C3. Reședințe aristocratice rurale.

Estetica pitorescului, arheologie și relativism istoric

c.1750 - c.1800

Ansambluri reprezentative
* Peisajele pictate ale lui Claude Lorrain și ale lui Nicolas Poussin.
William Kent (pictor devenit arhitect), Grădina Chiswick (pentru Lord Burlington),
c. 1730.
William Kent, James Gibbs, Grădina Stowe, Buckinghamshire (pentru Sir Richard
Temple), 1730-40 (Transformări ale grădinii geometrice create de Charles
Bridgeman în 1719-20).
Henry Flitcroft și Henry Hoare, Grădina Stourhead, Wiltshire, 1744-56.
James Stuart, Templu doric, Hagley, Worcestershire, 1758.
Robert Adam, Kedleston Hall și grădinile, Derbyshire, c.1759.
Robert Adam, Syon House, Middlesex, 1760-69.
James Stuart, Templu doric și folii bazate pe turnul vânturilor și pe arcul lui Adrian
din Atena, Shugborough, Stattfordshire, 1760.
Jean-Marie Morel și marchizul de Girardin, Grădina Ermenonville [jardin anglais],
1766-70.
Friedrich Wilhelm Erdmannsdorff și ducele Leopold III de Anhalt-Dessau, Grădina
Wörlitz, 1764-94.
Ange-Jacques Gabriel, Richard Mique, Domeniul reginei, Versailles, c.1770-1789.

Texte-cheie
Estetica pitorescului
Burke, Sir Edmund. A Philosophical Enquiry into the Origin of our Ideas of the Sublime and
the Beautiful. Londra, 1757.
Printre atributele susceptibile de a genera sublimul, Burke include întunericul,
forța, dimensiunile colosale, perspectiva infinitului, pustietatea, vidul. În timp ce
acestea pot fi regăsite ca atare în natură, Burke notează că arta și arhitectura trebuie
să recurgă la artificii specifice pentru a obține efectul sublimului. În viziunea
filosofiei senzației (inaugurată de John Lock la sfârșitul sec. al XVII-lea)
mecanismele prin care arhitectura este semnificativă, se exprimă, pot fi cunoscute
 și controlate: „Obiectele naturii ne afectează prin legile acelei legături întipărite de
către Providență între anumite mișcări și configurații ale corpurilor și sentimentele
pe care le generează în mintea noastră... arhitectura ne afectează prin legile naturii
și prin legile rațiunii.” (Burke, 1757).
Camus de Mézièrs, Nicolas Le. Le génie de l'architecture, ou L'analogie de cet art avec nos
sensations. 1780.
Chambers, William. Dissertation on Oriental Gardening. 1772.
Controversă între preferința pentru inserțiile arhitecturale și epigrafice cu conținut
istoric-literar (pavilioane, ruine artificiale cu inscripții), accesibile ca semnificație
doar unei elite inițiate (Chambers) și refuzul acestor artificii, în favoarea simplei
modelări a terenului și a plantațiilor (Lancelot [Capability] Brown, primul arhitect
peisajer autointitulat ca atare).
Condillac, Abbé Bonnot de. Traité des Sensations. Paris, 1754.
Girardin, Marquis de. La composition des paysages. 1777.
Hogarth, William. An Analysis of Beauty. Londra, 1754.
Morel, Jean-Marie. Théorie des Jardins. Paris, 1776.
Price, Uvedale. An Essay on the Picturesque […] on the Use of Studying Pictures for the
Purpose of Improving Real Landscape. Londra, 1796.
Repton, Humphry. Sketches and Hints on Landscape Gardening. 1794.

Arheologia arhitecturii antice

Laugier, Marc-Antoine. Essai sur l'architecture. Paris: Duchaine, 1753.
Le Roy, Julien David. Les Ruines des plus beaux monuments de la Grèce considérées du
côté de l'histoire et du côté de l'architecture. Paris, 1758.
Piranesi, Giovanni Battista. Della magnificenza ed architettura de’Romani. Roma, 1761.
Stuart, John și Nicholas Revett. The Antiquities of Athens, 4 vol. Londra, 1762-1816.
Winckelmann, Johann Joachim. Geschichte der Kunst des Alterthums, 2 vol. Dresda, 1764.
Wood, Robert și James Dawkins. The Ruins of Palmyra; The Ruins of Balbec. Londra, 1753;
1757.

Noțiuni-cheie
Natura umană și fascinația originilor • naturalul ca și garanție a autenticității • cultul (iluziei)
naturalului de către aristocrația conservatoare ca și expresie alegorică a firescului status-
quo-ului social • sociale empiricism: importanța formativă a experienței (directă -
repetitivă sau indirectă - cumulativă) • filosofia senzației: legătura dintre obiectele fizice
(ex. spații construite sau amenajate) și stările mentale • apariția esteticii: modul în care
percepem lumea prin intermediul simțurilor ca filosofie a artei • mișcarea peisajeră
britanică • pitorescul:
Poetul Alexander Pope și arhitectul John Vanbrugh folosesc termenul la 1719,
urmărind crearea unor peisaje asemenea celor pictate (spre exemplu de Poussin și
Lorrain). La sfârșitul sec. al XVIII-lea, pitorescul era deja considerat o categorie
estetică aparte. Aristocrația britanică conservatoare, proprietară a marilor domenii,
agreează în mod special această ideea a naturii „naturale”, care se vrea analogia
unei societăți bazate pe drept natural, libertate și toleranță (Bergdoll, 2000: 75).
„Grădina peisajeră devine un fel de utopie, în care valorile morale naturale ale
umanității se reintegrează în mediul natural căruia îi aparțin”; se evocă puritatea
originară a Arcadiei antice (Bergdoll, 2000: 75).
sublimul • investigarea mecanismelor de semnificare ale arhitecturii și a posibilității
manipulării acestora • ha-ha – ocultarea limitelor grădinii peisajere engleze prin
aproprierea vizuală a întinderii teritoriului neamenajat ca parte a spațiului amenajat al
grădinii • conștientizarea coexistenței valorilor universale (naturale) și a valorilor istoric-
specifice (conjuncturale) • exploatarea conștientă a determinismul mediului asupra stărilor
mentale.

Bibliografie (selectivă)
Bergdoll, Barry. European Architecture 1750-1890. Oxford: University Press, 2000: 72-85.