Poloboc Cristina-Laura

AMG II

Boală cu poartă de intrare respiratorie

ASTMUL

Astmul bronșic este o boală a bronhiilor care se manifestă cu dificultăți de respirație sau/ și tuse ce
apar în episoade (crize sau exacerbări) între care starea pacientului poate fi completă normală. Poate afecta
oameni de toate vârstele, deseori debutând în copilărie, dar se poate manifesta pentru prima dată și la adulți,
chiar și după vârsta de 60 de ani.
În prezent, nu există tratament care să vindece astmul, dar există tratamente care ajută la menținerea
simptomelor sub control, astfel încât pacientul să aibă o viață normală.
Astmul se poate declanșa la orice vârstă, dar totuși mai frecvent în copilărie și în familii în care există
persoane cu această boală. Astfel, la persoanele susceptibile, în anumite condiții, ca urmare a contactului cu un
factor declanșator, peretele bronhiei se inflamează brusc, adică se acumulează celule și lichid (hiperemie și
edem). Rezultatul este că peretele se îngroașă, iar lumenul bronhiei se îngustează (obstrucția bronhiei), astfel
că pacientul respiră cu dificultate și se poate auzi un șuierat/ fluierat la fiecare respirație (wheezing). În plus,
mușchii care „învelesc” exteriorul bronhiilor se pot contracta, crescând gradul de îngustare a bronhiilor astfel
încât aerul ajunge cu dificultate la alveole dar, în același timp, se și elimină cu greutate, pacientul având
probleme mai ales în expir.
În același timp, ca urmare tot a îngustării bronhiilor, mucusul se elimină cu dificultate și poate deveni
mai consistent, producând o tuse chinuitoare, uneori chiar epuizantă, deoarece pacientul are senzația că
trebuie să expectoreze. De cele mai multe ori, simptomele se agravează în cursul nopții când, în mod natural,
există un grad de îngustare a bron

Cauze
Astmul este o boală multifactorială, adică nu are o singură cauză. De cele mai multe ori, o persoană
care are unul sau mai mulți factori de risc pentru inițierea astmului prezintă simptome astmatice în prezența
unui factor declanșator („trigger”) ca urmare a inflamației mucoasei bronșice și contracției musculaturii peri-
bronșice.
Studii numeroase arată că există anumite modificări genetice care favorizează declanșarea astmului,
astfel explicându-se existența bolii la mai mulți membri ai unei familii. Absența rudelor cu astm nu exclude însă
diagnosticul unui pacient, deoarece este posibil ca unii membri ai familiei să nu fi fost diagnosticați sau să nu fi
avut încă simptome specifice deoarece nu au venit în contact cu factorul declanșator.
Astmul se manifestă mai ales în rândul copiilor, mai mult la băieți decât la fete. În cazul tinerilor și
adulților, sunt mai multe femei diagnosticate cu astm decât bărbați.
Infecțiile respiratorii repetate în copilărie sau inhalarea cronică de substanțe toxice (poluare
atmosferică intensă, fumat pasiv al copilului sau fumatul activ de țigări obișnuite ori electronice în adolescență),
obezitatea sau existența unor alergii, sunt factori care cresc riscul de declanșare a astmului pe tot parcursul
vieții.

1
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Factori de risc
La persoanele susceptibile, cei mai frecvenți factori care pot declanșa o criză/ exacerbare de astm
sunt:
Expunerea la un alergen inhalator (astm alergic)
Cele mai frecvente surse de alergeni care pot declanșa astmul sunt:

 polenurile: de obicei, simptomele apar doar în anumite perioade din an (primăvara – pentru
polenurile timpurii; august-septembrie – pentru ambrozie);
 fungii: de obicei mucegaiul din locuințele umede, cu expunere limitată la soare;
 acarienii: sunt organisme mici, microscopice, care se găsesc în așternutul de pat, perne, pilote
etc. Îndepărtarea lor totală nu este posibilă, însă expunerea la soare și spălarea țesăturilor la temperatură mare
reduc semnificativ numărul lor;
 alergeni provenind de la animalele de casă: pisică, câine dar și gândaci de bucătărie.
Infecțiile respiratorii (astm infecțios)
Orice infecție a căilor respiratorii, inclusiv banala răceală ori gripa, poate declanșa o exacerbare a
astmului. De cele mai multe ori, pacientul constată că tusea ori respirația șuierătoare persistă după ce celelalte
simptome ale infecției s-au remis, în ciuda tratamentelor administrate (inclusiv cure repetate de antibiotic).
Expunerea la un factor iritativ pentru căile respiratorii
Fumul de țigară (inclusiv de țigară electronică) este frecvent un factor de declanșare și de agravare a
astmului, indiferent că pacientul astmatic fumează activ, pasiv sau la mâna a treia (copiii care inhalează
particulele de fum de pe hainele ori părul adulților fumători). După introducerea interdicției de a fuma în
spațiile publice închise, în multe țări, inclusiv în România, a scăzut numărul prezentărilor la camera de gardă sau
la medicul pneumolog pediatru a copiilor în criză de astm.
Vaporii toxici proveniți din vopseluri, solvenți, mobilă nouă din PAL (formaldehida) ori perne din spumă
cu memorie (izocianați, cetone) pot declanșa crize astmatice la persoanele susceptibile.
Parfumurile sau produsele de curățenie cu miros puternic pot declanșa, uneori, o criză de astm, chiar
la persoane care nu sunt alergice.
Expunerea la temperatură scăzută poate iniția o exacerbare astmatică, mai ales atunci când se
asociază și cu o infecție virală a căilor aeriene superioare (rinită/ rino-sinuzită acută).
Anumite medicamente
În special la persoanele în vârstă, cu mai multe boli cronice, criza de astm poate fi declanșată de
adăugarea anumitor medicamente, cum ar fi betablocante neselective recomandate pentru tratarea bolilor
cardiace ori glaucomului (picături oculare).
Aspirina și alte anti-inflamatoare nesteroidiene sunt responsabile de declanșarea astmului la aspirină,
o formă particulară de astm care beneficiază de un tratament specific.
Efortul fizic
Persoanele cu astm pot avea probleme respiratorii atunci când fac efort fizic în două situații:

 criza de astm este declanșată de un efort fizic intens – caz în care vorbim despre astmul indus
de efort, deoarece în restul timpului pacientul este asimpotmatic. Este tot o formă particulară de astm care
beneficiază de un tratament specific;
 efortul fizic agravează simptomele deja existente ale unui pacient astmatic care nu este tratat
corespunzător fie pentru că încă nu i s-a stabilit diagnosticul, fie pentru că tratamentul primit este insuficient.
Aceasta este situația cel mai des întâlnită, pacientul acomodându-se cu scăderea capacității de efort,
considerând că alți factori sunt responsabili (fumatul, obezitatea, sedentarismul, alte afecțiuni) de oboseală. În
acest caz, nu vorbim despre efortul fizic ca un factor declanșator al crizei de astm ci ca factor care arată că
astmul este insuficient controlat.
Stres, emoții puternice

Există persoane care, la aflarea unei vești cu impact emoțional foarte puternic, pot face o criză
astmatică, acesta putând fi chiar momentul de debut al astmului.

Substanțe inhalatorii de la locul de muncă (astm ocupațional)

2
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Domeniile cu cel mai mare risc de declanșare a astmului ocupațional/ profesional la persoane
susceptibile sunt: coafură/ cosmetică, brutărie/ morărit, agricol și veterinar, industrie chimică, prelucrare
textile/ blănuri, tâmplărie/ dulgherie, farmaceutic etc.

Dacă simptomele astmatice au debutat la locul de muncă, este vorba de „astm provocat de locul de
muncă” și are, de obicei, evoluție favorabilă după schimbarea mediului de lucru. Dacă, însă, persoana era
cunoscută cu astm bronşic, iar crizele sunt declanşate de factori de muncă, vorbim despre „astm exacerbat de
locul de muncă”.
Simptome
Simptomele astmului diferă de la o persoană la alta, iar intensitatea lor variază de la un episod acut la
altul. În cazurile ușoare, crizele pot apărea în timpul exercițiilor fizice. În cazurile grave, simptomele pot fi
resimțite tot timpul.

Cele mai frecvente simptome ale astmului sunt:

Senzația de sufocare sau lipsă de aer ori dificultate la respirație (mai ales în expir): căile respiratorii sunt
inflamate iar acest lucru nu permite trecerea fluxului de aer cu debitul necesar;
Senzație de presiune la nivelul pieptului: este un simptom care se regăsește la mulți pacienți și se
asociază cu senzația de lipsă de aer;
Tuse: uscată sau cu expectorație minimă, cu aspect translucid, gelatinos (ca un „mulaj bronșic”). Este
frecventă, chinuitoare, accentuată noaptea;
Respirația zgomotoasă (șuierat, fluierat): se numește wheezing și declanșează o senzație neplăcută și,
uneori, chiar panică.
Deși afecțiunea nu se manifestă la fel la toți pacienții, simptomele de mai sus au câteva particularități
în cazul astmului:

Crizele se declanșează subit;

Crizele pot fi mai puternice în cursul nopții sau dimineața devreme, motiv pentru care somnul este
afectat;
Starea de rău poate trece de la sine dar după câteva săptămâni;
Simptomele se pot agrava în spații răcoroase sau dacă temperatura ambiantă se schimbă brusc (mai
ales de la cald la rece);
Simptomele se pot agrava când pacientul face exerciții fizice;
Criza se poate ameliora cu ajutorul medicamentelor care dilată căile respiratorii.
Astmul se poate asocia cu alte afecțiuni concomitente, care se manifestă cu simptome asemănătoare,
ceea ce întârzie prezentarea la medicul pneumolog și stabilirea diagnosticului, cele mai frecvente fiind:

- refluxul gastro-esofagian: tusea uscată este un simptom comun. În plus, tusea

astmaticului poate declanșa sau agrava refluxul care, la rândul său, poate să accentueze tusea;

- rinita cronică (mai ales cea alergică): tusea și senzația de respirație insuficientă pot fi
prezente în ambele afecțiuni, mai ales când rinita și astmul au un factor declanșator comun (expunerea
la un alergen);

- insuficiența cardiacă: oboseala la efort şi tusea uscată sunt simptome comune. În

plus, unele medicamente indicate pentru bolile cardio-vasculare pot declanșa episoade de tuse.

Semnele care indică o criză gravă de astm, când trebuie apelat la serviciile medicale de urgență, sunt:

Învinețirea buzelor;
Starea de confuzie;
Somnolența severă;

3
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Respirație foarte dificilă sau respirație aritmică (expirația poate fi mai lungă decât inspirația). De
asemenea, pe perioade scurte de timp, respirația se poate chiar opri.
Puls accelerat;
Anxietate extremă;
Transpirație intensă, rece..

Infecțiile respiratorii repetate în copilărie sau inhalarea cronică de substanțe toxice (poluare
atmosferică intensă, fumat pasiv al copilului sau fumatul activ de țigări obișnuite ori electronice în adolescență),
obezitatea sau existența unor alergii, sunt factori care cresc riscul de declanșare a astmului pe tot parcursul
vieții.

Factori de risc
La persoanele susceptibile, cei mai frecvenți factori care pot declanșa o criză/ exacerbare de astm sunt:

Expunerea la un alergen inhalator (astm alergic)

Cele mai frecvente surse de alergeni care pot declanșa astmul sunt:

Polenurile: de obicei, simptomele apar doar în anumite perioade din an (primăvara – pentru polenurile
timpurii; august-septembrie – pentru ambrozie);
Fungii: de obicei mucegaiul din locuințele umede, cu expunere limitată la soare;
Acarienii: sunt organisme mici, microscopice, care se găsesc în așternutul de pat, perne, pilote etc.
Îndepărtarea lor totală nu este posibilă, însă expunerea la soare și spălarea țesăturilor la temperatură mare
reduc semnificativ numărul lor;
Alergeni provenind de la animalele de casă: pisică, câine dar și gândaci de bucătărie.
Infecțiile respiratorii (astm infecțios)

Orice infecție a căilor respiratorii, inclusiv banala răceală ori gripa, poate declanșa o exacerbare a
astmului. De cele mai multe ori, pacientul constată că tusea ori respirația șuierătoare persistă după ce celelalte
simptome ale infecției s-au remis, în ciuda tratamentelor administrate (inclusiv cure repetate de antibiotic).

Expunerea la un factor iritativ pentru căile respiratorii

Fumul de țigară (inclusiv de țigară electronică) este frecvent un factor de declanșare și de agravare a
astmului, indiferent că pacientul astmatic fumează activ, pasiv sau la mâna a treia (copiii care inhalează
particulele de fum de pe hainele ori părul adulților fumători). După introducerea interdicției de a fuma în
spațiile publice închise, în multe țări, inclusiv în România, a scăzut numărul prezentărilor la camera de gardă sau
la medicul pneumolog pediatru a copiilor în criză de astm.

Vaporii toxici proveniți din vopseluri, solvenți, mobilă nouă din PAL (formaldehida) ori perne din spumă
cu memorie (izocianați, cetone) pot declanșa crize astmatice la persoanele susceptibile.

Parfumurile sau produsele de curățenie cu miros puternic pot declanșa, uneori, o criză de astm, chiar la
persoane care nu sunt alergice.

Expunerea la temperatură scăzută poate iniția o exacerbare astmatică, mai ales atunci când se asociază
și cu o infecție virală a căilor aeriene superioare (rinită/ rino-sinuzită acută).

Anumite medicamente

În special la persoanele în vârstă, cu mai multe boli cronice, criza de astm poate fi declanșată de
adăugarea anumitor medicamente, cum ar fi betablocante neselective recomandate pentru tratarea bolilor
cardiace ori glaucomului (picături oculare).

4
Poloboc Cristina-Laura
AMG II

Aspirina și alte anti-inflamatoare nesteroidiene sunt responsabile de declanșarea astmului la aspirină, o

formă particulară de astm care beneficiază de un tratament specific.

Efortul fizic

Persoanele cu astm pot avea probleme respiratorii atunci când fac efort fizic în două situații:

Criza de astm este declanșată de un efort fizic intens – caz în care vorbim despre astmul indus de efort,
deoarece în restul timpului pacientul este asimpotmatic. Este tot o formă particulară de astm care beneficiază
de un tratament specific;
Efortul fizic agravează simptomele deja existente ale unui pacient astmatic care nu este tratat
corespunzător fie pentru că încă nu i s-a stabilit diagnosticul, fie pentru că tratamentul primit este insuficient.
Aceasta este situația cel mai des întâlnită, pacientul acomodându-se cu scăderea capacității de efort,
considerând că alți factori sunt responsabili (fumatul, obezitatea, sedentarismul, alte afecțiuni) de oboseală. În
acest caz, nu vorbim despre efortul fizic ca un factor declanșator al crizei de astm ci ca factor care arată că
astmul este insuficient controlat.
Stres, emoții puternice

Există persoane care, la aflarea unei vești cu impact emoțional foarte puternic, pot face o criză
astmatică, acesta putând fi chiar momentul de debut al astmului.

Substanțe inhalatorii de la locul de muncă (astm ocupațional)

Domeniile cu cel mai mare risc de declanșare a astmului ocupațional/ profesional la persoane
susceptibile sunt: coafură/ cosmetică, brutărie/ morărit, agricol și veterinar, industrie chimică, prelucrare
textile/ blănuri, tâmplărie/ dulgherie, farmaceutic etc.

Dacă simptomele astmatice au debutat la locul de muncă, este vorba de „astm provocat de locul de
muncă” și are, de obicei, evoluție favorabilă după schimbarea mediului de lucru. Dacă, însă, persoana era
cunoscută cu astm bronşic, iar crizele sunt declanşate de factori de muncă, vorbim despre „astm exacerbat de
locul de muncă”.

Simptome
Simptomele astmului diferă de la o persoană la alta, iar intensitatea lor variază de la un episod acut la
altul. În cazurile ușoare, crizele pot apărea în timpul exercițiilor fizice. În cazurile grave, simptomele pot fi
resimțite tot timpul.

Cele mai frecvente simptome ale astmului sunt:

Senzația de sufocare sau lipsă de aer ori dificultate la respirație (mai ales în expir): căile respiratorii sunt
inflamate iar acest lucru nu permite trecerea fluxului de aer cu debitul necesar;
Senzație de presiune la nivelul pieptului: este un simptom care se regăsește la mulți pacienți și se
asociază cu senzația de lipsă de aer;
Tuse: uscată sau cu expectorație minimă, cu aspect translucid, gelatinos (ca un „mulaj bronșic”). Este
frecventă, chinuitoare, accentuată noaptea;
Respirația zgomotoasă (șuierat, fluierat): se numește wheezing și declanșează o senzație neplăcută și,
uneori, chiar panică.
Deși afecțiunea nu se manifestă la fel la toți pacienții, simptomele de mai sus au câteva particularități
în cazul astmului:

Crizele se declanșează subit;

5
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Crizele pot fi mai puternice în cursul nopții sau dimineața devreme, motiv pentru care somnul este
afectat;
Starea de rău poate trece de la sine dar după câteva săptămâni;
Simptomele se pot agrava în spații răcoroase sau dacă temperatura ambiantă se schimbă brusc (mai
ales de la cald la rece);
Simptomele se pot agrava când pacientul face exerciții fizice;
Criza se poate ameliora cu ajutorul medicamentelor care dilată căile respiratorii.
Astmul se poate asocia cu alte afecțiuni concomitente, care se manifestă cu simptome asemănătoare,
ceea ce întârzie prezentarea la medicul pneumolog și stabilirea diagnosticului, cele mai frecvente fiind:

- refluxul gastro-esofagian: tusea uscată este un simptom comun. În plus, tusea

astmaticului poate declanșa sau agrava refluxul care, la rândul său, poate să accentueze tusea;

- rinita cronică (mai ales cea alergică): tusea și senzația de respirație insuficientă pot fi
prezente în ambele afecțiuni, mai ales când rinita și astmul au un factor declanșator comun (expunerea
la un alergen);

- insuficiența cardiacă: oboseala la efort şi tusea uscată sunt simptome comune. În

plus, unele medicamente indicate pentru bolile cardio-vasculare pot declanșa episoade de tuse.

Semnele care indică o criză gravă de astm, când trebuie apelat la serviciile medicale de urgență, sunt:

Învinețirea buzelor;
Starea de confuzie;
Somnolența severă;
Respirație foarte dificilă sau respirație aritmică (expirația poate fi mai lungă decât inspirația). De
asemenea, pe perioade scurte de timp, respirația se poate chiar opri.
Puls accelerat;
Anxietate extremă;
Transpirație intensă, rece.
Pacient varstnic in timpul unei spirometrii pentru diagnosticarea astmului
Diagnosticare
Diagnosticul astmului este stabilit în urma consultului medical și a spirometriei cu test bronhodilatator.
Alte investigații pot fi necesare pentru a preciza tipul astmului (de ex. Testarea alergologică pentru a diagnostica
un astm alergic) sau a exclude alte afecțiuni (de ex. Radiografia pulmonară pentru a exclude o pneumonie etc).
Consulturile interdisciplinare pot fi necesare pentru a identifica eventuale boli asociate (de ex. Consult
alergologic, ORL, cardiologic etc) sau complicații (de ex. Consult gastro-enterologic sau consiliere psihologică).

Consultul medicului are în vedere obținerea cu precădere a următoarelor informații:

Istoricul medical al bolnavului: dacă există în familie persoane cu astm, alergii sau alte tulburări de
respirație ori boli pulmonare; dacă pacientul are alte afecțiuni și dacă a mai avut episoade asemănătoare;
Examinarea fizică: medicul identifică diverse semne specifice pentru astm sau pentru alte afecțiuni cu
simptome asemănătoare, inclusiv prin ascultarea toracelui cu un stetoscop pentru a identifica eventuale
zgomote specifice.
Spirometria este cel mai simplu test care evaluează funcția respiratorie, prin măsurarea fluxurilor de
aer care intră și ies din plămâni. Ea presupune ca bolnavul să sufle printr-o piesă bucală de unică folosință într-
un anumit mod (explicat de medicul sau asistenta care efectuează testul), astfel măsurându-se debitul și
volumul de aer expirat. Testul durează câteva minute, în funcție de capacitatea pacientului de a executa corect
manevrele. În cazul în care medicul consideră că ar putea fi vorba de astm, va efectua testul la bronhodilatator,
care presupune administrarea unui medicament inhalator cu efect bronhodilatator rapid și efectuarea unui nou
test după cel puțin 10 minute.

6
Poloboc Cristina-Laura
AMG II

Diagnosticul astmului este standardizat și presupune existența contextului clinic (simptome, semne,
istoric sugestive pentru astm) și confirmarea spirometrică (cu test la bronhodilatator). Cu toate acestea,
stabilirea diagnosticului nu este întotdeauna facilă atât din cauza suprapunerii altor boli sau condiții (de ex. La
fumători), cât și a incertitudinii simptomelor acuzate de pacient, motiv pentru care pot fi necesare teste și
consulturi interdisciplinare suplimentare.

Tratament
„Astmul nu se vindecă dar se tratează”, este fraza care exprimă cel mai corect evoluția astmului și rolul
tratamentului.

Din cauza determinismului genetic, astmul este o boală cronică, adică nu se vindecă, dar acest lucru nu
înseamnă că pacientul are simptome tot timpul, toată viața. Astmul se tratează adică există soluții terapeutice
pentru controlul simptomelor, astfel încât pacientul să poată avea viața pe care și-o dorește, fără simptome sau,
în cel mai rău caz, cu simptome minime.

Măsuri referitoare la stilul de viață

Pacientul cu astm bronșic trebuie să își identifice factorii care declanșează exacerbarea/ criza de astm și
să ia măsuri pentru evitarea lor:
În cazul astmului alergic: imunoterapia și măsurile recomandate de medicul alergolog;
În cazul astmului infecțios: măsuri de prevenire a infecțiilor respiratorii (inclusiv prin vaccinare anti-
gripală, anti-pneumococică sau alte vaccinuri recomandate de medicul curant);
În cazul astmului provocat de expunerea la diverse substanțe: înlăturarea lor sau evitarea spațiilor în
care se află astfel de substanțe (uneori poate fi necesară chiar schimbarea locului de muncă).
În plus, sunt utile măsuri generale pentru un stil de viață sănătos:

Oprirea fumatului (inclusiv de țigară electronică și produse din tutun încălzit), inclusiv evitarea
fumatului pasiv;
Scăderea în greutate (pentru astmaticii supraponderali);
Măsuri de igienă a somnului;
Măsuri pentru un bun management al stresului, inclusiv consiliere psihologică;
Activitate fizică regulată, datorită beneficiilor generale pentru sănătate. Tinerii cu astm bronșic pot
avea un beneficiu suplimentar specific funcției pulmonare dacă practică înotul. Înaintea exercițiului pot fi utile
administrarea medicamentului la nevoie.
În România sunt stațiuni balneare recomandate de medicii de recuperare medicală și balneologie
pentru efectul benefic asupra aparatului respirator atât al microclimatului, cât și al terapiilor puse la dispoziție
(de ex. Govora, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Praid, Bazna, stațiunile de pe litoral etc).

Tratamentul medicamentos

În astm, medicamentele se recomandă pentru ca simptomele să fie ținute sub control, adică pentru ca
exacerbările/ crizele să apară cât mai rar, iar intensitatea lor să fie cât mai redusă. De aceea, tratamentul nu
trebuie oprit sau modificat din proprie inițiativă, ci doar la recomandarea medicului curant, în funcție de
evoluția bolii și particularitățile pacientului.

Medicamentele pentru tratarea astmului sunt de două feluri.

Medicamente de urgență (sau la nevoie)

Se administrează la primele semne de apariție/ înrăutățire a simptomelor, dar pot fi recomandate și
înainte de a face un efort fizic.

7
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Efectul lor este imediat: produc bronhodilatație imediată, astfel că opresc sau măcar ameliorează
simptomele. De aceea, multe persoane cu acuze sugestive pentru astm întârzie prezentarea la medicul
specialist considerând că, dacă nu mai au simptome, s-au vindecat. În realitate, spray-ul de urgență ameliorează
temporar doar simptomele, dar nu și inflamația, cauza acestor simptome.

Dacă pacientul cunoscut și tratat cu astm are nevoie de medicația de urgență de mai mult de 2 ori/
săptămână, înseamnă că astmul nu este controlat corespunzător și trebuie să urmeze recomandările primite de
la medicul curant.

Medicamente de întreținere (sau de control)

Se administrează pe termen lung, pentru menținerea sub control a simptomelor.

Efectul lor este asupra cauzei: scad inflamația peretelui bronșic, ceea ce conduce la creșterea
diametrului bronhiilor, adică la îndepărtarea obstrucției bronșice. Ele trebuie administrate în fiecare zi, chiar în
lipsa simptomelor.

De cele mai multe ori, medicamentele de întreținere conțin corticosteroizi (corticoizi), însă pot fi
recomandate și alte substanțe (modificatori de leukotriene, combinații de corticoid cu bronhodilatator de lungă
durată, teofilină), dar numai în anumite cazuri și doar la recomandarea medicului curant.

În general, medicația este administrată prin inhalare, pentru ca eliberarea substanței active să se facă
direct în căile respiratorii (pentru o mai mare eficacitate) și, astfel, cantitatea să fie în doze cât mai mici. De
aceea, medicamentele inhalatorii (spray-uri) sunt potrivite pentru tratamentul de lungă durată al astmului, fără
să aibă efecte adverse asupra întregului organism și fără să creeze dependență.

Medicamentele pe cale orală sau injectabilă sunt recomandate pentru anumite forme de astm, doar la
indicația medicului pneumolog, alergolog sau internist.

Tratamentul trebuie ajustat periodic, inițial la 2-3 luni, ulterior în funcție de răspunsul la tratament și
evoluția bolii, astfel încât să nu se agraveze simptomele și să nu se dezvolte o criză/ exacerbare.

Pentru un control cât mai bun al astmului, cu simptome și crize astmatice cât mai rare, pacienții sunt
sfătuiți să își facă, împreună cu medicul curant, un plan scris al tratamentului astmului care să cuprindă măsurile
și tratamentul pe care trebuie să le urmeze zilnic și cele pentru momentele în care apar primele semne de
agravare a bolii. Tot pentru monitorizarea astmului se recomandă utilizarea unui peak-flow-meter pentru
măsurarea unui indicator al funcției respiratorii (PEF – debit expirator maxim de vârf) și urmărirea evoluției lui:
scăderea sub valoarea optimă se asociază cu risc crescut de agravare a simptomelor.

În încercarea de a personaliza cât mai mult tratamentul, în ultimii ani s-au dezvoltat noi tipuri de
dispozitive pentru administrarea inhalatorie a medicamentelor, noi strategii de management al bolii, dar și noi
substanțe care se adresează anumitor tipuri de astm. De aceea este cu atât mai necesar ca persoanele
diagnosticate cu astm să respecte indicațiile medicului curant și să-i solicite informații referitoare la tratamentul
recomandat, evitând auto-medicația și oprirea tratamentului din proprie inițiativă.

Terapii naturiste

Deși pe piață există numeroase produse pe eticheta cărora se menționează că sunt pentru tratarea
astmului, este nevoie de mai multe cercetări pentru a vedea cât de eficace sunt aceste remedii alternative și
pentru a măsura amploarea posibilelor efecte secundare. În cel mai bun caz, ele pot fi de ajutor pentru
diminuarea unor simptome (mai ales a expectorației), dar în niciun caz nu vor vindeca astmul și nici nu vor
scădea riscul de exacerbări/ crize astmatice!

8
Poloboc Cristina-Laura
AMG II
Utilizate frecvent în secolul XIX și chiar și în secolul XX, țigările anti-astmatice sunt contraindicate
pacienților cu astm din cauza efectului iritant și proinflamator al produșilor rezultați în urma combustiei
plantelor, cu mult mai important decât posibilul efect bronhodilatator.

De aceea, aceste produse nu trebuie să înlocuiască tratamentul medicamentos, mai ales când pacientul
are astm bronșic sever! Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua orice ierburi sau suplimente,
deoarece unele pot interacționa cu medicamentele pe care le luați.