Scena 2

Biroul Directorului. Intră Amalia.

AMALIA (timidă): Bună ziua

DIRECTORUL: Bună ziua.

AMALIA (ușor încurcată): Știți.. a vorbit domnul profesor cu dumneavoastră.. în legătură cu studiul
de caz pentru lucrarea mea de licență.

DIRECTORUL: Da, da, îmi aduc aminte. Parcă zicea ceva de depresie, nu?

AMALIA: Da, lucrarea mea are ca temă depresia ca efect al inadaptării în cazul persoanelor tinere.

DIRECTORUL: Mi-a spus ceva profesorul. De altfel, cam în fiecare an trimite pe cineva să facă aici
studiul de caz. (răsfoiește pe birou niște hârtii. Apoi, fără nicio legătură cu ce discutaseră până
atunci) Știi că am fost colegi?

AMALIA: Mi-am închipuit. Are o părere foarte bună despre dumneavoastră.

DIRECTORUL (o privește fix): Nu știu dacă vrei să fii amabilă, sau pur și simplu nu ai vorbit prea multe
cu profesorul tău despre mine. Cert este că tocmai ai spus un neadevăr, ca să nu zic o minciună.

AMALIA (vrea să spună ceva, dar se răzgândește)

DIRECTORUL: Adevărul este că ne detestăm cordial. Nici în facultate nu ne înțelegeam. Ne certam

frecvent, iar după aceea, fiecare ne-am văzut de drumurile noastre. El a ales cariera universitară, iar
eu am decis să fac meseria pentru care învățasem atâta în facultate. Eu cred despre el că habar nu
are de practică și că toate cărțile pe care le-a scris sunt bazate pe munca celor ca mine. Iar el crede
despre mine că am eșuat în spitalul ăsta, unde m-am plafonat. Știi care e culmea? Și eu și el avem
dreptate, sau dacă vrei, nici eu, nici el.

AMALIA: Și atunci, de ce m-a trimis la dumneavoastră. Și mai ales, de ce era sigur că o să mă ajutați?

DIRECTORUL: Pentru că suntem prieteni.

AMALIA: O prietenie cam ciudată.

DIRECTORUL: Sunt multe feluri de prietenii. Inclusiv din acestea ciudate, cum le spui tu. Cerându-mi
să îi ajut studenții, el recunoaște importanța muncii mele, ceea ce, de ce să mint, îmi dă un anume
sens și mă face să mă simt mai puțin plafonat decât sunt.

AMALIA: Înțeleg.

DIRECTORUL: Nu te amăgi, nu înțelegi. Ești prea tânără pentru asta. O să înțelegi dar peste 20 de ani
când te vei sătura de meseria asta.

AMALIA (capătă puțin curaj): Poate o să vi se pară că sunt arogantă, dar eu m-am jurat că nu mă voi
plictisi de meseria pe care o voi face.
DIRECTORUL: Nu te consider arogantă. Chiar e foarte bine că ți-ai propus asta. Aș vrea să te întâlnesc
nu peste 20, ci peste 5 ani. Dar să lăsăm asta. Uite... (îi întinde niște foi). Cred că ăsta este un caz
perfect pentru tine.

AMALIA ia foile și începe să le răsfoiască în timp ce DIRECTORUL vorbește

DIRECTORUL: Tânără, 19 de ani, tentativă de sinucidere prin ingerare de barbiturice. A fost victima
unei campanii de bulliyng după ce un idiot a postat pozele pe care ea i le trimisese. A venit aici acum
6 luni, la puțin timp după ce fusese salvată în extremis. Era aproape catatonică. Aici ai tratamenul pe
care i l-am prescris. (îi întinde AMALIEI altă pagină)

AMALIA citește

DIRECTORUL: După cum vezi, este cazul ideal pentru ceea ce vrei tu.

AMALIA: Dar sunteți sigur că ea dorește să fac studiul? Știți.. este o condiție esențială..

DIRECTORUL (o întrerupe, jumătate amuzat, jumătate iritat): Uite, că nu mă așteptam să îmi dai lecții
de etică. Dacă vrei cazul bine, dacă nu, du-te la profesor și spune-i că nu vrei. (întinde mâna după
hârtii)

AMALIA (ezita putin, apoi păstrează foile)

DIRECTORUL (ironic): Mă gândeam eu. O să te conducă cineva în camera unde vei lua interviul.