141 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

10.
ENERGIA EOLIANĂ OFFSHORE

● Zonele offshore de amplasare a centralelor eoliene sunt considerate ca

amplasamente cu potenţial eolian ridicat. Aceste amplasamente se caracterizează printr-un
strat limită atmosferic cu profil de viteză medie avantajos şi printr-un înalt nivel energetic
eolian.
● Pe baza datelor QuikSCAT a fost întocmită o hartă a vitezei vântului la o înălţime
de 50 m deasupra Oceanului Planetar (fig. 10.1) [96].

Fig. 10.1. Harta satelitară a vitezei vântului pentru întreg oceanul planetar la
înălţimea de 50 m

● Utilizând date de vânt de la satelit, cercetătorii de la NASA au realizat o hartă a

repartiţiei energiei eoliene la nivelul întregului ocean Planetar (fig.10.2 ) [197].
 10. Energia eoliană offshore 142

Fig. 10.2. Densitatea de putere a vântului la nivelul Oceanului Planetar

(NASA, Jesse Allen)

● Această imagine a fost realizata de Jesse Allen, pe baza datelor de QuikSCAT

provenite de la Timothy Liu, Wenqing Tang şi Xiaosu Xie.
● Pentru a fi rentabile, fermele eoliene offshore trebuie amplasate în apropierea
zonelor costiere care au o densitate mare de locuitori, trebuie să fie amplasate în ape
costiere de mică adâncime (sub 20 m) în scopul de a reduce costurile legate de fundaţia
turbinei şi de cablurile prin care se face transmisia energiei pe coastă.

10.1. STRATUL LIMITĂ ATMOSFERIC DE DEASUPRA MĂRII

● Stratul limită atmosferic (SLA) este definit ca fiind o parte din stratul atmosferic,
aflată în vecinătatea uscatului sau apei, în care se simte puternic influenţa dinamică şi
termică a acestora asupra mişcării aerului. Deasupra stratului limită atmosferic se află
zona exterioară stratului limită atmosferic, numită şi atmosfera liberă, în care câmpurile
mărimilor meteorologice sunt determinate de mişcarea aerului la scară mare. Stratul limită
atmosferic este o formaţiune micrometeorologică în care curgerea aerului este aproape
totdeauna turbulentă. Deasupra stratului limită atmosferic, turbulenţa la scară redusă nu se
manifestă decât intermitent.
● Stratul limită atmosferic se caracterizează, în principal, printr-o creştere a vitezei
medii a vântului de la valoarea zero la suprafaţa terenului sau apei, la valoarea vitezei
aerului existentă în atmosfera liberă şi printr-o schimbare a direcţiei vântului o dată cu
creşterea altitudinii, determinată de forţa deviatoare Coriolis datorată rotaţiei Pământului.
● Partea inferioară a stratului limită atmosferic, care vine în contact direct cu
suprafaţa uscatului sau a mării, se numeşte strat limită de suprafaţă (SLS). Acesta se
143 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

caracterizează prin valori relativ mari ale variaţiilor verticale ale mărimilor fizice ce
caracterizează acest strat.

10.1.1. CARACTERISTICI ALE VÂNTULUI DE GRADIENT ŞI ECHILIBRUL

FORŢELOR ÎN STRATUL LIMITĂ ATMOSFERIC
● Ţinând cont de împărţirea convenţională a curentului de aer atmosferic în cele
două subdomenii (zona exterioară stratului limită atmosferic sau atmosfera liberă şi zona
stratului limită atmosferic), precum şi de faptul că în zona stratului limită atmosferic se
concentrează toate eforturile tangenţiale de frecare, la echilibrul forţelor din această zonă
a vântului, în care se manifestă deci frecarea, trebuie introdusă, pe lângă forţele de
gradient, deviatoare Coriolis şi centrifugă, şi forţa de frecare. Astfel, în zona stratului
limită atmosferic numită şi zona vântului cu frecare, frecările influenţează semnificativ
mişcarea aerului în stratul inferior al acestuia (stratul limită de suprafaţă). Efectele acestor
frecări scad o dată cu creşterea altitudinii, în timp ce forţa deviatoare Coriolis este mai
redusă în stratul de suprafaţă şi creşte o dată cu creşterea altitudinii. La altitudini egale cu
grosimea stratului limită atmosferic, frecările nu mai influenţează în mod semnificativ
mişcarea aerului, iar devierea datorată rotaţiei Pământului devine maximă, vectorul viteză
Vgr fiind orientat după direcţia izobarelor (fig. 10.3) [5] [6].
● Vântul din zona exterioară stratului limită atmosferic (din atmosfera liberă),
având denumirea generală de vânt de gradient, este supranumit vânt geostrofic ( G ),
pentru situaţiile barice ideale caracterizate de izobare rectilinii şi vânt geociclostrofic
( Vgr ) pentru situaţiile barice reale caracterizate de izobare curbilinii unde, în echilibrul
forţelor trebuie introdusă şi forţa centrifugă.

Fig. 10.3. Orientarea vectorului vitezei U (10) în raport cu vectorul vitezei Vgr :
1 – izobara; 2 – direcţia şi sensul gradientului baric orizontal; 3 – viteza vântului de gradient
Vgr (în exteriorul SLA); 4 – viteza vântului în zona SLA, la z = 10 m , U (10)

10.1.2. VITEZA STANDARD DIN STRATUL LIMITĂ ATMOSFERIC

● Vântul cu frecare, observat şi măsurat prin viteza medie în vecinătatea suprafeţei
uscatului sau a mării, se deosebeşte de vântul de gradient din exteriorul stratului limită
 10. Energia eoliană offshore 144

atmosferic. Datorită faptului că acţionează în stratul limită atmosferic, vântul cu frecare

este mai slab decât cel de gradient ( Vgr sau G ) şi va suferi o deviere mai mică decât
acesta în raport cu direcţia gradientului baric orizontal, vectorii viteză U ( z) de la
altitudinea curentă z , traversând izobarele. Aprecierea acestei devieri a vântului cu
frecare U ( z) se face pe baza unghiului α măsurat între tangenta la izobare şi direcţia de
acţiune a vântului.
● În acord cu practica metodologică din domeniu, se utilizează o viteză a vântului
standard U (10) , măsurată la înălţimea z = 10 m faţă de suprafaţa terenului, viteză
importantă în definirea repartiţiei verticale a vitezei medii. În afară de viteza standard
U (10) , la definirea profilului de viteză medie temporală din stratul limită atmosferic se
mai utilizează şi viteza vântului de gradient ( Vgr sau G ).
● Vectorul viteză U (10) face un unghi 10 cu vectorul vitezei vântului de gradient
notat cu Vgr . Valoric, acest unghi, dependent de gradul de stabilitate atmosferică şi de
mărimea vitezei vântului de gradient de la o anumită latitudine, se încadrează în domeniul
50… 250 (fig. 10.4). În figura 10.4 valoarea lui d în mm reprezintă distanţa
corespunzătoare punctului considerat dintre două izobare consecutive ale hărţii sinoptice
de lucru. În cazul ideal, pentru o situaţie barică cvasistaţionară, în stratul limită atmosferic
de deasupra uscatului sau mării, intensitatea vitezei vântului va fi influenţată de
altitudinea z în raport cu suprafaţa terenului sau suprafaţa de repaus a mării, direcţia sa
de acţiune nefiind influenţată.

10.1.3. CARACTERISTICILE STRATULUI LIMITĂ ATMOSFERIC.

ECUAŢIILE MIŞCĂRII AERULUI ÎN STRATUL LIMITĂ
ATMOSFERIC
● În general, toate activităţile omului sunt influenţate de mişcările atmosferice.
Aceste mişcări atmosferice, influenţate de suprafaţa Pământului, au loc într-un strat
atmosferic cuprins între suprafaţa solului şi maximum 1000 m altitudine, numit strat
limită atmosferic.
● Suprafaţa Pământului exercită asupra aerului în mişcare o forţă orizontală de
frecare al cărui efect este întârzierea curgerii. Acest efect este propagat prin mecanism
turbulent în întregul strat limită atmosferic.
● Grosimea stratului limită atmosferic, care poate fi stabilită doar în mod convenţional,
variază, în cazul curenţilor cu stratificare neutră, de la câteva sute de metri la circa un
kilometru, depinzând de rugozitatea solului, intensitatea vântului şi unghiul de latitudine.
145 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Fig. 10.4. Evaluarea vitezei vântului

U (10) din stratul limită atmosferic de pe
litoralul românesc al Mării Negre:
1 – iarna, α10 = 50 ; 2 – toamna, α10 = 100 ;
3 – primăvara, α10 = 150 ;
4 – vara, α10 = 250 .

● În zona stratului limită atmosferic se localizează eforturile tangenţiale, având ca

efect variaţia vitezei. Astfel, în interiorul stratului limită atmosferic viteza vântului creşte
cu înălţimea, iar viteza la limita superioară a stratului limită atmosferic, numită viteza
vântului de gradient, este egală cu viteza vântului în zona atmosferei libere (din exteriorul
stratului limită atmosferic), deci fie cu viteza vântului geostrofic G , fie cu viteza vântului
geociclostrofic Vgr .
● În zona exterioară stratului limită atmosferic, viteza vântului se consideră
aproximativ constantă ca mărime şi având direcţia în lungul izobarelor în cazul vântului
geostrofic şi tangentă la izobare în cazul vântului geociclostrofic.
● Stratul limită atmosferic se poate subdivide în două zone: prima în apropierea
solului, denumită strat de suprafaţă, cu o grosime de ordinul a zeci de metri şi a doua,
deasupra primei zone, denumită strat de tranziţie care se întinde până la limita superioară
a stratului limită atmosferic. În stratul de suprafaţă se manifestă puternic eforturile de
frecare şi fluxul vertical de căldură. În stratul de tranziţie se manifestă în plus, în afara
eforturilor de frecare, fluxul de căldură şi forţele Coriolis a căror influenţă în stratul de
suprafaţă este neglijabilă. Parametrii ce caracterizează stratul limită atmosferic sunt
variaţia verticală de viteză, gradientul vertical de temperatură precum şi caracteristicile
turbulenţei atmosferice [5] [6].

10.1.4. ECUAŢIILE STRATULUI LIMITĂ ATMOSFERIC

● Pornind de la ecuaţiile mişcării medii turbulente (ecuaţiile Reynolds) şi de la
ecuaţia de continuitate mediată în raport cu timpul şi eliminând termenii care pot fi
neglijaţi în urma unei analize a ordinului de mărime al termenilor care intervin în ecuaţii,
pe baza unor considerente de ordin fizic, se pot scrie următoarele ecuaţii care descriu
mişcarea medie în stratul limită atmosferic:
U U U 1 p 1  x
U +V +W = fV − + ;
x y z  x  z
 10. Energia eoliană offshore 146

V V V 1 p 1  y
U +V +W = − fU − + ;
x y z  x  z
1 p
+ g = 0; (10-1)
 z
U V W
+ + = 0, (10-2)
x y z
unde U , V , W sunt componentele vitezei locale medii temporale (vitezei medii) după
axele x, y şi respectiv z, f parametrul Coriolis,  densitatea aerului, p presiunea locală
medie (obţinută prin mediere în raport cu timpul), iar  x şi  y eforturile tangenţiale după
axa x şi respectiv y care acţionează în plan orizontal.
● Sistemul cartezian de axe de coordonate a fost astfel ales încât axa x să coincidă
cu direcţia efortului tangenţial la suprafaţa solului, notat cu 0 (fig. 10.5) [5] [6]. Prin
urmare, axa x face cu izobara un unghi  0 . Axa y este perpendiculară pe axa x şi
amândouă sunt conţinute într-un plan orizontal paralel cu suprafaţa Pământului. Axa z
este verticală şi deci normală la planul determinat de axele x şi y [5].
● Eforturile tangenţiale  x şi  y pot fi scrise ca o sumă între efortul tangenţial de
vâscozitate şi efortul turbulent astfel:
 x =  zx +  wu şi  y =  zy +  wv , (10-3)

în care  zx şi  zy sunt eforturile tangenţiale datorate vâscozităţii, iar  wu şi  wv eforturile

tangenţiale datorate turbulenţei (eforturile Reynolds). În cazul mişcărilor atmosferice se
pot neglija eforturile tangenţiale de vâscozitate în raport cu eforturile Reynolds, relaţiile
căpătând forma:
 x   wu = − wu şi  y   wv = − wv , (10-4)

unde u, v şi w sunt componentele vitezei de pulsaţie după x, y şi, respectiv, z.

● Dacă se diferenţiază cea de-a treia ecuaţie de mişcare din sistemul de ecuaţii
(10-1) după x sau după y, rezultă relaţiile:
  p     p  
  +g = 0 şi   +g = 0, (10-5)
z  x  x z  y  y
care conduc la concluzia că variaţia pe verticală (după z) a gradientului orizontal de
presiune depinde de gradientul orizontal de densitate. Făcând ipoteza acceptabilă că
gradientul orizontal de densitate este neglijabil, lucru valabil pentru curenţii barotropi la
care  = ( p) , se obţin expresiile:
147 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Fig. 10.5. Sistemul de axe de coordonate ales pentru modelarea matematică

a mişcării aerului în stratul limită atmosferic

  p    p 
  = 0 şi = 0,
z  y 
(10-6)
z  x 
de unde rezultă că p / x şi p / y nu variază cu înălţimea z. Deci, gradientul orizontal
de presiune p / n (unde n este normala în plan orizontal la izobare) nu variază cu
înălţimea z şi are aceeaşi mărime pe întreaga grosime a stratului limită atmosferic, mărime
egală cu gradientul orizontal de presiune de la limita superioară a stratului limită
atmosferic:
p  2 
Vgr
=   f Vgr  , (10-7)
n  r 
 
unde Vgr este viteza vântului geociclostrofic, iar r este raza de curbură a izobarelor. Dacă
se consideră cazul simplificat al izobarelor rectilinii şi paralele, vântul din exteriorul
stratului limită atmosferic este vântul geostrofic G = (p / n) /  f . Notând cu U g şi Vg
componentele vitezei vântului geostrofic G după axele x şi respectiv y rezultă:
1 p 1 p
= f Vg şi = − f Ug , (10-8)
 x  y
unde p / x şi p / y sunt componentele după z şi respectiv y, ale gradientului orizontal
de presiune p / n .
● Substituind expresiile anterioare în primele două ecuaţii din sistemul de ecuaţii
(10-1), rezultă ecuaţiile stratului limită atmosferic pentru vânt geostrofic şi în ipoteza
curenţilor barotropi:
U U U 1  x
U
x
+V
y
+W
z
= − f Vg − V +( z ) ;

V V V 1  y
U
x
+V
y
+W
z (
= f Ug −U +
 z )
. (10-9)

● Condiţiile la limită utilizate la integrarea sistemului de ecuaţii sunt:

 10. Energia eoliană offshore 148

– la nivelul solului ( z = 0 ) viteza vântului este egală cu zero;

– la nivelul limitei superioare a SLA ( z =  ), viteza vântului este egală cu G .

10.2. POTENŢIALUL ENERGETIC EOLIAN

● În acest subcapitol se definesc, în primul rând, noţiunile legate de potenţialul

energetic al vântului şi se prezintă relaţiile de calcul ale potenţialului eolian al
amplasamentului, puterii vântului, puterii captabile şi energiei captabile ale vântului, după
care se realizează o evaluare a potenţialului eolian.
● Energia cinetică a maselor de aer aflate în mişcare este exprimată, în principal,
prin densitatea fluxului de energie care reflectă cantitatea de energie ce traversează
unitatea de suprafaţă normală pe direcţia vântului în unitatea de timp. Prin urmare,
densitatea fluxului de energie care este, din punct de vedere dimensional, o putere unitară,
pentru unitatea de suprafaţă normală la direcţia vântului, poate fi exprimată cu relaţia [5]
[6]:
Pu = U 3 / 2 , (10-10)
unde  este densitatea aerului, iar U este viteza vântului.

● Densitatea fluxului de energie a vântului prezintă variaţii mari în timp şi în spaţiu.

Pentru un amplasament dat, media temporală, notată cu Pu t
a densităţii fluxului de
energie pe un interval de timp T, suficient de mare, defineşte potenţialul eolian al
amplasamentului:
T
1
 = Pu = lim  Pu (t )dt . (10-11)
t T → T
0

● De asemenea, se mai foloseşte uneori şi noţiunea de potenţial eolian şi pentru

energia medie anuală ce traversează unitatea de suprafaţă normală pe direcţia vântului:
T
E =  Pu (t ) dt (10-12)
0

cu T = 1 an şi 1 an = 8760 de ore, exprimată de obicei în [kWh/m 2]. Între cele două

mărimi definite există relaţia de proporţionalitate:

E = T . (10-13)
● Se consideră că viteza vântului este o variabilă aleatoare continuă şi se introduce
funcţia de repartiţie a vitezelor vântului f r (U ) . Aceasta reprezintă probabilitatea ca
variabila aleatoare U să ia valori mai mici decât u:
149 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

f r (U ) = P (U  u ) . (10-14)
● Densitatea de repartiţie a variabilei aleatoare U este definită de probabilitatea ca
U să ia valori în intervalul de lungime din vecinătatea valorii u, pe unitatea de lungime a
intervalului:
f (U )dU = P (U  (u, u + du)) . (10-15)
● Se defineşte, de asemenea, complementara funcţiei de repartiţie utilizată mai
frecvent în practică:
f c (U ) = 1 − f r (U ) = P (U  u ) . (10-16)
● Admiţând ipoteza că media temporală conform relaţiei (10-11) poate fi exprimată
prin media densităţii fluxului de energie peste ansamblul statistic definit prin densitatea de
repartiţie f (U ) rezultă următoarea expresie a potenţialului eolian:

 =  P(U ) f (U )dU . (10-17)
0

a. Calculul potenţialului eolian pe baza modelului statistic

● Pentru scopuri practice, se aproximează densitatea de repartiţie a vitezelor
vântului prin histograma frecvenţelor vântului, determinată pentru serii de date anuale sau
multianuale:
nU i
f (U i ) = , (10-18)
N
unde nUi reprezintă numărul de date cuprinse în intervalul ( U i , U i +1 ) de lungime U cu
m
U i = (i + 1)  U , iar N =  ni este volumul selecţiei. În acest caz, potenţialul eolian se
i =1
exprimă prin suma:

 =  i =1 P (U i ) f (U i ) ,
m
(10-19)

unde m reprezintă numărul de intervale de viteză ale vântului.

b. Calculul potenţialului eolian pe baza modelelor probabilistice
● Pentru repartiţia vitezelor vântului s-au propus două modele mai importante şi
anume repartiţia Rayleigh şi repartiţia Weibull.
● Repartiţia Rayleigh presupune că repartiţia vitezelor vântului este complet
definită dacă se cunoaşte viteza medie multianuală U man . Densitatea de repartiţie
Rayleigh este dată de expresia:
 10. Energia eoliană offshore 150

dF  U    U 2 
f (U ) = = exp  −   . (10-20)
dU 2 U man  4  U man  
● Această repartiţie permite evaluarea rapidă a potenţialului eolian dacă se cunoaşte
viteza medie multianuală U man :


1 1
 =  U 3 ( z ) f (U )dU = U 3 . (10-21)
2 2
0

● Presupunând că densitatea aerului şi viteza vântului sunt necorelate, rezultă :

1
=  U3 . (10-22)
2
● Densitatea medie multianuală a aerului  se poate calcula pe baza presiunii şi
temperaturii medii multianuale ( p , t ):

p TN
 = N = man , (10-23)
pN TN + t
unde s-a neglijat efectul umidităţii şi al altor impurităţi atmosferice, iar
p N = 1,01325 bar (sc.abs.) , T N = 273 K , iar  N = 1, 293 kg/m3 sunt presiunea,
temperatura şi densitatea în condiţii normale fizice.
● Media peste repartiţia Rayleigh a vitezei la puterea a treia se obţine uşor prin
integrare directă:
6 3 6 3
U3 = U = U man . (10-24)
 
● Rezultă, în final, următoarea expresie pentru calculul potenţialului eolian în
ipoteza repartiţiei Rayleigh a vitezei vântului:
6 1 3 .
 =  man U man  (10-25)
 2 
● Se observă că densitatea fluxului de energie medie este de aproape două ori mai
mare decât cea obţinută înlocuind viteza medie U man .
● Repartiţia Weibull oferă o aproximare mai bună şi utilizează o funcţie de
repartiţie cu doi parametri. Densitatea de repartiţie corespunzătoare este:
k −1   U k 
k U 
f (U ) =   exp  −    . (10-26)
c c    c  
● Cei doi parametri k şi c sunt legaţi de media U man şi dispersia  2 a vitezelor prin
relaţiile:
151 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

2  (1 + 2 / k )
= 2 − 1; (10-27)
U man  (1 + 1/ k )
2

2
U man = c(1 + 1/ k ) , (10-28)
unde:

( z ) =  t z −1e−t dt , (10-29)
0
este funcţia Euler de speţa a doua.
● Se observă că, în particular, pentru k = 2 se regăseşte repartiţia Rayleigh.
● Trebuie subliniat faptul că s-au folosit şi repartiţii Weibull cu trei parametri, mai
ales în scopul unor evaluări preliminare, dar acestea nu justifică în general complicaţiile
suplimentare ridicate. De aceea, este recomandată utilizarea repartiţiei Rayleigh, cu atât
mai mult cu cât, de multe ori, nici repartiţia Weibull nu satisface cerinţele unor estimaţii
precise ale potenţialului eolian.

10.3. CALCULUL ENERGIEI PRODUSE ÎNTR-UN AN DE O

TURBINĂ EOLIANĂ
● Calitatea unui amplasament este relevată de potenţialul său eolian. În tabelul 10.1
se prezintă o clasificare a amplasamentelor după potenţialul său eolian, pentru înălţimea
de referinţă z = 10 m şi pentru înălţimea z = 50 m, având un exponent de variaţie pe
verticală a vitezei vântului de 1/7 (0,14).
● Este cunoscut faptul că doar o parte din fluxul de energie este convertit de o
instalaţie eoliană. Randamentul acestei conversii se exprimă de obicei prin intermediul
unui factor adimensional denumit coeficientul de putere şi notat cu CP . Aşa după cum s-a
arătat, potenţialul eolian este cu atât mai mare cu cât viteza medie anuală este mai mare,
deoarece valoarea lui ε este proporţională cu viteza U la puterea a treia [5] [6].
● Puterea debitată de o instalaţie eoliană este funcţie de viteza vântului conform
relaţiei:
PT (U ) = CP (U ) A U 3 / 2 , (10-30)
unde A este aria transversală activă a instalaţiei eoliene, iar U 3 / 2 este densitatea
fluxului total de energie a vântului.
● Energia anuală convertită de o instalaţie eoliană, parametru esenţial pentru
eficienţa economică a acestei, se poate calcula cu relaţia:
U2
ET = T  PT (U ) f (U )dU , (10-31)
U1
unde U1 şi U 2 sunt vitezele de pornire şi oprire ale instalaţiei eoliene.
● Energia anuală produsă de o turbină poate fi, în general, calculată prin integrarea
numerică a relaţiei de mai sus, utilizând densitatea de repartiţie empirică a
 10. Energia eoliană offshore 152

amplasamentului sau o aproximare Rayleigh sau Weibull a acesteia şi caracteristica de

putere PT (U ) a turbinei.
● Pentru evaluarea potenţialului tehnico-economic al vântului sunt necesare, pe
lângă energia medie anuală şi repartiţia probabilistică a acesteia şi alte caracteristici ale
vântului cum ar fi persistenţa vântului, durata maximă a perioadelor de calm, precum şi
repartiţia acestora în decursul unui an, în corelaţie cu studiul consumului de energie,
pentru a permite dimensionarea eventualelor sisteme energetice de rezervă şi stocare.
● Utilizarea energiei eoliene impune folosirea unor instalaţii de mari dimensiuni cu
puteri de ordinul megawaţilor. Utilizarea acestora presupune un studiu amănunţit al
vântului cu referire la variaţia verticală a direcţiei vântului, frecvenţa şi intensitatea
rafalelor şi spectrul turbulenţei vântului. Caracteristicile vitezei vântului pe direcţii,
prezenţa unor direcţii dominante ale vântului, pot determina o mărire a densităţii de
instalare a turbinelor pe direcţia perpendiculară pe vântul dominant, cu evidente implicaţii
asupra economicităţii centralelor eoliene .
● Legată de reţelele de turbine eoliene, este noţiunea de potenţial tehnic
amenajabil, care depinde atât de potenţialul intrinsec al vântului, cât şi de densitatea de
amplasare a turbinelor şi se defineşte ca puterea utilizabilă pe unitatea de suprafaţă de
teren şi se exprimă în W/m2. Valorile caracteristice care indică potenţialul tehnic
amenajabil al unor zone cu potenţiale energetice eoliene bune, sunt de ordinul 0,5….1,5
W/m2 [5] [6].
Tabelul 10.1
Clasificarea amplasamentelor după potenţialul eolian la diferite înălţimi z

z = 10 m z = 50 m
Nr. crt. Viteza medie
Densitatea de Densitatea de putere Viteza medie
echivalentă
putere W/m 
2 W/m 2 echivalentă m/s
m/s
1 0 - - -
2 100…150 4,33…4.95 200…300 5,45…6,23
3 200 5,95 400 6,86
4 300 6,24 600 7,85
5 400 6,87 800 8,65
6 500 7,40 1000 9,31
7 600 7,87 1200 9,90
8 800 8,65 1600 10,89
9 1000 9,32 2000 11,73
10 1200 9,90 2400 12,46
11 1400 10,43 2800 13,13

● O altă problemă tratată este aceea a estimării energiei convertite, aceasta fiind o
aplicaţie practică a evaluării potenţialului eolian realizat în acest subcapitol al lucrării.
153 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Energia anuală produsă de o instalaţie eoliană este un parametru esenţial în procesul de

estimare economică a acestor instalaţii.
● Având în vedere cele arătate în paragraful precedent şi anume că puterea debitată
de o instalaţie eoliană este în funcţie de viteza vântului U conform relaţiei (110-30), se
poate calcula energia anuală convertită la staţiile costiere studiate şi pe întreg litoralul
românesc al Mării Negre conform expresiei (10-31).
● Energia anuală produsă de o turbină poate fi, în general, calculată prin integrare
numerică, folosind metoda probabilistică a lui Rayleigh sau metoda statistică.
● Energia anuală convertită de o instalaţie eoliană folosind măsurătorile de vânt
efectuate pe o durată de mai mulţi ani, poate deci fi calculată cu ajutorul expresiei:
m 1 n 
ET , an =  CP A U i3 Ui  T , (10-32)
 i =1 2 N 

de unde rezultă că:
 m U i3 nUi 
ET , an = CP A    T. (10-33)
 2 N 
 i =1 
m U3 n
● Având în vedere faptul că, expresia   i Ui este expresia potenţialului
2 N
i =1
eolian ε calculat prin metoda statistică, se obţine expresia energiei convertite anual în
kWh:
ET , an = CP A  T 10−3 , (10-34)
unde CP este coeficientul de putere [-], A aria transversală activă a turbinei eoliene [m²],
E potenţialul eolian [W/m²], iar T durata de evaluare (1 an = 8760 ore).
● Pentru calcularea valorii energiei convertite, trebuie cunoscută valoarea
coeficientului de putere CP care este în funcţie de elementul principal al turbinei şi
anume elicea. Astfel, Betz realizează nişte modele matematice în teoria aerodinamică a
turbinelor eoliene atât pentru cele cu ax orizontal cât şi pentru cu cele cu ax vertical.

10.4. TIPURI PRINCIPALE DE MAŞINI EOLIENE

● Captatorii eolieni sunt maşini care transformă energia cinetică a vântului într-o
altă formă de energie. De-a lungul timpului au fost concepute numeroase tipuri de
captatori eolieni, cu diverse forme şi cu diferite principii de funcţionare şi soluţii
constructive.
● Captatorii eolieni pot fi clasificaţi în două categorii şi anume captatori eolieni
dinamici din care fac parte maşini eoliene utilizate în mod curent şi captatori eolieni
statici.
● Captatorii eolieni dinamici sunt caracterizaţi prin existenţa mişcării pieselor
componente şi se poate remarca faptul că marea majoritate a captatorilor eolieni fac parte
din această categorie. Aceşti captatori se mai numesc şi maşini eoliene şi, în cele ce
urmează, vor fi prezentaţi numai captatorii din această categorie generală.
 10. Energia eoliană offshore 154

● Captatorii eolieni statici, după principiul de funcţionare pot fi: cu conversie

pneumohidrostatică, cu conversie electrogazodinamică şi cu conversie politropă:
- conversia pneumohidrostatică constă în modificarea vitezei şi presiunii aerului,
datorită secţiunii de curgere.
- conversia electrogazodinamică constă din apariţia unui curent electric între doi
electrozi atunci când, sub acţiunea vântului, între aceştia se deplasează aerosoli încărcaţi
cu electricitate.
- conversia politropă constă în modificarea temperaturii unui agent termic datorită
diferenţelor de presiune dintr-un vârtej produs de vânt.

Maşini eoliene cu ax vertical

● La maşinile eoliene cu ax vertical, axul de rotaţie al rotorului este perpendicular
pe direcţia curentului de aer. Motoarele eoliene fac parte din grupul maşinilor cu ax
vertical datorită faptului că principiul de funcţionare este identic deşi nu există o axă de
rotaţie, mişcarea rezultată fiind de translaţie sau de oscilaţie.

Maşini eoliene cu ax orizontal cu incidenţă constantă

● Caracteristica principală a turbinelor eoliene cu incidenţă constantă este aceea că
unghiul de incidenţă este invariabil în timpul unei rotaţii complete a unei pale.
● Constructiv, rotorul acestor turbine eoliene este format din una sau mai multe
pale identice, dispuse radial şi montate solidar într-un butuc central calat pe un arbore
sprijinit în lagăre. Planul de rotaţie conţine axele palelor şi este perpendicular pe axul de
rotaţie. Suprafaţa descrisă de pale în mişcarea de rotaţie se numeşte suprafaţă măturată
(spălată), interceptată sau captată. Momentul motor la aceste turbine se produce sub
acţiunea componentei tangenţiale a forţelor aerodinamice. Această componentă este cu
atât mai mare cu cât fineţea aerodinamică a profilului utilizat este mai mare. Deoarece
unghiul de incidenţă este în general constant şi niciodată nu-şi schimbă semnul, se
utilizează profiluri aerodinamice asimetrice.

10.5. COMPONENŢA PRINCIPALELOR TURBINE EOLIENE

● În cele ce urmează se prezintă elementele componente ale turbinelor eoliene cel
mai des utilizate şi anume ale turbinei eoliene cu ax orizontal cu rotor şi elice şi ale
turbinei cu ax vertical cu pale drepte şi curbe tip Darrieus.

Componentele principale ale turbinei eoliene cu ax orizontal

● Turbina eoliană cu ax orizontal (fig. 10.6) [6] este compusă din următoarele
componente: turnul 1, pala 2, rotorul 3, arborele principal 4, axul 5, nacela 6, deriva 7,
transmisia 8 şi butucul 9.
● Stâlpul sau turnul turbinei are funcţia principală de a susţine agregatul propriu-
zis. Înălţimea turnului va fi astfel aleasă încât să pună agregatul eolian la o cotă la care
efectul obstacolelor să fie cât mai mic, iar viteza vântului din stratul limită atmosferic cât
155 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

mai mare posibil. La determinarea înălţimii turnului intervin şi considerente de ordin

economic.

Fig. 10.6. Principalele

componente ale unei turbine cu
ax orizontal.

● Casa maşinilor sau nacela este un spaţiu destinat să adăpostească aparatura de

comandă şi control, diversele mecanisme, utilajele de ridicare şi, în principal, reprezintă
suportul turbinei propriu-zise. Forma acesteia trebuie să fie aerodinamică, pentru ca
forţele ce apar să fie cât mai mici. Structura casei maşinilor trebuie să asigure rezistenţa
maximă şi o greutate cât mai redusă. În figura 10.7 se prezintă două tipuri de nacele ale
unor turbine eoliene cu ax orizontal cu rotor tip elice [6].
● Lagărul şi mecanismul de orientare este ansamblul care susţine şi permite
orientarea casei maşinilor şi a rotorului turbinei pe direcţia vântului. Lagărul poate fi
soluţionat prin rulmenţi. Rulmentul preia toate solicitările ce apar în nodul articulaţiei
dintre stâlp şi casa maşinilor. Pentru a orienta agregatul în direcţia vântului acesta este
prevăzut şi cu un mecanism de rotire.
● Rotorul este partea maşinii care captează şi converteşte energia vântului. Rotorul
este compus din butuc, pale, arbore, palier cu lagăre şi, mecanism de reglare a palelor.
● Transmisia mecanică este ansamblul care amplifică turaţia la valoarea cerută de
maşina antrenată (generator electric, pompă, compresor, convertor de căldură etc.).
Această transmisie include cuplaje de siguranţă, o frână de protecţie care intervine în caz
de avarie şi care blochează rotorul.
Componentele principale ale turbinei eoliene cu ax vertical tip DARRIEUS
● În figura 10.8 sunt prezentate două modele de turbine eoliene cu ax vertical tip
Darrieus, respectiv cu pale drepte (fig. 10.8,a) şi cu pale curbe (fig. 10.8,b).
Componentele principale au aceeaşi semnificaţie ca cele din figura 10.7, cu excepţia
cablurilor de ancorare 10 la tipul de turbină cu pale curbe. Turbina eoliană cu ax vertical
este caracterizată în primul rând prin faptul că are posibilitatea de a funcţiona indiferent
de direcţia vântului, eliminând necesitatea unui mecanism de orientare [6].
 10. Energia eoliană offshore 156

Fig. 10.7. Două tipuri de nacele pentru turbinele eoliene cu

ax orizontal, cu rotor tip elice

● Componentele principale ale unei asemenea turbine sunt prezentate în continuare.

● Stâlpul sau turnul turbinei are funcţia de a susţine rotorul turbinei şi
mecanismele de multiplicare a turaţiei, frânele şi, în anumite cazuri, la turbinele mari,
camera de comandă. Acest ansamblu se poate realiza din beton sau din metal.
● Pala este elementul esenţial al turbinei, aceasta extrăgând energia vântului. Palele
pot fi realizate cu tehnologii folosite în industria aeronautică sau cu tehnologii specifice
din construcţia de maşini obişnuită.
● Axul turbinei reprezintă partea centrală a turbinei. Aceasta susţine palele şi se
poate realiza în diferite variante constructive.
● Lagărele turbinei sunt, în general, în număr de două şi anume: lagărul inferior
care suportă sarcina axială, greutatea rotorului şi reacţiunea radială dată de eforturile
aerodinamice şi lagărul superior care preia reacţiunea datorată eforturilor aerodinamice.
157 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Fig. 10.8. Principalele componente ale unei turbine cu ax vertical:

a – cu pale drepte; b – cu pale curbe.

● Rotorul turbinei este constituit din arbore şi pale şi converteşte energia vântului
în energia mecanică.
● Sistemul de transmisie are rolul de a transmite mişcarea de la rotor la
echipamentul de conversie. Acesta este format din două lanţuri cinematice: lanţul
cinematic de turaţie mică care cuprinde elementele dintre rotor şi multiplicator şi lanţul
cinematic de turaţie mare care cuprinde elementele dintre multiplicator şi sistemul de
conversie.
● Sistemul de ancorare constă din cablurile de întindere a rotorului, din
echipamentul de întindere a cablurilor şi din ancore.

10.6. EXEMPLE DE CENTRALE EOLIENE OFFSHORE

● La nivel mondial, în prezent, sunt 1313 proiecte eoliene din 38 de ţări.
● Cele mai importante ferme offshore sunt cele care aparţin de următoarele ţări (în
ordine alfabetică): Belgia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Franţa, Germania, Japonia,
Marea Britanie, Olanda, Statele Unite ale Americii, Suedia, Taiwan
● Alte ţări cu potenţial eolian offshore sunt (în ordine alfabetică): Albania, Australia,
Azerbaijan, Bangladesh, Brazilia, Canada, Croaţia, Estonia, Finlanda, Grecia, India,
Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Maldive, Malta, Norvegia, Polonia, Potugalia, România,
Rusia, Spania, Sri Lanka, Tunisia, Vietnam.
● Centrele de cercetare din domeniul energiei şi mediului investesc sumele alocate
pentru construirea de noi infrastructuri pentru dezvoltarea de turbine eoliene offshore.
● Fondurile sunt destinate pentru turbine de testare, platforme meteorologice,
geamanduri pentru măsurarea caracteristicilor de val şi monitorizarea curenţilor etc.
(fig. 10. 9) [198].
 10. Energia eoliană offshore 158

Fig. 10.9. Măsurătorile necesare pentru staţiile pilot în vederea construiri de ferme
eoliene offshore

● Puterea eoliană instalată offshore a crescut din anul 1996 când era de 4 GW, la 160
GW în anul 2009 (fig. 10.10) [199].

Fig. 10.10. Evoluţia puterii eoliene instalate offshore la nivel mondial,

în perioada 1996 – 2009

● Pentru Europa, în anul 2007, puterea eoliană instalată offshore se prezenta ca în

figura 10.10 [199].
159 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Fig. 10.11. Puterea eoliană totală instalată offshore la nivelul anului 2007
(sursa: EWEA) [195]

● Din totalul celor 25 de ferme eoliene offshore operaţionale, 22 de ferme sunt

amplasate în Europa (fig. 10.12) [201].

Fig. 10.12. Amplasarea fermelor eoliene offshore din Europa

● La nivel mondial, Danemarca este ţara cu cea mai mare experienţă în domeniul
amplasării turbinelor eoliene offshore.
● În anul 1991, Danemarca instalează prima fermă eoliană offshore din lume.
● Capacitatea eoliană offshore maximă este de 868 MW şi va ajunge in anul 2013 la
1268 MW, odată cu darea în folosinţă a fermei Anholt (fig. 10.13) [202].
 10. Energia eoliană offshore 160

Fig. 10.13. Fermele eoliene offshore deţinute de Danemarca

● În tabelul de mai jos sunt prezentate informaţii legate de fermele eoliene offshore
daneze: numărul de turbine, capacitatea nominală a parcului eolian offshore şi anul în care a
fost dat în exploatare parcul eolian.
● Primul parc eolian offshore din lume se află amplasat în Marea Baltică la 1,5…3
km în largul coastei Lolland aproape de Vindeby (fig. 10.14) [198] [249].
● Producţia de energie electrică este de aproximativ de 20 % mai mari decât într-o
zonă de pe uscat.

Fig. 10.14. Parcul eolian offshore Vindeby, Danemarca

161 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Tabel 10.2
Parcurile eoliene offshore care aparţin de Danemarca
(sursa: EWEA)

Numele şi anul Capacitate Număr de Adâncimea Distanţa până la ţărm

Nr.
începerii nominală turbine apei [m]
crt. [km]
exploatări [MW]

1. Vindeby (1991) 5 11 2,5…5 2,5

2.
Tunø Knob
5 10 0,8…4 6
(1995)
3.
Middelgrunden
40 20 5…10 2..3
(2000)
4.
Horns Rev I
160 80 6…14 14…20
(2002)
5. Rønland (2003) 17 8 3 -

6. Nysted (2003) 165 72 6…9 6

7. Samsø (2003) 23 10 11…18 3,5

Frederikshavn 3 3 0,8
8. 7
(2003)
9.
Horns Rev II
209 91 10…18 17
(2009)
Avedøre Holme 3
10 11
(2009/10)
11. Sprogø (2009) 21 7

12. Rødsand II (2010) 207 90 6…9 10

Anholt (2013 –
13. intrare în 400 -
exploatare)
Frederikshavn
14. (viitor parc - 6
eolian)

● Cel mai mare parc eolian offshore din lume se află în Marea Nordului, la
aproximativ 20 de mile în largul coastei Danemarcei, Horns Rev 2, are 91 de turbine
eoliene şi a început activitatea în anul 2002 (fig. 10.15) [204][250].
● Producţia anuală de energie poate să alimenteze peste 200 000 de familii.
 10. Energia eoliană offshore 162

Fig. 10.15. Parcul eolian offshorre Horns Rev 2, Danemarca

● Pentru Marea Britanie s-a realizat o estimare legată de zonele de amplasare a

fermelor eoliene (fig. 10.16) [205] şi de potenţialul eolian pentru fermele eoliene offshore
(fig. 10.17) [206].

Fig. 10.16. Zonele de amplasare a fermelor Fig. 10.17. Harta potenţialului eolian
eoliene offshore care aparţin offshore [W/m2] pentru Marea
de Marea Britanie Britanie
163 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

● Ferma eoliană Thanet, care a intrat în exploatare oficială la 23 septembrie 2010,

este una din cele trei mari ferme eoliene offshore din lume în ceea ce priveşte producţia de
energie electrică alături de Horns Rev 2 (911,03 GWh) şi Rødsand II (833,47 GWh) din
Danemarca, la nivelul anului 2011.
● Această fermă se află în lungul coastei din districtul Thanet, în Kent (fig. 10.18)
[207] [251].

Fig. 10.18. Localizarea fermei eoliene offshore Thanet, Marea Britanie

● Pentru Olanda, cea mai mare fermă eoliană este amplasată în Marea Nordului şi a
fost dată în exploatare în 4 iunie 2008 (fig.10.19) [208] [252].
● Parcul dispune de 60 de turbine eoliene VESTAS 80 de 2 MW.
● Fiecare stâlp are un diametru de 4 m, o înălţime de 50 m şi o greutate de 320 tone.

Fig. 10.19. Ferma eoliană Princess Amalia, Olanda, Marea Nordului

 10. Energia eoliană offshore 164

● Pentru Olanda puterea instalată este de 180 MW (tabelul 10.4) la nivelul anului
2007.

Tabelul 10. 3

Fermele eoliene offshore care aparţin de Marea Britanie

(sursa: EWEA)

Putere Distanţa
Număr de Adâncimea
Numele Amplasarea nominală până la
turbine apei [m]
[MW] ţărm [km]
Barrow 7km de Walney Island 90 30 >15 7km
Beatrice
Beatrice 10 2 >40 -
Oilfield,Moray Firth
Blyth Offshore 1km de BlythHarbour 3,8 2 6 1km
Burbo Bank 5,2km de Crosby 90 25 10 5,2km
Kentish Flats 8,5 km de Whitstable 90 30 5 8,5km
7.5km de Prestatyn &
North Hoyle 60 30 5 … 12 7,5km
Rhyl
3km NE de
Scroby Sands 60 30 2 … 10 3km
GreatYarmouth
Inner Dowsing 5,2km de Ingoldmells 90 27 10 5,2km
Lynn 5,2km de Skegness 97 30 - 5,2km
Ryhl Flats 8km de Abergele 90 25 8 8km
Solway Firth/Robin 9,5km de Maryport şi
90 30 >5 9,5km
Rigg A 8,5km de Rock Cliffe
Solway Firth/Robin 9,5km de Maryport şi
90 30 >5 9,5km
Rigg B 8,5km de Rock Cliffe

● Pentru Suedia, cea mai mare fermă eoliană offshore se află la 10 km în larg şi se
numeşte Lillgrund (fig. 10. 20) [209].
● Parcul deţine 48 de turbine eoliene SIEMENS cu o putere totală de 110 MW şi
asigură energie pentru 60 000 de familii.
● Turbinele din ferma offshore Lillgrund au un diametru al rotorului de 93 m şi o
înălţime de 115 m.
● Suedia mai deţine şi alte ferme eoliene offshore prezentate în (tabelul 10.5).
165 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

Tabel 10.4
Fermele eoliene offshore care aparţin de Olanda
(sursa: EWEA)

Putere Număr Distanţa

Adâncimea
Numele Amplasarea nominală de până la
apei [m]
[MW] turbine ţărm [km]
Egmond aan
Egmond aan Zee 108 36 17…23 8…12
Zee (OWEZ)
Medemblik,
Lely 2 4 7,5 0,75
Ijsselmeer
Irene Vorrink
Dronten, Ijsselmeer 16,8 28 2 0,03
(Dronten)
Princess Amalia Ijmuiden 120 60 19…24 > 23

Fig. 10. 20. Ferma eoliană Princess Lillgrund, Suedia, Marea Nordului

● Germania are în construcţie 4 ferme eoliene offshore care vor fi date în exploatare
până în anul 2015.
● Două dintre aceste ferme eoliene sunt Trianel Borkum West II şi Bard Offshore 1
care au o putere nominală, fiecare, de 400 MW; fiecare fermă are câte 80 de turbine marca
AREVA MULTIBRID M 5000 şi BARD 5.0 şi vor intra în exploatare până la sfârşitul
anului 2015.
● Celelalte 2 ferme sunt Meerwind Süd & Ost şi DanTysk, având o capacitate
nominală fiecare de 288 MW; fiecare fermă are câte 80 de turbine de producţie SIEMENS
3,6-120 şi vor intra în exploatare la sfârşitul anului 2013 şi respectiv 2014.
 10. Energia eoliană offshore 166

Tabel 10.5

Fermele eoliene offshore care aparţin de Suedia

(sursa: EWEA)

Putere
Numele Număr de Adâncimea Distanţa până la
Amplasarea nominală
turbine apei [m] ţărm [km]
[MW]
Bockstigen Gotland 2,8 5 6…8 3

Utgrunden I Kalmarsund 10,5 7 4…10 7

Yttre
Kalmarsund 10,0 5 8…12 4
Stengrund

Lillgrund Malmö 110,0 48 2,5…9 10

Gässlingegrund Vänern 30 10 4…10 4

● Belgia are o fermă eoliană intrată în exploatare la 9 decembrie 2010 în Marea

Nordului la Ostend, regiunea Zeebrugge şi se numeşte Belwind (fig. 10.21) [210].

Fig. 10.21. Ferma eoliană Belwind, Belgia, Marea Nordului

167 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

● Această fermă eoliană offshore deţine 55 de turbine eoliene VESTAS 90-3 MW,
iar puterea nominală este de 330 MW.
● Fiecare turbină are o înălţime de 72 m, iar diametrul rotorului este de 90 m.
● Ferma se află la o distanţă de 46 km faţă de ţărm.
● În România, pe coasta românească a Mării Negre, sunt două amplasamente pentru
ferme eoliene offshore, cu o putere nominală de 330 MW (fig. 10.22) [211].

Fig. 10.22. Amplasarea celor două ferme eoliene offshore pe coasta

românească a Mării Negre

● În întreaga lume au fost lansate proiecte pentru realizarea de turbine plutitoare.

● Primul proiect lansat a fost cel al companiei germane Blue H. în anul 2007, pentru
coasta Italiei, la o adâncime de 113 m.
● În anul 2009 un consorţiu din Norvegia a testat o turbină eoliană cu o putere de 2,3
MW la o adâncime de 200 m.
● Această turbină a generat o energie de aproximativ 10 GWh în perioada noiembrie
2010 – noiembrie 2011.
● În anul 2012, firma Principle Power (USA) a instalat o astfel de turbină la 5 km
de coasta Portugaliei, la acest proiect participând Danemarca şi Portugalia, proiectul
numindu-se WINDFLOAT.
● Alte prototipuri au fost realizate de Norvegia şi Suedia, denumite Sway şi
SeaTwiel.
● În anul 2012, Japonia a realizat un prototip de turbină plutitoare care are o
capacitate de 100 kWh.
● Mai multe proiecte sunt în desfăşurare în SUA, Marea Britanie, Germania, China
şi Franţa.
● Astfel, Franţa a demarat două proiecte importante numite WinFlo şi Nass&Wind,
de a realiza ferme eoliene offshore plutitoare pe coasta Bretaniei, care vor avea o putere
nominală de 2,5MW.
 10. Energia eoliană offshore 168

● Franţa deţine mai multe amplasamente de testare a acestor turbine plutitoare şi

anume: la Groix, care va fi operaţională în anul 2016, pe coasta Atlanticului la Fos-sur-
Mer, care va fi operaţională în anul 2014.
● Producerea de energie eoliană offshore va creşte în următoarele decenii.
● China a început proiecte pilot pentru ferme eoliene cu o putere de 30 GW până în
anul 2020.
● Statele Unite ale Americii are proiecte de dezvoltare a energiei offshore de 10 GW
până în anul 2020.
● Japonia are un proiect de construcţie a unei ferme eoliene offshore în largul coastei
Fukushima, cu o putere de 1GW.
● Marea Nordului prezintă condiţii optime pentru amplasarea fermelor offshore:
adâncime mică şi vânturi puternice. Astfel, fiecare turbină eoliană foloseşte o fundaţie între
15…20 m.
● Coasta de est a Statelor Unite ale Americii are condiţii similare cu cele din Marea
Nordului, în schimb coasta de vest cade abrupt, determinând ca proiectele eoliene offshore
să fie puţin probabile.
● În acest fel, se dezvoltă modele de platforme plutitoare care sunt mult mai
costisitoare şi mai complexe (fig. 10.23) [212].

Fig. 10.23. Amplasarea turbinelor eoliene onshore, offshore şi plutitoare

● Japonia a instalat o turbina eoliană plutitoare de mici dimensiuni în largul insulei

Goto unde apa are 96…99 m adâncime (fig. 10.24) şi foloseşte o turbină de putere 100
kW, fabricată de Fuji Heavy [213] [214].
169 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

● ABS (American Bureau of Shipping) a realizat un studiu tehnic pentru amplasarea

de turbine eoliene plutitoare offshore pentru BSEE (Bureau of Safety and Environmental
Enforcement) pentru a identifica modul în care structurile plutitoare şi de ancorare vor fi
afectate de interacţiunea vântului de putere mare asupra rotorului turbinei, asupra
platformei, asupra sistemelor de ancorare şi asupra cablurilor. În final, se urmăreşte
realizarea unui ghid de proiectare pentru amplasarea de turbine eoliene offshore
plutitoare.

Fig. 10.24. Insula Goto, Marea Chinei de Est

Fig. 10.25. Long Island, Oceanul Atlantic [215] [216]

 10. Energia eoliană offshore 170

Fig. 10.26. Turbine plutitoare offshore cu ax vertical

(Floating-VAWTTM), Texas, SUA [217]

● Guvernul Japoniei are în plan reducerea dependenţei de energia nucleară mai ales
după dezastrul de la Fukushima din anul 2011.
● Astfel că, Agenţia japoneză pentru resurse Naturale şi Energie intenţionează să
construiască cea mai mare fermă eoliană offshore de pe planetă până în anul 2020.
● Acest parc eolian offshore ar fi situat în apropiere de Fukushima şi ar avea 143 de
turbine eoliene pe platforme plutitoare ancorate pe fundul mării şi ar produce până la 1 GW
putere (fig. 10.27) [233].

Fig. 10. 27. Parcul eolian offshore de lângă Fukushima

171 Georgeta Bandoc Geografia resurselor energetice marine

● Pericolul pentru acest parc eolian offshore este legat de tsunami, grupul de lucru
care se ocupă cu proiectarea acestui parc afirmă că toate măsurile de securitate au fost luate
pentru condiţii extreme de producere a unui tsunami.

Fig. 10.28. Tipuri de structuri de susţinere a turbinei eoliene offshore:

monopilă pentru adâncimi mai mici de 30m;
structura tip Jacket pentru adâncimi mai mici de 50 m;
structuri plutitoare pentru adâncimi mari

● În figura 10.28 sunt prezentare tipurile de structuri de susţinere a turbinei eoliene

amplasate offshore, cu adâncimile până la care sunt utilizate aceste structuri şi cu puterile
nominale ale turbinelor eoliene susţinute de aceste tipuri de structuri [217] [218].
● Ecologiştii s-au arătat îngrijoraţi cu privire la impactul potenţial al acestor ferme
asupra mediului marin.
● Astfel, construcţia acestor ferme ar putea dăuna balenelor precum şi asupra altor
animale marine în procesul de migrare; sunt distruse habitate importante de viaţă.
● De asemenea, câmpurile electromagnetice ale cablurilor submarine ar putea avea
impact asupra ecosistemelor marine.