Sunteți pe pagina 1din 1

Despre astm

Astmul bronșic este o boală a bronhiilor care se manifestă cu dificultăți de


respirație sau/ și tuse ce apar în episoade (crize sau exacerbări) între care starea
pacientului poate fi completă normală. Poate afecta oameni de toate vârstele,
deseori debutând în copilărie, dar se poate manifesta pentru prima dată și la adulți,
chiar și după vârsta de 60 de ani.
În prezent, nu există tratament care să vindece astmul, dar există tratamente care
ajută la menținerea simptomelor sub control, astfel încât pacientul să aibă o viață
normală.
Astmul se poate declanșa la orice vârstă, dar totuși mai frecvent în copilărie și în
familii în care există persoane cu această boală. Astfel, la persoanele susceptibile,
în anumite condiții, ca urmare a contactului cu un factor declanșator, peretele
bronhiei se inflamează brusc, adică se acumulează celule și lichid (hiperemie și
edem). Rezultatul este că peretele se îngroașă, iar lumenul bronhiei se îngustează
(obstrucția bronhiei), astfel că pacientul respiră cu dificultate și se poate auzi un
șuierat/ fluierat la fiecare respirație (wheezing). În plus, mușchii care „învelesc”
exteriorul bronhiilor se pot contracta, crescând gradul de îngustare a bronhiilor
astfel încât aerul ajunge cu dificultate la alveole dar, în același timp, se și elimină
cu greutate, pacientul având probleme mai ales în expir.
În același timp, ca urmare tot a îngustării bronhiilor, mucusul se elimină cu
dificultate și poate deveni mai consistent, producând o tuse chinuitoare, uneori
chiar epuizantă, deoarece pacientul are senzația că trebuie să expectoreze. De cele
mai multe ori, simptomele se agravează în cursul nopții când, în mod natural,
există un grad de îngustare a bronhiilor.
Spontan sau ca urmare a îndepărtării factorului declanșator sau/ și a administrării
tratamentului, inflamația se reduce, musculatura peri-bronșică se relaxează iar
simptomele se reduc sau chiar pot dispărea până la următorul contact cu factorul
declanșator. Această evoluție ondulantă este deseori cauza principală a întârzierii
stabilirii diagnosticului, a întreruperii tratamentului, dar și agravării bolii.

S-ar putea să vă placă și