Injecția intramusculară

Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii izotone

cristaline, uleioase sau substanțe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui ac ataşat la
o seringă.
Administrarea intramusculară oferă un efect sistemic rapid. Volumul care poate fi administrat pe
această cale este de până la 5 ml. Se pot administra chiar și substanțe iritante deoarece țesutul
muscular are inervație senzorială redusă.
Injecția IM este o tehnică comună utilizată pentru a administra vaccinuri, antibiotice, hormoni și
alte medicamente. Cele mai comune locuri pentru injecții intramusculare sunt: deltoidul (partea
superioară a brațului), vastus lateralis (partea laterală a coapsei), ventrogluteal (zona gluteală),
dorsogluteal (fesa superioară). Alegerea locului depinde de vârsta pacientului, mărimea
mușchiului și volumul de medicament care trebuie administrat.
Avantaje: Injectiile intramusculare permit absorbția rapidă a medicamentului în sânge, fiind mai
rapide decât administrarea orală, dar mai lente decât injectiile intravenoase.
În general, injecțiile intramusculare sunt o metodă eficientă și sigură de administrare a
medicamentelor, atunci când sunt efectuate corect.

Injecția intramusculară – Scop

Terapeutic
 Absorbție rapidă în circulația sanguină.
 Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice sau subcutanate.
Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul medicației
administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este administrat subcutanat.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare.
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară
Locul de elecție al administrării intramusculare se alege în funcție de starea generală a
pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu
edem.
Mușchi voluminoși

– Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injecțiilor cu volum mic.
(= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor. Se cere
pacientului să țină mâna în șold, se identifică acromion scapular, iar acul se va introduce la 2-3
cm sub acest nivel. Nu se va injecta mai jos pentru a se evita nervul radial și artera brahială.

– Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4

cadrane. Locul propice pentru injecția intramusculară este cadranul superior extern (pentru a
nu se atinge nervul sciatic). Nerespectarea acestei regiuni poate duce la lezarea nervului sciatic.
Regiunea gluteală este de obicei folosită în cazul adulților.
– Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția intramusculară, se
pune mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul mare) pe trohanterul
mare, indexul pe spina iliacă antero-superioară și mediusul larg deschis pe creasta iliacă.
Spațiul delimitat între degetele 2 si 3 corespunde locului injectiei.

– Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este folosită
de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei musculare. Regiunea
este situată pe partea laterală a coapsei la un lat de palmă sub trohanterul mare și un lat de palmă
deasupra rotulei.
– Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.

Materiale necesare
 Tava medicală;
 Medicația prescrisă de medic;
  Seruri pentru dizolvare;
 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii
 Seringă de capacitate adaptată cantității de medicament (5 ml) ce trebuie injectată și ac
steril intramuscular lung (4-7 cm);
 Mănusi de unică folosință;
 Comprese sterile și alcool.
Pregătirea pacientului
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;
 Se obține consimțământul și colaborarea acestuia.
Pregătirea medicamentelor

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează; îmbracă mânuși de unică

folosință;
 Se verifica prescripția: medicația de administrat, doza de administrat, calea de
administrare (în acest caz calea intramusculară), ora la care trebuie administrată
substanța.
 Se verifica medicația, data expirării, colorația si aspectul, conform regulilor de
administrare.
 Se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a sterilității;
 Pentru medicamentele fiole: se examinează soluția; se aplică o lovitură blândă la gâtul
fiolei pentru ca tot lichidul să fie în partea de jos; se rupe gâtul fiolei prin aplicarea de
presiune la locul marcat; se verifică să nu fie fragmente de sticlă căzute în interiorul fiolei
(în acest caz nu va putea fi utilizată); se trage doza necesară în seringă; se schimbă acul
cu unul potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din
seringă.
 Pentru medicamentele sub formă de pudră: dacă medicamentul este în flacon sub formă
de pudră, se desface capacul flaconului; se șterge dopul cu alcool; se introduce acul în
flacon și se dizolva cu ser întreaga cantitate de pulbere (conform cu instrucțiunile
medicamentului); se aspira medicamentul dizolvat în seringă; se schimbă acul cu unul
potrivit pentru administrarea intramusculară (20-22 G); se scoate aerul din seringă.
 Pregătirea substanței de administrat se face respectând toate normele de asepsie.
  Se poate extrage substanța dintr-un flacon prin următoarea tehnică: Seringa se umple cu
aer, trăgând de piston acea cantitate echivalenta cu doza care trebuie extrasă din flacon.
Se atașează apoi la acul la flacon și se introduce aerul cu care seringa a fost umplută
anterior. Se întoarce apoi flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea necesară
de lichid.
Tehnica
Tehnica corectă este crucială pentru a asigura că medicamentul este livrat în mod eficient și
pentru a reduce disconfortul. Aceasta include:
1. Alegerea unui ac de dimensiunea potrivită;
2. Curățarea zonei de injectare cu un antiseptic;
3. Utilizarea unei tehnici aseptice pentru a evita infecția;
4. Introducerea acului la un unghi de 90 de grade;
5. Aspirarea ușoară pentru a verifica dacă acul nu a intrat într-un vas de sânge;
6. Injectarea lentă a medicamentului.

 Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă mănușile de unică

folosință;
 Stimulează zona de injectare prin tapotări ușoare;
 Șterge cu un tampon alcoolizat zona;
 Recomandă pacientului sa rămână relaxat și să nu încordeze mușchiul;
 Seringa se ține cu policele și celelalte degete, în mâna dominantă.
 Fixează locul si injectează cu acul în poziție de unghi de 90 de grade, perpendicular,
pătrunzând 4-7 cm (în funcție de constituția pacientului) cu rapiditate şi siguranță.

 Aspiră cu seringa pentru a verifica dacă nu s-a pătruns într-un vas de sânge. Dacă apare
sângele, acul trebuie sa fie retras sau dus mai în profunzime; Pentru aspirație se utilizează
cealaltă mâna pentru acționarea pistonului, în timp ce mâna dominanta e utilizată pentru
menținerea poziției acului.

 Se injectează substanța lent, pentru a permite mușchiului să se extindă și să absoarbă

gradat medicația; Nu se forțează injectarea substanței prin apărarea puternică a pistonului.
 Se folosește cealaltă mână pentru acționarea pistonului la injectare în timp ce mâna
dominantă e folosită pentru menținerea poziției seringii;
 După injectarea substanței, se retrage acul printr-o mișcare bruscă în același unghi de 90
de grade;

 Se acoperă locul puncționării cu un tampon alcoolizat;

  Se masează ușor pentru a ajuta dispersia medicamentului.
 Se supraveghează în continuare starea bolnavului pentru a observa reacțiile
administrării. Se recomandă monitorizarea pentru orice reacție alergică sau efecte
secundare ale medicamentului.
Reorganizarea locului de muncă după injectia intramusculară
 Colectați materialele folosite în containere speciale, conform PU;
 Acul se aruncă necapişonat;
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a efectuat
injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
Observatii
 Locul se alege în funcție de constituția pacientului;
 Se evită zonele cu edeme, iritații, patologii dermatologice, zone cu abcese
tegumentare, acnee, foliculită, furuncule, regiuni inflitrate.
 Injecțiile intramusculare sunt contraindicate pacienților cu tulburări de coagulare, după
terapii antitrombotice sau infarct miocardic acut.
 Medicatia administrată este limitată la 2-5 ml, pentru a nu se mări riscul de infecţii
– abces postinjectabil.
 Atenție! Daca se administrează pentru prima dată este indicat să se facă testarea pentru
ca pacientul să nu fie alergic la substanță.
 La pacienții cu tratament lung intramuscular este indicat să se țină o evidență a zonelor de
injectare, iar acestea să alterneze
 Dacă avem un pacient anxios sau care se teme, putem să punem aplicații cu gheață pe
zona unde urmează să efectuam injecția intramusculară, pentru a amorți zona și a reduce
durerea.
 Se atenționează întotdeauna pacientul să nu încordeze mușchiul la injectare pentru că va
spori gradul de durere.
 Dacă este nevoie de mai multe injecții IM, de fiecare data locul injecției se va schimba.
  Injectiile musculare pot duce la cresterea nivelului de creatinkinaza. Se pot crea confuzii,
deoarece creatinkinaza crește în infarct miocardic acut. De aceea, la pacientii cărora le
trebuie testat nivelul de creatinkinaza, este recomandat ca administrarea să se
facă intravenos.
Accidente/ Incidente injecția intramusculară
 Durere prin atingerea nervului sciatic;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin lezarea unui vas;
 Ruperea acului;
 Embolie si deces prin injectarea într-un vas de sânge a soluțiilor uleioase;
 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie și antisepsie;
 Flegmon postinjectional.