constructive în vederea verificării dimensionale a elementelor acestuia, care este prezentat în figura
9, unde s-au notat: 1 - urechea de ridicare a staţiei; 2 - urechea sistemului de legare; 3 - bolţ
50x100; 4 - bolţ 50x120; 5 - şurub M30x100; 6 - dispozitiv de legare lanţ.
Fig. 9. Modelul de calcul pentru sistemul de legare la staţia de întoarcere

Pe baza modelului de calcul din figura 9 a fost întocmit un breviar de calcul în MathCAD
pentru variaţia forţei de tractare a combinei F tc între 160 şi 250 kN, iar valorile coeficienţilor de
siguranţă sunt prezentate grafic în figura 10 pentru următoarelor elemente constructive:
- asamblarea prin bolţul 50x80, 4, şi şuruburile M30x100, 5, a urechii pe peretele staţiei, (fig.
10a);
- urechea de ridicare a staţiei, 1, (fig. 10b).
Fig. 10. Variaţia coeficienţilor de siguranţă ai sistemului de legare la staţia de întoarcere
Pentru că valoarea coeficientului de siguranţă la alunecare Csai are valori mici s-a realizat blocarea
suplimentară a urechii faţă de urechea de ridicare a staţiei de întoarcere prin bolţurile 50x120,
reper 4, şi a unei rigle verticale.
Pe baza documentaţiei de execuţie a fost realizat la E.M. Lonea sistemul de legare a lanţului
combinei la staţia de întoarcere, figura 11.
Fig. 11. Sistemul de legare a lanţului la staţia de întoarcere executat la E.M. Lonea
Pentru a verifica modul de amplasare şi deplasare a combinei 2K-52MU pe transportorul

realizat din staţii de TR-5, jgheaburi de TR-6 şi laterale de TR-7A, a fost realizat montajul din
figura 12 în Atelierul Mecanic al E.M. Lonea, având montate pe staţii noile sisteme de legare a
capetelor lanţului mecanismului de avans al combinei.
4. CONCLUZII
Chiar dacă înălţimea de tăiere a combinei nu este corelată cu înălţimea abatajului a rezultat o
creştere de productivitate de ….. tone/post la o investiţie minimă de retehnologizare a abatajului de
….. .
Prin adaptarea combinei de abataj 2K-52MU la un transportor cu raclete hibrid, staţii de TR-5,
jgheaburi de TR-6 şi laterale de TR-7A, s-a câştigat o experienţă în utilizarea acestor utilaje la
exploatarea abatajelor frontale cu susţinere individuală şi tăiere cu combina.
Fig. 12. Montarea combinei pe transportor
Prin încercarea de deplasare a combinei pe transportor au fost verificate sistemele de legare a

capetelor lanţului mecanismului de avans la staţiile transportorului.
Informaţiile obţinute în urma retehnologizării abatajului de la E.M. Lonea, cu avantajele şi

dezavantajele aplicării metodei, vor permite în viitor realizarea unei optimizări a corelării utilajelor
dintr-un abataj cu front scurt.
5. BIBLIOGRAFIE
1. Dalban, C., ş.a. – Construcţii metalice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
2. Gafiţeanu, M., ş.a. – Organe de maşini, vol. I şi II, Editura Tehnică, Bucureşti 1983.
3. * * * - Documentaţie tehnică privind adaptarea sistemului de legare a combinei 2K-52 MY de
staţiile transportorului tip TR-5 şi verificarea stabilităţii combinei pe transportor, contract 713/
26.08.2013, E.M. Lonea.
PROIECTAREA UNUI SISTEM DE AVANS AL COMBINEI
KŞ-3M ADAPTAT PENTRU TRANSPORTORUL RYBNIK
295/842
SCULEA SEMION
ABSTRACT:
The paper presents technical solutions to correlate the function of KS-3M shearer with Rybnik
295/842 conveyer in order to observe Occupational Health and Safety requirements.
These machines, alongside of CMA-5H powered support make up a powered face complex used to
extract coal in panel 4/seam 3/block VI.
6. INTRODUCERE
Combina de abataj KŞ-3M cu transportorul Rybnik 295/842, împreună cu susţinerea
mecanizată CMA-5H formează un complex mecanizat de abataj utilizat pentru extragerea
cărbunelui în abatajul frontal panoul 4/strat 3/blocul VI de la Exploatarea Minieră
Paroşeni.
Caracteristicile tehnice ale combinei şi transportorului concepute de către firmele

producătoare, nu au fost corelate, având în vedere că ele provin de la firme diferite şi din
ţări diferite.
Cu toate acestea, cele două utilaje prezintă şi unele compatibilităţi
Principala necorelare dintre cele două utilaje constă în faptul că transportorul este
prevăzut cu cremalieră pentru partea de ghidare, care impune un sistem de avans pe
combină cu roţi de antrenare verticale (sistem de avans pe cremalieră), pe când combina
este prevăzută cu mecanism de avans cu lanţ calibrat la care roţile de antrenare sunt
montate în plan orizontal.
La aceasta se poate adăuga că pe capetele de acţionare şi de întoarcere a transportorului
nu sunt prevăzute modalităţi de fixare a lanţului de tracţiune.
Datorită acestui fapt a fost necesar a se modifica caracteristicile tehnice principale ale
sistemului de avans. În lucrare este prezentată soluţia tehnică de adaptare a sistemului de
avans al combinei KŞ-3M la transportorul Rybnik 295/842.
7. CARACTERISTICILE COMBINEI ŞI ALE TRANSPORTORULUI

2.1. Caracteristicile tehnice principale ale combinei de abataj KŞ-3M
Nr.crt
Denumirea caracteristicii UM Valoare
.
1 Înălţimea de tăiere m 1,8…3,3
2 Schema de lucru - Suveică
pe direcţie grad până la 25

Înclinarea de
3 pe înclinare
lucru grad până la 8
ascendent/descendent
Rezistenţa specifică la tăiere a daN/

4 până la 300
cărbunelui cm
5 Organul de Tip - tambur melcat

tăiere
număr buc 2
lăţime m 0,63
diametru după cuţite m 1,8
turaţia rot/min 29
viteza de tăiere m/s 2,45
tipul cuţitelor - CMR-4

Nr.crt
Denumirea caracteristicii UM Valoare
.
fixarea cuţitelor - fără bolţuri
Tip - G405
viteza de avans m/min 0…4,0
forţa de avans kN 240
forţa de avans
kN 380
maximă
organ de tracţiune lanţ calibrat

mm
Mecanismul de Ø26×92 D-2
6
avans
amplasarea stelelor
- Orizontală
de acţionare
tipul pompei
- 1 NP 120
hidraulice
tipul motorului
- DP 510
hidraulic
masa kg 2380
Tabelul 1 Caracteristicile tehnice ale combinei de abataj KŞ-3M (continuare)
Nr.crt
Denumirea caracteristicii UM UM
.
7 Motorul electric Tip - 1EDKO-5K
număr buc 2
Putere uniorară kW 145
Putere de durată kW 105

turaţia rot/min 1470
tensiune V 660
Comanda avansului automată sau

8 -
manuală
9 Comanda poziţionării organelor de tăiere - manuală
tipul pompei - KS3MS 5008.000

Sistemul hidraulic
10 presiunea de lucru MPa max. 12
de comandă
debitul l/min 9,6
lungime m 7,550…7,650
Dimensiuni de Lăţime m 0,950

11
gabarit înălţime (de la vatră) m 1,510…1,720
clirens m 0,392
12 Masa t 23,6…24,2
2.2. Caracteristicile tehnice principale ale transportorului cu raclete Rybnik 295/842
Tabelul 2 Caracteristicile tehnice ale transportorului cu raclete Rybnik 295/842
Nr.crt. Denumirea caracteristicii UM Valoare
1 Capacitatea maximă de transport t/h 1300
2 Capacitatea medie de transport t/h 1100
3 Puterea totală instalată kW 935
4 Lungimea maximă a transportorului m 300

lanţ calibrat
5 Organ de tracţiune mm
Ø30×108
6 Numărul de lanţuri buc 2
7 Distanţa dintre raclete mm 1080
8 Viteza de transport m/s 1,3
K15, W15 – firma

9 Tipul reductoarele de acţionare -
FMR Ryfama
10 Raportul de transmitere - i=33
Unghiul de transport longitudinal

11 grd ±35
maxim
12 Unghiul transversal maxim din abataj grd ±15
înălţime mm 295
lăţime mm 842
lungime mm 1500
Jgheabul de
13
linie grosimea tablei de
mm 40
uzură
rezistenţa îmbinării
kN/îmbinare 3000
dintre jgheaburi
3.ADAPTAREA SISTEMULUI DE AVANS AL COMBINEI KŞ-3M

LA TRANSPORTORUL RYBNIK 295/842
3.1. Justificarea soluţiei generale adoptate
caracteristicile tehnice prezentate pentru cele două utilaje se referă la soluţiile clasice
concepute iniţial de către firmele producătoare, care nu au fost corelate, având în vedere că
ele provin de la firme diferite din ţări diferite.
Cu toate acestea, cele două utilaje sunt compatibile, cel puţin din următoarele
puncte de vedere:
- capacitatea de tăiere a combinei poate fi suportată de către transportorul cu

raclete;
- dimensional, combina poate fi montată pe transportor prin adoptarea de modificări

corespunzătoare, fără a efectua schimbări esenţiale care să conducă la
diminuarea caracteristicilor de rezistenţă a acestora;
- construcţia robustă a transportorului suportă masa de circa 24 de tone a combinei;
- construcţia transportorului cu raclete permite încărcarea în bune condiţii de către

tamburii melcaţi a cărbunelui. Principala necorelare dintre cele două utilaje constă în faptul
că transportorul este prevăzut cu cremalieră pentru partea de ghidare, care impune un
sistem de avans pe combină cu roţi de antrenare verticale (sistem de avans pe cremalieră),
pe când combina este prevăzută cu mecanism de avans cu lanţ calibrat la care roţile de
antrenare sunt montate în plan orizontal.
La aceasta se poate adăuga că pe capetele de acţionare şi de întoarcere a

transportorului nu sunt prevăzute modalităţi de fixare a lanţului de tracţiune.
Tabelul 3 Caracteristicile tehnice ale sistemului de avans modificat
1 Forţa de avans kN 240
2 Forţa de avans în caz de avarie kN 380
3 Viteza de avans m/min 0…4
4 Organ de tracţiune - lanţ calibrat 26×92-D2
spre front fix, cu patină

-
5 Sistem de deplasare alunecătoare
spre susţinere - ghidaj captiv cu rolă
6 Distanţa dintre ghidajele captive mm 3685

7 Distanţa dintre cele trei patine alunecătoare mm 900, 2545
Distanţa dintre punctele de sprijin

8 mm 1020
transversal
9 Clirensul mm 715
Fig.1. Sistem de avans KS-3M pentru transportor Rybnik 295/842

Din analiza tabelului 3 se poate observa că au fost păstrate caracteristicile de bază ale
mecanismului de avans, respectiv forţa şi viteza de avans, dimensiunile organului de
tracţiune sub formă de lanţ calibrat.
Ceea ce s-a modificat sunt numai sistemele de deplasare, adică ghidarea com-binei pe
transportor, soluţiile tehnice adoptate conducând la o valoare mai mare a clirensului, ceea
ce este benefic pentru că asigură o suprafaţă transversală mai mare pentru trecerea
curentului de cărbune.
Adaptarea sistemului de avans al combinei la trans-portorul cu raclete, conform figurii

1, constă în:
- conceperea şi realizarea ghidajelor captive, poziţiile 1 şi 3. Ghidajele sunt montate pe

reductorul combinei, res-pectiv pe mecanismul de avans, înspre susţinerea meca-nizată
(spaţiul exploatat). Acest lucru presupune înlo-cuirea ghidajelor captive alunecătoare
existente pe combină, care, pentru unele soluţii utilizate, necesitau existenţa ţevilor de
ghidare pe transportor, şi care conduceau la apariţia unor forţe de frecare extrem de mari.
Acestea trebuiau să fie învinse de forţa dezvoltată de mecanismul de avans. Soluţia nou
adoptată nu necesită modificarea cremalierei de pe transportor, deci nu se modifică soluţia
propusă de către firma constructoare, ea constituind cale de rulare pentru rola din
componenţa ghidajului;
- înlocuirea cilindrilor (cricuri) hidraulici din componenţa săniilor de ghidare dinspre front
cu elemente fixe, poziţia 2, montată pe reductor şi poziţia 4, montată pe mecanismul de
avans.
Prezenţa cilindrilor hidraulici de ridicare şi coborâre a combinei nu se justifică

luând în considerare tehnologia de lucru cu combina în abataj. În plus, prin utilizarea
elementelor fixe se elimină circuitul hidraulic aferent, schema hidraulică generală de pe
combină se simplifică şi se elimină posibilitatea de apariţie a defectelor;
- conceperea şi realizarea elementelor de fixare a lanţului de tracţiune, la cele două capete

ale transportorului, poziţia 5 la capătul de întoarcere şi poziţia 6 la staţia de acţionare.
Acest lucru este necesar întru-cât transportorul, conceput pentru sistem de avans pe
cremalieră, nu dispune de asemenea elemente.
Se păstrează soluţia de ancorare a lanţului utilizată în cazul în care combina
lucrează în tandem cu transportorul cu raclete TR-7A, introducând în plus câte o placă de
fixare pe staţii. Soluţia de legare a lanţului folosită la transportorul TR-7A este verificată în
practică.
Fig.2. Soluţia de ansamblu a ghidajului cu rolă montat pe reductor
Prezentarea soluţiilor adoptate pentru ghidajele cu rolă

Soluţia constructivă de ansamblu a ghidajului cu rolă montat pe reductorul combinei
înspre spaţiul exploatat este prezentată în figura 2. Principalele părţi componente ale
ghidajului sunt suportul rolei, bolţul rolei, ghidajul, rola cu elementele aferente pentru
montarea şi etanşarea
lagărului cu rostogolire.
Întreaga structură a ghidajului se montează pe corpul reductorului principal ac

combinei prin intermediul suportului rolei, poziţia 1, şi 15 şuruburi M24×100 şi a şaibelor
Grower, poziţiile 14 şi 15. Suportul rolei este o construcţie sudată care permite fixarea
acesteia pe reductor prin 100 şuruburi M24 montate vertical dinspre partea de jos a
combinei şi 5 şuruburi montate orizontal dinspre laterala reductorului. Utilizarea a 15
şuruburi de fixare a ghidajului se explică prin faptul că acesta se montează în zona în care
este concentrată masa mare a reductorului principal şi a reductoarelor de acţionare a
tamburilor.
Elementele componente ale ghidajului sunt asamblate cu ajutorul unui bolţ cu
diametrul Ø95, poziţia 2, asigurat prin şaibă, poziţia 11, o piuliţă M45×3, poziţia 12, şi o
sârmă de blocare a piuliţei, poziţia 13. Datorită condiţiilor de montare a rulmentului,
poziţia 6, şi a inelului distanţier, exteriorul bolţului se execută în câmpul de toleranţă k7.
Bolţul se sprijină printr-un ajustaj F8/k7 pe ghidajul rolei, poziţia 3, care asigură în acelaşi
timp şi un ghidaj captiv care ghidează combina pe transportor.
Fig.3. Soluţia de ansamblu a ghidajului cu rolă montat pe mecanismul de avans
Rola, poziţia 4, care reprezintă elementul esenţial din construcţia ghidajului, are
montată în interiorul ei, prin intermediul capacului, poziţia 5, a distanţierului, poziţia 7, a
şuruburilor M12×30 şi şaibelor Grower aferente, poziţiile 9 şi 10, rulmentul oscilant seria
22319, poziţia 6 , şi manşeta B110140 care asigura camera de lubrifiere a rulmentului.
Soluţia constructivă de ansamblu a ghidajului cu rolă montat pe mecanismul de

avans al combinei înspre spaţiul exploatat este prezentată în figura 3. Soluţia constructivă a
ghidajului este identică cu aceea a ghidajului cu rolă montat pe reductor cu două deosebiri.
Prima este legată de fixarea acestuia pe mecanismul de avans care are altă configuraţie şi
necesită un alt tip de suport pentru rolă, poziţia 1. Fixarea suportului pe mecanismul de
avans se face prin intermediul a 10 şuruburi M24×100.
A doua deosebire se referă la echiparea ghidajului cu un clichet, poziţia 16, montat

printru-un bolţ, poziţia 15, pe corpul ghidajului, cu rol de siguranţă în deplasarea combinei.
Prezentarea soluţiilor constructive pentru patinele dinspre front
Elementele componente ale patinelor dinspre front care se montează pe reductorul
combinei sunt prezentate sintetic în figura 4.
Modificarea acestui sistem de deplasare a constat în înlocuirea celor doi cilindrii

(cricuri) hidraulici cu două plăci de legătură fixe, poziţia 1, şi prevederea celor două tipuri
de distanţiere , poziţiile 2 şi 3, care să rigidizeze construcţia. Au fost păstrate celelalte
elemente compo-nente ale sistemului, respectiv, suportul reductor, patinele, bolţurile cu
diametrele Ø50 şi Ø70, pentru care s-au prevăzut sârme de blocare, poziţiile 4 şi 5.
În figura 5 este prezentată soluţia de ansamblu a patinei montată pe mecanismul de avans.

Soluţia de principiu este identică cu deosebirea că există o singură placă de legătură, fiind
păstrate şi în acest caz celelalte elemente componente.
Legăturile lanţului mecanismului de avans cu transportorul

Soluţia de ansamblu a modificărilor făcute la legătura dintre lanţul mecanismului de
avans şi structura metalică a staţiei de întoarcere a transportorului este prezentată în figura
6. Este păstrată soluţia de legătură a lanţului la transportorul TR-7A, soluţie care este
verificată în practică, dar s-au prevăzut placa de legătură, poziţia 1, montată prin
intermediul a două şuruburi M36×200, piuliţelor şi şaibelor Grower, poziţiile 2, 3 şi 4, pe
structura metalică a staţiei de întoarcere. Elementul care susţine lanţul şi îi asigură
schimbarea de direcţie se cuplează la placa de legătură prin bolţul Ø74, poziţia 5, asigurat
de o sârmă de blocare, poziţia 6.
Fig.4. Modificările efectuate în construcţia patinei dinspre front montată pe reductor
Fig.5. Modificările efectuate în construcţia patinei dinspre front montată pe mecanismul de avans
Fig.6. Soluţia constructivă de legare a lanţului mecanismului de avans de staţia de acţionare a

transportorului
În principiu, soluţia adoptată respectă condiţiile impuse pentru legătura la staţia de

întoarcere a transportorului însă diferă configuraţia plăcii de legătură concepută în
funcţie de forma şi dimensiunile jgheabului de cap al staţiei de acţionare a transportorului
cu raclete.
Fig.7. Soluţia constructivă de legare a lanţului mecanismului de avans de staţia de întoarcere a
transportorului
CONCLUZII
În urma elaborării soluţiei modificate al sistemului de avans al combinei KŞ-3M adaptat
pentru transportorul Rybnik
295/842 în vederea respectării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, utilizat la E.M.
Paroşeni în abatajul frontal pan. 4, str. 3, bl. VI, felia 1, au rezultat următoarele concluzii:
- adaptarea sistemului de avans al combinei KS-3M la transportorul Rybnik 295/842, a
constat în: modificarea ghidajelor captive alunecătoare dinspre spaţiul exploatat; înlocuirea
cricurilor hidraulice a patinelor dinspre front cu elemente fixe; stabilirea modului de legare
a lanţului mecanismului de avans la staţiile de acţionare ale transportorului;
- sistemul de avans utilizat nu a modificat parametri tehnologici de funcţionare şi
exploatare a combinei de abataj KŞ-3M şi a transportorului Rybnik 295/842;
- soluţia tehnică corespunde cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă;
- prin înlocuirea ghidajelor captive alunecătoare dinspre spaţiul exploatat, utilizate la
transportorul TR-7A, cu ghidaje captive cu rolă s-au redus frecările din ghidaje şi s-a
îmbunătăţit coeficientul de putere al combinei utilizat pentru tăierea cărbunelui;
- înlocuirea cricurilor hidraulice a patinelor dinspre front cu elemente fixe a dus la
reducerea posibilităţilor de reglare a poziţiei combinei în raport cu transportorul, dar a
mărit fiabilitatea în exploatare a sistemului de deplasare cu patină alunecătoare;
- prin utilizarea a trei patine alunecătoare în loc de două patine, câte existau la vechiul
sistem de avans, s-a redus valoarea presiunii de contact dintre patină şi jgheabul
transportorului, respectiv gradul de uzură şi forţa de tracţiune a combinei;
- valori ale tensiunilor din elementele componente ale ansamblului ghidaj cu rolă al
sistemului de avans al combinei KŞ-3M adaptat pentru transportorul Rybnik 295/842nu
depăşesc valorile rezistenţelor de rupere.
În urma analizei soluţiei tehnice a sistemului de avans se propun următoarele îmbunătăţiri
constructive:
- realizarea rolei fără umăr de ghidare pentru a elimina dubla ghidare pe cremalieră (atât
prin rolă cât şi prin ghidajul captiv);
- pentru îmbunătăţirea condiţiilor de montaj ale rolei în ghidaj şi suport să se folosească în

locul celor două inele distanţiere o bucşe de lăţimea rolei pe care să se monteze un rulment
radial-axial cu role butoi 23222 (xx ), cu capacitate dinamică mai mare decât
cel actual;
- realizarea unui umăr de centrare pe bucşa ghidaj şi a unui locaş pe placa verticală care să
îmbunătăţească poziţionarea celor două elemente şi modul de transmitere a forţei de la
ghidajul rolei la suportul fixat pe combină;
- sudarea pe circumferinţa rolei ghidajului de avans a unor dinţi care să realizeze curăţirea
cremalierei.
BIBLIOGRAFIE
[1] BLAER, P., ş.a., Cartea maistrului prelucrător,
vol.1, Editura Tehnică, Bucureşti, 1989.
[2] BOLUNDUŢ, I.L., Materiale metalice, Editura
AGIR, Bucureşti, 2004.
[3] BUZDUGAN, GH., Rezistenţa materialelor, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1979.
[4] CHIŞIU, AL., ş.a., Organe de maşini, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[5] DALBAN, C-TIN, ş.a., Construcţii metalice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
[6] MUSCĂ G., Proiectarea asistată folosind Solid
Edge, Editura Junimea, Iaşi, 2006.
[7] PAVELESCU, D., ş.a., Organe de maşini, vol. 1,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.

CALCULUL FORŢELOR DE AŞCHIERE LA GĂURIREA
ADÂNCĂ ÎN CELE 2 VARIANTE: GĂURIREA ÎN PLIN ŞI
GĂURIREA INELARĂ
SPÎNU MARIUS CĂTĂLIN
PROFESOR COORDONATOR: NIOAŢĂ ALIN, Ş.L.DR. ING.,
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TG-JIU
Abstract: Mechanical action of învingere deformation resistance of the coating material,

parasitic drag in the area of machining and turning the layer split is called cutting force. The total
strength of the forces Fx, Fy, Fz is applied in a single place in the cast iron edge, this force is
directed to the tool, an equal and opposite will act on the layer of material to be removed.
1. INTRODUCERE
Burghiele pentru găuri adânci sunt scule de construcţii speciale destinate prelucrării găurilor
cu raportul între lungime şi diametru mai mare decât 10, la care, în general găurirea este singura
operaţie.
La prelucrarea acestora prin aşchiere apar câteva probleme specifice, deosebite de cele de la
burghierea găurilor scurte:
- evacuarea aşchiilor degajate la prelucrare;

- păstrarea direcţiei corecte a axei găurii de prelucrat;
- răcirea părţii active a burghiului, care este solicitată intens la găurirea adâncă;
- micşorarea eforturilor de aşchiere deoarece burghiul, de lungime mare, are rigiditate relativ
mică.
Rezolvarea acestor probleme se face prin construcţia specială a burghiului, stabilirea
regimurilor de aşchiere adecvate, calitatea maşinilor-unelte, de asemenea specială.
2. DETERMINAREA FORŢELOR DE AŞCHIERE
În lucrare se analizează, sub titlu de exemplu de calcul, două dintre procedeele de găurire
adâncă: găurire în plin; găurirea inelară; considerate ca aplicate semifabricatelor din care se
realizează ţevi, materialul fiind cel pentru care s-a făcut analiza prin metoda elementelor finite.
Capetele de găurire pentru cele două procedee sunt prezentate, cu unele simplificări, în
figura 1 respectiv figura 2.
Formele şi dimensiunile plăcuţelor aşchietoare au fost alese din pentru o gaură cu diametrul
de 60 mm.
Particularitatea importantă a procedeului de găurire este aceea că în lungul tăişului viteza de

aşchiere este variabilă, dependentă de turaţia relativă între sculă şi semifabricat şi raza de poziţie a
punctului considerat.
Din această cauză, fiecare punct de pe tăiş (sau tăişuri) este caracterizat printr-un anumit
regim local de aşchiere. în consecinţă, forţele specifice de aşchiere sunt variabile în lungul
tăişurilor, cu observaţia că se menţin în planele normale la tăiş.
Pentru determinarea completă a stării de încărcare a capetelor de găurire tot în figura 1 şi

figura 2, au fost introduse celelalte forţe care apar în timpul funcţionării şi anume: reacţiunile
normale şi tangenţiale (de frecare) pe plăcuţele de ghidare şi sarcinile active, forţa de apărare axială
Fa şi momentul de burghiere MB.
Fig.1. Încărcarea capului de găurire la găurirea din plin
Fig.2 Încărcarea capului de găurire la găurirea inelară

Componentele rezultantei forţelor distribuite pe tăişurile plăcuţei de aşchiere sunt
denumite forţele de aşchiere şi sunt reprezentate în figura 3 şi în figura 4.
Fig.3. Forţele de aşchiere la găurirea din plin Fig.4 Forţele de aşchiere la găurirea inelara
Mărimile Fa şi Mb sunt strâns legate de performanţele maşinii pe care se aplică procedeul de

găurire adâncă, pe când mărimile F x, Fy şi Fz, evident reflectate în F a şi Mb, condiţionează
elementele de proiectare ale sculei.
Procedura de calcul a mărimilor mai sus menţionate este una simplă, de integrare numerică,
cu interpolările necesare, pentru determinarea forţelor de aşchiere F x, Fy şi Fz şi de echilibrare
mecanică a sistemului de forţe pe capul de găurire pentru calculul sarcinilor active F a şi Mb.
Determinarea forţelor distribuite pe tăiş, date de intrare în integrarea numerică, s-a făcut în
funcţie de avansul normal corespunzător unghiului de atac al tăişului respectiv.
În procedura automată de calcul numeric următorii parametrii ai regimului de găurire au fost

consideraţi variabili:
- turaţia, în gama de valori 0 ... 570 rot/min;
- avansul, cu valorile: 0,075; 0,100; 0,125; 0,150; 0,175; 0,200 mm/rot;
- unghiul de degajare, cu valorile 0°, 5° şi 10°.
Toate determinările corespunzătoare mărimilor F x, Fy şi Fz au reprezentări grafice pentru

ambele versiuni de găurire şi sunt prezentate în figura 5, figura 6, pentru o parte dintre parametrii
regimului de găurire.
Fig.5. Graficul forţelor de aşchiere la găurirea în plin
Fig.6. Graficul forţelor la găurirea inelară

3. CONCLUZII
Concluzia imediată care se desprinde din analiza galicelor este că forţele de aşchiere cresc
odată cu avansul şi viteza de aşchiere şi sunt diferenţiate prin unghiul de degajare.
Creşterea forţelor de aşchiere, condiţionată de creşterea avansului, este uşor de explicat prin
creşterea secţiunii aşchiei proporţional cu avansul, în cazul de faţă avansul normal.
La fel, se poate explica şi reducerea forţelor de aşchiere la creşterea unghiului de degajare,

prin reducerea gradului de deformare, deci şi a lucrului mecanic consumat în zona de formare a
aşchiei, pe măsură ce unghiul de degajare creşte.
BIBLIOGRAFIE
1. Minciu, C., ş.a. – Scule aşchietoare. Îndrumar de proiectare. Vol I +II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1995.
2. Năstăsescu, V. - Metoda Elementelor Finite. Editura Academiei Tehnice Militare,

Bucureşti.1993
3. Popescu, I., ş.a. – Scule aşchietoare. Dispozitive de prindere a sculelor aşchietoare. Dispozitive
de prindere a semifabricatelor. Mijloace de măsurare. Editura MatrixRom, Bucureşti, 2004.
4. Sauer. L.- Gaurirea adâncă. Editura Tehnică, Bucureşti, 1982

DETERMINAREA FORŢELOR DE AŞCHIERE CARE
APAR LA PRELUCRAREA PRIN STRUNJIRE FOLOSIND
METODA
ELEMENTULUI FINIT
VOICU DANIEL
UNIVERSITATEA“CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TG-JIU
Abstract: The finite element method is used as a starting point a full model of the
phenomenon studied. This method is based on the approximation of the local portion or sub. Due
to the use of an integrated model as the basis and sets of piecewise continuous functions, finite
element method is not conditional on a rectangular network. With it you can discretize the
geometric virtually certain. Due to its high performance, finite element method has become a
standard method of analysis and engineering design engineering and other fields.
1. Introducere
În ultimele decenii, ca urmare a dezvoltării explozive a tehnicii de calcul, a apărut şi s-a
consolidat, în câmpul aplicaţiilor inginereşti, o metodă de calcul - metoda elementelor finite (MEF)
-care prin flexibilitatea deosebită ce o caracterizează se poate extinde în orice domeniu al fizicii
mediilor continue.
Una dintre direcţiile pe care s-a dezvoltat cu succes metoda elementelor finite este mecanica
solidului deformabil în care se includ şi problemele legate de prelucrarea prin aşchiere. În prezent
există tendinţa ca fenomenele specifice prelucrării metalelor prin aşchiere să fie abordate, pe scară
din ce în ce mai largă, prin metoda elementelor finite.
Esenţa metodei elementelor finite constă în transformarea domeniului continuu, în care se

dezvoltă un anumit fenomen, într-un ansamblu de puncte, denumite noduri, interconectate între ele
după legi care reflectă proprietăţile mediului continuu. Condiţionările domeniului analizat cu
exteriorul se transferă corespunzător ansamblului de noduri. În cazul solidului deformabil, funcţiile
care descriu câmpul deplasărilor u(x,y,z,t), v(x,y,z,t) şi w(x,y,z,t), funcţii continue de poziţie şi de
timp, se înlocuiesc cu un set de funcţii nodale u,(t), v,(t) şi w,(t) dependente numai de timp.
2. Analiza procesului de aschiere prin M.E.F.

Starea de deformare în zona de producere e plană. Considerentele care permit această
simplificare sunt următoarele:
- lăţimea aşchiei (dimensiunea în lungul tăişului) este mult mai mare în comparaţie cu
avansul;
- formarea aşchiei are loc în contact cu materialul de bază care se opune deformării
transversale;
- imediat după formarea aşchiei, aceasta se deplasează, aproximativ normal pe muchia

tăişului. Referitor la modul de deplasare a aşchiei pe faţa de degajare în literatura de specialitate se
dau valori ale unghiului de deviere de la normală de până la ±6° atunci când unghiul de atac este de
60°. Deoarece în construcţia sculelor pentru găurirea adâncă unghiurile de atac nu depăşesc 20°,
devierea deplasării aşchiei de la normală la tăişul sculei se poate considera nesemnificativă. În
aceste condiţii se admite că, în timpul deformării vâsco-elasto-plastice pentru formarea aşchiei şi
ulterior, punctele materiale se deplasează strict în planul normal pe tăişul sculei.
Pentru analiza numerică, prin metoda elementelor finite a fenomenelor care se produc la
formarea aşchiei şi după aceea, în condiţiile în care starea de deformare este admisă ca plană, este
suficient să se analizeze un strat de material cuprins între două plane normale pe tăişul sculei,
distanţate între ele la o unitate de lungime, de exemplu 1 mm. Pentru a da un caracter cât mai
general analizei prin metoda elementelor finite, se defineşte noţiunea de avans normal ca fiind
componenta normală pe tăişul sculei a avansului real. Introducerea avansului normal permite
abordarea oricărui proces de aşchiere ca un proces frontal în care scula se deplasează normal pe
tăiş. Pentru situaţiile reale, calculele forţelor de aşchiere se face integrând forţele pe unitatea de
lungime, în calcul introducându-se avansul normal determinat ca proiecţie a avansului real pe
normala la tăiş.
În figura 1 este reprezentată o porţiune din materialul de aşchiat şi o porţiune din scula
aşchietoare în starea iniţială.
Fig. 1. Modelarea cu elemente finite a domeniului adiacent zonei de formare a aşchiei.
Domeniul ocupat de material a fost discretizat cu elemente finite cu densitate de reţea

variabilă. Discretizarea este mai fină în zona de formare a aşchiei, acolo unde sunt de aşteptat
gradienţi mai mari ai funcţiilor care descriu deformaţiile şi tensiunile. Cuţitul fiind considerat
foarte rigid, în sensul că nu se deformează plastic, a fost modelat cu un număr minim de elemente.
Fig.2. Curbe caracterisitice statice.
Reacţiunile dezvoltate în nodurile restricţionate ale cuţitului dau măsura forţelor cu care
materialul aşchiat lucrează asupra acestuia.
Pentru modelarea planului materialului s-au folosit elemente plane triunghiulare a trei noduri
şi cu câte două grade de libertate pe nod, acestea fiind cele două deplasări din planul xOz (figura
1.).
Deoarece programul de analiză disponibil, COSMOSM, nu are încorporat în biblioteca de

elemente un element cu comportare vâsco-elasto-plastică, s-a recurs la suprapunerea în acelaşi
spaţiu a două elemente cu proprietăţi diferite:
a) un element elasto-plastic cu întărire izotropică de tip von Mises, ale cărui proprietăţi sunt
introduse prin curba 1 din figura 2.;
b) un element vâsco-elastic de tip Maxwell generalizat cu proprietăţi date în figura 3.
Fig. 3. Modelul văsco-elasto-plastic adoptat pentru analiza comportării

materialului la solicitări cu deformări rapide.
Pentru a se asigura o bună compatibilitate între cele două tipuri de elemente, coeficientului
lui Poisson, pentru cel de al doilea element, i s-a atribuit o valoare apropiată de 0,5 asigurându-se
astfel condiţia de incompresibilitate a materialului în regim de deformare plastic.
Pe direcţia probabilă de program a fisurii, s-a introdus o bandă de elemente speciale, de

asemenea neprevăzute în biblioteca programului COSMOSM, elemente ce sunt capabile să cedeze
prin rupere la atingerea unui anumit prag al deformaţiei echivalente. După cedare, un astfel de
element este eliminat din sistem.
În modelul propus s-a admis că aşchia rămâne continuă până când aceasta atinge pragul de
sfărâmare plasat la o anumită distanţă de tăiş. In momentul în care aşchia ia contactul cu pragul de
sfărâmare în elementele acesteia se produc tensiuni suplimentare care duc la rupere în zona de
încastrare a aşchiei, formându-se astfel bucăţi de aşchii.
Contactul dintre aşchie şi faţa de degajare a cuţitului a fost modelat cu elemente de contact
cu frecare, cu coeficientul de frecare, p=0,05, considerându-se utilizarea unui lichid de răcire
corespunzător. Acelaşi tip de element s-a utilizat şi pentru modelarea contactului dintre materialul
rămas şi faţa de aşezare a cuţitului.
Dimensiunile modelului s-au luat suficient de mari astfel încât pe frontiera de separare
deformaţiile să poată fi considerate neglijabile.
În figura 1 sunt reprezentate şi constrângerile impuse materialului prin deplasări nule şi

deplasări comandate după o lege în concordanţă cu viteza de aşchiere, considerată constantă şi
realizată prin deplasarea materialului în raport cu scula de aşchiere admisă ca fixă.
Cuţitul a fost modelat cu elemente patrulater cu patru noduri, cu două grade de libertate pe
nod şi cu rigiditate foarte mare. Pe baza ipotezei stării plane de deformare problema se poate
aborda rezonabil pe calculatoarele P.C. existente. În cazul renunţării la ipoteza deformării plane
dimensiunea problemei ar creşte considerabil, făcând practic imposibilă rezolvarea pe acest tip de
calculator.
Variante de lucru
În scopul acoperirii unei game cât mai largi ale posibilităţilor de lucru întâlnite în practică,
regimurile de lucru au fost stabilite prin combinarea următoarelor variante:
a) valori ale unghiului de degajare: 5° şi 10°;

m
b) valori ale vitezei de aşchiere: (0,5; 1; 1,5; 2) s
mm
c) valori ale avansului: (0,075; 0,010; 0,125; 0,150; 0,175; 0,200) rot .
În total au fost analizate 48 de variante rezultate din combinarea celor două valori ale
unghiului de degajare cu cele patru valori ale vitezei de aşchiere şi cu cele şase valori ale
avansului.
Valorile stabilite pentru elementele regimurilor de aşchiere sunt în concordanţă cu datele

practice stabilite pentru procedeul de găurire adâncă a oţelului aliat cu caracteristici mecanice
ridicate.
3. Conditii de aplicare a M.E.F.
Problema analizată se încadrează în categoria de probleme neliniare ale solidului deformabil,

neliniarităţile fiind atât de natură fizică cât şi de natură geometrică. Pentru fiecare viteză de
aşchiere durata de integrare s-a stabilit în aşa fel încât aşchia să ajungă la pragul de sfărâmare, să se
rupă şi să fie eliminată. Durata de analiză este stabilită cu relaţia:
l0
T (1)
va
în care:
- l0, este un parcurs fictiv, mai mare de 1,2 ... 2 ori ca distanţă de la tăiş la pragul de sfărâmare a
aşchiei;
- va este viteza de aşchiere.
Incrementul de timp între doi paşi ai analizei a fost stabilit la valoarea
T
T  (2)
800
în care:
- 800 fiind numărul de paşi pentru o analiză completă, respectiv pentru deplasarea fictivă;
- lungimea l0 = 2 mm.
Din 10 în 10 paşi de integrare programul COSMOSM a fost întrerupt pentru a se analiza

starea elementului afectat de fisură, cu ajutorul unui program special conceput, pentru eliminarea
elementelor în care condiţia de cedare a fost satisfăcută. Când într-un element condiţia de cedare a
fost atinsă, acesta este declarat „mort" şi eliminat din sistem, după care se reintră în programul
COSMOSM.
În analiza celor 48 de variante ale regimurilor de aşchiere incrementul de timp a fost cuprins
între 1,25u.s şi 5us. Fineţea discretizării variabilei timp asigură precizia necesară a soluţiilor
numerice obţinute prin metoda elementelor finite.
După analiza soluţiilor obţinute în primele variante de calcul s-a constatat că, în scopul
reducerii efortului de calcul, durata concretă de analiză poate fi redusă, chiar până la jumătate,
deoarece după regimul tranzitoriu inerent momentului ruperii aşchiei se instalează un regim
staţionar în care parametrii analizaţi se încadrează între două praguri fixe. Din primele analize
desfăşurate pe întreaga durată, T, au fost reţinute secvenţele cu care a fost realizată animaţia
procesului de aşchiere frontală în reprezentare bidimensională.
4. Selectarea,prelucrarea si analiza solutiilor
Programul de analiză prin metoda elementelor finite COSMOSM are capacitatea de a livra la
ieşire date complete despre funcţiile de spaţiu şi timp care intervin în problemele de mecanica
solidului deformabil.
În ordinea obţinerii lor prin calcul, acestea sunt:
- deplasările, vitezele şi acceleraţiile nodale;
- deformaţii le pe elemente;
- tensiunile nodale şi pe elemente;
- reacţiunile.
Aceste funcţii sunt date sub formă de tabele ale valorilor nodale sau pe elemente şi grafice în
câmpuri de culori.
După soluţionarea fiecărei variante au fost extrase cu ajutorul unui program de selectare,
reacţiunile din reazemele cuţitului, care apoi au fost transformate în forţe de aşchiere pe
deschiderea de 1 mm de tăiş, Fz şi Fx. Aceste forţe au reprezentare în timp (figura 4 şi figura 5) şi
prezintă fluctuaţii care se pot justifica prin efectul dinamic, prin existenţa forţelor de frecare dintre
aşchie şi cuţit şi mai ales de ruperile sacadate ale elementelor care cedează. în graficele din figura 4
şi figura 5 sunt reprezentate şi forţele specifice de aşchiere mediate pe durata de analiză.
Influenţa vitezei de aşchiere asupra forţelor de aşchiere este reflectată prin viteza de
deformare, apreciată prin viteza lunecării echivalente reprezentată în figura 6.
Fig.4. Graficul forţei tengentiale
Fig.5 Graficul fortei axiale

Fig.6. Câmpul vitezei lunecărilor echivalente
Din analiza figura 6 se constată că în zona de formare a aşchiei viteza de deformare are
valorile cele mai mari şi în consecinţă. în aceste zone efectul vâscozităţii devine foarte important,
fapt ce duce la creşteri consistente ale tensiunilor.
În urma analizei numerice s-a constatat că vitezele de deformare în zona de formare a aşchiei
ating valori foarte mari, ajungându-se la valori cu ordinul de mărime 10 3 ... 104 s-1. Magnitudinea
vitezei de deformare justifică prezenţa unei componente vâscoase în comportarea materialului luată
în considerare în modelul din figura 3 şi prin curbele din figura 2.
BIBLIOGRAFIE
1. Minciu, C., ş.a. – Scule aşchietoare. Îndrumar de proiectare. Vol I +II, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1995.
2. Năstăsescu, V. - Metoda Elementelor Finite. Editura Academiei Tehnice Militare,

Bucureşti.1993
3. Popescu, I., ş.a. – Scule aşchietoare. Dispozitive de prindere a sculelor aşchietoare. Dispozitive
de prindere a semifabricatelor. Mijloace de măsurare. Editura MatrixRom, Bucureşti, 2004.
DETERMINAREA FRECVENŢELOR PROPRII PENTRU
PLĂCILE SUBŢIRI ÎNCASTRATE PE CONTUR PRIN
ANALIZĂ MODALĂ
COCAR CLAUDIU, ORBAI SILVIA TEODORA

UNIVERSITATE ,,EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA
COORDONATOR: ASIST.DR.HAŢIEGAN CORNEL,
PROF.UNIV.DR. ING. RAINER GILBERT GILLICH
Abstract : This paper presents the achievements in obtaining the frequences proper to
flawless plates and to the ones with central flaws , using the modal analysis module of the
analysis program with finite element , SolidWorks. The first 30 proper vibration frequences
have been determined for worked in on the rim plates without flaws and with central flaws
of a pierced type. In this case there have been determined the values to proper analytical
frequencies. These values have been compared with the values determined by FEM(the
method of frequent element) and there hes been determined the procentual deviation.
Cuvinte cheie: Analiză modală, frecvenţe proprii, FEM, defect.
1. Introducere
Simularea numerică sau digitală utilizează modelarea şi analiza computerizată

pentru a verifica comportarea în regim static sau dinamic a produselor supuse
solicitărilor la diferite condiţii de funcţionare. O astfel de analiză implică, însă,
asimilarea modului de lucru cu un program specializat de proiectare asistată, precum şi
a programelor de simulare şi analiză cu element finit.
Ipoteze care stau la baza simulării:
- sistemul analizat poate fi real sau teoretic;
- se poate construi un model matematic şi logic al sistemului analizat.
Realizarea unui experiment de simulare este un proces care se desfăşoară de obicei în mai
multe etape:
- formularea problemei;
- colecţionarea şi prelucrarea primară a datelor;
- formularea modelului de simulare;
- estimarea parametrilor caracteristicilor operative din datele reale;
- evaluarea performanţelor modelului şi testarea parametrilor;
- construirea programului de calcul (algoritmul simulării);
- validarea programului;
- planificarea experienţelor de simulare;
- analiza datelor simulate.
2.2. Analiza rezultatelor obţinute pentru plăcile încastrate pe toate laturile cu defect
central longitudinal
Pentru analiza modală a plăcilor cu defect s-a utilizat de asemenea metoda elementului
finit (FEM) , folosind programul SolidWorks. Modelarea geometriei de analizat a fost făcută în
modulul Geometry al aceluiaşi program. Pentru obţinerea frecvenţelor proprii s-a folosit modulul
de analiză statică pentru plăci subţiri rectangulare sub acţiunea greutăţii proprii. Rezultatele
obţinute în acest modul au fost transferate în modulul de analiză modală. Prin analiza modală au
fost determinate primele 30 de frecvenţe proprii. Discretizarea modelului 3D s-a făcut cu elemente
finite tetraedrale cu dimensiunea elementului de 2 mm (tabelul 2.2.1.), materialul utilizat din baza
de date a programului fiind identic cu cel utilizat în subcapitolul precedent.
În figura 2.2.1. se prezintă placa cu defect central longitudinal încastrată pe contur,

utilizând analiza modală cu metoda elementului finit.
Fig. 2.2.1. Tipul de rezemare pentru placa cu defect central longitudinal
Tabelul 2.2.1. Informaţii de discretizare pentru plăcile cu defect
Timpul de
Numărul de Numărul de
Tipul de placă discretizare
noduri elemente
[min]
Fără defect 2.489.930 1.476.647 04:42
Cu defect central longitudinal 5×25 mm 2.477.378 1.437.411 04:35
În fig.2.2.2. se prezintă zece moduri de vibraţie obţinute prin simulare cu element finit
pentru o placă cu defect central longitudinal încastrată pe contur .
În urma simulării numerice s-au obţinut frecvenţele proprii pentru o placă reală încastrată
pe contur, în funcţie de modurile proprii de vibraţie cu defect central longitudinal, având
dimensiunile: 5,3×24,8 mm; 5,8×48,8 mm; 6,05×75,2 mm; 4,9×101,6 mm. Rezultatele obţinute
sunt prezentate numeric în tabelele 2.2.2-2.2.5, iar valorile abaterii procentuale calculate cu
formula (2.1.1.) sunt prezentate în tabelele 2.2.6.-2.2.9. , pentru fiecare caz analizat.
Mod 1-1 Mod 1-2 Mod 1-3

Mod 1-5
Mod 1-6 Mod 2-1
Mod 2-2
Mod 2-3 Mod 3-2
Fig. 2.2.2. Exemple de moduri de vibraţie pentru placa cu defect central 50×50 mm
Tabelul 2.2.2. Valorile frecvenţelor proprii pentru placa încastrată
pe toate laturile cu defect central m=1 şi n=1…10
Modul de Frecvenţa [Hz]

vibraţie
Defect Defect Defect Defect
m-n Fără defect
5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
1-1 73,047 72,903 72,497 71,846 70,922

1-2 87,541 87,54 87,535 87,529 87,491
1-3 113,94 113,81 113,49 113,01 112,45
1-4 152,73 152,73 152,71 152,68 152,57
1-5 203,54 203,38 203,08 202,67 202,25
1-6 265,93 265,92 265,86 265,79 265,57
1-7 339,59 339,38 339,03 338,47 337,69
1-8 424,31 424,27 424,16 423,99 423,7
1-9 519,99 519,75 519,51 519,33 519,31
1-10 626,5 626,47 626,32 625,97 625,67


vibraţie
Defect Defect Defect Defect
m-n Fără defect
5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
2-1 193,99 193,96 193,82 193,39 192,51

2-2 208,78 208,75 208,71 208,66 208,63
2-3 234,18 234,15 233,98 233,42 232,2
2-4 270,78 270,68 270,57 270,46 270,34
2-5 318,91 318,88 318,64 317,8 315,86
2-6 378,66 378,53 378,37 378,21 377,89
2-7 449,92 449,87 449,54 448,25 445,01
2-8 532,56 532,42 532,23 532,04 531,06
2-9 626,45 626,26 626,03 625,14 624,36

vibraţie Defect Defect Defect Defect
Fără defect
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
3-1 375,67 374,56 371,64 366,91 359,92

3-2 390,69 390,68 390,65 390,6 390,39
3-3 416,07 415,12 413 410,37 407,87
3-4 452,15 452,11 452 451,86 451,18
3-5 499,21 498,38 496,55 494,18 492,24
3-6 557,51 557,44 557,23 556,95 555,77
3-7 627,11 626,41 624,93 622,95 621,74

Fără defect
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
4-1 617,59 617,31 615,73 608,99 583,47
4-2 632,81 632,78 632,73 632,66 632,49
4-3 658,33 658,06 656,69 652,47 645,58
4-4 694,4 694,23 694,13 693,84 693,06
Tabelul 2.2.6. Modificarea frecvenţei proprii pentru placa încastrată pe toate laturile cu defect
central longitudinal pentru m=1 şi n=1…10
Modul de ε [%]
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
1-1 0,197133 0,7529 1,644147 2,909086

1-2 0,001142 0,0069 0,013708 0,057116
1-3 0,114095 0,3949 0,816219 1,307706
1-4 0 0,0131 0,032738 0,10476
1-5 0,078609 0,226 0,427434 0,633782
1-6 0,00376 0,0263 0,052645 0,135374
1-7 0,061839 0,1649 0,329809 0,559498
1-8 0,009427 0,0354 0,075417 0,143763
1-9 0,046155 0,0923 0,126926 0,130772
1-10 0,004789 0,0287 0,084597 0,132482
Tabelul 2.2.7. Modificarea frecvenţei proprii pentru placa încastrată
Modul de ε [%]
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
2-1 0,015465 0,0876 0,309294 0,762926

2-2 0,014369 0,0335 0,057477 0,071846
2-3 0,012811 0,0854 0,324537 0,845503
2-4 0,03693 0,0776 0,118177 0,162494
2-5 0,009407 0,0847 0,348061 0,956383
2-6 0,034332 0,0766 0,11884 0,203349
2-7 0,011113 0,0845 0,371177 1,091305
2-8 0,026288 0,062 0,097642 0,281658
2-9 0,03033 0,067 0,209115 0,333626

Modul de ε [%]
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
3-1 0,295472 1,0728 2,331834 4,192509

3-2 0,00256 0,0102 0,023036 0,076787
3-3 0,228327 0,7379 1,369962 1,970822
3-4 0,008847 0,0332 0,064138 0,214531
3-5 0,166263 0,5328 1,007592 1,396206
3-6 0,012556 0,0502 0,100447 0,312102
3-7 0,111623 0,3476 0,66336 0,856309
Modul de ε [%]
m-n 5,3×24,8 mm 5,8×48,8mm 6,05×75,2mm 4,9×101,6mm
4-1 0,045338 0,3012 1,39251 5,524701

4-2 0,004741 0,0126 0,023704 0,050568
4-3 0,041013 0,2491 0,890131 1,936719
4-4 0,024482 0,0389 0,080645 0,192972
700
ÎÎ-ÎÎ fără defect

600
ÎÎ-ÎÎ defect 5,3x24,8
500 ÎÎ-ÎÎ defect 5,8x48,8
Frecvenţa [Hz]
400
300
200
100
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Moduri proprii
Fig. 2.2.3. Variaţia frecvenţei în funcţie de modurile de vibraţie pentru m=1 şi n=1÷10
Variaţia relativă a frecvevţei [%]
3.5
Defect 5,3x24,8
3
Defect 5,8x48,8
2.5
Defect 6,05x75,2
2
Defect 4,9x101,6 (m=1)
1.5
0.5
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Moduri proprii
Fig. 2.2.4. Variaţia relativă a frecvenţei în funcţie de modurile
de vibraţie pentru m=1 şi n=1÷10
700
600
Frecvenţa [Hz]

500
300
200
100
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Moduri propri i
Variaţia relativă a frecvenţei [%] .
4.5
4 Defect 5,3x24,8
3.5 Defect 5,8x48,8

3 Defect 6,05x75,2
2.5 Defect 4,9x101,6 (m=1)
2
1.5
1
0.5
0
1 2 3 4 5 6 7
Moduri proprii
650
Frecvenţa [Hz]

500
450
400
350
1 2 3 4 5 6 7
Moduri proprii
6
Defect 5,3x24,8
5 Defect 5,8x48,8
Defect 6,05x75,2
4
Defect 4,9x101,6 (m=1)
3
0
1 2 3 4
Moduri proprii

720
700
Frecvenţa [Hz] .

660
640
620
600
580
560
1 2 3 4
Moduri propri i
6
Defect 5,3x24,8
5 Defect 5,8x48,8
Defect 6,05x75,2
4
Defect 4,9x101,6 (m=1)
3
0
1 2 3 4
Moduri proprii
Fig. 2.2.10. Variaţia relativă a frecvenţei în funcţie de modurile de vibraţie
pentru m=4 şi n=1÷4
Din rezultatele prezentate în figurile 2.2.7. - 2.2.10. şi tabelele 2.2.6. -2.2.9. se observă că
eroarea maximă este de 5,52 % pentru modul m=4 şi n=1 în cazul plăcii cu defectul de 4,9×101,6
mm. De asemenea, se remarcă faptul că abateri mai mari apar la placa cu defectul de 4,9×101,6
mm.
3. Concluzii
Din analiza modală privind determinarea frecvenţelor proprii şi a coeficienţilor de

participare masică, se pot face următoarele concluzii:
 Discretizarea în elemente finite pentru toate plăcile analizate a fost făcută

folosind acelaşi tip de mesh solid, de unde a rezultat numere totale de noduri şi
elemente diferite pentru fiecare tip de placă analizat;
 Pentru fiecare placă analizată, valoarea frecvenţelor naturale creşte treptat de la
primul mod până la ultimul mod de vibraţie;
 Valorile frecvenţelor plăcilor simplu rezemate sunt în toate cazurile mai mari
decât cele ale plăcilor simplu rezemate pe lăţime şi libere pe lungime; acest
lucru confirmă faptul că o placă simplu rezemată şi fără defect are valorile cele
mai mari în comparaţie cu alte tipuri de plăci studiate de autori.
Analiza efectuată pe plăci încastrate pe contur cu defecte, într-o largă varietate de
dimensiuni, poziţii şi orientare pe placă, au evidenţiat faptul că fiecare defect are o „semnătură”
proprie evidenţiabilă prin modificarea relativă a frecvenţelor pentru un număr rezonabil de moduri
de vibraţie m şi n.
În cazurile defectelor de dimensiuni reduse, aceste „semnături” sunt foarte apropiate de

cele obţinute în cazul barelor la dimensiuni mai mari ale defectelor, adică la modificarea laturilor
defectului. În sensul creşterii acestora se introduc perturbaţii în „semnătură” datorită modificării
esenţiale de masă şi a distribuirii formelor modale.
Pentru a obţine rezultate credibile, a fost efectuată o analiză a influenţei mărimilor medii
ale elementelor utilizate în modelare şi alese pentru diverse aplicaţii care conduc la rezultate
suficient de precise.
4.Bibliografie
1. Haţiegan C., Gillich G. R., Răduca M., Budai A. M., Muntean F., Răduca E., Finite
Element Analysis Of Natural Frequencies And Mass Participation Coefficients For Thin Plates
With Defects, Scientific Bulletin of “Politehnica” University of Timişoara, vol. 57 (71) 2, ISSN
12246069, 2012 (indexată BDI).
2. Haţiegan C., Nedeloni M. D., Tufoi M., Protocsil C., Răduca M., Modal Analysis Of
Natural Frequencies And Mass Participation Coefficients Of Simply Supported Thin Plates With
Damages, Constanţa Maritime University Annals, Anul XIV, Volum 19, ISSN: 1582-3601, Pag.
115-120, 2013.
3. Haţiegan C., Tufoi M., Răduca E., Protocsil C., Mituleţu C., Modal Analysis Through
Solidworks Software Of Clamped Thin Plates With Damages, Constanţa Maritime University
Annals, Anul XIV, Volum 19, ISSN: 1582-3601, Pag. 121-124, 2013.
4. Haţiegan C., Gillich G. R., Gillich N., Tufoi M., Răduca M., Modal Analysis of Thin Plates
with Damage Simply Supported on all Edges, Analele Universităţii "EFTIMIE MURGU",
Fascicula de Inginerie, Anul XX, Nr. 1, Reşiţa, 2013.
5. Haţiegan C., Gillich G. R., Răduca E., Nedeloni M. D., Cîndea L., Equation of Motion and
Determining the Vibration Mode Shapes of a Rectangular Thin Plate Simply Supported on Contour
Using MATLAB, Analele Universităţii "Eftimie Murgu", Fascicula de Inginerie, Anul XX, Nr. 1,
Reşiţa, 2013.
6. Tufoi M., Haţiegan C., Gillich G. R., Protocsil C., Negru I., Frequency Changes in Thin
Rectangular Plates due to Geometrical Discontinuities. Part I: Finite Element Analysis , Analele
Universităţii "EFTIMIE MURGU", Fascicula de Inginerie, Anul XX, Nr. 3, Reşiţa, 2013.
7. Tufoi M., Haţiegan C., Gillich G. R., Vasile O., Frequency Changes in Thin Rectangular
Plates due to Geometrical Discontinuities. Part II: Frequency Shift Interpretation, Analele
Universităţii "Eftimie Murgu", Fascicula de Inginerie, Anul XX, Nr. 3, Reşiţa, 2013.
8. Vasile Iancu, Carla Protocsil, Nicoleta Gillich, Cornel Haţiegan, Gilbert-Rainer Gillich,
The Influence of the Number of Finite Elements upon the Accuracy of the Results Obtained Using
Discrete Models, Analele Universităţii "Eftimie Murgu", Fascicula de Inginerie, Anul XX, Nr. 3,
Reşiţa, 2013.
9. Bratu P., Vibration of elastic systems, Technical Publishing House, Bucharest, 2000.
10.Feng G. Q., Li G., Liu Z. H., Niu H. L., Li F. C., Numerically Simulating the Sandwich
Plate System Structures, J. Marine Sci. Appl. 9: 286-291, 2010.
11.Grigorenko Ya. M., Shevchenko Yu. N., Vasilenko A. T., et al., Numerical Methods,
A.S.K., Kiev , 2002.
12.Leissa, A.W., Vibration of Shells, NASA SP-288, Washington, DC, 1973.
13.Mănescu T. Şt., Nedelcu D., Analiza structurală prin metoda elementului finit, Editura
Orizonturi Universitare, ISBN 973-638-217-6, Timişoara, 2005.
14.Predoi M. V., Vibraţii mecanice. Modele şi aplicaţii în MATLAB, Ed. Matrix Rom,
Bucureşti, 2011.
ANALIZA CU ELEMENT FINIT A TRANSFERULUI
TERMIC ÎN TRANSFORMATOARELE DE ÎNALTĂ
TENSIUNE
COCAR CLAUDIU
FILIP MARIANA
UNIVERSITATEA ,,EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA
COORDONATOR: ASIST.DR.HAŢIEGAN CORNEL, CONF.DR.ING.

RĂDUCA MIHAELA.
Abstract: This paper presents a thermic model, based on the distribution of loss, for a
transphormer in the shape of electric circuit in the shape of a web that simulates the thermic
behaviour of the transphormer.
Analyzed thermal model uses the concepts of finite element analysis technique and analogy:
thermal-electric and designs using loss distribution model in place to put them together. Potential
difference at various nodes in the circuit, when the thermal model is solved is given by the values
measured in relation to ambient temperature.
After simulations obtain an optimal solution for proper use of transformers.
This is a general model for any type of transformer, and thus the construction can be made of any
type of transformer, as well as of the dimensions .
Key words: Thermic transfer, high tension transphormer, NISA, FEM, .
1. Introducere
Un transformator este un echipament static de înaltă eficienţă, care funcţionează pe

principiul inducţiei reciproce. El transformă curentul alternativ dintr-un circuit, de la un nivel de
tensiune la alt nivel, prin conductori electrici cu cuplaj inductiv şi este disponibil intr-o varietate
mare de puteri.
Transformatorii de putere mare şi cei de distribuţie formează o parte importantă din reţeaua
actuală de alimentare cu energie electrică. Totuşi, problema la transformatorii de putere mare este
disiparea căldurii. Cu cât se acumulează mai multă căldură, fără ca aceasta să fie disipată, cu atât
viaţa transformatorului este mai scurtă. Uleiul de izolaţie care circulă în interiorul
transformatorului absoarbe căldura din interiorul acestuia prin conducţie, căldura ce este disipată în
ambient prin mijloace naturale sau prin metode de răcire ce folosesc agenţi corespunzători de
răcire.
Este foarte important ca transformatorul să funcţioneze în cadrul limitelor de siguranţă,

pentru ca funcţionarea sistemului de alimentare cu energie electrică să fie sigură şi eficientă.
Funcţionarea în siguranţă şi încărcarea transformatorului sunt decise de limitele termice ale
izolaţiei folosită în proiectarea transformatorului. Pentru producător, dată fiind o anume condiţie de
încărcare, trebuie să se asigure că o anume încarcare particulară nu va duce la depăşirea
temperaturii interne a transformatorului care să depasească limitele termice de izolaţie şi va
proiecta în mod corespunzător izolaţia, pentru situaţiile în care, chiar şi în situaţii de funcţionare
proaste, temperatura internă nu va depăşi limitele termice ale materialelor.
2. Moduri de disipare a căldurii
Disiparea de căldură prin conducţie este importantă în cazul părţilor solide ale
echipamentului, cum ar fi cuprul, fierul şi izolaţia. Ecuaţia fluxului de căldură prin conducţie între
două suprafeţe separate de un mediu ce conduce căldura este dată de formula:
1   2 
Qconv  (1)
R
unde:
Qconv  căldura disipata – masurata, J;
1 ,2  temperatura celor doua suprafeţe, °C;
R  rezistenţa termică a mediului de conducţie, Ω.

Rezistenţa termică, ca şi rezistenţa electrică, poate fi scrisă ca şi în ecuaţia:
 t t
R   (2)
S  S
unde:
 = rezistivitatea termică a materialului,   m
1 W

 conductivitatea termică, C  m
t
=lungimea mediului, m
2
S = suprafaţa de contact între cele două medii, m
Acest proces natural, datorită modificărilor în densitatea fluidului, este cunoscut ca şi

convecţie naturală. Căldura disipată pe suprafaţa unei unităţi prin convecţie naturală este dată de
ecuaţia:
Qconv  K c  1   0 
n
(3)
unde:
Qconv = căldura disipată prin convectie, J ;
Kc = o constantă în funcţie de forma şi dimensiunea corpului încălzit;
n = o constantă în funcţie de forma şi dimensiunea corpului incălzit, valoarea ei este

între 1 – 1,25;
1 = temperatura suprafeţei emitente de căldură, C ;
0 = temperatura mediului ambiant, C .
Căldura emisă prin convecţie depinde de multe variabile cum ar fi densitatea de putere,
diferenţa de temperatură între suprafaţa încalzită şi agentul de răcire, conductivitatea termică a
fluidului şi constante gravitaţionale. Dacă creşterea de temperatură rămâne în limitele
convenţionale normale pentru echipamente electrice, se poate presupune că nu ar mai fi nevoie
de convecţie artificială şi căldura disipată prin convecţie poate fi aproximată conform ecuaţiei:
Qconv  conv    S (4)

unde:
conv = coeficientul specific de disipare al mediului;
 = diferenţa de temperatură dintre cele două medii;
Ecuaţia creşterii de temperatură cu timpul al oricărui corp este dată de formula:
 t
  t 

  m  1 e Th      e Th  (5)
  i  
   
unde:
 = creşterea temperaturii în orice moment, C ;
m = temperatura finală stabilizată, C ;
i = temperatura iniţială, C ;
t
= timpul, s;
Th = constantă de încalzire în timp, s.
3. Model şi rezultate pentru un transformator etanş de 15KVA
Transformatorul analizat este de 15 KVA, 11KV/250V, monofazat, tip etanş (3 coloane

două bobine), transformator cu bobina înfasurata pe coloana centrală. Densitatea de curent în
bobina secundară si cea primară este 2 A / mm 2 , respectiv 0,95 A / mm 2 . Dimensiunile acestui
transformator (numit transformator 1 în această lucrare) sunt date în tabelul 1:
Tabel 1: Dimensiunile transformatorului
Nr.
Desccriere Dimensiuni
Crt.
1 Înalţimea bobinei secundare 230 mm
2 Înalţimea bobinei primare 230 mm

3 Diametrul miezului 90 mm
4 Lăţimea jugurilor (superior şi inferir) 90 mm
5 Distanţa dintre coloane (măsurată din centrul unei coloane până în centrul 190 mm
coloanei imediat următoare)
6 Înalţimea fiecarei coloane (fără juguri) 240 mm
7 Grosimea peretelui cuvei 5 mm
8 Lungimea cuvei 540 mm
9 Înălţimea cuvei 580 mm
10 Laţime coloană de ulei între miez şi înfăşurarea secundară 10 mm
11 Lăţime coloană de ulei între miez şi înfăşurarea secundară şi înfăşurarea primară 10 mm
12 Grosimea înfăşurării secundare 15 mm
13 Grosimea înfăşurării primare 30 mm
Dimensiunile transformatorului sunt reprezentate grafic în schema următoare (Figura 1):
Figura 1 : TRANSFORMATOR 1: GEOMETRIE
Geometria luată în considerare aici reprezintă cele două secţiuni transversale

dimensionale ale transformatorului în plan XY. Deoarece adâncimea axei Z ar fi necesară pentru
calcule şi luând adâncimea axei Z ca şi unitate, aceasta înseamnă 1 metru, lucru nu foarte
probabil, un calcul mai bun al adâncimii axei Z al planului considerat este menţinut, acelaşi ca şi
grosimea de bază. Deci, planul care este modelat prin procesul de modelare termică este cel al
grosimii secţiunii transversale a transformatorului din planul XY. Geometria transformatorului
este imparţită într-un număr finit de elemente, iar această împărţire virtuală a elementelor cu
dimensiunile este prezentată în figura 2:
Figura 2 : TRANSFORMATOR 1: DIVIZIUNEA ELEMENTELOR
Urmatoarea schemă (Figura 3) indică distribuţia densităţii fluxului obţinută după analiza
elementelor finite a geometriei transformatorului luat în considerare:
Figura 3 : TRANSFORMATOR 1: Distribuţia densităţii de flux
Pentru modelul densitaţii de flux am folosit NISA.
NISA oferă o suită integrată şi cuprinzătoare de programe de uz general şi special pentru ingineria
asistată de calculator (CAE). NISA acoperă un spectru larg de aplicaţii de inginerie, de exemplu,
analiza liniară şi neliniară structurală şi de transfer de căldură, optimizarea structurală şi de formă,
analiza electromagnetică, analiza la oboseala, analiza fluxului de fluid, solicitarea circuitelor
imprimate şi analiza transferului de căldură.
Profilul termic de-a lungul geometriei (Figura 4) luat în considerare a transformatorului

este arătat în schema următoare:
Figura 4 : Profilul termic al transformatorului 1 de-a lungul geometriei
Punctele critice au fost tabelate şi comparate cu valorile testelor practice, conform

tabelului:
Tabel 2: Implementare model termic - comparaţie cu valorile de testare pentru transformator ul 1
Nr. Crt. Parametrii Date de test Valoarea

măsurată
1 Temperatura bobinajului 550 C 42.660 C
2 Temperatura maximă a uleiului 400 C 31.20 C
4. Concluzii
O analiză a rezultatelor obţinute arată că rezultatele obţinute sunt aproape de valorile

măsurate, ceea ce demonstrează că modelul este de încredere. Deşi există o anumită abatere a
rezultatelor obţinute cu măsurătorile reale, eroarea este de 7%, aceasta se datorează unor limitări de
modelare şi de simplificările asumate în timpul modelării. Credibilitatea modelului este dovedită în
aplicarea acestuia la diferite tipuri de transformatoare cu rezultate foarte bune.
Dacă analizăm temperatura bobinajului observăm că valorile obţinute din modelul termic al
transformatorului etanş sunt mai mici decât cele din măsuratorile directe. În cazul
transformatoarelor de tip etanş, temperaturile obţinute din modelul termic sunt mai mari decât
valorile măsurate direct. Această diferenţă apare ca urmare a modelării bidimensionale. Cu toate
acestea, în punerea în practică, volumul de ulei este menţinut acelaşi, indiferent de proiectare
pentru o anumită putere a transformatorului. Acest model este un model general pentru orice tip de
transformator şi , prin urmare, pot fi executate în orice fel de construcție de transformare , precum
şi de evaluare .
4.Bibliografie:
[1] „History of Transformers”, disponibila la http://en.wikipedia.org/wiki/Transformer
[2] Indrajit Das Gupta, „Design of Transformers” by Tata McGraw Hill Publications
[3] Dejan Susa, Matti Lehtonen, „Dynamic Thermal Modeling of Power Transformers:
Further Development – Part I”
[4] Glenn Swift, Tom S. Molsinki, Waldemar Lehn, „A Fundamental Approach to

Transformer Thermal Modeling – Part I: Theory and Equivalent circuit”
[5] A. Elmoudi, „Thermal Modeling and Simulation of Transformers”
[6] G. L. Alegi, W. Z. Black, „Real Time Thermal Model for an Oil Immersed Forced Air
Cooled Transformer”
[7] L. Susnjic, Z. Haznadar and Z. Valkovic, „Stray Losses Computation in Power

Transformer”
[8] Tang W. H., Wu Q. H., Richardson Z. J., „A Simplified Transformer Thermal Model
Based on Thermal Electrical Analogy”
[9] David W Hutton, „Fundamentals of Finite Element Analysis”, Tata McGraw Hill
Publications
[10] Richard Bean, „Transformers for the Electric Power Industry”, Tata McGraw Hill
Publications
[11] A. Elmoudi, M. Lehtonen, Hasse Nordman, “Thermal Model for Power Transformers
Dynamic Loading”
PRESĂ PENTRU BALOTAT DOZE DE
ALUMINIU
Bulgaru Nicolae
Coordonator : Conf. Univ. Dr. Ing. Dumitrescu Iosif
Abstract :
Recycling one kilogram of aluminum saves up to 8 kg of bauxite , 4 kg 14kWh chemicals
and energy. A recycled aluminum can saves the energy equivalent of running a TV for 3 hours.
The municipal solid waste , aluminum is the main non-ferrous metal , it represents about
80-85 % of the total non-ferrous metals . The recovery of aluminum can obtain a profit of more
than 20 times per ton than the recovery of glass , steel or paper doses .
Recyclable waste such as paper, cardboard, aluminum cans are baled for ease of handling
and reduce transport costs. Equipment baling compressed material in one or more directions by
applying a pressure ( 14 to 25 ) by means of a hydraulic cylinder MPa .
Construction metal baling press 300 kN for Al doses , is the subject of this paper . This
pressure must be carried out with dose bales section 600x400 mm , a length between 350 and 400
mm and weight between 40 and 60 kg. Press hopper lets you take a container of 1.1 m3.
Using MathCAD software was drafted a program for sizing and checking metal construction ,
completed and finite element analysis .
1. Introducere
Prin reciclarea unui kilogram de aluminiu se economiseşte până la 8 kg bauxita, 4
kg produse chimice şi 14kWh energie. O cutie din aluminiu reciclată economiseşte energia
echivalentă funcţionării unui televizor pentru 3 ore.
În deşeurile solide municipale, aluminiul este principalul metal neferos, el
reprezintă circa 80-85% din conţinutul total de metale neferoase. Prin recuperarea
aluminiului se poate obţine un venit de 20 de ori mai mare pe tonă decât prin recuperarea
sticlei, dozelor din oţel sau hârtiei.
Deşeurile reciclabile precum hârtia, cartonul, dozele din aluminiu sunt balotate
pentru a uşura manipularea şi a reduce costurile de transport. Echipamentele de balotare
comprimă materialul pe una sau mai multe direcţii prin aplicarea unei presiuni de (14-25)
MPa cu ajutorul unui cilindru hidraulic.
Construcţia metalică a presei de 300 kN pentru balotarea dozelor de Al, este
obiectul prezentei lucrări. Această presă trebuie să realizeze baloturi de doze cu secţiunea
de 600x400 mm, lungimea între 350 şi 400 mm şi masa între 40 şi 60 kg. Pâlnia presei
permite preluarea unui container de 1,1 m3.
Cu ajutorul soft-ului MathCAD s-a întocmit un program pentru dimensionarea şi
verificarea construcţiei metalice, care s-a realizat şi prin analiză cu elemente finite.
2. Construcţia şi funcţionarea presei pentru

balotat doze de aluminiu
Presa compactează doze de aluminiu, cutii de conservă de compot, suc de roşii de

0,8 kg în baloturi cu secţiunea de 600x400 mm, lungimea între 350 şi 400 mm şi masa
între 40 şi 60 kg. Pâlnia presei permite preluarea unui container de 1,1 m 3. Balotul este
expulzat la sfârşitul ciclului de presare cu cilindrul hidraulic de presare, 140x110x1150
mm, care realizează o forţă de presare de peste 300 kN. Parametrii tehnologici, forţă şi
viteză, ai operaţiilor de presare şi evacuare a balotului sunt controlate de panoul de
comandă, ce are în componenţă un microprocesor.
În figura 1 este prezentat modelul 3D al presei pentru balotat doze de aluminiu,
care se compune din: 1 – jgheab; 2 – berbec; 3 – stăvilar; 4 – pâlnie; 5 – instalaţia
hidraulică; 6 – cilindru de presare; 7 – cilindru stăvilar; 8 – jgheab de evacuare balot. În
figura 1,a este prezentat berbecul retras la cap de cursă, iar în figura 1,b este prezentat
berbecul la cursa maximă de presare de 950 mm.
În momentul când cursa berbecului este între 520 şi 570 mm, iar presiunea din
cilindrul de presare a atins valoarea maximă reglată între 20 şi 25 MPa, se consideră
încheiată operaţia de formare a balotului ce are dimensiunile 600x400x(350…400) mm, se
comandă ridicarea stăvilarului şi evacuarea balotului format, cilindrul de presare realizând
cursa maximă de 1150 mm.
Fig. 1. Modelul 3D al presei pentru balotarea dozelor de Al
În figura 2 este prezentată construcţia metalică a jgheabului presei pentru balotarea

dozelor de Al, unde s-au notat: 1 – jug; 2 – riglă inferioară; 3 – întăritură laterală
inferioară; 4 – întăritură laterală în formă de U I; 5 – riglă superioară; 6 - întăritură laterală
superioară; 7 – întăritură inferioară I; 8 - întăritură inferioară II; 9 - întăritură laterală în
formă de U II; 10 – jug suport pentru cuţit; 11 - întăritură laterală în formă de U III; 12 -
întăritură inferioară III; 13 – placă inferioară de sprijin; 14 – picior; 15 – guseu inferior; 16
– guseu intermediar; 17 – guseu superior; 18 – placă distanţier ghidaj; 19 – placă faţă
ghidaj; 20 – opritor bolţ; 21 – bolţ; 22 – traversă suport cilindru; 23 – placă spate ghidaj;
24 – placă superioară distanţier; 25 – întăritură superioară; 26 – placă suport cuţit vertical;
27 – placă suport răzuitor; 28 – platbandă transversală de sprijin a pâlnie; 29 – bridă pentru
ţevile cilindrului stăvilarului; 30 - platbandă transversală de sprijin a instalaţiei hidraulice;
31 – placă de capăt; 32 – placă transversală superioară de sprijin cilindru de presare; 33 -
placă transversală inferioară de sprijin cilindru de presare; 34 – placă de sprijin cilindru de
presare; a – ţeava Dn 10 pentru alimentarea suprafeţei inelare a cilindrului stăvilarului; b -
ţeava Dn 16 pentru alimentarea suprafeţei pline a cilindrului stăvilarului.
Fig. 2. Construcţia metalică a jgheabului presei
În figura 3 este prezentată construcţia berbecului presei pentru balotarea dozelor de

Al, unde s-au notat: 1 – perete lateral; 2 – plăcuţă transversală verticală; 3 - plăcuţă
transversală orizontală; 4 – şurub M16x60 pentru reglarea păpucilor inferiori; 5 – şurub
M12x60 pentru reglarea păpucilor superiori; 6 – întărituri transversale ale cozii berbecului;
7 – placă acoperire coadă berbec; 8 – capac de vizitare; 9 – papuc din poliamidă; 10 –
plăcuţă distanţier pentru reglarea orizontală a păpucilor; 11 – guseu de rigidizare; 12 –
şurub M12x60 pentru reglarea orizontală a păpucilor; 13 – cuţit dreapta; 14 – ureche; 15 –
placă frontală; 16 – întăritură verticală; 17 – distanţier; 18 – plăcuţă tampon pentru capul
sferic al tijei cilindrului de presare; 19 – bolţ Φ50 cu capete conice; 20 – semiinele pentru
reglarea jocului dintre placa tampon şi capul sferic al tijei; 21 – răzuitor; 22 – bolţ Φ20; 23
– şuruburi cu cap înecat M12x40.
Fig. 3. Construcţia berbecului presei

În figura 4 este prezentată construcţia stăvilarului presei pentru balotarea dozelor
de Al, unde s-au notat: 1 – cadrul metalic al stăvilarului; 2 – dornuri din poliamidă pentru
ghidare laterală; 3 – placă de uzură din poliamidă; 4 – apărătoare; 5 – piuliţă M36; 6 -
şaibă specială; 7 – bucşă filetată M24 pentru tija cilindrului stăvilarului.
Dornurile din poliamidă pentru ghidare laterală se reglează cu ajutorul unor
şuruburi M8x40 ce se blochează cu contrapiuliţă.
Bucşa filetată pentru tija cilindrului stăvilarului are rolul de a permite oscilarea în
planul stăvilarului, pentru a nu forţa încovoierea tijei cilindrului în cazul blocării
stăvilarului pe o laterală.
Fig. 4. Construcţia stăvilarului

În figura 5 este prezentată construcţia pâlniei de alimentare a presei pentru
balotarea dozelor de Al, unde s-au notat: 1 – construcţia metalică a pâlniei; 2 – uşă; 3 -
şurub M10x20; 4 – şurub M10x80 cu şaibă Grower şi piuliţă.
Construcţia metalică a pâlniei este realizată din tablă de 3 mm, având două feţe
frontale, care se sprijină pe rama superioară a jgheabului şi permit fixarea cu şase şuruburi
M10x20 pe aceasta. Feţele laterale realizează distanţarea feţelor frontale şi fiecare are câte
două urechi din tablă de 3 mm pentru sprijinirea suplimentară pe traversa suport a
cilindrului stăvilarului şi pe cadrul suport al blocului de comandă hidraulic. Pâlnia trebuie
să preia încărcătura unui container de 1 m3.
Fig. 5. Construcţia pâlniei de alimentare Fig. 6. Construcţia uşei pâlniei
Construcţia uşei de vizitare este prezentată în figura 6, unde s-au notat: 1 – ramă; 2
– uşă; 3 – opritor; 4 – închizător; 5 – balama.
4.Instalaţia hidraulică a presei de 350 kN
pentru balotat doze de Al
În figura 7 este prezentată schema instalaţiei hidraulice a presei de 350 kN pentru

doze de aluminiu, aceasta se compune din: 1 - grup electrohidraulic; 2 – bloc de comandă;
3 – cilindru de presare; 4 – cilindru stăvilar.
Fig. 7. Schema hidraulică a presei de 350kN
Grupul electrohidraulic este prezentat în figura 8 şi se compune dintr-un motor

electric 1, de 15 kW, care acţionează o pompă cu pistoane axiale cu debit reglabil 2, tip
PVPC-LQZ-3029/D, printr-un cuplaj elastic 3, tip ND108B. Motorul electric este fixat cu
patru şuruburi M16x65 pe capacul 4 al rezervorului, iar pompa este fixată pe carcasa 5, tip
TH4-101E, cu două şuruburi M14x40. Pompa are un filtru de aspiraţie 6, tip 100-1G1,
fixat de corpul pompei prin două bride 11/4FH 3004, iar refularea se face printr-un furtun
Dn 19 KP420, rep. 7, care este prins de pompă prin două bride 3/4FH6002 şi de placa
rezervorului printr-o mufă de trecere Dn19-M36x2 – XSV NW20HS.
Fig. 8. Grupul electrohidraulic

Pe placa rezervorului se mai găsesc montate filtrul de retur 8, tip MPH100A10 4
105, capacul cu filtru pentru umplere cu ulei 9, tip TA80B03A1L1P01, şi indicatorul
electronic de nivel 10, tip LENA2001A1AFSP01.
În figura 9 este prezentat grupul hidraulic al presei, care se compune din: 1 – cadrul
metalic al rezervorului; 2 – grupul electrohidraulic; 3 – suport bloc de comandă; 4 – bloc
de comandă; 5 – furtun Dn 19 pentru tur; 6 – furtun Dn32 pentru retur; 7 – dop de golire
rezervor; 8 – acoperiş; 9 – capac de vizitare.
Fig. 9. Grupul hidraulic al presei
În figura 10 este prezentat blocul de comandă al presei, unde s-au notat: 1 – corp
bloc hidraulic; 2 – supapă de siguranţă AGAM 20/350; 3 – distribuitor hidraulic pilotat
DPHI 2713-x-24DC; 4 – supapă de siguranţă modulară KM-105; 5 - distribuitor hidraulic
DKE 1714-x-24DC; 6 – distribuitor hidraulic DKE 1611-x-24DC; 7 – racord pentru furtun
tur G1-M36x2; 8 – racord pentru retur G11/4-M45x2; 9 - racord furtun secţiunea plină a
cilindrului de presare G11/4-M45x2; 10 – racord furtun secţiunea inelară a cilindrului de
presare G1-M36x2; 11 - racord furtun secţiunea plină a cilindrului stăvilar G3/4-M30x2;
12 – racord furtun secţiunea inelară a cilindrului stăvilar G3/8-M22x1,5; 13 – dop pentru
priză manometru.
Fig. 10. Bloc hidraulic de comandă

5. Construcţia cilindrilor hidraulici
În figura 11 este prezentată soluţia constructivă a cilindrului de presare

Φ140xΦ110x1150 mm, care se compune din: 1 – ţeava cilindrului; 2 – tijă; 3 – piuliţă
M48x3; 4 – piston; 5 – inel de ghidare EV8513514015; 6 – manşetă pentru piston
TPM551472; 7 – inel O 35506300; 8 – inel distanţier; 9 – presetupă; 10 – inel O
35513200; 11 – inel de ghidare EV8511011515; 12 – manşetă pentru presetupă
TTI1101251; 13 – inel raclor GHK110122712.
Pentru amortizare la cap de cursă, la închiderea cilindrului, este practicat în capac
un locaş pentru capătul filetat al tijei prevăzut cu canal de Φ3 mm pentru evacuarea
uleiului. De asemenea, pentru îmbunătăţirea ghidării tijei şi pistonului s-au folosit trei inele
de ghidare, unul pe piston în spate şi două pe presetupă spre interiorul cilindrului pentru a
avea ungere.
Fig. 11. Cilindru hidraulic pentru stăvilar
În figura 12 este prezentată soluţia constructivă a cilindrului pentru stăvilar, unde s-

au notat: 1 – ţeava cilindrului; 2 – tijă; 3 – piuliţă M20; 4 – piston; 5 – racord G3/4-
M30x2;
6 – inel de ghidare EV85758015; 7 – manşetă pentru piston TPM314236ISO; 8 – inel O
26502000; 9 – inel de ghidare EV85354056; 10 – presetupă; 11 - racord G3/8-M22x1,5;
12 – inel O 35507300; 13 – manşetă pentru presetupă TTI35451ISO; 14 – inel raclor
GHK354357.
Fig. 12. Cilindru hidraulic pentru stăvilar

6. Analiza cu elemente finite a cadrului
metalic al presei
Analiza structurală cu elemente finite realizată cu programul Cosmos Design Star

permite următoarele tipuri de analize: analiză statică lineară şi neliniară; analiză modală,
frecvenţe proprii şi moduri de vibraţie; calcul de flambaj; transfer de căldură linear şi
neliniar în regim permanent şi tranzitoriu; curgeri de fluide; analiză electromagnetică.
Analiza statică lineară operează cu următoarele ipoteze:
- caracterul static al aplicării încărcărilor;
- ipoteza linearităţii între încărcări şi răspunsul produs în corp (σ = E·ε).
Tensiunile interne induse în corp de încărcările externe variază de la un punct la
altul şi reflectă modul de comportare a structurii corpului la solicitările exterioare.
Tensiunea Von Mises sau tensiunea echivalentă se determină cu relaţia,
VON  
1
2

SX  SY 2  SX  SZ 2  SY  SZ 2  3TXY 2  TXZ 2  TYZ 2  (1)
în care: SX este tensiunea normală pe direcţia X; SY - tensiunea normală pe direcţia Y; SZ -

tensiunea normală pe direcţia Z; TXY – tensiunea tangenţială în planul XY; TXZ - tensiunea
tangenţială în planul XZ; TYZ - tensiunea tangenţială în planul YZ.
Fig. 13. Verificarea părţii din faţă a jgheabului

Analiza statică lineară calculează tensiuni (stress), deplasări (displacement),
alungiri (strains), deformaţii (deformation) şi forţe de reacţiune (reaction force) sub efectul
încărcărilor aplicate modelului.
Cu ajutorul programului COSMOSDesignSTAR 4.0 s-a realizat o analiză statică
lineară a jgheabului presei la o forţă de 300 kN, iar modul de solicitare a părţii din faţă a
jgheabului, a ghidajului stăvilarului, este prezentat în figura 13. Se observă că tensiunile
echivalente în ghidajul stăvilarului sunt de 250 MPa, care sunt apropiate de 252,46 MPa
determinată prin calcul analitic. Valoarea maximă rezultă pe zona concentratorului de
tensiune, a racordării deschizăturii guseului, ceea ce a impus analiza cu elemente finite a
unui singur guseu încărcat cu o forţă de 50 kN, pentru că guseele din centru sunt mai
solicitate de cât cele exterioare.
În figura 14 este prezentat modul de solicitare a guseului intermediar, se observă că
tensiunea echivalentă maximă este tot în zona de racordare, având valoarea de 452,1 MPa,
ceea ce impune executarea guseurilor din oţel OL 52, cu rezistenţa la rupere de 520 MPa.
Fig. 14. Verificarea guseului intermediar la 50 kN
Modul de solicitare a jugului de sprijin al flanşei cilindrului de presare este
prezentat în figura 15, rezultând o tensiune echivalentă maximă de 141,5 MPa.
Fig. 15. Verificarea jugului de sprijin al cilindrului de presare

În figura 16 se prezintă modul de solicitare a stăvilarului la o forţă de 300 kN, se
observă că tensiunea echivalentă are valori mari cu maxime în zona lonjeroanelor
transversale, de aceea se impune analiza cu elemente finite a lonjeronului intermediar
încărcat la forţă de 100 kN.
Fig. 16. Verificare stăvilar la o forţă de 300 kN

Modul de solicitare a lonjeronului şi analiza cu elemente finite a acestuia este
prezentată în figura 17.
Fig. 17. Verificare lonjeron intermediar stăvilar, la o forţă de 100 kN

Se observă că tensiunea echivalentă în lonjeron este de 134,4 MPa, faţă de 153,4
MPa calculată analitic, cu valoarea maximă de 402,8 MPa în zona de racord a lonjeronului.
Din acest motiv se impune executarea lonjeroanelor din oţel OL 52, cu rezistenţa la rupere
de 520 MPa.
7. Concluzii
Din verificarea cu element finit a construcţiei metalice a presei s-a impus

executarea guseelor din faţă ale jgheabului şi lonjeroanele stăvilarului din oţel OL 52.
Pe baza documentaţiei tehnice elaborate a fost realizată presa de balotat doze de
aluminiu la SC Adarco Invest SRL Aninoasa, iar în figura 18 este prezentată presa în
timpul efectuării încercărilor de funcţionare şi omologare a caracteristicilor tehnice.
Fig. 18. Realizarea şi încercarea presei de balotat doze de aluminiu
Fig. 11. Grupul electrohidraulic cu blocul de comandă şi cilindrul de presare

O problemă importantă de rezolvat la presele de balotat doze de aluminiu este
realizarea şi păstrarea coeziunii balotului în timpul evacuării şi manevrării acestuia. În
cazul presei prezentate această problemă a fost rezolvată de instalaţia hidraulică, prin
păstrarea constantă a volumului balotului şi creşterea presiunii, a forţei de presare, la
fiecare cursă, 10 – 12 curse/balot, până la atingerea presiunii maxime de 25 MPa.
O noutate a instalaţiei hidraulice este pompa cu pistoane axiale cu debit reglabil, tip
PVPC-LQZ-3029/D, care permite reglarea debitului electronic, printr-un driver, de la
procesorul pupitrului de comandă în funcţie de ciclul de funcţionare, alimentare cilindru de
presare, cilindru stăvilar sau funcţionare în gol.
Bibliografie
1. * * * - Documentaţie tehnică de execuţie presă de balotat doze de aluminiu,

SC Adarco Invest SRL Aninoasa
2. Vătavu S., - Acționări hidraulice și pneumatice, Note de curs, Petroșani 2013;
3. Muscă G. – Proiectarea asistată folosind Solid Edge, Editura Junimea, Iaşi,

2006.
4. Dumitrescu I., Jula D. - Tehnologia construcțiilor de mașini, Editura

Universitas, Petroșani, 2010.
5. * * * - Catalogul de produse al firmelor ATOS, EVCO, HANSA FLEX şi

MPFILTRI.
PERFORATOR HIDRAULIC ROTATIV PENTRU
SONDEZĂ ELECTROHIDRAULICĂ
TIMARU GABRIEL
UNIVERITATEA DIN PETROŞANI
COORDONATOR: CONF. UNIV.DR.ING. DUMITRESCU IOSIF
Abstract:
Rotary drills are the most simple since , according to the procedure used to carry out only
one time to be Mr of rotation of the drill at a given speed of between 300 and 1,000 rev / min .
Their main advantages are: simplicity of construction ; possibility of pursuing their electricity ,
pneumatics and hydraulics ; low strength rocks piercing achieved speeds than other drills ;
puncture less dust forming and noise. Their main disadvantage is the relatively narrow field of
application, condition of strength and abrasiveness of rocks .
The light and medium strength rocks effectively apply f ≤ 6 , and the heavy mounted
drilling installations in rock strength f ≤ 12 .
The paper presents a hydraulic drill that was designed for electro sondeză , for drilling works in
coal EM Lupeni . It was designed so that the axial force transmitted to advance drill column to be
as close to the foot drill and screw feed mechanism , the coupling between the drill to drill column
are interchangeable and cuttings evacuation fluid supply to making the back of the piercer and as
simple as possible construction . Miniature hydraulic rotary drill is ( 460x230x285 mm) and
lightweight (50 kg).
REZUMAT
Perforatoarele rotative sunt cele mai simple întrucât, conform procedeului folosit, trebuie
să realizeze doar un moment Mr de rotire la o turaţie dată a sfredelului, cuprinsă între 300 şi 1000
rot/min. Avantajele lor principale constau în: simplitatea construcţiei; posibilitatea acţionării lor cu
energie electrică, pneumatică şi hidraulică; în roci de tărie mică realizează viteze mari de perforare
faţă de alte perforatoare; la perforare se formează praf mai puţin şi zgomot redus. Dezavantajul lor
principal constă în domeniul relativ restrâns de aplicare, condiţionat de tăria şi abrazivitatea
rocilor.
Cele uşoare şi mijlocii se aplică eficient în roci de tărie f ≤ 6, iar cele grele montate pe
instalaţii de perforat, în roci de tărie f ≤ 12.
În lucrare este prezentat un perforator hidraulic ce a fost proiectat pentru o sondeză
electrohidraulică, destinată lucrărilor de forare în cărbune la E.M. Lupeni. Acesta a fost conceput
astfel ca forţa axială de avans transmisă coloanei de prăjini să fie cât mai apropiată de talpa
perforatorului şi şurubul mecanismului de avans, sistemul de cuplare a perforatorului la coloana de
prăjini să fie interschimbabil, iar alimentarea cu fluid pentru evacuarea detritusului să se facă în
spatele perforatorului şi să fie cât mai simplă constructiv. Perforatorul hidraulic rotativ are gabarit
mic (460x230x285 mm) şi greutate redusă (50 kg).
1. INTRODUCERE
Găurile de sondă pot fi destinate pentru: încărcare cu exploziv, degazare, asecare,

umectarea straturilor, cercetare geologică, montajul conductelor sau cablurilor, aeraj etc.
Procedeele de dislocare a rocii la forare se poate realiza: prin tensionarea mecanică sau
termică a rocii, prin topirea şi vaporizarea rocilor şi prin reacţii chimice de dezagregare a
rocilor. Dintre aceste procedee de dislocare a rocii, ceea mai largă utilizare o are cel care
produce tensiuni în rocă prin mijloace mecanice.
În practică se utilizează aproape exclusiv forajul cu sape şi respectiv coroane. Dintre
celelalte tipuri de foraj se pare că în viitor va avea aplicabilitate forajul prin eroziune
utilizând jetul de apă cu presiune înaltă, cu sau fără particule abrazive. Dintre procedeele
de foraj cu sape (percutant, rotativ şi rotopercutant ), în prezent cea mai largă utilizare o
are forajul rotativ şi cel rotopercutant utilizând percutoare de fund.
Sondezele miniere au construcţie asemănătoare instalaţiilor de perforare sau de foraj
dar sunt mai simple şi mai uşoare. Aproape în exclusivitate se utilizează sondeze rotative.
Indiferent de tipul lor, sondezele rotative se compun din: garnitura de foraj,
mecanismul pentru rotirea garniturii de foraj, mecanismul pentru avansul garniturii de
foraj, batiul, grupul de acţionare, instalaţia pentru spălarea găurii cu fluid de foraj.
Perforatoarele rotative hidraulice sunt prevăzute cu motoare rotative, care analog cu
motoarele pneumatice, pot avea moment mare la un gabarit şi ,masă reduse, au
caracteristica mecanică elastică şi ca urmare se pot folosi în roci neomogene, cele uşoare la
perforarea în cărbuni de orice tărie, sau alte roci moi (f ≤ 6), iar cele grele şi în roci cu tărie
medie (f ≤ 12).
Motoarele hidraulice cele mai utilizate sunt: cu palete, cu roţi dinţate, cu pistoane
axiale sau cu turbină. Ca agent hidraulic se utilizează ulei, când perforatorul este alimentat
de la un grup motor electric-pompă hidraulică cu debit variabil, şi apă, când turbina
perforatorului este alimentată de la o reţea de apă sub presiune (cazul hidromecanizării).
Perforatoarele hidraulice rotative, faţă de cele pneumatice şi electrice, care în prezent
sunt cele mai răspândite, au următoarele avantaje:
- au greutate şi gabarit mai mici decât ale perforatoarelor rotative pneumatice şi
electrice de aceeaşi putere;
- au consumul de energie mai mic decât cele pneumatice şi nu cu mult mai mare
decât cele electrice;
- în cazul montării pe instalaţii de perforare, se foloseşte acelaşi grup de alimentare
cu energie hidraulică care acţionează braţele manipulatoare ale instalaţiei şi are ca energie
primară energia electrică;
- au funcţionare elastică şi preiau mai bine vibraţiile de moment decât perforatoarele
electrice;
- au posibilitatea de reglare continuă a turaţiei, fără trepte, prin variaţia debitului de
alimentare;
- au randament relativ mare;
- au funcţionare sigură şi silenţioasă.
Dezavantajele utilizării acestor perforatoare constă în existenţa unui grup de
alimentare electrohidraulic, mai ales în cazul perforatoarelor uşoare. De aceea, se
recomandă utilizarea perforatoarelor rotative hidraulice de tip greu montate pe instalaţii
mobile de perforat.
Sondezele miniere forează găuri cu diametrul cuprins între 50 - 300 mm şi lungimea
până la 300 m pentru degazarea stratului de cărbune exploatat şi pentru executarea
găurilor.
Sondezele miniere forează găuri cu diametrul cuprins între 50 - 300 mm şi lungimea
lungi de 15 … 20 m utilizate la metoda de exploatare prin surparea cărbunelui. În cadrul
unui contract cu E.M.Vulcan s-a cerut realizarea unei sondeze electrohidraulice, care să
înlocuiască sondezele WD-02P şi WDP-2, produse în Polonia, pentru a reduce consumul
energetic şi creşterea productivităţii de forare.
În figura 1 este prezentat modelul 3D al sondezei electrohidraulice şi modul de
montare şi demontare a prăjinilor, unde s-au notat: 1 – prăjină Ф42x1500; 2 – lunetă cu
menghină hidraulică; 3 – perforator hidraulic; 4 – placa suport a perforatorului; 5 –
traversă cu şurub; 6 – reductor.
Figura 1: Modelul 3D al sondezei electrohidraulice
Modul de montare şi demontare a prăjinilor se face astfel:

- se blochează prăjina cu menghina hidraulică şi se inversează sensul de rotire a
perforatorului şi a şurubului mecanismului de avans (fig. 1,a);
- se retrage placa suport a perforatorului până când ajunge în opritoarele traversei
(fig. 1,b);
- se montează o nouă prăjină prin în filetare în prăjina blocată în menghină şi
avansarea perforatorului şi înfiletarea adaptorului perforatorului în mufa prăjinii (fig. 1,c).
2. CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA PERFORATORULUI

HIDRAULIC ROTATIV
Construcţia perforatorului hidraulic rotativ este prezentată în figura 2, fiind compus

dintr-un motor hidraulic cu pistoane axiale 1, de tip F116, care este montat prin capacul 2
pe reductorul cilindric cu o treaptă. Reductorul se compune din două semicarcase 3 şi 18,
având planul de separaţie la nivelul arborelui 13. Pinionul 7 este montat pe doi rulmenţi cu
role 4 şi 9, având la partea interioară un alezaj, care permite asamblarea prin pana 5 pe
arborele motorului hidraulic. Poziţionarea pinionului în semicarcasa 3 se face cu ajutorul
capacelor 2 şi 8, care realizează şi etanşarea reductorului prin două inele O şi o manşetă de
rotaţie.
Pinionul transmite mişcarea de rotaţie de la motorul hidraulic la roata dinţată 10, care
este montată pe arborele 13, printr-o asamblare prin pană. Roata şi arborele se sprijină pe
trei rulmenţi, unul radial cu bile, un axial cu bile 11 şi unul radial-axial cu role conice 12.
Aceştia au rolul de a transmite forţele radiale din angrenaj şi axiale de la coloana de prăjini
la carcasa reductorului.
1 2 3 4 5 6 7
9
10
11
12
13 14
20 19 15 16 17
18
Figura 2: Perforator hidraulic rotativ
Arborele 13 are la partea din faţă un alezaj filetat pentru asamblarea piesei adaptoare
14, care face legătura între arbore şi prăjină. Aceasta este asigurată împotriva desfiletării
de bucşa 15, printr-un alezaj hexagonal, fiind reţinută pe poziţie de inelul de siguranţă 16.
Etanşarea între arbore şi piesa adaptoare se face printr-o şaibă de etanşare. La partea
din spate, arborele are o porţiune pentru realizarea etanşării fluidului de spălare a găuri de
mină (apă) de interiorul reductorului.
Arborele 13 este poziţionat faţă de carcasa reductorului prin capacele 17 şi 19, care
realizează şi etanşarea carcasei reductorului faţă de mediul exterior prin două inele O şi
trei manşete de rotaţie. Capacul 19 este astfel conceput încât să permită racordarea
perforatorului printr-un furtun Dn20 la sursa de alimentare cu fluid de spălare a găuri de
mină. Pentru semnalizarea distrugeri etanşării şi evitarea pătrunderii apei în reductor, piesa
20 şi capacul 19 au orificii de comunicare cu exteriorul a spaţiului dintre cele două
manşete de rotaţie.
În figura 3 este prezentat modelul 3D al perforatorului, folosind notaţiilr din figura 2.
Perforatorul hidraulic rotativ are gabarit mic (460x230x285 mm) şi greutate redusă
(50 kg). Perforatorul a fost conceput astfel încât forţa axială de avans transmisă coloanei
de prăjini să fie cât mai apropiată de talpa perforatorului şi şurubul mecanismului de avans,
sistemul de cuplare a perforatorului la coloana de prăjini să fie interschimbabil, iar
alimentarea cu fluid pentru evacuarea detritusului să se facă în spatele perforatorului şi să
fie cât mai simplă constructiv.
S-a ales un reductor cilindric cu o singură treaptă datorită posibilităţilor de reglare a
turaţiei şi pe cale hidraulică, prin variaţia debitului de alimentare. Grupul electrohidraulic
de acţionare este format dintr-un motor electric, cu puterea de 11 kW şi turaţia de 1450
rot/min, şi o pompă hidraulică cu pistoane axiale F 112 ce realizează un debit de 20,3 l/min
la o presiune de lucru de 20 MPa. Motorul hidraulic cu pistoane axiale F 116 are volumul
geometric de 31,1 cm3/rot rezultând la arborele motorului o turaţie de 650 rot/min, iar la
arborele perforatorului o turaţie de 335 rot/min.
Raportul de transmitere al reductorului (i = 1,94 ) poate fi modificat prin schimbarea
numărului dinţi şi a modulului angrenajului în funcţie de cerinţele practice de exploatare,
iar momentul de acţionare al coloanei de prăjini poate fi modificat prin reglarea presiuni în
circuitul hidraulic şi limitat de natura materialelor roţilor dinţate.
Figura 3: Modelul 3D al perforatorului hidraulic rotativ
În fig. 4 este prezentat modul de variaţie al momentului de rotaţie al perforatorului în

funcţie de presiunea din circuitul hidraulic.
Figura 4: Variaţia momentului perforatorului în funcţie de presiune
3. VERIFICAREA ANGRENAJULUI PERFORATORULUI
Pentru angrenajul reductorului perforatorului hidraulic rotativ s-a întocmit un

program de calcul pentru dimensionare şi verificare cu ajutorul soft-ului MathCAD. Cu
ajutorul căruia s-a studiat modul de variaţie al coeficienţilor de siguranţă la solicitarea de
contact a flancurilor dinţilor (fig. 5a) şi de încovoiere la piciorul dintelui (fig. 5b) în funcţie
de presiunea de lucru a motorului hidraulic F116. Studiul s-a realizat pentru oţeluri de
îmbunătăţire şi pentru oţeluri de cementare. Din cele două grafice ale variaţiei
coeficienţilor de siguranţă se observă că la utilizarea oţelurilor de îmbunătăţire se poate
utiliza o presiune de lucru de maxim 12 MPa, iar la folosirea oţelurilor de cementare
aceasta poate ajunge până la 20 MPa.
Figura 5: Variaţia coeficientului de siguranţă la tensiunea de contact între flancurile
dinţilor şi la încovoiere la baza dinţilor
Perforatorul hidraulic rotativ cu roţile dinţate din oţel de îmbunătăţire a fost executat
în Laboratorul de maşini-unelte şi încercat în Laboratorul de acţionării hidraulice la forarea
unei găuri de 54 mm în calcar. Forţa de avans dată de mecanismul de avans a fost de 11
kN la acţionarea cu motorul pneumatic cu roţi dinţate.
Folosind soft-ul Cosmos DesignStar s-a realizat o analiză cu elemente finite a
pinionului perforatorului, care este prezentată în figura 6.
Solicitarea dintelui pinionului s-a realizat cu forţele tangenţială şi radială, iar
tensiunea echivalentă Von Mises este determinată cu relaţia,
VON 
1
2
  
SX  SY 2  SX  SZ 2  SY  SZ 2  3 TXY 2  TXZ2  TYZ2 
(1)
în care: SX este tensiunea normală pe direcţia X; SY - tensiunea normală pe direcţia Y; SZ - tensiunea

normală pe direcţia Z; TXY – tensiunea tangenţială în planul XY; TXZ - tensiunea tangenţială în planul
XZ; TYZ - tensiunea tangenţială în planul YZ.
Figura 6: Analiza cu elemente finite a pinionului perforatorului
4. CONCLUZII
Perforatorul hidraulic rotativ proiectat şi realizat prezintă următoarele avantaje:

- gabarit mic şi greutate redusă;
- forţa axială de avans transmisă coloanei de prăjini este apropiată de talpa
perforatorului şi şurubul mecanismului de avans;
- sistemul de cuplare a coloanei de prăjini la perforator este interschimbabil şi
adaptabil necesităţilor de perforare;
- alimentarea cu fluid pentru evacuarea detritusului se face în spatele perforatorului
şi este simplă constructiv;
- pinionul perforatorului trebuie executat din oţel de cementare;
- permite realizarea unei game mari de momente de torsiune şi turaţii prin
modificarea parametrilor angrenajului şi debitului pompei hidraulice.
5. BIBLIOGRAFIE
[1] Mănescu, T. Şt., ş.a. – Analiză structurală prin metoda elementului finit, Editura Orizonturi
Universitare, Timişoara, 2005.
[2] Muscă G. – Proiectarea asistată folosind Solid Edge, Editura Junimea, Iaşi, 2006
[3] Rădulescu, Gh. şa, Îndrumar de proiectare în construcţia de maşini, vol. III, Editura
Tehnică, Buc., 1986.
ECUAŢIA DE MIŞCARE ŞI DETERMINAREA
FORMELOR PROPRII DE VIBRAŢIE ALE UNEI PLĂCI
DREPTUNGHIULARE SIMPLU REZEMATĂ PE
CONTUR UTILIZÂND MATLAB
TUDOR PATRICIA IONELA
CIOCLEI IONUŢ COSMIN
UNIVERSITATEA ,,EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA
ASIST.DR.HAŢIEGAN CORNEL, PROF. DR.ING. GILBERT-RAINER

GILLICH.
ABSTRACT: THIS PAPER PRESENTS THE DIFFERENTIAL BIHARMONIC EQUATION OF

THIN PLATES THROUGH WHICH, THE VIBRATION MODE SHAPES FOR A RECTANGULAR
THIN PLATE SIMPLY SUPPORTED ON CONTOUR WERE OBTAINED. ALSO, THE FIRST
FOUR VIBRATION MODE AND THE FIRST FOUR NATURAL FREQUENCIES OF THIS
RECTANGULAR THIN PLATE OF STEEL, WERE OBTAINED. USING MATLAB SOFTWARE,
THE VIBRATION MODE SHAPES WERE GRAPHICALLY REPRESENTED.
Key words: Equation of motion, vibration mode shapes, MATLAB
1. Introducere
Numeroase structuri au în componenţa lor plăci de o foarte mare varietate de forme şi

dimensiuni, ceea ce înseamnă că plăcile au o importanţă deosebită în ingineria mecanică. În studiul
clasic al plăcilor sunt cunoscute două moduri de abordare şi anume:
A. Primul mod de abordare se bazează pe dezvoltările în serie ale funcţiilor deplasare

şi tensiune, după coordonata Z, mod datorat lui Cauchy, iar prin păstrarea în aceste serii a unui
număr minim posibil de termeni s-a obţinut ecuaţia Sophie-Germaine . Folosind acest mod de
abordare, Navier a rezolvat problemele încovoierii şi stabilităţii pentru placa dreptunghiulară
simplu rezemată pe contur. Analiza comportării plăcilor în cazul general a fost făcută de Poisson,
care a introdus o condiţie suplimentară pentru impunerea condiţiilor la limită pe contur.
B. Al doilea mod de abordare, care a condus la o teorie tehnică a plăcilor, se
datorează lui Kirchhoff. Acesta a introdus ipoteza normalei drepte. Teoria Mindlin-Reissner
generalizează teoria lui Kirchhoff, care poate fi aplicată evident plăcilor având orice grosime .
În prezenta lucrare, pentru studiul plăciilor plane, în concordanţă cu referin-ţele bibliografice

se folosesc următoarele ipoteze:
a. materialul din care este construită placa este continuu, omogen şi izotrop;
b.pentru încărcări moderate, placa se comportă elastic şi este valabilă legea lui Hooke;
c. deformaţiile sunt mici şi pot fi neglijate în raport cu unitatea;
d.deplasările sunt mici în raport cu grosimea plăcii şi echilibrul se poate înscrie pe forma
nedeformată;
e. la deformarea plăcii, nu se produc deformaţii liniare şi de lunecare în planul median.
2. Model matematic
Se consideră o placă omogenă, izotropă de grosime constantă h, cu masa distribuită

uniform şi acţionată dinamic pe direcţia normală la planul plăcii, cu suprafaţa mediană în
planul XOY. Forma deformată a suprafeţei mediane Z(x,y) satisface ecuaţia diferenţială
biarmonică a plăciilor plane de grosime constantă obţinută de Sophie-Germaine de forma :
4Z 4Z  4 Z p x , y 
 2   (1)
x 4 x 2y 2 y 4 D
unde:
Eh 3
D este rigiditatea la încovoiere a plăcii, Z=Z(x,y) este deplasarea
121   
suprafeţei mediane a plăcii pe direcţia normală, h este grosimea plăcii şi  este

coeficientul Poisson.
Când placa execută vibraţii pe direcţia Z, săgeţilor statice Z(x,y) li se adaugă
deplasările W ( x, y, t ) , iar încărcării statice i se adaugă forţele de inerţie pe unitatea de
 2W
suprafaţă de forma  h p ( x, y , t ) .
t 2 şi forţele perturbatoare 0
Aceste deplasări verifică ecuaţia diferenţială de ordinul patru de forma:

 4W  4W  4W h  2W p x, y, t 
2 2 2    0 (2)
x 4
x y y 4
D t 2
D
unde:
 h (
4   2
D . 2’)
În cazul unei plăci dreptunghiulare simplu rezemată pe două laturi paralele x=0 şi x=a,
funcţia Z mn ( x, y ) este de forma:
 n   x  (
Z mn ( x, y )  Ym ( y ) sin ,
 a  3)
n N*
unde: .
Dacă placa este simplu rezemată pe laturile x=0 şi x=a, săgeata şi momentul
încovoietor paralel cu latura sunt nule şi satisfac în acest caz următoarele condiţii la
limită :
(
Z 0, y   0 ; Z a, y   Ym  y sin x  0, n  1,2,3, ...
4)
 2Z 2Z  (
 2  2  x 0 0
 x y  xa 5)
Introducând funcţia (3) în ecuaţia diferenţială de ordinul patru (2), se obţine pentru
funcţia Ym ( y ) o ecuaţie diferenţială liniară de ordinul patru cu coeficienţi constanţi de forma:
d 4Y n 2 4 d 2Y  n 4 4  (
4
 2 2
 2   4  4 Y  0
dy a dy  a  6)
Din ecuaţia ecuaţia caracteristică:
n 2 2 2  n 4  (
r4  2 2
r   4  4   0,
a  a  7)
se obţin rădăcinile de forma:

n 2 2 (
r2  2
 2
a 8)
Folosind notaţiile:
n 2 2 n 2 2
 2  2  ,  2
  2
 (9)
a2 a2
r2   2
S-au obţinut rădăcinile de forma: , adică r1, 2    şi r 2   2 , adică r3, 4  i ,
n 2 2
deoarece: 2  .
a2
Atunci soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (6), este o funcţie de forma:
(
Y  y   C1er1  y  C2er2  y  C3er3  y  C4er4  y  C1e   y  C2e   y  C3ei  y  C4ei  y
10)
Constantele C1 , C 2 , C 3 , C 4 se determină din condiţiile la limită ce trebuie satisfăcute

pe celelalte două laturi paralele cu axa Ox.
Dacă placa este simplu rezemată pe laturile y=0 şi y=b, pentru care săgeata şi
momentul încovoietor paralel cu latura sunt nule, condiţiile la limită sunt:
(
Z ( x,0)  Z ( x, b)  0  Ym (0)  Ym (b)  0
11)
 2Z 2Z  (
 2  2   0
 x y  y 0
y b 12)
Înlocuind această condiţie în (3) şi folosind relaţiile lui Euler, se obţine:

 m2  2  m   x   m    x  (
  cos   Y ( y )  Ym ( y )  sin  0
''
2 
 a  a   a  yy b0 13)
Rezultă că:
(
Ym'' (0)  Ym'' (b)  0
14)
adică sunt satisfăcute condiţiile la limită.

Introducând condiţiile (11) şi (14) în ecuaţia (10), rezultă sistemul liniar omogen cu
C1 , C 2 , C 3 , C 4
necunoscutele :
C1  C 2  C 3  C 4  0
  b   b
C1e  C 2 e  C 3 e i b  C 4 e i b  0 (

C1   C 2   C 3  C 4  0
2 2 2 2
15)
C  2 e  b  C  2 e   b   2 C e i b   2 C e i b  0
 1 2 3 4
Constantele C1 , C 2 , C 3 , C 4 se determină din condiţiile la limită care trebuie satisfăcute

pe celelalte două laturi, paralele cu axa Ox.
Punând condiţiile ca sistemul (15) să admită şi soluţii diferite de soluţia banală, se obţine
ecuaţia pulsaţiilor proprii:
1 1 1 1
 b   b i  b  i  b
e e e e
 2
 2
 2
 2
(
 2 e  b  2 e   b   2 e i  b   2 e  i  b
 ( 2   2 ) 2 [e i b (e  b  e   b )  e  i b (e  b  e   b )]  16)
 ( 2   2 ) 2 (e  b  e   b )(e i b  e  i b )
 ( 2   2 ) 2 4  i  sh(   b)  sin(  b)  0
Rezolvând ecuaţia pulsaţiilor proprii (16) se obţine:
( 2   2 ) 2 4  i  sh(   b)  sin(  b)  0 (
17)
Din ecuaţia (17) rezultă că:

sin   b   0
, adică:
(
m  b  m  , m  N * şi:
 0
18)
Din expresia (18) rezultă că pentru fiecare valoare naturală nenulă a lui m, există o
infinitate de valori ale argumentului  m b , deci:
m 2 2 (
  22
m
b 19)
Introducând valoarea lui  m în (9) în concordanţă cu [6, 7, 8, 9, 10] se obţine ecuaţia

2
caracteristică de forma:
n 2 2 2 m
2
n2  (
 2
mn  2
mn  2    2  2 ; m, n  N *

a b a  20)
Înlocuind (2’) în (20) se obţine pulsaţia proprie a mişcării de forma:
2 m n2 
D 2
D (
 mn   2
   2  2 

 h  h
mn
b a  21)
Din relaţia (21), se observă că există o dublă infinitate de pulsaţii proprii cu care placa
poate executa vibraţii armonice libere.
Pentru constantele de integrare C1 , C 2 , C 3 , C 4 rezultă că C1  C 2  C 3  0 şi C 4  0 ,
iar soluţia ecuaţiei diferenţiale (6), este de forma:
m   y (
Ym ( y )  C 4 sin ,
b 22)
iar funcţiile proprii ale mişcării, Zmn(x,y), sunt de forma:

n   x m   y (
Z mn x, y   C 4 sin sin ,
a b 23)
atunci coeficientul C 4  1 , deoarece valorile sunt normalizate.
Odată determinate pulsaţiile proprii şi funcţiile proprii se poate scrie expresia
deplasării în vibraţie după un mod propriu:
wmn x, y, t   Z mn x, y sin  mn t   mn , (
24)
iar mişcarea rezultată se exprimă printr-o suprapunere de moduri proprii:
 
(
wx, y, t     Z x, y sin  mn mn
t   mn 
n 1, 3 ,... m 1, 3 ,... 25)
Nodul fundamental de vibraţie a plăcii dreptunghiulare corespunde valorilor m=1 şi

n=1, fiind caracterizat de pulsaţia proprie 11 şi forma proprie Z 11 , exprimate prin relaţiile
particulare:
 1 1  D (
11   2   2
a
2
b   h 26)
şi:
16  x  y (
Z 11  sin sin
m  n  2
a b 26’)
3. Model şi rezultate pentru un transformator etanş de 15KVA
Pentru o placă dreptunghiulară din oţel cu laturile a=1000 mm şi b=500 mm, cu

E  2,1  1011   0,3   7850
modulul lui Young: N/m2, coeficientul Poisson şi densitatea
kg/m3, cu ajutorul programului Excel pe baza formulei:
D  m2 n2  D
 mn  2mn   2  2  2  (27)
 h b a   h
s-au calculat primele patru pulsaţii proprii din tabelul 1 şi frecvenţele proprii corespunzătoare
tabelului 2, valori în concordanţă cu [12], unde notaţile n şi m sunt modurile proprii:
Tablelul 1.
pulsaţii proprii [rad/s]
n m=1 m=2 m=3 m=4
1 149.607 239.372 388.979 598.43
2 508.665 598.43 748.037 957.487
3 1107.09 1196.86 1346.47 1555.92
4 1944.9 2034.66 2184.27 2393.72
Tablelul 2.
Frecvenţe proprii [Hz]
n m=1 m=2 m=3 m=4
1 23.82277 38.11656 61.93933 95.2914
2 80.99761 95.2914 119.1142 152.4661
3 176.2882 190.5828 214.4061 247.758
4 309.6975 323.9904 347.8137 381.1656
Cu ajutorul programului MATLAB, s-au determinat formele proprii de vibraţie pentru placa
dreptunghiulară simplu rezemată pe margini, forme prezentate în figurile 1÷16, unde s-a folosit
pasul de 0,005 şi relaţia:
n   x m   y (28)
Z mn x, y   C4 sin sin
a b
Fig. 1 Forme proprii de vibraţie, cu n=1 şi Fig. 2 Forme proprii de vibraţie, cu n=2 şi m=2.
m=1.
Fig. 4 Forme proprii de vibraţie, cu n=4 şi

Fig. 3 Forme proprii de vibraţie, cu n=3 şi m=3.
m=4.
Fig. 5 Forme proprii, cu n=1 şi m=2. Fig. 6 Forme proprii, cu n=2 şi m=1.
4. Concluzii
• se observă din modelul matematic că soluţia pe direcţia y se poate obţine doar dacă
rădăcina ecuaţiei caracteristice este complexă;
• din tabelul 1 şi 2 se poate observa, că pulsaţia proprie fundamentală, are cea mai
mică valoare dintre pulsaţiile proprii, respectiv frecvenţa proprie fundamentală are cea mai mică
valoare dintre frecvenţele proprii calculate;
• din figurile 2÷16, se observă că formele formelor proprii de vibraţie ale plăcii
dreptunghiulare sunt armonice amortizate, armonice periodice şi cu variaţii bruşte;
• Rezultatele obţinute se pot folosi pentru a valida modele cu elemente finite.
4.Bibliografie:
[1] Alămoreanu E., Buzdugan Gh., Iliescu N., Mincă I., Sandu M., Îndrumar de
calcul în ingineria mecanică (Guidelines for calculating in mechanical engineering), Editura
[2] Xing Y., Liu B., Closed form solutions for free vibrations of rectangular
Mindlin plates, Acta Mech Sin, vol. 25, 2009, 689-698.
[3] Wu J.H., Liu A.Q., Chen H.L., Exact Solutions for Free-Vibration Analysis of
Rectangular Plates Using Bessel Functions, Journal of Applied Mechanics, vol. 74, 2007,
1247-1251.
[4] Hashemi S.H., Arsanjani M., Exact characteristic equations for some of
classical boundary conditions of vibrating moderately thick rectangular plates, International J.
of Solids and Structures, vol. 42, 2005, 819-853.
[5] Predoi M.V., Vibraţii mecanice. Modele şi aplicaţii în MATLAB (Mechanical

vibration. Models and Applications in MATLAB), Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2011.
[6] Amza Gh., Barb D., Constantinescu F., Sisteme ultraacustice (Ultra-acoustic
systems), Editura Tehnică, Bucureşti, 1988.
[7] Timoshenko S.P., Gere J.M., Teoria stabilităţii elastice (Theory of elastic
stability), Editura Tehnică, Bucureşti, 1967.
[8] Buzdugan Gh., Fetcu L., Radeş M., Vibraţii mecanice (Mechanical vibration),
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
[9] Vrabie M., Calculul plăcilor (Calculus of plates), Editura Societăţii Academice
“Matei-Teiu Botez”, Iaşi, 2011.
[10] Bratu P., Vibraţiile sistemelor elastice (Vibrations of elastic systems), Editura
[11] Gillich G.R., Dinamica maşinilor. Vibraţii (Machine dynamics. Vibration),

Editura AGIR, Bucureşti, 2006.
[12] Leissa A.W, Vibration of plates, Scientific and Technical Information
Division. Office of Technology Utilization, National Aeronautics And Space Administration,
Washington DC., 1969.
METODE DE OPTIMIZARE A PRODUCȚIEI
LA CENTRUL DE PRELUCRARE CU COMANDĂ
NUMERICĂ HAAS VM-3
Ing. Petru AILENEI – masterand ICSM

Prof.dr.ing. Vasile RATA – Coordonator
Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea Inginerie Mecanică
1. Rezumat
Am adus mai multe îmbunătățiri la programele CAM prin faptul că am introdus în programe
diverse funcții care elimină intervenția operatorului de a regla anumite lucruri cum ar fi: reglarea
celor 4 jeturi cu emulsie, pornirea automată a dispozitivului care asigură răcirea cu aer, oprirea
mașinii pentru a putea verifica diverse lucruri la sculele așchietoare. O altă încercare practică a fost
prelucrarea unor piese prin intermediul procedeului de high speed machining.
2. CAPABILITATEA CENTRULUI DE PRELUCRARE HAAS VM3
Centrul de Prelucrare cu Comandă Numerica HAAS

VM3, este un centru de frezare vertical, capabil sa
funcționeze cu viteze si avansuri mari de așchiere și
a fost special proiectat pentru prelucrarea
matrițelor. Pe acest centru de prelucrare, fig.1, s-a
prelucrat o gamă mare de produse cum ar fi:
matriţe, plăci de presiune, plăci de tăiere, poansoane
de diferite forme şi dimensiuni, plăci de diferite
grosimi, etc.
Fig. 1. Centrul de prelucrare HAAS VM3
3. SOLUŢII DE OPTIMIZARE PROPUSE PENTRU PRELUCRAREA PE CENTRUL HAAS

VM3
Aplicând tehnica analizei de optimizare a posibilităților tehnologice de prelucrare pe Centrul de

Prelucrare cu Comandă Numerică HAAS VM3, am depistat următoarele metodele de optimizare:
3.1. Optimizare tehnologică prin soluții constructive la magazia de

schimbare a sculelor așchietoare
În funcție de complexitatea geometrică pentru prelucrarea unei matrițe
se folosește un număr destul de mare de scule; acest număr poate fi de
până la 7-8 sau chiar mai multe scule. Magazia de scule poate conține
un număr de 24, ceea ce reprezintă un număr destul de mic de scule
având în vedere că sunt unele care trebuiesc menținute mereu în
locașurile lor, pentru a ușura cât mai mult munca operatorului și pentru
a reduce timpul care se pierde la identificare, controlul și reglarea unei
scule în locașul din magazia de scule. Pentru optimizare propunem Fig. 2. Magazia cu 40 de scule
schimbarea magaziei existente pe CPCN cu una care să dispună de 40
locașe de scule, fig.2.
3.2. Gestionarea datelor de identificare a sculelor așchietoare, inclusiv portscule aferente

Dacă o matriță este mai complicată din punct de vedere geometric, adică are fețele dispuse în mai
multe plane sau gravura sa este complicată și avem nevoie de mai multe scule de diverse diametre
pentru a o realiza, atunci operatorul este obligat să introducă în magazia de scule, câte scule are
nevoie, ceea ce ar însemna să ia fiecare sculă în parte să îi măsoare diametrul, lungimea și să
stabilească ce tip de sculă este (freză cilindro-frontală, freză deget, ball mill, tarod, burghiu,
burghiu centruitor). O primă îmbunătățire la acest capitol ar fi ca operatorul să introducă toate
sculele în dispozitivele port-sculă iar apoi să le măsoare. Sculele care nu vor fi în magazie vor fi
păstrate pe rafturile mașinii și se vor eticheta iar pe etichete se va scrie lungimea lor și diametrul.
Soluția de optimizare identificată, constă în modificări constructive la dispozitivele existente pe

CPCN în scopul:
o montarea şi demontarea sculelor în dispozitivele port-
sculă, inclusiv codificare acestora, fig.3;
o recunoașterea originii de lucru pentru SA; stabilirea
originii de lucru după rotirea piesei în vederea
prelucrării pe ce de-a doua față sau în cazul a mai
multor piese identice, fig.4.
Fig.3 Tipuri de freze cu partea activă schimbabilă
Fig 4. Modificări constructive la dispozitive pentru

recunoașterea originii de lucru pe mașina CPCN
3.3. Îmbunătățiri la programul CAM

Postprocesorul de care dispune CPCN, pentru generarea programelor
CAM, ar mai putea fi îmbunătățit, în scopul realizării unor acțiuni
concrete în vederea eficientizării operațiilor de prelucrare. Acestea sunt:
o Pornire automată lichid de răcire, fig.5
o Oprire opțională programe de lucru pentru apelarea
rapidă a funcției G73, în condiții de eficiență,
o Program similar pentru accesarea subprogramelor de
retragere rapidă a tarodului
Fig 5. Tipuri de sisteme cu răcire disponibile
o Program de apelare rapidă a funcției M99, prin

utilizarea unui subprogram realizat
Fig 6. Exemplu de program fără pornirea automată a

lichidului de răcire
Fig 7. Exemplu de program cu pornirea automată a lichidului de răcire
Fig. 8. Exemplu cu oprire opțională de program
Fig. 9.
Exemplu de program care
utilizează funcția G73
Fig 10. Exemplu de program de filetare cu retragere rapidă a

tarodului
3.4. Dispozitive realizate care permit răcirea prin circularea emulsiei prin interiorul sculei așchietoare
Fig 11. Răcirea cu aer
Dacă în cazul frezelor monobloc sau chiar

cu plăcuțe interschimbabile, răcirea se
face pe bază de aer, în cazul burghielor
avem nevoie de lichide de răcire-ungere
din două motive:
 pentru a răci scula și
suprafața
 pentru a ajuta la evacuarea așchiilor.
Comanda de activare și dezactivare a dispozitivului care asigură răcirea cu aer este M83 pentru activare iar
M84 pentru dezactivare.
Fig 12. Răcirea cu jeturi de emulsie din exteriorul sculei
În majoritatea situațiilor întâlnite folosim răcirea cu

emulsie. Momentan dispunem de posibilitatea de a
folosi numai răcirea prin exteriorul sculei. Pornirea
emulsiei în acest caz se face cu funcţia M08 iar
oprirea emulsiei se face cu funcţia M09.
Răcirea prin arborele principal al mașinii a căpătat o mare răspândire în ziua de astăzi și a început
să înlocuiască sistemele de răcire exterioară cu emulsie. Acest tip de răcire aduce o serie destul de
mare de avantaje cum ar fi:
 elimină timpii de reglare pentru fiecare sculă în parte,
 un control îmbunătățit al așchiilor din cauza eliminării complete a acestora din fața sculelor,
acest lucru asigurând o calitatea cât mai bună a suprafeței,
 crește durata de viață a sculei atunci când așchiază materiale dure,
 putem crește cu până la 20% capabilitatea de așchiere prin mărirea regimurilor de așchiere.
Acest tip de răcire asigură emulsiei o presiune de 21 de bari, avansuri mai mari, prelucrarea de
găuri adânci de până la șapte ori mai mari decât diametrul (7xD) iar turația maximă la care poate fi folosit
este de 12.000 rot/min.
Comanda de pornire și oprire a răcirii prin arbore este M88 pentru pornire şi M89 pentru oprire.
Fig 13. Exemplu de răcire prin arbore la

centrul de prelucrare HAAS VM-3
Un alt tip de răcire pe bază de emulsie

este numit ,,Coolant-shower”. Acest tip
de răcire funcționează în felul următor:
prin interiorul arborelui principal este
introdus un tub care, la capătul său are
un anumit număr de găuri dispuse în
mod circular, prin care se evacuează
emulsia sub forma a mai multor jeturi
care formează un așa numit duș de emulsie formând astfel procesul de răcire ungere.
Fig 14. Răcirea de tip ,,Coolant-shower”
3.5. Utilizarea procedeului de prelucrare numit ,,High Speed Machining” (High speed milling)
Procedeul de frezare high speed machining este un procedeu de prelucrare prin așchiere care folosește
avansuri, adâncimi și lățimi mari de prelucrare. Această modalitate de prelucrare poate procesa până la 1000
de blocuri pe secundă, ceea ce înseamnă un bloc la o milisecundă. Pentru ca mașina să poată executa
mișcările de așchiere în mod corect, programul CAM nu trebuie să conțină blocuri de coduri sau fraze care să
dureze mai mult de o milisecundă pentru a fi executate.
4. STUDIU DE CAZ:
În fig.15 se prezintă frezarea unui detaliu de tip colț ascuțit (pentru o matriță). Modificarea la 120 în sens
vectorial, într-un bloc de coduri sau fraze, determină mașina să încetinească.
Exemplu:
 dacă folosim un avans de 3810 mm/min
 viteza de așchiere este de 63,5 mm/sec
 mm/sec
 dacă împărțim viteza de așchiere aflăm că la 3810 mm/min, aflăm că deplasarea
este de 0,06 la fiecare milisecundă
Fig 15. Prelucrarea unui colț ascuțit la care se modifică sensul vectorial
Putem calcula distanța parcursă pe cele trei axe (D), într-un bloc de coduri sau de fraze cu formula
următoare:
D= distanța parcursă pe cele trei axe

d= distanța parcursă pe o anumită axă
Această opțiune de prelucrare funcționează prin schimbarea direcției vectorilor sau prin schimbarea
unghiurilor, de la un bloc de fraze din program la altul. Atunci când se produce o schimbare foarte mică de
direcție de deplasare a vectorului sculei se permite o viteză de avans mai mare. O schimbare mai mare in
sens vectorial al sculei determină o viteză de avans mai mică.
Există mai multe tipuri de ,,High Speed Machining” :

 frezări cu viteze mari de așchiere
 frezări cu avansuri mari
 frezări cu viteze și avansuri mari de așchiere
Utilizarea acestui tip de frezare ne permite să scurtăm timpul de producție și să obținem niște piese
finite de o calitate superioară. Pentru a folosi această opțiune de prelucrare trebuiesc respectați
anumiți parametri cum ar fi adâncimea de așchiere. O creștere a vitezei de așchiere asigură câteva
beneficii cum ar fi: mărirea avansului de așchiere și o suprafață finală foarte bună.
Fig 16. Comparația indicilor de producție
în timpul prelucrării
Sursa: Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. ,, High
speed machining (HSM) – The effective way of
modern cutting”, pag. 59-65
Spre exemplu, dacă se încearcă prelucrarea unui colț interior cu acest procedeu de prelucrare de mare viteză,
mașina trebuie să execute o oprire aproape completă pentru a schimba sensul. În acest moment, la centrul de
prelucrare apar unele erori, de atunci când avem de prelucrat piese cu raze de racordare de la 0,5mm până la
5mm. Pentru ca aceste raze de racordare să rezulte corecte, trebuie să se folosească un model de rază care să
fie mai mare decât raza sculei cu care urmează a fi prelucrată sau să selectăm o freză cu o rază mai mică
decât este necesar dar vom folosi treceri mai mici.
Fig 17. Model de rază de racordare
Acest lucru permite mașinii o mișcare de mare

viteză, citind mai multe blocuri de coduri sau
fraze din program.
Mișcarea mașinii va fi mult mai lină și mai

rapidă și, ca urmare, rezultă o suprafață mult
mai bună
5. CONCLUZII
În urma stabilirii acestor metode de optimizare a producției, la centrul de prelucrare cu comandă

numerică HAAS VM-3, s-au obținut următoarele:
- reducere timpii de producție eliminând intervențiile operatorului prin introducerea unor
funcții în programele CAM,
- reducere cu aproximativ 50% timpii de prelucrare la reperele care necesită regravări, după ce
au fost tratate termic, în special în cazul plăcilor de presiune care au o duritate de 60-62 HRC,
- eliminare intervențiile operatorului care trebuia să pornească și să regleze manual jeturile de
emulsie, etc.
BIBLIOGRAFIE
 Ashley S. - High – speed machining goes mainstream, Mechanical Engineering”, May 1995.
 Tlusty J. - High – speed machining, Ann. of the CIRP, 1993, t. 42, nr 2, s. 733 – 738.
 Mason F. - Die and mold finishing. How fast?, Manuf. Eng. 1995.
 Rata V – Dispozitive Tehnologice. Editura MatrixRom, Bucuresti, 2011
 RATA Vasile, SEVERIN Traian, APETREI Lăcrămioara - CONSIDERATIONS REGARDING
THE FUNCTIONALITY AND THE USE OF CHUCK COLLETS IN MECHANICAL
SYSTEMS. Conferinta IManE Chisinău, 2014
 Pasko, R. - Przybylski, L. & Slodki, B. - High speed machining (HSM) – The effective way of
modern cutting.
 **** “Die & Mould Making Application Guide, Sandvik Coromant”, 1999.
Resurse web
 HAAS CNC Verticals, www.HAASCNC.com/,
 www.google.com/images/
 http://www.google.ro/search?q=haas+vm3&nord=1&tbm=isch&tbo=u&
https://www.google.ro/search?
q=tires+for+haas+vm3&espv=210&es_sm=122&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=ObMlU9C
sEIW8ygOSsoDgCg&ved=0CAkQ_AUoAQ&biw=1920&bih=955#q=tools+for+high+speed+mill
ig
INGINERIE ENERGETICĂ
ASPECTE PRIVIND INFLUENŢA DIELECTRICILOR
ASUPRA TANGENTEI UNGHIULUI DE PIERDERI LA
TRANSFORMATOARELE ELECTRICE DE PUTERE
TOADER ARIADA-ELENA
ALDEA IONEL-CRISTIAN
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, FACULTATEA DE
INGINERIE
“This paper aimed to explaining how to determine the power loss and the dielectric loss tangent,
starting from a circuit R, C series, which apply voltage to terminals U, which according to
Kirchhoff's second theorem are distributed differently on the two circuit elements (resistor and
capacitor), thus forming terminal voltages of the two series circuit elements (voltage across the
resistor, the voltage across the capacitor respectively).”
1. Introducere
Lucrarea elaborată a avut în vedere importanţa transformatoarelor electrice de putere utilizate în
echiparea staţiilor de transformare şi distribuţie a energiei electrice în cadrul Sistemului Energetic
Naţional. Importanţa acestei categorii de transformatoare electrice derivă din rolul pe care îl au în
procesul de conversie a energiei electrice de la treptele de tensiune stabilite la bornele
generatoarelor sincrone la treptele de tensiune aferente liniilor electrice de transport şi distribuţie a
energiei electrice.
În transformatoarele electrice de putere din staţiile şi posturile de transformare, se stabilesc

capacităţi electrice,atât între înfăşurările de înaltă, respectiv joasă tensiune şi cuva
transformatoarelor care este legată direct la centura de împământare, cât şi între cele două
înfăşurări(de medie, respectiv de înaltă tensiune).
Elaborarea lucrării, a avut ca reper interacţiunea dintre câmpurile electrice şi magnetice ce se

stabilesc în interiorul transformatoarelor electrice de putere, la conectarea acestora în schemele
electrice primare din staţiile şi posturile de transformare.
Pentru înţelegerea şi explicitarea fenomenelor electrice ce se stabilesc în dielectricul aferent
capacităţilor dintre înfăşurările transformatoarelor electrice de putere, se impune o scurtă
prezentare a noţiunilor fundamentale de electrotehnică cu privire la dilectrici şi la circuitele R,C
serie de curent alternativ.
De menţionat faptul că suportul aprofundării acestor noţiuni referitoare la dielectrici a fost cursul
de Electrotehnică derulat în cadrul acestui semestru, secundat şi aplicaţiile efectuate în cadrul
lucrărilor de laboarator.
Se cunoaşte faptul că prin expunerea dielectricilor la acţiunea câmpului electric are loc un proces
de transformarea a puterii electrice în căldură. Această putere se numeşte pierdere de putere în
dielectric sau pierdere dielectrică şi are două componente[1-3]:
- o componentă care se datorează conductivităţii electrice a dielectricului şi este

proporţională cu pătratul curentului de conductivitate electrică i cond şi în esenţă
reprezintă pierderile de putere prin efect Joule. Această componentă apare atât în
câmpul electric de curent continuu, cât şi în cel de curent alternativ;
- a doua componentă a pierderilor de putere se manifestă numai la câmpul electric

variabil. În esenţă ea reprezintă pierderile datorate frecării dintre particulele
dielectricului la reorientarea lor directă în sensul câmpului în procesul de polarizare.
Astfel, trebuie avut în vedere faptul că pierderile de putere vizibile sunt determinate de polarizaţiile
de relaxare. Polarizaţiile de electroni şi de ioni practic sunt fără pierderi[1].
Elaborarea lucrării a avut ca obiectiv explicitarea modului de determinare a pierderilor de putere şi

a tangentei unghiului de pierderi în dielectrici, pornind de la un circuit R, C serie (fig. 1), la bornele
căruia se aplică tensiunea U, care în conformitate cu teorema a doua a lui Kirchhoff, se distribuie
în mod diferenţiat pe cele două elemente de circuit (rezistor şi condensator), constituindu-se astfel
tensiunile la bornele celor două elemente de circuit serie (tensiunea la bornele rezistorului,
respectiv tensiunea la bornele condensatorului)[2-3].
Lucrarea a avut în vedere faptul că, pornind de la simplu către complex, se poate generaliza modul
de determinare a pierderilor în dielectricul capacităţii stabilite între conductoarele active ale liniilor
electrice în cablu (unde determinarea pierderilor în dielectricul cablurilor este imperativ necesară
încă din faza de proiectare a acestora) şi pierderile în dielectricul capacităţilor stabilite între
înfăşurările transformatoarelor electrice de putere şi cuva acestora.
Determinarea procentuală a pierderilor în dielectricul capacităţilor stabilite între înfăşurările
transformatoarelor electrice de putere şi cuva acestora, reprezintă una din verificările cu impact
major în asigurarea fiabilităţii acestora şi prevenirea regimurilor de avarie.
Pentru determinarea pierderilor de putere în dielectricii aferenţi oricărei capacităţi electrice se

impune cunoaşterea unghiului de defazaj δ, căruia aplicându-i-se funcţia trigonometrică ,,tg” se
obţine aşa numita (tgδ) „tangenta unghiului de pierderi în dielectric”.
Cum se va observa în prezentarea detaliată a modului de determinare a pierderilor în dielectricul

condensatoarelor, valoarea acestui unghi de defazaj influenţează în mod direct valoarea pierderilor
de putere.
2. Studiu de caz privind modul de determinare a pierderilor de putere electrică în dielectricul

unui condensator conectat în serie cu un rezistor
Pentru caracterizarea pierderilor dielectrice, se pleacă de la ideea că dielectricul dat este plasat între
electrozii de pe suprafaţa condensatorului (vezi fig.1.a) şi este supus acţiunii câmpului electric
variabil. Acest condensator real se poate reprezenta prin schema echivalentă serie sau paralel. În
fig.1 a se prezintă schema echivalentă serie [1-3].
I
U U
UR
UC UR
I δ
C R UC
a b
Fig.1. a- schema echivalentă serie a condensatorului real; b- diagrama fazorială pentru cazul a,
stabilită pe baza schemei echivalente[1-3]
Ea este constituită prin conexiunea serie a condensatorului ideal C (fără pierderi în dielectric) şi
rezistenţei R. Astfel, pierderile în rezistenţa R trebuie să fie egale cu pierderile în dielectricul
condensatorului real. În fig.1. b este prezentată diagrama vectorială stabilită pe baza schemei
echivalente. La dielectricii cu pierderi relativ mici, unghiul φ dintre curent şi tensiune este de
aproximativ 900, iar la dielectricii cu pierderi relativ mari, unghiul φ se îndepărtează de valoarea
de 900direct proporţional cu valoarea pierderilor[1-3]. De aceea pentru caracterizarea pierderilor în
dielectric, se utilizează unghiul δ complementar până la 90 0, sau mai exact tangenta acestui
unghi( tgδ). Dielectricii la care tangenta unghiului de pierderi în dielectric (tgδ)are valori relativ
mici, pierderile de putere vor avea valori relativ mici, iar dielectricii la care tangenta unghiului de
pierderi în dielectric (tgδ)are valori relativ mari, pierderile de putere vor avea valori relativ mari.
Dacă se are în vedere că pierderile pe rezistenţa R din schema echivalentă din fig.1.a sunt egale cu
pierderile Pa din dielectricul condensatorului real, se poate scrie relaţia[1-3]:
Pa = UaI = RI2 (1)
Potrivit schemei echivalente din fig.1.1.a, curentul I se poate determina astfel[1]:
U
I
2
 1  (2)
R2   
  C 
unde:
ω=2πf – pulsaţia.
După inlocuirea lui I din relaţia (2) în relaţia (1) se obţine [1-3]:
U 2  R  2  C2
Pa 
R 2  2  C2  1 (3)
Potrivit fig.1.b vom avea [1]:
UR IR
tg    R   C
UC I 1 (4)
 C
În acest caz din relaţia (3) se obţine[1-3]:
U 2    C  tg
Pa  (5)
1  tg 2
Deoarece tgδ este un număr mic, se poate admite că tg 2 δ ≈ 0 şi pentru pierderile în dielectric se
obţine definitiv că [1]:
Pa  U 2    C  tg  2  f  U 2  C  tg (6)
Dacă expresia de mai sus se divide cu volumul dielectricului se pot obţine pierderile pentru
unitatea de volum a dielectricului. Fără a se realiza aceasta, totuşi, potrivit relatiei (6) se pot trage
concluziile pentru cazurile în care pierderile în dielectric au aceeaşi valoare.
Acestea sunt cazurile în care, tensiunea U sau frecvenţa f sau amandouă împreună au valori relativ
mari. Pentru a nu se obţine pierderi extrem de mari în dielectric la frecvenţe înalte, iar în unele
cazuri şi la tensiuni înalte se impune a se utiliza dielectrici cu valoare redusă a tgδ (tgδ < 0,001)
care se numesc dielectrici de frecvenţă înaltă. Spre deosebire de aceştia, cei care sunt caracterizati
prin tgδ mare (tgδ > 0,001) se numesc dielectrici de frecvenţă redusă[1-3].
Aceeaşi importanţă are dependenţa tgδ de frecvenţa f a câmpului, care pentru unii dielectrici poate
fi foarte complexă. În figura 2 se prezintă dependenţa pentru cazul tipic, când dielectricul posedă
atât polarizare electronică (fără pierderi) dar şi polarizări de relaxare. Pentru explicarea caracterului
dependenţei se poate utiliza figura 1 şi formula (4)[1-3].
La începutul dependenţei, când f →0, se observa ca tgδ → ∞. Aceasta se datorează faptului că la

reducerea frecvenţei se conservă conductivitatea electrică, pierderile Joule şi componenta U R.
Componenta UC →0, deoarece condensatorul trece în rezistenţă şi tgδ = UR/UC→∞.
fk f
Fig. 2 Dependenţa tgδ=f(f) cu un maxim[1-3]
3. Concluzii
În urma prezentării modului de determinare a tangentei unghiului de pierderi şi a puterii electrice

în dielectricul transformatoarelor electrice de putere ce intră în configuraţia staţiilor electrice de
transformare şi distribuţie a energiei electrice către consumatorii de medie şi înaltă trensiune din
cadrul Sistemului Electroenergetic Naţional se pot desprinde următoarele concluzii:
1.Concomitent cu creşterea frecvenţei rolul pierderilor Joule şi al componentei U R se reduce, dar
apare componenta UC. Aceasta conduce la reducerea lui tgδ. Totuşi, după aceasta, cu creşterea
frecvenţei, pierderile datorate polarizaţiei de relaxare cresc puternic şi tgδ începe a se amplifica.
Creşterea ulterioară a frecvenţei deja conduce la atingerea frecvenţei proprii de oscilaţie a
particulelor (la dispersie), care este asociată şi cu reducerea lui ε r. În această porţiune apare aşa
numitul maximum de dipol tgδm.
2.Dacă în dielectric există câteva variante ale polarizaţiei de relaxare, maximele pot fi în număr
mai mare de unu (aproximativ 2 sau 3)[1-3]. În continuare, la creşterea frecvenţei, tgδ se reduce
deoarece treptat dispar polarizaţiile de relaxare şi persistă polarizaţiile fără pierderi.Aceeaşi
importanţă o are şi dependenţa tangentei unghiului de pierderi in dielectric(tgδ) de temperatură.
3.Ca regulă generală se poate prezenta creşterea tgδ cu creşterea temperaturii. Aceasta se datorează
creşterii posibilităţii de orientare a sarcinilor. La unii dielectrici creşterea tangentei unghiului de
pierderi nu este monotonă, şi se observă unul sau câteva maxime de dipoli. Maximele se datorează
atingerii frecvenţei proprii de oscilaţie a particulelor dielectricului, care depinde şi de temperatură.
4. Bibliografie
[1]. Popescu C. , ş.a – Materiale electrotehnice, Editura Sitech, Craiova, 2012
[2]. Popescu C. , ş.a – Electrotehnică şi maşini electrice, Editura Sitech, Craiova, 2008
[3]Popescu C. , ş.a - Aspecte privind modul de determinare a pierderilor de putere şi a tangentei

unghiului de pierderi în dielectricii – lucrare în curs de apariţie.
ILIMINATUL PRIN COMPENSAREA FACTORULUI DE
PUTERE DE LA UN MOTOR
PLOSCARU MARIAN
GOANŢĂ SILVIU SORIN
Coordonator: Sef lucrari dr. Ing. Popescu Cristinel
In work “Lighting by compensating motor power factor” presents generalities

about electricity and a case study on the benefit compensation of power factor. In
conclusion, the power factor correction can conserve electricity, and the energy offset can
be reused according to the first law of thermodynamics “In nature nothing is lost,
everything is transformed into another form of energy”.
1. Generalitati
Energia electrica este o marfa pe care o cumparam cu totii asa cum ne este ea
furnizata de catre operatorul de furnizare. Spre deosebire de toate celelalte marfuri, la care
ne punem problema calitatii acestora la achizitionare, si avem posibilitatea de a alege cel
mai bun raport cost-eficienţă, adică acelea al căror ciclu de viaţă implică cel mai scăzut
cost pentru mediu, fără a depăşi investiţiile prevăzute în materie de energie. Din acest
motiv utilizatorul trebuie sa aleaga masuri tehnice sau organizatorice pentru îmbunatatirea
factorului de putere, urmarinduse prin aceasta reducerea consumului de putere reactiva.
Motoarele electrice consuma energie reactiva din cauza factorului de putere redus si
functionarii la alta sarcina decât cea nominala (redusa sau în gol). Este cunoscut din
electrotehnica ca intre tensiunea de la bornele unui receptor de curent alternativ si curentul
care trece prin receptor exista un defazaj,exprimat prin unghiul ϕ (fig. 1).
-putere activa: P= U I cos ϕ;
-puterea aparenta: S= UI ;
-putere reactiva : Q=U I sin ϕ
Raportul pozitiv dintre puterea activă şi puterea aparentă kp=P/S se numeşte factor
de putere. Factorul de putere este întodeauna subunitar, întrucât P<S. În regim sinusoidal,
rezultă evident kp=P/S=cos ϕ.
cos ϕ = = (1)
Se poate arata ca pentru valori ale factorului de putere mai mici de 0,7 – 0,8
caderile de tensiune inductive depasesc caderile de tensiune ohmice, aceste caderi de
tensiune neputând fi micsorate prin alte metode decât prin reducerea puterii reactive (deci
cresterea factorului de putere):
- cresterea curentului permanent de scurtcircuit
- cheltuiele anuale ridicate datorate consumurilor de energie reactiva.
În continuare vom prezenta compensarea factorului de putere cu baterii de
condensator.
2. Compensarea factorului de putere cu ajutorul bateiilor de condensatoarea

2.1. Pierderile de energie in motoare electric
Pierderile de energie in motoare electrice se compun din :
- pierderile electromagnetice:
- pierderi în infasurari:
- pierderile in fier;
- pierderile in cupru
- pierderi mecanice
Pierderile in infasurari se determina cu formula :
Pb=m R (2)
unde:
R-rezistenta care este: R=
- p-rezistivitatea depinde de material, p = 17,84 [Ωm] ;
L- lungimea;[m]
A-aria ;[ ]
i-intensitatea curentului electric ;[A]
2.2. Calculul capacitatii bateriei de condensatoare

Bateria de condensatoare se montează in paralel cu receptorul (sau instalaţia) ce
functioneaza cu un factor de putere scăzu. In figura 1.2 se arata modul de legare al
condensatorului. Înainte de montarea condensatorului, receptorul inductiv absorbea de la
reţea curentul I1 si puterea reactiva Q1 si funcţiona cu un factor de putere scăzut cos ϕ1.
Figura 1.1 Montarea condensatorului Figura 1.2 Triunghiul puterilor

inainte si pentru marirea facorului de putere dupa ameliolar
După montarea condensatorului de capacitate C, receptorul absoarbe de la reţea o
putere reactiva:
Q2 =Q1- DQ, (3)
Unde DQ este puterea reactiva debitata de condensatorul C in reţea. In aceasta

situaţie, receptorul va funcţiona cu un factor de putere cos ϕ 2 > cos ϕ1. Puterea activa
absorbita de receptor înainte si după ameliorarea factorului de putere este aceeaşi (p).
Rezulta:
Q1 = P tg ϕ1 si Q2= P tg ϕ 2 (4)
Puterea reactiva debitata de condensator in reţea mai rezulta din relaţia :
Q=Uf Ic sin ϕ (5)
Unde ϕ =9 , deoarece exprima defazajul dintre tensiunea de faza Uf si curentul ce trece
prin condensator Ic :
P(tg ϕ1 – tg ϕ2)= Uf Ic (6)

unde:
Ic= = CUf (7)
Daca tensiunea la bornele receptorului si a condensatorului este U (adică de linie),

capacitatea acestuia este data de relatia :
C (8)
2.3. Legarea baterilor de condensator
Bateriile de condensatoare, pentru ameliorarea factorului de putere se poate lega:

- descentralizat. Condensatorul este montat in corpul de iluminat si legat in paralel
cu acesta la bornele de alimentare (fig.2.2). fara condensator, circuitul lămpii fluorescente
ar funcţiona cu un factor de putere cos ϕ 1=0.55. pentru a aduce circuitul acestei lămpi la
un factor de putere cos ϕ 2=0.95 este necesar un condensator de capacitate C. Aceasta se
poate calcula cu relaţia (9) unde :
- P=40kW puterea circuitului lămpii fluorescente (10W reprezintă puterea balastului L
necesar funcţionarii lămpii);
- tg ϕ1=1.518 (din co sϕ 1=0.55 rezulta: ϕ1=56.60);
-tg ϕ2=0.329 (din cos ϕ 2=0.95 rezulta ϕ2 =18.20);

-  =2πf= 100p rad/s (unde f=50Hz este frecventa reţelei);
-Uf= 220V (tensiunea de faza a reţelei de alimentare).
Rezulta:
C= =39 F = 39 µF
La bornele fiecărui receptor de mare putere (motor asincron, cuptor electrice ca

in figura 2.1). De regula se alege sistemul de legare a bateriilor de condensatoare in
triunghi; deoarece acestea au o capacitate mai mica. Bateriile de condensatoare când sunt
deconectate de la reţea (se afla in gol), au o tensiune la borne de 380 V (sau 220V la
legarea in stea). Pentru a înlătura pericolul de electrocutare, după scoaterea din funcţiune a
receptorului se deschide contactorul C2 cupland astfel bateriile de condensatoare pe
rezistentele electrice R, pana când acestea se descarcă.In locul rezistentelor se pot folosi
corpuri de iluminat.
Figura 2.1Legarea bateriilor Figura 2.2 Montarea condensatorului
de condensatoare la consumatori in circuitul unei lampi fluorescente
3. Efectul factorului de putere scazut in instalatiile electrice

Pentru a alimenta un receptor (consumator) trifazat de putere activa P si de factor
de putere cos ϕ , linia electrica trebuie sa transporte un curent electric I:
I= (9)
Rezulta ca o data cu scăderea factorului de putere creste curentul transportat de

reţea, bineinteles in ipoteza aceleiaşi puteri active absorbite.
Creşterea curentului are drept consecinţe:
- necesitatea măririi secţiunii conductoarelor ce trebuie transportate de acest
curent ;
- -necesitatea supradimensionării aparatajului de acţionare (întreruptoare,
contactoare) si de protecţie (siguranţe fuzibile, relee termice), parcurse de acest curent.
Deci instalaţiile in care factorul de putere este scăzut sunt neeconomice, costa
scump. De exemplu: un motor care are o putere activa de 40 KW alimentat la tensiunea
3x380/220 V si cu un factor de putere cos ϕ1 = 0.95 absoarbe de la reţea un curent:
I1 = 64 A
Un alt motor care absoarbe aceeaşi putere de la reţea, dar cu un factor de putere
mai mic ( cos ϕ2 = 0.70), absoarbe un curent
I2 = 87 A
Se poate vedea uşor influenta pe care o are factorul de putere asupra curentului
absorbit, ceea ce inseamna cu cu 33.7% mai mult curent absorbit in cazul cand factorul de
putere nu e compensat. Bateriile de condensatoare care compenseaza factorul de putere se
descarca in corpuri de iluminat care sunt montate in paralel cu bateriile.
4. Iluminatul
S-a ales aplicaţia iluminatul electric cel puţin din următoarele motive:
- lumina este, ea insăşi, de natură electromagnetică ca si pierderile motorului electric.
- pentru a economisi curent care este folosit pentru iluminat.
In timpul exploatării, bateriile de condensatoare nu se vor lăsa in gol, încărcate.
Imediat după scoaterea din funcţiune, ele se leagă pe rezistentele de încărcare. Imediat
după scoaterea din funcţiune, ele se leagă pe rezistentele de descărcare. De cele mai multe
ori, acestea sunt becuri electrice plasate deasupra stelajului de susţinere a bateriilor, sau in
incinta întreprinderii (pot face parte din iluminatul de paza al acesteia).
Figura 3. instalatia de iluminat prin compensarea factorului de putere .

5. Concluzii
In concluzie prin compensarea factorului de putere se poate face economie de
energie electrica , iar energia compensata se poate refolosi conform primului principiu al
termodinamicii “In natura nimic nu se pierde , totul se transforma in alta forma de energie”
Bibliografie
1) Constructia si exploatarea instalatiilor electrice de iluminat din intreprinderile industriale;
Autor:V. Prodea “Categorii:Electrotehnica, Energetica, Stiinta si Tehnica”, Editura:
Tehnica [1967];
2) MORANCEA. S.” Instalatii electrice industriale”, Editura Corvin, Deva, 2004;
3) PETRESCU, Gh. S.a., Manualul inginerului electrician, Editura Tehnica, Bucuresti;
4) BALAURESCU, D.” Îmbunatatirea factoruluii de putere” Editura tehnica, Bucuresti;
5) VAREL, Automatic power factor improvement equipment, 2004;
6) Instructiuni privind compensarea puterii reactive în retelele electrice de distributie si la consumatorii
industriali si similari, indicativ PE 120;
7) Emil Simion, T. Maghiar, Electrotehnica, Editura Tehnica, Bucuresti, 1981.
8) Revista info electrica numarul 1 2006;
ENERGIA ELECTRICĂ PRODUSĂ DIN DEŞEURI
PLOSCARU MARIAN
GOANŢĂ SILVIU- SORIN
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Tg-jiu

Coordonator :S.l.dr.ing. Ionici Cristina
In work “The electricity produced from waste” presents generalities about the
types of waste and their use. It looks better environment by collecting and recycling and
reduce emissions into the atmosphere and also produce electricity from waste.
1. Scurt istoric
Încă din 1970 s-a conștientizat opinia că deșeurile constituie o problema și că

metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfacatoare. De asemenea, s-a
pus problema reciclării materialelor care intră în componența acestora. La Conferința
Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-
au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial. În Uniunea Europeana
preocuparile erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene in problema
deșeurilor datând din anul 1975. Oamenii sunt obisnuiți să recicleze din cele mai vechi
timpuri. Studii arheologice au arătat că, în perioadele când resursele de materii prime se
diminuau, [gunoi|gropile de gunoi]] ale orașelor antice conțineau mai puține deșeuri cu
potențial pentru reciclare (unelte, ceramica etc).
O treime din totalul deșeurilor din Statele Unite este reciclat. Astfel, 82 de tone de
materiale sunt reciclate dintr-un total de 251 tone de gunoi care se produc annual .Se
estimeaza o creștere de 100% a cantitații de materiale reciclate in SUA in ultimii 10 ani. În
SUA există cea mai mare producție de gunoi (deșeuri) pe cap de locuitor din lume. Astfel,
în fiecare zi, in medie, un american produce puțin peste 2 kilograme de gunoi.
În prezent problema gestionării deşeurilor se manifesta tot mai acut din cauza
creşterii cantitaţii si diversitaţii acestora, precum si a impactului lor negativ, tot mai
pronunţat, asupra mediului înconjurator. Depozitarea deşeurilor pe sol fără respectarea
unor cerinţe minime, evacuarea in cursurile de apa si arderea necontrolată a acestora
reprezintă o serie de riscuri majore atât pentru mediul ambiant cat si pentru sanatatea
populaţiei.
Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activitaţile de colectare, transport, tratare,
valorificare si eliminare a deseurilor, inclusiv monitorizarea acestor operaţii si
monitorizarea depozitelor de deseuri dupa inchiderea lor.
2. Deseuri. Date generale.

Deşeurile sunt acele substanţe sau obiecte de care deţinatorul se debarasează, are
intenţia sau obligaţia de a se debarasa. În general, deşeurile reprezinta ultima etapă din
ciclul de viaţa al unui produs (intervalul de timp între data de fabricaţie a produsului si
data cand acesta devine deşeu).
Tipuri de deşeuri
După proveniența, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri:
A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate in mediul urban și

rural. Ele sunt grupate in:
a) - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnica, magazine, hoteluri, restaurante,
instituții publice.
b) - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hartii, mase plastice, frunze, praf).
c) - Deșeuri din construcții și demolari, provenite din activitatea de construcții și
modernizarea și intreținerea strazilor.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale
C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

a) - Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifica in:
Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deșeuri industriale produse in cantitați foarte mari, de exemplu cenușile produse
de termocentralele care funcționeaza pe carbune.
b) - Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultura și, in special, din zootehnie.
c) - Deșeuri speciale, categorie in care intra explozibilii și substanțele radioactiv
A. Deşeuri municipale
Deşeurile municipale reprezintaă totalitatea deşeurilor generate în mediul urban şi

rural din gospodarii, instituţii, unitaţi comerciale, agenţi economici (deseuri menajere si
asimilabile), deseuri stradale colectate din spaţii publice, strazi, parcuri, spaţii verzi,
deseuri din construcţii-demolari generate in gospodarii si colectate de operatorii de
salubritate si namoluri de la epurarea apelor uzate orasenesti.
Tabelul nr.1. Deşeuri municipale generate şi colectate în perioada 2011 – 2013

Cantitate Cantitate Cantitate
deseuri deseuri deseuri
Deseuri municipale
milioane tone milioane tone milioane tone
2011 2012 2013
Deseuri menajere colectate 5,16 5,56 5,36
 in amestec 5,1 5,25 5,27
el
s
de la populaţie 3,64 3,56 3,52
de la agenţi economici 1,46 1,69 1,75
 separat 0,064 0,31 0,09
Deseuri din servicii publice 0,90 1 0,97
Deseuri din construcţii/demolari 0,65 0,47 0,47
Total deseuri municipale colectate 6,71 7,03 6,80
Deseuri menajere necolectate 1,49 1,61 2,06
Total deseuri municipale generate 8,2 8,64 8,87
Tabelul nr. 2. Generarea deşeurilor municipale in România comparativ cu statele

Uniunii Europene
kg/cap
2008 2009 2010 2011 2012 2013
loc.
EU15 563 567 579 573 572 574
NMS12 361 340 347 338 335 334
EU27 517 516 527 520 519 520
Romania 355 341 384 365 378 398

Compoziţia procentuala a deseurilor menajere in Romania, pentru anul 2013, este
prezentata in tabelul nr.3.
Material Procent
Hartie, carton 11,26%
Sticla 10,76%
Metale 5,11%
Materiale plastice 2,98%
Textile 4,52%
3. Biomasa. Transformarea biomasei in energie
Biomasa este partea biodegradabila a produselor, deseurilor si reziduurilor din

agricultura, inclusiv substantele vegetale si animale, silvicultura si industriile conexe,
precum si partea biodegradabila a deseurilor industriale si urbane.
Producerea de biomasa nu reprezinta doar o resursa de energie regenerabila ci si o
oportunitate semnificativa pentru dezvoltarea rurala durabila.
Biomasa poate asigura cu uşurintţă peste 20% din necesităţile energetice a tării.
Altfel spus, resursele funciare existente şi infrastructura sectorului agrar permite inlocuirea
completa a tuturor statiilor atomice, fara a influenta preturile la produsele alimentare. De
asemenea, utilizarea biomasei la producerea etanolului poate micsora importul petrolului
cu 50%.
Forme de valorificare energetica a biomasei (biocarburanti):

- arderea directa cu generare de energie termica.
- arderea prin piroliza, cu generare de singaz (CO plus H2).
- transformarea chimica a biomasei de tip ulei vegetal prin tratare cu un alcool si

generare de esteri, de exemplu, metil esteri (biodiesel) si glicerol. |n etapa urmatoare,
biodieselul purificat se poate arde in motoarele diesel.
- degradarea enzimatica a biomasei cu obtinere de etanol sau biodiesel.
Rezervele de biomasa sunt in special deseurile de lemn, deseurile agricole, gunoiul

menajer si culturile energetice.
Avantajele valorificarii deseurilor lemnoase:

• valorificarea produsului rezultat prin comercializarea sa atat pe piata interna, cat si
la export;
• aplicarea standardelor de calitate si de mediu existente la nivel european;
• asigurarea unei protectii ecologice eficiente a populatiei, precum si a apei, a padurii

etc.;
• reciclarea materialelor;
• eliminarea deseurilor de material lemnos de pe suprafetele de depozitare;
• utilizarea eficienta a deseurilor de material lemnos rezultate prin prelucrarea

lemnului;
• reducerea volumului de depozitare a materialelor combustibile, tinand seama ca

volumul unei brichete este de circa sapte-opt ori mai mic decat volumul ocupat de aceeasi
cantitate de rumegus inainte de brichetare;
• realizarea unei alternative simple pentru producerea caldurii in domeniul casnic sau
in intreprinderi din mica industrie;
• realizarea de noi locuri de munca.
4. COGENERARE IN SISTEM O.R.C. A BIOMASEI IN VEDEREA OBTINERII

DE ENERGIE ELECTRICA SI TERMICA IEFTINA
Biomasa este utilizata in cel mai eficient mod in combinatie de energie termica si
centrale electrice. In special energia obţinuta este maximizata in sistemele de putere mica
(de la cateva sute de kW electric la 1 sau 2 MW electric), construit in apropiere de
consumatorul de caldura.
I. COMPONENTA INSTALATIEI (elementele principale)
1. Siloz de combustibil umed (capacitate 150 – 200 mc)
2. Instalatie de transport pneumatic pentru alimentare cazan
3. Cazan pentru biomasa (capacitate furnizata: 5140 kW)
4. Modul ORC (capacitate furnizata: 950 kW – electric, 4.099 kW – termic)

CARACTERISTICI TEHNICE TURBOGENERATOR SI CONSUMURI BIOMASA
400 600 800 1,4 1,8 2,2
TURBOGENERATOR KW KW KW 1 MW MW MW MW
PUTERE TERMICA
BUCLA INALTA 2100 2965 3485 4690 6130 8935 10975
(kw)
TEMP NOMINALA
BUCLA JOASA (˚C) 250/130 250/130 250/130 250/130 250/130 250/130 250/130
INTR/IESIRE
PUTERE TERMICA
200 275 330 450 585 855 1045
BUCLA JOASA (kw)
PUTERE TERMICA
2300 3240 3815 5140 6715 9790 12020
TOTALA (kw )
TEMP APA CALDA

INTRARE/IESIRE(˚C) 60/80 60/80 60/80 60/80 60/80 60/80 60/80
PUTERE TERMICA
1844 2600 3060 4100 5350 7850 9630
APA RACIRE (kw)
PUTERE
ELECTRICA
424 617 727 1001 1317 1862 2282
ACTIVA BRUTA
(kw)
EFICIENTA
ELECTRICA BRUTA 0,184 0,19 0,191 0,194 0,196 0,19 0,189
PUTERE
ELECTRICA 24 30 38 51 62 87 107
CAPTIVA (kw)
.
PUTERE
ELECTRICA 400 587 689 950 1255 1775 2175
ACTIVA NETA ( kw )
EFICIENTA
0,174 0,181 0,181 0,184 0,186 0,181 0,181
ELECTRICA NETA
GENERATOR
ELECTRIC 400V 400V 400V 400V 400V 660V 660V
ASINCRON
CONSUM BIOMASA 1005 1416 1667 2247 2935 4279 5254

kg/ora
Importanţa investiţiei
O investitie de acest gen are o importanta deosebita pornind de la avantajele de mediu prin
utilizarea ca materie prima a deseurilor din lemn ( in diferite forme: deseuri si ramasite de
exploatare, deseuri din fluxul de prelucrare primara, deseuri din fluxul de prelucrare
secundara, diverse alte deseuri lemnoase) pana la furnizarea de energie termica si electrica.
Instalatia este astfel conceputa incat sa se respecte cele mai exigente norme de mediu
aflate in vigoare.
·Îmbunatatirea conditiilor de mediu societate si in zona, prin colectarea deseurilor si
reducerea nivelului de emisii in atmosfera(pulberi, monoxid de carbon, gaze cu efect de
sera etc.)
·Imbunatatirea conditiilor de munca la centrala termica; practic toata instalatia lucreaza in

regim automat necesitand doar supervizare
·Reducera costurilor de productie prin valorificarea deseurilor lemnoase, fapt ce

influenteaza profitabilitatea societatii creand premisele unei dezvoltari sanatoase
·Posibilitatea crearii de resurse pentru montarea unei linii tehnologice pentru productia de
panouri din lemn, fapt ce ar duce la cresterea numarului de angajati cu peste 15 persoane
·Majorarea numarului personalului angajat cu peste 15 persoane prin efcientizarea si

diversificarea productiei
·Posibilitatea cresteri nivelului de productie cu peste 15 % prin asigurarea necesarului de

energie
·Productia de energie electrica si livrarea acestea in SEN (Sistemul Energetic National) da
posibilitarea beneficierii de “Certificate verzi”
·Valorificare “Creditelor de carbon” rezultate in urma producerii “Energiei verzi”.
·Transformarea unei parti din disponibilul de deseuri in peleti – un combustibl ce va avea

o cautare din ce in ce mai mare si reprezinta o sursa de “energie curata”
5. Bibliografie:
1. http://www.anpm.ro/
2. http://www.agp.ro/ro/biomasa
3. http://www.traiverde.ro/uploads/fisiere_biblioteca/12/ghid%20managementul
%20deseurilor.pdf
4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C8%99eurilor
5. http://www.agp.ro/ro/biomasa
6. http://www.ecohightech2000.ro/cogenerare_prin_ORC.html
7. http://www.cnr-cme.ro/foren2012/PPT/RTF%205/Catalin%20Dragostin.pdf
AUTOMATICĂ, INFORMATICĂ ȘI
TELECOMUNICAȚII, ROBOTICĂ
CONTRIBUȚII PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA EVIDENȚEI
ȘI EVALUĂRII ÎN CENTRELE DE COPII ȘI JUNIORI LA
FOTBAL
NEDA SIMONA
COORDONATOR: CONF.UNIV.DR. ANDRADE I. BICHESCU
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REȘIȚA,
TECHNOLOGICAL PROGRESS CHANGING THE WORLD AROUND US IN A, FAST PACE.

DEVELOPMENT OF INNOVATIVE TECHNOLOGIES, ITS MARK ON OUR LIVES DAILY AND
OFFERS A MULTITUDE OF NEW POSSIBILITIES. THIS IS VISIBLE AND OBVIOUS
IMPROVEMENT AND EVALUATION SYSTEM USED IN CHILDREN AND JUNIOR CENTERS
FOR THE ELABORATION AND IMPLEMENTATION OF A SOFTWARE GENERATING A
DATABASE.
RISING REQUIREMENTS REGARDING THE EFFICIENCY OF THE TRAINING CENTERS FOR
CHILDREN AND YOUTH REQUIRES IMPROVEMENT OF THE RECORDING AND
EVALUATION. THIS NEED HAS LED TO A SOFTWARE IN WHICH THEY CAN GENERATE A
DATABASE, THIS SOFTWARE IS DESIGNED TO ENSURE PLAYERS EVOLUTION FROM THE
CHILDREN CENTER AND JUNIORS FROM CSMS RESITA.
THIS PAPER DESCRIBES THE USE OF SPECIALIZED SOFTWARE USED IN THE TRAINING
PROCESS TO GENERATE A DATABASE FOR RECORD PLAYERS EVOLUTION. WE ARE
CONSIDERING ANTHROPOMETRIC DATA, PHYSICAL TESTING, TECHNICAL TESTING,
VARIOUS STATISTICS ON THE TRAINING AND THE GAME. BY MAKING USE OF THIS
SOFTWARE AND WATCH A TRAINING PROCESS MORE EFFICIENT AND THE RESULTING
DATABASE WILL BE AN IMPORTANT SOURCE OF INFORMATION THAT FORMS THE
BASIS FOR FUTURE PLANNING DOCUMENTS.
I. De ce un software specializat la fotbal?

Portofoliul antrenorului de fotbal reprezintă un set de documente specifice care nu
au voie să lipsească din procesul de instruire al niciunui antrenor, indiferent de nivelul la
care activează: copii, juniori sau seniori.
În acest fel, trei din dificilele, dar pe atât de importantele activități pe care
antrenorul trebuie să le îndeplinească, planificarea, evidența și evaluarea, vor putea fi
realizate centralizat, sperând în acest fel într-o creștere a eficienței antrenamentului
întrucât reprezintă funcții sensibile ale managementului procesului de antrenament, în
prezent, din păcate, neexistând un număr prea mare de antrenori care utilizează aceste
documente în activitatea practică130.
Procesul de evaluare îl face pe antrenor să identifice nevoile jucătorilor și ale echipei,
fapt ce-l ajută la elaborarea unor planificări cât mai eficiente. Având o evidență clară și o
evaluare obiectivă a jucătorilor, întregul proces de antrenament poate fi proiectat în funcție de
lipsurile jucătorilor și ale echipei.
“Pentru a putea pune în valoare această funcție a procesului de antrenament
(evaluarea) antrenorul trebuie să găsească acele mijloace (teste) care să poată evidenția
nivelul fiecărui jucător în parte”131.
Tocmai de aceea, softul elaborat de noi este de un real folos centrelor de copii și
juniori contribuind la elaborarea unor adevărate baze de date în care sunt prezentate
evoluțiile jucătorilor, din momentul începerii activității de inițiere și până la terminarea
junioratului. Prin acest proces de evaluare și evidență antrenorul reușește să identifice
nevoile jucătorilor, aspect fundamental în procesul de instruire a tinerilor fotbaliști, fapt ce
îl ajută să elaboreze programe de antrenament care să contribuie la creșterea calității
jucătorilor.
Evidența și evaluarea merg mână în mână. Dacă evaluarea îl ajută pe antrenor să
stabilească și să cunoască nivelul de moment al jucătorilor, evidența contribuie la
conturarea unei imagini clare a progresului înregistrat de jucători pe anumite interval de
timp. De asemenea evidența îl poate ajuta pe antrenor în procesul de a previziona profilul
și potențialul viitor al jucătorului având în vedere: datele personale, evoluția indicatorilor
antropometrici, interesul manifestat față de procesul de antrenament, evoluția în jocurile
amicale și oficiale, evoluția aptitudinilor psihomotrice, evoluția tehnică și tactică.
1.1. Comunicația om-mașină

130
Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal I: documentele de planificare. Editura
Eftimie Murgu, Reşiţa, p. 7.
131
Andrade I.Bichescu. (2013). Bazele jocului de fotbal. Editura Eftimie Murgu, Reșița, p. 281.
Pentru executarea unui program de calculator este necesară comunicarea cu
unitatea centrală în scopul furnizării instrucțiunilor necesare programului. Cel mai facil
mod de comunicare este scrierea instrucțiunilor direct în memoria calculatorului de unde
vor fi preluate de către unitatea centrală.
Pasul 1. Crearea bazei de date

Specialiștii evidențează că o bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor
informații și date pe un suport extern, cu posibilitatea extinderii ușoare și a regăsirii rapide
a acestora. O bază de date este memorată într-unul sau mai multe fișiere, fiind administrate
de către sisteme de gestiune a bazelor de date.
Cel mai des întâlnit tip de baze de date este cel relațional, unde datele sunt memorate în
tabele.
Fig.1. Tabele în Excel
Realizarea soft-ului se face în limbajul de programare Java Eclipse, iar noile

evoluții tehnologice permit utilizarea sa și pe dispozitive mobile gen: telefon, agendă
electronică, palmtop etc. În acest fel se creează o platformă unică, la nivelul
programatorului, deasupra unui mediu eterogen extrem de diversificat. Acesta este utilizat
în prezent cu succes și pentru programarea aplicațiilor destinate intranet-urilor. Așa cum
arată în literatura de specialitate limbajul împrumută o mare parte din sintaxa de
programare C și C++, dar are un model al obiectelor mai simplu și prezintă mai puține
facilități de nivel jos. Așa după cum se subliniază și în literatura de specialitate un program
Java compilat și corect scris, poate fi rulat fără modificări pe orice platformă care e
instalată o mașină virtuală Java. Nivelul de portabilitate (inexistent pentru limbaje mai
vechi cum ar fi C) este posibil deoarece sursele Java sunt compilate într-un format
standard numit cod de octeți care este intermediar între codul mașină (dependent de tipul
calculatorului) și codul sursă.
Mașina virtuală Java este mediul în care se execută programele Java, deci și crearea
bazei de date după modelul din Excel.
Fig.2. Definirea atributelor unui jucător în Java Eclipse

Fig.3. Definirea atributelor unei echipe
Fig.4. Popularea tabelului cu jucători de către programator
„În realitate folosirea termenului de limbaj de comunicație nu este foarte fericit

pentru că noi doar instruim calculatorul ce are de făcut și cum trebuie să facă acel lucru
impus, fără să-i dăm vreo șansă acestuia să comenteze sarcinile primite”.132
Pasul 2. Crearea Interfeței grafice pentru utilizator

Interfața grafică este o interfață specializată pentru orice utilizator, aceasta este
bazată pe un sistem de afișaj ce utilizează elemente de grafică. Interfața grafică este
formată din widget-uri grafice pentru ecran, iar acestea pot fi: ferestre, meniuri, butoane,
cutii de bifat, liste și alte pictograme.
132
Eugen Rotariu. (1996). Limbajul Java. Cap. II, http://pirosoft.3x.ro/index.html
Fig.5. Interfața aplicației
Interfața java pentru programarea aplicației oferă o ierarhie de clase care include
funcționalitatea pentru lucrul cu mai multe fire de execuție, lucrul în rețea, crearea
interfețelor utilizator complexe, grafică, etc.
În termenii acestui limbaj Java, aceasta este o aplicație.
În primul rând codul de instrucțiuni poate rula cu ajutorul internetului, clasa de
pornire trebuie să aibă implementate metode de răspuns la anumite evenimente pe care le
generează navigatorul de internet, precum ar fi inițializare, pornire, oprire, desenare, etc. În
al doilea rând aplicația poate în același timp să fie lansată ca aplicație independentă (fără
ajutorul internetului) și invers, totul depinde de metodele care au fost definite în interiorul
clasei de pornire a programului, iar în acest caz aplicația rulează independent fără acces la
internet.
Fig.6. Utilizarea aplicației și introducerea datelor
II. Concluzii
Utilizarea unui software specializat în procesul de instruire care să genereze o bază
de date a evidenței și evaluării jucătorilor determină o eficientizare a procesului de
antrenament, prin suportul de informații oferit, care stă la baza viitoarelor documente de
planificare.
Tendința este clară: soluții ușor de integrat și cu mare eficiență.
III. Bibliografie
1. Andrade I. Bichescu. (2013). Bazele jocului de fotbal. Editura Eftmie Murgu,
Reșița.
2. Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal I: documentele
de planificare. Editura Eftimie Murgu, Reşiţa.
3. Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal II: documentele
de evidență și evaluare. Editura Eftimie Murgu, Reşiţa.
4. Eugen Rotariu. (1996). Limbajul Java. http://pirosoft.3x.ro/index.html
5. Iacob, I. & Radoiu, D. (1998). Programare Java. Editura Universității Petru
Maior, Târgu Mureș.
EMITATOR FM 88-108 Mhz, 3W
MEDREA FLORIN , SANDU GHEORGHE
UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA
In electronics and telecommunications a transmitter or radio transmitter is an electronic

device which with an antenna produces radio waves. The transmitter itself generates a radio
frequency alternating current is applied to the antenna. In addition to their use in broadcasting,
transmitters are necessary component parts of many electronic devices that communicate by radio,
such as mobile phones, Wi-Fi and Bluetooth devices. The term is usually limited to equipment that
generates radio waves for communication purposes or radar transmitters such as radars and
navigation. Generators of radio waves for heating or industrial purposes ones, such as microwave
ovens are not usually called transmitters even though they often similar circuits.
Un transmitatot poate fi o bucata separata de echipament electronic sau un circuit

electric intr-un alt aparat electronic. Un transmitator si receptor combinate intr-o singura
unitate se numeste transceiver. Termenul de transmitatot este cel mai des abreviat ca si
“XMTR” sau “TX” in documentele tehnice. Scopul este transmisia informatiilor pe o
distanta folosind comunicatia radio. Informatiile sunt furnizate la emitatot sub forma unui
semnal electronic, cum ar fi un semnal audio de la un microfon, un semnal video (TV) de
la o camera TV sau un semnal digital de la un computer in dispozitivele de retea wireless.
Emitatorul combina informatiile care urmeaza sa fie transportate cu semnalul de frecventa
radio care genereaza unde radio si care este adesea numit transportatorul. Acest proces se
numeste modulare. Informatiile pot fi adaugate transportatorului in mai multe moduri, in
diferite tipuri de emitatoare. Intr-un emitatot cu modulatie in amplitudine (AM), informatia
este adaugata semnalului radio variind amplitudinea ei. Intr-o modulatie in frecventa (FM),
se adauga o frecventa variabila de semnal radio. Multe alte tipuri de modulare sunt
folosite.
Restrictii legale
In cele mai multe parti ale lumii, utilizarea emitatoarelor este strict controlata de
lege din cauza potentialului de interferente periculoare cu alte transmisii radio (cum ar fi
comunicatiile de urgenta). Emitatoarele trebuie sa fie autorizate de catre guverne, sub o
varietate de clase de licenta in functie de utilizare: (difuzare, amatori) si sunt limitate la
anumite frecvente si niveluri de putere. In unele clase, fiecare emitator primeste un semn
de apel unic constand dintr-un sir de litere si numere care trebuie sa fie folosit ca un
identificator in transmisii. Operatorul de emitator trebuie , de obicei, sa detina o licenta de
guvern, cum ar fi o licenta generala de operator radiotelefonice care este obtinut prin
trecerea unui test care sa demonstreze cunostiinte tehnice adecvate si juridice de
functionare in conditii de siguranta radio.
O exceptie se face permitand utilizarea fara licenta de emitatoare low-power de

raza scurta de actiune in dispozitive precum microfoanele fara fir, telefoanele fara fir,
walkie-talkie, Wi-fi si Bluetooth, deschizatoare de usa de garaj si monitoare pentru copii.
Desi acestea pot fi operate fara o licenta, in general aceste dispozitive trebuie sa fie
omologate inainte de vanzare.
Cum functioneaza
Un emitatot radio este un circuit electronic care transforma energia electrica de la o

baterie sau retea electrica intr-o frecventa radio in curent alternativ, care inverseaza
directia milioane la miliarde de ori pe secunda. Energia actionata intr-o miscare rapida de
inversare de curent poate radia de pe un conductor (antena) ca unde electromagnetice.
Cand lovesc antena unui receiver radio, undele exercita curenti de frecventa radio in ea.
Receptorul radio extrage informatiile primite de la unde.
Un emitatot radio consta de obicei din aceste parti:
 Un circuit de alimentare cu puterea de a transforma puterea electrica de intrare la

tensiuni mai mari necesare pentru a produce puterea necesara.
 Un circuit oscilator electronic pentru a genera semnalul de frecventa radio. De
obicei, aceasta genereaza o unda sinusoidala de amplitudine constanta numita
adesea unda de transport. In cele mai multe emitatoare moderne, acesta este un
oscilator de cristal in care frecventa este tormai controlata de vibratiile unui cristal
de cuart.
 Un corcuit modulator pentru a adauga informatiile care trebuie transmise la valul

de transport produs de oscilator. Acest lucru se realizeaza prin diferite aspecte ale
undei transportoare. Informatiile sunt furmizate la emitator fie sub forma unui
semnal audio, care reprezinta un sunet, un semnal video sau pentru date sub forma
unui semnal digital binar.
 Intr-un emitator AM (Modulare in amplitudine) amplitudinea undei

transportatorului variaza in functie de semnalul audio.
 Intr-un emitator FM (Modulare in frecventa) frecventa transportatorului este

variaza in functie de semnalul audio.
 Intr-un emitator FSK (frequency-shift keying) care transmite date in format digital,
frecventa transportatorului este mutata intre doua frecvente, care reprezinta doua
cifre binare, 0 si 1.
FSK-ul este un sistem de modulare in frecventa in care informatiile digitale sunt

transmise prin schimbari discrete in frecventa intr-un purtator de unda.
 Un amplificator de putere RF pentru a creste puterea semnalului, pentru a largi

gama de undelor radio.
 O impedanta de potrivire; circuit pentru a se potrivi impedanta emitatorului cu
impedanta antenei, pentru a transfera puterea eficient la antena. Daca aceste
impedanta nu sunt egale, se produce o afectiune numita unde stationara, in care
puterea este reflectata inapoi de la antena spre transmitator, risipind puterea si
uneori supraincalzind emitatorul.
Emiţător FM 88-108 Mhz, 3W
Acest montaj este un emiţător radio ce lucrează prin modulaţie de frecvenţă (FM) şi
emite pe frecvenţa radio FM 88-108 Mhz, adică poate fi folosit pentru recepţie un simplu
aparat de radio pe UUS. Montajul este destul de simplu şi nu ridică probleme prea mari in
realizarea lui dacă se folosesc componente de calitate şi se respectă specificaţiile din
schemă.
Este format din două etaje, primul fiind etajul audio (T1,T2) urmat de cel de-al
doilea etaj, etajul de radiofrecvenţă construit în jurul a două tranzistoare de putere 2N5335
(T3,T4).
Se poate aplica la intrare o sursă audio (casetofon, CD player, computer) sau prin
intercalarea unui mixer mai multe surse simultan chiar şi un microfon. Pragul de semnal
audio poate fi reglat din potenţiometrul P, iar cele două trimere (TR1, TR2) folosesc la
ajustarea etajului de radiofrecvenţă precum şi alegerea frecvenţei de lucru.
Semnalul audio este trimis în eter prin intermediul antenei de emisie care este în
forma de dipol+deschis. Raza de acţiune se poate situa în jurul valorii de 5 Km.
Sursa de alimentare (12+15V) trebuie să fie foarte stabile şi curentul bine filtrate.
Schema electronică:
Cablajul:
Dispunerea componentelor pe cablaj:
Lista componentelor necesare

Proiect final:
SOLUȚIE MODERNĂ DE MONITORIZARE ȘI
GESTIONARE A UNEI PARCĂRI AUTO
STOICA ANDREI-DANIEL
COORDONATOR: ASIST.DRD.ING.NEDELEA VALENTIN
DRD. ING. PĂDEANU LAURENŢIU
CONSTANTIN
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REȘIȚA
BECAUSE WE LIVE IN THE SPEED ERA, MANY PEOPLE DOESN`T WANT TO SEARCH
HOURS AND HOURS FOR A FREE PARKING SPACE, LOSING TIME. THIS PROJECT HELPS
THE POPULATION, DRIVERS AND SHE GUIDE THEY THROUGH, TO FIND THE PARKING
SPOT THAT THEY WANT. THE APPLICATION IS DESIGNED IN LABVIEW DEVELOPMENT
ENVIRONMENT, IS ACCESSIBLE TO USERS AND IS EASY TO USE AND UNDERSTAND BY
THEM. THE CAR PARKING AREA IS FULLY CONTROLLED BY THE ADMINISTRATOR
USING THE APPLICATION AND IS EASY TO MAINTAIN. WITH IT, USERS CAN CHOOSE,
RESERVE AND CAN HANDLE THE DESIRED PARKING SPOT WITHOUT ANY PROBLEM
JUST BY PRESSING A BUTTON.
Zi de zi ne confrontăm cu problema locurilor de parcare, chiar dacă știm ca sunt locuri libere,
ele trebuie căutate , iar uneori le pierdem în favoarea celor care sunt mai rapizi. Această lucrare are
ca scop prezentarea unei parcări de automobile cu 8 locuri particularizate, având implementată o
aplicație care să controleze intreaga parcare însemnând locurile de parcare, afișând pe un display la
intrare, accesibil pentru utilizatori, locurile disponibile și locația acestora, rezervând locul pentru o
anumită perioadă de timp și pentru o anumită suma de bani. Modul de simulare ales este LabView,
proiectându-se astfel aplicația necesară pentru a administra o parcare simplă cu o intrare și o ieșire,
dar și o parcare complexă, cu mai multe terminale, având zone și tarife diferite.
Parcarea este structurată pe un singur nivel, având 8 locuri de parcare monitorizare.

Prezența unei mașini într-un loc de parcare este semnalată de un senzor de presiune. Acest senzor
de presiune se află sub o placă de metal pe care se asează masina sau orice alt vehicul. Placa de
metal este așezată pe 4 arcuri, acestea fiind poziționate în colțurile plăcii și sunt calculate în așa fel
incât placa de metal sa nu acționeze senzorul și sa trimită semnal parazit.
Schema de comandă și achiziție de date realizată în LabView este compusă din:
- Componente de tip Boolean True sau False (simulând senzorii de presiune)
- Convertoare (convertează elementele booleane True sau False in numere întregi 0 sau 1)
- Sumator (pentru a arăta numarul locurilor de parcare libere,ocupate, locuri totale ș.a.)
- Comparatoare, care depind de indexul de tip array și de senzorii de presiune din parcare
- Bucle For (pentru a afișa diferite mesaje)
- Indicatoare ( acestea afișând rezultatul final cu mesaj pentru utilizatori)
- ș.a.
Achiziționarea în program a semnalelor generate de senzorul de presiune se face prin
intermediul liniilor de intrare ale placii de achiziție de date NI-9205. Achiziționarea datelor se face
în mod continuu datorită unei bucle de tip While existentă în programul de comandă, executând
comanda până la apasarea butonului “STOP” care opreste achiziționarea de date.
Pentru simularea pe calculator, semnalele provenite de la senzorii de presiune sunt
înlocuite de butoane de tip Boolean (true sau false) existente pe panoul frontal al aplicației.
Placa de achiziții NI 9205 (fig. 1) este un modul seria C, pentru utilizare cu NI
CompactDAQ și șasiu CompactRIO. NI 9205 are un soclu cu 32 de pini sau 16 intrari analogice
diferențiale, cu o rezoluție de 16-biți , cu un canal digital de intrare și un canal digital de ieșire.
Fiecare canal are game programabile de intrare de ± 200 mV, ± 1, ± 5, și ± 10 V. Există
doua opțiuni de conectare pentru NI 9205, 36 de poziții cu borna conectoarelor de tip resort pentru
conectivitate directă sau un conector de tip D-Sub cu 37 de poziții. Sistemul de operare necesar
este Microsoft Windows. Placa de achiziții are un declanșator de tip analogic, cu o rezoluție de 10
biți, cu o acuratețe de ±1% la scara completă și o bandă de 370 kHz (-3dB).
Fig. 1 Placă de achiziție de date National Instruments 9205
Senzorul de presiune este FC23 (fig.2 ) de înaltă compresie, care creează noi oportunități,
anterior irealizabile din cauza costurilor și constrângerilor de performantă. FC23 masoară direct și
nu este predispusă la eșec, precum modelele competitive care utilizează o capsulă de presiune
încorporată într-o cavitate umplută cu gel de silicon. Tehnologia Microfused oferă un ciclu de viață
nelimitat, o rezoluție superioară și o capacitate mult peste gama de măsurare. Gama de măsurare a
senzorului este de la 0 la 900 kg, adica la 0 kg el emite un semnal de 3,3V către placa de achiziții,
iar la 900 kg acest semnal fiind de 5V (acesta fiind cel amplificat, pentru ca senzorul emite de la
0,3V pana la 0,7V, depinzând de greutatea care apasă pe senzor).
Fig. 2 Senzorul de presiune FC23
Senzorul are 3 conectori, între care se face conectarea, acestea fiind de culori diferite
pentru a nu se confunda. Conectorul (firul) roșu este folosit pentru semnalul pozitiv de la sursa de
amplificare, conectorul de culoare galbenă se folosește pentru ieșirea pozitivă pentru transmiterea
informațiilor și un conector negru care se folosește pentru semnalul negativ al sursei de alimentare
dar și ca semnal negativ pentru executarea măsuratorii, măsuratoarea fiind posibilă utilizând
conectorul galben si cel negru (fig. 3).
Fig. 3 Modul de conectare al senzorului de presiune
Ce este LabView?
LabView este prescurtarea de la Laboratory Virtual Instrument Engineering Workbench,
este un mediu de programare în care se pot creea programe utilizâand noțiuni grafice ( conectând
funcțiile cu ajutorul firelor prin care circulă informațiile); acest mediu de programare este diferit
față de limbajul traditional de programare C , C++ sau Java, în care se folosește text pentru
executarea comenziilor. Programul LabView folosește una sau mai multe instrumente irtuale (VI).
Instrumentele virtuale sunt asemănătoare cu programele principale și unele funcții
populare din limbajul de programare C sau Basic sunt regăsite aici sub formă grafică.
Programarea care durează zile, saptămâni sau chiar luni utilizând limbajul traditional de
programare, in LabView putând fi realizat in decurs de câteva ore, pentru că este conceput să
execute măsurători , să analizeze date și sa afișeze rezultatul utilizatorului.
Un instrument virtual contine trei componente:
- panoul principal(front panel),poate sa conțină butoane, grafice și multe alte elemente, indicatoare
sau controlere;
- diagrama bloc (block diagram), se află sub formă grafică limbajul de programare ”G”, elementele din
diagrama bloc sunt instrumente virtuale , funcții, constant, chiar structure pentru controlul si execuția
programului.
- Pictograme
Aplicația în LabView folosește toate elementele componente care au fost amintite mai sus,
precum multe alte elemente care ajută la buna funcționare a programului.
În figura 4 este prezentat panoul frontal de la intrarea în parcare pe care îl pot vizualiza și
folosi utilizatorii.
Fig. 4 Panoul frontal al aplicației
Acest panou afișează numarul de locuri libere, numărul de locuri ocupate și totalul
locurilor de parcare. De asemenea arată locurile libere, cele rezervate, cele ocupate și poziționarea
acestora in complex. Display-ul mai afișează mesaje informative pentru utilizatori (fig 5a,b) dar și
data și ora exactă.
Fig. 5a
Fig.5b
Aplicaţia oferă administratorilor un display unde este afişată starea parcării într-o
manieră mai comprimată. În acest display pe lângă informaţiile generale precum numărul locului,
starea acestuia dar şi numărul de locuri disponibile/ocupate/total locuri de parcare, este afişată si
durata de ocupare a locului de parcare.
Fig. 6 Display pentru administrație
Schema aplicației este introdusă intr-o bucla While, rulând până când butonul “STOP”, de
care dispune programatorul, este acționat. Schema conține anumite decodificatoare care ajută la
afișarea locurilor de parcare libere, ocupate sau in total (fig.7).
Fig. 7
Pentru afișarea locurilor libere, rezervate sau ocupate au fost folosite variabile locale de la
buclele pentru organizarea senzorilor și butoanelor pentru rezervări, o buclă For , comparatoare, o
structură Case in care se află comparatoare , un selector și incă o structură Case care face selecția
între Ocupat și Rezervat. (fig 8).
Fig. 8
Pentru a atrage atenția utilizatorilor în cazurile particulare pentru locurile rezervate sau
ocupate, s-au folosit elemente booleane care simulează led-uri de avertizare, care in cazul unui loc
rezervat sau ocupat își schimba culoarea sau chiar trimit un semnal luminos intermitent(fig. 9a-loc
liber , b-loc rezervat, c-loc ocupat).
Fig. 9 a) b) c)
Această modificare de stare a led-urilor este posibilă datorită unui index de tip array și
elementelor lui. Elementele booleane sunt cele care schimbă starea, adică când valoarea este True
acestea schimbă culoarea led-ului afișat în panoul frontal. (fig. 10)
Fig. 10
Mesajele afișate pe display-ul din panoul frontal sunt disponibile datorită unei bucle For,
rezultatul de tip integer (0 sau 1) fiind egalat cu “1”, iar dacă acesta este adevarat , comparatorul
afișează mesajul care corespunde pentru funcția de adevar afișându-l pe display-ul din panoul
frontal, în caz contrar afișând mesajul corespondent funcției de fals (fig. 11).
Fig. 11
Această aplicație a fost concepută în așa fel încât atunci când locul de parcare este ocupat
iar utilizatorul încearcă să rezerve același loc din greseală sau alți factori , starea acestuia să nu se
schimbe, să rămână aceeași până la eliberarea locului respectiv.
Pentru a putea simula aplicația pe calculator au fost implementați butoane de tip Boolean
(true sau false ) pentru a simula senzorii de presiune aflați in fiecare loc de parcare. Cand senzorul
este acționat starea sa afișată in panoul frontal este schimbată, pornind contorul de timp in același
timp.
Fig. 12
Concluzii.
Sistemul in Labview poate administra și monitoriza atât o parcare simplă cu 8 locuri de
parcare precum a fost prezentat, cat și o parcare complexa, cu N locuri de parcare , cu zone și taxe
diferite.
Utilizând soluțiile puse la dispoziție de instrumentația virtuală avem un preț redus la
diverse componente necesare pentru realizarea montajului, preț redus pentru mentenanță și durata
de realizare a aplicației fiind redusă față de celelalte metode de programare.
Anumite sisteme tradiționale de monitorizare și achiziție sunt dependente de un singur

sistem de calcul care odata cu trecerea timpului devine neperformant, iar în cazul unei defecțiuni
este necesară schimbarea întregului sistem. Prin folosirea mediului LabVIEW și a componentelor
National Instruments se obține o modularitate ți flexibilitate foarte mare, astfel sistemul prezentat
în cadrul lucrării este compatibil cu orice tip de PC.
Bibliografie
[1] http://romania.ni.com
[2] http://pdf.directindustry.com
[3] Ruja I., Breabăn F., Aplicații ale mediilor de programare grafică în tehnică, Editura
Didactică și Pedagogică, Anul 2005.
CONDUCEREA UNUI ROBOT MOBIL
ALEXA ADRIAN DUMITRU

PANĂ IONELA CLAUDIA
COORDONATORI: Conf. univ. dr. ing. EGRI ANGELA
Şef lucrări dr. ing. VAMVU PETRE MARIAN
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI
REZUMAT:
IN THIS PAPER. WE INTEND TO REALIZE THE INTELLIGENT CONTROL OF MOBILE
ROBOT USING SMARTPHONE .
THE SOLUTION DEVELOPED AND IMPLEMENTED BY US SHALL BE INCLUDED THE MOST
INTELLIGENT TECHNOLOGIES FOR CONTROL THE MOBIL ROBOT
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
1.1. ROBOŢI MOBILI
Puternica dezvoltare a ştiintei şi tehnologiei din ultimii ani au dus la introducerea

roboţilor în majoritatea domeniilor de activitate. Cea mai mare aplicabilitate o au roboţii
mobili care pot opera într-un spaţiu ce depăşeşte cu mult propriile dimensiuni.
Roboţii mobili sunt maşini automate inteligente capabile să execute mişcări în
anumite medii de lucru cum ar fi:
Lucrul în medii periculoase sau inospitaliere, Lucrul în medii imposibile pentru om;
Manipularea şi transportul obiectelor; Colectarea de informaţii din medii inaccesibile;
Aplicaţii în domeniul militar; Aplicaţii în cercetare ştiinţifică; Explorarea spaţiului cosmic
şi marin; Executarea precisă a unor operaţii pretenţioase; Executarea de servicii de
asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi; Executarea de activităţi de servicii speciale.
Robotul mobil este un sistem complex care poate efectua diferite activităţi într-o
varietate de situaţii specifice lumii reale. Robotul este o combinaţie de dispozitive echipate
cu servomotoare şi senzori (aflate sub controlul unui sistem ierarhic de calcul) ce operează
într-un spaţiu real, care are o serie de proprietăţi fizice (de exemplu gravitaţia care
influenţează mişcarea tuturor roboţilor care funcţionează pe pământ) iar mişcările
robotului trebuie planificate astfel încât acesta să-şi poată îndeplini sarcinile în funcţie de
informaţia existentă din mediul de lucru.
Pentru a-şi duce sarcinile la bun sfârşit robotul trebuie să aibă anumite cunoştinţe cu
privire la configuraţia spaţiului de lucru pentru a evita impactul cu obiectele staţionare sau
în mişcare, el trebuie să aibă o anumită poziţie şi orientare pe teren, şi trebuie să fie capabil
să-şi planifice mişcările după anumite traiectorii optime, în funcţie de aranjamentul
spaţiului de lucru la un moment dat.
Evitarea coliziunii cu obstacole fixe sau mobile se poate realiza cu ajutorul unor
apărători mecanice care prin deformare opreşte robotul, folosirea unor senzori care
măsoară distanţa până la obstacolele de pe direcţia de deplasare, folosirea senzorilor de
proximitate, folosirea informaţiilor corelate de la mai multe tipuri de senzori. Localizarea
obiectelor se poate face prin contact fizic, dar în acest caz se impun restricţii în ceea ce
priveşte viteza de mişcare a structurii manipulate.
1.2.CLASIFICAREA ROBOŢILOR MOBILI

În funcţie de modalităţile de locomoţie, roboţii mobili se clasifică conform tabelului de mai
jos:
Modalităţi
de Căi de rulare Acţionare
locomoţie
- pe perii (târâre) - Electromecanică
- pe picioare înclinate (fără - Piezoelectrică
păşire) - Actuatori pe bază de memoria formei
Fără roţi - pe picioare (păşire) - Electrostatică
- Pneumatică
-fără contact - Electrostatică
- Electromecanică
-motoare de c.c.
-Electromagnetică
-motoare pas cu pas
Cu roţi -pe roţi -Piezoelectrică -micromotoare
ultrasonice
-Pneumatică -motoare rotative
-Electromecanică
Cu şenile -pe şenile
-Pneumatică
-Electromecanică
Sisteme -cu roţi şi picioare -Piezoelectrică
hibride -cu roţi şi şenile -Actuatori pe bază de memoria formei
Indiferent de modalitatea de locomoţie roboţii mobili au o importantă caracteristică
în ceea ce priveşte autonomia lor, acest fapt le permite să fie independenţi de orice sursă
externă de energie şi în plus un control riguros de mişcare pe anumite traiectorii.
1.3.APLICAŢIILE ROBOŢILOR MOBILI

Roboţii mobili pot fi folosiţi cu uşurinţă în locuri periculoase pentru om, spre
exemplu: pentru inspecţia în zonele contaminate nuclear, pentru a detecta nivelul
radiaţiilor precum şi evaluarea daunelor în urma unui accident nuclear. Robotul de acest
tip trebuie să fie proiectat astfel încât să facă faţă unei astfel de situaţii anume, să fie imun
la radiaţii ridicate, să fie capabil să depăşească diferitele obstacole ce rezultă în urma unei
explozii, să fie capabil să furnizeze date corecte personalului de teleoperare (Fig.1).
Roboţii mobili au fost folosiţi şi în cercetarea spaţială, ei au fost concepuţi în acest
fel încât să facă faţă condiţiilor spaţiale, s-a ţinut cont de mărimea lor, sisteme de
acţionare, telecomunicaţii şi de posibilitatea aplicării tehnologiei de teleoperare (Fig.2).
Fig.1. Robot mobil pentru inspectarea Fig.2. Apollo 15 LRV anii `70
zonelor nucleare
Unul din cei mai mediatizaţi roboţi mobili a fost Sojourner, un robot cu 6 roţi
motoare pe un şasiu inovativ introdus de către NASA, special conceput pentru a face faţă
deplasării pe suprafaţa planei Marte, cunoscută pentru multitudinea de obstacole pe care le
prezintă. Viteza de deplasare a robotului mobil Sojourner era relativ mică (câţiva
centrimetri pe secundă) un algoritm de evitare a tuturor obstacolelor s-a dovedit a fi
anevoioasă (Fig.3).
Fig.3. Depăşirea unui obstacol
CAPITOLUL 2. STRUCTURA HARDWARE A ROBOTULUI MOBIL
2.1. COMPONENTELE PRINCIPALE ALE ROBOTULUI MOBIL
Principalele componente ale robotului mobil sunt:

Sistemul de roţi; Driver de motoare L298 de c.c; Conector Bluetooth Mate. Placă
Arduino Uno R3.
Cei mai populari roboţi mobili sunt roboţii cu roţi, un mecanism de locomoţie
foarte simplu, cu un randament mare şi un foarte bun echilibru, robotul fiind proiectat
astfel încât toate roţile sale să fie în contact permanent cu suprafaţa pe care se mişcă.
Sistemul de deplasare al robotului este format din două roţi standard cu un
singur grad de mobilitate pentru stabilitate şi pentru echilibru o roată sferică cu mobilitate
de 360° (Fig.4).
Comanda motoarelor se bazează pe circuitul L298N (Fig.5), şi poate comanda
două motoare de curent continuu, maximum 2 A. Driver-ul este compact sub forma unui
shield Arduino având o utilizare simplă. Cele două plăci placa shield şi placa Arduino se
cuplează conectând pinii marcaţi VIN şi GND la sursa de alimentare pentru motoare. Pinii
PWM care controlează driver-ul L298N sunt 3,5,6 şi 9. Cele două motoare se conectează
în pinii cu şurub marcaţi “MOTOR1” şi “MOTOR2”, alimentarea pentru motoare se
conectează la pinii cu şurub marcaţi “VIN” şi “GND”.
Fig.4. Dispunere roţi robot mobil Fig.5. Driver de motoare L298N
Fig.6. Schema bloc a circuitului L298N
L298N este un circuitul integrat monolitic (Fig.6), conceput să accepte tensiuni

mari şi curenţi dublii ridicaţi în logica TTL standard, nivelurile de conducere şi sarcini
inductive cum ar fi: relee, solenoizi, motoare de curent continuu şi motoare pas cu pas.
Bluetooth Mate (Fig.7) pentru comandă la distanţă cu smartphone a robotului
mobil.
Fig.7. Bluetooth Mate
Arduino Uno este o platformă de procesare open-source, bazată pe software şi

hardware flexibil şi simplu de folosit. Platforma Arduino este construită în jurul unui
procesor de semnal şi este capabilă de a prelua date din mediul înconjurător printr-o serie
de senzori şi de a efectua acţiuni asupra mediului prin intermediul luminilor, motoarelor,
servomotoarelor şi a altor tipuri de dispozitive mecanice. Procesorul poate să ruleze un cod
scris într-un limbaj de programare apropiat limbajului C++.
Descrierea plăcii Arduino Uno
Componentele plăcii Arduino Uno sunt prezentate în Fig.8:
Fig.8. Componentele plăcii Arduino Uno
Conectorul USB (USB Connector) permite conectarea plăcii la calculator prin

intermediul unui cablu USB. Componentele de I/O sunt alcătuiţi din 14 pini digitali
(Digital I/O Pins) aflaţi în partea dreaptă superioară a plăcii notate cu D0÷D13, care pot fi
utilizate pentru a citi starea unui buton sau pentru a comuta pentru a activa sau a
dezactiva un LED, iar în partea dreaptă inferioară se pot identifica 6 pini analogici de
intrare (Analog Input Pins) denumite A0÷A5, care se pot utiliza pentru a conecta senzorii
analogici la Arduino.
Placa mai are doi pini etichetaţi GND care permit dispozitivelor externe
utilizarea în comun cu Arduino conectarea la masă (Power Supply). Pentru aplicaţiile
portabile se poate folosi sursă de tensiune portabilă (baterii), caz în care alimentarea
externă se va realiza prin intermediul prizelor VIN şi GND.
2.2.PRINCIPIUL DE CONDUCERE AL ROBOTULUI MOBIL
Principiul de conducere al robotului mobil se referă la determinarea poziţiei

robotului în spaţiu analizând mişcarea roţilor acestuia, vom studia deci cinematica roţilor
unui robot mobil care operează într-un spaţiu orizontal. Robotul mobil este considerat ca
un corp rigid amplasat pe 3 roţi numit şasiu.
Orientarea în spaţiu a robotului se face prin trei dimensiuni, două pentru poziţia în
planul orizontal şi una pentru orientarea pe axa verticală perpendiculară pe acest plan.
Considerăm două sisteme de referinţă, unul fix denumit global sau inerţial, având indicele
I (OXIYI) şi un sistem de referinţă local al robotului (PX RYR) având indicele R, P fiind un
punct pe şasiul robotului care specifică poziţia acestuia conform Fig. 9:
Fig.9. Sistemele de referinţă I şi R ale robotului mobil
Poziţia robotului în sistemul I poate fi descris ca un vector cu trei elemente:
Unde:
x şi y- reprezintă poziţia punctului P în sistemul de referinţă global;
θ – este diferenţa unghiulară dintre sistemul de referinţă global şi cel local.
Pentru a descrie mişcarea robotului este nevoie de multe ori să se facă trecerea de
la un sistem de coordonate la altul în concordanţă cu modul de realizare a mişcării
acestuia. În sistemul de coordonate local acest lucru se face prin intermediul matricei de
rotaţie cu unghiul θ, având expresia:
Această matrice are două proprietăţi: determinatul său este unitar şi matricea
inversă se obţine prin transpunere:
Viteza de mişcare a robotului va fi dată de derivata vectorului de poziţie, care în

sistemul de coordonate R va fi dată de mişcarea punctului P prin expresia:
În cazul nostru robotul mobil rotit cu 90° (Fig.10) va avea viteza dată de
expresia:
Fig.10. Robotul mobil rotit cu 90°
Numărul total de grade de libertate pe care le poate avea un robot se numeşte

grad de manevrabilitate şi este dat de suma dintre gradul de mobilitate (δ m) şi cel de
direcţionare (δν).
2.3.MODELAREA ŞI SIMULAREA MIŞCĂRII ROBOTULUI MOBIL
Controlul în buclă deschisă
Controllerul are rolul de a urmări o traiectorie descrisă dinainte prin profilul său de
poziţie sau viteză ca o funcţie de timp. Astfel traiectoria este împărţită de segmente de
mişcare de forme bine definite cum ar fi drepte sau curbe.
Problema controlului este aceea de a precalcula o traiectorie lină bazată pe
segmente de dreaptă şi curbe de la poziţia iniţială până la cea finală (Fig.11).
Fig.11. Controlul în buclă deschisă
Precalcularea traiectoriei este dificilă deoarece trebuie să se ţină seama de

constrângerile de viteză şi acceleraţie. De asemenea robotul nu se poate adapta în mod
automat şi nici nu îşi poate corecta traiectoria dacă apar perturbaţii în mediu. Traiectoria de
mişcare obţinută nu este lină ca urmare a trecerii de la un segment la altul producându-se
discontinuităţi în acceleraţie.
Controlul prin feedback

Mişcarea unui robot mobil se poate realiza folosind un controller în timp real cu
feedback. Astfel sarcina planificării traseului se reduce la stabilirea poziţiilor intermediare
de-a lungul traseului din start până la ţinta finală.
Fig.12. Poziţia robotului faţă de ţinta finală
Considerăm situaţia de Fig.12 în care robotul aflat într-o poziţie şi orientare

oarecare trebuie să se plaseze în poziţia ţinta finală. Vectorul erorii de poziţie ,,e” în
coordonatele sistemului local al şasiului este:
Unde: x,y,θ – coordonatele ţintă ale robotului mobil.
CAPITOLUL 3. PROGRAMAREA ROBOTULUI MOBIL
3.1. COMPONENTELE ROBOTULUI MOBIL

Robotul mobil realizat de noi este prezentat în Fig.13:
Fig.13. Robot mobil (ansamblu)

Componentele principale ale robotului mobil sunt următoarele:
Fig.14. Placa Arduino Fig.15. Cutie baterii Fig.16. Display
Fig.17. LED-uri Brick Fig.18.Driver motoare Fig.19. Senzor proximitate
Fig.20.Senzor temperatură Fig.21. Senzor umiditate
Fig.22. Şasiu robot Fig.23. Şasiu robot (verso)

3.2. PROGRAMUL DE FUNCŢIONARE AL ROBOTULUI MOBIL
Program s-a realizat în limbajul Arduino IDE, este un limbaj de programare folosit
pe toate sistemele de operare scris în Java, C şi C++, utilizat în prelucrare şi proiecte de
cablare. Din acest motiv un program sau cod, scris pentru Arduino este numit o ,,schiţă”.
Acest program permite comanda robotului mobil realizat de noi.
Secvenţe din acest program sunt prezentate in continuare:
int MOTOR2_PIN1 = 3, MOTOR2_PIN2 = 5, MOTOR1_PIN1 = 6, MOTOR1_PIN2 = 9;
void setup() {
pinMode(MOTOR1_PIN1, OUTPUT),pinMode(MOTOR1_PIN2, OUTPUT),pinMode(MOTOR2_PIN1, OUTPUT),
pinMode(MOTOR2_PIN2, OUTPUT);
Serial.begin(9600);
}
void loop() {
go(255,-255);
delay(1000);
go(-255,-255);
delay(1000);
go(-255,255);
delay(1000);
go(255,255);
delay(1000);
}
void go(int speedLeft, int speedRight) {
if (speedLeft > 0) {
analogWrite(MOTOR1_PIN1, speedLeft);
analogWrite(MOTOR1_PIN2, 0);
}
else {
analogWrite(MOTOR1_PIN2, -speedLeft);
}
if (speedRight > 0) {
analogWrite(MOTOR2_PIN1, speedRight);
}else {
analogWrite(MOTOR2_PIN2, -speedRight);
CONCLUZII
Structura de robot construit şi programat de noi corespunde cerinţelor impuse şi
principiilor inteligente de conducere a robotului mobil.
BIBLIOGRAFIE
1. Pop E., Leba M., Egri A.. Sisteme de conducere a robotilor, Editura didactica si
Pedagogica, Bucuresti 2001
2. Pătrăşcoiu, N. Modelarea şi simularea sistemelor, Ed. Focus, Petroşani, 2001
3. *** http://www.adafruit.com/datasheets/TC1602A-01T.pdf
4. *** http://www.symmetron.ru/datasheet/vishay/active/tsop48on.pdf
ROBOT MOBIL PENTRU MEDII PERICULOASE GREU
ACCESIBILE
BEJAN FELIX - DAN,

POIANĂ (ANDRAŞ) ELENA
COORDONATORI:
CONF. UNIV. DR. ING. ANGELA EGRI
ING. ANDRAŞ EMIL
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI
Given the need to access areas of increased danger for the human factor ,
there is a need to develop new means for research and measurement using specialized
robot's for deployment in environments with special conditions (explosive and/or toxic,
atmospheres), in this project we shows the construction of a low-cost robot that will
operate in such environments and to replace, or be an extension of the human factor.
Using software and hardware platforms open to the public for research and
development ,costs of designing such a robot can be significantly reduced, however

encountering current standards.
Conform definitiei de pe pagina enciclopedică wikipedia.com. :
Un robot este este un operator mecanic sau virtual, artificial. Robotul este un sistem
compus din mai multe elemente: mecanică, senzori și actuatori precum și un mecanism de
direcționare. Mecanica stabilește înfățișarea robotului și mișcările posibile pe timp de
funcționare. Senzorii și actorii sunt întrebuințați la interacția cu mediul sistemului.
În actuala lucrare dorim să studiem posibilitatea şi dificultătile desvoltării unui robot

mobil pe şenile, controlat de la distanta prin cablu , specializat în detercţia gazelor şi
încarcaturilor electrice ce formează mediile cu potenţial exploziv , toxice şi sufocante ,
periculoase şi greu accesibile oamenilor . Prezentul proiect reprezintă un studiu al posibilităţii
de construire cu costuri minime şi cu piese accesibile de uz general , cu posibilitate post
constructivă de dezvoltare doar prin intervenţie asupra softului .
Ideea de plecare al prezentului proiect a fost de la crearea unor şcenarii posibil

periculoase cum ar fi dărâmarea unor construcţii în urma unor calamităţi naturale realizând
astfel un scenariu periculos pentru factorul uman prin ruperea ţevilor de gaz din interiorul
unor construţii cât şi a cablurilor electrice . Ruperea cablurilor electrice într-o cladire
calamitată , duce la formarea unui circuit electric prin armăturile metalice din dărâmături ,
formând prin această combinaţie gaz şi curent electric o zonă extrem de periculoasă post
calamită pentru factorul uman .
Un alt şcenariu gândit ar fi investigarea canalizărilor subterane de sub oraşe unde

metanul poate fi prezent atat prin descompunere organică , cat şi fisurarea unor ţevi
învecinate de gaz şi infiltrarea gazelor prin pamânt , metoda aplicată fiind prin coborarea
robotului prin gura de canal de la aer proaspăt de către operator , cu ajutorul cablului de
comandă , construit şi pentru a putea recupera robotul prin tractiune manuală
Robotul (Imaginea 8) dezvoltat este format din :
- Robotul telecontrolat detector pentru medii explosive şi investigare (Imaginea

1 );
- Unitatea intermediuară de control ( Imaginea 2 )
- Sursa de alimentare ( Imaginea 3 )
Imaginea 1 Robotul telecontrolat detector pentru medii explosive şi investigare
Imaginea 3 Sursa de alimentare
Imaginea 2 Unitatea intermediuară de control
ImagineaImaginea
5 interfaţa6Imaginea
Labview
Programarea
4, Interfata
Mediul
vizuala
deutilizator
programare
Labview a robotului
IDE Arduino
Pentru dezvoltarea programului pentru Atmega8 (Imaginea 7)folosim
IDE(Integrated development environment) (Imaginea 4) si placa de dezvoltare Arduino
UNO impreuna cu mediul de dezvoltare Labview(Imaginea 5 , 6 )
Imaginea 7 Configuratia unui cip atmega8

Unitate Laptop sau PC
Robot
Labview
Cablu
Transmisie Senzo
Redare
r Gaz
video
Unitatea intermediuară de control

Motoare DC
Arduino UNO Senzor
Atmega8 AD
C Electr
o-
UAR PWM
T Camera
magne
video
tic
Placă de captură
ImagineaBibliografie : a robotului
8 Schema bloc
1 EGRI A. Inteligenţă artificială -Note de curs/ 2013
2 EGRI A. Robotică- Note de curs /2010
3 EGRI A. Sisteme de conducere a roboţilor
LEBA M. Editura Didactică şi Pedagogică
POP E. 2002
4 POANTĂ A. Electronică digititală -Note de curs/2007
5 POP E. Microcontrolere şi automate programabile
LEBA M. -Note de curs/2008
6 LEBA M. Proiectarea algoritmilor-Note de curs/2006
7 LEBA M. Programarea calculatoarelor-Note de curs/2005
8 PĂTRĂŞCOIU N. Transmisii de date -Note de curs/2013
9 PĂTRĂŞCOIU N. Senzori şi traductoare-Note de curs/2012
10 SÎRB V. Sisteme I/O-Note de curs/2013

11 *** Wikipedia-- www.wikipedia.com
INGINERIE ȘI MANAGEMENT
METODE DECIZIONALE ÎN MANAGEMENTUL
PROIECTULUI
ENE ANCUȚA MARIA

PERICLEANU ANDREI
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA
Abstract: IN THIS PAPER WORK WE PRESENTED THE DECISION-MAKING METHODS IN

PROJECT MANAGEMENT. WE TALK ABOUT MODELING THAT UNDERLIES THE DECISION
SUPPORT SYSTEM, MAIN COMPONENTS OF THE MODEL AND THE STAGES OF MODELING
PROCESS. ACCORDING TO THE CRITERIA OF ACCURACY WE DID THE CLASSIFICATION OF
THE METHODS AND WE HAVE INTRODUCED THE REQUIREMENTS THAT AN ALGORITHM
MUST MEET TO PERFORM THE TASKS FOR WHICH IT WAS CREATED. WE ALSO TALKED
ABOUT THE PROCEDURAL MODELING AND THE DESIGN SCHEME OF THE HEURISTIC
ALGORITHMS. IN THE END WE TALK ABOUT THE PERTINENT TREE METHOD AND ABOUT
THE ELECTRE II METHOD, BECAUSE WE CONSIDER THAT THEY ARE TWO METHODS
UNDERLYING THE PROJECT MANAGEMENT. FOR THE PERTINENT TREE METHOD WE
PRESENTED DE IMPLEMENTATION STAGES AND THE RULES THAT MUST BE FOLLOWED.
FOR THE SECOND METHOD, THE ELECTRE II METHOD, WE ENUNCIATED THE BASIC
PRINCIPLE AND WE LISTED THE CHARACTERISTICS.
1. Considerații referitoare la modele și metode

Un sistem informatic de asistare a deciziei (SIAD) utilizează ca instrumente de analiză un set
de modele. Modelarea stă la bază sistemelor informatice de asistare a deciziei și implică
partea de concepere a problemei și partea de abstractizare în expresii cantitative sau
calitative. Modelul este alcătuit din trei componente principale:
1. Variabilele de decizie care descriu opțiuni alternative și sunt date de incident;
2. Parametrii ce influențeaza rezultatul, nu pot fi controlați de decident, astfel devenind
restricții ale problemei, soluțiile acesteia devin limitate;
3. Variabilele rezultat care depind de stabilirea acțiunilor și parametrilor modelului.
Metodele utilizate în Managementul Proiectelor sunt reprezentate de o serie de operații logice

și aritmetice, numite algoritmi. Acestia pot fi exacți (riguroși), aproximativi și euristici.
Pentru a îndeplini sarcinile pentru care a fost creat, algoritmul trebuie să satisfacă urmatoarele
cerințe :
- universalitatea, adică asigurarea prelucrării unui numar mare de date de intrare ;
- finitudinea, timpul obținerii rezultatelor fiind de ordinul orelor și memoria necesară să fie
minimă ;
- determinismul.
În funcție de criteriul exactității, metodele pot fi :
- exacte
- aproximative
- euristice
Metodele exacte sunt cele care permit unei probleme de decizie economică să obțina o soluție
S. Această soluție îndeplinește cu exactitate toate restricțiile și/sau condițiile impuse de
criteriul de eficiență. Dacă notăm cu S1 vectorul soluțiilor adevărate și cu S vectorul soluției
efectiv adoptate vom avea: S-S1=0.
Metodele aproximative permit obținerea unei soluții S diferită de Soluția adevarata S1 printr-
un vector α dominat de un alt vector Υ prestabilit altfel vom obține: {S-S1}= {α}<{Y}.
Metodele euristice se folosesc la rezolvarea problemelor complexe, deoarece fața de alte
metode se obține intr-un timp relativ scurt, o soluție S, acceptabilă din punct de vedere
practic.
Etapele procesului de modelare :
1. Cunoasterea detaliată a realitații sistemului de modelat ;
2. Construirea modelului economic-matematic ;
3. Experimentarea acestui model ;
4. Implementarea modelului și actualizarea soluției.
2. Algoritmi euristici, tabele de decizie și arbori de decizie

Modelarea procedurală.
Modelarea procedurală este utilizată pentru eliminarea inconvenientelor apărute în urma
îndepartării de realitatea economică. Această îndepartare apare uneori în metodele de
optimizare bazate pe metode normative.
Cunoașterea legilor care definesc un fenomen economic, necesită parcurgerea urmatorilor
pași:
- Observarea sub aspect descriptiv-calitativ a fenomenului luat în studio;
- Formularea unor legi de tip descriptive-calitativ;
- Observarea fenomenelor sub aspect cantitativ și formularea unor legi cantitative;
- Adoptarea unor decizii;
- Stabilirea efectelor deciziilor adoptate și cum se va perfectiona modul de luare a deciziilor
în viitor.
Modelarea procedurală se realizează în doua strategii:
- Modelare generală – se urmarește acoperirea tuturor cazurilor posibile;
- Modelarea pe tipuri de probleme sau clase – se aleg probleme frecvente din practică.
Schema de concepere a algoritmilor euristici.

Euristica este drumul ce duce la descoperirea soluțiilor problemelor complexe fară
simplificarea acestora. Metodele euristice sunt tatonări și nu sabloane, alegerea lor este
legată de experiența celui care modelează și de natura problemei de rezolvat. Algoritmii
euristici trebuie să respecte restricții pentru a obține în fiecare etapă de calcul eficiență
maximă pentru funcția obiectiv.
Pașii algoritmului general de rezolvare sunt următorii:
- Se construieste o soluție initială;
- Se testează condițiile de administrare a soluției;
- Se caută o strategie de reducere a abaterilor U;
- Se calculează funcția de performanță f(x0) a soluției inițiale admisibile;
- Se calculează funcția de performanță f(x1) a noii soluții;
- Se compară performanțele celor doua soluții f(x0) și f(x1). În cazul în care
performanța f(x1) este superioară performantei f(x0), atunci se evaluează diferența |
f(x1) – f(x0)|;
- Dacă diferenta este semnificativă, soluția x1 devine soluția inițială și algoritmul se
continuă de la pasul în care se calculează funcția de performanță.
3. Metode decizionale în managementul proiectelor

1. Metoda arborilor de pertinență
Această metodă are ca scop raționalizarea selecției acțiunilor elementare (bază arborelui) în
vederea satisfacerii obiectivului global (vârful arborelui).
Etapele punerii în aplicare a metodei pertinenței:
a) Ierarhia calitativă. Nivelurile ierarhice ale unei probleme sunt puse în evidența de
arborele de pertinență (AP), care merge de la general (nivelul superior) la particular
(nivelurile inferioare).
OBIECTIV GENERAL
(Autonomie)
Nivelul i
(subobiective
Imbunatatirea cantitative)
autofinantarii
Nivelul i-1
Reducerea Conditii,mijloace
cheltuielilor
generale
Imbunatatirea , actiuni
calitatii
Nivelul i-2
Actiuni
Respectarea Analiza
standardelor noncalitatii elementare
Fig. 1 Ierarhia calitativa
Fiecare nivel al AP corespunde unor scopuri ale procesului de decizie. Arborele se

descompune până la maximum 5…7 niveluri. Construcția arborelui trebuie să respecte
urmatoarele reguli:
- Nu există legaturi între nodurile aceluiași nivel;
- Nu există legatură directă între nodurile a doua niveluri nesuccesive;
- Echilibrarea de sus în jos, în scopul stabilizării edificiului construit;
Analiza aprofundată a sistemului considerat este esențială pentru stabilirea obiectivelor,
subobiectivelor și acțiunilor. Această analiază se face în doua sensuri:
- Descendent – se pornește de o listă de obiective explicite, spre acțiunile ce permit
atingerea acestora;
- Ascendent – se porneste de la acțiunile elementare realizandu-se analiza efectelor
acestora și studiul obiectivelor atinse prin traversarea acestor efecte.
Pentru conservarea unui sens precis și detaliat este necesară explicitarea fiecarui element din
arborescentă.
b) Notarea grafului și evaluarea acțiunilor. Această metodă are ca scop măsurarea
aportului fiecărei acțiuni pentru realizarea obiectivului sistemului. Fiecarui nod din
graf i se acordă o notă, numită notă de pertinent.
Metoda AP : Evaluarea acțiunilor

 Nivelul i : p subobiective.
 Nivelul i-1: n mijloace.
 Nivelul i-2: m acţiuni elementare.
=> Evaluarea a m acţiuni elementare de nivel i-2 în funcţie de n criterii (mijloace) de
nivel i-1: matricea A, de format mxn. => Evaluarea a n mijloace de nivel i-1 în funcţie de
p criterii (subobiective) de nivel i: matricea B, de format nxp.
=> Evaluarea a p subobiective de nivel i în funcţie de contribuţia lor la atingerea
obiectivului general de nivel i+1: vectorul coloană C(p,l).
=> Evaluarea pertinenţei globale a acţiunilor elementare, de nivel i-2, în funcţie de
obiectivul general, de nivel i+1, se obţine ca produs al matricelor A, B şi C, respectiv:
A(m,n)xB (n,p)xC(p,l) = P(m,l)
 în cadrul fiecărei matrice de evaluare (A, B, C), elementele din linii sunt notate în
funcţie de elementele din coloane (criterii).
 Criteriile sunt ponderate pe o scară normată (între 0 şi 1).
 Suma ponderilor corespunzătoare unui nivel oarecare este egală cu unitatea.
c) Utilitate și limite. În practică, utilizarea metodei AP se poate face integral sau parțial.
Utilizarea integrală este deosebit de dificilă datorită :
- Necesității unor experți în domenii diferite;
- Lipsei de vizibilitate asupra eventualelor interacțiuni negative între diferitele acțiuni;
- Dificultații elaborării celei mai bune arborescențe.
Utilizarea partială este foarte utilă pentru anumite etape de reflecție prospectivă sau în cadrul
elaborarii unor strategii de restructurare și modernizare.
2. Metoda Electre II
Principiul de bază al acestei metode este compararea acțiunilor doua câte doua, acest lucru
permițând ierarhizarea lor și determinarea acțiunilor prioritare. Caracteristicile metodei
Electre II :
- Asigură o clasificare coerentă acțiunilor necesare atingerii obiectivului;
- Lista de acțiuni este “blocată” : se reconsideră întregul ansamblu de acțiuni, la
introducerea unei noi acțiuni;
- Nu există nici un fel de limitări în stabilirea numărului de acțiuni și criterii;
- Metoda necesită utilizarea calculatorului.
a) Relațiile de superioritate. Dacă, potrivit fiecarui criteriu, o acțiune A este tot atât de bună
ca o acțiune B, se poate considera, fară risc prea mare de eroare, că acțiunea A este mai bună
ca acțiunea B. În cazul cel mai general, acțiunea A este mai bună decât acțiunea B dupa
anumite criterii. După alte criterii, acțiunea A este mai putin bună decât acțiunea B. Conform
altor criterii, cele doua acțiuni pot fi echivalente. În astfel de situații, este absolut necesar să
se precizeze de ce, la nivel global, acțiunea A este considerate mai bună decât acțiunea B. Cu
ajutorul relatiei de superioritate : A este mai bună decât B (sau A surclasează B), este
formalizat conceptul de “mai bună la nivel global”. Acest lucru este posibil dacă sunt
îndeplinite simultan urmatoarele două condiții :
1. Suma ponderilor criteriilor, conform cărora A este mai bună sau echivalentă cu B,
este suficient de mare; aceasta este așa numita condiție de concordantă ;
2. Pentru orice criteriu potrivit căruia A este mai puțin bună ca B, diferenta de valoare
nu este importantă; această este așa numita condiție de nediscordantă.
b) Clasificarea acțiunilor. Softul Electre II construieste un graf ale cărui vârfuri reprezintă
acțiunile, iar arcurile relațiile de surclasare. Acest lucru se realizează pornind de la ansamblul
relațiilor de surclasare a tuturor acțiunilor luate două câte două. Dacă A surclasează puternic
pe B se face urmatoarea reprezentare :
A _______________________________________> B
Fig. 2
Dacă A surcleasează slab pe B, arcul se reprezintă cu linie întreruptă :
A--------------------------------------------------------> B
Fig. 3
c) Clasamentul direct. Vârful care se află pe primul loc, este vârful care nu este surclasat
puternic de nici un alt vârf. În funcție de numărul surclasărilor se determină rangurile
următoare.
d) Clasamentul invers. Vârful care se află pe ultimul rang, este vârful care nu surclasează
puternic nici un alt vârf. Prin luarea în considerație a tuturor relațiilor de surclasare se
determină ordinea crescătoare a clasamentului.
e) Clasamentul median. Se obține ca medie a clasamentelor direct și invers și va fi reținut
drept clasament final.
Concluzii
1. Modelarea stă la bază sistemelor informatice de asistare a deciziei și implică partea de
concepere a problemei și partea de abstractizare în expresii cantitative sau calitative.
2. Modelarea procedurală este utilizată pentru eliminarea inconvenientelor apărute în urma
îndepartării de realitatea economică.
3. Metoda arborilor de pertinență și metoda Electre II sunt cele mai importante, deoarece
prima are ca scop raționalizarea acțiunilor elementare în vederea satisfacerii obiectivului
global și cea din urmă compară acțiunile două câte două, permițând ierarhizarea lor și
determinarea acțiunilor prioritare.
BIBLIOGRAFIE :
1. Bãdescu V.A. - Modelarea decizionalã economico-financiarã, Râmnicu Valcea, 2001.
2. Dinescu C. - Decizii în probleme economice: Probleme-cazuri, Editura Didacticã şi
Pedagogicã, Bucureşti.
3. Filip Fl.Gh. – Decizie asistata de calculator. Decizii, decidenti. Metode și instrumente de
bază, Editura Tehnica și Editura Expert, Bucuresti, 2002.
4. Filip Fl.Gh. - Decizie asistata de calculator. Concepte, metode și tehnici pentru deciziile
centrate pe analiză datelor, Revista Informatica Economică, nr. 4 (16)/2000;
5. Filip Fl.Gh. - Decizie asistata de calculator. Metode și tehnici de asistare a deciziilor
centrate pe judecata umana, Revista Informatica Economică, nr. 3 (15)/2000
6. Filip Fl.Gh. – Sisteme suport pentru decizii, Editura Tehnica, Bucuresti, 2004.
7. Fusaru D., Cocianu C.L., Gherasim Z., Andronie M. – Sisteme expert și Sisteme
informatice pentru asistarea deciziei, Teste grila, Editura Fundatiei România de Mâine,
Bucuresti, 2006.
8. Gherasim Z., Fusaru D., Andronie M. – Sisteme informatice pentru asistarea deciziei
economice, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2008.
9. Homoş T., - Metode şi modele ale cercetării operaţionale aplicate în organizare şi conducere,
Curs postuniv., UP Bucureşti, 1988.
10. Zaharie D., Albescu F., Bojan F., Ivancenco V., Vasilescu C. – Sisteme informatice
pentru asistarea deciziei, Editura Dual Tech, Bucuresti, 2001.
PROGRAMAREA ȘI ANALIZA DECIZIONALĂ CU
AJUTORUL SOFTULUI WINQSB
SIPATCHIN CLAUDIA
TOFAN PETRU
UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
Abstract: STARTING WITH A DISCUTION, WHICH APEARS IN PROBLEMS OF

MATHEMATICAL STATISTICS, THIS ARTICLE REPREZENTS THE STAGES OF RESOLVING,
THE ADVANTAGES AND DISADVANTAGES ABOUT USING THE DECISIONAL ANALYSIS
MODELS FOR FINDING THE SOLUTIONS FOR A PROBLEM OF TRANSPORT OR LINEAR
PROGRAMMING. THE CASE STUDY REPREZENTS A REAL SITUATION BETWEEN TWO
PRODUCTION COMPANIES WHO DESIRES TO MAXIMIZE THE PROFIT OR MINIMIZE THE
COSTS. THE PROJECTS MUST BEEN PUT TO USE IN THE SHORTEST TIME WITH A LOWER
COST, THEREFORE THE PROBLEMS OF TRANSPORT AND LINEAR PROGRAMMING ARE
REALISED USING LINEAR AND INTEGER PROGRAMMING AND NETWORK MODELING
MODULS FROM SOFTWARE WINQSB.
1. Introducere
Dezvoltarea industrială a generat necesitatea ca, în sistemele de producție, informațiile și

datele colectate despre calitate ar trebui să fie accesibile pentru factorii de decizie, cu
posibilitatea de coordonare a acțiunilor diferitelor compartimente ale companiei, astfel încât
informațiile ar putea contribui la identificarea și eliminarea cauzelor provocatoare de defecte.
Aceste condiții impuse , ca și metodologii adecvate pentru obținerea , prelucrarea și analiza
datelor de calitate din procesele industriale , au stat la baza controlului de calitate pe metode
ale statisticii matematice .
O cauză a celei mai dificile afirmatii a controlului statistic în practica industrială a fost
reprezentată de faptul că abundența metodelor statistice prezentate în literatura accesibilă a
managementului industrial nu a fost însoțită de exemple de aplicații.
Prin urmare , scopul acestei lucrări este de a prezenta posibilitatea de a folosi un produs
software, în cazul nostru WinQSB , care permite rezolvarea problemelor de control al
calității.
Acest soft cuprinde o serie de module esențiale în programarea și analiza decizională care
sunt enumerate mai jos:
1. Acceptance Sampling Analysis – Analizã de încadrare în limitã;
2. Aggregate Planning – Planificare agregatã;
3. Decision Analysis – Analizã decizionalã;
4. Dynamic Programming – Programare dinamicã;
5. Facility Location and Layout – Amplasarea întreprinderii;
6. Forecasting – Previziune;
7. Inventory Theory and System – Teoria şi sistemul stocurilor;
8. Job Scheduling – Planificarea operaţiilor;
9. Linear and Integer Programming – Programare liniarã şi întreagã;
10. Linear and Integer Goal Programming – Programare liniarã şi întreagã cu funcţie
obiectiv;
11. Markov Process – Procese Markov;
12. Material Requirements Planning – Planificarea necesarului de materiale;
13. Network Modeling - Modelarea grafurilor;
14. Nonlinear Programmimg – Programarea neliniarã;
15. PERT/CPM;
16. Quadratic Programming – Programare pãtraticã;
17. Queuing Analysis – Analiza firelor de aşteptare;
18. Queuing system Simulation – Simularea sistemelor cu fire de aşteptare;
19. Quality Control Chart – Grafice de control al calitãţii;
Cu ajutorul acestor module se pot rezolva o multitudine de probleme printre care și cele ce
urmează a fi prezentate:
2. Problema de programare liniarã (LINEAR AND INTEGER PROGRAMMING)
Problemele de maxim si de minim apar frecvent în cele mai diferite domenii ale matematicii
pure sau aplicate. În domeniul economic, asemenea probleme sunt foarte naturale.Astfel,
firmele încearcă să maximizeze profiturile sau să minimizeze costurile. Programarea liniară
se ocupă de o clasă specială de probleme de optimizare care apar deseori în aplicațiile
economice. Aceste probleme constau în maximizarea sau minimizarea unei funcții liniare,
numită funcție obiectiv
Exemplu:
Pentru fabricarea a două produse P1 şi P2, o firmă dispune de patru tipuri de resurse Ri (1,4).
Cantităţile de resurse Ri folosite pentru fabricarea fiecărei unităţi din produsele P1 şi P2, în
unităţi convenţionale (tone etc) sunt date în tabelul de mai jos.Se mai cunosc cantităţile
disponibile ale firmei din fiecare resursă Ri (i=1,4) şi beneficiile pentru fiecare unitate din
cele două produse. Să se determine planul de producţie astfel ca beneficiul total să fie maxim.
Fig.1 Exemplu problemă
Numarul variabilelor este dat de numarul de produse ce trebuiesc fabricate,respective 2 iar

numarul constrangerilor este dat de numarul de resurse Ri necesare pentru realizarea
produselor.Utilizãm din WinQSB – Linear and Integer Programming. Deschidem o nouã filã
şi completãm datele în fereastrã, dupã cum urmeazã:
Fig.2 Specificațiile problemei
Apoi se obţine fereastra urmãtoare în care se completează datele inițiale ale problemei:
Fig.3 Datele inițiale ale problemei
Prin efectuarea operatiei Solve and Analyze -> Solve the Problem, dacã problema are soluţie
optimã, se afişeazã fereastra:
Fig.4 Soluția problemei
În fereastra de mai sus în a doua coloanã sunt prezentate valorile optime pentru X1 şi X2,
anume 4 şi respectiv 2. Pe rândul imediat urmãtor avem valoarea maximã a profitului, care se
înregistreazã în condiţiile de mai sus. Aceasta este de 14. Concret, firma va înregistra un
profit maxim, de 14, în cazul în care va produce 4 produse de tip P1 şi respectiv 2 produse P2
zilnic.
Dacă dorim și reprezentarea grafică, prin efectuarea operației Solve and Analyze ->Graphic
Method se obține următoarea figură:
Fig.5 Soluția grafică
3. Problemã de transport (NETWORK MODELING)
Problema clasică de transport face parte din clasa mult mai largă a problemelor modelate prin
reţele de transport. O reţea de transport modelează o situaţie economică în care, dintr-un
anumit număr de puncte, numite surse, trebuie transportată o cantitate dintr-o anumită
substanţă,într-un alt număr de puncte, numite destinaţii. Situaţia extrem de generală de mai
sus poate fi apoi concretizată într-un număr deosebit de mare de moduri, specificând dacă
există sau nu puncte intermediare între surse şi destinaţii, modul în care se face transportul
(care sunt rutele posibile,costul transportului, limite minime şi/sau maxime pentru cantitatea
transportată pe fiecare rută,timpul necesar transportului), scopurile urmărite etc. Scopul
problemei este găsirea acelor cantităţi care trebuie transportate pe fiecare rută astfelîncât să se
asigure necesarul fiecărei destinaţii, în limitele cantităţilor aflate la surse, cu costul minim
posibil.
Exemplu:
Fie date trei fabrici producătoare (P1, P2, P3) ale aceluiaşi produs, care trebuie să
aprovizioneze cu acest produs patru consumatori (C1, C2, C3, C4). În tabelul de mai jos sunt
date cantităţile disponibile în centrele producătoare (ai), cantităţile necesare în centrele
consumatoare (bj) şi costurile pe unitatea de transport.
Să se determine planul optim de transport în condiţiile costurilor minime.
Fig.6 Exemplu problemă
In fereastra care se deschide la deschiderea modulului pentru Network Modeling introducem

numãrul de noduri-sursã şi numãrul de noduri-destinaţie, apoi în matricea distanţelor
introducem distanţa dintre fiecare 2 noduri sursa şi respectiv destinaţie.
Fig.7 Specificațiile problemei
Fig.8 Datele inițiale ale problemei
Prin efectuarea operaţiei Solve and Analyze ,Solve the Problem se obtine urmatorul tabel ce
inglobeaza valorile optime:
Fig.9 Soluția problemei
Dacă solicitam Solve and Display Steps-Tableau se vor obţine iteraţiile modelului SIMPLEX
de rezolvare a problemei de transport. Pentru problema noastrã este nevoie de 2 iteraţii pentru
a ajunge la valoarea minimã a costului de transport, şi anume 198 de lei.
Fig.10 Tabel Simplex 1
Fig.11 Tabel Simplex 2
4. Concluzii
Pentru asigurarea controlului de calitate în procesele industriale,se utilizează metode de
statistică matematică astfel încât informațiile și datele colectate despre calitate să fie
accesibile pentru factorii de decizie.Pentru a facilita aceste acțiuni,în cele mai multe cazuri se
folosesc diverse software-uri,printre care și WINQSB.Acest articol prezintă procesul de luare
a deciziilor în afaceri a întreprinderilor și a utilizării de sisteme informatice pentru suport
decizional astfel încât să se obțină randament maxim în condițiile unor costuri cat mai mici.
Rezolvarea studiului de caz folosind modulele NETWORK MODELING și LINEAR AND
INTEGER PROGRAMMING ale Software-ului WinQSB oferă o nouă viziune de a asista
deciziile și alegerea strategiei economice corecte pentru multe dintre întreprinderi.
Rezultatele articolului pot fi implementate exact în felul în care au fost prezentate , sau pot fi
modificate în funcție de necesitățile proiectului, software-ul folosit oferind o gamă largă de
aplicații în practică.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. Filip, Fl.Gh. – Decizie asistata de calculator. Decizii, decidenti. Metode si instrumente de
baza, Editura Tehnica si Editura Expert, Bucuresti, 2002.
2. Filip, Fl.Gh. - Decizie asistata de calculator. Concepte, metode si tehnici pentru deciziile
centrate pe analiza datelor, Revista Informatica Economica, nr. 4 (16)/2000;
3. Filip, Fl.Gh. - Decizie asistata de calculator. Metode si tehnici de asistare a deciziilor
centrate pe judecata umana, Revista Informatica Economica, nr. 3 (15)/2000
4. Filip, Fl.Gh. – Sisteme suport pentru decizii, Editura Tehnica, Bucuresti, 2004.
5. Fusaru, D., Cocianu, C.L., Gherasim, Z., Andronie, M. – Sisteme expert si Sisteme
informatice pentru asistarea deciziei, Teste grila, Editura Fundatiei România de Mâine,
Bucuresti, 2006.
6. Homoş, T., - Metode şi modele ale cercetării operaţionale aplicate în organizare şi
conducere, Curs postuniv., UP Bucureşti, 1988
7. Melnic, L., Zagan, R., Chircor, M., - Cercetari operaţionale, Editura Bren, Bucureşti
2007.
8. Manual de utilizare WinQSB, 2008.
9. http://www.docstoc.com/docs/70494264/WinQSB;
10. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=249&idb=;
11. http://www.scribd.com/doc/48451473/Simularea-cu-WINQSB-a-unui-sistem-de-
produc%C5%A3ie
ANALIZA ECONOMICA SI PLANIFICAREA PROIECTELOR
INDUSTRIALE
BUICA CRISTIAN
CIORANU ADELIN
FACULTATEA DE INGINERIE MECANICA, INDUSTRIALA SI
MARITIMA
Abstract: IN THE PROJECT’S CONTENT WE DISCUSSED ABOUT ITS NECESITY AND THE
ESTABLISHING OF ITS OBJECTIVE . INSIDE OF THE PROJECT THE EVALUATION OF THE
PROPOSED IDEAS IS ESSENTIAL IN HAVING GOOD RESULTS , FOLLOWING THE
NECESSARY PHASES AND USING SOME RESOURCES. THE PROJECT TEAM NEEDS TO BE
LEAD BY A CHIEF PROJECT , WHO NEEDS TO HAVE THE RIGHT SKILLS AND WELL
ASSIGNED RESPONSABILITIES. ANY TEAM MEMBER HAS THE RIGHT TO IMPROVE THE
PROJECT’S IDEA. THE ECONOMICAL PLANNING HAS A GREAT IMPORTANCE FOR THE
PROJECT , BECAUSE OF THE ACTIVITIES’ HIERARCHY WITH CHARACTERISTICS SUCH AS :
THE TIME ,THE COST ,THE RESOURCES. IN CONCLUSION , THE COMMUNICATION
BETWEEN THE INVOLVED PERSONS WILL BRING BENEFITS TO THE PROJECT.
1. Echipa de lucru a proiectului

În faza iniţiala a proiectului este important să se identifice caracteristicile financiare, tehnice
şi economice ale proiectului. Trebuie ca orice membru al echipei să aibă dreptul să critice şi
să îmbunătăţească ideea proiectului. Ideile legate de tema proiectului trebuie
susţinute,argumentate şi promovate cu motivaţii tehnice şi financiare care pot crea o imagine
a proiectului. În componenţa echipei proiectului trebuie să fie prezenţi specialişti din diferite
departamente, iar echipa trebuie să fie condusă de un şef de proiect, care să aibă competenţe
si responsabilităţi bine stabilite. Organizarea echipei de lucru constă in:
 Constitiuirea unui grup pluridisciplinar de analiză;
 Colaborarea activă a echipei;
 Contribuţia unui membru instituţional care să ajute la inovare;
 Consultarea clienţilor intreprinderilor.
Principalele atribuţii ale echipei de lucru sunt prezentate în Figura 1:
- Caiet de sarcini funcţional - Studiul sarcinilor
- Asigurarea calităţii - Urmărirea produsului
- Acurateţea procedurilor
OBIECTIV: CALITATEA OBIECTIV: TEHNICA
POLUL CERERII POLUL DE MEDIERE
ECHIPA
PROIECTULUI
- Alocarea resurselor - Modificările din meniu

- Control costuri şi termene - Cultura de întreprindere
- Gestiunea contractelor - Limitarea resurselor
OBIECTIV: GESTIUNEA
OBIECTIV:CONSTRÂNGE
POLUL DE PARTENERI POLUL CONCEPŢIEI
RE
Fig. 1 Echipa proiectului
Şeful de proiect trebuie să ia iniţiativa consultării şi coordonării proiectului cu cei patru poli
de competenţă.
1. Polul cererii – are
rol de a mobiliza clienţii si utilizatorii ce pot fi consultaţi intr-o manieră informaţională. In
general clientul se exprimă in termeni de nevoi , iar utilizatorul se exprimă strict in termeni
funcţionali.
2. Polul de mediere –
are rol in susţinerea inovaţiei (diferite inovaţii materiale şi competenţe tehnice).
3. Polul de concepţie –
este format din diferite centre de competenţe ce furnizează sfaturi specializate asupra
realizării tehnice a ideii.
4. Polul de parteneriat
– sunt cuprinse ansambluri de furnizori care participă la realizarea unor subansambluri ale
proiectului.
Obiectivul echipei manageriale este de a gasi ideea prin intermediul celor 3 faţete ale unei
maniere de produs:
I. Ideile care pot fi materializate în produs;
II. Conceptul de produs;
III. Imaginea produsului pe care utilizatorul o poate da;
Grupul de muncă trebuie sa facă o selecţie importantă a ideilor si să valideze soluţiile optime.
Caracteristicile principale de lucru sunt:
 Mărimea echipei de lucru trebuie sa conţina maxim 10 persoane , ideal 6-7;
 Regula de bază in care trebuiesc stabilite obiectivele şi misiunile, calendarul, bugetul
riscurile , calitatea şi durata de viaţa a echipei;
 Motivaţia membrilor echipei;
 Comunicarea eficientă între membrii echipei;
 Capacitatea de ascultare , întrajutorare , cooperare şi utilizarea unui limbaj comun;
 Creativitatea folosită pentru cercetare si găsire de soluţii rapide şi eficiente.
2. Conducerea
proiectului
Conducerea proiectului constă in planificarea şi controlul activităţii şi resurselor necesare
pentru a duce la bun sfarşit proiectul, îngloband restricţiile de natură tehnică, calitativă, de
timp şi economice impuse proiectului. Această conducere cuprinde:
- Organizarea unui proiect (găsirea structurii organizatorice de conducere);
- Stăpânirea timpului şi a costurilor;
- Mobilizarea tuturor factorilor implicaţi in proiect (comunicarea , gestiunea conflictelor).
Şeful de proiect este personajul central – bun tehnician , bun gestionar şi comunicativ. Se
referă ca şeful de proiect să fie specialist in tehnologia specifică a proiectului derulat.
3. Cultura
organizaţionalã a întreprinderii
Cultura organizaţională a întreprinderii cuprinde un ansamblu de valori morale , principii,
norme, simboluri care îşi lasă amprenta asupra comportamentului angajaţilor. Cultura
organizatională reprezintă o alternativă pentru tehnicile de management raţionale care nu
găsesc întotdeauna soluţiile cele mai potrivite problemelor complexe ale organizaţiei şi
mediului. Aceasta este determinată de trei categorii de factori:
Factori centrali – determinaţi de resursele umane ale organizaţiei;
Factori manageriali – care sunt determinaţi de metodele şi instrumentele de lucru
manageriale;
Factori de mediu – care sunt determinaţi de starea organizatorică şi mediul exterior.
FACTORI DE MEDIU
FACTORI CENTRALI
Rituri
Simboluri
Profilul şi
personalitatea
Comunicaţia
conducătorului
Cultura de
întreprindere
Strategia Sisteme de
conducere
Structuri
Proceduri
FACTORI MANAGERIALI
Fig. 2
În cultura managerială sunt cuprinse cunoștințe tehnice, economice, sociale, informaționale

precum și abilitățile de conducere ale întreprinderii. Cultura managerială scoate in evidență
calitățile conducătorului. Aceasta este structurată in trei poli de activități:
ANTICIPAREA ACŢIUNEA
CULTURA
MANAGERIALĂ
MOBILIZAREA
Fig. 3
 Anticiparea – presupune activități prin care se culeg și se filtrează informațiile;

 Acțiunea – reprezintă activitatea de implementare , de punere in practică a soluției
strategice alee;
 Motivarea – presupune acțiuni prin care persoanele implicate să fie informate , iar dacă nu
este posibilă obținerea participării voluntare a acestora, este necesar să se asigure
neutralitatea lor.
1. Planificarea economică a proiectelor industriale

Lucrările de specialitate indică importanța gestiunii proiectului care include planificarea,
realizarea și controlul tuturor resurselor necesare. Schema logică din urmatoarea figura
ilustrează etapele principale dintr-un algoritm de lucru in managementul proiectului, utilizat
mai ales in condițiile introducerii unui soft specializat (Microsoft Project, Primavera etc.) ,
prin respectarea unor proceduri de lucru: analiza problemei , culegerea datelo , modelarea
funcțională, structura ierarhică a activităților, planificarea activităților, bugetarea acestora,
eșalonarea cheltuielilor și gestionarea costurilor.
Planificarea economică este structurată in funcție de ierarhizarea activităților ,
nominalizându-se pentru fiecare activitate caracteristicile esențiale: durata , costul , resursele
necesare urmând modelul PERT (înlănțuirea activităților in succesiunea logică a efectuării
lor). În cadrul planificării economice se identifică toate datele necesare resurselor utilizate:
se eșalonează cheltuielile , se nominalizează sursele bugetare și in final se gestionează
mijloacele financiare.
 Costul – reprezintă cheltuiala suportată de un agent economic pentru a utiliza un produs
sau un ansambu de activități;
 Prețul – reprezintă un echivalent monetar al produsului , un parametru al tranzacției
comerciale.
 Analiza economică a proiectului
Analiza economică evaluează contribuția proiectului la bunăstarea economică a regiunii sau a
țării. Aceasta este reprezentată de:
 FAZA I – corecții ale taxelor/subvențiilor sau altor transferuri – conduce la determinarea
valorii rândului și a valorii factorului de conversie;
 FAZA II – corecții ale externalităților – obiectivul este determinarea beneficiilor sau
costurilor externe;
 FAZA III – conversia prețurilor de piață in prețuri contabile.
Caietul de sarcini Structura

funcţional funcţională
Specificaţia tehnică Structura Structura activităţilor

Durată
a nevoilor
produs Cost
Structura Resurse
Lista etapelor
ierarhizată a
activităţilor Reţeaua Pert
Organizarea Loturi de
activităţilor activităţi
Grafic Gantt
Alocare Planificarea
durate activităţilor
C Planificare economică
Alocare Bugete pe
resurse activităţi
Eşalonare
cheltuieli
T
Consolidarea
Activităţi de organigramei
nivel inferior activităţilor de
nivel inferior
Gestiunea
costurilor,
duratelor
performanţelor
 Fig 4. Optimizarea costurilor proiectului
Optimizarea costurilor cuprinde un complex de activităţi prin care se realizează cel mai
avantajos compromis între performanţe, termene şi costuri.
A. Optimizarea costurilor pe relaţia client/furnizor, comportă patru etape de

negociere:
- compromisul nevoie/funcţiune;
- compromisul funcţiunii de serviciu/concepţia produsului;
- compromisul proiectant-executant/furnizori;
- compromisul concepţia produsului/realizare.
B. Optimizarea costurilor cu ajutorul matricei costuri/funcţiuni
Matricea costuri/funcţiuni este specifică analizei valorii şi ea răspunde la întrebarea: Cum
cifrăm costurile funcţiunilor ştiind că funcţiunea nu corespunde totdeauna unei piese sau unui
subansamblu bine precizat.
C. Informaţii asupra costurilor
Estimatorul doreşte să posede informaţii cât mai complete şi mai recente despre costurile
materialelor şi a serviciilor angrenate în execuţia proiectului.
2. Concluzii
La nivel conceptual, planificarea unui proiect este un proces de evaluare atentă în legătură cu
ceea ce trebuie realizat, parcurgând anumite etape şi consumând anumite resurse. Planificarea
înseamnă documentarea şi evaluarea în legătură cu ceea ce trebuie făcut pentru a îndeplini
scopul propus. In gestionarea proiectului trebuiesc incluse planificarea, realizarea si controlul
tuturor resurselor necesare.
Bibliografie
1. Ackoff, R., - Bazele cercetării operaţionale, Editura Tehnică, 1975.
2. Alder, L., - Studiul si concepţia investiţiilor industriale, Editura TEHNICA,
Bucuresti,1975
3. Buhociu, F., - Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
4. Marian, L., - Elemente de management industrial, Editura Universităţii „Petru
Maior” Tg. Mureş, 2001.
5. Thiel, D., - Curs de Managementul Proiectelor, Program Tempus Jep
11243/96, Tg. Mureş, 1998.
RISCURI ÎN IMPLEMENTAREA PROIECTELOR TEHNICE
EMURLA SEVINCI
MIHAI GIANINA ELISABETA
Abstract: RISK MANAGEMENT PROCESS SHOULD BE THOUGHT OF THE IDEA TO DO

MORE THAN SIMPLY IDENTIFY POSSIBLE RISKS. THE PROCESS SHOULD INCLUDE A
FORMAL PLANNING ACTIVITY, AN ANALYSIS TO ESTIMATE THE PROBABILITY OF
MATERIALIZATION OF THE RISKS IDENTIFIED AND TO PREDICT THEIR IMPACT ON
PROJECT, MANAGEMENT STRATEGY AND THE ABILITY TO MONITOR PROGRESS IN
REDUCING THOSE RISKS TO THE DESIRED LEVEL SELECTED. PROJECT RISKS ARE
ECONOMIC, CONTRACTUAL RELATIONSHIP, COST AND FINANCING, SCHEDULE
COMPLIANCE. TECHNICAL RISKS, SUCH AS THOSE RELATING TO TECHNICAL DESIGN AND
TECHNOLOGY, BUT IT MAY ALSO RISK ASSOCIATED WITH THE USE OF EQUIPMENT OR
NEW SOFTWARE EXTREMELY COMPLEX. PRODUCTION RISKS INCLUDE ISSUES RELATED
TO PACKAGING MANUFACTURING, SUPPLY DURATION. ADMINISTRATIVE RISKS RELATE
TO MAINTAINABILITY ISSUES, USABILITY AND CAPACITY OF VOCATIONAL TRENING. THE
DEGREE OF IMPLEMENTATION MAY VARY FROM CASE TO CASE, DEPENDING ON
FACTORS SUCH AS THE SIZE AND TYPE OF THE PROJECT, WHO IS THE CLIENT, WHICH IS
THE RATIO OF THE FIRM’S STRATEGIC PLAN AND THE TYPE OF CORPORATE CULTURE.
THE PROJECT MANAGER MUST RELY ON THEIR OWN GOOD JUDGMENT AND USE
APPROPRIATE TOOLS FOR RISK MANAGEMENT. THE FINAL DECISION WILL DEPEND ON
THE METHOD APPLIED TO CONTRACTUAL REQUIREMENTS, PREFERENCES AND SO
INTERESTED PERSONS.
1. Introducere
În perioada de început a managementului de proiect, în multe programe comerciale majoritatea

deciziilor acordau întâietate considerentelor de cost şi planificare, decât riscurilor tehnice. Astăzi,
rafinamentul metodologic de ultimă oră al previzionării tehnologice se vede împins la limită în multe
proiecte. Pentru proiectele cu o durată în timp de sub un an, vom presupune de regulă că mediul de
desfăşurare este unul cunoscut şi stabil, mai ales tehnologic. Pentru proiectele mai
lungi de un an, trebuie luată în considerare prognoza aspectului tehnologic. Tehnologia inginerească
se spune că şi-ar dubla posibilităţile cam o dată la 3 ani. Tehnologia informatică îşi dublează
performanţa cam o dată la aproximativ doi ani. Cam pe la mijlocul anilor 1980, multe firme au înţeles
necesitatea strategiei de integrare a riscurilor tehnice cu cele de cost şi execuţie, precum şi cu riscurile
care afectează alte activităţi (de exemplu, asigurarea calităţii). Ca urmare, au fost dezvoltate şi
implementate procese de management al riscurilor prin care factorilor de decizie să li se poată pune la
dispoziţie informaţii relative la riscuri.
Riscul unui proiect de investiţii este un risc financiar al surselor suplimentare de capital pentru
finanţarea proiectului. Riscul financiar este determinat de rata de îndatorare solicitatã de finanţarea
proiectului, îndatorare care determinã un risc de insolvabilitate a firmei. Riscul unui proiect de
investiţii este un risc de afaceri care priveşte variabilitatea fluxurilor viitoare de trezorerie (cash-flow-
urile). Această variabilitate a fluxurilor viitoare de trezorerie este determinatã, mai întâi de impactul
vânzãrilor suplimentare cu piaţa concurenţialã şi mai apoi de imprevizibilitatea condiţiilor noi de
exploatare. Riscul are două componente primare pentru un eveniment dat; probabilitate (eventualitate)
de apariţie a acelui eveniment; impactul apariţiei evenimentului (suma aflată în joc).
Fig. 1 Riscul global ca o funcţie a componentelor sale
Clasificarea riscului:
a) După factorii care genereazã riscul avem:
1) Riscul de afaceri datorat incertitudinii pieţei, care se referã la:
 Evoluţia cererii;
 Schimbarea gustului;
 Modificarea preţurilor;
 Politica de vânzãri.
2) Riscul financiar este mai ridicat dacă împrumuturile sunt mai mari şi se declanşeazã o
conjunctură nefavorabilã.
b) După dimensiune riscul poate fi:
 Risc de nivel minor;

 Risc de grad redus;
 Risc de grad mijlociu;
 Risc de nivel ridicat.
c) După gravitatea riscului, avem:
 Riscul de ruina (faliment);

 Riscul de insolvabilitate, se poate soluţiona astfel:
-Prin contractarea de împrumuturi; soluţia este pãguboasã pentru firmã pentru cã duce la
creşterea îndatorãrii sale;
-Asocierea cu alte firme; nepotrivitã pentru cã duce la reducerea sau pierderea independenţei.
 Riscul de pierdere a autonomiei: resursele de autofinanţare sunt mici, ceea ce conduce la

asocierea firmei cu o alta pentru mărirea capitalului;
 Scăderea rentabilităţii: la o anumită creştere a capitalului, creşterea profitului este mai lentă:
fenomen de diluare a creşterii profitului.
In funcţie de riscul pe care îl implicã pentru perspectiva firmei, investiţiile sunt:
 de înlocuire a echipamentelor uzate, cu un risc foarte scãzut, deoarece nu presupune

modificãri ale tehnologiei de fabricaţie;
 de modernizare a echipamentelor existente în funcţiune şi care implicã un risc redus ca
urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie;
 de dezvoltare (de extindere) a unor departamente, secţii noi, investiţii care presupun un risc
mai mare, antrenat de nevoia de lãrgire a pieţelor de aprovizionare, a forţei de muncã, de
capital şi de desfacere;
 strategice care privesc crearea de filiale noi în ţarã sau strãinatate, fuzionarea cu alta societate
etc.; aceste investiţii presupun un risc considerabil, ca urmare a extinderii activitãţii.
Această ultimă clasificare prezintă o semnificaţie aparte din punctul de vedere al surselor de finanţare
a proiectelor de investiţii. Pentru cele de înlocuire şi modernizare se pot obţine împrumuturi bancare,
în condiţii relaxate de dobandă, de rambursare şi de garantare, deoarece rentabilitatea este certă şi
riscul este redus. Investiţiile de dezvoltare şi cele strategice vor trebui să se finanţeze îndeosebi din
surse proprii de capital (autofinanţare, creşteri de capital), surse exterioare, împrumutate,fiind mai
reticente din cauza riscului ridicat şi a unei rentabilităţi mai puţin probabile ale acestor proiecte de
investitii .
2. Riscurile în fazele principale ale unui proiect
Riscul se defineşte ca posibilitatea de apariţie a unui eveniment ce prejudiciază realizarea obiectivelor

tehnice, de cost sau de termen de finalizare ale proiectului. În faza de elaborare a proiectului, analiza
de risc se analizează cu titlu preventiv asupra mijloacelor şi ipotezelor de orientare ale proiectului.
Riscurile corespunzător celor trei faze principale ale unui proiect:
Faza I. Analiza nevoilor
Sunt patru categorii de risc care trebuie luate în considerare înainte de lansarea
proiectului:
- riscul de concurenţă (bariere de intrare, concurenţa, etc.)
- riscul de piaţă (conjunctura comercială, obiceiuri)
- riscuri comerciale (fabricaţia produsului, la termen, raportul cost / calitate)
- riscuri tehnologice (norme, competenţe)
Factorii care pot mări riscul pot fi:

- inexistenţa sau incompleta cercetare anterioară în domeniul proiectului
- nevoie greşit formulată
- funcţiuni sau restricţii nespecificate de către utilizator
- funcţiuni a căror complexitate este greşit evaluată la momentul analizei nevoilor,
existând o subestimare a nivelului de dificultate care necesită a face apel la resurse
costisitoare
- funcţiuni non-negociabile, impunând obiective foarte restrictive pe plan tehnic, de
preţ sau termene
- necunoaşterea normelor şi legilor impuse anumitor produse
Faza a – II – a. Pregătirea proiectului
Consideraţiile din faza de analiză şi concepţie au un efect important în faza de execuţie

a proiectului. În cea de a doua fază se pot nominaliza următoarele riscuri:
- numeroase slăbiciuni şi ezitări constatate în prima versiune de proiect; acestea sunt
agravate de o documentaţie tehnică incompletă şi mai puţin competentă.
- subestimarea complexităţii metodelor şi a procedeelor de concepţie (programe,
microcontrolere de automatizare) şi deci acordarea unui timp prea scurt pentru
învăţarea şi stăpânirea tehnicilor de lucru.
- dificultăţi în definirea şi planificarea etapelor prevăzute în program.
- greşită apreciere asupra disponibilităţii şi performanţelor resurselor utilizate; în
general există tendinţa de supraestimare a performanţelor şi de subdimensionare a
costurilor şi de a fi prea optimişti cu privire la termene.
- generarea unor conflicte în utilizarea resurselor disponibile; resursele sunt limitate şi
de multe ori trebuie utilizate simultan la mai multe activităţi; în aceste condiţii
neglijarea unor activităţi critice poate conduce la întârziere.
Faza a III – a. Execuţia proiectului
În faza de execuţie a proiectului, riscurile sunt legate de diverse slăbiciuni în detectarea

şi analiza informaţiilor critice (diagnostic întârziat/eronat, răspunsuri improprii).
Conform metodei AMDEC (Analiza modurilor de defectare şi efectele acestora) o
percepţie raţională a riscului se realizează după următoarea tipologie:
- detectarea slăbiciunilor înainte ca ele să se producă poate fi mai mult sau mai puţin
precisă / tardivă, după caz. Concret o informaţie bună circulă la un moment favorabil
către un actor responsabil.
- diagnosticul cauzei – există metode statistice care pot furniza date, care pot decide
măsuri asiguratorii contra erorilor de diagnostic.
- analiza prognosticată a efectului – acest tip de analiză intervine când efectul încă nu
este evident sau va fi realizat în termen lung care nu poate fi precizat.
În concluzie, complexitatea tehnică şi tehnologică în cazul proiectelor tehnice este în
principal o rezultantă din acţiunea factorilor susceptibili de a perturba crearea de
modele sistemice ( tehnice, organizaţionale ).
Fig. 2 Diagrama flux a procesului de management al riscurilor
3. Evidenţierea riscului în gestiunea proiectului
Un proiect se defineşte prin obiective de preţ, obiective de performanţă şi de termene.

Fiecare categorie de obiective cunoaşte propriile ei probleme de risc care, toate fiind
interdependente, formează obiectul unor cercetări specifice:
- Analiza riscului de depăşire a costului proiectului se efectuează în mod obişnuit în

cursul executării acestuia făcându-se apel la tehnicile de control contabil-financiare;
analiza acestei clase de riscuri poate fi făcută de asemenea în perioada de definire a
proiectului făcându-se apel la grilele de analiză calitativă a riscului.
- Analiza riscului de nerespectare a performanţelor este o problemă pentru tehnicieni

şi abordarea sa foarte variată ţine cont de domeniile tehnice la care se raportează.
Astfel, conştientizarea anumitor riscuri tehnice poate fi facilitată prin analiza calitativă
a riscului.
- Analiza riscului de nerespectare a termenelor este deja o problemă clasică abordată

într-o manieră cantitativă ; insuficienţele acesteia conduce la completarea ei prin
abordarea calitativă a riscului.
- Abordarea cantitativă este mai veche decât tehnicile moderne de gestiune a unui
proiect şi este clădită pe o viziune stohastică a problemei. Această abordare nu
furnizează decidentului practic informaţii pentru îndrumarea în acţiune, este orientată
spre cuantificarea dispersiei rezultatelor pentru un obiectiv ca durată sau preţ.
- Abordarea calitativă este mai nouă, în acest sens intuiţia conducătorului şi

cunoaşterea întreprinderii şi a mediului acesteia au jucat mereu un rol esenţial.
Abordarea formală încearcă să structureze raţionamentul cu ajutorul listelor de control
care permit un diagnostic rapid şi destul de semnificativ.
4. Riscurile în implementarea proiectului
a) Imprecizia sarcinilor. Motivele impreciziei sunt multiple dintre care amintim:

- existenţa unor sarcini viitoare a căror conţinut exact depinde de deciziile care sunt
luate în cadrul activităţilor anterioare care nu sunt încă executate;
- analiza incompletă a sarcinilor, datorată crizei de timp, de informaţii parţiale
- existenţa mai multor scenarii tehnice posibile
- o subapreciere a activităţilor şi a ceea ce trebuie executat, absenţa experienţei anterioare pentru

anumite tipuri de sarcini (inexistenţa seriilor de fabricaţie, de asamblare sau de control) ; o
subapreciere legată de dificultăţile noi determinate de suprapunerea în execuţie a mai multor sarcini;
- imprecizii în definirea unor obiective ale proiectului (calitate, cantitate, toleranţă, durabilitate,
fiabilitate, mentenanţă).
b) Incoerenţa caietelor de sarcini funcţionale ale proiectului. Printre cauzele posibile de
incoerenţă informaţională în caietele de sarcini putem cita:
- data terminării unui proiect este prea optimistă (cu alte cuvinte prea apropiată)
- bugetul afectat proiectului este insuficient
- specificaţiile calităţii dorite sunt prea ambiţioase
- performanţele tehnice ale resurselor sunt supraestimate
c) Riscurile tehnice şi de industrializare. Riscurile tehnice şi de industrializare joacă un

rol particular pentru anumite sarcini ale proiectelor, în particular ele privesc
întreprinderile compact organizate pe gestiuni de proiecte (cazul Renault). În acest
context pot fi evidenţiate următoarele cazuri :
- subestimarea complexităţii produsului sau a caracterului său inovator poate conduce

la o greşită percepţie a dificultăţilor la nivelul coordonării proiectului;
- posibila apariţie a unui nou procedeu de fabricaţie sau a unei noi tehnici în cursul
executării unui proiect ar putea duce la abandonarea unei soluţii tehnice cunoscute,
eventual realizată parţial, dacă noul procedeu diminuează costul, creşte fiabilitatea sau
îmbunătăţeşte alte performanţe;
- combinarea mai multor soluţii verificate poate determina probleme dificil de prevăzut.
În fabricarea unui prototip de vehicul nou pornind de la componente verificate pot
surveni probleme de asamblare greu surmontabile.
d) Lipsa de stăpânire a proceselor de desfăşurare şi de urmărire a proiectelor.
Contextul organizaţional al proiectului favorizează sau nu apariţia ipotezelor realiste şi

condiţionează eficacitatea continuării execuţiei. El constituie aşadar un factor de
creştere sau de reducere a riscurilor expuse. Abordarea organizării unui proiect se
justifică printr-un anumit număr de avantaje datorită cărora se realizează o mai bună
stăpânire a timpului şi a costurilor dar bineînţeles se constată şi efectele benefice la
nivelul cunoştinţelor acumulate. Aceasta presupune o căutare de variante din clasa de
probleme specifice şi transcrierea sa sub o formă transmisibilă potrivită pentru
limitarea apariţiei anumitor erori. În absenţa tuturor reflecţiilor colective asupra
acestui domeniu, capitalizarea este individuală şi relevă experienţa cadrelor
responsabile, iar transmiterea îndemânării este dificilă şi tributară individului şi
circumstanţelor. O rotaţie prea rapidă a personalului constituie un obstacol major în
calea acumulării de experienţă.
e) Riscurile legate de prevederea folosirii resurselor
Riscurile legate de prevederea utilizării resurselor au în vedere definirea resurselor

cerute şi a disponibilităţii lor prevăzute.
f) Riscurile legate de definirea resurselor cerute. Restricţiile pot fi de origine internă

(regulamente interne, dispoziţii,etc) destul de previzibile, şi cele de origine externă (legi,
circulare,etc) mai puţin previzibile, care sunt impuse întreprinderii:
- în ceea ce priveşte personalul, ipotezele privitoare la mediul reglementat susceptibil de

a fi modificat, pot provoca o modificare a registrelor de evidenţă a personalului
referindu-se la: textele care impun durata lucrului (concedii plătite, durata
săptămânală, echipa permanentă), acordurile colective, regulamentul interior;
- în ceea ce priveşte echipamentele, un anumit număr de restricţii sunt de luat în

considerare la nivelul organizării (respectarea normelor de securitate) şi la nivelul
impactului utilizării lor asupra mediului (limitarea poluărilor chimice, termice, sonore).
g) Riscurile privitoare la disponibilitatea resurselor cerute. Programarea proiectului
impune o atenţie deosebită asupra diverselor resurse mobilizate, potenţialul
productiv disponibil şi modul de rezolvare a eventualelor conflicte. O definire greşită
a potenţialului productiv prevăzut poate fi determinată de:
- ignorarea performanţelor anumitor resurse (maşini abia cumpărate, operatori noi)

sau a fiabilităţii acestora;
- proasta evidenţiere a ameliorării continue în utilizarea resurselor (celebra abordare

Kaizen în managementul japonez);
- subestimarea perioadei de cunoaştere a noilor resurse (angajarea unui operator sau

unei maşini noi nu poate fi operaţională imediat);
- proasta evidenţiere a problemelor organizaţionale
h) Riscurile atrase în faza executării proiectului.

i) Riscul detectării târzii. Problema definirii datelor de urmat şi a calităţii informaţiei
disponibile este funcţie de regularitatea verificărilor zilnice, iar urgenţa altor obligaţii
este deseori invocată pentru a diferenţia anumite verificări zilnice; acest comportament
stă la originea întârzierii în detectarea problemelor care, la rândul lor
întreţin ,,presiunea” asupra operaţionalizării proiectului.
j) Riscul diagnosticului greşit. Analiza informaţiilor parţiale poate duce la

supraestimarea sau la subestimarea unei probleme. Un diagnostic poate fi greşit pentru
că fenomenul de care ne temem nu are amploarea percepută, dar eroarea diagnosticului
duce la interpretarea faptelor de timp:
- mai multe cauze posibile pot avea un acelaşi efect, iar cauza reţinută să nu fie corectă;
- putem să ne oprim asupra unei cauze aparente fără să căutăm să aducem un remediu
cauzelor profunde;
Este evident că un diagnostic greşit are toate şansele să conducă la un răspuns

neadecvat, dar un diagnostic bun nu cere neapărat răspunsuri adecvate.
k) Riscul răspunsurilor neadecvate. Odată diagnosticul formulat, răspunsul reţinut

poate fi neadecvat. Acest fenomen este realizat dacă diagnosticul rămâne justificat de o
logică locală pentru că aceasta abordează parţial problema sau nu face decât să
temporizeze lăsând pe mai târziu soluţiile care se impun, dar care generează conflicte.
5. Concluzii
Problemele de risc care sunt analizate şi rezultă ca având un grad mediu sau ridicat de periculozitate
trebuie să fie gestionate în măsura în care activele permit diminuarea potenţialului lor de a afecta
programul. La toate nivelurile de management trebuie să existe sensibilitatea la „capcanele ascunse”
care pot induce un fals sentiment de siguranţă. Dacă probabilitatea ca o anumită problemă să apară
este scăzută sau dacă mărimea costului de „remediere” a problemei înainte ca ea să se
materializeze depăşeşte avantajele, atunci se recomandă asumarea riscului. Experienţa este cel
mai bun profesor în managementul riscurilor. Şi totuşi, oricât de mult ne-am strădui, riscuri tot
vor apărea, iar proiectul s-ar putea să aibă de suferit.
Aplicatie 1.
Să luăm următoarea problemă. Un produs poate fi fabricat cu utilajul A sau cu utilajul B. Utilajul
A are o şansă de 40% să fie folosit, iar utilajul B, o şansă de 60%. Ambele utilaje aplică fie
procesul C, fie procesul D, în 20% din timp. Atunci când se alege utilajul B, procesul C se
foloseşte în 30 la sută din timp, iar procesul D, în 70 la sută din timp. Care este probabilitatea ca
produsul să fie fabricat cu aceste combinaţii diverse? Figura 1.3 ilustrează arborele decizional
pentru această problemă. Probabilitatea de la capătul fiecărei ramuri (în extrema dreaptă a figurii)
se obţine prin înmulţirea între ele a probabilităţilor de pe ramura respectivă. Pentru problemele
mai sofisticate, procesul de construire a unui arbore decizional poate fi destul de complicat.
Arborii decizionali conţin puncte sau noduri de decizie, reprezentate de obicei cu ajutorul unui
pătrăţel sau al unui dreptunghi, unde decidentul trebuie să aleagă una singură din mai multe
variante posibile. Punctele de oportunitate sau şansă, reprezentate prin cerculeţe, indică faptul că
se preconizează un eveniment aleatoriu în punctul respectiv. În construirea unui arbore decizional
se parcurg obligatoriu trei paşi: - se alcătuieşte un arbore logic, de obicei pornind de la stânga la
dreapt, care să includă toate punctele de decizie şi toate punctele de oportunitate; - se înscriu
probabilităţile de apariţie a stărilor naturii pe fiecare ramură, obţinându-se astfel un arbore de
probabilitate; - în final, se adaugă rezultatele condiţionate, obţinându-se astfel arborele de decizie.
Fig. 3 Arbore decizional
Suma tuturor probabilităţilor trebuie să fie egală cu 1.

Bibliografie:
1. Alder, L., - Studiul şi concepţia investiţiilor industriale, Editura TEHNICA, Bucureşti,1975
2. Andreica, S., - Metode şi modele de previziune economicã, Editura ASE, Bucureşti, 2004
3. Gerbier, J., - Organizare. Conducere. Memorator. Editura Politică, Bucureşti, 1971
4. Homoş, T., - Metode şi modele ale cercetării operaţionale aplicate în organizare şi conducere, Curs
postuniv., UP Bucureşti, 1988.
5. Marian, L., - Consideraţii teoretice asupra gestiunii proiectelor, Analele Universităţii din Oradea,
Tom IX, 2000 ISSN 122569.
6. Măţăuan, G., - Evaluarea programelor sociale, Editura Expert, Bucureşti, 1999.
7. Militaru C., s.a- Eficienţa economică a investitiilor, Editura BREN,2008
8. Neagu, C., s.a- Ingineria şi managementul producţiei, Editura DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ,

Bucureşti,2000
9. Stănescu C., s.a- Analiza economico-financiară”, Biblioteca Digitală a Academiei de Studii

Economice Bucureşti, www.ase.ro
10. Stoian, M., s.a- Riscul proiectelor. În “Politica industrială şi comercială în Republica Moldova”
Editura ASEM, Chişinau,1997.
NOI ABORDARI PRIVIND CICLUL DE VIATA AL
PROIECTELOR DE INVESTITII INDUSTRIALE
DEDIU ANCA
MOTOC ALEXANDRA
Abstract: IN OUR SCIENTIFIC WORK WE APPROACHED ONE OF THE MOST IMPORTANT

POINTS OF A PROJECT.WE WILL TALK ABOUT THE FILE CICLE OF AN INDUSTRIAL
INVESTMENT PROJECTS. WHAT IS IMPORTANT TO KNOW REFERS TO THE STAGES STEPS
AND STRUCTURE OF THE LIFE CICLE FOR THIS INVESTMENT. ACCORDING ON EXPERTS
IN THE FIELD WE DEFINED 5 BIG STEPS AND 6 IMPORTANT PHASES FOR A GOOD
DEVELOPEMENT OF THE PROJECT THAT WE DEFINED IN THIS SCIENTIFIC WORK. GIVEN
THE QUICK DEVELOPMENT OF TECHNOLOGY,WITH THEM THE METHOD OF
CALCULATING THE LIFE CICLE OF THE PROJECTS ARE EVOLVING TOO SO THAT WE WILL
DESCRIBE NEW APPROACHES FOR THE LIFE CICLE PROJECTS CALCULATION.THESE ARE
BASED ON THE LATEST SOFTWARE TECHNOLOGY WITCH CALCULATES AND OPTIMIZES
THE TIME ALOCATED TO AN PROJECT AND HELPS US MATERIALIZE THE PROJECT
FASTER.
1. Introducere
Proiectul reprezintă o suma de activităti care au la bază realizarea unui scop comun. Acestea
necesită un consum de resurse umane, materiale, financiare, echipamente, informații
documentare și timp. Punerea în practică a unui proiect presupune un moment inițial si un
moment final al proiectului. Momentul inițial este momentul în care se ia decizia de a se
trece la conceperea unui proiect, iar cel final este cel în care se încheie ultima activitate
prevazută de proiect.
Managementul proiectelor este un domeniu modern , iar importanța sa a cunoscut o creștere
majoră datorită faptului că, la scara europeană si internatională, tot mai multe acțiuni sunt
puse în practică pe baza unor proiecte.Resursele utilizate de aceste proiecte(mai ales cele
financiare) au un rol important în dezvoltarea economică , iar aria lor de aplicabilitate este în
continuă creștere .
Investitia reprezintă o cheltuială a unor sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine
efecte economice ulterioare în decursul timpului. Efectuarea investiţiei presupune amânarea
consumului în timp, adică investitorul renunţă la bunurile imediate în favoarea celor viitoare.
Pentru ca aceasta metodă sa aibă succes, investitorul are nevoie de un ciclu de viața al
proiectului cât mai îndelungat.
Investiţiile cuprind mai multe elemente de structură precum lucrări de construcţii, utilaje,
cheltuieli pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de
producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, pentru studiile de cercetare
şi proiectare legate de obiectivele de investiţii, s.a.
Cele mai mari proiecte de investiţii sunt in domeniul industriei, acestea având rolul de a
dezvolta, moderniza un domeniu, o zonă, o țară.
2. Ciclul de viață al proiectelor de investiții industriale

Ce este ciclul de viață al proiectelor de investiții industriale? Este durata de viața a unui
proiect, perioada de timp in care rezistă pe piata de desfacere si în care el este valabil si
profitabil pentru investitor. Ca ciclul de viață al unui proiect să fie cat mai îndelungat ,are
nevoie de o strategie bine pusa la punct, de care se ocupă managementul proiectelor.
O definiție a managementului considera ca acesta este „un proces de proiectare și menţinere
a unui climat în care indivizii, munciind împreună în colectiv, realizează eficient scopurile
stabilite".
Una dintre cele mai importante clasificari ar fi in funcție de mărimea proiectului:
PROIECTE MICI PROIECTE MEDII PROIECTE MARI

3 – 12 luni 1 – 2 ani 2 – 5 ani şi peste
250 – 1 000 mii USD 1 000 – 5 000 mii USD 5 000 – 10 000 mii USD
Echivalentul a 1 – 5 Echivalentul a 5 – 25 norme Echivalentul a 25 – 50
norme de timp de timp norme de timp
Angajare Part-time Angajare Part/Full-time Angajare Full-time
Cerinţe tehnologice Cerinţe tehnologice medii şi Cerinţe tehnologice per-
modeste şi medii performante formante
Apelează la concepte ge- Apelează la instrumente şi
nerale de managementul programe specifice
proiectelor
Urmărire directă zilnică Urmărire prin raportări de
control şi/sau legiferate
Figura 1- Clasificarea proiectelor în funcție de durată
Din punct de vedere sistematic, procesele sunt o caracteristică care stau la baza derulării
proiectelor. Ele sunt legate între ele prin intrări şi ieşiri, intrările fiind reprezentate de
documentele şi informaţiile pe baza cărora se va acţiona, iar ieşirile, de documentele şi
informaţiile care descriu rezultatul procesului. Procese in derulare proiectelor:
1. Proces de initializare;
2. Proces de planificare;
3. Proces de controlling;
4. Proces de execuție;
5. Proces de încheiere.
Toate aceste etape alcătuiesc ciclul de viață al proiectului.
3. Etapele ciclului de viaţă al proiectelor sunt:

1. Demararea proiectului (oferta)
Desemnarea managerului
Descrierea produsului Definirea obiectivelor Formarea echiperi
de proiect
proiectului initiale proiectului
Planificarea proiectului
Figura 2-Planificarea proiectului
2. Planificarea proiectului
 Definirea ariei de cuprindere – fundamentarea proiectului;
 Definirea proiectului – ca structură de activităţi de bază;
 Logica proiectului – reţeaua de proiect (interconectarea activităţilor);
 Programarea proiectului – în timp (ca durate);
 Planificarea resurselor – diagrama responsabilităţilor;
 Programarea resurselor – ca activităţi de asigurare a celor de bază;
 Planificarea costurilor proiectului;
 Întocmirea unui plan pentru managementului riscurilor;
 Întocmirea unui plan pentru asigurarea calităţii proiectului;
 Întocmirea unui plan al activităţilor de servire;
 Stabilirea liniilor de bază (a jaloanelor de conduită) ale proiectului:
 Planificarea integrării,
 Nivelarea resurselor,
 Stabilirea colaborărilor
3.Desfăşurarea proiectului (implementarea);
4.Controlul proiectelor – managementul schimbării
5. Încheierea proiectului
4. Fazele ciclului de viață ale proiectelor:

1. Fezabilitatea
Este faza de informare în timpul căreia se reunesc toate elementele care permit precizarea
nevoilor şi pot da o imagine asupra oportunităţii lansării unei noi realizări: se definesc
funcţiunile aşteptate, se evaluează criteriile de performanţă dorite şi se identifică
constrângerile din mediu. Produsul se află în stare funcţională definit printr-un caiet de
sarcini funcţional (CSF).
2. Definirea
In această fază se evaluează, se alege, se validează exigenţele tehnice, normele, siguranţa în
funcţionare, metodele de dezvoltare, procesul şi tehnicile de realizare. În finalul fazei se
realizează o stare specificată definită prin specificaţiile tehnice ale nevoilor (STN).
3. Dezvoltarea
Această fază regrupează toate etapele de studiu, de punere la punct şi de validare, care permit
obţinerea unei descrieri complete nu doar a produsului şi reproductibilităţii lui ci şi cele
necesare pentru producţie, servicii, tot ce este necesar în fazele de utilizare şi retragere din
funcţiune. Produsul este într-o stare definită care face obiectul unui dosar de definire (DD).
4. Producţia
Această fază conduce la punerea la dispoziţie a unui număr de produse ce răspund criteriilor
funcţionale iniţiale, produsul este acum în stare reală, starea de funcţionare este certificată
printr-un caiet de schiţe şi un certificat de conformitate.
5. Utilizarea
În această fază, care corespunde stării active a produsului când starea funcţională este atinsă
şi menţinută adaptând-o la noile nevoi sau la noi constrângeri. Starea interoperaţională este
premergătoare retragerii fie datorită uzurii naturale, fie evoluţiei contextului de utilizare.
6. Retragerea din serviciu(casare)
Regrupează toate operaţiile de oprire, stocare, dezafectare, de distrugere, deseori neglijată dar
ea trebuie derulată după metode prevăzute în faza de fezabilitate.
D ecizia de
A cord asupra D ecizie de Validarea C alificare D ecizia de a retragere din C onstatarea
nevoilor lansare specificaţiilor C ertificare funcţiona funcţionare retragerii
R etragere
Fezabilitate D efinire D ezvoltare Producţie U tilizare din serviciu
Stare
funcţională
Stare
specificată
Stare
definită
Stare reală
Stare activă
Stare
Înainte de inoperaţio-
proiect Proiect nală
Program
Figura 3-Fazele duratei de viață a proiectului
5. Ciclul elementar. Ciclul bazat pe dezvoltare. Ciclul de viață bazat pe prototip

Cum nu există un singur ciclu de viaţă care să se poate aplica tuturor proiectelor, în cele ce
urmează, propunem spre analiză trei tipuri diferite de cicluri de viaţă a proiectelor, care pot
constitui modele ale unei situaţii concrete, în funcţie de modul de abordare necesar. Aceste
trei tipuri de cicluri de viaţă sunt:
- Ciclul de viaţă elementar al unui proiect;
- Ciclul de viață elementar pune în discuție defalcarea unui proiect în cinci faze și anume
definire, planificare, organizare, execuţie şi încheiere. Unele activităţi din cadrul celor cinci
faze pot să varieze în funcţie de tipul proiectului şi de domeniul în care se desfăşoară sau în
funcție de metodologia care se aplică proiectului respectiv.
- Ciclul de viaţă bazat pe faze de dezvoltare;
Dezvoltarea în faze este o strategie prin care activităţile de determinare a cerinţelor, de
evaluare a alternativelor, de stabilire a specificaţiilor şi de implementare a proiectului sunt
repetate de mai multe ori. Prin urmare, fazele sunt o succesiune de ,mini-proiecte” (chiar dacă
fiecare dintre ele poate avea dimensiuni considerabile), strâns legate între ele, astfel încât, la
sfârşitul fiecăruia, utilizatorul implementează şi evaluează o anumită parte a proiectului.
Feedback-ul obţinut în urma evaluării este utilizat în sprijinul determinării cerinţelor
corespunzătoare următorului mini-proiect.
Ciclul de viaţă pe bază de prototip
Realizarea de prototipuri reprezintă o formă a dezvoltării în faze. Acest tip de proiect
presupune construirea rapidă a unui model sau prototip al sistemului propus şi prezentarea
acestuia utilizatorilor/beneficiarilor cu scopul de a obţine un feed-back rapid. Modelul
prezentat poate deveni sau nu parte integrantă a sistemului final oferit utilizatorilor. Avantajul
folosirii prototipurilor este reprezentat de posibilitatea de a renunţa la un model care are mai
puţin succes, de a construi unul sau mai multe modele potrivite şi de a perfecţiona modelul
cel mai bun. Adoptarea unui model sau a altuia este utilă pentru planificarea proiectului,
pentru stabilirea fazelor şi a rezultatelor măsurabile ce trebuie obţinute la finalul fiecăreia.
In ultimii ani, cu ajutorul tehnologiei ,care are o rata de dezvoltare seminificativă și în
industrie, ciclurile de viață ale proiectelor pot fi calculate cu ajutorul softurilor specializate.
Acestea necesita datele de intrare ale proiectului, ele facand calcule in spatele programului si
afișându-ne rezultatele.
În funcție de aceste rezultate, noi putem schimba datele inițiale ale proiectului pentru
optimizarea ciclului de viață. Odata cu tehnologia, si rezultatele proiectelor de investiții
industriale se îmbunătățesc, fapt ce determină o creștere economică.
6. Studiu de caz privind investițiile industriale:

Parcuri de eoliene. Energia eoliană este cea mai bună soluție, in momentul de fața, pentru
problema energetică globală. În prezent, Dobrogea este a doua zonă din Europa, după nordul
Germaniei, cea mai favorabilă eolienelor.
Vântul puternic din zona Dobrogei atrage tot mai multe firme care vor să investească în
producerea de energie verde. Cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa a fost construit
la Fântânele-Cogealac. Acesta are o capacitate de 600 MW, de la 240 turbine eoliene GE 2.5
xl cu o înălţime de 100 m şi o capacitate de 2,5 MW fiecare. Producţia de energie
regenerabilă a ajuns la un nivel-record la sfârşitul lui 2012, când capacitatea totală a
proiectelor în sistem(25 parcuri eoliene existente in Romania) a ajuns la 4255 de MW, cu
82% mai mare decât la sfârşitul anului 2011. Parcul Eolian CEZ de la Fântânele şi Cogealac
furnizeaza 10%din energia regenerabilă produsă în România. Inainte de acest proiect,
capacitatea eoliană instalată a Romaniei era de numai 14 megawati.
Investiția totală a CEZ in proiect este estimată la 1,1 miliarde de euro.
Veniturile provenite de la parcul eolian din Romania în prima jumatate a anului 2012 sunt
estimate la aproximativ 1,2 milioane lei. Profitul net al producătorului de energie CEZ AS din
Cehia a crescut cu 91% in trimestrul al doilea in 2012,fata de valoarea înregistrată in aceeasi
perioadă a anului 2011. Se estimează ca firma CEZ își va recupera cheltuiala proiectului in
10 ani cu ajutorul parcului eolian. Deși investițiile sunt foarte mari pentru un asemenea
proiect, ciclul de viață este de durată și profitul este pe măsura acestuia.
Figura 4 – Parcul eolian Fântânele-Cogealac
Concluzii
Pentru realizarea unui proiect de investiţii industriale, în practică există mai multe posibilităţi
concretizate în diferite variante, fiecare având avantajele şi dezavantajele sale. De aceea este
necesar ca alegerea varianției după care se va executa investiţia să fie facută pe baza unor
criterii şi calcule riguroase ştiinţifice. Gradul de complexitate a unui proiect este dat de
numărul sarcinilor presupuse a fi îndeplinite, de numărul si intensitatea constrângerilor care
apar pe parcursul desfășurarii sale. Orice proiect depinde de trei factori:
a). Timp = necesarul de timp așa cum este el reflectat de planificarea inițiala a proiectului.
b). Bani = bugetul proiectului, bazat pe costul resurselor necesare
c). Obiective = scopurile proiectului și activitățile cerute de punerea lui în practică.
In esenţã, prin eficienţã economicã a proiectelor de investiţii industriale trebuie sã se
înteleagã faptul cã prin consumarea unor fonduri de investiţii se impune obţinerea de
rezultate maxime.
Bibliografie
1. Balogh, M., Managementul proiectelor – suport de curs, Editura Accent, Cluj-
Napoca, 2005.
2. Constantinescu, D.A.,Managementul proiectelor, Editura Națională, București, 2001.
3. Dachim A, Tarhoaca C.,Evaluari ale dezvoltarii durabile in Romania ,Editura Ase,
București, 2003.
4. Soica M. ,Managementul si conceperea , proiectarea și implementarea proiectelor de
investitii ,Editura Lumina Lex, 2009.
5. www.apubb.ro
6. www.cez.ro
7. www.eftimie.ro
8. www.cimec.ro
Soluții alternative la încalzirea pe gaze naturale
GOANȚĂ SILVIU-SORIN
ANDREI MIHĂILESCU
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Ș.L.DR.ING. POPESCU CRISTINEL
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢA
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC : ASIST.DRD.ING. VALENTIN NEDELEA
In work „Alternative solutions to natural gas heating” are presented generalities

about energy willow and then the advantages of using energy willow pellets as fuel for
heating in a public institution. I gave an example, calculating economy achieved if in Faculty
of Engineering of „Constantin Brâncuși” University of Târgu-Jiu would be implemented
such a heating system.
Cuvinte cheie : Salcia energetică, Centrale termice, Peleţi, Economie, Alternativă
1. Introducere.
În prezent, majoritatea instituţiilor publice sunt dotate cu centrale de încălzire pe gaz

metan. Aceste centrale au un consum ridicat de gaz metan, de aici rezultând şi factura mare la
încălzire mai ales în condiţiile în care preţul gazului metan este într-o continuă crestere.
O alternativă economică şi ecologică la centralele pe gaz o reprezintă centralele pe

peleţi, care sunt considerate de specialiştii ca fiind centralele viitorului.
2. Centrale pe peleţi. Salcia energetică

Un avantaj al centralelor pe peleţi îl reprezintă autonomia acestora datorită
automatizării şi desigur cea mai importantă este economia obţinută datorită combustibilului
folosit, peleţi .
Prin definiţie, peletul este o minibrichetă obţinută prin presarea rumeguşului rezultat
din tehnologiile de debitare a buştenilor, respectiv prelucrarea primară şi secundară a
lemnului precum şi din tocătură de lemn provenită din deşeurile lemnoase sau din
doborâturile copacilor dar şi din alte materiale vegetale.
(Tabel 1) Specii de lemn din care se pot realiza peleți
În tabelul alăturat sunt prezentate

Puterea calorica
materiale din care se pot produce peleţi
kcal/kg
cu o putere calorică mare . Specia
Observăm că salcia energetică are

cea mai mare putere calorică dintre toate Salcia energetica 4900
materialele din care se pot fabrica peleţi

şi de aceea în continuare voi prezenta Molid 3700
cateva generalităţi despre această specie .

Fag 3640
Studiile privind cultura salciei
energetice au început în anul 1970 , odată
Salcam 3600
cu criza petrolului. Suedezii au fost
primii care au manifestat interes cu
Stejar 3460
privire la această cultură . Studiile au
început acum mai bine de 40 de ani la
Plop 3220
institutul „Lantmannen Agroenergi”. În
procesul de cercetare s-au urmărit multe
lucruri, dar cele mai importante au fost Carpen 3190
puterea calorică ridicată şi costurile

scăzute .
Rezultatele cercetărilor au confirmat aşteptările, obţinându-se soiuri cu o creştere de

3-3,5 cm/zi în timpul perioadei de vegetaţie. Puterea calorică a produselor fabricate din salcia
energetică, este de 4.300-4.500 kcal/kg, iar rezistenţa la intemperii si boli este deosebită. În
baza rezultatelor obţinute, cercetătorii au înregistrat până in prezent 18 soiuri de salcie
energetică şi au vândut licenţa în 14 ţări europene, dintre care şi în România.
Cateva exemple de soiuri de salcie energetică pentru climatul din România sunt :
Inger si Tordis , soiuri care au fost folosite şi la plantaţia din Delta Dunării datorită rezistenţei
la precipitaţii reduse si la temperaturi ridicate .
3. Calcul economic pentru implementarea centralelor pe peleţi în locul celor existente,

pe gaz, la Facultatea de Inginerie din Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-
Jiu
Facultatea de Inginerie din Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu

foloseşte în prezent ca şi sursă de încălzire, ca mai toate instituţiile publice centrale termice
pe gaz metan. Cum, consumul centralelor termice pe gaz în instituţiile publice este foarte
mare şi mai ales că preţul gazului este într-o continuă creştere, voi arăta că există o
alternativă ecologică şi economică la încălzirea pe gaz metan.
Această instituţie dispune de 1 centrală termică ERENSAN 160 având doua cazane
termice a câte 186 kW, cu o putere termică nominală totală de 372 de kW.
Preţul unei centrale ERENSAN 160 cu o putere termică de 372 de kW este de

aproximativ 49000 de lei iar consumul este în medie de 43 m 3/h. Dacă facem un calcul
simplu, având în vedere că centrala funcţionează 12 ore pe zi şi 22 de zile pe lună, consumul
efectiv la puterea nominală a centralei este de 11352 m 3 de gaz. Am considerat că centrala
funcţionează 4 luni pe an deci consumul total pe aceste 4 luni al unei centrale este
aproximativ 45408 m3 . Având în vedere că 1 m3 de gaz metan costă 1,42 lei , factura la
încălzire pentru această centrală pe o durată de 4 luni va fi de aproximativ 64479 lei.
Alternativa propusă este reprezentată de centralele pe peleţi, mai concret peleţi

obţinuţi din salcie energetică .
În continuare voi prezenta centrale termice pe peleţi care au aceeaşi putere termică
nominală ca şi centralele termice pe gaz iar prin calcule să arăt economia obţinută .
Am ales o centrala termică pe peleţi PELLETSTAR PLS 320 cu o putere termică
nominală de 372 kW care costă aproximativ 80500 lei şi consumă în medie 65 de kg de peleţi
pe oră, conform condiţiilor de funcţionare prevăzute şi la centralele termice pe gaz ,astfel
consumul total la o putere termică nominală pe o perioada de 4 luni al unei centrale este de
69 t peleţi de salcie energetică.
Daca cumpărăm peleţi la un preţ de 350 de lei /t, costul încălzirii în Facultatea de
Inginerie pe o perioadă de 4 luni este de aproximativ 24150 de lei.
(Tabel 2) Comparație între centralele pe peleți și cele pe gaz metan
Centrală termică pe Centrală termică pe gaz metan

peleţi
ERENSAN 160
PELLETSTAR PLS 320
Preţul centralei
necesare pentru încălzire în
80500 lei 49000 lei
Preţul combustibililor
folosiţi la încălzire în
24150 lei 64479 lei
Facultatea de Inginerie pe o
perioadă de 4 luni
Total 104650 lei 69379 lei

In acest tabel este trecută investiţia necesară în primul an şi costul combustibililor pe
primul an de funcţionare . Din tabel se observă că preţul centralei termice pe peleţi este mai
mare faţă de centrala termică pe gaz metan, dar ţinând cont că preţul peleţilor folosiţi la
încălzire pe o perioadă de 4 luni este de aproximativ 2,5 ori mai mic faţă de gazul metan
consumat pe aceeaşi perioadă, amortizarea investiţiei se va face dupa aproximativ 3 ani.
O economie şi mai mare se poate obţine dacă instituţia publică şi-ar produce singură
peleţi obţinuţi din salcie energetică.
Ţinând cont că, consumul de peleţi pe o durată de 4 luni este de 69 de tone, iar de pe
un hectar cultivat cu salcie energetică se poate obţine aproximativ 35 tone de peleţi, rezultă că
este necesară o suprafaţă de teren de 2 ha, suprafaţă care poate fi concesionată.
Am făcut calcule necesare investiţiei : Centrale termice pe peleţi ; Procesul de

obţinere a peleţilor (de la plantarea salciei pana la obţinerea peleţilor) .
Costurile unei plantaţii de salcie energetică pe ha sunt urmatoarele :
 Lucrări de pregătire a terenului : 150-170 de euro pentru terenuri care au mai fost
cultivate anterior si 350-370 pentru terenuri care au fost lăsate în paragină .
 Costul butaşilor de salcie energetică : 1100 de euro
 Costul plantării butaşilor : aproximativ 300 de euro
 Costul tratării cu erbicide , după plantare : aproximativ 150 de euro
 Costuri de întreţinere în primul an : aproximativ 400 de euro
Adunând aceste sume observăm că pentru un teren care a mai fost cultivat anii
anteriori costul unei plantaţii pe un ha poate ajunge la aproximativ 2100 de euro iar la un
teren care a fost lăsat în paragină , costurile pot ajunge la aproximativ 2300 de euro. Butaşii
de salcie se sădesc o singură dată, în primul an, iar durata de viaţa a plantaţiei este de 25-30
ani în care începând cu anul al doilea se fac investiţii minime de până la 200 de euro,
investiţii care reprezintă procese de fertilizare sau afânare a solului.
Având în vedere aceste costuri, se ajunge la o economie de aproximativ 63500 lei / 4
luni din anul 2 de functionare.
3. Concluzii
Centralele termice pe peleţi sunt mai scumpe decât centralele termice pe gaz dar dacă
luăm în considerare costul ridicat al gazului metan care încă tinde să crească , putem spune că
centralele termice pe peleţi sunt mai economice decât cele pe gaz datorită combustibilului
folosit .
Peleţii obţinuţi din salcie energetică având o putere calorică mare, reprezintă astfel un
combustibil foarte bun, ecologic şi economic pentru viitor, în instituţiile publice şi nu numai .
Un alt avantaj îl constituie faptul că acest tip de peleţi poate fi obţinut chiar de
instituţia publică prin plantaţii de salcie energetică.
4. Bibliografie
 www.kwg.ro
 www.viessmann.ro
 www.salciaenergetica.ro
 www.greenenergy.org.ro
 www.recolta.eu
 www.ecomunitate.ro
INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
Instalația de desulfurare a gazelor de ardere, soluție eficientă
pentru reducerea poluării la CTE Rovinari
SILVIU SORIN
PLOSCARU MARIAN
Coordonator: Prep.dr.ing. Foanene Adriana
The paper is a work study of CTE Rovinari on polluting emissions.Is analyzed their
variation during 2011-2013 and the influence of introducing plant flue gas desulfurisation
(IDG) on polluting emissions and their classification within the limits imposed by the
regulations in force.
Introducere:
Poluarea aerului reprezintă o mare problemă a ultimelor decenii, datorită

agresivităţii asupra sănătăţii umane, asupra tuturor componentelor de mediu (aer, apă, sol,
vegetaţie), în general asupra mediului natural sau construit.
Prin urmare, protecţia atmosferei devine un domeniu de o mare importanţă în
asigurarea sănătăţii umane şi a protecţiei mediului în spiritul conceptului de dezvoltare
durabilă. Astfel, autorităţilor de mediu internaţionale şi naţionale le revine sarcina dificilă
de a genera cadrul legislativ necesar pentru menţinerea calităţii aerului la un nivel
satisfăcător care nu aduce prejudicii sănătăţii umane sau diferitelor componente de mediu.
Reducerea poluării aerului produse de obiectivele industriale, prin utilizarea celor
mai bune tehnici disponibile, în vederea conformării cu valorile limită impuse de
legislaţie referitoare la calitatea aerului este unul din obiectivele majore cu care se
confruntă majoritatea marilor agenţi economici cu potenţial ridicat de poluare.
În această situaţie se regăseşte şi CTE Rovinari care a realizat şi este în curs de
realizare a unor investiţii majore în echipamente de depoluare pentru reducerea emisiilor de
poluanţi în atmosferă în vederea conformării cu obligaţiile impuse de planurile de acţiune
din autorizaţiile integrate de mediu.
În cele ce urmează se va prezenta nivelul de poluare al CTE Rovinari la stadiul actual
având în vedere că nu toate grupurile energetice funcţioneză cu instalaţia de desulfurare a
gazelor de ardere. Se va observa că emisiile de NOx sunt aproape la acelaşi nivel, având în
vedere că nu s-au luat măsuri majore de reducere a acestora. Aceasta rămâne o problemă
majoră a CTE Rovinari.
1. Reglementări privind emisia de noxe la instalaţiile mari de ardere (IMA)
Pentru asigurarea unei rate de desulfurare ridicate a gazelor de ardere, datorită

debitelor mari de gaze evacuarea acestora se va realiza, pentru fiecare cazan, după echiparea
cu instalație de desulfurare, prin intermediul a câte unui coș de fum nou.
Fiecare bloc energetic va fi echipat cu câte o instalație de desulfurare umedă a gazelor
de ardere utilizând ca substantă absorbantă calcarul. Pe langă reducerea emisiilor de SO 2,
instalațiile de desulfurare vor realiza și o reducere majoră a emisiilor de particule, metale
grele și gaze acide. Conform datelor, valorile eficienței de reducere a emisiilor a instalațiilor
de desulfurare, pentru diferiții poluanți, vor fi urmatoarele:
-pentru SO2 : 94%
-pentru particule și metale grele: 99%
-pentru HCI: 83%
-pentru HF: 99%
Tabelul 1. Valori limită la emisie pentru instalaţiile mari de ardere de la CTE Rovinari
3
Valori limită de emisie (mg/Nm )
Poluant Tip de
combustibil Conf. HG 541/2003
Conf. BREF-BAT
IMA 1 IMA 2
SO2 Solid (lignit) 400 începând cu 400 începând cu 20-200
31.12.2013 31.12.2011
500 500
NOx Solid (lignit) 200 începând cu 200 începând cu 50-200
31.12.2015 31.12.2017
50 începând cu 50 începând cu 5-20

Pulberi Solid (lignit) 31.12.2013 01.01.2011
Electrofiltrele vor rămâne în funcțiune, însă odată cu instalare sistemelor de

desulfurare vor fi modernizate astfel încât să asigureo concentrație de particule în gazele de
ardere <50 mg/Nmc.De asemenea, fiecare cazan va fi echipat cu arzătoare cu NO x redus, ce
vor avea, comform datelor, o eficiență de reducere a emisiilor de NO x de 35%.
Începând cu luna iunie 2011 a fost pusă în funcțiune instalația de desulfurare aferentă
blocului energetic nr.6, preconizându-se pentru urmatorii ani și punerea în funcțiune a
instalațiilor de desulfurare aferente celorlalte blocuri energetice.Pentru instalațiile de
desulfurare de la blocurile energetice nr.3 si nr.6 au fost deja construite 2 noi coșuri de fum
care preiau gazele de ardere epurate.
În figurile 1 şi 2 se prezintă valorile maxime de emisii pentru instalaţiile mari de
ardere de la CTE Rovinari pe perioada 2007-2017.
Plafoane maxime de emisie la CTE Rovinari
pentru IMA 1
Figura 1. Plafoane maxime de emisie la CTE Rovinari pentru IMA 1 (cazanele 3 şi 4)
Plafoane maxime de emisie la CTE Rovinari

pentru IMA 2
Figura 2. Plafoane maxime de emisie la CTE Rovinari pentru IMA 2 (cazanele 5 şi 6)
La data de 27.05.2010 a intrat in vigoare Hotărârea Guvernului nr.440/2010 privind

stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți din
instalații mari de ardere, publicată în Monitorul Oficial al României. Valorile limită la
emisie aplicabile pentru instalațiile mari de ardere al CTE Rovinari, conform H.G. 440/2010,
sunt aceleași cu cele stabilite prin H.G. 541/2003.
Pentru conformarea la prevederile Directivei 2001/80/EC privind limitarea emisiilor
anumitor poluanți în aer proveniți de la instalațiile mari de ardere s-au stabilit plafoane de
emisie aferente perioadei 2007-2017.
2. Evoluţia emisiei de noxe la CTE Rovinari
În prezent la CTE Rovinari funcţionează patru grupuri 3, 4, 5 şi 6 la două dintre ele şi
anume 3 şi 6 funcţionând deja instalaţiile de desulfurare, fapt ce se poate observa în
diagramele de mai jos.
Se observă că emisia de CO a variat între un maxim de 1044,77 mg/Nm 3 în 2012 şi
2013 la cazanul 5 şi un minim de 53,21 mg/Nm3 la cazanul 3 în 2013 (figura 3).
Figura 3. Emisia de CO la CTE Rovinari la cazanele 3, 4, 5 şi 6
Emisia de CO este mare, ceea ce duce la consumuri energetice mari; cele mai mici
valori se obţin la blocul 3 şi blocul 6. Explicaţia constă în faptul că acest grup a fost
modernizat şi optimizarea parametrilor se face automatizat.
Emisia de CO2 a variat între un maxim de 11,3% în 2013 la cazanul 6 şi un minim de
7,63 % la cazanul 5 în 2013 (figura 4).
Figura 4. Emisia de CO2 la CTE Rovinari la cazanele 3,4, 5 şi 6
Emisia de CO2 este funcţie de conţinutul de carbon din cărbune.Dacă combustibilul ar

fi format numai din carbon la o ardere completă ar putea fi de maximum 21%. Se observă că
în fiecare an conţinutul de carbon este aproximativ egal la cele patru cazane prin urmare
depinde de conţinutul de carbon din cărbune şi mai puţin de modul de exploatare sau de
calitatea utilajelor.
Valorile extreme se datoresc fie datorită utilizării păcurii în adaos fie datorită unor
întreruperi în funcţionare ca urmare a defecţiunilor.
La pornire conţinutul de CO2 este mai mic iar cel de CO şi O2 este mai mare.
Emisia de O2 la CTE Rovinari la cazanele 3,4 si 5 variază după cum urmează: atinge
un maxim în 2013 de 12,53 % la cazanul 5 şi un minim în 2012 de 8,54 % la cazanul 3 ceea
ce înseamnă pierderi mari de căldură cu gazele evacuate la coş (figura 5).
Figura 5. Emisia de O2 la CTE Rovinari la cazanele 3, 4, 5 şi 6
Pentru reducerea cantităţii de O2 emisă va trebui redus excesul de aer la minimum

necesar. Cele mai mici valori se gasesc la cazanul 3 în 2012, deoarece optimizarea
funcţionării se face automat.
Se observă că emisia de NOx a variat între un maxim de 483,7 mg/Nm3 în 2013 la
cazanul 6 şi un minim de 409,25 mg/Nm3 la cazanul 3 în 2012 (figura 6).
Figura 6. Emisia de NOx la CTE Rovinari la cazanele 3,4,5 si 6
Emisia de NOx se menţine la valori mari, cele mai mici valori înregistrându-se la
cazanul 3, urmat de cazanul 5 iar cele mai mari la cazanul 4 şi 6.
Ele se încadrează totuşi în limitele impuse (sub 600 mg/Nm 3) ca urmare a măsurilor
luate în timpul procesului de ardere pentru reducerea emisiei de NOx.
Se observă că emisia de SO2 a variat între un maxim de 5486,99 mg/Nm3 în 2012 şi
2013 la cazanul 5 şi un minim de 252 mg/Nm 3 la cazanul 3 în 2013 unde a fost introdusă
instalaţia de desulfurare (figura 7).
Figura 7. Emisia de SO2 la CTE Rovinari la cazanele 3, 4, 5 şi 6
Astfel din reprezentarea grafică de mai sus se poate observa ca variatia emisiei de SO 2
la cazanul 3 înainte de introducerea instalației de desulfurare, respectiv în 2011 și 2012 este
destul de mare (4765,42 respectiv 1691,53 mg/Nm3) .
Același lucru se poate observa si la cazanele 4 și 5 unde nu sunt încă puse în funcțiune
instalațiile de desulfurare.
Cazanul 6 a fost pus în funcțiune în 2013 cu instalația de desulfurare, după cum se
poate observa din grafic.
Cea mai mare reducere a emisiei de SO 2 s-a obţinut la cazanul 3 şi 6, ajungându-se în
2013 la 252 mg/Nm3 respectiv la 293,2 mg/Nm3 faţă de 5486,99 mg/Nm3 în anul 2012 si 2013
la cazanul 5, dar totuşi nu se încadrează în limitele admise (200 - 400 mg/Nm3). Urmărind
valorile anuale ale conţinutului de SO2 se constată că nu utilajele sau modul de exploatare
influenţează emisia de SO2 ci conţinutul de sulf din cărbune. Reducerea emisiei de SO 2 se
poate face numai prin desulfurarea cărbunelui utilizat.
Reducând conţinutul de sulf din combustibil vom reduce şi emisia de SO2.
Sulful din combustibil depinde de cariera din care este luat cărbunele, precum şi de stratul din
care este luat.
Se observă o scădere considerabilă a emisiei de SO 2 la cazanele unde a fost introdusă
desulfurarea, fapt ce menţine în limitele admise emisia de SO2.
Excesul de aer la cazanele cu ardere în stare pulverizată ar trebui să fie între 1,1 - 1,2,
iar în realitate ajunge la 2,32 la cazanul 5 în 2012 şi 2013, iar cea mai mică valoare este de
1,425 în 2013 la cazanul 6 (figura 8).
Figura 8. Coeficientul de exces de aer la evacuarea gazelor la CTE Rovinari la cazanele 3,4,5 şi 6
Excesul de aer mare conduce la creşterea volumului gazelor evacuate şi că urmăresc

pierderile de căldură cu gazele evacuate la coş. Consecinţa este că se obţin consumuri mari de
combustibil. Când excesul de aer este mare, probabilitatea de formare a substanţelor poluante
este mult mai mare; ca urmare trebuie luate măsuri de reducere a pătrunderilor de aer fals în
cazan prin etanşarea corespunzătoare a acestuia.
Controlarea formării oxizilor de azot prin reducerea excesului de aer este dificilă
deoarece cantitatea de aer din cazan este mare ca urmare a pătrunderilor de aer fals prin
neetanşeităţile cazanului.
Temperatura gazelor de ardere are cea mai mare valoare de 148,62 0C în anul 2011 la
cazanul 4, iar cea mai mică de 63,510C la cazanul 6 în 2013 (figura 9).
Figura 9. Temperatura de evacuare a gazelor de ardere la CTE Rovinari la cazanele 3, 4, 5 şi 6
Temperatura de evacuare a gazelor de ardere trebuie să fie cuprinsă între anumite

limite. Dacă temperatura este mare scade randamentul cazanului, iar dacă temperatura este
mică creşte pericolul de apariţie a temperaturii de rouă sau chiar de rouă acidă şi deci
formarea de H2SO4, un acid puternic corodant.
Trebuie precizat că temperatura de 63,51 oC este temperatura gazelor de ardere la
ieşirea pe coş şi nu la ieşirea din cazan. La grupurile unde s-a montat IDG temperatura de
evacuare la coş nu este totuna cu temperatura la ieşire din cazan.
Analizând valorile emisiilor de poluanţi se constată că acestea depăşesc cu mult
valorile limită în cazul grupurilor fără instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere. Spre
exemplu la cazanul 3 emisiile de SO 2 au scăzut de la 4765,42 mg/Nm 3 în anul 2011 la 252
mg/Nm3 în anul 2013 ca urmare a desulfurării gazelor de ardere. La cazanul 4 și 5
nemodernizat emisiile de SO2 rămân la valori foarte mari de peste 4500 mg/Nm 3 depăşind cu
mult limitele impuse de 400 mg/Nm3.
De asemenea la grupurile nemodernizate procentul de O 2 în gazele de ardere este
mare 11-14%, ceeace duce la favorizarea formării de NO x şi de asemenea la pierderi mari de
căldură în gazele evacuate la coş.
Procentul de CO2 se situează între 10,7% şi 11,89% pentru grupurile modernizate şi
între 8,19% şi 11,35% pentru grupurile nemodernizate. Cu cât procentul de CO 2 este mai
mare cu atât arderea este mai bună.
La grupurile fără IDG cantitatea de CO din gazele de ardere este mare ajungând până
la 1044,77 mg/Nm3 în 2013 la cazanul 5. Ca urmare pierderile rezultate în urma arderii
incomplete sunt mari şi randamentul mic. Ca urmare a montării IDG şi a arzătoarelor mai
performante CO scade până la 53,21 mg/Nm 3 în august 2013 la cazanul 3 şi nu depăşesc
valoarea de 58,79 mg/Nm3 la cazanul 6 în 2013.
În cazul CTE Rovinari toate grupurile vor avea montate IDG şi ca urmare limitarea
emisiei de SO2 este rezolvată.
3.Concluzii
Emisiile de SO2 din gazele de ardere sunt mari la cazanele fără IDG, dar se încadrează
în limite normale la cazanele cu IDG. Prin introducerea IDG cresc costurile de exploatare dar
se rezolvă problemele de mediu.
Montarea arzătoarelor modernizate şi funcţionarea aerului de ardere conduc la o
ardere mai bună şi deci creşte randamentul. De asemenea se reduce excesul de aer şi ca
urmare scad pierderile cu gazele evacuate la coş.
Pentru reducerea NOx vor trebui căutate în continuare soluţii deoarece metodele
actuale nu rezolvă problema.
Prin modernizarea arzătoarelor scade procentul de CO din gazele de ardere chiar până
la 20 de ori. Ca urmare creşte randamentul şi se reduce consumul de combustibil.
Bibliografie
1. Foanene A. - Utilizarea tehnologiei de desulfurare umedă la cazanele de 1035 t/h,
National Conference of Thermodynamics with International Participation, Craiova, 26-28
mai 2011, Revista Societăţii Române a Termotehnicienilor, Anul XV, nr.1/2011, ISSN – L
1222-4057, ISSN (online) 2247-1871
2.Foanene A., Sofronie Sorin, Iancu Constantin - Opportunities to reduce pollution at
CTE Rovinari using wet desulphurization, National Conference of Thermodynamics with
International Participation, NACOT 2013, May 30th—June 01st 2013,Constanţa
3.Ionel I., Ungureanu C.- Termoenergetica şi mediul, Editura Tehnică, Bucureşti 1996
4.Savu A. – Reducerea emisiilor de SO2 în focarele cazanelor energetice cu funcţionare
pe combustibil solid, ICPET, Bucureşti, 2000
5.Văcaru, E., Impactul produşilor sulfului asupra mediului, Conferinţa Naţională de
Termotehnică, Ediţia a-IX-a, Craiova, 1999
SEPARAREA METALELOR NEFEROASE CU AJUTORUL
FLUIDELOR MAGNETICE
BRANDULA IOAN OCTAVIAN

MANU ADINA-ELENA
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:PROF.UNIV.DR.FIZ. STANCI
AURORA
ABSTRACT: IN THIS PAPER IS PRESENTED THE PRINCIPLE OF MAGNETIC FLUID BASED

SEPARATION OF NON-FERROUS METALS FROM VARIOUS WASTE PRODUCTS. ANY NON-
MAGNETIC PARTICLES, INTRODUCED INTO A MAGNETIC FLUID AND IN THE PRESENCE
OF A MAGNETIC FIELD, IS ACTED BY A LEVITATION FORCE. THE TENDENCY OF THE
PARTICLES TO STABILIZE IN THE REGION OF MINIMUM MAGNETIC FIELD CAN BE USED
TO SEPARATE MATERIALS WITH DIFFERENT DENSITIES. SUCH DEVICES ARE DESCRIBED
AND THE TECHNOLOGICAL STAGES ARE PRESENTED IN THIS PAPER.
Introducere:
Ferofluidele, cunoscute şi sub denumirea de fluide magnetice sau nanofluide magnetice,

reprezintă o categorie specială de nanomateriale ce prezintă simultan atât proprietăţile unui
lichid uzual cât şi proprietăţi magnetice. Acestea sunt fluide formate din particule coloidale
feromagnetice, ferimagnetice sau paramagnetice dispersate într-un lichid purtător. Nurmărul
particulelor este foarte mare, aproximativ particule pe metru cub.
La scară macroscopică ferofluidul se aseamană cu un lichid obişnuit. La scara dimensiunilor

coloidale, lichidul magnetic este format din mici particule solide dispersate într-un solvent.
Fiecare particulă este formată dintr-un miez de material cu proprietăţi magnetice având
suprafaţa acoperită cu lanţuri polimerice.
Principalele tipuri de materiale care întrunesc proprietăţi atât magnetice cât şi de fluid sunt:
 Lichidele magnetice (ferofluide sau fluide magnetice);

 Emulsiile magnetizabile;
 Lichidele magnetice (ferofluide) "inverse";
 Lichide magnetice polimerizabile.
Lichidele magnetice au următoarele componente:
 particule magnetice (feri- sau fero-magnetice: , , , Co, Fe, etc);
 lichid de bază;
 unul sau mai mulţi stabilizanţi.
Corpurile nemagnetice scufundate într-un fluid magnetic plasat în câmp magnetic au tendința
de a se plasa în zonele de câmp magnetic minim. Separarea magnetofluidică este separarea
substanţelor minerale utile şi a altor substante granulare utile dintr-un amestec bazat pe
diferenţa de densitate din interiorul fluidului magnetic. Această observaţie este utilizată
pentru a proiecta dispozitive pentru separarea materialelor nemagnetice cu densităţi diferite.
Pentru separarea materialelor se pot alege dispozitive care utilizează o tehnică de levitaţie
care utilizează fluidul magnetic ca un spectograf de densitate. Aparatul utilizat în scopul
separării este denumit spectometru ferofluidic de densitate. În această lucrare se evidenţiază
modul în care se utilizează tehnica de levitaţie pentru a separa materialul neferos util de cel
steril din becurile scoase din uz.
Consideraţii Teoretice:
Se consideră un corp nemagnetic cu o formă neregulată caracterizată prin suprafaţa A şi

volumul V imersat în ferofluidul aflat într-un câmp magnetic neuniform.
Forța rezultantă ce acționează asupra corpului va fi dată de urmatoarea relație:
 p - presiunea hidrostatică
 - vector unitar normal în orice punct pe suprafața A a corpului;
 M- magnetizarea locală
 - densitatea corpului
Dacă considerăm corpul ca nu fiind un bun conductor electric, și curentul de dislocare este
neglijabil pentru orice volum , atunci putem rescrie formula astfel:
 - accelerația fluidului magnetic
 - densitatea fluidului magnetic
 - susceptibilitatea magnetica a fluidului și a corpului

Se presupune că acceleraţia gravitaţională, densităţile şi susceptibilitatea magnetică a
fluidului şi a particulei sunt constante în tot volumul.
Condiţia de echilibru a corpului imersat este dată de ecuația :
Uzual scriem relația astfel :
Principiul de separare densimetric se bazează pe această relație.

Neglijarea interacţiunilor dintre particule este o aproximare adecvată în cazul lichidelor cu
stabilizare foarte bună şi cu o concentraţie mică de particule. În caz contrar interacţiunea
dintre particule trebuie luată în considerare şi poate duce la formarea de aglomerate.
Aglomeratele de tip lanţ, ce apar la aplicarea unui câmp magnetic, sau chiar absenţa câmpului
magnetic în cazul concentraţiilor mari.
Aglomeratele de tip picătură sau circulare, ce apar atunci când particulele mari din ferofluid
constituie centre de nucleaţie, prin care se induce separarea fazelor într-una de concentraţie
ridicată şi alta de concentraţie scăzută. Cauzele ce pot duce la formarea acestui fenomen sunt
scăderea temperaturii, intensificarea câmpului magnetic sau creşterea concentraţiei de
particule, apariţia aglomeratelor datorându-se interacţiunilor dipol-dipol.
Aglomeratele de tip fractal apar în cazul ferofluidelor stabilizate steric dacă surfactantul
utilizat nu este compatibil cu lichidul de bază, şi în cazul fluidelor stabilizate electrostatic
dacă bariera de repulsie electrostatică este prea joasă.
Moduri de preparare a ferofluidelor:
 Metoda electrodepunerii:
Este folosită pentru a se obţine fluide magnetice cu mediul de dispersie mercur. Într-un vas de
sticlă se introduce un amestec de sulfat de fier si sulfat de nichel şi o cantitate oarecare de
apă. De asemenea se mai introduce şi o cantitate suficientă de mercur, care joacă rolul
electrodului negativ (catod) în timpul disperisiei, iar un alt electrod sub forma de disc ce nu
se află în contact cu mercurul joacă rol de electrod pozitiv (anod). Este necesar ca pH-ul
electrolitului să fie menţinut la o valoare constantă cuprinsă între 9,3 şi 9,5.
La trecerea curentului electric are loc procesul de electroliză care formează particule fine de
fier-nichel la electrodul negativ(mercurul). Dimensiunile particulelor formate sunt
dependente de valoarea şi stabilitatea curentului de alimentare.
După un timp suficient de mare se obţin particule magnetice Fe-Ni într-o concentraţie
suficientă pentru ca ferofluidul pe bază de mercur să răspundă la acţiunea unui câmp
magnetic.
Aceasă metodă este foarte ineficientă şi greu de aplicat pe scară largă.
 Metoda precipitării chimice:

Întru-un vas de sticlă cu capacitatea de cel puţin 1 litru se prepară soluţiile:
 10,8 g +6 în 300 ml apă distilată;
 5,6 g +7 în 300 ml apă distilată.

Se amestecă şi se agită puternic după care se adaugă o soluţie de 10g NaOH în 100 ml apă. Se
obţine astfel un precipitat negru brun care se decantează. Se trece la o spălare repetată cu apă
până când pH-ul soluţiei devine neutru (pH = 7).
Se face apoi o precipitare cu HCl (0,1 N) după care se spală din nou. Se face o spălare cu
acetonă sau alcool până la indepărtarea apei. Se obţin astfel 4,5 g pulbere de magnetită.
Se amestecă cu o cantitate oarecare de toluen şi 2ml acid oleic, încălzindu-se până la 90-100
, timp în care se evaporă toluenul, obţinându-se astfel o pastă care se dispersează în

proporţia dorită într-un lichid purtător (de exemplu petrol lampant). Pentru omogenizare, se
agită puternic sau se introduce într-o moară cu bile timp de 20-40 de ore. Caracteristicile
magnetice ale lichidului depind de proporţia dintre amestecul pulbere-acid oleic şi mediul de
dispersie.
Dispozitivul şi modul de lucru:
Dispozitivul de separare a probelor complexe este alcătuit din piesele polare (1) de formă ce
permite creearea unui câmp magnetic izodinamic, caracterizat printr-un gradient de orizontală
și un vas paralelipipedic vertical(2), plin cu fluid magnetic. Astfel câmpul magnetic produs
de un electromagnet poate fi folosit și în alte scopuri, iar recipientul cu fluid magnetic poate
fi utilizat și pentru alte configurații a câmpului magnetic pentru o multitudine de aplicații.
Principiul de separare a probelor neferoase imersate în fluidul magnetic este datorat
rezultantei forțelor ce actionează asupra particulelor, dată de forța arhimedică, forța de
frecare, forța gravitatională și forța magnetică, ce imprimă o traiectorie bine definită
particulelor în funcție de densitatea și dimensiunea caracteristică a acestora. Traiectoria
imprimată particulelor de același fel va fi similară.
Figura1 reprezintă schema dispozitivului experimental utilizat pentru separarea minereurilor
complexe. Forma recipientului cu fluid magnetic permite introducerea unui cilindru pentru
lansarea probelor(3) în interiorul fluidului la o pozitie fixă și a unui colector vertical(4)pentru
fracțiunile de probă separate.
Figura (1) - Separator Magneto-Densimetric pentru probe complexe
1- piesele polare; 2 - recipient nemagnetic vertical ; 3 - dispozitiv de lansare a

probelor; 4 - colector pentru fracțiile separate;
Plecând de la ecuația (4) putem alege valoarea lui HdH astfel încât traiectoria particulelor ce
urmează a fi separate să ducă fracțiile separate în pozițiile corespunzatoare în colector.
Pentru această lucrarea am ales să studiem separarea selectivă a metalelor neferoase si

feroase conţinute în becurile scoase din uz. Principalul obiectiv este aspectul economic al
utilizării acestei metode și o eventuală îmbunătăţire a ei.
Primul pas al procesului constă în măcinarea becurilor în bucăți de dimensiuni medii,

separând sticla de filament și de soclu. Astfel obţinem componente metalice şi nemetalice:
sticlă, ebonit și tekstolit.
Pentru experimentul nostru am folosit ca material de lucru 10 bucăți din fiecare din
următoarele deșeuri eletrotehnice:
 becuri auto cu soclu mare , mediu și mic;

 becuri cu soclu de oțel și alamă.
Pe langa oțel, alamă și aluminiu probele conțineau și alte metale feroase cum ar fi cupru,
nichel, zinc, plumb, staniu si aliaje de cupru-zinc, și cantități foarte mici de metale neferoase
cum ar fi voframul si molibdenul.
Pentru a începe procesul de separare folosind ferofluidul becurile sunt măcinate şi separate.
În urma înlăturării componentelor metalice printr un proces magnetic uscat se obţin separat
componentele feroase şi cele neferoase. Pentru separarea componentelor neferoase de steril se
foloseşte fluidul magnetic.
Date experimentale:
În urma analizei chimice s-a observat că becurile de maşină mari au avut cel mai mare
conținut de cupru (63,25%) și zinc (35,81%) în suporturile filamentelor. Becurile auto medii
conțineau în suporturile filamentelor o cantitate mare de alamă (39,90%), iar cele mici conțin
o cantitate mare de fier (18,25%). Tipuri speciale de alamă fac parte din aceste deșeuri cum ar
fi aliaje cupru-zinc, nichel-cupru-zinc, volfram și staniu. Pe lângă metalele utilizabile se
separă și steril.
Becurile normale conțin o cantitate mare de alamă (49,90%). Soclurile becurilor cu soclu de
alamă conțin cupru (58,50%) și nichel (32,19%), iar cele ale becurilor cu soclu de fier conțin
fier (93,88%).
Folosind separatorul magneto-densimetric am separat componente ca filamente, socluri și

sticlă, obținând separat componentele metalice si nemetalice, precum și sticla, tekstolita şi
ebonita.
Condițiile de lucru au fost realizate într-un volum a celulei de separare de 0.8-1 litrii, iar
magnetizarea de saturaţie a fluidului la ieşire a fost de 250-330Gs iar în cursul lucrului de
125-150Gs. Densitatea aparentă a mediului de lucru a fost de aproximativ 2300-2700 kg/ .
Fracțiile metalice (cu densitate mare) sunt colectate la fundul celulei de separare iar fracția
sterilă (densitate medie) este levitată la suprafața fluidului magnetic și înlăturată la suprafața
celulei de colectare.
Recuperarea fluidului magnetic alăturat fracțiilor separate se face după decantarea acestuia
timp de 30 de minute dupa separarea propriuzisă.
Tabelul (1) arată rezultatele separării cu fluid magnetic a deșeurilor electrotehnice, arătând
cantitate de materie brută introdusă și cantitățile de util obținute la sfârșitul procesului de
separare.
Tabel (1)
Copper Zinc Brass

Metale din Compozitie
(%) (%) (%)
Cantităţi Material Magnetic 36.44 19.4 1.63
de Intrare I (becuri auto) =776kg
Material Magnetic 10.5 15.5 0.52
II (becuri cu soclu de alama)
=733kg
Cantităţi Material Neferos I = 500 kg 56.2 30 2.13
de Ieşire Material steril 0.07 0.01 0.86
I =276kg
Material Neferos II = 124 kg 56.88 20.3 2.8
Material steril 0.98 0.95 0.05
II = 609 kg
Concluzii:
Folosind metoda de separare magnetică uscată am obținut cea mai mare cantitate de material
feros util (20,5%). Folosind aceeași metoda pe mixtura de becuri auto am obținut cea mai
mare cantitate de material neferos (97,36%) iar apoi, utilizând fluidul magnetic, am separat
metalele neferoase utile (65,1%).
Ideea principală este ca fluidele magnetice sunt profitabile doar pentru becuri auto, becurile
normale cu soclu din oțel galvanizat sau fier fiind eficient procesate doar până la separarea
materialelor magnetice, separarea folosind fluidul magnetic fiind neprofitabilă datorită
cantității mici de material neferos util ce îl conțin acestea, cât despre materialele magnetice
conţinute în acestea, datorita compiziției chimice ele vor fi procesate pe cale metalurgică.
În faza de separare folosind fluidul magnetic se obțin în principal materiale neferoase și steril.
Aspecte importante ce pot fi studiate în continuare sunt: influența mixturii granulometrice,
influența magnetizării ferofluidului, importanța udării mixturii înainte de separare, aceşti
factori influențând eficiența separării.
Bibliografie:
[1] Murariu V., Rezlescu N., Rotariu O., Bădescu R., Journal of Magnetism and Magnetic
Materials 196 – 197, 1999.
[2] Renţ Ş., Preliminary study of economic and technical background on the technology of
ferrous metal separation of fixtures by applying magnetic fluids, IPCMN Baia Mare,
1987.
[3] Chioran V., Stanci A., Arad S., Recovery of nonferrous metals from waste electrical using
the magnetofluidica separation, Mineral Processing Part I-Technical University of
Ostrava, ISBN 978-80-248-1994-5, pg. 41-46, 2011.
[4] V. Iuşan, L. Homorodean, S. Hadgia, V. Muntean, A. Stanci, I. Mălăiescu, Cercetări de
fizica fluidelor magnetice şi separarea magnetofluidică a substanţelor minerale utile,
Revista “Mine Petrol Gaze, Nr. Special, Bucureşti, , pg.70-73, 1989.
[5] V. Iuşan, S. Hadgia, C. D. Buioca, I. Stoicoiu, A. Stanci, Instalaţie pentru purificarea
minereurilor nemetalifere, Revista “Mine Petrol Gaze”, Nr.2, Vol.51, Seria nouă,
Bucureşti, , pg.40-41, 1995.
[6]. S. Hadgia, A. Stanci, V. Iuşan, , The using of apparent mass and first order levitation of
nonmagnetic bodies immersed in magnetic fluids for internal magnetic fluid
determination, Annals of University of Petroşani, Physics, Vol. 1, ISSN 1454-5071,
pg.125-130, 1999.
MONITORIZAREA ZGOMOTULUI PRODUS DE TRAFICUL
RUTIER ȘI FEROVIAR IN ZONA DACIA DIN MUNICIPIUL
PETROSANI
STANCI ANDREEA CRISTINA
IACOBONI DANIEL
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: PROF.UNIV.DR. AURORA STANCI
UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI, FACULTATEA DE MINE
SOURCES OF NOISE MAY COME FROM URBAN TRANSPORT, AREAS OR OBJECTS WHICH ARE
LARGE GATHERINGS OF PEOPLE OR INDUSTRIAL AREAS. RATE SETTING FOR THE URBANE NOISE
IS TO PROTECT THE COMMUNITY FROM EXCESSIVE NOISE ACTION. THE MAIN SOURCES OF NOISE
POLLUTION OF PETROSANI ARE CAUSED BY ROAD TRANSPORT AND RAIL. IN THIS PAPER WE
PROPOSE TO REALIZE MONITORING THE MAIN SOURCES OF NOISE IN THE DACIA AREA OF
PETROSANI CITY.
1. Introducere
Zgomotul în mediu afectează un număr mare de europeni. Publicul îl consideră ca fiind una
dintre problemele majore de mediu. Acesta poate afecta populaţia atât fiziologic, cât şi psihologic,
având influenţă asupra activităţilor elementare precum somnul, odihna, studiul şi comunicarea. Chiar
dacă aceste impacturi asupra sănătăţii umane sunt cunoscute de multă vreme, cercetările recente arată
că acestea se produc la niveluri de zgomot mai mici decât se credea iniţial.
Zgomotul în mediu - un sunet din exterior dăunător şi nedorit - se răspândeşte, atât ca durată,
cât şi ca acoperire geografică. Zgomotul este asociat cu multe activităţi umane, însă zgomotul produs
de traficul rutier, feroviar şi aerian este cel care are cel mai mare impact. Aceasta este, în special, o
problemă pentru mediul urban; aproximativ 75% din populaţia Europei trăieşte în oraşe, iar volumul
traficului este încă în creştere. Analizele naţionale arată că numărul plângerilor legate de zgomotul în
mediu este în creştere în multe ţări europene.
Deoarece zgomotul în mediu este insistent şi nu poate fi evitat, o proporţie semnificativă a
populaţiei este expusă la acesta. Cartea Verde a UE Politica viitoare cu privire la emisiile de zgomot
precizează că în jur de 20% din populaţia UE suferă de pe urma nivelurilor de zgomot pe care experţii
în sănătate le consideră a fi inacceptabile, adică dintre cele care pot duce la enervare, perturbarea
somnului şi efecte adverse asupra sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că
aproximativ 40% din populaţia UE este expusă zgomotului din traficul rutier la niveluri care depăşesc
55 dB (A) şi că peste 30% din aceeaşi populaţie este expusă unor niveluri care depăşesc 55 dB(A) pe
timpul nopţii.
Cuantificarea cauzelor de morbiditate asociate cu zgomotul în mediu este o provocare

emergentă pentru responsabilii politici. Expunerea la zgomot nu duce doar la perturbare, enervare şi la
tulburări de auz, ci şi la alte probleme de sănătate precum afecţiunile cardiovasculare. Cauzele de
morbiditate asociate cu zgomotul în mediu nu au fost încă cuantificate. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii dezvoltă actualmente un studiu care abordează mai multe efecte ale zgomotului asupra
sănătăţii.
În plus, impacturile zgomotului sunt sporite atunci când acestea interacţionează cu alţi factori
de stres din mediu, precum poluarea aerului şi produsele chimice. Aceasta poate fi o problemă mai
ales în zonele urbane, unde coexistă majoritatea factorilor de stres.
Zgomotul are impact şi asupra vieţii sălbatice. Amploarea consecinţelor pe termen lung ale
acestuia, de exemplu schimbarea rutelor de migraţie şi mutarea animalelor departe de aria lor
preferată de hrănire şi reproducere, trebuie analizată mai detaliat.
2. Zgomotul
În România există o tendinţă, care de altfel se manifestă şi pe plan mondial, de creştere a
nivelului de zgomot şi de producere a vibraţiilor, ale căror surse apar odată cu dezvoltarea
impetuoasă a tuturor ramurilor economiei şi transportului.
Sunetele sunt vibraţii transmise printr-un mediu elastic sub formă de unde. Pentru anumite
valori ale intensităţii şi frecvenţei sunetele sunt percepute de urechea omenească, producând senzaţii
auditive.
Sunetele pot fi simple sau complexe. Sunetele supărătoare, indiferent de natura lor,
reprezintă zgomote. Acestea au o influenţă dăunătoare asupra sistemului nervos, provocând o stare
de oboseală. Din acest motiv izolările fonice sunt necesare, atât la clădirile civile cât şi la cele
industriale, pentru a opri răspândirea zgomotelor ce se produc în interiorul şi în exteriorul
construcţiilor.
Sunetele se pot propaga prin aer, numindu-se sunete sau zgomote aeriene, sau prin medii
solide (elemente de construcţii), fiind numite sunete sau zgomote structurale.
Zgomotele produse de lovituri se numesc zgomote de impact şi se transmit atât prin structură
(elemente) cât şi prin aer.
Sunetele pot fi studiate şi apreciate sub două aspecte:
a) Fenomen fizic (obiectiv), produs prin vibraţia mecanică a corpurilor solide şi

fluide. În acest caz sunetele sunt caracterizate prin mărimi specifice oscilaţiilor (undelor):
amplitudine, perioadă, lungime de undă, frecvenţă, pulsaţie, precum şi prin mărimi
energetice: energie sonoră, presiune sonoră, intensitate sonoră etc.
b) Fenomen fiziologic (subiectiv), prin care se înţelege senzaţia percepută de

organele auditive. În această situaţie sunetele se caracterizează prin: înălţime, timbru, nivel
de tărie sonoră.
Limitele admisibile ale nivelurilor de zgomot echivalent Lech exterior clădirilor, la distanţa de
2,00 m de faţadă şi înălţimea de 1,30 m faţă de sol sau nivelul considerat pentru clădirile protejate în
timpul zilei sunt indicate în tabelul 4.2. Nivelum maxim admisibil de zgomot în timpul nopții este cu
10 dB mai mic decat cel din timpul zilei.
Tabelul 4.2 – Limite admisibile ale nivelului de zgomot în apropierea clădirilor protejate
Limita admisibilă a nivelului de

Nr. Clădire protejată
zgomot echivalent
crt.
dB (A)
1 Locuinţe, hoteluri, cămine, case de oaspeţi 55
2 Spitale, policlinici, dispensare 45
3 Şcoli 55
4 Grădiniţe de copii, creşe 50
5 Clădiri de birouri 65
3. Descrierea zonei
Petroșani este un municipiu în județul Hunedoara, România. Are o populație de 34.331
locuitori, conform recensământului din 2011 și este situat la o altitudine de 615-620 m in
Depresiunea Petroșani sau popular "Valea Jiului", fiind principalul municipiu al acestei zone. Este
recunoscut ca fiind un oraș minier.
Municipiul Petroșani esta aşezat în partea de sud-vest a României, la extremitatea sudică a

judeţului Hunedoara , situată la poalele masivului muntos Parâng. Municipiul Petroșani este strabatut
de şi Jiul de Est.
Fig. 1 – Localizarea Municipiului Petroșani
Municipiul Petrosani este înpărtit în 3 cartiere acestea fiind Centru, Colonie, Aeroport.
Cartierulul Centru este situat în partea de est a orașului, fiind cea mai mare altitudine din
municipiul Petroșani. Este despărțit de restul orașului de către șoseaua principală 66. Zona Centrală
este cea mai dezvoltată parte a municipiului Petroșani.
Cartierul Colonie este situat în partea de vest și de nord-vest a orașului, fiind limitată de restul
orașului de către calea ferată CFR 202, construită încă din vremea comunistă. Colonia este situată în
partea joasă a municipiului Petroșani.
Cartierul Aeroport este situat în partea de sud-est a orașului. Simboluri importante ale acestui
cartier vechi sunt Biserica Greco-Catolică și Avionul Artificial din Petroșani.
4. Rezultate și discuții
În vederea monitorizării poluării sonore am folosit aparatul de măsura digital 4 în 1 PVE-
222. Aparatul de măsură digital 4 în 1 cu funcții multiple pentru mediu înconjurător a fost proiectat
pentru a combina funcțiile de măsurare a nivelului de sunet a luminii, a umidității și de măsurare a
temperaturii.
Fig. 2 - Aparatul de măsura digital 4 în 1 PVE-222
Pentru a realiza acest studiu am monitorizat zgomotul produs traficul auto și feroviar din
cartierul Aeroport, zona Dacia timp de 30 de zile, la diferite ore ale zilei și din noapte.
Determinările au fost efectuate în conformitate cu STAS-urile în vigoare, în timpul zilei, şi

au fost calculate cu ajutorul relaţiei:
(1)
Valorile medie a zgomotului înregistrate în timpul zilei la orele de varf ale traficului rutier
langa blocurile din cartierul Aeroport, zona Dacia amplasate pe marginia Drumului Națtinal 66 este
de 83 dB
Fig.2 - Valorile nivelului de zgomot inregistrat în timpul zilei la orele de varf ale traficului rutier
langa blocurile din cartierul Aeroport, zona Dacia amplasate pe marginia Drumului Națtinal 66
Valorile medie a zgomotului înregistrate în timpul nopții langa blocurile din cartierul
Aeroport, zona Dacia amplasate pe marginia Drumului Națtinal 66 ajunge la 80 dB in perioadele de
trafic și la 50 dB fără trafic.
Fig.3 - Valorile nivelului de zgomot inregistrat în timpul nopții langa blocurile din cartierul
Aeroport, zona Dacia amplasate pe marginia Drumului Națtinal 66
Valorile medie a zgomotului înregistrate în timpul zilei la orele de varf ale traficului rutier
între blocurile din cartierul Aeroport, zona Dacia este de 70
Fig.4 - Valorile nivelului de zgomot inregistrat în timpul zilei la orele de varf între blocurile din
cartierul Aeroport, zona Dacia
Valoarea nivelului de zgomot produs de traficul feroviar în cartierul Aeroport, zona Dacia
este de 90 dB.
Fig.5 - Valoarea nivelului de zgomot produs de traficul feroviar în cartierul Aeroport, zona Dacia
În urma manitorizării traficului rutier in Cartierul Aeroport, zona Dacia din Municipiul
Petroșani s-a putut constata ca limita mazimă admisă de poluare zonoră pentru zona locită este
depășita in timpul zilei datorită traficului rutier și feroviar.
S-a putut constata și depășirea nivelului maxim admis de zgomot in timpul nopții pe perioade
scurte de timp, poluarea datorata traficului feroviar, iar pentru locuitorii din blocurile de la Drumul
National 66 poluarea este datorată și traficului rutier.
5. Concluzii
Nivelul maxim admis al zgomotului in cartierul Aeroport, zona Dacia din Municipuil
Petroșani in timpul zilei este depășit cu aproximativ 27 dB în cazul blocurilor de la Drumul National
66 și cu 15 dB pentru restul blocurilor.
Nivelul maxim admis al zgomotului in cartierul Aeroport, zona Dacia din Municipuil
Petroșani in timpul nopții este depășit cu aproximativ 10 dB în cazul blocurilor de la Drumul
National 66.
In cazul blocurilor care nu sunt amplasate la Drumul Național 66 limita maximă admisibilă
de zgomot în timpul nopții nu este depășită.
Traficul feroviar produce o poluare sonoăr de 96 dB, aceasta depășind limita maximă admiă
de zgomot pentru zonele locuite cu cu 41 db în timpul zilei și 51 dB în timpul nopții
Bibliografie
D. Stepan, I. ionel, W. Stefаnescu, L. I. Dungan, Noise control in railway vehicles, Journal

of Environmental Protection and Ecology, vol. 13, no 2, 561–570, 2012
G. E. Mocuta, Noise pollution emitted as a consequence of the urban transport

development, Journal of Environmental Protection and Ecology, Vol. 13, No 2A, 852–861, 2012
I Chilibon, Acustica şi metodele ei de testare, Editura ELECTRA, ISBN 978-606-507-024-0,

(2009).
Nicolae Enescu, Ioan Magheţi, Mircea Alexandru Sârbu, Acustica tehnică, Editura ICPE,
ISBN 973-98801-2-6, Bucureşti, 1998.
POSIBILITATEA CONSTRUIRII UNOR CLĂDIRI DE
BIROURI PASIVE ÎN MUNICIPIUL SATU MARE
STANCI ANDREEA CRISTINA
IACOBONI LARISA
Coordonator științific: Prof.univ.dr.fiz. Aurora Stanci
THE CONCEPT OF A 'PASSIVE HOUSE' HAS BEEN INTRODUCED FOR THE FIRST TIME IN
GERMANY, SUBSEQUENTLY BEING EXTENDED AND AT HIGHER LATITUDES AND DIFFERENT
FEATURES CLIMATIC FROM THOSE OF GERAMNIEI, IN THE SOUTH, WEST AND SOUTH-WEST
OF EUROPE. IN THIS PAPER WE PROPOSE TO STUDY THE POSSIBILITY OF MAKING A PASSIVE
OFFICE BUILDING IN SATU MARE. FOR THIS STUDY WE USE THE PHPP SOFTWARE 2007 FOR
PASSIVE OFFICE BUILDING AMVIC. THIS SOFTWARE CALCULATES THE HEATING
REQUIREMENTS FOR SUCH A HOUSE, DEPENDING ON THE LATITUDE AND CLIMATE
CONDITIONS IN THE CITY. IT WILL ALSO ANALYZE THE CONSTRUCTIVE SOLUTIONS FOR THE
REDUCTION THE AMOUNT OF HEAT BELOW THE MAXIMUM ALLOWED FOR A "PASSIVE
HOUSE" (WHICH IS 15 KWH/M² PER YEAR).
1. Introducere
Conceptul de clădire pasivă a fost introdus pentru prima dată în Germania. Pentru a realiza a
clădire pasivă care a fost definită de Wolfgang Feist, Passivhaus Institut, ca fiind casa pentru care
necesarul de căldură nu trebuie sa depăşească 15 kWh/m²an, dar nici cererea de energie primară nu
trebuie să depăşească 120 kWh/m²an.
Conceptul a fost extins și la alte latitudini și climate în sudul, vestul și sud-vestul Europei.
2. Prezentarea conceptului de ”Cladiri pasivă”

Termenul "pasiv" este foarte des utilizată în literatura de specialitate în legătură cu case solare
pasive sau clădiri pasive.
Un obiectiv principal a unei clădiri pasive a fost de a atinge cel mai înalt nivel de confort.
Definiția casei pasive este: "O casă pasivă este o clădire, pentru care confortul termic (ISO 7730) se
poate realiza numai prin post-încălzire sau post-răcire a masei de aer proaspăt, care este necesară
pentru a obține o calitate superioară a aerului din interior - fără a fi nevoie de recirculare suplimentară
de aer ".
Designul clădirii pasive implică utilizarea de materiale și tehnologii (PHI 1997) de constructii
standard. Repere numerice inițiale care trebuie să fie îndeplinite sunt: o sarcină maximă de încălzire
de 10W/m2, o valoare maximă de 15kWh / (m 2 an) pentru necesarul de încălzire, precum și pentru
cererea de climatizare și 120 kWh / (m 2 an) pentru consumul primar total de încălzire (suma pentru
încălzire, apă caldă menajeră, auxiliar și de energie electrică de uz casnic - inclusiv instalații)
Conceptul PH a fost dezvoltat printr-o serie de proiecte de cercetare realizate înainte de anul
2000 de către Institutul de Case Pasive (PHI) din Darmstadt, cu asistență financiară din partea statului
Hesse. Bine susținută de bune practici german într-o serie de aplicații structurale și funcționale, care
au dat rezultate bune, soluțiile de design PHI s-au stabilit ca standard.
Aspectul determinant al conceptului de casă pasivă este prezenţa aerului proaspăt în fiecare
cameră, daca acesta este folosit pentru încălzire - în cantitate rezonabilă, fără circulare necontrolată,
fără zgomot şi fără curenţi - atunci sistemul de ventilaţie este de doua ori mai rentabil.
Ideea de „aer proaspăt încălzit” este posibila doar într-o clădire foarte bine izolată şi etanşă
cum este casa pasivă. Pentru experţi, este necesar ca nevoia de energie pentru încălzire să fie sub 10
W/mp (mp locuibil) dacă vrem să utilizam debitul de aer ventilat pentru încălzirea clădirii. Casa
pasivă presupune performanţă în termeni de izolaţie, construcţie fără punţi termice, etanşeitate la aer,
ventilaţie cu recuperare de căldură, ferestre şi tehnica inovatoare.
Pentru ca toate acestea să funcţioneze armonios se realizează bilanţul energetic al clădirii cu

programul specializat PHPP, dezvoltat de Passivhaus Institut din Darmstadt.
3. Clădirea de birouri pasive AMVIC

Clădirea de birouri pasive AMVIC este o clădire pasivă de birouri cu suprafaţa de 2086 m 2.
Suprafața ferestrelor din partea sudica de 156 m 2, nordice de 56,08 m2, vestice de 83,21m2 și estice de
42,35 m2
Casa AMVIC este structurată astfel: parter, trei etaje și mansardă. Structura şi funcţiile
principale ale cladirii de birouri AMVIC sunt: la parter există un spaţiu larg deschise, departamentului
şi biroul de secretariat. Într-o zonă separată este o cameră de service, Primul, al doilea şi al treilea etaj
au spații pentru birouri. La mansardă există cinci apartamente. AMVIC. PHPP-ul este bine
documentat și fost monitorizat timp îndelungat.
Fig. 1 – Plan parter cladirea de birouri AMVIC

Fig. 2 – Plan etaj cladirea de birouri AMVIC
Fig. 3 – Plan etaj cladirea de birouri AMVIC
Construcția clădirii de birouri pasive AMVIC se va realiza cu materiale speciale pentru acest
tip de case, respectandu-se materialele și dimensiunile acestora conform programului PHPP 2007
Fig. 4 – Materialele necesarea pentru construcția perețiilor esteriori și dimensiunile acestora
4. Descrieea zonei
Satu Mare este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al județului Satu Mare,
România. Are o populație de 102.411 locuitori în 2011.
Fig. 5 – Localizare Municipiul Satu Mare

Municipiul Satu Mare se află în județul Satu Mare, în nord-vestul României, pe râul
Someș, la 13 km de granița cu Ungaria și 27 km de granița cu Ucraina. Coordonatele exacte
sunt:
 paralela 47o47'30"
 meridianul 22o52'30"
 altitudinea 126 metri.
Fig. 6 – Date climatice Satu Mare
Satu Mare are un climat continental, caracterizată de veri calde și uscate si ierni reci.
Temperatura medie anuală este de 8°C, sau defalcate pe anotimpuri: primavara 8,8°C, vara 19.6°C,
toamna 8,3°C şi iarnă -5,5°C iar umiditatea atmosferică este destul de mare.
5. Rezultate și discuții
Pentru realizarea acestui studiu au fost prelucrate datele climatice (baza de date climatologica
medii lunare de iradiere solare, temperatura și umiditatea relativă) pentrul Municipiul Satu Mare care
au fost prelevate de pe Site-ul http://www.soda-is.com.
Datele climatice au fost prelucrate cu ajutorul unor programe de calcul Fortran si introduse in
programul PHPP 2007 specializat pentru casa AMVIC.
In urma prelucrării datelor climatice şi introducerea lor în programul de calcul PHPP 2007,
am obţinut rezultate pentru clădirea de birouri pasive AMVIC
În urma analizelor efectuate a rezultat că pentru clădirea de birouri pasive AMVIC necesarul
de încălzire este de 11 kWh/m²an. Limita maximă pentru necesarul de încălzire a unei case pasive este
de 15 kWh/m²an. Consumul total de energie este de 84 kWh/m²an. Limita maximă pentru consumul
total de energie este de 120 kWh/m²an
Fig. 7 - Necesarul de incalzire și consumul total de energie pentru cladirea de birouri pasive AMVIC
amplasată în Satu Mare
În urma analizei efectuate se poate observa ca conceptul de casă pasiva este viabil în aceasta
zona climatică, încadrându-se într-un necesar de încălzire sub 15 kWh/m²an.
6. Concluzii
Satu Mare este un oras amplasat in zona de nord a Romaniei fiind unul dintre cele mai reci
orase de pe teritoriul țării.
Pentru clădire de birouri pasive AMVIC amplasată în Satu Mare în urma prelucrării datelor
climatice și introducerea acestora în programul PHPP 2007 pentru casa AMVIC, am obținut un
necesar de încălzire de 11 kWh/m²an și un consum total de energie de 84 kWh/m²an acestea ne
depășind limita maximă admisă pentru o astfel de clădire
Construcția de clădire de birouri pasive AMVIC în Satu Mare este viabilă, aceasta
încadrandu-se în cerințele pentru clădiri pasive, această clădire putând fii amplasată și în alte zone pe
teritoriul României.
Bibliografie
Carsten Rode, Petra Vladykova, Passive Houses for Arctic Climates, Department of Civil
Engineering, Technical University of Denmark, 2009
Norwegian University of Science and Technology Department of Energy and Process
Engineering, Heating and Ventilation of Highly Energy Efficient Residential Buildings:
Environmental Assessment of Technology Alternatives, 2011
http://es.wikipedia.org/wiki/Casa_pasiva
http://www.dornaecohouse.ro/ro/produse/conceptul-de-casa-pasiva
http://en.wikipedia.org/wiki/Satu_Mare
EVALUAREA CALITATII APELOR SUBTERANE DIN
JUDETUL GORJ
BOTĂNEL ELISA- MIHAELA

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCUSI’ TG-JIU
Abstract: This paper presents Jiu floodplain location as relief unit in Gorj and the
importance of harnessing it. To highlight the groundwater quality in the meadow Jiu, Gorj,
Romania were performed three deep wells in the area were determined Tălpăşeşti and major
chemical and biological quality indicators. Analyses were conducted in 2011-2013.
Rezumat: Lucrarea prezintă amplasarea luncii Jiului, ca unitate de relief din judeţul Gorj şi
importanţa valorificării acesteia. Pentru a evidenţia calitatea apelor subterane din lunca
Jiului, judetul Gorj, Romania, au fost efectuate 3 foraje de adîncime în localitatea Tălpăşeşti
şi au fost determinaţi principalii indicatori chimici şi biologici de calitate. Analizele au fost
realizate în perioada 2011-2013.
Introducere
În cadrul cercetărilor elaborate s-a avut în vedere partea cea mai tânără din Valea Jiului,
judetul Gorj, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Şesul sau Lunca Jiului
( fig.1).
Lunca Jiului se găseşte situată în partea de sud-vest a Romaniei, prezentându-se sub
forma unui uluc depresionar, mai slab conturat în regiunea montană şi subcarpatică şi foarte bine
reliefat în districtele Podişului Deluros şi al Câmpiei Înalte din Piemontul Getic şi districtul
Câmpiei Olteniei centrale din Câmpia Dunării.
Lunca Jiului, pe sectorul aferent Piemontului Getic şi Câmpiei Olteniei, formează o
unitate geohidromorfologică de sine stătătoare, cu trăsături distincte sub raportul dezvoltării
resurselor de apă de suprafaţă şi subterane. Sub aspect morfologic, regiunea se prezintă ca un
uriaş culoar bine individualizat şi dominant de versanţi. Acesta s-a format ca rezultat al activităţii
îndelungate de eroziune, transport şi sedimentare a râului Jiu.
Resursele de apă au luat naştere odată cu regiunea, iar dezvoltarea lor actuală reprezintă
un episod din evoluţia milenară a acestora. Rezervele de apă de suprafaţă şi subterane reprezintă
un echilibru dinamic stabil între factorii climatici care generează scurgerea şi ansamblul factorilor
fizico-geografici şi geologici ce determină pierderile de apă din luncă.
Relieful şi apa trebuie considerate ca adevărate resurse, iar dezvoltarea prezentă şi
viitoare a economiei regiunii va trebui să ţină cont că ele reprezintă şi un bun naţional.
Resursele de apă de suprafaţă şi subterane ale şesului Jiului trebuie privite ca un tot
unitar. Dimpotrivă, suprafaţa solului apare ca un loc al schimburilor permanente, căci ciclul apei
formează un ansamblu coerent, atât pentru cercetări, cât şi pentru punerea în valoare a resurselor.
Activitatea antropică trebuie să fie îndreptată spre valorificarea superioară şi exploatarea
raţională a terenurilor şi resurselor de apă din Lunca Jiului, fără a produce o degradare şi poluare a
acestor bunuri naturale.
Numeroase foraje de studii şi pentru alimentări cu apă executate în acest sector de luncă au
confirmat că Lunca Jiului este un mare rezervor de ape subterane. Ele sunt distribuite pe tot
perimetrul său, din versant în versant şi sunt cantonate atât deasupra primului strat impermeabil,
în zona de saturaţie, cât şi în adâncime.
Cunoaşterea structurii patului acvifer freatic are o foarte mare importanţă, deoarece oferă
indicaţii asupra direcţiei de curgere a curentului subteran, precum şi asupra grosimii până la care
se forează stratul acvifer.
Litologia, grosimea stratelor permeabile şi extensiunea acestora, au o influenţă directă
asupra capacităţii de înmagazinare a apelor freatice, asupra volumului rezervei de apă şi a părţii
sale exploatabile. Cu cât grosimea şi extensiunea în suprafaţă este mai mare, cu atât resursele de
apă sunt mai importante.
Alimentarea stratului acvifer din Lunca Jiului se face permanent sau periodic din
următoarele surse:
● direct din precipitaţii
● din apele de suprafaţă pe timpul viiturilor, prin infiltrarea în maluri şi prin suprafaţa luncii
● din freaticul teraselor de versant cu care vine în contact lunca, emergent şi cu caracter
permanent.
Pe timpul apelor scăzute, pe râul Jiu, direcţiile de drenare converg spre aceasta, iar în
timpul viiturilor ele sunt orientate spre periferia luncii. Cunoaşterea variaţiei suprafeţei
piezometrice indică într-o formă aproximativă zonle de luncă bogate sau sărace în resursele de
apă freatică.
Aportul de apă din rău spre pânza de apă freatică, pe timpul viiturilor, depinde de durata
viiturii, de amplitudinea nivelului râului pe timpul acesteia, de compoziţia litologică şi
permeabilitatea stratelor din malurile râului.
Fig.1. Aşezarea geografică şi evoluţia istorică a Luncii Jiului
1. Material şi metodă
Caracterizarea chimică şi biologică a apelor din acviferul de adâncime nu a putut fi făcută
separat, rezultatele analizelor fiind caracteristice pentru apa în amestec captată din toate
orizonturile acvifere interceptate. Analizele chimice şi biologice repetate au pus în evidenţă toţi
indicatorii chimici şi biologici ai acviferului freatic de pe întreg teritoriul luncii.
Cunoaşterea principalilor indicatori chimici şi biologici permite stabilirea domeniilor de
utilizare a acestor resurse de apă, ca ape potabile în industrie, pentru irigaţii, în piscicultură sau în
scopuri de agrement.
În anii 2011, 2012 şi 2013, au fost recoltate probe de apă subterană din forajele din
Lunca Jiului şi au fost determinaţi principalii indicatori chimici şi biologici de calitate ai apei. Au
fost efectuate 3 foraje de adîncime F1, F2 şi F3, în localitatea Tălpăşeşti, judetul Gorj şi au fost
prelevate probe în luna mai, în fiecare an supus analizei. Indicatorii analizaţi au fost: CCOMn,
reziduu fix, clorurile, sulfaţii, ionii de Ca, ionii de Mg, ionul amoniu, conţinutul de nitraţi, Fe
total, P total, ionii de Mn, conţinutul de carbonaţi şi bicarbonaţi şi duritatea permanentă,
temporară şi totală. Rezultatele obţinute în urma analizei de laborator, pe ani de studiu, sunt redate
în tabelul 1, pentru anul 2011, în tabelul 2, pentru anul 2012 şi în tabelul 3, pentru anul 2013.
Tabelul 1. Valorile indicatorilor chimici şi biologici pentru apele subterane în anul 2011
Denu C R C S Ca2 M N
- 2- + 2+ +
mire COMn ez. l O4 g H4
Probă m fi m m mg/ m m
(22.05. g/l x g/l g/l l g/l g/l
2011) m
g/l
Foraj 1,6 1 7 2 24 8,1 0,6
F1 8 30 ,81 6 1
Tălpăş
eşti
Foraj 2,3 1 1 1 31, 7,0 0,5
F2 5 40 0,65 0 2 1 6
Tălpăş
eşti
Foraj 3,2 1 8 3 36, 7,7 0,4
F3 3 58 ,87 5 8 1
Tălpăş
eşti
Denu N F P M CO H D
mire O3- etot tot n2- 3
2-
CO3- uritate
probă m m m m mg/ m a ºG
g/l g/l g/l g/l l g/l D D D
t p
Foraj 19, 0, 0 0 2,3 61 5 2 2
F1 4 08 ,2 ,10 ,26 ,8 ,46
Tălpăş
eşti
Foraj 16, 0, 0 0 5,0 97, 6 4 1
F2 1 10 ,24 ,12 6 ,04 ,48 ,56
Tălpăş
eşti
Foraj 7,5 0, 0 0 2,2 97, 6 4 2
F3 08 ,20 ,08 6 ,94 ,48 ,46
Tălpăş
eşti
Denu T p CC R C S Mg2+ N
- 2- +
mire ºC H OMn ez. l O4 mg/l H4
Probă mg/ f m m m
(11.05.2012 l ix g/l g/l g/l
) m
g/l
Foraj 6 6 3,2 1 8 4 7,7 0
F1 ,74 3 44 ,8 4 ,28
Tălpăş
eşti
Foraj 7 6 2,6 1 7 5 3,4 0
F2 ,75 0 80 ,9 6 ,20
Tălpăş
eşti
Foraj 9 6 2,8 1 1 3 5,3 0
F3 ,85 5 44 5,9 0 ,20
Tălpăş
eşti
Denu N N PO P C H Duritatea ºG
- - 3- 2- -
mire O2 O3 4 tot O3 CO3 D D D
probă m m mg/ m m m t p
g/l g/l l g/l g/l g/l
Foraj 0 1 0,1 0 1 6 6 3 3
F1 ,02 0,76 0 ,03 ,8 7,1 ,27 ,08 ,19
Tălpăş
eşti
Foraj 0 1 0,1 0 3 9 8 4 3
F2 2,67 0 ,03 ,6 1,5 ,06 ,20 ,86
Tălpăş
eşti
Foraj 0 9 0,1 0 1 8 6 3 2
F3 ,73 2 ,04 ,3 5,4 ,16 ,92 ,24
Tălpăş
eşti
Denumire T p CC R C S C M N
- 2- 2+ 2+ +
Probă ºC H OMn ez. l O4 a g H4
(12.05.201 mg/ fi m m m m mg
3) l x g/l g/l g/l g/l /l
m
g/l
Foraj F1 7 6 3,3 1 9, 5 3 7 0,2
Tălpăşeşti ,04 9 64 21 0 6,8 ,2 3
Foraj F2 8 6 2,7 1 5, 4 3 6 0,2
Tălpăşeşti ,25 6 66 7 8 9,2 ,8
Foraj F3 8 6 3,1 1 1 4 3 5 0,2
Tălpăşeşti ,18 6 69 4,2 8 7,6 ,3
Denumire N P Ptot C H Duritatea ºG
probă O3- O43- mg/ O32- CO3- D D Dp
m ml m m t
g/l g/l g/l g/l
Foraj F1 4 0 0,0 1 8 6,83 3 2,9
Tălpăşeşti ,7 ,1 33 ,6 5,4 ,92 1
Foraj F2 8 0 0,0 2 9 7,05 4 2,8
Tălpăşeşi ,2 26 ,8 1,5 ,2 5
Foraj F3 6 0 0,0 1 7 6,49 3 2,8
Tălpăşeşti ,8 06 ,1 9,3 ,64 5
Caracteristici chimice
Reziduul fix Reprezintă totalitatea substanțelor solide minerale și organice aflate în apă și
se obține prin încălzirea apei până la 105°C, când se realizează evaporarea completă. Se exprimă
în miligrame pe litru.
Reacția apei Poate fi acidă, (pH < 7), neutră (pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în funcție de
conținutul de săruri dizolvate în apă. Se exprimă prin indicele pH, care este cologaritmul
concentrației ionilor de hidrogen la 1 l de apă.
Duritatea apei Se datorează sărurilor de calciu și de magneziu aflate în soluție. Aceste
săruri pot fi sub forma de carbonați, de cloruri, de sulfați, de azotați, de fosfați sau de silicați.Un
grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute într-un litru de
apă.
Duritatea temporară este determinată de carbonați, care prin firbere precipită.
Duritatea permanentă este determinată de celelalte săruri de calciu și de magneziu (sulfați,
cloruri, etc.) și nu precipită prin fierbere.
Duritatea totală este suma durităților temporară și permanentă.
Substanțele organice Provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se
exprimă în miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.
Fierul Se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți compuși, mai frecvent
bicarbonat feros. În contact cu aerul, compușii feroși devin ferici, punându-se în evidență
hidroxidul feric. Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă, cu gust acru, astringent,
pătează rufele, nu poate fi întrebuințată în industria hârtiei, a celulozei, la vopsitorii, coloranți,
etc.
Manganul Însoțește, de obicei, fierul în apele subterane. Depozitul produs de compușii
manganului are o culoare brună.
Calciul Se găsește în apă sub forma de bicarbonați, sulfați și cloruri. Rolul lui în apa
potabilă este pus în legătură cu iodul, fiind determinant în apariția gușei.
Magneziul Ca și calciul, determină duritatea apei.
Amoniacul (NH3) Pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile cu apă
provenită din rețeaua de canalizare, de la closete, etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală,
provenind de la minereuri ce conțin azotați.
Clorul Se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală.
Prezența în cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat, amar).
Clorurile pot fi și de natură organică (urina și fecalele conțin cantități importante de cloruri).
Cuprul, plumbul și zincul Pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale conductelor.
În apele de suprafață pot fi întâlniți în aval de deversări de ape uzate provenind de la industrii
extractive și prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.
Dioxidul de carbon (CO2) În apă poate fi liber (gaz), semilegat (bicarbonați) sau legat
(carbonați).Prezența dioxidului de carbon liber în cantități mari în apă dă acesteia caracter agresiv
față de oțel, mortar și betoane.
Hidrogenul sulfurat(H2S) Poate fi de natură organică, ca un produs de descompunere, sau
minerală, ca un produs dizolvat în stratele adânci.
Caracteristici biologice Sunt determinate de prezența unor organisme și particule abiotice
care împreună alcătuiesc sestonul.
3 Rezultate şi discuţii
 pe baza rezultatelor obtinute, se poate aprecia că apa poate fi destinată, fără o tratare
prealabilă, unor utilizări diferite: apă potabilă, pentru activităţi industriale, în scopuri agricole şi în
domeniul edilitar-gospodăresc.
 cu toată variaţia observată în cadrul luncii a principalilor indicatori fizico-chimici a
apelor subterane, se poate remarca o superioritate calitativă evidentă a acestor ape faţă de apele
freatice din acelaşi perimetru.
 indicatorii generali de mineralizare (pH, duritatea totală, reziduul fix) încadrează apele de
adâncime din Lunca Jiului în limitele de potabilitate, exceptând unele zone restrânse în care
duritatea este mai ridicată, dar se încadrează în limitele maxim admise ( fig. 2).
 indicatorii toxici (amoniac, azotaţi) prezintă valori mult superioare limitei maxim
admisibile.
 conţinutul de fier al eşantioanelor analizate încadrează întreg sectorul de luncă cercetat în
limitele maxim admise.
 în privinţa analizelor biologice, se poate menţiona că nu au fost sesizate deosebiri
importante între apele freatice şi cele de adâncime.
 orizonturile acvifere freatice cantonate în acest sector al Jiului prezintă diverse grade de
impurificare cu produse petroliere, substanţe organice şi substanţe toxice.
 folosirea apei potabile se poate face în condiţiile unei tratări sumare a apei freatice pe cea
mai mare parte a teritoriului Luncii Jiului, sau în urma unei tratări intense în cazul zonei Târgu -
Jiu.
 faţă de gradul de mineralizare diferit constatat în perimetrul luncii şi caracterizarea freato-
biologică prezentată, se apreciază că apele freatice cantonate în cea mai mare parte a acestei
unităţi morfologice pot fi folosite fără o tratare adecvată pentru activităţi industriale şi în procese
de producţie, în care apa intră ca materie primă, precum şi în activităţi edilitar-gospodăreşti .
 în zonele rurale îndepărtate de factorii poluanţi, apele freatice ale luncii pot fi folosite în
condiţii satisfăcătoare pentru legumicultură, irigarea culturilor de câmp şi izolat ca apă potabilă.
2011 2012 2013
2011 2012 2013
Fig. 2 Reprezrntarea grafică a variaţiei reziduului fix şi pH-ului în perioada 2011-2013

pentru forajele F1, F2, F3 – Tălpăşeşti
Bibliografie
1. Badea, L., Lunca şi problemele ei practice, Natura nr.3, Bucureşti, 1953;
2. Bandrabur, T., Geologia Câmpiei Olteniei între Jiu şi Olt, în Studii tehnice şi economice,
seria J, nr.9, Institutul geologic Bucureşti, 1971;
3. Castany, G., Prospecţiunea şi exploatarea apelor subterane, Ed. Tehnică, Bucureşti;
4.Mănescu, S., Cucu, M., Chimia sanitară a mediului, Ed. Medicală, Bucureşti, 1994;
5. Negulescu, M., Antoniu, R., Rusu, G., Cusa, E., Protecţia calităţii apelor, Ed. Tehnică
Bucureşti, 1982;
6. Rădulescu, C., Protecţia calităţii apelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971;
METODE DE SEPARARE A CROMULUI UTILIZÂND
MUŞCHIUL DE TURBĂ SPHAGNUM
BRANDULA IOAN OCTAVIAN
IACOBONI DANIEL-LIVIU
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
ŞEF LUCRĂRI DR. ING. DUNCA EMILIA
ABSTRACT: IN THIS PAPER ARE PRESENTED METHODS OF CHROME REMOVAL USING

SPHAGNUM MOSS PEAT. DUE TO THE EXTENSIVE USE OF CHROME IN VARIOUS
INDUSTRIES AND THE CONSIDERABLE AMMOUNTS OF CHROMIUM WASTES PRODUCED
THERE IS A NEED TO FIND CHEAP AND EFFICIENT SOLUTIONS FOR REMOVING THE
CHROME FROM THE NATURAL CYCLE. USING MOSS PEAT WE CAN REMOVE THE CHROME
VI BY ABSORBING THE HIDROCROMATE ANION, IN ACID MEDIA, TO THE PEAT SURFACE
AND REDUCING THE TOXIC CHROME (VI) TO LESS TOXIC CHROME (III).
Introducere:
Utilizarea pe scară largă a cromului în industrie, cum ar fi la tăbăcirea pieilor, fabricarea

vopselelor şi a pigmenţilor, rafinarea petrolului şi minereurilor, a dus la cantităţi mari de
poluare cu crom atât a solului cât şi a pânzelor freatice. În mediul înconjurător cromul se
găseşte în cele 2 stări stabile de oxidare: Cr(III) si Cr(VI), ce formează diferite specii ionice.
Depinzând de pH-ul soluţiilor în care se află, cromul hexavalent se poate găsi sub
următoarele forme: . Cromul trivalent se găseşte în soluţii sub
forma cromului trivalent hidratat (Cr(H2O)6-3) şi complecşi de hidroxid de crom:

Cr(OH)H2O+2 sau Cr(OH)2H2O+.
Toxicitatea speciilor de crom solubile şi mobilitatea lor în mediul apos depinde de starea lor
de oxidare. Cromul hexavalent este foarte mobil, toxic, cancerigen şi mutagen, în timp ce
cromul trivalent este considerat un element esenţial, mai puţin mobil şi foarte puţin toxic în
comparaţie cu cel hexavalent. La pH neutru cromul trivalent formează hidroxidul de crom
insolubil. Limita de toleranţă a conţinutului de crom total (trivalent si hexavalent) este de
1g/l, iar de crom hexavalent de 0,1g/l.
Consideraţii teoretice:
Pentru a împiedica impactul pe care cromul îl are asupra mediului au fost dezvoltate mai
multe thnici pentru înlăturarea cromului din apele reziduale, cum ar fi: precipitarea chimică,
schimbul ionic, extracţii cu solvenţi, separare prin membrană şi adsorbţie.
Precipitarea chimică, cea mai frecvent aplicată metodă, presupune reducerea cromului
hexavalent la crom trivalent şi precipitarea ulterioară a acestuia ca hidroxid, carbonat sau
sulfură de crom. Acest proces foloseşte multe substanţe chimice, este anevoios şi complicat,
are eficienţă redusă şi produce cantităţi mari de substanţă reziduală.
Schimbul ionic şi absorbţia cu carbon a cromului reprezintă o metodă eficientă de tratare a

apelor cu concentraţii mici şi medii de crom (1-100mg/l), însă această metodă este
costisitoare şi necesită investiţii majore. Costurile ridicate a acestei metode au dus la căutarea
unor noi metode de eliminare a cromului folosind metode mai puţin convenţionale şi
materiale low-cost: lut, minerale, biomase şi turbă.
S-a observat în diverse studii că anionii formaţi de cromul hexavalent se leagă de particulele
încărcate pozitiv a biomaterialelor printr-un proces de adsorbţie. Astfel înlăturarea cromului
poate fi realizată printr-un proces de adsorbţie şi reducere a cromului hexavalent de către
biomasele utilizate.
Turba este un amestec de materiale organice descompuse, acumulate într-un mediu umed şi
slab oxigenat. Compoziţia turbei variază în funcţie de locul de provenientă, condiţiile în care
s-a format şi gradul decompoziţiei materiei din care s-a format. Constituenţii principali ai
turbei, anume lignina, celuloza şi substanţele humice, au în compoziţia lor structurală grupări
ca: -OH, -COOH, =C=O, -C-O-C-, capabile să participe la reacţii protolitice, de schimb ionic
şi complexare cu compuşii cromaţi. Capacităţile turbei de a înlătura metale grele cum ar fi
cadmiul, cromul, plumbul, cuprul, nichelul au fost studiate de diverşi autori.
În această lucrare ne propunem să studiem capacitatea turbei de sphagnum de a înlătura
cromul din diferite soluţii apoase, ţinându-se seama de pH, doza de turbă utilizată,
concentraţia iniţială de crom şi timpul de contact. Analiza cromului hexavalent şi a cromului
total din soluţie a fost utilizată pentru a observa contribuţia turbei la reducerea şi sorbţia
acestuia.
Materiale utilizate:
Pentru realizarea acestui studiu s-a folosit turbă românească din comerţ. Aceasta a fost uscată
şi măcinată, obţinându-se astfel un amestec cu particule de dimensiuni de aproximativ 1-
2mm.
Soluţia ce urmează sa fie tratată (soluţie de crom 1040mg/l) a fost preparată dizolvând
dicromat de potasiu în apă distilată. Toate soluţiile utilizate au fost obţinute diluând această
soluţie.
Încercările au fost efectuate în recipiente conice, adăugând cantitatea dorită de turbă cantităţii
de 50ml de soluţie de crom de concentraţie cunoscută, la o temperatură constantă de 20 , iar
pH-ul soluţiei a fost ajustat utilizând o soluţie de acid sulfuric.
După timpul alocat procesului, turba a fost separată prin filtrare de soluţie, iar concentraţia
finală de crom a fost analizată pe cale spectofotometrică. Pentru a determina valoarea totală
de crom, cromul trivalent a fost oxidat la o temperatură ridicată utilizând permanganat de
potasiu, iar cantitatea de crom trivalent este dată de diferenţa dintre cantitatea de crom total şi
crom hexavalent măsurate.
Eficienţa acestei metode a fost determinată pe baza concentraţiei de crom rezidual în urma
tratării soluţiei cu turbă şi pe baza procentului de crom înlăturat prin reducere şi adsorbţie. Au
fost urmărite efectele modificării parametrilor următori conform tabelului(1):
 pH-ul soluţiei;
 doza de turbă aplicată;
 concentraţia iniţială de crom;
 timpul de contact.
Tabel (1)
Parametrii pH iniţial Doza de turbă Concentraţie Timp de contact

(g/l) Cr(VI) (mg/l) (ore)
Efectul pH-ului 1-5,5 4 20,8 24
Efectul dozei de 2 4-20 52 24

turbă aplicată
Efectul 2 4 20-100 24
concentraţiei de
Cr(VI)
Efectul timpului de 2 4 52 0,25-4
contact
Rezultate şi discuţii:
 Efectul pH-ului soluţiei initiale:

PH-ul soluţiei iniţiale este un parametru de control important, ce influenţează sorbţia (prin
speciaţia metalelor grele din soluţie şi modificarea suprafeţei sorbentului) şi reducerea
cromului hexavalent la crom trivalent. Conform diagramei de speciaţie a cromului, în soluţie
apoasă la un pH cuprins între 1-6 şi concentraţii sub 1g/l, el se află sub forma anionului
. Influenţa pH-ului iniţial al soluţiei a fost studiată pe o soluţie de concentraţie
20,8mg/l cu pH-ul cuprins între 1-5,5. Relaţia între pH-ul iniţial şi cromul rezidual în urma
sorbţiei şi reducerii este dat de graficul din figura(1).
Figura 1 - Efectul pH-ului asupra concentraţiei reziduale de crom

După tratarea cu turbă în condiţiile unui pH scăzut (1-2), concentraţia cromului hexavalent
din probă este aproape de 0 şi a cromului trivalent este de 11,3mg/l. Diferenţa până la
concentraţia iniţială de 20,8mg/l corespunde cromului hexavalent adsorbit de turbă. Odată
cu creşterea pH-ului iniţial al soluţiei până la 4 creşte şi concentraţia de crom hexavanlent
rezidual şi scade concentraţia de crom trivalent în urma tratării cu turbă. În soluţiile cu pH
cuprins intre 4 şi 5,5 concentraţia finală de crom hexavalent este identică cu cea iniţială şi
cromul trivalent nu apare. Aceste rezultate ne arată că procesul de sorbţie şi de reducere au
loc în acelaşi timp, fapt ce ilustrează dependenţa acestui proces de pH-ul mediului de reacţie.
Figura 2 - Efectul pH-ului asupra eficienţei eliminării cromului din soluţie

Eficienţa îndepărtării cromului hexavalent este mai mare în soluţii cu un pH iniţial cuprins
între 1-2, unde aproximativ jumătate din cantitatea de crom este adsorbită de turbă şi cealaltă
jumătate este redusă la crom trivalent, mai puţin toxic. Adsorbţia cromului hexavalent se
reduce drastic într-un mediu cu pH-ul cuprins între 3 şi 5,5, fapt ce poate fi corelat cu
comportamentul funcţiunilor din compoziţia turbei. La o valoare a pH-ului mai scăzută de
3,7 funcţiunile active din compoziţia turbei devin încărcate pozitiv datorită protonării
oxigenului în condiţii acide, fapt ce duce la interacţiuni electrostatice a particulelor de turbă
cu anionul .
La valori mai înalte ale pH-ului suprafaţa particulelor de turbă devine încărcată negativ
datorită disocierii grupărilor carboxilice, acestea devenind incapabile să lege anionii de
.
De asemenea, în contact cu biomaterialul, cromul hexavalent este redus la crom trivalent
spontan în mediu acid. Se observă că la un pH mai mare decât 4 reducerea cromului
hexavalent este aproape inexistentă. Reacţia de reducere are loc cu substanţele humice din
compoziţia turbei, cu consumare de hidrogen astfel:
 Efectul dozei de turbă:

Pentru determinarea influenţei cantităţii de turbă folosită pentru tratarea soluţiei am ales o
soluţie de concentraţie iniţială de 52mg/l şi un pH de 2.
Figura 3 - Efectul dozei de turbă asupra concentraţiei reziduale de crom

Se poate observa o descreştere a concentraţiei cromului hexavalent rezidual în urma creşterii
dozei de turbă adăugată de la 4g/l la 20g/l conform figurii(3). Se poate observa şi creşterea
cantităţii de crom adsorbit pe turbă, ceea ce se observă în scăderea treptată a cromului
trivalent rămas în soluţia finală la cantităţi ridicate de turbă.
Figura 4 - Efectul dozei de turbă asupra eficienţei eliminării cromului din soluţie
 Efectul concentraţiei de Cr(VI):
Pentru determinarea efectului concentraţiei iniţiale de crom hexavalent vom folosi un pH de
2 şi o cantitate de 4g/l de turbă pentru a tratata soluţiile de concentraţii diferite.
Figura 5 - Efectul concentraţiei iniţiale asupra concentraţiei reziduale de crom

După o perioadă de contact de 24 de ore s-a observat că atât cromul trivalent cât şi cel
hexavalent sunt prezente în soluţia finală, şi cu cât concentraţia iniţială de crom hexavalent
este mai mare, cu atât şi concentraţia reziduală va fi mai mare. De asemenea trebuie
menţionat că la un pH cuprins între 1-2 cromul va fi predominant trivalent, pe când la un pH
de 3 sau mai mare el se va prezenta sub forma sa hexavalentă. Se observă că modificarea
concentraţiei iniţiale nu influenţează reducerea cromului de la Cr(VI) la Cr(III), dar
influenţează adsorbţia acestuia pe particulele de turbă, datorită suprasaturării porţiunilor
capabile să atragă anionii.
Figura 6 - Efectul concentraţiei iniţiale asupra eficienţei eliminării cromului din soluţie
 Efectul timpului de contact:
Variaţia timpului de contact cu turba a fost studiată pentru o soluţie de 52mg/l tratată cu o
cantitate de 4g/l de turbă, la un pH de 2.
Figura 7 - Efectul timpului de contact asupra concentraţiei reziduale de crom

Odată cu creşterea timpului de contact se poate observa o scădere în concentraţia cromului
rezidual. După 4 ore de contact concentraţia în soluţia finală a fost de 35,88mg/l, iar dupa 24
de ore aceasta a scăzut la 31,34mg/l. Se mai poate observa şi o modificare a proporţiei de
crom hexavalent şi trivalent în urma unui contact prelungit. În primele 2 ore rata de reducere
este mai mare decât cea de adsorbţie, iar după cele 2 ore, cele două procese au loc în aproape
aceeaşi măsură.
Figura 8 - Efectul timpului de contact asupra eficienţei eliminării cromului din soluţie
Concluzii:
În concluzie, procesul de înlăturare a cromului din soluţii apoase se face pe baza a două
procese, unul de reducere a cromului hexavalent la crom trivalent, şi unul de adsorbţie a
cromului hexavalent pe suprafaţa particulelor de turbă.
Adsorbţia şi reducerea sunt dependente de pH-ul soluţiei în măsura în care un pH de 1-2

asigură condiţiile ideale pentru aceste procese. Mărirea dozei de turbă la 8g/l asigură o
înlăturare completă a cromului hexavalent din soluţie în virtutea facilităriii reducerii
acestuia. Creşterea concentraţiei soluţiei iniţiale scade uşor randamentul adsorbţiei, însă nu
influenţează negativ procesul de reducere. Timpul de contact este un alt factor ce
influenţează ambele procese, însă după o perioadă de contact de 4 de ore se observă
stabilirea unui echilibru în soluţia finală.
Această lucrare arată că turba obţinută din muşchiul sphagnum, material ieftin şi usor de
procurat, poate fi utilizat ca sorbent natural pentru înlăturarea cromului din apele poluate.
Bibliografie:
[1] Kotas J., Stasika Z., Environmental Pollution, 2000.
[2] Patterson J.W., “Industrial Wastewater Treatment Technology”, Butterworth-Heinemann,
London 1985.
[3] M. Macoveanu, D. Bilba, N. Bilba, M.Gavrilescu and G. Soreanu, in “Ion Exchange
Processes in Environment Protection”, Matrix Rom, Bucharest, 2002
[4] D. Park, S. R. Lim, Y. S. Yun and J. M. Park, Chemosphere, 70, 298 (2007).
[5] Y. S. Ho, J. F. Porter and G. McKay, Water Air Soil Pollution, 141, 1 (2002).
[6] A. Kicsi, D. Bilba and M. Macoveanu, Environmental Engineering Management Journal,
5, 19 (2006).
[7] L. Bulgariu, C. Cojocaru, B. Robu and M.Macoveanu, Environmental Engineering
Management Journal, 6, 425 (2007).
STUDIU PRIVIND ANALIZA EXPERIMENTALĂ A UNEI
INSTALAŢII MIXTE DE DECANTARE – NEUTRALIZARE A
POLUANŢILOR DIN APELE UZATE
BRÎNZAN VASILE BOGDAN
BUSE DAN
ABSTRACT: THE PAPER WITH THE TITLE "AN EXPERIMENTAL STUDY ON ANALYSIS
COGENERATION TAILINGS NEUTRALIZATION OF POLLUTANTS FROM WASTEWATER",
PRESENTS THE OPERATION OF A FACILITY USED FOR SETTLING AND NEUTRALIZING
POLLUTANTS FROM WASTEWATER.
THE EXPERIMENTAL PART OF THE PAPER DESCRIBES THE DESIGN, CONSTRUCTION

AND TESTING OF SODA DECANTER ROCKER AND NEUTRALIZER AND THE RESULTS
OBTAINED.
1. INTRODUCERE
Epurarea apelor uzate reprezintă ansamblul de măsuri şi procedee prin care impurităţile
de natură chimică sau bacteorologică conţinute în apele uzate sunt reduse sub anumite limite,
astfel încât aceste ape să nu mai dăuneze receptorului în care se evacuează.
Procesele de epurare sunt de natura fizico-mecanică, chimică şi biologică.

Separarea fazelor unei suspensii prin decantare se bazează pe fenomenul de sedimentare
în câmp gravitaţional.
Pentru neutralizarea apelor acide se poate folosi o gamă largă de substanţe cu caracter
bazic (oxizi, hidroxizi, carbonaţi).
În figura 1 este arătat schematic cel mai simplu decantor discontinu,
decantor discontinu cu sifon basculant, format dintr-un recipient cilindric
prevăzut cu o conductă de alimentare cu suspensie şi una pentru evacuarea
nămolului din decantor.
Fig.1. Decantor discontinu cu sifon basculant
2. DIMENSIONAREA INSTALAŢIEI EXPERIMENTALE
Instalaţia mixtă de decantare–neutralizare prezentată schematic în figura 2 este alcătuită

dintr-un decantor discontinu cu sifon basculant şi un neutralizator cu hidroxid de calciu.
Fig.2. Schema de principiu al instalaţiei mixte de decantare – neutralizare a poluanţilor
din apele uzate
1–conductă de alimentare cu apă uzată, 2–decantor discontinu cu sifon basculant,
3–sifon basculant, 4–scripete, 5–contragreutate, 6–robinet de trecere, 7–vas de captare a

şlamului, 8–robinet cu ventil, 9–neutralizator, 10–placă perforată, 11–carbonat de calciu,
12–robinet de trecere, 13–vas cu apă neutralizată, 14–suport
Dimensiunile constructive ale decantorului discontinu cu sifon basculant sunt prezentate

în figura 3, iar ale neutralizatorului sunt prezentate în figura 4.
Volumul util al decatorului conform dimensiunilor prezentate în figura 3 este de 6,75 litri,
iar al neutralizatorului (Fig.4.) este de 5 litri.
Fig.3. Dimensiunile constructive ale decantorului cu sifon basculant
Fig.4. Dimensiunile constructive ale neutralizatorului
3. CONSTRUCŢIA INSTALAŢIEI EXPERIMENTALE (Fig.5.)
Pentru confecţionarea decantorului cu sifon basculant şi a neutralizatorului s-a folosit

tablă cu grosimea de 0,3 mm, iar pentru legarea în serie a celor două echipamente ale
instalaţiei experimentale s-a utilizat ţeavă din cupru şi un robinet de trecere.
Prima etapă în construcţia instalaţiei experimentale a constat în transpunerea
dimensiunilor geometrice pe coala de tablă, urmată de etapele de debitare şi asamblarea prin
sudură a părţilor componente ale instalaţiei experimentale.
Fig.5. Construcţia instalaţiei experimentale
Instalaţia experimentală a fost amplasată pe un suport metalic, iar pentru prevenirea

coroziunii, aceasta a fost grunduită şi vopsită (Fig.6.).
Fig.6. Instalaţia experimentală de decantare–neutralizare

4. TESTAREA INSTALAŢIEI EXPERIMENTALE
Încercările experimentale de decantare – neutralizare s-au realizat utilizând un amestec de

apă (5 L) + argilă (50 g) + acid sulfuric (10 ml, C = 40%).
Pentru a efectua încercările de sedimentare s-au parcurs următoarele etape:
- sa identificat elementele constituente ale instalaţiei experimentale;

- sa prepart proba de apă uzată alcătuită din 5 litri de apă şi 50 g argilă şi 10 ml acid
sulfuric;
- sa determinat turbiditatea iniţială şi pH-ul apei uzate;
- sa introdus în instalaţia experimentală apa uzată (Fig.7.);
Fig.7. Întroducerea apei uzate în instalaţia experimentală
- sa pornit cronometrul în momentul în care sa finalizat determinarea turbidităţii T 0, iar din

10 în 10 minute timp de 30 de minute s-a coborât sifonul basculant în decantor pentru
recoltarea apei decantate şi determinarea turbidităţilor T 1 ... T3;
- după finalizarea celei de-a treia determinare a turbidităţii s-a deschis robinetul ce face
conexiunea între decantor şi neutralizator pentru a permite apei acide să intre în contact cu
varul din neutralizator. (fig.8.)
Fig.8. Neutralizarea apei acide cu hidroxid de calciu (var)
Pentru determinarea gradul de sedimentare pentru fiecare probă sa aplicat următoarea

formulă de calcul:
T0  T1...3
GS   100[%] (1)
T0
unde:
GS – gradul de sedimentare [%];
T0 – turbiditatea iniţială a apei uzate [NTU];
T1...3 – turbiditatea apei măsurată după 10...30 de minute [NTU];
Rezultatele obţinute în urma încercărilor s-au consemnat în tabelul 1 şi sa calculat gradul

de sedimentare.
Tabelul 1. Rezultate obţinute în urma încercărilor experimentale
Amestec apă - sol pH

Nr. Timpul de Turbiditatea Turbiditatea probelor Grad de [unit. pH]
Crt. sedimentare iniţială T0 a de apă prelevate din decantare
[min.] apei uzate decantor, T1...T3 [%] După
Iniţial
[NTU] neutralizare
[NTU]
1. 10 132 59,5
2. 20 326 109 66,56 1,7 6,7
3. 30 44,85 86,24
Introducând var în apa acidă s-a constatat o creştere semnificativă a pH-ului de la 1,7 la
6,7 datorat procesului de neutralizare dintr-un acid şi o bază.
5. CONCLUZII
o Separarea fazelor unei suspensii prin decantare se bazează pe fenomenul de sedimentare

în câmp gravitaţional.
o În urma sedimentării, suspensia se separă într-un lichid limpede, denumit decantat sau
lichid clar şi un strat de solid îmbibat cu lichid denumit sediment, precipitat sau nămol.
o Dupa sedimentare, urmează, de obicei, îndepărtarea lichidului clar, operaţie

care se numeste decantare. Decatarea se realizeaza în utilaje specifice denumite
decantoare.
o Pentru neutralizarea apelor acide se poate folosi o gamă largă de substanţe cu caracter
bazic (oxizi, hidroxizi, carbonaţi).
o Instalaţia experimentală mixtă de decantare – neutralizare prezentată este alcătuită dintr-

un decantor discontinu cu sifon basculant şi un neutralizator cu hidroxid de calciu.
o Încercările experimentale de decantare – neutralizare s-au realizat utilizând un amestec

de apă (5 L) + argilă (50 g) + acid sulfuric (10 ml, C = 40%).
o Cel mai ridicat grad de decantare s-a obţinut la proba T3, acesta find de 86,24 %.
o Introducând var în apa acidă s-a constatat o creştere semnificativă a pH-ului de la 1,7 la
6,7 datorat procesului de neutralizare dintr-un acid şi o bază.
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandrescu, C.,”Contribuții privind soluții de optimizare a proceselor tehnologice

de decantare a apei în cadrul stațiilor de tratare”, Teză de doctorat, UTCB, București, 1998;
2. Cîrţînă D, ”Poluarea apei”, Ed. Universitaria Brâncuşi, Târgu Jiu, 2008;
3. Păun M., C., ”Studii şi cercetări privind tehnologiile performante de limpezire în

producţia de apă potabilă”, Rezumat Teză de doctorat, UTCB, Bucureşti, 2011;
4. *** Directiva CE98/83/EC privind calitatea apei destinată consumului uman;
5. *** NTPA – 001/2005 – Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu

poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali (HG nr.
352/2005);
6. ***NTPA – 002/2005 – Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în

reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare (HG nr. 352/2005);
7. *** NTPA – 011/2005 – Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea

apelor uzate orăşeneşti (HG nr. 352/2005).
STUDIU PRIVIND EFECTELE PRODUSE DE
EXPLOATAREA GRANITULUI IN JUDETUL GORJ
FRATILESCU MARIA
BUSE DAN
COORDONATOR: Ș.L. DR. CHIM. POPA ROXANA GABRIELE
Abstract: Granite mining activity in the county of Gorj is achieved in four pits : The Brazi -
Novaci Porceni Pleşa , Peştişani and Călugăreni Fades . For each career is provided location in the
environment, geography , hydrography career , physical and mechanical characteristics of the
deposit , climate zone and soil characteristics. To highlight the impact of exploitation on the
environment granite is shown activity in granite quarries , granite mining flow and characterization
of physical, mechanical and chemical deposit . Activity by the two major issues of forest vegetation
and proper operation , producing impacts on water , air, soil and subsoil , biological environment
and anthropic environment . The overall assessment of the impact is based on a matrix that correlates
with the activity of clearing the vegataţiei environmental effects on components and to assess the
damage to environmental factors
Cuvinte cheie: granit, cariere, impact, evaluare globală
1. Activitatea de exploatare a granitului la nivelul judetului Gorj

1.1. Amplasarea în mediu a carierelor de granit
Activitatea de exploatare a granitului se desfășoară în județul Gorj în patru cariere: La
Brazi-Novaci, Porceni Pleșa, Peștișani și Călugăreni Padeș.
Perimetrul La Brazi-Novaci face parte din ramificaţia sudică a munţilor Parâng, cu altitudini de
600-1000, fiind situat în extravilanul oraşului Novaci, pe cursul superior al Gilortului şi al afluentului
Gilorţel, începând de la 3 km de limita oraşului (fig. 1.).
Cariera de exploatare a granitului Porceni-Pleşa se încadrează din punct de vedere geografic
în sistemul Carpaţilor Meridionali, în zona sud-vestică a Munţilor Vâlcan.
Cariera de exploatare a granitului Peştişani se încadrează în sistemul Carpaţilor Meridionali,
iar din punct de vedere administrativ în perimetrul comunei Peştişani, din judeţul Gorj (fig.2.).
Cariera „Călugăreni-Padeş" pentru exploatare de roci granitice este amplasată în comuna
Padeş,
judeţul Gorj, la limita vestică a intravilanului localităţii Călugăreni (extravilan), în zona protejată a
sitului arheologic "La Morminţi" situată la o distanţă de 300 m.
Fig. 1. Amplasarea în zonă a carierei de Fig. 2. Amplasare în teritoriu a carierei Peştişani

exploatare a granitului La Brazi-Novaci
1.2. Descrierea fluxului de exploatare a granitului
Desfăşurarea activitatăţii are două aspecte majore:
 defrişarea vegetaţiei forestiere
 exploatarea propriu zisă
Tehnologia de exploatare înglobează desfăşurarea următoarelor procese:
 recoltarea lemnului (cuprinde operaţiile de doborâre şi de fasonare a arborilor, folosind
ferăstraie mecanice)
 colectarea (adunatul-apropiatul lemnului de la cioate, folosind tractoare cu troliu U650)
 lucrări de curăţire a cioatelor în afara părţii carosabile a drumului forestier (fasonarea,
sortarea, secţionarea, despicarea lemnului, folosind ferăstraie mecanice)
 încărcarea lemnului în camioane pentru transport (folosind un încărcător frontal dotat cu
instalaţie specială de încărcat sau manual)
 curăţirea locului de fasonare (prin îndepărtarea resturilor de exploatare, încărcarea şi
transportul lor)
Metoda cea mai intâlnită de exploatare a granitului, este cea prin perforare - puşcare. Vatra
exploatării va avea forma unei trepte, iar înălţimea treptelor variază de la 3 m la 15 m, cu înclinarea
taluzului de 5:1. Bermele treptelor au cofiguraţia finală plană, pentru a permite executarea lucrărilor
de redare în circuitul productiv a terenurilor afectate.
Principalele faze ale procesului tehnologic desfăşurat pe amplasament sunt:
 dislocarea rocilor de granit
 sortarea primară
 concasarea primară
 încărcarea în autobasculante
Lucrările de organizare în santier presupun asigurarea accesului prin consolidarea cailor de
acces existente și realizarea de rigole de scurgere a apelor pluviale de-a lungul cailor de acces. Pentru
lucrarile necesare organizarii de santier nu se pune problema unor instalatii de captare - epurare -
evacuare in atmosfera a aerului impurificat, deoarece acestea sunt surse libere și deschise.
2. Caracteristicile fizico-mecanice ale zăcământului

Zăcământul granitic este o rocă faneritică cu următoarele caracteristici:
 hipidiomorf granulară
 compactă
 textura masivă
 culoare cenuşie
 dură
 aspect pestriţ
 fără proprietăţi magmatice
 densitatea aparentă 2,50 Kg/dm
Caracteristicile chimice şi fizice ale granitoidelor sunt prezentate în tabelul 1:
Tabelul 1. Caracteristicile chimice şi fizice ale granitoidelor

Caracteristica Compoziția
cuarţ 20 - 22 %
feldspat plagioclaz şi ortoclaz 30-35%
minerale accesorii 6 - 12 %
structura masivă
textura porfirică
greutatea spec ifică 2,8 - 3,1 daN/cm3
greutatea volumetrică 2,5 - 2,7 daN/m3
porozitatea aparentă 0,53 - 1,4 %
3. Efectele produse de exploatarea granitului asupra factorilor de mediu

3.1. Efectele produse asupra apei
• sursele de poluanţi pentru apele de suprafaţă sunt nesemnificative la defrişarea vegetaţiei
forestiere
• în procesul tehnologic de exploatare a granitului nu se foloseşte apa industrială; pentru a preveni
căderilor accidentale de piatră care să obtureze curgerea normală a râului şi să afecteze calitatea apei,
cariera (vatra) se împrejmuieşte cu un rând de supragabariţi cu înălţimea de cel puţin un metru
• nu se foloseste apa tehnologică in procesul de productie din microcarieră
• perimetrul minier destinat microcarierelor de granit din judeţul Gorj nu se interceptează cu albiile
râurilor invecinate
• pentru protecţia secţiunii de scurgere a albiei, aceasta va fi protejată cu supragabariţi care să
oprească caderile accidentale de pietre la încarcarea vehiculelor sau în timpul operaţiunii de puşcare
• vehiculele de transport nu traversează prin râuri, în acest scop sunt edificate poduri temporare din
prefabricate de beton
• singura sursă potenţială de poluare este reprezentată de scurgerile accidentale de combustibili sau
lubrifianţi de la utilajele din fluxul de exploatare şi transport
Pentru evitarea fenomenului de şiroire a apelor pluviale pe taluzele haldelor şi ale carierei în
perioada exploatării şi în perioada executării activităţii de închidere, sunt prevăzute lucrări de
gospodărire a apelor care să colecteze apele pluviale şi lucrări de amenajare şi întreţinere a celor
existente în faza operaţională.
3.2. Efectele produse asupra aerului
Aerul este factorul de mediu afectat de exploatarea granitului în timpul funcţionării
fierăstraelor şi în timpul înlăturării păturii de sol. Efectul asupra aerului se încadrează în categoria
efectelor negative medii, nefiind depăşite normativele în vigoare decât pentru perioade scurte de timp.
Sursele specifice pentru perioada de defrişare sunt surse la nivelul solului şi surse intermitente.
• emisia poluanţilor se datorează evacuării gazelor generate de funcţionarea motoarelor cu
combustie internă cu care sunt echipate fierestraele şi utilajele de transport
• poluanţii caracteristici pentru lucrările de defrişare sunt în cantitate mică şi nu afectează calitatea
aerului din zonă
• emisiile de poluanţi în atmosferă sunt supuse fenomenelor de dispersie, fenomene care se
desfăşoară concomitent cu cele de emisie
• mişcarea aerului în stratul de la suprafaţa pământului este caracterizată prin transportul turbulent
al maselor de aer
• amplasamentul carierelor de granit este intr-o zonă montană, împădurită, o parte însemnată din
poluanţii proveniţi din gazele de eşapament fiind absorbiţi de vegetaţia forestieră din jur
• motoarele de la ferestraie şi de la mijloacele auto produc gaze de tip CO, NO şi în cantităţi mici
care se încadrează în standarde şi nu afectează calitatea aerului
• situaţiile poluante cu praf şi NOx pot să apară pe timpul execuţiei lucrărilor de defrişate, dar cu
intensităţi diminuate, fără urmări persistente
• datorită amplasării obiectivului într-o zonă împădurită, nivelul de poluare a atmosferei pentru
zonele împădurite este situat sub limitele care necesită protecţia ecosistemului silvic
• vegetaţia arboricolă absoarbe o mare parte din noxele rezultate în perioada de defrişare (CO, C0 2,
NOx, SOx, metale grele)
• oxizii de carbon sunt folosiţi în procesul de fotosinteză, prin care vegetaţia captează şi transformă
CO în prezenţa energiei solare în materie organică, fenomen care se produce cu degajare de O 2
• din estimarea consumului mediu de motorină necesar producţiei unei tone de granit (0,3-0,4 l
motorină), rezultă o cantitate de combustibil (motorină) consumat de aproximativ 43.200 1, ce vor
conduce la emiterea în atmosferă a următoarelor cantităţi de noxe: NO (1080 kg); SO (241.9 kg);
CO(475.2 kg); COV (527 kg);
Exploatarea granitului cu tehnologii miniere adecvate nu este sursă de suspensii, noxe care să
afecteze calitatea aerului. La perforarea găurilor de mină, derocarea cu explozibil şi operaţiunile de
excavare- încărcare datorită durităţii mari a rocilor granitice se produce o cantitate mică de praf şi
pulberi. Antrenate de curenţi de aer, acestea cad la sol datorită masei mari a particulelor.
3.3. Efectele produse asupra solului

Poluarea solului şi subsolului are loc datorită depunerii diverselor materiale care afectează
calitatea acestuia, datorită resturilor şi pulberilor rămase după folosire şi scurgerile de produse
petroliere. Sursele posibile de poluare a solului, rezultate ca urmare a desfăşurării activităţii de
exploatare a zăcământului de calcar industrial şi granit sunt următoarele:
• excavaţiile realizate pentru executarea lucrărilor de exploatare a resurselor de calcar industrial
• scurgerile accidentale de combustibili şi lubrifianţi la alimentarea utilajelor sau la execuţia
lucrărilor de reparaţii
• deşeurile solide (deşeuri menajere, piese uzate)
• rocile sterile rezultate din lucrările de descopertare sunt reutilizate la execuţia lucrărilor de
reconstrucţie ecologică a terenurilor afectate de exploatarea resurselor de calcar industrial
• pentru evitarea producerii unor alunecări de teren se va respecta tehnologia de exploatare şi
tehnologia de depozitare a sterilelor
3.4. Efectele produse asupra biodiversității

Mediul biologic cuprinde flora şi fauna existente în zona de amplasare a obiectivului. Impactul
asupra mediului biologic constă în:
• defrişarea vegetaţiei are ca urmare micşorarea temporară a suprafeţei forestiere
• procesul de ocupare a cadrului natural conduce la o agresivitate împotriva biomasei la nivelul
zonei analizate
• înlăturarea vegetaţiei din zona ocupată temporar generează o serie de redimensionări
cantitative şi calitative ale sistemului ierbos şi forestier
• separând habitatele speciilor naturale ca rezultat al lucrărilor din zonă, apar următoarele efecte
secundare în biocenoza locală: scurtarea lanţului trofic în habitatul fragmentat rămas - acesta
afectând speciile mici cu creştere rapidă, viaţă scurtă şi foarte dependente de habitat; schimbarea
reiaţiilor dintre speciile concurente- creşterea numărului de habitate fragmentate poate favoriza
speciile competitive cu posibilităţi mare de adaptare la schimbările de mediu şi cu o bună capacitate
de dispersare
4. Matricea de evaluarea globală a efectelor produse

Pentru evaluarea globală a impactului produs a fost elaborată o matrice care corelează
activitate de defrişare cu efectele asupra componentelor mediului şi permite evaluarea daunelor asupra
calităţii mediului. Pentru a scoate în evidenţă complexitatea problemelor, matricea impactului pentru
factorii de mediu s-a bazat pe relaţia cauză - efect, folosind un sistem de apreciere globală pentru
efectele negative şi pentru cele pozitive. Matricea permite punerea în evidenţă a impactului negativ şi
a efectelor benefice. Sistemul de notare este folosit numai pentru activitatea de defrişare a vegetaţiei
forestiere şi de exploatare a granitului din perimetrul carierelor de granit, depinzând de felul şi
numărul surselor generatoare de impact luate în calcul. Pornind de la matricea de evaluare a
impactului asupra facturilor de mediu, activitatea de exploatare a granitului are diferite efecte asupra
factorilor de mediu ( tabelul 2).
Tabelul 2. Matricea de evaluare a impactului asupra factorilor de mediu

Factorul de mediu Efectul produs
- în perimetrul microcarierei nu se depanează
defecţiunile tehnice ale utilajelor, nu se alimentează cu
combustibil şi nu sunt amplasate construcţii şi
instalaţii fixe a căror funcţionare să afecteze apele de
Apele de suprafaţă suprafaţă
- sunt afectate de defrişarea vegetaţiei forestiere în
limite normale, efectul asupra acestora fiind redus
- la nivelul carierelor de granit nu rezultă ape menajere
uzate, iar pe amplasament sunt montate wc-uri
ecologice care sunt vidanjate periodic de către firme
specializate
Apele subterane -efectul asupra acestora este nesemnificativ
Aerul -la nivelul carierelor de granit se produce praf, pulberi,
gaze de eşapament la derocări, preconcasare, încărcare
şi transport; cantităţile produse pot fi limitate prin
proiectarea judicioasă a găurilor de mină şi
încarcăturii explozibile, stropirea haldelor de piatră
spartă, a platformelor de lucru şi a drumului de acces
în perioadele secetoase
Solul şi subsolul - excavaţiile realizate pentru executarea lucrărilor de
exploatare a resurselor de calcar industrial
- scurgerile accidentale de combustibili şi lubrifianţi la
alimentarea utilajelor sau la execuţia lucrărilor de
revizii, reparaţii
-deşeurile solide (deşeuri menajere, piese uzate)
- afectată de exploatare, efectul negativ asupra
Vegetaţia acesteia fiind redus, înlăturarea vegetaţiei este
temporară
- trebuie avută în vedere capacitatea mare de
regenerare a vegetaţiei ierboase de pădure sau de
pajişte
- după terminarea exploatării terenul îşi va recăpăta
statutul de teren silvic
Fauna - este afectată în limite nesemnificative
- efectul cel mai pregnant este asupra faunei edafice
care este îndepărtată odată cu pătura de sol
- capacitatea mare de refacere a acestui tip de faună.
- este afectată nesemnificativ
- aşezările umane se află la distanţe mari de obiectiv
Populaţia (singura exceptie fiind cariera de exploatare a
granitului „ Porceni-Pleşa ")
- muncitorii care îşi desfăşoară activitatea la obiectiv
sunt afectaţi în limite admisibile cu condiţia respectării
tehnologiei de lucru şi a normelor de protecţia muncii
specifice procesului de defrişare
Peisajul - este modificat nesemnificativ, exploatările de granit
fiind o prezenţă veche şi utilă în activitatea locuitorilor
zonei
5. CONCLUZII
1. Activitatea de exploatare a granitului se desfășoară în județul Gorj în patru cariere: La Brazi-

Novaci, Porceni Pleșa, Peștișani și Călugăreni Padeș.
2. Metoda cea mai intâlnită de exploatare a granitului, este cea prin perforare - puşcare.
3.Aerul este factorul de mediu afectat de exploatarea granitului în timpul funcţionării fierăstraelor şi în
timpul înlăturării păturii de sol.
4. Poluarea solului şi subsolului are loc datorită depunerii diverselor materiale care afectează calitatea
acestuia, datorită resturilor şi pulberilor rămase după folosire şi scurgerile de produse petroliere.
BIBLIOGRAFIE
1. GH. Zamfir Gh., 1974, Poluarea Mediului Ambiant, Ed. Junimea.

2. Rojanschi V. & al., 2002, Protectia si Ingineria Mediului, Ed. Economica 2002.
3. Tumanov S., 1989, Calitatea aerului, Ed. Tehnica.
4. Visan S. & al., 2000, Mediul înconjurător. Poluare si Protectie, Ed. Economica.
5. Vladimir Rojanschi & al., 2004, Evaluarea Impactului Ecologic si Auditul de Mediu, Ed. ASE
Bucuresti.
6. Amenajament silvic - Dealul Gornacel, gorj - Terra Silva - 2010
Facultatea de Relații Internaționale,
Drept și Științe Administrative
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
și
RELAŢII INTERNAŢIONALE ȘI STUDII
EUROPENE:
REGIONALIZAREA – EFECTE, BENEFICII ȘI PROVOCĂRI
RUSU MARCIAN-COSTIN, CUCU DIANA

UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REȘIȚA
Abstract: THE PURPOSE OF THIS PAPER IS TO OFFER AN ANALYTIC VISION THAT IS

BOTH OBJECTIVE AND ACCEPTED AS WELL AS SUBJECTIVE AND PERSONAL IN REGARDS
TO THE LONG SPOKEN REGIONALIZATION OF ROMANIA. TAKING INTO ACCOUNT THAT A
MORE PROFOUND AND EFFICIENT INTEGRATION OF ROMANIA INTO THE EUROPEAN
UNION IS A CLEARLY DESIRED FACT, THE REGIONALIZATION, CONSIDERED AN ESSENTIAL
PART OF THIS INTEGRATION, SEEMS TO BE DECIDED. UNFORTUNATELY, IT IS DECIDED
ONLY AT THE LEVEL OF AN IDEA, AN AMPLE, DETAILED AND CLEAR PLAN NOT BEING
MENTIONED AS OF YET.
TAKING INTO ACCOUNT THE IMPORTANCE OF THIS PROCESS, IMPORTANCE
INCREASED ESPECIALLY BY THE FACT THAT THIS REGIONALIZATION HAS A LONG RUN
ADMINISTRATIVE CARACTER, A GREAT DEAL OF ATTENTION WILL BE GIVEN TO IT’S
EFFECTS.
Introducere:
Obiectivul acestei lucrări se referă la analiza actualului plan de regionalizare a
României cu privire, în principal, la efecte, costuri, beneficii potențiale și metode de aplicare.
Este necesară regionalizarea, va merita efortul, cum ar trebui implementată, va aduce o mai
mare bunăstare a populației sau va reprezenta doar o mare bătaie de cap – acestea sunt
întrebările ce vor fi abordate în lucrarea prezentă.
Ipoteza de cercetare susţine că regionalizarea este parte necesară unei integrări
complete în Uniunea Europeană dar o implementare greșită riscă să provoace mai multe
pagube decât beneficii.
Metodele de cercetare au presupus in principal:
1. Studiul bibliografiei tematice din perspectiva metodelor istorice şi inductive privind:
- noţiunile de “regiune” şi “regionalizare” în economie;
- prezentarea potențialelor efecte pozitive și negative ce pot rezulta din procesul de
regionalizare și greutatea fiecărora la nivel economic, politic și social;
- analizarea principalelor planuri și strategii de regionalizare a țării, vehiculate atât în
mediul academic cât și în presă.
2. Formularea unor concluzii pertinente cu privire la procesele si fenomenele economice
analizate ţinând cont de:
- opiniile agregate de către comunitatea de specialitate referitoare la temele dezbătute
în lucrare;
- necesitatea veridicitaţii şi plauzibilitaţii concluziilor prezentate.
1. Geocodul N.U.T.S. și regionalizarea în Uniunea Europeană.

“Regiunea reprezintă o unitate intermediară administrativ-teritorială, situată la nivelul
imediat următor statului şi deasupra altor diviziuni (provincii, departamente, districte etc.), ori
direct asupra comunelor, oraşelor sau altor celule de bază ale organizării administrativ-
teritoriale.”133
“Regionalizarea este un proces de termen lung, unde statul introduce un al doilea nivel
de guvern. Aceasta reflectă o tendință crescândă de identificare a unor instituții cu o regiune,
dar această idee şi acele institutii rămân extrem de eterogene de la o țară la alta. De aceea
termenul regionalizare a devenit mai larg şi înseamnă un proces ce creează o capacitate pentru
acțiuni de dezvoltare a unei zone geografice specifice (subnațional dar supra-local) prin
intermediul modelelor economice şi potențiale. Acest proces se poate baza pe sistemul
existent politico-administrativ sau poate da naştere unei organizații teritoriale noi care ar
putea sustine mai bine scopul creşterii socio-economice şi a dezvoltării echilibrate.” 134
Geocodul N.U.T.S. (Nomenclature of Units for Territorial Statistics - Nomenclatorul
Unităților Statistice Teritoriale) a fost creat de Uniunea Europeană pentru a facilita colectarea,
transmiterea și publicarea statisticilor regionale. El realizează o împărțire a teritoriului
economic al statelor membre, care cuprinde și teritoriul extraregional al acestora. Acesta este
alcătuit din părțile teritoriului economic care nu pot fi considerate ca făcând parte dintr-o
anumită regiune: spațiul aerian, apele teritoriale și platoul continental, enclavele teritoriale
(ambasade, consulate și baze militare), precum și zăcămintele situate în apele teritoriale și
exploatate de unități care se află pe acest teritoriu.
Pentru ca statisticile regionale să fie comparabile, zonele geografice trebuie să aibă o
dimensiune comparabilă din punctul de vedere al populației. De asemenea, ar trebui să se
precizeze situația politică, administrativă și instituțională a acestora. Dacă este cazul, unitățile
neadministrative trebuie să reflecte condițiile economice, sociale, istorice, culturale,
geografice sau de mediu.
Uniunea Europeană totdeauna a considerat ca o problemă de rezolvat în cadrul politicii
sale regionale să minimalizeze diferențele de dezvoltare socio-economice între regiuni și să
ajute alinierea regiunilor prin diferite ajutoare materiale. Însă pentru buna funcționare a
sistemului era nevoie de înființarea unei repartizări unionale teritoriale în cadrul țărilor
133
Sorin Chiriță, “Analiza dezvoltătilor regionale în Uniunea Europeană și S.U.A.”, p. 3
134
Peptan Dumitru-Ciprian, “Regionalizarea României – între pericole și oportunități”, p. 1.
Uniunii Europene, prima dată pentru că teritoriile care necesită ajutor să fie nominalizate, altă
dată pentru aplicabilitatea criteriilor jurizabile obiective ale căror baze formează datele
statistice.
Clasificarea N.U.T.S. este ierarhică în măsura în care ea subdivizează fiecare stat
membru în trei niveluri: N.U.T.S. 1, N.U.T.S. 2 și N.U.T.S. 3. Al doilea și al treilea nivel sunt
subdiviziuni ale primului și respectiv ale celui de-al doilea nivel. Un stat membru poate hotărî
să extindă nivelurile ierarhice de detaliere, subdivizând nivelul NUTS 3. Nivelul N.U.T.S.
căruia îi aparține o unitate administrativă este determinat pe baza unor praguri demografice.
„In cazul în care efectivul populatiei dintr-un stat membru este mai mic decât pragul
minim al unui anumit nivel al NUTS, statul membru constituie în ansamblul său o unitate
teritorială NUTS a acestui nivel.” 135
Tabelul 1
Pragurile demografice folosite în geocodul N.U.T.S.
Nivel Numărul minim de locuitori Numărul maxim de locuitori
N.U.T.S. 1 3.000.001 7.000.000
N.U.T.S. 2 800.001 3.000.000
N.U.T.S. 3 150.001 800.000
2. Regionalizarea în România.
În România, problema regionalizării a apărut în urma referirii la integrarea europeană.
Cartea Verde a apărut ca urmare a pregătirii țării pentru integrarea europeană ca fundament
pentru politica de dezvoltare regională după care a apărut legea care reglementează regiunile
de dezvoltare. Cele opt regiuni au apărut ca regiuni de planificare, însă teama pentru unitatea
statului național nu a îngăduit înființarea de statut juridic administrativ și de personalitate
juridică. Agențiile de dezvoltare sunt controlate în mare parte de mediul politic, neluând în
seamă considerentele profesionale. Hotarele regiunilor sunt tratate sub aspect demografic și
economic, o regulă generală fiind ca lângă 2-3 județe slab dezvoltate să se atașeze unul sau
două județe puternic dezvoltate. Nu solidaritatea regională, ci combaterea intereselor locale și
județene a ajuns să fie specificul hotărârilor regionale. Putem afirma că în ultimii ani nu s-a
născut nici un proiect cu adevărat regional. Strategiile de dezvoltare regională s-au născut din
contopirea strategiilor județene. Pentru probleme regionale este nevoie de răspunsuri
regionale. Contradictoriu cu acest fapt, conducătorii administrațiilor locale din consiliile
regionale, arătau problemele locale ca probleme regionale artificial ca să poată accesa
fondurile.
135
Regulamentul (C.E.) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind
instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (N.U.T.S.), art. 3.
Tabelul 2
N.U.T.S. în România.
Macroregiu
ni Macroregiunea 4.
Macroregiunea 1. Macroregiunea 2. Macroregiunea 3.
(N.U.T.S. 1)
Regiuni de Bucures
dezvoltare Nord- Nord- ti și Sud-Vest Vest
Centru Sud-Est Sud
(N.U.T.S. 2) Vest Est
Ilfov
Bihor Alba Bacău Brăila Argeș Bucureș Dolj Arad
Bistrița. Brașov Botoșan Buzău Călărași
ti Gorj Caraș-
Năsăud Covasn i Constanț Dâmboviț
Cluj a Iași a a Ilfov Mehedin Severin
Județe Maramure Harghit Neamț Galați Giurgiu
(N.U.T.S. 3) ți Hunedoar
ș a Suceav Tulcea Ialomița
Satu Mare Mureș a Vrancea Prahova Olt a
Sălaj Sibiu Vaslui Teleorma
Vâlcea Timiș
n
Regionalizarea în România poate avea, și va avea, atât efecte pozitive cât și negative.
Atunci se pune întrebarea: vor depăși beneficiile efectelor pozitive ale regionalizării lipsurile
cauzate de efectele negative ale acesteia?
Principalele beneficii prin care se susțin ideea și nevoia de regionalizare a României

sunt:
- eficientizarea procesului decizional public și, implicit, o mai bună gestionare a resurselor
publice, precum și a tuturor resurselor disponibile, în general, limitate și constant insuficiente
în raport cu nevoile, argument susținut de o serie de alte argumente specifice subsecvente,
cum ar fi:
- reducerea costurilor și a birocrației în sistemul administrativ public în general, prin
simplificarea și optimizarea administrației publice, în contextul regionalizării;
- corelarea deciziilor publice cu nevoi și probleme specifice, precum și cu oportunități
de dezvoltare specifice, diferite și diverse de la o regiune la alta;
- necesitatea susținerii și chiar a accelerării descentralizării din mai multe puncte de
vedere:
- economic: un management regional competent și motivat, cu un instrument
legislativ corespunzător și flexibil ar trebui să reușească creșterea nivelului
economic al regiunii mult mai bine decât actuala formulă de organizare
constrânsă legislativ și deseori decizional la nivel național;
- financiar: gestionarea regională aproape în totalitatea veniturilor și
cheltuielilor, centralizarea națională doar a unei părți din veniturile regionale,
în scopul menținerii în funcțiune a instituțiilor naționale, eliminarea pierderilor
financiare datorate unor decizii politice de redirecționare, către instituții și
entități inutile sau neperformante, a unei părți din venituri;
- administrativ: actualul mecanism administrativ este ineficient și mare
consumator de resurse; structura ierarhică a administrației României nu este
stufoasă, însă modul de funcționare este adesea sincopat, lipsit de suplețe și
perceput drept costisitor; la nivel regional se pot organiza aparate
administrative eficiente, cu minim de resurse umane, dar puternic
informatizate;
- transparentizarea actului decizional public și o mai mare și mai bună accesibilitate la
informații de interes public, datorită apropierii de cetățean și nevoile sale, comparativ
cu nivelul național, fapt ce va induce și:
- o mai mare responsabilizarea decidenților;
- reducerea corupției în administrația publică;
- incapacitatea actualelor structuri administrativ-politice de a colabora și coopera pe
palierul interjudețean/regional;
- creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, corelat cu o mai eficientă și
eficace utilizare a acestor fonduri, prin:
- posibilitatea integrării proiectelor mici, disparate la nivel local, în proiecte strategice,
de anvergură la nivel regional;
- prin extragerea lecțiilor învățate din perioada experiențelor 2007-2013;
- stimularea și susținerea dezvoltării economice, în general, și, implicit, prin aceasta
reducerea disparităților și decalajelor economice interjudețene și interregionale;
- din acest punct de vedere, esențial este obiectivul general de dezvoltare a resurselor
umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale, în baza experiențelor știut fiind
faptul că, economia locală nu poate prezenta o diversitate și specificitate
corespunzătoare așteptărilor cetățenilor, iar cetățenii își cunosc și recunosc capacitatea
de mobilitate profesională și geografică și o valorifică ca atare, în măsura
oportunităților existente, cu precădere într-un areal maximal regional;
- simplificarea accesului la resurse a mediului de afaceri autohton;
- nevoia de identificare identitară, precum și nevoia de notorietate a regiunilor, esențiale
pentru întărirea spiritului de apartenență, încredere și solidaritate a populației, toate acestea
contribuind la potențarea și nu împotriva identității naționale a statului român unitar;
- facilitarea interacțiunilor socio-economice la nivel regional este importantă.
Fig. 1 – P.I.B. nominal pe cap de locuitor în funcție de județ.
Principalele argumente împotriva ideii și nevoii de regionalizare a României se axează

pe următoarele potențiale efecte negative:
- accentuarea disparităților interregionale, pe fondul dezvoltării accentuate și
disproporționate a marilor aglomerări urbane și a capitalelor de regiuni, în detrimentul
localităților periferice ale acelorași regiuni, în detrimentul orașelor mici și a zonelor rurale:
- pierderea locurilor de muncă în instituțiile administrative vizate de procesul
regionalizării;
- nivelul ridicat al costurilor pe care le implică procesul complex și îndelungat al
regionalizării României, costuri ce vor fi suportate din resurse publice, deci din banii
contribuabililor;
- momentul nepotrivit, în primul rând corelat cu contextul actual al crizei economice
globale, dar și din perspectiva planificării noului ciclu bugetar european, momentul fiind
apreciat ca fiind tardiv sub acest aspect;
- fezabilitatea și chiar oportunitatea decuplării obiectivului descentralizării de cel al
regionalizării, pe ideea că o bună descentralizare decizională se poate realiza și în afara
procesului de regionalizare;
- creșterea birocrației, datorită multiplelor schimbări legislative necesare, precum și datorită
etapelor indispensabile ale tranziției de la actuala formă de organizare administrativă spre cea
regională;
- teama de riscul federalizării României, a enclavizării anumitor zone ale țării, a pierderii
identității naționale, istorice, a federalizării chiar a UE, corelate cu suspiciunea legată de
poziționarea contra regionalizării a unor state membre ale UE, precum și a unor politicieni
autohtoni;
- nesoluționarea problemei calității și eficienței dialogului cu decidenții, chiar dacă din
punct de vedere geografic aceștia vor fi mai aproape fizic de cetățeni în eventualitatea unui
proces al regionalizării, comparativ cu nivelul național.
3. Regiunea Vest în cadrul regionalizării.
Pentru o mai bună înțelegere, regionalizarea trebuie privită atât în ansamblu, ca proces
la nivel național, cât și în detaliu, studiind efectele și procesele acesteia la nivelul intim al unei
regiuni unitare. Regiunea Vest are poate cel mai mare potențial de dezvoltare dintre regiunile
României.
În primul rând, trebuie luată în seamă poziția stretegică a regiunii. Toate regiunile țării
(mai puțin Regiunea Centru și Bucureștiul) au deschidere la graniță, însă Regiunea Vest este
orientată spre o piață mult mai bogată și mai lucrativă – piața vest-europeană – dar, spre
deosebire de Regiunea Nord-Vest, este conectată și la piața Serbiei, Belgradul fiind la doar
100 km de vama de la Moravița. Infrastructura (rutieră, feroviară și aeroportuară) mai
dezvoltată decăt în restul țării, precum și accesul la Dunăre, sporesc și mai mult importanța
strategică din punct de vedere geografic a regiunii.
Economia regiunii se remarcă prin dinamismul său, sectorul industrial al regiunii
acoperind aproape toate ramurile: tehnologia informaţiei şi comunicării, constructii de masini,
piese electronice, prelucrare a lemnului, industria minieră, industria chimică, producţia de
medicamente, textile, industria alimentară, ceramică şi sticlărie. Din lunga istorie industrială a
regiunii rezultă că instituțiile de cercetare ale regiunii acoperă o gamă largă de domenii
ştiinţifice, cum ar fi: construcţii din fier, construcţii de maşini, creştere viţă de vie,
silvicultură, fierărie şi metalurgie, minerit şi securitate minieră, sudare, chimie şi
electrochimie, fizică, ecologie, construcţii, sănătate publică, maşini hidraulice, utilaje
agricole, medicamente, ştiinţe sociale. Turismul poate reprezenta un uriaș atuu economic, mai
ales în Caraș-Severin și Hunedoara.
Fig. 2 – Principalele investiții străine directe din Regiunea Vest.

Sursă: http://www.strategvest.ro/
Viitorul prosper al regiunii se poate deja observa prin date actuale. Regiunea este
echilibrată din punct de vedere al P.I.B.-ului nominal pe cap de locuitor iar județele
aparținătoare au înregistrat în 2013 printre cele mai mari creșteri procentuale ale P.I.B.-ului
(Caraș-Severinul fiind pe locul 2 la nivel național după Argeș cu o creștere de 23,6%). De-
asemenea, Timișul este de departe cel mai prosper județ din România (excluzând Ilfovul și
Bucureștiul), calitatea sa de motor economic atât al regiunii cât și al țării fiind dovedită de
diversele companii prezente cum ar fi Continental Automotive Romania, SSI Schaefer, ACI
Worldwide, Capgemini, Alcatel - Lucent, IBM, Lasting, Saguaro, QCT, Berg Computers,
Infotim, Flextronics şi OCE, toate fiind active. Cu peste 500 de companii relevante şi aproape
nouă mii de angajaţi, piaţa T.I.C.136 din Timişoara este a doua ca mărime din România după
Bucureşti.
Totuși, disparitatea deja existentă dintre Regiunea Vest (mai ales Timișoara) și restul
țării este alarmantă. Evident, situația ideală ar fi ca nivelul dezvoltării (aici incluzând nivelul
salariior, producția pe cap de locuitor, eficiența, infrastructura etc.) să fie uniform sau aproape
uniform la nivel național, dar aceasta clar nu este situația actuală. Regionalizarea ar putea, pe
de-o parte, să accentueze această diferență dintre regiuni, dar, pe de-altă parte, discrepanțele
dintre județele unei regiuni probabil se vor diminua.
4. Concluzii.
Regionalizarea este văzută ca un factor integrator şi catalizator pentru coeziunea
socială şi economică a României în Uniunea Europeană, în timp ce tot regionalizarea este
percepută ca un factor de dezagregare socială şi economică şi ca o vulnerabilitate la adresa
integrării în UE.
Totodată, se asumă că regionalizarea, la nivel european, nu numai în România, va
reforma fundamental relațiile dintre Uniunea Europeană și statele membre, pe de-o parte, și
relațiile dintre fiecare dintre acestea și diversele entități regionale de pe teritoriul lor, pe de
altă parte.
În cazul alegerii regionalizării României, trebuiesc stabilite mai întâi abordări clare de
operaționalizare a relației cu puterea centrală, de tipul:
- reprezentativitate în elaborarea și negocierea documentelor strategice, a programelor de
dezvoltare pe diverse domenii;
- definirea puterii decizionale și de reglementare regională;
- definirea statutului juridic;
136
Tehnologia informației și comunicațiilor.
- implicarea în procesele legislative care le afectează interesele, inclusiv strategiile de
dezvoltare socio-economică;
- libertatea de a-și determina structurile interne;
- partajarea de competențe cu autoritățile centrale;
- definirea structurii surselor de venituri, ca o combinație între resurse proprii/atrase și resurse
transferate de la bugetul de stat.
Regionalizarea ar spori coeziunea economică, socială și teritorială a României dacă:

- s-ar realiza prin consens politic ferm, consens social și consens economic, consensualități
îndeplinite prin intermediul dialogului;
- s-ar baza pe cooperare, colaborare, parteneriate inter-județene și inter-zonale (inclusiv cu
nivelul central), precum și în plan transfrontalier;
- ar stimula dezvoltarea culturii competitivității și a concurenței între regiuni;
- ar reuși un management performant (conectat la nevoi, prin prioritizare în funcție de
necesitățile regionale reale, prin întărirea capacității instituțiilor regionale, prin soluționarea
promptă a deficiențelor intra și interregionale în perioada de tranziție, prin simplificarea
procedurilor);
- ar prioritiza și facilita investiții strategice regionale privind inovația, cercetarea, mediul
universitar, mediul sanitar și de urgență, infrastructura;
- ar exploata capacitatea coezivă a polilor de creștere;
- ar reuși valorificarea optimă a resurselor naturale, umane, culturale, de tradiții, a etosului
regiunii;
- ar facilita politici juste de redistribuire, precum și ,,suportarea” optimă a gradului de
îndatorare al țării între regiuni;
- ar acorda atenție redistribuirii leadership-ului politic în teritoriu și evitării exceselor de
naționalism;
- nu în ultimul rând, ar iniția schimbarea de mentalități.
Principalul risc al subminării coeziunii economice, sociale și teritoriale a României

prin procesul regionalizării este perpetuarea și chiar adâncirea decalajelor și a diferențelor
economice și culturale, prin polarizarea resurselor la nivel aglomerărilor urbane, prin tendințe
de centrifugare, prin apariția fenomenului de enclavizare sau segregare a unor zone ale țării.
Principalele soluții de minimizare a acestui risc sunt:

- necesitatea unui stat puternic, cu un cadru legislativ clar și unitar și cu menținerea unor
pârghii de planificare și control la nivel central;
- buna planificare financiară a regiunilor, prin:
- cadru de reglementare al autonomiei financiare a regiunilor, în cazul în care aceasta
este opțiunea;
- reguli de prioritizare a cheltuielilor din bugetele regionale și mecanisme de corecție
financiară, care să minimizeze diferențele de alocare a resurselor;
- stabilirea unui plafon de îndatorare, care să țină cont inclusiv de datoriile existente;
- alocarea directă a resurselor de către autoritățile locale, evitându-se astfel polarizarea
de la centru către regiune;
- mecanisme de solidaritate, care să permită redistribuirea către zonele sărace;
- canalizarea optimă a fondurilor structurale de coeziune și reconstituirea sistemului național
de asigurare a resurselor naționale de cofinanțare;
- exploatarea capacității coezive a polilor de creștere;
- realizarea infrastructurilor în sistemele de comunicații și transporturi;
- colaborarea transfrontalieră;
- reprioritizarea criteriilor istorice, culturale, etnice în procesul de regionalizare.
4. Bibliografie.
1. Bachtler John, Yuill Douglas, Policies and strategies for regional development: a shift
in paradigm?, Regional and Industrial Policy Research Paper, Nr. 46, 2001;
2. Benedek Jozsef, Kurko Ibolya , Evoluţia şi caracteristicile disparităţilor teritoriale

din România, în Politicile regionale în România, Editura Polirom, 2010;
3. Constantin Luminiţa Daniela, Strategia şi politica regională în România,

Administraţie şi management public, Nr. 2, 2004;
4. Cristea Marius, Politicile regionale în România, Editura Polirom, 2010;
5. Sorin Chiriță, Analiza dezvoltătilor regionale în Uniunea Europeană și S.U.A.;
6. Peptan Dumitru-Ciprian, Regionalizarea României – între pericole și oportunități;
7. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Analiza socio-economică a Regiunii Vest,

2012;
8. Regulamentul (C.E.) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26

mai 2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de
statistică (N.U.T.S.);
9. *** http://old.econtext.ro/index.htm
10. *** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home

11. *** http://www.imf.org/external/index.htm
12. *** http://www.regiuneavest.ro/
13. *** http://www.strategvest.ro/

MANAGEMENTUL CAMPANIEI DE IMAGINE
SPINEANU GEORGIANA-IULIANA
UNIVERSITATEA ‘’CONSTANTIN BRÂNCUŞI’’ DIN TG-JIU
ABSTRACT
I CHOSE AS THEME OF WORK “THE MANAGEMENT OF THE IMAGE CAMPAIGN”.
FIRST OF ALL I WANT TO EXPLAIN WHAT IS AN ELECTORAL CAMPAIGN,WHAT MEANS AND
WHAT DOES SHE DO.THE ELECTORAL CAMPAIGN IS A FORM IN WHICH ONE PARTY OR A
CANDIDATE WANTS TO HAVE POWER. THEY NEED A STRATEGY TO CARRY OUT THIS
DESIRE.SOMETIMES THIS DESIRE MEANS EVERYTHING FOR THAT PARTY OR CANDIDATE
SO THEY FORGET ABOUT THE MOST IMPORTANT ELEMENT IN THIS CAMPAIGN WHICH IS
THE VOTER (ELECTOR).
1. INTRODUCERE
Competiţiile întemeiate pe idei ce reprezinta o mulţime de activitaţi,de fapte

întreprinse ce au ca scop determinarea unor grupuri de persoane denumite “votanţi” de a
susţine aceleaşi idei cu cele ale candidaţilor, informarea grupului de alegatori fiind scopul cu
privire la oferta politica şi pentru a le influenţa acestora, sau configura opţiunea electorala,
toate acestea purtand denumirea de campanii electorale.
Campaniile au scopul de a determina totalitatea alegătorilor să voteze într-un anumit

fel, iar pentru atingerea obiectivului se folosesc toate procedeele de comunicare specifice
publicitaţii comerciale.
Pe durata desfaşurării campaniilor electorale, competitorii apar la televizor-mass

media, işi pregatesc slogane şi mesaje, aceştia participă la manifestări, împart materiale-
pliante de campanie, se întâlnesc cu electoratul etc.. .Toate aceste activitaţi au un singur
obiectiv, acela fiind comunicarea cu electoratul.
2. STRATEGIA DE CAMPANIE
a. Planul de campanie - este reprezentat de traseul pe care trebuie să îl
parcurgă orice candidat în drumul spre obţinerea obiectivului şi anume
câştigarea alegerilor, deoarece managerii de campanie sunt obligaţi să se
gândească la oportunităţiile pe care aceştia le au.
b. Strategia de campanie - reprezintă piesa de bază în desfăşurarea campaniei
electorale, aceasta întemeindu-se cu scopul de a atinge obiectivele fixate de
către forţa politică iniţiatoare a campaniei.După relatarea scopurilor
campaniei, este neapărată nevoie de o hotărâre în sensul direcţiei
preferenţiale a strădaniilor de comunicare din cadrul campaniei.Astfel,este
necesară alegerea obiectivelor principale ale campaniei, în similitudine cu
scopurile şi trăsăturile partidului, grupării sau candidatului, evident ţinându-
se cont de caracteristicile electoratului.
c. Analiza electoratului - Pentru a reuşii sa îi atraga pe alegători de partea
competitorului sau a partidului, aceştia trebuie sa afle cu exactitate cui i se
adresează, pe ce ton, cu ce fel de public are de a face avizat sau neavizat,
informat sau neinformat, reprezintă o nevoie stringentă să fie cunoscut felul
în care alegătorii-votanţii gandesc dar totodată şi doleanţele acestora.
d. Analiza opoziţiei – Procedeul prin care se analizează contracandidaţii, poartă
denumirea în campaniile moderne de cercetarea opoziţiei.Această metodă stă
la baza proiectării unui gen de strategie (oricare ar fi acesta).Pentru aceasta
trebuie stabilite punctele tari, punctele forte ale contracandidatului,
bineînţeles cele au o legătură directă cu campania.
e. Analiza cantitativă şi calitativă a datelor existente – Prin această metodă se
pot afla date relative la trăsăturile demografice, sociale şi economice ale
electoratului şi totodată aceasta este cea mai simplă şi utilă metodă de studiu
a alegătorilor.
Exista mai multe moduri prin care se pot obţine informaţii:analizele statistice şi
recensămintele, precum şi date care se publice in articole de presă ,cărţi şi
reviste.Prin această metodă puntem analiza şi cunoaşte structura pe vârste a
populaţiei, pe categorii socio-profesionale, nivelul de educaţie, sex etc.. .
f. Segmentarea electoratului – Aflarea votanţilor critici redă candidatului un
complex de informaţii relevante.În scopul cunoaşterii a grupului acestor
alegători critici, candidatul poate sa recurgă la anumite procedee sau analize
aflând caracteristicile socio-demografice ale acestui grup de populaţie, poate
afla preocupările acestora, opiniile in legătură cu campania sau alte
discuţii.Toate acestea ajută candidatul şi implicit echipa de campanie sa
purceadă la realizarea unei strategii de comunicare mai complexă pentru a
putea atrage şi acest grup de partea lor.
Mesajul de campanie trebuie sa aibă o deschidere largă spre public, şi anume a se adresa unor
categorii diverse de alegători.Există trei reguli in vederea stabilirii obiectivelor, pe care
candidatul trebuie sa le aplice, şi anume:
 Atenţie pentru electoratul acontat.Candidatul nu poate da impresia că a uitat de
aceşti alegători.137
 “Seducerea” electoratului indecis.Reprezintă determinarea complexului de
votanţi critici şi atragerea “voturilor volatile” înspre candidat.
 Emiterea unor îndoieli, a lipsei de incredere în rândul alegătorilor
opozanţi.Reprezintă ideea de a face alegătorii opozanţi să contempleze asupra
opţiunii sale şi în cele din urmă aceştia să se razgândească cu privire la prima
alegere.
1. Alegerea ţintelor prioritare – Procedeul prin care se depun anumite eforturi şi constă
in multă concentrare în vederea atragerii acelor parţi ale corpului electoral care are o
însemnătate proprie pentru rezultatul alegerilor.
Constatarea scopurilor principale aduce şi o clasificare a resurselor campaniei.Aceasta se
poate face cu ajutorul mai multor metode iar alegerea depinde de scopurile clare ale
candidatului sau ale partidului.Totodata nu trebuie uitat felul in care resursele campaniei,
limitate de altfel, sunt alocate.Cu siguranţă aceste decizii trebuie sa fie consecinţa sau
efectul unui procedeu inteligent.Ca şi element primordial al acestui procedeu se află
targeting-ul.
2. Mesajul campaniei – În cadrul unei campanii electorale, mesajul face parte din acele
elemente primordiale ale acesteia.Mesajul unei campanii este reprezentat de cartea de
vizită a candidatului, reprezintă totalitatea argumentelor sau dovezilor pentru care
electorantul ar vota un candidat.Reprezintă ceea ce competitorul, concurentul trasmite
votanţilor.
3. Planul media – Este necesară o stăpânire, cunoaştere a tuturor mijloacelor de

comunicare disponibile in momentul efectuării campaniei în regiunea respectivă,
pentru a pricepe cât mai bine „secretele” campaniei electorale.Cu ajutorul datelor
redate de media, votanţii îşi schiţează preferinţele electorale şi iau deciyia de
vot.Atunci cand se concepe acest plan trebuie avut in vedere faptul ca zi de zi votanţii
iau parte la un număr extraordinar de mare de reclame, atenţia acestora fiind din ce în
ce mai scăzută.De aceea trebuie sa se ţina cont de manierele, conduita şi atitudinile
votanţilor la piaţa media din regiunea în care se desfăşoară campania.
137
http://pdeconsult.ro/campanii-electorale.html
4. Plan de buget – Pentru candidat, bugetarea campaniei electorale reprezinta un interes
foarte mare.De foarte multe ori, competitorul alege sa îşi controleze propriul buget şi
întotdeauna când procedeul de control are efecte negative, se risipesc resurse foarte
importante.Reprezintă o nevoie stringentă redactarea unui plan de buget consolidat pe
date exacte, clare a strategiei.Aceasta apare datorită necesitaţii rentabilizării
cheltuielilor dar şi de a realiza un efect cat mai bun.
5. Managementul timpului – Campaniile electorale se realizează pe perioade

determinate de timp.
6. Training pentru echipa de campanie – Orice competitor are nevoie de o echipa de

campanie.Pentru aceasta există un coordonator de echipă care decide unde se plasează
afişele, unde se organizează evenimente la care aceasta participă etc.. .
Pentru rentabilizarea cheltuielilor un consultant politic poate să se adreseze echipei de

campanie a unui competitor pentru diferite activităţi.Astfel training-ul trebuie desfăşurat
in funcţie de activitatea la care echipa respectivă este folosită.
7. Management de criză – De obicei atunci când contracandidaţii folosesc anumite

procedee specifice în scopul campaniilor negative, intervine situaţia de criză care este
foarte des întâlnită în campaniile electorale.De regula, se foloseşte o anticipare a
situaţiilor care ar putea avea consecinţe nefavorabile asupra candidaturii dar totuşi pot
apărea şi evenimente critice.138
8. Strategii de contact direct cu alegătorii – În diferite feluri de campanie electorala,

contactul direct cu votanţii poate fi o metodă foarte bună şi cu costuri
reduse.Organizarea ei şi stabilirea strategiei de utilizare trebuie sa se bazeze pe câteva
aspecte legate de structura alegătorilor, trăsăturile geografice ale regiunii, resursele
financiare etc.. .
CONCLUZII
Ce reprezintă campaniile electorale?
138
http://www.ca-consulting.ro/files/servicii/servicii-de-baza.html
Din punctul meu de vedere campaniile electorale reprezintă o forma prin care un partid sau un
candidat îşi doreşte să ajungă la putere, dar pentru a avea reuşită in ceea ce îşi propune acesta,
fie el partid sau persoana(candidat), trebuie să aibă in vedere anumite aspecte şi anume:
 Câştigarea încrederii faţa de electorat
 Arătarea faptului ca programele sale sunt mai bune decat ale opozanţilor
 Demonstrarea faptului că îi pasă de doleanţele publicului, ale cetăţenilor, iar prin
aceasta mă refer la concretizarea acestor doleanţe.Nu trebuie sa ramană doar in faza
incipientă, faza pe hârtie şi atât deoarece cetaţenii au ajuns la stadiul de saturaţie cu
privire la aceste promisiuni.
Faptele sunt mult mai importante decât vorbele!
BIBLIOGRAFIE
1. http://pdeconsult.ro/campanii-electorale.html
2. http://www.ca-consulting.ro/files/servicii/servicii-de-baza.html
3. http://www.scribd.com/doc/10882032/CAMPANIA-ELECTORALA
CRIZA DIN CRIMEEA-TEST PENTRU EUROPA
SPINEANU GEORGIANA-IULIANA
UNIVERSITATEA ‘’CONSTANTIN BRÂNCUŞI’’ DIN TG-JIU
ABSTRACT
CRIMEA (OFFICIALLY AUTONOMOUS REPUBLIC OF CRIMEA), IS AN AUTONOMOUS
REPUBLIC OF UKRAINE, BUT AS A RESULT OF THE CRISIS IN 2014 AFTER AN
CONTROVERSIAL REFERENDUM, BECAME A PART OF RUSSIA.CRIMEA OCCUPIES THE
HOMONYMOUS PENINSULA FROM THE NORTHERN BLACK SEA.
THE CAPITAL OF THE REPUBLIC IS SIMFEROPOL. ON 18 OCTOBER 1921 WAS FOUNDED
THE CRIMEAN AUTONOMOUS SOVIET SOCIALIST REPUBLIC, AS A PART OF THE RUSSIAN
SOCIALIST FEDERAL SOVIET REPUBLIC. TATARS WERE CONSTITUTED 25% OF THE
POPULATION, AT THAT TIME.
INTRODUCERE
În 19 februarie 1954, regiunea Crimeea a fost transferată de la Republica Sovietică
Federativă Socialistă Rusă la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, printr-un decret al
Sovietului Suprem al URSS.139Uniunea Sovietică era condusă de Nikita Sergheevici Hrușciov
care, din data de 1908 până în 1931, trăise și activase în Ucraina. După desființarea URSS,
Crimeea a devenit parte din noul stat independent, Ucraina. Industria navală a crescut încet,
fiind o peninsula.
Tătarii crimeeni s-au întors din exil și s-au restabilit în Crimeea.Pe 5 mai 1992 a fost creat
propriul guvern al Republicii Crimeea, iar pe 6 mai a fost creată constituția.In data de 19 mai,
Crimeea a acceptat să facă parte din Ucraina renunțand la un guvern propriu, dar comuniștii
crimeeani au forțat guvernul de la Kiev să extindă statutul autonom al Crimeii. 140
Pe 14 octombrie, parlamentul crimeean a creat postul de președinte al Crimeii, acesta fiind
compus dintr-un consiliu de tătari.
Conflictele s-au diminuat, insa pe 17 martie 1995, parlamentul ucrainean a intervenit și l-
a înlăturat pe Meshkov, din cauza acțiunilor sale de integrare cu Rusia.Actuala constituție a
fost pusă în aplicare, schimbând numele țării în Republica Autonomă Crimeea.
Pe 24 august 2009 au avut loc proteste anti-ucrainiene în Crimeea, acestea fiind alcătuite
în mare majoritate de etnici ruși. Aceştia sperau că Rusia va negocia cu Crimeea, la fel cum a
139
„Day in history - 20 January”. RIA Novosti. Accesat la 6 august 2007.
140
http://geospatiu.blogspot.ro/2014_03_01_archive.html
negociat cu Osetia de Sud și Abhazia.Pe 27 aprilie 2010 s-a declanşat un haos în parlamentul
ucrainian, după ce acesta a reînnoit tratatul prin care a extins staționarea navelor ruse în
Crimeea până în 2042.Protestele din Ucraina au pornit in data de 21 noiembrie 2013, acestea
amplificandu-se urgent.
Viktor Ianukovici(preşedintele Ucrainei), a cerut Rusiei să trimită trupe în Crimeea pentru
a proteja cetățenii ruși de acolo. Astfel, trupele ruse au ocupat rapid peninsula.La 23 februarie
2014, ca o formă de răspuns la protestele din Ucraina care s-au soldat cu plecarea de la putere
a președintelui Viktor Ianukovici, au avut loc proteste ale unor grupuri care se opuneau noilor
schimbări politice de la Kiev și doreau alipirea Crimeii de Rusia. 141
Acestora li se opuneau grupuri de ucrainieni și tătari crimeeni care sprijineau protestele
din Ucraina dupa care, la data de 16 februarie 2014 a fost organizat un referendum, ca urmare
a protestelor rusofonilor şi totodata in condiţiile prezenţei armatei ruse, în urma căruia
Crimeea a fost declarata independentă, fiind anexată ulterior de către Federația Rusă.
CRIZA
In urma protestelor antiguvernamentale din 2013-2014, după plecarea de la putere a
preşedintelui Victor Ianukovici s-a declanşat criza din Crimeea din anul 2014.
Elementul care a produs declanşarea a fost abrogarea legii referitoare la limbile cu statut
regional prin care mai multe limbi folosite în Ucraina, inclusiv româna, au fost scoase din
uzul oficial. Actorii tensiunilor sunt pe de o parte grupările rusofone care se opun noilor
schimbări politice de la Kiev și doresc alipirea Crimeii de Rusia iar, pe de altă parte, grupuri
de ucraineni și tătari crimeeni, care sprijină mișcarea Euromaidan.
FEBRUARIE 2014
In data de 23 februarie, Rada Supremă a Ucrainei a abrogat legea privind bazele

politicii de stat în domeniul lingvistic, aceasta conferind limbii ruse statut de limbă regională
în 13 regiuni administrative ale Ucrainei din totalul de 27, în care membrii comunităților
etnice reprezentau mai mult de 10% din populație.
Începând această dată Rusia a mobilizat forțe de intervenție rapidă la frontierele
Ucrainei și chiar în Crimeea.După două zile sute de militanți pro-ruși s-au adunat în fața
Parlamentului republicii autonome din Simferopol pentru a cere organizarea unui referendum,
respingând puterea de la Kiev.
141
http://www.lonews.ro/opinii/kslcatalin-opinii/9505-ucraina-si-crimeea-cateva-lamuriri-si-pe-acest-punct-
autonomie-extinsa.html
La 27 februarie un grup de persoane înarmate, cel mai probabil proruse, au ocupat
sediul Parlamentului și Guvernului din Crimeea și au ridicat steagul rus. 142Parlamentul din
Crimeea a demis Guvernul local și anunță referendum pe 25 mai. În noaptea de 27 spre 28
februarie, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate.
Printre clădirile ocupate se afla și aeroportul Belbek din Simferopol. Militarii
ucraineni și grănicerii din Balaklava au fost dezarmați de către persoane înarmate (soldați ruși
fără însemne).
La 28 februarie aeroporturile din Crimeea au revenit sub controlul autorităților
ucrainene.Parlamentul ucrainean a votat o rezoluție prin care a cerut garantarea suveranității
de către Statele Unite și Marea Britanie.
g. MARTIE 2014
La 1 martie, noul premier crimeean Serghei Aksionov a solicitat Rusiei, prin
intermediul președintelui rus Vladimir Putin, „asistență în asigurarea păcii și stabilității pe
teritoriul” Crimeii.
Între timp, Aksinov urma să preia „temporar controlul securității” în Crimeea,
urmând ca toate autoritățile să se supună ordinelor sale sau să demisioneze.Premierul
crimeean a anunțat un referendum pentru lărgirea autonomiei pentru data de 30 martie.
Răspunsul Statelor Unite a venit la cel mai înalt nivel, prin vocea președintelui Barack
Obama, care a avertizat direct Rusia despre consecințele ("costul") unei intervenții armate în
Crimeea și în estul Ucrainei.143
In data de 1 martie președintele rus Vladimir Putin a obținut în unanimitate,prin
solicitare permisiunea camerei superioare a parlamentului Federației Ruse pentru a utiliza
forțele armate ale Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei:
„Având în vedere că situația extraordinară în derulare în Ucraina amenință viața

cetățenilor Federației Ruse și faptul că trupele noastre armate sunt desfășurate în
conformitate cu un acord internațional pe teritoriul Ucrainei (Republica Autonomă
Crimeea), în baza art. 102 alin. (1) lit. g din Constituția Federației Ruse solicit Consiliului
Federației Ruse permisiunea de a utiliza forțele armate ale Federației Ruse pe teritoriul
Ucrainei pentru normalizarea situație socio-politice din această țară.”
—Vladimir Putin
142
http://stirileprotv.ro/stiri/international/criza-se-muta-in-crimeea-barbati-inarmati-au-preluat-control-
asupra-parlamentului-si-guvernului-de-aici.html
143
http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_din_Crimeea_din_2014
Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a afirmat că Ucraina refuză să răspundă "prin
forță" provocărilor Rusiei.Avand in vedere faptul ca statul ucrainean nu este membru NATO,
Statele Unite și Uniunea Europeană nu au obligația de a interveni militar pentru a-l apăra.
Totodată,este exclusa o amplă acțiune internațională prin intermediul ONU , din cauza
dreptului de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate.Cu toate acestea, Rusia alături de Marea
Britanie și SUA sunt garantul integrității teritoriale a Ucrainei ca urmare a semnării
Memorandumului de la Budapesta.
2 martie
NATO a somat Rusia sa înceteze toate operațiunile militare, avertizând că este
amenințată pacea Europei.Baza de infanterie a Ucrainei din Privolnoie a fost înconjurată de
bărbați înarmați neidentificați care au sosit cu cca. 13 camioane militare cu numere de
înmatriculare rusești.
Sunt cca. 15.000 de militari rusi în Crimeea, potrivit unui reprezentant al misiunii
Ucrainei la Națiunile Unite.Toate navele militare de pază ale Ucrainei au părăsit Crimeea și s-
au deplasat în porturile din Odessa și Mariupol.144
6 martie
Membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea au votat in aceasta data
organizarea unui referendum privind statutul regiunii, dar și ieșirea în mod oficial din
componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă. Guvernul Ucrainei, tătarii crimeeni, și
mai multe state au susținut că orice referendum organizat de autoritățile din Crimeea este
neconstituțional și nelegitim.
11 martie
Parlamentul din Crimeea a adoptat o declarație de independență față de Ucraina.
23 martie
În Regiunea Luhansk din estul Ucrainei are loc un referendum popular privind
aderarea la Rusia.
Punctul rus de vedere
In data de 4 martie 2014, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu

planifică să anexeze Crimeea.Dat fiind faptul că Crimeea a fost o provincie de o semnificație
144
Navele militare ucrainene au părăsit Crimeea
istorică pentru Rusia și transferul ei către Ucraina, în 1954 este privit ca o decizie
neconstituțională, luată în spatele ușilor închise, Rusia consideră că are jus ad bellum pentru
Intervenția militară din Ucraina.
Putin: "Nu-i credeți pe cei care vă sperie cu Rusia și spun că vor urma și alte regiuni
după Crimeea. Nu avem nevoie de o divizare a Ucrainei".
Duma (Camera inferioară a Parlamentului rus) a adoptat o declarație de susținere a
poporului din Crimeea, promițând să "asigure securitatea" locuitorilor peninsulei
"independent de originea lor etnică, de limba și religia lor".
Argumentul Kosovo
Vladimir Putin a comparat intervenția rusească în Crimeea cu operațiunea
Occidentului în Kosovo, doar că aici nu s-a tras nici măcar un foc de armă.
Barack Obama a precizat că în Kosovo „mii de persoane erau masacrate de guvernul
lor” și prin urmare analogia între Kosovo și Crimeea „nu ar avea niciun sens”.De asemenea
Kosovo nu a fost anexat de niciun stat vecin.145
 ONU
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat o rezoluție cu privire la recunoașterea

inviolabilității integrității teritoriale a Ucrainei.
Au votat pentru 100 de state, 11 state au fost împotrivă: Rusia, Armenia, Belarus,
Bolivia, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Sudan, Siria, Zimbabwe și Venezuela. 58 de țări,
printre care și China, s-au abținut.
Înaintea acestei ședințe, Rusia ar fi amenințat Republica Moldova, Kârgâzstan,
Tadjikistan și mai multe țări africane ca acestea să voteze împotrivă.
Purtătorul de cuvânt rus la ONU a afirmat că: „Noi nu amenințăm pe nimeni, doar
explicăm situația”.
Concluzii
La capatul unui summit european extraordinar organizat la Bruxelles in data de 6
martie 2014, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anuntat ca liderii UE
au cazut de acord asupra unei strategii progresive de sanctiuni, in trei etape, pentru a
constrange Rusia sa "negocieze" o iesire din criza din Ucraina.
Van Rompuy a declarat: "Situatia din Ucraina trebuie sa se angajeze intr-un proces de
detensionare. Daca Rusia nu o face, vor fi implicatii grave in relatiile UE - Rusia".
Preşedintele interimar al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită de negocieri cu
Rusia in problema Crimeei, insă nu va accepta niciodată anexarea.
„Suntem pregătiţi pentru discuţii, insă nu vom fi niciodată de acord cu anexarea
teritoriului nostru”, a declarat Olksander Turcinov într-o declaraţie televizată.
Bibliografie
1.http://beta.cluj4all.com/stiri/2014/03/01/
145
http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_din_Crimeea_din_2014
2.http://www.buzznews.ro/137261-in-prag-de-razboi-putin-are-aprobarea-parlamentulu/
3.http://www.lonews.ro/opinii/kslcatalin-opinii/9505-ucraina-si-crimeea-cateva-lamuriri-si-
pe-acest-punct-autonomie-extinsa.html
4.http://cultural.bzi.ro/crimeea-scurt-istoric-11412
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Autonom%C4%83_Crimeea
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_din_Crimeea_din_2014#cite_note-52
7.(ANALIZĂ) Crimeea – O PROBLEMĂ INTERNAȚIONALĂ, Timpul.md, sursa:
contributors.ro, 27 februarie 2014
8.Evenimentele din Ucraina în presa străină: Intervine sau nu, în mod direct, Rusia în
Ucraina?!, Timpul.md, sursa: hotnews.ro, 28 februarie 2014
9.Situația în Crimeea, VR, Valentin Mândrășescu, 27 Februarie 2014
CADRUL LEGISLATIV AL FUNCŢIEI PUBLICE
MOȘOI ȘTEFAN CRISTIAN

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TG-JIU
Abstract: UNDER THE LAW, PUBLISHED, IN ROMANIA REPRESENTS ALL DUTIES AND
RESPONSIBILITIES IN ORDER TO ACHIEVE PUBLIC POWER PREROGATIVES OF THE
CENTRAL GOVERNMENT, LOCAL GOVERNMENT AND AUTONOMOUS ADMINISTRATIVE
AUTHORITIES, THE PUBLIC OFFICIAL IS THE PERSON NAMED IN A PUBLIC OFFICE AND
INVESTED WITH ITS LEGAL DUTIES, PERSON IN POSSESSION OF RIGHTS AND DUTIES
CALLED UPON TO EXERCISE IN ORDER TO ACHIEVE COMPETENCE AUTHORITY OR
INSTITUTION OF WHICH THE PUBLIC FUNCTION.146
Potrivit autorului Antonie Iorgovan, funcţia publică trebuie să cuprindă toate
elementele esenţiale ale conţinutului acesteia (elemente ce rezultă din unitatea dialectică a
acestor accepţiuni), astfel, prin funcţie publică se înţelege „situaţia juridică a persoanei fizice -
învestită, legal, cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice, ce constă în
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex dintre persoana
fizică respectivă şi organul care l-a învestit”147.
Sediul materiei în ceea ce priveşte regimul juridic al funcţiei publice şi al
funcţionarului public se găseşte în Legea 188/1999, OG nr. 82/2000 pentru modificarea şi
completarea legii 188/1999. Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (februarie 2002), HG
nr. 452/1 iunie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare pe post.
Referitor la organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare pe post sunt necesare
clarificări cu privire la:
- concepte, principii, condiţii, incompatibilităţi;
- numirea funcţionarilor publici, evaluarea activităţii şi cariera funcţionarilor publici;
- modificarea raporturilor de serviciu, întreruperea activităţii;
- sancţiuni disciplinare, răspunderea funcţionarilor publici, încetarea raporturilor de
serviciu.
Nevoia unei legi care să reglementeze funcţia publică şi statutul funcţionarului public
în România provine din:
146
Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2008, p. 513.
147
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.1, Ediţia 4, Ed.All Beck, Bucureşti 2005, p. 584.
a) necesitatea rentabilizării activităţii administrative publice pe baza
profesionalizării funcţionarilor din structurile ei;
b) necesitatea compatibilizării administraţiei publice din România cu
administraţia publică europeană;
c) revenirea la tradiţia interbelică, tradiţie consacrată prin Constituţia din 1923,
prin care funcţionarii publici reprezentau un corp specializat, la fel ca în celelalte state
europene.148
În dispoziţiile generale ale legii 188/1999 nu se precizează conceptul de funcţionar
public, ci doar conceptul de funcţie publică, astfel, Legea privind Statutul funcţionarilor
publici republicată, defineşte funcţia publică, ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere
publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile
administrative autonome" [art. 2 alin. (1)].149 În „Elemente de administraţie publică,
jurisprudenţa şi drept administrativ”, autorii susţin că definirea funcţiei publice este ambiguă
prin introducerea sintagmei „în temeiul legii” întrucât funcţia presupune un ansamblu de
atribuţiuni şi competenţe, iar responsabilităţile aparţin celui care o ocupa şi o exercita.
Art. 2 alin. 2 stipulează că funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie
publică, astfel, poate fi şi definit ca acea persoană fizică, specializată într-un anumit domeniu,
care, în baza unui act administrativ de numire, exercită atribuţiuni şi-şi asumă responsabilităţi
pe care i le conferă funcţia dobândită.
Principiile ce stau la baza exercitării funcţiei publice sunt enumerate în art. 3 şi acestea
sunt:
- legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
- transparenţă;
- eficienţă şi eficacitate;
- responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
- orientare către cetăţean;
- stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
- subordonare ierarhică.
Art. 5 şi 6 din Statutul funcţionarilor publici stipulează categoriile de personal care nu
întrunesc calitatea de funcţionar public, şi realizează distincţia între funcţia publică şi funcţia
de demnitate publică.150 O referire mai mult sau mai puţin directă la funcţiile de demnitate
148
Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horaţiu T. Gorun, Elemente de administraţie publică, jurisprudenţă şi drept
administrativ, Vol. 1, Ed. EFES, Cluj-Napoca 2002, p. 74.
149
Emil Bălan, Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 136.
150
Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horaţiu T. Gorun, Elemente de administraţie publică, jurisprudenţă şi drept
administrativ, Vol. 1, Ed. EFES, Cluj-Napoca 2002, p. 75.
publică este cuprinsă în Legea nr. 154/1998 privind Sistemul de stabilire a salariilor de baza
în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate
publică. Această lege, deşi are alt obiect, cuprinde unele prevederi şi la funcţiile de demnitate
publică. În art. 3 al Legii nr. 154/1998, funcţia de demnitate publică se defineşte ca fiind acea
funcţie „care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau prin numire,
potrivit legii”.151
Autorii Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horaţiu T. Gorun, în „Elemente de
administraţie publică, jurisprudenţă şi drept administrativ”, susţin că prin neaplicarea
dispoziţiilor legii asupra persoanelor ce exercită un mandat al unei demnităţi publice, rezultă
că diferenţele între funcţia publică şi funcţia de demnitate publică se extind asupra celui care
ocupă aceste funcţii; astfel, se pot stabili aceste diferenţieri (are valoare pentru practica
administrativă şi judecătorească), în funcţie de corelarea textelor unor legi (Legea 188, Legea
215, Legea privind organizarea alegerilor, Constituţia, etc) după cum urmează:
- funcţionarul public este numit în baza unor criterii de competenţă profesională
(demnităţile sunt ocupate ca rezultat al unor alegeri, cu excepţia demnitarilor
numiţi, dar pe criteriu politic, un algoritm rezultat tot din alegeri);
- funcţionarul public este numit pe perioadă nedeterminată, demnitarul fiind pe
perioada mandatului;
- funcţionarii publici sunt destituiţi prin proceduri speciale, demnitarii numai prin
expirarea mandatului (pentru ambele situaţii, excepţie fac procedurile judiciare
legate de săvârşirea unor infracţiuni);
- funcţiile publice sunt nominalizate în anexa Legii 188/1999, pe când demnităţile
publice în alte legi.
În art. 6 lit. a) se precizează că „personalul contractual salariat din aparatul propriu al
autorităţilor şi instituţiilor publice, care efectuează activităţi de secretariat, administrative,
protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de
personal care nu exercită prerogative de putere publică nu pot dobândi calitatea de funcţionar
public.”152 Persoanele ce ocupă aceste funcţii li se aplică prevederile Codului Muncii, ele fiind
angajate pe baza contractului individual de muncă (pe o perioadă determinată sau
nedeterminată).
În art. 54 regăsim condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ocuparea unei funcţii
publice de către o persoană:
a) să aibă cetăţenie romană şi domiciliul în România;
b) cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
151
Mircea Preda, Drept administrativ, - Partea generală - Ediţie revăzută şi actualizată, op. cit., p. 95.
152
Legea 188/1999, art. 6. lit. a).
c) vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe
bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică (studii superioare,
de scurtă durată, medii etc);
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului
sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar
face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit
reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. 153
În capitolul II al Legii se stabilesc categoriile statutare ale funcţionarilor publici şi se
clasifică funcţiile publice. Legea distinge între funcţionarii debutanţi şi definitivi, cei
debutanţi fiind noii angajaţi, până la definitivare, respectiv pe durată între 6 luni şi 2 ani.
Prin OU nr. 82/2000 pentru modificarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor
publici, se modifică art. 10 al legii, textul actual precizând că fiecare dintre cele trei categorii
de funcţionari publici se împarte în trei clase. Clasa este o etapă din cariera funcţionarului
public, existând clasele I, II, III, ultima cu nivel maxim; fiecare clasă se divide în grade,
gradul I având nivel maxim. Modificările sunt legate de ierarhizare: iniţial există ierarhizare
în categorii, grade, clase: acum – categorii, clase, grade (gradele devin subdiviziuni ale
claselor). Aceste clasificări prezintă importanţă pentru respectarea unor etape pentru
promovare şi salarizare.
Capitolele III, IV şi V fac precizări referitoare la comisii paritare, managementul
funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici şi dosarul profesional, la sistemul drepturilor şi
îndatoririlor funcţionarilor publici. Aspecte specifice privesc scoaterea de sub incidenţa
politicului a sarcinilor, dar şi a exprimării convingerilor.
Capitolul VI stabileşte condiţiile privind selectarea, numirea, perioada de stagiu pentru
funcţionarii publici. Intrarea în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs; pentru
absolvenţii ce doresc imediat după finalizarea studiilor să intre în corpul funcţionarilor publici
de carieră, încadrarea se face doar în calitate de debutanţi.
153
Ibidem, art. 54.
Excepţia este cea de la art. 51 alin. 1 care avantajează pe cei ce au deţinut funcţii de
demnitate publică sau funcţii de specialitate în afara autorităţilor sau instituţiilor publice,
precum şi persoanele care revin în corpul funcţionarilor publici (care au părăsit funcţia
publică pentru motive neimputabile lor); aceştia sunt numiţi funcţionari publici definitivi, în
funcţie de categoria studiilor, dar şi de vechime. Candidaţii reuşiţi la concurs sunt numiţi ca
funcţionari publici debutanţi, prin ordin sau alt act normativ al autorităţii sau instituţiei
publice.
În art. 60 ne este specificată durata perioadei de stagiu, care este de 12 luni pentru
funcţionarii publici de execuţie din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei
din clasa a III-a. Conform art. 61, la terminarea perioadei de stagiu, în funcţie de rezultatul
obţinut, funcţionarul public debutant va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv în
clasa corespunzătoare studiilor absolvite sau va fi eliberat din funcţia publică (dacă a obţinut
calificativul necorespunzător).
Art. 56 alin. 1 face referire asupra calităţii de funcţionar public care incompatibilă cu
orice altă funcţie publică, cu excepţia calităţii de cadru didactic, care nu sunt funcţionari
publici. În acelaşi articol însă alin. 2, se menţionează faptul că funcţionarii publici nu pot
deţine funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale, ori alte unităţi cu scop lucrativ. Însă,
aceştia pot presta activităţi, întrucât prin corelare cu art. 57, acesta stipulează că: „Funcţionarii
publici nu pot exercita la societăţi comerciale cu capital privat activităţi cu scop lucrativ care
au legătură cu atribuţiile ce le revin din funcţiile publice pe care le deţin şi nu pot fi mandatari
ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia pe care o
îndeplinesc”. Textul acestui articol clarifică art. 56 alin. 2 în sensul că referinţele sunt doar la
funcţii de conducere pentru regiile autonome şi societăţile cu scop lucrativ (doar sectorul
privat este exclus pentru situaţiile în care de exemplu, un funcţionar public ar realiza un
cumul pe o atribuţiune echivalentă, de ex: contabil).
Art. 58 alin. 1 stipulează că funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi pentru
exercitarea unei funcţii de demnitate publică; pe durata exercitării mandatului ei sunt
suspendaţi din funcţia publică pe care o deţin, păstrându-şi categoria, clasă şi gradul avute.
Excepţie de la prevederile art. 58 alin. 1 fac funcţionarii publici civili din ministerele privind
apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională, care nu pot ocupa funcţii de
demnitate publică.
Capitolul VII stipulează condiţiile generale privind evaluarea activităţii şi cariera
funcţionarilor publici. Această evaluare se realizează în baza criteriilor elaborate de Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici154, folosindu-se ca instrumente:
154
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a fost înfiinţată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, cu scopul de a asigura managementul funcţiilor publice şi cel al funcţionarilor publici.
- comunicarea scrisă pe care şeful de departament o realizează către funcţionarul
public, prin care se transmite setul de criterii de performanţă stabilite de ANFP;
- fişa de evaluare completată de şeful de departament;
- actul individual prin care se comunică calificativul acordat.
În condiţiile art. 62, funcţionarul public notat cu calificativul „nesatisfăcător” în
ultimul an nu poate fi avansat, poate intra în restrângere de activitate, iar în cazul în care
obţine doi ani consecutiv calificativul nesatisfăcător, acesta va fi propus pentru trecerea într-o
funcţie inferioară.
Numirea în funcţii publice de conducere se realizează în baza art. 62 care face obiectul
detaliat al HG 452/2000.
Capitolul IX secţiunea 1 şi 2 reglementează modificarea raporturilor de serviciu şi
întreruperea activităţii la cerere. Conform art. 87 alin. 1, mobilitatea în cadrul funcţionarilor
publici se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu, pentru eficientizarea activităţii
autorităţilor şi instituţiilor publice şi în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea
carierei în funcţia publică. Astfel, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, modificarea raporturilor
de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi funcţionarilor publici de conducere are loc
prin:
a) delegare;
b) detaşare (cu acceptul funcţionarului public sau fără acceptul funcţionarului public);
c) transfer;
d) mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentei legi;
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.
Conform art. 88 şi 89 cu privire la delegarea şi detaşarea funcţionarului public, acestea

au loc în afara instituţiei şi în afara localităţii. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau
instituţiei publice la care este angajat, detaşarea în interesul autorităţii sau instituţiei unde
urmează să fie detaşat.155
În art. 97 din Statutul funcţionarilor publici, face precizare asupra încetării raporturilor
de serviciu ale funcţionarilor publici, care se face prin act administrativ al persoanei ce are
competenţa legală de numire în funcţia publică şi are loc în următoarele condiţii: prin acordul
părţilor, consemnat în scris; de drept; prin eliberare sau destituire din funcţia publică sau prin
demisie.
Potrivit art. 98, raportul de serviciu încetează de drept:
http://www.anfp.gov.ro/
155
Adrian Gorun, Tiberiu Horaţiu Gorun, Petre Mareş, Elemente de administraţie publică – studii comparative,
Ed. Bibliotheca, Târgovişte 2009, p. 64.
- la data decesului funcţionarului public;
- dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 54
lit. a), d) şi f);156
- la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de
cotizare pentru pensionare;
- ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia
publică;
- când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă
pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) 157 sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni
privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
- ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de siguranţă ori
ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care
s-a dispus interdicţia;
- la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia
publică.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5
zile.
Bibliografie
1. Bălan Emil, Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008.
2. Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti
2008.
3. Emil Bălan, Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008.
4. Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administraţia publică în România, Editura C.H.
Beck, Bucureşti 2008
5. Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horaţiu T. Gorun, Elemente de administraţie publică,
jurisprudenţă şi drept administrativ, Vol. 1, Ed. EFES, Cluj-Napoca 2002.
6. Adrian Gorun, Tiberiu Horaţiu Gorun, Petre Mareş, Elemente de administraţie publică
– studii comparative, Ed. Bibliotheca, Târgovişte 2009, p. 64.
156
Art. 54. - Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; (Legea 188/1999).
157
Art. 54, lit. h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau
contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor
fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei
publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. (Legea 188/1999).
7. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.1, Ediţia 4, Ed.All Beck,
Bucureşti 2005.
8. Mircea Preda, Drept administrativ, - Partea generală - Ediţie revăzută şi actualizată,.
9. Legea 188/1999.
10. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
11. http://www.anfp.gov.ro/
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARILOR
PUBLICI

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TG-JIU
Abstract: IN THIS PAPER I WILL PRESENT HE RIGHTS AND OBLIGATIONS TO THE

PUBLIC SERVANT, THE PUBLIC SERVANT IS THE PERSON APPOINTED TO PUBLIC OFFICE
(INDIVIDUAL) SPECIALIZES IN A CERTAIN AREA, WHICH, UNDER AN ADMINISTRATIVE ACT
OF APPOINTMENT, DUTIES, AND ASSUME THE RESPONSIBILITIES CONFERRED UPON IT
GAINED OFFICE.
Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau
temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită
sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din Codul Penal (acest din
urmă articol arată că „prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice,
instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea,
folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi
bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”).158
Funcționar public poate fi directorul unei instituții, președintele unei autorități,
profesorul sau doctorul (indiferent că lucrează în sistemul public sau privat, pentru că
desfășoară activități de interes public – învățământul și sănătatea), polițistul, judecătorul,
procurorul, grefierul, ministrul, deputatul sau senatorul, dar și paznicul, femeia de serviciu,
electricianul angajat la Senat, Guvern, instanță, parchet, școală, spital.
În ceea ce privește principiile ce stau la baza exercitării atribuţiilor de către
funcţionarul public, acestea sunt următoarele: legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
transparenţă; eficienţă şi eficacitate; responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
orientare către cetăţean; stabilitate în exercitarea funcţiei publice; subordonare ierarhică.
După părerea lui Antonie Iorgovan, dacă ar fi să facem o comparaţie între Statutul
actual şi reglementarea din 1924, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor publici
demonstrează, după cum cu subtilitate se remarcă în doctrină, că legiuitorul interbelic a
rezolvat problemele cele mai delicate (grevă, asociere, salarii, indemnizaţii etc.), în timp ce
158
http://www.cod-juridic.ro/
Statutul actual le evită trimiţând cel mai adesea la reglementări aplicabile tuturor salariaţilor.
Astfel, spre deosebire de reglementarea interbelică având un pronunţat caracter tehnico-
juridic, legea actuală prezintă mai degrabă un caracter filozofico-politic. 159
Drepturile şi obligaţiile, în ansamblul lor, constituie suportul legal al autorităţii şi
prestigiului funcţionarului public, fiind asigurate şi garantate de stat prin mijloace juridice, de
natură materială, civilă, administrativă şi penală.160
În opinia lui V. Prisăcaru, drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici pot fi împărţite
în două mari categorii:
- drepturi şi obligaţii cu caracter general (care le au toţi funcţionarii publici);
- drepturi şi obligaţii speciale (care le au numai anumite categorii de funcţionari
publici).
Cea mai des întâlnită delimitare din doctrina actuală românească este însă între
drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală (salarizare, concediu, protecţie socială), pe
de-o parte, şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute, indiferent de titular, pe
de altă parte.161
În privinţa drepturilor decurgând din funcţie, se impun o serie de precizări cu caracter
general-valabil în orice sector al administraţiei publice. În primul rând, exercitarea acestor
drepturi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii din care face parte
funcţionarul public. În al doilea rând, funcţionarul, exercitând un drept legal conferit, cealaltă
parte a raportului juridic de funcţie trebuie să urmeze, ca titular al obligaţiei, o conduită
conformă interesului juridic ocrotit, iar în al treilea rând, faţă de lege şi de alte reglementări,
respectivele drepturi au un caracter obiectiv, decurgând din norme şi aparţinând funcţiei şi nu
funcţionarului.
Astfel, aceste drepturi, ca de altfel şi obligaţiile unui funcţionar public, sunt
determinate pe cale generală, impersonală şi imperativă şi au un caracter obiectiv, adică sunt
„legate” de funcţia publică în cauză şi nu de funcţionarul public, ele fiind aceleaşi pentru orice
persoană care deţine aceeaşi funcţie publică.162
Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici sunt prevăzute în capitolul V din Statutul
funcţionarilor publici.
Salariul este unul dintre cele mai importante drepturi acordate funcţionarului public,
dar şi oricărei alte persoane care desfăşoară activitate utilă pentru societate, acesta fiind privit
159
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.1, Ediţia 4, Ed.All Beck, Bucureşti 2005, p. 621, apud.
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. 1, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 349.
160
Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală, Ediţia a 4-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 111,
apud. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. 1, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 349.
161
Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală, Ediţia a 4-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 111,
apud. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. 1, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 350.
162
Mircea Preda, op. cit., p. 110, apud. Dana Apostol Tofan, op. cit., p. 350.
ca preţul serviciul efectuat exprimat de regulă, în bani. Salariul se compune din salariul de
bază, sporul pentru vechime, suplimentul postului şi suplimentul gradului, sistemul de
salarizare fiind stabilit prin lege specială privind stabilirea sistemului unitar de salarizare
pentru funcţionarii publici (art. 31).
Putem spune că în strânsă legătură cu dreptul la salariu, este prevăzut şi dreptul la un
program normal de lucru, respectiv dreptul la sporuri pentru orele suplimentare,
precizându-se că durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe
săptămână, iar pentru orele suplimentare funcţionarul public are dreptul la un spor de 100%
din salariul de bază163.
Funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte
concedii, în condiţiile legii, făcându-se precizarea că pentru motive de sănătate funcţionarilor
publici li se poate aproba, în mod excepţional, schimbarea compartimentului în care îşi
desfăşoară activitatea pe o funcţie publică corespunzătoare 164. În ceea ce priveşte plata
concediului, Statutul vine cu precizarea „Funcţionarul public are dreptul, pe lângă
indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în
concediu, care se impozitează separat”.
Referitor la concediile de boală, de boală şi de îngrijire a copiilor, Statutul interzice
încetarea şi modificarea raporturilor de serviciu, în afară de ipoteza în care iniţiativa încetării
sau, după caz, a modificării aparţine funcţionarului în cauză. Conform art. 38 şi 39,
funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi medicamente, precum şi de
celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, în condiţiile legii.
Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor publici prin art. 30 din Statut, care
prevede că acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii, cu respectarea principiului
continuităţii şi celerităţii serviciului public 165. Dreptul la grevă al funcţionarilor publici se
rezumă doar pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale, grevă cu caracter
politic este interzisă, această interdicţie decurgând şi din necesitatea exercitării dreptului la
grevă cu respectarea limitării libertăţilor de expresie, în sensul abţinerii funcţionarilor publici
de la manifestarea exterioară a opiniilor lor politice în timpul serviciului. Declanşarea grevei
nu se poate face decât cu menţinerea a cel puţin unei treimi din activitatea normală.
163
Art. 33. – Alin. (1) Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe
zi şi de 40 de ore pe săptămână. Alin. (2) Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile
nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100%
din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.
164
Statutul stabileşte principiul după care schimbarea compartimentului se poate face numai dacă funcţionarul
public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.
165
A se vedea V. Vedinas, Legea nr. 188/1999 cu privire la Statutul funcţionarilor publici comentată, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 63, apud. Anton Trailescu, Drept administrativ, Ediţia a 2-a, Ed. All Beck,
Bucureşti 2005, p. 152.
Dreptul la uniformă gratuită este, de asemenea, prevăzut expres de Statut (art.
32166). În acest sens se reţine că funcţionarii care, prin natura funcţiei, sunt obligaţi să poarte
uniformă în timpul serviciului, aceştia o primesc gratuit, potrivit statutelor speciale (poliţişti,
funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare).167
Prin dreptul la protecţie, drept de care funcţionarii publici beneficiază, se înţelege
dreptul la condiţii normale de munca şi de igienă, de natură să ocrotească sănătatea şi
integritatea fizică şi psihică a funcţionarilor (art. 37). Autoritatea publică este obligată să
asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj
cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru
garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor
abilitate, potrivit legii.
Dreptul la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale este consacrat în art.
50 din Legea 188/1999, care prevede că funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi
îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională. Funcţionarii publici vor
beneficia de drepturile salariale cuvenite, dacă cursurile de perfecţionare profesională sunt
organizate la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice, dacă au acordul
autorităţii sau instituţiei publice şi dacă sunt organizate de Institutul Naţional de
Administraţie, de centrele de formare continuă sau alte instituţii specializate. 168
Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, care pot, în mod
liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul
acestora. Legiuitorul recunoaşte expres dreptul de asociere în organizaţii profesionale sau în
alte organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale. Recunoaşterea acestui drept
se face în afara oricărei conotaţii politice, dar şi fără posibilitatea unui amestec sau intervenţii
legal recunoscute a autorităţilor. Exercitarea acestui drept nu poate fi obligatorie, putând
exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari
publici care să nu facă parte din ele169.
Funcţionarii publici au şi următoarele obligaţii:
Sunt de părere cea mai importantă obligaţie este îndeplinirea atribuţiilor şi
fidelitatea faţă de instituţie. Funcţionarii publici sunt datori să-şi îndeplinească cu
profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu, abţinându-se
de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori
prestigiului corpului funcţionarilor publici.
166
Art. 32. - Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o
primesc gratuit.
167
168
Anton Trailescu, Drept administrativ, Ediţia a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, p. 153.
169
Obligaţia de perfecţionare permanentă. Funcţionarii publici au obligaţia să-şi
perfecţioneze continuu pregătirea profesională şi, în condiţiile legii, pot beneficia de concedii
plătite pentru cursuri de perfecţionare.170
Obligaţia de neutralitate politică. Funcţionarii publici au obligaţia ca în exercitarea
atribuţiilor ce le revin să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor
şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia ii
este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice şi să nu participe la activităţi cu
caracter politic în timpul programului de lucru. De asemenea, funcţionarilor publici le este
interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice.171
Obligaţia de confidenţialitate. Funcţionarii publici au obligaţia ca, să păstreze
secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele,
informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în
condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
Obligaţia de subordonare ierarhică, potrivit căreia, orice funcţionar public
indiferent de funcţia pe care o ocupă, răspunde de aducerea la îndeplinire a atribuţiilor ce ii
revin din funcţia publică pe care o deţine, precum şi a atribuţiilor ce ii sunt delegate.
Funcţionarul public trebuie să se conformeze dispoziţiilor date de superiorii săi ierarhici, cu
excepţia cazurilor când apreciază că aceste dispoziţii sunt ilegale, funcţionarul public având
dreptul să motiveze în scris, refuzul îndeplinirii dispoziţiei primite. Dacă funcţionarul public
care a dat dispoziţia stăruie în executarea acesteia, va trebui de data aceasta, să o formuleze în
scris, ipoteză în care cel care o primeşte trebuie să o execute, cu excepţia cazului în care este
vădit ilegală.172
Obligaţia de demnitate. Prin întregul lor compartiment şi prin ţinuta, funcţionarii
publici sunt obligaţi să se arate demni de consideraţia şi încrederea pe care o impune poziţia
lor oficială şi să se abţină de la orice acte de natură să compromită prestigiul corpului
funcţionarilor publici. Este interzis funcţionarilor publici ca, direct sau indirect, să solicite sau
să accepte, pentru ei sau pentru alţii, daruri sau alte avantaje.
Funcţionarii publici au obligaţia ca, la numirea şi eliberarea din funcţie, să
prezinte conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere, având drept
scop justificarea bunurilor şi valorilor achiziţionate în raport cu veniturile obţinute în perioada
exercitării funcţiei.173
170
171
172
Anton Trailescu, Drept administrativ, Ediţia a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, p. 156.
173
Anton Trailescu, op. cit., p. 157.
De asemenea, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie, cu
excepţia calităţii de cadru didactic.
Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale ori
în alte unităţi cu scop lucrativ. Aceştia nu pot exercita nici la societăţi comerciale cu capital,
privat activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu atribuţiile ce le revin.
Reglementări speciale pot prevedea şi alte categorii de îndatoriri specifice unor funcţii
publice, cum ar fi, de exemplu, programul de lucru cu publicul, paza sediului şi a
documentelor secrete, portul şi uzul de armă, programul de instruire fizică şi trageri cu arme
de foc etc.174
Asfel, putem spune că drepturile şi obligaţiile în ansamblul lor, constituie suportul
legal al autorităţii şi prestigiului funcţionarului public, fiind asigurate şi garantate de stat prin
mijloace juridice, de natură materială, civilă, administrativă şi penală.
Bibliografie:
1. Bălan Emil, Instituţii administrative, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008.
2. Adrian Gorun, Dan R. Mateiu, Horaţiu T. Gorun, Elemente de administraţie publică,
jurisprudenţă şi drept administrativ, Vol. 1, Ed. EFES, Cluj-Napoca 2002.
3. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.1, Ediţia 4, Ed.All Beck, Bucureşti 2005.
4. Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală, Ediţia a 4-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2006.
5. Anton Trailescu, Drept administrativ, Ediţia a 2-a, Ed. All Beck, Bucureşti 2005.
6. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. 1, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008.
7. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
8. http://www.cod-juridic.ro/
174
DESCENTRALIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
ȘTEFAN MIHAI LUCIAN

Abstract: THROUGH DECENTRALIZATION WE MEAN TRANSFERRING

ADMINISTRATIVE AND FINANCIAL POWER FROM THE CENTRAL GOVERNMENT TO THE
LOCAL GOVERNMENT OR THE PRIVATE SECTOR. WHEN WE TALK ABOUT
DECENTRALIZATION WE SHOULD KEEP IN MIND THAT THIS IS, ABOVE ALL, COMPLETELY
RESTORED DEMOCRATIC PRINCIPLES BASED ON THE PHILOSOPHICAL DOCTRINE AND
STATE STRUCTURES WHICH WE BELIEVE IS TRUE OF THE ROMAN STATE, WITH THE ENTRY
INTO FORCE OF CONSTITUTION OF 1991.
Descentralizarea administrativă este acel regim în care administraţia intereselor locale

este dată în grija organelor alese pe plan local de către colectivităţile locale. Descentralizarea
în administraţie publică este un regim juridic opus centralizării, în care dezvoltarea
problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru, ci de către cei aleşi de
corpul electoral sau desemnaţi de aceştia. În acest regim juridic autorităţile locale nu mai sunt
subordonate celor central, iar actele lor nu mai pot fi anulate de acestea din urmă, în cadrul
sistemului administrativ, ci de către autorităţi din afara acestuia, din sfera altei puteri - a
puterii judecătoreşi ori în cadrul unui sistem jurisdicţional special constituit.”
Prin urmare, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite sau
serviciilor publice să se administreze ele însele sub controlul statului, care le atribuie
personalitate juridică, le permite constituirea unor autorităţi proprii şi le dotează cu resursele
necesare.
Descentralizarea este privită ca o idee necesară a democraţiei, pentru organizarea
administraţiei publice, ea având aceeaşi pondere ca şi democraţia reprezentativă pentru
organizarea constituţională.175 Despre problema raportului dintre democraţie şi
descentralizare s-a aflat destul de frecvent în atenţia specialiştilor. Colectivităţile teritoriale de
cetăţeni reprezintă corpuri intermediare, interpuse între individ şi puterea centrală,
determinând reguli adaptate fiecărui cadru geografic şi personalizând autoritatea statalăîn
funcţie de problemele locale.
Societatea modernă, caracterizată prin contradicţii şi pluralism, implică o mare
varietate de comportamente sociale şi de aceea nu este suficientă luarea deciziilor la nivel
central, ci este necesară adaptarea acestora la specificul local.176
175
A se vedea în acest sens Charles Debbasch, Science administrative, Paris, Dalloz, 1989, citat Ioan Alexandru,
Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005, pag. 148
176
A se vedea Ioan Alexandru, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005, pag. 148.
Descentralizarea reprezintă acordarea de autonomie administrativă organelor locale. 177
Regimul centralizării administrative, cu forma deconcentrării, coexistă în fapt cu cel al
descentralizării, prin care este permis colectivităţilor locale să îşi administreze singure
importante interese comune.
Colectivitatea teritorială locală reprezintă o parte a teritoriului naţional, cu
personalitate juridică fiind sediu al unei administraţii locale.
Principiul descentralizării administrative presupune că o parte importantă din puterea
decizională în materie administrativă să fie transferată de la administraţia de stat către
persoane morale (juridice), distincte faţă de stat, care se bucură faţă de aceasta, de autonomie,
având o putere de decizie asupra unei colectivităţi determinate teritorial, putere neaflată în
raporturi ierarhice cu puterea centrală.
Descentralizarea este fondată pe principiul libertăţii, colectivităţile constituite în
unităţile administrativ-teritoriale să aibă libertatea de a soluţiona, prin autorităţile alese şi prin
mijloacele proprii, activităţi considerate locale.
Descentralizarea reprezintă acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale,
orăşeneşti, comunale sau judeţene se realizează de către autorităţi liber alese de către cetăţenii
colectivităţii respective. Având la dispoziţie, mijloace financiare proprii şi beneficiind de
putere autonomă de decizie, conform prevederilor constituţionale, acest sistem răspunde ideii
de libertate.178
Descentralizare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.
Avantajele importante pot fi rezumate la următoarele:
- într-un regim de descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune
interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de autorităţile
locale alese, deoarece acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi
instrucţiunilor de la centru;
- măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale, întrucât
acestea nu mai sunt nevoite să aştepte aprobări de la centru;
- într-un regim de descentralizare, resursele materiale şi financiare şi chiar şi forţa de
muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi să răspundă unor nevoi prioritare, pe
care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale;
- alegerea sau numirea funcţionarilor publici, pe un termen limitat, înlătura în măsură
mai mare fenomenele birocratice şi rutiniere în activitatea locală, aducând de fiecare
dată un aer nou în gestionarea treburilor locale;
177
http://www.gov.ro/content/descentralizare/l/1
178
Emil Bălan, Drept Administrativ si Procedură Administrativă, Ed. Universitară, Bucureşti 2002, p. 55-56
- prin alegeri, participarea locuitorilor la desemnarea autorităţilor locale le accentuează
spiritul de responsabilitate şi iniţiativa pentru viaţa publică a teritoriului şi îi determină
să găsească ei înşişi soluţii la problemele cu care se confruntă;
Dezavantajele descentralizării pot fi următoarele:
- într-un regim puternic descentralizat, acţiunea puterii centrale este mai îngreunată,
deoarece nu în toate cazurile aceasta se racordează la interesele şi la acţiunile
autorităţilor locale;
- alegerea autorităţilor descentralizate, introduce în administraţia locală politica de
partid, care îmbolnăveşte totul.179
- în localităţile mici, este greu de găsit buni specialişti în administraţia publică, care să
poată conduce serviciile publice, pe care descentralizarea o conferă autorităţilor locale;
- pe planul gestionării patrimoniului şi al finanţelor, descentralizarea sporeşte numărul
colectivităţilor cu patrimoniu şi buget propriu, fapt ce îngreunează realizarea unui
control eficient asupra utilizării banului public şi formarea unei viziuni corecte, cât
mai reală asupra finanţelor ţării şi a avuţiei naţionale. 180
Desfăşurarea procesului de descentralizare, legea cadru în materie precizează pentru
prima dată în legislaţia română că autorităţile administraţiei publice locale exercită în
condiţiile legii, trei categorii de competenţe: competenţe exclusive, competenţe partajate şi
competenţe delegate.
În exercitarea competenţelor exclusive, autorităţile administraţiei publice locale sunt
responsabile, au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare realizării
normelor legale în vigoare.
Legea nr. 195/2006 defineşte competenţele exclusive ca fiind competenţele atribuite
prin lege autorităţilor administraţiei publice locale de realizarea cărora acestea sunt
responsabile. Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de decizie şi dispun de
resursele şi mijloacele necesare îndeplinirii competenţelor, cu respectarea normelor, criteriilor
şi standardelor stabilite de lege.
La nivelul judeţelor, competenţele exclusive se referă la următoarele probleme:
- administrarea aeroporturilor de interes local;
- administrarea domeniului public şi privat al judeţului;
- administrarea intitutiilor de cultură de interes judeţean;
- administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean;
179
Lipsa de competenţă şi de răspundere, demagogia si servilismul sunt unele din importantele probleme ale
acestui mod de recrutare a autorităţilor descentralizate
180
Mircea Preda, Manual de administratie publică si de drept administrativ, Vol. 1, Ed. Exclusiv Total,
Bucureşti 2009, p. 444
- serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru victimele
violenţei în familie;
- serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoanele vârstnice;
- alte competenţe stabilite potrivit legii.
Competenţele partajate, o definiţie dată de lege asupra acestora ar fi că sunt
competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte
niveluri ale administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a
puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte. În exercitarea lor autorităţile
administraţiei publice locale de la nivelul judeţului colaborează cu autorităţile administraţiei
publice de la nivelul central, în condiţiile legii.
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită competenţe partajate
cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale privind:
- administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean;
- învăţământul special;
- serviciile de asistentă medico-sociala adresate persoanelor cu problem sociale;
- serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru protecţia
copilului;
- serviciile de asistenţă socială specializate pentru personae cu dizabilităţi;
- serviciile publice comunitare pentru evident persoanelor;
- alte competenţe stabilite de lege.
Ultima categorie de competenţe, competenţele delegate legea prevede că acestea sunt
atribuite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare
corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în
limitele stabilite de către acestea.
Autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe delegate de către
autorităţile administraţiei publice centrale privind plata unor alocaţii şi a unor indemnizaţii
pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi precum şi alte competenţe, potrivit legii. 181
Legea cadru a descentralizării este Legea nr. 195/2006, prin care în principal se
stabilesc principiile pe baza cărora se desfăşoară acest proces, regulile procesului de
descentralizare.
Principiile prevăzute de lege pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare
este:
181
Mircea Preda, Manual de administratie publică si de drept administrativ, Vol. 1, Ed. Exclusiv Total,
Bucureşti 2009, p. 449
- principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea
administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de
cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară;
- principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate;
- principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu
competenţele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate
în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;
- principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil bazat pe criteria
şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice
locale sau să limiteze autonomia locală financiară;
- principiul echitaţii implică accesul tuturor cetăţenilor la serviciile publice şi de utilitate
publică;
- principiul constrângerii bugetare, interzice utilizarea de către autorităţile publice
centrale a transferurilor special sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale
ale bugetelor locale.182
Problemele locale sunt numai de ordin administrative, în timp ce statul component al
statului federal dispune de putere constituantă, având posibilitatea să îşi elaboreze propria sa
constituţie, de putere legislative, administrativă şi judecătorească.
Luând de exemplu o comună, aceasta nu poate recurge la modificarea structurii
administrative, care este stabilită prin lege, şi nici nu poate crea alte autorităţi administrative
în locul său pe lângă cele create de lege.
În acelaşi timp, în fruntea statului component al statului federal nu se află simple
autorităţi locale, ci o structură proprie oricărui stat - legislativă, executivă şi judecătorească.
Deosebirile dintre federalism şi descentralizare deţin cea mai autentică separare prin
faptul că elementul esenţial al descentralizării îl constituie tutela administrativă, fenomen
necunoscut în raporturile dintre statul federal şi statele component ale federaţiei. 183
Deşi despre descentralizare se vorbeşte de mai bine de 20 de ani, la nivel de consiliu
judeţean, după realizarea procesului de descentralizare, una din chestiunile interesante ar fi, că
sintagma “Preşedinte de Consiliu Judeţean” va dispărea, fiind înlocuită cu cea de “Preşedinte
de Judeţ”.
De asemenea tot prin procesul de descentralizare, anumite atribuţii ale ISJ, CAŞ, DSP
şi Direcţiei Agricole ar trebui încredinţate autorităţilor de la nivel local.
Prin atribuţii înţelegem încredinţarea unei părţi a inspectoratelor şcolare judeţene către
consiliile judeţene, dar fără partea de control, de inspecţie şi de strategie în învăţământ acestea
182
http://www.descentralizare.ro/pagini/starea_actuala_din_romania.html
183
Emil Bălan, op. cit, p. 60
să rămână tot atribuite statale. De asemenea atribuţiile cu privire la învăţământul ethnic şi
professional vor ajunge la nivel regional.
Tot în subordinea consiliului judeţean va fi trecută Casa Judeţeana de Asigurări de
Sănătate, ceea ce ar însemna un lucru foarte bun din punct de vedere material, deoarece se
apreciază că 75% din incarsarile de la fondul de sănătate ar rămâne la nivel judeţean, iar la
nivel central trebuind să ajungă 25% lucru deosebit de important pentru instituţiile publice de
sănătate, având astfel parte de resurse pentru finanţare.
Şi Direcţia de Sănătate Publică va face trecerea în subordinea consiliului judeţean,
dorindu-se că tot aici să ajungă şi spitalele din subordinea Ministerului Transportului.
Tot prin procesul de descentralizare se doreşte desfiinţarea Polititei Locale.
Ideea de Poliţie Locală a luat naştere în urmă cu câţiva ani, dar s-a ajuns la concluzia
că nici instituţiile în sine nu ştiu ce atribuţii au fiecare în parte, astfel luându-se decizia
comasării lor cu Serviciile Circulaţie şi Ordine şi Siguranţa Publică şi trecerea lor în
subordinea primăriilor.
În ceea ce priveşte transferul de resurse şi de competenţe, se ajunge la concluzia că
orice transfer de competenţe să fie însoţit de transferul resurselor financiare, pentru că aceste
competenţe să poată fi exercitate de autorităţile locale şi cele judeţene. De asemenea,
consiliile locale şi consiliile judeţene să exercite compenţe în special de administrare,
consiliile regionale să deţină în special competenţe de dezvoltare, iar la nivel central să
rămână competenţe legate de elaborarea politicilor naţionale, monitorizare, control şi de
reglementare.
Bibliografie:
1. Alexandru Ioan, Tratat de Administraţie Publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti
2008
2. Apostol Tofan Dana, Drept administrativ, vol. 1, Ed. All Beck, Bucureşti 2003
3. Apostol Tofan Dana, Drept Administrativ, vol. 1, Ediţia 2, Ed. C. H. Beck, Bucureşti
2008.
4. Arimia Vasile, Manta Pantelimon, Mischie Nicolae, Instituţiile judeţene ale
administraţiei de stat, Ed. Hermes 2000
5. Bălan Emil, Drept Administrativ şi Procedura Administrativă, Ed. Universitară,
Bucureşti 2002
6. Ioan Alexandru, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2005
7. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. 1, Ediţia 4, Ed. All Beck,
Bucureşti 2005
8. Petrescu Rodica Narcisa, Drept Administrativ, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009
9. Preda Mircea, Autorităţile Administraţiei Publice, Ediţia 2, Ed. Lumina Lex, Bucureşti
2002
10. Preda Mircea, Manual de administraţie publică şi de drept administrativ, Vol. 1, Ed.
Exclusiv Total, Bucureşti 2009
11. Prisăcaru I. Valentin, Tratat de drept administrativ român, partea generală, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti 1993
12. http://www.gov.ro/content/descentralizare/l/1
13. http://www.descentralizare.ro/pagini/starea_actuala_din_romania.html
14. http://www.admpubl.snspa.ro/
15. http://www.descentralizare.ro/
STATUL NAŢIONAL ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII
STEFAN MIHAI LUCIAN

Abstract: THE ROLE OF THE NATION STATE WAS, IS AND WILL BE VERY
CONTROVERSIAL. UNDER THE TITLE,” IN THE GLOBALIZED NATION STATE" THIS ARTICLE
ATTEMPTS TO OUTLINE THE NEW STATUS OF THE NATIONAL STATE IN THE NEW GLOBAL
CONTEXT. ARTICLE HIGHLIGHTS DIFFERENT VIEWS ON THE IMPACT OF GLOBALIZATION
ON MODERN NATION-STATE. I ALSO FELT EXTREMELY INTERESTING THE EXPLANATION
NATIONALIST PARADOX AND ANALYZING THE IMPACT OF GLOBALIZATION, NOT ONLY ON
THE STATE AS A POLITICAL INSTITUTION, BUT ALSO ON THE NATIONAL STATE AS THE
BEARER OF NATIONAL IDENTITY.
Cuvinte-cheie: stat naţional; globalizare; identitate naţională.
Este evident că lumea se îndreaptă tot mai rapid spre globalizare, spre o lume văzută
ca o unitate la nivel planetar a unor identităţi şi care va funcţiona cu norme şi standarde
comune. Elementele specifice ale fiecărui participant vor contribui la realizarea unui echilibru
internaţional, cu deosebire socio-economic, la nivel macrostructural, în funcţie de resursele
proprii şi de capacitatea de utilizare a acestora, de fiecare colectivitate umană în calitate de
actor acceptat ca egal, suveran şi independent. În acest cadru, naţiunea sau statul naţional nu
trebuie opus globalizării. Ele se regăsesc integrate în acest proces. Dacă privim astfel
lucrurile, globalizarea nu apare ca ceva distructiv, acel ceva care să anuleze specificul.
Globalizarea nu mai apare ca o ameninţare la identitate, ci ca un fenomen care conservă,
afirmă şi potenţează naţiunile. Cele două laturi ale raportului – globalizarea şi dorinţa de
protejare a identităţii – pot fi complementare.184
Statul suveran, centralizat şi consolidat teritorial a reprezentat paradigma dominantă în
cadrul ştiinţelor politice, pe parcursul ultimelor două secole. Acesta a reprezentat idealul
comunităţii politice occidentale bine ordonate şi modelul de atins de către orice comunitate
politică aspirând la modernitate. Sub impactul noilor transformări aduse de globalizare, însă,
acesta suferă câteva transformări semnificative, astfel că se vorbeşte adesea de un declin al
statului naţional, sau despre o criză a acestuia.
184
Miliana Şerbu, Constantin Gheorghe, Globalizare şi identitate naţională, Editura Ministerului Administraţiei
şi Internelor, Bucureşti, 2006, p. 3.
Argumentele care susţin ipoteza declinului statului naţional în contextul globalizării se
bazează pe câteva observaţii privind problemele globale ce depăşesc cadrul de acţiune şi
control al statului naţional, actorii non-statali a căror influenţă sporeşte continuu, eclipsând,
uneori, puterea statului naţional, transformările din cadrul pieţelor globale, a căror mărime şi
rază de acţiune face imposibilă exercitarea controlului de către statul naţional, transformările
generate de noile tehnologii comunicaţionale, transformările în planul legitimităţii statului,
precum şi transformările în planul cultural şi ideologic - toate acestea fiind elemente ce
transformă faţa statului westfalian.185
La nivel internaţional, globalizarea generează sau creează condiţiile necesare pentru
manifestarea unor entităţi care erodează rolul tradiţional al statului ca unic actor internaţional.
Aceasta înseamnă că globalizarea este asociată cu un nou regim al suveranităţii ca urmare a
apariţiei unor „noi şi puternice forme non-teritoriale de organizare economică şi politică în
domeniul global, asemenea corporaţiilor multinaţionale, mişcărilor sociale transnaţionale,
agenţiilor de reglementare internaţionale etc.”186 Dezvoltarea, dincolo de frontiere a afacerilor,
necesită o comunicare mai intensă între autorităţi aflate la mare distanţă.
Practica, apărută după cea de-a doua conflagraţie mondială se extinde, cu rapiditate,
aceasta presupunând influenţă şi transparenţă în planul comunităţii mondiale. Astfel,
comunitatea mondială, graţie globalizării tinde să devină o identitate. Pe ce se bazează această
identitate? Este una din întrebările la care numai viitorul, practic, va răspunde.
Trăim într-o lume a informaţiei, a comunicării instantanee. Televiziunea prin satelit,
accesibilă pe întregul pământ şi devenită sursă primară de informaţii, internetul – acea
coloană vertebrală a informaţiilor globale generează influenţe asupra identităţii naţionale şi
chiar înlocuirea marilor audienţe naţionale cu altele, planetare. Disputele etnice, culturale,
religioase din continente diferite, rivalităţile ideologice fac obiectul unor dezbateri, consecinţe
şi decizii aproape simultane. De aceea, viitorul jurnalist, diplomat, manager, om politic
trebuie să fie pregătit la nivelul „citirii“ globale. Crearea sau menţinerea unei imagini pozitive
a unei naţiuni, deci a unei identităţi – de pildă – este un lucru extraordinar de greu de realizat
în condiţiile unei comunicări globale.
Problematica identitară în contextul globalizării. Paradoxul naţionalist.
Din antichitate şi până în timpurile noastre, statul (cu forma particulară statul-naţiune,
mai ales în ultimele două secole) – ca instituţie suprastructurală, instrument principal de
organizare politică şi administrativă şi de reglare a relaţiilor politice dintre oameni – a
185
David Armstrong, „Globalization and the social state”, Review of International Studies, 24, (1998), p. 461-
478.
186
David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale. Politică, economie
şi cultură, traducere colectivă, EdituraPolirom, Iaşi, 2004, p. 33.
reprezentat elementul esenţial în viaţa internă şi internaţională. Întrucât în contextul
accentuării manifestării globalizării, mulţi analişti vorbesc de diminuarea rolului statului-
naţiune, apreciem ca necesară realizarea unei analize în domeniu, impunându-se, mai întâi, o
"disecare" a fenomenului globalizării.
Conceptul de globalizare stârneşte volens-nolens o multitudine de controverse şi
„pasiuni”. Pentru unii, fenomenul globalizării este unul ancestral care şi găseşte în
contemporaneitate manifestarea sa cea mai complexă şi care prefigurează ca şi viitor al
societăţii umane, o lume globală. Pe de altă parte, opozanţii globalizării sunt cei ce elogiază
identitatea naţională ca fiind acea enclavă în care sunt păstrate elementele specifice ale unei
naţiuni: miturile fondatoare, tradiţiile culturale, obiceiurile străvechi şi nu în ultimul rând
limba naţională- adică ceea ce numim patrimoniul valorilor naţionale.
Din această perspectivă, se disting două scenarii plauzibile pro şi contra globalizare. În
timp ce primul scenariu evidenţiază avantajele şi beneficiile unei lumi globalizate, o lume în
care identităţile naţionale se contopesc creionând identitatea supranaţională, globală şi
totodată păstrîndu-şi specificitatea, cel de-al doilea scenariu exaltează identitatea naţională
încercând să scoată în faţă efectele negative ale fenomenelor globalizatoare asupra naţiunilor.
Scepticii pledează pentru prezervarea valorilor naţionale ale fiecărui popor,
argumentând că globalizarea are un impact negativ asupra statului- naţiune, asupra
suveranităţii sale, dar mai ales asupra identităţii naţionale a popoarelor. Aceştia consideră, de
asemenea, că naţiunile sunt ameninţate de omogenizare şi că dacă nu vor lua măsuri de
consolidare a patrimoniului naţional, îşi vor pierde din elementele identitare atât de arzător
păstrate şi apărate până în prezent.
Dar precum afirma Ştefan Augustin Doinaş „globalizarea va stimula […] manifestări
virulente ale identităţii, după cum exacerbarea conştiinţei specificului va duce la solidarizări
încă nebănuite.”187 Aşadar, cu cât globalizarea va fi mai susţinută şi mai exacerbată, cu atât
vor exista naţionalişti şi mai înfocaţi care vor lupta pentru securizarea şi conservarea
identităţilor naţionale...şi pe măsură ce numărul acestora se va înmulţi, se va trezi în ei
tendinţa spre solidaritate, spre iniţierea unor acţiuni comune, chiar globale. În mod paradoxal,
cele două concepte -globalizare şi identitate naţională- sunt antitetice şi complementare în
acelaşi timp.
Această idee a „asemănării care adânceşte diferenţa” este împărtăşită şi de Alain
Dieckhoff care vorbeşte despre un adevărat „paradox naţionalist”, argumentând că
ascensiunea în forţă a globalizării are un efect retrograd, determinând o influenţă catalizatoare
187
Ştefan Augustin Doinaş, Globalizare şi identitate, în Secolul 21. Globalizare şi Identitate, Publicaţie periodică
de sinteză, editată de Uniunea scriitorilor din România şi Fundaţia Culturală Secolul XXI, Bucureşti, Nr. 7-9 2001,
p.8.
asupra naţionalismului. Susan Strange recunoaşte la rândul său existenţa acestui paradox,
afirmând că, în timp ce guvernele statelor din Europa occidentală şi din America de Nord
suferă de o pierdere progresivă a autorităţii lor reale datorată globalizării, creşte şirul
societăţilor care doresc să îşi aibă propriul stat.188
Paradoxul naţionalismului la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, resimţit
chiar şi în Occidentul promotor al globalizării, constă în faptul că naţionalismul se exprimă
virulent şi cu o forţă reînnoită tocmai în momentul în care oamenii se aseamănă din ce în ce
mai mult.189 Paradoxul naţionalist îşi găseşte explicaţia în diferitele abordări, atât de natură
psihologică, cât şi antropologică. Din punct de vedere psihologic, acest mister al
naţionalismului poate fi explicat prin concepţia lui Freud privind narcisismul micilor
diferenţe- conform căreia oamenii şi popoarele se vor ataşa cu atât mai multă înflăcărare de
aspectele care îi diferenţiază, cu cât acestea vor fi mai mici.190
Principiul naţional organizează în momentul de faţă, în mare măsură, realitatea
socială. Oamenii nu mai trăiesc apartenenţa la o naţiune tradiţională bazată pe etnie, în
general, dar şi instituţiile în care se formează deciziile şi, până la urmă, voinţa politică sunt
încă naţionale. De aceea, pentru mulţi analişti o realitate regizată de principiul naţional trece
drept ultimă, stadiul indepansabil al istoriei, iar globalizarea drept o periclitare, din interese de
dominaţie, a acestui principiu.191
În fapt, globalizarea nu demolează principiul naţional, în sensul că îl înlătură de pe
scenă. Ea înseamnă o mondializare a relaţiilor, dar a fi utopic să credem că principiul naţional
va fi repede înlocuit cu o societate cosmopolită în care toate se omogenizează sub câteva
reguli abstracte192.
Globalizarea a erodat monopolul statului-naţiune asupra cunoaşterii ştiinţifice precum
şi abilitatea sa de a utiliza această cunoaştere pentru a reproduce puterea; chiar dacă rolul
cunoaşterii devine din ce în ce mai important în conturarea relaţiilor de putere, aproape
paradoxal rolul statului în cadrul acestui proces se diminuează. Aşadar, descentralizarea
cunoaşterii devine un proces emblematic al lumii contemporane şi trebuie înţeles din
perspectiva faptului că „formarea cunoaşterii şi controlul (puterea) asupra cunoaşterii în
economia globală scapă de sub controlul statului-naţiune deoarece inovaţia se globalizează,
deoarece discursul despre cunoaştere se plasează în afara controlului statului şi, deoarece
188
Susan Strange, Retragerea statului. Difuziunea puterii în economia mondială, Ed. Trei, Bucureşti, 2001, p.21.
189
Alain Dieckhoff, Naţiune şi raţiune de stat. Identităţile naţionale în mişcare, Ed. Curtea Veche, Bucureşti,
2003, p. 67.
190
Michael Ignatieff, Blood and Belonging. Journeys into the New Nationalism, Vintage, Londra, 1994, p.14, citat
în Alain Dieckhoff, op.cit., pp. 22-23.
191
Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare. Cultură. Geopolitică, Editura Academiei Române, Bucureşti,
2013, p. 19.
192
Ibidem.
informaţia este mult mai accesibilă decât a fost înainte datorită dezvoltării tehnologiei şi
comunicaţiilor.”193
Statul naţional în condiţiile globalizării
În vremea noastră, unii definesc statul naţional ca fiind un sistem politic în care
funcţiile executive, legislative şi judecătoreşti fundamentale sunt centralizate în mâinile unui
guvern naţional şi care permite în principiu participarea tuturor cetăţenilor adulţi, pe baze
egalitare, la viaţă politică. Cele două caracteristici au dat naştere la dualitatea guvern –
societate194. Noi rămânem la ideea exprimată cu decenii în urmă, că “factorul hotărâtor în
zămislirea unei naţiuni e cel subiectiv, e conştiinţa unităţii care, fără discuţie, e opera statului
modern. Se poate oare vorbi de o naţiune când sunt prezenţi numai factori externi, fără
conştiinţa identităţii lor? Desigur că nu. Naţiunea, ca individualitate colectivă, e un produs al
conştiinţei de sine, al reflecţiei asupra condiţiilor ce ţin laolaltă o seamă de oameni. Pe scurt,
naţiunea e un concept modern, şi închegarea ei coincide cu avântul noii cugetări. Naţiunea
modernă se organizează în stat: idealul e statul naţional”195.
Din punct de vedere al percepţiei comune, obişnuite, globalizarea poate fi comparată
cu starea vremii. Parafrazându-l pe marele scriitor şi umorist american Mark Twain, aş spune
„Toată lumea vorbeşte despre Globalizare, dar nimeni nu ştie nimic despre ea!”.
Statul modern a fost principalul exponent şi apărător al interesului naţional. Primul a
fost promotorul celui de-al doilea, care, la rândul său, l-a legitimat pe primul. După unii
autori, securitatea, bogăţia, libertatea şi dreptatea sunt aspiraţiile principale ale cetăţenilor,
corespunzând unor nevoi fundamentale. Se observă că, faţă de lozinca revoluţiei franceze,
lipsesc fraternitatea şi egalitatea. Statul modern a creat instituţii adecvate pentru a răspunde la
aceste cerinţe. În materie de securitate, a creat o armată pentru ameninţare exterioară şi forţe
de ordine pentru cea interioară, monopolizând uzul violenţei. Statul modern a făcut din
mărirea avuţiei naţionale un crez călăuzitor, încurajând corporaţiile particulare care
funcţionau mai bine decât cele care erau în gestiunea statului şi stimulând crearea de industrii
avansate, reţele de întreprinzători mici şi mijlocii, veghind ca cunoaşterea şi inovaţia să fie
larg difuzate în rândul populaţiei. Aceasta cerea forme de redistribuire a avuţiei, asistenţă
socială şi medicală, grijă pentru păturile dezavantajate.
193
Carnoy Martin, Castells Manuel, Globalization, the knowledge society, and the Network State: Poulatzas at
the millenium, Global Networks, 1(2001), p. 5.
194
Vlad Hogea, Teorii contemporane asupra naţiunii şi naţionalismului. Disponibil la:
http://vladhogea.wordpress.com/2013/09/15/restituiri-vlad-hogea-teorii-contemporane-asupra-natiunii-si-
nationalismului-2005/
195
Vlad Hogea, Teorii contemporane asupra naţiunii şi naţionalismului apud Mircea Florin, Sensul unei filosofii
româneşti. Disponibil la: http://vladhogea.wordpress.com/2013/09/15/restituiri-vlad-hogea-teorii-
contemporane-asupra-natiunii-si-nationalismului-2005/
Statul doreşte să supravieţuiască, existenţa lui fiind încă necesară, chiar şi numai
pentru faptul că poate asigura un sentiment de identitate locuitorilor săi.
Statul-naţiune este departe de a-şi fi utilizat forţa propulsivă, bună sau rea. Iar această
forţă trebuie judecată prin prisma unui deficit de instituţii eficiente, unitare şi
majoritar/unanim acceptate pentru gestionarea problemelor globale. De peste o generaţie,
tendinţa politicii mondiale este aceea de a slăbi statalitatea. În secolul al XX-lea, multe state
erau prea puternice: tiranizau populaţia şi comiteau acte de agresiune împotriva vecinilor. [...]
Pentru perioada de după 11 septembrie 2001, principala problemă a politicii globale nu va mai
fi aceea de a găsi modalităţi de restrângere a statalităţii, ci de a o construi. Pentru societăţile
individuale şi pentru comunitatea globală, veştejirea statului nu este un preludiu al utopiei, ci
al dezastrului196.
Este de necontestat faptul că statul-naţiune, ca expresie a unei modernităţi care e
transformată, îşi schimbă atribuţiile. Iată câteva simptome ale acestui fenomen: cedarea de
suveranitate în procesul integrării, descentralizarea crescândă şi transferul de atribuţii către
organele locale, pierderea controlului asupra economiei globalizate, acceptarea legislaţiei cu
aceea a altor state, dependenţa de deciziile sau recomandările marilor organisme financiare şi
bancare şi altele197. Ţinând seama de rolul precumpănitor al statului în „apărarea interesului
naţional“, nu miră pe nimeni punerea sub scrutin a evoluţiei în cadrul globalizării şi nici
aspectul larg de poziţii, de la apărare până la ultima suflare a fortăreţei fisurate şi până la
profeţia sumbră a dispariţiei sale. Însă nu a apărut nici un substitut adecvat care să îl
înlocuiască drept cheie a schimbării globale.
Statele continuă să bată moneda, să ia impozite, să facă redistribuirea venitului
naţional, să vegheze la securitate, să înroleze tineri sub drapelul lor, să dezvolte infrastructura
drumurilor, comunicaţiilor, porturilor şi aeroporturilor şi să gestioneze interesul public în
prezenţa unui sector privat indiferent.
Locuitorii unui teritoriu continuă să întreţină aceleaşi aspiraţii de securitate, bogăţie,
libertate şi echitate, cu sau fără stat puternic. Toate structurile puterii, considerate a fi:
securitate, producţie, finanţe şi cunoaştere s-au deplasat spre noua schemă a reţelelor globale.
În materie de securitate, modernitatea globală se anunţă ca un garant al păcii mondiale, dar se
dovedeşte neeficace şi lipsită de mijloace pentru a preveni sau stinge conflictele locale şi
interne, predominant cultural identitare.
196
Fukuyama Francis, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, Ed. Antet, Bucureşti, 2004, p. 33.
197
Cătălin Turliuc, Globalizarea şi interes naţional-coordonate ale unei paradigme opuse. Disponibil la:
http://ziarullumina.ro/pagina-de-istorie/globalizare-si-interes-national-coordonate-ale-unor-paradigme-opuse-
ii
Puterea este difuză deoarece globalizarea duce la o conectare a tuturor actorilor la
nivel mondial. Statul nu mai este singurul deţinător al puterii la nivel internaţional. Puterea nu
mai este teritorială, aşa cum se întampla în cazul Modernităţii, nu mai are decât exercitare
directa asupra oamenilor. Actorii care au cea mai mare putere sunt cei din sfera economicului,
demnitari ai statului, manageri de corporaţii, bancheri şi jucători pe piaţă, cu toţii constituind
un adevărat „imperiu nonteritorial”198
Interesul naţional nu se micşorează în globalism sau regionalism, dar se exprimă prin
interese şi ambiţii noi, la a căror realizare concură alături de statutul geomodernităţii, numesc
alţi agenţi neguvernamentali sau privaţi, comunităţi sau indivizi legaţi de o identitate ce nu
poate decât înflori într-o lume a pluralismului.199
Politica globală reprezintă un termen care surprinde întinderea relaţiilor politice în
spaţiu şi timp, extensiunea puterii politice şi a activităţii politice. Una din urmările acestei
situaţii se referă la valul de democratizare prin care trece întreaga lume.
Afirmaţiile conform cărora accentuarea integrării economice a societăţilor naţionale
subminează independenţa economică naţională şi reduce autonomia politicilor economice
naţionale datorită:
a) Intensificarea concurenţei comerciale şi nevoia reducerii costurilor reclamă o contracţie
semnificativă a statului bunăstării (problema pe care o vom dezbate mai pe larg considerand-o
extrem de importantă) şi determină guvernele să se antreneze într-o curbă descendentă;
b) Puterea preponderentă în cadrul societăţii trece de la stat la firmă, pentru că, dacă guvernul
nu poate sau nu vrea să ia măsuri care să micşoreze costurile activităţilor de afaceri, firmele
îşi vor delocaliza activităţile în alte ţări;
c) Opţiunile care ţin de politicile publice ale guvernului sunt limitate de dorinţa guvernelor de
a atrage capitaluri străine sau de teama pierderii acestora;
d) Integrarea pieţelor a subminat eficacitatea politicilor macroeconomice în cadrul
managementului economiei200.
Una din coordonate se referă la sufragiul universal. Adoptat pentru prima oară de
Republica franceză prin Constituţia de la 1793, intrat în vigoare şi promovat prin actul din 2
martie 1848, votul universal a reuşit, încetul cu încetul să se impună, în prima fază doar
pentru cetăţenii de sex masculin (după primul război mondial). Astăzi scrutinul universal
reprezintă unul dintre principalele repere ale unui regim democratic şi elementul de bază al
democraţiei reprezentative.
198
Stefano Gizzini , Realism şi relaţii internaţionale, Editura Institutul European, Iaşi, 2000, p. 340.
199
Cătălin Turliuc. Disponibil la: http://ziarullumina.ro/pagina-de-istorie/globalizare-si-interes-national-
coordonate-ale-unor-paradigme-opuse-ii
200
Robert Gilpin, Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global, Editura Polirom, Iaşi,
2004, p. 234.
Un alt fundament al democraţiei, cu puternice legături cu scrutinul electoral este cel
referitor la sistemul politic pluralist. Un sistem democratic stabil are nevoie imperioasă de un
sistem politic stabil şi deschis reprezentării tuturor categoriilor sociale. Un alt comportament
se referă la zona economică, o economie instabilă putând duce oricând la grave dezechilibre
sociale şi implicit la destabilizarea sistemului democratic (cazul Argentinei) şi înlocuirea lui,
de cele mai multe ori cu o autocraţie. Afirmaţiile conform cărora accentuarea integrării
economice a societăţilor naţionale subminează independenţa economică naţională şi reduce
autonomia politicilor economice naţională.
Intensificarea concurenţei comerciale şi nevoia reducerii costurilor reclamă o
contracţie semnificativă a statului bunăstării (problemă pe care o vom dezbate mai pe larg
considerând-o extrem de importantă) şi determină guvernele să se antreneze într-o curbă
descendentă;
Puterea preponderentă în cadrul societăţii trece de la stat la firmă, pentru că, dacă
guvernul nu poate sau nu vrea să ia măsuri care să micşoreze costurile activităţilor de afaceri,
firmele îşi vor delocaliza activităţile în alte ţări;
Opţiunile care ţin de politicile publice ale guvernului sunt limitate de dorinţa
guvernelor de a atrage capitaluri străine sau de teama pierderii acestora; Integrarea pieţelor a
subminat eficacitatea politicilor macroeconomice în cadrul managementului economiei.
În ceea ce priveşte statul bunăstării el apare în Germania secolului al XIX, în timpul
guvernării cancelarului Otto von Bismark şi era o propunere care se opunea atât liberalismului
de tip laissez-faire, cât şi socialismului201. În Marea Britanie acest tip de stat a fost împrumutat
din Germania, şi a fost aplicat pentru prima dată de guvernele Lloyd George şi Beveridge, iar
în anii 30 ai secolului trecut el va pătrunde si peste ocean, în dezvoltarea sistemului New Deal
de către preşedintele american Franklin Roosevelt202.
Tipurile de acţiune ale statului bunăstării, diferite de cele ale statelor cu regimuri
comuniste, sunt descrise ca alte acţiuni decât apărarea legii şi ordinii, acţiuni în favoarea
săracilor, a defavorizaţilor şi handicapaţilor şi preocupări referitoare la susţinerea sistemelor
medicale şi de învăţământ. În perioada modernă statul a început să intervină şi pentru a
favoriza securitatea unui anumit venit, garantarea salariului minim, în aşa fel încât să asigure
liniştea socială şi a proteja o parte din cetăţeni împotriva dezechilibrelor pieţelor şi a
economiilor203. Este un fapt cunoscut că Marea Britanie şi o parte dintre statele scandinave au
devenit în scurt timp campioni în ceea ce priveşte protecţia socială, dintre ele declanşându-se
net Suedia, de asemenea Germania având un set de astfel de politici extrem de bine pus la
201
Antohny Giddens, op.cit., p. 119.
202
Friedrich A. Hayet, Constituţia Libertăţii, Editura Institutul European, Iaşi, 1998, p. 513.
203
Ibidem, p. 267.
punct, în aceste state circa 40 % din populaţie depinzând de astfel de programe. Anthony
Giddens împarte statele europene în patru grupuri conform tipului de sisteme de asistenţă
socială: sistemul britanic cu accent pe serviciile sociale şi cu un buget dependent de venituri;
statele nordice cu ajutoare generoase dar şi un nivel ridicat al bazei de impozitare; sistemul
central-european cu finanţare de către angajaţi şi cu baza pe asigurările sociale, dar cu reduse
obligaţii faţă de serviciile sociale şi statele sudice, similare cu cele centrale dar cu nivele mai
scăzute de susţinere204.
Începând însă cu anii 80 ai secolului trecut aceste state încep să intre în criză. Aceasta
se manifestă şi odată cu debutul, cam în aceeaşi perioadă a fenomenului globalizării şi cu o
serie de schimbări în ceea ce priveşte raporturile demografice în statele capitaliste. Datorită
politicilor de protecţie socială extrem de bine puse la punct, s-au înregistrat o serie întreagă de
transformări, benefice pentru individ, dar care au adus presiuni din ce în ce mai mari asupra
bugetelor acestor state. Creşterea duratei de viaţă a oamenilor, scăderea natalităţii la nivele
negative, fapt care a dus la îmbătrânirea populaţiei, deci la scăderea celor care suportă prin
contribuţii, bugetul de asigurări sociale. În acelaşi timp aria de implicare a statului a crescut
tot mai mult, fiind obligat să susţină învăţământul, problemele grave la adresa sănătăţii
populaţiei (noile maladii care apar cu o tot mai mare frecvenţă – SIDA, SARS, Ebola ş.a.),
toate acestea creând tot mai mari probleme legate de fondurile asigurărilor sociale şi felul în
care guvernele le pot atrage.
O altă mare problemă este cea referitoare la intrarea în vigoare a Sistemului Monetar
European, şi la adoptarea monedei unice, care se sprijină pe echilibrul deficitelor bugetare ale
statelor care participă la acest sistem. Ori, este din ce în ce mai greu ca aceste state să îşi
permită să acumuleze datorii pentru a acoperii cheltuieli altădată la îndemână fără a periclita
întregul sistem. Acest fapt nu poate duce decât la necesitatea ca statele să apeleze la politici
care să împingă salariaţii către asigurările private, statul suportând doar cazurile celor care nu-
şi pot permite să plătească rate lunare sau trimestriale. Din această perspectivă este evident că
ţările din Europa se află în faţa nevoi de a reduce substanţial ajutoarele aşa cum arătau ele în
anii 70-80205.
Aşadar, globalizarea implică descentralizarea cunoaşterii (a puterii) iar apariţia
societăţii bazate pe cunoaştere diminuează rolul internaţional al statului şi propune o formulă
teoretică şi practică utilă pentru a explica politica globală. Incapabil să mai gestioneze şi
controleze bunăstarea şi informaţia, delegitimat de chiar acţiunile şi ideologia sa, statul se
transformă sub presiunea globalizării care produce modificări structurale în relaţia dintre
putere şi cunoaştere. Astfel, din perspectiva creşterii interconectivităţii globale care afectează
204
Anthony Giddens , op. cit., pp.27-28.
205
Joseph E. Stiglitz, Globalizarea. Spetanţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 161.
profund înţelegerea clasică a statului şi a funcţiilor sale, analiştii au propus o serie de formule
alternative care să reflecte pierderea atributelor care tradiţional aparţineau statului –
suveranitatea, teritoriul şi implicit puterea – stat reţea (network state), stat regional /
subregional (regional / subregional state) sau stat transnaţional (transnational state)206.
Globalizarea reprezintă renunţarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a
tehnologiei, circulaţia neîngrădită a informaţiei, uniformizarea economiei, libera circulaţie a
capitalului şi a persoanei. Câştigătorul premiului Nobel, Henry Kendyll afirma că „dacă nu
stabilizăm populaţia prin dreptate, omenie şi milă, atunci natura o va face în locul nostru”.
Aceasta este marea provocare a globalizării.
Concluzii
Statele-naţiune trec, fără îndoială, printr-un amplu proces de adaptare la condiţiile
globalizării, ceea ce presupune o graduală, dar totuşi semnificativă internaţionalizare,
denaţionalizare şi destatalizare simultană a instituţiilor acestora, dar tocmai modul în care
statele naţionale reuşesc să se adapteze la aceste provocări este dovada cea mai grăitoare, în
opinia mai multor autori, a viabilităţii acestei forme particulare de organizare a vieţii sociale şi
a autorităţii politice.
Globalizarea permite emergenţa unor structuri supra/transnaţionale care pot oferi soluţii
problemelor cu care se confruntă spaţiul (inter)naţional, şi în acelaşi timp natura dispersată a
cunoaşterii umane erodează capacităţile de planificare (raţională, ştiinţifică) pe care şi le
asumase în mod tradiţional statul.
Avem astăzi o societate preocupată tot mai intens de viitorul şi de siguranţa/
securitatea sa, care nu mai este „imună” la dezastrele cauzate de om, nu mai are încredere în
industrie, guvernare, experţi, nu mai acceptă o modernizare şi/sau globalizare “gestionată
dedeasupra”. Ea trebuie să facă faţă individualismului, atomizării sociale, fragmentării
liantului comunitar, multiplelor serii de disoluţii etc., unei realităţi sociale diverse,
contradictorii, plină de lacune şi contiguităţi, fără linie evolutivă continuă. Nu în ultimul rând,
societatea funcţionează în structura de posibilităţi a celei de a doua modernităţi, care nu mai
pleacă de la premisa că statul-naţiune şi societatea sunt identice, ci prezintă diverse căi de
dezvoltare, multe dintre acestea neputând fi nici măcar intuite în momentul actual.
Nu întâmplător, s-a spus că “un stat este bine organizat şi puternic atunci când îmbină
scopul său general cu interesul particular al cetăţenilor, unul găsindu-şi realizarea şi
satisfacerea în celălalt. Într-adevăr, statul constituie acordul dintre voinţa generală, esenţială
şi cea subiectivă, acord care este moralitatea. Individul care trăieşte în acest acord are o
206
Ulrich Beck, Ce este globalizarea?: Erori ale globalismului-răspunsuri la globalizare, Ed. Trei, Bucureşti, 2003.
viaţă morală. Acest lucru nu trebuie înţeles în sensul că voinţa subiectivă a individului izolat
ar ajunge la împlinire şi satisfacere în voinţa generală, în sensul că acesta din urmă ar
constitui doar un mijloc pentru prima. (…) Omul nu dobândeşte întreaga sa valoare, întreaga
realitate spirituală decât datorită statului. Numai astfel omul este conştiinţă, numai astfel îşi
află el loc în moralitate, în orânduirea morală şi juridică a statului. Căci adevărul este
unitatea dintre voinţa generală şi cea subiectivă, iar generalul se cuprinde în legile
statului”207.
În procesul globalizării statele naţiune au renunţat la unele drepturi şi libertăţi, dar şi-
au extins altele. Mai mult, se poate considera că, din această perspectivă, statele-naţiuni,
naţiunile şi naţionalismul permit, pe de o parte, conexiunile dintre contextul global şi
diferitele sale niveluri şi, pe de altă parte, drept „contragreutăţi”, reale sau imaginare, la
însuşi procesul globalizării. Finalmente, ceea ce se poate remarca este că atât tendinţele
unificatoare, cât şi cele fragmentare existente în lumea contemporană trebuie înţelese în
directă relaţie cu condiţia umană globală specifică postmodernităţii.
Bibliografie:
1. Armstrong, David, Globalization and the social state, Review of International
Studies, 1998.
2. Carnoy, Martin; Castells, Manuel, Globalization, the knowledge society, and the Network
State: Poulatzas at the millenium, Global Networks, 2001.
3. Dieckhoff, Alain, Naţiune şi raţiune de stat. Identităţile naţionale în mişcare, Ed. Curtea
Veche, Bucureşti, 2003.
4. Fukuyama, Francis, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, Ed. Antet,
Bucureşti, 2004.
5. Gilpin, Robert, Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global,
Polirom, Iaşi, 2004.
6. Gizzini, Stefano, Realism şi relaţii internaţionale, Ed. Institutul European, Iaşi, 2000
7. Hayet, Friedrich A., Constituţia Libertăţii, Ed. Institutul European, Iaşi, 1998.
8. Hegel G. W. F., Prelegeri de filozofia istoriei, în vol. Fundamentele gândirii politice
moderne, Ed. Polirom, 1999.
9. Held, David; McGrew, Anthony; Goldblatt, David; Perraton Jonathan, Transformări
globale. Politică, economie şi cultură, traducere colectivă, Ed. Polirom, Iasi, 2004.
10. Ignatieff, Michael, Blood and Belonging. Journeys into the New Nationalism, Vintage,
Londra, 1994.
207
G.W.F.Hegel, Prelegeri de filozofia istoriei, Fundamentele gândirii politice moderne, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.
11. Marga, Andrei, Schimbarea lumii. Globalizare. Cultura. Geopolitica, Ed. Academiei
Române, Bucureşti, 2013.
12. Marga, Andrei, Guvernanţă şi guvernare. Un viraj al democraţiei, Ed. Compania, 2013.
13. Stiglitz, Joseph E. Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.
14. Strange, Susan, Retragerea statului. Difuziunea puterii în economia mondială, 2001.
15. Şerbu, Miliana; Constantin Gheorghe, Globalizare şi identitate naţională, Ed.
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006.
16. Ulrich, Beck, Ce este globalizarea?: Erori ale globalismului - răspunsuri la globalizare,
Ed. Trei, Bucureşti, 2003.
17. Doinaş, Ş. Augustin, Globalizare şi identitate, în Secolul 21. Uniunea scriitorilor din
România şi Fundaţia Culturală Secolul XXI, Bucureşti, Nr. 7-9, 2001.
18. http://vladhogea.wordpress.com/2013/09/15/restituiri-vlad-hogea-teorii-contemporane-
asupra-natiunii-si-nationalismului-2005/
19. http://ziarullumina.ro/pagina-de-istorie/globalizare-si-interes-national-coordonate-ale-
unor-paradigme-opuse-ii.
SCURTĂ ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND
REGLEMENTĂRILE LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL
LIBERULUI ACCES LA INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC
ROMÂNIA – SLOVENIA
OANA ANDREEA HIRGHIDUȘI

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
Abstract: ONE OF THE FUNDAMENTAL RIGHTS OF CITIZENS EVERYWHERE, IS THE

RIGHT TO INFORMATION. THUS, AND FREE ACCESS TO PUBLIC INFORMATION IS A
SOVEREIGN RIGHT CONFERRED BY THE BASIC LAW. BOTH THE CONSTITUTION AND THE
CONSTITUTION OF SLOVENIA, FOR THESE TWO COUNTRIES ARE SUBJECT TO OUR BRIEF
ANALYSIS ESTABLISHES, IN THEIR CONTENT, EACH ARTICLE PROVIDES THE RIGHT OF
CITIZENS TO ACCESS PUBLIC INFORMATION.
INTRODUCERE
Constituția din Slovenia prevede:
Articolul 38 [...] Orice persoană are dreptul de acces la datele cu caracter personal colectate
care se referă la el și dreptul la o protecție jurisdicțională în caz de abuz de astfel de date.
Articolul 39 [...] Cu excepția, în astfel de cazuri, așa cum sunt prevăzute de lege, orice
persoană are dreptul de a obține informații de natură publică în care acesta are un interes legal
fondate în conformitate cu legislația.208
Constituția din România prevede:
Articolul 31 - Dreptul la informație
(1)Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2)Autoritătile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetătenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
208
Constitutia Sloveniei, adopted on: 23 Dec 199, amended on: 14 July 1997, 25 July 2000, 7 March 2003, 15
June 2004, 20 June 2006, official long name: The Constitution of the Republic of Slovenia,
http://www.servat.unibe.ch/icl/si00000_.html
(3)Dreptul la informatie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protectie a tinerilor sau
securitatea natională.
(4)Mijloacele de informare in masă, publice si private, sunt obligate să asigure informarea
corectă a opiniei publice.
(5)Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze
grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor
servicii si controlul parlamentar asupra activitătii lor se reglementează prin lege organică. 209
Obiectul nostru de analiza îl constituie legislația în vigoare în domeniul accesului la
informațiile de interes public, astfel ca în cele ce urmează vom încerca sa comparam Legea
nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public 210, lege a statului roman, cu
Acces to Public Information Act211, legea a statului sloven.
Dispoziții generale
Scopul declarat al ambelor legi îl constituie, în mod evident, asigurarea că activitatea
tuturor organismelor publice este una transparentă și deschisă, ce permite persoanelor fizice si
juridice să-si exercite liber și neîngradit dreptul lor de a obține informații deținute de
autoritățile publice.
De remarcat este faptul că, legea slovenă, spre deosebire de legea 544/2001, nu oferă o
definire clară a subiecților legii (instituțiile publice) ci aceștia sunt exeplificați și enumerați ăn
mod direct „...informații de interes public deținute de organele de stat , organele
administrației publice locale , agenții publice , fonduri publice și alte entități de drept public ,
deținătorii de puterile publice și contractori de servicii publice ( denumite în continuare "
organismele ")”212., ba mai mult, aflăm și de existența unui catalog informativ al
organismelor publice213 existente la nivelul statului sloven, catalog ce trebuie actualizat și
publicat în permanență de Ministerul pentru administrația publică din Slovenia.
De o reală importanță este și faptul că în cuprinsul legii gasim și precizarea faptului că,
statul sloven respectă și înglobează în ratificările sale legislative întregul acquis comunitar în
domeniu, „...odată cu adoptarea acestei legi , următoarele directive ale Uniunii Europene
sunt puse în aplicare în sistemul juridic sloven : 2003/4/ES de directivă a Parlamentului
European și a Consiliului , din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile
209
Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 758 din 29 octombrie 2003, art.31, alin.1-5
210
publicata in Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001
211
Access to Public Information Act, published on 22 March 2003 (Official Gazette of RS. No. 24/2003) with
changes and amandements (latest change: Official Gazette of RS, No. 117/2006-ZDavP-2),
https://www.ip-rs.si/index.php?id=324
212
Access to Public Information Act, published on 22 March 2003 (Official Gazette of RS. No. 24/2003) with
changes and amandements (latest change: Official Gazette of RS, No. 117/2006-ZDavP-2), art.1, alin.1,
https://www.ip-rs.si/index.php?id=324
213
Idem., alin.3
despre mediu și de abrogare a Directiva 90/313/CEE a Consiliului și a Directivei
2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind
reutilizarea informațiilor din sectorul public...”214.
Prevederi de bază
Atât legea slovenă cât și cea din România prevăd foarte clar că orice solicitant care a
adresat o cerere trebuie să dispună de acces liber la informații de interes public prin una din
următoarele modalități: consultare la fața locului, achiziționarea unei transcrieri, a unei copii
sau a unei înregistrări electronice. De asemenea este prevăzut faptul că orice instituție
publică are obligația sa publice atât la sediu cât și în mediul on-line 215, informațiile de inters
public, pentru ca cei interesați să poată dispune de utilizarea și reutilizarea lor ori de cate ori
le este necesar.
Transmiterea din oficiu a informațiilor de interes public

Atât în Slovenia cât și în România, legea prevede că fiecare organism trebuie să
publice din oficiul prin intermediul on-line texte consolidate ale reglementărilor referitoare la
domeniul de activitate al organismului, programe , strategii , opinii , opinii și instrucțiuni cu
caracter general, importante pentru interacțiunea organismului cu persoane fizice și juridice
și pentru a decide cu privire la drepturile și obligațiile lor , respectiv , studii și alte
documente similare legate de domeniul de activitate al organismului, toate publicațiile și
documentația de licitație în conformitate cu reglementările privind achizițiile publice,
informații cu privire la activitățile lor și de servicii administrative , judiciare și de altă
natură; toate informațiile de interes public solicitate de reclamante de cel puțin trei ori ;
alte informații publice216.
Ambele state stipulează în aliniatele legilor sale că în ceea ce privește publicarea on-
line, cu precizarea că în statul sloven, fiecare organism este obligat să mențină în mod
continuu și să facă publice într-un mod adecvat ( monitorul oficial al corpului, World Wide
Web, etc), precum și să prezinte solicitantului în momentul consultării la fața locului,
catalogul informațiilor publice împărțit în blocuri de conținut, deținut de către organism.
Informații ce sunt exceptate de la regula liberului acces
214
Idem., alin.2
215
mica excepție intervine din partea statului sloven care prevede ca publicare on-line nu este obligatorie ci apare
doar acolo unde este posibil și oportun , „(4) The body shall make its documents available through electronic
means where possible and appropriate whereas this shall not imply an obligation...”, Access to Public
Information Act, art.5, alin.4
216
Access to Public Information Act, art.10, alin.1
De remarcat este atenția pe care statul sloven o acordă informatiilor ce fac excepție217
de la regula liberului acces la informatii, astfel că în cuprinsul art.6 din lege, avem o listă
extrem de completă și complexă, dintre care putem enumera: informații care, în conformitate
cu Actul de guvernare de date strict-secrete 218, sunt definită ca fiind secrete, informații care
sunt definite ca fiind un secret de afaceri, datele cu caracter personal a căror dezvăluire ar
constitui o încălcare a protecției datelor cu caracter personal, informații a căror divulgare ar
constitui o încălcare a confidențialității individuale la unitățile de raportare , în conformitate
cu legea care reglementează activitățile de statisticile guvernamentale, informațiile obținute
sau elaborate în scopul urmăririi penale sau în legătură cu urmărirea penală , sau procedura de
contravenții , și a căror divulgare ar aduce atingere punerii în aplicare a astfel de proceduri,
informatii privind valoarea naturală sau culturală, care , în conformitate cu legea care
reglementează conservarea naturii sau a patrimoniului cultural , nu este accesibil publicului în
scopul de protecție de (care), valoare naturală sau culturală, informații din documentul
întocmit în legătură cu operațiunile sau activitatea organelor interne , și a căror divulgare ar
putea determina tulburări în operațiuni sau activități ale organismului.
În ceea ce privește raspunderea pentru asigurarea protejarii informatiilor strict
confidentiale cat si tramiterea informatiilor ce fac obiectul unor cereri de solicitare de
informatii de interes public revin unor persoane (functionari publici) din cadrul
compartimentelor de specialitate, ce le-au fost atribuite astfel de competențe. Legea slovena
prevede ca aceste persoane responsabile trebuie numite in termen de cel mult 3 luni de la
intrarea in vigoare a prezentei legi219.
Solicitarea de informații publice

Legislația ambelor state prevede faptul că solicitantul de informații de interes public
poate dispune de aceste prin doua modalități, fie în scris fie verbal.
Informarea poate avea loc prin consultare la fata locului, prin asigurarea unei
transcrieri a documentului in cauza, a unei copii sau a unei inregistrari electronice.
Ambele state prevad faptul ca solicitantul de informatii publice trebuie sa adreseze o
cerere scrisa in cazul utilizarii sau reutilizarii de informatii publice.
Comun ambelor legi le sunt si regulile in ceea ce priveste continutul unei astfel de
cereri de solicitare de informatii publice, astfel ca aceasta trebuie sa cuprinda indicarea
organismului de care este depusă , numele personal , compania sau denumirea persoanei
juridice, indicarea reprezentantului legal, precum și adresa solicitantului, sau adresa
217
Idem, art.6, alin.1
218
Classified Information Act, https://www.ip-rs.si/index.php?id=505
219
Access to Public Information Act, art.43
reprezentantului său. În cererea sa de acces la informațiile de interes public , solicitantul
trebuie să specifice informațiile cu care dorește să se familiarizeze, modul în care el dorește
să se familiarizeze cu conținutul informațiile solicitate ( consultare la fața locului , o
transcriere , o copie , un record electronic )220.
O precuzare exptrem de importanta apare in legea slovenă, ce prevede ca in cazul in
care cererea este incompleta221 organismul trebuie sa invite solicitantul ca in termen de 3 zile
sa completeze cererea in mod corespunzator. In cazul in care cererea nu este completata
corespunzator in termenul stabilit si nu se indeplinesc conditiile de redactare, autoritatea
publica poate si este indreptatita conform prevederilor legale sa anuleze o astfel de cerere.
Legea din Romania nu prevede un asfel de termen.
In cazul in care un organism nu detine informatiile publice solicitate acesta trebuie ca
in termen de 3 zile sa anunte organul competent in al carui domeniu de activitate este cuprinsa
solicitarea , in vederea solutionarii cereri in timp util.
Termenele de răspuns la cereri

In ceea ce priveste termenele de raspuns la cererile de solicitare de informatii publice ,
in Romania autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea
informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la
înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor
documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi
difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în
maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10
zile222.
In Slovenia lucrurile stau putin altfel, astfel ca „organismul decide cu privire la cererea
reclamantului, imediat, și cel târziu în termenul de 20 de zile lucrătoare începând de la data
primirii cererii complete”223.
Insa cum orice exceptie are o exceptie, tot din partea legii slovene avem un
amendament la acest termen de 20 de zile, astfel ca in cazurile exceptionale 224 in care
organismul necesită mai mult timp pentru transmiterea de informații solicitate ca urmare a
punerii în aplicare a accesului parțial la informațiile de interes public (...) sau din cauza
documentației complete , se poate extinde termenul prevăzut în articolul precedent pentru nu
mai mult de 30 de zile lucrătoare .Organismul este obligat de a decide cu privire la
220
spre comparatie a se vedea articolul 6 aliniatul 3 din legea 544/2001
221
222
Legea 544/2001, art.7, alin.1
223
224
Idem., art.24
prelungirea termenului , inclusiv explicarea motivelor pentru extinderea , prin ordin , care se il
va servi pe reclamant . Organismul este obligat să ajungă la decizia cel târziu în termenul de
15 zile lucrătoare de la primirea cererii . Recurs împotriva ordonanței menționate în
paragraful precedent nu este posibilă .
Dreptul de a refuza sa se raspunda la o cerere apare in cazul ambelor tari, insa refuzul
trebuie sa fie in scris si motivat. In legislatia slovena apare o scapare si anume acesta nu
prevede un termen in care refuzul sa fie transmis, pe cand legislatia din Romania precizeaza
un termen clar de 5 zile225 de la primirea petițiilor.
Sancțiuni / procedura de apel

Solicitantul are dreptul de recurs împotriva deciziei prin care organismul a refuzat
cererea, precum și împotriva ordonanței prin care organismul a respins cererea.
In cazul Romaniei , împotriva refuzului se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii
sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către
persoana lezată. Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată,
răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va
conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor
disciplinare luate împotriva celui vinovat.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în lege,
aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei
rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al
instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile.
În cazul unui procedurii de apel in cazul Sloveniei, organul catre care o persoana
vatamata intr-un drept al sau conform legii liberului acees la informatii publice este
Comisarul pentru accesul la informații publice226, cel ce decide cu privire la recurs.
Procedură de apel sunt puse în aplicare în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Legea care
reglementează procedura administrativă generală. Procedurile într-un litigiu administrativ
225
Legea 544/2001, art.7, alin.2
226
Comisarul de Informații este un organ de stat autonom și independent , competent pentru a : 1)- Decide cu
privire la calea de atac împotriva deciziei prin care un organism a refuzat sau a respins cererea reclamantei de
acces sau a încălcat dreptul de acces sau re - utilizarea de informații de interes public într-un alt mod , și în
cadrul procedurilor de apel , de asemenea, de supraveghere asupra implementării din Legea privind
reglementarea accesului la informații și reglementările adoptate în temeiul acestuia publică , 2)- Supravegherea
de inspecție pe punerea în aplicare a Legii și a altor reglementări , care reglementează protecția și prelucrarea
datelor cu caracter personal sau transferul de date cu caracter personal din Slovenia , precum și efectuarea altor
taxe , definite de aceste regulamente , 3)- Decide cu privire la calea de atac a unui individ , atunci când
operatorul de date refuză cererea sa de date , extract , lista , de examinare , de confirmare , informații , explicații ,
transcrierea sau copia , în conformitate cu prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal .
Information Commissioner Act (published in Official gazette of the Republic of Slovenia, no.
113/2005https://www.ip-rs.si/index.php?id=325
împotriva deciziei sau a încheierii de procedură emise de către comisarul de informare sunt
urgente și privilegiat227 .
Costul transmiterea de informații

Ambele legislatii prevad un cost aferent solicitarii de informatii publice, exceptie
făcând consultarea la fata locului care este gratuita. Costurile pot fi legate de costurile
materiale pentru transmiterea de o transcriere, copia sau înregistrare electronică a
informațiilor solicitate. Prețul nu poate depăși costurile de colectare, producerea,
reproducerea și difuzarea, împreună cu un profit rezonabil. Prețul trebuie să fie ajustat în
funcție de raportul cost-eficiență, situat într- o perioadă contabilă comun și în conformitate
cu principiile contabile aplicabile ale organismului în cauză. Metoda de calcul a costurilor
pentru care prețul este în sine de informare publică, iar organismul trebuie, în conformitate
cu legea , se transmite fiecărui solicitant care solicită acest lucru 228. Costurile sunt bineinteles
suportate de solicitant.
Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de

interes public
In ceea ce priveste accesul mass media la informatiile de interes public legea slovenă
nu acorda un capitol special acestei categorii de subiecti si nu prevede nici un fel de lamurire
cu privire la accesul acestora la informatiile publice.
BIBLIOGRAFIE:
1. Access to Public Information Act, published on 22 March 2003 (Official Gazette of RS.
No. 24/2003) with changes and amandements (latest change: Official Gazette of RS, No.
117/2006-ZDavP-2)
 https://www.ip-rs.si/index.php?id=324
2. The Constitution of the Republic of Slovenia, published in Official Gazette RS, Nos.
33/91-I, 42/97, 66/2000 and 24/03
3. Information Commissioner Act, published in Official gazette of the Republic of Slovenia,
no. 113/2005
4. Classified Information Act , (official consolidated text) (ZTP-UPB2)
5. Constitutia Romaniei din 2003, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 / 31
octombrie 2003
 http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php
6. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, publicata in
Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001
227
Idem, art.10, alin.4
228
Access to Public Information Act, art.34a
 http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php
SCURTĂ ANALIZĂ PRIVIND GRADUL DE
IMPLEMENTARE AL E-GUVERNĂRII LA NIVEL LOCAL -
SITE-UL PRIMĂRIEI TÂRGU-JIU VERSUS SITE-UL
PRIMĂRIEI BĂLȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA
OANA ANDREEA HIRGHIDUȘI

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
Abstract: IN THIS AGE OF THE INTERNET, EACH OF US HAS THE OPPORTUNITY EVER, 24/7,
TO BE ABLE TO REPORT ON TOPICS OF INTEREST, AND CAN BE UPDATED AT ANY TIME,
BEING ONE CLICK AWAY FROM SOCIAL REALITY. IT WAS NOTED THAT MOST PUBLIC
ENTITIES AND INSTITUTIONS ROLE IN SOCIAL LIFE HAVE ADAPTED TO NEW
REQUIREMENTS AND HAVE BUILT THEIR OWN WEBSITES, INTENDED TO IMPROVE THE
RELATIONSHIP BETWEEN GOVERNMENT AND CITIZENS AND INCREASE THE
TRANSPARENCY OF DECISION-MAKING.
INTRODUCERE
Guvernele din întreaga lume încearcă să facă faţă noilor provocări la care sunt supuse: cererea
publică de responsabilitate, eficienţă, eficacitate, guvernare participativă și transparența
decizională.
E-Government - „utilizarea tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiei, şi în special a
Internetului, ca instrument pentru obţinerea unei guvernări performante”- oferă elementele
necesare pentru a răspunde corespunzător acestor provocări.
Sintagma de transparenţă decizională229 desemnează setul de instrumente prin care
administraţia (instituţiile şi autorităţile administraţiei publice locale) dă socoteală
cetăţenilor/contribuabililor cu privire la activitatea desfăşurată în serviciul acestora. În
calitatea lor de contribuabili, cetăţenii au dreptul de a fi informaţi sau consultaţi, precum şi de
a participa la deciziile luate de către autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, pe
care le susţin financiar prin taxele şi impozitele pe care le plătesc.
Proiectul de față își propune tocmai să evidențieze această nouă direcție de dezvoltare
a administrației publice coroborată cu domeniul IT și să observe modul în care aceasta este
pusă în practică la nivelul a două primării din două state oarecum diferite.
229
reglementată de „Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică”, modificată și
completată prin “Legea nr. 281/2013”, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 679 din data de
5 noiembrie 2013
Metodele de cercetare care au stat la baza elaborării lucrării au fost observația directă
(prin consultarea lucrărilor de specialitate, legislației în vigoare, materiale disponibile on-line,
cât și accesare de site-uri și portaluri de profil), cât și analiza documentelor (modalitate ce
ne-a permis să consultăm și să ordonăm materialele din punct de vedere calitativ și cantitativ,
extrăgând pentru proiectul nostru materiale de maximă relevanță).
I. GUVERNAREA ELECTRONICĂ - O NOUĂ ETAPĂ ÎN ADMINISTRAŢIA

PUBLICĂ
Societatea informaţională reprezintă o nouă etapă a civilizaţiei umane, un nou mod de viaţă
calitativ superior care implică folosirea intensivă a informaţiei în toate sferele activităţii şi
existenţei umane, cu un impact economic şi social major.
Societatea informaţională230 presupune schimbări în toate domeniile: în administraţie (e-
government), în afaceri (comerţul electronic), în educaţie (educaţie la distanţă), în cultură
(centre multimedia şi biblioteci virtuale) şi în maniera de a lucra ( lucrul la distanţă). La baza
acestor transformări se află utilizarea internet-ului. Internet-ul influenţează modul în care
trăim, modul în care se fac afacerile, maniera în care se lucrează, metodele de studiu,
comunicarea între oameni şi chiar felul de petrecere a timpului liber.
Caracteristica principală a societății informaționale o reprezintă creșterea explozivă a
informației „digitale” disponibilă prin intermediul produselor tehnologiei informației și
comunicațiilor. Această înseamnă, pentru guverne și administrații, servicii publice mai
eficiente, mai transparente și mai rapide, mai apropiate de nevoile cetățenilor și mai puțin
costisitoare231.
Impactul societăţii informaţionale asupra vieţii personale şi a dezvoltării individuale a
membrilor săi poate fi analizat sub multiple aspecte. O asemenea analiză trebuie să ia in
considerare în primul rând modelul acestui nou tip de societate cu toate caracteristicile sale
politice, economice şi sociale, aşa cum este conceput şi implementat atât la nivelul fiecărei
ţări, cât şi la nivel regional şi internaţional.
Printre principalele componente ale societății informaționale pot fi amintite: documente
electronice, rețeaua de internet și serviciile oferite, biblioteci electronice și biblioteci virtuale,
230
Informații furnizate de http://www.mcsi.ro/Minister/Despre-MCSI/Misiune, cuprinse în misiunea
Ministerului pentru Societatea Informațională
231
Nica Dan, “Guvern, cetățean, societate informațională”, Editura Semne, București, 2001
centre de informare multifuncționale pentru cetățeni, învățământul la distanță, telefonia
mobilă, serviciile administrației publice on-line, etc232.
Sectorul public şi relaţiile sale cu societatea au generat numeroase analize şi discuţii în ultimii
ani. Creşterea cererii de servicii publice, restricţiile bugetare, costurile de personal şi noile
facilităţi oferite de TIC au constituit provocări care au generat noi concepte: “guvernare
online”, "e-government”, “democraţie electronică”.
Guvernarea electronică este definită ca fiind „utilizarea tehnologiilor informaţiei şi
comunicării (TIC) în cadrul administraţiilor publice, împreună cu schimbările
organizaţionale şi dobândirea de noi competenţe, în vederea îmbunătăţirii serviciilor publice
şi a proceselor democratice”233. Guvernarea electronică poate fi privită în sensul cel mai larg
și ca interacțiunea dintre Guvern, Parlament și alte instituții publice cu cetățenii, prin
intermediul mijloacelor electronice234.
Informarea asupra proiectelor de lege aflate în discuție și emiterea de păreri de către cetățeni,
plata unor taxe sau impozite, completarea unor cereri sau petiții online reprezintă mijloace
eficiente puse la dispoziție de către stat pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de către
cetățeni, așa cum am amintit și în capitolul anterior când am vorbit de principiul transparenței
sau de liberul acces al cetățenilor la informația publică ca principii ce izvorăsc din legea
fundamentală. Sensul implementării guvernării electronice este unul descendent, orientat
dinspre stat spre cetățean, ce se bazează pe receptivitatea și implicarea acestuia din urmă.
În ultimii 10-15 ani, guvernele au văzut adoptarea şi utilizarea tehnologiilor informaţionale ca
fiind o şansă de îmbunătăţire a coerenţei livrării serviciilor publice şi, de asemenea, un
instrument de creştere a eficienţei şi a eficacităţii. Instituţiile au realizat investiţii masive în
implementarea politicilor naţionale de adoptare a TIC în sectorul public, mai ales în
dezvoltarea a serviciilor guvernamentale.
La începuturi, utilizarea TIC în sectorul public urmărea automatizarea sarcinilor de lucru,
eliminarea hârtia şi reducerea proceselor şi procedurilor greoaie, inutile, adeseori efectuate
manual235. Impactul asupra utilizatorilor- indiferent că erau cetăţeni, firme sau chiar instituţii
publice- era redus, indirect şi foarte puţin vizibil, iar eficienţa se traducea de cele mai multe
ori prin reducerea timpului de răspuns la solicitările sau întrebările utilizatorilor.
Însă, guvernele au fost obligate la un moment dat să acorde atenţie şi utilizatorilor şi să ţină
cont de nevoile, preferinţele, satisfacţia acestora. Astfel, sectorul public a fost nevoit să
232
“Planul de Dezvoltare Regională 2007-2013, regiunea Vest, România”, Agenția pentru Dezvoltare Regională
Vest, http://www.adrvest.ro
233
http://www.electronicgovernment.eu/
234
Baltac Vasile, „Introducere in E-Government”-suport de curs, SNSPA, București, 2008, p.5
235
Baltac Vasile, op.cit., p.4
regândească opţiunile de transformare, iar la mijlocul anului 2000 s-a trecut la aşa-numita
abordare “user-centricity”236.
Începând cu 2001 s-au luat măsuri pentru crearea cadrului legislativ și a suportului necesar
dezvoltării aplicațiilor de e-Government și e-Business în România.
În prezent, eGovernment s-a transformat dintr-un simplu instrument de birou într-un
instrument de reorganizare a sectorului public, devenind o pârghie a inovaţiei. Unul din
studiile realizate de OECD237 arată că statele folosesc tot mai mult e-Government ca pe o
unealtă strategică pentru inovaţie în livrarea serviciilor şi ca pe un suport pentru schimbările
structurale ce au loc în procesele de business. Transformarea sectorului public a devenit, în
mod evident, un pas spre o administraţie publică mai deschisă, orientată puternic spre
utilizator.
De o reala importanță și de neevitat în discuția noastră sunt și atributele generate de un
asemenea sistem, astfel încât atributele e-Government sunt: mai simple, mai rapide, mai
transparente şi mai eficiente. Toate acestea generează și o serie de avantaje și riscuri, în
consecință, implementarea e-Guvernării va avea următoarele rezultate 238:
Avantaje pentru Guvern: reducerea cheltuielilor administrative, lansarea competiţiei privind
inovarea serviciilor, guvernarea unitară prin asigurarea unei căi de acces unic privind
serviciile guvernamentale, servicii proiectate să satisfacă automat cererea și să asigure un
feed-back care generează „ajustări din mers”, pilotarea absorbției serviciilor electronice prin
parteneriate comerciale.
Avantaje pentru cetățeni: interacțiunea cu o singură identitate statală, scăderea costurilor
personale sau ale afacerilor, servicii noi accesibile imediat, comunicare electronică sigură în
ambele sensuri, disponibilitatea serviciilor 24/7, vizibilitate și interacțiune prin interfețe
unitare.
II. SCURTĂ ANALIZĂ PRIVIND GRADUL DE IMPLEMENTARE AL

E-GUVERNĂRII LA NIVEL LOCAL - SITE-UL PRIMĂRIEI TÂRGU-JIU VERSUS
SITE-UL PRIMĂRIEI BĂLȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA
II.I Scurtă prezentare a orașelor
236
„întregul concept de servicii pentru utilizator se bazează pe "pune utilizatorul în centrul de servicii
inovatoare", http://www.net-eucen.org/usercentric.php, (Network of European stakeholders for enhance User
Centricity in eGovernance)
237
The Organisation for Economic Co-operation and Development, „ E-Government as a Tool for
Transformation”, OECD Publisher, Paris, 2007, p.34, http://www.eurim.org.uk/
238
Tofan Cezarina Adina, “E-Government”, Revista “Tribuna economică”, nr.40, miercuri 8 octombrie 2008,
București, p.41
Târgu Jiu (în germană Tergoschwyl, în maghiară Zsilvásárhely) este un municipiu, reședința
și cel mai mare oraș al județului Gorj, din regiunea istorică Oltenia, sud-vestul României.
Istoric:
Orașul este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de "Jiul"239, într-o poruncă
dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-
lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg. Cu timpul, în
izvoarele istorice apar și mențiuni ce indică o cristalizare a vieții orășenești. Orașul pomenit
ca atare, de un document din anul 1611 dat de Radu Mihnea, este atestat ca organizare
municipală, având la conducerea treburilor orășenești un jude și mai mulți pârgari.
Populație:
Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Târgu Jiu se ridică la
82.504 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
96.641 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,69%), cu o minoritate
de romi (3,21%). Pentru 5,95% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct
de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (92,13%). Pentru 5,98% din
populație nu este cunoscută apartenența confesională240.
Administrație:
Pe teritoriul municipiului Târgu Jiu (reședință de județ a județului Gorj) sunt
amplasate0și0alte0opt0localități: Slobozia, Bârsești, Polata, Ursați, Drăgoieni, Iezureni, Preaj
ba Mare, Romanești și jumătate din comuna Turcinești.
Primarul orașului este Florin Cârciumaru (PSD, ales 2000, 2004, 2008, 2012) ales pentru a
patra oara consecutiv. La scrutinul din 2012241 a acumulat 71,04% din sufragii, candidând din
partea Uniunii Social Liberale (USL).
Cultură:
Municipiul Târgu-Jiu este de asemenea un important centru cultural, pe teritoriul său aflându-
se ansamblul monumental „Constantin Brâncuși”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”,
239
Ștefulescu Alexandru, „Istoria Târgu-Jiului”, Editura Central Collection, Tipografia Nicu D. Miloșescu, furnizor
al Curții Regale, 1906, p.3, https://archive.org/details/istoriatrgujiul00stefgoog
240
Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii,
orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România, http://www.recensamantromania.ro/rezultate-
2/
241
Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2012, http://www.alegeri.tv/alegeri-locale-2012/targu-jiu
Muzeul de Artă, Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu și o
serie de alte statui și monumente ce amintesc și preaslăvesc eroii patriei gorjene. De
asemenea, lumea academică este la ea acasa în „orașul de pe Jiu”, Universitatea „Constantin
Brâncuși” fiind un reprezentant de seamă al învățământului superior alături de importante
colegii de renume ale Gorjului (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Național
„Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Spiru Haret”, etc ).
Bălți (în ucraineană Бєльці, în rusă Бельцы, în poloneză Bielce) este un oraș cu statut
de municipiu, reședința Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Orașul se află în
mijlocul stepei Bălțului cu un relief de câmpie fragmentată, la 138 km la nord de Chișinău, 65
km de la granița cu România, vama Sculeni, și 120 km de la frontiera cu Ucraina, vama Otaci.
Istoric:
„Capitala de nord” a Republicii Moldova, orașul Bălți, a fost fondat inițial ca un târg,
în 1421, de către Ringalia de Mazovia, sora regelui polonez Wladyslaw II Jagiellon (de
dinastie lituaniană), care era soția domnitorului Principatului Moldovei – Alexandru cel Bun.
Localitatea a fost numită așa de la locurile mlăştinoase, iar apoi și împrejurimile au preluat
acest nume pe o suprafață întinsă, cunoscută azi ca Stepa Bălțului242.
Populație:
La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului Bălți constituia 149,1 mii persoane,
inclusiv 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală 243. Sub aspect religios cea mai mare parte a
bălțenilor sunt ortodocși, însumând 110 961 persoane (86,98%).
Administrație:
În ianuarie 1995 Bălțiul devine municipiu și este al treilea centru urban după mărime și
populație în Republica Moldova, surclasat doar de Chișinău și Tiraspol. Are în componență
comunele Sadovoi și Elizaveta. În context teritorial orașul se împarte în 3
sectoare0planimetrice: Centru (inclusiv0cartierele Țigania, Teioasa și Berestecico); Pământen
242
„Istoria municipiului Bălți, Republica Moldova (1421-prezent) „– „Primele atestări”,
http://www.istoria.md/articol/63/mun__B%C4%83l%C5%A3i,_Republica_Moldova___istoria_localit
%C4%83%C5%A3ii
243
„Numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 1 ianuarie 2014, în profil teritorial”, Biroul Național de
Statistică al Republicii Moldova, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4347
i (inclusiv0artierele Jubiliar și0Dacia); Slobozia și0două0formațiuni0locuibile Molodova, Bălț
ii Noi.
Primarul municipiului este Vasile Panciuc, care a câștigat alegerile locale pentru a patra oară
consecutiv. La scrutinul din 2011, Vasile Panciuc a acumulat 68,27% din sufragii, candidând
din partea Partidului Comuniștilor.
Cultură:
Rețeaua de instituții culturale este formată din 10 subunități 244: Palatul municipal de
cultură, 2 case de cultură din satele care intră în componența municipiului, 4 cluburi, o galerie
de artă și biblioteca publică cu 8 filiale. În domeniul cultural în oraș funcționează 65 de
cercuri și secții de amatori, inclusiv 46 pentru copii. Pe lângă aceasta în municipiu se
desfășoară reprezentații dramatice la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.
II.II Tabel analitic

TRANSPARENŢĂ
SUBCRITERII PRIMĂRIA TG. JIU Note PRIMĂRIA BĂLŢI Note
Declaraţii de avere Pe site-ul Primariei Tg Jiu, rubrica 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi nu există 0
Declaraţii de avere/interese se nicio declaraţie de avere sau interese.
regăseşte pe prima pagina, este uşor Există o rubrică intitulată
de accesat si de vizualizat. Nu sunt Transparenţa deciziilor, pe prima
publicate decât declaraţia de avere pagină a site-ului, uşor de vizualizat
şi declaraţia de interese a primarului şi accesat dar sunt publicate diverse
în funcţie, din 2010 şi 2011. Ar fi proiecte şi anunţuri, unele neputând fi
trebuit sa fie inclusiv pe anii 2012 şi accesate decât dacă se crează cont pe
2013. site-ul primăriei, ceea ce îngreunează
mult accesul.
Organigramă Pe site-ul Primăriei Tg Jiu, 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi, trebuie 1

organigrama se regăseşte pe prima menţionat că motoarele de căutare
pagină a site-ului, foarte uşor de diferă foarte mult. Pe pagina
accesat. Este actualizată în primăriei Bălţi în limba română,
12/09/2013, la ora 09:38, se poate organigrama este greu de găsit.
vizualiza ca poză, şi este ataşată şi Trebuie să accesezi Rubrica Organele
forma pdf. administraţiei publice locale, apoi
rubrica Primăria, apoi Structura
Primăriei. Am găsit-o folosind
motorul de căutare search, fiind
dificil de prevăzut la ce rubrică poate
fi. Este actualizată în 2013.
Pagina primăriei Bălţi în limba
engleză, este mai uşor de accesat la
rubrica organigramă, şi mai uşor de
vizualizat.
http://en.balti.md/index.php/balti-
city-hall/organizational-chart.
Minute/Şedinţe Pe site-ul primăriei Tg Jiu, la 1 Pe site-ul primăriei Bălţi, la rubrica 1
244
Cultura Instituţii de cultură municipale Reţeaua instituţiilor subordonate secţiei cultură a primăriei
municipiului Bălţi; http://www.balti.md
publicate pe site rubrica Consiliul Local, există Organele Administraţiei Publice
subrubrica Ordinea de zi a locale, subrubrica Şedinţele
şedinţelor. Sunt ataşate în format Consiliului, sunt publicate deciziile şi
word. Sunt uşor de găsit şi suficient ordinea a zi a şedinţelor, precum şi
de detaliate. Există posibilitatea de proiectul de buget pe anul 2014. Nu
descărcare a anumitor documente. există posibilitatea de a descărca
toate documentele.
Cv-uri angajaţi Pe site-ul primăriei Tg Jiu, la 1 Pe site-ul primăriei Bălţi, nu se 0
rubrica primărie, subrubrica regăseşte niciun cv.
Biografie, găsim cv-ul primarului
destul de bine elaborat, în schimb la
rubrica celor 2 viceprimari şi al
secretarului se regăsesc doar câteva
informaţii generale, neîmbrăcând
forma unui cv.
Legislatie Pe site-ul primăriei Tg Jiu, se 0 Site-ul primăriei Bălţi face trimitere 0
regăsesc doar proiecte de hotărâri şi la alte 2 site-uri unde se pot accesa
hotărâri ale consiliului local deja actele normative.
aprobate şi câteva informaţii şi
rapoarte de evaluare pe Legea nr.
544/2001.
Concluzii generale Din punct de vedere al transparenţei, site-urile celor două instituţii sunt destul de bine
elaborate, fiind uşor de vizualizat şi de găsit în mare parte informaţiile aferente acestui
capitol. Trebuie menţionat că site-ul Primăriei Bălţi este destul de eterogen. Este conceput
pentru a fi vizualizat atât în limba română, rusă cât şi engleză. Totuşi, întâmpină anumite
probleme, anumite informaţii neregăsindu-se în toate variantele, motiv pentru care
considerăm că este necesară uniformizarea rubricilor. Site-ul Primăriei Tg Jiu este elaborat
doar în limba română, este mai bine structurat, mai clar organizat, informaţiile fiind mai uşor
de găsit.
E-DOC
SUBCRITERII PRIMĂRIA TG. JIU Note PRIMĂRIA BĂLŢI Note
Autorizaţii/ Pe site-ul Primariei Tg Jiu, se 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi nu 0
certificate/ regăsesc foarte uşor pe prima există nicio autorizaţie sau
formulare pagina la rubrica Servicii certificat.
electronice Elecronice. Certificate de
Format .pdf, .doc, urbanism, autorizaţii de
.rtf construcţie, autorizaţii de
Completare on- funcţionare, autorizaţii taxi,
line a acestora plata taxe şi impozite,
certificate de înregistrare
moped, certificate de
înregistrare utilaje. Acestea se
găsesc foarte uşor printr-un
motor de căutare. Formularele
sunt în format doc. şi se pot
descărca de la secţiunea
formulare
Urmărirea on-line a Pe site-ul primăriei Tg Jiu se 1 Pe site-ul primăriei Bălţi nu se 0

cererii depuse, fie ea regăseşte un motor de căutare la poate urmări online cererea
electronica sau nu rubrica Servicii electronice depusă
(după nr. de inreg.)
Petiţii on-line Pe site-ul primăriei Tg Jiu, nu am 0 Pe site-ul primăriei Bălţi nu se 1
regăsit nicio informatie cu privire la poate depune o petiţie online, însă
petiţii online la rubrica relaţii cu publicul se
regăseşte un articol prin care
cetăţenii sunt îndrumati pentru a
depune petiţia personal la
primăria sau pe adresa de mail a
primariei
primaria.beltsy@gmail.com
Anunţuri publice Pe site-ul primăriei Tg. Jiu la 1 Pe site-ul primăriei Bălţi, găsim o 1
pentru: proiecte de rubrica Cetăţeni se regăsesc rubrică numită licitaţii, unde se
achizitii, informaţii cu privire la înscrierea la regăsesc articole cu privire la
concesionari, licitatii licitaţii prin strigare a bunurilor
inchirieri materiale şi loturilor de pământ şi
buletinul achiziţiilor publice cu
articole actualizate. ultimul fiind
din luna martie 2014
CONTACT
Subcriterii PRIMĂRIA TG. JIU Note PRIMĂRIA BĂLŢI Note

Posibilitatea de a Pe site-ul primăriei Tg Jiu nu exista 0 Pe site-ul primăriei Bălţi, nu exista 0
trimite un e-mail nicio posibilitate de a trimite un e- nicio posibilitate de a trimite un e-
direct primarului mail direct primarului mail direct primarului
(sau cabinetului
acestuia)
Posibilitatea Pe site-ul primăriei Tg Jiu se oferă 1 Pe site-ul primăriei Bălţi, nu exista 0

trimiterii de sugestii posibilitatea de a trimite sugestii pe nicio posibilitate de a trimite o
(altele decât cele adresa de e-mail a primariei. sugestie
referitoare la site) E-mail Primarie:
primaria.targujiu@xnet.ro
Forum de discuţii Pe site-ul primăriei Tg Jiu nu există 0 Pe site-ul primăriei Bălţi, nu exista 0
între/cu cetăţeni(i) un forum de discuţii între cetăţeni forum de discuţii între cetăţeni
CONŢINUT UTIL

Harta electronică a Pe site-ul Primăriei Municipiului 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi, în limba 1
oraşului Tg. Jiu, la rubrica Mass Media din rusă, găsim doar o imagine cu harta
drepta paginii principale se face oraşului, în schimb, la versiunea în
trimitere către o hartă digitală limba engleză, avem o hartă
furnizată de Google Map. Totodată, electronică furnizată de Google.
primăria furnizează pe site 3 liste cu
trimitere directă către toate străzile
oraşului, către instituţiile publice şi
către agenţii economici locali.
Harta mijloacelor de Pe site-ul Primăriei Municipiului 0 Pe site-ul Primăriei Bălţi nu se 0

transport Tg. Jiu nu se regăseşte nicio hartă a regăseşte nicio hartă a mijloacelor de
mijloacelor de transport. transport.
Opţiunea de căutare Pe site-ul Primăriei Municipiului 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi, pe pagina 1
în site Tg. Jiu, pe pagina principală în principală în partea dreaptă sus,
stânga jos, avem opţiunea de există opţiunea de căutare în site.
căutare în site.
Posibilitatea alegerii Pe site-ul Primăriei Municipiului 0 Site-ul Primăriei Bălţi are opţiunea 1
între mai multe limbi Tg. Jiu nu avem posibilitatea de schimbare a limbii. El poate fi
alegerii altei limbi. Site-ul nu poate vizualizat în trei limbi: româna, rusă
fi vizualizat decât în limba română. şi engleză.
Noutăţi/ştiri primărie Pe site-ul Primăriei Municipiului 1 Pe site-ul Primăriei Bălţi, în pagina 1

Tg. Jiu, la rubrica mass-media din principală, dreapta sus, găsim
dreapta paginii principale, gasim un opţiunile noutăţi şi evenimente
blog al primarului şi un link care municipale.
face trimitere către noutăţi şi
informaţii.
Web-cam Pe site-ul Primăriei Municipiului 0 Pe site-ul Primăriei Bălţi nu se 0

Tg. Jiu se regăsesc în pagina regăseşte opţiunea de web-cam.
principală, dreapta, opţiuni pentru
imagini în direct dar acestea nu pot
fi accesate, nu sunt funcţionale.
Concluzii generale Harta Primăriei Tg. Jiu este accesibilă, cu trimiteri directe către străzi, instituţii publice şi
agenţi economici locali, pe când harta Primăriei Bălţi are doar un link cu o hartă furnizată
de Google Map.
Pe site-urile celor două primării nu se regăsesc hărţi cu privire la mijloacele de transport, ci
doar numere de telefon ale unor firme de taximetrie.
Pe ambele site-uri avem puse la dispoziţie motoare de căutare în site.
Site-ul Primăriei Tg. Jiu nu are opţiunea de vizualizare în altă limbă străină pe când site-ul
Primăriei Bălţi poate fi vizualizat în trei limbi străine.
Ambele site-uri au rubrici de noutăţi şi ştiri.
Niciuna dintre instituţii nu are o opţiune funcţională de web-cam.
GENERALITĂŢI

Design plăcut Site-ul Primăriei Municipiului Tg. 4 Site-ul Primăriei Bălţi nu are un 1
Jiu are un design plăcut, cu imagini design extraordinar, în schimb este
care reprezintă oraşul. practic.
Navigare uşoară Pe site-ul Primăriei Municipiului 3 Pe site-ul Primăriei Bălţi se poate 4

Tg. Jiu se poate naviga uşor, fiind naviga uşor fiind accesibil în trei
accesibil tuturor vorbitorilor de limbi străine.
limba română.
Prezenţa Pe site-ul Primăriei Municipiului 5 Pe site-ul Primăriei Bălţi găsim 3

informaţiilor cu Tg. Jiu, la rubrica Turism, găsim informatii cu privire la evenimentele
caracter general informaţii cu privire la obiective municipale şi culturale care pot fi
(nr.taxi, hotel, turistice istorice şi geografice, accesate din pagina principală,
spectacole, etc) trasee turistice, trasee montane, un dreapta.
calendar al evenimentelor culturale
cu locaţiile şi adresele acestora şi
informaţii cu privire la transport,
cazare şi restaurante.
Concluzii generale Site-ul Primăriei Municipiului Tg. Jiu are un design mai plăcut decât site-ul Primăriei Bălţi.
Ambele site-uri sunt la îndemâna tuturor utilizatorilor datorită platformei care facilitează
accesul la informaţii.
Site-ul Primăriei Municipiului Tg. Jiu pune la dispoziţie mai multe informaţii cu caracter
general decât site-ul Primăriei Bălţi.
RATING 23 16
Dupa cum spune Legea 161/2003245, fiecare primărie trebui sa aibă propria pagină de internet.
Site-ul web al unei primării trebuie să cuprindă246 in primul rând:
1) informații despre componența primăriei (date despre: primar, viceprimar, secretar,
organigrama),
2) date despre direcțiile locale (servicii de gospodărire locală, urbanism, stare civilă,
compartiment agricol, etc),
3) informatii despre Consiliul Local (consilieri, atribuțiile consiliului, comisii, dispoziții,
hotărâri locale, hotărâri normative, etc),
4) informații utile pentru cetățeni (noutăți legislative de interes public, acte normative,
declarații de avere, comunicate de presă, proiecte, audiențe, acte necesare, etc)
5) funcționalități online – automatizări oferite prin intermediul site-ului (plata online a taxelor
și impozitelor, formulare pentru propuneri și sesizări, date și formulare de contact pentru toate
departamentele, etc).
De asemenea pe site-ul web al primăriei / consiliului local trebuie să fie prezentate informații
legate de247: așezarea localității, istoric, populație, economie, climă, galerie foto, obiective
turistice, posibilități de dezvoltare economică și investiții.
Toate acestea cerințe reprezintă tocmai oglinda unei societăți informaționale dezvoltate, în
care transparența decizională este adusă la rand înalt, iar transparența trebuie să fie punctul de
reper în momentul constuirii site-ului unei instituții publice.
In elaborarea tabelului analitic de mai sus s-a ținut cont de o serie de criterii ce ne-au folosit
ca instrumente de măsurare și asigurarea a transparenței decizionale la nivel local. De
asemenea pentru a avea un rezultat cât mai concret s-au folosit note de 0 și 1 la criteriile
“TRANSPARENȚĂ”, “E-DOC”, “CONTACT”, “CONȚINUT UTIL”, acordându-se 0 în
cazul în care pe site nu se regăseau informațiile prevăzute în subcriterii iar nota 1 în cazul în
245
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice,
a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicata in Monitorul Oficial nr.
279 din 21.04.2003
246
http://www.pamdesign.ro/
247
Ibidem
care exista. La criteriul numarul 5 și anume “GENERALITĂȚI” am acordat la fiecare
subcriteriu note pe o scara de la 1 la 5.
Rezultatul obținut de cele două site-uri nu este unul îmbucurător, Târgu-Jiul acumulând doar
23 de puncte dintr-un total de 33. Totuși, acesta se situează în fața site-ului municipiului Bîlți,
cel din urmă obținând doar 16 puncte, ceea ce semnifică faptul că nu atinge nici măcar pragul
de jumătate din punctaj.
CONCLUZII FINALE
Din ceea ce am analizat pe parcursul întregului proiect am putut concluziona faptul că
internetul este o resursă informaţională inepuizabilă, o bază de date mondială, uşor de accesat,
utilizat şi care se îmbogăţește permanent. Internetul nu este altceva decât o „platformă de
dialog”. În cazul monitorizării de faţă, site-urile trebuie să fie instrumentele prin care
instituţiile publice oferă comunităţii informaţii pe care cetăţenii le preiau, le prelucrează în
funcţie de necesităţile comunităţii şi le oferă administraţiei.
Circuitul continuă sistematic, stând la baza relaţiilor comunitare, contribuie la buna
funcţionare a conceptelor democratice de transparenţă decizională și e-guvernare. Cu toate
acestea, utilizarea internetului ca liant între comunitate şi administraţia publică este departe de
ceea ce ar trebui să fie. Acest lucru nu face decât să îngreuneze dialogul cetăţean – instituţie
publică, reducând interacţiunea dintre cei doi actori la discuţiile purtate la ghişeele diverselor
departamente administrative.
Deşi se folosesc în continuare şi celelalte moduri tradiţionale de transmitere a
informaţiilor de către autorităţii şi instituţii publice, se recomandă promovarea acerbă a
folosirii paginilor web ca mod de transmitere a informaţiilor.
Verificarea periodică a funcţionalităţii paginilor web ale autorităţilor sau instituţiilor publice,
în principal actualizarea informaţiilor afişate şi funcţionalitatea legăturilor către alte site-uri,
reprezintă garanţia calităţii serviciilor oferite, pentru că, după cum am observat din analiza
site-urile celor două primării, ce se vor a fi inovatoare și deschizătoare de drumuri, de noi
oportunități, ajung să cadă în derizoriu, fiind incomplete sau au butoane ce nu se pot accesa
ori apar acolo doar cu titlu de prezentare. Astfel, se diminuează încrederea cetățenilor în
instituţiile publice.
După cum am putut observa din analiza site-urilor, există foarte multe puncte ce trebuie
îmbunătățite și actualizate, postarea informațiilor trebuie să aibă o ordine logică și să fie ușor
accesibilă cetăţeanului, indiferent de pregătirea sa în domeniul informatic.
Site-ul primăriei Bălți ar trebui uniformizat prin crearea unei singure platforme ce reunește
informații atât din platforma în limba română cât și din cea în limba engleză.
În ceea ce privește e-guvernarea ambele primării mai au de lucrat și de îmbunătățit gradul de
accesibilitate a documentelor în format on-line, a serviciilor disponibile on-line, în vederea
îmbunătățirii componentelor relaționare înglobate în e-guvernare ( G2C, G2B, G2G, respectiv
G2E).
Nu ne dorim un regres informațional și tehnologic, informația și mai ales transparența
decizională prin intermediul platformelor on-line trebuie să fie privite ca o punte de legătură,
un liant între administrația publică și cetățean.
BIBLIOGRAFIE:
Literatură de specialitate:
1. Baltac Vasile, „Introducere in E-Government”-suport de curs, SNSPA, București, 2008
2. Nica Dan, “Guvern, cetățean, societate informațională”, Editura Semne, București, 2001
3. Tofan Cezarina Adina, “E-Government”, Revista “Tribuna economică”, nr.40, miercuri 8
octombrie, București, 2008
Cărți, reviste, ghiduri on-line:
4. Ștefulescu Alexandru, „Istoria Târgu-Jiului”, Editura Central Collection, Tipografia Nicu
D. Miloșescu, furnizor al Curții Regale, 1906
 https://archive.org/details/istoriatrgujiul00stefgoog
5. “Planul de Dezvoltare Regională 2007-2013, regiunea Vest, România”, Agenția pentru
Dezvoltare Regională Vest
 http://www.adrvest.ro
6. „E-Government as a Tool for Transformation”, OECD Publisher, The Organisation for
Economic Co-operation and Development, Paris, 2007
 http://www.eurim.org.uk/
Legislație:
7. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică”, modificată
și completată prin “Legea nr. 281/2013”, publicată în Monitorul Oficial al României, partea
I, nr. 679 din data de 5 noiembrie 2013
Site-uri oficiale:
www.balti.md ( site oficial Primăria Bălți)
www.targujiu.ro ( site oficial Primăria Târgu-Jiu)
www.mcsi.ro ( site oficial al Ministerului pentru Societatea Informațională )
www.electronicgovernment.eu
www.istoria.md
www.statistica.md
www.recensamantromania.ro
CRIZA APEI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU: O PERSPECTIVĂ
EGIPTEANĂ
CRIȘAN CEZARA SORINA

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI
Abstract
THIS PAPER AIMS TO EXPOSE THE CONFLICT AND THE DECISION-MAKING
PROCESS RELATED TO THE UTILIZATION OF THE NILE WATER IN THE TWENTIETH
CENTURY AND THE EARLY TWENTY-FIRST CENTURY. THE PAPER DESCRIBES THE
RELATIONS BETWEEN THE THREE RIPARIAN STATES- EGYPT, ETHIOPIA AND SUDAN –
AND IS FOCUSING ON THE WATER CRISIS FROM THE EGYPTIAN POINT OF VIEW. THE
PROPOSED SUBJECT FOLLOWS THE AGREEMENTS BETWEEN THE RIPARIAN STATES,
ESPECIALLY THE TREATIES ADDOPTED IN 1929 AND 1959 AND THE REGIONAL
INTERGOVERNMENTAL PARTNERSHIP, NILE BAISNI INITIATIVE.
TENSIONS INVOLVING WATER RESOURCES, THAT AFFECTS THE NILE BASIN,

HAVE INFLUENCED, FOR A LONG TIME, THE RELATIONS BETWEEN THE STATES THAT
DEPEND ON THE NILE RIVER AND CONTINUE TO INCREASE AND CONSTRAIN THE
RIPARIAN STATES TO CHOOSE BETWEEN CONFRONTATION AND COOPERATION.
THAT’S WHY THE PAPER TAKES A LOOK APON THE ACTUAL PROBLEM OF
RAINESSENCE DAM, A PROBLEM THAT CHALLENGES EGYPT TO TRY TO
INTERNATIONALIZE THE CONFLICT ABOUT THE CONSTRUCTION OF ETHIOPIAN DAM
BECAUSE EGYPT’S ECONOMY IS BASED ON ITS WATER RESOURCES WHICH COME
ONLY FROM NILE. EVEN IF EGYPT COULD CHOOSE THE PATH OF MILITARY CONFLICT
AND HAS THE MILITARY RESOURCES, IT CHOSE TO TRY TO NEGOTIATE, A CHOICE
THAT WOULD MAINTAIN ITS POSITION ON INTERNATIONAL ARENA.
Introducere
Încă din cele mai vechi timpuri apa a fost considerată un element necesar, chiar vital,
pentru dezvoltarea umană. Nu întâmplător apa a fost factorul care a determinat dezvoltarea
primelor civilizații, stabilite pe cursul unor fluvii importante precum Tigru, Eufrat sau Nil.
Totuși, în acele timpuri îndepărtate, populația, bineînțeles, nu era la fel de numeroasă.
Afirmația istoricului grec Herodot, conform căreia Egiptul este un dar al Nilului, își
demonstrează veridicitatea chiar și în zilele noastre, având în vedere dependența de apele
Nilului a Egiptului, dependență care persistă și în prezent, întrucât Nilul a asigurat
dintotdeauna supraviețuirea Egiptului. Încă din antichitate Nilul a oferit Egiptului apa și mâlul
roditor necesar agriculturii și a fost un factor determinant în dezvoltarea civilizației egiptene.
De-a lungul secolelor, numărul populației a crescut considerabil, contextul istoric s-a
schimbat și a evoluat odată cu dezvoltarea activităților umane.
Mulți analiști consideră ca Nilul poate fi ușor un motiv de conflict, mai ales că țările
pe care le traversează sunt dependente de apele acestuia. Totuși, această dependență poate
duce nu doar la conflict între țările riverane, ci și la cooperare între acestea, dar în cea mai
mare parte a secolului al XX-lea Nilul a fost mai degrabă sursa unor tensiuni politice între trei
dintre cele zece state riverane – Egipt, Sudan și Etiopia. Obiectivul lucrării este tocmai
prezentarea acestor tensiuni și a modului în care statele au ales să acționeze pentru a-și
maximiza beneficiile.
Cadrul geografic și principalii actori din bazinul Nilului
2
Egiptul este o țară aridă, cu o suprafață de aproximativ 1 milion de km din care
populația ocupă 5,5%. Accesul la resursele de apă este limitat doar la cele oferite de Nil, apele
subterane, precipitațiile din zona coastei de Nord și inundațiile din Peninsula Sinai, dar 98%
din resursele de apă provin din Nil, din afara granițelor sale.248
Nilul traversează teritoriile a zece țări (Egipt, Sudan, Etiopia, Eritrea, Tanzania,
Uganda, Burundi, Rwanda, Republica Democrată Congo și Kenya), iar majoritatea acestora,
fiind situate în zone aride sau semi-aride, sunt dependente de apele Nilului. Acesta parcurge o
distanță de 5584 km, dacă e măsurată de la lacul Victoria, și 6671 km dacă distanța e măsurată
de la sursa sa mai îndepărtată, râul Ruvyironza, în Burundi.
Doi dintre principalii afluenți ai Nilului sunt Nilul Alb și Nilul Albastru. În Africa
central-estică se află lacul Victoria de unde izvorăște Nilul Alb și curge spre nord prin Uganda
și în Sudan unde, la Khartoum, întâlnește Nilul Albastru, care izvorăște din zonele muntoase
ale Etiopiei. Din zona confluenței Nilului Alb cu Nilul Albstru, Nilul curge spre nord în Egipt,
iar apoi se varsă în Marea Mediterană.
Apa Nilului Alb provine din topiarea zăpezilor din Munții Ruwenzori și din lacurile
ecuatoriale. Cu toate că debitul său este mai redus, avantajul că este unul continuu. În schimb,
debitul Nilului Albastru, principalul afluent care izvorăște din munții Etiopiei, este afectat de
mari fluctuații sezoniere. „Zona muntoasă a Etiopiei asigură 86% din debitul Nilului, Nilul
Albastru contribuie cu 59%, Baro-Akobo (Sobat) cu 14% Tekkez (Atbara) cu 13%. Pe de alta
parte, contribuția lacurilor ecuatoriale este de doar 14%. Debitul afluenților Nilului diferă în
funcție de sezon, umed sau uscat. În timpul sezonului ploios, apa provenită din Etiopia
248
Shaden Abdel-Gawad, „Actualizing the right to water: An Egyptian perspective for an action plan”, în Water
as a human right for the Middle East and North Africa, Routledge, Bodmin, 2008, p. 133
constituie până la 90% din debitul Nilului. Debitul anual al fluviului în Egipt variază și el
considerabil în funcție de intensitatea precipitațiilor în timpul sezonului umed.” 249
Economia țărilor din bazinul Nilului este bazată pe agricultură, ceea ce necesită o
cantitate mai mare de apă, „sectorul agriculturii fiind responsabil pentru 75% din retragerea
totală a apelor din țările din bazinul Nilului. La nivel național, agricultura e responsabilă
pentru 86% din pierderea apei în Egipt și Etiopia și pentru 94% în Sudan”250
Țările din amonte (Eritrea, Uganda, Tanzania, Kenya, Rwanda, Burundi și Republica
Democrată Congo) sunt localizate pe cursul superior al Nilului Alb și au fost de cele mai
multe ori afectate de exploatarea apelor Nilului de către Egipt și Sudan și de negocierile din
1959 ale acestor două țări. „Țările din amonte au în general trei opțiuni. Ele pot pot să
construiască un râu artificial separat de lacul Victoria, care ar exclude țările din aval și să
îmbunătățească semnificativ condițiile de dezvoltare bazată pe resursele hidrice. Alternativ,
țările din amonte ar putea coopera cu țările din aval din cadrul Nile Basin Initiative,
accentuând necesitatea de a fi active în cadrul NBI. În calitate de membri NBI (cu excepția
Eritreei), națiunile din amonte vor coopera sub garantul reprezentării egale, al implicării
actorilor internaționali și al rezultatelor echitabile. În final, statele din amonte ar putea
menține status-quo-ul, care implică aderarea la tratatul din 1959, care nu recunoaște drepturile
acestor țări. Aprovizionarea cu apă ar continua sa depindă de Egipt, cea mai puternică țară din
regiune. ”251
Etiopia este una dintre cele mai sărace țări din lume, în ciuda faptului că este
principala sursă a Nilului și, cu toate că are un mare potențial agricol, suprafața cultivată a
pământului este foarte mică. „Pentru că Etiopia, în momentul de față, se bazează pe
importurile de alimente din Egipt, Egiptul nu este un susținător al unui acord care ar putea
reduce această dependență.”252 Datorită lipsei resurselor financiare, Etiopia nu a fost capabilă
să implementeze mari proiecte de dezvoltare. Etiopia este membru fondator al NBI, ceea ce îi
garantează o reprezentare transparentă a intereselor sale.
Sudanul se află în relații bune cu Egiptul, acestea fiind bazate pe acordurile din 1929
și 1959 și pe negocierile purtate pentru adoptarea acestora. Acordurile cu Egiptul, calitatea de
membru al NBI și cooperarea cu țările din NBI au garantat Sudanului aproape o treime din
249
Ashok Swain, „Mission not yet accomplished: managing water rsources in the Nile River Basin”, în Journal of
International Affairs, Vol. 61, nr. 2, 2008, p. 202
250
Ibidem, p. 203
251
Kaveh Madani; David Rheinheimer; Laila Eliman; Christina Connell-Buck, „A game theory approach to
understanding the Nile River Basin Conflict”, în A water resource, Division of Water Resources Engineering,
Lund, Sweden, 2011, p. 102
252
Ibidem, p. 104
debitul de apă obținut de Egipt. De asemenea, Sudanul a investit în construirea barajelor pe
Nilul Albstru și pe Atbara și urmărește chiar și o colaborare cu Etiopia pentru noi proiecte de
dezvoltare. Astfel, Sudanul și-ar dezvolta propriile resurse, iar Egiptul a decis tolerarea
acestor proiecte în măsura în care aprovizionarea sa cu apă nu este afectată.
Egiptul este cea mai puternică țară din regiune din punct de vedere politic și militar.
Acesta a întreprins numeroase proiecte precum barajul Aswan, Programul de Dezvoltare
Agricolă în nordul Peninsulei Sinai sau lacuri artificiale. Principalul său interes este
menținerea status-quo-ului obținut prin tratatul din 1959, deoarece prin acest mod își
păstrează debitul mediu anual și dreptul de a „împrumuta” apă din partea Sudanului în
perioada în care debitul Nilului scade. Datorită resurselor sale militare și a puterii sale
politice, Egiptul se poate opune oricăror proiecte dezvoltate în mod independent, cu toate că
această opțiune ar aduce prejudicii imaginii sale. Totuși, pentru menținerea unui statut
respectabil în comunitatea internațională, cea mai convenabilă opțiune este cooperarea cu NBI
și, totodată, cu celelalte state din bazinul Nilului.
Conflictul pentru apele Nilului și metodele de gestionare
În zona fluviului Nil aproximativ 160 de milioane de oameni depind de apele acestuia
și de metodele de irigație pentru a supraviețui. Nilul a fost întotdeauna mijlocul prin care
aceștia și-au desfășurat activitățile zilnice și prin care au obținut cele necesare traiului fiindcă
a fost principala sursă de apă prin care s-a putut menține agricultura. Având în vedere
importanța Nilului pentru Egipt, acesta a încercat întotdeauna sa își păstreze atenția asupra
planurilor Etiopiei de utilizare a resurselor hidrice ale Nilului în interes propriu și asupra
proiectelor de irigații care ar putea să reducă debitul Nilului utilizat de Egipt, mai ales datorită
faptului că legislația în acest domeniu este deficitară, iar utilizarea iresponsabilă a resurselor
hidrice a dus la apariția unor tensiuni între țările riverane. „Tensiunile generate de deținerea
controlului asupra apelor Nilului sunt obstacole vechi la adresa creșterii și dezvoltării zonei.
Prevenirea conflictului și cooperarea pentru gestionarea resurselor de apă în bazinul Nilului
sunt prin urmare provocări importante în ceea ce privește dezvoltarea celor zece țări din
zonă.”253 Egiptul și Sudanul au adoptat singurul acord menit să gestioneze utilizarea apei, cel
semnat la Cairo, în 8 noiembrie 1959, între Republica Sudan și Republica Arabă Unită, prin
care cea mai mare parte a apelor Nilului reveneau Egiptului. Egiptul urma să aibă în folosință
55.5 km3 pe an, iar în condițiile în care debitul Nilului rămânea la aceeași cantitate măsurată în
Aswan, Sudanul se angaja, în favoarea Egiptului, să folosească doar 18,5 km 3 pe an. Celelalte
253
Mohamed Mustafa Abbas, „Towards hydropolitical cooperation in the Nile Basin. Assessment of joint
integrated water resources projects between Sudan and Ethiopia to transform conflicts”, Center of security
studies, Zurich, 2006, p. 13
țări riverane Nilului nu au semnat acordul, acestea nefiind solicitate pentru a fi prezente la
negocieri, iar faptul că nu există un acord internațional semnat de toate țările traversate de Nil
a făcut ca finanțarea proiectelor de dezvoltare și protejare a statelor aflate în aval să fie
împiedicată, deoarece finanțarea proiectelor de dezvoltare de către alți actori internaționali
depinde de adoptarea unui acord de către toate statele din regiune. Faptul că țările din amonte
au fost excluse din procesul decizional poate afecta șansele lor la dezvoltare.
În ultimul timp, au apărut probleme legate de egalitatea țărilor în ceea ce privește

accesul la resursele Nilului, iar acestea au devenit tot mai complexe. Precipitațiile sunt tot mai
reduse iar schimbărilor climatice li se adaugă creșterea numărului populației, urbanizarea și
cererea ridicată pentru alimente. Aceste schimbări necesită o cantitate mai mare de apă în
timp ce calitatea și cantitatea ei au fost afectate în mod negativ. „Aceste schimbări naturale și
sociale în bazinul Nilului au dus la o perioada îndelungată caracterizată de neîncredere,
suspiciune și conflict între unele dintre țările din regiune. [...] Încercările de gestionare a
conflictului din bazinul Nilului nu au dus deocamdată la niciun acord tangibil de cooperare,
mai ales datorită pozițiilor divergente ale statelor din amonte și din aval în raport cu
acordurile din 1929 și 1959.”254
Între Sudan și Egipt există totuși acorduri încă din perioada 1891-1959 referitoare la
împărțirea proporțională a apei, impulsionate de criza bumbacului de la începutul secolului al
XX-lea. Astfel, Egiptul și Sudanul au fost nevoite să renunțe la metoda inundațiilor și să
adopte o metodă de irigație perpetuă pentru a asigura aprovizionarea continuă a pieței
mondiale cu bumbac. Acordurile dintre Egipt și Sudan au fost rezultatul perioadei de
negocieri între 1891 și 1959.
Prosperitatea zonei Nilului, încă din cele mai vechi timpuri, s-a bazat pe metoda
irigației și, având în vedere proporționalitatea activităților zilnice din acele vremuri,
comunitățile din amonte și din aval nu au întâmpinat dificultăți în desfășurarea activităților
economice și a practicilor culturale și spirituale. În zonele din aval agricultura a fost prosperă
datorită inundațiilor și a aluviunilor aduse de acestea în special din bazinui etiopian. Până la
tentativele Egiptului de a devia apele Nilului spre Peninsula Sinai de-a lungul Canalului Suez
și spre oaza Narga-Dhakla nu a existat nevoia de a devia apele marelui fluviu în afara
bazinului său natural și nici tehnologia necesară. Datorită dependeței Egiptului de Nil
generații întregi de lideri au fost motivate de acest principal obiectiv de a deține controlul
asupra Nilului, obiectiv vital pentru securitatea națională a țării. Khedivul Ismail Pașa (1863-
254
Kidane Kiros Bitsue, „ The Nile: From mistrust and sabre rattling to rapprochement”, Institute for Security
Studies, nr. 238, Septembrie, 2012, p. 1
1879), fiul fondatorului statului modern egiptean, Muhammed Ali, a avut ca obiectiv
stabilitatea internă a statului și securitatea acestuia, fiind astfel interesat de deținerea
controlului asupra văii Nilului și a coastei Mării Roșii. Mai mult, a vrut să își extindă
controlul și asupra Etiopiei unde se află principala sursă a Nilului, iar egiptenii nu se simțeau
în siguranță atât timp cât această sursă era controlată de un alt stat. Ismail Pașa a reușit să
extindă canalele de irigații, determinând dezvoltarea văii Nilului. Întrucât Ismail Pașa a
acumulat datorii față de Franța pentru construirea Canalului Suez, acesta nu a reușit să achite
datoria Egiptului și a ales să ceară sprijinul puterilor europene pentru a ieși din criza
financiară în care se afla. Astfel se constituie o comisie internațională de investigație – Caisse
de la Dette Publique – formată din Franța, Marea Britanie, Austria și Italia, iar în cele din
urmă Anglia și Franța, care dețineau dublul control asupra Egiptului, au declarat țara ca fiind
în insolvență, iar Ismail Pașa a fost demis. „În mod ironic, visul lui Ismail de a controla Valea
Nilului a fost săvârșit de Marea Britanie. Cu excepția Etiopiei, țările riverane Nilului, Egipt,
Sudan, Uganda, Tanzania, au devenit colonii britanice. Nilul Alb era controlat efectiv de
englezi”255, întrucât fluviul devenise la fel de important pentru englezi cât era și pentru
egipteni.
Egiptenii s-au opus vehement dominației engleze iar, pentru a liniști miscările anti-
britanice, Marea Britanie a recunoscut drepturile naturale și istorice ale Egiptului asupra
Nilului. Astfel, în 7 mai 1929, a avut loc un schimb de note între Regatul Unit și guvernul
egiptean, din care Etiopia și celelalte state din amonte au fost excluse și ignorate. Prin acest
acord Sudanului îi reveneau anual 4 miliarde de m 3 din apele Nilului, iar Egiptul urma să
dispună de un debit anual de 48 de miliarde de m 3. Mai exact „(1) Egiptul ar lua în întregime
resursele hidrice ale Nilului cu excepția celor 4 miliarde de m 3 care reveneau Sudanului. (2)
Egiptul ar supraveghea toate activitățile legate de apă din întregul bazin al Nilului.(3) Marea
Britanie a recunoscut drepturile istorice și naturale ale Egiptului în ceea ce privește apele
Nilului.”256 De asemenea, Egiptului i se garanta dreptul de a-și numi proprii inspectori pentru
lucrările barajului Sennar din Sudan și faptul că celelalte state riverane din estul Africii nu
puteau să întreprindă proiecte de dezvoltare în lacurile ecuatoriale fără consultarea Egiptului
și Sudanului.
Al doilea tratat menit gestionării conflictului din bazinul Nilului a fost impulsionat de
venirea la conducerea Egiptului a lui Gamal Nasser în 1952, care a propus construirea unui
255
Alula Yohannes, The politics of the Nile, http://www.ethiopians.com/abay/nilepolitics.html, accesat la data
de 10.04.2014
256
Yacob Arsano, Ethiopia and the Nile dilemmas of national and regional hydropolitics, PhD dissertation,
University of Zurich, 2004
baraj, barajul Aswan, cu o capacitate de 164 de miliarde de m 3. Un alt factor determinant al
acestui nou acord a fost și accentuarea naționalismului sudanez, când naționaliștii sudanezi
susțineau exploatarea exagerată a Nilului de către egipteni, ajungând să amenințe cu ignorarea
termenilor adoptați odată cu acordul precedent din 1929 prin derularea unor proiecte de
irigație unilaterale. Pentru încheierea acestui acord, prin care se renegocia repartizarea
debitului de apă, Sudanul dorea să se țină seama în mod deplin de nevoia sa de a-și extinde
proiectele de irigații. Acești factori au creat noi divergențe între cele două țări, întrucât
egiptenii au respins cererile naționaliștilor sudanezi, susținând că drepturile lor asupra Nilului
sunt de natură istorică. Aceste divergențe au dus la întreruperea negocierilor până în 1954, iar
în 1958 s-a ajuns la o confruntare militară între cele două țări. Negocierile au fost reluate după
ce în Sudan a ajuns la putere un guvern pro-egiptean și care dorea să obțină sprijinul militar al
Egiptului. „Nevoia cruntă a Egiptului de a grăbi construirea barajului Aswan și teama ambelor
țări față de fosta țară colonizatoare, Regatul Unit” 257 au fost alți factori implicați în problema
Nilului. Tratatul a fost semnat în 8 noiembrie 1959 și stabilea debitul mediu anual al Nilului
ca fiind de 84 de miliarde de m 3. De asemenea Sudanului i se permitea construirea a câtorva
baraje și lacuri de acumulare, iar ambele părți au convenit sa coopereze în dezvoltarea
resurselor de apă pierdute în mlaștinile sudaneze. Prin acest tratat, Egiptul și Sudanul au luat
de comun acord decizia neimplicării în acest proces a unei a treia părți, cel puțin până ce
aceste două țări nu își vor dezvolta o poziție comuă. Tratatul primește un caracter oficial când
la 17 ianuarie 1960 este semnat de către Sudan și Egipt, instituindu-se Comitetul Tehnic
Permanent Comun care facilitează cooperarea tehnică pentru întreprinderea proiectelor.
Totodată Sudanul a recunoscut drepturile Egiptului pentru utilizarea apei Nilului.
Negocierile avute până în 1959 au făcut posibilă finanțarea externă pentru construirea
barajului Aswan și au consolidat relațiile dintre Egipt și Sudan, dar au afectat relațiile
diplomatice cu țările vecine având în vedere faptul că acestea au fost excluse din procesul
decizional, ceea ce demonstrează că problema Nilului nu a fost considerată ca fiind una
regională, iar actorii decizionali s-au concentrat doar pe Egipt și Sudan. Din aceste motive
Etiopia nu a recunoscut acordurile din 1929 și 1959, considerând că acestea au fost încheiate
exclusiv între Sudan și Egipt. Excluderea țărilor riverane a fost un nou factor major care a dus
la actuala luptă pentru apele Nilului.
După semnarea acestor tratate, au mai existat diverse încercări de management al

conflictelor legate de utilizarea apei și de cooperare între țările riverane prin care s-a urmărit
257
Kidane Kiros Bitsue, „ The Nile: From mistrust and sabre rattling to rapprochement” în Institute for Security
Studies, nr. 238, Septembrie, 2012, p. 4
nu utilizarea apei pentru interesul altor state din afara bazinului, ci împiedicarea utilizării
abuzive a acesteia și menținerea status-quo-ului. Aceste inițiative nu au avut totuși un rezultat
clar, în mare parte datorită faptului că țările din aval au refuzat renegocierea utilizarii apelor
atunci cand au fost solicitate de cele din amonte. Astfel acțiunile din bazinul Nilului au fost
considerate unilaterale, iar tensiunile din regiune au devenit tot mai accentuate.
Țările din bazinul Nilului au acceptat nevoia lor de cooperare în utilizarea resurselor
Nilului, cooperare benefică pentru potențialul lor de dezvoltare. În acest context, în anul 1999,
22 februarie, este lansat un parteneriat regional interguvernamental numit Nile Basin Initiative
(NBI). Obiectivul său este de „a dezvolta prin cooperare zona fluviului Nil, de a arăta
beneficiile socio-economice și de a promova pacea și securitatea regională. ” 258 Conform site-
ului oficial al parteneriatului, www.nilebasin.org, bazele acestuia au fost puse de miniștrii cu
atribuții în domeniul resurselor hidrice din țările riverane, excepție fiind Eritreea care a
participat ca observator. Parteneriatul oferă țărilor din regiune o platformă de dialog cu părțile
interesate, schimb de informații, dar și un mijloc de planificare și gestionare multilaterală a
resurselor de apă ale Nilului. Nile Basin Initiative este primul parteneriat care include toate
statele din regiune în procesul consultativ.
Principalul obiectiv al parteneriatului este utilizarea în mod echitabil al apei, o

adevărată provocare pentru statele din bazinul Nilului. „Pentru moment, însă, o schimbare în
gândirea de utilizare exclusivă într-o utilizare cooperativă a Nilului și recunoașterea utilizării
echitabile de către toate statele riverane în general și de către Egipt în particular, mi se pare a
fi o schimbare de strategie decâ de atitudine.” 259 Totuși, schimbarea atitudinii sau a strategiei
Egiptului nu înseamnă neapărat faptul că acesta a renunțat la tendințele sale de a monopoliza
bazinul Nilului. Nile Basin Initiative pare aă aibă în vedere obținerea ajutorului internațional
și a investițiilor de pe urma cărora Egiptul ar putea beneficia. „Egiptul se poate angaja prin
experiența sa considerabilă să participe la dezvoltarea barajelor și managementul resurselor de
apă și de asemenea și în alte proiecte în Etiopia și Sudan, iar astfel își continuă supremația
asupra celui mai faimos fluviu din lume.”260
Barajul Renaissance – amenințare pentru securitatea Egiptului
În prezent Etiopia urmărește construirea barajului Renaissance, unul dintre cele mai
mari proiecte legate de resursele de apă întreprinse de aceasta. Lacul de acumulare al barajului
258
Nile Basin Initiative, http://nilebasin.org/index.php/about-us/nile-basin-initiative, accesat la data de
10.04.2014
259
Ademnur Juhar, The question of the Nile in Ethio-Egyptian relations: challenges and opportunities, Addis
Ababa University, Ianuarie 2013, p. 80
260
Op. cit., p. 82
va avea o capacitate de 67 de miliarde de m 3. Prin acest proiect Etiopia se așteaptă la o
dezvoltare economică, așa cum s-a întâmplat și în alte țări precum Statele Unite ale Americii,
Canada, China, Turcia, India, Brazilia și bineîțeles Egiptul, Etiopia fiind una dintre cele mai
populate țări care nu au ieșire la mare și totodată e una dintre cele mai sărace.
Barajul este localizat la frontiera Etiopiei cu Sudanul, la 1.400 de mile de teritoriul

egiptean, ceea ce ar putea afecta capacitatea Egiptului de irigație a culturilor într-un context
de criză a alimentelor și a apei. „Conform Institutului de Planificare Națională, un organism
guvernamental, țara va solicita un adaos de 21 de miliarde de m 3 pe an până în 2050, pentru a
satisface nevoile populației crescânde.”261
Cu toate că barajul ar putea aduce beneficii economice Etiopiei, Egiptul, care este
depedent de apele Nilului pentru a supraviețui și pentru a-și hrăni populația al cărei număr
este în creștere și care a avut parte o o cantitate redusă de precipitații, este dispus să intervină
militar pentru a nu permite Etiopiei să construiască un imens baraj hidroelectric. Etiopia,
refuzând să se lase intimidată, a început în anul 2013 construcția barajului Renaissance,
amplificând conflictul cu Egipt. „Etiopia simte că are la fel de mult dreptul asupra apei
Nilului și o nevoie egală de a scăpa de sărăcia paralizantă. Etiopia susține că viitoarea
capacitate hidroelectrică a barajului îi va aduce o creștere economică. Acest argument nu
aduce liniștea Egiptului. Acesta insistă că masivul lac de acumulare care va fi creat va reduce
cursul apei în aval cu 20%. Mari regiuni agricole vor fi pierdute; milioane de oameni își vor
pierde mijloacele de trai deja fragile. Mai mult, acțiunile Etiopiei, în cazul în care vor reuși,
va încuraja cu siguranță urmarea acestui model și de către ceilalți.” 262 Înainte de a fi înlăturat,
președintele Egiptului Mohammed Morsi a spus referitor la apa Nilului: „Dacă pierdem un
strop, alternativa este sângele nostru.”263
Alternativele militare au variat de la un atac aerian egiptean asupra sit-urilor de

construcții a barajului la sabotaj de gherilă și urmărește chiar și destabilizarea guvernului de la
Addis Ababa. Explicațiile din partea președintelui egiptean au fost caracterizate de afirmația
sa că toate opțiunile sunt luate în calcul, aici referindu-se la o posibilă intervenție militară.
Unii diplomați sunt de părere că acest conflict poate fi evitat doar dacă Etiopia asigură
Egiptul că va limita dimensiunile barajului pentru a nu afecta debitul Nilului folosit de Egipt
261
Louisa Loveluck, „Top Egypt diplomat in Ethiopia for Nile talks: will there be war?”, Global Post, June 18,
2013, http://www.globalpost.com/dispatch/news/regions/africa/130617/egypt-ethiopia-nile-river-dam-foreign-
minister-addis-ababa-war, accesat la data de 12.04.2014
262
Brian Stewart, „Egypt’s other existential crisis – the Nile”, CBC News, July 15, 2013,
http://www.cbc.ca/news/world/brian-stewart-egypt-s-other-existential-crisis-the-nile-1.1352322, accesat la
data de 12.04.2014
263
Ibidem
și dacă îi va face o ofertă de împărțire a puterii. Însă acordul pare acum puțin probabil. „În
anii următori, Egiptul și Etiopia ar putea fi forțate să ducă un război pentru apă pentru că
ambițiile Etiopiei contrazic drepturile istorice și legale ale Egiptului asupra apelor Nilului.
Etiopia poate fi împiedicată numai de echilibrul de puteri regionale și internaționale, care în
ultimii ani au favorizat Etiopia.”264
Recent Egiptul a decis internaționalizarea problemei barajului Renaissance prin

negocieri extinse ale Comitetului Suprem al Apelor Nilului, în special după ce opinia publică
a răspuns pozitiv în proporție de 87% atunci când a fost întrebată dacă susține
internaționalizarea problemei barajului Renaissance, având în vedere că Etiopia a respins
inițiativele de soluționare a crizei. Oficialii egipteni doresc încetinirea procesului de
construcție a barajului. Pentru început, ministrul irigațiilor și al resurselor de apă, Mohamed
Abdul Muttalib, și ministrul de externe, Nabil Fahmy, au început procesul de
internaționalizare printr-o vizită în Italia, principalul susținător tehnic al Etiopiei pentru
construirea barajului. De asemenea, Mutallib a ajuns și în Norvegia, una dintre țările
finanțatoare pentru construirea barajului Renaissance. Prin aceste vizite Muttalib a dorit să
clarifice prejudiciile care vor fi aduse Egiptului odată cu finalizarea construcției și să obțină
sprijinul acestor țări. Ministrul a specificat că vizita sa în Italia și-a atins scopul și că vor mai
exista și altele. Misiunea sa a fost de a clarifica poziția Egiptului în regiune, faptul că acesta
nu este concentrat pe împiedicarea dezvoltării celorlalte state din regiune, ci numai asupra
apelor Nilului și că refuză să renunțe la debitul mediu anual de 55,5 miliarde de m 3 care îi
revine din drepturile sale istorice. Muttalib a vorbit și despre scenariile în care guvernul
egiptean le-a implementat pentru a soluționa criza barajului etiopian. El a făcut referire și la
deficitul de apă și la eforturile de irigații întreprinse. Situația actuală urmează a fi urmărită
având în vedere că Egiptul continuă încercările de internaționalizare a posibilității ca proiectul
etiopian să afecteze securitatea statului.
Concluzii
Țările din bazinul Nilului au fost constrânse atât în trecut cât și în prezent să facă față
unei situații de tensiune a cărei soluționare se limita la două opțiuni principale: cooperare sau
conflict. În secolul al XX-lea, principalii actori din bazinul Nilului au ales să coopereze. Acest
aspect este observat în acordurile încheiate și negocierile purtate de Egipt și Sudan care, în
ciuda divergențelor avute pe parcursul acestor negocieri, au ajuns la concluzia că este mult
264
Mustafa al-Labbad, „Egypt, Ethiopia headed for war over water” , Al-Monitor, March 24, 2013,
http://www.al-monitor.com/pulse/politics/2013/03/egypt-ethiopia-water-war.html, accesat la data de
09.04.2014
mai avantajos să coopereze pentru a-și maximiza propriile interese. Totuși, excluderea
celorlalte state riverane din bazinul Nilului a însemnat o monopolizare a resurselor Nilului, în
special de către Egipt care, în mod ironic, nu contribuie la debitul acestuia. Apariția
parteneriatului regional din 1999, Nile Basin Initiative, a falicitat procesul de cooperare între
statele din regiune, dar acest lucru nu a încurajat statele din amonte să folosească abuziv
resursele hidrice, cel puțin până la planurile Etiopiei de a construi imensul baraj Renaissance,
ceea ce ar reduce drastic debitul de care beneficiază Egiptul. Deși Egiptul încearcă să aducă
problema în atenția actorilor internaționali, acesta a lăsat să se înțeleagă că va apela la
mijloace militare în cazul în care situația devine critică.
Așadar, cele zele țări din regiune sunt dependente de apele Nilului, resurse importante
pentru supraviețuirea populației statelor și pentru stabilitatea lor. Apa a devenit motiv de
dispută și o problemă de securitate națională, în special în ceea ce privește Egiptul care nu
beneficiază de alte surse consistente de apă. Statele din bazinul Nilului încearcă și în prezent
să coopereze, întrucât este o opțiune mai avantajoasă pentru a-și maximiza interesele.
Bibliografie
1. Abbas Mohamed Mustafa, „Towards hydropolitical cooperation in the Nile Basin.

Assessment of joint integrated water resources projects between Sudan and Ethiopia to
transform conflicts”, Center of security studies, Zurich, 2006
2. Abdel-Gawad Shaden, „Actualizing the right to water: An Egyptian perspective for an
action plan”, în Biswas Asit K., Eglal Rached, Cecilia Tortajada (eds.), Water as a
human right for the Middle East and North Africa, Routledge, Bodmin, 2008
3. Al-Labbad Mustafa, „Egypt, Ethiopia headed for war over water”, Al-Monitor, March
24, 2013, http://www.al-monitor.com/pulse/politics/2013/03/egypt-ethiopia-water-
war.html
4. Arsano Yacob, Ethiopia and the Nile dilemmas of national and regional hydropolitics,
PhD dissertation, University of Zurich, 2004
5. Bitsue Kidane Kiros, „ The Nile: From mistrust and sabre rattling to rapprochement”
Institute for Security Studies, nr. 238, Septembrie, 2012
6. Juhar Ademnur, The question of the Nile in Ethio-Egyptian relations: challenges and
opportunities, Addis Ababa University, Ianuarie 2013
7. Loveluck Louisa, „Top Egypt diplomat in Ethiopia for Nile talks: will there be war?”,
în Global Post, June 18, 2013,
http://www.globalpost.com/dispatch/news/regions/africa/130617/egypt-ethiopia-nile-
river-dam-foreign-minister-addis-ababa-war
8. Madani Kaveh, Rheinheimer David, Eliman Laila, Connell-Buck Christina, „A game
theory approach to understanding the Nile River Basin Conflict”, în Person K.M.
(ed.), A water resource, Division of Water Resources Engineering, Lund, Sweden,
2011
9. Nile Basin Initiative, http://nilebasin.org/index.php/about-us/nile-basin-initiative
10. Stewart Brian, „Egypt’s other existential crisis – the Nile”, CBC News, July 15, 2013,
http://www.cbc.ca/news/world/brian-stewart-egypt-s-other-existential-crisis-the-nile-
1.1352322
11. Swain Ashok, „Mission not yet accomplished: managing water rsources in the Nile
River Basin”, Journal of International Affairs, Vol. 61, nr. 2, 2008
12. Yohannes Alula, The politics of the Nile,

http://www.ethiopians.com/abay/nilepolitics.html
PROTEJAREA INTERESULUI DE SECURITATE. CAZUL
LIGA ARABĂ
ANCA MARIA DANCIU
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI, FACULTATEA DE ISTORIE ȘI

FILOSOFIE, SPECIALIZAREA STUDII DE SECURITATE
ABSTRACT: DUE TO THE FACT THAT THE WORLD HAS ENTERED, IN THE LAST
DECADE, INTO A STATE OF EVOLUTION, IN WHICH THE POSITIVE ELEMENTS COME INTO
CONTACT WITH OTHER ELEMENTS THAT GENERATE A SERIES OF RISKS, DANGERS AND
THREATS, THE OLD PRINCIPLES, WHICH THE OLD WORLD ORDER WAS BASED ON,
GRADUALLY DISAPPEARING. WE CAN IDENTIFY, ON A GLOBAL LEVEL, THAT THE STATE
OF THE WORLD REMAINS IN CONFLICT, BECAUSE OF THE PROBLEMS GENERATED BY
THE FACT THAT EVERY STATE PURSUES ITS OWN INTEREST. AS A RESULT, THIS RESEARCH
IS FOCUSED ON THE IMPORTANCE OF THE SECURITY ORGANIZATIONS EXEMPLIFYING
THE PROBLEMS THAT EVERY STATE FROM THE ARAB LEAGUE HAVE TO FACE IN ORDER
TO PROTECT ITS SECURITY INTERESTS.
CUVINTE CHEIE: RISKS, CONFLICT, INTEREST, SECURITY, ORGANIZATIONS.
Cap. 1 Introducere
Prin stabilirea întrebărilor de cercetare, observabile în cuprinsul lucrării, cazul Ligii Arabe
este conturat în întregime prin multitudinea de unghiuri din care este analizat. Pentru a
identifica factorii care pun în pericol securitatea statelor ce formează această organizație
regională, s-a folosit pentru realizarea lucrării, metoda de cercetare a studiului de caz, fiind
cea mai utilizată metodologie și cea mai sigură în ceea ce privește calitatea informațiilor. Este
menținută securitatea regională? Răspunsul la această întrebare va fi dezvoltat în continuarea
lucrării, prin urmărirea și descifrarea amențărilor “atât în domeniul accesului la resurse, la
mecanismele de distribuție a acestora și la piețe, cât și în cel al diferențelor de natură etnică,
religioasă, culturală și ideologică.”265 Fiecare stat încearcă să-și protejeze interesele naționale,
împotriva amenințarilor interne și externe. Ce înțelegem prin interese naționale? Prin interese
naționale întelegem “lucrurile prețuite de o societate și liderii săi.”266
265
Paul Dănuț Duța, Ovidiu Cordoneanu, Mihai Purcărea, Organizațiile internaționale și mediul de securitate,
Sibiu, Ed. Techno Media, 2008, p.24.
266
Paul Robinson, Dinționar de securitate internațională, Cluj-Napoca, Ed. CA- Publishing, 2010, p.114.
În prezent, izbucnirea unui război militar este la cel mai scazut nivel din istorie, dar efectul
creat de războaiele religioase și cele interne devine tot mai greu de controlat. Prin
multitudinea de războaie regionale, locale și cele două războaie mondiale, statele lumii au
încercat să găsească soluții pentru a depăși acel curs de evenimente, prin instituirea unor
structuri și organizații de securitate „care să garanteze pacea și stabilitatea la nivel
planetar”267.
Cap. 2 1. Organizațiile internaționale și clasificarea

lor
Organizațiile internaționale sunt văzute ca niște instrumente, prin care statele își urmăresc
propriile interese, similare unui “loc de joacă”268, fiind forma unei diplomații de conferință,
unde statele pot face schimb de informații, pot condamna sau justifica anumite acțiuni și își
pot coordona strategiile politice naționale. 269 Astfel, s-au înființat organizațiile internaționale,
începând cu secolul XX, precum ONU, NATO, UE, OSCE pentru asigurarea securității, iar în
afara zonei europene, își fac simțită prezența organizațiile regionale și subregionale.
“Instituțiile cu vocație de securitate, precum Organizatia Conferinței Islamice, Liga Arabă,
Organizația Uniunii Africane, Organizația Statelor Americane, Organizația de Cooperare de
la Shanghai sunt actori nonstatali implicați în soluționarea diferendelor din planul securității
din arealul propriu de responsabilitate.”270
Organizațiile de securitate regionale sunt formate din state care aparțin aceluiași areal
geografic. Aceste organizații sunt caracterizate de un mai mare grad de coeziune și de
omogenitate, conferite de existența unor sisteme politice asemănătoare, tradiții istorice,
economice, religioase și culturale comune. Organizațiile regionale au fost constituite pentru
atingerea unor interese comune în planul integrității teritoriale, suveranității statelor,
economicului sau în alte domenii. În multe situații, ariile lor de responsabilitate se suprapun,
statele făcând parte simultan din organizații diferite, având scopuri și obiective apropiate. În
acest caz, soluționarea diferendelor internaționale sunt reduse, dar sunt considerate “voci”
semnificative în arena relațiilor internaționale.271
267
Eugen Bădălan, Vasile Bogdan, Organizații și structuri de securitate, București, Editura Militară, 2009, p. 5.
268
Rittberger, Volker și Bernhard Zangl, International Organizations. Polity, Politics and Policies, Palgrave
Macmillan, Hampshire, 2006, p. 5.
269
Universitatea Națională de Apărare” Carol I”, Centru de Studii Strategice de Apărare și Securitate, „Politici și
strategii în gestionarea conflictualității”, în: dr. Constantin Moștoflei (ed.), vol.4, Organizații și state ca actori ai
securității, Editura Universității Naționale de Apărare “ Carol I”, București, 2008, p.34.
270
Ibidem, p. 11.
271
Cătălina Predoiu, Tiberiu Tănase, Adrian Dumitrescu, Mariana Marinică, Ioan-Codruț Lucinescu, Evoluții ale
principalelor organizații internaționale în raport cu problemele asigurării securității regionale și globale, Ed.
Academiei Naționale de Informații, București, 2008, p.215.
1.1. Liga Arabă
Liga Arabă a fost fondată la Cairo în 22 martie 1945 de către cele șapte state arabe și anume
Egipt, Irak, Liban, Arabia Saudită, Siria, Iordania și Yemen. Ulterior, au aderat: Algeria,
Bahrain, Comoros, Djibouti, Eritreea, Kuweit, Mauritania, Maroc, Oman, Organizația pentru
eliberarea Palestinei (OEP), Qatar, Somalia, Sudan, Tunisia și Emiratele Arabe; un caz special
îl constituie Libia care a aderat în 1953 și s-a retras în 2002.272
Liga Arabă sau Liga Statelor Arabe este o organizație regională creată cu rol de întărire a
relațiilor dintre țările arabe, coordonare a activității de colaborare, de protejare a
independenței și suveranității, precum și de sprijinire a intereselor generale ale statelor arabe.
Obiectivele organizației au în vedere consolidarea și coordonarea acțiunilor politice, culturale,
economice, sociale și programele membrilor săi, precum și medierea disputelor dintre statele
membre sau înte acestea și terțe părți.273
1.2. Structura Ligii

Din punct de vedere funcțional și organizațional, principalele organe de lucru din cadrul Ligii
Arabe sunt Consiliul Ligii, Consiliul de Apărare al Ligii și Secretariatul General. Consiliul
Ligii are centrul la Sudan, este organul suprem al acesteia, fiind compus din reprezentați ai
statelor membre. Reprezentanții Consiliului sunt miniștrii afacerilor interne sau delegați
permanenți ai acestora, care își desfașoară activitatea în cele două reuniuni anuale, în martie și
octombrie. Consiliul are responsabilitatea de a realiza obiectivele Ligii și de supraveghere a
executării deciziilor adoptate de membri, precum și realizarea colaborării cu alte organizații
internaționale.274 În ceea ce privește constituirea Consiliului de Apărare al Ligii, acesta este
format din miniștrii de externe și miniștrii apărării din statele membre și poate adopta
măsurile necesare pentru menținerea păcii statelor Ligii, inclusiv folosirea forței împotriva
statelor ce ar ataca un membru al acesteia.
Organul administrativ și executiv al Ligii este Secretariatul General, independent de statele

care o compun. Este format din Secretarul General, având rangul de ambasador și secretari
asistenți care au nivelul de miniștrii plenipotențiali. 275 Alte organisme ale organizației au ca
domenii problematice educația, cultura și știința. În acest sens, Liga a elaborat și încheiat mai
multe documente cu privire la integrarea economică, printre care se enumeră semnarea
acordului ce vizează Apărarea Comună și Cooperarea Economică la 13 aprilie 1950,
permițând statelor semnatare coordonarea măsurilor de apărare militară. Mai mult, prin
272
Ibidem.
273
Eugen Bădălan, op. cit.., p.228.
274
Eugen Bădălan, op. cit. p. 229.
275
Iidem.
instituțiile constituite pot fi enumerate Liga Educațională Arabă, Consiliul Economic și Social
al Ligii Arabe, Consiliul Arab de Unitate Economică, structuri ce facilitează promovarea
intereselor politice, economice, culturale, științifice și programelor sociale destinate statelor
din lumea arabă. Liga Arabă a jucat un rol important în formarea școalară, creșterea rolului
femeilor în societățile arabe, asigurarea bunăstării copilului, încurajarea programelor de
tineret și sport, conservarea patrimoniului cultural arab și încurajarea schimburilor culturale
între statele membre.276
Liga funcționează în baza Cartei de constituire și a Pactului de la Tunis, inițiat de Arabia

Saudită și semnat de celelalte state membre. În pactul precizat se pune accentul pe necesitatea
unei colaborări a statelor arabe în toate domeniile, pe restructurarea mecanismelor de
funcționare a Ligii, dar, totodată și activarea instituțiilor regionale specializate și aplicarea
programelor lor de acțiune.277 Mai mult, documentul prevede coordonarea și cooperarea
statelor în problemele de interes comun din domeniul securității, apărării și diplomației,
precum și necesitatea creării unei zone de liber schimb arabe și a unei uniuni vamale, menite
să sprijine complementaritatea economică arabă. 278 Chiar dacă obiectivele LSA au fost inițial
de natură politică și nu de integrare națională, a fost concepută ca alianță de apărare și dublată
de un pact de securitate colectivă. Având în vedere conflictele care au apărut între membri
ligii, chiar dacă Liga urmărește securitatea socială a fiecărui stat membru, colaborarea și
coordonarea politicilor statelor membre, organizația nu a reușit să garanteze o formulă de
securitate regională durabilă în problema conflictului arabo-israelian, în susținerea cauzei
Palestinei.279
Cap. 3 2. Zona de acțiune a Ligii. Participare și

implicare
Astfel, la 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală ONU a hotărât încetarea mandatului britanic
în Palestina și înființarea unui stat arab și a unui stat israelian. ”Liga Arabă a refuzat să
recunoască legitimitatea rezoluției forului internațional, autoritățiile evreiești au proclamat
independența statului Israel, iar, ca urmare, acest moment, a declanșat izbucnirea unui prim
război arabo-israelian (1948-1949), ce s-a încheiat cu o “neașteptată și categorică victorie” a
Israelului.”280 În timpul luptelor, teritoriul “viitorului stat Palestinian” a fost ocupat de
israelieni şi iordanieni, fapt în urma căruia, populaţia palestiniană s-a refugiat în ţările arabe
276
Ibidem, pp.229-230.
277
Cătălina Predoiu, op. cit., p.215.
278
Ibidem.
279
Ibidem, pp. 215-216.
280
Lumea 2009: enciclopedie politică și militară: studii strategice și de securitate / coord.: dr. Teodor Frunzeti,
dr. Vladimir Zodian, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, p.587.
vecine, Iordania şi Liban. Statele au semnat armistiții, luând o pauză de la conflict, ca în anul
1967, arabii au provocat Războiul de 6 zile. Israelul a ocupat Peninsula Sinai, Cisiordania,
Înălțimile Golan și Ierusalimul de Est. Datorită contextului în care, în Liban războiul civil a
luat amploare, forțele israeliene au decimat bazele Organizației pentru Eliberarea Palestinei,
înființata în 1964. În final, Beirutul a fost supus unei blocade complete, israelienii s-au retras,
iar sirienii au preluat controlul Libanului.281
În acest sens, Reuniunea statelor Ligii Arabe de la Riyadh, din 2007, a avut ca principală temă
votarea Rezoluției de reactivare a Planului de Pace de la Beirut, respectiv, Declarația de la
Beirut, adoptată în 2002. “Planul de pace a prevăzut retragerea Ierusalimului din teritoriile
ocupate, revenirea la frontierele din 1967, printr-un proces de negociere, rezolvarea
problemelor legate de stabilirea capitalei Palestinei în Ierusalimul de Est, soluționarea
problemei refugiaților și crearea unui stat Palestinian, arabii, oferind, în schimb, normalizarea
relațiilor cu Israelul.”282
2.1 Interesul SUA și UE pentru statele arabe. Politicile și

proiectele pentru Orientul Mijlociu
În momentul în care Statele Unite și Uniunea Europeană au manifestat un interes pentru
statele arabe, în 2004, Orientul Mijlociu a fost inclus în Proiectul SUA de democratizare a
Marelui Orient. Acest proiect își propunea transformarea ansamblului geopolitic într-un spațiu
de stabilitate, democrație și dezvoltare economică. Mai mult, proiectul a vizat, pe lângă
obiectivele de natură economică și culturală, combaterea conflictelor interetnice și
interconfesionale, cooperare regională și internațională, interzicea proliferării armelor de
distrugere în masă și eradicarea manifestărilor teroriste. Proiectul nu a beneficiat de o
susținere entuziastă din partea statelor arabe, datorită faptului că Arabia Saudită, Siria și
Tunisia susțin că “modernizarea Orientului trebuie să se realizeze din inițiativa
autohtonilor”283.
Atât Comia Europeană, cât și Consiliul European consideră regiunea Orientului Mijlociu de o
importanță strategică pentru Uniunea Europeană. Un exemplu concret care ar putea ilustra
această afirmație, este redat de faptul că, în anul 2004, 45% din importurile de petrol ale
Uniunii Europene au provenit din Orientul Mijlociu. 284 Așadar, UE a inițiat programe de
cooperare politică și economică cu țările Ligii Arabe, pe de-o parte, pentru a satisface
interesele Uniunii în această regiune cu importanță geostrategică ridicată, iar, pe de altă parte,
281
Ibidem.
282
283
Ibidem.pp. 215-216.
284
Conform EU-RO newsletter, nr.8/05.11.2006, http://www.gov.ro
pentru a contribui la creșterea gradului de stabilitate politică, dar mai ales economică în
zonă.285 UE dorește o relație cu statele din această zonă, pentru o cooperare în domeniul
exporturilor de petrol din statele OPEC, dar și pentru a remedia conflictele israelo-
palestiniene. Așadar, pentru rezolvarea acestui conflict, se îndreaptă o direcție a politicii
externe a UE, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu (Middle East Peace Process- MEPP).
MEPP presupune abordarea de către UE a problemelor politice, economice și de securitate
simultan, în vederea rezolvării conflictului. 286 Prin intermediul acestui proiect sunt evidențiate
inițiativele și acțiunile politice ale Ligii Arabe cu referire la combaterea terorismului,
deoarece după atentatele de la 11 septembrie, LSA s-a declarat în favoarea combaterii
fenomenului terorist.
2.2 Inițiative și acțiuni ale Ligii Arabe privind combaterea

terorismului
Astfel, la începutul lunii februarie 2005 la Riyadh, specialiștii în probleme de securitate și
informații din cadrul Ligii Arabe au participat la prima Conferință internațională pentru
combaterea terorismului. Declarația adoptată la finalul acestei reuniuni urmărește punctele de
vedere ale participanților în ceea ce privește unificarea și dinamizarea eforturilor
internaționale colective pentru eliminarea fenomenului terorist, pe baza principiilor legalității
internaționale și în strânsă coordonare cu ONU. Participanții susțin inițiativa Arabiei Saudite
cu privire la înființarea unui Centru Internațional de Combatere a Fenomenului Terorist, în
care să activeze specialiști în domeniu din diferite țări, având drept misiune principală analiza
și schimbul rapid de informații de profil, însedeobi a acelora cu caracter preventiv. 287 Mai
mult, “documentul subliniază necesitatea ca fiecare stat în parte să depună eforturi necesare
pentru dezvoltare politică și economică internă (...). Totodată, exprimă susținerea semnatarilor
pentru eforturile țărilor în curs de dezvoltare în direcția creării și funcționării mecanismelor de
combatere a fenomenului terorist și de administrare a crizelor, de elaborare a unui sistem
legislativ coerent și eficace în susținerea demersului antiterorist și împotriva extremismelor și
radicalismelor de orice fel.”288
Summitul țărilor din America de Sud și Liga Arabă, din mai 2005, încheiat cu semnarea
Declarației din Brazilia, a promovat, de asemenea, necesitatea combaterii terorismului sub
orice formă s-ar manifesta și a propus organizarea unei conferințe sub auspiciile ONU pentru
285
Cătălina Predoiu, op. cit., p. 217
286
Paul Dănuț Duța, Cristian Popa, Gioni Popa Gavrilovici, Securitatea prin cooperare. Politici de integrare, vol.2,
Sibiu, Editura Tehno Media, 2007, p. 178.
287
288
“În cheierea conferinței dedicate combaterii fenomenului terorist”, în cotidianul Asharq Al-Awsat (Anglia),
09.02.2005.
studierea acestui fenomen și definirea crimei organizate. 289 Dezbaterile acestor probleme au
fost subiect de discuție pentru miniștrii de interne din cadrul Ligii Arabe și în anul 2007, în
capitala Tunisiei, unde a fost propus un nou protocol antiterorist la care să adere statele arabe.
Tot la Tunis, ca rezultat al cooperării dintre guvernul Tunisian, Organizația Națiunilor Unite,
Organizația Conferinței Islamice și Organizația Ligii Arabe pentru Educație și Cultură
(ALESCO), la sfârșitul anului 2007 a fost organizată reuniunea cu tema lupta împotriva
fenomenului terorist. În cadrul reuniunii Consiliului Ligii, din martie 2008, problematica a
fost reluată și s-a tinut cont de inițiativa președintelui Tunisian, Ben Ali Zine el-Abidine cu
referire la organizarea unei conferințe internaționale care să vizeze elaborarea unei strategii
internaționale și a unui cod de conduită în lupta împotriva terorismului, cu angajarea tuturor
statelor membre.290
3. Concluzii
“În general, aceste organizații proiectează o viziune a securitații asigurate prin mecanisme de
natură politico-diplomatică și socio-economică, dar și prin abordări comune ale riscurilor și
provocărilor, terorismul și proliferarea armelor de distrugere în masă fiind situate în prim-
planul atenției acestor instituții interguvernamentale. În activitățile desfășurate preocuparea
pentru respectarea drepturilor omului și aplicarea unor standarde democratice reprezintă, de
asemenea, o coordonată majoră.“291 Ca urmare, scopul organizațiilor de securitate este regăsit
în dorința de a proteja interesele naționale a statelor și de a oferi un cadru de securitate potrivit
conviețuirii. Acestea promovează pentru o bună colaborare între state, “intensificarea
dialogului și a parteneriatului interorganizațional și interstatal pe probleme de securitate și
gestionare a crizelor.”292
Bibliografie:
1. Bădălan Eugen, Bogdan Vasile, Organizații și structuri de securitate, București,

Editura Militară, 2009.
2. Duța Paul Dănuț, Cordoneanu Ovidiu , Purcărea Mihai, Organizațiile internaționale și
mediul de securitate, Sibiu, Ed. Techno Media, 2008.
3. Duța Paul Dănut, Popa Cristian, Gavrilovici Gioni Popa, Securitatea prin cooperare.
Politici de integrare, vol.2, Sibiu, Editura Tehno Media, 2007.
289
Cătălina Predoiu, op. cit., p. 218.
290
Participarea Tunisiei la reuniunea Consiliului Ligii Statelor Arabe de la Cairo, cotidianul La presse (Tunisia),
08.03.2008.
291
292
Ibidem.
4. Lumea 2009: enciclopedie politică și militară: studii strategice și de securitate / coord.:
dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, București, 2009.
5. Predoiu Cătălina, Tănase Tiberiu, Dumitrescu Adrian, Marinică Mariana, Lucinescu
I.Codruț, Evoluții ale principalelor organizații internaționale în raport cu problemele
asigurării securității regionale și globale, Ed. Academiei Naționale de Informații,
București, 2008.
6. Participarea Tunisiei la reuniunea Consiliului Ligii Statelor Arabe de la Cairo,
cotidianul La presse (Tunisia), 08.03.2008.
7. Rittberger, Volker și Bernhard Zangl, International Organizations. Polity, Politics and
Policies, Palgrave Macmillan, Hampshire, 2006.
8. Robinson Paul, Dinționar de securitate internațională, Cluj-Napoca, Ed. CA-
Publishing, 2010.
9. Universitatea Națională de Apărare” Carol I”, Centru de Studii Strategice de Apărare
și Securitate, „Politici și strategii în gestionarea conflictualității”, în: dr. Constantin
Moștoflei (ed.), vol.4, Organizații și state ca actori ai securității, Editura Universității
Naționale de Apărare “ Carol I”, București, 2008.
10. Conform EU-RO newsletter, nr.8/05.11.2006, http://www.gov.ro .
11. “În cheierea conferinței dedicate combaterii fenomenului terorist”, în cotidianul
Asharq Al-Awsat (Anglia), 09.02.2005.
CONCEPTUL DE RĂZBOI VĂZUT PRIN LENTILA
LIBERALĂ ȘI REALISTĂ
DUR SERGIU-CONSTANTIN
UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI
Abstract
WAR AND PEACE ARE TWO REALITIES, TWO GENERAL BUT OPPOSED FACTS WITCH
AFFECTS EVERY GENERATION AND THEY DEFINED EACH OTHER. BUT ARE THEY
NECESSARILY? WE ALL WANT PEACE, BUT WE REALIE THAT IN SOME CIRCUMSTANCES
WAR IS INEVITABLE. OVER TIME TWO APPROACHES OF THESE REALITIES APPEARED: ONE
THINKS THAT WAR AND PEACE ARE PART OF THE HUMAN NATURE AND ARE
NECESSARILY; AND THE OTHER CONSIDER THAT ONLY PEACE IS A PART OF HUMAN
NATURE AND WAR IS JUST UNDESIRABLE.
STARTING FROM THE FACT THAT “WARM” AND “COLD” WARS REPRESENTED KEY
MOMENTS IN WORLD POLITICS OF THE LAST CENTURY, THE AIM OF THIS ESSAY IS TO
HIGHLIGHT TWO DIFFERENT VIEWS THAT ANSWER THE QUESTION “WHAT ARE THE
CAUSES OF WAR”: A LIBERAL VIEW AND A REALISTIC ONE. THIS REPRESENTS ALSO “THE
FIRST GREAT DEBATE IN INTERNATIONAL RELATIONS THEORY”. THE METHODOLOGY
USED FOR DOCUMENTATION WAS BASED ON CONSULTING SPECIFIC LITERATURE FOR
THIS TOPIC.
Introducere
Războiul și pacea sunt două realități, două stări generale opuse pe care le
experimentează orice civilizație și care se definesc reciproc. Dar sunt ambele necesare? Cu
toții ne dorim pacea, dar vedem că în anumite situații războiul este inevitabil. Au apărut astfel
două interpretări ale acestor realități: una consideră că și războiul, și pacea sunt proprii lumii
noastre și sunt necesare; cealaltă consideră că starea proprie a lumii este pacea, iar războiul
este doar un accident nedorit.
Plecând de la faptul că războialele „calde” sau „reci” au reprezentat momente
definitorii în politica mondială a secolului trecut, obiectivul acestui eseu este de a prezenta
două viziuni diferite despre cauzele războiului, și anume, viziunea liberalilor și viziunea
realiștilor. Aceasta reprezintă practic și Prima Mare Dezbatere a Relațiilor Internaționale.
Metodologia utilizată pentru documentarea lucrării a fost revizuirea literaturii de
specialitate.
Înainte de a trece la expunerea propriu-zisă a celor două viziuni, este necesară o
definire a conceptului de război. Deși de-a lungul timpului s-a scris mult despre război, cea
mai sintetică și concisă definiție aparține lui Carl Von Clausewitz, considerat „părintele
războiului”, care definește războiul ca pe „un act de violență pentru a sili adversarul să ne
îndeplinească voința”.293
Liberalismul
Liberalismul s-a impus în gândirea politică după Primul Război Mondial și este
considerat cel care a inaugurat domeniul Relațiilor Internaționale, ca disciplică academică
aparte. Practic, a fost o reacție la consecințele dezastroase ale Primului Război Mondial,
eveniment care a cauzat falimentul Concertului European, stabilit în 1815 prin Congresul de
la Viena, și care avea la bază o politică bazată pe balanța de putere. Liberalismul propunea
abordarea Relațiilor Internaționale dintr-o nouă perspectivă, care să se bazeze pe valori
morale, norme legale, armonia intereselor, raționalitate, egalitate, libertate, proprietate, și, mai
ales, încrederea în posibilitatea progresului uman294.
Acest moment idealist nu s-a născut din neant. Fundamentele liberalismul, cunoscut și
sub denumirea de „idealism utopic”, sau „internaționalism liberal”, s-au cristalizat în secolele
XVIII și XIX, datorită gânditorilor liberali aplecați asupra unor principii de organizare a lumii
pe baze pașnice. Dintre cei mai importanți autori amintim pe: John Locke, Hugo Grotius,
Adam Smith, Immanuel Kant, John Stuart Mill, Richard Cobden și Jeremy Bentham.295
În abordarea idealistă, războiul era considerat ca o întrerupere a comunicării rationale,
iar principala responsabilitate pentru declanşarea acestuia revenea guvernelor şi nu sistemului.
De aici, concluzia că acele guverne care folosesc războiul sunt nedemocratice, deoarece
acţionează împotriva intereselor propriilor cetăţeni. Fundamentele acestei idei au fost puse de
Immanuel Kant, care milita, de pe poziții raționaliste, pentru privilegierea democrației ca
principiu alternativ de guvernare. Acesta a afirmat că statele democratice sunt „furnizoare de
pace”296, deoarece sunt mai înclinate spre pace decât alte forme de guvernământ. Argumentele
pe care se sprijină Kant sunt două. În primul rând, înainte de a se porni la război, autoritățile
vor trebui să consulte proprii cetățeni, și este puțin probabil ca aceștia să aprobe războiul
foarte ușor. În al doilea rând, un stat construit și bazat pe domnia legii este mai puțin înclinat
în a încălca normele relațiilor internaționale.
293
Carl Von Clausewitz, Despre Război, Ed. Militară, București, 1982, p. 53
294
Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale¸ Ed. Polirom, București, 2006,
p. 80
295
Idem, p. 78
296
Paul D. Williams, Security Studies - An Introduction, Ed. Routledge, New York, 2008, p. 30
Ideile filozofului iluminist, Immanuel Kant, stau și la baza unei teorii formulate de
Michael Doyle în 1983, intitulată Teza Păcii Democratice297. Sinteza acestei teze este că
statele liberale și democratice, nu pornesc la război unele împotriva celorlalte. Argumentele
autorului se fundamentează pe două aspecte: instituțiile liberale și ideologia liberală.
Instituțiile liberale, prin construcția lor, vor fi reticente în a se porni la război unele împotriva
celorlalte. Al doilea argument este că statele care îmbrațisează aceeași ideologie și cultură
liberală, au tendința să-și rezolve diferendele prin discuții și compromisuri.298
Revenind la Kant, acesta afirma că mediul internațional se poate pacifica doar dacă:
constituțiile statelor vor fi republicane; statele vor semna acorduri de securitate colectivă; și se
va cultiva un spirit civic între națiuni. Kant a mai adăugat că înainte de asta, toate statele
trebuie să se conformeze în următoarele privințe: destructurarea armatelor permanente,
neamestecul în afacerile interne ale altui stat, renunțarea la spionaj și renunțarea la aventurile
imperialiste. Kant afirma că aceste disfuncționalități ne-au adus în situația pe care Hobbes o
descrie ca fiind un „război al tuturor, împotriva tuturor”299, și că starea naturală a lumii este
cea de pace.
Ca o sinteză a celor prezentate mai sus, securitatea internațională se poate asigura prin
implementarea peste tot a unor regimuri democratice, care să promoveze pacea perpetuă și
armonia universală.
Școala laissez-faire a economiei politice, creată de Adam Smith, a fost principalul
factor responsabil de popularizarea doctrinei armoniei intereselor. Scopul școlii era de a
promova înlăturarea controlului statului din problemele economice, pentru că individul, fără
control extern, va promova interesele comunității tocmai din motivul că acele interese sunt
identice cu ale sale300. Adam Smith a argumentat că o „mână invizibilă”, pe lângă faptul că va
crește prosperitatea, va diminua ostilitatea economică 301. Această teorie a stat la baza
afirmației lui Moravcsik, cum că statele cu o economie liberală preferă pacea, în locul
conflictului302. Argumentul este că statele sunt mai interesante de cooperare pentru că
avantajele economice sunt superioare decât dacă s-ar război.
David Ricardo, cu a sa Teorie a Avantajului Comparativ303, a venit în completarea
teoriei lui Adam Smith. Ricardo a afirmat că statele trebuie să se specializeze în producerea
bunurilor pentru care are un avantaj absolut, adică le produce la costuri mai mici decât
celelalte state. Apoi prin intermediul economiei de piață, statele să schimbe produsele între
297
Idem, p. 36
298
Idem, p. 37
299
300
Edward Hallett Carr, Criza celor douăzeci de ani¸Ed. Polirom, Iași, 2011, p. 58
301
302
Idem, p. 32
303
Idem, p. 33
ele. Astfel, competiția economică nu va fi conflictuală, ci o cooperare pașnică, în care toți vor
atinge bunăstarea, iar amenințarea războiului se va disipa. Așadar, un alt postulat al
liberalismului este că politica externă a statelor va cultiva internaționalismul și armonia
intereselor, iar interesul național va fi un interes moral.
O altă axiomă a liberalismului este reprezentată de conceptul de securitate colectivă.
Sintetic, securitatea colectivă este o metodă prin care grupuri de state suverane caută protecție
împotriva agresiunii din afară sau dinăuntrul lor, prin acțiuni comune împotriva oricărui
invadator străin sau a oricărui adversar neloial. 304 Cu două excepții - Războiul din Peninsula
Coreeană și Primul Război din Golf - istoria ultimului secol ne-a demonstrat că securitatea
colectivă rămâne mai degrabă o aspirație decât o realitate.
Marea dezbatere a relațiilor internaționale a evoluat cu trecerea timpului și s-a
transformat într-o dezbatere între două ramuri updatate ale liberalismului și realismului, și
anume neoliberalismul instituțional și neorealismului. Neoliberalismul instituțional se
concentrează pe rolul pe care instituțiile internaționale îl au în gestionarea și aplanarea
eventualelor situații conflictuale. Asumpția de bază a acestui model este că prin intermediul
instituțiilor internaționale, societățiile devin interconectate și interdependente între ele, iar
astfel scade posibilitatea unui conflict armat.305 Neoliberalismul instituțional acceptă asumpția
realistă cum că statul este principalul actor din sistemul internațional, însă ei consideră că
actorii nestatali joacă un rol mai important decât sunt dispuși să accepte realiștii. De
asemenea, sunt de acord cu teoria alegerilor raționale, dar doar în contextul global, al rețelelor
de instituții internaționale. Rolul instituțiilor internaționale este să reducă anarhia, să faciliteze
cooperarea și să contribuie la rezolvarea conflictelor.
Un punct asupra căruia cele două curente sunt în antiteză este teoria câștigurilor.
Liberalii susțin teoria avantajului absolut, iar realiștii teoria câștigurilor relative. Teoria
avantajului absolut prezentată mai sus este caracterizată de realiști ca fiind irelevantă, care
afirmă că tot ce contează sunt câștigurile relative - puterea unui actor poate fi măsurată doar în
raport cu puterea altui actor. Nu contează cât câștigi sau pierzi, ci dacă câștigi sau pierzi în
raport cu alt actor. Spre exemplu, dacă A cooperează cu B, iar din această cooperare B câștigă
mai mult decât A, A se va teme că B va folosi acest avantaj împotriva lui, iar astfel se va
eschiva de la cooperare.
O altă ipoteză de bază a neoliberalilor este că statele sunt preocupate de avantajele
cooperări în locul confruntării. Ce pierd ei din vedere este ce se întâmplă atunci când avem
doi actori aflați pe poziții antagonice, și care nu au niciun interes comun? Răspunsul vine tot
304
Radu Sebastian Ungureanu, Securitate, Suveranitate și Instituții Internaționale, Ed. Polirom, Iași, 2010, p.
112
305
Mark Kauppi, Paul Viotti, International Relations Theory, Ed. Longman, New York, 2010, p. 119
de la realiști, care afirmă că statele vor stabili legături instituționale doar dacă prin intermediul
lor pot atinge unele obiective comune. Asta nu înseamnă că le va spori și securitatea 306.
Realismul
La sfârșitul anilor `30 era limpede că principiile idealiste nu mai aveau legătură cu
realitatea. Ca o reacție la acest fapt, intră în scenă realismul, o paradigmă cu rădăcini adânci în
istorie, care își propune să ofere diferite explicații pentru cauzele și consecințele conflictului.
Din start se observă o diferențiere clară a celor două paradigme. Realiștii i-au criticat pe
idealiști imputându-le abordarea lor normativă, și argumentându-le că nu teoria crează
practica, ci practica este cea care crează teoria307.
Realismul și idealismul sunt două paradigme ce se situează în mod fundamental
antitetic, deoarece au teze compet diferite. În timp ce idealismul wilsonian susținea teza
conform căreia omul nu este în mod necesar înclinat spre conflict, ci, dimpotrivă, înclinația lui
naturală este mai degrabă către pace, concepția realiștilor privind natura umană este
fundamental diferită: omul este rău, egoit și supus unei înclinații naturale către căutarea
puterii, a dominației; ca atare, el trăiește într-o permanentă nesiguranță, fiind marcat de o
profundă neîncredere în oameni și suspiciune la adresa celorlalți.308
Ipotezele realiștilor privind natura umană sunt extrapolate și la nivelul relațiilor
internaționale, rezultând următoarea imagine: un mediu anarhic și competitiv în care
constanta politicii internaționale este lupta pentru putere; statele folosesc forța pentru a-și
proteja interesele, iar interesul primar este să obțină cât mai multă putere; rezultă că puterea
este intrument și scop în același timp; în acest context, Mearsheimer afirmă că statele se tem
unele de altele, iar pentru a-și asigura securitatea, sunt nevoite să se bazeze doar pe propriile
lor capabilități. În aceste condiții, cea mai bună strategie este să-și maximizeze puterea 309. Pe
scurt, puterea reprezintă întregul arsenal folosit de un actor pentru a influența și controla
acțiunile altui actor.
Această stare de insecuritate de la nivelul sistemului - impusă de caracteristica sa de a
fi anarhic - este amplificată de faptul că puterea statelor în sistem este inegal distribuită.
Statele se diferențează între ele în funcție de puterea pe care o dețin. Pentru realiști, ceea ce
contează este puterea relativă. Hans Morgenthau a identificat nouă baze ale puterii unui stat:
306
307
308
p. 95
309
geografia, resursele naturale, capacitatea industrială, pregătirea militară, populația, caracterul
național, moralul național, calitatea guvernării și calitatea diplomației 310.
Într-un astfel de context, realiștii afirmă că problema nu este „dacă” următorul război
va avea loc, ci „când”. Întrebarea funamentală acum este: cum se face că, în asemenea
condiții, nu ne confruntăm cu un război generalizat și permanent? Răspunsul realist cel mai
des întâlnit este că balanța de putere este instrumentul care face ca violența armată
interstatală, mai ales în forma războaielor sistemice, să fie un eveniment relativ rar 311.
Sintetic, „balanța de putere” este o modalitate de menținere a stabilității într-un sistem
compus din cel puțin două unități autonome, care au interese contrare. Metodele cele mai
utilizate de-a lungul timpului au fost: compensațiile, alianțele, descurajarea, cursa înarmărilor.
Afirmația realiștilor cum că balanța de putere este o piedică în calea războiului a fost
contestată de Gilpin. Acesta afirmă că hegemonia neconstestată înseamnă pace. A o provoca -
a căuta formarea unei balanțe de putere - înseamnă că hegemonul și puterea revizionistă se
vor confrunta. Teoria formulata de Gilpin este o utopie, deoarece având în vedere structura
actuală a sistemului internațional, este imposibilă afirmarea unui hegemon absolut. În schimb,
avem câteva exemple empirice care invalidează asumpția cum că balanța de putere duce
automat la pace. Într-adevăr, în momentul atingerii unui echilibru perfect, nu se mai poate
vorbi de răsturnarea lui pentru că acest lucru ar necesita un efort prea dificil de realizat. Dar
ce ne facem când sistemul este compus dintr-un hegemon a cărui putere poate fi contestată,
sau când echilibrul stă să se rupă? Iată câteva exemple312:
 în timpul războaielor napoleoniene, Rusia a fost invadată pentru a-l face pe Napoleon
suficient de puternic încât să învingă Marea Britanie;
 Războiul Crimeei a fost purtat de Marea Britanie și Franța pentru a împiedica Rusia să
devină suficient de puternică încât să atace la un moment dat, în viitor, teritoriile și
interesele lor din Orientul Apropiat;
 în Primul Război Mondial, Rusia se temea că Austro-Ungaria, dacă învingea Serbia, ar fi
suficient de puternică pentru a o amenința; Germania se temea că dacă Rusia va învinge
Austro-Ungaria, ar fi suficient de puternică pentru a o amenința; Franța se temea că dacă
Germania va învinge Rusia, ar fi suficient de puternică pentru a o amenința, și astfel a
semnat alianța franco-rusă; Marea Britanie se temea că dacă Germania va învinge Franța,
ar fi suficient de puternică pentru a o amenința; Statele Unite au ajuns să se teamă că dacă
Germania va câștiga războiul, va fi suficient de puternică pentru a o amenința.
310
Hans J. Morgenthau, Politica Între Națiuni. Lupra pentru putere și lupta pentru pace, Ed. Polirom, Iași 2013,
pp. 151-182
311
103
312
Iată cum în mințile tuturor combatanților, ruperea echilibrului reprezenta o problemă
majoră. Intrau în luptă pentru că distribuția de putere din sistem i-ar fi situat pe o poziție
nefavorabilă în viitor. Putem spune că principala cauză a războiului este războiul în sine 313.
Pe lângă o balanță de putere, statele urmăresc și o „balanță a amenințărilor” și o
„balanță a intereselor”. Poziționarea lor în cadrul acestor două teorii este de balansare sau de
aliniere (bandwagoning).314 Pe scurt, statele constituie alianțe pe baza pericolelor pe care le
percep, sau în funcție de cum își identifică unele interese. Întotdeauna ele urmăresc
maximizarea puterii și securității.
Concluzii
Cele două tabere care se situează pe poziții ireconciliabile privind studiul relațiilor
internaționale, acum, la câteva decenii după startul dezbaterii, putem afirma că, aplicate
separat realității, nici perspectiva școlii idealiste, nici cea a școlii realiste, nu sunt suficiente.
Ceea ce este cu adevărat dezirabil, deși neînfăptuit încă, este o întrepătrundere a celor două
viziuni în manieră complementară, deoarece utopia nu poate exista și nu ar avea sens fără
raportare la realism și nici realismul fără raportare la utopie.
Dezbaterea distre idealism și realism a reprezentat prima mare dezbatere a relațiilor
internaționale. Albert Sorel cataloga opoziția dintre utopie și realitate ca fiind „disputa
eternă”, „dintre cei care își imaginează lumea în așa fel încât să se potrivească politicii lor și
cei care își adaptează politica pentru a se potrivi realității lumii”. 315
Construcția filosofică a celor două teorii se situează în antiteză chiar de la nivelul cel
mai de jos, și anume, natura umană. Dacă idealiștii susțin că starea naturală a lumii este cea de
pace, realiștii afirmă că, omul, prin natura lui, este dominat de egoism, de răutate, de dorința
de a acumula putere.
Transpunând aceste trăsături la nivelul statului, idealiștii susțin că scopul politicii
externe a unui state este de a promova pacea perpetuă și armonia intereselor, interesul statului
fiind un interes moral. Contraargumentul realiștilor este că acest lucru este imposibil în
sistemul anarhic în care trăim. Replica idealiștilor este că dezideratul lor se poate înfăptui
totuși, dacă statele, prin politica lor externă, vor cultiva internaționalismul și armonia
intereselor.
Realiștii afirmă că scopul politicii externe este servirea interesului național, variabila
cheie a realiștilor fiind puterea. Ei văd politica internațională ca pe o luptă pentru putere.
Contraargumentul idealiștilor este că acest context în care statele independente se luptă pentru
313
314
109
315
putere și doar pentru interesul național a apărut ca urmare a unui sistem multistat
descentralizat.
Convingerea liberaliștilor este că aplicarea raționalismului și a universalismului etic în
domeniul Relațiilor Internaționale poate conduce la crearea unei lumi mai cooperante,
caracterizată prin ordine și principii etice, în care anarhia internațională și războiul pot fi
controlate prin intermediul organizațiilor internaționale și alte reforme instituționale ce
asigură domnia legii.”316 Aceasta reprezintă practic chintesența liberalismului.
Dacă pentru Woodrow Wilson, securitatea este o consecință a păcii, realiștii afirmă că
securitatea se poate asigura doar prin acumularea de cât mai multă putere în raport cu celelalte
state. Argumentul realiștiilor este că natura sistemului anarhic (modelul bilelor de biliard)
determină statele să se bazeze doar pe propriile lor capabilități, pentru că, cu toate că există
norme, nimic nu le garantează că pacea va fi asigurată. Statele se simt astfel constrânse de
acțiunile, intențiile și comportamentul altor state. Ei mai afirmă că întrucât orice stat poate
recurge la forță, toate statele trebuie să dețină o anumită forță. De aici rezultă și argumentul
realiștilor cum că securitatea poate fi asigurată doar prin acumularea de cât mai multă putere.
Contraargumentul liberaliștilor este că această stare de anarhie poate fi redusă prin
intermediul instituțiilor internaționale, care mai au rolul și de a facilita cooperarea,
contribuindu-se astfel și la rezolvarea pașnică a conflictelor (modelul pânzei de paianjen).
Dacă idealiștii afirmă că în vederea asigurării securității, în relațiile dintre state trebuie
să primeze forța dreptului, nu dreptul forței, într-un sistem de securitate colectiv, strategiile
realiștilor sunt cele de descurajare, prin formarea de alianțe și prin balanța de putere.
Așadar, realismul pur nu poate oferi nimic mai mult decât o luptă deschisă pentru
putere, lucru care face imposibil orice tip de societate internaţională, iar asumpțiile
idealismului pur au fost caracterizate magistral de Bacon: „Filosolii fac legi imaginare pentru
societăți imaginare; iar discursurile lor sunt precum stelele care dau puțina lumină deoarece se
află atât de departe”.317
În final, putem afirma că, aplicate separat realității, nici perspectiva școlii idealiste,
nici cea a școlii realiste, nu sunt suficiente. Ceea ce este cu adevărat dezirabil, deși neînfăptuit
încă, este o întrepătrundere a celor două viziuni în manieră complementară, deoarece utopia
nu poate exista și nu ar avea sens fără raportare la realism și nici realismul fără raportare la
utopie.
Bibliografie
316
p. 93
317
Francis Bacon, The Advancement of Learning
1. Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu, Manual de Relații Internaționale¸ Ed.
Polirom, București, 2006
2. Carl Von Clausewitz, Despre Război, Ed. Militară, București, 1982
3. Edward Hallett Carr, Criza celor douăzeci de ani¸Ed. Polirom, Iași, 2011
4. Francis Bacon, The Advancement of Learning
5. Hans J. Morgenthau, Politica Între Națiuni. Lupra pentru putere și lupta pentru pace,
Ed. Polirom, Iași 2013
6. Mark Kauppi, Paul Viotti, International Relations Theory, Ed. Longman, New York,
2010
7. Paul D. Williams, Security Studies - An Introduction, Ed. Routledge, New York, 2008
8. Radu Sebastian Ungureanu, Securitate, Suveranitate și Instituții Internaționale, Ed.
Polirom, Iași, 2010
A DOUA EPOCĂ NUCLEARĂ ȘI SECURITATEA
INTERNAȚIONALĂ
Andreea Emilia DUȚĂ
Universitatea București
Abstract: AFTER THE END OF THE COLD WAR, THE LITERATURE HAS PROMOTED
THE CONCEPT OF “SECOND NUCLEAR AGE” WITH MORE THAN ONE MEANING: THE
NUCLEAR DIMENSION DOES NOT END WITH THE END OF THE COLD WAR; THE RULES OF
THE POST-COLD WAR ERA ARE NO LONGER VALID, ESPECIALLY AS REGARDS THE
RELATIONS BETWEEN NUCLEAR-CONVENTIONAL, THE BALANCE OFFENSIVE - DEFENSIVE
MEANS; THE EMERGENCE OF NEW NUCLEAR POWERS. THE NON-PROLIFERATION
REPRESENTS A SOLUTION TO THE MAJOR NUCLEAR THREATS, A WAY TO SECURE STATAL
INTERESTS THAT ALLOWS FOR VARIED POSSIBILITIES TO BALANCE THE RELATIONS WITH
STRONG OPPONENTS.
Keywords: second nuclear age, non-proliferation, nuclear-conventional, new

nuclear powers, international security
Problematica nucleară
Problematica nucleară ar putea fi stucturată în mai multe componente: dimensiunea

strategică, proliferarea și neproliferarea, dezarmarea și instituționalizarea. Studiul de față va fi
centrat pe aspectele proliferării și nonproliferării.
În 1945, întrebuințarea loviturilor nucleare, restructurează relațiile internaționale

dimensiunea nucleară devenind axa principală a balanței de putere, relațiile strategice bipolare
– SUA și URSS – dând tonul pe timpul Războiului Rece în orchestra comunității internaționale
și în domeniul proliferării. După 1990, proliferarea după stoparea programului nuclear sud-
african, se diversifică și reizbucnește prin intențiile Indiei, Pakistanului, Coreei de Nord și
Iranului de a obține și dezvolta arsenale nucleare.318
Din perspectiva desfășurării conflictele convenționale, semnificația strategică a armelor

nucleare este multiplă; teza fundamentată din punct de vedere al unui potențial conflict susține
că, proliferarea nucleară ar trebui să descurajeze agresivitatea altor state și totodată, nu ar
permite statelor posesoare de asrsenale nucleare să devină mai agresive. Posesia arsenalelor
nucleare poate genera un comportament activ ofensiv în disputele convenționale în timp ce,
statele adversare devin mai precaute adoptând un comportament defensiv, pe cale de consecință
318
Vezi, William Walker, A Perpetual Menace: Nuclear Weapons and International Order (New York:
Routledge, 2012).
neproliferarea fiind de dorit. Situația implicării statelor posesoare de arsenale nucleare în
conflictele convenționale se va raporta la existența capabilităților nucleare.
Arsenalele nucleare nu sunt generatoare ale războaielor dar nici nu pot fi ignorate de
politica internațională. Ele conferă posesorilor o influență sporită pe arena internațională, șanse
majore de victorie în războaiele în care se implică și potențialul de a deescalada conflictele
când acestea izbucnesc. Potrivit unei opinii, armele nucleare inhibă adversarii blochează
escaladarea și face puțin probabile disputele. Riscul escaladării nucleare induce și incertitudini
legate de noile achiziții, astfel că în perioada postproliferare conflictele sunt mai puțin
probabile.319
Potrivit unei opinii, proliferarea este dependentă de anumiți factori: cooperare nucleară,
natura conflictelor (frecvența, durata, intensitate și incheiere) și semnificație diplomatică. 320
Acești factori fundamentează o perspectivă strategică care reunește atât cauzele dar și
consecințele proliferării nucleare.
Armele nucleare nu afectează frecvența conflictelor, dar influențează începerea, durata,

intensitatea și încheierea acestora, prin întărirea securității și diplomației statelor posesoare
astfel că în conflictele în care sunt implicate se caracterizează prin durată scurtă și intensitate
scăzută, cu șanse majore de a încheia conflictul victorioase. 321 Semnificația diplomatică a
arsenalelor nucleare este centrată pe ideea că pot descuraja agresiunile externe, este completată
și de alte avantaje de securitate.
Din perspectiva consecințelor proliferării nucleare, spirala proliferării nucleare se susține

prin avantajul pe care îl oferă în ceea ce privește lovitura preventivă, crizele politico-militare,
utilizarea accidentală a loviturilor nucleare. Dar această spirală a proliferării induce o
instabilitate internațională evidentă, căci prin îmbunătățirea puterii strategice a statelor
posesoare de arsenale nucleare are loc o reconfigurare a balanței de putere, respectiv o
remodelare sistemică a arhitecturii internaționale de securitate.
Ordinea nucleară actuală, favorizează anumite state nonnucleare membre NATO față de
alte state nonnucleare care nu beneficiază de o ”umbrelă” de securitate ceea ce crează o situație
de inechitate în termeni de securitate. 322 În plus, se remarcă o serie de noi dezvoltări care au un
impact major asupra proliferării: posibilitatea urmarea difuzării tehnologiei și a existenței pieței
gri, ca unele state să producă arme nucleare; apariția unui ”tehno-naționalism” în lumea în curs
de dezvoltare; nuclearizarea unor conflicte regionale din Asia de Sud, Orientul Mijlociu și
Nord-Estul Asiei.323
Spre ciuda eforturilor comunității internaționale, la ora actuală nu există un mecanism

pentru monitorizarea dezarmării, dar există un mecanism de verificare al neproliferării
319
Vezi, Waltz, Kenneth N. 1995. More may be better. In The spread of nuclear weapons: A debate, ed. S. D.
Sagan and Kenneth N. Waltz. New York: W. W. Norton.
320
Vezi, Erik Gartzke and Matthew Kroenig, ”A Strategic Approach to Nuclear Proliferation” The Journal of
Conflict Resolution, Vol. 53, No. 2, (April 2009), pp. 154-155.
321
Vezi, Jo, Dong-Joon, and Erik Gartzke. 2007. ”Determinants of nuclear weapons proliferation: A quantitative
model.” Journal of Conflict Resolution 51 (1): 167-194.
322
Vezi, John Steinbruner, Principles of Global Security (Washington, D.C.: Brookings Institution, 2011).
323
Vezi, Paul Bracken, ‘‘The Structure of the Second Nuclear Age,’’ Orbis 47, no. 3 (Summer 2003): pp. 399
—/413.
monitorizat de IAEA324 și supervizat de Consiliul de Securitate. 325 De remarcat că, realizarea
unui mecanism asemănător în domeniul dezarmării a fost puternic refuzată de puterile
nucleare.326
Punctul de plecare al înțelegerii conceptului de proliferare îl constituie posesia arsenalelor

nucleare, urmare al capacității de producție proprie respectivului stat (vezi tabelul nr.1). Se
poate vorbi și despre posesie de arsenal nuclear ca urmare a dobândirii acestuia în lipsa
capacității de producție proprie. Este posibilă și varianta desfășurării de arme nucleare pe
teritoriul altui stat continuând să controleze utilizarea acestora fără vreo partajare a acestuia cu
statul gazdă. De asemenea, poate fi avută în vedere și procurarea de arme nucleare de către
actorii non-statali în scopuri teroriste.327
STAT Anul
1 SUA 1945
2 URSS/Federația Rusă 1940
3 Marea Britanie 1952
4 Franța 1960
5 China 1064
6 Israel 1967
7 India 1988
8 Africa de Sud 1982-1990
9 Pakistan 1990
Tabel nr.1 – Proliferarea arsenalelor nucleare
Limitele reglementărilor internaționale ale neproliferării
324
IAEA - International Atomic Energy Authority.
325
Vezi și, “The instability or collapse of a WMD [weapon of mass destruction]- armed state is among our most
troubling concerns. Such an occurrence could lead to a rapid proliferation of WMD material, weapons and
technology, and could quickly become a global crisis posing a direct physical threat to the United States and all
other nations.” US Department of Defense, Quadrennial Defense Review Report, February 2012, p. iv,
<www.defense.gov/qdr/ images/QDR_as_of_12Feb12_ 1000.pdf>.
326
Preparatory Committee for the 2015 Review Conference of the Parties to the Treaty on the Non-Proliferation
of Nuclear Weapons, NPT/ CONF.2015/PC.II/WP.14, Nuclear disarmament: Working paper presented by the
Group of Non-Aligned States, March 21, 2013.
327
Vezi, Sagan, Scott D. 1996/1997. ”Why do states build nuclear weapons? Three models in search of a bomb.”
International Security 21 (3): 54-86.
Pe durata Războiului Rece, proliferarea a fost un subiect important al agendei comunității
internaționale dar dependent de relațiile celor două superputeri. Neproliferarea reprezintă o
soluție față de amenințările majore nucleare, o variantă de securizare a intereselor statelor care
permite găsirea realizarea de modalități variate de echilibra raporturile cu adversarii puternici.
Documentul fundamental care reglementează neproliferarea nucleară, Tratatul privind

Neproliferarea Nucleară Nuclear (NPT) intrat în vigoare în 1968, 328 este structurat pe
neproliferare, dezarmare și dreptul la folosirea tehnologiei nucleare în scopuri pașnice.
Principiile care stau la baza NPT: proliferarea este un fenomen negativ; utilizarea armelor
nucleare este un lucru rău; inspecțiile și monitorizările sunt esențiale; deciziile conferințelor
NPT se iau prin consens; participarea universală la NPT este un obiectiv fundamental; statele
semnatare ale tratatului se angajează să respecte obligațiile de neproliferare. Acest document
internațional este puternic criticat dar și susținut în cadrul conferințelor internaționale de
adaptare și extindere conform realităților prezente. 329 Cu ocazia conferinței din 1995 de
extindere a NPT, s-a solicitat ca primul obiectiv al tratatului să urmărească eliminarea armelor
nucleare și nu doar să se negocieze cu bună credință. 330 În 2000, sub denumirea ”al
treisprezecea pas” spre dezarmare, mai multe puteri nucleare se angajează să ia o serie de
măsuri în acest sens, ulterior retractând acest angajament pe care nu consideră o obligație. La
conferințele din 2005 și 2010, alături de neproliferare s-a acordat o atenție sporită și interzicerii
testelor nucleare.
Potrivit literaturii de specialitate, NTP este considerat un document viabil care ordonează
elementele de securitate nucleară universală,331 dar există și voci care acuză că este plin de
nedreptăți și nu acoperă mai multe zone albe ale domeniului. 332 Astfel, statele non-nucleare
acuză inechitatea tratatului care permite ”Grupului celor 5” 333 să dețină arsenal nuclear dar
interzice acest drept celorlalți. ”Grupul celor 5” au adoptat aceiași poziție, respectiv de a nu
permite accesul la tehnologia lor nucleară altor state, ci doar asistență pentru tehnologia
nucleară pașnică. Există din ce în mai multe voci în rândul statelor nonnucleare care acuză
standarde duble în aplicarea NPT care favorizează interesele puterilor nucleare prin accentul
pus pe neproliferare în detrimentul dezarmării.334 Îmbunătățirea regimului neproliferării este
tributară unei palete foarte largi de viziuni ce își au originea în funcție de posesia sau
nonposesia de arme nucleare. O mare parte din state abordează fenomenul neproliferării din
perspectiva intereselor naționale, mai ales cele nonnucleare care consideră NPT afectează
328
Non-Proliferation Treaty - NPT
329
Vezi, Cecilia Albin, Justice and Fairness in International Negotiations. (New York: Cambridge University
Press).
330
Preparatory Committee for the 2015 Review Conference of the Parties to the Treaty on the Non-Proliferation
of Nuclear Weapons, NPT/CONF .2015/PC.II/WP.14,“Nuclear disarmament: Working paper presented by the
Group of Non-Aligned States,” March 21, 2013.
331
Vezi, George Perkovich et al., Universal Compliance: A Strategy for Nuclear Security. (Washington, D.C.:
Carnegie Endowment for International Peace, June 2007).
332
Graham Allison sublinia că “actuala ordine nuclearăglobală este foarte fragilă” iar trendul este “spre
catastrofă.” Vezi, Graham Allison, “Nuclear Disorder: Surveying Atomic Threats,” Foreign Affairs 89 (1)
(January/February 2010): 2, 7, 12.
333
Membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, SUA, Federația Rusă, China, Marea Britanie și Franța.
Înainte de 1 ianuarie 1967.” Vezi, Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, 1970, Article IX, para.
3.
334
Vezi, William Potter and Gaukhar Mukhatzhanova, Nuclear Politics and the Non-Aligned Movement (New
York: Routledge, 2012).
negativ prin consecințe interese lor. Este acuzată și imperfecțiunea tratatului în sensul că nu
conține nici reguli și nici mecanisme care să blocheze producere de arme nucleare. 335
În literatura de specialitate, este pusă sub semnul întrebării legitimitatea tratatului datorită
problemelor rămase nerezolvate.336 NPT constată și legitimează inegalitatea dintre state în
funcție de posesia armelor nucleare și reglementează drepturi și obligații în scopul de a limita și
în final eliminarea această inegalitate, într-un orizont de timp. Ca o consecință, majoritatea
statelor semnatare consideră că neproliferarea este dependentă de progresele dezarmării. 337
La ora actuală, există o evidentă contradicție între accesul la tehnologia nucleară și

răspândirea armelor nucleare. Utilizarea energiei nucleare în scopuri militare, potrivit NTP, este
supusă unui regim inechitabil care, pe de o parte, permite ”Grupului celor 5” să posede arsenale
nucleare pentru o perioadă de timp nedeterminată, în timp ce, 189 de state nu au acest drept. 338
Potrivit normelor NPT, majoritatea statelor nu pot să posede arme nucleare, față de
”Grupul celor 5” care are dreptul de poseda arme nucleare. Această realitate este în contradicție
sistemului internațional al statelor bazat și pe principiul suveranității, potrivit căruia au dreptul
și la posesia de arme nucleare; această stirbire a atributelor suveranității poate fi acceptată doar
dacă este prevăzută în alt principiu de drept internațional public. În caz contrar, legitimitatea
NPT este serios afectată.339
Realizarea unei neproliferării substanțiale și coerente impune inspecții ale facilităților

nucleare ale statelor, dar această activitate crează totodată și premizele pentru cunoașterea și
utilizarea datelor economice și tehnologice private ale proprietarului, punând în pericol
securitatea acestora. Dacă pentru statele nonnucleare există obligația ca facilitățile lor nucleare
să fie verificate, facilitățile nucleare ale ”Grupului celor 5” pot fi verificate doar dacă acceptă și
doar anumite secțiuni ale acestora.340
Reglementările internaționale prevăd atât promovarea folosirii pașnice a energiei nucleare

dar și prevenirea producerii sau achiziționării de capabilități nucleare militare, fiind prevăzut un
mecanism central de control al exporturilor. Acestea sunt puternic contestate, în contextul în
care sunt puse piedici nejustificate transferului tehnologic spre anumite state nonnucleare. 341
Caracterul universal de verificare al riscurilor de proliferare este incomplet de dată ce, state ce
nu au semnat NPT – cum sunt puterile nucleare Israel și India -, față de Iran, semnatară a NPT
sunt supuse unui regim de verificare superficial, ceea ce induce ideea că este mai bine să nu fii
stat semnatar al acestui tratat.342
335
Cum este cazul Irakului, Siriei, Iranului și Coreei de Nord.
336
Vezi, Jayantha Dhanapala with Randy Rydell, Multilateral Diplomacy and the NPT: An Insider’s Account.
(Geneva: United Nations Institute for Disarmament Research, 2005).
337
Vezi, Nina Srinivasan Rathbun, “The Role of Legitimacy in Strengthening the Nuclear Nonproliferation
Regime,” The Nonproliferation Review 13, no. 2 (2006), p. 233.
338
“Middle East States Frustrated by Nuclear Treaty, Egyptian Delegate Says,” News, Agence-France Presse,
March 10, 2010.
339
Vezi, Nuclear Disarmament: Working Paper Submitted by Brazil on Behalf of the New Agenda Coalition,
April 15, 2013, New York.
340
Vezi, Nina Tannenwald, „Justice and Fairness in the Nuclear Nonproliferation Regime”, Ethics &
International Affairs, 27, no. 3 (2013), p. 304.
341
De ce India are acces la tehnologie nucleară în timp ce Iranul nu? Vezi, Christopher A. Ford, “The
Nonproliferation Bestiary: A Typology and Analysis of Nonproliferation Norms,” NYU Journal of International
Law and Politics 39, no. 937, p. 957.
342
Ibidem, p. 305.
Cauzele proliferării nucleare, în literatura de specialitate, sunt organizate pe mai multe
considerente: economice, de politică internă343, psihologice.344 Proliferarea este tratată sub două
dimensiuni: producție și posesie. Chiar dacă există potențial de producție, inclusiv desfășurare
de teste, nu e obligatoriu să se treacă la producerea de arme nucleare. Combinațiile între
capabilitățile de producție de arme nucleare și posesia armelor nucleare permite o clasificare:
state care produc și posed arme nucleare; state care pot produce arme nucleare; state care
încearcă să producă și să posede arme nucleare.345
Producție. Extinderea utilizării energiei nucleare – în ciuda accidentului de la Fukusima

– crează premize de creștere a probabilității de producere de arme nucleare de mai multe state,
dacă regimul NPT nu reglementează continua nuclearizare a lumii. Proliferarea nucleară –
prezența programelor de producție a armelor nucleare și posesia armelor nucleare – se pretează
a fi analizată din perspectivă cantitativă dar și în ceea ce privește posesia acestora. Semnatarii
NPT nu sunt în măsură de a iniția programe de dezvoltare de arme nucleare datorită
coordonatelor de securitate coroborate cu potențialul tehnologic dar nu este exclusă posesia
acestora.
Producerea de arme nucleare are două faze: producția propriu-zisă și testarea acestora. În
prima fază (în mod predominant științific și industrial) – desfășurarea de cercetări, proiectarea,
experimentări pilot, testarea, producția și asamblarea armelor; pregătirea plutoniului, a
uraniului îmbogățit și a tritiumului necesar focoaselor nucleare. În faza a doua, operațională (în
principal militară) – desfășurarea militară, exerciții, avertizarea prealabilă și sistemele de
comandă și control.
Proliferarea nucleară privește atât creșterea numărului de focoase nucleare de către statele
posesoare de arsenale nucleare dar și achiziționarea de arme nucleare de către alte state
nonnucleare. Achiziționarea de arme nucleare de către alte state se poate face doar de la statele
producătoare și posesoare de arme nucleare testate, testul nuclear fiind o dovadă a existenței
acestora. De asemenea, se poate vorbi și despre proliferare prin acordarea de asistență nucleară
pentru producerea de arme nucleare; de menționat că, asistență nucleară în scopuri civile este
corelată cu standarde de securitate, statele desfășurând proiecte cu statele prietene și mai puțin
probabil cu statele considerate neprietene, cu toate că interesele economice fundamentează
cooperarea nucleară într-un mod pregnant în cazul statelor posesoare de tehnologie nucleară. 346
Din perspectiva potențialului statelor, se consideră că ”odată ce un stat are capacitatea

latentă de a produce arme nucleare, este doar o chestiune de timp până când să le producă.” 347
343
Vezi, Solingen, Etel. 2007. Nuclear logics: Contrasting paths in East Asia and the Middle East. Princeton,
NJ: Princeton University Press.
344
Vezi, Hymans, Jacques E. C. 2006. The psychology of nuclear proliferation. Cambridge: Cambridge
University Press.
345
Vezi, Reed, William. 2000. A unified statistical model of conflict onset and escalation. American Journal of
Political Science 44 (1), pp. 84-93.
346
Vezi, Kroenig, Matthew. 2009. "Exporting the Bomb: Why States Provide Sensitive Nuclear Assistance."
American Political Science Review 103, p. 1.
347
Vezi, Singh, Sonali, and Christopher R. Way. 2004. ”The correlates of nuclear proliferation: A quantitative
test.” Journal of Conflict Resolution 48, pp. 859-85.
În literatura de specialitate, se estimează că dezvoltarea economică și capacitatea industrială
induc și probabilitatea de a deveni și putere nucleară.348
Producerea de arme nucleare, pentru majoritatea statelor, este o opțiune prea scumpă cu
beneficii îndoielnice; totuși, nu este exclus, să existe state cu ambiții nucleare pentru obținerea
unui statut semnificativ față de state adversare cu o putere militară convențională superioară
care le-ar putea periclita suveranitatea teritorială. Proliferarea nucleară, în funcție de
capacitatea de a produce arme nucleare, are aspecte contradictorii: state care au capacitatea
tehnologică de producere de arme nucleare – Japonia și Germania dar nu le produc - și state
care doresc să obțină arme nucleare, dar nu au capacitatea de a le produce – Egipt și Iran.
Statele deținătoare de arme nucleare le-au obținut prin programe naționale, fiind exclusă
și improbabilă pentru viitor obținerea de arme nucleare prin cumpărare sau furt. Logica statelor
nucleare de recurs la amenințarea sau deschiderea unui război nuclear intră în vigoare atunci
când le este amenințată suveranitatea; majoritatea statelor consideră că riscul de a le fi afectată
suveranitatea este scăzut iar statele care se consideră sub un anumit nivel de securitate, de
regulă, apelează la protecția marilor puteri.
Producerea de arme nucleare este legată de tehnologia nucleară necesară, de existența

materialului nuclear obținut prin extracție sau cumpărare precum și de capacitatea economică
de a pune la dispoziție sisteme de control și transport la țintă. 349 Realizarea de arme nucleare
solicită resursele necesare, lipsa materiilor prime fiind o serioasă limitare. Inițierea și fabricarea
de arme nucleare atrage serioase presiuni internaționale, ca un corolar al eforturilor de
neproliferare, chiar dacă este discutabilă măsura în care acestea sunt eficiente.
Potrivit unui autor de referință, pentru anumite state nonnucleare opțiunea nucleară este
determinată de anumiți factori externi, astfel: (1) state care doresc depășirea inferiorității în
cazul unei amenințări convenționale de securitate (Israel și Pakistan); (2) Descurajarea
eventualilor adversari dar și prelungirea programelor nucleare civile și în domeniul militar
(România și Coreea de Sud); (3) Din teama de preemțiunea nucleară; (4) Puterile majore foarte
probabil vor dezvolta programe nucleare în vederea obținerii de arme nucleare; 350 (5) Puterile
regionale sunt înclinate să dezvolte programe nucleare care să permită ulterior să dezvolte și
programe nucleare militare (Africa de Sud, India, Argentina, Brazilia); 351 (6) Statele paria nu
pot să desfășoare programe nucleare și nici să posede arme nucleare.352
348
model.” Journal of Conflict Resolution 51, pp. 167-94.
349
Vezi, Kincade, William H. 1995. Nuclear proliferation: Diminishing threat? INSS Occasional Paper 6. U.S.
Air Force Academy: USAF Institute for National Security Studies, Colorado Springs.
350
Puteri majore: SUA (1939-1992), Marea Britanie (1939-1992), URSS/Rusia (1939-1992), Franța (1939-1940
și 1945 1992), Germania (1939-1945, 1991-1992), Italia (1939-1943), Japonia (1939-1945, 1991-1992) și China
(1950-1992).
351
Puteri regionale: China (1939 1949), Egipt (1939-1946, 1949-1992), Ethiopia (1941-1945, 1984, 1987-1990),
India (1986-1992), Iran (1939-1945, 1951-1980, 1982-1992), Irak (1981-1990, 1992), Japonia (1986-1990),
Nigeria (1960-1992), Arabia Saudită (1979-1987, 1990 1992), Africa de Sud (1939-1991) și Turcia (1939-1992).
352
Vezi, Dong-Joon Jo and Erik Gartzke, Determinants of Nuclear Weapons Proliferation, The Journal of
Conflict Resolution, Vol. 51, No. 1 (Feb., 2007), pp. 167-194.
Producerea de arme nucleare este expresia luptei pentru influență în sfera politicii
internaționale, nefiind nici un serviciu adus păstrării păcii dar nici urmare a unei decizii lipsite
de logică,dat fiind impactul în raporturile de putere.
Posesie. Posesia de arme nucleare îmbunătățeste puterea de influență pe plan

internațional, deziderat urmărit de fiecare stat preocupat de propria securitate. Statele posesoare
de arme nucleare au potențial sporit să lupte cu adversatii nonnucleari mai ales dacă, adversarii
vor invada teritoriul lor sau le periclitează interesele lor fundamentale. Conflictele de acest gen
se vor încheia favorabil statelor cu arsenale nucleare.353
În literatura de specialitate, se fac unele referiri la tentativele de cumpărare de arme

nucleare; Egiptul încearcă de mai multe ori ori să cumpere tehnologia de fabricare de arme de
la China și de la URSS354, Libia de la China.355
Statele care au avut arme nucleare desfășurate pe teritoriile lor – cumeste cazul armelor
nucleare sovietice pentru Belarus, Kazastan și Ucraina – nu au reușit să obțină controlul asupra
acestora niciodată, acestea fiind redislocate de către Rusia în alte spații. 356
La ora actuală, nu se cunoaște nicio tentativă reușită a actorilor non-statali de a obține

arme nucleare neputându-se acorda un credit serios terorismului nuclear.
Se poate vorbi de proliferare la statele care au capabilitatea de a construi arme nucleare.
Posesia de arme nucleare este determinată de condiționări interne și geopolitice în

interacțiune cu presiunea diplomatică și sancțiunile internaționale. 357 Statele posesoare de
arsenale nucleare au tendința de dominație față de partenerul său, prin mijloace mai degrabă
diplomatice decât militare.
Determinante ale proliferării sunt evidențiate a fi: 358 securitatea internațională inclusiv
atitudinea și intențiile puterilor regionale sau puterilor majore, politicile interne și
reglementările internaționale. Insecuritatea convențională sau nucleară este un motiv important
pentru posesia de arme nucleare prin care descurajează adversarii potențiali să declanșeze un
conflict.359
Statele posesoare de arme nucleare nu pot fi caracterizate ca fiind mai mult sau mai puțin
implicate în disputele internaționale; dacă armele nucleare nu determină direct deschiderea unui
conflict, existența acestora influențează în favoarea puterilor nucleare. Se constată că statele
353
Vezi, Jones, Rodney W., and Mark. G. McDonough with Toby F. Dalton and Gregory D. Koblentz. 1998.
Tracking nuclear proliferation: A guide in maps and charts. Washington DC: Carnegie Endowment for
International Peace.
354
Vezi, Bhatia, Shyam. 1988. Nuclear rivals in the Middle East. New York: Routledge. p. 48.
355
Vezi, Heikal, Mohamed. 1975. The road to Ramadan. New York Quadrangle: New York Times Book Co.
356
Vezi, Jones, Rodney W., and Mark G. McDonough. 1998. Tracking nuclear proliferation: A guide in maps
and charts, 1998. Washington, D.C.: Carnegie Endowment for International Peace. pp. 25-29.
357
Vezi, Shimko, Keith L. 2005. International relations: Perspectives and controversies. New York: Houghton
Mifflin.
358
Vezi, Sagan, Scott D. 1996. Why do states build nuclear weapons? Three models in search of a bomb.
International Security 21 (3), pp. 54-86.
359
Vezi, Quester, George H. 2005. Nuclear first strike: Consequences of a broken taboo. Baltimore: Johns
Hopkins University Press.
posesoare de arsenale nucleare se implică cu succes în rezolvarea disputelor teritoriale și
maritime, respectiv posedă o mai mare influență în politica internațională. Altfel spus,
proliferarea nucleară nu influențează nci pozitiv nici negativ probabilitatea izbucnirii unui
conflict.360
Statele paria – state izolate politic pe plan internațional – pot să considere armele nucleare
ca o barieră în fața ostilităților politice și militare. Se poate constata că, percepția predominantă
că actuală stare de lucruri trebuie păstrată, respectiv apariția de noi state posesoare de arsenale
nucleare va induce destabilizare.361 Această viziune este puternic contestată de evidența opțiunii
majorității statelor nonnucleare, care realizează avantajele dar și pericolul deținerii de arme
nucleare se pronunță împotriva logicii escaladării nucleare, refuzând viitoare atuuri de putere
politică.
Situarea sub o ”umbrelă nucleară” poate reduce ambițiile nucleare datorită nivelului
riscurilor de securitate, cum a fost cazul Coreei de Sud care a abandonat programul său de
producere de arme nucleare după ce a primit asigurări de protecție nucleară din partea SUA. 362
Cu toate acestea, există și autori de referință 363 care se pronunță pentru creșterea
numărului arme nucleare, deoarece un stat care posedă arsenal nuclear nu va fi atacat militar
nefiindu-i astfel amenințate interesele fundamentale. Autorul consideră că răspândirea armelor
nucleare spre alte state poate să contribuie la întărirea și nu la diminuarea securității regionale
și globale. În cazul Iranului, va aduce un echilibru față de monopolul actual din Orientul
Mijlociu și implicit o stabilitate regională sporită.
Politicile interne determină proliferarea nucleară, prin distragerea atenției de la

problemele interne prin diversiunea promovării de ambiții nucleare adresându-se sentimentelor
naționaliste,364 cum este cazul Indiei și Pakistanului prin renașterea sentimentelor naționaliste
prin dezvoltarea de arme nucleare.
Reglementările internaționale, în special NPT pot să stopeze prin norme internaționale

răspândirea armelor nucleare, respectiv prin efectul acordurilor internaționale ca bariere interne
pentru proliferarea nucleară dar și ca barieră morală împotriva coalițiilor nucleare formate din
state semnatare NPT.365
Proliferarea este dependentă de statutul regional sau global, armele nucleare fiind un
corolar al prestigiului chiar dacă este vorba de cel unei puteri majore sau nu, aplicându-se
standarde diferite. Astfel, există o condamnare morală de un anumit tip în cazul celor cinci
360
model.” Journal of Conflict Resolution 51 (1), pp. 167-194.
361
”The supreme guarantee of the security of the Allies is provided by the strategic nuclear forces of the
Alliance’, but that it is important to ‘fight proliferation’ (i.e. others getting nuclear weapons) with both ‘political
means and military capabilities.” See, NATO’s Nuclear Weapon Doctrine.
362
Vezi, Mazarr, Michael J. 1995. North Korea and the bomb: A case study in nonproliferation. New York: St.
Martin's, p. 27.
363
Vezi, Kenneth Waltz (2013), Why Iran Should Get the Bomb: Nuclear Balancing Would Mean Stability
Eseul reia argumentele altui eseu scris în 1981, Kenneth Waltz (1981) Nuclear Weapons: More is Better.
364
Vezi, Waltz, Kenneth N. 2003, op. cit..
365
Vezi, Scheinman, Lawrence. 1990. ”Does the NPT matter?” In Beyond 1995: The future of the NPT regime,
edited by Joseph F Pilat and Robert E. Pendley, New York: Plenum, pp. 53-64.
membrii permanenți ai Consiliului de Securitate producători de arme nucleare față de oprobiul
și sancțiunile aplicate ambițiilor nucleare ale altor state.366
Capabilitatea potențială de producere a armelor nucleare este dependentă de anumite

resurse și capacități de producție;367
Se poate decela o relație între desfășurarea crizelor și amploare și experiența acumulată

privind posesia de arme nucleare, respectiv anumite caracteristici ale comportamentelor în
cadrul crizelor internaționale. Perceperea de către un stat a dezvoltărilor capabilităților altui stat
adversar ca fiind periculoase și favorabile deschiderii unui conflict, induce probabilitatea unui
conflict care poate escalada la nivel nuclear, potrivit aserțiunii că armele nucleare îmbunătățesc
pozițiile strategice ale posesorilor acestora. Achiziționarea de arme nucleare este mai probabilă
în cazul statelor implicate corelativ în dispute internaționale sau care au pretenții unuia
împotriva celuilalt. Se observă că, statele cu experiență redusă în posesia de arsenale nucleare
sunt mult mai predispuse în implicarea în dispute față de cele mai experimentate. Probabilitatea
ca statele posesoare de arsenale nucleare de mult timp să se implice în dispute, este mult mai
scăzută.368
Intensitatea unui conflict în care sunt implicate puteri nucleare tinde spre negativ și
încheierea acestuia; un raport relativ echibrat de arsenale nucleare nu este favorabil declanșării
unui război pe scară largă, dar generează multiple comportamente în cadrul disputei. Se poate
vorbi de un paradox stabilitate-instabilitate, armele nucleare induc un nivel scăzut al violenței
dar favorizează amenințarea declanșării unui război pe scară largă. Soluția care se impune este
reglementarea relațiilor internaționale în sensul evitării escaladării violenței generalizate.
Încheierea unui conflict în care sunt implicate state posesoare de arme nucleare, trebuie să
fie asimetric, nepunându-se problema simetriei. În cazul unui conflict asimetric, statul non-
nuclear implicat va face concesii adversarului posesor de arme nucleare iar la rândul său acesta
va tinde să scurteze conflictul. Un stat posesor de arsenal nuclear aflat în față unui oponent cu
arme nucleare este puțin probabil să escaladeze palierul nuclear. Statele posesoare de arsenale
nucleare se bucură de o anvergură diplomatică mai mare față de statele nonnucleare, care vor
înclina pentru stingerea unui conflict convențional în care ar putea fi antrenate împreună cu
state nucleare.
Chiar dacă Belarus, Ucraina și Kazakstan au deținut arme nucleare, acestea erau
controlate de facto de către Federația Rusă, arsenalele nucleare fiind deja mutate pe teritoriul
rus. Africa de Sud și-a încetat producția în 1990. Coreea de Nord a efectuat un test nuclear în
2006, dar nu este clar dacă are un arsenal nuclear funcțional.
Neproliferarea poate fi sprijinită, potrivit statelor care au potențialul de a exporta

tehnologie nucleară, printr-un control al regimului exporturilor – prin instituirea reguli stricte,
actualizarea listelor cu tehnologiile restricționate precum și prin implementarea și întărirea
366
New York: Plenum Paul, T. V. 2000. Power versus prudence: Why nations forgo nuclear weapons. Montreal:
McGill-Queens University Press.
367
Depozite de uraniu, combinate metalurgice, capacități chimice și nucleare, specialiști în electrotehnică și
materiale explozibile, capacități de producție a acidului nitric, producerea de energie electrică. Vezi,
http://www .columbia.edu/~eg589/.
368
Vezi, Singh, Sonali, and Christopher R. Way. 2004. ”The correlates of nuclear proliferation: A quantitative
test.” Journal of Conflict Resolution 48 (6), pp. 859-85.
acestora. Pe cale de consecință, este necesară o ordine internațională nucleară care să permită o
mai largă utilizare a energiei nucleare dar și reducă potențialului riscurilor proliferării. Pe de
altă parte, statele care nu dețin tehnologie pentru utilizarea energiei nucleare se pronunță
împotriva controlului multilateral și unilateral al exportului nuclear, apreciindu-l ca fiind
contrar drepturilor conferinte statelor nonnucleare și înafara prevederilor NPT.
Accesul la tehnologia și capabilitățile nucleare. Accesul la tehnologia și capabilitățile

nucleare este o cauză a proliferării insuficient studiată mai ales din perspectiva încercărilor
unor state de a produce arme nucleare. De la apariția armelor nucleare, câteva state au dezvoltat
arsenale nucleare, cu toate că proliferarea este o responsabilitate colectivă potrivit căreia
trebuiau să se abțină de la astfel de demersuri. Se constată după șase decenii nucleare, că
majoritatea statelor nu și-au constituit arsenale nucleare fiind tentante interpretările ori că
reglementările internaționale au jucat un rol major în favoarea neproliferării sau că presiunea
marilor puteri au determinat această realitate. Totuși, în literatura de specialitate se consideră că
neproliferarea a fost determinată de costurile ridicate de producere, de întreținere dar și
avantajele îndoielnice pe care le oferă. Mai mult, se concluzionează și că presiunea exercitată
de comunitatea internațională, inclusiv de marile puteri a avut efecte limitate. 369
În condițiile în care achiziționarea de arme nucleare este costisitoare și solicită o perioadă

de timp substanțială, proliferarea devine un subiect inabordabil atât pentru statele care se
consideră cu securitate amenințată cât și pentru cele care au bugete de apărare deja cu o
ponderea împovărâtoare în cadrul bugetelor naționale.
Analiza fenomenului proliferării nucleare atât cantitativă dar și calitativă urmărește

aspectele istorice și oficiale, dar și statistice prin comparație în corelație cu amenințarea
nucleară.
Analiza statistică examinează totalitatea cauzelor, neraportându-se numai la un anumit

caz, elaborând probabilistic diverse trenduri netributare concluziilor deterministe.
Literatura de specialitate oferă o varietate de opinii divergente dedicate subiectului

proliferării care orbitează câteva teme majore: cum pot să obțină arme nucleare; de ce statele
doresc să dețină arme nucleare (puterea persuasiunii diplomatice și puterea militară în cazul
implicării într-un conflict); efectele proliferării asupra păcii și securității internaționale; raportul
dintre amenințarea nucleareă și proliferarea nucleară; raportul dintre deținerea de arme nucleare
și dezvoltarea arsenalului nuclear.
S-a decelat o relație între transferul de resurse nucleare și tehnologice și proliferarea de

arme nucleare. Subsecvent, s-a relaționat și asistența nucleară cu proliferarea de arme nucleare,
asistența acordată anumitor state putând contribui la producerea de arme nucleare în timp ce
alte state care nu au asistență de specialitate nu pot atinge aceleeași performanțe. 370
369
Vezi, Gartzke, Erik, and Matthew Kroenig. 2009. ”A strategic approach to nuclear proliferation.” Journal of
Conflict Resolution 53, pp. 151 -160.
370
Vezi, Kroenig, Matthew. 2009. "Exporting the Bomb: Why States Provide Sensitive Nuclear Assistance."
American Political Science Review 103, p. 1.
În 2008, SUA și India încheie un acord privind furnizarea de material nuclear, în ciuda
practicii americane de a nu încheia acorduri privind material nuclear cu statele care nu au
semnat NPT dar și prin violarea unei norme în vigoare de mai mult timp. Mai mult, cartelul de
control al exporturilor constituit din 45 de state, înființat chiar ca reacție la primul test nuclear
indian își modifică regulile și acordă o excepție de la principiul de a nu se încheia acorduri de
natură nucleară cu state nesemnatare NPT. India condiționează semnarea NPT de declararea ca
putere nucleară și acordarea unei perioade de grație pentru eliminarea arsenalului său
nuclear.371
O modalitate de asistență nucleară este punerea la dispoziție a proiectelor de tehnologie

nucleară de către statele posesoare de arsenale nucleare statelor aspirante la producerea de arme
nucleare. Astfel, China a pus la dispoziția Pakistanului proiectele de producere de arme
nucleare de tip implozie.372
Asistența poate să se materializeze prin participarea efectivă la realizarea facității. Astfel,

tehnicienii chinezi au participat alături de pakistanezi la utilizarea tehnologiei de îmbogățire a
uraniului.373
Acordarea de asistență nucleară la prețuri scăzute sau chiar gratuit se poate realiza datorită
unor interese strategice. Astfel, URSS acordă asistență Chinei pentru realizarea îmbogățirii
uraniului ca urmare a temerii că SUA va ataca teritoriul chinez imediat după cea de-a doua
criză a Taiwan Strait.374
Un alt caz de asistență nucleară este cel în care se acordă cu păstrarea confidențialității.
Astfel, Franța asistă Israelului de a transforma un program de cercetare nucleară civilă într-unul
militar.375
Și statele deținătoare de arsenale nucleare pot să se bucure de asistență nucleară. Astfel,

URSS dă Chinei material nuclear dar și acordă pregătire tehnicienilor chinezi. 376 La rândul său,
China livrează material nuclear Pakistanului.377
O altă situație este cea a statelor care doresc arme nucleare dar nu sunt capabile să obțină
asistență internațională nucleară. Astfel, Egiptul a încercat să obțină asistență din partea URSS,
apoi din partea Chinei;378 a încercat și cu Pakistanul dar încercările sale au fost sortite eșecului.
371
Se consideră că pentru Occident importante nu sunt armele nucleare ci cine le deține, ceea ce este acceptabil
pentru India este nepermis Coreei de Nord și Iran. Vezi, Richard Price, “Nuclear Weapons Don’t Kill People,
Rogues Do,” International Politics 44 (2007), pp. 232-49.
372
Vezi, Corera, Gordon. 2006. Shopping for bombs: Nuclear proliferation, global insecurity, and the rise and
fall of the A. Q. Khan network. Oxford, UK: Oxford University Press.
373
Vezi, Jones, Rodney W., and Mark G. McDonough with Toby F. Dalton and Gregory D. Koblentz. 1998.
Tracking nuclear proliferation: A guide in maps and charts. Washington DC: Carnegie Endowment for
374
Vezi, Lewis, John W., and Xue Litai. 1988. China builds the bomb. Stanford, CA: Stanford University Press.
375
Vezi, Richelson, Jeffrey T. 2006. Spying on the bomb: American nuclear intelligence from Nazi Germany to
Iran and North Korea. New York: W. W. Norton & Company.
376
Vezi, Lewis, John W., and Xue Litai. 1988. China builds the bomb. Stanford, CA: Stanford University Press.
377
Vezi, Corera, Gordon. 2006. op.cit.
378
Nuclear Threat Initiative (NTI) Web site, "Egypt Country Overview," available at http://www.nti
.org/e_research/profiles/Egypt/index.html.
În aceiași situația se găsesc și Iran, Taiwan – deși au primit o oarecare asistență nucleară – dar
și Argentina, Arabia Saudită, Siria și Coreea de Sud.379
Bibliografie:
1. Bhatia, Shyam. 1988. Nuclear rivals in the Middle East. New York: Rutledge.
2. Cecilia Albin, Justice and Fairness in International Negotiations. (New York:
Cambridge University Press).
3. Christopher A. Ford, “The Nonproliferation Bestiary: A Typology and Analysis of
Nonproliferation Norms,” NYU Journal of International Law and Politics 39, no. 937.
4. Corera, Gordon. 2006. Shopping for bombs: Nuclear proliferation, global insecurity, and
the rise and fall of the A. Q. Khan network. Oxford, UK: Oxford University Press.
5. Erik Gartzke and Matthew Kroenig, ”A Strategic Approach to Nuclear Proliferation” The
Journal of Conflict Resolution, Vol. 53, No. 2, (April 2009).
6. Gartzke, Erik, and Matthew Kroenig. 2009. ”A strategic approach to nuclear
proliferation.” Journal of Conflict Resolution 53.
7. George Perkovich et al., Universal Compliance: A Strategy for Nuclear Security.
(Washington, D.C.: Carnegie Endowment for International Peace, June 2007).
8. Graham Allison, “Nuclear Disorder: Surveying Atomic Threats,” Foreign Affairs 89 (1)
(January/February 2010).
9. Heikal, Mohamed. 1975. The road to Ramadan. New York Quadrangle: New York Times
Book Co.
10. Hymans, Jacques E. C. 2006. The psychology of nuclear proliferation. Cambridge:
Cambridge University Press.
11. Jayantha Dhanapala with Randy Rydell, Multilateral Diplomacy and the NPT: An
Insider’s Account. (Geneva: United Nations Institute for Disarmament Research, 2005).
12. Jo, Dong-Joon, and Erik Gartzke. 2007. ”Determinants of nuclear weapons proliferation:
A quantitative model.” Journal of Conflict Resolution 51 (1).
13. John Steinbruner, Principles of Global Security (Washington, D.C.: Brookings Institution,
2011).
14. Jones, Rodney W., and Mark. G. McDonough with Toby F. Dalton and Gregory D.
Koblentz. 1998. Tracking nuclear proliferation: A guide in maps and charts. Washington
DC: Carnegie Endowment for International Peace.
15. Jones, Rodney W., and Mark G. McDonough. 1998. Tracking nuclear proliferation: A
guide in maps and charts, 1998. Washington, D.C.: Carnegie Endowment for
16. Kenneth Waltz (2013), Why Iran Should Get the Bomb: Nuclear Balancing Would Mean
Stability. Washington, D.C.: Carnegie Endowment for International Peace.
17. Kenneth Waltz (1981) Nuclear Weapons: More is Better. Washington, D.C.: Carnegie
Endowment for International Peace.
18. Kincade, William H. 1995. Nuclear proliferation: Diminishing threat? INSS Occasional
Paper 6. U.S. Air Force Academy: USAF Institute for National Security Studies, Colorado
Springs.
19. Kroenig, Matthew. 2009. "Exporting the Bomb: Why States Provide Sensitive Nuclear
Assistance." American Political Science Review 103.
20. Langewiesche, William, The Atomic Bazaar: The Rise of the Nuclear Poor (Farrar, Straus
and Giroux, 2007).
21. Lewis, John W., and Xue Litai. 1988. China builds the bomb. Stanford, CA: Stanford
University Press.
22. Mazarr, Michael J. 1995. North Korea and the bomb: A case study in nonproliferation.
New York: St. Martin's.
379
Vezi, Langewiesche, William, The Atomic Bazaar: The Rise of the Nuclear Poor (Farrar, Straus and Giroux,
2007).
23. “Middle East States Frustrated by Nuclear Treaty, Egyptian Delegate Says,” Agency-
France Presse, March 10, 2010.
24. NATO’s Nuclear Weapon Doctrine.
25. Nina Srinivasan Rathbun, “The Role of Legitimacy in Strengthening the Nuclear
Nonproliferation Regime,” The Nonproliferation Review 13, no. 2 (2006).
26. Nina Tannenwald, „Justice and Fairness in the Nuclear Non-proliferation Regime”, Ethics
& International Affairs, 27, no. 3 (2013).
27. “Nuclear Disarmament: Working Paper Submitted by Brazil on Behalf of the New
Agenda Coalition,” April 15, 2013.
28. Paul, T. V. 2000. Power versus prudence: Why nations forgo nuclear weapons. Montreal:
McGill-Queens University Press. http://www.columbia.edu/~eg589/.
29. Nuclear Threat Initiative (NTI) Web site, "Egypt Country Overview," available at
http://www.nti .org/research/profiles/Egypt/index.html.
30. Paul Bracken, ‘‘The Structure of the Second Nuclear Age,’’ Orbis 47, no. 3 (Summer
2003).
31. Permanent members of Security Council, USA, The Russian Federation, China, Great
Britain and France. “a nuclear-weapon State is one which has manufactured and exploded
a nuclear weapon or other nuclear explosive device prior to January 1, 1967.” Treaty on
the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, 1970, Article IX, para. 3.
32. Preparatory Committee for the 2015 Review Conference of the Parties to the Treaty on the
Non-Proliferation of Nuclear Weapons, NPT/CONF.2015/PC.II/WP.14, Nuclear
disarmament: Working paper presented by the Group of Non-Aligned States, March 21,
2013.
33. Reed, William. 2000. A unified statistical model of conflict onset and escalation.
American Journal of Political Science 44 (1).
34. Richard Price, “Nuclear Weapons Don’t Kill People, Rogues Do,” International Politics
44 (2007).
35. Richelson, Jeffrey T. 2006. Spying on the bomb: American nuclear intelligence from Nazi
Germany to Iran and North Korea. New York:W. W. Norton & Company.
36. Sagan, Scott D. 1996/1997. ”Why do states build nuclear weapons? Three models in
search of a bomb.” International Security 21 (3).
37. Scheinman, Lawrence. 1990.”Does the NPT matter?” In Beyond 1995: The future of the
NPT regime, edited by Joseph F Pilat and Robert E. Pendley. New York: Plenum.
38. Singh, Sonali, and Christopher R. Way. 2004. ”The correlates of nuclear proliferation: A
quantitative test.” Journal of Conflict Resolution 48.
39. Shimko, Keith L. 2005. International relations: Perspectives and controversies. New
York: Houghton Mifflin.
40. Solingen, Etel. 2007. Nuclear logics: Contrasting paths in East Asia and the Middle East.
Princeton, NJ: Princeton University Press.
41. US Department of Defense, Quadrennial Defense Review Report, February 2012, p. iv,
<www.defense.gov/ qdr/images/QDR_as_of_12Feb12_ 1000.pdf>.
42. Waltz, Kenneth N. 2003. More may be better. In The spread of nuclear weapons: A
debate renewed, edited by Scott D. Sagan and Kenneth N. Waltz. 2nd ed. New York:
Norton.
43. Waltz, Kenneth N. 1995. More may be better. In The spread of nuclear weapons: A
debate, ed. S. D. Sagan and Kenneth N. Waltz. New York: W. W. Norton.
44. William Potter and Gaukhar Mukhatzhanova, Nuclear Politics and the Non-Aligned
Movement (New York: Routledge, 2012).
45. Quester, George H. 2005. Nuclear first strike: Consequences of a broken taboo.
Baltimore: Johns Hopkins University Press.
PROGRAMUL DE APĂRARE ÎMPOTRIVA RACHETELOR
BALISTICE ȘI PROVOCĂRILE TEHNICE ASOCIATE
Andreea Emilia DUȚĂ
Universitatea București
Abstract: THERE IS A REORIENTATION OF U.S. PRESSED FROM ATLANTIC TO

PACIFIC AS A RESULT OF MOVING THE CENTER OF GRAVITY IN THE NEW WORLD ORDER
AWAY FROM EUROPE TO ASIA WHICH RAISES CHINA. NATO DECIDED TO EXTEND
BALLISTIC MISSILE DEFENSE PROGRAM FROM BALLISTIC MISSILE DEFENSE FORCES
DEPLOYED TO ENSURE THE PROTECTION OF THE EUROPEAN MEMBER STATES
TERRITORIES AND POPULATIONS. BUT THE DEVELOPMENT OF THIS PROGRAM IS FACING
SERIOUS PROBLEMS THAT MAY CALL INTO QUESTION ITS VIABILITY: AUSTERITY
BUDGETS, LACK OF SUPPORT FROM THE PUBLIC AND TECHNOLOGICAL ISSUES TO BE
RESOLVED. TECHNICAL CHALLENGES ASSOCIATED WITH BALLISTIC MISSILE DEFENSE, IN
THE OPINION OF THE EUROPEAN PARTNERS, THE MAIN OBSTACLES IN THIS PROJECT.
Keywords: ballistic missile defense, U.S. Missile Shield for Europe, NATO Protection against
Ballistic Missiles
Primele dezvoltări ale apărării antirachetă
Încă de la apariția armelor nucleare s-a pus problema apărării antirachetă. Apărarea
antirachetă este destinată să opereze împotriva rachetelor balistice, începând cu cele cu rază
scurtă de acțiune (sub 1.000 de km) până la cele cu rază intercontinentală de acțiune (peste
5.000 km), importanță principală fiind acordată vectorilor cu încărcătură nucleară. Dezvoltarea
sistemelor de apărare antirachetă dependentă de progresele tehnologice a întâmpinat o serie de
reticențe determinate de implicațiilor asupra regimului de neproliferare nucleară.
Din perspectiva doctrinei de distrugere asigurată mutual (MAD), dezvoltarea sistemelor

de apărare antirachetă pune presiune asupra deținătorilor de arme nucleare să facă noi
dezvoltări pentru păstrarea inițiativei strategice nucleare – mai multe arme decât potențialul
maxim de anihilare al sistemului de apărare antirachetă al oricărui sistem inamic -, respectiv la
o nouă etapă în cursa înarmărilor.380
380
George N. Lewis and Theodore A. Postol, “A Flawed and Dangerous U.S. Missile Defense Plan,” Arms
Control Today, May 2010, www.armscontrol .org/act/2010_05/Lewis-Postol.
În 1972, este semnat ”Tratatul privind Rachetele Anti-Balistice” (ABM) 381. Principiul pe
baza căruia este edificat AMB stabilește dreptul celor doi semnatari ai acordului de a asigura
apărarea antirachetă în jurul capitalelor lor precum și pentru apărarea depozitelor ICBM,
nemenționându-se nimic despre o apărare generală a teritoriilor și populațiilor statelor lor.
Pentru fiecare locație se pot desfășura până la 100 de sisteme de lansare de interceptori,
deservite de sisteme de radare și sisteme de senzori, fiind astfel prevăzute limitări cantitative și
calitative sistemelor de rachete de apărare. Acordul stipulează obligația de a nu dezvolta, testa
sau desfășura sisteme AMB – în spațiu, aer, apă - pentru apărarea națională teritorială.
În 1974, Protocolul adițional la ABM stabilește obligația de a desfășura sisemele ABM

numai în una din din cele două locații – în jurul capitalei sau pentru protejarea unui depozit
ICBM. Astfel, URSS optează pentru protejarea capitalei prin desfășurarea unui sistem
îmbunătățit permanent operativ și în prezent. În jurul Moscovei se instalează ”Sistemul Galosh”
dezvoltat permanent, fiind operativ în continuare și cunoscut sub numele ”sistemul A-135.”
Rusia operează BMD pentru protecția Moscovei de peste treizeci de ani. Unele dintre aceste
sisteme BMD sunt demodate, dar continuă să dezvolte noi generaţii de sisteme BMD printre
care sistemele de radare modulare şi sistemele mobile de interceptori BMD S-400.
SUA desfășoară un sistem ABM pentru apărarea depozitului ICBM din apropierea Grand
Forks pentru o scurtă perioadă de timp. Între 1969-1976, SUA pentru protejarea silozurilor cu
rachete balistice intercontinentale Minutemen realizează ”Safeguard system”, ulterior
dezvoltând sisteme de apărare balistică antirachetă (BMD) 382. ABM este o sursă de controverse
serioase pentru SUA datorită încorsetărilor împuse de acest acord binomului obiectivele
apărării naționale – atacul cu rachete balistice.
Administrația Reagan promovează o politică de anihilare a avantajului URSS în domeniul

armelor nucleare, evitând în prima etapă folosirea acordurilor de control al armelor contra
amenințării sovietice. Cu toate că, pe perioada Războiului Rece controlul armamentelor joacă
în rol fundamental în relațiile SUA-URSS, pe timpul administrației Reagan se semnează doar
”Tratatul privind Forțele Nucleare de Rază Medie” (INF) ignorând problematica BMD. 383
În 1983, administraţia Reagan în domeniul BMD lansează ”Iniţiativa de Apărare

Strategică” (SDI)384 pentru desfășurarea sistemului de rachete defensive americane (NMD). 385
Astfel, rezultatele cercetărilor asupra tehnologiilor BMD desfășurate mai mult de un deceniu
sunt exploatate în SDI, prin care SUA sunt protejate împotriva unui atac deliberat și masiv din
partea URSS. Viziune care bine primită de opinia publică americană dar nu și de cea
europeană.
În 1985, administrația Reagan constrânsă de ABM care nu îi permitea dezvoltare extinsă a

sistemelor de apărare antirachetă nu reușește să convingă URSS înlocuirea acordului cu un
acord mai favorabil.
Administrația Bush face publică intenția de reduce arsenalul nuclear solicitând și Rusiei
să procedeze la fel considerând că nu este necesară încheierea unui acord în acest sens. La
381
Anti-Ballistic Missile Treaty – ABM.
382
Ballistic Missile Defense – BMD.
383
Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty - INF.
384
The Strategic Defense Initiative – SDI
385
National Missile Defense – NMD.
solicitarea Rusiei, aceste reduceri sunt înserate în acorduri bilaterale, SUA neacceptând
acordurile multilaterale care ar restrânge libertatea SUA dar nu și a potențialilor adversari. SUA
își rezervă pentru viitor libertatea de a întreprinde în mod unilateral o paletă largă de măsuri
împotriva proliferării armelor de distrugere în masă. De remarcat că, sistemul de alianțe al SUA
care își are originea în amenințarea expansiunii Sino-Sovietice din timpul Răzbiului Rece. SUA
a dezvoltat un sistem extins de aliniamente din care s-a format alianțele de azi, menținând o
prezență militară substanțială în și în apropiere de zonele periculoase Eurasiatice. 386 Pe de altă
parte, după încheierea Războiului Rece SUA acordă asistență spațiului ex-sovietic pentru
diminuarea pericolelor ca armele nucleare să ajungă la state ostile sau actori non-statali. Mai
mult, administrația Bush demonstrând un interes scăzut în încheierea de acorduri cu Rusia în
domeniul controlului armelor, evită folosirea sintagmei ”controlul armelor” preferând sintagma
”non-proliferarea” ca expresiei a politicii de evitare de încheiere de acorduri oficiale.
În 1991, atacurile cu rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în teatrul de operații al

Războiului din Golful Persic, fac ca administrația Clinton să înceapă să dezvolte sisteme de
apărare cu rachete pentru teatrele de operații (TMD). 387 Totodată, administrația Clinton începe
să dezvolte NMD,388 cu toate că specialiști estimau că pentru următorii 10-15 ani potențialii
adversari ai SUA nu pot amenința teritoriul național.
În 1993, insuccesul negocierilor modificării ABM este ameliorat de un acord de

interpretare diferențelor dintre TMD apărarea strategică cu rachete 389 fără invocarea respectării
sau nu a prevederilor ABM.
În 1997, se semnează două declarații comune americo-rusă privind diferențele din ABM
și TMD, propuse a deveni amendamente la ABM respectiv urmând a fi votate de parlamentele
celor două superputeri pentru a intra în vigoare. Cu toate acestea, administrația Clinton nu
trimite cele două amendamente pentru a fi supuse votului Senatului.
În 1998, preocuparea față de proliferarea rachetelor cu rază lungă de acțiune 390 reactivează
NMD propunându-se ca acesta să fie operativ în 2005; testele nereușite din 2000 induc stoparea
desfășurarea elementelor sistemului NMD. Poziția Rusia față de NMD pleacă de la premiza că
această schimbare afectează semnificativ forțele nucleare ruse, motivația SUA pentru această
dezvoltare datorită altor potențiali inamici fiind nejustificată. Viziunea administrației Bush în
apărarea cu rachete implică spațiile spațial, terestru și marin în care să fie desfășurate rachete cu
rază scurtă, medie și lungă de acțiune.
În 1999, se reiau negocierile modificării ABM ca urmare a dorinței americanilor de a

desfășura NMD, garantând părții rusești că nu va fi afectată balanța nucleară SUA-Rusia în
cadrul căreia AMB este o piesă esențială. Rusia avertizează că retragerea SUA din cadrul ABM
va fi urmată de retragerea Rusiei din START II precum și din mai multe acorduri de control al
386
U.S. Department of Defense, Sustaining U.S. Global Leadership: Priorities for the 21st Century Defense,
Washington, DC: U.S. Department of Defense, January 2012, www.defense.gov/news
/Defense_Strategic_Guidance.pdf.
387
Theater Missile Defense – TMD.
388
Vezi, Richard Norton-Taylor, "The MADness of President George," The Guardian, August 1, 2001.
389
Strategic Missile Defenses – SMD
390
Urmare a testelor cu rachete cu trei trepte ale Coreei de Nord.
armamentelor. Astfel, Rusia refuză renegocierea ABM, considerând că SUA nu vor abandona
acordul pe care îl consideră prea important și ca o consecință nu vor desfășura ABM.
În 2000, președintele american George Bush declara că Rusia și SUA ”trebuie să treacă
dincolo de constrângerile ABM” deoarece apare riscul unor atacuri cu rachete din partea mai
multor state, posibilitate care nu poate fi acoperită de prevederile ABM. Pentru acest motiv,
administrația Bush se pronunță pentru o nouă desfășurarea a NMD. 391 Considerându-l ”o
relicvă a Războiului Rece”, SUA trebuie să își dezvolte NMD chiar și în afara ABM. Față de
insistența SUA pentru noul său NMD, Rusia negociază pentru un statut al testelor pe care
intenționează să le desfășoare SUA dar fără succes.
În 2001, SUA notifică Rusiei dorința de a se retrage din ABM dar și intenția de a
desfășura NMD SUA în Europa până în 2005, desfășurare întârziată de Războiul din Irak. 392
Președintele Putin consideră denunțarea ABM ca ”o greșeală” și retrage Rusia din START II.
Decizia americană este percepută de către Rusia ca o revizuire a peisajului geostrategic
european care o obligă să își stabilească noi ținte europene pentru loviturile sale nucleare. 393
În 2002, SUA se retrag în mod unilateral din cadrul ABM 394 generând efecte foarte
serioase asupra limitării sistemelor de distrugere a rachetelor balistice lansate de partea adversă,
cu ecouri nefavorabile în opinia publică europeană.395
Primele sisteme de interceptori împotriva rachetelor cu rază lungă de acțiune sunt

desfășurate în Alaska și California și conform declarațiilor oficialităților sunt operative
începând cu 2004. În faza a doua sunt instalați interceptori pe nave împotriva rachetelor cu rază
medie de acțiune. Administrația Bush propune și o a treia zonă de dispunere, pe lângă Alaska și
California în Europa, propunerea considerată de către Rusia va declanșa o nouă cursă a
înarmărilor și deteriorarea relațiilor de securitate SUA-Rusia-Europa. Obiecțiile Rusiei sunt
contracarate de SUA prin asigurarea că interceptorii nu pot să atingă rachetele sau să afecteze
capabilitățile rusești.
Scutul american antirachetă pentru Europa
Declarațiile Summit-ul de la Praga din 2002 constată amenințarea tot mai mare cu rachete
balistice la adresa NATO. În ceea ce privește suprafața acoperită de BMD NATO – nimic,
parțial sau total – se acceptă și promovează concepția potrivit căreia, trebuie dezvoltată chiar și
o apărare limitată dependentă de realizările și progresele tehnice pentru descurajarea
potențialilor adversari care pot lua în considerare utilizarea sau dezvoltarea de rachete balistice.
391
Vezi, Richard Norton-Taylor, "The MADness of President George," The Guardian, August 1, 2001.
392
Vezi, Rupert Cornwell, “The Real Star Wars: Bush Revives Missile Defense Plan,” The lndependent, May 30,
2005.
393
Vezi, Massimo Calabresi, "Behind Bush's Missile Defense Push," Time, June 5, 2007.
http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,1628289,00.html.
394
Anti-Ballistic Missile Treaty – ABM.
395
Vezi, Missile Defence in Europe—The Political and Security Dimensions, Paris, France: European Union
Institute for Security Policy, February 2008, www.iss.europa.eu/uploads/media/policyBrief_001.pdf.
În 2005, sistemul complex integrat de răspuns în cazul unui atac cu rachete balistice
(ALTBMD)396 este propus să se adreseze amenințărilor cu rachete cu rază lungă de acțiune 397.
Inițial, ALTBMD este destinat apărării forțele doar împotriva amenințărilor cu rachete cu rază
scurtă și medie de acțiune.
În 2007, Rusia își oferă disponibilitatea de a coopera în apărarea antirachete prin punerea
la dispoziție a sistemului deradr din Azerbaijan solicitând în contrapartidă SUA să nu
desfășoare NMD în Europa de Est. Cu toate că, SUA salută propunerea rusă nu renunță la
locația NMD din Europa de Est, declansând critici din partea Rusiei. Cererea de finanțare a
desfășurării NMD este condiționată de Congresul american de efectuarea cu succes a două teste
și încheierea acordurilor cu Polonia și Cehia.
În același an, cu ocazia Summit-ului de la Riga (2007), președintele american reafirmă

intenția sa de a desfășura NMD SUA în Europa. 398 Intenția americanilor de a desfășura rachete
în Europa de Est este văzută la Moscova la fel cum a fost desfășurarea rachetelor rusești în
Cuba.399 De menționat este că, de mai multe ori chiar Administrația Obam critică Administrația
Bush pentru accentuarea importanței forței militare. 400 Parlamentul Rusiei votează retragerea
din CFE, inter alia, și ca răspuns la intenția de a desfășura NMD SUA în Europa.401
În 2008, SUA și Polonia semnează un acord pentru desfășurarea NMD SUA pe teritoriul
polonez (amplasarea a zece interceptoare). Comentând acest acord, locțiitorul șefului Statului
Major General rus avertizează Varșovia că ”Polonia s-a făcut singură o țintă de lovituri
nucleare de prioritate zero” iar președintele rus Medvedev subliniază că ”desfășurarea de noi
sisteme de rachete defensive în Europa este îndreptată împotriva Federației Ruse.” 402 Este
făcută publică intenția Rusiei de a desfășura sistemele de rachete mobile Iskander ca răspuns la
desfășurarea NMD SUA.403 După răcirea relațiilor SUA-Rusia datorită Războiului din Irak,
intenția de a desfășurarea NMB SUA în Polonia și Cehia dar și Războiul din Georgia, între
aceste două superputeri apar tensiuni evidente.
Administrația Obama recuperează sintagma ”controlul armelor” dar și cea de ”non-

proliferare”.404
În septembrie 2009, Administrația Obama face anunțul că nu va desfășura NMB SUA în

Europa de Est conform planurilor elaborate anterior ci se va opta pentru o nouă viziune
intitulată ”Noua Etapă a Abordării Europene” (EPAA) 405 care se bazează pe sistemul de nave
396
Programul Active Layered Theatre Ballistic Missile Defence – ALTBMD.
397
până la 3000 km.
398
Vezi, Steven Lee Myers "Bush Stands by His Plan for Missile Defenses in Europe," New York Times, October
24, 2007.
399
Vezi, Ian Traynor, “Putin: US Risks New Cuban Missile Crisis,” The Guardian, October 27, 2007.
400
Vezi, Barack Obama, "Renewing American Leadership," Foreign Affairs, July/August 2007, p. 4.
401
Vezi, "Russia Abandons Key Cold War Arms Treaty," Associated Free Press (AFP), November 16, 2007.
402
Vezi, Harry de Quetteville and Andrew Pierce, "Russia Threatens Nuclear Attack on Poland over US Missile
Shield Deal," Daily Telegraph, August 15, 2008.
403
Vezi, Ellen Barry and Sophia Kishkovsky, "Russia Warns of Missile Deployment," New York Times,
November 5, 2008.
404
http://www.state.gov/.
405
The European Phased Adaptive Approach - EPAA
dotate cu rachete defensive din Mediterană. 406 În același an, SUA lansează oferta de a pune la
dispoziția NATO, NMB SUA prin promovarea EPAA.
Este revăzut și restructurat sistemul administrației Bush de desfășurare de a rachetelor

defensive în Europa, administrația Obama propunând un sistem regional BDM mobil care să
fie utilizat la scurt timp de la izbucnirea crizei. Acest sistem BDM include senzori și
interceptori dezvoltați în continuare în cadrul ”Fazei de Abordare Adaptative” (PAA) 407
corespunzător amenințărilor viitoare din partea sistemelor de rachete dar și altor amenințări
mult mai sofisticate.
Sistemul de senzori și interceptori din cadrul PAA sunt destinați și partenerilor europeni
ai SUA sub proiectul EPAA. EPAA are scopul de a asigura protecția teritoriilor statelor
membre europene.408 EPAA este gândită ca structura principală din cadrul ALTBMD în
procesul de dezvoltare a sistemului BMD NATO. Implementarea primei faze EPAA este și a
BMD NATO.
O explicație a extinderii BMD SUA spre BMD NATO ar putea să fie legată de reducerea
cheltuielilor militare ale SUA care reprezintă aproximativ 43% din totalul mondial. 409 Puterea
de lovire americană este uluitoare: 11 portavioane de luptă; 410 zece nave amfibie cu punte de
dimensiuni mari care pot asigura aterizarea elicopterelor şi avioanelor cu decolare verticală; 411
marina SUA poate transporta de două ori mai multe avioane decât restul lumii la un loc și 79 de
nave echipate cu sisteme Aegis cu aprox. 8000 de rachete;412 avioane tactice: 2650 Forţele
Aeriene, 900 Forţele Navale şi 371 Infanterie Marină.413
Rusia, la rândul său, face contrapropuneri împotriva EPAA avansând câteva variante de
cooperare în avantajul tuturor: în domeniul avertizării îndepărtate exploaterea radarului
modular rusesc, înființarea unui centru ruso-american pentru monitorizarea lansării rachetelor
la Moscova, cooperarea în utilizarea interceptoarele Aegis şi sistemele de rachete S-400, pentru
desfăşurarea coordonată a BMD NATO, americane şi ruse cu distribuirea orizontală sau
verticală a responsabilităţilor.
406
Vezi, Marc Champion and Peter Spiegel, “Allies React to U.S. Missile U-Turn,” The Wall Street Journal,
September 18, 2009.
407
Phased Adaptive Approach – PAA.
408
Vezi, Lisbon Summit Declaration, North Atlantic Treaty Organization, November 20, 2010,
www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_68828.htm.
409 ?
Prin comparaţie, China aprox. 7,3%, Rusia aprox. 3,6%, Franţa aprox. 3,6%, şi Marea Britanie în jur de
3.7%. La o medie de aproximativ 450 miliarde dolari (în 2012 ) în timpul războiului rece, bugetul de apărare
SUA a crescut după 11 septembrie 2001 la peste 700 miliarde de dolari. Vezi, Remarks by Secretary of Defense
Robert M. Gates, The Gaylord Convention Center, National Harbor, MD, May 3, 2010,
www.defense.gov/speeches/speech.aspx? speechid=1460.
410
Niciun stat nu are în prezent mai mult de două, deşi India şi Australia au trei în construcție. Vezi, Remarks by
Gates, May 3, 2010.
411
Nici o altă marină militară nu are mai mult de trei. Remarks by Gates, May 3, 2010.
412
Deține și 57 submarine atomice și submarine cu rachete de croaziera, mai mult decât restul lumii la un loc
precum o infanterie marină, alcătuită 202000 oameni, care este cea mai mare forţă militară de acest fel din lume
şi depăşeşte dimensiunea celor mai multe armate din lume. Vezi, Remarks by Gates, May 3, 2010.
413
Se desfășoară achiziţionarea a 2.400 de aeronave F-35 (un cost de peste 200 milioane dolari per avion) vor
înlocui aeronavele vechi. Echipajele tactice americane efectuează 160-200 ore de zbor pe an, comparativ cu
100-150 pentru China şi 25-40 pentru Rusia. Vezi, Remarks by Gates, May 3, 2010.
BMD este de mare importanță cadrul politicilor de apărare a SUA, specificându-se că
"apărările antirachetă sunt o parte integrantă a strategiilor militare și diplomatice americane
oriunde Statele Unite are angajamente de securitate". Se preconizează "faze de abordări
flexibile" nu doar în Europa, ci și în alte locații din întreaga lume. 414 În literatura de specialitate
se vorbește tot mai apăsat despre o reorientare a SUA dinspre Atlantic spre Pacific, consecință
a mutării centrului de gravitate în noua ordine mondială departe de Europa către Asia în care se
ridică China.415
Rusia consideră desfăşurare BMD în Europa de Est ca o violare a actului de înfiinţare

Consiliului NATO-Rusia care garanta evitarea unei desfăşurări „substanţiale” pe teritoriul
noilor state membre.
Trecerea de la negocierile bilaterale între SUA și unele state membre NATO pentru
amplasarea de interceptoare și pentru construirea unui amplasare radar la plasarea EPAA sub
egida NATO, reprezintă o evoluție în caracterul colectiv, unitar și solidar prin care deciziile
BMD NATO sunt filtrate și însușite de toate statele Alianței. Propunerea americană include
angajamentul SUA de a susține cea mai mare a costurilor, dar și necesitatea de a contribui și
celălalte state membre NATO.416 Oficialii americani se angajează să furnizeze cea mai mare
parte a EPAA, însă ei speră și se așteaptă ca aliații europeni să contribuie la efortul comun.
BMD NATO este alcătuită din interceptori de rază medie - rachete SM-3 lansate de pe
nave - iar viitoarele variante îmbunătăţite vor fi lansate și de pe uscat. 417
Față de viziunea administrației Bush, care pune accentul pe radarele în Republica Cehă și
interceptare de la sol în Polonia, viziunea actuală este centrată pe sistemele navă-bază. Ulterior,
americanii retrag propunerea de disloca un radar în Cehia.418
EPAA este etapizată în 4 faze, primele faze fiind dedicate, în principal, spațiului european
și doar ultima fază având relevanță pentru teritoriul american.
Se estimează că faza a doua – desfășurarea SM-3 IB se va încheia în 2018. În această fază

sunt utilizați atât interceptorii din dotarea navelor (baterii de câte opt interceptori) dar și din
sistemele terestre împotriva rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune.
Privitor la faza a treia, se estimează că desfășurarea de SM-3 Block IB și SM-3 Block IIA
nu va respecta termenele stabilite.419
414
Vezi, U.S. Department of Defense, Ballistic Missile Defense Report Report, February 2010, p. 24,
www.defense.gov/bmdr/docs/BMDR%20as%20 of%2026JAN10%200630_for%20web.pdf.
415
Vezi, Liselotte Od-gaard, China și Coexistența: Strategia de Securitate Națională a Beijingului pentru sec.
XXI, Washington, DC: Woodrow Wilson Center Press/Johns Hopkins University Press, 2012.
416
"Descurajarea regională trebuie să fie construită pe o fundație solidă de relații de cooperare puternice și
repartizări corespunzătoare a sarcinilor între Statele Unite și aliații săi“. Vezi, Ballistic Missile Defense Review
Report, Washington, DC: U.S. Department of Defense, February 2010, p. 23.
417
Vezi, National Research Council, Making Sense of Ballistic Missile Defense: An Assessment of Concepts and
Systems for U.S. Boost-Phase Missile Defense in Comparison to Other Alternatives” Washington, DC: National
Academies Press, 2012, p. S-6.
418
Administraţia Obama propune în contrapartidă Cehiei crearea unui Centru preventiv de analiză a informaţiei
interceptate de satiliţi cu privire la eventuale atacuri de rachetă, ofertă refuzată de ministrul apărării de la Praga,
Aleksandr Vondra, care declara că, "Nu avem nevoie de un premiu de consolare."
419
“SM-3 BMD, in from the Sea: EPAA & Aegis Ashore,” Defense Industry Daily, December 13, 2012,
www.defenseindustrydaily.com/Land-Based-SM-3s-for-Israel-04986.
Pentru faza a patra proiectului împotriva rachetelor cu rază lungă de acțiune este
prevăzută operaționalizarea sistemului de sateliți (PTSS) 420 ca o completare la sistemul de
radare AN/TPY-2. Decizia de a anula cea de-a patra faza a EPAA se datorează realocării
resurselor bugetare americane destinate spațiului european către spațiul Pacific. 421 Potrivit unor
specialiști americani, anularea Fazei 4 a EPAA și "restructurarea" programului SM-3 Block IIB
sugerează că provocările rămâm într-adevăr serioase în ceea ce priveşte tehnologia de
interceptare.422
S-au oferit terenuri sau facilități, dar mai puține angajamente în interceptoare de rachete,
radare sau platforme balistice antirachetă. Se estimează că, datorită bugetelor de apărare în
declin suportarea costurilor acestui proiect va cădea în sarcina SUA, fiind puțin probabil ca să
fie atinși parametrii prevăzuți pentru senzori și interceptori pe termen mediu prin contribuțiile
partenerilor europeni.
În 2010, NATO decide extinderea programului de apărare balistică antirachetă (Ballistic

Missile Defense Program – BMDP) de la apărarea forțelor desfășurate împotriva rachetelor
balistice la asigurarea protecției teritoriilor și populațiilor statelor membre europene. Decizia
este o schimbare de viziune, bazată pe o serie de principii, printre care "împărțirea echitabilă a
riscurilor și a sarcinilor".423
Consensul în cadrul NATO că ameninţarea cu rachete balistice a Europei este în creştere,

nu în scădere, face ca unele state 424 să își schimbe atitudinea de la respingere la acceptare a
NATO BMD ca o aplicație a esenței prevederilor Articolul 5 al Tratatului NATO respectiv, un
atac împotriva unuia este un atac asupra tuturor. SUA suportă cheltuielile cu sistemele de
senzori și interceptori iar includerea ALTBMD, parte a EPAA, în BMD NATO oferă o
coerență sporită sistemelor de comanda și control cu costuri relativ mici. 425 ALTBMD se
extinde de la nivelul regional, respectiv de la aspectele operative ale rachetele tactice la o
abordare a amenințărilor rachetelor intercontinentale nucleare.
În 2009, după ce vehiculau pentru NMB SUA ca posibile locații - "Israel, Turcia și
Balcani" -, administrația Obama precizează că "Balcanii" sunt, de fapt, România. De remarcat
că, viziunea administrației Bush ignora protecția împotriva rachetelor cu rază lungă de acțiune
pentru teritoriile României, Bulgariei, Greciei și Turciei.
În 2011, SUA și România semnează ”Acordul între România și Statele Unite ale Americii
privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în
România”, "o înțelegere bilaterală americano-română" pentru desfășurarea în 2015 de
420
Tracking Satellite System – PTSS.
421
"Noi trebuie să împărţim povara, pentru a aborda capabilitatea și capacitatea de deficit cu scopul de a reduce
decalajul de acoperire puternică și apărare a tuturor populațiilor, teritoriului și forțelor europene ale NATO."
Vezi, Mark Montgomery, Allied BMD Upgrade Conference Opening Remarks, unclassified briefing delivered in
Berlin, Germany, on September 13, 2012.
422
Vezi, “U.S. Announces EPAA Phase IV cancellation, increase in number of GMD national missile defense
interceptors from 30 to 44,” Mostly Missile Defense, March 15, 2013, mostly-missiledefense.com/2013/03/15/u-
s-announces-epaa-phase-iv-cancella-tion-increase-in-number-of-gmd-national-missile-defense-interceptors-
from-30-to-44-march-15-2013/.
423
North Atlantic Treaty Organization, Lisbon Summit Declaration, November 20, 2010,
www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_68828.htm.
424
Guvernele Germaniei, Norvegiei și Spaniei.
425
Mai puțin de €200M din fondurile NATO investiți în 10 ani.
interceptori tereștri în cadrul fazei a doua EPAA (trei baterii de interceptori cu 24 de rachete de
tip SM-3).426 Rachetele desfășurate la Desevelu – clasa Standard – nu pot periclita bazele ruse
de lansare.427
Protecția NATO împotriva rachetelor balistice
În 2012, în literatura americană se afirma că, America este mai sigură și mai stabilă decât
înainte, și nu are nici o putere rivală și nici o amenințare serioasă, politică externă fiind obligată
să reflecte această realitate.428 De asemenea, susține că din cauza exagerării cronice a
pericolelor care amenință SUA, Washington-ul supra-accentuează abordările militare cu privire
la aceste probleme.429 Forța militară a SUA deși a contribuit la un mediu favorabil pentru
schimbări pozitive, acele îmbunătățiri au fost realizate în mare parte prin munca agențiilor
civile și a actorilor non-guvernamentali din sectorul privat și non-profit. 430 Și alți autori
americani consideră că ”lumea devine mai pașnică.”431
În 2012, cu ocazia Summit-ului NATO de la Chicago se face anunțul că BMD este la o

operativitate intermediară de apărare a Europei împotriva atacurilor limitate cu rachete
balistice. Dezvoltarea acestui program se confruntată cu probleme serioase care ar putea să
pună sub semnul întrebării viabilitatea sa: bugetele de austeritate, lipsa de sprijin din partea
opiniei publice dar și chestiunile tehnologice care trebuie rezolvate. Provocările tehnice
asociate cu BMD sunt, în opinia partenerilor europeni, principalele obstacole în realizarea
acestui proiect.432 Sunt identificate probleme pentru fiecare fază tehnică operativă: detectarea și
identificarea, stabilirea țintei, distrugerea și securitatea și utilizarea rețelei de date.
În mai 2012, șeful Statului Major General rus amenința cu atacuri preemtive NMD SUA
din Polonia sau din alte locații în caz de nevoie.433
426
"Militarii specialiști ai SUA, NATO și României trebuie să fie convinși că orice măsură atrage și
contramăsuri", a declarat Konstantin Kosacev, președintele comisiei de Afaceri Externe din Duma de Stat a
Rusiei iar vicepreședintele Comisiei de apărare din camera inferioară a Parlamentului rus, Mihail Babici, a spus
că "afectează interesele naționale ale Federației Ruse". Vezi, Michael D. Shear and Scott Wilson, "Obama,
Medvedev Pledge Cooperation," Washington Post, April 2, 2009.
427
Vezi, Alexey Arbatov, presedintele Centrului International de Securitate. Vicepremierul rus, Serghei Ivanov,
arăta că Rusia își exprimă îngrijorarea față de proliferarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune pe
teritoriile țărilor vecine. Vocea Rusiei, http://themoscownews.com/ politics/20120227/189488862.html.
428
Vezi, Micha Zenko and Michael A. Cohen, “A Clear and Present Safety,” Foreign Affairs, martie/aprilie 2012,
p. 79.
429
Incluzând multe situații care pot fi rezolvate prin mijloace non-militare. Ibid., p. 81.
430
Ibid., p. 91.
431
Vezi, Joshua S. Goldstein, Winning the War on War: The Decline of Armed Confict Worldwide, Boston, MA:
Dutton/Plume (Penquin), 2011.
432
Pentru ofertele de angajare ale europenilor în BMD, vezi, Oliver Thränert, NATO and Missile Defense:
Opportunities and Open Questions, Zurich, Switzerland: Center for Security Studies, December 2010.
433
Vezi, Andrew E. Kramer, “Russian General Makes Threat on Missile-Defense Sites,” New York Times, May
3, 2012. By definition, absolute invulnerability for one country would in theory require absolute vulnerability for
all others. This is something that cannot be accepted. U.S. plans to create a missile defense system in Europe
Potrivit unui studiu privind sistemul de comandă și control ALTBMD - (BMC 3I) potrivit
căruia deși este puțin probabil un atac surpriză se impune pentru edificarea BMC 3I elaborarea
unui document de planificare NATO și introducerea pe fluxul birocratic al organizației și al
statelor membre.434 Se apreciază că, nu este necesar un plan contra atacului surpriză optându-se
pentru operativitatea graduală declanșată de un avertisment prealabil. Ulterior acestui
avertisment, se desfășoară sistemul Aegis, protecția aeriană și antirachetă a sistemul de radar
AN/TPY-2. Această viziune este criticată deoarece ori se bazează pe infailibitatea sistemelor
naționale de avertizare timpurie din dotarea statelor membre ori consideră inutilă contracararea
unui atac surpriză datorită caracteristicilor insuficiente ale sistemelor de apărare de a face față
acestuia.
Din cauza precarității informațiilor puse la dispoziția prin sursele deschise privind
procesul de planificare a apărării în cadrul organizației, nu pot fi caracterizate stadiile
dezvoltării NATO BMD respectiv, nici etapa Capabilităţii operaționale inițială (IOC) 435 și nici
etapa Întregii capabilităţi de operare (FOC).436
Detectarea și identificarea țintelor - rachetele de intrare precum a și focoasele - se

realizează prin intermediul sistemelor de sateliți și sistemelor de radare. Sistemul american de
radare (AN/TPY-2) lucrează în ”bandă x”.
În prezent, mai multe radare AN/TPY-2 operează în ”structuri înaintate” (FBM), în Israel,
Japonia și Turcia. Un al patrulea operează în Qatar, iar al cincilea este probabil destinat pentru
sudul Japoniei.437 Cu toate acestea, se discută despre încă un radar pentru Asia, probabil în
Filipine.438 De asemenea, există posibilitatea ca în cazul în care senzorul european planificat în
cadrul BMD NATO să nu fie desfășurat, pe lângă radarul AN/TPY-2 desfășurat în Turcia, să
mai fie desfășurat un alt radar de același timp pentru acoperirea efectivă a teritoriul unui stat
membru NATO.
În cadrul BMD, AN/TPY-2 operează independent față de componentele sistemului de

”Apărarea zonei de mare altitudine” (THAAD);439 6 sisteme radar AN/TPY-2440 sunt destinate
utilizării în baterii THAAD. S-a făcut propunerea desfășurării unei baterii THAAD şi a unui
give rise to legitimate fears in Russia. Why does that system worry us more than others? Because it affects the
strategic nuclear deterrence forces that only Russia possesses in that theatre, and upsets the military-political
balance established over decades. Vladimir Putin, “Russia and the Changing World,” The Moscow News,
February 27, 2012. http://the moscownews.com/politics/20120227/189488862.html.
434
Battle Management, Communications, Command, Control, and Intelligence (BMC3I).
435
Initial Operating Capability – IOC.
436
Full Operating Capability – FOC.
437
Vezi, Adam Entous and Julian E. Barnes, “Pentagon Bulks Up Defenses in the Gulf,” Wall Street Journal
(Online), July 17, 2012, online.wsj.com/article/SB100014240527023043880045775313 31722511516.html.
438
Vezi, Adam Entous and Julian E. Barnes, “U.S. Plans New Asia Missile Defenses,” The Wall Street Journal,
August 23, 2012, p. A1.
439
Terminal High Altitude Area Defense – THAAD. Vezi, Randall M. Hendrickson, “Ballistic Missile Defense
Update,” 2012 Space and Missile Defense Conference in Huntsville, AL, August 14, 2012,
missilethreat.wpengine.netdna-cdn. com/wp-content /uploads/2012/10/Ballistic-Missile-Defense-Update-
August-14-2012.pdf.
440
Fiecare sistem costă de aproximativ 200 de milioane de dolari.
radar AN/TPY-2 având în vedere lipsa de interes din rândul aliaților europeni de a investi în
interceptoare.441
Stabilirea amplasamentului radar AN/TPY-2 în Europa, a beneficiat de experiența

acumulată cu stabilirea amplasamentelor AN/TPY-2 din Israel și din Japonia. În decembrie
2011, un radar de tipul AN/TPY-2 este instalat în localitatea turcă Kürecik, structura înaintată
(FBM)442 a sistemului de apărare antirachetă. 443 Potrivit specialiștilor americani, performanțele
actuale ale sistemelor de radare – înaintate, navale și antiaeriene – sunt limitate, în special
exploatarea rețelelor de date și viteza nodurilor de legătură între senzori și interceptori. În
aprilie 2011, o rachetă SM-3 a interceptat cu succes o țintă pe baza datelor transmise de către
un radar X-band aflat la sute de mile departare.444
Stabilirea țintei ca amenințare - ce este o rachetă sau focos sau un obiect fără
importanță deosebită (părți de rachetă largate sau momeală de înșelare). Doi factori sunt
esențiali: timpul și costurile rachetelor de interceptare. Este necesară examinarea datelor despre
ținte atât de la radarul în bandă x cât și de la senzorii optici în faza timpurie sau de mijloc a
zborului rachetelor sau focoaselor inamice. Diferențele de costuri dintre rachetele de atac și
cele de interceptare fac foarte importantă această etapă. 445 Un studiu privind concepția NATO
BMD privind dezvoltarea EPAA446 deși nu reușește identificarea amenințărilor cărora trebuie să
le facă față EPAA, enumerând locaţiile ideale pentru sistemul radar AN/TPY-2 subliniază
necesitatea a existenței a cel puțin două astfel de sisteme. Mai ales că, EPAA este proiectat prin
definiţie “să se adapteze”.
Interceptarea țintei. Sistemul de apărare antirachetă Aegis destinat interceptării

rachetelor balistice cât mai devreme pe traiectoria lor este conceput pentru o lansare iniţială
dublată de o lansare o nouă lovitură, pe principiul lovitură-evaluare-lovitură (SAS). 447 Se
consideră că, interceptarea timpurie nu este realizabilă chiar şi în condițiile funcționării
441
Nu este clar dacă şase baterii THAAD vor fi suficiente pentru a satisface cererile armatei SUA în Europa și în
alte părți de pe glob. De exemplu, ca răspuns la provocările din Coreea de Nord, Statele Unite a decis, în aprilie
2013, să implementeze o baterie THAAD la Guam, şi, curând după aceea, delegatul Congresului din Guam a
solicitat ca unitatea să aibă bază permanentă acolo. Vezi, Randall M. Hendrickson, “Ballistic Missile Defense
Update,” 2012 Space and Missile Defense Conference in Huntsville, AL, August 14, 2012,
missilethreat.wpengine.netdna-cdn.com/wp-content/uploads/2012/10/Ballistic-Missile-Defense-Update-August-
14-2012.pdf.
442
Forward-Based Mode – FBM.
443
"Actualul radar Aegis de la bordul navelor este inadecvat pentru sprijinul nevoilor obiective ale misiunii
EPAA. Din acest motiv, radarele TPY-2 de uscat și viitoarea navă-bază a Marinei precum şi radarul de apărare
aeriană antirachetă (Air and Missile Defense Radar - AMDR) devin componente critice ale scenariilor europene
de apărare." “SM-3 BMD, in from the Sea: EPAA & Aegis Ashore,” Vezi, Defense Industry Daily, February 14,
2013, www.defenseindustrydaily.com/Land-Based-SM-3s-for-Israel-04986.
444
Vezi, Ballistic Missile Defense System Engages Five Targets Simultaneously During Largest Missile Defense
Flight Test in History, Missile Defense Agency news release, October 25, 2012,
www.mda.mil/news/12news0011.html.
445
Un interceptorul SM-3 Block IA costă $9-10M iar SM-3 Block IB este estimat la $12-15M, în timp o rachetă
balistică ar putea costa $1M. Vezi, www.econo-mist.com/blogs/dailychart/2010/12/ chinese_missile_ranges.
446
Întocmit de Missile Defense Project Group.
447
Shoot-Assess-Shoot - SAS. Vezi, National Research Council, Making Sense of Ballistic Missile Defense: An
Assessment of Concepts and Systems for U.S. Boost-Phase Missile Defense in Comparison to Other Alternatives,
Washington, DC: National Academies Press, 2012, p. S-6.
sistemului la întreaga capacitate.448 Aplicarea principiului SAS solicită alegerea locurilor de
desfășurarea a interceptorilor față de traiectoriilor probabile ale rachetelor inamice și viteză de
interceptare de 4 km/s care permite runde de foc suplimentare.
Numărul locurilor de desfășurare a interceptorilor determină suprafața acoperită; o

acoperire totală solicită utilizarea tuturor fregatelor paretenerilor europeni.
Rachetele SM-3 Block IA și SM-3 Block IB au viteza de maxim 3,5 km/s. 449 De-abia
rachetele SM-3 Block IIA planificate a avea o viteză de 4,5 km/s. 450 pot să îndeplinească
cerințele principiului SAS. Teoretic, sunt necesare opt nave înarmate cu interceptori; aplicând
modelul de rotație ABC, 1/3 pregătire, 1/3 desfășurare operativă, 1/3 refacere sunt necesare 24
de fregate.451
Utilizarea reţelei de date. Dat fiind caracterul multinațional al componentelor și

participanților se impun rezolvate o serie de aspecte. Dispersarea rețelelor senzorilor tereştri și
spațiali, nodurile de comandă și control trebuie să furnizeze date pentru apărarea antirachetă
regională. Trecerea de la o apărare regională la apărarea operațională a spațiului NATO impune
utilizarea radarului înaintat din Turcia în rețea cu bazele de interceptori din Polonia și
România.452
Un aspect al utilizării datelor din rețea este dependent de aspectele de suveranitate legate
de informațiile clasificate, respectiv la protejarea fluxului de date dar și a caracteristicilor
tehnice ale instalațiilor.453
Cele mai importante contribuții europene - facilități sau terenuri - la BMD NATO:
Germania, Polonia, România, Turcia și Spania.
Germania găzduiește o celulă BMD NATO la Ramstein Air Base care corelează
informațiile primite de la BMC3I al NATO și de la rețelele C2BMC SUA. Germania și Țările
de Jos, au oferit active reale de apărare antirachetă. De asemenea, Germania pune la dispoziție
sistemele sale Patriot configurate pentru apărarea antirachetă a Alianței.
Olanda pune la dispoziție sistemele Patriot dar și sistemelor de radar modernizare dispuse
pe patru fregate din clasa De Zeven fregate Provincien.454
448
Vezi, “Science and Technology Issues of Early Intercept Ballistic Missile Defense Feasibility,” p. 33.
www.mda.mil/global/documents/pdf/aegis_tests. pdf.
449
Vezi, Laura Grego, “The Anti-Satellite Capability of the Phased Adaptive Approach Missile Defense
System,” Federation of American Scientists, Public Interest Report, Winter 2011, p. 2, www.fas.org
/pubs/pir/2011winter/2011Winter-Anti-Satellite.pdf.
450
“The European Phased Adaptive Approach at a Glance,” The Arms Control Association factsheet, November
2012, www.armscontrol.org/factsheets/ Phasedadaptiveapproach.
451
“The European Phased Adaptive Approach at a Glance,” The Arms Control Association factsheet, November
2012, www.armscontrol.org/factsheets/ Phasedadaptiveapproach. Spania - 5, Olanda - 4, Germania - 3,
Danemarca - 3, Regatul Unit - 6, Italia - 2 şi Franţa - 2. Vezi, Jeroen de Jonge, “The European Contribution to
BMD,” briefing given at the Royal United Services Institute, June 2012,
www.rusi.org/downloads/assets/deJonge_Part_One.pdf.
452
Vezi, Jeroen de Jonge, op.cit.
453
Vezi, George N. Lewis and Theodore A. Postol, “A Flawed and Dangerous U.S. Missile Defense Plan,” Arms
Control Today, May 2010, www.armscontrol.org/act/2010_05/Lewis-Postol.
Polonia (Redzikowo) și România (Deveselu) vor găzdui fiecare câte un interceptor Aegis
Ashore.
Turcia găzduiește radar de tip AN/TPY-2 operat de SUA, dar sub controlul operațional
al NATO.455
Spania acordă accesul în porturile sale pentru 4 nave Aegis componente ale BMD
NATO.456
Se preconizează mai multe investiții în BMD NATO: Germania dorește dotarea fregatele
sale Sachsen cu rachete SM-3 dar și cu senzori mai avansați, începând cu anul 2018; 457 Franța
dezvoltă un nou sistem de radar precum și un sistem spațial de observare în infraroșu iar pentru
faza de interceptare un tip îmbunătățit de rachete sol-aer; 458 Polonia intenționează edificarea
unui sistem de apărare națională antirachetă;459 Marea Britanie contribuie la apărare antirachetă
comună cu distrugătoare de Tip 45;460 Norvegia participă cu nave din clasa fregate - Fridtjof
Nansen – înzestrate cu sisteme de radar SPY-1F; 461 Italia contribuie cu nave din clasa fregate –
Horizon – dar și cu sisteme de interceptori – Aster.462
Cu toate acestea persistă îndoieli întemeiate datorită constrângerilor bugetelor de

austeritate europene, multe din angajamentele asumate de partenerii europeni fiind simple
iluzii.463 Se constată că, pe continentul european se acordă prioritate sistemelor naționale de
apărare și eventual dacă există disponibilități cum ar putea să contribuie la viziunea BMD
NATO. În continuare se mizează pe implicarea SUA în acest domeniul, date fiind și interesele
sale naționale. Se estimează că aportul european în senzori și interceptori să rămână minim în
următorul deceniu.
În cel mai bun caz, se pare că cea mai mare parte a aliaților europeni hotărăsc întâi ceea ce
au nevoie pentru capacitățile de apărare națională și abia apoi examinează dacă și cum aceste
455
Vezi, Tom Z. Collina, “Turkey to Host NATO Missile Defense Radar,” Arms Control Today, October 2011,
www.armscontrol.org/act/2011_10 /Turkey_to_Host_NATO_Missile_De-fense_Radar.
456
Vezi, F. Oliva, “Spain Gives ‘Green Light’ to US Anti-Missile Defense Shield in Rota,” The Gibraltar
Chronicle, October 6, 2012.
457
Vezi, Nicholas de Larrinaga, “Germany considers SM-3 BMD capabilities,” Jane’s Defence Weekly, May 3,
2012.
458
“SAMP/T Successful on a Franco-Italian Missile Defense Test,” Defense Update, March 7, 2013, defense-
update.com/20130307_samp-t-successful-on-in-a-franco-italian-missile-defense-test.html.
459
Vezi, Marcin Sobczyk, “Poland Wants Missile Defense System of Its Own,” The Wall Street Journal, August
16, 2012.
460
Bernd Kreienbaum, “European Missile Defence Architecture—A Chance for European and Russian Defence
Technologies?” 2012 RUSI Missile Defence Conference, London, UK, May 30-31, 2012,
www.rusi.org/downloads/assets/Bernd_Kreienbaum.pdf.
461
Vezi, Clara Marina O’Donnell, ed., “The Implications of Military Spending Cuts of NATO’s Largest
Members,” Analysis Paper, Washington, DC: The Brookings Institution, Center on the United States and
Europe, July 2012, available from www.brookings.edu/~/media/research/files/papers/2012/7/military
%20spending%20nato%20odonnell/military%20spending%20nato%20odonnell%20pdf.
462
Vezi, Tom Kington, “Italy Plans To Use Aster Against Ballistic Missiles,” Defense News, October 25, 2012,
www.defensenews.com/article/20121025/ DEFREG01/310250003/Italy-Plans-Use-Aster-Against-Ballistic-
Missiles.
463
Germania a planificat o restructurare largă a apărării, inclusiv reducerea cu 50% a sistemelor Patriot. Franța
ar putea să se derobeze de sarcinile sale în cadrul BMD. Norvegia consideră prioritară amenințarea submarinului
rusești. Vezi, Karl-Heinz Kamp, “NATO’s Chicago Summit: A Thorny Agenda,” NATO Defense College
Research Paper, No. 70, November 2011, available from www.ndc.nato.int/download/downloads.php?
icode=308.
capacități pot contribui la eforturile NATO. Conform unuia dintre oficialii NATO, " Ne vom
baza în principal pe contribuția SUA pentru o perioadă destul de lungă de acum înainte." 77
ALTBMD va accentua dezechilibrul în repartizarea sarcinilor transatlantice dar și va duce

și la o anumită iritare a SUA față de poziția evazivă a partenerilor europeni; unele state
europene au respins asumarea costurilor BMD NATO, argumentând că EPAA cu toate că
privește securitatea Europei este conform intereselor americane.464
Bibliografie:
1. Adam Entous and Julian E. Barnes, “Pentagon Bulks Up Defenses in the Gulf,” Wall
Street Journal (Online), July 17, 2012.
online.wsj.com/article/SB100014240527023043880045775 31331722511516.html.
2. Adam Entous and Julian E. Barnes, “U.S. Plans New Asia Missile Defenses,” The Wall
Street Journal, August 23, 2012.
3. Andrew E. Kramer, “Russian General Makes Threat on Missile-Defense Sites,” New York
Times, May 3, 2012.
4. *** Ballistic Missile Defense Review Report, Washington, DC: U.S. Department of
Defense, February 2010.
5. *** Ballistic Missile Defense System Engages Five Targets Simultaneously During
Largest Missile Defense Flight Test in History, Missile Defense Agency news release,
October 25, 2012, www.mda.mil/news/12news0011.html.
6. Barack Obama, "Renewing American Leadership," Foreign Affairs, July/August 2007.
7. Bernd Kreienbaum, “European Missile Defence Architecture—A Chance for European
and Russian Defence Technologies?” 2012 RUSI Missile Defence Conference, London, UK,
May 30-31, 2012, www.rusi.org/downloads/assets/ Bernd_Kreienbaum.pdf.
8. Clara Marina O’Donnell, ed., “The Implications of Military Spending Cuts of NATO’s
Largest Members,” Analysis Paper, Washington, DC: The Brookings Institution, Center on
the United States and Europe, July 2012, www.brookings.edu
/~/media/research/files/papers/2012/7/ military%20spending%20nato%20odonnell/military
%20spending%20nato%20odonnell%20pdf.
9. *** “Dutch Order Navy Radar Improvement,” United Press International, Inc., June 27,
2012, www.upi.com/Busi-ness_News/Security-Industry/2012/06/27/ Dutch-order-navy-radar-
improvement/UPI-43601340825309/.
10. Ellen Barry and Sophia Kishkovsky, "Russia Warns of Missile Deployment," New York
Times, November 5, 2008.
11. F. Oliva, “Spain Gives ‘Green Light’ to US Anti-Missile Defense Shield in Rota,” The
Gibraltar Chronicle, October 6, 2012.
12. George N. Lewis and Theodore A. Postol, “A Flawed and Dangerous U.S. Missile
Defense Plan,” Arms Control Today, May 2010, www.armscontrol.org/ act/2010_05/Lewis-
Postol.
13. Harry de Quetteville and Andrew Pierce, "Russia Threatens Nuclear Attack on Poland
over US Missile Shield Deal," Daily Telegraph, August 15, 2008.
464
Vezi, James Joyner, NATO Missile Defense: An American Affair, October 12, 2010,
www.acus.org/new_atlanticist/nato-missile-defense-american-affair.
14. Ian Traynor, “Putin: US Risks New Cuban Missile Crisis,” The Guardian, October 27,
2007.
15. James Joyner, NATO Missile Defense: An American Affair, October 12, 2010,
www.acus.org/new_atlanticist/nato-missile-defense-american-affair.
16. Joshua S. Goldstein, Winning the War on War: The Decline of Armed Confict Worldwide,
Boston, MA: Dutton/Plume (Penquin), 2011.
17. Jeroen de Jonge, “The European Contribution to BMD,” briefing given at the Royal
United Services Institute, June 2012, www.rusi.org/downloads/assets/deJonge_Part_One.pdf.
18. Karl-Heinz Kamp, “NATO’s Chicago Summit: A Thorny Agenda,” NATO Defense
College Research Paper, No. 70, November 2011, www.ndc.nato.int/
download/downloads.php?icode=308.
19. Laura Grego, “The Anti-Satellite Capability of the Phased Adaptive Approach Missile
Defense System,” Federation of American Scientists, Public Interest Report, Winter 2011,
www.fas.org/ pubs/pir/2011winter/2011Winter-Anti-Satellite.pdf.
20. Leonid Slutsky, "Russia Abandons Key Cold War Arms Treaty," Associated Free Press
(AFP), November 16, 2007.
21. *** Lisbon Summit Declaration, North Atlantic Treaty Organization, November 20, 2010,
www.nato.int/cps/en/natolive/ official_texts_68828.htm.
22. Liselotte Od-gaard, China and Coexistence: Beijing's National Security Strategy for XXI
century, Washington, DC: Woodrow Wilson Center Press/Johns Hopkins University Press,
2012.
23. Marc Champion and Peter Spiegel, “Allies React to U.S. Missile U-Turn,” The Wall Street
Journal, September 18, 2009.
24. Marcin Sobczyk, “Poland Wants Missile Defense System of Its Own,” The Wall Street
Journal, August 16, 2012.
25. Massimo Calabresi, "Behind Bush's Missile Defense Push," Time, June 5, 2007.
http://www.time.com/time/nation/article/0,8599,1628289,00.html.
26. Micha Zenko and Michael A. Cohen, “A Clear and Present Safety,” Foreign Affairs,
March/April 2012.
27. Michael D. Shear and Scott Wilson, "Obama, Medvedev Pledge Cooperation,"
Washington Post, April 2, 2009.
28. *** Mostly Missile Defense, March 15, 2013, mostly-missiledefense.com/2013/ 03/ 15/u-
s-announces-epaa-phase-iv-cancella-tion-increase-in-number-of-gmd-national-missile-
defense-interceptors-from-30-to-44-march-15-2013/.
29. *** Missile Defence in Europe—The Political and Security Dimensions, Paris, France:
European Union Institute for Security Policy, February 2008,
www.iss.europa.eu/uploads/media/ policyBrief_001.pdf.
30. National Research Council, Making Sense of Ballistic Missile Defense: An Assessment of
Concepts and Systems for U.S. Boost-Phase Missile Defense in Comparison to Other
Alternatives, Washington, DC: National Academies Press, 2012.
31. Nicholas de Larrinaga, “Germany considers SM-3 BMD capabilities,” Jane’s Defence
Weekly, May 3, 2012.
32. North Atlantic Treaty Organization, Lisbon Summit Declaration, November 20, 2010,
www.nato.int/cps/en/natolive/official _texts_68828.htm.
33. Oliver Thränert, NATO and Missile Defense: Opportunities and Open Questions, Zurich,
Switzerland: Center for Security Studies, December 2010.
34. Richard Norton-Taylor, "The MADness of President George," The Guardian, August 1,
2001.
35. Robert M. Gates, The Gaylord Convention Center, National Harbor, MD, May 3, 2010,
www.defense.gov/speeches/ speech.aspx?speechid=1460.
36. Rupert Cornwell, “The Real Star Wars: Bush Revives Missile Defense Plan,” The
lndependent, May 30, 2005.
37. Steven Lee Myers "Bush Stands by His Plan for Missile Defenses in Europe," New York
Times, October 24, 2007.
38. *** “SM-3 BMD, in from the Sea: EPAA & Aegis Ashore,” Defense Industry Daily,
December 13, 2012, www.defenseindustrydaily.com/Land-Based-SM-3s-for-Israel-04986.
39. U.S. Department of Defense, Ballistic Missile Defense Report Report, February 2010.
www.defense.gov/bmdr/docs/BMDR %20as%20of%2026JAN10%200630_for%20web.pdf.
40. U.S. Department of Defense, Sustaining U.S. Global Leadership: Priorities for the 21st
Century Defense, Washington, DC: U.S. Department of Defense, January 2012,
www.defense.gov/news/Defense_Strategic_Guidance.pdf.
41. Randall M. Hendrickson, “Ballistic Missile Defense Update,” 2012 Space and Missile
Defense Conference in Huntsville, AL, August 14, 2012, missilethreat. wpengine.netdna-cdn.
com/wp-content /uploads/2012/10/Ballistic-Missile-Defense-Update-August-14-2012.pdf.
42. *** “SAMP/T Successful on a Franco-Italian Missile Defense Test,” Defense Update,
March 7, 2013, defense-update.com/20130307_samp-t-successful-on-in-a-franco-italian-
missile-defense-test.html.
43. *** Science and Technology Issues of Early Intercept Ballistic Missile Defense
Feasibility, www.mda.mil/global/documents/pdf/aegis_tests.pdf.
44. *** “The European Phased Adaptive Approach at a Glance,” The Arms Control
Association factsheet, November 2012,
www.armscontrol.org/factsheets/Phasedadaptiveapproach.
45. Tom Z. Collina, “Turkey to Host NATO Missile Defense Radar,” Arms Control Today,
October 2011, www.armscontrol .org/act/2011_10/Turkey_to_Host_NATO_Missile_Defense
_Radar.
46. Tom Kington, “Italy Plans To Use Aster Against Ballistic Missiles,” Defense News,
October 25, 2012, www.defensenews.com/ article/20121025/DEFREG01/310250003/Italy-
Plans-Use-Aster-Against-Ballistic-Missiles.
47. http://www.state.gov/.
48. http://themoscownews.com/politics/20120227/189488862.html.
49. www.defenseindustrydaily.com /Land-Based-SM-3s-for-Israel-04986.
50. www.econo-mist.com/blogs/dailychart/ 2010/12/chinese_missile_ranges.
ROLUL NATO ȊN MANAGEMENTUL CRIZELOR
STUDIU DE CAZ: IMPLICAREA NATO ȊN KOSOVO
NECHITA OANA
UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
Abstract: CRISES THAT HAVE MARKED THE FATE OF THE WESTERN BALKANS IN
THE EARLY 90’S HAD A NOTABLE IMPACT ON THE DEVELOPMENT OF THE CONCEPT OF
CRISIS MANAGEMENT IN EU AND NATO. THESE INTERNATIONAL ORGANIZATIONS HAVE
PLAYED AN IMPORTANT ROLE IN STABILIZING, MAINTAINING SECURITY AND UPGRADING
THE BALKANS STATES.
MANAGING CONFLICT IN KOSOVO WAS EXTREMLY IMPORTANT FOR ENTIRE
INTERNATIONAL SYSTEM, FOR BOTH TRANSATLANTIC PARTENERS (NATO, OSCE, UN) IN
CHARGE OF CRISIS MANAGEMENT WHO BECAME CONCERNED WITH THE
IDENTIFICATION, MANAGEMENT AND RESOLUTION BY DEVELOPING A SERIES OF
POLICIES, INSTITUTIONS AND MECHANISMS RESPONSIBLE FOR INTERNATIONAL CRISIS
MANAGEMENT.
STRATEGIES USED BY IMPORTANT ACTORS IN THE INTERNATIONAL SYSTEM, IN
THE “FILE” KOSOVO ON THE PREVENTION, MANAGEMENT AND RESOLUTION OF
CONFLICT, CAN BE INCLUDED IN PATTERN OF PREVENTIVE DIPLOMATIC ACTION AND
COERCION.
1. Ce este NATO?
Originile Alianţei
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianţă formată din 28
de state din America de Nord şi Europa ce şi-au asumat responsabilitatea de a îndeplini
obiectivele cuprinse în Tratatul semnat la 4 Aprilie 1949 la Washington. În conformitate cu
prevederile Tratatului, rolul fundamental al NATO este că, prin intermediul căilor politice şi
militare, să apere libertatea şi securitatea statelor membre 465.
În 1952, Grecia şi Turcia au aderat la Tratat. Republica Federală a Germaniei 466 a
intrat în Alianţă în 1955, iar în 1982 Spania a devenit, de asemenea, membru NATO.
Republica Cehă, Ungaria şi Polonia au aderat la NATO în 1999.
Alianţa Nord-Atlantică a fost fondată pe baza unui Tratat între statele membre,
acceptat de către acestea în urma dezbaterilor publice şi a unor procese parlamentare
465
Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova, Organizaţia Tratatului
Atlanticului de Nord, NATO: Ghid informative, http://nato.md/uploads/site%20docs/nato%20-%20ghid
%20informativ%20finaaal.pdf, accesat la 10. 02. 2014.
466
În 1990, odată cu unificarea Germaniei, fosta Republică Democrată Germană a intrat sub protecţia
Alianţei, ca parte integrată a ţării unite.
specifice. Tratatul sprijină drepturile individuale ale acestora, precum şi obligaţiile
internaţionale pe care le au statele, conform Cartei Naţiunilor Unite.
Principiul fundamental de existenţă al NATO este angajarea comună în sprijinul
cooperării reciproce între statele membre, bazată pe indivizibilitatea şi securitatea membrilor
săi. Acest principiu oferă garanţia că nici o ţară membră nu va fi nevoită să se bazeze doar pe
propriile eforturi în abordarea provocărilor fundamentale legate de securitate. În vederea
întăririi securităţii şi stabilităţii spaţiului euro-atlantic, Alianţa este pregătită să contribuie, de
la caz la caz şi prin consens, la prevenirea conflictelor şi la angajarea activă în managementul
crizelor, inclusiv operaţiunile de răspuns la crize, să promoveze pe scară largă parteneriatul,
cooperarea şi dialogul cu alte ţări din spaţiul euroatlantic, în scopul creşterii transparenţei,
încrederii reciproce şi a capacităţii de acţiuni comune cu Alianţa 467.
Sarcini fundamentale de securitate
NATO reprezintă legătura transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii
de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. Ea este manifestarea practică a
efortului colectiv depus de către membrii săi pentru susţinerea intereselor lor comune în
problema securităţii. Astfel, ideea de securitate împărtăşită de către membrii Alianţei,
indiferent de diferenţele specifice sau de capacităţile militare naţionale, contribuie la
stabilitatea din zona Euro-Atlantică. Se creează condiţii care favorizează extinderea
cooperării între membrii Alianţei, precum şi între membrii Alianţei şi alte ţări.
Mijloacele prin care Alianţa îşi exercită politicile de securitate include menţinerea
unei capacităţi militare suficiente pentru a preveni un eventual război şi pentru a asigura o
apărare adecvată; o capacitate generală de rezolvare a crizelor care ar putea afecta securitatea
membrilor săi; şi promovarea activă a dialogului cu alte naţiuni şi a unei abordări a securităţii
europene în spiritul ajutorului reciproc, care să includă măsuri de dezvoltare în domeniul
controlului armamentului şi al dezarmării.
Pentru a-şi atinge scopul esenţial, de Alianţă a naţiunilor angajată faţă de Tratatul de
la Washington şi de Carta Naţiunilor Unite, aceasta aplică următoarele sarcini fundamentale
de securitate:
“Securitate: Să asigure unul din fundamentele indispensabile unui mediu de
securitate stabil în zona Euro-Atlantică, bazat pe dezvoltarea instituţiilor democratice şi pe
obligaţia rezolvării pe cale paşnică a disputelor, în care nici o ţară să nu poată intimida sau
constrânge o alta prin ameninţări sau prin folosirea forţei.
467
Manual NATO, ORGANIZAŢIA TRATATULUI NORD-ATLANTIC (NATO), Office of Information and Press,
Belgia 2001, http://www.clr.ro/menu1/manualul%20nato.pdf, accesat la 10.02. 2014.
Consultare: Să servească, în conformitate cu prevederile din Articolul 4 din Tratatul
de la Washington, ca un forum transatlantic esenţial în consfătuirile aliate asupra oricăror
probleme care aduc atingere intereselor vitale, inclusiv posibile evenimente care afectează
securitatea membrilor, precum şi în coordonarea adecvată a eforturilor depuse în domenii de
interes comun.
Descurajare şi Apărare: Să descurajeze şi să se apere în faţa oricărui act de
agresiune împotriva unui stat membru al NATO, după cum se stipulează în Articolele 5 şi 6
din Tratatul de la Washington.
Şi pentru a întări securitatea şi stabilitatea din zona Euro-Atlantică:
• Managementul situaţiilor de criză: Să fie gata, de la caz la caz sau prin consens, în
conformitate cu Articolul 7 din Tratatul de la Washington, să contribuie la prevenirea efectivă
a conflictelor şi să se angajeze activ în rezolvarea crizelor, inclusiv în operaţiunile de ripostă
în cazul situaţiilor de criză.
• Parteneriat: Să promoveze, pe scară largă, parteneriatul, cooperarea şi dialogul cu alte
ţări din zona Euro-Atlantică, având ca scop creşterea transparenţei, încrederii reciproce şi a
capacităţii de a acţiona în cadrul Alianţei.” 468
2. Viziunea NATO asupra managementului crizelor

Managementul crizelor reprezintă una dintre atribuţiile fundamentale ale NATO.
Totuşi, conceptul de management al crizelor s-a modificat de-a lungul timpului în funcţie de
riscurile şi ameninţările cu care alianţa s-a confruntat de la înfiinţare şi până în
contemporaneitate.
După colapsul Uniunii Sovietice, mediul european de securitate s-a modificat,
principala caracteristică a acestuia fiind finalul confruntării dintre est şi vest, precum şi
dispariţia pericolului unei confruntări militare masive, fostele confruntări fiind înlocuite cu
iniţiative de cooperare469.
Totodată, în abordarea managementului crizelor, la nivel NATO, putem observa că
acesta este tratat în legătură cu cel de prevenire a crizelor. Activităţile de management al
crizelor sunt întreprinse atunci când cele de prevenire eşuează470.
Managementul crizelor a devenit instrumentul operaţional al NATO pentru
promovarea şi menţinerea stabilităţii atât în cadrul graniţelor sale, cât şi în afara acestora.
Practic, conceptul include două componente principale: Prevenirea Conflictelor (cu ajutorul
468
Din Conceptul Strategic al Alianţei, emis la Summit-ul de la Washington, în aprilie 1999.
469
Manualul NATO, Ediţia celei de-a 50-a aniversări, Biroul de informare şi presă, Brussels, 1999, p. 67.
470
Teodor FRUNZETI, Geostrategia, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2009, p. 316.
diplomaţiei şi desfăşurărilor de forţe preventive) şi Operaţiuni de Răspuns la Crize, aşa
cum au fost cele din Bosnia-Herţegovina sau din Kosovo. De asemenea, gestionarea crizelor
se poate face fie prin operaţiuni de tip articol 5, de descurajare şi apărare colectivă, fie prin
operaţiuni non-articol 5, în cadrul cărora se încadrează şi operaţiunile de stabilitate 471.
După Războiul Rece, NATO şi-a concentrat atenţia pe prevenirea şi gestionarea
crizelor cu rădăcini în tensiunile şi antagonismele de natură etnică, naţionalismul extremist,
lupta politică internă, schimbarea politică inadecvată, problemele economice interne etc.
După episodul 11 septembrie 2001, interesul s-a orientat pe terorism şi armele de distrugere
în masă, ca surse ale crizelor, dar şi pe cooperarea interinstituţională, în special cu Uniunea
Europeană.
În 2010, NATO a dat publicităţii un nou Concept Strategic (NCS), care dezvoltă
definiţia dată managementului crizelor în cadrul documentului din 1999. În primul rând, NCS
face referire, în ceea ce priveşte managementul crizelor, la lecţiile învăţate în timpul
misiunilor derulate în Afganistan şi în Balcanii de Vest, accentuând importanţa pe care o are
o abordare comprehensivă a crizei, nu doar din punct de vedere militar, ci şi politic şi civil.
Putem deduce atât apropierea de etapa finală a implicării NATO în cele două regiuni,
cât şi importanţa pe care respectivele misiuni au comportat-o pentru dezvoltarea conceptului
de management al crizelor la nivel NATO. Totodată, este de remarcat şi accentul deosebit de
pregnant pus pe dezvoltarea dimensiunii civile a managementului crizelor472.
Managementul crizelor presupune, aşadar, activităţi de natură politică şi militară,
naţională şi aliată, de prevenire a conflictelor şi de răspuns la crize şi este aplicat în realitate
pe baza principiilor cooperării şi dialogului între statele membre NATO, dar şi între Alianţă
şi actorii statali şi non-statali parteneri, precum şi pe cel al menţinerii capacităţii de apărare
colectivă a alianţei, a unei stări de pregătire continue care să poată asigura răspunsul eficient
al aliaţilor473.
3. Studiu de caz: Rolul NATO ȋn managementul crizei din Kosovo

3.1 Scena conflictului
471
Cristina Bogzeanu, Rolul NATO si UE in managementul crizelor din Balcanii de Vest, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti, 2011, p.11.
472
Universitatea Natională de Apărare „CAROL I” Cenrul de Studii Strategice de Apărare si Securitate,
Conceptul Strategic pentru Apărare şi Securitate al Statelor Membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de
Nord, adoptat de şefii de state şi de guverne la Lisabona (traducere a Conceptului Strategic NATO din 2010), în
Impact Strategic, http://www.scipio.ro/documents/41456/267466/Impact+Strategic+4-2010+ro, nr. 4 [37]/2010,
pp. 7-13.
473
Cristina Bogzeanu, op.cit., Bucureşti, 2011, p.13.
Kosovo este situat în partea de sud a Serbiei şi are o populaţie mixtă, în care
majoritatea o reprezintă etnicii albanezi. Regiunea s-a bucurat de un grad ridicat de
autonomie în cadrul fostei Iugoslavii până în anul 1989, când liderul sârb Slobodan
Miloşevici a schimbat statutul regiunii, retrăgându-i autonomia şi trecând-o sub controlul
direct al Belgradului, capitala sârbă. Albanezii kosovari s-au opus energic acestei decizii.
La data de 28 mai 1998, Consiliul Nord-Atlantic, întrunit la nivel de miniştri de
externe, a stabilit cele două obiective majore ale NATO cu privire la criza din Kosovo, şi
anume:
• să ajute la obţinerea unei rezolvări pe cale paşnică a crizei, prin contribuţia adusă la reacţia
comunităţii internaţionale;
• să promoveze stabilitatea şi securitatea în ţările vecine, cu precădere în Albania şi în fosta
Republică Iugoslavă a Macedoniei;474
La data de 13 octombrie 1998, în urma înrăutăţirii situaţiei, Consiliul NATO a
autorizat ordine de activare pentru atacuri aeriene. Această măsură era menită să susţină
eforturile diplomatice pentru determinarea regimului lui Miloşevici să îşi retragă forţele din
Kosovo, să coopereze pentru încetarea violenţei şi să faciliteze întoarcerea refugiaţilor la
casele lor. În ultimul moment, în urma altor iniţiative diplomatice ale oficialilor NATO şi ai
Statelor Unite, preşedintele Miloşevici a acceptat să colaboreze, iar atacurile aeriene au fost
anulate.
În plus, s-a convenit ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
să instituie o Misiune de Verificare în Kosovo (KVM) care să se asigure de respectarea
condiţiilor în teren şi ca NATO să stabilească o misiune de supraveghere aeriană. Stabilirea
celor două misiuni a fost aprobată prin rezoluţia 1203 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor
Unite. Câteva naţiuni nemembre NATO au fost de acord să contribuie la misiunea de
supraveghere.
Au fost întreprinse eforturi noi internaţionale pentru a impulsiona căutarea unor
soluţii paşnice ale conflictului. Cele şase naţiuni ale Grupului de Conatct 475 înfiinţat în 1992,
la Conferinţa de la Londra pentru fosta Iugoslavie, s-au întrunit la data de 29 ianuarie. S-a
hotărât organizarea de urgenţă a negocierilor între părţile implicate în conflict, care să se
desfăşoare sub mediere internaţională.
NATO a sprijinit şi a reîntărit eforturile Grupului de Contact, aprobând la data de 30
ianuarie folosirea atacurilor aeriene în caz de necesitate şi transmiţând un avertisment
474
***, Manual NATO, Editura Office of Information and Press, NATO-1110 Brussels- Belgium, 2001, pp.
128-129.
475
Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite.
ambelor părţi implicate în conflict. Aceste initiative concertate au culminat cu o primă rundă
de negocieri la Rambouillet, lângă Paris, între 6 şi 23 februarie, urmate de o a doua rundă la
Paris, între 15 şi 18 martie. La sfârşitul celei de-a doua runde de convorbiri, delegaţia
albanezilor kosovari a semnat acordul de pace propus, dar convorbirile s-au încheiat fără ca o
semnătură similară să fie obţinută şi din partea delegaţiei sârbeşti.
La data de 20 martie, Misiunea OSCE de verificare în Kosovo a fost retrasă din
regiune, din cauză că obstrucţionările forţelor sârbeşti nu îi mai permiteau să îşi continue
activitatea. Ambasadorul Statelor Unite, Richard Holbroocke s-a deplasat la Belgrad, într-o
ultimă încercare de a-l convinge pe preşedintele Miloşevici să pună capăt atacurilor asupra
albanezilor kosovari, pentru a evita atacurile aeriene iminente din partea NATO. Miloşevici a
refuzat să se supună, aşa încât la 23 martie a fost dat ordinul de declanşare a atacurilor
aeriene (Operaţiunea Allied Force)476.
3.2 Obiectivele NATO
Obiectivele NATO privind conflictul din Kosovo au fost stabilite de către Consiliul
Nord-Atlantic ȋn timpul declarației întrunirii extraordinare de la 12 aprilie 1999 şi au fost
reconfirmate de către șefii de guvern la Washington, la data de 23 aprilie 1999:
1. Încetarea controlabilă a tuturor acțiunilor militare şi încetarea imediată a violențelor şi
actelor de represiune;
2. Retragerea din Kosovo a forțelor de politie, militare şi paramilitare;
3. Staționarea ȋn Kosovo a unei prezențe militare internaționale;
4. Repatrierea ȋn siguranță şi necondiționată a tuturor refugiaților şi persoanelor
deportate şi accesul nestingherit al organizațiilor de ajutor umenitar ȋn scopul asistării
acestora;
5. Stabilirea unui angajament-cadru politic pentru Kosovo pe baza acordurilor de la
Rambouillet, ȋn conformitate cu legiile internaționale şi Carta Națiunilor Unite;
Ȋn data de 10 iunie 1999, după o campanie aeriană care a durat 77 de zile, Secretarul
General al NATO, Javier Solana, a anunțat că ii dăduse instrucțiuni Comandantului Suprem
al Forțelor de Aliate din Europa, privind încetarea operațiunilor aeriene întreprinse de
NATO477.
Pe parcursul desfăşurării conflictului, realizarea acestor obiective, alături de măsurile
de asigurare a implementării lor totale, au fost considerate de către Alianţă drept condiţii
necesare pentru încetarea violenţelor şi suferinţelor umane din Kosovo.
476
Ibidem. p. 129.
477
Ibidem, p. 130.
Consiliul de Securitate a autorizat statele membre şi principalele organizaţii
internaţionale să stabilească prezenţa internaţională de securitate şi a hotărât ca
responsabilităţile acesteia să includă descurajarea reizbucnirii ostilităţilor, demilitarizarea
KLA şi asigurarea unui mediu de siguranţă pentru întoarcerea refugiaţilor, şi care să permită
prezenţei internaţionale civile să îşi desfăşoare activitatea. Totodată, Consiliul de Securitate l-
a autorizat pe Secretarul general al ONU să stabilească prezenţa internaţională civilă şi i-a
solicitat să numească un reprezentant special care să supravegheze realizarea acestui proiect
în practică478.
3.3 Strategia NATO ȋn Kosovo
NATO și-a reprezentat strategia sa ȋn Kosovo, ca o „diplomație susținută de o forță

credibilă”. Ȋn cercurile NATO, există o analiză, ȋn general acceptată că loviturile aeriene
împotriva țintelor militare a sârbilor bosniaci din Bosnia au fost acțiunile decisive care a
deteminat părțile la masa de negociere, care rezultă ȋn Acordul de la Dayton.
Ȋn mod similar, strategia NATO ȋn Kosovo a fost bazată pe ipoteza ca amenințarea sau
folosirea forței militare, ȋn special de atacuri aeriene, ar opri violența de către forțele sârbe şi
l-ar forța pe presedintele Milosevic să semneze un acord de pace.
Ȋn august, autoritățile militare ale NATO a revizuit planificare militară pentru Kosovo,
inclusiv „utilizarea solului şi puterii aeriene, ȋn special o gamă mare de opțiuni pentru
utilizarea energiei aerului”. Ȋn urma, adoptării de către Consiliul de Securitate al ONU a
Rezoluției 1199 prin care se solicită o încetare a focului şi retragerea forțelor de securitate
folosite pentru represiune civilă.
Acordul a fost atins mai repede pentru a stabili o Misiune a Organizației pentru
Securitate şi Cooperare ȋn Europa (OSCE) pentru Verificare ȋn Kosovo pentru a monitoriza
respectarea Rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU pe pământ, ȋn timp ce NATO a
întreprins monitorizare aeriană479.
3.4 Forța de Stabilizare (KFOR) condusă de NATO
La data de 12 iunie 1999, primele efective KFOR au intrat ȋn Kosovo. După cum
prevedea Acordul Tehnico-Militar, desfășurarea trupelor KFOR au avut loc odată cu plecarea
forțelor sârbești din Kosovo.
La întreaga lor capacitate, efectivele KFOR au ajuns la aproximativ 50.000 de oameni.
478
Ibidem. pp. 131-132.
479
Albrecht Schnabel, Ramesh Thakur, Kosovo and the challenge of humanitarian intervention:Selective
indignation, collective action, and international citizenship, USA, Editura United Nations University Press,
USA, 2000, pp. 132-133.
Toți cei 19 membrii NATO, de la acea vreme, precum şi 20 de țări nemembre, partcipă la
KFOR, sub comanda si control comun (printre acestea se numără 16 țări partenere, inclusiv
un contingent rusesc de 3000 de oameni).
Sarcinile militare KFOR :
 Impiedicarea reluarii ostilitatilor, mentinerea si unde este necesar fortarea incetarii focurilor,
asigurarea retragerii armatei iugoslave, politiei si fortelor paramilitare;
 Demilitarizarea KLA si a altor grupuri albaneze armate;
 Stabilirea unui mediu de siguranta pentru a permite intoarcerea refugiatilor si persoanelor
stramutate, operatiilor de administratie tranzitionala si oferirea de ajutor umanitar;
 Asigurarea sigurantei publice pana la stabilirea unei prezente politienesti internationale;
 Supervizarea de-mineritului pana la stabilirea unui program civil de deminare;
 Sustinere si coordonare cu prezentele civile internationale
 Monitorizarea granitelor Kosovo
 Protejarea si asigurarea libertatii de miscare a armatelor militare si a personalului civil; 480
Până la începutul anului 2002, KFOR a fost redus la aproximativ 39.000 de militari.
Mediul de securitate îmbunătățit a permis NATO, pentru a reduce nivelul trupelor KFOR de
26.000 in iunie 2003, apoi la 17.500 până la sfârșitul anului 2003 și astăzi, până la
aproximativ 5.000.
Un esec in progresul spre un Kosovo stabil, multi etnic si democratic s-a intamplat in
martie 2004, cand o violenta noua a izbucnit intre Kosovo albanezi si Sarbii kosovari. In acea
vreme, trupele KFOR erau sub atac. Au fost detasati rapid inca 2500 de soldati pentru a
reintari forta KFOR.
La Summit-ul de la Istanbul din 2004, liderii NATO au condamnat noile violente
etnice si au reconfirmat dedicarea NATO pentru un Kosovo stabil si multi-etnic.
Pe parcursul negocierilor, NATO a sprijinit eforturile lui Martti Ahtisaari și, ulterior,
cele ale Troicii de a soluționa statutul provinciei Kosovo, KFOR a contribuit la menținerea
siguranței și a stabilității pe teren permite negocierile pentru a continua fără întrerupere.
În decembrie 2007, miniștrii de externe ai NATO au convenit că KFOR va rămâne în
Kosovo pe baza Rezoluției 1244, cu excepția cazului în care Consiliul de Securitate al ONU a
decis altfel. De asemenea, au reînnoit angajamentul de a menține contribuții de forțe
naționale de KFOR, inclusiv rezervele, la nivelurile actuale și cu nici noi rezerve.
La Summitul de la București din aprilie 2008, liderii NATO au convenit că NATO și
480
Manual NATO, op.cit., pp.132-133.
KFOR vor continua să colaboreze cu autoritățile. De asemenea, ei au fost de acord că, având
în vedere mandatul său operațional, KFOR va coopera cu și va asista Națiunilor Unite,
Uniunea Europeană și alți actori internaționali, după caz, pentru a sprijini dezvoltarea unui,
democratic, multietnic și pașnic Kosovo. De asemenea, au subliniat faptul că NATO este gata
să își joace rolul în implementarea viitoarelor aranjamente de securitate.
Situaţia securităţii ȋn partea de nord a kosovo s-a deteriorat ȋn iulie 2011 din cauza
unei dispute vamale. Ciocniri au urmat, rezultând în două piroane majore de violență în iulie
și septembrie, urmat de un al treilea ȋn noiembrie, fapt care a determinat Alianţa şi partenerii
săi să ia poziţie pe teren. Ȋn acest context, un batalion al forţelor de Rezerva al NATO a fost
detaşat ȋn August, cu un contigent de aproximativ 600 de soldati, pentru a susţine prezenţa
KFOR. Pana la sfarsitul lui 2012, Forta Operaţională de rezervă s-a restrȃs din Kosovo.
Totuşi, reducere a KFOR a fost întârziată cu scopul de a asigura capacitatea de a menține un
mediu de siguranță și securitate în cazul în care apar tensiuni.
NATO continuă să sprijine dialogul dintre Belgrad și Pristina sub egida UE. Acest
dialog pentru normalizarea relațiilor dintre Serbia și Kosovo rămâne esențială pentru
rezolvarea impasului politic in partea de nord a Kosovo. În aprilie 2013, la Belgrad și Pristina
au ajuns la un acord privind Normalizare, care va contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre
cele două părți în timp ce dă un nou impuls pentru integrarea euro-atlantică a Balcanilor de
Vest. NATO și, în special, KFOR sunt gata să sprijine punerea în aplicare a acestui ultim
contract în cadrul mandatului lor actual481.
Concluzie
Crizele care au marcat sud-estul Europei au dus la conturarea unor caracteristici
fundamentale ale mediului European de securitate. Conflictul etnic continuă să constituie una
dintre ameninţările la adresa securităţii euro-atlantice ȋn perioada post-Razboi Rece, deşi
crizele de această natură au fost ȋn mare parte atenuate, există posibilitatea de declanşare, iar
activitatea NATO ȋn spaţiu vest-balcanic reprezintă o necesitate. Un exemplu ar fi regiunea
Kosovo, deşi conflictul a fost incheiat există izbucniri de violenţă ȋntre sȃrbii kosovari şi
albanezii kosovari, ceea ce sublinează necesitatea prezenţei KFOR ȋn regiune.
Crizele din Balcanii de Vest au determinat decizia SUA de a renunţa la izolaţionism şi
de a se implica în Europa, într-un conflict ale cărui atrocităţi şocau întregul continent şi ale
481
***, NATO's Role in Kosovo, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_48818.htm , publicat la 22
octombrie 2013, accesat la 10.02.2014.
cărui urmări puteau constitui o serioasă sursă de ameninţare pentru securitatea spaţiului
euroatlantic.
Deşi controversate din punctul de vedere al legitimităţii lor, operaţiunile şi misiunile
NATO au avut un rol crucial în restabilirea păcii în Balcani, în condiţiile în care Consiliul de
Securitate al ONU decisese să trimită în teren doar trupe însărcinate cu menţinerea păcii, deşi,
în acea regiune, nu exista o stare de pace de menţinută, ci una profund conflictuală, violentă,
care antrena ample repercusiuni asupra populaţiei civile.
Prin urmare, oricare ar fi fost motivele care au justificat decizia SUA de a declanşa
misiunile în Balcani, fie că au fost duse în numele intereselor naţionale, fie au urmărit ţeluri
umanitare, intervenţia militară a NATO a fost crucială. Deşi mult mai puţin apreciată, şi
intervenţia UE a avut un rol extrem de important. Criticile îi sunt, probabil aduse pentru
incapacitatea ei iniţială de a interveni în conflict, datorată lipsei capabilităţilor.
Totuşi, Uniunea a dovedit că, prin cooperare cu NATO, poate asigura o prezenţă
militară utilă şi eficientă şi că poate acţiona şi în complememtaritate cu alianţa, prin aplicarea
mijloacelor civile în managementul crizelor, ceea ce asigura, de fapt, ducerea la îndeplinire a
obiectivelor care au animat ambele organizaţii – transformarea statelor din Balcanii de Vest
în state stabile, predictibile din punctul de vedere al securităţii, democratizate, care să nu mai
prezinte riscuri pentru entităţile din proximitatea lor.
Astfel, crizele din Balcanii de Vest au însemnat nu doar necesitatea ca NATO să
intervină pentru restabilirea securităţii în regiune, ci şi ocazia pentru acestea de a-şi
îmbunătăţi sistemul de management al crizelor.
Bibliografie
Bogzeanu Cristina, Rolul NATO si UE in managementul crizelor din Balcanii de Vest,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti, 2011.
Frunzeti Teodor, Geostrategia, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei,
Bucureşti, 2009.
Schnabel Albrecht, Thakur Ramesh, Kosovo and the challenge of humanitarian
intervention:Selective indignation, collective action, and international citizenship, USA,
Editura United Nations University Press, USA, 2000.
Manualul NATO, Ediţia celei de-a 50-a aniversări, Biroul de informare şi presă,
Brussels, 1999.
***, Manual NATO, Editura Office of Information and Press, NATO-1110 Brussels-
Belgium, 2001.
***, NATO's Role in Kosovo, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_48818.htm ,
publicat la 22 octombrie 2013, accesat la 10.02.2014.
Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova, Organizaţia
Tratatului Atlanticului de Nord, NATO: Ghid informative, http://nato.md/uploads/site
%20docs/nato%20-%20ghid%20informativ%20finaaal.pdf, accesat la 10. 02. 2014.
Universitatea Natională de Apărare „CAROL I” Cenrul de Studii Strategice de Apărare si

Securitate, Conceptul Strategic pentru Apărare şi Securitate al Statelor Membre ale
Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, adoptat de şefii de state şi de guverne la
Lisabona (traducere a Conceptului Strategic NATO din 2010), în Impact Strategic,
http://www.scipio.ro/documents/41456/267466/Impact+Strategic+4-2010+ro, nr. 4
[37]/2010.
PROTOCOL ŞI ETICHETĂ DIPLOMATICE.
STUDIU DE CAZ: MAREA BRITANIE
NOVĂCESCU ELENA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA
Abstract: DIPLOMACY IS THE PRACTICE OF CONDUCTING NEGOCIATIONS BETWEEN

REPRESENTATIVES OF STATES. THE ABILITY TO PRACTICE DIPLOMACY IS THE MOST
IMPORTANT ELEMENT OF A STATE, IT DEFINES IT. IN EUROPE, DIPLOMACY HAS ANCIENT
ROOTS, IT BEGINS WITH THE FIRST CITY STATES FORMED IN ANCIENT GREECE.
IN GREAT BRITAIN, DIPLOMACY HAS STARTED AGES AGO AND IN SOME WAYS IT IS
VERY DIFFERENT FROM OTHER COUNTRIES. IN THIS PAPER WORK WE CAN SEE DIFFERENT
FORMS OF DIPLOMACY, ASPECTS FROM THEIR CULTURE, THEIR BODY LANGUAGE AND
CUSTOMS.
1. DIPLOMAŢIA. DATE GENERALE
Diplomaţia a existat încă din cele mai vechi timpuri. Termenul provine din vechiul
cuvânt „diplo”, care se traducea prin „a dubla”. Acest lucru însemna „acţiunea de redactare a
diplomelor sau actelor oficiale în două exemplare, din care unul era dat ca scrisoare de
împuternicire trimişilor, iar celălalt se păstra la arhivă” 482. În acest caz, cel care purta un astfel de
dublet se numea „diplomat”, în timp ce activitatea pe care o desfăşura purta numele de
„diplomaţie”. Încă din timpul Imperiului Roman, acest cuvânt era folosit pentru a documentele
oficiale de călătorie, precum paşapoartele sau diferite sigilii, care erau emise de obicei, pe două
tăbliţe de metal. În timp, termenul de „diplomaţie” a fost identificat tot mai mult, cu relaţiile
internaţionale. Termenul „diplomat”, de origine franceză, se referă pentru prima oară la o
482
Clubul Studenţilor Diplomaţi, http://csd.aser.ro/files/2012/01/Ghidul-Viitorului-Diplomat.pdf, p. 4, accesat la
data de 25.03.2014.
persoană autorizată să negocieze în numele unui stat în secolul al XVIII-lea. Astfel, conceptul de
diplomaţie, a început să includă noi elemente precum „arta diplomatică”.
Începând cu anul 1918, opinia publică din statele europene, a început să fie tot mai
interesată de afacerile externe. Totuşi, înţelegerea problemelor era tot mai dificilă, deoarece de
cele mai multe ori, exista confuzie între „afaceri externe” şi „negocieri”. Această confuzie a luat
naştere din folosirea greşită a termenului de „diplomaţie”, care în decursul timpului a primit mai
multe înţelesuri. „În limbajul curent, conceptul de diplomaţie este folosit pentru a desemna
lucruri diferite. Cel mai frecvent, acesta este asociat cu politica externă sau cu negocierile, iar
într-un sens mai specific, acesta poate însemna procesul sau mecanismul prin care sunt purtate
negocierile”483. În Oxford English Dictionary, diplomaţia este definita ca „profesia, activitatea
sau capacitatea de a dezvolta relaţii internaţionale, de obicei prin existenţa unui reprezentant în
statul cu care se leagă aceste relaţii” 484. În esenţă, diplomaţia este o activitate care contribuie la
buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, cu scopul de a crea condiţii prin care aceste raporturi
să funcţioneze normal. De cele mai multe ori, diplomaţia este opusă războiului şi a politicii
privind folosirea forţei. Aceasta trebuie să fie flexibilă şi să permită identificarea unor soluţii
considerate acceptabile de ambele părţi, aşa cum considera şi Yamagata Arimoto: „Diplomaţia
trebuie să fie sprijinită de forţă. Dar în acelaşi timp aceasta trebuie să fie flexibilă, întotdeauna
capabilă de ajustări”.
„Statele sunt devotate diplomaţiei prin natura lumii în care există. În timpuri şi locuri
unde există câteva state separate şi acţiunile unuia afectează alte state, acestea nu pot funcţiona
într-o stare de izolare, în care fiecare comunitate este preocupată doar de politica internă” 485.
Fiecare stat este astfel obligat să ia în considerare nu numai interesele sale ci şi interesele
vecinilor şi ale cetăţenilor săi. Statele care sunt conştiente că politica lor internă poate fi afectată
de tot ce se întâmplă în afara graniţelor, nu sunt mulţumite să observe ceilalţi actori internaţionali
de la distanţă. Ele simt nevoia să intre în dialog cu ceilalţi. Acest dialog între statele
independente-modul în care guvernul conduce acest dialog, promisiunile, contractele-este esenţa
diplomaţiei. În acest caz, condiţia cea mai importantă a diplomaţiei este pluritatea. Aceasta
presupune existenţa mai multor state independente într-o lume independentă.
483
Harold Nicolson, Diplomacy, Londra, Oxford University Press, 1939, p.13.
484
Oxford English Dictionary, http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/diplomacy?q=diplomacy,
accesat la data de 25.03.2014.
485
Adam Watson, Diplomacy-The dialogue between states, Marea Britanie, Routledge, 1984, p. 1.
O condiţie esenţială a diplomaţiei este negocierea. Numeroase definiţii au evidenţiat
această asociere. Astfel, rolul diplomaţiei nu este numai de a realiza şi menţine relaţii de
prietenie cu ceilalţi actori ci şi de a rezolva pe cale paşnică diferendele internaţionale. În acest
caz, diplomaţia şi negocierea pot fi elemente cheie în soluţionarea problemelor apărute în
comunitatea internaţională, negocierea fiind întotdeauna instrumentul cooperării şi al întreţinerii
unor relaţii paşnice între actorii internaţionali.
2. MAREA BRITANIE. DATE GENERALE
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este o ţară insulară aflată în Europa
de Vest. Aceasta este compusă din patru ţări: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. În
limba română, Regatul Unit este adesea numit Marea Britanie, ceea ce constituie o greşeală
majoră, deoarece Marea Britanie desemnează doar Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor. Acesta nu
trebuie confindat nici cu Regatul Marii Britanii de dinainte de 1801, format prin unificarea
Angliei şi Scoţiei, dar nici cu Anglia, care este una din ţările constituente.
Regatul Unit este o monarhie constituţională, în care puterea este atribuită guvernului,
fiind una dintre puţinele ţări care nu au o constituţie. Suveranul îndeplineşte de cele mai multe
ori, doar funcţii ceremoniale. Acesta are o economie de esenţă capitalistă, fiind un important
centru comercial şi financiar al lumii. În anul 2007, Regatul Unit a devenit cel mai mare
exportator de echipamente militare din lume, deţinând o cota de 33% din exporturile mondiale de
armament, peste cota deţinută de SUA486.
Odată cu intensificarea globalizării, oamenii au început să îşi dezvolte afacerile, să

călătorească, sa viziteze. Astfel, a devenit necesară cunoaşterea modului în care se primesc
oaspeţi oficiali, se organizează reuniuni internaţionale, dineuri, recepţii sau vizite în străinătate.
Pe lângă toate acestea, este important să ştim care sunt exigenţele în materie de ţinută pentru
ocaziile speciale, comportamentul care trebuie adoptat la întruniri oficiale sau care sunt gesturile
care ar putea să aducă jigniri „gazdelor”.
„Atenţia faţă de cunoaşterea şi aplicarea întocmai a normelor ce pot asigura buna

desfăşurare a activităţilor şi a acţiunilor specifice, în zilele noastre, raporturilor între state,
486
Centrul de la Sibiu pentru Studii de Pace, Marea Britanie, http://www.cssp.ro/state/marea-britanie/, accesat la
25.03.2014.
insituţii şi persoane nu trebuie înţeleasă ca expresie a unui formalism, ci a respectului, a
consideraţiei pe care le datorăm altor popoare, organismelor de stat, semenilor noştri; tocmai
acestea sunt cerinţele protocolului contemporan, prin ele urmărindu-se buna convieţuire
generală”487.
3. ETICHETĂ ŞI PROTOCOL ÎN MAREA BRITANIE
„Protocolul diplomatic cuprinde convenţii legate de formule de adresare către un

preşedinte, rege sau împărat, dar şi reguli vestimentare, limbaj non-verbal sau scris” 488. Chiar
dacă regulile de protocol pot îmbrăca diferite forme de la o cultură la alta şi de la o ţară la alta,
acestea sunt în general universale şi dictează modul de comportament al liderilor politici sau al
reprezentanţilor unor organizaţii internaţionale cu scopul de a construi şi menţine relaţii bune la
nivel internaţional. Se spune adesea, că modul în care este aplicat protocolul este considerat un
indicator al gradului de civilizaţie al unui popor. Eticheta diplomatică se referă la formalismul
relaţiei dintre indivizi, indiferent dacă aceştia se află sau nu într-un raport ierarhic. „Regulile de
conduită sau regulile de comportare la care se referă eticheta contribuie la buna desfăşurare a
relaţiilor din societate. Ceremonialul şi protocolul garantează egalitatea în drepturi a partenerilor,
care permite fiecăruia dintre ei să-şi facă auzită în mod liber vocea. Şi unul şi celălalt impun
curtoazia care trebuie să guverneze raporturile între oamenii de bună credinţă” 489.
3.1. Evenimentele formale şi întâlnirile oficiale
În cazul englezilor, pentru aşezarea la masă, aceştia preferă să aşeze gazdele în capetele
mesei, urmând ca aşezarea celorlaţi invitaţi să se realizeze conform manierei franţuzeşti. Astfel
că, cel mai important invitat va sta la dreapta gazdei, al doilea la dreapta co-gazdei, al treile în
stânga gazdei şi aşa mai departe. În timpul mesei, nu este adecvat ca persoanele invitate sau
gazda să fumeze. Pentru cei care servesc masa în casa unui britanic este recomandat să nu refuze
preparatele gazdei, deoarece aceasta s-ar putea simţi ofensată.
487
Emilian Manciur, Protocol Instituţional, Bucureşti, Ed.Comunicare.ro, 2002, p. 16.
488
Mircea Maliţa, Scurtă introducere în protocolul diplomatic, http://geopolitics.ro/scurta-introducere-in-
protocolul-diplomatic/, accesat la data de 4.04.2014.
489
***, Etichetă şi protocol, http://www.razvoj-karijere.com/media/files/Eticheta_si_protocol.pdf, accesat la data
de 15.04.2014.
În cazul întâlnirilor oficiale, ţinuta trebuie să fie una elegantă şi conservatoare. Pentru
englezi, cravatele sunt elemente foarte importante, deoarece acestea poartă simboluri ale
universităţilor absolvite, ale armatelor sau cluburilor din care fac parte. La întâlnirile oficiale,
femeile pot purta rochii, costume sau bluze şi fustă, în timp ce pentru bărbaţi este de preferat să
poarte costume negre cu cravată. Culorile, la fel ca şi hainele sunt la fel de importante în
construirea unei imagini. Astfel că, în Anglia, roşul este văzut ca fiind mai masculin decât
albastrul, chiar soldaţii britanici poartă adesea uniforme roşii, iar Imperiul Britanic a fost colorat
de cele mai multe ori cu roşu pe hărţi.
Oaspeţii trebuie să se respecte între ei şi să-şi acorde unii altora dreptul la liberă
exprimare. De asemenea, este considerat nepoliticos ca în timpul conversaţiilor să se folosească
telefoanele, tabletele sau alte mijloace de comunicaţii. La fel de nepoliticos este considerat şi
gestul de a-i arăta unei persoane de lângă tine un mesaj sau o fotografie, în timp ce restul sunt
privaţi de acest lucru.
3.2. Saluturile
Referitor la modul de a saluta, o practică uzuală în Marea Britanie este strângerea uşoară
a mâinii, atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor. Uneori se poate da mâna şi cu copiii. Acest
gest se poate realiza atât la sosire cât şi la plecare, iar de obicei doamnele sunt cele care întind
mâna bărbaţilor. Deoarece, britanicii sunt rezervaţi cu străinii, aceştia pot părea reci sau
indiferenţi. In realitate, însă, ei pot fi foarte prietenoşi şi deschişi. În conversaţiile cu englezii,
interlocutorii trebuie să dea dovadă de politeţe şi termeni precum „mulţumesc”, „te rog”, „scuză-
mă” sunt consideraţi fireşti şi foarte frecvent folosiţi.
3.3. Comunicarea nonverbală
Limbajul nonverbal este foarte important pentru întâlnirile cu străinii, de aceea, acestui
tip de comunicare trebuie să i se acorde o importanţă deosebită. „Englezii obişnuiesc să arate că
un lucru este secret atingându-şi nasul cu degetul”490. Aceştia se vor simţi ofensaţi, în cazul în
care cineva va face semnul victoriei cu degetele, cu palma orientată spre sine. Pentru o femeie,
490
***, Reguli şi etichetă în Anglia, http://timp-liber.acasa.ro/vacante-calatorii-291/reguli-si-eticheta-in-anglia-
8021.html#ixzz2I3XnsrFj, accesat la data de 4.04.2014.
poziţia considerată decentă este încrucişarea picioarelor, dar nu la nivelul genunchilor ci al
gleznelor.
Pentru britanici nu este foarte plăcut să discute despre viaţa lor privată, iar adresarea de
întrebări legate de aceasta poate fi considerat un gest ofensator. De asemenea, spaţiul personal
este foarte important pentru ei, iar atingerile nu sunt permise atunci când aceştia conversează.
Gesturile prieteneşti sau de afecţiune sunt privite cu scepticism în Anglia, doar rudelor apropiate
le este permis să se îmbrăţişeze şi să se sărute pe obraji. Contactul vizual este foarte important în
momentul în care se discută cu un englez, însă privitul insistent poate fi considerat un gest
ofensator. În public, englezii dau dovadă de moderaţie, evitând superlativele sau vorbitul tare,
chiar dacă sunt foarte încântaţi de un anumit lucru.
3.4. Negocierea
În primul rând, trebuie menţionat faptul că britanicii sunt extrem de politicoşi, acordând o
mare importanţă protocolului şi etichetei. Britanicii, ca negociatori sunt înclinaţi spre toleranţă şi
deschidere spre dialog, dat sunt adesea motivaţi de aspectele financiare. Aceştia sunt caracterizaţi
de stăpânire de sine, exactitate, toleranţă, deschidere spre dialog, sociabilitate, profesionalism,
purtare de tratative, limbaj cu elemente contextuale, subtilitate şi umor 491.
3.5. Femeile în Marea Britanie
Femeile în Marea Britanie sunt egale şi tratate cu respect la fel ca şi bărbaţii. Acestea tind
chiar să fie mai independente şi responsabile ca femeile din alte culturi. Fiind foarte
independente este în regulă pentru o femeie să meargă singură într-ul local, să se plimbe singură
sau să bea bere. Femeilor din Marea Britanie li se acordă într-o pondere mai mare poziţii de
conducere decât în alte state vest-europene. Însă când vine vorba de femeile străine, acestea vor
avea dificultăţi în a derula afaceri în acest stat.
Pentru britanici este un lucru obişnuit să se adreseze femeilor cu apelative precum „love”,
„darling” sau „dearie”. De asemenea, nu este un lucru uzual ca femeile străine să invite un bărbat
491
Clubul Studenţilor Diplomaţi, http://csd.aser.ro/files/2012/01/Ghidul-Viitorului-Diplomat.pdf, p. 4, accesat la
data de 25.03.2014.
la cină, ci mai degrabă la prânz. În plus, femeilor le este permis să achite nota de plată într-un
restaurant, dar ar fi de preferat să anunţe acest lucru de la început.
3.6. Sfaturi utile
De obicei, bărbaţii deschid uşsa doamnelor când intră într-o încăpere şi se ridică în
picioare când o femeie intă. De asemenea, se obişnuieşte ca uşa să fie ţinută deschisă şi
persoanelor care intră în urma noastră. La intrarea într-o încăpere este bine să se ţină cont de
rang, deoarece persoana cu un rang mai înalt intră prima.
Pentru britanici este foarte importantă viaţa privată. De aceea este important ca întrebările
legate de aceasta să nu fie adresate. Nu trebuie puse nici întrebări care au legătură cu profesia sau
locul de muncă al persoanelor sau cele legate de bani. Pentru a fi cu totul pe placul britanicilor
este bine spă dai dovadă de simţul umorului, fără a te simţi ofensat de glumele care au adesea o
tentă rasistă, sarcastică sau ironică.
4. TRADIŢII, OBICEIURI, SUPERSTIŢII
4.1. Tradiţia ceaiului
Marea Britanie este una din ţările cu impresionante tradiţii şi culturi care se păstrează de
sute de ani. Ceaiul a ajuns în Anglia în 1652, ceea ce face din englezi una dintre naţiunile cele
mai băutoare de ceai. Aceştia beau în fiecare zi 165 milioane de căni de ceai, iar anual sunt
importate în jur de 144 mii de tone de ceai. „Popularitatea ceaiului în Anglia a atins noi culmi
odata cu mariajul prinţesei Ecaterina de Braganza cu Charles al II-lea (rege al Angliei, Scoţiei si
Irlandei), când aceasta a introdus ceaiul la curtea regală. Consumul de ceai era, însa, limitat de
preţurile mari”492. Conform tradiţiei britanice, obiceiul „ceaiului de la ora cinci” a apărut abia în
secolul XIX. Povestea spune că Anna Maria Stanhope, Ducesa de Bedford a început să bea ceai
cu biscuiţi după ora patru. Deoarece, ideea a fost una interesantă, aceasta şi-a invitat în scurt timp
şi prietenele să i se alăture pentru o masă completată de ceai. Ceaiul a devenit ăn scurt timp, una
dintre băuturile preferate ale englezilor, devenind astfel o băutură naţională şi a fost consumat de
toate păturile societăţii.
492
***, Istoria ceaiului, http://www.teaforte.ro/tea-living/istoria-ceaiului, accesat la data de 5.04.2014.
Aici, ceaiul este preparat în mod tradiţional într-un ceainic chinezesc, adăugându-se o
linguriţă de ceai per persoană şi una în plus pentru ceainic. Majoritatea englezilor preferă ceaiul
tare, negru şi cu mult lapte. Un lucru interesant este faptul că “în urmă cu multi ani, laptele era
turnat primul in cană, pentru a nu crăpa porţelanul”493.
4.2. Superstiţii
Collins English Dictionary definea superstiţiile ca fiind “gândiri iraţionale, în special cu

privire la necunoscut”. Pentru englezi este considerat de bun augur să întâlneşti o pisică
neagră.Acestea sunt adesea desenate pe felicitări pentru ziua de naştere. De asemenea, este
norocos să găseşti un trifoi cu patru foi sau să atingi lemnul, englezii bat în lemn pentru a face
lucrurile să devină realitate. Tot la fel de norocos este să agaţi o potcoavă de cal deasupra uşii, cu
deschiderea în sus pentru a nu alunga norocul. Una dintre supersiţiile englezeşti spune că în
fiecare zi a lunii, pentru a avea noroc trebuie să spui “iepuri albi, iepuri albi, iepuri albi” înainte
de a rost primul cuvânt din ziua respectivă. O practică aducătoare de noroc este şi tunsul într-o
seară cu lună plină sau pusul banilor în buzunarele hainelor noi.
De cealaltă parte a baricadei, aduce ghinion să treci pe sub o scară, să deschizi în casă o
umbrelă, să verşi sare, să depăşeşti pe cineva pe scări sau sa pui papuci noi pe masă. Numărul 13
este de asemenea considerat unui ghinionist, ziua de vineri 13 fiind una din cele mai ghinioniste
din an. La fel ca şi în tradiţia românească, aduce ghinion să spargi o oglindă, iar timp de şapte ani
poţi fi urmărit de ghinion. Acest obicei îşi are rădăcinile în vremurile antice, când oglinzile erau
considerate obiecte ale zeilor.
5. CONCLUZII
Încă de la apariţia societăţii umane, conducătorii statelor ştiau că înflorirea comunităţii

lor era strâns legată de festivităţi, ceremoniale, fastuoase demonstraţii de forţă, tradiţie şi tehnică
pentru care atribuiau resurse enorme, cu scopul de a contribui la dezvoltarea societăţii, dar şi de a
lega prietenii cu alte state. În prezent, ceremoniile din vechime au devenit tradiţie şi au căpătat
denimiri specifice precum “protocol”, “etichetă” sau “ceremonial”.
493
***, Tradiţii, superstiţii, sărbători în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
http://dop.3dn.ru/publ/marea_britanie/2_interesting_life_of_british_people/1-1-0-57, accesat la data de
5.04.2014.
Diplomaţia este cea care guvernează relaţiile dintre state. Ea este responsabilă pentru
atragerea de simpatii, crearea de relaţii de prietenie care să protejeze independenţa statelor, dar
este responsabilă şi pentru rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale.
În Marea Britanie, protocolul diplomatic este unul aparte, având în vedere forma de
guvernământ din acest stat. Normele de protocol şi etichetă au evoluat constant, odată cu
transformările sociale şi politice care au avut loc, de-a lungul timpului în fiecare ţară. Ceea ce cu
câteva decenii în urmă era considerat un gest protocolar normal, astăzi poate părea învechit şi
ciudat. Cu toate acestea, protocolul şi eticheta sunt elemente care nu trebuie neglijate, chiar dacă
trăim într-o societate modernă, în care acestea pot fi considerate “restrictive”. Atât în trecut, cât
şi în prezent este necesar să existe norme care să reglementeze modul de desfăşurare al relaţiilor
dintre state, dintre instituţiile acestora şi indivizii din diferite culturi. Respectarea regulilor
protocolare este o condiţie esenţială pentru reuşita manifestărilor oficiale sau private, indiferent
de regimul politic în care acestea se desfăşoară.
BIBLIOGRAFIE
1. Manciur E., Protocol Instituţional, Bucureşti, Ed. Comuniare.ro, 2002.

2. Nicolson H., Diplomacy, Londra, Oxford University Press, 1939.
3. Watson A., Diplomacy-The dialogue between states, Marea Britanie, Routledge, 1984.
4. Centrul de la Sibiu pentru Studii de Pace, Marea Britanie, http://www.cssp.ro/state/marea-
britanie/, accesat la 25.03.2014.
5. Clubul Studenţilor Diplomaţi, http://csd.aser.ro/files/2012/01/Ghidul-Viitorului-
Diplomat.pdf, p. 4, accesat la data de 25.03.2014.
6. Maliţa M., Scurtă introducere în protocolul diplomatic, http://geopolitics.ro/scurta-
introducere-in-protocolul-diplomatic/, accesat la data de 4.04.2014
7. Oxford English Dictionary,
http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/diplomacy?q=diplomacy, accesat la
data de 25.03.2014.
8. ***, Etichetă şi protocol,
http://www.razvoj-karijere.com/media/files/Eticheta_si_protocol.pdf, accesat la data de
15.04.2014.
9. ***, Reguli şi etichetă în Anglia, http://timp-liber.acasa.ro/vacante-calatorii-291/reguli-si-
eticheta-in-anglia-8021.html#ixzz2I3XnsrFj, accesat la data de 4.04.2014.
10. ***, Istoria ceaiului, http://www.teaforte.ro/tea-living/istoria-ceaiului, accesat la data de
5.04.2014.
11. ***, Tradiţii, superstiţii, sărbători în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,
http://dop.3dn.ru/publ/marea_britanie/2_interesting_life_of_british_people/1-1-0-57, accesat
la data de 5.04.2014.
NEOREALISMUL ŞI SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ:
RĂZBOIUL DIN KOSOVO
OLTEAN PRISCILLA
ABSTRACT: THE NEOREALIST THEORY HAS DOMINATED THE RECENT DECADES DEBATES
IN INTERNATIONAL RELATIONS THEORY, MANY SPECIALISTS AND CRITICS BEING SKEPTICAL
IN REFERENCE TO THE PRACTICAL APPLICATION OF STRUCTURAL REALISM. THE PRESENT
PAPER AIMS TO DEMONSTRATE THE CORRESPONDENCE BETWEEN NEOREALIST PRINCIPALS
AND HISTORICAL REALITIES. THE KOSOVO CONFLICT WAS A CONTROVERSIAL AND
RELATIVELY RECENT PROBLEM OF THE INTERNATIONAL COMMUNITY, WHICH IS WHY WE
CONSIDERED IT TO BE AN INTERESTING TEMPLATE TO SHOW THE CONCRETE APPLICATION
OF THE STRUCTURAL REALISM THEORY. THE MAIN PURPOSE OF THIS PAPER IS THEREFORE
TO EMPHASIZE THE POSSIBILITY TO PRACTICALLY APPLY A THEORY WHOSE ORIGINS ARE
FOUND IN THE MOST REMOTE AGES’ PAPERS. THE RESULTS OF THIS PAPER SHOW THAT, IN
SPITE OF MANY HARSH CRITICS, THE STRUCTURAL REALISM STILL MANAGED TO EXPLAIN
CURRENT INTERNATIONAL EVENTS, REALLY COMPLICATED SITUATIONS, SUCH AS THE ONE
THAT TOOK PLACE, NOT TOO LONG AGO, IN THE KOSOVO REGION.
KEY WORDS: STRUCTURAL REALISM, DEBATE, NEOREALIST PRINCIPALS, PRACTICAL

APPLICATION, KOSOVO CONFLICT.
1. Introducere
Neorealismul este una dintre paradigmele centrale ale Relaţiilor Internaţionale,

fundamentându-se pe teoria realismului clasic. În urma criticilor la adresa celui din urmă, s-a
dezvoltat o nouă formă de gândire, una care avea în vedere revizuirea şi actualizarea viziunii şi
principiilor realiste în conformitate cu realităţile contemporane.
Intenția lucrării de faţă este de a demonstra faptul că, în ciuda tuturor criticilor aduse
acestei teorii, neorealismul nu este rupt de realitate, ci dimpotrivă, este construit în deplină
concordanţă cu aceasta. Formarea unor teorii care să explice realitatea nu este doar un exerciţiu
academic, ci o cercetare profundă a realităţilor istorice. Obiectivul principal al lucrării de faţă
este aşadar acela de a scoate în evidenţă corelarea teoriei cu practica, scop în vederea căruia am
ales ca exemplu interpretarea neorealistă a Războiului din Kosovo, acest conflict fiind unul
dintre cele mai controversate subiecte de pe agenda internaţională atât la sfârşitul secolului al
XX-lea, cât şi la începutul noului secol.
Metodologia utilizată în abordarea tematicii lucrării este destul de amplă, fiind îmbinate
diverse metode de cercetare. Evaluarea literaturii de specialitate are, bineînţeles, un rol deosebit.
De asemenea, amintim şi alegerea eşantionului, studiul de caz (Războiul din Kosovo), precum şi
studierea unor date statistice şi interpretarea lor.
1. Neorealismul sau realismul structural

Neorealismul este una dintre teoriile care au dominat dezbaterile din domeniul Relaţiilor
Internaţionale în ultimele trei decenii, având ca bază teoretică realismul. Pentru a înţelege
abordarea neorealistă este necesară o cunoaştere preliminară a paradigmei realiste.
2.1. Realismul ca temelie
Cu toate că teoria realistă este oarecum recent apărută în domeniul RI, susţinătorii ei
consideră că aceasta este cea mai veche formă de gândire a politicii mondiale, elemente realiste
fiind regăsite în operele unor mari gânditori, precum Tucidide, Hobbes şi Machiavelli. Acesta
din urmă, citat de Edward Hallet Carr în The Twenty Years’ Crisis, susţinea următoarele: „Mi se
pare mai nimerit să urmez calea adevărului realist într-o problemă decât imaginarea acestuia,
(…) căci felul în care trăieşte cineva este mult diferit de felul în care ar trebui să trăiască” 494,
respingând astfel evident orice fel de idealism sau de imaginare a realităţii.
La rândul său, Thomas Hobbes remarca faptul că omul (analog statului), în starea lui
naturală, este egoist şi conflictual, aflându-se într-un permanent război cu semenii săi, căci
„judecaţi doar după natura lor, oamenii trebuie să se considere între ei egali” 495, aşadar au un
drept egal asupra a orice. În consecinţă, atunci când interesele unuia se intersectează cu cele ale
semenului său apare o stare de conflict. Toate aceste lucruri amintite se aplică perfect şi statelor,
iar starea de război la care se ajunge nu poate fi soluţionată din pricina faptului că nu există o
putere superioară care să impună un set de legi sau reguli comune: „în natura hobbesiană nu
494
Edward Hallet Carr, The Twenty Years’ Crisis, 1919-1939: An Introduction to the Study of International Relations,
Londra, Macmillan, [1939] 1948, p. 63.
495
Thomas Hobbes, Elementele dreptului natural şi politic, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 122.
există reguli, guvernare, lideri sau comunitate" 496, predominând o stare de anarhie. Punctul de
plecare al formării teoriei realiste se găseşte, aşa cum se poate observa, în natura umană,
realismul clasic fiind deseori denumit şi realismul naturii umane.
În centrul paradigmei realiste se află conceptul de putere (înţeleasă atât ca scop, cât şi ca
instrument), iar alături de acesta stau alţi termeni esenţiali, precum interesul, statul suveran,
războiul, anarhia sau securitatea. Statul suveran este considerat actor unic şi raţional, însă mereu
neîncrezător şi suspicios cu privire la „semenii săi”, văzând neîncetat în alte state potenţiali
duşmani. Din acest motiv, un loc deosebit în teoria realistă îl ocupă sectorul militar: forţa armată
reprezintă cea mai importantă măsură a puterii, coerciţia şi constrângerea făcând parte din
instrumentele cel des utilizate de actori în lupta lor pentru putere. Având în vedere aceste
aspecte, nu e deloc surprinzător faptul că războiul este văzut ca fiind ceva natural.
Ca o concluzie, pentru a întări şi completa cele precizate anterior, am putea rezuma
paradigma realistă în câteva afirmaţii:
1. Natura umană este coruptă, egoistă încă de la naştere, orientată mereu către
competiţie şi către lupta pentru putere.
2. Statele sunt singurii actori care într-adevăr contează pe scena politicii
internaţionale497, fiind mereu predispuse către conflict şi competiție.498, 499
3. Interesele actorilor naţionali sunt concretizate în termeni de putere şi securitate.
4. Sistemul internaţional sancţionează aspru statele atunci când acestea nu reuşesc să-şi
apere interesele vitale; de aceea, statele acţionează ca actori raţionali şi unitari.
5. Anarhia internaţională este caracteristica esenţială a sistemului, influenţând
semnificativ acţiunile statelor.500
2.2. Reinventarea realismului ca realism structural
496
Stephanie Lawson., Relaţii Internaţionale: o scurtă introducere, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2010, p. 51.
497
Hans J. Morgenthau, Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, New York, Alfred A. Knopf,
1973 [1948], p. 10.
498
David A. Baldwin, Neorealism şi neoliberalism: dezbaterea contemporană, Iaşi, Intitutul European, 2010, p. 117.
499
Raymond Aron, Peace and War: A Theory of International Relations, New York, Doubleday, 1966, p. 5.
500
Stanley Hoffman, The State of War: Essays in the Theory and Practice of International Politics, New York,
Praeger, 1965, p. 27.
Pornind de la ideile exprimate de realişti, Kenneth Waltz, figura marcantă a
neorealismului, a lansat prin lucrările sale, „Man, the State and War” – [1954], 1959 şi „Theory
of International Politics” – 1979, o nouă abordare care continuă şi îmbunătăţeşte realismul
clasic, o abordare axată îndeosebi pe concepte precum echilibru de putere, sistem internaţional,
agent și influența structurii sistemului asupra comportamentului agentului.
2.3. Neorealism: viziune şi concepte cheie
În prima carte amintită, „Man, the State and War”, care a stat la baza formării noii
abordări, Waltz a identificat trei niveluri de analiză a cauzelor războiului, şi anume: individul,
statul şi sistemul internaţional de state. La nivelul primei imagini, cauzele războiului ar consta în
natura umană, în comportamentul indivizilor, un comportament egoist, agresiv şi competitiv. Al
doilea nivel de analiză scoate în evidenţă ideea că organizarea internă a statelor este foarte strâns
legată de apariţia războiului şi/sau de menţinerea păcii. În final, cea de-a treia imagine se
focalizează asupra caracterului anarhic al sistemului de state, caracteristică ce îngăduie oricând
unui război să izbucnească. Dacă realismul vede însă această problemă a războiului ca fiind de
neevitat, datorită dilemei de securitate, neorealismul recunoaşte că în lumea contemporană
războaiele nu mai sunt iminente.
Dilema de securitate rămâne totuşi un punct important pe care neorealiştii îl au în vedere.
Prin conceptul de dilemă a securităţii se înţelege faptul că, foarte schematic prezentat, efortul
unui stat de a-şi spori capacităţile militare ar putea fi considerat de alt stat o amenințare,
generându-i acestuia din urmă un sentiment de insecuritate, motiv pentru care îşi va spori şi el, la
rândul său, capabilităţile. Acest lucru poate determina creşterea sentimentului de insecuritate al
primului stat şi, implicit, sporirea posibilităţilor militare ale acestuia, putându-se ajunge foarte
uşor la o cursă a înarmările (ex: Războiul Rece), fiind creată un fel de spirală a creşterii
capacităţilor militare.
Un alt concept esenţial pentru neorealişti este, aşa cum am amintit deja, echilibrul de
putere, conform căruia atitudinea şi poziţia unui stat sunt influenţate de acţiunile şi
comportamentele altor state. Neorealiştii insistă asupra faptului că balanţa de putere, atunci când
este aplicată într-un mod corect, oferă stabilitate sistemului. Waltz pune un accent Figura 1.
Bipolarism: relaţii simple.
deosebit pe distribuţia egală de putere între unităţile structurii, astfel încât nici una să nu deţină o
putere absolută asupra celorlalte şi să perturbe astfel stabilitatea sistemului. În cazul în care
puterea unui stat creşte semnificativ, automat în jurul lui se vor forma diverse alianţe care să
contrabalanseze puterea primului. Un exemplu relevant al balanţei de putere ar putea fi Războiul
Rece (Fig. 1), unde bipolarismul a garantat, într-un fel sau altul, echilibrul sistemului,
constituind baza predictibilităţii statelor: fiecare bloc reacţiona în funcţie de comportamentul
celuilalt bloc, stabilitatea fiind generată de faptul că era o balanţă de putere simplă, formată din
doi poli, ceea ce automat a simplificat complexitatea relaţiilor dintre centrii de putere.
Mearsheimer analizează incidenţa războiului între marile puteri, observând că sistemele
multipolare sunt mult mai instabile şi lipsite de securitate decât cele bipolare. Cu cât numărul
actorilor creşte, sporesc şi posibilităţile de a ajunge în conflict şi de a izbucni războaie; în plus,
existenţa mai multor centre de putere face ca relaţiile dintre actori să fie mai complexe
(predictibilitatea actorilor scade, iar incidenţa calculelor greşite creşte).
Toate acestea determină fără îndoială
o mai mare stare de instabilitate şi un mediu
mai propice declanşării războaielor.
Bipolaritatea este, conform celor menţionate
mai sus, benefică instaurării unei stări de
securitate la nivel mondial, balanţa de putere
reprezentând aşadar un principiu
fundamental de funcţionare a sistemului
internaţional.
Figură 2. Multipolarism: relaţii
complexe.
Acest sistem internaţional (SI) despre care aminteam anterior reprezintă un alt punct
cheie pentru neorealişti în înţelegerea relaţiilor internaţionale. Dacă realismul analiza mai mult
caracterul anarhic al sistemului, neorealismul pune un accent deosebit pe structura acestuia,
observând că sistemul este format dintr-o structură bine definită, care la rândul ei cuprinde mai
multe unităţi diferite şi puternic interconectate (statele suverane sunt considerate unităţile de bază
ale SI). Conform neorealimului, structura influenţează comportamentul agentului, aceasta fiind
un factor constrângător, impunând agenţilor să adopte un anume tip de comportament, şi nu altul
(ex: SUA în timpul Războiului Rece, îndeosebi pe durata Crizei Rachetelor din Cuba). Unităţile
care nu reuşesc să facă faţă constrângerii structurii devin mai puţin competitive, iar dacă acest
fenomen se repetă, în final vor fi nevoite să iasă din sistem: fie se adaptează, fie sunt eliminate. 501
Aceasta nu înseamnă însă, aşa cum subliniază Waltz, că putem cere realismului structural să
explice total comportamentele statelor, aşa cum nu putem, de exemplu, să cerem legii gravitaţiei
să determine traseul exact al căderii unei frunze.
Principala caracteristică a sistemului este considerată a fi anarhia, văzută de Kenneth
Waltz ca fiind primul element al structurii 502. Dacă unii descriu anarhia ca reprezentând
„realitatea fundamentală a relaţiilor internaţionale” 503, dicţionarul Oxford notează că ar fi o stare
de haos şi dezordine, stare pe care majoritatea autorilor o corelează cu viziunea hobbesiană a
politicii, lipsită de o autoritate suverană: „tradiţia hobbesiană descrie relaţiile internaţionale ca
fiind o stare de război al tuturor împotriva tuturor. (…) RI reprezintă conflictul pur dintre state şi
se aseamănă cu un joc complet distributiv sau de sumă nulă. Activitatea internaţională specifică
(…) este războiul.”504
Accentul, ca şi în abordarea realistă, continuă să fie pus pe state, pe grup, şi nu pe individ,
neorealiştii considerând că principalul interes al statelor este asigurarea supravieţuirii (înţeleasă
ca interes minimal), şi nu bunăstarea individuală. Bineînţeles, există şi un interes maximal –
hegemonia – însă toate statele au ca ţel principal supravieţuirea, iar mai apoi, doar în momentul
în care aceasta este garantată temeinic, unele dintre ele îşi îndreaptă atenţia şi spre interesul
maximal. Gilpin subliniază acest aspect, menţionând că, într-adevăr, indivizii pot să caute
frumuseţe, adevăr, dreptate sau chiar hegemonie, însă atâta timp cât securitatea, respectiv
supravieţuirea, nu sunt asigurate, orice altceva îşi pierde semnificaţia.
501
Keith Topper, „The Theory of International Politics? An Analysis of Neorealist Theory”, în: Human Studies, nr.
21, 1998, p. 160.
502
Kenneth N. Waltz, Theory of International Politics, Reading, Addison-Wesley, 1979, p. 88.
503
Robert Art, Robert Jervis, International Politics, ediţia a II-a, Boston, Little, 1986, p. 7.
504
Hedley Bull, The Anarchical Society, New York, Columbia University Press, 1977, pp. 24-25.
3. Studiu de caz: Războiul din Kosovo
Belgradul a privint întotdeauna regiunea Kosovo ca fiind „duşmanul” din interior, aceasta
fiind o sursă constantă de tensiune între sârbi şi albanezi. Kosovo a reprezentat un punct
principal în evoluţia istorică a ambelor popoare, atât a sârbilor, cât şi a albanezilor, fiind esenţial,
printre altele, şi în deşteptarea politică a acestora din secolul al XIX-lea. 505
Pentru sârbi, Kosovo reprezintă un centru cultural şi istoric, în special datorită
evenimentelor petrecute în perioada medievală şi este totodată şi un fel de „pământ sfânt”, fiind
lagărul identităţii spirituale a poporului sârb, aşa cum bine evidenţia Cohen: „este sursa marii
poezii epice şi preţiosul recipient al identităţii spirituale a sârbilor. Nu este doar o bucată de
pământ, reprezintă însăşi identitea sârbă. Odată cu pierderea Kosovo… poporul sârb a fost
mutilat spiritual.”506 În ceea ce priveşte concepţia albanezilor, aceştia susţin că ei erau deja
prezenţi în Kosovo încă din secolele al VI-lea şi al VII-lea, însă poporul albanez a devenit
relevant doar prin anii 1690. După extinderea şi cuceririle Imperiului Otoman, o mare parte din
albanezii catolici s-au convertit la Islam, căpătând astfel un statut mai bun în faţa noului
hegemon. Această ruptură reprezintă un prim pas pe un drum diferit faţă de cel al vecinilor sârbi.
Agravarea relaţiilor sârbo-albaneze are loc pe fondul Războaielor Balcanice: în anul 1912,
Kosovo a intrat sub dominaţia Serbiei, în timp ce Turcia a pierdut o mare parte din teritoriile
sale.
3.1. Factorii şi desfăşurarea conflictului din Kosovo
După nenumărate tensiuni şi multe eforturi, Kosovo a căpătat, în timpul lui Josip Broz
Tito (președinte al RSF Iugoslavia între 1953-1980), statutul de regiune autonomă, care avea
legături cu Serbia, însă nu mai era guvernată de aceasta. După anii 1970-1980, populaţia sârbă şi-
a pierdut în mare parte influenţa în Kosovo, poziţiile dominante din structura puterii fiind
deţinute aproape exclusiv de albanezi. Nu se cunoaşte exact măsura în care scăderea resurselor
materiale şi a puterii sârbilor din Kosovo a fost sau nu completată de hărţuire şi discriminări,
acesta rămânând un subiect controversat în literatura de specialitate şi în ziua de astăzi. Cert e
însă că toţi aceşti factori au determinat o emigraţie în masă a sârbilor din regiunea Kosovo. În
505
Lenard J. Cohen, Serpent in the Bosom: The Rise and Fall of Slobodan Milošević, Boulder & Oxford, Westview
Press, 2001, p. 4.
506
Lenard J. Cohen, op. cit., p. 4.
urma acaparării puterii de către Slobodan Milošević, acesta a adoptat un regim extrem de sever
faţă de populaţia albaneză din Kosovo.
După ce autonomia provinciei Kosovo a luat sfârşit în anul 1989, „a fost declarată stare
de urgenţă, iar elita administrativă albaneză a fost decapitată” 507, urmând o întreagă persecuţie şi
hărţuire a populaţiei de aici, începând de la concedierea în masă a albanezilor, până la refuzul de
a acorda asistenţă medicală acestora. Asemenea evenimente au determinat populaţia din Kosovo
să dorească independenţa (exclusiv pe cale politică), înfiinţând în acest scop Liga Democrată din
Kosovo (LDK). Liderul acesteia a adoptat o strategie de rezistenţă pasivă la toate hărţuirile, fiind
absolut convins că „sârbii aşteaptă doar un pretext pentru a ataca populaţia albaneză şi a o şterge
de pe faţa pământului.”508 Rugova, liderul mişcării LDK, era oarecum un şef de stat simbolic,
căci, cu toate represaliile asupra populaţiei albaneze, în Kosovo s-a dezvoltat un stat paralel, cu
instituţii paralele, cu un sistem de învăţământ propriu, economie proprie, ş.a.m.d., demonstrând
că o luptă nonviolentă putea cu uşurinţă să „scoată din minţi adversarul mai puternic şi să-l
împiedice să acţioneze aşa cum credea de cuviinţă.”509
Refuzul Occidentului de a se implica „în problemele interne ale Serbiei” a fost un fapt
concret, cu toate că se cunoşteau abuzurile grave ale drepturilor omului ce aveau loc în Kosovo.
Chiar şi aşa, nici ONU, nici UE, nici OSCE nu au acordat importanţa cuvenită acestor
evenimente, pentru a preveni escaladarea tensiunilor şi explozia violenţelor în regiune. Acordul
de la Dayton din 1995 reprezenta ocazia perfectă pentru Occident de a interveni diplomatic în
problema Kosovo-Serbia, însă acordul a reprezentat în cele din urmă un fiasco total vizavi de
Kosovo.
În contextul sporirii tensiunilor, în anul 1996 începe să se facă auzită o nouă organizaţie,
de această dată nu politică, ci militară, numită Armata de Eliberare din Kosovo (UÇK). De teamă
că acest conflict va escalada, urmând implicit valuri imense de refugiaţi, oficialii europeni şi
americani au început să acorde o atenţie sporită conflictului din Kosovo şi s-au angajat să susţină
şi să apere drepturile omului în regiune.
507
Tom Gallagher, Balcanii în noul mileniu: în umbra războiului şi păcii, trad. de Gabriela Ionescu, Bucureşti,
Humanitas, 2006, p. 51.
508
Julie A. Mertus, Kosovo: How Myths and Truths Started a War, California, University of California Press, 1999,
p. 169.
509
Tom Gallagher, op. cit., p. 55.
În urma masacrului de la Drenica şi a unei alte operaţiuni brutale, în care circa 20.000 de
familii kosovare au fost pur şi simplu alungate din casele lor510, regiunea a devenit una dintre cele
mai grave crize de refugiaţi la nivel mondial. După numeroase avertismente emise de NATO,
SUA şi UE la adresa liderului sârb, Naţiunile Unite emit o rezoluţie care autorizează utilizarea
forţei pentru a menţine pacea şi securitatea la nivel internaţional. NATO a pus ulterior chiar
problema unor atacuri aeriene, în contextul în care tensiunile nu slăbeau şi nenumăratele
avertismente şi ameninţări riscau acum să aducă prejudicii serioase credibilităţii organizaţiei,
deoarece nu au fost puse în practică. O ultimă mare încercare diplomatică a Occidentului de a
schimba atitudinea lui Milošević a fost Conferinţa de la Ramboillet din 1999, însă din pricina
indiferenţei şi încăpăţânării liderului sârb de a nu participa la negocieri, folosirea forţei a devenit
o măsură absolut necesară.
Negocierile de pace au fost suspendate în luna martie a aceluiași an, iar Milošević,
neluând câtuşi de puţin în considerare avertismentele NATO legate de declanşarea unor atacuri
aeriene, şi-a consolidat efectivele militare pe teritoriul Kosovo 511, conform celor declarate de
observatorii OSCE în regiune existând „o semnificativă acumulare de forţe.” 512
După ce negocierile au fost reluate, alte estimări grave cu privire la epurarea etnică a
albanezilor au ieșit la iveală. Având în vedere recentele evenimente regretabile din Bosnia şi
Rwanda, plus faptul că Milošević a refuzat întru totul planul de pace şi renunţarea la ofensiva
militară în Kosovo, NATO, epuizând toate soluţiile diplomatice posibile, a fost determinat să
recurgă, împotriva voinţei sale iniţiale, la utilizarea forţei armate prin declanşarea
bombardamentelor aeriene. Comandantul suprem al forţelor aliate, Wesley Clark, a declarat că
„NATO va ataca, deteriora, degrada şi devasta şi, la nevoie, distruge capacităţile Preşedintelui
Milošević de a provoca suferinţe propriului său popor.” 513 După încheierea bombardamentelor,
ONU stabileşte o Forţă de Implementare a Păcii în Kosovo (KFOR), tensiunile scăzând
semnificativ, urmând ca în anul 2008 Kosovo să îşi declare independenţa.
3.2. Aplicarea teoriei neorealiste

510
Ogata Sadako, “Prevent a Kosovo Catastrophe Before It’s Too Late”, International Herald Tribune, 17 august
1998.
511
Tom Gallagher, op. cit., p. 85.
512
Under Orders: War Crimes in Kosovo, New York, Human Rights Watch, 2001, p. 112.
513
Război în Balcani, op. cit., p. 181.
Chiar dacă teoria realistă a fost aspru criticată de şcoala de gândire neoliberală, versiunea
nouă a realismului clasic poate totuşi explica evenimentele desfăşurate pe parcursul conflictului
din Kosovo. Încă de la început, am putea avea în vedere ruperea echilibrului de putere din anii
’89-’91 (prin căderea URSS), ceea ce a reprezentat sfârşitul sistemului internaţional bipolar
relaxat, care a menţinut o anumită stabilitate, conform teoriei neorealiste. Perioada imediat
următoare a fost mult mai predispusă apariţiei conflictelor şi războaielor, datorită faptului că SI
cu doi poli de putere nu mai exista, relaţiile dintre state fiind acum mult mai complexe şi
instabile.
Am putea aminti, de asemenea, accentul pe care teoria neorealistă îl pune pe stat, ca
unitate de bază a sistemului internaţional, unitate raţională care îşi urmăreşte propriile interese.
În acest sens, trebuie evidenţiat faptul că independenţa, ruperea de Serbia pe care Kosovo o
dorea era susţinută cu atâta înflăcărare doar în vederea înfiinţării unui nou stat. Într-adevăr, se
vehicula la un moment dat şi ideea unei uniri cu Albania, însă susţinătorii acestei opţiuni erau
puţini, iar dorinţa independenţei şi creării propriului stat prevala fără nici un dubiu în rândul
populaţiei din Kosovo. Pe de altă parte, Milošević avea propriile interese, utilizând fără rezerve
puterea ca un mijloc esenţial în atingerea acestora, interese care, din nou, vizau statul, statul
unitar. În ambele cazuri, teoria realismului structural se aplică şi se dovedeşte a fi capabilă de a
explica realităţile istorice.
Problemele securităţii, puterii şi intereselor statului, esenţiale pentru neorealism, primează
pe tot parcursul desfăşurării conflictului. Hărţuirea şi persecutarea albanezilor de către sârbi au
reprezentat probleme esenţiale de securitate pentru Kosovo şi, în acelaşi timp, un motiv perfect
întemeiat pentru a recurge la utilizarea puterii, în cele din urmă, a puterii militare. Putem spune
că lupta principală rămâne, aşa cum exprimau teoriile (neo)realiste, lupta pentru putere, pentru
securitate şi independenţă: pentru Kosovo, proclamarea independenţei în 2008 a fost cea mai
potrivită cale de a asigura pe termen lung interesele cetăţenilor săi. Privind din perspectiva
Serbiei, problemele interne de securitate, respectiv tensiunile din Kosovo, au determinat liderii
politici să utilizeze puterea ca mijloc de urmărire a intereselor naţionale, a acelor interese de a
păstra statul unitar şi de a reprima orice tentativă de fragmentare. Puterea a fost utilizată nu
numai pe plan intern, ci, aşa cum am amintit mai devreme, şi pe plan internaţional. În momentul
în care problema a ajuns în atenţia comunităţii internaţionale, aceasta, deşi a făcut tot posibilul să
intervină prin mijloace diplomatice şi politice, a eşuat de fiecare dată, fapt ce a determinat
recurgerea la utilizarea forţei armate, care s-a dovedid a fi mult mai eficientă decât îndelungatele
şi zadarnicele eforturi de negociere.
De asemenea, am putea preciza şi faptul că, ani la rândul, regiunea Kosovo şi Serbia se
aflau prinse într-o dilemă a securităţii, temându-se reciproc una de celălaltă şi sporindu-şi tot mai
mult mijloacele, instrumentele şi căile de a face faţă ameninţării inamicului. Pe de-o parte, Serbia
se temea să nu piardă Kosovo, şi mai ales să nu piardă Kosovo în favoarea Albaniei, şi, de
asemenea, să nu aibă loc o intervenţie a comunităţii internaţionale în zonă (ceea ce s-a şi
întâmplat), iar pe de altă parte, Kosovo se temea să nu rămână în continuare sub controlul Serbiei
şi să nu aibă loc o implicare internaţională care să îi ruineze dorinţa de independenţă. În epoca lui
Tito, aceste tensiuni au fost ţinute oarecum sub control, însă după moartea acestuia dilema s-a
accentuat şi în final a determinat escaladarea conflictului.514
Şi în ceea ce priveşte răspunsul comunităţii internaţionale, este limpede că statele îşi
urmăreau doar propriile interese prin intermediul utilizării forţei de către NATO. Criza Kosovo-
Serbia avea mari implicaţii pe plan mondial, instabilitatea şi insecuritatea regiunii afectând, într-
un fel sau altul, statele din jur şi chiar şi statele îndepărtate. Un exemplu în acest sens ar putea fi
reprezentat de fenomenul migraţiei şi de existenţa unor mari valuri de refugiaţi care deveneau
responsabilitatea comunităţii internaţionale (mii de refugiaţi au ajuns în Occident, în Israel şi nu
numai, fiind nevoie de resurse materiale importante pentru a face faţa unor asemenea
provocări)515. SUA, care probabil ar fi fost puţin afectate de fenomenul migraţiei, erau ghidate de
alte interese. Odată cu asumarea rolului de promotor şi protector al drepturilor omului de
pretutindeni, asumându-şi o misiune de instaurare şi susţinere a păcii şi stabilităţii pe glob, au
trebuit să intervină (obligate fiind de împrejurări), o ignorare sau indiferenţă a abuzurilor grave
ce aveau loc în Kosovo putând să le aducă prejudicii credibilităţii şi imaginii de unică
superputere cu rol de justiţiar global. Pentru a evita astfel de neplăceri, statele s-au văzut nevoite
să intervină în zonă, urmărindu-şi fiecare interesele proprii.
Aşa cum am menţionat mai sus, statele „s-au văzut nevoite să intervină”, atingând cu
această afirmaţie un alt punct destul de sensibil al teoriei neorealiste, şi anume influenţarea
agentului de către structură. Nu puţine exemple ne sunt oferite de istorie în acest sens, printre
care se numără şi implicarea SUA în Primul Război Mondial – lucru pe care clar nu l-a dorit,
514
Ancuţa G. Tarţa., „Independent Kosovo: An Attempt of Neorealist View”, în: Roumanian Review of
International Studies, vol. I, nr. 1, 2009, p. 4.
515
http://migration.ucdavis.edu/mn/more.php?id=1801_0_4_0, accesat la data de 28.12.2013.
însă natura evenimentelor din sistemul internaţional a împins naţiunea americană către aceasta.
Acelaşi lucru l-am putea transpune în cazul Kosovo: nici statele europene, nici SUA, practic
nimeni nu dorea o implicare în zonă, amânând şi ignorând situaţia cât de mult s-a putut, însă
amploarea abuzurilor şi tensiunilor din regiune şi, mai apoi, eşecul diplomaţiei, au făcut absolut
necesară o intervenţie în forţă, nedorită iniţial de nici un actor. Aşadar, este mai mult decât
evident că evenimentele internaţionale şi natura relaţiilor existente în sistemul politic mondial
pot avea o influenţă decisivă asupra voinţei şi comportamentului unui actor.
Rămânând totuşi la interesele statelor, am mai putea surprinde şi dorinţa SUA pentru
putere şi influenţă în zona Balcanilor, scopul tuturor politicilor fiind, în cele din urmă, conform
neorealiştilor, sporirea puterii. NATO joacă în acest sens un rol esenţial. Într-adevăr,
neorealismul e sceptic în ceea ce priveşte organizaţiile şi cooperarea între state, exceptând însă
cazurile în care cooperarea oferă avantaje majore şi determină creşterea puterii statelor implicate
în alianţă. Având în vedere redefinirea NATO după căderea URSS, posibilitatea sa de a acţiona
şi în afara teritoriului său pentru menţinerea păcii şi stabilităţii sau proaspăta dorinţă de extindere
a graniţelor NATO au determinat SUA să vadă avantaje importante în intervenţia în Kosovo,
identificând şi urmărind, până la urmă, doar interesele proprii în termeni de putere.
Acelaşi lucru l-a făcut ulterior fiecare stat în privinţa recunoaşterii sau respingerii
independenţei regiunii Kosovo. De exemplu, Marea Britanie a recunoscut imediat independenţa
Kosovo, având în vedere strânsa legătură cu SUA, aliatul ei de nădejde cu a cărui interese se
identificau mai tot timpul interesele britanice. Croaţia a recunoscut şi ea noul stat creat, având în
vedere că era la rândul ei un fost stat iugoslav care şi-a obţinut independenţa recent. În plus, la
momentul respectiv urmărea aderarea la UE, motiv pentru care dorea, pe de-o parte, o poziţie
care să corespundă cu cea a Uniunii şi, pe de altă parte, graniţe stabile şi o bună relaţie cu vecinii
(când a recunoscut independenţa Kosovo, Croaţia s-a adresat şi Serbiei, în ideea menţinerii unor
relaţii amicale). Rusia, urmărindu-şi şi ea propriile interese, a refuzat să recunoască formarea
noului stat. Cu toate că epoca post-Război Rece începuse, reminiscenţele războiului încă erau
resimţite, politica rusă reprezentând şi în prezent, mai întotdeauna, opusul celei americane. În
plus, interesele Rusiei nu erau în nici un caz o sporire a influenţei SUA în regiune sau o
potenţială extindere a NATO aici. Aşadar, fiecare stat şi-a analizat bine avantajele şi
dezavantejele recunoaşterii statului Kosovo, luând decizia care se plia cel mai bine intereselor
proprii.
În final, am putea reveni la teoria lui Morgenthau, reluată ulterior de Waltz în lucrarea
„Man, the State and War”, unde erau evidenţiate cauzele războiului analizate pe cele trei
niveluri: la nivel individual, Waltz subliniază egoismul, competitivitatea şi predispoziţia către
conflict a individului uman, aspecte pe care le regăsim negreşit în cazul Kosovo, în special dacă
analizăm acțiunile lui Milošević; în ceea ce priveşte nivelul statal, acesta reprezintă un punct
esenţial al cazului de faţă, statul fiind în centrul tuturor acţiunilor întreprinse în zonă; nu în
ultimul rând, la nivel sistemic putem scoate în evidenţă implicaţiile pe care le-au avut anarhia,
ruperea balanţei de putere şi sfârşitul bipolarismului relaxat, precum şi influenţa structurii asupra
comportamentului agentului.
2. Concluzii
Nu mai există nici un dubiu în privinţa legăturii dintre teoria neorealistă şi aplicarea ei
concretă în realitate, această concordanţă între teorie și practică fiind relevată de numeroase
exemple, printre care se numără şi escaladarea şi desfăşurarea conflictului din Kosovo.
Pe întreaga durată a disputelor din această zonă, interesele naţionale ale statelor,
îndeosebi cele de securitate, au prevalat. Aceste interese, definite în termeni de putere, au
reprezentat factorul principal al escaladării conflictului. Accentul pus pe stat ca actor raţional a
putut fi observat atât din perspectiva regiunii Kosovo, cât şi din perspectiva sârbilor, ambii actori
făcând uz de putere, îndeosebi militară, pentru a-şi atinge obiectivele.
Acest tip de putere nu a fost utilizat doar de Kosovo şi de Serbia, ci într-o mare măsură şi
de NATO, cu toate că s-a evitat cât de mult s-a putut o intervenţie militară. Structura sistemului a
influenţat însă puternic comportamentul unităţilor, statele din sistemul internaţional fiind atrase
involuntar într-un conflict armat deschis în zonă: după ce toate mijloacele diplomatice şi politice
au fost epuizate fără succes, structura a determinat unităţile să acţioneze într-un anumit fel, un
conflict armat nemaiputând fi evitat.
Concluzionând, am putea afirma cu certitudine că teoria neorealistă a fost formulată în
strânsă concordanţă cu realităţile istorice, reuşind să facă faţă şi în prezent provocărilor de la
nivel internaţional – conflictul din Kosovo dovedeşte într-un mod desluşit aplicarea concretă a
principiilor şi viziunii realismului structural în situaţii materiale bine definite.
3. Bibliografie
Lucrări generale şi de specialitate
4. Aron, R., Peace and War: A Theory of International Relations, New York, Doubleday,
1966.
5. Art, R.; Jervis, R., International Politics, ediţia a II-a, Boston, Little, 1986.
6. Baldwin, D. A., Neorealism şi neoliberalism: dezbaterea contemporană, Iaşi, Institutul
European, 2010.
7. Bull, H., The Anarchical Society, New York, Columbia University Press, 1977.
8. Carr, E. H., The Twenty Years’ Crisis, 1919-1939: An Introduction to the Study of
International Relations, Londra, Macmillan, [1939] 1948.
9. Cohen, L. J., Serpent in the Bosom: The Rise and Fall of Slobodan Milošević, Boulder &
Oxford, Westview Press, 2001.
10. David, C., Roche, J., The theory of security, Paris, Editions Montchrestien, 2002.
11. Gallagher, T., Balcanii în noul mileniu: în umbra războiului şi păcii, trad. de Gabriela
Ionescu, Bucureşti, Humanitas, 2006.
12. Hobbes, T., Elementele dreptului natural şi politic, Humanitas, Bucureşti, 2005.
13. Hoffman, S., The State of War: Essays in the Theory and Practice of International
Politics, New York, Praeger, 1965.
14. Jackson, R., Georg, S., Introduction to International Relations, Oxford, Oxford
University Press, 1999.
15. Kaplan, M. A., System and Process in International Politics, New York, John Wiley,
1957.
16. Krippendorff, E., International Relations as a Social Science, Brighton, Harvester Press,
1982.
17. Lawson, S., Relaţii Internaţionale: o scurtă introducere, Cluj-Napoca, CA Publishing,
2010.
18. Mertus, J., Kosovo: How Myths and Truths Started a War, California, University of
California Press, 1999.
19. Miroiu, A.; Ungureanu, R. S., Manual de relaţii internaţionale, Iaţi, Polirom, 2006.
20. Morgenthau, H. J., Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, New
York, Alfred A. Knopf, 1948.
21. Război în Balcani: Iugoslavia - primăvara sângeroasă la sfârşit de secol în Balcani,
Bucureşti, Aldo Press, 1999.
22. Tucker, R. W., The Inequality of Nations, New York, Basic Books, 1977.
23. Waltz, K. N., Theory of International Politics, Reading, Addison-Wesley, 1979.
Articole de specialitate
24. Keulman, K., „The Politics of Genocide”, Human Rights Review, pp. 138-150, 2005.
25. Radovanovic, Z., “On the origin of mass casualty incidents in Kosovo, Yugoslavia, in
1990”, în European Journal of Epidemiology, nr. 12, pp. 101-113, 1996.
26. Sadako, O., “Prevent a Kosovo Catastrophe Before It’s Too Late”, International Herald
Tribune, 17 august 1998.
27. Tarţa, A. G., “Independent Kosovo: An Attempt of Neorealist View”, în: Roumanian
Review of International Studies, vol. I, nr. 1, pp. 1-19, 2009.
28. Topper, K., „The Theory of International Politics? An Analysis of Neorealist Theory”, în:
Human Studies, nr. 21, pp. 157-186, 1998.
29. Under Orders: War Crimes in Kosovo, New York, Human Rights Watch, 2001.
Surse electronice
30. Kenneth, W., “Realist Tough and Neorealist Theory”, în: Journal of International
relations, disponibil la http://classes.maxwell.syr.edu/psc783/Waltz44.pdf, accesat la data
de 26.12.2013.
31. Dîrdală, L. D., “Neorealismul în Relaţiile Internaţionale”, disponibil la
http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/Buletin15/22_neorealismul.pdf, accesat
la data de 26.12.2013.
32. “Neo-Realism and Humanitarian Action: From Cold War to Our Days”, The Journal of
Humanitarian Assistance, 2011, disponibil la http://sites.tufts.edu/jha/archives/1173,
33. http://www.e-ir.info/2013/03/29/can-ir-theory-explain-us-nato-engagement-in-kosovo/ ,
accesat la data de 27. 12. 2013.
34. http://migration.ucdavis.edu/mn/more.php?id=1801_0_4_0, accesat la data de
28.12.2013.
PERSPECTIVE GENERALE ASUPRA ORIGINII ȘI EVOLUȚIEI
REGIMULUI COMUNIST DIN REPUBLICA POPULARĂ
DEMOCRATĂ COREEA
OLTEAN PRISCILLA
ABSTRACT: THE COMMUNIST REGIME CHANGED NORTH KOREA INTO ONE OF THE MOST
ISOLATED AND PROBLEMATIC COUNTRIES IN THE ENTIRE INTERNATIONAL COMMUNITY.
DAILY LIFE OF NORTH KOREANS IS EXTREMELY DIFFICULT, ESPECIALLY BECAUSE OF THE
SERIOUS HUMAN RIGHTS ABUSES. UNFORTUNATELY, THE ECONOMIC AND POLITICAL AREAS
ARE ALSO NOT TREATED WITH MORE CONSIDERATION, THE THREE LEADERS IMPOSING, BY
IMPLEMENTING THE JUCHE AND SONGUN DOCTRINES, A STRONG BARRIER IN FRONT OF
PROGRESS. THE DEVELOPMENT OF NUCLEAR CAPABILITIES, THE EMBRACEMENT OF A
BELLIGERENT BEHAVIOUR AND THE UNFORESEEABLENESS OF THE
KOREAN REGIME MANAGED TO CHANGE THIS COUNTRY INTO A REAL THREAT TO THE
ENTIRE INTERNATIONAL SYSTEM. THE PURPOSE OF THIS PAPER IS TO EMPHASIZE THE MAIN
FEATURES OF NORTH KOREA’S REGIME AND THE PROBLEMS THAT BOTH THE CITIZENS AND
THE GOVERNMENT HAVE TO FACE DUE TO THE OFFENSIVE POLICY THAT HAS BEEN
ADOPTED. THE RESULTS OF THIS PAPER SHOW THAT, ALTHOUGH IT IS NOT A VERY LARGE
COUNTRY, WITH RELATIVELY LIMITED RESOURCES, NORTH KOREA MANAGED TO DRAW THE
ATTENTION AND EVEN THE CONCERN OF ALL THE MEMBERS OF THE INTERNATIONAL
COMMUNITY.
KEYWORDS: COMMUNIST REGIME, HUMAN RIGHTS, JUCHE, NUCLEAR CAPABILITIES.
Cap. 4 Introducere
Comunismul este unul dintre regimurile cunoscute pentru încălcarea abuzivă a drepturilor
omului şi pentru crimele săvârşite în mare număr. Odată instaurat în Coreea de Nord, regimul
comunist şi-a pus amprenta asupra acestui stat, distrugerea pe care a cauzat-o fiind totală: atât pe
plan politic, economic şi social, cât şi în planul securităţii naţionale. Acest regim, menţinut de cei
trei conducători ai Republicii Populare Democrate Coreea (RPDC), a transformat statul nord
coreean în unul dintre cele mai închise și izolate din întreaga societate internaţională.
Importanţa acestei lucrări este relevată de statutul actual al Coreei de Nord, care, datorită
dezvoltării capabilităţilor nucleare, reprezintă o ameninţare şi un puternic factor de instabilitate
atât la nivel regional, cât şi la nivel global. Având în vedere aceste aspecte, considerăm că pentru
a înţelege comportamentul unui stat este absolut necesar a înţelege principiile şi teoriile
ideologiei care se află la fundamentul statului respectiv. Lucrarea de faţă îşi propune așadar
identificarea și analizarea principalelor caracteristici ale regimului și ideologiei din Coreea de
Nord, formarea unei viziuni de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă regimul comunist în această
țară, precum și observarea implicațiilor pe care acest regim le are atât în domeniul social, cât și
pe plan economic, politic și militar.
În ceea ce privește metodologia, evaluarea literaturii de specialitate ocupă un loc
deosebit, însă trebuie amintite și alegerea eşantionlui, analiza de conţinut, precum și studierea și
interpretarea unor date statistice.
1. Comunismul - noţiuni introductive
Comunismul face parte din sfera ideologiilor şi practicilor totalitare, este un regim de
stânga, introdus în Rusia prin Revoluţia Bolşevică din octombrie-noiembrie 1917, cunoscând 2
faze în evoluţia sa: faza primară – socialismul şi faza superioară – comunismul propriu-zis.
Acesta se bazează pe teoria marxistă şi pe tezele din aprilie ale lui Lenin, promovând dictatura
proletariatului şi preluarea puterii prin revoluţie. În urma celui de-al Doilea Război Mondial şi a
conjuncturii internaţionale postbelice, în diferite ţări s-a instalat acest tip de regim, formându-se
aşa-numita „lume a II-a”.
Ideologia marxist-leninistă se înfăţişează ca având rădăcini în cele mai vechi timpuri,
indicând o tradiţie care se întinde de la Heraclit şi Democrit până la Hegel şi Epoca Luminilor.
Primele pagini ale istoriei aparţin comunismului primitiv, ilustrând o societate în care nu exista
proprietate privată sau clase sociale.
Comuniştii vedeau proprietatea privată ca fiind cauza tuturor relelor, deoarece determină
o dezvoltare socială inegală – sursă permanentă de invidie, tensiuni şi conflicte. Îşi propun aşadar
să îndepărteze elementul malign, construind o societate care să aibă la bază o echitate
economică. Se consideră astfel filantropi, deoarece au în vedere binele întregii umanităţi, dorind
să elibereze omenirea de jugul greu şi apăsător al capitalismului. Însă prin ce mijloace?
Raymond Aron sublinează că „scopul era de a crea regimul cel mai uman pe care l-a cunoscut
vreodată istoria, primul regim în care toţi oamenii ar ajunge la umanitate, în care clasele vor fi
dispărut”, însă „doar violenţa poate crea o societate desăvârşită.” 516 Plecând de la această
premisă, „şi-au arogat dreptul – sau au considerat că au datoria – de a ucide (…) la o scară
nemaiîntâlnită în istorie”517. Cartea Neagră a Comunismului prezintă crimele şi teroarea acestui
regim, estimând un număr situat între 85 şi 100 de milioane de morţi.518
Schimbările ce au avut loc în statele care au adoptat regimul comunist sunt multiple şi
ating fiecare domeniu al vieţii statului: de la cel economic, politic sau social, până la cel militar
şi al securităţii. Existenţa unui singur partid şi a unui singur conducător în fruntea statului, cultul
personalităţii, propaganda politică, cenzura, poliţia politică, inexistenţa vieţii private,
naţionalizarea, colectivizarea sau absenţa vieţii culturale şi a drepturilor omului sunt doar câteva
dintre trăsăturile ce caracterizează un regim comunist.
2. Comunismul în Coreea de Nord

„Circumstanţele au făcut să nu mai existe decât un singur regim comunist pur, care până
în ziua de azi, a preferat logica autodistrugerii – Coreea de Nord.”519
2.1. Începutul
Coreea de Nord sau, mai exact, Republica Populară Democrată Coreea (RPDC) este un
stat situat în partea de nord a Peninsulei Coreene şi în partea de est a continentului asiatic, având
drept vecini pe China şi Rusia la nord, la sud – pe Coreea de Sud, iar la est, vecinul maritim al
RPDC este Japonia. Din păcate, este o ţară relativ muntoasă, procentul de pământ arabil fiind
extrem de scăzut, motiv pentru care Coreea de Nord a fost nevoită să accepte ajutorul umanitar
oferit de alte state, printre care China, Japonia, Coreea de Sud şi chiar SUA.
Începând cu anul 1910, întreaga Peninsulă a fost anexată Japoniei, până la sfârşitul celui
de-al Doilea Război Mondial. În 1945, la Conferinţa de la Ialta, s-a stabilit ca Peninsula să fie
516
Aron Raymond, Démocratie et totalitarisme, Paris, Gallimard, 1965, p. 302.
517
Alain Besançon, Nenorocirea secolului – Despre comunism, nazism şi unicitatea „şoah”-ului, traducere din
franceză de Mona Antohi, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 7.
518
http://www.hup.harvard.edu/catalog.php?isbn=9780674076082, accesat la data de 5.05.2013.
519
Alain Besançon, op. cit., p. 81.
împărţită în două jumătăţi de-a lungul paralelei de 38, partea de nord intrând sub influenţă
sovietică, iar partea de sud sub influență americană.
Nu după mult timp, în anul 1950, cele 2 state ale Peninsulei au intrat în conflict,
izbucnind astfel Războiul din Coreea: evident, Coreea de Nord a fost sprijită de URSS şi de
China, iar Coreea de Sud, de SUA. Specialiștii consideră acest conflict ca fiind prima
confruntare majoră a Războiului Rece. În ce priveşte medierea acestuia, am putea spune că nu a
fost cea mai reuşită, deoarece conflictul s-a finalizat printr-un armistiţiu (nu printr-un tratat de
pace), motiv pentru care, practic, războiul dintre cele 2 state nu a încetat niciodată.
Important de amintit ar fi şi faptul că regimurile comuniste se instalează, în general, pe
fondul unei crize, a unei subdezvoltări economice, industriale sau în urma unui război pierdut
care a provocat multe pagube sistemului naţional, acesta fiind şi cazul RPDC.
Nu putem vorbi însă despre Coreea de Nord fără a aminti cei mai importanţi conducători
ai acestui stat. Vom începe, aşa cum se cuvine, cu Preşedintele Etern, părintele statului – Kim Il
Sung. El este cel care a fost la conducerea ţării încă de la fondarea ei, din anul 1948 până în anul
decesului său – 1994, fiind totodată şi cel care a introdus ideologia pe care se întemeiază întreaga
activitate a statului nord coreean, ideologie cunoscută sub denumirea de Juche. „Kim Il Sung a
obţinut distincţia de a fi devenit cel mai longeviv lider din timpul său” 520, aflându-se în funcţia
supremă a statului peste 45 de ani. După moartea tatălui său în 1994, Kim Jong Il a fost noul
conducător al ţării, fiind numit de popor The Great Leader. După infarctul fatal pe care l-a suferit
în decembrie 2011, în fruntea statului s-a aşezat fiul său, Kim Jong Un, care a devenit unul dintre
cei mai tineri şefi de stat. De remarcat ar fi şi faptul că cei 3 formează prima (şi, momentan,
singura) dinastie comunistă din istorie.
Pentru a înţelege RPDC şi modul în care aceasta operează astăzi, trebuie să înţelegem mai
întâi elementele şi teoriile fundamentale ale ideologiei după care statul se ghidează. Juche,
ideologia care, conform Constituţiei, se află în centrul existenţei nord coreenilor, este considerată
contribuţia originală şi extraordinară a lui Kim Il Sung, văzută ca fiind maniera prin care
naţiunea nord coreeană va ajunge la independenţa mult dorită. 521 Această ideologie specifică
RPDC se înfăţişează a fi superioară marxism-leninismului, deoarece nu numai că preia
elementele cheie de la Marx şi Engels, Lenin şi Stalin, ci le şi completează cu viziunea maoistă şi
520
Kongdan Oh; Ralph C. Hassig, North Korea through the looking glass, Washington D.C., Ed. Brookings
Institution Press, 2000, p. 81.
521
Paul French, North Korea: The Paranoid Peninsula – A Modern History , Londra, Ed. Zed Books, 2005, p. 30.
confucianistă, Constituţia ţării subliniind faptul că Juche nu este altceva decât adaptarea
ideologiei socialiste la realităţile concrete ale Coreei de Nord.
Ideologia introdusă de Kim Il Sung insistă mult asupra aspectelor economice, politice şi
militare, orientate spre independenţă şi modernizare, însă evoluţia RPDC şi situaţia actuală a
statului vorbesc o limbă clară, indicând faptul că această ideologie reprezintă un obstacol
puternic în calea succesului. „Teoreticianul nord coreean al ideologiei, Hwang Jang Yop, care a
reuşit să ajungă în Coreea de Sud în 1997, descrie Coreea de Nord ca fiind un stat feudal” 522, care
a izolat 24 milioane de oameni 523 de restul lumii şi care a plasat liderul mai presus decât însăşi
naţiunea. Kim Il Sung reuşeşte să descrie în câteva cuvinte statul pe care îl conduce: „Juche in
ideology, independence in politics, self-reliance in the economy and self-defense in national
defense.”524 Aceste cuvinte spun totul.
2.2. Regimul propriu-zis
Represiunea, care a însoţit în mod constant regimurile comuniste, a luat de multe ori
forma unei violenţe greu de pătruns. În ultimele decenii, mii de persoane au plătit, chiar cu viaţa,
dezacordul faţă de regimul comunist sau lipsa unei convingeri conforme cu ideologia aplicată.
Alte mii de persoane „ispăşesc în închisori şi lagăre crima de a crede în altceva decât „trebuie”
crezut oficial.”525
Bineînţeles, aşa cum am amintit mai sus, schimbările în RPDC au avut loc pe toate
planurile, de la cel economic sau politic, până la planul social şi al securităţii.
Pe plan economic, ca în orice regim comunist, se poate vorbi despre o naţionalizare a
mijloacelor de producţie, care nu mai aparţin particularilor, ci trec în stăpânirea statului. El este
cel care le conduce, evident, după planuri unice, astfel că economia devine planificată și
centralizată. Industrializarea este o altă trăsătură principală a regimurilor comuniste şi, implicit, a
Coreei de Nord. Pe de altă parte însă, având în vedere terenul prea puţin fertil al acestei ţări,
agricultura, importantă în majoritatea regimurilor comuniste, nu are decât un rol secund în
Coreea de Nord. Statul este dependent de ajutorul primit de alte ţări, fără de care populaţia, cel
522
Kongdan Oh; Ralph C. Hassig, op. cit., p. 9.
523
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kn.html, accesat la data de 7.05.2013.
524
Jacques L. Fuqua, Jr., Nuclear Endgame: The need for engagement with North Korea, Westport, Connecticut, Ed.
Praeger Security International, 2007, p. 25.
525
Mihai Botez, Lumea a II-a: Introducere în comunismologia structurală, Bucureşti, Ed. Du Style, 1997, p. 15.
mai probabil, ar muri prin înfometare (RPDC nu are suficiente resurse pentru a asigura
mijloacele de subzistenţă ale întregii sale populaţii).
Pe plan politic, este important să amintim că avem de-a face cu un partid dominant, care
controlează viața politică a statului și în fruntea căruia se află liderul suprem. Datorită existenţei
unui singur partid însemnat, se observă o diminuare (sau chiar inexistenţa) spiritului critic al
poporului, obligat, neavând alternative, să aclameze performanţele puterii centrale, indiferent
dacă acestea sunt satisfăcătoare sau nu. Această putere imensă, care nu poate fi nici controlată,
nici contestată, se află concentrată în mâna partidului şi, respectiv, a liderului său. Acest fapt
duce la apariţia unui nou fenomen, comun societăţilor comuniste, şi anume, cultul
conducătorului, sau mai exact, în cazul Coreei de Nord (ca şi în cazul României), cultul
conducătorului şi familiei sale. Ideologia politică pe care o urmează este, aşa cum am amintit
anterior, Juche, aceasta fiind nu doar „cel dintâi principiu al vieţii politice, ci şi o armă puternică
de a asigura dinastia familiei Kim.”526 Propaganda politică, prin orice mijloace (de la statui şi
presă, până la filme şi artă), este şi ea o trăsătură esenţială a vieţii politice nord coreene.
Acumularea unei mari puteri (incontrolabile şi incontestabile) în mâna unui singur partid
a determinat şi dezvoltarea unui însemnat plan al securităţii. Dacă partidul reprezintă autoritatea
în stat, poliţia politică şi securitatea reprezintă puterea, braţul înarmat al partidului de la
guvernare. Aceste servicii de poliţie şi securitate au ca atribuţii principale menţinerea ordinii
politice, păstrarea puterii în mâinile aparatului de partid şi chiar implementarea mijloacelor de
represiune împotriva celor ce nu se supun şi nu aderă la convingerile comuniste. Datorită acestor
organe de securitate, sectorul vieţii private a cetăţenilor este profund afectat, întreaga societate
fiind monitorizată permanent de către Ministry of People’s Security (MPS) şi de The State
Security Department (SSD).527
Pe plan social, am putea începe prin a aminti că există o discrepanță importantă între ceea
ce ar trebui să fie în mod normal, conform Constituţiei, şi ceea ce trăiesc nord coreenii în viaţa de
zi cu zi. Prosperitatea şi progresul naţiunii, despre care vorbea doctrina Juche, rămân doar într-un
plan îndepărtat, imaginar, pe care realitatea îl contrazice la fiecare pas. Imposibilitatea
cetăţeanului, omului de rând de a-şi asigura existenţa prin accesul la mijloacele de subzistenţă în
afara instituţiilor statului creează în rândul populaţiei un sentiment de dependenţă de stat şi,
implicit, de lider. În momentul în care remuneraţia pe care o primeşte muncitorul în schimbul
526
Kongdan Oh; Ralph C. Hassig, op. cit., p. 81.
527
Paul French, op. cit., p. 29.
serviciilor prestate nu îi ajunge decât pentru traiul zilnic de la o lună la alta, „este evident că
statul dispune de un puternic mijloc de presiune şi control al comportamentului individului” 528.
Astfel, cetăţeanul devine conştient de dependenţa totală pe care o are din punct de vedere
economic faţă de stat, motiv pentru care se dezvoltă oarecum şi un sentiment de obedienţă, de
supunere faţă de puterea centrală.
Pe planul drepturilor omului au loc cele mai mari discrepanţe între ceea ce ar trebui să fie
şi ceea ce este de fapt, societatea comunistă fiind profund incompatibilă cu noţiunea „drepturilor
omului”. Cu toate acestea, Constituţia sublinează că exploatarea şi opresiunea sunt interzise 529,
iar în art. 50 se pune chiar problema drepturilor democratice: „Statul garantează efectiv tuturor
cetăţenilor drepturile şi libertăţile autentic democratice, precum şi o viaţă înfloritoare atât pe plan
material, cât şi pe plan cultural.”530
Bineînţeles, în realitate, aceste drepturi mărețe despre care vorbeşte Constituţia lipsesc cu
desăvârşire. În ceea ce priveşte planul cultural, aşa cum bine se cunoaşte, întreaga viaţă artistică
a unei ţări comuniste intră sub controlul nemijlocit al statului. Coreea de Nord urmează aceeaşi
regulă, viaţa culturală aflându-se sub monopolul total al aparatului de partid şi chiar sub semnul
propagandei politice. Prin dreptul de a participa liber la viaţa socială şi politică a statului se
înţelege de fapt dreptul, într-adevăr neîngrădit, de a te supune hotărârilor partidului, adică
cetăţeanul are dreptul de a împlini voia puterii centrale.
Prin dreptul de a avea acces la informaţii şi prin libera circulaţie a ideilor şi informaţiilor
se subînţelege de fapt dreptul de a avea acces la informaţiile selectate în prealabil de regim,
acesta transmiţând mai departe cetăţenilor doar informaţiile favorabile ordinii comuniste a
statului. Coreea de Nord este o ţară profund izolată de restul lumii, unul dintre multele motive ale
acestei izolări fiind şi absenţa accesului la World Wide Web. Cetăţenii au acces doar la o reţea
locală de intranet şi la televiziune, ambele controlate, bineînţeles, de stat.
Aspecte interesante ale vieţii de zi cu zi ale nord coreenilor sunt ilustrate de Paul French.
Din punctul de vedere al condiţiilor de viaţă, înflorirea materială despre care vorbește Constituția
rămâne un mit, având în vedere faptul că populaţia trăieşte în apartamente învechite, construite în
grabă prin anii ’50-’60, în urma dezastruosului război. Pereţii acestora sunt foarte subţiri, motiv
528
Mihai Botez, op. cit., p. 61.
529
http://mjp.univ-perp.fr/constit/kp2009.htm#Chapitre_IV._D%E9fense_nationale, accesat la data de 8.05.2013.
530
Massao Fukushima, À propos de la constitution socialiste de la République Populaire Démocratique de Corée,
Pyongyang, Corée, Éditions en Langues Étrangères, 1975, p. 255.
pentru care zgomotul este o problemă frecventă, însă nu este cea mai importantă. În timpul
iernilor geroase, temperaturile din casă nu diferă foarte mult de cele de afară, neexistând
încălzire centralizată. Căldura verii este, de asemenea, o problemă des întâlnită, cu atât mai mult
cu cât nord coreenii nu deţin aparate de aer condiţionat sau climă. O altă situaţie dificilă este
reprezentată de lifturile nefuncţionale datorită crizelor frecvente prin care a trecut RPDC.
Persoanele a căror vârstă este mai înaintată nu reuşesc să urce sau să coboare cele 20-40 de etaje,
rămânând prizonierii propriilor cămine.531
S-a pus deseori şi problema femeilor din statul nord coreean. Deşi, în mod oficial, există
egalitate între sexe, societatea acestui stat este una patriarhală – tatăl sau soţul sunt cei care deţin
autoritatea în cadrul unei familii. Cu toate acestea, femeile sunt cele care, de multe ori, aduc cel
mai mare salariu în casă, fiind nevoite să lucreze la locul de muncă cot la cot cu bărbaţii. Pe
lângă acest aspect, societatea aşteaptă nu numai ca femeile să-şi facă bine treaba la locul de
muncă (în armată, în foarte multe cazuri), ci şi acasă, îndeplinind simultan atât rolul de muncitor
sau militar, cât şi rolul de soţie, mamă, gospodină, bucătăreasă, învăţătoare şi modelatoare a
caracterului copiilor.
Asistenţa medicală este şi ea deficitară, antibioticele şi, în general, medicamentele, fiind
insuficiente sau chiar inexistente în unele locuri. Nici echipamentele medicale nu se bucură de o
mai mare atenţie, înregistrându-se o lipsă îngrijorătoare de stetoscoape, bandaje, ş.a.m.d., medicii
fiind nevoiţi uneori chiar să opereze fără anestezie. Sistemul de învăţământ şi educaţia per
ansamblu sunt şi ele profund controlate de stat, copiii fiind învăţaţi încă de la primii ani de viaţă
să îi adore şi să le mulţumească marilor lideri pentru tot.
Deşi Coreea de Nord neagă existenţa lagărelor, aceasta este o altă cale prin care se produc
abuzuri grave la adresa drepturilor omului – „Puţinul pe care-l cunoaştem despre lagărele din
Coreea de Nord ne face să ne înfiorăm de groază. Ele funcţionează şi astăzi din plin.” 532 Se
consideră că guvernul nord coreean deţine aproximativ 200.000 de prizonieri, cărora le sunt
violate drepturile omului prin intermediul muncii forţate, torturii, exploatării, bătăilor,
execuţiilor, mulţi dintre ei decedând din cauza condiţiilor inumane la care au fost supuși, din
cauza bolilor sau înfometării permanente. 533
531
Paul French, op. cit., pp. 12-14.
532
Alain Besançon, op. cit., pp. 28-29.
533
Jaeho Hwang; Jasper Kim, „Defining the Limits of the North Korean Human Rights Act: A Security and Legal
Perspective”, în: EAST ASIA, Winter 2006, vol. 23, nr. 4, p. 48.
3. Situaţia internaţională actuală a Coreei de Nord
În prezent, Coreea de Nord oferă imaginea unui stat izolat, enigmatic, care ridică multe
semne de întrebare şi care a adoptat un comportament beligerant, devenind un factor de puternică
instabilitate în zona Asia-Pacific.
În ultimele două decenii ale secolului trecut, programul nuclear al Coreei s-a intensificat,
atrăgând tot mai multă atenţie şi critici, iar din anii ’90, acest program a reprezentat o problemă
majoră în relaţiile Nord-Sud şi Coreea de Nord-SUA, Phenianul solicitând în prezent să fie
recunoscut pe plan internaţional ca putere nucleară – intenţie pe care membrii comunităţii
internaţionale o resping cu fermitate. Tensiunile în jurul Coreei de Nord au crescut tot mai mult,
atingând un punct culminant acest an, datorită ameninţărilor frecvente de război pe care RPDC
le-a adresat Coreei de Sud şi SUA, dar şi datorită ameninţărilor de utilizare a armelor nucleare –
lucru care, dacă s-ar întâmpla, ar afecta ireversibil toţi membrii comunităţii internaţionale,
consecinţele resimţindu-se la nivel global.
CIA a declarat că regimul lui Kim Jong-Un deţine una sau două arme nucleare 534 şi că ar
fi posibil ca anumite regiuni ale SUA, precum Alaska sau Hawaii să fie afectate. Posibilitatea
unui război nuclear început de Coreea de Nord îndreaptă toţi ochii asupra mişcărilor acestui stat,
urmărindu-se, prin diverse mijloace, o denuclearizare paşnică a Pyongyangului.
Se consideră că această atitudine războinică a fost adoptată de Coreea de Nord pentru
pentru a-şi spori prestigiul pe plan internaţional prin construirea unui arsenal de descurajare,
precum şi în scopul legitimării tânărului lider şi pentru apărarea naţională. Ulimele solicitări ale
Phenianului vizează încheierea exerciţiilor militare comune SUA-Coreea de Sud, precum şi
ridicarea numeroaselor sancţini emise de O.N.U. (semnate inclusiv de liderii chinezi – aliaţii de
până acum ai Coreei).
Pentru moment, statul lui Kim Jong Un rămâne un stat renegat (deoarece a ameninţat
pacea globală), încercându-se în continuare să se adopte cea mai bună soluţie de evitare a unui
conflict nuclear.
Cap. 5 Concluzii
Deşi teoretizat în secolul al XIX – lea, comunismul a fost instaurat la începutul secolului
XX, scopul său fiind unul măreţ: acela de a crea cel mai uman regim, prin stăvilirea inegalităţii
534
https://www.cia.gov/library/reports/archived-reports-1/jan_jun1998.html, accesat la data de 7.05.2013.
create de capitalism, însă devierea pe care a cunoscut-o l-a adus în fruntea celor mai indezirabile
regimuri, fiind responsabil de moartea a zeci de milioane de persoane.
Coreea de Nord a devenit un stat comunist după al Doilea Război Mondial, când a intrat
sub influenţă sovietică, cei 3 lideri pe care i-a cunoscut această ţară păstrând până în ziua de
astăzi practicile comuniste – adaptate, bineînţeles, propriei identităţi şi realităţilor secolului al
XXI-lea.
Distrugerea pe care comunismul a produs-o aici se raportează la numeroase planuri: în
primul rând, se poate vorbi despre o distrugere materială a persoanelor: dreptul la protecţie fizică
şi chiar la viaţă a fost refuzat câtorva mii de persoane, multe dintre acestea fiind executate sau
exploatate în lagăre și închisori sub pretexte absurde; putem vorbi apoi şi despre o distrugere
morală, având în vedere că manipularea etatistă şi propaganda politică au luat dimensiuni
extraordinare şi au reuşit să transforme persoane oneste şi onorabile în criminali şi trădători; în
continuare, am putea aminti şi distrugerea economică – datorită reliefului muntos al Coreei de
Nord, agricultura nu a putut susţine prea mult economia naţională, iar industria nu a făcut faţă,
astfel încât ţara s-a văzut pusă în faţă situaţiei de a nu-şi putea hrăni propria populaţie, mii de
persoane trecând în nefiinţă din cauza înfometării cronice (1994 – 1998); în ultimul rând, este
vorba și despre o distrugere politică, deoarece întreaga societate a fost remodelată după o nouă
formă de ideologie, juche, care, prin dorinţa de independenţă, a condamnat economia la eşec,
populaţia la înfometare, incultură şi izolare şi, practic, întreaga naţiune la imposibilitatea de a
progresa şi de a cunoaşte prosperitatea – astăzi Coreea de Nord este cunscută ca fiind una dintre
cele mai enigmatice şi izolate ţări.
Testele nucleare ale Coreei de Nord reprezintă o ameninţare serioasă nu numai la adresa
Coreei de Sud şi a Statelor Unite, ci şi la adresa întregii comunităţi internaţionale, în momentul
de faţă fiind făcute eforturi multilaterale pentru denuclearizarea paşnică a Coreei. Alianţa SUA –
Coreea de Sud – Japonia, ce a avut loc în contextul ameninţării din partea RPDC, a reprezentat
un factor de stabilitate în zona Asia-Pacific; cu toate acestea însă, Coreea de Nord rămâne una
dintre cele mai sensibile zone de pe glob.
Cap. 6
Bibliografie
Lucrări generale
1. Lawson, S., Relaţii interanţionale – O scurtă introducere, Cluj-Napoca, CA Publishing,

2010.
2. Miller, D., Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Bucureşti, Humanitas, 2000.
Lucrări de specialitate
3. Besançon, A., Nenorocirea secolului – Despre comunism, nazism şi unicitatea „şoah”-ului,

traducere din franceză de Mona Antohi, Bucureşti, Humanitas, 1999.
4. Boia, L., Mitologia ştiinţifică a comunismului, Bucureşti, Humanitas, 1999.
5. Botez, M., Lumea a II-a: Introducere în comunismologia structurală, Bucureşti, Du Style,
1997.
6. Courtois, S., Comunism şi totalitarism, Iaşi, Polirom, 2011.
7. Courtois, S., et.al.,The Black Book of Communism. Crimes, Terror, Repression,trad:
Jonathan Murphy, London, Harvard University Press, 1999.
8. French, P., North Korea: The Paranoid Peninsula – A Modern History, Londra, Zed Books,
2005.
9. Fukushima, M., À propos de la constitution socialiste de la République Populaire
Démocratique de Corée, Pyongyang, Corée, Éditions en Langues Étrangères, 1975.
10. Fuqua, J.L.Jr., Nuclear Endgame: The need for engagement with North Korea, Westport,
Connecticut, Praeger Security International, 2007.
11. Oh, K., Hassig, R. C., North Korea through the looking glass, Washington D.C., Brookings
Institution Press, 2000.
12. Raymond, A., Démocratie et totalitarisme, Paris, Gallimard, 1965.
Periodice
13. Hwang, J., Kim, J., „Defining the Limits of the North Korean Human Rights Act: A
Security and Legal Perspective”, în: EAST ASIA, vol. 23, Nr. 4, 2006, pp. 45-60.
14. Lee, H., „School Expansion in North Korea and South Korea: Two Systems, Two
Approaches”, în: Asia Pacific Education Review, vol. 2, Nr. 1, 2001, pp. 101-110.
15. Kwon, Eundak, „Perceptions toward North Korea's Nuclear Weapons Program: Findings
from a Public Opinion Survey”, în: EAST ASIA, vol. 23, Nr. 4, 2006, pp. 61-84.
16. Goo, Y.-W. , Kim, S.-N., „A study on the military alliance of South Korea–United States
with the existence of threat from North Korea: a public good demand approach”, în: Empir
Econ, vol. 36, 2009, pp. 597-610.
17. Lee, M., „A step as normative power: the EU’s human rights policy towards North Korea”,
în: Asia Eur J, vol. 10, 2012, pp. 41-56.
18. Shelton, R. D., Lewison, G., „Scientific collaboration as a window and a door into North
Korea”, în: Scientometrics, 2013, pp. 1-9.
19. Delury, J., „North Korea: 20 Years of Solitude”, în: World Policy Journal, vol. 25, 2008, pp.
75-82.
20. David-West, A., „Erich Fromm and North Korea: Social Psychology and the Political
Regime”, în: Critical Sociology, 2013, pp. 1-27.
Surse electronice
21. http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-pacific-15278612, accesat la data de 2.05.2013.

22. http://www.bbc.co.uk/news/magazine-22209894, accesat la data de 5.05.2013.
23. http://www.hup.harvard.edu/catalog.php?isbn=9780674076082, accesat la data de
5.05.2013.
24. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/kn.html#People, accesat
la data de 7.05.2013.
25. http://38north.org/, accesat la data de 8.05.2013.
26. http://mjp.univ-perp.fr/constit/kp2009.htm#Chapitre_IV._D%E9fense_nationale, accesat la
data de 8.05.2013.
27. https://www.armscontrol.org/factsheets/dprkchron, accesat la data de 8.05.2013.
28. http://www.globalsecurity.org/, accesat la data de 8..05.2013.
VIITORUL PARTENERIATULUI TRANSATLANTIC ÎN
CONTEXTUL REORIENTĂRII STRATEGICE A STATELOR
UNITE
LAURENȚIU PANDIA
LUCIAN PANDIA
Academia Națională de Informații, București
Coordonator științific: Conf.univ. dr. Dragoș ARDELEANU
ABSTRACT
THE INTERNATIONAL ECONOMIC AND FINANCIAL CRISIS HAS DETERMINED THE
SECURITY ENVIRONMENT TO UNDERPASS DEEP CHANGES AND TRANSFORMATIONS. ONE
SUCH SIGNIFICANT CHANGE IS EMPHASIZED BY THE RELATIONS THAT ARE REBULDING
AMONG TWO OF THE MAIN INTERNATIONAL ACTO: UNITED STATES AND EUROPE.
DUE TO EXTENSIVE COOPERATION ON A WIDE RANGE OF ISSUES, THE RELATIONSHIP
BETWEEN THE UNITED STATES AND EUROPE IS OFTEN CALLED THE TRANSATLANTIC
PARTNERSHIP. THE TWO SIDES HAVE MANY COMMON VALUES AND CONCERNS, AND HAVE
GROWN INCREASINGLY INTERDEPENDENT IN TERMS OF SECURITY AND PROSPERITY. THE
TRANSATLANTIC RELATIONSHIP AND THE MAIN AREAS OF U.S.-EUROPEAN COOPERATION
AND SHARED INTEREST ARE LIKELY TO HAVE CONTINUING IMPLICATIONS FOR U.S. POLICY.
SO, TAKING INTO CONSIDERATION THIS ASPECTS, THE MAIN ISSUES THAT MY PAPER
ANALIZES IS IN WICH WAY THE RELATIONS BETWEEN EU AND USA WILL SHAPE HE
INTERNATIONAL SYSTEM AND HOW CHINA’S RISE AS A MAJOR ECONOMIC POWER WILL
AFFECT THE FUTURE GAMES OF POWER IN INTERNATIONAL AFFAIRS.
Key-words: multipolarity, US, NATO, UE, tranatlantic-partnership, Asia – Pacific region.
Parteneriatul transatlantic a fost construit şi dezvoltat în timpul Războiul Rece, când

Uniunea Sovietică reprezenta o reală amenințare nucleară, atât la adresa Statelor Unite cât și la
adresa statelor europene. Astfel, relațiile transatlantice s-au constituit în cea mai mare comunitate
de securitate de pe arena internațională.
Prin Declarația Transatlantică, semnată în anul 1990, NATO a devenit principalul garant
al securității europene. Aceasta a pus bazele unei strânse cooperări nu numai pe aspecte legate
de securitate, ci și pe aspecte economice și politice de interes mutual535. Evoluția
emenințării teroriste după 11 semptembrie 2001 a adus în atenția aliaților, în primul rând,
535
Trans-Atlantic Declaration on EC-US Relations, 1990, disponibil la
http://eeas.europa.eu/us/docs/trans_declaration_90_en. accesat 28.02.2014.
necesitatea creării și consolidării unei rețele coerente de parteneriate cu ajutorul cărora să poată fi
abordat fenonmenul terorist la nivel regional și global536.
În anul 2002, a fost semnată Declarația NATO-UE asupra Politicii Europene de

Securitate și Apărare (PESA) prin care sunt stipulate principiile parteneriatului, cele mai
importante fiind: consultări comune, egaliatatea și respectarea autonomiei în materie de luare a
deciziilor la nivelul NATO și al UE, respectarea intereselor statelor membre ale NATO și UE,
respectarea principiilor din Carta ONU, dezvoltarea capabilităților militare necesare, comune
celor două organizații, în mod coerent, transparent și pe principiul consolidării reciproce 537. De
asemenea, Declaraţia NATO-UE privind PESA reafirma asigurarea accesului Uniunii la
capabilităţile de planificare ale Alianţei pentru misiunile conduse de UE.
În anul 2003, au fost semnate „Acordurile Berlin Plus”, care au stabilit cadrul de
cooperare între cele două organizaţii în probleme de management al crizelor: conform
prevederilor din aceste acorduri, în situaţia în care NATO decide să nu se angajeze în
gestionarea unei anumite situaţii de criză, UE poate face acest lucru în condiţiile în care Alianţa
îi pune la dispoziţie unele resurse şi capabilităţi şi o susţine prin aranjamente privind comanda şi
acordarea de asistenţă în planificarea operaţională 538. În același an, a fost creat Grupul de
Capabilități NATO-UE în scopul asigurării coerenței și susținerii reciproce a eferturilor de
dezvoltare a capabilităților.539
Legături cu caracter permanent au fost stabilite între NATO și UE și la nivel operațional:
o echipă permanentă de legătură a NATO (Permanent Liaison Team) își desfășoară activitatea,
începând din noiembrie 2005, la Statutul Major Militar al UE, în tip ce o celulă a UE funționează
din martie 2006, la Shape (Mons, Belgia)540.
536
Strategii ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice în prevenirea și combaterea fenomenului terorist,
disponibil la https://www.sri.ro/fisiere/studii/strategieue.pdf ,accesat la data de 20.02.2014
537
The NATO-EU Strategic Partnership, disponibil la http://www.nato.int/docu/comm/2004/06-istanbul/presskit, p.
3-4, accesat la 12.02.1014
538
PARTENERIATUL STRATEGIC NATO-UE.ROLUL CAPABILITĂŢILOR MILITARE, General-locotenent ing. dr.
Gheorghe Savu, Infosfera, nr.1/2011, p.9, disponibil la http://www.mapn.ro/publicatii/1_2011_.pdf , accesat la data
de 27.03.2014.
539
Paul Sturm, „NATO and the EU: Cooperation?”, European Security Review, nr. 48, ISIS Europe, Bruxelles,
2010, p.2.
540
PARTENERIATUL STRATEGIC NATO-UE.ROLUL CAPABILITĂŢILOR MILITARE, General-locotenent ing. dr.
Gheorghe Savu, Infosfera, nr.1/2011, p.9, disponibil la http://www.mapn.ro/publicatii/1_2011_.pdf , accesat la data
de 27.03.2014.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat decisiv modul de abordare a
relațiilor dintre SUA și Europa, dar criza economică și financiară mondială, ce a debutat în 2007
în SUA și a început să fie resimțită puternic resimțită pe ambele maluri ale Atlanicului în 2008, a
reprezentat, din punctul meu de vedere, momentul reorientării spre Asia-Pacific a Statelor Unite.
Parteneriatul transatlantic s-a conturat în contextul unipolarității, fiind fundamentat pe

consolidarea cooperării dintre cele două țărmuri ale Atlanticului în domeniile de interes comun,
având în centru garanția de securitate oferită de NATO actorilor spațiului european. SUA au
jucat dintotdeauna un rol fundamental în cadrul acestui parteneriat, fiind unica superputere a
lumii capabilă să ofere garanții de securitate aliaților, suportând si o mare parte din costurile
securității euroatlantice541.
Destrămarea Uniunii Sovietice a însemnat trecerea de la un mediu internațional bipolar
(dominat SUA și URSS) la unipolaritate (Statele Unite fiind cel mai important actor). Perioada
de dupa 1991 a reprezentat apogeul puterii americane; fără URSS, SUA a devenit unica
superputere capabilă să intervină oriunde pe glob pentru a-și susține și promova interesele,
dispunând de o capacitate de proiecție enormă. Actualmente, asistăm la perioadă de tranzinție
spre multipolaritate. Criza financiară din 2008 a slăbit Statele Unite, iar în mediul internațional
au apărut actori din ce în ce mai puternici (China, India, Rusia, Brazilia, Turcia). Însă niciunul
dintre aceste state nu se pot compara cu SUA, niciunul dintre aceste state nu dispun de
instrumentele de putere necesare pentru a se impune în mediul internațional așa cum o fac
Statele Unite. Chiar dacă sistemul internațional evoluează către multipolarite, SUA vor avea în
continuare rolul de putere majoră în arena internațională, prin prisma puterii militare, dar nu vor
rămâne unica superputere mondială, mai ales dacă luăm în calcul predicțiile legate de faptul că
economia americană va fi devansată de cea chineză.
National Intelligence Council estimează faptul că, în 2025, SUA vor rămâne în
continuare principalul pol de putere al lumii, dar dominația americană, va cunoaște o
diminuare542.
541
IMPLICAȚII ALE TRANZIȚIEI SPRE MULTIPOLARITATE ASUPRA RELAȚIEI DINTRE NATO SI UE, Cristina
BOGZEANU, în Impact Strategic, Nr. 3 [48]/2013, p. 8.
542
Joseph S. Jr. NYE, „The Future of American Power. Dominance and Decline in Perspective”, în Foreign Affairs,
Vol. 89, nr.. 6, November/December 2010, p. 2-12.
„Relația cu aliații europeni rămâne piatra de temelie privind angajamentul Statelor
Unite cu lumea și un catalizator pentru acțiuni internaționale. Statele Unite vor avea relații
bilaterale cu aliații noștri și va promova dilogul privind rezolvarea problemelor economice și de
securitate Oraganizația Atlanticului de Nord (NATO) este alianța de securitate poeminentă în
lumea de astă”z543. SUA, împreună cu cei 27 de aliați NATO și mulți alți parteneri cu care
NATO cooperează, își va consolida abilitatea colectivă de a promova abilitatea colectivă de a
promova securitatea, de a descuraja amenințările vitale și va fi capabilă să apere drepturile și
libertățiile cetățenești de pretutindeni. Noul Concept Strategic al
NATO va fi capabil să revitalizeze și să reformeze Alianța. Liderii NATO se declară "hotărâţi să
continue modernizarea Alianţei, pentru a putea face faţă provocărilor de securitate din secolul
al XXI-lea şi să îi menţină eficienţa, ca alianţa politico-militară care a avut cel mai mult succes
în lume"544. Astfel, NATO va fi capabil să gestioneze provocările secolului XXI, în același timp
fiind o fundație o securității europene.
Bazandu-se pe aspirațiile europene pentru o mai mare integrare, SUA susțin parteneriatul
cu o Uniune Europeană mai puternică pentru a avansa obiectivele comune, în special în
promovarea democrației și prosperității în țările din Europa de Est, state aflate încă în procesul
de tranziție spre democrație și în a răspunde la rezolvarea unor probleme de interes comun. SUA
vor rămâne dedicate promovării stabilității și a democrației în Balcani și rezolvării conflictelor
din Caucaz și în Cipru. SUA va promova angajamentul cu Turcia, pe o gamă largă de obiective
comune, în special cu privire la urmărirea de stabilitate în regiunea sa 545. Statele Unite încercă să
consolideze instituțiile europene existente, astfel încât acestea să devină mult mai cuprinzătoare
și mai eficientă în construirea încrederii, reducerea tensiunilor, și protejarea libertății.
Europa este casa celor mai importanți aliați și parteneri ai Statelor Unite, mulți dintre
aceștia participând alaturi de armata americană în Afganistan, Iraq și în alte locuri. Europa este
cel mai important partener al SUA în asigurarea securității globale, și cel mai probabil va rămâne
543
NATIONAL SECURITY STRATEGY, p.40, disponibil la
http://www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss_viewer/national_security_strategy.pdf , accesat la data de
03.03.2014
544
Principalele prevederi ale noului concept strategic al NATO , disponibil la
http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/principalele-prevederi-ale-noului-concept-strategic-al-nato-
206659.html , accesat la data de 10.03.2014
545
NATIONAL SECURITY STRATEGY, p.41, disponibil la
http://www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss_viewer/national_security_strategy.pdf , accesat la data de
03.03.2014
așa în viitor. În același timp, provocările aupra asigurării securității și conflictele nerezolvate
persistă în anumite părți din Europa, dar și în Eurasia, unde Statele Unite trebuie să promoveze
securitatea regională și integrarea Euro-Atlantică. Statele Unite au interese de durată în
sprijinirea păcii și prosperității în Europa, precum și susținerea puterii și vitalității NATO, care
sunt critice pentru securitatea Europei, dar nu numai. Majoritatea țărilor europene reprezintă,
acum, state generatoare de securitate și nu țări consumatoare de securitate.
Participările din Irak și
Afganistan au creat o oportunitate strategică pentru dezvolatarea cooperării între cele două
continente, punând bazalele unui parteneriat de durată. În conformitate cu acest peisaj strategic
în evoluție, postura SUA în Europa trebuie, de asemenea, să evolueze. În acest sens, Statele
Unite își vor menține angajamentul privind Articolul 5 al NATO, de a asigura securitatea
aliaților și de a promova o capacitate sporită de interoperabilitate privind operațiunile comune. În
această eră cu resurse limitate, Statele Unite vor lucra cu aliații NATO pentru a dezvolta o
„apărare inteligentă” prin dezvlatarea și folosirea în comun a capabilitățiilor necesare a face
față provocarilor secolului XXI546.
„Pivotarea” spre Asia-Pacific
Criza economică și financiară și-a pus amprenta asupra dinamicii sistemului

internațional, analizele scoțând în evidență scăderea puterii relative a SUA față de puterile
emergente, în mod special față de China. Odată cu decizia de a închide teatrele de operațiuni din
Irak și Afganistan, Administrația Obama a anunțat faptul că interesele nord americane au
„pivotat” către regiunea Asia-Pacific. Acest lucru a ridicat semne de întrebare cu privire la
viitorul angajamentelor față de Europa și menținearea intereselor SUA în acestă regiune, precum
și legate de mutațiile ce vor apărea în interiorul NATO și în relațiile NATO și Uniunea
Europeană. De asemeanea, acest lucru a adus în discuție viitorul Uniunii Europene, care a fost
puternic afectată de criza financiară, cu privire la capaciatea militară a acesteia de a-și asigura
securitatea proprie și pe cea a regiunilor din vecinătatea apropriată.
546
SUSTAINING U.S. GLOBAL LEADERSHIP: PRIORITIES FOR 21ST CENTURY DEFENSE,
DEPARTMENT OF DEFENSE, UNITED STATES OF AMERICA, ianuarie 2012, p.8, disponibil la
http://www.defense.gov/news/defense_strategic_guidance.pdf , accesat la data de 5.03.2014.
„Pivotarea” se materializează prin acțiuni de creștere a prezenței în regiunea Asia-Pacific
și prin restrângerea prezenței și a investițiilor de securitate în Europa și în Orientul Mijlociu 547.
Acest lucru nu în seamnă că parneriatul cu Europa nu va continua, problemele din Orientul
Mijlociu fiind prezente pe agenda comună a celor două, dar acestea vor trece în plan secund,
principala prioritate pentru SUA devenind regiunea Asia-Pacific.
Această schimbare a prioritățiilor apare în contextul în care Statele Unite urmăresc să

mențină un echilibru de putere în Asia-Pacific. Emergența Chinei ca putere globală a grabit și
totodată a determinat SUA să se reorienteze spre această zonă, lucru ce a dus la creșterea alocării
de resurse pentru a asigura pezența în această zonă.
Cel de-al 25-lea summit al NATO, organizat la Chicago între 20-21 mai 2012, a adus în
discuție un nou concept, Smart Defence, ce se axează pe eficentizarea cheltuielilor de apărare în
cadrul creat de criza economică mondială, acest lucru generând schimbări la nivelul relației SUA
– EU. În acest sens, se dorește revizuirea contribuției SUA la bugetul NATO, fără ca aceasta să
afecteze angajamentele Alianței. Acest lucru presupune că statele membre ale Alianței nu se vor
mai putea baza doar pe contribuția SUA cu privire la capabilitățile avansate și costisitoare 548. În
substratul acestei inițiative se regăseste necesitatea ca europenii să își asume o responsabilitate
crescută față de propria securitate, în condițiile în care atenția Washingtonului se va concentra
preponderent spre regiunea Asia-Pacific. Smart Defence nu reprezintă momentul de cumpănă al
parteneriatului transatlantic, necesitatea creșterii aportului la bugetul NATO al Europei fiind o
soluție la o problemă economică.
Uniunea Europeană rămâne cel mai important aliat în lupta împotriva amenințărilor
globale, precum terorismului și proliferarea armelor nucleare. Prezența scutului antirachetă pe
bătrânul continent scoate în evedență modul în care parteneriatul a evoluat la forma actuală.
Scutul antirachetă reprezintă o garanție a continuării relațiilor transatlantice, SUA implicându-se
în mențineara securității Europei.
În condițiile în care centrul de gravitate al afacerilor a glisat spre regiunea Asia-Pacific,
parteneriatul transatlantic trebuie să se adapteze continuu la modificările din mediul
547
IMPLICAȚII ALE TRANZIȚIEI SPRE MULTIPOLARITATE ASUPRA RELAȚIEI DINTRE NATO SI UE, Cristina
BOGZEANU, în Impact Strategic, Nr. 3 [48]/2013, p. 7-13.
548
Smart Defence – teorie și practică-, Filofteia Reprez, p. 79-85, material disponibil la
http://www.mapn.ro/smg/gmr/Ultimul_nr/repez-p.79-85.pdf , accesat la data de 10.03.2014.
internațional. Acest lucru nu înseamnă că fundamentele relației SUA - UE s-au schimbat, însă
reorientarea SUA spre Asia-Pacific a afectat parteneriatul. Îndreptarea atenției americanilor spre
Asia marchează momentul în care europenii trebuie să își asume un grad mai mare de
responsabilitate pentru a-și asigura securitatea proprie și a vecinătății apropiate.
Gestionarea crizelor din vecinătatea apropiată a Europei
Fără fratele mai mare, SUA, să își concentreze toată atenția asupra Europei, europenii
trebuie să facă față provocărilor din vecinătatea apropiată și anume: Balcanii de Vest, Zona
extinsă a Mării Negre, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, dar și gestioanarea realațiilor cu
Federația Rusă, care prin politica sa externă se dovedește a fi un jucător redutabil pe scena
internațională.
Din perspectiva Washingtonului, „Europa a avut la dispoziție mai bine de șase decenii
pentru a se ridica din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial și să construiască o platformă
solidă pentru suveranitate împărtășită și a unor noi norme de guvernare internațională. Acum,
este timpul să împartă responsabilitățile globale cu SUA.”549
Reorientarea intereselor strategice ale SUA spre Asia - Pacific nu ascunde o

„abandonare” a Europei de către SUA, ci necesitatea de a împărți în mod echitabil
responsabilitățile față de securitatea regională și internațională. securitatea Europei continuă să
rămână un aspect important pentru politica externă a Casei Albe, dar rolul pe care îl au actorii
europeni, respectiv UE si statele sale membre, se schimbă. National Defense Strategy scoate în
evidență faptul că se vor implica în menținearea securității europene doar în virtutea principiului
apărării colective stipulat prin Articolul 5 al Tratatului de la Washington. Necesitatea asigurării
propriei securități reprezentând o schimbare a relației transatlantice.
În acest sens, evenimentele din 2011, din Libia au insemnat o nouă etapă a relațiilor
transatlantice. În timp ce rebeli libieni luptau cu trupele lui Muammar Gaddafi, Marea Britanie și
Franța, și nu Statele Unite, au fost cele au cerut o participare mai mai mare la operațiunile din
549
, „Sharing Global Responsibilities”, Jackson JANES, în IP Journal, 1 May 2010, disponibil https://ip-
journal.dgap.org/en/ip-journal/regions/sharing-global-responsibilities
accesat la 10.03.2014.
Libia. Când Obama a fost de acord de acord să participe la ceea ce a devenit o acțiune NATO,
administrația americană a precizat că SUA ar putea avea un rol limitat și, prin urmare, europenii
ar putea să își asume responsabilitatea în curtea lor 550. După ce armata americană a neutralizat
capacitățiile anti-aeriene libiene, Franța și Mare Britanie au avut cele mai multe misiuni de
bombardament. Cu toate acestea, în spatele scenei, SUA au jucat rolul critic în supravegherea
spațiului aerian, obținerea de informații din teren, asigurând în același timp și capacități de
realimentare. În ciuda aparentei conducerii franco – britanice, neajunsurile capabilităților militare
europene au fost evidente551. Acestă situație a scos în evidență a scos în evidență insuficiența
capacității de reacție a statelor membre UE.
O altă demonstrație a incapacității de reacție a UE a fost demonstrată în contextul

evenimentelor din Mali, în 2012, când autoritățile au pierduut controlul asupra nordului țării.
Guvernul mailian a solicitat intervenția militară a Franței și în final, trupele acesteia au pus capăt
insurgenței. Problema centrală în acest caz a constat în faptul că pe cât era de necesară și
justificată intervenția UE în această situație, pe atât de evidentă a fost lipsa capacității sale de a
interveni decisiv în rezolvarea unei crize dintr-un stat, caracterizat drept un partener important al
Uniunii Europene în Africa de Vest552.
Faptul că UE și statele sale membre nu și-au definitivat încă instrumentele și capacitatea

de a interveni în managementul crizelor din vecinătatea lor a fost confirmat și de evoluția crizei
din Siria. Începută ca parte a valului de revolte populare ce au afectat Africa de Nord si Orientul
Mijlociu încă din 2011, revolta împotriva regimului lui Bashar al Assad a escaladat către un
veritabil război civil, punctul culminant al acesteia fiind reprezentat de utilizarea de arme
chimice de către guvern împotriva rebelilor. Intervenția comunității internaționale, blocată până
la acest punct de opoziția Chinei și a Rusiei în Consiliul de Securitate, a fost acceptată ca fiind
necesară totuși. De reținut este că evenimentele din Siria se petrec în primii ani de eforturi ale
Casei Albe de a-și concentra politica externă preponderent asupra regiunii Asia-Pacific. Conform
viziunii SUA asupra politicii externe, conturată după punctul culminant al crizei economice si
550
” Obama develops Mid-East strategy with Europeans ”, Hewitt, Gavin , BBC News, 26 May, disponibil la
http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-13562109
551
The History of American Foreign Policy from 1895, Combs, Jerald A., 2012, 4th edn, Armonk, M.E. Sharpe, P.
481
552
IMPLICAȚII ALE TRANZIȚIEI SPRE MULTIPOLARITATE ASUPRA RELAȚIEI DINTRE NATO SI UE, op. cit
p. 11.
financiare, Siria nu face parte din regiunea asupra căreia se concentrează prioritățile strategice
ale Americii, ci din una dintre regiunile în care partenerii europeni ar trebui să își demonstreze
capacitatea de a acționa ca actori globali alături de Washington, împărtășind responsabilitățile
globale în materie de securitate553.
„Pivotarea” Administrației Obama spre Asia, atât legat de domeniul securității în această
zonă prin creșterea prezenței militare în Marea Chinei de Sud, ât și in domeniul economic prin
promovarea Parteneriatului Trans-Pacific, ridică cele mai multe întrebări cu privire la viitorul
parteneriatului transatlantic. Cu toate acestea, acțiunile Adminitrației Obama nu ies din tipar,
existând și alte momente de acest gen în istoria Statelor Unite, cum ar fi inițierea primelor relații
diplomatice cu China în 1970 de către Administrația Nixon sau implicarea Administrsției Clinton
în NAFTA554. În toate cazurile, parteneriatul transatllantic nu a fost neglijat, doar că americanii s-
au aflat în situția de a-și proteja interesele și în altă parte. Secretarul de Stat Hillary Clinton și
alți oficiali de la Casa Albă au subliniat în repetate rânduri că orientarea spre Asia nu reprezintă
o alternativă a parteneriatului tranatlantic. Potrivit lui Hillary Clinton, „Europa rămâne
principalul paartener, având în vedere amploarea și profunzimea cooperării transatlantice făță
de anumite probleme actuale, cum ar fi Afganistan, Iran sau primăvara arabă” 555. De asemenea,
președintele Consiliului Europei, Heman Van Rompuy, nota faptul că „americanii realizează
faptul că pivotul Asia-Pacific nu este o alternativă pentru Europa și NATO. Dimpotrivă, o relație
tranatlantică puternică este o precondiție pentru focalizarea Americii pe Asia”556.
Concluzii
Parteneriatul euroatlantic rămâne unul de o importanță crucială pentru actorii de pe

ambele țărmuri ale Atlanticului. Relația dintre SUA si Europa este una bine consolidată,
cimentată, fundamentată pe un set de valori si interese comune ce poate asigura baza unor relații
sustenabile, în ciuda divergențelor de opinie ce se pot ivi de-a lungul timpului. Oricine ar fi tentat
să subliciteze importanța fundamentului cultural, valoric, istoric comun în crearea de alianțe
553
Idem p.12
554
N.A.F.T.A. - Acordul Nord-American de Comerț Liber (North American Free Trade Agreement) a fost semnat la
17 decembrie 1992 între SUA, Canada și Mexic.
555
Remarks at Euro-Atlantic Security Community Initiative, Clinton, Hillary Rodham, Munich, 4 februarie 2012,
disponibl la http://www.state.gov/secretary/rm/2012/02/183326.htm
556
Europe on the World Stage , Van Rompuy Herman, Londra, 31 mai 2012, disponibil la
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/130552.pdf
poate supune analizei tipul de dificultăți întâlnite în cooperarea dintre SUA și China sau dintre
SUA și Rusia.
Asa cum declinul relativ al puterii SUA nu echivalează cu un viitor al sistemului

internațional fără SUA ca actor global, nici politica SUA față de partenerii europeni nu
echivalează cu o „abandonare” a acestora, ci cu imperativul clar al împărțirii responsabilității, a
echilibrării sarcinilor în materie de securitate, ceea ce are repercusiuni clare asupra relației dintre
SUA și Uniunea Europeană.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. BOGZEANU Cristina (2013), IMPLICAȚII ALE TRANZIȚIEI SPRE
MULTIPOLARITATE ASUPRA RELAȚIEI DINTRE NATO SI UE, în Impact Strategic,
Nr. 3 [48]/2013.
2. Combs, Jerald A. (2012), The History of American Foreign Policy from 1895, 4th edn,
Armonk, M.E. Sharpe.
3. Clinton, Hillary Rodham (2012), Remarks at Euro-Atlantic Security Community
Initiative, Munich, 4 februarie, disponibil la
http://www.state.gov/secretary/rm/2012/02/183326.htm.
4. Hewitt, Gavin (2011), “Obama develops Mid-East strategy with Europeans”, BBC News,
26 May, disponibil la http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-13562109 .
5. Jackson JANES (2010), „Sharing Global Responsibilities”, în IP Journal, disponibil la
https://ip-journal.dgap.org/en/ip-journal/regions/sharing-global-responsibilities.
6. NYE, Joseph S. Jr., „The Future of American Power. Dominance and Decline in
Perspective”, în Foreign Affairs, Vol. 89, nr.. 6, November/December 2010.
7. Savu, Gheorghe, PARTENERIATUL STRATEGIC NATO-UE.ROLUL
CAPABILITĂŢILOR MILITARE, Infosfera, nr.1/2011, p.9, disponibil la
http://www.mapn.ro/publicatii/1_2011_.pdf
8. Sturm, Paul (2010), „NATO and the EU: Cooperation?”, European Security Review, nr.
48, ISIS Europe, Bruxelles.
9. Reprez, Filofteia, Smart Defence – teorie și practică, material disponibil la
http://www.mapn.ro/smg/gmr/Ultimul_nr/repez-p.79-85.pdf
10. NATIONAL SECURITY STRATEGY, material disponibil la

http://www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss_viewer/national_security_strategy.pdf ,
11. SUSTAINING U.S. GLOBAL LEADERSHIP: PRIORITIES FOR 21ST CENTURY
DEFENSE, DEPARTMENT OF DEFENSE, UNITED STATES OF AMERICA,
ianuarie 2012, disponibil la
http://www.defense.gov/news/defense_strategic_guidance.pdf
12. Principalele prevederi ale noului concept strategic al NATO , disponibil la
http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/principalele-prevederi-ale-noului-
concept-strategic-al-nato-206659.html.
13. Trans-Atlantic Declaration on EC-US Relations, 1990, disponibil la
http://eeas.europa.eu/us/docs/trans_declaration_90_en. accesat 28.02.2014.
14. Strategii ale Uniunii Europene și ale Alianței Nord-Atlantice în prevenirea și combaterea
fenomenului terorist, disponibil la https://www.sri.ro/fisiere/studii/strategieue.pdf.
15. The NATO-EU Strategic Partnership, disponibil la
http://www.nato.int/docu/comm/2004/06-istanbul/presskit.
16. Van Rompuy, Herman (2012), Europe on the World Stage, Speech at Chatham House,
London, 31 May, disponibil la
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/130552.pdf.
EXTINDEREA FEDERAȚIEI RUSE
PETRU DANA CRISTIANA

UNIVERSITATEA “BABEȘ- BOLYAI”
Abstract: THE EXPANSION OF THE RUSSIAN FEDERATION IS A CURRENT HYPOTHESIS

IN INTERNATIONAL RELATIONS. THE PRESSURE FROM THE WESTERN INTERNATIONAL
STRUCTURES AND THE INFLUENCE OF THE UNITED STATES HAVE PUT RUSSIA IN AN
OFFENSIVE POSITION.
THE PAPER AIMS TO ANALYZE IN A COMPREHENSIVE WAY THE MEASURES TAKEN BY

THE RUSSIAN FEDERATION IN RELATION TO WHAT THEY CONSIDER A TRIGGER FACTOR, THE
NORTH ATLANTIC TREATY FEDERATION RESPECTIVELY. THE EUROPEAN UNION, IN ITS
ATTEMPT TO INCREASE THE NUMBER OF MEMBER STATES, MONOPOLIZES THE AREA IN THE
VICINITY OF THE RUSSIAN FEDERATION, CAUSING CONCERN AS TO THE REAL REASONS FOR
ITS ACTIONS.
THROUGHOUT THE SCIENTIFIC APPROACH, THE PROPOSED TARGETS HAVE BEEN

ACHIEVED USING BOTH QUALITATIVES AND QUANTITATIVES METHODS. THE PREMISES
HAVE BEEN CONFIRMED IN THE FINAL SECTION OF THE PAPER AND THEY REPRESENTS THE
RESULTS OF THE RESEARCH PROCESS.
Problema extinderii Federației Ruse a prezentat un adevărat interes pentru Uniunea

Europeană, Statele Unite ale Americii și statele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului
de Nord? Înca din anul 2006 de la Summit-ul de la Riga s-a observat dorința extinderii prin
redeschiderea problemei Ucrainei, dar situația s-a acutizat odată cu anexarea Crimeei.
“Noua strategie internațională a Kremlinului rezultă din concluziile extrase dintr-o serie
de eșecuri suferite de Rusia în anii ’90 și se bazează pe câteva supoziții despre relațiile
internaționale în secolul XXI.”557 Cel care a sintetizat lecțiile învățate și concluziile trase de
grupul de elită strategică condus de Vladimir Putin este Dmitrii Trenin. Una dintre concluziile
trase a fost faptul că relațiile internaționale rămân în sfera realpolitik-ului, presupunând o
combinație între geopolitică și economie. Federația Rusă a considerat importantă păstrarea
557
Stanislav Secrieru, Rusia după imperiu: între putere regională și custode global, Ed. Institutul European, Iași,
2008, p. 189.
semnificației forței militare și în secolul XXI. De asemenea, pe viitor promisiunile partenerilor
vor trebui să fie stipulate în documente oficiale și să ia o formă obligatorie. Moscova a rămas de
părere că o confruntare “cu Statele Unite ale Americii este periculoasă și nu va servi intereselor
naționale ale Rusiei, în timp ce o relație simetrică este imposibilă, rolul partenerului inferior fiind
inacceptabil.”558
Federația Rusă consideră că lărgirea Uniunii Europene are drept consecințe o serie de
provocări pentru aceasta, iar viitoarele baze militare ale Organizației Tratatului Atlanticului de
Nord în Europa de Sud-Est, mai exact în România și Bulgaria, reprezintă un factor de risc pentru
Rusia, creând premise favorabile pentru pătrunderea Occidentului, în regiunea Mării Negre.
Nemulțumirile Federației Ruse din anul 2008 au provenit de la dorința Georgiei și

Ucrainei de a ridica nivelul de cooperare cu Alianța aplicând pentru Planul de Acțiune pentru
Aderare, care ar deschide acestor țări calea către statutul de membru al Organizației Tratatului
Atlanticului de Nord. Datorită acestor fapte, Kremlinul a lansat avertismente la adresa celor două
țări, declarând că insistențele lor vor duce la consecințe negative asupra cooperării militare cu
cele două foste republici sovietice.
Situația Ucrainei este diferită de cea a Georgiei, datorită contextului istoric, având în
vedere faptul că Peninsula Crimeea a fost dată cadou Ucrainei de către Federația Rusă. “Actul
prin care liderul sovietic Nikita Hrușciov, a transferat Crimeea Ucrainei în 1954, a ajuns să aibe
repercursiuni șase decenii mai târziu. Criza din Crimeea este rezultatul diferenței de viziune
dintre vestul Ucrainei care dorește apropierea de Occident și estul Ucrainei cu majoritari ruși
care doresc în continuare relații strânse cu Moscova.”559
Premisa acestor evenimente este direcția europeană a politicii externe ucrainene. Acest
lucru s-a materializat prin dorința Ucrainei de a realiza o zonă de schimb liber între ea și Uniunea
Europeană. Totuși, motivul principal nu este cel economic, ci acesta face referire la determinările
geopolitice și ideologice ale Ucrainei. Se resimte o condiționare, autoritățile ruse invitând în mod
repetat autoritățile de la Kiev să se alăture Federației Ruse, Belarusului și Kazahstanului, în
cadrul uniunii vamale. Cu scopul de a fi și mai influentă, Rusia i-a expus Ucrainei atât beneficiile
558
Ibidem, p. 189.
559
Alexandru Danilov, Peninsula Crimeea, “al doilea butoi de pulbere” al Europei,
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/peninsula-crimeea-al-doilea-butoi-pulbere-al-europei,
cât și pierderile în cazul unui refuz. Prin urmare, se poate observa condiționarea impusă atât din
partea Moscovei cât și din partea Uniunii Europene.
Situația Ucrainei nu ar fi trebuit să surprindă nici Europa și nici Statele Unite ale
Americii, deoarece semnele ca Rusia s-a simțit amenințată de extinderea Uniunii Europene, au
dus la declarațiile oficialităților de la Moscova la Summit-ul de la Riga din anul 2006, la criza
provocată în Georgia în anul 2008, iar acum la criza din Ucraina.
Trebuie luat în vedere aspectul “dilemei de securitate”. Acesta “descrie o situație în care
eforturile unui stat de a-și spori securitatea reprezintă o amenințare la adresa altor state ”.560 În
cazul actual, Uniunea Europeană în încercarea ei de a-și mări numărul de state membre,
apropiindu-se tot mai mult de Federația Rusă, a creat dubii asupra motivelor acaparării zonei din
proximitatea Rusiei. Astfel, s-au diminuat oportunitățile în vederea cooperării.
Conform părerilor oficialităților ruse, o amenințare majoră este continua încercare a

Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de a se extinde în apropierea granițelor rusești. Ca o
formă de contracarare a acțiunilor, Federația Rusă “s-a opus vehement candidaturilor Georgiei și
Ucrainei la Oganizația Tratatului Atlanticului de Nord, precum și planurilor de amplasare a unor
elemente ale scutului american antirachetă în țări din Europa de Est, precum România și
Polonia.”561
Luând în considerare starea actuală, în cadrul sistemului internațional, un loc aparte îl au

“complexele de securitate”. Acestea “se referă la intensitatea relativă a relațiilor de securitate
interstatale care formează tipare regionale distincte, configurate atât de distribuția puterii, cât și
de relațiile istorice de amiciție sau inamiciție.”562 Conform lui Paul Robinson, un complex de
securitate este definit ca un grup de state ale căror percepții și preocupări majore de securitate
sunt atât de interconectate încât problemele lor de securitate internațională nu pot fi analizate sau
rezolvate independent. Un astfel de complex de securitate se poate întâlni în Regiunea Extinsă a
Mării Negre. “Literatura de specialitate folosește termenul de Regiunea Extinsă a Mării Negre,
pentru că orice analiză care abordează problematica regiunii nu poate să ignore multitudinea de
560
Paul Robinson, Dicționar de securitate, Ed. CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010, p. 77.
561
***, Rusia: Extinderea NATO AMENINȚĂ securitatea națională. Vorbim, zâmbim, dar aceasta merge înainte,
http://www.antena3.ro/externe/rusia-extinderea-nato-ameninta-securitatea-nationala-vorbim-zambim-dar-
aceasta-merge-inainte-234276.html, accesat la data de 30.03.2014.
562
Paul Robinson, op.cit., p. 27.
intercorelații de natură economică, socială, politică existente între statele riverane, dar și între
acestea și cele apropiate.”563 Regiunea este o miză importantă în lupta pentru acapararea
supremației strategice globale, statele din cadrul ei fiind: Ucraina, Republica Moldova, Rusia,
Georgia, Turcia, Bulgaria și România.
“Raportată la Marea Neagră, concepția strategică globală a Rusiei este reflectată prin
două dimensiuni strategice esențiale: dimensiunea pasivă de rezistență și cea activă, de puternică
renaștere geopolitică prin intermediul politicilor în domeniul energiei.”564 Dimensiunea pasivă
face referire la păstrarea statu-quo-ului, politici moștenite de Federația Rusă din perioada
Războiului Rece. Odată cu aderarea României și a Bulgariei la Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord, Rusia a fost pusă față în față cu pierderea statutului, ceea ce a dus la
încercările acesteia de a sabota demersurile politice ale Ucrainei și Georgiei spre valorile
occidentale.
Dimensiunea activă poate fi observată prin faptul că Rusia post-sovietică a cheltuit o

mare parte din resursele sale pentru întărirea și susținerea unor regimuri marionetă în statele de la
perfieria spațiului ex-sovietic ca și garant al continuității supremației sale. Cu scopul de a
evidenția acest aspect, trebuie precizate cazurile Georgiei și Ucrainei asupra cărora Federația
Rusă și-a exercitat influența pentru a nu le permite intrarea în Uniunea Europeană.
Nemulțumirea Federației Ruse s-a făcut observată încă din anul 2006, în momentul în
care “Vladimir Putin a redeschis public chestiunea legitimității frontierelor” 565 Ucrainei, pe
agenda summit-ului atlantic de la Riga. “La discursurile și reprezentările geopolitice se adaugă
faptele. Războiul ruso-georgian din august 2008 și politica faptului consumat pe teren- în ciuda
acordurilor negociate între Dimitri Medvedev și Nicolas Sarkozy ( planul de pace între 12 august
și 8 septembrie 2008) – amenință infrastructurile energetice regionale, proiectele în derulare și
liberul acces al europenilor în bazinul Mării Caspice.”566
563
Teodor Frunzeti, “Cooperarea regională- măsuri de creștere a securității regionale, de sporire a încrederii și de
prevenire a conflictelor în Zona Extinsă a Mării Negre”, în Cunoaștere strategică în zona extinsă în zona extinsă a
Mării Negre, Ed. Rao, București, 2011, p. 190.
564
Ognyan Minchev, “Interese și strategii fundamentale pentru regiunea Mării Negre”, în Monitor strategic, nr. 3-4,
Ed. Ispasim, 2006, p. 13.
565
Jean-Sylvestre Mongrenier, Rusia amenință oare Occidentul?, Ed. Cartier, București, 2010, p. 19.
566
Ibidem, p. 19.
Relațiile dintre Rusia și puterile occidentale s-au modificat odată cu războiul dintre
Federația Rusă și Georgia din august 2008. Se poate preciza despre războiul ruso-georgian faptul
că “a fost un eveniment cu impact emoțional și de percepție publică major”567. La începutul
anului 2008, pe data de 5 ianuarie, președintele Mihail Saakashvili a obținut un nou mandat
prezidențial în Georgia. Acest mandat a venit cu promisiunea câștigării Abhaziei, care se
separase de Georgia și dorea independența. În timpul alegerilor prezidențiale, s-a mai organizat
și un referendum pentru consultarea populației cu privire la dorința țării de a intra în Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord.
Federatia Rusă a fost nemulțumită pentru rezultatul pozitiv de la referendum, datorită

faptului că nu dorea alți actori în zona ei de influență. Ca urmare, Rusia lansează avertismentul
conform căruia decizia Georgiei de a “adera la structurile Organizației Tratatului Atlanticului de
Nord avea să alimenteze separatismul” 568. Practic, Rusia căuta un prilej prin care să poată să
intervină în zonă, iar dorința de recuperare a Georgiei a regiunilor separatiste Osetia de Sud și
Abhazia a fost momentul perfect. Recunoașterea de către Moscova a regimurilor separatiste a
fost mai degrabă o anexiune de facto, deoarece atât Osetia de Sud cât și Abhazia au ajuns sub
protectorat rusesc, iar frontiera de sud a Rusiei s-a modificat prin forță armată.
Uniunea Europeană, Statele Unite ale Ameiricii, Organizația Tratatului Atlanticului de

Nord, au fost puse în faţa unei alegeri între a-i face dreptate Georgiei şi şantajele venite din
partea Rusiei. Cu toate că Georgia avea legitimitate asupra regiunilor separatiste Osetia de Sud şi
Abhazia, comunitatea internaţională a încercat să evite într-un mod diplomatic un conflict cu
Rusia, deoarece nu a vrut să creeze un conflict de natură mondială. De asemenea, atunci când
Mihail Saakashvili a cerut un sfat Statelor Unite ale Americii, aceştia au răspuns prin faptul că
Georgia ar trebui să renunţe la un conflict cu Rusia şi să se mulţumească cu ceea ce li se oferă.
În schimb, “statutul Crimeii este una din cele mai serioase probleme cu care se confrunta
Ucraina post-sovietică. Situația separatiștilor ruși majoritari în Crimeea și protejarea bazei navale
ruse de la Sevastopol au dus la tensiuni diplomatice între Ucraina și Rusia.”569
567
Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Bălășoiu, Razboiul ruso-georgian. Reacțiile decidenților în timpul crizei, Ed.
Curtea Veche, București, 2009, p. 5.
568
Ibidem., p.29.
569
Alexandru Danilov, Peninsula Crimeea, “al doilea butoi de pulbere” al Europei,
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/peninsula-crimeea-al-doilea-butoi-pulbere-al-europei,
Criza din Ucraina a izbucnit în data de 18 februarie 2014, în momentul în care la Kiev în
Piața Independenței s-au adunat aproximativ 20 000 de manifestanți proeuropeni, acest lucru
degenerând în confruntări cu forțele de ordine. În zilele care au urmat, s-a format un guvern de
coaliție, parlamentul ucrainean destituindu-l din funcție pe Viktor Ianukovici. Rusia, fiind
nemulțumită de cele întâmplate contestă legitimitatea noii puteri și își plasează trupele în stare de
alerta, de-a lungul granițelor cu Ucraina. De asemenea, în Crimeea, o republică autonomă și
rusofonă din sudul Ucrainei care gazduiește flota rusă la Marea Neagră, au loc ciocniri între
manifestanții proruși și antiruși.
Kievul a început cu acuzații înspre Moscova datorită invaziei armate și de ocupație care
preluase controlul asupra unui aeroporturilor din Belbek și din Simferopol. În data de 1 martie,
Rusia și-a sporit trupele din Crimeea, premierul Crimeii cerându-i sprijinul președintelui rus
Vladimir Putin.
Pentru Rusia, Crimeea reprezintă centrul intereselor strategice, aceasta asigurându-și

influența asupra Caucazului și vestului Europei prin Flota Mării Negre și baza militară de la
Sevastopol. Baza militară a reprezentat un motiv permanent de tensiune între Rusia și Ucraina,
problema acesteia fiind adusă și în războiul ruso-ucrainean, preşedintele prooccidental Viktor
Iuşcenko cerându-i lui Vladimir Putin să nu o folosească. Un alt episod tensionat s-a ivit datorită
acordului de staționare a Flotei ruse la Sevastopol până în anul 2007, acesta lungindu-se cu încă
25 de ani după alegerea prorusului Vktor Ianukovici la președenția Ucrainei, aceasta primind
gaz mai ieftin.
Ca o consecință a acestor evenimente a fost votul din data de 6 martie a Membrilor

Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea care avea ca scop organizarea unui
referendum prinvind statutul regiunii. De asemenea, un alt scop al referendumului era ieșirea în
mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă. Datorită referendumului din
data de 16 martie din Crimeea, unde “o majoritate covârșitoare s-au declarat în favoarea unirii cu
Rusia, acest fapt fiind considerat nelegitim de Kiev, de Uniunea Europeană și de Statele Unite
ale Americii”570, Parlamentul local a hotărât să ceară oficial integrarea Crimeei în Federația Rusă,
unde ar urma să dețina statutul de republică.
570
***, CRIMEEA este anexată RUSIEI, începând de marți. Transnistria cere alipirea la Rusia,
http://www.realitatea.net/vladimir-putin-a-semnat-anexarea-crimeii-la-rusia-transnistria-cere-alipirea-la-
rusia_1401469.html, accesat la data de 04.04.2014.
Având în vedere situația Ucrainei, diverși actori au fost de părere că, în acest caz, se
putea lua în considerare intervenția celorlalte state. “Termenul de intervenție se referă în Relațiile
Internaționale la un tip de amestec în treburile interne ale unui stat de către un actor extern- de
obicei, un alt stat, un grup de state, organizație internațională sau chiar un grup de substate sau
nonstate. Uneori, intervențiile pot fi permise oficial sau tolerate de autoritățile statului țintă.
Acesta este de obicei cazul activităților internaționale de menținere a păcii.”571 Cu toate că există
principiile gemene ale suveranității și nonintervenției în treburile altor state, după Războiul Rece
s-a pus așa-numita etichetă de “umanitar” care oferă justificarea normativă necesară intervenției.
Pe de o parte, Occidentul susține că intervenția Rusiei și secesiunea Crimeii au fost

realizate prin încălcarea “dreptului internațional”, pe de altă parte, Moscova susține că le-a
permis cetățenilor din Crimeea să-și manifeste dreptul la autodeterminare, în deplina concordanță
cu “dreptul internațional”. Rusia, prin declarațiile date ulterior anexării, justifică acest aspect prin
voința poporului și apartenența acestuia la Federația Rusă.
Printre motivele lui Putin pentru anexarea Crimeei au fost repararea unei greșeli istorice
făcute de Nikita Hrușciov, faptul că în Ucraina nu exista nicio autoritate legitimă, prin urmare
Crimeea nu beneficia de o stabilitate din punct de vedere politic, exista o ingrijorare a Federației
Ruse în ceea ce privește instabilitatea și conflictele dintre pro-ruși și pro-ucraineni, “fără a fi
vorba despre vreo altă intenție de a prelua controlul asupra altor teritorii din estul Ucrainei.” 572
De-a lungul timpului, Rusia a dorit să mențină o legătură cât mai strânsă cu fostele state
sovietice. Încercarea Uniunii Europene de a se extinde a fost înțeleasă de către Federația Rusă ca
o încălcare a zonei în care aceasta își exercită influența. Implicarea Organizației Tratatului de
Nord a adus ca repercusiune o atitudine ofensivă din partea Rusiei și o implicare pentru a-și
asigura statu-quo-ului moștenit din perioada Războiului Rece.
O dovadă pentru a susține afirmația anterioară a fost dată de dorința Georgiei și Ucrainei
de a ridica nivelul de cooperare cu Alianța prin aplicarea la Planul de Acțiune pentru Aderare. Ca
urmare a deciziilor celor două state, Kremlinul a lansat avertismente conform cărora ar urma să
aibă loc consecințe negative asupra cooperării militare dintre aceștia.
571
Stephanie Lawson, Relații internaționale. O scurtă introducere, Ed. CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010, p. 121.
572
Daniela Stoican, Vladimir Putin: Cinci motive pentru anexarea Crimeei, http://www.zf.ro/business-
international/vladimir-putin-cinci-motive-pentru-anexarea-crimeei-12288482, accesat la data de 06.04.2014.
Se poate preciza faptul că relațiile dintre Rusia și puterile occidentale s-au modificat în
anul 2008, odată cu războiul dintre Federația Rusă și Ucraina. Noul mandat prezidențial al lui
Mihail Saakashvili a venit cu promisiunea câștigării regiunii separatiste Abhazia, ceea ce i-a
oferit prilejul Rusiei de a interveni. Încercarea de aderare a Georgiei în Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord s-a încheiat prin “șansa” oferită Moscovei de a prelua regiunile Abhazia și
Osetia de Sud sub protectorat rusesc.
În schimb, în Ucraina conflictul a început datorită diferenței de viziune dintre vest, care
dorește apropierea de Occident și estul rusofon al țării. Cu acest prilej, Rusia și-a asigurat
“poarta” de intrare în Crimeea, peninsulă oferită cadou vecinilor ucraineni de Nikita Hrușciov în
anul 1954. Prin organizarea unui referendum, Crimeea a cerut ieșirea în mod oficial din
componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă, acest eveniment fiind considerat nelegitim
de Kiev, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
Conchidem că strategia realizată de Vladimir Putin încă din anul 2008, ne îndreaptă să
credem faptul că acesta dorește extinderea Federației Ruse, posibil chiar refacerea Uniunii
Sovietice. În ciuda acestor dorințe imperialiste, i se opun atât Uniunea Europeană, cât și statele
membre ale Organizației Atlanticului de Nord, pentru a se realiza echilibrul de putere în cadrul
Relațiilor Internațioanale.
Bibliografie:
1. Chifu I., Oproiu M., Bălășoiu N., Razboiul ruso-georgian. Reacțiile decidenților în
timpul crizei, Ed. Curtea Veche, București, 2009
2. CRIMEEA este anexată RUSIEI, începând de marți. Transnistria cere alipirea la
Rusia, http://www.realitatea.net/vladimir-putin-a-semnat-anexarea-crimeii-la-rusia-transnistria-cere-
alipirea-la-rusia_1401469.html
3. Danilov A., Peninsula Crimeea, “al doilea butoi de pulbere” al Europei,
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/peninsula-crimeea-al-doilea-butoi-pulbere-al-
europei
4. Frunzeti T., “Cooperarea regională- măsuri de creștere a securității regionale, de
sporire a încrederii și de prevenire a conflictelor în Zona Extinsă a Mării Negre”, în
Cunoaștere strategică în zona extinsă în zona extinsă a Mării Negre, Ed. Rao,
București, 2011
5. Lawson S., Relații internaționale. O scurtă introducere, Ed. CA Publishing, Cluj-
Napoca, 2010
6. Minchev O., “Interese și strategii fundamentale pentru regiunea Mării Negre”, în
Monitor strategic, nr. 3-4, Ed. Ispasim, 2006
7. Mongrenier J.S., amenință oare Occidentul?, Ed. Cartier, București, 2010
8. Robinson P., Dicționar de securitate, Ed. CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010
9. Rusia: Extinderea NATO AMENINȚĂ securitatea națională. Vorbim, zâmbim, dar
aceasta merge înainte, http://www.antena3.ro/externe/rusia-extinderea-nato-ameninta-securitatea-
nationala-vorbim-zambim-dar-aceasta-merge-inainte-234276.html
10. Secrieru S., Stanislav Secrieru, Rusia după imperiu: între putere regională și custode
global, Ed. Institutul European, Iași, 2008
11. Stoican D. Vladimir Putin: Cinci motive pentru anexarea Crimeei,
http://www.zf.ro/business-international/vladimir-putin-cinci-motive-pentru-anexarea-crimeei-
12288482.
COMBATEREA TERORISMULUI
INTERNAŢIONAL: PERSPECTIVA RUSIEI
DIANA SECARĂ
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Abstract
AFTER THE ATTACKS OF 9/11 IN THE U.S., INTERNATIONAL TERRORISM HAS GROWN
MUCH FASTER AND SPREAD WORLDWIDE. IT ATTRACTED THE ATTENTION OF ALL STATES,
INCLUDING RUSSIA'S ATTENTION. RUSSIA HAS NOT BEEN SPARED FROM THIS DANGER, AND
SINCE 2001, RUSSIA IS DEVELOPING INTERNATIONAL COOPERATION TO COMBAT
TERRORISM.
AGREEMENTS WITH EUROPEAN COUNTRIES AND THE UNITED STATES HAVE SHOWN
THAT RUSSIA WAS ACTIVELY INVOLVED IN PREVENTING AND COMBATING TERRORISM AND
FACED OVER THE YEARS WITH ATTACKS FROM SUCH ORGANIZATIONS. GIVEN THAT
TERRORISM INVOLVES SEVERAL STATES, RUSSIA DECIDES TO ACT LIKE OTHER COUNTRIES
AND CALLING THE SAME MEANS AS THE OTHER COUNTRIES TO MAINTAIN SECURITY AND
SAFETY OF CITIZENS. TERRORISM IS A REAL DANGER NOWADAYS, AND RUSSIA ALSO
UNDERSTANDS THAT IS IMPORTANT TO TAKE ACTION ON THIS AND TO FIGHT TO ERADICATE
THIS DANGER.. EVEN IN 2014, THE COLLABORATION BETWEEN ORGANIZATIONS SUCH AS
NATO AND RUSSIA CONCLUDE FURTHER AGREEMENTS TO CONTINUE THE FIGHT AGAINST
TERRORISM TO ENSURE THE SAFETY OF CITIZENS.
Terorismul. Terorismul internaţional

Putem afirma că terorismul cuprinde un număr de acte criminale și el se bazează pe
înfricoșarea unei populații, utilizând acte de violență. Pe lângă violență și amenințarea cu
violență, terorismul mai presupune şi o bună organizare/planificare, finanțare, dar și echipament
și indivizi bine pregătiți pentru a realiza acțiunile de luptă 573. Terorismul reprezintă astfel o
ameninţare la adresa întregii comunităţi.
Terorismul şi acţiunile violente reprezintă adevărate riscuri la adresa securităţii populaţiei
şi a securităţii infrastructurilor critice, deoarece ele pot fi declanşate atât din exteriorul statului,
573
Nistoreanu, Gh., Păun, C. Criminologie, București, Editura Europa Nova, 2000, pp.268-269;
cât şi din interiorul lui. Printre efectele ce le declanşează la nivelul socio-psihologic, regăsim
neîncrederea, panica şi dezordinea574.
Terorismul de astăzi are ca scop cultivarea spaimei, iar amenințările doresc să reducă
senzația de siguranță a populației, scopul teroriștilor fiind deseori acela de manipulare a opiniei
publice575. Comunitatea devine astfel mult mai vulnerabilă în fața fenomenului terorist, în special
atunci când ținta atacurilor poate fi oricine.
Conceptul de “terorism internațional” s-a dezvoltat şi a căpătat atenţie în special în
ultimii ani. Acesta reprezintă un tip special de infracțiune, ce este caracterizat printr-un element
de extraneitate. Pregătirea și executarea acestui tip de infracțiune, subiectele ei pasive (şi cele
active), mobilul și mijloacele utilizate pentru înfăptuire interesează mai multe state. 576 Atacurile
teroriste vizează mase mari de oameni şi doresc să realizeze pagube umane, materiale sau
financiare, cât mai mari, într-un timp cât mai scurt.
Internaţionalizarea terorismului este urmată de o extindere a zonelor sale de acţiune, dar
şi de schimbări calitative în metodele de acţiune. Ca orice altă formă de terorism, terorismul
internaţional recurge la acţiuni cum ar fi: răpiri şi asasinate, lansări de bombe, atacuri armate,
ameninţări etc. Din cauza internaţionalizării sale, terorismul a devenit o gravă ameninţare la
adresa păcii şi securităţii. Prin acţiunile sale, el dezvoltă neîncrederea şi chiar ostilitatea, mai ales
atunci când apare ca fiind subvenţionat, susţinut sau organizat în diverse scopuri agresive şi de
diversiune, scopuri de de destabilizare naţională şi internaţională. 577 Indiferent de mijloacele la
care terorismul apelează, el reprezintă un real pericol la siguranţa cetăţenilor.
Terorismul s-a răspândit repede, comunitatea internațională fiind nevoită ca acum să se
confrunte cu efectele de la nivel global ale acestui flagel. Printre caracteristicile ce definesc
terorismul regăsim factorul politic și pe cel geopolitic. După cum s-a putut observa şi de-a lungul
istoriei, indivizii s-au arătat dispuşi la a recurge la acte de terorism împotriva adversarilor ce
dețin un avantaj militar superior. De asemenea, în era globalizării, terorismul devine tot mai
periculos, mai ales când lupta împotriva terorismului depinde din ce în ce mai mult de factorul
574
Moldovan, Izabela, „Infrastructurile critice şi terorismul cibernetic”, în Monitorul Strategic, Nr.3-4, Institutul
pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, 2010, pag. 91;
575
Delcea, Cristian, “Ad-terorismul-relația de simbioză dintre terorism și mass-media”, Cluj-Napoca, Editura ASCT,
2007;
576
Bodunescu, Ion, Terorismul-fenomen global, București, Editura Casa Editorială Odeon, 1997, pag.67;
577
Tun-Comşa, Cristian, „Consideraţii privind terorismul contemporan”,
http://www.armyacademy.ro/reviste/1_2005/a10.pdf , accesat la data de 10.04.2014, pag.5;
geopolitic. Un exemplu în acest sens îl reprezintă diferitele acorduri internaționale și sisteme de
alianță încheiate578 pentru a colabora în vederea diminuării actelor teroriste.
Combaterea terorismului internaţional

Terorismul se consideră o ameninţare asimetrică la adresa securităţii internaţionale şi
lumea va trebui să constituie structuri speciale de protecţie şi de combatere a acestui fenomen.
Acestea trebuie să se realizaze la nivel internaţional, dar şi la nivel naţional şi constau în:
• legislaţie extreme de clară şi rapidă în domeniu, la care, pe cât posibil, să adere, toate statele şi
naţiunile, care să scoată terorismul în afara legii. De asemenea, să instituie o reacţie mondială
împotriva lui terorismului;
• structuri integrate pentru descoperirea, dar şi combaterea organizaţiilor teroriste ( la nivelul
comunităţilor internaţionale, dar şi la niveluri naţionale);
• structuri ale societăţii civile, care, prin mijloace culturale şi ale educaţiei civice, să ducă la
eradicarea terorismului.579
Terorismul, fiind un fenomen complex şi care implică numeroase mijloace şi moduri de
acţiune, nu se poate combate doar printr-un singur mod sau de către un singur combatant.
Pentru a fi eficientă, combaterea terorismului trebuie să corespundă anumitor criterii
generale:
 Din cauza faptului că terorismul este o ameninţare globală, campania teroristă
trebuie să se bazeze pe o cooperare multilaterală a organizaţiilor internaţionale şi
a statelor;
 Acţiunea militară îndreptată împotriva organizaţiilor de natură teroristă trebuie să
fie dublată de diferite măsuri diplomatice, economice, juridice şi de culegere de
informaţii care să justifice iniţierea unei campanii militare;
 În ceea ce priveşte nivelul naţional, este necesară acţiunea concertată a societăţii
civile, guvernului, sectorului privat.580
Deoarece tipurile de terorism sunt diverse astăzi (exemple în terorismul cibernetic,
terorismul biologic, terorismul chimic etc.) si combaterea terorismului cere o acţiune complexă
578
Wright-Neville, David, Dicționar de terorism, Cluj-Napoca, Editura CA Publishing, 2010, pp.32-33;
579
Văduva, Gheorghe, „Terorismul”, Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale, 2002,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf , accesat la data de 10.04.2014, pag. 61;
580
Barna, Cristian, „Rolul actorilor instituţionali în combaterea terorismului”, în Monitorul Strategic, Nr. 1-2,
Institutul pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, 2005, pag. 109;
la care să participe atât autorităţile, cât şi societatea civilă. Societatea civilă joacă şi ea un rol
important în combaterea terorismului.
Printre scopurile unei campanii antiteroriste regăsim:
 Localizarea şi identificarea grupărilor teroriste şi anihilarea capacităţilor
operaţionale ale acestora;
 Izolarea pe plan internaţional a acelor state ce susţin organizaţiile şi grupările
teroriste;
 Stabilirea coaliţiei internaţionale a statelor ce doresc să respecte Rezoluţiile
Organizaţiei Naţiunile Unite cu privire la combaterea terorismuli şi de asemenea,
doresc să acorde sprijin pentru iniţierea campaniilor antiteroriste de pe teritoriul
naţional;
 Blocarea finanţării grupărilor teroriste şi desfiinţarea bazelor logistice;
 Acordarea de ajutoare umanitare şi iniţierea de eforturi diplomatice pentru
populaţiile sau statele ce nu îşi pot asigura un nivel minim de subzistenţă,
soluţionare paşnică a unor conflicte etnice, asigurarea acelei stabilităţi
internaţionale şi regionale şi reducerea factorilor ce duc la apariţia şi dezvoltarea
organizaţilor teroriste;
 Protejarea teritoriului naţional al statului şi al populaţiei civile, aceasta realizându-
se prin sporirea măsurilor de securitate în ceea ce ţine de transporturile navale,
aeriene, dar şi securizarea frontierelor şi combaterea proliferării armelor de
distrugere în masă.581
Combaterea terorismului: Rusia

După atacurile din 9/11 din S.U.A., terorismul internaţional a cunoscut o dezvoltare mult
mai rapidă şi o răspândire la nivel mondial. Acesta a atras atenţia tuturor statelor, inclusiv atenţia
Rusiei. Rusia nu a fost ocolită de acest pericol, după 2001, ea dezvoltându-şi cooperarea
internaţională în vederea combaterii fenomenului terorist.
Acordurile încheiate cu statele europene şi cu Statele Unite au dovedit că Rusia s-a
implicat activ în vederea prevenirii şi combaterii terorismului, ea confruntându-se de-a lungul
581
Ibidem, pp.109-110;
anilor cu atacuri din partea unor astfel de organizaţii. Având în vedere faptul că terorismul
internaţional implică mai multe state, niciunul nefiind in siguranţă din cauza atacurilor acestor
grupări, Rusia decide să întreprindă acţiuni la fel ca şi celelalte state şi apelând la aceleaşi
mijloace ce restul ţărilor, pentru a-şi păstra securitate şi siguranţa cetăţenilor săi. Terorismul este
real pericol al zilelor noastre, iar Rusia a înţeles şi ea acest lucru, luând măsuri în acest sens şi
luptând pentru eradicarea acestui flagel. Chiar şi în 2014, colaborarea dintre organizaţii precum
NATO şi Rusia încheie în continuare acorduri pentru lupta continuă împotriva terorismului
pentru a fi asigurată securitatea cetăţenilor.
Rusia, un actor important pe scena internaţională, este încă unul dintre statele care se
confruntă cu problema terorismului. Un exemplu în acest sens îl putem da pentru acele femei
teroriste-„văduvele negre”.
Aceste „văduve negre” sunt femei cecene sinucigaşe, ce s-au impus treptat în Rusia, dar
şi în ceea ce ţine de opinia publică internaţională. Numele lor vine de la îmbrăcămintea lor
(veşminte lungi ce au culoarea neagră) şi de la trecutul lor tragic, deoarece majoritatea dintre ele
au pierdut un soţ, fiu sau frate în conflictul ruso-cecen şi au căpătat această denumite începând
cu octombrie 2002582. Cele mai cunoscute cazuri de atacuri ale văduvelor negre în Rusia sunt
Naida Asiyalova, aceea femeie ce s-a aruncat în aer, într-un autocar, pe o stradă din Volgograd,
Rusia. Un alt atac a avut loc tot în Volgograd a fost o explozie în gară şi care a ucis între 13 şi 18
oameni, autocarul atacului fiind tot o femeie cecenă teroristă.
Desigur, femeile cecene teroriste nu sunt singurele cazuri de terorism cu care Rusia se
confruntă, acestea fiind doar unul dintre exemple.
Rusia, la fel ca şi celelalte state, a decis să întreprindă măsuri de colaborare pe plan
internaţionale, în vederea combaterii terorismului.
Astfel, ea a convenit în noiembrie 2013 împreună cu Japonia au hotărât să desfășoare
exerciții comune de combaterea a terorismului, dar și a pirateriei. De asemenea, au covenit și
asupra creării unui mecanism de consultări, ce se va realiza la nivel de experți, pentru a
contracara amenințările din domeniul securității cibernetice. 583 Observăm aici ceea ce am
582
Chiru, Irena, Femei kamikaze-Terorism la genul feminin, Bucureşti, Editura Top Form, 2006, pag.114;
583
Autor necunoscut, “Rusia și Japonia, exerciții comune pentru combaterea terorismului”,
http://www.cotidianul.ro/rusia-si-japonia-exercitii-comune-pentru-combaterea-terorismului-225712/, accesat la
data de 10.04.2014;
menţionat şi mai sus şi anume, depunerea de eforturi diplomatice şi cooperare pe plan
internaţional, puse în aplicare de Rusia, în efortul său de a combate terorismul.
Atacurile teroriste au atras atenţia Rusiei asupra pericolului terorismului internaţional,
ceea ce a dus la înăsprirea mijloacelor de luptă antiteroristă.
Tot în ceea ce priveşte cooperarea internaţională a Rusiei în vederea combaterii
terorismului, pe 10 aprilie 2002 şi 3 octombrie 2001 au loc summiturile UE-Rusia (Consiliul de
Cooperare UE-Rusia) şi au avut în agenda discutarea întăririi cooperării în domeniul luptei
contra terorismului.584 Observăm cum, chiar imediat după atacuri din 9/11 din SUA, Rusia se află
şi ea pe lista statelor ce au întreprins măsuri de luptă împotriva terorismului şi au mers pe
colaborare internaţională, alături de celelalte state, în acest sens.
Rusia s-a implicat activ în lupta de combatere a terorismului şi având statele europene şi
chiar Statele Unite drept aliaţi în această luptă.
Astfel, după cum spuneam, după atacurile din 2001 din SUA, s-au întreprins acţiuni şi
din partea Rusiei. Pe data de 14 mai 2002, la Summitul de la Rezjavik, se semnează un document
cu privire la crearea unui nou Consiliu NATO-Rusia, document care stipulează că statele
membre ale NATO şi Rusia vor colabora, chiar ca parteneri egali, în diferite arii de interes
comun. Acordul final privind constituirea acestui Consiliu NATO-Rusia s-a semnat pe 28 mai
2002, la Roma.585 În acest mod, lupta contra terorismului aduce state precum Rusia şi statele
europene sau Rusia şi Statele Unite în situaţia de a încheia relaţii diplomatice şi au efect şi asupra
relaţiilor politice şi de colaborare între ele, nu doar în domeniul de apărarea contra terorismului.
Pe data de 28 ianuarie 2014, Uniunea Europeană şi Rusia, în cadrul Consiliului Uniunii
Europene, încheie un nou document cu privire la combaterea terorismului 586. Prin acest
document, statele Uniunii Europene şi Rusia condamnă în continuare orice act terorist ca fiind un
act terorist, nicio astfel de acţiune neputând fi justificată sub nici un fel. De asemenea, ele îşi
asumă în continuare întreprinderea de măsuri cu privire la prevenirea şi lupta contra terorismului,
inclusiv pe plan internaţional şi respectarea drepturilor omului. Pentru aceste state, lupta
584
Cioculescu Şerban, „Aspecte ale participării unor state europene la frontul internaţional antiterorist”, în
Monitorul Strategic, Nr.1-2 din 2002, Institutul pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, pag.129;
585
Rîjnoveanu, Carmen, „Redefinirea relaţiilor NATO-Rusia. Crearea unui noi mecanism de cooperare politică”, în
Monitorul Strategic, Nr.1-2 din 2002, Institutul pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, pp.122-123;
586
Întregul document poate fi găsit aici:
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/EN/foraff/140835.pdf;
combaterii terorismului este una continuă, ea fiind un procesc complex şi care necesită
colaborarea tuturor statelor.
Chiar imediat după atacurile din 2001 şi până în 2014, Rusia şi-a arătat dorinţa de a fi
implicată activ pe plan internaţional în acţiunile de combatere a terorismului, aplicând aceleaşi
măsuri ca şi celelalte state.
Bibliografie
1. Barna, C., „Rolul actorilor instituţionali în combaterea terorismului”, în Monitorul

Strategic, Nr. 1-2, Institutul pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, 2005;
2. Bodunescu, I., Terorismul-fenomen global, București, Editura Casa Editorială Odeon,
1997;
3. Chiru, I., Femei kamikaze-Terorism la genul feminin, Bucureşti, Editura Top Form, 2006;
4. Cioculescu, Ş., „Aspecte ale participării unor state europene la frontul internaţional
antiterorist”, în Monitorul Strategic, Nr.1-2 din 2002, Institutul pentru Studii Politice, de
Apărare şi Istorie Militară;
5. Delcea, C., “Ad-terorismul-relația de simbioză dintre terorism și mass-media”, Cluj-
Napoca, Editura ASCT, 2007;
6. Moldovan, I., „Infrastructurile critice şi terorismul cibernetic”, în Monitorul Strategic,
Nr.3-4, Institutul pentru Studii Politice, de Apărare şi Istorie Militară, 2010;
7. Nistoreanu, Gh., Păun, C. Criminologie, București, Editura Europa Nova, 2000;
8. Wright-Neville, D., Dicționar de terorism, Cluj-Napoca, Editura CA Publishing, 2010;
9. Rîjnoveanu, C., „Redefinirea relaţiilor NATO-Rusia. Crearea unui noi mecanism de
cooperare politică”, în Monitorul Strategic, Nr.1-2 din 2002, Institutul pentru Studii
Politice, de Apărare şi Istorie Militară;
10. Autor necunoscut, “Rusia și Japonia, exerciții comune pentru combaterea terorismului”,
http://www.cotidianul.ro/rusia-si-japonia-exercitii-comune-pentru-combaterea-
terorismului-225712/, accesat la data de 10.04.2014;
11. Joint EU-Russia statement on combatting terrorism,
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/EN/foraff/140835.pdf,
accesat la data de 11.04.2014;
12. Tun-Comşa, C., „Consideraţii privind terorismul contemporan”,
http://www.armyacademy.ro/reviste/1_2005/a10.pdf , accesat la data de 10.04.2014;
13. Văduva, Gh., „Terorismul”, Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale, 2002,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/terorismul.pdf , accesat la data de 10.04.2014;
ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN
EUROPA ȘI APLICAREA DIPLOMAȚIEI PREVENTIVE
SUCIU ALEXANDRA-DENISA
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
Abstract: DUE TO HISTORICAL AND TECHNICAL DEVELOPMENTS THAT MANKIND HAS

KNOWN THROUGHOUT THE TWENTIETH CENTURY, INCLUDING THE MILITARY AREA BY THE
APPEARANCE AND IMPROVING THE MEANS OF STRUGGLE WHICH CAN LEAD TO
DESTRUCTION OF THE PLANET, THE BALANCE OF POWER DURING THE COLD WAR NO
LONGER EXISTS. THUS, AT THE BEGINNING OF THE XXI CENTURY, ISSUES WHICH CALL INTO
QUESTION ARE THE ERADICATION OF VIOLENCE, REMOVING WARS OUTSIDE THE LAW,
PEACE AND SECURITY WORLDWIDE, AND PROVIDING A PROSPEROUS LIFE FOR ALL PEOPLE.
IN THESE CIRCUMSTANCES, IT IS DESIRABLE TO USE NEW MEANS TO SOLVE INTERNATIONAL
DISPUTES, AND THE CONCEPT THE MOST WIDELY USED IS THE ONE OF PREVENTIVE
DIPLOMACY.
THE ORGANIZATION FOR SECURITY AND CO-OPERATION IN EUROPE, THE LARGEST
REGIONAL SECURITY ORGANIZATION IN THE WORLD, HAS ESTABLISHED ITSELF
INTERNATIONALLY BY ITS MAIN FEATURES. THEY ARE THE COMPREHENSIVE APPROACH TO
SECURITY AND PROMOTING PREVENTIVE DIPLOMACY IN ORDER TO TACKLE CRISES AS THEY
ARISE, BEING RECOGNIZED ALL OVER THE WORLD AS THE PRIME MANAGEMENT TOOL, IN
ITS AREA OF RESPONSIBILITY, ON EARLY WARNING, CONFLICT PREVENTION, CRISES
MANAGEMENT AND POST-CONFLICT REHABILITATION.
1. Rolul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)

În prezent, OSCE este cea mai mare organizație regională de securitate din lume, are
sediul la Viena și cuprinde state participante din Europa, Asia Centrală și America de Nord. În
cadrul organizației sunt promovate și protejate interesele și valorile naționale ale 57 de state,
inclusiv acele țări care nu fac parte din NATO 587. În plus, OSCE are și 11 parteneri de cooperare
cu care întreține relații speciale.588.
La nivelul OSCE au fost identificate, de-a lungul timpului, o serie de transformări
cauzate de evoluția mediului de securitate și a problemelor cu care acesta s-a confruntat. La
587
***, Participating States, http://www.osce.org/who/83, accesat în data de 12.01.2014.
588
***, Partners for Co-operation, http://www.osce.org/who/84, accesat în data de 12.01.2014.
momentul actual, organizația se află în faza de definire a identității de securitate europeană.
Acest proces are la bază patru elemente, precum: abordarea atotcuprinzătoare a securităţii, în
dimensiunile specifice politico-militară, economică și umană; participarea, pe bază de
egalitate, a tuturor ţărilor participante; principii, norme, valori şi standarde comune;
instrumente, mecanisme şi experienţă unică în domeniul diplomaţiei preventive589.
Fiind cea mai mare organizație regională de securitate, OSCE contribuie la consolidarea
păcii, democrației și stabilității în spațiul „de la Vancouver la Vladivostok” prin punerea la
dispoziția statelor partenere a unui forum de dialog și negociere privind chestiunile legate de
securitate în spațiul euro-atlantic și euro-asiatic, dar și a unei platforme pentru parteneriatele
multilaterale implicate în acţiuni practice în teren.
Un element specific al acțiunii organizației identificat la nivelul OSCE este abordarea
cuprinzătoare a conceptului de securitate în contextul în care securitatea era abordată într-o
manieră foarte fragmentară. Aceasta reprezintă un indicator al valorii adăugate a OSCE în relaţia
cu alte organizaţii internaţionale şi regionale și constă în fundamentarea oricărei acţiuni OSCE
pe interacţiunea dintre trei dimensiuni majore: politico-militară, economică şi de mediu,
respectiv umană590.
Dimensiunea politico-militară a OSCE presupune o serie de angajamente asumate de
statele participante și mecanisme îndreptate înspre prevenirea și soluționarea crizelor și
conflictelor. Principalele domenii de acţiune ale dimensiunii politico-militare sunt: controlul
armamentelor, managementul frontierelor, combaterea terorismului, prevenirea conflictelor,
reforma sectorului de apărare. Se dorește, de asemenea, îmbunătățirea și întărirea securității
militare prin utilizarea frecventă a unor mijloace precum deschiderea mai mare, transparența,
cooperarea.
În ceea ce privește dimensiunea economică și de mediu, aceasta vizează anumite teme
importante pentru securitatea națională și internațională. Printre aceste teme se numără:
promovarea bunei guvernări, potențialul activităților economice și de mediu de a conduce la
creșterea încrederii în zonele de conflict, gestionarea deşeurilor toxice şi radioactive.
589
Centrul de promovarea a culturii de securitate, Organizații internaționale-OSCE, http://www.cpcs.ro/articol-oi-
osce.php#, accesat în data de 12.01.2014.
590
***, Rolul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, http://www.mae.ro/node/1881, accesat în data
de 13.01.2014.
Și dimensiunea umană prevede o serie de teme ce trebuiesc respectate și protejate, cum ar
fi: respectarea drepturilor omului, a statului de drept și a democrației, libertatea media, acțiuni în
vederea sprijinirii organizării de alegeri democratice, combaterea intoleranței și a discriminării.
Prin urmare, printre prioritățile organizației se numără: consolidarea valorilor comune și
asistarea statelor participante în creionarea unor societăți democratice, civile, bazate pe statul
de drept, prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii si păcii în zone de tensiune,
eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea creării de noi diviziuni
politice, economice sau sociale591.
2. Diplomația preventivă în cadrul OSCE
Componentă a diplomației apărării alături de diplomația coercitivă, diplomația preventivă
reprezintă acțiunea prin care se dorește și se încearcă prevenirea apariției unor dispute între două
sau mai multe părți. Totodată, se dorește prevenirea escaladării disputelor existente în conflicte și
limitarea propagării lor atunci când acestea au loc. Mai mult, prin această acțiune se încearcă
evitarea amenințării sau a utilizării forței armate sau a altor mijloace de coerciție 592.
Este cunoscut faptul că OSCE se mândrește cu o experiență și o capacitate unică în
domeniul diplomației preventive. Principiile directoare de securitate trasate după încheierea
Războiului Rece au la bază Actul Final de la Helsinki axat pe trei domenii, și anume: măsuri de
consolidare a încrederii între state în domeniul politico-militar, cooperarea în domeniul
economic, științific și tehnic și cooperarea în activități care implică dimensiunea umană a
securității, incluzând drepturile individuale ale omului, drepturile persoanelor care aparțin
minorităților. Unicitatea organizației este reflectată de asocierea celor trei dimensiuni ale
securității analizate mai sus.
În epoca post Război Rece, OSCE devine o platformă de dialog politic între statele
participante cu privire la chestiuni legate de securitate și, totodată, un instrument regional
cuprinzător pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi
reabilitarea post-conflict în vederea edificării încrederii între state. Iar pentru a-și îndeplini
obiectivele, organizația recurge la mjloace precum dialogul politic, negocierea, medierea,
arbitrajul, transparența, cooperarea cu guvernele, societatea civilă și sectorul privat și alte
organizații internaționale.
591
***, Despre OSCE, http://www.mae.ro/node/1983, accesat în data de 13.01.2014.
592
Teodor Frunzeti, Diplomația apărării, București, Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2011, p. 249.
Calitatea atribuită OSCE ca fiind o organizație de securitate „soft” se datorează faptului
că aceasta se bazează mai degrabă pe un acord politic, decât pe un tratat formal. Un alt motiv ar
fi acela că nu are la dispoziție și nu recurge la forța militară pentru a-și pune deciziile și acțiunile
în aplicare, iar pentru a-și îndeplini scopurile se bazează pe mijloace diplomației preventive,
depinzând în mare măsură de puterea de persuasiune asupra statelor participante, de capacitatea
și abilitățile diplomatice ale oficialilor și personalului său în cadrul misiunilor și activităților pe
care le întreprinde în teren, de cooperarea cu alte instituții593.
Odată cu schimbarea denumirii procesului început la Helsinki în Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa, aceasta a devenit și primul instrument în vederea prevenirii
conflictelor și gestionării crizelor. Prin utilizarea acțiunilor diplomației preventive, OSCE
promovează gestionarea disputelor în fază incipientă, înainte de a se transforma în conflicte
deschise, soluționarea diferendelor pe alte căi decât prin conflict armat, blocarea extinderii crizei.
Motivația acțiunilor OSCE îndreptate în această direcție constă în efortul și costul scăzut, atât din
punct de vedere financiar, cât și politic, moral, umanitar, necesar în vederea prevenirii crizelor și
conflictelor, în comparație cu costurile necesare unui conflict armat, a menținerii păcii și
reconstrucției post-conflict.
Eforturile pe care OSCE le depune se materializează într-o serie de mijloace, proceduri,
structuri, acțiuni diplomatice, proprii, dar specifice diplomației preventive pe care le vom
prezenta în capitolul următor. Acestea privesc toate componentele securității, de la menținerea și
întărirea păcii și securității până la protejarea drepturilor omului și securitatea economică și
ecologică.
Organizația are nevoie, în vederea reușitei aplicării diplomației preventive, de sprijin
politic din partea părților implicate în conflict, dar și de statele care sunt interesate de rezolvarea
conflictului. Totodată, este necesară alegerea și implementarea corectă a mijloacelor politico-
diplomatice utilizate și cooperarea solidă cu alte organizații internaționale.
3. Experiența OSCE în managementul crizelor politico-militare
La începutul anilor 90, transformările mediului de securitate cauzate de căderea regimului
comunist și încheierea Războiului Rece au determinat și la nivelul OSCE o serie de modificări
importante. Activitatea organizației bazată până atunci pe organizarea de reuniuni s-a deplasat
593
Terrence P. Hopmann, „Managing Conflict in Post-Cold War Eurasia: The Role of the OSCE in Europe’s
Security „Arhitecture” în: International Politics, Vol. 40, Palgrave Macmillan, Basingstoke, martie 2003.
spre implicarea în acțiuni concrete, specifice problemelor de securitate cu care Europa și lumea
întreagă se confruntă în epoca post Război Rece.
Imaginea OSCE ca și promotoare a diplomației preventive în vederea soluționării
diferendelor devine tot mai evidentă, organizația fiind proclamată ca prim-instrument responsabil
în aria sa de responsabilitate de avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor, managementul
crizelor și restabilirea situației în perioada post-conflict594.
În vederea îndeplinirii obiectivelor trasate, Organizația pentru Securitate și Cooperare în
Europa a dezvoltat o serie de mecanisme, instituții și proceduri proprii. Acestea, alături de
experții și oficialii organizației, sunt specifice diplomației preventive și au rolul de a preveni
crizele și conflictele, de a crește gradul de încredere între state, de a asigura un climat de
securitate.
3.1. Sistemul OSCE de prevenire a conflictelor
OSCE este o organizație de securitate care se angajează activ în diplomația preventivă,
bazându-se pe acțiuni de avertizare timpurie, dialog, negociere, dar și pe acțiuni de reabilitare
post conflict. Pentru a preveni apariția unor conflicte în aria de responsabilitate, organizația
monitorizează îndeaproape toate situațiile tensionate de pe teritoriul statelor participante care ar
putea cauza izbucnirea unor conflicte și desfășoară acțiunile preventive care se impun în cel mai
scurt timp. Sistemul OSCE de prevenire a crizelor cuprinde Centrul de Prevenire a Conflictelor,
Unitatea Strategică pentru Probleme de Poliție, Înaltul comisar pentru minorități naționale 595.
3.2. Instrumente dezvoltate de OSCE
OSCE a creat și a dezvoltat o serie de instrumente pentru soluționarea conflictelor sau a
posibilelor situații de conflict, dintre care amintim: vizitele și misiunile de informare întreprinse
de experții și oficialii din statele participante la OSCE în zonele unde există posibilitatea
izbucnirii unui conflict, misiuni în zonele de conflict, reprezentanții personali ai secretarului
general, grupurile de lucru ad-hoc, operațiuni de menținere a păcii596.
De asemenea, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa apelează la o serie de
mecanisme în vederea prevenirii și soluționării pe cale pașnică a diferendelor. Mecanismele
OSCE sunt niște proceduri speciale folosite pentru a facilita întâlnirile directe și oportune între
părțile aflate în conflict. Pentru ca aceste mecanisme să fie aplicate nu este necesară luarea
594
Ioan Crăciun, Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2006, p. 148.
595
***, Secretariat Conflict Prevention Centre, http://www.osce.org/cpc, accesat în data de 15.01.2014.
596
Ioan Crăciun, op.cit., pp. 149-150.
deciziei prin consens și nici participarea tuturor țărilor participante. S-a recurs la această formulă
pentru a facilita trecerea de la prevenirea timpurie la acțiuni de intervenție rapidă. În acest fel
este asigurată o mai mare rată de reușită a mecanismului respectiv597.
Printre mecanismele utilizate de OSCE se numără: mecanisme de soluționare pașnică a
conflictelor (Mecanismul Valletta, Convenția de Conciliere și Arbitraj, Previziunile pentru o
Comisie de Conciliere a OSCE și Previziunile pentru o Conciliere Directă), mecanisme ale
dimensiunii umane (Mecanismul Viena și Mecanismul Moscova), mecanisme de reducere a
riscului, de avertizare timpurie și acțiuni preventive (Mecanismul de Consultare și Cooperare
privind Activitățile Militare Neobișnuite, Prevederi referitoare la Avertizarea timpurie și Acțiuni
preventive, Mecanismul Berlin)598.
3.3. Cooperarea OSCE cu alte organizații internaționale
Mediul de securitate global și asigurarea păcii și securității în raza sa de acțiune, conform
principiilor sale, impune OSCE cooperarea cu toate instituțiile și organizațiile internaționale cu
aceleași preocupări. OSCE s-a implicat în stabilirea contactului cu aceste organizații la nivelul
consultărilor politice, dar și la nivelul misiunilor organizate în teren.
În primul rând, OSCE dezvoltă relații de cooperare cu Organizația Națiunilor Unite
conform cadrului de coordonare și cooperare dintre ONU și OSCE, stabilit de Consiliul
Ministerial al OSCE de la Stockholm din 1992.
OSCE a dezvoltat relații de cooperare și cu Consiliul Europei, organizând întâlniri anuale
din 1993, la nivel înalt, a secretarilor generali și executivi ai celor două organizații. Cele două
organizații convoacă numeroase întâlniri comune, ateliere de lucru, conferințe.
Un domeniu de maxim interes pentru OSCE îl reprezintă cooperarea cu Uniunea
Europeană, organizația sprijinind politica externă de securitate promovată de UE. Totodată,
OSCE menține contacte și cu NATO, având loc numeroase contacte între oficialii OSCE și cei ai
NATO. În acest fel se realizează un schimb de informații deschis și constant 599.
3.4. Misiunile OSCE
Misiunile în zonele de conflict reprezintă principalul instrument utilizat de organizație în
vederea prevenirii conflictelor pe termen lung, în managementul crizelor și reabilitarea
postconflict. Se caracterizează prin flexibilitate, mandatul și tipurile de activități desfășurate fiind
597
Ibidem, p. 151.
598
OSCE Secretariat's Conflict Prevention Centre, OSCE Mechanisms and Procedures, Viena, OSCE Secretariat,
2011, pp. 10-32.
599
Ioan Crăciun, op.cit., pp. 161-163.
diferite de la caz la caz. Misiunile sunt dintre cele mai importante activități ale OSCE, fac
posibilă prezența activă în țara care necesită asistență și reprezintă mijlocul de punere în practică
a deciziilor politice. Acestea pot fi activate în toate fazele conflictului pentru: avertizare
timpurie, negociere, cooperare, managementul conflictului, reconstrucția postconflict. Au ca și
obiectiv central promovarea dimensiunii umane, a democrației și a statului de drept 600.
Numărul misiunilor în teren întreprinse de organizație se ridică la 16, iar acestea s-au
desfășurat sau continuă să se desfășoare în state sau zone din Europa de Sud-Est, Europa de Est,
Caucaz, Asia Centrală601.
4. Studiu de caz: Misiunea OSCE în Moldova
Pentru a vedea cum gestionează OSCE o misiune într-o zonă de conflict, ce mijloace și
instrumente specifice diplomației preventive utilizează, modul în care le utilizează, precum și
pentru a observa în ce măsură acțiunile organizației sunt eficiente și contribuie la soluționarea
pașnică a crizelor politico-militare vom prezenta una dintre cele 16 misiuni întreprinse de OSCE
în zonele de conflict, și anume Misiunea OSCE în Moldova.
4.1. Mandatul misiunii
În primăvara anului 1992 a avut loc o escaladare a conflictului de pe teritoriul Republicii
Moldova când disputa dintre autoritățile transnistrene și conducerea centrală de la Chișinău a
degenerat în ciocniri violente. Acestea s-au soldat cu câteva sute de victime și peste 100.000 de
refugiați. Ca urmare a acestor evenimente, în iulie 1992 a fost stabilit un acord de încetare a
focului, iar părțile implicate s-au angajat să negocieze pe marginea reglementării conflictului 602.
În 4 februarie 1993, OSCE, pe atunci CSCE, a înființat Misiunea din Moldova. Misiunea
și-a început activitatea în Chișinău la 25 aprilie 1993, iar Memorandumul de Înțelegere cu
Guvernul Republicii Moldova a fost semnat la 7 mai603.
Mandatul Misiunii OSCE în Moldova a fost stabilit la 4 februarie 1993 prin decizia
Consiliului Permanent. Conform acesteia, obiectivul misiunii este facilitarea obținerii unei
soluții politice durabile şi globale în ceea ce privește conflictul din regiunea transnistreană, aflată
pe teritoriului Republicii Moldova, în toate aspectele sale, având la bază principiile şi
angajamentele OSCE. Sarcinile propriu-zise pe care OSCE le-a trasat în 1993 pentru Misiunea
600
Ibidem, pp. 149-150.
601
***, Despre OSCE, http://www.mae.ro/node/1983, accesat în data de 13.01.2014.
602
***, Prezentare generală, http://www.osce.org/ro/moldova/66405, accesat în data de 16.01.2014.
603
Adam Kobieracki, Director, Conflict Prevention Centre, Survey of OSCE Field Operations, OSCE Secretariat,
Viena, 7 mai 2013, pp. 23-25.
din Moldova se regăsesc în documentul privind decizia luată în cadrul celei de a douăzeci și una
întâlnire a CSO VIENNA GROUP604, iar cele incluse în 9 decembrie 1999 se regăsesc în Decizia
nr. 329 a Consiliului Permanent al OSCE605.
4.2. Acțiunile misiunii
Așa cum reiese din mandatul misiunii, activitatea OSCE în Moldova se bazează pe
acțiuni specifice diplomației preventive. OSCE dorește, prin dialog și negociere, precum și prin
cooperarea cu alte organizații internaționale sau state cu interese în rezolvarea disputei,
soluționarea pașnică și de durată a conflictului transnistrean, consolidarea indepedenței și a
suveranității Republicii Moldova. Totodată, pe baza dimensiunii umane, specifice organizației,
misiunea prevede oferirea de asistență în probleme privind drepturile omului și ale minoritățolor,
libertatea presei, combaterea traficului de ființe umane, facilitarea retragerii şi distrugerea
muniţiilor şi armamentului rusesc din regiune, precum şi asigurarea transparenţei acestui proces.
4.3. Rezultatul acțiunilor misiunii
În acest subcapitol vom încerca să identificăm ce a realizat misiunea OSCE în Moldova
până în acest moment și în ce măsură și-a îndeplinit sarcinile prevăzute în mandat. În acest fel,
vom putea vedea ce a însemnat și continuă să însemne această misiune pentru conflictul
transnistrean, dar și ce progrese au fost realizate de-a lungul existenței ei. Totodată, vom putea
observa eficiența acțiunilor întreprinse de OSCE, bazate pe diplomația preventivă.
În opinia noastră, se poate spune că au fost înregistrate unele progrese în ceea ce privește
misiunea OSCE în Moldova până în prezent, deoarece au fost îndeplinite, în parte, sarcinile
prevăzute în mandatul misiunii.
Referindu-ne la prima și cea mai importantă sarcină a OSCE în misiunea din Moldova,
considerăm că OSCE a contribuit în mod decisiv la facilitarea întâlnirilor directe, atât cele
oficiale, cât și cele neoficiale, dintre părțile implicate în conflict, având, în cadrul negocierilor,
rolul de mediator, alături de Ucraina și Federația Rusă. De asemenea, misiunea OSCE a
contribuit prin diverse propuneri pe care le-a făcut cu privire la realizarea unei reglementări
definitive și la principiile de bază ale relaţiilor dintre ambele părţi. Totodată, OSCE a intermediat
acorduri despre măsurile de consolidare a încrederii între părți606.
604
CSO VIENNA GROUP, CSCE Mission to the Republic of Moldova, , Journal No. 7, Annex 1, 11 martie 1993,
http://www.osce.org/moldova/41137?download=true, accesat în data de 16.01.2014.
605
Consiliul Permanent al OSCE, Decision No. 329, PC. DEC/329, 9 decembrie 1999,
Cu toate acestea, nu s-a găsit, încă, o soluție optimă și de durată în vederea soluționării
conflictului transnistrean, iar misiunea OSCE se află în continuare în Republica Moldova.
Considerăm că nesoluționarea conflictului până în prezent se datorează, în primul rând, părții
transnistrene, care nu își respectă acordurile asumate în cadrul negocierilor. De asemenea, în
viziunea mea, un alt impediment în rezolvarea conflictului este reprezentat de prezența Federației
Ruse atât în susținerea Republicii Moldovene Transnistrene, cât și în cadrul negocierilor în
calitate de mediator, fapt ce irită Chișinăul.
În ceea ce privește mandatul OSCE cu privire la monitorizarea și asigurarea transparenţei
în procesul de retragere şi distrugere a muniţiilor şi armamentului rusesc de pe teritoriul
moldovean, în perioada 2000-2004 a fost retrasă și distrusă o parte însemnată a munițiilor și
armamentului607. Însă, din anul 2004 nu au mai fost întreprinse astfel de acțiuni, armamentul
aflându-se în continuare în Moldova, ceea ce ne face să afirmăm că și această sarcină a fost
îndeplinită parțial.
Misiunea OSCE în Moldova a întreprins acțiuni și, totodată, a înregistrat rezultate
pozitive în domeniul menținerii unei prezențe vizibile a OSCE în regiune, precum și în stabilirea
contactelor și a colaborării cu fiecare dintre părțile aflate în conflict, cu autoritățile locale,
societatea civilă, parteneri din domeniul privat, populația.
Un alt domeniu în care misiunea a contribuit este acela al libertății mass-mediei. Astfel,
misiunea a contribuit la dezvoltarea mass-mediei din Moldova prin sprijinirea creării Şcolii de
Studii Avansate în Jurnalism, precum și prin susținerea reformării și transformării domeniului
într-unul profesionist și competitiv608.
De asemenea, misiunea OSCE a încercat să îmbunătățească situația din Republica
Moldova, prin acțiuni de sprijinire, acordare de expertiză, organizarea de diferite proiecte,
informarea populației, oferirea de analize și recomandări, monitorizarea acțiunilor instituțiilor
abilitate, în domeniile specifice dimensiunii umane și economice. În acest sens, misiunea OSCE
oferă autorităților moldovene recomandări cu privire la drepturile omului și democratizare.
Printre acțiunile vizate sunt: combaterea terorii și a maltratării, reforma electorală, promovarea
supremației legii, a libertății religiei, a libertății întrunirilor, protecția drepturilor minorităților și
606
***, Soluționarea conflictului și procesul de negocieri, http://www.osce.org/ro/moldova/66435, accesat în data de
20.01.2014.
607
***, Controlul armamentelor și dezarmarea, http://www.osce.org/ro/moldova/79003, accesat în data de
20.01.214.
608
***, Libertatea presei, http://www.osce.org/ro/moldova/66437, accesat în data de 20.01.2014.
a celor lingvistice. Mai mult, misiunea OSCE în Moldova a instituit un serviciu unde primește și
răspunde la diverse cereri și plângeri venite din partea cetățenilor moldoveni, inclusiv a celor din
regiunea transnistreană609.
În vederea combaterii problemei traficului de ființe umane, misiunea OSCE în Moldova
organizează cursuri de instruire adresate judecătorilor, procurorilor, avocaților, polițiștilor,
asistenților sociali, în scopul consolidării capacităţilor de combatere a traficului de fiinţe umane,
a violenţei în familie şi a abuzului sexual asupra copiilor610.
Potrivit opiniei noastre, progresele realizate de misiunea OSCE în Republica Moldova
sunt apreciabile și reprezintă un pas important înspre soluționarea conflictului și îmbunătățirea
situației societății moldovenești și a nivelul de trai al populației. De aceea, utilizarea mijloacelor
diplomației preventive sunt cele mai indicate, fapt pentru care OSCE ar trebui să-și continue
activitatea în Moldova în același mod.
Însă, găsirea unei soluții viabile în vederea încheierii pe cale pașnică a conflictului va mai
necesita o perioadă mare de timp, deoarece, acest lucru depinde de Federația Rusă și de
dispoziția ei de a se mai implica sau nu în situația din Republica Moldova. Prin urmare, trebuie
continuate negocierile cu Federația Rusă, pe cale pașnică, fără a se recurge la forță militară.
5. Concluzii
Rolul pe care OSCE și-l asumă în managementul crizelor politico-militare constă în
acțiuni specifice diplomației preventive în vederea avertizării timpurii, prevenirii conflictelor,
soluționării pe cale pașnică a crizelor și reabilitării postconflict. Pentru a-și îndeplini obiectivele,
organizația utilizează propriile instrumente pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului și care se
bazează pe dialog politic, negociere, mediere și bune oficii în cadrul întâlnirilor dintre părțile
aflate în conflict, arbitraj, transparență în acțiunile pe care le întreprinde, cooperarea cu
guvernele părților implicate, societatea civilă și sectorul privat. De asemenea, OSCE cooperează
și cu alte insituții și organizații internaționale cu aceleași preocupări, precum ONU, NATO, UE,
dar și cu alte țări interesate în soluționarea respectivului conflict.
Considerăm că, în contextul actualului mediu de securitatea, OSCE trebuie să promoveze
în continuare diplomația preventivă și mijloacele pașnice de soluționare a crizelor politico-
militare, deoarece prevenirea conflictelor și rezolvarea lor prin instrumentele diplomației
609
***, Drepturile omului și democratizarea, http://www.osce.org/ro/moldova/66441, accesat în data de 20.01.2014.
610
***, Combaterea traficului de ființe umane și promovarea egalității de gen,
http://www.osce.org/ro/moldova/66433, accesat în data de 20.01.2014.
preventive reprezintă o soluție mult mai eficientă și profitabilă din punct de vedere economic și
politic, dar mai ales umanitar și moral.
Mai mult decât atât, chiar dacă misiunile OSCE în teren nu au întotdeauna rezultatele
dorite, adică nu se ajunge la găsirea unei soluții optime care să pună capăt conflictului, cum este
cazul misiunii în Moldova, acestea contribuie, indiferent de măsura în care o fac, la salvarea unor
vieți omenești, la realizarea dialogului și a cooperării între părțile aflate în conflict, precum și la
realizarea unor schimbări în societățile respective, care, în timp, pot evolua și pot conduce la
rezolvarea conflictului, dezvoltarea țării și creșterea nivelului de trai al populației din acea țară.
Bibliografie
1. Crăciun, I., Prevenirea conflictelor și managementul crizelor, București Ed. Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, 2006.
2. Frunzeti, T., Diplomația apărării, București, Ed. Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, 2011.
3. Hopmann, T. P., „Managing Conflict in Post-Cold War Eurasia: The Role of the OSCE
in Europe’s Security „Arhitecture” în: International Politics, Vol. 40, Palgrave
Macmillan, Basingstoke, martie 2003.
4. Kobieracki, A., Director, Conflict Prevention Centre, Survey of OSCE Field Operations,
OSCE Secretariat, Viena, 7 mai 2013.
5. OSCE Secretariat's Conflict Prevention Centre, OSCE Mechanisms and Procedures,
Viena, OSCE Secretariat, 2011.
Surse electronice
6. Centrul de promovare a culturii de securitate, Organizații internaționale-OSCE,
http://www.cpcs.ro/articol-oi-osce.php#, accesat în data de 12.01.2014.
7. ***, Combaterea traficului de ființe umane și promovarea egalității de gen,
8. Consiliul Permanent al OSCE, Decision No. 329, PC. DEC/329, 9 decembrie 1999,
9. ***, Controlul armamentelor și dezarmarea, http://www.osce.org/ro/moldova/79003,
accesat în data de 20.01.214.
10. CSO VIENNA GROUP, CSCE Mission to the Republic of Moldova, , Journal No. 7,
Annex 1, 11 martie 1993, http://www.osce.org/moldova/41137?download=true, accesat
în data de 16.01.2014.
11. ***, Despre OSCE, http://www.mae.ro/node/1983, accesat în data de 13.01.2014.
12. ***, Drepturile omului și democratizarea, http://www.osce.org/ro/moldova/66441,
accesat în data de 20.01.2014.
13. ***, Libertatea presei, http://www.osce.org/ro/moldova/66437, accesat în data de
20.01.2014.
14. ***, Participating States, http://www.osce.org/who/83, accesat în data de 12.01.2014.
15. ***, Partners for Co-operation, http://www.osce.org/who/84, accesat în data de
12.01.2014.
16. ***, Prezentare generală, http://www.osce.org/ro/moldova/66405, accesat în data de
16.01.2014.
17. ***, Secretariat Conflict Prevention Centre, http://www.osce.org/cpc, accesat în data de
15.01.2014.
18. ***, Soluționarea conflictului și procesul de negocieri,
19. ***, What we do, http://www.osce.org/what, accesat în data de 14.01.2014.
BALANȚA DE PUTERE ȘI PRIMUL RĂZBOI
MONDIAL
TĂMAȘ MĂDĂLINA NICOLETA

UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI
Abstract: NOWADAYS THE WORLD HAS KNOWN A PERIOD OF MAJOR CHANGE, FROM A
WORLD ORDER OF UNIPOLAR LEAD NATURE TO A MULTIPOLARA WORLD ORDER, WHICH IS
SUBJECT TO CHANGE AND INTERNATIONAL SECURITY ENVIRONMENT. ALL THESE CHANGES
HAVE AT ORIGIN EVENTS WHICH WERE MANIFESTED ON THE INTERNATIONAL ARENA, AN
EXAMPLE OF THIS IS THE ECONOMIC AND FINANCIAL CRISIS SINCE 2008. FOR ALL THIS,
INTERNATIONAL POLITICS, UNDERSTOOD AS "POWER GAME" HAS A PARTICULARLY
IMPORTANT ROLE AT THE INTERNATIONAL LEVEL.
THE OLDEST, MOST PERSISTENT AND MOST CONTROVERSIAL OF ALL THEORIES OF
INTERNATIONAL POLITICS IS THE BALANCE OF POWER, (WHICH IS PART OF SYSTEMIC
THEORIES), WHICH YOU ENCOUNTER SINCE ANTIQUITY, IN THE CITIES OF ANCIENT
GREECE, STATES DURING THE WARRING KINGDOMS OF ANCIENT CHINA, IN ITALY THE 15TH-
CENTURY EUROPEAN BALANCE OF POWERS SYSTEM ESTABLISHED AFTER THE PEACE OF
WESTPHALIA (1648) AND MATURED AFTER THE PEACE OF UTRECHT (1713)THAT WORKED
WITH SOME SYNCOPATION TO THE FIRST WORLD WAR.
IN THIS PAPER I HAVE TRIED TO PRESENT CLEAR AND CONCISE, AS IT APPEARED THE
PRINCIPLE OF BALANCE OF POWER, WHEN IT FUNCTIONED AND HOW IT SHOWED UP TO
THE FIRST WORLD WAR, AS THEY CURRENTLY CANNOT EXPLAIN THE INTERNATIONAL
SYSTEM CHARACTERIZED BY THE END OF THE COLD WAR A UNIPOLARISM (US), BUT THAT
TENDS TOWARD A MULTIPOLARIM TODAY (SEE THE RISE OF JAPAN, CHINA, INDIA, BRAZIL
ETC.).
Înainte de a defini ce înseamnă balanța de putere, trebuie mai întâi

să explic ce înseamnă putere în sens general. La modul cel mai simplu
puterea este abilitatea de ați atinge obiectivele. Robert Dahl definește
puterea drept ”abilitatea de ai determina pe alții să facă ceva,ce în mod
normal nu ar face”611, însă în acest context trebuie să se cunoască
preferințele. În termeni realiști, puterea reprezintă capacitatea unui stat
611
Joseph Nye,”Understanding international conflicts”,Ed.Longman,2008,pag.60
de a rezista și de a se opune controlului pe care un alt stat încearcă să îl
exercite. Totodata, puterea sta în centrul relațiilor internaționale, dat
fiind că interesul statului este definit în termen de putere, de aceea
fiecare stat urmărește maximizarea puterii și a securității față de alte
state.
Balanta de putere, denumita si echilibru de putere, reprezinta unul

dintre conceptele fundamentale atât în teoria, cât și în practica politicii
internaționale, cunoscut drept cel mai eficient instrument pentru a descrie
dinamica sistemului internațional. Conform teoriei echilibrului de putere,
atunci când în sistemul internațional există un hegemon , sunt două
posibilități, fie echilibrarea, fie restricționarea. Echilibrarea reprezintă
menținerea rezistenței împotriva hegemoniei unui stat și formarea unei
alianțe de state pentru a contrabalansa puterea statului hegemon.
Restricționarea presupune reducerea puterii statului hegemon printr-o
serie de metode. Premisele asigurării stabilității sunt în esența două,
anume că toate entitățile sunt necesare sistemului, și dacă nu se intervine,
una din entitați va încerca să le înghită pe celelalte.
Datorită caracterului său ambiguu, conceptul balanței puterii a fost

definit în foarte multe moduri de către reprezentanții școlilor de
gândire,unele chiar contradictorii,creând o serie de dezbateri în jurul
stabilirii semnificației și consecințelor aplicării lui. Reprezentanții școlii
de gândire realiste și neorealiste consideră că balanța de putere a dus la
instabilitatea sistemului internațional, ei folosind acest concept ” pentru a
interpreta acțiunile și mutațiile care au loc pe scena mondiala. 612”.
Definitia dată de Morgenthau balanței puterii sugerează că ” într-o stare
actuală de afaceri,putere este distribuită națiunilor în mod aproximativ
egal”.613 De asemenea, Morgenthau atribuie conceptului de balanță a
puterii patru sensuri, care sunt urmatoarele : ”o politică care are ca scop
realizarea unei anumite distribuții de putere ,o descriere a oricărei stări
actuale de lucruri în politica internațională ,o distribuție aproximativ
egală de putere la nivel internațional , un termen descriind orice
distribuție de putere politică în relațiile internaționale” 614
Reprezentanții realisti, mai afirmă că balanța de putere are rolul de a

conduce și a reglementa relațiile dintre state,a căror principală
caracteristică este suveranitatea. Datorită faptului că sistemul
internațional este anarhic, atunci când puterea unui stat suveran va crește
612
Michael Sheehan,”The balance of power”,Ed.Routledge,London,1996,pag.9
613
Ibidem,pag.11
614
Hans Morgenthau,”Politics among nations”,Ed.Mc Graw-Hill,1985,pag.35
și va deveni o amenințare la adresa securității și a status-quo-ului,
celelalte puteri se vor coaliza, cu scopul de a depăși sau a echilibra
puterea statului revizionist. În acest context realiștii au recunoscut
limitele teoriei balanței de putere, deoarece există posibilitatea ca statele
care s-au coalizat pentru echilibrare să devină revizioniste.
Criticile la adresa efectelor pe care le produce conceptul de balanță

a puterii au fost reprezentate în cea mai mare parte de idealiști, în special
de Președintele american Woodrow Wilson, din timpul Primului Război
Mondial. Acesta era de părere că balanța de putere este un ”principiu
rau ,deoarece încurajează oamenii de stat să trateze națiunile ca brânzeturi
de tăiat pentru confortul politic privind preocupările oamenilor lor . 615”
De exemplu, la sfârșitul secolului XVIII-lea Polonia a fost realmente
tăiată felii, precum branza, de către vecinii săi: Austria, Rusia și Prusia,
toate servindu-se cu câte o felie mare 616. Mai mult decât atât, Woodrow
Wilson nu era de acord cu balanța de putere, deoarece considera că
aceasta duce la război.
Susținătorii teoriei balanței de putere afirmă că aceasta produce

stabilitate, nu pace. De altfel, prin balanța de putere statele urmăresc să
își păstreze independența , nu să mențină pacea, ajutând la păstrarea
sistemului anarhic de state separate. Balanța de putere ca ghid politic
spune că oamenii de stat trebuie să acționeze rațional și să fie pregătiți
oricând să organizeze coaliții împotriva celor care vor să distrugă
echilibrul.
Potrivit principiului balanței de putere, atunci când un stat vrea să devină

hegemon, se poate interveni preventiv pe teritoriul statului respectiv,
înainte de a deveni revizionist din punct de vedere militar sau
ideologic617, și implicit înainte ca el să dețină putere suficientă, așa încât
coalizarea celorlalți împotriva lui să fie inutilă.Principalele instrumente
ale balantei de putere sunt urmatoarele : creşterea capabilităţilor de
putere, slăbirea adversarului, descurajarea, înşelăciunea strategică
(strategic deception), înarmare, dezarmarea, diplomaţia concertului ,
alianţa , alinierea, concilierea, compensaţiile teritoriale, statele-tampon şi
neutre,războiul.
Unul dintre marii teoreticieni ai echibrului puterii a fost Morton

Kaplan,reprezentant al școlii behavioraliste. În ” Balance of Power,
Bipolarity and Other Models of International Systems” ,Morton Kaplan
615
Joseph Nye,”Understanding international conflicts”, Ed.Longman,New York,2007,pag.65
616
Ibidem,pag. 65
617
Andrei Miroiu,”Manual de relatii internationale”,Ed Polirom,pag.27
afirmă că sistemul internațional al balanței de putere este caracterizat prin
operaționalizarea unor reguli esențiale 618, și anume: 1. Actorii își sporesc
capacitățile, dar, mai degrabă, negociază decât luptă (relația dintre SUA
și URSS în perioada postbelică). 2. Mai degrabă luptă, decât să scape
ocazia de a-și spori capacitățile(decizia Germaniei de a intra în primul și
în cel de-al doilea Război Mondial). 3. Mai degrabă opresc lupta, decât să
elimine un actor esențial ( încheierea râzboiului din Golf). 4. Refuză
preponderența unui actor sau a unei alianțe de actori (cazul Marii Britanii
la începutul celui de-al doilea Război Mondial, când, pentru aproape un
an -din iunie 1940 până în iunie 1941 - a ținut piept singură Germaniei).
5. Caută să-i constrângă pe cei ce caută să subscrie la principii
supranaționale (opoziția actuala a Marii Britanii față de planurile de
transformare a Uniunii Europene într-o entitate suprastatală). 6. Permit
învinsului reintrarea/revenirea în sistem (cazurile Franței lui Napoleon și
ale puterilor învinse în primul și cel de-al doilea Război Mondial, care
decurg din prima premisa a echilibrului puterii - respectiv că toate
unitățile/ entitățile sunt indispensabile sistemului).
Primele doua reguli ale sistemului internațional de balanță a puterii

reflectă faptul că nu există niciun subsistem politic în sistemul social
internațional, de aceea actorii naționali importanți trebuie să se bazeze pe
ei înșiși sau pe aliații lor pentru protecție. Kaplan spune ca aliații lor i-ar
putea abandona dacă sunt slabi,și de aceea actorii naționali importanți
trebuie să fie capabili să-și protejeze propriile valori naționale. A treia
regulă afirmă că expansiunea dincolo de anumite limite, este în
contradicție cu naționalitatea. A patra și a cincea regulă recunoaște faptul
că o coaliție importantă sau un actor național poate constitui o amenințare
la adresa intereselor naționale ale unui alt actor național. În cazul în care
o coaliție ar deveni predominantă, cel mai mare membru al coaliției ar
putea deveni predominant asupra membrilor mai mici din propria coaliție.
Cea de-a șasea regulă susține că pentru aderarea la sistem trebuie
respectate normele și regulile esențiale ale sistemului de balanță a
puterii.În cazul în care numărul actorilor importanți este redus, sistemul
internațional al balanței puterii este instabil. 619
Abordarea sistemică a politicii internaționale spune că balanța de putere

indeplinește următoarele caracteristici :”singurul actor este statul
național, statul urmarește optimizarea securității,în sistem nu există
armanent nuclear, exista o creștere neprevăzută,în sistem trebuie să
618
Morton Kaplan,” ,” Balance of Power, Bipolarity and Other Models of International Systems”,in The
American Political Science Review,vol.51,nr31957,pag.686
619
Ibidem,pp.684-695
existe cel puțin cinci națiuni majore,fiecare stat se poate alia pentru a-și
atinge obiectivele620.”
Ernst Haas a descoperit cel puțin opt înțelesuri distincte ale

conceptului balanței de putere: 1.orice distrubuție de putere , 2.echilibru,
3.hegemonie,stabilitate și pace în contextul puterii , 4.instabilitate și
război, 5.putere politică în general, 6.o lege universală a istoriei, 7.un
sistem și 8.un ghid pentru oamenii de stat. Datorita identificării făcute de
Haas Ernst, Inis Claude a afirmat că ”problema balanței de putere o
reprezintă faptul că are prea multe înțelesuri ”621. În anul 1960, Inis
Claude dă câteva sensuri conceptului de balanță a puterii : ”în sens
descriptiv se referă la tipul de politică pe care un stat îl urmează sau ar
trebui să-l urmeze; poate reprezenta un simbol a ceea ce este considerat
bun sau rău în relaţiile internaţionale; etichetă a unei perioade istorice
specifice ”622, mai ales cea a secolelor XVIII şi XIX; o situație în care
puterea este echilibrată de o putere echivalentă.
În continuare voi prezenta contextul apariției conceptului de balanță

a puterii, evoluția lui, precum și aplicarea lui practică în secolele XVIII
și XIX. Conceptul de balanță a puterii a evoluat de la apariția sa și până
în zilele noastre, trecând prin trei etape, și anume, prima etapă cuprinde
secolul XV până în 1815, a doua etapă între anii 1815-1918 , și a treia
etapă între anii 1939-1991,acestă ultimă etapă corespunde bipolarismului,
reprezentat de SUA și URSS.
Balanța de putere a fost acceptată ca instrument în urma tratatelor

Westfalice, care au pus capăt Războiului de 30 de ani și care a ”însemnat
sfârșitul dominației hapsburgice în Europa și libertatea Tărilor de
Jos623.” Balanța de putere ca instrument caută ” stabilitatea, nu pacea;
mai degrabă limitarea conflictelor, decât eliminarea lor 624”. De fapt , se
urmărea împiedicarea unei singure puteri de a le domina pe celelalte. Prin
urmare,”balanța de putere dorea să înlăture visul unui imperiu universal
ca motor al acțiunii internaționale ai marilor actori ai sistemului
internațional din vremea respectivă” 625. Între secolele XVI-XVIII
sistemul internațional a fost unul competitiv și anarhic, de aceea statele
trebuiau să facă față amenințărilor externe prin propria lor putere. În
acest context se pune accent pe interesele naționale, iar pentru a explica
620
Morton Kaplan,”The sistem approach in International Relations”,pag.390
621
Doughery,Pfalzgraff,”Contending international relations teories”-capitolul I,pag 31
622
Op.cit.,”The sistem approach in International Relations”,pag. 391
623
Op.cit.,”Manual de relatii internationale”,pag.19
624
Ibidem,pag.19
625
Ibidem,pag.20
această situație cardinalul Richelieu introduce conceptul de raison d”etat,
prin care susține existența unui primat al intereselor naționale.
În urma semnării în anul 1713 a Păcii de la Utrecht, ca urmare a

războiului de secesiune la tronul Spaniei, în sistemul internațional se vor
produce schimbări importante. Din acest moment ,”balanța de putere
devine principiu și reprezintă un mijloc prin care se menține stabilitatea
și ordinea în cadrul sistemului, urmărind împiedicarea apariției unui
hegemon626. În plus, apare principiul nonintervenției în problemele de
politică internă ale unui stat.
În anul 1815 o alianță împotriva lui Napoleon Bonaparte alcătuită

din Anglia, Prusia,Austria și Imperiul Țarist, reușește să îl învingă pe
acesta și stopează comportamentul revoluționar al Franței în sistemul
internațional. Înainte de Congres, aliații se întâlnesc la Chaumont, unde
semnează un acord de constituire a unei armate aliate împotriva lui
Napoleon. Tot acum, se face disticția între puteri majore și puteri minore.
Prin Congresul de la Viena s-a pus capăt acestui conflict,care a adus alte
modificări ale sistemului internațional. Astfel, balanța de putere, dintr-un
principiu teoretic, se permanentizează și devine o instituție a relațiilor
internaționale. Diferența față de sistemul internațional din secolul al
XVII-lea este aceea că ”balanța de putere reprezintă acum regula de bază
a funcționării sistemului internațional. Balanța de putere apare acum în
sensul unei echilibrări puterilor relative ale statelor din sistem 627”,
astfel încât niciuna dintre ele să nu atingă stadiul de hegemon. Aceasta
presupune un echilibru politic și militar, un echilibru al drepturilor și
obligațiilor acestora, dar și un echilibru al angajării lor în sistem. În acest
sens, se spune că balanța de putere vizează menținerea status-quo-ului,
care reprezintă o schemă particulară a distribuției de putere, care le
convine tuturor puterilor majore. Datorită faptului că este în favoarea
marilor puteri, acest tip de reglementare a cunoscut o serie de acuzații.
În secolele XVIII și XIX sistemul internațional a fost multipolar,

ceea ce a ridicat o serie de întrebări în ceea ce a privit frecvența mare a
conflictelor. În acest context unii autori consideră că diplomația
reprezintă singura cale prin care statele se puteau pune de acord asurpa
echilibrului de putere. Astfel, are loc ” Concertul European în cadrul
căruia diplomația devine instituție a sistemului internațional 628”. Mai
mult decât atât, la Concert în 1815, dreptul cuceritorului este înlocuit cu
626
Ibidem,pag.22
627
Ibidem,pag. 26
628
Ibidem,pag.27
dreptul internațional, ceea ce explică de ce a fost exclusă Franța inițial
din Concert , și acceptată abia în 1818.
În urma întâlnirilor marilor puteri europene la Viena și în urma

schimbărilor făcute sistemului internațional, între 1815 și 1914 nu a
existat niciun război sistemic care să atragă în conflict toți polii de putere
din sistem. Desigur au existat conflicte, însă durata și intensitatea lor au
fost mici. Acest lucru s-a datorat în cea mai mare parte faptului că
”balanța sistemică a fost una permanent echilibrată 629”.
În decursul secolului al XIX-lea au existat o serie de factori care au

avut impact asupra dinamicii relațiilor internaționale, și anume: tranzițiile
de putere ale marilor puteri, colonialismul și fragmentarea sistemului
internațional. Primul factor a dus la decăderea unor mari puteri și la
ridicarea unor noi puteri europene. Au apărut astfel state revizioniste care
au alterat în mare parte echilibrul de putere sistemic , și anume :
Germania și Italia pe de o parte , Japonia și SUA , pe de altă
parte .Statele vecine Germaniei nu au acceptat unificarea acesteia,
deoarece a înregistrat o creștere industrială și tehnologică rapidă, astfel
încât putea reprezenta un pericol. Italia, deși a avut o evoluție la fel de
mare ca cea a Germaniei, ea s-a dezvoltat mai lent, probabil și datorită
contextului internațional, al apariției SUA și Japonia , care doreau să
devină hegemon. De altfel, doctrina Monroe din anul 1823 stabilește un
nou echilibru în Oceanul Atlantic și încearcă să împiedice orice altă
putere europeană să se extindă spre vest.
Următorul factor a fost colonialismul, care își găsește originea în secolul

al XV-lea, dar după Congresul de la Viena capătă o mai mare importanță,
devenind ”o politică națională a marilor puteri” 630. Odată cu extinderea
imperiilor coloniale, marile puteri au ajuns să aibă granițe comune, fapt
ce a dus la apariția unor rivalități. Paul Kenedy susține că din acest punct
de vedere, colonialismul a fost o cauză a decăderii unor mari puteri
precum, Marea Britanie sau Franța. Alți autori, afirmă că această
”politică națională a marilor puteri ” a dus la izbucnirea Primului Război
Mondial.
Ultimul factor îl reprezintă fragmentarea sistemului internațional care a

fost posibila odată cu procesul de formare a noilor state-națiuni, început
imediat după Congresul de la Viena. Această fragmentare a favorizat
unificarea Italiei și a Germaniei. Printre consecințele imediate ale
procesului de fragmentare a sistemului internațional, se află și creșterea
629
Ibidem,pag.28
630
Ibidem,pag 29
foarte mare a numărului actorilor internaționali, care a dus la dezechilibre
în sistemul internațional ,determinând în final prăbușirea balanței de
putere.
Toți acești factori enumerați mai sus au dus la subminarea practică a

balanței de putere , menținute timp de aproximativ o sută de ani de către
marile puteri europene, iar în final au determinat izbucnirea Primului
Război Mondial. Astfel, ”gruparea marilor puteri în doua alianțe militare
antagonice a dus la transformarea balanței de putere complexe într-una
simplă, cu doua talere631”,specifica perioadei Razboiului Rece.
Impactul Primului Război Mondial asupra politicii internaționale a

fost unul profund, atât din punct de vedere material, cât și din punct de
vedere al pierderilor de vieți omenești, ducând Europa în ruină. Mai mult
decât atât, Primul Război Mondial a distrus trei mari imperii : Imperiul
German, Imperiul Autro-Ungar și Imperiul Țarist. Până la Primul Război
Mondial balanța globală a puterii era centrată pe Europa. Datorită
apariției SUA și Japoniei pe scena internațională, ca actori importanți, s-a
schimbat într-un fel balanța de putere. Identificarea originilor/cauzelor
Primului Război Mondial au fost abordate de o serie de generații de
istorici, dar s-a dovedit a fi imposibil de găsit o cauză . Tot ceea ce se
poate face este să analizăm problema la diferite nivele 632, un model propus
de Joseph Nye. Balanța de putere este un element esențial în a putea
înțelege cum a izbucnit acest război. Pe măsură ce sistemul de alianțe a
devenit mai puțin flexibil, balanța puterii a devenit mai puțin multipolară,
iar probabilitatea războiului a crescut.
La nivel structural au existat două cauze : ascensiunea puterii

germane și rigiditatea crescută a sistemelor de alianță. În anii 1890
industria germană a depășit-o pe cea a Marii Britanii, astfel încât la
începutul secolului al XIX-lea PIB-ul Germaniei era de două ori cât PIB-
ul Marii Britanii. Această creștere a produs teamă în interiorul Marii
Britanii, devenind izolată și îngrijorată de modul cum se va apara pe
întinsul său imperiu. Această teamă s-a adâncit în timpul războiului cu
Burii, care erau coloniști olandezi din Africa de Sud, deoarece germanii îi
simpatizau, iar englezii luptau împotriva lor. A doua cauză a fost
provocată de crearea unei alianțe cu Franța, la care se alătură mai apoi,
Rusia, devenind astfel Tripa Înțelegere. Crearea acestei alianțe a
determinat Germania să întărească relațiile cu Austro-Ungaria. Prin
631
Ibidem,pag.30
632
Op.cit.,”Understanding international conflicts”, pag.73
urmare, flexibilitatea diplomatică a dispărut, în schimb marile puteri s-au
format în jurul a doi poli.
Potrivit constructiviștilor, influența balanței de putere de la

începutul secolului al XX-lea a scăzut datorită ascensiunii
naționalismului, creșterii mulțumirii de sine legată de pace și politica
Germaniei. Din punctul de vedere al ascensiunii naționalismului, în
Europa de Est a apărut panslavismul, iar în Germania, s-a amplificat ura
față de slavi. În ceea ce privește creșterea mulțumirii de sine legat de
pace,trebuie să ținem cont de faptul că timp de 40 de ani nu a mai existat
niciun război. În acest context apare și darwinismul social, potrivit căruia
”cei puternici trebuiau să triumfe”. 633În ceea ce privește politica
Germaniei, aceasta a dus la pierderea flexiblității balanței de putere,
deoarece s-au concentrat prea mult pe puterea dură și au neglijat puterea
gentilă. Datorită comportamentului său superior, a pierdut sprijinul Rusiei
și al Marii Britanii, ducându-i în brațele francezilor. În această situație,
Germania a crezut în anul 1914 că războiul era unica soluție, ducând
astfel la eliminarea echilibrului sistemului internațional și la izbucnirea
Primului Război Mondial.
Al doilea nivel de analiză pune sub semnul întrebării societatea și

politica internă.Din această perspectivă Lenin afirma că războiul a fost
provocat de capitaliștii cu bani, însă nu trebuie să uităm faptul că în anul
1898 englezii și francezii au disputat teritoriile din Africa de Sud,fără a
izbucni un război. Se pare că aceasta a întârziat 16 ani, ceea ce infirmă
afirmația lui Lenin.Al treilea nivel de analiză,cel al indivizilor afirmă că
ajunul Primului Război Mondial a fost caracterizat de mediocritate,
datorită asasinării principelui Franz Ferdinand la Sarajevo.
Cauzele Primului Război Mondial au fost schimbările din structura

balanței de putere și anumite aspecte ale sistemelor de politică internă.
Un rol important l-au avut și ascensiunea puterii germane, dezvoltarea
sistemului de alianțe bipolare, afirmarea naționalismului, politica
Germaniei. În cadrul cauzelor intermediare am identificat drept cauze ale
declansarii Primului Război Mondial : politica germană, accentuarea
automulțumirii, iar cauza precipitatoare a fost asasinarea lui Franz
Ferdinand la Sarajevo de către un terorist sârb.
Conferințele de pace de la sfârșitul războiului au încercat să

instituie o nouă ordine mondială, diferită de cea existentă dinaintea
războiului. În urma războiului SUA a fost singura țară care și-a menținut
puterea și după conflagrație, iar soluția a venit tot din partea ei. Acesta
633
Ibidem,pag.74
soluție viza crearea unui nou principiu al relațiilor internaționale, și
anume principiul securității colective. Idealismul wilsonian a condus
sistemul către o ”recunoaștere a imoralității războiului în calitatea sa de
instituție a sistemului internațional. ”634 Cu alte cuvinte, se încercă
scoaterea războiului în afara legii, prin intermediul unor mecanisme
speciale. Se dorea deci, înlocuirea balanței de putere cu un sistem
instituțional care să îi suplinească absența și să reglementeze relațiile
internaționale dintre state. Acest fapt a dus la trecerea de la o politică de
putere , la o politică de cooperare.
Concluzii
Atât viziunile asupra principalilor actori ai arenei internaţionale,

cât şi modul lor de a interacţiona, de a stabili relaţii şi de a se comporta
unul faţă de celălalt relevă faptul că echilibrul de putere în sine nu mai
poate explica în mod adecvat practica relaţiilor internaţionale actuale .
Mai mult, limitele funcţionării în plan real al echilibrului de putere

sunt recunoscute chiar de realiştii clasici – Primul Război Mondial este
considerat chiar şi de Morgenthau ultimul caz când relaţiile
internaţionale au fost conduse după regulile clasice ale echilibrului de
putere. Atunci, depăşind absenţa unei culturi a cooperării, precum şi
interesele preponderent divergente, Franţa, Rusia şi, ulterior, Marea
Britanie, s-au aliat pentru a realiza o contrapondere la puterea din ce în ce
mai mare a Germaniei, precum şi la ambiţiile revizioniste ale acesteia.
Extinderea celor două alianţe – Antanta şi Puterile Centrale – prin
cuprinderea a din ce în ce mai multe state care li s-au alăturat a dus la
mondializarea conflagraţiei începute în 1914. De asemenea, conform
raţionamentului realismului clasic, după terminarea Războiului Rece,
NATO, ca alianţă politico-militară, ar fi trebuit să dispară, deoarece
puterea de contrabalansat – URSS – dispăruse. Însă, dimpotrivă, NATO s-
a readaptat continuu la schimbările din mediul internaţional de securitate,
ceea ce poate constitui un indice relevant că nu neapărat „puterea” este
cea care trebuie contrabalansată ci un alt factor. Şcolile realiste de
gândire ce s-au dezvoltat ulterior au încercat să aducă explicaţii acestor
fenomene, însă fiercare își suține punctul de vedere din perspectiva
ideilor care stau la baza formării lor.
Bibliografie
634
Ibidem,pag. 31
1.Hans M.,”Politics among nations”,Ed.Mc Graw-Hill,1985
2.Kaplan M.,” Balance of Power, Bipolarity and Other Models of International Systems”,in The
American Political Science Review,vol.51,nr31957
3.Miroiu A.,”Manual de relatii internationale”,Ed Polirom,
4.Nye J.,”Understanding international conflicts”,Ed.Longman,2008

5.Doughery,Pfalzgraff,”Contending international relations teories”,capitolul I,
6.Sheehan M.,”The balance of power”,Ed.Routledge,London,1996

COMMODITY MARKET AS A STRATEGY GAME FOR
GIANTS
TRUSCA IRINA-PETRIA
UNIVERSITY OF CRAIOVA
PROF COORD: PROF UNIV OLIMID ANCA
Abstract: COMMODITIES ARE MARKETABLE GOODS AND SERVICES WHICH ARE SEEN
TODAY AS A MEANS OF HIDDEN CONTROL OVER EXCHANGE AND PRODUCTION PROCESSES,
USED BY THE MOST POWERFUL NATIONS AND TRANSNATIONAL COMPANIES, UNKNOWN OR
NOT ENTIRELY KNOWN CLUSTERS, TO INFLUENCE THE PEOPLE'S LIVES AND DEVELOP THE
GLOBAL CONSUMPTION OF NOTHING.
IN THE COMMODITY MARKET CASE, THE CAPITALISM SHOWS ITS COMPLEXITY
FETSHISM, SURPASSES THE IDEOLOGICAL BARRIERS AND OVER THE LAST TWO CENTURIES,
FROM MARX'S THEORY ON DEPERSONALIZED ECONOMY ONWARDS, NOT ONLY THAT THE
AREAS OF THE COMMODITIES CONSUMPTION HAVE CHANGED, BUT THE CHANGES SHOW
THE POWER SHIFTS IN THE WORLD AND THE STRATEGIE GAMES PLAYDED BY THE GIANT
NATIONS' INVESTORS THROUGH FDI, FINANCIAL MARKETS AND OTHER FUNDS.
THE INVESTORS SPECULATION HAS LEAD TO GREAT CRISIS, NOT ONLY IN THE
ALREADY WELL KNOWN CASE OF OIL, BUT ALSO IN THE FOOD COMMODITIES, AND HAS
INFLUENCED THE GOLDEN RUN FOR MINOR MINERALS AND HAS FORCED THE STATE TO
INTERVENE IN ORDER TO ENSURE FOOD SECURITY OR DIMINISHED FAMINE.
Key words: commodity market, strategy, financial market, speculation, trade.
I. Introduction
The strategic position of the commodities in our every day life is definitory because of all the raw
materials that we use daily, which are literally played on the commodities markets, without our impact on
it. The functions of the commodities are influencing the demand for this products and continuing the
cause-effect chaine, in its turn the demand intensifies the national and international power relations, the
living standards, the rural-urban exod process, the inter-etnic conflicts, famine, and after 2007-08
economical events it affects entire societies, where the state has to intervene and save not only the people,
but also the speculators.
The problem is that in time, very few people, funds or transnational companies, from the top
trading countries, like USA, BRICS or after the recent Ukrainian events, the BICS, the Asian Tigers or
EU, control this market of resources which in time, by speculating as much as it happened between 2003-
2008 may lead to new crisis and again new tragical events, this time with a more food necessary profound
effects on the population. And since from such crisis always appears some big amount of resources
owner(s) that use the resources in order to control de international events, as it happens right now with
Russia or Russian companies and its selling all policy, the future seems to hold more surprises than we
ever expect.
Being a huge resource field or owning huge natural resources, and luckily being placed in a
geostrategic position may signifie that the you can create your own ”silk road” and if not control,
influence your partners and your partners' partners businesses. And since the economical aspect in
influencing major the golden run for the, every state, political power, time is the only thing that stays
between want to concreate.
II. Commodities. Old and new perspectives
Commodity is a term that defines a marketable good which is produced with the purpose of
satisfying a necessity or a desire. The term has its roots in the latin ”commoditatem”, which means
”adaptation”, but its french derivate, ”commodité”, has been used, in this case, and its meaning suggested
profit or benefit. ”In the original and simplified sense, commodities were things of value, of uniform
quality, that were produced in large quantities by many different producers; the items from each different
producer were considered equivalent. On a commodity exchange, it is the underlying standard stated in
the contract that defines the commodity, not any quality inherent in a specific producer's product.” 635
One of the commodities principles, the fungibility principle says that the goods on the market are
to be treated with no difference related to its provenience place, because the need for such products is
universal, for example, oil, gold, aluminium, corn, coffee, wheat, rice, soybean and others. Usually, the
fungibility principle is applied, therefore the lowest prices is the target, and not other features, but
everything depends on what the trader is looking for and how much is it willing to pay for it. The
mentality of such traders, makes some to ask for green or organic products, and/or other features of the
products and most of them to ask for the best deal. The characteristics of the commodities are related to
the price, environmental sustainability and animal welfare. The price is negotiated on the market, and of
course, the trader and the market place play a very important place because, for example, the trader may
represent a brand, thus the quality that the certain brand advertises.
And, in particular, the commodities have certain features on its type, and are divided in ”soft
commodities” and ”hard commodities”. ”Soft commodities” are those which are grown, as tea, soybean,
rice, wheat, corn, coffee, salt, and ”hard commodities” are those which are extracted through mining, as
coal, copper, aluminium, crude oil, silver, gold and other minor minerals.
635
www.wikinvest.org Article ”Commodity ”, Wikipedia (link source:
http://www.wikinvest.com/concept/Commodities)
But there is another category of commodities, a more
special one, which includes oil, gas, coal, electricity and
other similar products and which is regarded as a ”hot
spot” category because of it direct effects on the
international events, ”Yum Kippur war”, on the countries
economies and indirectly on the people lives. And from
the ”70s onward it has been regarded as very well know
and single acting commodity category with a huge effect on the strategy disposition of a country, for
example the recent case of Russia which has annexed the Crimean Peninsula, and in this process the
European Union energy dependency on such countries, has lead to a more soft strategy, with more
speeches and less concrete action measures. This type of situation shows the direct effect of the well
managed resource trade with important actors, to the point of controlling, in your best interest, the trade
relations.
fig1. ”New consumtion areas”
If the first elements mentioned in this third category may be preserved in reserves, as it happened
frequently after OPEC domination, the electricity has a more specific feature because it cannot be stored
and used in case of shortages, but it has to be immediately used, by households or public
institutions/companies.
Recently, the commoditization process, which happens when the goods/services lose the
differentiation of the base supplier, because of the over-flowing intellectual capital that establishes the
demand and the offer, has groqn stronger. And as an example of the fast working way of the markets,
some products that iniatly were considered not part of the commoditization process, as medicines or
nanomaterials, because of the availability and of the bulk sell are now market participants in this process.
There are in the world big trading commodities companies which, more or less, depending on a
case by case situation, have the power to influence through the prices the countries economies, some of
these giants are: Vitol, Wilmar International, Cargill, Noble Group, Glencore International AG, Salam
Investment and others.
As there are giants on the commodity market, there are also some places, like commodities
exchange markets, which include Chicago Board of Trade (CBOT), Chicago Mercantile Exchange
(CME), Global Board of Trade (GBOT), London Metal Exchange (LME), New York Mercantile
Exchange (NYMEX). The commodity markets are considered very flexible and able to stretch the price
on the offer and the demand of the investors, which can evaluate the situation of the commodities price
index, index that has shown a rise in the last years on average of at least 25 times, only from 2003 to
2008.
2.1 How do we value commodities?
Even though the least topic of the commodities influence on the geostrategic decisions taken by
major international organizations and countries its a very broad and complex one because the
commodities are at the heart of the global economy, there are, still, several elements through which we
can learn how to read some of the commodities features when the investors are using it. Basically, the
investors speck about the ”future contracts”, with a predetermined date and with the price that will be
delivered at the already established data, but there exists a practices of the investors that bought the
contract before the receiving data to sell the contract to other investors.
There is another element of the commodities, opposite to the future contracts called ”spot prices”
through which the buyer pays for the immediate delivery of the product. Another practice in this field the
”process of purchasing or selling stoks” of companies that are more affected by the commodities in
question. For exemple, one could bet on the increase price of the oil commodities and buy stocks of the
companies that has such products.
i. Elements of the Commodities future Tichet
fig 2. Elements of the Commodities future Ticker

According to the political economy, the commodities are objects with a certain "use value",
considered by man necessary to its activities, but this value cannot be used on the commodity market,
instead the goods or services must have an "exchange value" which can be use on this market. Workers
labour, the natural resources or work of art, according to some economists` theories can also be
considered as commodities, but which are not tradable on the markets.
One of the best know theoretical approaches associated with the commodities reflects Karl Marx
interest in this problem, which he associated it directly with the descentralized economy and the forces of
production. But over the time some other thinkers have tried to explain the commodity issue, whether it
was related to the economy demand and offer, with the effect of the commodities on business and
political relations, or with the social and indirect effects of this issue.
”The ultimate commodity, as Marx has already suggested in the ”Economic and Philosophic
Manuscripts” of 1844 is money. Under capitalist conditions it serves both as an index of value of all the
other commodities and as capital, that is as self-expanding an conventional exchange-value attribute of a
commodity. Exchange value refers to the nature or being or use of a commodity but simply to its social
form”.636
Adam Smith, David Ricardo, Karl Rodbertus-Jagetzow are the just some of those academics
which have tried to offer an explination, but since in the commodity market the speculation has rised
considerably and the investors may be anyone, the tehnological investions and the time spent to finalized
such commodities have raised interdisciplary questions, which are not just approached by economist or
political specialists, but also by sociologs, specialists in resources, as energy, gold, IT specialist, Human
Rights specialist and other.
Commodities may be for some just a new battle field in a globalised economy, but for others may
actualy be a new Eldorado. And as we've seen previously over the last two centuries where the center of
power have shifted, there you can find the biggest amount of commodities imported from all over the
world, therefore if from 1860 up to 1950 the Western Europe has its peak, from 1950 until the late 1980s
Nord America has played it's role. And for the last four decades, since China has implemented its
capitalist policies and since the Asian Tigers's economies exploded, maintaining a 8% growth for
decades, the commodity center has changed again.
In the last century there were several commodities booms, first in 1915-17, second in 1950-57,
third in 1973-24, fourt in 2003-08 when the precentages in the price value has increase, at least, tripled.
And the state has intervened in the national food security in many countries, like Kazakhstan, one of the
world's largest grain producer, Argentina, Russia, India as the third largest rice producer in the world,
Egypt, Indonesia, as the largest rice consumer, and protest over food commodities prices and quality have
been taking place in other countries, like Mexico, Haiti, Ivory Coast, Morroco, Senegal, Vietnam,
Cambogia, Indonesia.
Meanwhile the world stocks are declining, therefore the maize, rice, grain and soya production
does not cover anymore the consumption, without considering what it will happen in case of disasters,
636
Political Thinkers. From Socrates to the Present”, Part 5, ”The revolution in political ideas” David Boucher and
Paul Kelly, Second Edition, Oxford University Press, 2009
because of the possible shortages. More important, for the big Asian importers the raw materials are
covered in over 50% from the low and middle income economies, Latin American and South Asia which
creates a two tier dependency, first on China, and on its imports, and accordingly, China's trade deficit is
showing that the imports are more impresive as a trade volume then the export trade volume. And
secondly, a even bigger dependency of the low income countries on the chinese money.
The Giants' money have created this dependency which is making the first to win more from
these situation then the poorest resource full low income countries, which most of the time don't have the
strength to cope with the overwhelming soft and hard means of influence that the rich countries have.
The other side of the coin shows the case of the states which poseses big amount of natural resources and
also militry and diplomatic means to tackle when appear different national or international problems, as it
happens in the Crimeean Peninsula case.
Still in between this Giants there is a very strong mutual attraction which makes their foreign
affaires and trade ministery to focuse particulary over the possible opportunities of alliance or of striking
down, the potential partners. Such strong mutual attraction can be found in the commodities trade
between USA and China which shown a promising growing perspective, if we consider that the USA has
send in 2009 to China its top six largest exports which were consisting in: soybean, cotton, corn, wheat,
tabacco and nuts (source USDA: US Census Bureau).
As well as the market commodities and trading places
show, Europe is more represented by Switzerland as major place
of trading commodities in the entire world, with over 35%
trading in oil, agriculture products and 60% in covering the
mineral and metals fields, than the European Union itself, which
plays a 10% role both in agriculture and metal and minerals
trading in the world, supported by the London trading market,
which is the second most strong market of commodities in
Europe after Switzerland. But East-West game is now between
Switzerland and Singapore, with some intervention from the
New York market, the EU market and the others, which literally
represent around 5% of the market trading commodities.
The role of the financial markets has grown significantly
from the Second World War onwards and in states like USA
have existed since 1865 has developed impressingly and in 2000
the market has been liberalized thought the pass of the US Commodity Futures Trading Modernization
Act which has opened the doors to trade commodities futures without any limitation concerning
transparency issues, supervision of the authorities to all types of investors, from hedge funds, pension
funds to investment banks.
And since the picture wasn't completly, the speculation was so big between 2003 and 2008 that
lead to the skyrocked rise of the commodities prices up to three times, and at the rise of the commodities
price index up to twenty five times, which purely economicaly cannot be explain, because normally if the
price of several commodities grow, the prices of other commodities should fall, but by average all prices
skyrocked more 200 times.
III. Global Trading Analystis - an ongoing process
”Consumtion rates have been growing extremely rapidly over the past thirty years. In
indutrialized countries, consumtion per head has been growing at a rate of 2.3% annually, in East Asia
growth has been faster - 6.1% annually. By contrast, the average African householders consume 20 per
cent less today than it did thirty years ago. There is a widespread concern that the consumtion explosion
has passed by the poorest fifth of the world's population. The inequalities in consumtion between the
world's rich and poor are significant. North America and Western Europe only contain around 12% of the
world's population, but their private consumtion - the amount spent on goods and services is over 60% of
the world's total. In contrast the world's poorest region - sub Sahara Africa, which contains around 11% of
the world's population has just a 1.2% share of the world's total private consumtion.” 637
In the twenty second chapter of Anthony Giddens' book ”Sociology”, ”The Environment and
Risk” we can find several of the authors fears concerning the inequalities in the world resource
distribution through the commodity goods consumtion, poverty line, trading speculation and their effects
on the environment and the sustenaible development.
As we can see in fig 2.1 the cereal demand has
grown from 1961 until 2011 in the developing
countries, almost 2 and a half times, in the Asian
trade countries and Latin American countries
around 2 times and in the poorest area of the
world, in the Sub-Sahararian Africa has barely
moved.
fig 2.1 Cereal Yields (in metric tons per
hectare)638
637
” Sociology”, Anthony Giddens, 5th Edition, Polity Press, 2006, United Kingdom, page 943
The world-wide commodity perspective it may be unique, but in nowdays the biggest trade
situations and also the peculiarities of the commodity market makes it interesting and impressive.
Therefore in this part of the paper we are about to tackle the most interesting commodity charts and
graphs which can show the effect of the commodities over the internationale relation strategic decissions.
After 2008 China's impact on the commodity market has rised, but it cannot compare itself with
the USA's longer and persisten impact, but if China is taken as a part of a major group, as BRICS, the
perspective changes. And eventhough the chinese people say that they have done in 40 years, more than
the western societies have done in 400 year, the cinese trade deficit from 2011 and 2012 shows that
China's economy grows slower that before, showing also the features of a very complex and diversified
first class economy.
And as a surprise, for those who are now aware of the mutual attraction between the Giantes, the
United States of America are supporting the Chinese commodity trade offering to this country a very big
quantity of soyabeand, cotton, wheat and corn crops.
fig2.2. ”China's Share of Global Commodity Trade”639
If anyone could just imagine how important is China at the international level considering that,
accoring to the same IMF Report, China has succeded from 1992 until 2008 to, at least triple it share of
global food commodity, growing from less then -1% up to 3%, also the energy chinese share has grown
from almost nothing up to more then 5%, likewise it happened with the raw materials and energy, but in
the last to category of commodities cases the chinese share in a decade and a half, has went up 15 times
638
”The Global Food Challenge Explained in 18 Graphics”, Janet Ranganathan, World Resource Institute, source
link (http://www.wri.org/blog/global-food-challenge-explained-18-graphics)
639
China's Impact on World Commodity Markets”, Shaun K. Roache, International Monetary Fund Working Paper,
May 2012
in the case of the raw materials and 25 times in the case of the energy. And right now, besides Russia and
its energy reserves, there is no other state or international organization that can supply on the Chinse
demand, not even the OPEC member states.
In this case only the oil and oil products have grown slowly, from nothing up to 5%. We can see
now that the late ”70 and ”80 capitalist policies lead the country to its development. Massively the world's
resources are heading towards the chinese harbors, factories and after the products process of elaboration
back to the harbors and from there all over the world, of course, at a double, tripled or even bigger prices
then that of the raw materials.
IV. Conclusion. Is the commodity a real player in the world's future or

is just a blip?
The commodity word is not just a business man job, or the economist study object, the resources
have always, over the man's history, played a great role in the groups structure, in their features and in
everything that came after, from colonisation to the lange that the natives had to learn. Eventough the
inter-disciplinarity between economy, sociology, politics, international relations and other fields requires
a great deal of pacience to prove who's right and wrong in the international conflict scene, the very
pessimistic scenario of a very possible world food and water crisis, and of a even closer new economical
crisis thanks to the finanicial markets speculation shows a scary and still, a very taken into account
perspective of the academics, non-governmental organisation, think tank groups and other international
organisations.
What the future holds and whether situations like the Crimean Peninsula one are influencing the
direct inflow and departure from the headquarters of the mother Russia resource base, the world's events,
the famine, the future crisis, the transparency and the international security organisation more practical
sanction measures, the GDP/per capita or the water supply, the third world life expectancy, the poor
countries educational system and resource evolution, everything remains to be seen not only in the very
close economical and political events effects, but also in our own practical attitude.
The world's poorest countries have little choice but to use, sell or rent the resources that it have
in order to survive, and as a result, there is a big international pressure on the already resource shrinking
base as international events, as civil and military conflicts, shortages, environmental issues, population
growth, rich people or international funds interests and others affect all the commodity categories prices
and our lives in which there is an ongoing need of participating.
”In 2003, French President Jacques Chirac spoke of a “conspiracy of silence” on the commodities
crisis and attempted to have an initiative on it adopted at the summit of the Group of 8 leading industrial
countries in Evian. It was not accepted due to objections from some major countries. However, there are
recent initiatives to revive the commodities issue, including a report commissioned by the UN General
Assembly of eminent persons on commodities, and the decision at the UNCTAD XI meeting in June 2004
to establish a task force on commodities.”640
In contrast with the American way of solving the problems, the European Union hasn't got yet a
Federal Trading Commission that would monitor and report on the market commodity and other aspects
fluctuation, less to ask the public critique reviews. And still we are represented by several big European
markets, as Switzerland and London in a big proportion, and by the EU trading market in a smaller
proportion at the international level. In this west-east balance is very possible to appear an Caucasian
market lead by the Russian Federation and as a result the prices may grow fast and will affect directly the
national economies and the people's pockets which has a direct effect on supporting new parties and
people which represent an extreme or another at the international level.
Commodities should be our big concern, instead the economic media crisis and the IMF loans are
more important for the regular people these days. But the specialists, the academics, the people should
discuss, present and brain storm ideas on how to survive with the skyrocked prices of the food
commodities which affect directly everyone one of us, we have to focus on these ”little things” that need
badly for solutions.
References
1. Robert Cohen, Paul Kennedy, ”Global Sociology”, Second Edition, Palgrave Macmillan, 2007,
Hampshire, UK.
2. Anthony Giddens, ”Sociologie”, Editia a V-a, Editura ALL, Bucuresti, 2010.
3. Gordon Marshall, traducere de Sergiu Baltatescu, Florin Iacob, Liviu Serbanescu si Cristian Toader,
”Oxford. Dictionar de Sociologie”, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2003.
4. David Boucher, Paul Kelly, ”Political Thinkers. From Socrates to the Present”, Part 5, ”The revolution
in political ideas”, Second Edition, Oxford University Press, 2009
5. International Monetary Fund Working Paper, ” China's Impact on the Commodity Markets”, Shaun K.
Roache, May 2012.
6. Article "Commodities", Wikinvest, link to the source:
http://www.wikinvest.com/concept/Commodities, ( read at 17.03.2014).
640
THE COMMODITIES CRISIS AND THE GLOBAL TRADE IN AGRICULTURE: PROBLEMS AND PROPOSALS, MARTIN
KHOR, Third World Network, May 2005, (source adress: twnet@po.jaring.my)
7. Fred Magdoff, ”Food as commodity”, University of Vermont, Monthly Review Press, 2011, source
link: http://monthlyreview.org/2012/01/01/food-as-a-commodity.
8. ”Another BRIC out of the wall?”, Buttonwood, The Economist, 21st March 2014
9. Karl Marx, ”The Fetishism of Commodities and the Secret Thereof”, Capital Volume One, source
link:Marx-Commodity-Fetishism.pdf.
10. Shaun K. Roache, Report ”China's Impact on World Commodity Markets”, International Monetary
Fund Working Paper, May 2012.
11. Robert Bejesky, ”Geopolitics, oil law reform, and commodity market expectation”, Oklahoma Law
Review, 2011, (source link:632-01bejesky article blu2.pdf).
12. ”Commodity Market Review - from World Economic Outlook”, International Monetary Fund
Report, Samya Beidas-Strom, Marina Rousset and Shane Streifel, April 2013, (source link: cmr0413.pdf)
13. ”United Nations Conference on Trade and Development” homepage briefin, source link
(http://unctad.org/en/pages/MeetingDetails.aspx?meetingid=429) (read at 26.03.2014)
14. ”The Global Food Challenge Explained in 18 Graphics”, Janet Ranganathan, World Resource
Institute, source link (http://www.wri.org/blog/global-food-challenge-explained-18-graphics)(read at
02.04.2014).
15. ”Evolution of the severe poverty rate by residence area”, United Nations Developing
Programme for Romania, (source link: http://www.undp.ro/mdg/reduce-severe-poverty.php) read
at 02.04.2014).
17. Thomas W. Hertel, ”Global Trade Analysis. Modeling and Applications”, Cambridge
University, online publication June 2012, link to the source:
http://ebooks.cambridge.org/ebook.jsf?bid=CBO9781139174688) (read at 02.04.2014).
18. Martin Khor, ”The Commodities crisis and the global trade in agriculture: Problems and
Proposals”, Third World Network, May 2005, (source adress: twnet@po.jaring.my)
SOCIETATEA CIVILĂ, EVOLUȚIE
ȘI IMPLICAȚIE IN CONTEXTUL NATIONAL SI
INTERNATIONAL
VIŢELARU ANA-ADINA
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
Abstract: CONFIGURATION OF THE MODERN WORLD SUPPORTS MORE FREQUENT

CHANGES AND NEW ASYMMETRIC AND SYMMETRIC THREATS APPEAR. IN THIS
INTERNATIONAL CONTEXT, NON-STATE ACTORS HAVE A CONSIDERABLE ROLE IN REDUCING
AND FORESTALLING NEW COERCIVE FACTORS. FROM ASSOCIATIONS, NGOs AND CIVIL
SOCIETY, ALL OF THESE ARE INVOLVED IN SOLVING GLOBAL PROBLEMS. THE
COMPREHENSIVE ANALYSIS OF THIS STRUCTURE IS DECISIVE TO UNDERSTAND AND SEARCH
THE RELATED CONCEPTS. ONLY BY UNDERSTANDING THE THEORETICAL FRAMEWORK, WE
CAN DEFINE VIEWS AND PERCEPTIONS ON THE SUBJECT. THE MAIN OBJECTIVE OF THIS
RESEARCH CAN BE IDENTIFIED BY ANALYZING THE INCREASING ROLE AND THE STATUS OF
CIVIL SOCIETY. COMBINING SUBJECTIVE AND OBJECTIVE FILTER IN STUDY, THE RESEARCH
LED TO COAGULATION OF STRIKING CONCLUSIONS.
KEYWORDS: CIVIL SOCIETY , FUNCTIONS, ROLE , STATE, TOOLS
Introducere
Nenumărate cărţi şi cercetări contemporane prezintă ca obiect de studiu dezvoltarea

conceptului de societate civilă, tocmai datorită statutului şi rolului ei crescând pe arena
internaţională. Evoluţia acesteia prezintă repercusiuni, atât la nivel local, naţional, regional, cât şi
mondial, demonstrând accentuarea implicării societăţii civile în probleme ce privesc viața şi
bunăstarea membrilor ei.641 De asemenea, filosofia politică este preocupată de înţelegerea acestui
concept şi de oferirea diferitelor percepții filosofice asupra lui.
641
Mircea Mureșan, Petru Duțu, Societatea civilă-actor nonstatal major, București, Editura Universității Naționale
de Apărare ,,Carol I”, p8.
Încă din Antichitate, oamenii au pledat pentru traiul colectiv, renunţând la o parte din
libertăţi şi drepturi în vederea securității și ordinii comunităţii din care fac parte. Astfel, chiar
dacă s-au afiliat datorită unor premise intrinseci, naturale, viziune susţinută de naturalişti
(Aristotel), sau datorită unei înţelegeri comune, un contract prin care renunţau la starea solitară
pentru avantajele vieţii în comun, opinia contractualiştilor (Rousseau) 642, s-a considerat
favorabilă convieţuirea cu ceilalţi, decât cea singulară, independentă. De asemenea, comunitatea
primă, familia, nu mai poate satisface toate nevoile membrilor ei, fiind necesară alăturarea mai
multor astfel de comunităţi pentru îndeplinirea tuturor dorinţelor. Într-o manieră sintetică putem
susţine că în acest context se regăsesc fundamentele societăţii civile, prin stabilirea şi urmărirea
obiectivelor comune şi prin formarea unei conştiinţe colective a membrilor unei comunităţi.
Astfel, scopul lucrării este direcţionat prin toate aceste considerente, dorindu-se a se investiga
societatea civilă în diferitele ei ipostază.
Întrebarea de cercetare
Datorită evoluţiei şi reconfigurării de-a lungul timpului a temei dezbătute în cadrul

acestei lucrări ştiinţifice, întrebarea generală de cercetare se referă la demersul teoretic al
conceptului în viziunea filosofiei politice, fiind abordate mai multe perspective, precum şi la
rolul şi statutul societăţii civile. De asemenea, fiecare subcapitol prezintă anumite întrebări
specifice, relaţionate cu subiectul dezbătut, care sunt funcţiile şi instrumentele societăţii civile
fiind câteva. Răspunsurile întrebărilor de cercetare se identifică prin analizarea şi exemplificarea
subiectului, constituind obiectul de lucru în sine al studiului.
Ipotezele de cercetare
Prezenta lucrare porneşte de la ipoteza conform căreia societatea civilă reprezintă un

actor important la nivel local, naţional, regional, având multiple instrumente de manifestare. De
asemenea, există şi ipoteze secundare care îndrumă analiza în fiecare capitol al lucrării. Astfel,
faptul că societatea civilă din România după anul 1989 a cunoscut o restructurare reprezintă un
fapt general admis.
Metodologie
642
Mihai Maga, Curs filosofie politică, http://filosofiepolitica.mihaimaga.ro/curs/, accesat la date de 23.05.2013.
Lucrarea se bazează pe un număr apreciabil de surse edite şi inedite. Ca metodă de
cercetare, analiza documentară este prioritară în această lucrare, fiind solicitată în cea mai mare
parte a studiului. Mai mult, metodele de interpretare şi prelucrare fundamentează cunoştinţele
dobândite cu ajutorul metodei iniţiale de culegerea a datelor. Lucrarea, din punct de vedere al
metodologiei, se bazează pe îmbinarea diferitelor tipuri de cercetare, însă acestea prezintă
limitele aferente, riscând ca rezultate finale să fie distorsionate de caracterul superficial al unor
informaţii prelucrate.
Recunoscând caracterul falsificabil al oricărei metodologii ce ţine de relaţiile

internaţionale, ca şi de orice alt domeniu al ştiinţelor socio-umane, aspect acceptat deja de câteva
decenii643, această lucrare îşi asumă limitele inevitabile oricărui demers ştiinţific.
Revizuirea literaturii de specialitate
Aceasta reprezintă o etapă distinctă în cadrul lucrării în general şi al metodologiei în

special. Astfel, revizuirea literaturii de specialitate în contextul acestei cercetări reprezintă apelul
la diferite cărţi şi studii folosite ca suport pentru studiul tematicii dezbătute. Urmărind parametrii
de analiză propuşi de Roger Pierce, lucrările folosite sunt relativ contemporane, fiind actualizate
la noile schimbări din sistemul internaţional. Cele mai multe au fost publicate pe continentul
american şi traduse la Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, iar unele au apărut chiar la Bucureşti, în cadrul
sistemului naţional de apărare. Veridicitatea informaţiilor nu poate fi pusă la îndoială datorită
autorilor ce sunt cercetători renumiţi de specialitate, unii chiar profesând în anumite domenii
anexe subiectului abordat în lucrare. Prin urmare, demersul ştiinţific se bazează pe surse primare
şi eficace, reflectând caracterul riguros al lucrării.
1. Evoluția și cadrul teoretic al societății civile
Definirea societăţii civile face parte dintr-un proces amplu de analizare a concepţiilor
date, plecând de la filosofii din Grecia Antică. Astfel, nu există o explicaţie exhaustivă şi simplă
643
Falsificaţionismul a fost enunţat în anii ’30 de filosoful ştiinţei Karl Popper. În primul rând, falsificabil nu
înseamnă fals. Pentru ca o propoziţie să fie falsificabilă, trebuie să fie posibil, cel puţin în principiu, să faci o
observaţie care ar putea indica dacă propoziţia este sau nu falsă, chiar dacă nu este făcută această observaţie efectiv.
a societăţii civile, aceasta având propria ei istorie şi propriul ei demers de maturizare. În pofida
acestor premise, termenul este solicitat în discursurile politice încă din cele mai vechi timpuri, în
special în statele cu un regim democratic.
Geneza poate fi regăsită în cetatea lui Aristotel, acesta folosind expresia, ,,politike
koinonia”, apoi tradusă în latină prin, ,,societas civilis” pentru a desemna societatea civilă văzută
prin polisul grecesc, o comunitate a cetăţenilor care s-au asociat datorită impulsului natural 644. În
această accepţiune, cetatea este sinonimă cu societatea civilă, cu polisul, statul, la început nefiind
făcută o diferenţiere precisă între aceste noţiuni.
Un alt reper semnificativ în evoluţia conceptului tratat este reprezentat de Renaştere, în

care apare un alt sens al, societăţii civile, ,,un echivalent al societăţii organizate politic, în
opoziţie cu starea naturală’’645. Thomas Hobbes este un reprezentant al acestei viziuni, acesta
considerând omul ca o fiinţă războinică, iar societatea civilă poate aduce pacea şi posibilitatea
atenuării conflictelor, fiind supravegheată de un Suveran sau Leviathan 646. Şi în viziunea lui John
Locke, societatea civilă (pe care o identifică cu societatea politică) se opune stării naturale şi ia
naştere prin voinţa membrilor săi de a ,,renunţa la puterea naturală în favoarea unei sfere publice
ce are autoritatea de a impune anumite reguli pentru moderarea conflictelor” 647. Cu toate acestea,
diferenţa marcantă între accepţiunea lui Hobbes şi a lui Locke, constă în faptul că acesta din
urmă consideră ca o formă de guvernare care concentrează puterea în mâinile unei singure
persoane este contrară societăţii civile648.
Jean-Jacques Rousseau se opune ideii hobbesiene, considerând că starea naturală a

omului nu este cea de război, iar omul a trebuit să renunţe la ea datorită evoluţiei. Chiar dacă
acesta consideră că civilizaţia corupe fiinţa umană, în cartea sa, ,,Contractul social” (1762),
Rousseau consideră că părăsirea stării naturale, în care omul trăia solitar şi fericit, şi trecerea
în, ,,stare civilă” este favorabilă omului. Deşi se foloseşte sintagmă, ,,starea civilă’’, iar nu cea de
,,societate civilă’’, înţelesul este acelaşi, adică o stare diferită de cea naturală, o societate
644
Nadia Badrus, Societatea civilă în România după 1989: geneză, moduri de acțiune, Sibiu, Editura
Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, 2001, p5.
645
Mircea Mureșan, op.cit., pp20-35.
646
Ibidem.
647
Nadia Badrus, op.cit., pp7-10.
648
Ibidem.
întemeiată pe un contract care, ,,limitând modul de manifestare a forţelor şi libertăţilor
individuale, reglementează raporturile dintre indivizi, spre beneficiul acestora’’ 649.
Edmund Burke, fondatorul conservatorismului, prezintă necesitatea unei continuităţi a

societăţii civile ce reprezintă un contract pe termen lung, ce implică generaţiile prezente, trecute
şi chiar viitoare, ferite de orice acţiune violentă, referindu-se îndeosebi la revoluţia franceză
(Reflecții asupra Revoluției franceze)650. Fiind un adept al gândirii conservatoare, Burke pune
acceptul pe păstrarea vechilor valori, pe continuitatea tradiţiilor, opunându-se schimbărilor
sociale frecvente.
În analiza societăţii civile un rol aparte îl ocupă G.W.F. Hegel, filosof ce a scindat statul
de societatea aristotelică. Astfel, acesta face o distincţie clară între termeni, considerând
domeniul societăţii civile în ,,spaţiul dintre mediul familiei tradiţionale şi nivelul superior de
organizare, statul, acceptând însă interdependenţa acestora’’ 651. Marx admite şi el coexistenţa
celor două sectoare distincte de existenţa socială, societatea civilă şi stat, dar face din prima,
cauza şi originea celui de-al doilea 652. Acesta pune accentul pe economie, considerând că toate
depind de aceasta, iar ,,dreptul şi politica în acest context nu sunt necesare în societatea civilă şi
că statul modern este exterior acesteia’’653.
Analiză istorică nu este una exhaustivă, dar nici nu poate fi datorită multitudinii de
viziuni şi opinii, societatea civilă putând reprezenta tot ceea ce ,,în sânul naţiunii, dar în afara
administraţiei şi a puterii politice, contribuie la funcţionarea globală a societăţii, de la
întreprinderi mari sau mici, până la cea mai mică asociaţie ce adună la o activitate comună
persoane având aceleaşi obiective’’654. Astfel, societatea civilă este compusă din suma tuturor
organizaţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor, sindicatelor ce nu depind de stat şi care s-au alcătuit
benevol spre îndeplinirea unor obiective comune, stabilite de comun acord de membri. Acestea
nu sunt constituite în vederea obţinerii unor profituri personale, ci în atingerea scopurilor
propuse. Manifestându-se ca nişte expresii ale societăţii civile, ele posedă diferite premise şi
649
Ibidem.
650
Ibidem.
651
Aristide Cioabă, Lorena Păvălan, Pogoceanu Rozmari, Societatea civilă și drepturile omului, București, Editura
Institutului de Teorie Socială, 1997, p57.
652
Ibidem, p58.
653
Mircea Mureșan, op.cit., pg22.
654
Ibidem, pp.10-11.
obiective (de la protecţia mediului, până la sprijinirea egalităţii dintre sexe) ce sunt frământări a
unor părţi din societatea civilă. Prin analizarea acestor componente reiese importanţa deosebită
pe care societatea civilă o are în această era a globalizării, a emancipării şi a modernizării
accentuate.
2. Statutul si rolul societății civile
Rolul societăţii civile este unul definitoriu pentru asigurarea bunăstării sociale şi oferirea
unui climat politic propice, deoarece exprimarea voinţei cetăţenilor este o condiţie primordială a
stabilităţii. Prin elementele componente (organizaţii, asociaţii, fundaţii), societatea civilă are un
statut de actor non-statal major în gestionarea evenimentelor din mediul intern, dar nu numai.
Aşadar, putem admite un rol şi un statut deja bine conturat al societăţii civile, care se poate
manifesta la nivel local, naţional, regional sau internaţional655.
În funcţie de nivelul de acţiune se stabilesc anumite agende de lucru şi instrumente de

manifestare. Pornind de la cel local, în care se urmăreşte îndeosebi adeziunea la un anumit grup
pentru a se putea maturiza, până la cel internaţional, în care organizaţia non-guvernamentală
poate reprezenta interesele majorităţii cetăţenilor în cadrul arenei mondiale. În esenţă, societatea
civilă, sub toate formele ei, are rolul de a înfățișa interesele membrilor ei şi de a le asigura
libertatea şi respectarea drepturilor fundamentale.
De asemenea, rolurile îndeplinite de societatea civilă depind într-o foarte mare măsură de
natura statului. Se remarcă diferenţe majore între modul în care este percepută societatea civilă
într-un stat modernizat şi cu origini democratice şi cu totul altfel într-un stat aflat în progres sau
chiar cu un regim totalitar656. De exemplu, societatea civilă din Republica Populară Chineză nu
prezintă atâtea organizaţii, nefiind implicată în mare măsură la luarea deciziilor cum se întâmplă
în Statele Unite ale Americii. Un rol aparte al societăţii civile este ,,constituirea şi dezvoltarea
democraţiei, definite nu numai prin sintagma guvernării poporului de către popor, ci şi prin ideea
655
Ibidem, p15.
656
Mihai-Marcel Neag, Olimpiodor Antonescu , Societatea civilă și securitatea, Sibiu, Editura Academiei Forțelor
Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, 2009, pp10-25.
guvernării pentru popor’’657. Regimul reflectă societatea, idee susţinută încă din Antichitatea,
care conform lui Platon, poporul condus de un tiran este el însuşi tiranic658.
2.1. Funcțiile societății civile
Cu toate că anumite funcţii ale societăţii civile pot fi recunoscute din rolul pe care acesta
îl are, sunt anumite cerinţe ce le îndeplineşte în mod specific. Aşadar, în contextul unei perioade
de tranziţie îndelungată, societatea civilă trebuie să furnizeze servicii sociale complementare,
suplimentare, sau alternative celor oferite de domeniul public. 659 Mai mult, aceasta trebuie să
monitorizeze puterea politică pentru a nu se face abuz sau a nu se urmări interesele cetăţenilor,
uneori devenind chiar un factor de presiune asupra puterii pentru respectarea anumitor
întrevederi. În situaţii extreme, aceasta poate avea chiar şi funcţia de sancţionare a puterii,
manifestându-se în principal, la alegerile electorale 660. Important este faptul că societatea civilă
poate îndeplini şi un rol educativ, astfel se organizează traininguri, voluntariate, ajutând cetăţenii
în dezvoltarea proprie.
2.2. Instrumentele și obiectivele societății civile
Societatea civilă se manifestă şi acţionează prin diferite instrumente, prin care proteste,
greve (pentru expunerea anumitor nemulţumiri), propuneri legislative (când apar situaţii speciale,
iar legislaţia nu este actualizată la fenomenele actuale), educaţie (organizarea de traininguri,
voluntariate, internshipuri). Acestea sunt doar câteva exemple, societatea civilă având mijloace
de acţiune în toate domeniile prin organizaţii diverse ce acoperă şi cele mai excepţionale interese
şi dorinţe.
Având în vedere obiectivele societăţii civile, acestea pot fi analizate în funcţie de nivelul
la care organizaţiile acţionează. La nivel local, diferitele asociaţii, fundaţii îşi propun ca obiective
mobilizarea membrilor comunităţii pentru rezolvarea problemelor apărute. De exemplu, în
Franţa, la nivel local funcţionează diferite forme de participare a cetăţenilor la viaţa comunităţii,
657
Vasile Stănescu, Societatea civilă, București , Editura Expert, 2001.p 28.
658
Mihai Maga, Curs filosofie politică, http://filosofiepolitica.mihaimaga.ro/curs/, accesat la date de 23.05.2013.
659
Vasile Stănescu, op.cit., p26.
660
Ibidem, pp27-29.
anume: consiliile de cartier, consiliile municipale ale copiilor sau ale tinerilor, comisii
extramunicipale etc661.
La nivel naţional, organizaţiile sunt mai implicate şi prezintă mai multe filiale în diferite
părţi ale ţării, urmărind un interes comun. Acestea se referă mai ales la protejarea drepturilor
omului sau la probleme ecologice. De exemplu, în România există o multitudine de asemenea
organizaţii, precum Asociaţia Hrăniţi Copiii, Asociaţia pentru Promovarea Educaţiei
Permanente. Prin aceste organizaţii, societatea civilă se implică în rezolvarea şi diminuarea
anumitor fenomene naţionale grave (sărăcia, lipsa educaţiei), contribuind la asigurarea unei
perspective mai optimiste de viitor.
La nivel regional, organizaţiile constituite acţionează asemănător cu cele de la nivel

naţional, însă se formează reţele mai ample de comunicare între diferite organizaţii. Așadar, ,,un
exemplu edificator îl reprezintă Organizaţia Statelor Americane (OSA), care a elaborat şi o cartă
democratică interamericană, stabilind cu claritate relaţia dintre democraţie şi protecţia drepturilor
politice şi economice’’662. Mai mult, la nivel global se constituie o rețea de astfel de organizații
care militează pentru rolul societății civile și pentru protejarea sau reafirmarea anumitor
obiective.
3. Societatea civilă în România după 1989
Anul 1989 este unul revoluţionar, anul în care rolul societăţii civile este readus în prim
plan, iar mecanismele comuniste de îndoctrinare dispar. Acum cetăţenii fac parte dintr-un sistem
democratic ce implică respectarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Această
transformare bruscă de paradigmă a poziţionat societatea civilă într-un rol vulnerabil, neavând
încă mecanismele de autoreglare şi reprezentare. Procesul de reconstrucţie a fost unul lent,
favorizat într-o măsură semnificativă şi de factorii externi, dar unul cu o finalitate practică ce se
reflectă în multitudinea de organizaţii, fundaţii şi asociaţii ce activează ca parte din societatea
românească.
661
Mihai-Marcel Neag, Olimpiodor Antonescu , Societatea civilă și securitatea, Sibiu, Editura Academiei Forțelor
Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, 2009, pp 22-24.
662
Ibidem, pp24-28.
Pluripartidismul reprezintă un element important în ascensiunea societăţii civile ca agent
social major, formându-se mai multe partide politice, mai multe viziuni şi opinii ale cetăţenilor s-
au conturat, iar un sistem alternativ de guvernare a oferit premisele creşterii implicării
cetăţeanului în viaţa politică. Astfel, au luat naştere partide ca: Frontul Salvării Naţionale,
Partidul Conservator, Partidul Democrat, s.a., care, deşi aveau programe şi obiective diferite,
reprezentau părţi ale societăţii civile. Procesul de reinstaurare a unui regim democrat după 1989
este unul complex, însă datorită noilor valenţe, cetăţenii şi-au putut dezvolta şi explora
oportunităţile, interesele şi dorinţele.
4. Expresii si ale societății civile
Societatea civilă, ca un total al instituţiilor neguvernamentale, asociaţiilor, fundaţiilor,

este una diversă, controversată şi variată. Astfel, în diferite state s-au afirmat expresii ale acesteia
cu instrumente şi forme specifice. Rezultatul frământărilor sociale şi a unor dorinţe, interese
neîndeplinite se concretizează în acţiuni ale societăţii civile. Acestea cuprind atât manifestări
locale, cât şi revolte naţionale împotriva regimului.
4.1. Grupul Femen
Fondat în anul 2008, grupul Femen reprezintă o organizaţie cu sediul la Kiev ce militează
împotriva turismului sexual, instituţiilor religioase şi alte subiecte controversate (dreptul la
avort). Modul indecent în care femeile protestatare doresc să se facă înțelese este unul aclamat de
majoritatea, însă numărul adeptelor grupului este în creştere, mai ales în mediul virtual. Ca o
expresie a societăţii civile, grupul Femen reprezintă o parte din cetăţenii care urmăresc
îndeplinirea obiectivelor propuse în organizaţie, însă în mod cert nu reprezintă structura socială
ca întreg. Cu toate acestea, nenumărate acţiuni ale activistelor îngrijorează autorităţile,
perturbând nenumărate conferinţe sau slujbe religioase importante.
4.2. Rolul societății civile în revoltele arabe
Nemulţumirile unei societăţi civile, coroborate cu un mediu instabil nedemocratic, poate

determina o întreagă schimbare de paradigmă, ca în cazul revoluţiilor arabe. Succesul revoltelor
din Tunisia, Egipt şi Libia a avut la bază năzuinţa acestor naţiuni de a pune capăt sistemului
dictatorial şi de a opta pentru o viaţă democratică. Societatea civilă în lumea arabă este
caracterizată de o majoritate a tinerilor ce au acces la tehnologia informaţională, luând contactul
cu indivizi din ţări mai liberale şi cu alte concepţii şi tradiţii total diferite de cele ale lor. Accesul
la diferite tehnologii și preambulul reţelelor de socializare au reprezentat un punct comun tuturor
revoltelor arabe. Astfel, societatea civilă din aceste state, influenţate de ordinea şi structura unei
societăţi occidentale şi-a pus premisele unei dorinţe de restructurare socială, urmând calea
modernizării similare celorlalte civilizaţii.
Concluzii
Luând în consideraţie toate cele prezentate, putem remarca cum societatea civilă, sub
diferite ei forme şi cu funcţiile aferente, reprezintă un actor major la nivel local, naţional şi
regional. În pofida faptului că definirea acesteia a parcurs un demers istoric îndelungat, de la
cetatea aristotelică, la separarea marxistă faţă de stat, rolul ei a fost într-o bună măsură
recunoscut. Asistând la un proces intens de globalizare, societatea civilă tinde să fie una
omogenă, admiţând în aceeaşi măsură şi rolul important al culturii fiecărei civilizaţii.
Diversitatea caracterizează societatea civilă, exprimată prin multitudinea de organizaţii cu statut
individual, însă toate acestea se situează sub o cupolă a protejării interesului comun, dorind în
fond un climat stabil, prosper în care drepturile şi libertăţile fundamentale sunt respectate.
Bibliografie
Lucrări generale:
Stănescu Vasile, Societatea civilă, Editura Expert, București, 2001.
Lucrări de specialitate:
Badrus Nadia, Societatea civilă în România după 1989: geneză, moduri de acțiune, Editura
Universității ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001.
Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogoceanu Rozmari, Societatea civilă și drepturile omului,
Editura Institutului de Teorie Socială, București, 1997.
Gellner Ernest, Condițiile libertății, Societatea civilă și rivalii ei, Editura Polirom, Iași, 1998.
Keane John, Societatea civilă: imagini vechi, viziuni noi, Institutul European, Iași, 2003.
Mureșan Mircea, Duțu Petre, Societatea civila-actor nonstatal major, Editura Universității
Naționale de Apărare ,,Carol I”, București, 2006.
Neag Marcel-Mihai, Antonescu Olimpiodor, Societatea civilă și securitatea, Editura Academiei

Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2009.
Surse electronice:
Maga Mihai, Curs filosofie politică, http://filosofiepolitica.mihaimaga.ro/, accesat la data de

28.05.2013.
N.A.T.O SI UNIUNEA EUROPEANĂ: COOPERARE SI
SECURITATE
ALINA BADEA
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRANCUSI” DIN TARGU-JIU
ABSTRACT
SINCE THE END OF THE COLD WAR, BOTH NATO AND THE EUROPEAN UNION (EU)
HAVE
EVOLVED ALONG WITH EUROPE’S CHANGED STRATEGIC LANDSCAPE. WHILE NATO’S
COLLECTIVE DEFENSE GUARANTEE REMAINS AT THE CORE OF THE ALLIANCE, MEMBERS
HAVE ALSO SOUGHT TO REDEFINE ITS MISSION AS NEW SECURITY CHALLENGES HAVE
EMERGED ON EUROPE’S PERIPHERY AND BEYOND. AT THE SAME TIME, EU MEMBERS HAVE
TAKEN STEPS TOWARD POLITICAL INTEGRATION WITH DECISIONS TO DEVELOP A COMMON
FOREIGN POLICY AND A DEFENSE ARM TO IMPROVE EU MEMBER STATES’ ABILITIES TO
MANAGE SECURITY CRISES, SUCH AS THOSE THAT ENGULFED THE BALKANS IN THE 1990’S.663
THE EVOLUTION OF NATO AND THE EU, HOWEVER, HAS GENERATED SOME FRICTION
BETWEEN THE UNITED STATES AND SEVERAL OF ITS ALLIES OVER THE SECURITY
RESPONSIBILITIES
OF THE TWO ORGANIZATIONS. U.S.-EUROPEAN DIFFERENCES CENTER AROUND THREAT
ASSESSMENT, DEFENSE INSTITUTIONS, AND MILITARY CAPABILITIES. SUCCESSIVE U.S.
ADMINISTRATIONS AND THE U.S. CONGRESS HAVE CALLED FOR ENHANCED EUROPEAN
DEFENSE CAPABILITIES TO ENABLE THE ALLIES TO BETTER SHARE THE SECURITY BURDEN,
AND TO ENSURE THAT NATO’S POST-COLD WAR MISSION EMBRACES COMBATING
TERRORISM AND COUNTERING THE PROLIFERATION OF WEAPONS OF MASS DESTRUCTION.
KEY WORDS: NATO, EU, SECURITY, FOREIGN POLICY, MILITAY CAPABILITIES.
663
Kristin Archick,Analyst in European AffairsForeign Affairs, Defense, and Trade Division
Paul Gallis Specialist in European Affairs Foreign Affairs, Defense, and Trade Division
INTRODUCERE
Provocările de securitate din ziua de astăzi includ o supra-abundenţă de pericole
complexe aflate într-o evoluţie continuă, printre care se numără terorismul internaţional,
proliferarea armelor de distrugere în masă, statele problemă, conflictele în impas dar
interminabile, criminalitatea organizată, ameninţările cibernetice, penuria energetică, degradarea
mediului şi riscurile de securitate asociate, dezastrele naturale sau provocate de om, epidemiile şi
multe altele. Combaterea eficientă a acestor ameninţări va solicita un parteneriat amplu şi o
sinergie puternică între NATO şi Uniunea Europeană (UE).
Cele două organizaţii trebuie să adopte o abordare holistică a problemelor de securitate şi
să coopereze în domeniul apărării. Deşi o diviziune a muncii pe criterii geografice sau
funcţionale nu este o opţiune fezabilă, în numeroase cercuri este acceptată ideea că anumite
forme de proiecţie în exterior, de exemplu, misiunile de menţinere a păcii din Africa şi Balcani,
trebuie să poarte însemnele UE, în timp ce altele, precum operaţiile împotriva talibanilor din
Afganistan, să cadă în sarcina NATO.
I. ÎNVĂŢĂMINTE DIN BALCANI

Un exemplu de colaborare fructuoasă în domeniul securităţii între NATO şi Uniunea
Europeană este Acordul Cadru de la Ohrid pentru prevenirea războiului în fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei. În februarie 2001, în apogeul conflictului interetnic dintre forţele de
securitate naţionale şi insurgenţii albanezi înarmaţi, NATO şi Uniunea Europeană au coordonat
negocierile care au condus la Acordul de la Ohrid în luna august a acelui an.
La sfârşitul lunii martie 2003, Uniunea Europeană a lansat prima sa misiune de menţinere a
păcii, Operaţia Concordia, care a reprezentat de asemenea prima implementare a acordului Berlin
Plus. Un comandament NATO de mici dimensiuni a continuat să funcţioneze la Skopje, pentru a
sprijini autorităţile în vederea dezvoltării reformei în domeniul apărării şi a adaptării la
standardele NATO.
Operaţia Concordia a fost menţinută de Uniunea Europeană până în decembrie 2003 şi a
fost urmată de o misiune civilă de poliţie, Operaţia Proxima, care a continuat până la sfârşitul lui
2005. În perioada Proxima, autorităţile poliţieneşti ale UE au cooperat cu autorităţile omoloage
din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. De asemenea, acestea au sprijinit reforma
Ministerului de Interne macedonean şi au oferit asistenţă pentru managementul integrat al
frontierelor.
Un alt exemplu pozitiv este Bosnia-Herţegovina. În decembrie 2004, NATO şi-a încheiat
operaţia Forţa de Implementare /Forţa de Stabilizare, care durase nouă ani. Aceasta a fost
preluată de Uniunea Europeană, care a iniţiat imediat Operaţia Althea, cu un efectiv de 6.000 de
oameni. 664
Alianţa Nord-Atlantică a contribuit substanţial la dezvoltarea dimensiunii de securitate şi
apărare a UE, dar şi la derularea în sine a misiunilor conduse de UE, conform Acordurilor
„Berlin +”, UE având posibilitatea de a recurge la capacităţile şi resursele NATO pentru a derula
propriile misiuni. În urma Tratatului de la Lisabona, s-au efectuat o serie de schimbări în plan
instituţional şi conceptual menite să îi crească capacitatea de a acţiona independent şi coerent pe
arena internaţională .665
În 2009, tratatul ratificat de statele membre ale UE stabilea crearea unui Centru de
Operaţii în cadrul Statului Major al UE, care poate funcţiona ca centru de comandă pentru
misiunile conduse de aceasta.
În decembrie 1999, Summit-ul de la Helsinki a încercat să rezolve orice ambiguitate
privind relaţia dintre UE-NATO şi proiectul european de contrucţie a unei Politici Europene de
Securitate şi Apărare în cadrul UE, prin declararea faptului că Uniunea Europeană „nu îşi
propune crearea unei armate europene”, ci dimpotrivă. Statele membre ale Uniunii reiterează
dezideratul de a-şi “dezvolta capacitatea de acţiune autonomă şi de a lua decizii “ unde NATO
nu este implicate ”de a lansa şi conduce operaţiuni militare sub egida UE, ca răspuns la crizele
internaţionale”, însă acest proces „va evita duplicarea inutilă”. De asemenea, aliaţii europeni
continuă să reafirme faptul că problemele referitoare la apărarea colectivă rămân în continuare
parte a responsabilităţii NATO, iar Alianţa “nu va fi dublată şi nu se va confrunta cu competiţia
unor noi aranjamente ale Uniunii”.666
În ciuda acestor afirmaţii, acest lucru nu înseamnă neapărat că NATO îşi va asuma rolul
de pivot ca şi organizaţie de securitate în Europa. Scenariul care exacerbează îngrijorarea
664
Analiza a Profesorului Adrian Pop a relatiilor in evolutie dintre Uniunea Europeana si Alianta Atlantica,
http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/romanian/art6.html, accesat la 7.04.2014, ora 14:05
665
Petre DUŢU, Cristina BOGZEANU, Reforma instituţională a UE din perspectiva
Politicii de Securitate si Apărare Comune, Editura UNAp, Bucureşti, 2011, pp. 36-71.
666
Stanley Sloan, NATO, The European Union, p. 193.
americanilor este că Europa ar putea deveni în timp capabilă să conducă autonom acţiuni
militare, chiar fără să invite SUA să se implice, ceea ce ar putea conduce la o decuplare faţă de
Alianţă şi implicit o decuplare a supremaţiei SUA în NATO.667
Cu toate că, pe de o parte, ar fi un avantaj pentru SUA ca Europa să fie capabilă să-şi
asume responsabilităţi sporite în materie de securitate şi apărare, în măsura în care americanii nu
ar mai fi nevoiţi să facă faţă singuri crizelor de pe scena internaţională, pe termen lung o Europă
mai puternică ar putea avea implicaţii puternice, întrucât conjugarea influenţei economice şi
politice cu cea militară ar putea transforma Uniunea într-un rival puternic al SUA. Obiectivele de
securitate ale Uniunii se vor suprapune cu cele ale NATO, dar nu vor fi identice cu cele ale SUA,
ceea ce înseamnă că o Europă mai puternică nu va fi compatibilă în totalitate cu politica
americanilor .668
Pentru a consolida cooperarea, atât NATO, cât şi Uniunea Europeană, trebuie să se
concentreze asupra întăririi capabilităţilor lor cheie, creşterii interoperabilităţii şi coordonării
doctrinei, planificării, tehnologiei, echipamentului şi instruirii.
Anunţul privind realizarea capabilităţii operaţionale complete a Forţei de Răspuns a
NATO, făcut cu ocazia Summit-ului Alianţei de la Riga din 2006, a marcat un moment major de
referinţă. Forţa de reacţie rapidă a NATO este acum capabilă să îndeplinească oriunde în lume
misiuni care acoperă întreg spectrul de operaţii.
Încă de la apariţia sa în 2004, planul UE de a înfiinţa „Grupuri Tactice de Luptă”
naţionale şi multinaţionale a devenit o prioritate majoră a Politicii Europene de Securitate şi
Apărare. Fiecare Grup Tactic de Luptă este compus din 1.500 de militari, iar două dintre aceste
pachete de forţe de arme întrunite sunt acum permanent de serviciu, oferind Uniunii Europene o
capabilitate militară „pregătită să acţioneze în orice moment” pentru a răspunde la crizele din
întreaga lume. Cu toate acestea, este necesar ca eforturile să continue în domenii precum
coordonarea între civili şi militari pentru a oferi siguranţa că Grupurile Tactice de Luptă îşi vor
fructifica întregul potenţial.
Fiind conştiente de potenţiala suprapunere între Grupurile Tactice de Luptă ale UE,
NATO şi Uniunea Europeană au început să coopereze pentru a se asigura că cele două forţe se
pot completa reciproc. Totuşi, actualele programe de achiziţii şi investiţii nu corespund cerinţelor
667
Peter van Ham, “European' s New Defense Ambitions: Implications for NATO, the US, and Russia”, în The
George C. Marshall European Center for Security Studies, The Marshall Center Papers, Nr.1, 2000, p. 21
668
Ibidem, p. 22.
forţelor multinaţionale de astăzi. Rolurile NATO şi UE în acest domeniu ar trebui să devină
complementare, iar colaborarea între cele două organizaţii ar trebui ridicată la un nou nivel
pentru a oferi siguranţa obţinerii unor rezultate în urma folosirii cu eficienţă a fondurilor. 669
II. LUPTA IMPOTRIVA TERORISMULUI

Conceptul Strategic al NATO670 promovat în 1999 include terorismul în spectrul de
riscuri cu caracter general la adresa Alianţei, alături de sabotaj, crimă organizată sau întreruperea
fluxului resurselor critice. Evenimentele din 11 septembrie 2001 au schimbat însă, în mod
fundamental, perspectiva aliată în abordarea terorismului.. Astfel, începând cu Summit-ul de la
Praga (2002), NATO a iniţiat un proces de transformare, atât conceptual, cât şi instituţional,
necesar pentru o abordare coerentă a terorismului.
Din punct de vedere conceptual, cele mai importante dezvoltări în cadrul Summit-ului de
la Praga au vizat promovarea Conceptului Militar de Apărare împotriva Terorismului şi lansarea
Planului de Acţiune împotriva Terorismului , în cadrul Parteneriatului pentru Pace. În timp ce
Conceptul Militar de Apărare împotriva Terorismului constituie baza doctrinară a acţiunilor
aliate în abordarea ameninţării teroriste, detaliind elemente precum conducerea operaţiilor
contrateroriste aliate, asigurarea asistenţei autorităţilor naţionale ale aliaţilor în gestionarea
consecinţelor unui atac terorist sau acordarea sprijinului NATO pentru operaţiuni ale altor
organizaţii internaţionale sau coaliţii, Planul de Acţiune împotriva Terorismului constituie
platforma de cooperare a Alianţei cu partenerii în acest domeniu, implicând atât consultări la
nivel politic, cât şi măsuri practice. Dezbaterile aliaţilor la nivel strategic pe această problematică
au culminat cu evidenţierea, în Directiva Politică Generală (2006) 671 a terorismului ca fiind una
din ameninţările fundamentale pentru următorii 10-15 ani la adresa NATO.
Astăzi, grupurile teroriste şi reţelele din sfera criminalităţii acţionează la nivel
internaţional, beneficiind de comunicaţii în timp real, schimb de informaţii şi o libertate relativă
de a călători. Măsura în care unele state şi organizaţii precum NATO şi Uniunea Europeană
realizează schimbul de informaţii, cooperează în vederea interzicerii grupurilor de acest fel şi se
669
670
Conceptul Strategic al NATO este documentul care cuprinde direcţionările politice privind dezvoltarea şi
utilizarea forţelor şi mijloacelor Alianţei. Primul Concept Strategic al NATO a fost elaborat în 1949, fiind urmat de
alte cinci variante, ultimul datând din 1999 (Summit-ul de la Washington).
671
Directiva Politică Generală este un document promovat în sprijinul Conceptului Strategic al NATO din 1999,
vizând modificarea şi completarea acestuia, în special pe liniile evaluării mediului de securitate şi a direcţionărilor
privind transformarea militară a organizaţiei.
angajează în acţiuni contra-teroriste şi de combatere a criminalităţii organizate are o importanţă
crucială.
Confruntându-se cu ameninţarea atacurilor teroriste biologice şi a epidemiilor, atât
NATO, cât şi Uniunea Europeană, se preocupă în prezent pentru creşterea gradului de
conştientizare în rândul statelor lor membre privind necesitatea de a coopera şi beneficiile care
decurg de aici.
III. SECURITATEA ENERGETICA

Un alt domeniu promiţător al viitoarei cooperări NATO-UE este securitatea energetică.
Pentru multe ţări UE, dependenţa semnificativă de sursele externe de energie reprezintă de mult
o realitate, în timp ce pentru altele aceasta constituie o perspectivă nouă dar care se va
materializa pe termen scurt. Pe măsura producerii schimbărilor în peisajul surselor de energie,
cererea globală creşte de asemenea. Emergenţa Chinei şi a Indiei ca puteri economice majore va
determina o creştere a cererii globale de energie cu aproape 60% în următorii 20 de ani şi va
agrava competiţia între ţările importatoare de energie.
Este nevoie să se conceapă răspunsuri coordonate pentru aceste provocări, care să
încorporeze capabilităţile şi gândirea forţelor armate şi industriilor de apărare, un domeniu în
care Alianţa este mai bine poziţionată pentru a oferi noi răspunsuri. În prezent, NATO
explorează modalităţile prin care ar putea contribuii la securizarea infrastructurii reţelelor de
energie. Discuţiile recente cu Qatarul ilustrează interesul Alianţei pentru furnizarea securităţii în
domeniul gazului natural în întreaga lume.
Cea mai presantă problemă a Uniunii Europene în materie este securitatea aprovizionării
cu resurse energetice, având în vedere dependenţa acesteia de un singur producător-exportator, în
speţă Rusia. Criza economico-financiară a adăugat noi presiuni,concretizate în frânarea unor
proiecte energetice critice sau rezultatele nu tocmai încurajatoare în domeniul operaţionalizării
pieţei interne de energie, reducerii emisiilor de carbon, economisirii şi eficienţei energetice.
Insuficienţa investiţiilor în reţele, capacităţi de producţie şi transport şi tehnologii curate poate
duce la un deficit al livrărilor de hidrocarburi, ceea ce ar impinge din nou preţurile resurselor
energetice în sus şi ar încetini ritmul de redresare a economiei comunitare.
În problematica securităţii aprovizionării energetice a Uniunii, specialiştii organizaţiei au
detectat scăderi numeroase, între care cele mai importante sau considerat a fi: insuficienţa
infrastructurilor de transport al curentului electric şi gazelor; slaba competitivitate şi insuficienta
integrare a pieţei energetice a UE; absenţa unei baze juridice pentru o politică energetic comună;
dependenţa de importurile energetic.
Reducerea dependenţei UE de importurile de energie incumbă explorarea tuturor
modalităţilor, luarea tuturor măsurilor pentru diversificarea aprovizionării cu gaz şi petrol.
Nivelul dependenţei de petrol, din cauza consumului din sectorul transporturilor, trebuie să scadă
radical, iar pentru a asigura securitatea aprovizionării cu gaz se cere recurs la diferite strategii,
cum ar fi dezvoltarea de terminale de gaze natural lichefiate şi instalaţii de stocaj sau construcţia
de noi gazoducte. Uniunea Europeană promovează relaţii bilaterale şi multilaterale stabile pentru
a-şi diversifica sursele, rutele şi infrastructura energetică. Uniunea a lansat, în ultimii ani, o nouă
Politică de Vecinătate în Caucaz, o Sinergie pentru Marea Neagră, o Strategie pentru Asia
Centrală, un Parteneriat Estic cu şase state ex-sovietice, dar şi Iniţiativa Baku pentru integrarea
pieţelor energetice24. De asemenea, UE a iniţiat noi dialoguri şi a intensificat cooperarea în
domeniul energetic cu ţările din vecinătatea sud-estică, partenerii din Balcanii de Vest, Asia
Centrală şi Orientul Mijlociu, precum şi cu China, Rusia, Brazilia, SUA şi Uniunea Africană.
Atenţia oficialilor de la Bruxelles se îndreaptă spre noi iniţiative şi acţiuni ce sunt
necesare în relaţia cu ţări producătoare terţe şi ţări de tranzit pentru a reduce dependenţa
energetică în creştere a Uniunii. În plan intern, al Uniunii Europene, Comisia Europeană
Comisiei să conceapă un mecanism destinat punerii în operă şi garantării solidarităţii şi asistenţei
rapide acordate unei ţări confruntate cu dificultăţi legate de securitatea fizică a infrastructurilor şi
de securitatea aprovizionării, ţinând cont de faptul că o întrerupere neaşteptată şi la scară mare a
aprovizionării cu energie, afectând unul sau mai multe state membre, ar putea avea o incidenţă
asupra funcţionării pieţei interne.672
Acesta este unul din motivele pentru care Parlamentul European invocă introducerea unui
capitol energetic în tratate şi o clauză de securitate energetică pe care Comisia Europeană ar
trebui s-o includă în acordurile încheiate cu ţările furnizoare de energie sau ţări de tranzit al
energiei şi, totodată, încurajează întreprinderile europene să investească mai mult în
prospecţiunea şi transportul de energie în ţările vecine. 673 Astfel, la nivel european accentual
672
Ina Raluca Tomescu, Securitatea Energetica a Uniunii Europene, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2012
673
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IMPRESS+
20090203IPR48106+0+DOC+XML+V0//RO accesat la 14.04.2014, ora 16:21
trebuie pus pe interconectarea diferitelor pieţe şi finalizarea integrării acestora, asigurarea
securităţii energetice prin conectarea la sursele de aprovizionare ale ţărilor producătoare terţe,
legarea surselor de producere a energiei regenerabile la reţelele existente, dezvoltarea reţelelor
inteligente pentru o mai bună descentralizare a producţiei de energie şi absorbţia totală a energiei
regenerabile.674
Uniunea Europeană a înregistrat un progres real în sfera securităţii energetice, însă
organizaţia are de parcurs încă unii paşi până la a-şi perfecta un concept global de securitate a
aprovizionării, atât ca acţiune de anticipare pe termen lung a nevoilor şi problemelor energetice
europene şi mondiale, cât şi ca mecanisme de urmărit piaţa, ca instrumente politice şi ca efort de
întărire a relaţiilor cu ţările terţe.
IV. SECURITATE REGIONALA: CIZA DIN UCRAINA

In contextul crizei tot mai mari din Ucraina, lipsa de reactie a SUA pare de neinteles.
Totusi, ea arata care este politica lui Barack Obama in aceasta privinta. Presedintele american are
o abordare ciudata: ignora conflictul sau porneste la razboi. Prima pare a fi fost alegerea facuta
de el.
Obama este criticat pentru atitudinea lui de conciliere, plina de gesturi care sa
impresioneze audienta, dar ineficienta in acest caz. El se bazeaza mai mult pe discurs si retorica,
ceea nu este apreciat in plan extern, mai ales atunci cand sunt implicate actiuni precum cea din
Ucraina.
Politica lui de ignorare a conflictelor globale a dus la castigarea unor pozitii fruntase de
catre China, Rusia si Iran. Acest aspect a creat o stare de incertitudine in lume. In Polonia, de
exemplu, acolo unde Joe Biden a fost de curand sa ii linisteasca pe oameni, 59% din populatie
este de parere ca Rusia ameninta siguranta nationala a acestui stat. Asadar, chiar si un aliat
apropiat al SUA, asa cum e Polonia, are dubii in privinta rolului pe care americanii l-ar putea
avea in regiune.675
Criza din Ucraina: NATO avertizeaza Moscova impotriva oricarei ingerinte militare/ UE
face apel la Kiev sa dea dovada de retinere in operatiunile sale de securitate.
674
Towards a new Energy Strategy for Europe 2011-2020, p. 5.
675
http://www.ziare.com/international/ucraina/razboiul-din-ucraina-si-marea-problema-pe-care-o-au-sua-in-lume-
1293951 accesat la 25.04.2014 ora 18:15
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a cerut Rusiei sa-si inceteze
actiunile de destabilizare in Ucraina si a avertizat impotriva oricarei ingerinte militare:
"Sunt extrem de ingrijorat de noua escaladare a tensiunilor si de violentele concertate din estul
Ucrainei",a declarat el intr-un comunicat.
Anders Fogh Rasmussen a denuntat "reaparitia unor barbati mascati, cu arme rusesti si
uniforme rusesti fara insemne, ca si in timpul anexarii Crimeei", iar "aceasta este o evolutie
grava", a afirmat el. "Fac apel la Rusia sa calmeze tensiunile si sa-si retraga numeroasele trupe,
in principal fortele speciale prezente in zonele din apropierea frontierei cu Ucraina", a transmis
Rasmussen. "Orice noua ingerinta militara, indiferent sub ce pretext, va avea drept consecinta o
si mai mare izolare a Rusiei pe scena internationala", a avertizat el.
Guvernul ucrainean pro-european, confruntat cu insurectii armate pro-ruse ce ridica
temeri privind o dezmembrare a tarii, a declansat duminica o operatiune "antiterorista" de
recucerire, care s-a soldat cu "morti si raniti", potrivit ministrului de Interne, Arsen Avakov. 676
UE face apel la Kiev sa dea dovada de retinere in operatiunile sale de securitate: Uniunea
Europeana a somat duminica Rusia sa inceteze orice tentative de destabilizare in Ucraina si a
invitat autoritatile ucrainene sa continue sa dea dovada de retinere in operatiunile
declansatepentru restabilirea autoritatii lor.
Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, a transmis intr-un comunicat ca este
"serios ingrijorata de actiunile intreprinse de barbati inarmati si de grupari separatiste in diverse
orase din estul Ucrainei". Catherine Ashton a invitat din nou Rusia sa "respecte integritatea
teritoriala a tarii", sa "isi retraga trupele masate la frontiera si sa inceteze orice operatiune ce
vizeaza destabilizarea Ucrainei". In acelasi timp, reprezentanta diplomatiei UE a invitat
autoritatile ucrainene sa "continue sa dea dovada de retinere in operatiunile intreprinse pentru a-
si restabili autoritatea".677
Toate astea au ca fundal criza acută din Ucraina, care, în ultima săptămână, s-a
radicalizat, străzile capitalei devenind teatrul unor scene de luptă de gherilă, cu toate
„ingredientele” unui atare eveniment nemaiîntâlnit în cronica politică a Europei de după al
Doilea Război Mondial. Evident, trebuie avute în vedere şi intensele contacte diplomatice sau de
676
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17031437-criza-din-ucraina-nato-avertizeaza-moscova-impotriva-
oricarei-ingerinte-militare.htm?nomobile= accesat la 23.04.2014 ora 15:30
677
Idem
altă factură ce se desfăşoară în spatele uşilor închise şi astfel vom avea o imagine amplă a
eforturilor care au în vedere criza din Ucraina.
De unde, aşadar, această extraordinară mobilizare de eforturi politico-dipomatice ale
Occidentului şi ce în spatele lor? Este o întrebare care nu trebuie nici ocolită, aşa cum posibilele
răspunsuri nu trebuie ignorate. De unde până unde a ajuns Ucraina să fie azi un pol al stabilităţii
şi liniştii politice europene, mobilizând atenţia intrernaţională cvasi-unanimă? Îmi pun şi, la
rândul meu, pun această întrebare mai departe, ţinând seama că această ţară nu este membră
NATO şi nici nu face parte din UE, organisme politico-militare şi economice reprezentative
pentru peisajul contemporan.
Revoltele de stradă de azi din Kiev au izbucnit după ce, în toamnă, regimul preşedintelui
Viktor Ianukovici nu a mai semnat acordul de asociere a Ucrainei la UE şi, mai mult decât atât, a
dat curs ofertei Rusiei de a dezvolta relaţiile bilaterale, în primul rând pe plan economic,
semnând un acord în urma căruia primea gaze la preţuri mult mai mici, dar şi un credit
consistent. A fost, în mod clar, un gest economic pragmatic, într-o vreme în care aceste elemente
primează, şi-a zis Ianukovici, avându-l în spatele său pe Vladimir Putin, un preşedinte rus care
nu se sfieşte să reia teza sferelor de influenţă, aşa cum a fost ea definită la Ialta, de Stalin,
Churchill şi Roosevelt, şi care a dăinuit până în 1990.
Pornind de la schiţa de mai sus, apare firească întrebarea: care sunt cheile crizei acute din
Ucraina? Există cel puţin trei răspunsuri posibile: rolul şi locul Rusiei în context, ţară al cărei
ministru de Externe, Serghei Lavrov, a fost deosebit de agresiv la adresa unor colegi europeni, pe
care i-a calificat „impertinenţi şi indecenţi”, ceea ce spune multe; vine la rând Ianukovici, despre
care o deputată ucraineană spune că „se defineşte mereu drept un jucător, (dar) nu înţelege că
epoca jucătorilor politici a fost înlocuită de politica reală, nu ascultă de nimeni, nu înţelege că
sunt oameni adevăraţi care îl urăsc şi care sunt dispuşi să sfideze gloanţele fără să plătească
pentru asta” şi, în fine, poporul care ar trebui să aibă ultimul cuvânt adevărat, nu impus din afară
şi cu riscuri uriaşe.678
CONCLUZII
678
Dumitru Constantin, Mizele crizei din Ucraina, http://www.cotidianul.ro/mizele-crizei-din-ucraina-231016/
accesat la data 24.04.2014 ora 14:52
NATO şi Uniunea Europeană se confruntă cu aceleaşi provocări de securitate vitale. O
cooperare sporită în aceste domenii ar fi logică şi ar conduce probabil la obţinerea unor rezultate
mai bune pentru ambele.
Există oportunităţi de a construi pe fundaţia oferită de învăţămintele desprinse din
colaborarea anterioară şi ar trebui identificate noi domenii de cooperare. Pentru a realiza un
parteneriat mai solid şi comprehensiv, NATO şi Uniunea Europeană trebuie să acţioneze în
vederea creşterii cooperării practice şi a continuării armonizării agendei transatlantice. 679
Deoarece terorismul reprezintă o ameninţare la adresa securităţii, libertăţii şi valorilor
Uniunii Europene şi la adresa cetăţenilor UE, acţiunile Uniunii sunt menite să ofere un răspuns
adecvat şi adaptat pentru a combate acest fenomen. Prevenirea, protecţia, urmărirea şi răspunsul
sunt cele patru axe ale abordării globale a UE. Uniunea depune eforturi susţinute pentru a
preveni şi a reprima actele teroriste, precum şi pentru a proteja infrastructurile şi cetăţenii. De
asemenea, UE abordează problema cauzelor, resurselor şi capacităţilor terorismului. Cooperarea
internaţională şi coordonarea între organele responsabile cu aplicarea legii şi între autorităţile
judiciare din cadrul UE sunt esenţiale pentru a asigura eficacitatea luptei împotriva acestui
fenomen transnaţional.
Intreaga dezbatere şi problematică privind securitatea energetică sau bătălia pentru
energie actuală şi, probabil, viitoare nu e decât o consecinţă a omniprezenţei guvernelor în
exploatarea şi controlul resurselor naturale. Ideal ar fi ca energia să nu fie altceva decât un bun
comercializat fără nici un fel de ingerinţă a factorilor politici. Petrolul şi gazele naturale ar trebui
considerate bunuri de utilitate publică internaţională.
Prin urmare, actorii lanţului energetic nu ar trebui să folosească energia ca pe un
instrument politic. Însă, statele şi grupurile economice se vor angaja în nesfârşite dispute şi
„războaie” pentru a-şi satisface necesităţile de resurse, energie şi finanţe, în creştere vertiginoasă.
„Arma energetică” va fi, şi în continuare, instrumentul preferat al unor actori (Federaţia Rusă,
Iran) pentru a-şi impune obiectivele strategice.
BIBLIOGRAFIE:
1. Analiza a Profesorului Adrian Pop a relatiilor in evolutie dintre Uniunea Europeana si

Alianta Atlantica, http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/romanian/art6.html,
accesat la 7.04.2014, ora 14:05
679
2. Conceptul Strategic al NATO este documentul care cuprinde direcţionările politice
privind dezvoltarea şi utilizarea forţelor şi mijloacelor Alianţei. Primul Concept Strategic
al NATO a fost elaborat în 1949, fiind urmat de alte cinci variante, ultimul datând din
1999 (Summit-ul de la Washington).
3. Directiva Politică Generală este un document promovat în sprijinul Conceptului
Strategic al NATO din 1999, vizând modificarea şi completarea acestuia, în special pe
liniile evaluării mediului de securitate şi a direcţionărilor privind transformarea militară a
organizaţiei.
4. Peter van Ham, “European' s New Defense Ambitions: Implications for NATO, the US,
and Russia”, în The George C. Marshall European Center for Security Studies, The
Marshall Center Papers, Nr.1, 2000, p. 21
5. Petre DUŢU, Cristina BOGZEANU, Reforma instituţională a UE din perspectiva
Politicii de Securitate si Apărare Comune, Editura UNAp, Bucureşti, 2011, pp. 36-71.
6. Stanley Sloan, NATO, The European Union, p. 193
7. http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/romanian/art6.html, accesat la 7.04.2014,
ora 16:32
8. http://www.nato.int/docu/review/2007/issue2/romanian/art6.html, accesat la 7.04.2014,
ora 17:50
9. Ina Raluca Tomescu, Securitatea Energetica a Uniunii Europene, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2012
10. Towards a new Energy Strategy for Europe 2011-2020, p. 5.
11. Dumitru Constantin, Mizele crizei din Ucraina, http://www.cotidianul.ro/mizele-crizei-
din-ucraina-231016/ accesat la data 24.04.2014 ora 14:52
12. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IMPRESS+
20090203IPR48106+0+DOC+XML+V0//RO accesat la 14.04.2014, ora 16:21
13. http://www.ziare.com/international/ucraina/razboiul-din-ucraina-si-marea-problema-pe-
care-o-au-sua-in-lume-1293951 accesat la 25.04.2014 ora 18:15
14. http://www.hotnews.ro/stiri-international-17031437-criza-din-ucraina-nato-avertizeaza-
moscova-impotriva-oricarei-ingerinte-militare.htm?nomobile= accesat la 23.04.2014 ora
15:30
SECURITATEA NAŢIONALĂ IN CONTEXTUL
GLOBALIZĂRII
ELENA BRÂNZAN
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRANCUSI” DIN TARGU-JIU
ABSTRACT: THIS PAPER AIMS TO ADDRESS A TOPICAL ISSUE: NATIONAL

SECURITY GLOBALIZATION, REPRESENTING THUS, A STARTING POINT FOR FURTHER
STUDY ON THE IMPORTANCE OF NATIONAL SECURITY AND DEFENSE OR
COLLECTIVE. ALL CONTENT WORK IS SO DESIGNED AND DEVELOPED AS TO SERVE
THE PURPOSE, INTENDED TO EMPHASIZE THE MANY MUTUAL CONDITIONING AND
RELATED LINKS BETWEEN TWO FUNDAMENTAL CONCEPTS: SECURITY AND
NATIONAL AND COLLECTIVE DEFENSE AND ALSO HIGHLIGHT THE MAIN THREATS
AND RISKS TO NATIONAL SECURITY.
KEY WORDS: SECURITY, TERORISM, CONFLICT.
INTRODUCERE
In prezent, statele lumii se confruntă cu multe pericole, riscuri şi ameninţări in materie de
apărare şi securitate. Dacă in perioada Razboiului Rece fiecare stat ştia cine este posibilul
agresor şi care sunt principalele pericole sau ameninţări cărora trebuie să le facă faţă, acum acest
680
lucru nu mai este posibil. In perioada post-Război Rece se apreciază tot mai mult, că
securitatea naţională nu poate fi asigurată decât prin securitate internatională şi se dezvoltă tot
681
mai mult conceptul de securitate a individului. Mediul de securitate, indiferent de nivelul la
care se manifestă, are aceleaşi caracteristici şi anume: dinamism, complexitate, imprevizibilitatea
acţiunii unor actori nonstatali şi sporirea numărului ameninţărilor asimetrice la adresa apărării şi
securităţii statelor, practic, a locuitorilor acestora. Ca urmare, comunitatea internaţională, prin
intermediul activităţii unor organizaţii internaţionale interguvernamentale şi al unor organizaţii
ale societăţii civile, caută să intervină pentru a asigura pacea şi stabilitatea in lume, precum şi o
dezvoltare durabilă a tuturor statelor.
680
Constantin Moştoflei, Petre Duţu – Naţional şi colectiv in apărarea României, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare ”Carol I”, Bucureşti, 2007, pag.5
681
Vezi: Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale, Editura "Vasile Goldiş" University Press Arad, 2013,
pag.40
Astfel, intr-un climat regional şi global complex si dinamic, statele lumii nu se
mulţumesc doar cu măsurile luate de comunitatea internaţională, ci fiecare işi caută soluţii
viabile la pericolele, riscurile şi ameninţările ce pot viza apărarea şi securitatea lor. In acest sens
au fost consituite organizaţii politico-militare (de exemplu NATO) sau de altă natură (UE), prin
care să se asigure o apărare colectivă şi respectiv, comună, s-au incheiat tratate militare
bilaterale, s-au constituit sisteme naţionale de apărare moderne şi flexibile . Datorită evoluţiei
rapide a tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor, a impactului globalizării asupra mediului
de securitate naţional, regional şi internaţional şi a apariţiei şi manifestării pe scena lumii a
numeroşi actori nonstatali – companii multinaţionale, organizaţii teroriste, organizaţii aparţinând
criminalităţii organizate – puternic economic şi financiar sau semnificativ animaţi de idealuri
specifice, o serie de state optează pentru o imbinare a apărării naţionale cu apărarea colectivă.
Statele, ca structuri politice organizaţionale ale comunităţilor umane au dezvoltat
conceptul de securitate naţională pentru apărarea şi promovarea intereselor proprii. Securitatea
nu poate fi obţinută numai prin propriile puteri şi necesită cooperarea dintre state , acestea fiind
intotdeauna preocupate pentru a avea propria politică externă, in scopul dezvoltării alianţelor
militare şi pentru construirea de structuri de securitate in alte domenii, inclusiv in cel economic şi
social. Dacă in secolul al XIX-lea metoda folosită era aceea a „echilibrului de putere”, in
secolulu XX, deja incep să se dezvolte organizaţii de apărare colectivă, precum NATO sau
Tratatul de la Varşovia. Recursul la apărarea colectivă şi/sau comună este opţiunea liberă şi
responsabilă a fiecărui stat in parte , alegere ce ar trebui să ia in calcul atât avantajele cât şi
dezavantajele acestui demers.682
I. SECURITATEA ŞI APĂRAREA COLECTIVĂ SAU NAŢIONALĂ –

PRECIZĂRI CONCEPTUALE
Conceptul de securitate
In Dicţionarul Expilcativ Ilustrat al Limbii Române, cuvântul securitate semnifică
„faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de siguranţă pe care il dă cuiva, absenţa
oricărui pericol; siguranţă”.683
Securitatea este un parametru de proces, şi nu de stare, deoarece incercările unui
682
C.Moştoflei, P.Duţu, op.cit.,pag.6
683
Dicţionarul Expilcativ Ilustrat al Limbii Române, Eugenia Dima, Doina Cobeţ, Laura Manea,...:Coord .: Eugenia
Dima; cop. : Mihai Bacinski, Editura Arc şi Gunivas, 2007, (Tipogr. Italia), pag.1767
actor al sistemului internaţional de obţinere a securităţii absolute pot produce efectul contrar,
inducerea unei stări de insecuritate altor actori, care vor intreprinde, sau cel puţin sunt tentaţi să
intreprindă, măsuri de contracarare ce vor conduce, in final la diminuarea nivelului de securitate
al iniţiatorului, dar nu numai.684
“Securitatea, in sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa
valorilor dobândite, iar intr-un sens subiectiv, absenţa temerii că aceste valori vor fi atacate”. 685
In secolul XX securitatea a fost abordată prin intermediul a două
perspective dominante: Teoria realismului, pentru care relaţiile internaţionale pot fi inţeles
prin descifrarea modului in care puterea este distribuită intre state. Relaţiile intenaţionale sunt un
domeniu al necesităţii (stalele trebuie să obţină putere, pentru a supravieţui intr-un mediu
competitiv) şi al continuităţii in timp. In cadrul şcolii realiste, accentul este pus pe conceptul de
putere şi pe derivatele ei – politica de putere şi echilibrul de putere.
Teoria Idealismului, pentru care războiul este considerat o ameninţare
majoră, derivată din problema securităţii naţionale, iar eliminarea răboiului şi instaurarea păcii
conduc la eliminarea problemei de pe agenda internaţională.
Ambele teorii s-au dovedit a avea capacităţi limitate in a stabili ce este constant şi
ce se schimbă in viaţa internaţională şi a studiilor de securitate. Redefinirea regulilor privind
securitatea internaţională după prăbuşirea ordinii bipolare ridică problema existenţei unui model
de securitate rezonabil şi acceptabil pentru majoritatea ţărilor lumii, atât la nivel practic, cât şi la
nivel teoretic.
Abordarea tradiţionalistă plasa securitatea, pe de-o parte, ca un derivat al puterii, rezultat
din puterea exercitată de un stat pentru a impune jocul pe scena relaţiilor internaţionale (Şcoala
Realistă de Relaţii Internaţionale, dezvoltată de E.R.Carr şi Hans Morgenthau) şi, pe de altă
parte, ca o consecinţă a păcii (Şcoala idealistă, creată la inceputul secolul XX in jurul Ligii
Naţiunilor).686
O definiţie generală a ameninţărilor la adresa securităţii şi care a deschis calea spre
inţelegerea securităţii dincolo de aspectul său militar, este dată de Richard Ulman. Conform
acestei definiţii, o ameninţare la adresa securităţii este „o acţiune sau succesiune de evenimente
care ameninţă in mod grav să producă degradarea calităţii vieţii cetăţenilor unui stat , intr-o
684
Ina Raluca Tomescu (coord) – Securitate şi relaţii internaţionale in contextul globalizării, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2014. Pag.5
685
Andrei Miroiu, Radu-Sebastian Ungureanu, Manual de relaţii internaţionale, Ed. Polirom, Iasi, 2006, pag.181
686
Florina Funieru - Revista Română de Sociologie, Vol.22, Editia 1/2, Februarie 2011.
perioadă relativ scurtă de timp, sau constituie o ameninţare de neignorat la adresa libertăţii de
alegere a politicii unui guvern sau a unei entităţi private, sau neguvernamentale din interiorul
unui stat”.
In mod pragmatic, conceptul de securitate poate fi echivalent cu sintagma „absenţa
pericolului” sau „absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite”, iar cel de insecuritate cu
sintagma „prezenţa pericolului”. Cu alte cuvinte , unei securităţi ridicate ii corespunde un pericol
scăzut, iar unei securităţi scăzute ii corespunde un pericol ridicat.687
Securitatea ocupă un loc central intre preocupările actuale ale gândirii filosofie,
intrucât omenirea, care pare incapabilă să coexiste armonios, domină multe dintre condiţiile ce
determină această stare pe diferite niveluri ale organizării sociale: individual, grupal, naţional,
regional sau global. Securitatea lumii, a continentelor, a unor zone sau regiuni , fiecărei ţări in
parte consituie o problemă de viaţă internă şi internaţională, un proces continuu in care se imbină
permanent, printr-un act integrator, toate evenimentele trecute, prezente şi viitoare, fiecare
participând, mai mult sau mai puţin, la intărirea securităţii sau, dimpotrivă, la destabilizare.
Problema securităţii este una care dobândeşte tot mai multe dimensiuni: dimensiunea economică,
dimensiunea socio-profesională, dimensiunea educaţiei, dimensiunea protecţiei sociale şi
sănătăţii.688 Dictionary Of American Government defineşte securitatea
naţiunii ca o condiţie a avantajului militar sau de apărare, o poziţie favorabilă in relaţiile
internaţionale şi o situaţie de apărare care permite o rezistenţă incununată de succes impotriva
unor acte ostile sau distructive, interne sau externe. Dicţionarul de Relaţii Internaţionale
consideră că securitatea inseamnă absenţa ameninţărilor impotriva unor valori importante;
securitatea poate fi absolută, cu alte cuvinte absenţa oricărei ameninţări este echivalentă cu
securitatea completă şi invers. Securitatea natională a mai fost definită ca
reprezentând „starea in care trebuie să se găsească un stat pentru a putea să se dezvolte liber şi
să acţioneze neingrădit, pentru promovarea intereselor fundamentale proprii”, „o stare, o
situaţie in care un stat, in urma adoptării unor măsuri specifice, capătă certitudinea că
existenţa, integritatea şi interesele sale fundamentale nu sunt primejduite”.689
687
Constantin-Gheorghe Balaban, Securitatea şi dreptul internaţional, Provocări la incceputul de secol XXI, Editura
C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pg.14-15
688
Ina Raluca Tomescu, Politica nationala de securitate – Actualitate si perspectiva, in volumul, in Ina Raluca
Tomescu (coord.), Securitatea şi relaţiile internaţionale in contextul globalizării, editura Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2014, pag.97
689
C.G.Balaban, op.cit.,pg.17,18,19
Securitatea naţională reprezintă
condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român şi un obiectiv fundamental al
guvernării, având ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivelor naţionale.
Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se infăptuieşte in contextul construcţiei
europene, cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale. Strategia de securitate naţională
răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă impotriva riscurilor si ameninţărilor ce pun in
pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale vitale,
bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii: starea de
legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a
altor ameninţări; capacitatea de apărare; protecţia impotriva dezastrelor naturale, degradării
condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale. Securitatea naţională se realizează prin măsuri
adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă
şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin
gestionarea eficientă a crizelor, in conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene
si euroatlantice şi prevderile dreptului internaţional. 690 Dictionary Of
American Government defineşte securitatea naţiunii ca o condiţie a avantajului militar sau de
apărare, poziţie favorabilă in relaţiile internaţionale şi o situaţie de apărare care permite
rezistenţă incununată de succes impotriva unor acte ostile sau distrucive, interne sau externe.
Conceptul de apărare
In prezent, mediul de securitate naţional, regional şi global este supus unei palete largi de
ameninţări militare sau nonmilitare. Printre acestea din urmă, un loc central il ocupă terorismul
internaţional, răspândirea armelor de distrugere in masă, traficul de persoane, de droguri şi de
armament, criminalitatea transfrontalieră, conflictele regionale. Pentru a răspunde adecvat la
aceste provocări unele state, au găsit şi au adoptat o soluţie practică de apărare colectivă realizată
prin intermediul unei organizaţii politico-militare puternică şi credibilă, sub toate aspectele.
Conceptul de apărare reprezintă aceea asumare conştientă, liberă, voluntară şi
responsabilă de către un grup de state a unui set de obligaţii referitoare la apărarea aliaţilor şi
partenerilor impotriva ameninţărilor la adresa securităţii lor şi nu numai.
690
Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, pag,7
O alta accepţie a conceptului de apărare colectivă poate fi aceea de modalitate
eficace de garantare a caracteristicilor fundamentale ale unui stat, adică a independenţei,
suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Orice stat işi organizează un sistem de apărare a
independenţei, suvernanităţii şi integrităţii teritoriale. In acest sens, Constituţia României
subliniază: „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii,
a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale”. In mod similar, şi alte state şi-au organizat propriul sistem de apărare impotriva
oricărei agresiuni externe, dar, cum in prezent, ameninţările la adresa securităţii naţionale, şi nu
numai, s-au inmulţit, soluţia adecvată de prevenire şi evitare a pericolelor, din ce in ce mai dure,
mai intense şi mai frecvente, pentru multe state, o constituie asocierea in vederea creării unui
sistem de apărare colectivă. 691 Un alt inţeles al conceptului analizat o reprezintă
următoarea afirmaţie: rezultat al evoluţiei relaţiilor internaţionale intre statele lumii, sub impactul
mutaţiilor produse in cadrul mediului de securitate naţional, regional şi global. In prezent,
stabilitatea mediului de securitate este semnificativ afectată de factori, de regulă, nonmilitari,
cum ar fi: factori demografici (creşterea accelerată a populaţiei in statele in dezvoltare,
imbătrânirea şi diminuarea puternică a numărului locuitorilor in ţările dezvoltate, migraţia
internaţională, in special cea ilegală); terorism internaţional; traficul de persoane, de droguri şi
armament; caracterul limitat al resurselor naturale (hidrocarburi şi apă, de exemplu) şi accesul
diferit al statelor la acestea.692 Apărarea colectivă se poate vedea şi ca o adaptare flexibilă
a concepţiei statelor lumii la noua ordine politică şi economică mondială. Promovarea şi
prezervarea intereselor naţionale, astăzi, se fac nu doar in spaţiul cuprins intre frontierele statale,
ci peste tot in lume. O asemenea concepţie şi practică nu este viabilă dacă statul respectiv nu este
membru al unei organizaţii politico-militare care să-i garanteze libertatea de a acţiona, stabilită
cu celelalte state aliate cu scopul promovării intereselor naţionale acolo unde aceasta se impune.
In acelasi timp, apărarea colectivă este produsul activităţii unei organizaţii politico-militare de
tipul Alianţei Nord-Atlantice. In prezent, NATO se află intr-un proces complex de transformare,
lărgindu-şi aria de competenţe modiale cum ar fi: gestionarea crizelor in lume; executarea de
misiuni umanitare, de salvare, de impunere a păcii, fără a renunţa la atributul său esenţial ce a
consacrat-o, si-anume apărarea colectivă a membrilor săi. Alianţa devine tot mai mult o instituţie
de securitate colectivă, pentru că vremurile pe care le trăim impun o astfel de lărgire a
691
C.Moştoflei, P.Duţu, op.cit.,pg.16-17
692
Ibidem, p.18
competenţelor sale. Statele membre ale unei alianţe politico-militare se deosebesc ca putere
economică, nivel de dezvoltare, potenţial militar, număr de locuitori, resurse naturale şi nu
numai, dar aceste diferenţe nu le afectează garantarea sprijinului la nevoie, pentru a se apăra
impotriva oricărei agresiuni militare externe. In plus, participarea la efortul comun de apărare
ţine seama de aceste deosebiri economice, demografice, militare, tehnologice existente intre
statele membre. Un alt inţeles ce se poate da apărării colective este
următorul: optiunea unor state pentru a-şi imbunătăţii apărarea naţională şi asigura securitatea
internă dorită. Statele lumii, după cum s-a menţionat, sunt diferite sub multe aspecte . La fel, este
şi posibilitatea lor de a-şi organiza o apărare naţională credibilă in faţa unor actori statali sau
nonstatali şi de a garanta cetăţenilor săi securitatea pe care aceştia o aşteaptă şi o merită. De
aceea ele se se grupează, potrivit unor criterii şi norme, constituind organizaţii de tip politico-
militar, care să le preia unele din competenţe de apărare a teritoriului naţional şi a asigurării
securităţii locuitorilor lor. Intr-o anumită măsură, se poate aprecia că apărarea colectivă
constituie o consecinţă firească a impactului fenomenului globalizării asupra formelor de
manifestare a ameninţărilor la adresa securităţi naţionale, regionale şi internaţionale. 693
II. AMENINŢĂRI ŞI RISCURI LA ADRESA SECURITĂŢII ŞI APĂRĂRII

NAŢIONALE ŞI COLECTIVE
Precizări conceptuale
Pornind de la accepţiunea generală, definirea termenului ameninţare ca „intenţia de a
face rău cuiva, pentru a-l intimida sau pentru a obţine ceva” 694 ori „declararea unei intenţii de a
pedepsi sau răni o persoană, de a aduce prejudicii de natură politică, economică, socială, militară
şi ecologică, unui grup , unui stat sau grup de state”695. Definiţia ameninţării de sorginte politico-
militară necesită unele precizări, deoarece manifestarea oricărei intenţii de lezare a drepturilor
sau de afectare a valorilor fundamentale ale statelor (sistemelor de securitate) este considerată o
ameninţarea la adresa securităţii. Ameninţarea, ca indicator de apreciere al unui pericol sau
prejudiciu iminent la adresa securităţii, se poate materializa prin atitudini, gesturi, fapte ori acte
care pot crea stări de dezechilibru şi instabilitate şi pot, de asemenea, genera stări de pericol la
adresa valorilor fundamentale, cu impact asupra securităţii naţionale.
693
Ibidem, p.19-20
694
Dicţionarul Expilcativ Ilustrat al Limbii Române,p,60
695
Constantin Moştoflei, Alexandra Sarcinschi, Militar-nonmilitar in securitatea naţională. Dilema armatei, in
Studii de securitate, vol.I, Ed. Universităţii Nationale de Apărare, Bucureşti , 1998, p.33
In general prin ameninţare se poate inţelege un pericol potenţial, care trebuie pus
in evidenţă ţinându-se seama de natura procesului protejat, de criminalitatea care il poate afecta,
de marja erorilor şi greşelilor tehnologice, informaţionale sau umane precum şi de interesele
competitorilor din mediu.
Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acţiuni sau inacţiuni de a aduce
prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora. In cazul pericolului, sursa,
adresa, scopul, obiectivele şi efectele sunt probabile. 696
La rândul său, riscul, esenţial in analiza de securitate, este un concept care
caracterizează comportamentul decizional desfăşurat intr-o situaţie incertă ce poate implica
primejdie şi nereuşită .La modul general, prin risc, se inţelege probabilitatea de a infrunta o
situaţie neprevăzută sau de a ajunge intr-o primejdie , de a avea de infruntat un necaz sau de a
suporta un pericol posibil. Riscul exprimă posibilitatea deteriorării stării de normalitate, prin
prezenţa unor factori activi sau potenţiali care pot afecta mediul de securitate şi care evoluează
către ameninţare şi pericole. In prezent, se vorbeşte insă tot mai mult despre noile riscuri la
adresa securităţii. Aceste riscuri sunt preponderent de natură nemilitară şi mai ales, internă,
manifestându-se, in special, in domeniile economic, financiar, social şi ecologic .697
Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaşte cu

certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, in anumte condiţii, poate
deveni efectivă. Riscurile ce afectează securitatea naţională pot fi clasificate in funcţie de:
domenii de activitate; entităţi comunitare şi religioase; arie geografică; timp; volum; importanţă
(interes, gravitate); probabilitate.698
Toate noţiunile prezentate anterior sunt specifice domeniului securităţii,
fie ea de amploare naţională, regională sau internaţională. Ele reprezintă realităţi specifice
componentelor securităţii intre care există atât asemănări, cât şi deosebiri. Caracteristicile care
apoprie conceptual ameninţările de pericole şi riscuri se remarcă la origine (internă şi externă),
natură (politică, economică, socială, militară, informaţională, ecologică ş.a.), caracter (direct şi
indirect). Catalizatorul tuturor il constituie „circumstanţele istorice” 699 şi modul sau gradul in
696
C.G.Balban,op.cit.,p.30
697
Ibidem, p.31
698
C.S.S.A.S., Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României. Actualitate şi perspectivă, Ed.Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, pg.10-11
699
Barry BUZAN, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000, p.142,145
care acestea sunt exploatate.700
Principalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi
militară, capabile să pună in pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a unui stat,
valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene si euroatlantice sunt: terorismul
internaţional structurat in reţelele transfrontaliere; proliferarea armelor de distrugere in masă;
conflictele regionale; criminalitatea transnaţională organizată; guvernarea ineficientă. 701
Terorismul
Terorismul reprezintă un risc pentru viaţă, care presupune costuri semnificative in
scopul obţinerii unor avantaje politice, strategice sau creării unui climat de insecuritate.
Terorismul are drept scop subminarea deschiderii si a toleranţei societăţilor şi reprezintă o
ameninţare strategică crescânda pentru intreaga lume.702
Terorismul este cea mai periculoasă ameninţare la adresa
democraţiei şi este una din ameniţările impotriva căreia statele trebuie sa-şi protejeze cetăţenii.
Provocarea este pe termen lung, iar statele lumii, chiar si cele mai avansate din punct de vedere
tehnologic, rămân vulnerabile la terorism.703
Terorismul nu poate fi pus sub autoritatea unor principii, teorii şi
metode unitare. El rămâne, in continuare, un război specific, in mozaic, caracterizat de acţiuni
hoţeşti, precise, adică punctuale şi extrem de violente, care vizează indeseobi zonele cele mai
vulnerabile şi urmăreşte umilirea, inspăimântarea şi agresarea continuă şi surprinzătoare a
oamenilor şi anumitor comunităţi, precum şi distrugerea unora dintre instituţiile care impun
reguli şi realităţi considerate ca inacceptabile pentru spaţiul ce generează terorism. 704
Acesta are cauze şi efecte , el se prezintă ca un aisberg, care
ameninţă nu numai cu ceea ce se vede, ci mai ales cu ceea ce nu se vede. Poate avea explicaţii
dar, nu insă şi justificări sau raţiuni suficiente. Terorismul este o problemă a oamenilor care
plonjează intr-o logică a urii fără limite, pentru care toate valorile ce fundamentează societatea
700
C.S.S.A.S., Ameninţări la adresa securităţii, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, p.8
701
Strategia de Securitate Naţională a României,op.cit.,p.13
702
Flavius-Cristian Marcău, Repere ale securităţii in contextul relaţiilor internaţionale, in Ina Raluca Tomescu
(coord.), Securitatea şi relaţiile internaţionale in contextul globalizării, editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, Bucureşti, 2014, ,p.123
703
C.G.Balaban, op.cit.,p,241
704
C.S.S.A.S., Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale, in condiţiile
statutului României de membru NATO, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, pg.24-25
noastră occidentală mai ales respectul faţă de viaţă umană nu mai au curs.
Evoluţia terorismului de la acte de inspăimântare a populaţiei, din
vremea Imperiului Roman şi a invaziilor barbare, şi de impunere a unui tip de comportament,
până la ceea ce azi numim război terorist, război care, intr-o formă sau alta, afectează intreaga
planetă, este indubitabilă. De aici rezultă o mulţime de intrebări la care nu se poate răspunde
imediat şi superficial. Neindoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce
ţin de funcţionarea societăţii, de relaţiile dintre individ, grup şi societate, de raporturile sociale şi
deopotrivă, de patologia socială.705
Unele acte teroriste sunt săvârşite de psihopaţi, oameni care pierd contacul cu
realitatea, pierd controlul sensurilor, acţionează inconştient. Comportarea lor deviantă are drept
cauze: sărăcia, alcoolismul, drogurile, violenţa urbană, pierderea reperelor, boala, dificultăţile
vieţii, neimplinirile afective sau sexuale, refularea, inactivitatea, somajul, inadaptabilitatea
socială, provenienţa dintr-o familie dezorganizată. Astfel de asasini, de regulă ai unor şefi de
state, ai unor personalităţi marcante, artişti sau simpli cetăţeni, atribuie o coloratură politică
gestului lor, aduc motivaţii dintre cele mai şocante: pretextul de a se crede justiţiari, modificatori
de destine, pacificatori, conducători, comandanţi străluciţi. De fapt, ei ascund fobii diverse,
panici şi angoase difuze, acel monstru ascuns in fiecare ins şi capabil de cele mai mari atrocităţi,
plasat in zona inconştientului psihic ferudian (iraţionalului).706
Proliferarea armelor de distrugere in masă (ADM)

Existenţa şi proliferarea armelor nucleare, chimice, biologice şi radiologice
constituie o ameninţare deosebit de gravă sub raportul potenţialului de distrugere, in condiţiile in
care: accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte
ameninţător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, in timp ce se
amplifică preocupările pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă; evoluţiile
doctrinare acreditează tot mai mult ideea posibilităţii folosirii unor astfel de mijloace in cadrul
operaţiilor militare; eficienţa controlului unor guverne asupra mijloacelor de luptă existente,
componentelor in curs de realizare şi tehnologiilor de fabricaţie, scade alarmant.707
Proliferarea armelor de distrugere in masă este cu atât mai
705
C.S.S.A.S., Terorismul. Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist. Razboiul impotriva
terorismului, Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2002, p.19, 22
706
Ibidem, p.31
707
periculoasă cu cât aceşti vectori de atac ajung pe mâinile teroriştilor. Răspândirea acestui tip de
armament a fost reglementată prin tratate internaţionale şi acorduri privind controlul
exportului.708
Criminalitate organizată
Reprezintă o formă de infracţionalitate foarte gravă, care a dobândit capacitatea de a
influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a
proliferării unor fenomene negative ce se amplifică in condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă
directă a gestionării ineficiente a transformărilor politice, economice şi sociale radicale. 709
Această ameninţare internă la adresa securităţii, are o dimensiune externă
semnificativă, traficul transfrontalier de droguri, de femei, emigranţii ilegali şi armele
reprezentând o parte semnificativă a activităţilor grupărilor criminale. Asemenea activităţi
criminale sunt deseori asociate cu statele slabe sau cu cele aflate in prăbuşire. 710
Conflicte regionale
Astfel de conflicte distrug vieţi omeneşti şi infrastructuri sociale şi fizice, ameninţă
minorităţile, libertăţile fundamentale şi drepurile omului. Conflictul poate duce la extremism,
terorism şi la eşecul statal, oferind oportunităţi pentru criminalitatea organizată. 711
Conflictele regionale sunt un produs al dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a
unor state multinaţionale din zonă, aceste conflicte interetnice sau religioase, au un puternic
substrat politic şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, in
urma unor importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub
control.712
III. APĂRAREA ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI COLECTIVĂ IN NOUL

CONTEXT EUROPEAN
NATO şi implicaţiile acestuia asupra securităţii naţionale si colective
Organizaţie creată in anul 1949 ca „Pact militar” intre principalele state necomuniste din
Europa, Statele Unite ale Americii şi Canada, in conformitate cu art.51 al Cartei ONU pentru
708
F.C.Marcău,op.cit.,pg.123-124
709
710
F.C.Marcău,op.cit.,p.124
711
Ibidem
712
Strategia de Securitate Naţională a României,op.cit.,p14
apărarea comună impotriva agresiunii contra unuia din statele membre, activează, incă de la
crearea sa, pentru instaurarea unei ordini juste, paşnice şi durabile in Europa. Supravieţuind
Războiului Rece, Organizaţia şi-a schimbat politica, adoptând succesiv, in 1991 şi 1999, un nou
concept strategic, fără a-şi modifica tratatul original, prin indeplinirea unor noi misiuni ce nu
intră sub incidenţa art.5 al Tratatului de la Washington, actul constitutiv, semnat. 713
NATO a avut o evoluţie rapidă determinată de complexitatea problemelor care au
dominat arena internaţională in ultima perioadă. Astăzi putem afirma că Alianţa are şansa de a
deveni cu adevărat şi pe deplin ceea ce trebuie să fie conform Tratatului de la Washington , deci
o uniune deschisă tuturor ţărilor democratice din regiunea euroatlantica, ce protejează spaţiul şi
valorile pe care le au in comun.
In cadrul Tratatului, ţările membre se angajează să-şi menţină şi să-şi dezvolte
capacităţile de apărare, indivdual şi colectiv, oferind baza pentru planificarea apărării colective.
Principiul fundamental de existenţă al NATO este angajarea comună in sprijinul cooperării
reciproce intre statele membre, bazată pe indivizibilitatea şi securitatea membrilor săi. Ţările
membre au garanţia conform acestui principiu că nu vor fi nevoite să se bazeze doar pe propriile
eforturi in abordarea provocărilor fundamentale legate de securitate.
NATO este adesea privită ca o organizaţie de securitate colectivă, deşi aceasta este o
utilizare greşită a idei care s-a aflat iniţial la baza acestui concept . Este mai corect insă, să
privim NATO ca pe o alianţă militară, fiind, ca atare, o formă tipică a unei clase importante de
organizaţii importante care reprezintă o caracteristică a sistemului statal. Este o grupare de state
cu aceeaşi gândire şi cu sisteme politice şi economice similare. Ca majoritatea alianţelor, NATO
se bazează pe ideea de descurajare, articolul 5 al tratatului spunând că „părţile sunt de acord că
un atac impotriva uneia sau mai multora dintre ele in Europa sau America de Nord va fi
considerat ca un atac impotriva tuturor.” NATO este o alinţă defensivă bazată pe cooperarea
politică şi militară a cărei instanţă superioară este Consiliul Nord-Atlantic cu sediul central la
Bruxelles, Belgia, ce se poate intruni la nivelul reprezentanţilor sau poate la nivelul miniştrilor de
stat ai apărării, ori prim-miniştrii ai statelor membre. Deciziile in cadrul acestuia trebuie să fie
luate cu acordul unanim al membrilor, acest sistem fiind creat cu scopul de a exprima voinţa
colectivă, păstrând in acelaşi timp suveranitatea statelor independente. 714
713
C.G.Balban,op.cit.,p.66
714
Laura Ciuncanu, Mirabela Delion, Elena Girju, Nato si securitatea europeana, in Ina Raluca Tomescu (coord.),
Securitatea şi relaţiile internaţionale in contextul globalizării, editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2014, pg,183,187,188
Ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice sunt state independente şi suverane. Prin
integrarea in structurile euro-atlantice ele nu-şi pierd atributele specifice şi nici competenţele in
ceea ce priveşte apărarea şi securitatea naţională. De aceea, atributul prezervării independenţei,
suveranităţii, unităţii naţionale şi integrităţii teritoriale rămâne de actualitate. In acest context,
intervin opţiunile statului respectiv pentru o modalitate sau alta de apărare a sa, de fapt, a
securităţii cetăţenilor săi. România a optat pentru apărarea colectivă, care, in actualele condiţii,
pare a fi cea mai eficace formă organizaţională şi militară de răspuns la actualele riscuri şi
ameninţări in materie de securitate şi apărare.
Apărarea colectivă are un impact semnificativ asupra asigurării independenţei,
suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale naţionale. Acesta se reflectă, inainte de toate, in
modul de organizare şi dotare cu mijloace de luptă a marilor unităţi şi a unităţilor militare, in
activitatea de recrutare, selecţie, formare şi dezvoltare profesională a personalului militar şi civil.
România işi indeplineşte toate obligaţiile militare asumate la intrarea in Alianţa
Nord.Atlantică şi UE in ceea ce priveşte forţele cu care participă la structurile de securitate şi
apărare ale celor două organizaţii. Conform principiilor fundamentale pe care se intemeiază
relaţiile intre instituţiile politice şi militare in statele democratice, structura militară integrată
rămâne in orice moment sub controlul responsabililor politici la nivelul cel mai inalt, care
fixează orientările de urmat. Structura militară integrată a NATO asigură cadrul organizaţional
pentru apărarea teritoriului ţărilor membre impotriva ameninţărilor ce vizează securitatea şi
stabilitatea lor. In plus, principiul efortului colectiv pentru apărare al Alinaţei Nord.Atlanitice
este materializat prin dispoziţiile practice care aduc aliaţilor avantajele de primă importanţă ce
decurg , pe plan politic şi militar, ca cel al resurselor, al unei apărării colective şi care impiedică
intoarcerea la politici de apărare pur naţionale, fără a priva ţările membre de suveranitate.
Un rol important, in impactul apărării colective asupra apărării naţionale a avut şi
continuă să aibă dezvoltarea „multinaţionalităţii”, ca factor important in elaborarea unui nou
dispozitiv de apărare. Acesta a oferit posibilitatea impărţirii sarcinilor intre aliaţi, ceea ce a
permis conservarea sau intărirea capacităţilor militare ale NATO şi de a veghea ca resursele
alocate apărării să fie utilizate in cea mai eficace manieră posibilă. Aplicarea acestui principiu in
cadrul Alianţei Nord-Atlantice a permis acesteia să-şi intărească solidaritatea şi coeziunea, şi să-
şi exercite pe deplin şi tot timpul rolul de apărătoare a integrităţii teritoriale a membrilor săi.
Impactul apărării colective asupra asigurării independenţei, suveranităţii, unităţii şi integrităţii
teritoriale naţionale este evidenţiat şi de strategia de securitate naţională a ţării noastre, de
politica de apărare şi securitate adoptate de către cei aflaţi la conducerea statului român. 715
CONCLUZII
Actualele tendinţe planetare, proliferarea asimetrică a unor noi ameninţări şi riscuri la
adresa securităţii internaţionale sunt o certitudine care pun în stare de alertă apărarea naţională la
nivelul supoziţiilor sale în ceea ce priveşte concepţia şi planul acţiunilor concrete.
Considerăm că secolul XXI este marcat de transformări profunde ale mediului de
securitate. Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stări
conflictuale, mediul de securitate este influenţat pozitiv de procesele de integrare europeană şi
euroatlantică, de extinderea comunităţii statelor care împărtaşesc şi promovează valorile
democraţiei şi economiei de piaţă, de adâncirea colaborării regionale. Riscurile apariţiei unei
confruntări militare tradiţionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ, totuşi
persistă fenomene de instabilitate şi criză la nivel subregional şi tendinţe de fragmentare,
marginalizare sau izolare a unor state.
Progresele în evoluţia politicii externe şi de securitate comune, implicarea şi
soluţiile alese de organizaţiile internaţionale şi europene în rezolvarea situaţiilor dificile de pe
continent demonstrează că Europa se pregăteşte să îşi asume un rol substanţial în arhitectura
propriei securităţi, inclusiv în cea de apărare.
Ameninţările teroriste sunt de mare actualitate. În următorul
deceniu, ele nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice şi să se amplifice.
Atacurile teroriste sunt şi vor fi şi în continuare atipice, lipsite de orice moralitate şi în afara
oricăror reguli ale păcii şi războiului. Terorismul constituie o ameninţare din ce în ce mai
pronunţată la adresa păcii şi securităţii, a fiinţei umane, a valorilor şi a civilizaţiei. Această
ameninţare este direct proportional cu vulnerabilităţile societăţii moderne şi evoluează pe măsură
ce faliile se adâncesc, conflictele se amplifică şi crizele se înmulţesc.
Conţinutul, organizarea şi structura apărării
naţionale diferă de la ţară la alta, în funcţie de o serie de criterii. Dar, criteriul esenţial îl
reprezintă apartenenţa la o alianţă politico-militară puternică, ca dimensiuni, forţă, mijloace şi
efective, precum şi activă pe plan internaţional. Astfel, un stat membru al Alianţei Nord-
715
C.Moştoflei, P.Duţu, op.cit.,pg.31,32,33
Atlantice îşi proiectează şi organizează apărarea naţională pornind de la faptul că, la nevoie, va fi
sprijinit de celelalte ţări partenere. Apărarea colectivă presupune sprijinul
reciproc al statelor membre ale unei alianţe politico-militare atunci când unul sau mai multe
dintre ele fac obiectul unei agresiuni, potrivit articolului 1 al Cartei ONU. În acest context,
fiecare stat îşi dimensionează participarea la misiuni cu efective militare, cu mijloace de luptă şi
resurse financiare potrivit puterii sale economice şi angajamentelor asumate la primirea calităţii
de membru al Alianţei.
BIBLIOGRAFIE
1. Balaban Constantin-Gheorghe, Securitatea şi dreptul internaţional, Provocări la

incceputul de secol XXI, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006
2. Buzan Barry, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000
3. C.S.S.A.S.,Moştoflei Constantin, Sarcinschi Alexandra, Militar-nonmilitar in securitatea
naţională. Dilema armatei, in Studii de securitate, vol.I, Ed. Universităţii Nationale de
Apărare, Bucureşti , 1998
4. C.S.S.A.S., Terorismul. Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist.
Razboiul impotriva terorismului, Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2002
5. C.S.S.A.S., Nicolae DOLGHIN , Alexandra SARCINSCHI, Mihai-Ştefan DINU , Riscuri
şi ameninţări la adresa securităţii României. Actualitate şi perspectivă, Ed.Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004
6. C.S.S.A.S., Grigore Alexandrescu Ameninţări la adresa securităţii, Ed. Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004
7. C.S.S.A.S., Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa
securităţii şi apărării naţionale, in condiţiile statutului României de membru NATO, Ed.
Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005
8. C.S.S.A.S. Constantin Moştoflei, Petre Duţu – Naţional şi colectiv in apărarea României,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare ”Carol I”, Bucureşti, 2007
9. Dicţionarul Expilcativ Ilustrat al Limbii Române, Eugenia Dima, Doina Cobeţ, Laura
Manea,...:Coord .: Eugenia Dima; cop. : Mihai Bacinski, Editura Arc şi Gunivas, 2007,
(Tipogr. Italia)
10. Funieru Florina, Revista Română de Sociologie, Vol.22, Editia 1/2, Februarie 2011
11. Miroiu Andrei, Ungureanu Radu-Sebastian, Manual de relaţii internaţionale, Ed.
Polirom, Iasi, 2006
12. Revista de Administraţie Publică şi Politici Sociale, Editura "Vasile Goldiş" University
Press Arad, 2013
13. Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007
14. Tomescu Ina Raluca, Securitate şi relaţii internaţionale in contextul globalizării, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2014
OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE ALE MILENIULUI
MIHAELA ANDREEA CIOREI

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU JIU
Abstract: WE RECOGNIZE THE SPECIAL NEEDS AND PROBLEMS OF THE LANDLOCKED

DEVELOPING COUNTRIES, AND URGE BOTH BILATERAL AND MULTILATERAL DONORS TO
INCREASE FINANCIAL AND TECHNICAL ASSISTANCE TO THIS GROUP OF COUNTRIES TO
MEET THEIR SPECIAL DEVELOPMENT NEEDS AND TO HELP THEM OVERCOME THE
IMPEDIMENTS OF GEOGRAPHY BY IMPROVING THEIR TRANSIT TRANSPORT SYSTEMS.716
Situaţia economico-financiară în care ne aflăm şi despre care aflăm zilnic din presa scrisă,
audio- vizuală sau internet ne demonstrază faptul că există legături inerente acestei lumi, o lume
globalizată. Este vizibil faptul că lumea de astăzi se dezvoltă simultan, chiar dacă nu în acelaşi
ritm.
Această globalizare aduce anumite beneficii, precum dezvoltarea economică, creşterea

standardului de viaţă, dar şi anumite urmări negative precum faptul că aceste beneficii nu sunt
distribuite egal.
Cu ocazia Summitului Mileniului din anul 2000, comunitatea internaţională a adoptat

Declaraţia Mileniului angajându-se într-un proiect mondial destinat reducerii energice a sărăciei
extreme în diversele sale dimensiuni. Asociate Declaraţiei Mileniului, Obiectivele de dezvoltare
ale mileniului (ODM) sunt următoarele:
 reducerea sărăciei şi a foametei în lume;

 asigurarea unei educaţii primare pentru toţi;
 promovarea egalităţii sexelor;
 reducerea mortalităţii copiilor;
716
The Millenium Declaration, 2000
 îmbunătăţirea sănătăţii materne;
 combaterea virusului HIV/a bolii SIDA şi a altor boli;
 asigurarea unui mediu înconjurător durabil;
 participarea la un parteneriat mondial pentru dezvoltare.717
Uniunea Europeană a luat parte la Summitul Mondial alături de liderii mondiali asumânu-şi
angajamente concrete pentru realizarea acestor obiective până în 2015. Comisia subliniază faptul
că statele membre şi Comisia au adus deja o contribuţie substanţială la eforturile comunităţii
internaţionale. UE a devenit cel mai important finanţator (55 % din ajutorul public pentru
dezvoltarea mondială).718 Totuşi, este necesară o celeritate a realizării acestor scopuri către
îndeplinirea ODM, prezenta urmare a politicilor actuale nu este suficientă pentru atingerea
acestor scopuri la gradul aşteptat.
Ce reprezintă “obiectivele de dezvoltare ale mileniului”?
În cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1945, s-a stabilit un sistem de cooperare la
nivel global de către ţările membre fondatoare719. Acest sistem a dus către globalizare. O
globalizare care s-a dovedit a fi, pe lângă aspectele pozitive, un sistem plin de pericole, cele mai
multe depăşind frontierele şi ducând la terorism, criminalitate, poluare, traficuri de droguri, de
carne vie, de armament şi chiar boli.
Pentru ca sistemul de cooperare să fie unul productiv, statele trebuiau să se susţină şi să

acţioneze împreună bazându-se pe anumite valori și principii comune. În realizarea obiectivelor
de dezvoltare ale mileniului au stat la bază două evenimente deosebit de importante la nivel
international și anume:
717
http://europa.eu/legislation_summaries/development/general_development_framework/r12533_ro.htm,
aacesat la data de 22.04.2014
718
accesat la data de 22.04.2014
719
Ţările membre fondatoare ale ONU sunt: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus,
Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, China, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franţa, Grecia,
Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia,
Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia,
Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.
- Summit- ul Mileniului (care a avut loc în anul 2000);
- Summit- ul Mondial (care a avut loc în anul 2005).
Summit- ul Mileniului
În cadrul acestui summit s-a constituit “Declarația Mileniului”, care a definit agenda ONU
pentru secolul XXI cu privire la pace, securitate şi dezvoltare. Declaraţia Mileniului este unica
agenda globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între
majoritatea statelor lumii, dând guvernelor posibilitatea de a monitoriza mai bine dezvoltarea
umană, de a intensifica mobilizarea resurselor naţionale cât şi de a întări parteneriatele pentru
dezvoltare. Astfel, 147 şefi de state şi guverne precum şi 189 de naţiuni s-au angajat, prin
Declaraţia Mileniului a Naţiunilor Unite, să transforme în realitate dreptul la dezvoltare pentru
toţi şi să lucreze împreună pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice la nivel global, a
ţărilor defavorizate în acest sens. Aceştia au recunoscut faptul că progresul se bazează pe o
dezvoltare economică susţinută ce trebuie să se concentreze pe reducerea sărăciei având în
vedere şi drepturile omului.720
Summit- ul Mondial
Acest summit a reprezentat o oportunitate de adoptare a unor decizii îndrăzneţe în privinţa

dezvoltării, securităţii, drepturilor omului precum şi a reformei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Cele mai importante angajamente luate cu ocazia acestui Summit sunt:
• Crearea unei Comisii de Menţinere a Păcii care să coordoneze activitatea de susţinere a
statelor ce ies din conflicte armate;
• Sporirea sumelor alocate pentru atingerea ODM;
• O condamnare clară şi lipsită de ambiguităţi a “terorismului în toate formele şi

manifestările sale”. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului înlocuiesc iniţiativele anterioare
720
ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a stabili obiective clar determinate în timp pentru a
conduce şi influenţa strategii naţionale şi internaţionale pentru dezvoltare. Încă de la înfiinţarea
sa, Organizaţia Naţiunilor Unite a definit o serie amplă de obiective mondiale cu rezultate
specifice, printre care abolirea colonialismului (preocupare specifică pentru perioada anilor
1940-1960), creşterea economică accelerată prin furnizarea de asistenţă internaţională masivă
(preocupare specifică mai ales Deceniului ONU pentru Dezvoltare, anii ’60, dar şi celor trei
decenii consecutive) şi eradicarea variolei, malariei şi altor boli transmisibile (preocupare sporită
în perioada de după 1950).721
Obiectivele Mileniului
1. Reducerea saraciei severe

2. Realizarea accesului universal la educația primară
3. Promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor
4. Reducerea mortalitatii infantile
5. Îmbunatatirea sanatatii materne
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei si a altor boli
7. Asigurarea sustenabilitatii mediului
8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare
1.
721
Ibidem, accesat la 22.04.2014
Reducerea saraciei severe
La nivel global, peste un miliard de persoane trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi.
Subnutriția reprezintă principala cauză de deces în randul copiilor. Din aceste considerente,
dublul angajament asumat este de a înjumătăți, până în 2015, numărul persoanelor al căror venit
este mai mic de un dolar pe zi si al oamenilor care suferă de foame. 722 Între 55% şi 75% din
populaţia cu vârsta de lucru are un loc de muncă în cele mai multe regiuni, cu excepţia Africii de
Nord şi a Asiei de Vest unde femeile au cea mai scăzută rată de angajare, sub 25%. Creşterea
preţului la alimente este un alt factor care afectează cel mai tare oamenii săraci care nuîşi produc
propriile alimente. Preţurile crescute pentru aceste produse limitează posibilităţile celor săraci de
a se hrăni, dar şi de a obţine alte bunuri şi servicii esenţiale, inclusiv educaţie şi acces la sistemul
sanitar.723
2. Realizarea accesului universal la educația primară
Realizarea accesului universal la educația primară
722
http://www.fondromania.org/pagini/obiectivele-de-dezvoltare-ale-mileniului.php, accesat la data de
23.04.2014
723
Sărăcia este unul dintre factorii care agravează considerabil situaţia. Educaţia primară este
o provocare majoră pentru copii săraci şi marginalizaţi social. Sondaje din regiunea sub-
sahariană arată că, pentru copiii care provin din familiile sărace, şansele de a urma o şcoală
primară sunt foarte scăzute. Apartenenţa la mediul rural este o altă cauză a ratei mici de
şcolarizare. În 32 din 40 de ţări, rata de şcolarizare este mai mare în mediul urban decât în cel
rural. Fetele sunt cele mai expuse riscului de abandon şcolar din cauza sărăciei şi a căsniciilor
timpurii.724
Peste o sută de milioane de copii din întreaga lume nu au acces la educație, aceștia
provenind în special din țările cel mai puțin dezvoltate. Lipsa accesului la educație reduce
șansele și oportunitățile acestora și îngreunează eforturile de combatere a sărăciei.
În urmă cu 20 de ani, 8 din 10 copii frecventau învățământul primar la nivel global. Astăzi,
cifra a crescut la 9 din 10, dar atingerea nivelului de 100% reprezintă o mare provocare. Conform
Raportului Global de Monitorizare din 2007, numărul copiilor care au acces la învățământul
primar a crescut la 570 milioane, rămânând în afara sistemului de școlarizare aproximativ 72
milioane. 725
3.
Promovarea egaliății între sexe și afirmarea femeilor
Obiectivul 3 îşi propune să elimine inegalităţile dintre sexe în ciclul de educaţie primară şi
secundară, până în 2005, şi în toate ciclurile educaţionale, până în 2015. Femeile ocupă, în
prezent aproape 40% din total locurilor de muncă plătite, în afara domeniului agricol, cu 5% mai
mult decât în 1990. Aproape două treimi din femeile din ţările în curs de dezvoltare au ,însă,
724
725
23.04.2014
locuri de muncă nesigure. În ciuda progreselor făcute, femeile întâmpină în continuare probleme
în obţinerea unor locuri de muncă sigure şi bine plătite.Multe persoane de sex feminin din tarile
cel mai putin dezvoltate se confrunta cu dificultati în a accede la sistemul de învaţamant sau în a-
si gssi un loc de munca. În aceste conditii, femeile se afla în imposibilitatea de a-si asigura
viitorul si de a contribui la economia tarii. În ciuda progreselor inregistrate in ultimii ani,
numarul fetelor care nu sunt înscrise în sistemul de învatamant (aproximativ 60 milioane) este
mai mare decat al baietilor (aproximativ 45 de milioane).726
4.
Reducerea mortalitatii infantile
Cele mai frecvente cauze ale mortalităţii infantile – pneumonie, pojar, malarie – pot fi
prevenite cu uşurinţă prin îmbunătăţirea serviciilor sanitare, a vaccinărilor şi a folosirii plaselor
de ţânţari tratate cu insecticid. Subnutriţia este principala cauză pentru peste o treime din
decesele înregistrate la copiii sub cinci ani. Majoritatea ţărilor din Africa Sub Sahariană nu au
făcut progrese în reducerea mortalităţii infantile. În Asia de Est, America Latină şi Caraibe,
ratele mortalităţii infantile sunt de patru ori mai mari decât în ţările dezvoltate. Disparităţile
persistă în toate regiunile, iar cei mai expuşi copii sunt cei din zonele rurale şi a căror mame au o
educaţie slabă.727
În ţările cele mai puţin dezvoltate, aproape 11 milioane de copii mor anual, din cauza unor
boli curabile, cum ar fi diareea sau malaria, fenomenul putând fi evitat printr- o mai bună nutritie
726
23.04.2014
727
si un tratament medical corespunzător. Obiectivul 4 de Dezvoltare al Mileniului este reducerea
cu două treimi a ratei mortalității în rândul copiilor sub 5 ani.
În ultimele două decenii, rata mortalității copiilor cu vârste mai mici de 5 ani a scăzut cu
aproape 20%. Rata mortalității rămâne ridicată în multe țări, în ciuda progreselor înregistrate în
anumite regiuni. Se estimează o reducere a ratei mortaliățtii la mai puțin de o pătrime până în
2015. Cele mai putine progrese se înregistrează în Africa sub-sahariană, unde conflictele armate,
creșterea demografică, lipsa investițiilor în servicii medicale și răspândirea HIV/SIDA contribuie
la agravarea situației.728
5.
Îmbunătățirea sănătății materne
Mai mult de 500.000 de femei mor anual ca urmare a complicațiilor tratabile survenite în
urma sarcinii sau a naşterii. Pe termen lung, progresul real va depinde de îmbunătăţirile aduse în
alte domenii, cum ar fi statutul femeilor, subnutriţia şi o mai bună educaţie. 729
Obiectivul 5 îşi propune să reducă cu două treimi, până în 2015, rata mortalităţii materne
şi să faciliteze accesul universal la contracepţie. Aproape 61% din naşterile care au avut loc în
ţările în curs de dezvoltare, în 2006, au fost asistate de personal calificat, faţă de mai puţin de
jumătate în 1990. Acest procent scade, însă, în Asia de Sud (40%) şi Africa Sub-Sahariană
(47%). Accesul la îngrijire medicală prenatală este, de asemenea, un alt pas necesar pentru
reducerea ratei mortalităţii materne. Reducerea sarcinilor la o vârstă fragedă reprezintă un alt
factor care contribuie la atingerea indirectă a acestui obiectiv. Numărul acestor sarcini a stagnat
728
23.04.2014
729
24.04.2014
între 2000 şi 2005, dar ele sunt în continuarea mari în Africa Sub-Sahariană. Accesul la metodele
de contracepţie rămâne în continuare limitat pentru femeile sărace din Africa Sub-Sahariană,
America Latină şi Caraibe. Africa de Nord, America Latină, Caraibe şi Asia de Sud-Est au reuşit
să reducă rata mortalităţii materne cu aproape o treime, între 1990 şi 2005, dar progresul din
aceste regiuni rămâne în continuare limitat.730
6.
Combaterea HIV/SIDA, malariei şi a altor boli
Răspândirea HIV/SIDA, a malariei şi a tuberculozei produce efecte devastatoare în tarile

sarace, fiind înregistrata anual o crestere a numarului de îmbolnaviri, în special cu virusul
HIV/SIDA. Numărul persoanelor decedate în urma infectării cu HIV/SIDA a crescut în 2006 la
2,9 milioane, în timp ce numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA a crescut de la 36,9
milioane în 2004 la 39,5 milioane în 2006. Malaria a provocat în 2005 moartea a peste 18% din
copiii sub 5 ani, în timp ce tuberculoza a ucis 1.6 milioane de oameni în 2005.731
7.
730
731
24.04.2014
Asigurarea unui mediu durabil
Acest obiectiv îşi propune să integreze principiile dezvoltării durabile în politicile naţionale şi să
contracareze pierderile de resurse; să reducă considerabil pierderile de biodiversitate până în
2010; să reducă la jumătate, până în 2015, procentul celor care nu au acces sigur la apă potabilă
şi canalizare şi să amelioreze viaţa pentru aproximativ 100 de milioane de locuitori din taberele
improvizate. La Conferinţa de la Bali, din decembrie 2007, au început negocierile în cadrul
Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice a Naţiunilor Unite. Pădurile joacă un rol esenţial
în combaterea schimbărilor climatice, conservă biodiversitatea, solul şi resursele de apă şi pot
întări activităţile economice locale şi naţionale. Aria totală a pădurilor destinate conservării
biodiversităţii a crescut cu 96 milioane de hectare, începând cu 1990, ajungând la o zecime din
suprafaţa mondială. Suprafaţa pădurilor destinate protecţiei solului a crescut cu 9%, între 1990 şi
2005, cu peste 50 milioane de hectare. Consumul de apă s-a dublat faţă de rata de creştere
demografică în secolul trecut. Africa de Nord, Asia de Vest, regiuni din China şi India sunt
puternic afectate de diminuarea resurselor de apă.732
9.
Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare
732
Obiectivul 8 îşi propune să canalizeze ajutoarele ţărilor bogate către ţările puţin dezvoltate, fără
litoral (acces la mare) şi mici state insulare aflate în curs de dezvoltare; să stabilească reguli
viitoare nediscriminatorii pentru susţinerea comerţului şi a schimburilor financiare. Îndeplinirea
lui depinde de gestionarea eficientă a datoriilor ţărilor sărace, de asigurarea medicamentelor la
preţuri accesibile în ţările în curs de dezvoltare, în parteneriat cu companiile farmaceutice şi de
facilitarea accesului la mijloace de comunicare şi informare. Sunt necesare măsuri de creştere a
Asistenţei Oficiale de Dezvoltare, de deschiderea pieţelor comerciale pentru ţările aflate în curs
de dezvoltare şi de creştere a asistenţei comerciale. Asistenţa Oficială pentru Dezvoltare a scăzut
constant în ultimii ani, de la 107,1 miliarde de dolari, în 2005, la 103,7 miliarde, în 2007.
Această situaţie pune în pericol atingerea ţintei pentru anul 2010. La Summit-ul ONU din 2005,
ţările dezvoltate s-au angajat să mărească nivelul ajutoarelor de la 80 de miliarde de dolari, în
2004, la 130 de miliarde, în 2010, raportat la preţurile din 2004. Unele ţări şi-au crescut
contribuţia financiară, dar alte state au redus-o. Nivelul total al asistenţei financiare rămâne sub
ţinta stabilită de ONU, de 0,7% din produsul naţional brut al membrilor Comitetului de Asistenţă
din cadrul Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Danemarca, Luxemburg, Olanda,
Norvegia şi Suedia sunt singurele ţări care au atins sau deposit acest nivel în 2007. La nivelul
tuturor ţările dezvoltate, însă, contribuţia pentru asistenţa de dezvoltare a scăzut la 0,28% din
totalul produsului naţional brut atins de aceste state în 2007. Sectorul privat şi organizaţiile
neguvernamentale au devenit, de asemenea, o sursă importantă de ajutor pentru dezvoltare în
cadrul acestui Obiectiv.733
Concluzii:
Un rol important în asistenţa pentru dezvoltare acordată de România îl au organizaţiile

neguvernamentale. În România ele au deja au o experienţă solidă în acest domeniu, prin
programele implementate atât în România cât şi în alte ţări. Studiul Tinerii şi Obiectivele de
Dezvoltare ale Mileniului: Provocări şi oportunităţi pentru implementare, redactat de un grup de
lucru format din tineri şi reprezentanţi aleşi ai tinerilor din toată lumea şi specialişti în dezvoltare
733
ai ONU, accentuează că participarea tinerilor pentru atingerea ODM este esenţială. De asemenea,
lucrarea subliniază că cea mai bună formă de
participare, pentru că este eficientă şi încurajează o solidaritate sinceră şi stabilă între

tinerii de pretutindeni. Există deja o platformă de acţiune comună a societăţii civile din România,
prin Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale în domeniul Dezvoltării (FOND). Implicarea
oricărui tânăr din România se poate face prin contactarea uneia dintre aceste organizaţiile
membre FOND.734
Bibliografie:
1. http://www.fondromania.org/pagini/obiectivele-de-dezvoltare-ale-mileniului.php
2. http://www.damaideparte.org/ (Campania CENTRAS)
3. http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=35307&idlnk=1&cat=3
4. http://www.un.org/millenniumgoals/
5. http://www.undp.ro/mdg/
6. http://unstats.un.org/unsd/mdg/Default.aspx
7. http://www.endpoverty2015.org/goals
8. http://www.unicef.org/mdg/
9. http://www.worldbank.org/mdgs/
10. http://europa.eu/legislation_summaries/development/
general_development_framework/r12533_ro.htm
734
SITUAŢIA INTERNĂ A ROMÂNIEI LA ÎNCEPUTUL
RĂZBOIULUI RECE
MIHAELA ANDREEA CIOREI

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU JIU
Abstract: THE ESSENTIAL OBJECTIVES OF ROMANIA IN THE XXTH CENTURY OR XXI

CENTURY WERE CENTERED ON THE FUNDAMENTAL VALUES OF INDEPENDENCE AND
NATIONAL SOVEREIGNTY; BESIDES THESE TARGETS THERE WERE ACQUISITION AND
KEEPING THE MFN CLAUSE IN MAINTAINING BILATERAL RELATIONS, AND SINCE 1989 THE
U.S. INVOLVEMENT IN THE GEOPOLITICAL AND GEOSTRATEGICAL GAME FROM EUROPE
ESPECIALLY IN THE CENTRAL AND SOUTH EASTERN EUROPE.
Relaţiile internaţionale, politice şi diplomatice vor implica întotdeauna normele şi principiile

dreptului internaţional şi interesele naţionale ale fiecărui stat. Cu toate că după al Doilea Război Mondial
caracteristica esenţială a relaţiilor internaţionale o reprezintă confruntarea dintre cele două superputeri, pe
perioada cursei înarmărilor s-a exprimat ca o alternativă şi o geopolitică a păcii 735.
Obiectivele esenţiale ale României în secolul XX sau începutul sec. XXI sunt centrate pe valori
fundamentale ale independenţei şi suveranităţii naţionale; pe lângă aceste obiective mai existau şi
dobândirea şi păstrarea Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate în menţinerea relaţiilor bilaterale, iar după
1989 implicarea SUA în jocul geopolitic şi geostrategic din Europa în special în partea centrală şi de Sud-
Est.
Din anul 1945, la preşedinţia Americii era Harry Truman, iar la 12 martie 1947 acesta trimitea o
adresă către Congresul SUA prin care preciza gravitatea situaţiei pe plan internaţional. George F. Kennan
a fost fondatorul politicii de containment (stăvilire), iar preşedintele Harry Truman a iniţiat-o. Iar în
decursul aceluiaşi an, Truman lansează planul Marshall pentru o reconstrucţie a economiilor occidentale.
735
Adiran Gorun, Geopolitică, Geostrategie, Globalizare, Târgu-Jiu: Academica Brâncuși, 2010, p. 111
Acest ajutor a fost acordat pentru prima dată Greciei şi Turciei. Scopul SUA era de construi alianţe
capabile să reziste tuturor manevrelor URSS.736
Paul Claval consideră că esenţa acestei geopolitici o reprezintă căutarea soluţiilor pentru eliminarea
cauzelor ce au condus la izbucnirea conflagraţiei mondiale, cauze de natură economică. Printre aceste
cauze amintim:
- creşterea generală a politicii protecţioniste a ţărilor industrializate, care reduce aproape total
şansele ţărilor nedezvoltate de a-şi dezvolta propria industrie; acest fenomen se datorează absenţei
unor debuşeuri pentru exporturi, indispensabile perioadei de întărire a pieţei interne.
- existenţa unor diferenţe de rang, a unor condiţii inegale între naţiunile dezvoltate, diferenţe date
de posesiunile teritoriale deţinute de unele state şi absenţa acestor posesiuni pentru naţiunile mai
nou constituite, de impactul diferit produs de ruptura economică a lumii datorată abandonării
etalonului de aur asupra statelor cuprinse în imperiile coloniale şi cele din afara lor etc. 737
Din ultimul an al administraţiei Truman şi până la sfârşitul primului mandat al lui Eisenhower,
Washingtonul a chibzuit mult la revizuirea politicii de securitate şi export, adoptate în contextul
Războiului din Coreea şi al audierii Comitetului pentru Activităţi Neamericane al Senatului, audieri
prezidate de Joseph McKarthy. În această perioadă, Europa şi-a redus dependenţa faţă de SUA datorită
înfiinţării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi a Uniunii Europei Occidentale (...). Ca urmare
a evenimentelor interne din România, Washingtonul şi-a schimbat atitudinea faţă de Bucureşti. În 1952,
America vroia să rupă relaţiile cu România, pentru ca în 1956 să fie dispusă să înceapă tratativele cu
Bucureştiul pentru soluţionarea unor revendicări importante 738.
Evenimentele petrecute la Bucureşti reflectau şi ele etapele procesului ce a adus la adoptarea Noii
Viziuni de către americani. Relaţiile Româno-Americane au evoluat de la hărţuielile din 1951 până la
speranţele de dezvoltare a comerţului din 1953. În prima jumătate a anului 1952, Bucureştiul şi
Washingtonul au întreţinut „relaţii acceptabile” având două puncte de divergenţă. Primul era publicarea în
luna februarie a unei Cărţi Albe a Ministerului Afacerilor Externe, intitulat „Politica Agresivă şi
Maşinaţiile Imperialismului American împotriva Republicii Populare Române”. Prin aceasta
736
Adrian Gorun, op. Cit., p. 84
737
Ibidem, p. 112
738
Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Relații româno-americane 1940-1990, Iași: Institutul European, 2002,
p. 145
Washingtonul era acuzat că luase mărturiile unor „lichele jalnice” şi ale unor „unelte josnice” ale
fascismului ca fiind reprezentative pentru poporul român739.
Al doilea eveniment care a acutizat tensiunile din cadrul legaţiei a survenit în luna mai, când
guvernul român a anunţat că SUA se fac vinovate de a fi folosit arme biologice şi chimice în Războiul din
Coreea, mai ales în cazul prizonierilor de război din insulele Koje şi Fusan. În articolul comentat în
„Agerpres”, faptele atribuite americanilor erau asociate cu cele ale lui Hitler şi se sugera că pentru
autorităţile americane, vinovate de aceste crime, un proces în genul celui de la Nurnberg ar fi fost bine
nimerit740.
Probleme apărute în viaţa privată datorită disensiunilor ideologice capitalism-socialism
O altă problemă care a apărut pe plan internaţional, care a afectat şi mai mult relaţia România -
SUA, a fost în momentul în care Rică Georgescu, reprezentant al Standard Oil Compani, împreună cu
soţia sa au făcut o călătorie în SUA după al Doilea Război Mondial. Cei doi au încercat să se întoarcă în
România la cei doi fii rămași acasă, însă guvernul a refuzat să-i primească în ţară. Ani de-a rândul, familia
Georgescu a încercat să-şi recupereze copiii care trăiau cu bunica lor 741.
Georgescu a primit o ofertă de la legaţia română de la Washington, prin care i se spunea că dacă
acceptă să spioneze pentru guvernul român, îşi va primi copiii. Bineînţeles că acesta a refuzat şi a cerut
ajutorul preşedintelui Eisenhower. Georgescu a primit ajutor din partea acestuia şi a multor organizaţii,
iar după un an de tratative, acesta şi-a primit cei doi băieţi înapoi în vârste de 20 de ani şi respectiv 15 ani.
Pe data de 1 mai, familia Georgescu a făcut o vizită la Casa Albă pentru a-i mulţumii personal
preşedintelui, în compania unui grup de reporteri şi fotografi 742. De asemenea au mai apărut în presa o
mulţime de articole despre ceea ce se întâmpla la acea dată în România cu privire la drepturile omului,
despre persecutarea evreilor şi despre cei care fugiseră din ţară.
Se poate spune că un merit pentru faptul că începuse să se mai îmbunătăţească relaţiile româno-
americane i se datora lui Gheorghiu Dej. Acesta consideră că dacă reuşea să îmbunătăţească relaţiile cu
America, această relaţie îl putea ajuta să-şi asigure un grad mai mare de independenţă faţă de sovietici.
Urmând în continuare desprinderea de Moscova, Gheroghiu Dej a aderat la recentul acord Chino - Indian
cu privire la comerţ şi călătorie care includea un apel la neagresiune, sub forma celor „cinci principii ale
739
Ibidem, p. 154
740
Agasinst the Atrocities of Americans Imperialist Agerpres , 31 mai 1952, p. 2
741
Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Op. Cit., pp. 174-175
742
Articol de presă, 1 mai 1954
coexistentei paşnice”. Acestea erau respectarea reciprocă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale,
nerecurgerea la agresiune, neamestecul în treburile interne ale altor state, egalitate şi avantaj reciproc şi
coexistentă paşnică. Dej consideră aceste principii ca fiind ideale pentru obiectivele sale, motiv pentru
care a şi anunţat că ele vor sta de acum la baza relaţiilor între România şi ţările comuniste şi
noncomuniste.743
În noiembrie 1956, tratativele economice Româno-Americane de la Bucureşti fuseseră curmate

brusc de revolta din Ungaria. Eforturile Washingtonului de a se folosi de intervenţia sovietică de la
Budapesta ca de un instrument de propagandă nu au îmbunătăţit situaţia. În februarie, reprezentantul SUA
la Naţiunile Unite i-a criticat pe sovietici pentru implicarea în afacerile interne ale Ungariei. Delegaţia
română i-a reproşat Americii atacul împotriva Moscovei. Acest proces era, însă mai mult unul de formă
decât de fond.
În noiembrie 1957, sovieticii au adoptat Declaraţia de la Moscova care includea: „relaţiile ţărilor
socialiste se bazează pe principiile deplinei egalităţi, respectului integrităţii teritoriale, independenţei şi
suveranităţii şi neamestecului în treburile interne ale altui stat (...) statele socialiste pledează, deasemenea
pentru extinderea, în general, a relaţiilor economice şi culturale cu toate ţările (...) pe baza egalităţii a
avantajului reciproc şi a neamestecului în treburile interne” 744.
Datorită acestei declaraţii, Gheorghiu Dej a fost foarte satisfăcut şi a declarat membrilor de partid
faptul că sprijină declaraţia de la Moscova.
Pentru prima dată de la apariţia sa, NATO a privit cu interes şi o anumită simpatie spre România în
anul 1958 când, în urma unor acţiuni politico- diplomatice inteligente, profitând de contextul favorabil
generat de încheierea Tratatului de Stat cu Austria de către cele patru mari puteri învingătoare în cel De-al
Doilea Război Mondial, ţara noastră a realizat incredibila performanţă de a determina Moscova să-şi
retragă trupele de pe teritoriul României745.
Dorinţa României de a face comerţ cu Occidentul a atras atenţia Statelor Unite. În ziarele
americane apăreau deja articole de senzaţie despre înflorirea economică de la Bucureşti. „New York
Times” arată că producţia industrială a României se triplase faţă de cea din 1950. Peste câteva săptămâni,
743
Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Op. Cit., pp. 176-177
744
Declaraţia Consfătuirii reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările socialiste, care a avut loc la
Moscova, 14-16 noiembrie 1957. Manifestul Păcii.
745
Florian Gârz, Renașterea Europei, Bucureşti: Odeon, 1999, pp. 204-205
un alt articol arată că 1961 era „al doilea an consecutiv” în care România avea „cea mai dinamică
economie din estul Europei”746.
În decursul aceluiaşi an, Hruşciov a vizitat pe 17 iunie România. Gheorghiu Dej i-a aratat liderului
sovietic câteva fabrici noi. Acestuia nu i-a plăcut ce a văzut şi a avertizat România că merge pe o cale
greşită. Dej a susţinut ideea industrializării, argumentând că marxismul propunea dezvoltarea industriei
grele. Chiar dacă liderul sovietic a încercat prin mai multe mijloace să slăbească programul de
industrializare al României, Dej a cerut ajutor Americii. Bucureştiul a lăsat o portiţă pentru îmbunătăţirea
dialogului şi relaţiilor cu Washingtonul; turneul „Rapsodii Române”, ansamblul românesc a susţinut 56
de spectacole în oraşe din SUA, timp de 11 săptămâni, acesta având un succes enorm.
Până în anul 1963, America nu semnase cu România decât două acorduri, unul cu privire la
eliberarea de vize şi celălalt, un acord de schimb cultural, pe doi ani. Datorită nenumăratelor încercări ale
lui Crawford şi după aceea a lui Kennedy de a realiza acorduri între SUA şi România în principal în
domeniul economic, în anul 1963, la 4 august, secretarul Agriculturii din SUA a vizitat România. Această
vizită s-a datorat faptului că se investigase situaţia economică a României, stat sub protecţie sovietică;
situaţia statului era privită din punct de vedere economic foarte bine de către Statele Unite, în prim plan
fiind producţia industrială, care crescuse cu 15% între 1960 şi 1962. Secretarul Agriculturii, Orville
Freeman a fost primit de către Gheorghiu Dej într-un mod deosebit, iar prin această întâlnire cei doi au
reuşit să discute despre anumite metode de îmbunătăţire a relaţiilor economice între România şi SUA.
Întrevederea dintre Dej şi Freeman decursese bine, iar în urma ei se aştepta de către români ca
misiunea diplomatică a Statelor Unite în România să se ridice la rang de ambasadă. După moartea lui
Kennedy, eforturile Americii de a-şi îmbunătăţi relaţiile cu România şi cu Europa de Est au continuat. Pe
18 decembrie, ECRB747 a supus două lucrări spre atenţia Casei Albe, una intitulată „Linii directoare
pentru politică comercială adoptată în relaţiile cu Europa de Est” şi cea de-a doua un „Program de acţiune
pentru România”, singurul dosar dedicat analizei separate a unei ţări. Prima lucrare trasa principii
generale şi un scenariu pentru dezvoltarea comerţului ca mijloc de contracarare a influenţei sovietice în
Europa de Est. A doua consta într-un set de propuneri specifice de negociere cu România a unor probleme
comerciale sau înrudite cu comerţul. Johnson a aprobat recomandările în februarie 1964, hotărându-se să
se folosească de România ca de o experienţă în negocierile aflate sub influenţa sovietică 748.
746
Joseph F. Harrington, Bruce J. Courtney, Op. Cit., p. 215
747
The Energy Community Regulatory Board
748
Un alt moment istoric - după cum spune Florian Garz în cartea “Expansiunea spre est a N.A.T.O.” -
în evoluţia societăţii româneşti postbelice care a stârnit un viu interes la Cartierul general al N.A.T.O. şi
în toate capitalele lumii occidentale, dar mai ales la Washington, a fost “declaraţia politică din 26 aprilie
1964” de la Bucureşti, supranumită în mass-media din Occident “Declaraţia de Independenţă a
României”. În acelaşi spirit deschis al politicii sale externe, Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât să încerce
să acţioneze ca mediator, pentru a soluţiona conflictul chino-sovietic. România prefera mai curând să
devină o “a treia forţă” în mișcarea comunistă internaţională decât să se situeze de o parte sau alta 749.
Importanţa declarativă constă în natura ei publică. În esenţă, era o însumare a eforturilor lui
Gheorghiu-Dej de a asigura României mai multă independență faţă de Moscova. Declaraţia menţiona,
printre altele, conflictul chino-sovietic şi “Tratatul de la Moscova” era un apel la coexistenţa paşnică,
denuclearizare în Balcani şi dezarmare mondială 750.
Este de menţionat faptul că după acest moment supranumit “Declaraţia de Independenţă”, toate
statele membre ale N.A.T.O. “au ridicat nivelul relaţiilor diplomatice cu România, pe bază de
reciprocitate”751.
Bucureştiul s-a menţinut pe aceeaşi poziţie cu privire la antisovietizarea radicală a României (...)
România şi-a păstrat această atitudine sfidătoare faţă de Moscova chiar după eliminarea lui Hruşciov din
octombrie 1964. Dej era, fără îndoială încântat de schimbarea conducerii sovietice căci lupta lui cu liderul
sovietic ajunsese dincolo de o confruntare ideologică şi politică, o antipatie personală 752.
Pe 19 martie, cancerul pulmonar a pus capăt vieţii lui Gheorghiu Dej, dar nu şi programului „de
destalinizare” a României. De fapt, participanţii la funerarii au susţinut succesul României pe drumul
independent pe care şi-l alesese, căci printre delegaţi se aflau Anastas Ivanovici Mikovian, din Uniunea
Sovietică şi Zhou Enlai, din China Comunistă. Noul şef de partid, Nicolae Ceauşescu, nu a insistat prea
mult pe ideea că România avea să-şi continue propriul drum către socialism (...) acesta a propus la
Plenara Comitetului Central că Partidul Muncitoresc Român să-şi schimbe numele în Partidul Comunist
Român. Schimbarea numelui nu numai că indica structura „revoluţionară” a partidului, dar ridica PCR la
acelaşi rang cu partidul din Uniunea Sovietică753.
749
Ibidem., p. 231
750
Agerpres, 26 aprilie 1964, p. 4
751
Florian Gârz, Op. Cit., p. 205
752
753
Ibidem, p. 251
În anul 1967, România face senzaţie în Europa şi în lume detaşându-se de „Blocul Cominist” şi de
linia dură a Tratatului de la Varşovia, prin stabilirea la 31 ianuarie a relaţiilor diplomatice cu Republica
Federală a Germaniei cu toată opoziţia acerbă a Moscovei. În aceeaşi perioadă, lansând chemarea cu
privire la „desfiinţarea concomitentă a blocurilor militare” din Europa şi retragerea tuturor trupelor străine
în interiorul graniţelor naţionale. România a reuşit să pună pe jăratec atât Moscova cât şi Washingtonul,
stârnind în schimb admiraţia şi sprijinul Parisului754.
În luna martie a anului 1967, are loc un eveniment foarte important în evoluţia ulterioară a relaţiilor
bilaterale, noul lider român, Nicolae Ceauşescu, primindu-l excelent la Bucureşti pe Richard Nixon, aflat
în acel moment pe punctul de a ieşi definitiv din viaţa politică. Atitudinea regimului de la Bucureşti a
contrastat puternic cu cea a sovieticilor, care l-au tratat pe Nixon ca pe un simplu cetăţean particular sau
cu atitudinea polonezilor care pur şi simplu i-au refuzat lui Nixon viză de intrare şi l-au declarat persona
non grata755.
BIBLIOGRAFIE:
1. Berstein, Serge; M., P.; Istoria Europei, Iași: Institutul European, 1988;
2. Brzezinski, Z.; A doua şansă, Ed. Antet, Bucureşti, 2007;
3. Fidler, Jiri; M., P.; Istoria NATO, Iași: Institutul European, 2005;
4. Filipescu, N.; Occidentalizarea postcomunistă, Iași: Polirom, 2002;
5. Gaddis, J. L.; Războiul Rece, București: RAO, 2009;
6. Gaddis, J. L.; The long peace, Oxford University Press, 1989;
7. Gârz, F.; Renașterea Europei, București: Odeon, 1999;
8. Gârz, F.; Expansiune spre est a NATO. Bătălia pentru Europa, București: Coruț Pavel,
1997 ;
9. Gorun, A.; Introducere în știința politică, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană,
2003;
10. Gorun, A.; Puterea politică și regimurile politice, Târgoviște: Bibliotheca, 2006;
11. Gorun, A.; Politicul şi puterea, Bucureşti: Ed. Expert; 2006;
12. Gorun, A.; Geopolitică, Geostrategie, Globalizare, Târgu-Jiu: Academica Brâncuși,
2010;
754
Florian Gârz, op cit. pp 206-207
755
Romania – United States of America. From the Cold War to the antiterrorist coalition
13. Gorun, A.; Sociologia relaţiilor internaţionale. Tratat privind conceptele sociologice de
bază, procesele şi tendinţele în relaţiile internaţionale, București: Editura Didactică şi
Pedagogică, 2010 ;
14. Gross, J. T.; Revolution from Abroad: The Soviet Cpnquest of Poland`s Western Ukraine
and Western Belorussia, Princeton: University Press, 1988;
15. Grugel, J.; Democratizarea, Iași: Polirom, 2008;
16. Harrington, J. F.; Courtney, B. J.; Relații româno-americane 1940-1990, Iași:
Institutul European, 2002;
Articole și reviste:
1. Gorun, H.; Doctrina Truman - expresie a politicii de containment a Statelor Unite ale
Americii (1947), Analele Universităţii ''Constantin Brâncuşi'', din Târgu-Jiu, seria
Litere și Științe Sociale, nr. 2/2008; pp. 91-101;
2. Agasinst the Atrocities of Americans Imperialist Agerpres , 31 mai 1952;
3. Conferința de presă a lui Henry Jackson, 20 septembie 1974, CNN Cold War,
Episodul 16 “Detente”;
4. Documente și materiale, Întâlnire la nivel înalt, Moscova 29 mai – 2 iunie 1988;
5. Foreign Affairs, The Rise of U.S. Nuclear Primacy, Keir A.Lieber, Daryl G.,
martie/aprilie 2006;
6. International Herald Tribune, 06.09.1995, ediţia electronică;
7. Le Figaro, 27.04.2000, ediţia electronică;
CONFLICTUL DIN IRAK
CRIVĂŢU ANDREI-MARIAN
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TG- JIU
Abstract: THE AIM OF THE WAR WAS THE REMOVAL FROM POWER OF SADDAM
HUSSEIN AND DISARMING IRAQ OF ITS ARSENAL OF MASS DESTRUCTION.IN THE
ALTERNATIVE THE IDEOLOGICAL AIM PURSUED A ON SO AMBITIOUS AS BIZARRE: THE
CREATION OF A DEMOCRACY IN THE MIDDLE EAST,THE EVOLUTION TO RESULT IN A WAVE
OF DEMOCRATIC CHANGES IN THE REGION.IN TERMS OF HUMAN, POLITICAL AND
STRATEGIC COSTS OF THE INVASION OF IRAQ WERE TOO LARGE IN RELATION TO THE
BENEFITS OBTAINED.
THE INVASION OF IRAQ IN 2003 IS A LESSON ABOUT WHAT EFFECTS CAN HAVE IN
FOREIGN POLICY AND IN THE GRAND STRATEGY OF IDEOLOGICAL FIXISMILE ,HYBRIS,
POLITICAL, POOR PLANNING AND INADEQUATE INFORMATION.
Astfel, mari schimbări pe plan internaţional au avut loc, mai ales după evenimentele din
11 septembrie 2001, care au atras atenţia statelor în privinţa securităţii de pe plan naţional, în
primul rând, iar apoi asupra celei internaţionale.
Astăzi, puterea actorilor internaţionali, nu se mai exprimă, în mod tradiţional, doar din
persepectiva dimensiunii militare, ci şi din alte dimensiuni, cele mai importante, pe lângă această
dimensiune militară, se numără dimensiunea economică şi dimensiunea tehnico – informaţională.
Interdependenţa dintre actorii mici şi mari îi va determina pe aceştia să elaboreze soluţii optime
în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea în întreaga lume.
În cadrul ultimul deceniu al secolului trecut s-au putut urmării nişte schimbări
importante pe plan internaţional în legătură cu evoluţia şi dezvoltarea Europei în comparaţie cu
Statele Unite. Aşadar a avut loc crearea unei superputeri europene, reprezentată de Uniunea
Europeană, însă în ceea ce priveşte dotarea militară, această nouă superputere este încă în
inferioritate din punctul de vedere al dotării cu material militar faţă de Statele Unite ale Americii.
Ceea ce a dovedit această inferioritate a noii superputeri a avut loc în cadrul conflictului balcanic
de la începutul deceniului. Totodată acest eveniment a dezvăluit incapacitatea militară şi
dezorganizarea politică a Europei, dovedindu-i necesitatea unei strânse colaborări cu Statele
Unite.
În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi al apărării, comparativ cu statele europene,
Statele Unite sunt foarte interesate de evoluţia tehnologiilor militare, dorind să deţină o forţă
armată cât mai bine dotată, fiind astfel dispuse să investească cât mai mult în această privinţă.
Capacitatea militară a Statelor Unite ale Americii le oferă posibilitatea de a desfăşura acţiuni
militare şi la distanţe mari de continent, pe când capacitatea militară a noii superputeri nu poate
decât să menţină trupe sau să desfăşoare activităţi doar pe continent, la distanţe cât mai mici.
Orientul Mijlociu a reprezentat dintotdeauna un caz special pentru Statele Unite ale
Americii, atât pe plan politic, cât şi pe plan economic. Astfel, printre primele acţiuni de mare
anvergură, întreprinse de Statele Unite în ceea ce privesc divergenţele cu statul Irak, au avut loc
încă din 1990, când a avut loc invazia irakiană în Kuweit, ceea ce a reprezentat pentru Statele
Unite o surpriză, fiind primul moment în care a început o intervenţie mai serioasă în această
parte a lumii.
Aşadar printre cauzele ce au determinat intervenţia Statelor Unite ale Americii în Irak în
anul 2003 s-a numărat şi acest conflict din 1990. Astfel, printr-o lovitură de stat, Kuweitul a fost
ocupat şi apoi anexat de către Irak în data de 28 august 1990. În perioada ce a urmat acestui
eveniment, au avut loc numeroase tratative pentru a se ajunge la un compromis pentru a se evita
în cele din urmă un război.
Consiliul de Securitate O.N.U. îi cere Irakului să se retragă imediat şi necondiţionat, iar

Liga Arabă condamnă această agresiune. Au fost întreprinse diferite acţiuni de constrângere
asupra Irakului, de la embargouri asupra exportului de petrol, distrugerea armelor de distrugere
în masă până la ultimatumuri. Cum Irakul nu s-a retras din Kuweit la ultimatumul O.N.U.,
Statele Unite şi aliaţii săi au reuşit cu uşurinţă să înfrângă armata irakiană, evacuând-o din
Kuweit. Statele Unite ale Americii au furnizat cea mai mare parte a forţei militare, faţă de
contingentele occidentale şi arabe. Aşadar acest prim război contra Irakului a fost scurt.
Pe plan strategic, Statele Unite ale Americii se afirmă ca singura putere capabilă să
hotărească soarta lumii şi mai ales a regiunii, în special în legătură cu problemele din Orientul
Mijlociu. Unul dintre cele mai semnificative dezacorduri transatlantice, a avut loc în momentul
în care s-au pus în discuţie noile ameninţări la adresa securităţii internaţionale.
Aşadar, în cele ce urmează, va avea loc prezentarea şi desfăşurarea evenimentului politic

reprezentat de conflictul din Irak din 2003, în principal, şi a actorilor politici implicaţi în cadrul
acestui conflict. Dar pentru început trebuie menţionat punctul de vedere al celor implicaţi, astfel
puctul de vedere al Statelor Unite şi punctul de vedere al statelor europene. Totodată are loc şi
formarea a două tabere, pro şi contra conflictului din Irak. Majoritatea europenilor au adoptat un
punct de vedere mai moderat faţă de această chestiune, datorită unui şir lung de conflicte ce au
avut loc mai tot timpul pe acest continent, comparativ, cu izolarea Statelor Unite şi a dorinţei
acestora de a domina lumea.
Europenii nu l-au considerat pe Saddam Hussein ca pe o ameninţare la adresa integrităţii
şi securităţii proprie, ci l-au considerat drept o problemă a Statelor Unite şi drept o ameninţare
pentru aceştia, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001. Ţinând cont de disparitatea
transatlantică a puterii, şi a sarcinii Statelor Unite de a-l îngrădii pe Saddam Hussein, Irakul a
considerat Statele Unite adversarul lor, şi nu Europa. Statele europene tindeau spre nişte soluţii
paşnice pentru soluţionarea problemelor din Irak, spre nişte stimulente pentru a îmbunătăţii
situaţia şi viaţa oamenilor din Irak. Însă americanii erau de altă părere, mai ales după
evenimentele din 11 septembrie şi bănuielilor lor în privinţa unor legături dintre Irak şi
organizaţiile teroriste, precum Al – Qaida. Aceştia considerau că prin constrângerea Irakului pe
cale economică şi militară vor reuşi să îl determine pe Saddam Hussein să regândească politica
pe care o duce.
În viziunea majorităţii americanilor, de la proclamarea anexării Kuweitului de către

Irak, şi mai ales datorită evenimentelor petrecute în lume din cauza grupărilor teroriste, aceştia îl
consideră pe Saddam Hussein drept o ameninţare la prosperitatea lumii şi a păcii din sistemul
internaţional. Preşedintele american reacţionează cu fermitate şi condamnă agresiunile, dorind
astfel să salveze aprovizionarea cu hidrocarburi a Statelor Unite în principal, dar şi a celorlate
naţiuni, mai ales a Europei Occidentale şi a Japoniei dealtfel. Acesta, pentru a îndeplini
obiectivele politicii sale externe apelează la naţiuni europene, primind de la acestea atât susţinere
militară, cât şi financiară.
Principalii actori politici care s-au remarcat şi s-au implicat mai mult în cadrul
evenimentelor din Irak au fost Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa, care mai apoi
s-a opus implicării militare a Statelor Unite în această zonă, dar şi a influenţei acestora în
vederea procesului de democratizare şi de stabilizare a Irakului.
Izbucnirea războiului din Irak a oferit răspunsuri la anumite întrebări ce le aveau

anumiţi actori politici în legătură cu politica externă a Statelor Unite ale Americii. O influenţă
majoră în politica externă a Statelor Unite ale Americii o au ideologii neoconsevatori, ce erau
pentru prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein. Mai ales după evenimentele din 2001,
obiectivul fundamental al noii doctrine americane în privinţa securităţii este acela de a
permanentiza disparitatea de putere în raport cu restul sistemului internaţional, consolidând
supremaţia sa tehnologică printr-o constantă dezvoltare a departamentelor cheie care vor
descuraja orice coaliţie potenţială de a-i contesta leadership-ul global. În consecinţă, obiectivul
primar al politicii externe americane asumat la nivelul administraţiei prezidenţiale rămâne acela
de a conserva, extinde şi consolida poziţia sa de putere.
Necesitatea anihilării ameninţării terorismului internaţional a impus Statelor Unite

necesitatea unor schimbări a vechilor tactici, de a se baza doar pe prevenirea şi apărarea pe plan
intern împotriva oricăror ameninţări, indiferent de natura lor, în special faţă de ameninţările
teroriste. Noua strategie americană de securitate a stârnit teamă şi a creat două tabere : una pro
obiectivelor americanilor şi una contra acestora, ajungându-se şi la crearea unui curent
antiamerican. Preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o ,,axă a răului”, iar în
opoziţie cu această axă, nişte state europene au decis şi ele, la rândul lor, să creeze o axă, aceasta
fiind o ,,axă a păcii”, formată pentru început din Franţa şi Germania, la care, mai apoi, li s-au
alăturat şi Rusia, China şi alte state arabe şi musulmane, care au condamnat războiul împotriva
Irakului. De partea celeilalte tabere, care au susţinut cauza Statelor Unite se numără : Marea
Britanie, fiind cel mai fidel aliat, Spania, Italia, România, Pakistan, Australia, plus majoritatea
statelor ce candidau la Uniunea Europeană.
Administraţia Bush a considerat necesar ajutorul NATO, însă solicitările americane au

întâmpinat opoziţia unor state europene, precum Franţa şi Germania. Printre alte motive, precum
anihilarea grupărilor teroriste, Statele Unite erau interesate si de a intra în posesia unor zăcăminte
de petrol. Aveau nevoie de acest lucru pentru a-şi asigura necesarul consumului de energie şi
pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, fiindcă Statele Unite ale Americii au un
consum imens de petrol, iar fără petrolul din Afganistan şi Irak, puterea lor ar putea intra într-un
declin lent, putându-şi pierde astfel statul de mare putere.
În ceea ce priveşte politica externă a celorlalţi actori politici implicaţii, văzând că nu pot
egala puterea militară americană, că nu pot crea un echilibru prin forţă, aceste state au încercat să
îşi apere propriile interese prin apelarea la alte mijloace, încercând să determine Statele Unite să
îşi schimbe atitudinea faţă de Irak. Astfel au apelat la : instituţii internaţionale, presiuni
economice şi la manevre diplomatice.
Franţa este una dintre puterile istorice ale Europei, având un rol crucial în diplomaţia
internaţională. Din punct de vedere militar, Franţa ocupă locul al doilea la cheltuielile militare în
Europa, dispune de o armată performantă, dotată cu rachete balistice intercontinentale,
submarine nucleare, precum şi de o marină, aviaţie şi forţe terestre modern echipate, baze
militare cu efective în diferite zone ale lumii, cu posibilitatea de a acţiona în cele mai îndepărtate
zone din lume. Franţa se menţine ca o mare putere în relaţiile diplomatice internaţionale, fiind şi
considerată un factor de echilibru în căutarea unor soluţii la probleme globale ale umanităţii.
În ceea ce priveşte politica externă a Franţei în legătură cu această problemă, politica pe

care o duc se bazează pe conceptul apărării generale, autonomie strategică şi solidaritate
europeană şi transatlantică. Iar în legătură cu interesele politicii externe a Franţei în Orientul
Mijlociu, vizează domeniul economic şi cel energetic. Franţa încercă să menţină relaţii strânse cu
statele din Orientul Mijlociu, preşedintele Chirac câştigând multă simpatie ca urmare a opoziţiei
faţă de intervenţia americană în Irak din 2003.
Franţa şi aliaţii săi, au luat în serios misiunea de inspecţie impusă de O.N.U. în Irak, şi
sunt dispuse să acorde timp şi ajutor Irakului pentru eliminarea armelor de ditrugere în masă.
Franţa susţinea că era necesară elaborarea unei rezoluţii de către Consiuliul de Securitate O.N.U.
înainte de a se recurge la ultima soluţie, cea a recurgerii la forţă împotriva Irakului. Însă Statele
Unite ale Americii consideră că pot declanşa un război împotriva Irakului fără aprobarea
Consiliului de Securitate, deoarece Irakul a refuzat să îndeplinească orice condiţie ce i-a fost
impusă. Preşedintele francez Jacques Chirac beneficia şi de sprijinul cancelarului german
Gerhard Schroder, care deţinea sentimente pacifiste, ţinând cont de trecutul zbuciumat al
Germaniei.
Marea Britanie a fost cel mai fidel aliat al Statelor Unite. Premierul Tony Blair a dus o
politică externă ce sprijinea acţiunile Statelor Unite. El a încercat să influenţeze opinia publică
engleză şi aliaţii să se alăture cauzei Statelor Unite ale Americii. Aşadar a oferit sprijin militar ce
consta în armament şi personal militar pentru Statele Unite, trimiţând trupe armate în Irak.
Un eventual război anti – irakian, ar duce la schimbarea regimului politic din Irak şi ar
provoca nişte schimbări majore în privinţa extracţiei, producţiei şi exporturilor petroliere pe glob.
Irakul ocupă locul doi în lume, după Arabia Saudită, în ce priveşte rezervele de ţiţei. Aşadar,
căderea regimului Hussein ar duce la creşterea investiţiilor străine, producţiei şi exporturilor
irakiene de petrol.
Între timp au apărut doi factori majori ce putea duce la înlăturarea perspectivei
războiului. Aceştia sunt reprezentaţi de raportul experţilor pentru misiunea de inspecţie din Irak,
care susţinea teza franco – germană, iar al doilea factor este reprezentat de mişcările pacifiştilor
din întreaga lume împotriva războiului din Irak.
În Irak domina un regim politic dictatorial condus de Saddam Hussein, un dictator

sângeros. Cei care i se împotriveau erau torturaţi şi executaţi cu mare cruzime. Poporul suferea
sub nemiloasa lui tiranie, şi nici vecinii Irakului nu erau scutiţi de teamă, Irakul reprezentând şi
pentru aceştia un pericol. Liderul irakian, Saddam Hussein era însetat după putere, dorind să o
dobândească indiferent de ce mijloace trebuia să folosească. Totodată, poporul irakian, pe lângă
faptul că suferea din cauza regimului politic, dar aveau de suferit şi de pe urma embargoului
impus de către O.N.U. .Ceea ce este ciudat este faptul că irakienii nu s-au răsculat împotriva lui
Saddam Hussein.
Principalele obiective ale Statelor Unite ale Americii în conflictul din Irak sunt
următoarele : printre cele mai importante se numără răsturnarea regimului lui Saddam Hussein şi
identificarea şi eliminarea armelor de distrugere în masă, ca mai apoi să se poată ocupa de
strângerea de informaţii în legătură cu grupările teroriste, şi să poată apoi anihila aceste grupări.
Ultimele obiective sunt vizate a se îndeplini doar după terminarea conflictului, astfel se
intenţionează să se ridice sancţiunile impuse Irakului şi acordarea imediată a unui ajutor
umanitar acestui popor. Totodată, printre obiective se numără şi intenţia de a asigura securitatea
câmpurilor petroliere, care vor fi de mare ajutor poporului irakian să se ridice şi să se dezvolte,
spre a ajunge la un regim democratic. Şi nu în ultimul rând doresc să ajute poporul irakian în
vederea creării unor condiţii necesare pentru a se putea avea mai cât mai repede un guvern
reprezentativ, care să asigure integritatea statului Irak şi de care vecinii săi apropiaţi să nu se
simtă ameninţaţi.
Există multe explicaţii posibile pentru războiul purtat de Statele Unite împotriva
Irakului în 2003. La nivel individual, războiul poate fi atribuit nechibzuinţei lui Saddam de a
crede că putea înfrânge forţele aliate împotriva sa, sau dorinţei preşedintelui Bush de a înlocui un
lider pe care îl considera în mod personal ca ameninţător. La nivel intern, războiul putea fi
atribuit ascensiunii puterii neconservatorilor, care au convins administraţia Bush şi pe americani
că Saddam reprezenta o ameninţare la adresa securităţii SUA, mai ales după evenimentele din 11
septembrie 2001. La nivel interstatal, războiul putea fi atribuit dominaţiei puterii SUA. În situaţia
în care nici un stat nu era dispus să susţină din punct de vedere militar Irakul, SUA au fost libere
să atace Irakul fără teama unui răspuns militar la scară mare. Iar în cele din urmă la nivel global,
războiul poate fi atribuit unei spaime globale de terorism sau chiar unei ciocniri între Islam şi
Occident.
În urma inspecţiilor realizate de experţii trimişi de Consiliul de Securitate al O.N.U. , în

Irak aceştia nu au găsit armele de distrugere în masă, dar Statele Unite erau convinse că aceştia le
deţineau, însă datorită vicleniei lui Saddam Hussein au reuşit să le ascundă. Această bănuială le-a
fost întărită datorită refuzului Irakului de a colabora cu comisia de evaluare trimisă de O.N.U.. În
cadrul Consiliului de Securitate al O.N.U., Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au
propus o rezoluţie prin care cereau autorizaţia de a porni un război împotriva Irakului.Deşi
Statele Unite ale Americii nu aveau aprobarea Consiliului de Securitate al O.N.U. de a invada
Irakul, aceştia au trecut la întreprinderea acţiunilor militare în regiune la data de 20 martie 2003.,
violând astfel şi dreptul internaţional.
În semn de solidaritate faţă de Statele Unite ale Americii şi sub presiunea diplomaţiei
americane şi alte 33 de state s-au alăturat coaliţiei. Statele Unite au trimis în Irak 140.000 de
militari, iar restul partenerilor au contribuit cu aproximativ 22.000 de soldaţi. Printre ţările care
au trimis un număr de militari se numără, în primul rând, Marea Britanie, Italia, Polonia,
Australia şi Olanda. Menţinerea unei astfel de coaliţii multinaţionale este foarte importantă
pentru administraţia Bush pentru că, într-o oarecare măsură îi acceptă pe plan internaţional
invadarea şi ocuparea militară a Irakului.
Atacurile asupra Irakului au pornit mult mai repede decât se aşteptau mulţi oficiali de la
Casa Albă şi de la Pentagon. Primele bombardamente au avut loc în zorii dimineţii de 20 martie,
declanşând haos şi teroare în Irak. Desfăşurarea forţelor americane şi coaliţiei împotriva Irakului
au avut loc atât pe uscat, cât şi pe mare. Primele bombardamente au avut loc asupra Bagdadului,
vizând obiective militare. Iar în zilele ce au urmat trupele coaliţiei au invadat treptat Irakul. Pe
străzile Bagdadului s-a dezlănţuit haosul, trupele americane abia reuşind să stabilească din nou
ordinea.
Primele atacuri au constat în raiduri aeriene ale aviaţiei Statelor Unite ale Americii,
susţinute forţele terestre americano – britanice din sudul ţării. Apoi intervine şi marina engleză,
detaşând o parte din puşcaşii marini în Bagdad, alături de celelalte forţe ale aliaţilor. De-a lungul
întregului război, dar şi după terminarea acestuia mass – media a avut grijă să promoveze noul
tip de război, cel mediatic, astfel creând Statelor Unite ale Americii o imagine cât mai favorabilă,
pozitivă, în întreaga lume, consolidând imaginea acestui stat de lider mondial, politic, economic
şi militar.
La 1 mai 2003, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Geoge W. Bush a declarat
sfârşitul operaţiunilor militare majore în Irak. Însă acest lucru nu a însemnat şi retragerea
trupelor definitiv din această ţară. O serie de atacuri cu bombe au continuat pe plan local, acestea
vizând în principal ambasadele ţărilor implicate în conflict şi populaţia civilă. Toate aceste
atacuri nu au făcut decât să marcheze începerea campaniei de insurgenţă teroristă împotriva
forţelor de ocupaţie ale coaliţiei americane din Irak. Însă această campanie a continuat şi după
transferul de autoritate către noul guvern instaurat. Astfel conflictul a fost de scurtă durată
datorită metodelor folosite de americani pentru deturnarea regimului lui Saddam Hussein şi
datorită superiorităţii Statelor Unite ale Americii din punct de vedere militar.
În ceea ce priveşte reconstrucţia Irakului şi dezvoltarea acestei ţări, administraţia de la

Washington, a exclus de la acest proces ţările care s-au opus intervenţiei din Irak şi a răsturnării
regimului lui Saddam Hussein. Astfel, Franţa, Rusia, Canada şi Gemania au fost excluse, iar
Pentagonul a favorizat ţări ale coaliţiei, care susţineau politica americană, precum şi România, să
deţină contracte în vederea dezvoltării Irakului.
Prin intermediul rezoluţiei O.N.U. se poate observa rolul dominator al Statelor Unite ale
Americii, în special al administraţiei sale şi al forţelor coaliţiei în ceea ce priveşte stabilizarea şi
reconstrucţia statului Irak, după toate evenimentele petrecute. Consiliul de guvernare a fost
recunoscut drept principalul reprezentant al poporului irakian, din care făceau parte principalele
grupări politice din Irak. Însă se poate observa că tendinţa Statelor Unite în privinţa organizării
statului, vizează stat de tip federal. În ceea ce privea noua administraţie din Irak şi problemele
acesteia îi erau atribuite ambasadorului american Paul Bremen. Astfel teritoriul a fost organizat
în provincii conduse de guvernatori, consilii ale şefilor de triburi şi comandanţi militari ai
coaliţiei americane. Treptat au fost instaurate şi forţe de ordine irakiene şi s-a trecut la refacerea
armatei irakiene, dar totodată au fost dizolvate şi miliţiile etnico – religioase şi locale. Principale
organizaţii internaţionale ce au susţinut reconstrucţia statului irakian au fost O.N.U., N.A.T.O. şi
nu în ultimul rând Uniunea Europeană.
Până să aibă loc primele alegeri libere şi democratice în Irak, puterea internă a deţinut-o
Statele Unite ale Americii. După alegerea noului preşedinte irakian, Ghazi Al-Yawer, autorităţile
americane au transferat această putere noului preşedinte. Aşadar s-a făcut trecerea la un regim
democratic, s-a constituit o Adunare Naţională, Parlamentul kurd şi alte Parlamente provinciale,
demarându-se şi pregătirile necesare constituirii unei noi Constituţii. La scurt timp după alegeri,
un conflict intern între şiiţi şi sunniţi aproape a degenerat într-un război civil, ceea ce a dus la
reaprinderea atentatelor şi conflictelor locale între populaţia civilă a statului.
Datorită faptului că principalii actori politici ce au fost implicaţi în acest conflict au
regim politic democratic, i-a unit şi mai mult şi au putut coopera în privinţa demarării acţiunilor
din Irak şi luarea unor decizii cât mai optime pentru soluţionarea acestui conflict. Actorul politic
cu cea mai mare influenţă şi putere este reprezentat de Statele Unite ale Americii, a căror
principii şi valori democratice i-a impulsionat în vederea implicării în această problemă,
considerându-se responsabil pentru securitatea internaţională, dar totodată şi dorinţa de a anihila
grupările teroriste i-a motivat şi mai mult de a se ocupa de această problemă. Aşadar conform
principiilor şi valorilor democratice, principalii actori politici Statele Unite ale Americii, Marea
Britanie şi Franţa au dat dovadă de solidaritate pentru asigurarea securităţii internaţionale şi au
sprijint Statele Unite ale Americii în soluţionarea conflictului din Irak. Majoritatea statelor
europene au susţinut politica americană din această perspectivă, mai ales când politica externă a
Statelor Unite la nivel global are tendinţa de a se orienta către multilaterism şi mai multă
toleranţă faţă de instituţiile internaţionale, de a democratiza şi stabiliza ţările nedemocratice din
lume pentru a se ajunge la un echilibru şi a se menţine pacea în lume, iar în ceea ce priveşte
liderii regionali din zone de conflict sau instabilitate, în urma asigurării acestora a loialităţii faţă
de Statele Unite ale Americii, acestea îşi vor reorienta politica în privinţa slăbirii puterii lor, în
schimb oferindu-le sprijin pentru a ameliora situaţia.
Problema irakiană este destul de complexă, şi nu se va putea rezolva foarte uşor şi

repede, precum credeau pentru început Statele Unite ale Americi, cel puţin din trei puncte de
vedere: situaţia internă din Irak este atât de degradată, iar tensiunile acumulate între principalii
actori locali, interesele diferite ale acestora, sunt atât de mari, încât nu creează nici pe departe
cadrul propice pentru realizarea unei adevărate reconcilieri naţionale, mai ales la ajungerea unui
stadiu în care să se poată realiza trecerea spre un regim politic democratic; intervenţia şi prezenţa
forţelor coaliţiei în Irak este un alt factor care nu favorizează rezolvarea situaţiei, cum de altfel
nici retragerea acestora nu duce la o soluţionare a crizei; interesele externe adiacente zonei, în
legătură cu Iran, care se vede în poziţia de a-şi putea întări influenţa nu numai în Irak, dar şi în
Arabia Saudită, Turcia, Siria, aceştia fiind totodată şi nişte actori regionali destul de importanţi
pentru Irak. Apoi în ceea ce priveşte superputerea Statelor Unite ale Americii, acest actor politic
trebuie să găsească o soluţie onorabilă pentru a-şi prezerva statutul pe plan mondial.
La scurt timp după instaurarea noului regim politic în Irak., acest actor politic este o ţară
în care conducerea politică centrală nu are încă puterea şi capacitatea de a-şi exercita autoritatea
statală uniform pe întregul teritoriu; ministerele sunt departe de a fi funcţionale, iar miniştrii iau
decizii sub anumite influenţe. Principalele instituţii de forţă nu deţin încă capacitatea, pregătirea
şi dotarea necesară pentru a-şi exercita autoritatea atât în cadrul statului, cât şi în afara acestuia.
Nu există o dorinţă reală de reconciliere naţională între şiiţi, sunniţi şi kurzi, tendinţa
predominantă fiind aceea a şiiţilor de a profita de situaţia actuală pentru a-şi asigura controlul
asupra tuturor puterilor în stat. La aceasta se adaugă şi divergenţele intercomunitare, care
complică şi mai mult situaţia politică internă. S-a vehiculat, ca soluţie a crizei irakiene,
federalizarea ţării în trei entităţi cu o largă autonomie, conform celor trei componente etnice
principale, şiiţii, kurzii şi sunniţii. Însă dificultăţile interne şi problemele care pot apare în planul
relaţiilor cu vecinii sau pe plan internaţional nu vor fi rezolvate uşor. Pe plan intern soluţia nu a
fost complet acceptată de şiiţi, este privită cu unele rezerve de kurzi, care deja beneficiază de o
autonomie crescută, este respinsă de sunniţi, ca urmare a dificultăţilor de delimitare a zonelor
controlate de cele trei etnii, a situaţiei amplasării resurselor de petrol, precum şi în ceea ce
priveşte statutul Bagdadului. Eşecul negocierilor interne irakiene se datorează inabilităţii şiiţilor,
sunniţilor şi kurzilor de a conveni asupra unui sistem de guvernare.
Situaţia economică şi socială a populaţiei este deosebit de precară: 25% din aceasta este
total dependentă de raţiile alimentare distribuite lunar atât de stat, cât şi diferite organizaţii
umanitare şi internaţionale; rata şomajului este încă mare, precum şi inflaţia, mulţi irakieni
trăiesc sub limita de sărăcie.
Consiliul de Securitate al O.N.U. decide să ridice sancţiunile impuse statului Irak şi

acordă un mandat internaţional Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii să se ocupe de
reconstrucţia întregului stat irakian. Acest lucru a însemnat o victorie pentru diplomaţia
americană şi a administraţiei Bush, în ciuda opunerii Franţei, Germaniei şi Rusiei, dovedind
totodată că prin solidaritatea şi cooperarea dintre naţiunile lumii, pot ajuta poporul irakian, spre
un viitor mai bun şi democratic.
În cadrul procesului din Statele Unite ale Americii, Saddam Hussein a fost acuzat de
genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, fiind găsit vinovat de toate capetele de
acuzare a fost condamnat la moarte şi apoi executat prin spânzurare. Irakul nu a avut legături cu
Al – Qaida şi cu toate acestea a fost invadat şi ocupat de către forţele armate americane. Peste 1
milion de irakieni şi-au pierdut viaţa în urma confruntărilor dintre cele două grupări, circa 4.000
de soldaţi americani şi-au pierdut viaţa, iar alte 40.000 au fost răniţi. Războiul din Irak a reuşit să
golească visteria americană de peste 600 miliarde de dolari.
Treptat după instaurarea ordinii în Irak, preşedintele american prevede retragerea

trupelor militare din Irak, însă treptat, lăsând doar o mică parte din trupe pentru asigurarea şi
menţinerea păcii în această regiune. La fel vor proceda şi statele din coaliţie, retrăgându-şi şi
acestea efectivele militare din Irak în viitorul apropiat. Iar pe viitor administraţia americană va
trebui să folosească diplomaţia pentru a evita să mai izbucnească şi alte conflicte între grupările
irakiene şi cele rivale.
Bibliografie
1.Constantin Hlihor ,,Geopolitica şi Geostrategia în Analiza Relaţiilor Internaţionale

Contemporane” ed.Universităţii Naţionale de Apărare ,,Caro I”, Bucureşti, 2005
2.Robert Kagan ,,Despre Paradis şi Putere. America şi Europa în noua ordine mondială” ed.
Antet, Prahova, 2003
3.George Kennan ,,The Sources of Soviet Conduc”, Foreign Affairs, 1947
4. Fareed Zakaria ,,The American Encounter : The United States and the Making of the Modern
World”, New Zork, 1997
5.Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse ,,Relaţii Internaţionale” ed. Polirom, Iaşi, 2008
6.Maurice Vaisse ,,Dicţionar de Relaţii Internaţionale.Secolul XX” ed. Polirom, Iaşi, 2008
7.Jacques Portes ,,Istoria SUA după 1945” ed. Corint, Bucureşti, 2003
8.Philippe Moreau Defarges ,,Relaţiile internaţionale după 1945” Institutul European, Iaşi, 2001,
9.Robert wan de Weyer ,,Islamul şi Occidentul: O nouă ordine politică şi religioasă după 11
septembrie”, ed.Allfa, Bucureşti, 2001
10.Teodor Frunzeti ,,Soluţionarea crizelor internţionale” Institutul European, 2006
11.Teodor Frunzeti ,,Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară” ed. Centrului Tehnic
Editorial al Armatei, Bucureşti
12.Sorin Roşca Stănescu ,,100 de ore, plus...Irak: jurnal de război” ed. Ziua, Bucureşti, 2003
13.Noam Chomsky ,,Hegemonie sau supravieţuire” ed. Antet, Prahova, 2004
14.Francis Fukuyama ,,American Hegemony” ed.Routledge, New York, 2006
15.Jean – Baptiste Duroselle ,,Istoria Relaţiilor Internaţionale, 1948 – până în zilele noastre”
vol.II, ed. Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006
***Revista Lumea, art. ,,Cei cinci,,proconsuli” ai Washingtonului”, an.8 din 2003
***Revista Lumea, art. ,,Pacea americană” an.8 din 2003
***Revista Lumea, art.,,Miza petrolieră a unui război împotriva Irakului”, an.11 din 2002
***Revista Lumea art.,,Cronica unui război anunţat” an.3 din 2003
***Revista Lumea art. ,,Ţinta Bagdad” an.4 din 2003
***Revista Lumea art. Armatele lui Saddam” an.4 din 2003
***Revista Lumea art.,,Combaterea terorismului internaţional: o viziune americană!” an. 12 din

2007
***Revista Lumea art.,,,,Vietnamizarea” Irakului?” an.12 din 2007
***Revista Lumea art. ,,Război şi diplomaţie...publică” an.12 din 2007
***Revista Lumea, art. ,,SUA ar trebui să se retragă urgent din Irak” an.9 din 2005
***Revista Lumea, art. ,,România acţionează cu responsabilitate” an.4 din 2003
***Revista Cadran Politic, art. ,,Terorismul Islamic” nr.46 din 2009
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Poziţia geopolitică a Franţei” nr.3 din 2008,
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Rolul actual al Franţei în Orientul Mijlociu” nr.3 din 2008
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Principalele direcţii şi scenarii ale evoluţiei până în 2017”
nr.3 din 2008
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,SUA – Irak şi prblema federalizării Irakului” nr.3 din 2008
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Războiul de după războiul din Irak” nr.3 din 2008
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Problema federalizării Irakului” nr.3 din 2008
***Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Afganistan – NATO, via Kabul – Vilnius - Bucureşti” nr.3
din 2008
***The New York Times, art. ,,Bush Declares Start of Iraq War; Missile Said to be Aimed at
Hussein”
***The New York Times, art. ,,In Baghdad, Free of Hussein, a Day of Mayhem”, 12 aprilie
2003
***The New York Times, art. ,,U.N. Vote on Iraq Ends Sanctions and Grants U.S. Wide
Authority” 23 mai 2003
CULTURA POPULARĂ ȘI DEMOCRAȚIA ÎN AFRICA DE SUD
CARMEN-DANIELA GHIMIȘ
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TARGU-JIU
ENACHE CATALINA
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE ISTORIE
COORDONATOR: CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC DOCTOR - DUMITRU-

CĂTĂLIN ROGOJANU
ABSTRACT: THIS PAPER TAKES FOCUS ON THE ROLE OF POPULAR CULTURAL

ARTICULATIONS AND GENRES IN SOCIETIES WHERE INSTABILITY AND VIOLENT UPHEAVAL
HAVE MADE POLITICAL INSTITUTIONS FRAGILE OR UNDEMOCRATIC, AND HAVE LED
POLITICAL DEBATE TO SEEK MORE INDIRECT FORMS OF EXPRESSION. ALSO ADDRESS THE
POTENTIALS OF PARTICULAR FORMS OF POPULAR CULTURE IN PROVIDING STRUCTURES
OF ORGANIZATION AND SELF-IDENTIFICATION IN SITUATIONS WHICH HAVE BEEN
DESTABILIZED BY DISPLACEMENT, MIGRATION AND VIOLENT CONFLICT, AND TO DISCUSS
THE UNDERSTANDINGS OF DEMOCRACY GIVEN VOICE IN DIFFERENT VARIETIES OF
POPULAR CULTURAL EXPRESSION. SOUTH AFRICAN REGION STRIVE FOR SUSTAINABLE
DEVELOPMENT, PRESS FREEDOM AND THE BROADER ISSUE OF DEMOCRATIZATION OF
COMMUNICATION HAVE BECOME PRIMARY CONCERNS TO STAKEHOLDERS INTERESTED IN
IMPROVING AFRICAN DEVELOPMENT AND GOVERNANCE. THE PAPER EMBODY THE AIME TO
DEBATE THE FUNCTION OF CULTURE IN SITUATIONS OF TRANSITION WHERE CIVIL SOCIETY
ORGANIZATIONS ARE SEEKING TO FIND NEW BALANCES OF DEMOCRATIC INTERACTION
WITH THE LOCAL STATE. IN THE FINAL PART WE TRY TO EXAMINE POPULAR CULTURAL
INSTITUTIONS AS MEANS OF EXPRESSION FOR GROUPS OF PEOPLE WHO ARE
DISADVANTAGED IN THEIR ACCESS TO POLITICAL INFLUENCE.
Keywords: South Africa, democracy, popular culture, development, transition

Două imagini contrastante au dominat opinia publică privind percepţia Africii. Prima, imaginea
Africii periculoase şi misterioase reprezentată de războaie şi conflictele armate, perpetua instabilitate
politică, crizele economice, foametea, bolile, sărăcia, toate simbolizînd un continent fără speranţă. A doua
imagine, safariul şi filmele hollywoodiene despre Africa. Aceste reprezentări contrastante ale Africii nu
numai că au fost intrumentale în formarea şi consolidarea percepţiei publice despre continent, dar de
asemenea au legitimizat percepţia globală dominantă de continent tragic.756 De aceea nu este surprinzător
ca o mare parte a ştirilor din mass media despre Africa să reflecte reprezentările stereotipe şi senzaţionale
despre continent. Puţine poveşti de succes au generat un interes media. În prezent CNN transmite o
emisiune Voci africane, în care sunt expunse subiecte ce prezintă şi o imagine pozitivă a Africii. Cu toate
acestea, cea mai mare pondere a ştirilor din mass media internaţională privind continentul negru este
negativă şi de aceea se poate genera o imagine eronată a situaţiei de pe continent.
La nivel internațional după perioada Războiului Rece a început să se acorde o mai mare atenție
subregiunilor, puterea începînd să devină multipolară. În perioada post-Război Rece, declinul celor două
superputeri care a deschis calea spre o emergenţă graduală a multipolaritătii, pe de o parte, şi creşterea
puterii regionale, pe de altă parte, a sporit şi importanţa securităţii regionale, determinând conturarea unui
domeniu de studiu distinct. Aproape nicio dispută de la sfârşitul Războiului Rece nu a avut un impact atât
de profund în întregul model al securităţii internaţionale, mai mult decât perioada de tranziţie, caracterul
securităţii după Războiul Rece fiind contestat cu ardoare, în timp ce o nouă dimensiune a securităţii
capăta o mare importanţă: cea regională. 757 Pe lângă importanța securității, felul cum în interiorul țării se
exercită puterea și cetățenii au acces la instituțiile democratice relevă de asemenea gradul de
democratizare și dezvoltare al regiunii respective.
O democrație este un compus de instituții de stat și instituții de participare în masă și reprezentare

modernă. Crearea unei democrații stabile este rezultatul a două procese separate, modernizarea statului și
democratizarea participării în guvernarea statului. Secvența în care țările dezvoltă un stat modern și
introduc alegeri democratice a diferit radical între valurile de democratizare. Societatea dintr-un stat
modern este mai mult decât o extensie a gospodăriei conducătorului, sunt instituții ale societății civile
independente de stat, cum ar fi universitățile, bisericile, asociațiile de business, sindicatele și media și
toate sunt libere să-și susțină drepturile.758 Conform cu definiția minimalista identificată de Joseph
756
David Francis J., Peace and Conflict in Africa, Editura Zed Books, Londra, New York, 2008, p. 3.
757
Dumitru-Cătălin Rogojanu, Teoria complexului regional de securitate: complexul de securitate european,
Iaşi: Lumen, 2007, p. 29.
758
Doh Chull Shin, Richard Rose, „Democratization Backwards The Problem of Third-Wave Democracies”,
British Journal of Political Science, Vol.31, No.2, Aprilie 2001, pp.333. Disponibil la JSTOR. Accesat: 20 februarie
2014.
Schumpeter, democrația este un sistem politic în care alegerile libere cu sufragiu universal creează
responsabilitate verticală, conducătorii depind mai degrabă de voturile populației decât de un ansamblu
nedemocratic de oficili.759
Începând cu 1994 variații ale democrației liberale au fost exprimate în cadrul Africii de Sud:
prima, împărțirea puterii, a doua, legitimizarea și participarea democratică și a treia, o accentuare a
democrației locale și a drepturilor cetățenilor și a obligațiilor acestora. Împărțirea puterii a durat într-un
sens formal aproape până în 1996 când Partidul Național a plecat de la guvernare. La acea dată părea o
formă potrivită de democrație adoptată în perioada de tranziție, dar a avut și slăbiciuni. Rolul partidelor
politice din opoziție este mai puțin puternic și procesul de formulare a politicilor poate deveni încet și
necorespunzător. De asemenea împărțirea puterii în acei doi ani nu a reușit să formalizeze în mod adecvat
repartizarea puterii, spre insatisfacția reciprocă a părților interesate.
Legitimizarea este vazută să rezulte din implicarea publică sau din participare. Campaniile media
dedicate scrierii constituției au rezultat în aproape două milioane de propuneri din partea publicului
pentru Comitetul Constituțional, promovat de către guvern.760
Cultura populară este percepută în Africa de Sud ca un tot ce comprimă un proces întreg în viaţa
socială. Cultura populară ca o activitate de relaxare poate servi unor scopuri ce se poate extinde mult
peste acest nivel de relaxare, semnificaţia ei de asemesea derivă, din faptul că poate apărea mai mult decât
un joc. Aspecte ce pot apărea ca o simplă expunere culturală serveşte ca o mască pentru ascunderea unor
comentarii politice şi sociale mult mai serioase - aceasta fiind o arie unde cultura populară şi luptele
democratice devin tangibile. Oamenii ce trăiesc sub forme de guvernământ autoritare pot să îşi deghizeze
observaţiile despre societate înainte de a le exprima în domeniul public. 761
Cazul poeziei orale africane arată că uneori a fost posibil să se spună adevărul celor care deţineau
puterea doar sub forma exprimării artistice. În contextul colonial african răspunsul culturii populare a
desenat un discurs complex al “culturii”, “comunităţiilor ” şi “ criterilor de rasă”.
Elitele conducătoare s-au bazat pe acestea în încercările lor populiste de a cere un loc mai bun în
societate. În acelaşi timp s-au folosit în mod retoric de rasă şi cultură pentru a se distinge ei însuşi de
759
Joseph A. Schumpeter, Capitalism, Socialism, and Democracy, 1952, p. 269, apud Heather Deegan,
South African Reborn: Building a New Democracy, Editura Routledge, Londra-New York, 1999 p. 3.
760
Heather Deegan, South African Reborn: Building a New Democracy, Routledge, Londra-New York, p. 152.
761
Deborah James, Preben Kaarsholm, “Popular Culture and Democracy in Some Southern Contexts: An
Introduction”, Journal of Southern African Studies, Vol.31, Nr. 2, Aprilie 2001, p. 190. Disponibil la JSTOR.
Accesat :20 februarie 2014.
obiceiurile autohtone şi de grupurile subordonate lor. În acest sens în “ noua Africa de Sud”, încercările
lor oficiale de a trece dincolo de diviziunea etnică şi rasială a apartheidului, încercînd să construiască o
democraţie pe bazele unei idei universale, încorporînd egalitatea de gen, au întâlnit în răspunsurile
comunităţiilor locale accentuarea noţiunii primordiale de “ tradiţie” în parcursul lor pentru autonomie.
Acolo unde apar răspunsurile culturii populare ca să întărească identitatea existentă, situaţia poate să fie
mai complexă decât pare. Diferite seturi de agende politice internaţionale sunt obişnuite să exprime
diferite noţiuni fundamentale de moralitate şi identitate. 762
Lucrarea lui Bonnin arată cum femeile din regiunea KwaZulu – Natal, Africa de Sud, prin diferite
forme populare de protest au evidenţiat felul în care spaţiul public şi cel domestic a fost alterat de
conflictele violente din această provincie. În acest caz, răspunsul culturii populare a fost unul care a
contestat înţelegerea rolurilor sociale şi de gen, cu toate aceste probe din zonă s-a arătat că identitatea
politică dorită de identitatea mamelor este prea limitată pentru a schimba ordinea şi relaţiile de putere în
orice fel fundamental. Simular se arată natura schimbătoare a răspunsurilor culturii populare şi în
lucrarea lui Hansen ce subliniează rolul schimbător al comunităţii indiene de teatru din regiunea Durban.
Iniţial, acest gen a poziţionat lumea rigidă a negrilor şi a albilor, promite să aducă o lumină satirică în
societatea sud africană şi să întărească transcendenţa particularităţilor rasiale. Mai târziu această formă de
teatru a contribuit la găsirea unui final printre mulţi indieni din Africa de Sud post-apartheid. 763
Dezvoltarea culturilor populare moderne în Africa de Sud a fost influenţată de noile mijloace
mass-media: radio, film, înregistrări, casete, televiziune- ce au intrat în viaţa oamenilor. Este o abordare a
culturii populare care privilegiază rolul mass mediei - de asemenea unii autori consideră aceste
materialele produse de piaţa pentru consum, în context urban, să fie clasificate ca fiind populare. În
acelaşi timp există o tendintă printre studiile de cultură populară ce consideră această cultură ca fiind
manipulatoare, îndoctrinatoare şi pacifistă.
Accesul la produsele şi discursurile mass mediei este aşa de inegal distribuit încât impactul lor
nu poate fi niciodată uniform şi hegemonic. Aceasta arată că formele unei culturii populare semănate de
media pot angrena oameni cu dificultăţi într-o maniera creativă în mare parte exprimând o dorinţă spre
mai bine, spre mai modern, decât o viaţă provincială. În contextul post-apartheid din Africa de Sud,
Gunner arată că personajele şi acţiunea dramelor radio-zulu, deşi stereotipuri, au capacitatea sa vorbească
762
Bodil Folke Frederiksen, „Popular Culture, Gender Relations and the Democratization of Everyday Life in
Kenya”, Journal of Southern African Studies, Vol. 26, Nr. 2, Iunie 2000. Disponibil la JSTOR. Accesat: 20 februarie
2014.
763
Debby Bonnin, ''Political Violence and Women's Protests in Kwazulu-Natal'', Journal of Southern African
Studies, Vol.26, Nr.2, June 2000, pp. 301-316. Disponibil la JSTOR. Accesat: 20 februarie 2014.
despre anxietăţile oamenilor şi să se angajeze în problemele domestice ale vieţii de zi cu zi. Lovindu-se
de aceleaşi probleme în contextul kenian, Frederiksen expune tinerii din Nairobi ce citesc reviste şi îşi
petrec timpul în Internet-Cafe, trecând peste dilemele unei existenţe domestice, îmbrăţişînd imaginiile
unui stil de viaţă mai modern şi universalist ce se împacă cu particularităţile contextului local. Aceste
reviste - şi cititorii lor – combină două mesaje contradictorii. Acestea sunt: strigătul pentru libertate şi
emanciparea culturii tineretului american modern cu celebrarea iubirii libere într-o societate keniană
patriarhală cu valori mult mai conservatoare.764
Lucrarea lui Frederiksen demostrează că imaginea culturală americană creează un spaţiu al

formulării viziunilor utopice şi arata spre Internet-Cafe ca un spaţiu important pentru dezbatere şi pentru
democratizare şi chiar politica vieţii de zi cu zi.
Muzica şi identitate
Multe persoane care au bloguri de călatorie fac o presupunere nerostită în privinţa Hip-hop-ului
şi R&B-ului, ei văd aceste genuri de muzica ca fiind cele mai populare în culturile oamenilor de culoare.
Battersby (2003), susţine că în anii 1980, tinerii de culoare foloseau Hip-hop-ul pentru a persevera într-o
societate în care erau marginalizaţi social, şi de asemenea de a se identifica pe oprimarea comună şi
lupta împotriva rasismului cu alţii oameni de culoare din întreaga lume.
Yarwood susţine că o nouă generaţie a tinerilor de culoare sud africani, folosesc cultura populară
neagră ca un mijloc de a se conecta în mod activ cu refacerea şi creearea de identităţi
care nu corespund neapărat cu notiunea de rasă a Africii de sud. În plus, o nouă generaţie de muzicieni,
folosesc Hip-hopul pentru a se adresa în mod specific problemelor care afectează comunităţiile de culoare
din clasa muncitoare, experienţele marginale observate de oamenii de culoare din Africa de Sud de după
apartheid, şi ca o modalitate de a persevera împotriva problemelor reprezentate de culoarea unei personae
764
Keith, Breckenridge, ''Beginning the Cultural History of the Working Class Private in Souther African,
1990-1993'', Journal of Southern African Studies, Vol.26, Nr.2, June 2000, pp.337-348. Disponibil la JSTOR.
Accesat: 20 februarie 2014.
din Africa de sud contemporană (Yarwood 2006: 52). Ceea ce este interesant este faptul că prin
intermediul muzicii populaţia de culoare se întoarce la revenirea Africii, uitându-se către o cultura
populară Africo-Americana (decât spre o cultura Sud -Africană) pentru a-i ajuta să îşi definească
identitate765
Tinerii de culoare încearca să stabilească o legatură cu notiunea globală a culorii bazată pe o

intelegere comunaă a ideilor de dislocare, deplasare, dezrădăcinare, marginalizare şi oprimare rasială,
identitatea persoanelor de culoare contemporane devine o internacţiune continuă între experienţe locale de
construire a identităţii cultură populară globală de culoare.
Mass-media şi identitate
O problemă pentru Africa de Sud, ca de altfel pentru regiunea sudică în general, este aceea că
media internațională este controlată de către cei din Nord și ca rezultat Africa de Sud este reprezentată așa
cum dorește Nordul și nu așa cum este în realitate. Astfel, pe de o parte, în această perioadă timpurie, a
fost prezentată ca unic specială766
În timpul anilor de apartheid acolo au existat trei curente independente de presa: curentul
principal de presă alcatuit, în primul rând, din transmiterea naţională de stirii, şi în al doilea rând, din
blocurile de ziare în limba engleză şi limba africană (Jacobs: 1999). Cel de al treilea curent care, de
asemenea, a existat o presă independenta sau o presă alternativă compusă din publicări mici tiparite cum
at fi: The Weekly Mail, Vrye Weekblad, South şi New Nation. Primele două curente separate, au avut
abordări foarte diferite de raportare asupra guvernului de a doua zi. Curentul principal de presă a tins
către baza guvernului, linia ideologică sau de a srijini partidul din opoziţie (numai albi) (Berger, 1999;
Tomaselli and Muller, 1989; Steenveld, 2007; and Hadland, 2007).
Orice critică la adresa guvernului a fost în contextul de acceptare a statutului şi rostit în limitele
statului. Articolele în, limba engleză au avut tendinţa de a avea un punct de vedere liberal care a criticat
anumite aspecte ale politiciilor de apartheid, dar într-un mod în care nu a fost contestat statutul. Rolul
SABC-ului şi al ziarelor în limbiile africane -au avut un rol mult mai evident- de a susţine Partidul
765
Yonah Seleti, ''Challenges of Institutional Democration'', Journal of the Southern African Studies, Vol.26,
Nr.2, June 2000, pp.349-364. Disponibil la JSTOR. Accesat: 20 februarie 2014.
766
Arnold Guy, The New South Africa, MacMillan Press, Marea Britanie, 2000, p.161.
National şi politiciile sale de guvernare. În acest timp vocile majorităţii, cei oprimaţi, au fost rareori auzite
prin intermediul curentului principal de presa şi disidenţa a fost întălnită rar. Deşi au existat ziare şi
posturi de radio care vizau negri din Africa de sud, acestea au avut tendiţna de a avea un impact mai redus
asupra percepţiilor celor de la putere.
Cu excepţia “presei alternative sau independente “ efectul net a fost că ceea mai mare parte a
mass-mediei a facut prea puţin să provoace apartheidul. În esenţă potrivit cu Berger(1999), Tomaselli and
Muller (1989), Steenveld (2007) and Hadland (2007) curentul principal de presă a promovat apartehidul
iar guvernul a sprijinit acest curent principal de presă. Climatul polititc din timpul apartheidului înainte
de 1994 a facut prea puţin pentrua a încuraja jurnalişti să provoace statul în mod public. Dacă un jurnalist
a criticat apartheidul, politiciile sale de guvernare şi efectele sale, el sau ea s-au confruntat cu o severa
represiune, hărţuire şi uneori chiar şi detenţie.767
Pe lângă această interzicere de informaţii care proveneau de la interzicerea oponenţilor politici şi

mediul general de represiune, Partidul Naţional de asemenea a introdus o mulţime de acte legislative la
diferite momente, în timp ce puterea sa a avut un impact asupra presei fie în mod direct sau indirect.
Acesta a creat un mediu în care a controlat informaţia, s-a extins către public şi a încălcat libertatea
presei. Între 1950 şi 1990 peste o sută de legi au fost introduse pentru a reglementa activităţile mass-
media din Africa de Sud. Cel mai important dintre acestea a fost Legea Publicaţiei din 1974 (Durrheim,
Quayle, Whitehead şi Kriel, 2005), subliniînd regulile şi reglementările impuse de stat asupra mass-
media. Conform cu Steenveld (2007), trei acte au asigurat climatul politic de represiune mass-media:
Legea privind securitatea internă din 1982 care a interzis circulaţia şi dezbaterea de idei cu privire la
politicile sociale şi politicile alternative pentru Africa de sud; protecţia informaţiilor actul din 1982 care
interzice obţinerea de informaţii interzise şi divulgarea lor către orice stat străin sau organizaţie ostilă; şi
înregistrarea de Ziare, legea din 1982, care a dat presei opţiunea de a cădea sub Direcţia de Publicaţii
(maşina de cenzură a statului) sau să se supună la auto-reglementare în cadrul Consiliului mass-mediei.
În plus faţă de constrângerile impuse mass-mediei de către climatul politic, imperativele

economice şi dreptul de proprietate asupra mass-media a afectat, de asemenea, independenţa şi rolul
mass-media. Până în 1990, presa scrisă a fost un duopol, împărţită între Afrikaans şi conglomeratele de
limba engleză de Naspers şi Perskor şi Asociaţiile Ziare din Africa de Sud şi Argus Holdings (Jacobs,
1999). Această concentrare a proprietăţii în mâiniile unuia, de asemenea, a acţionat ca o ameninţare la
adresa independenţei mass-mediei. Media a apărut din era post-apartheid şi s-a trasnformat în mod
767
Guy Berger., Towards an Analysis of South African Media: Transformation 1994-1999.,Vol.64, Nr.1, pp.
84-115.
semnificativ în ceea ce a fost înainte. Democraţia şi dezvoltarea sunt parte din dieta de zi cu zi a unei
societăţi în dezvoltare.
Mass-media este puternic poziţionată, cel puţin cât este posibil, de a fi parte pe mai departe din
transformarea socio-economică. (Berger, 2006). Berger, cu toate acestea, a subliniat că punctul final de
transformare a fost pus deoparte cu diferenţe rasiale complete. Lucrarea sa a examinat transformarea în
mass-media care utilizează categoriile de rasă, democraţia şi dezvoltarea, precum şi dreptul de proprietate
, personal, concepţiile de rol politic, de conţinut şi audientă. Ideea este, că Berger a fost corect, destinaţia
finală a transformării nu a fost menită să fie o re-rasializare.
Cu toate acestea, dacă te uiţi la redacţiile de astăzi, compoziţia rasială s-a schimbat, majoritatea
reporterilor şi redactorilor sunt de culoare negră , conform cu redactori intervievaţi pentru această temă.
S-au făcut progrese considerabile asupra unor repere semnificative realizate în ceea ce priveşte modelele
de proprietate, permiţând, creşterea jurnaliştilor de culoare, repoziţionarea SABC-ului, o masură de
propietate cu împuternicirea grupurilor şi fondurile uniunii controlînd unele dintre aceste bunuri. Aceştia
sunt primii paşi presupuşi spre transformarea industriei mass-mediei (ANC, 2002). 768
Ca şi alte forme media, Internetul este o reflectare a imaginaţiei culturale, un mediu

interactiv hibrid, sincron şi un autor colectiv. Internetul împrumutînd de la alte forme de presă
este în special sensibil la schimbarea configuraţiilor de rasă, şi astfel este un loc bun pentru a
vedea cum criteriile de rasă sunt interpretate. Identitatea bazată pe culoare continuă să fie viguros
contestată în Africa de Sud de după apartheid, iar acest capitol sugerează că Bruin-ou.com a
apărut ca un vehicul cu care să se conecteze în mod critic şi să reinventeze identitatea bazată pe
culoare ca un site cheie pentru formarea identitatii. Dupa cum Adhikari (2005: xiv) pune
problema, un „avantaj mare al textului scris de persoane colorate pentru cititorii de culoare este
acela că se adresează unor persoane specifice, şi comunică în mare parte într-un limbaj accesibil
lor, prin idei care rezonează cu ei”. Mai mult decât atât, Internetul este un teatru interpretat de
identităţi diverse.
Printr-o analiză a site-ului devine clar că identitatea bazată pe culoare nu ţine cont de un
loc sau o anumită locaţie ci este influenţată de o multitudine de limbi şi culturi. Este o
comunitate care se lupta să se definească în mod concludent,şi care de multe ori se uită spre
Europa şi America de Nord pentru a se auto-defini. În special, se poare observa că identitatea
768
Guy Berger, Deracialisation, Democracy and Development: Transformation of the South African media 1994-
2000, pp. 24-29.
bazată pe culoare ţine mai mult de noţiunea globală a culorii decât de cea Sud Africană. În acest
sens, s-ar putea argumenta că aceasta este o identitate învechită, forjată dintr-o istorie comună,
dar care se dezintegrează împreună cu frontierele geografice ale vechiului apartheid, astfel
oamenii devin mai legaţi prin clasa socială decât prin rasă.
Ţinând cont de acestea, analiza arată că identitatea bazată pe culoare este încă de
actualitate şi nu doar o noţiune a apartheid-ului.
Ea a fost inventată şi reinventată chiar de către oamenii de culoare, în încercarea lor de a da un sens vieţii
de zi cu zi. Ca atare Bruin-ou.com a devenit un vehicul de explorare a acestei identităţi. În timp ce
argumentele academice şi activiste cu privire la actualitatea acestui termen sunt valide, şi atât timp cât
oamenii de culoare se auto-identifică drept „negrii”, în realitate identitatea bazată pe culoare rămane un
punct de reper istoric problematic care necesită continuarea cercetărilor. Acest capitol susţine, de
asemenea, ca prin crearea de comunităţi virtuale în spatiul virtual, se facilitează emanciparea culturală,
prin faptul că grupurile minoritare sunt în măsură să işi consolideze identitatea culturală, în ciuda
graniţelor geografice sau alte constrângeri. (Wasserman, 2002). În acest fel Bruin-ou.com creează
posibilitatea pentru afirmarea şi reiterarea identităţii culturale existente, cunoscută de oameni de culoare,
şi stabileşte, de asemenea, platforma pentru refacerea acestei identităţi. 769
În Africa de Sud Talk Radio contribuie la o democrație de discurs sau deliberată, unde contextul
Talk Radio devine site-ul principal de autoritate pentru discuții mediate. Conferințe de presă centrată pe
evenimente politice destul de importante sunt frecvent la studiourile de Talk Radio 702 din Johannesburg.
În timpul alegerilor naționale din 1999 au avut loc mai multe dezbateri vii între reprezentanți ai
partidelor politice, care să permită ascultătorii să se adreseze direct. În acest fel, postul de radio devine un
intermediar între sectorul public și factorii de decizie, precum și un spațiu în care cetățenii pot vorbi direct
cu factorii de decizie politică.770
O societate civilă este de dorit şi devine funcţională într-o democraţie, unde fiecare cetăţean ar
trebui să fie bine informat despre orice problemă majoră. Tot ce este necesar este o presă care să fie activă
să ancoreze ''procesul de democraţie''. Democraţia liberală are nevioe de un climat economic care să o
sprijine şi de condiţia unui acord social de unitate şi consens politic. Libertatea presei este o piatră de
temelie a drepurilor omului. Acesta ţine guvernele responsabile pentru
actele lor, și servește un avertisment pentru toți că impunitatea este o iluzie. Legătura dintre drepturile
769
Daniels Glenda, The role of the media in a democarcy: Unravelling the politics between the media,the state
and the ANC in South Africa, University of the Witwatersrand, Johannesburg, 2010, p.68.
770
Roy Sanjutka, ''The impact of media development worldwide'' in Development and Political Stability: An
Analysis of Sub-Saharan Africa, f.a., p.13.
omului, democrație și dezvoltare este o întrebare de bază pentru
factorii de decizie politică, nu doar în lumea politică, dar în cercurile de afaceri
din piața mondială. Este tot mai cunoscut faptul că stabilitatea, unitatea politică şi culturală, structurile
pentru democraţie sunt esenţiale pentru stategiile de comerţ, cooperare internaţională şi dezvoltare
naţională. Un element cheie al acestor stategii se referă la un jurnalism şi o presă independentă care să
ofere o piatră de temelie penrtu schimbul democratic şi respectarea drepului omului. Contribuția adusă de
jurnaliști este clar: prin expunerea încălcări ale drepturilor mass-medie poate îmbunătăți climatul de
dezbateri democratice și reducerea corupției în viața publică. În acelaşi timp mass-media sensibilă la
importamţa dreptului omului oferă surese de informaţii de încredere prin care cetăţenii, grupurile pentru
dreprurile omului, organizaţiile publice pot lucra împreună pentru a promova dezvoltarea şi pentru a
elimina abuzul. 771
Presa africană este importantă pentru ca oamenii să işi cunoască drepturile: un studiu recent cu
privire la impactul Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului în Ghana a arătat că cea mai mare
sursă de informare pentru public privind Convenţia şi ce înseamnă asta pentru ei este Mass-Media.
Jurnaliști independenţi din Africa au jucat de mulţi ani un rol central în promovarea democraţiei. Mulţi şi-
au pus vieţiile lor sau libertatea în pericol cu scopul de a promova o guvernare deschisă şi responsabilă.
IFJ este de acord cu înregistăriile extinse de sacrificiu făcute de jurnalişti şi alţii profesionişti din mass-
media. Mulţi jurnalişti au fost arestaţi,judecaţi sau comdamnaţi la amenzi grele sau inchisoarea. Au fost
multe cazuri de cenzură sau suspendarea publicaţiilor.
Libertatea presei devine o problemă şi jurnalismul independent reprezintă o ţintă, pentru că toate
acestea sunt condiţii fără de care este imposibil de a avansa şi de a proteja alte drepturi ale omului.
Prin urmare, profesionalismul printre jurnalişti, editori şi calitatea surselor de informare sunt
vitale pentru apărarea drepturilor omului. Acest memorandum oferă câteva reflecţii generale despre
condiţiile actuale în care jurnalişti lucrează şi obstacolele în libertatea presei, se ia în considerare nevoia
de o abordare integrată şi stategică pentru o susținerea jurnalismului independent şi concluzioneză cu
unele sugesti pentru acţiuniile viitoare. Singurul obstacol mai important pentru libertatea mass-medie în
Africa este eşecul de a recunoaşte rolul jucat de jurnalismul independent în crearea, susţinerea şi
dezvoltarea democraţtiei. Această lipsă de recunoaştere se reflectă în prezenţa cenzurii active, lipsa
drepturilor de acess la informatiile oficiale, un peisaj legal care inhibă capacitatea jurnaliştiior să se
documenteze în mod liber. Trebuie remarcat faptul că o relaţie dificilă între jurnalism şi exercitatea
puterilor politice,ea însăşi fiind un semn distinctiv al societăţiilor democratice, dar si tendinţa de a
771
Heather Deegan, op.cit., p.13.
manipula informaţiile sau de a încerca să modeleze agenda de dezbatere publică este prezentă în toate
societătile. Dar în ţările unde cultura democratică nu este bine stabilită şi în cazul în care respectarea
pluralismului democratic şi drepturile omului nu sunt înrădăcinate ferm, restricţiile cu privire la mass-
media tind să fie explicite şi sunt profund dăunătoare pentru proiectul de implicare a publicului în
democraţie şi dezvoltare. Puţin jurnalişti sunt capabili să identifice cu încredere ,chiar şi o jumătate din
drepturile fundamentale susţinute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau din Cartea Africană
a dreptului omului.772
Problema de conştientizare, îmbunătăţirea formării competenţelor pentru promovarea democraţiei

rămâne o puternică provocare pentru profesioniştii din mass-media dar şi pentru factori de decizie
politică. Cartea Africană să fie mult mai cunoscută şi trebuie să se facă înţeleasă pentru cetăţeni. Oamenii
de asemenea, trebuie să cunoască ce cuprinde această ''Charter'', cum îi poate proteja şi modul în care
acesta poate afirma drepturile lor prin Comisia Africană pentru drepturile omului.Conştientizarea este
cheia pentru promovarea drepturilor. Mass-media are rolul de a juca în raportarea exemplelor bune de
toleranţă, pace şi respectarea drepturilor omului.
Jurnalişti din societatea democratică se bucura de o mare recunoaştere în cadrul societăţii civile
datorită celor aflaţi la putere. Noţiunea de jurnalism în interesul public cere ca jurnalişti, editori, directori
de ziar şi transmisiile să fie independente şi de asemenea ei pot să facă o cauză comună cu alte grupuri
din societaea civilă în apărarea democraţiei. Jurnalişti trebuie să lucreze în condiţii profesionale şi sociale
în cazul în care sunt liberi să rezolve dilemele etice şi unde pot lua decizii profesionale pe conţinutul
editorial. Aceasta este o condiţtie pentru jurnalismul de calitate nu doar în A frica, ci şi în întreaga lume.
Acest tip de independenţă editorială ar trebui să existe atât în propietaea publică dar şi privată.
Acţiunile de a sprijini jurnalismul independent ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:
 controlul public al exercitării puterii este esențială într-o democrație;

 legea referitoare la jurnalism și mass-media ar trebui să fie în concordanță cu standardele
internaţionale şi elaborate numai după ce o mare parte dintre jurnalişti au fost consultaţi;
 organizațiile independente de jurnaliști sunt cele mai în măsură să-și apere libertatea mass-
medie;
 profesioniștii din media au datoria de a lucra la cele mai înalte standarde și ar trebui să accepte
responsabilitatea de a înființa structuri de auto-reglementare eficientă.773
772
''International Federation of Journalists'',The Role of Media in Promotion of Human Rights and
Democratic Development in Africa, Brusseles, December,1999, p.3 Disponibil la
http://africa.ifj.org/assets/docs/106/024/74d866a-e7eb518.pdf.
773
Ibidem, pp.4-5.
Noi credem că este esenţial să se pregatească strategii care să fie înţelese rapid, corect şi să
prevadă obiective realiste pe termen lung.Acest articol aduce în discuţie câteva puncte cheie care ar tebuie
să fie abordate de către o astfle de stategie:
 identificarea şi eliminarea obstacolelor din calea jurnalismului independent;

 consolidarea gradului de conştientizarea problemelor legate de drepturile omului în rândul
jurnaliştilor şi al factorilor de decizie politică, consolidarea încrederii publice în rolul pe care îl
deţine presa liberă în susţinerea democraţiei;
 Îmbunătățirea condițiilor pentru independență și profesionalism în jurnalismul african.
De asemenea, un nou program ar trebui să fie lansat în sprijinul drepturilor omului și al unui jurnalism
independent:
 promovarea şi respectarea standardului internaţional de presă liberă;

 acordarea de asistenţă rapidă a mass-mediei în situaţia de criză;
 consolidarea organizaţiilor de mass-media profesionistă.
Concluzii
Această lucrare încearcă să identifice atribute ale societăţii civile pentru impunerea de limite
statului, încorporarea şi întărirea anumitor grupuri, mai puţin favorizate, şi promovarea circulaţiei
informaţiei. Studiul pune întrebări critice privind potenţialul culturii populare la promovarea culturii
democratice având în vedere faptul ca o largă varietate de formate media si platforme sunt accesibile
populaţiei din Africa de Sud.
La o primă vedere presa din Africa de Sud şi nu numai, pare să vegheze şi să includă majoritatea
populaţiei de culoare neagră, dar aceasta datorită situaţiei economice nu poate să aibă acces la toate
informaţiile şi anumite servicii, precum cele de televiziune prin cablu, care transmit doar unui segment de
populaţie, şi anume, cel al clasei de mijloc. Pe de altă parte, în această lucrare încercăm să evidenţiăm
discrepanţa între ceea ce societatea civilă ar trebui să facă şi ceea ce face practic. Există unele elemente
precum: emisiuni de divertisment ce reuşesc să promoveze unitatea, factori ai democratizării, ce se
reflectă prin intermediul libertăţii exprimării şi au un impact puternic asupra tuturor claselor sociale.
Din ce în ce mai mult imaginea unor staruri pop este folosită în campanii electorale. Câştigători
ale unor emisiuni de divertisment primesc paşapoarte diplomatice şi sunt finanţate acţiuni publice prin
intermediul cărora aceştia promovează imaginea ţării lor şi în acelaşi timp principii democratice, ce au un
impact mai mare asupra majorităţii.
Pentru societatea africană se implică şi alţii stakeholderi, care reuşesc prin importarea unor
formate ale unor emisiuni deja consacrate în Europa şi Statele Unite ale Americii să le transforme în
emisiuni autohtone. Cultura populară are şi ea o implicaţie importantă pentru publicul african, ca de altfel
şi în alte părţi ale lumii, determinând creşterea relaţionării spaţiului public cu societatea.
BIBLIOGRAFIE
Documente şi rapoarte oficiale:
 International Federation of Journalists,The Role of Media in Promotion of Human Rights and

Democratic Development in Africa, Brusseles, December,1999
Lucrări generale și speciale
 Daniels, Glenda, The role of the media in a democracy: Unravelling the politics between the
media, the state and the ANC in South Africa, University of the Witwatersrand,
Johannesburg, 2010.
 Deegan, Heather, South Africa Reborn: Building A New Democracy, Editura Routledge, Londra-
New York, 1999.
 Francis, David, J., Peace and Conflict In Africa, Editua Zed Books, London-New York, 2008.
 Guy, Arnold, The New South Africa, MacMillan Press, Marea Britanie, 2000.
 Rogojanu, Dumitru-Cătălin, Teoria complexului regional de securitate: Complexul de securitate
european, Editura Lumen, Iasi, 2007.
Studii și articole
 Bonnin, Debby, ''Political Violence and Women's Protests in Kwazulu-Natal'', Journal of

Southern African Studies, Vol.26, Nr.2, Iunie 2000.
 Breckenridge, Keith, ''Beginning the Cultural History of the Working Class Private in
Southern African, 1900-1993'', Journal of Southern African Studie, Vol.26, Nr.2, Iunie 2000.
 Berger, Guy, “Deracialisation, Democracy and Development: Transformation of the South
African media 1994-2000”, Paper prepared for the Political Economy of the Media in
Southern Africa, 2000.
 Berger, Guy, “Towards an Analysis of South African Media and Transformation, 1994-
1999”, Transformation, Nr.38, 1999.
 Frederiksen, Bodil, Folke, “Popular Culture, Gender Relations and the

Democratization of Everyday Life in Kenya”, Journal of Southern African Studies,
Vol.26, Nr.2, Iunie 2000.
 James, Deborah, Kaarsholm, Preben, „Popular Culture and Democracy in Some
Southern Contexts: An Introduction”, Journal of Southern African Studies, Vol. 26,
Nr. 2, Iunie 2000.
 Sanjutka, Roy, “The Impact of Media Development Worldwide”, Development and Political
Stability: An Analysis of Sub-Saharan Africa, f.a.
 Seleti, Yonah, ''The Public in the Exorcism of the Police of Mozambique: Challenges of the
Institutional Democratic'', Journal of Southern African Studies, Vol.26, Nr.2, Iunie 2000.
 Shin, Doh, Chull, Rose Richard, “Democratization Backwards The Problem of Third Wave
Democracies”, British Journal of Political Science, Vol.31, Nr.2, Aprilie 2001.
Baze de date internaționale
 JSTOR ( The Scholary Journal Archive ) www.jstor.com

 Transformation - www.transformation.ukzn.ac.za
LIMBĂ ŞI LITERATURĂ
SOCIOLOGIE
ISTORIE
ISABELLE – STĂPÂNA NATURII SĂLBATICE
BARTOȘ BIANCA-LIVIA
UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA
ABSTRACT
L’INTEGRATION DES MYTHES DANS LA CRÉATION LITTÉRAIRE DEVIENT UNE

PRATIQUE ASSEZ FRÉQUENTE DANS L’ÉCRITURE ROMANESQUE DE TOUS LES TEMPS. TOUT
AU LONG DES SIÈCLES, LES MYTHES ONT ÉTÉ EMPLOYÉS AVEC UNE TENDANCE DE FAIRE
RENAÎTRE LA MYTHOLOGIE OU, TOUT SIMPLEMENT, EN TANT QU’OBJET RÉVÉLATEUR DE
L’ESTHÉTIQUE DE L’AUTEUR. C’EST AUSSI LE CAS D’HERVÉ BAZIN, DONT LES
PERSONNAGES VIVENT DANS UN TEMPS PRIMORDIAL DES MYTHES ET PORTENT DES TRAITS
MYTHOLOGIQUES. CETTE IDÉE EST JUSTEMENT LE POINT DE DEPART QUE JE ME SUIS
PROPOSÉ POUR COMMENCER CETTE RECHERCHE SUR LES OMBRES DE LA MYTHOLOGIE ET,
EN PARTICULIER, SUR LE MYTHE DE LA DIANE DANS LE ROMAN QUI J’OSE AIMER DE HERVE
BAZIN. POUR CELA, J’AI SUIVI LE PERSONNAGE PRINCIPAL QUI, AU DÉBUT DU ROMAN,
INCARNE LA PERSONNALITÉ D’ARTEMIS – DIANE, EN SUIVANT L’APPEL INCESSANT DE LA
TERRE ET DE SES ORIGINES. TOUT AU LONG DU ROMAN, ELLE SOUFFRE UNE
DEMYTHISATION, UNE INVOLUTION : DU MYTHE À L’HUMANISATION.
Integrarea miturilor în creațiile literare ale tuturor timpurilor devine o practică destul de
frecventă în scriitura romanescă a tuturor timpurilor. De-a lungul secolelor, miturile au fost
folosite cu tendința de a renaște mitologia sau doar în calitate de obiect revelator al esteticii
autorului. Este și cazul lui Hervé Bazin, scriitor ale cărui personaje poartă trăsături mitologice.
Această idee este tocmai punctul de plecare ce stă la baza acestei lucrări asupra urmelor
mitologice și, în special, asupra mitului Dianei în romanul Qui j’ose aimer (Pe cine îndrăznesc
să iubesc) al lui Hervé Bazin. Cu acest scop, am urmărit personajul principal de-a lungul tramei
narative, l-am văzut înzestrat de trăsăturile zeiței Diana prin urmarea chemării pământului și a
originilor sale. Pe parcursul romanului, protagonista suferă, însă, o demitizare: de la mit la
umanizare.
Dar ce este mitul? Când apare el și cine l-a creat? Conceptul a fost definit de numeroși
teoreticieni, printre care se află și Mircea Eliade, care afirmă că:
Mitul de definește prin felul lui de a fi: nu se lasă surprins decât în

măsura în care revelază că ceva s-a manifestat deplin […]. Un mit
povestește întotdeauna că ceva s-a întâmplat realmente, că un eveniment
a avut loc în sensul exact al cuvântului […]. Nu există mit dacă nu există
dezvăluire a unui mister, revelaţia unui eveniment primordial care a
întemeiat fie o structură a realului, fie un comportament uman.774
Romanul Qui j’ose aimer, publicat în 1936, este un roman poetic datorită atenției
deosebite pe care o acordă problematicii spațiului și valorificării mitului. În ceea ce privește
spațiul, acesta se află în interdependență cu timpul: trama narativă are o durată de douăzeci și
cinci de luni, iar toposul este moșia La Fouve, situată la malul râului Erdre, la zece kilometri de
Nantes. Se poate vorbi, în acest roman, de o durată cronologică, prezentată în gradat și, cel mai
important aspect, într-un spațiu privilegiat. Dar în vecinătate se află o altă moșie, care este total
opusă: acestea apar ca două lumi diferite, una fiind locuită doar de femei, iar cealaltă numai de
bărbați. La Fouve și La Glaquaie sunt descrise în construcție antitetică, accesul de la una la
cealaltă nefiind deloc ușor. Râul ce le despărțea devenea, astfel, un element ce împiedica
pătrunderea bărbaților în spațiul femeilor și invers, însă traversându-l se putea ajunge mult mai
ușor de la o moșie la alta. Din acest punct de vedere, râul devine un trădător în vizunea
protagonistei: « Mais, je le répète, l’Erdre nous avait trahis. »775 Faptul că moșia era înconjurată
de ape trimite la imaginea unui cerc protector : de îndată ce personajele ies din acest spațiu,
acestea devin vulnerabile în fața oricărui element exterior și, mai ales, în fața bărbaților, dovadă
făcând cele două femei, mamă și fiică, ce cad pradă iubirii aceluiași bărbat.
774
Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998, pp. 10-11
775
„Dar o repet: Erdre ne trădase.” (n. t.) Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, Paris, Editura Bernard Grasset, 1956, p. 37.
În ceea ce privește mitologia, personajul principal al romanului, Isa Duplon, este cea care
face trimitere la trei figuri mitologice, precum: Gaia – zeița Pământului, Afrodita – zeița
frumuseții și Diana – zeița vânătorii. Protagonista romanului trăiește dintotdeauna într-o casă de
femei: « une maison de femmes à qui des maris fragiles ou inconstants n’ont su faire, en passant,
que des filles. »776 Ea se raportează întotdeauna la o relație directă și neîntreruptă cu pământul,
motiv pentru care acest roman este văzut ca o rescriere a mitului zeiței Gaia, simbol al
contactului perpetuu cu Pământul Mamă. O altă trăsătură a protagonistei apare chiar la începutul
romanului, atunci când aceasta este surprinsă goală în apele râului, procurând hrană pentru
familie: această ipostază face trimitere la imaginea Afroditei, născută din spuma mării. Din acest
moment, Isabela se transformă într-o imagine a Dianei, reflectând trăsăturile tipice ale zeiței
vânătorii: forță fizică, protectoare a naturii sălbatice, nesupunere și mândrie. Protagonista este
condusă de orgoliu și de superioritatea față de ceilalți.
În Dicționarul de mitologie generală, Artemis – Diana este definită ca o zeiță a vânătorii

și a pădurilor, fiind asociată încă de la originea ei cu Apollo, neputând să nu participe la crearea
acestui zeu: din această cauză, este și o zeiță a luminii (Phoebe), dar a luminii lunii. Conform
legendei, Artemis este prezentată adeseori ca fiind fiica zeului Zeus și a zeiței Demeter sau a
Persefonei. Tradiția grecească o prezintă, însă, ca fiind fiica lui Leto și sora geamănă a lui
Apollo. Ea alege ținutul Arcadiei ca tărâm favorit, unde va prinde gustul vânătorii:
Dans cette région montagneuse et sauvage […] Artémis, en compagnie

de soixante jeunes Océanides et de vingt nymphes préposées au soin de
sa meute rapide, se livrait habituellement aux plaisirs de la chasse. Dès sa
naissance, en effet, elle était allée trouver Zeus, son père, et, lui
embrassant les genoux, lui avait demandé, non des bijoux et des parures,
mais une tunique courte, des chaussures de chasse, un arc, un carquois et
des flèches.777
776
„o casă de femei, cărora niște băbați firavi sau schimbător n-au știut să le facă, în trecere, decât fete.”
(n. t.) Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, o.c., p. 127.
777
„În această regiune montană și sălbatică […] Artemis, însoțită de șaizeci de Oceanide și de douăzeci de nimfe ce-i
păzeau haita rapidă se delecta, de obicei, cu plăcerea vânătorii. De fapt, încă de la nașterea ei, aceasta mergea la
Zeus, tatăl său, și, îmbrățișându-l, nu-i cerea bijuterii și podoabe, ci o tunică scurtă, papuci de vânătoare, un arc, o
tolbă și niște săgeți.” (n. t.) Dictionnaire de mythologie générale, o. c.
Plăcerea vânătorii și a plimbărilor prin sălbăticie erau unice, în această existență aspră și
dură neîncăpând loc pentru dragoste.
Isa, protagonista romanului, este descrisă folosind multe trăsături ce sunt comune cu cele
ale zeiței, chiar și acelea care o transformă într-o zeiță la luminii lunii. Nimic fals, căci aceasta o
reprezintă, fără îndoială, în nopțile în care se plimbă prin casa veche, cu picioarele goale, pipăind
pereții cu mâinile: : « j’aime rôder la nuit, furtive et tâtant les murs. Une fois de plus mes pieds
nus, aussi sûrs que mes mains, reconnurent les éraflures du lino. »778 Tânăra roșcată este o ființă
senzorială, găsind plăcere în contactul direct cu pământul și bazându-se pe ceea ce simte și poate
atinge.
În ceea ce privește legăturile cu persoanele de sex opus, nu încape îndoială că Isa este o
dublură a Dianei, căci nici pentru una, nici pentru cealaltă nu există loc pentru dragoste în traiul
aspru pe care-l duc. Înainte de a începe o relație cu Maurice, aceasta consideră că fapta mamei
sale este o adevărată trădare, pentru care va fi pedepsită. Freamătul interior al eroinei începe
tocmai din momentul în care mama ei ia decizia de a se recăsători: « elle commence par être
hostile au mariage : parce que c’est une famille de femmes. »779, afirmă autorul romanului într-un
interviu.
Pe de-o parte se află, iată, imaginea Dianei, înconjurată de o haită de animale sălvatice și
recunoscută datorită abilității sale de a vâna, iar de cealaltă parte este Isa, a cărei forță fizică este
un atribut aproape tangibil: « J’ai un peu de muscle ; de la caboche aussi ; et de la santé, à telle
enseigne que je ne me souviens pas de m’être jamais servi d’un thermomètre, ni même d’avoir
eu à soigner un mal blanc. »780 Mai târziu, spre sfârșitul romanului, această sănăate fizică-i va fi
transmisă și fiicei sale : « Mon sang, mon sein l’ont vacciné contre les rhumes. »781 Forța fizică
nu-i putea lipsi acestei tinere, care-și regăsește pacea interioară numai în relația pe care o
stabilește cu natura sălbatică.
778
„îmi place să hoinăresc noaptea, să mă furișez și să pipăi pereții. Ba mai mult, picioarele mele, la fel de sigure ca
mâinile, recunoscură zgârieturile ușoare ale linoleului. ” (n. t.) Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, o.c., p. 167.
779
„ea începe să fie ostilă în ceea ce privește căsătoria : pentru că este o familie de femei.” (n. t.), Marcel Jullian,
interviu cu Herve Bazin, consultat pe site-ul http://www.ina.fr/video/I000017459, 2.04.2014
780
„Am ceva mușchi, dar și căpățână; sănătate, încât nu-mi amintesc să fi folsit vreodată un termometru sau să mă
îngrijesc de vreo boală.” (n. t.) Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, p. 24.
781
„Sângele meu, sânul meu au vaccinat-o împotriva răcelilor.”(n. t.) Ibid., p. 306.
În calitate de protectoare a naturii, la fel ca zeița pe care o oglindește, Isa apără cu orice
preț pămânul pe care a crescut, moșia La Fouve. Ea este intolerabilă cu privire la schimbările pe
care le propune Maurice : « J’étais hors de moi […]. Les coups de serpe me tailladaient bras et
jambes. Bientôt je n’y tins plus et, ramassant mes cheveux dans un foulard noué sous le menton,
je me lançai dans le parc. »782 Aceste acțiuni arată latura instinctivă și impulsivă a tinerei roșcate.
Ea este posesivă în ceea ce privește propriile sale bunuri și se consideră incapabilă de a părăsi
această lume, această moșie care a protejat-o încă de la nașterea sa :
Je me sentais incapable […] de vivre autre chose que cette existence

partagée entre une rivière, une machine à coudre, un banc de messe
tapissé de vieux velours et cette place dont je n’usais guère, mais qui
restait réservée à ma tempe, près d’une épaule un peu grasse, à l’endroit
où les femmes se touchent de parfum.783
Isa este nesupusă și mândră, trăsături scoase în evidență în mai multe momente ale
romanului. Mai întâi, aceasta nu simte lipsa unei prezențe masculine în casa lor : « Je n’enviais
pas les familles complètes de mes camarades […]. Le matriarcat de La Fouve, cet univers de
nonettes mâtinées d’amazone, me semblait une oasis. [Les hommes] Personnages épisodiques
que tout cela ! Un peu inutiles. Un peu dégoûtants aussi. »784 Isa consideră că universul în care
trăiește este mai bun fără bărbați și, implicit, mai bun decât cel al bărbaților, pe care îi consideră
complet inutili. Acest refuz atinge punctul culminant în momentele în care aceasta se opune
oricărui acces străin pe moșia sa. Această casă care a văzut-o transformându-se în femeie
primește, adeseori, trăsături umane. Personificată, aceasta din urmă devine o altă eroină a
romanului, o protagonistă ce nu va deveni niciodată personaj secundar. Uneori, casa devine atât
de importantă încât Isa îi împrumută o înfățișare :
782
„Îmi ieșisem din minți. Loviturile de cosor îmi încrestau brațele și picioarele. Imediat nu mai putui și, adunându-
mi părul într-un fular înodat sub bărbie, mă pornii spre parc. ” (n. t. ) Ibid., p. 105.
783
„Mă simțeam incapabilă […] să trăiesc altceva decât această existență împărțită între un râu, o mașină de
cusut…” Ibid., pp. 32-33.
784
„Nu invidiam familiile complete ale prietenelor mele […]. Matriarcatul moșiei noastre, acest univers îmi părea o
oază…Bărbații, doar niște personaje episodice! Puțini inutili. De asemenea, puțin dezgustători. ” (n. t.) Ibid., p. 32.
J’interrogeai la maison : c’est une vieille habitude chez moi que de lui
prêter un visage, de transformer la porte en bouche, les fenêtres en yeux,
les lézards en rides, à qui l’heure, ma saison, les jeux de l’ombre,
l’humeur du regard prêtent alors de changeantes expressions.785
Casa devine, așadar, un personaj, un membru al familiei, al tribului : « la cinquième personne de

la famille, l’aire vivante dont nous sommes les quatre coins »786, afirmă Isa despre moșia La
Fouve. Romanul este construit pe o simetrie perfectă : acesta începe și se termină cu maginea
apei, Isa ca simbol al Afroditei. Între cele două, cititorul observă o metamorfoză, o transformare
continuă a protagonistei care, încetul cu încetul, sfârșește spre umanizare. Acest procedeu este
împărțit în două etape : o primă etapă sentimentală și o alta, socială. Ceea ce trebuie să înțelegem
prin etapa sentimentală nu este altceva decât transformarea unei tinere incapabile de a iubi o
persoană străină moșiei, într-una care se preocupă de părerea unui bărbat în ceea ce privește
trăsăturile ei fizice : « J’avais maigri de deux kilos, mes jupes tournaient autour de ma taille […].
Maurice s’en aperçut-il ? Je ne le crois pas. »787 Acea tânără care nu putuse accepta trădarea
mamei sale a devenit, la rândul ei, o trădătoare a naturii sălbatice. O prolepsă de la începutul
romanului anunța destinul inconturnabil al eroinei :
Longtemps, j’ai espéré ne rien tenir d’elle et je lui en veux aujourd’hui

d’en être moins sûre, de me rappeler le romantisme agaçant, le petit coup
d’arrière-glotte avec lequel elle murmurait, parfois, en m’écartant les
doigts : "La main de lierre, Isabelle ! Toi aussi…" 788
Isa neagă această moștenire de la bunica din partea mamei, moștenire ce o obligă să se agațe de
o altă persoană, să se atașeze de o ființă umană, de un bărbat. Dar sângele are un cuvânt de spus
785
„Întrebam casa: este un vechi obicei de-al meu acela de a-i împrumuta o înfățișare, de a transforma ușa în gură,
ferestrele în ochi, șopârlele în riduri, cărora ceasul, anotimul, jocurile de umbre, umorul privirii îi oferă expresii
schimbătoare. ” (n. t.) Ibid., pp. 211-212.
786
„a cincea persoană a familiei, aria plină de viață ale cărei patru colțuri suntem noi. ” (n. t.) Ibid., p. 98.
787
„Slăbism două kilograme, fustele mele se puteau roti în jurul taliei […]. Maurice o fi observat? Nu cred. ” (n. t.)
Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, o. c., p. 104.
788
„Multă vreme am sperat să nu moștenesc nimic de la ea […] să-mi amintesc romantismul agasant, lovitura
omușorului cu care murmura uneori, îndepărtându-mi degetele: "Mâna de iederă, Isabela! Și tu…" (n. t.) Ibid., p.
28.
și îl va spune, căci Isabela se va lăsa sedusă de către soțul mamei sale, tatăl său vitreg, Maurice.
In ciuda asemănării inițiale a bărbatului cu figura mitologică a lui Acteon, personaj al mitologiei
grecești ucis de zeița Diana, acesta va deveni amantul Isei și tatăl copilului său.
Protagonista suferă o metamorfoză, pe care cititorul o poate percepe ca pe o trădare în

fața zeiței pe care o reprezenta, o părăsire a lumii sălbatice : : « Ah, sauvage, qu’as-tu donc fait
de ta sauvagerie ? »789, suspină Isa. Protagonista se învinovățește pentru că și-a pierdut inocența,
considerându-se umilită și rușinată : « C’est lamentable, mais c’était ainsi : j’avais perdu ma
virginité comme on se crève un œil, par accident. »790 Tânăra devine femeie din cauza aceluiași
hazard care a condus-o și pe mama ei la căsătorie : « Il a suffi que ton père se présente : le
hasard… »791, afirmă Bella, mama Isei. Având același destin, Isa cade în acceași capcană, după
cum ea însăși spune : « Il [Maurice] avait succombé à une tentation brutale, profité d’un hasard,
un de ces instants stupides de faiblesse […] »792.Tânăra virgină devine femeie și zeița se
estompează pentru a-i face loc femeii Isabela Duplon III. Transformarea pe care o suferă nu este
resimțită doar la nivel psihologic, ci și la nivel fizic :
En vérité, je n’avançais plus sur les mêmes jambes, avec l’aisance un peu
dansante, balancée d’un genou sur l’autre, qui est celle des jeunes filles ;
je me sentais la démarche d’une femme, plus régulière, plus serrée et
comme soucieuse de ne pas ouvrir d’angle, de ménager la charnière
brisée d’un secret éventail.793
Puțin câte puțin, Isa își pierde trăsăturile de zeiță și primește caracteristici mai umane, simple,
obișnuite. Ea deine femeie, la fel ca mama ei, ca bunica ei, sau ca restul femeilor.
789
„Ah, sălbatico! Ce-ai făcut cu sălbăticia ta?” (n. t.) Hervé Bazin, Qui j’ose aimer, o.c., p. 167.
790
„E lamentail, dar așa a fost: îmi pierdusem virginitatea așa cum ți-ai scoate un ochi: din pură întâmplare.” (n. t.)
Ibid., p. 176.
791
„A fost de-ajuns ca tatăl tău să se prezinte: destinul…” (n. t.) Ibid., p. 29.
792
„Se pretase une tentații brutale, profitase de întâmplare, de unul din acele momente protești de slăbiciune.”
(n. t.) Ibid., p. 176.
793
„Într-adevăr, nu mai avansam pe aceleași picoare, cu lejeritatea dănțăușă, balansându-mă de pe un genunchi pe
altul, așa cum fac fetele tinere; simțeam că mersul meu este ca al unei femei, mai rigid, mai regulat, mai strâns, ca
și cum aș fi îngrijorată să nu deschd prea tare unghiul, pentru a-mi menaja balamaua ruptă de un secret.”(n. t.)
Ibid., p. 212.
De cealaltă parte a procesului de demistificare se regăsește calea socială. Aceasta
presupune adaptarea la societate : Isa începe să lucreze la Nantes, în biroul lui Maurice ; astfel,
ea devine dispusă să părăsească, char și pentru câteva ore, spațiul său protector, cu scopul de a
merge să lucreze în oraș. Acesta este motivul pentru care demistificarea înglobează o dublă
transformare a protagonistei, astfel încât tânăra – simbol al Dianei – va deveni femeia Isabela.
Această transformare vizează atât interiorul (prin sentiment), cât și exteriorul (prin adaptarea
socială), astfel încât cele douăzeci și cinci de luni constituie un proces de transformare de la
tânăra roșcată, protectoare a sălbăticiei, la Isabela III, mamă celibatară, ființă vinovată de
trădare, așa cum prevestise mâna ei de iederă. Ea își cunoaște greșeala, afirmând : « la
parthénogenèse ne fut pas ton souci. »794 și pe urmă :
Je comprends bien…Tendresse trahie, amour coupable, me feriez-vous

donc grâce ? Née pour ceci, que vous m’avez laissé, je n’en demande pas
plus. Je n’oublie rien. Mais je me garde, comme se garde ma Fouve,
dévorée autant que défendue par ses halliers de ronces et de souvenirs.795
Isa își vede greșeala, cunoaște prețul păcatului pe care l-a comis și se arată pregătită să-l
plătească. Femeia, mama unui copil care asigură perpetuarea tribului de femei, alege să renunțe
la iubire în favoarea moșiei și să trăiască în continuare în această casă devorată de amintiri.
În concluzie, romanele care fac trimitere la mituri devin adevărate imagini care transpun
istoria în prezent, modificând-o și îmbogățind-o. Mitul care a făcut obiectul acestei cercetări,
mitul Dianei, simbolul vânătorii, a forței fizice și a castității, devine un reper inconturnabil în
tentativa de demistificare a romanului. În sfârșit, revenind la titlul lucrării, putem afirma că
protagonista suferă o transformare de-a lungul romanului: ea coboară de pe piedestalul de zeiță,
renunțând la trăsăturile Dianei și la naivitate în detrimentul simplității lumii obișnuite. Cu toate
acestea, la sfârșitul romanului, Isa va renunța la statutul de amantă a lui Maurice, devenind
stăpâna naturii, la care va reveni pentru a trăi tot restul vieții.
BIBLIOGRAFIE
794
„Partenogeneza nu te-a prea preocupat.” (n. t.) Ibid., p. 308.
795
„Înțeleg…tandrețe trădată, dragoste vinovată, mă veți ierta? Născută pentru asta, pentr care m-ați lăsat, nu cer
nimic mai mult. Nu uit nimic. Dar merg înainte, așa cum face și moșia mea, atât devorată, cât și apărată de către
desișurile pline de cregi, dar și de amintiri.” (n. t.) Ibid., p. 315.
Bazin, Hervé, Qui j’ose aimer, Paris, Editura Bernard Grasset, 1956
Caillois, Roger, Le mythe et l’homme, Paris, Editura Gallimard, 1938.
Eliade, Mircea, Mituri, vise și mistere, București, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
Trousson, Raymond, Thèmes et mythes, Bruxelles, Editura de l’Université de Bruxelles, 1981.
Dictionnaire de mythologie générale, (coord. Felix Guirand), Paris, Editura Librairie Larousse,
1935.
INFLUENTA ENGLEZA IN LIMBA ROMANA
MOTORGA GABRIELA ADELINA

UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRANCUSI’’ TG-JIU
Abstract: WE KNOW THAT LANGUAGE INVOLVES A SET OF RULES, WHICH LEAD TO

THE ACHIEVEMENT OF COMMUNICATION AND THAT BREACH OF THESE RULES IS THE
SOURCE MISTAKES. THE VOCABULARY OF ANY LANGUAGE IS ENRICHED THROUGH
DIFFERENT BORROWINGS. SO,IN NOWADAYS ROMANIAN THERE ARE MANY ENGLISH WORDS
THAT ARE USED IN SPEAKING AND WRITING. LANGUAGE IS A SYSTEM THAT INCORPORATES
A LARGE NUMBER OF ITEMS, AND THEY WORK BASED ON THE RELATIONS WHICH ARE
ESTABLISHED BETWEEN THEM. OUR PAPER UNDERLINES THE IMPORTANCE OF THE
ADAPTION OF ENGLISH ELEMENTS INTO ROUMANIAN LANGUAGE.
Neologismele sunt cuvinte sau expresii nou aparute in limba sau create prin mijloace
proprii. Cuvantul neologism provine din limba greaca(neos-nou ,logos-cuvant), aparut prima
data in secolul al VIII-lea, el insusi, ca un neologism. Tot neologisme se consideră și cuvintele
vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care, deși sunt
formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent. Neologismele sunt folosite în
general pentru a numi concepte noi: invenții, fenomene nou descoperite, etc. Uneori noțiunile
vechi care au suferit o schimbare semnificativă necesită folosirea unor neologisme pentru a le
denumi.
Deseori neologismele trec printr-o etapă intermediară de barbarism în care sunt respinse de o
parte din vorbitori ca fiind cuvinte inutile sau neadaptate morfologiei ori foneticii limbii.
Evident, numai o parte din barbarismele de la un moment dat al evoluției limbii ajung să fie
acceptate și să se integreze în lexic. Termenul a fost inițial alcătuit în limba franceză sub
forma: ,,néologisme’’ (din neo- și logos: cuvînt nou) în anul 1734 urmat de formele:,,
néologique’’ în 1754 și,,néologie’’ în 1759.
Pe axe configurative, poporul nostru venind, timp de secole, in contact cu diverse popoare,
influenta din partea altor limbi indeosebi in domeniul vocabularului si al sistemului de formare a
cuvintelor s-a manifestat intens in limba romana.
Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al
limbilor romanice. Aceasta este vorbită în toată lumea de 28 milioane de persoane, dintre care
cca. 24 milioane o au ca limbă maternă . Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane se află
în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului
populației din 2011, este limbă maternă pentru peste 90% din populație). Limba română este una
dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este
limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum
Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).
Cunoasterea principalelor mijloace de imbogatire a lexicului merita o atentie deosebita in

randul vorbirorilor,intrucat''bogatia unei limbi este data,in primul rand,de valorile necontestabile
si de varietatea vocabularului ei''.796 (Theodor Hrisrea). Afirmand ca lexicul unei limbi se afla
intr-o continua miscare sau evolutie, trebuie sa precizam ca modificarile care au loc in cadrul lui
sunt, cel mai adesea, direct ori indirect legate de procesul socitatii umane, in ansamblul ei, si in
mod special de transformarile care se petrec in viata materiala si spirituala a unei colectivitati
lingvistice. ,,Cauzele cele mai precise si, totodata cele mai importante care explica evolutia
vocabularului si imbogatirea lui, in special, sunt: dezvoltarea neintrerupta a stiintei si a tehnicii,
avantul si diversificarea vietii culturale, prefacerile de ordin politic, social si economic,
modificarea mentalitatii si a conceptiei despre viata a oamenilor, si desigur, contactele dintre
popoare’’797 care, datorita liberei circulatii, in epoca actuala, devin din ce in ce mai stranse si mai
variate.
Trebuie precizat ca in orice limba apar cuvinte noi pe doua cai fundamentale: una
externa(constand in imprumuturi dni alte limbi) si alta interna(prin care noile unitati lexicale
rezulta din imbinarea unor elemente deja existente intr-o limba oarecare). In acest caz trebuie sa
precizam ca exista si un procedeu de imbogatire a vocabularului care poate fi considerat mixt sau
combinat(adica extern si intern in acelasi timp) si care poarta numele de CALCUL
LINGVISTIC. Acesta consta in copierea, imitarea sau imprumutarea asa-zisei structuri sau
forme interne a unui cuvant strain(derivat sau compus).
In prezent, limba romana este foarte influentata de franceza si engleza. Totusi, in ciuda
influentelor primite, limba romana si-a pastrat originea romanica.Vocabularul(lexicul) limbii
romane este format din: vocabularul fundamental si masa vocabularului. Vocabularul
fundamental cuprinde circa 1500 de cuvinte din cele mai uzuale: numele unor obiecte si actiuni
foarte importante(casa, masa), numele unor alimente, numele partilor corpului omenesc(mana,
picior), numele unor culori importante, numele unor familii si ale unor rude, cele mai bine
reprezentate in vocabular fiind cuvintele de legatura, pronumele, numeralele.
Masa vocabularului cuprinde 90% din totalitatea cuvintelor existente in limba romana:
arhaisme(chezasie=garantie),regionalisme(cucuruz=porumb), termeni de
argou(polonic=bucatar), termeni de jargon(merci). Este foarte bine stiut faptul ca limba este in
continua schimbare, schimbare aparuta in primul rand datorita dezvoltarii tehnologice si
economice. Fiecare epoca a avut neologismele sale: slavonisme (cuvinte intrate in limba in
796
Theodor Hristea,Sinteze de limba romana, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1981, pag. 31
797
special prin traducerile de carti bisericesti), grecisme, turcisme (in perioada fanariota), ungurisme
(mai ales in perioada stapanirii austro-ungare in Transilvania), frantuzisme (mai ales în epoca
moderna), anglicisme si americanisme mai recent.
Luand drept exemplu influenta limbii engleze, primul fapt demn de mentionat este ca
vorbim de un fenomen international (nu numai european, ci si mondial). Imprumutul masiv de
termeni anglo-americani s-a manifestat dupa al doilea razboi mondial in majoritatea limbilor
europene si nu numai.Vorbim de un fenomen explicabil mai ales prin progresul anumitor
domenii ale tehnicii. Trebuie subliniat faptul ca aceste imprumuturi si influente sunt necesare,
chiar pozitive, atata timp cat nu devin exagerate. Imprumutul de termeni anglo-americani
reprezinta un fenomen desfasurat in limba noastra mai ales in ultimele decenii.
Influenta engleza s-a manifestat deseori prin intermediul limbii franceze: ,,biftec’’, care
seamana mai mullt cu frc. ,,bifteck'' decat cu engl. ,,beefsteak'' sau ,,rosbif'',care nu difera de
frc ,,rosbif'' decat prin accent si are elemente componente perfect sudate spre deosebire de
engl. ,,roast beef''. De asemenea, cuvantul ,,sandvis'' ,care e mai mai apropiat de rostirea
frc. ,,sandwich'' (atestat inca din 1801),decat de engl. ,,sandwich''(numele unui conte din Anglia).
Terminologia sportiva este aceea care cunoaste cel mai mare numar de cuvinte
englezesti:,,aut'', ,,baschet'' , ,,base-ball'', ,,bowling'', ,,bridge'', ,,cnocaut'’, ,,corner'', ,,dirt-
track'', ,,dribla'', ,,dribling'', ,,fault’’ ,
finis’’, ,,fotbal’’, ,,gol’’, ,,golf’’, ,,handicap’’, ,,hent’’, ,,ofsaid’’, ,,meci’’, ,,outsider’’, ,,presing’’,
,,ring’’, ,,rugbi’’, ,,scor’’, ,,set’’, ,,skeet’’, ,,start’’, ,,suporter’’, ,,upercut’’, ,,volei’’798 etc.
Desi, uneori ne este foarte greu, trebuie sa distingem anglicismele propiu-zise de

americanisme, care sunt, de obicei, mai recente si au caracter international. Dintre cele mai
cunoscute americanisme, amintim:,,blugi’’, ,,boss’’, ,,campus’’, ,,cow-
boy’’, ,,escalator’’, ,,hamburger’’, ,,hold-up’’, ,,jazz’’, ,,mass-
media’’, ,,motel’’, ,,radar’’, ,,topogan’’,si, desigur, expresia O.K.,a carei etimologie este extrem
de controversata, dar n-a impiedicat-o sa aiba un succes atat de mare pe plan international 799.
Un rol foarte important in difuzarea inovatiilor lexicale il are presa , care, pe langa faptul ca
este considerata „a patra putere in stat”, este si un important factor cultural-educativ. Prin larga
sa audienta, prin autoritatea pe care o impune, presa scrisa si audio-vizuala ia parte la „educarea
lingvistica” a publicului, dar si la diversificarea si difuzarea inovatiilor lexicale.
Aspectele influentei engleze in limba romana poate fi abordata din perspectiva normativa: pe
de o parte norma socio-culturala, iar pe de alta parte norma lingvistica.
1.Norma socio-culturala reglementeaza motivatia si functia imprumutului in raport cu
798
799
Theodor Hristea,Sinteze de limba romana, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1981, pag.51
specificul unui anumit stil sau registru al limbii. Conform celor doua categorii stabilite de Sextil
Puscariu, anglicanismele care apar in presa actuala se pot incadra in: „necesare” sau „de lux”.
a. Imprumuturile necesare sunt acele cuvinte, sintagme sau unitati frazeologice care nu au un
corespondent in limba romana sau care prezinta unele avantaje in raport cu termenul autohton. In
acest sens, anglicismele necesare au avantajul preciziei, al brevilocventei si nu in ultimul rand al
circulatiei internationale. Ele sunt motivate de noutatea referentului. In acelasi timp, luam in
calcul si o motivare denotativa si, chiar una conotativa (stilistica), in anumite situatii, chiar daca
mai putine la numar.Anglicismele denotative nu au, in general, echivalente in limba romană,
intrucat denumesc realitati aparute recent in diferite domenii ale culturii materiale si spirituale.
b. Anglicismele ,,de lux” sunt imprumuturi inutile, care tin de tendinta de ordin subiectiv a unor
categorii sociale de a se individualiza lingvistic in acest mod. Asemenea termeni nu fac decat sa
dubleze cuvine romanesti, fara a aduce informatii suplimentare.
Identificarea unor categori de lexeme neologice :
1.Terminologia economica, financiara si comerciala:
-Baby-sitter, cu sensul generic de „ingrijitor de copii”, apare in anunturile publicitare cu un sens

specializat ce include „tehnici pentru ingrijirea, supravegherea si educarea copiilor prescolari si
scolari”.
-Broker si dealer – intermediar.
-Drive-in – cinema, restaurant sau alt local care ofera servicii clientilor fara ca acestia sa-si
paraseasca masinile, in timpul unei stiri fiind numit si „Fast Food la volan”.
-Duty-free – apare ca adjectiv avand semnificatia de marfuri cumparate pe aeroporturi, nave sau
in avion, la preturi mici, fiind scutite de taxe. In presa actuala poate aparea si ca substantiv: „taxe
de infiintare a unui duty-free”.
-Non-profit – care nu cauta sa obtina profit.
-Rating – categorie, clasificare, clasa, rang.
-Tour-operator – companie care organizeaza si vinde vacante prin intermediul unui agent turistic.
-Voucher – document care poate fi folosi, in loc de bani, pentru a plati ceva.
2.Terminologia tehnica
-Airbag – perna gonflabila destinata sa protejeze, in caz de ciocnire, pasagerii de pe locurile din
fata ale unui automobil.
-Hard si soft – termeni din cibernetica.

-Lap-top – calculator portabil.
-Screening – examen medical realizat cu raze X.
- A scana – verbul din engleza „to scan”(a examina ceva in detaliu, cu ajutorul unui fascicul de
raze X).
-Shipping – expediere de marfuri cu ajutorul navelor.
-Site – spatiu, pagina de Internet.
-Walkman – casetofon portabil cu casti, la care pot fi ascultate din mers inregistrari muzicale.
3.Termeni din domeniul comunicatiilor si presei
-Banner – fasie lunga de panza pe care este scris un mesaj, un slogan.
-Clip – scurt film publicitar difuzat la televizor.
-Hot line – linie telefonica prin care publicul poate contacta politia sau alte servicii pentru a da
informatii despre anumite situatii speciale.
4.Termeni din domeniul invatamantului si cercetarii
-Curriculum – programa scolara pentru o anumita disciplina.
-Grant – suma de bani nerambursabila acordata unui cercetator individual, echipe de cercetare,
institut de cercetare pentru realizarea, intr-o perioada de timp determinata, a unei activitati de
cercetare stiintifica sau a unei activitati conexe activitatii stiintifice.
-Master – studii aprofundate
5.Terminologia sportiva
-Snow-board - sportul si suportul cu ajutorul caruia este practicat.
-Skateboard – sportul practicat cu ajutorul plansei pe role.
-Skate – patinaj pe role.
-Canyoning – sport extrem constand in coborarea pe vaile unor torenti din munti.
6.Domeniul vietii mondene
-Body – obiect de lenjerie feminina.
-Bodypainting – pictura pe corp.
-Fan club – un grup organizat, ai carui membri admira aceeasi persoana.

-Grill – gratar.
-Roll on – recipient de uz cosmetic, medical cu bila.
-Stripper – persoana care castiga bani facand striptease.
-High-life – elita.
-Party – petrecere.
Identificare anumitor anglicanisme ,,de lux’’:
1.Termeni din domeniul economic-financiar si comercial :
-Advertisig - publicitate.
-Agreement – acord financiar, economic.
-Showroom – magazin de expozitie.
2.Termeni din domeniul comunicatiilor
-Briefing – conferinta de presa.
-Key – speaker – vorbitor principal.
3.Domeniul invatamantului
-Training –pregatire, instruire.
-Item – intrebare, punct dintr-un test.
-Visitig professor – profesor oaspete.
4.Domeniul artistic
-Band – orchestra, formatie muzicala.
-Evergreen – slagar.
-Performance – spectacol.
-Teleplay – piesa de teatru la TV.
5.Domeniul sportiv
-Draftat – transferat.
-Pole-position – pozitie de favorit intr-o competitie sportiva.

-Soccer – fotbal.
6.Domeniul vietii mondene
-Fashion – moda.
-Make-up – farduri.
-Modeling – meseria de manechin.
7.Domeniul gastronomiei
-Snaks – gustari.
-Steak – carne pentru friptura.
2. Normele morfologice
O consecinta a patrunderii masive a cuvintelor din engleza ar putea fi „subminarea”

caracterului flexionar al limbii romane prin cresterea numarului adjectivelor invariabile si
stergerea granitelor dintre partile de vorbire.
3. Norma lexico-semantica
Definirea sensului imprumuturilor se face, in general, printr-un sinonim sau o expresie

echivalenta romaneasca. Anglicanismul mai poate fi introdus in text dupa echivalentul sau
romanesc sau, intr-o maniera jurnalistica, prin alternarea termenilor sinonimi in titluri si
subtitluri.In asimilarea anglicanismelor putem intalni diferite capcane, constructii pleonastice,
termeni incorect formati. Exemple:
-a acomoda si to accomodate(a asigura cuiva cazarea)
-agrement si agreement(acord)
-audienta si audience(public)
-a observa si to observe(a respecta o lege, o traditie)
-suport si support(sprijin financiar).
Necunoasterea sensului unor anglicanisme, neatentia, graba sau neglijenta genereaza in presa
constructii pleonastice. Exemple:
-„leadership-ul american la conducerea treburilor parlamantare” (alaturarea unui anglicanism si a

echivalentului sau romanesc);,,mijloace mass-media’’, ,,hit de mare succes’’, ,,conducerea
manageriala a unitatii’’,etc.
Daca avem in vedere imprumuturile, putem afirma ca atat influenta engleza, cat si influentele
din alte limbi exercitate asupra limbii romane sunt foarte variate si ele explica,,eterogenitatea
vocabularului romanesc’’800.Este de remarcat faptul ca aceste influente nu au alterat esenta latina
a limbii noastre,in schimb au influentat fizionomia ei lexicala, asigurandu-i un loc aparte printre
celelalte idiomuri neolatine.
Limba romana si-a imbogatit lexicul cu un numar urias de neologisme, fata de care,
actualmente este foarte receptiva, transformand-o intr-o limba moderna. Influenţa limbii engleze
nu trebuie să fie considerată un fenomen negativ, nefind cu nimic mai periculos decât alte
influenţe străine care s-au manifestat de-a lungul timpului în limba noastră, atâta timp cât nu se
exagerează folosirea lor. Adoptarea în vorbire a acestor termeni corespunde unor necesităţi de
expresie atât culturale, sociale (apariţia unor realităţi extralingvistice noi, determinată de fapte ce
ţin de progresul umanităţii), cât şi funcţionale (necesitatea existenţei în limbă a unor termeni care
să desemneze aceste realităţi noi din viaţa oamenilor).
Pentru a corespunde evolutiei neincetate a societatii, limba trebuie reinoita permanent.

Astfel, imprumutul din alte limbi reprezintă un aspect al creativităţii lingvistice prin care limba
se schimbă, îmbogăţindu-se neîncetat.
In epoca actuala, datorita progresului tehnic si al modernizarii societatii, influenta engleza

are o pondere foarte mare, ceea ce demonsteaza ca lexicul limbii romane ramane in continuare
deschis tuturor neologismelor.
BIBLIOGRAFIE:
Mioara Avram, Probleme ale exprimarii corecte, Ed.Academiei Republicii Socialiste
Romania,Bucuresti,1987
Sextil Puşcariu, Limba română I. Privire generală, Ed. Minerva, Bucureşti, 1976
Theodor Hristea, Ortografia şi ortoepia neologismelor româneşti (cu specială referire la
împrumuturile recente), în LL, 1995, vol.2
Theodor Hristea,Sinteze de limba romana, Ed.Didactica si Pedagogica,Bucuresti,1981
Valeria Guţu-Romalo, Corectitudine şi greşeală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
800
ASPECTE SINESTEZICE ÎN LIRICA POEZIILOR BACOVIENE
POPA SIMONA
UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRANCUSI’’ TG-JIU
Abstract: CULTIVATING MUSICAL MEANINGS OF THE WORD, THE SYMBOLIST POET

TRIES TO PENETRATE DEEPER MEANINGS OF THE WORLD. SYNESTHESIA, AS A MEANS OF
KNOWLEDGE WOULD ALLOW DISCERNING THE MYSTERY OF THE WORLD, IT OPENS THE
DOOR TO THE UNKNOWN, THE SURREALITY.
THE POETIC WORKS OF GEORGE BACOVIA CATALYZE, IN A PARTICULAR ARTISTIC
DEEPLY PERSONAL EXPRESSION, THE WHOLE EXPERIENCE OF SYMBOLISM WITH ITS
SPECIFIC ESSENTIAL FEATURES. IN HIS POETRY, THE SYMBOL REPRESENTS THE WAY OF
SURPRISING THE CORRESPONDENCES BETWEEN THE EGO AMD THE WORLD,NATURE, THE
UNIVERSE. BY MEANS OF SUGGESTION, IT EVOKES IDEAS, FEELINGS, SENSATIONS AND BY
MEANS OF „THE COLOURFUL LISTENING” THE VARIOUS SENSATIONS, BOTH CHROMATIC
AND MUSICAL CORRESPOND TO EACH AFFECTIONATELY, THE POET PROMOTING THE
ARTISTIC PROCEDURE OF SYNESTHERIA. THE POET SEEMS TO BY THE SENZUAL
EXPERIMENTER WHO REVEALS THE SYMBOLISTIC RECEPTIVITY ON A LARGE SEALE OF
SENSES, HIS WORKS BEING MOSTLY A SGNESTHHETICAL INTERPRETATION OF THE PRESENT
WORLD, BY APPELLING TO THE IMAGINATION.
SYNESTHESIC ASSOCIATIONS SHALL CONTRIBUITE TO THE DEVELOPMENT OF THE
IMAGINATION OF A VERY SPECIAL POETRY, UNIQUE AND OF A CERTAIN RAFINEMENT,
PAVING THE WAY IN THE POST-SYMBOLIST POETRY.
Ca formă de manifestare artistică şi literară, simbolismul este un curent artistic şi literar

care apare spre sfarşitul secolului XIX ca o reacţie la parnasianism şi care, „considerând lumea
ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relaţiile intime dintre lucruri,
fenomene şi sufletul omenesc”801. Poetul simbolist încearcă să pătrundă semnificaţiile profunde
ale lumii prin intermediul simbolurilor. În acest amalgam de simboluri, senzaţiile sunt semne ale
ideilor în sens platonician iar convertirea în ireal a realului reprezintă un procedeu artistic
specific poeziei moderne. Ca urmare, apare o poezie sinestezică, a corespondenţelor.
Sinestezia, conform dicţionarului explicativ, reprezintă „asociaţia între senzaţii de natură
diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt” 802. Această metodă de transpunere
metaforică a datelor unui simţ în limbajul altui simţ reprezintă o tehnică literară întâlnită deseori
în poezia simbolistă.
801
S. n., Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009, pag. 1018.
802
Ibidem, pag. 1022.
În literatura universală descoperim sinestezii prin care corespondențele se relevă pe
nivelul vocalelor / consoanelor. Acestea sunt procedee sau deziderate estetic-simboliste care au
ca şi trăsătură esenţială îmbinarea cromatic-sincretic-semantică, ori vizual-senzorială, împingând
și menținând orizontul receptării în tangență la paradoxurile lumii803.
Adepţii acestui curent reliefează în operele lor emoţia, sensibilitatea, trăirea prin analogii,
sugestii, adunate într-un limbaj poetic deosebit; stările sufleteşti fiind descoperite treptat,
sugerate şi nu descrise. În arta modernă lucrurile se reduc la “linii, culori, mişcări, la nişte
accidente care ajung sa fie independente de cauza lor şi care aruncă ele lumina mitică asupra lor
înseşi, în aşa fel încât le anulează realitatea, prefacând-o în mister” 804.
Printre adepţii acestui curent, în literatura universală regăsim nume de autori precum: Jean
Moreas, Charles Baudelaire, Rene Ghil, Stephane Mallarme. Charles Baudelaire este considerat
părintele literar al acestui curent deoarece pune în poemul său numit Corespondenţe toate
ingredientele principale ale simbolismului: dezvăluirea corespondenţelor între universul exterior
şi lumea sentimentelor, a analogiilor între elemente, a sinesteziilor.
În simbolismul românesc, printre reprezentanţii acestui curent literar, se numără: George
Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, N. Davidescu, Elena Farago etc.
În prima etapă a simbolismului românesc Al. Macedonski abordează în opera sa problema
artei romantice şi a celei simboliste, susţinând că poetul reprezintă un instrument al senzaţiilor
primite de la natură, pe care le transmite apoi în formulări inedite (În Poezia viitorului, afirmă că
poezia este muzică şi imagine; în articolul Despre poemă reliefează faptul că a fi poet înseamnă a
simţi).
În cea de-a II-a etapă din evoluţia simbolismului românesc, întemeietorul revistei Viaţa
nouă, Ovid Densuşianu, cultivă un simbolism polemic, evidenţiind principiul libertăţii şi al
progresului în artă; în accepţiunea sa masele trebuind să se ridice la nivelul elitelor iar sintagma
arta pentru artă înseamnă artă înaltă.
În creaţia lui Ion Minulescu apare simbolismul exterior care pune accent pe muzicalitatea
versurilor, pe efectele sonore obţinute prin resurse fonetice. Acesta face parte din cea de-a III-a
etapă a simbolismului autohton unde il regăsim şi pe George Bacovia care este, poate, cel mai
reprezentativ poet simbolist român si care utilizeaza procedeul stilistic al sinesteziei.
803
Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara,
Editura Aethicus, 2003, pag. 400.
804
Mihail Petroveanu, Geoge Bacovia, Ed. Cartea Românească, s.l., 1972, pag. 244.
În majoritatea poeziilor bacoviane există o anumită simetrie; simbolul este exploatat la
maximum de poet, leitmotivul, refrenul sau repetitia fiind, de asemenea, alte procedee tehnice
utilizate. Dar unul dintre cele mai importante procedee utilizate de către poet rămâne sinestezia.
În opinia lui Mircea Scarlat, sugestia este pentru adepţii curentului smbolist o cale prin
care „semnificatul poeziei încetează de a mai fi explicit, transformându-se într-o sumă de
latenţe805; în cadrul programului estetic-simbolist, denotaţia este evitată în favoarea conotaţiilor
care, prin efortul poetului de sporire a gamei acestora, conduc la descoperirea sinesteziilor.
Procedeul artistic al sinesteziei este prezent în mare masură în opera lui George Bacovia,
unul dintre cei mai originali poeţi români de după Eminescu. Expresie elocventă şi durabilă a
simbolismului autohton, poezia lui Bacovia concentrează teme şi motive precum şi tehnici
specifice acestui curent literar pe plan european: simbolul, sugestia, corespondenţele,
muzicalitatea, cromatica, olfactivul, prozodia, dar si teme şi motive care ilustrează sau definesc
acest curent: condiţia poetului şi a poeziei, solitudinea, melancolia, spleen-ul, misterul, evadarea,
natura, nevroza, iubirea deprimantă, oraşul sufocant etc.
În doctrina sau estetica simbolistă se inlatură descrierea în vederea utilizarii sugestiei.
Dar în opera lui Bacovia se acordă atenţie descrierii care păstrează însă nota specifică, sugestia
simbolismului. Spre exemplu, liricizarea peisajului reprezinta unul dintre procedee. Astfel, lumea
orasului de provincie, a târgului sufocant – una dintre temele regăsite în lirica poeziei bacoviene
– este văzută prin prisma acţiunii intemperiilor: ploaia, ninsoarea, vântul, frigul, ceaţa, arşiţa care
sugerează o lume bolnavă, degradantă fizic şi psihic:
„Dă drumu, e toamnă în cetate –
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă...şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate”806,
(Note de toamnă).
Sentimentul de singurătate – văzut ca o tortură pentru poet – constituie principalul său
component spiritual:
„Singur, singur, singur,
Vreme de beţie –
I-auzi cum mai plouă,
805
Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești, III, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988, pag. 53.
806
George Bacovia, Plumb, Editura Litera, Bucureşti, 2009, pag. 57.
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...”807
(Rar)
Natura, aflată sub puterea unor forţe distructive în viziunea lui Bacovia, este o stare de
spirit. Astfel, apa nu mai este un simbol al vieţii ca în opera lui Eminescu, ci un element
degradant, provocator de nevroze, de isterie, care distruge material. Prin extensie, îmbibarea
acvatica devine atribut moral al lucrurilor: plânsul apelor, al statuilor, al grădinii, al lămpii etc.,
devine o melodie lentă, ritmică, torturantă, un peisaj care-şi schimbă expresia în vibraţii prelungi,
în violenţe surdinizate care se încheie odată cu versul simbolic:
“Aud materia plângând…”808,
(Lacustră).
Sentimentul de iubire în poezia bacoviană nu este unul benefic pentru spiritul uman,
astfel că iubita este o fecioară palidă, despletită ce cântă la clavir o muzică funebră:
„Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir,-
Şi târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.
Iubita cântă un marş funebru

Iar eu nedumerit mă mir
De ce cântă-un marş funebru…
Şi ninge ca-ntr-un cimitir”809,
(Nevroză).
Componentă a eului poetic, senzaţia de funebru, moartea este o stare de dezagregare a
materiei, a fiinţei, a existenţei, a omenirii:
„Sunt câtiva morţi în oraş, iubito,
Chiar şi asta am venit să-ţi spun,
Pe catafalc, de căldură-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.
807
Ibidem, pag. 53.
808
Ibidem, pag. 39.
809
Ibidem, pag. 50.
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat”,810
(Cuptor).
În viziunea bacoviană, lumea este percepută de către poet la nivel auditiv, reuşind să
adpteze materia verbală după un instinct auditiv, să o transforme într-o fantomatică existenţă
secundară. Astfel, natura scoate sunete, melodii iar muzica sonorizează atomii.
Sinestezia bacoviană este susţinută printr-o larga varietate artistică fiind utilizate:
a) Instrumentele muzicale (clavir, vioară, bucium, talangă, ţambal, goarnă, flaşnetă,
piculină, flaut, fluier, liră, harfă etc.) care sunt specializate în evocarea stărilor depresive.
Astfel, buciumul, ascultat la marginea oraşului, în câmp, pătrunde sufletul:
„Răsună-n coclauri un bucium
Şi doina mai jalnic porneşte”811,
(Melancolie).
Talanga ce acompaniază ploaia de toamnă predispune la isterie:
„Da, plouă cum n-am mai văzut...
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletul mut!
Oh, plânsul talăngii când plouă”812,

(Plouă)
Ţambalul produce prin sunetul lui senzaţia de pieire, de aţâţări josnice sau scandează
disperarea ultimelor ceasuri de beţie:
„Sunau ţambale, târzia noapte…
De cabaret comun-
Femei, răcneau beţia falsă
Prin miros de tutun”813,
810
Ibidem, pag. 63.
811
Ibidem, pag. 52.
812
Ibidem, pag. 75.
813
Ibidem, pag. 181.
(Ecou târziu).
Goarna sugerează melancolia vieţii automatizate, irosite între ziduri în fiecare zi,
insinuează o nostalgie zadarnică:
„Şi vine ca-n vremuri de demult,
Din margini, un bucium de-alarmă
E toamnă... metalic s-aud
Gorniştii în fund, la cazarmă”814,
(Toamnă).
Flaşneta, cu sunetul ei atât de amplificat, devine un simbol al agoniei groteşti a unei
omeniri căreia nu i se cuvine un sfârşit solemn şi nici măcar compasiune iar clavirul accentuează
starea de tristeţe:
„Oraşul doarme ud în umezeala grea.
Prin zidurile astea, poate, doarme ea; -
Case de fier în case de zid,
Şi porţile grele se închid.
Un clavir îngână-ncet la un etaj,
Umbra mea stă în noroi ca un trist bagaj -”815,
(Nocturnă).
Melodiile sau piesele cântate la pian sunt sumbre, prelungind depresia generală,
prefigurând năruirea spre care se îndreaptă femeia cu halucinaţii erotice:
„Iubita cantă-un marş funebru
Ea plânge şi-a căzut pe clape

Şi geme greu ca în delir...
În dezacord clavirul moare
Şi ninge cantr-un cimitir”816,
(Nevroză)
Vioara şi violina încurajează gingăşia, suavitatea, sentimentul pasiv şi înduioşarea de
sine, melancolia:
814
Ibidem, pag. 64.
815
Ibidem, pag. 72.
816
Ibidem, pag. 50.
„Vioarele din doliu, cu strunele plesnite,
Te cheamă tremurânde cu nota cea din urmă
Şi-n van se uită-n zare şi-ntreabă de-a ta urmă
Fecioara-n alb, pe braţe cu roze veştejite”817,
(Tu ai murit...).
Într-un interviu acordat lui I. Valerian în anul 1929, George Bacovia spunea că: „În
poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiţie colorată (...).
Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţă colorantă. Întâi am făcut muzică
şi după strunele vioarei am scris versuri” 818.
Astfel că, în poezia bacoviană, îmbinarea sinestezică a sugestiei muzicale cu cea
coloristică aduce cu sine corespondenţe inedite, creând sentimentul plenar al integrităţii lumii.
Spre exemplu, pictural, culoarea violet sugerează monotonia iar din punct de vedere auditiv,
acest sentiment este dat de fanfară şi armonică: „Primăvară.../ O pictură parfumată cu miros de
violet (…) / În oraş suspină un vals din fanfară” 819, (Nervi de primăvară).
Sentimentele sunt sugerate aici prin culoare dar şi prin corespondentul muzical al acesteia.
b) Compoziţiile muzicale (simfonia, marşul funebru, valsul) relevă stări sufleteşti ale
poetului:
„Cânta purtând o mantie cernită
Şi trist cânta, gemând între făclii”820,
(Marş funebru).
c) Zgomotele diverse (foşnete, trosnete, plânsete, suspine, oftaturi, ecouri etc.) denotă
starea de tristeţe, pesimism, neîncredere:
„E toamnă, e foşnet, e somn
Copacii pe stradă oftează
E plânset, e tuse, e gol
Si-i frig şi burează”821,
(Nervi de toamnă).
817
Ibidem, pag. 249.
818
George Bacovia, Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001,
pag. 395.
819
George Bacovia, op. cit., pag. 76.
820
George Bacovia, Opere, Editura Semne, Bucureşti, 2006, pag. 77.
821
Ibidem, pag. 61.
d) Verbele auditive sugerează starea de teamă, nevroza (strig, izbeşte, ploând, plângând,
etc):
„De-atâtea nopţi aud ploând
Aud materia plângând”822,
(Lacustră).
Sinestezia creată prin transpunerea prin culoare a senzaţiilor auditive este prezentă în
mare măsură în opera bacoviană. Ţinând seama de faptul că în poezia bacoviană se regăsesc atât
elemente auditive cât şi vizuale, consideram ca există o predilecţie pentru muzică fata de
referinţa cromatică.
e) Indicaţia coloristică contribuie însă şi ea în mare măsură la întreţinerea ecoului
muzical dar pot exista situaţii în care comatica, fără concursul imaginilor aşa-zise muzicale,
declanşează o undă imperceptibil auditivă prin simpla ei revenire:
„Ca lacrimi mari de sange
Curg frunze de pe ramuri
Şi-nsângerat, amurgul
Pătrunde-ncet prin geamuri.
Pe dealurile-albastre,
De sânge urcă luna,
De sânge pare lacul,
Mai roş ca-ntotdeauna”823,
(Amurg).
Cromatica are profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti, ale eului poetic, astfel
că fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Spre exemplu, verdele crud, rozul si albastrul
sugerează starea de nevroză, violetul halucinaţia, un doliu cosmic, albul inexistenţa iar negrul şi
roşul simbolizează moartea, pornirea depresivă:
„Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre
Decor de doliu, funerar...”824,
822
Ibidem, pag. 13.
823
Ibidem, pag. 43.
824
Ibidem, pag. 11.
(Decor).
Deosebit de sugestivă, culoarea estompează conturul, îl dizolvă într-un fluid unic, capabil
să impună o anumită stare de spirit. Prin culoare atenţia este concentrată asupra anumitor
conduite interioare, asupra unor anumite obsesii. Detaşate de sursa lor, culorile relevă o lume
apăsătoare, fară perspective, fară nădejde. Prezenţa culorii corespunde unei existenţe adânci,
organice. Ca şi în cazul muzicii, culorile îl coboară pe poet pâna la rădăcinile vieţii, acolo unde
se înfruntă fiinţa cu nefiinţa.
În opinia poetului, culoarea plumbului are o seminficaţie aparte, de greutate, de apăsare
în timp ce culoarea galben simbolizeaza boala, neputinţa: “Plumbul ars e galben. Sufletul ars e
galben (…) Orice reacţiune chimică dă un precipitat galben (…) Plumbul apasă cel mai greu pe
om (…) Forţa lui m-a apăsat până la distrugere” 825.
Ca urmare, violetul generic, plumbul greu, lichiditatea, vidul din peisaj sunt transformate
în tot atâtea stări sufleteşti care vorbesc despre drame concrete ale individului uman.
Ca şi simbol reprezentativ în poezia lui George Bacovia, plumbul sugerează starea de

angoasă, sentimentele tensionate, sufocante:
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veşmânt-
Stam singur în cavou şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb”,826
(Plumb).
Vădit impresionat de lirica poeziilor bacoviene din volumul Plumb, Alexandru

Macedonski publică în revista Flacăra epigrama:
“Lui G. Bacovia:
Poete scump, pe frunte porţi mândre foi de laur
Căci singur, până astăzi, din plumb făcut-ai aur”827.
825
Mihail Petroveanu, op. cit., pag. 241.
826
827
Ibidem, pag. 243.
f) Olfactivul, de asemenea, se regăseşte în opera bacoviană, ilustrat fiind prin arome
puternice, agresive uneori, exprimate direct sau sugerate. Figura de stil a oximoronului
creează o imagine sumbră într-o atmosferă ironic-voluptoasă, subliniind senzaţia de frustrare.
În lirica bacoviană, prin efectul parfumului în contradicţie totală cu imaginea de-ansamblu, se
exprimă o stare de atracţie-respingere provocată ce zdruncină sensibilitatea, ca în versurile:
„O poemă decadentă, cadaverie parfumată,
Monotonă”828,
(Poemă în oglindă).
Sau în versurile:
„Pansele negre, catifelate
Pe marmura alba s-au vestejit,
Si-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, indoliate.
Eu singur, cu umbra iar am venit,

O, statui triste şi dărâmate,-
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit”829,
(Ecou de serenadă).
În arta bacoviană există o pantomimă a eului, o coregrafie în care diverse figuri
corespund anumitor avataruri ale conştiinţei. Agitaţia continuă a eului işi are semnificaţiile ei
aparte ca un limbaj, ca un cod al cuprinsului sufletesc.
De regulă, transpunerea senzaţiilor se realizează într-o manieră discursivă şi
explicită, dar în poezia bacoviană se regăsesc metafore şi epitete metaforice care trezesc
adevărate senzaţii: „lutul de căldură asudat” 830 (Cuptor), „o noapte udă, grea” 831(Sonet), „dormea
întors amorul meu de plumb” (Plumb).
828
829
George Bacovia, op. cit., pag 94.
830
831
Prin asocierile sinestezice se creează în universul liric o estetică implicită, a incertitudinii,
a îmbinărilor de senzaţii, parfumuri şi culori. Sinestezia, ca şi modalitate de cunoaştere, ar
permite desluşirea misterului lumii, ar deschide calea către necunoscut, către suprarealitate.
În poezia bacoviană, concentrarea mesajului artistic se face prin corespondenţa

senzaţiilor între diferitele niveluri ale simţurilor, acesta fiind astfel direcţionat încât să se ajungă
la o cunoaştere supraraţională, transcendentă.
Dincolo de orizontul estetic al sinesteziei, poetul este preocupat de experienţele psiho-

fiziologice despre care se vorbeşte în epoca respectivă, mai ales în Franţa. Acesta vrea să simtă
acea audiţie colorată, atras fiind de noutăţile experimentale ale simbolismului decadent. Astfel
că poetul vrea să simtă poezia pentru ca mai apoi să o transmită ca pe o diagramă a senzaţiilor,
într-un stil cu totul original. Procedeele simboliste îl ajută pe poet să perceapă mai mult acele
senzaţii de durere fără nume sau de sufocare ce îl copleşesc, poezia sa putând corporaliza
durerea, angoasa, senzaţiile; Bacovia fiind primul scriitor român care îşi somatizează poezia.
Poetul ne apare ca un experimentator senzual care tălmăceşte receptivitatea simbolistă pe o

largă gamă de simţuri, opera sa fiind în mare măsură o citire sinestezică chiar a lumii prezente,
prin excitarea imaginaţiei. Asocierile sinestezice din opera bacoviană contribuie la dezvoltarea
imaginaţiei unei poezii cu totul deosebită, inedită şi de un rafinament cert, deschizând calea în
lirica post-simbolistă.
BIBLIOGRAFIE
1. S.n., Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti,
2009.
2. Bacovia, G., Plumb, Editura Litera, Bucureşti, 2009.
3. Bacovia, G., Opere, Editura Semne, Bucureşti, 2006.
4. Grigurcu, Ghe., Bacovia-un antisentimental, Editura Albatros, s.l., 1974.
5. Iliescu, A., Poezia simbolistă românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1985.
6. Mancaş, M., Limbajul artistic românesc în secolul XX (1900-1950),
7. Bucureşti,Editura Ştiinţifică, 1991.
8. Petroveanu, M., George Bacovia, Ed. Cartea Românească, s. l., 1972.
9. Valerian, I., Chipuri din viaţa literară, Editura Minerva, Bucureşti, 1970.
10. Trandafir, C., Poezia lui Bacovia, Editura Saeculum, Bucureşti, 2001.
STRUCTURI SOCIALE ȘI ETNICE ÎN DOBROGEA
GEAMBAZU (TUȘA) NATALIA

BOCEA TEODORA
UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA
Abstract:
„THIS SCIENTIFIC RESEARCH AIMS AT EXPLOITING THE OPPORTUNITY OFFERED BY
THE MULTIPLE ETHNIC COMMUNITIES THAT LIVE IN DOBROGEA. TRYING TO DEFINE THE
CONCEPTS OF ANLYSIS IN THIS SPACE WE HAVE CHOSEN TO USE ETHNICITY. THE ETHNIC
GROUP WOULD BE, BY DEFINITION, PRENATIONAL, AN EXPRESSION OF A HISTORY OF THE
PAST: TRIBES, SLAVERY AND FEUDALISM, AND MORE SPECIFICALLY, CULTURES. WE COULD
ALSO DEFINE AS ETHNIC GROUPS PEOPLE THAT CONTINUE TO LIVE IN MODERN AND
CONTEMPORARY SOCIETIES AS SOME ISOLATED FORMS OF THE PAST.”
Cuvinte cheie: social communities, ethnic, interculturality, colonizations, cultural

politics
În Dobrogea întâlnim comunităţi din cele mai diverse însă cu un scop comun: acela de a
crea pentru respectivele grupuri condiţii favorabile pentru menţinerea moştenirii culturale a
grupului, de conservare a tradiţiilor şi a limbii vorbite precum şi posibilitatea dezvoltării acestor
grupuri în alte cadru statal decât propriile state de origine. În acest sens Dobrogea a fost un teren
propice şi a oferit pe deplin condiţiile menţinerii identităţii respectivelor comunităţi. În acelaşi
timp vom studia dinamica comunităţilor politice, zonele de origine ale acestora prcum şi
diversitatea lor în cadrul procesului de aculturaţie. Pe parcursul acestor procese, modelele
culturale originale sunt puternic influenţate pentru ca în final să rezulte un nou model cultural.
Acest tip de abordare este necesar datorită faptului că Dobrogea, deşi sub stăpânire turcească
(pînă la 1877), se afla în zona de gravitaţie şi de interes a statului român nou înfiinţat
nerecunoscut însă ca subiect de drept internațional.
Cultura administrativă este dimensiunea macrosocială de organizare a instituțiilor dar și a
percepției indivizilor asupra acestora precum și a proceselor microsociale la nivel de provincie
nou dobândită așa cum a fost cazul Dobrogei 832. În acelaşi timp încercăm să demonstrăm şiinţific
modul în care Dobrogea s-a modernizat în contextul proiectelor politice promovate de elitele
politice româneşti precum şi aportul pe care comunităţile etno-politice amintite îl aduc, direct sau
indirect, la acest proces833. Vorbim, în acest sens, de un proiect modernizator de provenienţă
occidentală aşa cum a fost el teoretizat de autorii acestor modele 834. Avem de-a face cu un tip de
abordare a modelului modernizator așa cum a fost teoretizat de Immanuel Wallerstein 835 care a
susținut teoria sistemului mondial836. Cum au fost reprezentate în mentalul colectiv al
comunităţilor instituţiile administrative precum şi legile excepţionale aplicate Dobrogei odată cu
revenirea acesteia în cadrul statal românesc. Care a fost percepţia comunităţilor în raport cu noua
legislaţie în materia dreptului de proprietate precum şi modul în care a fost aplictă aceasta în
Dobrogea. Menţionăm că pentru spaţiul dobrogean politicienii români ai vremii au manifestat un
interes deosebit pentru implantarea sistemului politic românesc de inspirație franceză şi a culturii
politice difuzate prin intermediul acestuia. Am încercat o cercetare în ceea ce priveşte raportul
dintre arealul social şi cel politic în cadrul acestor grupuri, relaţiile de rudenie în interiorul lor
precum şi apartenenţa la o anumită cultură specifică în raport cu tipul de sociatate tradiţională,
specifică anumitor etape de dezvoltare. Urmează să cercetăm cât de viabile au fost deciziile
politice referitoare la Dobrogea şi la spaţiul etno-politic dobrogean prin intermediul prezentei
lucrări. Acest demers științific încearcă, de asemenea, să exploateze oportunitatea care ne-a fost
832
Studiul lui Bernard Valade intitulat Cultura , publicat în volumul colectiv coordonat de Raymond Boudon în care
se definește modul de percepție a culturii administrative la nivel de provincie nou dobândită așa cum a fost cazul
Dobrogei, Raymond BOUDON, Tratat de Sociologie, ediția a-II-a, traducere din lb franceză de Anca Ene și Delia
Vasiliu, Editura Humanitas, București, 2007, pp.568-571.
833
Pentru acest aspect a se vedea Paul-Henri Combart care a publicat un excelent studiu numit Images de la
Culture (Imagini ale culturii) publicat în 1966, în care descria proiectul politic ca „o cultură marcată de o serie de
modele, de imagini ghid, de reprezentări, la care se raportează membrii unei societăți în comportamentele, munca,
rolurile și relațiile lor sociale”.
834
Este vorba de autori precum: Daniel CHIROT, Originile înapoierii în Europa de Est (coord.) şi Schimbarea într-o
societate periferică , Editura Corint Bucureşti 2004; a se confrunta şi Daniel CHIROT, Social Change in a Peripheral
Society. The Creation of a Balkan Colony, Academic Press, 1976. C.E. BLACK, The Dynamics of Modernization. A
Study in Comparative History, Harper, New York, 1966. Andrew JANOS , Modernization and Decady in Historical
Perspective, în Social Change Romania ( 1860-1940). A Debate on Developement in an European Nation, Ed.
Kenneth JOWITT, Institute of Internaţional Studies , University of California, Berkeley, 197. Keith HITCHINS,
Roumania 1866-1947, Clarendon Press, Oxford, 1994, cf. România 1866-1947, traducere de George Potra şi Delia
Răzdolescu, Humanitas, 1998; Irina LIVEZEANU, Cultural Politics in Greater Romania, Regionalism Naţion Building
&Ethnic Struggle, Cornell University Press, 1995, A se confrunta şi traducerea românească Cultură şi Naţionalism
în România Mare , traducere de Vlad Russo , Humanitas, 1998; a se vedea și Daniel BARBU, Politica pentu barbari,
București , Editura Nemira, 2005, p. 68.
835
Immanuel WALLERSTEIN, The Modern World-Sistem: Capitalist Agriculture and the Origins of the World-
Economy in the Sixteenth Century, New York, Academic Press, 1974, p.134.
836
Daniel CHIROT, Schimbarea într-o societate periferică, pp.8-10.
oferită prin multitudinea etniilor care trăiesc în Dobrogea. Folosirea conceptului de grup social
este legată la începuturi de concepţii rasiale şi pe de altă parte de „raţionalism şi legitimitatea
statelor naţionale”. În secolul XIX, termenul de naţiune este rezervat popoarelor occidentale
dotate cu un plan istoric larg, iar cel de „etnie” (sau trib) este folosit pentru a desemna populaţiile
considerate inferioare.
Termenul are rădăcini într-o concepţie etnocentrică conceptualizează societăţile exotice pe
modelul naţional al societăţilor occidentale. Concept care ierarhizează cele două tipuri de
societăţi în sens antropologic curent, etnia desemnează un grup uman caracterizat print-o cultură
şi o limbă comune, formând un ansamblu relativ omogen, raportat la o istorie şi un teritoriu care
îi aparţine. Pentru mulţi autori, etnia apare ca o entitate stabilă, dotată cu caracteristici proprii şi
obiective. Tradiţia etnologică a fixat astfel societăţile în desemnări etnice adesea rigide şi
unificatoare care tind să naturalizeze grupurile etnice zise empirice. Un exemplu, definiţia dată
de un autor francez: „O etnie, este la origine, în primul rând ansamblul social relativ închis şi
durabil, înrădăcinat într-un trecut cu caracter mai mult sau mai puţin mitic. Acest grup are un
nume, obiceiuri, valori şi în general o limbă care îi sunt proprii”837. Teoria etniilor și
antropologia culturală se dezvoltă la începutul secolului XX şi ca o reacţie la abordările
„rasiste”. Aşa cum putem vorbi despre o psihologie diferenţială individuală838, se poate vorbi şi
despre o psihologie diferenţială colectivă839, cea din urmă fiind etichetată fie ca o psihologie a
maselor fie ca o psihologie a popoarelor. Nici un tip de încercare în a schiţa portretul psihologic
al unui popor sau al unui grup etnocultural nu poate ocoli subiectivitatea autorului care face acest
portret, motiv pentru care el este, de regulă, subiectiv. În evaluarea psihologică a unui popor sau
a unui grup etnocultural, trebuie să avem în vedere şi factorul timp, respectiv dimensiunea
istorică ce modelează în mod specific fizionomia poporului (popoare tinere, popoare mature, în
837
Achim MIHU, Antropologie Culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pp. 13-19.
838
Acest concept definește elementele prin care un individ acționează sau percepe realitățile conform unor
stimuli care diferențiază în raport cu întregul cu grupul social din care fac parte. În Dobrogea avem cazuri foarte
rare a acestui tip de comportament datorită faptului că se acționa comportamental în funcție de interesele
grupurilor din care anumiți indivizi făceau parte. Roland DORON, Francoise PAROT ( coord.), Dicționar de
Psihologie, Editura Humanitas, București, 2009, p.631.
839
Conceptul definește acțiunile comunităților sau grupurilor sub acțiunea unor impulsuri de socializare. Astfel în
cazul votului politic, al achiziției unor bunuri, al respectării unor momente sau ritualuri dinb viața grupului indivizii
își reglează conduita pe baza evaluării posibilităților ce rezultă din voința celuilalt. La cazul studiat
(cel al Dobrogei) avem foarte multe influențe de acest gen datorate impulsurilor pe care comunitățile le au asupra
indivizilor sau membrilor respectivelor comunități. Acesta este și motivul pentru care psihologia socială este uneori
greu de diferențiat de antropologia culturală de exemplu atunci când se pune problema de a defini structura
fundamentală a personalității indivizilor. Ibidem, p. 632.
plină vigoare, popoare îmbătrânite etc.)840 Cultura este compusă din câteva elemente majore
precum: valori și modele comportamentale, limbi și dialecte, comunicare nonvrebală, conștiința
distincției culturale etc. Există numeroase amestecuri etnoculturale, în care intervin mai mulţi
factori de mixaj (sociali, culturali, istorici, moral-religioşi etc.) ce influenţează adesea în mod
negativ analiza noastră. De aceea, în procesul de evaluare a profilului psihologic al popoarelor
europene, trebuie să acceptăm de la început faptul că ele sunt diferenţiate atât din punct de
vedere formal, cât şi din punct de vedere al spiritualităţii. Așa se poate defini profilul unui grup
sau altui grup trăitor în Dobrogea care, bazându-se pe un anumit tip de comportament și de
origine, se raporta la a-l judeca pe celălalt și a opera o distincție între barbari sau civilizați, foarte
adesea în numele apărării unui ideal de puritate și autenticitate.
Cercetările unor autori preferă o analiză psihologică având ca metodologie
comparatismul etnocultural, iar aici există două direcţii de cercetare psihologică diferenţială
etnoculturală precum analiza comparativă Occident/Orient şi analiza comparativă Nord/Sud.841
Această percepție a grupurilor a fost prezentă în spațiul dobrogean și a integrat anumite tipuri de
comportament social ca de pildă sentimentul alterității ce a fost foarte bine reprezentat în cadrul
grupurilor ce locuiau în aceast spațiu. A existat și o intenție de reglementare a prevederilor
constituționale „naționale” care vizau spațiul identitar începând cu documentele programatice de
la 1848 și până la Primul Război Mondial842. Astfel în documentele programatice se întâlneau
prevederi precum: egalitatea drepturilor politice, desrobirea țiganilor prin despăgubire,
emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru orice compatrioți de altă credință,
reglementări care defineau două dimensiuni ale construcției alterității social-politice și cultural-
etnică843. Multiculturalitatea spațiului românesc va construi un tip de identitate care va avea un
parcurs conceptual și definitoriu de la jumătatea secolului XIX și până la jumătatea secolului
XX. Problematizarea pe marginea acestui subiect se leagă înainte de toate de discrepanţa
profundă pe care o regăsim între realitatea etnoculturală a lumii, pe de o parte, şi componența ei
din punct de vedere etnopolitic, pe de altă parte. Avem o clară definire a principalelor teze
constituționale exprimate încă de la 1866 motivate ca un model de includere politică a alterității.
840
Richard Y. BOURHIS, Jacques-Philippe LYONS (coordonatori), Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri,
Editura Polirom, Iaşi, 1997 p. 53- 57.
841
Salat LEVENTE, Multiculturalismul liberal, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pp. 87- 93.
842
Florin ABRAHAM, „Celălalt” în constituționalismul românesc. Studiu asupra relațiilor dintre majoritate și
minorități, în, Vasile Ciobanu, Sorin Radu (coord.),Partide politice și minorități naționale din România în secolul XX,
vol. III, Editura Tehno-Media, Sibiu, 2008, p.34.
843
Ibidem.
Totuși sunt identificate mai multe ambiguități în ceea ce privește delimitarea contextuală și
granițele spațiului etnic în filosofia constituționlă a Statului Român modern. 844
De-a lungul istoriei, diferitele tipuri de comunităţi etnoculturale s-au încadrat în comunităţile
politice şi în cadrele statale existente la un moment istoric concret 845 Când discutăm despre
spațiul etnic foarte aproape de explicaţiile antropologiei culturale se află şi cele ale etnologiei
care se ocupă cu studiul grupurilor . Etnologia se ocupă de studiul comportamentului uman în
funcţie de mediu, habitat, populaţie, obiceiuri. Etnologia pune în evidenţă specificul cultural al
unei colectivităţi, motiv pentru care, uneori, este privită ca o ramură a istoriei. Pentru etnologie,
cultura materială și cea spirituală este un complex care include cunoaşterea, credinţele, arta,
morala, legea, obiceiurile şi alte deprinderi dobândite de individ în calitate de membru al acelui
grup. În ceea ce priveşte punctul de vedere al istoriei asupra culturii trebuie precizat faptul că din
perspectiva acestei accepţiuni, istoria studiază evoluția societăţii în general, a diferitelor popoare,
în particular, sau a unor domenii ale societăţii. Astfel în spațiul dobrogean avem elementele
definitorii ale etniei și o anumită diversitate din punct de vedere etnic pentru a putea structura
cercetarea de față. Din punct de vedere științific etnicul se raportează la cultură ca la o
dimensiune restrânsă a societăţii, ca la un element component al acesteia. Modul cum este privit
raportul dintre istorie şi cultură este în strânsă legătură cu modelul explicativ adoptat de istorie,
anume: comprehensiv, cauzal, sistemic. Spre deosebire de alte discipline, istoria urmăreşte să
particularizeze fenomenul cultural la diverse popoare sau arii geografice, să-l încadreze în timp şi
să-l reconstituie în manifestările sale.
Ea periodizează evoluţia culturii acestor etnii, folosindu-se de criterii ex-culturale,
introducând cel mai adesea, pentru a delimita, criterii politice. Etnicul846 este definit drept profilul
psihic al unui popor deci și în cazul românilor avem un specific aparte. Astfel avem dovezi care
definesc spațiul dobrogean ca o zonă multiculturală unde pe lângă românii baștinași erau întâlniți
844
Victor RIZESCU, Some Distinctions within Classical Distinction. On the Civic and Ethnic Conceptions of the
Nation, în, Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol.I, 2001, nr.4, pp.1091-1097.
845
Bendict ANDERSON, Imagined Communities. Reflections on the Origin and Spread of Nationalism, London,
1991, p.88.
846
Și din acest punct de vedere lucrurile sunt dezbătute intens pentru că după 1896, data când termenul a apărut
în limba franceză, el era aplicat unor populații îndepărtate ca spațiu și considerate ca fiind primitive. Așa că , în
primă fază, termenul a fost asociat cu acela de trib cu care se va confunda parțial. Atunci s-a procedat la o serie
de alunecări semantice în scopul de a fi disociat clar a cuplului dintre etnie - trib de substantivele popor sau
națiune acestea din urmă fiind rezervate societăților civilizate, Martine SEGALEN, Etnologie-concepte și arii
culturale, Editura Amarcord, Timișoara, 2002, p.13.
turcii care au fost colonizați pe durata stăpânirii otomane. 847 Acest fapt a determinat migrația
românilor din Muntenia și Moldova care încercau să scape de apăsarea fiscală excesivă și în
același timp să poată întări sentimentul românesc 848 și să definească din punct de vedere etnic o
zonă locuită de români. Termenul „etnie” s-a impus în cercetările etnologice şi antropologice de
după al doilea război mondial, cunoscând o veritabilă expansiune la sfârşitul anilor 1960, iar
accepţiunea sa este astăzi încă una multiplă şi încă discutabilă.
Etimologic, termenul „etnie” provine din grecescul „etnos”, desemnând o comunitate cu
aceeaşi origine, care are strămoşi comuni, diferită de trib, şi care are dimensiuni mai reduse decât
acesta din urmă. Sub formă latinizată, „ethnicus”, termenul a intrat în limbajul bisericesc, şi
făcea referire la popoarele păgâne. Ulterior, în secolul al XX-lea, conceptul „etnie” (respectiv
adjectivul „etnic”) dovedeşte o accepţiune proteiformă, pătrunzând în circuitul ştiinţific. Astfel,
în spaţiul german, în ţările slave şi în nordul Europei, derivatele lui „ethnos” indică sentimentul
de apartenenţă la o colectivitate. În literatura de specialitate franceză, sensul dominant este acela
de comunitate lingvistică, în timp ce în spaţiul anglo-saxon este utilizată sintagma „ethnic group”
cu referire la o minoritate culturală849. Timpul etnicului sau istoricitatea etnică, va reprezenta, deci
modul propriu de a exista al unui subiect istoric determinat care să definească un model cultural.
Zonele etnografice850, de proveniență, au păstrat numele vechi date de populaţia autohtonă 851
sau dimpotrivă au fost redenumite cum avem exemplul Dobrogei. Păstrarea acestor toponimice
847
A se vedea Buletinul Societății de Geografie, an XXXVIII, 1919 și 1920.
848
Generalul german Bauer, ocupându-se de un recensământ făcut în Muntenia de către Constantin Mavrocordat
spune că 145 000 de familii (735.000 de suflete) au emigrat către Ardeal și Dobrogea . La un nou recensământ,
peste un deceniu, Bauer susține că mai rămăseseră doar 35.000 de familii de țărani (175.000 de oameni). Acest
fapt este constatat prin „peceți” adică prin bilete tipărite la începutul domniei lui Mavrocordat, Romulus SEIȘANU,
Dobrogea, Gurile Dunării și Insula Șerpilor, Editura ziarului Universul, București, 1928, p.158.
849
Philippe POUTIGNAT, Jocelyne STREIFF-FENART, Théories de l'ethnicité, în, Les groupes ethniques et leurs
frontières de Fredrik Barth, Paris, P.U.F., 1995, cap. III: Race, ethnie, nation.
850
Zonele etnografice se definesc prin peisajul lor, rezultat în urma activităţilor transformatoare desfăşurate în
cursul secolelor de cei care au trăit în cuprinsul lor, schimbând treptat cadrul natural. În peisajul etnografic se
disting şi ocupaţiile, prin predominanţa anumitor ramuri în exploatarea resurselor solului, a diferitelor sisteme de
agricultură, dezvoltarea pomiculturii, viticulturii, tipuri de păstorit şi multe altele. În practicarea tradiţională a
acestora se desluşesc numeroase detalii organizatorice. Zonele etnografice ne înfăţişează prin mărturii nemijlocite,
stadiul dezvoltării patrimoniului cultural dintr-o regiune sau alta. Inventarul etnografic zonal cuprinde bunuri
dezvoltate în condiţii specifice, bunuri din patrimoniul naţional şi bunuri larg răspândite, Valer BUTURĂ, Etnografia
poporului român, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1978, pp. 37-40.
851
Avem în Dobrogea multe cazuri în care localitățile care purtau nume turcești au fost denumite după zona
etnografică din care veneau cei care fuseseră colonizați în provincie. Există și situații în carte păstorii mocani au
înființat sate și le-au denumit după locurile de baștină. Așa se explică similitudinea onomastică din Ardeal și din
Dobrogea a unor localități precum : Săcele, Târgușor, Abrud, Sibioara, Dăeni, Petroșani, Peștera, Urluia,etc.,
Ibidem, p. 47.
vechi se datorează utilităţii lor pentru orientarea în spaţiu, iar pe de altă parte, redenumirile sunt
urmarea a faptului că aceste zone se localizează adeseori în regiuni geografice bine
individualizate. Aceste zone se găseau în depresiuni, văi, zone de dealuri, câmpii, a căror aşezări
erau puternic ancorate în cadrul natural şi strâns legate din punct de vedere economic şi social,
din patrimoniul continental sau universal. De asemenea, portul tradiţional românesc constituia un
criteriu important în zonarea etnografică a teritoriului dobrogean.
Diferenţele de ordin cultural, moral, social şi psihologic ale popoarelor europene au
constituit o preocupare constantă pentru diverşi specialişti din cele mai diferite domenii încă din
secolul al XIX-lea. Un loc important este reprezentat de studiile specialiştilor români în domeniu
care s-au aplecat asupra cercetărilor de etnopsihologie comparată 852
. În această serie de
preocupări, un loc aparte este ocupat de specialişti care s-au ocupat de analiza psihologică a
poporului român, de libertățile853 și de identitatea culturală a acestuia.
Și în cazul Dobrogei avem, pentru perioada de care ne ocupăm, comportamente
asemănătoare din punct de vedere social și cultural în cazul germanilor, italienilor și rușilor-
lipoveni care încercau să comunice prin coduri lingvistice proprii. Studiile consacrate spiritului
european recunosc faptul că Europa este un conglomerat de rase, popoare, culturi, civilizaţii
caracterizate printr-o mare diversitate şi un dinamism aparte.
În dreptul internaţional nu există o definiţie exactă şi general acceptată a minorităţii
naţionale. Abordările antropologice evidenţiază rolul culturii politice în definirea spațiului etnic
852
Un excelent volum a fost publicat de către Mictat A. GÂRLAN, Etno-psihologii minoritare în spațiul dobrogean,
Editura Lumen, Iași, 2007, unde ipoteza de bază a lucrării urmărește posibilitatea analizei colective precum și
stabilirea unor distanțe sociale între comunitățile entice dobrogeneînsoțite de trăsături diferențiale de natură
psihologică care se pot generalize în elemente de specific național.
853
Libertatea cunoaşte şi forme de abuz, ca de exemplu folosirea sa exagerată poate conduce la dezinformare sau
instigare. Statul pe de o altă parte poate avea acţiuni de îngrădire a libertăţii. Acest lucru va fi prezent în principiul
lui J. S. Mill prin care exercitarea libertăţii personale se poate face atâta timp cât intervenţia unei alte persoane
priveşte binele unei terţe persoane, care poate fi pusă în pericol. Prin adoptarea principiului domniei legii, statele
moderne au oferit garanţii formale pentru drepturile minorităţilor etnice (de pildă, Constituţia Republicii Federative
Iugoslavia, art.11 şi 45-50; Constituţia Republicii Slovenia, art. 5, 11, 64 şi 65). Convenţiile internaţionale relevante
pentru acest subiect sunt: Convenţia internaţională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială
(adoptată în 1965), Convenţia internaţională asupra drepturilor economice, sociale şi culturale (adoptată în 1966),
Convenţia internaţională asupra drepturilor civile şi politice (1966) şi Carta europeană pentru limbile regionale sau
minoritare (1992). Anumite state au mers mai departe, adoptând instituţia discriminării pozitive a minorităţilor, fapt
care conduce la acordarea de privilegii (de exemplu, alocarea unui număr de locuri în parlament pentru o minoritate
sau crearea unor circumscripţii electorale speciale). Ţinând cont că ţările aflate în tranziţie sunt în proces de
construire a democraţiei constituţionale, problema implementării drepturilor proclamate ale minorităţilor este foarte
importantă. În Dobrogea, problema asigurării libertăților și a respectării drepturilor a fost definită și în proclamația
Principelui Carol I la 14 noiembrie 1878. Gabriela COLȚESCU, op.cit. p. 148; a se vedea și Mihail VLĂDESCU-
OLT, Constituția Dobrogei., p. 82; a se vedea și Proclamația către locuitorii Dobrogei pronunțată în 14 noiembrie
1878, la Brăila de către Principele Carol I.
dobrogean. Influenţată de aceste teorii, Katherine Verdery a descris acest concept, într-o lucrare
referitoare la istoria românilor, în strânsă dependenţă cu cel de identitate. 854 Astfel, sunt luate în
considerare aspecte pecum cel legat de rolul elitelor în mobilizarea populaţiei unei comunităţi,
precum şi transformarea acestora în naţionalităţi. Acest proces avea la bază selectarea tradiţiilor
culturale şi a simbolurilor comunităţii, cultura fiind folosită în scop politic. Pe această cale se
crea o unitate afectivă, dar şi una de interese, care propulsa comunitatea respectivă, mobilizând-o
în scopul atingerii ţelurilor sociale şi politice propuse. Un alt model al etnicităţii construit pe
baze antropologice şi care are implicaţii în sfera culturii a fost propus de către Richard Jenkins.
Acesta sublinia faptul că, în concluzie, conceptul de etnicitate implică patru elemente care îl
caracterizează: diferenţierea culturală, interacţiunea socială, variabilitate şi caracterul simultan
individual şi colectiv. Astfel, potrivit lui R. Jenkins, diferenţierea culturală este produsă şi
reprodusă prin interacţiune socială, fiind variabilă şi manipulabilă şi în acelaşi timp, colectivă şi
individuală, precum şi exteriorizată şi interiorizată.855 Este și cazul Dobrogei care avea un grad
foarte mare de diferențiere socială dar și etnică, existau în același timp, mai multe grupuri care
creau o variabilitate colectivă. Dincolo de impresia de imobilism, lumea dobrogeană a sfârșitului
de secol XIX se confrunta cu dificultăți de adaptare la un tip de cultură politică de altă natură 856
Existau, în viziunea membrilor etniilor dobrogene, ameninţări ce obligau fie la acomodări
repetate, fie la conservarea sinelui într-o structură comunitară protejantă, oferind imaginea
normalităţii sociale și politice.
Această situație de relativitate instituțională permitea derularea unei existenţe circumscrisă
două repere: integrarea şi identitatea, cea din urmă manifestată deseori prin cea colectivă. 857
Foarte multi dintre membrii comunităților etnice dobrogene nu se raportau la identitatea politică
ca dimensiune politică ci se raportau la o identitate de grup care urma să conserve specificul
grupului și să-l apere de influențele aculturatoare. Acest fapt rezulta din difernțele etnice dar și
din percepția fiecărei etnii asupra fenomenului politic. Societatea românească a secolului XIX se
854
Katherine VERDERY, Transylvanian Villagers: Three Centuries of Political, Economical and Cultural Change,
Berkeley, University of California Press, 1983.
855
Richard JENKINS, Rethinking Ethnicity. Arguments and Explorations, London, Thousand Oaks, New Delhi, Sage
Publications, 1997, p. 40.
856
Carmen ALEXANDRACHE, Politic și religios în societatea românească secolele XVII-XIX. Puncte de reper , în,
Daniela Bușă, Ileana Căzan, (coord.) Curente ideologice și instituțiile statului modern – sec. XVIII- XX.Modelul
european și spațiul , Editura Oscar Print, București, p. 109.
857
Ileana CĂZAN, Modern și exotic în societatea românească, văzută de călători străini în primele două decenii
ale secolului al -XIX-lea, în, Societatea românească între modern și exotic văzută de călători straini (1840-1847),
București, 2005, p.93.
va confrunta cu expansiunea statelor vecine, concretizată prin dominaţia otomană, cu forma sa
ultimă regimul fanariot, prin repetata modificare politico- teritorială, dar şi prin accentuarea
„protecţiei” ţariste, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Prefacerile influenţelor
raţionaliste şi industriale europene nu au reuşit să schimbe în mod decisiv societatea românească
tradiţională, păstrătoare încă a matricei bizantine.858
Aceste realităţi vor contribui deopotrivă la frământarea vieţii Principatelor. În istoriografia
socială românească, preocupările în acest domeniu sunt legate de Revista ieşeană „Xenopoliana”
care a publicat un număr tematic despre Naţionalism. Etnicitate. Minorităţi, iar o secţiune a fost
intitulată Etnicitate şi cultură.859 Analizând importanţa etnicităţii pentru sociologia interbelică,
într-un interesant studiu, Maria Larionescu a analizat o serie de aspecte legate de raportul dintre
etnicitate şi cultură politică.860 O altă serie de studii importante au fost elaborate de Cătălin
Turliuc. Potrivit autorului, etnicitatea și cultura politică presupune întrunirea a patru
caracteristici: continuitate biologică; valori culturale împărtăşite la nivelul întregii comunităţi; un
spaţiu de comunicare şi interacţiune şi o categorie culturală unică, aceasta fiind definiţia „cea
mai apropiată de modul în care am înţeles noi prezenţa sa în istoria românească modernă”.861
Etnocentrismul constituie un impuls tot atât de natural pentru un popor ca şi egocentrismul
pentru individ. Este cum nu se poate mai normal ca modul nostru de a fi şi de a trăi să ni se pară
firesc şi să resimţim uimire sau stupoare în faţa unor stiluri de viaţă sau comportamente radical
diferite. În acest mod se produce cunoscuta „criză de conştiinţă”862, surprinsă din perspectivă
literară ca o „dramă a individului ce se rupe de ordinea socială dominantă (în speță otomană),
trăind practic în două lumi între zona cotidiană şi atitudinea lăuntrică.863Această „adâncă
nelinişte”este definită adecvat de Ştefan Lemny considerând că ea „nu înseamnă abandonarea
vechilor valori, ci numai o altă ierarhie a lor în planul existenţei şi al posibilităţilor
reale.”864Criza conştiinţei este corelată şi cu „deotomanizarea”, ale cărei semne sunt resimţite şi
858
Pentru acest aspect Daniel BARBU, Bizanț contra Bizanț. Explorări în cultura politică românească, București,
2001.
859
Xenopoliana, nr. V, Iaşi, 1997, pp. 1-4.
860
Maria LARIONESCU, Etnicitatea- identitate colectivă virtuală, în „Sociologie Românească”, Serie nouă, V, 1994,
nr. 2-3, pp. 151 - 159.
861
Cătălin TURLIUC, Naţionalism şi etnicitate. Consideraţii istoriografice şi metodologice, în, Istoria ca lectură a
lumii. Profesorului Alexandru Zub la împlinirea vârstei de 60 de ani, volum coordonat de Gabriel Bădărău, Leonid
Boicu şi Lucian Nastasă, Iaşi, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, 1994, pp. 425 - 439.
862
Daniel BARBU, op. cit. , p.136
863
Ștefan LEMNY, Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc, București, 1990, p. 7-11.
864
Ibidem, p. 14.
de contemporani, precum şi de călătorii străini, observabile în comportamentul social, care nu
ajunge însă la negarea credinţei religioase creştine, în spiritul raţionalismului european, ci se va
manifesta către extinderea activităţilor culturale, spre „investigarea disciplinată şi exactă”865 În
egală măsură se recunoaşte că orientalizarea moravurilor şi obiceiurilor din spaţiul românesc va
fi treptat înlocuită de un început de europenizare, manifestat totuşi în forme superficiale fapt
întâlnit mai ales în Dobrogea. Într-un asemenea context supus influenţelor instituționale, raportul
de putere intern îşi caută formele de expresie, apelând deseori la mentalul colectiv, la valorile
consacrate ale, vechii ordini politice pendulând între autoritatea politică şi cea eclesiastică.
Montesquieu sintetiza această atitudine sub forma celebrei întrebări „Cum poate fi cineva
persan?” Claude Lévi-Strauss observa că reprezentanţii multor triburi primitive se numesc pe ei
înşişi „oameni”, dovadă că se îndoiesc de apartenenţa la umanitate a tuturor celorlalte neamuri. 866
Mai cu seamă dacă există nişte clişee adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, este extrem de
comod ca ele să fie preluate de indivizi ca adevăruri care nu se mai discută, o dată ce sunt
împărtăşite de un număr semnificativ de membri ai societăţii. Așa era pusă problema și în
Dobrogea în sesnsul că trebuiau contabilizate sentimentele politice dar și opțiunile membrilor
etniilor dobrogene. Stereotipiile indivizilor se bazează pe tendinţa general umană de
simplificare şi raţionalizare, căreia îi datorăm pe lângă unele erori de judecată regretabile, şi cele
mai mari cuceriri ale ştiinţei. A reduce lucrurile la scheme simple constituie un rău necesar fără
de care ştiinţa nu ar fi putut progresa, după cum este tot atât de adevărat că, mai ales în ceea ce
priveşte domenii precum socialul, esteticul, relaţiile interumane, reducţionismul poate avea
urmări fatale. La începuturile sale, rasismul s-a prezentat ca o teorie antropologică bazată pe
factori obiectivi: deosebirile de aspect exterior dintre reprezentanţii diferitelor rase umane sunt
vizibile „cu ochiul liber”, aşadar incontestabile.
Noţiunea de rasă nu a fost creaţia unor ideologi perverşi, interesaţi în ridicarea unor oameni
împotriva altora, ci un concept elaborat de ştiinţele omului şi, ca atare, la fel de onorabil ca orice
altă noţiune vehiculată de acestea. Nimeni altul decât părintele pozitivismului, Auguste Comte,
evidenţia, încă în 1852, că indivizii aparţinând diferitelor rase nu au acelaşi creier, fără a trage
însă de aici vreo concluzie care să îl facă pasibil astăzi măcar şi de cea mai vagă bănuială de
rasism. Nu trebuie să se înţeleagă că dispreţul faţă de alte popoare şi rase este o achiziţie
865
Carmen ALEXANDRACHE, art.cit.,p. 110
866
Şi în limba rromani etnonimul „rom” înseamnă „om”.
modernă. Grecii şi romanii care îi numeau „barbari” pe toţi străinii practicau şi ei un
etnocentrism pe care l-am putea numi „protorasist”. Avântul ideilor rasiste se leagă însă de
fenomene specifice secolului al XIX-lea, precum colonialismul, urbanizarea şi imigrarea,
combinate cu exacerbarea naţionalismului. La elaborarea doctrinei rasiste şi-au adus contribuţia
o mulţime de gânditori din cele mai variate domenii: filosofi şi teologi, fiziologi şi anatomişti,
istorici şi filologi, pentru a nu-i mai aminti pe scriitorii, poeţii şi călătorii influenţaţi de teoriile
biologice la modă în secolul darwinismului. Theodor Adorno a analizat rasismul în general şi
antisemitismul în particular ca produse ale unui anumit tip de personalitate: autoritară,
conservatoare, antidemocratică, etnocentristă. Reprezentant al şcolii de la Frankfurt, amestec
paradoxal de marxism şi freudism, Adorno susţinea că un atare tip psihologic nu poate fi decât
produsul unei copilării frustrante, rod al educaţiei religioase care ar impune supunerea
necondiţionată faţă de părinţi, dar o supunere lipsită de dragoste, un fel de identificare
superficială cu modelul paternal, grevată de un la fel de puternic resentiment faţă de opresiunea
exercitată de aceştia. Rezultatul ar fi o combinaţie explozivă de conformism şi dorinţă de a
distruge stâlpii autorităţii tradiţionale a instituţiilor consacrate. Adăugându-se la aceste tendinţe
şi aceea a transferării propriilor slăbiciuni şi defecte asupra altora se obţine portretul caricatural
al nazistului a cărui distrugere în efigie constituia un obiectiv de bază al neo-marxiştilor din
Şcoala de la Frankfurt. Aflat la antipodul etnocentrismului, a cărui tendinţă dominantă este
aceea de exaltare a culturii proprii în detrimentul altor culturi, exotismul procedează exact invers,
valorizând necritic o cultură străină, de preferinţă una cât mai îndepărtată din punct de vedere
tipologic. Astfel, nu putem vorbi de exotism atunci când cultura admirată aparţine aceluiaşi
context civilizaţional. Ca şi în cazul etnocentrismului, şi chiar mai mult decât acolo, idealizarea
joacă şi aici un rol determinant. Extazierea în faţa unei culturi cât mai deosebite de cea proprie se
bazează pe un anume fel de elaborare mitică (trăsătură prezentă şi în etnocentrism), dar şi pe
dorinţa de evadare născută din diversele frustrări acumulate în sânul propriului spaţiu cultural. La
baza supraestimării valorilor culturii idealizate stă însă întotdeauna o doză de ignoranţă. Tzvetan
Todorov afirmă, pe bună dreptate, că „exotismul este un elogiu în necunoaştere”.
Din interese financiare evidente, industria turistică încurajează această bulimie, servindu-l pe
client cu tot ceea ce se consideră a fi tipic pentru zonele vizitate: bucătăria locală, artizanatul,
folclorul, totul la nivelul cel mai superficial-spectaculos, fără înţelegerea esenţei, a rădăcinilor
autentice ale culturii survolate într-un periplu de câteva zile. Dar decentrarea pe care o presupune
punerea în paranteză a unui întreg ansamblu de convingeri şi credinţe nu poate fi realizată în
absenţa conştiinţei clare a propriei identităţi culturale. Căci, aşa cum nota Tzvetan Todorov „e un
adevăr banal acela că dacă nu te cunoşti pe tine însuţi nu vei ajunge niciodată să îl cunoşti pe
celălalt”867. Pe de o parte, înţelegerea alterităţii nu este posibilă fără cunoaşterea identităţii, însă
pe de alta nu devenim conştienţi de identitatea noastră decât dacă, şi după ce, ne confruntăm cu
alteritatea. Termenul „minoritate naţională” utilizat drept categorie juridică se referă şi la
comunităţile ce pot fi definite ca minorităţi etnice.
Acest fapt se produce în ideea de a folosi un termen unic și pentru a evita confuziile în
aplicarea reglementărilor internaţionale şi, în acelaşi timp, în ideea de a exclude posibilitatea
unui tratament diferenţiat aplicat comunităţilor sau grupurilor de persoane. A existat și o intenție
de reglementare a prevederilor constituționale „naționale” care vizau spațiul identitar începând
cu documentele programatice de la 1848 și până la Primul Război Mondial 868. Astfel în
documentele programatice se întâlneau prevederi precum: egalitatea drepturilor politice,
desrobirea țiganilor prin despăgubire, emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru orice
compatrioți de altă credință, reglementări care defineau două dimensiuni ale construcției
alterității social-politice și cultural-etnică 869. Multiculturalitatea spațiului românesc va construi
un tip de identitate care va avea un parcurs conceptual și definitoriu de la jumătatea secolului
XIX și până la jumătatea secolului XX. Problematizarea pe marginea acestui subiect se leagă
înainte de toate de discrepanţa profundă pe care o regăsim între realitatea etnoculturală a lumii,
pe de o parte, şi componența ei din punct de vedere etnopolitic, pe de altă parte. Avem o clară
definire a principalelor teze constituționale exprimate încă de la 1866 motivate ca un model de
includere politică a alterității. Totuși sunt identificate mai multe ambiguități în ceea ce privește
delimitarea contextuală și granițele spațiului etnic în filosofia constituționlă a Statului Român
modern.870
867
Tzvetan TODOROV, Nous et les autres, Éditions du Seuil, Paris, 1988, p. 27.
868
Florin ABRAHAM, „Celălalt” în constituționalismul românesc. Studiu asupra relațiilor dintre majoritate și
minorități, în, Vasile Ciobanu, Sorin Radu (coord.),Partide politice și minorități naționale din România în secolul XX,
vol. III, Editura Tehno-Media, Sibiu, 2008, p.34.
869
Ibidem.
870
Victor RIZESCU, Some Distinctions within Classical Distinction. On the Civic and Ethnic Conceptions of the
Nation, în, Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol.I, 2001, nr.4, pp.1091-1097.
De-a lungul istoriei, diferitele tipuri de comunităţi etnoculturale s-au încadrat în comunităţile
politice şi în cadrele statale existente la un moment istoric concret871
871
Bendict ANDERSON, Imagined Communities. Reflections on the Origin and Spread of Nationalism, London,
1991, p.88.
ADAPTAREA ŞI MOTIVAŢIA PERSONALULUI MILITAR
FEMININ - STUDIU DE CAZ –
ANA-MARIA ILIE
UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA”, SIBIU
Abstract: THE FOLLOWING STUDY PLANNED TO ANALYZE THE REASONS FOR WHICH
WOMEN CHOSE THE MILITARY PROFESSIONAL ENVIRONMENT AND HOW THEY HAVE
ADAPTED TO THIS MALE DOMINATED PROFESSION. THE STUDY’S GOAL IS TO ESTABLISH A
FACILITATING CHAIN OF PROFESSIONAL INSERTION OF WOMEN IN MILITARY INSTITUTIONS.
THE RESEARCH IS BASED ON A CASE STUDY REALIZED ON THE FEMALE STAFF OF THE
MOBILE GROUP OF GENDARMES “BUZESTI BROTHERS” FROM CRAIOVA, WHERE THE
INTERVIEW METHOD WAS USED FOR COLLECTING DATA, AND IN THE INTERPRETATION OF
THE INFORMATION WE HAVE USED THE QUALITY OF THE CONTENT ANALYSIS. THROUGH
THIS RESEARCH, IT IS DESIRED TO HELP THE MILITARY SYSTEM TO UNDERSTAND, SUPPORT
AND FACILITATE THE INTEGRATION OF WOMEN INTO THE MILITARY STRUCTURES AND
INSTITUTIONS AND IN INCREASING THE INTEREST OF MILITARY ORGANIZATIONS IN
RECRUITING FEMALE PERSONNEL.
Capitolul 1. Argumentarea cercetării
Tema acestei cercetări mi-a fost “sugerată” de realitatea zilelor noastre, în care oamenii la zărirea
unei femei în uniformă care patrulează pe stradă, se manifestă în diverse moduri.
Am vrut să văd cum stau lucrurile de partea cealaltă a baricadei şi observând dorinţa din ce în mai
mare a tinerelor care au absolvit liceul, chiar şi facultatea, de a accede într-un sistem militarizat şi
exprimarea acestei dorinţe prin înscrierea numeroasă la şcolile de subofiţeri şi agenţi, şi în cadrul
Academiilor, am dorit să aflu şi motivele care le-au influenţat în luarea acestei decizii. De asemenenea,
am fost interesată de cum au fost integrate în unitatea unde îşi desfăşoară activitatea în prezent şi cum a
fost procesul de adaptare de la statutul de elev la tânăr angajat, daca au întampinat probleme de adaptare
în colectivitate sau în ceea ce priveşte programul de lucru.
Afirmăm că oamenii sunt capabili aproape de orice atunci când îşi propun ceva, că nu există „nu
pot”, ci doar „nu vreau”, că omul este o forţă care stăpâneşte natura şi că dacă există bariere în realizarea
unui obiectiv, sunt propriile noastre bariere care ne împiedică, însă viaţa ne face să conştientizăm
propriile limite şi posibilităţi, şi ne reaminteşte de realitate.
Orice activitate fizică sau psihică solicită mai mult sau mai puţin organismul uman, însă în
domeniul militar, atât solicitările fizice, cât şi cele psihice sunt de o altă natură faţă de cele obişnuite - mai
intense, mai deosebite, uneori fiind împinse până la limitele indiviziilor. Personalul militar este supus
unui program alert, în care este perturbat ciclul normal al activităţilor zilnice pentru care omul este
programat biologic şi social, şi se impun numeroase privaţiuni, bazate pe o disciplină cât mai riguroasă,
pe asumarea riscului în anumite condiţii şi pe o disponibilitate cât mai mare pentru activităţile prevăzute
de serviciu.
Capitolul 2. Cadrul teoretic al cercetării
2.1. Adaptarea militară şi istoricul adaptării femeilor
Conceptele centrale ale prezentei cercetări sunt reprezentate de adaptare şi motivaţie. Cu sau
împotriva sistemului militar, mereu acest domeniu a reprezentat un punct de interes pentru oameni.
Sistem închis şi exclusiv destinat bărbaţiilor, o dată cu societatea a evoluat şi a suferit transformări
majore. Integrarea femeilor şi spargerea barierelor privind sexul angajaţiilor, este un subiect asupra căruia
merită să ne îndreptăm atenţia.
Literatura de specialitate din România nu abordează conceptele de adaptare şi motivaţie ale

personalului militar feminin, doar aduce în discuţie printr-un singur studiu, realizat de Lt. Col. dr. Leontin
Stanciu şi lector universitar Daniela Cosma, adaptarea fetelor la mediul educaţional militar, studiu
desfăşurat pe elevele Liceului Militar din Alba Iulia şi pe studentele Academiei Forţelor Terestre din
Sibiu.
Termenul de adaptare militară face referire pe de o parte, la adaptarea profesională a persoanelor angajate
în armată, în raport cu cerinţele instituţiei militare, iar pe de altă parte, se pune accentul pe relaţia de
colaborare a militarului cu unitatea şi identificarea lui cu obiectivele armatei în general.
Forţa militară s-a schimbat de la începuturile naţiunii, la fel ca şi normele culturale şi credinţele.
Înainte de secolul 20, femeile nu puteau să servească armata în timpul unui război, excepţie făcând
cadrele medicale. La inceputul secolului 20, în armata era nevoie de femei pentru a ocupa funcţii în timp
de pace, aşa că posturile administrative au fost deschise pentru femei. În decursul timpului, femeile au
capătat drepturi egale cu bărbaţii, aşa că femeile au câştigat şi dreptul de a servi în armată în mai multe
roluri. Femeile au fost admise la academia militară din anul 1967. [1]
„În timpul Primului Război Mondial, femeile au luat locul bărbaţilor plecaţi pe front în fabricile de
armament, iar în al Doilea Război Mondial această tendinţă a fost completată cu înfiinţarea unor corpuri
auxiliare de femei, angajate în activităţi de sprijin al trupelor sau în activităţi de stat major.” [2]
În prezent, dreptul femeilor de a ocupa funcţii în armată este consfinţit în toate ţările democratice.
Un aspect controversat îl reprezintă locurile rezervate femeilor în armată pe specialităţile militare cu
solicitări deosebite: aviaţie, marină, ori pe posturile combatante.
2.1.1. Creşterea ponderii femeilor-militar din armată
Creşterea ponderii femeilor-militar din armată sau „feminizarea armatei”, cum îl numesc unii
autori străini, reprezintă un proces complex, ce caracterizează evoluţia armatelor naţionale din statele
democratice ale lumii, după 1990. Procesul a fost declanşat de societatea democratică în care existau şi
instituţiile militare ce au trebuit să se adapteze şi să se organizeze dupa cerinţele „impuse” de un regim
democratic – a trebuit aplicat principiul egalităţii între sexe. Armata a trecut de-a lungul timpului printr-
un întreg proces de schimbare, de reactualizare, creşterea ponderii femeilor-militar din armată fiind o
dimensiune majoră a reformei instituţiilor militare.
Pentru reuşita sigură a unei femei în cariera militară, nu există compromisuri şi lucruri făcute cu
jumătăţi de măsură. Principiul este „totul sau nimic”, astfel că o femeie trebuie să se integreze complet în
instituţia militară pentru a avea acces la funcţii şi grade superioare în armată, pentru a urca pe scara
ierahică.
Sporirea numărului femeilor care au ales profesia militară este considerată ca un liant între armată
şi societate. Societatea, cu caracterul ei democratic a determinat integrarea femeilor în rândul militariilor.
În zilele noastre, putem întâlni femei ofiţer, subofiţer şi militari sub contract în cadrul forţelor armate.
Încadrarea în forţele armate necesită disponibilitate din partea angajatului, eficacitate, ritm alert, putere
fizică, viteză, dexteritate, agilitate, gestionarea şi medierea situaţiilor de criză şi încheierea cu succes a
misiunilor. De accea este nevoie de personal puternic motivat, echilibrat, stabil emoţional disponibil
pentru îndeplinirea sarciniilor de lucru. Aceste cerinţe privesc toţi angajaţii, indiferent de etnie, rasă, sex.
[3]
„Creşterea ponderii femeilor-militar este un proces ireversibil pentru toate armatele naţionale, rata
de feminizare a armatei diferă de la o ţară la alta, în funcţie de tradiţii, obiceiuri, mentalităţi şi istorie
naţională; accederea femeilor-militar la funcţii de mare responsabilitate şi grade superioare în armată pare
a fi dependentă de nivelul de dezvoltare democratică a respectivei societăţi; rata de feminizare a armatei
pare a fi influenţată şi de gradul de dezvoltare economică a ţării, respectiv de posibilitatea găsirii unui loc
de muncă apreciat de femei drept compatibil cu structura lor fizică şi psihică, cu statutul lor de soţie şi de
mamă” [3]
2.1.2. Egalitatea şi diferenţierea sexelor cu privire la adaptarea în mediul militar
Femeile au pătruns treptat în domeniile de activitate care erau destinate strict sexului masculin, iar
diferențele fizice privind talia, masa şi forța musculară nu mai sunt criterii care să diferențieze sexele
pentru un anumit loc de muncă şi prezența acestor caracteristici, nu mai reprezintă condiții ale eficienței.
În sport anumite probe, cum ar fi: aruncarea ciocanului, săritura cu prăjina, triplul salt – considerate a fi
specifice bărbaţilor, au devenit accesibile şi femeilor, cu performanţe demne de remarcat, demonstrând
capacitatea fizică a acestora. [4]
Chiar şi armatele, cunoscute şi recunoscute prin conservatorismul lor, au dat undă verde accesului
femeilor în structurile lor. „În consecinţă, statutul, situaţia şi numărul femeilor care fac armată şi care îşi
aleg o carieră militară a evoluat, chiar dacă nu la un nivel la care noi am fi vrut. Societatea mai are
prejudecăți care pot fi înlăturate chiar de noi, prin atitudinea fermă pe care trebuie să o avem acolo unde
ne desfăşuram activitatea, dar fără a ne pierde feminitatea şi gingăşia. Un aspect care ar trebui îndepărtat
din relația dintre cetățean şi autoritatea statului, lucrătorul în uniformă, este acela că, atunci cand sunt
prinse în situații neplacute, persoanele de sex masculin reacționează vulgar sau emit remarci cu conotații
sexuale la adresa femeilor în uniformă, deoarece uniforma este un magnet pentru cei tentați de „fructul
oprit’. Ei încearcă să impresioneze audiența prin duritatea dată de masculinitate, dusă la extrem. De aceea
se impune ca, uneori, femeile în uniformă să fie însoțite de colegii lor bărbați, pentru a preveni aceste
situații” [5].
2.2. Motivaţia femeilor în armată
Cercetările au arătat, în general că femeile, ca și bărbații, au identificat siguranța locului de

muncă, salariul atractiv și oportunitatea de a-i ajuta pe alții ca cele mai importante motive pentru a intra în
profesie. Cu toate acestea, unele cercetări au raportat diferențele de gen. S-a constatat că femeile preferau
mai mult decât bărbații să lucreze în poliție pentru sentimente de mândrie, împlinire, provocare şi
independență. De asemenea, s-a observat că autoritatea și capacitatea de a aplica legea au fost mult mai
importante în rândul persoanelor de sex feminin. [6]
Capitolul 3. Obiectivele cercetării
3.1. Scopul
Scopul cercetării este acela de a elabora un plan de integrare a femeilor în armată, de a echilibra
„balanţa” care înclină în acest domeniu către sexul masculin.
De-a lungul timpului s-au iscat contradicţii legate de prezenţa femeilor în armată, dar cu toate
acestea, ele au fost, sunt şi vor fi prezente în acest domeniu. Deşi înainte erau percepute ca fiinţele ce
trebuiau să aibă grijă de casă, copii, şi de familie în general, acum situaţia stă diferit, şi emanciparea
femeii a atins un nivel destul de înalt. Femeile îşi doresc independenţă şi succes în carieră, şi cu atât mai
mult, femeile care lucrează în domeniul militar şi trebuie să facă faţă unor bareme, unor standarde -
dorinţa lor de reuşită fiind mari.
Deşi în zilele noastre, accesul femeilor în armată este permis, problematica integrării femeilor în
armată continuă să se afle în prim-planul dezbateriilor şi reprezintă o contradicţie ce mereu va antrena
două grupuri: pro şi contra. O barieră în adaptarea femeilor în acest domeniu, este reprezentată de
percepţia colegiilor bărbaţi. În cadrul armatei, femeile desfăşoară activităţi similare cu cele din viaţa
civilă: conducerea unor vehicule, controlul unor sisteme, singura diferenţă fiind performanţa care rezultă
din efortul fizic susţinut – performanţa fizică reprezentând unul dintre motivele blamării femeilor în acest
domeniu.
3.2. Obiectivele cercetării
O1: Identificarea nivelului de adaptare al femeilor militar în armată;
O2: Identificarea aspectelor motivaţionale ale femeilor implicate în sistemul militar;
O3: Stabilirea unui lanţ de facilitare a inserţiei profesionale a femeilor în cadrul instituţiilor militare.
3.3. Întrebările cercetării

1: Cum a decurs procesul de adaptare al femeilor militar în armată?
2: Care sunt aspectele motivaţionale care au determinat personalul feminin să aleagă sistemul şi profesia
militară?
3: Cum se poate stabili un lanţ de facilitare a inserţiei profesionale a femeilor în cadrul instituţiilor
militare?
Capitolul 4. Metodologia cercetării
În cadrul acestui capitol vor fi clarificate următoarele aspecte metodologice ale studiului vizat:
 Universul populaţiei cercetate

 Metoda, tehnica şi instrumentul utilizate
 Procedura de lucru
4.1. Universul populaţiei cercetate
În ceea ce priveşte subiecţii, în cadrul cercetării de faţă am ales personalul femin din cadrul
Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Am ales să realizez această cercetare la arma jandarmi pentru că
angajaţii operativi se confruntă cu misiuni care au un grad sporit de risc şi pentru că au contact direct cu
cetăţenii, îşi desfăşoară activitatea pe teren şi trebuie să facă faţă unor provocări diverse, care îi solicită
atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Numărul total al angajațiilor Grupării de Jandarmi Mobile este
de 391 de persoane.
4.2. Metoda, tehnica şi instrumentul utilizate
Metoda utilizată pentru acestă cercetare o constituie ancheta sociologică, deoarece are în vedere
culegerea de informaţii pe baza convorbirii cu subiecţii, iar ca tehnică am apelat la interviul informal. Ca
instrument s-a elaborat un ghid de interviu cuprinzând 23 de itemi care au vizat analiza adaptării în
armată şi motivele care au determinat subiecții să aleagă profesia de militar.
4.3. Procedura de lucru

 Obținerea accesului
Pentru desfăşurarea cercetării, a fost nevoie de obținerea accesului în unitatea militară şi la
personalul feminin din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. S-a obținut accesul în unitate, cât şi
la personalul feminin al grupării, în urma audienței la comandantul Grupării de Jandarmi Mobile.
 Informare cu privire la organizare

În funcție de programul subiecțiilor, s-a desfăşurat interviul cu fiecare subiect în parte. Interviurile au
variat ca timp între 15 şi 30 de minute.
 Prezentarea ghidului de interviu

Vechime în muncă:
Studii:
1. Descrieţi momentul în care aţi început să vă gândiţi la profesia pe care doreaţi să o

practicaţi.
2. Descrieţi în câteva cuvinte traseul dumneavoastră professional.
3. Spuneţi-mi motivele care v-au determinat să alegeţi această profesie.
4. Spuneţi-mi dacă aţi fost influenţată să alegeţi această meserie, şi dacă da, de cine anume.
5. Prezentaţi modul în care sunteţi tratată de către colegi.
6. Prezentaţi modul în care sunteţi tratată de către superiori.
7. Dacă există piedici, bariere în această profesie, exemplificaţi câteva dintre ele.
8. Relataţi dificultăţile întâlnite în şcoala militară, dacă acestea au existat, cu privire la
pregătirea fizică.
9. Spuneţi-mi ce lucru consideraţi că este cel mai dificil în această profesie, ca şi femeie.
10. Relataţi dacă v-aţi simţit vreodată marginalizată sau discriminată de către colegi sau
superiori.
11. Ştim cu toţii că trecerea de la statutul de elev la cel de tânăr angajat este una marcantă,
două roluri diferite, ultima semnalizată în principal de asumarea unor nenumărate
responsabilităţi. Îmi spuneţi, vă rog cum a fost cazul dumneavoastră?
12. Detaliaţi dificultăţile întâlnite în procesul de adaptare la orar sau programul de pregătire,
dacă aţi întâmpinat astfel de situaţii.
13. Rolul dumneavoastră în misiuni cum l-aţi putea cataloga ca şi rol în echipă,
responsabilitate? Este unul cu grad de importanţă major, mediu?
14. Sarcinile ce vi se atribuie în misiuni sunt conforme cu pregătirea dumneavoastră?
Enumeraţi-le pe cele mai importante.
15. Spuneţi-mi dacă sunt încurajate iniţiativele personale în desfăşurarea unor acţiuni şi dacă
sunteţi susţinută de către colegi sau superiori.
16. Descrieţi relaţia cu colegii dumneavoastră şi spuneţi-mi părerea pe care o aveţi în privinţa
lor.
17. Descrieţi relaţia cu superiorii şi spuneţi-mi părerea pe care o aveţi în privinţa lor.
18. Descrieţi relaţia cu celelalte colege.
19. Prezentaţi părerea dumneavoastră cu privire la munca pe care o desfăşuraţi.
20. Spuneţi-mi dacă v-aţi confruntat cu o situaţie dificilă în care aţi solicitat ajutorul
colegiilor.
21. Prezentaţi ce anume v-a atras la mediul profesional militar.
22. Enumeraţi avantajele acestei profesii şi descrieţi-le.
23. Enumeraţi dezavantajele acestei profesii şi descrieţi-le.
 Selectarea subiecțiilor
Din cele 5 femei care activează în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile, 3 sunt angajați operativi,
aceştia făcând subiectul cercetării, însă una dintre angajate a fost înlocuită pentru că se afla în
concediu de maternitate, cea de-a treia angajată fiind din cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean.
 Obținere consimțământ subiect

Fiecărui subiect în parte i-au fost prezentate scopul cercetării, obiectivele, dar si modul în care
vor fi utilizate datele obținute. De asemenea, au fost informați cu privire la confidențialitatea datelor şi la
faptul că se pot retrage oricând din studiu, fără ca acest lucru să aibă repercursiuni asupra lor.
 Interpretarea rezultatelor
Pentru interpretarea rezultatelor s-a folosit analiza de conținut calitativă şi interviurile au fost
împărţite în patru dimensiuni: Aspecte motivaţionale în alegerea profesiei militare, Adaptarea la mediul
profesional militar, Dificultatea percepută a jobului şi Percepţia asupra îndeplinirii sarcinilor.
Scopul analizei de conținut este identificarea posibilele forme pe care le poate lua fenomenul social
sau psihic investigat şi ilustrarea existenței acestor forme. În analiza de conținut latentă (numită şi analiză
de conținut calitativă) paragrafele din interviuri sunt recitite în contextul întregului interviu pentru a
identifica şi coda temele majore, recurente. În acest caz, codurile sunt derivate din conținutul textelor sau
transcrierilor. Analiza de conținut latentă subliniează mai puțin aspectul numeric al datelor, cât mai ales
aspectele contextuale, ce țin de „cum” şi „de ce” apare fenomenul.
Capitolul 5. Concluzii, implicaţii şi limite
În cadrul primului obiectiv, mi-am propus să identific nivelul de adaptare al femeilor militar în
armată. Am constatat, faptul că, deşi este un mediu predominat de sexul masculin, femeile sunt integrate
în echipă, atât de către colegii lor, cât şi de către superiori.
Am sesizat o problemă de adaptare la munca desfăşurată în timpul nopţii, schimbul trei şi o altă
problemă identificată este în privinţa percepţiei cetăţenilor a femeilor militar, cărora le minimalizează sau
chiar le ignoră statutul, de aceea mereu se fac patrule mixte, adică sunt compuse dintr-o femeie şi un
bărbat. Cu toate că femeile întâmpină o serie de dificultăţi în această profesie, ele s-au adaptat
corespunzator şi nu există diferenţe semnificative între sexe.
Al doilea obiectiv a vizat identificarea aspectelor motivaţionale ale femeilor implicate în sistemul
militar. Am reuşit să ating obiectivul, în sensul că participantele au explicat alegerea facută pentru
sistemul militar şi au prezentat principalele avantaje ale profesiei militare.
Consider benefic în realizarea acestui obiectiv faptul că participantele la studiu, au o vechime în

muncă de 5 luni, 3 ani, respectiv 6 ani. Având o varietate în ceea ce priveşte vechimea, iniţial am pornit
de la premisa că motivaţiile alegerii carierei vor scoate în evidenţă diferenţe semnificative, însă
răspunsurile au fost similare şi principalele aspecte motivaţionale identificate au fost: stabilitatea oferită
de locul de muncă, salariul atractiv, importanţa oferită de statutul militar, preferinţa pentru uniforma
militară şi pentru lucrul într-un mediu strict, preferinţa pentru ordine şi o influenţă din familie, având
modelul paternal la bază, tatăl fiind militar.
În ceea ce priveşte ultimul obiectiv, din datele colectate, atât la nivel teoretic, cât şi la nivel
practic, am constatat că un prim pas care ar putea sta la baza lanţului de facilitare a inserţiei profesionale a
femeilor în cadrul instituţiilor militare, este reprezentat de numărul locurilor destinate femeilor la
concursurile de admitere pentru şcolile militare. Locurile pentru femei ar trebui să fie mai numeroase sau
să se renunţe la această diferenţiere în funcţie de sexul candidatului.
Pentru a facilita inserţia profesională a femeilor în cadrul instituţiilor militare, ar trebui în

continuare să existe baremele diferenţiate în funcţie de sex la probele sportive, atât la examenul de
admitere, cât şi în cadrul scolilor militare, în ceea ce priveşte pregătirea fizică.
De asemenea, ar trebui crescută vizibilitatea personalului feminin în societate, prin promovarea în

cadrul diferitelor manifestaţii specifice în care sunt angrenaţi militarii, atât la nivel local, în oraşele unde
există unităţi militare, cât şi la nivel naţional, prin anumite campanii de informare a publicului cu privire
la importanţa femeilor militar în armată. Aceste campanii de informare se pot materializa în spoturi
difuzate la radio, televiziune, în campanii desfăşurate în cadrul liceelor, chiar şi cu scopul de a se prezenta
oferta educaţională a şcolilor militare în care au acces viitorii studenţi, indiferent de sex.
În privinţa implicaţiilor cercetării, nu putem aduce un aport semnificativ pentru a pleda în

favoarea personalului feminin, însă această cercetare poate reprezenta un punct de plecare pentru
ajutorarea domeniului militar de a înţelege, de a sprijini şi facilita integrarea femeilor în structurile
militarizate şi creşterea interesului organizaţiilor militare de a recruta personal de sex feminin.
Obiectivele cercetării au fost îndeplinite, însă cercetarea are câteva limite, şi anume:
 Fiind un mediu militar, dominat de reguli stricte, consider că participanţii la cercetare au fost
limitaţi în unele raspunsuri, s-au autocenzurat, deşi le-a fost prezentat contextul cercetării şi au
fost informaţi cu privire la confidenţialitatea datelor
 Numărul mic de participanţi.
Referințe
[]
Graham S., An exploratory study: female surface warfare officers decisions to leave
their community, (California: Naval Postgraduate School, 2006), 9-10.
[2]
Popa M., Psihologie militară, (Iaşi: Polirom, 2012), 216.
[3]
Duţu P., Perspective în evoluţia armatelor naţionale, (Bucureşti: Universitatea Naţională de
Apărare “Carol I”, 2007), 22.
[4]
Stanciu L., Cosma D., Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor la mediul educaţional
militar. (Buletin de teorie militară, 1(9), 2011), 30-43.
[5]
Popescu E., Eternul feminin în uniforma bleu-jandarm. (Sub semnul buzeştenilor, 6, 2013), 49-
50.
[6]
Whitea, M. D. & Coopera, J. A. & Saundersb, J. & Raganellac, A. J., Motivations for
becoming a police officer. Re-assessing officer attitudes and job satisfaction after six years on
the street, ( Journal of criminal justice, 38, 2010), 520-530.
Bibliografie
Băban A., Metodologia cercetării calitative, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2002.
Dincă M., Metode de cercetare în psihologie, Bucureşti: Editura Titu Maiorescu, 2003.
Graham S., An exploratory study: female surface warfare officers decisions to leave their
community, California: Naval Postgraduate School, 2006.
Popa M., Psihologie militară, Iaşi: Polirom, 2012.
Duţu P., Perspective în evoluţia armatelor naţionale, Bucureşti: Universitatea Naţională
de Apărare “Carol I”), 2007.
Stanciu L., Cosma D., Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor la mediul educaţional
militar, Buletin de teorie militară, 1(9), 2011.
Popescu E., Eternul feminin în uniforma bleu-jandarm, Sub semnul buzeştenilor, 6, 2013.
Whitea, M. D. & Coopera, J. A. & Saundersb, J. & Raganellac, A. J., Motivations for becoming a
police officer. Re-assessing officer attitudes and job satisfaction after six years on the street, Journal of
criminal justice, 38, 2010.
http://www.presamil.ro/SMM/2004/02/pag%2026-27.htm, articol accesat la 02.45, 24 martie

2013.
NEOPROTESTANTISMUL ÎN COMUNITĂTILE RURALE DIN
JUDEŢUL CONSTANŢA: RĂSPÂNDIRE ŞI SCHIMBĂRI
ADUSE LA NIVEL SOCIAL
MITRAN ILIE IULIAN

Abstract: THE FRAMEWORK OF A COLLECTIVE IDENTITY CAN VARY FROM ONE CASE
TO THE OTHER , IN THE CASE OF THE ROMANIAN ETHNIC IDENTITY , THE RELIGIOUS
ELEMENT WAS ONE OF THE FOUNDATION STONES TOGETHER WITH ELEMENTS SUCH AS
THE LANGUAGE AND THE TRADITIONAL LABOR. RURAL COMMUNITIES FROM ROMANIA
MANAGED TO ASSIMILATE THE RELIGIOUS ELEMENT IN TO THEIR IDENTITY , IT CAN BE
NOTICED IN THE LIFE OF THE COMMUNITY THROUGH A NUMBER OF ASPECTS , SUCH AS :
MENTALITIES , RITUALS , CEREMONIES AND HOLIDAYS OF EASTERN ORTHODOX FACTION .
MODERNIZATION BROUGHT HUGE CHANGES IN THE DEMOGRAPHIC AND ECONOMIC
STRUCTURE OF THIS COMMUNITIES, THE FRAMEWORK OF THE COLLECTIVE IDENTITY
CHANGED AS ALSO, SOME ELEMENTS DISAPPEARING AND SOME CHANGED THEIR OWN
STRUCTURE IN ORDER TO FIT THE NEW SOCIAL ENVIRONMENT .
THIS CHANGES HAD IN MOST CASES NEGATIVE EFFECTS ON THE COMMUNITIES , MANY OF
THEM NOT BEING ABLE TO ADAPT TO A COMPETITIVE MARKET ECONOMY , EXTREME
POVERTY AND THE MIGRATION OF THE YOUTH TO BIG URBAN CENTERS BECAME A WIDE
SPREAD PHENOMENA DO TO THE DEEP ECONOMIC AND SOCIAL DEPRESSION THAT SOME
RURAL AREAS ENTERED .
THE ECONOMIC DEPRESSION OPENED PEOPLE EVEN MORE TO THEIR FAITH IN
ORDER TO PUT BALANCE IN THEIR LIVES , THIS LEAD TO A SPIRITUAL REBIRTH IN THE
AREAS THAT WERE THE MOST EFFECTED BY THE ECONOMIC DEPRESSION. MISSIONARIES
FROM NEOPROTESTANT CHURCHES HAD A EASY TASK , SPREADING THE WORD OF GOD IN
THE COMMUNITIES THAT WERE OPENED TO ANY POTENTIAL HELP.
THE CHANGES THAT OCCURRED IN THE RELIGIOUS STRUCTURE OF SOME
COMMUNITIES ALSO HAD A HUGE IMPACT ON THE COMMUNITY’S IDENTITY AND IT ALSO
GENERATED A NUMBER OF TENSIONS BETWEEN THE ORTHODOX MAJORITY AND
NEOPROTESTANT MINORITY. A PART OF THE COMMUNITY RECONFIGURING ITS
AXIOLOGICAL SYSTEM IN ORDER TO FIT THEIR NEW ITS NEW RELIGIOUS BELIEVES , THIS
TRANSLATED AT A SOCIAL LEVEL IN LIFESTYLE DIFFERENCES WHICH OFTEN
COMPROMISED THE IDEA OF A SYMMETRIC DEVELOPMENT OF THE TWO SIDES OF THE
COMMUNITY : THE ORTHODOX MAJORITY AND THE NEOPROSTESTANT MINORITY.
Motivarea temei: Schimbările apărute în cadrul structurii confesionale a anumitor

comunităţi rurale din judeţul Constanţa au avut drept efect schimbări radicale asupra
componentelor identităţii colective. Lucrarea este realizată cu scopul de a face o comparaţie între
identitatea colectivă a acestor comunităţi înainte şi după înrădăcinarea bisericilor neoprotestante.
Se urmaresc şi schimbările apărute în structura sistemului axiologic colectiv , reorientarea unei
parţi din comunitate către un alt set de valori si norme morale şi impactul acesteia asupra
dezvoltării comunitare pe termen scrut , mediu şi lung . Sunt viazate şi raporturile dintre
majoritari şi minoritari , aspecte ale vieţii sociale împartite de ambele părţi şi particularitati ce au
dus în timp la apariţia anumitor tensiuni.
Religia se poate definii ca o combinaţie omogenă de doctrine , credinţe , tradiţii , ritualuri şi

norme ce sunt menite să faciliteze comunicarea dintre om şi Dumnezeu cât şi corecta
interpretare a textelor si mesajelor divine.Nu de puţine ori , religia a fost un catalizator al
schimbării sociale , fiecare religie lasandu-şi amprenta asupra comunităţilor ce au adoptat-o.
Pentru a întelege modalitatea în care religia poate provoca schimbări la nivel social , trebuie sa îi
cunoaştem elementele componente şi contribuţia lor la construcţia imaginii de sine –în cazul
individului - şi a identitatii grupale – în cazul societaţii .
872
Primul element:doctrina.Reprezintă setul de idei specifice unei religii pe care sunt intemeiate
invăţăturile şi morala, elemetul doctrinal reprezintă nucleul, fiind cea mai rigidă componentă a
religiei .Doctrina , ca unitate structurală fundamentală , poate fi comparată cu o constituţie , fiind
principalul izvor al normativităţii religioase şi al practicilor ritualiste . Prin intermediul notelor
sale specifice , doctrina , configurează restul elementelor structurale şi actionează ca principală
referinţă în cazul validării unor eventuale schimbări legate de aspecte ce ţin de norme şi
ritualuri.
Componenta normativă este reprezentată de totalitatea normelor religioase , normele sunt
traduceri ale doctrinelor într-o forma practică facută cu scopul de a contura şi impune un model
comportamental ce va armoniza relaţia dintre credincios şi Dumnezeu. Spre deosebire de
normele juridice , repsctarea celor religioase nu este asigurată de forţa coercitivă a statului ci de
pedeapsa de origine divină dublată de presinea venită din partea celorlalţi credincioşi.
Ritualurile reprezintă componenta cea mai flexibilă , ea intersectându-se adesea cu cultura
traditională a unui grup , anumite ritualuri fiind asimilate cu timpul acesteia ,
devenind astfel o componentă a identităţii colective. Punerea acestora în scena are o conotaţie
mai mult simbolică decât funcţională , acestea având puterea sa modifice desfaşurarea naturala a
872
Philip P.Wiebe , Journal of the Evangelical Theological Society ,British Colombia , 1984, pg.465-457.
unor evenimente.
După cum spuneam , nu putem nega rolul jucat de religie în contruirea identitaţii culturale a
unui grup. Eventualele schimbări ce pot apărea în structura sa confesională vor duce inevitabil la
o reconfigurare a indeităţii sale culturale .
Cazuri ce se încadrează în scenariul de mai sus au fost întalnite şi într-un număr de comunităţi
rurale din Judeţul Constanţa , schimbări apărute în structura confesională a comunităţii
conducând la crize identitare datorate imposibilităţii de adaptare a anumitor elemente culturale la
noile convingeri religioase adoptate de o parte din săteni.
Este bine cunoscut faptul că nu există o delimitare clară între tradiţie şi religie în cazul culturii
tradiţionale româneşti , acest lucru se datorează faptului că anumitor sfinţi ,sărbători şi norme le-
a fost înlocuit caracterul religios cu unul ce ţine mai mult de sfera tradiţiei şi a superstiţiei.
Configuraţia confesională a satelor din judeţul Constanţa a fost supusă unor schimbări majore în
ultimul secol , aceste schimbări fiind in conectate cu schimbările apărute în structura etnică a
regiunii. Satele in care grupul etnic majoritar era cel turc sau tatăr predomina islamul , pe când
in cele româneşti ,aromâne, buglăreşti , lipoveneşti şi găgăuze predomina crestinismul ortodox.
Cultele neoprotestante şi-au facut cel mai bine simţită prezenţa în judeţ după
'89 .Neoprostestantismul s-a răspândit ,în primă fază, în marile centre urbane din judeţ ,
adaptându-se cu succes la realitatile sociale si economice specifice vremii. Perioada
postdecembristă a fost caracterizată printr-un declin economic , cultural si moral a asezărilor
rurale din judeţ . 873Succesul cultelor neoprotestante putând fi atribuit in mare parte sistemelor lor
de asistenţă socială foarte bine dezvoltate şi a oritării catre tânăra generaţie , aceste doua
elemente fiind esenţiale pentru buna funcţionare a unei congregaţii .
Degradarea identităţii colective în aceste locuri este un efect al colapsului economiilor locale
bazate pe agricultură/creşterea animalelor la o laltă cu migraţia tinerilor către marile centre
urbane .Sărăcirea şi parţiala depopulare a satelor a adus schimbări foarte vizibile la nivel colectiv
, aceste două fenomene ducând la pierderea unor elemente reprezentative din cele patru
componenete esenţiale a identităţii asezărilor rurale româneşti:
874
Elementul muncii (agricultură,silvicultură,pomicultură,creşterea animalelor), 875elementul
873
H. Robert Rhoden, The Essence of Pentecostal Worship, S.U.A., 2010, pg.5
874
Munca prin intermediul specificului său influenţează aspecte cheie ale vieţii contidiene , precum:rutina zilnică ,
nutriţia , rolul jucat în societate , încadrarea într-o clasă socială şi calitatea vieţii.
875
Influenţează viziunea despre lumea încojurătoare , procesul de socializare şi modul in care acesta se face ,
impune limite , restricţii , cutume , roluri sociale , etc.
religios (credinţa din perspectiva doctrinală şi ritualurile) ,elementul traditiei (ceremonii ,
obiceiuri , datini,cutume , superstiţii , stereotipuri culturale , prejudecăti) şi elementul limbii.
Cum bine reiese din multe studii sociologice , societatea este într-o continuă evolutie , toate
elementele sale constitutive interactionează în mod constant şi se influenţează reciproc , astfel
putem vorbi de puncte de intersecţie între componentele indentitare româneşti : a) ceremonii
religioase-componenta tradiţională ce au ca scop aducerea ploii , ce au luat forma obieciului
paparudelor în spaţiul dobrogean ; b) componenta religioasa-componenta traditionala :
aceste doua componenta au cele mai multe puncte de intersectie datorită faptului că limba si
religia au dat forma identităţii etnice a românilor , fie că vorbim de ortodoxie,greco-catolicism
sau romano-catolicism c)componenta lingvistică–componenta tradiţională – tradiţia orală :
expresii , zicale,ghicitori,arhaisme,cântece,balade şi doine .Acestea reprezentând atât elemente
ale tradiţiei dar şi ale limbii.
Din religie derivă anumite mentalităţi colective care descriu relul femeii si a băbatului în cadrul
comunităţii , munca onorabilă şi cea nedezirabilă , zilele lucrătoare şi cele de odihnă sau
ritualurile specifice anumitor etape ale vieţii(botez,logodnă,căsătorie , moarte etc).
Odată cu colapsul economiilor locale şi a schimbărilor demografice , o parte din elementele
acestor componente identitare au fost sortite pierderii . Pierderea acestora a adus consecinţe
grave asupra indentităţii colective a multor asezări rurale , nu este vorba însă numai de
identitate , este tot odată vorba de slabirea unui sistem de valori ce avea rolul de a oferii
comunităţii un număr de repere pentru evoluţia pe ansamblu dar şi a fiecărui membru în parte. 876
Învăţăturile neoprotestante au prescris o nouă configuraţie socială ce a putut fi observată printr-o
serie de schimbări în ceea ce priveşte statutul femeii în cadrul bisericii , statutul familiei în cadrul
societăţii , statutul tinerilor in cadrul familiei şi a congragaţiei şi o intoleranţă mai accenuată faţă
de orce formă de devianţă.
În acest caz , o mare parte din elementele de factură ritualistă s-au pierdut datorită
imposibilităţii de a nu încălca doctrinele neoprotestante ce promovau o credinţă bazată pe
repsectarea scripurilor , ritualul negăsinudu-şi loc in acest context .
877
Experimentele sociologice ne-au arătat că supravieţuirea obiceiurilor este condiţionată de
876
Paul Fahy, Origins of Pentecostalism and the Charismatic Movement, Understanding
Ministries,S.U.A.,1998,pg.44.
877
Obiceiul reprezintă o acţiune ce este derulată în mod repetat pentru a satisfice o anumită nevoie.Spre deosebire
de alte feluri de acţiuni , obiceiul are două caracteristici definitorii: caracterul repetitiv şi imposibilitatea de
satisfacere a unei nevoid oar prin derularea sa o singură dată.
relevanţa pe care acestea o au la un moment dat , odată ce numai pot fi de folos societăţii sunt
date urtării. Ritualurile asociate cultului ortodox devenind o povară pentru tărani datorită
gradului de complexitate şi a resurselor materiale necesare punerii lor în scenă. Toţi aceşti factori
au contribuit la succesul cultelor neoprotestante în mediul rural al Judeţului Constanţa , dat fiind
un spaţiu ce a fost nevoit să se reorienteze către nişte valori clare şi scopuri colective bine
definite.
Congregaţiile cele mai bine reprezentate din acest spaţiu sunt cele penticostale şi cele adventiste.
Modul de răpândire a noilor credinţe s-a rezumat în mare parte la envanghelizarea unei parţi din
populaţia satului prin intermediul unor consăteni care deja erau membrii activi ai unei
congregaţii.
O frecveţă foarte mare au avut-o cazurile în care în urma convertirii unui membru de familie,
întreaga familie i-a urmat exemplul, fiind umaţi şi familia extinsă , vecini şi alţi consăteni. În nici
un caz nu s-a putut realiza o evanghelizare a întregii comunităţi din acestă cauză au apărut
divergente între majoritarii ortodocşi şi neoprostetanţi , numiţi în mod colectiv 878 "pocăiţi".
Datorită envanghelizării parţiale a comunităţii , inevitabil s-au format două tabere care în
goana lor către găsirea unui echilibru şi-au pus în valoare mai mult diferenţele decât punctele
comune. În ceea ce priveste identitatea grupurilor neoprotestante din aceste comunitati rurale ea
se difera drastic de cea a majoritarilor din mai multe puncte de vedere.
În cazul neoprotestanţilor , se poate observa un caracter pragmatic mult mai bine conturat ,
punându-se accent pe schimbările pozitive pe care biserica le poate produce pe plan individual
dar şi în cadrul societăţii.Schimbarea socială este promovată atât prin acţiunea directă a bisericii
în viaţa comunităţii dar şi prin încurajarea apariţiei “role model-urilor” (modele sociale) –
persoane a căror conduită şi stil de viată se încadrează perfect în “şablonul omului moral” ,
aceştia având rolul de a încuraja comformismul faţă de învăţăturile bisericii şi de a stimula
progresul social.
Având un sistem de asistenţă socială bine pus la punct , bisericile neoprostestante au devenit un
adevărat mangnet atât pentru cei în căutare de mântuire cât şi pentru cei care doreau doar
obţinerea unor beneficii materiale de pe urma convertirii. O altă caracteristică definitorie a
tradiţiei neoprotestante este importanţa pe care o are credinciosul ca şi individ în cadrul
878
Termen folosit în limbajul colocvial , adesea fiindu-i asociată o conotaţie negativă , ce descrie orce persoană ce
este membră a unei biserici neoprostestante. Este cel mai adesea folosit de majoritarii ortodocşi pentru a-i descrie
pe neoprostetanţi .
serviciilor religioase , în contrast cu tradiţia ortodoxă şi catolică în care ceremonia cade în
sarcina preotului , având în general fiind monologală.
Interacţiunea din cadrul serviciului religios facilitând în timp construirea de legături solide între
enoriaşi dar şi între aceştia şi reprezentaţii bisericii.
879
S-a constat că în majoritatea satelor constănîene există un număr mare de tineri ce sunt
membrii activi a diferitor congregaţii , acest lucru se datorează politcilor "youth friendly " şi
"youth oriented" care au făcut biserica mult mai atrăgătoare pentru noua generaţie prin
intermediul programelor destinate lor. Serviciul religios ortodox pune un mai mare accent pe
ritual , posibilitatea ca enoriaşii să intervină în cadrul acestuia este destul de limitată. Sentimentul
de apartenenţă dat enoriaşilor fiind mai solid în cazul bisericilor neoprotestante , putem afirma că
acesta chiar a fost un factor determinant al succesului acestor culte. Apartenenţa reprezintă o
nevoie fundamentală , corupţia şi nepăsarea autorităţiilor locale faţă de aceste comunităţi a
cultivat senimentul de abandon , biserica a reuşit să satisfacă această nevoie , astfel fiind
construită fidelitatea faţă de congregaţie.
Lipsa unei orientări spre noua generaţie , lispa unei implicări directe în viaţa comunităţii
combinată cu un număr de elemente specifice (ritualuri complexe , caracter traditionalist şi
conservatorism)au dus la o scădere a interesului tinerilor faţă de biserică , în cazul cultului
ortodox.
După cum am menţionat în rândurile de mai sus , docrtinele se traduc în norme religioase
(asemănătoare celor juridice din punct de vedere structural însa respectarea lor nu este garantaă
de forţa coercitivă a statului) ce au drept scop impunerea unui comportament dezirabil care este
în conformitate cu învăţăturile specifice ale unei religii .
Prin intermediul acestora anumite acţiuni,activităţi si comportamente sunt restricţionate ,
sancţiunea fiind în general de natură divina , nefiind pusă în practică de o instituţie a statului.
880
Chiar şi aşa, în multe cazuri repercusiunile încălcării unei astfel de norme capătă forma
exlcluderii sau a marginalizării sociale. Normele şi-au facut simiţita prezenţa în satele
constănţene prin schimbări de comportament în rândul celor convertiţi , adventiştii nu vor lucra
sâmbata şi nu consuma carne de porc, penticostalii nu vor consuma băuturi alcoolice dar se vor
879
Youth Ministries Department – General Conference of Seventh Day Adventists ,Youth Ministry Handbook and
Leadership Training Manual,College Press , S.U.A. , 2005 , pg.35.
880
K. Praveen Parboteeah,Martin Hoegl,John B. Cullen ; Ethics and Religion: An Empirical Test of a
Multidimensional Model, Journal of Business Ethics , Springer Publisher , S.U.A. , 2007 , pg.389.
duce la biserica duminica,etc.
Restricţiile au dus la compromiterea multor tradiţii , fiind uneori acuzaţi de majoritati ca-şi
distrug identitatea culturală. Divergeneţele între neoprostestanţi şi majoritari nu au apărut în
urma unor neîntelegeri în ceea ce priveşte validitatea doctrinelor celor două parţi , micile tensiuni
au apărut ca reacţie a renegării a unei bune părţi a identităţii culturale de către minoritari.
Este foarte important de menţionat că percepţia multor oameni din mediul rural asupra religiei
este una bazată pe legătura ei cu identitatea etnică românească , acesta nefiind de cele mai multe
ori însuşită împreuna cu elementul său fundamental : doctrina.
Este greu de spus dacă răspandirea neoprostestantismului a dus la o revitalizare morală şi
culturală a multor comunităţi , pot fi observate o serie de schimbări cum ar fi : întinerirea
demografică - biserica incurajând întemeierea de familii numeroase ; scădarea consumului de
alcool ; o mai mare implicare in viaţa tinerei generaţii ; cresterea spiritului civic etc.
Se poate observa un interes in cadrul Bisericii Ortodoxe către dezolvarea unui sistem propriu de
asistentă socială şi pentru a face biserica un loc mai atractiv pentru tineri.
Exista şi o serie de efecte negative in cazul comunitatilor biconfesionale,ca în cazul unelor sate
din judeţ , cel mai mare fiind acela al polarizării excesive care poate duce la o ruptură în cadrul
comunităţii.
Ca şi concluzie , putem spune că raspandirea neoprotestantismului în mediul rural constantean a
fost favorizat de o criza identitară , valorică şi economică . Acesta actionând ca un factor
stabilizator , reorientand o parte din membrii comunităţii către un nou set de valori şi către
contrucţia unei noi identităţi culturale.
Nu se poate vorbi de conflicte între aceştia şi ortodocşii majoritari , putem nota însă existenta
unor dezacorduri în privinţa stilului de viată adoptat şi a păstrării intacte a zestrei culturale.
BIBLIOGRAFIE
1. H. Robert Rhoden, The Essence of Pentecostal Worship, S.U.A., 2010.
2. K. Praveen Parboteeah,Martin Hoegl,John B. Cullen ; Ethics and Religion: An Empirical Test
of a Multidimensional Model, Journal of Business Ethics , Springer Publisher , S.U.A. , 2007.
3. P. Fahy, Origins of Pentecostalism and the Charismatic Movement, Understanding
Ministries,S.U.A.,1998.
4. P. P.Wiebe , Journal of the Evangelical Theological Society ,British Colombia , 1984.
5. Youth Ministries Department – General Conference of Seventh Day Adventists ,Youth
Ministry Handbook and Leadership Training Manual,College Press , S.U.A. , 2005.
PRACTICI SOCIALE ALE FAMILILOR DIN CLASA DE
MIJLOC TINERE DIN SUBURBIA FLOREȘTI, CLUJ-NAPOCA
TAMAS PAUL-CRISTIAN
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Abstract: SUBURBS WERE SEEN FOR A LONG TIME AS BEING THE NEW URBAN SPACES
FAVORABLE TO PEACEFUL LIVING, AWAY FROM THE CROWD CITIES. THE PURPOSE OF THIS
PAPER IS TO INVESTIGATE THE MOTIVATIONS, EXPERIENCES, SOCIAL NORMS AND
PRACTICES OF YOUNG MARRIED COUPLES WHO HAVE CHOSEN TO MOVE FROM CLUJ IN
FLOREŞTI AND TO EXPLORE THE DYNAMICS OF THE ROLE OF FAMILY IN THE YOUNG
MIDDLE CLASS FORM FLOREŞTI. THE RESEARCH THEME MAY UNDERLIE CHANGES IN
SOCIAL POLICY AND ADMINISTRATION OF URBAN SPACE STUDIED IN ORDER TO CREATE
SOCIAL SPACE CLOSE TO THE IMAGINARY OF MIDDLE CLASS FAMILIES IN THE DECISION TO
MOVE IN FLOREŞTI. THIS RESEARCH FOCUSES ON IDENTIFYING AND DESCRIBING THE
SOCIAL PRACTICES OF MIDDLE CLASS FAMILIES FROM FLOREŞTI TRYING TO SHOW A PART
THEIR REALITY.
Introducere. Scop și motivație

Suburbiile au fost privite foarte mult timp ca fiind spațiile nou urbanizate favorabile
unui mod de viață liniștit, departe de aglomerația orașelor. Acestea devin soluția perfectă pentru
părinții care doresc să-și crească copiii într-un spațiu verde, unde se pot bucura de o densitate
mai slabă a populației și mai mult spațiu de joacă. Situarea în afara orașului, în teritoriul unui
sat/comune înseamnă impozite mai mici și devin astfel locuri prielnice dezvoltării de afaceri
imobiliare. Având orașul la o distanță foarte mică, în care centrul devine spațiul socializării,
activităților, loisir-ului suburbiei îi revine rolul de dormitor, în care oameni se retrag după o zi de
muncă și consum în orașul aproapiat.
Cazul zonei suburbane Florești reprezintă o oportunitate perfectă de a studia dinamica
orașului și a locuitorilor ei. Am ajuns pentru prima dată în Florești provocat fiind de
experimentul SUPERBIA. SUPERBIA
(http://superbiasuburbia.wordpress.com/2011/10/05/superbia-1-floresti-en/), o comunitate de
arhitecțti, urbaniști, sociologi și antropologi au decis să aducă în centru atenției problemele
locuitorilor din Florești care se consideră de fapt clujeni. Am fost surprins de ceea ce am văzut
pentru prima dată în Floreștiul urbanizat: blocuri și clădiri uniformizate, unele cu doar doi sau
trei proprietari în întreaga clădire, străzi neasfaltate, căi de acces dificile, trotuar inexistent, câini
și o mulțime de copii ce se jucau între betoane. Fără a avea date exacte despre cine locuiește în
zona respectivă, care au fost motivele pentru care au ales să se mute în acest spațiu am pornit în
exploarare. Am ajuns la ușa unor oameni deschiși care au fost dispuși să răspundă la scurtul
chestionar, dar la care am observat dorința de a împărtăși experiența lor în Florești și
disponibilitatea de a intra în detalii. La început am fost încărcat cu o serie de nemulțumiri, soluții
ce vizau spațiul urban, problemele blocului, dar întotdeauna discuția ajungea la practicile lor
zilnice.
Respectând pasul de eșantionare primit în instrucțiuni, am ajuns să discut cu o mulțime
de persoane tinere, căsătorite, proaspeți părinți. Prezența de amploare a populației tinere m-a
determinat să caut nişe pentru cercetări care să depășească problematica strictă a spațiului urban
și neajunsurile lui. La terminarea unui interviu cu o familia tânară, mi-a venit ideea să cer date
de contact în eventualitatea abordării unei teme din Florești în teza de licență. La sfârșitul zilei, la
centralizarea datelor, am observat că multe aspecte socio-demografice se repetă, m-am consultat
cu o colegă care era implicată și ea în proiect și astfel am ajuns să mă interesez în mod special de
familile tinere, care aveau în componență un copil, membrii erau absolvenți de studii superioare
și ocupau un post corespunzător nivelului lor de studii, creându-mi propria bază de date.
De ce studiul practicilor sociale la familile din clasa de mijloc emergentă din suburbia
Florești? Răspunsul este dat de numeroasele probleme sesizate de segmentul de populație studiat
în primul proiect de cercetare a spațiul urban printre care se repetau naveta, lipsa spațiilor de
joacă pentru copii, lipsa magazinelor. Am decis să nu intru în problematica organizării spațiului
public din Florești pentru că datele culese pentru Barometrul calității spațiului public
surprindeau foarte bine problematica aceasta.
Scopul lucrării de față este de a investiga motivaţiile, experienţele, normele şi practicile
sociale ale cuplurilor tinere căsătorite care au ales să se mute din Cluj în Floreşti și de a explora
dinamica rolurilor de familie la clasa de mijloc tănără din Florești. Motivația care a stat la baza
cercetării de față este dată de amploarea fenomenului de dezvoltare a suburbiei Florești.
Tema de cercetare poate sta la baza schimbărilor în domeniul politicilor sociale şi de
administraţie a spaţiului urban studiat astfel încât să se creeze un spaţiu social apropiat de
imaginarul famililor din clasa de mijloc în momentul luării deciziei de mutare în Floreşti.
Clasa socială și clasa de mijloc
Noile dimensiuni ce au apărut în câmpul social în concepția lui Max Weber diversifică
problematica clasei sociale. Weber se referă nu la producție, ci la distribuție, mai exact la
distribuția capitalului pe piață, la o concurență mai bine conturată în ocuparea diferitelor poziții
sociale. Pe lângă dimensiunea economică, Weber introduce grupul de status. . A treia dimensiune
este cea a politicului prin care socilogul german explică o administrare organizațională a
societății (birocratizarea). Nu în ultimul rând, el face o diferență succintă între clasa socială,
clasa economică și condiția de clasă. Pentru Bourdeiu spațiu social este multidimensional, iar în
el, agenții (indivizii) ocupă diferite poziții pe baza diferitelor capitaluri, volumuri de capital
(capital economic, capital cultural=capital simbolic, capital social). Deținerea unui volum mare
de capital economic și cultural duce la putere simbolică, putere simbolică în care regăsim o
valorificare a resurselor, a instituțiilor, prin capitalul simbolic. Se poate vorbi de o dominare
directă și de o dominare indirectă. Dominare indirectă se realizează prin instituții. Școala este un
asemenea exemplu fiind considerată de către Bourdieu un mijloc de reproducere socială, practic
o inegalitate de șanse între indivizi.(Rotariu și Iluț, 1996).
Giddens (1973) consideră că puterea definește clasele de piață, încadrând educația într-o
astfel de teorie oferind un model complex în care apare și ideea de autoritate în cadrul
întreprinderilor și a modelelor de consum. În același timp Wright (1985), aduce în discuție trei
tipuri de putere de piață, precum proprietatea, calificarea educațională și puterea muncii
manuale, iar prin acestea, identifică trei clase sociale diferite, precum: capitaliștii, clasa de mijloc
definită prin educație și clasa muncitoare.
Stil de viață
Stilul de viață este definit de către Vasile (2010) precum un mod de viață al indivizilor
prin carea aceștia își exprimă propria identitate, precum valori, preferințe sau interese,
comportamente, consumul sau bugetul de timp. Stilul de viață al grupurilor este de altfel definit
precum un mijloc de întărire a aparteneței, sau de obținere a unui statut (Vasile, 2010).
Referitor la consum și modele de consum, care intervin în ceea ce privește stilul de
viață, deciziile de cumpărare și reacțiile consumatorilor la trendurile pieţei inflențează modul de
viață al indivizilor iar măsura în care aceaștia își satisfac nevoile determină gradul de bunăstare
și comfortul acestora (Vasile, 2010). În același timp, consumul este stabilit de venit, ceea ce
reprezintă un alt indicator care va fi utilizat și în cercetarea de față, venitul fiind asociat
conceptului de clasă de mijloc.
Cei mai importanți factori care determină stilul de viață sunt reprezentați de cultură,
societate și caracteristicile personale ale individului.
Problema cercetării
Cercetarea de faţă se centrează pe identificarea şi descrierea practicilor sociale a
familiilor din clasa de mijloc din Floreşti încercând să redea o parte a realităţii sociale. Este o
cercetare calitativă ce porneşte de la un spaţiu urbanizat, partea urbană a comunei Floreşti şi se
concentrează asupra practicilor sociale la familiile din clasa de mijloc mutate aici începand cu
anul 2008. Utilizând un demers metodologic calitativ, prin interviuri semi-structurate la domiciul
respondenţilor, am căutat să investighez motivaţile, experienţele, şi practicile sociale ale
cuplurilor tinere căsătorite care au ales să se mute din Cluj în Floreşti. Analiza întreprinsă se
limitează la familiile din clasă de mijloc deoarece a avea o locuinţă în Floreşti este „visul clasei
de mijloc” (http://socasis.ubbcluj.ro/urbanblog/?p=850)
Obiectivele cercetării
Tema cercetării şi principalul obiectiv a fost de evidenţiere şi descriere a practicilor
sociale adoptate după mutarea subiecţilor în Floreşti şi explorarea motivaţiilor mutării. Acest
obiectiv principal poate fi descompus într-o serie de obiective specifice, traduse în întrebări de
cercetare, care au ghidat munca de teren.
Pornind de la conceptualizările şi teoriile enunţate, întrebările de cercetare reprezintă şi

principalul reper în interpretarea datelor colectate. Ele reprezintă dimensiuni ale noţiunilor cheie
în demersul de obţinere a informaţilor relevante pentru tema cercetată. Astfel întrebările de la
care am pornit cercetarea sunt:
Obiectivul 1:
Explorarea modului în care are loc procesul de decizie al mutării în Floreşti:
 Cum are loc procesul de decizie a mutării în Floreşti?
 Care sunt motivele mutării în Floreşti?
 Ce factori contribuie la luarea deciziei de mutare în Floreşti?
Obiectivul 2:
Descrierea şi explicarea contrastului dintre stilul de viaţă visat în momentul luării
deciziei de mutare în Floreşti şi starea de fapt a lucrurilor după mutare:
 Care este relaţia dintre stilul de viaţă visat şi cel trăit după mutare?
 Care sunt formele mai întâlnite de consum (cultural, social, informaţional)
în Floreşti faţă de vechea locaţie?
Obiectivul 3:
Analiza consistenţei identităţii de clasă de mijloc:
 Putem încadra noii locuitori ai Floreştiului în clasa de mijloc?
 Care este gradul de consistenţă de status în cazul lor?
Am combinat strategia de eşantionare pe cote: familie (populaţia de studiat), vârsta între

25-39 de ani, ambii membri să aibă studii superioare; ambii membri să aibă ocupaţii intelectuale
(specialişti în diverse domenii de activitate), sau să fie liber profesionişti; venitul mediu pe
familie în luna octombrie peste 3000 lei şi să aibă cel puţin un copil) cu metoda bulgărelui de
zăpadă, astfel: după terminarea interviului cu una dintre cele 3 familii recrutate în timpul
anchetei de teren pentru cercetarea spaţiului public din Floreşti am rugat membrii familiei să mă
ghideze spre alte familii care să se încadreze în criteriile de eşantionare descrise anterior;
repetând acest procedeu am reuşit să intervievez 5 familii, realizând interviuri separat cu soţia şi
soţul, în total 10 interviuri.
Concluzii generale şi idei de viitor

Pentru o redarea cât mai clară a rezultatelor datelor obţinute prin cercetarea de faţă voi
construi acest capitol pe trei mari secţiuni. În prima din ele voi arăta ce am reuşit să fac din ceea
ce mi-am propus la începutul cercetării, în a doua voi face o comparaţie a teoriei lecturate cu
datele obţinute urmând ca în cea de a treia parte să mă ocup de limitele cercetării şi de idei de
viitor .
Datele au fost culese prin metoda interviului, care a avut la bază un ghid semi-structurat
ce a cuprins 19 întrebări. Întrebările au fost construite pornind de la trei obiective principale:
Obiectivul 1. Explorarea modului în care are loc procesul de decizie al mutării în
Floreşti;
Obiectivul 2. Descrierea şi explicarea contrastului dintre stilul de viaţă visat în
momentul luării deciziei de mutare în Floreşti şi starea de fapt a lucrurilor după mutare
Obiectivul 3. Analiza consistenţei identităţii de clasă de mijloc.
Obiectivul numărul 1 a fost atins pe parcursul cercetării prin răspunsul dat de
respondenţi la întrebări precum: ”Care au fost motivele mutării în Floreşti?; Ce factori au
contribuit la laurea decizei de mutare în Floreşti?”. Am aflat astfel că principalii factori ce i-au
determinat pe subiecţi să se mute în Floreşti sunt: preţul accesibil al apartamentelor, spaţiul
verde, apartamente mai spaţioase şi liniştea zonei. Apartamentul din Floreşti este în majoritatea
cazurilor prima locuinţă personală şi a fost achiziţionată imediat după căsătorie sau la apariţia
copiilor.
Obiectivul doi a fost mai complex şi a necesitat o analiză mai atentă. Relaţia dintre stilul
de viaţă visat şi cel trăit după mutare este redată prin datele culese de întrebările „Cum aţi
descrie viaţa din Floreşti comparativ cu cea din Cluj? Care sunt avantajele mutării în Floresti?
Dar dezavantajele?”. Prin interpretarea răspunsurilor obţinute vedem că mutarea în Floreşti a
satisfăcut nevoia achiziţiei propriei locuinţe la un preţ acceptabil, într-o zonă verde, dar apare o
problemă nouă, cea a navetismului, precum şi lipsa spaţiilor de joacă şi a magazinelor. Stilul de
viaţă al respondenţilor l-am operaționalizat în următorii indicatori: consum social, consum
cultural, consum economic şi stil de viaţă sănătos.
Modelul de consum social ale responenţilor se concentrează în jurul copiilor, astfel
adulţii au făcut modificări în comportamentul lor şi ies mai rar cu prietenii în club sau oraş,
preferând prieteni aflaţi în situaţie asemănătoare lor, părinţi, dirijând discuţiile spre copii.
Relaţiile cu vecini sunt formale, intersectarea dintre respondenţi şi vecini având loc în situaţii de
interes comun (probleme ale blocului, spaţiul liber dintre blocuri) şi la discuţii despre copii.
Familia de provenienţă a adulţilor constituie principalul sprijin şi ajutor, la care se apelează mai
ales în lipsa unei alternative de a îngriji copiii când apare vreo problemă. Prietenii constituie pe
lângă capital informaţional şi oportunităţi de petrecere a timpului liber prin activităţi comune.
Hobby-urile respondenţilor sunt limitate la programul de muncă şi cuprind activităţi sportive:
tenis, dans, fotbal.
Familiile fac cumpărături o dată pe săptămână din Cluj, sumele destinate cumpărăturilor
se încadrează între 150-200 lei / săptămână, magazinele frecventate fiind cele situate în drumul
spre casă, mai exact Carrefour şi Cora. Respondenţii explică comportamentul de achiziţionare a
alimentelor din Cluj prin lipsa magazinelor mari în Floreşti sau prin accesibilitatea supermarket-
urilor. Coşul zilnic de cumpărături cuprinde lapte, brânzeturi, alimente de bază, legume şi carne
de pui. Respondenţii sunt pasionaţi de gătit şi preocupaţi de alimentaţia sănătoasă a familiei. În
coşul zilnic de cumpărături la segmentul din clasa de mijloc studiat regăsim ţigările, atitudinea
faţă de fumat deşi este negativă, fumatul face parte din practicile zilnice ale respondenţilor. Deşi
la unele dintre hobby-urile avute în momentul mutării în Floreşti au fost nevoiţi să renunţe din
cauza distanţei şi a timpului mare pierdut pe navetă, putem observă că mutarea în Floreşti a
păstrat anumite patern-uri de consum, cum sunt dependenţa de ţigări, gătitul şi cumpărături o
dată pe săptămână.
Consumul cultural s-a redus o dată cu mutarea în Floreşti doar două din familii
declarând că obişnuiesc să meargă la teatru sau film, spre deosebire de situaţia când cuplurile
locuiau în Cluj şi obişnuiau să meargă mai frecvent la film. Ca şi mediu religios, Floreştiul
reproduce stilul de viaţă din Cluj, oferind alternative pentru toate cultele religioase prin prezenţa
bisericilor de la majoritatea cultelor religioase (ortodoxe,greco-catolică, romano-catolică), patru
familii fiind credincioase, iar din ele doua merg frecvent la Biserică.
Toate familiile studiate deţin un autoturism personal, dar în cazul familiei Me soţia face
naveta cu mijloacele de transport în comun, firma care are autorizaţie pentru transport în comun
pe ruta Floreşti – Cluj numindu-se Fany. Mijloacele de transport în comun reprezintă o
alternativă şi pentru restul subiecţilor, dar putem observa preferinţa de evitare a navetei cu firma
privată din cauza programului şi a traseului. Dinamismul vieţii de zi cu zi determină tânăra clasă
de mijloc din Floreşti să aibă un comportament mobil. Transportul reprezintă una dintre cele mai
importante probleme ale subiecţilor pentru că naveta cu maşina de la periferie până în Cluj este
echivalentă cu deplasarea dintr-un cartier mărginaş al Clujului până-n altul, astfel naveta din
Floreşti până-n Cluj, cu maşina personală poate fi echivalată ca durată de timp cu deplasarea
dintr-un colţ în altul al Clujului.
Am aflat că familiilor emergente din clasa mijloc le lipseşte stilul de viaţă comod,
accesul permanent şi rapid la magazine. Ei sunt ataşaţi indirect prin patern-urile de aprovizionare
de Cluj, deoarece Floreştiul nu este suficient de dezvoltat pentru a determina apariţia unui
supermarket accesibil ca preţ în zonă. Micile magazine care împânzesc Floreştiul sunt afaceri
prin care proprietari urmăresc să facă profit oferind serviciile necesare locuitorilor din Floreşti,
dar la preţuri mult mai ridicate.
Obiectivul 3: Analiza consistenţei identităţii de clasă a fost atinsă prin obţinerea de date
despre originea socio-economică a respondenţilor. În urma studierii segmentului de populaţie din
clasa de mijloc am ajung la următoarea tipologie a familiei tinere din Floreşti: familie primară,
alcătuită din 3 membrii (părinţi şi un copil) cu vârstă părinţilor cuprinsă în intervalul 27 – 37 de
ani, iar a copiilor între 1 an şi 6 ani, absolvenţi de studii superioare, lucrează ca şi specialişti în
diverse domenii de activitate (au ocupaţii intelectuale) / sunt Liber profesionişti, cu un venit
mediu între 3.000 – 4.000 ron. Principalele categorii ocupaţionale sunt:ingineri (2 respondenţi),
economişti (2 respondenţi), coordonatori de ONG (2 respondenţi), şef serviciu administraţie
publică (1 respondent), asistent medical (1 respondent), cadru militar (1 respondent) şi liber
profesionist (1 respondent). S-au mutat în Floreşti începând cu anul 2008, au cumpărat
apartamentele cu credit imobiliar sau bani cash (1 caz). Locuinţele sunt noi şi au fost achitate în
faza de proiectare sau după finalizarea lor, au în componenţă două – trei camere şi un living.
Apartamentul este mobilat modern şi utilat cu aparatură electronică şi electrocasnică modernă.
Piața imobiliară din Florești oferă posibilitatea alegerii designului apartamentului, lucru atractiv
în viziunea familiei J. care a beneficiat de astfel de servicii. Înainte de mutarea în Cluj au locuit
în diferite zone ale Clujului astfel încât nu am putut stabili un model al zonelor de migrare.
Zonele din Cluj unde au locuit înainte respondenţii sunt: Zorilor, Mărăşti, Mănăştur, Dâmbul
Rotund.
Provenienţă socială este diferită, unii dintre ei sunt mobili ascendent alţii reproduc
statusul social al părinţilor. Deciziile în familie sunt luate la comun, sarcinile fiind împărţite de la
sine, astfel soţia se ocupă de gătit, soţul de plata facturilor, iar împreună fac curăţenie. De
educaţia copiilor se ocupă ambii soţi. Copii sunt duşi la creşa sau grădiniţa din Cluj din diverse
motive printre care cele mai frecvente sunt lipsa creșelor în Florești, numărul mic de grădinițe,
dar și prezența bunicilor în Cluj care să se ocupe de ei în situațiile în care survin modificări în
programul părinților.
Toţi respondenţii deţin maşină personală,de obicei o singură mașină / familie, astfel
încât, datorită programului diferit de la serviciu unul dintre soți este nevoit să apeleze uneori la
transportul public.
Analizând caracteristicile socio-economice prezentate (vârstă, educaţie, ocupaţie, venit)
în combinaţie cu modelele de consum ale respondenţilor din clasa de mijloc din Floreşti consider
că segmentul de populaţie studiat se încadrează în clasa emergentă de mijloc din România.
Această încadrare am făcut-o prin raportare la teoria claselor mijloci din România şi am arătat că
în segmentul de populaţie studiat au avut loc procese de reproducere a statusului. Principalul
factor care determină statusul actual al respondenţilor este educaţia, ascensiunea socială fiind
posibilă prin abilităţile şi oportunităţile oferite de capitalul educaţional. Niciuna dintre familii nu
a adus în discuție primirea unei ”donații” sau câștiguri obținute din pariuri sportive / jocuri de
noroc.
Am observat la segmentul de populaţie studiat că există omogenitate ocupaţională,
asemănări între stilurile de viaţă şi dispersare zonală în oraşul comun de provenienţă, Clujul,
astfel încât pot să afirm că odată cu mobilitatea spaţială a respondenţilor are loc şi o mobilitate a
stilului de viaţă,deci şi o mobilitate de clasă.
Familiile valorifică prezenţa spaţiului verde care devine astfel un capital simbolic
important în viziunea famililor despre stil de viaţă sănătos. Acest aspect poate fi demonstrat prin
prezenţa spaţiului verde drept factor determinant în luarea deciziei de mutare în Floreşti a
familiei Me., care a locuit înainte în cartierul Zorilor. De asemenea dacă ne uităm la familiile
mutate din cartiere precum Mănăştur observăm motivaţia printre factori motivaţionali în luarea
deciziei de mutare, spaţialitatea apartamentelor.
Putem observa şi lipsa interesului faţă de activităţi culturale, doar 2 din familie
declarând că frecventează teatrul, putând astfel diferenţia segmentul analizat de elitele care au un
gust mare pentru teatru, activităţi culturale.
Cercetarea de faţă va sta la baza unei cercetări mai ample asupra stilului de viaţă sănătos
la familiile din Floreşti pe care intenţionez să o desfăşor în viitor, dar poate constitui punctul de
plecare în schimbările de politici sociale sau de administraţie publică a Floreştiului. Cunoscând
problemele familiilor din clasa cea mai bine reprezentată din suburbie, clasa de mijloc, specialişti
în marketing pot construi strategii şi crea produse care să corespundă nevoilor lor.
Printre limitele cercetării inerente unui demers calitativ menţionez numărul limitat de
persoane intervievate (10 persoane provenite din 5 familii), refuzurile întâmpinate din cauza
copiilor mici care au nevoie de toată atenţia părinţilor, refuzul întâmpinat mai ales din partea
respondenţilor masculini, chiar dacă soţiile au fost de acord să fie intervievate, precum şi lipsa
unor observaţii mai aprofundate de teren. Deşi realizată la nivel micro, prin cercetarea de faţă am
reuşit să descriu practicile zilnice ale familiilor emergente din Floreşti,să explorez motivaţiile
mutării în Floreşti, să compar experienţele vieţii de zi cu zi din Floreşti cu aşteptările subiecţilor
şi să analizez dinamica rolurilor de familie într-un context suburban.
Bibliografie
 Bourdieu, P. (1980) The Logic of Practice, California: Stanford University Press;
 Giddens, A. (2000). Sociologie, Editura All;
 Giddens, A. (1973). The class structure of the Advanced Societies, London: Hutchinson;
 Rotariu, T., Iluț, P. (1996). Sociologie, Cluj-Napoca: Editura Mesagerul;
 Vasile, M. (2010). Stiluri de viața în România postcomunistă, Ce modele comportamentale

adoptăm și de ce, Iași: Lumen;
 Weber, M. (1978). Economy and Society: An Outline of Interpretive Sociology. Vol. 1.,
Berkeley and Los Angeles: University of California Press;
http://superbiasuburbia.wordpress.com/
http://socasis.ubbcluj.ro/urbanblog/?p=850
MĂNĂSTIREA CĂPRIANA
IULIANA BAGHICI
MANUELA –TEREZA PAVĂL
COORDONATOR: VASILE M. DEMCIUC
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE’’ SUCEAVA
ABSTRACT:
LE MONASTERE DE MINES CĂPRIANA,UN DES PLUS ANCIENS MONASTERES DE LA
BASARABIA,SE TROUVE A UNE DISTANCE D’ENVINON 35KM DE CHIȘINĂU,SUR LE RUISSEAU
ISNOVAT ENTRE DES RICHES COLLINE BOISSES.SITUE A LA PERIPHERIE DU VILLAGE DU
MEME MOM,CEUI-CI CONTITUE UN ELEMENT IMPORTANT DE L’HISTOIRE TUMULTUESE DE
NOTRE PAYS ET DU PEUPLE ROUMAIN PENDANT D’UN DEMI-MILLENAIRE.
D’AILLEURS,SA POSITION ASSEZ PITTORESQUE, SIMILAIRE AUX AUTRES MONASTIQUE

DE CAPRIANA PARMI LES MONUMENTS DE CULTURE INESTIMABLE DE NOTRE PEUPLE.
LA TRADITION HISTORIQUE SOUTIENT,PENDANT QUE CERTAINES SOURCES

HISTORIQUES,TELS LE CHRONIQUEUR GRIGORE URECHE,CONFIRMENT QUE PETRU
RARES ,LE PRINCE REGNANT DE LA MOLDAVIE (1527-1538;1541-1546),AURAIT CONSTRUIT A
CAPRIANA LA PREMIERE EGLISE EN PIERRE DEDIEE A LA DOMITION DE LA VIERGE.
LES ANNEES DE REVEIL DES BASSARABIENS DU SOMMEIL DU TOTALITARISME

SOVIETIQUE,LE MONASTERE CAPRIANA JOUA LE PLUS IMPORTANT ROLE SPIRITUEL DE
PRISE DE CONSCIENCE DE SON PROPRE ORIGINE,DE RENAISSANCE DE LA LANGUE
ROUMAINE ET DE L’ALPHABET LATIN.LE SON DE CLOCHES ,AU MONASTERE EUT LIEU EN
1989 LA GRANDE ASSEMBLEE MATIONALE ,EXPPRIMANT LA DECISION DE CONSTRUIRE A
L’AVENIR TOUT PROCHE UNE SOCIETE DEMOCRATIQUE ,LIBRE FONDEE SUR LES VALEURS
IMPRERISSABLES DE FOI ORTHODOXE .C’EST POURQUI LE MONASTERE CAPRIANA FUT,EST
SERA SYMBOLE SPIRITUEL DES ROUMAINS DE BASARABIE,QUI ASPIRENT DE TOUT COEUR LA
VERS LA VERITE ,LA JUSTICE ET LA PAIX VECUES EN AMOUR AVEC LEUR PEUPLE ET AVEC
DIEU.
Cap. 7
Cap. 8
Cap. 9
Cap. 10
Cap. 11 Poziţia geografică
Mănăstirea de călugări Căpriana, una din cele mai vechi mănăstiri din Basarabia se află la o
distanţă de vreo 35 km de Chişinău, pe pîrîul Işnovăţ între bogate dealuri împadurite. Situată la marginea
satului cu acelaşi nume, ea constituie o părticică importantă din istoria zbuciumată a pămîntului şi
poporului nostru românesc pe parcursul a mai bine de jumătate de mileniu. “Poziţia destul de pitorească,
de altfel, ca şi a tuturor mănăstirilor moldoveneşti, precum şi valoarea istorică şi arhitecturală a
bisericilor, ridică ansamblul monastic de la Căpriana la nivelul unui monument de cultură inestimabilă a
poporului nostru.”881
Cap. 12 Cîteva repere istorice

“Primele documente, de fapt, ce conţin cele mai vechi date despre mănăstirea Căpriana … ne
provin din timpul domniei în Moldova a lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Primul act oficial care
conţine date indirecte despre mănăstire este cartea domnească de danie din 25 aprilie 1420 de la
domnitorul Alexandru cel Bun, conform căreia “adevăratei noastre slugi şi credinciosului boier pan Oană
Vornic… am dat în ţara noastră Moldova, satele anume: Corneştii şi Miclăuşeştii şi Lozova şi Săcărenii şi
Vornicenii şi Dumeştii şi Ţigăneştii şi Lavreştii şi Sadova şi Homeştii… Iar hotarul acestor sate care sînt
la Bîrcovăţ să fie începînd de la mănăstirea lui Varzar pe deasupra prisăcii lui Acibco, pe vîrful
Horodiştei, la vîrful Lozovei, la podul lui Cîrlanici, de la Fîntîna Mică la Fîntîna Mare, iar de la Fîntîna
Mare pe de-asupra la poiana Tîrnăucăi, de la poiana lui Chiprian cu moara de pe Bîc, din Lunca cea mare
şi către Poroseci…”882
Reţinem deci “poiana lui Chiprian”.
Cartea domnească de danie din 10 februarie 1429 este al doilea document ce ne permite să vorbim
cu siguranţă despre existenţa mănăstirii Căpriana pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Avînd în
vedere importanţa documentului, vom mai cita: “Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn
al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră… că… am dat soţiei noastre, cneaghinei
Marena, mănăstirea de la Vîşnevăţ, unde este egumen Chiprian, ca să-i fie ei unic, cu tot venitul şi cu
toate folosinţele care ascultă de această mănăstire ei şi copiilor ei… Iar hotarul acestei mănăstiri să fie
începînd de jos, unde cade Mulovateţul în Vîşnevăţ, apoi în sus pe Vîşnevăţ pînă la obîrşie şi toate
881
Ion Negrei, Activităţi cultural-bisericeşti la mănăstirea Căpriana, în cartea Valori şi tradiţii culturale în Moldova,
Chişinău, 1993, p.143.
882
Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol.I, Bucureşti, 1975, p.68 citat de Ion Negrei în op.cit., p.145.
poienele de deasupra Vîşnevăţului pînă la hotarul cneaghinei, şi de la mănăstire, de-a curmezişul la
Tîrnăuca, apoi peste Tîrnăuca, de-a curmezişul la Cîrlani, înapoi la hotarul cneaghinei.” 883
“Din cele două documente, citate mai sus, deducem că la început mănăstirea purta numele
Vîşnevăţ, numele rîuşorului ce curgea în preajmă. Numele de mai tîrziu, Căpriana, se trage de la
antroponimul Chiprian, primul egumen al mănăstirii de pe pîrăul Vîşnevăţ (Işnovăţ), afluent al Bîcului.
Despre viata şi activitatea egumenului Chiprian se cunosc prea puţine date. După părerea unor cercetători,
el este unul dintre primii poeţi şi scriitori de limbă slavonă în Moldova. A activat pe timpul lui Alexandru
cel Bun şi al fiului acestuia, Iliaş. Chiprian este autorul lucrării hagiogragice “Jitia şi viaţa cunoscutului
nostru părinte Varvar cel izvorîtor de mir care s-a ostenit în muntele Pelagonez”, scrisă la 1435.” 884
Din timpul domniei în Moldova a lui Ştefan cel Mare s-au păstrat două documente: din 1 aprilie şi
7 mai 1470. Conform cărţii domneşti de la 1 aprilie 1470 “prisaca lui Chiprian de la Botna şi cu
mănăstirea care este la obîrşia Vîşnevăţului şi cu toate poienele, prisăcile, care sînt pe acest hotar, pe care
le-a stăpînit popa Chiprian au fost dăruite şi întărite mănăstirii de la Neamţ, unde este Hramul
Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.”885
Donaţia menţionată… în hrisovul domnesc din 7 mai 1470 a fost făcută de “mătuşa noastră
Cneajna, de bună voia ei şi nesilită de nimeni, şi a dat din ocina sa dreaptă, pentru sufletul părintelui ei,
Alexandru Voievod, şi pentru sufletul mamei ei, Marina şi pentru sufletul şi sănătatea ei… şi noi de
asemenea şi de la noi am dat şi am întărit la Botna să fie mănăstirii uric cu tot venitul.” 886
“Tradiţia istorică sisţine, iar unele izvoare istorice, ca de exemplu, cronicarul Grigore Ureche 887,
confirmă faptul că Petru Rareş, domnitorul Moldovei (1527-1538; 1541-1546), ar fi zidit la Căpriana
prima biserică de piatră cu hramul Adormirii Maicii Domnului… Tot acest domnitor a dăruit mănăstirii şi
o evanghelie în limba slavonă scrisă pe pergament, legată în coperţi din lemn, îmbrăcate cu argint. Pe
prima pagină a copertei, la mijlocul ramei, este gravată scena Adormirii Maicii Domnului, cu titlul
deasupra “Uspenie”, cu următoarea inscripţie: “cucernicul şi de Hristos iubitorul Ioan Petru Voievod, cu
mila lui Dumnezeu, domn al întregului pămînt Moldovlah, şi doamna lui Elena, şi fiii lor – Iliaş Voievod,
Ştefan şi Constantin, făcut-au şi înfrumuseţat-au această tetraevanghelie şi dat-o-au întru ruga lor în
mănăstirea din nou ridicată a Adormirii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ce se numeşte Căpriana, în
anul 7053 (1545) luna octombrie.” Pe pagina a patra a copertei e gravată în argint o altă icoană care
poartă titlul “Învierea Domnului”.
Din contextul inscripţiei de pe prima pagină a copertei evangheliei reiese că pe timpul celei de-a
doua domnii a lui Petru Rareş mănăstirea se repară, deoarece expresia “novosozdannoe” (din nou
ridicată), folosită în textul slavon, nu poate avea alt înţeles decît acel “din nou clădită” sau “reparată”…
Sigur este faptul că pe timpul domniei lui Petru Rareş (1541-1546), pînă la anul 1545, construcţia bisericii
cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost terminată… Însă, după toate probabilităţile, construcţia
883
Ibidem, p.125.
884
Ion Negrei, op.cit., pp.145-146.
885
Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol.II, pp.241-242, citate de Ion Negrei în op.cit., p. 146.
886
Ibidem, p.245-246, citat de Ion Negrei în op.cit., p.146.
887
Ibidem, p.148.
bisericii de piatră la Căpriana a fost începută de predecesorii lui Petru Rareş, posibil chiar de către Ştefan
cel Mare.”888
După epoca lui Petru Rareş, mănăstirea Căpriana a cunoscut o mare dezvoltare pe plan funciar. Prin
uricul de danie din 11 aprilie 1560 domnitorul Ţării Moldovei Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1563-
1568), întăreşte mănăstirii 12 sate şi moşii. Hrisovul domnesc mai întăreşte mănăstirii Căpriana şi patru
sălaşe de ţigani. În timpul domniei lui Ştefan Rareş (1551-1562) mănăstirea Căpriana a primit satul
Alexinţii din ţinutul Orheiului de la Maria, fiica boierului Spancioc. Miron Barnovschi în prima sa
domnie (1626-1629) a întărit mănăstirii Căpriana satul Popăuţi cu 30 de oameni şi o moară din ţinutul
Orhei, pe rîul Ciorna889.
Prin mari şi grele încercări trece mănăstirea Căpriana în sec. al XVII-lea. În acest secol ea cunoaşte
o perioadă de declin economic şi stagnare culturală. În hrisovul domnesc din 5 decembrie 1630 prin care
domnitorul Alexandru Coconul reconfirmă mănăstirii Căpriana satul Popăuţi din judeţul Orhei se
menţionează “că această mănăstire s-a pustiit.”890
“Încercările unor domnitori de a ameliora situaţia materială a mănăstirii n-au avut succes… În anul
1698 domnitorul Moldovei Antioh Cantemir (1695-1700) împreună cu cei patru ierarhi ai Moldovei: Sava
arhiepiscop şi mitropolit al Sucevei, Misail episcop al Romanului, Laurenţiu episcop al Rădăuţilor şi
Varlaam episcopul Huşilor şi cu tot sfatul boierilor mari şi mici au luat hotărîrea “ca mănăstirea să fie
mitoc credincios mănăstirii Zograf de la Sfîntul Munte Athos”, deoarece mănăstirea Căpriana “a slăbit
foarte şi a văduvit şi a rămas fără bucată de pămînt tot ce cere hrană locaşului acestuia, din pricina
nelucrării şi a proastei chibzuieli a leneşilor săi călugări.”
… În sec. al XVIII-lea observăm o decădere a vieţii cultural-artistice şi duhovniceşti la mănăstirea

Căpriana. Egumenii de la mănăstirile de la muntele Athos, trimişi să cîrmuiască mănăstirile închinate, se
îngrijeau prea puţin de refacerea lor, trimiţînd toate veniturile la Athos sau folosindu-le ei înşişi.
Din cauza că mănăstirile închinate ieşeau de sub jurisdicţia mitropolitului şi a domnitorului

moldovean, în documentele interne ale vremii aproape că nu s-au păstrat menţiuni despre aceste locaşuri
în perioada cît erau închinate. Aşa de exemplu, în cinci ani (1806-1811), cît în frunte mănăstirii s-a aflat
egumenul Antim, mănăstirea Căpriana avea un venit anual de 16000 lei şi a acumulat o datorie de aceeaşi
sumă.”891
Prin Tratatul de Pace de la Bucureşti, semnat la 16mai 1812, Rusia ţaristă a răpit Basarabia, 892 iar la
21 august 1813 a fost formată mitropolia Chişinăului şi a Hotinului. În fruntea eparhiei era numit Gavril
Bănulescu-Bodoni care îşi păstra vechiul titlu de exarh şi mitropolit. 893
“În pofida stării jalnice în care se afla mănăstirea Căpriana, G.Bănulescu-Bodoni insistă ca ea să
treacă în seama mitropoliei… La 21 august 1813, proiectul de trecere a mănăstirii în seama mitropoliei
Chişinăului şi a Hotinului a fost aprobat de ţar.
888
Ibidem.
889
Ibidem.
890
Moldova în epoca feudalismului, Vol.II, Chişinău, 1978, p.172, citat de Ion Negrei, în op.cit., p.150.
891
892
Pr.prof.dr.M.Păcurariu, Basarabia…, Iaşi, 199, pp.45-46.
893
Ibidem, p.55.
După aceasta la mănăstirea Căpriana se simte o înviorare a vieţii monastice… Despre activitatea
mitropolitului la renaşterea vieţii monastice povesteşte inscripţia de pe icoana din lemn, care reprezintă
Răstignirea, avînd următorul conţinut: “Înalt preasfinţitului şi preasfîntului îndreptătorului sinodului şi al
aceluiaşi exarh în Moldova, Valahia şi Basarabia, Mare domn Gavril Mitropolit şi cavaler la anul 1812
septembrie 17 zile, ieşind din oraşul Iaşi cu toţi ai săi s-au aşezat în oraşul Chişinău în Basarabia, iar la
anul 1813 prin înalta bunăvoinţă împărătească de presfîntul îndreptătorul sinod s-au întărit eparhiali
Mitropolit Chişinăului şi Hotinului primind întru ocîrmuire spre ajutorul casei arhiereşti şi mănăstirea
Căpriana cu toate ale ei averi, care avînd nu numai toate acareturile învechite, ci şi însuşi biserica foarte
zdruncinată de vechime şi de cutremurile ce s-au întîmplat şi în tot ceasul era gata spre cădere, şi după ce
întîi a zidit în Chişinău casele arhiereşti şi biserica cu hramul Pocroavelor împreună cu toate alte
trebuincioase ziduri pentru metropolie, apoi în anul 1818 iulie 12, a poruncit de s-a făcut în mănăstirea
Căpriana întîi din nou biserica Sfîntului slăvitului Marelui Mucenic Gheorghe, şi să se pregătească
materialurile pentru refacerea sa din nou a bisericii vechi a Adormirii Preasfintei şi Preaslăvitei de
Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Mariei, care la anul 1819, mai 12 zile s-au început şi la anul
1820, noiembrie 19 zile, s-au isprăvit împreună cu adaogire de podoabele trebuincioase întru care zi s-au
şi sfinţit.
Iar după aceasta la anul 1821, martie 30 zile, Înalt Preasfinţitul Exarh şi Mitropolit Gavriile
împlinind obşteasca datorie s-au mutat dintre această viaţă către Domnul adaugîndu-se între cei dintîi
ziditori ctitori a acestei sfinte biserici, lîngă care după alegerea sa încă fiind în viaţă au arătat locul unde s-
au făcut grobniţă şi s-au aşezat racla cu sfintele sale moaşte întru odihna veşnică.” 894
Pe peretele faţadei de sud a bisericii Adormirii, în partea de jos se află o placă funerară cu
următoarea inscripţie: “Aici se odihneşte trupul Înalt Prea Sfinţitului Exarh Gavriil Mitropolitul
Chişinăului şi Hotinului, cavalerul ordinelor Sf.Andrei cel dintîi chemat, Sf.Vladimir, gradul 1, Sf.
Alexandru şi Sf.Ana, gradul 1. Acest vestit păstor născutu-s-a în Transilvania în oraşul Bistriţa, după
suferinţe şi fapte mari şi îndelungaţi ani pentru binele Bisericii, ridicatu-s-a în cei din urmă zece ani ai
vieţii sala casa arhierească din Chişinău cu seminarul şi clădind şi înfrumuseţînd acest templu al
Căprianei s-a odihnit întru Domnul de lucrurile sale în anul 1821, martie 30 zile. Numele lui va trăi
întru neamuri, înţelepciunea lui o vor rosti oamenii şi lauda lui o va mărturisi biserica.”
Mai la dreapta citim inscripţia românească, făcută în chirilică, de pe mormîntul lui Chiril
Andrionopolis: “Sub această marmoră odihneşte trupul răposatului arhimandrit Chiril Andrionopolis,
carele a fost namestnic Mitropoliei Moldovei şi cavaler. Şi la anii 1819 şi 1820 pentru a sa pomenire s-au
ostenit şi a fost ca un arhitector la prefacerea ca din nou a bisericii mari din mănăstirea Căpriana, iar la
anul 1821 noiembrie 5 zile, au împlinit obşteasca datorie.”
Din această inscripţie reiese că arhimandritul Chiril a participat la reconstrucţia bisericii Adormirii.
Biserica a fost construită şi reparată în 1545 de Petru Rareş, avînd planul tradiţional arhitecturii
moldoveneşti – cel triconc, fiind compusă din altar, naos, gropniţă, pronaos şi tindă. În urma
reconstrucţiei din 1819-1820 a fost păstrată temelia şi o parte din pereţii bisericii originale. Din nefericire,
a fost modificat planul acoperişului care era identic cu cel de la mănăstirea Neamţ, după reconstrucţie
primind forma caracteristică bisericilor ruseşti.
894
“În 1837 prin stăruinţele monahilor atoniţi mănăstirea Căpriana a fost din nou închinată mănăstirii
Zograful, iar arhiepiscopul a primit în schimb mănăstirea Hîrjauca. Sub directă cîrmuire a mănăstirii
Zograful ea a fost pînă la 9 martie 1873, cînd bunurile imobile ale mănăstirilor închinate şi a celor
moldoveneşti din stînga Prutului, trec sub privegherea deaproape a Ministerului de externe din
Petersburg.895
Cap. 13
Cap. 14 Stareţi ai mănăstirii

Cât timp Căpriana a fost închinată, era condusă de călugări de la mănăstirea Zograful. Din 1837 şi
pînă la 1843, Căpriana a fost cîrmuită de egumenul Ilarion. În 1840 el a zidit o mica biserică de iarnă Sf.
Gheorghe şi un corp de case cu două beciuri. Mai tîrziu biserica de iarnă a fost transformată în trapeză.
După egumenul Ilarion la stăreţie a urmat arhimandritul Metodie (1843-1859), care a început să zidească
un corp mare cu două rînduri, pe care nu l-a dus pînă la capăt, pentru că a trecut la cele veşnice. Un an de
zile, pînă în 1860, mănăstirea a fost condusă de ieromonahul Teoctist, care a reuşit să sădească lîngă
mănăstire o livadă mare. După ieromonahul Teoctist, o stareţie mai lungă şi ziditoare a avut arhimandritul
Cosma (1860-1882). Sub conducerea lui, la 1862 s-a terminat construcţia corpului mare început de
stareţul Metodie. Mai tîrziu el a mai zidit alte trei corpuri de case, a făcut zidul de cărămidă împrejurul
mănăstirii şi a prefăcut din nou catapeteasma din biserica Adormirii.
În 1873 mănăstirea trece sub supravegherea Ministerului de Externe rus, fiind în continuare
condusă de călugări bulgari trimişi la Căpriana de la mănăstirea Zograful. Următorul stareţ a fost
ieromonahul Grigorie (1882-1890). În timpul lui s-a înnoit cu fier acoperămîntul bisericii Adormirii. Cu
mijloacele şi ajutorul lui s-a zidit în schitul Condriţa biserica nouă de iarnă. Între anii 1891-1916 la
Căpriana a stăreţit arhimandritul Teofilact. Sub conducerea acestuia, la sfîrşitul sec. al XIX-lea mănăstire
deţinea satele: Căpriana, Lozova, Vorniceni, Scoreni, Malcociu, Condriţa, Şendreni, Todoreşti, Popăuţi şi
Parcina cu 12.850 desetine896 de pămînt şi 27.100 desetine pădure.897 Cu stăruinţa stareţului respectiv, în
1903 s-a zidit noua biserică mare de iarnă Sf. Gheorghe, s-a cumpărat un clopot mare de 182 puduri 898 şi
25 funturi.899 Tot el a reparat biserica Adormirii şi două corpuri de case mari, acoperite cu oale nouă, a
adus apa în mănăstire, a zidit moara, două hambare pentru grîine şi a făcut alte lucruri pentru înflorirea
spirituală şi materială a mănăstirii. 900
“În anul 1915, cînd după izbucnirea războiului european, bulgarii s-au ridicat împotriva Rusiei,
mănăstirii Căpriana i s-au confiscat toate averile şi cîrmuirea este încredinţată în 1916 unui stareţ rus,
Iacov, pînă la declararea autonomiei şi apoi unirii Basarabiei cu România în 1918, cînd toate averile sînt
luate de statul român, iar mănăstirea Căpriana trece sub cîrmuirea bisericească naţională. La 1918 în
această mănăstire se găseau: stareţ ieromonahul Iacov, rus, apoi a fost numit protosinghelul Gherontie
Guţu, român-basarabean, 2 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 monahi şi 51 fraţi. Pămînt numai 165
desetine.”901
895
Arhimandrit V.Puiu, “Mănăstirile din Basarabia”, Chişinău, 1919, p.20.
896
Desetină – măsură agrară rusească egală cu 1,09 ha.
897
Zamfir Arbore, Basarabia în sec. al XIX-lea, Bucureşti, 1898, pp.317-321.
898
Pud – unitate rusească de măsură pentru greutăţi egală cu 16,38 kg
899
Funt – unitate de măsură a greutăţii egală cu circa 0,5 kg.
900
Arhimandrit V.Puiu, op.cit., pp.20-21.
901
Ibidem.
Cap. 15
Cap. 16 Activitatea mănăstirii Căpriana în perioada interbelică

În urma exproprierii averii din 1918 mănăstirea a rămas fără baza materială care să-i asigure
prosperitatea. În 1923 mănăstirea era condusă de arhimandrit mitrofor Natanail Rotoriu, care prin
sîrguinţă şi muncă a ameliorat situaţia materială a mănăstirii. În acel an, personalul locaşului sfînt era
compus din 63 slujitori: 1 arhimandrit, 8 ieromonahi, 7 ierodiaconi, 26 monahi, 10 fraţi rasofori şi 22 fraţi
de ascultare. Averea mănăstirii număra: 17 ha vie, 12 ha livadă, 6 ha grădină de zarzavat, 5 iazuri, 3 ha
vatră neproductivă, 1 moară de foc, 5 case cu mai multe nivele, 5 case cu un rînd, iar la Chişinău avea un
mitoc pe strada Mihai Viteazul nr.48.902
În 1924 biblioteca mănăstirii Căpriana cuprindea 65 cărţi vechi româneşti, din care 5 cărţi erau
editate în sec. al XVIII-lea: Liturghie, Iaşi, 1759; Triod, Rîmnic, 1761; Psaltire, Iaşi, 1766; Cuvintele Sf.
Teodor Studitul, Rîmnic, 1784; Minei pe decembrie, 1785. Alte 57 cărţi erau editate în sec. al XIX-lea, iar
3 la începutul sec. al XX-lea. Majoritatea cărţilor erau de slujbă şi literatură creştină. 903 Tot atunci, în
arhivele mănăstirii se găsea icoana “Răstignirii” pomenită mai sus, pictată la 12 septembrie 1821, pe care
în româneşte era descrisă activitatea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni de la 1812 pînă la 1821. Din toate
documentele ce se păstrau aici, cel mai important era pomelnicul mănăstirii Dobrovăţ, care începea cu
primul ctitor Ştefan cel Mare şi se termina la anul 1821. Acest pomelnic, după 1924 a fost dat spre
păstrare la Arhiva Comisiunii monumentelor istorice din Basarabia. Soarta lui după această dată nu e
cunoscută.904
Stareţul Natanail a păstorit pînă în 1929, după care a urmat egumenul Paisie Adomniţii pînă în
1939. Averea mănăstirii în 1936 constituia: 50 ha pămînt arabil, 17 ha vie, 12 ha livadă, 6 ha grădină de
zarzavat, 5 iazuri, 2 mori şi instalaţia pentru lumina electrică. În mănăstire funcţiona un spital, avînd şi un
muzeu bogat în obiecte istorice, şi o bibliotecă bogată. Obştea mănăstirii se alcătuia din 166 vieţuitori. 905
De la stat mănăstirea primea subvenţii – 2 milioane de lei anual. Din 1939, un an de zile mănăstirea
a fost condusă de egumenul Marcu, care în 1940, din cauza sovieticilor, s-a refugiat în Ţară. 906
Cap. 17 Închiderea mănăstirii Căpriana şi soarta ei în perioada sovietică

La 29 iunie 1940, adică a doua zi după “eliberare” mănăstirii i s-a confiscat toată averea. În acea
perioadă mănăstirea a fost condusă temporar de arhimandritul Gherasim, după care, în 1941, la stăreţie a
venit egumenul Sevastian. Următorul stareţ a fost egumenul Ioachim (1947), iar după scurta păstoria lui a
urmat egumenul Efrem (1947-1948). Următorii doi ani, pînă în 1950, Căpriana a fost condusă de
egumenul Sevastian, a două oară, iar din 1951 şi pînă la 1952 de egumenul Sofian. Ultimul stareţ a fost
egumenul Eugeniu (1952-1962). În timpul lui obştea era compusă din 80 slujitori: 30 ieromonahi, 10
ierodiaconi şi restul călugări şi fraţi. Ultima slujbă a avut loc la 25 octombrie 1962.
902
Mănăstirile şi schiturile eparhiei Chişinăului şi Hotinului, în Buletinul Eparhia Chişinăului şi Hotinului, Chişinău,
1923, p.1, autor necunoscut.
903
Paul Mihail, Mărturii de spiritualitate românească în Basarabia, Chişinău, 1993, pp.181-191.
904
Ştefan Ciobanu, Biserici vechi din Basarabia, Chişinău, 1924, p.54.
905
Pr. D.Micşunescu, Vizitînd mănăstiri basarabene şi bucovinene, Bucureşti, 1937, pp.39-43.
906
Victor Ladaniuc, Căpriana, în cartea Mănăstirile basarabene, Chişinău, 1995, pp.19-20.
A doua zi, după o activitate neîntreruptă de mai bine de jumătate de mileniu, mănăstirea a fost
închisă. Ieromonahii au fost împrăştiaţi prin parohii, iar călugării şi fraţii pur şi simplu daţi afară. Statul
sovietic a declarat mănăstirea Căpriana monument de arhitectură ocrotit de stat. Sub aşa-zisa ocrotire a
statului au început îngrozitoarele jafuri şi sacrilegii. Au fost furate şi distruse aproape toate podoabele
bisericilor, mai ales icoane, obiecte de cult de preţ. A dispărut fără urme biblioteca mănăstirii. Mulţi din
demnitarii comunişti şi-au îmbogăţit colecţiile proprii de artă cu opere de valoare. După 1962, ansamblul
monastic a fost transformat în sanatoriu pentru copiii bolnavi de T.B.C. În trapeza mănăstirii s-a instalat
clubul sătesc, unde se organizau serate, petreceri, nunţi, etc. 907 Această situaţie a durat pînă la mijlocul
anilor ’80, cînd restructurarea a cuprins toate sferele vieţii umane, mai ales biserica.
Cap. 18 Reînfiinţarea mănăstirii Căpriana şi activitatea ei pînă în 1998

Prin hotărîrea Consiliului de Miniştri al Republicii Moldova, în 1989 mănăstirea Căpriana
a revenit la fireasca sa destinaţie. Primul stareţ al mănăstirii a fost arhimandritul Iosif Gargalîc,
fost stareţ la mănăstirea Suruceni, care a găsit ansamblul monastic în dezastru. Cea mai ruinată
era biserica de iarnă Sf. Gheorghe, care pînă la 1989 a fost folosită pentru depozit şi niciodată n-
a fost reparată. Corpurile erau părăsite, fără uşi, cu tencuiala căzută. Numai biserica de vară
Adormirea Maicii Domnului arăta ceva mai bine, ea fiind păstrată şi reparată în timpul
sanatoriului. Arhimandritul Iosif, împreună cu credincioşii satelor din împrejurime şi din întreaga
Basarabie, adunînd fondurile necesare, au început reparaţia complexului monahal. Paralel cu
reconstrucţia, la 1 septembrie 1989, la mănăstire s-a deschis seminarul teologic cu durata
studiilor de doi ani, menit să pregătească slujitori pentru bisericile din republică. La seminar au
fost admişi 120 de băieţi, care au absolvit şcoala generală de zece clase. Seminarul a activat pînă
în 1991 şi apoi a fost transferat la mănăstirea Noul Neamţ.
După retragerea din funcţie a stareţului Iosif, mănăstirea a fost condusă din 1989 pînă în
1992 de ieromonahul Serafim, care a continuat reconstrucţia mănăstirii începută de predecesorul
său. În primul an de activitate în mănăstire s-au adunat 20 de vieţuitori, 11 călugări şi 9 fraţi de
ascultare, care, cu ajutorul seminariştilor au reparat corpul stăreţiei, corpul şcolii şi trapeza cu
bucătorie. În 1990, pentru întreţinerea mănăstirii guvernul a repartizat 22 hectare de pămînt şi
tehnică agricolă, iar la intervenţia deputaţilor din parlament, guvernul a preluat reustauraţia
bisericii de iarnă Sf. Gheorghe care este finanţată de Ministerul Culturii. Dar, din lipsa fondurilor
necesare, reparaţia bisericii nu este finisată nici în ziua de astăzi. Lucrările au stat mai bine în
privinţa bisericii de vară Adormirea Maicii Domnului, a cărei reparaţie a început sub stareţul
Serafim, în prezent fiind terminată pe dinafară.
Următorul stareţ a fost egumenul Iuvenalie (1992-1994), care în anul 1994 a început
reconstrucţia fostei trapeze, pe care a transformat-o în biserică de iarnă. Lucrările s-au terminat
abia în 1997, pe timpul stareţului actual arhimandritul Pluton, ca mirean Eugeniu Manole, care a
început păstoria sa în 1995, cînd în mănăstire se aflau 30 de veţuitori: 2 arhimandriţi, 2 egumeni,
6 ieromonahi, 3 ierodiaconi, 10 monahi şi 6 fraţi de ascultare. Noua biserică a fost sfinţită la 30
decembrie 1997, avînd hramul Sf.Nicolae de către Î.P.S. Metropolit Vladimir. În vara anului
1998 s-a început pictarea acestei biserici într-un stil rusesc clasic, iar în interiorul bisericii de
vară, în toamna anului 1998, s-au început săpăturile arheologice, efectuate de o echipă de la
Academie de Istorie.
907
Ibidem.
La mănăstire vin mulţi turişti şi credincioşi închinători, care susţin permanent cu ce pot
reconstrucţia locaşului sfînt. La rîndul lor călugării fac mese de caritate pentru cei săraci şi
bătrîni, care li se adresează pentru ajutor. Pe lîngă asistenţa socială, mănăstirea Căpriana îşi
îndeplineşte şi misiunea spirituală prin editarea unor cărţi religioase, popularizate şi scrise chiar
la mănăstire, de părintele Varlaam, care a trăti la Căpriana între anii 1989-1997. Acest părinte a
contribuit cu mult zel la redeşteptarea credinţei ortodoxe şi la lupta aprigă cu sectarismul, care a
invadat în ultimii ani întreaga Basarabie.
În toamna anului 1998, obştia mănăstirii număra 24 vieţuitori: stareţ – arhimandritul
Platon, schiegumenul Procopii, egumenul Gorazd, ieromonahii: Vladimir, Anania, Augustin,
Flavian, Pancratii, Vartolomeu, arhidiaconul Isaia, ierodiaconii: Antonie, Nicon şi Gurie, 6
călugări şi 5 fraţi. O deosebită legătură frăţească şi de întrajutorare, obştia mănăstirii Căpriana o
are cu cea de la mănăstirea Condriţa. Numărul mare de ieromonahi face posibil ca Sfînta Liturgie
aici să fie oficiată zilnic. În fiecare dimineaţă, programul liturgic începe la ora 4 30 cu “Te
Deum”908, urmat de Miezonoptică, Ceasurile, Acatistul zilei, Obedniţa şi se încheie cu Sfînta
Liturghie. După amiază, la ora 1600, se slujeşte Privegherea, iar seara, după cină, în biserica Sf.
Nicolai se face pravila călugărească în comun, fiecare călugăr îndeplinind canonul lui. Pentru
credincioşi, în fiecare săptămînă, în zilele de luni, miercuri şi vineri se oficiază Sf.Maslu şi se
citesc rugăciunile Sf.Vasile cel Mare. La mănăstire se admite oficierea botezului şi cununiei.
Slujbele se ţin în două limbi – română şi rusă.
În viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a credincioşilor, se planuieşte să se continuie şi să se
finiseze biserica de vară şi cea de iarnă, să se repare cladirea fostului seminar, în care se va
instala stăreţia, să se renoveze arhondaricul şi gardul mănăstirii.909
În anii de redeşteptare a basarabenilor din somnul totalitarismului sovietic, mănăstirea
Căpriana a jucat cel mai important rol spiritual de conştientizare a originii proprii, de renaştere a
limbii române şi a grafiei latine. Sub sunetul clopotelor, la mănăstire s-a desfăşurat în 1989
Marea Adunare Naţională, care a exprimat hotărîrea fermă de a construi în viitorul apropiat o
societate democratică, liberă, bazată pe valori nepieritoare ale credinţei ortodoxe. De aceea
mănăstirea Căpriana a fost, este şi va fi simbolul spiritual al românilor din Basarabia, care din
toată inima aspiră spre adevăr, dreptate şi pacea trăite în dragoste cu neamul lor şi cu Dumnezeu.
NOTE:
1.Ion Negrei, Activităţi cultural-bisericeşti la mănăstirea Căpriana, în cartea Valori şi tradiţii

culturale în Moldova, Chişinău, 1993, p.143.
2.Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol.I, Bucureşti, 1975, p.68 citat de Ion Negrei
în op.cit., p.145.
3.Ibidem, p.125.
4.Ion Negrei, op.cit., pp.145-146.
5
. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol.II, pp.241-242, citate de Ion Negrei în
op.cit., p. 146.
908
Te Deum – scurt serviciu religios de laudă oficiată în cinstea Domnului sau a Maicii Domnului, ori a unui sfînt.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia II, Bucureşti, 1996.
909
Informaţii orale culese de la stareţul mănăstirii Căpriana, arhimandritul Platon.
6.Ibidem, p.245-246, citat de Ion Negrei în op.cit., p.146.
7.Ibidem, p.148.
8.Ibidem.
9.Ibidem.
10 .Moldova în epoca feudalismului, Vol.II, Chişinău, 1978, p.172, citat de Ion Negrei, în op.cit.,
p.150.
12. Pr.prof.dr.M.Păcurariu, Basarabia…, Iaşi, 199, pp.45-46.
13.Ibidem, p.55.

15.Arhimandrit V.Puiu, “Mănăstirile din Basarabia”, Chişinău, 1919, p.20.
16.Desetină – măsură agrară rusească egală cu 1,09 ha.

17.Zamfir Arbore, Basarabia în sec. al XIX-lea, Bucureşti, 1898, pp.317-321.
18.Pud – unitate rusească de măsură pentru greutăţi egală cu 16,38 kg
19.Funt – unitate de măsură a greutăţii egală cu circa 0,5 kg.
20.Arhimandrit V.Puiu, op.cit., pp.20-21.
21.Ibidem.
22Mănăstirile şi schiturile eparhiei Chişinăului şi Hotinului, în Buletinul Eparhia Chişinăului şi
Hotinului, Chişinău, 1923, p.1, autor necunoscut
23.Paul Mihail, Mărturii de spiritualitate românească în Basarabia, Chişinău, 1993, pp.181-191.

24.Ştefan Ciobanu, Biserici vechi din Basarabia, Chişinău, 1924, p.54.
25.Pr. D.Micşunescu, Vizitînd mănăstiri basarabene şi bucovinene, Bucureşti, 1937, pp.39-43.
26Victor Ladaniuc, Căpriana, în cartea Mănăstirile basarabene, Chişinău, 1995, pp.19-20.
27.Ibidem.
28.Te Deum – scurt serviciu religios de laudă oficiată în cinstea Domnului sau a Maicii Domnului, ori a
unui sfînt. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia II, Bucureşti, 1996.
29.Informaţii orale culese de la stareţul mănăstirii Căpriana, arhimandritul Platon

EVOLUŢIA COMUNITĂŢII EVREIEŞTI DIN VATRA DORNEI
VERA BARAN
UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: LECT. DR. VLAD GAFIŢA
Abstract:
IN CONSTRUCTING HISTORICAL BUKOVINA HAD A SPECIAL ROLE MOSAICS. OVER
TIME SHOWED A GREATCAPACITY TO ADAPT TO THE ENVIRONMENT, AND ESTABLISHING
THESE HABZBURGICĂ PROVINCE COINCIDES WITHTHE FACT THAT THERE WAS INCREASED
TRADE ESPECIALLY TRADE ROUTES AND MARKETS IN THE AREA.
THE FIRST LARGE COMMUNITIES MOSAICS OR SITTING IN SUCEAVA , SIRET AND THE
BEGINNING OF THEREIGN CERNĂUŢI.DUPĂ HABZBURGICE IN THE AREA ARE EMERGING
WAVES OF EVREŞTI COMMUNITIES BEINGRECOGNIZED FIVE MAJOR COMMUNITIES:
SUCEAVA , SIRET , CHERNIVTSI , SADAGURA AND WIZHNITZ. BEFORE WORLD WAR JEWS
HAD BUSINESS HERE AS GROCERIES , BUTCHER SHOPS , PHARMACIES ,RESTAURANTS,
CAFES, HOTELS ( HOTEL COMMUNAL BEING LEASED BY MATHIAS NEUMANN, HOTEL
CENTRAL,FAUST AND DRACH , AND HOTEL AND HOTEL RUNC HABSBURG 'S NACHUM
BRAUNSTEIN), CASINOS ANDBANKS AS THE BROTHERS SCHIEBER. REGARDING THE FACT
THAT HEBREW HAS BECOME ONE COMUTITATEAMAJORITY IN WORCESTER, MOST
RUGGED OF THEM SCHLOIME PISTINER, JANKEL DRUCKMANN ANDMESCHULEM
DRUCKMANN MAKE THEIR ENTRANCE TO THE TOWN COUNCIL AND THUS ARRIVE HEBREW
ANDPUBLIC OFFICIALS WORKING ESPECIALLY LAWYERS.
AFTER THE START OF WORLD WAR II BUKOVINA ANNEXED BY THE USSR , SO MANY OF
THE NORTHERNHEBREW SETTLING IN WORCESTER , BUT WITH TIME THE LEGIONARY , MANY
OF THEIR PROPERTIES WILL BECONFISCATED.
TODAY THE SITUATION IS VERY POOR COMMUNITIES AS IT IS ABOUT TO DISAPPEAR .
SUPPORT THATWOULD BE NECESSARY CONSERVATION DOCUMENTS REMIND US OF THIS
COMMUNITY AND RESTORATION OFMONUMENTS CENTURY LEFT BEHIND BECAUSE WE CAN
CAPITALIZE ON TOURISM THESE BUILDINGS AND WE CANTAKE PRIDE IN WHAT WAS ONCE
BEAUTIFUL VILLAGE WORCESTER.
I.Apariţia comunităţi evreieşti în spaţiul Bucovinean.

În construirea Bucovinei istorice un rol deosebit au avut comunităţile evreşti.Aceştia au
dat dovadă dealungul timpului de o mare capacitate de adaptare la mediu, iar stabilirea acestor în
provincia habzburgică coincide cu faptul că aici era intensificat comerţul mai ales pe drumurile
comerciale şi pieţele de desfacere din zonă. Mai multe documente istorice, arată că prezenţa lor
în spaţiul bucovinean este atestată încă din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, când aşa
cum ne redau documentele se ocupau tot cu comerţul de alcool, cereal, animale, etc 910. Aceste
comunități nu se ocupau doar cu comerțul, ei fiind recunoscuți și ca meseriași în vaste domenii.
Primele mari comunități mozaice sau așezat la Suceava, Siret și Cernăuți.După perioada
de început a stăpânirii habzburgice în zonă își fac apariția noi valuri de comunități evrești, fiind
recunoscute cinci mari comunități : Suceava, Siret, Cernăuţi, Sadagura şi Vijniţa.
Împăratul austriac Joseph al -II-lea de Habsburg a fost primul monah care a înfăptuit
reforme în favoarea evreilor, desfiinţând obligativitatea evreilor de a respecta anumite reguli
foarte stricte, dar aceste legi nu s-au implementat întotdeauna corect 911. O altă lege precum cea
din anul 1787 îi obligă pe evrei să poarte nume de rezonanță germană, astfel au apărut diferite
nume germane purtate de comunitățile mozice precum: Diamant, Lilienthal, Edelstein, etc. 912.
Autorităţile austriece au împărţit pe majoritatea evreilor în patru categori: Weiss,

Schwartz, Gross şi Klein, aceste nume le aveau doar evrei mai înstăriţi, dar ce mai săraci purtau
nume Eselcoph, Schmalz , etc. care erau foarte înjositoare. În prezentul studiu ne putem pune
întrebarea dacă austriecii au încercat să îi incadreze sau săi asimileze, sau pur şi simplu să ducă o
politică total contra acestora. Este de datoria noastră ca cercetători şi pasionaţi de acest domeniu
să elucidăm multele probleme ale acestor comunităţi de o mare amvregură.
II.Comunităţile evreşti din Vatra Dornei din înaintea Primul Război Mondial.
După ce în zonă a început să fie expolatate izvoarele de apă termală şi termală Vatra
Dornei a trecut printr-o mare înflorire, devenind o importantă stațiune balneară. Odată cu
începutul secolului XIX, are loc o amploare a comerțului din zona Dornelor din pricina faptului
că se afla la granița cu trei țări: Austria , România şi Transilvania. În urma acestui fapt în zonă îşi
fac apariţia comunităţile evreşti şi în decurs de puţin timp companile înfiinţate de aceştia au pus
stăpânire pe întregul comerţ cu cherestea din zonă. Pentru a putea reda cu adevărat importanţa
acestei comunităţi în zonă şi pentru a putea întelege acest impact trebuie adus în vigoare
recensământul din anul 1880 trebuie spus ca ei ocupau 12,41% din pupulaţia oraşului cu un
număr de 494 de locuitori, având strânse legături cu evreii din Câmpulung Moldovenesc care în
910
. Daniel Hrenciuc, Dilemele conveţuiri: evreii în Bucovina (1774-1939), Iași, Editura Tipo Moldova, 2010, pag.
16.
911
. http://www.scribd.com/doc/93923569/Evreii-Din-Bucovina.
912
.Paul Johnson, O istorie a evreilor, Bucureşti, Editura Hasefer, 1999, pag. 245.
anul 1859 se separă în totalitate de comunitatea evreilor din Suceava 913. Astfel evreii de aici își
inființează proprile școli, în care se studia în limba ebraică și propriile sinagogi în care se
întâlneau. Printre cele mai importante costrucții de cult păstrate si astăzi sunt: sinagoga de pe
strada Luceafărului şi templul mare care aduc şi astăzi în acest oraş amintirea mozaică.
Fig. 1. Sinagoga din Vatra Dornei.
Fig.2. Templul mare.
Înainte de primul război mondial evreii dețineau aici afaceri precum băcănii, măcelării, farmacii,
restaurante, cafenele, hoteluri (Hotelul comunal fiind arendat lui Mathias Neumann, Hotelul Central, lui
Faust și Drach, iar Hotelul Runc și Hotelul Habsburgic lui Nachum Braunstein), cazinouri precum și bănci
ca cea a fraților Schieber914. În privinţa faptului că comutitatea evreiască a devenit una majoritară în Vatra
Dornei, cei mai impunători dintre ei Schloime Pistiner, Jankel Druckmann și Meschulem Druckmann îşi
fac intrarea în Consiliul orăşenesc şi astfel evrei ajung şi în funcţii publice lucrând mai ales ca avocaţi 915.În
funcţia de conducere a comunităţii au fost mai multe personalităţi importante ca:Jakob Antschel (până în
1914), Leib Arje Hauslich (interimar în perioada primului război mondial), apoi Meschulem Druckmann,
913
.Institutul Central de Statistică- Recensământul general al populaţiei României din 29 decemvrie 1930
( Monitorul oficial, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938), vol.II, pag. 578-579.
914
. Ion Drăgușanul - "Dorna-Vatra sau Vatra Dornei (VI)", în "Monitorul de Suceava", anul XVI, nr. 152 (4750),
30 iunie 2011.
915
. Prof. Dr. H. Sternberg - “Dorna-Watra”, în Hugo Gold (ed.) - "Geschichte der Juden in der Bukowina",
vol. II (Tel Aviv, 1962), p. 84.
Jakob Druckmann, Jakob Schieber și din 1931, avocatul Dr. Moses Dollberg (care a condus comunitatea
timp de 10 ani).
Fig.3.Zona veche comerciala, str. Luceafărul.
În perioada din înaintea Primului Război Mondial, ca limba de comunicare în oraş era folosită în
special româna , dar şi germana, evrei fiind obligaţi mai degrabă să înveţe limba autohtonilor din principia
economice.
Fig.4. Populaţia
localităţii Vatra Dornei din anul 1910 după limba de comunicare916.
916
. Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece 1774-1918, Chisinău Edit. Civitas,
,2003, pag. 186.
Fig.5.Populaţia
Bucovinei după limba de comunicare din Curiile naţionale.Anul 1910.Situaţia localităţii Vatra Dornei
III. Frământările comunităţilor evreşti din perioada interbelică și

emigrarea post- interbelică.
După Primul Război Mondial situaţia evreilor din Vatra Dornei este una deosebit
de fagilă, mulţi dintre ei plecând în Germania şi Austria, cei rămaşi au ajutat la noua etapa a
deyvoltării a oraşului. Evreii sunt preyenţi cu precădere în industrie, mai ales cea a lemnului
deoarece acest spaţiu era foarte bogat în astfel de resurse, formând fabrici mari precum Moldova
şi gaterele lui Mosses Paecht, dar cel care a dobandit cele mai multe resurse financiare este
Nathan Klipper, fiind un adevărat magnat al acelor vremuri917.
În urma recensământului din anul 1930, în Vatra Dornei erau 9826 de locuitori,
dintre care 6132 români ( 62,71%), 1747 evrei (17,77%), 1548 germani ( 15,75%) restul de
3,77% reprezentând ale comunităţi arată din nou faptul că, evrei erau în plină ascensiune şi aveau
o mare importanţă în zonă918. Din punct de vedere religios, 1780 de persoane sau declarat
917
. Prof. Dr. H. Sternberg - “Dorna-Watra”, în Hugo Gold (ed.) - "Geschichte der Juden in der Bukowina", vol. II
(Tel Aviv, 1962), p. 85.
918
. .Institutul Central de Statistică- Recensământul general al populaţiei României din 29 decemvrie 1930
( Monitorul oficial, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938), vol.II, pag. 578-579.
mozaici, ceea ce denotă faptul că ei aveau si cetăţenie germană şi numarul comunităţii era mai
mare decat cea în statistică. După venirea la putere a guvernului Goga- Cuza situaţia comunităţii
se schimbă radical, deoarece este elaborate un set de legi anti- semit, care dau o foarte mare
libertate celor care le doreau regresul.
După debutul celui de al Doilea Război Mondial nordul Bucovinei este anexat de către
URSS, astfel mulți din evrei din nord se stabilesc în Vatra Dornei, dar odată cu perioada
legionară , multe din proprietățile lor vor fi confiscate 919. Ca urmare a persecuţilor din zonele
apropiate, evrei au găsit aici,încă un loc în care îşi puteau exercita atribuţile, numarul lor
ajungând in anul 1941 la 2029 de personae, dintr-un total de 8217 locuitori. Dar acest an 1941 a
rămas unul semnificativ pentru comunitate, deoarece armata vine și îi îmbarcă forțat în trenuri
pentru a fi duși în Transnistria.După acest tragic eveniment în oraș , rămân doar 21 de evrei, toți
coincidență sau nu provenind din familii foarte înstărite, ceea ce ne ridică un nou semn de
întrebare conform cărora că evrei foarte bogați aveau un statut mai privelegiat în cea fost
Holocaustul. După anul 1945 aici se întorc evrei care au supravețuit, dar și alte familii din
Bucovina de Nord și Basarabia. Dar poate numărului mai redus sau a incapacități de a se adapta
la noile cerințe de viață de dupa război ei nu s-au mai putut emancipa la capacitate cel puțin
egală cu cea de dinainte. După instaurarea regimului comunist, evrei au emigrat în masa în noul
stat contituit Israel, în zonă rămânând doar bătrâni și cei care erau foarte legați de acest loc,
numărul lor ajungând doar la câteva sute. În prezent în Vatra Dornei sun un număr de 6 evrei
care mai sunt în viață majoritate trecuti de vârsta a doua , dar care duc cu mândrie în continuare
această istorie a comunități920.
În prezent situaţia comunităţi este una foarte precară deoarece este pe cale să dispară.
Susţinem că ar fi necesar conservarea documentelor care ne amintesc de această comunitate şi
restaurarea monumentelor care lea lăsat în urmă, deoarece putem să valorificăm turistic aceste
edificii şi putem să ne mândrim cu ce a fost odată minunata localitate Vatra Dornei. Vom
continua în viitorul apropiat să facem tot ceea ce putem pentru a conserva documentele şi
izvoarele istorice şi credem cu desăvârşire că va fi de bun augur.
919
. . Ion Drăgușanul - "Dorna-Vatra sau Vatra Dornei (VI)", în "Monitorul de Suceava", anul XVI, nr. 152 (4750),
30 iunie 2011..
920
. http://www.formula-as.ro/2006/734/societate-37/stele-negre-pe-cer-senin-7320.
Bibliografie
1.Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece 1774-1918, Chisinău Editura

Civitas, 2010.
2.Daniel Hrenciuc, Dilemele conveţuiri: evreii în Bucovina (1774-1939), Iași, Editura Tipo
Moldova, 2010.
3.Ion Drăgușanul - "Dorna-Vatra sau Vatra Dornei (VI)", în "Monitorul de Suceava", anul XVI,
nr. 152 (4750), 30 iunie 2011.
4. Institutul Central de Statistică- Recensământul general al populaţiei României din 29

decemvrie 1930 ( Monitorul oficial, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938), vol.II.
5.Paul Johnson, O istorie a evreilor, Bucureşti, Editura Hasefer, 1999.
6. Prof. Dr. H. Sternberg - “Dorna-Watra”, în Hugo Gold (ed.) - "Geschichte der Juden in der
Bukowina", vol. II (Tel Aviv, 1962).
7.http://www.formula-as.ro/2006/734/societate-37/stele-negre-pe-cer-8.seni2.http://
www.scribd.com/doc/93923569/Evreii-Din-Bucovinan-7320.
MIŞCĂRI NAŢIONAL CULTURALE ÎN SPAŢIUL PENINSULEI
BALCANICE. NICOLAE BATZARIA ŞI AROMÂNII
DUMBRĂVESCU NICOLAE
UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA-IULIA
Abstract:
IN THIS STUDY I DECIDED TO BRING TO THE ATTENTION OF THE READER THE

PERSONALITY OF NICOLAE BATZARIA. HE HELPED DEVELOP THE NATIONAL SENTIMENT AT
AROMÂMI THROUGH BOTH ITS DIPLOMATIC COTACTELE AND THROUGH ITS PUBLICATIONS.
MOREOVER, HIS WORK IS EXTREMELY IMPORTANT AND TO GET TO KNOW THE WAY HE
ARGUES VECIMEA CONTINUITY AND LATINITATEA OF THE AROMANIANS.
Studierea micilor popoare din Europa, mai exact a celor din Peninsula Balcanică mai
ales a acelora a căror existenţă este contestată de aşa zişi „majoritarii” dintre vecinii lor, ori e
interpretată cu intenţii prea fireşti, este cu atât mai interesantă şi mai fructuasă, cu cât ne oferă
mai multe noutăţi pentru o abordare teoretică a problemei decât studiul marilor popoare a căror
existenţă este ne-ndoielnică.
În Peninsula Balcanică unde domină conceptul de „naţiune de limbă şi cultură” s-au

căutat primele manifestări ale conştiinţei naţionale tocmai în istoria culturală, în operele marilor
filologi, istorici, filozofii şi savanţi921. Şi autorii aromâni au început devreme să „sape” după
rădăcinile acestea. De exemplu Pericle Papahagi a studiat chiar din 1909 cele mai vechi
monumente de limbă aromânească aparţinându-i lui Theodor Atanas Cavalioti 922, Daniel
921
Max Demeter Peyfuss, Aromânii în era naţionalismelor balcanice în Neagu Djuvara (coordonator), Aromânii
istorie limbă destin, Bucureşti Editura, Humanitas, 2012, p. 165.
922
Pentru mai multe amănunte despre Theodor Atanas Cavalioti vezi: Sularea Iosif-Pamfil, Gheorghe Dumbrăvescu,
Theodor Atanas Cavalioti. Un reprezentant de seamă al şcolii Moscopolene în Sentenţia, Târgu-Jiu Editura
Academica Brâncuşi 2012, p. 23-29
Noscopoleanu923, Constantin Ucuta924, în lucrarea sa intitulată „Scriitori aromâni în sececolul al
XVII-lea (Cavalioti, Ucuta, Daniil)”. Încercările de trezire la conştiinţa naţională la aromâni din
Peninsula Balcanică nu i-a aparţinut doar lui Pericle Papahagi, şi alţi învăţaţi aromâni de la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui deal XX-lea au încercat şi în mare măsură au şi
reuşit să trezească sentimentul naţional prin încercarea de a predea elevilor lecţiile în dialect
aromân, precum a făcut Apostol Mărgărit său prin scrierile lor aşa cum este cazul lui Nicolae
Batzaria. Aşadar în acest studiu mi-am propus observ contribuţia lui Nicolae Batzaria la trezirea
sentimentului naţional la aromânii atât prin activitatea sa de dascăl cât şi prin cea de scriitor şi
publicist.
Nicolae Batzaria s-a născut în anul 1784 la Cruşova într-o familie simplă de aromâni.
După terminarea şcolii primare unde la avut ca institutor pe cunoscutul Sterie Cosmescu, a urmat
cursurile liceului din Bitolia unde i-a avut ca profesori pe viitori academicieni Tache Papahagi şi
Theodor Căpidan. A urmat apoi în paralel la Universitatea din Bucureşti atât facultatea de litere
cât şi cea de drept, fără a termina nici una dintre ele datorită lipsei mijloacelor materiale.
Reîntors în plaiurile sale natale Nicolae Batzaria a început un adevărat periplu didactic
fiind mai întâi institutor şi director în Cruşova natală apoi profesor în Epir, la liceul românesc din
Ianina şi în sfârşit profesor la liceul din Bitolia devenind coleg cu foşti săi dascăli 925, ulterior a
devenit inspector şcolar. În anul 1907 aderă la mişcarea „Juni Turciei” din rândul căreia va fi
ales senator în parlamentul de la Istambul, iar în anul 1912 este numit ministru al lucrărilor
publice în guvernul turcesc. Din această postură este trimis în 1913 la Londra pentru a semna
tratatul de pace după primul război balcanic926.
Nicolae Batzaria îşi pune amprenta asupra învăţământului românesc din Peninsula
Balcanică el reuşind prin politica sa diplomatică care la caracterizat întreaga viaţă să obţină
pentru anul şcolar 1899-1900 suma de 724643 lei. Schimbarea politică de la Bucureşti va
923
Pentru mai multe informaţii despre Daniil Moscopoleanu vezi:Sularea Iosif-Pamfil, Nicolae Dumbrăvescu, Daniil
Moscopoleanu-un deschizător de conştiinţă naţională la aromâni în Sentenţia, Târgu-Jiu Editura Academica
Brâncuşi 2012, p. 57-62
924
Pentru mai multe amănunte despre Constantin Ucuta vezi: Nicolae Dumbrăvescu, Un intelectual aromân uitat:
Constantin Ucuta, în Z.C.S.S.U.C.B., Târgu-Jiu, Editura Academica Brâncuşi, 2012, p. 115-122.
925
Gheorghe Zbuchea O istorie a românilor din Peninsula Balcanică secolele XVIII-XX, Bucureşti, Editura Biblioteca
Bucureştenilor, 2009, p. 80
926
Tache Papahagi, Antologie Aromânească, Bucureşti, Tipografia română nouă, 1922, p. 174.
înrăutăţii situaţia şcolilor româneşti de la sud de Dunăre întrucât guvernul liberal din regat dorea
să închidă 21 de scolii 93 existente la începutul secolului al XX-lea. În aceste condiţii Nicolae
Batzaria înfiinţează „Asociaţia corpului didactic pentru învăţământul poporului român din
Turcia” cu sediu la Bitolia. Conducerea acestei asociaţi era formată din Nicolae Batzaria,
Constantin Cosmescu, Nicolae Papahagi, Pericle Papahagi şi Nuşi Tuliu.
Asociaţia corpului didactic pentru învăţământul poporului român din Turcia cuprindea
toate cadrele didactice şi avea drept scop pe lângă apărarea drepturilor cadrelor didactice
româneşti din Peninsula Balcanice şi un important rol politic în mişcarea naţională a românilor
de la sud de Dunăre. Astfel o delegaţie a acestei asociaţii în frunte cu Nicolae Batzaria a venit la
Bucureşti pentru întrevederi cu clasa politică din senat. Delegaţia a fost primită într-o audienţă
specială de câtre regele Carol I al României care a promis sprijin pentru cauza românească din
Balcani. De altfel legăturile dintre Nicolae Batzaria şi regele Carol I va continua întrucât acesta a
mai fost primit în mai multe rânduri în audienţă de suveran fie în legătură cu problemele
românilor din Peninsula Balcanică, fie în legătură cu evoluţia relaţiilor româno-turce. În afară de
aceste contacte directe cu suveranul Românie, Nicolae Batzaria la ţinut la curent pe acesta printr-
o serie de rapoarte confidenţiale în care îi prezenta realităţile balcanice şi problemele
româneşti927. Astfel am putea spune că Nicolae Batzaria era conştient de faptul că sentimentul
naţional la aromâni nu poate fi deşteptat decât prin dezvoltarea învăţământului românesc şi prin
cunoaşterea trecutului atât a românilor de la nord de Dunăre cât şi a comunităţilor din Peninsula
Balcanică.
În această direcţie este sprijinit şi de Spiru Haret care în acţiunile sale de reformare a
învăţământului românesc, acordă o atenţie specială şcolilor româneşti de peste hotare în special
celor din Macedonia. Astfel el pleacă de la convingerea exprimată clar, că în Macedonia noi
urmărim un ideal nobil un ţel curat care trebuie să fie lipsit de orice preocupare de folos personal
sau de partid. În acest context în anul 1902 Spiru Haret înfiinţa „Administraţia şcoalelor şi
bisericilor române din Turcia”928, cu sediul la Bitolia care devenise un fief al aromânilor. În acest
context de sprijinire al şcolilor din Peninsula Balcanică de către guvernul de la Bucureşti,
Nicolae Batzaria alături de alţi profesori de la liceul din Bitolia reuşesc să publice în anul 1903
revista „Lumina” prima publicaţie a aromânilor din spaţiul Turciei europene. Această revistă îşi
927
Gheorghe Zbuchea, Op. cit., p. 80
928
Ibidem, p. 64-65.
dorea să fie o revistă a tuturor românilor din Macedonia ceea ce i-a imprimat revistei un caracter
mai aparte. În ea fiind prezentate timp de mai mulţi ani materiale cu conţinut didactic, educativ,
alături de alte materiale cu caracter politic şi naţional.
În această revistă Nicolae Batzaria publica o serie de articole prin care încearcă şi în
mare parte şi reuşeşte să legitimeze vechimea şi continuitatea aromânilor în Peninsula Balcanica
din evul mediu şi până în prezent, în studii precum: „Români şi greci în Epir; Superioritatea
numerică a populaţiei aromâneşti şi chestiunea dreptului istoric 929”, „Din Trecutul nostru:
Istoricul fundărei oraşului Cruşova”930, „De la aromâni din Serbia: Amintiri de călătorie. Cu
date statistice şi aspecte de viaţă socială”931, „Necesitatea culturei naţionale”932, în altele
încearcă să evidenţieze importanţa dialectului aromân în Peninsula Balcanică precum ar fii:
„Importanţa elementului aromânesc: Schiţarea trăsăturilor intelectuale şi morale” 933, „Menirea
elementului aromânesc în Peninsula Balcanică. Referiri la contribuţiile culturale si
economice”934, „Mihail Nicolesco: Din literatura aromânească; Biografia şi activitatea poetului,
militant al cauzei naţionale în Macedonia”935, „Tr-ună nopţi di iarnă: Amintiri/Boemus- Preoţi
aromâni şi chestiunea limbii liturgice în bisericile din Macedonia”936, iar în altele încearcă să
legitimeze istoria şi evoluţia şcolilor româneşti din Macedonia în studii precum: „Şcoli şi dascăli
din trecut; Amintiri, privind învăţământul în locurile de baştină ale aromânilor”937, şi nu în
ultimul rând încearcă să evidenţieze o legătură între aromânii şi românii din nordul Dunări prin
prisma ocupaţilor lor tradiţionale precum ar fi agricultura. În acest sens Nicolae Batzaria publică
studiul: „Agricultura la aromâni”938, în care încearcă şi reuşeşte să evidenţieze de ce aromâni au
renunţat la agricultură spre deosebire de fraţii lor de la nord de Dunăre şi au dezvoltat o nouă
929
Lumina (Grebena), an 2, nr. 4, (aprilie 1904), p. 98-99.
930
Lumina (Grebena), An 2 nr 5 (mai 1904), p. 148-150.
931
Lumina (Grebena), An 2, nr. 7-8, (Iulie-august 1904), p. 193-197.
932
Lumina (Grebena), an 2, nr. 5 (mai 1904), p. 129-131.
933
Lumina (Grebena), an 2, nr. 2, (februarie 1924), p. 33-35.
934
Lumina (Grebena), an 2, nr 3, (martie 1904), p. 65-67.
935
Lumina (Grebena) an 2, nr. 7-8 (iulie-August 1904) p. 223-226.
936
Lumina (Grebena), an 2, nr. 3, (martie 1904), p. 80-81.
937
Lumina (Grebena) an 2, nr. 4, (aprilie 1904), p. 121-124.
938
Lumina (Grebena), an 2, nr. 6, (iunie1904) p. 161-164.
activitate tradiţională cum ar fii păstoritul. Pe lângă aceste studii în care Nicolae Batzaria a
încercat să legitimeze vechimea, continuitatea şi latinitatea, comunităţilor de aromânii din sudul
Dunării, el mai publică o serie de articole cu caracter literal multe dintre ele inspirate din
poveştile care circulau pe cale orală despre trecutul comunităţilor de aromânii. În acest context se
înscriu studiile: „Fără tată: Boemus Acţiune inspirată din dramele înstrăinări, în familile
aromâne”939, „Kir Dimarhul di Armiro/Boemus Actiune inspirată din starea de spirit a
populaţiei, în timpul dominaţiei otomane”940, „Amintiri din cariera de actor: Referi la elevi
Liceului român din Bitolia şi reprezentaţiile teatrale jucate în localităţile aromâneşti” 941. Toate
aceste studii publicate de Nicolae Batzaria alături de cele ale celorlalţi colaboratorii ai revistei au
contribuit şi contribuie fără îndoială la cunoaşterea istorie, culturii, dialectului aromân şi a
literaturii aromâneşti ce sa scris la începutul secolului al XX-lea.
Tot în aceiaşi perioadă apare la Bucureşti sub conducerea Nicolae Batzaria revista
Frăţil’ia o revistă dedicată tuturor românilor din Peninsula Balcanică. În această revistă Nicolae
Batzaria publică o serie de studii care întăreau ideea vechimi continuităţii şi latinităţii a
aromânilor din Peninsula Balcanică. Astfel într-un studiu întitulat „Primele graie aromâneşti:
Torna, Torna Fratre; Comentarii pe marginea celei mai vechi mărturii documentare, privind
limba română vorbită în sudul Dunării” 942, Nicolae Batzaria aduce în evidenţa vechimea limbii
române şi a dialectului român precum şi originea sa latină. Într-un alt studiu intitulat „Cum
Eram: Despre zonele locuite de aromâni în perioada dominaţiei otomane” 943, profesorul de la
Bitolia evidenţiază în aceiaşi direcţie pe care a urmato şi în revista „Lumina” (Grebena)
continuitatea aromânilor în Peninsula din cele mai vechi timpuri pană în prezent. În aceiaşi
direcţie de a demonstra latinitatea si vechimea dialectului român Nicolae Batzaria publică şi
studiul: „Limba a noastră: Studiu”944.
939
Lumina (Grebena), an 2, nr. 6 (iunie 1904) 187-189.
940
Lumina (Grebena), an 2, nr. 5 (mai 1904), p. 137-139.
941
Lumina (Grebena) an 2, nr. 3, (martie 1904), p. 89-92
942
Frăţil’ia, an 1, nr.1 (februarie 1901), p. 2-3
943
Frăţil’ia, an 1, nr. 5, (iunie 1901) p. 64-76.
944
Frăţil’ia an 1, nr. 2 (martie 1901) p. 17
Tot în primul deceniu al secolului al XX-lea Nicolae Batzaria colaborează la revista
„Graiu Bun” o revistă dedicată aromânilor de la sud de Dunăre ce a apărut la Bucureşti avândul
Director pe Nicolae Macedoneanu şi pe Marcu Beza 945. În această revistă Nicolae Batzaria
continuă direcţiile de cercetare cu care ne obişnuisem în revistele „Lumina” şi „Frăţil’ia” adică
în privinţa vechimii, continuităţi şi latinităţii, comunităţilor aromâne de la sud de Dunăre într-o
serie de studii precum: „Călătorii pe la Aromâni: Bitolia Resna Ohrida” 946, „Din trecutul nostru
cultural: [Recenzia lucrării Noua pedagogie sau Abecedar. De Constantin Ucuta] Viena 1797,
tipografia Marchizilor Puiu”947, „Cum am cunoscut întâiu pe români: Povestire
Autobiografică”948, „Un episod din trecutul comunei noastre (Cruşova) – Rezistenţa populaţiei
aromâne în faţa jafurilor practicate de albanezii dibreni”949.
În această revistă Nicolae Batzaria abordează şi alte aspecte privind comunităţii

aromâne de la sud de Dunăre pe lângă problema vechimii, continuităţii, latinităţii, precum
etnografia acestor comunităţi într-o serie de studii precum: „Din datinile şi credinţele
aromânilor: Lăsatul de sec în Macedonia/Boemus”950, „Din Vremuri cari trec: Amintiri/ Boemus
– Obiceiuri privind nunta la aromâni”951, „Un Crăciun de demult: Amintiri/Boemus – Obiceiuri
Tradiţionale în locurile de baştină ale aromânilor” 952. Prin urmare observăm ca el aduce în prim
plan o serie de obiceiuri si tradiţii păstrate în comunităţile de aromâni atât în ceea ce priveşte
sărbătorile de peste an precum ar fi lăsatul de sec sau crăciunul, precum şi o serie de obiceiuri ce
privesc anumite evenimente marcante din viaţa omului cum ar fi nunta. Pe lângă aceste reviste pe
care l-ea fondat alături de alţi învăţaţi aromâni, Nicolae Batzaria mai colaborează pe tot
945
Adina Berciu-Drăghicescu, Aromânii în publicaţiile culturale 1880-1940 (reviste almanahuri, calendare).
Bibliografie analitică, vol. I. Bucureşti Editura Sigma, 2003, p. 9.
946
Graui Bun, an 1 nr. 8-9, (noiembrie decembrie) 1906, p. 161-165 şi nr. 10 (1907), p. 210-215.
947
Graiu bun, an 1, nr. 11-12 (1907), p. 241-244.
948
Graiu bun, an 1, nr. 6-7 (septembrie octombrie 1906), p. 155-159
949
Graiu Bun, an1, nr.10, 1907, p. 232-235.
950
Graiu bun, an 1, nr. 2, (mai 1906), p. 19-23.
951
Graiu bun, an 1, nr. 6-7, (septembrie octombrie 1906), p. 123-125.
952
Graiu Bun, an 1 nr. 8-9, (noiembrie decembrie 1906), p. 166-169.
parcursul perioadei interbelice la o serie de ziare şi reviste precum: Adevărul953, America954,
Analele Râmnicului955, Apărarea956, Dimândarea957, Ararat958, Arta959, Arte şi meserii960, Baia
Mare961, Biserica Vie962, Brazda963, Buletinul Societăţii culturale „Tinereţea”964, Cele Trei
Crişuri965, Cuget clar966, Deşteptarea967, Dimineaţa968, Dimineaţa copiilor969, Farul970, Farul
Mântuirii971, Flambura Pindului972, Foaia Tinerimii973, Glasul Monarhilor974, Gloria României975,
Gândul Nostru976, Ilustraţia977, Licăriri978, Macedonia979, Natura980, Neamul Românesc Literar981,
953
Ziar apărut la Bucureşti avându-i ca fondatorii pe V. Beldiman, Constantin Mile.
954
Organul oficial al Societăţii române de ajutor şi cultură din America, avându-i redactorii pe I.N. Barbu, George
Stănculescu şi Adam A. Prie.
955
Revistă lunară de cultură apărută între 1923-1924 la Râmnicul Sărat avândul director pe Ion Gane.
956
Organ al Societăţii de cultură macedo-română apărut la Bucureşti între 1930-1931.
957
Revistă naţională de educaţie şi cultură apărută la Bucureşti între ani 1937-1940, sub conducerea lui Ion Foti, Ion
Ghiţea şi Nicolae Chiacu.
958
Revistă lunară apărută sub patronajul lui A. Manissalian, avândul director V. Mestugean.
959
Revistă de pictură, sculptură şi Arhitectură, apărută la Bucureşti între 1932-1935 avândul director pe H.
Guguianu.
960
Revistă Industrială. Pentru educaţia şi cultura meseriaşilor apărută la Galaţi, avându-i fondatorii pe Manole
Mârza, Ermiliu Ganea, Hristache Şerdea şi Gheorghe Opran.
961
Organ Politic, social şi economic, apărut la Baia Mare între 1926-1936, avândul director pe Teofil Dragoş şi
redactor pe Aurel Nistor.
962
Foaie de trezire sufletească, de critică şi de orientări sociale, apărută la Bucureşti între 1931-1935, avândul
director pe Marin C. Ionescu.
963
Ziar de cultură şi critică socială, apărut la Turnu-Severin între ani 1930-1932 sub conducerea lui Luiza I. Niculescu
şi Ioan Bojneagu.
964
Revistă lunară apărută la Bucureşti între 1923-1924, avândul director pe Nicolae Batzaria.
965
Revistă de cultură apărută la Oradea între 1925-1944, avândul director fondator pe George Bacaloglu
966
Revistă de cultură şi literatură pentru şcolii şi tineret a Comisiunii bibliotecilor de la Casa Şcoalelor, apărută la
Bucureşti între ani 1928-1936.
967
Revistă a a aromanilor din Peninsula Balcanică apărută la Salonic între 1908-1909, avândul director pe Nicolae
Batzaria.
968
Ziar apărut la Bucureşti între ani 1904-1938, avândul fondator pe Constantin Mile şi director pe Constantin
Bacalbaşa.
969
Revistă Săptămânală apărută 1924-1947, avândul director pe Nicolae Batzaria.
970
Revistă Lunară apărută la Râmnicu-Vâlcea între 1925-1931, avându-i redactori pe I. C. Stroescu şi G. Bobei.
971
Revistă religioasă a Uniunii Baptiste Române din România apărută la Bucureşti între anii 1919-1932, avândul
director pe C. Adorian.
972
Revistă cultural-naţională apărută la Bucureşti între martie şi iunie 1929 sub egida Societăţii studenţilor români-
macedoneni de peste Hotare.
973
Revistă Bilunară apărută la Bucureşti 1919-1924, avândul director pe Vladimir Al. Donescu.
974
Gazetă bisericească apărută la Bucureşti între 1923-1945 avândul fondator pe Dionisie Lungu.
975
Revistă lunară ilustrată apărută la Bucureşti între 1921-1927, avândul director pe Ioan Marinescu.
976
Revistă de artă şi literatură apărută la Iaşi între 1921-1924 sub îngrijirea Şt. Branorescu şi Sandu Teleajen.
977
Jurnal Universal apărut la Bucureşti între 1911-1931.
978
Revistă bilunară apărută la Galaţi sau Bucureşti între ani 1921-1924 sub conducerea unui comitet condos de Gr.
Veja-Boholteanu.
Neamul Românesc pentru Popor982, Pagini Culturale983, Peninsula Balcanică984, Plaiuri
Româneşti985, Poiana Viitoare986, Ramuri987, Răvaşul Naţionalist-democrat988, Realitatea
Ilustrată989, Renaşterea Româna990, Revista Funcţionarilor Publici991, Revista Muzicală992,Revista
Politica şi Parlamentară993, România Viitoare994, Românul de la Pind995, Steaua Copiilor şi a
Tinerimii996, Studio997, Şcoala Română998, Tribuna Română999, Ţara de Jos1000, Viaţa
Studenţească1001, Voinţa Şcoalei1002, Vremea Nouă1003, Viaţa Romînească1004.
979
Organ de propagandă naţională, apărut la Bucureşti între 1927-1944 sub conducerea unui comitet cel avea
director pe Naum Nance şi director politic pe Vasile Diamandi.
980
Revistă pentru răspândirea ştiinţei, apărută la Bucureşti sub îngrijirea profesorilor C. Ţiţeica, G. G. Longinescu, O.
Onicescu,
981
Revistă săptămânală apărută la Bucureşti între 1908-1926, avândul director pe Nicolae Iorga.
982
Revistă apărută la Bucureşti, Craiova şi Gura Chitila între ani 1925-1940, avândul director pe Nicolae Iorga.
983
Revistă lunară apărută la Sighetul Marmaţiei între 1926-1929 avândul redactor pe Vasile Terente.
984
Revistă lunară ce apăra interesele româneşti din Balcani, apărută la Bucureşti între 1923-1930 sun redacţia lui
Toli Gagi-Gogu.
985
Revistă culturală apărută şa Bucureşti în 1929 sub redacţia lui Ciprian Doicescu.
986
Foaie de propagandă culturală şi socială apărută în comuna Poiana Câmpina între 1929-1933 avândul redactor
pe I Mateescu.
987
Revistă culturală ce apare la Craiova 1919-1924.
988
Buletin de informaţii politice, apărut la Bucureşti în 1923 sub supravegherea comitetului judeţului Ilfov.
989
Revistă săptămânală apăruta la Cluj între 1927-1946, avândul redactor pe J. B. Sima.
990
Ziar naţionalist-poporan, independent, apărut la Sibiu şi Bucureşti în anul 1919 avându-i fondatori pe V. Hotăran
şi Moise Ruşcuţa.
991
Revistă lunară apare la Bucureşti între 1931-1938 sub conducerea unui comitet condus de C. Sava-Goiu, Al. Russ,
Ion I. Dumitrescu, G. Panaitopol şi I. C. Nicolau.
992
Revistă lunară apărută la Bucureşti în anul 1928 avându-i directori pe Nelu Ionescu şi Nicolae J. Sarru.
993
Revista politica şi parlamentară apărută la Bucureşti între 1920-1921 sub conducerea lui Gr. Alevra.
994
Foaie de interes public, educaţie naţională şi cultură generală, apărută la Ploieşti în 1925 sub redacţia lui D.
Munteanu-Râmnic.
995
Organ Naţional al romanilor din dreapta Dunărei apărută la Bucureşti între 1903-1912, având director pe
Nicolae Batzaria.
996
Revistă culturală cu cele mai frumoase poveşti, legende, aventuri şi nuvele din toate literaturile, apărută la
Bucureşti între 1922-1923.
997
Magazin artistic ilustrat, apărut la Bucureşti între ani 1930-1931 avândul redactor pe A. R. Sandu.
998
Organ al societăţii institutorilor şi institutelor din România apărută la Bucureşti 1921-1924, avându-i redactorii
pe Gr. Teodosiu şi Ang. Ivanovici.
999
Foaie naţional-culturală apărută între ani 1927-1931, avândul manager editorial pe I. N. Barbu.
1000
Revistă culturală lunară apărută la Bucureşti între 1924-1928 sub conducerea unui comitet de redacţie condus
de Gheorghe D. Rânzescu.
1001
Revistă culturală apărută la Bucureşti între ani 1921-1923, având secretar de redacţie pe Ioan Vălescu.
1002
Organ învăţătoresc apărut la Cernăuţi între 1923-1924 sub conducerea unui comitet de redacţie condus de
Niculae Simionovici.
1003
Foia Partidului Naţionalist Ţărănesc apărută la Craiova între 1921-1924.
1004
Revistă literară şi ştiinţifică apărută la Iaşi între 1907-1916, avându-i directori pe C. Stere şi P. Bujor.
Pe lângă aceste colaborări la ziarele şi revistele vremii Nicolae Batzaria este autorul
unui bogate literaturii în dialect şi apoi în limba cultă însumând zeci de cărţi cu caracter
memorialistic, istoric şi literar dintre care cele mai importante sunt: România văzută de departe;
Contribuie din plin alături de N. Papahagi la înfiinţarea primei biblioteci aromâneşti la

Bitolia în anul 19051005.
Pe lângă preocupările sale etnografice privitoare la aromâni, Nicolae Batzaria fiind un

bun cunoscător a întregului folclor din Balcani publică în anul 1922 un cuprinzător studiu despre
cel mai cunoscut erou al eposului Iugoslav Marco Crale sau cum i se mai spunea crăişorul
Marcu, unul dintre cel mai mari eroi legendari ai slavilor de sud. Acest Marco s-a luptat ca vasal
al turcilor împotriva lui Mircea ce Bătrân la Rovine unde şi-a găsit moartea. Tot din această
postură de bun cunoscător al folclorului din Balcani şi în special a celui aromânesc şi sârbesc
Nicolae Batzaria publică între ani 1922-1924 zece balade traduse din vestita colecţie a
folcloristului sârb Vuk Ştefanovici Karagici care a călătorit mult prin ţinuturile locuite de români
şi a poposit mai mult timp la Mehadia, Timişoara, Arad, a venit cu vaporul pe Dunăre până la
Galaţi şi cu diligenţa până la Iaşi. Cele mai importante balade traduce de Nicolae Batzaria sunt:
Zidirea cetăţi Scutari (Şcodra)1006, Moartea mamei celor nouă Iugovici1007, Sluga Milutin1008,
Slavă ţarului Lazăr1009, „Voievodul Ştefan Musici1010”, „Moartea lui Marco Krale1011”,
„Craleviciul Marco-Mina de la Custur1012”. Aşadar Nicolae Batzaria aduce importate contribuţii
şi la cunoaşterea etnografie altor popoare din Peninsula Balcanică în spaţiul românesc.
În concluzie Nicolae Batzaria prin activităţile sale diplomatice atât pe lângă poarta
otomană cât şi pa lângă guvernul de la Bucureşti reuşeşte să dezvolte învăţământul în limba
română la comunităţile din Balcani. În altă ordine de idei prin opera sa publicistică reuşeşte să
întărească sentimentul naţional la aromâni din Balcani întrucât el legitimează cu argumente
istorice vechimea, continuitatea şi latinitatea comunităţii aromâne din Balcani.
1005
Peyfuss, D. M. Chestiunea aromânească, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004, p. 80.
1006
Adevărul Literar şi artistic, 1922, nr. 89, p. 3.
1007
1008
Ibidem, p. 3.
1009
1010
Adevărul Literar şi artistic, 1923, nr. 112, p.5.
1011
1012
Pe lângă aceste contribuţii la dezvoltarea culturală a aromânilor din Peninsula
Balcanică, Nicolae Batzaria ne oferă informaţii preţioase în lucrările sale despre ocupaţiile
aromânilor, obiceiurile religioase ale lor, şi ceea ce este mai important despre felul în care era
priviţi români de la nord de Dunăre de către fraţi lor de la sud.
Bibliografie:
Izvoare:
Nicolae Batzaria, România văzută de departe, Bucureşti, editura Viaţa Românească.
Idem, Importanţa Aromânilor pentru România, ediţie îngrijită şi postfaţă de Emil Ţârcomnicu,
Bucureşti, Editura Etnologică, 2006.
Publicaţii periodice româneşti, (ziare gazete reviste) tom. II, 1907-1918, Bucureşti, Editura
Academiei Republici Socialiste România, 1969.
Publicaţii periodice româneşti, (ziare gazete reviste) tom. III, 1919-1924, Bucureşti, Editura
Academiei Republici Socialiste România, 1983.
Publicaţii periodice româneşti, (ziare gazete reviste) tom. IV, 1925-1930, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2003.
Publicaţii periodice româneşti, (ziare gazete reviste) tom. IV, 1931-1935, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2009
Lucrări generale şi sinteze:
Djuvara, N. Aromânii. Istorie, limbă, destin, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012.
Noe, C. Originea Macedoromânilor, Ediție îngrijită şi posfaţă de Emil Ţârcomnicu, Bucureşti,

Editura Etnologică, 2008.
Peyfuss, D. M. Chestiunea aromânească, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.

Papahagi, T. Antologie Aromânească, Bucureşti, Tipografia română nouă, 1922,
Ţârcomnicu, E. Minorităţi româneşti sud-dunărene. Studiu Etnologic al aromânilor, Bucureşti,

Editura Etnologică, 2007.
Idem, Despre Aromâni. De vorbă cu Histru Cândroveanu, Bucureşti, Fundaţie Culturale

Aromâne „Dimandarea Părintească”, 2006.
Zbuchea, G. O istorie a românilor din Peninsula Balcanică, Bucureşti, Editura Biblioteca

Bucureştenilor, 1999.
NOI PAGINI DE MEMORIALISTICĂ DESPRE AVRAM IANCU
CRAIUL MUNŢILOR APUSENII
DUMBRĂVESCU NICOLAE
UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA-IULIA
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOLOGIE
Abstract:
IN THIS STUDY I DECIDED TO BRING TO THE ATTENTION OF THE READER A

BRIEF WRITING MEMOIRS ABOUT AVRAM IANCU. THE WRITING OF JOHN BELONGS TO
ANUPAM PALLAV POP. WRITING THE MEMOIRS OF JOHN ANUPAM PALLAV POP BRINGS
IMPORTANT INFORMATION ABOUT THE PERIOD IN WHICH AVRAM IANCU ATTENDED
SCHOOL FROM CLUJ AND TÂRGU-MUREŞ
Evenimentele revoluţionare din anii 1848-1849 din Transilvania a adus în istoriografia

românească o serie de lucrării cu caracter memorialistic aparţinând unor combatanţi s-au simpli
observatorii ai evenimentelor ce au zguduit Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea.
Astfel în istoriografia românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi primul

deceniu al secolului al XXI-lea au apărut o serie de culegeri de memorialistică despre revoluţia
de la 1848-1849 din Transilvania graţie reputaţilor istorici Nicolae Bocşan şi Valeriu Leu,
Nicolae Bocşan1013, Nicolae Bocşan şi Rudolf Gräf1014, Gelu Neamţu şi Victor Tutulea1015. Tot o
1013
Bocşan, Nicolae, Valeriu Leu, Revoluţia de la 1848 din Transilvania în memorialistică, Cluj-Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2000; Idem, Memorialistica Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, Cluj-Napoca Editura Dacia,
1988.
1014
Bocşan, Nicolae, Rudolf Gräf, Revoluţia de la 1848 în Munţii Apuseni. Memorialistică, Cluj-Napoca, Editura
Presa Universitară Clujeană, 2003.
1015
Neamţu, Gelu, Vasile Tutula, Aspecte militare şi pagini memorialistice despre Revoluţia şi Războiul Civil din
Transilvania 1848-1849, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008
serie de mărturii despre revoluţie şi cu precădere despre craiul munţilor Avram Iancu a adunat şi
reputatul istoric clujean Pompiliu Teodor în culegerea de memorialistică intitulată Teodor,
Pompiliu, Avram Iancu în Memorialistică apărută la Editura Dacia din Cluj-Napoca în anul
1972.
De altfel au fost editate integral şi o serie de memorii de mai marii întinderi care
descriau cruntele evenimentele din anii 1848-1849 din Transilvania precum cele ale lui Rubin
Patiţia, Vasile Moldovan1016, Isaia Moldovan1017, Ioan Oros alias Rusu1018, Iudita Secula.
Cu toate că în ultimii 60 de anii o serie de reputaţii istorici, precum şi o serie de tinerii

istorici ce abia păşesc pe calea afirmării s-au preocupat cu precădere de problematica
memorialistici paşoptiste transilvănene, totuşi aceasta nu a fost încă epuizată întrucât mai există
încă în presa românească transilvăneană de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului
al XX-lea o serie de scurte a amintiri despre revoluţia de la 1848-49 şi despre conducătorii ei.
În altă ordine de idei mai există încă memorii de marii întinderii care descriu
evenimentele revoluţionare din anii 1848-1849 din Transilvania precum cele ale lui Sava
Popovici Săvoiu care încă mai aşteaptă să vadă lumina tiparului. Prin urmare în acest studiu îmi
propun să aduc în faţa cititorului o scurtă scriere memorialistică despre craiul Munţilor Apuseni
Avram Iancu aparţinând protopopului Ioan Papiriu Pop.
Paginile de memorialistică scrisă de protopopul Ioan Papiriu Pop despre craiul Munţilor
Apusenii, Avram Iancu sunt extrem de importante întrucât în prima parte al lor, autorul ne oferă
câteva informaţii preţioase despre perioada petrecută de câtre Avram Iancu la Cluj. Perioadă
despre care se cunosc puţine informaţii pană în acest moment. Ioan Papiriu Pop şi el studiase în
liceul Piariştilor din Cluj şi ne descrie în prima parte amintirilor sale despre Avram Iancu o
discuţie între gazda sa Andreiu Demeter şi gazda lui Avram Iancu, Bergai care îl laudă pe tânărul
din Apuseni spunând despre acesta ca: „este cel mai cinstit şi uman tânăr, se vede ca au avut
bună educaţiune”1019. Prin urmare observăm din aceasta descriere a lui Papiriu ca încă de tânăr lui
Avram Iancu era cinstit şi apropriat de ceilalţi tinerii români ce studia la Cluj. Aşadar scrierea
1016
Vasile Moldovan, Memorii din anii 1848-49, Blaj, Editura Buna Vestire, 2009.
1017
Isaia Moldovan Din întâmplările vieţii. Note şi schiţe, Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Nicolae
Dumbrăvescu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2014.
1018
Ioan Oros alias Rusu, Memorii, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Ioan Ranca, Bucureşti, 1989.
1019
Ioan Pop Papiriu, Amintiri din înnainte de 1848. Avram Iancu, în Gazeta Transilvaniei, nr. 281, 1899, p.1.
memorialistică a protopopului Ioan Papiriu Pop o completează pe cea a lui Isaia Moldovan care
scria despre perioada petrecută de Avram Iancu la Târgu Mureş şi despre tatăl acestuia
următoarele: „Într-o joi ,mergând la Vaşarheiu iarăşi i-am cercetat pe Iancu. Era şi tatăl Iancului
acolo, om frumos, înalt, îmbrăcat în port românesc: cioareci de habă, pieptar cusut cu fir de aur,
un şerpar ţintuit asemenea ici colo cu aur, om cam de 50-51 ani.
- „Auzi Avrămuţ”, a zis către Iancu, „Numai azi mai stau, prea mult am zăbovit, am şi eu
lucrurile mele pe acasă; dacă mai sunt creditori, să vină să-i plătesc”.
Veneau creditori, şi toţi cu galbeni erau plătiţi” 1020. Astfel observăm că dacă Ioan Papiriu
Pop surprindea latura morală a lui Avram Iancu, Isaia Moldovan surprinde foarte bine latura
materială a lui Avram Iancu, care se pare că provenea dintr-o familie înstărită din Munţii
Apuseni, spre deosebire de familia lui Isaia Moldovan care era una de iobagi de pe câmpia
Transilvanie. Prin urmare nici nu e de mirare că Isaia Moldovan a fost marcat de felul în care era
îmbrăcat tatăl lui Iancu şi de felul în care acesta îi răsplătea pe cei ce contribuia la bunăstarea
materială şi educaţia fiului său.
O altă operă memorialistică care o completează pe cea al lui Ioan Papiriu Pop este cea a
lui Ioan Oros alias Rusu care scria că locul de întâlnire, conversare şi citire a jurnalelor româneşti
în Târgu Mureş înainte de anul 1848 sub timpul cât am fost la Tabla Regească a fost la cortelul
lui Avram Iancu. În teatre şi cafenele mergeam mai mulţi inşi şi conversaţia noastră curgea în tot
timpul în limba noastră cea română. Într-o seară după teatru ne-am coborât în salonul de mâncare
şi aşezându-ne în jurul a două mese la olaltă am cinat. Sala era plină de public maghiar, banda
muzicală a faraonilor au cântat numai piese maghiare. După un timp unul dintre muzicanţii
umblând cu o farfurie pe la mesele oaspeţilor, a venit şi la mesele noastre, însă Avram Iancu i-a
zis faraonului că deoarece nu a tras nici o piesă românească de la noi nu capătă bani” 1021.
Iată că dacă Ioan Papiriu Pop surprinde onestitatea lui Avram Iancu iar Isaia Moldovan
bunăstarea sa materială Ioan Oros alias Rusu surprinde ataşamentul craiului Munţilor Apuseni
faţă de naţiunea română. Prin urmare paginile de memorialistică ale celor trei creează o imagine
clară a lui Avram Iancu în timpul studiilor atât cele făcute la Cluj cât şi a celor de la Târgu
Mureş.
1020
Isaia Moldovan, op. cit., p. 20-21
1021
Ioan Oros alias Rusu, op. cit., p. 28.
În a doua parte a scrieri sale Ioan Papiriu Pop aduce în faţa cititorului câteva exemple
de umanitate săvârşite de Avram Iancu în preajma şi în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 din
Transilvania.
În concluzie lucrarea de memorialistică a lui Ioan Papiriu Pop completează scrierile

memorialistice cunoscute până acum despre craiul Munţilor Apuseni Avram Iancu. Creionează
portretul tânărului Iancu în perioada în care era student la Cluj şi în timpul revoluţiei atât prin
propriile amintirii cât şi prin prisma unor caracterizării făcute de o serie de martorii oculari care
l-au cunoscut pe Avram Iancu pentru prima dată chiar în timpul revoluţiei
Anexe
Amintirii dinainte de 1848
Avram Iancu
Scriu tot sub impresiunea momentului. La insulta procurorului de paradă, Lazăr

Miklos, titular şi conte, ce ni-o făcu numind „haramia vezer” pe scumpul nostru de pie memorie
Avram Iancu, regele munţilor, eroul nobleţ din 1848, mi-am revocat în memorie suvenirile de
acum vre-o 55 de ani.
Pe atunci eram prunc, dar ca toţii prunci foarte bine ţin minte cele petrecute, căci
altcum eram în şcoală înaintată. Cuartirul îmi era în Cluj, în uliţa Turzii, sub temeteu (cimitir)
la octogenarul Andreiu Demeter, cetăţean, înflăcărat naţionalist român al timpului său (într-un
alt număr voi reveni la el). În faţă cu noi era curtea lui Bergai, profesor şi prodirector al liceului
academic, mai târziu proprietatea românului avut Molnar.
Într-o zi de toamnă din 1844, mergând eu la şcoală, aflai pe Demeter vorbind cu

Bergai. Salutându-i, eram să trec în drumul meu, dar mă agrăi gazda mea, d-l Demeter:
„Comedisti”? (Ai mâncat)? Atunci Bergai îl întreabă: „Quot proles habet in hospicio”? (caţi
copii ai în cuartir). – „Quator” tu răspunsul, „sed ommes pelulantes” (patru dar toţi sunt
neascultătorii). Iar Bergai îi zise „et in aula mea sunt tres: minor Trobias, el ille petulans , -
major Tobias probus, Abrahamus Iancu autem est honestissimus et humaninssimus juvenis,
videntur habuisse bonam educationem”. (Şi la mine sunt trei. Tobias cel mai mic şi acesta e
neascultător: Tobias cel mai mare e un tânăr de treabă, Avram Iancu este cel mai cinstit şi uman
tânăr se vede ca au avut bună educaţiune). Iancu cu Tobias cel mai mare erau jurişti, iar cel mai
mic Tobias gimnasist.
Aşa s-a exprimat despre Iancu însu-şi profesorul său, prodirectorul Bergai, bărbat de
vreo 60 de ani; el era numai de atunci căsătorit, avea o nevastă foarte tânără şi frumoasă; una
dintre fetele acestuia a fost măritată după românul Alexandru Vale, major de hovezii, pe atunci
pensionat.
Ilie Vlassa Ciucudi, fost canonic mitropolitan în anul 1848 era paroh în Vereşmort
lângă Mureş Uioara. (Cu tulburările de sub episcopul Lemeni îl destituise Gaganetz episcopul
rutean, ca comisar; de odată mai destituise si pe socrul meu Paul Poruţiu, protopopul Almaşului
Mare, pe profesori şi pe mulţi alţii). În acele zile de restrişte, dar de un prospect mai bun al erei
libertăţii popoarelor, ajungând Iancu ci Iosif Moga şi alţi la Vereşmort, aflară pe profesorul din
Vinţul de sus Kovacs (ungur) şi pe preotul reformat văduv tot de acolo încătuşaţi. Iancu şi-a scos
sabia din teacă şi i-a apărat de moartea mai mult sigură. Aceasta mi-a istorisit-o nu numai
odată acel Ilie Vlassa, care îmi era cumnat (ţinând pe o soră a nevestei mele) şi o spune şi soţia
mea care a crescut la dânsa şi e martoră oculară.
Acestea sunt fapte, care dovedesc nobleţea eroului Iancu, ca să nu mai amintesc şi
altele, pe care le-am auzit din rândurile conşcolarilor mei de odinioară: Parteniu Raţiu, Morar,
etc. fost vice-tribun – tot fapte de legalitate, de generozitate şi umanitate. – Dar istoria naţionala
este unul din cele mai scumpe tezaure pentru oricare popor. Ea e chemată şi competentă a
dovedi şi arăta meritele bărbaţilor jertfiţi pentru libertate, şi nobleţa eroilor noşti.
Ion Papiriu Pop
Protopop
Gazeta Transilvanie, nr. 281, de duminică 19/31 decembrie 1899.

Bibliografie:
Bocşan, Nicolae, Valeriu Leu, Revoluţia de la 1848 din Transilvania în memorialistică, Cluj-
Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2000;
Idem, Memorialistica Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, Cluj-Napoca Editura Dacia,

1988.
Bocşan, Nicolae, Rudolf Gräf, Revoluţia de la 1848 în Munţii Apuseni. Memorialistică, Cluj-
Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2003.
Dragomir, Silviu, Avram Iancu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968.
Idem, Studii privind Revoluţia Română de la 1848, Cluj-Napoca, Editura Dacia 1989.
Dumbrăvescu, Nicolae, Memorialistica paşoptistă transilvăneană în istoriografia comunistă

şi postcomunistă, în Z.C.S.S., Târgu Jiu, Editura Academica Brâncuşi, 2013, p. 233-
246.
Moldovan, Vasile, Memorii din anii 1848-49, Blaj, Editura Buna Vestire, 2009.
Moldovan Isaia, Din întâmplările vieţii. Note şi schiţe, Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de
Nicolae Dumbrăvescu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2014.
Neamţu, Gelu, Vasile Tutula, Aspecte militare şi pagini memorialistice despre Revoluţia şi
Războiul Civil din Transilvania 1848-1849, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008.
Oros Ioan, alias Rusu, Memorii, Ediţie îngrijită şi prefaţă de Ioan Ranca, Bucureşti, 1989.
Pop Papiriu Ioan, Amintiri din înnainte de 1848. Avram Iancu, în Gazeta Transilvaniei, nr.
281, 1899.
Teodor, Pompiliu, Avram Iancu în Memorialistică, Cluj, Editura Dacia, 1972

CLERICI ÎN LUPTÃ. PARTICIPAREA PREOŢILOR
MILITARI DIN VECHIUL REGAT LA LUPTELE PRIMULUI
RÃZBOI MONDIAL (1916-1918)
MIHAI-OCTAVIAN GROZA
UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”
ABSTRACT: THE PRESENT STUDY IS A SMALL REVIEW OF A LESSER-KNOWN PART

OF THE PHENOMENON “THE RELIGION OF THE GREAT WAR”, BY PRESENTING THE
ACTIVITIES OF ROMANIAN MILITARY CHAPLAINS WITHIN THE ARMY STRUCTURES.
DURING OUR APPROACH WE TRIED TO CAPTURE ELEMENTS RELATED TO THE
MOBILIZATION OF MILITARY CHAPLAINS, THE DIFFICULTIES ENCOUNTERED IN THIS
REGARD, AS WELL AS THE ACTIVITY OF MILITARY CHAPLAINS (FROM THE FIGHT IN THE
TRENCHES, SERVICES OFFICIATED IN THE TRENCHES, DISTRIBUTION OF RELIGIOUS
BOOKS AND REGARDINGS, LITERACY COURSES, TO THE NURSING OF THE WOUNDED).
Chestiunea implicării Bisericii Ortodoxe Române, prin slujitorii săi, la Primul Război
Mondial, este una interesantă şi de o mare actualiate, dat fiind faptul că ne apropiem cu paşi
repezi de comemorarea a o sută de ani de la implicarea României în conflict. Studierea
fenomenului participării preoţilor militari pe fronturile Primului Război Mondial nu este una
nouă, literatura de specialitate consemnând un număr consistent de cercetări dedicate
subiectului, acestea rezumându-se, însă, la transmiterea unor informaţii fragmentare şi acelea
faptice, evenimenţiale, fără a surprinde într-un tablou complet radiografia vieţii religioase a
războiului.1022 Pornind de la acest aspect, am considerat că şansa abordării unui astfel de
subiect este o provocare pentru orice tânăr istoric, precum şi o tentaţie ce nu se refuză, astfel
că, pe baza unui bogat material edit vom încerca schiţarea unor fragmente din activitatea
clericilor militari, care să constituie o umilă contribuţie la cunoaşterea acestui fenomen.
Izbucnirea şi desfăşurarea Primului Război Mondial reprezintă una dintre temele care
au făcut dată, atât în istoriografia universală, cât şi în cea românească, conflictul reprezentând
1022
Trebuie precizat, din start, că majoritatea lucrărilor studiate, reprezintă opera unor clerici, mai mult sau mai
puţin angajaţi din punct de vedere subiectiv, motiv pentru care vom încerca să ne raportăm critic la acestea.
un fenomen istoric total, de o complexitate aproape fără egal, care a provocat o imensă
producţie istoriografică, greu comparabilă cu alte evenimente istorice. De-a lungul timpului
istoricii au abordat acest subiect din diverse perspective, prima fiind aceea a istoriei militare
şi politico-diplomatice (amestec de mărturii ale decidenţilor şi de istorie militară), urmată de
aceea a istoriei economice şi sociale a războiului (când economia şi societatea sunt introduse
în peisajul războiului), pentru ca în ultimele decenii să se manifeste o nouă tendinţă, a istoriei
culturale a războiului, a reprezentărilor, sentimentelor, emoţiilor celor care le-au trăit,
indivizii simpli, anonimi, umili, cei care au umplut tranşeele intrând în atenţia cercetătorilor
(am putea vorbi chiar despre o “microistorie” a războiului). 1023 În acest ultim palier putem
înscrie şi implicarea preoţilor militari români în război, o faţetă prea puţin cunoscută a istoriei
Primului Război Mondial.
Pentru românii din Vechiul Regat, armata şi biserica au fost de-a lungul întregii lor
istorii, două dintre instituţiile de bază, prin care a dăinuit neamul, s-a plămădit statul,
întărindu-se şi rezistând tuturor năvălitorilor. 1024 Conform afirmaţiilor părintelui Marius
Guguci, biserica, încă din cele mai vechi timpuri, s-a identificat cu idealurile păstoriţilor săi,
iar atunci când pământul strămoşesc era în pericol, preoţii se alăturau “cetelor voinicilor
români sau oştirii pentru a apăra moştenirea înaintaşilor”.1025 Una din datoriile pe care
biserica le avea faţă de stat, la începutul Primului Război Mondial, era şi aceea de a trimite pe
front soldaţi apţi pentru serviciul militar activ. Principala lor îndatorire era aceea de a săvârşi
Sfânta Liturghie şi de a administra soldaţilor Sfânta Împărtăşanie, 1026 dat fiind faptul că
armata “[…] trebuie să fie nu numai o şcoală de vitejie şi de împlinire de datorie către Patrie
şi Tron, ci şi o şcoală de luminare şi moralizare, din care soldatul se întoarce la cămin
îmbunătăţit sufleteşte şi moralmente, ca astfel ostăşia să devină şi să fie privită ca o misiune
vrednică de invidiat”.1027
1023
Toader Nicoară, Clio în orizontul mileniului trei, volum II, Noi explorări în istoriografia contemporană,
Cluj-Napoca, Editura Accent, 2009, pp. 141-154; Sorin Mitu, Rudolf Gräf, Geschichte der Neuzeit. Europa und
die Vereinigten Staaten von Amerika. Innenpolitik, Internationale Konflikte und Beziehungen, Klausenburg,
International Book Access, 2009, pp. 254-264.
1024
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în tranşee 1941-1944, Bucureşti,
Editura Europa Nova, 1998, p. 2.
1025
Marius Guguci, “Contribuţia Înalt Prea Sfinţitului Pimen Mitropolitul Moldovei la războiul pentru
reîntregirea neamului”, în Theologia Pontica. Revista Centrului de Cercetări Teologice Interculturale şi
Ecumenice “Sfântul Ioan Cassian”, an IV, număr 3-4, 2011, p. 87.
1026
Mihai-Octavian Groza, “Preoţii români transilvăneni pe fronturile Marelui Război”, în volumul Scrieri pe
alese. Lucrările Conferinţei Naţionale “O filă de istorie: om, societate, cultură în secolele XVII-XXI”,
coordonat de Ana-Maria Macavei, Roxana Dorina Pop, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, p. 370.
1027
Gavril Preda, Aurel Pentelescu, “Iustinian Teculescu- primul episcop al Armatei Române. Documente
inedite”, în Angustia, număr 10, 2006, p. 125.
Înainte de intrarea României în război, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
desfăşurat la 15 mai 1915, hotărăşte înfiinţarea unui serviciu religios pe lângă armata română,
pus sub conducerea profesorului Constantin Nazarie, în calitate de protopop militar, cu gradul
de colonel.1028 De asemenea, s-a hotărât ca numirea preoţilor militari să se facă numai la
recomandarea episcopului sau mitropolitului din eparhia căruia făcea parte respectivul preot.
Odată admis în rândurile armatei, preotul militar era dator să se supună legilor militare, fiind
asimilat rangului ofiţeresc. Acesta avea datoria de a urma în permanenţă armata, respectiv
unitatea la care fusese repartizat, oficiind serviciile divine fără ezitare. 1029 Astfel, fusese creată
baza legală a viitorului serviciu divin din cadrul armatei române.
În momentul intrării României în război, circa 250 de preoţi şi-au părăsit parohiile şi
s-au alăturat armatei regale, în calitate de preoţi militari. La un interval scurt de timp este
elaborat, de către protopopul Constantin Nazarie, regulamentul de funcţionare a serviciului
divin, publicat sub titlul “Instrucţiuni asupra atribuţiunilor preoţilor de armată”. Potrivit
acestui regulament, preoţilor militari le revenea dificila sarcină de a menţine vie “[…] făclia
credinţei în popor”, precum şi în rândurile soldaţilor români, chemaţi să se sacrifice pentru
binele ţării şi al neamului.1030 În ceea ce priveşte pregătirea preoţilor, aceştia trebuiau să fie, în
mod obligatoriu, absolvenţi ai unei facultăţi de teologie. După mobilizare, aceştia vor fi
repartizaţi corpurilor de armată active, fiind asimilaţi corpului ofiţeresc. 1031 Pe perioada
conflictului, activitatea preotului presupunea oficierea slujbelor obişnuite şi a slujbelor de
pomenire a celor căzuţi la datorie, binecuvântarea trupei, cuvântări mobilizatoare în care să se
arate însemnătatea momentului, contacte cu soldaţii unităţii la care fusese repartizat,
împărţirea de cărţi religioase. Referitor la locul în care se afla preotul militar, acesta se putea
afla la trăsurile de ambulanţă ale regimentului, cu medicul şi personalul auxiliar, iar când
trupa staţiona, preotul trebuia să se afle în mijlocul soldaţilor, având obligaţia să-i consoleze
pentru a putea suporta în continuare greutăţile frontului. Dacă în timpul marşului, un soldat
cădea epuizat, cel dintâi care alerga la el era preotul militar, secondat de medicul unităţii.
Medicul se îngrijea de partea trupească, pe când preotul de cea sufletească “[…] prin
mângâieri şi cuvinte de întărire”.1032 În ceea ce priveşte echipamentul preotului militar, acesta
era dator să aibă o geantă specială “[…] de piele, tapisată pe dinăuntru, prevăzută cu
1028
Ionela Mircea, “Despre activitatea preoţilor militari în timpul Primului Război Mondial”, în Apulum, număr
XLIII, 2006, p. 373; Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de armată în campania din 1916-1918, Bucureşti,
Imprimeria Ministerului Cultelor şi Artelor, 1921, p. 5.
1029
Gabriel Pârvu, Pregătiri sufleteşti pentru zile mari, Bucureşti, Atelierele Socec, 1916, pp. 50-51.
1030
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari
(1916-1919), Bucureşti, Editura Europa Nova, 2000, p. 11.
1031
Ibidem, pp. 12-13.
1032
Ibidem, pp. 13-20.
despărţăminte, iar pe laturile de afară câte o cruce vizibilă”, în care întotdeauna se va găsi:
Epitrahilul, cutiuţa de argint cu Sfânta Împărtăşanie, crucea, Aghiazmatarul, Panichida, două
procoveţe mici, o linguriţă, o sticluţă cu vin, o farfurie de metal, o sticluţă cu spirt şi
chibrituri (pentru dezinfectarea linguriţei). De asemenea, preotul mai deţinea şi o ladiţă, în
care îşi depozita veşmintele sacerdotale, Sfintele Vase, Sfântul Antimis, Acoperămintele,
alături de cărţile de ritual, necesare oficierii slujbelor religioase. Tot pentru oficierea slujbelor
religioase, preotul militar mai avea lumânări, tămâie, cădelniţă, un pămătuf de busuioc şi un
castronel mic pentru aghiasmă.1033 În ceea ce priveşte ţinuta preoţilor militari, aceasta era cea
obişnuită, cu menţiunea că pentru marşurile îndelungate preotul putea purta cizme, pălărie gri
sau căciulă şi o pelerină de cauciuc. Pentru a putea fi identificată trupa la care preotul slujea,
acesta purta o banderolă de culoarea armei, cusută pe mâna stângă a hainei, pe care se broda
o cruce albă, iar sub ea numărul trupei din care făcea parte. La bastonul negru, cu mânerul
alb, ori argintat, preotul militar putea să-şi ataşeze un dragon de fier, identic cu cel al
ofiţerilor.1034 Referitor la drepturile preoţilor, regulamentul preciza că aceştia aveau dreptul la
prima echipare, la ordonanţă personală, la soldă şi la accesorile aferente gradului lor. De
asemenea, aceştia aveau dreptul la salut din partea trupei şi a gradelor inferioare şi la respect
din partea corpului ofiţeresc.1035
Pe lângă acest regulament circulau şi o serie de îndrumări, publicate în presă, preotul
Sachelor C. Roşescu, paroh al Bisericii Sfântul Atanasie şi Chiril din Iaşi, afirmând într-un
astfel de articol că preotul militar era dator să cunoască bine media de pregătire, atât
intelectuală cât şi sufletească a soldaţilor, pentru a şti să îşi adapteze discursul. Preotul era
dator ca în tot ceea ce va afirma “[…] să pună cât mai multă simţire spre a fi comunicativ” şi
să îşi bazeze discursul pe motivări logice, imagini şi exemple sugestive. Cuvântările sale
mobilizatoare trebuiau să fie relativ scurte şi “[…] în grai popular”. În atare condiţii, preotul
apare ca un adevărat simbol, întruchipând sfinţenia şi dreptatea cauzei pentru care luptă. 1036
Pentru a răsplăti, într-o oarecare măsură, efortul preoţilor militari, mitropolitul Pimen
Georgescu al Moldovei, hotărăşte ca începând cu data de 7 septembrie 1916 şi până la
sfârşitul conflictului, să nu se admită nici o hirotonire de preot şi nici o transferare la
parohiile vacante din eparhia sa (locurile vacante au fost doar suplinite, până la întoarcerea
titularilor de drept).1037
1033
Ibidem, pp. 20-21.
1034
Ibidem, pp. 21-22.
1035
Ibidem, pp. 22-24.
1036
Biserica Ortodoxă Română. Revista periodică eclesiastică a Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe
Române, număr 11, februarie 1916, pp. 1889-1910 (în continuare B.O.R.).
1037
Ibidem, numar 5-6, august-septembrie 1916, p. 381.
Cu toate acestea, ideea participării preoţilor militari la conflict nu era privită cu ochi
buni de întreaga societate românească, nu de puţine ori activitatea religioasă şi pastorală a
preoţilor fiind obstrucţionată de atitudinea negativă promovată de o parte a presei vremii, care
criticau faptul că aceşti preoţi, odată înrolaţi, îşi încălcau jurământul punând mâna pe armă,
omiţându-se faptul că Sfântul Sinod a aprobat participarea clericilor la operaţiunile
militare.1038 Cu toată această atitudine rău voitoare, manifestată de unele cercuri ale societăţii
româneşti, în special cele protestante şi neo-protestante (ultimul curent aflându-se într-un plin
proces de afirmare), preoţii militari şi-au achitat cu abnegaţie misiunea încredinţată.
Legată oarecum de această latură ostilă, trebuie să fie şi activitatea preoţilor militari
de a combate propaganda neo-protestantă, în special cea adventistă. Protopopul militar
Constantin Nazarie a emis chiar o avertizarea referitoare la pericolul reprezentat de acest cult,
ostil participării României la război. El a atenţionat preoţii militari şi ofiţerii regimentelor că
“[…] este de datoria fiecărui militar de a priveghea îndeaproape această mişcare şi de a lua
măsuri împotriva celor ce fac propagandă”.1039
Preoţii militari, odată ajunşi pe front, se vor implica într-o amplă misiune umanitară,
pe lângă slujbele obişnuite şi cele de pomenire, încercând pe cât posibil să achiziţioneze (de
multe ori din surse proprii) cărţi de rugăciune pe care să le împartă soldaţilor, organizând
cursuri de alfabetizare, cămine soldăţeşti, arătându-se interesaţi de soarta soldaţilor români şi
de uşurarea vieţii celor aflaţi în suferinţă, departe de casă şi familie. 1040 Astfel, departe de
familii, soldaţii români văd în preotul militar legătura cu pământul natal, cu comunitatea din
care proveneau.
Întrucât “[…] pe front, preotul prin cuvântări patriotice stimula dorul de patrie, iar
în toiul luptei a luat arma în mână şi conducea trupa înainte în locul comandantului căzut pe
front”1041 ne propunem să ilustrăm, prin mici medalioane, activitatea unor preoţi militari,
aflaţi pe diferitele porţiuni ale frontului. La loc de cinste trebuie aşezată imaginea preoţilor
Nicolae Furnică din cadrul regimentului 75 Infanterie (care a luptat vitejeşte la Turtucaia,
1038
Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu sediul la Alba-Iulia) între anii 1921-1948 (teză de doctorat),
Cluj-Napoca, 2010, p. 297.
1039
Adventiştii învăţau că participarea la război nu este plăcută lui Dumnezeu şi au răspândit printre soldaţii
români pliante cu rugăciuni în care se arăta că Maica Domnului a coborât din cer şi a poruncit să nu se mai audă
trăgându-se cu arma sau tunul. Cel ce primea un astfel de pliant, avea obligaţia de a-l copia şi de a-l transmite
mai departe. În caz contrar, soldatul respectiv era ameninţat că va muri, ori că i se va întâmpla o mare
nenorocire lui sau familiei sale (a se vedea: Marius Guguci, “Contribuţia adusă de Biserica Ortodoxă Română la
luptele Primului Război Mondial şi la făurirea statului unitar român”, în Theologia Pontica. Revista Centrului de
Cercetări Teologice Interculturale şi Ecumenice “Sfântul Ioan Cassian”, an IV, număr 3-4, 2011, p. 217).
1040
A se vedea: Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de armată în campania din 1916-1918, Bucureşti,
Imprimeria Ministerului Cultelor şi Artelor, 1921.
1041
B.O.R., număr 4, aprilie 1924, p. 217.
fiind ucis), preotul Ştefan Ioan Cazacu din cadrul regimentului 3 Olt (care a căzut eroic în
bătălia de la Mărăşeşti), preotul Iustin Şerbănescu, care a luat parte alături de regimentul său
la toate luptele, însoţindu-l cu crucea în mână. Într-una din bătălii, desfăşurată la 2 octombrie
1916, văzând că întregul său regiment a rămas fără comandanţi şi ofiţeri, acesta a preluat
comanda regimentului şi luptând cu eroism aproape o zi şi o noapte, au reuşit să respingă
inamicul până la Muntele Susai, împiedicându-l să ocupe Azuga. Acelaşi preot, în luptele de
pe dealul Dihamului, a condus un batalion de soldaţi.1042 Preotul militar Ioan Florescu, de la
regimentul 2 Vânători, a căzut prizonier la bulgari, după luptele de la Turtucaia. Când toţi
soldaţii încercau să fugă peste Dunăre, preotul Florescu a stat neclintit la postul său, dând
îngrijiri sanitare celor răniţi şi binecuvântând muribunzii. Comandantul regimentului,
locotenent-colonelul R. Seinescu, nota următoarele despre capturarea acestuia: “[…] când
tirul ucigător al duşmanului bătea râpa şi apa Dunării, desprind chipul unui bărbat cu cruce
roşie pe mână, care în loc să treacă mai departe pe pontonul mântuirii şi pe şlepul ciuruit de
gloanţe, a ascultat glasul inimii întârziind în pansarea răniţilor, care la început l-au crezut
doctor, iar când au aflat că e preot, îi cereau binecuvântarea şi împărtăşirea cu cele sfinte.
Astfel preotul a zăbovit în duhovniceasca lui datorie şi când a fost să plece a fost prea târziu,
a căzut prizonier”.1043 Părintele Eugen Drăgoi, în lucrarea Ierarhi şi preoţi de seamă la
Dunărea de Jos 1864-1989, ne prezintă la rându-i câteva figuri de preoţi militari care au slujit
pe frontul din Dobrogea. O astfel de figură este cea a preotului Belizarie Popescu, care a slujit
la regimentul 34 Infanterie, despre a cărui vitejie un soldat relata următoarele: “[…] l-am
văzut trecând podul de la Olteniţa, în fruntea regimentului cu crucea în mână. Mi-a surâs;
poate ultimul surâs din viaţa lui. Era în ziua de marţi, 25 septembrie. Luptele erau în toi. Mi-
a strigat “La revedere!”. Va fi poate revedere în altă parte, nu aici. A venit dezastrul. După
retragerea dureroasă de la Turtucaia, m-am interest de soarta lui. A fost văzut în clipe
eroice. Când armata noastră părăsea poziţiunile din tranşee, decimate de focul duşman, el,
preotul Belizarie, într-un dor nespus de a îmbărbăta soldaţii, cu epitrahilul pe gât, s-a aşezat
într-o mască, alături de ordonanţa sa şi luând o armă şi o traistă cu cartuşe, a tras 80 de
încărcătoare. Nemaiavând a trebuit să se retragă peste Dunăre şi a luat drumul spre Silistra.
Aici a fost văzut din nou în genunchi, cu epitrahilul de gât, sub un mal, ferit de gloanţe.
Făcea rugăciuni. I s-a strigat de cei ce se retrăgeau “Hai părinte!”. A făcut un semn cu
1042
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volum III (secolele XIX şi XX), Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, pp. 359-360.
1043
Marius Guguci, “Contribuţia adusă de Biserica Ortodoxă Română la luptele Primului Război Mondial şi la
făurirea statului unitar român”, în Theologia Pontica. Revista Centrului de Cercetări Teologice Interculturale şi
mâna, ceea ce arăta “Plecaţi! Eu rămân la postul meu”. De acolo nimeni nu l-a mai
văzut”.1044
Desigur, multe astfel de relatări trebuie privite cu ochi critic, deoarece multe sunt
exagerate. De pildă, într-un memoriu, preotul militar Ioan Popescu, nota următoarele: “[…]
într-o duminică, luna octombrie 1916 a programat oficierea Sfintei Liturghii în biserica din
Topraisar, judeţul Constanţa. A anunţat trupa că începerea sfintei liturghii va fi marcată de
tragerea clopotului, aşa încât şi cei din tranşee să fie în meditaţie şi rugăciune. Sfârşitul
slujbei urma să fie anunţată tot de sunetul clopotului […] în asistenţa companiei de
mitraliere a regimentului am început serviciul divin, anunţând aceasta întregului regiment
înlănţuit în tranşee, prin tragerea clopotului. După un ceas, în timpul serviciului religios,
după citirea Sfintei Evanghelii, duşmanul îndreptându-şi tirul artileriei spre biserică, ca
punct de reper, loveşte cu un obuz drept în faţa uşilor bisericii, făcând un zgomot infernal,
sfărâmând uşile şi o parte din zid, provocând panică chiar în locaşul Domnului. La îndemnul
meu, trupa împreună cu mine am continuat a sta nemişcaţi până la terminarea slujbei, în
şuierăturile şi zgomotul explodării obuzelor duşmane, sfârşind în bine ruga sacră şi sinistră,
un curent mistic străbătând sufletele închinătorilor de la altar şi până la tinda bisericii,
înterupt din când în când de trăznetele obuzelor duşmane pornite cu atâta sălbăticie, biserica
fiind încadrată de jur-împrejur. După terminare şi după ce am strâns într-o ladă cele mai de
preţ dintre odoarele sfinte, expuse de aici înainte înstrăinării sau jafului spre trimitere prin
divizie onoratei Casei Bisericii, peste o jumătate de ceas de la ieşire, un alt obuz a izbit turla
cea mare, prefăcând-o în ruine”.1045 Cum afirmam şi în rândurile de mai sus, acest tip de
relatare trebuie privit critic, deoarece ilustrează iscusinţa preoţilor în elaborarea unor astfel de
acte, menite a asigura promovarea în ierarhia militară sau creşterea cuantumului remuneraţiei.
Pe parcursul anului 1918, în special după unirea Basarabiei cu România, mai mulţi
preoţi militari din fosta armata ţaristă, au activat în rândurile diferitelor unităţi militare din
Basarabia. Deşi au fost subordonaţi direct protopopului militar Constantin Nazarie, aceşti
preoţi militari au activat sub îndrumarea preotului Constantin Partenie, confesorul
garnizoanei Chişinău.1046 Din rapoartele acestui preot cunoaştem faptul că pe teritoriul
Basarabiei au activat un număr de 23 de preoţi militari, răspândiţi în unităţile din Chişinău,
1044
Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos 1864-1989, Galaţi, Editura Arhiepiscopiei
Tomisului şi Dunării de Jos, 1990, pp. 172-173.
1045
Ibidem, p. 182.
1046
Mircea Păcurariu, “Preoţi militari români în războiul pentru întregirea neamului”, în volumul Studii de
Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, volum I, coordonat de Mircea Păcurariu, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 2005, p. 441.
Tighina, Bălţi, Soroca, Orhei, Ismail, Reni, Mendic, Purcari, Călăraşi, Leova, Sânceşti. 1047
Aceşti preoţi se vor implica într-o amplă campanie de promovare a valorilor româneşti şi de
recâştigare a încrederii poporului în identitatea românească după o îndelungată perioadă, de
peste 100 de ani, în care Basarabia fusese parte integrantă a Imperiului Ţarist.
O dimensiune necunoscută a serviciului divin militar este aceea a participării
monahilor şi monahiilor la război, prin activitatea desfăşurată în spitalele militare şi în
spitalele amenajate în cadrul unor mănăstiri (în buna tradiţie a bolniţelor medievale).
Începuturile acestui serviciu pot fi detectate în perioada celui de-al doilea război balcanic,
când, din iniţiativa mitropolitului Moldovei, Pimen Georgescu, 1048 călugări şi călugăriţe, din
diferite mănăstiri au fost pregătiţi pentru implicarea în acţiunile societăţii “Crucea Roşie”.
Demersurile sunt reluate odată cu intrarea României în război, când, mitropolitul Pimen
înfiinţează, în mănăstirile din Moldova, o serie de cursuri speciale de infirmerie, în vederea
ajutorării soldaţilor răniţi. De asemenea, acesta va adresa o circulară prin care erau explicate
importanţa şi necesitatea implicării cinului monahal în război, solicitând, totodată,
egumenilor mănăstirilor o situaţie cu monahii şi monahiile disponibile pentru acest
serviciu.1049
Din dorinţa de a conferi o utilitate practică monahismului ortodox, din punct de
vedere social, mitropolitul Pimen a intervenit pe lângă Ministerul de Război, motivându-şi
intervenţia astfel: “[…] Am adânca convingere, că călugării şi călugăriţele, din mănăstirile
noastre, pe lângă îndeletnicirile lor, în cele duhovniceşti, pot şi trebuie să se îndeletnicească,
îngrijind de bolnavi în spitale şi de ostaşii răniţi în război”.1050 În aceeaşi intervenţie se
solicita şi trimiterea unor medici pentru instruirea şi pregătirea călugărilor în legătură cu
noţiunile de chirurgie, bandaje etc., pentru a putea sluji ulterior în cadrul societăţii “Crucea
Roşie” ca infirmieri.1051 Iniţiativa înaltului prelat de a trimite călugări, ca infirmieri, pe front
1047
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în lupta pentru făurirea României Mari
(1916-1919), Bucureşti, Editura Europa Nova, 2000, pp. 310-311.
1048
Supranumit în literatura de specialitate “mitropolitul războiului” (a se vedea: Marius Guguci, “Contribuţia
Înalt Prea Sfinţitului Pimen Mitropolitul Moldovei la războiul pentru reîntregirea neamului”, în Theologia
Pontica. Revista Centrului de Cercetări Teologice Interculturale şi Ecumenice “Sfântul Ioan Cassian”, an IV,
număr 3-4, 2011).
1049
Daniel Isai, “Implicarea monahismului din Moldova în alinarea suferinţei din perioada Primului Război
Mondial (1916-1918)”, în Istorie şi actualitate eclesială (revistă consultată online pe site-ul:
www.teologiesiviata.ro, la data de 22.IV.2014, ora 19:48), p. 236.
1050
Gabriel Pârvu, op. cit., p. 111.
1051
Şedinţele de instruire presupuneau parcurgerea unor cursuri de anatomie, mică chirurgie, şedinţe pentru
bandaje şi aparate de fractură, şedinţe pentru transportul cu targa şi şedinţe pentru repetiţii şi ascultări. Acestea
erau imediat urmate de aplicaţii practice, bandajări, improvizări de aparate, fierberea pansamentelor şi a
instrumentelor de lucru, pansări de răni, diverse moduri de dezinfectare a rănilor etc.
şi în spitale, s-a bucurat de un puternic ecou la Ministerul de Război, care a îmbrăţişat-o
bucuros, rezultatele fiind cele scontate.1052
Din literatura de specialitate rezultă, că la îndemnul mitropolitului Pimen, s-au înscris,
ca voluntari, peste 200 de călugări şi călugăriţe, organizându-se astfel “Misiunea Călugărilor
Infirmieri”, pusă sub conducerea arhimandritului Teoctist Stupcanu (acesta având sarcina de
a inspecta fiecare grupă de călugări sanitari, îngrijindu-se de disciplina şi gradul de implicare
al fiecăruia, de nevoile acestora şi de buna desfăşurare a serviciilor religioase). 1053
Într-o primă fază, aceşti călugări sanitari vor sluji în cadrul spitalelor din Bucureşti,
îngrijind de răniţii aduşi de la Turtucaia, pentru ca mai apoi aceştia să fie repartizaţi la cele
cinci spitale militare înfiinţate de “Crucea Roşie”. 1054 De asemenea, aceştia îşi vor desfăşura
activitatea şi în cadrul mănăstirilor, transformate pe perioada războiului în spitale de
campanie, orfelinate şi adăposturi pentru văduvele de război. 1055 Un loc aparte, în rândul
acestor călugări sanitari, îl ocupă, fără îndoială, maica Marina (Mina) Haciotă, originară din
Săliştea Sibiului. Aceasta a fost considerată “o nouă Ecaterina Teodoroiu”, spunându-se
despre ea că s-a remarcat printr-un înalt patriotism şi un vibrant umanism şi spirit de
sacrificiu, fiind a doua femeie ofiţer din cadrul armatei române.1056
Pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul armatei române, în cadrul societăţii
“Crucea Roşie” sau în cadrul spitalelor militare, un număr semnificativ de preoţi şi călugări
militari au fost răsplătiţi cu decoraţii de război, cum ar fi: “Avântul Ţării”, “Serviciul
Credincios”, “Răsplata Muncii pentru Biserică”, “Meritul Sanitar”, “Coroana României”
1052
Petru Pinca, op. cit., p. 328.
1053
Mircea Păcurariu, “Preoţi militari români în războiul pentru întregirea neamului”, în volumul Studii de
Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, volum I, coordonat de Mircea Păcurariu, Bucureşti, Editura Academiei
Române, 2005, p. 439.
1054
Marius Guguci, “Contribuţia adusă de Biserica Ortodoxă Română la luptele Primului Război Mondial şi la
făurirea statului unitar român”, în Teologia Pontica. Revista Centrului de Cercetări Teologice Interculturale şi
1055
Ionuţ Hens, Clerul român în timpul Primului Război Mondial, Bucureşti, Editura Semănătorul Tismana,
2012, p. 10; Arhiva Personală: Mihai-Octavian Groza, Preoţii militari români pe fronturile Primului Război
Mondial (1914-1918)- lucrare aflată în manuscris, f. 80-89.
1056
Antonie Plămădeală, “Marina Haciotă- maica Mina din Săliştea Sibiului, o nouă Ecaterina Teodoroiu”, în
volumul Dascăli de cuget şi simţire românească, coordonat de Antonie Plămădeală, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981; Mircea Ţaţa, “O sălişteancă pe frontul de
la Mărăşeşti, maica Mina (Marina) Hociotă (1896-1977)”, în Vatra Mărginimii. Publicaţie de informare locală
fondată de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Sălişte şi editat cu sprijinul ziarului Tribuna, an II, număr 11,
2007.
etc.1057 De asemenea, majoritatea preoţilor militari au fost avansaţi sau propuşi spre avansare
la gradul de căpitan asimilat.1058
Din cele expuse pe parcursul demersului nostru, rezultă că implicarea bisericii
ortodoxe române, prin slujitorii săi, în războiul care a zguduit întreaga lume, a avut un efect
cât se poate de benefic pentru soldaţii încadraţi în armata română. Clerul militar şi-a adus
contribuţia prin oficierea slujbelor religioase, în primul rând, prin sprijinirea celor aflaţi în
suferinţă, răniţi sau bolnavi, încercând să creeze o oază de linişte sufletească, într-o lume
sfâşiată de conflict şi de atitudini ostile. Printr-o organizare exemplară, preoţii militari s-au
angajat într-o acţiune caritabilă, ce presupunea distribuirea de cărţi religioase, în organizarea
unor cursuri de alfabetizare, în organizarea activităţilor cotidiene pe front, arătându-se
interesaţi de soarta soldaţilor şi de uşurarea vieţii celor aflaţi în suferinţă. 1059
Fără a avea vreo pretenţie de exhaustivitate, lucrarea de faţă reprezintă rodul muncii
de colectare şi sintetizare a unui bogat material edit, în încercarea de a ilustra o imagine cât
mai complexă a ceea ce a însemnat activitatea preoţilor militari români, atât pe teatrele de
operaţiune, cât şi în spatele frontului şi sperăm ca umilele rezultate la care am ajuns să se
dovedească utile şi altor colegi istorici interesaţi de fenomen şi să constituie un punct de reper
pentru viitoare cercetări.
Bibliografie:
 Surse inedite:
1. Arhiva personală: Mihai-Octavian Groza, Preoţii militari români pe fronturile Primului
Război Mondial (1914-1918)- lucrare aflată în manuscris;
 Presă:
1. Biserica Ortodoxă Română. Revista periodică eclesiastică a Sfântului Sinod al Bisericii
Autocefale Ortodoxe Române;
 Surse edite:
1057
“Asistenţa religioasă în armata română în perioada anilor 1870-1948”, în volumul Biserica şi Armata. Slujire
şi Jertfă, coordonat de Ioan Ilinca, Ioan Ioniţă, Dan Ionescu, Bogdan Oancea, Bucureşti, Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, 2006, p. 33.
1058
A se vedea lista completă în volumul: Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoţi în
lupta pentru făurirea României Mari (1916-1919), Bucureşti, Editura Europa Nova, 2000, pp. 462-463.
1059
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volum III (secolele XIX şi XX), Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, pp. 359-361.
1. “Asistenţa religioasă în armata română în perioada anilor 1870-1948”, în volumul Biserica
şi Armata. Slujire şi jertfă, coordonat de Ioan Ilinca, Ioan Ioniţă, Dan Ionescu, Bogdan
Oancea, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2006;
2. Drăgoi, Eugen, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos 1864-1989, Galaţi, Editura
Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, 1990;
3. Groza, Mihai-Octavian, ”Preoţii români transilvăneni pe fronturile Marelui Război”, în
volumul Scrieri pe alese. Lucrările Conferinţei Naţionale “O filă de istorie: om, societate,
cultură în secolele XVII-XXI”, coordonat de Ana-Maria Macavei, Roxana Dorina Pop, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012;
4. Guguci, Marius, “Contribuţia Înalt Prea Sfinţitului Pimen Mitropolitul Moldovei la
războiul pentru reîntregirea neamului”, în Theologia Pontica. Revista Centrului de Cercetări
Teologice Interculturale şi Ecumenice “Sfântul Ioan Cassian”, an IV, număr 3-4, 2011;
5. Guguci, Marius, “Contribuţia adusă de Biserica Ortodoxă Română la luptele Primului
Război Mondial şi la făurirea statului unitar român”, în Theologia Pontica. Revista Centrului
de Cercetări Teologice Interculturale şi Ecumenice “Sfântul Ioan Cassian”, an IV, număr 3-
4, 2011;
6. Hens, Ionuţ, Clerul român în timpul Primului Război Mondial, Bucureşti, Editura
Semănătorul Tismana, 2012;
7. Isai, Daniel, “Implicarea monahismului din Moldova în alinarea suferinţei din perioada
Primului Război Mondial (1916-1918)”, în Istorie şi actualitate eclesială (revistă consultată online
pe site-ul: www.teologiesiviata.ro, la data de 22.IV.2014, ora 19:48);
8. Mircea, Ionela, “Despre activitatea preoţilor militari în timpul Primului Război Mondial”,
în Apulum, număr XLIII, 2006;
9. Mitu, Sorin; Gräf, Rudolf, Geschichte der Neuzeit. Europa und die Vereinigten Staaten von
Amerika. Innenpolitik, Internationale Konflikte und Beziehungen, Klausenburg, International
Book Access, 2009;
10. Nazarie, Constantin, Activitatea preoţilor de armată în campania din anii 1916-1918,
Bucureşti, Imprimeria Ministerului Cultelor şi Artelor, 1921;
11. Nicoară, Toader, Clio în orizontul mileniului trei, volum II, Noi explorări în istoriografia
contemporană, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2009;
12. Nicolescu, Gheorghe; Dobrescu, Gheorghe; Nicolescu, Andrei, Preoţi în tranşee 1941-
1944, Bucureşti, Editura Europa Nova, 1998;
13. Nicolescu, Gheorghe; Dobrescu, Gheorghe; Nicolescu, Andrei, Preoţi în lupta pentru
făurirea României Mari (1916-1919), Bucureşti, Editura Europa Nova, 2000;
14. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volum III, Secolele XIX şi XX,
Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994;
15. Păcurariu, Mircea, “Preoţi militari în războiul pentru întregirea neamului”, în volumul
Studii de istorie a Bisericii Ortodoxe Române, volum I, coordonat de Mircea Păcurariu,
Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005;
16. Pârvu, Gabriel, Pregătiri sufleteşti pentru zile mari, Bucureşti, Atelierele Socec, 1916;
17. Pinca, Petru, Istoricul Episcopiei Armatei (cu sediul la Alba-Iulia) între anii 1921-1948
(teză de doctorat), Cluj-Napoca, 2010;
18. Plămădeală, Antonie, “Marina Haciotă- maica Mina din Săliştea Sibiului, o nouă Ecaterina
Teodoroiu”, în volumul Dascăli de cuget şi simţire românească, coordonat de Antonie Plămădeală,
Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981;
19. Preda, Gavril; Pentelescu, Aurel, “Iustinian Teculescu- primul episcop al Armatei
Române. Documente inedite”, în Angustia, număr 10, 2006, p. 125;
20. Ţaţa, Mircea, “O sălişteancă pe frontul de la Mărăşeşti, maica Mina (Marina) Hociotă
(1896-1977)”, în Vatra Mărginimii. Publicaţie de informare locală fondată de Primăria şi
Consiliul Local al oraşului Sălişte şi editat cu sprijinul ziarului Tribuna, an II, număr 11,
2007.
DISCURSUL MEMORIALISTIC PRIVIND UNIVERSUL
CONCENTRAȚIONAR COMUNIST
NEAMȚIU ANISIA IOANA

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI
ABSTRACT
COMMUNISM IS AN IDEOLOGY THAT PROMOTES A SOCIAL SYSTEM, IN WHICH
SOCIAL CLASSES AND PRIVATE PROPERTY DOES NOT EXIST, AND THE AIM IS TO ACHIEVE
AN EGALITARIAN SOCIETY. COMMUNISM WAS IMPOSED AFTER THE SECOND WORLD WAR
IN MANY EASTERN BLOC COUNTRIES INCLUDING ROMANIA. THE PURPOSE OF THIS
PAPER IS TO ANALYZE AT THE LEVEL OF ROMANIAN TERRITORY THE PRISONS AND
CAMPS, REPRESSIVE METHODS INSTITUTED BY TORTURERS, AND RELEASE ALL THE
REASONS WHY PEOPLE END UP BEING SENTENCED. THE METHODOLOGY CONSISTS
PARTICULARLY IN LITERATURE REVIEW, CONTENT ANALYSIS, COLLECTING, STUDYING
AND INTERPRETING DATA OBTAINED FROM STATITIC RESEARCH.
THE RESULTS OF THE RESEARCH REVEAL THE HARDNESS AND CRUELTY WITH
WHICH THE PRISONERS WERE TREATED DURING THE COMMUNIST REGIME.
KEYWORDS : COMMUNISM ; PRISON ; TORTURER ; SUFFERING ; PRISONER ;
TIGHTNESS
Introducere
Pentru România, regimul comunist a reprezentat una din primele acțiuni de rupere a
indivizilor de ceea ce reprezentau reperele identității personale: familia, tradiția, proprietatea.
Comunismul este un regim politic în care statul este totalitar și atotputernic, fiind chiar sub
conducerea exclusivă a unui singur partid, iar clasele sociale erau diferențiate nu prin accesul
la proprietate, ci prin accesul inegal la proprietatea colectivă. În România, Partidul Comunist
a adus țara în situația de sclavaj față de URSS.
În cadrul acestei lucrări am încercat să prezint principalele aspecte privind universul
concentraționar comunist, axându-mă în principal pe descrierea închisorilor, analiza
torționarului, precum și pe tipurile de deținuți. Am ales să descriu o imagine a închisorii,
punând accent pe o reprezentare a interiorului și a constituirii sale propriu-zise, dar am
insistat, de asemenea si asupra aspectului psihologic al gardianului, anchetatorului, văzut prin
prisma deținutului. În închisoare nu se mai ținea seama de clasa socială, deţinuţii politici erau
diferiți din punct de vedere ideologic: liberali, ţărănişti, social-democraţi, legionari,
comunişti, fiind închiși chiar și intelectuali.
Acest studiu are în vedere efectele închisorilor din timpul regimului comunist,
modalitate prin care societatea era menţinută sub control, dar care avea ca scop nu doar
exterminarea claselor sociale, care ar fi reprezentat un pericol pentru societatea comunistă, ci
şi răspândirea unei temeri continue de a nu spune sau acţiona împotriva comunismului.
I. Închisoarea comunistă ca spațiu de opresiune și supraviețuire

Comunismul s-a impus în România la fel ca în celelalte state din Blocul Estic, prin
metode opresive și a presupus arestarea și condamnarea tuturor celor care constituiau un
potențial pericol la adresa regimului prin poziția socială sau culturală pe care o dețineau.
Instaurarea regimului comunist în România a reprezentat una din primele acțiuni de rupere a
indivizilor de ceea ce reprezentau reperele identității personale: familia, tradiția, proprietatea.
S-a ajuns astfel ca trecutul să nu mai existe, doar omul nou și el modelat conform perceptelor
partidului.Vreme de mai bine de o jumătate de secol, o categorie importantă a societății
românești a fost deposedată de bunuri, băgată la închisoare, exclusă din viața socială, obligată
să aibă o atitudine de obediență. Mijloacele predominante de constrângere au fost : teroarea
și încarcerarea, acestea generând o permanentă frică și suferință.
Securitatea, cunoscută prin numele ei oficial- Departamentul Securității Statului . era
considerată o entitate înspăimântătoare. Aceasta avea rolul de poliție politică și a folosit în
primele două decenii ale regimului mijloacele brutale pentru a provoca frica, iar ,, în anii
1970-1980 a cultivat-o pentru a-i controla și umili pe cei ce continuau să se îndoiască în
tăcere de adevărurile proclamate de regim.” 1060 Sentimentul de frică se propaga cu amploare
în beciurile închisorilor și prin confiscarea averilor. ,,Tortura a devenit o practică frecventă,
îndeosebi în interiorul penitenciarelor comuniste, unde i s-au acordat două dimensiuni la fel
de reprobabile: cea fizică și cea psihică.” 1061 Regimul de teroare impus de puterea comunistă
și stalinistă se referea la: naționalizarea caselor, precum și întemnițarea familiilor doar pe
critici aduse regimului, explică poziția supusă a celei mai mari părți a populației înfricoșate în
fața terorii roșii între anii 1944-1989.
1060
M.Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente.1948-1989, Editura Polirom, București,
2002, p.16.
1061
Pierre Glaudes, Pierre Bayard, Terreur et Representation, Editura Ellug, Paris ,1996, p.153.
Memoriile lăsate de foștii deținuți politici reprezintă poveștile lor de viață, etape prin
care aceștia au trecut, de multe ori fără voia lor. Memoria lăsată în urmă poate depune
mărturie că lucrurile s-au întâmplat cu adevărat într-o anumită perioadă de timp. Aceste
mărturii de după detenție poartă specificul studiilor pe care le-au scris. David Lowenthal
spunea că : ,, Reconstituirea trecutului este reconstituirea unei subiectivități trecute, a
unei ,,subiectivități bune ”, a prezentului omului trecutului, în care memoria și autobiografia
fac corp comun cu subiecții istoriilor.” 1062
În România, partidul comunist a implementat modelul sovietic de penitenciar, mai
ales în locurile amenajate pentru deținuții politici. Conform Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre
de muncă forțată destinate deținuților politici, unde au pătimit peste 3 milioane de români
dintre care 800.000 au murit. Închisorile comuniste erau de mai multe feluri, una mai
înfiorătoare și mai inumană decât alta, iar pentru a demonstra mai multă teroare, deținuții
politici au fost mutați adesea, dintr-o închisoare în alta.
Închisorile erau de regulă, organizate într-un sistem complex și destinate unor
anumite categorii de deținuți. Regimul comunist, care era instalat la putere peste voința
poporului, umplea închisorile cu ei . Spațiul celulei era de obicei limitat, avea doar doi metri
și jumătate pe doi, ceea ce îl făcea pe deținut să se simtă într-un mediu captiv. Banu
Rădulescu, descrie închisoarea astfel: ,, mai multe celule mici, destinate câte unui deținut, cel
mult doi. Pe măsură însă ce închisoarea se aglomera se ajunsese ca în fiecare celulă să stea
câte 12-14-16 deținuți.”1063 Apar însă probleme și mai mari în acest sens, deoarece închisorile
au început să nu mai ajungă pentru toți cei vizați, improvizându-se unele noi în diferite
edificii și deschizându-se Canalul Dunării, numit și Canalul Morții, unde erau numeroase
lagăre de muncă, exterminare și deportare. În toate închisorile și lagărele de muncă din
România, abuzurile și încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate.
Cele mai dure metode de tortură au fost: loviturile aplicate în părțile sensibile ale corpului;
strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare;
crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravasa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea
tălpilor la flacară, lovituri cu un creion mai mare în testicole; bătai cu saci de nisip, toate se
aplicau în închisorile comuniste. Munca forțată a fost, de asemenea, o altă metodă folosită
împotriva deținuților., iar condițiile din lagărele și coloniile de muncă au fost printre cele mai
violente. În condițiile în care normele erau mărite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci,
1062
David Lowenthal, Trecutul e o țară străină, Editura Curtea Veche , București, 2002, p.230.
1063
Banu Rădulescu, Preambul la ,,Dosarul Pitești”, în ,,Memoria”. Revista gândirii arestate, nr.1, p.16.
lipsit de proteine, deținuții erau puși să muncească până la epuizare. Dacă un deținut nu
îndeplinea norma zilnică, avea loc pedepsirea ,, leneșului” prin aruncarea lui în carceră sau
atârnarea lui cu capul în jos și bătaie la șezutul gol.
Închisoarea care mi-a atras cel mai mult atenția a fost cea de la Sighetul Marmației.
Aceasta a fost aleasă drept centru de încarcerare a celor pe care regimul îi considera a fi cei
mai periculoși oponenți ai săi. Această închisoare a fost construită în anul 1897, iar primii
deținuți au intrat în ea abia în 22 august 1948. Printre deținuții din închisoarea de la Sighet se
numără și prim-miniștii: Iuliu Maniu-conducător PNȚ și I.C.Brătianu-conducător PNL,
precum și mai mulți episcopi ai Bisericii greco-catolice și romano-catolice. Închisoarea din
Sighetul Marmației era sever păzită, iar o caracteristică a regimului de izolare era însăși
tăcerea, orice comunicare fiind interzisă, iar în caz contrar era pedepsită ca atare. ,, În celulele
mai mari, unde erau închiși mai mulți demnitari, gardienii pândeau să-i audă vorbind și
uneori, îi acuzau că au vorbit, chiar dacă aceștia au tăcut.” 1064 Orice mișcare și orice vorbă
spusă fără autorizația anchetatorilor sau gardienilor din închisori era aspru pedepsită. Această
închisoare era total izolată de lumea de afară, aici nu aveau loc vizite, nu se primeau pachete
și nici măcar nu se putea vorbi prin corespondență cu cei din afara ei. În fiecare închisoare,
precum și în cea din Sighet se făceau din când în când perchiziții minuțioase. Perchizițiile se
făceau numai noaptea, multe în timpul iernii, atunci când deținuții dormeau, pentru a fi luați
prin surprindere. ,,Se ordona dezbrăcarea la piele, apoi deținuții trebuiau să stea în poziție de
drepți cu fața la perete...Gardienii luau hainele și le pipăiau amănunțit, mai ales tiviturile și
îndoiturile erau verificate cu multă atenție.” 1065 Până ce toate paturile și colțurile din celulă
erau verificate în detaliu, unii deținuți slăbiți au ajuns să se îmbolnăvească grav de la frig, dar
nu erau luați în considerare de către nimeni.
Remus Radina relatează în Memoriile sale, închisoarea de la Jilava ca spațiu de
opresiune și exterminare. Aici erau închise sute de suflete, majoritatea pe motiv că nu erau de
acord cu regimul comunist. Acesta a stat și într-o celulă cu două sute de oameni, ceea ce
reflectă indiferența autorităților și arestarea multora, chiar și fără gram de nevinovăție. ,,În
celulă aşa de înghesuiţi că nu ne puteam întoarce de pe o parte pe cealaltă şi că eram în
permanenţă uzi de transpiraţie. Mulţi dormeau pe beton, chiar şi sub pat, până lângă hârdăul
cu fecale, la care se putea ajunge cu mare greutate. Cine privea din curte fereastra celulei
noastre, vedea că din interior iese un abur permanent, ca dintr-o baie.” 1066 Aici putem observa
1064
Nuțu Roșca,Închisoarea elitei românești, Editura Gutinul, 1998, p.20
1065
Ibidem, p.25
1066
Document Remus Radina, Testamentul din morgă,
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rradina/ , accesat la data de 10.01.2014
încă odată nepăsarea regimului privind sufletele unor oameni, care erau considerați trădători
și nesusținători ai unor astfel de opresiuni și umiliri. Când aceștia erau scoși afară, erau
numărați de mai multe ori, iar de fiecare dată ,, trecând printre cele două rânduri de gardieni,
loviturile cădeau ca ploaia în cap și spate.” 1067
Regimul alimentar din închisori definește foarte bine mizeria și dificultățile prin care
au trecut deținuții. Mâncarea era insuficientă și foarte prost gestionată. În închisori, meniul
era aproape zilnic același, iar hrana se servea de obicei într-o gamelă. Am constatat că în
aproape toate memoriile deținuților care au fost în diferite închisori din țară, meniul era la fel
de sărăcăcios , pâinea de aproximativ 250 grame, fiind cel mai așteptat aliment. În
închisoarea de la Sighetul Marmației, relatează episcopul Ioan Plescaru că: ,, câteodată se
aduceau deșeuri de la abator, din care părțile bune erau culese de gardieni, iar oasele, bucățile
de burtă de vacă, nespălate sau tendoane rătăceau prin gamela noastră.” 1068 De multe ori s-a
ajuns zile întregi să se facă greva foamei, dar lucrurile au rămas neschimbate. În schimb,
toate alimentele erau aduse într-o ladă cu căruța în care se duceau și morții la cimitir. Această
alimentație și lipsă de igienă a generat îmbolnăvirea gravă a multor deținuți. Deși exista sau
trebuia să existe un medic în fiecare închisoare, Asistența medicală era doar pe hârtie,
deoarece bolnavii nu erau băgați în seamă, ba chiar atunci când se plângeau de durere erau de
multe ori bătuți spunându-le că așa le va trece. Această lipsă de igienă, hrană insuficientă și
spațiul foarte mic pe care trebuiau sa-l împartă mai mulți deținuți au dus la slăbirea
organismului, deținuții devenind ,,foarte slăbiți, cu ochii adânciți în orbite și cu fețele
trase”.1069 Așadar, închisoarea era considerată un spațiu de opresiune, unde era foarte greu să
supraviețuiești, de aceea numeroasele decese care au avut loc în această perioadă, multe
dintre ele nefiind declarate și identificate.
II. Porteretul torționarului ( anchetator, gardian )

În perioada regimului comunist, ca ierarhie a aparatului represiv la nivel inferior se
clasează gardianul, urmat de chinuitor sau călău. Nu departe de gradul superior se află
torţionarul, iar scara se opreşte la ultima treaptă şi anume directorul închisorii. Torționarul a
devenit un element indispensabil al puterii, ajungând să devină o persoană privilegiată, care
inspira groază și respect. Sistemul penitenciarelor nu poate fi analizat fără a lua în
considerare anchetatorul, torţionarul şi gardianul. Gardienii erau plasați de obicei câte doi la
1067
Ibidem.
1068
Nuțu Roșca, op.cit., p.27.
1069
Ioan Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. II, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 140
fiecare secție. Aceștia erau învățați să fie răi cu deținuții, iar rolul lor era acela de a deține
controlul asupra deținuților. Pentru gardieni deținuții reprezentau doar niște oameni ieftini pe
care îi priveau cu ură. Gardienii erau înșiși sanctionaţi atunci când tortura nu era aplicată la
nivel maximal, existând cazuri când ,, călăul devine victimă tocmai din pricina incapabilităţii
sale de a împrăştia teroarea şi de a utiliza brutalitatea.” 1070 Trebuie menționat de altfel faptul
că executorul propriu-zis al torturii este torționarul, dar această funcție putea fi exercitată atât
de anchetator, cât și de gardian. Regimul comunist din România a făcut apel pe scară largă la
tortură şi torţionari, mai ales în primele sale decenii de existenţă, aceștia dovedindu-se
necesari pentru supraviețuirea unui regim politic ilegitim. Torționarii proveneau în marea lor
majoritate din organizații militare sau civice, fiind promovat de organele superioare într-o
unitate însărcinată cu tortura politică. Unii erau devotați ai regimului comunist, provenind din
clasele sărace ale societății și alegeau în mod conștient să devină torționari din diverse
motive ( prestigiu social, sentimentul puterii ). Cea mai sinistră recrutare de torționari se
făcea însă din rândul foștilor oponenți ai regimului, deoarece după o perioadă de tortură sau
privațiuni, în schimbul unui tratament mai bun acceptă să-și tortureze foștii camarazi. Astfel,
mulți analfabeți ajung să devină torționari și să manifeste atitudine ostilă față de foști colegi,
fie profesori, politicieni sau oameni de rând.
Din punct de vedere fizic, despre anchetator se spune că este un bărbat frumos, ,,
era un om mai în vârstă, cam de 40 de ani, bine aranjat”. 1071 Totodată, trăsăturile morale reies
cel mai bine din comportamentul și gesturile pe care aceștia le fac sau la care iau parte.
Torționarul este disprețuitor și încrezut, iar omul pentru el era doar un obiect de batjocură.
Portretul torționarului este conturat de o dorință în a provoca o suferință fizică cât mai mare
deținuților, neținând cont de originea sau de proveniența lor. Anchetatorii aplicau deseori
diverse lovituri grele deținuților, îi amenințau, aduceau jigniri verbale la adresa acestora. Un
exemplu elocvent, ar putea fi considerat momentul în care victimele erau obligate să se
denigreze în faţa celorlalţi deţinuţi prin batjocorirea propriei persoane, a familiei, a credinţei,
a prietenilor şi a tuturor metodelor etice ori de altă natură. Această etapă avea ca scop
distrugerea psihică a deţinuţilor prin încărcarea conştiinţei cu sentimentul vinovăţiei faţă de
cei dragi. O menţiune este necesară în ceea ce-l priveşte pe anchetatorul care doar ,,
mimează destinderea şi bunăvoinţa rolul lui fiind la fel vătămător, el urmărind reeducarea pe
calea orală.”1072
1070
Ruxandra Cesereanu, Gulagul in constiinta romaneasca memorialistica si literatura inchisorilor si lagarelor
comuniste, Editura Polirom, București, 2005, , p.165.
1071
Ioan Ioanid, op.cit., vol.I, p.15.
1072
Ruxandra Cesereanu,op.cit., p.172.
În ceea ce priveşte natura anchetei, este consemnat faptul că poate fi scrisă din
proprie iniţiativă sau cel mai des folosit procedeu, silirea deţinutului politic în favoarea
scrierii celor dirijitate de către anchetator. ,, Ancheta stă ca evidenţă a felului în care aparatul
represiv urmăreşte frământarea psihologică a deţinutului politic şi transformarea lor în cobai
ai regimului.”1073 Tortura era modalitatea de a pedepsi anchetatul atunci când nu coopera după
așteptările anchetatorului. Așadar, unii deținuți ajung obedienţi faţă de regim acceptând
înţelegerea cu agresorul însă există şi categoria celor ce devin paznici în interiorul
celulei ,,manifestând lipsă de afectivitate, solidarizare cu cel ce protestează şi act de
complicitate cu gardianul.”1074
III. Tipuri de deținuți

Deţinuţii politici erau din punct de vedere ideologic liberali, ţărănişti, social-
democraţi, legionari, comunişti iar din prisma originii erau vizaţi intelectualii, ţăranii însă
nici muncitorii, chiar dacă într-un procent redus, nu au fost lăsaţi pe dinafară. Luând în
considerare caracterul religios, au dominat deţinuţii greco-catolici. Din punctul meu de
vedere, aceste grupuri au suferit din cauza sistemului concentraționar comunist, deoarece
regimul politic a fost instaurat prin crimă și teroare. ,, În infernul comunismului erau topite nu
numai personalitățile prezentului, ci și ale trecutului.”1075
Moralitatea stă în centru, totul pornește de la moralitate, existând o axă ce
evidențiază natura deținutului. Astfel înainte de încarcerare există valori morale, ,,în zilele
petrecute la închisoare valorile cunosc o scădere, iar odată cu obişnuinţa valorile sunt
redescoperite. Practic rămâne la latidudinea deţinutului controlarea moralităţii.” 1076 În cele ce
urmează, mi-am concentrat atenția pe câteva personalități marcate ( profesori, scriitori, tineri,
bătrâni ), care au suferit în acest univers concentraționar, într-un spațiul lipsit de libertate.
Poveștile referitoare la închisoare sunt relatate distinct și trebuie studiate cât mai aprofundat,
deoarece acești oameni știu cel mai bine în ce mod a reacționat regimul și care erau
adevăratele cauze pentru care au fost închiși fiecare.
În volumul Amfiteatre și închisori, Nicolae Mărgineanu își prezintă viața pe care a
trăit-o în teroarea instituită în România pe timpul regimului comunist, precum și în temnițele
închisorii timp de 16 ani și 2 zile. Profesor de psihologie la Universitatea Babeș- Bolyai din
Cluj, face parte din rândul intelectualilor români. A fost arestat în anul 1948, condamnat în
1073
Ibidem,p. 147.
1074
Ibidem, p.136-137.
1075
Nuțu Roșca, op.cit.,p.12.
1076
Ruxandra Cesereanu,op.cit., p.138.
lotul spionilor și sabotorilor de țară, implicat într-un mare proces intens mediatizat. Procesul
s-a desfășurat în octombrie și noiembrie 1948, iar alături de Nicolae Mărgineanu se aflau în
același proces legionari consacrați precum : Max Auschnitt, Alexandru Popp, Ioan Bujoiu,
Nicolae Pătrașcu, Eugen Teodorescu, Gheorghe Manu, Horia Măcelariu, Alexandru Balș,
Dimitrie Gheorghiu, Gheorghe Bontilă și Nistor Chioreanu. Studiind Actul de acuzare putem
constata că acesta era învinovățit de înaltă trădare și complot contra Statului. Deși, Nicolae
Mărgineanu era un om puternic, mărturiile sale demonstrează suferința lui și a familiei sale.
La Malmaison, perchiziția se făcea de către agenți și șefii arestului în cel mai larg detaliu , ,,
Doi agenți au contolat cu de-amănuntul hainele sub supravegherea unui al treilea.” 1077 Încă
din timpul anchetei, Mărgineanu a fost ,, pălmuit groaznic” pe motiv că a rostit numele prim-
ministrului Groza. Anchetatorii doreau să audă de fiecare dată ceea ce lor le convenea și
vorbeau pe un ton batjocoritor. Aceștia doreau dovezi reale ale vinovăției, iar pentru a-l face
să recunoască, Mărgineanu a fost dus într-un beci și a fost legate de mâini și picioare cu capul
în jos. Mărgineanu mărturisește că : ,, Șeful arestului a început să mă lovească în fese cu un
baston de cauciuc înăuntrul căruia era sârmă împletită” 1078, iar altă dată considerat mai puțin
dureros ,, loviturile au fost administrate cu o coadă de mătură peste talpa bocancilor”.
Suferințele deținuților erau parctic dintre cele mai groaznice, deoarece erau batjocoriți și
umiliți, anchetatorii dovedindu-se deplin satisfăcuți. Descrierea închisorii și a celulei se face
cu minuțiozitate de către autor, ,,celula avea doi pe doi metri, două paturi suprapuse, o măsuță
și un scaun. Fereastra era deasupra ușii și da în colidor”1079.
O personalitate marcantă, care mi-a atras atenția este Nichifor Crainic. ,,Fiu de
țăran,crescut în spiritul legendar al haiducilor, revoltat mereu împotriva corupției
politicianismului, vărător de un egalitarism creștin, mereu gata să iluzioneze, cu proiecte
utopice ale ameliorării vieții semenilor săi.” Acesta a avut de-a lungul vieții o activitate
semnificativă. A fost scriitor, poet, ziarist, politician, filosof ( creator al curentului gândirit),
teolog, legionar, politician și știa foarte multe lucruri despre regimul comunist, participase la
numeroase evenimente importante de viață culturală și politică a țării și chiar și cele mai
grave și dificile probleme erau explicate de el foarte clar, devenind accesibile oricărei
persoane care îl asculta. Nichifor Crainic era considerat de mulţi cel mai mare poet din
închisorile comuniste. Acesta a dus o viață destul de grea în timpul regimului, deoarece a fost
nevoit să se ascundăani de zile pentru a nu fi încarcerat.
1077
Nicolae Mărgineanu, Amfiteatre și închisori.Mărturi asupra unui veac zbuciumat, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1991, p.147.
1078
Ibidem, p.150.
1079
Ibidem, p.147.
Nichifor Crainic s-a ascuns aproape 3 ani de autorități în zona Sibiului, Munții
Apuseni și Valea Târnavei, deoarece era condamnat în lipsă la muncă silnică pe viață.
Trăiește cu numele Ion Vladimir Spânu și se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în
casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie. Era acuzat că ,,prin articolele de ziare,
broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit
prin acţiunea lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce
trebuia să aibă drept consecinţe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi
prăbuşirea politică şi militară a ţării”. 1080 Acesta a reușit să se predea cu ajutorul lui preotului
Ioan Sămărghițan la care a stat o vreme ascuns. Nichifor Crainic a fost anchetat la Interne și
dus la Văcărești, s-a început judecarea procesului cu prezentare de probe , precum și audierea
martorilor la 9 decembrie 1947. La proces, Nichifor Crainic a fost obligat să se auto-acuze de
diverse ,, crime”, unele pe care le ,,comisese” , iar altele de care nu mai auzise până atunci. În
anul 1948, acesta ajunge să fie încătușat și dus la Aiud, unde a stat 15 ani fără nici o sentință,
fiind eliberat în 1962 fără nici o explicație sau repunere în drepturi. Scriitorul devenise o
unealtă a torționarilor săi la modul cel mai propriu și grosolan încă din celulele din Aiud. În
închisoarea comunistă a urmat o inumană existență , acolo fiind bătut, batjocorit și umilit, dar
și ținut la un regim de înfometare,,încât trebuiau să cerșească un boț de mămăligă râncedă,
făcând pe câinele și târându-se în patru labe în fața pasnicilor care-și băteau jocde credința lui
în Dumnezeu, prin înjurături cu Sfinți și Dumnezei” - ajungând să ceară din răsputeri un
gram de mâncare de la pasnicii care nici măcar nu îi luau în considerare, iar pe deasupra
recurgeau la înjurături. După eliberare i se cere ,, să scrie articole pentru emigrație, este dus
să viziteze noile realizări ale regimului , i se propune liberatatea de a-și exprima opiniile, de
a-și susține ideile și de a-și justifica ,,greșelile” programului său ,,etnocratic” .” 1081
După anii trăiți în închisoare, va colabora cu revista Glasul patriei, revistă
distribuită numai în străinătate, în care sunt redate ideile menite să întrețină dorul de patrie
dincolo de regimul politic. Nichifor Crainic este un ,,personaj controversat, suscitând varii
interpretări - de la acuzaţii pătimaş-umilitoare şi degradante până la recunoaşteri
internaţionale,”1082 acesta se înscrie prin complexitatea planurilor gândirii şi acţiunilor sale, în
panteonul marilor personalităţi culturale.
1080
http://www.gazetademaramures.ro/procesul-lotului-ziaristilor-fascisti-12134 , accesat la data de
09.01.2014
1081
Nichifor Crainic, Memorii, Volumul II, Editura Literaturii Române ,, Orfeu”, București, p.12.
1082
Articolul Nichifor Crainic, file din dosarul penal, in revista de politică și cultură- Rost;
http://www.rostonline.org/rost/feb2004/crainic_dosar.shtml , accesat la data de 10.01.2014.
Un bun exemplu de tânăr, elev pe vremea aceea este Ioan Ilban, trecut prin mai
multe închisori comuniste. Ioan Ilban nu avea 18 ani atunci când Securitatea l-a ridicat și l-a
adus cu forța la închisoarea din Sighetul Marmației, deoarece a fost unul dintre tinerii ţărani
maramureşeni care s-au opus sistemului. Tânărul Ilban s-a dovedit foarte curajos atunci când
a spus NU comunismului, iar la alegerile din 1946 s-a opus alături de alți oameni ai
Maramureșului colectivizării, organizând și desfășurând o viguroasă mișcare de rezistență.
Aici au fost aduși înainte cu doi ani alți 18 elevi și foști elevi, care au trebuit să îndure de
mici acest univers infernal. Din mărturiile celor care au suferit în închisorile comuniste,
reiese că unul din chinurile cele mai mari era mâncarea foarte rea, practic imposibil de
înghițit. Ioan Ilban însăși mărturisea că în închisorile din acea vreme pentru a supraviețui
trebuia să înduri toate condițiile inumane, precum și lipsa de căldură din închisoare pe timp
de iarnă. Ilban și- a petrecut anii de detenție în diferite închisori din țară: Cluj, Sighetul
Marmației, Satu Mare, Văcărești, Jilava și Târgușorul Nou.
Printre cei întemnițați în cursul anului 1950 se numărau și bătrâni, persoane care
aveau peste 75 de ani. Astfel, avem dovezi că regimul nu ținea cont de vârstă, ci puteai
oricând să fie luat și dat pe mâna Securității . Mai mult de jumătate dintre foștii demnitari,
care au fost arestați în anul 1950 au murit în penitenciare sau în dominciliu obligatoriu,
majoritatea având mormântul necunoscut. ,, Familiilor celor morți în detenție nu li s-a
comunicat nimic, iar certificatele de deces au fost eliberate cu ani de zile întârziere ( dacă
luăm cazul Sighetului, în perioada 1950-1955, au murit peste 40 de demnitari, iar actele de
deces s-au completat abia în anul 1957).” 1083 Se aflau în vizorul Securității și al epurărilor și
profesorii din Univeritățile din țară, care activaseră în guvernele anterioare sau care fuseseră
membri ai partidelor democratice. De teamă, foarte mulți profesori și-au dat demsia din
funcțiile administrative pe care le dețineau și chiar de la catedră, numai să fie lăsați în pace.
Din punct de vedere religios, rugăciunea a reprezentat un mod de a scăpa din acel spațiu
închis, dar aceasta deși era interzisă se făcea pe ascuns de către fiecare în parte. Unii deținuți
au fost închiși tocmai, prin prisma faptului că erau credincioși, iar în închisoare li se aplicau
diverse torturi. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens sunt studenții de la Teologie.
Așadar, această lucrare a avut în prim-plan imaginea închisorilor din perioada
comunistă și modalitatea prin care societatea era ținută sub control, prin răspândirea unei
temeri continue de a nu spune sau acționa împotriva comunismului. Închisorile din această
perioadă au reprezentat spații de opresiune și tortură. Deținuții care au fost închiși în
1083
Claudiu Secașiu, Noaptea demnitarilor, în anul 1948, instituționalizarea comunismului, Fundația Academia
Civică, 1998, p.913.
închisorile comuniste au provenit din toate categoriile sociale, fiind, de asemenea de diferite
vârste, unii petrecându-și și ultima clipă în aceste spații considerate ,, infernale”.
BIBLIOGRAFIE
 Lucrări generale și de specialitate
1. Cesereanu Ruxandra, Gulagul in constiinta romaneasca memorialistica si literatura

inchisorilor si lagarelor comuniste, Editura Polirom, București, 2005
2. Crainic Nichifor, Memorii, Volumul II, Editura Literaturii Române ,, Orfeu”,
București
3. Glaudes Pierre, Pierre Bayard, Terreur et Representation, Editura Ellug, 1996
4. Ioanid Ioan, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. II, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2000
5. Lowenthal David, Trecutul e o țară străină, Editura Curtea Veche , București, 2002
6. Mărgineanu Nicolae, Amfiteatre și închisori.Mărturi asupra unui veac zbuciumat,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991
7. Oprea M., Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente.1948-1989, Editura

Polirom, 2002
8. Roșca Nuțu,Închisoarea elitei românești, Editura Gutinul, 1998
9. Secașiu Claudiu, Noaptea demnitarilor, în anul 1948, instituționalizarea
comunismului, Fundația Academia Civică, 1998
 Surse electronice: articole, ziare, documente
1. Articolul Nichifor Crainic, file din dosarul penal, in revista de politică și cultură-
Rost; http://www.rostonline.org/rost/feb2004/crainic_dosar.shtml , accesat la data de
10.01.2014
2. Document Remus Radina, Testamentul din morgă,

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rradina/ , accesat la data de
10.01.2014
3. http://www.gazetademaramures.ro/procesul-lotului-ziaristilor-fascisti-12134 , accesat
la data de 09.01.2014
4. Rădulescu Banu, Preambul la ,,Dosarul Pitești”, în ,,Memoria”. Revista gândirii

arestate, nr.1
ORAŞUL FRASIN. ELEMENTELE CULTURII
TRADIŢIONALE BUCOVINENE
STIGLEŢ Dumitru Ionuţ

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
Coordonator Ştiinţific: Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian
Abstract:
GEOGRAPHICAL LOCATION IN GURA HUMOR CAMPULUNG DEPRESSION
CORRIDOR AT THE CONFLUENCEWITH VALLEY SUHEI MOLDOVA.PE LOWER TERRACES
(IV ) MOLDOVA CARPATHIAN DISBURSEMENT SUHABUCOVINENE.LA EIGHT KM FROM
GURA HUMOR , 11 KM FROM VARNA, 19 KM FROM OSTRA AND TENSTULPICANI KM ON
THE ROAD E 58 ROAD , CROSSED THE RAILWAY LINKING MOLDOVA AND
TRANSYLVANIA .LOCALITIES (DISTRICTS ): BUCŞOAIA, ASH, DOROTEIA AND PLUTO.
TRADITIONAL ROMANIAN HOUSE IN OUR AREA PRESERVED IN ITS ENTIRETY
SPECIFIC DAY , BEING ATRUE NATIONAL MODEL . THE HOUSES WERE PLACED FACING
THE SUN , AND THE ARRANGED ALONG THE ROADPARALLEL TO IT.
ASH APPEARS IN THE SEPARATE BUILDING , SAIER TYPE BARN WITH A WAGON
WITH SURITA SHELTEREDUNDER THE SAME ROOF AND PIGSTY AND CHICKENS. SHEEP
WERE HOUSED IN A SPACE CALLED TARLA BEINGPLACED BEHIND THE HOUSE IS WELL
FORTIFIED TO DEFEND ANIMALS WILD BEASTS.
PEOPLE IN THESE PLACES HAVE ALWAYS BEEN TIED TO THE MOUNTAIN AND ALL
THE BENEFITS OFHAVING DIVERSE OCCUPATIONS , BUT ALWAYS ADAPTED
RESOURCES IN THE AREA. THE TRADITIONALOCCUPATIONS OF THESE PLACES ARE
BREEDING, AGRICULTURE, PĂDURĂRITUL , THE MAIN CAUSE OF
POPULATIONCONCENTRATIOON.
ALL THE TRADITIONS , CUSTOMS, FOLK ARE PLACED IN CULTURE AND BELIEVE
THAT THEY HAVE COLLECTEDAND THEN WRITTEN , BECAUSE LOST TIME AND SHOULD
NOT BE NEGLECTED BECAUSE PART OF THE CULTURE OFOUR ANCESTORS AND SHOULD
NOT BE LOST, BUT RETURNED IN REGARD TO THAT ARE PART OF THE RICHES OF
THISPLACE.
Amplasarea geografică în culoarul depresionar Câmpulung-Gura Humorului,

laconfluența Văii Suhei cu Moldova.Pe terasele inferioare (I-V) ale Moldovei carpatice, la
vărsareaSuhăi Bucovinene.La opt km de Gura Humorului, 11 km de Vama, 19 km de Ostra şi
zece km deStulpicani,pe drumul rutier E 58, străbătut de calea ferată ce leagă Moldova de
Transilvania.Localități componente (cartiere):Bucșoaia ,Frasin,Doroteia şi Plutonița.
Depresiunea Bucșoaia-Frasin a fost săpată în complexe argilo-mărnoase și gresii
friabile,relieful fluvial și cel denudațional constituind detaliile morfologiei versanților.Zona
geograficăcercetată se suprapune peste prima parte a cursului mijlociu, al râului Moldova,
sectorul orașuluiFrasin şi este delimitată de Obcina Mare la nord, Obcina Voronețiană la est
și Obcina Stânișoareila vest. Acest spațiu îl putem încadra în arealul Obcinilor Bucovinei.
Obcinile Bucovinei sunt o subunitate fizico-geografică fiind situate în nord-
estulCarpaților Orientali. Ca trăsături specifice putem spune că sunt alternarea culmilor,
culoareledepresionare, bogate în resurse cu un grad de locuire destul de ridicat.
1. Tipuri de așezări și locuințe
Casă românească tradițională din zona noastră, a păstrat și în ziua de astăzi elementele
sale specifice, fiind un adevărat model naţional. Casele erau așezate cu fața spre soare, iar
cele dispuse de-a lungul drumului sunt paralele cu acesta. Ca material de construcție folosit
lemnul predomină, deoarece era prelucrat ușor în vederea obținerii produsului finit. Putem lua
ca model casele de la Stulpicani, cum ar fi casa lui Petre Flocea, o casă foarte bine
conservată. Aceasta depășește 200 de ani vechime, neavând în ea nici un cui de fier, dar
această casă riscă să fie distrusă de vreme pentru că nu trece printr-un proces de restaurare
corespunzător1084. Acest sat a fost construit în întregime din case de tipul celor prezentate mai
sus fiind adevărate monumente etnologice al întreg arealului Suhei Bucovinene1085.
O casă românească veche din zona noastră este casa lui Isidor Drelciuc, un adevărat
monument arhitectonic, care stă ca model a locuințele în zona de munte, mici, cu două
camere cu cerdac, care confereau căldură pe timpul iernii și o protecţie foarte bună pe timpul
verii. Astăzi acest monument este mutat în ograda Bisericii, unde este suspus procesului de
restaurare de către cecetători pe lemn de la Muzeul Suceava.
Datorită faptului că ocupația locuitorilor de bază era creșterea animalelor, gospodăria

bătrânească avea în jurul ei adăposturi destinate lor, pentru furaje și pentru locuire. Grajdurile
aveau dimensiuni mari fiind construite în două ape și patru ape, în interiorul său fiind situate
ieslele pentru animale, cotețe pentru porci și în podul acestuia fiind adăpostit și fânul 1086.
Complexul era construit din bârne mari de molid sau de brad, rotunde, acoperită cu draniță,
fiind podite cu dulapi, cu un canal colector numit halău.
Un alt element important era șura care era lipită de grajdi, cu latura dinspre curte
dechisă, în care erau adăpostite, uneltele, căruța și alte acareturi, ele sevind uneori și la
adăpostirea oilor. Un element necesar într-o gospodărie românească de munte era fântâna
care era sursa de apă a oamenilor și a animalelor, ea fiind costruită mai mereu cu roată , ce
era legată de căldare cu o funie sau cu un lanț de fier. Pe dealuri, unde sătenii aveau pășuni și
fânețe, aveau şi un fânar, o construcție pentru păstrarea fânului, fiind construită din patru
stâlpi de circa şase metri, reglabil formând un pătrat 1087. Din punct de vedere structural,
întâlnim gospodării cu o singură curte sau cu două, cu o tendință mai ales de ocol întărit.
Anexele gospodărești, care erau prezente în acest ocol erau cele de adăpostirea a animalelor
și păstrarea furajelor. Curtea cuprindea: grajdiul, șura, hambarul, celarul, târla, poiata,
pivnița, fântâna. Acestea erau împrejmuite de niște garduri care aveau drept rolul de
delimitare a proprietății și de apărare acestora. Erau formate din mai multe materiale precum
nuiele, răslogi, bârne, scânduri. Gardul presupunea și construirea unei porți demontabile, cu
1084
V. Diacon, Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană, 2002, p. 20.
1085
Idem, Vechi așezări pe Suha Bucovineană, Ed. Univ. Al. Ioan Cuza, Iaşi, 1989, p. 107.
1086
Idem, Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană, p. 22.
1087
Vasile Diacon, op. cit., p. 26.
mai multe modele sau simple. În construirea unor porți se presupunea prezența a unui nucleu
bine conturat al așezării respective. Poarta avea și acoperiș fiind compusă din poarta mare și
din poarta pentru circulația zilnică a oamenilor. Șura, elementul cel mai important al tuturor
anexelor omului, cuprindea grajdiul, paierul construite din bârne masive. O altă componentă
este standola care are un rol polifuncțional, de încorporare a grajdiului, de depozitare a
fânului, a plevii şi paielor.
În zona Frasin apare o construcție aparte, șura de tip șaier, împreună cu o șurită de
adăpostit căruța având sub același acoperiș și cotețul porcilor și a găinilor. Ovinele erau
adăpostite sub un spațiu numit târla, fiind plasat în spatele casei fiind bine întărit în vederea
apărării animalelor de fiarele sălbatice. Cămara bordeiului era de forma dreptunghiulară de
tip monocelular, în componența lor fiind un pridvor pentru hainele de lucru în special.
Acestea erau amplasate strategic în fața casei pentru o vedere mai bună. În spatele casei era
amplasat fânarul cu înălțime variind între şapte și zece metri, cu un acoperiș mobil în funcție
de câtă cantitate de fân era depusă în el. Un alt element important în gospodărie era fântâna,
fie cu manivelă sau cumpănă, ea apare pe un loc mai înalt în zona porții de la intrarea în
curte.
Vechile complexe erau mult mai unitare decât cele din ziua de astăzi, ele deservind în
totalitate ocupațiilor țărănești. Gospodăriile din zona Frasin putem să spunem că au cunoscut
sfârșitul artistic la finele secolului al-XIX-lea. În zilele noastre anexele gospodărești nu
deservesc în totalitate activităților oamenilor, ele având mai mult un rol artistic decât practic.
Este cunoscut faptul că în spațiul nostru își fac apariția locuitori ai ținutului Zagra, din
zona Năsăudului. Aceștia au adus aici, un nou model de locuință, ce avea în componență:
curte simplă, cameră de locuit, tindă, cămară cu pridvor, cuptor de pâine cu vatră, șură cu
două grajdiuri, fânar, cotețe de porci, fântână cu roată, porți înalte, etc. 1088. Acest model de
locuință a fost preluat de oameni din zonă, deoarece era mult mai încărcat și prin aceasta
vroiau să își arate bogăția.
O comunitate care s-a așezat și în zona noastră este cea evrească; aceştia aveau o
locuință simplă, în două table în general, iar înnăuntru erau două camere mari ce asigurau,
familiei numeroase, protecția. În interiorul acestora sau ca şi clădire anexă funcționa un mic
magazin, din care membri familiei își câștigau existența.
Cea mai importantă comunitate din zona noastră care s-a așezat este cea germană.
Modelul pe care l-au implementat în zona noastră, nu este unul foarte bogat în exprimare.
Casele nemțești din zonă erau foarte simple, în două table cu camere puține, dar spațioase,
prezentau anexe în funcție de preocupările lor. O astfel de casă este în satul Bucșoaia, fiind
locuită și în ziua de astăzi şi aflându-se într-o stare foarte bună. După ce-au plecat din zonă,
ei au lăsat acest model de casă, populația locală preluându-l cu succes și implementând acest
model asupra necesităților lor.
2.Locuința țărănescă
1088
http://www.muzeul-etnografic.ro/galerie-foto/tipuri-zonale.php, accesat la data de 8.07.2013.
Locuința țărănescă a constituit întotdeauna nucleul familiei, fiind un adevărat centru
pentru oamenii din toate timpurile. Ea a păstrat construcția din bârne prin forme decorative și
constructive proprii, nimic improvizat emanând un sentiment de siguranță. În cadrul societății
tradiționale momentul în care se propunea construirea unor noi locuințe era conceput cu mare
atenție, deoarece el trebuia să fie amplasate pe locuri bune și curate spiritulal cu o lărgime
relativ mare. Orice locuința trebuia să aibă sursă de apă cu un drum ferit de curenți cu o
expunere în general către sud cu un pământ fertil în apropiere.
În ceea ce privește materialele ele trebuia să fie adunate din timp, de exemplu lemnul
era tăiat în perioada anului când circulația sevei era mult încetinită, pentru o mai bună
durabilitate. Ca materiale erau folosite o gamă diversă: lemn, piatră, var, încadrate în
structura casei de către meșteri cu ajutorul instrumentelor tradiționale de construcție. Temelia
casei era simplă, având ca fundament temelia din piatră, apoi din bolovani mari puși doar la
colțurile construcției. Tălpile erau construite din bârne masive și erau finisate pentru a
corespunde cu pereții locuințelor. Dacă facem un studiu asupra tehnicii de construire a
caselor era aceea din cununi de bârne orizontale fixate la colțuri, fără cuie. Cele mai
răspândite tehnici în Bucovina sunt cele în formă de coadă de rândunică, cunoscând mai ales
o dezvoltare după anul 17751089. O tehnică cu adevarat importantă pentru acest spațiu este
tehnica în ,,amnari” care își face debutul încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Locul
ferestrelor se localiza prin decuparea între două bârne de circa 40x40 cm, se fixa blănurile, iar
structura lor era de două ferestre de la fațadă principală și câte una la pereții laterali.
Pentru izolare termică se foloseau într-o vreme mai îndepărtată mușchi sau fân
mărunțit. La lutuirea pereților se evidențiază mai multe faze care au evoluat în timp: în prima
fază se execută lutuiala direct pe bârne, dar pentru că nu era de calitate și mai ales nu rezista
în timp s-a aplicat pe ,,pene”, peste care se punea lutuiala. Ulterior s-a folosit o tehnică mult
mai bună cea a vergeluitului.
Odată cu începutul secolului XX-lea este generalizat, acoperișul în patru ape cu o

coamă lungă, dar și acoperișul cu ,,chiblu”, adus aici de coloniștii germani. Casele care
datează dintr-o perioadă mai veche nu au prispă, izolarea termică făcându-se prin pardoseala
de lutuială cu pământ bătătorit. Prin apariția prismei se aduc și unele elemente de decor care
îmbunătățesc casa, fiind dispusă de-a lungul fațadei și în unele cazuri lateral. După mai mulți
ani de evoluție, prispa capătă alte dimensiuni, fiind superioară din mai multe puncte de
vedere, evoluând și decorativ și ca nevoie de funcționare în secolul al XIX-lea sub numele de
gang. Un alt element este foișorul, cunoscut sub numele de cerdac, care avea drept rol
apărarea casei de intemperii. Foișorul era conceput în mai multe feluri, făcând corp cu casa,
fiind foarte răspândit în acestă zonă de munte.
3.. Ocupații tradiționale
Oamenii din aceste locuri au fost mereu legați de munte și de toate beneficile lui
având ocupații diverse, dar s-au adaptat mereu resurselor din zonă. Ocupațiile tradiționale din
aceste locuri sunt: creșterea animalelor, agricultura, pădurăritul, fiind cauza principală în
1089
Acestă tehnică s-a răspândit în Bucovina în special după venire aici a coloniștiilor germani, tehnica
fiind cunoscută sub denumirea de îmbinare în ,,cheutori nemțești”.
concentrările demografice. Configurația terenurilor a favorizat încă din cele mai vechi
timpuri agricultura. În timpuri îndepartate terenurile arabile erau puține și odată cu defrișările,
oamenii au avut mai mult teren arabil practicabil. Cultivarea plantelor a cunoscut în spațiul
frăsinean un proces lent, dar continuu de dezvoltare. Muncile agricole se desfășurau după un
calendar care avea unele diferente de la o zona la alta, aceste calendare păstrându-se şi în ziua
de astăzi în anumite gospodării. Ca activități întâlnim aratul care se desfășura cu un plug greu
la început din lemn care era tras de patru sau şase boi. Agricultura era realizată și în funcție
de configurația terenului cu spațiul cuprins de la șes la pantele mici și apoi la zona montană.
Aratul în calendarul agricol tradițional era efectuat primăvara după topirea zăpezilor și
toamna pentru terenurile cultivate în special cu cânepă numindu-se întoarcerea ogorului 1090.
Înaintea practicări agriculturi anuale aveau loc niște ritualuri în vederea purificări, fertilități
practicate în special încă din preajma Anului Nou agrar.
Dar pe parcursul anului oameni mai aveau și diferite ritualuri de ploaie, de apărare a
culturilor agricole și împotriva forțelor malefice. În luna martie plugurile sătenilor erau
scoase pe imașul satului și sfințite de către preotul satului pentru a le purifica. Uneltele
folosite în practicarea agriculturii locale erau: batca, teocurile, scaun, coasa seceri, furci din
lemn, umblaciu, râșnița, teasc, miertice, borșoaica, lesca pentru desfăcat, dărmoi, chersan,
piua etc. Localitățile din acest spațiu nu au fost mari producătoare de produse agricole, dar
mereu oamenii şi-au produs pentru propria familie și propria existență. Mutațiile
contemporane au dus mai ales la creșterea animalelor şi sunt prezente foarte multe stâni
având drept rol producerea de carne și lapte, fiind suvenționați de statul român.
Agricultura montană este un foarte dificilă, ea este practicată mai ales pe spații mici,
pe terasele din zona caselor. Uneltele folosite în trecut cât și în mare parte în ziua de astăzi
erau: plugul, grapa, semănătoarea, prășitoarea, sapa, hârlețul, grebla, furca, coasa, etc. Aceste
instrumente s-au păstrat și în zilele noastre, oamenii practicând și astăzi o agricultură de
subzistență.
Creșterea animalelor a fost și ea o mare îndelednicire a oamenilor de la munte. Ei le-

au crescut și le cresc în special în sistemul gospodăresc, pe lângă case, pe teritoriul imașului
satelor, apoi într-un sistem mai specializat cum este cazul fermelor și a microfermelor. În
creștere animalelor o deosebită importanță o aveau stânele, unde oameni aveau un fond de
animale și mergeau cu ele în locuri bune de pășunat, dar și mai ferite de dușmani naturali.
Urcatul oilor la munte era în intervalul 15-20 mai, când ciobanii își iau animalele și
hangaralele și pleacă înspre muntele Rarău sau spre Humor, pe Vârful Toaca. Această
manifestație este marcată astăzi cu prilejul Horei Bucovinei de la Bucșoaia. Această
manifestație are drept rol aducerea la cunoștință vechile obiceiuri, prezentări de animale și
produse, ceea ce dă zonei noastre multe advantaje. Turmele parcurgeau în jur de 120-180 km.
În funcție de locatția în care aveau loc de pășunat, turmele din zona Frasin parcurgând acest
drum spre muntele Rarău și chiar mai departe.
1090
Informațiile referitoare la aceste tipuri de arătură practicate și în secolul al XIX-lea, culese
din ,,calendare populare tipărite în Bucovina din revista Steluța, editată de preotul Simion Cobilanschi.
Laptele era măsurat iar la acestă sărbătoare se lăsa cu o petrecere unde ciobanii
pregăteau din bunătățile stânii. Instrumentele folosite într-o stână erau: fundul de mămăligă
lopățică, lacrite, barbânță, cujbă, ceaun, donicioară, donițe, linguroaie, poloboace, slatină
etc.acestea putând fi diverse de la o stână la alta. Păstoritul este încă o forma tradițională de
ocupație care se mai practică și astăzi este în creștere în ultimii ani.
Activitatea de la stână începe încă de dimineață, ciobani mulg oile, iar laptele este
predat baciului unde începe procesul de facere a brânzei. Baciul încălzește laptele și pune
chiag, lăsând o oră laptele după care îl bate să facă caș. Baciul se ocupă și de alimentația
ciobanilor, gătind diferite produse de-ale casei. Această acțiune este pe întreaga vară, până
toamna cand vine, vremea mai rece și trebuie să coboare la vale. Aceștia coboară cu
nenumărate amintiri și cu o bogăție atât spirituală, cât și financiară. Acestă activitate a existat
încă din timpuri străvechi și continuă și în ziua de astăzi, fiind o indelednicire practicată din
tată în fiu1091.
Activitatea forestieră a fost foarte răspândită în trecut, dar mai puțin în zilele noastre.
În zona noastră sunt prezente specii de foioase și conifere, cu pădurea ocupându-se în special
câteva gatere și direcția silvică. În trecut pădurăritul era mult mai răspândit, oameni trăgându-
și ponoasele din acestă ocupație. Ca instrumente folosite pentru prelucrarea lemnului erau
țapină, ferăstrăul, toporul, maiul, pene din fier și ca tracțiune se foloseau în special boi, dar și
cai speciali antrenați pentru astfel de munci. Mai târziu s-au introdus instrumente moderne
precum drujba, taful, remorca, etc. Lemnul din acesta zonă a luat diferite direcții în țară, el
fiind exploatat mai ales în perioada de iarnă.
Ca ocupații secundare în acest spațiu putem identifica: vânătoarea, pescuitul,

albinăritul, etc. Vânătoarea este practicată în special de oameni cu stare ai locurilor, ei vânând
atat în zonă, cât și în împrejururi.
4. Portul popular
Portul popular din zona Frasin poartă în compoziția sa elemente ale tradiției străvechi.
Costumul femeiesc conținea: ștergarul de pe cap, cămașa, catrința, bârnet, opincile, bondița,
cojoc și suman. Fiecare componentă a costumului era împodobită cu mare maiestrie și
pricepere, existând și unele ateliere de țesut hainele. Hainele diferă chiar de la un sat la altul
fiecare căutându-și să se exprime în mod diferit și mai frumos, față de satele vecine, fiind
mai mereu într-o competiție.
Femeile au căutat să își facă straie mai frumoase decât celelalte din jur, împodobindu-
le cu cât mai multe obiecte, atrăgându-i pe bărbați, iar locurile unde își puteau etala portul era
la hora sau la Biserică. În ziua de astăzi nu se mai poartă foarte des costumul național dar
ficare ,,om gospodar” trebuie să aibă în garderobă sa un costum cât mai bogat. Prin costumul
popular și mai ales prin prețul ridicat care îl plăteşti să îl faci se exprimă nivelul de
ierarhizare socială.
1091
http://www.youtube.com/watch?v=EK-sA-Z44vA, accesat la data de 8.07.2013.
Costumul bărbătesc este alcătuit din piese ce se purtau la diferite ocazii, anotimp,
fiiind și în funcție de mediu, vârstă, stare socială și economică.
Costumul avea următoarele componente: cămașa, ițari, bondiță, cojocul, sumanul,

mantaua cu glugă, brâul cu cureaua lată din piele, căciula, pălăria, opincile, cizmele. Bărbații
au fost și ei în competiție în portul național, ei au căuta mereu să impresioneze fetele prin
portul și statura lor.
Portul bărbătesc este foarte spectaculos în privința bondiței și a sumanului, dar și a

pieselor din piele, acestea sunt și cele mai scumpe. Un port popular bărbătesc din zona
noastră poate să ajungă chiar și peste 10.000 de lei în funcție de calitatea materialului și
vechimea acestuia.
El este purtat la sărbătorile mari ale anului, dându-i purtătorului un sentiment de

mândrie. În aceste zone oameni s-au ancorat în sacru prin intermediul sărbătorilor religioase
și cele tradiționale existente, în care era invocată divinitatea, prin acte magice, exprimate prin
datini și obiceiuri. Ca acțiuni de referința spirituală, ca legături de comunicare ele s-au
manifestat într-o bogată expresie poetică, muzicală, coregrafică, rituală, etc. totul formând un
complex ceremonial foarte vast.
5. Obiceiurile de iarnă
Acestea se desfășoară între 24 decembrie-7 ianuarie pe o gamă diversă de manifestări.

Postul Crăciunului preceda începutul sărbătorilor de iarnă, fiind încadrat într-o perioada de 40
de zile. În această zonă, colindatul de Crăciun este o datină foarte răspândită prin modul de
organizare devenind o instituție spirituală. În seara de Ajun tineri și copii străbat cât mai
multe case, colindând una sau mai multe colinde, adecvate casei la care se duc. Cel mai
surprinzător colind este cel al flăcăilor, aceștia merg la fetele de măritat și caută săi
impresioneze pe părinții acestora, comportându-se exemplar fiindcă fiecare mișcare le erau
analizate discret. Din cele mai vechi timpuri colindele au fost contaminate cu alte obiceiuri
magice cum ar fi:mascatul în diferite personaje, după actul artistic tinerii sunt invitați în casă
și sunt cinstiți unde are loc o mică petrecere.
Astăzi tinerii sunt răsplătiți mai ales cu bani și băutură, pierzându-se parcă farmecul
de altădată. După ziua de Ajun ies la colindat gospodari care merg la prieteni, vecini sau
neamuri și se cinstesc. Din ziua de 25 decembrie are loc umblatul cu steaua și colindul
irozilor. Cel mai frumos obicei este cel al irozilor, fiind reprezentat printr-un teatru religios,
personajele acestuia șocând prin seriozitatea temei abordate și prin costumele atrăgătoare.
Crăciunul prin sărbătoare ce o emană prin colinde și repertoriul este un moment când arta și
lirică populară se ridica la cele mai mari nivele de desăvârșire artistică. Anul Nou este
reprezentat de o varietate de datini și obiceiuri. Copii și tineri se pregătesc de dimineață
ajunului pentru întreaga zi. Farmecul Anului nou este marcat de jocurile măştilor, urături,
capre, urși, cerbi, moși și babe, plugușor și buhaiul.
După manifestările din Ajunul anului nou, copii umblă a doua zi cu semănatul cu
rolul de a ura gazdelor belșug și sănătate în gospodărie. Bobotează încheie ciclul de sărbători
de iarnă, această zi fiind dedicată în special, purificării mediului, a apelor de forțele malefice.
În ajunul Bobotezei preotul vine și sfințește casa și bucatele puse pe masă fiind însoțit de o
ceată de copi care strigă ,,Chilareisa”. De Bobotează are loc sfințire apei și susținerea de către
preotul paroh o slujbă specială. Oameni iau din apa sfințită și o duc acasă unde stropesc
animalele și folosesc aghiazmă mare pe tot parcursul anului la vremuri grele.
6. Alte sărbători din an
Sărbătorile de primavară: 40 de mucenici (9 martie), Alexiiile (17 martie),

Blagovistenia (25 martie). Ce mai importantă sărbătoare este cea a Paștelui, marcând
trecerea de la lumea veche la lumea nouă. Această sărbătoare debutează și cu postul Paștelui
în care oameni duc o perioadă de abstinența și după care se spovedesc și se impărtășesc
pentru a primi sărbătoarea în inimile și sufletul lor. Gospodinele prepară bucatele tradiționale:
miel, pască, ouă, etc. iar bărbații fac curăţenia ogrăzii, a grădinilor. O altă sărbătoare
importantă pentru întreg spațiul Frăsinean este cel a Duminicii Mari, când toată suflarea
merge în cimitir și aduce ofrande pentru pomenirea morților, cu cât sunt mai multe cu atat
sufletele adormiților sunt mai mulțumite. Toate sărbătorile din an, au semnificația lor și
oameni din acest spațiu încă le respectă cu sființenie, ducând parcă farmecul acestor locuri
mai departe.
7. Obiceiuri din ciclul vieții
Nașterea este primul moment important. La acest act în trecut asistau moașele și
femeile din sat pricepute în acest domeniu. Femeia era îngrijită și susținută, dar bărbații nu
aveau ce căuta în preajma ei. După ce apărea noul născut și totul era în siguranță bărbatul
avea voie să îl țină în brațe și să-l prezinte familiei. Cel care se năștea primul era cel mai
important și cel mai bine primit, el fiind viitorul moștenitor al familiei. După aceasta, cei care
urmau erau de ajutor familiei la muncile câmpului. Familile erau foarte numeroase
majoritatea trecând peste 5 copii, de unde și vorba ,,anul și cârlanul”. La botezul copiilor se
făcea o mare petrecere în funcție de statutul social al fiecărei familii și se invitau toți
cunoscuții. În spațiul nostru copilul avea un număr cât mai mulți de nași, aceștia ajutându-l pe
tot parcursul vieții. Cumătriile țineau chiar și 3 zile și trei nopți, petrecăreții consumând
cantităti uriașe de alimente și băuturi alcoolice. Nașii se mai întâlneau la un an de la botez îi
aduceau copilului daruri și îi tăiau moțul.
Obiceiurile de nuntă erau cele mai însemnate din viața omului, eveniment ce îmbina
implicații juridice, sociale, economice și culturale. La nuntă participa cam toată suflarea
satului pasiv sau activ, fiecare cu obligațile lui. Obiceiurile din cadrul nunții sunt: pețitul,
tocmeala, logodna și nunta, fiind pașii despărțiri tinerilor de parinți în vederea formări unor
familii proprii.
Vârsta tinerilor era în funcție de cum puteau îndeplini activitățile gospodărești și nu

neapărat după ani, femeia trebuia să știe să facă treburile din casă și bărbatul nevoile
câmpului în special. Aceștia se întâlneau la șezători sau la horele din sat unde își împărtășeau
sentimentele. Unele căsătorii au fost aranjate, tinerii nu aveau nici un sentiment față de
celălat, dar cu timpul unii au format o familie puternică. În ziua nunții se pregăteau mirele și
mireasa la casa lor și după ce era totul gata, mirele pleca cu alai de la casa sa la casa miresei
unde aveau loc mai multe ceremoni: tocmeala de la poartă, iertăciunea și alte povestioare
rostite de mai mulți săteni.
Mirii plecau însoţiţi de vătăjei și druște și întreaga nuntă la primarie pentru căsătoria
juridică și apoi la biserică pentru căsătoria religioasă. În zona Frasinului sunt mai multi nași,
ca protectori ai mirilor, deaorece se caută ca nunta să fie cât bogată. Nunta era cu bucate
tradiționale și muzicanți pe masură durând uneori trei zile și trei nopți în funcție de cât de
avuți se aveau familile mirilor. Acest ceremonial se termina cu strânsul banilor pentru miri și
la final mirele și mireasa plecau în viata ca oameni maturi.
Înmormântarea este ultimul act din viața unui om. Ea era privită ca un fenomen
normal din viață omului și era însoțită de nenumărate obiceiuri. Când un om pleca spre cele
veșnice el era spălat și îmbrăcat și depus într-un sicriu în casa cea mare, în camera cea mai
frumoasă. La capătâiul lui ședeu familia și bocitoarele unde îi plângeau amintirea. El stătea în
casă trei zile zi trei nopți și după care urma ultimul drum care ducea spre groapă. Drumul era
plin de ceremoni, preotul făcea oprire din loc în loc pâna la bisecică. După slujba de la
biserică acesta era dus la cimitir unde era depus într-un mormânt, rudele aveau să-l
pomenească la 3 săptămâni, la 6 luni, la un an, la 3 ,7 și 10 ani. Aceste obiceiuri sunt din cele
mai vechi timpuri în spațiul nostru, ne-au condus viața după anumite principii, ne-au creat o
ordine de idei, am avut după ce sa ne ghidăm în viața de zi cu zi. Am dori ca acestea să nu
dispară în umbra noilor concepte din ziua de astăzi, ci să le urmăm în continuare pentru că fac
parte din cultura și trăirile strămoșilor noștri și trebuie să ducem mai departe comoara lor,
tradițile1092.
8. Creații populare
Zona Frasinului este o zonă destul de bogată în cultură și creații populare, deoarece
este în apropierea zonei etnografice Gura Humorului și a prea luat foarte multe de la aceasta.
Prin cercetările mele, am indentificat niște obiceiuri legate de practicile magico-religioase,
dar în discuția dusă cu oameni mai batrâni ai satului nu am putut obține prea multe informați
deoarece sunt forte reticienți la acestea. Totuși cercetările mele nu s-au încheiat aici și am
găsit în opera lui Vasile Diacon Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană, mai multe
informați în acest domeniu1093.
Creaturile mitice au un rol deosebit în zona Frasinului, ele având mai multe forme.
Strigoi sunt prezenți în mitologia locală în trei feluri: strigoi de gânj, strigoi de usturoi, strigoi
cu coadă1094.
1092
N. Iorga, Neamul românesc în Bucovina, Ed. Institutului Bucovina-Basarabia, Rădăuţi, 1996, p. 62.
1093
Ioan Netea, Locuri și oameni la Frasin, Ed. Terra Design, Gura Humorului, 2010, p.87.
1094
V. Diacon, Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană, p. 325.
O relatare a unui bătrân din zona Frasinului spune că o babă bătrână era un strigoi cu
coadă și i-a venit noaptea și i-a furat din pod. O altă personalitate mitologică este diavolul,
care în mentaliatea oamenilor de aici este printre ei și prinde diferite forme. Alte creaturi
mitologice sunt ceahlăi care, în tradițiile locale sunt niște creaturi asemenea strigoilor care
provoacă dezastre.
Preocupările magico-religiose sunt practicate mai în toate îndeletnicirile locale. Pentru

protecția gospodăriei se făcea niște acte cum ar fi: legare spălătorului de vase de gard în
noaptea de Crăciun, mătura nu se purta în sus, gâștile se hrănesc cu mămăligă învărtită după
stâlpul hornului, etc1095. Vremea a fost mereu observată de oameni din jur, căutând să o
controleze, un exemplu care l-am indentificat este cel al viespilor când îşi făceau cuib în
pământ se spunea că era iarnă ușoară, iar când își făceau coib în copaci veau o iarnă grea 1096.
Leacurile și bolile au avut și ele o importanță majoră, deoarece pe vremuri nu existau

doctori și oameni nu aveau acces la servicile de sănătate din ziua de astăzi. Dintre bolile
frevente erau: buba, bubele dulci, vărsatul, buboaiele oarbe, trântitura, blândele, pânticăraia,
etc., ele tratându-se cu diferite leacuri băbești formate în special din plante și din produsele
locale animaliere1097.
Toate datinile, obiceiurile, creațiile populare, sunt încadrate în cultură și cred că

acestea trebuie culese și apoi scrise, pentru că se pierd cu timpul și nu trebuie neglijate
deoarece, fac parte din cultura strămoșilor noștri și nu trebuie pierdută, ci readusă în vedere
pentru că fac parte din bogățiile acestui loc.
Bibilografie
 Ioan Netea, Locuri și oameni la Frasin, Ed. Terra Design, Gura Humorului, 2010.
 N. Iorga, Neamul românesc în Bucovina, Ed. Institutului Bucovina-Basarabia,

Rădăuţi, 1996.
 V. Diacon, Etnografie și folclor pe Suha Bucovineană, 2002.

1095
Ibidem, p. 339.
1096
S. Fl. Marian, Insecte în limba, credințele și obiceiurile românilor, București, 1903, p. 223.
1097
V. Diacon, op. cit., p. 387.
 S. Fl. Marian, Insecte în limba, credințele și obiceiurile românilor, București, 1903.
 http://www.muzeul-etnografic.ro/galerie-foto/tipuri-zonale.php, accesat la data de

8.07.2013.
 http://www.youtube.com/watch?v=EK-sA-Z44vA, accesat la data de 8.07.2013.

Știinţe Juridice
PREVENIREA ŞI COMBATEREA FAPTELOR
ANTISOCIALE
ALBU (ROADEFER) CAMELIA

UNIVERSITATEA “OVIDIUS“ CONSTANŢA
Abstract: AUJOURD'HUI, PENDANT QUE NOTRE PAYS EST UN MEMBRE DE

L'UNION EUROPEENNE ET LES DROITS ET LIBERTES DES CITOYENS SONT
PLEINEMENT GARANTIS ET RESPECTES , L'ORDRE ET LA SECURITE PUBLIQUE EST
UN SYSTEME ENTIEREMENT ALIGNEE SUR LES EXIGENCES ET LES NORMES DE
L'UNION EUROPEENNE ET DE L'ESPACE SCHENGEN . APRES UN TEMPS DE MISE
EN PLACE DE LA POLICE ROUMAINE JUSQU'A- AUJOURD'HUI , L'ORDRE PUBLIC
ET LE SYSTEME DE SECURITE EN ROUMANIE A SUBI DES CHANGEMENTS ET DES
DEVELOPPEMENTS MAJEURS. LA MONDIALISATION, L'EFFACEMENT
PROGRESSIVEMENT LES FRONTIERES ENTRE LES PAYS DU MONDE , LA LIBRE
CIRCULATION DES PERSONNES ET DES MARCHANDISES A FAVORISE LA MOBILITE
DES FLUX DE TRESORERIE, LE COMMERCE ET L'INFORMATION, QUI APPORTANT
DES AVANTAGES ECONOMIQUES INDENIABLES POUR LES PAYS DU MONDE .
TOUS CES PROCEDES ONT CONDUIT A DES AVANTAGES INDENIABLES , MAIS
AUSSI L'EMERGENCE DE NOUVELLES VULNERABILITES ET LES MENACES AU
DROIT NATIONAL ET INTERNATIONAL, A LA SECURITE ET A LA STABILITE
SOCIALE. TOUTES CES EVOLUTIONS ONT CONDUIT A LA NECESSITE DE DEFINIR
UNE NOUVELLE PERSPECTIVE D'INTEGRATION POUR TOUTES LES ORGANISMES
QUI ASSURENT LA SECURITE DE LA POPULATION.
A. CONCEPTUL DE PREVENIRE ÎN ACTIVITATEA ORGANELOR DE

POLIŢIE
Pornind strict de la noţiunea de “prevenire” se poate afima că aceasta reprezintă

de fapt scopul general al activităţii poliţiei.Alături de celelalte principii fundamentale
după care poliţia funcţionează, prevenirea faptelor antisociale reprezintă, de
asemenea, un principiu important.Interacţiunea dintre următoarele principii conduce
la o bună funcţionare şi la obţinerea şi atingerea scopurilor poliţiei:
-principiul protecţiei drepturilor omului ;
-principiul respectării legii ( legalitatea ) ;
-principiul echidistanţei politice ;
-principiul păstrării secretului profesional ;
-principiul cooperării în muncă ;
-principiul operativităţii şi oportunităţii ;
-principiul conlucrării permanente a populaţiei cu poliţia ;
-principiul continuităţii ;
-principiul egalităţii şi imparţialităţii ;
-principiul oficialităţii şi rolul activ al organelor poliţieneşti.
Activitatea de prevenire cuprinde totalitatea măsurilor 1098 întreprinse de organele
de poliţie pentru împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale, pentru
reducerea continuă a numărului celor care pot fi antrenaţi la încălcarea legilor şi a
1098
Asa cum sunt ele specificate in actele normative de organizare si functionare ale acestor institutii.
normelor de convieţuire socială, pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei şi
pentru sprijinirea unităţilor economice în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
pază şi păstrare a bunurilor proprii.
Ideea prevenirii este strâns legată de asigurarea respectării normelor de
convieţuire în societate.Această idee stă la baza întregii activităţi pe care o desfăşoară
poliţiştii.Concepul de “prevenire” îmbracă un conţinut complex, referindu-se la
necesitatea comportării oamenilor asfel încât să se asigure satisfacerea concomitentă
a intereselor societăţii, de asemenea, făcând referire şi la garantarea drepturilor
cetăţeneşti şi lărgirea continuă a domeniului şi condiţiilor de manifestare a libertăţii
umane. Totodată, prevenirea are în vedere consolidarea ordinii de drept prin
prevenirea infracţiunilor şi a contravenţiilor.
Prevenirea este văzută ca o strategie “ante-delictum”, formele acesteia
reprezentându-le latura “ante-delictum” şi latura “post-factum”(care are ca şi scop
evitarea recidivei). Aceasta constă într-un ansamblu de măsuri economice, sociale,
politice, educative, juridice şi administrative, menite să ducă la buna desfăşurare a
relaţiilor sociale şi la înlăturarea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează fenomenul
infracţional. Caracterele specifice ale prevenirii se îmbină într un mod constructiv
asfel: umanitar şi social cu cel continuu şi dinamic, alături de caracterul multilateral.
Referindu-ne strict la Poliţia Locală, care s-a înfiinţat în linii mari prin
reorganizarea poliţiei comunitare, Parlamentul României a adoptat legea Poliţiei
Locale, care, conform articolului 1 ,punctul (1) –“ s-a înfiinţat în scopul exercitării
atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a
proprietăţii private şi publice, a prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, în
următoarele domenii1099 :
-ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor ;
-circulaţia pe drumurile publice ;
-disciplină în construcţii şi afişajul stradal ;
-protecţia mediului ;
-activitatea comercială ;
-evidenţa persoanelor ;
-alte domenii stabilite prin lege.
B. METODE, TEHNICI ŞI MIJLOACE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

FAPTELOR ANTISOCIALE
1. Din punct de vedere practic, una dintre modalităţile care ajută la prevenirea şi
combaterea faptelor infracţionale o reprezintă concursul 1100cetăţenilor – care au
datoria civică de a sesiza organele de poliţie în legătură cu orice fapta de natură
penală sau contravenţională sesizată. Pentru a atrage respectul cetăţenilor, poliţistul
trebuie să dea dovadă de imparţialitate, corectitudine, să adopte o ţinută şi o atitudine
civilizată.
2. Un alt factor în acest proces, al prevenirii îl reprezintă solicitudinea faţă de
cererile şi interesele legitime ale cetăţenilor, luându-se în acest sens anumite măsuri :
- organizarea temeinică şi judicioasă a activităţii cu cetăţenii ;
- sporirea receptivităţii faţă de eficientizările acestora ;
- rezolvarea operativă şi competenţa cererilor legitime ale cetăţenilor ;
- instruirea temeinică a cadrelor care au ca atribuţii de serviciu rezolvarea cererilor
şi solicitărilor cetăţenilor ;
1099
In conformitate cu Legea nr. 155 din 2010 privind politia locala.
1100
Aceasta activitate se desfasoara pe baza de voluntariat si se face fara vreo eventuala plata.
-urmărirea şi analizarea permanentă a modurilor în care se rezolvă sesizările,
propunerile şi solicitările cetăţenilor, luând măsuri de respectare a termenelor
stabilite, de înlăturare a neglijenţelor, a abuzurilor, a ilegalităţii ;
- discutarea de către şefii ierarhici superiori, cu ocazia audienţelor cu cetăţenii, a
unor probleme de interes poliţienesc, care sunt şi de interes public ;
- respectarea obligatorie de către toate cadrele de poliţie a obligaţiei legale de a
interveni ori de câte ori se comit fapte antisociale, de a acorda sprijin celor lezaţi şi
de a lua măsuri legale împotriva elementelor cu caracter antisocial ;
- introducerea în programa didactică a unităţilor de învăţământ cu specific
poliţienesc a unor teme privind prevenirea.
3. Folosirea tehnicii criminalistice şi a altor mijloace are caracter specific
poliţienesc, intervenind în prevenirea sustragerii de bunuri şi valori sau săvârşirea de
fapte antisociale. În toate cazurile care se pretează se folosesc capcane criminalistice,
cartoteci de identificare, mijloace tehnice de pază şi alarmare, de supraveghere a
circulaţiei rutiere, de prevenire şi combatere a poluării1101 atmosferei de către auto-
vehicule. Mai apar în uz şi alte mijloace, precum: cazierul judiciar, evidenţa
populaţiei, evidenţele operative ale poliţiei, alte mijloace de investigare,
supraveghere şi control.
4. Determinarea anumitor persoane de a renunţă la intenţia de a săvârşi infracţiuni
sau de a întrerupe acţiunea ilicită începută. Fiind în posesia unor astfel de date,
organele de poliţie pot folosi procedeul chemării la sediul poliţiei a unor asemenea
persoane pentru a li se pune în vedere consecinţele la care se expun, în cazul în care
ar înfăptui intenţiile lor. Supravegherea persoanei respective este continuată şi după
chemarea ei la sediul poliţiei, luându-se măsurile legale care se impun.
Intervenţia preventivă a poliţiei presupune intensificarea activităţii de cunoaştere a
persoanelor care se află în relaţii conflictuale latente, astfel încât, în mod direct sau
indirect, să ajungem la medierea şi stingerea acestor conflicte. Totodată, poliţia este
obligată să desfăşoare acţiuni de popularizare în rândul categoriilor sociale expuse la
comiterea de fapte infracţionale sau vulnerabile la fenomenul victimizării.
Activităţile de prevenire pot fi clasificate în două mari categorii:
a. activităţi specifice poliţiei – acele activităţi care ţin de influenţarea populaţiei
din zona de competenţă, prin desfăşurarea atribuţiilor zilnice de serviciu;
b. activităţi de prevenire desfăşurate în cooperare cu alte unităţi ale MAI 1102–
cooperarea cu unităţile de paşapoarte, cu Poliţia de Frontieră, cu Jandarmeria, cu
pompierii, cu SRI, cu arhive ale statului.
O cerinţă importantă în abordarea metodelor de prevenire o constituie cunoaşterea
persoanelor( din toate punctele de vedere) care ridică probleme în ceea ce priveşte
ordinea publică în scopul prevenirii eventualelor fapte antisociale.
5. Asigurarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice1103 este o altă
direcţie importantă de acţiune preventivă a poliţiei. Este important ca circulaţia
rutieră să se desfăşoare în mod fluent, fără perturbări, în condiţii de maximă
siguranţă. Din acest motiv, obiectul central îl constituie educaţia rutieră a tuturor
categoriilor de participanţi la trafic şi evitarea victimizării acestora. Prevenirea se
poate face printr-o gama largă de măsuri, precum: acţiuni şi controale, acţiuni de
educaţie rutieră în şcoli, atragerea copiilor în patrulele şcolare.
1101
Florica Brasoveanu- Conceptul de protectie a mediului ( Ars Aequi , editura Bren ,Bucuresti 2006 )
1102
Actiunile se vor realize in cooperare cu politia romana sau cu jandarmeria pentru a se asigura o eficienta
ridicata si pentru a se asigura un impact public corespunzator.
1103
Legea nr. 155/2010 a politiei locale.
6. Combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice implică o
intervenţie fermă împotriva celor care au manifestări turbulenţe, periclitându-se prin
acestea viaţa şi integritatea persoanelor, avutul public şi privat al cetăţenilor.
7. Participarea la educaţia juridică a populaţiei pentru cunoaşterea şi respectarea
legilor. Munca de prevenire şi de popularizare a legilor a pus într-o nouă lumina
dictonul latin : “ Nemo censetur ignorarae legem” – “ Nimeni nu poate invoca în
apărarea sa necunoaşterea legii.” Din punct de vedere tehnic, această situaţie ne
obligă să fim permanent la curent cu actele normative adoptate de către diferitele
organe legiuitoare.
8. Atragerea atenţiei – este o metodă extrem de simplă, dar în numeroase cazuri
foarte eficientă. Această metodă se aplică faţă de persoane care au în mod vădit un
comportament necorespunzător, de natură a degenera într-o faptă antisocială.
9. Avertismentul poliţienesc – constituie o metodă care se aplică persoanelor care
au săvârşit fapte, care, deşi nu constituie infracţiuni, totuşi, datorită naturii şi
împrejurărilor în care au fost săvârşite, pot degenera în infracţiuni sau pot avea
consecinţe negative. Aplicarea acestei metode presupune o documentare prealabilă
temeinică şi discernământ. Se consemnează în scris, documentul fiind semnat de toţi
participanţii.
10. Informarea organelor de stat şi a organizaţiilor non-guvernamentale. Pe baza
datelor rezultate din activitatea zilnică în urma contactelor cu cetăţeanul sau în cea de
constatare a contravenţiilor, poliţistul poate intra în posesia unor informaţii şi date
care pot constitui premisele săvârşirii unor fapte antisociale. Conţinutul principal al
informărilor se referă la :
a. aspecte noi privind starea infracţională ;
b. infracţiuni sau alte manifestări antisociale ;
c. factori favorizatori ai unor fapte antisociale ;
d. concluzii rezultate din acţiuni desfăşurate în anumite sectoare.
Informările se întocmesc prin contribuitia formaţiunilor interesate, propunându-se
măsuri pentru prevenirea mai eficientă a încălcărilor, eliminarea împrejurărilor şi a
condiţiilor negative constatate. Poliţia urmăreşte modul în care se rezolva propunerile
făcute în informări, sprijinind realizarea acestora.
C. DIRECŢII DE PREVENIRE
Activitatea de prevenire este orientată în următoarele direcţii principale:

1. Depistarea operativă a persoanelor pretate a comite infracţiuni sau alte fapte
antisociale, această direcţie implicând două aspecte inseparabile:
a. acţiuni prin excelenţă preventive :
b. acţiuni de combatere a faptelor antisociale.
2. Identificarea şi supravegherea persoanelor susceptibile de a comite infracţiuni şi
determinarea acestora de a se abţine de la astfel de fapte. Prin această influenţare
apreciem că se va trece la integrarea acelei persoane în societate .
3. Descoperirea şi prinderea cu operativitate, pe baza informaţiilor ce se deţin, a
persoanelor care au trecut la săvârşirea de fapte antisociale, asfel încât să se asigure
nu doar tragerea la răspundere a acestora, ci şi întreruperea acţiunii ilicite începute.Se
doreşte evitarea producerii de pagube mai mari şi eliminarea stărilor de pericol.
4. Împiedicarea minorilor şi tinerilor1104 de a săvârşi fapte antisociale. Pentru o
acţiune eficientă în această direcţie,este necesar să cunoaştem tinerii şi minorii cu
comportament deviant şi a mediului în care aceştia trăiesc, respectiv familii
dezorganizate, familii cu, carenţe în educarea copiilor sau a tinerilor, care în mod
nejustificat absentează de la şcoală. Cunoscând aceste realităţi, poliţia, şcoala şi
familia pot întreprinde măsuri de influenţare a minorilor şi tinerilor.
5. Combaterea parazitismului social - Parazitismul social se caracterizează prin
lipsa unei ocupaţii utile societăţii, în cazul unei persoane apte de muncă,
reprezentând unul din factorii care favorizează comiterea de fapte antisociale.
Depistarea, supravegherea şi îndrumarea către activităţile utile, pot constitui direcţii
de prevenire şi combatere a parazitismului social.
6. Împiedicarea infractorilor primari ( cei care au fost condamnaţi o singură dată )
de a deveni recidivişti reprezintă o altă direcţie a activităţii poliţiei, care evidenţiază
umanismul muncii de poliţie, pentru că se doreşte ca cei care au greşit o dată să se
îndrepte asfel încât să nu mai comită noi infracţiuni.
D. IMPORTANŢA SOCIALĂ A PREVENIRII
Prin prevenire se realizeaza:

1. Împiedicarea unor persoane de a deveni contravenient sau infractor şi de a
suporta rigorile legii;
2. Crearea unui climat de linişte şi siguranţă membrilor societăţii, a convingerii că
viaţa, integritatea lor corporală şi bunurile le sunt aparate, că organele poliţieneşti îşi
fac datoria;
3. Evitarea producerii de prejudicii materiale, fizice sau morale, cu consecinţe
greu sau uneori imposibil de reparat;
4. Împiedicarea destrămării sau dezorganizării vremelnice a unor familii cu
implicaţii nedorite atât pentru cei care suportă sancţiunea legală, cât şi pentru copiii
acestora, care din lipsa de grijă şi supraveghere,din lipsa mijloacelor de
existenţă ale părinţilor, pot săvârşi la rândul lor fapte ilegale;
5. Reducerea volumului de muncă al organelor de poliţie, procuratură, justiţie şi a
cheltuielilor ce se fac pentru cercetarea penală, judecata şi executarea pedepselor în
penitenciare.
La acest aspect mai trebuie menţionate : tracasajul, timpul pierdut şi munca
depusă de alte persoane solicitate în activitatea procesuală
(martori,experţi,revizori,contabili etc).
Activitatea de prevenire se realizează de organele poliţieneşti prin forţe proprii în
cooperare1105 cu alte unităţi ale MAI, cu alte organe de stat, cu sprijinul cetăţenilor.
În orice societate și în orice perioadă istorică, impactul cel mai puternic asupra
oricărei persoane fizice, fie că apare în postura de victimă sau doar de spectator, îl
reprezintă săvârșirea unei fapte penale cu toate consecințele ce decurg, mergând de la
urmările socialmente periculoase ce se produc și până la sancțiunile penale ce sunt
aplicate de instanțele judecătorești în contextul realizării justiției penale.
1104
Politia poate incheia programe de parteneriat cu unitatile de invatamant prin care sa urmareasca nu doar
prevenirea comiterii de fapte antisociale in aceste zone,dar si derularea unor programe de educatie pentru
elevi care sa previna riscul de victimizare al acestora.
1105
Cooperarea politiei locale ,a politiei romane si a jandarmeriei in ceea ce priveste asigurarea ordinii si linistii
publice la astfel de adunari publice se face,cel mai adesea,in baza unor planuri comune de actiune,aprobate de
catre comandantii acestor institutii de aplicare a legii.
Orice acțiune ce aduce prejudicii societății ca și cea care lezează drepturile și
interesele indivizilor izolați, dă naștere nu numai unei reacții firești de combatere, dar
și de apărare preventivă, stimulând întreprinderea unor măsuri anticipative pentru ca
răul să nu se mai producă, să nu se mai repete.
În preocuparea și concepția tuturor factorilor sociali ce le revin atribuții pe linia
combaterii fenomenului criminalității, elementul principal, obiectul esențial și
prioritar îl reprezintă prevenirea.
Experiența demonstrează că organizarea unei eficiente activități preventive, ori
câte eforturi ar impune, este incomparabil mai ușor de realizat și mai eficientă decât
activitatea de descoperire a faptelor antisociale.
În orice societate există o criminalitate reală formată din totalitatea faptelor
antisociale comise la un moment dat. De asemenea, există o stare latentă sau parțială
ce cuprinde un mare număr de indivizi, care din cauza factorilor criminogeni (interni
sau externi) sunt pretabili să comită fapte antisociale. Instituțiile polițienești luptă în
egală măsură atât împotriva criminalității reale cât și a celei latente, această luptă
având caracterul unei activități de profilaxie socială.
Activitatea de prevenire a criminalității face parte dintr-o sferă mai largă de
preocupări ale statului de drept, incluzând mai întâi sfera atotcuprinzătoare a
încălcării regulilor morale de conviețuire socială, iar în al doilea rând activitatea de
prevenire a încălcării legilor în general și în cadrul acesteia a legii penale în special.
Câmpul în care se desfășoară această acțiune de profilaxie socială este foarte vast:
măsuri de igiena socială care să combată alcoolismul, consumul de droguri, bolile;
măsuri de ordin economic care să asigure un trai decent membrilor societății;
măsuri de ordin educativ, legislativ și politic, menite să asigure dreptatea, siguranță
civică și programul.
Conceptual, prevenirea este o strategie „anteadelictum”, care a devenit o
necesitate de strigenta actualitate în toate statele. În cadrul acestei strategii intră toate
inițiativele și acțiunile care pot opri, altfel decât prin coerciția aplicată, „post factum”
evoluția fenomenului criminalității.
Știința dreptului penal folosește termenii de prevenție generală și prevenție
specială.
Prevenția generală se referă la efectul ce se exercită asupra tuturor indivizilor unui
stat chiar de la adoptarea legii penale, prin evidențierea consecințelor la care se
expun în cazul nerespectării prevederilor ei (regulă de conduită se desprinde indirect
din descrierea faptei incriminate).
Prevenția specială există atunci când se exercită asupra persoanei care a încălcat
legea stabilind condițiile tragerii sale la răspundere penală și sancțiunile ce urmează
să i se aplice. În acest caz ceea ce se previne este repetarea faptei comise.
Politica penală este o parte a politicii generale a statului și se referă la măsurile și
mijloacele ce trebuie adoptate și aplicate pentru prevenirea și combaterea
criminalității intr-o anumită țară intr-o perioadă determinată. Desigur că apărarea
valorilor sociale nu se realizează exclusiv prin mijloace juridice ci și prin mijloace
extrajuridice de ordin economic, social, politic, cultural, educativ, ca și prin
intermediul normelor juridice de drept administrativ, comercial, de drept al muncii
etc.
Acționând asupra factorilor cauzali ai criminalității, activitatea de prevenire
urmărește să reducă treptat efectul lor negativ și prin aceasta să contribuie la
reducerea numărului și gravității infracțiunilor.
Scopul și conținutul strategiei activității de prevenire a criminalității îl constituie
orientarea pe baze științifice a acestei activități, în raport cu necesitatea socială,
stabilind metode și mijloace eficiente de acțiune, precum și cunoașterea cauzelor și
condițiilor care determină, favorizează sau înlesnesc săvârșirea de infracțiuni.
În ceea ce privește importanța activității de prevenire,experiența demonstrează că
organizarea eficientă a acesteia,oricâte eforturi și sacrificii ar impune, este
incompatibil mai ușor de realizat și mai puțin costisitoare decât activitatea de
combatere a unor urmări negative. În plus, prevenirea acționează mult mai profund și
statornic, influențând ansamblul faptelor, pe când activitatea de combatere și
descoperire a infracțiunilor, care se desfășoară în raport cu fiecare cauza penală în
parte și pe măsura apariției conduitelor negative .
Fenomenul criminalității se supune din acest punct de vedere acelorași necesități.
Importantele prejudicii pe care le provoacă săvârșirea infracțiunilor (pierderi de vieți
omenești, vătămări corporale, traume psihice, pagube materiale, cheltuieli pentru
descoperirea și tragerea la răspundere a vinovaților, cheltuieli cu executarea
pedepselor în penitenciare) pot fi înlăturate sau diminuate prin organizarea de acțiuni
eficiente de profilaxie socială.
Activitatea de prevenire are un conținut complex1106, multidimensional exprimând
o cerința obiectivă, necesară pentru reglementarea raporturilor sociale, astfel încât să
asigure normala funcționare a tuturor organismelor sociale, climatul de ordine și
siguranță civică în cadrul căruia să poată realiza fără perturbări activitatea organelor
statului, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. În legătură
cu valoarea și eficiența activităților preventive există nu numai un consens în statele
cu democrație avansată, dar și rezultate certe.
Activitatea de prevenire a faptelor antisociale are o deosebită importanță socială,
dacă ne referim numai la efectele pozitive imediate și evidente pe care le produce în
viața socială, în asigurarea ordinii și legalității. În acest context trebuie precizat că
prin prevenire se realizează următoarele scopuri sociale:
-împiedicarea unei persoane de a deveni infractor si de a suporta rigorile legii;
-evitarea producerii de prejudicii materiale, fizice sau morale, cu consecințe greu sau
uneori imposibil de recuperat;
-împiedicarea destrămării sau dezorganizării vremelnice a unor familii, cu implicații
atât pentru cei care suportă sancțiunea legală cât și pentru copiii acestora care din
lipsă de îngrijire sau a mijloacelor de subzistență, pot săvârși la rândul lor infracțiuni;
-reducerea volumului de muncă al instituțiilor polițienești, parchet, justiție și a
cheltuielilor ce se fac pentru cercetarea penală, judecată și executarea pedepselor în
penitenciare. La acest aspect mai trebuie menționat tracasajul, timpul pierdut și
munca depusă de alte persoane solicitate în activitatea procesuală (martori, experți,
revizori contabili etc.).
În literatura de specialitate s-a formulat opinia potrivit căreia în luptă împotriva
criminalității sunt utilizate în concret două categorii de mijloace:
1.mijloace juridice,în care intră totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau
mai puțin direct la combaterea și stăpânirea fenomenului criminal.
2.mijloacele empirice,unde sunt incluse ,,practicile
instituționale``(poliție,parchet,instanța de judecată,penitenciare etc.) care au ca scop
combaterea și prevenirea criminalității.
Prin combinarea celor două categorii de mijloace rezultă în practică trei domenii
principale de luptă contra criminalității:
1.domeniul dreptului penal și aplicărilor lui concrete;
2.domeniul tratamentului delincvenților;
1106
Trebuie respectate actele normative care stabilesc conditiile specifice de garantare a dreptului la protectia
vietii private.
3.domeniul prevenirii criminalității.
Cele trei domenii alcătuiesc un ansamblu unitar,un sistem având ca finalitate
stăpânirea fenomenului criminal.Prin stăpânirea fenomenului criminal înțelegem
menținerea acestuia în cadrul unor limite și structuri suportabile din punct de vedere
social.Interesul și vocația de a stăpâni fenomenul criminal aparține statului și de
aceea,în mod firesc,tot sistemul este creat și pus în mișcare, printr-o voință
statală,printr-o decizie politică anticriminală.
1.Contribuția științelor penale la combaterea faptelor antisociale
Un rol important l-a avut și îl are știința dreptului penal în lupta de combatere și
apărare împotriva crimei,care cuprinde idei, concepții privind mijloacele de
combatere a crimei,în special mijloacele represive,pedepsele.Știința dreptului penal
este totalitatea ideilor,concepțiilor despre pedeapsă și despre aplicarea și executarea
ei.Aici este vorba de teoria dreptului penal, care a avut și are un rol deosebit de
important în problematica combaterii crimei.Știința penală precedă dreptul,în sensul
că,mai întâi,există păreri,idei despre pedeapsă,despre felurile și efectele ei în
combaterea crimei,care apoi,unele din acestea,iau formă juridică,devin norme
juridice înscrise în legi penale.
Dreptul penal ,la rândul lui,stabilește pedepsele și sistemul pedepselor,pedepsele
pentru fiecare infracțiune în parte,precum și aplicarea pedepselor.
Un stat poate duce o politică penală autoritară,represivă,cu incriminări severe,cu
pedepse severe sau o politică penală liberală,moderată,cu puține incriminări și
pedepse și limitate,blânde etc., în funcție de mersul crescând sau descrescând al
criminalității.
Pedeapsă1107 este menită să trezească conștiința criminalului și să prevină
comiterea de noi crime.Cu cât pedeapsa este mai aspră, cu atât infractorul va învăța
mai sigur să respecte legea.Ori, experiența a dovedit că funcția de prevenire a
pedepsei ,specială sau generală,de intimidare și de oprire a criminalului ori a altor
persoane de la crimă,depinde nu de asprimea și duritatea pedepsei,ci de certitudinea
și de inevitabilitatea pedepsei.Neaplicarea pedepsei,întârzierea ori ocolirea aplicării
și executării pedepsei conduc la pierderea autorității și eficacității pedepsei.
Politicii penale represive i s-au adus obiecții și a fost combătută de penaliști și
doctrinari ai dreptului penal,cum a fost C.Becaria care,la vremea sa,într-o lucrare
celebră,susținea că pedeapsa nu se poate justifica prin asprime,prin intimidare,ci prin
utilitatea ei.Pedeapsa se aplică nu pentru a ispăși un rău făcut(crimă) ci pentru a
împiedica alte rele,alte crime,în viitor.
Politica penală trebuie să apere societatea împotriva crimei,să aplice pedepse,dar
trebuie totodată să apere și pe victimă,și în același timp să ajute pe criminal să se
încadreze în societate.Accentul îl pune pe cunoașterea criminalului și apoi pe
tratamentul lui,în scopul recuperării și al reintegrării lui sociale.
2.Tratamentul delincvenților.
Printre factorii favorizanți de comportamente delincvente, un loc aparte revine
mediului impus.Prin mediu impus înțelegem locurile,special amenajate și aflate în
administrarea statului,în care sunt ținute pentru ispășirea pedepsei, persoanele care
săvârșesc infracțiuni de o anumită gravitate(penitenciare,centre de reeducare
etc).Majoritatea studiilor de specialitate menționează că pedepsa cu privațiune de
libertate nu todeauna își atinge scopul în care este aplicat,că penitenciarul,este adesea
un mediu criminogen.Există criminali care sunt lipsiți de sensibilitate,care nu se
1107
Politia locala nu are competente pe linia tragerii la raspundere penala a celor ce comit infractiuni.In cazul in
care,politistul local constata o infractiune flagranta,este obligat s ail prinda pe faptuitor si sa-l predea politiei
romane,furnizand si alte date si informatii suplimentare.
sperie de această pedeapsă sau,unii nu sunt nici speriați nici impresionați de pedeapsa
cu închisoarea de lungă durată.
În societatea modernă,crimele comise și persoanele care le-au comis sunt
cercetate,urmărite și judecate de organele de stat,aplicându-se măsuri
represive,pedepse,pentru ca făptuitorul să nu mai poată comite alte crime.Pe lângă
pedepse,criminologia,în cazul cauzelor sociale ale crimei,propunându-se soluții
preventive sociale,soluții de ameliorare a condițiilor de trăi,iar în cazul criminalilor
anormali,soluții medicale și așa mai departe.
3.Mijloacele de luptă împotriva faptelor antisociale:
În criminologia modernă se cercetează căile și mijloacele de luptă contra faptelor
antisociale în mod insistent.În general,toți aceștia sunt, oarecum, de aceeași părere,
că luptă contra crimei trebuie dusă pe două căi: una preventivă,de împiedicare a
comiterii de crime(ante delictum) și alta,represivă,de pedepsire a celor ce comit
crime(post delictum).
Activitatea și cercetarea poliției privesc și aspecte care vizează prevenirea
criminalității prin controlul și supravegherea poliției ca organ al ordinii publice.Prin
prevenire se înțelege luarea unor măsuri de împiedicare și oprire a comiterii de fapte
criminale.În criminologie,prevenirea înseamnă luarea unor măsuri care să conducă la
împiedicarea comiterii de crime.
Prevenirea este similară,ca sens,cu prevenirea unei maladii în domeniul
medical,prevenire care se poate aplica prin aplicarea unor măsuri medicale datorită
cărora o boală nu se produce sau nu se răspândește.Există și un adaos în această
materie ,aplicabil și în prevenirea crimei,anume, mai ușor oprești o boală decât s-o
vindeci.În cazul prevenirii comiterii unor infracțiuni, aceasta este o măsură de
preferat,deoarece,dacă s-ar comite o faptă antisocială, rezultă consecințe
grave(victimă,pagube) greu de înlăturat după comitere.
Există două forme de prevenire a faptelor antisociale :
1.prevenirea generală,adică prevenirea apariției sau existenței unor cauze sociale ori
individuale care pot conduce la fapte antisociale.
2. prevenirea directă ,care este o prevenire specială ce vizează,în mod direct,oprirea
infracțiunilor.
Prevenirea generală.
Această formă de prevenire are un câmp larg de activitate,ea cuprinzând sectoare
întregi din viața socială,începând cu cele economice,administrative,culturale și
altele.În toate aceste sectoare de viață pot fi și sunt aspecte în care se pot manifesta
deficiențe ce pot fi cauze de criminalitate.În politica penală s-a subliniat rolul
important al prevenirii în luptă contra crimei ,Enrico Ferri,criticând libertatea de
voință și de acțiune a criminalului,recunoaște drept cauze ale crimei,pe lângă cauzele
individuale, și cauzele sociale,cum sunt condițiile de viață materială și altele.
Ca urmare, Enrico Ferri a susținut că folosirea numai a pedepselor nu este
suficientă în lupta împotriva crimei,că este necesară lupta cu cauze sociale ale
acesteia,cu mijloace care duc la ameliorarea mediului,îmbunătățirea condițiilor
economice,perfecționarea administrației,creșterea rolului educației și așa mai departe.
A pledat pentru așa-numitele substitutive penale,mijloace de însănătoșire materială și
morală a omului și a mediului social.
Se combăteau,în mod direct, relele sociale și se cerea ameliorarea condițiilor de
viață și, indirect, se combăteau și cauzele comiterii infracțiunilor.
În direcția folosirii mijloacelor prevenitive,în literatura de specialitate se evocă
rolul mediului în producerea infracțiunilor ,reprezentată de școala criminologică de la
Chicago,potrivit căreia condițiile proaste din anumite cartiere ale orașelor etc.,
constituie cauze principale ale criminalității.În astfel de cartiere mărginașe,sărace
populația este îngrădită,locuințele sunt insalubre și condițiile de viață sunt grele.În
plus,aici au apărut baruri,localuri unde se consumă băuturi alcoolice,cu o populație
pestriță,cu mulți vagabonzi,cu foști condamnați penal etc.,tot atâția factori care incită
la crimă.
În astfel de orașe trebuiesc acțiuni concentrate de prevenire a crimei prin
mijloacele sociale,mijloace de însănătoșire a mediului,a cartierelor.S-au luat măsuri
dezvoltându-se adevărate companii de schimbare a mediului prin care indirect se
luptă împotriva crimei.Experiența a fost interesantă și a avut un ecou social și unele
rezultate bune.
Lupta împotriva faptelor antisociale se poate face,în primul rând,numai pe baze
stiintifive,combătând cauzele care determină și condiționează acest fenomen.Într-un
fel,crima și criminalitatea sunt ca o maladie,care se poate combate numai anihilând
cauzele care produc o asemenea boală.
Combaterea faptelor antisociale ,înseamnă opera de tăiere, reducerea cauzelor
majore, măcar de slăbire a fenomenului.În al doilea rând,combaterea cauzelor se
poate face în mod diferențiat și anume: cauzele fenomenului sunt diferite,combaterea
se poate face folosind mijloace diferite.
Folosind asemenea mijloace se poate ajunge,într-o anumită măsură, să se reducă
comiterea de infracțiuni, eventual în anumite sectoare.În măsura în care se
îmbunătățesc condițiile materiale de viață ale oamenilor,condițiile instructiv-
morale,criminalitatea se poate reduce.Astfel de mijloace sunt mijloace
preventive,mijloace ce se folosesc ca să nu se comită crime.Acestea sunt mijloace
preventive,pe de o parte,dar sunt și mijloace extrajuridice,pe de altă parte,folosite de
societate.Ele se folosesc înainte de a se comite crime și privesc așa-numita
criminalitate posibilă sau potențială.
Luptă anticriminala preventivă,prin combaterea cauzelor acesteia,este
necesară,științifică și este aplicată în societatea modernă.Dar ea nu este todeauna
suficienta,fiindcă:
1. lupta cu cauzele sociale și individuale este o luptă ce se duce cu niște cauze și
condiții mai difuze,mai puțin conturate(de exemplu cu sărăcia materială,lipsa de
instrucție,lipsa de morală etc.) și mai puțin cunoscute și identificate;
2. criminalitatea1108 potențială,de asemenea,este mai mult bănuită,mai greu de
identificat și apreciat;nu se poate cunoaște în câte cazuri ea a fost anihilată și în câte
cazuri ea n-a fost anihilată;
3. lupta cu cauzele se desfășoară înainte de comitere și ea se duce un timp mai
îndelungat,treptat și încet și nu se poate știi exact cât este de eficientă.
Prevenirea specială.
Pe lângă prevenirea generală,în criminologia modernă,se cercetează și
preconizează o seamă de măsuri prin care se previne în mod direct comiterea de
crime.Este tot o prevenire ante delictum dar,de această dată, nu este vorba de
combaterea unor cauze generale care constituie un teren favorabil pentru crimă,ci de
combaterea unor situații și persoane care duc la comiterea de crime.
Acestei preveniri i se spune prevenire specială,fiindcă vizează împiedicarea
directă a comiterii de crime.Este un fel de luptă prin care se împiedică producerea
iminentă a crimei.Așadar, în marile magazine,mărfurile expuse,mai cu seamă dacă
este vorba de bijuterii,ceasuri etc.,constituie tot atâtea tentații la furt;este necesar să
se ia măsuri de supraveghere și pază;sau se formează un grup de recidiviști care pun
1108
“ Infractiunea este fapta care prezinta pericol social,savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala”
( art. 17 Cod Penal)
la cale și organizează atacuri și sustrageri de mărfuri ori se organizează în vederea
falsificării de bani etc.În atare situații,dacă lucrurile au ajuns la cunoștința
poliției,aceasta trebuie să ia măsuri de împiedicare a comiterii unor astfel de
infracțiuni.
După cum se poate observa,în cazul prevenirii speciale a faptelor antisociale este
vorba de fapte concrete, gata a se comite și care pot fi împiedicate și
prevenite.Această prevenire interesează pe proprietarii ori posesorii de astfel de
bunuri.Aici se aplică ideea că măsurile de prevenire le iau cei interesați,fiindcă
această apărare este mai sigură decât apărarea pe care o dau alții(de ex.
poliția).Această prevenire interesează și organele speciale ale statului,anume
poliția,care are un rol mare în prevenirea specială.
Măsuri care împiedică comiterea infracțiunilor sunt:
1. protejarea localurilor cu valori deosebite,de exemplu,localul unei bănci,unui
magazin;protejarea se face prin încuietori greu de desfăcut, grilaje la ferestre,
dispozitive de alarmă;
2. protejarea autovehiculelor, motocicletelor prin încuietori,instalații de alarmă;
3. înarmarea transportatorilor de bani, efecte de valoare prin arme defensive(pistoale
speciale);
4. avertizarea publicului despre un cartier frecventat de hoți de buzunare,
supravegherea localurilor comerciale prin agenți speciali(particulari), supravegherea
băncilor cu personal special angajat,supravegherea marilor magazine de un personal
special, instalarea de semnale de alarmă în caz de atacuri din partea unui grup de
răufăcători, supravegherea cartierelor mărginașe sau izolate ale orașelor de agenți de
poliție, care fac ronduri speciale(de zi ori de noapte).În mai multe locuri, cartiere
există populație fără ocupație-șomeri,oameni certați cu munca, foști condamnați-
unde se cere supravegherea și intervenția organelor de poliție.
Prevenirea specială și indirectă a criminalității de către organele de poliție are o
arie mult mai întinsă.Anume,ea trebuie să exercite paza și supravegherea,mai întâi,a
locurilor publice,piețele,arterele de circulație rutieră, căi ferate,trecerile vamale și
altele.În aceste locuri populația și circulația oamenilor sunt mari și în același timp,
contactele și conflictele umane sunt intense și numeroase.Proba stă în faptul că în
aceste locuri criminalitatea este intodeauna mai ridicată.În al doilea rând este
necesară paza și supravegherea instituțiilor de tot felul.Prezența acestor organe se
dovedește salutară și este sigur că fără această prevenire,criminalitatea în aceste arii
ar fi mult mai mare.
În consecință,se consideră că este corect să se prezinte cetățenilor situația cât mai
exactă cu putință,pentru ca ei să-și ia măsuri suplimentare de autoprotecție.
Bibliografie:
Anechitoaie C. - Dreptul muncii şi securităţii sociale – Ed. Prouniversitaria - 2013;

Braşoveanu F. - Conceptul de protecţie a mediului în revista de studii şi cercetări
sociale şi juridice Ars Aequi - Ed. Bren – 2006;
Cioclei V. - Criminologie etiologică - Ed. Actami - 1996;
Cioclei V. - Manual de criminologie - Ed.C.H. Beck - 2011;
Nistoreanu G., Păun C. – Criminologie- Ed. Europa Nova - 2000 ;
Oancea I. - Probleme de criminologie - Ed. All - 1994;
Popa G. D. - Legislaţie adnotată pentru uzul poliţiei locale - Ed. Muntenia - 2013;
Popa G.D. - Poliţia Locală în România de astăzi - Ed. Muntenia 2013.
Stănoiu R.M. – Criminologie vol 1- Ed. Oscar Print – 2002;
STANDARDELE DE PREGATIRE A NAVIGATORILOR,
BREVETARE/ATESTARE SI EFECTUARE A SERVICIULUI
DE CART
ANECHITOAE ANCUŢA
SIRBU MIHAI CRISTIAN
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA
UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA
Abstract: FOR THE SAILORS TRAINING TO WATCHKEEPING

ON BOARD OF MERCHANT SHIPS THERE IS GIVEN A SPECIAL ATTENTION, THANKS TO A
COMBINED REGULATORY SYSTEM THAT CAN BE DISTINGUISHED BOTH BY FIRMNESS AND
FLEXIBILITY, THEESE STIPULATIONS BEEING ACCEPTED BY ALL THE COUNTRIES
INTERESTED IN THE MARITIMAL BUSINESS LINE. TO THIS END, FROM A JURISTIC POINT
OF VIEW THERE ARE CONSIDERED THREE KEY-CONVENTIONS OF THE INTERNATIONAL
MARITIME ORGANIZATION, NAMELY: THE INTERNATIONAL CONVENTION FOR THE
SAFETY OF LIFE AT SEA (SOLAS). THE INTERNATIONAL CONVENTION FOR THE
PREVENTION OF POLLUTION FROM SHIPS (MARPOL 73 / 78) AND THE INTERNATIONAL
CONVENTION ON STANDARDS OF TRAINING, CERTIFICATION AND WATCHKEEPING (STCW
197).
1. Personalul navigant şi personalul auxiliar.
Orice navă care arborează pavilionul român este deservită de un echipaj care asigură
operarea navei în condiţii de siguranţă şi de protecţie a mediului şi îndeplineşte alte activităţi
la bordul navei1109.
Echipajul este format din personal navigant şi personal auxiliar, iar componenţa
acestuia este stabilită conform tipului şi destinaţiei navei1110.
1109
Gheorghe Bibicescu, Andrei Tudorică, Gheorghe Scurtu, M. Chiriţă, Lexicon maritim englez-român (cu
termeni corespondenţi în limbile franceză, germană, spaniolă, rusă), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag.
167. Crew (ship's crew) - echipajul navei este format din personalul calificat de la bord conform rolului de
echipaj. În sens larg, noţiunea de echipaj cuprinde toţi marinarii, inclusiv ofiţerii şi comandantul. În sens
strict, prin echipaj se înţelege numai: marinarii şi subofiţerii exclusiv ofiţerii, personalul ambarcat fiind
divizat în „echipaj" şi „ofiţeri". Juridic, ofiţerii navei (de punte şi maşini, radiotelegrafiştii, comisarul de bord
şi medicul) se consideră că fac parte din echipaj; distincţia se face numai pentru comandant, care este
considerat ca unicul reprezentant la bord al armatorului.
1110
Constantin Anechitoae. Introducere în drept maritim. Bucureşti: Ed. Bren, 2008, pp. 167-173.
În cadrul echipajului funcţiile la bordul navelor care arborează pavilionul român pot fi
îndeplinite numai de personalul navigant care posedă brevete sau certificate de capacitate
corespunzătoare, după caz.
Personalul auxiliar efectuează activităţi la bordul navelor, pentru care nu se eliberează

brevete sau certificate de capacitate.
Toţi membrii echipajului trebuie să facă dovada că au vârsta minimă necesară şi că

îndeplinesc condiţiile de sănătate prevăzute în reglementările naţionale şi în acordurile şi
convenţiile internaţionale la care România este parte.
În ultima vreme, tot mai mult se aminteşte de profesia „marinarului comunitar” 1111, ca
o noutate în domeniu.
1.1. Noţiunea de „personal navigant”
Potrivit prevederilor art. 52 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 (r) privind
transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, personalul navigant român este constituit
din totalitatea persoanelor, indiferent de cetăţenie, care posedă un brevet sau un certificat de
capacitate, obţinut ori recunoscut în conformitate cu prevederile legale şi care dă dreptul
acestora să îndeplinească funcţii la bordul navelor.
Evidenţa personalului navigant român se ţine de Autoritatea Navală Română în

registrele de evidenţă a personalului navigant.
Forma şi conţinutul Registrului de evidenţă a personalului navigant român se aprobă

prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
Fiecare membru al echipajului trebuie să posede, în mod obligatoriu, un document de

identitate.
Membrii de echipaj care îşi desfăşoară activitatea pe nave maritime pot folosi ca
document de identitate şi carnetul de marinar.
1111
Gheorghe Caraiani, Duna Ambrozie, Georgescu Andrei Horia [et. al.], Acquis-ul comunitar şi politica
sectorială din domeniul transporturilor în Uniunea Europeană, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006 p.179.
Se fac trimiteri la această profesie, ca fiind o „specie pe cale de dispariţie”, cu o scădere a numărului de
marinari angajaţi de către flotele statelor membre, şi totodată o îmbătrânire a acestei forţe de lucru maritime.
Anumite state membre arată deja că numărul de noi recruţi nu acoperă 25% din nevoile estimate.
Carnetul de marinar se emite, în numele Guvernului, de minister, prin Autoritatea
Navală Română.
Membrii de echipaj care îşi desfăşoară activitatea pe nave de navigaţie interioară

trebuie să posede un carnet de serviciu prin care fac dovada calificării, a aptitudinilor
medicale, a timpilor de navigaţie şi a sectoarelor parcurse.
Forma şi conţinutul carnetului de marinar şi ale carnetului de serviciu se aprobă prin

ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
Carnetul de serviciu se emite de Autoritatea Navală Română.
Pe perioada efectuării probelor de marş ale navelor nou-construite sau ieşite din
reparaţii, la bord se poate afla personalul de specialitate al şantierelor. Pe această perioadă,
personalul de specialitate al şantierelor beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi personalul
navigant, salariul acestuia acordându-se potrivit legii.
Căpitănia de port stabileşte echipajul minim de siguranţă care trebuie să fie ambarcat
pe navele nou-construite sau ieşite din reparaţii, pe perioada probelor de marş.
La bordul navelor care arborează pavilionul român, în afara echipajului, pot fi

îmbarcate şi alte persoane, în limita mijloacelor de salvare existente la bord, cu acordul şi pe
răspunderea proprietarului/operatorului navei şi cu aprobarea căpităniei portului de îmbarcare
[art. 57 din O. G. 42/1997 (r)].
1.1.1. Categorii de personal navigant
Din punct de vedere al activităţii desfăşurate personalul navigant este format din
următoarele categorii:
a) personal de punte;
b) personal de maşini.
Din punct de vedere al calificării personalul navigant este format din următoarele
categorii:
a) personal navigant posesor de brevete;
b) personal navigant posesor de certificate de capacitate.
1.2. Personal auxiliar
Personalul auxiliar poate fi format din următoarele categorii:
a) personal medico-sanitar;
b) personal sanitar-veterinar;
c) personal de pescuit şi de prelucrare a peştelui;
d) personal tehnologic;
e) personal administrativ;
f) personal pentru alte activităţi la bordul navei.
1.3. Ierarhia funcţiilor în cadrul echipajului navei
Ierarhia funcţiilor în cadrul echipajului navei este:
1. pentru nave maritime:
a) comandant;
b) ofiţer punte secund;
c) şef mecanic;
d) ofiţeri punte;
e) ofiţeri mecanici;
f) alţi ofiţeri;
g) personal cu certificat de capacitate;
h) personal auxiliar;
2. pentru nave de navigaţie interioară:
a) conducător de navă;
b) timonier fluvial;
c) şef mecanic fluvial;
d) mecanic;
e) personal cu certificate de capacitate;
f) personal auxiliar.
1.4. Echipajul minim de siguranţă
Potrivit art. 61 din O. G. 42/1997 (r), Orice navă care arborează pavilionul român
trebuie să aibă la bord, indiferent de situaţia în care se află, un echipaj minim de siguranţă.
Echipajul minim de siguranţă se stabileşte în funcţie de tipul şi destinaţia navei, de

mărimea acesteia, de numărul de nave din convoi, de gradul de automatizare al navei, precum
şi de situaţia în care se află nava: în marş, în staţionare, în reparaţii, în conservare sau în
iernatic.
Echipajul minim de siguranţă asigură conducerea navei în siguranţă în timpul

navigaţiei şi al manevrelor, paza şi siguranţa navei în staţionare, vitalitatea navei, prevenirea
şi stingerea incendiilor la bord, prevenirea poluării mediului, exploatarea în siguranţă a
instalaţiilor şi a echipamentelor de propulsie, guvernare, manevră, navigaţie şi
telecomunicaţii.
Autoritatea Navală Română stabileşte echipajul minim de siguranţă, precum şi

funcţiile acestuia, pentru fiecare categorie de navă, şi eliberează un certificat privind
echipajul minim de siguranţă. Autoritatea Navală Română stabileşte condiţiile de eliberare şi
perioada de valabilitate a acestuia.
2. Cerinţele de pregătire şi certificare
Cerinţele de pregătire şi certificare sunt stipulate în Codul privind pregătirea,

brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW) 1112, în Convenţia
1112
Adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978 la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992, în
versiunea sa actualizată.
internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (Convenţia SOLAS) 1113,
precum şi în Regulamentul de radiocomunicaţii, reglementări revizuite, adoptate de
Convenţia Uniunii Internaţionale a telecomunicaţiilor pentru Serviciul Mobil 1114.
Brevetele, certificatele de capacitate, precum şi certificatele de conducător de

ambarcaţiuni de agrement se obţin după promovarea unui examen susţinut în faţa unei
comisii stabilite de Autoritatea Navală Română sau, după caz, prin echivalare, la cerere [art.
62 din O. G. 42/1997 (r)].
Brevetele, certificatele de capacitate, atestatele de conformitate şi de recunoaştere se

emit, în numele Guvernului, de minister, prin Autoritatea Navală Română.
Certificatele de conducător de ambarcaţiuni de agrement se emit de Autoritatea

Navală Română.
Condiţiile de obţinere, reconfirmare, recunoaştere, suspendare sau anulare a

brevetelor, a certificatelor de capacitate şi a certificatelor de conducător de ambarcaţiuni de
agrement, forma şi conţinutul acestora, precum şi funcţiile care pot fi îndeplinite la bordul
navelor de posesorii acestora se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor
şi turismului.
Pentru participarea la examenul pentru obţinerea brevetului, certificatului de

capacitate, precum şi certificatul de conducător de ambarcaţiuni de agrement, orice candidat
trebuie să facă dovada că a absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate în
conformitate cu reglementările naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care
România este parte.
Pentru a putea îndeplini o funcţie la bordul navei personalul navigant şi personalul

auxiliar trebuie să facă dovada că au absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate
în conformitate cu reglementările naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care
România este parte [art. 65 din O. G. 42/1997 (r)].
Autoritatea Navală Română va stabili sectoarele din apele naţionale navigabile pe

care se desfăşoară activităţile sportive şi de agrement, precum şi tipurile de nave cu care se
desfăşoară aceste activităţi.
1113
La care România a aderat prin Decretul nr. 80/1979, în versiunea sa actualizată.
1114
Dumitru Mazilul, Reglementări privind aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a
personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a certificatelor de competenţă, în:
Revista de drept comercial, serie nouă, anul XVII, nr. 6/2007 p. 48.
3. Ambarcarea personalului navigant român
3.1. Accesul la profesia de marinar
Un număr considerabil de convenţii şi recomandări abordează, din perspectiva

specifică, condiţiile de muncă şi protecţia socială a „muncitorilor mării”, noţiune largă ce in-
clude nu numai marinarii, ci şi pescarii, navigatorii pe apele interioare şi docherii 1115.
În literatura juridică recentă, profesorul Nicolae Neagu, susţine o nouă calificare a

profesiei de marinar, cea a „oamenilor mării”, sau marini – formată din persoanelor angajate
sau tocmite, indiferent de titlu, la bordul unei nave pe mare1116.
Se poate observa că instrumentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), care

îşi păstrează caracterul de actualitate tratează problematica marinarilor în general, a formării
şi a accesului în muncă, condiţiile pentru exercitarea unei atare meserii, certificatele de
capacitate, condiţiile generale de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, inspecţia muncii şi
securitatea socială acestora.
Din convenţiile OIM în materie care au o importanţă esenţială pentru întreaga

categorie, amintim: Convenţia nr. 108/1958 privind actele de identitate pentru personalul
navigant1117; Convenţia nr. 147/1976 privind standardele minime la bordul navelor
comerciale, Ratificată de România prin O. G. nr. 56/1999.
Urmărind instituţiile dreptului muncii, după părerea noastră importante sunt şi Convenţia nr.
22/1926 privind contractul de angajare al navigatorilor, Ratificată de România prin O. G. nr.
16/2000; Convenţia nr. 53/1936 privind brevetele de capacitate ale ofiţerilor (art. 3 şi 4)
(NOTĂ: În cazul în care respectarea strictă a normelor pertinente ale Convenţiei privind
brevetele de capacitate ale ofiţerilor, 1936, ar prejudicia sistemul şi procedurile stabilite de
către un stat pentru acordarea brevetelor de capacitate, se va aplica principiul echivalenţei de
ansamblu pentru a nu exista un conflict cu aranjamentele stabilite de statul respectiv în acest
domeniu)1118; Convenţia nr. 69/1946 privind diploma de capacitate a bucătarilor de navă;
Convenţia nr. 74/1946 privind certificatele de capacitate ale matelotului calificat; Convenţia
1115
Andrei Popescu, Drept internaţional al muncii, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1998, p. 292.
1116
Nicolae Neagu, Drept social comunitar comparat, Editura Bren, 2007, p. 314.
1117
Publicat în B. Of. nr. 10 din 09/02/1976.
1118
România are deja stabilit un sistem de certificare a personalului navigant în conformitate cu prevederile
Convenţiei internaţionale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a
serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978) - la care România a aderat prin Legea nr.
106/19924, sistem superior celui prevăzut de Convenţia nr. 53/1936.
nr. 109/1958 privind salariile, durata muncii la bord şi efectivele; Convenţia nr. 146/1976
privind concediile cu plată anuale ale marinarilor; Convenţia nr. 166/1987 privind repatrierea
navigatorilor, Ratificată de România prin O. G. nr. 16/2000 şi aprobată prin Legea nr.
155/20001119; Convenţia nr. 134/1970 privind prevenirea accidentelor de muncă ale
navigatorilor maritimi1120; Convenţia 163/1987 privind bunăstarea navigatorilor pe mare şi în
port, Ratificată de România prin O. G. nr. 52/2001 1121; Convenţia nr. 164/1987 privind
protecţia sănătăţii şi îngrijire medicală (marinari) şi Convenţia nr. 165/1987 privind
securitatea socială a marinarilor.
Convenţia nr. 147/1976 privind standardele minime la bordul navelor comerciale şi
Protocolul din 1996 la această convenţie, Ratificată de România prin O. G. nr. 56/1999 1122 şi
aprobată prin Legea nr. 19/20011123 este un instrument de referinţă căci, are ca obiectiv
aplicarea la bordul navelor a unei serii de norme ce se regăsesc în esenţa dreptului
internaţional al muncii.
BIBLIOGRAFIE
1. Anechitoae C. Drept maritim şi portuar. Maritime and inland water law. Droit maritime
et fluvial – Bibliografie selectivă. Selectiv bibliography. Bibliographie sélective. Vol. I.
Ediţie trilingvă. Bucureşti: Ed. Academiei Române, 2009.
2. Anechitoae C. Convenţii internaţionale maritime. Legislaţie maritimă. Vol. 1 şi 2, Ed.
Bren, Bucureşti: 2005.
3. Anechitoae C. Introducere în drept maritim. Bucureşti: Ed. Bren, 2008, pp. 167-173
4. Alexandrescu A.; Alexandrescu Ciprian. Tratat de Drept Maritim. Galaţi: Ed. Fundaţiei
Academice Danubius, 2006.
5. Alexandrescu A. Accidentele de navigaţie maritima: prevenire si cercetare.
Constanţa: Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna, 1997.
6. Crauciuc O. Organizaţia Interguvernamentală Consultativă a Navigaţiei Maritime
(I.M.C.O.) Documentar. Bucureşti: Ed. Politică, 1979.
7. Cristea A. Drept maritim. Bucureşti: Ed. ALL BECK, 2001.
8. Manea C.; Moşneagu M. Dreptul mării în timp de pace şi de război. Bucureşti: Ed. Mica
Valahie, 2011.
9. Mazilu D. Dreptul Mării. Concepte şi instituţii consacrate de Convenţia de la Montego -
Bay. Bucureşti: Lumina Lex, 2002.
10. Mălescu S. Securitatea navelor şi facilităţilor portuare. Bucureşti: Ed. Universităţii
Naţionale de Apărare Carol I, 2006.
1119
Publicat în M. Of. nr. 34 din 28/01/2000.
1120
Publicat în B. Of. nr. 86 din 02/08/1975.
1121
1122
1123
11. Olteanu E. Dreptul maritim şi acquis-ul comunitar în domeniul transporturilor
maritime. Bucureşti: [s.n.] , 2009.
12. Trocan L. M. Regimul juridic al teritoriilor submarine. Bucureşti: Ed. C.H. Beck, 2008.
13. Voicu M. Instituţii de drept maritim. Constanţa: Ed. Ex Ponto, 2002.
14. Voicu M.; Veriotti M. Drept Maritim Român. Jurisprudenţă şi Legislaţie. Ed. Constanţa:
Ex Ponto, 2000.
METODE ŞI TEHNICI FOLOSITE DE POLIŢIA NAŢIONALĂ
ŞI LOCALĂ ÎN COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE
BACIU IONELA LUIZA

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA
Abstract: PREVENTION IS BASIC OF POLICE WORK. METHODS AND TECHNIQUES

USED IN PROFESSIONAL PRACTICE BY THE POLICE TO COMBAT ANTISOCIAL ACTS.
LOCAL POLICE IN COUNTERING ACTS OF CRIME USING THE MOST EFFECTIVE METHODS.
DURING EVERYDAY ACTIVITIES, THE POLICE MAY FACE FLAGRANT CRIMES WHICH MUST
GIVE PROOF OF TRAINING.
Noţiuni generale
Ideea prevenirii prin diferite metode și tehnici rezultă din necesitatea apărarii
permanente a valorilor fundamentale ale societății. Prevenire și combaterea faptelor
antisociale presupune o stare de alertă continuuă, de cunoaștere în orice moment a situației
operative exacte, din domeniile si mediile sociale pretabile la acțiuni ilicite. Într-o prima linie,
la baza desfășurării întregii activități se situează organele poliției, ale Ministerului de Afaceri
și Interne, împreuna cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale. În
exercitarea atribuțiilor ce îi revin Poliția Locală, cooperează cu unitățile, respectiv structurile
teritoriale ale Poliției Române, ale Poliției de Frontieră, ale Jandarmeriei Române.
Scopul organizării cooperării este conjugarea eforturilor pentru prevenirea şi
combaterea altor încălcări ale legilor în vigoare . Într-o societate aflată într-o continuă
transformare, s-a impus adaptarea unor noi mijloace de prevenire, cadrului instituţional şi
legislativ . Principiul pe care s-au fondat aceste mijloace de prevenire constă în obţinerea
participării comunităţii pentru îndeplinirea obiectivelor. În virtutea conceptului de prevenire,
poliţia trebuie să efectueze prioritar măsuri de evitare a producerii de fapte antisociale şi
subsidiar, să ia măsuri coercitive. Mijloacele de lupta împotriva faptelor antisociale este dusă
pe doua cai: una de prevenire si una de pedepsire. Astfel s-au impus metode de combatere
prin care se poate ajunge,într-o anumita măsură,să se reducă comiterea de infractiuni,eventual
în anumite sectoare. Fenomenul infracțional capată caracteristicile unei probleme sociale, ale
cărui consecinte și moduri de soluționare se resimt la toate nivelurile ei. Activitatea si
cercetarea politiei duce la combaterea cauzelor în mod diferențiat,și anume:cauzele
fenomenului sunt diferite,combaterea se poate face folosind mijloace diferite. Toate polițiile
interrelaționează pentru asigurarea climatului de siguranță civică având un scop comun, acela
de combatere a comportamentului infracțional. Aceste acțiuni întreprinse ar fi de dorit să fie
unele de prevenire și nu doar de ,,fațadă”. Tehnicile folosite impun clarificări teoretice,
investigaţii de teren şi o bună comunicare cu lumea ştiinţifică din ţară şi străinătate. Din punct
de vedere ştiinţific, prevenirea implică măsurile de politică penală care au ca finalitate,
exclusivă sau parţială, limitarea posibilităţii de apariţie a infracţiunilor.
Metode și procedee folosite în activitatea de prevenire
1. Patrularea
În cadrul activităților întreprinse de organele de poliție la nivelul tuturor stucturilor

competente, pe baza unui plan stabilit prevenirea se face pe mai multe direcții. Astfel, în
practică se folosesc metode diferite, printre care putem aminti: patrularea, legitimarea, filtrul,
pânda, controlul polițienesc pe care le vom dezvolta ulterior. Misiunile zilnice pot fi duse la
îndeplinire numai dacă se întrebuinţează cele mai eficiente metode şi procedee, se respectă
anumite reguli de tactică poliţienească ce sunt rezultatul experienţei unităţilor de poliţie, din
care, în timp, s-au tras învăţăminte cu caracter general. Patrularea este activitatea tactică
poliţienească organizată, prin care se realizează prezenţa în teren a poliţiştilor, într-o anumită
perioadă de timp pe un itinerar bine stabilit, în raport cu cerinţele situaţiei operative de pe
teritoriul de competenţă. Prezența în teren a polițistilor și colaborarea cu celelalte stucturi duc
la îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor. Toate polițiile din lume acordă maximă atenție
prezenței în teren, asigurarea unui climat de siguranța pentru cetațean. Patrularea se
organizează pe traseele unde situația operativ- polițienească o impune . În funcţie de mijlocul
de deplasare, patrulele pot fi pedestre, pe biciclete, pe motoscutere, motociclete, ATV-uri,
auto, navale (bărci, şalupe şi alte mijloace de deplasare pe apă), feroviare (trenuri de călători
şi marfă), cu elicopterul. Poliția locală din Municipiul București folosește pentru prevenirea și
combaterea faptelor antisociale patrulare pe cai. Prin toate parcurile și în zonele cu un risc
major de comitere a infracțiunilor prevenirea se face într-un mod cât mai placut. Cei mai
încântați de vederea polițistilor călare pe cai sunt cei mici, deseori se opresc pentru a îi
mângâia sau a se fotografia. Spre deosebire de capitală, la malul mării primarul Constanței,
Radu Ștefan Mazăre are tot timpul grijă și pune mare accent pe dotarea Poliției locale. Astfel
acesta are grijă ca subordanații săi să beneficieze de cele mai noi mașini, marca Dacia Logan.
Mașinile din dotare sunt necesare pentru a acționa pront și a satisface nevoile cetățenilor.
2. Legitimarea
Poliția a încercat întotdeauna să lupte împotriva infracționalității, să fie aproape de populație
și să-i cunoască toate componentele sociale. Din rațiuni de eficiență, partea cea mai mare a
activității trebuie să se desfășoare în baza unor principii bine stabilite de lege 1124.
Identificarea și supravegerea persoanelor care, datorită unor factori și împrejurări concrete,
sunt susceptibile de a comite infractiuni și determinarea acestora, prin toate măsurile.
Legitimarea şi stabilirea identităţii unei persoane reprezintă măsuri 1125 poliţieneşti cu caracter
preventiv, ce constă în solicitarea şi verificarea actului de identitate sau altor documente de
legitimare, pentru a i se cunoaşte datele de stare civilă, cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa.
Prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie
1124
Legea politiei locale. Legea 155/2010
Acţiunile poliţiştilor trebuie să fie în conformitate cu dreptul intern şi convenţiile internaţionale la
1125
care România este parte.

şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate 1126. Acestă metodă este des intâlnită și
se execută în teren, de către poliţist, ori de câte ori acesta apreciază că situaţia o impune .
Acțiunea întreprinsă de poliție pe linia combaterii faptelor antisociale presupune și o
colaborare a cetățenilor. În momentul în care se solicită unei persoane prezentarea actului de
identitate prin comportamentul său trebuie sa dea dovadă un simț civic dezvoltat. Poliţistul ia
măsura legitimării atunci când: persoanele încalcă dispoziţiile legale; există indicii
temeinice că persoanele pregătesc sau au comis o faptă ilegală; persoanele sunt suspecte
(după comportament, bagaje, îmbrăcăminte, locul unde se află, creează suspiciuni în rândul
poliţiştilor aflaţi în misiune); persoanele pot da lămuriri în legătură cu fapte sau alte aspecte
care prezintă interes pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu de către poliţişti.
3. Interceptarea
În cadrul activităților desfășurate de politiști pentru menținerea unui climat de ordine se
numară și interceptarea. Interceptarea este o măsură polițienească ce presupune solicitarea
adresată unei persoane de a înceta o activitate în curs de desfăsurare, în scopul clarificării
unei situații ivite.
Măsura interceptarii se ia pentru urmatoarele categorii de persoane: cele care încalca
prevederile legale, fiind autorii unor contraventii sau infractiuni; cele despre care există date
si indicii ca au savârsit fapte; cele care sunt suspecte prin comportamentul lor, ori este
evidenta intentia de a comite o fapta antisociala; cele care trebuie să dea explicatii în legatura
cu fapte, situații, aspecte, persoane ori alte date care intereseaza poliția; cele care prin
prezenta lor la o anumita ora sau într-un anumit loc creeaza suspiciuni; cersetori, bolnavi
psihic, minori lipsiti de supraveghere, etc.
Reguli tactice ce trebuie respectate la interceptarea persoanelor:
a) solicită persoanei, de la o distanta convenabila, pe un ton ferm, convingător, să se

oprească, folosind formula "VA ROG SA VA OPRIŢI!";salută, se prezintă, iar în caz de
nevoie se legitimeaza, pastrând o distanta care sa-i permita sa actioneze în siguranta;
b) actioneaza ferm, dar cu tact, explicând persoanei motivul opririi, indicând în continuare
activitatea pe care aceasta urmeaza sa o desfasoare (prezentarea actului de identitate, a
bagajelor pentru control,etc.);
c) pe timpul discutiilor, politistul va supraveghea persoana cu atentie fiind pregatit sa
actioneze pentru autoaparare sau pentru prinderea acesteia;
1126
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005
d) daca activitatea este desfasurata în echipa, partenerul se va posta în pozitie laterala, putin
în spatele persoanei interceptate, fiind gata de interventie (pozitia acestuia va fi conditionata
si de existenta sau inexistenta unor obstacole naturale aflate în imediata apropiere
a persoanei oprite: cladiri, ziduri sau garduri înalte, etc. situatie în care acesta va sta în partea
opusa unor astfel de obstacole;
e) se va evita, pe cât posibil, interceptarea persoanei de partea carosabila a arterelor rutiere
(daca aceasta nu poate fi evitata, persoana va fi scoasa imediat în afara acesteia), în locuri
întunecoase sau accidentate, în zonele cu trafic intens de persoane sau în mijlocul grupurilor
(multimii), iar în caz de absoluta necesitate, persoana va fi condusa imediat într-un loc mai
sigur, propice pentru desfasurarea activitatilor urmatoare.
4. Controlul bagajelor și al persoanei
Este esential pentru orice serviciu care se ocupă cu aplicarea legii și pentru orice instituție
care are atribuții în domeniul asigurării ordinii și siguranței publice să cunoască populația din
zona de responsabilitate. Din acest motiv, una din obligațiile importante de serviciu ale
politistului este aceea de a se informa permanent cu privire la structura populației,
problematica și dinamica populatiei.
În cadrul activităților generale de tip preventiv, subunitațile poliție locale în colaborare cu
structurile MAI pot iniția o serie de activități specifice care să aiba drept scop prevenirea
faptelor antisociale. În acest sens se pot efectua controale atât al bagajelor cât și al
persoanelor. Controlul bagajelor este o măsură poliţienească cu caracter preventiv ce constă în
verificarea amănunţită a interiorului şi a conţinutului bagajelor unei persoane. Când asupra
unor persoane suspecte se găsesc bagaje( pachete, geamantane, sacoșe) se execută în mod
obligatoriu controlul bagajelor. Controlul bagajelor are ca scop descoperirea obiectelor cu
ajutorul cărora ar putea fi atacat poliţistul, a bunurilor provenite din săvârşirea unor
infracţiuni sau contravenţii, precum şi a bunurilor a căror deţinere şi circulaţie este interzisă.
Se execută, de regulă, în încăperi, spaţii ferite de imixtiunea altor persoane sau la sediu, caz
în care, pe timpul deplasării, persoana respectivă este supravegheată cu multă atenţie, pentru
a nu arunca obiectele sau bunurile ce fac obiectul controlului.
Controlul persoanei este o măsură poliţienească care constă în verificarea prin pipăire şi
observare a corpului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei acesteia, fără a scăpa din vedere
controlul oricărui alt articol de îmbrăcăminte sau accesoriu ce-i aparţine. Este o măsura
procedurală în situația reținerii, arestării sau conducerii la sediul poliției; infractiunei
flagrante sau la persoanele suspecte datorită comportamentului, timpului și locul unde au fost
găsite. Se execută în teren, de către poliţist, ori de câte ori acesta apreciază că situaţia o
impune, urmărind totodată respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Se evită, pe cât
posibil, efectuarea controlului în locuri publice, aglomerate, în mijloace de transport în
comun, în încăperi în care are acces publicul, unde atitudinea cetăţenilor faţă de măsura luată,
în cele mai multe cazuri, nu este favorabilă, ba uneori chiar ostilă.
5. Imobilizarea
Colaborarea permanentă cu ofițerii și agenții de poliție din cadrul poliției române se impune
ca o necesitate1127 pentru prevenirea de fapte antisociale ce perturbă liniștea publică. În
limitele legii, poliția locală poate să aplice imobilizarea împotriva persoanelor care întreprind
acțiuni ce pun in pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane,
ultragiază persoanele cu funcții ce implică exercițiul autorității publice, se opun, sau nu se
supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, precum și dacă
există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau
viaţa poliţistului. Folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva participanţilor la acţiunile
agresive se face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea
mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la
solicitările legale ale poliţist, excepţie făcând cazurile extreme.
După imobilizare, se efectuează, obligatoriu, controlul persoanei iar dacă a rezultat rănirea
gravă a vreunei persoane se va solicita intervenţia personalului specializat.
În timpul activităţilor curente, poliţiştii pot realiza imobilizarea prin folosirea următoarelor
mijloace şi procedee:
 procedee de autoapărare;
 mijloace din dotare (cătuşe, baston, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene,
dispozitive cu electroșocuri, câinele de serviciu sau armamentul din dotare, precum și
alte mijloace aflate legal în dotarea poliției);
 cu ajutorul altor persoane.
Tehnici de prevenire
1. Activitatea de culegere a informațiilor
Orice tip de activitate umană are la baza informația. Metodele, tehnicile, procedeele și
instrumentele folosite pentru culegerea, verificarea, evaluarea și valorificarea informațiilor sunt
într-o continuă perfecționare și adaptare în funcție de evoluția și dinamica fenomenului
infracțional. Este principala tehnică ce asigură datele și informațiile necesare și se desfăsoară
în locurile, obiectivele si mediile1128 pretabile săvârșirii de infracțiuni. În acest scop
persoanele apropiate politiei sunt instruite și dirijați pentru a semnala operativ și cu
continuitate existența unor împrejurări sau condiții care pot înlesni ori determina săvârșirea
de fapte antisociale, precum si predispozițiile sau intențiile unei persoane de a savârși
infracțiuni. Intervenția preventivă a poliției presupune neapărat intensificare activității de
cunoaștere a persoanelor care se află în relații conflictuale latente, astfel încât, cu mult
discernământ, direct sau prin alți factori de influență ( colegi, rude, prieteni) să se grăbească
stingerea unor astfel de stări conflictuale. În accepție polițienească, informațiile sunt știrile,
datele obținute într-un cadru organizat de către polițiști potrivit competenței și domeniului lor
1127
Asa cum reiese din Legea 155 din 2010 a poliției locale și din regulamentele de organizare și
funcționare ale poliției locale.
1128
Florica Brașoveanu, Protecția mediului- condiție esențială a calității vieții în contextul integrării în
Uniunea Europeană, în Analele Universității Ovidius Constanța, Seria: Drept și Științe Administrative
de activitate, în legătură cu fapte, evenimente, stări de fapt, obiective, locuri, medii sau
persoane care prezintă interes. Cunoșterea permanentă a stării de spirit a populației aflate în
zona de responsabilitate și monitorizarea factorilor care pot influența negativ comportamentul
unui segment din populație ne ajuta la prevenirea unui conflict. Nu in ultimul rând,
cunoasterea persoanelor vulnerabile, care pot deveni cu ușurință victime alea faptelor
antisociale. În acest sens, poliția locala trebuie să desfăsoare acțiuni de prevenire și de
educație în rândul acestor categorii ( bătrâni singuri, copii, persoane cu dizabilități), să
primească și să verifice cu operativitate orice reclamatie și sesizare venită din partea acestora.
2. Razia
Razia reprezintă un complex de activităţi organizate la nivelul unei localităţi,cartier sau zonă,
în scopul depistării autorilor unor infracţiuni sau prinderii urmăriţilor, cu participarea unui
număr mare de poliţişti.
Dispozitivul raziei se compune dintr-un element de blocare pe căile de acces spre locul în
care se acţionează şi un element de intervenţie care acţionează în interior. În raport de
competenţe şi de suprafaţa pe care se execută, razia poate fi: totală şi parţială. Fiecare dintre
aceste forme poate fi organizată cu blocare totală sau parţială. Razia totală se execută la
nivelul unei localităţi şi cuprinde totalitatea problemelor din competenţa poliţiei. Razia
parţială se referă la activităţile specifice în anumite cartiere sau zone şi se acţionează în
anumite domenii din competenţa poliţiei. Modul de acţiune al poliţiştilor din interiorul zonei
blocate va fi adaptat, în funcţie de scopul urmărit şi de tipul de razie organizat. Razia se
organizează în baza unui plan de acţiune. Şeful misiunii efectuează instruirea participanţilor,
conduce acţiunea şi analizează activitatea efectivelor şi rezultatele obţinute.
3. Pânda
Pânda este o activitate tactică poliţienească, executată de doi sau mai mulţi poliţişti înarmaţi,
amplasaţi, în ascuns, într-un loc favorabil observării, cu scopul de a supraveghea în mod
direct şi conspirat activitatea unor elemente suspecte, de a reţine persoane urmărite sau de a
realiza prinderea în flagrant a autorilor unor fapte antisociale.
Pânda constă în supravegherea discretă a unor imobile, puncte obligatorii de trecere,
obiective sau alte locuri în care se comit fapte ilicite ori sunt favorabile săvârşirii de
infracţiuni. Pânda se execută atât cu ocazia patrulării, cât şi în alte împrejurări, în funcţie de
scopul propus, din proprie iniţiativă de către poliţiştii care execută misiuni de menţinere a
siguranţei publice în teren, sau din dispoziţie, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, de un
număr redus de poliţişti, pe o perioadă de timp limitată.
Înainte de a intra în dispozitiv, poliţiştii stabilesc semnele convenţionale adecvate
împrejurărilor şi timpului, pentru a putea comunica, la nevoie, pe timpul efectuării pândei.
Se efectuează recunoaşterea locului, se stabilesc locul de amplasare al fiecăruia în
dispozitivul pândei şi modul de acţiune, în raport de scopul misiunii. Deplasarea până la locul
de pândă se realizează de către poliţişti astfel încât să nu fie observaţi. În situaţia în care în
apropierea locului unde se execută pânda trec şi alte persoane, se urmăreşte cu atenţie
activitatea acestora. Prinderea persoanei vizate se realizează prin surprindere acţionând cu
rapiditate.
Dacă scopul pândei este stabilirea (observarea) activităţii unor persoane, poliţiştii reţin şi
notează tot ceea ce observă în legătură cu activitatea acestora, urmând ca ulterior să
întocmească raportul cu rezultatul pândei.
Dacă poliţiştii au fost descoperiţi în pândă, vor căuta ca la apariţia persoanelor să se comporte
în aşa fel ca acestea să fie convinse că prezenţa lor în acel loc este cu totul întâmplătoare.
Poliţiştii părăsesc locul pândei în următoarele situaţii:
a) când misiunea a fost îndeplinită;
b) pentru urmărirea infractorilor care fug şi nu se supun somaţiei de a rămâne;
la locul faptei;
c) când locul pândei a fost deconspirat;
d) când situaţia nu mai impune rămânerea în pândă.
Concluzii
În momentul de față sistemul se desfășoară pe lângă lacunar și defectuos necesitând o

colaborare mai strânsă între instituțiile de acest gen , o pregătire și perfecționare continuă. O
atenție sporită în ocuparea posturilor în poliție a unor persoane cu studii de specialitate în
domeniu, schimburi de experiență si o pregătire intensă. Fiecare instituție în parte are anumite
îndatoriri specifice: Poliția locală exercită atribuții în următoarele domenii: ordine și liniște
publică, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția
mediului, activitatea comercială, evidența persoanelor, având acțiuni comune cu structurile de
specialitate ale MAI. Conform statisticilor cele mai frecvente infracțiuni comise sunt
furturile, tâlhăriile, înșelăciuni, loviri sau alte violențe. Cele mai uzuabile metode și tehnici
de prevenire sunt puse în practică de către polițiști. În activitatea practică polițiști se
confruntă cu o multitudinede situații pe care aceștia trebuie să le rezolve recurgându-se la o
metodă sau alta. Prin activitatea desfășurată polițisti vin in contact cu persoane care au
încălcat legea sau se pregătesc să o încalce. Practica muncii de poliție a scos în evidență
faptul că pentru exercitarea drepturilor și obligațiilor de serviciu trebuie respectate anumite
reguli tactice. Varietatea cauzelor și împrejurărilor, situațiilor și mediilor care fac posibilă
încălcarea normelor, producerea unor fenomene negative conferă activității de prevenire un
caracter multilateral și complex. Presupune studierea permanentă a dinamicii transformărilor
ce au loc în viata sociala și aplicarea celor mai potrivite tehnici de combatere prin
implementarea unor noi metode de prevenire. Metodele corespunzătoare specificului situației
existente la un moment necesită un permanent spirit creator, pricepere, intuiție, îndrazneală și
o deplină competență.Cadrele de poliție trebuie să se afle mereu cu un pas înaintea producerii
faptei antisociale, să-i oprească declanșarea, prevenindu-l pe cel ce ar intenționa să o comită
asupra consecințelor negative ale acesteia, barându-i drumul spre comiterea ei. Prin
realizarea conținutului de prevenire, organele de poliție iau toate măsurile ce se impun și
folosesc toate mijloacele, metodele și tehnicile, izvorâte din practică și experiența pozitivă, cu
condiția ca acestea să se încadreze în litere și spiritul legii. Prevenirea reprezintă latura
fundamentală , cu cea mai mare pondere în activitatea organelor de poliție, fiind cea mai
nobila parte a muncii de poliție.
Bibliografie
Anechitoaie C.- ,,Elemente de dreptul muncii și securității sociale”, Editura Bren , editia a II
a revăzută, București, 2012
Popa G. D- ,,Legislație adnotată pentru uzul Poliției Locale” , Editura Muntenia 2013
Popa G. D- ,, Poliția locală în România de astăzi” Editura Muntenia, 2013
Stancu Ş. -Manual de tactică poliţienească Editura M.A.I., 2006.
Proceduri folosite in activitatea de poliţie I.G.P.R – D.P.O.P -2008;

Dispoziţia I.G.P.R nr. 643/2005 privind manualul de bune practici de intervenţie pentru
poliţistul de ordine publică;
MAREA TERITORIALĂ
RUSEN RODICA BIANCA
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
Abstract: THE PAPER CONTAINS THE ELEMENTS THAT DEFINE THE TERRITORIAL
SEA OF STATES IN GENERAL.
THIS PAPER PRESENTS THE CHARACTERISTICS OF THE TERRITORIAL SEA FROM

THE VERY BEGINNING UNTIL NOW ITS STRUCTURING. SYSTEMATICALLY TRIED TO
ILLUSTRATE THE FOLLOWING FEATURES: ASPECTS HISTORICALLY, THE NATIONAL
LEGISLATION OF THE TERRITORIAL SEA, INTERNATIONAL REGULATION OF THE
TERRITORIAL SEA, THE DEFINITION OF THE TERRITORIAL SEA CONTRACDICTORII
TRENDS IN DETERMINING THE TERRITORIAL SEA, TO ESTABLISH PRINCIPLES OF THE
TERRITORIAL SEA, WITHIN THE TERRITORIAL SEA, THE GREAT WIDTH TERRITORIAL
INNER LIMIT OF THE TERRITORIAL SEA, THE OUTER LIMIT OF THE TERRITORIAL SEA
BASE LINE IS NORMAL RIGHT BASELINE DELIMITATION OF THE TERRITORIAL SEA
BETWEEN STATES WHOSE COASTS ARE ADJACENT TO OR LOCATED FACE TO FACE.
THE SEAT MATERIAL IS THE UNITED NATIONS CONVENTION ON THE LAW OF THE
SEA, SIGNED AT MONTEGO BAY (JAMAICA) ON 10 DECEMBER 1982. IN THE PREAMBLE OF
INTERNATIONAL TREATIES, WHICH EXPLAINS THE MEANING OF LEGAL TERMS, MEANS
THE TERRITORY OF STATES PARTIES TERRITORY, INCLUDING THE TERRITORIAL SEA
ESTABLISHED IN ACCORDANCE WITH LAW INTERNATIONAL, AS IT IS REFLECTED IN THE
UNITED NATIONS CONVENTION ON THE LAW OF THE SEA IN 1982.
BEING A PART OF THE NATIONAL TERRITORY, THE TERRITORIAL SEA IS SUBJECT

TO THE REGULATIONS OF THE COASTAL STATE, COMPLETE WITH NORMS OF
INTERNATIONAL MARITIME LAW WHICH ESTABLISH RELATIONS BETWEEN THE
COUNTRIES OVER THE SEA IN TIME OF PEACE OR WAR.
AS A CONCLUSION, I HAVE TRIED TO SHOW THAT THE TERRITORIAL SEA IS AN

IMPORTANT ELEMENT, WHICH IS PART OF THE STRUCTURE OF A COUNTRY AND
WITHOUT WHICH IT COULD NOT BE DELIMITED POLITICALLY, ECONOMICLLY AND
MILITARY.
1. Aspecte din punct de vedere istoric

Aspectul legat de interesul istoric, Gheorghe I. Brătianu, referindu-se la poziţia ţării noastre,
spunea: “Avem de-a face, fără îndoială, cu reversal inevitabil al medaliei: “interesul istoric pe care îl
trezeşte o regiune geografică este un privilegiu ce se plăteşte scump” 1129.
Valerian Ursianu arată ca omul - şi, prin urmare, popoarele, care sunt formate din oameni –
nu poate avea un drept de proprietate, decât asupra lucrurilor care sunt opera directă sau indirectă a
inteligenţei şi activitaţii sale.
Potrivit părerii sale, proprietatea asupra pământului nu este “atât de absolută”, precum dreptul
de proprietate asupra productelor solului.
În aceasta privinţă, el precizează că, la baza acestei teorii, stau “dreptul natural şi dreptul
ginţilor, care nu permit nimănui să devină proprietar de pământ, de aer şi de apă, în aşa fel, incât acea
acaparare să devină prejudiciabilă şi vătamatoare semenilor sai”.
Cât priveşte apa, pe care o consideră unul din elementele cele mai importante şi mai necesare
omului, ea nu poate fi opera sau creaţia omului, deci nu poate deveni proprietatea acestuia.
În acest sens, îl citează pe Savigny, care, în tratatul despre posesiune, arată că “luntrasul
posedă luntrea sa, dar nu şi apa asupra căreia pluteşte, cu toate că, şi una şi alta servesc scopului său”.
Dreptul de proprietate asupra unui lucru a căror utilizare este inepuizabilă şi infinită, este inutilă şi
nedrept 1130. în acest sens, marea şi exploatarea ei în mod paşnic, este inepuizabilă.
Lătimea mării teritoriale a fost, la început, de trei mile, sau stabilită prin regula bătăii tunului.
Aceasta regulă este determinată de faptul că, până la această distanţă de trei mile, cât bătea tunul, se
putea asigura suveranitatea ţării.
Art. 1 din proiectul de Convenţie al Conferinţei de codificare de la Haga, din 1930, prevedea:
“teritoriul statului cuprinde o zonă a mării desemnată, în această zonă, se exercită în condiţiile fixate
de prezenta convenţie şi de celelalte reguli ale dreptului internaţional.” (alin. 2).
Este de observat că, în cursul discutării acestui articol, din cele 47 de state semnatare la Actul
final, 28 de state s-au pronunţat pentru suveranitate, 17 s-au abţinut de a-şi exprima vreo părere în
această problemă, iar 2, respectiv Grecia şi Cehoslovacia, au combătut ideea de suveranitate.
Art. 1 alin. 1 din Convenţia adoptată de Conferinţa de la Geneva, din 1958, are următorul
cuprins: “Suveranitatea statului se întinde în afara teritoriului său şi a apelor sale interioare, asupra
unei zone a mării adiacentă coastelor sale, sub denumirea de mare teritorială”.
1129
Gheorghe I. Brătianu. Marea Neagră. De la origine la cucerirea otomana. Bucuresti: Ed. Meridiane, 1988,
p.35.
1130
Paul Fauchile. Traite de droit internaţional public.Deuxieme partie. Paris: ROUSSEAU & OIE, Editeurs, 1925,
p.12
Expresia “in afara teritoriului şi a apelor sale interioare”, introdusă în textul adoptat de
Conferinţa, a constituit un amendament britanic, care a fost adoptat în umanitate de participanţii la
conferintă.
2. Reglementarea natională a “Mării teritoriale”
Sediul materiei il reprezinta Legea nr 17/1990 ( r ) privind regimul juridic al apelor

maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale
României 1131.
In mod frecvent, literatura de specialitate enumera printre elementele constitutive ale oricărui
stat: naţiunea, teritoriul şi suveranitatea. Fără acestea un stat nu ar putea exista.
Reglementarea juridica în acest sens este realizată de dreptul administrativ, care reprezintă
acea parte a dreptului public, ce cuprinde totalitatea normelor juridice, în conformitate cu care se
exercită activitatea administrativă a statului asupra teritoriului său.
Teritoriul naţional este partea din globul pământesc care cuprinde solul, subsolul, apele şi
coloana de aer de deasupra solului şi apelor asupra căruia statul îşi exercită puterea suverană.
1132
Teritoriul acvatic este alcătuit din apele râurilor, lacurilor şi canalelor , apelor porturilor,
radelor, băilor – ca ape interioare - , precum şi din suprafaţa maritimă de o anumita lăţime, care se
întinde de-a lungul ţărmului, în afara limitelor apelor interioare şi care poartă demumirea de “mare
teritorială”.
Apele maritime interioare, marea teritorială, solul şi subsolul acestora, precum şi spatiul
aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul României.
În aceste spaţii România îşi exercită suveranitatea în conformitate su legislaţia sa internă, cu

prevederile convenţiilor internaţionale la care este parte şi ţinând seama de principiile şi normele
dreptului interaţional.
Marea teritorială îşi regăseşte principala reglementare în dreptul administrativ prin

prevederile Legii nr. 17/07/08/1990 ( r ) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, ale
1131
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 07/08/1990, Republicat în baza Legii nr. 36/2002,
Completat şi Modificat de Ordonanta de urgentă nr. 130/2007.
1132
Paul Fauchile. Traite de droit internaţional public.Deuxieme partie. Op. cit.,p.285. Canalele de transport
sunt transee, care sunt sapate pe teritoriul unui stat pentru a facilita libera trecere spre apele mării şi sa
permită traficului maritim intre mare care separa teritoriul. Ele pot traversa teritoriul unuia sau teritoriile mai
multor state. Prin caracterul lor extern şi de scop, ele se aseamană cu strâmtorile.
mării interioare, ale mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României
1133
;
Potrivit art.2 din legea nr 17 din 1990 ( r) , Marea teritorială a României cuprinde fâşia de
mare adiacenta ţărmului, ori după caz, apelor maritime interioare, avand laţimea de 12 mile marine
(22.224.), masurată de la liniile de bază.
Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului său, după caz, liniile
drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg ale
insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare
permanente.
În cazul unor evoluţii obiective de natură să influenţeze punctele între care sunt trasate liniile
de bază drepte, coordonatele noilor puncte sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Limita exterioara
a mării teritoriale este linia care are fiecare punct situate la o distanta de 12 mile marine, măsurată de
la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază.
Marea teritorială a României se delimitează de marea teritorială a statelor vecine prin

înţelegeri cu fiecare dintre aceste state, în conformitate cu principiile şi normele dreptului
internaţional.
Limitele exterioare şi laterale ale mării teritoriale, constituie frontiera de stat maritimă a
României.
3. Reglementarea internatională a “Mării teritoriale”
Sediul materiei il reprezintă: Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, incheiată la
Montego Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982 1134.
Dreptul internaţional se deosebeşte de dreptul intern prin tehnicile juridice diferite. Dreptul
internaţional rămâne un drept de “coordonare”, în timp ce, dreptul intern este un drept de
“subordonare”.
Normele juridice de drept public au un caracter prohibitiv, opunându-se realizării unor

interese contrare ordinii de drept, scopul imediat lor find aplicarea unitară a legii pe întregul teritoriu
1133
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 99 din 09/08/1990. A intrat în vigoare la data de
07.11.1990.Modificat, completat de Legea nr.36 din 16/10/2002,
1134
Ratificată de România prin Legea nr. 110/1996, Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 300
din 21 noiembrie 1996.
al ţării, ori în cazul comunitaţilor internaţionale, aplicarea convenţiilor ratificate de aceste, pe întreg
spaţiu deţinut de către ţările care sunt parte la acele acte internaţionale.
4. Definirea mării teritoriale
Definirea mării teritoriale din punct de vedere juridic a cunoscut o evoluţie destul de confuză,
până când statele lumii la sfârşitul mileniului II , au convenit printr-o abordare uniformă şi clară cu
prevederi în norme de drept international, cu aplicabilitate generala.
Încă din cele mai vechi timpuri puterea legii putea fi caracterizată ca fiind porunca având
menirea să oprească, să permită, să pedepsească. De aici şi până la definirea dreptului internaţional
respective a dreptului maritime internaţional nu este decât un mic pas.
Principiile şi normele dreptului internaţional reglementează printre altele, activitatea statelor

privind spaţiile terestre. Aceste spaţii se grupează în două categorii: Apariţii terestre aflate sub
suveranitatea statelor şi al căror regim juridic este stabilit de dreptul intern, iar normele dreptului
internaţional au un caracter complementar; Spaţii cu regim internaţional nesupuse suveranitaţii
statelor.
În preambulul tratatelor internaţionale, unde sunt explicate sensul unor noţiuni juridice,
1135
Teritoriul inseamnă teritoriul statelor părti, inclusiv apele teritoriale stabilite în concordanţă cu
dreptul internaţional, aşa cum acesta este reflectat în Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului
mării din 1982.
Prevederile unor tratate se aplică şi marilor şi fundurilor mărilor adiacente apelor teritoriale
asupra cărora statele parţi, au drepturi suverane sau jurisdicţie în conformitate cu dreptul internaţional,
aşa cum acesta este reflectat în Conventia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982 1136
Asadar, marea teritorială, cu solul, subsolul şi spaţiul aerian de deasupra sa se afla sub
suveranitatea statului riveran. Fiind o componentă a teritoriului naţional, marea teritoriala este supusă
reglementărilor statului riveran, reglementări completate cu norme ale dreptului maritim
1137
internaţional care stabilesc raporturile dintre state în legătură cu marea în timp de pace sau de
război.
1135
Constantin Manea; Olimpiu Crauciuc, A. G. Tratat de Drept Internaţional Maritim internaţional Public. Vol
1,op.cit., p.89.
1136
Vezi ca ex: prevederile art. 1, pct. 1 lit. f) ale Tratatului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite
ale Americii privind încurajarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, Incheiat la Bucureşti, la data de 28 mai
1992. Publicat în Monitorul Oficial , Partea I nr. 293 din 20/11/1992.
1137
Anton Beziris, Constantin Popa, Gheorghe Scurtu, Gheorghe Baboi, Op. cit. p. 175, (international maritime
law, internaţional lae of the sea).
5. Tendinţe contradictorii în stabilirea mării teritoriale
Spre deosebire de marea liberă, marea teritorială reprezintă “ porţiunea din suprafaţa maritimă
care scaldă coasta apei pe o anumita lărgime. Această zonă este supusă autoritaţii statului suveran şi
1138
presupune derogarea de la principiul libertaţii mărilor . Fără îndoială, au mai fost date definiţii cu
privire la marea teritorială. Literatura juridică română şi străină cunoaste o multitudine de definiţii;
toate cuprind, în genere, aceleaşi elemente.
Ion Diaconu defineşte marea teritorială ca fiind “fâşia de mare de o anumită lăţime (până la
12 mile marine), situate de-a lungul litoratului unui stat, dincolo de liniile de bază 1139.
O altă definiţie este cuprinsă în Cursul de drept internaţional public scris de Dumitra Popescu
şi Florian Coman.
Potrivit acestor autori, marea teritorială, delimitându-se de apele maritime interioare prin lina
sa de bază, face parte integrantă din teritoriul de stat, fiind supusă-împreună cu resursele sale -
suveranităţii naţionale a statului riveran, iar regimul său juridic este stabilit prin legislaţia internă a
statului riveran, ţinându-se seama şi de prevederile dreptului internaţional 1140.
Referitor la lăţimea mării teritoriale, se ştie ca aceasta nu a fost întodeauna aceeaşi.
S-a susţinut, într-o primă etapă, ca lăţimea mării teritoriale ar fi până la jumatatea mării (Norvegia,
Anglia); apoi a fost formulată regula “bătăii tunului”, ce prevedea ca “marea teritorială se întinde până
unde ajunge obuzul tras de tun”. La Conferinţa ONU asupra dreptului mării, din 1958 şi 1960, s-au
înregistrat câteva tendinţe cu totul contradictorii, greu de conciliat.
Astfel, unele state (cele dezvoltate) insistau pentru fixarea unei limite de 3 sau 6 mile pentru
marea teritorială. Alte state cereau să se recunoască dreptul statului riveran de a-si stabili, prin măsuri
unilaterale, o lătime de 3-12 mile pentru marea teritorială. Principalul neajuns al aplicarii unei astfel
de măsuri il constituia totala lipsă de uniformitate, caracterul ei arbitrar.
O altă tendintă a fost stimulată de Proclamatia din 28 septembrie 1945 a Preşedintelui Harry
Truman, cu privire la suveranitatea asupra platoului continental. Astfel, preşedintele Argentineim
Juan Domingo Peron a proclamat, la 11 octombrie 1946, suveranitatea Argentinei, atât asupra
platoului continental, cât şi asupra mării epicontinentale, fapt ce a fost consacrat, ulterior, prin Legea
din 29 decembrie 1966.
1138
George Plastara, Manual de drept internaţional public, Editura Socec & Co., S.A., Bucuresti, p.202
1139
Ion Diaconu, Curs de drept internaţional public, Casa de editură şi presă “ Şansa S.R.L.”, Bucureşti,1993,
p.128.
1140
Ibidem.
Chile şi Peru (la 23 iunie şi respective, 1 august 1947) şi-au proclamat suveranitatea asupra
platoului continental cât şi asupra apelor adiacente, pe o întindere de 200 mile marine.În 1952, Chile,
Ecuador şi Peru au semnat Declaraţia de la Santiago, cu privire la zona maritimă, prin care, fiecare din
cele trei state îşi abroga “suveranitate şi jurisdicţie asupra zonei de mare adiacentă coastelor propriei
sale ţări şi extinzându-se nu mai puţin de 200 mile nautice de respectivele coaste”.
Pentru promovarea măsurilor impuse prin statornicirea acestor limite ale mării teritoriale, cele
trei ţări au constituit The Standing Commission OF THE South Pacific (Comisia permanenta
pentru Pacificul de Sud).
După aceasta, mai multe state şi-au extins apele teritoriale, stipulând, prin acte normative
proprii, drepturile şi obligaţiile altor state, modalitaţile accesului. Regulile privitoare la navigaţie etc.
Potrivit Convenţiei asupra mării teritoriale şi zonei contigue (1958), lăţimea mării teritoriale
este data de “linia refluxului de-a lungul costei, aşa cum este indicat pe hărţile marine la scară mare,
recunoscute oficial de statul riveran”.
Asadar, Convenţia nu a stabilit o lăţime precisă mării teritoriale, fapt ce a dat naştere unor
discuţii pe plan ştiinţific şi unor complicaţii în planul raporturilor concrete de drept maritim.
Astfel, unii au demonstrat ca aceste acte unilaterale, “contravin principiilor colaborarii

internaţionale şi egalitaţii suverane”, considerând, ca atare, ca “ele nu au efecte pe planul dreptului
internaţional, nefiind impozabile decât statelor care s-au dat asentimentul cu privire la măsurile
proclamate”.
Astfel de puncte de vedere au fost expuse la conferinţele ONU asupra dreptului mării, din
1958 şi 1960, de către reprezentaţii britanici şi americani la aceste conferinţe, precum şi de delegaţiile
Olandei şi Turciei la cea ce a III-a Conferiţă ONU asupra dreptului mării.
Alţi autori au susţinut că “nu caracterul unilateral, bilateral sau multilateral, ci conformitatea
1141
cu marile principii ale dreptului internaţional determină validitatea şi eficacitatea acestor acte .
Fără îndoială statul riveran poate stabili orice măsuri pentru aplicarea convenţiilor
internaţionale în zonele maritime proprii, dar nu poate hotărî unilateral asupra limitelor acestor zone,
ştiut fiind că asemenea măsuri trebuie să facă obiectul unor înţelegeri multilaterale, negociate; nici un
stat riveran nu poate adopta măsuri care ar aduce atingerea intereselor generale ale comunităţii statelor
şi nu poate impune altor state măsuri obligatorii, în afara celor statornicite prin convenţii
internaţionale 1142, adoptate conform procedurii stabilite.
1141
Edwin Glaser, Rolul actului unilateral al statului în stabilirea lătimii mării teritoriale, în “Studii şi cercetari
juridice”.
1142
Ion Dogaru, Constantin Mocanu, Tudor R. Popescu, Maria Rusu, Principii şi instituţii în dreptul comerţului
internaţional, Editura Scrisul Românesc, 1980, pag. 50.
Problema măsurilor unilaterale a fost una din cele mai discutate din domeniul dreptului
maritim. O asemenea orientare majora a dominat după cum se cunoaşte, dezbaterile Conferinţelor de
la Montevideo, din mai 1970, şi de la Lima, din august 1970; cu această ocazie, s-au prexizat mai bine
evenimentele conceptuale şi exigenţele juridice ce se cereau a fi avute în vedere.
În cadrul acestei conferinţe, s-au invocat argumente de natură economică, dar şi de ordin
general.
Delegaţia Islandei a relevat încă la prima Conferintă ONU asupra dreptului mării, în 1958,
că , “în împrejurări excepţionale, din motive economice majore, statul poate să–si exercite
suveranitatea şi o jurisdicţie exclusiv intr-o zonă de pană la 200 mile marine”.
Totodată, s-a afirmat că statul riveran “poate exercita, în virtutea suveranitaţii sale, controlul
navigaţiei şi survolurilor”, ceea ce “nu va avea un efect negativ asupra intereselor comunitaţii
internaţionale, cu privire la navigaţie, comerţ şi cooperare”.
6. Principii pentru stabilirea mării teritoriale
Urmare dezbaterilor Conferinţei din 1958 asupra dreptului mării, s-a ajuns la concluzia ca
“orice stat are dreptul de a fixa lătimea mării sale teritoriale, pănă la o limita care să nu depăşească 12
mile marine, măsurată de la liniile de bază, determinate conform convenţiei”. Astfel, atât de
controversata problema a lăţimii mării teritoriale a fost soluţionată în sensul că: limita acesteia este
uniformă; statul riveran îşi poate stabili întinderea apelor teritoriale sub 12 mile, dar nu peste această
limită.
În orice caz, Convenţia asupra mării teritoriale şi zonei contigue din 29 aprilie 1958, de la
Geneva, consacră un principiu concret, care îşi păstrează actualitatea şi poate fi oricând uzitat, atunci
când situaţia o permite şi anume, cel al liniei mediane: “în cazul când coastele a doua state sunt
aşezate faţă în faţă sau sunt limitrofe, nici unul din aceste state nu are dreptul – în lipsa unui accord
contrar între ele - să-şi extindă marea sa teritorială peste linia mediană, ale cărei puncte sunt la
distanţe egale de punctele cele mai apropiate ale liniilor de bază , de la care se măsoară lăţimea mării
teritoriale a fiecăruia dintre cele două state”.
Este de observat că, potrivit art.1 din Cap, I nr.70/1990, pentru reglementarea apelor maritime
interioare, a mării teritoriale şi zonei contigue ale României, “liniile de bază sunt liniile celui mai
mare reflux de-a lungul ţărmului sau după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale
ţărmului, inclusive ale tărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor
hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente”.
Disoziţiile respective nu se aplică, însă, în cazurile în care , din cauza unor titluri istorice sau
a altor imprejurari speciale, este necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitate în alt
mod”.
Un judecator de la Curtea Internaţională de Justiţie, St. M. Schwebel, spunea: “Este mai uşor
de criticat, decât de construit”. Un confrate de al său, G. Fitzmaurice, afirmă, încă din 1973, că:
“Dincolo de un oarecare punct, nu se pot revendica ape teritoriale, fără a friza absurdul”.
7. Limitele mării teritoriale
Limitele exterioare şi laterale ale mării teritoriale, stabilite conform prevederilor Convenţiei
privind dreptul mării, constitue frontiera de stat maritimă a ţărilor riverane la mare.
7.1. Lătimea mării teritoriale
Este clar ca acest important instrument juridic internaţional înlătură orice suspiciune
referitoare la suveranitatea asupra mărilor şi oceanelor.
Art. 3 din Convenţie poarta titlul “Lăţimea mării teritoriale” şi precizează că “orice stat are
dreptul de a-şi fixa lăţimea mării sale teritoriale. Această lăţime nu poate depăşi 12 mile marine
măsurate de la liniile de bază, stabilite în conformitate cu prezenta Convenţie”.
7.2. Limita interioară a mării teritoriale
Limita interioară a mării teritoriale o constitue ţărmul pe toată lungimea terestră cuprinsă între
limitele naturale sau funcţionale, contravenţionale ale uscatului exprimată în metri sau km. în
vocabularul usual se foloseşte termenul de : linia de la lungimea litoralului unui stat 1143.Organizarea
teritoriului, întinderea litoralului este o acţiune de politică internaţională de ansamblu privind
dezvoltarea naţiunilor.
7.3 Limita exterioara a marii teritoriale
Limita exterioara a mării teritoriale este constituită de o linie, având fiecare punct la o distantă
egala cu lătimea mării teritoriale, din punctul cel mai apropiat al liniei de bază.
7.4 Linia de bază normală
1143
Din studierea materialului cartografic existent, în urma recunoaşterilor din teren şi a lucrărilor tipografice
executate pe litoral, se constată următoarele: Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe distanta de
245km, de la granita cu Bulgaria, pană la Braţul Chilia. El are o orientare de la sud la nord.
În Convenţie sunt cuprinse precizări importante, cu privire la linia de bază normală. Art. 5 al
Convenţiei dispune că “dacă în prezenta Conventţie nu se prevede altfel, linia de bază normală, de la
care se măsoară lăţimea mării teritoriale, este linia refluxului de-a lungul ţărmului, astfel cum aceasta
este indicată pe hărţile marine, la scară mare, recunoscute oficial de statul riveran”.
În general, linia de bază este constituită de limita zonelor mereu acoperite de mare, indiferent
de nivelul mareei, în absenţa fenomenelor meteo-oceanografice excepţionale.
În cazul părţilor insulare ale unei formaţiuni de atoli sau ale unor insule marginite de recife
dantelate, linia de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale este linia refluxului înspre larg a
recifului, aşa cum este indicată pe hărţile marine recunoscute oficial de statul riveran.
7.5 Linia de bază dreaptă
Importante precizări sunt cuprinse în art. 7 al Convenţiei, care se intituleaza “liniile de bază
drepte”. Astfel, se prevede că, acolo unde marea prezintă crestături şi taieturi adânci sau dacă există
un şir de insule de-a lungul ţărmului, în imediata apropiere a acestuia, se poate folosi metoda liniilor
de bază drepte, care leagă puncte corespunzătoare, pentru trasarea liniei de bază, de la care se
măsoară lăţimea mării teritoriale.
7.6 Delimitarea mării teritoriale dintre state ale căror ţărmuri sunt adiacente sau situate
faţă în faţă
În cazul în care ţărmurile a două state sunt adiacente sau situate faţă în faţă, nici unul dintre
aceste state nu are dreptul , în lipsa unui acord contrar între ele, să-şi extindă marea sa teritorială
dincolo de linia mediană ale cărei puncte sunt la distanţe egale de punctele cele mai apropiate ale
liniilor de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale a fiecăruia dintre cele două state.
Această dispozitie nu se aplică totuşi în cazul în care, din cauza existenţei unor titluri istorice sau a
altor împrejurări speciale, este necesar ca marea teritorială a celor două state să fie delimitată în alt
mod.
Istoria românească nu ar putea fi înţeleasă fară să se ţină seama de drumurile şi de influenţele

care se încrucişează pe teritoriul unde ea a evoluat, astfel încât l-au facut o adevarată răscruce a
civilizaţiilor si a negoţului, dar şi, din nefericire, a invaziilor si a războaielor. Gh. I. Bratianu ne oferă
o altă caracterizare: “Noi trăim aici la o răspântie de drumuri, la o răspântie de cultură şi, din
nefericire, la o răspântie de năvăliri şi imperialisme. Noi nu putem fi despărţiţi de întregul complex
geografic care, cum veţi vedea, ne mărgineşte si ne hotărăşte destinul, între cele două elemente care
îl stăpânesc, muntele si marea. Ceea ce aş vrea să apară lămurit este ca pentru a ne întelege trecutul,
trebuie să întelegem mai întai întregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face
parte.”
Bibliografie
1) Constantin Anechitoae, Introducere in Drept Maritim, Editura Bren, Bucureşti, 2008.

2) Gheorghe I. Brătianu. Marea Neagră. De la origine la cucerirea otomană. Bucureşti: Ed.
Meridiane, 1988.
3) Constantin Manea; Olimpiu Crauciuc, A. G. Tratat de Drept Internaţional Maritim
internaţional Public.
4) George Plastara, Manual de drept internaţional public, Editura Socec & Co., S.A., Bucureşti.
5) Ion Diaconu, Curs de drept internaţional public, Casa de editură şi presă “ Şansa S.R.L.”,
Bucureşti,1993.
6) Ion Dogaru, Constantin Mocanu, Tudor R. Popescu, Maria Rusu, Principii şi instituţii în
dreptul comerţului internaţional, Editura Scrisul Românesc, 1980.
7) Legea nr. 110/1996, Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PORTURI MARITIME
TUDOSE (VIERU) ELENA
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANŢA
Abstract: THE PORTS CONSTRUCTION REPRESENTS ONE OF THE OLDEST AND

IMPORTANT OBJECT OF ACTIVITY FOR THE HUMAN BEING. IN ANCIENT TIMES THE
PORTS WERE NAMED “EMPORIUM”.DURING THE MIDDLE AGES WERE NAMED
„ COMPTAUR MARITIM”.
WHEN IT WAS NOT OFFERING THE NECESSARY CONDITIONS ( DEEPTH, STREAMS,
ETC) THE HUMAN BEING MODIFIED THE ENVIRONMENT WITH ARTIFICIAL FITTINGS.
AFTER THAT THE DIGS , WAVE-BREAKERS AND THE FLOOD GATES APPEARED . IN OUR
TIME THROUGH MARITIME PORTS WE UNDERSTAND THE SPECIAL FITTINGS CREATED ON
THE SEASIDE, AT THE CROSSING POINT OF THE OCEANS OVERFLOW, ON WAYS OF
COMUNICATION , ON RIVERS , AS COMERCIAL PURPOSE, MILITARY AND TURISTIC.
THE PORT DEFINITION WE CAN DO IT LIKE FOLLOWING : THAT SHELTERED PLACE
IN A NATURAL OR ARTIFICIAL WAY LOCATED IN A BAY, GULF OR ON THE EDGE OF AN
OCEAN IN WHICH WERE CREATED CONDITIONS FOR ENTERING, STANDING AND
HANDLING , THE OPERATIONS OF LOADING AND UNLOADING , THE PROVISION AND
REPAIRS FOR SHIPS. IT CONSISTS FROM AN “ ACVATORIU” AND “ HARBOR BASIN”
DIVIDED IN “ PIER' AND “DOCKS”
IT HAS A LAND STRIP CALLED “ THE PORT TERRITORY” IN WHICH CAN BE FOUND
THE BUILDINGS FOR THE PORTS AUTHORITIES , THE SHOPS AND THE DEPOSITS , THE
REPAIRS SHIPYARDS AND VARIOUS COMPANIES.
IS PROTECTED FROM THE SEAWARD BY SPECIAL HYDRAULIC STRUCTURES ( PIER
AND WAVE-BREAKERS). IN THE TIDE AREAS, THE PORT ENTRANCE IS PROVIDED WITH
FLOOD GATES OR TIDE GATES WHICH ENSURES THE APPROPRIATE DEPTH IN THE BASIN
DURING LOW TIDE.IN FRONT OF THE PORT THERE IS A WATER SURFACE , WHICH IS
USUALLY PARTIALLY COVERED , CALLED “ROADSTEAD” WHERE THE SHIPS WAITS FOR
THEIR TURN TO BERTH OR MOORING LINE. IN SOME PORTS ARE DEVELOPLED
OPERATIONS FOR LOADING-UNLOADING.
NOŢIUNI INTRODUCTIV
Construcţia porturilor constituie una din cele mai vechi şi mai importante domenii de
activitate ale omului. În antichitate porturile erau denumite ,,Emporium”. În Evul Mediu ele s-au
numit ,,Comptaur Maritim”.1144
1144
Dan Contulimazii, Legislaţie Portuară, Masterat – Specializarea ,,Legislaţie Maritima”, Universitatea
Maritimă Constanţa, 2003 Curs 1.
Atunci când nu oferea condiţiile necesare (adâncime, curenţi etc.) omul a intervenit cu
amenajări artificiale. Au apărut astfel digurile, sparge-valurile, ecluzele.
În prezent prin porturi maritime, se înţeleg acele amenajări create pe litoralul maritim, la gurile de
vărsare ale fluviilor pe căile de comunicaţie pe ape interioare 1145, în scop comercial1146, militar sau
turistic.
Definirea portului o putem face astfel: este acel loc adăpostit în mod natural sau artificial într-
o baie, golf sau pe malul unui fluviu, în care s-au creat condiţii pentru intrarea, staţionarea, manevra,
desfăşurarea operaţiunilor de încărcare şi descărcare, aprovizionarea şi repararea navelor. Se compune
dintr-un ,,acvatoriu” sau ,,bazin portuar” împarţit în ,,moluri” şi în ,,bazine”.
Dispune de o fâşie de uscat numită ,,teritoriul portului” şi pe care se regasesc clădirile

autoritaţilor portuare, magaziile şi depozitele, şantierele de reparaţii şi diferite întreprinderi
comerciale. Este apărat dinspre larg de construcţii hidrotehnice speciale (diguri şi sparge-valuri). În
regiunile cu maree, intrarea în port sau în bazine este prevăzută cu ecluze sau porţi de maree, care
asigură adâncimi corespunzătoare în bazin pe timpul refluxului. În faţa portului, există o suprafaţă de
apă, de regulă parţial adăpostită, numită,,radă” în care navele aşteaptă rândul de acostare la dane sau
unde. În unele porturi, se desfaşoară şi operaţii de încărcare-descărcare. De-a lungul digurilor,
molurilor şi fâşiei costiere ale porturilor sunt amenajate cheuri cu dane- formând ,,fontul de acostare şi
de operaţii”- la care acostează navele pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor şi pasagerilor. Cheurile
sunt prevazute cu instalaţii de acostare şi legare (babale, inele, trancheţi, apărători sau perne de
cauciuc), cu instalaţii de deservire (guri de apa şi combustibil lichid, prize de curent electric şi de
telefon), cu instalaţii de încărcare/descărcare (macarale, elevatoare, transbordoare, staţii de pompare),
cu un complex de exploatare (ateliere de reparaţii şi şantiere cu cale şi docuri plutitoare sau uscate,
depozite de aprovizionare, depozite şi magazii pentru mărfuri, gară maritimă etc. Şi cu reţea de căi
ferate şi şosele. Pentru asigurarea adâncimii necesare intrării şi staţionării navelor în vedera operării,
bazinele portuare sunt dragate periodic.
Într-un raport pregătit pentru Comisia Europeană de către ,, Working Group on Port” un port
maritim este definit ca ,, o zonă de pământ şi apă realizată prin astfel de lucrări de îmbunătăţire şi
echipament pentru a permite, în principal, primirea navelor 1147,
1145
Prin ape interioare se înţeleg canalurile, lacurile, rîurile, fluviile, intrările, băile şi braţele de mare dintre
proeminenţele uscatului.
1146
Specializate pentru încărcări-descărcări de mărfuri, construcţii şi reparaţii nave, pentru transbordare,
dotate cu diferite terminale destinate operării mărfurilor vrac solide sau lichide.
1
1147
O nava este o construcţie plutitoare de dimensiuni superioare unei ambarcaţiuni, (ex. Vaporul) avand
formă, rezistenţă structurală, calitaţi nautice şi echipament care să-i permită navigaţia şi utilizarea în
transporturi de mărfuri şi pasageri, sau pentru agrement, cercetare ştiinţifică, lucrări tehnice etc. Prin propulsie
proprie.
Încărcarea şi descărcarea lor, depozitarea mărfurilor, primirea şi livrarea acestor mărfuri prin transport
intern şi poate include de asemenea, activitaţi de afaceri legate de transport maritim”.
În literatura de specialitate, porturile au fost definite din punct de vedere geografic, economic
sau juridic dupa cum urmează :
- este un loc de adăpost pentru ambarcaţiuni împotriva acţiunilor valurilor şi vânturilor;

- este un loc de adăpost şi piaţă de schimb pentru mărfurile transportate pe apă;
- este o amenajare creată pe litoralul maritimla gurile de vărsare ale fluviilor şi pe căile de
comunicaţie pe apele interioare destinate în general deservirii transporturilor de mărfuri şi
pasageri şi pentru aprovizionare şi reparaţii;
- un port este, în general, un loc adăpostit în care navele se pot refugia pe furtună şi pot staţiona
în siguranţă. Cu timpul însă termenul a căpătat un sens mai larg, indentificându-se cu sfera
mai cuprinzătoare a noţiunii ,,port”, datorită faptului că pe lângă adăpostire, navele au trecut
şi la operaţiuni de încărcare/descărcare;
- în sens strict, termenul defineşte o suprafaţă de apă adăpostită de diguri de sparge-valuri în
care navele pot staţiona pot opera, dar se poate şă nu fie împărţită în bazine specializate cu
cheuri, dane, docuri utilate pentru manipularea mărfurilor.
Într-un manual de Geografie economică maritimă şi fluvială 1148, portul este definit ca o staţie
de tranzit între căile navigabile şi cele terestre. El trebuie să fie prevăzut cu suprafeţe de apă bine
adăpostite împotriva valurilor , curenţilor, aluviunilor şi uneori, a variaţilor mari de nivel.
Portul este un loc de adăpostire în mod natural sau artificial pe malul mării sau oceanului,
într-un golf unde există condiţii pentru intrarea, staţionarea, manevra, desfăşurarea operaţiunilor de
încărcare şi descărcare, de aprovizionare, reparare, vămuire a navelor etc. şi se compune dintr-un
acvatoriu împărţit prin moluri, în bazine1149.
Locul de amplasare a fost determinat de aspecte fizice (formele de relief), dar şi de aspecte
comerciale (loc propice pentru realizarea schimbului).
Sunt ţări care au instituit regimul portului prin acte normative, ca de exemplu ,,Statul columbian al
legii porturilor maritime” care prevede la art.5 paragraf 11 că: ,,un port este un grup de facilitaţi fizice
incluzând activităţi, canale învecinate, instalaţii şi servicii care sunt posibile de realizat într-o zonă
apropiată de mare sau de râu pentru încărcarea şi descărcarea tuturor tipurilor de nave şi de a transfera
2
1148
Autor: Iuraşcu Gheorghe, Popa Costică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, pag. 85.
1149
Alecu Alexandru, Ciprian Alexandrescu, Tratat de Drept Maritim, Editura Fundaţiei Academice Danubius,
Galaţi, 2006, pag.67.
mărfurile între traficul auto, calea ferată, maritimă şi/sau riveran, terminalele porturilor, danele de
încărcare etc.”
Unde nu există nici o definiţie în legea naţională, se aplică legea internaţională maritimă.
Rolul coordonator al dreptului internaţional este determinat de faptul că ,,subiectele sale sunt
în principal state suverane şi egale în drepturi, alcătuind Comunitatea Internaţională” 1150 .În cosecinţa,
prin art.1 al Convenţiei de la Geneva din 9 decembrie 1923 asupra regimului internaţional al
porturilor maritime: ,,Toate porturile care sunt fregventate în mod obişnuit de nave maritime şi sunt
folosite pentru comerţul internaţional vor fi considerate porturi maritime”.
Instalaţiile permanente care fac parte dintr-un sistem portuar şi care înaintează cel mai mult
spre larg sunt considerate că fac parte din ţărm.
IMPORTANŢA PORTURILOR
Porturile sunt fără îndoială, cele mai importante terminale sau noduri ale aşa numitului lanţ al
transportului.
Criza energetică din 1973, apariţia şi dezvoltarea transportului containerizat, aglomerarea

porturilor cu nave, în special al ţărilor exportatoare de petrol 1151 şi investiţiile masive de capital în
industria maritimă, au determinat apariţia de studii internaţionale cu privire la performanţele portuare,
în ceea ce priveşte căile de obţinere a unei eficienţe maxime etc.
Trăsăturile care diferenţiază activitatea portuară de alte activitaţi economice, din care derivă
importanţa caracteristicilor portuare, pot fi prezentare potrivit următoarelor
consideraţii:
-porturile au un efect direct şi vital asupra economiei din zonă, în special prin crearea zonelor
maritime libere;
-în porturi îşi desfaşoară activitatea multe unităţi economice şi societaţi comerciale, care
contribuie din plin la crearea de locuri de muncă, investiţii de capital etc.
-porturile au o importanţă enormă în ceea ce dezvoltarea industriilor caracteristice

transporturilor maritime şi la dezvoltarea instituţiilor maritime.
1150
Dumitru Mazilu, Drept Internaţional Public, vol.1, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.89.
3
1151
Constantinescu, Eliodor, Modelare şi Optimizare în transportul maritim, Editura Sigma, Bucureşti, 1999,
pag. 24. În 1974, criza energetică a dus la blocarea a peste 400 de nave în rada portului Lagos, Nigeria.
Porturile sunt elemente principale ale interacţiunilor dintre activităţile de transport, de
distribuţie şi stocare, ele oferă servicii vitale clienţilor lor. Porturile moderne şi-au dezvoltat entităţi
specializate, independente, numite terminale, fiecare beneficiind de managementul său propriu. 1152
STATUTUL JURIDIC AL PORTURILOR MARITIME
Regimul juridic (legal) al unui port depinde în primul rând de voinţa statului consacrată în
texte de lege cu valoare de principiu şi de reglementari la nivelul aplicării lor. Textele constituţionale
indincă autoritatea de stat abilitată să adopte aceste acte normative. Reglementări variază în funcţie de
organizarea statală (stat unitar, federal, cofederal) şi ţinând cont de nivelele de descentralizare
existente la acea dată.
Într-o ţară poate exista o lege cu reglementări clare în ceea ce priveşte statul porturilor, în
timp ce în ţara vecină există prevederi adiacente în legile comerciale ori de drept comun cu
aplicabilitate şi pentru activităţile portuare. În Franţa, de exemplu, Codul Porturilor Maritime conţine
prevederi specifice porturilor autonome care sunt întreprinderi publice de stat, însă sunt prevăzute
norme ce impun instituirea instituţiei a unui revizor contabil cu activitate în domeniul de verificare şi
urmărire a acestor activităţi din porturi.
În funcţie de mărimea ţării, de numărul de porturi şi de specificul activitaţilor portuare,

instrumentele jurudice pot varia chiar şi în interiorul aceluiaşi stat. În unele ţări cum ar fi Marea
Britanie, China, Maroc şi Franţa, care au multe porturi, există una sau mai multe decrete -conform
Constitiţiei- stabilind cadrul legal al porturilor, şi decrete sau ordine (sau acte echivalente) care
specifică regimul fiecărui port sau categorie de port.
Exemplificăm în acest sens situaţia când România a adoptat Legea nr. 99 din 05/03/2002
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.131 din 31/08/2000 privind instituirea unor măsuri pentru
facilitarea expoatării porturilor1153 iar prin Hotărârea Guvernului nr. 1317 din 20/11/2002 privin
instituirea în portul Brăila, aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brăila, a măsurilor
pentru facilitarea exploatării porturilor1154, a particularizat norme juridice concrete
DEFINIŢIA REGIMULUI JURIDIC PORTUAR
Regim juridic portuar –reprezintă ansamblul de norme juridice ce reglementează modul de

organizare şi desfăşurare a activitaţilor din perimetrul portuar. Aceste norme juridice aparţin fie
1152
Constantin Anechitoae, Introducerea în Drept Portuar, Editura Bren, Bucureşti, 2007, pag.142.4
1153
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I Nr.169 din 11/03/2002, Promulgat prin Decretul nr. 160/2002. Actul a
intrat în vigoare la data de 11/03/2002.
1154
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.868 din 02/12/2002, dată când a intrat în vigoare.
5
ramurii de drept public, fie ramurii de drept privat. Uneori regăsim în reglementare o îngemănare
interesantă a normelor specifice celor două mari ramuri de drept.
Conţinutul textelor normative este variabil de la stat la stat. Astfel, intr-un stat o lege poate
defini cu precizie statul porturilor, în timp ce într-un stat vecin legea nu menţionează decât principiile
generale şi trimite la reglementări proprii categoriilor structurilor juridice în cauză.
Potrivit prevederilor din Ordonanţa nr. 22 din 29/01/1999 privind administrarea porturilor şi a
căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi căi navigabile, un
port este definit astfel:,, parte delimitată a teritoriului naţional ,...,situată la litoral sau la malul unei
ape, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenţilor, gheţurilor, având ca scop
primirea şi adăpostirea navelor, prestarea unor servicii pentru nave, pasageri şi mărfuri, precum şi
facilitarea de activităţi comerciale şi industriale”. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor şi teritoriilor,
construcţiilor hidrotehnice, canalelor de acces, şenalelor, zonelor de navigaţie, radelor interioare,
clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalaţiilor şi echipamentelor aflate în
limitele acestuia. Sistemul portuar naţional este format din totalitatea porturilor situate pe teritoriul
României.
REGIMUL JURIDIC AL CONDUCERII PORTURILOR MARITIME
Regimul juridic al conducerii porturilor maritime este stabilit de legislaţia fiecărei ţări, şi
depinde de situaţia juridică a portului respectiv.
Autoritaţile publice centrale ori locale sunt inevitabil interesate de statutul juridic al porturilor
maritime, chiar daca managementul lor poate fi în mare măsură privat. Astfel conducerea porturilor va
avea in vedere trei regimuri juridice pentru porturi:
- Porturi sub conducere centralizată, (ex: Franţa, România, Turcia). Tarifele prestaţiilor
portuare sunt hotărâte la nivel ministerial, in ultima vreme manifestându-se o tendinţă de
liberalizare.
- Porturi autonome1155 sub conducere descentralizată1156.
- Porturi sub conducere privată.
Şi în aceste condiţii, totuşi regimul portului nu poate fi niciodată clar determinat
pe baza statului portului. De exemplu, în Franta, un port autonom este o antrepriză de stat; în
Senegal, oraşul autonom Dakar (capitala Senegalului) este o companie joint-venture
1155
Port autonom (eng. Autonomus port). Port aflat sub controlul unui comitet local, independent, ai cărui
membri sunt în parte numiţi si în parte aleşi prin vot, reprezentând interesele guvernului, ale orasului si ale
întreprinzătorilor de comerţ şi navigaţie.
1156
Descentralizarea este definită prin transferarea anumitor competenţe ale statului asupra unor entităţi
economice sau administrative locale.
naţională; în Benin, portul autonom Cotonou este o întreprindere publică comercială şi
industrială supusă legilor companiilor private1157.
Regimul juridic al conducerii a unui port maritim ţine de modul cum un stat înţelege să îşi
organizeze politica economică în acest domeniu. În condiţiile când un stat adoptă o maniera
macroeconomica (centralizată), înţelege că sistemul portuar aduce cea mai mare contribuţie posibilă la
bugetul central de stat1158, în situaţia când portul este privit ca o entitate economică ce operează printr-
o gândire descentralizată (microeconomică), în subordinea autorităţilor locale, se apreciază că sunt
condiţii mai bune să asigure un cost cât mai scăzut posibil activităţilor de tranzit pentru mărfuri.
Analiza factorilor care influentează dezvoltarea unui port, conduce către concluzia care
impune investitii mari în infrastructură şi alinierea la standarde internaţionale atât ca operativitate cât
şi prevederi legislative.
Aşa cum s-a observat în trecut, succesul unui port sau a unui operator portuar este garantat de
capacitatea lui de a a anticipa şi de a se adapta la schimbari 1159.
DOCTRINE CU PRIVIRE LA MODUL DE GESTIONARE A UNUI PORT
A. Teoria macroeconomica. Aceasta teorie consacră ideea conform căreia sistemul portuar
naţional trebuie să aducă o contribuţie esenţială la dezvoltarea macroeconomică generală a unei ţari.
Adeptii acestei teorii nu au ca preocupare prioritară obtinerea de profituri financiare cât mai
mari. Ceea ce contează este doar favorizarea comerţului exterior şi readucerea costurilor de tranzit în
interesul final al consumatorului. Această doctrină a fost aplicată mai ales în ţările ce deţin unul, cel
mult două porturi comerciale, care absorb cvasitotalitatea comerţului exterior. Într-un asemenea
sistem statul intervine puternic in gestiunea portuară, iar in ţările în curs de dezvoltare statul utilizează
o parte din încasările portuare în alte scopuri decât cele legate strâns de interesele comerţului exterior.
Un aspect important al acestei teorii este crearea de porturi libere, adică de zone portuare unde
activitatea beneficiază de un regim de suspendare a taxelor vamale şi a altor impozite şi taxe.
B. Tehnica microeconomică. Costul minim al tranzitului de mărfuri trebuie să constituie

finalitatea strategiei portuare, dar în cazul acestei tehnici rentabilitatea pe termen lung al investiţiilor
1157
Raportul UNCTAD 1993. Regimul juridic şi comercial al porturilor, Revista română de Drept maritim, Editura
Ex PONTO, Constanta, Anul III, Nr. 2/2001, pag. 153.
1158
Porturile maritime aduc câştiguri substanţiale economiei generale ori locale.7
1159
Iordonoaia Florin, Deciziile de investiţii în Marketingul portuar, Studiu în Analele Universităţii Maritime
Constanţa, anul IV, vol. IV, Tipografia U.M.C. Constanţa, 2003, pag.290.
8
constituie un obiectiv prioritar. Această teorie are deseori drept corolar tendinţa la privatizare şi
câştigul în interes polieconomic. Evoluţia sistemul politico-economic şi integrarea modurilor de
transport antrenează uneori crearea unui sistem hibrid de coabitare a acelor două teorii (ex: terminale
portuare cu gestiune privată în porturi gestionate de colectivităţi sau autorităţi publice).
STRUCTURA DE GESTIUNE A PORTURILOR MARITIME
1. Portul cu gestiune centralizată-porturi de interes naţional;

2. Porturi cu gestiune descentralizată;
3. Porturi cu gestiune privatizată-ex. Porturile din Marea Britanie 1160.
Privatizarea porturile poate fi totală sau parţială. În cazul privatizării totale statul
concesionează operatorilor privaţi totalitatea exploatării unui port. (ex: Columbia, Liban).
Anumite intreprinderi pot să construiască şi să exploateze terminale private sau numia

concesionează aceste utilaje portuare pentru desfasurarea serviciilor publice (ex: porturile autonome
din Franta).
Concluzii: Nimeni nu poate afirma că există un regim juridic ideal pentru gestiunea porturilor.
Selecţia acestuia depinde de multe criterii (ex: tradiţia-pentru porturile municipale din Nordul
Europei).
Sistemul centralizat dă posibilitatea statului să aplice direct politica sa economică şi să

impună măsurile care i se par necesare pentru interesul general. Poate suporta activităţile nerentabile,
dar indispensabile (dragaj, semnalizarea maritimă) lucru imposibil pentru un gestionar privat. Sunt
însă şi dezavantaje clare: birocraţia, lentoarea administrativă, incompatibilităţile, şi dinamismul
comercial.
În 1930, Parlamentul României autorizează Regia Autonomă a Porturilor şi Căilor de

Comunicaţie pe Apă să contracteze cu Casa Buhler Feres lucrările pentru înzestrarea magaziilor cu
silozuri din portul Brăila cu instalaţiile unei curăţătorii sistematice de cereale şi să plătească din
bugetul său costul acestor lucrări1161.
CLASIFICAREA PORTURILOR
Schimburile internaţionale de mărfuri derulate în traficul maritim nu s-ar putea realiza fără
porturile maritime. Porturile sunt construite în adăposturi fie naturale, fie artificiale, situate în zona de
1160
Din anul 1991 legea britanică oferă organizaţiilor numite „TRUSTPORTS” posibilitatea de a solicita
privatizarea lor. Aceasta operatiune se desfaşoară treptat in funcţie de procedurile de licitare.
1161
Legea nr. 154 din 19/06/1930 pentru înzestrarea magaziilor cu silozuri din portul Brăila. Publicat în
Monitorul Oficial Partea I nr. 133 din 19/06/1930, data când a intrat în vigoare.
9
litoral, în băi, golfuri, la gurile de vărsare ale fluviilor, fiorduri sau în alte locuri amenajate pentru
asigurarea unor condiţii optime desfaşurării activităţilor specifice: ancorarea şi operarea navelor,
repararea acestora, transportul, manipularea, depozitarea mărfurilor, aprovizionarea, etc. Un port
maritim este o aşezare la marginea mării, în locuri adăpostite, dotat cu investiţii susceptibile să asigure
primirea şi depozitarea mărfurilor în vederea expedierii lor în afara sau în interiorul ţării; încărcarea şi
descărcarea navelor, încărcarea şi descărcarea mijloacelor de transport care operează pe uscat şi care
fac legătura cu navele. În acest fel, porturile reprezintă importante noduri comerciale în care începe şi
se finalizează transportul maritim. Autorităţile portuare (Port Authority) supraveghează
respectarea legilor statului respectiv cu privire la navigaţia maritimă, controlul vamal, controlul de
sănătate etc.
Clasificarea porturilor se face în funcţie de urmatoarele criterii 1162:
1. Din punct de vedere al formei de proprietate asupra infrastructurii portuare:

a) porturi publice, a căror infrastructura aparţine domeniului public;
b) porturi private, a căror infrastructura este proprietate privată.
2. După activitatea pe care o desfaşoară:
a) comerciale1163,
b) pescăreşti,
c) de agrement,
d) de pasageri,
e) militare: Toulon, Brest, Taranto, Sevastopol, etc,
f) turistice: - (de yachturi): Cannes, Miami Beach, Mar del Plata, Acapulco, etc,
g) pentru reparaţii şi alte lucrări de şantier;
3. După amplasamentul geografic:
a) porturi naturale1164, care la rândul lor pot fi formate din:
- fiorduri – ex: Oslo, Vancouver,
- adăposturi create de cordoane litorale: Veneţia,
- porturi create de recife coraliene: ex: porturile din Oceanul Pacific,
- porturi create de bancuri de nisip – Dancherc,
- porturi create pe estuarele fluviilor,
- porturi anexă sau anvanporturi, care sunt legate îm trafic de un alt port din interior şi
formează astfel un complex portuar – Nantes- St.Nazaire, reven-Le Havre,-Hamburg,
Bremen-Germania;
1162
Stanilă Alexandru, Porturi:sinteză de informaţii teoretice şi practice, Editura Cermi, 1998, p.2.
1163
Comercial Port. Port în care activitatea principală se desfaşoară pentru încărcarea si descărcarea mărfurilor
şi a pasagerilor.10
1164
Port natural, este in general locul adăpostit în care navele se pot refugia pe furtună şi staţiona în siguranţă.
- port artificial. Port situar pe o coastă deschisă, amenajat cu diguri care îi adăpostesc bazinele
împotriva vânturilor si valurilor mării1165.
- Porturi mixte – porturi cu condiţii naturale mai sărace şi care sunt completate cu construcţii
hidrografice de apărare exterioară – ex: Constanţa.
b) porturi mixte – porturi cu condiţii naturale mai sărace şi care sunt completate cu
construcţii hidrografice de apărare exterioară – ex : Constanţa.
4. După gradul de influentă al portului în spatiul geografic înconjurător:
a) porturi locale sau naţionale. Servesc activităţile comerciale ale unei tări;
b) porturi regionale.
c) porturi internationale. Puternice noduri comerciale servind economiile tuturor
statelor participante la traficul mondial maritim de mărfuri.
5. După functiile economice ale portului.
În strânsă legătură cu hinterlandul ( zona din spaţiul portului, din interiorul ţării de unde se
colectează mărfurile) care activează funcţiile sale şi care trăieşte din activităţile portului.
a) cu funcţii simple – specializate, unde se operează un singur tip de marfă cum ar fi

de exemplu, petrolul, orezul, cafeaua, fosfaţii, minereurile de fier, cheresteaua –
Batumi (Rusia) – petrol, New Orleans (SUA) – bumbac, Bankock (Krung Thep
Thailanda) – orez, Santos (Brazilia) – cafea, Seattle ( SUA ) – cereale;
b) cu funcţii multiple – având un înalt grad de mecanizare şi automatizare, o
multitudine de instalaţii portuare cum ar fi : Amsterdam, Rotterdam, Hamburg,
Constanţa, Londra, Marsilia, Singapore, Shanghai;
c) porturi de antrepozit – unde se depozitează marfă de largă circulaţie, se fixează
preturile la bursă şi apoi se exportă.
Bibliografie
8) Constantin Anechitoae, Introducere in Drept Maritim, Editura Bren, Bucureşti, 2008.
9) Stanilă Alexandru Porturi Sinteză de informaţii teoretice şi practice, Editura Carmi, 1998.
10) Iordonoaia Florin, Deciziile de investiţii în Marketingul portuar, Studiu în Analele
Universităţii Maritime Constanţa, anul IV, vol. IV, Tipografia U.M.C. Constanţa, 2003.
11) Alecu Alexandru, Ciprian Alexandrescu, Tratat de Drept Maritim, Editura Fundaţiei
Academice Danubius, Galaţi, 2006.
12) Dumitru Mazilu, Drept Internaţional Public, vol.1, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
1165
Gheroghe Bibicescu, Andrei Tudorică, Gheorghe Scurtu, M. Chirită, op cit. Pag. 40.
11
13) Constantinescu, Eliodor, Modelare şi Optimizare în transportul maritim, Editura Sigma,
Bucureşti.
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI
VASILE CRISTINA – ANDREEA

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” CONSTANŢA
ABSTRACT : LA VÉRITÉ PEUTÊTRELE PROCESSUS LE PLUSDIFFICILE, SURTOUT DANS UNE

SOCIÉTÉQUISE RÉVÈLE COMMEUN TRAIN À GRANDEVITESSE OÙ SON VOYAGEURS LEBIEN ET LE MAL,
L'HONNÊTETÉ ET LA MALHONNÊTETÉ, L'APPLICATION DE LALOIET DE LA CRIMINALITÉ.
FORENSIC SCIENCE FOURNIT POUR LES ORGANES JUDICIAIRES DES MÉTHODES SCIENTIFIQUES ET
TECHNIQUES DE RECUEILLIR TOUS LES ÉLÉMENTS DE PREUVE NÉCESSAIRES POUR ÉTABLIR LA
VÉRITÉ.FORENSICS FOURNIT DES INSTRUMENTS ESSENTIELLEMENT SCIENTIFIQUES POUR L'ÉLABORATION
DES ÉLÉMENTS DE L'INFRACTION , L'IDENTIFICATION DES DÉLINQUANTS ET L'APPLICATION DE SANCTIONS
APPROPRIÉES DE DON CULPABILITÉ.LA RECHERCHE EST PARMI LES ACTIVITÉS PRINCIPALES QUI
CONTRIBUENT SENSIBLEMENT À LA VÉRITÉ EN QUESTION , CELA DÉPEND DE CLARIFIER LES QUESTIONS SUR
LES FAITS ET LES CIRCONSTANCES, Y COMPRIS SUR LA PERSONNE DÉLINQUANTE. ELLE PERMET DE
TROUVER DES PREUVES IMPORTANTES.AUSSI, NOUS POUVONS MONTRER COMMENT LA SCÈNE PEUT
TRANSMITER LA TRACE APRÈS LA PERSONNE OU LES OUTILS UTILISÉS POUR ÉTABLIR UNE CONNEXION
ENTRE LA SCÈNE ET LA PRÉSENCE D'UNE PERSONNE À LA PLACE.LA MISE EN AMBIANCE JUDICIEUX DE
TRACE PERMET LA FORMATION D' UNE REPRÉSENTATION DES CIRCONSTANCES DE L'INFRACTION .
Prin locul faptei se înțelege arealul unde s-a desfășurat sau se presupune că s-a
desfășurat o activitate ilicită, total sau parțial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia,
inclusiv zonele în care s-au produs catastrofe sau dezastre. Locul faptei nu este strict
limitat la locația incidentului, ci include și zonele unde au fost comise acte relevante
înainte sau după comiterea infracțiunii. Locul faptei mai poate fi denumit și câmp
infracțional.
Cercetarea la fața locului este activitatea de căutare, localizare, descoperire,
relevare, documentare/fixare, ridicare/colectare, ambalare și transport al probelor
descoperite la locul faptei.
Sunt mijloace materiale de probă obiectele care conțin sau care poartă o urmă a
infracțiunii, obiectele care au fost găsite sau care au fost destinate să servească la
săvârșirea unei infracțiuni, obiectele care sunt produsul infracțiunii, precum și orice alte
obiecte care pot servi la aflarea adevărului.1166
Referitor la întelesul termenului de fața locului sau de loc al săvârșirii faptei, așa
cum este folosit, uneori, în practică ori în literatura de specialitate, trebuie făcută o
precizare: prin această expresie, se are în vedere nu numai locul propriu-zis al săvârșirii
1166
Art. 197, Al. 1 , Codul de Procedură Penală
infracțiunii ci și zonele mai apropiate sau ale locuri din care se pot desprinde date
referitoare la pregătirile, comiterea și urmările faptei, inclusiv căile de acces și de retragere
a autorului din câmpul infracțional.1167
Cercetarea la fața locului este o activitate de mare importanță pentru buna
desfășurare a urmăririi penale. Ea de desfășoară în scopul cunoașterii naturii și
împrejurărilor săvârșirii faptei, precum și pentru stabilirea unei legături de cauzalitate între
urmele și corpurile găsite în câmpul infracțiunii și fapta cu privire la care se face
cercetarea penală.
Deplasarea organului judiciar la fața locului este una din cele mai eficace măsuri
procedurale. Faptul că organul de urmărire penală, ca și instanța de judecată, au
posibilitatea să investigheze direct locul săvârșirii faptei și să evalueze consecințele
infracțiunii, să stabilească împrejurările în care a fost comis actul penal și să-l identifice pe
autor prin descoperirea, fixarea, ridicarea și cercetarea criminalistică a urmelor, a
mijloacelor materiale de probă, fiind de natură să contribuie efectiv la realizarea scopului
procesului penal.1168
De altfel, în infracțiuni de genul omuciderii, examinarea locului faptei este partea
cea mai importantă a cercetării cauzei penale. Explicația constă în aceea că locul
infracțiunii săvârșirii unei fapte penale este cel mai bogat în urme sau date referitoare la
infracțiune și la autorul acesteia, așa că, de modul în care se efectuează întreaga cercetare,
căutare și ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca și fixarea rezultatelor, va depinde
într-o mare măsură soluționarea cazului, identificarea autorului, a celorlalți participanți la
comiterea faptei penale.
Determinarea sferei de întindere a noţiunii de „faţă a locului” este deosebit de
importantă deoarece, activitatea, în esenţa ei, este circumscrisă şi se desfăşoară în mod
obiectiv într-un perimetru, care trebuie să fie clar determinat. Întrucât, aceasta ar putea
constitui un prilej pentru ca, în măsura în care este efectuată cu neprofesionalism, să apară
unele abuzuri şi încălcări ale drepturilor şi libertăţilor garantate constituţional, se impune
ca, organul judiciar, atunci când stabileşte natura şi scopurile activităţii ce urmează să o
desfăşoare, să facă o analiză detaliată a condiţiilor şi a limitelor specifice, care circumscriu
cercetarea la faţa locului.
Cercetândproblematica, înultimăinstanţă, care esteraţiuneapentru care
trebuieefectuatăcercetarea la faţalocului ?Trebuieremarcatcă, săvârşireauneiinfracţiuni, ca
1167
Vasile Bercheșan, ”Cercetarea penală – Îndrumător de cercetare penală”, Ed. Icar, București, 2001
1168
Emilian Stancu, ”Tratat de criminalistică”, Ediția V, Ed. Universul juridic, București, 2010, pag. 359
de altfeloriceactivitateumană, produce transformăriînmediul exterior, care se
materializează, din punct de vederecriminalistic, înurme ale infracţiunii. Noţiunea de
următrebuieacceptată, însenslarg, caoricemodificarematerială,
intervenităînmediulînconjurător, caurmare a săvârşiriiuneifapte de naturăpenală,
incluzând, pelângăurmele de contact, urmelematerieşi,
chiarconsumareainfracţiuniisaumodul de operare.1169
În cazul săvârşirii unor infracţiuni de rezultat, cum sunt cele îndreptate împotriva
persoanelor sau bunurilor, situaţie în care apar cu necesitate urme ale acţiunilor efectuate de
către făptuitori şi de către persoanele vătămate, pentru verificarea necesităţii dispunerii
începerii urmăririi penale, poate fi efectuată cercetarea la faţa locului ca act premergător ? În
art. 305 din noul Cod de procedură penală în care se reglementează instituţiaînceperii
urmăririi penale nu mai apare expresia „acte premergătoare” astfel: „Când actul de sesizare
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul din cazurile care
împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin.(1), organul de urmărire penală
dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. 1170Mai mult, observând că, atât
cercetarea la faţa locului cât şi actele premergătoare se materializează, în principal, prin
procese-verbale, ce constituie mijloc de probă; şi într-un caz şi în celălalt, s-ar putea aprecia
că, în practică, din considerente de operativitate, nu trebuie acordată prea mare importanţă
aspectelor legate de începerea urmăririi penale.
Deplasarea cu operativitate a echipei la faţa locului este o problemă ce, privită şi
numai prin prisma pericolului distrugerii urmelor, plecarea sau/şi influenţarea
martoriloroculari, denaturarea poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, devine
deosebit de importantă. 1171
Activitatea organelor judiciare a demonstrat că, atunci când echipa de cercetare a
ajuns la faţa locului, într-un timp scurt, dincolo de un beneficiu de imagine, şansele de
realizare a sarcinilor cercetării la faţa locului au fost mult mai mari, o dată cu scurgerea
timpului, acestea diminuându-se, chiar în progresie geometrică, ajungând, în multe cazuri, la
minim.
Fixarea limitelor locului de cercetat are drept scop să cuprindă în centrul atenției spațiul,
locul, încăperea care reprezintă câmpul infracțiunii, pentru a asigura, astfel, descoperirea
tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu cauza. În delimitarea
1169
Emilian Stancu, ”Criminalistică”, Ed. Actami, București, 1999, Vol I, pag.32-33
1170
Art. 305 din Codul de Procedură penală
1171
Gabriel Ion Olteanu, ”Considerații cu privire la tactica efectuării cercetării la fața locului”, Ed. AIT
Laboratories s.r.l., 2004, pag. 23
corectă a locului ce va fi cercetat, pe lângă constatările proprii, un rol deosebit îl au
informațiile obținute de la lucrătorii ce au ajuns primii la fața locului, de la persoana
vătămată, martorii oculari ori de la cei care au sesizat săvârșirea infracțiunii. Toate
acestea, la care se adaugă natura și configurația terenului, precum și experiența
generalizată de criminalistică permit reprezentarea logică a limitelor posibile ale locului ce
va fi supus examinării. Atât practica judiciară cât și literatura de specialitate recomandă ca,
întotdeauna, limitele locului de cercetat să fie mai largi, în așa fel să nu rămână în afara
atenției organului de urmărire penală suprafețe pe care ar putea exista urme.
La cercetarea la fața locului a unui accident de circulație, soldat cu victime omenești, este
indicat ca aceasta să urmeze traseul: victimă – autovehicul – periferie, în direcția de unde a
venit mijlocul de transport în cauză. În situația în care conducătorul auto s-a îndepărtat de
la locul faptei, împreună ca autovehiculul angajat în accident, cercetarea trebuie extinsă în
direcția în care s-a deplasat acesta ori unde se bănuiește că s-a ascuns.
Cercetarea la fața locului în cazul catastrofelor, de orice natură, se extinde pe o zonă mai
mare decât cea a producerii lor. Astfel, în cazul catastrofelor aeriene cercetarea va fi
extinsă până la ultimul punct de dirijare aeriană, incluzând și semnalizatoarele optice sau
electronice ale aeroporturilor. În cazul catastrofelor navale – maritime sau fluviale – limita
locului faptei va fi extinsă, pe direcția curentului apei până la locul unde ar putea fi găsite
obiecte având legătură cu evenimentul produs, luându-se în calcul viteza curentului,
timpul scurs de la declanșarea catastrofei etc.
În faza statică a cercetării locului faptei se efectuează examinarea acestuia atât în
ansamblu cât și pe segmente fără a se aduce vreo modificare acestuia. Stabilirea
perimetrului ce urmează a fi examinat se realizează după o orientare de ansamblu asupra
locului faptei, atât în totalitatea sa cât și pe zonele mai importante. 1172
În cazul infracțiunilor săvârșite pe un teren deschis, practica judiciară a demonstrat
că este recomandat ca cercetarea să înceapă de la centrul zonei ce va fi examinată. În
locurile închise, încăperi, magazine etc. cercetarea se va desfășura de-a lungul pereților, în
ordinea acelor de ceasornic sau cum hotărăște șeful echipei de cercetare, pentru a nu se
scăpa nicio porțiune necercetată. Trebuie avut în vedere și drumul presupus a fi fost
parcurs de autor și care va fi cercetat cu multă atenție.
Drumul de acces în câmpul infracțiunii va fi stabilit și marcat de specialistul criminalist,
care este obligat datorită profesiei ce o desfășoară să observe urmele și obiectele ce trebuie
evitate a fi atinse sau mutate în această fază a cercetării locului faptei. În faza statică a
1172
Nicolae Văduva, ”Criminalistică”, Ed. Universitaria, Craiova, 2001, pag. 27
cercetării locului faptei este interzis ca membrii echipei de cercetare să folosească alt
traseu, decât cel stabilit, atât pentru pătrunderea cât și pentru ieșirea din zona cercetată. 1173
Tot în faza statică, este oportună folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmelor
de miros. Ca regulă, trebuie să se insiste asupra necesităţii ca această activitate să fie
desfăşurată într-un stadiu al activităţii, în care mirosurile, legate de activitatea infracţională
sau de participanţii la aceasta, să nu fie viciate şi amestecate cu mirosuri specifice ale celor
ce fac parte din echipa de cercetare, ale mijloacelor de transport ori diferitelor
echipamente deplasate la faţa locului. 1174 Conducătorul câinelui de urmărire va fi însoţit,
pe traseul pe care îl va parcurge câinele, de încă 1-2 membri din echipă, practica
demonstrând că, în funcţie de rezultatele prelucrării urmei de miros, trebuie luate unele
măsuri operative cum ar fi: imobilizarea făptuitorului, în cazul când câinele indică cu
certitudine o persoană ca fiind creatoarea urmei prelucrate, luarea unor măsuri de
conservare şi pază, în cazul unor urme sau mijloace materiale de probă ce sunt găsite pe
traseul parcurs de câine, luarea măsurilor de acordare a primului ajutor, în cazul
descoperirii unor persoane în suferinţă, etc. Traseul parcurs de câine, manifestările
specifice de comportament şi rezultatele prelucrării urmelor de miros vor fi fixate într-un
proces verbal ce se va anexa procesului verbal de cercetare la faţa locului.
Cercetarea la fața locului în faza dinamică constă în examinarea completă și minuțioasă a
fiecărei urme identificată și marcată în prima fază, fixând-o topografic și criminalistic prin
măsurători, în raport cu alte urme, cadavru, sau reperele din ambianța locului faptei.
Această fază presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigațiilor
și folosirea integrală a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice aflate la dispoziția lor,
pentru a releva, fixa, ambala și ridica toate urmele existente la locul faptei. 1175
În această fază se va acorda o atenție deosebită examinării corpului victimei și oricărui
obiect pe care specialiștii apreciază că pot fi identificate urme. La fața locului pot fi
descoperite, fixate și ridicate orice categorie de urme, respectiv: de mâini, de picioare, de
animale, ale mijloacelor de transport, ale instrumentelor de spargere, urme biologice,
microurme etc., în raport cu natura faptei săvârșite. Examinarea obiectelor, în această fază,
presupune că ele pot fi mișcate și li se poate schimba poziția.
Faza dinamică se distinge prin complexitate, presupunând participarea tuturor membrilor
echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice
1173
Nicolae Văduva, op.cit. pag. 27
1174
Gabriel Ion Olteanu, ”Considerații cu privire la tactica efectuării cercetării la fața locului”, Ed. AIT
Laboratories s.r.l., 2004, pag. 43
1175
Nicolae Văduva, ”Criminalistică”, Ed. Universitaria, Craiova, 2001, pag. 29
criminalistice, aflate la dispoziţia lor.1176 După efectuarea activităţilor specifice fazei
statice se procedează la examinarea minuţioasă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale
de probă descoperite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legătură
cu săvârşirea infracţiunii – existând posibilitatea mişcării obiectelor purtătoare de urme, în
funcţie de posibilităţile tehnice din dotare.
Ţinând seama de finalitatea ei, de rolul şi locul acestei activităţi în economia anchetei
penale, conducătorul echipei de cercetare are obligaţia de a coordona eforturile echipei, în
direcţia explicării fiecărei acţiuni sau fenomen, în urma căruia s- au produs modificări în
starea sistemului de referinţă, devenit loc al faptei. Căutarea, descoperirea şi examinarea
de urme şi mijloace materiale de probă, la faţa locului, nu trebuie acceptată ca un scop în
sine. Simpla existenţă a unei urme, descoperite în perimetrul în care s-a săvârşit o
infracţiune, nu înseamnă nimic sau înseamnă foarte puţin, dacă ea nu este relaţionată cu
activitatea infracţională şi identitatea făptuitorilor.
Şeful echipei de cercetare la faţa locului va primi, centraliza şi analiza informaţiile oferite
de activităţile membrilor echipei, urmând ca, pe baza acestora, să dea dispoziţiile necesare
pentru orientarea activităţii, în scopul obţinerii maximului de informaţii.
Interpretarea aspectului locului faptei, coroborarea unor elemente de pluridisciplinaritate,
pot conduce la stabilirea unor elemente pertinente identităţii persoanelor implicate în
săvârşirea infracţiunii. Consider necesară o abordare echilibrată, nu trebuie supralicitată
importanţa unui aspect în defavoarea altuia. Orice amănunt poate fi important, persoana şi
mediul constituie un tot, existând o interdependenţă între cele două elemente. Omul
transformă mediul creând, adesea, o nouă realitate, conformă cu temperamentul, calităţile,
abilităţile, felul său propriu de a fi. Mediul, la rândul său, potenţează acţiunea umană,
modelează intensitatea trăirilor şi dorinţelor, creează nevoi şi oferă modalităţi de
satisfacere a acestora. În aceste condiţii, odată desfăşurată cercetarea la faţa locului, se va
observa, analiza şi interpreta fiecare amănunt, privit atât independent, cât şi întregul
sistem, în care este integrat perimetrul, pe care se desfăşoară activitatea.
Ştiinţa dreptului penal obiectualizează ca fiind de interes, în domeniu, categoriile juridice
de mobil şi scop. Acceptând noţiunile ca utile în discursul ştiinţific, îmi permit să observ
că, fiind caracteristice activităţii voluntare a omului, mobilul şi scopul se constituie într-un
element psihic, care contribuie la luarea deciziei de a acţiona într-un anumit sens şi la
impulsionarea voinţei de a realiza decizia adoptată, atât în cazul activităţii socialmente
utile, cât şi în acela al activităţii antisociale. Dacă mobilul faptei face să apară în conştiinţa
1176
Emilian Stancu, ”Tratat de criminalistică”, Ed. Universul juridic,București, 2010, pag .370
făptuitorului necesitatea unei anumite activităţi, de natură să ducă la satisfacerea
impulsului intern, scopul presupune reprezentarea clară a rezultatului acelei activităţi.
Săvârşirea unei infracţiuni presupune existenţa unei „probleme”, altfel comportamentul ar
fi sublimat şi potenţat în limita admisă de societate, nu s-ar depăşi aşa-numitul „prag
infracţional”. Atunci când „problema” se dezvoltă la un anumit nivel, devine posibil ca să
nu mai existe o raţiune, un motiv pentru actul comportamental – cel puţin la nivel comun,
suportat în plan social – sau dacă subzistă, acesta se situează în domeniul iraţionalului,
devine stupid, bizar, etc. Fapta este golită de semnificaţia curentă căpătând sens, doar, într-
un sistem de valori, guvernat de conexiuni bolnave.
Spre exemplu, în cazul unui omor, s-au folosit pentru suprimarea vieţii victimei, mijloace
şi metode comune, la îndemâna unui mare de indivizi; victima nu a fost antrenată în
conflicte sau stări tensionate care să degenereze; ca urmare a morţii victimei se constată
crearea unei situaţii favorabile, patrimoniale sau de altă natură pentru anumiţi indivizi –
aceştia vor deveni, cu obligativitate, suspecţi şi, în mod cert, în rândul lor va fi identificată
mâna criminală. Pe aceeaşi ipoteză, lipsind interesul – situaţia favorabilă – situaţia scapă
de sub control, nimeni pare să nu mai înţeleagă nimic, iar dacă, în conexitate cu fapta, nu
se poate stabili prezenţa în zonă a unui individ cu grave tulburări psiho-comportamentale,
există mari şanse ca omorul să rămână cu autor neidentificat.
O cauză de omor!
În acest sens, activităţile desfăşurate pe parcursul unei cercetări la faţa locului
unde coroborarea unor probe ştiinţifice a permis probarea comiterii unei fapte de omor,
astfel Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş a fost anunţat prin intermediul
dispeceratului 112 de faptul că în localitatea BV din judeţul Timiş, în imobilul cu numărul
22, a fost descoperită o persoana decedată, de sex feminin, care prezină o serie de leziuni,
evidente şi mai multe urme de sânge prin toate încăperile casei respective.În urma apelului
a fost dirijat către locul faptei un echipaj al poliţiei, care odata sosit la faţa locului a
confirmat cele sesizate şi a luat primele masuri de protejare a locului faptei.Criminaliştii
ajunşi la locul faptei au constatat că în prima cameră a imobilului, pe jos, se află cadavrul
unei persoane de sex feminin, cu multiple răni şi mai multe urme cu aspect de sânge,
descoperite, atât lângă victimă, în preajma victimei cât şi in interiorul camerelor, respectiv
al holului de acces în locuinţă.
S-a stabilit că victima se numeşte P.S.E. şi este proprietara locuinţei respective, ea
ocupându-se în principal cu creşterea păsărilor și a animalelor.Examinând locul faptei s-a
constatat că sistemul de închidere şi asigurare al locuinţei nu prezintă urme de forţare,
fiind în stare de funcţionare şi găsit în poziţia deschis.În continuare criminaliştii au
procedat la fixarea locului faptei şi la examinarea încăperilor imobilului, fiind colectate
mai multe probe. Împreună cu medicul legist s-a trecut la examinarea sumară a cadavrului
fiind descoperite mai multe plăgi liniare cu lungimea de 2-3 cm, plăgi penetrante, plasate
atât în părţile descoperite ale corpului cât şi în celelalte părţi acoperite de îmbrăcăminte,
urmele având corespondenţă prin toate obiectele de îmbrăcaminte ale victimei.
În acest timp s-au emis o serie de ipoteze de lucru, între care, era şi aceea că autorul sau
autorii faptei erau cunoscuţi ai victimei, care au fost primiţi în casă cu acordul acesteia şi
că pe hainele acestora ar putea să existe urme de sânge provenind de la victimă, datorită
multitudinii de urme cu aspect de sânge descoperite în imobil , urme descoperite atât sub
forma unor bălţi (lânga victimă) cât şi urme formate (majoritatea dinamice) pe diferite
obiecte de mobilier cât şi pe uşile încăperilor casei, ceea ce presupunea intrarea în contact
a autorului (autorilor) atât direct cu victima cât şi indirect cu aceste obiecte din locuinţă.
Pe parcursul investigaţiilor şi a examinării locului faptei au fost descoperite în cele două
încaperi ale locuinţei, o serie de documente (adeverinţă medicală, factură telefonică şi
scrisori) care aparţineau unui anume B.E. de 33 de ani, despre care s-a aflat că obişnuia să
o viziteze frecvent pe victimă.În acest sens s-a luat măsura dispunerii unei verificări pe
raza localităţii BV, pentru a fi identificat suspectul, care se ocupa cu creşterea animalelor
localnicilor.
Continuarea cercetărilor în imobilul unde a fost descoperită victima a dus la descoperirea
unui cuţit fără plăsele, găsit în cenuşa din interiorul sobei cu lemne aflată în prima cameră
a imobilului. La o examinare sumară medicul legist a concluzionat că rănile descoperite pe
suprafaţa corpului victimei ar fi putut fi produse cu acest cuţit, dimensiunea şi forma
plăgilor având corespondenţă în dimensiunea şi forma cuţitului descoperit.În acest timp
investigatorii din teren ne-au anunţat că în cladirea dezafectată a cântarului de animale de
la fostul C.A.P. din localitate, cladire aflată la aproximativ 700-800 de m de locuinţa
victimei, pe dealul învecinat, a fost descoperit cadavrul numitului B.E., care era spânzurat
în interiorul unui grajd anexă.Având aceste informaţii s-a procedat la efectuarea cercetării
la faţa locului în cladirea fostului cântar de animale, unde a fost descoperit cadavrul uni
bărbat spânzurat de grinda centrală a încăperii, fiind folosit în acest scop un şnur împletit
din rafie de culoare alba.Cadavrul era îmbrăcat în haine destul de curate şi cu cizme din
cauciuc. S-a examinat cu atenţie cadavrul şi hainele acestuia pentru a descoperii
eventualele urme de sânge, care ar putea face legătura cu fapta investigată anterior.
Deşi după descoperirea cadavrului numitului B.E., ale cărui documente au fost găsite în
casa victimei P.S.E., au aparut şi alte informaţii privind concubinajul acestora, precum şi
faptul că aceştia se certau destul de des iar în unele situaţii B.E. a ameninţat victima că o
va omorî pentru ca „acesta să nu mai cunoască şi alt bărbat”, se reliefa obligaţia
criminaliştilor de a descoperi elemente care să probeze prezenţa lui B.E. în casa victimei la
momentul critic, respectiv în momentul comiterii omorului.Au fost examinate amănunţit
toate elementele de îmbrăcăminte ale numitului B.E. şi cizmele din cauciuc, nefiind
evidenţiate urme care să aibă aspect de sânge, contrar chiar, aceste haine erau curate şi
încălţămintea (cizmele) părea aproape nouă.S-a procedat imediat la examinarea
amanunţită a cadavrului, fiind îndepărtate o parte din haine şi scoase cizmele. În urma
îndepărtării, cizmelor şi a ciorapilor s-au descoperit pe picioarele cadavrului (pe tălpii, pe
degete şi pe unghiile picioarelor) urme cu aspect de sânge, care au fost recoltate şi care
ulterior prin analize sau dovedit a fi urme de sânge care apartinea victimei P.S.E..
Descoperirea acestor urme de sânge pe picioarele lui B.E., a dovedit faptul că acesta se
afla în momentul critic al faptei de omor, în locuinţa victimei P.S.E. iar descoperirea
ulterioară şi a unui sălaş de ciobani unde acesta si-a schimbat hainele înainte de a se
sinucide, haine pe care au fost descoperite mai multe pete de culoare brun roşcată,
dovedite ulterior ca fiind urme de sânge, care provin de la victima omorului, a dovedit că
pe parcursul cercetării locului faptei criminaliştii trebuie să insiste de fiecare dată pe
examinarea amanunţită a locului faptei şi a cadavrelor, astfel încât toate probele
descoperite să poată fi asamblate într-o imagine finală cât mai completă şi mai complexă a
locului faptei.Problemele ce se impun a fi lămurite în cursul cercetării infracţiunilor de
omor prezintă un caracter complex şi variat, deoarece omorul săvârşit atât în formă simplă,
cât şi în formele agravate prezintă o multitudine de modalităţi de săvârşire. Indiferent de
specificul fiecărei infracţiuni în parte, organul de cercetare trebuie să aibă în vedere
anumite aspecte ce se impun a fi clarificate în fiecare caz.
În general aceste probleme se referă la cauza nemijlocită a morţii ; dacă este vorba de un
omor, de o sinucidere, de un accident sau dacă moartea se datorează unei boli; când a avut
loc omorul şi unde; dacă locul unde a fost descoperit cadavrul corespunde locului
omorului sau nu; ce procedee s-au folosit pentru cauzarea morţii, ce instrumente s-au
folosit, ce substanţe; dacă la săvârşirea omorului s-a folosit acte de cruzime, bestialităţi;
cine este cel omorât; cine este persoana care a săvârşit omorul şi cu complicitatea cui? ;
care a fost motivul şi scopul omorului.
În zilele noastre, singura autoritate care se bucură de respectul cetățeanului, indiferent de
tipul de societate din care face parte, este autoritatea legii. Însă, aceasta poate fi modificată
ori de cate ori societatea consideră necesar acest fapt. Însă, oricare ar fi legea, singurul
procedeu prin care pot fi identificați cei care o încalcă, fără a proceda în mod abuziv la
găsirea unui vinovat fără vină este legea penală îmbinată cu criminalistica.
Din cauza statutului social actual, se poate afirma că, atât sub raport cantitativ, cât și
calitativ, s-ar putea sa nu fie suficiente locurile din penitenciare pentru toți infractorii
României. Acest lucru arată că, infracționalitatea nu reprezintă un fenomen tocmai izolat,
care nu poate fi combătut doar prin simpla reacție a componentelor socio-politice sau
economice a unui stat democratic.
Din acest motiv, este evidentă necesitatea existenței și perfecționării unui corp de
specialiști juriști, dar și polițiști, care să susțină justiția, și totodată, să-și folosească
îndemânarea și experiența în combaterea răului social, pornind bineînțeles de la aflarea
adevărului.
Datele furnizate de aceste cercetări sunt puse la temelia elaborării versiunilor, la
planificarea și realizarea acțiunilor procesuale ulterioare. Timpul consumat la înfăptuirea
unor astfel de analize ale urmelor și stărilor de fapt în ansamblu permite uneori a
economisi săptămâni și chiar luni întregi de muncă orientate spre stabilirea făptașului și
descoperirii infracțunii într-un timp cât mai scurt. Astfel, se evidențiază profesionalismul
și competența organelor de urmărire penală și a specialiștilor implicați în acest proces de
descoperire a infracțiunilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Bercheșan V., Cercetarea penală – Indrumător de cercetare penală, Ed. Icar,

București, 2001
2. Codul de Procedură Penală
3. Olteanu G.I., Considerații cu privire la tactica efectuării cercetării la fața
locului, Ed. AIT Laboratories s.r.l., 2004
4. Stancu E., Criminalistică, Vol. I, Ed. Actami, București, 1999
5. Stancu E., Tratat de criminalistică, Ediția V, Ed. Universul Juridic, București,
2010
6. Văduva N., Criminalistică, Ed. Universitaria, Craiova, 2001
INFRACȚIUNEA DE SFIDARE A ORGANELOR JUDICIARE ÎN
VIZIUNEA VECHIULUI ȘI NOULUI COD PENAL
LUPULEȚ D. ADELINA
UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” TG-JIU
Abstract: THIS WORKS SHOWS THE SANCTION OF ANY WHO CAN LEAD TO
PREVENTION THE ACCOMPLISHMENT OF JUSTICE.
THE OFFENCE OF CONTEMP OF JUDICAL BODIES IN OLD CRIMINAL CODE AND
THE SOLEMNITY OBSTRUCTION OF JUSTICE IN NEW CRIMINAL CODE SANCTIONED THE
OFFENSIVE AND CONTEMPTUOUS EVENTS OR THE EVENTS WITH INTIMIDATING EFFECTS
EXPRESSED DURING A PROCEDURE IN FACE OF JUSTICE AND THE RESPECT DUE TO
JUDICIAL AUTHORITY.
TO SUM UP I WANT SAY THAT THE RESPECT PROPOR TO JUSTICE IS NECESSARY

TO BE PROTECTED BY ANY METHOD PROVIDET BY LAW.
1) Aspecte introductive
Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare este inclusă în Titlul VI „Infracțiuni care
aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege 1177,
Capitolul 2, intitulat ”Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției”, în art. 272 ind.1 vechiul
cod penal. Potrivit sensului cuprins în legea penală, sfidarea organelor judiciare constă în
întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa
integrității fizice a persoanelor ce participă sau asistă la înfăptuirea justiției sau pentru faptele
realizate de acestea în exercițiul funcției.
În Noul Cod penal infracțiunea de sfidare a organelor judiciare nu va mai fi
incriminată, însă prevederile acesteia vor fi păstrate sub o altă denumire a infracțiunii și
anume aceea de: încălcarea solemnității ședinței.
Această infracțiune este inclusă în Noul Cod penal în Titlul IV ”Infracțiuni contra
înfăptuirii justiției din partea specială.
Constituie potrivit art. 278 N.C.p. infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței,
întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea
1177
Această denumire a titlului este reprodusă în formularea care i-a fost dată prin Legea nr. 140/1996
pentru modificarea și completarea Codului penal.
instanței, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața
instanței1178.
II) Aspecte ale infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
Prin incriminarea faptelor ce fac parte din această secțiune se urmărește ocrotirea
activității de înfăptuire a justiției de către organele autorității judecătorești (instanțele
judecătorești și Consiliul Superior al Magistraturii), dar și alte organe, cum ar fi poliția,
administrația locurilor de executare a pedepselor, ale căror activități sunt denumite jurisdicții
speciale. Instanțele de judecată sunt cele ce reprezintă puterea judecătorească.
Denumirea acestui grup de infracțiuni este stabilită potrivit valorii sociale de
înfăptuire a justiței ocrotită de către legea penală prin intermediul incriminărilor conținute.
Din cauza omogenității de principiu pe care o au infracțiunile care împiedică
înfăptuirea justiției și care este determinată de unitatea valorii sociale ocrotite, aceste
infracțiuni nu se subdivizează.
Obiectul juridic generic îl constituie relațiile sociale privitoare la înfăptuirea justiției
în țara noastră.
Faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiției constituie un pericol grav, dar și un
serios obstacol pentru normala desfășurare a activității organelor cu atribuții la înfăptuirea
justiției. Incriminarea acestor fapte reprezintă apărarea prin mijloace de drept penal a
înfăptuirii justiției.
Justiția este o formă fundamentală prin care se realizează puterea de stat, constând în
soluționarea cauzelor penale, civile și altele aplicând legea la cazuri concrete, aceasta
reprezentând o valoare socială deosebit de importantă, de a cărei nestigherită îndeplinire
depinde întreaga ordine de drept. Orice faptă îndreptată contra activității de înfăptuire a
1178
O incriminare asemănătoare este regăsită în art. 434-24 al Codului francez: (1) L'outrage par paroles,
gestes ou menaces, par écrits ou images de toute nature non rendus publics ou par l'envoi d'objets quelconques
adressé à un magistrat, un juré ou toute personne siégeant dans une formation juridictionnelle dans l'exercice de
ses fonctions ou à l'occasion de cet exercice et tendant à porter atteinte à sa dignité ou au respect dû à la fonction
dont il est investi est puni d'un an d'emprisonnement et de 15 000 euros d'amende. (2) Si l'outrage a lieu à
l'audience d'une cour, d'un tribunal ou d'une formation juridictionnelle, la peine est portée à deux ans
d'emprisonnement et à 30 000 euros d'amende. [ (1) Sfidarea prin cuvinte, gesturi sau amenințări scrise sau
imagini de orice fel nedezvăluite publicului sau prin trimiterea obiectelor la anumite adrese ale unui magistrat,
jurat sau orice persoană cu formare judiciară în exercitarea funcției sale sau cu ocazia exercitării sale sau cu
ocazia exercitării acesteia ori care au tendința de a afecta demnitatea sau respectul său pentru funcția în care este
învestit este sancționat cu o pedeapsă de 1 an de închisoare și amendă de 15000 de euro. (2) În cazul în care
sfidarea are loc într-o ședință de judecată ori instanță sau instituție de formare judiciară, fapta este sancționată cu
închisoare de până la 2 ani și amendă de 30000 de euro.]
justiției constituie o atingere adusă relațiilor sociale datorită faptului că acolo unde înfăptuirea
normală a justiției este împiedicată dispare securitatea relațiilor sociale 1179.
Activitățile ce aduc atingere activității de înfăptuire a justiției sunt considerate
manifestări antisociale care atunci când afectează activitatea justiției lovesc de fapt în ordinea
socială și ansamblul relațiilor sociale, formarea și desfășurarea a acestora fiind grav
periclitată când realizarea justiției nu mai este posibilă a fi realizată.
Înfăptuirea justiției cuprinde complexul de funcțiuni prin care se înfăptuiește justiția,
adică diversele activități funcționale caracteristice operei de realizare a justiției, dar și
funcțiile complementare de urmărire penală și de executare a hotărârilor judecătorești și a
măsurilor judiciare, toate acestea concurând la înfăptuirea justiției 1180.
În general infracțiunile contra înfăptuirii justiției au un obiect material numai în
măsura în care sunt considerate a face parte din sfera valorilor concret ocrotite de norma
incriminatoare, însăși actele materiale pe care le întocmesc sau le efectuează organele de
justiție1181.
În raport cu subiecții activi, se distinge, pe de o parte infracțiuni care împiedică
înfăptuirea justiției cu subiect activ nemijlocit calificat, pe de altă parte, infracțiuni al căror
subiect activ nu necesită o calitate specială. În cazul infracțiunilor din prima categorie,
subiectul trebuie să aibe calitatea de funcționar cu atribuții pe linia administrării justiției
(judecător, procuror, organ de cercetare penală), ori o calitate procesuală anume (martori,
interpret, expert), sau o altă calitate (funcționar, funcționar cu atribuții de control).
Infracțiunile din cea de a doua categorie pot fi săvârșite de orice persoană care îndeplinește
condițiiile generale de a răspunde penal, iar cerința calității persoanei constituie o condiție de
agravare.
O anumită calitate a subietului activ poate, în cazul unor infracțiuni să aibă ca efect
nepedepsirea sau reducerea pedepsei1182.
1179
N. Iliescu în V . Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C.Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca,
Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Ed. Academiei Române, București, 1972, p. 162, citat de
Gh. Diaconescu, C. Duvac, op. cit. p. 487.
1180
Gh. Dărângă, D. Lucinescu în T.Vasiliu, D. Pavel, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, Codul
penal român, comentat și adnotat. Partea specială, vol.II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 10,
citat de Gh. Diaconescu, C. Duvac op. cit. p. 487.
1181
O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român, partea specială, Casa de editură și Presă, ”Șansa” S. R. L,
București, 1992, p. 227.
1182
De exemplu: calitatea de soț sau rudă apropiată, în cazul infracțiunii de favorizare a infractorului.
Subiectul principal, pentru toate infracțiunile, este statul, deoarece justiția este o formă
fundamentală de exercitare a puterii sale1183. Statul este reprezentat în acest caz prin organul
judiciar a cărui activitate a fost periclitată prin săvârșirea faptei.
În afară de subiectul pasiv principal, unele infracțiuni au și un subiect pasiv secundar
adiacent și anume persoana fizică vătămată, prin săvârșirea faptei, în integritatea ei corporală
sau în libertatea ori demnitatea sa.
Infracțiunile contra înfăptuirii justiției sunt în general infracțiuni comisive, elementul
material al acestor incriminări constând atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune
Urmarea imediată la infracțiunile contra înfăptuirii justiției constă în crearea unei stări
de pericol prin care se aduce atingerea înfăptuirii justiției și relațiilor sociale care se nasc și se
dezvoltă în jurul acesteia.
Infracțiunile contra înfăptuirii justiției, fiind în majoritatea lor infracțiuni de acțiune,

se comit, de regulă, cu intenție, fie directă sau indirectă. O singură excepție privește
infracțiunea de înlesnire, care poate fi săvârșită și din culpă.
Mobilul determinat și scopul nu interesează pentru existența laturii subiective și
implicit a acestor infracțiuni. La stabilirea gradului social concret al faptei comise de
subiectul activ și la individualizarea pedepsei se va lua în calcul atât mobilul cât și scopul.
Faptele care împiedică înfăptuirea justiției sunt, în marea lor majoritate, infracțiuni
comisive cu executare lentă și intenționate. Prin urmare, acestea au și un ”iter criminis” 1184
fiind susceptibile astfel de acte preparatorii și tentativă.
Actele preparatorii nu sunt incriminate și implicit pedepsite, deși sunt posibile la

majoritatea infracțiunilor din acest grup. Atunci când sunt comise de către alte persoane,
decât autorul, acestea vor putea fi urmărite ca acte de complicitate anterioară la fapta
săvârșită de autor.
Consumarea infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, în marea lor majoritate, odată cu
executarea acțiunii incriminate ori a neîndeplinirii obligației ordonate de lege.
1183
I. Muraru, Drept Constituțional și instituții politice, vol.II Ed. Actami, București, 1995, p. 220.
1184
Expresie latină iter criminis care tradusă în limba română înseamnă vinovăție.
Unele dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției se pot săvârși în forma
continuată1185 sau continuă1186, caz în care se distinge și un anumit moment al epuizării care
coincide cu încetarea activității infracționale.
Infracțiunile contra înfăptuirii justiției pot prezenta una sau mai multe modalități
normative cărora pot să le corespundă, în concret, o multitudine de modalități faptice de care
se va ține seama la individualizarea pedepsei.
La infracțiunile care nu au decât o singură modalitate normativă, aceasta corespunde
cu varianta de incriminare.
III) Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare în viziunea vechiului cod penal
Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare constă potrivit aln. 1 al art. 272
ind.1Vc.p. în întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la
adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare
penală de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața
instanței sau a organului de urmărire penală, iar potrivit aln. 2, constă în întrebuințarea de
cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa integrității fizice a unui
judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru
fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
Obiectul juridic general constă în relațiile referitoare la activitatea de înfăptuire a
justiției, relații care implică respect atât față de solemnitatea procedurilor judiciare, cît și față
de persoanele ce au ca atribuții realizarea respectivelor proceduri. Obiectul juridic special
fiind constituit din relațiile sociale a căror existență și desfășurare este ocrotită prin apărarea
înfăptuirii justiției împotriva faptelor incriminate de art. 272 ind.1 V.c.p., vizând de asemenea
protecția unei valori referitoare la persoană, după caz, la demnitatea sau libertatea psihică.
Obiectul material lipsește la această incriminare, în ambele variante, întrucât acțiunea
incriminată se îndreaptă împotriva unei valori imateriale reprezentată de demnitate sau
libertate psihică și nu se îndreaptă împotriva corpului persoanelor. Chiar și referirea la
integritatea fizică a unei asfel de persoane are în vedere doar gesturi amenințătoare la adresa
integrității fizice și nu o vătămare concretă a acesteia
1185
Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiaşi rezoluţii și împotriva aceluiași subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte,
conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
1186
Este o formă a unităţii naturale de infracţiune, ce se caracterizează prin aceea că elementul său
material, constând într-o acţiune sau inacţiune, se prelungeşte (continuă, durează) în timp, în mod natural după
momentul consumării până la încetarea activităţii infracţionale, care se poate datora intervenţiei făptuitorului,
altor persoane, ori organelor competente.
Subiectul activ nemijlocit al faptei tipice în aln.1 al art. 272 ind. 1 V.c.p. este
circumstanțiat și nu poate fi decât o persoană care participă sau asistă la o procedură ce se
desfășoară în fața instanței.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiectul pasiv principal este statul, care are obligația asigurării solemnității
desfășurării procedurilor judiciare, asigurării cadrului favorabil pentru buna desfășurare a
activității de înfăptuire a justiției și obligația protejării atributelor fundamentale ale
funcționarilor care înfăptuiesc sau participă la realizarea acestei activități.
Subiectul pasiv secundar poate fi magistratul sau organul de cercetare, când fapta se
săvârșește potrivit condițiilor prevăzute de aln. 1 al art. 272 ind.1 V.c.p., respectiv,
magistratul, organul de cercetare penală, polițistul sau jandarmul atunci când fapta este
săvârșită în condițiile aln. 2.
Elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune de înrebuințare de cuvinte
insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa subiectului pasiv. Datorită acestui
aspect, sfidarea organelor judiciare este o infracțiune pur comisivă, ce nu poate fi realizată
decât printr-o acțiune.
Urmarea imediată constă în periclitarea administrării în mod corespunzător a justiției.
Dar pe plan secundar prin comiterea faptei este realizat un impact negativ asupra demnității
sau libertății psihice a persoanei ce se află în exercițiul uneia din funcțiile incriminate de art.
272 ind. 1V.c.p.
Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare nu poate avea o urmare concretă a
integrității corporale a persoanei, deoarece astfel ar fi îndeplinite condițiile existenței unei
alte infracțiuni.
Legătura de cauzalitate rezultă din simpla comitere a elementului material în oricare
dintre alternativele prevăzute de norma de incriminare.
Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare se săvârșește cu intenție, care poate fi
directă sau indirectă. Trebuie însă să se dovedească că făptuitorul știa că persoana la care a
făcut referire îndeplinește una din funcțiile incriminate de art. 272 ind.1V.c.p. și că la
momentul realizării respectivei sfidări ce constituie infracțiune persoana se afla în exercițiul
funcției.
Sfidarea organelor judiciare este incriminată numai în forma consumată, actele
pregătitoare și tentativa fiind posibile, dar nu sunt incriminate de către legiuitor.
Consumarea infracțiunii are loc odată cu executarea oricăreia din acțiunile prin care se
realizează elementul material.
Sfidarea organelor judiciare prezintă mai multe modalități normative în funcție de
descrierea acțiunii incriminate ori în raport de calitatea subiectului pasiv.
Infracțiunea se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă.
IV) Infracțiunea de împiedicare solemnității ședinței în viziunea noului cod penal
Încălcarea solemnității ședinței reprezintă o infracțiune nouă prin care sunt

incriminate manifestările jignitoare sau obscene efectuate în timpul unei proceduri ce se
desfășoară în fața instanței în scopul de a proteja solemnitatea ședințelor de judecată și
respect.
Prin aceasta sunt sancționate manifestările jignitoare îndreptate împotriva oricărei
persoane aflate în sala de judecată, indiferent dacă aceasta participă sau nu la desfășurarea
procedurii, un exemplu ar putea fi jignirile adresate publicului din sală ori când acestea sunt
adresate judecătorului, procurorului sau avocatului pe durata procedurii1187.
Încălcarea solemnității ședinței are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare
la înfăptuirea justiției ce presupun protejarea solemnității, dar și buna desfășurare a
procedurilor judiciare în fața instanței de judecată. Obiectul juridic adiacent este din relațiile
sociale referitoare la demnitatea persoanei, neavând importanță calitatea pe care aceasta o are
în decursul respectivei proceduri.
Obiectul material la această infracțiune lipșește.
Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană care participă sau asistă la
o procedură ce se desfășoară în fața instanței.
Judecătorul care prezidează sau participă la ședința de judecată nu poate fi subiect
activ deoarece acesta poate avea calitatea doar de subiect pasiv potrivit conținutului faptelor
incriminate, însă dacă judecătorul va comite aceste fapte în timpul procedurii el va răspunde
pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiectul pasiv principal este statul ca titular al valorii sociale ocrotite și anume
înfăptuirea normală a justiției, iar subiectul pasiv secundar este persoana a cărei demnitate
este lezată prin întrebuințarea de cuvinte sau expresii jignitoare.
Elementul material al infracțiunii îl constituie acțiunea de a ”întrebuința cuvinte ori
gesturi jignitoare sau obscene” de natură să perturbe activitatea instanței.
1187
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal –mențiuni și precizări- p. 201.
Acțiunea făptuitotrului trebuie să fie de natură a perturba activitatea instanței.
Perturbarea este realizată dacă acestea sunt auzite sau văzute de către completul care
compune instanța în sala de judecată sau care fără a fi ori nu auzite sunt de natură a produce
scandal în sala de judecată între participanți și astfel se contribuie la încălcarea solemnității
ședinței.
Nu constituie infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței orice atitudine
ireverențioasă în fața instanței sau orice abatere judiciară care poate fi sancționată potrivit art.
283 aln. 4 lit. i. N.c.pr.p. 1188, ci acțiunea făptuitorului care are aptitudinea de a perturba
activitatea instanței, dar și desfășurarea ședinței de judecată cu respectarea principiului
solemnității1189.
Pentru ca infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței să existe este necesară
îndeplinirea unei condiții de loc și anume este necesar ca fapta să fie săvârșită într-o
procedură în fața instanței, într-o ședință de judecată, iar nu în altă parte 1190.
Urmarea imediată constă în starea de pericol care se creează pentru înfăptuirea
justiției și mai exact pentru relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată cu ajutorul acestei
activități.
Urmarea adiacentă constă în atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită și rezultă din materialitatea faptei.
Infracțiunea este comisă cu intenție directă sau indirectă. Subiectul activ este conștient
și prevede faptul că prin întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene într-o
procedură desfășurată în fața instanței va perturba asfel activitatea acesteia și va pune în
pericol înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau a cărei producere o acceptă.
Infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței este susceptibilă de acte pregătitoare

sau tentativă, însă nu sunt incriminate de către legea penală.
1188
Art. 283. aln. 4 lit. i. Nc.pr.p. : manifestările ireverenţioase ale părţilor, apărătorilor acestora,
martorilor, experţilor, interpreţilor sau ale oricăror alte persoane, faţă de judecător sau procuror se sancționează
cu amendă judiciară de la 500 lei la 5000 lei.
1189
Art. 360 N.c.pr.p (1) Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală,
preşedintele completului de judecată constată acea faptă şi identifică pe făptuitor. Încheierea de ședință se
trimite procurorului. (2) În cazul în care procurorul participă la judecată,pote declara că încep urmărirea penală,
pune în mișcare acțiunea penală și îl oate reține pe suspect sau pe inculpat.
1190
Nu va constitui această infracțiune insultarea judecătorului pe holurile tribunalului, chiar dacă fapta
este văzută și auzită de mai multe persoane și chiar în timpul desfășurării ședinței de judecată, aâta timp cât
această activitate nu a influențat în nici un fel desfășurarea ședinței.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul întrebuințării de cuvinte ori gesturi
jignitoare sau obscene de natură să perturbe activitatea instanței.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
V) Concluzii
Prin sancționarea respectivelor fapte se dorește protejarea valorilor sau intereselor
politice, economice, sociale sau morale, dar în principal protejarea solemnității ședințelor de
judecată.
În ceea ce privește infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prin săvârșirea
acesteia sunt încălcate relațiile referitoare la înfăptuirea jistiției. De asemenea incriminarea
infracțiunii de sfidare a organelor judiciare are ca scop principal protejarea atât a solemnității
și bunei desfășurări a procedurilor judiciare în fața instanței de judecată și a persoanelor care
realizează procedurile, iar ca scop special protejarea valorilor referitoare la persoane, valori
ca demnitatea ori libertatea psihică.
Bibliografie
a) Legislație
1. Constituția României din 1991 revizuită în 2003;
2. Codul penal român, actualizat 19 martie 2013, Ed. Hamangiu, București, 2013;
3. Codul de procedura penală, actualizat prin Legea nr. 2/2013, Ed. Hamangiu,
București, 2013;
4. Noul cod penal român intrat în vigoare la 1 februarie 2014;
5. Noul cod de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014;
b) Literatură de specialitate
1. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed C.H.Beck, București, 2011;
2. C. Duvac, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, curs univesitar, vol. I,
Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006;
3. E. Dragomir, R. Paliță, Drept penal. Sinteze pentgru pregătirea examenului de
admitere și definitivare în profesia de avocat, Ed. Nomina Lex, București, 2009;
4. F. Streteanu, R. Moroșanu, Instituții și infracțiuni în Noul Cod penal, Manual pentru
uzul formatorilor S.N.G., București, 2010;
5. Gh. Alecu, Drept penal. Partea generală, curs universitar , ed. a-II-a revizuită și
adăugită, Ed. Europolis, Constanța, 2007;
6. Gh. Diaconescu, C. Duvac, Drept penal. Partea specială, vol. I, ed. a-III-a revăzută și
adăugită, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006;
7. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2009;
8. M. Udroiu, Examene. Sinteze și Grile, Drept penal, ed. a-3-a revizuită și actualizată,
Ed. C.H.Beck, București, 2011;
9. O. Pedescu, A. Hărăstășanu, Drept penal. Partea specială. Analiza dispozițiilor de
incriminare prevăzute în Codul penal în vigoare, precum și o eaxaminare comparativă a
conținutului acestora cu cel al dispozițiilor din Noul Cod penal, Ed. Universul Juridic,
București, 2012;
CAMERA PRELIMINARĂ. NECESITATE
ROMÂNEASCA SAU VIS EUROPEAN?
ALIN-FĂNEL GANGU
UNIVERSITATEA ,,DANUBIUS’’ GALAȚI
COORDONATOR: ANA-ALINA DUMITRACHE-IONESCU
Abstract: IN RELATION TO CRIMINAL PROCEEDINGS THERE ARE KNOWN AND

OUTLINED TWO MAIN CONCEPTS , NAMELY: CONTINENTAL CONCEPTION AND
CONCEPTION ADVERSARIAL.
ON CONTINENTAL CONCEPTION WAS BASED INQUISITORS AS THE FOUNDATION
CONCEPT , WHICH WAS GRADUALLY ADDED ELEMENTS OF ADVERSARIAL PROCEEDINGS
RELATING TO ADVERTISING , ORALITY AND COTRADICTIALITATEA PROCEDURE .
INSTEAD ADVERSARIAL CONCEPT EMERGED AND CONSOLIDATED IN ENGLAND
BASED ON ADVERSARIAL PROCEDURE , THUS ADDING THE NEW ELEMENTS AND THE
ROLE OF LAWYERS AND THE PROSECUTION, THE ACCUSED PERSON'S RIGHT NOT TO
GIVE ANY DECLARED .
THE NEW CODE OF CRIMINAL PROCEDURE ENTERED INTO EFFECT ON 1
FEBRUARY 2014 BY LAW 187/2012 BY PUTTING INTO PRACTICE THE LAW 286/2009 OF THE
EUROPEAN CONTINENTAL PREDOMINANT KEEPS INTRODUCING ELEMENTS OF
ADVERSARIAL PROCEDURE ADAPTED TO THIS MODEL TRASPUSE EUROPEAN AND
ROMANIAN LEGISLATION AND PROCEDURES INSTITUTION PRELIMINARY BOARD
PROVIDED IN ARTICLE 342 CRIMINAL PROCEDURE CODE WHICH COVERS AFTER THE
INDICTMENT , THE COURT'S JURISDICTION AND LEGAL REFERRALS AND LEGAL
VERIFICATION OF EVIDENCE AND DOCUMENTS BY CONDUCTING THE CRIMINAL
INVESTIGATION.
În material procesului penal sunt cunoscute şi conturate două mari concepţii şi anume:
concepţia continentală şi concepţia adversială.
Cu privire la concepţia continental a avut la baza fundamental concepţie
inchizitoriale, la cre să adăugat treptat elemente ale procedurii acuzatoriale în special cele la
publicitatea oralitatea şi cotradictialitatea procedurii.
În schimb concepţia adversială să conturat şi consolidate în Anglia având la baza
procedura acuzatorială acestea adăugându-se elemente noi privind rolul avocatului şi a
acuzări, dreptul persoanei acuzate de a nu da niciun fel de declaraţi.
Noul cod de procedura penală a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 prin lege
187/2012 prin punerea legi în aplicare a legi 286/2009 păstrează caracterul predominant
continental European, introducând elemente ale procedurii adverbiale adaptate acestui model
European transpuse şi în legislaţia românească precum şi instituţia procedurii de cameră
preliminară prevăzută în art 342 cod procedura penal ce are ca obiect după trimiterea în
judecată, a competentei şi a legalităţi sesizări instanţei precum şi verificarea legalităţi
administrări probelor şi a efectuări actelor de către organele de urmărire penală
În lucrarea de faţă am încercat să aduc în atenţie o nouă instituţie ce aparţine dreptului
procesual penal, şi anume: “camera preliminară”.
Necesitatea introducerii acestei noi instituţii a fost justificată pornind de la realităţile
vieţii juridice actuale şi anume lipsa de celeritate în desfăşurarea proceselor penale în general,
neîncrederea justiţiabililor în actul de justiţie şi costurile sociale şi umane semnificative ale
procesului penal actual ridicat de resurse de timp şi financiare1191.
Pentru a remedia deficienţele cu care se confruntă sistemul procedural penal s-a
elaborat un sistem procesual penal modern, care răspunde astăzi imperativelor creării unei
justiţii adaptate nevoilor sociale, precum şi creşterii calităţii acestui serviciu public. Aceasta
ar justifica o intervenţie legislativă îndreptată spre reducerea duratei proceselor şi
simplificarea procedurilor judiciare penale, prin introducerea de noi instituţii cum este
acordul de recunoaştere a vinovăţiei, compatibilizarea mijloacelor de probă sau a procedurilor
probatorii actuale cu standardele europene în materie, reducerea gradelor de jurisdicţie,
precum şi prin reglementarea recursului în casaţie, cu o cale extraordinară de atac.
În ceea ce priveşte introducerea noii instituţii, a “camerei preliminare”, s-a motivat

faptul că proiectul urmăreşte să răspundă exigentelor de legalitate, celeritate şi echitate a
procesului penal. Astfel această instituţie poate fi definită ca fiind una inovatoare, ce are ca
scop crearea unui cadru legislativ modern, de natură să înlăture durata excesivă a procedurilor
în faza de judecată, să asigure legalitatea trimiterii în judecată şi legalitatea administrării
probelor, eliminând unele dintre deficienţele care au condus la condamnarea României de
către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea duratei excesive a procesului
penal.
Această instituţie de drept procesual penal produce un efect direct, pozitiv asupra
celerităţii unei căuşe penale înlăturând o lacună a vechilor dispoziţii procesual penale, în care
examinarea legalităţii rechizitoriului, a probelor administrate în cursul urmăririi penale
împiedica, pe durata nedeterminată, începerea cercetării judecătoreşti. În acest context
procedura camerei preliminare cuprinde reguli care elimină posibilitatea restituirii ulterioare,
în faza de judecată, a dosarului la parchet, datorită faptului că legalitatea probatorului şi a
trimiterii în judecată sunt soluţionate în această fază.
Nouă instituţie instituie competenta judecătorului de cameră preliminară în verificarea
conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de legalitate a
procedurii, iar sub acest aspect legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată
de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.
În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de
probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, va
exclude acel mijloc de probă.
Nouă instituţie urmăreşte să răspundă obiectivului legat de îmbunătăţirea calităţii
actului de justiţie, prin reglementarea punctuală, atât sub aspectul termenului (maxim 30 de
zile de la înregistrarea cauzei şi nu mai puţin de 10 zile de la aceeaşi dată) în care judecătorul
de cameră preliminară se pronunţa, cât şi sub aspectul condiţiilor în care acesta dispune
începerea cercetării judecătoreşti.
Astfel, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează instituţia camerei preliminare,
prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt asigurate condiţiile ca procedura în cursul urmăririi
penale să aibe un caracter echitabil spre a se putea proceda la judecata pe fond.
Procedura de cameră preliminară nu este cu totul nouă şi inovatoare la nivelul ştiinţei
procesual penale romane întrucât fondul legislativ roman a mai cunoscut o astfel de
procedură numită şedinţa premergătoare.
Între cele două pot fi enumerate următoarele aspecte comune şi anume: ambele
proceduri reprezintă faze preliminare ale procedurii de judecată; atât şedinţa pregătitoare cât
1191
Expunerea de motive a legii 135/2010 pentru punerea în aplicare a noului cod de procedură penală;
şi camera preliminară au ca obiect examinarea actului de sesizare al instanţei pentru a
constata respectarea cerinţelor impuse de lege; scopul acestor proceduri îl reprezintă blocarea
dosarelor neregulat întocmite să mai ajungă în faţa judecătorului ce exercita funcţia de
judecată.
1. Judecătorul de cameră preliminară, limitat în atribuţii şi decizii
Noul Cod de Procedura Penală a împărţit judecătorii în trei categorii, dintre care cea
de-a doua, judecătorul de cameră preliminară, este numai în teorie un filtru pentru apărarea
drepturilor inculpatului şi a egalităţii de arme. În realitate, judecătorul de cameră preliminară
este atât de limitat în atribuţii şi în decizii, încât nu poate asigura o protecţie reală a
drepturilor inculpatului.
Judecătorul de cameră preliminară are dreptul, în teorie, să verifice legalitatea
rechizitoriului întocmit de procuror, a administrării probelor în faza de urmărire penală., Dar
şi să soluţioneze plângerile împotriva soluţiilor procurorilor de ne trimitere în judecată,
precum şi să se pronunţe cu privire la măsurile preventive.
În realitate însă, judecătorul de cameră preliminară are la dispoziţie numai 60 de zile
pentru a decide legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor şi nu poate restitui dosarul
la parchet decât dacă constata că probatoriul, în integritatea sa, a fost ilegal strâns şi
administrat. Cu alte cuvinte, procurorii sunt la fel de liberi în a îndoi legea pentru a strânge
probe, iar judecătorul, fie el şi de cameră preliminară, nu are instrumente pentru a-l
sancţiona1192.
După momentul trimiterii cuiva în judecată, conform Noului Cod de Procedura
Penală, dosarul intra în procedura de cameră preliminară, care nu poate dura mai mult de 60
de zile. În acest interval, judecătorul de cameră preliminară, fără să citeze părţile şi fără
participarea procurorului dispune asupra excepţiilor ridicate de părţi asupra celor din oficiu.
În termen de cel puţin 30 de zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră
preliminară transmite inculpatului termenul panal care poate să îşi angajeze apărător, dar şi
termenul până la care poate să transmită excepţiile, apărările şi cererile legate de rechizitoriu.
După ce inculpaţii transmit judecătorului de cameră preliminară tot ce acesta le cere, actele
sunt transmise procurorului, care are la dispoziţie 10 zile pentru a răspunde.
Dacă judecătorul de cameră preliminară constata că au fost încălcate mai multe
proceduri a căror nerespectare este sancţionata cu nulitatea, sau dacă procurorul a efectuat
nelegal acte de urmărire penală sau judecătorul a exclus o probă administrată de procuror, îi
comunică acestuia neregulile din rechizitoriu. Din momentul comunicării, procurorul are la
dispoziţie 5 zile pentru a-i spune judecătorului de cameră preliminară dacă menţine trimiterea
în judecată sau dacă cere să i se restituie dosarul. Conform art. 280 din NCPP, “încălcarea
dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului
în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod. Actele îndeplinite ulterior actului care a fost
declarant nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între
acestea şi actul declarat nul”. Actul declarat nul trebuie refăcut atunci când acest lucru este
posibil.
Judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune restituirea dosarului la procuror
decât dacă acesta o solicita, dacă a fost refuzat să corecteze neregulile din rechizitoriu
conform dispoziţiei judecătorului sau dacă a exclus toate probele. Dacă însă judecătorul de
cameră preliminară a constatat nulităţi, exclus doar anumite probe administrate de procuror
sau a constatat neregularităţi ale rechizitoriului, este obligat să dispună începerea judecăţii. În
1192
Victor I Petrişor,,Noul Cod de Procedură Penală,comentarii şi explicaţii’’Ed.Pedro,Buc.2011,p.411;
timpul judecăţii nu pot fi avute în vedere probele excluse în procedura de cameră preliminară,
însă problema utilizării sau nu a probelor nelegal administrate era reglementata în acelaşi
sens şi pe legislaţia actuală. Soluţiile judecătorului de cameră preliminară sunt supuse
contestaţiei, care se judecă de judecătorul de cameră preliminară de la instanţă ierarhic
superioară.
Deşi, în teorie judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea eliminării unei
probe ilegal administrate, în practică lucrurile sunt puţin mai complicate. De exemplu, un
inculpat nu poate demonstra, în condiţiile actuale, în România, ca interceptările depuse de
procuror la dosar redau conţinutul exact al spuselor sale. Asta pentru că la dosar sunt depuse
transcrierile rezumative ale interceptărilor, discuţiile sunt salvate de copii ale suporturilor
originale şi nu există nicio instituţie sau expert independent care să certifice autenticitatea şi
veridicitatea celor prezentate judecătorului de cameră preliminară. Cu alte cuvinte,
judecătorul este nevoit să se bazeze pe semnătură de certificare a unui procuror, pusă pe un
proces verbal.
Instituţia de cameră preliminară nu presupune prezenta neapărată a procurorului sau
inculpatului în faţa judecătorului, activitatea judecătorilor de cameră preliminară se va
desfăşura, din lipsă de spaţiu în instanţă, în biroul fiecărui judecător. Probleme vor exista în
momentul în care judecătorul de cameră preliminară va fi nevoit să se pronunţe asupra luării
sau menţinerii unei măsuri preventive asupra unui inculpat, când, cel puţin la inculpaţii
arestaţi preventiv, prezenta acestora în faţa judecătorului de cameră preliminară este
obligatorie.
Soluţiile care pot fi date în camera preliminară sunt:

(a) Judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere începerea judecăţii dacă
în cursul urmăririi penale probele au fost administrate în mod legal şi sesizarea
instanţei este legală. Legalitatea sesizării nu mai poate fi contestată pe parcursul
soluţionării cauzei.
(b) Judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet prin
încheiere dacă:
1. În urma sesizării conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul, în condiţiile
art.343 alin. (5), nu s-au luat măsuri pentru acoperirea omisiunilor;
2. Toate probele din cursul urmăririi penale au fost administrate cu încălcarea
prevederilor legale;
3. Sesizarea instanţei este nelegala
(c) În cazul în care rechizitoriul priveşte mai multe fapte sau persoane, dispoziţia de
începere a judecăţii se limitează numai la faptele şi persoanele pentru care
judecătorul de cameră preliminară a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în
alin. (1).
(d) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară exclude una sau mai multe
probe administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale, dispune informarea
conducătorului parchetului care a emis rechizitoriul. În termen de 24 de ore de la
informare, conducătorul parchetului comunica judecătorului de cameră
preliminară dacă menţine cererea de începere a judecăţii.
(e) În cazul în care conducătorul parchetului menţine cererea de începerea judecăţii,
judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere începerea judecăţii.
(f) În cazul în care conducătorul parchetului nu răspunde în termenul prevăzut la alin.
(4) ori arata că nu menţine cererea de începere a judecăţii, judecătorul de cameră
preliminară dispune prin încheiere restituirea cauzei la parchet;
(g) Întocmirea minutei este obligatorie.
În legătură cu aceste soluţii sunt necesare doua precizări: anterior pronunţării oricărei
soluţii privitoare la respectarea principiului legalităţii care vizează urmărirea penală, precum
şi sesizarea instanţei, se impune ca judecătorul de cameră preliminară să dispună asupra
cererilor formulate şi a excepţiilor ridicate.
A doua precizare, foarte importantă pe plan procedural se referă la posibilitatea
menţinerii cererii de începere a judecăţii de către conducătorului parchetului care a emis
rechizitoriul, deşi judecătorul de cameră preliminară exclusese una sau mai multe probe.
Astfel procurorul rămâne în continuare cel care începe acţiunea penală, dar judecătorul de
cameră preliminară trimite în judecată, printr-o încheiere motivată.
În cazul în care procurorul şef al parchetului care a emis rechizitoriul îşi ia
răspunderea ca dosarul să fie trimis în judecată, judecătorul de cameră preliminară în urma
informării primite de la procuror da o încheiere de trimitere în judecată chiar dacă constata
vicii importante în legătură cu procedura de urmărire penală. Putem considera această
libertate a procurorului de a continua ca un fel de “asumare a răspunderii”. De aici se poate
distinge aşadar între pornirea acţiunii penale-atribut al procurorului şi trimiterea în judecată-
atribut al judecătorului de cameră preliminară.1193
Potrivit vechii reglementări cea a “şedinţei pregătitoare” procurorul nu putea să dispună
trimiterea în judecată dacă judecătorul de şedinţa pregătitoare dispunea refacerea urmăririi
penale.
2. Aspecte de drept procesual cu privire la camera preliminară
Proiectul Noului Cod de Procedura Penală introduce în peisajul procesual penal un

nou principiu fundamental, şi anume, principiul separării funcţiilor judiciare. Prin principiile
fundamentale ale procesului penal se înţeleg “regulile cele mai generale, în temeiul cărora
sunt reglementate structura şi desfăşurarea procesului penal”.
Aşadar, NCPP prin art.3 alin. (1) împarte procesul penal în patru funcţii judiciare: de
urmărire penală (prin organele de cercetare penală şi procuror), de dispoziţie asupra
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în cursul urmăririi penale (prin
judecătorul de drepturi şi libertăţi), de verificare a legalităţii trimiterii ori ne trimiterii în
judecată (prin judecătorul de cameră preliminară) şi de judecată (de către instanţele de
judecată).
Aşa cum putem observa, procedura de cameră preliminară este o funcţie judiciară
autonomă în cadrul procesului penal, care se individualizează de celelalte funcţii judiciare.
Camera preliminară urmăreşte, concomitent, să rezolve chestiunile privitoare la legalitatea
trimiterii în judecată a inculpatului şi la legalitatea administrării probelor, păstrând în acelaşi
timp premizele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond.
Art. 54 din NCPP, cu denumire marginală, Competenta judecătorului de cameră
preliminară, stabileşte competenta materială (raţionale materiale) a judecătorului de cameră
preliminară, aceasta fiind conturată de activităţile de verificare a legalităţii trimiterii în
judecată dispusă de procuror, de verificare a legalităţii administrării probelor şi a efectuării
actelor procesuale de către organele de urmărire penală, de soluţionare a plângerilor
împotriva soluţiilor de ne urmărire sau de ne trimitere în judecată precum şi de alte situaţii
expres prevăzute de lege.
Mai mult, art. 54 nu se rezumă doar la competenta materială, ci face şi o trimitere în
mod indirect, prin literele c) şi d) la competenta funcţională (raţionale oficii) a judecătorului
de cameră preliminară, în sensul că judecătorul de cameră preliminară este tot cel care va
1193
Idem1;
judeca anumite căi de atac, şi anume, “calea de atac” împotriva soluţiilor de neurmarire sau
de ne trimitere în judecată, reglementata de art. 341 din NCPP, contestaţiile împotriva
încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura de cameră
preliminară, reglementata de art. 205 NCPP şi asupra încheierilor privind modul de
soluţionare a cererilor şi excepţiilor din procedura de cameră preliminară, prevăzută de
art.347 NCPP.
Se poate observa astfel, din ansamblul reglementărilor, faptul că procedura de cameră
preliminară este, în principiu, eminamente scrisă. Acest lucru este subliniat de art. 345 alin.
(1) care prevede că ulterior ce judecătorul a procedat conform art. 344 şi a trimis copia
certificata a rechizitorului inculpatului la locul de deţinere, a primit cererile acestuia şi ale
procurorului, judecătorul se va pronunţa asupra acestora prin încheiere motivată, în camera de
consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului.
O observaţie importanta trebuie făcută cu privire la instituirea termenului de 60 de
zile înlăuntrul căruia procedura de cameră preliminară trebuie finalizată. Art. 343 NCPP
prevede ca durata procedurii de cameră preliminară este de cel mult 60 de zile de la data
înregistrării cauzei la instanţă.
Practică dovedeşte deseori că unele cauze prezintă o dificultate aparte, alimentată
fiind de discuţiile cu privire la legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi
cu privire la cererile şi excepţiile formulate de părţi, subiecţii procesuali principali şi
procuror. Credem că ar fi fost oportună posibilitatea prelungirii acestei proceduri cu încă 30
de zile în cauzele în care judecătorul ar fi considerat că este nevoie de mai mult timp pentru a
rezolva multitudinea problemelor ivite în această fază procesuală.
De asemenea, se poate susţine că termenul de 60 de zile trebuie să includă şi termenul
de rezolvare a eventualei contestaţii formulate potrivit art. 347 alin. (1) NCPP de către
inculpat şi procuror împotriva soluţiei dispuse prin încheiere de către judecătorul de cameră
preliminară, în acest sens fiind şi alin. (3) al art. 347 NCPP care prevede ca art.343 NCPP
privitor la termenul de 60 de zile se aplică în mod corespunzător şi contestaţiei.
Acest termen poate fi considerat ca fiind unul procedural relativ, iar încălcarea
acestuia nu se va răsfrânge asupra valabilitaţii procedurii şi a încheierii judecătorului de
cameră preliminară ci va atrage eventual sancţiuni disciplinare pentru judecătorul de cameră
preliminară.
Cu privire la o altă problemă se întâlnea în Vechiul Cod de Procedura Penală,
legiuitorul Noului Cod de Procedura Penală a preluat soluţia majoritară din Vechiul Cod
conform căreia, judecătorul se va pronunţa asupra neregularităţilor actului de sesizare prin
observarea dispoziţiilor intriseci1194 (sancţionarea cu nulitatea absolută sau relativă a actelor
de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii conform art. 280-282 NCPP (excluderea
unora sau mai multor probe administrate) şi extrinseci (de exemplu, lipsa semnăturii celui
care l-a întocmit) ale acestuia, recte art. 328 şi conexe din NCPP ce reglementează cerinţele
legale pe care rechizitoriul trebuie să le îndeplinească.
Astfel, judecătorul îi va comunica deficienţele actului de sesizare procurorului, iar
acesta are un termen de 5 zile de la comunicare, termen în care va analiza dacă va menţine
dispoziţia de trimitere în judecată sau va solicita restituirea cauzei. Aşa cum s-a precizat,
remedierea neregularităţilor intrinseci este o procedură ce necesită o durată de timp mai
îndelungată, ceea ce înseamnă că termenul de 5 zile instituit de art. 345 alin. (3) NCPP pentru
procuror se aplică în sensul că în acest termen procurorul doar va constata neregularităţile
intrinseci şi va comunica cel mai probabil judecătorului de cameră preliminară că solicita
restituirea cauzei.
Cu toate acestea se poate desprinde concluzia că judecătorul de cameră preliminară se
va pronunţa asupra restituirii cauzei la parchet, dacă procurorul nu a remediat deficienţele
1194
Anastasiu Crişu,Drept procesual penal,ed.Hamangiu,Bucureşti 2011,p.187;
constatate de judecător în termenul de 5 zile, numai atunci când neregularitatea atrage
imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii conform art. 346 alin. 3 lit. a)
precum şi când se observa alte neregularităţi procedurale flagrante, iar nu pentru orice
deficienţe.
O interpretare a acestei dispoziţii trebuie făcută totuşi coroborat cu litera c) de la
acelaşi articol, unde judecătorul este obligat să restituie cauza la parchet atunci când
procurorul nu răspunde în termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3). Aşadar, la o primă
vedere ar părea că dispoziţiile ar fi contrare, însă ele se coroborează prin faptul că ipoteză de
la litera a) are în vedere faptul că procurorul răspunde în termenul de 5 zile, dar nu remediază
deficienţele puse în vedere de judecător, spre exemplu, prin menţinerea lor. Pe când litera c)
are în vedere ipoteza în care procurorul nu răspunde în niciun fel cu privire la dispoziţiile
judecătorului de cameră preliminară. Soluţia de a trimite în mod obligatoriu cauza la parchet
în această situaţie este firească întrucât judecătorul de cameră preliminară nu cunoaşte
atitudinea procurorului cu privire la deficienţele constatate. De asemenea, această soluţie
poate fi privită ca o sancţiune a pasivităţii procurorului de caz.
Consider că dezbaterile ce pot lua naştere cu privire la această instituţie sunt departe
de a fi epuizate. Cu toate acestea, trebuie salutata inovaţia adusă de procedura de cameră
preliminară, prin asigurarea unui “filtru” de specialitate a sesizării instanţei, prin conţinutul
dispoziţiilor care reglementează această fază procesuală şi prin soluţiile care pot fi dispuse,
Astfel sunt prevăzute criteriile în baza cărora se va stabili dacă procedura din faza
urmăririi penale a avut un caracter legal şi temeinic pentru a se putea proceda la judecarea în
fond ori dacă se va opta pentru sancţionarea actelor nelegal întocmite şi refacerea acestora,
deziderat urmărit în concordanţă cu respectarea dreptului inculpatului la un proces echitabil.
3. Aspecte de drept comparat
Sistemul de drept anglo-saxon
În sistemul procedural penal American, procedura “audierii preliminare” (preliminary

hearing aşa cum mai este cunoscută în doctrina Americană “a probable cause hearing”) este o
etapă importantă în cadrul procesului. Scopul acestei audieri preliminare este acela de a
determina dacă procurorul a obţinut destule probe care să justifice acuzarea inculpatului.
Audierea preliminară are loc în faţa unui judecător, care, după ce ascultă pe procuror şi dă
şansa inculpatului, prin avocatul său să se apere, decide dacă există motive întemeiate ca
inculpatul să fie judecat în faţa unui juriu. Judecătorul respinge dosarul dacă probele nu sunt
întemeiate sau da dosarul mai departe, “Camerei Marelui Juriu”.
Dacă acuzatul este arestat şi se decide respingerea dosarului pentru lipsa de probe,
acesta va fi pus de îndată în libertate. Dacă este liber, iar dosarul a fost respins, acuzatul nu
mai este obligat să respecte condiţiile impuse de acuzare (spre exemplu, să nu părăsească
oraşul). În orice caz, o respingere a dosarului într-o audiere preliminară nu împiedica Marele
Juriu să formuleze o nouă acuzare împotriva acuzatului, la o dată ulterioară. Aşadar, un
acuzat poate fi cercetat din nou, re arestat pentru aceeaşi faptă, chiar dacă în cadrul unei
audieri preliminare dosarul său a fost respins. Deşi acuzatul are dreptul de a cere o audiere
preliminară, el poate pierde acest drept dacă Statul obţine o acuzare a Marelui Juriu înainte ca
această audiere preliminară să aibă loc. Este o mişcare tactică a procurorului, pentru a-l
împiedica pe acuzat să beneficieze de acea “probable cause hearing”1195.
Există şi situaţii în care acuzatul nu are dreptul la o audiere preliminară, şi anume
când dosarul este prezentat Marelui Juriu înainte că acuzatul să fi fost arestat pentru vreo
1195
infracţiune, iar acuzatul afla despre această după ce Marele Juriu a emis un act de
condamnare.
Dacă judecătorul a audiat preliminar un dosar şi acesta a fost emis Marelui Juriu spre
judecata existând destule probe, Marele Juriu nu este ţinut de decizia judecătorului care a
trimis dosarul spre judecat mai departe, acesta putând fie achita pe acuzat fie să respingă
dosarul pentru lipsa de probe. Audierea preliminară nu trebuie să depăşească o durată
rezonabilă, şi anume “nu mai târziu de 10 zile de la începerea audierii atunci când acuzatul
este arestat, şi nu mai târziu de 20 de zile atunci când acuzatul este liber”.
În Regatul Unit al Marii Britanii, scopul audierii preliminare este acela de a vedea
dacă “Coroana” are destule dovezi pentru a justifica o trimitere în judecată. Cu acest prilej
acuzatul are posibilitatea să ia cunoştinţă de acuzaţiile care i se aduc (o diferenţiere faţă de
sistemul american, atunci când acuzatul este arestat, ofiţerii de poliţie sunt obligaţi să-i
citească drepturile sub sancţiunea nulităţii arestării (cu această ocazie cel arestat ia cunoştinţă
de acuzaţiile care i se aduc). Dacă sunt destule dovezi, judecătorul trimite dosarul în judecată,
dacă apreciază că nu sunt destule dovezi, cazul va fi respins. Victima infracţiunii, precum şi
alţi martori sunt obligaţi, de regulă, să depună mărturie în cadrul audierii preliminare.
Observăm o diferenţiere faţă de sistemul camerei preliminare propus de iniţiator şi
anume că întreaga procedură a “audierii preliminare” este publică şi acuzatul ia cunoştinţă de
acuzaţii în toate cazurile. Camera preliminară din sistemul românesc de drept nu este publică ,
şi nici nu face parte din vreo fază procesuală, ea fiind o instituţie sui generis. Se pot face
cereri, depune excepţii de către procuror şi avocatul apărării, dar decizia finală de trimitere în
judecată o ia judecătorul de cameră preliminară, în sala de consiliu şi în secret, fără citarea
părţilor şi fără vreo audiere a acestora.
Sistemul continental
În Germania şi Italia dorinţa de a acorda o eficienţă mai mare şi o garanţie sporită

libertăţilor fundamentale a condus la o distribuire raţională a sarcinilor: procurorul este
singurul responsabil de calitatea urmăririi penale. Aşa numitul “judecător intermediar”
(Ermittlungsrichter) în Germania şi: “Giudici per Indangini preliminari e udienza
preliminare” au competente doar în stadiul iniţial al procesului penal. L’udiena
preliminareeste considerată ca fiind un “filtru” destinat să blocheze acuzări netemeinice.
Aceasta diviziune a rolurilor înlătura riscul inerent de a da puteri sporite unui singur
individ, aşa cum se întâmplă de exemplu în Franţa, unde judecătorul de instrucţie (Judge
d’instruction) are la îndemâna mai multe instrumente procedurale şi anume: poate emite
mandate de percheziţie, poate cere anumite probe, anula alte probe, poate emite mandate de
aducere pentru alţi martori sau poate cere experţilor să depună mărturie. În urma evaluării
acestor probe, judecătorul de instrucţie emite un ordin “non-lieu” adică nu există dosar, sau,
poate decide că sunt destule dovezi pentru un proces şi atunci face o recomandare Curţii de
Apel pentru o audiere preliminară. Dacă Curtea de Apel susţine recomandările judecătorului
de instrucţie, va trimite dosarul la Cour d’Assise, singura Curte în Franţa cu Juraţi (Curtea de
Apel şi Curtea cu Juraţi fac parte din aceeaşi instanţă cu cea a judecătorului de instrucţie).
Modul de sesizare a judecătorului de instrucţie este acela al rechizitoriului iniţial emis de
Ministerul Public şi constituirea de parte civilă a victimei. Tot el îşi verifică competenta
materială, teritoriala şi personală. Dacă decide că nu este competent să pronunţe o decizie în
cauză supusă atenţiei, pronunţă o ordonanţă de incompetenţă, care poate fi atacată de toate
părţile (art. 185 alin. (1) şi art. 186 alin. (3) C.pr. pen. francez).
CONCLUZII
În urma analzei asupra acestei instituţii putem evidenţia ca una dintre funcţiile
judiciare prevăzute în art.3C.pr.pen., alin.1C.pr.pen.,constă în funcţia exercitată de
judecătoru de a verifica legalitatea trimiterii ori netrimiterii în judecată. Această funcţie o
exercită judecătorul de cameră preliminară care verifică legalitatea actului de sesizare şi
legalitatea administrării probelor, urmând ca în urma verificării să dispună trimiterea sau
netrimiterea în judecată.
Urmând ca acelaşi judecător să dispună începerea cercetării judecătoreşti după ce s-a
pronunţat pintr-o încheiere motivate pronuţată în camera de consiliu asupra cererilor,
excepţiilor ori a ridicat din oficiu excepţii, fără prezenţa inculpatului sau a procurorului.
Pe baza acestui considerent poate fi considerată procedura de cameră preliminară faza
de judecată atâta timp cât legea procesual penală recunoaşte doar trei faze,acestea fiind:
urmărirea penală, judecată, punerea în executarea a hotărârilor definitive de condamnare?
Dacă răspunsul ar fi unul pozitiv atunci această procedură este în afara legii şi
contravine dispoziţiilor art.126alin.1din C.R.potrivit căruia,, Justiţia se realizează prin Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti’’.
Tot odată nu se realizează nici rolul pe care îl are o instanţă de judecată acela fiind de
a soluţiona cauza cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea
probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului.
Un alt aspect pe care îl încălca aplicarea acestei procedurii de cameră preliminară este
reprezentat de publicitatea şedinţei prevăzută de C.R.prin art.127 potrivit căruia, ,,şedinţele
de judecata sunt publice afară de cazurile prevăzute de lege’’tot în acest sens sunt şi
dispoziţiile Legii 304/2004, art.6CEDO,, orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza
în mod public întrucât publicitatea procesului constituie şi o condiţie pentru respectarea
dreptului la un proces echitabil. Deasemenea şi prevederile art.14 din Pactul Internaţional
privind drepturile civile şi politice ,,orice persoană are dreptul ca litigiul în care se afla să fie
examinată în mod public’’.
Ori procedura de cameră preliminară încalcă nu doar principiul publicităţii expus ci
prin aceelaşi text de lege se încalcă şi principiul oralităţii deoarece judecătorul se pronunţă de
unul singur în camera de consiliu asupra cererilor, excepţiilor ori principiul oralităţii
presupune că desfăşurarea şedinţei de judecată se face în formă orală, ascultarea inculpatului
se face oral, excepţiile se invoca şi se susţin oral, concluziile tot oral.
Ori în procedura de cameră preliminară apărarea se face prin apărător ales sau din
oficiu, ori cum va proceda judecătorul de camera preliminară în situaţia în care inculpatul nu
îşi permite angajarea unui apărător sau legea nu dispune acordare de asistenta din oficiu, iar
inculpatul este lipsit de apărare datorita caracterului secret al procedurii?
Deasemenea prin procedura în camera preliminară se încalcă principul
contradictorialităţii potrivit căruia subiecţii procesuali principali au dreptul să cunoască toate
probele administrate în cauză mai ales cele administrate în defavoarea lor dar şi dreptul de a
combate susţinerile şi probele părţii adverse.
Astfel se încalcă prevederile art.351C.pr. pen potrivit căruia ,,instanţa este obligată să
pună în discuţie cererile formulate de subiecţii procesuali penali şi excepţiile ridicate de
aceştia sau din oficiu şi să se pronunţe asupra lor dar şi prevederile art.14 din Pactul
Internaţional privind drepturile civilie şi politice şi nu în ultimul rând principiul nemijlocirii
prevăzut de art 351C.pr.pen instituind obligaţia instanţei de a administra probele care să
conducă la soluţionarea justă şi la aflarea adevărului.
Asadar se ridica întrebarea daca mai este garantat dreptul la apărare prevăzut de art.10
C.pr.pen art.24 din C.R.dar şi cele privind dreptul la un process echitabil prevăzut de art.6
paragr.3 lit. CEDO potrivit căruia inculpatul are dreptul de a se apăra singur de acuzaţia ce i
se aduce deoarece lege prevede o astfel de posibilitate ori în cazul procedurii acest lucru nu
este posibil aşadar se încalcă aceste drepturi inculpatului.
În baza celor expuse propunem modficarea art.3453C.pr.pen pentru ca sedinta de judecată să

fie publică şi nu în camera de consiliu,pentru ca astfel se vor respecta garanţiile procesuale şi
principiile:publicităţii,oralităţii, contradictorialităţii,nemijlocirii. Deasemenea modificarea
art.3461C.pr.pen.,alin.7 pentru ca judecătorul de camera preliminară să nu mai poată exercita funcţia
de judecată ci sa fie desemnat prin repartizare aleatorie un al judecător.
Apreciez ca nefiind necesară o astfel de procedură în legislaţia procesual penală a

Românie ,deoarece nu corespunde nevoilor societăţii româneşti, nu conduce la soluţionarea cu
celeritate a cauzei,nu sunt respectate drepturile inculpatului. Judecătorul de cameră preliminară
exercită două funcţii ceea ce îl face incompatibil, partinitor.Iar toate aceste conduc la un act de justiţie
incorect ceea ce are ca efect principal lipsa cetătenilor în actul de justiţie.
BIBLIOGRAFIE
1)Anastasiu Crişu,Drept procesual penal,ed.Hamangiu,Bucureşti 2011;
2) Victor I Petrişor,,Noul Cod de Procedură Penală,comentarii şi explicaţii’’Ed.Pedro,Buc.2011;
3) NCPP-modificat prin Legea nr.255/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.515 din 14-08-2013
pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010;
4)Constitutia României;
5)Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
6)Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice;

NOILE FUNCȚII JUDICIARE ÎN PROCESUL PENAL
MAZILU ION
PARASCHIV BOGDAN IONUȚ
COORDONATOR: Prof.Univ.Dr. Buneci Petre
Abstract: JUDICIAL FUNCTIONS IN PENAL PROCEEDINGS ARE THE PATHS,

DIRECTIONS OR GUIDELINES UNDERLYING THE PROCEDURAL ACTIVITY. THE NEW
REGULATIONS CONCERNING CRIMINAL PROCEDURE HAVE CERTAIN FEATURES WHICH
HAVE LED TO THE ELABORATION OF NEW JUDICIAL FUNCTIONS. THUS, THE CURRENT
PENAL PROCEEDING IS A MODERN, ADVERSARIAL ONE, WHERE FOUR PENAL FUNCTIONS
ARE EXECUTED, BUT WHERE ELEMENTS OF THE ACCUSATORY PROCESS ARE ALSO
FOUND.
Cuvinte cheie: funcție judiară, urmarire penală, drepturi și libertăți, cameră

preliminară, judecată.
Dezvoltarea societății umane presupune nu doar evoluția omului ca ființă distinctă

într-un complex de relații sociale care să ramană neschimbate odată cu trecerea timpului, ci
dimpotrivă, presupune mai întâi reglementarea, consolidarea, modificarea sau completarea
regulilor ce guvernează societatea umană în vederea respectării lor de către om. Astfel,
evoluția constantă și rapidă a unor evenimente și factori sociali au dus la necesitatea adoptării
unor noi reglementări atât în materie penală, cât și în materie civilă. Aceste noi reglementări
reprezintă de fapt, modificări, completări, abrogări și rearanjări ale textelor de lege anterioare
și numai intr-o mică masură, spunem noi, prezintă elemente și instituții juridice cu caracter de
noutate completă. In materie procesual penală, în noua reglementare a Codului de rocedură
penală există numeroase astfel de modificări, însă noi ne vom limita la a prezenta și analiza
numai acele noutăți apărute în completarea funcțiilor judiciare ale procesului penal, în Codul
de procedură penală anterior, acestea fiind în numar de două (funcția de urmarire penală și
funcția de judecată).
Codul de procedură penală actual, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 prin
Legea de punere în aplicare nr. 255/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 14
august 2013 prevede la art. 3 principiul separării funcțiilor judiciare în procesul penal,
arătând în primul alineat că, în procesul penal se exercită urmatoarele funcții judiciare:
a) funcția de urmarire penală;
b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în
faza de urmărire penală;
c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;
d) funcția de judecată;
1. Funcția de urmărire penală și funcția de judecată

Asupra celor două funcții jucidiare care existau și in vechea reglementare, nu o să
insistăm în a le prezenta într-un mod exhaustiv, vom face o scurtă amintire care să
evidențieze noua reglementare în această materie.
 Funcția de urmărire penală, are ca obiect potrivit art. 285 C. proc. pen
strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la
identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea
răspunderii penale a acestora pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se
dispună trimiterea în judecată, în sensul dispozițiilor art. 305 alin.3
C.proc.pen-când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii
rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început
urmărirea penală, și nu în sensul dispozițiilor prevăzute la art. 77 C. proc. pen.
Dispozițiile articolului 77 se referă desigur, la persoana asupra căreia există
presupunerea rezobabilă că ar fi savârșit o faptă de natură a aduce atingere
valorilor și relațiilor sociale ce se crează între acestea, înlocuind termenul de
făptuitor din vechea reglementare. În opinia noastră, denumirea de faptuitor
oferea o înțelegere mult mai clară care nu lăsa loc de interpretare, comparativ
cu termenul de suspect pe care îl întâlnim în prezentul cod de procedură
penală atât înainte, cât și după începerea urmăririi penale in rem și in
personam. Astfel, între suspect și calitatea de suspect vor apărea diverse
confuzii, interpretări și contradicții atât între teoreticienii și practicienii
dreptului, cât și între persoanele din afara sferei juridice.
 Funcția de judecată a rămas, de asemenea neschimbată, ea se realizează de

către instanța de judecată competentă să judece o anumită cauză penală,
judecată care se desfașoară cu garantarea respectării drepturilor și libertăților
subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor necesare în vederea
lămurii complete a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului cu
respectarea deplină a legii (art. 349 C. proc. pen)
2. Funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale

persoanei în cursul urmării penale
Un element de noutate pură îl reprezintă funcția de dispoziție asupra drepturilor și

libertăților fundamentale ale persoanei în cursul urmării penale prevăzută în art. 3 alin.1 lit.
b) C. proc. pen, prin care legiuitorul a dorit să degreveze o parte din atribuțiile și
competențele ce reveneau instanțelor de judecată. Astfel, din dispozițiilor art. 53 C. proc. pen,
reiese că judecătorul de drepturi și libertăți reprezintă organul judiciar care potrivit
competenței conferite prin lege dispune numai în cursul urmării penale asupra măsurilor
privative și restrictive de libertate, măsurilor de siguranță cu caracter provizoriu sau
asiguratoriu, încuviințează și emite aprobări în vederea folosirii unor metode și tehnici
speciale de obținere a probelor, efectuează procedura audierii anticipate, precum și,
soluționează în condițiile legii orice alte cereri, propuneri, plângeri sau contestații cu privire
la acestea, cât și cu privire la actele procurorului în anumite cazuri expres prevăzute de lege
( art.336 rap. la art. 286 C.proc.pen ) ,ori de câte ori acestea vizează drepturile și libertățile
fundamentale ale persoanei.
Această reglementare are un caracter special care vizează protecția și garantarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei și face posibilă restrângerea acestora în
condițiile prevăzute de lege, numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și
libertăți. Cu toate acestea, așa cum ne-a obișnuit legiuitorul român, a reglementat și o situație
excepțională prin care drepturile și libertățile fundamentalre ale persoanei pot fi restrânse de
căre procuror, cum este de pildă situația prevăzută de art. 141 care arată că, procurorul poate
autorizarea unele măsuri de supraveghere tehnică pe o durată de maximum 48 de ore și numai
atunci când există situații de urgență, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în
condiţiile art. 140 ( procedura de emitere a mandatului de supravehere tehnica) ar conduce la
o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar
pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora,
dar cu îndeplinirea urmatoarelor condiţii:
- să există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei
infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 2;
- măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi
obţinute sau gravitatea infracţiunii;
- probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a
unor bunuri de valoare.
Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii
naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de
trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a
banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată
electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune
fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de
corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor
care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul
altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică
trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 140 alin. 5 C.proc.pen. Procurorul are
obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de
drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă
instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării
măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de
supraveghere tehnică efectuate şi dosarul cauzei. În cazul în care judecătorul de drepturi şi
libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. 1, confirmă în termen de
24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără
citarea părţilor. Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem
informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă : realizarea şi conservarea unei copii a
acestor date informatice, suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din
sistemul informatic. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură
să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. În cazul în care judecătorul de
drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. 1, infirmă
măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia.
Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens. Odată
cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de
drepturi şi libertăţi luarea măsurii supravegherii tehnice în condiţiile art. 140. Încheierea prin
care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor dispuse de procuror nu
este supusă căilor de atac, având în vedere scopul supravegherii tehnice și faptul că
incheierea prin care se dispune masura se dă într-o procedură contencioasă. Aceasta excepție
este discutabilă în condițiile în care procurorul care autorizează o astfel de măsură pentru
sine, în situațiile în care urmărirea penală este efectuată de procuror și pentru organele de
cercetare penală, în sens larg, când acestea efectuează urmărirea penală.
În primul rând, se ridică problema termenului de 48 de ore, care în multe din cauzele
penale viitoare va fi considerat un termen mult prea mare, în care organele de cercetare
penală pot efectua doar cu autorizarea procurorului, unele metode speciale de supraveghere
tehnică precum: accesul la un sistem informatic, supravegherea audio-video, urmărirea prin
mijloace tehnice, interceptarea comunicațiilor de la distanță etc, dând astfel posibilitatea
încălcării unor drepturi fundamentale ( ex: dreptul la viață intimă și privată, dreptul de a nu-i
fi violat secretul corespondenței sau domiciliului etc. ) a căror posibilitate de încălcare nu
rezultă expres din săvârșirea unei fapte de natură penală, sau cel puțin, să existe presupunerea
rezonabilă a săvârșirii unei fapte penale de către o anumită persoană cu privire la care se ia o
astfel de măsură, numai în aceste sitații putând fi justificată. Procurorul putând face din
această exceptie o regulă, apreciind că în mai toate cazurile există o urgență iar obținerea
mandatului de supraveghere tehnica in conditiile atr. 140 ar conduce la o intârziere
substanțială la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa
persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora. Apreciem că un termen
de 24 de ore ar fi fost suficient pentru a face demersurile necesare în vederea efectuării
activităților mai sus menționate.
În al doilea rând, apare problema aprecierii măsurii de către judecătorul de drepturi și
libertăți, în sensul că, fie confirmă masura, dacă constată că au fost îndeplinite toate condițiile
cerute de lege în acest sens, fie o infirmă conf. alin. 6 al art. 141 C. proc. Pen și dispune ca
probele să fie distruse de către procuror, acesta având obligația de a intocmi un proces-verbal
în acest sens. Probleme vor apărea în situațiile în care procurorul a autorizat o astfel de
măsură, în urma căreia una sau mai multe persoane au fost supravegheate tehnic ,
înregistrările, fotografiile, filmările etc, au fost vizionate și ascultate de către organele de
cercetare penală, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți a infirmat măsura autorizată de
procuror. În aceste cazuri, chiar dacă procurorul este obligat să distrugă probele obținute făra
temei legal, în opinia noastră, se pot produce anumite abuzuri din partea organelor de
urmărire penală cu privire la persoanele supravegheate, ca urmare a informațiilor obținute
prin intermediul mijloacelor de probă administrate, putând fi folosite la audierea martorilor
sau chiar a suspectului în scopul de a obține o declarație din care să reiasă ceea ce dorește
organul de urmarire penală.
3. Funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată
Alături de funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale

persoanei în cursul urmăririi penale, ca elemnt de noutate în procesul penal apare și funcția de
verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată. Sediul materiei se regăsește în art.
3 alin. 1 lit. c) rap. la art. 54 și art. 342348 C. proc. pen. Diferența dintre aceste două noi
funcții este aceea că, cea din urmă mentionată apare și se exercită numai după trimiterea în
judecată a dosarului cauzei.
În conformitate cu art. 342 C. proc. pen, obiectul procedurii camerei preliminare îl
constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării
instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală. Aceasta presupune ca procurorul să finalizeze urmărirea penală
și să trimită cauza la instanța de judecată, dar nu la judecătorul competent să judece fondul
cauzei așa cum prevedea vechea reglementare, ci la judecătorul de cameră preliminară, care
se va pronunța cu privire la verificarea legalitatății competenței instanței sesizate,
administrării probelor și efectuării actelor procesuale și procedurale de către organele de
urmărire penală. Legiuitorul a introdus această nouă funcție în faza de judecată a procesului
penal, care în opinia noastră nu își găsește justificarea, tocmai datorită faptului că obiectul
acestei proceduri condiționează însăși judecata în fondul cauzei. Considerăm că această
procedură specială poate fi considerată un filtru pentru a se verifica anumite încălcări
prevăzute de lege, insă prezintă și numeroase aspecte negative, de ex; necesită o perioadă de
timp destul de mare, judecătorul nu se poate pronunța cu privire la nulitățile constatate, iar ce
este cel mai grav, este faptul că va judeca în continuare cauza, având o opinie proprie care va
face ca etapa procesuală a judecății să nu mai fie conformă cu dispozițiile legale referitoare
la: egalitate, echitabilitate și imparțialiate în procesul penal. Locul camerei preliminare nu
se află in faza de judecată, acesta ar trebui să se situeze între momentul terminării fazei de
urmărire penală, marcat prin intocmirea rechizitoriului, care potrivit articolului 329 C. proc.
pen, reprezintă actul de sesizare a instanței de judecată și faza de judecată. Durata procedurii
în cameră preliminară nu poate depăși 60 de zile, termen care curge de la data înregistrarii
cauzei la instanță; și în acest caz opinia noastră tinde să facă precizarea că dosarul cauzei
trebuie înregistrat direct la camera preliminară, urmând ca aceasta să îl trimită în faza de
judecată propriu-zisă.
În cadrul procedurii de cameră preliminară, dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori s-
au ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora,
prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului,
la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. 4. În cazul în care judecătorul de cameră
preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare și sancţionează potrivit art. 280 –
282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, ori dacă exclude una sau mai
multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis
rechizitoriul. În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile
actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia
de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Judecătorul de cameră preliminară,
potrivit legii, are competența de a înlătura în totalitate sau în parte probele administrate în
cauză de către organele de urmărire penală, constată neregularitățile actului cu care va fi
sesizată instanța de judecată, verifică actele organelor de urmărire penală, în sensul dacă
acestea au fost sau nu întocmite legal, făra a prejudicia drepturile și interesele subiecților
procesuali. Procedura de cameră preliminară este una necontencioasă, desfăsurându-se decât
prin intermediul formei scrise( nu participă alte persoane la judecată, nu se întocmesc acte
procedurale de audiere martori ș.a.m.d) în cameră de consiliu.
In ceea ce privește soluțiile care se dau în camera preliminară, judecătorul acestei
camere hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului
şi a inculpatului, incheierea se comunicându-se acestora. În cazul în care nu s-au formulat
cereri şi excepţii ori nu au fost ridicate din oficiu excepţii, în termenele prevăzute de lege( 20
de zile), judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății prin constatarea
îndeplinirii condițiilor ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară. Ca o consecință
firească izvorâtă din competența judecatorului de cameră preliminară, aceea de a verifica
respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru ca o cauză penală sa poată fi trimisă
către judecare, dacă aceste condiții nu sunt respectate, judecătorul de cameră preliminară
restituie cauza la parchet atunci când:
 rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată
de procuror în termenul de 5 zile de la comunicare, dacă neregularitatea atrage
imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;
 a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
 procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. 3, ori nu răspunde în
termenul prevăzut în continutul aceluiași text legislativ.
Cu toate acestea, în afara situațiilor mai sus menționate judecatorul de cameră
preliminară, în toate celelalte cazuri în care fie a constatat neregularităţi ale actului de
sesizare, fie a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat actele de urmărire
penală efectuate cu încălcarea legii potrivit art. 280 – 282, dispune începerea judecăţii.
Trebuie menționat faptul ca toate probele excluse în camera preliminară nu pot fi avute în
vedere la judecata în fondul cauzei. Dacă în camera preliminară se apreciază că instanţa nu
este legal sesizată, deci nu este competentă să judece o anumită cauză, se va proceda potrivit
dispozițiilor prevăzute la art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător sitațiilor
determinate. Char dacă vorbim despre principiul separării funcțiilor judiciare, care
presupune ca exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea altei funcții
judiciare în cadrul aceluiași proces penal, judecătorul de cameră preliminară care a dispus
începerea judecăţii este intotdeauna același cu judecătorul care exercită funcţia de judecată în
cauză, ca urmare a excepției de la acest principiu prevăzută la art. 3 alin 3 din C. proc. Pen.
Impotriva soluțiilor judecatorului de cameră preliminară, precum și împotriva
cererilor și excepțiilor, procurorul și inculpatul pot face contestație in termen de 3 zile de la
comunicarea incheierii, în masura în care nu sunt multumiți de soluționare. Contestația se
judecă de către procurorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei
sesizate. În cazul în care instanța sesizată este Inalta Curte de Casație și Justiție , contestația
se va judeca de către completul competent potrivit legii. In vederea soluționerii contestației se
va ține cont de dispozițiile art. 343346 C. proc. pen.
Considerăm că posbilitatea conferită de lege numai procurorului și inculpatului de a
face contesțatie conf. art. 347 împotriva soluționării cererilor, excețiilor și hotarărilor date de
către judecătorul de cameră preliminară nu este una care să țină cont de principile, egalițății
fața justiției, echitabilității și al egalității armelor în procesul penal, deoarece camera
preliminră este o procedură specială premergătoare judecății care vizează direct sau indirect
toate parțile și subiecții procesuali, nu doar Ministerul Public reprezentat prin procuror și pe
inculpat. Probabil, considerentul acestei reglementări este reprezentat de accepțiunea
legiuitorului conform căreia actorul principal al procesului penal îl constituie persoana
inculpatul, iar sarcina probei în exercitarea acțiunii penale aparține, în principal, procurorului
conf. art. 99, alin. 1, dar în situația în care se exercită și acțiunea civilă în procesul penal,
lucurile se schimbă radical, sarcina probei aparținând parții civile. În acest caz, dacă
judecătorul de cameră preliminară a înlăturat în parte sau în totalitate probatoriul părții civile,
aceasta nu va putea ataca soluția prin care s-a hotărât astfel, deoarece textul art. 347 nu
permite acest lucru. Astfel, reglementarea camerei preliminare prin care se dorește a degreva
instanța de fond soluționând unele cereri și excepții, plângeri sau are și alte competențe
potrivit legii, produce o discriminare clară între participanții procesului penal. Toți
participanții la procesul penal au drepturi și obligații egale consacrate atât in Constituția
Romaniei, legislația europeană în materie, cât și în alte Convenții sau Tratate la care România
este parte. Legiutorul nu poate lipsi de aceste drepturi o persoană care este prezentă în
procesul penal, încă din faza incipientă a urmaririi penale, nici nu poate indreptăți mai mult
decât este legal o parte procesuală sau alta, cu atăt mai puțin să omită egalitatea tuturor
persoanelor în fața justiției.
Un alt aspect negativ al reglementării art. 347 se regăsește în alin 2, care arată cine
este organul judiciar competent să soluționeze contestația împotriva activității judecatorului
de cameră preliminară de la o instanță inferioară în grad. Potrivit alin 2 din cuprinsul art. 327,
contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară celei sesizate, iar cand instanța sesizată este I.C.C.J, contestația se va judeca,
potrivit legii, de către completul competent. În practica judiciară au aparut deja sitații care
denotă faptul că reglementarea acestui alineat este lacunară, în sesul că, Codul de procedură
penală nu prevede cum se va numi hotărârea care va fi pronunțată în aceast caz, dacă ea va
mai putea fi atacată sau nu de catre parți și nici nu reglementează procedura care trebuie
urmată, pecizând numai faptul că dispozițiile art. 343-346 se vor aplica în mod corespunzător.
Pană la completarea reglementării actuale, procedura ce trebuie urmată în aceste cazuri
rezultă din interpretarea legală a întregii reglementări a camerei preliminare, iar hotararea pe
care o va pronunța judecatorul de cameră preliminară de la instanța competentă, va fi aceea
ca, după ce va admite contestația, va trimite dosarul cauzei înapoi judecătorului de cameră de
preliminară care s-a pronuntat cu privire la lucrarile dosarului, însoțit de indicarea precisă a
neregularitaților ce trebuie îndreptate. În cazul în care se impune restituirea cauzei la parchet
conf. art. 346, alin 3, judecatorul de cameră preliminară competent să judece contestația, nu
va putea să o restituie direct la parchet, ci va trebui mai întai să o trimită judecatorului de
cameră preliminară care s-a pronunțat anterior, urmând ca acesta să dispună restituirea la
parchet.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu,
cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor
preventive, în masura în care acestea au fost luate în cursul urmăririi penale și încă subzistă în
momentul în care dosarul cauzei a fost supus procedurii de cameră preliminră, adică în
cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră
preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, acesta procedând potrivit
dispoziţiilor prevăzute la art. 207 C. proc. pen.
Concluzie. În opinia noastră, reglementarea celor două noi funcții judiciare, cea de
dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire
penală și cea de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată reprezintă un real
progres în vederea modernizării, eficientizării și soluționării cu celeritate a cauzelor penale în
raport cu caracterul echitabil și intr-un termen rezonabil al procesului penal, însă datorită
modului în care, stim cu toții cum a fost realizată opera de elaborare a noilor coduri
legislative, marcat în special de o ,,celeritate neproductivă”, anumite scăpari, lacune sau
formulări abstracte care lasă loc de interpretare, și-au facut loc printre textele care evidențiază
adevăratul profesionalism al cunoscătorilor științei dreptului care le-au prelucrat.
Propunem modificarea textului alin.1 al art. 141 cu denumirea marginală ,,
autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror” din ,, Procurorul poate
autoriza, pe o durată de maxim 48 de ore....” în ,, Procurorul poate autoriza, pe o durată de
maxim 24 de ore....”, în sensul de reducere la jumatate a termenului în care procurorul poate
autoriza unele masuri de supraveghere tehnică și modificarea textului alin.1 al art. 347 cu
denumirea marginală ,, Contestația ” din ,, În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii
prevăzute la art. 346 alin. 1, procurorul și inculpatul pot face contestație împotriva soluțiilor
prevăzute la art. 346, alin 3 și 5” în ,, În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii
prevăzute la art. 346 alin. 1, părțile pot face contestație împotriva soluțiilor prevăzute la art.
346, alin 3 și 5 ”
Bobliografie
1. Constituția Romaniei;
2. Noul Cod de procedură penală-Legea nr. 135/2010 publicată în M. Of. nr. 486 din 15
iulie 2010;
3. Legea pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură penală( Legea nr.
255/2013- M. Of. nr. 515 din 14 august 2013).
UNELE ASPECTE CRIMINOLOGICE ASUPRA
DELINCVENŢEI JUVENILE
DIJMĂRESCU DIANA MARIA

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, TG-JIU
JUVENILE CRIME TENDS TO BECOME MORE OF A PRIORITY DIRECTION OF

SOCIOLOGICAL, PSYHOLOGICAL AND CRIMINOLOGICAL RESEARCH BEING IMPOSED
BOTH BY THE NEED TO IMPROVE CRIMINAL POLICY MEASURES, AIMED AT PREVENTING
AND REDUCING ANTISOCIAL BEHAVIOURS AMONG YOUTH, AND BY THE NEED TO
IDENTIFY AND TAKE SOME EFFECTIVE EDUCATIONAL SOLUTIONS.
THIS ARTICLE DISCUSSES THIS ISSUE IN TERMS OF ETIOLOGY, CAUSAL
TYPOLOGIES OF CRIMINALS, WHILE POINTING AND ADDRESSING CRIMINAL POLICY ON
JUVENILE CRIME PREVENTION AND RECOVERY PROCESS AND THEIR SOCIO-
PROFESSIONAL REINTEGRATION.
1. Noţiuni introductive
Criminalitatea juvenilă reprezintă o problemă socială majoră, un fenomen la baza căruia stă
un complex de cauze, care necesită o analiză ştiinţifică şi practică complexă, multidisciplinară.
Această problematică tinde să devină tot mai mult o direcţie prioritară a cercetării sociologice,
psihologice şi criminologice fiind impusă atât de necesitatea îmbunătăţirii măsurilor de politică
penală, menite să conducă la prevenirea şi diminuarea manifestărilor antisociale în rândul tinerilor, cât
şi de necesitatea identificării şi adoptării unor soluţii educative eficiente 1196.
În vederea obţinerii unui rezultat pozitiv ca urmare a acţiunii constante, desfăşurate în scopul
prevenirii criminalităţii juvenile, se impun cooperarea şi depunerea unui efort susţinut în cadrul
familial, şcolar şi al comunităţii civice pentru a urmări şi a determina creionarea personalităţii lor încă
de la o vârstă fragedă şi pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a adolescentului, întemeiată pe
principii clar conturate şi însuşite de către acesta, şi, totodată, pentru a evita influenţa nocivă a unor
factori externi de natură a declanşa un comportament antisocial în legătură cu care poate exista şi o
„predispoziţie biologică”.
2. Criminalitatea juvenilă – etiologie, tipologii
Cunoaşterea cauzală sau etiologia criminală vizează aflarea cauzelor, condiţiilor şi factorilor
care determină sau favorizează fenomenul criminal 1197.
1196
A se vedea E. L. Diacu, Delincvenţa juvenilă. Factori multiplicaţi în determinarea comportamentului
infracţional, p.48, articol disponibil online la adresa http://junior.yfj.ro/attachments/articol%205%20no.%202%
20vol.%20I.pdf.
1197
V. Cioclei, Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, p. 33.
Istoria criminologiei etiologice este, de fapt, o lungă dispută între adepţii situaţiei
precriminale (potrivit cărora ansamblul circumstanţelor exterioare personalităţii delincventului,
precedente actului delictuos, este un fenomen obiectiv, de o asemenea natură că orice individ pus în
faţa aceloraşi circumstanţe ar acţiona la fel) şi cei ai personalităţii criminale (pentru care actul
infracţional semnifică materializarea unor tendinţe deja formate, care s-ar fi exprimat mai devreme
sau mai târziu, indiferent de împrejurările care au declanşat sau precipitat actul, întrucât în aceleaşi
circumstanţe indivizi diferiţi reacţionează în mod diferit) fiecare încercând să-şi atribuie rolul decisiv
în ceea ce priveşte „trecerea la act”1198.
Din punctul de vedere al adepţilor teoriei situaţiei precriminale, printre care amintim pe
Raymond Gassin, G. Heuyer, O. Kimberg, M. Cusson, nu există deosebire între delincvenţi şi
nondelincvenţi, decât neşansa de a se afla într-o situaţie periculoasă, oportunitatea, organizarea şi
conjunctura influenţând în mod decisiv trecerea la actul criminal, dar şi avantajele şi prejudiciile
delincvenţilor.
Situaţiile precriminale, caracterizate prin două elemente esenţiale - evenimentul (sau seria de
evenimente) şi circumstanţele în care s-a pregătit şi efectuat crima, raportate la personalitatea
subiectului, sunt clasificate de O. Kinberg1199 după cum urmează:
a) situaţii specifice (periculoase), în care ocazia de a săvârşi crima este permanent prezentă şi
nu trebuie să fie căutată (spre exemplu, gelozia, situaţiile preincestuoase ş.a.).
b) situaţii nespecifice (amorfe), care se caracterizează prin aceea că minorul delincvent
trebuie să caute ocazia de a săvârşi crima şi care necesită, în general, o bună cunoaştere a locului
crimei, preparative, alegerea complicilor, etc. (spre exemplu, furtul din buzunare, tâlhăriile la care se
utilizează arme albe sau arme de foc ş.a.).
c) situaţii mixte în care minorul delincvent are ocazia să săvârşească crima fără să o caute,
dar fără să existe în mod necesar o afinitate între structura personalităţii subiectului şi stimulii externi
(exemplu: minorii care fac parte din bande şi care execută „misiuni ordonate”).
Cu toate acestea, actul criminal nu este, în fapt, decât replica pe care personalitatea o dă într-o
anumită ipostază trăită de subiect, în funcţie de modul în care acesta o percepe 1200.
În ceea ce priveşte influenţa factorilor endogeni, se au în vedere rolul eredităţii şi rolul
structurilor dobândite în formarea personalităţii criminale.
Influenţa genetică se regăseşte în dobândirea unui defect genetic sau a unei abilităţi specifice
unui delincvent, actul de reproducere umană facilitând dinamismul inepuizabil al acestei posibilităţi
care transcede posibilul şi realul, şi nu este aservită nici unei forme de intervenţie socială 1201.
1198
Pentru detalii, a se vedea M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.), Justiţia pentru
minori, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, pp. 10-32.
1199
O. Kinberg, Les problemes fundamentaux de la Criminologie, Ed. Cujas, Paris, 1966, p. 156 şi urm., apud M.
Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.), op. cit., p. 11.
1200
A se vedea M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.), op. cit., p. 10.
1201
I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Metacriminologie, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 87.
Factorii biologici de natură ereditară au făcut obiectul de studiu a numeroase teorii formulate
de reputaţi criminologi, între care amintim: teoria gemenilor susţinută de Johannes Lange şi
Cristiansen, teoriile privind studiul adoptivilor, formulate de teoreticieni precum F. Schulsinger,
Hutchings şi Mednick şi teoriile genetice asupra devianţei, ce fac parte din categoria teoriilor
etiologice moderne, formulate în secolul al XX-lea, ulterior explicaţiei multifactoriale concepute de
Enrico Ferri, care au vizat problema cauzalităţii fenomenului infracţional, evidenţiind o suită de
factori care determină sau favorizează fenomenul criminal.
Cesare Lombroso, unul dintre cei mai reputaţi criminologi, considera criminalitatea ca fiind
un fenomen atavistic generat de influenţe ereditare morbide determinate de alcoolism, nebunie,
irascibilitate, imoralitate şi criminalitate, ce se manifestă predominant la tinerii criminali, semnificaţia
trăsăturilor fizice, psihice şi funcţionale morbide întâlnindu-se şi la adulţi, impunând portretul
criminalului înnăscut, insensibil psihic caracterizat prin: fruntea groasă, maxilare puternice,
plagiocefalie, asimetrie facială, fizionomie îmbătrânită.
De asemenea, Benigno di Tulio, reprezentantul teoriei constituţiei criminale, ca teorie a
etiologiei crimei, pe baza unor noi descoperiri în domeniul bio-psihologiei şi geneticii, conchide: „Se
poate afirma că predispoziţia spre crimă este expresia unui ansamblu de condiţii organice şi psihice
ereditare, congenitale sau dobândite care, diminuând rezistenţa individuală la instigări criminogene,
permite individului, cu mai multă probabilitate, să devină un criminal” 1202.
Şcoala biologică de la Graz a făcut o evaluare generală a teoriilor eredităţii, concluzionând că
nu sunt transmise prin ereditate genele criminale ale ascendenţilor, ci numai tendinţele care se găsesc
la baza lor şi care pot fi considerate ca fiind criminogene: excitabilitatea, agresivitatea etc 1203.
Pe planul biologic al structurilor dobândite se pot regăsi neputinţe fizice, invalidităţi şi diverse
suferinţe de natură să dea naştere unor sentimente distructive de inadaptare, de inferioritate,
insuficienţă sau de frustrare, potenţate şi de dispreţul, dezaprobarea tacită sau experimentată a
celorlalţi.
Sub aspect ştiinţific, frustrarea este o stare emoţională resimţită în plan afectiv-cognitiv ca o
stare de criză (o stare critică, de tensiune) care dezorganizează, pentru momentul dat, activitatea
instanţei corticale de comandă a acţiunilor, generând simultan surescitarea subcorticală. Infractorii
reacţionează diferenţiat la situaţiile frustrante, de la abţinere (toleranţă la frustrare) şi amânare a
satisfacţiei până la un comportament agresiv. Cei puternic frustraţi au tendinţa să-şi piardă pe moment
autocontrolul acţionând haotic, inconstant, atipic, agresiv şi violent, cu urmări antisociale grave 1204.
În încercarea de a găsi explicaţii cât mai pertinente asupra fenomenului delincvenţei juvenile
şi asupra raţiunii formării unui comportament deformat, antisocial sau disocial al minorului,
specialiştii au demarat o cercetare complexă a fenomenului infracţional, pe parcursul căreia au fost
1202
B. Di Tulio, Manuel d’antropologie criminelle, p. 36, apud V. Cioclei, op. cit., p. 109.
1203
M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.), op. cit., p. 22.
1204
T. Badea Butoi, Psihologie judiciară. Tratat universitar (teorie şi practică), Editura Pinguin Book, Bucureşti,
2003, p. 63.
elaborate o serie de teorii ale personalităţii, din dorinţa de a dovedi existenţa unui tip criminal, distinct
de tipul noncriminal.
Astfel, teoria personalităţii concepută de Noel Mailloux lansează următoarele prezumţii
referitoare la personalitatea infractorului1205:
- conduita delincventă din obişnuinţă poate fi apreciată ca manifestare concretă a unei
condiţii patologice latente;
- delincvenţa din obişnuinţă este reflectarea unei condiţii patologice sui generis;
- recidivismul trebuie considerat ca un indicator al unei delincvenţe patologice.
În viziunea criminologului suedez Olof Kinberg, personalitatea unui individ este formată din
trei elemente componente, respectiv: nucleul constituţional (desemnează ansamblul reacţiilor
individului la stimulii externi), variantele patologice eventuale (formate din boli mentale, tulburări
ale inteligenţei sau dezechilibre psihice puternice, stări patologice care pot determina o deficienţă a
funcţiei morale) şi funcţia morală (capacitatea individului minor de a evalua normele morale şi
promptitudinea cu care reacţionează la stimulii exteriori). În funcţie de structura biopsihică a fiecărui
individ, implicând şi cei patru factori ai constituţiei psihice, respectiv capacitatea -nivelul maxim pe
care îl poate atinge inteligenţa unui individ, validitatea -cantitatea de energie cerebrală de care
dispune individul, stabilitatea - gradul în care se păstrează echilibrul emoţional, soliditatea -gradul de
unitate funcţională a activităţii subiectului, şi după cum individul se află într-o cantitate excedentară
sau deficitară, acesta va deveni mai uşor delincvent1206.
Cea mai reputată teorie a personalităţii în etiologia delincvenţei (inclusiv a delincvenţei
juvenile), dezvoltată de Jean Pinatel, susţine că între delincvent şi nondelincvent există o diferenţă de
grad, ceea ce presupune existenţa unor trăsături comportamentale ce formează „nucleul central al
personalităţii criminale” şi care îl încadrează pe individul delincvent într-o anumită tipologie, în
funcţie de preponderenţa cu care se manifestă unul din cele patru componente ale nucleului:
a. egocentrismul (egocentricul nu vede dincolo de propriile dorinţe, scopuri, se crede în
permanenţă persecutat, consideră că are întotdeauna dreptate, minimalizându-şi defectele şi
insuccesele, iar atunci când greşeşte, în loc să-şi reconsidere poziţia, atacă cu virulenţă 1207);
b. labilitatea (datorită dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectivă duce la o rigiditate
psihică, reacţii disproporţionate, predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realităţii);
c. agresivitatea (se manifestă printr-un comportament violent şi distructiv atunci când
individul este în imposibilitate să-şi satisfacă pretenţiile şi nevoile);
d. indiferenţa afectivă (pe infractor îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiţii, modalitatea
de executare a rezoluţiei infracţionale relevând adesea tenacitatea şi cruzimea infractorului) 1208.
1205
A se vedea R. M. Stănoiu, op. cit., p. 171, apud M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.),
op. cit., p. 15.
1206
M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache (coord.), op. cit., pp.15-16.
1207
T. Badea Butoi, op. cit., p. 63.
1208
T. Badea Butoi, op. cit., pp. 62-63.
Stabilirea ponderii şi ierarhizarea factorilor delictogeni (interni, individuali şi externi, sociali)
este o activitate dificilă, având în vedere că orice comportament deviant reprezintă manifestarea, mai
mult sau mai puţin brutală, a unei stări conflictuale apărute între individ şi colectivul căruia îi
aparţine, în lanţul stimul-reacţie sau cauză-efect intervenind catalizatorul numit personalitate1209.
Factorii de risc care se constituie în situaţii precriminale sunt: factorii economici individuali (sărăcia,
şomajul prelungit), disfuncţii şi carenţe educative ale mediului familial, eşecul şi abandonul şcolar,
asocierea în anturaje dubioase, consumul de alcool şi narcomania, tulburări ale vieţii intime şi tentaţii
sexuale, starea de provocare, influenţa criminogenă a mass media, alte tulburări afective, etc. 1210
Cercetările efectuate asupra delincventului minor au scos în evidenţă faptul că acesta se
caracterizează printr-un nivel de imaturizare caracteriologică ce se caracterizează prin următoarele:
autocontrol insuficient, impulsivitate şi agresivitate, subestimarea greşelilor şi a actelor disociale sau
antisociale comise, indolenţă, indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă, tendinţe egocentrice, absenţa sau
insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social şi a sentimentelor etico-morale,
dorinţa realizării unei „vieţi uşoare” fără muncă 1211.
Cu toate acestea, personalitatea adolescenţilor are un caracter dinamic, se află într-o continuă
transformare până în jurul vârstei de 25 de ani, ceea ce face ca tinerii „dezorientaţi” să nu devină nişte
elemente marginale irecuperabile, iar cei chemaţi să faciliteze integrarea lor în ambianţa socială să
aibă satisfacţia corijării şi resocializării minorilor deveniţi, la rândul lor, victime ale unor împrejurări
regretabile.
3. Prevenirea infracţionalităţii minorilor. Procesul de recuperare şi de reintegrare socio-
profesională a acestora.
Întrucât minorii sunt, de regulă, persoane dependente de membrii familiei sau de persoanele
care îi îngrijesc, comportarea lor fiind hotărâtor influenţată de educaţia primită din partea persoanelor
de care depind, măsurile menite să se opună comportărilor antisociale ale acestora trebuie să
urmărească, înainte de toate, un scop preventiv (prevenţie preinfracţională), acţionându-se în vederea
ocrotirii minorilor expuşi să devină infractori, iar după ce au comis fapte penale, se impun măsuri care
să îmbine severitatea sancţiunii penale cu grija pentru educarea şi reeducarea minorilor, pentru
completarea lacunelor educaţiei lor anterioare şi pentru redarea lor societăţii ca oameni folositori
(prevenţie postinfracţională)1212.
Metodologia realizării unei „prevenţii preinfracţionale” cuprinde categoria de minori care au
avut o conduită neconformă normelor juridice şi cărora urmează să li se interzică această conduită
prin măsuri de ocrotire şi prin adoptarea unui sistem de sancţiuni de natură să determine reeducarea
1209
T. Butoi, I.T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară - teorie şi practică -, Editura PHOBOS,
Bucureşti, 2003, p. 374.
1210
A se vedea T. Butoi, I. T. Butoi, op. cit., p. 373-374; M. Coca-Cozma, C.-M. Crăciunescu, L. V. Lefterache
(coord.), op. cit., p. 12.
1211
E. L. Diacu, op. cit., 56.
1212
A se vedea O. Brezeanu, Minorul şi legea penală, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, pp. 5-6.
acestora1213. O determinantă substanţială a comportamentului minorului este reprezentată de
subiectivitatea exacerbată, care nu se lasă întotdeauna condusă de activitatea reformatoare a socialului
şi, cu toate că se comportă destul de activ în raportul antisocial, se comportă pasiv faţă de determinaţia
fundamentală pe care o exercită societatea1214.
Politica penală privind creşterea operativităţii în materia prevenirii şi controlului
infracţionalităţii minorilor conturează o poziţie proactivă a statului român, orientată spre: dezvoltarea
socială şi sporirea calităţii serviciilor sociale; alocarea resurselor necesare pentru eficientizarea
instituţiilor care luptă împotriva acestui flagel; prevenirea socială şi situaţională prin acţiuni colective
necoercitive asupra cauzelor infracţiunilor, pentru a le reduce probabilitatea sau gravitatea; programe
de ameliorare precoce a competenţelor de viaţă ale minorilor, de eliminare a carenţelor parentale, de
creare a condiţiilor pentru o bună evoluţie intelectuală şi morală a familiei; formarea specialiştilor în
materie; elaborarea de programe de prevenire, de strategii naţionale noi, comprehensibile şi
pluridisciplinare, care să vizeze executivul, legislativul şi puterea judecătorească, mediul educaţional,
dar şi autorităţile publice, locale şi societatea civilă; informarea, educarea şi solidarizarea publicului la
acţiunile preventive1215.
Atunci când activitatea de prevenire a infracţionalităţii minorilor nu-şi atinge finalitatea
urmărită, intervine instituţia reeducării, care se înfăţişează, prin origine, structură, esenţă şi scop, ca
un sistem de relaţii şi intercondiţionări în toate etapele prin care minorul trece, de la intrarea în
conflict cu legea penală şi până la completa lui reintegrare în societate 1216.
Politica penală urmăreşte, prin raportare la cauzele determinante ale fenomenului şi la
condiţiile social-politice în care se desfăşoară această activitate, identificarea celor mai potrivite
mijloace de luptă împotriva criminalităţii minorilor, însă, în ceea ce priveşte măsurile ce se aplică, de
la caz la caz, este imperios ca acestea să fie flexibile, adaptabile în funcţie de personalitatea şi
potenţialul intelectual al minorului delincvent. Apreciem că, prin abordarea procesului de reeducare şi
reintegrare socială din perspectiva laturii umane, şansele de realizare a obiectivului urmărit (acela de
remodelare a delincventului minor, ca urmare a organizării judicioase şi eficiente a acţiunilor
educative) devin concrete, cresc considerabil, astfel încât receptivitatea afectivă a minorului aflat în
plin stadiu de formare să conducă la o reeducare reală, la o reacţie pozitivă a minorului faţă de
proiectele cu privire la viitorul său, sugerându-i acestuia adoptarea unei atitudini mai puţin refractare
vizavi de exigenţele vieţii sociale.
1213
I. Tănăsescu, C. Tănăsescu, G. Tănăsescu, Drept penal general, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 649.
1214
Ibidem.
1215
Pentru detalii, a se vedea Gh. Florian, Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică, pp. 2-3, articol disponibil
online la adresa http://www.criminologie.ro/SRCC/Lang/Romana/Study/Prevenirea%20%20criminalitatii%20-
%20teorie%20si%20practica%20-%20Rezumat.
1216
A se vedea O. Brezeanu, op. cit., p. 4.
În psihologia judiciară1217, analiza fenomenului infracţional a dus la concluzia că, în realitate,
deviaţia socială reprezintă rezultatul unor circumstanţe ale vieţii, al unor înstrăinări dobândite,
parcurgând trei etape:
 faza predelictuală - în care nu se ajunge la întâlnirea cu justiţia, minorul încercând
experienţe noi (mici furtişaguri, jocuri de noroc, consum de alcool), este momentul primului semnal
de alarmă, când intervenţia factorilor responsabili are maximum de eficienţă;
 faza comportamentului delictual stabilizat - în care se pune deja problema intervenţiei
poliţiei şi a justiţiei; şansele sale de reeducare sunt foarte mari, iar pentru o justiţie ce se
fundamentează pe adevăr, ştiinţă şi dreptate primează ideea de recuperare;
 faza comportamentului infracţional recurent - se desfăşoară până în sfera patologicului,
infractorul comiţând acte de maximă gravitate şi de mare pericol social, iar factorul recidivă devine
preponderent, recuperarea fiind anevoioasă.
Pornind de la regula conform căreia măsurile nu sunt dispuse împotriva minorului, ci în
interesul său, trei modele pot fi propuse pentru modul de reacţie a statului faţă de delincvenţa
minorului:
a. modelul de protecţie. Statul îşi asumă autoritatea familială şi, sprijinindu-se pe nevoia
reeducării, creează un sistem de tratament penal în cadrul căruia minorul este separat de mediul său.
b. modelul educativ. Îşi propune educarea minorului în mediul său socio-familial, stimulând
educaţia acestuia şi evitând ca el să intre în contact cu dispozitivul penal.
c. modelul de responsabilitate. Se recunoaşte nevoia de a i se acorda minorului un
tratament diferenţiat faţă de regimul propriu adulţilor. 1218
Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucişeze, în cadrul duelului
judiciar, funcţiile acuzării şi apărării pentru că, în ultimă instanţă, pedeapsa este impusă infractorului,
iar efectele sale sunt condiţionate de această personalitate. Elementele pozitive ale personalităţii vor
putea conduce spre o pedeapsă mai uşoară, pe când cele negative vor trebui înfrânte printr-o pedeapsă
mai aspră1219.
Cu toate acestea, pentru a nu înrăutăţi situaţia minorilor prin generarea altor frustrări acumulate
în perioada de detenţie, pentru a nu-i izola de familie, de comunitate şi pentru a grăbi recuperarea
acestora, s-au căutat în permanenţă măsuri alternative pedepsei închisorii. Noul Cod penal
reconstruieşte regimul sancţionator favorizant pentru delincvenţii minori, renunţând la pedeapsa
închisorii, astfel încât minorilor cu vârsta peste 14 ani li se va putea aplica, după caz, fie o măsură
educativă neprivativă de libertate (stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de
săptămână sau asistarea zilnică), fie o măsură educativă privativă de libertate, cum sunt internarea
într-un centru educativ sau internarea într-un centru de detenţie. Modificările legislative aduse de noul
1217
T. Butoi, I. T. Butoi, op. cit., p. 374.
1218
1219
T. Badea Butoi, op. cit., p. 60.
Cod penal determină, la rândul lor, schimbări funcţionale, structurale şi instituţionale, însă, observăm
că măsura internării într-un centru de detenţie este, oarecum, similară pedepsei închisorii din punctul
de vedere al duratei prelungite şi al regimului de pază şi supraveghere, cu deosebirea că impactul
încadrării asupra psihicului minorului este redus datorită conceptului folosit. Aşadar, referindu-ne la
penitenciarele speciale pentru minori şi tineri (de la Craiova, Tichileşti - Brăila, Bacău, Tg-Mureş),
care asigură custodia minorilor, acestea îşi justifică în continuare existenţa, “ca şi componentă a
sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională a României, al cărei scop principal este acela de
dezvoltare a unui serviciu public, transparent şi sigur pentru comunitate, bazat pe garantarea
siguranţei locurilor de detenţie şi pe reintegrare socială” 1220, respectiv ca şi centre de detenţie.
În raport cu minorii delincvenţi se urmăreşte realizarea unei justiţii restaurative (în detrimentul
unei justiţii retributive), reparatorii, care analizează faptele prin prisma restabilirii dreptăţii şi reparării
prejudiciilor aduse persoanelor sau comunităţii prin săvârşirea infracţiunii şi care urmăreşte refacerea
legăturilor sociale, reconcilierea între victimă şi agresor, vindecarea traumelor şi daunelor aduse
victimei şi conştientizarea, de către agresor, a prejudiciilor pe care le-a creat 1221.
Atunci când se impune reeducarea infractorului minor într-un mediu închis, este absolut
necesară asistarea psihopedagogică a acestuia, procesul instructiv-educativ având specificitatea sa
creată de locaţia în care se află subiectul, acţionându-se asupra sa prin secvenţa pedagogică
(implementată prin procesul instructiv-educativ desfăşurat la nivel de şcoală), pe de o parte, şi prin
secvenţa psihologică (îşi face prezenţa prin derularea de programe, cunoaştere, profil psihologic,
terapii şi psihoterapii), pe de cealaltă parte1222.
În general, fie că este vorba de personalul serviciului de probaţiune, al unui centru de
reeducare/educativ sau al unui penitenciar, educatorul care desfăşoară activitatea de reeducare a
minorilor delincvenţi trebuie să aibă experienţă profesională, să ştie să empatizeze cu minorul pentru a
facilita, astfel, întregul proces de învăţare şi de dezvoltare, pentru a sprijini atingerea unui nivel mai
ridicat de folosire a abilităţilor de luare a deciziilor şi, totodată, este imperativ să aibă cunoştinţe
aprofundate de psihologie.
1220
Raport de activitate pentru anul 2011, Ministerul Justiţiei, p. 37, articol disponibil online la adresa
www.just.ro.
Conform dispoziţiilor art. 189 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de
libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, „la data intrării în vigoare a prezentei legi,
penitenciarele pentru minori şi tineri şi centrele de reeducare se reorganizează în centre de detenţie şi centre
educative, iar personalul didactic titular încadrat în centrele de reeducare poate fi preluat, la cerere, ca
personal contractual, potrivit pregătirii profesionale şi nevoilor de personal ale sistemului administraţiei
penitenciare”.
1221
M. Pescaru, Fenomenul delincvenţei juvenile în societatea românească, p. 5, articol disponibil online la
adresa www.unibuc.ro.
1222
M. D. Paşca, Delincvenţa juvenilă şi reintegrarea în comunitate, p. 89, articol disponibil online la adresa
www.criminologie.ro.
Datorită faptului că munca de reeducare se desfăşoară în mare parte prin dialog, educatorul
trebuie să fie un punct de referinţă pentru infractor, un model de înţelegere profundă a structurilor
realităţii, a poziţiei autentice a omului în lume, a îndatoririlor şi a drepturilor sale 1223.
Posibilităţile de resocializare necesită o evoluţie bună a minorilor după liberare, moment de la
care tutela educaţională dispare sau se estompează. Probabil, după externare, minorii vor putea
dobândi noi posibilităţi de evaluare morală a propriilor acte şi pentru o perioadă se vor
autocenzura1224.
Reintegrarea în comunitate a infractorului minor vizează atât conceptul şi rolul serviciului de
probaţiune, factorii psihosociali specifici acestui demers, modalităţile concrete de activitate, cât şi
strategiile educaţionale personalizate, folosite atât la nivel carceral, dar şi în libertate 1225. Refacerea şi
completarea educaţiei fac obiectul unei activităţi complexe, ce presupune mobilizarea multor energii
în vederea unei remodelări permanente a metodelor şi programelor uzitate, o adaptare continuă a
acestora la profilul personalităţii fiecărui minor, o convergenţă a acţiunii educatorului, psihologului
sau psihiatrului cu cea a tutorelui1226.
4. Concluzii
După cum studiile de caz relevă ca necesară intervenţia unor factori şi circumstanţe speciale
care să determine „ruperea” echilibrului comportamental - contribuind la transformarea conduitei
benigne, nonconformiste a adolescentului, minorului, într-una malignă, infracţională1227-, reeducarea,
implicată în acţiunea şi în finalitatea măsurilor educative, constituie, în acelaşi timp, mijlocul de
realizare şi scopul acestor măsuri, dar are şi menirea de a contribui la restabilirea echilibrului
comportamental la care ne-am referit, proces deosebit de dificil de realizat din cauza faptului că acesta
este indisolubil legat de echilibrul emoţional, greu de atins în condiţiile în care mediul este perceput
ca ostil de un individ vulnerabil. Sunt valorificate în acest fel, aptitudinile funcţionale ale măsurilor
educative ca o categorie de sancţiuni de drept penal de a constrânge şi reeduca în condiţii specifice pe
acei infractori aflaţi în plin proces de formare a personalităţii 1228.
În sensul realizării politicii penale, s-a procedat la modernizarea sistemului de justiţie pentru
minori, proces ce presupune adoptarea noului Cod penal, ca modalitate de aliniere la noile orientări
politice penale la nivel european, rolul deosebit de important acordat sistemului de probaţiune (între
responsabilităţile căruia se numără şi implicarea comunităţii în procesul de supraveghere şi reintegrare
a persoanelor sancţionate penal, realizarea de programe de lucru şi terapii cognitiv-comportamentale
desfăşurate fie în grup, fie individual ş.a.), derularea periodică de programe-pilot şi organizarea de
seminarii de perfecţionare şi instruire în domeniul justiţiei penale pentru minori.
1223
T. Butoi, I. T. Butoi, op. cit., p. 378.
1224
T. Butoi, I. T. Butoi, op. cit., p. 375-376.
1225
M. D. Paşca, op. cit., p. 91.
1226
1227
T. Butoi, I.T. Butoi, op. cit., p. 373.
1228
O. Brezeanu, op. cit., p. 3-4.
BIBLIOGRAFIE
1. Amza T., Criminologie teoretică. Teorii reprezentative şi politică criminologică,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000;
2. Badea Butoi T., Psihologie judiciară. Tratat universitar (teorie şi practică), Editura Pinguin
Book, Bucureşti, 2003;
3. Butoi T., Butoi I.T., Tratat universitar de psihologie judiciară - teorie şi practică -, Editura
PHOBOS, Bucureşti, 2003;
4. Brezeanu O., Minorul şi legea penală, Editura All Beck, Bucureşti, 1998;
5. Cioclei V., Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1998;
6. Coca-Cozma M., Crăciunescu C.-M., Lefterache L. V. (coord.), Justiţia pentru
minori, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003;
7. Diacu E. L., Delincvenţa juvenilă. Factori multiplicaţi în determinarea
comportamentului infracţional, p.48, articol disponibil online la adresa
http://junior.yfj.ro/attachments/articol%205%20no.%202%20vol.%20I.pdf;
8. Florian Gh., Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică, articol disponibil online la adresa
http://www.criminologie.ro/SRCC/Lang/Romana/Study/Prevenirea%20%20criminalitatii
%20-%20teorie%20si%20practica%20-%20Rezumat;
9. Tănăsescu I., Tănăsescu G., Tănăsescu C., Metacriminologie, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008;
10. Tănăsescu I., Tănăsescu C., Tănăsescu G., Drept penal general, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002;
11. Pescaru M., Fenomenul delincvenţei juvenile în societatea românească, articol disponibil
online la adresa www.unibuc.ro;
12. Paşca M. D., Delincvenţa juvenilă şi reintegrarea în comunitate, articol disponibil
online la adresa www.criminologie.ro;
13. Raport de activitate pentru anul 2011, Ministerul Justiţiei, articol disponibil online la adresa
www.just.ro;
14. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare
(aduse prin Legea nr. 27/2012 şi Legea nr. 63/2012, pentru modificarea şi completarea Codului penal
al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, şi Legea nr. 187/2012);
15. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (M. Of., Partea I, nr. 514 din 14 august 2013).
INSTITUŢII DE DREPT PENAL ÎN VIZIUNEA NOULUI COD
PANGHIOS ALIN
IORGA TUDOR MIHAI
UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA
Abstract: THE INTEREST OF THIS PROJECT IS NOT TO CRITICIZE THE NEW

LEGISLATION , BUT TO PRESENT THE EVOLUTION OF CRIMINAL LAW THROUGH
THE NEW CRIMINAL CODE AND CRIMINAL PROCEDURE, THE NEW INSTITUTIONS
INTRODUCED , THE ROLE, PURPOSE, EFFECTS AND CONSEQUENCES THEY
PRODUCE IN CONTEMPORARY LIFE BY PROTECTING WHOLE SOCIAL ORDER .
1. Scurt istoric
Pentru a înţelege sensul şi factorii ce au determinat această schimbare juridică trebuie
să amintim câteva aspecte generale a evoluţiei codurilor penale, încă de la începuturi prin
instutirea codului penal din anul 1864, moment marcant, ce a însemnat intrarea României în
lumea europeană a justiţiei, iar de atunci, prin implementarea ulterioară a codurilor s-a
încercat şi s-a reuşit perfecţionarea justiţiei române conform contextului social al vremii.
Primul Cod Penal a intrat în vigoare în timpul domintorului Alexandru Ioan Cuza în
anul 18651229. Prin implementarea acestei legi organice, se realizează unificarea legislativă
penală şi marchează începutul ştiinţei dreptului penal român după unirea din 1859 a
Moldovei cu Ţara Românească. Ca şi în prezent în acea vreme s-au folosit elemente de
extraneitate, precum izvoare provenite din Codul Penal Francez-1810 şi Codul Penal Prusian-
1859. Codul lui Cuza a pus bazele dreptului penal, consacrând principiul legalităţii
incriminării şi a pedepsei, egalităţii în faţa legii, umanizarea pedepsei 1230.
Al doilea cod cu efecte esenţiale ce se răsfrâng asupra factorilor sociali, este Codul
Penal de la 1937, denumit şi Codul Penal “Carol al II-lea” şi avea un caracter unificator, ca
efect al Marii Uniri de la 1918. Aceste schimbări sunt determinate de instituirea măsurilor de
siguranţă, măsurilor educative pentru minori, pedeapsele complementare şi cele accesorii.
S-a introdus instituţia individualizării pedepsei pentru prima dată prin acest cod, ce
1229
Denumit şi “Codul lui Cuza”
1230
Principiu conform căruia este eliminată pedeapsea capitală şi prevăzută doar munca silnică pe viaţă,
pedepsele erau clasificate în crime, delicte şi contravenţii, tentativa nu exista şi era pedepsită precum
infracţiunea consumată, iar complicele se pedepsea la fel ca autorul.
era structurat în trei mari părţi şi anume: dispoziţii generale, dispoziţii privitoare la crime şi
delicte, iar cea de-a treia categorie cuprindea dispoziţii privind contravenţiile.
În anul 1969 a fost adoptat al treilea cod, elaborat sub influenţa idelogiei marxsiste şi
a fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale şi mai ales, după revoluţia din 1989,
care a marcat căderea regimului comunist. Prevederile acestui cod au fost aplicate până în
anul 2014, pâna la introducerea actualului Cod Penal, începând cu 1 februarie.
1.1 Aspecte introductive

Tratăm introducerea noului cod ca un mare jubileu, o mare sarbătoare a dreptului
românesc întrucât de la iniţierea primului cod şi până acum s-au împlinit 150 de ani de
doctrină penală. Pentru a demonstra rezultatul acestor ani de dezvoltare juridico-penală vom
trata în această lucrare modificările legislative ce au avut un impact social şi impedimentele
ce au apărut în aplicarea acestor coduri, impedimente ce au determinat implementarea noilor
norme pentru care sărbătorim astăzi această mare evoluţie socială şi juridică.
Dorim ca prin această lucrare să schimbăm opinia şi viziunea asupra noului cod şi
anume aceea de a critica apariţia acestor noi reglementări fără să fie cunoscuţi atât factorii,
necesitatea ce a impus evoluţia cât şi schimbările ce sunt urmărite să se producă prin
aplicarea corectă a acestora. Explicaţia apariţiei acestor critici provine din lipsa doctrinei,
această doctrină ce urmează a se creea în timp şi a stabiliza aplicarea noilor norme în
adevăratul lor sens pentru care au fost legiferate.
Astfel se observă o diferenţă oarecum reală între jurisprudenţa
românească şi cea europeană, acolo unde obiceiul este ca elementele de noutate să nu fie
criticate şi discutate fără a fi aplicate mai înainte o bună perioadă de timp. Se pune problema
modificării doar atunci când funcţionarea legislaţiei este greoaie, când apar viduri legislative
evidente ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a legii. Prin noul cod se urmăreşte atât
prevenirea înţelegerii greşite a normelor, cât şi aplicarea într-un mod deficitar a acestora
datorită limitelor stricte de încadrare şi individualizare.
Aceste noi instituţii introduse în legislaţia penală reprezintă urmările favorabile ale
necesităţii actualizării şi adaptarii legislaţiei odată cu dezvoltarea socială rapidă şi sunt menite
să ocrotească persoana, drepturile şi libertăţile acesteia precum şi proprietatea cetăţenilor şi a
statului .
2. Instituţii juridice noi în Codul de procedură penală

În continuare vom analiza măsura arestului la domiciliu, cum funcţionează şi
oportunitatea punerii acesteia în executare.
2.1. Conţinutul noii măsuri
Conform noii legislaţii, această măsură constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o

perioadă de cel mult 30 de zile1231, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea
organului judiciar care a dispus măsura şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se prezenta în faţa
organului de urmărire penală. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii
de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii,
precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau care nu
se află în îngrijirea sa1232; se arată în lege.
În cazul încălcării acestor obligaţii, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu
măsura arestării preventive ce poate fi aplicată în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite de
inculpat, ţinându-se cont de mai mulţi factori. Cel mai important este gradul de pericol al
faptei săvârşite, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta şi situaţia familială a inculpatului 1233.
De arestul la domiciliu nu pot beneficia însă, cei care au săvârşit o faptă asupra unui membru
din familie sau care au fost anterior condamnaţi definitiv pentru evadare şi nici cei care sunt
suspecţi că au comis o faptă care se pedepseşte cu mai mult de 5 ani de închisoare.
Îndeplinirea acestor condiţii şi obligaţii ce îi revin arestatului la domiciliu este
verificată periodic de către autorităţile desemnate de către instanţă, dar şi prin mijloace
tehnice specifice. Agenţii desemnaţi cu supravegherea au dreptul de a intra în casa celui
arestat fără voia acestuia sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.
2.2 Aspecte pro şi contra
Această metodă implică în mod obligatoriu aplicarea unei măsuri privative de
libertate ceea ce rezultă că nu este decât o măsură de executare mai uşoară a pedepsei,
punându-se accent pe procesul de reeducare întrucât persoanele care nu au comis infracţiuni
grave trebuie încurajate spre îndreptare, dându-le o nouă şansă. Cu cât persoana respectivă
este mai aproape de societate, cu atât se va putea integra mai uşor în comunitate, ba mai mult
prin arestul la domiciliu se scade substanţial şi gradul de recidivă al celor condamnaţi pentru
fapte minore. Un aspect negativ în privinţa acestei măsuri îl reprezintă dotarea tehnico-
materială deficitară de care beneficiază instituţile din sistemul românesc ce încurajează
1231
Perioadă ce poate fi prelungită la fiecare 30 de zile dacă judecătorul consideră ca find necesar.
1232
Conform articolului 221, alineatul 2 NCPP
1233
Conform articolului 218, alineatul 2 NCPP
condamnatul să se sustragă acestei reguli, chiar evadând.
2.3 Legislaţie comparată

Măsura arestului la domiciliu nu a mai fost utilizată, întâlnită sau
propusă în cei 150 de ani de doctrină penală română, ea fiind considerată ca oportună pentru
procesul de reeducare socială şi reprezentând un produs al introducerii elementelor de
extraneitate în elaborarea noului cod, fiind împrumutată din doctrina europeană, si
reglementată similar, producând aceleaşi efecte precum măsurile custodiale ce fac parte din
doctrina italiană.
3. Instituţii juridice noi în Codul Penal
3.1.1. Renunţarea la aplicarea pedepsei
Această măsură neprivativă de libertate1234, reprezintă obiectivarea principiului

oportunităţii în faza de judecată, ce poate fi dispusă de instanţă când se consideră ca nefiind
oportună aplicarea unei pedepse, fiind suficientă emiterea unui avertisment.
Se poate dispune motivat de instanţa de judecată prin hotărâre, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii strict şi limitativ prevăzute de articolul 80 NCP, referitoare la infracţiune
şi persoana infractorului:
Condiţii obiective, cu privire la infracţiunea săvârşită:

a) Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie amenda sau
închisoarea de 5 ani sau mai mică. Amenda poate fi prevăzută de lege ca pedeapsă unică sau
alternativ cu închisoarea de cel mult 5 ani, cum este cazul infracţiunii de loviri sau alte
violenţe1235, infracţiunii de furt1236, infracţiunii de împiedicare a ajutorului 1237, încăierarea,
violarea de domiciliu, folosirea unui minor în scop de cerştorie şi lista poate continua.
b) Infracţiunea săvârşită să aibă o gravitate redusă, având în vedere
natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacelor folosite, modul şi împrejurările în care a
fost comisă, motivul şi scopul urmărit. În îndeplinirea acestei condiţii trebuie precizat faptul
1234
Constă în renunţarea la stabilirea şi aplicarea pedepsei închisorii sau amenzii ţinându-se cont de conduita
innculpatului persoana fizica major avuta înainte şi după comitere.
1235
Art. 193 NCP alineatul (1): Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
1236
Art. 288 NCP alineatul (1): Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
1237
Articolul 204 NCP Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol
iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 1-
3 ani sau cu amendă.
că nu prezintă importanţă forma de vinovăţie cu care este comisă infracţiunea (intenţie,
praeterintenţie, culpă).
Condiţii subiective, cu privire la persoana infractorului:
a) infractorul să nu fi fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă;
Ca excepţie, se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă fapta pentru care
s-a dispus condamnarea definitivă anterioară nu mai este prevăzută de legea penală (după
rămânerea definitivă, a intervenit o lege de dezincriminare) ori dacă a intervenit amnistia
postcondamnatorie, reabilitarea de drept, ori s-a împlinit termenul reabilitării judecătoreşti;
b) infractorul să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunţării la aplicarea
pedepsei. Altfel, instanţa nu va putea dispune o nouă renunţa la aplicarea pedepsei, având în
vedere perseverenţa infracţională şi lipsa de efecte a avertismentului anterior aplicat.
c) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii
infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea
unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei
acestuia.
d) infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi
încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor.
Îndepliniera condiţiilor de mai sus nu creează un drept inculpatului la obţinerea unei
soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, ci numai o facultate, instanţa putând dispune
amânarea aplicării pedepsei sau chiar o soluţie de condamnare.
Dacă instanţa de judecată va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, va aplica
infractorului un avertisment, ce constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat
renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi
a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. În acest caz, renunţarea la
aplicarea pedepsei principale, înseamnă în mod implicit că nu se pot aplica nici pedepse
accesorii, nici pedepse complementare, dar se pot reţine măsuri de siguranţă (de pildă,
confiscarea bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunii) sau obligarea inculpatului în tot sau în
parte la repararea prejudiciului produs prin infracţiune.
De asemenea persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este
supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea
săvârşită. Cu toate că este privită ca un beneficiu acordat inculpatului, această măsură poate fi
anulată, dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei, se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această
măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii, o altă infracţiune, pentru care i s-a
stabilit o pedeapsă, chiar după expirarea acestui termen.
S-a menţionat şi s-a evidenţiat pe bună-dreptate în doctrină 1238 că renunţarea la
aplicarea pedepsei din NCP pare a fi o instituţie similară achitării pentru lipsa pericolului
social al infracţiunii, prevăzută de vechiul Cod penal, având în vedere că ambele se aplică
infracţiunilor de o gravitate redusă, dar în realitate, la o cercetare mai amănunţită se observă
între cele două instituţii o serie de deosebiri, dintre care putem aminti:
a) Persoana care a beneficiat de o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei nu va mai putea

obţine o soluţie similară dacă mai comite o nouă infracţiune, decât dacă, pe lângă îndeplinirea
celorlalte condiţii prevăzute de lege, noua faptă este săvârşită la mai mult de doi ani de la data
la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus renunţarea; în cazul
achitării pentru lipsa pericolului social al faptei, o soluţie similară putea fi dispusă oricând,
chiar dacă noua fapta era comisă la un interval scurt de timp după rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s-a dispus achitarea;
b) Pentru a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie întrunite mai multe condiţii
cu privire la infracţiune şi la persoana infractorului, prevăzute strict şi limitativ de lege, în
timp ce pentru a se constata lipsa pericolului social al infracţiunii, legea menţiona numai
criteriile1239 în baza cărora se putea reţine că fapta concretă, prin atingerea minimă aduse
uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de
importanţă;
c) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu se poate dispune cu privire la infracţiunile săvârşite

de minori, deoarece acestora li se aplica numai măsuri educative privative sau neprivative de
libertate, iar achitarea ca urmare a lipsei pericolului social al faptei putea fi dispusă şi cu
privire la infractorii minori.
1238
M. Udroiu, op.cit., p. 246
1239
Art. 18¹ VCP alineatul (2): La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi
mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
d) Renunţarea la aplicarea pedepsei presupune existenţei unei infracţiuni (îndeplinind cele
patru condiţii prevăzute în articolul 15 NCP1240), pe când achitarea pentru lipsa pericolului
social face ca fapta concret săvârşită să nu mai constituie o infracţiune, datorită lipsei celei
de-a treia trăsături esenţiale a acesteia, conform vechiului cod penal şi anume existenţa
pericolului social, trăsătura ce nu a mai fost menţinută şi în actuala definiţie a infracţiunii.
e) Dacă se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa în mod obligatoriu va

aplica un avertisment, în vreme ce, în situaţia în care era constatată lipsa de pericol social al
faptei, instanţa avea posibilitatea de a aplica o sancţiune cu caracter administrativ 1241.
3.1.2. Elemente de drept penal comparat

Renunţarea la aplicarea pedepsei o găsim reglementată în legislaţia germană,
portugheză, franceză şi italiană, care au constituit modele pentru legiuitorului noului Cod
penal.
În Codul penal francez, renunţarea la aplicarea pedeapsei este reglementată în Cartea
I, Titlul III, Capitolul II, Sectiunea a II-a, subsecţiunea a6-a - Despre scutirea de pedeapsă şi
despre amânare, art. 132-58 şi 132-59 prevăd că, în materie contravenţională, instanţa poate,
după ce a declarat infractorul vinovat şi a hotărât, eventual, asupra confiscării obiectelor
periculoase sau dăunatoare, fie să scutească infractorul de orice pedeapsă, fie să amâne
pronunţarea acesteia în cazurile şi condiţiile legii. În acelaşi timp, instanţa hotărăşte asupra
acţiunii civile. Scutirea de pedeapsă poate fi acordată atunci când rezultă că integrarea
vinovatului este admisă, că pagubă provocată este reparată şi că tulburarea rezultată în urma
infracţiunii a încetat. Instanţa poate hotărî scutirea de pedeapsă să nu fie menţionată în
cazierul judiciar. Cu toate acestea scutirea de pedeapsă nu se extinde la plata cheltuielilor
procesuale.
În analiza facută asupra unor prevederi privind aplicarea avertismenului în alte ţări,
constatăm că în această măsură se aplică pe lângă renunţarea la aplicarea pedepsei ori pe
lângă pedeapsa amenzii. În codul penal francez nu se aplica avertismentul pe când în Codul
penal spaniol se poate aplica, iar în codul penal german, în cadrul titlului 5 se aplica
avertismenul cu rezerva pedepsei-renuntarea la pedeapsa1242.
1240
Fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei ce a săvârşit-
o.
1241
Art. 91 VCP Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una dintre următoarele sancţiuni
cu caracter administrativ:a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c)amenda de la 10 lei la 1.000 lei.
1242
59- Condiţiile mustrării cu rezerva pedepsei - se prevede că în situatia în care unui condamnat i se aplică o
amenda de până la 180 de tranşe zilnice, instanţa poate dispune, pe lângă amendă şi o mustrare, prin
pronunţarea unei pedepse sub rezerva aplicării ulterioare a acesteia, când: se consideră că şi fără executarea
3.2.1. Amânarea aplicării pedepsei
Spre deosebire de renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa stabileşte o pedeapsă, iar
apoi se amână aplicarea acesteia pe un termen de supraveghere.
Ea constă în amânarea temporară a aplicării pedepsei închisorii de cel mult 2 ani sau a
pedepsei amenzii stabilite cu privire la inculpatul persoană fizică major care a comis o
infracţiune, când instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar
se impune supravegherea conduitei sale pe un termen de supraveghere fix de 2 ani.
Aşadar se observă că în acest caz, în comparaţie cu renunţarea la aplicarea pedepsei,
condamnatului îi sunt impuse obligatoriu şi cumulativ anumite măsuri de supraveghere,
enumerate în articolul 85, alineatul (1) NCP.
Pe lângă acestea, trebuie precizat că instanţa poate impune, deci este o măsură
facultativă, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau
mai multe obligaţii.1243
Trebuie evidenţiat faptul că deşi amânarea aplicării pedepsei pare a fi o
instituţie asemănătoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prevăzută de
Codul penal anterior, întrucât în cazul ambelor instituţii, dacă nu intervine revocarea sau
anularea, efectul este absenţa oricărei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge
din infracţiunea săvârşită, între aceste două instituţii există totuşi o serie de diferenţe, dintre
care enumerăm următoarele:
a) Amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este 7 ani sau mai mare, o asemenea limitare
legală a maximului special al pedepsei neexistând în cazul suspendării condiţionate;
b) Pedeapsa închisorii stabilită de instanţă a cărei executare
poate fi amânată este de maxim 2 ani, pe când suspendarea condiţionată putea fi dispusă cu
privire la pedepse de maximum 3 ani;
c) Amânarea aplicării pedepsei nu poate fi dispusă dacă
infractorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar suspendarea condiţionată
putea fi dispusă chiar dacă infractorul fusese condamnat anterior pentru o infracţiune, cu
menţiunea că forma de vinovăţie trebuia să fie culpa , ori pentru o infracţiune cu intenţie la
pedeapsa închisorii mai mică de 6 luni;
d) Termenul de supraveghere în cazul dispunerii
amânării executării pedepsei este un termen fix de 2 ani, în timp ce termenul de încercare al
pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi alte infractiuni, ori procuratura nu cere executarea pedepsei;
1243
Reglementate expres în articolul 85, alineatul (2)
suspendării condiţionate deşi este un termen fix de 2 ani, se adaugă la pedeapsa stabilită de
către instanţă; e) Atât timp cât minorilor nu li se mai aplică pedepse
este lesne de înţeles că amânarea aplicării pedepsei în cazul inculpaţilor minori nu se poate
dispune, în vreme ce suspedarea condiţionată putea fi dispusă şi cu privire la aceştia;
f) Persoana cu privire la care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei va trebui să respecte cinci măsuri de supraveghere prezentate
anterior, iar pe lângă acestea, instanţa poate să îi impună şi respectarea uneia sau mai multor
obligaţii. Condamnatul ce a beneficiat de suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu
va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii.
3.2.2. Elemente de drept penal comparat

Majoritatea codurilor penale permit amânarea privaţiunii de libertate pe termene
medii, respectiv când pedeapsa aplicabilă nu depăşeşte 2 ani, cum dispune legislaţia Finlandei
şi Italiei. În Codul penal german, prevederile sunt graduale, cu un termen de amânare de până
la 6 luni, unica condiţie fiind ca infractorul să nu săvârşească pe viitor acţiuni ilegale. În
Codul penal al Ungariei este interzisă amânarea aplicării pedepsei în cazul recidiviştilor.
Amânarea aplicării pedepsei urmăreşte scopul exclusiv de a izola pe infractor de
mediul distructiv din penitenciar (mai ales în cazul condamnării de scurtă durată). În codul
penal italian acest model este asemănat cu graţierea juridică.
4. Reglementări noi - parte specială

Noul Cod Penal e o lege amplă, constituită din două părţi: partea generală 1244 unde
este arătat modul în care judecătorul procedează atunci când stabileşte pedepsele pentru
săvârşirea unei infracţiuni şi partea specială unde sunt prezentate faptele interzise, ca fiind
incriminate de legiuitor.
Nu putem spune într-un mod global că Noul Cod Penal e mai aspru sau
mai blând decât precedentul, deoarece există infracţiuni care sunt sancţionate mai uşor şi
altele mai grav. De exemplu s-a operat o reducere a pedepsei pentru infracţiunea de rele
tratamente aplicate minorului, de înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, hărţuire
sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, pedepsele fiind mai usoare cu
1, 2, sau chiar 3 ani. La vătămare corporală din culpă s-a majorat termenul zilelor de îngrijiri
medicale cu 30 de zile, dar tot odată se constată şi o agravare a unor sancţiuni mai dure
precum: infracţiunea de evadare, încăierare, de cercetare abuzivă, de divulgare a secretului
1244
Deşi limitele răspunderii penale rămân aceleaşi, minorilor nu li se mai pot aplica pedepse, ei vor fi
sancţionaţi exlusiv pe baza măsurilor educative, care pot fi neprivative sau privative de libertate.
profesional etc. De asemenea s-a introdus o nouă infracţiune şi anume cea de
eutanasie (cum era menţionată în trecut) sub forma infractiunii de ucidere la cererea victimei.
Până acum, această faptă era considerată ca fiind omor calificat şi se pedepsea cu închisoare
până la 25 de ani. Noul cod penal spune, însă, clar ce presupune o asemnea faptă şi cu câţi ani
de închisoare este pedepsită.1245
Deşi insulta şi calomnia au fost ratificate, în noul codul penal s-
a introdus hărţuirea ( vechiul cod penal pedepsea doar hărţuirea sexuală ca infracţiune
distinctă). Potrivit actualei reglementări, hărţuirea este prevăzută în capitolul
despre infracţiunile contra libertăţii persoanei, alături de lipsirea de libertate în mod ilegal,
ameninţarea şi şantajul. În noul Cod Penal, hărţuirea este definită ca fiind „fapta celui care, în
mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează
locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare
de temere”. În articolul 208, alineatul (1), hărţuirea este pedepsită cu închisoare de la trei la
şase luni sau cu amendă.
Totodată, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau amendă şi
efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care,
prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane. Acţiunea penală se pune în
mişcare doar dacă persoana vătămată face o plângere în acest sens; acest lucru oferă
posibilitatea ca orice persoană ce este harţuită să apeleze la justiţie pentru reprimarea acestei
temeri, de vreme ce în trecut acest lucru era posibil doar dacă hărţuirea şi numai sexuală era
faptă imputabilă superiorului persoanei vătămate.
Prostituţia nu mai este faptă prevăzută şi sancţionată de CP, dar rămâne contravenţie,
astfel persoanele identificate de poliţie vor fi amendate doar contravenţional, nu şi penal.
Apar noi infracţiuni, violarea vieţii private, influenţarea declaraţiilor, asistenţa şi
reprezentarea neloială, o infracţiune nouă ce-i priveşte pe avocaţi, dacă fac inţelegeri cu
partea adversă pentru fraudarea, prejudicierea propriilor clienţi.
În domeniul infracţiunilor de corupţie există modificari notabile; pentru luarea de mită
sancţiunea este în scădere, în schimb creşte pentru darea de mită şi traficul de influenţă
considerând că acest factor poate fi reprimat mai uşor prin inhibarea persoanelor ce urmăresc
obţinerea de beneficii prin săvârşirea acestei fapte prevăzute de legea penală, decât a celor ce
1245
Art. 190 NCP: „Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care
suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente
şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“
sunt ademeniţi si influenţaţi de anumiţi factori de constrângere (interni sau externi) asupra
voinţei lor.
5. Concluzii şi propuneri
În concluzie, putem afirma că actualul cod acordă o mai mare importanţă principiului
oportunităţii astfel încât a creeat noi instituţii şi alternative de reacţie socială prin care atunci
când judecătorul găseşte vinovat o persoană deşi este obligat să o condamne, există
posibilitatea ca acesta să considere că simpla desfăşurare a procesului reprezintă o lecţie
pentru inculpat şi să nu dispună nicio măsură privativă de libertate. Acest drept cu caracter
facultativ a fost creeat din punct de vedere legal prin adoptarea noilor instituţii prezentate în
conţinutul lucrării.
În cele din urmă, revenind la ideea iniţială, aceea a formării unei practici judiciare
(doctrine) perfecte ce conduce la aplicarea justă şi evitarea vidurilor legislative, putem
desprinde o singura concluzie: Nu se poate creea o legislatie unică, perfectă şi stabilă în
condiţiile în care evoluţia contextului social determină o modificare constantă şi adaptare a
acesteia la nevoile ocrotirii interesului general.
De asemenea propunem pentru completarea Codului Penal adoptat prin legea numărul
286/2009 a se adăuga un nou capitol după articolul 256 ce să cuprindă o asprire a pedepselor
pentru infracţiunile ce implică consecinţe deosebit de grave. În cazul în care se produc aceste
consecinţe în urma unor infracţiuni tip se constată o necesitate de individualizare a pedepsei
şi implicit considerăm că e necesar majorarea pedepsei în acest caz cu o jumătate.
Varianta tip de infracţiune ce produce consecinţe deosebit de grave o reprezintă
categoria infracţiunilor contra patrimoniului şi se consideră necesară sporirea pedepsei,
deoarece pedeapsa principală poate fi neîndestulătoare în raport cu pericolul social abstract al
acestei fapte.
Această propunere vine ca o facultate pentru instanţă în cazurile în care se constată că
pentru acele consecinţe sau urmări mai grave e necesar în factorul de reeducare ca infractorul
să cunoască adevarata însemnătate a urmărilor nefavorabile cauzate.
Bibliografie:
1. MIHAIL UDROIU- Drept Penal. Partea generală. Noul Cod penal. Editura C.H.
Beck Bucureşti 2014.
2.ILIE PASCU, VASILE DOBRINOIU, TRAIAN DIMA, MIHAI ADRIAN HOTCA,
COSTICĂ PĂUN, IOAN CHIŞ, MIRELA GORUNESCU, MAXIM DOBRINOIU – Noul Cod
penal comentat – Parte generală – ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Editura Universul
Juridic, Ediţia a II-a-2014.
3.Noul Cod Penal si Noul Cod de Procedură Penală, actualizat la 10 februarie 2014
4. Conf. univ. dr. VASILE DRĂGHICI, Drept Penal Parte Generală Curs, ediţia a II-
a 2010
5. Prezentare comparativă Noul şi Vechiul Cod Penal, ediţie ingrijită de conf. univ.
dr., judecător Dan Lupaşcu, editura Universul Juridic 2014.
ARESTUL LA DOMICILIU: PEDEAPSĂ PENTRU STAT SAU
PENTRU INFRACTORI?
ALIN-FĂNEL GANGU
UNIVERSITATEA ,,DANUBIUS” GALAȚI
COORDONATOR:ANA-ALINA DUMITRACHE-IONESCU
Abstract: DEVELOPMENT CRIME REQUIRES VIGILANCE STATES ÎN COMBATING

CRIME AND THIS CAN BE ACHIEVED ÎN TERMS OF LEGALITY THAN BY SETTING
MANDATORY RULES DESIGNED TO ENSURE A BALANCE BETWEEN MEETING THE NEEDS
OF THE PUBLIC INTEREST OF THE STATE JUDICIAL RESPONSE TO CRIMINAL BREACH
NEEDS AND PROTECT THE RIGHTS AND FREEDOMS GUARANTEED TO PERSONS
INVOLVED ÎN CRIMINAL PROCEEDINGS. IF THE LAW LIMITS OUR FREEDOM, IT ÎS AT THE
SAME TIME HER CONDITION. MONTESQUIEU 'S STATEMENT REMAINS CURRENT: "ÎN A
STATE, THAT ÎN A SOCIETY WHERE THERE ARE LAWS, FREEDOM CAN NOT CONSIST ONLY
CAN DO WHAT YOU SHOULD DO, AND NOT BEING CONSTRAINED TO DO WHAT WOULD
HAVE TO DO ".
TEMPORARY DEPRIVATION OF LIBERTY ÎS A NECESSITY WHICH MAKES FREEDOM
OF OTHERS. RECENT REGULATIONS ÎN THE FORMS OF DEPRIVATION OF LIBERTY
OCCURRING ROMANIAN LEGAL SYSTEM WITH BROAD IMPLICATIONS FOR THE SYSTEM
OF GUARANTEES INTENDED TO ENSURE THE ELIMINATION OF ARBITRARINESS ÎN THE
MATTER DAMAGE THIS FUNDAMENTAL RIGHT ESTABLISHED BY INTERNAŢIONAL AND
NAŢIONAL LEGAL INSTRUMENTS, FULLY JUSTIFIES THE ANALYSIS OF THIS PROCEDURAL
INSTITUTIONS. ACCORDING TO THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS, ÎS MADE
EXPLICIT REGULATION OF THE PRINCIPLE OF PROPORTIONALITY OF ANY PREVENTIVE
MEASURES THE SERIOUSNESS OF THE ACCUSATION OF A PERSON AŞ WELL AŞ A NEED
FOR SUCH A MEASURE TO ACHIEVE THE LEGITIMATE AIM PURSUED BY THE LAYOUT TO.
ABSOLUTE NOVELTY ROMANIAN CRIMINAL PROCEDURE LAW, REGULATION PROPOSES A
NEW PREVENTIVE MEASURES, ÎS HOUSE ARREST, MODELED AFTER THE ITALIAN
CRIMINAL PROCEDURE CODE, AIMING, BY ENTERING THIS INSTITUTION, BROADENING
OPPORTUNITIES FOR INDIVIDUALIZATION OF PREVENTIVE MEASURES ÎN RELATION TO
THE ABOVE MENTIONED PRINCIPLES.
I.Introducere
Dezvoltarea fenomenului infracţional impune vigilenţa statelor pentru combaterea

criminalităţii, iar aceasta nu se poate realiza în condiţii de legalitate decât prin fixarea unor
reguli imperative, menite să asigure un echilibru între nevoile de satisfacere a interesului
public legat de răspunsul judiciar al statului faţă de încălcarea normelor penale şi nevoile de
apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate persoanelor implicate în procesele
penale. Dacă legea limitează libertatea noastră, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. Rămâne
actuală afirmaţia lui Montesquieu: „într-un stat, adică într-o societate în care există legi,
libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce ar trebui să vrei, şi nu în a fi constrâns
să faci ceea ce nu ar trebui să vrei”1246
1246
I.Neagu,Tratat de Drept procesual penal,ed.Hamangiu,Buc.,2008,ediţia a II-a,p.447-448;
Noul Cod de procedura Penală a-l României adoptat prin Legea 135/2010 privind
Codul de Procedura Penală cu modificările şi completările aduse prin legea nr.255/2013
regândeşte în bună măsură sistemul măsurilor preventive, aplicate persoanelor fizice în raport
cu principiile din domeniul Internaţional şi jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor
omului şi ceea a instanţelor Internaţionale.
Spre deosebire de Codul de Procedura Penală din 1968 care reglementa patru măsuri
preventive (reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi
arestarea preventivă), Noul Cod de Procedura Penală reglementează cinci măsuri preventive
după cum urmează: reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar de cauţiune, arestul la
domiciliu şi arestarea preventivă).
În prezenta lucrare voi analiza doar una dintre măsurile preventive, aceasta fiind,
arestul la domiciliu’’şi va avea următorul cuprins: consideraţii generale, condiţiei generale de
luare a acestei măsuri, Cine poate lua o astfel de măsura?, Când se poate lua?, Cu-i se
adresează această măsură? Care sunt obligaţiile inculpatului?, Cum este verificat şi de către
cine?, Puncte de vedere a-l unor importante personalităţi cu privire la această chestiune?,
Conţinutul arestului la domiciliu, Durata acesteia, Concluzii, Propuneri de lege ferenda.
În expunerea de motive a legii cu privire la necesitatea introducerii acestei instituţii se

precizează că: luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea asigurarea
unei mai bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea săvârşirii unei infracţiuni,
reducerea costurilor procesuale, soluţionarea cauzei cu celeritate într-un termen rezonabil.
Definiţie: Măsura preventivă a arestului la domiciliu constă în obligaţia inculpatului

pentru o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte fără permisiunea
organului judiciar şi de a se supune unor restricţii impuse de acesta.1247
Arestul la domiciliu este un compromis între interdicţia de a părăsi localitatea şi cea

de arest preventiv efectiv. Cei arestaţi la domiciliu pot să-şi desfăşoare activităţile zilnice
obişnuite, cum ar fi navigarea pe internet, cititul unei cărţi sau privitul la televizor, însă nu
pot face niciun pas în afara locuinţei.
ÎI.Condiţii generale de luare a acestei măsuri
A) să fie pusă în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei faţă de care se dispune
o astfel de măsura deoarece arestul la domiciliu nu poate fi luat decât faţă de inculpat;
B) să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis o

infracţiune. Legiuitorul nu a prevăzut pentru care infracţiuni se aplică această măsură,
apreciind că se va aplica următoarelor infracţiuni: infracțiuni contra vieții, infracţiuni contra
integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni contra securităţii naţionale o infracțiune contra
securității naţionale precum şi în cazul comiterii infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic
1247
Art 221 Alin.1 din Noul Cod de Procedura Penala
de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte
valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de
corupție, ori o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai
mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a
acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor
împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este
necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică1248.
C) să existe una dintre următoarele situaţii: 1). Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în
scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice
natură pentru astfel de acte.
2). Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un

martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale
de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament.
3). Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înțelegere frauduloasă cu aceasta.
4). Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva să, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei
noi infracțiuni.
D) organul judiciar apreciază că această măsură este necesară şi suficientă pentru

atingerea scopului de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal de a împiedica pe
inculpat să se sustragă urmăririi penale sau judecăţii pentru a preveni săvârşirea unei alte
infracţiuni.
E) măsura nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea

rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membru de familie.
Aprecierea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.218C.pr. pen., alin.1se face

ţinându-se seama de gradul de pericol al infracţiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta,
situaţia familială şi alte împrejurări privind persoană faţă de care se ia măsura.
Cât priveşte sintagmă, ,,infracţiune asupra unui membru de familie 1249’’prevăzută de

art.218 alin.3 noul C.pr. pen precizez faptul că: măsura arestului la domiciliu se va aplica nu
doar infracţiunilor prevăzute în cap. III din titlul I din partea specială a noului Cod penal ci şi
infracţiunilor precum (infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, trafic de persoane,
viol) dacă sunt săvârşite asupra unui membru de familie.
1248
Radu Slăvoiu,Măsurile preventive aplicabile persoanei fizice în reglementarea NCPP în R.D.nr12/2012,p.96;
1249
Theodor Mrejeru,Bogdan Constantin Mrejeru.,,Tratat de drept procesual penal’’Partea Generală,
Ed.Nomina-Lex,Bucureşti 2011,p.231;
În al doilea rând, este necesar a şti dacă victima trebuie să locuiască sau nu împreună
cu inculpatul deoarece legiuitorul nu a oferit nici o reglementare în acest sens 1250.
F) Inculpatul să nu fi fost anterior condamnat definitiv pentru infracțiunea de evadare.

Raţiunea acestei condiţii negative consta în comportamentul anterior al inculpatului datorită
nerespectări hotărâri judecătoreşti prin care a fost supus unor măsuri preventive privative de
libertate ori prin care a fost condamnat la pedepse privative de libertate şi nu prezintă garanţi.
O altă ipoteză pe care dispoziţiile art 218 alin 3 C.pr. pen., nu o acoperă se referă la
condamnarea definitivă pentru infracţiunea de înlesnire a evadări (art 286NCP) este dificil de
înţeles de ce nu se poate aplica măsura arestului la domiciliu fata de un inculpat care a fost
anterior condamnat definitiv cu autor sau instigator la evadare însă aceiaşi măsura preventivă
se aplica celui condamnat definitiv pentru înlesnirea evadării.
III.Cine dispune măsura?
Potrivit art.219 C.pr. pen., alin 1. Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune, la
propunerea motivată a procurorului, luarea măsuri arestului la domiciliu a inculpatului în
următoarele situaţii:
A) de la instanţa căreia iar reveni competenţa să judece caza în primă instanţă;
B) de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află

locul unde să constatat săvârşirea infracţiunii;
C) sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală;
Procedura luării măsurii este următoarea: procurorul înaintează judecătorului de

drepturi şi libertăţii propunerea luării măsurii arestului la domiciliu;
· judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat fixează termen de soluţionare în cameră

de consiliu în termen de 24 ore de la înregistrarea cererii şi dispune citarea
inculpatului;
· judecătorul de drepturi şi libertăţii îl audiază pe inculpat atunci când acesta este

prezent (neprezentarea inculpatului nu împiedica soluţionarea propunerii
procurorului de către judecătorul de drepturi şi libertăţi);
· asistenţa juridică a inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii;
1250
Potrivit art.177 noul cod penal prin membru de familie se intelege: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi
surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care
convieţuiesc. Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit.
a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
· judecătorul de drepturi şi libertăţii admite sau respinge solicitarea procurorului
prin încheiere motivată;
Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la

expirarea termenului de formulare a contestaţiei.
Măsura arestului la domiciliu mai poate fi dispusă şi de către judecătorul de cameră

preliminară sau instanţa de judecată prin încheiere motivată în cameră de consiliu, la cererea
motivată a inculpatului, procurorului sau din oficiu, cu precizarea că audierea inculpatului
este obligatorie numai dacă este prezent la termenul fixat.
Pe durata arestului la domiciliu inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
A) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi

libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este
chemat;
B) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrul de familie a acesteia, cu alţi

participanţi la comiterea infracţiunii, cu martori ori experţi, precum şi cu orice alte persoane
care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau nu se află în îngrijirea să.
IV.Cum este verificat arestatul?
Arestatul la domiciliu este verificat periodic de către autorităţile desemnate de către

instanţă, în acest caz poliţia, prin vizite la domiciliul acestuia, dar şi prin mijloace tehnice
specifice. Agenţii desemnaţi cu supravegherea au dreptul de a intra în casa celui arestat fără
voia acestuia sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta.
Inculpaţii asupra căruia se ia măsură nu beneficiază de libertate deplină, dar nici de

condiţiile din arestul Poliţiei. Ei sunt monitorizaţi şi supravegheaţi, nu prin brăţările
electronice, cu GPS, cum se practică în alte ţări, ci de poliţişti. Pentru asta, Inspectoratul
General al Poliţiei Române (IGPR) ar trebui să mobilizeze nu mai puţin de 1.600 de angajaţi,
oameni pe care instituţia nu-i are. De aceea, în acest moment doar 500 de poliţişti au fost
mutaţi în nou-înfiinţatele birouri de supraveghere judiciară.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a afirmat că proiectul privind brățările de

supraveghere pentru persoanele arestate la domiciliu se vor afla în dezbatere publică în lună
martie și a admis că, indiferent de soluțiile tehnice implementate, costul nu va fi unul redus.
Deasemenea după două luni de la intrarea în vigoare a acestei măsuri preventive ministru se
întreabă, cine va implementa acest concept, în ce condiții se poate implementa și cu ce
resurse? Însă în ciuda acestor inconveniente aceeaşi persoană îndeamnă instanţele să aplice
aceste măsuri chiar dacă nu există normele de implementare, dotarea tehnică deoarece această
măsura introdusă în legislaţia românească reprezintă un proiect revoluţionar.
Astfel, noul Cod de Procedură Penală arată că judecătorul poate dispune ca „pe durata
arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere”.
Cu toate acestea, obligaţia poate fi dispusă numai cu acordul inculpatului.. În lipsa braţărilor
inculpaţii sunt verificaţi de către poliţişti care trec pe la domiciliul lor pentru a constata dacă
respecta obligaţiile impuse de instanţă.
În legătură cu acest aspect preşedintele CSM, Adrian Bordea, a declarat: “Sunt

aspecte tehnice care trebuiau într-adevăr reglementate cumva pentru că, iată, codul acesta
este de trei—patru ani aproape. În mod normal, toate organismele statului trebuiau să-și ia
măsurile necesare pentru punerea în aplicare”. În legătură cu acest aspect şi procurorul
general al Românie admite faptul că nu suntem pregătiţi, dar că nu ne împiedică nimeni să nu
ne pregătim pentru a aplica o astfel de măsură.
Potrivit art.125 din Legea 254/2013 de executare a pedepselor prevede că:

îndeplinirea obligaţiilor impuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră
preliminară sau instanţa de judecată, impuse în sarcina inculpatului faţă de care s-a dispus
măsura arestului la domiciliu, este supravegheată de organul de poliţie, denumit în continuare
organ de supraveghere, în a cărui circumscripţie se află imobilul în care locuieşte inculpatul,
stabilit prin încheiere. Prin imobil în care se execută arestul la domiciliu, prevăzut la art. 221
alin. (1) din C.pr. pen, se înţelege locuinţa inculpatului, încăperea, dependinţa sau locul
împrejmuit ţinând de acestea’’
Toată responsabilitatea revine Poliţiei, care însă nu are dotarea necesară şi nici
oameni pentru a face faţă.La momentul de faţă ne aflăm într-un blocaj în supravegherea
inculpaţilor care beneficiază de această măsură datorită numărului mic de agenţi de poliţie şi
a unui singur birou de supraveghere judiciară situat la nivelul fiecărui judeţ.
Biroul de supraveghere judiciară este situat în fiecare reşedinţă de judeţ, iar dacă
persoanele arestate la domiciliu sunt răsfirate, unul la 30 de kilometri, unul la 20, trei într-un
alt oraş, poliţiştii nu-i pot supraveghea pe aceştia pentru a putea consta că sunt respectate
obligaţiile impuse de către instanţă.
În acest sens sunt şi prevederile art.129, alin.3 din Legea 254/2013 de executare a
pedepselor care reglementează modalitatea executării supravegherii arestului la domiciliu:,
Organul de supraveghere dispune efectuarea, periodic ori la sesizare, de vizite inopinate, în
orice moment al zilei, la locuinţa inculpatului sau în locurile stabilite prin încheierea
judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de
judecată, pentru verificarea respectării măsurii şi a obligaţiilor de către persoana
supravegheată. Efectuarea de vizite inopinate de către organul de supraveghere este adusă de
îndată la cunoştinţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanţei de judecată, după caz.
Conţinutul măsurii arestului la domiciliu
Obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata măsurii arestului la

domiciliu sunt cuprinse în încheierea prin care se dispune această măsură, acestuia atrăgându-
i –se atenţia şi asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor
care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Copia încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanţei de judecată prin care s-a luat măsura arestului la domiciliu, se
comunică de îndată inculpatului şi instituţiei organului său autorităţii desemnate cu
supravegherea sa, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte acesta, serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră.1251
Pe durata măsurii inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea
în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat. Inculpatul poate părăsi imobilul în
următoarele condiţii:
A) părăsirea imobilului de către inculpat se face printr-o cerere scrisă şi motivată ce

trebuie înaintată spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară
sau instanţei de judecată;
B) părăsirea imobilului să fie necesară pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri

de învăţământ sau de pregătire profesională sau la alte activităţi similare sau pentru
procurarea mijloacelor de existenţă precum şi în alte situaţii temeinic justificate dacă acest
lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului.
C) părăsirea imobilului este permisă pentru o perioadă determinată de timp;
Pe timpul aplicării măsurii inculpatul poate părăsi imobilul, în cazuri urgente pentru
motive întemeiate fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de
cameră preliminară sau a instanţei de judecată.
Respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat este verificată periodic de către

instituţia, organul sau autoritatea desemnată de organul judiciar care a dispus măsura
arestului la domiciliu, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată
procurorul, în cursul urmării penale judecătorul de cameră preliminară în procedura de
cameră preliminară sau instanţa de judecată în cursul judecaţii.
În cazul în care inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura arestului la domiciliu sau

obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă
infracţiune pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa. Judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată la cererea
motivată a procurorului sau din oficiu poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu
măsura arestării preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
acesteia şi, în urmă evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a
inculpatului se apreciază că măsură preventivă mai grea este necesară pentru asigurarea bunei
desfăşurări a procesului penal, ale împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală
sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
În cursul urmăririi penale, măsura arestului la domiciliu poate fi luată pe o durată de

cel mult 30 de zile. Prelungirea arestului la domiciliu se poate dispune numai în caz de
necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri
noi care justifică măsura. În acest caz prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de
1251
Art.221 alin.4-10C.pr.pen.,
către judecătorul de drepturi şi libertăţii de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din
care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Procedura prelungiri măsuri arestului la domiciliu este următoarea: procurorul

sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea prelungiri măsuri, cu propunerea
motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen de soluţionare a propunerii

procurorului mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu;
A) soluţionarea propunerii se face în camera de consiliu, cu citarea inculpatului şi

participarea obligatorie a procurorului.
B) judecătorul de drepturi şi libertăţii admite sau respinge propunerea prin încheiere

motivată.
În termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formularea a contestaţiei dosarul

cauzei se restituie organului de urmărire penală.
În cursul urmăririi penale durata maximă a măsurii arestului la domiciliu este de 180
de zile. Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în
considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în
cursul urmării penale.
Pe durata aplicării măsurii arestului la domiciliu, pentru supravegherea respectării

măsurii sau a obligaţiilor impuse inculpatului, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul
unde se execută măsura, fără consimţământul inculpatului sau a persoanelor care locuiesc
împreună cu acesta.
Concluzii
În opinia noastră reglementarea pe care noul Cod de procedură penală o adoptă în

sfera măsurilor preventive constituie un aspect de o deosebită importanţa sub aspect
procesual cu o largă aplicare în practica asimilează instanţa instanţelor similare din ultimi ani.
Prin introducerea arestului la domiciliu se motivează că s-ar răspunde necesităţii de
diversificare a modalităţilor de privare provizorie de libertate pe parcursul procesului penal.
Legiuitorul a considerat necesar să instituie în legislaţia procesual penală, prinţe condiţiile
necesare de luare a măsurilor preventive, pe cea a proporţionalităţii cu gravitatea acuzaţiei.
Însă reglementarea instituţiei arestului la domiciliu nu este lipsită de imperfecţiuni deoarece
dispoziţiile referitoare la conţinutul şi durata arestului la domiciliu se regăsesc în două
articole (art 221- 222 noul cod proced penală) fiecare având câte 11 alineate.
În al doilea rând, se remarcă o serie de contradicţii născute de reglementari ambigue

ce pot fi îndreptate prin intervenţia legiuitorului. În acest sens, propunem, de lege ferenda,
stabilirea componenței completelor de judecată care soluţionează contestaţiile împotriva
încheierilor prin care în cursul judecăţii instanţa dispune arestul la domiciliu. Procedura de
soluţionare cu privire la contestaţie să prevadă îndatorirea judecătorului de a-l asculta pe
inculpat şi de a acorda asistenţă juridică obligatorie.
De asemenea propunem modificarea art 218 alin 3 din noul Cod de procedura penală
astfel: măsură nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul fata de care exista suspiciunea
rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie cu care convieţuieşte şi
nici cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracţiunea de
evadare, înlesnire a evadării sau neexecutarea sancţiunilor penale dacă aceasta din urmă
priveşte măsuri educative.
Totodată instituţia procesual penală privind arestul la domiciliu este lipsită de norme
de implementare tehnică: lipsa personalului care să conducă la exercitarea asupra
supravegherii respectării de către inculpat a măsurilor stabilite de instanță, lipsa brăţărilor,
costul ridicat al acestora etc. Incapacitatea legiuitorului de a implementa normele de punere
în aplicare a acestei măsuri ne duc la concluzia că statul nu poate susţine financiar o astfel de
măsura preventiva întrucât costul unei brăţări variază între 5000- 10 000 E.
Un aspect destul de important pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere atunci când a
introdus această instituţie îl reprezintă atingerea care se aduce vieţii private şi de familie. Se
încalcă, de asemenea, dreptul la inviolabilitatea domiciliului prin controlul pe care organele
de poliţie îl exercită la orice oră, fără să anunţe în prealabil persoana la care va avea loc
controlul. În acest sens, propun ca inculpatul să fie verificat de către un consilier de
probaţiune deoarece acest serviciu de inspirație britanică există în România şi şi-a dovedit
eficienţa în reintegrarea inculpatului în societate, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni,
scăderea recidivei şi toate acestea cu un cost redus în comparaţie cu ceea ce se întâmpla acum
în justiţia română. Aşadar propun transferul inculpaţilor arestaţi la domiciliu din subordinea
poliţiei române în competenţa serviciului de probaţiune.
Bibliografie
1)I.Neagu,Tratat de Drept procesual penal,ed.Hamangiu,Buc.,2008,ediţia a II-a,p.447-448;
2)NCPP-modificat prin Legea nr.255/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.515 din 14-08-
2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010;
3)Radu Slăvoiu,Măsurile preventive aplicabile persoanei fizice în reglementarea NCPP în

R.D.nr12/2012,p.96;
4)Victor I Petrişor,,Noul Cod de Procedură Penală,Legea nr.135/2010 Comentarii şi

explicaţii,Ed.Pedro Bucureşti,2011,p.413;
5)Theodor Mrejeru,Bogdan Constantin Mrejeru.,,Tratat de drept procesual penal’’Partea

Generală, Ed.Nomina-Lex,Bucureşti 2011;
CONSECINȚELE TRANZIȚIEI LA NOUL COD PENAL CU
PRIVIRE LA INSTITUȚIA INFRACȚIUNII
BĂLĂU CRISTIAN BENIAMIN
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” ARAD
ABSTRACT: THE LEGAL SITUATION FROM OUR COUNTRY HAS BEEN VERY DYNAMIC IN
THE LAST FEW YEARS, LARGELY DUE TO TRANSITIONS OF THE MAIN CODES, CIVIL AND
CRIMINAL. THIS TRANSITION WAS IMPOSED BOTH, BY THE GREAT ACHIEVMENT OF
ROMANIA AT INTERNATIONAL LEVEL IN 2007 WITH THE DESIRE TO HARMONIZE THE
NATIONAL LEGISLATION IN ACCORDANCE WITH THE EUROPEAN STANDARDS AND ALSO
DUE TO INTERNAL REASONS REQUIRED BY THE JUDICIARY PRACTICE. A THIRD SOURCE
OF THIS REVIEW WAS THE DOCTRINE, WHICH, AS IT WAS EXPECTED HAS LEFT ITS MARK
IN A POSITIVE MANNER OVER THE ENTIRE LEGISLATION. THE NEW CRIMINAL CODE
DIFFER SUBSTANTIALLY BUT OUR ATENTION WILL STOP ON THE CHAPTER REFERRING
TO CRIME INSTITUTION THAT WE WILL ADDRESS THROUGH A COMPARATIVE ANALYSIS
OF THE PREVIOUS CODE IN RELATION WITH THE NEW ONE ENTERED INTO FORCE THIS
YEAR. IN THE FOLLOWING LINES THE AUTHOR INTENDS TO HIGHLIGHT THE CHANGES
BROUGHT BY THE NEW REGULATIONS IN SUCH A MANNER THAT THE CONSEQUENCES
ARISING FROM IT TO BE EASILY NOTICEABLE.
KEYWORDS: crime, previous regulation, the new regulation, attempt, committing, guilt
1. Dispoziții generale privind infracțiunea
Instituția infracțiunii reprezintă una dintre instituțiile fundamentale ale legislației penale,
astfel că legiuitorul i-a consacrat un titlu distinct și în actuala reglementare. Deasemenea, din
conținutul art. 15 alineatul 2 care prevede că Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale
reiese și necesitatea cunoașterii cât mai exacte a noțiunii și trăsăturilor generale a infracțiunii întrucât
consecințele ce intervin în cazul comiterii unei fapte considerată a fi infracțiune pot consta în
antrenarea celei mai grave forme a răspunderii juridice – răspunderea penală 1252.
1252
Matei Basarab, Drept penal, Cluj-Napoca, 1988, p. 81
Importanța deosebită a acestei instituții mai este reliefată și dintr-un alt aspect, respectiv
consacrarea ei ca o primă instituție ceea ce trădează funcția de temelie în cadrul acestei ramuri
indispensabile a dreptului public.
Cu toate acestea, trebuie menționat că sunt și păreri conform cărora nu ar mai fi necesară o
definire a infracțiunii într-un mod explicit, aceasta reieșind implicit din modul de reglementare a
instituției, fiind menționat în acest sens codul penal francez, german și italian, în care existența
infracțiunii este condiționată de săvârșirea unei fapte, pe când răspunderea penală de existența
vinovăției1253.
Încă de la primul alineat al articolului 15 Cod penal, care definește conceptul de infracțiune
prezentându-i în același timp și într-un mod succint trăsăturile esențiale, remarcăm că legiuitorul a
renunțat la forma trihotomică, care prevedea că doar fapta care prezintă pericol social 1254, fiind
săvarșită cu vinovăție1255 și prevăzută de legea penală este infracțiune. Noua definiție păstrează totuși
două dintre trasăturile din vechiul cod, dar renunță la trăsătura esențială a pericolului social adăugând
două trăsături noi, fapta să fie nejustificată și să-i fie imputabilă persoanei care a săvârșit-o 1256.
Considerăm că această modificare a intervenit pentru a restrânge cât mai mult arbitrariul care
intervine în practica judiciară datorită faptului că periculozitatea socială a fost lăsată la aprecierea
autorităților chemate să aplice legea, desigur în limita prevederilor legale.
Chiar și cu această schimbare, pericolul social se manifestă ca o componentă intrinsecă 1257 a

definiției infracțiunii, fapt care reiese din limitele minime și maxime speciale ale pedepselor diferite
de la o infracțiune la alta, legiuitorul având ca și etalon la stabilirea lor tocmai gradul de pericol social
mai mare sau mai mic, care îl reprezintă faptele omului pentru valorile sociale.
Însă, dat fiind faptul că legea penală este de strictă interpretare și pentru a se ține cont de
principiul conform căruia nulla poena sine lege se impune ca terminologia utilizată în redactarea
conceptului de infracțiune să își aibă înțelesul consacrat în textul de lege. Așa se face că, în cadrul
următoarelor capitole sunt explicate în mod detaliat cele trei trăsături esențiale, care nereglementate ar
putea crea confuzii, respectiv vinovăția, caracterul nejustificat și cel imputabil.
1253
G. Antoniu, Reforma legislației penale, Editura Academiei Române, București 2003, p. 95
1254
Pentru o prezentare mai detaliată cu privire la pericolul social, a se vedea Alexandru Boroi, Drept penal.
partea generală, Editura All Beck, București 2001, p. 85-92
1255
Pentru mai multe detalii, a se vedea Considerații privind vinovăția, Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal,
Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 167-170
1256
Constantin Mitrache, Drept penal român, Editura Universul Juridic, București 2012, p. 118-119
1257
Viorel Pașca, Drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2011, p. 117
Vinovăția, ca trăsătură esențială a infracțiunii a stârnit unele controvese în literatura de
specialitate1258 până și cu privire la susceptibilitatea ei de a îmbrăca diferite forme: intenția, culpa și
intenția depășită.
Astfel că, unii autori s-au raliat opiniei conform căreia în cazul în care vinovăția este privită
ca trăsătură esențială, se va putea constata existența sau inexistența ei, urmând ca aceasta să îmbrace
în momentul analizării ei ca si element constitutiv al infracțiunii una sau alta din formele prevăzute de
lege1259. Alții, chiar dacă admit distincția amintită mai sus, susțin că vinovăția tratată ca element
constitutiv va exista doar dacă elementul material al infracțiunii este săvârșit în forma de vinovăție
menționată în lege, rămânând ca pentru ambele unghiuri de abordare a vinovăției să existe una dintre
cele trei forme1260.
Principala modificare adusă de Noul cod penal cu privire la art.16 este consacrarea celei de a
treia forme a vinovăției, intenția depășită (praeterintenția) care a operat atât în vechea legislație cât și
în actuala în cazul infracțiunilor comise cu intenție și a căror agravare se datoreaza culpei
faptuitorului1261. Acesta este un caz concret în care se poate observa cu ușurință cum doctrina își pune
amprenta asupra sistemului de drept prin înglobarea în dreptul pozitiv de către legiuitor a ceea ce ieri
făcea parte doar din știinta dreptului. Conținutul legal al celorlalte două forme de vinovăție a rămas
neschimbat, intenția putând fi directă sau indirectă iar culpa cu sau fără prevedere.
O altă modificare o reprezintă considerarea ca infracțiune a faptei care constă într-o acțiune
sau inacțiune numai dacă este săvârșită cu intenție, nu și din culpă și constând doar într-o inacțiune
așa cum era prevăzut în codul penal anterior 1262. La o primă vedere reiese cum legiuitorul înțelege să
lărgească sfera de cuprindere prin includerea faptelor săvârșite prin acțiuni și restrângerea formei de
vinovăție la una singură-intenția.
În art. 17 din Noul cod penal apare reglementată posibilitatea săvârșirii infracțiunii comisive
prin omisiune în două imprejurări și anume, dacă există o obligație legală sau contractuală de a
acționa sau dacă autorul acelei omisiuni crease dinainte o stare de pericol pentru valoarea socială
protejată. Prin această modificare se urmărește umplerea vidurilor legislative cu privire la posibilitatea
comiterii unor categorii de infracțiuni prin moduri de natură a împiedica tragerea la răspundere a
făptuitorului sau de a diminua răspunderea printr-o încadrare greșită ori mai blândă a faptei. Chiar
dacă prin prevederile acestui articol se adaugă un element de noutate legislației penale române, se
1258
Unii autori consideră ca redundantă prevederea imputabilității alături de vinovăție în definiția legală a
infracțiunii, V. Pașca, ibidem, p.117
1259
Mihail Udroiu, Drept penal, Editura C.H. Beck, București 2013, p. 22
1260
C-tin. Mitrache, op. cit., p. 113-144
1261
Bunăoară, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută la art. 195 C.pen.
1262
Art. 16 alin. 6 actualul C.pen. și art. 19 alin. 3 vechiul C.pen.
pare că pe plan internațional și alte state europene conțin o reglementare similară 1263, un exemplu în
acest sens fiind codul penal spaniol1264 a cărui prevederi fiind aproape identice cu ale noastre1265.
Desigur că, în practica judiciară se ține cont și de unele aspecte care deși nu sunt reglementate
explicit sunt deduse pe cale de interpretare, însă în astfel de situații se creează piedici în realizarea
actului de aplicare al dreptului 1266 știut fiind faptul că partea interesată se va folosi de orice lacună în
vederea atingerii interesului propriu. O consecință majoră a acestui fapt este și îngreunarea
transpunerii în practică a principiului celerității tragerii la răspundere penală, care presupune ca
persoanelor vinovate de comiterea unor fapte ilicite să li se aplice de îndată sancțiunile potrivite
pentru ca instituția pedepsei să-și atingă scopul scontat 1267 - prevenția specială și prevenția generală1268.
2. Cauzele justificative, cele de neimputabilitate și tentativa
Capitolele II și III din noua reglementare se ocupă de acele cauze în prezența cărora caracterul
penal1269al faptei este înlăturat. Conform doctrinei acesta lipsește, iar odată cu el și răspunderea penală
dacă nu sunt întrunite trăsăturile esențiale ale infracțiunii. În vechea reglementare cauzele care prin
înlăturarea vinovăției înlăturau și caracterul penal al faptei erau enumerate descriptiv în capitolul V
fiind în număr de nouă1270.
Modificarea actuală apare ca o actualizare în urma revizuirii definiției infracțiunii astfel că

acele cauze amintite mai sus au fost împarțite în două categorii, cel mai probabil, în funcție de
extinderea efectului lor asupra participanților.
Conform doctrinei, această împărţire s-a făcut pe considerentul că în prezenţa cauzelor

justificative este înlăturată antijuridicitatea faptei, pe când cauzele de neimputabilitate înlătură doar
vinovăţia1271.
1263
George Antoniu, Explicații preliminare ale noului cod penal, vol I, Editura Universul Juridic, București 2010,
p. 169-171
1264
Art. 11, lit. b: If the party omitting has created an occasion of for risk to the right protected by law, by means of a
preceding action or omission.
1265
Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian
Hotca, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Noul cod penal comentat. Partea generală, vol. I, Editura
Universul Juridic, București 2012, p. 135
1266
Cu privire la conceptul de aplicare a dreptului, a se vedea Andrei Sida, Daniel Berlingher, Teoria generală a
dreptului, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca 2011, p. 237-247
1267
Ibidem, p. 308
1268
C-tin Mitrache, op. cit., p. 199-200
1269
Referitor la caracterul penal al faptei, a se vedea C. Bulai, Manual de drept penal, Editura All, 1997, p. 217
1270
Acestea erau: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică și morală, cazul fortuit,
iresponsabilitatea, beția, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt.
1271
V. Paşca, Curs de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 177-179
Se observă că a fost creată o reglementare cadru intitulată Dispoziții generale prezentă atât cu
privire la cauzele justificative1272 cât și la cele de neimputabilitate1273, dispoziție care are menirea de a
dezincrimina acele fapte prevăzute de lege ca infracțiuni dar care intră sub incidența acelor cauze.
Legitima apărare își păstrează într-o oarecare măsură forma din reglementarea anterioară,
coținutul acesteia fiind însă scindat, parte din acesta intrând în componența altui articol. În primul
rând, se înlocuiește formularea nu constituie infracțiune cu este justificată, desigur pentru a se ține
cont de rigorile logicii. Până și condițiile cu privire la atac rămân aceleași mai puțin gradul pericolului
întrucât nu mai este necesar ca acesta să fie grav. Mai mult, dacă înainte condiția cu privire la apărare
era dedusă din text1274, acum menționarea proporționalității apărării este făcută în mod explicit 1275.
Nici legitima apărare prezumată nu a scăpat de transformări, astfel că este eliminată condiția cu
privire la locul delimitat prin semne de marcare, dar este introdusă o condiție nouă cu privire la timp,
respectiv noaptea.
În ceea ce privește starea de necesitate, dacă înainte proporționalitatea dintre urmările produse
în urma faptei de salvare și cele care s-ar fi putut produce în cazul în care nu s-ar fi intervenit pentru
înlăturarea pericolului, era dedusă prin interpretare logică cu ajutorul argumentului per a contrario1276,
în textul actual acest aspect apare reglementat în mod expres în conținutul noului articol.
A treia cauză justificativă, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii nu îşi găseşte
coresponent în vechea reglementare, însă raţiunea introducerii ei a stat în faptul că, este injust ca prin
exercitarea unui drept recunoscut de lege în limitele prevăzute de aceasta, o persoană să intre sub
incidenţa legii penale. Acest raţionament este cu atât mai evidenţiat în cazul îndeplinirii unei obligaţii
impuse de lege sau de autoritatea competentă, altfel s-ar ajunge în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor
legale de teama legii ceea ce ar fi o absurditate 1277.
Ultima cauză justificativă apare tot ca o noutate, statutând efectul faptei comise în urma
consimţământului persoanei vătămate, cu precizarea ca aceasta din urmă să fi putut dispune în mod
legal de valoarea socială respectivă. Dat fiind faptul că legea penală are ca finalitate asigurarea unui
climat de ordine în societate prin protejarea cea mai eficientă a principalelor valori sociale, reiese
faptul că legea nu reprezintă un scop în sine ci un scop -mijloc. În altă ordine de idei, este de aşteptat
1272
Cauzele justificative sunt: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea
unei obligații, consimțământul persoanei vătămate.
1273
Cauzele de neimputabilitate sunt: constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimputabil,
minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea, cazul fortuit.
1274
Art. 44 alin. 3 al vechiului Cod penal
1275
Georgeta Valeria Sabău, Self-defense in the Romanian new penal code: removing the blame cause as an
unimpeachable cause, Jurisprudence Journal, 2014, 21(1), p. 300
1276
Invocând adagiul latin Qui dicit de uno negat de altero
1277
Invocând adagiul latin Summum jus, summa injuria
ca aceasta să nu se substituie intenţiei liber consimţite a titularului valorii încălcate în măsura în care
prin lezarea acesteia nu s-ar aduce atingere moralei publice cum sunt infracţiunile contra vieţii.
Constrângerea fizică şi cea morală deşi nu au suferit modificări, au fost reglementate în

articole diferite.
Introducerea articolului cu privire la excesul neimputabil a fost necesară datorită faptului că

articolele referitoare la aceste cauze nu mai conţin menţiuni cu privire la depăşirea limitelor
apărării/salvării pe fondul unei temeri/bulversări pricinuite în astfel de împrejurări.
Iresponsabilitatea s-a modificat prin actualizarea unor termeni în sensul că alienaţia mentală a
fost înlocuită cu boala psihică, această modificare apărând în contextual dorinţei de a se ţine cont şi de
modificările din literatura medicală de specialitate 1278. Sfera de cuprindere a categoriilor de personae
care intră sub incidenţa acestei cauze a rămas aceeaşi întrucât conform definiţiei neimputabilitatea va
opera atât sub aspect intelectiv, cât şi volitiv.
Vechiului termen de beţie i-a fost substituit cel de intoxicaţie, în această formă renunţându-se
la vechiul limbaj, care prevedea condiţia ca cel în cauză să se afle în stare de beţie completă,
împrumutându-se limbajul utilizat la definirea iresponsabilităţii. Tot astfel s-a optat pentru noţiunea
de substanţe psihoactive, definiţia dobândind astfel o precizie mai mare. A fost scoasă din acest articol
şi prevederea cu privire la caracterul circumstanţial atenuant sau agravant, această problemă rămânând
a fi abordată în cadrul art. 75 respectiv art. 771279.
În cuprinsul articolulului referitor la eroare, a fost consacrată expres atât eroarea de drept
extrapenal, cât şi cea de drept penal în cazul în care respectiva eroare ar fi inevitabilă. Deşi în acest
mod se intră în contradicţie cu principiul conform căruia cunoaşterea legii penale este prezumată,
modificarea a fost necesară dată fiind legiferarea penală excesivă, cât şi caracterul din ce mai tehnic al
acesteia1280.
Conţinutul cauzelor de neimputabilitate cu privire la minoritatea făptuitorului şi cazul fortuit a

rămas identic.
Infracţiunea intenţionată presupune un timp şi spaţiu în care urmează să se desfăşoare. Ca şi

structură, aceasta este compusă dintr-o fază internă şi o fază externă sau fază a actelor de executare.
Faza internă presupune luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea, fază în care se manifestă latura
subiectivă. Faza actelor de executare este formată din actele preparatorii care în anumite situaţii pot fi
1278
V. Paşca, op. cit., p. 217
1279
Art. 75 alin. 2 C. Pen.: Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare: lit. b: împrejurările legate de fapta
comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea făptuitorului. Art. 77, lit. f: săvârşirea
infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în
vederea comiterii infracţiunii.
1280
V. Paşca, op. cit., p. 238
asimilate tentativei şi pedepsite ca atare, tentativa sau trecerea la executare reprezentând forma atipică
şi infracţiunea consumată – forma tipică, tipicitate care reiese din îndeplinirea cerinţelor descrise în
norma de incriminare. În această fază se manifestă latura obiectivă. În practica judiciară prezintă un
interes deosebit corecta delimitare a tentativei de celelalte faze ale infracţiunii, instituţia pedepsei
fiind strict legată de acest aspect, astfel pedeapsa fiind inexistentă în cazul lipsei tentativei, redusă la
jumătate pentru tentativă sau putând fi aplicată în întregime pentru infracţiunea - fapt consumat.
Chiar dacă nu există modificări majore, dată fiind importanţa acestei componente esenţiale a
instituţiei infracţiunii, legiuitorul a înţeles să revizuiască totuşi unele aspecte. Aşa se face că, în
varianta actuală s-a renunţat la alineatul 2 din vechea reglementare care făcea referire la cazul în care
consumarea infracţiunii nu s-a realizat din cauza defectuozităţii mijloacelor folosite sau a lipsei
obiectului de la locul în care făptuitorul socotea că s-ar afla 1281. În literatura de specialitate această
prevedere este cunoscută sub denumirea de tentativă improprie. Aşadar, în conformitate cu noul cod,
textul cu privire la tentativă prezintă relevanţă sub aspectul pedepsirii sau nepedepsirii aceasteia,
indiferent de motivul neproducerii rezultatului socialmente periculos 1282.
În ceea ce priveşte sancţionarea tentativei în cazul în care pedeapsa pentru infracţiunea

consumată ar fi detenţiunea pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, pedeapsa pentru tentativă
este de la 10 la 20 de ani, maximul special fiind redus cu 5 ani faţă de vechea reglementare.
Remarcăm că a fost scos articolul în care era descrisă sancţionarea tentativei în cazul persoanei
juridice deoarece era o reglementare oarecum inutilă conținutului acestui titlu.
Un alt element de noutate constă în împiedicarea consumării infracţiunii ca urmare a

încunoştinţării autorităţilor. Chiar dacă această prevedere opera şi anterior, o consacrare expresă este
binevenită pentru a încuraja întreruperea activităţilor infracţionale aflate în curs de desfăşurare.
3. Unitatea și pluralitatea de infracțiuni
Așa cum reiese și din definiția legală, infracțiunea presupune acea faptă prevăzută de legea
penală...., observăm în acest context cum legiuitorul a găsit de cuviință să folosească în exprimare
singularul, ceea ce ne îndreptățește să presupunem inițial că, o faptă este constituită dintr-un ansamblu
de elemente la singular precum: un singur obiect juridic lezat, o singură acțiune sau inacțiune, un
singur subiect pasiv, etc., însă în realitate dată fiind complexitatea raporturilor sociale, rareori se
întâmplă ca acele condiții pe care le-am enumerat mai sus, să fie întrunite cumulativ.
1281
Art. 20 alin. 2 din vechiul Cod penal: Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost
posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori datorită împrejurării că în timpul în care
s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
1282
Astfel s-a ajuns la concluzia că este imperios necesară distincția dintre unitatea și pluralitatea
de infracțiuni. În acest scop s-au avut în vedere ca și criterii, atât elemente ale laturii subiective cât și a
celei obiective, atât subiectul cât și obiectul infracțiunii dar și caracteristici spațio - temporali.
Este o consecință sine qua non ca făptuitorului care comite mai multe infracțiuni să i se aplice
o pedeapsă mai aspră, însă principala problemă constă în stabilirea cu exactitate a limitelor care
îndreptățesc încadrarea unei fapte într-o singularitate sau pluralitate de infracțiuni, avându-se în
vedere rigorile legii penale.
Prin urmare, o primă modificare substanțială constă în actualizarea titlului acestui capitol,
respectiv Unitatea și pluralitatea de infracțiuni, spre deosebire de vechiul titlu incomplet de altfel, în
al cărui conținut era prevăzută doar pluralitatea de infracțiuni.
Conform doctrinei, unitatea de infracțiune se prezintă sub două forme: unitatea naturală
(simplă, continuă și deviată) și unitatea legală (continuată, complexă, de obicei și progresivă),
clasificare1283 făcută în funcție de consacrarea în lege expres sau implicit a acestor denumiri. Astfel că,
o a doua modificare se referă la infracțiunea continuată și constă în restrângerea dispozițiilor cu
privire la unitatea de infracțiune invers proporțional cu amplificarea celor referitoare la concurs prin
introducerea condiției existenței unității de subiect pasiv. Pentru a se preîntâmpina eventualele dispute
ulterioare, articolul 238 din legea de aplicare a codului penal extinde noțiunea de unitate a subiectului
pasiv atât în cazul în care bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai
multor persoane cât și în situația în care prin infracțiune se aduce atingere unor subiecți pasivi
secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.
În ceea ce privește infracțiunea complexă asistăm la încă o dovadă că urechea legiuitorului nu

rămâne pasivă la strigătele doctrinei, după unii autori revizuirea fiind determinată de necesitatea
existenței unei valori cât mai precise a infracțiunii absorbite în cadrul celei absorbante 1284. Noutatea
constă în actualizarea condiției în așa fel încât acțiunile/inacțiunile ce intră în conținutul acestui tip de
infracțiune să se prezinte fie sub forma unui element constitutiv fie a unui element circumstanțial
agravant.
Un alt aspect care ne atrage atenția îl reprezintă modificarea textului legal referitor la
pedeapsă. Dacă înainte sporul de pedeapsă care se putea aplica în cazul săvârșirii infracțiunii în formă
continuată era de cinci ani, în prezent asistăm la o reducere a acestui spor care poate fi de maxim trei
ani, iar în cazul pedepsei amenzii sporul poate fi de până la o treime din maximul amenzii prevăzute
de lege spre deosebire de jumătate cum era reglementat anterior.
1283
Valentin Mirișan, Drept penal. Partea generală, prezentare comparativă a dispozițiilor codului penal în
vigoare și a noului cod penal, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 137-145
1284
Ilie Pascu, Petre Buneci, Noul cod penal partea generală și codul penal partea generală în vigoare.
Prezentare comparativă, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 54
Pedeapsa pentru infracțiunea complexă a fost introdusă expres din motive binecunoscute.
Probabil că cea mai controversată modificare o reprezintă consacrarea tratamentului sancționator
pentru infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită 1285. Este lesne de observat crearea unor
confuzii între domeniul de reglementare al acestui tip de infracțiune și aria de acțiune a tentativei. Și
în partea specială din vechea reglementare se puteau observa implicațiile acestei situații, mai precis în
cazul tâlhăriei, cu precizarea că acestea apăreau sub forma unor elemente de calificare. Noua
reglementare a creat o infracțiune nouă pentru cazul în care intervine moartea victimei 1286.
Textul normativ referitor la recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată și complexă

nu prezintă modificări.
Pluralitatea de infracțiuni are ca și forme, concursul, recidiva și pluralitatea intermediară,

aceasta din urmă fiind introdusă tot la stăruințele doctrinei.
Reglementările în materia concursului conțin de acum și distincția clară dintre cele două tipuri
ale acestuia prin introducerea noțiunilor de concurs real și concurs formal.
Suntem în prezența unui concurs real atât în cazul în care prin acțiuni sau inacțiuni distincte
se comit două sau mai multe infracțiuni mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre de condamnare
definitivă pentru vreuna din ele, cât și atunci când o infracțiune a fost comisă pentru săvârșirea
(conexitate etiologică) sau ascunderea (conexitate consecvențională) alteia 1287.
Concursul formal presupune ca printr-o singură acțiune/inacțiune, date fiind împrejurările de

comitere a faptei sau urmările pricinuite de aceasta, să se realizeze conținutul mai multor infracțiuni.
În ceea ce privește pedeapsa pentru infracțiunile concurente, noua reglementare aduce un

tratament sancționator mai sever în cadrul căruia vom întâlni atât cumulul juridic și al absorbției cât și
cumulul aritmetic. Un prim aspect constă în obligativitatea aplicării sporului în cazul pedepsei cu
închisoarea, care are acum un cuantum fix de o treime din totalul celorlalte pedepse, spre deosebire de
reglementarea anterioară unde pedeapsa putea fi sporită până la maximul ei special, sporul de până la
cinci ani fiind facultativ.
Dacă s-au stabilit numai pedepse cu amendă, sporul este de asemenea obligatoriu al cărui
cuantum este tot de o treime din totalul celorlalte pedepse și nu până la jumătate din maximul special
al amenzii cum era prevăzut anterior. În cazul în care se aplică atât o pedeapsă cu închisoarea cât și o
pedeapsă cu amenda sau mai multe pedepse cu închisoarea și mai multe pedepse cu amendă, se va
1285
Art. 36 alin. 3 C. pen.: Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
complexă consumată.
1286
Art. 236: Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei.
1287
aplica amenda în întregime pe lângă pedeapsa închisorii, aplicarea și cuantumul acesteia
nemairămânând la latitudinea instanței.
Prevederile alineatului doi oferă posibilitatea aplicării pedepsei detențiunii pe viață chiar dacă
aceasta nu este prevăzută pentru niciuna dintre infracțiunile care intră în concurs, cu condiția ca
pentru cel puțin o infracțiune concurentă pedeapsa să fie de minim douăzeci de ani, iar prin adăugarea
sporului la pedeapsa cea mai mare s-ar depăși cu cel puțin zece ani maximul general.
În cazul contopirii pedepselor, pe lângă reglementările anterioare a fost introdus un nou

alineat care permite luarea în calcul și a unei pedepse aplicate în străinătate pentru o infracțiune
concurentă dacă aceasta a fost recunoscută conform legii.
Noul cod aduce schimbări majore în cazul recidivei, atât în ceea ce privește condițiile de
existență cât și pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite în această stare.
Trebuie subliniat încă de la început că acum nu mai apare reglementată mica recidivă astfel că
vom avea doar formele recidivei postcondamnatorii deduse din conținutul articolului 41 și a celei
postexecutorii prevăzute în articolul 45.
Primul termen al recidivei postcondamnatorii presupune existența unei condamnări la

pedeapsa închisorii mai mare de un an, deși în cadrul vechiului cod aceasta trebuia să fie mai mare de
șase luni. Al doilea termen constă în săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau intenție depășită a cărei
pedeapsă prevăzută de lege să fie de un an sau mai mare și nu strict mai mare cum se cerea înainte.
Din categoria condamnărilor care nu atrag starea de recidivă s-au eliminat cele cu privire la
infracțiunile săvârșite în timpul minorității deoarece în noua reglementare, minorii nu mai pot primi
pedepse ci doar măsuri educative, iar condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau pentru
care s-a împlinit termenul de reabilitare au fost incluse în cadrul condițiilor de existență a recidivei.
Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie se adaugă la cea

anterioară neexecutată sau la restul rămas neexecutat. Se observă tratamentul mai sever constând în
cumulul aritmetic al pedepselor față de prevederile vechiului cod care făceau trimitere la concursul de
infracțiuni care înainte era mai blând pedepsit.
În situația unui concurs de infracțiuni în stare de recidivă se aplică dispozițiile referitoare la

concurs, iar pedeapsa astfel rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată sau la restul rămas
neexecutat din aceasta. În articolul 43 se dă posibilitatea ca atunci când prin însumarea pedepselor se
depășește cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii cu condiția ca pentru cel puțin
una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa să fie de cel puțin 20 de ani, să se aplice pedeapsa
detențiunii pe viață, reglementare similară cu cea din cadrul concursului de infracțiuni.
În prezența recidivei postexecutorii, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru
noua infracțiune se vor majora cu jumătate spre deosebire de vechea reglementare care permitea
aplicarea pedepsei în limita maximului special, iar dacă aceasta era neîndestulător se putea aplica și
un spor de până la 10 ani în cazul pedepsei cu închisoarea, respectiv de 2/3 din maximul special în
cazul pedepsei cu amenda.
Recidiva în cazul persoanei juridice a fost reglementată în conținutul dispozițiilor articolului

146 Cod penal.
Un alt element de noutate constă în consacrarea pluralității intermediare ca fiind cea de-a
treia formă a pluralității de infracțiuni care apare în cazul în care nu sunt îndeplinite nici condițiile de
existență ale recidivei, dar nici ale concursului, situație în care se vor aplica regulile concursului de
infracțiuni, tratament sancționator identic cu cel din vechiul cod.
Pedepsele complementare, accesorii și măsurile de siguranță au fost grupate într-un singur

articol și sunt aplicabile tuturor celor trei forme ale pluralității de infracțiuni. În cazul recidivei s-a
stabilit că partea rămasă neexecutată din pedeapsa complementară anterioară să se adauge la pedeapsa
stabilită pentru noua infracțiune. Eventualele pedepse accesorii stabilite, se aplică conform
dispozițiilor referitoare la pedepsele complementare.
4. Participația penală
Deși participația penală se prezintă într-o reglementare aproape identică, mici modificări au
operat și asupra aceasteia, încă din titlu observăm că s-a făcut o disociere între autor și participanți,
dar cea mai importantă este consacrarea expresă a coautoratului ca fiind situația în care mai multe
persoane săvârșesc nemijlocit aceași faptă penală.
Situația instigării neurmată de executare nu își mai găsește corespondent în noua lege.
În cadrul participației improprii, care presupune săvârșirea de către mai multe persoane a unei
fapte prevăzută de legea penală cu forme distincte de vinovăție, s-a introdus un nou articol care
reglementează situația unui “coautorat impropriu” 1288 al cărui tratament este pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta comisă cu intenție.
Bibliografie
1. Antoniu G, Reforma legislației penale, Ed. Academiei Române, București, 2003
1288
C-tin Mitrache, op. cit., p. 363
2. Boroi A, Drept penal. partea generală, Ed. All Beck, București, 2001
3. Bulai C, Manual de drept penal, Ed. All, 1997
4. Lefterache L, Drept penal, Ed. Universul Juridic, București, 2009
5. Matei Basarab, Drept penal, Cluj-Napoca, 1988
6. Mirișan V, Drept penal. Partea generală, prezentare comparativă a dispozițiilor
codului penal în vigoare și a noului cod penal, Ed. Universul Juridic, București, 2011
7. Mitrache C, Drept penal român, Ed. Universul Juridic, București, 2012
8. Pascu I, Noul cod penal partea generală și codul penal partea generală în vigoare.
Prezentare comparativă, Ed. Universul Juridic, București, 2010
9. Pascu I, ș.a., Noul cod penal comentat, vol I partea generală, Ed. Universul Juridic,
București, 2012
10. Pașca V, Curs de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2012
11. Pașca V, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2011
12. Sabău G, Self-defense in the Romanian new penal code: removing the blame cause as
an unimpeachable cause, Jurisprudence Journal, 2014, 21(1)
13. Sida A, Teoria generală a dreptului, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2011
14. Udroiu M, Drept penal, Ed. C.H. Beck, București, 2013
INFRACŢIUNEA DE VIOLARE A VIEŢII PRIVATE- O
NOUTATE A LEGIUITORULUI ROMÂN
CIMPU GEORGIANA
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI ” DIN TÂRGU-JIU
Motto: „Viaţa intimă a oamenilor nu e un robinet bine închis, el picură din neglijenţa noastră
suficient de mult pentru ca de-a lungul timpului să umple un vas: e chiar viaţa noastră pe care o
credeam secretă.”
(Marin Preda în „Intrusul” )
Abstract: THE ABOVE ARTICLE PRESENTS SOME OF THE MOST IMPORTANT ASPECTS
OF THE CONSTITUENT ELEMENTS OF THE CRIME OF VIOLATION OF PRIVATE LIFE,
TAKING INTO ACCOUNT THE FACT THAT THIS INCRIMINATION IS A NOVELTY IN OUR
PENAL LEGISLATION.
THIS STUDY IS BASED ON THE ISSUES CONCERNING THE COMPONENTS OF THE
EXTERNAL AND MENTAL ASPECTS OF THIS CRIME.
1) Noţiuni introductive
Observând preocuparea ce se manifestă la nivel mondial în privinţa protecţiei
vieţii private a individului, legiuitorul noului Cod penal al României 1289 a reglementat cu
caracter de noutate, în art. 226, violarea vieţii private, incriminarea preluând ca sursă de
inspiraţie prevederile din legislaţia altor state europene1290.
2) Analiza infracţiunii de violare a vieţii private
Conţinutul legal al infracţiunii
Potrivit art. 226 noul Cod penal, constituie infracţiune atingerea adusă vieţii
private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea
1289
Noul Cod penal sau Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, a fost publicată în Monitorul
oficial al României, partea I, nr. 510 din 24 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, a intrat în
vigoare la 1 februarie 2014.
1290
Cu titlu de exemplu, în acest sens, amintim: art. 226-1, art. 226-2 şi art. 226-8 din Codul penal francez, art.
197-1 din Codul penal spaniol sau art. 201 din Codul penal german.
Şi în sistemul anglo-saxon, problema intruziunii neautorizate în viaţa privată a individului este sancţionată.
Astfel, Codul penal al statului New York , în art. 250.45 pct. 3, pedepseşte persoana care, fără a avea un drept
legitim, în mod intenţionat, foloseşte sau instatează ori permite utilizarea sau instalarea unui dispozitiv de
înregistrare de imagini, cu scopul de a urmări, a difuza public sau a înregistra pe ascuns o persoană care se află
într-un dormitor, cabină de probă, toaletă, baie, cabină de duş sau orice altă încăpere destinată clienţilor dintr-un
motel, hotel, han, fără încuviinţarea sau acordul celui în cauză.
cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau
încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private.
Legiuitorul incriminează şi o variantă agravată, în cazul în care are loc
divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor
ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public.
De asemenea, în ultimul alineat al art. este prevăzută sancţionarea plasării, fără
drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor
prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Obiectul juridic special

Este reprezentat de ansamblul relaţiilor cu privire la dreptul persoanei de a
avea o viaţă particulară fără intruziuni neautorizate din partea unei alte persoane, spre a
nu exista posibilitatea de a-i fi lezat dreptul la intimidate, prin imagini în care aceasta
este surprinsă în ipostaze intime sau prin ascultarea unor conversatii private cu indivizi
din cercul său de apropiaţi.
Este importantă delimitarea acestei infracţiuni atât de cea a infracţiunii de
violare de domiciliu şi de violare a sediului profesional, al cărui obiect îl constituie
relaţiile sociale privind protecţia domiciliului, cât şi de infracţiunea de violare a
secretului corespondenţei, care vizează protecţia corespondenţei în formă scrisă sau
telefonică.
Observăm că prin acestă reglementare sunt protejate doar o parte dintre atributele
dreptului fundamental la viaţă privată1291, drept care beneficiază de protecţie la nivel
internaţional1292.
1291
Viaţa intimă inglobează mai multe aspecte, printre care amintim: viaţa intimă, care cuprinde dreptul la
singurătate, la izolare socială, la păstrarea secretul propriilor planuri sau dorinţe, relaţiile cu celelalte persoane,
precum şi relaţiile de ordin profesional ale subiectului. Concluzionând, considerăm că putem defini conceptul de
viaţă privată ca fiind un cadru propriu al gândurilor şi manifestărilor intime ale individului, precum şi al
convorbirilor, un spaţiu inviolabil al subiectului, în care individul se poate manifesta, precum şi interacţiunile
sale cu ceilalţi, atât cele de natură personală, precum şi cele de ordin profesional.
1292
Viaţa privată este ocrotită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în art. 8, care are următorul
conţinut:
1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei
sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este
prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii,
a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
Cu alte cuvinte, obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror
normală existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea vieţii private a
persoanei1293.
Obiectul material
Cu privire la obiectul material, nu s-a format în doctrină o opinie unanimă,
conturându-se însă diferite consideraţii. Astfel, unii autori 1294 consideră obiect material
al infracţiunii fotografiile, documentele, înregistrările de pe benzile magnetice sau
materialele filmate în care se regăseşte victima infracţiunii. Într-o altă viziune 1295, se
consideră că, în principiu, infracţiunea nu are obiect material, deoarece prin incrimarea
infracţiunii se conferă protecţie unui drept personal, cel la intimitate.
În cazul variantei incriminate de alin. 2 al art. 226, există însă obiect material-
faptele de divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere vizând imagini sau convorbiri
înregistrate în mod ilegitim de către făptuitor, prin acestea concretizându-se intimitatea
subiectului pasiv.
În varianta asimilată, prevăzută de alin. 5, obiectul material al infracţiunii
lipseşte, în doctrină1296 fiind subliniat faptul că mijloacele tehnice de înregistrare audio
sau video, plasate şi folosite în scopul comiterii infracţiunii, reprezintă bunuri cu
ajutorul cărora se comite fapta.
Subiecţii infracţiunii
În ceea ce priveşte subiectul activ, acesta poate fi orice persoană fizică
responsabilă penal1297. Menţionăm că, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.
1293
A. Boroi, „Drept penal. Partea specială”, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p 144.
1294
V. Dobrinoiu, N. Neagu, „Drept penal. Partea specială. Teorie şi practică judiciară.”, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2011, p. 176, A. Boroi, „op. cit., Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011, p 144.
1295
P. Dungan, T. Medeanu, V. Paşca, „Manual de drept penal. Partea specială.”, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2010, vol I, p. 250.
1296
V. Dobrinoiu, N. Neagu, op.cit., p. 176.
1297
A. Boroi, op. cit., p 144.
135 noul Cod penal1298, şi persoanele juridice pot avea calitatea de subiect activ al
infracţiunii1299.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale- coautorat, instigare,
complicitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este persoana fizică a cărei intimitate a fost
lezată prin fotografiere, înregistrarea de imagini, prin ascultarea cu mijloace tehnice sau
prin înregistrarea audio a conversaţiilor pe care aceasta le poartă. Deoarece legea nu
prevede o condiţie anume în privinţa acestui subiect, precizăm că nu are relevanţă
juridică dacă aceasta este majoră sau minoră, dacă are deficienţe de natură fizică sau
mentală sau este perfect sănătoasă. Menţionăm însă că, în opinia noastră, pentru
dobândirea acestei calităţi este necesar ca persoana fizică să fie în viaţă la momentul
comiterii infracţiunii, deoarece amintim că, la momentul decesului, individul pierde
calitatea de subiect de drept. De asemenea, opinăm că nu poate fi subiect pasiv persoana
juridică, deoarece nu i se poate alătura acesteia conceptul de intimitate.
În ipoteza în care acţiunea s-a produs concomitent faţă de mai multe persoane,
considerăm că numărul infracţiunilor de violare a vieţii private este egal cu numărul
persoanelor vătămate. Spre exemplu, dacă subiectul activ a înregistrat o convorbire
privată dintre patru indivizi, apreciem că se vor reţine de către instanţă patru infracţiuni
distincte, aflate în concurs ideal, raţiunea fiind aceea că fiecare dintre cei fotografiaţi
fără drept este titularul unui drept distinct la intimitate, pluralitatea victimelor ducând şi
la pluralitatea de infracţiuni.
Elementul material al laturii obiective
În varianta tip, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de a aduce
atingere vieţii private a unui individ, adică de a produce lezarea, vătămarea sau
prejudicierea intimităţii acestuia. Această acţiune poate cunoaşte următoarele
modalităţi:
a) Fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini
1298
Art. 135 noul Cod penal - Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice -are următorul conţinut :
(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite
în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate
face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la
săvârşirea aceleiaşi fapte.
1299
Spre exemplu, putem vorbi de răspunderea penală a unei societăţi de detectivi particulari, în cazul în care
unul dintre detectivi înregistrează conversaţiile ambientale pe care victima le desfăşoară în propria locuinţă.
Fotografierea reprezintă procedeul prin care, cu ajutorul unui aparat destinat acestui
scop, prin metode speciale, o imagine este fixată pe un anumit suport, spre exemplu, hârtie
sau film fotografic.
Captarea de imagini înseamnă receptarea de reprezentări vizuale, prin folosirea unor
mijloace tehnice.
Prin înregistrarea de imagini se înţelege imprimarea prn metode specifice, de
reprezentări vizuale pe un suport anume, cum ar fi banda magnetică. Această acţiune implică
în mod obligatoriu captarea de imagini, iar ulterior, memorarea lor.
Precizăm că, indiferent despre care dintre operaţiuni este vorba, aceasta trebuie să
privească o persoană aflată într-o locuinţă, încăpere sau dependinţă a sa. Locuinţa este
desemnată de orice spaţiu în care un individ îşi desfăşoară viaţa domestică, neavând
importanţă dacă vorbim de o locuinţă permanentă sau temporară, ci este necesar doar ca
respectivul loc să fie folosit pentru viaţa zilnică a persoanei. Având în vedere că legiuitorul
nu precizează că este necesar ca locuinţa să aparţină victimei, considerăm, spre exemplu, că
fotografierea unui individ aflat în vizită la o în apartamentul unei rude constituie infracţiune.
În doctrină s-a opinat că, deşi legiuitorul nu menţionează expres, protecţia se extinde
şi asupra locului împrejmuit ţinând de locuinţa victimei1300.
Încăperea1301 reprezintă un spaţiu închis din toate părţile, vizând astfel de loc în care
în care persoana îşi manifestă intimitatea.
Dependinţele1302 sunt acele spaţii accesorii care ajută la utilizarea spaţiului principal,
fiind conexe locuinţei sau încăperii.
Precizăm însă că nu constituie infracţiunea de violarea vieţii private fotografierea sau
filmarea din locuri publice a exteriorului unei locuinţe aparţinând unei persoane, deoarece
prin prevederile art. 226 alin. 1 noul Cod penal, legiuitorul nu incriminează decât captarea de
imagini din interiorul spaţiilor deja arătate.
b) Ascultarea sau îregistrarea audio
A asculta presupune operaţiunea de percepere şi receptare a sunetelor, iar înregistrarea
are semnificaţia imprimării reprezentării sonore pe un anumit suport. Aceste fapte pot avea în
vedere simple sunete sau conversaţii private. În acest ultim caz, convorbirea reprezintă o
conversaţie, un dialog purtat de două sau ma multe persoane, ea putându-se desfăşura
nemijlocit între anumite persoane, numite conlocutori, în cadrul convorbirilor ambientale sau
1300
1301
În sensul art. 226 noul Cod penal, biroul de la locul de muncă are semnificaţia unei încăperi, asfel că, dacă un
terţ înregistrează ilegitim imagini din acel loc, fapta constituie infracţiune.
1302
Un exemplu de dependinţă poate fi o bucătărie de vară sau o pivniţă.
prin intermediul unor instrumente tehnice specifice comunicaţiei, cum ar fi, de pildă,
telefonul mobil.
Potrivit unei opinii1303, în dreptul căreia ne raliem, dispoziţiile art. 226 noul Cod penal
privesc doar protecţia convorbirilor de tip ambiental 1304, deoarece convorbirile private
desfăşurate prin folosirea unor mijloace tehnice specifice sunt ocrotite prin protecţia instituită
prin incriminarea secretului corespondenţei, potrivit art. 302 alin. 2 noul Cod penal.1305
Într-o altă opinie doctrinară1306,se firmă că există infracţiunea de violare a vieţii
private şi în caz de interceptare fără drept a convorbirilor telefonice, în acest sens, susţinându-
se că este vital penru reţinerea ca interceptarea să fie făcută de la distanţă, iar nu prin
pătrunderea într-unul din spaţiile anterior precizate.
Menţionăm că există câteva cerinţe esenţiale legate de ascultarea sau înregistrarea
audio a sunetelor, comunicărilor sau convorbirilor purtate de o persoană.
În primul rând, ascultarea constituie infracţiune doar atunci când este realizată prin
folosirea unor mijloace tehnice, spre exemplu, reportofon, simpla audiţie a convorbirii dintr-o
locuinţă neavând caracterul unui infracţiuni.
De asemenea, fapta trebuie să privescă fie sunetele sau convorbirile purtate de victimă
în cadrul locuinţei, fie convorbirile private ale acesteia. Precizăm însă faptul că, potrivit art.
226 alin. 4 noul Cod penal, dacă persoana vătămată a acţionat în mod explicit cu intenţia de a
fi auzită sau văzută de făptuitor, fapta nu constituie infracţiune.
Menţionăm şi faptul că obligaţia de a nu asculta cu mijloace tehnice sau de a nu
înregistra audio convorbirile private are efecte erga omnes, chiar şi asupra conlocuitorului 1307.
O altă cerinţă necesară este aceea că ascultarea cu mijloace de natură tehnică sau
înregistrarea audio a unui persoane să fie făcută fără drept, condiţia aplicându-se şi în cazul
fotografierii, capturării sau înregistrării de imagini.
1303
R. Slăvoiu, „Infracţiunea de violarea vieţii private- o noutate în legislaţia penală din România”, în Revista
Dreptul, nr.10/2013, Ed. Uniunea Juriştilor din România, Bucureşti, 2013, p. 90.
1304
Precizăm că orice convorbire ambientală indiferent de locul unde este purtată, este prezumate că are caracter
privat.
1305
Potrivit alin. 2 al art. 302 noul Cod penal: „ Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei
comunicări efectuateprin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Remarcăm terminologia distinctă utilizată de legiuitor, ascultare în cazul art.
226 şi interceptare, în prevederile art. 302, ultimul concept fiind specific în ipoteza convorbirilor derulate prin
intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă.”
1306
A. Boroi, op. cit., p 145.
1307
Spre exemplu, constituie infracţiune fapta subiectului care, fără acceptul conlocuitorului, înregistrează
convorbirea la care este participant.
În schimb, reţinem că înregistrările audio sau video efectuate, potrivit prevederilor
legiuitorului, de către organele de cercetare penală sau de către procuror sunt legale 1308.
În varianta agravată a infracţiunii, elementul material este reprezentat de divulgarea,
difutarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor sau imaginilor
prevăzute la alin. 1, către o altă persoană sau către public.
Prin conceptul de divulgare se înţelege a face cunoscut, a dezvălui, difuzarea are
semnificaţia propagării sau răspândirii imaginilor, sunetelor sau conversaţiilor, prezentarea
presupune operaţiunea de expunere a acestora, iar transmiterea este procedeul prin care ele
sunt comunicate, sau sunt făcute să ajungă la o altă persoană sau în mediul public.
Observăm că toate aceste verbe conduc spre o activitate comună, aceea de divulgare a
unor aspecte din viaţa privată a unei persoane către alta.
De asemenea, pentru a fi reţinută infracţiunea, acţiunile prezentate mai sus trebuie să
fie făcute fie către un terţ, fie către public1309.
La fel ca în cazul variantei tip, acţiunile arătate deja trebuie să fierealizate în mod
ilegal.
În cazul variantei asimilate, elementul material îl reprezintă plasarea, fără drept, de
mijloace de înregistrare audio sau video, în scopul comiterii faptelor prevăzte în alin. 1-2.
Prin plasare de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video percepem acţiunea de
montare sau instalare a acestora, precum şi rezultatul obţinut astfel de mijloace pot fi
camerele de luat vederi sau microfoane. Menţionăm că această variantă presupune săvârşirea
unor acte pentru comiterea faptei în varianta tip sau agravată, însă ele, prin voinţa
legiuitorului, sunt incriminate de sine stătător şi sunt sancţionate cu o pedeapsă mai gravă
decât cea stabilită penru faptele-scop. În cazul comiterii şi a faptei-scop, doctrina a stabilit că
se va reţine doar varianta asimilată1310.
Urmarea imediată
Este dată de o încălcare a vieţii private, a intimităţii unei persoane.
Legătura de cauzalitate
1308
În acest sens, art. 138 din noul Cod de procedură penală prevede, ca tehnică specială de supraveghere şi
cercetare, supravegherea video, audio sau prin intermediul fotografiilor.
1309
Reţinem că, dacă făpuitorul prezintă o înregistrare ambientală privată dintre două persoane, realizată ilegal,
chiar uneia dintre victime, fapta nu reprezintă o variantă agravată a infracţiunii, ci se va reţine forma tip a
infracţiunii în concurs cu altă infracţiune, spre exemplu, cea de şantaj.
1310
Pentru reţinerea infracţiunii de violare a vieţii private este necesar ca între elementul
material şi urmarea imediată să existe o legătură de cauzalitate, de regulă, aceasta rezultând,
de regulă, din însăşi săvârşirea faptei.
Latura subiectivă
Forma de vinovăţie
În varianta tip şi în cea agravată, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau
indirectă. Spre exemplu, ultima formă poate fi întâlnită atunci când făptuitorul, care este în
drept a înregistra audio convorbirea privată ambientală a doi indivizi, plasează un mijloc
tehnic la o masă dintr-un restaurant la care ştie că aceştia se aşează în mod obişnuit,
făptuitorul acceptând totuşi şi posibilitatea ca respectiva masă să fie ocupată de alte
persoane, şi deci ar putea să înregistreze ilegal conversaţia dintre acestea 1311.
În varianta asimilată, forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop,
reţinând că nu este o cerinţă obligatorie ca acesta să fie şi atins.
Scopul şi mobilul
Aşa cum am menţionat anterior, scopul există în cazul variantei asimilate.
Mobilul nu are relevanţă juridică pentru reţinerea infracţiunii, însă va fi avut în vedere
de instanţă la momentul individualizării pedepsei1312.
Cauzele justificative speciale

Alături de cauzele justificative generale, prevăzute de art. 18-22 noul Cod penal, care
se pot aplica oricărei pedepse, legiuitorul a reglementat, în cazul acestei infracţiuni, un număr
de patru cauze hustificative speciale, care au efecte reale.
Potrivit alin. 4 al art. 226 noul Cod penal, fapta comisă în următoarele circumstanţe
nu constituie infracţiune:
1. În cazul în care violarea vieţii private a fost comisă de cel care a participat la
întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele,
convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim.
1311
R. Slăvoiu, art. cit, p. 98.
1312
Spre exemplu, opinăm că violarea vieţii private a unui actor în vogă comisă de o echipă de reporteri, în
scopul de a obţine o creştere a vânzărilor unei reviste, ar avea un o gravitate mai redusă, comparativ cu
comiterea aceleaşi infracţiuni în scopul exercitării unui şantaj.
Menţionăm că există un interes legitim atunci când fapta comisă este necesară pentru
ocrotirea unei valori sociale importante, acest interes putând fi legat atât de o autoritate
sau instituţie publică, cât şi de o persoană fizică1313.
2. Dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută de făptuitor sau
auzită de acesta.
Considerăm că într-o asemenea situaţie, este vorba esre o comportare a victimei care
l-ar putea face pe făptuitor să creadă că aceasta este de acord să fie filmată, fotografiată sa să
îi fie înregistrate anumite convorbiri de natură privată.
Precizăm că pentru reţinerea acestei cauze de justificare, este necesară îndeplinirea a
două condiţii cumulative, şi anume:
- Persoana vătămată să acţioneze cu intenţia de a fi văzută sau auzită de subiectul activ,
- Intenţia persoanei vătămate în acest sens să fie explicită1314.
3. Atunci când făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau aduce o contribuţie la
dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.
Raţiunea acestei prevederi este aceea a interesului întregii societăţi ca protecţia vieţii
private a individului să nu devină un factor de creştere a ratei criminalităţii 1315.
4. Dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public, care au însemnătate pentru viaţa
comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudicial
produs persoanei vătămate.
Doctrina a apreciat că raţiunea introducerii acestei cauze de justificare speciale este
aceea de a evita obstacolele în calea exercitării de către presă a rolului său într-o societate
democratică1316.
Forme
Actele preparatorii constând în plasarea de mijloace tehnice de înregistrare audio sau
video, în scopul comiterii variantei tip sau agravate, sunt incriminate de legiuitor de manieră
autonomă, prin alin. 5 al art. 226 şi sunt sancţionate.
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Infracţiunea de violare a vieţii private este susceptibilă de o formă continuată, în
numeroase cazuri. Ascultarea cu mijloace tehnice de înregistrare audio sau video a unui
1313
Un asemenea exemplu poate fi înregistrarea audio de către subiectul activ a soţiei, care recunoaşte adulterul.
1314
Existenţa doar a unei posibilităţi ca victima să acţioneze astfel nu echivalează sensul explicit cerut de lege şi,
drept urmare, nu există, într-o asemenea situaţie, raţiunea justificării vieţii private.
1315
Spre exemplu, fapta unui medic care înregistrează o convorbire din care rezultă că un superior al său
pretinde unui pacient anumite foloase materiale pentru a urgenta o procedură medicală nu constituie infracţiune.
1316
individ se întinde pe durata cât persoana vizată poartă conversaţia sau activitarea surprinsă de
făptuitor.
Infracţiunea este consumată la momentul când s-a adus atingere antimităţii victimei,
iar momentul epuizării se consideră acela al încetării activităţii ilegale.
Infracţiunea cunoaşte şi o formă continuată, în cazul în care făptuitorul realizează
înregistrări în mod repetat, la intervale de timp distincte, dar în baza unei rezoluţii
infracţionale unice.
Sancţiuni
În varianta tip, infracţiunea de violare a vieţii private se pedepseşte cu închisoarea de
la o lună la 6 luni, alternativ cu amenda.
În cazul variantei agravate, de la alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani
sau amenda.
În varianta asimilată, de la alin. 5, sancţiunea este închisoarea de la unu la 5 ani.
Se impune precizarea că instanţa poate aplica, pe lângă pedepsa principală, şi
pedeapsa complementară a exercitării unor drepturi1317.
Aspecte de procedură penală

În varianta tip şi cea agravată, violarea vieţii private este urmărită la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
În varianta asimilată însă, prevăzută de art. 226 alin. 5 noul Cod penal, acţiunea
penală se pune în mişcare din oficiu.
3) Concluzii
Incriminarea violării vieţii private reprezintă cu certitudine o necesitate pentru ţara
noastră, atât prin prisma nevoii de aliniere în rândul celorlalte legislaţii europene, cât şi prin
prisma cerinţelor obligatorii în cadrul oricărui stat democratic.
Apreciem preocuparea legiuitorului de a umple vidul legislativ existent până la
introducerea acestei noi infracţiuni.
De asemenea, opinăm că este important ca în viitor să fie introdusă o reglementare
care să incrimineze divulgarea informaţiilor privitoare la intimitatea unei persoane şi în cazul
în care făptuitorul le obţine într-o manieră conformă legii, dar mai apoi, fără drept, le face
1317
Spre exemplu, dacă făptuitorul este detectiv particular, i se poate interzice acestuia exercitarea profesiei,
conform prevederilor art. 66 alin. 1 lit. g noul Cod penal.
publice, spre deosebire de reglementarea actuală, care se referă doar la informaţiile obţinute
ilegal.
În ceea ce priveşte ultimul alin. al art. 226, considerăm că acesta este o variantă
asimilată, nu una agravată, deoarece apreciem că plasarea de obiecte tehnice în vederea
realizării infracţiunii reprezintă doar un act de pregătire.
În ceea ce priveşte eficienţa practică a acestei incriminări, rămâne ca aceasta să fie
dovedită de trecerea timpului.\
BIBLIOGRAFIE:
1) Noul Cod penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014.

2) Noul Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
3) A. Boroi, „Drept penal. Partea specială.”, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2011
4) V. Dobrinoiu, N. Neagu, „Drept penal. Partea specială. Teorie şi practică
judiciară.”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
5) P. Dungan, T. Medeanu, V. Paşca, „Manual de drept penal. Partea specială.”, vol.
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
6) R. Slăvoiu, „Infracţiunea de violarea vieţii private- o noutate în legislaţia penală
din România”, în Revista Dreptul, nr.10/2013, Ed. Uniunea Juriştilor din România,
Bucureşti, 2013.
PROBLEMATICA CLAUZELOR DE INALIENABILITATE ȘI
INSESIZABILITATE ÎN DREPTUL CIVIL ROMÂN
TONIE ANDREEA MĂDĂLINA

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI
Abstract: THE PURPOSE OF THE INALIENABILITY AND THE UNATTACHABLE

CLAUSES, IS TO PRESERVE GOODS BY BLOCKING THE JUDICIAL DISPOSITION OF THE
PROPERTY RIGHT, WHICH MEANS THE IMPOSSIBILITY OF ALIENATION AND FORCED
EXECUTION. ALTHOUGH, INITIALLY THE COURTS WERE DENYING THIS PRACTICE, AND
THE CLAUSES WERE THE OBJECT OF AN EXTREME DISPUTE BECAUSE OF THE
CONTRADICTION BETWEEN THE FREEDOM OF THE WILL AND THE FREEDOM OF
CONTRACT, THE FRENCH JURISPRUDENCE MADE A COMPROMISE BY ESTABLISHING
CUMULATIVE CONDITIONS. NOWADAYS, THE CIVIL CODE PROVIDES THE TEMPORARY
CHARACTER AND THE LEGITIMATE INTEREST, AND AS A PENALTY FOR THE BREACH OF
THE CONTRACT, THE ABSOLUTE NULLITY FOR THE CLAUSE AND RELATIVELY NULLITY
OR TERMINATION FOR THE SUBSEQUENT CONTRACT.
Pornind de la principiul conform căruia „dreptul de proprietate deși este absolut, nu

este nelimitat”1318,clauzele de inalienabilitate și insesizabilitate apar ca limitări ale atributului
de dispoziție juridică. Deși controversate în regimul trecut, astăzi sunt reglementate în Codul
Civil prin art. 627-629, articole care prevăd expres condițiile cumulative necesare instituirii.
I. Istoric.
Disputa legată de admisibilitatea clauzelor își are originea la sfărșitul Evului Mediu, când
multe bunuri considerate de valoare, în special imobile erau declarate inalienabile perpetuu.
Patrimoniul funciar familial reprezenta un patrimoniu indivizibil până la Legea celor XII
Table, multă vreme neputând să fie înstrăinat 1319. În doctrina veche, s-au admis excepțional
“bunurile de mână- moartă”, ce erau atașate patrimoniului unei persoane juridice și care în
fapt reprezentau bunuri inalienabile1320. În Franța, clauzele de inalienabilitate au apărut ca
1318
L.M. Crăciunean, Limitele dreptului de proprietate privată imobiliară, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009,
p.142.
1319
M.D. Bob, Curs de drept privat roman, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 164.
1320
L.M. Crăciunean, Clauza de inalienabilitate în materia contractelor, http://www.avocatnet.ro/, accesat
ultima dată la URL:
urmare a reglementării instituției fiduciei. Deși jurisprudența imediat ulterioară a respins
orice încercare de extindere a aplicabilității clauzei, instanța franceză a permis o asemenea
interdicție pentru prima dată în materia donațiilor, de altfel în această sferă regăsindu-se cele
mai multe inalienabilități. Reglementarea legală s-a făcut prin art. 900 -1 din Legea nr.71-
526 din 3 iulie 19711321 prin care s-au instituit condițiile necesare cu scopul evitării unei
practici neunitare a instanțelor. Articolul se referă la clauzele inserate în donații și legate și
prevede prin excepție admisibilitatea clauzelor perpetue în cazul persoanelor morale.
În lipsa unui text expres în Codul civil de la 1864, clauzele erau admise prin interpretarea
art. 1306 „Pot cumpăra și vinde toți cărora nu le este oprit prin lege”, art. 480 “ Proprietatea
este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut,
însă în limitele determinate de lege” și art. 5 “Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții
particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.”.
Înainte de a aborda pe larg tema, precizăm două reguli extrem de importante:

inalienabilitatea legală sau convențională atrage automat și insesizabilitatea (bunul nu va
putea fi urmărit de către creditori), însă insesizabilitatea indiferent că este legală sau
convențională nu atrage inalienabilitatea. Dispozițiile în materie au fost preluate din Codul
civil al Quebec-ului cu anumite excepții.
II. Inalienabilitatea legală.
Izvoarele în această materie sunt: actul fundamentul și dispozițiile cuprinse in legile

organice. (Conform art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție, regimul general al proprietății este
reglementat prin lege organică. Prin urmare este firesc ca interdicția de înstrăinare a unor
bunuri să fie reglementată tot printr-o lege organică, rațiunea fiind simplă: derogarea de la un
atribut fundamental al dreptului trebuie stabilită printr-o lege de aceeași natură de la care
derogă. O asemenea argumentare a fost invocată pentru prima dată și de către Curtea
Constituțională1322 prin decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992).
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_11515/Clauza/de/inalienabilitate/in/materia/
contractelor.html#axzz2xMtVqRql, 2008.
1321
„Les clauses d'inaliénabilité affectant un bien donné ou légué ne sont valables que si elles sont temporaires et
justifiées par un intérêt sérieux et légitime. Même dans ce cas, le donataire ou le légataire peut être
judiciairement autorisé à disposer du bien si l'intérêt qui avait justifié la clause a disparu ou s'il advient qu'un
intérêt plus important l'exige.Les dispositions du présent article ne préjudicient pas aux libéralités consenties à
des personnes morales ou mêmes à des personnes physiques à charge de constituer des personnes morales.”
1322
Curtea Constituțională, Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 cu privire la constituționalitatea unor prevederi
ale Legii privind măsuri premergătoare reglementării situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea
statului după 23 august 1944, publicată în M.Of. nr. 48 din 4 martie 1993.
Delimitări. Cum corect s-a precizat de către unii autori 1323, inalienabilitatea legală nu se
confundă cu interdicția aproprierii anumitor lucruri, în speță fiind vorba despre bunurile ce
nu pot face parte din circuitul civil (bunurile proprietate publică) și bunurile ce nu sunt
susceptibile de dobândire sub nicio formă. Astfel sfera în care trebuie analizată interdicția
este cea a bunurilor proprietate privată dar care totuși nu sunt alienabile. La fel,
inalienabilitatea se deosebește de derogările de la principiul liberei circulații a bunurilor, de
ex. monopolul de stat, regimul specific în cazul armelor și munițiilor, bunurile din
patrimoniul cultural național (pentru care se cer anumite autorizări specifice anteriorare
înstrăinării) etc.
În ceea ce privește conținutul, se interzice înstrăinarea bunurilor prin acte juridice,

constituirea dezmembrămintelor sau a garanțiilor. Toate interdicțiile au un caracter temporar
iar sancțiunea care intervine în cazul nesocotirii lor, având în vedere că instituirea ține de
ordinea publică, este nulitatea absolută. O ipoteză de inalienabilitate legală se găsește în
art.20 din Legea 225/2010 :”dreptul de proprietate asupra imobilului supus exproprierii este
indisponibilizat de la data afișării hotărârii privind cuantumul despăgubirilor”. Art. 752 Cod
civ.“ :dreptul de uz și de abitație nu poate fi cedat” (drepturile se valorifică în funcție de
persoană). Art. 1668 privind pactul de opțiune în cazul contractului de vânzare (convenție
din care se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea, dar pentru care nu este
incident art. 627 alin (4)):” între data încheierii pactului și data exercitării opțiunii sau, după
caz, aceea a expirării termenului de opțiune nu se poate dispune de bunul care constituie
obiectul pactului”.
Având în vedere că inalienabilitatea este un efect al legii, este de plin opozabilă erga
omnes. Această idee trebuie coroborată cu prevederile art. 2329 alin. (2),care precizează una
dintre cele mai importante consecințe ale inalienabilității și anume instituirea automată a
insesizabilității. Aceasta din urmă va fi de asemenea opozabilă erga omnes, fără a fi necesară
vreo formalitate de publicitate. Insesizabilitatea,va fi opozabilă tuturor creditorilor
chirografari (anteriori și ulteriori), restrângându-le astfel gajul general. Mai mult, niciodată în
această materie, nu va produce efecte în favoarea unor terți, buna credință înțeleasă ca eroare
legitimă.
III. Inalienabilitate voluntară.
1323
V. Stoica, Drept civil.Drepturi reale principale, ed. a II-a, Ed. C.H.Beck, București, 2013, p. 105.
Clauzele de inalienabilitate convențională (lat. pactum de non alienando) sunt prevederi
contractuale ce își au izvorele în acte juridice (contracte, testament) prin care proprietarul
este lipsit de atributul de dispoziție juridică, fiindu-i interzis să greveze sau să înstrăineze
între vii bunul respectiv. Totodată clauza atrage și scoaterea bunului din gajul general al
creditorilor. Sunt reglementate de art. 627-2629 NCC, și reprezintă excepții de la principiul
liberei circulații ale bunurilor și aplicații a libertății de vointă. O părere a doctrinei subliniază
că problema intervine la manifestarea negativă a libertății de voință. Clauza împiedică
încheierea unui act de dispoziție, ceea ce presupune o contradicție între cele două principii.
Această valență a reprezentat și sursa disputelor existente în vechiul cod civil referitoare la
admisibilitatea inalienabilităților convenționale. Treptat, pe calea jurisprudenței franceze, s-a
ajuns la un compromis prin îngăduirea în acte juridice a clauzelor care interzic înstrăinarea,
însă cu respectarea unor norme imperative, în vederea protejării circuitului civil.
Delimitări. Cu privire la natura juridică a acestei limitări a dreptului de proprietate, doctrina

nu a fost unitară; în primul rând s-a considerat a fi o incapacitate personală a dobânditorului;
acest mecanism, încercând să asimileze clauza cu incapacitatea in personam pornind de la
1324
finalitatea urmărită . Evident că o asemenea idee nu poate fi primită deoarece ar fi absurd
să admitem că incapacitățile se pot constitui și altfel decât prin lege (art. 29 NCC dispune că
incapacitatea de a contracta este întotdeauna expresă și prevăzută de lege), iar în plus, textele
care reglementează regimul clauzelor, nu se referă la ocrotirea unor persoane aflate în situații
speciale.1325 Nu putem susține nici teoria conform căreia ar fi o obligație de a nu face,
corespunzătoare unui drept de creanță, actul prin care se dispune clauza nefiind o realitate
materială pentru a fi incident art. 1529 NCC. Cea mai importantă deosebire intervine din
perspectiva sancțiunii, încălcarea obligației de a nu face duce la rezoluțiunea contractului care
a instituit-o și eventuale daune interese, nefiind de conceput o nulitate a actului
subsecvent.1326
Contrar celor spuse de unii autori1327, distincția între indisponiblizarea cu caracter absolut
și relativ nu poate fi acceptată. Indisponibilizarea cu caracter relativ, ar însemna
imposibilitatea de a înstrăina bunuri către anumite persoane sau categorii de persoane. În
cazul unei clauze de inalienabilitate, dispoziția juridică este „stopată”, prin urmare
1324
L.M. Crăciunean, op. cit., p.224.
1325
V. Stoica, Noul cod civil- 7 luni de la aplicare. Probleme și soluții practice. Conferință,
http://www.juridice.ro/, accesat la URL: http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2012/10/TRANSCRIPT-
CONFERINTA-Noul-Cod-Civil-Baile-Olanesti-mai-2012.pdf, 2012.
1326
V. Stoica, op. cit., p. 107.
1327
Ibidem, p. 108.
înstrăinarea prin acte juridice între vii nu poate fi făcută față de nicio persoană. Spunem acte
juridice inter vivos, deoarece la art. 627 alin. (5) se dispune expres că existența
inalienabilității nu se opune unei transmiteri pe cale succesorală; raționamentul fiind
următorul: clauza împiedică înstrăinarea prin acte juridice, adică printr-o manifestare de
voință, în timp ce succesiunea reprezintă o transmisiune printr-un fapt juridic, neexistând
voință. Trebuie să subliniem că și moștenitorii vor fi ținuți să respecte interdicția, tot ca efect
al caracterului său real.
Dacă în concret, clauza doar limitează posibilitatea de a dispune de bun, depășim sfera
clauzelor și vorbim despre interdicții personale de înstăinare. Interdicția de înstrăinare nu
grevează proprietatea, fiind doar o obligație personală de a nu dispune de bun față de anumite
persoane și în anumite circumstanțe, pe când în contradicție, clauza de inalienabilitate dă
naștere unei indisponbilizări cu caracter real. Distincția este extrem de importantă în ceea ce
privește sancțiunea, astfel încălcarea interdicției personale atrage răspunderea civilă a celui ce
a nesocotit-o, neputându-se pretinde anularea contactului, ca în cazul clauzelor 1328.
Conținut. Drepturile reale principale care pot fi indisponibilizate sunt: dreptul de proprietate;
inclusiv nuda proprietate. În cazul dreptului de uz și de abitație, am precizat anterior că sunt
inalienabile și insesizabile; în cazul dreptului de servitute clauza nu ar fi utilă, în condițiile în
care oricum preia regimul dreptului de proprietate, iar în cazul dreptului de uzufruct art. 709
prevede că” în lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are dispoziția exclusivă a bunului”,
ceea ce înseamnă că dreptul poate fi declarat incesibil, doar prin simpla voință a părților, fără
a fi nevoie de întrunirea condițiilor speciale de la clauzele convenționale. E util să
menționăm că și o creanță (realitate incorporală), care nu are ca obiect o sumă de bani, poate
fi obiectul unei inalienabilități, însă conform art.1570 din materia cesiunii de creanță. Cu
câteva condiții1329 prevăzute în articol, cesiunea de creanță nu se va realiza dacă prin acord,
părțile stabilesc astfel; iar clauza, ce nu se regăsește în actul translativ, va produce efecte doar
între părți.1330
1328
V. infra VIII. Sancțiunea.
1329
“(1) Cesiunea care este interzisă sau limitată prin convenția cedentului cu debitorul nu produce efecte în
privința debitorului decât dacă:
a) debitorul a consimțit la cesiune;
b) interdicția nu este expres menționată în înscrisul constatator al creanței, iar cesionarul nu a cunoascut și
nu trebuia să cunoască existența interdicției la momentul cesiunii[…]”
1330
V. Stoica, op. cit., p. 113.
Prin art. 2376 1331, text din materia ipotecilor, se stopează o practică mai ales a băncilor ce
introduceau în contractul de ipotecă care garanta creditul, o clauză de inalienabilitate ce
interzicea înstrăinarea și grevarea de sarcini a bunului până la restituirea creditului. Evident
că inserarea acestei clauze era inutilă și abuzivă 1332, în condițiile în care prin ipotecă banca
oricum are privilegiul de urmărire a bunului. Dacă totuși ea există, nu va produce efecte
datorită art. 2384: „Actele de dispoziție asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar dacă cel
care a dobândit bunul cunoaște stipulația din contractul de ipotecă ce interzice asemenea
acte”. Mai mult, în materia ipotecii mobiliare, legiuitorul prevede chiar posibilitatea
dobândirii de terț a bunul lipsit de orice garanție, deși cunoaște de existența acesteia, cu
condiția să-l cumpere de la o „întreprindere care înstăinează bunuri de același fel” (art. 2393
alin.(1)). Astfel cum precizează art. 2351 alin. (2), este valabilă constituirea unei ipoteci
asupra unui bun grevat de o inalienabilitate sau insesizabilitate convențională, însă ipoteca va
putea să-și producă efectele doar după încetarea interdicției. (ipoteca se va înscrie provizoriu
în cartea funciară).
O problemă ce a fost fi ridicată, este dacă această inalienabilitate vizează și dezmembrarea

dreptului de proprietate. Opinia majoritară a doctrinei consideră că inalienabilitatea
împiedică constituirea dezmembrămintelor dreptului de proprietate în lipsa unei decizii sau a
unui acord ulterior al constituitorului, deoarece ne-am depărta mult prea mult de sensul
1333
instituirii clauzei. Mai ales în cazul clauzelor subîntelese, interesul este de a conserva
dreptul de proprietate în patrimoniul celui obligat pentru a-l transmite ulterior în aceeași
formă unei alte persoane.1334
IV. Insesizabilitatea legală.
Insesizabilitatea este opozabilă automat în materie imobiliară, iar în materie mobilară terții
aflați în eroare legitimă nu se pot prevala de regulile privind dobândirea proprietății prin
posesia de bună credință. Insesizabilitatea atrage scoaterea bunurilor din gajul general, iar
mai mult bunurile nu pot fi valorificate de creditori nici prin alte garanții. De exemplu
1331
„Actele de dispoziție asupra bunului ipotecat sunt valabile chiar dacă dobânditorul bunului cunoaște
stipulația din contractul de ipotecă ce interzice transferul sau declară că acest este echivalent cu neîndeplinirea
obligației garantate”.
1332
Idee semnalată de multă vreme: I.-F. Popa, Inalienabilitatea voluntară, Ed. Wolters Kluwer, București,
2006, p. 105-106.
1333
V. Stoica, op. cit., p.108.
1334
A.A. Chiș, Publicitatea notării clauzei de inalienabilitate expresă și subînțeleasă în convențiile privitoare la
imobile, http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=503, 2012.
art.2496(1), dispune că dreptul de retenție nu poate fi exercitat dacă bunul nu poate fi urmărit
silit.1335
V. Insesizabilitatea convențională.
Clauza de insesizabilitate (art. 2329NCC) reprezintă o prevedere contractuală prin care

bunuri determinate sunt scoase din sfera gajului general al creditorilor. Așadar bunul nu
poate fi urmărit de către nici un creditor, însă luând în considerare faptul că insesizabilitatea
nu atrage inalienabilitatea, nu există nicio interdicție în a-l înstrăina liber (art 2329 NCC).
Este necesară distincția dintre insesizabilitatea convențională care duce la limitarea

gajului general și o restrângere a acestuia. Astfel art. 2325 prevede o restrângere indirectă ce
presupune o obligație personală a unui anumit creditor să nu execute silit anumite bunuri ale
debitorului. Bunurile rămân în gajul general, iar clauza este opozabilă față de toți creditorii,
însă nu este exigibilă decât pentru cei care s-au obligat în acest sens. De asemenea, clauza de
insesizabilitate se deosebește de insesizabilitatea implicită atrasă de inalienabilitate. În cel din
urmă caz, valabilitatea insesizabilității va depinde automat de validitatea inalienabilității.
VI. Condiții de validitate.
Dispozițiile art. 2329 care vizează clauzele de insesizabilitate trimit la condițiile de

valabilitate a clauzelor de inalienabilitate, așadar reglementările acestora sunt identice.
Spre deosebire de inalienabilitatea legală, care este opozabilă ex lege, fără a fi necesare
întocmirea formalităților de publicitate; inalienabilitatea convențională nu este automat
opozabilă erga omnes, fiind utilă a se nota în cartea funciară pentru a-și produce aceste
efecte.
Clauza trebuie să se regăsească în actul juridic prin care bunul grevat intră în patrimoniul
celui ținut de inalienabilitate. Deși legea nu prevede, vorbim despre acte juridice translative
de proprietate, deoarece dacă s-ar putea institui prin acte netranslative, acestea ar reprezenta o
modalitate eficace de fraudare a creditorilor prin scoaterea unor bunuri din garanția comună
pe care au avut-o în vedere. Nu înseamnă absolut că prin actele translative de proprietate nu
se urmărește același scop, însă creditorii se vor putea întoarce prin acțiunea pauliană.
La art.627 alin.(1), se precizează momentul de la care clauza începe să-și producă

efectele și anume, data dobândirii bunului sau data deschiderii succesiunii; mai concret,
1335
A. Buciuman, M. David, Drept civil. Drepturi reale ,ed. a II-a, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 41.
clauza nu poate fi instituită ulterior intrării bunului în patrimoniu. Alin. (4) s-ar părea că
instituie o derogare în ceea ce privește „convențiile din care se naște obligația de a transmite
în viitor proprietatea”, unde e subînțeleasă interdicția în lipsa unui act translativ de
proprietate. În afara formulării foarte vagi se ridică problema naturii clauzei reglementate.
Textul, care nu există în Codul civil al Quebec-ului, trebuie coroborat cu art. 60 1 din legea de
punere în aplicare a Cod civ. ce stabilește că în sfera dispoziției sunt incluse și promisiunile
unilaterale sau bilaterale de vânzare (contract cu titlu oneros) și nu promisiunile unilaterale de
cumpărare, întrucât interesul clauzei este menținerea bunului în patrimoniul promitentului
vânzator. Așadar în acest context clauza este instituită în sarcina înstrăinătorului, iar în cazul
inalienabilității exprese, în favoarea acestuia 1336. În dreptul civil român, proprietatea nu se
transferă prin executarea unei obligații, ci în temeiul contractului. Prin promisiunile de
vânzare de exemplu, promitentul vânzător nu se obligă să transfere în viitor proprietatea, ci
să încheie un contract.
Dacă am considera că textul instituie o inalienabilitate legală, ar însemna că promisiunile

de vânzare făcute de debitor la apropierea scadenței sunt opozabile creditorilor anteriori,
aceștia neputând să mai urmărească bunurile în cazul executării silite. Evident că alin. (4) din
art. 627 instituie o inalienabilitate convențională, fiind o normă supletivă; iar interpretarea ar
trebui să fie următoarea: dacă se încheie o promisiune de vânzare se presupune automat că
părțile au dorit includerea unei clauze de inalienabilitate până când promitentul vânzâtor va
încheia contractul translativ. Sub incidența acestui text intră și situațiile în care bunul este
trasmis cu obligația dobânditorului de a transfera ulterior proprietatea unei alte persoane
determinate (de exemplu în contractul de fiducie 1337 și substituțiile fideicomisare1338). Cât timp
bunul se află la fiduciar, respectiv la instituit, aceștia nu pot să-l întrăineze unei alte persoane.
Potrivit regulilor din materie imobiliară, drepturile născute din promisiuni sunt notate în
cartea funciară pentru asigurarea opozabilității (art. 902 NCC), astfel teții vor fi prezumați de
rea credință atunci când contractează cu promitentul vânzător. Același articol instituie
necesitatea de a se nota în cartea funciară și inalienabilitatea. Întrebarea este de ce legiuitorul
instituie suplimentar obligativitatea notării în cartea funciară a clauzei, dacă oricum este
1336
A.A.Chiș, op. cit., http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=503.
1337
Fiducia este un contract cu titlu oneros prin care fiduciarul exercită temporar dreptul de proprietate sau alt
drept patrimonial transmis de către constituitor; la final, fiduciarul va transfera proprietatea către beneficiarul
fiduciei.
1338
Substituția fideicomisară este prevăzută în actul de liberalitate prin care instituitul conservă bunurile primite
de la dispunător și pe care le transmite ulterior unui substituit. În regimul vechiului cod civil, acestea erau
prohibite în mod expres prin art. 803, considerându-se că nesocotește ordinea publică.
inclusă în dreptul de creanță rezultat din promisiunea de vânzare; astfel spus opozabilitatea
erga omnes a clauzei este automat asigurată de opozabilitatea dreptului de creanță. Răspunsul
nu poate fi decât datorită confuziei care se face uneori cu privire la opozabilitatea erga omnes
a drepturilor reale și a drepturilor de creanță . Se consideră în mod eronat că doar drepturile
reale sunt opozabile erga omnes, în timp ce drepturile de creanță ar fi opozabile doar inter
partes. Probabil raționamentul legiuitorului a fost următorul: Singura sancțiune în cazul
încălcării dreptului de creanță notat în cartea funciară, este răspunderea civilă; astfel
promitentul cumpărător va putea angaja răspunderea contractuală a promitentului vânzător și
răspunderea delictuală a terțului cumpărător, obținând despăgubiri. Pe când dacă în favoarea
promitentului cumpărător funcționează și o clauză, va putea să ceară anularea contractului
prin care s-a încălcat clauza și în plus obligarea promitentului să încheie contractul inițial.
Promisiunea de vânzare nu este admisibilă cât timp operează clauza dar nu înseamnă că o
asemenea promisiune nu poate fi făcută, efectele însă se vor produce dupa sfârșirea
termenului pentru care a fost instituită, în măsura în care interesul părților mai subzistă.
Următoarea condiție este caracterul temporar. Potrivit art. 627 alin(1),clauza se poate
institui pentru o perioadă maximală de 49 de ani (în proiectul Cod civ. din 2008 se stabilise
inițial o perioadă de 75 de ani, fapt ce ar fi condus la o clauză perpetuă). Însă nu înseamnă că
o clauză stabilită pentru 49 de ani este automat valabila. Deși se încadrează în maximul
stabilit, se poate ca interdicția să fie asimilată unei clauze perpetue, adică să dureze toată
viața proprietarului, sau să fie excesivă. Sub imperiul reglementării anterioare exista totuși o
opinie conform căreia se poate crea o clauză de inalienabilitate pe întreaga durată a vieții
dacă veniturile bunului înstrăinat asigură traiul dobânditorului bolnav, 1339sau în cazul unei
fundații cu scop de binefacere1340 (pentru a se evita sustragerea donațiilor); cu mențiunea că
instanța iși păstrează atribuția de a stabili dacă interesul mai subzistă. Cu toate acestea, nu
trebuie să se facă o eroare în cazul clauzelor temporare având un termen incert, însă fără
intenția părților de a determina o inalienabilitate perpetuă. Sancțiunea în acest caz nu va mai
fi nulitatea absolută, ci restrâgerea eficacității clauzei la maximul stabilit de lege. Sunt admise
două excepții de la această condiție ca efect direct al art. 627 alin (4): în cazul fiduciei, unde
durata maximă admisă este de 33 de ani și în cazul substiuției fideicomisare unde
transmiterea bunul are loc la decesul instituitului (art. 994 alin.(1)).
1339
Notă de subsol nr. 3: L.M. Crăciunean, op. cit., p. 236.
1340
L.M. Crăciunean, op. cit., p. 237.
Cu privire la interesul serios și legitim, poate aparține înstrăinătorului, dobânditorului,
unui terț sau unui interes public; și poate fi de natură patrimonială sau morală. Legiuitorul nu
detaliază semnificația interesulul serios, astfel ne raportăm la cazuri concrete (de exemplu
dacă dobânditorul este risipitor, dacă transmițătorul își revervă un drept real, uz sau uzufruct ,
sau se interzice întrăinarea de către minor până la împlinirea majoratului 1341 etc.)
Legiuitorul în art. 627 alin (2) prevede posibilitatea încetării anticipate a clauzei atunci când
interesul care a stat la baza constituirii clauzei a încetat sau a intervenit un alt interes superior
(general sau privat). În acest sens, titularul dreptului indisponibilizat (căci lui îi aparține
interesul) trebuie să fie autorizat de către instanță pentru a putea înstrăina bunul. Având în
vedere că stipularea clauzei este de natură convențională, aceasta poate lua sfârșit prin voința
părților sau a constituitorului (dobânditorului în cazul art. 627 alin(4)). În această situație
însă, pot să apară modificări în actul juridic translativ de proprietate. 1342 O discuție interesantă
1343
este legată de proba interesului legitim. Curtea de casație franceză a statuat că proba îi
revine celui ce a stipulat clauza de inalienabilitate cu motivarea că întrucât libera dispoziție
apare ca regulă iar inalienabilitatea ca excepție, iar sarcina probei de principiu revine celui
care invocă, în cazul excepției proba se inversează 1344. Alături de alți autori1345, nu considerăm
că acest raționament poate să subziste; sarcina aparține pârâtului iar acesta trebuie să facă
dovada unui fapt pozitiv ca urmare a imputării unui fapt negativ (lipsa interesului).
VII. Eficacitatea. Între părți iși produce efectele de la momentul încheierii actului translativ
de proprietate (art 627 alin (1)).
Față de terți, în materie mobiliară, datorită lipsei unui sistem de publicitate, clauza își
produce efectele din momentul încheierii actului juridic. Potrivit art. 628 alin (3), terții aflați
în eroare legitimă (subdobânditorii sau creditorii chirografari), se pot prevala de normele
privitoare la dobândirea proprietății prin posesia de bună credință (art 937). În cazul în care
proprietarul unui bun mobil grevat de o clauză de inalienabilitate, îl înstăinează unui terț ce
nu cunoaște existența ei, în anumite circumstanțe poate rămâne proprietar dar de asemenea
ținut de inalienabilitate1346.Bineînțeles mecanismul se aplică doar în cazul clauzelor
convenționale, cele legale fiind, după cum am prezentat, opozabile erga omnes de plin drept.
1341
Ibidem, p. 234.
1342
G.Boroi, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.36.
1343
L.M. Crăciunean, op. cit., p. 235.
1344
Ibidem., p. 236.
1345
V. Stoica, op. cit., p .115.
1346
Ibidem, p .118.
În materie imobiliară, clauza devine opozabilă prin efectul notării în cartea funciară. Pentru
actele cu titlu oneros, clauza va fi opozabilă, influențând gajul general doar pentru creditorii
dobânditorului, ale căror creanțe s-au născut ulterior încheierii contractului. Logica este
evidentă, creditorii anteriori contractului s-au bazat pe o anumită garanție care nu poate fi
modificată pentru a conduce la fraudare (prin subrogație în locul sumei de bani care iese din
activul patrimonial, va intra un bun inalienabil și insesizabil). În cazul actelor cu titlu gratuit,
clauza îi va afecta atât pe creditorii anteriori cât și ulteriori ai dobânditorului. Reluând
discuția cu privire clauzele implicite din antecontracte, se observă că deși promisiunea este un
act cu titlu oneros, nu este incident art. 628 alin (4), deoarece acestă normă se referă la
creditorii dobânditorului, pe când în cazul antecontractului, interesul este dat de creditorii
înstrăinătorului. Clauza de inalienabilitate îl obligă pe viitorul înstrăinător și nu pe
dobânditor.
VIII. Sancțiunea.
Sancțiunea nulității absolute a clauzei convenționale, intervine pentru nerespectarea

condițiilor de valabilitate. Legea nu prevede această sancțiune însă este evidentă, deoarece se
încalcă interesul general care a condus la stabilirea limitelor. Există autori 1347care consideră
că incidentă este nulitatea relativă, argumentându-se în sensul existenței unui interes privat;
opinia nu se poate menține deoarece interesul privat este interesul protejat, iar nu cel de la
baza instituirii clauzei.1348 Dacă clauza a fost determinantă pentru respectivul act prin care a
fost dispusă, va atrage nulitatea absolută a întregului contract, în caz contrar atrage doar
nulitatea parțială a actului în cauză. Caracterul determinant al clauzei este prezumat relativ în
cazul contractelor cu titlu oneros, așa cum prevede art. 627 alin (3).
Pentru actul juridic prin care se încalcă clauza de inalienabilitate există două sancțiuni:
nulitatea relativă a actului translativ de proprietate dintre dobânditorul bunului inalienabil și
terț, sau rezoluțiunea respectiv revocarea actului juridic care a realizat transmisiunea, cu
efectul reîntoarcerii bunului în patrimoniul inițial (actul dintre transmițător și dobânditor).
Pentru a solicita nulitatea relativă a actului prin care s-a încălcat clauza (contract sau vânzare
1347
L.M. Crăciunean, op. cit., p.242.
1348
silită) cel ce inițiază acțiunea poate fi un terț 1349 sau înstrăinătorul din actul juridic inițial (art.
629 alin (2)); iar în ipoteza art. 627 alin (4) titularul acțiunii este doar dobânditorul. Însă
pentru solicitarea rezoluțiunii (pentru actele sinalagmatice) beneficiarul trebuie să fie
obligatoriu, creditorul obligației de a nu înstrăina, iar în cazul revocării (pentru actele
unilaterale), doar donatorii sau succesorii în drepturi ai acestora (art 1027 alin (1)).
Conform art. 628 alin.(5), beneficiarul (terțul sau înstrăinătorul) poate pretinde daune
interese de la proprietatul ținut să nu înstăineze, chiar dacă în materie imobiliară nu au fost
realizate formalitățiile de publicitate (notarea are efect de opozabilitate absolută 1350).Terțul va
acționa pe baza răspunderii delictuale iar înstrăinătorul pe baza răspunderii contractuale. Mai
mult nu este necesar ca beneficiarul să fi fost notat în conținutul clauzei și în principiu nici nu
trebuie să facă dovada interesului.1351
BIBLIOGRAFIE
Cărți
1) Bob, M. D. Curs de drept privat roman, ed. a IV-a, Ed. Universul Juridic, București,
2011
2) Buciuman, A.; David, M. Drept civil. Drepturi reale, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, București,
2012
3) Boroi, G. Curs de drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a, Ed. Hamangiu,
București, 2013
4) Crăciunean, L.M. Limitele dreptului de proprietate privată imobiliară, Ed. Wolters

Kluwer, București, 2009
5) Stoica,V. Drept civil.Drepturi reale principale, ed. a II-a, Ed. C.H.Beck, București, 2013
Reviste
1) Chiș, A.A. “Publicitatea notării clauzei de inalienabilitate expresă și subînțeleasă în

convențiile privitoare la imobile” în Studia Universitatis Babeș Bolyai, 2002
http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=503.
Pagini Web
1349
Posibilitatea intentării unei acțiuni în anulare și de către un terț, este un caz excepțional.
1350
A.A.Chiș, op. cit., http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=503.
1351
1)http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_11515/Clauza/de/inalienabilitate/in/materia/
contractelor.html#axzz2xMtVqRql
2)http://www.legifrance.gouv.fr/
affichCodeArticle.do;jsessionid=233646D40CB652185212FF25874DFB33.tpdjo12v_3
?
cidTexte=LEGITEXT000006070721&idArticle=LEGIARTI000006433560&dateTexte
=20140417&categorieLien=id#LEGIARTI000006433560
3)http://www.legex.ro/Decizia-6-1992-2635.aspx
4)http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2012/10/TRANSCRIPT-CONFERINTA-Noul-
Cod-Civil-Baile-Olanesti-mai-2012.pdf
A NOVELTY IN OUR CIVIL LEGISLATION: FIDUCIA
TRÎNCĂ-GĂVAN RALUCA-ANDREEA
UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”
Abstract: THE FIDUCIARY CONTRACT HAS ENTERED IN OUR CIVIL LEGISLATION

MORE THAN TWO YEARS AGO. THIS TYPE OF CONTRACT IS NOT AN INNOVATION OF OUR
LEGISLATION, ON THE CONTRARY, IT HAS ANCIENT ROOTS. EVEN IF WE CALL IT THE
UPDATED FORM OF THE ROMAN LAW’S CREATION-FIDUCIAE, OR THE EUROPEAN
RESPONSE TO THE COMMON LAW’S TRUST, THE FIDUCIARY CONTRACT IS NOW A PART
OF OUR LEGAL SYSTEM AND IT HAS LED TO MANY DOCTRINAIRES DEBATES.WHAT MAKES
SO SPECIAL THIS CONTRACT? THE AIM OF THIS ARTICLE IS TO PRESENT THE PAST( THE
SOURCES OF INSPIRATION, THE SIMILAR INSTITUTIONS), PRESENT (THE ACTUAL
REGULATION) AND POSSIBLE FUTURE( THE WAYS IN WHICH THIS CONTRACT CAN BE
USED IN OUR BENEFITS) OF THE FIDUCIARY CONTRACT IN OUR COUNTRY.
1. Introducere
Fiducia, una dintre inovațiile legislative introduse de Noul Cod Civil este definită drept:”
operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale,
drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea
drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.” Deși nou prezentă în legislația civilă
română, instituția fiduciei nu este o creație juridică pur românească. Așadar, care a fost sursa
de inspirație a legiuitorului în acest caz? Care sunt originile fiduciei?
1.2. Origini
Cum bine observa un autor1352, ne place să îi găsim fiecărei instituții juridice rădăcini în
dreptul roman. Și întâmplător sau nu, și fiducia provine din epoca romană. Insăși numele o dă
de gol, “fiducia” provenind de la latinescul “fides” care semnifică credință, încredere.
1352
Piotr Stec, Fiducia in a Emerging Economy, în Modern Studies in Property Law, volumul 2,coordonată de
Elizabeth Cooke, editura Hart Publishing, Oxford, 2003, p.43
La romani, fiducia îmbrăca trei forme diferite 1353: fiducia cum creditore, fiducia cum
amico contracta și fideicomissum.
Fiducia cum creditore funcționa cu scopul de a garanta un împrumut. Acest tip de

fiducie se caracteriza prin aceea că debitorul transfera proprietatea unui bun creditorului său
cu condiția ca, atunci când acesta din urmă își va vedea creanța satisfăcută, bunul respectiv să
reintre în proprietatea debitorului. Acest tip de fiducie a fost înlocuit de alte instrumente
juridice precum ipoteca sau pignus(gajul).
Fiducia cum amico contracta era o convenție încheiată între fiduciant(ceea ce numim
noi astăzi constituitor) și fiduciar prin intermediul căreia ultimul urma să administreze
proprietatea celui dintâi potrivit înțelegerii, fiind obligat ca la final să o transfere din nou
fiduciantului. La acest gen de fiducie se apela când se dorea o mai bună administrare a
proprietății tale de către un fiduciar când tu erai în imposibilitatea obiectivă de a o
administra( ipoteza cetățenilor romani care se vedeau nevoiți să călătorească înafara cetății,
ipoteza debitorilor insolvabili care doreau să ascundă o parte din averea lor de mâna
creditorilor). De remarcat însă faptul că acest tip de fiducie servea și unei femei care dorea să
scape de tutela nedorită a rudelor sale, căsătorindu-se fiduciae causa, având în acest fel
posibilitatea de a păstra controlul asupra averii sale.
Cea de-a treia formă a fiduciei prezentă în dreptul roman era fideicommissium. Prin
intermediul acesteia din urmă, decuius putea să-și oblige moștenitorul să păstreze proprietatea
unui bun intactă pentru a o transmite la rândul său erezilor săi.
Cu toate acestea, fiducia din epoca romană se deosebește dintr-un punct de vedere
major față de fiducia așa cum este ea reglementată acum de Noul Cod Civil 1354. În timp ce
regulile dreptului roman prevedeau o contopire a masei patrimoniale fiduciare cu masa
bunurilor persoanele a fiduciarului, fiducia modernă este caracterizată de principiul separației
celor două mase patrimoniale( acesta joacă un rol important în materia gajului general, rol pe
care urmează să îl detaliez ulterior).Așadar, fiducia așa cum a fost ea concepută de romani a
suferit niște transformări pentru a îmbrăca forma pe care o are în reglementările actuale.
1353
Ibidem, p.44
1354
Hunor Burian, Fiducia în lumina Noului Cod Civil, Revista Româno-Maghiară de Științe Juridice “Scientia
Iuris”, nr.1/ 2011, http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf,
accesată la data de 30.03.2014, ora 19:36
După cum e bine cunoscut, fiducia are un frate cu caracteristici asemănătoare în
peisajul juridic european. Care este acea instituție juridică cu care este înrudită fiducia
cunoscută de noi ? Trustul din dreptul anglo-saxon.
1.3. Trustul din common-law sau fiducia englezilor
Cum a fost bine subliniat în doctrină 1355, mulți autori au fost interesați în a găsi o
definiție cât mai adecvată trust-ului. O definiție de autoritate o putem găsi în articolele
Convenției încheiate la Haga la data de 1 iulie 1985 1356 referitoate la legea aplicabilă
trust-urilor.
Potrivit articolului 2 al acestei convenții, termenul „trust” este folosit pentru a indica
raporturile juridice ,inter vivos sau mortis causa, în urma cărora o persoană-trustee-
(echivalentul fiduciarului din fiducia autohtonă) administrează bunurile altei persoane-
settlor( echivalentul constituitorului) în folosul unui beneficiar sau pentru un scop
specific. Totodată este menționat că acele bunuri reprezintă o masă patrimonială separată
și că nu constituie proprietatea celui căruia au fost date în administrare. Trustee-ul are
dreptul de a folosi și de a dispune de bunuri potrivit obligațiilor angajate în urma
contractului de trust. Asemeni fiduciei cunoscute de noi, “constituitorul” anglo-saxon își
poate rezerva niște drepturi asupra bunurilor transmise prin contractul de trust, precum
nu constitutie un impediment ca beneficiarul trustului și trustee-ul să fie una și aceeși
persoană.
Putem lesne observa că cele două instituții sunt profund asemănătoare, dar evident
nu identice. Dacă ar fi să le punem într-o balanță și să le comparăm, principalul element
care diferențiază fiducia din dreptul nostru de trust-ul anglo-saxon este, așa cum bine a
fost observat și de alți autori1357, izvorul lor. Astfel, potrivit Art. 774 alin.(1) Cod Civil
fiducia poate lua naștere prin voința legei sau prin contract încheiat în formă
autentică.Ori, în Art. 2 al Convenției din 1 iulie 1985, trustul poate izvorî și dintr-un
testament. Codul Civil a vrut să fie tranșant în această privință și a venit să completeze
prevederile Art.774 cu Art.775 prin care este interzis a se realiza o liberalitate indirectă
în folosul beneficiarului, eventuala încălcare a acestei dispoziții atrăgând nulitatea
absolută a contractului de fiducie.
1355
Michael McAuley, Trust and reconciliation: notions of property in Louisiana’s Civil and Trust Codes, in Re-
imagining the trust: Trusts in Civil Law, editată de Lionel Smith, editura Cambridge University Press, New York,
2012, p.141-150.
1356
http://www.hcch.net/upload/conventions/txt30en.pdf
1357
Ion Turcu, Se poartă fiducia, http://www.juridice.ro/244256/se-poarta-fiducia.html, consultat la data de
05.04.2014, ora 16:54.
1.4. Fiducia în legislațiile străine
Părăsind epoca romană și trecând de spațiul anglo-saxon, întâlnim astăzi în
legislaţia altor ţări instituția fiduciei reglementată de o manieră asemănătoare, dacă
nu identică cu cea existentă în dreptul nostru.
Astfel, Codul Civil din Quebec ne spune la Art. 1260 că fiducia rezultă dintr-un
act în urma căruia, constituitorul, transferă din patrimoniul său într-un alt patrimoniu
pe care acesta îl constituie, bunuri care sunt afectate unui scop special , pe care
fiduciarul se obligă să le dețină și să le administreze. Fiducia poate izvorî 1358 dintr-un
contract( cu titlu oneros sau gratuit), din lege și, spre deosebire de reglementările
noastre, Codul Civil din Quebec permite ca fiducia să ia naștere prin testament.
Lecturarea Art. 2011 din Codul Civil francez ne permite să concluzionăm că
legislația franceză a constituit încă o dată o sursă principală de inspirație pentru
legiuitorul român . Textul francez prevede că „ fiducia este operațiunea în urma
căreia unul sau mai mulți constituitori transferă bunuri, drepturi sau garanții, sau un
ansamblu de bunuri, drepturi sau garanții, către unul sau mai mulți fiduciari, care le
exercită într-un scop determinat în folosul unuia sau mai multor beneficiari.” Cu
riscul de a părea răutăcioși, observăm că legiuitorul român, în comoditatea sa, a
preferat să definească fiducia traducând versiunea franceză a acesteia.
2. Caracteristicile fiduciei
Fiind vorba despre o instituţie nou introdusă în peisajul civil român, Noul Cod Civil a
reglementat cu precizie în cadrul Art.773-791 elementele definitorii ale fiduciei.
Aşa cum am precizat şi anterior, în peisajul contractului de fiducie îşi fac apariţia trei
actori: constituitorul, fiduciarul şi beneficiarul.
Referitor la persoana constituitorului regula e simplă, Art.776 alin.(1) menţionând că
orice persoană fizică sau juridică poate reprezenta această parte în cadrul contractului de
fiducie.
În ceea ce-l priveşte pe fiduciar, lucrurile stau diferit, în cazul acestuia legea
impunând o calitate specială. Astfel, Art.776 alin.(2) vine să stabilească condiţia potrivit
căreia: “ pot avea calitatea de fiduciar în acest contract numai instituţiile de credit,
societăţile de investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii
financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare legal înfiinţate.” Deşi folosirea
conjuncţiei “şi” ne duce cu gândul că aceasta este o enumerare limitativă, legiuitorul
1358
Art. 1262 C.Civ Quebec
însuşi vine şi adaugă la alin.(3) al aceluiaşi articol două ipostaze care pot atrage calitatea
de fiduciar şi anume: avocaţii şi notarii publici, indiferent de forma de exercitare a
profesiei. Totodată, trebuie amintit că fiducia poate lua naştere nu numai prin voinţa
părţilor, ci şi potrivit unei legi speciale, aşadar nu ar fi exclus ca acea lege să permită ca
fiduciarul să aibă altă calitate sau să impună expres chiar ea o calitate anume.
În ceea ce-l priveşte pe beneficiar, Codul Civil nu impune o condiţie specială,
menţionând expres în cadrul Art.777, pentru a evita eventuale discuţii, că nu există nicio
problemă ca beneficiarul să fie una şi aceeaşi persoană cu fiduciarul sau constituitorul.
Art.779 joacă rolul de a reglementa elementele principale care nu pot lipsi din
contractul de fiducie, absenţa lor atrăgând sancţiunea nulităţii absolute. Aşadar, pentru a
nu periclita viitorul juridic al contractului, părţile trebuie să menţioneze expres: „ a)
drepturile reale, drepturile de creanţă, garanţiile şi orice alte drepturi patrimoniale
transferate; b) durata transferului, care nu poate depăşi 33 de ani începând de la data
încheierii sale; c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor; d) identitatea
fiduciarului sau a fiduciarilor; e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor sau cel
puţin regulile care permit determinarea acestora; f) scopul fiduciei şi intinderea puterilor
de administrare şi de dispoziţie ale fiduciarului ori ale fiduciarilor.”
Cauzele care atrag nulitatea absolută( înafara cauzelor generale din materia
nulității contractului prevăzute de Art.12501359) nu trebuie căutate doar în dispoziţiile
Art.779. Art.780 alin.(1) stabileşte obligativitatea înregistrării contractului de fiducie şi a
modificărilor sale, la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la încheierea acestora, la
organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului consolidat
al statului. Lipsa acestor înregistrări nefiind o simplă problemă de opozabilitate, ci atrage
chiar nulitatea absolută a contractului.
Totodată, nu trebuie să cădem în capcana de a ne lăsa înşelaţi de titlul Art.779
C.Civ. şi să considerăm că legiuitorul a impus ca un contract de fiducie să conţină doar
elementele menţionate expres de la a) la f). Lecturând articolele următoare ale codului,
vom observa că acelaşi contract de fiducie „ trebuie să cuprindă condiţiile în care
fiduciarul dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale.”1360. Să
fie pentru legiuitor acest detaliu nesuficient de important pentru ca absenţa lui să nu poată
atrage nulitatea absolută? Probabil. Dar pâna a desluşi raţionamentul care l-a ghidat pe
1359
“Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când
rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.”
1360
Art.783 C.Civ.
legiuitor să facă această alegere, lucrurile vor trebui interpretate în sensul acesta: părţile
vor trebui să menţioneze în contractul de fiducie toate elementele cerute de legislaţia
civilă în materie, iar absenţa unora dintre aceste elemente va fi sancţionată diferit, în
funcţie de dispoziţiile speciale, întrucât ” Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere
debemus.”
Asemeni oricărui contract, contractul de fiducie îşi produce efecte faţă de părţi de la
încheierea sa validă, însă pentru a fi opozabil terţilor sunt necesare a fi îndeplinite
anumite formalităţi.Art.781 C.Civ este cel care stabileşte exigenţele în această materie.
Potrivit acestuia, terţilor le devine opozabilă fiducia de la momentul menţionării sale în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Însă această formalitate ad
opozabilitatem nu este suficientă dacă prin contractul de fiducie sunt transferate drepturi
reale şi/sau garanţii reale imobiliare care vor necesita înscrierea lor şi în cartea funciară.
Dar care este principala particularitate a fiduciei? După cum bine a fost subliniat de
doctrina noastră1361, prin contractul de fiducie se determină o divizare a patrimoniului
fiduciarului, luând naştere două mase patrimonale distincte şi autonome: masa bunurilor
proprii ale fiduciarului şi masa bunurilor fiduciare. Raporturile dintre cele două mase sunt
trasate de C.Civ la Art.785-787, însă caracterul supletiv al acestor norme permite
derogarea convenţională a părţilor.
Art. 785 C.Civ. vine să alunge posibilele temeri ale constituitorului sau de ce nu, ale
fiduciarului, în ipoteza unei eventuale deschideri a procedurii insolvenţei împotriva
fiduciarului, stabilind că într-o astfel de situaţie, masa patrimonială fiduciară nu va fi
afectată in niciun fel.
Autonomia masei patrimoniale fiduciare rezultă din aceea că bunurile care o compun
vor putea fi urmărite doar de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu aceste
bunuri.Totodată, vor fi indreptăţiţi să urmărească aceste bunuri şi acei creditori ai
constituitorului care au o garanţie reală asupra bunurilor acestuia şi a cărei opozabilitate a
fost dobândită anterior momentului naşterii fiduciei 1362. Referitor la aceşti din urmă
creditori ai constituitorului, s-a afirmat1363 că nu mai aveau nevoie de consacrarea
legislativă a dreptului lor de urmărire în Art.786 alin.(1) C.Civ. Astfel, opozabilitatea erga
omnes a garanţiilor reale ar asigura suficientă protecţie creditorilor care deţin aceste
garanţii, nemaifiind necesară o reasigurare din partea Codului Civil. Ne întrebăm probabil
1361
Valeriu Stoica, Drept civil:Drepturi reale principale, ediţia 2, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p.16
1362
Art.786 alin.(1) C.Civ.
1363
V.Stoica, op.cit, p.17
dacă ceilalţi creditori ai constituitorului au vreo sanşă asupra masei de bunuri fiduciare.
Răspunsul ar putea fi pozitiv, însă doar ulterior desfiinţării cu efect retroactiv a
contractului de fiducie.
Art.786 alin.(2) joacă rolul unei norme derogatorii de la Art.2324 alin.(3) 1364 din
materia garanţiei comune a creditorilor. Creditorii care deţin o creanţă ce a luat naştere în
legătură cu bunurile din masa patrimonială fiduciară pot urmări doar aceste bunuri, cu
excepţia cazului în care prin contractul de fiducie s-a prevăzut obligaţia fiduciarului
sau/şi a constituitorului că vor răspunde pentru pasivul fiduciei şi cu bunurile proprii.
Acest text subliniază caracterul preponderent supletiv al normelor care guvernează
instituţia fiduciei.
Fides, trust, încredere…ce se întâmplă când ideea de bază care a dus la apariţia
fiduciei, încrederea constituitorului că fiduciarul îşi va îndeplini obligaţiile asumate
potrivit contractului, se transformă într-o utopie? Codul Civil doreşte să îl asigure pe
constituitor în eventualitatea unei administrări prejudicioase a bunurilor sale de către
fiduciar. Drept urmare, este reglementat faptul că 1365 prejudiciile cauzate prin actele de
conservare sau de administrare încheiate de către fiduciar, vor fi acoperite din bunurile
proprii ale acestuia.
Nu este exclusă însă nici posibilitatea înlocuirii fiduciarului1366. Dacă acesta nu-
şi îndeplineşte obligaţiile asumate sau pune în pericol interesele care i-au fost încredinţate
să le reprezinte, constituitorul, reprezentantul acestuia sau beneficiarul pot cere în justiţie
înlocuirea fiduciarului. Modificarea însă va produce efecte după înregistrarea acestuia la
organul fiscal competent, potrivit Art.780 C.Civ.
Contractul de fiducie prezintă particularităţi şi în ceea ce priveşte încetarea sa.
Există mai multe situaţii care determină încetarea contractului de fiducie, ne spune
Art.790 C.Civ. În primul rând, trebuie menţionată ipoteza împlinirii termenului stipulat în
contract sau mai devreme, prin realizarea scopului urmărit. Nu trebuie uitat în acest sens
că durata transferului drepturilor de la constituitor la fiduciar nu trebuie să depăşească o
durată de 33 ani. Cea de-a doua ipoteză reglementată este cea a renunţării tuturor
beneficiarilor la fiducie. Însă nu în orice caz, doar dacă părţile nu au stipulat anterior prin
contract cum vor continua în această situaţie raporturile fiduciare.
1364
Potrivit acestuia, „Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a
patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale.Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri
ale debitorului”
1365
Art.787 C.Civ.
1366
Art.788 C.Civ.
Dacă menţionam mai înainte că deschiderea procedurii insolvenţei împotriva fiduciarului
nu afectează masa patrimonială fiduciară, nu acelaşi lucru putem spune şi despre soarta
contractului de fiducie. Astfel, producerea efectelor reorganizării persoanei juridice sau
deschiderea producerii însolvenţei împotriva fiduciarului va duce la încetarea contractului
de fiducie.
Art.791 C.Civ. confirmă ceea ce era lesne de prevăzut referitor la efectele
încetării contractului de fiducie. Masa bunurilor fiduciare va înceta să mai existe în
patriomoniul fiduciarului pentru a fi transferată la beneficiar sau, în absenţa acestuia, la
constituitor. Acest transfer nu va fi însă posibil decât ulterior plăţii datoriilor fiduciare.
3. Dilema masei patrimoniale fiduciare…
Dacă în legătură cu caracterul autonom al masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul
fiduciarului nu se pot ridica semne de întrebare, nu acelaşi lucru se poate afirma despre
titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor fiduciare în timpul desfăşurării
contractului de fiducie. Din contră, această problematică rămâne încă o dilemă asupra
căreia putem prevedea de pe acum lungi discuţii şi abordări doctrinare.
Bine denumea un autor1367 fiducia drept o “struţo-cămilă”. De ce? Pentru că este în
primul rând discutabil caracterul dreptului pe care fiduciarul îl deţine asupra bunurilor din
masa fiduciară.
Să reiterăm definiţia dată de Codul Civil fiduciei pe care am amintit-o la început: :”
operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale,
drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea
drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un
scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari.” Observăm preferinţa
legiuitorului pentru sintagma “transferă”. Acest lucru ne duce cu gândul că fiduciarul
devine titularul unor drepturi, că în patrimoniul său intră un ansamblu de bunuri, bunuri
asupra cărora el este…proprietar?
Pentru a încerca să desluşim acest mister în care ne aruncă din nou legiuitorul
nostru, consider că este necesar să aruncăm o privire definiţiei oferite de Codul Civil
dreptului de proprietate.
Astfel, Art.555 alin.(1) C.Civ. ne spune că : „ Proprietatea privată este dreptul
titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu,
în limitele stabilite de lege.”
Chiar de o la primă citire putem observa că trăsăturile dreptului de proprietate şi cele
1367
I.Turcu, op.cit.
ale dreptului(a cărui natură încercăm să o stabilim) deţinut de fiduciar nu coincid.
Proprietarul are, ne zice Codul Civil, dreptul de a folosi exclusiv un bun. Altfel zis,
proprietarul are libertatea de a-i conferi orice destinaţie bunului său. Ori, situaţia
fiduciarului nostru este complet diferită: fiduciarul exercită ansamblul de drepturi
transferat de la constiuitor într-un scop determinat, în folosul beneficiarului.
Să privim o altă caracteristică a dreptului de proprietate: dreptul de dispoziţie.
Proprietarul poate dispune de dreptul său liber, fără a fi obligat să dea explicaţii referitor
la opţiunile sale. În schimb, după cum aminteam mai sus, unul dintre elementele
componente ale contractului de fiducie care trebuie iserat de părţi este întinderea puterilor
de dispoziţie ale fiduciarului. Şi ne întrebăm atunci: unde mai rămâne caracterul absolut
al dreptului de proprietate?
Şi dacă cele subliniate până acum nu ne-au făcut măcar să reflectăm asupra
caracterului dreptului deţinut de fiduciar, să mai evidenţiem un aspect. Una dintre
trăsăturile dreptului de proprietate este caracterul său perpetuu. Durata transferului masei
fiduciare nu poate depăşi însă 33 de ani de la data încheierii contractului de fiducie. Şi
atunci...mai putem afirma despre fiduciar că este proprietarul bunurilor pe care i le
transferă constituitorul?
Este clar că nu putem afirma că fiduciarul este proprietarul absolut asupra bunurilor
fiduciare, sau cel puţin nu în sensul în care dreptul continental a înţeles să privească
proprietatea. Însă să fie soluția corectă alegerea unei păreri situate la polul opus?
Există voci care afirmă că fiduciarul ar fi de fapt administratorul bunurilor altuia.
Desigur, pot fi aduse argumente şi în acest sens. Însuşi Codul Civil face trimitere 1368 la
normele care guvernează administrarea bunurilor altuia, stabilind că se va apela la aceste
reglementări în ceea ce priveşte remunerarea fiduciarului, în lipsa unei stipulaţii contrare
a părţilor. Totodată, obligația fiduciarului de a da socoteală constituitorului cu privire la
îndeplinirea obligațiilor sale(Art.783C.Civ) ne duce mai mult cu gândul la darea de seamă
pe care trebuie să o prezinte administratorul beneficiarului(Art.842 C.Civ).Un proprietar
nu trebuie să dea socoteală de actele sale. Mai mul decât atât, în ipoteza înlocuirii
fiduciarului, până la soluționarea de către instanță a cererii de înlocuire, Codul Civil
consideră oportun să se numească provizoriu un..administrator.Accentuând ideea, cui ar
putea să țină mai bine locul un administrator decât unui alt administrator? Să fie deci
contractul de fiducie un contract prin care îi este încredinţată fiduciarului administrarea
bunurilor altuia? Şi atunci care ar mai fi fost rostul reglementării unei operaţiuni juridice
1368
Art.784 alin.(2) C.Civ.
distincte?
Ca orice problematică mai specială ivită în ştiinţa dreptului, adevărul nu îl putem
găsi decât la mijloc. Va trebui să acceptăm că Noul Cod Civil a dorit să inoveze spaţiul
legislativ autohton. Şi cum fiducia reprezintă una din aceste inovaţii, trebuie să acceptăm
şi abordarea mai specială asupra dreptului pe care îl are fiduciarul asupra masei
patrimoniale fiduciare, drept care până la urmă este...un altfel de drept de proprietate.
După cum bine a fost subliniat1369, o persoană poate fi lipsită de unul dintre cele trei
atribute ale dreptului de proprietate(usus, fructus şi abusus) şi acest lucru nu o face să fie
mai puțin proprietar. Aşadar, nu putem cădea în capcana de a ne lăsa derutaţi de
caracteristicile speciale ale fiduciei şi să negăm calitatea de proprietar a fiduciarului
asupra masei de bunuri fiduciare în timpul derulării contractului. Într-adevăr, durata
transferului drepturilor de la constituitor la fiduciar nu poate depăşi 33 de ani, exercitarea
acestor drepturi de către fiduciar în folosul beneficiarului ar putea constitui limitări ale
dreptului de proprietate. În acest sens nu trebuie să ştergem din memoria faptul că: „
Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice“1370, iar
contractul de fiducie reprezintă până la urmă întâlnirea unor manifestări de voinţă, printre
care se regăşeşte evident şi voinţa fiduciarului.
4. De ce fiducia?
După ce am trecut în revistă principalele trăsături ale fiduciei, rămâne să mai stabilim
ceva. Ce rol va juca fiducia pe scena juridică românească? De ce a ales legiuitorul să
reglementeze această nouă operaţiune juridică? Şi mai ales, în ce scop ar putea fiducia să fie
folosită?
Se consideră că importanţa fiduciei se va simţi cel mai mult în domeniul investiţiilor

financiare1371. Astfel se preconizează că prin apelarea la contractul de fiducie în acest domeniu
se vor reduce considerabil costurile în dezvoltarea unor noi investiţii. Aşadar, o societate
comercială din cele care pot avea calitatea de fiduciar poate apela la această operaţiune, în
locul constituirii unei societăţi comerciale distincte, ceea ar fi putut atrage cheltuieli majore.
Totodată, fiducia poate fi o soluţie pentru o persoană care, datorită unor probleme, se
află într-o imposibilitatea temporară de a-şi gestiona bunurile şi decide să încredinţeze
această misiune unei alte persoane. Aruncând o privire la una dintre cele trei forme de fiducie
1369
A se vedea pentru detalii I.Turcu, op.cit.
1370
Art.626 C.Civ.
1371
H.Burian, op.cit., p.47
prezente în epoca romană, fiducie cum creditore, nu ar fi exclus ca nici succesoarea ei din
zilele noastre să joace rolul garantării unui împrumut.
5. Concluzie
Prin introducerea operaţiunii juridice a fiduciei, Codul Civil Român a dovedit încă o
dată că este şi se doreşte a fi un moştenitor al creaţiilor juridică de natură romană.
Se împlinesc aproximativ trei ani de când şi-a făcut intrarea în dreptul nostru, perioadă
în care fiducia şi-a căpătat o caracterizare ce ilustrează trăsăturile contrare ce
caracterizează existenţa sa: „o abundentă creație doctrinară şi o penurie de
jurisprudență”1372.
Ce a dus însă la această situaţie? Era normal, putem concluziona fiecare dintre noi, ca
fiind o operaţiune juridică nou reglementată, să dea naştere multor abordări doctrinare, în
scopul de a facilita munca practicienilor. Să fie oare doar caracterul de noutate cel care a
trezit curiozitatea doctrinară? Evident, nu. Aşa cum am amintit anterior, fiducia, sau mai
exact zis, masa bunurilor fiduciare, prezintă interes din punct de vedere teoretic în ceea ce
priveşte teoria patrimoniului, iar din punct de vedere practic referitor la gajul general al
creditorilor. În patrimoniul fiduciarului intră o masă diferită de bunuri, autonomă faţă de
celelalte bunuri ale fiduciarului. Toate operaţiunile juridice ce se desfăşoară în contul
fiduciei vor purta doar asupra bunurilor fiduciare, bunurile proprii ale fiduciarului nefiind
afectate în niciun fel, dacă părţile nu au prevăzut în acest sens.
Care să fie motivul unei jurisprudenţe nu foarte abundente? Unul dintre aceastea ar
putea constitui, perioada de timp nu foarte lungă de când se regăseşte fiducia pe plaiurile
juridice româneşti. La acesta ar putea fi adăugată probabil şi mentalitatea tipic
românească de a fi circumspectă faţă de tot ceea ce este nou.
Fiducia nu a fost reînviată doar în legislaţia noastră. Această opţiune nu a fost luată
dintr-o dorinţă de a reînvia o veche tradiţie romană, ca un „atac” contra trustului anglo-
saxon. Contractul de fiducie trebuie considerat o soluţie modernă, care, după cum am
încercat să ilustrez mai sus, poate fi utilizată în diferite situaţii, în special în domeniul
investiţiilor financiare, domeniu care, în opinia mea, necesită dezvoltare. De aceea,
consider că legiuitorul român a luat o decizie înţeleaptă prin reglementarea fiduciei şi sunt
de opinie că ar trebui să profităm cu inteligenţă de această nouă operaţiune juridică.
Bibliografie
1372
I.Turcu, op.cit.
1. McAuley M., Trust and reconciliation: notions of property in Louisiana’s Civil and
Trust Codes, în Re-imagining the trust: Trusts in Civil Law, editată de Lionel Smith,
editura Cambridge University Press, 2012
2. Stec P., Fiducia in a Emerging Economy, în Modern Studies in Property Law,
volumul 2,coordonată de Elizabeth Cooke, editura Hart Publishing, 2003
3. Stoica V., Drept civil:Drepturi reale principale, ediţia 2, Editura C.H.Beck, 2013
4. Burian H., Fiducia în lumina Noului Cod Civil, Revista Româno-Maghiară de Științe
Juridice “Scientia Iuris”, nr.1/ 2011,
http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/5-burian.pdf
5. Turcu I., Se poartă fiducia, http://www.juridice.ro/244256/se-poarta-fiducia.html
6. http://www.hcch.net/upload/conventions/txt30en.pdf
DREPTURILE SUCCESORALE ALE DESCENDENŢILOR
DEFUNCTULUI ÎN LUMINA NOULUI COD CIVIL
CIMPU GEORGIANA
UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU-JIU,
Motto: “Pro herede genere videtur”

(“ Cel care face ceva care presupune calitatea de mostenitor este considerat ca a
lucrat ca mostenitor”)
THE ABOVE PAPERWORK PRESENTS SOME OF THE MOST IMPORTANT ISSUES

RELATING TO THE SETTLEMENT OF THE SUCCESSION RIGHTS OF THE DESCENDANTS OF
THE DECEASED IN THE CURRENT LEGISLATION, BY HIGHLIGHTING THE CHANGES IN
COMPARISON WITH THE OLD CIVIL CODE.
1.Noţiuni introductive
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil1373 preia reglementările consacrate de
legislaţia anterioară1374, conferind vocaţie succesorală rudelor defunctului în linie dreaptă
până la infinit şi celor în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv (art. 963 alin. 2
noul Cod civ.1375). O reglementare asemănătoare se regăsea şi în art. 964 alin. 1 din vechea
legislaţie, conform căruia rudele defunctului cu vocaţie succesorală legală erau divizate în
patru clase: clasa întâi- descendenţii, clasa a doua- ascendenţii privilegiaţi, clasa a treia-
ascendenţii ordinari şi clasa a patra- colateralii ordinari. În stabilirea acestor clase de
moştenitori legiuitorul a ţinut seama de gradul diferit de rudenie existent între cel ce lasă
moştenirea, pe de o parte, şi diversele sale rude, pe de altă parte1376.
În ceea ce priveşte principiile care guvernează devoluţiunea legală a moştenirii, noua
reglementare reia, în art. 964 alin. 2-4, dispoziţiile anterioare în materie: principiul chemării
rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori, principiul proximităţii gradului de
1373
Aceasta a fost publicată în ‘’Monitorul oficial al României‘’, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009 şi a intrat în
vigoare la 1 octombrie 2011.
1374
Codul civil de la 1864 a fost publicat în ’Monitorul oficial al României‘’, partea I, nr. 271 din 4 decembrie
1864.
1375
Potrivit art. 963 alin. 2, ”descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie
cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv”.
1376
F. Deak, R. Popescu, “Tratat de drept succesoral”, vol. I -Moştenirea legală, Ediţia a III-a, actualizată şi
revizuită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 206.
rudenie în cadrul aceleaşi clase de moştenitori şi principiul egalităţii între rudele din aceeaşi
clasă şi de acelaşi grad.
Astfel, observăm că după ce legiuitorul a stabilit categoriile de rude ale defunctului
care au vocaţie succesorală generală 1377, următoarea etapă a fost aceea a stabilirii unei ierarhii
în privinţa acestora.
Drepturile succesorale ale descendenţilor defunctului

Legiuitorul actualului Cod civil reglementează în Cartea a IV-a (Despre moştenire şi
liberalităţi), Titlul II (Moştenirea legală), Capitolul III (Moştenitorii legali), Secţiunea a II-a
(Descendenţii defunctului), art. 975, dreptul la moştenirea defunctului a clasei întâi de
moştenitori, şi anume, descendenţii.
3.1. Noţiune
Clasa I de rude chemate la moştenirea defunctului este alcătuită, potrivit prevederilor
art. 975 lin. 1 noul Cod civ., din copiii acestuia şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit,
indiferent dacă aceştia au rezultat din căsătorie sau din afara acesteia.
Art. 6691378 din vechea reglementare avea un conţinut asemănător, cu excepţia
precizării că descendenţii au drept la moştenirea părinţilor indiferent de sex şi de faptul că ar
rezulta din căsătorii diferite.
Referitor la prima parte a textului legal, trebuie să avem în vedere că principiul
egalităţii între sexe este reglementat de lege lata, la rang de principiu, în art. 4 alin. 2 şi art. 16
alin. 1 din Constituţia României, drept pentru care considerăm inspirată alegerea legiuitorului
de a nu relua în noua reglementare această dispoziţie.
De asemenea, menţionăm că legiuitorul noului Cod civil, în Cartea a II-a (Despre
familie), reglementând filiaţia, statuează în art. 448 egalitatea în drepturi a copiilor, indiferent
de provenienţa acestora din cadrul aceleiaşi căsătorii, din căsătorii distincte sau chiar din
afara căsătoriei.
1377
Nu trebuie confundat caracterul general al vocaţiei succesorale, care semnifică faptul că suntem în prezenţa
unei condiţii care trebuie îndeplinită de orice moştenitor, fie de ordin legal, fie testamentar, cu vocaţia
succesorală legală generală , pe care o au toate rudele în grad succesibil ale defunctului, existând posibilitatea
ca dintre acestea numai una sau unele să aibă şi vocaţie legală concretă.
1378
Conform art. 669 vechiul Cod civ., copiii sau descendenţii lor succed tatălui, mamei, moţilor, moaşelor şi
oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii.
Astfel, referitor la vocaţia succesorală a descendenţilor, nu prezintă niciun efect
juridic anularea sau constatarea nulităţii căsătoriei părinţilor 1379, cu precizarea că descendenţii
rezultaţi din căsătorii diferite vor moşteni împreună numai pe părintele lor comun.
În egală măsură, aşa cum am menţionat anterior, în această categorie se includ şi
copiii rezultaţi din afara căsătoriei, cu condiţia ca legătura de filiaţie să fie stabilită prin unul
din mijloacele prevăzute de lege. Dacă hotărârea judecătoarească de stabilire a paternităţii
faţă de de cuius se pronunţă după moartea acestuia, survenită în timpul desfăşurării
procesului, copilul cu filiaţie astfel stabilită are vocaţie succesorală retroactiv faţă de tatăl său
şi rudele acestuia de la data concepţiei 1380. În vechea legislaţie, copilul din afara căsătoriei nu
avea drepturi succesorale decât faţă de mama sa şi rudele acesteia, însă nu îi era conferit
niciun drept la moştenirea lăsată de tatăl său din afara căsătoriei.
Alături de copiii din căsătorie şi din afara căsătoriei, din clasa I de moşteniori legali
fac parte şi copiii adoptaţi1381. În acest sens, precizăm că adoptatul şi descendenţii săi,
dobândesc, prin efectul adopţiei, aceleaşi drepturi pe care le are copilul rezultat din căsătorie
faţă de părinţii săi. Dacă persoana care lasă moştenirea este adoptatorul, nu are importanţă
dacă adopţia este cu efecte depline sau cu efecte restrânse 1382, în ambele cazuri, adoptatul şi
descendenţii săi putând veni la moştenirea lăsată de adoptator1383 (schema 1).
D
adoptator
C1 +C2 adoptat cu ef. rest. deced.
N
(poate
veni la
moştenire)
1379
Art. 305 din noul Cod civ. prevede expres că: “Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor,
care păstrează situaţia de copii din căsătorie”
1380
A. Bacaci, Gh. Comăniţă, “Drept civil. Succesiunile”, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, p. 48.
1381
Dispoziţii referitoare la adopţie re regăsesc în art. 451 şi 470 alin. 2 noul Cod civ., un regim juridic identic
consacrând şi actuale legislaţie în materie, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, ulterior
modificată şi completată.
1382
Trebuie reţinut faptul că, în măsura în care adopţia cu efcte restrânse a avut loc la o dată la care aceasta era
încă permisă (cazul adopţiilor anterioare anului 1997), ea îşi va produce efectele specifice, inclusiv în materie
succsorală, chiar şi după ce legiuitorul a renunţat la această instituţie, abrogând-o. În această privinţă, este
aplicabil principiul tempus regit actum şi nu s-ar putea susţine transformarea în timp a adopţiei cu efecte
restrânse, într-una cu efecte depline.
1383
F. Deak, R. Popescu, op. cit., p. 208.
Schema 1
Deosebirea între cele două feluri de adopţie se va concretiza numai în raporturile
adoptatului şi descendenţilor săi cu rudele lor fireşti. În această situaţie, în cazul adopţiei cu
efecte depline încetează aceste raporturi şi astfel adoptatul şi descendenţii săi nu mai au
vocaţie succesorală în calitate de copii sau nepoţi, spre exemplu. În schimb, se impune
precizarea că, în cazul adopţiei cu efecte restrânse 1384, legăturile cu familia firească sunt
păstrate, drept urmare, adoptatul şi descendenţii săi având vocaţie succesorală, în calitate de
descendnţi, faţă de ascendenţii fireşti.
De asemenea, în ipoteza în care adopţia a fost realizată nu de către defunct, ci de
copilul său sau de un alt descendent al său, trebuie să distingem între adopţia cu efecte
depline, caz în care i se conferă vocaţie succesorală adoptatului şi descendenţilor săi la
moştenirea lăsată de către de cuius 1385, şi adopţia cu efecte restrânse, atunci când adoptatul şi
descendenţii săi nu vor avea vocaţie la moştenirea lasată de ascendentul adoptatorului,
deoarece acest fel de adopţie nu creează legături de rudenie cu rudele adoptatorului, printre
care ascendentul lui lasă moştenirea1386(schema 2).
C1 +C2 adoptator cu ef. restr. dec.
N
adoptat cu
ef. restr.
(nu poate
moşteni)
Schema 2
Amintim că, în toate cazurile, adopţia va produce efectele arătate numai dacă a fost
făcută în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege. În caz contar, dacă adopţia a fost fictivă,
adică scopul încheierii sale a fost altul decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului,
potrivit art. 480 noul Cod civ., sancţiunea este nulitatea absolută a adopţiei. În acest sens,
1384
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie, aprobată şi modificată prin Legea nr.
87/1998, a reprezentat actul normative care a stabilit o formă unică a adopţiei, anterior acestei date, adopţia
putând fi atât cu efecte depline, cât şi cu efecte restrânse. Aceasta a fost abrogată expres şi înlocuită cu Legea nr.
273/2004.
1385
Termenul reprezintă o abreviere din formula dreptului roman is de cuius succesionis (rebus) agitur- cel
despre a cărui moştenire/bunuri / este vorba.
1386
putem deduce şi faptul că dreptul la moştenire nu trebuie să reprezinte cauza unei adopţii, ci
un efect al său.
Cu titlu de noutate, actualul Cod civil introduce, în art. 441-447, reglementări cu
privire la reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, aceste dispoziţii prezentând
aplicabilitate şi în materie succesorală, deoarece generează raporturi de rudenie între părinţi şi
copil, şi, pe cale de consecinţă, vocaţie succesorală reciprocă între aceste persoane. Potrivit
prevederilor art. 446 noul Cod civ., tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul
născut prin reproducere asistată cu terţ donator, ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune
naturală. Cu atât mai mult, aceste drepturi şi obligaţii subzistă în persoana mamei, deşi
legiuitorul, în mod just, nu a considerat necesară o astfel de precizare. În concluzie, putem
afirma că acel copil rezultat prin reproducerea asistată medical cu terţ donator este asimilat de
către actuala legislaţie în domeniu copilului natural.
Prin dispoziţiile art. 441 alin. 1, actualul Cod civil dispune în mod expres că
reproducerea umană asistată medical cu terţ donator nu generează nicio legătură de filiaţie
între copil şi donator. Drept consecinţă a acestei prevederi, observăm că descendentul rezultat
prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator are vocaţie la moştenirea defunctului.
Subliniem însă faptul că descendentul astfel rezultat nu poate culege moştenirea terţului
donator, întrucât între acel copil şi terţul donator nu există vocaţie la moştenire, reciprocă sau
unilaterală. Soluţia aleasă de legiuitor în ceea ce priveşte reproducerea umană asistată
medical cu terţ donator este, în opinia unor reputaţi autori 1387, în rândul cărora ne raliem, justă
şi necesară.
În concluzie, putem afirma că fac parte din clasa întâi de moştenitori legali
următoarele categorii de descendenţi:
- copiii din căsătorie şi urmaşii acestora;
- copiii din afara căsătoriei a căror filiaţie a fost stabilită conform legii şi urmaşii acestora;
- copiii adoptaţi de către de cuius şi urmaşii acestora, mai puţin urmaşii copiilor adoptaţi
cu efecte restrânse anterior anului 1997;
- copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator şi urmaşii
acestora.
Este important a se reţine că prezenţa moştenitorilor din clasa menţionată mai sus
înlătură de la moştenire pe cei care fac parte din clasele subsecvente, potrivit dispoziţiilor
art. 975 alin. 2 noul Cod civil1388.
1387
I. Genoiu, „Dreptul la moştenire în Codul civil”, Ediţia 2, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 78
1388
Conform acestui art.:’’ Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire
în ordinea proximităţii gradului de rudenie’’.
De asemenea, potrivit art. 964 alin. 2 noul Cod civil, care prevede ca atunci când
urma dezmoştenirii rudele lui de cuius din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga
moştenire, partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc
condiţiile pentru a moşteni. Astfel, putem constata că prin noua reglementare, legiuitorul
prevede în mod expres posibilitatea ca la moştenirea defunctului să vină două clase de
moştenitori, şi anume: moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi din clasa preferabilă, în
limitele stabilite de rezerva succesorală, iar mai apoi, moştenitorii din clasa subsecventă,
respectându-se limita cotităţii disponibile.
Art. 975 alin. 2 prevede într-o manieră expresă că dispoziţiile art. menţionat anterior
se aplică şi clasei descendenţilor, drept urmare, în cazul dezmoştenirii descendenţilor
rezervatari fiind permisă venirea la moştenire a două clase de moştenitori, după cum
urmează: clasa întâi în limita rezervei succesorale şi clasa a doua, cea care va culege
cotitatea disponibilă.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că dispoziţiile art. 964 alin. 2 îşi găsesc
aplicabilitatea în cazul primei clase de moştenitori, numai în ipoteza în care toţi
descendenţii au fost dezmoşteniţi de defunct, deoarece nu putem omite dispoziţiile art.
1075 alin. 3 noul Cod civ., care statuează că atunci când, în urma dezmoştenirii, un
moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în
concurs va fi cel care culege parte ce ar fi revenit celui dezmoştenit. Cu alte cuvinte, în
cazul existenţei a mai multor descendenţi, din care doar unul este dezmoştenit, acesta din
urmă va culege numai rezerva, iar ceilalţi vor culege restul moştenirii în cote egale. Dacă
însă toţi descendenţii sunt dezmoşteniţi, aceştia vor culege rezerva, restul moştenirii
revenind rudelor din clasa subsecventă de moştenitori1389.
3.2. Împărţirea moştenirii între descendenţi

Noua reglementare prevede, în art. 975 alin. 4, o reglementare asemănătoare cu
cea a art. 6691390 din vechea legislaţie, stabilind că moştenirea sau partea de moştenire
1389
I. Genoiu, O. Mastacan, „Drepturile succesorale ale rudelor defunctului în reglementarea noului Cod civil”,
în Revista Dreptul, nr. 7/2010, Ed. Uniunea Juriştilor din România, 2010, p. 16.
1390
Art. avea următorul conţinut: ‘’Ei (copiii defunctului sau descendenţii acestora) succed in parti egale cand se
gasesc toti in gradul dintai si sunt chemati dupa propriul lor drept; ei succed pe tulpina cand sunt chemati toti
sau unul din ei prin reprezentare.’’Acest art, potrivit doctrinei, trebuia interpretat în sens extensiv, în sensul că
de împrţirea pe capete beneficiază nu doar copiii, care sunt rude de gradul întâi cu defunctul, ci şi alţi
descendenţi pâna la infinit, atunci când aceştia vin la moştenire în nume propriu. Un exemplu în acesta situaţie
ar putea fi următorul: defunctul are patru copii şi doi nepoţi din partea celui mai mare dintre aceştia, iar în
termenul de opţiune succesorală, copiii renunţă să culeagă moştenirea, ca urmare a acestui fapt, nepoţii fiind cei
care, în cazul aceeptării, culeg moştenirea, în nume propriu şi în cote egale, de ½.
care li se cuvine descendenţilor se va împărţi între aceştia în cote egale, când vin la
moştenire în nume propriu, sau pe tulpină, în cazul reprezentării succesorale1391.
Într-o manieră schematică1392, reprezentarea descendenţilor s-ar putea realiza
astfel:
F1 F2
Predecedat sau 1/2
nedemn 1/2
N1 N2 N3
1/6 1/6 1/6
Schema 3- reprezentare descendenţi

Menţionăm faptul că atunci când vin la moştenire prin reprezentare descendenţii
defunctului din grade subsecvente, împărţirea moştenirii lăsate de de cuius se va face
pe tulpini.
De asemenea, alături de descendenţi sau de alte clase, la moştenire poate veni şi
soţul supravieţuitor al defunctului. Pentru a-l putea moşteni pe defunct soţul
supravieţuitor trebuie să îndeplinească condiţiile generale cerute de art. 957-962 noul
Cod civil pentru a moşteni şi anume: să aibă capacitatea succesorală, să aibă vocaţie
succesorală şi să nu fie nedemn de a moşteni dar şi o condiţie specială instituită de art.
970 noul Cod civil, respectiv să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii 1393.
În ceea ce priveşte situaţia în care la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al
defunctului1394, indiferent de numărul lor, descendenţii culeg împreună ¾ din
moştenire, potrivit art. 975 alin. 3 noul Cod civil. Trebuie subliniat faptul că noul Cod
1391
Potrivit dispoziţiilor art. 965 noul Cod civ, reprezentarea succesorală este instituţia juridică prin intermediul
căreia un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile
ascendentului său, ce poartă numele de reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit
acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii succesiunii.
1392
I. Genoiu, „Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar”, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p.54.
1393
T. Ionaşcu, A. Gh. Gavrilescu, „Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor (I)”, Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2013, Târgu Jiu, 2013, p. 148.
1394
Dispoziţiile noului Cod civil privind drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor alături de drepturile
celorlalte persoane cu vocaţie la moştenire se regăsesc în secţiunea I a capitolului III (Moştenitorii legali), art.
970-974.
civil stabileşte în mod expres cota fixă de ¼ în ceea ce-l priveşte pe soţul
supravieţuitor, această cotă fiind, în viziunea mai multor autori 1395, pe care o
împărtăşim, o cotă îndreptăţită, deoarece soţul supravieţuitor este cel care l-a sprijinit
pe celălalt în acumularea averii.
3.3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor

Drepturile succesorale ale primei clase de moştenitori prezintă următoarele
caractere juridice:
a) Copiii defunctului, adică descendenţii de gradul întâi, pot veni la moştenire
doar în nume propriu, nu şi prin reprezentare succesorală. Situaţia diferă însă
în cazul descendenţilor copiilor defunctului, spre exemplu nepoţi sau
strănepoţi ai acestuia, care pot veni la moştenire atât în nume propriu, când nu
sunt îndeplinite condiţiile reprezentării succesorale, cât şi prin intermediul
acestei instituţii.
b) Descendenţii sunt moştenitori rezervatari, astfel încât liberalităţile făcute de
de cuius (donaţii sau legate) prin care se aduce atingere rezervei lor sunt
supuse reducţiunii, la cerere. Descendenţii beneficiază, potrivit legii, de o
parte din moştenire, numită rezervă succesorală, chiar împotriva voinţei
defunctului, concretizată prin testament. În consecinţă, în cazul în care
defunctul prin liberalităţi inter vivos sau mortis causa, aduce atingere rezervei
succesorale, acestea vor fi supuse reducţiunii. În lumina dispoziţiilor art. 1088
noul Cod civil, care dispune că rezerva succesorală a fiecărui moştenitor
rezervatar este jumătate din cota care, în absenţa liberalităţilor sau
dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit în calitate de moştenitor legal, sesizăm faptul
că rezerva descendenţilor este ½ din moştenire, dacă aceştia nu vin în concurs
cu soţul supravieţuitor al defunctului şi de 3/8 din moştenire (1/2 din 3/4), în
situaţie contrară.
Considerăm că prin noua reglementare, care stabileşte o cotă unică pentru
determinarea rezervei succesorale, se realizează o simplificare oportură în acest
domeniu şi, în acelaşi timp, se păstrează o deplină egalitate între moştenitorii
rezervatari, în privinţa cuantumului rezervei.
c) Descendenţii sunt moştenitori sezinari, potrivit art. 1126 noul Cod civil. Drept
urmare, până la atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor
1395
I. Genoiu, „Dreptul la moştenire în Codul civil”, Ediţia 2, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2013. p. 79-80.
sau pe cale judecătorească, descendenţii, precum şi orice alt moştenitor
sezinar, dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii. Sezina conferă, pe
lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, şi dreptul de a administra
acest patrimoniu şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului fără
atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor1396.
d) Descendenţii sunt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la cel ce lasă
moştenirea, dacă donaţia nu a fost făcută cu scutire de raport 1397. Altfel spus,
descendenţii sunt obligaţi la raportul (la readucerea la masa succesorală)
donaţiilor primite de la defunct, fără scutire de raport, când vin la moştenire şi
împreună cu soţul supravieţuitor, potrivit art. 1146 noul Cod civ. Aceste
categorii de moştenitori sunt obligate a raporta donaţiile, numai dacă ar fi avut
vocaţie concretă la moştenirea defunctului, în cazul în care aceasta s-ar fi
deschis la data donaţiei. Menţionăm însă că acestă obligaţie este înlăturată
prin renunţarea la moştenire.
e)
4) Concluzii
În opinia noastră, noul Cod civil asigură, în materia drepturilor succesorale ale
descendenţilor, o reglementare adecvată, preluând, în unele cazuri deja prezentate,
anumite dispoziţii consfinţite de vechiul Cod civil, sau, din contră, eliminând
prevederile care nu mai prezintă utilitate. Noua legislaţie aduce, în acelaşi timp,
completările necesare, prin intermediul unor dispoziţii cu caracter de noutate.
BIBLIOGRAFIE:
1) A. Bacaci, Gh. Comăniţă, “Drept civil. Succesiunile”, Ed. Universul juridic,
Bucureşti, 2013.
2) Codul civil de la 1864.
3) F. Deak, R. Popescu, “Tratat de drept succesoral”, vol. I -Moştenirea legală, Ediţia a
III-a, actualizată şi revizuită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
4) I. Genoiu, „Drept civil. Succesiuni. Caiet de seminar”, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014.
1396
1397
Potrivit art. 1146 alin. 1 noul Cod civ., raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul
supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la
moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea.
5) I. Genoiu, „Dreptul la moştenire în Codul civil”, Ediţia 2, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2013.
6) I. Genoiu, O. Mastacan, „Drepturile succesorale ale rudelor defunctului în
reglementarea noului Cod civil”, în Revista Dreptul, nr. 7/2010, Ed. Uniunea
Juriştilor din România, Bucureşti, 2010.
7) Noul Cod civil – Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, actualizat, Ed. Hmangiu,
Bucureşti, 2014.
8) T. Ionaşcu, A. Gh. Gavrilescu, „Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor (I)”,
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr.
3/2013, Târgu Jiu, 2013.
POSESIA CA STARE DE FAPT
ENACHI IOANA
UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Abstract: THE ARTICLE PRESENTS IN THE FIRST PART THE ADVANTAGES OF THE
REGULATIONS REGARDING THE POSSESSION IN THE CIVIL CODE COMPARED TO THE
PREVIOUS CIVIL CODE EMPHASIZING THE SCIENTIFIC QUALITIES OF THE LEGISLATOR
IN 2009. FURTHER ON, IT IS DESCRIBED THE SITUATION IN WHICH THE POSSESSOR OWNS
THE GOOD HAVING ALSO THE QUALITY OF PROPRIETOR SHOWING THAT IN THE GIVEN
HYPOTHESIS THE POSSESSION AND PROPERTY MEET IN ONE PERSON WHO HAS A
DOUBLE QUALITY – POSSESSOR AND OWNER. FOLLOWING, IT IS HIGHLIGHTED THE
NOTION OF POSSESSION IN THE NEW VISION OF THE LEGISLATOR, THE CHARACTERISTIC
ELEMENTS OF POSSESSION AND THE MANNERS TO EXERCISE IT, WHICH ARE: DIRECT
EXERCISE, EXERCISE THROUGH ANOTHER PERSON AND EXERCISE THROUGH LEGAL
REPRESENTATIVE. THERE ARE OUTLINED THE ELEMENTS THAT DIFFERENTIATE
BETWEEN THE POSSESION AS STATE OF AFFAIRS AND THE POSSESSION AS STATE OF
LAW. THE PAPER HIGHLIGHTS THE FACT THAT THE OWNERSHIP OF A GOOD, BESIDES
POSSESSION AND PROPERTY, CAN BE EXPRESSED BY PRECARIOUS POSSESSION. AFTER
DESCRIBING THE FOUR MODALITIES OF EXERCISING PRECARIOUS POSSESSION, IT IS
EMPHASIZED THE FACT THAT THE LATTER INSTITUTION IS DIFFERENT FROM THE
INSTITUTION OF POSSESION AND IT BENEFITS FROM LEGAL PROTECTION, HAVING A
SPECIAL LEGAL REGIME. ANOTHER ASPECT THAT IS PRESENTED IS THE CASES,
EXHAUSTIVELY LISTED BY THE LEGISLATOR, IN WHICH PRECARIOUS POSESSION
TRANSFORMS INTO POSSESSION. THE CONCLUSIONS OF THE PAPER UNDERLINES THAT
THE NEW REGULATIONS REGARDING POSSESSION AND PRECARIOUS POSSESIONS ARE
SUPERIOR TO THE OLD ONES, BOTH IN FORM AS IN CONTENT.
ELEMENTE INTRODUCTIVE
Noțiunea juridică de posesie a apărut, în știința dreptului, înca din perioada romana,
fiind deci o creație a dreptului roman.
Cuvântul posesie își are originea în verbul latin possedere a cărui origine etimologică se
găsește în cuvintele pos și sedere ceea ce înseamnă a stăpâni un bun.
În dreptul roman, posesia se referea la dreptul de proprietate, nefiind aplicată și la celelalte

drepturi reale. Ulterior, romanii au acceptat noțiunea de posesie și pentru uzufruct si
servitute, acte materiale exercitate asupra lucrului altuia de către cel care pretindea că are un
drept de uzufruct sau servitute, fiind caracterizate drept quasi-possesio.
În sensul curent al termenului, prin poesesie se înțelege stăpânirea materială a lucrului,
posesia aparând ca un fapt juridic1398.
În Codul civil posesia este reglementată in Cartea a III-a despre bunuri, Titlul VIII
posesia, art. 916-952. Această reglementare este autonomă si unitară, depățindu-se astfel
inconvenientele existente in Codul civil din 1864.
Într-adevar, în Codul civil anterior, posesia ca stare de fapt protejată juridic este reglementată
în Cartea a III-a, despre diferitele moduri în care se dobândește proprietatea, Titlul XX despre
prescripție, Caspitolul II depre posesiunea cerută pentru a prescrie, art. 1846-1862.
POSESIA-STARE DE FAPT
Codul civil din 1864, in art. 1846 alin. (2) definea posesia astfel: “ posesiunea este
deținerea unui lucru sau folosirea unui drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de
altul în numele nostru”.
În literatura de specialitate s-a statuat că definiția legală, oferită de Vechiul cod, este
inexactă și incompletă.
Această definiție a fost criticată pe buna dreptate de catre doctrină, unii doctrinari criticind-o
din doua mitive (deși menționează și un al III-lea motiv, aceștia nu-l iau drept motiv
individual) , iar de catre altii din trei puncte de vedere.
În primul rând, s-a apreciat ca termenul de deținere trimite la ideea de detenție precară, or
detentorul precar nu stapânește bunul pentru sine, ci pentru altul. S-ar crea o confuzie între
noțiunea de posesie ca stare de fapt și noțiunea de detenție precară.
În al doi-lea rând, sintagma folosirea unui drept este inxactă, deoarece între posesie si
existența unui drept nu există o concordanța necesară.
Iar în al trei-lea rând s-ar putea afirma că definiția legală a posesiei ca stare de fapt este
incompletă, pentru că menționează doar elementul material al posesiei (corpus), iar nu și
elementul psihologic al acesteia (animus)1399.
1398
Adam Ioan, DREPT CIVIL, TEORIA GENERALA A DREPTURILOR REALE ,editia 3, editura C. H. Beck Bucuresti
2013, p. 489
1399
Stoica Valeriu, DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, editia 2, editura C. H. Beck Bucuresti 2013, p.
54
De aceea , posesia a fost definită de doctrină ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice,
care constă în stapânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană
asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta, față de toți ceilalți, ca proprietar sau
titular al unui drept real1400.
Codul civil, prin art. 916, alin. (1), dispune că “ posesia este exercitarea în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și
care se comportă ca un proprietar”, pentru ca în alineatul următor să arate că prevederile
legale referitoare la posesie se aplică și în cazul posesorului care se comportă ca titular al
altor drepturi reale, altele decât dreptul de propritate, cu excepția drepturilor reale de garanție.
Actual definiție legală a posesiei este una mai corectă si mai completă, înlaturând tendința
confundării posesiei ca stare de fapt cu dețentia precara care este o stare de drept.
Ca condiție necesară pentru existența posesiei este necesar ca aceasta să întrunească

cumulativ două elemente: elementul material (corpus) și elementul psihologic sau intențional
(animus). Elementul material presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte
materiale de stăpânire: deținerea lucrului, folosirea acestuia, culegerea fructelor, însușirea
productelor, efectuarea unor transformări sau modificări ale lucrului etc. 1401
Contactul material nu înseamna neapărat și contactul fizic între posesor și bunul posedat,
acesta putând fi indirect, exercitat prin intermediul unei alte persone, în acest caz elementul
material fiind fictiv. În acest sens, art. 917 alin. (1) Cod civil dispune că “posesorul poate
exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin
putere proprie, fie prin intermediul altei persoane”. Astfel nudul proprietar posedă prin
intermediul uzufructuarului, astfel încât prescripția achizitivă poate fi îndeplinită, în privința
lui, fără să fi exercitat personal acte material de stăpânire a bunului 1402
În ceea ce privește actele juridice, cum sunt vânzarea sau închirierea nu pot servi la
dobândirea elementului corporal al posesiei deoarece poartă asupra dreptului de proprietate și
nu asupra lucrului în materialitatea sa. Având în vedere că elementul corpus nu cuprinde
1400
Pop Lviu, DREPTUL DE PROPRIETATE SI DEZMEMBRAMINTELE SALE, 1996 p. 222
1401
Chelaru Eugen, DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, editia 4, editura C. H. Beck Bucuresti 2013, p.
330
1402
2013, p. 493
decât acte materiale, un ansamblu de astfel de acte, iar actele juridice nu se pot materializa în
acest element al posesiei, ele purtând asupra dreptului și nu asupra bunului privit în
materialitatea sa1403.
Elementul intențional sau psihologic este reglmentat în art. 916 Cod civil, care prevede că
posesorul trebuie să se comporte asupra bunului le care îl stăpânește ca un adevărat proprietar
sau ca un titular al altui drept real, cu excepția drepturilor reale de garanție.
Elementul animus reprezintă intenția, voința posesorului de a stăpâni bunul puntru sine, de a
se comporta ca proprietar sau titular al unui drept real cu privire la bunul ce-l are în posesie.
Se spune că posesorul are animus domini sau animus sibi habendi ori animus possidendi1404.
Pentru ca să existe elementul animus specific posesiei ca stare de fapt nu este necesară o
eroare comună, colectivă în legatură cu calitatea de titular al dreptului. Este suficient ca
posesorul să aibă această reprezentare subiectivă, indiferent că ea corespunde sau nu
realității1405.
Iată de ce, deși uneori posesia este pusă în relație cu teoria aparenței în drept, posesia ca stare
de fapt nu este o aplicație particulară acestei teorii. Într-adevăr, teoria aparenței în drept,
exprimată prin adagiul error communis facit ius, presupune nu atât reprezentarea eronată a
celui care se crede titularul drept (moștenitor aparent sau proprietar aparent), cât, în mod
necesar, reprezentarea eronată a celorlalți în legătură cu această situație juridică 1406.
Elementul animus sibi habendi este elementul care face distincția între posesie și detenție
precară, desigur că și aceasta din urmă presupune un element psihologic, dar care se
deosebește de elementul intențional al posesiei, aici fiind vorba de animus detinendi.
Detentorul precar nu stăpânește bunul pentru el, ci pentru altul, respectiv pentru posesorul
care i l-a încredințat. În acest sens, în art. 918 alin. (1) Cod civil se prevede că nu constituie
posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum:
a) Locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
1403
Idem, p. 494
1404
Uliescu Marilena, Gherghe Aurelian, DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, ediția 2, editura
Universul Juridic București 2011, p. 45
1405
58
1406
Idem
b) Titularul drreptului de superficie, uzufruct, uz, abitație sau servitute, față de nuda
proprietate;
c) Fiecare coproprietar, în proporție cu cotele-părți ce revin celorlalți coproprietari;
d) Orice altă persoană care, deținând temporar un bun al altuia, este obligată să îl
restituie sau care îl stăpânește cu îngădința acestuia.
Cât privește obiectul posesiei, acesta este format din bunuri corporale, individual-
determinate, aflate în circuitul civil sau care pot intra în circuitul civil.
Posesia are ca obiect numai bunuri corporale, pentru că doar în acest caz stăpânirea reunește
ambele elemente, corpus și animus, ceea ce este imposibil în cazul bunurilor incorporale,
unde stăpânirea cuprinde numai elementul psihologic, intențional. Este evidentă
incompatibilitatea dintre ideea de stăpânire materială (corpus) și ideea de bun incorporal.
Bunul este incorporal tocmai pentru că nu are corpus1407.
Numai bunurile individual determinate pot forma obiectul posesiei.

Această afirmație acoperă două situații.
Mai întâi, bunurile de gen pot fi posedate numai după individualizarea lor prin numărare,
măsurare, cântărire sau orice altă formă de individualizare.
Apoi, universalitățile juridice și cele de fapt nu pot forma obiectul poseiei ca stare de fapt.
Cu privire la patrimoniu, această incompatibilitate se explică prin caracterul său inalienabil.
În ceea ce privește masele patrimoniale și universalitățile de fapt, în măsura în care acestea
devin bunuri prin apropiere, ele nu pot fi posedate, întrucât sunt bunuri incorporale.
Succesiunile si fondurile de comerț intră în această categorie. Pot fi posedate bunurile
individual-determinate, corporale, care fac parte dintr-o succesiune sau dintr-un fond de
comerț, iar nu succesiunile sau fondul de comerț ca atare.
Posesia are ca obiect numai bunuri corporale aflate în circuitul civil sau care pot intra în
circuitul civil.
Criteriul patrimonialității este evaluarea bănească a drepturilor și datoriilor, care se exprimă
prin ideeea de accesibiliate la schimb ideea de fungibilite. În ceea ce privește accesibilitatea,
se face distincție între acccesibilitate materială și acccesibilitate juridică la schimb.
1407
55
Sub primul astect, acccesibilitate materială la schimb presupune posibilitatea separării fizice
între subiectul și obiectul dreptului patrimonial sau între cel care posedă și obiectul posedat.
În această ordine de idei elementele corpului uman nu sunt apropiabile și nu pot fi posedate.
Sub cel de-al doilea aspect, bunurile corporale sunt apropiabile dacă nu există o interdicție
legală. Altfel spus, pentru a forma obiectul posesiei ca stare de fapt și pentru a fi apropiabile
și a deveni obiectul unor drepturi reale principale, bunurile corporale trebuie să fie în circuitul
civil sau să poate intra în circuitul civil. Altfel spus, bunurile nu trebuie să fie afară din
comerț1408
În legătură cu exercitarea posesiei, art. 917 din noul Cod civil cuprinde dispoziţii clare
dispunând următoarele: “Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate
asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul altei persoane”
(alin. 1). “Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesia
prin
reprezentantul lor legal” (alin. 2). Legiuitorul reglementează după cum vedem trei modalităţi
de exercitare a posesiei:
1. exercitarea nemijlocită;
2. exercitarea prin intermediul altei persoane;
3. exercitarea prin reprezentantul legal.
Exercitarea nemijlocită este modul firesc în care se înfăţişează posesia ca stare de fapt,
elementele acesteia corpus şi animus, fiind întrunite în “mâna aceleiaşi persoane”.
Exercitarea nemijlocită se realizează prin putere proprie. Exercitarea prin intermediul unei
alte persoane înseamnă o separare între corpus şi animus în sensul că posesorul păstrează
elemental intenţional, animus, adică voinţa de a exercita, pentru sine, prerogativele dreptului
de proprietate şi care să rezulte din fapte exterioare, dar elementul material al posesiei,
corpus, adică stăpânirea fizică dar şi acţiunea faptică se realizează prin mijlocirea altei
persoane care se înfăţişează ca un detentor precar. Acesta este obligat de lege să restituie
bunul fiindcă detenţia sa este temporară sau stăpânirea bunului o are cu îngăduinţa
posesorului real. Intermediarul exercită prerogativele dreptului de proprietate prin puterea
posesorului şi în numele acestuia şi care nu-şi pierde calitatea de posesor.
Exercitarea posesiei prin reprezentant legal este cea de a treia modalitate şi priveşte două
1408
55-57
ipoteze:
1. persoanele lipsite de capacitate, respectiv minorul care nu a împlinit 14 ani şi interzisul
judecătoresc, precum şi
2. persoanele juridice .
Ambele categorii de personane au un element comun privind exercitarea posesiei şi anume
lipsa voinţei. Atât unele cât şi altele exercită elementul subiectiv al posesiei (animus) prin
reprezentanţii lor legali. Sintetizând, în considerarea celor de mai sus, subliniem că
posesiunea nu se confundă cu proprietatea. Posesorul exercită în fapt prerogativele dreptului
de proprietate ori altui drept real prin putere proprie, prin puterea de fapt asupra bunului şi nu
ca titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real, posesiunea fiind o stare de fapt.
Proprietarul exercită stăpânirea bunului prin puterea dreptului de proprietate, ca titular al
acestui drept, posesia fiind doar un atribut al conţinutului dreptului de proprietate, astfel încât
starea de fapt este absorbită în starea de drept care este însăşi proprietatea.
Dincolo de elementele care le separă şi care justifică regimul lor juridic diferit, între posesie
şi proprietate – ca modalităţi de stăpânire a unui bun, există şi elemente comune, ceea ce l-a
determinat pe legiuitorul Codului civil să instituie expres în art. 919 două prezumţii în
favoarea posesorului:
1. prezumţia de posesiune, în temeiul căreia acela care stăpâneşte un bun, până la proba
contrară, este prezumat posesor şi
2. prezumţia de proprietate, în temeiul căreia posesorul, până la proba contrară, este
considerat proprietar.
În prima prezumţie se precizează că acela care stăpâneşte este prezumat, adică presupus,
estimat, ca fiind posesor, iar în a doua prezumţie posesorul este considerat, adică privit, ca
proprietar. Deşi exprimate diferit, poate numai pentru evitarea repetării, apreciem că cele
două
prezumţii au aceeaşi valoare ca prezumţii legale ce pot fi răsturnate prin proba contrară.
Posesia se dobândește prin întrunirea celor două elemente constitutive, corpus și animus.
Elementul material al posesiei poate fi dobândit și exercitat fie printr-un fapt unilateral al
posesorului, atunci când exercită direct acte materiale pentru sine, fie printr-un reprezentant,
ca în cazul locatarului, depozitarului, mandatarului1409.
Dobândirea elementului intențional are loc din momentul în care cel care stăpânește bunul își
1409
2013, p. 501
manifestă intenția de a-l păstra pentru sine. În acest sens art. 919 alin. (1) Cod civilinstituie o
prezumție a existenței elementului intenționalcare se deduce din elementul mterial al posesiei
când se prevede că „ acela care stăpânește bunul este prezumat posesor”. Elementul
intențional trebuie să fie întrunit chiar în persoana celui care pretinde că posedă, acest
element nu se poate exercita, de regulă, prin altcineva – animo alieno. O singură rezervă
putem face în privința unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu (așa cum am menționat
mai sus), când se admite ca elementul intențional să se exercite prin reprezentantul său legal.
Dovada posesiei se face prin probarea celor două elemente ale sale.
Elementul material, concretizându-se în acte material, poate fi dovedit prin orice mijloc de
probă.
Elementul intențional, psihologic este dificil de dovedit, de aceea legiuitorul a instituit o
prezumție legală potrivit căreia existența elementului material al posesiei face dovada
existenței elementului intențional. Astfel art. 919 alin. (1) Cod civil dispune că până la proba
contrară, acela care stăpânește bunul este pezumat posesor. Este o prezumțtie relativă, sarcina
dovezii contrare, prin care să se ajungă la concluzia că pârutul este doar un detentor precar,
revenind reclamantului.
Pe de altă parte, legiuitorul prezumă, tot până la proba contrară, că detentorul precar își
conservă această calitate pe toată durata detenției sale, fără a dobândi posesia, atunci când
dispune prin art. 919 alin. (2) Cod civil „ detenția precară, odată dovedită, este prezumată că
se menține până la proba intervertirii sale”.
Conform practicii judiciare, dovada posesiei se va putea face prin înscrierea imobilului la
administrația financiară, plata impozitelor și a altor taxe referitoare la acesta sau prin
închirierea imobilului sub nume de proprieta.
În principiu, dacă se pierde oricare dintre elementele posesiei, se pierde chiar posesia.
Sunt deci trei cazuri de pierdere a posesiei: pierderea simultană a elementelor posesiei;
pierderea elementului material; pierderea elementului subiectiv.
Pierderea simultană a elementelor posesiei. De regulă, pierderea posesiei se produce în
momentul în care posesorul pierde simultan ambele elemente ale posesiei: animus și corpus.
Așa se întâmplă în ipoteza înstrăinării bunului posedat ori de câte ori predarea bunului este
simultană cu înstrăinarea. Tot astfel, dacă posesorul abandonează bunul, care devine res
derelicta, elementul material și elementul subiectiv se pierd simultan.
În art. 921 lit. b)-f) Cod civil sunt menționate mai multe cazuri în care se pierd simultan
ambele elemente ale posesiei: înstrăinarea bunului, abandonarea bunului mobil sau înscrierea
în cartea funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil,
pieirea bunului, trecerea bunului în proprietate public, înscrierea dreptului de proprietate al
comunei, orașului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2) Cod civil. Este de
observant că, în toate aceste cazuri, pierderea posesiei însoțește încetarea calității de
proprietar a posesorului asupra unui anumit bun. Nu este însă obligatoriu ca posesorul să fie
și titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real principal. Chiar și atunci când nu are
această caliatate, posesia lui poate să înceteze prin pierderea simultană a elementelor
posesiei1410.
O altă modalitate de pierdere a posesiei este cea în care se pierde doar elementul material-
corpus, cum este situația în care posesorul pierde lucrul ori lucrul intră în stăpânirea altei
personae fără voința posesorului, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de
un an. În cazul în care lucrul intră în posesia altuia împotriva voinței posesorului, acesta va
putea recurge la acțiunile posesorii pentru a redobândi posesia pierdută.
Trebuie relevat că nu se poate confunda situația în care se pierde posesia prin pierderea
elementului corpus, cusituația în care se exercită corpore alieno, adică prin altul1411.
Pierderea elementului intențional al posesiei. Este posibil ca posesorul să păstreze elementul

material, dar să piardă elementul intelectiv al poesiei. În acest sens, în art. 921 lit. a) Cod civil
se arată că posesia încetează prin “ transformarea sa în detenție precară”. Așa se întâmplă în
ipoteza contractului de vânzare- cupărare, dacă vânzătorul nu predă bunul vândut imediat
cumpărătorului. Aceasta este ipoteza așa-numitului constitut posesor. Vânzătorul păstrează
elementul corpus, dar nu mai are animus sibi habendi, ci doar animus detinendi.
Cumpărătorul dobândește elementul psihologic al posesiei și exercită elementul material al
acestuia corpore alieno, adică prin intermediul vânzătorului. În mod excepțional, când o
persoană devine incapabilă, ceea ce semnifică și punerea sub semnul întrebării a elementului
intențional al posesiei, totuși posesia nu se pierde întrucât elementul subiectiv este exercitat
animo alieno.
Pentru ca posesia să producă efectele prevăzute de lege, este necesar ca ea să fie utilă,
respectiv să aibă anumite calități. Utilitatea posesiei este, după cum rezultă dintr-o
1410
56
1411
2013, p. 502-503
interpretare per a contrario a dispozițiilor art. 922 alin. (2) Cod civil suma a trei calități,
posesia trebuie să fie continuă, netulburată și publică.
În Codul civil român, ca și în Vechiul cod, nu a fost preluată cerința ca posesia să nu fie
echivocă. Cu toate acestea, sub incidența Vechiului cod, practica judiciară și doctrina au
reținut această calitate ca definitorie, alături de celelalte calități, pentru utilitatea posesiei 1412.
Inexistența acestor calități nu afecteză existența posesiei, dar o impiedică să producă efectele
prevăzute de lege. Art. 922 alin. (1) Cod civil evocă însă și posibilitatea stabilirii prin lege, a
unor situații în care și posesia care nu este utilă să poată produce efecte juridice.
Viciile psesiei sunt contrariul calităților acesteia. Altfel spus, neîntrunirea aricărei calități a
posesiei este de natură să o vicieze și să o facă astfel încât să nu fie utilă.
Sunt vicii ale posesiei: discontinuitatea, violența și clandestinitatea.
Cât privește echivocul voi încerca în cele ce urmează să argumentez dacă este sau nu viciu al
posesiei.
Conform art. 923 Cod civil” posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită
cu intermitențe anormale în raport cu natura bunului”.
Rezultă din acest text legal că definirea continuității și a discontinuității are la bază criteriul
intermitențelor anormale în exercitarea elementului corpus. Într-adevăr, viciul discontinuității
există ori de câte ori actele materiale și actele juridice care dau conținut elementului material
al posesiei sunt săvârșite la interval de timp mai mari decît este normal.
Nu trebuie să se confunde viciul discontinuității cu întreruperea posesiei. Cauzele de
întrerupere a posesiei au relevanță, în principal, în material uzucapiunii și privesc, în retaliate,
cursul prescripției achizitive. Viciul discontinuității are relevanță atât în privința protecției
juridice a posesiei, cât și în domeniul efectelor posesiei1413.
Continuitatea posesiei este prezumată de legiuitor, dacă se probează existența posesiei la un
moment dat. Astefel art. 919 alin. (1) Cod civil dispune că ” până la proba contrară, acela
care stăpânește bunul este prezumat posesor”. Deci, suntem în prezența unei prezumții
relative, sarcina probei revenindu-i celui care invocă viciul dicontinuității.
Viciul discontinuității se caracterizează prin trei trăsături:
1412
67
1413
68
-este temporar, ceea ce înseamnă că încetează dacă actele de stăpânire devin regulate potrivit
naturii bunului. Potrivit art. 927 Cod civil “posesia viciată devine utilă îndată ce viciul
înceteză”.
-este absolut, în sensul că poate fi invocat de către orice persoană interesată, astfel cum
prevede art. 926 alin. (1) Cod civil.
- se aplică atât atât în cazul bunurilor imobile cât și în cazul bunurilor mobile. În ceea ce
privește bunurile mobile, problema se pune însă numai dacă nu sunt îndeplinite cerințele
pentru alpicarea dispozițiilor art. 937 Cod civil.
Art. 924 Cod civil prevede că posesia ”este tulburată atâta timp cât este dobândită sau
conservată prin acte de violență, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă
persoană”. Rezultă că posesorul care se apără în potriva unor acte de violență săvârșite de o
altă persoană împotriva sa nu își viciază posesia. Numai cel care intră în stăpânirea bunului
sau își conservă această stăpânire prin violență, fără a fi atacat de altcineva, are o posesie
viciată.
Nu trebuie să se confunde însă viciul violenței din materia posesiei cu viciul violenței din
materia încheierii actului juridic. Este posibil ca posesorul să fi intrat în stăpânirea bunului pe
baza unui titlu de proprietate afectat de viciul violenței, fără ca posesia să fie ea însăși
afectată de acest viciu.
Violența prin care se tulbură posesia poate fi o violenșă activă, atunci când posesorul intră în
posesia bunului sau conservă posesia prin acte de violență, sau o violență paasivă, atunci când
posesorul răspunde la actele de violență ale altei persoane, în vederea apărării posesiei sale,
deoarece posesorul se poate adresa instanței pentru apărarea posesiei sale prin intermediul
unei acțiuni posesorii. În literatura de specialitate 1414 s-a exprimat opinia că violența
exercitată de posesorul bunului pentru apărarea posesiei sale față de un terț, și nu față de
titularul dreptului de proprietate asupra bunului imobil, nu constituie viciu al posesiei 1415.
Cum rezultă din art. 922 alin. (2) Cod civil, utilitatea posesiei se prezumă în mod relativ, deci
și caracterul pașnic, astfel încât sarcina probei revine celui care invocă viciul violenței.
În ceea ce privește caracterele juridice ale violenței ca viciul al posesiei, acestea sunt:
a) Este un viciu relativ întrucât poate fi invocat numai de cel împotriva căruia violența a
fost exeritată art. 926 alin. (2) Cod civil.
1414
Ionașcu Tr., Brădeanu S. , op. cit., p. 168
1415
2013, p. 508
b) Este un viciu temporar, astfel încât posesia redevine utilă din momentul în care
încetează violența art. 927 Cod civil.
c) Se aplică atât posesiei bunurilor mobile, cât și celei exercitate asupra bunurilor
imobile.
Potrivit art. 925 Cod civil, posesia „este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu
poate fi cunoscută”. Viciul clandestinității se definește numai în raport cu cel care-l invocă,
cum se precizează in art. 926 alin. (2) Cod civil. Nu este deci relevant faptul necunoașterii
posesiei de către alte persoane. Posesia poate fi clandestină față de acestea, dar ea nu este
viciată în raport cu persoana care cunoaște posesia. De asemenea nu este suficient ca
persoana care invocă viciul clandestinității sa nu cunoască posesia, este necesar ca aceasta să
nu fi avut posibilitatea să o cunoască. Altfel spus, lipsa de diligență, neglijența celui care are
interes să invoce acest viciu nu sunt de natură să conducă totuși la vicierea posesiei 1416.
Caracterul public al posesiei face obiectul prezumției legale de utilitate, înscrise în art. 922
alin (2) fraza a II-a Cod civil. Ca urmare, modalitățile concrete prin care se ascunde posesia
bunului trebuie sa fie dovedite de cel care invocă viciul clandestinității. Aceasta poate folosi
orice mijloc de probă pentru a face dovada acestui viciu. Este suficient însă dovedirea
faptelor prin care se realizează ascunderea posesiei, întrucât nu este importantă atitudinea
subiectivă a posesorului, respectiv dacă el a intenționat să ascundă bunul pentru ca o anumită
persoană să nu cunoască faptul posesiei, sau a dorit doar să protejeze un bun de valoare1417.
Clandestinitatea are următoarele caractere juridice:
a) Este un viciu relativ, putând fi invocat numai de către cel față de care posesia a fost
exercitată pe ascuns.
b) Este un viciu temporar, încetând de îndată ce posesia a devenit publică.
c) Se aplică de regulă, posesiei bunurilor mobile, fiind mai greu de imaginat în cazul
bunurilor imobile.
Practica judiciară și doctrina au considerat lacunară reglementările legale privind
1416
69
1417
Idem, p.69
posesia, dat fiind faptul nepreluării viciului echivocului. În literatura de specialitate acesta a
fost reținut mai ales în ipoteza coposesiunii, pentru a argumenta respingerea acțiunii prin care
un coposesor urmărea să obțină recunoașterea uzucapiunii în favoarea sa cu privire la întregul
bun.
Echivocul a mai fost identificat în practica judiciară ca viciu al posesiei și în alte situații:
actele de stăpânire exeritate de mai multe persoane care conviețuiesc; echivocul titlului de
transmitere a unui drept , în care nu se cunoaște dacă s-a transmis sau s-a constituit un drept
de creanță; confuzia dintre exercitarea unui drept de servitute și exercitarea dreptului de
proprietate; în materie mobiliară, stăpânirea bunurilor, în urma decesului unei persoane, de
către cei care au conviețuit împreună cu defunctul.
În toate aceste ipoteze ar exista neclaritate în legătură cu atitudinea subiectivă a celui care
stăpânește bunul, adică neclaritatea existenței elementului amimus, există animus sibi
habendi sau există aminus detinendi1418.
Rezolvarea problemei echivocului ca viciu al posesiei depinde însă de înțelegerea a două
premise: elementele posesiei și dovada elementelor posesiei1419.
Mai întâi, posesia există numai în măsura în care sunt întrunite elementul material și
elementul intențional. Cât timp nu se poate ști cu certitudine că persoana care stăpânește
bunul are animus sibi habendi, înseamnă că persoana respectivă nu are calitatea de posesor.
Împrejurările care sunt calificate ca făcând proba echivocului posesiei dovedesc, în realitate,
absența lui animus sibi habendi.
Apoi, sub aspect probatoriu, nu trebuie să fie ignorat mecanismul prezumțiilor instituite prin
art. 919 Cod civil. Odată ce s-a făcut proba elementului corpus, se naște prezumția privind
existența elementului animus și pe această bază, prezumția de proprietate. Ambele prezumții
sunt prevăzute în art. 919 alin. (1) și (3) Cod civil. A mai vorbi de echivoc în această situație
înseamnă a nega forța legală a acestor prezumții. Dovada contrară a cestor prezumții nu
înseamnă dovada echivocului, ci dovada precarității.
Consider neântemeite opiniile care susțin ideea că echivocul este un viciu de consimțământ,
dat fiind faptul că în susținerea acesteii idei s-au neglijat prevederile legiuitorului.
CONCLUZII
1418
70
1419
Idem
Este neîndoielnic şi unanim admis ca atare în doctrina juridică faptul că posesia se
relevă ca o instituţie importantă a dreptului civil în general şi a drepturilor reale în special.
Configurată în substanţa ei încă în dreptul roman, unde era structural legată de dreptul de
proprietate, instituţia posesiei s-a dezvoltat şi s-a extins şi la celelalte drepturi reale,
constituind, în materie imobiliară, astfel cum se prevede şi în noua reglementare, premisa
esenţială a dobândirii proprietăţii prin uzucapiune asupra bunului posedat, iar în materie
mobiliară, ocrotind pe posesorul de bună-credinţă şi asigurând aplicarea prezumţiei existenţei
unui titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, dar şi a opozabilităţii faţă de
terţi a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.
Așadar, apreciez evoluția legiuitorlui în materia instituției posesiei, dar vreau să remarc că ar
fi loc de mai bine, adică să nu lase loc de interpretări greșite, și să nu încurajeze cetățenii la
comiterea de acte delictuase, pentru că în condițiile actualei reglementări și hoțul este un
posesor asupra bunului furat, ceea ce mi se pare incorect.
BIBLIOGRAFIE:
Adam I., DREPT CIVIL, TEORIA GENERALA A DREPTURILOR REALE ,editia 3, editura
C. H. Beck Bucuresti 2013
Bârsan C., CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, editura C. H. Beck Bucuresti 2013,
Chelaru E., DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, editia 4, editura C. H.
Beck Bucuresti 2013
Pop L., DREPTUL DE PROPRIETATE SI DEZMEMBRAMINTELE SALE, 1996
Stoica V., DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, editia 2, editura C. H. Beck
Bucuresti 2013
Uliescu M., Gherghe A., DREPT CIVIL, DREPTURILE REALE PRINCIPALE, ediția 2,
editura Universul Juridic București 2011

PROTECŢIA UNOR CATEGORII DE PERSOANE ÎN
SITUAŢII DE CONFLICT ARMAT
DAVID ALEXANDRU-MIHAI
UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU JIU
ABSTRACT
LAW OF ARMED CONFLICT FOR CENTURIES MAINLY BASED ON CUSTOMARY

INTERNATIONAL LAW, IS TODAY A VERY IMPORTANT MEASURE INCLUDED IN
CONVENTIONAL LEGAL INSTRUMENTS WHICH HAVE SET TRADITIONS ESTABLISHED AND
DEVELOPED SUCCESSIVELY PREVIOUS REGULATIONS.
IT IS KNOWN THAT, AT PRESENT, THE USE OF FORCE TO REGULATE RELATIONS

BETWEEN STATES IS AN ILLEGAL MEANS. INTERNATIONAL HUMANITARIAN LAW WAS
BASED IN A TIME WHEN THE PRACTICE WAS ALLOWED. IN THIS SITUATION,
INTERNATIONAL HUMANITARIAN LAW IS NOW PERCEIVED LESS AS A "CODE OF HONOR"
FOR FIGHTERS AND MORE AS A MEANS OF MERCY AND PROTECTION OF NON-
COMBATANTS TO THE HORRORS OF WAR.
Protejarea victimelor a reprezentat şi reprezintă pentru comunitatea internaţională o

preocupare foarte importantă dată fiind creşterea numărului de persoane care au de suferit în
împrejurări de conflicte armate din ce în ce mai destructive.
Pin intermediul dreptului internaţional umanitar s-a încercat şi în mare măsură s-a
reuşit să se evite toate acele acţiuni care cauzează pierderi şi suferinţe inutile anumitor
categorii de persoane care nu au nici o legătură directă cu un anumit conflict armat ce se
desfăşoară la un moment dat. Necesitatea militară şi legile umanităţii au avut un rol important
în naşterea dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate. Putem afirma că un
conflict armat presupune pentru cel care îl poartă o necesitate de scoate din luptă un număr
cât se poate de mare de militari ai părţii adverse şi de a distruge cât mai mult pentru ca în
final să obţină victoria. Legile umanităţii pledează însă pentru cât mai puţine suferinţe,
pagube materiale reduse şi o revenire rapidă la starea de pace.
1. Protecţia răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor
În dreptul internaţional există un principiu conform căruia persoanele scoase din luptă
şi cele care nu participă direct la ostilităţi vor fi respectate, protejate şi tratate cu omenie.
Acest principiu a fost consacrat într-o formă embrionară în Convenţia de la Geneva pentru
ameliorarea soartei militarilor răniţi în armatele în campanie, din 22 august 1864 şi dezvoltat
pe parcursul timpului până la valenţele conferite prin Protocoalele adiţionale din 8 iunie
19771420.
Printre primele reglementări izolate, care cuprindeau obligaţia reciprocă a statelor

beligerante de a îngriji răniţii militari se numără şi cele din secolul al XVI-lea, când au fost
încheiate unele convenţii speciale, denumite carteluri 1421. Până la jumătatea secolului al XIX-
lea singura normă juridică, cu caracter cutumiar, era aceea referitoare la interzicerea uciderii,
mutilării şi maltratării răniţilor inamici. Concepţia potrivit căreia combatantul inamic prins şi
dezarmat nu mai este considerat duşman capătă valenţe juridice şi se generalizează iar acesta
este văzut ca simplu cetăţean al puterii adverse care trebuie tratat după toate regulile de
respect datorate fiinţei umane .
La 22 august 1864 a fost adoptată prima Convenţie cu caracter umanitar, în care a

fost consacrat principiul conform căruia “militarii răniţi sau bolnavi vor fi strânşi şi îngrijiţi,
indiferent de naţiunea căreia aparţin”1422, convenţie ce stă la baza dreptului internaţional
umanitar precum şi a dreptului războiului. Importanţa acestui document constă şi în faptul că
prezintă durabilitate în timp având valabilitate generală în toate timpurile şi pentru toţi
combatanţii.
Pentru o cât mai buna înţelegere a problemelor asupra cărora ne vom îndrepta atenţia
în continuare este necesară definirea termenilor „rănit”, „bolnav” şi „naufragiat” din
perspectiva dreptului internaţional umanitar , astfel termenii „rănit” şi „bolnav” se aplică
persoanelor care în urma unei traume suferă de o boală sau alte suferinţe sau incapacităţi
fizice ori psihice, şi care necesită tratament medical, timp în care se abţin de la orice fel de
acte ostile1423. Această definiţie lărgeşte şi restrânge în acelaşi timp înţelesul normal al
acestor cuvinte. Pe de-o parte, această definiţie este mai largă deoarece include acele
persoane care nu sunt rănite sau bolnave în sensul normal al acestor cuvinte dar care au
nevoie de îngrijiri medicale imediate (femeile însărcinate, nou născuţii, persoanele cu
handicap şi altele. Totodată această definiţie poate fi considerată restrânsă deoarece
protejează numai acele persoane care se abţin de la acte de ostilitate .
Termenul de ”naufragiaţi” se referă la acele persoane care se găsesc într-o situaţie de

pericol pe mare sau în alte ape din cauza nenorocirii care îi afectează pe ei, sau care afectează
nava sau avionul care îi transportă, şi care se abţin de la comiterea oricăror acte ostile 1424. Se
specifică de asemenea faptul că aceste persoane, cât timp se abţin de la acte ostile, vor fi
considerate în continuare „naufragiaţi” în timpul salvării lor, până când vor dobândi un alt
statut în virtutea Convenţiilor sau Protocolului I: statut de persoană protejată în conformitate
cu art. 4 din Convenţia a IV a, dacă „naufragiatul” este un civil şi este debarcat într-un port
1420
Nicolae Purdă, Drept internaţional umanitar, Casa de Editură şi Presă „Şansa, Bucureşti, 2006, p. 254.
1421
Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Dreptul internaţional umanitar, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti, 1992,
p. 304.
1422
Ionel Cloşcă, Ion Suceavă,Tratat de Drept Internaţional Umanitar, A.R.D.U., Bucureşti, 2000, p. 456.
1423
Protocolul adiţional I la Convenţiile de la Geneva, art. 8, Paragraful (b).
1424
Idem.
aparţinând inamicului; dacă „naufragiatul” este un militar, poate dobândi statut de combatant
dacă este colectat de către armata sa, statut de persoană internată dacă este colectat de o navă
de război neutră sau debarcat într-un port neutru, sau statut de prizonier de război dacă este
colectat de către forţele armate inamice. „Naufragiatul” îşi păstrează statutul de persoană
rănită sau bolnavă în măsura în toate cazurile dacă starea sănătăţii sale o justifică. Acele
persoane care se găsesc într-o situaţie periculoasă pe teren (regiuni polare, deşert, junglă,
etc.), şi cei a căror situaţie de pericol nu este rezultatul unei nenorociri, ci al unei acţiuni
voluntare, cum ar fi îndeplinirea unei misiuni (trupe militare de comando, înotători
subacvatici), nu pot fi consideraţi „naufragiaţi”; cu menţiunea că aceste persoane ar trebui să
renunţe la orice acte ostile sau la misiune pentru a li se acorda statutul de naufragiaţi.
În anul 1949, statele participante la Conferinţa diplomatică de la Geneva au elaborat

în comun noul statut al răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor, materializat în două dintre cele
patru convenţii adoptate: Convenţia I “pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din
forţele armate în campanie”, care are la origine prima Convenţie de la Geneva din 1864,
revizuită, în 1906 şi 1929 Convenţia a II-a “pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi
naufragiaţilor din forţele armate pe mare”, născută din dezvoltarea Convenţiei din 1899,
referitoare la adaptarea la războiul maritim a prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1864,
care preluase mutatis mutandis dispoziţiile acesteia din urmă1425.
În ce priveşte extinderea protecţiei convenţionale la spitalele civile şi la personalul

acestora, ea a fost realizată prin Convenţia a IV-a “privitoare la protecţia persoanelor civile
în timp de război”principiile ce au fost introduse în cadrul Convenţiilor din 1949 de natură să
le consolideze eficacitatea introduc elemente noi în ce priveşte categoriile de persoane
protejate , conţinutul şi funcţiile protecţiei dar şi condiţiile de aplicare ale acesteia .
Vor beneficia de protecţie răniţii bolnavii şi naufragiaţii care aparţin următoarelor şase
categorii în baza Convenţiilor I şi II:
1. Membrii forţelor armate ale unei părţi în conflict şi membri corpurilor de voluntari care fac
parte din aceste forţe.
2. Membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările de
rezistenţă organizate, care aparţin unei părţi în conflict şi acţionează în interiorul sau în afara
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, cu condiţia ca aceste mişcări
sau corpuri de voluntari, inclusiv aceste mişcări de rezistenţă să îndeplinească următoarele
condiţii1426:
a) să aibă în fruntea lor o persoană care răspunde pentru subordonaţii săi;
b) să aibă un semn distinctiv fix care se poate recunoaşte de la distanţă;
c) să poarte armele pe faţă;
d) să se conformeze în operaţiunile lor legilor şi obiceiurilor războiului.

1425
Nicolae Purdă, op. cit., p.255.
1426
Ibidem. p. 256.
3. Membrii forţelor armate regulate, care pretind că aparţin unui guvern sau unei autorităţi
nerecunoscute de puterea deţinătoare 1427.
4. Persoanele care urmează forţele armate, fără a face parte direct din ele, ca membrii civili ai
echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de război, furnizorii, membrii unităţilor de
lucru sau servicii însărcinaţi cu bunăstarea militarilor;
5. Membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi echipajele

aviaţiei civile al părţilor aflate în conflict;
6. Populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, pune mâna în mod
spontan pe arme pentru a combate trupele de invazie, fără să fi avut timpul să se constituie în
forţe armate regulate1428.
Părţile le un conflict armat au serie de obligaţii generale ce implică respectarea şi

protejarea răniţilor,bolnavilor şi naufragiaţilor. La baza obligaţiilor pe care fiecare dintre
aceste state le au faţă de bolnavi, răniţi şi naufragiaţi stau principiile fundamentale din prima
Convenţie de le Geneva din 1949: „Membrii forţelor armate şi alte persoane menţionate în
următorul articol, care sunt rănite sau bolnave, vor fi respectate şi protejate în toate
circumstanţele”1429. Protocolul I reafirmă această responsabilitate şi ridică problema asupra
realei însemnătăţi a obligaţiei de a respecta şi de a proteja ,protocolul specificând că „a
respecta” înseamnă „a cruţa, a nu ataca”, în timp ce „a proteja” înseamnă „a veni în apărarea
cuiva, a ajuta şi a sprijini”1430.Acestea înglobează nucleul principiilor enunţate de Henry
Dunant în lucrarea „O Amintire de la Solferino” .
Din această analiză se poate trage concluzia că aceste obligaţii de a respecta şi proteja
impun – inter alia – părţilor la un conflict:
- să îi trateze pe răniţii, bolnavii şi naufragiaţii aflaţi în puterea lor, fără nici o discriminare
din motive de sex, rasă, naţionalitate, religie, apartenenţă politică sau alte criterii similare 1431
- să trateze persoanele protejate cu umanitate şi să nu le pună în pericol viaţa sau persoana; în
special, actele de tortură sunt strict interzise;
- să nu desfăşoare experimente medicale sau ştiinţifice, nici să priveze în mod intenţionat
persoane de îngrijire medicală sau tratament, nici să expună aceste persoane, cu ştiinţă, la boli
contagioase sau infecţii1432.
Dacă ne referim la conflictele armate interne Convenţia I şi a II-a precum şi
Protocolul II relevă faptul că aceste obligaţii ar putea fi implementate mai uşor prin
înfiinţarea unor zone şi localităţi spital care ar impune suspendarea ostilităţilor în spaţiu, şi
prin declararea unui armistiţiu, care le-ar suspenda în timp.
Personalul care acordă îngrijiri răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor a obţinut dreptul
de a beneficia de protecţie prin aceste Convenţii, în această categorie fiind incluşi: personalul
1427
Aici putem exemplifica, combatanţii palestinieni capturaţi de Israel.
1428
Art. 13 Convenţia I şi a II-a de la Geneva.
1429
Art. 12 Convenţia I.
1430
Protocolul I, p. 156.
1431
Numai motive precum urgenţa medicală pot justifica prioritizarea îngrijirii anumitor cazuri.
1432
sanitar afectat în mod exclusiv căutării, ridicării, transportului şi tratamentului răniţilor şi
bolnavilor; personalul medical şi sanitar al navelor-spital şi echipajelor acestora; personalul
afectat în mod exclusiv administrării formaţiunilor şi stabilimentelor sanitare; militarii
folosiţi ca infirmieri şi brancardieri auxiliari la căutarea, ridicarea, transportul şi tratamentul
răniţilor şi bolnavilor; personalul Societăţilor naţionale de Cruce Roşie şi al altor societăţi
voluntare.
Personalului afectat îngrijirii naufragiaţilor i se asigură o protecţie mult mai largă,
decât, celui care îşi desfăşoară activitatea pe uscat 1433. Acest lucru este necesar dacă luam în
considerare condiţiile specifice în care se desfăşoară războiul naval, riscurile ridicate la care
este supus personalul ce se ocupă cu îngrijirea naufragiaţilor faţă de personalul care îşi
desfăşoară activitatea pe uscat.
Prin cele două Convenţii se asigură, de asemenea, o protecţie bunurilor materiale
afectate transportării, îngrijirii, însănătoşirii şi supravieţuirii răniţilor, bolnavilor şi
naufragiaţilor, ca mijloacele de transport sanitare – terestre, navale şi aeriene – stabilimentele
sanitare, materialul afectat acestora, bunurile mobile şi imobile ale societăţilor de ajutor 1434. Şi
în acest caz, bunurile materiale afectate războiului naval se bucură de o imunitate mai largă
decât cele folosite pe uscat. În cazul în care aceste categorii de persoane protejate amintite
anterior vor cădea în puterea adversarului vor fi considerate prizonieri de război şi pe cale de
consecinţă li se vor aplica normele dreptului internaţional umanitar privitoare la aceştia.
Din considerente metodologice von diviza dispoziţiile Convenţiilor de la Geneva din
1949 pot fi divizate în două categorii: norme cu caracter de principiu şi norme speciale 1435.
Normele cu caracter de principiu sunt următoarele:
- militarii şi personale care însoţesc în mod oficial forţele armate a dreptul, în caz de rănire,
boală sau naufragiu, la tratament, ocrotire şi apărare în toate împrejurările, fără nici o
deosebire de naţionalitate, sex, rasă, religie etc. din partea beligerantului în puterea căruia se
află (de protecţia conferită de Convenţia a II-a a naufragiaţilor beneficiază numai persoanele
îmbarcate şi numai atâta timp cât se află pe mare; marinarii aflaţi sau aduşi pe ţărm intră sub
incidenţa Convenţiei I);
- personalul sanitar auxiliar, precum şi clădirile, materialul, mijloacele de transport trebuie,
de asemenea, protejate;
- dreptul la protecţie este inalienabil, persoanele protejate nu pot în nici un caz să renunţe nici
parţial, nici în întregime la drepturile pe care le oferă Convenţiile şi nici la cele dobândite
prin acorduri speciale între părţi1436.
- o normă referitoare la respectul şi protecţia răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor este
consacrată în capitolul al II-lea comun din ambele Convenţii din 1949 care interzice
următoarele acte: orice atingere adusă vieţii şi persoanei bolnavilor, răniţilor şi naufragiaţilor
şi, între altele, fapta de a-i ucide sau extermina, de a-i supune la tortură, la experienţe
biologice, de a-i lăsa cu premeditare fără ajutor medical sau fără îngrijire, de a-i expune la
riscuri de contaminare sau infecţie create în acest scop1437.
1433
1434
Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Dreptul internaţional umanitar, op. cit., p. 308.
1435
Idem.
1436
Art. 7 Convenţia I şi a II-a.
1437
Art. 12 Convenţia I şi a II-a.
Părţile beligerante pot să încheie convenţii speciale în care să se stipuleze în favoarea
persoanelor protejate şi alte clauze mai avantajoase pe care le socotesc necesare.
O primă normă din categoria normelor speciale se referă la obligaţiile comandantului
unităţii militare care a ocupat câmpul de luptă ca în orice moment, dar mai ales la sfârşitul
fiecărei bătălii, să ia măsuri pentru strângerea răniţilor şi a morţilor şi de ocrotire a lor
împotriva relelor tratamente (articolul 15 din Convenţia I-a)1438.
Comandanţii adverşi ai diferitelor sectoare ale frontului au posibilitatea de a încheia
armistiţii privind încetarea focului pentru o perioadă determinată de timp pentru a se putea
ridica răniţii rămaşi între linii,dacă condiţiile militare o permit. În situaţia în care o parte
beligerantă care se repliază este obligată să abandoneze răniţii sau bolnavii în puterea
adversarului, el va lăsa în mod deliberat, atât cât necesităţile militare permit, o parte a
personalului şi materialului său militar pentru a-i îngriji. Părţile stabilesc zone şi localităţi
sanitare pentru punerea la adăpost şi îngrijirea răniţilor şi bolnavilor, această facultate
revenindu-le tot în baza articolului 12 din Convenţia I. De regulă este de preferat ca aceste
zone să fie stabilite încă de la început, dar pot fi convenite şi pe parcursul desfăşurării
ostilităţilor, fiind supuse unei protecţii speciale.
O regulă nouă cu caracter permisiv este înscrisă în Convenţiile din 1949 potrivit
acesteia autoritatea militară va putea face apel la caritatea locuitorilor, a comandanţilor
navelor comerciale sau ambarcaţiunilor statelor neutre, precum şi la societăţile de ajutor
pentru ridicarea şi îngrijirea benevolă, sub controlul său, a răniţilor bolnavilor şi
naufragiaţilor. Persoanelor care răspund la acest apel li se asigură protecţia şi înlesnirile
necesare.1439
Tot din categoria normelor cu caracter special sunt şi cele care consacră protecţia
personalului sanitar, aceste norme regăsindu-se în capitolul IV al ambelor convenţii. În
Convenţia din 1929 se prevede că personalul ce va cădea în puterea adversarului va fi
repatriat, dar în Convenţiile din 1949 este enunţat un nou principiu potrivit căruia va putea fi
reţinut pentru îngrijirea prizonierilor de război răniţi şi bolnavi, în condiţiile în care numărul
prizonierilor şi starea sanitară o cere . Acestora li se vor aplica pe timpul reţinerii prevederile
Convenţiei a III-a din 1949 ce fac referire la statutul prizonierilor de război.
O reglementare specială este şi cea amintită mai sus care consacră în Convenţia a II-a
protecţia personalului medico-sanitar pe mare.
Dreptul internaţional umanitar a urmărit întotdeauna să asigure protecţia formaţiunilor

şi aşezămintelor sanitare, fixe sau mobile, maritime, terestre sau aeriene, protecţie care a fost
în mod constant lărgită1440.Reglementările cuprind mai exact personalul medical şi religios,
unităţile medicale şi mijloacele de transport medicale (fie militare sau civile), cât şi proviziile
medicale. Datoria de a respecta şi proteja personalul este corolarul logic pentru îndeplinirea
responsabilităţii de îngrijire a victimelor războiului, chiar prin prevenirea atacurilor directe
asupra persoanelor şi obiectelor protejate. Statutul protejat este acordat personalului medical
numai dacă se abţine de la comiterea vreunui act de ostilitate împotriva inamicului. Dreptul
internaţional umanitar nu defineşte expres actele de ostilitate. Cu toate acestea, prevede actele
1438
1439
Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Dreptul internaţional umanitar, op.cit., p. 309.
1440
care nu pot fi considerate ostile, inclusiv faptul de a fi păzit de o santinelă sau escortă armată,
sau faptul de a deţine arme uşoare pentru propria apărare sau pentru a-i apăra pe răniţii şi
bolnavii aflaţi în grija lor.
Protecţia datorată stabilimentelor fixe şi formaţiilor sanitare mobile ale serviciului

sanitar nu va putea înceta decât dacă ele ar fi fost folosite pentru comiterea, în afara
îndatoririlor lor umanitare, de acte dăunătoare pentru inamic. Totuşi, protecţia lor nu va
înceta decât după o somaţie care fixează, în toate cazurile oportune, un termen rezonabil,
somaţie care ar fi rămas fără efect1441.
Protocolul I de la Geneva aduce completări şi dezvoltă regulile consacrate ale

Convenţiilor de la Geneva enunţând unele norme noi care îşi au originea în conflictele
interbelice1442. Unul dintre primele elemente şi cele mai importante pe care acest Protocol le
cuprinde este cel amintit în începutul capitolului , adică definiţia termenilor de „rănit”,
„bolnav” şi „naufragiat” şi termenii de "semn distinctiv", "semnal distinctiv","personal
sanitar", "unităţi sanitare", "mijloace de transport sanitare", "vehicul sanitar", "navă şi
ambarcaţiune sanitară", "aeronavă sanitară",etc.
De asemenea se extinde protecţia şi asupra personalului sanitar civil care până atunci
beneficia de măsuri de protecţie mai restrânse, se stabileşte ca toate unităţile sanitare care
sunt recunoscute şi autorizate de autoritate competentă a unei părţi în conflict şi aparţin uneia
dintre ele vor beneficia de protecţie, este autorizată populaţia civilă şi societăţile de asistenţă
să culeagă răniţii bolnavii şi naufragiaţii şi să le acorde îngrijiri inclusiv în regiunile invadate
sau ocupate.
2. Protecţia populaţiei civile şi a persoanelor civile
Reglementările internaţionale privind protecţia populaţiei civile în întregul său şi a

persoanelor civile, ca indivizi, sunt de dată mai recentă decât cele privind celelalte categorii
de victime ale războiului1443. Cele mai multe dispoziţii privitoare la protecţia persoanelor
civile în timp de război, cuprinde numeroase dispoziţii pentru protecţia populaţiei civile
împotriva abuzurilor în teritoriile ocupate de inamic şi împotriva anumitor efecte ale
războiului sunt cuprinse în Convenţia a IV-a de la Geneva din 1949.
Problema era că această Convenţie nu proteja decât persoanele civile care se aflau la
un moment dat în caz de conflict armat sau de ocupaţie sub puterea unei părţi beligerante sau
a puterii ocupante, dacă erau cetăţeni ai părţii adverse. Era necesară însă protejarea generală a
populaţiei civile deoarece se foloseau noi metode şi mijloace de luptă ce generau reale
pericole la adresa populaţiei civile.
Conflictele armate ce au avut loc după al doilea război mondial au demonstrat

insuficienţa reglementărilor existente şi necesitatea abordării globale a măsurilor de protecţie
1441
1442
1443
Vasile Creţu, Drept internaţional public, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 285.
1983 a populaţiei civile, în rândurile căreia s-au produs cele mai multe victime, pierderile din
rândurile acesteia întrecând cu mult pierderile suferite de forţele combatante 1444.
Populaţia civilă este definită ca fiind alcătuită din acele persoane care nu iau parte
direct la ostilităţi şi împotriva ei nu este îngăduit nici un act de război în virtutea unuia dintre
principiile de bază ale dreptului internaţional umanitar, anume violenţa nu poate fi folosită
decât împotriva aceluia care face uz de violenţă.
Până la marea conflagraţie din anii 1939-1945, singurele reglementări referitoare la

protecţia populaţiei civile erau Considerentul 2 din Declaraţia de la Sankt Petersburg din 11
decembrie 1868, conform căruia “ singurul scop legitim pe care statele trebuie să şi-l
propună în timpul războiului este slăbirea forţelor militare ale inamicului ”, şi, articolul 25
din Regulamentul anexă la cea de-a IV-a Convenţie de la Haga din 1907 interzice“ de a ataca
sau bombarda, prin orice mijloace, oraşele, satele, locuinţele sau clădirile care nu sunt
apărate”, iar în secţiunea a III-a, intitulată “Despre autoritatea militară pe teritoriul statului
inamic”, sunt consacrate câteva reguli vizând protecţia populaţiei civile 1445.
Primele convenţii postbelice care incriminau actele inumane îndreptate împotriva

populaţiei civile au fost „Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid” 1446
din 9 decembrie 1948 dar şi Convenţia a IV-a de la Geneva din 12 august 1949 amintită mai
sus.
Niciuna din prevederile Convenţiei a IV-a nu obligă părţile aflate într-un conflict să-şi
limiteze atacurile, exceptând spitalele civile , personalul medical şi transporturile
medicale1447.
Dispoziţiile Convenţiei se clasifică în două mari categorii în funcţie de materia pe care

o reglementează:cele care aveau ca scop împiedicarea săvârşirii unor fapte ca cele petrecute
în timpul celui de al doilea război mondial care aveau ca scop protejarea persoanelor civile
împotriva abuzurilor puterii de ocupaţie, iar cea de-a doua categorie de dispoziţii este ace
acare protejează împotriva unor efecte ale războiului persoanele civile.
O atenţie sporită se acordă protecţiei civile în Protocolul I de la Geneva din 1977,

fiind prezentată în cadrul Titlului IV.
Reafirmând şi dezvoltând normele de protecţie umanitară în caz de conflict armat,

acesta conţine o întreagă secţiune dedicată regimului juridic al ajutoarelor umanitare în
favoarea populaţiei civile în care se arată că , în teritoriile ocupate , beligeranţii vor asigura
fără întârziere şi pe măsura mijloacelor lor disponibile, fără discriminări defavorabile,
1444
Jean Pictet, Développement et principes du droit international humanitaire, Institut Henry Dunant, Genève,
Éditions A. Pédone, Paris,1983, p. 95, apud, Vasile Creţu, op. cit., p. 285.
1445
Nicolae Purdă, op. cit., 292.
1446
Convenţia a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951.
1447
Valentin Stelian - Bădescu, Valentin –Stelian Bădescu, Umanizarea dreptului umanitar, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2007, p. 210.
îmbrăcăminte, aşternuturi adăposturi şi alte necesităţi esenţiale supravieţuirii populaţiei
civile1448
Altfel spus adoptarea unui asemenea criteriu determină ca statutul de persoană civilă
să se aplice tuturor persoanelor aflate pe teritoriul părţilor în conflict, dacă acestea nu fac
parte din forţele armate, indiferent de naţionalitate şi cetăţenie, ele bucurându-se de protecţie
în virtutea caracterului lor inofensiv. Protocolul prevede că populaţia civilă şi persoanele
civile se bucură de o protecţie generală contra pericolelor rezultând din operaţiile militare.
Populaţia civilă trebuie să fie protejată împotriva oricărei operaţii militare terestre, aeriene
sau navale care ar putea afecta fie populaţia civilă în întregul său, fie civilii individuali sau
bunurile cu caracter civil aflate pe uscat, dar şi împotriva atacurilor de pe mare sau din aer
contra unor obiective aflate pe uscat.
Principale le îndatoriri ale părților la un conflict armat sunt următoarele:”de a

îndepărta din vecinătatea obiectivelor sale militare,populația civilă, persoanele civile și
bunurile cu caracter civil”, ”de a evita să amplaseze obiective militare în interiorul sau în
apropierea zonelor dens populate”; ”de a lua celelalte măsuri de precauţie necesare pentru a
proteja, împotriva pericolelor ce rezultă din operaţiunile militare, populaţia civilă, persoanele
civile şi bunurile cu caracter civil supuse autorităţii lor”1449.Mai amintim de asemenea și
faptul că atacarea populaţiei civile de către combatanţi este interzisă. Nici populaţia civilă ca
atare, nici persoanele civile, nu trebuie să facă obiectul unor asemenea atacuri. De asemenea,
folosirea de acte de violenţă sau a ameninţărilor cu violenţa în scopul de a răspândi teroarea
în rândul populaţiei civile este interzisă. Sunt interzise atacurile cu titlu de represalii
îndreptate direct împotriva populaţiei civile sau a unor persoane civile .
Înfometarea civililor ca metodă de război este interzisă. Ca atare, nu pot fi atacate,

distruse, luate sau scoase din uz bunurile indispensabile supravieţuirii populaţiei civile 1450.
Pentru a proteja populația civilă dar și mediul înconjurător nu pot fi atacate lucrările de artă
(poduri, diguri, baraje etc.) sau instalaţiile nucleare de producere a energiei electrice,chiar
dacă ele ar constitui obiective militare,în situația în care acestea ar produce populației civile
pierderi considerabile .
Aceste reglementări prevăzute în Protocolul din 1977 sunt de natură să consolideze

statutul juridic al populației civile pe timp de conflict armat și să o pună la adăpost de
eventualele riscuri la care poate fi expusă într-o astfel de situație.
O atenție deosebită este acordată de către instrumentele juridice internaționale protecției

femeilor și copiilor. Peste 40 de articole din cele ptru Convenții de le Geneva din 1949 1451
și ale protocoalelor lor adiționale conțin prevederi ce vizează protecția specială acordată
copiilor.
Preocupările pentru ameliorarea condiției femeii au apărut din punct de vedere al
dreptului internațional încă din secolul trecut , dar au fost accentuate în perioada
1448
Ion Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura C H Beck, Bucureşti, 2006,
p.257.
1449
1450
Vasile Creţu, op. cit., pp. 286-287.
1451
Valentin Stelian - Bădescu, op. cit., p. 211.
postbelică când Carta ONU a definit în preambulul său și în șase din articolele sale
statutul juridic al femeii, în anul 1944, iar în 1974 a apărut Declarația Adunării Generale a
ONU asupra protecției femeilor și copiilor în caz de conflict armat.
Primele referiri la protecția femeilor în dreptul conflictelor armate sunt menționate
în Codul Lieber1452, care îi pedepsește pe cei ce se fac vinovați violarea locuitoarelor unei
țări inamice. Protecția femeilor o regăsim atât în Convenții cât și în Protocoalele din
1977. Acestea beneficiază de aceeași protecție ca și bărbații dacă sunt capturate de
inamic sau doar iau parte la ostilități.
Femeile beneficiază de o protecție specială acordată pe baza principiului subliniat
în articolul 14 paragraful 21453:” femeile vor fi tratate cu toată înțelegerea ce decurge din
natura persoanei lor”.Dacă acestea nu participă activ la ostilități se bucură de protecția ce
le este acordată de Convenția a IV-a de le Geneva enunțată în articolul 27 paragraful 2
care spune că ”Femeile trebuie să fie special protejate împotriva oricărui atac la onoarea
lor, în special împotriva viol, prostituţie forţată, sau orice formă de atac indecent”.Se
consideră atentat la onoare violul sau prostituția forțată , iar astfel de practici se
ilegalizează pe deplin în timpul conflictelor armate internaționale prin intermediul acestor
prevederi.
Femeile ca membri ai populației civile , sunt protejate împotriva ostilităților în conflictele
armate, iar în acest sens articolul 13 al protocolului Ii stipulează că:” populația civilă cât
și persoanele individuale nu vor constitui obiectul atacului”. În timpul unui conflict armat
internațional o femeie poate suferi și datorită pierderii membrilor familiei nu numai
datorită actelor de violență sexuală, în acest sens statele trebuie să ia toate măsurile
necesare pentru a diminua sau chiar elimina aceste suferințe și a menține respectarea
demnității femeii. Protocolul de la Geneva consacră trei reguli speciale femeilor aflate în
puterea inamicului sau pe un teritoriu ocupat:
1. Femeile vor trebui să facă obiectul unui respect deosebit şi vor fi protejate mai
ales contra violului, constrângerii la prostituţie şi împotriva oricăror altor forme de atentat la
pudoare1454;
2. Femeile însărcinate şi mamele cu copii de vârstă fragedă, care sunt arestate,
deţinute sau internate pentru motive legate de conflictul armat, vor fi examinate cu prioritate
absolută;
3. Părţile la conflict se vor strădui, în măsura posibilului, să evite pronunţarea
pedepsei cu moartea împotriva femeilor însărcinate sau a mamelor cu copii mici care depind
de ele, pentru o infracţiune comisă în relaţie cu conflictul armat. Condamnarea la moarte
contra acestor femei pentru o astfel de infracţiune nu va fi executată.
În articolele cuprind aspecte cu privire la protejarea copiilor se folosesc formulări de
genul:”copii”, copii , cu vârsta mai mică de 12 ani”, ”persoanele cu vârsta mai mică de
18 ani”, ”minori”, ”adolescenți”etc. Nu este dată o definiție concretă a copilului de
dreptul internațional umanitar , acesta apelează la definiția dată de Convenția asupra
1452
J. Gordon, Women, human rights and humanitarian law, International Review of the Red Cross, septembrie
1988, p. 423, apud, Valentin Stelian - Bădescu, op. cit., p.209.
1453
Valentin Stelian – Bădescu, op. cit., p. 210.
1454
Această normă are caracter general și spre deosebire de celelalte norme prevăzute în această Secţiune a
III-a, care limitează categoriile de persoane protejate, aceasta , se aplică atât femeilor afectate de conflictul
armat, cât şi altora, atât celor protejate de Convenţia a IV-a, cât şi celor care nu sunt protejate, dar care se află
pe teritoriul unei Părţi la conflict. Constituie un complement al Pactului internaţional privind drepturile politice
şi civile din acest punct de vedere.
drepturilor copilului: copilul este o ființă umană cu vârsta sub 18 ani, cu excepția cazului
când majoratul este dobândit mai devreme în virtutea legislației care se aplică”. 1455
Copiii, se arată la punctul 1 din articolul 77, trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror
forme de atentat la pudoare. Părţile la conflict le vor acorda îngrijiri şi ajutorul de care au
nevoie datorită vârstei lor fragede sau pentru orice alt motiv1456. Regula ce este e enunţată
în articolul respectiv poartă numele de Intuitu personae și este foarte largă, ea
reglementează nu numai protecţia copiilor aflaţi pe un teritoriu ocupat, ci şi protecţia
tuturor copiilor de pe teritoriile părţilor în conflict, fără distincţie.
Convenţia privind drepturile copilului din 1989 a reiterat regulile din acest articol 1457,
precum şi în Protocolul facultativ la aceasta, cu privire la implicarea copiilor în conflicte
armate, din 2000 ambele documente internaţionale fiind ratificate şi de România 1458
Protecția civilă în România are ca misiune principală asigurarea protecției cetățenilor
săi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi
factorilor de mediu,siguranţă şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor sau acţiunilor
militare, pe timp de pace, criză şi război.
În România prima reglementare în domeniul dreptului internaţional umanitar a fost

oficializată la 28 februarie 1993 prin Decretul Regal nr.468 prin care a fost aprobat
„Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene”Astfel Apărarea
Pasivă devine armă de sine stătătoare, cu organizare proprie, cu rol determinant şi misiuni
specifice pentru protecţia cetăţeanului şi a bunurilor materiale împotriva atacurilor din aer sau
alte situaţii speciale.
3. Statutul prizonierilor de război
Timp de multe secole, prizonierii de război erau în afara oricărei legi umanitare:
soarta lor depindea exclusiv' de voinţa celui ce-i captura, cel mai adesea fiind ucişi. O primă
ameliorare a sorţii lor a fost determinată de cupiditatea învingătorilor care, în locul
masacrelor, i-a transformat în sclavi. Practicii sclavajului prizonierilor de război i s-a pus o
stavilă la Conciliul de la Latran din 1179 care a interzis transformarea în sclavi a prizonierilor
de război participanţi la războaiele între creştini1459.
Acesta constituia primul pas către crearea unor condiții mai bune pentru aceste
victime de război, următorul fiind reprezentat de practica ce s-a consacrat în perioada Evului
Mediu conform căreia prizonierii de război erau eliberaţi în schimbul unei taxe de
răscumpărare, al cărei cuantum era în funcţie de rangul prizonierului,în secolul următor se
creează o cutumă care se generalizează şi în baza căreia comandanţii militari încheiau
acorduri, denumite carteluri, în care stabileau condiţiile de eliberare a prizonierilor de război,
inclusiv tariful de răscumpărare. Prizonierii răscumpăraţi erau transferaţi în ţara de origine la
1455
Ibidem, p. 213.
1456
1457
Articolul 77, Protocolul I.
1458
Prin Legea nr. 18/1990 şi, respectiv, Legea nr. 567/19 octombrie 2001.
1459
Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Dreptul internaţional umanitar, op. cit , p. 316.
bordul unor nave cartel. Prizonierii nu mai pot fi uciși, ci internați sau schimbați în schimbul
unei răscumpărări, în baza acestei reguli de cruțare ce se creează pe cale cutumiară.
În plan conceptual , în dreptul internațional umanitar , nu există o definiție a noțiunii

de prizonier1460, dar este acceptată în doctrină ideea că ”prizonier de război” este orice
combatant ce se află sub puterea Părții inamice. Conceptul de prizonier de război derivă din
acela de combatant, iar în sens larg ”prizonierul” este opusul ”persoanei civile”, iar în sens
restrâns desemnează pe membrii forțelor armate care participă în mod direct la ostilități.
Noul statut care se conturează are la bază ideea că prizonieratul este doar o măsură cu
caracter preventiv menită sa-i împiedice să participe la ostilități nemaiavând caracterul unei
sancțiuni.
Se stabilește regimul prizonierilor de război în cuprinsul a trei principale instrumente

juridice internaționale și anume:Regulamentul anexă la Convenția a IV-a de la Haga din
1907(capitolul II, art. 4-20), Convenția a III-a de la Geneva din 1949 privitoare la tratamentul
prizonierilor de război și Protocolul adițional I din 1977 semnat la Geneva.
Convenţia a III-a stabileşte că sunt prizonieri de război următoarele categorii de

persoane care au căzut sub puterea adversarului:
1. Membrii forţelor armate ale unei părţi la conflict precum şi membrii miliţiilor şi
corpurilor de voluntari care fac parte din aceste forţe armate.
2. Membrii altor miliţii şi altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările de
rezistenţă organizate, aparţinând unei părţi la conflict şi acţionând în afara sau în interiorului
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat, dacă îndeplinesc următoarele
condiţii:
- sunt conduse de o persoană care este responsabilă de conduita lor;
- au un semn distinctiv fix şi care se poate recunoaşte de la distanţă;
- poartă armele în mod deschis, la vedere;
- se conformează, în operaţiile lor, legilor şi obiceiurilor războiului.
3. Membrii forţelor armate regulate care se pretind ale unui guvern sau ale unei
autorităţi nerecunoscute de puterea deţinătoare.
4. Persoanele care urmează forţele armate, fără a face parte din ele direct (membrii
civili ai echipajelor avioanelor militare, corespondenţii de război, furnizorii, etc.) cu condiţia
să fie autorizate de forţele armate pe care le însoţesc.
5. Membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi

echipajele aviaţiei civile ale părţilor la conflict, care nu beneficiază de un tratament mai
favorabil în virtutea altor dispoziţii de drept internaţional..
1460
Valentin Stelian – Bădescu, op. cit., p. 197.
6. Populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, ia armele în mod
spontan pentru a combate trupele de invazie, fără a fi avut timp de a se constitui în forţe
armate regulate, dacă ea poartă armele în mod deschis şi respectă legile şi obiceiurile
războiului1461.
Ca elemente de noutate introduse de această convenție față de Regulamentul de la

Haga din 1907 și convenția cu același rol din 1929 menționăm următoarele:tratarea lor tot
timpul cu omenie, protejarea prizonierilor de război împotriva oricărui atac de violență, a
insultelor și a curiozității publice, nu va putea fi exercitată nici o tortură sau constrângere
fizică asupra prizonierilor în scopul obținerii de informații 1462. De asemenea pentru a se
înlătura o lacună referitoare la miile de militari, ruși, polonezi,care au capitulat în timpul celui
de al doilea război mondial, a fost înlocuit acest termen(capitulare) cu cel de captură întrucât
acestora nu li s-a acordat protecția prevăzută de instrumentele juridice ale vremii deoarece au
capitulat, nu au căzut în puterea inamicului.
Prizonierii de război păstrează deplina lor capacitate civilă, care nu poate fi limitată
decât în măsura în care o cere starea de captivitate. Puterea deţinătoare de prizonieri de război
va trebui să suporte gratuit întreţinerea lor 1463. Încălcarea regulilor privind regimul
prizonierilor de război pe toată perioada captivităţii, de la prinderea lor şi până la punerea în
stare de libertate, atrage răspunderea statului deţinător şi a persoanelor care au săvârșit-o.
Poate fi considerată drept o încălcare gravă a Convenției, deci crimă de război, orice fapt
ilicit din partea puterii deținătoare care ar cauza moartea sau ar pune în pericol grav sănătatea
unui prizonier de război aflat sub puterea sa.
Statutul combatanților - prizonieri este extins și prin Protocolul de la Geneva din

1977, astfel:
 Combatantul este membrul forțelor armate dispunând de dreptul de a participa

la ostilități;
 Spionii și mercenarii nu beneficiază de protecția acordată combatanților.
Din cele prezentate anterior putem extrage următoarele concluzii:
1. Capturarea unui prizonier de război poate avea loc numai în perioada ostilităţilor
active.
2. Pot fi prizonieri de război numai combatanţii, deci nu toţi membrii forţelor armate.
De exemplu, personalul miliar sanitar şi religios nu poate fi făcut prizonier de război. În
schimb, civilii care participă, într-un fel sau altul, la operaţiunile de război pot fi făcuţi
prizonieri1464.
1461
Convenția a III-a de la Geneva art. 4.
1462
Totuși, conform datelor furnizate de mass-media ,prizonierii de război irakieni au fost supuși de către
responsabili ai forțelor armate americane unor tratamente de neimaginat, fiind expuși fără îmbrăcăminte și
supuși unor acte imorale și degradante.
1463
Vasile Creţu, op. cit.,p. 282.
1464
Este cunoscut cazul „Taximetriştilor de la Marna” din timpul Primului Război Mondial, când la solicitarea
autorităţilor militare, posesorii particulari de autoturisme au transportat trupe şi materiale uşoare de luptă
pentru a întări frontul. În timpul acestei activităţi ei şi-au pierdut calitatea de civili, devenind combatanţi.
3. Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii 1465, membrii forţelor
armate în uniformă care acţionează pe teritoriul inamic pentru culegerea de informaţii sau
distrugerea unor obiective militare ale acestuia şi membrii mişcărilor de rezistenţă.
4.Sabotorii, mercenarii și militarii care au comis crime de război nu se bucură de

statutul de prizonier de război dacă se pronunță o sentință împotriva lor de către un tribunal
competent.
Pentru a se asigura prizonierilor un regim adecvat și o aplicare uniformă a

convențiilor statele au creat următoarele mecanisme speciale de protecție și control:

Puterea protectoare;

Substitutul Puterii Protectoare ;

Omul de încredere al prizonierilor ;

Organizațiile umanitare internaționale.
Instituția puterii Protectoare a fost pentru prim oară instituită în timpul războiului
franco-prusac, în a doua jumătate a secolului trecut, Marea Britanie având acest rol pentru
prizonierii francezi și ai Statelor Unite din Germania.
Ideea fundamentală a sistemului de protecţie instituit prin Convenţia din 12 august

1949 şi reiterată prin Protocolul I din 1977 este aceea că prizonieratul nu constituie o acţiune
represivă, ci o măsură de precauţie faţă de combatantul inamic dezarmat, care se află sub
autoritatea sa şi răspunde de tratamentul ce i-l aplică1466.
Dispoziţiile Convenţiei se aplică nu numai în cazul războiului declarat, ci şi în cazul

oricărui conflict armat ivit între părţile semnatare, chiar în cazul în care una din ele nu
recunoaşte starea de război. Totodată ele se aplică nu numai la conflictele cu caracter
internaţional, ci şi în cazul celor cu caracter neinternaţional, precum şi în toate cazurile de
ocupaţie totală sau parţială1467. Se înregistrează un progres prin înscrierea acestei prevederi în
textul Convenţiei din 1949 întrucât Convenţia din 1929 nu prevedea acest lucru.
În perioada postbelică, Instituția Puterii Protectoare nu a mai funcționat fapt care a

condus la agravarea serioasă a statutului prizonierilor de război1468 .
De asemenea Convenția a făcut referire și la situația în care statele părți la un conflict nu

se pot pune de acord în ce privește Puterea Protectoare, această referire o regăsim în articolul
10 , paragraful 1:”Înaltele Părți contractante vor putea oricând să se înțeleagă pentru a
încredința unui organism prezentând toate garanțiile de imparțialitate și de eficacitate,
sarcinile trasate prin Convenție, Puterilor Protectoare.”
1465
Curtea de Casaţie specială olandeză a pronunţat la 20 februarie 1950 o sentinţă împotriva unor ofiţeri
germani care, în 1940, după capitularea Olandei, i-au executat sumar pe ofiţerii rezervişti ai acestei ţări,
considerând acest fapt crimă de război .
1466
1467
Articolul 2 și 3.
1468
Mai ales în cazul unei detenții prelungite cum a fost cea din războiul dintre Iran și Irak care a durat circa 10
ani .
În ce privește relațiile prizonierilor cu exteriorul, precizăm că fiecare prizonier are
dreptul să adreseze direct familiei sale o carte poștală, informându-i despre captivitatea sa, de
adresa și de starea sa de sănătate, la cel mult p săptămână după sosirea în lagăr. Prizonierii
pot comunica cu Comitetul internațional de Cruce Roșie și cu alte organisme de ajutorare a
prizonierilor și au dreptul sa-și constituie reprezentanțe alcătuite din oameni de încredere de
aceeași naționalitate, aceștia putând sa-i reprezinte în fața puterilor protectoare și a
autorităților militare.
Sancțiunile ce se aplică prizonierilor de război revin de obicei în competența

tribunalelor militare. Prizonierilor trebuie să li se aplice aceleași pedepse prevăzute pentru
militarii proprii pentru fapte similare comise.
Dreptul conflictelor armate, bazat timp de secole în principal pe cutume

internaţionale, este astăzi într-o foarte importantă măsură cuprins în instrumente juridice
convenţionale, care au fixat cutumele consacrate şi au dezvoltat succesiv reglementările
anterioare.
Este cunoscut faptul că, în prezent, recurgerea la forţă pentru reglementarea relaţiilor
dintre state este un mijloc ilegal. Dreptul internațional umanitar s-a fundamentat într-o
perioadă când această practică era admisă. În această situaţie, Dreptul internațional umanitar
este perceput acum mai puţin ca „un cod al onoarei” pentru combatanţi şi mai mult ca un
mijloc de cruţare şi protejare a necombatanţilor faţă de ororile războiului.
Bibliografie
 Nicolae Purdă, Drept internaţional umanitar, Casa de Editură şi Presă

„Şansa”, Bucureşti, 2006.
 Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Dreptul internaţional umanitar, Casa de Editură şi
Presă „Şansa”, Bucureşti, 1992.
 Ionel Cloşcă, Ion Suceavă, Tratat de Drept Internaţional Umanitar, A.R.D.U.,
Bucureşti, 2000.
 Vasile Creţu, Drept internaţional public, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2006.
 Jean Pictet, Développement et principes du droit international humanitaire,
Institut Henry Dunant, Genève, Éditions A. Pédone, Paris,1983
 Valentin Stelian - Bădescu, Valentin –Stelian Bădescu, Umanizarea dreptului
umanitar, Editura CH Beck, Bucureşti, 2007.
 Ion Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura
C H Beck, Bucureşti, 2006.
 J. Gordon, Women, human rights and humanitarian law, International Review
of the Red Cross, septembrie 1988.
PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
CARAMAN SILVIA
UNIVERSITATEA “ECOLOGICĂ” DIN BUCUREŞTI
ABSTRACT
PUBLIC INTERNATIONAL LAW REPRESENTS A WIDELY DEBATED DOMAIN IN

DOCTRINE, STARTING FROM THE IMPORTANCE OF ITS PRINCIPLES IN DEVELOPING THE
COOPERATION BETWEEN STATES.
1. Consideraţii introductive
Referindu-ne la consacrarea principiilor dreptului internaţional public menţionăm, în

primul rând, că sediul acestora se află în Carta Naţiunilor Unite, ca şi în alte documente cu
vocaţie de universalitate.
Conceptul de principiu înseamnă, în primul rând, izvor primordial; cauză primară;

adevăr fundamental; regulă de acţiune ce se bazează pe o judecată de valoare şi care
constituie un model, o regulă sau un scop; un drept pe care se bazează alte drepturi sau din
care derivă alte drepturi; regulă generală de orientare. Declaraţia privind principiile de drept
internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state, conform Cartei
Naţiunilor Unite (adoptată în 1970), dezvoltă conţinutul a şapte principii, anume:
nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa; reglementarea diferendelor internaţionale
prin mijloace paşnice; neintervenţia în treburile interne ale altui stat; cooperarea
internaţională; egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul de a dispune de ele însele;
egalitatea suverană a statelor; îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate 1469.1
Principiile dreptului internaţional public, în esenţa lor, fac parte din dreptul păcii
conceput ca instrument al facilitării colaborării între state.
1469
În acest sens, a se vedea Gh.Moca, M. Dutu, Drept internaţional public, vol. Ὶ, Editura Universul
Juridic,Bucuresti,2008, pp.25-26.
Primele 7 principii au fost enumerate in rezolutia Adunarii Generale ONU nr.2625
din 1970,fiind rezultatul negocierilor purtate tinp de 8 ani de catre reprezentantii a 31 de state
printer care si Romania.
Urmatoarele 3 principii au fost formulate prin actul final de la Helsinki Din 1975
semnat de catre 33 de state europene cacora li sa adaugat SUA si Canada.
Toate cele 10 principii au fost reluate in Carta de la Paris intitulata pentru o noua
Europa, semnata in 1990 de catre reprezentantii a 34 de state.
2. Principiul egalităţii suverane
Egalitatea suverană este consacrată ca principiu al dreptului internaţional în

numeroase documente, în primul rând în Carta ONU. Ea poate fi definită ca ansamblu al
drepturilor statului legate de soluţionarea problemelor sale interne şi ale relaţiilor sale
externe, cu respectarea principiilor şi normelor dreptului internaţional. Elemente ale acestui
principiu privesc suveranitatea internă sau suveranitatea asupra teritoriului, în sensul că
asupra teritoriului unui stat, cuprinzând toate elementele sale, nu se exercită nici o altă
autoritate (suveranitatea teritorială). Aceasta include dreptul exclusiv de a adopta legile şi
reglementările aplicabile pe teritoriul său, de a asigura organizarea de stat sub toate aspectele
acesteia, de a decide liber asupra diferitelor probleme ale vieţii politice, economice, sociale şi
culturale.
Suveranitatea se exercită asupra tuturor persoanelor şi bunurilor aflate, ca şi asupra

activităţilor exercitate, pe teritoriul statului. În ce priveşte cetăţenii aflaţi în străinătate,
suveranitatea include relaţia unică şi exclusivă ce există între un stat şi cetăţenii săi aflaţi pe
teritoriul altor ţări, cuprinzând drepturi şi obligaţii reciproce,inclusiv dreptul de protecţie
diplomatică.
Un element important al principiului egalităţii suverane se referă la independenţa

statului ca participant la viaţa internaţională, în raporturile cu alte state, ceea ce înseamnă
dreptul fiecărui stat de a stabili şi conduce în mod liber relaţiile sale cu celelalte state 1470.
1470
Raluca Miga Beşteliu, Drept internaţional public, vol.I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
3. Principiul integrităţii teritoriale şi al inviolabilităţii frontierelor
Integritatea teritorială este consecinţa firească a suveranităţii statelor şi implică

puterea deplină asupra unui spaţiu geografic determinat. În dreptul internaţional public
principiul integrităţii teritoriale a statelor semnifică, pe de-o parte, dreptul statului la
inviolabilitatea şi intangibilitatea teritoriului asupra căruia îşi exercită suveranitatea, iar pe de
altă parte, obligaţia celorlalte state de a se abţine de la orice încălcare a acestui drept.
Principiul integrităţii teritoriale nu a putut fi consacrat în dreptul internaţional, atâta

timp cât războiul de agresiune, cuceririle şi anexiunile, orice dobândire de teritorii prin forţă
erau considerate licite, şi cât au predominat concepţii patrimoniale asupra teritoriului.
Integritatea teritorială este strâns legată de alte principii fundamentale şi îndeosebi de

principiul suveranităţii şi nerecurgerii la forţă. Integritatea teritorială este un corolar al
suveranităţii teritoriale a statelor. Această suveranitate trebuie să fie respectată de celelalte
state, de unde rezultă inviolabilitatea şi integritatea teritoriului acestora.
4. Principiul cooperării internaţionale
Principiul cooperării între state a fost formulat şi dezvoltat ca principiu de sine stătător
după adoptarea Cartei ONU, potrivit căreia statele membre ale ONU s-au angajat „să
acţioneze atât împreună, cât şi separat, în cooperare cu Organizaţia, pentru a asigura între
naţiuni relaţii paşnice şi prieteneşti. Acest principiu a fost consacrat în principal în Declaraţia
asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state,
conform Cartei ONU1471.
5. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa
De la sfârşitul secolului XIX, dreptul internaţional a cunoscut tendinţa de a reduce şi

de a interzice recurgerea la război în relaţiile dintre state. Tratatele internaţionale încheiate la
Conferinţele păcii de la Haga din 1899 şi 1907 dezvoltau mijloacele de reglementare paşnică
a diferendelor, cu obiectivul proclamat de a „preveni cât mai mult posibil folosirea forţei în
relaţiile dintre state. Potrivit acestui principiu, statele sunt obligate să se abţină de la folosirea
forţei, atât directă cât şi indirectă, fiind interzisă orice ocupaţie militară a teritoriului unui stat,
1471
Dumitru Mazilu, Dreptul internaţional public, Ediţia a II-a, Vol. 2, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2009.
ca şi dobândirea unui teritoriu prin folosirea forţei sau ameninţării cu forţa. Folosirea forţei
sau a ameninţării cu forţa pentru soluţionarea diferendelor teritoriale şi a problemelor de
frontieră, ca şi a oricăror alte probleme internaţionale este formal interzisă, iar statele trebuie
să se abţină de la represalii care implică folosirea forţei
Ca şi alte principii şi norme, principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa

nu a fost întotdeauna respectat, însă trebuie menţionat ca nici un stat nu a pretins în mod
direct că are dreptul de a recurge la forţă, ci a încercat să justifice acţiunile sale invocând
pretinse excepţii. Totuşi, dacă un stat acţionează cu încălcarea unei norme de drept dar
încearcă, aşa cum am arătat, să-şi justifice acţiunea prin excepţii sau aspecte ale normei
respective, aceasta duce la confirmarea normei iar nu la slăbirea ei, indiferent dacă
justificarea este corectă sau nu.
6. Principiul neamestecului în treburile interne ale statelor
Neintervenţia în treburile interne este consacrată ca principiu al dreptului internaţional

prin numeroase documente, între care şi Carta O.N.U. care se referă la obligaţia Organizaţiei
de a nu interveni în treburile interne ale statelor membre, de unde rezultă implicit faptul că şi
statele au această obligaţie; Declaraţia privind principiile dreptului internaţional referitoare la
relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state conform Cartei, din 1970, Declaraţia 2131 (XX)
din 21 decembrie 1965 asupra inadmisibilităţii intervenţiei în treburile interne ale statelor şi
protecţiei independenţei şi suveranităţii lor, Declaraţia 36/103 din 9 decembrie 1981 asupra
inadmisibilităţii intervenţiei şi ingerinţei în
treburile interne ale statelor ş.a. reafirmă această idee.
Conform acestor documente, nici un stat sau grup de state nu are dreptul de a interveni
în mod direct sau indirect, indiferent de motiv, în treburile interne sau externe ale oricărui alt
stat. În temeiul acestui principiu, care decurge din caracterul exclusiv al suveranităţii
teritoriale, sunt interzise intervenţia directă sau indirectă ca şi ameninţări sub diferite forme
contra personalităţii unui stat, ori contra elementelor sale politice, economice şi culturale 1472.4
7. Principiul respectării dreptului popoarelor de a dispune de ele însele
1472
Dumitru Mazilu, Tratat privind teoria şi practica negocierilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele a fost consacrat ca principiu al dreptului
internaţional îndeosebi după adoptarea Cartei ONU.
Principiul acesta a fost promovat şi reafirmat tot mai mult, evoluţia sa culminând cu
adoptarea Declaraţiei asupra acordării independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale, prin
rezoluţia 1514 (XV) din 1960. Dreptul popoarelor la autodeterminare este, un drept
permanent şi imprescriptibil, cuprinzând atât aspectele externe, stabilirea statutului politic
faţă de alte popoare şi alte state, cât şi cele interne, referitoare la dezvoltarea societăţii sub
toate aspectele.
8. Principiul cooperării internaţionale
Principiul cooperării între state a fost formulat şi dezvoltat ca principiu de sine stătător
după adoptarea Cartei ONU, potrivit căreia statele membre ale ONU s-au angajat „să
acţioneze atât împreună, cât şi separat, în cooperare cu Organizaţia, pentru a asigura între
naţiuni relaţii paşnice şi prieteneşti.
Acest principiu a fost consacrat în principal în Declaraţia asupra principiilor dreptului

internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state, conform Cartei ONU 1473.
9. Principiul respectării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate
Acesta reprezintă unul dintre cele mai vechi şi mai importante principii de drept
internaţional, care vizează dezvoltarea unor relaţii trainice şi ordonate între state. Esenţa
acestui principiu constă în respectarea şi executarea cu bună credinţă a tratatelor în vigoare,
în scopul menţinerii ordinei de drept pe care el o consacră, a păcii şi securităţii internaţionale.
În dreptul internaţional, este recunoscută norma pacta sunt servanda, care se referă
la îndatorirea de a îndeplini cu bună credinţă obligaţiile decurgând din tratatele internaţionale.
Convenţia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor prevede că „Orice tratat în vigoare
obligă părţile şi trebuie să fie îndeplinit de ele cu bună credinţă (art.26)1474 .
10. Principiul reglementării pe cale paşnică a diferendelor
14735
Cristian Popişteanu, „Micul ghid al O.N.U. şi al instituţiilor specializate”, Ed. Politică, Bucureşti, 1976.
1474
A se vedea,Conventia de la Viena din 1969, art.26.
Corolarul principiului nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa îl reprezintă
reglementarea paşnică a diferendelor. Renunţând la folosirea forţei şi la ameninţarea cu forţa,
statele s-au angajat prin Carta ONU să reglementeze diferendele dintre ele prin mijloace
paşnice. Ambele principii constituie pentru toate statele obligaţii fundamentale în conducerea
relaţiilor lor internaţionale, decurgând din obiectivul garantării menţinerii păcii şi securităţii
internaţionale. Acest principiu s-a conturat ca atare în urma prevederilor înscrise în Pactul
Ligii Naţiunilor din 1919, în Pactul Briand Kellogg din 1928, în Actul general asupra
reglementării paşnice a diferendelor internaţionale semnat la Geneva în 1928, dar în deosebi
în Carta ONU din 1945.
În 1928, Pactul Briand Kellogg enunţa în termeni categorici obligaţia statelor „de a
soluţiona orice diferende sau conflicte, indiferent de natura sau originea lor, numai prin
mijloace paşnice.
11. Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului 1475
Evoluţia dreptului internaţional a condus, în a doua jumătate a secolului XX, la

elaborarea unui ansamblu de reglementări coerente, unele cu caracter universal, altele pe plan
regional, unele cu conţinut global, altele specifice, referitoare la drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului.
Carta ONU a stabilit ca obiectiv al Organizaţiei, în acelaşi timp cu menţinerea păcii şi

securităţii şi dezvoltarea de relaţii paşnice între naţiuni, înfăptuirea colaborării în soluţionarea
problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea
şi încurajarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului faţă de toate
persoanele, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Între atribuţiile Adunării Generale
s-a prevăzut iniţierea de studii şi adresarea de recomandări cu scopul de a sprijini înfăptuirea
drepturilor şi libertăţilor omului pentru toţi1476 .
Primul document internaţional de ansamblu în acest domeniu, Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, a enunţat un standard minim, o concepţie
1475
Nicolae Purdă, Nicoleta Diaconu – Protecţia juridică a drepturilor omului, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2007.
1476
Gheorghe Moca, Probleme actuale ale dreptului organizaţiilor internaţionale, în ―Revista română de studii
internaţionale, nr. 1(7)/1970
comună despre drepturile şi libertăţile omului, un set de cuprinzător de drepturi politice,
civile, economice, sociale şi culturale.
În concluzie, se poate aprecia că principiile fundamentale ale dreptului internaţional

constituie un ansamblu, un adevărat sistem, fiind strâns corelate, atât în ce priveşte
conţinutul, cât şi procesul aplicării lor. Aşa, de pildă, unele elemente ale unui principiu sunt
reluate de un alt principiu, însă dintr-un alt unghi (cum ar fi relaţia dintre suveranitate,
integritate teritorială,neamestec etc.).
De cele mai multe ori ele se completează şi se întregesc reciproc; nici un principiu nu
poate fi aplicat făcându-se abstracţie de conţinutul celorlalte.
Nu este posibil nici a invoca un principiu, încălcând alte principii. Tocmai de aceea
documentele internaţionale prevăd că toate aceste principii reprezintă un tot unitar, că fiecare
dintre ele se interpretează şi se aplică în contextul celorlalte, în scopul favorizării şi garantării
legalităţii internaţionale.
Bibliografie:
Duţu, M., Dreptul internaţional public, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008;
Duţu, M., Dreptul mediului, C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
Mazilu, D., Dreptul internaţional public, Ediţia a II-a, Vol. 2, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2009;
Mazilu, D., Tratat privind teoria şi practica negocierilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
Moca, Gh., Probleme actuale ale dreptului organizaţiilor internaţionale, în ―Revista

română de studii internaţionale, nr. 1 (7)/1970;
Popescu, D., Năstase, A., Drept internaţional public, Casa de Editură şi Presă
„Şansa’’S.R.L., Bucureşti, 1997.
Popişteanu, C., „Micul ghid al O.N.U. şi al instituţiilor specializate”, Ed. Politică,

Bucureşti, 1976
Purdă, N., Diaconu N., – Protecţia juridică a drepturilor omului, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2007.
RESPONSABILITATEA STATELOR PENTRU
ACTIVITĂŢILE SPAŢIALE INTERNAŢIONALE
YANIV DAR EMIL

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
ABSTRACT
IN GENERAL, INTERNATIONAL RESPONSIBILITY FOR NATIONAL ACTIVITIES IN
OUTER SPACE IS INSERTED WITHIN THE PRINCIPLES OF INTERNATIONAL STATE
RESPONSIBILITY DISCUSSED ABOVE. HOWEVER, WITH RESPECT TO THE ATTRIBUTION
RULES IT DEVIATES DRASTICALLY FROM THE GENERAL NORMS OF INTERNATIONAL
STATE RESPONSIBILITY. IN THIS REGARD, ARTICLE VI OF THE OUTER SPACE TREATY
PRESCRIBES THAT “STATES PARTIES TO THE TREATY SHALL BEAR INTERNATIONAL
RESPONSIBILITY FOR NATIONAL ACTIVITIES IN OUTER SPACE, INCLUDING THE MOON
AND OTHER CELESTIAL BODIES, WHETHER SUCH ACTIVITIES ARE CARRIED ON BY
GOVERNMENTAL AGENCIES OR BY NON-GOVERNMENTAL ENTITIES, AND FOR ASSURING
THAT NATIONAL ACTIVITIES ARE CARRIED OUT IN CONFORMITY WITH THE PROVISIONS
SET FORTH IN THE PRESENT TREATY.”
Din octombrie 1957- momentul de debut al activităţii spaţiale - domeniul dreptului în

general, şi cel al dreptului internaţional in special, s-au îmbogăţit cu o nouă ramură a
dreptului internaţional - dreptul cosmic1477.
Interesul ştiinţific determinat de explorarea şi folosirea spaţiului cosmic a fost în scurt
timp depăşit, astfel încât s-a conturat un nou domeniu de activitate umană a cărui utilitate şi
importanţă este evidentă. Interesele în această activitate nu sunt şi nici nu trebuie să fie
individualizate pentru fiecare stat în parte sau grupuri de state, astfel încât explorarea şi
folosirea spaţiului cosmic să devină obiectul realizării unor interese distructive, ci progresele
realizate în activitatea spaţială să fie folosite în interesul şi pentru binele întregii omeniri,
astfel încât toate statele, indiferent de mărimea lor sau de gradul de dezvoltare socială,
economică, etc, să beneficieze în mod egal de paşii făcuţi pe acest drum, al descoperirii
continue şi folosirii spaţiului cosmic.
Intervalul de timp care s-a scurs de la lansarea primului obiect spaţial s-a caracterizat
1477
Al. Bolintineanu, A.Năstase, B.Aurescu, Drept internaţional contemporan, ed. a2+a, revăzută şi adăugită,
Ed.All Beck, Bucureşti, 2000,p.217; I.Diaconu, Tratat de drept internaţional public, vol.II, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2003, p.239.
printr-o dezvoltare continuă a ştiinţei şi tehnicii spaţiale, printr-o diversificare permanentă a
activităţii spaţiale. Concomitent, prin eforturile statelor în cadrul O.N.U. s-au adoptat, pe
cale convenţională, primele principii şi norme care conduc şi reglementează relaţiile acestea
cu privire la exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic. Aşadar, această perioadă s-a evidenţiat
prin existenţa unei activităţi cosmice ale cărei subiecte sunt statele şi organizaţiile
internaţionale.
Raporturile juridice ce apar în realizarea practică a operaţiunilor spaţiale se nasc, se
modifică sau se sting între state sau organizaţii internaţionale ca subiecte de drept. Pe aceste
baze s-a conturat treptat un nou domeniu de drept internaţional şi anume dreptul cosmic.
Reglementarea juridică a acestui domeniu este recentă, respectiv începând cu amplasarea pe
orbită a primelor obiecte spaţiale.
În intervalul acestor patru decenii de la lansarea lui Sputnik 1 la 4 octombrie 1957
(primul satelit artificial, lansat de către URSS), folosirea tehnologiei spaţiale a devenit foarte
răspândită, nu numai pentru armată, ci şi pentru scopuri civile, incluzând sateliţii pentru
comunicare, meteorologie, televiziune şi radiodifuziune şi alte aplicaţii comerciale.
Teledetecţia de date este folosită în agricultura şi managementul resurselor, astronomie,
precum şi la monitorizarea mediului. Unele state, precum Statele Unite, Marea Britanie,
Rusia, Franţa, Suedia, Italia au adoptat chiar şi o legislaţie naţională privind activităţile extra-
atmosferice.
Formarea dreptului spaţial prezintă unele caracteristici originale care se referă la lipsa
de reglementare juridică a domeniului în cauză şi la interesul universal, rolul predominant
avându-l un grup mic de state şi mai ales SUA şi URSS, ceea ce explică particularităţile
speciale ale procesului legislativ în domeniul dreptului spaţial 1478. Încă din 1958, practica s-a
bazat în principal pe activitatea unui organism internaţional special, Comitetul Naţiunilor
Unite care se ocupă cu folosirea paşnică a spaţiului extra-atmosferic (UNCORPUS) cu cele
două subcomitete, pentru ştiinţa şi tehnică şi subcomitetul juridic. Ramura administrativă a
Comitetului este Oficiul Naţiunilor Unite ale pentru Spaţiul Extra-atmosferic, cu sediul la
Viena.
Trebuie notat că acest comitet nu este singura organizaţie implicată în dreptul
spaţiului extra-atmosferic. Aşadar, problema folosirii în scopuri militare a spaţiului extra-
atmosferic este considerată de marile puteri spaţiale ca fiind în afara mandatului comitetului
şi, de aceea, se află în sfera preocupărilor Conferinţei de dezarmare de la Geneva, constituită
1478
N.Q.Dinh, și al., Droit international public, 2009, p.1399; G.M.Danilenko, Outer Space and Multilateral
Treaty-Making Process. High Tech, 1990, p.217
în 1961. Deşi controversată la început, competenţa de a se ocupa cu controlul folosirii
frecvenţelor radio şi a poziţionării prin satelit în orbita geostaţionară (la 36000 km deasupra
Ecuatorului) pentru comunicări spaţiale, a revenit Uniunii Telecomunicaţilor Internaţionale
(UTI), o organizaţie oarecum de succes, datorită necesităţii de cooperare tehnică în domeniul
telecomunicaţiilor.
Adunarea Generală a adoptat primele acte pentru folosirea spaţiului extraatmosferic în
scopuri paşnice, înfiinţând, în anul 1958, un comitet subsidiar al ei 1479. Comitetul special
pentru problemele spaţiului extraatmosferic a creat două subcomitete, tehnic şi juridic, care
au întocmit studii preliminare şi au elaborat proiectele unora dintre actele internaţionale ce au
constituit puncte de referinţă în materia dreptului cosmic.
Primele documente internaţionale privind activităţile statelor în spaţiul
extraatmosferic au fost două rezoluţii ale Adunării Generale a ONU: Rezoluţia 1721 din 20
noiembrie 1961, care consacră principiul libertăţii de utilizare a spaţiului extraatmosferic şi
Rezoluţia 1962 din 13 decembrie 1963, prin care s-a adoptat Declaraţia asupra principiilor
juridice care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic 1480.
Crearea simultană a celor două subcomitete a stabilit un dialog esenţial în multe alte
sfere ale relaţiilor internaţionale. Cel mai important pas în dezvoltarea dreptului cosmic a fost
făcut în 1963, odată cu adoptarea Declaraţiei de Principii ce guvernează activităţile statelor în
explorarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic 1481. La 27 ianuarie 1967, la Washington,
Londra şi Moscova a fost semnat Tratatul asupra principiilor ce guvernează activităţile
statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic, Lunii şi celorlalte corpuri cereşti. Acest
tratat a fost numit „Tratatul spaţial”, întrucât constituie un acord-cadru în materia dreptului
cosmic1482. România a semnat tratatul la data de 4 septembrie 1968 şi a devenit membră prin
ratificare.
Activităţile în spaţiul cosmic au fost reglementate progresiv 1483, prin încheierea unor
acorduri şi convenţii multilaterale, astfel: Acordul asupra Salvării Astronauţilor, reîntoarcerii
astronauţilor şi recuperării obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, intrat în vigoare în
1968; Convenţia asupra răspunderii pentru daune cauzate de obiectele spaţiale, deschisă spre
semnare pe 29 martie 1972 şi intrată în vigoare la 1 septembrie 1972; Convenţia asupra
înregistrării obiectelor lansat în spaţiul extraatmosferic, deschisă spre semnare la New York,
1479
R.M.Beşteliu, Drept internaţional.Introducere în dreptul internaţional public, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003,p.280.
1480
A.Năstase, B.Aurescu, C.Jura, Drept internaţional public, ed.5,Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2009,p.265.
1481
C.Grigore, I.Suceavă, I.Cloşcă, Drept internaţional public,vol.I, Ed.Vis Print, Bucureşti, 2001, p.278.
1482
D.Popescu, Drept internaţional public, vol.II, Ed.Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2004, p.7-8.
1483
D.Popescu, Drept interna’ional public, Ed.Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2005, p.157.
la data de 14 ianuarie 1975, intrată în vigoare la 15 septembrie 1976; Acordul ce guvernează
activităţile statelor pe Lună şi celelalte corpuri cereşti; deschis, spre semnare la New York, la
18 decembrie 1979 şi intrat în vigoare la data de 11 iulie 1984.În completarea acestor
convenţii şi acorduri internaţionale, Adunarea Generală a ONU a adoptat patru seturi
adiţionale de principii legale referitoare la spaţiul extraatmosferic: Rezoluţia A/37/92 din 10
decembrie 1982, asupra principiilor ce guvernează utilizarea de către state a sateliţilor
artificiali tereştri pentru televiziunea directă internaţională; Rezoluţia A/41/65 din 1986
asupra principiilor ce guvernează teledetecţia prin sateliţi; Rezoluţia A/47/68 din 14
decembrie 1992 asupra utilizării în spaţiu a surselor de energie nucleară şi Rezoluţia
A/51/122 din 13 decembrie 1996 asupra cooperării internaţionale în explorarea şi utilizarea
spaţiului în beneficiul şi interesul tuturor statelor.
Cadrul normativ al dreptului cosmic este prevăzut în Tratatul asupra principiilor
juridice care guvernează activităţile statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului
extraatmosferic din anul 19671484. Naţiunile Unite şi-au asumat obligaţia şi scopul de a
încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea sa în domeniul spaţial.
cooperarea internaţională în spaţiul extraatmosferic şi dezvoltarea dreptului cosmic, proces
care a început în anul 1958, prin înfiinţarea unui Comitet pentru Utilizarea Paşnică a
Spaţiului Extraatmosferic care a creat, la rândul său, două Subcomitete, Juridic şi Tehnico-
ştiinţific, acesta din urmă cu rolul de a asista subcomitetul juridic în activitatea desfăşurată.
Adunarea Generală a apreciat că activităţile spaţiale trebuie să se desfăşoare în
beneficiul întregii umanităţi şi în interesul statelor, indiferent de stadiul lor de dezvoltare
economică şi ştiinţifică1485. Un alt document al Adunării Generale ONU îl reprezintă
„Declaraţia asupra principiilor juridice ce trebuie să guverneze activităţile statelor în
explorarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic”, adoptată prin rezoluţia 1962 din 1963.
Activităţile spaţiale au la bază aplicabilitatea principiilor dreptului internaţional, iar
Adunarea Generală cere statelor să se conducă, în utilizarea şi explorarea spaţiului
extraatmosferic după principiile interesului umanităţii, libertăţii explorării spaţiului şi
corpurilor cereşti, neaproprierii naţionale, conformităţii cu dreptul internaţional şi Carta
ONU,responsabilităţii, cooperării şi asistenţei reciproce dintre state 1486.Se au in vedere
principii cum ar fi „recunoaşterea interesului omenirii pentru utilizarea paşnică a spaţiului
extraterestru, a necesităţii cooperării şi schimbului de informaţii între state” 1487.
1484
Idem.,p.160.
1485
R.M.Beşteliu, op.cit.,2003,p.283.
1486
I.Diaconu, Tratat de drept internaţional public, vol.II, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p.358.
1487
M.Niciu, Drept internaţional public, Ed. Servo Sat, Arad, 1997,p.290.
Rezoluţia Adunării Generale ONU din 1963 1962/XVIII asupra principiilor ce
guvernează activitatea statelor în spaţiul extraatmosferic o completează pe cea din 1961,
referitoare la reglementarea activităţilor spaţiale. Astfel, se instituie o serie de obligaţii pentru
statele semnatare, atât în sens de acţiune, cât şi de omisiune în desfăşurarea activităţilor în
spaţiul cosmic. În prima categorie de obligaţii se pot încadra activităţile de explorare şi
folosire a acestui mediu numai în beneficiul întregii umanităţi, conform principiilor dreptului
internaţional şi Cartei ONU, în vederea menţinerii păcii şi securităţii mondiale. De asemenea,
statele trebuie să coopereze şi să-şi acorde asistenţă reciprocă în derularea activităţilor
spaţiale.
În categoria actelor de la care statele, în acest domeniu, trebuie să se abţină, se
evidenţiază interdicţia aproprierii, în orice modalitate, a spaţiului extraatmosferic şi a
corpurilor cereşti (prin proclamarea suveranităţii, ocupaţie sau utilizare, spre exemplu) 1488.
Rezoluţia la care ne referim cuprinde principiile dreptului cosmic, care vor fi ulterior
consacrate prin tratate. Din dispoziţiile rezoluţiilor ONU şi ale tratatelor privitoare la
activităţile desfăşurate de state în spaţiul cosmic rezultă principii şi reguli care se impun atât
statelor, cât şi altor entităţi (lato sensu), participante la aceste operaţiuni 1489. Regimul juridic
al spaţiului cosmic şi al corpurilor cereşti este dominat de principiul libertăţii, preluat din
dreptul mării şi adaptat în funcţie de particularităţile acestui spaţiu 1490.
Prin Rezoluţia 48/80 din 15 decembrie 1983, Adunarea Generală a ONU a declarat
orbita geostaţionară drept „rezervă naturală limitată”, iar utilizarea ei trebuie să fie raţională
şi echilibrată. În cuprinsul Tratatului din 1967 se consacră şi principiul libertăţii de utilizare a
spaţiului extraatmosferic, în condiţii de egalitate a statelor. În Tratat, limitarea de utilizare se
referă la respectarea normelor dreptului internaţional, inclusiv Cartei ONU, pentru evitarea
unui abuz al statelor ce desfăşoară activităţi spaţiale 1491. Statele părţi la Tratatul spaţial, care
desfăşoară activităţi în spaţiul cosmic se vor conforma dreptului internaţional, inclusiv Carta
ONU, în interesul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, precum şi al promovării
cooperării şi înţelegerii internaţionale. De asemenea, tratatul conţine prevederi asupra
demilitarizării spaţiului extraatmosferic, prin interzicerea plasării pe orbita circumterestră a
obiectelor purtătoare de arme nucleare, sau de distrugere în masă, iar corpurile cereşti vor
putea fi utilizate numai în scopuri paşnice. În ceea ce priveşte regimul juridic al astronauţilor,
tratatul prevede că aceştia vor fi consideraţi „trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic”, iar statele
1488
R.M.Beşteliu, op.cit., p.254.
1489
D.Popescu, F.Maxim, Drept internaţional public, Ed. Renaisance, Bucureşti, 2010, p.187.
1490
R.M.Beşteliu, op.cit., p.255.
1491
I.Diaconu,op.cit., 2003, p.261.
sunt obligate să le acorde toată asistenţa posibilă în caz de accident, pericol sau aterizare
forţată pe teritoriul unui alt stat, ori de amerizare în marea liberă şi să îi trimită statului în care
este înregistrat vehiculul lor spaţial1492. Tratatul spaţial conţine şi prevederi referitoare la
responsabilitatea internaţională pentru activităţi naţionale în spaţiul extraatmosferic şi pe
corpurile cereşti, reglementând şi situaţiile când aceste operaţiuni sunt desfăşurate de
organizaţii internaţionale interguvernamentale sau organizaţii neguvernamentale. Dată fiind
importanţa activităţilor spaţiale, „Carta” dreptului cosmic conţine şi reglementări privind
înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, cooperarea tuturor participanţilor la
desfăşurarea unor asemenea operaţiuni, publicitatea activităţilor statelor, organizaţiilor
internaţionale ce au legătură cu explorarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic.
Se poate observa că principiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului cosmic este
exprimat în termeni categorici şi imperativi, angajând toate statele sau entităţile care ar putea
desfăşura activităţi spaţiale, în viitor, pe termen nelimitat. Libertatea generală de utilizare a
spaţiului extraatmosferic, a Lunii şi corpurilor cereşti reprezintă concretizarea a trei aspecte
specifice: libertatea de lansare a obiectelor spaţiale, libertatea de utilizare a orbitelor
(geostaţionară, joasă şi înaltă), libertatea de acces şi staţionare pe Lună şi celelalte corpuri
cereşti.
Regimului juridic al spaţiului extraatmosferic şi corpurilor cereşti i se aplică
principiul imposibilităţii aproprierii naţionale, prin orice mijloace 1493. În cadrul principiului
neaproprierii se înscrie şi situaţia în care statele instalează pe corpurile creşti staţii,
echipamente, acestea necreând drept de proprietate asupra vreunei părţi din solul, sau
subsolul, corpurilor creşti. Totodată, se specifică tipul de armament interzis, de unde putem
deduce ca nici un fel de alte arme nu ar putea fi amplasate în spaţiul cosmic sau pe Lună şi
celelalte corpuri cereşti1494.
Cooperarea internaţională presupune şi asistenţa reciprocă, avându-se în vedere
interesele celorlalte state, activităţile spaţiale realizându-se în aşa manieră, încât să nu se
producă o contaminare nocivă, nici schimbări defavorabile în mediul înconjurător planetei ca
o consecinţă a introducerii în acest mediu a materiilor extraterestre, luându-se măsurile
necesare în acest scop1495.
Principiul se manifestă şi sub aspectul egalităţii statelor în privinţa observării
zborurilor spaţiale, iar art. 11 al tratatului impune statelor să informeze cât mai curând posibil
1492
A. Bolintineanu, A.Năstase, B.Aurescu, op.cit., p.250.
1493
D.Popescu, F.Maxim,op.cit., p.189.
1494
M.Niciu, op.cit., p.293-295.
1495
D. Popescu, A. Năstase, Drept internaţional public, Ed. Şansa, Bucureşti, 1997,p.185.
pe Secretarul General al ONU asupra naturii, stadiului, localizării şi rezultatelor activităţilor
spaţiale, care vor fi comunicate opiniei publice şi comunităţii ştiinţifice.
Art. 8 din Tratatul spaţial menţionează că statul în al cărui registru este consemnat
obiectul lansat în spaţiu va deţine jurisdicţia şi controlul asupra acelui obiect, în timp ce se
află în spaţiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc. Aceeaşi reglementare se aplică şi
personalului care se deplasează cu un obiect spaţial.
Regimul juridic al astronauţilor este înscris în art. 5 al Tratatului spaţial, prevedere
care califică astronauţii drept „trimişi ai omenirii în spaţiul extraatmosferic” 1496. Această
calificare sugerează statelor obligaţii generice de ajutor şi salvare pe care trebuie să le acorde
echipajelor care efectuează zboruri în spaţiul extraatmosferic. Astronauţii beneficiază de
asistenţă în caz de accident, primejdie sau aterizare forţată pe teritoriul altui stat, sau în marea
liberă, statele având obligaţia să le acorde tot ajutorul posibil 1497. Conform Tratatului, statele-
părţi au obligaţia de a informa celelalte state-părţi sau pe Secretarul General al Naţiunilor
Unite, asupra oricărui fenomen care ar pune în pericol viaţa sau sănătatea astronauţilor. 1498
Tratatul spaţial oferă un cadru general şi instituţiei răspunderii internaţionale în
domeniul dreptului cosmic1499. În conformitate cu articolul VI din Tratatul spaţial, este
responsabilitatea statului-parte la tratat să se asigure că orice activitate spaţială desfăşurată de
agenţiile guvernamentale sau neguvernamentale este desfăşurată în siguranţă şi în sfera
dispoziţiilor tratatului şi reglementările naţionale. Activităţile spaţiale desfăşurate de entităţi
neguvernamentale sunt subiectul unei continue supervizări de către statul-parte.
Activităţile spaţiale intră în categoria activităţilor denumite „ultra periculoase”, statul-
parte fiind răspunzător şi în calitatea sa de membru al unei organizaţii internaţionale, care
desfăşoară activităţi spaţiale, alături de organizaţia internaţională implicată 1500.
În dreptul cosmic, instituţia responsabilităţii a fost reglementată mai detaliat în
cuprinsul Convenţiei asupra responsabilităţii internaţionale pentru prejudicii cauzate de
obiecte spaţiale, din 28 martie 1972. Principiul „patrimoniului comun al umanităţii” este
indisolubil legat de principiul „utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii
omeniri”, ca şi cel al „neaproprierii” spaţiului.
1496
B. H, Weston, R. A. Falk, H. Charlesworth, Supplement of basic documents to international law and
world order (American Casebook Series 1997).
1497
M.N, Shaw, International law, Cambridge University Press, 1997, pp. 432–434.
1498
Idem.
1499
R.M.Beşteliu, op.cit., p.260. P.P.C. Haanappel, The Law and Policy of air space and outer space,Kluwer law
international, 2003,p.5.
1500
D. Popescu, A. Năstase, op.cit., p.190.
Tratatul spaţial prevede că astronauţii sunt trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic şi din
acest lucru reiese consecinţa de a supune statele unei obligaţii generice de ajutor şi sprijin 1501.
În orice situaţie, astronauţilor trebuie să li se asigure condiţiile reîntoarcerii lor la autorităţile
de lansare; obligaţia existând numai în condiţiile în care un stat are posibilitatea de a duce la
bun sfârşit o asemenea acţiune, care evidenţiază o obligaţie nu de rezultat.
Pentru prejudiciile survenite pe Pământ sau pe o aeronava în zbor, responsabilitatea
statului de lansare este absolută. Însă dacă prejudiciul se produce în afara suprafeţei
Pământului, într-un obiect spaţial lansat de alt stat, sau persoanelor sau bunurilor de la bord,
statul de lansare răspunde numai de pagubele produse din culpa sa, sau a persoanelor
responsabile. Referitor la cererile pentru acoperirea prejudiciului, Convenţia prevede că
acestea se înaintează pe cale diplomatică. În practică, este dificilă identificarea, în situaţia
dată, a provenienţei obiectului spaţial care a provocat daunele,deci aplicarea răspunderii
statului de lansare nu este posibilă de cele mai multe ori.
Înmatricularea nu are semnificaţia acordată „naţionalităţii” obiectului lansat, pentru că
lansările de obiecte în spaţiul extraatmosferic se poate face nu numai de state, ci şi de
organizaţii internaţionale, sau agenţii ale statelor1502.
Competenţele statelor de lansare au un caracter specific, ce rezultă din înmatricularea
obiectelor spaţiale. Astfel, statele au dreptul şi obligaţia corelativă de a reglementa şi
supraveghea activităţile de la bordul navelor spaţiale, de la lansare până la recuperare,
indiferent unde se găsesc: în spaţiu, pe corpurile cereşti, sau pe Terra. Instituţia înmatriculării
obiectelor spaţiale joacă un rol important legat de responsabilitatea pentru daunele provocate
de obiectele spaţiale şi în aplicarea Acordului asupra salvării şi recuperării astronauţilor şi
obiectelor spaţiale1503.
Statul care are cunoştinţă că un obiect spaţial, sau părţi componente ale sale, au căzut
pe teritoriul de sub jurisdicţia lui, în marea liberă, sau intr-un loc nesupus jurisdicţiei vreunui
stat, va întreprinde măsurile de salvare oportune, la solicitarea şi cu asistenţa statului de
lansare. Dar, în situaţia în care statul teritorial are indicii că obiectele spaţiale sunt
periculoase, va putea să informeze statul de lansare, care va adopta măsuri imediate şi
eficace, sub controlul şi îndrumarea statului teritorial, pentru eliminarea eventualelor
pericole, pe cheltuiala autorităţilor de lansare.
1501
O’Donnell, Declan J., “Appendix D: Model Treaty of Jurisdiction in Outer Space,” in Living and Working
in Outer Space, by Philip R. Harris, Praxis Publishing, Chinchester, England, 1996, p.360.
1502
O’Donnell, Declan J., “International Diplomacy and Outer Space Policy,” Space Governance Journal, Vol. 5
No. 2, July, 1998, p.136.
1503
D.Popescu, F.Maxim, op.cit., p.194.
BIBLIOGRAFIE
Gal, G., Military Space Activity în the Light of General International Law, 2002;
Ghantt, B.,Status of Multilateral Space Agreements in International and United Space Law,
2002;
Mercedes Esquivelde, Cocca, Maria de las, Militarization of Space, în Colloquium on the
Law of Outer Space, Internacional Institute of Space Law, 2002;
Miga-Beşteliu R., Drept internaţional public, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
O’Kolie, Charles, International Law of Satelite Remote Sensing and Outer Space, Dubuque,
Kendall/Hunt Publishing Co., 1989;
Popescu, D., Năstase, A., Drept internaţional public, Casa de editură şi presă Şansa SRL,
Bucureşti, 1997;
Shaw, M.N, International law, Cambridge University Press, 1997;
Ulrike M., Bohlmann, Orbites et fréquences à l´Agence Spatiale Européene, în Journée d
´études de la Comission spatiale, Societé Française de Droit Aérien et spatial – Lyon, 2005,
Éditions A. Pedone.
PARTICULARITĂŢI ALE EXPRIMĂRII
CONSIMŢĂMÂNTULUI STATELOR PENTRU A DEVENI
PĂRŢI LA TRATAT
DOBRE MARINA BRÎNDUŞA

DRĂGAN ROXANA
UNIVERSITATEA „ECOLOGICĂ” DIN BUCUREŞTI
ABSTRACT
A TREATY IS AN AGREEMENT BETWEEN TWO OR MORE STATES WHICH CREATES

BINDING RIGHTS AND OBLIGATIONS IN INTERNATIONAL LAW. THE PRINCIPAL
INTERNATIONAL HUMAN RIGHTS TREATIES ARE MULTILATERAL, AND ARE OPEN TO AS
MANY STATES AS WANT TO JOIN. A TREATY MAY GO BY MANY DIFFERENT NAMES, SUCH
AS "CONVENTION", "COVENANT" AND "PROTOCOL." THE OBLIGATIONS CONTAINED IN A
TREATY ARE BASED ON CONSENT. STATES ARE BOUND BECAUSE THEY AGREE TO BE
BOUND. STATES WHO HAVE AGREED TO BE BOUND BY A TREATY ARE KNOWN AS "STATES
PARTIES" TO THE TREATY.
1. Aderarea ca mod de exprimare a consimţământului de a deveni parte la tratat
Participarea la un tratat se poate face şi prin procedura aderării sau accesiunii, acea
procedură prin care un stat care nu a participat la negociere, devine parte la tratat printr-o
declaraţie unilaterală, făcută în conformitate cu dispoziţiile tratatului. Procedura aderării este,
în mod normal, folosită ca o procedură care permite să extindă tratatul la state care nu au
participat la negociere şi care devin astfel, părţi la tratat; se poate spune că este o procedură
accesorie.
Aderarea (sau accesiunea1504) la un tratat internaţional este actul unilateral al unui stat,
de drept intern, prin care el îşi exprimă dorinţa şi consimţământul de a deveni parte la un
tratat, pe care nu l-a semnat1505.
Dacă privim aderarea sub aspect istoric, aceasta era un proces secundar (sub înţelesul
de act prin care un stat acceptă oferta sau oportunitatea de a deveni parte la un tratat deja
semnat de alte state); în contextul actual a devenit un procedeu primar (act prin care un stat
devine parte la un instrument care urmează să devină tratat al cărui text a fost redactat sub
auspiciile unei organizaţii internaţionale ca O.N.U. sau o instituţie specializată a acesteia).
Acest caracter de alternativă pe care-l are aderarea ca mijloc de exprimare a
consimţământului de a fi legat printr-un tratat este însuşit şi consacrat prin convenţiile pentru
codificarea dreptului tratatelor.
În articolul 11 din Convenţia din 1969, aderarea este enumerată ca una din formele de
exprimare a consimţământului de a fi legat printr-un tratat, iar în art.15 este cuprinsă
reglementarea acestei instituţii:
„Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin aderare:
a. când tratatul prevede că acest consimţământ poate fi exprimat de către acest stat
pe calea aderării;
b. când este stabilit, pe altă cale, că statele participante la negociere conveniseră că

acest consimţământ va putea fi exprimat de către acest stat pe calea aderării; sau
c. când toate părţile au convenit ulterior că acest consimţământ va putea fi exprimat

de către acest stat pe calea aderării”.
O categorie specială de tratate o constituie cele care nu prevăd expres clauza de

aderare, dar nici nu interzic aderarea la ele. În acest caz se consideră că este permisă aderarea
la aceste tratate internaţionale (de exemplu, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite). Când este
vorba de un tratat care prevede un termen pentru ratificare, urmând ca statele care nu se
încadrează în acest termen să adere la el, s-a propus o soluţie pe baza distincţiei, între ipoteza
când nu sunt prevăzute condiţii pentru aderare şi ipoteza când asemenea condiţii sunt
prevăzute:
1504
Procedeul aderării cunoaşte şi denumirea de accesiune (de exemplu, accesiunea la Pactul Societăţii
Naţiunilor a 13 state „invitate să accede la Pact” de membrii originari ai Societăţii Naţiunilor, conform anexei
I), expresie care este întrebuinţată, mai mult, în ţările de limbă engleză.
1505
Marţian I. Niciu, Drept internaţional public, Ed. Servo-Sat, Arad, 1999, p.42.
a. dacă nu este prevăzută posibilitatea de a adera, statul semnatar devine parte la
tratat, indiferent de terminologia folosită, prin ratificare, chiar dacă termenul pentru aceasta
fusese expirat, pe motivul că este vorba de un stat semnatar şi că nu este posibil ca
manifestarea lui de voinţă să fie considerată ca aderare;
b.dacă este prevăzută posibilitatea de a adera, se impune a se face distincţie între

aderare şi ratificare, în sensul că neratificarea în termenul prevăzut, pune statul semnatar în
situaţia de a nu avea altă cale deschisă, decât aderarea.
Formele şi mecanismul aderării la tratate

Procedeele cunoscute pentru aderarea unui stat la un tratat au fost următoarele1506:
a. aderarea printr-un tratat special, folosită mai ales pentru tratatele-contract. În acest
sens poate fi citat modul în care s-au efectuat aderările la Pactul anticomintern din 25
noiembrie 1936 şi la Pactul tripartit din 27 septembrie 1940, aşa cum s-a efectuat aderarea
Greciei şi Turciei la NATO, prin Protocolul din 22 octombrie 1951;
b. aderarea prin schimb de declaraţii (declaraţia de aderare şi declaraţia de acceptare,

atât una cât şi cealaltă fiind supuse ratificării). Este un procedeu tranzitoriu care marchează
limita de aplicare a mecanismelor contractuale;
c. aderarea prin act unilateral, această declaraţie fiind adresată unui guvern desemnat
printr-un tratat pentru a o primi şi despre care va încunoştinţa statele semnatare. Acesta este
procedeul cel mai frecvent folosit în prezent, în aderare fiind văzută exercitarea unei facultăţi
juridice conferite statelor terţe printr-o clauză expresă din tratat.
MECANISMUL aderării la tratate presupune analiza sferei de aplicare şi a modalităţilor

în care aceasta se realizează.
În ce priveşte mecanismul de realizare a aderării, cu referire la întinderea aplicaţiei sale,

facultatea de aderarea este fie nelimitată, fiind oferită tuturor statelor (cum a fost, de
exemplu, cazul Pactului Briand-Kellog), fie limitată, dacă este rezervată numai anumitor
state, desemnate prin tratat (de exemplu, statele semnatare ale unui tratat anterior modificat
sau completat printr-un tratat nou).
Privită din unghiul modalităţilor înfăptuirii sale, aderarea este fie pură şi simplă, fie
condiţionată. Dacă aderarea reprezintă un act liber pe care statul în cauză îl înfăptuieşte în
1506
Charles Rousseau, Droit international public, 5 edition, Dalloz, Paris, 1970, p.114.
virtutea propriei suveranităţi, atunci când consideră că interesele sale dictează aceasta. În
anumite situaţii aderarea la anumite tratate poate să fie un act impus (cazul statelor învinse,
care sunt uneori obligate să adere la anumite tratate multilaterale de interes general 1507).
Condiţiile în care se poate adera la tratate

Statele care participă la negocieri şi încheie tratatul sunt cele care, în mod firesc, au şi
dreptul de a fixa condiţiile în care este posibilă aderarea la acest tratat, inserând în acest scop,
o clauză specială, fie în textul însuşi al tratatului, fie într-un instrument separat. Acest drept
de a fixa condiţiile în care un stat poate să adere la un tratat decurge din principiul potrivit
căruia statele, în virtutea suveranităţii lor, sunt libere să determine statele cu care înţeleg să
stabilească legături convenţionale.
Practica urmată, multă vreme, în cazul tratatelor multilaterale generale elaborate în

cadrul O.N.U. sau al conferinţelor convocate de ea, are un caracter discriminatoriu şi a fost
impus pentru a exclude unele ţări de la participarea la asemenea tratate; dar o asemenea
practică de respingere a universalităţii tratatelor multilaterale generale este contrară
principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. În cazul aderării la alte tratate
multilaterale, urmează să se aplice principiul libertăţii statelor contractante şi deci, ele vor
hotărî, dacă şi în ce condiţii, pot adera la tratat şi alte state, decât cele care au încheiat tratatul.
Părţile originare pot, în unele situaţii, să nu admită aderarea la tratat pentru statele
terţe (fiind vorba de un tratat închis). De cele mai multe ori, statele părţi originare admit ca şi
alte state să adere la tratat; uneori, posibilitatea de a adera este conferită în mod nedeterminat
(oricărui stat), alteori, determinat (anumite state), în funcţie de anumite împrejurări 1508, expres
specificate sau indicând acele state1509; sunt tratate care subordonează fiecare aderare
consimţământului expres sau tacit al statelor contractante sau invitaţiei lor ori al unui organ al
unei organizaţii internaţionale.
Astfel, se poate spune că în general aderarea se face în anumite condiţii stabilite de

statele originare, semnatare ale tratatului, care, în cazul tratatelor multilaterale generale, nu
trebuie să fie restrictive. Aderarea la celelalte tratate multilaterale se face potrivit principiului
1507
De exemplu, art.239-240 din Tratatul de pace de la Saint-Germain din 1919 cu Austria.
1508
Pot fi invitate statele care au fost invitate şi la conferinţa în care a fost adoptat tratatul ( Convenţia de la
Haga din 1907, art.93) sau statele dintr-o anumită regiune.
1509
Pactul Ligii Naţiunilor conţine o clauză de aderare în care erau menţionate 13 state foste neutre.
libertăţii părţilor contractante, statele originare hotărând, în raport de natura tratatului,
posibilitatea aderării şi statele terţe care pot recurge la această măsură 1510.
2. Semnarea tratatelor internaţionale
Semnarea, ca procedeu tehnic, este actul prin care reprezentantul unui stat, împuternicit
în modul convenit, semnează tratatul în numele statului respectiv, având valoarea unei
constatări de fapt, adică constituie actul de încheiere a fazei negocierilor în cursul cărora
instrumentul diplomatic a fost examinat sub toate aspectele sale şi convenit şi redactat în
formă definitivă.
În acelaşi timp, semnarea reprezintă unul din modurile de exprimare a

consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat, valoarea acestui act fiind complet
diferită faţă de prima ipostază.
În cazul organizaţiilor internaţionale, semnarea îndeplineşte aceleaşi funcţii: autentifică

textul sau exprimă consimţământul de a fi legat la tratat. În Convenţia din 1969, semnarea
apare şi ca mijloc de autentificare a textului (art.10) şi ca mod de exprimare a
consimţământului de a fi legat printr-un tratat (art.12). Deşi nu se dă o definiţie propriu-zisă
noţiunii de semnare, ele cuprind elementul necesar pentru caracterizarea acesteia ca
procedură de autentificare a textului tratatului. În art.10, se prevede că textul unui tratat este
stabilit ca fiind autentic şi definitiv prin semnarea, semnarea ad referendum sau parafarea de
către reprezentanţii statelor şi ai organizaţiilor a textului tratatului sau al actului final al unei
conferinţe în care acest text a fost consemnat. Autentificarea textului unui tratat constă în
atestarea solemnă a faptului că statele care au participat la negociere au ajuns să convină
dispoziţiile într-un mod definitiv, aşa cum se află în textul tratatului; este operaţiunea prin
care se stabileşte acest text definitiv, un act sau o procedură vizând a certifica activitatea,
autenticitatea textului.
Diferită de semnarea simplă (pentru autentificare) este procedura semnării definitive

sau depline (signature définitive, full signature) cu consecinţa ca tratatul să fie obligatoriu şi
să producă efecte de la data semnării, fără a mai aştepta ratificarea care intervine ulterior 1511.
1510
A. Bolintineanu, D. Popescu, Mijloace juridice prin care statele devin părţi la tratate, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1967, p.162.
1511
Între tratatele care au intrat în vigoare pe data semnării pot fi menţionate: Pactul de neagresiune ruso-
german din 1939, Tratatul de pace de la Moscova între U.R.S.S. şi Finlanda din 1940, Tratatul de prietenie şi
De asemenea, există o practică răspândită ca atunci când acordul este semnat de părţi la
date diferite şi chiar în locuri diferite, să intre în vigoare la data ultimei semnături. În
ultimele decenii a apărut şi tehnica semnării simultane a unor tratate în mai multe oraşe
desemnate prin textul actului1512.
Numeroase tratate internaţionale la care statele devin părţi prin semnare sunt
identificate prin denumirea de acorduri în formă simplificată. Ele se materializează, de
obicei, în schimb de note, schimb de scrisori, proces-verbal parafat, memorandum, declaraţii
comune. Se remarcă locul deosebit de însemnat pe care „acordurile în formă simplificată” îl
ocupă în practica S.U.A. Astfel, Constituţia din 1787 (în vigoare) prevede că preşedintele nu
poate încheia tratate decât cu avizul şi consimţământul Senatului. Încă din 1797, această
prevedere a fost interpretată ca referindu-se numai la tratate în sens strict şi formal,
admiţându-se că preşedintele poate exprima consimţământul statului de a se lega printr-un
tratat prin semnare în privinţa aşa-numitelor executive agreements, considerate că nu intră în
categoria „tratatelor” propriu-zise. În ceea ce priveşte determinarea acestor executive
agreements, în practica S.U.A. nu s-au stabilit criterii exhaustive1513.
Între acordurile în formă simplificată şi tratatul formal, nu există decât diferenţe de

procedură. În acest sens s-a pronunţat şi Comisia de Drept Internaţional, în comentariul la
art.1 al proiectului din 1962, subliniind că deosebirile din punct de vedere juridic, în măsura
în care ele realmente există, între tratate în sens formal şi tratate în formă simplificată, se
găsesc exclusiv în domeniul formei, metodelor de încheiere şi intrării în vigoare, în celelalte
privinţe aplicându-se aceleaşi reguli ambelor forme de tratate1514.
Situaţii în care exprimarea consimţământului de a fi parte la un tratat se face prin

semnătură
Semnarea ca mod de exprimare a consimţământului de a deveni parte la un tratat
internaţional a fost consacrată prin articolul 12 al Convenţiei de la Viena privind dreptul
tratatelor din 1969 care dispune:
asistenţă între Franţa şi Laos din 1953, cele mai multe tratate de prietenie şi asistenţă mutuală încheiate între
fostele ţări socialiste.
1512
De exemplu, Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare semnat simultan la Moscova, Londra şi
Washington, în anul 1968.
1513
Charles Rousseau, Droit international public, op.cit., p. 96-97; Raluca Miga - Beşteliu, Drept internaţional.
publc, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 269.
1514
A. Bolintineanu, D. Popescu, Mijloace juridice prin care statele devin părţi la tratate, op.cit., p. 119.
„1. Consimţământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin semnătura
reprezentantului acestui stat:
a) când tratatul prevede că semnătura va avea acest efect;
b) când este stabilit pe o altă cale că statele care au participat la negociere conveniseră
că semnătura va avea acest efect; sau
c) când intenţia statului de a conferi semnăturii acest efect rezultă din deplinele puteri
ale reprezentantului său sau a fost exprimată în cursul negocierii.
2. În aplicarea paragrafului 1:
a) parafarea unui text are valoarea semnării tratatului dacă este stabilit că statele care
au participat la negociere conveniseră în acest fel;
b) semnătura ad referendum pusă pe un tratat de către reprezentantul unui stat, dacă

acesta o confirmă, are valoarea semnării definitive a tratatului”.
Astfel, articolul 12, prin paragraful 1 admite că semnarea unui tratat de către un
reprezentant constituie expresia consimţământului statului de a fi legat prin tratat în trei
cazuri: atunci când tratatul prevede acest lucru; când părţile convin ca acesta să fie efectul
semnării (apelându-se la elementele de probă pentru a demonstra intenţia părţilor); şi atunci
când intenţia unui stat, privit individual, de a semna rezultă din deplinele puteri pe care i le-a
conferit reprezentantului său ori a fost exprimată în cursul negocierilor (unele state pot fi
legate la tratat prin simpla semnare, altele – care consideră ratificarea ca esenţială din punct
de vedere al propriei reglementări – să apeleze la acest procedeu de exprimarea a
consimţământului).
Cele două ipoteze care apar la semnarea tratatelor (parafarea şi semnarea ad

referendum) sunt reluate de paragraful 2 al articolului 12 cu precizarea situaţiilor în care
acestea constituie o semnare exprimând consimţă-mântul statului de a fi legat prin tratat.
Astfel este necesar ca statele să fi înţeles că parafarea era folosită ca o semnătură în bună şi
cuvenită formă şi să fi acceptat că valorează semnătura. În acelaşi sens, semnătura ad
referendum echivalează cu exteriorizarea consimţământului numai dacă aceasta este
confirmată1515.
1515
Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.382.
2.1. Proceduri de semnare a tratatelor
Semnarea definitivă
Semnarea definitivă a tratatului este momentul intrării sale în vigoare, dacă aşa se
prevede în textul tratatului, sau a fost prevăzut pe altă cale, sau rezultă din deplinele puteri ale
agenţilor care au negociat tratatul, ori s-a stabilit astfel în timpul negocierii tratatului (art.12
din Convenţia de la Viena, din anul 1969).
În practica tratatelor internaţionale sunt cazuri când tratatul internaţional intră în

vigoare după scurgerea unui termen, de la semnarea lui definitivă 1516, sau el intră în vigoare la
o anumită dată, posterioară semnării lui definitive1517.
Semnarea AD REFERENDUM
În practică se întâlnesc situaţii când delegaţia care participă la negocieri este autorizată
să semneze tratatul ad referendum, semnătură făcută cu titlu provizoriu şi sub rezerva
confirmării. Spre deosebire de ratificare, confirmarea în acest caz se referă exclusiv la
semnătură, neavând semnificaţia confirmării tratatului, în consecinţă, aceasta oferind statului
calitatea de semnatar de la data însăşi a semnării.
Acest procedeu poate avea loc în cazul unui tratat bilateral, dar poate fi folosit şi în
cazul unui tratat multilateral (delegaţia semnează făcând această precizare) 1518. Astfel în cazul
tratatelor multilaterale pentru înfiinţarea unor organizaţii internaţionale sau încheiate sub
egida lor, statele care au participat sau nu la negocieri au dreptul de a semna aceste tratate,
dacă acestea prevăd clauza triplei opţiuni.
Semnătura, odată confirmată, constituie o semnare în bună şi cuvenită formă şi este

considerată ca atare, pentru scopurile prezentelor articole relative la exprimarea
consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat.
1516
De exemplu, Acordul româno-austriac de desfiinţare a vizelor, din 1986, prevede că intră în vigoare după 30
de zile de la semnarea lui.
1517
Cum ar fi Acordul româno-albanez de desfiinţare a vizelor, din 1965, care stipulează că intră în vigoare de la
data de 1 martie 1965.
1518
Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, op.cit., p. 382.
Parafarea
Semnarea tratatului poate fi precedată în anumite cazuri 1519 de o operaţiune intermediară

– parafarea –, cu alte cuvinte, certificarea textului tratatului, spre a nu fi schimbat.
Această formalitate intervine în acele situaţii în care statele nu au dat reprezentanţilor

lor depline puteri pentru a semna tratatul, sau când există o oarecare incertitudine în legătură
cu acceptarea definitivă a textului tratatului de către un anumit stat. De obicei, intervalul între
parafare şi semnare este de câteva săptămâni1520.
Parafarea constă în aplicarea pe textul tratatului a semnăturilor prescurtate – a

iniţialelor plenipotenţiarilor care le-au negociat. De regulă, negociatorii sunt cei care
parafează, pentru că rostul parafării este să fixeze într-un document ceea ce s-a negociat şi
convenit.
Semnătura amânată (signature différée)
Semnătura amânată (signature différée) are loc în cazul în care un stat a participat la
elaborarea textului unui tratat, dar nu poate să-l accepte imediat. În acest caz, statului care nu
semnează imediat îi rămâne deschisă posibilitatea de a semna mai târziu. Semnătura amânată
trebuie să fie prevăzută în tratat şi, în mod obişnuit, se fixează un termen (în practică acesta
este între 6 şi 9 luni) în care această semnare este posibilă.
Explicaţia acestei practici este faptul că, deşi statele care pot semna mai târziu au
participat la elaborarea textului, forma finală a tratatului este stabilită în ultimele momente ale
conferinţei, plenipotenţiarii neavând timp să comunice acest text guvernelor lor. În aceste
condiţii este de dorit să li se lase un interval de timp pentru a face evaluările necesare.
În practică există şi tratate multilaterale deschise spre semnare statelor care nu au

participat la negocieri, fără a fixa un termen pentru acesta, aplicându-se regula signature
différée.
La origine, semnătura amânată era un simplu artificiu menit să dea timp unui
plenipotenţiar care era, pentru moment, indisponibil sau aştepta indicaţii de la guvernul său;
1519
De exemplu, parafarea Acordurilor de la Dayton cu privire la pacea în fosta Iugoslavie, în 1995.
1520
Poate fi citat cazul tratatelor de la Locarno, care au fost parafate la 16 octombrie 1925 şi semnate apoi la
Londra, la 1 decembrie în acelaşi an.
mai târziu, a fost deschisă pentru anumite state, limitativ desemnate prin tratat, spre a le
permite să ia parte la tratat; în contextul actual s-a permis, printr-o nouă şi specială extindere,
statelor care nu luaseră parte la negocieri să semneze după un termen care, practic, este
nelimitat.
S-a exprimat opinia1521 că această procedură de încheiere a tratatului are implicaţii

serioase: statele care semnează o convenţie nu ştiu exact faţă de cine se angajează; pe de altă
parte, semnătura dată mai târziu de un stat care nu era parte originară la tratat, devine
echivalentă cu o aderare.
Natura juridică a instituţiei semnăturii amânate a generat divergenţe în literatura

juridică de specialitate, certă dovedindu-se configuraţia proprie, prin efectele ei apropiindu-se
când de semnare, când de aderare. Astfel, dacă semnarea amânată este supusă ratificării, ea
nu poate avea decât valoarea unei semnări urmate de ratificare; dacă semnarea amânată nu
este supusă ratificării, ea constituie un mod de exprimare a consimţământului, ca şi semnarea
definitivă sau aderarea.
2.2. Importanţa semnării tratatelor

În cazul semnării simple, ca primă etapă a procedurii de încheiere a tratatelor, face
parte din seria necesară a actelor care trebuie îndeplinite pentru ca statele să devină parte la
tratat, se creează în avantajul statelor semnatare un statut provizoriu care este mai favorabil
decât cel al statelor care, nesemnând sau neaderând la tratat, nu se pot prevala de nici un titlu.
Semnarea nu conferă însă nici unul din drepturile propriu-zise derivând din tratat, pentru că
acesta nu este în mod real încheiat înainte de a fi fost ratificat.
Statutul provizoriu dă dreptul statului semnatar de a face obiecţii la rezervele formulate

de alte state; efectul definitiv fiind subordonat ratificării, singurul efect imediat se reduce la
aceea că avertizează statul care face rezerva despre faptul că atunci când va interveni
ratificarea, va fi în prezenţa unei obiecţiuni veritabile la rezerva sa.
În cazul în care semnarea tratatului exprimă consimţământul unui stat de a fi legat prin
acel tratat, statului respectiv îi este conferită calitatea de parte la tratat. Dacă joacă numai
rolul de autentificare, semnarea marchează existenţa unui text definitiv care a fost convenit
1521
Ion M. Anghel, Dreptul tratatelor, op.cit., p.385.
între părţile participante la negocieri, fiind primul act prin care se constată, în mod oficial şi
definitiv, că există un text al tratatului.
În general, semnătura pusă pe un tratat este un act pur şi simplu, deci necondiţionat, dar
există posibilitatea ca semnătura să fie însoţită de rezerve cu privire la anumite articole sau
clauze ale tratatului (ce pot avea caracterul unor rezerve, al unor interpretări sau reafirmarea
unei anumite poziţii).
Bibliografie
Anghel, I. M., Drept diplomatic şi consular, vol II, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2003;
Anghel, I. M., Dreptul tratatelor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
Bolintineanu, A., Popescu, D., Mijloace juridice prin care statele devin părţi la tratate, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1967;
Diaconu, I., Manual de drept internaţional public, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007;
Herchi, Ş., Dreptul tratatelor, Ed. Convex, Oradea, 2004;
Miga-Beşteliu, R., Drept internaţional public, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005;
Moca, Gh., Duţu, M., Dreptul internaţional public, vol I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2008;
Niciu, M. I., Drept internaţional public, Ed. Servo-Sat, Arad, 1999;
Purdă, N., Ţarcă, Ş. Velişcu, V., Pîrvu, L., Drept internaţional public, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2008;
Rousseau, Ch., Droit international public, 5 edition, Dalloz, Paris, 1970.
REGIMUL JURIDIC AL NAVIGAŢIEI AERIENE
CONVENŢIA DE LA CHICAGO DIN 1944
MANOLE GABRIELA-CRISTINA
DUMITRESCU ANDREEA
ABSTRACT
THE CONVENTION ON INTERNATIONAL CIVIL AVIATION, ALSO KNOWN AS THE
CHICAGO CONVENTION, ESTABLISHED THE INTERNATIONAL CIVIL AVIATION
ORGANIZATION (ICAO), A SPECIALIZED AGENCY OF THE UNITED NATIONS CHARGED
WITH COORDINATING AND REGULATING INTERNATIONAL AIR TRAVEL.[2] THE
CONVENTION ESTABLISHES RULES OF AIRSPACE, AIRCRAFT REGISTRATION AND SAFETY,
AND DETAILS THE RIGHTS OF THE SIGNATORIES IN RELATION TO AIR TRAVEL. THE
CONVENTION ALSO EXEMPTS AIR FUELS FROM TAX.
1. Consideraţii introductive
Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer adiacentă teritoriului terestru şi acvatic, în
care statul îşi exercită suveranitatea.
Spaţiul aerian de deasupra mării libere, ca şi cel de deasupra zonei economice
exclusive şi al platoului continental al unor state reprezintă spaţiul aerian internaţional,
deschis navigaţiei aeriene a tuturor statelor.
Regimul juridic al spaţiului aerian reprezintă totalitatea regulilor stabilite prin
convenţii internaţionale cu privire la spaţiul aerian. Ca urmare a progreselor rapide ale
aviaţiei după anul 1900, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene şi creării unor
norme de drept internaţional menite să guverneze activitatea statelor în acest mediu. A luat
naştere astfel şi s-a dezvoltat rapid o nouă ramură a dreptului internaţional, respectiv dreptul
aerian.
În doctrina burgheză au fost formulate două teorii principale cu privire la problema
suveranităţii asupra spaţiului aerian: teoria libertăţii aerului şi teoria suveranităţii statului
asupra spaţiului aerian, în final a fost consacrat principiul suveranităţii statului asupra
spaţiului aerian (Convenţia de la Paris din 1919, de la Havana din 1928, de la Chicago din
1944 etc.).
Convenţia de la Paris din 1919 stipula că fiecare parte are suveranitate completă şi
exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său. Spaţiul aerian de deasupra
largului mării este liber. Statele contractante admit în relaţiile dintre ele şi în condiţii de
egalitate şi reciprocitate, libertatea de trecere în timp de pace pentru aeronavele civile ale
celorlalte părţi contractante pe deasupra teritoriului lor. Convenţia de la Paris (1919) a fost
înlocuită de prima Convenţie de la Chicago (1944) cu privire la aviaţia civilă internaţională.
Conform acestei Convenţii avioanele civile, particulare, care nu sunt folosite pentru
servicii aeriene internaţionale regulate, au dreptul de a zbura peste teritoriul celorlalte părţi
contractante, precum şi dreptul de a face escale în scopuri necomerciale, fără autorizaţie
prealabilă. Alte convenţii adoptate la Chicago în anul 1944 au fost: Convenţia cu privire la
tranzitul serviciilor aeriene internaţionale şi Convenţia cu privire la transportul aerian
internaţional, la care a aderat şi România. Pe lângă convenţiile multilaterale, există
numeroase convenţii bilaterale privind navigaţia şi transportul aerian civil. Regimul
aeronavelor militare este similar cu regimul navelor maritime de război.
2. Regimul juridic al spaţiului aerian

Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că
fiecare stat are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat deasupra
teritoriului său. În cuprinsul acestui spaţiu, care constituie spaţiul aerian naţional, se
recunoaşte libertatea traficului aerian, implicând un drept de trecere inofensivă a aeronavelor
civile ale altor state care să se exercite în condiţii stabilite de fiecare stat.
Suveranitatea statului asupra spaţiului său aerian se materializează în primul rând
prin dreptul său de a stabili regimul juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru
aeronavele naţionale, cât şi pentru cele străine.
Fiecare stat reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a
spaţiului său aerian şi poate interzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în
acest spaţiu.
Orice violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o
încălcare a suveranităţii statului şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava
infractoare să aterizeze, şi de a lua şi alte măsuri considerate drept necesare pentru apărarea
securităţii sale.
Orice aeronavă are naţionalitatea statului în ale căror registre este înscrisă.
Cu prilejul înmatriculării se face distincţia între aeronavele de stat şi cele civile;
distincţia nu are în vedere criteriul proprietăţii ci funcţiile pe care le îndeplinesc aeronavele.
3. Convenţia de la Chicago
Statele au competenţă deplină şi exclusivă de a stabili regimul juridic al spaţiului lor
aerian cu privire la orice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri
comerciale, militare, competenţă jurisdicţională etc., cu luarea în considerare a
angajamentelor internaţionale
Evoluţia tehnicilor de navigaţie aeriană şi intensificarea utilizării acestui spaţiu au
determinat o larga colaborare internaţională pentru stabilirea unor reguli juridice
internaţionale profitabile pentru toate statele.
Statele au competenţă deplină şi exclusivă de a stabili regimul juridic al spaţiului
lor aerian cu privire la orice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri
comerciale, militare, competenţă jurisdicţională etc., cu luarea în considerare a
angajamentelor internaţionale
Prevederi ale Convenţiei din 1944:
- dreptul aeronavelor străine care nu sunt folosite pentru servicii aeriene
internaţionale regulate de a pătrunde pe teritoriu, de a-l traversa în tranzit fără escală şi de a
face escale necomerciale, fără autorizaţie prealabilă, sub rezerva statului survolat de a cere o
autorizaţie;
- dreptul aceloraşi aeronave, dacă transportă pasageri, mărfuri sau poştă, să îmbarce
sau să debarce călători, să încarce sau să descarce mărfuri sau poştă, cu respectarea regulilor
statului de îmbarcare sau debarcare;
- serviciile aeriene regulate nu pot fi exploatate deasupra sau în interiorul unui stat
dacă nu au permisiunea specială sau o autorizaţie a acestuia;
- cabotajul este permis numai pentru aeronavele statului pe teritoriul căruia se execută
transportul.
Convenţia reglementează şi aspecte privitoare la naţionalitatea aeronavelor, navigaţia
aeriană, condiţii pe care trebuie să le îndeplinească aeronavele(documente de bord, aparatură,
certificate, autorizaţii şi brevete etc.), norme şi practici internaţionale
Convenţia a creat Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, cu scopul de a dezvolta
principiile şi tehnicile aviaţiei internaţionale şi de a favoriza dezvoltarea transporturilor
aeriene internaţionale.
Tot la Chicago, în acelaşi an, s-au adoptat două acorduri internaţionale care stabilesc
cele cinci libertăţi ale aerului (2 de trafic aerian şi 3 comerciale):
- Dreptul de survol(de tranzit);
- Dreptul de a ateriza în scopuri necomerciale(din motive tehnice);
- Dreptul de a debarca pasageri şi mărfuri care provin din statul a cărui naţionalitate o
are nava;
- Dreptul de a îmbarca pasageri şi mărfuri cu destinaţia statului a cărui naţionalitate o
are nava;
- Dreptul de a îmbarca şi debarca pasageri şi mărfuri din şi pe teritoriul statelor părţi.
Bibliografie
Miga-Besteliu R., Drept internaţional public, vol. II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005;
Moca Gh., Dutu, M., Drept internaţional public, vol.1, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2008;
Popescu , M., Drept internaţional public, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.
SUCCESIUNEA STATELOR
POPA MǍDǍLINA FLORINA

IATAN ANGHEL ANDREEA MIHAELA
ABSTRACT
SUCCESSION MAY REFER TO THE TRANSFER OF RIGHTS, OBLIGATIONS, AND/OR

PROPERTY FROM A PREVIOUSLY WELL-ESTABLISHED PRIOR STATE (THE PREDECESSOR
STATE) TO THE NEW ONE (THE SUCCESSOR STATE). TRANSFER OF RIGHTS, OBLIGATIONS,
AND PROPERTY CAN INCLUDE OVERSEAS ASSETS, PARTICIPATION IN TREATIES,
MEMBERSHIP IN INTERNATIONAL ORGANIZATIONS, AND DEBTS. A SPECIAL CASE ARISES,
HOWEVER, WHEN THE PREDECESSOR STATE WAS SIGNATORY TO A HUMAN RIGHTS
TREATY, SINCE IT WOULD BE DESIRABLE TO HOLD THE SUCCESSOR STATE
ACCOUNTABLE TO THE TERMS OF THAT TREATY, REGARDLESS OF THE SUCCESSOR
STATE'S DESIRES.
Există situaţii când, prin voinţa popoarelor respective sau datorită unor împrejurări
independente de aceasta, configuraţia politică şi teritorială a unor state suferă importante
transformări.Dincolo de efectele pe care le produc în cadrul intern al statelor, asemenea
transformări au implicaţii deosebite şi pentru relaţiile internaţionale.
Modificările teritoriale, indiferent că acestea duc la apariţia unor noi state, astfel cum
s-a întâmplat în cazul dezmembrării unor imperii sau a desfăşurării procesului de
decolonizare, la schimbări majore în natura unui stat, determinate de procese revoluţionare
sau la transferuri de teritorii de la un stat la altul, pun în dreptul internaţional problema
succesiunii noilor state la statele anterioare.
Modificările teritoriale pot consta în:

a) reunirea mai multor state într-unul singur, pe calea fuziunii sau a absorbţiei ( cazuri
numeroase în cadrul procesului de unificare a statelor europene, iar mai recent reuniunea
R.F.G.cu R.D.G. în 1990);
b) dezmembrarea unui stat, în urma căruia apar mai multe state independente
(destrămarea Imperiului Austro-Ungar în 1919, iar mai recent dizolvarea U..R.S.S. şi a
Iugoslaviei după 1989);
c) separarea sau secesiunea, când din cadrul unui stat se desprinde un alt
stat(Pakistanul sau Bangladeşul desprinse de India, Norvegia desprinsă de Suedia etc);
d) transferul de teritorii de la un stat la altul.
În asemenea situaţii se pune problema în ce măsură între statele noi şi cele vechi sau
între statele implicate în asemenea modificări are loc transmiterea unor drepturi şi obligaţii
asumate de statele respective până la apariţia modificărilor teritoriale.
Principalele probleme care se ridică în cadrul succesiunii statelor se referă la

succesiunea la tratate, la bunuri, la arhive şi la datoria de stat, iar uneori şi la cetăţenie.
În dreptul internaţional clasic rezolvarea unor asemenea probleme s-a făcut prin
transpunerea automată a principiilor succesiunii de drept civil din dreptul intern în cadrul
dreptului internaţional public.
În dreptul internaţional contemporan a devenit, însă, clar că o asemenea soluţie nu

este cea indicată, în dreptul internaţional aflându-ne în prezenţa nu a unei simple succesiuni,
ci a unui transfer de suveranitate, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Statul succesor nu este continuatorul statului predecesor.Fiecare dintre ele are o

personalitate juridică proprie. Succesiunea într-un teritoriu determinat atrage înlocuirea
ordinii juridice a statului predecesor cu ordinea juridică a statului succesor. Ca urmare, statul
succesor nu este în principiu obligat să preia automat şi integral drepturile şi obligaţiile
statului predecesor, în virtutea suveranităţii sale are dreptul de a decide în ce măsură va
menţine reporturile juridice ale predecesorului său. Respingerea raporturilor juridice, a
drepturilor şi obligaţiilor anterioare incompatibile cu politica internă şi externă, cu interesele
legitime ale statului succesor, semnifică manifestarea suveranităţii sale.
Pe de altă parte, însă, statul succesor poate avea el însuşi interesul de a menţine o
anumită continuitate juridică şi a nu înlătura întru totul ordinea juridică a statului predecesor
pentru a realiza o relativă stabilitate în ordinea sa internă şi a nu reconstrui ceea ce este deja
bine construit. De asemenea , nu este nici în interesul comunităţii internaţionale în ansamblul
său şi nici al statelor terţe ca succesiunea unui stat să ducă la ruperea oricăror legături cu
obligaţiile asumate de statul predecesor.
De aceea, noua autoritate a statului succesor va selecta şi va prelua prin intermadiul

succesiunii anumite elemente ale ordinii juridice vechi, atât cu privire la garantarea unor
drepturi ale unor persoane fizice sau juridice în raport cu alte state, cât şi cu privire la
respectarea unor angajamente internaţionale anterior asumate.
Succesiunea statelor în dreptul internaţional este deosebit de controversată.Până în

prezent nu s-a putut ajunge, nici pe cale cutumiară, nici prin tratate, la reguli uniforme cu
aplicabilitate generală privind modul în care trebuie să se procedeze la transferul de
suveranitate.În majoritatea cazurilor problemele legate de succesiunea între statul predecesor
şi statul seccesor s-au rezolvat prin acorduri speciale între aceste state, sau prin unele legi
interne ori prin declaraţii unilaterale ale statului succesor.
Unele principii şi tendinţe generale ale practicii privind rezolvarea diferitelor cazuri
de succesiune a statelor au fost codificate în două convenţii internaţionale, ambele semnate la
Viena, care nu au intrat, însă, până în prezent în vigoare: „ Convenţia referitoare la
succesiunea statelor cu privire la tratate” (1978) şi „ Convenţia referitoare la succesiunea
statelor în ce priveşte bunurile, arhivele şi datoriile” (1983).
În continuare vom prezenta principiile şi normele privind succesiunea statelor în

situaţii tipice de succesiune şi anume fuziunea şi dezmembrarea statelor, în situaţii tipice de
succesiune şi anume fuziunea şi dezmembrarea statelor, transferarea de teritorii şi formarea
noilor state ca urmare a lichidării sistemului colonial, urmărind domeniile principale în care
se pun asemenea probleme: succesiunea la tratatele incheiate, situaţia bunurilor preluate,
datoriile contractate de statul predecesor.
În cazul fuziunii sau dezmembrării statelor în principiu există o continuitate între

obligaţiile statului predecesor şi statul succesor.
Statul succesor trebuie să menţină tratatele care legau statul predecesor cu privire la
ansamblul teritoriului său, cu unele precizări şi anume:
-îşi menţin valabilitatea pentru statul sau statele succesoare tratatele care stabilesc
frontiere sau orice alt regim teritorial, cum sunt cele privind navigaţia fluvială, transportul
energiei electrice, comunicaţiile feroviare, statutul canalelor;
-îşi continuă valabilitatea tratatelor prin care s-au creat situaţii obiective, opozabile
erga omnes, cum ar fi neutralitatea, zonele demilitarizate sau libertatea navigaţiei pentru toţi
în anumite spaţii marine (în marea liberă, în strâmtorile internaţionale etc.);
-rămân de asemenea în vigoare tratatele în cuprinsul cărora se impun norme

imperative (jus cogens);
-tratatele de comerţ, de extrădare, tratatele multilaterale, cele cu caracter tehnic îşi pot
continua aplicarea dacă noul stat şi celelalte părţi la tratat convin în acest sens sau dacă din
conduita lor rezultă că doresc acest lucru;
-în principiu, statul succesor va putea deveni membru al unei organizaţii

internaţionale din care făcea parte un stat predecesor dacă se manifestă în acest sens în mod
expres conform procedurilor prevăzute de actul constitutiv al organizaţiei pentru primirea de
noi membri. În cadrul fostei U.R.S..S. Rusia a fost considerată continuatoarea dec drept a
fostei U.R.S.S.;
-tratatele politice ( de alianţă) care sunt legate de existenţa politică a statului anterior,
precum şi cele care prevăd stabilirea de baze militare, îşi încetează aplicabilitatea odată cu
dispariţia statului care le-a încheiat, ele neputând fi opozabile statului succesor.
Cu privire la bunurile şi creanţele statului anterior, legate de teritoriul acestuia,

indiferent dacă se găsesc în interiorul său ori în străinătate, regula este că se transmit statului
succesor toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut statului predecesor, în principiu
fără despăgubiri şi fără un tratat special în acest scop.
În ce priveşte datoriile statului anterior faţă de state sau creditori străini regulile sunt
mai nuanţate, neexistând norme unanim acceptate.
Dacă statul anterior continuă să existe după formarea unui nou stat, el rămâne în
principiu dator în continuare.
În cazul în care statul anterior a dispărut fiind încorporat în noul stat, practica este
diversificată.Uneori statele noi au preluat datoriile statelor anterioare (Belgia, în 1907, după
încorporarea statului Congo), alteori le-au refuzat (Anglia, în 1901, după anexarea
Transvaalului).Tratatele de pace din 1919 au impus statelor succesoare ale Imperiului Austro-
Ungar plata datoriilor contractate de vechiul stat imperial.
Datoriile contractate de autorităţile locale sau de cele centrale, dar în folosul exclusiv
al teritoriului în legătură cu care se pune problema succesiunii, trec, de principiu, asupra
statului succesor.
În cazul transferării unui teritoriu, când o parte a teritoriului unui stat trece sub
suveranitatea altui stat, se aplică în general următoarele reguli:
-Pe teritoriul transferat îşi încetează aplicabilitatea tratatelor încheiate de statul de la

care s-a făcut transferul şi intră în vigoare tratatele statului dobânditor;
-Bunurile de stat aflate pe teritoriul cedat trec în proprietatea statului dobânditor;
-Datoriile se transferă de regulă în baza unui acord , iar în lipsa acestuia datoria de stat
trece de la statul predecesor la statul succesor într-o proporţie echitabilă, luându-se în
considerare, pentru comparare, proprietăţile sau drepturile care trec la celălalt stat.
În cazul formării noilor state ca urmare a lichidării sistemului colonial, statele care şi-
au dobândit independenţa au făcut să înceteze tratatele, prin care fusese instituit statutul lor
de colonie, protectorat sau altă formă de aservire, precum şi toate tratatele politice
incompatibile cu noul lor statut de state suverane.
În ce priveşte celelalte tratate încheiate de statul tutelar referitoare la teritoriul unui

stat aservit care şi-a dobândit independenţa, noile state fie au încheiat tratate de succesiune cu
fostele metropole, fie au făcut declaraţii unilaterale de continuare generală sau de continuitate
parţială ori temporară a raporturilor internaţionale anterioare, urmate de precizarea pe cale
unilaterală sau prin tratate încheiate cu alte state a raporturilor internaţionale pe care înţeleg
să le continue.
În rezolvarea tuturor problemelor de succesiune a noilor state s-au aplicat , cu

nuanţele necesare, principiile referitoare la succesiunea privind tratatele internaţionale,
bunurile şi datoriile statelor.
În doctrina dreptului international, marea majoritate a autorilor nu discută nu atât
legitimitatea de succesiune, cât elementele principale care definesc instituţia desemnată în
raporturile dintre state prin această denumire1522.
Lucrările Comisiei de drept internaţional începute în 1962 în aceastî problemă s-au desfăşurat
în acelaşi sens, iar membrii au afirmat fără echivoc specificul succesiunii în dreptul
internaţional faţă de cel intern.
Potrivit Convenţiei de la Viena din 1978 un nou stat independent nu este obligat să
menţină un tratat sau să devină parte la acesta numai pentru simplu fapt că la data succesiunii
statelor tratatul era în vigoare în privinţa teritoriului la care se referă acea succesiune.
Astfel, în ceea ce priveşte tratatele bilaterale statul succesor nu este ţinut să devină
parte la tratatele încheiate de statul predecesor pe care le poate denunţa. În privinţa tratatelor
multilaterale, noul stat independent urmează, printr-o notificare, să-şi stabilească calitatea de
parte la un tratat multilateral care la data succesiunii statelor era în vigoare pentru teritoriul în
cauză, cu excepţia cazurilor în care rezultă din tratat sau se stabileşte că aplicarea tratatului de
statul nou ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului.
Statul succesor poate prelua, în mod liber, de la statul predecesor acele drepturi şi
obligaţii rezultând din tratate sau cu privire la alte domenii care sunt conforme cu interesele
sale ca stat suveran.
Această trăsatură a succesiunii rezultă şi din cele două convenţii privind succesiunea
la tratate din 1978 şi respectiv succesiunea la bunuri, arhive şi datorii de stat din 1983 1523.
Liberul consinţământ al statului succesor se manifestă şi în cazul în care succesiunea

sa ar fi prevazută într-un tratat încheiat de statul predecesor (art. 10). Principii similare
consacră şi convenţia din 1983.
1522
J. G. Strake considera termenul de “succesiune a statului” ca o denumire greşită, dar îl reţine în sensul
dreptului internaţional, al Convenţiilor din 1978 şi 1983 existente în acest domeniu (Introduction to
International Law, London, 1984, pp. 310-311). Ch. Rousseau considera successiunea ca o “formulă puţin
fericită”, “inexactă”, dar recunoaşte că “este universal acceptată” în dreptul internaţional (Droit international
public, 5 edition, Dalloz, Paris, 1970, p.166).
1523
In acest sens, conventia din 1978 dispune ca succesiunea noilor state se exercita pe baza liberului
consimtamant al lor cu privire la preluarea (sau respingerea) tatatelor preexistente (art. 8-10, 16 din
conventie), in conditiile respectarii suveranitatii fiecarui stat asupra bogatiilor naturale ale teritoriului sau.
Cât priveşte schimbarea guvernelor, nu se poate invoca succesiunea, ci în cauză este
vorba de principiul continuităţii statului1524.
În concluzie, putem considera succesiunea statelor în dreptul internaţional ca fiind

substituirea unui stat (predecesor) de către altul (succesor) cu privire la un teritoriu
determinat, având ca rezultat exercitarea de către statul succesor al dreptului de a decide, în
mod liber, asupra drepturilor şi obligaţiilor internaţionale preexistente, în temeiul
suveranităţii sale şi al dreptului poporului de a-şi hotărî singur soarta.
Bibliografie
Geamanu, G., Drept international public, vol. I, ed. Didactica, Bucuresti, 1981;
Grigore, C., Suceavă, I., Cloşcă, I.,.Drept internaţional public, vol. I, Ed. Artprint, Bucureşti,
2001;
Miga Beşteliu, R., Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public, Ed. All,
Bucureşti, 1998;
Moca, Gh., Dutu, M., Drept international public, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2008;
Năstase, A., Aurescu, B., Jura, C., Drept internaţional public, ed. 5, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2009;
Popescu, M., Drept internaţional public, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;
Popescu, M.I., Drept international public, ed. Artprint, Bucuresti, 2001;
Rousseau, Ch., Droit international public, 5 edition, Dalloz, Paris, 1970;
Selejan-Guţan , B., Crăciunean, L., Drept internaţional public, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2008;
Strake, J. G., Introduction to International Law, London, 1984.
1524
N. Q. Dinh, op. cit., 1995, p.513; D. P. O`Connel, State Succesion in Municipal Law and International Law,
Cambridge, 1967, vol I, p. 132
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
LUPU LAURA COSMINA

PREDUŢ ADELINA
ABSTRACT
SUBJECTS OF INTERNATIONAL LAW CAN BE DESCRIBED AS THOSE PERSONS OR

ENTITIES WHO POSSESS INTERNATIONAL PERSONALITY. THROUGHOUT THE 19TH
CENTURY, ONLY STATES QUALIFIED AS SUBJECTS OF INTERNATIONAL LAW. AFTER, THE
SECOND WORLD WAR, MORE AND MORE NEW ACTORS EMERGED IN THE INTERNATIONAL
LEGAL SIDE.
Subiectele de drept internaţional prezintă trăsături caracteristice, generate de

specificul şi particularităţile relaţiilor internaţionale, fapt care determină şi diferitele abordări,
uneori contradictorii, ale conceptului de subiect de drept internaţional în doctrina juridică.
Timp îndelungat dreptul internaţional a fost creat şi a reglementat doar raporturile

dintre state. La începutul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, sub influenţa progresului
tehnic şi a cooperării dintre state, apar organizaţiile internaţionale interstatale 1525.
Calitatea de a participa la realizarea relaţiilor internaţionale aparţine, înainte de toate,

statului în virtutea suveranităţii sale1526. Sunt specificate şi celelalte entităţi (popoarele care
luptă pentru eliberare, organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale,
societăţile transnaţionale) cărora le poate fi recunoscută situaţia juridică specifică în baza
căreia acestea obţin calitatea de subiect de drept internaţional în măsura şi în limitele
determinate de statele membre ale comunităţii internaţionale1527.
1525
Odată cu destrămarea sistemului colonial, o nouă entitate îşi face apariţia în viaţa internaţională, şi anume,
naţiunea (popoarele) care luptă pentru eliberare.
1526
Suveranitatea este cea care-i conferă statului personalitate juridică internaţională, aptitudinea de a acţiona
în cadrul comunităţii interna ţionale, prin exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor. Organizaţiile
internaţionale guvernamentale deţin această calitate în măsura şi în limita în care o determină statele, ele fi
ind creaţia subiecţilor originari.
1527
N.Q.Dinh, P.DAillier, A.Pellet, Droit international public, LGDJ, Paris, 1987, p.368.
Subiectul de drept internaţional este titularul de drepturi si obligaţii a cărui capacitate
de a participa la raporturi juridice este prevăzută de lege 1528. O caracteristică aparte a
subiecţilor dreptului internaţional constă în faptul că ei nu numai că pot fi supuşi răspunderii
internaţionale, dar şi dispun de capacitatea de a acţiona în mod direct prin proceduri adecvate
ale dreptului inter naţional, pentru a-şi face efectivă respectarea drepturilor lor în aceste
relaţii,fie în faţa unor instanţe judiciare internaţionale, fie în cadrul unor organizaţii
internaţionale.
Dreptul internaţional prezintă caracteristici determinate de particularităţile relaţiilor

internaţionale, care constituie obiectul reglementarii juridice1529.
În doctrină, s-a conturat opinia conform căreia subiectul de drept internaţional este
titularul de drepturi si obligaţii internaţionale, participant la relaţiile reglementate de normele
dreptului internaţional1530. Trebuie subliniat ca, subiect de drept internaţional nu poate fi decât
acea entitate care îşi exercita drepturile şi îşi asumă obligaţii ca participant numai la raporturi
reglementate de dreptul internaţional si nu la orice fel de raporturi juridice internaţionale 1531.
Subiectele dreptului internaţional public sunt entităţile care participă direct la

raporturile internaţionale reglementate de dreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor
volitive, obţin drepturi şi îşi asumă obligaţii internaţionale, iar în cazul încălcării acestora
poartă răspundere internaţională.
În sistemul subiectelor de drept internaţional, statul constituie un subiect principal,

având aceasta calitate in virtutea situaţiei sale de entitate politică independentă, care, prin
acordul de voinţă, creează dreptul internaţional si determina statutul juridic al altor
participanţi la relaţiile internaţionale1532.. Pentru identificarea unui subiect de drept
internaţional este necesar să se constate dacă acesta posedă personalitate juridică în cadrul
ordinii juridice internaţionale, are capacitatea juridică de a acţiona pe plan internaţional.
Personalitatea juridică internaţională se diferenţiază pentru fiecare dintre participanţii

la raporturile juridice internaţionale, cum ar fi statele considerate subiecte originare, tipice,
primare, organizaţiile internaţionale guvernamentale, calificate drept subiecte derivate,
naţiunile sau popoarele care luptă pentru cucerirea independenţei, subiecte cu personalitate
1528
S.Dreyfus, Droits des relations internationals, Paris, 1987, p. 67.
1529
M.Dutu, Drept international public, vol.I, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p.145.
1530
S.Dreyfus,op.cit.,p. 64.
1531
J.Brownlie, Principles of Public International Law, Oxford, London, 1973, p.60.
1532
M.Dutu, op.cit., p.149.
juridica limitată şi tranzitorie, până la formarea statului independent si alte entităţi care
participa la raporturi juridice internaţionale, dar a căror personalitate nu este recunoscuta in
dreptul internaţional public (persoanele fizice şi organizaţiile neguvernamentale).
Statele sunt subiecte primare, originare de drept internaţional, sunt creatoarele şi

destinatarele principale ale normelor şi principiilor fundamentale ale dreptului internaţional.
Statele sunt subiecţi direcţi cu capacitate deplină, având predilecţia de a fi parte în orice
raport juridic internaţional.
Subiectele derivate sunt acele entităţi implicate în raporturile juridice internaţionale,

cărora statele le conferă statutul, prin acordul lor de voinţă. În această categorie intră
organizaţiile internaţionale interguvernamentale, naţiunile care luptă pentru eliberare 1533, la
care se adaugă Vaticanul.
Organizaţia internaţională este subiect de drept internaţional în măsura în care statele

membre îi conferă aceasta calitate, prin atribute ce ii permit să intre în raporturi de drept
internaţional cu statele sau cu alte organizaţii internaţionale, exercitând drepturi şi asumându-
şi obligaţii internaţionale. Astfel, depinde de voinţa statelor membre ca o organizaţie
internaţională să dispună sau nu de o astfel de calitate1534.
Problematica definirii statului1535 este una abordata nu numai de jurişti, ci şi de

politologi, sociologi, filosofi rezultând o multitudine de definiţii care încearcă să stabilească
cu exactitate elementele constitutive ale statului. Astfel, statul reprezintă principala instituţie
politică a societăţii, care exercita puterea suverana, asigurând organizarea si conducerea
societăţii, prin prerogativa pe care o are de a elabora si aplica dreptul, a cărui respectare o
poate garanta prin forţa sa de constrângere 1536. Prin stat înţelegem un sistem organizaţional
care realizează conducerea politică a unei societăţi, deţinând în acest scop monopolul creării
şi aplicării dreptului1537. Personalitatea juridica la nivel internaţional a unui stat e reliefata de
trei calităţi consecutive independenta externa, egalitatea suverana si faptul de a fi supus in
mod imediat dreptului internaţional public.
1533
În cazul naţiunilor care luptă pentru eliberare, calitatea de subiect de drept internaţional nu depinde de
recunoaşterea lor, ci aparţine în mod egal tuturor naţiunilor, în virtutea dreptului lor la autodeterminare, care
reprezintă temeiul politic şi juridic al personalităţii lor internaţionale. În baza dreptului de a-şi hotărî ele însele
soarta, fi ecare naţiune este titulară de drepturi şi obligaţii internaţionale şi se bucură nemijlocit de protecţia
normelor dreptului internaţional.
1534
1535
C.Chirila, Teoria statului de drept, Ed.C.H,Beck, Bucuresti, p.20-31.
1536
C.Voicu, Teoria generala a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p.7
1537
I.Radulescu, Teoria generala a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 54.
Crearea unui stat independent trebuie să fie bazată pe principiul egalităţii în drepturi a
popoarelor şi al dreptului lor de a dispune de ele însele. Încălcarea acestui drept şi amestecul
în treburile interne ale statelor reprezintă acte ilicite şi pot fi contestate şi sancţionate potrivit
dreptului internaţional. Noile state se bucură de calitatea de subiect din momentul apariţiei,
alte state trebuind să respecte drepturile suverane ale acestora. Consideraţia statului, ca
subiect de drept internaţional, se exprimă prin totalitatea de drepturi şi obligaţii care rezultă
din apartenenţa la comunitatea internaţională şi obligaţia benevolă de a le respecta.
Numai statele posedă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional.

Statele sunt creatorii de bază ai dreptului internaţional. Pentru ca o anumită entitate să posede
personalitate juridică internaţională se cer luate în considerare anumite criterii, acestea fiind
elementele fundamentale ale existenţei statului: două de ordin sociologic – populaţia şi
teritoriul –, iar al treilea – un element juridic – existenţa unui guvern.
Fiind o colectivitate organizată, suverană şi independentă, statul are calitatea de

subiect de drept atât în raport cu ordinea internă cât şi cu cea internaţională. Această dublă
calitate este conferită de caracterul suveran al puterii sale. În baza acestei puteri, statul are
dreptul de a guverna societatea în interior şi de a stabili raporturi cu alte state, în exterior, în
condiţii de deplină egalitate. Suveranitatea este baza politică şi juridică a calităţii de subiect
de drept internaţional şi determină aria de manifestare a acestei calităţi 1538.
Trebuie subliniata capacitatea statelor de a fi titularele unui ansamblu de drepturi şi

obligaţii internaţionale, intrinseci personalităţii internaţionale, fiindcă drepturile şi obligaţiile
fundamentale constituie esenţa conştiinţei juridice a popoarelor, a spiritului de justiţie şi
echitate internaţională1539. Obligaţiile fundamentale sunt consacrate prin normele imperative
ale dreptului internaţional, ele nu pot fi eludate şi nu se poate deroga de la ele 1540.
Spre deosebire de state, personalitatea internaţională a organizaţiilor create de acestea

nu are o opozabilitate absoluta, in practica personalitatea juridica a unei organizaţii
1538
Potrivit Convenţiei de la Montevideo acceptată ca reflectând dreptul internaţional cutumiar „Statul ca
personalitate internaţională trebuie să întrunească următoarele condiţii: teritoriu determinat; populaţie
permanentă; guvern; capacitatea de a intra în relaţii cu alte state”.
1539
Deşi nu s-a reuşit codifi carea drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale statelor, acestea sunt cuprinse
într-o serie de rezoluţii ale Adunării Generale a ONU cele mai importante în materia cercetată fi ind: Declaraţia
privind interzicerea ameninţării cu forţa şi a folosirii ei în relaţiile internaţionale şi a dreptului popoarelor la
autodeterminare; Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile de prietenie şi
cooperarea între state; Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor.
1540
Raluca Miga-Besteliu,Drept international public, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2010.
internaţionale este opozabila doar statelor membre, in caz contrar fiind necesar un acord tacit
sau expres din partea statelor nemembre la organizaţie1541
Întrucât nu au fost formulate criterii unitare pentru a se stabili o clasificare generală şi

uniformă a drepturilor şi obligaţiilor fundamentale ale statelor, au fost evocate drepturile
fundamentale ale statelor, pornind de la cele mai reprezentative clasificări ale acestor
drepturi: drepturi ce rezultă din însăşi existenţa statelor si drepturi ce rezultă din tratatele
încheiate între state.
In practica, se recurge la corelarea drepturilor şi obligaţiilor fundamentale ale statelor

cu principiile fundamentale: dreptul la existenţă, dreptul la suveranitate şi independenţă,
dreptul la egalitate suverană, dreptul de a participa la soluţionarea problemelor internaţionale,
dreptul la cooperare, dreptul la pace şi securitate, dreptul la dezvoltare şi progres, dreptul la
integritatea teritoriului şi la inviolabilitatea frontierelor, dreptul de a face parte din
organizaţiile internaţionale, dreptul de a participa la tratatele internaţionale,cat si dreptul la un
tratament nediscriminatoriu. Sistemul obligaţiilor fundamentale este corelativ drepturilor şi se
manifestă prin acordarea unui tratament egal tuturor statelor fără nici o excepţie.
În dreptul internaţional noţiunea subiectului de drept prezintă particularităţi esenţiale,

în comparaţie cu dreptul intern. Dreptul internaţional prezintă caracteristici determinate de
particularităţile relaţiilor internaţionale. Faptul că relaţiile internaţionale se desfăşoară cu
participarea directă a statelor, ca entităţi independente şi egale în drepturi, exclude existenţa
în acest domeniu a unui „organ suprastatal”, a unui „guvern” care să determine, să
reglementeze sau să atribuie calitatea de subiect de drept internaţional. Această calitate
aparţine statului, în virtutea suveranităţii sale, şi altor entităţi (popoare care luptă pentru
eliberare, organizaţii internaţionale) în măsura şi în limitele determinate de statele-membre
ale comunităţii internaţionale.
Statul, subiect principal, primar şi originar, fundamental, posedă această calitate nu în

temeiul dreptului internaţional sau al reglementării juridice, ci în virtutea suveranităţii sale, în
baza căreia participă, prin acord de voinţă cu alte state, la procesul normativ, la formarea
raporturilor internaţionale şi la determinarea situaţiei juridice a altor entităţi pe plan
internaţional.
1541
Dreptul internaţional are un caracter coordonator atât in ce priveşte formarea sa, cât şi
sub aspectul obligativităţii si aplicării sale, căci numai statul care si-a asumat obligaţii
internaţionale prin exprimarea libera a voinţei sale poarta răspunderea pentru nerespectarea
angajamentelor sale si suporta consecinţe juridice, inclusiv sub forma unor sancţiuni
internaţionale1542.
Acordurile dintre state ca temei al formarii si obligativităţii dreptului internaţional se

realizează însă ca un proces adesea complex şi dificil, iar principiul liberului consimţământ,
in forma expresă sau tacită se află la baza procesului normativ internaţional şi a evoluţiei
acestuia1543.
Un aspect important este faptul ca nu exista un organ cu atribuţii legislative, la

crearea normelor luând parte aceleaşi state sau organizaţii internaţionale care vor devenii
destinatarii normelor pe care le-a reglementat.
Statutul internaţional al Vaticanului este reprezentat de acceptarea ca subiect de drept

internaţional a unei entităţi care nu este, totuşi, un stat şi despre care se spune că marchează
trecerea de la categoria subiecţilor de drept cu o organizare teritorială, la cea cu un caracter
diferit. Vaticanul constituie o entitate ce se manifestă în relaţiile internaţionale, prin
exercitarea atributelor recunoscute de state, subiect al raporturilor de drept internaţional, al
drepturilor şi obligaţiilor internaţionale în sfere limitate de activitate. Deşi opiniile privind
calitatea de subiect al dreptului internaţional al Ordinului de Malta sunt controversate, a fost
susţinută părerea că acesta poseda calitatea respectivă deja în sec.XV, calitate păstrată până în
prezent şi acceptată pe larg de către alţi subiecţi de drept internaţional, exceptând faptul că
Ordinul de Malta este lipsit de teritoriu.
De aproape patru secole suveranitatea este considerata atributul esenţial al statului,

insa evoluţia societăţii internaţionale prin globalizare implica o nuanţare a acestei definiţii.
După cum arata si B.Bontros-Ghali, fost secretar al ONU:” o cerinţă majoră a prezentului
este sa regândim problematica suveranităţii, dar sa nu slăbim esenţa si sa recunoaştem ca
poate îmbrăca noi forme şi realiza mai multe funcţiunii”.
Pe de o parte statele nu mai pot asigura singure realizarea eficientă a tuturor

atributelor suveranităţii, iar pe de alta parte Uniunea Europeana in lipsa unei moţiuni
europene, nu va putea sa îndeplinească rolul statelor. Exercitarea suveranităţii implica in fapt
1542
Idem, p.38.
1543
M.Niciu, Drept international public, Ed.Servosat, Arad, 1997, p. 6.
exercitarea anumitor competente ale statelor in mod autonom. In mod suveran insa prin
acordul lor, statele pot consfinţi la exercitarea unora dintre acestea de către anumite organe
internaţionale. Astfel exista competente exclusive ale U.E. in puţine domenii cum ar fi
politica comerciala comuna, competente concurente, in exercitarea cărora se afla principiul
subsidiarităţii pune la baza atribuirii competentelor eficacitatea si competente exclusive ale
statelor
Bibliografie
Brownlie, J., Principles of Public International Law, Oxford, London, 1973;

Chirila, C., Teoria statului de drept, Ed.C.H,Beck, Bucuresti ;
Dinh, N.Q., DAillier, P., Pellet, A, Droit international public, LGDJ, Paris, 1987;
Dreyfus, S., Droits des relations internationals, Paris, 1987 ;
Dutu, M., Drept international public, vol.I, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008 ;
Miga-Besteliu, R., Drept international public, Ed. CH Beck, Bucuresti, 2010;
Niciu, M., Drept international public, Ed.Servosat, Arad, 1997;
Radulescu, I., Teoria generala a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2010;
Voicu, C., Teoria generala a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucuresti, 2008.
REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR
ȘTEFAN ALEXANDRA
STROE DALINA
UNIVERSITATEA ”ECOLOGICĂ” DIN BUCUREȘTI
ABSTRACT
THE REGIME OF ALIENS IS BASICALLY DETERMINED BY EACH STATE,

DETERMINED BY LEGISLATION, AND BY ACTS OF ADMINISTRATION AND JUSTICE, RIGHTS
AND OBLIGATIONS OF FOREIGNERS, THE CONDITIONS OF ENTRY AND EXIT FROM THE
COUNTRY.
Regimul străinilor este, în principiu, stabilit de fiecare stat, care determină prin
legislaţia sa, ca şi prin actele administraţiei şi ale justiţiei, drepturile şi obligaţiile străinilor,
condiţiile de intrare şi de ieşire din ţară.
Pe parcursul evoluţiei istorice, indivizi aparţinând unui anumit grup etnic s-au asociat,
de cele mai multe ori, în state naţionale, în care majoritatea etnică covârşitoare aparţine
grupului respectiv. În condiţiile atât de complexe ale dezvoltării istorice, pe teritoriul unor
state s-au stabilit, în decursul timpului, datorită unor cauze dintre cele mai variate ( războaie,
transferuri de populaţii, deplasări, colonizări etc) şi persoane aparţinând unor naţionalităţi,
altele decât naţiunea dominantă.
Statutul juridic al străinilor nu se confundă, evident, cu cel acordat cetăţenilor statului
respectiv. Statul nu are asupra lor aceeaşi autoritate şi nici aceleaşi obligaţii. Persoanele fără
cetăţenie şi apatrizi nu au nici ele aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii faţă de statul ai căror
resortisanţi sunt, ori faţă de statul străin, pe teritoriul căruia se găsesc la un moment dat.
Determinarea conţinutului acestor drepturi şi obligaţii se face în toate cazurile prin legile
interne ale fiecărui stat.
În doctrina se sublinieza că nu există o regulă generală de drept internaţional care să
oblige un stat să admită orice străin pe teritoriul său. În conformitate cu dreptul internaţional,
în afară cazurilor când este obligat printr-un tratat internaţional, statul nu este dator să admită
orice străin pe teritoriul său sau să nu-l expulzeze 1544. La fel, dreptul internaţional nu impune
o perioadă determinată de şedere a străinilor o dată admişi în teritoriul unui stat. Cu toate
acestea, fiecare stat tratează aceste probleme cu mare grijă deoarece prohibirea intrării
străinilor, ca şi expulzările nejustificate, pot fi privite de alte state ca provocări sau acte
inamicale la adresa lor şi pot genera măsuri de retorsiune. S-a ajuns astfel să se reţină în
această materie unrmatoarele orientări:
- un stat are datoria să admită intrarea oricărui străin în teritoriul său, dar poate condiţiona
această intrare. Astfel, un stat poate să refuse admiterea pe teritoriul său a unor categorii de
străini, considerate că indezirabili, ca de exemplu, persoane ce consumă sistematic
stupefiante, suferă de boli contagioase sau altele.
- un stat este îndreptăţit să expulzeze orice străin, doar pentru motive temeinice.
Sunt unele categorii de străini care au un statut juridic privilegiat, fiind exceptaţi de la
jurisdicţia statelor, în baza unei convenţii internaţionale. Aceştia sunt personalul misiunilor
diplomatice, al oficiilor consulare şi funcţionarii organizaţiilor internaţionale, iar cadrul
juridic de reglementare este prezentat prin “Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile
diplomatice”, ”Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare” şi “Convenţia
privind imunităţile şi privilegiile organizaţiilor internaţional şi personalului acestora” din
1975.
În virtutea suveranităţii lor, statele sunt cele care autorizează intrarea şi ieşirea dintr-o
ţară a străinilor. Intrarea străinilor pe teritoriul unui stat se face pe baza unei autorizări
prealabile sau vize special, care se aplică pe paşaportul acestora de către autorităţile statului
în care este primit. Totuşi, statele, aşa cum se procedează în prezent, în baza unor acorduri
internaţional, pot stabili unele condiţii sau pot renunţă, total, la acestea, pentru intrarea
străinilor pe teritoriul lor (Acordul Schengen). Acordul de la Schengen a fost semnat la data
de 14 iunie 1985, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat
la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii
statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. Spațiul Schengen este
o zonă de circulație liberă în Europa. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor
elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi)
posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de
identitate și fără opriri pentru control.
Raluca Miga Beşteliu, Drept International. Introducere in dreptul international public, Editia a III-
15441
a, Bucuresti, 2003, p. 171.

Tot în baza unor convenţii internaţionale, în conformitate cu principiul reciprocităţii,
statele pot stabili drepturile şi obligaţiile străinilor pe teritoriul lor. Stabilirea şi întinderea
acestor drepturi şi obligaţii pentru străini, prevăzute atât în legislaţia internă cât şi în
convenţiile internaţionale, constituie regimul juridic al străinilor. Tot în virtutea suveranităţii
lor, statele nu aprobă numai intrarea străinilor pe teritoriul lor, ci şi posibilitatea stabilirii
acestora, din motive, în primul rând, umanitare, pe propriu teritoriu. În acest sens putem vorbi
despre dreptul de azil.
Dreptul de azil reprezintă o instituţie a dreptului internaţional că în virtutea dreptului
lor suveran, statele să permită cetăţenilor altui stat de a se stabili pe teritoriul lor. Cauzele
pentru care statele aprobă această situaţie sunt: cetăţenii sunt urmăriţi pentru activitatea lor
politică, ştiinţifică, sau lupta pentru pace, emanciparea naţională şi socială a popoarelor. Un
alt motiv invocate în ultimii ani este legat de respectarea drepturilor omului (ex. hărţuirea
sexuală). Trebuie să se aprecieze că după 1989, statele occidentale, se feresc să mai acorde
azil teritorial, persoanelor aparţinând fostelor state socialiste şi comuniste, pe motiv că şi
aceste state au, în prezent, un real regim democratic.
Natură tratamentului aplicat străinilor1545. În privinţa tratamentului aplicabil

străinilor se constată existent mai multor tipuri de regimuri. Însă, nici în această privinţa nu
există reguli de drept internaţional cu aplicabilitate generală. Statele îşi rezervă dreptul de a
refuză străinilor aplicarea dreptului intern în anumite domenii, precum exectuarea de către
străini a unor munci salariate, exercitarea unui anumit gen de comerţ ori diverse profesiuni.
Nefiind cetăţeni ai statului respectiv ei nu sunt, de exemplu, nici alegători, nici eligibili, nu
sunt supuşi obligaţiilor de efectuare a serviciului militar etc.
În practica statelor, că şi în lucrările de codificare ale Comisiei de Drept Internaţional

a O.N.U, sunt cunoscute următoarele regimuri aplicabile străinilor:
a. Regimul naţional. Potrivit acestui regim străini au celeaşi drepturi cu cetăţenii

statului pe teritoriul căruia se află, cu excepţia drepturilor politice (a alege şi a fi ales).
Tot în conformitate cu acest regim, ei nu au drepturi să ocupe funcţii publice. În ceea
ce priveşte obligaţiile, străinii nu pot fi forţaţi să efectueze stagiul militar sau să se
înroleze în armata statului respective. Aceste drepturi şi obligaţii, din motive de
securitate, pot fi restrânse, tot în baza suveranităţii statelor.
1545
I.P Filipescu, Drept internaional privat- Asupra conditiei juridice a strainilor, vol. I, 1993, p. 211-212, p.
217-228.
b. Regimul special. Potrivit acestui regim un stat acordă străinilor anumite drepturi
prevăzute, fie în legislaţia să, fie într-un tratament internaţional ( internaţional
standard of treatment) 1546. Acest lucru se realizează în diferite domenii de activitate şi
pentru anumite categorii de străini.
c. Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Clauză naţiunii celei mai favorizate
reprezintă o prevedere specială, prin intermediul căreia, părţile contractante îşi acordă
pe baza de reciprocitate, aceleaşi avantaje şi privilegii, pe care le-au acordat sau le vor
acorda unui stat terţ în diferite domenii, comerţ, navigaţie, situaţia juridică a
persoanelor1547. Potrivit acestui regim străinii aparţinând statului cu care se încheie
tratatul, vor beneficia de un tratament la fel de avantajos ca acela conferit prin tratate
străinilor unor state terţe 1548.
d. Regimul mixt. Acest regim este dat prin îmbinarea regimului naţional cu cel al
clauzei naţiunii cele mai favorizate.
Evocând şi un aspect istoric în ceea ce priveşte statutul străinilor. Este vorba de
regimul capitulaţiilor, conţinut de tratate internaţional inegale, încheiate de state europene
creştine cu ţări având o altă credinţă religioasă că Turcia, Egipt, China, Japonia, Coreea,
India, Iran, Siria, Liban, Palestina şi altele. Printre primele capitulaţii se numără tratatul dintre
regele Franţei Francisc I şi sultanul Soliman Magnificul din 1536. Conform regimului
capitulaţiilor, cetăţenii marilor puteri europene, aflaţi pe teritoriul unui stat străin, nu erau
supuşi jurisdicţiei acestuia, invocând, că un pretext, faptul că statul de reşedinţa ar avea “o
civilizaţie inferioară”1549.
Indiferent de regimul de care se bucură străinul pe teritoriul statului de reşedinţa au
obligaţia de a respecta legile, reglementările statului în care se găsesc, obligaţia de a nu
întreprinde nici o activitate ilegală împotriva acestui stat. Intrarea străinilor pe teritoriul unui
stat are loc în baza actelor cerut de legea internă pentru terecerea frontierei de stat.
Regimul juridic al străinilor aflaţi pe teritoriul României
1546
A. Roth, The Minimum Standard of International Law Applied to Alliens, New York, 1949
1547
Florian Coman, Clauza natiunii celei mai favorizate, Edit. Scorpio 98, Bucuresti, 1998, p. 19.
1548
Florian Coman, Drept international public, vol. I, Editura Sylvi, Bucuresti, 1999, p. 347
1549
Raluca Miga Beşteliu, op. cit., p. 172.
Conform legislaţiei României, "străinul" este persoana care nu are cetăţenia română,
cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori
cetăţenia Confederaţiei Elveţiene 1550.
Dintre drepturile străinilor recunoscute de statul român, menţionăm sunt protecţia

generală a persoanelor şi a averilor acestora, dreptul de a-şi stabili reşedinţa/domiciliul
oriunde pe teritoriul statului, drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care statul
român este parte, dreptul de a beneficia de măsuri de protecţie socială în aceleaşi condiţii ca
şi cetăţenii români.
Aceste drepturi ale străinilor sunt respectate în măsură îndeplinirii cu bună-credinţă a
obligaţiilor pe care le au faţă de statul român. Aceste obligaţii prevăd ca pe timpul şederii în
România, străinii trebuie să respecte legislaţia statului nostru, să respecte scopul pentru care li
s-a dat dreptul de a intra sau a rămâne pe teritoriul statului, să nu depăşească perioada pentru
care li s-a aprobat şederea, nu pot organiza pe acest teritoriu partide politice sau alte
organizaţii ori grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupă
funcţii sau demnităţi publice, nu pot iniţia, organiza, participa la manifestaţii ori întruniri care
aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale. Străinii aflaţi pe acest teritoriu sunt
obligaţi să se supună controlului pentru trecerea frontierei de stat, controlului efectuat de
poliţie.
Intrarea străinilor pe teritoriul României se poate face prin orice punct de trecere al
frontierei de stat deschis traficului internaţional de persoane. Pătrunderea pe teritoriul statului
va fi posibilă dacă: posedă un document valabil de trecere a frontierei, posedă viza sau permis
de şedere acordate de oficialităţi, prezintă documente care justifică scopul şi condiţiile şederii
lor, prin acestea făcându-se şi dovadă posibilităţii de întreţinere pe perioada şederii cât şi
pentru întoarcerea în ţară de origine, prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul
statului de destinaţie vor părăsi România (în situaţia străinilor aflaţi în tranzit) 1551.
Neprezentarea acestor documente, în cazul în care sunt solicitate, va duce la
nepermiterea intrării acestor persoane pe teritoriul statului român. Chiar dacă străinii fac
dovadă acestor acte, nu li se va permite intrarea în România în cazul în care au săvârşit
infracţiuni pe perioada altor şederi în România ori în străinătate, împotriva statului român sau
a unui cetăţean român, au introdus sau au încercat să introducă ilegal un alt străin în
1550
Ordonanta de urgent nr. 194 din 12 decembrie 2002, Privind regimul strainilor din Romania, capitolul I, art.
2, lit. a.
1551
Ordonanta de urgent nr. 194 din 12 decembrie 2002, Privind regimul strainilor din Romania, cap. II,
sectiunea 1, art. 6, alin. 1, lit. a,b,c,d
România, au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei, suferă de
maladii ce pot pune în pericol sănătatea publică, există indiciii că fac parte din grupuri
infracţionale organizate transnaţional (sau sprijină aceste grupuri, există motive serioase să se
considere că au săvârşit sau au participat la săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi
omenirii).
Viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale

României. Aceasta se acordă dacă sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea în
România, sunt îndeplinite condiţiile generale precum şi cele speciale de acordare a vizei, nu
există vreunul din motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul ţării, nu a fost introdusă pe
numele străinului alertă privind refuzul eliberării vizei pe probleme de migraţie, azil, vize, nu
există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale, străinul nu a
fost condamnat definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate incompatibile cu scopul
pentru care se solicită acordarea vizei. Valabilitatea documentului de călătorie în care
urmează să fie aplicată viza trebuie să depăşească valabilitatea vizei solicitate cu cel puţin 3
luni.
Legislaţia prevede şi persoane ce sunt exceptate de la obligativitatea vizelor. Aceştia

sunt cetăţenii statelor cu care România a încheiat acorduri în acest sens, piloţii aeronavelor
împreună cu ceilalţi membri ai echipajului, titulari ai unei licenţe de zbor cât timp se află în
exerciţiul funcţiunii. De asemena, Guvernul poate stabili exceptarea unilaterală a unor
categorii de străini de la obligativitatea vizelor 1552.
Străinii, cetăţeni ai unor state terţe sau apatrizi, cu drept de şedere permanentă în
statele membre ale Uniunii Europene, pot intră şi rămâne pe teritoriul statului român, pentru o
perioada de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obţinerii unei vize de intrare 1553.
Membrii de familie ai străinilor menţionaţi mai sus, care au un drept de şedere temporară în
scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot intră în România în
baza unei vize de lungă şedere acordate în acelaşi scop de către misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale României, cu îndeplinirea condiţiilor generale de acordare a vizelor,
precum şi cu prezentarea dovezilor privind dreptul de şedere pe teritoriul statului membru al
Uniunii Europene în această calitate.
1552
Ordonanta de urgent nr. 194 din 12 decembrie 2002, Privind regimul strainilor din Romania, cap. III,
sectiunea 1, art. 19
1553
Ordonanta de urgent nr. 194 din 12 decembrie 2002, Privind regimul strainilor din Romania, cap. III,
sectiunea 2, art. 23, alin. 1
Aspecte juridice privind populaţia în dreptul internaţional
În practică actuală a unor state se aplică străinilor, în multe cazuri, un tratament mixt,
acordându-li-se un regim cu elemente din ambele tipuri de regimuri, mai sus evocate.
În cadru O.N.U., problema drepturilor străinilor a făcut obiectul unei “Declaraţii

asupra drepturilor omului ale persoanelor care nu sunt cetăţeni ai ţării în care trăiesc”,
adoptată prin rezoluţia Adunării Generale 40/144 din 13 decembrie 1985. Unele aspect
privind nediscriminarea străinilor fuseseră cuprinse anterior, prin analogie, în Convenţia de la
Geneva privind statutul refugiaţilor din iulie 1951” 1554 .
În cuprinsul declaraţiei citate se prevede, în primul rând, că acest document nu

legitimează intrarea ilegală într-un stat de către un străin. Se mai prevede că dispoziţiile
rezoluţiei nu afectează folosirea de către un străin a drepturilor acordate de legile interne ale
unui stat, ca şi a drepturilor pe care statele sunt obligate să le acorde străinilor conform
dreptului internaţional, chiar dacă nu sunt prevăzute în această declaraţie.
Dintre drepturile străinilor rezidenţi în alt stat prevăzute de art. 5 al declaraţiei citate,
menţionăm dreptul la securitatea persoanei, inclusive dreptul de a avea un statut legal în faţă
instanţelor judecătoreşti; dreptul la libertatea de gândire, de opinie, de religie şi de a-şi păstra
limba, cultură şi tradiţiile; dreptul de a părăsi ţară; dreptul de a dobândi proprietăţi.
Exercitarea de către străini a drepturilor mai sus enunţate se realizează în contextul

îndeplinirii obligaţiilor de ordin general ce le revin din aplicarea legilor interne ale statelor de
rezidenţă şi al diversităţii legislaţiilor respective, de unde rezultă diferenţa de tratament în
funcţie de interesele politice ale fiecărei ţări.
Concluzie
Consider că drepturile omului sunt egale pentru toţi, neputând să se facă nici un fel de
discriminări sau deosebiri între indivizi, în funcţie de limba, religie, opinie politică, origine
naţională sau socială, avere, naştere, rasă, culoare sau sex. Estimând că toţi oamenii, în
profida marii lor diversităţi, au aceaşi vocaţie de a-şi exercită drepturile, atât civile, cât şi
politice, de a participa la viaţă socială, de a-şi vedea respectată familia, libertatea,
demnitatea, averea, dreptul la liberă opinie etc. Ar trebui să existe un sistem armonios de
1554
Raluca Miga Beşteliu, op. cit., p. 173
norme şi de reglementări care să asigure o poziţie solidă străinilor în angrenajul social, să-i
garanteze, pe de-o parte, posibilitatea nelimitată a manifestării personalităţii sale, iar pe de
altă parte, să facă ca drepturile şi libertăţile sale să fie recunoscute şi respectate pretutindeni
în lume, fără nici un fel de discriminări.
Bibliografie
1. Florian Coman, Clauza naţiunii celei mai favorizate, Edit. Scorpio 98, Bucureşti,
1998;
2. Florian Coman, Drept internaţional public, vol. I, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999;
3. Ioan Moraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Bucureşti, Universitatea
independent “Titu Maiorescu”, 1992;
4. I.P Filipescu, Drept internaţional privat- Asupra condiţiei juridice a străinilor, vol. I,
Bucureşti, 1993;
5. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept Internaţional Public, vol. I, Editura
Hyperion XXI, Bucureşti, 1993;
6. Raluca Miga Beşteliu, Drept Internaţional. Introducere în dreptul internaţional
public, Ediţia a III-a, Bucureşti, 2003;
7. http://www.avocatura.com/regimul-juridic-al-strainilor-de-pe-teritoriul-romaniei-drepturi-obligatii-
tipuri-de-vize-s2174.html#ixzz2qB2jehE8.
LOCUL ŞI ROLUL NORMEI ÎN SOCIETATE
TĂNASE CONSTANTIN CIPRIAN

ABSTRACT
THE ROLE THAT LAW PLAYS IN SOCIETY IS TO GUARANTEE EVERY PERSONS HIS/HER
RIGHTS ESPECIALLY THOSE WHO ARE WEAKER EITHER PHYSICALLY OR SOCIALLY IN EVERY
GIVEN SOCIAL STRUCTURE. LAWS ARE ENACTED BY THE ELECTED REPRESENTATIVES OF THE
SOCIAL GROUP LIKE LEGISLATURE TO PROTECT THE RIGHTS OF LIFE AND SUBSTANCE OF
THOSE IN THE SOCIETY.
1. Consideraţii generale privind norma şi ordinea socială

Dreptul este un element al sistemului normelor sociale, având trăsături ce sunt
comune tuturor normelor sociale, adică trăsături specific normativităţii. Alături de toate
celelalte norme, norma juridică apare astfel ca o normă socială având caracter social şi
trăsăturile generale ale acesteia, dar în acelaşi timp ea prezintă şi trăsături specific ce îi
conferă individualitate. Societatea umană este clădită şi funcţionează potrivit unor principii şi
norme izvorâte din necesitatea existenţei sociale, astfel comportamentul oamenilor şi
adaptarea lor este orientată la nevoile dezvoltării şi progresului social.
Acţiunea dreptului asupra relaţiilor sociale are loc în cadrul unui sistem de
reglementare compus dintr-o multitudine de norme (reguli) sociale. Acţiunea de reglementare
se realizează concomitent printr-o împletire şi interacţiune a diferitelor categorii de norme.
Termenul de “normă” este o categorie generală folosită de ştiinţele sociale (juridice,
economice, politice, sociologice).
Norma socială este, în terminologia sociologică, o regulă sau standard de
comportament împărtăşită de două sau mai multe persoane cu privire la conduita ce trebuie
considerată ca social acceptabilă1555.
Din perspectivă juridică, norma socială reprezintă o regulă ce reglementează conduita
umană în scopul asigurării ordinii sociale1556.
1555
Modern dictionary of sociology, Apollo Editions, N.J., 1970, pp. 276-277.
1556
I. Rădulescu, Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 79.
Stabilirea unor norme care călăuzesc o anumită activitate este atât consecinţa
participării la realizarea ei a mai multor categorii de agenţi, de vârstă, profesie diferită, cât şi
consecinţa acumulării, de-a lungul timpului, a unei expertize pozitive sau negative 1557.
Unele norme sociale au o sferă de cuprindere foarte largă, guvernând comportamentul
tuturor membrilor societăţii (de exemplu, norma care interzice uciderea unei persoane), dar
alte norme se pot referi numai la anumite categorii socio-profesionale (de exemplu, o normă
de muncă aplicabilă tipografilor), sau a anumitor persoane ce deţin funcţii de stat (spre
exemplu, normele cuprinse în Capitolul II al Titlului III din Constituţia României). Prin
urmare, normele sociale impun oamenilor modele de comportament,creând în acelaşi timp
condiţii optime de realizare a libertăţii într-un cadru social. De asemenea, norma socială
presupune o atitudine active şi conştientă, pentru că acţiunea oamenilor se bazează pe
conştiinţa fiecăruia, se desfăşoară în cadrul unei determinări complexe existând mai multe
posibilităţi de acţiune. Acestea sunt însă orientate de aşa natură încât prin alegerea făcută să
nu se ajungă la încălcarea intereselor statului.
De regulă, normele sociale sunt determinate de anumite necesităţi existente în
momentul creării lor, dar şi de imperative ale dezvoltării, modul în care relaţiile sociale care
formează obiectul reglementării ar trebui să se transforme în viitor. Ele cuprind un “trebuie”
care nu neglijează nici viitorul şi nici idealul, dar, desigur eficacitatea normelor sociale, în
special a celor juridice şi politice fiind o creaţie a conducerii statale, va depinde de mai mulţi
factori. Un rol important îl are identificarea corectă de către legiuitor a necesităţilor vieţii
social-economice şi politice şi echilibrarea intereselor generale cu cele individuale prin
găsirea unor măsuri potrivite.
Normele sociale privesc raporturile dintre oameni şi sunt o creaţie a acestora, o
expresie de voinţă a oamenilor, varietatea lor fiind condiţionată pe de o parte de varietatea
relaţiilor sociale pe care le reglementează - economice, politice, de familie etc. - iar pe de altă
parte, de modul prin care voinţă şi interesele exprimate în ele sunt aduse la îndeplinire, cu alte
cuvinte,consecinţele nerespectării lor (existenţa unor sancţiuni)1558.
Normelor sociale apar că forţe organizatoare ale acţiunilor umane. Ele imprimă
comportamentelor individuale o finalitate concordanţă cu finalităţile grupului, deci prescriu
orientarea acestora asigurând astfel stabilitatea grupului, întrucât transformă în scopuri
individuale, subiective scopurile grupului şi fixează domeniul în care se admite variaţia
relaţiilor individuale. Pornind de la ideea lui W. Morris, care caracteriza normele morale, O.
1557
Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generală a.dreptului, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1995, p. 21.
1558
I.Ceterchi, I.Craiovan, Introducere în Teoria generală a dreptului, Ed.ALL, Bucureşti, 1993-1996, p. 29.
Holffman extinde aprecierea la nivelul tuturor normelor sociale, arătând că acestea prezintă
următoarele caracteristici mai importante:
- aprecierea valorica a acţiunilor, a comportamentelor, a atitudinii umane;
- selectarea lor după criteriul “trebuie”;
- incitarea la îndeplinirea acelor acţiuni care capătă o apreciere pozitivă şi cărora li se
adresează comandamentul “trebuie”;
- prescrierea unui model de comportament1559.
Ordinea socială, ca ansamblu de norme, reguli, obligaţii, interdicţii şi practici sociale
care reglementează raporturile sociale dintre indivizii grupului social şi organizaţii, are două
semnificaţii:
 Prima semnificaţie se referă la succesiunea regulate a unor evenimente, fapte dintr-
o societate.
 A doua semnificaţie se referă la natura organizării politice a regimului politic dintr-
o societate şi are o conotaţie biologică, deoarece presupune conformarea necondiţionată a
indivizilor la cerinţele sistemului..
Având în vedere cele 2 semnificaţii, diferitele teorii şi concepţii sociologice au
evidenţiat o serie de accepţiuni ale noţiunii de ordine socială şi anume:
- ordinea socială presupune existenţa unei reciprocităţi între diverşi actori sociali,
solicitaţi pe considerentul că, în societate, conduita lor este corespunzătoare şi reciprocă sau
complementară;
- ordinea socială implică elemente de credibilitate, întrucât indivizii nu pot acţiona
în mod naţional decât atunci când sunt siguri de reacţiile celorlalţi;
- ordinea socială se referă la existenţa unor restrângeri şi constrângeri a drepturilor
şi îndatoririlor indivizilor dintr-o societate în ideea prevenirii actelor de dezordine şi chiar
violente ce apar la un moment dat.
Relaţiile sociale cunosc o mare diversitate şi dobândesc un caracter complex şi
dinamic, corespunzător societăţii în care acestea se manifestă.
Marea diversitate a relaţiilor sociale determina existenţa unei multitudini de norme
sociale care urmăresc influenţarea comportamentului oamenilor. Aşadar normativitatea
socială cuprinde:
- o normativitate juridică (cuprinde norne juridice);
- o normativitate nejuridică (cuprinde norme morale, religioase, obisnuielnice,
politice, de convieţuire socială).
1559
Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, op. cit., p.23.
2. Clasificarea normelor sociale
Sistemul normelor sociale cuprinde1560:
a) norme morale (etice);
b) norme obişnuielnice;
c) norme politice şi norme specifice organizaţiilor nestatale sau neguvernamentale;
d) norme tehnice;
e) norme religioase;
f) norme de convieţuire socială;
g) norme juridice.
a. Normele tehnice
În sens larg, normele tehnice sunt norme sociale, fiind creaţii ale oamenilor care
reglementează unele relaţii dintre om şi natura, în procesul complex de producere a bunurilor
material şi spirituale1561.
Eficienţa şi validitatea acestor norme sunt date de modul în care omul reuşeşte să
surprindă legalităţile obiective,să le valorifice exprimându-le în reguli diriguitoare pentru
propria sa activitate. De aceea, normele de folosire ale unui utilaj sau ale unei maşini sunt
norme tehnice care trebuie mai întâi cunoscute şi pe urmă aplicate. În societatea modernă
tehnologizată şi computerizată respectarea acestor norme este foarte importantă pentru ca
activitatea umană să se poată desfăşura normal, fără riscuri şi cu un randament deosebit. Prin
urmare, multe norme tehnice au devenit obiect de reglementare juridică (exemplu: domeniul
ecologic, al transportului, al circulaţiei) devenind prin aceasta şi norme juridice.
b. Normele obişnuielnice
Obiceiurile (moravuri, datini) sunt o categorie foarte vastă de reguli sociale, care au
apărut încă din primele începuturi ale existenţei umane când au dat un minimum de
reglementări colectivităţilor umane1562.
În urma aplicării repetate şi prelungite a unei conduite, apare în mod spontan şi se
formează obiceiul, acesta devenind treptat o regulă a unei colectivităţi, pe care oamenii o
respectă din obişnuinţa, ca o deprindere. Din ceasta cauza putem spune că,obiceiul are şi un
caracter conservator.
1560
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 130; I. Rădulescu, op.
cit., p. 80.
1561
I.Craiovan,Tratat de Teoria generală a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.188.
1562
Idem, p.188.
Pe cât de încet se formează obiceiul, pe atât de greu încetează de a mai acţiona. În
societăţile primitive, arhaice obiceiul avea un câmp destul de extins, mergând de la
reglementările vieţii de familie până la producţia şi schimburi de bunuri. În aceste condiţii
societatea este interesată în consolidarea unor obiceiuri cu ajutorul puterii publice, astfel că
numeroase obiceiuri dobândesc caracter juridic.
Obiceiul devine norma juridică – cutumă - în momentul în care este recunoscut de
puterea publică,de stat. În acel moment el devine, alături de celelalte norme juridice,
obligatoriu iar încălcarea sa atrage după sine aplicarea sancţiunii organizate a statului.
Obiceiul recunoscut ca normă juridică devine izvor de drept1563.
c. Normele de convieţuire socială
O categorie de norme, apropiată într-un fel de obiceiuri, dar şi de normele morale, o
formează normele de convieţuire. În această categorie se includ normele de bună-cuviinţă,
normele de politeţe, protocolare, foarte numeroase şi prezente în viaţa de zi cu zi 1564.
Aşa cum arată Eugeniu Speranţia, trăsătura distinctivă a acestor norme este dată de o
anumită apreciere sau preţuire reciprocă a persoanelor, exprimată prin “stima”, “consideraţia”
, sau “respectul” între oameni. Aceste norme pot contribui la cultivarea raporturilor
interumane, la un “minimum de convergenţă armonică” necesară vieţii sociale, însă aportul
lor este redus, iar uneori superficial sau numai formal.
d. Normele deontologice
Aceste norme stabilesc un “minimum de morală specifică cu privire la exercitarea
unei profesiuni”. În acest sens putem identifica o deontologie a juristului, medicului,
comerciantului.
Normele deontologice pot fi colectate şi însuşite de o manieră activă fiind înscrise
într-o instrucţiune, cod, statut etc. În măsura în care unele norme deontologice au o
semnificaţie deosebită şi încălcarea lor periclitează valori apărate prin drept ele sunt
sancţionate (validate) de către stat devenind şi norme juridice.
e. Normele organizaţiilor sociale nestatale
O categorie importantă de norme sociale, nonjuridice este formată din acele norme,
creaţie a unor organizaţii sau organisme sociale, economice, politice, religioase sau de altă
natură, care stabilesc cadrul de organizare şi funcţionare, raporturile interne dintre membrii,
reguli ce le guvernează întreaga activitate1565.
1563
I.Ceterchi, I.Craiovan, op.cit., p. 31.
1564
I.Craiovan,Tratat de Teoria generală a dreptului,… op. cit., p.189.
1565
Idem, p.190.
Astfel cunoaştem organizaţii că: partidele politice, organizaţii apolitice, firme
comerciale, societăţi mixte, asociaţii, cluburi etc., toate acestea elaborându-şi norme cu
caracter statuar, instituţional, convenţional. Normele juridice sunt de asemenea asemănătoare
cu normele organizaţiilor sociale nestatale, ele stabilind drepturi şi obligaţii ale membrilor
lor, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea lor.
În momentul în care aceste norme sunt recunoscute de puterea de stat, dându-li-se
forţa juridică, ele devin norme juridice. Aceasta are loc în contextual în care statul recunoaşte
ca având valoare juridică statutul sau alte acte ale organizaţiilor respective.
Modern dictionary of sociology, Apollo Editions, N.J., 1970, pp. 276-277.
3. Conceptul de normă juridică
În general cuvântul normă este echivalent cu cel de regulă. În aproape toate
dicţionarele definiţia normei este făcută prin referire la regula de conduită 1566. Situaţia este
explicabilă dacă avem în vedere faptul că în imensa lor majoritate normele conţin reguli de
comportament, atribuie drepturi şi stabilesc obligaţii corelative, fixează praguri de
comportament şi sancţiuni pentru cei ce neglijează sau se comportă în dispreţul acestui
comportament. Analiza normelor juridice degajă şi concluzia că acestea pot cuprinde, în afara
regulilor de conduită, şi alte prevederi, spre exemplu: pot conţine principii generale de drept,
definiţii (definiţia proprietăţii, a contractului, a contravenţiei, a infracţiunii etc.), explicarea
unor termeni legali, descrierea capacităţii juridice etc. Toate aceste prevederi sunt
subordonate scopului funcţionării eficiente a reguli de conduită, ele, în general, nu au
existenţă autonomă fiind indisolubil legate de rolul regulii de conduită ca important factor de
organizare, în formă specifică a ordinii sociale. Pentru acest motiv se utilizează formularea de
“regulă de conduită” atunci când ne referim la conţinutul normei de drept, deşi reţinem faptul
că într-o formă mai riguroasă norma juridică poate avea un conţinut mai bogat decât regulă
de conduită propriu-zisă.
Scopul normei de drept, scop realizat de justiţie, de activitatea cu caracter juridic a
administraţiei şi de cetăţean - este acela de a asigura relaţiilor sociale securitatea esenţială
precum şi armonia în temeiul unei idei de valoare avute în vedere de legiuitor. Norma juridică
îşi va realiza scopul în măsura în care răspunde – inteligibil şi tehnic – interesului pe care îl
reprezintă.
Conceptul de normă juridică face parte din ansamblul de noţiuni şi categorii ale
gândirii juridice, prin intermediul cărora realitatea juridică este explicată. Totodată, norma
1566
“Norme: principe servant de regle, de loi; oeuvre execute selon la norme” (Nouveau petit Larousse, Paris, p.
685).
juridică alcătuieşte elementul primar al sistemului de drept, vectorul prin care mesajul
legiuitorului ajunge la subiect. Pentru a putea fi imediat şi cât mai uşor receptat acest mesaj,
norma juridică trebuie să răspundă unor cerinţe de organizare interioară - logica internă a
normei. Logica normei trebuie să ţină cont de logica acţiunii. Norma juridică, arăta M.
Djuvara, are înţeles pentru că ea se referă la cazuri particulare. Din observarea drepturilor s-a
degajat, în mod treptat, norma generală, care trăieşte mai întâi în conştiinţa publică şi apoi
trece precizată în legislaţia pozitivă. Homer ne descrie organizarea socială antică elenă. De
câte ori se producea un conflict important, regale chema la sfat câţiva bătrâni, aducea pe
împricinaţi în faţa sa şi apoi hotăra cum este drept. Această hotărâre se numea “themistes” şi,
cum hotărârea se respectă în toate cazurile similare, s-a format astfel încetul cu încetul, ideea
unei norme generale prin amintirea păstrată de judecător a hotărârilor date şi prin necesitatea
raţională, ca în aceleaşi cazuri să se aplice aceleaşi soluţii1567.
Bibliografie
Ceterchi, I., Craiovan, I., Introducere în Teoria generală a dreptului, Ed. ALL, Bucureşti,
1993-1996;
Craiovan, I., Tratat de Teoria generală a dreptului, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
Djuvara, M., Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Biblioteca Universitară de Drept,
Bucureşti, 1935;
Popa, N., Teoria generală a dreptului, Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
Rădulescu, I., Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
Vrabie, G., Popescu, S., Teoria generală a.dreptului, Ed. Ştefan Procopiu, Iaşi, 1995;
1567
M. Djuvara, Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Biblioteca Universitară de Drept, Bucureşti, 1935,
pp.105-106.
Facultatea de Ştiinţe Medicale și
Comportamentale
ASISTENȚA MEDICALĂ ÎN CADRUL CENTRELOR DE
PERMANENȚĂ DIN JUDEȚUL BIHOR ÎN ANUL 2013
BUCUREAN IONUȚ GABRIEL

TRIF ESTERA DORINA
ABSTRACT: IN ROMANIA THE SANITARY SYSTEM IS FAR FROM BEING A VERY

MODERN AND PERFORMANT ONE. STILL, THERE ARE INITIATIVES PROMOTING MEASURES
OF IMPROVING THE ACTUAL CONDITION OF THE NATIONAL HEALTH LEVEL AND WE ARE
GOING TO FOCUS ON ONE OF THESE SOLUTIONS: PERMANENT CENTERS. THE PURPOSE
OF THIS PAPER IS TO DEMONSTRATE HOW IMPORTANT IS TO HAVE A PERMANENT
CENTER OF HEALTHCARE WHERE ONE CAN GET SPECIALISED TREATMENT AND THERAPY
UNTILL THE AMBULANCE CAN GET TO THE PATIENT AND TAKE IT TO THE HOSPITAL. THE
FIRST AID THAT CAN BE RECEIVED IN SUCH A PERMANENT CENTER TURNS OUT TO BE
LIFESAVER IN MANY CASES, AS WE WILL DEMONSTRATE IN THE FOLLOWING. THIS
REMARKABLE INITIATIVE IS A REAL PROGRESS FOR THE ROMANIAN SANITARY SYSTEM
AND OF COURSE FOR BIHOR COUNTY AND WE WOULD LIKE TO EMPHASIZE HOW MANY
SUCCESSFUL CASES WERE RECORDED IN ONLY ONE CENTER OF THIS KIND.
1. Prezentarea generală a județului Bihor

Județul Bihor este aşezat: în partea nord-vestică a României, pe cursurile Crişului
Repede şi Crişului Negru, mărginit la est de Munţii Apuseni, iar la vest de Câmpia Tisei; se
învecinează cu judeţele Cluj, Alba, Sălaj, Satu Mare, Arad, iar la vest cu Ungaria. Are o
suprafață de 7.544 km2, o populaţie în număr de 592.242 locuitori şi din punct de vedere
administrativ judeţul Bihor cuprinde 10 oraşe, 90 de comune şi 429 sate. Reşedinţa de judeţ
este Oradea, mare centru cultural, economic şi comercial de importanţă europeană.
Relieful este variat, fiind dispus în trepte ce coboară de la est la vest, dinspre culmile
Munţilor Apuseni spre Câmpia de Vest. În est se găsesc culmile înalte, vestice, ale masivului
muntos Bihor cu înălţimi ce trec de 1.800 m (Pădurea Craiului) şi şes de înălţimi mai mici
(500-1.000m) ce completează silueta înaltă a Bihorului.
Clima județului este continental-moderată și se află sub influenţa maselor de aer vestice,
mai umede şi mai răcoroase. Temperatura medie anuală variază între 6° şi 10,5°C, iar
cantităţile precipitaţiilor căzute cresc de la vest spre est, fiind cuprinse între 500 şi 1.200 mm;
reţeaua hidrografică este reprezentată de Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru care curg de
la est la vest.
Din punct de vedere economic, județul Bihor se caracterizează printr-o dezvoltare
continuă a tuturor ramurilor. În producţia industrială, concentrată îndeosebi în municipiul
Oradea, ponderea cea mai ridicată o au ramurile industriei uşoare (blănărie, încălţăminte şi
confecţii), alimentară, urmate de industria energetică şi construcţii de maşini, metalurgia
neferoasă inclusiv extracţia, industria chimică, exploatarea şi prelucrarea lemnului (Oradea,
Beiuş). Bine dezvoltată este şi industria materialelor de construcţii in special in zona
Aleșd.1568
Din punct de vedere al sistemului sanitar, județul Bihor este în plină expansiune,
asigurându-se servicii de calitate superioară atât în zona urbană a județului, datorită spitalelor
bine dotate, cât și în cea rurală mulțumită centrelor de permanență recent înființate.
2. Centrele de permanență – mod de funcţionare

Centrele de permanență au fost create în principalele cartiere din orașe în vederea
decongestionării Serviciului General de Urgenta a orașului și sunt capabile să acorde prin
echipa de gardă formată din medic si asistent medical - servicii de urgență. Orice persoană
poate apela la un astfel de serviciu indiferent la ce medic de familie este înscris.
Obiectivele principale ale prevenirii în medicină sunt prelungirea duratei de viață,
scăderea morbidității și îmbunătățirea calității vieții: toate acestea cu ajutorul unor resurse
disponibile. Lucrând în colaborare cu pacienții, medicii din centrele de permanență și spitale
sau instituții medicale au roluri cruciale ca: educatori, manageri ai accesului la serviciile de
screening și la cele intervenționale și ca interpreți ai recomandărilor divergente pentru
promovarea stării de sănătate. În ciuda eforturilor privind eficacitatea multor servicii de
prevenire în prelungirea duratei vieții și în scăderea costurilor medicale, medicii, în mod
frecvent, nu includ practici profilactice adecvate în îngrijirea acordată.
Obstacolele care împiedică asistența preventivă corectă cuprind: lipsa pregătirii adecvate,
urmărirea unei afaceri în tratarea pacienților, dubiile asupra eficacității intervențiilor
preventive, scepticismul privind dorința de schimbare a pacientului, rambursările și timpul
limitat, cât și recomandările profesionale contradictorii. Succesele obținute la nivel de
populație pot să nu fie vizibile la nivel de individ, iar medicii pot să nu fie conștienți de
beneficiile cumulate ale eforturilor lor în contextul unui spital municipal sau județean, de
1568
Informații preluate de pe http://www.bihor.insse.ro/main.php?id=404 [accesat la 05.04.2014]
aceea se recomandă înființarea centrelor de permanență, pentru o mai buna performanță, atat
pe plan medical cât si economic.
Dispoziții generale: Centrele se înființează în mare parte pe baza următoarelor legi:
Ordin nr. 697/2011, Legea nr.124/2012, Legea nr. 263/2004 și Ordin nr. 354/2013, din care
amintim: ”Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă se
poate înfiinţa un centru de permanenţă prin voinţa liber exprimată a minimum 2 medici de
familie, titulari de cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, care
pot coopta alţi medici de familie sau medici rezidenţi în medicina de familie în anul III de
pregătire, pentru a se constitui un grup de 7 medici. În situaţia în care nu se poate respecta
condiţia de a se constitui un grup de 7 medici pentru asigurarea serviciului în regim de gardă
în centrele de permanenţă, se pot înfiinţa şi centre de permanenţă cu 5 sau 6 medici de familie
dacă aceştia pot asigura funcţionalitatea centrului de permanenţă şi sunt de acord să
funcţioneze în această formulă. Centrele de permanenţă care sunt organizate şi funcţionează
cu 5 sau 6 medici de familie vor funcţiona în continuare cu acelaşi număr de medici dacă nu
există solicitări de a fi cooptaţi alţi medici pentru efectuarea gărzilor. Situaţii obiective de
părăsire a centrului de permanenţă pot fi: pierderea dreptului de practică medicală, vânzarea
praxisului, îmbolnăvirea medicului, decesul.
În situaţia în care se doreşte înfiinţarea unui centru de permanenţă, dar numărul medicilor
din zonă este mai mic decât numărul minim de 5, atunci pot fi cooptaţi medici de familie care
nu sunt titulari de cabinet sau medici rezidenţi în medicina de familie în anul III de pregătire
pentru a constitui echipele de gardă necesare funcţionării centrului de permanenţă. La
constituirea echipelor de gardă pot participa medici de familie care îşi desfăşoară activitatea:
în zonele arondate centrului de permanenţă; în unităţi sanitare care aparţin ministerelor cu
reţea sanitară proprie; în alte unităţi administrativ-teritoriale decât cele arondate centrului de
permanenţă.
Condiţiile constituirii colectivului de medici şi asistenţi care asigură continuitatea
asistenţei medicale în regim de gardă în centrele de permanenţă, potrivit voinţei părţilor, sunt
cuprinse în convenţia de asociere, încheiată în formă scrisă şi cu respectarea prezentelor
norme metodologice. Convenţia de asociere a medicilor de familie pentru asigurarea
continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă, prin centrele de permanenţă,
cuprinde următoarele elemente obligatorii: părţile semnatare; scopul asocierii; sediul în care
îşi vor desfăşura activitatea echipele de gardă; medicul coordonator desemnat dintre medicii
participanţi la serviciul de gardă; durata convenţiei de asociere şi modalităţile de încetare a
acesteia.
La stabilirea sediului în echipelor de gardă se au în vedere următoarele:
1. în situaţia în care echipele de gardă care asigură continuitatea asistenţei
medicale primare în cadrul unui centru de permanenţă mobil, se consemnează locaţia de la
nivelul căreia fiecare medic de familie participant la asociere asigură continuitatea asistenţei
medicale primare;
2. în situaţia în care echipele de gardă asigură continuitatea asistenţei medicale
primare în regim de gardă în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 263/2004
privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, cu
modificările şi completările ulterioare, se consemnează sediile cabinetelor de medicină de
familie ale medicilor de familie participanţi la serviciul în regim de gardă;
3. în situaţia în care unul dintre medicii participanţi la convenţia de asociere
privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
dispune în cadrul cabinetului său de spaţiu corespunzător, îl poate pune la dispoziţia celorlalte
echipe de gardă pentru derularea activităţii;
4. în situaţia în care spaţiul necesar activităţii centrului de permanenţă este
asigurat de consiliul local, se consemnează locaţia respectivă.
Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă sunt stabilite de către direcţiile de
sănătate publică, cu acordul caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale sau la
iniţiativa medicilor de familie din zonele respective.
Fac excepţie de la prevederile amintite centrele de permanenţă organizate în cadrul
ministerelor cu reţea sanitară proprie, care se înfiinţează în zonele stabilite de direcţiile
medicale din structura ministerelor respective, cu acordul Casei Asigurărilor de Sănătate a
Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv al Casei
Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Actul de înfiinţare a centrului de permanenţă îl constituie decizia de înfiinţare a
centrului de permanenţă, emisă de direcţia de sănătate publică. Documentele în baza cărora se
emite decizia de înfiinţare a centrelor de permanenţă fixe sunt următoarele:
a) convenţia de asociere a medicilor de familie;
b) dovada deţinerii legale a spaţiului în care urmează să funcţioneze centrul de
permanenţă, după caz, de către consiliile locale sau medicii de familie;
c) autorizaţia sanitară de funcţionare a structurii sanitare în care funcţionează
centrul de permanenţă sau raportul de inspecţie sanitară solicitate de consiliul local sau
medicii de familie, după caz, prin care se confirmă îndeplinirea condiţiilor igienico-sanitare
prevăzute de lege;
d) după caz, copii ale contractelor de muncă sau ale contractelor de prestări de
servicii pentru personalul medical care participă la asigurarea continuităţii asistenţei medicale
primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă;
e) documente care să ateste pregătirea profesională a personalului medical şi
dreptul acestuia de a profesa, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare;
Decizia de înfiinţare a centrului de permanenţă se autorizează de directorul executiv al
direcţiei de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, şi cuprinde în mod
obligatoriu următoarele elemente:
1. denumirea centrului de permanenţă;
2. tipul centrului de permanenţă;
3. sediul centrului de permanenţă; în situaţia centrelor de permanenţă mobile cu
locaţia în cabinetele medicilor de familie ce participă la serviciul de gardă, se va consemna
locaţia de la nivelul căreia medicul de familie va asigura continuitatea asistenţei medicale
primare în regim de gardă;
4. zonele arondate centrului de permanenţă;
5. personalul medical care asigură continuitatea asistenţei medicale în regim de
gardă în cadrul centrului de permanenţă, cu menţionarea gradului profesional al acestuia;
6. coordonatorul centrului de permanenţă;
7. data începerii activităţii centrului de permanenţă.
Coordonatorul centrului de permanenţă asigură coordonarea activităţii acestuia din
punct de vedere administrativ. Raporturile dintre coordonatorul centrului de permanenţă şi
ceilalţi medici de familie ai centrului de permanenţă nu implică nicio subordonare în plan
profesional, medicii de familie având drept de iniţiativă şi de decizie în exercitarea actului
medical şi deplina răspundere faţă de acesta.
Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin
centrele de permanenţă, medicii de familie organizaţi în una dintre formele de exercitare a
profesiei, potrivit legii, pot angaja ca salariaţi medici de familie, medici rezidenţi în medicina
de familie în anul III de pregătire, precum şi asistenţi medicali, în condiţiile prevederilor
legale în vigoare, sau pot încheia cu aceştia contracte de prestări de servicii.” 1569
Documentele medicale utilizate în centrele de permanenţă în care serviciul în regim
de gardă se desfăşoară într-un spaţiu unic sunt următoarele: registrul de consultaţii; jurnalul
de bord al autospecialelor de consultaţii la domiciliu; bilete de trimitere, adeverinţe medicale,
după caz; fişa de consum a medicamentelor şi materialelor sanitare pe gardă, detaliată pe
1569
Ordin nr. 697/2011- Capitolul II
tipuri de medicamente şi materiale sanitare, semnată şi parafată de medicul de familie care a
asigurat garda.
Rapoartele de activitate ale centrelor de permanenţă în care serviciul în regim de gardă
se desfăşoară într-un spaţiu unic sunt următoarele: raportul activităţii medicale desfăşurate în
timpul gărzii; raportul lunar al activităţii medicale desfăşurate în centrul de permanenţă;
raportul lunar al consumurilor de medicamente şi materiale sanitare înregistrate pe centru de
permanenţă.
Documentele justificative privind prezenţa personalului medical care asigură
continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă în
care serviciul în regim de gardă se desfăşoară într-un spaţiu unic sunt următoarele: condica de
prezenţă pentru activitatea de gardă; foaia colectivă de prezenţă a personalului medical.1570
Atribuţii privind înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de permanenţă:
Atribuţiile direcţiilor de sănătate publică privind funcţionarea centrelor de
permanenţă sunt următoarele: să emită deciziile de înfiinţare a centrelor de permanenţă; să
realizeze arondarea teritorială a localităţilor la centrele de permanenţă; să identifice medicii
de familie care îşi exprimă opţiunea de a participa la asigurarea continuităţii asistenţei
medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă; să asigure instruirea
personalului medical cu privire la acordarea asistenţei medicale în urgenţele medico-
chirurgicale; să realizeze îndrumarea metodologică a personalului medical care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul centrelor de permanenţă; să verifice existenţa condiţiilor minime de
spaţiu şi a circuitelor funcţionale, precum şi a dotării minime necesare funcţionării centrelor
de permanenţă şi să emită raportul de inspecţie sanitară prin care se confirmă îndeplinirea
condiţiilor igienico-sanitare prevăzute de lege; să efectueze controlul organizării şi
desfăşurării activităţii în centrele de permanenţă; să înmâneze, la momentul efectuării
controlului, sau, după caz, să comunice medicilor de familie titulari/reprezentanţilor legali ai
cabinetelor de medicină de familie procesele-verbale şi/sau notele de constatare ca urmare a
efectuării controalelor în termen de 3 zile lucrătoare de la data efectuării controlului;să
întocmească şi să transmită Ministerului Sănătăţii, până la data de 25 a lunii în curs pentru
luna precedentă, raportul activităţii desfăşurate în cadrul centrelor de permanenţă.
Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate privind funcţionarea centrelor de
permanenţă sunt următoarele:
1. să încheie contracte distincte cu cabinetele de medicină de familie ai căror
titulari/reprezentanţi legali au constituit echipele de gardă pentru asigurarea continuităţii
1570
Ordin nr. 697/2011- Capitolul V
asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, în limita sumelor primite prin
transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii;
2. să deconteze cabinetelor de medicină de familie cu care au încheiat contracte, în
termen de 20 de zile calendaristice de la depunerea documentelor necesare decontării,
contravaloarea orelor de gardă efectuate în centrele de permanenţă, cu sau fără cheltuieli de
administrare şi funcţionare, după caz;
3. să efectueze controlul organizării şi desfăşurării activităţii în centrele de permanenţă,
în colaborare cu direcţiile de sănătate publică, în limita competenţelor;
4. să înmâneze la momentul efectuării controlului sau, după caz, să comunice medicilor
de familie titulari/reprezentanţilor legali ai cabinetelor de medicină de familie procesele-
verbale şi/sau notele de constatare ca urmare a efectuării controalelor în termen de 3 zile
lucrătoare de la data efectuării controlului.
Atribuţiile consiliilor locale privind funcţionarea centrelor de permanenţă sunt
următoarele: să asigure spaţiile necesare desfăşurării activităţii centrelor de permanenţă şi
autorizarea lor; să asigure personalul auxiliar, respectiv: îngrijitoare, paznic, registrator
medical, după caz, dacă pun la dispoziţie spaţiul şi paza pentru cabinetele care participă la un
centru de permanenţă, indiferent de forma de organizare a centrului de permanenţă; să asigure
dotarea minimală necesară funcţionării centrelor de permanenţă, dacă pun la dispoziţie spaţiul
pentru centrul de permanenţă; să asigure utilităţile necesare funcţionării centrelor de
permanenţă şi plata acestora, dacă pun la dispoziţie spaţiul pentru centrul de permanenţă.
Atribuţiile coordonatorului centrului de permanenţă sunt următoarele: să
asigure coordonarea activităţilor administrative şi organizatorice ale centrului de permanenţă;
să întocmească, prin consultarea medicilor de familie care îşi desfăşoară activitatea în centrul
de permanenţă, graficul gărzilor şi să îl transmită casei de asigurări de sănătate, direcţiei de
sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, serviciului de ambulanţă judeţean ori
al municipiului Bucureşti-Ilfov şi primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale interesate,
până cel târziu la data de 30 a lunii în curs pentru luna următoare; să avizeze, până la data de
10 a lunii în curs pentru luna precedentă, foaia colectivă de prezenţă a medicilor de familie şi
a asistenţilor medicali, care asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de
gardă în cadrul centrului de permanenţă cu sediu unic; să întocmească şi să transmită
direcţiilor de sănătate publică, până la data de 15 a lunii în curs pentru luna precedentă,
raportul lunar al activităţii medicale desfăşurate în centrul de permanenţă cu sediul unic;
raportul de activitate se va întocmi în baza indicatorilor de activitate ai centrului de
permanenţă; să întocmească şi să transmită direcţiilor de sănătate publică, până la data de 15
a lunii în curs pentru luna precedentă, raportul lunar al consumurilor de medicamente şi
materiale sanitare înregistrate pe centrul de permanenţă cu sediul unic şi să solicite refacerea
stocurilor; să asigure repartizarea corectă, pe baza consumurilor înregistrate de medicamente
şi materiale sanitare necesare funcţionării centrelor de permanenţă cu sediu unic; să verifice
întreţinerea dotărilor centrului de permanenţă cu sediu unic şi să monitorizeze utilizarea
corespunzătoare a acestora, informând direcţia de sănătate publică în cazul apariţiei unor
disfuncţionalităţi 1571
3. Centrele de permanență din judetul Bihor

În judeţul Bihor există următoarele centre
(Fig. 1): C.P. Săcuieni, C.P. Sudrigiu, C.P.
Holod, C.P. Olcea, C.P. Pomezeu, C.P.
Suplacu de Barcău, C.P. Ciuhoi, C.P. Sîrbi,
C.P. Vadu Crișului, C.P. Răbădăgani, C.P.
Ceica, C.P. Biharia, C.P. Șoimi, C.P. Dobrești,
C.P. “ Clujului ” Oradea, C.P. “Gh. Doja”
Oradea, C.P. Săcădat. C.P. Sălacea, C.P.
Cimpani, C.P. Cociuba Mare. Aceste centre
sunt autorizate și funcționale, însă în zona de
Sud-Vest a județului Bihor se poartă încă
discuții cu autoritățile pentru înfințarea a noi
centre de permanență. Fig. 1 –Centrele de permanență din Bihor
Centrele de permanenţă dețin roluri foarte importante în plan medical, cu ajutorul lor
vom putea rezolva mult mai eficient și mai rapid cazurile de boală și totodata are un impact
economic fantastic reducând o multitudine de cheltuieli aferente îngrijirilor medicale. În
prezent centrele de permanent din județul Bihor se bazează pe trei tipuri de
profilaxii/prevenții:
1. Prevenţia primară (menţinerea sănătăţii) - Scopul este prevenirea factorilor specifici
de cauzalitate, impactul factorilor de risc cu rezultatul obtinut la nivelul persoanelor care
evită boala si pentru a reduce aparitia la nivelul populatiei. Grupul ţintă poate să fie întreaga
populatie, un grup ales, mai ales grupul sănătosilor cu factori de risc ridicat. Exemple:
vaccinuri, immunoprofilaxie, fluorinarea / clorinarea apei.1572
1571
Ordinul nr. 697/2011- Capitolul VI
1572
http://www.sanatateplus.ro/downloads/amg1_curs2.pdf [accesat la 05.04.2014]
2. Prevenția secundară (screening şi îngrijire) - Scopul este de a descoperi boala într-un
stadiu incipient, diagnostic şi tratament în timp util şi intervenţie corespunzătoare. Prevenţia
secundară este, de asemenea, responsabilă pentru monitorizarea şi controlul periodic.
Exemple: diagnosticul precoce la anumite boli (tuberculoză, cancer, hipertensiune arterială,
diabet zaharat etc), filtrare HIV, mamografie oluţiei bolii şi prevenirea consecinţelor sale. 1573
3. Prevenția terţiară (tratament, reabilitare) - Tratament adecvat al bolii pentru a preveni
progresia, pentru a evita invaliditatea, precum pentru a restaura sau înlocui funcţiile (sau
ţesuturile) pierdute.Grupul ţintă este omul bolnav pe încearcăm să facem potrivit pentru a trăi
o viată de calitate adecvată. Exemple: handicap fizic, purtători de proteze, bolnavi mintal,
dependenţi de droguri.1574
Fig. 2 – Număr de cazuri intervenite în centrele de permanență din Bihor-20131575

Din Fig. 2 observăm că pe lângă persoanele asigurate, au beneficiat de serviciile
centrelor de permanenţă şi neasiguraţi, însă într-o proporţie mult mai mică.
Fig. 3 – Structura pe grupe de vârste a pacienţilor de la centele de permanenţă Bihor 1576

1573
1574
1575
DSP Bihor, Indicatori de evaluare a activităţii în centrele de permanenţă în anul 2013
1576
Din figura 3 se poate observa că majoritatea covârșitoare a bolnavilor se încadrează în grupa de
vârstă 5-59 de ani cu o pondere de 62,4% din totalul pacienților. De asemenea remarcăm o tendință
generală de creștere a numărului bolnavilor care apelează la serviciile centrelor de permanență.
Trimestrul I Trimestrul II Trimestrul III Trimestrul IV
Cod Nr. Cod Nr. Cod Nr. Cod Nr.
urgenţă Cazuri urgenţă cazuri urgenţă cazuri urgenţă cazuri
12 2 1 1 9 1 1 1
16 1 12 3 12 1 12 4
18 1 15 1 6 1 15 1
22 1 16 6 24 1 16 2
24 1 20 1 25 2 24 10
25 5 24 6 28 1 25 2
33 1 25 2 32 1 28 1
35 5 33 1 34 2 29 2
36 1 35 8 35 6 35 7
44 1 36 2 38 2 36 3
51 1 65 1 70 1 38 1
69 1 76 2 83 5 40 1
71 1 83 10 84 2 53 1
75 2 84 3 86 2 55 1
77 1 86 10 88 2 75 5
83 5 88 8 91 1 77 1
86 2 95 6 95 2 83 5
88 5 98 1 104 2 84 1
113 5 104 3 113 4 86 3
123 1 113 14 130 1 88 7
129 2 121 1 132 1 95 1
132 2 128 1 133 1 113 9
135 2 129 3 135 1 115 2
145 1 132 1 141 1 129 2
150 1 141 1 142 1 132 1
153 1 149 1 147 1 137 1
155 1 150 3 179 1 150 2
160 1 151 1 151 2 151 2
162 2 153 1 153 3 153 2
173 2 155 1 155 1 155 2
156 2 156 4 156 1
160 2 162 7 157 1
162 10 163 1 162 2
163 1 170 1 164 1
170 1 173 2 175 1
Total 58 Total 119 Total 68 Total 89
Tabelul nr. 1 – Număr de bolnavi pe coduri de urgență în județul Bihor în anul 20131577
Din tabelul nr. 1 reiese că în anul 2013 au fost 335 de cazuri la care a fost solicitată
intervenția unui echipaj de urgență. Dintre numeroasele cazuri soluționate, prezentăm
următoarele:
Cazul 1: În data de 14.04.2013 pacientul Î.V. în vârstă de 59 de ani s-a prezentat la
centrul de permanență din Comuna Săcădat acuzând durere în partea stângă a abdomenului.
A fost diagnosticat cu, colică renală stânga. În vederea compensării, pacientului i-au fost
1577
administrate intravenos o fiolă de algocamin și una de scobutil. Ca tratament i-a fost scrisă o
rețetă pentru zanocin si no-spa.
Cazul 2: În data de 15.04.2013 pacientul M.R. în vârstă de 33 de ani s-a prezentat la
centrul de permanență din Comuna Săcădat cu astm bronșic în criză. În vederea compensării,
pacientului i-au fost administrate intravenos hemisuccinat și miofilin.
Cazul 3: Pacientul B.M. în vârsă de 55 de ani s-a prezentat la centrul de permanență
din Comuna Olcea cu accident vascular cerebral și hemipareză. În vederea compensării,
pacientului i-au fost administrat manitol, furosemit, și ser fiziologic. Pentru transportul
pacientului la spital a fost chemată o ambulanță.
Cazul 4: Pacientul H.R. în vârstă de 27 de ani s-a prezentat la centrul de permanență
din Comuna Olcea cu o stare general alterată. În urma anamnezei și a altor investigații a fost
diagnosticat cu intoxicație cu ciuperci. Pacientul s-a decompensat rapid, astfel în 20-25 de
minute a intrat în comă. Salvarea a ajuns abia după o oră de la solicitare. Pacientului i-au fost
administrat hemisuccinat în doză mare, furosemit, și ser fiziologic. În lipsa asistenței primite
la centru, pacientul ar fi decedat.
Cazul 5: Pacientul T.S. în vârstă de 60 de ani s-a prezentat la centrul de permanență din
Comuna Olcea cu infarct micocardic. Pacientului i-au fost administrate nitroglicerină,
aspirină sub limbă și furosemit.
4. Concluzii
După părerea noastră legislația încurajatoare în vederea înființării centrelor de
permanență este benefică populației deoarece după cum se poate remarca din indicatorii de
evaluare a activității centrelor de permanență, acestea nu au fost înființate degeaba. Aceste
centre sunt deosebit de utile atât pentru statul român cât si pentru populație, în special pentru
cea rurală unde ambulanțele ajung greu.
Decongestionarea spitalelor și a serviciului de salvare împreună cu promtitudinea
primirii îngrijirilor medicale fac din aceste centre o adevărată mană cerească, astfel
rezolvându-se câteva dintre problemele ”bolnavului” nostru sistem medical. În studiul de caz
se pot observa cele trei situații care puteau fi fatale, însă datorită rapidității medicilor de gardă
din centru, acești trei pacienți au fost salvați.
O foarte mare apreciere ar trebui acordată și medicilor care au suficient curaj să
înființeze aceste centre. Este o responsabilitatea foarte mare, pe care aceștea și-o asumă.
Bagajul lor de cunoștințe trebuie să fie mult crescut deoarece nu știu niciodată cu ce se pot
confrunta. Cazurile potențial fatale pe care aceștea le-au soluționat ne arată că dispunem de
oameni foarte pregătiți la serviciile cărora putem apela fără reținere.
Bibliografie
1. DSP Bihor, Indicatori de evaluare a activităţii în centrele de permanenţă în anul
2013
2. http://www.sanatateplus.ro/downloads/amg1_curs2.pdf [accesat la 28.03.2014]
3. http://www.bihor.insse.ro/main.php?id=404 [accesat la 28.03.2014]
4. Legea nr. 124/2012 privind aprobarea OG 7/2011 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuitatii asistentei medicale primare prin
centrele de permanenţă
5. Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuitatii asistentei medicale primare prin
centrele de permanenţă
6. Ordinul nr. 697/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la
asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
CONSIDERAŢII PRIVIND TIPURILE DE ACCIDENTE
ÎNTÂLNITE PE PÂRTIILE DE SCHI
VANEA LAURENŢIU-CRISTIAN
COORDONATOR: ASIST.UNIV.DRD. – ZOLTAN KISS
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REŞIŢA
THIS STUDY DESCRIBES: INJURIES WICH COULD OCCUR ON SKI SLOPES.
EACH AND EVERY DAY THE NUMBER OF SKI PRACTICANTS IS INCREASING. USUALLY,
MOST OF THEM ARE BEGINNERS AND ADVANCED. THEIR PREFERENCES ARE – EASY
SLOPES WITH A LOW DIFFICULTY LEVEL, WITH HIGH TECHNOLOGICAL AND
MECHANICAL EQUIPMENT (LIFTS, CABLE CARS ASO.). UNFORTUNATELY, BROADLY
SPEAKING THE EASY SLOPES ARE MISSING.
BECAUSE OF THE LACK OF EASY SLOPES, VERY OFFEN SKIERS WITH POOR EXPERIENCE
AND WEAK SKILLS ARE EXPOSED TO INJURIES AND THEY CAN ALSO ENDANGER OTHERS.
THE NEED OF SKI INSTRUCTORS IS OBVIOUS, STILL SKI SCHOOLS ARE NOT A MUST FOR
MOST OF OUR SKI RESORTS.
FURTHER WE ARE GOING TO TALK ABOUT: ACCIDENT FACTORS, INJURIES, OBSTACLES

AND PREVENTIONS.
I. Mai puţine accidente
Acum 4500 de ani se presupune că datează primul schi găsit in Suedia până azi schiul a
evoluat de la un simplu mijloc de deplasare pentru vânători şi pentru cei care călătoreau să-şi
rezolve anumite afaceri. Schiul de atunci te ţinea doar deasupra zăpezii. În 1933 în zona
Rodoy din Norvegia s-au descoperit desene făcute pe stâncă ce descriu un bărbat pe schiuri
foarte înguste construite din lemn ţinând în mână un băţ.
Fig.nr.11578
În 1700 oamenii din zona Telemark din Norvegia au inventat coborârea dealurilor şi
sărituri cu schiurile cu controlarea vitezei, primul eveniment sportiv având loc la începutul
anilor 1800. Din anul 1900 europenii au început să preia distracţia vecinilor lor nordici .
“Schiul nordic” adaptat la relieful pârtiilor din Alpi s-a transformat în schi alpin. Participarea
1578
http://www.skivirus.com/tehnica-schi/1181-istoria-si-evolutia-schiului-alpin.html
schiului la Jocurile Olimpice (J.O.) de iarna a marcat începutul evoluţiei celui mai îndrăgit
sport de iarnă. După al 2-lea Război Mondial, Austria şi Elveţia au pus bazele unor staţiuni
dedicate schiului.1579 După revoluţia din Decembrie 1989 românii au avut posibilitatea să
călătorească, să-şi petreacă vacanţele de iarnă în staţiuni de schi. Astfel numărul celor care
practică schiul a crescut şi în ţara noastră.
Odată cu creşterea numărului de practicanţi, aglomeraţia şi haosul care domneşte pe pârtii

la sfârşitul săptămânii a devenit inevitabil. Aşa se face că uneori, în lipsa semnelor de
informare care să indice: gradul de dificultate a unor pârtii, trasee, starea în care se află
zăpada sau obstacole care pot apărea pe pârtie (crevase, avalanşe, stânci, buşteni), mulţi
practicanţi cu o tehnică slabă şi un grad de pregătire necorespunzător se trezesc pe trasee
foarte dificile, expunându-se la accidentări, devenind ameninţări pentru cei din jurul lor.
Obligaţia noastră ca practicanţi indiferent de nivelul de pregătire este să cunoaştem regulile
elementare de circulaţie, fără de care pericolul de accidente va fi prezent permanent, iar
instruirea organizată va fi compromisă. Măsurile de siguranţă au fost luate chiar de la nivelul
echipamentului care în timp cu ajutorul tehnologiei a evoluat:
Fig.nr.2 Schiul carve1580
Fig.nr.3 Legături de tip „Diagonal”1581
1579
http://munte.xtrem.ro/Ski-Alpin_--d2/Schiul-istorie-si-legenda_--a2.html
1580
http://www.skimountain.co.uk/files/Atomic%20RS%20D2%20SL%20Men%20Back.jpg
1581
http://images.monstermarketplace.com/alpine-ski-racing-supplies/atomic-2013-x12-race-ski-bindings-
600x252.jpg
Fig.nr.4 Cască de protecţie1582
Fig.nr.5 Protecţie coloană vertebrală1583
Precum si pârtiile care au fost semnalate cu indictoare de circulaţie:
Fig.nr.6 Indicatoare dificultate pârtie1584
1582
https://www.ski-depot.com/sites/default/files/products/203384_0.jpg
1583
http://images.esellerpro.com/2189/I/577/35/Forcefield-Sport-Lite-L1-Back-Protector-2.jpg
1584
Matei I.(1988) – “Schi alpin modern” editura Sport-Turism, Bucureşti.
Fig.nr.7 Indicatoare dificultate pârtie1585
Fig.nr.8 Direcţii1586
Fig.nr.9 Atenţionări!1587
Fig.nr.10 Atenţionări!1588
Pârtiile trebuie să fie bine amenajate, să deţină puncte sanitare dotate cu instrumente
necesare şi echipe de salvare cum este Salvamontul la noi. Desfăşurarea orelor de instruire in
rândul celor care practică schiul ar trebui să fie obligatorie măcar în sensul comportamentului
pe pârtii, pârti devenite şi la noi în anumite staţiuni, artere de circulaţie publică. În foarte
multe staţiuni din străinătate există agenţi de circulaţie schiori care veghează, identifică şi îi
1585
http://www.georginaroc.ca/Images/signs/skisnow-difficulty-sign.jpg
1586
http://www.skiresort.info/typo3temp/pics/0754293329.jpg
1587
http://www.maga-therapy.com/wp-content/uploads/2012/02/avalanche-sign.jpg
1588
http://justalittlefurther.com/wp-content/uploads/2013/01/danger_cliff_faller1.jpg
împiedică pe cei imprudenţi să atenteze la siguranţa proprie şi a celor din jur. Trebuie să
existe un set de legi clare şi în vigoare care sancţionează neatenţia în cazul producerii unor
accidente.
Din nefericire în ciuda tuturor eforturilor pentru prevenirea accidentelor şi diminuarea

efectelor lor, o mică parte de risc va exista practicând acest sport de iarnă, accidentele
datorându-se şi greşelilor tehnice subiective ale schiorului sau ale unor factori obiectivi, care
nu mai sunt în controlul practicantului. O cantare 1589 greşită, agăţare sau încălecare a
schiurilor, cădere care poate provoca şocuri şi torsiuni sau fracturi reprezintă situaţii
neplăcute care pot avea repercursiuni grave.
Schiul este un sport care necesită o concentrare maximă, în orice stadiu de pregătire te-ai
afla. Întradevăr faţă de viaţa de zi cu zi, schiorul, prin autocontrol încearcă să-şi mărească
atenţia. O problemă deosebită apare când se lucrează cu copii, despre care ştim că nu au o
capacitate foarte mare de atenţie, nereuşind să stea concentraţi o perioadă îndelungată,
instinctul lor de conservare nu este dezvoltat, aşadar fără a înfrâna curajul şi elanul lor care
de altfel este caracteristica principală a unui schior, se impune temperarea excesului de zel, în
lipsa bagajului de cunoștinţe tehnice şi nivelului de pregătire fizică. Începătorii foarte
prudenţi, care, de frica terenului şi a vitezei dobândite pe el preferă să schieze in zăpadă
nebătută sau izolaţi, acest lucru expunându-i la fel de mult la accidentări.
Printre factorii care predispun la accidentări enumerăm:
1. Lipsa examinărilor medicale dinaintea efortului.

2. Carenţe ale aparatului locomotor şi lipsa controlului muscular.
3. Slabul nivel al pregătirii fizice generale şi lipsa influenţării selective a aparatului
locomotor1590 înainte de efort.
4. Folosirea echipamentelor necorespunzătoare
5. Insuficienta dezvoltare a tehnicii.
6. Excesul de oboseală.
- Schiorii care nu ştiu să se oprească şi prelungesc sesiunile de schiat, măresc numărul
coborârilor şi schiază fără pauze, sunt cei mai expuși accidentărilor la fel şi începătorii
care stau încordaţi şi obosesc foarte repede
1589
“A merge pe canturi”; “bascularea schiurilor de pe lat pe muchii” ex: “in timpul conducerii rotunjite a
derapajului sau a virajului in sprijin pe muchii”.
1590
Influenţarea selectiva a aparatului locomotor = încălzirea segmentelor corpului prin exerciţii de gimnastică.
Fig.nr.11
Autorul cărții „Schi Alpin Modern” Ion Matei relata faptul că în urma cercetărilor
specialistului în schi Bekett Horvath, aproape 50% din totalitatea accidentelor aparţin
începătorilor. La acelaşi subiect adaugă faptul că s-a făcut un sondaj în jurul celor accidentaţi
şi evidenţierea a fost foarte clară, „cel mai mare număr de accidente se produc fie la începutul
sezonului, fie la sfârşitul lui sau la sfârşitul săptămânii, când pârtiile sunt foarte
aglomerate”1591. O altă statistică dezvăluie faptul că accidentările ating un nivel mai ridicat în
timpul taberelor, în prima zi în care soseşte practicantul, în a patra zi când apare fenomenul
de oboseală şi în ultima zi, deoarece atunci îşi supraestimează posibilităţile.
7. Pregătirea precară a pârtiilor şi zăpada de calitate slabă.
Lipsa zăpezii din ultimii ani a accentuat problema accidentelor. În lipsa precipitaţilor din
ultimele ierni, cel puţin în Romania, oamenii au schiat pe unde a fost zăpadă, şi pentru că
zăpada a fost sau nu pe pârtii, schiul in preajma copacilor sau pe trasee foarte accidentate cu
obstacole mascate, unde există gheaţă dedesubt, zăpadă vâscolită sau foarte grea din cauza
temperaturilor ridicate, a constituit un pericol şi mai mare mai ales pentru cei care nu au un
bagaj de deprinderi şi cunoștinţe necesare acestor condiţii.
8. Supraestimarea abilitaţilor şi excesul de viteză sau viteza necontrolată.

9. Ignorarea sau lipsa de cunoaştere a normelor de circulaţie.
Subiectul regulamentului este de o importanţă enormă. Buna comportare pe pârtiile de

schi nu ar trebui să fie un moft sau să fie considerată o frică ce nu ne permite să ne
1591
Matei I. (1988) – “Schi Alpin Modern” editura Sport-Turism, Bucureşti.
distrăm... Acest regulament este cunoscut sub numele de „Codul zăpezii şi al securităţii în
schi”, în alte țări fiind denumit „decalogul schiorului” el reprezintă simţul realităţii.
„Cele 10 porunci” ale schiorilor :
1. Respectarea persoanelor din jur. Fiecare schior trebuie să se comporte in aşa fel încât
să nu compromită o altă persoană şi să nu-i provoace daune.
2. Respectarea pârtiei. Schiatul rapid pe pârtii dedicate începătorilor constituie o
greşeală, ca şi aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.
3. Controlul vitezei şi al direcţiei. Toţi schiorii trebuie să folosească o viteză adecvată
pentru capacitatea lor fizică şi tehnică.
4. Prioritate “de vale”. Schiorul din vale, care nu vede în urmă, are prioritate faţă de cel
din deal. Schiorul din spate trebuie să fie atent şi să adapteze viteza in aşa fel încât să
poată sa-l evite pe cel din faţă in cazul unor schimbări bruşte de direcţie, sau orice altă
manevră executată de cel din vale.
5. Traversare sau încrucişare. Un schior care doreşte să traverseze o pârtie sau o zonă de
instruire, trebuie să se asigure din toate direcţiile, menţinând controlul vizual, luându-
şi precauţiile necesare evitării unui accident.
6. Depăşirea. Ca şi in trafic, schiorul trebuie să ţină cont de evoluţia celui depăşit şi să
asigure o distanţă suficienta in raport cu el.
7. Staţionarea. Este indicată evitarea opririlor in locuri cu vizibilitate redusă iar in cazul
unei probleme să degajeze repede zona.
8. Urcarea, trebuie efectuata numai şi numai pe marginea pârtiei.
9. Respectarea semnalizatoarelor. Obligatorii pentru toţi schiorii (Fig. 5,6,7,8,9).
10. In caz de accident. Orice schior este obligat să dea ajutor in limita cunoștinţelor şi a
gravităţii situaţiei fiind responsabil de accidentul provocat şi de pagubele materiale
ale victimei. Un schior distrat îşi asumă aceleaşi riscuri ca un pieton care traversează
o intersecţie aglomerată fără a urmării circulaţia şi semafoarele.
II. Studiu de caz
Studiul de caz, are la bază date primite din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, date
culese de echipele de Salvamont din Reşiţa şi Caransebeş pe pârtiile de schi din munţii
Semenic şi Muntele Mic.
După cum am precizat şi în primul capitol evoluţia pârtiilor de schi s-a putut observa în
ultimii ani în România, acest trend fiind valabil şi pentru judeţul Caraş-Severin. În momentul
de faţă există 8 pârtii omologate, 5 în Semenic şi 3 pe Muntele Mic după cum se poate
observa în tabelul de mai jos .
Tabel .nr .I1592
Fig.
nr.121593
1592
http://www.viaromania.eu/info.cfm/ski-partii-de-schi.html
1593
http://www.ghiduri-turistice.info/data_files/mce_images/schi/muntelemic1.jpg
Fig.nr.131594
Perioadele din care am selectat datele (2009-2012) sunt relevante având în vedere creşterea
numărului de pârtii amenajate din cele două staţiuni, ducând la dezvoltarea turismului in
zonă. În urma statisticilor, anumite caracteristici ale accidentelor din ambele staţiuni au fost
depistate.
Tabel. nr. II
1594
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3936/9122656/5/harta-partii-semenic.jpg
III. Concluzii
Toate aceste date au fost selectate pentru a evidenţia accidentele produse doar pe
pârtiile de schi, astfel la prima vedere pare paradoxal cu ce ştiam până acum. Am observat că
numărul accidentelor este mai mare pe pârtiile amenajate decât pe cele neamenajate in
proporţie de 90%, iar în rândul practicanţilor accidentaţi, din 228 inregistraţi in 4 ani, 174 au
avut echipament adecvat si doar 54 unul neadecvat.
Fig.nr. 14
Fig.nr.15
De ce? Explicaţia este foarte simplă. Avem pârtii bine amenajate şi echipamente
adecvate ceea ce este o premiză bună, dar nu suficientă. Fără să am un studiu statistic dar
activând ca monitor de schi in România pot spune că numărul monitorilor de schi este foarte
mic şi instructajul primit este prost structurat, ceva foarte important ce trebuie avut în vedere
de la început este pregătirea schiorului de către un instructor care cunoaște elemente de
pregătire fizică specifică.
Pregătirea fizică este un factor foarte important, în tabel observăm că majoritatea

accidentelor s-au produs la nivelul membrelor (inferioare şi superioare) iar plăgile sunt
cauzate de contactul violent cu suprafeţele dure, in cazul nostru zăpadă îngheţată, gheaţă,
pietre etc. Plăgile sunt frecvente din cauza volumului mare de căzături ale începătorilor.
Fig.nr.16
De ce sunt aceste segmente ale corpului mai expuse? Pentru că membrele inferioare
adică picioarele sunt angrenate în mişcări foarte solicitante, fără pregătirea necesară ele pot
suferi traumatisme în urma unor căderi dificile şi necontrolate sau în urma unor răsuciri,
întinderi sau flectări excesive. Membrele superioare adică mâinile, sunt segmente libere ale
corpului care pot suferi la rândul lor traumatisme în urma căderilor nedorite. Datorită lipsei
de coordonare şi a cunoştinţelor de amortizare in cădere, la fel şi mâinile pot suferi: lezări ale
pielii, entorse, luxații sau chiar rupturi ale oaselor.
Până acum am stabilit: unde se produc, de ce, şi ce zone ale corpului sunt afectate iar
pentru o şi mai bună explicaţie care ţine de cunoştinţele practice şi teoretice acumulate
trebuie să vedem şi ce categorii de vârstă sunt cele mai afectate. Iar din câte am observat
favoriţii sunt cei cu vârste cuprinse între 22-30 ani iar pe locul doi sunt cei de peste 30 ani.
beneficiat de instructaj pe acest plan şi sunt mai expuși decât copiii, care odată cu „moda” de
a schia şi deschiderea spre țări străine, au beneficiat de instructori bine pregătiţi şi de stațiuni
bine puse la punct în călătoriile lor cu părinţii. Cu siguranţă pe viitor vom avea tineri şi adulţi
mult mai bine pregătiţi decât cei de acum, ei vor înţelege importanţa instructajului făcut de un
specialist şi vor propaga acest lucru viitoarelor generaţii.
Concluzie personală:
Un set de reguli este bine venit in orice context, cu atât mai mult cu cât integritatea,
sănătatea sau chiar viaţa noastră depinde de ele. Disciplina este o provocare foarte mare
pentru toţi şi poate fi menţinuta doar prin exerciţiu, acesta fiind un preţ mic pe care îl
plătim pentru siguranţa noastră în orice domeniu.
Bibliogafie:
1. Andersen,R.,E., Montgomery, D., L., - (1988), Physiology of Alpine Skiing, Sport

Medicine.
2. Baniaş,P. – (2005), Specializare schi-curs, Timișoara.
3. Bâră,M. – (1999), Schiul pentru toți, Editura Stadion, București.
4. Dosek,A. - (1993), A sizes, Magyar Testnevelesi Egyetem, Budapest.
5. http://www.skivirus.com/tehnica-schi/1181-istoria-si-evolutia-schiului-alpin.html
6. http://munte.xtrem.ro/Ski-Alpin_--d2/Schiul-istorie-si-legenda_--a2.html
7. Matei,I. – (1988). Schi Alpin Modern, editura Sport - Turism, Bucureşti.
8. Râţă,E. – (2013), Schiul sport de iarnă-curs, Timişoara.
METODE ŞI MIJLOACE DE RECUPERARE
KINETOTERAPEUTICE ÎN ARTRITA REUMATOIDĂ
SIMCEA ELENA MINODORA

PROF. COORDONATOR: ŞEF LUCRĂRI UNIVERSITAR
DR.CIOBANU DANIELA
ABSTRACT: THUS, TO OBTAIN COMPLEX THERAPEUTIC EFFECTS IN THAT

CONDITION, DEVELOPS FORMS AND METHODS OF MEDICAL GYMNASTICS, DETERMINED
THE PARTICULARITIES OF THE CONDITION AND CLINICAL NEEDS OF THE INDIVIDUAL
ADE. IN THE PRACTICE OF MEDICAL RECOVERY, PHYSICAL THERAPY RHEUMATOID
ARTHRITIS REPRESENTS AN IMPORTANT WEAPON TO MEDICAL CARE, SAID DISEASE,
DOMINATED BY METHODOLOGY SPECIFIES WHICH IMPOSES STRICT RULES FOR
IMPLEMENTING SETS OF EXERCISES, DEPENDING ON THE DIAGNOSIS AND THE DEGREE
OF IMPAIRMENT OF CAPACITY FUNCȚIONAL.
PHYSICAL THERAPY, BOTH WITHIN THE PROGRAM OF RHEUMATOID ARTHRITIS AND

OTHER DISORDERS IN RECOVERY, IS AIMED AT MONITORING AND FUNCTIONAL LOSS
PREVENTION RESTORATION OF EXISTING ONES, THUS PROVIDING PATIENTS A LIFE IN
OPTIMAL CONDITIONS. THE RECOVERY OF PATIENTS WITH SEQUELAE CAUSED BY
RHEUMATOID ARTHRITIS, IS BASED ON FORWARD-ARTRO REEDUCATION. ARTRO
REEDUCATION FORWARD-ARTRO IS DONE IN STEPS OF DIFFICULTY, STARTING WITH
SIMPLE EXERCISES, SUCH AS THE REMOVAL OF LIMBS, BODY, RETURNS ETC
CAP. I INTRODUCERE
Artrita reumatoidă este o boală cronică, ce necesită un tratament medicamentos,
chirurgical,
fizioterapeutic, kinetoterapeutic, cu o urmărire atentă şi îndelungată din partea unei echipe
multidisciplinare formată dintr-un medic reumatolog, chirurg, asistent medical,
kinetoterapeut şi un specialist în terapie ocupaţională
Artrita este un proces inflamator acut, subacut şi cronic al elementelor componente,
ce afectează una sau mai multe articulţii, cu etiologie diversă, caracterizată prin tumefiere,
căldură, roşeaţă a tegumentelor care acoperă articulaţia afectată, durere de diferite grade şi
reducerea mobilităţii articulare. Este determinată de poliartrită reumatoidă, artroze, gută,
tuberculoză şi alte infecţii. În funcţie de evoluţie, se disting artritele acute şi cronice, iar după
cauze determinante acestea pot fi artrite infecţioase, artrite reumatoide, artrită gutoasă (gută)
şi artrită produsă de hemofilie.
Fig.1 Articulaţii periferice afectate de artrită reumatoidă

Artrita reumatoidă este o boală cronică infalamatorie şi progresivă, ce afectează mai
ales articulaţiile şi sinovialele articulaţiilor mici ale mâinii (Fig.1), încheieturii mâinii,
cotului, umărului, piciorului, gleznei, genunchiului şi şoldului, producând deformări grave.
Artrita reumatoidă este o boală, ce progresează pe o perioadă posibil mai lungă, marcată de
perioade de exacerbare, urmate de perioade de remisie. Pot fi afectate şi alte organe, precum
plămânii, splina şi rinichii. Artirta reumatoidă se împarte în trei forme mai cunoscute:
- artrita reumatoidă propriu-zisă – necesită o mare atenţie din partea medicului
internist reumatolog mai ales în faza acută, dar şi a ortopedului, atât în faza de
profilaxie a deformărilor, cât şi în faza de tratament a acestora şi a sechelelor
garve, care limitează funcţionalitatea articulaţiei. Afectează în special femeile
între 30-50 de ani, iar tipic acestei boli este afectarea bilaterală a segmentelor. O
fază mai avansată a disfuncţionalităţii aparatului locomotor poate produce
invaliditate, iar evoluţia progresivă susţinută de o inflamaţie a ţesutului conjunctiv
prezentă în tot organismul se manifestă cel mai violent la nivelul articulaţiilor,
unde se instalează o sinovită, ca punct de declanşare a dereglărilor articulare;
- artrita reumatoidă infantilă (juvenilă) – boală articulară cronică, cu afectare
simetrică, ce se manifestă în faza acută prin tulburări difuze: slăbiciune, scăderea
în greutate, paloare, irirtabiliate, simptome reversibile, până la o funcţionalitate tot
mai redusă, cu deformări importante;
- artrita reumatoidă ce evoluează cu splenomegalie (splenomegalică) – cuprinde
tipuri de artrită reumtoidă asociate cu creşterea în volum a splinei. Se cunosc două
forme principale: boala Still este o bolă infantilă, care debutează cu febră
tumefacţii ale ganglionilor limfatici, creşterea în volum a spline, degradarea stării
generale, creşterea leucocitelor neutrofile în sânge şi a vitezei de sedimentare a
eritrocitelor, afectând articulaţiile mari, cu durere spontană sau amplificată de
mişcare, şi sindromul Felty este artrita reumatoidă splenomegalică manifestată la
adult, cu tumefacţii ale ganglioniilor limfatici, cu diminuarea leucocitelor
neutrofile din sânge, simptome asociate unui lupus eritomatos.
CAP. II CAUZE, DEBUT ŞI SIMPTOMATOLOGIE
Pacienţilor ajunşi în camera de urgenţă, ce acuză dureri intense sau umflături ale uneia
sau mai multor articulaţii şi prezintă edem, infalamaţie şi reducerea mobilităţii articulare, li se
fac investigaţii amănunţite, având în vedere evaluarea gradului durerii şi de afectare a
articulaţiilor, a generalizarii stării de boală, a existenţei unui traumatism, a intervenţilor
chirurgicale recente, a episoadelor de artrită în antecedente, coexistenţa unui diabet zaharat,
administrarea de diuretice, abuzul medicamentos şi o evaluare a unor posibile infecţii genitale
sau gastrointestinale.
Printre cauzele cele mai frecvente, luate în considerarea de medic în punerea unui
diagnostic, sunt: atrita infecţioasă determină infecţii articulare acute cu microorganisme,
date de prezenţa unor bacterii la nivelul tegumentelor (stafilococul auriu), în sânge
(streptococul) (Fig.), propagate din alte zone de infecţie, după intervenţii chirurgicale
(stomatologice), artrita activă (Fig.3) cu afectarea acută a marilor articulaţii (genunchiul), în
urma unei infecţii recente (intoxicaţie alimentară acută din dezinterie cauzată de salmonela),
afecţiuni reumatice autoimune cu anomalii caracteristice sistemului imunitar, ce determină
autodistrugeri de ţesuturi, prin mecanism autoimun (lupusul eritomatos), astfel afectarea
articulaţiilor mici periferice (ale degetelor mâinii), bilaterală, poate exclude artrita
reumatoidă, boli inflamatorii articulare – osteoartrita, ca o cauză comună a durerii ce
afectează 50% din adulţi, cu un caracter acut, susceptibilitatea genetică este o cauză
urmărită cu atenţie la persoanele care au această boală în familie, diverse – episoade de
artrită reumatoidă pot apărea în urma folosirii unor medicamente ce produc reacţii alergice,
precum şi în anemia cu celule în seceră.
Fig.2 Bacteriile streptococice (culoare roz) pot genera artrită

Factorul reumatoid este considerat drept factor implicat, în 75-80 % din cazuri, cînd
este înregistrat un nivel crescut în sânge al acestui anticorp în sânge, la un moment dat în
evoluţia bolii. Evoluţia artritei reumatoide variază, iar pentru identificarea factorilor
declanşatori şi pentru planificarea schemei terapeutice este necesară o supraveghere regulată,
a următoarelor manifestări: lipsa de răspuns la antiinflamatoare nesteroidiene, capacitatea
funcţională redusă, semne radiologice (eroziunea osoasă), dezvoltarea semnelor de artrită
reumatoidă (anemia, vasculita, nodulii, sclerita), niveluri ridicate ale factorului reumatoid.
Afecţiunile articulare de cauză neinflamatoare, la pacienţii cu durere, fără modificări
articulare la nivelul sinovialei, suferă în general de o boală virală (mononucleoza, oreon sau
parovirusul-B19, ca factor al artritei tranzitorii la adulţi, polimialgia reumatică).
Cauzele metabolice ale artritei acute, precum guta, caracterizată de durere articulară
extremă la nivelul degetului mare de la poicior, roşeaţă şi căldură locală, datorită acumulării
de cristale de acid uric în ţesutul articulaţiei, ce determină o reacţie inflamatorie puternică din
partea leucocitelor.
Debutul artritei reumatoide se face de regulă între 30-50 de ani, lent, cu dureri
articulare, tumefieri la nivelul articulaţiilor mici de la mâini şi picioare, şi rigiditate. În timp
se ajunge laleziuni şi deformări articulare, la un număr, de obicei mai mare de cinci
articulaţii.
Fig. 2 a) debut cu inflamaţie acută a membranei sinoviale, b) inflamaţie

progresivă, distrugerea cartilajelor şi osteoporoză, c) inflamţia se reduce, durerea scade,
formare de ţesut în spaţiu articular, d) osificare ţesut,formare de punţi osoase,
incapacitatea pacientului.
Simptomatologia artritei reumatoide este variabilă, ceea ce îngreunează stabilirea
diagnosticului şi a tratamentului. Caracteristic acestei bolii este inflamarea articulaţiilor mici,
cu durere mai rară la nivelul umerilor, coatelor şi şoldurilor, durere la mişcare, durere
simetrică, redoare articulară matinală, revărsatul intraarticular şi afectarea muşchilor din jurul
articulaţiei, tumefierea articulaţiilor, sindromul de tunel carpian, umflarea articulaţiilor
coatelor şi încheieturii mâinii,subţierea şi îndoirea degetelor de la mână, cu umflarea
articulaţiilor interfalangiene, tenosinovită (inflamaţia tendonului), noduli subcutanaţi
(umflături sensibile ale ţesutului fibros) (Fig.4).
Fig.4 Noduli subcutanaţi din zonele de presiune, la pacienţii cu artrită

reumatoidă
CAP. III DIAGNOSTIC ŞI INVESTIGAŢII PARACLINICE
Diagnosticul precoce, înainte de apariţia leziunilor definitive favorizează limitarea
dizabilităţilor şi instituirea tratamentului adecvat. Diagnosticul de artrită, este dat în urma
unei examinări atente a pacientului şi a istoricului bolii, şi de o serie de teste, ca de exemplu:
- biochimic, testele de laborator, ce determină prezenţa în sânge a indicatorilor
activităţii bolii; testarea funcţiei ficatului şi a rinichiului;
- analiza lichidului intraarticular, numărul mare de celule mononucleare,
sinoviocite, indică osteoartrită;
- imunopatologic, factorul reumatoid prezent în serul bolnavilor de artrită, reacţia
Waaler-Rose, care indică gradul de activitate al bolii;
- hematologic, hemoleucograma, evidenţiează anemia normocitară, numărul
leucocitelor; viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), nivelurile crescute de
proteine pot indica artrită;
- investigaţii imagistice: radiografiile mâinilor, picioarelor şi gleznelor pentru
diagnosticarea eroziunilor articulare, edemului ţesuturilor moi, sclerozei;
radiografia toracică poate indica afectarea inimii şi a plămânilor; RMN, CT,
scintigrafie cu raze gama şi ecografie pentru vizualizarea aspectelor fiziologice
(Fig.5 ).
a)radiografie AR simetrică b)radigrafie Aravansată c)scintigrafie a
articulaţiilor
Fig.5 Invetigaţii imagistice
Examenul medical al pacienţilor cu dureri articulare, începe cu o anamneză
amănunţită bolii, cu localiazarea durerii, numărul articulaţiilor afectate şi viteza instalării,
urmată de un examen fizic, pentru observarea aspectelor musculotentinoase, a posturii,
mersului şi examinarea articulaţiilor. Dacă în urma acestui examen sunt indentificate patru
sau mai multe simptome (redoare articulară, tumefiere ţesuturi moi, tumefierea simetrică a
articulaţiilor, noduli reumatoizi, eroziuni şi pierderi de masă osoasă, factorul reumatoid) al
artritei reumatoide, care persistă mai mult de şase săptămâni, atunci diagnosticul este uşor de
indicat.
CAP. IV TRATAMENT MEDICAMENTOS ŞI CHIRURGICAL
În tratamentul medicamentos al artritei reumatoide se folosesc în principal trei clase
de medicament: antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)-benorylat, ibuprofen, naproxen,
piroxicam, indometacin intră rapid în acţiune, diminuează durerile şi inflamaţia, şi previn
leziunile articulare; corticosteroizii-prednisolon, sunt antiinflamatorii puternice,
imunoreglatoare, folosite pentru controlul reacutizărilor şi tratamentul complicaţiilor, ca
vasculita; medicamente reumatice modificatoare ale bolii (MAMB)-hidroxiclorochina,
sulfasalazina, metotrexatul, reduc evoluţia bolii, se administrează în stadiile precoce, având o
latenţă de până la şase luni de la efectuare. Alte medicamente utilizate în tratamentul acestei
boli, pot fi: analgezice-paracetamol, codeină, reduce durerea din artrită; azatioprina şi alte
maedicamente imunosupresoare împotriva afecţiunilor autoimune. Sunt pacienţi a căror
evoluţie a bolii nu poate fi stabilizată, în ciuda tratamentelor, ajungând în stadii care necesită
tratament chirurgical de protezare, artroplastie a şoldului, genunchiului, cotului, umărului şi
a articulaţiilor degetelor, fiind eficient pentru atenuarea durerilor şi ameliorarea funcţională.
Sinovectomia (înlăturarea chirurgicală a sinovialei) este utilă pentru prevenirea revărsatelor
recurente ale genunchiului şi pentru ruptura tendoanelor pumnului (Fig.6).
Fig.6 Extirparea chirurgicală a membranei sinoviale

CAP. V REPERE PENTRU ALCĂTUIREA PROGRAMELOR
KINETOTERAPEUTICE
UITILIZATE ÎN ARTRITA REUMATOIDĂ
Atât pacientul cât şi familia acestuia trebuie să conştintizeze natura artritei reumatoide
şi modul în care îi poate afecta ulterior viaţa, ţinând cont că această boală necesită o
supraveghere şi un tratament îndelungat. Aceştia trebuie să înţelegă formele terapeutice
utilizate pentru încetinirea şi ameliorarea progresului bolii. Pe lângă medicaţia corectă,
tratamentul include măsuri fizice, prin diverse metode kinetoterapeutice, în funcţie de
severitatea bolii, vârstă şi starea de sănătate a pacientului. Pentru aplicarea atât a
tratamentului medicamentos, cât şi a celui fizic este necesară colaborarea unei echipe
medicale multidisciplinară de specialişti, printre care şi un kinetoterapeut, care educă
pacientul pentru ca acesta să îşi păstreze mobilitatea şi să nu îi fie afectată viaţă socială.
Trebuie luată în considerare evoluţia bolii care este imposibil de anticipat, în unele
cazuri având loc o remisie spontană în primele şase luni, alţii prezentând acutizări explozive,
urmate perioade de acalmie.
V. 1 METODE DE REEDUCARE ÎN ARTRITĂ REUMATOIDĂ
Scopul reeducării este acela de a ridica cât mai repede deficientul în poziţie ortostatică
şi ai da posibiltatea de mişcare în această poziţie, evitând clinostatismul, ce favorizează
redorile şi retracţiile musculare, precum şi alte complicaţii. Tratamentul recuperator
urmăreşte combaterea durerii, menţinerea funcţionalităţii, menţinerea şi refacerea mobilităţii
articulare şi a forţei musculare, menţinerea abilităţii mâinii.
Dintre metodele kinetoterapeutice generale utilizate în artroterapia reumatoidă fac
parte:
- masajul igienic şi terapeutic pentru stimularea maselor musculare ce acţioneaz
articulaţiile afectate;
- izometria folosită de kinetoterapeut pentru conservarea tonusului şi troficităţii
musculare, în condiţii de izolare, folosind efortul static, liber sau la cadrul
izometric. Contraindicată celor care asociază pe lângă artrita reumatoidă şi boli
cardio-vasculare.
Din clasa metodelor de dirijare ţintă, se folosesc:
- metode de exercitare vascular. Exemplu metoda Bȕrger reprezentată de poziţii şi
mişcări ale membrelor inferioare pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice;
- metode de exercitare a aparatului neuroartrokinetik:a) pentru creşterea şi
îmbunătăţirea forţei, metoda Lorme-Watkins, cu pe preocedee combinate bazate
pe rezistenţa progresiv, urmărind normalizarea tonicităţii musculare;b) pentru
mobilizări articulare, metoda Colson, de mobilizare articulară progresivă;c)
pentru posturarea corectă şi realiniere, metoda Vogler de lainiere a corpului şi
asuplizarea a articulaţiilor;
- metode de educare-reeducare neuromotorie:
a) de educare-reeducare a mersului sunt rezultatul combinării poziţiilor şi
mijloacelor pregătitoarea, începând cu mişcări pasive şi active asistate, trecând
la mjloace active cu rezistenţă, pentru pregătirea mersului propriu-zis.
b) de educare-reeducare a prehensiunii. Se folosesc poziţii şi mijloace care
vaiază în funcţie de cauzele producerii deficienţii. În cazul artritei reumatoide
se execută de obicei mişcări active libere, cu rezistenţă, cu aparate.
- metode mecanice:metoda Guthrie-Smith, foloseşte arcuri, resorturi, benzi, elastice
ca rezistenţe, pentru creşterea forţei musculare şi exercitarea mobilităţii articulare;
mecanoterapia, realizează mobilizări ale segmentelor corpului cu ajutorul
aparatelor bazate pe sistemul pârghiilor, scripetoterapia, suspensoterapia.
- metode nespecifice: înotul terapeutic implică efectuarea mişcărilor naturale în apă
pentru mobilitate articulară (Fig.7), ludoterapia pentru urmărindu-se dezvoltarea
calităţilor motrice, terapia ocupaţională importantă pentru menţinerea unei vieţi
normale, ajutând în legătura cu munca, activităţi casnice, ortezele folosite.
Fig.7 Execiţii hidroterapeutice

V. 2 PROGRAME DE EXERCIŢII SISTEMATIZATE PE SEGMENTE ALE
CORPULUI
În primul rând trebuie localizată leziunea, ca inflamaţie a articulaţiei mâinii, radio-
carpiană, a genunchiului, a piciorului şi se evaluează gradul de mobilitate în aceste articulaţii.
Exerciţiile kinetoterapeutice urmăresc combaterea durerii, contracturii în flexie, a hipotrofiei
musculare, a deformărilor, a mişcărilor stânjenite de durere şi creşterea forţei musculare.
Mâna reumatoidă, este afectată prin atrofierea muşchilor interosoşi, prin producerea
diferitelor deformări ce pot fi reeducate printr-o serie de programe sistematizate, astfel:
Programul I (recuperator terapeutic şi preoperator pentru articulaţiile mâinii)
- şezând: închiderea şi deschiderea mâinii (5×8), depărtarea şi apropierea degetelor
(5×8), rotarea pumnului ân ambele sensuri (5×8), pronaţia şi supinaţia antebraţului cu
rezistenţă manuală (4×5);
- şezând cu braţele aşezate pe un plan mai ridicat, mâinile în afara planului de
sprijin: extensia pumnului şi revenire (4×8), flexia pumnului şi revenire (4×8), flexia şi
extensia pumnului cu o halteră de 1-5kg în mână (2×4), extensia şi flexia pumnului cu
rezistenţă manuală (2×4), rotarea pumnului (cu palma în jos/sus) cu o halteră de 1-3kg (2×4);
- stând pe genunchi cu sprijin pe palme: mers, palmele iau contact cu solul în
întregime (4×5);
- atârnat la scară fixă: coborâre din treaptă în treaptă (2×2), urcare din treaptă în
treaptă (2×2);
Programul II (complex de reeducare a prehensiunii)
- şezând: flexia şi extensia pasivă/activă a pumnului, cu degetele în semiflexie (4×8),
înclinarea pasivă/activă radio-cubitală a pumnului (4×8), rotarea pasivă/activăîn ambele
sensuri (4×8);
- şezând cu palma sprijinită pe un plan orizontal: extensia degetelor simultan (5×8),
extensia fiecărui deget în parte (5×8), depărtarea şi apropierea degetelor (4×), presiuni
intermitente cu degetele pe planul mesei (4×6), apropierea şi apăsarea policelui de fiecare
deget, pe rând (4×5);
- stând cu o minge medicinală în mâini: ducerea mingii înainte şi revenire (2×4),
ducerea mingii sus şi revenire (2×4);
- stând cu faţa la scara fixă, braţele întinse înainte, apucat: mutarea mâinilor din
treaptă în treaptă în sus şi în jos (4×5).
Recuperarea genunchiului afectat de artrita reumatoidă ţine cont de interdependenţa
dintre funcţia articulară şi valoarea anatomo-funcţională a musculaturii extensoare, atonia şi
atrofia instalându-se mai repede la cvadriceps mai repede decât la orice alt muşchi
periarticular. În acest sens sunt utilizate scheme de recuperare, precum:
Programul I ( recuperator terapeutic, profilactic şi preoperator pentru
genunchi)
- mers şi alergare;
- mers cu ridicarea genunchilor spre piept;
- culcat pe spate:ridicarea genunchilor spre piept şi revenire fără a aşeza cşlcâiul pe
sol (2×20); ridicarea piciorului sus (cu rezistenţă manuală, mâna plasată deasupra
genunchiului) şi revenire (2×20);
- stând cu faţa spre scară, apucat la nivelul umerilor: genuflexiuni (5×10), sărituri pe
loc pe ambele picioare (5×10), sărituri cu coarda (5×10), sărituri pe loc pe un picior (3×10).
Programul II (recuperarea genunchiului după sinovectomii)
- Etapa I: culcat pe spate: mobilizarea pe planul patului;
- Etapa II: culcat pe spate: alternarea extensiei pe planul patului cu poziţia de flexie, la 6
ore;
- Etapa III: culcat pe spate: ridicarea genunchiului sănătos spre piept şi revenire (3×5),
ridicarea piciorului întins şi revenire (3×5);
- Etapa IV: culcat pe spate: contracţii izometrice ale cvadricepşilor, mobilizarea gleznelor,
ducerea genunchiului operat spre piept, târând călcâiul pe pat (5×3);
- Etapa V: culcat pe spate: ridicarea alternativă a genunchilor spre piept (5×5), ridicarea
picioarelor la verticală şi revenire (3×5); şezând: mobilizări de glezne;
- Etapa VI: culcat pe spate: ridicarea piciorului bolnavla 45̊, menţinerea şi revenire,
depărtarea picioarelor şi revenire (3×5), culcat înainte: îndoirea genunchilor şi revenire
(5×10);
- Etapa VII: culcat pe spate: bicicleta, ridicarea genunchiului bolnav spre piept cu rezistenţă
manuală (3×5), mers pe vârfuri, mers pe călcâie, mers cu ridicarea genunchilor spre piept.
VI. METODE DE DIMINUAREA SUPRASOLICITĂRII ARTCULARE

Diminuarea suprasolicitării articulaţiilor reprezintă una dintre metodele terapeutice de
reeducare la o persoană afectată de artrita reumatoidă si nu numai. Această categorie include:
- menţinerea greutăţii corporale optime, deoarece excesul ponderal încarcă articulaţiile, poate
deja infalamate. Supravegherea de către medic a greutăţii poate aduce beneficii, prin scăderea
în greutate în urma inducaţiilor primite;
- odihna suficientă;
- folosirea unor mijloace ajutătoare, de exemplu bastonul, cadrul de mers;
- terapia ocupaţională, poate oferi sugestii cu privire la utilizarea dispozitivelor care
facilitează activităţile zilnice la pacienţii artrită reumatoidă.
CAP. VII CONCLUZII
Kinetoterapia, acţionează în practica medicală, în mod compartimentat, pe afecţiuni şi
grade de afectare. Astfel, reabilitarea prin kinetoterapie, a pacienţilor cu artrită reumatoidă,
începe odată cu introducerea celorlalte mijloace terapeutice, în planul terapeutic general.
Imporatanţa kinetoterapie în terapia artritei reumatoide rezultă, din însăşi prelungirea ei atâta
timp cât evoluează afecţiunea. În leziunile minore date de această afecţiune, kinetoterapia se
aplică până la vindecarea completă, dar în cele majore, cu infirmităţi definitive, se aplică pe
toată durata vieţii. Kinetoterapia este indispensabilă pacienţilor, cu deficienţe artroreumatice,
în toate fazele bolii, în vederea recuperării medicale, readaptării psihice, reeducării
profesionale şi readaptării sociale, considerate înseşi mijloacele principale folosite în scopul
acestui proces de reabilitare.
Prin aceste programe terapeutice de reabilitarea, aplicate pacienţilor cu artrită
reumatoidă, s-au urmărit două scopuri principale, accelerarea proceselor de regenerare
tisulară, prin dozarea progresivă a reluării funcţiunilor lezate, pentru a preveni instalarea unor
deficienţe reziduale şi cicatrizarea funcţională a leziunilor.
Bibliografie
Baciu C. - Kinetoterapia pre-şi postoperatorie - Bucureşti, Editura Sport - Turism,
1981.
Drăgan I. - Cultura fizică medicală - Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1981.
Dumitru D. - Ghid de reeducare funcţională - Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1981.
Hagron E., Plas F. – Kinetoterapia pasivă – Bucureşti, Editura Polirom, 2001.
Ionescu Adrian. - Gimnastică medicală. Editura All. Bucureşti, 1994.
Moţet D. - Enciclopedia de kinetoterapie I – Bucureşti, Editura Semne, 2009.
Moţet D. - Enciclopedia de kinetoterapie II – Bucureşti, Editura Semne, 2009.
Sbenghe T. - Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei. Editura Medicală. Bucureşti,
1999.
Sbenghe, T. - Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare. Editura Medicală.
Bucureşti, 1987.
CONTRIBUȚII PRIVIND ÎMBUNĂTĂȚIREA EVIDENȚEI ȘI
EVALUĂRII ÎN CENTRELE DE COPII ȘI JUNIORI LA
FOTBAL
NEDA SIMONA
COORDONATOR: CONF.UNIV.DR. ANDRADE I. BICHESCU
UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REȘIȚA
TECHNOLOGICAL PROGRESS CHANGING THE WORLD AROUND US IN A, FAST

PACE. DEVELOPMENT OF INNOVATIVE TECHNOLOGIES, ITS MARK ON OUR LIVES DAILY
AND OFFERS A MULTITUDE OF NEW POSSIBILITIES. THIS IS VISIBLE AND OBVIOUS
IMPROVEMENT AND EVALUATION SYSTEM USED IN CHILDREN AND JUNIOR CENTERS
FOR THE ELABORATION AND IMPLEMENTATION OF A SOFTWARE GENERATING A
DATABASE.
RISING REQUIREMENTS REGARDING THE EFFICIENCY OF THE TRAINING CENTERS FOR
CHILDREN AND YOUTH REQUIRES IMPROVEMENT OF THE RECORDING AND
EVALUATION. THIS NEED HAS LED TO A SOFTWARE IN WHICH THEY CAN GENERATE A
DATABASE, THIS SOFTWARE IS DESIGNED TO ENSURE PLAYERS EVOLUTION FROM THE
CHILDREN CENTER AND JUNIORS FROM CSMS RESITA.
THIS PAPER DESCRIBES THE USE OF SPECIALIZED SOFTWARE USED IN THE TRAINING
PROCESS TO GENERATE A DATABASE FOR RECORD PLAYERS EVOLUTION. WE ARE
CONSIDERING ANTHROPOMETRIC DATA, PHYSICAL TESTING, TECHNICAL TESTING,
VARIOUS STATISTICS ON THE TRAINING AND THE GAME. BY MAKING USE OF THIS
SOFTWARE AND WATCH A TRAINING PROCESS MORE EFFICIENT AND THE RESULTING
DATABASE WILL BE AN IMPORTANT SOURCE OF INFORMATION THAT FORMS THE BASIS
FOR FUTURE PLANNING DOCUMENTS.
IV. De ce un software specializat la fotbal?
Portofoliul antrenorului de fotbal reprezintă un set de documente specifice care nu au

voie să lipsească din procesul de instruire al niciunui antrenor, indiferent de nivelul la care
activează: copii, juniori sau seniori.
În acest fel, trei din dificilele, dar pe atât de importantele activități pe care antrenorul
trebuie să le îndeplinească, planificarea, evidența și evaluarea, vor putea fi realizate
centralizat, sperând în acest fel într-o creștere a eficienței antrenamentului întrucât reprezintă
funcții sensibile ale managementului procesului de antrenament, în prezent, din păcate,
neexistând un număr prea mare de antrenori care utilizează aceste documente în activitatea
practică1595.
Procesul de evaluare îl face pe antrenor să identifice nevoile jucătorilor și ale echipei, fapt
ce-l ajută la elaborarea unor planificări cât mai eficiente. Având o evidență clară și o evaluare
obiectivă a jucătorilor, întregul proces de antrenament poate fi proiectat în funcție de lipsurile
jucătorilor și ale echipei.
“Pentru a putea pune în valoare această funcție a procesului de antrenament
(evaluarea) antrenorul trebuie să găsească acele mijloace (teste) care să poată evidenția
nivelul fiecărui jucător în parte”1596.
Tocmai de aceea, softul elaborat de noi este de un real folos centrelor de copii și
juniori contribuind la elaborarea unor adevărate baze de date în care sunt prezentate evoluțiile
jucătorilor, din momentul începerii activității de inițiere și până la terminarea junioratului.
Prin acest proces de evaluare și evidență antrenorul reușește să identifice nevoile jucătorilor,
aspect fundamental în procesul de instruire a tinerilor fotbaliști, fapt ce îl ajută să elaboreze
programe de antrenament care să contribuie la creșterea calității jucătorilor.
Evidența și evaluarea merg mână în mână. Dacă evaluarea îl ajută pe antrenor să
stabilească și să cunoască nivelul de moment al jucătorilor, evidența contribuie la conturarea
unei imagini clare a progresului înregistrat de jucători pe anumite interval de timp. De
asemenea evidența îl poate ajuta pe antrenor în procesul de a previziona profilul și potențialul
viitor al jucătorului având în vedere: datele personale, evoluția indicatorilor antropometrici,
interesul manifestat față de procesul de antrenament, evoluția în jocurile amicale și oficiale,
evoluția aptitudinilor psihomotrice, evoluția tehnică și tactică.
1.2. Comunicația om-mașină
Pentru executarea unui program de calculator este necesară comunicarea cu unitatea

centrală în scopul furnizării instrucțiunilor necesare programului. Cel mai facil mod de
comunicare este scrierea instrucțiunilor direct în memoria calculatorului de unde vor fi
preluate de către unitatea centrală.
Pasul 1. Crearea bazei de date

1595
Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal I: documentele de planificare. Editura
Eftimie Murgu, Reşiţa, p. 7.
1596
Andrade I.Bichescu. (2013). Bazele jocului de fotbal. Editura Eftimie Murgu, Reșița, p. 281.
Specialiștii evidențează că o bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor
informații și date pe un suport extern, cu posibilitatea extinderii ușoare și a regăsirii rapide a
acestora. O bază de date este memorată într-unul sau mai multe fișiere, fiind administrate de
către sisteme de gestiune a bazelor de date.
Cel mai des întâlnit tip de baze de date este cel relațional, unde datele sunt memorate în
tabele.
Fig.1. Tabele în Excel
Realizarea soft-ului se face în limbajul de programare Java Eclipse, iar noile evoluții
tehnologice permit utilizarea sa și pe dispozitive mobile gen: telefon, agendă electronică,
palmtop etc. În acest fel se creează o platformă unică, la nivelul programatorului, deasupra
unui mediu eterogen extrem de diversificat. Acesta este utilizat în prezent cu succes și pentru
programarea aplicațiilor destinate intranet-urilor. Așa cum arată în literatura de specialitate
limbajul împrumută o mare parte din sintaxa de programare C și C++, dar are un model al
obiectelor mai simplu și prezintă mai puține facilități de nivel jos. Așa după cum se
subliniază și în literatura de specialitate un program Java compilat și corect scris, poate fi
rulat fără modificări pe orice platformă care e instalată o mașină virtuală Java. Nivelul de
portabilitate (inexistent pentru limbaje mai vechi cum ar fi C) este posibil deoarece sursele
Java sunt compilate într-un format standard numit cod de octeți care este intermediar între
codul mașină (dependent de tipul calculatorului) și codul sursă.
Mașina virtuală Java este mediul în care se execută programele Java, deci și crearea
bazei de date după modelul din Excel.
Fig.2. Definirea atributelor unui jucător în Java Eclipse
Fig.3. Definirea atributelor unei echipe

Fig.4. Popularea tabelului cu jucători de către programator
„În realitate folosirea termenului de limbaj de comunicație nu este foarte fericit pentru
că noi doar instruim calculatorul ce are de făcut și cum trebuie să facă acel lucru impus, fără
să-i dăm vreo șansă acestuia să comenteze sarcinile primite”.1597
Pasul 2. Crearea Interfeței grafice pentru utilizator

Interfața grafică este o interfață specializată pentru orice utilizator, aceasta este bazată
pe un sistem de afișaj ce utilizează elemente de grafică. Interfața grafică este formată din
widget-uri grafice pentru ecran, iar acestea pot fi: ferestre, meniuri, butoane, cutii de bifat,
liste și alte pictograme.
1597
Eugen Rotariu. (1996). Limbajul Java. Cap. II, http://pirosoft.3x.ro/index.html
Fig.5. Interfața aplicației
Interfața java pentru programarea aplicației oferă o ierarhie de clase care include
funcționalitatea pentru lucrul cu mai multe fire de execuție, lucrul în rețea, crearea
interfețelor utilizator complexe, grafică, etc.
În termenii acestui limbaj Java, aceasta este o aplicație.
În primul rând codul de instrucțiuni poate rula cu ajutorul internetului, clasa de
pornire trebuie să aibă implementate metode de răspuns la anumite evenimente pe care le
generează navigatorul de internet, precum ar fi inițializare, pornire, oprire, desenare, etc. În al
doilea rând aplicația poate în același timp să fie lansată ca aplicație independentă (fără
ajutorul internetului) și invers, totul depinde de metodele care au fost definite în interiorul
clasei de pornire a programului, iar în acest caz aplicația rulează independent fără acces la
internet.
Fig.6. Utilizarea aplicației și introducerea datelor
V. Concluzii
Utilizarea unui software specializat în procesul de instruire care să genereze o bază de

date a evidenței și evaluării jucătorilor determină o eficientizare a procesului de antrenament,
prin suportul de informații oferit, care stă la baza viitoarelor documente de planificare.
Tendința este clară: soluții ușor de integrat și cu mare eficiență.
VI. Bibliografie
6. Andrade I. Bichescu. (2013). Bazele jocului de fotbal. Editura Eftmie Murgu,

Reșița.
7. Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal I: documentele de
planificare. Editura Eftimie Murgu, Reşiţa.
8. Andrade I. Bichescu. (2013). Portofoliul antrenorului de fotbal II: documentele de
evidență și evaluare. Editura Eftimie Murgu, Reşiţa.
9. Eugen Rotariu. (1996). Limbajul Java. http://pirosoft.3x.ro/index.html
10. Iacob, I. & Radoiu, D. (1998). Programare Java. Editura Universității Petru
Maior, Târgu Mureș.
REPERE ŞI INDICAŢII ÎN TERAPIA BOLII
PARKINSON PRIN KINETOTERAPIE
SIMCEA ELENA MINODORA

PROF. COORDONATOR: ŞEF LUCRĂRI UNIVERSITAR
DR.CIOBANU DANIELA
ABSTRACT: WITHIN THE FRAMEWORK OF ORGANIZED MODERN MEDICINE,

PARKINSON'S DISEASE, IS ALSO KNOWN AS DEGENERATIVE JOINT DISEASE, A
DISEASE OF THE ACCOUNT, PRODUCING PROGRESSIVE DEGRADATION OF THE
FUNCTIONAL CAPACITY AND WHOSE EVOLUTION IS POSSIBLE OFF BOTH BY TAKING
MEDICATION AND BY KINETOTHERPEUTIC RECOVERY. IT SEEKS MAINLY
PSYCHOSOCIAL REHABILITATION AND VOCATIONAL RETRAINING, IMPROVEMENT
AND MANAGEMENT OF SYMPTOMS THROUGH MAINTAINING A GOOD STATE OF
PHYSICAL AND MENTAL HEALTH. BOTH THE GLOBAL IMBALANCES AND THE
SEGMENTATION INVOLVES PRACTICING PHYSICAL EXERCISES TO COMBAT
AKINEZIEI, HYPERTONICITY, SLOW VIBES, CONFERRING BODY POSITIONS US
ANATOMICALLY. FROM A PLAN OF EXERCISES INVOLVING THE ESTABLISHMENT OF
A STRATEGY BASED ON BOTH PASSIVE MOVEMENTS, AS WELL AS THE ACTIVE LED,
PHYSICAL THERAPY SHOULD CONTRIBUTE TO THE RESTORATION OF MOTOR
ENGRAMES, LOST OR DAMAGED DURING THE COURSE OF THE DISEASE. THE AIM OF
IT CONSTITUTED AN ATTEMPT TO UNIFY THE CONCEPTS CONSEVATOARE OF
MEDICAL SPECIALISTS KINETOTHERAPEUTS, WITH REGARD TO THE
REHABILITATION PROCESS OF PARKINSONULUI DEFICIENCIES, FOR THEIR OWN
GOOD.
I. INTRODUCERE
Boala Parkinson este denumită așa după numele celui care a descoperit-o şi descris-o,
chirurgul englez James Parkinson (1755-1824), fiind cunoscută ca afecţiune degenerativă a
creierului, care deşi a beneficiat de o descriere destul de clară, cauza acestei boli nu este pe
deplin elucidată. Odată cu înaintarea în vârstă apar o serie de afecţiuni care duc la dizabilităţi.
Astfel, boala Parkinson, ca boală degenerativă, poate fi asociată, ca primă cauză, a degradării
progresive a capacităţilor funcţionale şi pentru a cărei evoluţie sau oprire nu se cunosc încă
modalităţi terapeutice.
Tratamentul curent urmăreşte în principal ameliorarea şi gestionarea simptomelor, atât
prin intermediul medicamentelor, cât şi prin execiţiul fizic caracteristic kinetoterapiei, pentru
combaterea akineziei (facies fix, paşi mici şi lenţi, voce monotonă), hipertoniei determinate
de contracţiile involuntare, a tremurăturii lente îndeosebi de la nivelul capului şi a membrelor
superioare, persistând în repaus și a poziţiei neanatomice a corpului. În fazele înaintate
bolnavul este imobilizat la pat.
În boala Parkinson are loc o tulburare a lanţului neurotransmiţător dopaminergic din
sistemul extrapiramidal, şi totodată a fost determinată o genă, parkina, cu rol impotant în
patogenia unor cazuri cu această boală. Denumirea acestei boli poate fi atribuită cauzelor
idiopatice ale maladie, excluzându-se sindroamele secundare (postencefalită epidemică),
sindromul Paralysis agitans şi pakinsosnism .
Pacienţi bolnavi de Parkinson cu rigiditate a mâinilor şi mişcări lente ale

degetelor
Clinic poate fi întâlnită, în formă pură sau asociată cu alte simptome, în diferite
etiologii, fiind diferenţiate următoarele sindroame parkinsoniene:
- Parkinson infecţios – cu apariţie în al doilea stadiu al encefalitei letargice,
manifestat prin simptom hipokinetic-hiperton, cel deosebesc de boala Parkinson;
- Parkinson atreosclerotic – instalat după 55 de ani, la bolnavii de ateroscleroză,
datorită unor mici lacune localizate predominant în corpii striaţi;
- Parkinson toxic – datorat acţiunii toxice a oxidului de carbon, a manganului, sau
apărut în cadrul encefalopatiei saturniene sau alcoolismului cronic, cazuri în care
sindromul se asociază simptomelor bolii de bază;
- Parkinson în cursul tumorilor cerebrale – în meningeoame parasagitale cu o
compresie indirectă pe nuclei sau tumori chistice cerebeloase la nivelul vermisului
superior cu compresiunea nucleului dinţat;
- Parkinson traumatic – traumatismul cranian este considerat factor declanşator.
- În ultimul timp apare în tratamentul cu neuroleptice, al unor boli psihce.
II. SIMPTOMELE ŞI CAUZELE POSIBILE ALE BOLII PARKINSON

Boala Parkinson prezintă un set de simptome şi semne ce o diferneţiază, şi ca urmare
diagnosticarea este mai uşoară pornind chiar de la aspectul fizic al persoanei afectate.
Tipic acestei boli, este tremuratul uşor, în repaus, ce se manifestă cel mai precoce şi
iniţial pe o singură parte corpului. Majoritatea persoanelor sănătoase manifestă un tremor de
repaus uşor, însă cei ce suferă de boala Parkinson prezintă un tremor vizibil, pronunţat, cu
mişcări scurte, implicând limba, mandibula, membrele superioare (mişcarea descrisă ca
,, număratul banilor‟) şi inferioare.
Rigiditatea musculaturii se adaugă tabloului clinic, determinând încetinirea mişcărilor
şi instabilitate posturală. Dificultatea iniţierii şi obţinerii mişcărilor, reprezintă cel mai
invalidant simptom specific bolii, făcând în ultimile stadii imposibilă deplasarea, imobilizând
pacientul.
Hipertonia de tip extrapiramidal mai ales a flexorilor este cea care determină
rigiditatea, dând corpului o atitudine anteflectată (aspectul semnului întrebării). Tot crizele
de hipertonie dau antepulsii (antetracţii) sau retropulsii (retrotracţii) ale muşchilor abdominali
sau lombari, determinând bolnavul să facă câţiva paşi pentru menţinerea echilibrului.
Hipertonia extrapiramidală este plastică şi se manifestă în perioada de veghe, cuprinzând
muşchii membrelor, trunchilui, gâtului, feţei şi muşchii cu acţiune sinergică, preponderent
flexori, dar cei mai afectaţi sunt cei statici şi ai atitudinii. Acest tip de hipertonie însoţeşte
pierderea mişcărilor ascociate şi abolirea reflexelor clinice de atitudine generală, iar cel de
postură se accentuează şi apare semnul ‟ roţii dinţate‟ (extensia pasivă a braţului, este
sacadată, ca o roată dinţată, în loc să se facă continuu) şi ‟ semnul Noica‟ (dacă flexia şi
extensia pumnului sunt făcute până se obţine uşurinţă în executare, dar dacă se cere
bolnavului parkinsonian să ridice membrul inferior de aceiaşi parte, se observă greutate a
mişcărilor la nivelul pumnului). Mersul este dificil, cu paşi mici, accelerat iniţial, timp în care
corpul este rigid, uşor aplecat înainte, dând impresia că bolnavul fuge după centrul de
greutate, cu tulburări în coordonare şi dificultate la oprire şi la întoarcere. Oprirea nu poate fi
făcută brusc, făcându-se câţiva paşi în plus şi cu ajutorul unui punct de sprijin, iar mişcările
membrelor superioare în timpul mersului lipsesc sau sunt diminuate. Tulburări ale mersului,
dezechilibrări, mişcări rapide ale membrelor superioare pot fi manifestate şi în situaţii de
spaimă, frică, furie. Mai târziu, mersul capătă un aspect târşit caracteristic.
Vorbirea şi înghiţirea sunt afectate în fazele înaintate, caracterizate prin lipsa
expresivităţii faciale, scurgeri de salivă. Tot în stadiile tardive apare şi deteriorarea
intelectuală, motivarea este greu de stimulat, ajungându-se la depresie cronică.
Pacienta cu Parkinson are mers şovăitor, dezechilibrat şi lent, fiind
ajutată de asistentă meargă
Cauzalitatea acestei boli, este dată de o degenerare progresivă a ţesutului cerebral, cu
apariţia unor incluziuni de dimensiuni mari şi dispariţia celulelor specializate (neuronilor) din
regiunea creierului mijlociu (mezencefalul), implicate în producerea de dopamină. Dopamina
este un neurotransmiţător, cu rol important în reglarea fină a mişcărilor, al cărui deficit
creează dezechilibru biochimic la nivelul creierului, cu influenţă asupra controlului activităţii
musculare. Cauzele declanşării iniţiale nu sunt cunoscute, însă antecedentele familiale
favorizează aparţiei acestei afecţiuni. În zilele noastre, printre cauzele bolii Parkinson se pot
enumera, traumatismele cerebrale, substanţele toxice (mercurul, monoxid de carbon,
metanolul, etanolul) şi medicamentele antipsihotice.
III. TEHNICI DE DIAGNOSTIC ŞI INVESTIGAŢII CLINICE
În general, examinările TC şi RMN sunt normale, în care aspectul extern al creier

rămâne nemodificat, dar există cazuri în care se pot observa modificării ale densităţii
tisulare. Diagnosticul se bazează pe aspectul clinic, caracteristic, şi o examinare atentă.
Evaluare tonusului muscular, prin mişcări pasive a încheieturii mâinii, relevă o rezistenţă
sacadată, ce se opune mişcării (semnul roţii dinţate). Mobilizările (flexie, extensie) ale
articulaţiilor mari sunt încetinite de o rezistenţă iniţială, urmate de o scădere anormală a
tonusului muscular, fenomen caracteristic hipertoniei extrapiramidale (plastice).
CT bolnav de Parkinson cu pierderea densităţii Zona înadrată conţine celule ce

s secretă
ţesutului cerebral, permite extinderea ventriculilor (albastru) dopamina şi dispar în
Parkinson
CAP. IV TRATAMENTE MEDICAMENTOASE ŞI NON-
MEDICAMENTOASE
Tratamentul specific parkinsonian începe atunci când simptomatologia bolii devine

severă şi perturbă activitatea zilnică. Principalul agent utilizat în tratamentul bolii, este
levodopa, un precursor al dopaminei şi apoi transformată în aceasta, la nivelul creierului. Se
începe cu doze mici de pastile de L-dopa, asociate cu un inhibitor periferic de dopa
decarboxilază, apoi se trece la agoniştii de dopamină (stimulatori ca apomorfina,
bromocriptina), cu efecte secundare mai puţine, dar care nu au răspuns la toţi pacienţii.
Pentru tremurul marcat se administreză medicaţie anticolinergică (benzehexol, orphanadrin),
dar care dau stare de confuzie, tulburări de vedere şi uscăciune a gurii.Tratamentul
simtomatic, necesită tratarea depresiei, constipaţiei sau a durerii muşchilor scheletici.
Tratamentul de susţinere, precum terapia ocupaţională şi psihoterapia sunt elemente
importante, ce ajută la păstrarea independenţei în activităţile zilnice.
Tratamentul neurochirurgical a înregistrat progrese în domeniul tehnicii şi
procedeelor utilizate. Palidotomia este o intervenţie minim invazivă la nivelul craniului, prin
care se introduce o sondă electrică, recurgându-se la tehnică robotică pentru distrugerea
celulelor din zonele hiperactive ale bolnavului de Parkinson, cu ajutorul curentului electric.
Pentru controlul tremorului se introduce un pacemaker cerebral, un fir în creier, conectat la
un generator, care se activează odată cu tremorul prin producerea unui curent electric, mic ca
intensitate, cu efect de blocare a impulsurilor cerebrale anormale care produc tremorul.
Implantarea de electrozi şi evidenţierea poziţiei lor în ţesutul cerebral

CAP. V REPERE PENTRU ALCĂTUIREA PROGRAMELOR
KINETOTERAPEUTICE UITILIZATE ÎN BOALA PARKINSON
Boala Parkinson, pentru kinetoterapeut constiutuie o sursă de dificultăţi, atunci când
cauzele sunt incerte, având reacţii variate, de la stare gravă la transformări spectaculoase.
Cu o evoluţie lentă, este important ca măsurile terapeutice să fie luate de la primele
tulburări, care să prevină faze ca:
- inactivitate profesională;
- diminuarea activităţilor funcţionale;
- pierderea idependenţei;
- imobilizarea la pat.
Kinetoterapeutul urmăreşte menţinerea unei bune stări de sănătate fizică şi pshică,
prin îmbunătăţirea circulaţiei, obţinerea unui grad corespunzător de relaxare musculară,
reducerea hipotoniei cu accent pe muşchii flexori şi ai celor echilibratori, corectarea posturii
şi mersului, şi combaterea retracturilor musculare şi a redorilor articulare.
Bilanţul kinetic al pacientului corect stabilit, este un punct de plecare în conturarea
posturilor utilizate. Kinetoterapeutul trebuie să cunoască cu aproximaţie data debutului şi a
manifestărilor deviante a gesturilor cotidiene, să-şi noteze vârsta şi partea pe care s-a marcat
debutul şi să analizeze sechelele bolii, traumatismele anterioare, în vederea luării măsurilor
corespunzătoare tratării pacientului.
Este necesară o analiză a mersului, a paşilor, a timpului de parcurgere a unei distanţe,
a amplitudinii abducţiei gambei, a deplasării spre dreapta sau spre stânga şi să observe date
referitoare la echilibrul pe fiecare membru inferior şi la statică.
Bilanţul funcţional al pacientului urmăreşte testarea articulară, pentru evidenţierea
celor mai mici disfuncţionalităţi şi cunoaşterea sechelelor traumatice asociate bolii. La
nivelul membrului superior se testează amplitudinea flexiei, abducţiei, rotaţiei (internă şi
externă), prono-supinaţiei, a întregului membru şi a segmentelor acestuia, şi se verifică
extensia completă şi mişcările de flexie-extensie a pumnului.
Pentru membrele inferioare se testează amplitudinea rotaţiei, a flexiei şi extensiei
genunchiului, dar şi la nivelul piciorului.
Trebuie analizată şi hipertonia muşchilor flexori şi extensori ai trunchiului.
CAP. VI REEDUCAREA DEZECHILIBRELOR ÎN BOALA PARKINSON

Dezechilibrele globale implică practicarea exerciţiilor în funcţie de sistemele
proprioceptive implicate. Dezechilibrele segmentare modifică postura globală, dar vizează în
special receptorii fuzorali şi intracapsulari ai segmentului afectat. Planul de exerciţii
presupune stabilirea de la început a unei strategii bazate atât pe mişcări pasive, cât şi pe cele
active conduse, capabile să contribuie la restabilirea engramelor motorii, pierdute sau
deteriorate pe parcursul bolii.
Plecând de la poziţia fundamentală, care are drept scop asigurarea distribuţiei
segmentare favorabile, sunt demarate programe de exerciţii active libere.
Programul de exerciţii.
Etapa I
1. Din stând
- ridicarea membrului inferior stâng cu coapsa la orizontală, degetele mâinii drepte
ating genunchiul;
- revenire în stând, membrele superioare cu palmele lipite la spate;
- pas înainte cu membrul inferior drept cu genunchiul întins, piciorul în flexie
forţată (dorsiflexie), sprijin pe călcâi, menţinut 2 timpi;
- revenire în stând, repetarea de 4 ori a mişcărilor cu segmentele opuse.
2. Din stând pe genunchi
- deplasarea membrului inferior drept înainte, talpa pe sol, genunchiul la orizontală;
- revenire în stând pe genunchi, repetare de 4 ori a mişcării cu membrul inferior
celălalt.
3. Şezând (pe scaun)
- tălpile pe sol, spatele lipit de spătar, membrele superioare cu coatele în flexie,
palmele în supinaţie;
- se întind coatele, membrele superioare se duc înainte şi în pronaţie;
- se duc membrele superioare întinse lateral, în supinaţie;
- membrele superioare execută pronaţie coborând lângă scaun, cu repetarede 4 ori, a
exerciţiului.
Etapa II
1. Stând pe vârfuri cu membrele superioare înainte sus
- se execută pas cu dreptul;
- apoi cu stângul, exerciţiu executat în 15-25 de paşi.
2. Din poziţia stând cu genunchiul drept flexat adânc, călcâiul cât mai aproape de
şezută
- pas înainte cu dreptul;
- apoi cu stângul, mers alternativ, executat în 15-25 paşi;
3. Din stând
- flexia anterioară a gâtului şi capului;
- apoi flexia dorsală a gâtului şi capului,
- răsucirea capului şi gâtului spre stânga, apoi dreapt, repetarea de 10 ori de fiecare
parte.
- se înclină capul şi gâtul lateral stânga, apoi spre dreapta, repetarea de 10 ori de
fiecare parte.
4. Din decubit dorsal cu palmele pe sol
- se execută flexia membrelor inferioare, alternativ şi simultan, întinse la verticală,
şi revenire;
- se execută flexia gambei din genunchi şi revenire, apoi se repetă şi cu celălalt
membru, de 10 ori cu fiecare membru;
5. Poziţia fundamentală de decubit dorsal, cu membrele superioare întinse în
prelungirea corpului
- se execută dublă flexie cu membrul inferior drept, revenire, repetare cu celălalt, de
10 ori pe fiecare membru;
Etapa III
1. Din stând cu bastonul ţinut în faţa corpului jos, celălalt membru sprijinit pe şold
- se execută abducţia cu membrul superior, cu bastonul, cu vârful pe sol;
- deplasarea bastonului prin faţa corpului cu membrul superior întins spre dreapta
(adducţie completă);
- se duce membrul superior spre în sus (se descrie un arc de cerc)
- se ajunge în întins, în sus.
2. Decubit dorsal, cu o minge medicinală uşoară, ţinută în mâini, în dreptul toracelui
- se întinde mingea medicinală, până membrele superioare se întind complet şi
revenire
3. Din stând, uşor depărtat, membrele superioare întinse în faţa corpului cu mingea în
mâini
- se balansează membrele superioare cu mingea;
- se aruncă mingea către înapoi, repetare de 5-10 ori.
CAP. VI CONCLUZII
Astfel este dovedită, consideraţia specialiştilor în gimnastică medicală, al cărui punct de

vedere susţine terapia bolii Parkinson, cât şi altor boli degenerative, ale bătrâneţii, prin
mişcare în scop terapeutic. În prezent kinetoterapia este încadrată ca cel mai eficient mijloc al
medicinii fizice, implicat în procesul de reabilitarea funcţională, psihică şi deci socială. În
acepţiune largă, kintoterapia bolii Parkinson, aduce în discuţie mişcarea, sistematizată sub
forma unor seturi de exerciţii, având ca scop final reintegrarea deficienţilor în societate şi
obţinerea unor parametrii vitali optimali pentru aceştia.
În ultimă instanţă, în cazul celor afectaţi de Parkinson este importantă luarea unor măsuri
corespunzătoare precoce, în vederea menţinerii capacităţii funcţionale, evitând inactivitatea,
imobilizarea la pat şi pierderea independenţei.
BIBLIOGRAFIE
Const. Albu, Tiberiu-Leonard Vlad – Kinetoterapia pasivă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
Dumitru Moţet – Enciclopedia de kinetoterapie II, Ed. Semne, Bucureşti, 2010.
Hagron E., Plas F. – Kinetoterapia pasivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2001.
Tudor Sbenghe - Kinetologia profilactică, terapeutică şi de recuperare. Editura
Medicală. Bucureşti, 1987.
Revistă medicală– Interiorul Corpului Uman, Deagostini, Bucureşti.
PREZENTARE DE CAZ POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ
MĂLĂESCU ADRIAN
PAPUC VALENTIN
UNIVERSITATEA „ CONSTANTIN BRÂNCUȘI” TG-JIU
ABSTRACT: RHEUMATOID ARTHRITIS (RA) IS AN AUTOIMMUNE DISEASE

THAT RESULTS IN A CHRONIC, SYSTEMIC INFLAMMATORY DISORDER THAT MAY
AFFECT MANY TISSUES AND ORGANS, BUT PRINCIPALLY ATTACKS FLEXIBLE
(SYNOVIAL) JOINTS. IT CAN BE A DISABLING AND PAINFUL CONDITION, WHICH
CAN LEAD TO SUBSTANTIAL LOSS OF FUNCTIONING AND MOBILITY IF NOT
ADEQUATELY TREATED.
THE PROCESS INVOLVES AN INFLAMMATORY RESPONSE OF THE CAPSULE
AROUND THE JOINTS (SYNOVIUM) SECONDARY TO SWELLING (TURGESCENCE) OF
SYNOVIAL CELLS, EXCESS SYNOVIAL FLUID, AND THE DEVELOPMENT OF
FIBROUS TISSUE (PANNUS) IN THE SYNOVIUM. THE PATHOLOGY OF THE DISEASE
PROCESS OFTEN LEADS TO THE DESTRUCTION OF ARTICULAR CARTILAGE AND
ANKYLOSIS (FUSION) OF THE JOINTS. RA CAN ALSO PRODUCE DIFFUSE
INFLAMMATION IN THE LUNGS, THE MEMBRANE AROUND THE HEART
(PERICARDIUM), THE MEMBRANES OF THE LUNG (PLEURA), AND WHITE OF THE
EYE (SCLERA), AND ALSO NODULAR LESIONS, MOST COMMON IN SUBCUTANEOUS
TISSUE. ALTHOUGH THE CAUSE OF RA IS UNKNOWN, AUTOIMMUNITY PLAYS A
BIG PART, AND RA IS A SYSTEMIC AUTOIMMUNE DISEASE. IT IS A CLINICAL
DIAGNOSIS MADE ON THE BASIS OF SYMPTOMS, PHYSICAL EXAM, RADIOGRAPHS
(X-RAYS) AND LABS.
CUVINTE CHEIE: POLIATRITA, REUMATOIDA, PREZENTARE, CAZ
I. DEFINIȚIE POLIARTRITA REUMATOIDĂ
Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie care afectează articulațiile mâinilor și

picioarelor, de unde rezultă tumefacții, dureri și distrucție articulară.
Incidența poliartritei reumatoide este mai mare în rândul femeilor decât în rândul
bărbaților, iar statisticile arată că se instalează între 25 și 50 de ani. Poate să apară și la copii,
iar atunci vorbim despre poliartrita reumatoidă juvenilă, însă simptomatologia și prognosticul
sunt ușor diferite față de adulți.
II. PREZENTARE CAZ
Doamna A.C în vârstă de 80 de ani, fiind pensionată medical de 20 ani.

Doamna A.C locuiește doar cu soțul ei, stau la casă în mediul rural. Soțul și el este
pensionar, nu își poate ajuta mereu soția la treburile casnice, deoarece mai face din când în
când și alte munci decât cele de acasă. Nu are copii.
Condiții de viața:nu consumă alcool, nefumătoare, consumatoare de cafea.
Dna A.C cunoscută cu poliartrită reumatoidă, de 28 de ani, aceasta a urmat tratament

medicamentos și fizioterapie fără succes. În timp boala a evoluat ajungând la stadiul II.
III. DIAGNOSTIC ACTUAL:
Poliartrită reumatoidă, formă seropozitiva, stadiul II moderat, osteoporoză vizibilă

doar radiologic.
IV. EXAMENUL CLINIC evidențiază:
- redoare articulară matinală prelungită (60min) la nivelul mâinilor, atrofie

musculară redusă cu capacitatea de funcționare aproape normală;
- absența deformărilor articulare generalizată, în schimb mișcările sunt limitate și

dureroase;
- episoade dureroase și deficit de extensie de 5-10 grade la nivelul genunchilor și

picioarelor (30min uneori și mai mult);
V. TESTE FUNCȚIONALE:
- scris cu dificultate și dureros;
- activitățile manuale care sunt efectuate în fiecare zi sunt dificile;
- evaluarea ortostatismului și mersului.
ADL:
- autoîngrijire: isi asigura singura igiena si toaleta personală, mai greu dimineața când
apar durerile;
- îmbrăcat/dezbrăcat: întâmpină dificultăți la hainele cu nasturi, la cele cu fermoar,
când trebuie să-și pună șosetele, poate să-și tragă pantalonii, nu se poate închide la sutien;
- hrănit: se poate alimenta cu ușurință, dar folosește cu dificultate tacâmurile; cu greu

taie alimentele dure;
- transferuri: se poate deplasa singură dintr-o parte în alta, dar uneori cu dificultate
din cauza durerilor la nivelul genunchilor si picioarelor, scările la casă le poate urca și
coboarâ ușor ajutându-se de balustrada;
- mobilitate/deplasare: independentă, dar la membrele inferioare prezintă dureri

atunci când merge sau când sta în picioare prea mult (mai mult de 40 de minute).
I-ADL:
- diverse activități gospodărești le efectuează cu lentoare: spălatul rufelor, călcat,

împachetarea hainelor, aranjarea patului, măturat, spălat vase, sters praful, prepararea hranei;
- aparatele și ustensilele casnice le manevreaza cu greu;
- când croșetează obosește repede (max 60 de minute);
- poate să folosescă mașina de cusut, dar după puțin timp acuză un discomfort
articular.
VI. INTERESE, DORINȚE:
- își dorește ca participarea ei fizică la activitațile gospodărești să fie activă cum era
inainte;
- vrea să-și vadă cele 2 fiice care sunt plecate;
- îi place tot timpul să fie înconjurată de cei dragi și să gătească împreună;
ANALIZA OCUPAȚIONALĂ:
- Dna A.C suferă de o afecţiune invalidantă, cu impact asupra
activităţilor zilnice de autoîngrijire şi mobilitate funcţională.
Puncte tari: locuieşte cu soțul, care o ajută în treburile gospodărești

Puncte slabe: devine îngrijorată și depresivă când rămâne singură, evită să
meargă la plimbări cu prietenele, refuză să iasă în comunitate.
VII. PLAN DE TERAPIE OCUPAȚIONALĂ:
- trebuie să aibă suportul familial și să fie încurajată de aceasta pentru a-și putea
desfășura activitățile de zi cu zi;
- va fi învățată cum să-și conserve energia și să evite durerile (să facă mai multe pauze
pe parcursul activităților);
- trebuie evitat statul în picioare prea mult: unele activități casnice pot fi făcute stând
pe scaun cum ar fi spălatul vaselor, prepararea mâncării; trebuiesc adaptate obiectelor casnice
mânere adecvate (cratițele cu 2 mânere, tacâmurile să fie cu mânere îngroșate, vesela să fie
ușoară, să evite apucarea cu o singură mână a obiectelor grele, recomandam cuțitele speciale
pentru a tăia alimentele cu ușurință, dispozitive ajutătoare pentru desfacerea sticlelor;
- vor fi adoptate masuri de prevenire a căderilor;
- recomandam efectuarea posibilelor modificări în locuință: instalarea unor mânere

pentru a facilita ridicarea, în baie să pună un scaun să stea așezată în timpul dușului, ridicarea
scaunului de toaletă; pentru scoaterea hainelor din mașina de spălat să folosească un cârlig cu
coadă prelungită;, la uși și la ferestre;
- hainele cu nasturi sau butoniere se vor înlocui cu elastice sau dispozitive îngroșate
pe a ușura închiderea lor, încălțătorul să fie cu coadă prelungită;
- medicație antiinflamatoare administrată înaintea activităților mai grele și care

provoacă durere;
- se va indica o proteza genunchi-gleznă-picior pentru reducerea presiunii

genunchiului și controlul instabilității; pentru pumn și mână atele de repaus ce imobilizează
în poziție funcțională indicate pe timpul nopții;
- se va propune evaluarea psihiatrică;

- va fi încurajată să iasă la plimbări cu prietenele, în comunitate să-și îmbunătățească
socializarea și susținerea echilibrului emoțional.
IX. CONCLUZII
1. Poliartrita reumatoidă este o boală inflamatorie care afectează articulațiile mâinilor

și picioarelor, de unde rezultă tumefacții, dureri și distrucție articulară
2. Deși, de cele mai multe ori, poliartrita reumatoidă este percepută ca o boală a
articulațiilor, în realitate, ea are un impact mult mai grav asupra întregului organism și poate
afecta mai multe organe vitale. Severitatea bolii rezultă și din faptul că peste 50% din pacienți
iși încetează activitatea profesională în primii 5 ani de boală, iar la 10% din cazuri apare o
invaliditate gravă în primii 2 ani de evoluție, așa cum s-a aratat in studiile epidemiologice.
X. BIBLIOGRAFIE
1. Andra Bălănescu, Poliartrita reumatoide, în Esenţialul în reumatologie, coordonator

Ruxandra Ionescu, Ed.a 2-a, 2012, 214-235.
2. Carmen Stentel, Diagnosticul serologic in poliartrita reumatoidă, www.presspro-medic.ro
2013,
MASAJUL IN RECUPERAREA DISCOPATIILOR LOMBARE
MURGILĂ-CIMPOCA ANDREEA
PAPUC VALENTIN
ABSTRACT: DISCOPATHY LUMBAR

BACK PAIN IS CHARACTERIZED BY LOCALIZED IN THE LUMBAR REGION AT SOME POINT
IN THEIR LIVES. CURRENT STUDIES DISCOPATHY SPINAL STRESS THAT OCCURS IN
PEOPLE BECOMING YOUNGER. RECOVERY METHODS OVER WHICH WE STOPPED IN THIS
PAPER RECOVERY THROUGH PHYSIOTHERAPY AND MASSAGE, WHICH RANGE FROM THE
BELIEF THAT SPINAL STABILITY IS NOT DUE TO ANY EXTREMITY JOINT CONFORMATION
BONE OR LIGAMENT FORMATIONS CAPSULO, WHICH IS INSUFFICIENT PASSIVE
ELEMENTS SUPPORTIVE, BUT PERIARTICULAR MUSCLE GROUPS. ON THE OTHER HAND,
IT WAS FOUND THAT EARLY MOBILIZATION IS SUPERIOR TO THE RESULTS, PROLONGED
IMMOBILIZATION THAT RESULT IN MUSCLE ATROPHY. MASSAGE THE TECHNICAL MEANS
DEPENDS ON THE PATIENT'S CLINICAL CONDITION AND THE EXISTENCE OF
CONTRAINDICATIONS ON THE APPLICATION OF OTHER THERAPEUTIC TECHNIQUES.
Cuvinte cheie: masajul, recuperare, discopatii, lombare
Discopatia lombara se caracterizeaza prin durere de spate localizata in regiunea

lombara intr-un anumit moment al vietii lor. Studiile actuale subliniaza faptul ca discopatia
vertebrala apare la persoane din ce in ce mai tinere.
Cauzele durerii lombare se datoreaza în general:
- atitudinilor posturale incorecte adoptate timp prelungit,
- miscari ale corpului si exercitii efectuate într-un mod incorect,
- tensiunea musculara excesiva derivata din stresul fizic si psihologic,
- scaderea tonusului muscular (abdominal, lombar si dorsal) datorate sedentarismului.
- greutate corporala crescuta (obezitatea fiind vazuta azi ca maladia secolului nostru! afectand
un numar din ce in ce mai mare de persoane).
Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt recuperarea,
prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca stabilitatea coloanei vertebrale
nu se datoreste nici conformatiei extremitatilor articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-
ligamentare, care reprezinta elemente pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare
periarticulare. Pe de alta parte, s-a constatat ca mobilizarea precoce este superioara ca
rezultate, imobilizarii prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.
Masajul ca mijloc tehnic depinde de starea clinica a pacientului si de existenta unor
contraindicatii privind aplicarea unor altor tehnici terapeutice.
Kinetoterapia si masajul aplica mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperarii
somato-functionale, motrice si psihice sau al reeducarii functiilor secundare, de compensatie,
in cazul afectiunilor partial reversibile sau ireversibile.
Examinarea clinico-functionala trebuie sa se efectueze atent si precoce la orice
pacient, pentru a surprinde toate modificarile existente. Întreaga asistenta medicala a acestui
tip de patologie a aparatului locomotor are ca scop final independenta fizica, în contextul
respectarii indoloritatii, stabilitatii si mobilitatii, dupa evaluarea corecta si completa
(etiopatogenica, clinica si functionala) initiala instituirii programului terapeutic si pe tot
parcursul derularii acestuia.
Coloana vertebrala reprezinta o coloana lunga mediana si posterioara, formata prin
suprapunerea unor piese osoase numite vertebre. Este cel mai important segment al aparatului
locomotor de care sunt legate toate celelalte segmente.
Coloana vertebrala are urmatoarele regiuni: coloana cervicala are 7 vertebre, coloana
toracala are 12 vertebre, coloana lombara are 5 vertebre, coloana sacrala are 5 vertebre,
coloana coccigiana are 4-5 vertebre.
Simptomatologia apare mai ales în flexie când discul este comprimat si nucleul este
împins posterior comprimând elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putând ajunge
la hernie de disc (hernia nucleului). Urmarile sunt: tensionarea cronica sau brutala a
ligamentelor vertebrale logitudinale posterioare având ca echivalent clinic lumbago;
compresiunea elementelor nervoase situate în canalul rahidian, în principal a vervului sciatic
al carui radacini ies la nivelul lombar inferior. Pentru a evita aparitia acestor modificari
patologice trebuie evitata flexia vertebrala în transportul obiectelor grele; aceasta se va realize
prin flexia coapselor si a genunchilor. Este necesara o mare atentie în flexia vertebrala
lombara în cadrul diferitelor tehnici corporale.
Spondiloza sau spondilartroza este frecventa; procesul degeneraiv poate interesa
atât articulatiile disco-vertebrale (când apare durere la flexia anterioara a coloanei) cât si
cele interapofizare (caracterizata de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale
spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5.
Modificarile clinice sunt determinarea aparitiei unor leziuni la nivelul discului
intervertebral, cu hernierea cel mai frecvent laterala a nucleului pulpos, alunecarii corpilor
vertebrali (listezis), aparitiei osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprima cel mai
adesea radacinile nervoase si îngusteaza gaurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine,
destinderii ligamentelor paravertebrale.
Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizata în zona
afectata sau poate iradia de-a lungul radacinilor interesate. Uneori se poate acompania
de manifestari neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii sau de
sensibilitate în zonele corespunzatoare.
Discopatia/spondiloza cervicala: afecteaza articulatiile disco-vertebrale (mai ales la
nivelul C5-C6), interapofizare (mai ales la C2-C3 si C3 -C4).
La semnele generale de artroza se pot adauga si unele particulare:
- manifestari neurologice sau sindromul Barre-Lieou determinate de compresia directa asupra
arterelor vertebrale sau iritarii filetelor nervoase periarteriale de catre osteofitele posterioare:
cefalee occipitala, ameteli, vertij, tulburari vizuale (diplopie, scotoame), nistagmus.
Simptomele mentionate pot fi accentuate de miscarile de rotatie ale capului.
Discopatia/spondiloza dorsala poate fi primitiva sau secundara unor tulburari de statica,
bolii Scheuermann.
Boala Scheuermann sau epifizita vertebrala este o suferinta care apare la adolescenti,
mai ales la baieti. Apare ca urmare a unui conflict de crestere discovertebral, ce are drept
consecinta hernierea nucleului pulpos al discului vertebral în portiunea spongioasa a
corpurilor vertebrale. Clinic apar dureri vertebrale, iar în timp pot apare cifoza si modificarile
degenerative.
Discopatia/spondiloza lombara este foarte frecventa. si în acest caz, durerea vertebrala
este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizata (lumbago) sau poate iradia pe traiectul
diferitelor radacini nervoase interesate (lombosciatica). În functie de teritoriul de iradiere, de
afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian si achilean), de grupele musculare interesate se
poate aprecia radacina asupra careia se exercita compresia.
Daca se produce hernierea mediana a discului intervertebral la nivelul coloanei
lombare, poate apare asa numitul sindrom "de coada de cal", caracterizat prin afectarea
sensibilitatii în zona perineala, tulburari sfincteriene si de dinamica sexuala.
Hiperostoza idiopatica vertebrala difuza, spondiloza hiperostozanta sau boala
Forestier Rotes-Querrol este o suferinta asupra careia au existat mult timp controverse: unii o
încadrau în spondilartropatiile seronegative, în timp ce alti o considerau o artropatie
degenerativa. Spre aceasta din urma varianta înclina astazi cele mai multe observatii.
Boala apare la vârstnici si este de 2 ori mai frecventa la barbati. Se asociaza deseori cu
diabetul zaharat, guta, obezitatea si alte afectiuni metabolice. S-a pus si problema unui exces
de retinol în geneza bolii. Simptomele clinice sunt discrete.
. Masajul
 În formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier si de-a lungul
membrului inferior.
 În formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj.
 În formele cu hipotrofii si tulburari vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic.
Masajul - anatomofiziologie, efecte, manevre
Masajul reuneste o serie de manevre manuale si/sau instrumentale (mecanice, electrice,
acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om în scop igienic, profilactic sau
terapeutic si recuperator, de catre o persoana mai mult sau mai putin calificata (de regula,
masorul); în timp ce automasajul reprezinta aplicarea acestor proceduri de catre o persoana
asupra propriului corp (de exemplu: efleuraj, frictiuni, tapotament, rulat-cernut, scuturari,
masaj sub apa, vibromasaj, masaj manual reflex, etc.), bineînteles cu limitele respective
(accesibilitatea automasajului se circumscrie, de regula, la membre).
EFECTELE MASAJULUI
Efectele circulatorii se evidentiaza la nivelurile capilar, venos si limfatic.
De exemplu, manevrele de efleuraj sprijina, stimuleaza circulatia venoasa de întoarcere, cea
superficiala, usurând astfel munca inimii. Asociind la aceasta manevra blânda unele manevre
mai puternice, cum sunt presiunile, se actioneaza si asupra circulatiei venoase de întoarcere
profunda, cu efect folosit în patologia venoasa.
În ceea ce priveste circulatia limfatica, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic,
alunecari profunde pe membre, frictiunile) activeaza circulatia limfei în sens centripet,
combatând astfel staza limfatica.
De retinut ca anumite proceduri de masaj (efleuraj, frictiuni, etc.) induc, local, o secretie
histamina si acetilcolina care vor produce o vasodilatatie periferica, locala (hiperemia pielii),
ceea ce exprima o activare circulatorie cu consecinte metabolice la care intervin si alte
mecanisme (nervoase, hormonale, etc.).
Efectele musculare rezultate ca urmare a aplicarii anumitor manevre de masaj (framântatul,
tapotamentul, etc.) pe cale mecanica (directa) si reflexa (indirecta) si care activeaza circulatia
din muschi, stimuleaza cresterea agentilor nutritivi si în acelasi timp favorizeaza eliminarea
unor cataboliti nocivi, în special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea,
se stimuleaza elasticitatea si forta de contractie a fibrelor musculare. Manevrele usoare
(efleurajul) au efecte linistitoare, decontractante asupra muschilor, mai ales când masajul
foloseste unele unguente relaxante (crema relaxanta Decontractil, etc.)
Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul,
vibratiile energice, etc.) care activeaza metabolismul astfel: mobilizeaza grasimile din stratul
celular subcutanat, contribuind la arderea acestora si scaderea tesutului subcutanat în exces.
Prin activarea circulatiei locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfati, glucoza,
trigliceride, acizi grasi liberi si alti nutrienti, în special la nivel muscular, contribuind astfel la
cresterea eficientei mecanice, mai ales la nivel muscular.
Tot prin efecte metabolice si într-o mai mica masura prin stimularea secretiei sudorale
(ca urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizeaza eliminarea unor
cataboliti de uzura, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinina, acid uric, peroxizi
lipidici, etc.).
Efecte reflexe. Multa vreme s-a acordat atentie efectelor mecanice ale masajului si mult mai
târziu a fost pusa în evidenta actiunea reflexa a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul,
vibratiile fine) care excita receptorii pielii si în acest fel informeaza anumiti centri nervosi,
care la rândul lor declanseaza reactii de raspuns la nivelul unor organe si tesuturi.
Pentru realizarea acestui efect, manevra de masaj (netezirea) se executa blând un timp mai
îndelungat, ceea ce va provoca o linistire a sistemului nervos central si o relaxare a
musculaturii scheletice, pe cai reflexe (aferente-eferente).
Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheata (masaj cu gheata) diminueaza senzatiile
dureroase posttraumatice, prin vosoconstrictia periferica pe ca o induce, si diminuarea
temperaturii locale, ceea ce provoaca o veritabila anestezie locala.
Tot prin mecanisme reflexe masajul influenteaza favorabil si sfera
endocrinometabolica, efectele depinzând de manevrele folosite, de ritmul si intensitatea lor,
dar si de reactivitatea individuala.
Se întelege ca prin aceste efecte, ca si prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv
la mentinerea calitatii epidermului.
Daca ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal sau pe
anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul),
hidromasajul (masajul cu jet de apa, masajul subacvatic), vom adauga acestor efecte ale
manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele
mecanice ale diverselor aparte (în special vibromasatoare).
Fara a diminua eficienta masajului instrumental, masajul manual ramâne superior, el creând
ambianta organica si psihica dintre cel masat si masor, ceea ce duce la o crestere a eficientei
(probabil si prin mecanisme de tip placebo).
De aceea consideram necesar ca fiecare sportiv sa aiba cunostinte de masaj, sa poata efectua,
la nevoie, un masaj colegului (în special în cadrul competitiilor sportive) si bineînteles sa se
poata automasa.
Manevrele fundamentale de masaj manual
Tehnica aplicarii masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care
nu pot lipsi în efectuarea acestei terapii.
Manevrele fundamentale exercita influente diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor
muscular, osteoarticular, circulator si nervos, ceea ce ofera posibilitatea aplicarii diferitelor
procedee de masaj în functie de obiectivele terapeutice urmarite.
Manevrele fundamentale include:
-efleurajul (netezirea);
-frictiunea;
-framântatul;
-tapotamentul;
-vibratiile.
Efleurajul
Efleurajul sau netezirea este o manevra de introducere, cu care începe orice sedinta de
masaj, dar poate fi alternata cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, si constituie
manevra de încheiere în majoritatea situatiilor.
Consta în alunecarea usoara a mâinilor masorului pe suprafata corpului, realizându-se
o netezire a tegumentelor, si care se executa, întotdeauna, în sens centripet, adica de la
extremitatea distala catre extremitatea proximala a segmentului care este masat.
Tehnica aplicarii netezirilor prezinta mai multe modalitati:
-cu fata palmara a mâinilor, cu degetele întinse, apropiate sau departate, atunci când se
maseaza zone mai întinse si plane, utilizându-se ambele mâini;
-cu fata dorsala a mâinilor, degetele fiind flexate si departate, reprezentând tehnica denumita
masaj în pieptene, pentru zonele paroase;
-cu fata palmara a degetului mare;
-cu fata palmara a vârfurilor a doua sau trei degete, atunci când se maseaza suprafete mici;
-prin cuprinderea între degetul mare si celelalte degete, când se maseaza pe zone mai mici si
rotunde.
Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodata sau folosindu-se alternativ, una
dupa alta. Netezirea se face în mod obisnuit în linie dreapta, în axa longitudinala a
membrelor, de-a lungul grupelor de muschi în functie de structura anatomica a regiunii. De
obicei se efectueaza segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebrat, brat, gamba,
coapsa), dar poate fi executata si pe toata lungimea membrelor superioare sau inferioare, când
timpul nu ne permite sa o aplicam.
Sensul directiei efleurajului depinde de topografia circulatiei venoase si limfatice sau
grupelor musculare din zona masata.
La membre, sensul netezirilor, asa cum s-a mai spus, se face de la extremitate în sus,
la nivelul trunchiului se urmareste sensul de întoarcere a circulatiei venoase catre inima, la
ceafa si gât sensul manevrei este de la cap spre umar si omoplati.
Netezirea este considerata ca o manevra specifica pentru suprafata corpului, actionând
în special asupra pielii, tesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici si vaselor
venoase si limfatice.
Ea are o actiune calmanta, micsorând fenomenele dureroase, de contractura
musculara, de tensiune psihica, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive,
realizând, totodata, si conditiile de adaptare mai buna la alte manevre fundamentale mai
puternice.
Un alt efect important al efleurajului este îmbunatatirea circulatiei de întoarcere
venoasa si limfatica, ce rezulta din actiunea mecanica a procedurii, care faciliteaza
hemodinamica, dar si actiunea reflexa ce produce vasodilatatie activa prin mecanisme
vasomotorii nervoase si umorale. Se îmbunatatesc conditiile trofice ale pielii, prin activarea
schimburilor metabolice, se favorizeaza îndepartarea lichidelor din spatiile intracelulare,
efecte foarte utile în tratamentul edemelor reziduale dupa traumatismele aparatului
locomotor.
Hiperemia activa, dupa netezire, îmbunatateste aportul de oxigen, glucoza si fosfati
macroergici si în acelasi timp favorizeaza eliminarea catabolitilor din musculatura, de la
suprafata, asigurând conditii functionale normale pentru grupele musculare respective.
Netezirea mentine supletea si elasticitatea pielii prin împiedicarea procesului de
mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai în vârsta, si scurteaza
timpul de reînnoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale
acestuia.
Frictiunea
Manevra fundamentala de masaj, frictiunea consta în apasarea si deplasarea
tegumentelor si tesuturilor conjunctive subcutanate pe planurile profunde, în limita
elasticitatii lor.
Din punct de vedere tehnic, aceasta manevra se poate executa în mai multe modalitati:
cu fata palmara a degetelor mâinii, cu cele trei degete ale mâinilor (index, medius si inelar)
sau cu vârful degetului mare, când se aplica pe suprafete mici (ex. spatiile interosoase, pe
partea dorsala a mânilor si picioarelor);
cu marginea cubitala a mâinii;
cu "radacina" mâinii sau cu partea dorsala a pumnului strâns, când se maseaza zone mai mari;
cu eminenta tenara, baza degetului mare sau cu eminenta hipotenara, baza degetului mic,
atunci când se aplica pe zone cu sensibilitate mai mare.
Degetele sau mâinile se aplica pe tegumente având un unghi între 30-70 0, în functie de
forta pe care dorim sa o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forta de
patrundere este mai mare).
Sensul frictiunii poate fi linear sau circular
Frictiunea în sens linear este adecvata zonelor sarace în tesuturi moi si mai putin suple
(articulatiile si regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioara a bratelor).
Intensitatea manevrelor trebuie sa fie adaptata sensibilitatii tegumentelor si tesuturilor moi
subcutanate, pentru evitarea aparitiei senzatiilor dureroase.
Aceasta manevra de masaj se adreseaza, în special, tesuturilor moi subcutanate si straturilor
musculare de suprafata (muschii pielosi ai fetei).
Frictiunea creste procesul de mobilizare a tesutului adipos din hipoderm, prin
influentarea favorabila a factorilor lipolitici, producând o scadere cantitativa a straturilor de
grasime.
Alaturi de netezire, frictiunea contribuie la mentinerea supletii si elasticitatii
tegumentelor prin prevenirea depunerii sarurilor de calciu în fibrele elastice, la persoanele de
vârsta a 3-a.
Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare si cicatrizare, prin îmbunatatirea
conditiilor trofice locale, mai ales la persoanele în vârsta când aceste procese sunt încetinite.
Frictiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina,
acetilcolina, bradikinina, favorizeazând circulatia locala si resorbtia edemelor dupa
traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micsorarea sensibilitatii
terminatiilor nervoase si scaderea tensiunii nervoase, când este executata într-un ritm lent si
prelungit.
Frictiunea îmbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub
forma de unguente, în aplicatiile locale pe piele. Aceasta procedura este utila acolo unde
exista procese aderentiale dupa traumatisme, hematoame organizate sau inflamatii locale,
marind elasticitatea tisulara, dar este contraindicata în procesele inflamatorii si hemoragice
acute.
Framântarea
Denumita si petrisaj, framântarea este o manevra fundamentala de masaj, care are
efecte stimulante puternice.
Aplicarea ei se poate face dupa mai multe modalitati tehnice:
cu palma, framântarea în cuta, prin ridicarea si apucarea partilor moi între degete si
"radacina" mâini cu stoarcerea lor, manevra care se repeta de mai multe ori, dupa care se
trece la portiunea urmatoare. Este accesibila regiunilor întinse si plane (spatele, toracele,
lombele, bratele, coapsele), executându-se longitudinal pe directia fibrelor musculare;
cu doua degete, respectiv cu policele si indexul, tehnica potrivita pentru masarea tendoanelor,
fasciilor sau a muschilor mai subtiri;
la nivelul membrelor superioare si inferioare, procedura se poate executa cu mâinile aplicate
în bratara, musculatura fiind prinsa între degete si palme, exercitând astfel presiuni asupra ei;
într-o maniera simpla, prin ridicarea partilor moi (tegumente, muschi) de pe planurile dure, cu
exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnica indicata pentru îmbunatatirea elasticitatii si
contractilitatii musculaturii.
Framântarea este o manevra de masaj care se adreseaza tesuturilor situate în profunzime si
mai ales musculaturii.
Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul
muschilor si tendoanelor, îmbunatatind excitabilitatea si contractilitatea muschilor. Mentine
în conditii normale elasticitatea muschilor si favorizeaza în acest mod profilaxia leziunilor
musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanta.
În acelasi timp, prin activarea circulatiei în vasele sanguine si limfatice se îmbunatatesc
schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoza, adenozintifostat) si favorizeaza eliminarea
catabolitilor rezultati din activitatea musculara.
Este o procedura frecvent utilizata în masajul la sportivi, atât pentru refacerea dupa
antrenamente sau competitii, cât si în pregatire.
De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare
datorita inactivatatii si care ramân dupa traumatismele aparatului locomotor.
Tapotamentul (baterea)
Tapotamentul sau baterea este o manevra fundamentala ce consta în aplicarea pe
tegumente a unor serii de loviri scurte si ritmice reprezintând unul din cele mai intense
procedee de masaj.
Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa dupa mai multe modalitati:
când se face cu fata palmara a mâinilor si a degetelor întinse poarta numele de plescait.
Miscarile mâinilor si antebratelor se efectueaza din articulatiile pumnilor si ale coatelor,
mâinile lasându-se sa cada liber pe regiunea de masat;
cu palma si degetele usor flexate (formând o adâncitura pe fata palmara), realizându-se
tapotamentul în ventuza;
cu dosul mâinilor, degetele fiind usor flexate, loviturile aplicându-se cu primele falange;
cu pumnul incomplet închis, cu partea cubitala, astfel încât se asigura o elasticitate a loviturii
si evitarea aparitiei senzatiei de durere. Este procedeul denumit batatorit, si reprezinta a
manevra deosebit de puternica ce se poate aplica pe zone cu musculatura bine dezvoltata si
mai putin sensibile (zonele lombara si fesiera);
tocatul este procedeul care foloseste marginea cubitala a mâinilor, degetele fiind apropiate,
miscarile de lovire efectuându-se din articulatia pumnului;
alta modalitate tehnica este percutatul, care se executa cu vârful degetelor, mâinilor, flexate si
departate. Este unul din procedeele cele mai usoare de tapotament. Miscarile se efectueaza
din articulatiile pumnilor, degetele cazând libere pe suprafata tegumentelor. Reprezinta o
modalitate de aplicare a baterii adecvata pentru anumite regiuni (toracele si abdomenul).
În functie de intensitatea si ritmul tapotamentului, efectele se produc în tesuturile moi
superficiale sau mai profunde. Se obtine un efect predominant excitant, prin actiunea asupra
receptorilor de la nivelul pielii si a tesuturilor subcutanate conjunctive, si o activare a
circulatiei cu hiperemie si cresterea temperaturii locale.
Baterea provoaca, de asemenea, o crestere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea
proprioceptorilor de la nivelul muschilor si tendoanelor, ceea ce duce la o crestere a tonusului
muscular. Procedura favorizeaza factorii lipolitici si mobilzarea adipocitelor din tesuturile
subtegumentare, micsorându-se în acest fel volumul stratuli adipos.
Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului în hipotoniile si hipotrofiile
musculare prin inactivitate.
Tapotamentul se foloseste si ca manevra de masaj în pregatirea sportivilor între probe sau în
pauza dintre reprize. Aceasta manevra se foloseste în afectiunile aparatului locomotor unde
sunt prezente dureri sau contracturi musculare.
Vibratiile
Vibratiile reprezinta o manevra de masaj care consta în executarea unor miscari
oscilatorii pe o regiune mai restrânsa, producând o deplasare foarte mica a tegumentelor si a
tesuturilor subcutanate.
Din punct de vedere tehnic, ele se efectueaza din articulatiile pumnului, cotului sau umarului,
prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor mâini.
Vibratiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miscari oscilatorii si presiuni
uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea îndelungat, deoarece sunt dificil de executat si
obosesc mâna masorului.
Avantajul consta în faptul ca mâna masorului este moale, calda si se muleaza mai bine
pe suprafata tratata, ceea ce o face mai agreabila pentru pacient, în comparatie cu manevrele
mecanice.
Actiunea vibratiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai
prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor si tesuturilor subcutanate,
produc o senzatie de încalzire si relaxare musculara. Vibratiile cu oscilatii mai mari, mai
profunde, mai puternice produc o activare a circulatiei sanguine în zona masata, cu efecte
descongestionante.
Vibratiile sunt procedee indicate în hipertoniile musculare, în contracturile musculare ce apar
în spasmofilie, în artrozele cervicale si lombare, precum si în combaterea oboselii musculare
dupa efort, la sportivi.
Manevrele secundare de masaj manual
În afara manevrelor fundamentale de masaj, mai exista o serie de manevre secundare sau
ajutatoare care pot fi utilizate pe lânga primele.
Presiunile constau în apasari pe unele zone ale corpului si se aplica la sfârsitul
sedintelor de masaj partial.
Ele se efectueaza cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplica de o parte si de alta a
coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat în decubit ventral - cu fata în jos, cu membrele
superioare în extensie, astfel masorul exercitând presiunile cu mai putin efort, folosindu-si
greutatea trunchiului în executarea apasarilor asupra zonei de masat).
Procedeul trebuie facut cu atentie, fara variatii bruste de intensitate, evintându-se provocarea
senzatiei de disconfort. În cazul în care apar senzatii dureroase în zona de aplicare, manevra
se întrerupe.
Presiunile sunt contraindicate la batrâni si copii deoarece exista riscul producerii de
acceidente osoase (fisuri).
Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra
circulatiei din zona masata, care dupa o faza de ischemie trece într-o faza de hiperemie,
precum si efecte asupra ramificatiilor nervoase cu realizarea scaderii sensibilitatii.
Cernutul si rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite parti
ale corpului, care au forma cilindrica (membrele superioare si inferioare).
Cernutul se executa cu ambele mâini asezate pe partile laterale ale segementului membrului,
cu degetele îndoite, imprimându-se partilor moi miscari laterale similare cernutului prin sita.
Rulatul se face cu ambele mâini plasate lateral, de o parte si de alta a segmentului membrului,
cu degetele întinse, realizându-se o rulare, a tesuturilor moi, în ambele sensuri, de jur
împrejurul regiunii masate.
Aceste procedee se adreseaza în special musculaturii membrelor, având efecte de relaxare
musculara, de descongestionare locala si de îmbunatatire a supletii tesuturilor.
Datorita faptului ca se pot executa destul de usor, sunt folosite, îndeosebi de sportivi, în
automasajul membrelor.
Tractiunile si tensiunile se adreseaza, în special, articulatiilor si tesuturilor
periarticulare.
Tractiunea se face cu ambele mâini, folosind o priza deasupra articulatiei si una dedesubtul
acesteia, tragând în sensul axei longitudinale a segmentului unde se afla articulatia.
Manevra are ca obiectiv realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor
componente atât ale articulatiei, cât si a elementelor periarticulare, îmbunatatindu-se
mobilitatea articulara. Tractiunea se foloseste mai ales pentru articulatiile degetelor.
Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate.
La nivelul coloanei cervicale, tractiunea se face din pozitia sezând sau stând, folosind priza
pe frunte si pe ceafa, tragând capul în sus.
Pentru trunchi, manevra se efectueaza tot sezân sau stând, cu apucarea subiectului peste brate
si tragerea lui în sus, vertical.
Pe lânga manevrele fundamentale si secundare de masaj manual folosite în mod
obisnuit de catre masorul care aplica procedura sau de catre persoana care se automaseaza,
exista o serie de alte procedee care cuprind:
-masajul reflex;
-hidromasajul;
-masajul instrumental;
-masajul cu jet de aer cald,;
-masajul cu bule gazoase în apa,;
-masajul cu gheata.
Masajul reflex
Masajul reflex se bazeaza pe influenta reflexa, de la distanta, dupa aplicarea acestuia pe zone
de proiectie dureroase, tegumentare sau periostale, în afectiuni ale aparatului locomotor sau
viscerale.
În aceasta categorie intra:
-masajul periostal;
-pe zone reflexogene Head;
-presopunctura.
Masajul periostal consta în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui
sau a mediusului, în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de parti moi.
Punctele de presiune se aleg dupa gradul de sensibilitate la apasare.
Presiunea se exercita timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însotita de frictiuni circulare.
Manevra se poate repeta de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la
palpare. Pentru a obtine efecte de durata se executa 3-4 sedinte.
Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractura si le atenueaza pe cele
dureroase, prin aplicare pe zona de proiectie periostala învecinata zonei afectate.
Dezavantajul metodei consta în faptul ca pacientul are dureri pe durata aplicarii presiunii.
Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor dupa afectiuni traumatice
ale aparatului locomotor, interesând tesuturile ligamentare si musculare.
Presopunctura reprezinta un procedeu terapeutic derivat de la acupunctura.
Ea consta în efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe puncte
folosite în acupunctura.
Acest procedeu are ca efect reducerea fenomenelor dureroase, micsorarea tonusului muscular,
realizarea relaxarii musculare.
Presopunctura se foloseste în:
afectiuni musculare - ex. miozitele de effort;
în contracturile musculare din artroze - PSII;
în afectiuni ale sistemului nervos periferic - ex. nevralgiile;
în afectiuni ale tendoanelor - ex. tendinitele si entesztele.
Eficienta acestui procedeu nu atinge în aceeasi masura gradul de eficienta realizat prin
acupunctura.
Masajul transversal profund
Masajul transversal profund, sau masajul Cyriax, consta în utilizarea frictiunii pentru
a realiza mobilizarea tesuturilor moi între ele, tegumente, tesuturi, fascii, fibre musculare,
tendoane. Ea se bazeaza pe diagnosticul exact al leziunii, prin palparea cu 2 degete a zonei
traumatizate si evidentierea punctului dureros. Se executa o frictiune profunda transversala cu
2 degete, perpendicular pe directia fibrelor musculare sau ligamentare, interesate de
traumatism. Presiunea ramâne constanta în tot timpul sedintei, degetele pastrând contact
permanent cu pielea. Durata procedurii este de 10 minute, ea putându-se repeta la interval de
1-2 zile.
Masajul transversal profund realizeaza înlaturarea aderentelor fibroase dupa
traumatisme ale aparatului locomotor. Prin mobilizarea transversala a tesuturilor moi se refac
zonele de clivaj si alunecare fiziologica a muschilor si tendoanelor. Are o actiune trofica
locala producând hiperemie si analgezie la locul de aplicare.
Nu se recomanda în stadiul acut si în afectiunile inflamatorii ale aparatului locomotor.
Hidromasajul consta în asocierea în acelasi timp a manevrelor de masaj cu o
procedura de hidroterapie. Exista doua metode de aplicare a hidromasajului si anume: dus-
masajul si dusul subacval.
Dus-masaj consta în executarea unui masaj manual pe o anumita parte a corpului, care
se afla sub jetul unor dusuri calde ce actioneaza vertical. Pacientul, dezbracat, se afla asezat
în decubit dorsal sau decubit ventral, pe o masa de masaj, deasupra careia exista 4-6 dusuri
rozeta din care cade, în ploaie, apa la o temperatura de 38 0, de la o înaltime de 60 cm. Durata
proceduri este de 5-10 minute si de obicei se face partial (pe spate, pe torace, abdomen sau
membre).
În cazul dus-masajului, pe lânga efectele masajului (mecanice) se adauga si cele ale
agentului termic reprezentat de dusul rozeta. El produce o vasodilatatie puternica favorizând:
-procesele de resorbtie;
-relaxarea musculaturii;
-calmarea fenomenelor dureroase.
Aceasta procedura este folosita în tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei
vertebrale sau membrelor, în diferite forme ale reumatismului abarticular, în diverse sechele
dupa traumatismele aparatului locomotor si în masajul sportiv.
Dusul subacval este a doua forma de aplicare a hidromasajului si consta în aplicarea unui dus
cilindric asupra unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se afla sub apa, într-o baie la
temperatura de 370-380. Presiunea dusului, care se proiecteaza pe zona de masat poate fi
reglata la 1-6 atmosfere, în functie de sensibilitatea regiunii tratate. Aceasta presiune se
realizeaza cu ajutorul unui compresor electric, care printr-un furtun cu sorb absoarbe apa din
vana, dupa care o proiecteaza printr-un furtun prevazut la capat cu o duza cilindrica, asupra
zonei de tratat. Duza este plasata sub apa, la 30 cm de corp, jetul cilindric de apa se
proiecteaza la un unghi de 350 fata de suprafata tegumentelor. La nivelul articulatiilor se
poate proiecta perpendicular.
Durata procedurii este de 5-15 minute, iar sensul de aplicare este centripet. Se începe
cu partea posterioara a unui membru inferior (gamba, coapsa, fesa, ajungându-se în regiunea
lombara si interscapulovertebrala), se trece la celalalt membru inferior, apoi la membrele
superioare, tot în sens centripet. Pe partea anterioara a corpului se procedeaza la fel,
exceptând abdomenul, unde se foloseste sensul orar si presiune mai mica. Nu se aplica pe
zonele mamare si scrotale.
Avantajele dusului subacval sunt:
permite o relaxare optima a musculaturii sub actiunea factorului termic si a presiunii
hidrostatice;
realizeaza un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apa fiind mai agreabila,
deoarece aceasta este reglabila în functie de sensibilitatea zonei tratate;
permite un masaj mai eficient, în profunzime, decât prin masaj manual, în zone ale corpului
cu straturi mari de tesut celuloadipos si muscular, cum sunt lombele, fesele, articulatiile
soldurilor;
este mai putin obositor pentru persoana care în executa.
Dezavantajele procedurii constau în faptul ca necesita masuri de protectie deosebite:
o instaltie perfecta a compresorului electric (priza în pamânt) si a vanei;
echipament de protectie (manusi, cizme de cauciuc pentru persoana care aplica procedura).
Dusul subacval are urmatoarele efecte:
realizeaza o hiperemie profunda în zona de aplicare ce favorizeaza procesele de resorbtie;
produce relaxarea musculara;
favorizeaza înlaturarea proceselor aderentiale dupa afectiuni inflamatorii sau traumatice ale
aparatului locomotor si stimuleaza activitatea motorie a unor viscere abdominale.
Masajul instrumental mecanic se efectueaza cu ajutorul aparatelor producatoare de vibratii,
denumite aparate de vibromasaj.
Aplicarea pe zonele de tratat a vibratiilor mecanice se face prin doua modalitati:
aparate cu banda vibratoare;
aparate portabile cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme.
Unele aparate din a doua categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilatiilor, care la
valori minime permit efectuarea si a efleurajului.
Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:
unele aparate ofera posibilitatea reglarii frecventei si amplitudinii oscilatiilor;
produc vibratii mecanice ritmice si cu amplitudine uniforma;
dispenseaza pacientul de serviciile persoanei specializate;
durata sedintei poate fi mai mare fata de aceea în care vibratiile se executa manual (care sunt
obositoare pentru persoana care le efectueaza).
Dezavantajele aparatelor de masaj sunt:
ofera numai doua manevre, efleuraj si vibratii, în comparatie cu masajul manual, care
efectueaza o gama mult mai larga de manevre fundamentale si secundare;
vibratiile mecanice sunt mai putin agreabile decât vibratiile manuale, executate de masor,
care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferita a diverselor segmente ale corpului,
realizându-se un confort mai bun pentru pacient.
Vibratiile mecanice fine, cu amplitudine mica, au efecte sedative, descongestive si de
relaxare musculare. Sunt folosite în tratamentul fenomenelor dureroase si a contracturilor
musculare de la nivelul aparatului locomotor, dar si în fenomene dureroase viscerale
abdominale.
Vibratiile mecanice de amplitudine mai mare si frecventa mai ridicata produc o stimulare a
circultiei sanguine în zona de aplicare, cu aparitia unei hiperemii a pielii, precum si o actiune
de împiedicare a depunerii adipocitelor, prin mobilizarea lor din tesuturile celuloadipoase
subcutanate.
Aceleasi vibratii fine si efleurajul se pot realiza si cu aparate actionate electric.
Masaj local cu gheata este un procedeu care îmbina una din manevrele fundamentale
de masaj, netezirea, cu crioterapia. Aceasta consta în folosirea cuburilor de gheata cu care se
face efleuraj pe zona de tratat timp de 3-7 minute, manevra care se repeta la interval de 2 ore.
Efectele procedurii constau în:
producerea unei vasoconstrictii locale cu scaderea consumului de oxigen si a metabolismului;
-diminuarea extensibilitatii colagenului cu prevenirea formarii edemului;
-realizarea unei miorelaxari cu reducerea contracturii;
-diminuarea conducerii nervoase;
-actiune analgezica.
Masajul cu gheata se foloseste în diverse afectiuni ale aparatului locomotor de natura
traumatica, cum sunt contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare, etc.Eficacitatea
tratamentului este conditionata de aplicarea sa cât mai prompta.
CONCLUZII:
1. Discopatiile reprezintă uzuri ale discurilor intervertebrale care se asociază uneori cu

durere locala si contractura a musculaturii paravertebrale locala. Se întâlnește mai des la nivel
lombar si pe locul 2 ca incidenta se afla segmentul vertebral cervical. Terapia prin masaj
presupune executarea unor manevre sedative (de relaxare) la nivelul musculaturii
paravertebrale si apoi un masaj zonal asupra articulațiilor si discurilor intervertebrale. Aceste
manevre au rolul de a combate contractura musculaturii paravertebrale (care reprezintă o
sursa de durere) si de a intensifica circulația si metabolismul la nivelul discurilor si
articulațiilor intervertebrale.
2. Prin accelerarea metabolismului local se urmărește stimularea procesului natural de
regenerare la nivelul discului uzat. Rolul masajului in regenerarea discului intervertebral uzat
este controversat. Acest efect nu a putut fi demonstrat încă prin intermediul unor studii
științifice riguroase, însă terapeuții din întreaga lume continua sa recomande si sa practice
masajul ca forma de recuperare si de întreținere la persoanele cu discopatie simptomatica,
bazându-se pe experiența si pe rezultatele proprii.
BIBLIOGRAFIE:
1.Popescu, Roxana, Traistaru, Rodica, Badea, Petrica, Ghid de evaluare clinica si

functionala în recuperarea medicala,vol. II, Editura Medicala Universitara, Craiova, 2004
2.Ionescu N.A., "Masajul" - Editura ALL, Bucuresti, 1994
3.Mârza D., "Metode speciale de masaj", Editura Plumb, Bacau, 1998

AUTOAPARAREA : SISTEME DE APARARE IMPOTRIVA
LOVITURIILOR LA CAP
MURGILĂ-CIMPOCA ANDREEA
ABSTRACT: THE MAIN PURPOSE OF SELF-DEFENSE IS TO ARM PEOPLE WHO ARE

TRAINED IN THIS AREA, WITH A BAGGAGE OF KNOWLEDGE, SKILLS AND SPECIFIC SKILLS
IN ORDER TO DISMANTLE AND IMMOBILIZATION OF ANY AGGRESSOR. DEFENSE
TECHNIQUES ORIGINATED IN SPORTS, OFTEN CONTACT AS: BOXING, KARATE, JUDO,
WRESTLING, BOXING KING ALSO SEATED ARE CERTAIN TECHNIQUES THAT ANY MAN CAN
LEARN SELF-DEFENSE CLASSES, WHERE THE TEACHER TEACHES THE STUDENTS HOW TO
ESCAPE FROM A SITUATION WHERE THEY ARE ATTACKED AND ARE FORCED TO DEFEND.
Cuvinte cheie: sisteme, de aparare, importiva, loviturilor
Scopul principal al autoapararii este de a inarma persoane care se pregatesc in acest

domeniu, cu un bagaj de cunostiinte, priceperi si deprinderi specifice, in vederea anihilarii si
imobilizarii unor eventuali agresori.
Procesul de pregatire, in autoaparare, are efecte favorabile pe multiple planuri asupra
organismului(somatic, functional, psihic, social). Aceste efecte fixeaza si cadrul obiectivelor
acestei categorii de pregatire care, in forma lor cea mai generalizata, pot fi formulate astfel:
-mentinerea dezvoltarii fizice armonioase;
-formarea si perfectionarea priceperilor de miscari specifice;
-dezvoltarea calitatilor motrice;
-mentinerea si intarirea sanatatii;
-calirea organismului;
-dezvoltarea calitatilor moral-volitive;
-formarea obisnuintei si a capacitatii de practicare sistematica a exercitiilor fizice si a
sportului in timpul liber, in mod independent.
Tehnicile de aparare isi au originea in sporturi,cel mai des de contact ca :boxul, karate,
judo, lupte, king-boxing s.a. De asemenea sunt anumite tehnici pe care orice om le poate
invata la orele de autoaparare,unde profesorul isi invata elevii cum sa scape dintr o situatie in
care sunt atacati si sunt nevoiti sa se apere.Tehniciile din aceste sporturi dateaza inca din
antichitate,fiind mai apoi perfectionate.Fiind folosite des in sporturile de contact,ele pot fi de
folos atunci cand avem nevoie de aparare.Aplicarea corecta si rational a procedeelor,permite
unei persoane sa actioneze repede,sa execute degajat si cu usurinta unele din cele mai
complicate actiuni.
La baza oricarei tehnicii stau procedeele, pe care profesorul trebuie sa le stapaneasaca foarte
bine,pentru ai putea ajuta astfel pe elevi. Prin procedeele si tehnicile de aparare si de lupta ,nu
se incurajeaza violenta.
La invatarea tehniciilor trebuie sa acordam o atentie foarte mare la insusirea mijloacelor de
aparare.Apararea e baza, ea imprimand astfel un caracter organizat actiunilor si siguranta
necesara in timpul luptei.
Alegerea procedeelor de aparare in timpul atacului este in functie de distanta.La
distanta mare pot fi folosite toate apararile,la distanta mica e preferabil sa se foloseasca
blocajul prin interpunere,eschive si eschive pronuntate inainte.
De exemplu :cand adversarul,oponentul ataca energic,avand superioritate in lupta
apropiata,cel ami indicat este sa folosim retragerile.In lupta apropiata garda trebuie sa fie cat
mai inchisa,limitand astfel posibiliatatea adversarului adversarului in alegerea tinutelor pentru
lovituri.Miscarile de aparare facute cu trunchiul completeaza mijloacele de aparare in lupta
apropiata.
In cazul atacurilor la distanta putem imbina mai multe feluri de aparare printr-o
singura miscare :deplasare spre dreapta sau stanga,eschiva spre dreapta sau stanga,depinde de
atac,imbinam si interpunerea palmei drepte sau stangi,a umarului stang sau drept su a bratului
opus umarului,acesta fiind apropiat de cap.
O lovitura brusca in maxilarul inferior provoaca zguduirea otolitelor din aparatul
vestibular;aceasta excitare provoaca excitarea centrului nervului pneumogastric si modificare
activitatii sistemului cardiovascular.Persoana ce primeste o astfel de lovitura ajunge de obicei
in scurt timp intr-o stare inerta.
In cazul loviturilor in portiunea laterala a gatului se produce excitareasinusului carotidian.Ca
reactie la aceasta excitatie se produce incetinirea activitatii in inimii,tensiunea arteriala scade
si respiratia devine mai incetinita.
In cazul loviturilor in partea superioara a abdomenului are loc frinarea reflexa a activitatii
inimii.
Toate aceste lovituri sun de mare risc.De aceea cursurile care ne pun in tema,ne invata
sa ne ferim sis a ne protejam,sunt bine venite.
Practicarea anumitor sporturi ajuta in cazul unu atac spontan,in care la prima vedere
adversarul este mai puternic,insa daca stim sa ne calculam actiuniile si ne axam pe
aparare,folosind si cateva contralovituri si tehnicii de atac,putem riposta.
Garda “Peek-a-boo” – Uneori cunoscută si sub denumirea de “earmuffs” (trad. “căliti de
protectie”), în acest tip de gardă mâinile sunt tinute una lângă cealaltă sus, în fara fetei
(boxeorii pot varia această postură initială), iar coatele se din cât mai aproape de corp (coatele
sunt apropiate unul de celălalt, însă nu sunt fortate, ci lăsate lejer). Acest stil defensiv este
învătat de orice boxeor începător în primele sale ore de antrenament, si după ce capătă mai
multă experientă, poate varia postura de gardă.
Garda “peek-a-boo” oferă aprox 50% eficientă în contralovituri si reducerea impactului
loviturilor adversarului. Un boxeor poate contralovi din această postură, însă este dificil.
Garda “peek-a-boo” acoperă destul de bine luptătorul, însă lasă câteva puncte slabe. Astfel,
adversarul îi poate ocoli bratele, pentru a-l lovi puternic în trunchi, imediat sub coate. Printre
boxeorii celebri care au folosit cu succes garda “peek-a-boo” în jocul lor Un boxeor poate
contralovi din această postură, însă este dificil. Garda “peek-a-boo” acoperă destul de bine
luptătorul, însă lasă câteva puncte slabe. Astfel, adversarul îi poate ocoli bratele, pentru a-l
lovi puternic în trunchi, imediat sub coate. Printre boxeorii celebri care au folosit cu succes
garda “peek-a-boo” în jocul lor se numără Winky Wright si Mike Tyson.
Fig. 1 - Garda “peek-a-boo”

Garda cu bratele încrucisate (engl. “cross-armed”) – Antebrațele sunt așezate unul
peste celălalt, la nivel orizontal, la nivelul fetei, iar pumnul mâinii de deasupra atinge cotul
mâinii de dedesubt. Acest stil este eficient atunci când protejează capul de lovituri directe,
boxeorul fiind descoperit doar în cazul unei scurte trimise către vârful capului.
Corpul este descoperit, însă luptătorii se apleacă de regulă din mijloc, pentru a-si proteja
abdomenul. Desi nu poate contralovi din garda cu bratele încrucisate, boxeorul alege această
postură deoarece capul îi este (cel putin teoretic) complet apărat de lovituri.
Apararea prin eschiva este un procedeu ce consta in indepartarea capului de pe linia

loviturilor adversarului prin indoirea trunchiului.Eschiva este considerata ca fiind una din
cele mai bune convenabile aparari.Eschivele se folosesc in mod exclusiv impotriva loviturilor
la cap,in cazul loviturilor laterale si de jos,eschivele se vor realiza inapoi.
Fig. 2 - Apararea prin eschiva
Apararea prin deplasare se folosete pentru a iesi din sfera de actiune a loviturilor
adversarilor prin unul sau cativa pasi.Aceasta aparare se bazeaza pe viteza si mobilitatea
picioarelor.Retragerea se face pentru a mari distanta pana la atacator,adversar.Se poate folosi
pentru a evita orice lovitura.
Parada este un procedeu de aparare folosit contra loviturilor directe,bratul
adversarului fiind deviat lateral,prin loviturile de pe linai de deplasare catre tinta.Parada se
face prin impingere cu palma in antebratul sau cotul adversarului.In majoritatea
cazurilor,parada se face cu mana opusa bratului cu care loveste atacatoru,adversarul.
Directele sunte loviturile cele mai des intrebuintata,ele fiind drumul cel mai scurt si mai rapid
spre adversar,folosindu-se ca arme defensive,pentru tinerea adversarului la distanta.
Fig. 3 - Apararea prin deplasare
Directele sunt procedeele cele mai des intrebuintate.Ele sunt practice,relativ simple ca
executare,rapide si precise.Aceste lovituri sunt folosite in atac la distanta,dar pot fi folosite ca
si contralovituri,in imbinare cu toate genurile de aparari,precum si pentru a opri atacurile
adversarului si a mentine o distanta mare.
Stanga directa la cap este des folosita,drumul scurt pe care il parcurge bartul stang in
timpul loviturii permite ca lovitura sa fie aplicata repede si precisa.Bratul trebuie sa fie
indreptat spre adversar,acesta intinzandu-se brusc cu pumnul spre tinta.Viteza se mareste prin
miscarea brusca de rasucire a trunchiului de la stanga spre dreapta,care e imbinata in acelasi
timp cu miscarea generala de deplasare spre inainte.Pumnul cand atinge tinta,trebuie sa fie
indreptat cu unghile jumatate in jos,antebratul fiind intr-o pozitie intermediara intre pronatie
si supinatie.Bratul stang atinge tinta in momentul in care greutatea corpului este trecuta pe
piciorul stang,care opreste caderea mai departe a corpului.In momentul lovirii,piciorul drept
se apropie de cel stang la distanta necesara pentru a pastra echilibrul corpului,de asemenea in
momentul lovirii palma dreapta apara barbia,cotul drept coborat apara ficatul.
Fig. 4 - Stanga directa la cap
Dreapta directa la cap este considerata a fi o lovitura mai puternica,deoarece in
timpul ei se foloseste rasucirea mare a trunchiului in imbinare cu impingerea piciorului
drept.Bratul se gaseste inapoi,are o pozitie favorabila pentru o lovitura puternica,insa pumnul
drept indepartat de tinta,parcurge un drum destul de mare si adversarul are timp sa se
deplaseze sis a se apere.Mana stanga apara capul cu palma su cu cotul coborat apara trunchiul
de loviturile de intampinare.Dupa ce pumnul a lovit tinta este necesar ca acesta sa revina cat
ami repede in pozitia initiala
.
Fig. 5 - Dreapta directa la cap
Loviturile laterale se aplica cu bratul indoit,fixat in articulatia cotului.Drumul
parcurs de bratul care loveste lateral este scurt.Avantul micsorat al miscarii,insotit de
contractia rapida a muschilor din partea anterioara a centurii scapulare sia muschilor oblici
abdominali,fac aceasta lvitura rapida si brusca.Aceste lovituri se bazeaza pe trecerile greutatii
corpului de pe un picior pe celalat,treceri imbinate cu rasucirea trunchiului.
Fig. 6 - Loviturile laterale
Loviturile de jos sunt lovituri scurte,date cu bratul indoit din cot.Aceste lovituri pot fi
aplicate cu orice brat,atat la cap cat si la corp,si pot fi folosite cu succes ca
contralovituri,imbinate cu apararea impotriva loviturilor de atac ale adversarului.Lovitura de
jos capata forta in momentul indreptarii bruste a corpului cu rasucirea simultana a
trunchiului,care la randul lui deplaseaza bratul spre inainte spre tinta.
Fig. 7 - Loviturile de jos

KICK – BOXING
-poziţii, deplasări posturi;
-lovituri cu membrele superioare:
-cu pumnul înainte, de sus în jos, de jos în sus şi circular;
-cu muchia palmei (cubitală şi radială): de sus în jos,semicirculare;
-cu degetele înainte;
-cu cotul: de sus în jos, de jos în sus, semicircular, înapoi.
-lovituri cu membrele inferioare:
-cu genunchiul: către înainte, semicirculare;
-cu piciorul înainte: penetrantă, percutantă;
-cu piciorul semicirculare;
-cu piciorul lateral: penetrantă, percutantă.
Thai- box
Loviturile cu pumnul, permise în thai-box:
Fig. 8
JU – JITSU
-acţiuni dureroase al articulaţii:
-la articulaţiile degetului mare cu extensie, la degetul mare cu flexie, la cele
patru degete cu extensie;
-la articulaţiile mâinii: cu răsucire în exterior şi, flexia forţată şi

pendularea braţului la spate; cu răsucire în exterior, flexia forţată a mâinii pe
antebraţ cu introducerea braţului pe sub axila adversarului;
-la articulaţia cotului cu extensie: cu luxarea cotului pe umăr, cu înfăşurarea
antebraţului pe deasupra (cheie), cu apucarea umărului adversarului şi luxarea
cotului pe antebraţul executantului, cu răsucire îninterior şi apăsarea cotului de
sus în jos;
-la articulaţia umărului: fixarea directă a braţului la spate cu înfăşurarea
antebraţului în sus şi pe dedesubt; răsucirea mâini în exterior, flexia mâinii pe
antebraţ, introducerea antebraţului în sus şi pe dedesubt (cheie) şi doborârea
adversarului la sol;
-la coloana vertebrală (zona cervicală): cu extensie , cu flexie, cu extensie şi cu
răsucire;
-conduceri forţate la sediu: din faţă, din lateral şi dinapoi;
-apărări împotriva atacurilor cu prize: de mâini, de mânecă, de piept;
-apărări împotriva atacurilor prin strangulări: din faţă cu mâinile, dinapoi cu mâinile, dinapoi cu
antebraţul;
-apărări împotriva atacurilor prin centurări din faţă peste şi pe sub braţe, dinapoi peste şi pe sub braţe;
-apărări împotriva atacurilor cu prize de păr;
-apărări împotriva atacurilor de cuţit: de jos în sus, de sus în jos, dinlateral şi prin împingere;
-apărări împotriva atacurilor cu obiecte contondente: par, scaun,sticlă;
-apărări împotriva ameninţărilor cu arma de foc: din faţă, dinapoi,din lateral;
-acţiuni tehnico-tactice de autoapărare la atacurile efectuate de agresor cu ocazia legitimării,
controlului bagajelor şi percheziţiilor corporale şi încătuşării.
Judo
Pozitiile fundamentale in judo sunt:
a) de atac (Shizen-Notai) pozitie fundamentala spre dreapta (Migi Sizentai). pozitie
fundamentala spre stanga (Hidari Sizentai)
b)de aparare (Sigothai)
- pozitie de aparare spre dreapta (Migi-Jigothai)
- pozitie de aparare spre stinga (Hidari-Jigothai).
Strangulare normala in cruce :procedeu executa cu ambele maini in pozitie normala,adica cu

palmele in jos,in momentul in care oponentul este culcat pe spate,iar atacantuldeasupra.Din
acea pozitie,atacantul cntroleaza cu genunchii asezati pe sol soldurile oponentului,apoi apuca
cu mana dreapta,cu palma in jos,gulerul drept al acestuia,cat mai sus probabil,cu degetul
mare in interior.Aopi,atacantul incruciseaza antebratele si introduce mana stanga sub
antebratul drep pentru a apuca cu palma in jos si cu degetul mare in interiorul gulerul stanga
al oponentului,cat mai sus posibil,in acelasi plan cu mana dreapta.In faza finala,atacantul se
apleaca in fata si apropiind coatele de corp trage puternic cu ambele maini,actionanda asupra
carotidelor oponentului si obligandu-l astfel sa solicite incetarea luptei.
Karate
In timpul unui atac pune folosi deasemea procedee din krate.Denumirile lor pot deruta,insa
sunt lovituri pe care le putem executa cu usurinta.
Tehnici de aparare de baza sunt blocajele.Blocajel pot fi dure,aplicate direct ca o
contrareactie la atcurile adversarului,pot fi circulare,prin eschiva,pentru devierea atacurilor
adversarului.Orice blocaj este insotit de un contraatac.
Blocajele la nivel superior,la cap,se executa cu bratul ce pleca din retragerea inapoi
a bratului care sustine actiunea de contraatac,combinand rotirea bazinului cu atacul in asa fel
incat sa creasca viteza loviturii.,dupa ce in prealabil celalalt brat a executat preblocajul cu
antebratul sipalma deschisa.Bratul care blocheaza executa o miscare ascendenta,anterioara
celuilalt brat.Blocajul este finalizat cand bratul este deasupra privirii,usor inclinat,cu pumnul
bine inchis si rasutit spre exterior,nu foarte aproape de frunte,aproximativ un pumn,un pumn
si jumatate,corpul usor in profil.bratul ferm in contractie musculara.
Fig. 9 – Blocajele la nivel superior, la cap
Blocaj la nivelul superior,executat cu amble brate,prin indepartatea bratelor,pentru a scapa

din strangularea gatului.
Lovitura de pumn ascendenta(age-zuki) are ca destinatie partea inferioara a maxilarului
inferior(barbia).Este o lovitura scurta,directa,care nu necesita o forta deosebita,fiind destul de
eficace,avand in vedere zona de contact.
Fig. 10 – Lovitura de pumn ascendenta

Lovitura de pumn data cu dosul pumnului(ura-ken-uchi) se executa in general in
timpul eschivei,in lateral sau in fata.Pumnu este bine inchis,se armeaza de la ureche,sau de
sub axila.Mana stanga pleca de la urechea dreapta,iar mana dreapta pleaca de la urechea
stanga si parcurge o directie circulara spre tinta.
Fig. 11- Lovitura de pumn cu dosul pumnului
Loviturile de cot sunt foarte dure,ele pot dobora o persoana pentru o perioada
indelungata,pot fi fatale cateodata.
Lovitura de cot spre inainte(tate-empi-uchi)tinnta fiind barbia sau pieptul.Bratul care loveste
este bine armat,pumnul bine inchis,cotul pleaca pe o traiectorie linear ascendenta spre
tinta,pumnul ajunge deasupra umarului,aceluiasi brat.
Fig. 12 – Lovitura de cot spre inainte

Lovitura de picior biciuita(mae-geri-ke-age) se executa prin ridicarea genunchiului
cat mai sus,piciorul de sprijin pe toata talpa,usor fexat,extensia piciorului se face rapid si la
fel de rapid se retrage.Lovitura se poate executa cu pingeaua,dar si cu partea superioara a
labei piciorului ,daca lovitura se executa la nivel superior,sub barbie,sau la nivel inferior,la
zona inghinala.
Fig. 13 – Lovitura de picior biciuita
Concluzii:
1. Scopul principal al autoapararii este de a inarma persoane care se pregatesc in acest
domeniu, cu un bagaj de cunostiinte, priceperi si deprinderi specifice, in vederea anihilarii si
imobilizarii unor eventuali agresori.
2. Tehnicile de aparare isi au originea in sporturi,cel mai des de contact ca :boxul,

karate, judo, lupte, king-boxing s.a. De asemenea sunt anumite tehnici pe care orice om le
poate invata la orele de autoaparare,unde profesorul isi invata elevii cum sa scape dintr o
situatie in care sunt atacati si sunt nevoiti sa se apere.Tehniciile din aceste sporturi dateaza
inca din antichitate,fiind mai apoi perfectionate.
3. La invatarea tehniciilor trebuie sa acordam o atentie foarte mare la insusirea

mijloacelor de aparare.Apararea e baza, ea imprimand astfel un caracter organizat actiunilor
si siguranta necesara in timpul luptei.
Bibliografie
1. Ghid practic de autoapărare - Robert Bruce – Edidura Rao

2. Curs de autoaparare - Anghel Andreescu – Editura Lumina Lex
www.referat.ro
RECUNOASTEREA MANIFESTARILOR DE DEPENDENTA

IN SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE,
GARANTIE A CALITATII ACTULUI MEDICAL
Popescu Cecilia Georgiana

Mălăescu Adrian
ABSTRACT: THE BASIC NEEDS APPROACH IS ONE OF THE MAJOR APPROACHES

TO THE MEASUREMENT OF ABSOLUTE POVERTY IN DEVELOPING COUNTRIES. IT
ATTEMPTS TO DEFINE THE ABSOLUTE MINIMUM RESOURCES NECESSARY FOR LONG-
TERM PHYSICAL WELL-BEING, USUALLY IN TERMS OF CONSUMPTION GOODS. THE
POVERTY LINE IS THEN DEFINED AS THE AMOUNT OF INCOME REQUIRED TO SATISFY
THOSE NEEDS. THE 'BASIC NEEDS' APPROACH WAS INTRODUCED BY THE
INTERNATIONAL LABOUR ORGANIZATION'S WORLD EMPLOYMENT CONFERENCE IN 1976.
"PERHAPS THE HIGH POINT OF THE WEP WAS THE WORLD EMPLOYMENT CONFERENCE
OF 1976, WHICH PROPOSED THE SATISFACTION OF BASIC HUMAN NEEDS AS THE
OVERRIDING OBJECTIVE OF NATIONAL AND INTERNATIONAL DEVELOPMENT POLICY.
THE BASIC NEEDS APPROACH TO DEVELOPMENT WAS ENDORSED BY GOVERNMENTS
AND WORKERS’ AND EMPLOYERS’ ORGANIZATIONS FROM ALL OVER THE WORLD. IT
INFLUENCED THE PROGRAMMES AND POLICIES OF MAJOR MULTILATERAL AND
BILATERAL DEVELOPMENT AGENCIES, AND WAS THE PRECURSOR TO THE HUMAN
DEVELOPMENT APPROACH."
A TRADITIONAL LIST OF IMMEDIATE "BASIC NEEDS" IS FOOD (INCLUDING
WATER), SHELTER AND CLOTHING. MANY MODERN LISTS EMPHASIZE THE MINIMUM
LEVEL OF CONSUMPTION OF 'BASIC NEEDS' OF NOT JUST FOOD, WATER, CLOTHING AND
SHELTER, BUT ALSO SANITATION, EDUCATION, AND HEALTHCARE. DIFFERENT AGENCIES
USE DIFFERENT LISTS.
Cuvinte cheie: nevoi, fundamentale, satisfacerea, actului, medical
Virginia Henderson născută în 1897, a pus basele unor mai bune idei și înțelegeri a
meseriei de îngrijire a bolnavilor (nursing). Astfel, ea a identificat 14 nevoi fundamentale ale
ființei umane.
1. a respira si a avea o buna circulatie;
2. a se alimenta si hidrata;
3. a elimina;
4. a se misca, a pastra o buna postura;
5. a dormi, a se odihni;
6. a se imbraca si dezbraca;
7. a-si mentine temperatura corpului in limite normale;
8. a fi curat, a-si proteja tegumentele;
9. a evita pericolele;
10. a comunica;
11. a actiona dupa credintele sale si valorile sale;
12. a se realiza;
13. a se recreea;
14. a invata.
Scopul profesiei de nursing constă în atingerea de către pacient a independenţei în
satisfacerea acestor necesităţi, ceea ce este ştiut că duce la obţinerea unei stări de bine şi a
echilibrului, atât biologic cât
şi psihologic
Dupa Virginia Henderson nevoia fundamentala. este o necesitate vitala, esentiala fiintei
umane pentru asigurarea starii de bine din punct de vedere fizic si mintal.
Ca sa-si mentina un echilibru fiziologic si psihologic, pacientul trebuie sa atinga un nivel
minim de satisfacere a nevoilor sale.
1. Independenta la adult
Atingerea unui nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor prin actiuni pe care le indeplineste
individul insusi, fara ajutorul unei alte persoane.
Pentru copii, independenta se considera si atunci cand nevoile sunt indeplinite cu ajutorul
altor persoane in functie de faza de crestere si de dezvoltare a copilului.
2. Dependenta
Incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a indeplini singur, fara ajutorul
unei alte persoane, actiuni care sa-i permita un nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel
incat sa fie independent.
Este incorect sa denumim un pacient “dependent” de aceea este preferabil sa se spuna
“problema de dependenta”.
Atunci cand o nevoie fundamentala este nesatisfacuta din cauza unei surse de dificultate,
apar una sau mai multe manifestari de dependenta. Acestea sunt semne observabile ale unei
anumite incapacitati a persoanei de a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Exemplu: O persoana este independenta daca foloseste intr-un mod adecvat un dispozitiv,
sau proteza(proteza auditiva, oculara, dentara, carja, etc) fapt care-i permite sa manifeste o
stare de bine , deci e independenta. Dependenta apare in momentul in care persoana trebuie
sa recurga la alta persoana pentru a utiliza un aparat, dispozitv.
Manifestarea de dependenta: cand o nevoie fundamentala nu este satisfacuta din cauza unei
surse de dificultate apar una sau mai multe manifestari de dependenta.
Manifestarile de dependenta sunt semne observabile ale unei anumite incapacitati a persoanei de
a raspunde prin el insusi la aceasta nevoie.
Exemplu: incapacitatea unei persoane sa-si protejeze tegumentele poate duce la roseata sau
la leziune + este o manifestare de dependenta = fata de aceasta nevoie
- incapacitatea de a comunica →manif. de depend.→ izolare sociala
Dependenta poate sa intereseze aspecte biologice, psihologice, social, cultural si
spiritual al fiintei umane. Pacientul poate sa prezinte mai multe forme de dependenta:
 Potentiala
 Actuala
 Descrescinda
 Permanenta
Sursele de dificultate se definesc ca fiind cauza dependentei, reprezinta un obstacol
major care impiedica satisfacerea uneia sau a mai multor nevoi fundamentale. Sursele de
dificultate pot fi cauzate de:
 Factori de ordin fizic
 Psihologic
 Social
 Spiritual
 Factori legati de insuficiente cunostiinte
Homeostazia este o stare de echilibru şi de autoreglare care se instalează între

diverse procese fiziologice ale persoanei.Acest concept se extinde şi la procesele psiho-
sociologice.Astfel, azi se vorbeşte de homeostazie fiziologică şi de homeostazie psiho-
socială a individului.
Surse de informatie
Pentru culegerea datelor, asistenta trebuie sa recurga la diferite surse de informatii,
astfel:
 sursa directa primara: pacientul
 surse secundare sau indirecte:
- familia si anturajul pacientului
- membrii echipei de sanatate
- dosarul medical – actual – anterior
- scheme de referinta
Mijloacele principale cele mai eficiente de a obtine informatiile dorite sunt fara
indoiala urmatoarele:
a) – observarea pacientului
b) – interviul pacientului
c) – consultarea surselor secundare
Manifestari de dependenta in satisfacerea calor14 nevoi fundamentale
I. Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie
1. Probleme de dependenta in satisfacerea nevoi de a respira:
 Alterarea vocii
Manifestari de dependenta:
 Disfonie
 Afonie
 Senzatia de sufocare
 Dispnee
 Ortopnee
 Bradipnee
 Tahipnee
 Tuse
 Hemoptizie
 Mucozitatii
 Amplitudine modificata
 Hipoventilatie
 Dispnee de tip Cheyene Stockes, Kusmaul
 Zgomote respiratorii
 Cianoza
 Obstructia cailor respiratorii

 Respiratie dificila pe nas
 Prezenta unor secretii abundente
 Epistaxis
 Deformari ale nasului
 Stranutul
 Aspiratia pe nas sau sforaitul
 Cornaj
 Tirajul
2. Probleme de dependenta in satisfacerea nevoii de a avea o circulatie buna se
manifesta prin circulatie inadecvata, care are sursa de dificultate de ordin fizic (alterarea
muschiului cardiac, alterarea peretilor arteriali, alterarea debitului cardiac sau supraincarcarea
inimi sau obstructiile arteriale), psihologic (anxietate, stres, situatii de criza, alimentatia,
sedentarismul, etc.).
 Tegumente modificate (reci, palide, cianotice)
 Tahicardie
 Bradicardie
 Aritmii cardiace, puls filiform, asimetric, aritmic, dicrot
 Hipertensiunea arteriala
 Hipotensiunea arteriala
 Hipoxia si hipoxemia
II. Nevoia de a te alimenta si hidrata

Această nevoie este comună tuturor fiinţelor vii, deoarece se asigură aportul energetic necesar
desfăşurării vieţii. Sunt aduse în organism substanţe cu rol plastic, se asigură rezervele
energetice, plastic şi microelemente, cum ar fi, vitamine şi substanţe minerale.
Prin nevoia de a bea, se realizează aportul necesar desfăşurării activităţii biologice celulare şi
extracelulare, funcţia de transport şi funcţia de excreţie. Fără apă viaţa nu ar fi posibilă. Apar
doua probleme de dependenta in cadrul nesatisfaceri acestei nevoi:
1. Alimentatie si hidratare inadecvata prin deficit
 Anorexie alimentara
 Disfagie
 Conditia cavitatii bucale (ulceratii, glosite , carii, gingivite, etc.)
 Dificultati in digestie si malabsorbtie
 Greata, varsaturi, aerofagie
 Pirozis
 Regurgitare
 Eructare
 Hidratare insuficienta – cantitati mici
 Dezechilibru fizic ( slabiciune, tegumente si mucoase uscate)
 Gustul si valoarea alimentelor (obiceiuri gresite)
2. Alimentatie inadecvata prin surplus

 Indice ponderal peste 10-15 %
 Greturi, varsaturi
 Bulimie
 Polifagie
3. Dificultate de a se alimenta si hidrata
4. Dificultate de a urma dieta
5. Greturi sau varsaturi
6. Refuz de a se alimenta si hidrata
III. Nevoia de a elimina

Funcţia de a elimina, îndepărtează din organism, în mod fiziologic, substanţe nocive sau
produşi biologici şi în mod patologic, anumiţi produşi patologici.
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie ( echilibru hidric, electrolitic şi acido-bazic).
Probleme de dependenta
1. Eliminare urinara inadecvata
 Cantitativa
Manifestari de dependenta
 poliurie
 oligurie
 anurie
 Calitativa
 Polakiuria
 Nicturia
 Disuria
 alte manifestari:
 Hematuria
 Albuminuria
 Glicozuria
 Hiperstenuria
 Hipostenuria
 Izostenuria
 Edeme
 Urina tulbure
2. Retentia de urina (ischiuria)

 Glob vezical
 Ischiuria paradoxala
 Polakiuria
3. Incontinenta de urina si de materii fecale

 Enurezis
 Incontinenta urinara, de fecale
4. Diareea
 frecventa, consistenta, cantitate, culoare, miros, aspect,
 crampe, colica, durere locala, semne de deshidratare
5.Constipatia
- frecventa, orar cantitate, consistenta, forma culoare,
- crampe, meteorism, flatulenta, tenesme, fecalom, anorexie,
cefalee, iritabilitate
6. Varsaturile.
Se urmareste: frecventa, orarul, cantitatea, continutul, culoarea, mirosul, forta
de proiectie si simptomele ce o insotesc (dureri, cefalee, greata, transpiratii)
Pot fi:
o Ocazionale
o Frecvente
o Incoercibile
7. Menstra
 Amenoree
 Dismenoree
 Metroragie
 Oligomenoree
 Menoragie
 Polimenoree
 Hipomenoree
 Hipermenoree
 Leucoree patologica
 Hidroree
 Culoare, aspect si ritmul scurgerilor
8. Diaforeza (transpiratii abundente)
Se manifesta in functie de orar, cantitate, miros, dupa localizare poate fi:
 Generalizata
 Localizata
9. Expectoratia
Manifestari de dependenta, in functie de:
 Culoare
 Miros
 Consistenta
 Forma sputei, Aspect, Cantitate
IV. Nevoia de a misca si a avea o postura buna

Mişcarea reprezintă mobilizarea părţilor componente ale corpului prin acţiuni coordonate.
Postura reprezintă menţinerea părţilor componente ale corpului într-o poziţie fiziologică, de
echilibru şi funcţional.
1. Imobilitate
 Absenta sau diminuarea miscarilor
 Atonie, musculara, atrofie, hipertrofie musculara
 Escare de decubit
 Contractura musculara
 Ras sardonic (in tetanie)
 Anchiloza
 Crampe
 Diminuarea interesului pentru miscare
2. Hiperactivitate
 Vorbire caracteristica
 Reactie la toti stimuli
 Spasme, ticuri, manie, euforie
 Miscari caracteristice
3. Necoordonarea miscarilor-tulburari prin lipsa sau diminuarea miscarilor normale

(ataxie, convulsii, tremuraturi, tulburari de mers, etc.)
3. Postura inadecvata
 oboseala musculara
 deformari ale coloanei vertebrale
 deformari ale soldului
 pozitii inadecvate date de boala
 dificultate in schimbarea pozitiei
 torticolis
 bataturi
4. Circulatie inadecvata
V. Nevoia de a dormi si a se odihni

Somnul reprezintă absenţa stării de veghe, atât noaptea cât şi ziua.
În perioada de somn se constată o scădere a activităţilor fiziologice, a metabolismului bazal,
scăderea tonusului muscular, a ritmului respiraţiilor, pulsului şi tensiunii arteriale. Tot acum
creşte
cantitatea de hormon somatotrop, necesar creşterii copiilor, sistemul nervos intră în repaus,
astfel se poate
înmagazina energia şi se pot înlătura substanţele toxice.
1. Insomnia
Vorbim de somn perturbat: - initial
- insomnie terminala
Tipuri de insomnie.
o Insomnie dormitionala
o Insomnie predormitionala
o Insomnie postdormitionala
 Atipiri in timpul zilei
 Cosmaruri
 Somnambulism
 Apatie
 Pavor nocturn
 Neliniste
 Confuzia
 Iritabilitate
 Sentiment de tristete, depresie
 Concentrare scazuta, oboseala
2. Hipersomnia
 somn modificat
 somnolenta
 letargie
 narcolopsie
 oboseala
 inactivitate
3. Oboseala
Manifestari la nivelul: fetei, ochilor, a tensiuni arteriale, somn, puls, tegumente, stare
psihica, greutate corporala, astenie.
5. Disconfort
 iritabilitate
 indispozitie, jena
 stare de disconfort
 diaforeza, dureri musculare
6. Dificultate sau incapacitate de a dormi
VI. Nevoia de a te inbraca, a te dezbraca

Este o necesitate proprie individului de a purta imbracaminte adecvata dupa
circumstante, temperatura zilei, activitate, pentru a-si proteja corpul de rigorile climei (frig,
caldura, umiditate), permitandu-i o libertate a miscarilor.
Vestmintele asigura o buna exigenta si protectie a intimitatii sexuale si au de asemenea, o
semnificatie aparte pentru un grup, o ideologie, sau un statut social.
Vesmintele pot deveni element de prelungire a personalitatii, alegerea unui ornament,
exprimand individualitatea, sentimentul de demnitate si autorespect.
Lipsa de imbracaminte poate reprezenta o pierdere a libertatii (cand este obligat sa poarte
ceea ce nu-i face placere) si un mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentatiea este un semn de sanatate.
O imbracaminte bizara, stridenta, cu multe podoabe, poate exprima chiar o boala psihica.
Manifestari:
 Dificultate sau incapacitatea de a se inbraca si a se dezbraca
 Dezinteres fata de tinuta- stare de apatie
 Dezinteres sau refuz fata de a se inbraca/ dezbraca
 Alegere neadecvata de inbracaminte
 Dezbracare continua
VII. Nevoia de a fi curat, de a proteja tegumentele

Pielea reprezintă un organ cu funcţii multiple, în structura sa având ţesuturi epiteliale ale
epidermului, glandelor, fanerelor, sistemului melanoformator şi ţesuturi conjuctive ale
dermului şi hipodermului.
1.Carenta de igina la nivelul:
 parului
 unghiilor
 nas
 cavitate bucala
 piele
 deprinderi igienice
2. Alterarea tegumentelor si a fanerelor

- eritem - acnee - hemoroizi
- excoriatii - furunculul - ulcere varicoase
- cruste - intertrigo - alopecia
- vezicule - vetiligo
- pustule - ulceratii
- papula - escare
- fisuri - edeme
- descuamatii - varice
3. Dezinteres fata de igiena

4. Dezinteres de a urma prescriptiile de igiena
5. Alterarea mucoaselor
VIII. Nevoia de a mentine temperatura corpului la limite normale

Termoreglarea reprezintă ansamblul de procese şi mecanisme cu ajutorul cărora temperature
corpului este menţinută constant, în condiţiile unor variaţii limitate ale temperaturii mediului
extern.
1. Hipertermia
 frisoane
 subfebrilitate
 sindrom febril
 Piele rosie, umeda, calda
Tipuri de curbe febrile
o Febra intermitenta
o Febra continua
o Febra remitenta
o Febra recurenta
o Febra ondulata
2. Hipotermia
 hipotensiune arteriala
 cianoza
 eritem
 edeme
 oboseala
 tulburari de vorbire
 somnolenta
 degeraturi
 durere
IX. Nevoia de a evita pericolele
Probleme de dependenta:
1. Vulnerabilitate in fata pericolelor

Manifestari de dependenta: Predispozitie la accidente: raniri, caderi
Neatentia poate fi responsabila de accidente rutiere, de munca sau alti agenti traumatici,
fizici,chimici Tegumentele pot fi lezate prin contact prelungit cu substante iritante, corozive, in
lipsa echipamentului de protectie
Aparitia de leziuni la nivelul spatiilor interdigitale, plici datorate umezelii, caldurii,
imbracaminte neadecvata Deshidratarea, edematierea predispun tegumentele la lezare
Predispozitie la infectii: gripa, abces etc.
Neingrijirea corespunzatoare a acestor infectii poate da complicatii mai mari (pulmonare,
cardiace, ale sistemului nervos, septicemie)
Predispozitie la infectii: gripa, abces etc.
Imbolnavirile frecvente favorizeaza scaderea rezistentei organismului de autoaparare
Fatigabilitate – slabire fizica, adinamie, lipsa de forta
Surmenaj – fatigabilitateaa excesiva care influenteaza organismului; apare in urma unui exces de efort
fizic, psihic – munca extenuanta
2.Comportament agresiv sau depresiv
Afectarea psihica si fizica
Comportamentul poate fi modificat cu tendinta spre depresie sau agresivitate in foarte multe boli
psihice; bolnavul poate avea tentativa de sinucidere sau poate deveni agresiv fata de cei din
jur. In unele forme instabile in cadrul unor psihopatii, bolnavii pot face acte antisociale –
incendieri. In alte cazuri, bolnavii pot face actiuni impulsive – crima, automutilare,
sinucidere.
X. Nevoia de a comunica
Reprezintă acea necesitate de a schimba informaţii cu semenii din punct de vedere fizic şi
intelectual.Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi non-verbale, prin
caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi sexual.
1. Comunicare ineficienta la nivel senzorial si motor
 Tulburari senzoriale (cecitate, anosmie, hipoestezie, hiperestezie,
surditate)
 Tulburari motorii (pareze, paralizi, )
 Tulburari de limbaj (afazie, dizartrie,galbaiala, dislalia, mutism)
 Reactii afective - insuficienta sau exces senzorial (neliniste,
inactivitate, anxietate, halucinatii, izolare)
2. Comunicare ineficienta la nivel intelectual

 Dificultate de asi aminti evenimente (amnezie)
 Dificultate de a face o judecata, vorbire incoerenta
 Comportament neadecvat
 Confuzie, obnubilare
3. Comunicare ineficienta la nivel afectiv (agresivitate, devalorizare, apatie,

egocentrism, fobie, agorafobie, claustrofobie, nozofobie, euforie, delir, idei
de suicid, halucinatii, etc.)
4. Confuzie
5. Singuratate
6. Atingerea integritatii functiei si rolului sexual
7. Izolare sociala
8. Perturbarea comunicarii familiale
XI. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri si valori, de a practica

religia
Fiinţa umană nu este izolată, ea este în interacţiune permanentă cu ceilalţi indivizi, cu viaţa
cosmică sau fiinţa supremă. Concepţia despre lume exprimă o profundă nevoie umană. Sunt
concepţii optimiste, altele pesimiste, etice sau morale.
1. Culpabilitate
 Sentiment de vinovatie
 Depresie
 Anxietate
 Tegumente reci si umede, respiratie accelerata
2. Frustrare
 Sentiment de pierdere, de inutilitate

 Supunerea la un regim
 Incapacitate de a exercita practica religioasa
 Tulburari de gândire
 Ignoranta fata de sensul propriei sale existente
3. Dificultate de a actiona dupa credintele si valorile sale

4. Dificultate de a participa la activitati religioase
5. Neliniste fata de semnificatia propriei existente
XII. Nevoia de a fi ocupat si util

Pe tot parcursul vieţii, omul are nevoie să studieze, să muncească şi să se realizeze.
1. Devalorizarea
 Sentiment de inferioritate
 Descurajarea
 Incapacitate de a trece unele dificultati
 Somnolenta
 Agresivitate
 Diminuarea motivatiei
 Obsesia
2. Neputinta
 Conflict personal
 Esec profesional
 Dificultate in luarea deciziilor
 Retragere, resumarea
 Fatigabilitate
 Agasare, lipsa de ambitie, oboseala
3. Dificultate de a se realiza
4. Dificultate de a-si asuma roluri sociale
XIII. Nevoia de a te recrea
Recrearea este o necesitate a fiintei umane de a se destinde, de a se distra, recurgand,

pentru aceasta, la activitati agreabile, in scopul obtinerii unei relaxari fizice si psihice.
1. Neplacerea de a efectua activitati recreative

2. Dificultatea de a indeplini activitati recreative
3. Refuz de a indeplini activitati recreative
 Inactivitate
 Plictiseala,
 Tristete
XIV. Nevoia de a invata cum sa-ti pastrezi sanatatea

În scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii, a învăţa este o necesitate a fiinţei umane.
Procesul învăţării este extrem de complex. Se cunosc factori cu rol în satisfacerea acestei
nevoi:
- biologici – vârsta ( copiii au cea mai mare capacitate de a înmagazina informaţii,
comparative cu vârstnicul);
- psihologici – din care fac parte motivaţia şi emoţiile;
- sociali – cel mai important este existenţa unui mediu ambiant, propice pentru însuşirea
cunoştinţelor.
1. Ignoranta
Dificultate de a invata tulburari de gandire:
- intelect limitat, incapacitatea de asimilare, fixare si reproducere a cunostintelor
2. Cunostiinte insuficiente - bolnavul nu are cunostinte referitoare la:
- Boala
- Prevenirea imbolnavirilor
- Importanta respectarii tratamentului
- Prevenirea complicatiilor
- Perioada de convalescenta
CONCLUZII :
1. Orice metodă de a satisface o nevoie umană generează o utilitate, așadar utilitatea este
cauza decondiționării temporare a individului, a stingerii unei nevoi pe un interval de timp
bine determinat.
2. Independenta in satisfacerea nevoilor reprezinta atingerea unui nivel acceptabil in
satisfacerea nevoilor (un bun echilibru fiziologic si psihologic) prin acctiuni pe care le
indeplineste individul insusi, fara ajutorul unei alte persoane. Independenta este deci
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin actiuni proprii, indeplinite de persoana insasi.
Dependenta in satisfactia nevoilor reprezinta incapacitatea persoanei de a adopta
comportamente sau de a indeplini singur, fara ajutorul unei persoane, actiuni care sa-i permita
un nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incit sa fie independent.
BIBLIOGRAFIE
1. BEURAN M. – GHID DE MANEVRE MADICALE SI COLABORARE MEDIC-
ASIATENTA , Editura Scripta,
Bucureşti, 1999
2. CAROL MOZES: TEHNICA ÎNGRIJIRI BOLNAVULUI - Editura Medicală, Bucuresti
3. GEORGETA BALTĂ: TEHNICI DE ÎNGRIJIRE GENERALĂ A BOLNAVILOR – Editura
didactică şi pedagogică, Bucuresti
4. LUCREŢIA TITIRCĂ: TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ACORDATE DE
ASISTENŢII MEDICALI – Editura Viaţa Medicală Românească
5. LUCREŢIA TITIRCĂ: GHID DE NURSING - Editura Viaţa Medicală Românească
6. MIRCEA TIMOFTE NICOLAE GHEORGHE GHID DE NURSING 2006 – Ordinul
Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania
GIMNASTICA RITMICĂ ÎNTRE TEORIE ŞI METODICĂ
MARINCA RAMONA
ABSTRACT: GYMNASTICS RHYTHMIC IS A SPECIFIC SPORT WITH A STRONG

FEMALE CHARACTER ARTISTICS, WHICH HAS DEVELOPED OVER TIME AT THE BORDER
BETWEEN ART, PHYSICAL EDUCATION AND SPORT, WATCHING IMPROVING HARMONIOUS
DEVELOPMENT AND PHYSICAL CAPACITY OF THE ORGANISM FEMALE MOTIVE, ALONG
WITH TANGIBLE AND TECHNIQUE IMPROVEMENT DRIVE PORTABLE OBJECTS IN THIS
ACOMPANIAMENTULUI MUSIC.
Cuvinte cheie: mişcare,expresivitate, tehnică,ritm,frumuseţe.
Gimnastica ritmică este un sport specific feminin cu un pronunţat caracter artistic, care
s-a dezvoltat de-a lungul timpului la graniţa dintre artă, educaţie fizică şi sport, urmărind
perfecţionarea dezvoltării fizice armonioase şi a capacităţii motrice a organismului feminin,
alături de perfecţionarea tehnicii corporale şi a acţionării obiectelor portative în prezenţa
acompaniamentului muzical.
Este cunoscut faptul că frumuseţea feminină a constituit întotdeauna o atracţie, dar la fel
de bine este cunoscut şi faptul că existenţa imperfecţiunilor fizice, şi nu numai, nu au
constituit o problemă pentru femei, deoarece ele au putut să le atenueze, să le corecteze cu
ajutorul nenumăratelor metode, posibilităţi şi idei.
Femeile pun mare preţ pe multe lucruri, însă puţine sunt cele care se gândesc şi la
frumuseţea mişcărilor. Între mişcare şi „eul” interior al oricărei fete sau femei există o
influenţă reciprocă, influenţă care oglindeşte vârsta, temperamentul, personalitatea,
inteligenţa, caracteristicile sentimentale etc. Astfel, se consideră că o fiinţă este cu atât mai
evoluată, cu cât mişcările ei sunt mai precise.
Gama capacităţilor de mişcare este deosebit de largă, plecând de la speciile de animale
vertebrate, zburătoare, înotătoare până la specii ale căror mişcări se asemănă foarte mult cu
cele ale omului. Deoarece în lumea vieţuitoarelor omul a ajuns la cel mai înalt grad de
dezvoltare, este clar că şi în privinţa mişcărilor este capabil de perfecţionare.
La Rochefoucauld afirma că graţia desăvârşită pentru corp este ceea ce este bunul simţ
pentru minte.
Filozoful Platon a înţeles importanţa emoţională dintre ritm - muzică - mişcare - fizic -
psihic, deoarece afirma că zeii au dat oamenilor două arte: muzica şi gimnastica, pentru a-şi
educa energia şi înţelepciunea sub semnul armonie. Această remarcă îl poate situa pe Platon
ca prim precursor al gimnasticii armonioase, gimnastica ritmică de astăzi.
Gimnastica ritmică este una dintre ramurile gimnasticii ale cărei mişcări au
particularitatea de a fi fluente, unduioase, curgătoare sau bruşte, accentuate, sacadate, lente
sau dinamice, încordate sau relaxate, într-o relaţie de compatibilitate cu caracterul
acompaniamentului muzical utilizat.
Prin conţinutul său, gimnastica ritmică rezolvă o multitudine de sarcini dintre care
amintim:
 contribuie la fortificarea organismului şi la menţinerea stării de sănătate;
 are rol major în formarea şi perfecţionarea unei ţinute corecte şi armonioase,
specific feminine;
 asigură dezvoltarea morfologică şi funcţională a organismului executantelor;
 contribuie la formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de coordonare şi de
îndemânare, prin mijloace specifice;
 contribuie la dezvoltarea fizică multilaterală prin dezvoltarea calităţilor motrice
(forţă, viteză, rezistenţă, supleţe, îndemânare), a calităţilor de voinţă (curaj, fermitate,
ambiţie, stăpânire de sine, perseverenţă etc.) şi prin dezvoltarea calităţilor morale (seriozitate,
corectitudine, colegialitate, conştiinciozitate etc.);
 are rol în formarea unei culturi minime muzicale;
 contribuie la perfecţionarea expresivităţii corporale şi motrice;
 contribuie la educarea esteticii mişcărilor prin formarea sensibilităţii artistice, prin
educarea ritmicităţii şi muzicalităţii, prin conturarea personalităţii artistice a executantelor.
Gimnastica ritmică poate fi considerată în acelaşi timp tehnică şi expresivitate,
performanţă şi artă, activitate individuală şi colectivă, având, datorită manierei de execuţie,
un pronunţat caracter estetico - expresiv în prezenţa acompaniamentului muzical.
În privinţa conţinutului gimnasticii ritmice se poate afirma că există multiple tangenţe
între ea, ca disciplină sportivă, şi dans. Atât dansul, cât şi gimnastica ritmică folosesc în
tehnica fundamentală variaţii de paşi de mers şi alergare specifici, paşi de dans, momente de
echilibru, piruete, întoarceri, sărituri mici şi mari, mişcări de trunchi şi mai ales valuri,
elemente acrobatice şi, nu în ultimul rând, mişcări cu obiecte portative. Asemănările dintre
mijloacele folosite de gimnastica ritmică şi dans sunt atât de mari la prima vedere, încât
confuziile par a fi îndreptăţite, totuşi, datorită obiectivelor finale şi a metodicii aplicate în
vederea însuşirii mişcărilor, ele se separă de la sine.
Particularităţile gimnasticii ritmice sunt determinate de faptul că:
 foloseşte acompaniamentul muzical atât în pregătire, cât şi în competiţii;
 foloseşte obiecte portative specifice, a căror mărime, formă şi greutate corespund
particularităţilor de mânuire ale executantelor de vârste şi niveluri de pregătire diferite;
 mijloacele sunt selecţionate sau concepute în funcţie de particularităţile
executantelor;
 foloseşte un bogat bagaj de mijloace de dificultăţi diferite care permit utilizarea
lor la nivele distincte de pregătire şi vârstă;
 are o largă incidenţă cu arta (dansul, muzica, coregrafia etc.);
 contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a executantelor, dar şi la formarea
capacităţii de execuţie estetică a mişcărilor;
 presupune o estetică specifică a mişcării.
ELEMENTE DE TERMINOLOGIE SPECIFICĂ
GIMNASTICII RITMICE
Ca orice domeniu de activitate, disciplină ştiinţifică sau ramură sportivă, şi gimnastica

ritmică are o terminologie proprie.
Obligatoriu, terminologia trebuie să fie în strânsă legătură cu conţinutul, teoria,
metodica şi practica pe care o reprezintă.
Terminologia este cea care contribuie la îmbunătăţirea procesului de învăţare, uşurând
comunicarea dintre elevi şi profesori, dintre sportivi şi antrenori, dintre concurenţi şi arbitri.
De asemenea, terminologia este cea care ajută la descrierea corectă a exerciţiilor,
asigurând înţelegerea esenţei mişcărilor şi crearea imaginii corecte a acestora. Ea ajută la
înţelegerea unitară a conţinutului gimnasticii ritmice şi, deoarece are un caracter dinamic, este
mereu completată cu ceea ce apare nou în activitatea practică şi în cercetarea ştiinţifică a
domeniului.
Trebuie specificat faptul că terminologia de specialitate a oricărui domeniu nu este ceva
permanent, deoarece prin practică ea se modifică, se corectează sau devine incorectă.
Principalele cerinţe care stau la baza terminologiei gimnasticii ritmice, ca şi în cazul
celorlalte ramuri ale gimnasticii, sunt:
 terminologia trebuie să fie precisă – termenul folosit în denumirea unei mişcări să
nu dea naştere la mai multe interpretări;
 terminologia trebuie să fie unitară – termenul folosit în denumirea unei mişcări să
fie identic cu conţinutul;
 terminologia trebuie să fie clară – termenul folosit trebuie să redea imaginea reală
a mişcării;
 terminologia trebuie să fie concisă – termenul folosit trebuie să poată fi definit cu
un număr redus de cuvinte în redarea unei mişcări;
 termenii folosiţi trebuie să aibă o anumită sonoritate;
 terminologia trebuie să fie accesibilă;
 terminologia trebuie să fie ştiinţifică;
 terminologia trebuie să respecte particularităţile de limbă;
 terminologia trebuie să aibă calitatea de a servi şi ca mijloc de comunicare
internaţională.
Poziţiile, elementele, mişcările şi exerciţiile care formează conţinutul specific al
gimnasticii ritmice au primit nume specifice domeniului, contribuind la formarea
terminologiei proprii acestei ramuri sportive.
Pentru a alcătui conţinutul de bază al gimnasticii ritmice, ca ramură sportivă specific
feminină, aceasta a împrumutat o serie de mijloace din gimnastica de bază, din gimnastica
artistică, din dans, balet şi chiar din muzică, pe care le-a adaptat specificului său.
Dintre termenii de bază folosiţi în terminologia teoretică şi practică a gimnasticii
ritmice enumerăm următoarele noţiuni:
 termen - este elementul de bază al oricărei terminologii;
 poziţie - reprezintă atitudinea corpului sau a segmentelor acestuia în desfăşurarea
unei mişcări. După axa corpului faţă de sol, poziţia acestuia poate fi: verticală, orizontală sau
înclinată;
 poziţie iniţială ( poziţie de plecare) - reprezintă atitudinea corpului sau / şi a
segmentelor acestuia din care începe o anumită mişcare;
 poziţie finală - reprezintă atitudinea corpului sau / şi a segmentelor acestuia la
terminarea unei mişcări;
 poziţie fundamentală - atitudinea corpului stabilită în mod convenţional, după
natura reazemului acestuia faţă de sol, faţă de un obiect portativ sau faţă de un aparat. În
funcţie de frecvenţa solicitării anumitor poziţii ale corpului în diferitele exerciţii, au fost
stabilite următoarele poziţii fundamentale: stând, pe genunchi, aşezat, culcat, sprijin şi
atârnat;
 poziţie derivată - rezultă dintr-o poziţie fundamentală ca urmare a modificării
poziţiei segmentelor corpului unele faţă de altele;
 poziţie specifică - este rezultatul unei structuri de mişcări mai complexe care
implică un anumit grad de dificultate în execuţie, referindu-ne în special la poziţiile specifice
de echilibru:
- passé - stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit, cu vârful piciorului sprijinit la
nivelul genunchiului piciorului opus (cu genunchiul piciorului liber orientat înainte - passé
înainte, cu genunchiul piciorului liber orientat în plan lateral - passé lateral);
- attitudé - stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit în unghi drept înainte sau înapoi
(poziţia de attitudé înainte mai poate fi denumită şi poziţia tire-bouchon);
- arabesque - stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut întins înapoi;
- a la secondé - stând pe un picior, cu piciorul liber ridicat şi susţinut întins înainte
sau lateral;
- sur lé cou de pied - stând pe un picior, cu piciorul liber îndoit susţinut la nivelul
gleznei piciorului opus.
 exerciţiu fizic - este mijlocul principal de realizare a diferitelor sarcini.
Ca şi în celelalte ramuri ale gimnasticii, termenul de exerciţiu fizic poate avea două
accepţiuni, acestea fiind:
- act motric repetat sistematic;
- înlănţuire de mai multe elemente;
 exerciţiu liber - gen de exerciţiu constituit din mişcări analitice executate fără
obiecte portative sau aparate;
 exerciţiu liber ales - înlănţuire de mişcări concepute de antrenoare, coregrafă şi
sportivă, pe baza unor cerinţe precizate de regulament, în vederea participării la diferite
competiţii sportive specifice;
 exerciţiu impus - înlănţuire de mişcări concepute de forul organizator, ce trebuie
executate obligatoriu în mod fidel (în cadrul anumitor competiţii sunt stabilite a fi executate
doar o serie de elemente impuse);
 element - mişcare cu structură distinctă care porneşte dintr-o poziţie iniţială şi se
termină într-o poziţie finală;
 procedeu - modalitate concretă de efectuare a unui element;
 legare - execuţie succesivă a două sau mai multe elemente;
 combinaţie - înlănţuirea mai multor elemente într-o anumită ordine;
 compoziţie - combinarea diferitelor elemente într-un mod cât mai armonios şi
estetic;
 mişcare - acţiune de deplasare a corpului sau segmentelor acestuia în spaţiu;
 traiectoria mişcării - drumul parcurs de corp sau de segmentele corpului între
poziţia iniţială şi cea finală;
 amplitudinea mişcării - mărimea deplasării corpului sau segmentelor corpului
între anumite repere;
 direcţia - sensul deplasării corpului sau segmentelor acestuia:
- pe direcţie principală - înainte, înapoi, lateral, sus, jos;
- pe direcţie intermediară - înainte jos, înainte sus, lateral jos, lateral sus,
înapoi jos;
- pe direcţie oblică - oblic înainte jos, oblic înainte sus, oblic înapoi jos;
- diagonal - cu braţul drept sus şi braţul stâng jos şi invers;
 planurile - sensurile în care se desfăşoară mişcările segmentelor sau părţilor
corpului corespunzător planurilor anatomice:
- frontal - dispus paralel cu fruntea;
- sagital - dispus vertical;
- orizontal - dispus transversal;
 axele - liniile drepte, reale sau imaginare, care trec prin mijlocul corpului,
împrejurul căruia corpul se poate roti:
- longitudinal;
- transversal;
 structura mişcării - gruparea caracteristică a componentelor actului motric pentru
a-i conferi unitate;
 cadenţa - succesiunea ritmică sau uniformă a formelor de deplasare, accentuarea
realizându-se prin diferite modalităţi de semnalizare sonoră (bătăi din palme, fluier, prin
numărare etc.);
 tehnica mişcării - structura raţională a actului motric;
 mişcare simplă - act motric alcătuit din unul sau mai multe elemente efectuate
într-o singură direcţie;
 mişcare compusă - act motric care însumează mişcări simple realizate de
segmentele corpului simultan sau într-o succesiune care îi asigură o anumită unitate;
 mişcare complexă - act motric care prezintă un anumit grad de dificultate în
realizarea lui;
 mişcare analitică - act motric care prin structura sa determină efecte localizate în
anumite articulaţii şi grupe musculare;
 momentul mişcării - componentă structurală care marchează aspectele statice ale
execuţiei actului motric;
 perioada mişcării - componenta structurală a mişcării alcătuită din mai multe faze
succesive;
 durata mişcării - timpul necesar execuţiei actului motric;
 tempoul mişcării - cantitatea de elemente raportată la unitate de timp sau numărul
de mişcări executate în unitate de timp;
 ritmul mişcării - accentuarea periodică, după anumite reguli, a unor structuri;
 expresivitate - particularitate a execuţiei actelor motrice prin care sunt nuanţate
momentele esenţiale ale mişcărilor, comunicând totodată prin mişcare şi un anumit conţinut
de idei şi sentimente;
 armonia execuţiei mişcărilor - este rezultatul nivelului tehnicii însuşite şi
particularităţile personalităţii sportivelor.

BIBLIOGRAFIE:
1. Ionescu, D., Istoricul gimansticii si educatiei fizice ,Tipografia Revista
geniului,Bucuresti,1939.
2. Popescu,G, Gimnastica-prezentare general , Perperssicius,Bucureşti, 2003.
PARTICULARITĂŢILE MORFO-FUNCŢIONALE ALE
COPIILOR ŞI JUNIORILOR ÎN CONTEXTUL TEORIEI ŞI
METODICII EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTIVE
ELENA SIMONA FUGARU( CĂRĂVAN)

CENTRUL DE FORMARE SI PERFECTIONARE A ANTRENORILOR,
BUCURESTI
ABSTRACT: OPTIMIZING THE EDUCATIONAL, PHYSICAL EDUCATION AND SPORTS

IN SECONDARY SCHOOLS REQUIRES KNOWLEDGE OF THE AGE PECULIARITIES OF
CHILDREN AGED 11 AND 14 TO 15 YEARS, FEATURES COVERING BOTH MORPHOLOGICAL
DEVELOPMENT AND SOMATIC SPHERE AND SPHERE-FUNCTIONAL DEVELOPMENT
ENDOCRINE.
Cuvinte cheie: particularitati, antrenor, model, dezvoltare, crestere.
Optimizarea procesului instructiv-educativ, al educaţiei fizice şi sportive în ciclul

gimnazial, impune cunoştinţe privind particularităţile de vârstă ale copiilor cu vârsta cuprinsă
între 11 şi 14-15 ani, particularităţi care vizează atât sfera dezvoltării morfologice şi
somatice, cât şi sfera dezvoltării funcţional-endocrine.
Numai pe baza acestor cunoştinţe se poate realiza o pregătire adecvată a nivelului de
dezvoltare, a nevoilor şi dorinţelor manifestate de elevi (E. Scarlat, M. Scarlat, 2002).
Cu atât mai mult, aceste particularităţi trebuie cunoscute de profesorii-antrenori care
lucrează în unităţi sportive şcolare specializate (cluburi sportive şcolare, licee cu program
sportiv sau clase speciale), în care elevii sunt selecţionaţi în funcţie de specificul ramurii
sportive practicate.
Pentru orice specialist al domeniului nostru de activitate, este deosebit de important să
înţeleagă că elevii de vârstă şcolară mijlocie „nu sunt adulţi în miniatură”, ci trebuie trataţi
diferenţiat în întregul proces instructiv-educativ, în care se include şi activitatea de educaţie
fizică şi sport.
Erwin Hahn (1996) precizează în acest sens riscurile la care sunt supuşi copiii şi
juniorii printr-o pregătire asemănătoare cu a adulţilor „Deseori, planificarea antrenamentului
este copiată direct după modelul folosit de către adulţi şi aplicat apoi copiilor, dar într-un chip
insuficient de bine gândit”.
Procesul dezvoltării şi creşterii umane se realizează în stadii, etape şi, perioade ce
caracterizează întregul traseu al vieţii (A. Demeter, 1974, 1983).
Creşterea se defineşte ca fiind expresia fenomenelor cantitative legate de mărirea
dimensiunilor corpului şi a segmentelor sale.
Dezvoltarea este reprezentată de procesele calitative ale evoluţiei şi „constă în
diferenţierea funcţională a ţesuturilor, perfecţionarea funcţională a sistemelor şi aparatelor
organismului” (E. Firea, 1984; E. Scarlat, 1993).
Dezvoltarea se prezintă ca o „discontinuitate” cu secvenţe calitativ diferite ce apar ca
derulare a unui program intern, epigenetic, atât creşterea, cât şi dezvoltarea nu se realizează
linear, ci în puseuri, cu mari oscilaţii la nivelul diferitelor segmente şi cu o viteză care se
diminuează spre vârsta adultă.
În marea majoritate a ramurilor sportive (deci şi a atletismului) categoria începătorilor
corespunde vârstei şcolare mijlocii (clasele V-VIII), care, din punct de vedere fiziologic, este
corespondenţa pubertăţii.
Menţionăm că pubertatea variază ca durată de la individ la individ, iar momentul
instalării ei este, în mare măsură, determinat de factorii genetici, dar şi de factorii de mediu
(alimentări, geoclimatici, urbanizare). Individualizarea perioadei pubertare şi diferenţierea
vârstei cronologice de vârsta biologică este un element de primă importanţă în optimizarea
procesului instructiv-educativ.
În sfera vieţii somatice, perioada pubertară reprezintă o fază de accelerare a creşterii
taliei şi o uşoară încetinire a creşterii ponderale, mai ales la băieţi. Accelerarea creşterii taliei
se referă, în special, la dezvoltarea în lungime a membrelor în raport cu trunchiul.
Sistemul nervos şi analizatorii, cunosc o dezvoltare deosebit de rapidă la această
vârstă (M. Epuran, V. Horghidan, 1994 ).
La această vârstă, sistemul nervos central se caracterizează prin următoarele
particularităţi: plasticitate deosebit de mare a proceselor nervoase fundamentale;
predominanţa excitaţiei faţă de inhibiţie; tendinţă spre iradiere a excitaţiei (A. Demeter, 1974;
1983; M. Epuran, 1976; I. Drăgan, 1979, 1989).
Orientarea metodologică modernă recomandă, la această vârstă (faţă de teoriile mai
vechi), să se lucreze prin abordarea simultană a calităţilor motrice (G. Mitra, A. Mogoş,
1973;E. Surdu, 1995).
Referitor la forţă, se recomandă abordarea acesteia cu destul curaj, fiind, însă,
contraindicată utilizarea unor eforturi maximale de forţă şi marile încordări neuromusculare.
Exerciţiile de forţă bine dozate, bazate pe lucru cu îngreuieri mici, cu creşterea treptată a
intensităţii nu sunt contraindicate, ci, dimpotrivă se recomandă ca fiind foarte utile (A.
Demeter, 1983).
Sistemul cardiovascular cunoaşte o dezvoltare mai lentă. Arterele au un diametru mai
mic decât la adult, în schimb venele şi sistemul limfatic sunt destul de bine reprezentate.
Frecvenţa cardiacă este de 90-100 pulsaţii pe minut la începutul perioadei şi scade spre
sfârşitul acesteia la 82-88 pulsaţii pe minut.
Aceste particularităţi fac ca sistemul cardiovascular să prezinte dificultăţi de adaptare
la eforturile intense (A. Demeter, 1 974, 1983).
Economia funcţională a circulaţiei este încă foarte redusă, volumul sistolei şi debitul
cardiac maxim sunt departe de valorile medii ale adulţilor. La sfârşitul acestei perioade băieţii
prezintă valori funcţionale net superioare faţă de fete.
Aparatul respirator este în plină dezvoltare. Creşte amplitudinea mişcărilor respiratorii
de la 230 ml volum la 11 ani, la 350 ml la 14 ani, ian frecvenţa respiratorie scade de la 22 la
18 respiraţii pe minut.
Capacitatea vitală creşte şi ea, dar nu atinge limitele maxime ale capacităţii de efort.
Ca o consecinţă, în eforturile de anduranţă medie şi lungă nu se obţin rezultate deosebite.
Antrenamentul sportiv şi participarea sistematică a elevilor de vârstă pubertară la lecţiile de
educaţie fizică şcolară poate asigura o creştere considerabilă a capacităţii de efort, ştiut fiind
faptul ca factorii dimensionali şi capacităţile funcţionale ale organelor, aparatelor şi
sistemelor implicate în asigurarea puterii maxime aerobe, pot fi mult influenţate prin
antrenament între 10 şi 20 de ani.
Unul din fenomenele cele mai spectaculoase, ca evoluţie, la această vârstă este
dezvoltarea psihicului. În această perioadă, au loc modificări importante în dezvoltarea
psihică datorită faptului că procesul învăţării se conştientizează ca atare. Activitatea şcolară
va solicita intens sfera intelectuală.
Intensificarea ritmului de creştere duce la apariţia de numeroase momente de
neatenţie ce au tendinţa de a se exprima prin mai puţină disciplină, tendinţa spre reverie,
distragerea atenţiei în timpul orelor, abdicarea temporară de la unele sarcini. În aceste
condiţii, măsurile de sancţionare sau admonestare sunt privite cu ostilitate. Astfel, se
înregistrează treptat o modificare de fond a întregii conduite.
Trebuie precizat, de asemenea, că manifestarea dominantă a vârstei este întrecerea,
acesta fiind cel mai eficient stimulent al oricărei activităţi a elevilor de ciclu gimnazial [J.
Piaget, 1965; M. Epuran, 1976, 1990; M. Matei, 1995]. Nici o formă de activitate nu pune
atât de mult în evidenţă modificarea complexă ce are loc în profilul personalităţii umane în
perioada pubertăţii ca aceea de întrecere. În centrul acestora se află procesul de maturizare
biologică ce înregistrează cel mai spectaculos salt. Personalitatea capătă noi însuşiri privind
nota de naivitate debordantă şi caracteristică acestei vârste.
Jocul, la rândul său capătă semnificaţii şi însuşiri noi şi un rol diferit de cel pe care l-a
avut până în această perioadă. Desigur, procesul de transformare a psihicului nu are loc brusc,
ci se desfăşoară în etape nelineare.
Aceste schimbări se manifestă prin creşterea sensibilităţii, a înţelegerii şi intuiţiei
legate de integrare în colectivitate şi o creştere a atracţiei spre viaţa socială, creşterea
conştiinţei de sine şi a atitudinilor integrative (G. Chiriţă, 1977). Cele mai căutate şi gustate
jocuri sunt cele bazate pe agilitate, rezistenţă, forţă, dar să aibă la bază întrecerea.
În pregătirea sportivă, la această vârstă, s-au constatat două idei, aflate în opoziţie
evidentă. Prima din ele este susţinută de adepţii unei activităţi motrice cu deschidere spre
sport, cea de-a doua susţinută de cei care consideră că practicarea sportului la această vârstă
are efecte negative.
În realitatea de zi cu zi ne confruntăm cu cele două atitudini extreme: o „tehnicizare”
excesiv de timpurie pe de o parte şi un hiperprotecţionism, pe de altă parte, având ca urmare
o atitudine de a se interzice copilului orice efort susceptibil să-i afecteze dezvoltarea fizică.
Rezolvarea acestui „conflict” poate fi posibilă şi începe să fie posibilă pentru că, în
prezent, antrenorii, profesorii, beneficiază de orientări mai clare şi de informaţii mult mai
bine fundamentate.
Problema este deosebit de interesantă şi mult studiată, găsindu-se şi o serie de cauze
care ar putea determina abandonul sportiv la această vârstă:
- un comportament pasiv, resemnat şi supus al copilului, insuficient înclinat spre o
realizare de sine;
- riscul de a vedea sportul ocupând un loc excesiv în viaţa sa;
- obligaţia unui randament care îl privează de bucuria deplină a rezultatelor sale
pozitive;
- obiective limitate pe termen lung, cu o amânare permanentă pe mai târziu, fapt care
împiedică trăirea imediată a succesului şi care goleşte de conţinut activitatea de moment;
- monotonia antrenamentului, fără componente ludice, fără noutate şi variante;
- competiţii consacrate cu prioritate selecţiei.
Evitarea şi înlăturarea acestor cauze poate fi făcută numai abordând pregătirea
copiilor şi adolescenţilor printr-o proiectare pe termen lung, pentru ca diferitele etape ale
antrenamentului să fie adaptate particularităţilor fiecărei vârste în parte.
Abordând această problematică, P. Tschiene, 1985, apreciază eforturile specialiştilor
ruşi care au pus la punct o serie de indici de mare utilitate în atletism, pentru a furniza puncte
de referinţă şi de comparaţie în pregătirea juniorilor.
Se poate aprecia, cu valoare de concluzie, că practicarea sistematică a exerciţiilor
fizice la această vârstă are rol formativ-educativ asupra elevului, acestea devenind un
instrument de educare intelectuală, morală, de formare a caracterului, a spiritului de
observaţie, a capacităţii de decizie rapidă şi anticipativă, a personalităţii în general.
Pregătirea sportivă, la toate nivelele sau categoriile de vârstă, este orientată în două
direcţii fundamentale:
a) spre îmbogăţirea sferei motricităţii, ca bază a rezolvării şi executării corecte a
tuturor elementelor şi procedeelor tehnice specifice;
b) spre dezvoltarea şi îmbunătăţirea indicilor calităţilor motrice de bază şi a
combinaţiilor dintre acestea, în vederea rezolvării la parametri cât mai ridicaţi a sarcinilor
propuse.
Aceasta a doua orientare este deosebit de importantă pentru problematica domeniului
nostru, fapt pentru care ne propunem să punctăm cele mai semnificative particularităţi ale
dezvoltării calităţilor motrice la aceasta categorie de vârstă.
Forţa musculară, cunoscută ca fiind aptitudinea motrică ce permite omului să învingă
o rezistenţă sau să se opună acesteia printr-un efort muscular intens. Ea este una din calităţile
cele mai importante la vârsta copilăriei.
Ea urmează o dezvoltare similară la ambele sexe până la vârsta de 11-12 ani, iar
nivelul său este practic identic la copiii mai mici.
Antrenamentul forţei maxime trebuie interzis în această perioadă a creşterii, în care se
va urmări dezvoltarea forţei-viteză prin intermediul unor mişcări naturale. Problema supra
încărcăturilor a fost abordată de Filin (1974) pornind de la principiul că maturizarea osteo-
tendinoasă are o evoluţie independentă faţă de nivelul de forţă.
De aceea, încărcăturile sunt determinate în funcţie de greutatea corporală (40-80%) a
subiecţilor având deja un nivel bun de pregătire. După acelaşi autor, valoarea indicatorilor se
regăseşte în tabelul 1:
Tabelul 1 Exerciţii elementare de forţă-viteză pentru copii de 10-12 ani
Exerciţii Valoarea Număr de Număr de

încărcăturii serii repetări
Săritura în a).ghemuit (braţele —>până la 3 kg 4-5 6-8 6-8 4-6 6-8
înălţime fără libere); —>până la 4 kg 4-5 4-6 4-6
elan, pe b).identic, braţele -—>până la 5 3-4 5-6 4-5
ambele fixe kg 4-5
picioare c).identic, cu
încărcătură
d).genuflexiune la
90%
e).identic cu
încărcătură
f).semigenu flexiune
cu încărcătură
Săritură pe un -cu braţele libere ->până la 2-4 4-5 4-5
picior -cu braţele fixe -cu kg 4-5 2-3 3-4 2-3
încărcătură
Săritură pe -ritm moderat 4-5 20-25 20-25
ambele -ritm apropiat de 3-4
picioare maximum
Săritură cu ridicarea simultană a 2-3 10-15
genunchilor la piept
Antrenamentul specific al forţei trebuie să ţină cont de caracteristicile sportului

practicat şi să reproducă o serie dintre elementele sale mecanice şi tehnice. Se impune, în
acest caz, supravegherea corectitudinii în execuţia exerciţiilor şi stabilirea locului
corespunzător al şedinţelor în cadrul procesului de antrenament.
Rezistenţa-aptitudinea motrică ce permite omului să facă faţă oboselii în eforturile de
lungă durată. Până la 10-11 ani, consumul maxim de oxigen nu reprezintă vreo diferenţă
semnificativă între băieţi şi fete. Raportat la greutatea corporală, consumul de oxigen prezintă
la această vârstă valori extrem de ridicate, numărându-se printre cele mai înalte înregistrate în
cursul vieţii.
Antrenamentul specific de rezistenţă trebuie să ţină cont de toate datele competiţiei
pentru a antrena mai bine sistemele biologice şi de coordonare aflate la baza acestuia.
La vârsta copiilor şi juniorilor, condiţiile de antrenabilitate sunt bune, cu condiţia să
se evite formele monotone şi de constrângere care generează plictiseala şi, în unele cazuri,
suferinţa copilului sau adolescentului.
Viteza (rapiditatea) - aptitudinea de a se realiza acţiuni motrice într-un timp minim.
Este importantă îndeosebi în disciplinele în care se utilizează accelerările. Dezvoltarea
rapidităţii este influenţată de creşterea fiziologică a individului. Vârsta la care antrenamentul
devine eficient este apreciată în intervalul 7 şi 12 ani.
Chiar în aceste condiţii, rapiditatea se caracterizează printr-un procentaj de
antrenabilitate destul de scăzut, ea fiind determinată ereditar în foarte mare măsură. Astfel,
Filin (1974) apreciază că marja de ameliorare posibilă nu depăşeşte 20%, în timp ce alţi
autori apreciază această marja ca fiind mai mică.
Unul din semnele cele mai importante prin care se manifestă rapiditatea motrică
maximă este absenţa oricărei oboseli. În acest scop, trebuie alese exerciţii a căror durată să nu
depăşească o anumită limită, situată în jurul a 4-6 secunde. Refacerea dintre două serii
consecutive trebuie să fie totală, pentru a permite restabilizarea energiei.
Refacerea de tip activ favorizează acest proces, întreţinând în acelaşi timp o excitaţie
optimă a sistemului nervos. Cu toate acestea, intensitatea lucrului efectuat nu permite reluarea
antrenamentelor cu o frecvenţă prea ridicată (la un interval de 3-4 zile) tocmai pentru a se
atenua efectele oboselii neuromusculare indusă de acest tip de efort.
În cazul vitezei de deplasare (sprint), necesitatea de antrenament cu un maximum de
intensitate ridică problema aşa-numitei „bariere de viteză”. La copii şi juniori această
problemă poate fi rezolvată printr-un antrenament specific foarte redus, punându-se accentul
pe premisele vitezei (forţa-viteza şi viteza de reacţie complexă).
Supleţea – mobilitatea - aptitudinea de a realiza mişcări cu cea mai mare amplitudine
posibilă, în mod activ sau pasiv. Această aptitudine are o deosebită importanţă deoarece
măreşte economia mişcărilor şi le eficientizează precizia. Ea este considerată o aptitudine
motrică situată la graniţa dintre aptitudinile coordinative şi cele condiţionale.
Creşteri semnificative ale mobilităţii articulare se produc la vârsta copilăriei. Mulţi
dintre autori consideră că perioada cea mai adecvată dezvoltării maxime a supleţei este vârsta
pubertară.
S-a constatat că la vârsta pubertară mobilitatea coloanei vertebrale creşte, cea a
articulaţiei scapulo-humerale evoluează până la vârsta de 14 ani, cu o anumită stagnare în
jurul vârstei de 12 ani, în vreme ce mobilitatea bazinului regresează constant începând cu
vârsta de 11 ani, după ce a atins un maximum între 6 şi 8 ani.
Alte date confirmă faptul că dinamica supleţei variază în funcţie de articulaţii, de
caracteristicile acestora şi îndeosebi ale muşchilor principali ai segmentelor solicitate.
În unele sporturi mobilitatea articulară nu prezintă o atât de mare importanţă,
îndeosebi în mişcările ciclice (în care sunt incluse şi alergările). Ar fi însă o greşeală mare să
se creadă că în aceste sporturi dezvoltarea supleţei nu reprezintă o necesitate.
Acest fapt ar limita polivalenţa pregătirii sportivului, expunându-l într-o mare măsură
accidentărilor musculare. Aptitudinile coordinative sunt aptitudini de mare complexitate
neuromotorie, valorificând în condiţiile cele mai bune aptitudinile condiţionale prezentate
anterior.
După unii autori (A. Demeter, 1983; R. Manno, 1996) includ în această categorie,
următoarele aptitudini: capacitatea de combinare şi cuplare a mişcărilor; capacitatea de
orientare spaţio-temporală; capacitatea de diferenţiere chinestezică; capacitatea de echilibru;
capacitatea de reacţie motrică; capacitatea de transformare a mişcării; simţul ritmului.
Deosebirea dintre aptitudinile coordinative şi cele condiţionale este subliniată şi de
diferenţa în ceea ce priveşte evoluţia lor. Aptitudinile coordinative se dezvoltă foarte
devreme, în timp ce aptitudinile condiţionale nu apar decât în perioada pubertară, continuând
să se dezvolte până la maturitate.
Aceste aptitudini sunt în mare măsură determinate de calitatea şi funcţionalitatea (în
interrelaţie) a analizatorilor. Această afirmaţie are la bază constatarea că aptitudinile
coordinative acţionează pornind de la informaţii furnizate de mediu şi de la referinţele primite
de la analizatori. Aceştia din urmă constituie baza funcţională a reglării şi organizării
mişcării.
Atletismul, ca disciplină sportivă, implică prezenţa în totalitate a acestui complex de
calităţi (atât condiţionale cât şi coordinative). Considerată ca fiind disciplina sportivă ce stă
ca suport pentru toate celelalte ramuri sportive, atletismul ocupă un loc important în
conţinutul programei şcolare, la toate nivelele de învăţământ.
În structura programelor pentru cluburile sportive şcolare sau ale liceelor cu program
sportiv conţinutul pregătirii atletice este orientat spre specificul antrenamentului sportiv.
BIBLIOGRAFIE :
1. Mihăilescu L, Mihăilescu N., Instruirea programată în atletism, Universitatea din Piteşti,
2002.
2. Ardeleanu T., Dinamica pregătirii fizice a copiilor, E.F.S., nr. 7, Bucureşti, 1986.
3. Bompa T.O., Teoria şi metodologia antrenamentului. Periodizarea - Exponto -C.N.F.P.A.,
Bucureşti, 2002.
ROLUL KINETOTERAPIEI IN DISCOPATIA LOMBARA
PAPUC VALENTIN
ADRIAN MĂLĂESCU
ABSTRACT: LUMBAR DISCOPATIA IS CHARACTERIZED BY BACK PAIN IN THE

LUMBAR REGION IN A CERTAIN MOMENT OF THEIR LIVES. CURRENT STUDIES
EMPHASIZES THAT DISCOPATIA SPINE OCCURS IN PEOPLE'S GETTING YOUNGER.
Keywords: physical therapy, massage, rehabilitation, movement
Discopatia lombara se caracterizeaza prin durere de spate localizata in regiunea

lombara intr-un anumit moment al vietii lor. Studiile actuale subliniaza faptul ca discopatia
vertebrala apare la persoane din ce in ce mai tinere.
Spondiloza dorso-lombara (dorsolombartroza), reprezinta localizarea procesului
degenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale si lombare, atât în
sectorul discosomatic cât si interapofizar; pot exista si la acest nivel manifestari de
osteofitoza difuza.
Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile care prezinta
cartilajul articular ca element important al articulatiei cu evolutie spre impotenta functionala
articulara in final.
Spondiloza dorso-lombara face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii
afectati de aceasta boala nu se mai vindeca doar se incearca o stabilizare a starii lor de
sanatate. Artroza interapofizara dorso-lombara poate avea un rasunet clinic important
datorita vecinatatii unui element anatomic important, radacina nervoasa, de aici frecventa
nevralgiilor determinate de artroza interapofizara. Prezenta unor simptome suparatoare la un
bolnav cu spondiloza poate tine de o alta leziune concomitenta sau de asa zisa
decompensare vertebrala: insuficienta musculaturii dorso-lombare la care se poate adauga
un grad mai mare sau mai mic de osteoporoza
Cauzele durerii lombare se datoreaza în general:
- atitudinilor posturale incorecte adoptate timp prelungit,
- miscari ale corpului si exercitii efectuate într-un mod incorect,
- tensiunea musculara excesiva derivata din stresul fizic si psihologic,
- scaderea tonusului muscular (abdominal, lombar si dorsal) datorate sedentarismului,
- greutate corporala crescuta (obezitatea fiind vazuta azi ca maladia secolului nostru!
afectand un numar din ce in ce mai mare de persoane)
Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar de
altii discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-
clinica, deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala,
diferita de hernia de disc, care determina suferinte ale coloanei lombare. Pe de alta parte,
coloana lombara trebuie privita ca un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-
discal si tesuturile moi adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în
sediul unei suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce
autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain".
Tratamentul herniilor de disc lombare trebuie sa fie complex dar totusi unitar din
punct de vedere al conceptiei, in ciuda preferintei de a opta pentru unul dintre mijloacele
care ne stau la indemana, in raport cu diferitele specialitati care au inceput sa aiba pretentii
de independenta.
Desi nu toata lumea este de acord, tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios
tratament al lombosacralgiilor atunci când acestea nu sunt contraindicate si nu se afla într-un
stadiu ce impune tratamentul neuro-chirurgical.
În aceasta categorie intra urmatoarele lombosacralgii:
 Discopatiile vertebrale
 Sindrom lombosciatic
 Hernia de disc lombara/Hernia de disc lombare operata
 Pelvispondilitei reumatismale
Evolutia depinde de:
 combaterea factorilor de risc,
 controlul posturii ortostatice,
 evitarea eforturilor fizice,
 conditii meteorologice nefavorabile,
 diagnosticul si tratamentul corect în puseurile de acutizare,
 terapia de întretinere condroprotectoare în perioadele de acalmie,
 profilaxia secundara a recidivelor,
 supraveghere medicala periodica cu respectarea indicatiilor terapeutice conservatoare
sau chirurgicale.
Masajul ca mijloac tehnic depinde de starea clinica a pacientului si de existenta unor
contraindicatii privind aplicarea unor altor tehnici terapeutice.
Lucrarea de fata evidentiaza obiectivitatea evolutiei favorabile a pacientilor cu hernie
de disc lombara prin abordul recuperator complex, si în special prin tehnicile de masaj clasic
si kinetoterapie aplicate diferentiat în functie de implicatiile etiopatogenice.
SCOPUL SI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Lucrarea îsi propune sa demonstreze daca modelul operational propus contribuie la
îmbunatatirea capacitatii functionale si a calitatii vietii la pacientii cu patologie la nivelul
coloanei lombare plecand de la importanta recuperarii si reintegrarii sociale a persoanelor cu
discopatie lombara - hernie de disc in diferite faze, operata sau nu.
Kinetoterapia si masajul aplica mijloacele kinetologiei medicale cu scopul
recuperarii somato-functionale, motrice si psihice sau al reeducarii functiilor secundare, de
compensatie, in cazul afectiunilor partial reversibile sau ireversibile.
Kinetoterapia detine un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite în cadrul
asistentei medicale complexe, dupa examinarea completa a pacientului, si anume:
. mentinerea sau promovarea mobilitatii articulare,
. refacerea fortei si rezistentei musculare,
. refacerea coordonarii miscarilor,
. promovarea circulatiei arterio-venolimtatice,
. redobândirea controlului motor si a functionalitatii regiunii afectate.
Obiectivele cercetarii sunt:
. sa stabileasca care sunt exercitiile optime din cadrul programului kinetic aplicat în
conformitate cu starea pacientului (evolutiva, contextul etiopatogenic),
. sa stabileasca indicatiile si contraindicatiile aplicarii programului kinetic în cadrul
asistentei medicale complexe (medicamentoase, fizicale, kinetice) a pacientului,
. sa stabileasca numarul optim al sedintelor de program recuperator,
. sa stabileasca perioada optima de aplicare a terapiei în urma careia se obtine ameliorarea
simptomatologiei clinice la acesti pacienti,
. sa alcatuiasca programul kinetic pe care pacientul va trebui sa-l urmeze la domiciliu în
conditiile desfasurarii unui regim relativ normal de viata si munca.
IPOTEZELE CERCETĂRII
Ipotezele cercetarii, desprinse din cele precizate anterior, sunt:
. evaluarea completa clinica si functionala a trunchiului, coloanei vertebrale si membrului
inferior, în contextul aprecierii statusului clinic si functional general al pacientului,
contribuie la recuperarea mai eficienta a pacientului,
. precocitatea si corectitudinea asistentei medicale complexe amelioreaza semnificativ
procesul de reabilitare,
. alegerea si modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate tipului individual si
gravitatii herniei de disc,
. reeducarea analitica si globala a trunchiului reprezinta aspecte esentiale pentru reeducarea
functionalitatii globale,
. demonstrarea eficientei mijloacelor kinetice si a tehnicilor de protectie articulara, asociate
celorlalte metode de recuperare în terapia sindroamelor algice si functionale din hernia de
disc lombara.
EVALUAREA CLINICO-FUNCŢIONALĂ
Anamneza:
La anamneza este foarte important sa se obtina informatii despre durere:
 sediul (difuza - localizata),
 intensitatea,
 momentul aparitiei,
 durata,
 elemente declansatoare sau de accentuare,
 iradiere in regiunile limitrofe sau la distanta,
 aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasa, articulara, neurogena, vasculara,
viscerala, psihogena),
 dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburari de
statica vertebrala),
 impotenta functionala (locala/ la distanta).
Inspectia si palparea rahisului:
►regional
► în totalitate: în ortostatism, sezand, în clinostatism.
Evaluarea aliniamentului si posturii:
!Aprecierea liniei gravitatiei -firul cu plumb
► în plan frontal (înclinarile laterale)
► în plan sagital (deviatiile antero - posterioare)
!Aprecierea aliniamentului în plan orizontal (centura scapulara + pelvina)
!Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior.
Examinarea se face cu subiectul în ortostatism cu notarea reperelor anatomice.
Pentru deviatiile laterale: firul cu plumb (corespunzând axei de simetrie a corpului) fixat la
nivelul protuberantei occipitale, trece prin urmatoarele repere:
►apofiza spinoasa a proeminentei (C7);
►de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso - lombare
►pliul interfesier;
►între condilii femurali interni
►între maleolele interne
►spatiul dintre calcâie
Pentru deviatiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixeaza la nivelul tragusului si trece
prin urmatoarele repere:
►anterior de umar;
►lateral de marele trohanter;
►lateral de maleola tibiala.
Palparea regiunii rahidiene:
Modificarile cutanate (pliu cutanat dureros-manevra de rulare-pensare)
Se palpeaza:
-punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare,
puncte tender, punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral,
fesier, pe membrul inferior)
- reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele si unghiurile omoplatilor, fosetele
sacrate):
- relieful si tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare
Testing articular:
Articulatia disco-vertebrala permite urmatoarele miscari:
-rotatie în jurul unui ax vertical;
-flexie - extensie, în jurul unui ax transversal;
-înclinatii laterale - în jurul unui ax sagital;
-miscari de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;
-miscari de apropiere si îndepartare între 2 vertebre ale coloanei vertebrale.
Bilantul articular dorso-lombar:

Valori normale:
c extensia: 20-30 grade
c flexia: 80-90 grade (50° din coloana dorsala si 40° din coloana lombara)
c rotatia: 30-45 grade
c înclinatiile laterale: 20-35 grade
Indici de mobilitate:
►Schober (flexie , > 5 cm)
►Ott (flexie , > 5 cm)
►degete-sol (flexie,0 cm)
►Schober inversat ( distanta sa scada în extensie sub 3 cm)
►degete-genunchi (înclinatii laterale)
Evaluarea neurologica:
Elemente urmarite:
► sensibilitatea exteroceptiva în teritoriul dermatomal
►ROT
►proba Laseque (HDL)
►proba Romberg (dg.diferential în ICVB), etc
OBIECTIVELE sI METODELE RECUPERARII HERNIILOR DE DISC
Obiectivele tratamentului de recuperare în herniile de disc:
 Combaterea durerii
 Corectarea dezechilibrelor musculare între agonisti si antagonisti
 Restabilirea controlului adecvat al miscarii
 Profilaxia recidivelor
Mijloace de tratament
 Tratament igieno-postural
Repaosul absolut se recomanda în suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.
În formele comune se recomanda repaos relativ, pe pat tare, în asa-numitele posturi
delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.
Alimentatia va cuprinde toate principiile alimentare, recomandîndu-se regim hipocaloric la
bolnavii cu plus ponderal.
În cazul folosirii medicatiei antiinflamatorii, se indica regim hiposodat.
 Tratament medicamentos
 Tratament fizical
 Electroterapia
 În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fara a putea
înlocui celelalte forme de tratament.
 Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenti electrici în discopatiile
lombare sînt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.
 Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor
simple longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar si
polul negativ pe laba piciorului. În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de
arsura locala.
 Curentii diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar
efectul lor în formele discogene este moderat.
 Ultrasunetul se foloseste în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferinte
musculo-tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-vegetative.
 Curentul Träbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic
comparabil cu al curentilor diadinamici.
 Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta în acut.
Are un bun efect decontracturant.
 2. Masajul
  În formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier si de-a lungul
membrului inferior.
  În formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj.
  În formele cu hipotrofii si tulburari vasculo-vegetative este rezervat masajul
trofic
EFECTELE MASAJULUI: Efectele circulatorii; Efectele musculare; Efectele

metabolice .
Manevrele fundamentale de masaj manual includ:
1. efleurajul (netezirea);
2. frictiunea;
3. framântatul;
4. tapotamentul;
5. vibratiile.
Manevrele secundare de masaj manual: Presiunile; Cernutul si rulatul;
Tractiunile si tensiunile.
Kinetoterapia
Mobilitatea trunchiului este asigurata de coloana vertebrala prin care se realizeaza
miscarile de flexie-extensie lateralitate stânga-dreapta si rotatie. Sub raportul kineticii
întregului corp, trunchiul joaca un rol important decât al propriei capacitati de miscare.
Mobilitatea controlata a membrelor ar fi posibila fara participarea trunchiului superior la
miscarile membrului brahial si a trunchiului inferior la miscarile membrului pelvian.
Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale întregului corp:
decubit, sezând si ortostatica.
Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în functie de stadiul suferintei: acut, subacut, cronic
sau de remisiune completa.
În stadiul acut se aplica metode de relaxare generala si de relaxare a musculaturii lombare.
În subacut începe adevaratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul
Williams faza I, II, III. Pe lînga tehnicile de relaxare, acum se vor aplica si tehnici de
asuplizare a trunchiului inferior.
În stadiul cronic se poate începe si tonifierea musculaturii slabe.
PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECTI
Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins un lot de 16 pacienti diagnosticati cu
discopatie lombara, cu vârstele cuprinse între 25-60 de ani. Studiul s-a realizat la Centrul
de Recuperare Neuromotorie, în perioada decembrie - mai si am urmarit timp de 6 luni
efectele terapiei aplicate.
Evaluarea complexa a avut loc la începerea tratamentului recuperator, la sfârsitul
terapiei fizical-kinetice (în medie cca 4 saptamâni, 1 luna) si la un interval de 6 luni
postrecuperare pentru fiecare caz în parte.
Am urmarit efctele terapeutice determinate de programul de masaj, kinetoterapie,
hidrokinetoterapie pentru cei 16 pacienti.
Selectia cazurilor
Au fost inclusi în studiu pacientii diagnosticati cu discopatie lombara, clinic si
imagistic; pacienti la care au fost disponibile si s-au putut obtine în momentul studiului date
clinico-functionale complete conform obiectivelor de studiu; pacienti care au urmat
programul complex de evaluare si recuperare pe o perioada 6 luni;
Repartitia pe sex, grupe de vârsta si mediu de provenienta a pacientilor luati în studiu
este cuprins în tabelele urmatoare.
Tabel - Repartitia cazurilor în functie de sex.
Nr. cazuri
Barbati 7
Femei 9
Total 16
Tabel - Mediul de provenienta.
Mediu urban Mediu rural
Barbati 5 2
Femei 7 2
Total 12 4
Repartitia pacientilor in functie de mediul de provenienta denota, în cazul cercetarii
noastre, o incidenta mai mare în mediul urban si la femei a discopatiei lombare.
Tabelul - grupe de vârsta.
Nr. cazuri 25-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani
Barbati 7 0 3 2 2
Femei 9 2 4 2 1
Total 16 2 7 4 3
Initial, am facut o evaluare completa (etiopatogenica, clinca, paraclinica si
functionala) a pacientilor luati în studiu, cu ajutorul echipei de recuperare multidisciplinara.
In cadrul evaluarii clinice am apreciat starea fizica generala (pe aparate si sisteme,
mai ales functia cardiovasculara - tensiunea arteriala, frecventa cardiaca, pulsul periferic,
starea vaselor periferice, respiratorie, digestiva, neurologica).
STABILIREA PARAMETRILOR SI METODELE DE CERCETARE UTILIZATE
Date fiind obiectivele cercetarii (rolul kinetoterapeutului în activitatea de evaluare
corecta si completa etiopatogenica, clinica si functionala a pacientului cu HDL reeducarea
functionala a trunchiului, coloanei si a membrului inferior la bolnavul cu discopatie
lombara/hernie de disc în vederea ameliorarii clinico-functionale prin combaterea atrofiilor
musculare si ameliorarea amplitudinii de miscare la nivelul trunchiului, precizarea
exercitiilor optime din cadrul programului kinetic aplicat în conformitate cu statusul
functional al pacientului, stabilirea duratei optime si ritmului sedintelor kinetice) am stabilit
ca variabile de cercetat în cadrul studiului urmatorii parametrii:
 Pentru parametrul durere am folosit scala vizual analoga (VAS) prin intermediul careia,
fiecare pacient s-a autoevaluat din punct de vedere al intensitatii durerii cu o cifra de la 0 la
10 (0 = durere absenta, 10 = durere maxima).
 Pentru aprecierea efectului antalgic al terapiei am folosit Scala vizual analoaga a
rezultatului terapeutic VAS
 Indexul pentru disabilitatea cronica Waddell si Main pentru pacientii cu lombalgie -
Chronic Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back Pain
 Chestionarul Roland - Morris de evaluare a dizabilitatii datorate durerii lombare - Low
Back Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris.
Metodele de cercetare pe care a fost realizat prezentul studiu au fost:
1. metoda studiului bibliografic - reprezentat din parcurgerea referintelor
bibliografice (reviste, carti, tratate) existente în biblioteca facultatii, a Universitatii,
biblioteca UMF - Craiova, date informationale computerizate;
2. metoda observarii si înregistrarii datelor - care a constat din masurarea
parametrilor stabiliti, obtinuti în cadrul evaluarii complete a pacientilor, conform unei
metodologii cunoscute, care au respectat normele internationale, aplicate si la noi în tara;
datele au fost înregistrate pe o perioada de 6 luni pentru fiecare caz în parte, evaluarea
având loc la intrarea în studiu - momentul I, la terminarea programului recuperator fizical-
kinetic - momentul II, la 6 luni - momentul III.
3. metoda prelucrarii statistico-matematice a datelor obtinute - care a constat din:
prelucrarea rezultatelor obtinute, a valorilor matematice, a parametrilor fiziologici masurati,
conform metodelor de calcul, determinarea scorurilor scalelor utilizate, interpretarea tuturor
rezultatelor pe baza normelor standard existente;
S-au folosit metode statistice descriptive pentru culegerea, clasificarea si descrierea
datelor si metode statistice analitice (inductive) în scopul analizei critice a datelor prin
diverse prelucrari.
Descriptiv s-a realizat estimarea parametrilor cercetati prin calcularea:
- medianei (valoare mediana) - valoarea care împarte seria caracteristicilor (variantelor) în
doua parti egale - cu percentili 25-75% (valorile între care sunt cuprinse cele 50% - ½
caracteristici din mijlocul seriei).
- mediei (valoare medie) - suma raportata la valorile distributiei, utila la comparatia
statistica.
- CI ("confidence interval", interval de siguranta, prag de semnificatie) - indica
probabilitatea ca unitatea statistica cercetata, luata la întâmplare dintr-o populatie cu media
Ma si deviatia standard σ, sa prezinte valoarea unei caracteristici cuprinsa între anumite
limite (95% = Ma ± 1,96 σ).
În scop analitic s-au apreciat:
- procente, probabilitati în producerea unui fenomen - raportul dintre numarul cazurilor
favorabile fenomenului si totalul cazurilor posibile (exprimate în procente x% sau 0,x);
4. metoda grafica - reprezentarea grafica a variatiilor parametrilor urmariti si a
indicilor masurati pe baza acestora; cu ajutorul acestei reprezentari grafice se obtine o mai
buna vizualizare a efectelor experimentului precum si o apreciere de ansamblu a rezultatelor
cercetarii;
5. metoda de evaluare - pentru pacentii luati în studiu (studiile descriptive), folosind
scale standardizate nominale (clasificarea simpla în diferitele categorii, fara existenta unor
relatii speciale între acestea) si scale ordinare (care masoara amplitudinea unei proprietati
folosind o clasificare, predeterminata a unor raspunsuri posibil a fi obtinute) descrise în
continuare asa cum au fost utilizate la pacientii cercetati:
REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN URMA CERCETĂRII
REZULTATE
Elementele semiologice (clinice si functionale) studiate si evaluate în cei trei timpi
de evaluare, pentru flecare pacient au fost:
4.2.1. DUREREA
S-a apreciat individual la cele trei momente ale evaluarii dupa care s-a calculat
media si intervalul de confidenta CI pentru lotul studiat si pe sexe.
Tabel - Rezultatul evaluarii durerii prin scala VAS
VAS durere
Nr. crt
I II III
1 10 7 3
2 7 4 3
3 6 6 3
4 5 3 1
5 5 4 2
6 5 2 1
7 5 4 1
8 7 2 1
9 7 5 4
10 7 4 3
11 8 5 2
12 7 4 3
13 6 6 3
14 8 5 3
15 5 4 2
16 5 2 1
MEDIA (CI 95%, 6.4 4.2 2.3
n=16) (5.8-7) (3.5-4.8) (1.8-2.7)
Datele continute în tabel confirma reducerea intensitatii durerii. In general, subiectii
de sex feminin au avut un scor al scalei VAS discret mai redus decât al subiectilor de sex
masculin, în toate momentele de evaluare, cu precizarea ca reducerea parametrului durere a
fost semnificativa indiferent sexul si grupa de vârsta a pacientilor.
4.2.2. EVALUAREA FUNCŢIONALĂ
Indexul pentru disabilitatea cronica Waddell si Main pentru pacientii cu
lombalgie - Chronic Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back
Pain
SCOR TOTAL = SUMA (punctelor obtinute raspuns la cele 9 intrebari)
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 9
. cu cat este mai mare numarul itemi cu atat este mai mare nivelul de disabilitate.
Tabel nr. 2.
SCOR dizabilitate LBP Waddell and Main
Nr. Crt. (pacient)
I II III
1 9 5 3
2 8 3 2
3 5 5 2
4 4 2 1
5 4 3 1
6 4 1 1
7 3 2 0
8 5 2 1
9 8 3 2
10 7 3 2
11 8 4 1
12 5 3 2
13 4 3 2
14 7 5 2
15 4 3 1
16 4 2 0
MEDIA (CI 95%, 5.5 3 1.4
n=16) (5.1-6.9) (2.8-3.9) (1-1.8)
Am considerat semnificativ acest parametru datorita faptului ca afectarea prin hernie
de disc a coloanei lombare influenteaza capacitatea functionala globala a pacientului, in
desfasurarea activitatilor uzuale , ducând la dizabilitate cronica. Asa cum se observa, din
tabelul si graficul anterior, a avut loc o reducere semnificativa a dizabilitatii datorate durerii
lombare, 2 pacienti prezentând recuperare functionala completa in urma programului fizical-
kinetic, cu scor 0 de dizabilitate la sfârsitul perioadei de evaluare.
2. Chestionarul Roland - Morris de evaluare a dizabilitatii datorate durerii
lombare - Low Back Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris
Scor total = SUMA (puncte pentru toate cele 24 situatii)
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 24
. Cu cat este mai mare scorul cu atat este mai severa disabilitatea asociata cu durerea
de spate. Un scor de 0 indica faptul ca nu exista disabilitate iar un scor de 24 indica
faptul ca exista disabilitate.
. Un scor >sau= 14 indica un pacient sever afectat.
Am considerat semnificativ acest parametru datorita faptului ca afectarea prin hernie
de disc a coloanei lombare influenteaza capacitatea functionala globala a pacientului,
in desfasurarea activitatilor uzuale , ducând la dizabilitate cronica. Am considerat
necesara aplicarea unei sclale suplimentare în scopul aprecierii mai corecte a
evolutiei terapeutice a pacientului.
Tabel - Scorurile pentru chestionarul LBP Disability Roland - Morris obtinute în cele
trei momente ale evaluarii
SCOR chestionar LBP Disability Roland - Morris
Nr. Crt. (pacient)
I II III
1 22 14 6
2 20 8 4
3 10 9 4
4 9 6 4
5 8 6 3
6 6 3 2
7 5 3 1
8 12 6 3
9 20 8 4
10 18 7 3
11 21 10 2
12 14 7 4
13 10 7 3
14 19 13 4
15 17 9 4
16 13 5 1
MEDIA (CI 95%, 14 7.6 3.3
n=16) (12.8-18.1) (6.8-9.8) (2.7-4)
Asa cum se observa, din tabelul si graficul anterior, a avut loc o reducere
semnificativa a dizabilitatii datorate durerii lombare, 7 pacienti prezentând recuperare
functionala aproape completa in urma programului fizical-kinetic, cu scor mai mic sau egal
cu 3 la sfârsitul perioadei de evaluare.
CONCLUZII
 Abordarea pacientilor cu patologie low back pain/lombalgie/hernie de disc lombara
este complexa si nu poate fi înca supusa unui algoritm generalizat.
 O întelegere clara a anatomiei coloanei, o prezentare pertinenta a anamnezei si
examinarii, studii de laborator relevante, decelarea cauzelor durerii dorsolombare si
abordarea terapeutica pentru a îmbunatati îngrijirea pacientului.
 Metodele de recuperare, asupra carora ne-am oprit în aceasta lucrare sunt
recuperarea, prin kinetoterapie si masaj, care pornesc de la consideratia ca
stabilitatea coloanei vertebrale nu se datoreste nici conformatiei extremitatilor
articulare osoase, nici formatiunilor capsulo-ligamentare, care reprezinta elemente
pasive insuficiente de sustinere, ci grupelor musculare periarticulare. Pe de alta
parte, s-a constatat ca mobilizarea precoce este superioara ca rezultate, imobilizarii
prelungite care se soldeaza cu atrofii musculare.
 Evaluarea corecta si completa a coloanei vertebrale, durerii si statusului functional
datorat dizabilitatii consecutive la pacientul cu discopatie lombara/hernie de disc
lombara constituie o componenta importanta în programul de recuperare, în acest
scop evidentiindu-se necesitatea utilizarii unor scale standardizate prin intermediul
carora se pot cuantifica si compara evolutiv progresele înregistrate.
 Abordul terapeutic în recuperarea pacientilor cu HDL trebuie sa fie complex, trebuie
sa abordeze toate verigile fiziopatogenice si necesita mijloace asociate de recuperare:
medicamentos, fizical kinetic si de igiena-educatie.
 Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scadere a durerii, la toti pacientii, în
toate momentele de evaluare, cu precizarea ca reducerea parametrului durere a fost
semnificativa indiferent sexul si grupa de vârsta a pacientilor.
 Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea
functionalitatii acestui segment, în conditiile unei forte musculare, stabilitati si
miscari controlate la acest nivel, cu prevenirea complicatiilor neurologice si
cresterea calitatii vietii.
 Prin rezultatele obtinute am reusit sa subliniem rolul kinetoterapeutului în
evaluarea si recuperarea functionala a consecintelor datorate suferintei lombare în
scopul fundamentarii obiectivelor, metodelor si mijloacelor kinetice din cadrul
programului complex de recuperare functionala
BIBLIOGRAFIE
1. Baciu. C. Aparatul locomotor. Editura Medicala. Bucuresti, 1980.
2. Cordun M., "Kinetologie Medicala", Ed. Axa, Bucuresti, 1999

3. De Lisa, Joel, A., Rehabilitation Medicine. T.B. Lippincot. Philadelphia, 1991
4. Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA.

Bucuresti. 1998.
5. Ionescu N.A., "Masajul" - Editura ALL, Bucuresti, 1994
6. Kisner C., Colby A., "Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A.
Davis, 1990
7. Kiss L, "Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice", Ed. Medicala,
Bucuresti, 1989
8. Konin J.G., "Practicai Kinesiology for the Physical Therapist Assistant", Slack, NJ
2000
9. Mârza D., "Metode speciale de masaj", Editura Plumb, Bacau, 1998
PROGRAME KINETICE PENTRU CORECTAREA
CIFOZELOR LA COPII
PAPUC VALENTIN
MURGILA-CIMPOCA ANDREEA
ABSTRACT: KYPHOSISES ARE DEVIATIONS OF THE SPINE IN THE SAGITTAL, BY

EXAGGERATING THE NORMAL CURVATURE OF THE SPINE. KYPHOSIS IS
MANIFESTED BY EXCESSIVE CURVATURE OF THE SPINE IN THORACIC REGION,
COMPENSATED BY A HYPERLORDOSIS FOR CERVICAL AND LUMBAR SPINE FOR
LOAD BALANCING.
Key words: rehabilitation, exercises, kyphosis.
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital, prin exagerarea curburilor
normale ale coloanei vertebrale.
Cifoza se manifesta prin curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica, compensata fiind
printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea coloanei.
Cauzele aparitiei cifozelor
 pozitia incorecta a copilului pe scaun inca din primii ani de viata, la masa, acasa si
apoi la gradinita, la scoala, la birou sau in banca, purtarea incorecta a ghiozdanului pot genera
in timp o parte dintre aceste deformari nedorite.
 cresterea brusca in inaltime
 lipsa practicarii regulate a sportului care intareste musculature spatelui sau neglijarea
kinetoterapiei in cazul in care boala s-a instalat, contribuie la accentuarea deformarilor
coloanei
 rahitismul, miopia, modificari ale auzului, care obliga copilul sa ia atitudini asimetrice
sau incorecte .
Aceste boli trebuie identificate la timp, printr-un control medical de specialitate.
Boala nediagnosticata si netratata la timp va duce la modificari ireversibile ale coloanei, care
pot fi solutionate doar prin interventie chirurgicala. Modificarile coloanei conduc, in timp, la
alterarea activitatii intregului aparat locomotor, a miscarilor respiratorii, care la randul lor vor
conduce la modificari ale metabolismului, ale echilibrului glandelor endocrine sau ale
sistemului nervos. Activitatea si dezvoltarea organelor interne sun deasemenea modificate.
Copilul cifotic are pozitia capului si jumatatea superioara a trunchiului mult aplecate in fata,
manifestand si o proeminenta a bazinului.
Simptomele cifozei
 durere usoara sau severa la nivelul coloanei vertebrale toracice
 rigiditatea si tensiunea musculara in zona dorsala
 senzatia de oboseala
 deplasarea spre inainte a capului
 modificari ale pozitiei umerilor
Exista doua tipuri de cifoza, care se pot intalni atat la copii, cat si la adolescenti si adulti:
 cifoza posturala ~ determinata de postura inadecvata si se poate corecta prin
modificarea modului de viata a pacientului.
 cifoza structurala ~ determinata de o modificare a anatomiei, si aceasta nu poate fi
influentata doar de catre pacient, necesitand un tratament orthopedic sau chirurgical.
Anumiti pacienti se nasc cu al doilea tip de cifoza, cifoza congenitala. Aceasta este cauzata
de lipsa sau formarea incompleta a unor portiuni ale coloanei. In timpul perioadei de crestere,
pacientul poate sa dezvolte o cifoza progresiva. Daca cifoza devine severa poate sa apese pe
structurile nervoase si sacauzeze dureri.
Cifoza la copii si adolescenti
Boala Scheuerman este un tip de cifoza care apare la copii si adolescenti. Aceasta se
dezvolta in regiunea mijlocie a coloanei. Astfel in boala Scheuerman, cifoza apare deoarece
portiunea anterioara a coloanei vertebrale nu creste la fel de repede ca si cea posterioara.
In functie de rezultatele investigatiilor, ortopedul va recomanda fie purtarea unui corset
pentru oprirea accentuarii curburii, fie kinetoterapie sau interventia chirurgicala. In alcatuirea
planului terapeutic este luat in considerare si gradul curburii vertebrale.
Tratament
Tratamentul cifozei depinde de vârsta pacientului şi, desigur, de gradul de deformare.
La bolnavii cu cifoză flexibilă si boala Scheuermann care se datorează poziţiei corpului, se
recomanda fizioterapia si kinetoterapia.
La aceasta din urma, atunci cand cifoza este mai mica de 40 de grade, medicul recomanda
supravegherea copilului precum si kinetoterapie pentru intarirea flexorilor abdominali, dorsali
, laterali si a muschilor care rotesc segmentul toracic al coloanei vertebrale.
Atunci cand curbura este mai mare de 40 de grade, se recurge la corset. La curburi mai
mari de 80 de grade sau in unele cazuri de cifoza neflexibila poate fi necesaraă o intervenţie
chirurgicala. Si in aceste cazuri sunt recomandate exercitii.
 tonifierea in conditii de scurtare a grupelor musculare ale spatelui;
 tonifierea in conditii de lungire amusculaturii abdominale si toracice;
 corectarea sau prevenirea deviatiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau ale
celorlalte segmente;
 inlaturarea deprinderilor gresite si formarea unei atitudini corecte a corpului;
Program kinetic
Programul va contine 5-7 exercitii, structurate in 4 serii iar numarul de repetari va fi in
functie de fiecare pacient (varsta, sex, gravitatea afectiunii, alte afectiuni, etc.).
Pozitia decubit ventral
1. Cu un sul sub abdomen, se executa extensia capului și a trunchiului cu bratele lateral cu
sau fara greutati in maini.
2. Cu un sul sub abdomen, se executa extensia trunchiului cu mainile la ceafa și coatele in
lateral.
3. Cu un sul sub abdomen și cu un baston fixact la spate la nivelul omoplatilor se executa
extensia capului și trunchiului.
4. Cu un sul sub abdomen, bratele sus, se executa extensia bratelor, capului și trunchiului.
5. Cu un sul sub abdomen, bratele sus, se executa extensia bratelor, capului si trunchiului cu
rasucirea trunchiului spre stanga și spre dreapta.
6. Cu mainile prinse de prima șipca a spalierului se executa trageri in brate spre spalier cu
coatele in lateral si capul in extensie.
7. Pe o bancuta de gimnastica membrele inferioare atarna de o parte și de alta a bancii cu
gambele pe sol, bratele lateral in abductie de 90 grafe, cu doua gantere mici sustinute in
maini, se executa extensia bratelor cu coatele extinse sau flexate.
Pozitia decubit dorsal
1. Bratele sus, mainile prinse pe prima sipca a spalierului, genunchii flexati se executa
tragerea spre spalier cu coatele in lateral.
2. Bratele sus, genunchii flexati se executa tararea inainte cu ajutorul bratelor și umerilor.
3. Bratele sus, fixate pe prima șipca a spalierului, se executa cu membrele inferioare bicicleta
(forfecari sagitale și transversale, circumductii).
Pozitia patru labe
1. Cu trunchiul sub orizontala, bratele pe sol, se executa alunecarea inainte pe sol.
2. Mers cu o minge medicinala sau o carte mare pe spate in zona toacala superioara.
3. Cu bratele sus, mainile fixate la spalier se executa presarea toracelui spre sol, cu extensia
capului, trunchiului și a bratelor.
Pozitia pe genunchi
1. Pe calcaie șezand, cu un baston pe omoplati se excuta ducerea bastonului sus cu extensia
capului, gatului și toracelui.
2. Pe calcaie șezand, cu un baston fixat pe omoplati se executa rasucirea trunchiului spre
stanga și apoi spre dreapta.
3. Pe calcaie șezand, cu un baston fixat pe omoplati, se executa tararea inainte și inapoi.
Pozitia șezand
1. Cu un extensor la spate, in dreptul cefei, se executa intinderea acestuia.
2. Calare, mainile la ceafa, coatele lateral, se executa extensia bratelor contra rezistentei
opusa de kinetoterapeut, la nivelul coatelor.
3. Tractiuni la ceafa la helcometru.
Pozitia atarnat
1. Cu spatele la spalier, se executa flexia coapselor pe trunchi și a genunchilor.

2. Cu spatele la spalier, se executa abductia-adductia membrelor inferioare.
3. Cu spatele pe un plan oblic, mentineti pozitia.
Am enumerat o gama variata de exercitii, pentru a le alege în functie de locul și accesoriile pe
care le ai in jurul tau.
BIBLIOGRAFIE:
Kinetoterapia în cifoză , Autor(i) : Daniel DOCU-AXELERAD, AnyDOCU-
AXELERAD, 2009.
Kinetologia medicala, Autor: Marian Cordun, Editura Axa, 1999.
Kinetoterapie: metodica desfăşurării activităţii practice/Rodica Cotoman – Bucureşti:
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Cazan Adriana pag. 6

Ciora Florina pag. 12
Butuc Alexandra pag.12
Melcescu Ștefania pag. 25
Mihăilă Iulia pag. 33
Toader Octavia pag. 33
Perdun Valentina pag. 39
Iencuț Raluca pag. 48
Ungur Forina pag. 48
Palcău Roxana pag. 62
Schank Milena pag. 62
Sabău Ioana pag. 74
Tripp Mioara pag. 74
Spineanu Mihaela pag. 87
Anghel Ionuț pag. 99
Bugheanu Alexandru pag.106
Ciurea Vladimir pag. 106
Coltofean Diana pag. 120
Galețchi Daniela pag. 132
Iordan Ionela pag. 140
Lupu Raluca pag. 152
Vasile Cristina pag.159
Tomescu Ionela pag. 170
Ungureanu (Samuil) Ionela pag. 179
Veneciuc Sergiu pag. 191
Alexe Alexandra pag. 196
Răceanu Andreea pag. 205
Adămuțe Gheorghe pag. 205, 210, 228
Nănescu Andreea pag. 219
Achim Adrian pag.235

Moldovan Simona pag. 235
Chilienco Simion pag. 245
Lungu Radu pag. 245
Dicusari Elena pag. 259
Sculea Semion pag. 273
Spînu Marius pag. 289
Voicu Daniel pag. 295
Cocar Claudiu pag. 304, 317
Orbai Silvia pag. 304
Filip Mariana pag. 317
Bulgaru Nicolae pag. 325
Timaru Gabriel pag. 326
Tudor Patricia pag. 346
Cioclei Ionuț pag. 346
Toader Ariada pag. 367
Aldea Ionel pag. 367
Ploscaru Marian pag. 373, 381, 488
Goanță Silviu pag. 373, 381, 480, 488
Neda Simona pag. 391
Medrea Florin pag. 398
Sandu Gheorghe pag. 398
Stoica Andrei pag. 406
Alexa Adrian pag. 414
Pană Ionela pag. 414
Bejan Felix pag. 426
Poiană (Andraș) Elena pag. 426
Ene Ancuța pag. 435
Pericleanu Andrei pag. 435
Sipatchin Claudia pag. 443
Tofan Petru pag. 443
Buica Cristian pag. 451
Ioranu Adelin pag. 451
Emurla Sevinci pag. 459
Mihai Geanina pag. 459
Dediu Anca pag. 472
Motoc Alexandra pag. 472
Mihăilescu Andrei pag. 480
Brandula Ioan pag. 497, 531
Manu Adina pag. 497
Stanci Andreea pag. 504, 513
Iacoboni Daniel pag. 504, 531
Iacoboni Larisa pag. 513
Botănel Larisa pag. 521
Brînzan Vasile pag. 541
Bușe Dan pag. 541, 550
Frățilescu Maria pag. 550
Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative
Rusu Marian pag. 557

Cucu Diana pag. 557
Spineanu Iuliana pag. 549, 574
Moșoi Ștefan Cristian pag. 580, 588, 594, 601
Ștefan Mihai pag. 594, 601
Hirghiduși Oana pag. 613, 621
Crișan Cezara pag. 635
Anca Maria Danciu pag. 647
Dur Sergiu pag. 655
Duță Andreea pag. 664, 679
Nechita Oana pag. 696
Novăcescu Elena pag. 707
Oltean Piscilla pag. 717, 733
Pandia Laurențiu pag. 746
Pandia Lucian pag. 746
Petru Dana pag. 757
Secară Diana pag. 766
Suciu Alexandra pag. 774
Tămaș Mădălina pag. 787
Trușcă Irina pag. 797
Vițelaru Adina pag. 808
Badea Alina pag. 819
Brânzan Elena pag. 832
Ciorei Mihaela pag. 848, 860
Crivățu Andrei pag. 868
Ghimiș Carmen pag. 879
Enache Cătălina pag. 879
Bartoș Bianca pag. 894
Motorga Gabriela pag. 903
Popa Simona pag. 911
Geambașu Natalia pag. 923
Bocea Teodora pag. 923
Ilina Ana pag. 936
Mitran Ilie pag. 948
Tamas Paul pag. 956
Baghici Iuliana pag. 966
Pavăl Manuela pag. 966
Baran Vera pag. 976
Dumbrăvescu Nicolae pag. 948, 995
Groza Mihai pag. 1003
Neamțu Anisia pag. 1015
Sticleț Ovidiu pag. 1027
Albu (Roadefer) Camelia pag. 1039
Anechitoae Ancuța pag. 1051
Sârbu Mihai pag. 1051
Baciu Ionela pag. 1060
Rusen Rodica pag. 1068
Tudose (Vieru) Elena pag. 1079
Vasile Cristina pag. 1090
Lupuleț Adelina pag. 1101
Gangu Alin- Fănel pag. 1111, 1151
Mazilu Ion pag. 1121
Paraschiv Bogdan pag. 1121
Dijmărescu Diana pag. 1129
Panghios Alin pag. 1139
Iorga Tudor pag. 1139
Bălău Cristian pag. 1161
Cimpu Georgiana pag. 1173, 1209
Tonie Andreea pag. 1184
Trîncă- Găvan Raluca pag. 1197
Enachi Ioana pag. 1219
David Alexandru pag. 1234
Caraman Silvia pag. 1250
Yaniv Dar pag. 1258
Dobre Marina pag. 1267
Drăgan Roxana pag. 1267
Manole Gabriela pag. 1278
Dumitrescu Andreea pag. 1278
Popa Mădălina pag. 1282
Iatan Anghel pag. 1282
Lupu Laura pag. 1289
Preduț Adelina pag. 1289
Ștefan Alexandru pag. 1296
Stroed Alina pag. 1296
Tănase Constantin pag. 1304
Facultatea de Șiințe Medicale și Comportamentale
Bucurean Ionuț pag. 1312

Trif Estera pag. 1312
Vanea Laurențiu pag. 1324
Simcea Elena pag. 1336, 1354
Neda Simona pag. 1347
Mălăescu Adrian pag. 1363, 1398, 1432
Papuc Valentin pag. 1363, 1368, 1432, 1448
Murgilă- Cimpoca Andreea pag. 1368, 1385, 1448
Popescu Cecilia pag. 1398
Marinca Ramona pag. 1416
Fugaru (Cărăvan) Simona pag. 1423

Volum Zcssucb 2014

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volum Zcssucb 2014

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN

Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din

LIGA STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

ISSN 2066 – 1339

Coordonatori principali “Z.C.S.S.U.C.B 2014”:

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

 Bogdan Vasile Brînzan

Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative

Facultatea de Ştiinţe Medicale și Comportamentale

Responsabilitatea asupra conţinutului lucrării revine în totalitate autorilor.

Facultatea de Ştiinţe Economice şi

GRADUL DE ABSORBȚIE A FONDURILOR EUROPENE

CAZAN ADRIANA CARMEN

În această lucrare dorim să evidențiem modul de alocare precum și gradul de absorție a

În ceea ce privește modalitățile de finanțare a agriculturii din fonduri europene, pentru

Tabelul 3. Situația proiectelor depuse la 03.04.2014. Mil. euro

Sursa: GOŞA V, OTIMAN P, MATEOC-SÎRB N, FEHER A, RAICOV M, Aprecieri asupra nivelului

Graficul 5. Primele 10 măsuri de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013 adoptate de

Sursa: GOŞA V, OTIMAN P, MATEOC-SÎRB N, FEHER A, RAICOV M, Aprecieri asupra nivelului

1. FEHER A, Finanțări comunitare, Suport curs;

PROCESUL DE CONVERGENŢĂ AL ROMÂNIEI LA

Abstract: IN THE PRESENT CONTEXT, THAT OF THE SO MUCH CONTROVERSIAL PROCESS

I . Abordarea teoretică a procesului de convergenţă la Zona Euro

1.1 Introducere în problematica lucrării

1.2 Etapele premergătoare constituirii UEM

Figura nr.1 „Reprezentarea grafică a şarpelui valutar între 1972-1977”

După prezentarea elementelor ce definesc procesul de integrare monetară europeană ne vom

2.1.1 Stabilitatea preţurilor

România 4,9 7,9 5,6 6,1 5,8 3,4 3,2

Media primelor 3 ţări cu cea

Valoarea de referinţă 2,8 4,06 0,57 0,8 3,06 2.76 1.34

Tabel nr.1 „Evoluţia ratelor inflaţiei în perioada 2007-2013”7

Figura nr.2 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ratelor inflaţiei”

Bulgaria 1,2 1,7 -4,3 -3,1 -2 -0,8 -1,9 -1,9 -1,7

Tabel nr.2 „Evoluţia deficitului public”8

Figura nr. 3 „Reprezentarea grafică a evoluţiei deficitului public”

2.1.3 Datoria publică

Figura nr.4 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ponderii datoriei publice în PIB”9

descrescătoare a ratei dobânzii începând cu anul 2010, îndeplinind limita europeană.

Bulgaria 4,54 5,38 7,22 6,01 5,36 4,50 3,47

România 7,13 7,70 9,69 7,34 7,29 6,69 5,41

Media primelor 3 ţări cu cea mai

Valoarea de referinţă 6,63 6,24 6,47 8,65 7,72 12,08 7,17

Tabel nr. 3 „Evoluţia ratei nominale a dobânzii pe termen lung”11

Figura nr. 4 „Reprezentarea grafică a evoluţiei ratei dobânzilor”

Figura nr. 5 „Fluctuaţiile cursurilor de schimb”

2.2 Analiza statistică a stadiului de convergenţă reală a României

PIB/locuitor 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

România 5,8 6,5 5,5 5,8 6,2 6,2 6,7

Bulgaria 4 4,6 4,6 4,8 5,2 5,4 5,6

Media UE 27 25,1 25,1 23,6 24,6 25,3 25,7 25,9

Tabel nr. 4 „PIB/locuitor exprimat în funcţie de preţurile pieţei(1000 EUR)”13

Figura nr. 6 „Structura ramurilor economiei naţionale - 2012”14

SPRIJINUL ACORDAT DE FMI ROMÂNIEI PE PERIOADA

MELCESCU ȘTEFANIA DANIELA

În anul 2010 se susţine o scădere a ratelor dobânzilor la nivelul întregii economii,

Tipul Acordului Data Aprobării Data Expirării sauSuma AprobatăSuma Trasă

Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7

Acordul Stand-By 2011 – 2013

EVOLUȚIA NUMERICĂ A BENEFICIARILOR DE PENSIE

Abstract: POPULATION AGING PHENOMENON ACUTE FACING VIRTUALLY ALL

Populația ocupată 9214

Tabel 1 Participarea populaţiei la forţa de muncă16