Cinci minute de glorie, de Andreea Chindriş

PERSONAJE:

Monica Papură

Gelu Morar

Angela Boancă

Eugeniu P.

Bărbatul

Soţul Monicăi

Prietenul Angelei

Băiatul

Tipul

Dealer-ul

Tatăl lui Gelu (ultimii şase pot fi jucaţi de acelaşi actor)

1.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani se află în sală înainte de intrarea publicului. Când acesta s-a aşezat, el
spune:

BĂRBATUL: Începem?

Trage cortina. Rămâne să privească dintr-un colţ, cu o atitudine degajată şi interesată. Pe tot parcursul
spectacolului, când nu vorbeşte se află într-un colţ al scenei.

Pe scenă, pe scaune, se află un tânăr, o tânără, o doamnă de 50 de ani, şi un domn.

Sală de aşteptare.

Fata are un aer boem, eşarfă, fustă lungă, privire de visătoare. Din când în când oftează. Are un caiet
mare în braţe.

Băiatul are un sacou maro, pantaloni crem, fular, ochelari, un bloc de desen, creioane în buzunare.

Doamna are un covoraş mic, răsucit.

Domnul e la costum, are o ţinută respectabilă.

Se foiesc. După un timp, doamna începe să se mişte pe scaun, îşi ridică un picior, apoi altul, apoi face
exerciţii pentru gât. Băiatul şi domnul o privesc. Fata nu-i priveşte. Apoi, doamna se ridică, desface
covoraşul, care e roşu, şi începe să facă ceea ce ar fi ceva între exerciţii de echilibru şi dans, dar foarte
prost, îşi pirde mereu echilibrul. Va continua pe parcursul discuţiei.
GELU: Ce face? Ne arată cât e ea de talentată?

ANGELA: Of, nu ştiu, nu văd nimic. Spre înaltul cerului eu...

GELU (râde): Termină cu prostiile, suntem într-o sală de aşteptare. Care cer? Dacă era cer eu acum
pictam.

ANGELA (ca ieşită din transă): Hai, du-te dracu, pictezi?

GELU: Da, şi sunt un tânăr talent...da ea...Parcă aşa era nu? „Căutăm tinere talente pe care să le susţinem
şi promovăm în această perioadă de criză mondială”.

ANGELA: Ce om bun, îţi dai seama? Să ne ajute el să devenim celebrii, mai ales acum, când lumea deja
nu mai citeşte, ca să nu zic că nu mai scrie. Sau se scrie, da’ prost. Uite, de exemplu...

GELU: Mda, şi nici nu se mai cumpără obiect de artă, sau...da’ ce o face femeia asta aici? Uită-te şi
tu...poate crede că angajează yoghini.

În acest timp, femeia e în poziţie de yoga, scoate un singur sunet, la aceeaşi tonalitate.

ANGELA: Şi domnul de acolo? Oare de ce a venit?

GELU: Cine ştie. Poate vrea să apară-n reclame ca Domnul frumos citind ziarul şi...

ANGELA: Oricum, cred că eu am cele mai mari şanse.

GELU: Poftim?

ANGELA: Păi sunt scriitoare şi poetă...în plus, nici urâtă nu-s, dacă era secţiune de fotomodele candidam
şi acolo. De fapt eram pe stradă si m-a oprit un tip şi...

GELU (râzând): Stoooop! Stop ca nu mai pot!

ANGELA: Termină cu râsul ăsta, habar n-ai că...

GELU: Arată-mi ce poţi.

ANGELA: Ce pot? Adică ce scriu.

GELU: Da, şi apoi cum eşti tu fotomodel...

ANGELA (reintrând în transă): Era o noapte de ianuarie…(citit cu emfaza), viscolul ce venea dinspre…

EUGENIU (începe să râdă): Dinspre ce? Dinspre capul tău gol?

ANGELA: Ce e amuzant, domnule? Asta e literatură adevarată, o să scriu o carte de o să stea în picioare,
o mie de pagini, câte idei am eu...iar oamenii or sa-mi ceară autografe...

EUGENIU: Domnişoară, suntem în secolul 21, nu mai merge cu fraze ca Eminescu, şi sunteţi tânără, ar
trebui să ştiţi asta, unde aţi crescut?

ANGELA: Lângă...

EUGENIU: Da, asta e problema, că aţi crescut „lângă”.

ANGELA: Cum, ce vreţi să ziceţi?

EUGENIU: La modul politicos, aş zice că nu aveţi nici o şansă.

GELU (râzând): Şi că mai bine să te cari acasă.

Amândoi bărbaţii râd.

ANGELA: Misogini! Asa sunteţi. Pot să fac reclamaţie că...

MONICA: Linişte, că-mi stricaţi karma. Atâta energie negativă...

EUGENIU: Ţi-o stricăm şi ce se întâmplă? Nu mai câştigi?

MONICA: Spre deosebire de voi, eu sunt aici nu cu ideea să-i încurc pe ceilalţi.

GELU: E totuşi concurs, de ce să ne prefacem?

MONICA: Pentru că, dacă o să câştigăm cu ură, n-o să avem linişte.

ANGELA: Eu dacă nu ajung mai departe n-o să am. Vreau să pot să spun „ Citeşte-mă, în cartea cutare
spun că...”

EUGENIU: Ce-o fi şi cu ideea asta că oamenii de azi mai citesc?

MONICA: Poate ar trebui mai degrabă să spui că eşti fotomodel. Adică, am ascultat şi eu ce scrii şi...

EUGENIU: Deci nu eraţi atentă la karma dumneavoastră?

Intră Bărbatul.

BĂRBATUL: Bună ziua! Pam-pam. Ia să vedem, pe cine avem aici?

GELU (repede): Bună-ziua, eu sunt Gelu, mă ocup, de fapt sunt artist şi asta-mi schimbă viaţa. Fac o artă
totală. Pasiunea pentru pictură a început la 5 ani, când, observând un apus, mai bine zis simţind un apus,
am vrut sa-l şi pictez...

Bărbatul se uită între timp la fiecare.

BĂRBATUL (râde): Bine, bine, am înţeles. „Artă totală”. Hai să facem aşa. Din moment ce presupune că
vreţi să aveţi un public, ce-ar fi să meargă fiecare, rând pe rând, în faţă ca să se prezinte, în lumina
reflectoarelor, hmm? De asta sunteţi aici, aşa ca...

Angela se ridică prima, repede, apoi merge legătat, lumina se stinge, reflector pe ea, la fel şi cu ceilalţi)

ANGELA: Sunt Angela. Am venit să vă prezint ce scriu, dar mi s-a spus că aş fi bună şi ca fotomodel...(se
uită la Bărbat cu subînţles). Sunt o fire romantică, sensibilă, şi frumoasă. Fire frumoasă adică, nu vreau să
spun că eu...deşi...(râde).

BĂRBATUL: Mulţumesc, cred că o să păstrăm partea cu fotomodel. Dumneavoastră, doamnă?

MONICA: Monica Papură. Dansatoare şi pot să ghicesc aura oamenilor. De exemplu, tu, pot să vă zic
aşa...?
BARBATUL (dă din umeri).

MONICA: Aveţi o aură verde broască râioasă.

Toţi râd.

EUGENIU: E nebună. Asta fac eu, „văd nebuni”.

Vine în faţă.

EUGENIU: Mă numesc Eugeniu şi sunt actor dar mai ales apar în reclame. De fapt cred că mă
recunoaşteţi din reclame la băuturi, de exemplu, e una...

BARBATUL: Mulţumesc, nu avem voie să facem reclamă, că trebuie să plătim, e de ajuns. Înţeleg că toată
lumea e aici ca să devină vedetă.

Linişte.

BARBATUL: Ntzzz, ntzz nu aşa facem treabă. Avem nevoie de atitudine, de forţă. Ia să vă aud!

Toţi: Daaaa, vedete!

BARBATUL: Aşa, mai tare! Ce vreţi să fiţi?

TOTI: Vedete!
BARBATUL: Bun. Acum câteva sfaturi şi întrebări. În primul rând cei care fumează, să o facă doar în
public. Acasă n-are rost, aşa că vă lăsaţi. Cine fumează?

ANGELA şi GELU spun: Eu.

BARBATUL: Iar cei care nu fumează, adică oamenii respectabili şi care ţin la viaţa lor, să spună că s-au
lăsat.

MONICA: De ce? Da’ nu e ce fac eu, adică eu şi karma mea nu suntem de acord, nu aş face aşa ceva.

BARBATUL: Păstrăm povestea asta cu karma, că...dă bine...da’ trebuie să spui că ai fumat şi acum gata.

EUGENIU: Sau că mulţumită karmei te-ai lăsat.

ANGELA: Mi-ar plăcea să mă fi chemat Karma...

BARBATUL: Iar tu...Gelu? Gelu ai zis?

GELU: Gelu.

BARBATUL: Gelu, tu spui că te droghezi, că te ajută să te cunoşti pe tine.

GELU: Bine, da’...nu pot! Ce-or să zică ai mei?

EUGEN (râzând): Câţi ani ai, băieţică?

GELU: Da’ ce-o să zică vecinii? Or să râdă de ce copil au crescut!

MONICA: Parcă am fi în secolul 16, aşa vorbeşti.

BĂRBATUL: Ba ar fi bine să o faci, ca să ştii ce înseamnă, să nu creadă că vorbeşti prostii.

MONICA: Pe vremea mea, când eram eu studentă...

ANGELA: Pot să-ţi povestesc şi eu!

GELU (afectat): şi tu...Angela...!

BARBATUL: Angela, scoate-l pe Gelu la masă. Şi explică-i cum stă treaba. Fii fată cuminte.

Toţi se ridică.

BARBATUL (Monicăi): Încearca să slăbeşti repede. Altfel copila asta o să câştige...

MONICA: Da’ eu nu concurez ca fotomodel.

BARBATUL (lui Gelu): Încearcă să o ai la degetul mic, ca să o scoţi din concurs, e spre binele tău.

GELU (speriat): Da? Adică eu am şanse? (îi sărută mâna).

Heblu.
2.

O cameră simplă. Gelu se agită. Bate cineva la uşă. Deschide şi intră un tip, fac schimb de bani şi-i dă o
ţigară gata rulată.

GELU: Da’ eu nu mă pricep...!

DEALER-ul: Sssssst! Putem fi ascultaţi, taci din gură!

Dealerul iese, Gelu aprinde ţigara, tuşeşte.

GELU: Cine dracu’ m-a pus să încerc asta?

Fumează agitat, tuşeşte. Se aşează în fotoliu. Sună telefonul. Se sperie, respiră repede.

GELU (ridică speriat receptorul): Aloooooo?

VOCEA MAMEI: Şi, ce mai faci tu, drăguţa lu’ mama?

GELU: Mamă?

VOCEA: Ai fugit? Ţi-am zis să nu fugi! Niciodată nu mă asculţi!

GELU: Mamă, lasă-mă...

VOCEA: Ai 22 de ani şi vorbeşti aşa cu mama ta? Vai, şarpe am crescut la sân nu copil.

GELU (începe să râdă): Şarpe, sunt un şarpe.

Se aşează jos, şi începe să se mişte ca un şarpe.

VOCEA: Gelu? Ce faci? Te simţi bine? A, taică-tău e-n drum spre tine.

Bătaie la uşă.

Gelu închide telefonul. Merge tiptil spre uşă.

TATĂL: Gelu? Deschide.

GELU (cu spatele la uşă, rezemat de ea, chircit jos): Nu sunt acasă.

Râde înfundat.

TATĂL: Ai înnebunit? Deschide uşa, ce or să zică vecinii? Eşti cu o fată?

GELU (voce serioasă): Aţi sunat la Gelu Morar. Vă rog lăsaţi un mesaj după semnalul sonor. Hapciu!
(râde).

TATĂL (păcălit): Bună ziua...Gelu, îţi baţi joc de mine. Sunt şi eu bărbat, dacă e cineva acolo...înţeleg...

GELU: Nu, nu înţelegi. Pleacă, lasă-mă. Nu, da’ chiar nu mă simt bine! (începe să se învârtească în
cameră).

TATĂL: Tocmai de aia, lasă-mă să văd de faci. Îţi pun o compresă pe frunte.

GELU: Nu sunt bine, totul e prea clar! De ce văd aşa...

TATĂL: Pentru că nici eu nici maică-ta nu purtăm ochelari, ce întrebare, doar bunicu-tău...

GELU: Aşa colorat şi fără ceaţă? (îşi întinde mâinile în faţă, se sperie, fuge spre uşă, deschide).

GELU: Uite, de ce am mâinile aşa de lungi? Spune-le să nu se mişte aşa de mult!

TATĂL: Mă, tu ai băut. Mai ai ceva în sticlă că şi eu aş vrea măcar...

GELU: Nu am băut, şi n-o să avem discuţii „ca de la tată la fiu”. Ca de la Tatăl Ceresc la Fiul...sau nu, nu...şi
mai bine: ca de la tatăl cu mielul sau viţelul...şi (cu emfază, ca un titlu de ziar) Fiul risipitor (se pune pe
râs). Trebuie să scriu asta undeva!

TATĂL: Aşa-mi spui tu mie că ai cheltuit toţi banii?

GELU: Nu crezi că floarea asta, muşcata asta e superbă? Uită-te şi tu ce verde. Ce verde! Ce verde! Ce
mov pe partea cealaltă! Ce verde, ce mov, cer verde, cernoziom, cer moz, cer verno...(râde). Repede, nu
mai pot o foaie, trebuie să le scriu.

TATAL: Nu e muşcată, da’ se vede că eşti pictor, numai un ochi de profesionist ar fi văzut...

GELU: Ce e, tată? Am făcut ceva rău? Merit bătăiţă? (râde)

TATAL: Termină, copile. Problema e că eşti prea cuminte şi nu te vedem şi noi cu o fată şi ai şi tu o
vârstă...

GELU: A, pe scurt, vă faceţi grijă să nu-mi placă băieţii?

TATAL: Gelule, ce ai azi?

GELU: Gelule? Cine e ăla? (pune diferit accentul): Gelùle, Gelulé (râde, acelaşi joc cu numele în timp ce
vorbeşte tatăl lui).

TATAL: Ai băut? Ce s-a întâmplat? Te-au drogat la concursul ăla? Ţi-am zis să nu bei din sticle desfăcute şi
pahare servite de alţii.

GELU: Drogat? (râde) Vaaaai, nu!

TATAL: Uite, ţi-ar trebui o fată bună...de ce nu ne prezinţi pe cineva?

GELU: De fapt chiar în momentul ăsta tre’ să ies să mă întâlesc cu o fată.

Gelu îşi ia haina. Iese.

Heblu.

3.

Monica stă lângă masa de călcat, calcă o cămaşă şi între timp sare, sau îşi îndoaie genunchii sau face
fandări şi flexări din când în când. Gâfâie. Tv-ul e pornit. Intră soţul.

SOŢUL: Ce faci, Cuţo?

MONICA: Nu se vede? Calc!

SOŢUL: Nu asta, ce e cu febra asta sportivă? Nu te-am văzut aşa pusă pe fapte mari nici când te agiţi pe
carpeta aia, ca un câine care se învârteşte să facă pipi.

MONICA: Aia este o ARTĂ, dar tu nu înţelegi!

SOŢUL: E, eu nu cred că e nici o artă, nici două, nici şase...Ce ţi-au zis azi la concursul ăla? Că nu mai eşti
chiar aşa de tânără?

MONICA: Nu mi-au zis aşa ceva! Sunt tânără! Am o aură perfect sănătoasă, nu...

SOŢUL: Sănătoasă? La cum mănânci? Ia, azi ce mâncăm?

MONICA: Salată verde, cu ou fiert...

SOŢUL: Aşa, că nu e gata...hai, că mai e...

MONICA: Cărnăciori ardeleneşti.

SOŢUL: Vezi? După asta-mi recunosc eu soţioara.

O îmbrăţişează.
MONICA: Ce faci?

SOŢUL: Îţi arăt ca ţin la tine, ca să-mi găteşti şi mâine!

MONICA: Îmi strici ritmul, dă-te la o parte.

Gâfâie şi mai rău.

SOŢUL: Uite, poate ar trebui să ieşi în spate, pe teren, aerul e curat, aici miroase a mâncare, e gălăgie de
la TV, nu e atmosferă de sport.

Se aşează la masă.

SOŢUL: Hai, vino lângă mine.

Monica vine. Se aşează pe scaun, se ridică, se aşează etc.

SOŢUL: Nu mănânci? Eşti chiar hotărâtă!

MONICA: Da, acum sunt.

SOŢUL: Mi-a arătăt şefu’ fotografii cu el şi tânăra lui soţie. O frumuseţe, tânără şi mai înaltă cu un cap
decât el.

MONICA: Aşa eram şi eu, tu m-ai adus în halul ăsta, de fapt eram o frumuseţe, ce mai dansam, ce mă mai
plăceau băieţii, ce mă mai cereau în căsătorie...îl ţii minte pe ăla...Generalul...cum îi zicea? Mai era şi
folkistul cu chitara, sub geam îmi cânta! Mureau fetele din cămin. Ce-ţi pasă acum, nu? Uite ce ai făcut
din mine.

SOŢUL: Gata, iubirea vieţii mele (o trage de obraji) ştim amândoi că nu e exact aşa. Nu erai chiar singura
Monica din căminul ăla de fete disperate. Eraţi în stare să vă aruncaţi pe fereastră când auzeaţi o chitară
şi vedeaţi o chică.

MONICA: Mai bine decât ce ai fost tu: Un fals rebel, îmbrăcat în jachetă raiat, pantaloni raiat şi...cămaşă
raiat! Dungile erau ca să te ajute să pari slab! Şi sub: maioul alb găurit. Unde erai azi dacă nu eram eu? La
mămica ta acasă, nimeni nu te lua!

Soţul ia ziarul, îl pune lângă el pe masă.

SOŢUL: Ia uite, telefoanele şi noi putem fi urmăriţi, deja e public. Bun, măcar să-i prindă pe drogaţi şi alţi
nebuni. Bună lege, îmi place.

MONICA: Da’...da’ ar fi ca...

Soţul merge să aducă un pahar cu apă. Se preface că il întinde ei, dar îl bea el.

SOŢUL (râzând): Neeeaaaa, da’ aproape l-ai prins.

Merge şi aduce altul. I-l dă ei. Monica îl bea repede.

MONICA: Ziceam că asta nu e ca un fel de Securitate?

SOŢUL: Ba o fi, şi ce dacă, ai avut tu de suferit de pe urma Securităţii?

MONICA: Nu, „noroc” cu tine!

SOŢUL: Sau are micuţa mea gulie ceva de ascuns? (o prinde de guşă). Un cont secret în bancă? Un
amant? (râde) I-auzi, ce glumeţ sunt azi! Un amant!

MONICA: Da’ ce, dragă, ce, e aşa imposibil? Sunt tânără, am carnea tare şi fragedă, uite ce sclipeşte,
parcă fac reclamă la cremă de corp.

SOŢUL: E transpiraţie.

MONICA: Îţi arăt eu ţie- dacă o să câştig concursul ăsta o să fiu faimoasă, o să port o blană şi....şi o să-mi
iau amant, cu 20 de ani mai tânăr. (Începe să facă şi mai multă mişcare, gâfâie rău).

SOŢUL (mănâncă, din când în când o urmăreşte cu ochii): Parcă eşti o bilă care sare, opreşte-te!

MONICA: Ce-ai zis ???

Monica ia farfuria lui de mâncare, o aruncă unde ar fi fereastra.

Ea se opreşte din sărit etc. Soţul rămâne mut.

Heblu.
4.

La Eugeniu acasă. Cântă şi aşează o tavă cu două pahare si o sticlă de băutură. Sună cineva la uşă. Se
aranjează şi apoi merge să deschidă.

BĂIATUL: Bună seara...

EUGENIU: Intră, copile, hai.

Băiatul se aşează, e destul de timid.

EUGENIU: Spune-mi ce mai faci, cum merge şcoala?

BĂIATUL: Păi, aşa şi aşa. Adică am făcut Hamlet, dar eu sunt interesat mai ales să fac reclame la TV şi...să
fiu văzut.

EUGENIU: Te-ai gândit că eu pot să te ajut. Ai dreptate, pentru că eu sunt şi mai celebru decât eram, vezi,
am câştigat un concurs...

BĂIATUL: Vai, mi-a zis mama de el. Deci l-aţi câştigat?

EUGENIU: E, putem spune şi aşa...Vrei ceva de băut?

BĂIATUL: Un ceai...sau suc...

EUGENIU: Deloc tărie? Unde sunt vremurile de altădată când copii beau ca să aibă inspiraţie?

BĂIATUL: Da’ eu n-am nevoie de inspiraţie. Doar de memorie.

EUGENIU: Îmi pare rău, nu am suc şi ciocolată şi bomboane de păcălit copiii (râde).

Între timp Eugeniu bea.

EUGENIU: Când te-am văzut ultima dată erai mic, ia să vedem...(pune mâna pe pieptul lui). E, începem să
creştem, nu? Hehe...Da’ spune-mi, ce mai faci la şcoală? Cum sunt colegele tale şi colegii?
BĂIATUL: Păi, nu-mi plac colegele mele, de fapt cred ca nu e bine să am prietenă colegă.

EUGENIU: Şi nu ai timp în afara orelor să cunoşti fete...Da, înţeleg. Lasă, fetele sunt rele.

BĂIATUL: Aş avea să cunosc, da’ nu pot să spun că-mi place cineva.

EUGENIU (pune mâna pe el): Să-ţi spun ceva! Eu zic că acum e momentul să faci mai mult pentru cariera
ta, nu? Că vrei să ajungi sus, aşa-i?

BĂIATUL: Da, de aceea am venit la dumneavoastră. Aş vrea, de exemplu, să joc azi într-o reclamă, mâine
într-o telenovelă...

EUGENIU: E, da’ asta cere sacrificii, compromisuri, gândeşte-te.

BĂIATUL: Păi da, ştiu, oamenii sunt răi, da’ am venit la dl. Eugeniu pentru că ne cunoaştem de demult.

EUGENIU: Da, de când erai mic. Un mic Lolit! (râde). Sau Lolitus?

BĂIATUL: Asta e un fel de floare în latină?

EUGENIU (râde, apoi serios): Da, o floare, o floare pură, aşa ca tine, şi bine mirositoare...ia să vedem (se
întinde spre el şi îi miroase părul, se apropie un pic). Ia, mai povesteşte, ce-ţi aduci aminte de mine de
atunci?

BĂIATUL: Vorbeaţi aşa de frumos. Aveaţi mulţi prieteni la teatrul acela micuţ. Îmi chiar aduc aminte de
un domn, veneaţi cu el pe la noi, stăteaţi în week-end, vă plimbaţi împreună prin pădure sau cu barca,
veneaţi seara înapoi obosiţi de atâta repetat în natură.
EUGENIU (căzut pe gânduri): Mda, ce vremuri, nu? Eram mai puţini, nu ca azi, dar mai rafinaţi...

BĂIATUL: Actori? Da, cred că erau mai puţini, azi nu ai loc de ei. Pentru că îmi plăcea ce-mi povesteaţi am
dat la actorie. Eraţi un exemplu, un model!

EUGENIU: Asta e! Da! Uite, ce-ar fi ca tu şi eu să fiu puţin mai apropiaţi...eu, maestrul Eugeniu, cel care
apare în reclame la băuturi (dar peste scurt timp plec la Hollywood) şi tu, care de mic mă admiri,
discipolul. Puţin cam ca Socrate şi discipolii lui, ce zici?

BĂIATUL: Ca cine? Nu, eu pe dumneavoastră vă admir, nu pe...

EUGENIU: Asta e...trebuie să fim împreună, ţie ai zis că nu-ţi plac colegele...

BĂIATUL: Colegele, nu fetele în general...

EUGENIU: Gata! Nu-ţi nega pornirile!

BĂIATUL: Nu prea înţeleg despre ce vorbiţi. E târziu, o să plec, mă aşteaptă mama.

EUGENIU (îl opreşte): Focul pasiunii...

BĂIATUL (speriat): La revedere, mai bine data viitoare ne întâlnim într-un restaurant, loc public, ziua, nu
ştiu...

EUGENIU: Mai bine într-o baie publică!

Băiatul iese.

EUGENIU: Parcă ar fi vrut şi el, da’e puţin nehotărât.

Heblu.

5.

Angela şi prietenul ei. Angela se aranjează. Prietenul stă lângă calculator.

PRIETENUL: Iar te aranjezi. Unde pleci?

ANGELA: Mă întâlnesc cu o prietenă.

PRIETENUL: Da? Care?

ANGELA: Ce faci? Mă verifici?

PRIETENUL: Repede, repede, care?

ANGELA: Du-te dracu’!

PRIETENUL: Sunt deja acolo. Tu ieşi, te distrezi şi eu stau în casă întrebându-mă ce o face Angela.

ANGELA: Joacă ceva pe calculator.

PRIETENUL: Bună idee.

Porneşte laptopul.

PRIETENUL: Sau pot să mă uit pe site-uri porno, eh?

ANGELA: Ştiu că nu-ţi plac, aşa că...

Îl pupă.

PRIETENUL: Ştii tu...de azi or să-mi placă!

ANGELA: Sau aranjeză-mi hainele-n dulap, pe culori, sau spală vasele.

PRIETENUL: Aha, şi mai bine (ironic). Cum de nu m-am gândit? Iartă-mă!

ANGELA: Hai, nu exagera...sunt un om sensibil.

PRIETENUL: Daaaaa, cu toţii ştim că scrii şi că eşti mare artistă. Fiecare gest al tău e atât de plin de
semnificaţie, chiar şi a lua un pix în mână sau a clipi.

ANGELA: Nu fi ironic!

PRIETENUL: Nu glumesc. Ia creionul de ochi să te văd, aşa ca şi cum ai fi în faţa unui public.
ANGELA (râde): OK, da să-l iau de jos. (îl aruncă nu foarte departe).

PRIETENUL: Aha, începe, acum îţi iei faţa aia, aia de pregătită, şi de trăitoare, trăieşti, nu-i aşa? Simţi! Vai,
ce mai simţi.

Între timp Angela se îndreaptă cu paşi mari spre creion, dar cu pauze, cu ochii mari.

PRIETENUL: Cât de falsă poţi să fii! Nu mă pot uita, opreşte-te că mi se face rău.

ANGELA (după ce a luat creionul, râde): E greu, trebuie să fii concentrat mereu.

PRIETENUL: Cum începe? „Era o seară de ianuarie...” Şi asta spusă cu vocea afectată. Ia zi, a mers faza cu
„fata sensibilă şi cu alte lumi, care nu vede nimic în jurul ei?”

ANGELA (râde): Pentru asta meriţi un pupic. Nu, n-a mers.

Îl sărută.

PRIETENUL: Ţi-am zis că o să te faci de râs.

ANGELA: Da’ nu m-am făcut. Au văzut în mine un fotomodel. Şi asta-mi place!

PRIETENUL: Aha, ai uitat să-mi zici de asta. Oricum, schimbarea nici nu te deranjează văd: scriitoare-
fotomodel, eh, tot acolo.

ANGELA: De ce nu? Mi se pare că sunt mai celebre fetele alea de pe podium.

Se ridică şi face câţiva paşi zâmbind. La sfârşit râde.

PRIETENUL: Mergi altfel acum, deci fetele alea sunt mai sincere decât toate „trăirile” tale de sensibilă. Aş
vrea să te pot urmări să văd ce faci, să fiu o musculiţă...

ANGELA: Te-aş omorî dacă ai fi musculiţă, deci n-ai vedea nimic.

PRIETENUL: Atunci ar trebui să angajez un detectiv, şi după aia să vină cu camera aia mică să-mi arate, şi
să mă şi filmeze ce reacţie am. Ar fi amuzant: „Angela, vai, ce mi-ai făcut! Eu am avut încredere şi tu...”.
Aşa că spune-mi acum cu cine te întâlneşti?

ANGELA: Ţi-am zis: cu o fostă colegă de liceu.

PRIETENUL: Da’ cred că eşti destul de aranjată pentru asta, te ştie fata şi cu cearcăne...

ANGELA (speriată): Am cearcăne?

PRIETENUL: Glumesc, e bine.

ANGELA: Gata, fug, pupi-pupi.

PRIETENUL: Unde mergeţi? Dacă apar şi eu?

Angela râde. Iese. Nervos, rupe creionul de ochi în două.

PRIETENUL: Na, uite ce fac!

Oftează, începe să aranjeze hainele ei.

Heblu.

6.

Restaurant. Angela e la masă, bate din picior, fumează. Intră fugind şi Gelu.

GELU: Scuze, mii de scuze!

ANGELA: Aha, aşa e azi, băieţii se aranjează mai mult decât fetele.

GELU: Vai, pot să-ţi explic.

ANGELA: Am comadat şi pentru tine un pahar de vin.

GELU: Mersi. Bun, am încercat şi eu!

ANGELA (râde): Vin? Ai încercat şi tu? Bravo!

GELU: Nu, nu...vorbesc despre iarbă!

ANGELA (aplaudă): Yupiiii! Şi? Ceva extraordinar?

GELU: Eram în troleu, şi apare controlorul...da’ mai ciudat e că mi se părea că toţi sunt poliţişti,
transpirasem tot!

ANGELA: Ştiu cum e...zi de controlor.

GELU: Zice „Biletul sau abonamentul” şi gata, aia a fost, a început să-mi bată inima, să mă panichez, nu
găseam abonamentul, uite cum făceam.

Se ridică să-i arate.

GELU: I-am zis „Căutaţi-l, că am prea multe buzunare” (îşi întinde mâinile în lateral, închide ochii). Aşa am
făcut. L-a văzut el, l-a luat, da’ acum i se părea că nu-s eu în fotografie. Zicea că am ochii prea mici în
fotografie, că de ce sunt ciufulit.

ANGELA: Deci eşti încă sub efect. Atunci e-n regulă, nu cred că mai trebuie să-ţi povestesc eu cum e...

GELU: Daaaaa, şi asta mă face să fiu sincer rău de tot. Localul asta e mişto, culorile sunt grozave, faţa de
masă e moale (o mângâie din când în când), iar tu arăţi bine...

ANGELA: Vrei să ştii micul meu secret?

GELU: Da...

ANGELA: Aş vrea să fie camere mereu, peste tot pe unde merg. De fapt, sa fiu sinceră, de multe ori mă
port ca şi cum ar fi. Nu pot fi prinsă pe picior greştit.

GELU: Bun plan, cred că în toate pozele arăţi la fel, serioasă şi cu „privirea aia” de tigroaică turbată care...
Iar eu trebuie să te cuceresc, şi o să fiu celebru.

ANGELA: Ce ai zis? Cum adică „trebuie”? Lucrurile astea vin natural, mai vedem ce se mai întâmplă, mai
cerem un pahar de vin...ne mai cunoaştem...
GELU: A, sigur că da. Nici n-am zis altceva, doar că...deci vrei?

ANGELA: Parcă suntem în clasa a doua: „Vrei să fii prietena mea?”

Râd amândoi.

ANGELA: Cred că am stofă de vedetă, sunt mereu pregătită. Spune şi tu dacă nu. Să-ţi arăt un profil.

Ia o figură serioasă, îşi duce o mână la gât. Îşi ţuguie buzele.

GELU: Aha, bun, acum din faţă.

Acelaşi joc. Scoate pieptul în faţă.

GELU: Mda, văd că pozezi non-stop. Pur şi simplu nu te poţi opri, nu? Nu-i aşa? Uite, până şi buzele le
ţii...

ANGELA: E, ţi-am zis, dacă m-ar vedea oamenii acum, n-ar avea ce să comenteze.

GELU: Aş zice că nu-ţi pare prea rău că ai renunţat la partea cu scrisul. Poate e mai bine până la urmă.
Sau o să ţi se facă dor?

ANGELA: Lasă, că de scris poate să scrie oricine, toate vedetel din orice telenovelă şi emisiunea fac asta,
eu să ajung cineva, apoi să-mi scriu memoriile: Jurnalul Angelei Boancă, fotomodelul de lângă... Trebuie
să recunoşti, aşa ca între noi, că am şanse pentru că sunt...sunt...

AMâNDOI: Perfectă!!! (râd).

Intră un tip. Merge spre Angela.

TIPUL: Păpuşa, ce-ar fi să vii cu mine, hmm? Ce zici?

Angela se preface că nu-l aude. El se apleacă spre ea, pune mâinile pe masă, Gelu e aproape în spatele
lui.

TIPUL: Hai, lasă-l pe piciu’ ăsta care freacă faţa de masă şi... şi vino cu un bărbat.

Angela se uită la Gelu, Gelu se uită în farfurie, freacă faţa de masă, se face mic.

ANGELA: ştii ce, pleacă în momentu’ ăsta dacă nu vrei să scot un cuţit şi să-l bag în tine şi apoi să te trimit
în mă-ta, clar? Vezi gheata asta? Hai, cară-te!

TIPUL: Gata, gata, am înţeles, nu vrei, da’ poţi să fii mai politicoasă totuşi, eu ţi-am făcut o ofertă bună.

Iese.

GELU: Auzi, cu tine vorbea tipul ăla?

Angela se ridică şi îi trage o palmă. Iese.

Heblu.

7.
Toţi. O masă mare, canapele. Bărbatul poartă mănuşi negre. Fiecare are o băutură în mână.

BĂRBATUL: Poate vă întrebaţi ce căutaţi aici? Ei, dragii mei (se plimbă). Asta e camera...sacrificiilor. Poate
că eu, da, eu o să vă ofer o şansă unică de a deveni celebrii în fată lumii. Dar voi? Voi ce-mi daţi mie?

ANGELA: Păi, când o să devenim...

BĂRBATUL: Sssst...Nu...Nu mă interesează după ce-mi daţi. Pentru că dacă nu faceţi acum ceva, înseamnă
că nu vă doriţi cu adevărat asta. Nu? Să vedem, pe rând. În faţă să vină...Angela!

Angela nu se ridică. Bărbatul merge spre ea, îi întinde mâna. Ea nu face nimic. Schimbare de tactică,
devine mai prietenos.

BĂRBATUL: Gata, gata nu vă speriaţi. O să fim prieteni! Hai să facem licitaţie...Cine ce îmi dă?

Linişte.

BĂRBATUL: OK, văd că nu merge aşa.

Iese şi aduce alte băuturi. Îi serveşte.

BĂRBATUL: Să recapitulăm. Gelu, de ce crezi că tu meriţi să câştigi concursul?

GELU (se ridică): Având în vedere că picturile mele sunt cele mai...

BĂRBATUL: Scuze, cele mai? Nu ştii că nu se mai poartă pictura? Suntem în secolul 21, trebuie să fii artist
vizual sau...deloc. Hai, repede, schimbă profilul, că n-ai nici o şansă.

GELU: Da’ ai zis că merit pentru că sensibilitatea mea e atât de...

ANGELA: Eu, eu!

BĂRBATUL: Bravo, în sfârşit un spirit de conducător. Hai, arată-ne, arată-te, fă o piruetă. A, sau şi mai
bine.

ANGELA: Daaaaaaa?

BĂRBATUL: Ce-ar fi să....să spui prima frază a textului tău, în timp ce mergi ca pe...cat walk! Fii o pisicuţă
sexi!

ANGELA: Roar! Era o noapte de ianuarie…(citit cu emfază), viscolul ce venea dinspre…(între timp, joc, se
plimbă cu mâinile în brâu, ca pe catwalk, în timp ce-şi spune începutul romanului).

MONICA (îşi întinde covoraşul, începe să fac exerciţii, în ritmul în care recită Angela).

EUGENIU: Simt ritmul, ia-nu-a-ri-e, e-e-e-e-e-e-e (bate în canapea)

GELU (cântă încet un cuvânt): viscolul, vjjjjjjjjj, uuuuuuuu (alte onomatopee)

Deja avem un fel de muzică, Angela începe să danseze, toţi cresc în viteză.

BĂRBATUL: Aşa, mai multă pasiune, hai, Angela, imaginează-ţi că publicul te priveşte. Ce vrei să le dai în
schimb, spune?
ANGELA: Vă dat tot ce am.

BĂRBATUL: Mai exact, ia spune.

ANGELA (cu mâinile pe corp): Iată ce sunt, luaţi şi voi din mine! Nimeni nu se supără.

BĂRBATUL: Monica, tu? Ce ai de dat?

MONICA: Zece kilograme! Fără număr, de la Monica, zece! (face un ecou al vocii ei).

BĂRBATUL: Zece, bun, da’ eu ce să fac? Săpun?

MONICA: Poftim? Când o să fiu mare, asta o să se...

BĂRBATUL: Aha, mda, sunt convins. Înapoi pe carpetă, ca o căţea cuminte (râde împaciuitor). Ce-mi plac
oamenii cu simţul umorului. Gelu, tu?

GELU: O ureche! Ca idolul meu, Van Gogh! Da, vă rog, tăiaţi-mi o ureche! Dreapta...ba nu, stânga, sau..?
Care era?

BĂRBATUL (spre Eugeniu): Copiii din ziua de azi, au ceva curaj, nu? OK, să aducem...cuţitul şi foarfeca.

Gelu nu pare să audă.

Intră un bărbat în alb, cu o tavă de metal pe care sunt instrumentele.

BĂRBATUL: Bun, Gelu, te rog să fii atent. Avem aici: Domnul Cuţit şi Doamna Foarfecă. Sau domnişoara?

MONICA: Domnişoara.

BĂRBATUL: Bravo, Monica, îmi place de tine. Vedeţi? Ce replică are? Buuuun, şi acum să acţionăm spre
binele, sau, poate, răul, lui Gelu.

GELU: Ce e cu mine?

BĂRBATUL: Eugeniu, fii tu un draguţ şi explică-i!

EUGENIU: Uite, poţi să devii celebru dacă-ţi tai o ureche...

BĂRBATUL: De fapt, eu îi tai o ureche, da’ e-n regulă, continuă...

EUGENIU: Gândeşte-te, o să semeni cu...

BĂRBATUL: Cel mai bine ar fi să-ţi tai urechea şi din fotografii, tot cu foarfeca asta! Cât de potrivit ar fi,
nu?

MONICA: Daaaa, lucrurile se potrivesc de minune! Şi eu vreau să fiu...

BĂRBATUL: Poate mai târziu, nu chiar acum.

ANGELA: Da’ ai zis că nu se mai poartă pictura!

BĂRBATUL: Angela, uneori ma faci să mă întreb dacă chiar eşti atât de inteligentă cum te credeam.
Pictura nu...dar pictorii da! În muzee te duci să-ţi faci fotografie cu lucrările lor, da’ de fapt, ei te
interesează, nu numele tabloului!

MONICA: Aha, deci Gelu ar fi foarte la modă.

BĂRBATUL: Ce grozav cor sunteţi!

GELU: Nu ştiu dacă...

BĂRBATUL: Spune, vrei sau nu sa te placă fetele?

GELU: Vreau, dar...

BĂRBATUL: Gelu, Gelu...credeam că zici că faci artă totală, nu aşa mi-ai zis? Şi atunci de ce foloseşti
cuvântul „dar”?

Se apropie de el, dansând, Angela dansează mai departe.

BĂRBATUL: Ce preţ de nimic pentru faimă şi celebritate. Ia să vedem dacă vrei cu adevărat să faci asta!
Hai, e vorba doar de lob, nu e mare lucru. Lobul drept, da?

GELU: Nu, era stângul! Sau care era? Hei!

Bărbatul taie. Urlă de durere. Îşi duce mâna la urechea dreaptă.

GELU: Nenorocitule, ai zis că mă faci celebru, du-te-n pizda mă-tii!

BĂRBATUL: Nu înjura, luăm amendă!

GELU: Eşti dus, n-ai făcut decât să-mi tai o ureche, să arăt ca un cretin care-l imită pe nebunu’ ăla, unde e
faima şi aplauzele? Ţi-ai bătut joc de noi! Îmi vreau publicul care să mă adore, sau să mă car pur şi simplu
acasă! O să te dau în judecată, o să auzi de mine!

ANGELA (speriată, lângă Gelu): Să mergem la spital. Să mergem. Să cheme cineva Ambulanţa! (se ia cu
mâinile de cap).

Eugeniu scoate telefonul să sune.

BĂRBATUL: Îţi vrei publicul? Da?

GELU (urlând): Da!!!

MONICA: Linişte, corpul se vindecă în linişte. Trebuie să-ţi mănâci lobul, ca să nu facă cineva farmece pe
el! Înghite-l acum cât e cald, repede, înghite-l!!!

GELU: Sunteţi toţi nebuni, ce dracu caut aici? Unde e ce mi-ai promis? Vreau să-mi dai ce mi se...

BĂRBATUL: Vrei public? Uite-ţi publicul, ăsta e!

Se aprinde lumina în sală. Gelu şi ceilalţi înmărmuresc. Angela se aranjează repede, îşi ia poza, îşi duce o
mână la gât, îşi ţuguie buzele. Monica îşi ascunde/ suge burta şi obrajii.

BĂRBATUL (are microfon): Iată publicul, vă rog să-i aplaudaţi. ( începe muzica) Gelu, Gelu, hai fă un pas
înainte. Iată, acum pe Monica, Eugeniu şi Angela. Fiecare cu o personalitate puternică şi diferită, aţi putut
să vedeţi, sunt nişte oameni...speciali!
Publicul ar trebui să aplaude. Ei să vină pe rând în faţă, să salute, să dea mâna cu oamenii din public.
Muzică, stroboscop, confetti.

BĂRBATUL (tot la microfon): Acum legea ne permite să vă urmărim oriunde, să ascultăm ce vorbiţi, să
ştim cu cine mergeţi noaptea acasă, şi cum vă petreceţi ziua, câte calorii înghiţiţi, ce mâncaţi, ce gândiţi,
ce probleme aveţi, ce legi încălcaţi, ce orientări aveţi, ce atentate planificaţi. În acest episod de succes şi
plin de surprize am avut: Eugeniu: actorul homosexual, Monica: dansatoarea-soţie frustrată, Angela: fata
scriitoare- fotomodel care-şi minte prietenul, Gelu: pictorul drogat.

Apar doi mascaţi, îl iau pe Gelu, e târât afară de pe scenă. Ceilalţi nu înţeleg, haos.

BĂRBATUL: Vă mulţumesc, o seară plăcută, suntem cu ochii pe voi!!! Poate data viitoare TU vei fi aici,
fără să ştii că eşti urmărit te vei trezi în faţa camerei. Ne vedem săptămâna viitoare.

Zâmbeşte larg. Iese, trimiţând bezele.