Subscribe to DeepL Pro to translate larger documents.

Visit www.DeepL.com/pro for more information.

Școala Doctorală de Filosofie și Științe Socio-Politice Sociologie

IMAGINEA SOCIALĂ A COPILULUI EMIGRANT.

STUDIU REALIZAT ÎN ORAȘUL IAȘI ÎN PERIOADA
2012-2015

REZUMAT

Coordonator
Prof. univ. dr. Nicu GAVRILUȚA

Candidat la doctorat
Alexandru - Stelian GULEI

Iași, 2015
 UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA din IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIO-POLITICE
Școala Doctorală de Filosofie și Științe Socio-Politice Sociologie

IMAGINEA SOCIALĂ A COPILULUI EMIGRANT.

STUDIU REALIZAT ÎN ORAȘUL IAȘI ÎN PERIOADA
2012-2015

REZUMAT

Coordonator
Prof. univ. dr. Nicu GAVRILUȚA

Candidat la doctorat
Alexandru - Stelian GULEI

Iași, 2015
Cuprins

Prefață .......................................................................................................................2
Capitolul I. Imaginea socială și sprijinul social. Valențe teoretice și practice -
din perspectivă sociologică 3 ....................................................................................
1.1 Imagine socială.................................................................................................4
1.2 Sprijin social.....................................................................................................5
Capitolul II. Remigrarea copiilor români ..............................................................6
2.1 Migrația forței de muncă în Europa. Un scurt istoric ......................................6
2.2 Situația copiilor afectați de migrație în România............................................6
2.3 Adaptarea copiilor emigranți ...........................................................................7
Capitolul III. Fundamente teoretice relevante pentru studiul remigrației
copiilor români 9 .......................................................................................................
3.1 Perspective asupra rezilienței copiilor (Șerban Ionescu, Edith Grotberg). 9
3.2 Rolul comunităților în adaptarea copiilor emigranți. Teorii relevante ..........
10
3.2.1 Teoria sistemelor ecologice (Urie Bronfenbrenner) ...............................10
3.2.2 Teoria dezvoltării socio-culturale (Lev Semionovici Vygotsky) 10
3.3 Bilingvism și biculturalism ............................................................................11
3.4 Perspective teoretice ale dezavantajelor cumulative ......................................11
3.5 Paradigma securității umane sau despre legătura dintre bunăstarea/securitatea
individului și cea a comunității sau a societății...................................................
11
Capitolul IV. Metodologia de cercetare sociologică a imaginii sociale a copiilor
emigranți din comunitatea din Iași.......................................................................
12
Obiective specifice ...............................................................................................13
Ipoteză de lucru ....................................................................................................13
Capitolul V. Rezultatul cercetării sociologice.......................................................13
Capitolul VI. Concluzii și recomandări din perspectivă sociologică
..................................................................................................................................14
6.1 Concluziile cercetării sociologice ..................................................................14
6.2 Premisele readaptării copiilor emigranți în comunitatea din Iași ..................
20
6.3 Recomandări pentru activarea suportului comunitar în vederea creșterii
adaptabilității copiilor emigranți din Iași ............................................................
25
Bibliografie selectivă ...............................................................................................27

1
Prefață

Teza intitulată "Imaginea socială a copilului emigrant. Studiu realizat în

orașul Iași în perioada 2012-2015" abordează un subiect de mare actualitate, cel al
consecințelor negative ale migrației de muncă asupra familiei, concentrându-se în
special pe opțiunile pe care le au cei care apelează la această modalitate de
asigurare a bunăstării lor pentru reducerea consecințelor negative.
În teză vom analiza situația copiilor emigranți, care se întorc în țara de
origine sau, în cazul celor născuți în străinătate, în țara d e origine a părinților lor.
Vom încerca să explicăm de ce această soluție de a căuta refugiu "acasă" nu este
lipsită de pericole semnificative pentru dezvoltarea copiilor. Vom analiza conceptul
de "imagine socială" și modul în care acesta influențează (re)adaptarea copiilor
remigranți din perspectiva dezvoltării rezilienței individuale, familiale și
comunitare. Vom arăta că "suportul social" este important pentru protecția copiilor,
dar, la fel de important, pentru protecția comunităților în care aceștia se întorc,
creând astfel o legătură între problema remigrației și cea a securității umane.
Pentru a plasa subiectul într-un plan practic, teza își propune să producă o
analiză a imaginii sociale a copiilor emigranți prin intermediul unei cercetări
desfășurate în comunitatea din Iași. Studiul analizează imaginea acestor copii (pe
scara pozitiv-negativ, dar și în profunzime), realizând o corelație între gradul de
familiarizare cu situația copiilor remigranți și disponibilitatea locuitorilor orașului
Iași de a oferi sprijin, atât direct, în calitate de cetățeni, cât și prin intermediul
instituțiilor comunitare.

Migrația pentru muncă - un fenomen pozitiv cu efecte negative

Societatea actuală este dominată de preocuparea pentru identificarea
oportunităților de asigurare a bunăstării, atât la nivel macro (preocuparea statelor
sau a uniunilor de state), cât și la nivel micro (a individului sau a familiei). În
contextul globalizării resurselor și a oportunităților, migrația este considerată de
mulți o strategie eficientă, un răspuns natural, favorizat din punct de vedere
geopolitic și economic și idealizat de indivizi și comunități1 .
Migrația forței de muncă nu este un dat - o simplă formă de adaptare
naturală a societăților. Ea reușește să influențeze politica statelor prin influențarea

1 Sociologul canadian Anthony Richmond face o distincție, în funcție de factorii care conduc la
decizia de migrație, între migrația proactivă și cea reactivă. "În situația de migrație proactivă,
2
indivizii migrează pentru a identifica contexte favorabile în care să reinvestească capitalul pe care îl
dețin, astfel încât să maximizeze beneficiile. În situația de migrație reactivă indivizii migrează
pentru a preveni sau pentru a reduce pierderile care pot apărea în anumite contexte sociale, politice,
economice mai puțin favorabile, respectiv din cauza schimbărilor din mediul lor natural".
(Anthony Richmond 1993, 1994 apud Horvath, Anghel 2009, 24).

3
intențiile, frontierele și chiar identitatea lor, acționând ca un motor al progresului și
ca o amenințare la adresa existenței lor, în același timp.

Copiii emigranți

Pentru a evita efectele negative ale separării asupra copiilor, dar și asupra
familiei, mulți părinți au decis să migreze împreună cu copiii. Considerată o soluție
eficientă de către profesioniști2 , migrația copiilor are totuși limitări în ceea ce
privește asigurarea protecției acestora, deoarece depinde de capacitatea familiei de a
asigura resursele necesare pentru a trăi împreună în străinătate și de capacitatea
familiei și a copiilor de a se adapta la viața în străinătate3 . În consecință, unii dintre
copii se întorc, singuri sau împreună cu părinții lor, în țara de origine.
Studiul "Remigrarea copiilor români - 2008-2012" (Luca et al. 2012) arată
că 20-30% dintre copiii care se întorc în România se confruntă cu "un risc
semnificativ/major de a dezvolta o tulburare specifică din spectrul prosocial:
probleme emoționale, comportamentale, de neatenție sau de relaționare cu semenii
(probleme de readaptare și psihologice care le vor afecta dezvoltarea ulterioară)"
(Luca et al. 2012, 15). În cifre absolute, acest procent este echivalent cu aproximativ
11.000 de copii s-au întors între 2008-2012 și peste 1.300 de copii pe an.
Potrivit studiului citat, copiii emigranți consideră că au primit puțin sprijin
din partea comunității. Este această percepție subiectivă? Este comunitatea
conștientă de dificultățile prin care trec acești copii? Este aceasta interesată,
dispusă să aloce resurse pentru a-i ajuta să se adapteze?

Capitolul I. Imaginea socială și sprijinul social. Valențe teoretice și practice -

din perspectivă sociologică4

Principala dificultate cu care se confruntă copiii emigranți la întoarcerea

acasă este adaptarea la noua realitate, din punct de vedere social, dar și psihologic,
cultural (Luca et al, 2012, p. 15). Capacitatea de adaptare este influențată de
abilitățile pe care acești copii le dețin, dar și de sprijinul pe care îl primesc din
partea familiei, a prietenilor, a membrilor comunității și a instituțiilor acesteia. În

2Luca, Cătălin, Mona Maria Pivniceru, Alexandru Stelian Gulei, Liliana Foca, Mariana Pop, Oana-
Eugenia Amaziliței, Gabriel Acasandrei, Nicoleta Ungurianu, Diana-Andreea Zaharia, Milka-
Nicoleta Rotaru. 2012b. "Metodologie pentru asistența psiho-socială a copiilor migranți". Iași:
Sedcom Libris.
3 Luca, C., Foca, L., Gulei, A-S, "Remigrarea copiilor români - 2008-2012", 2012, p.59

4 Părți din acest capitol au fost folosite pentru articolul "Remigrație, identitate și adaptare" publicat

4
în "Symposion - Cercetări teoretice și aplicative în filosofie și științe sociale", Academia Română -
Filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Ghe. Zane", 2014.

5
La rândul său, sprijinul depinde de imaginea pe care copiii emigranți o au în
comunitatea în care încearcă să se integreze.

1.1 Imagine socială

"Imaginea socială" este un tip de interacțiune între individ și grupul

dominant sau cu comunitatea la care dorește să adere. În cazul copiilor, această
interacțiune este mai puternică, deoarece, potrivit lui Lev. S. Vygotsky,
interacțiunea socială joacă un rol fundamental în procesul de dezvoltare cognitivă a
copilului: "Fiecare funcție în dezvoltarea culturală a copilului apare de două ori:
mai întâi, la nivel social, iar mai târziu, la nivel individual; mai întâi între oameni
(interpsihologic) și mai târziu în interiorul copilului (intrapsihologic) (Vygotsky,
1978, p. 57).
Remigrarea este un proces stresant, iar pentru a face față stresului,
indivizii au nevoie de o interacțiune pozitivă cu mediul social (Măsură și Savidan
2006, p. 1130). Calitatea relațiilor sociale este, de asemenea, importantă, după cum
o dovedește efectul favorabil al relațiilor sociale stabile asupra adaptării la situații
ostile. Invers, o ruptură a relațiilor sociale determină o scădere a imunității sale la
provocările mediilor. Mai mult, un individ izolat, confruntat cu situații stresante,
ratează multe oportunități, în comparație cu un altul care are legături solide cu
mediul.
Mediul la care ne referim în acest capitol este comunitatea, care se
definește prin trei caracteristici importante: dimensiunea geografică (vecinătate,
interacțiuni sociale într-un spațiu dat), dimensiunea comportamentală (acte de
voință, acțiuni practice), dimensiunea identitară (bazată pe criterii teritoriale sau
non-teritoriale - vârstă, sex, etnie, religie etc.) (Gavriluță, 2003, 548-549)5 . Toate
trei sunt relevante în contextul fenomenului migrației, întrucât indivizii t r e c
prin schimbări din punct de vedere geografic, identitar și comportamental.
Conceptul de "imagine socială" este deosebit de relevant în contextul unei
discuții pe tema remigrației, deoarece se referă la "identitatea" individului, la
raportul reciproc dintre acesta și comunitate. Conceptul de "identitate" este prezent
în centrul analizei capacității de adaptare a individului (care simte nevoia de a se
"stabili" cine este pentru a funcționa), dar și atunci când se vorbește despre legătura
dintre individ și mediul căruia îi aparține sau căruia își propune să îi aparțină.
"Identitatea" este, de asemenea, relevantă atunci când se vorbește despre
"reziliența" indivizilor (de exemplu, cine "sunt" copiii remigranți, ce "pot face" și
ce "au"), un concept principal în teză.
"Problemele de identitate individuală și culturală sunt în centrul
dificultăților întâmpinate de adolescentul imigrant, în special de cel care a trăit în
țara de imigrație de la o vârstă fragedă" (Marcelli 2003, pp. 503-509).
6
5Gavriluță, N., 2003, "Comunitate și practică socială" în Tratat de asistență socială, Neamțu G.
(coord.), Polirom, Iași, pp.548-549.

7
 "Imaginea socială" influențează individul și comunitatea. O imagine
socială pozitivă este o situație ideală, deoarece creează premisele pentru "sprijin
social". La polul opus, o "imagine socială" negativă poate fi identificată ca o cauză
majoră de dezvoltare sau de dificultăți de adaptare pentru persoanele care doresc să
se integreze în comunitate - și, ca urmare, ca o cauză a lipsei de "sprijin social". La
fel de dăunătoare poate fi și o "imagine socială" neutră (o atitudine de tipul "nu-mi
pasă/nu mă interesează" sau "nu știu"). "Imaginea socială" poate fi mai profundă
sau mai superficială, în f u n c ț i e d e gradul de familiarizare a mediului cu
specificul situației individului sau a grupului vulnerabil. O "imagine socială"
superficială (un grad mai scăzut de cunoaștere) a situației unui grup vulnerabil
poate fi cauzată de o apariție mai recentă a factorilor de risc, dar și de
marginalizarea grupului particular de indivizi.

1.2 Sprijin social

Unul dintre principalii factori care favorizează adaptarea este "sprijinul

social", care se manifestă cel mai bine atunci când facilitează dezvoltarea abilităților
și competențelor necesare pentru depășirea momentelor și situațiilor dificile, și
anume atunci când dezvoltă reziliența. Sprijinul social (pentru facilitarea reajustării,
pentru dezvoltarea rezilienței și, ca urmare, pentru asigurarea securității umane)
depinde atât de imaginea socială a remigranților în comunitatea în care s-au întors,
cât și de dorința acestora de a se integra (așa cum am arătat anterior).
Imaginea socială influențează răspunsul comunității la nevoia individului
de a primi sprijin, dar și participarea individului la viața și procesele comunității. În
mod ideal - individul și comunitatea au o imagine pozitivă reciprocă - o premisă
pentru cristalizarea suportului social. În mod similar, o imagine socială negativă
poate constitui un factor inhibitor major pentru adaptarea celor care caută să se
integreze în comunitatea respectivă - ca urmare a lipsei de sprijin social sau, în
cazul indivizilor, poate acționa ca un catalizator pentru dezmembrarea comunității,
prin migrarea resurselor umane ale acesteia. Atitudinile individului sunt determinate
de convingerile sale personale, dar și de o rețea interpersonală de comunicări și
contacte (Liu și László 2007, 95); participarea sau prezența unui individ într-o
comunitate este influențată de evaluarea pe care acesta o face cu privire la statutul
social al acesteia. În situația în care individul identifică una mai avantajoasă, el/ea
are opțiunea de a o "înlocui" (Collins 2003 apud Șerban 2013, 464). În consecință,
modul în care individul percepe comunitatea poate determina acțiuni prin care
securitatea acesteia este pusă în pericol. O a treia situație care poate constitui un
factor negativ, care poate amenința, de asemenea, securitatea umană, este imaginea
socială neutră.
Răspunsul pozitiv al comunității (existența sprijinului social) sau, invers,
8
unul negativ (lipsa sprijinului social), poate afecta capacitatea de adaptare a copiilor
emigranți, producând efecte pe termen scurt, mediu și lung. Aceste efecte pot fi
pozitive - având un rol de facilitare a adaptării individului sau un rol formativ al
personalității acestuia, sau negative - fiind

9
distructive, blocând adaptarea individului și afectând, uneori iremediabil, dezvoltarea
sa ulterioară (Luca et al. 2012, pp. 15-16).

Capitolul II. Remigrarea copiilor români

Migrația este un proces stresant, fie că este vorba de adaptarea la o altă

țară sau de întoarcerea în țara de origine (după cum vom arăta în continuare).
Durata și intensitatea stresului determinat de migrație depind de factorii de suport
și de risc implicați, afectând într-o măsură mai mică sau mai mare indivizii
implicați (Mesure&Savidan 2006, p. 1129).

2.1 Migrația forței de muncă în Europa. O scurtă istorie

Migrația forței de muncă nu este un fenomen nou și nici unul românesc.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea țărilor europene au
fost afectate de fluxuri migratorii masive, mai ales spre exterior. În secolul XX,
unele țări europene au devenit destinație, atât pentru migranții din afara
continentului, cât și pentru cei din alte țări europene, ca urmare a creșterii nevoii
postbelice de forță de muncă. Începând cu anii '90, țările din sudul Europei au
devenit țări de primire, în timp ce țările din centrul și estul continentului au devenit
(și încă sunt) țări de origine pentru forța de muncă. Extinderea Uniunii Europene,
prin aderarea, într-o primă etapă, a Ciprului, Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei,
Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei și Sloveniei (în 2004), urmată de
Bulgaria și România (în 2007), a adus o regularizare a migrației forței de muncă,
dar s-a făcut mult mai puțin pentru prevenirea/reducerea efectelor negative asupra
copiilor și familiilor.

2.2 Situația copiilor afectați de migrație în România

Deși migrația românilor nu este recentă, existând înainte de 1989 și mai

ales după Revoluția Română, efectele acesteia asupra copiilor rămași acasă sau
asupra copiilor care au migrat cu părinții lor și s-au întors ulterior în țară au fost
studiate abia în ultimul deceniu. Aceste efecte sunt cele pe care le vom prezenta în
continuare, pe baza principalelor cercetări efectuate pe această temă.

Copiii "Singuri acasă" (copiii rămași în urmă)

Dimensiunea fenomenului a fost evaluată în România prin statistici

oficiale și prin singurul studiu independent care a furnizat estimări pentru intervalul
0-18 ani (UNICEF și Alternative Sociale, 2008). Agenția Națională pentru
Protecția Drepturilor Copilului estimează că numărul copiilor cu unul sau ambii
10
părinți plecați în străinătate variază între 85.000 și 100.000 (conform site-ului
agenției copii.ro). Studiul independent avansează o cifră mult mai mare, de peste
350.000. O altă cercetare independentă, a Fundației SOROS, referitoare la

11
de la școala secundară, estimează numărul copiilor rămași în urmă la peste 175.000
(Toth et al., 2007).

Remigrarea copiilor români6

Pentru a evita efectele negative ale despărțirii asupra copiilor, dar și
asupra întregii familii, mulți părinți au decis să migreze împreună cu copiii lor.
Această alegere are limitele sale, deoarece protecția pe care o oferă depinde de
capacitatea familiei de a asigura resursele necesare pentru a trăi împreună în
străinătate, precum și de capacitatea familiei și a copiilor de a se adapta la țara de
migrație. Uneori, planul nu funcționează și, în consecință, copiii se întorc în țara de
origine, împreună cu părinții lor sau singuri.
În România există un singur studiu care se referă la situația copiilor care s-
au întors în țara de origine după o experiență de migrație - "Remigrarea copiilor
români" 2008-2012" (Luca et al. 2012). Cercetarea oferă o estimare a numărului
total de copii remigranți folosind statisticile oficiale ale Ministerului Educației.
Conform acestor cifre, în perioada 2008- 2012, 21.325 de copii care s-au întors din
Italia și Spania pentru a fi reintegrați în sistemul de învățământ românesc. Pe baza
eșantionului utilizat în studiu, autorii estimează că numărul total de copii remigranți
(inclusiv din alte țări) în perioada în cauză a fost de peste 33.000.

2.3 Adaptarea copiilor emigranți

Adaptarea migranților. Șocul cultural invers

O presupunere care pare rezonabilă este aceea că emigranții nu ar trebui să

aibă dificultăți de adaptare sau că aceste dificultăți ar trebui să fie minore,
neglijabile, deoarece în cazul lor toate elementele culturale ale comunității de
origine, limba, sunt bine cunoscute de către migrant. Această presupunere este
împărtășită atât de comunitate, cât și de migranții înșiși (Gaw, 2000 apud
Mooradian, 2004) În realitate, atunci când individul se întoarce în comunitatea de
origine, mai ales după ce a petrecut o perioadă îndelungată în străinătate (Luca et
al., 2012), descoperă că "acasă" nu mai este același loc bine cunoscut și că familia
și prietenii s-au schimbat. Are loc un "șoc cultural invers", care, potrivit mai multor
studii (Adler, 1981; Storti, 2001; Uehara, 1986), face ca procesul de readaptare să
fie mai dificil decât în cazul "șocului cultural inițial" (pe care îl resimte migrantul la
sosirea într-o țară străină). În ciuda acestui fapt, "șocul cultural invers" este mult
mai puțin abordat decât cel "inițial" (Adler, 1981 apud Mooradian, 2004). Indivizii
care au reușit să se adapteze cu succes la o altă cultură (care au depășit "șocul
cultural inițial" al adaptării la țara de emigrare) au avut cele mai multe

12
6 Copilul emigrant: copilul care s-a întors în România, după ce s-a mutat în altă țară cu părinții săi
emigranți cu scopul de a fi crescut, educat și îngrijit acolo (spre deosebire d e o vizită)(Luca et
al. 2012, 11)

13
dificultăți de adaptare la întoarcerea acasă (Koester, 1984 apud Mooradian, 2004).
"Șocul cultural inversat" (definit ca un set de dificultăți psihologice și
sociale legate de adaptarea la comunitatea de origine după o perioadă de timp
petrecută în străinătate - Uhara, 1986) este cunoscut și sub numele de șoc de
readaptare, reaculturație, reasimilare sau reintegrare (Mooradian, 2004). Se
consideră că readaptarea urmează anumite tipare. Un model utilizat pentru
explicarea procesului de readaptare este cel al lui Gullahorn și Gullahorn (1963),
primul care a studiat "șocul cultural invers" ca parte a procesului de adaptare.

(Re)adaptarea copiilor emigranți

Conform studiului "Remigrarea copiilor români: 2008- 2012", marea

majoritate a copiilor emigranți investigați consideră că s-au readaptat la spațiul
social, educațional și cultural românesc (90%), însă 10% dintre aceștia menționează
probleme de readaptare și reintegrare socială. În mod similar, majoritatea copiilor
remigranți declară că starea lor emoțională generală este una pozitivă, dar pentru
16-17% dintre ei asociază readaptarea cu stări emoționale negative moderate sau
severe (rușine, sfială, teamă, sentiment de abandon și furie).
Studiul mai arată că 20-30% dintre copiii care se întorc în România
prezintă "un risc semnificativ/major de a dezvolta o tulburare specifică din spectrul
prosocial: probleme emoționale, comportamentale, de neatenție sau de relaționare
cu semenii (probleme de readaptare și psihologice care vor afecta dezvoltarea lor
ulterioară)" (Luca et al. 2012, 15).
a. Factorii care facilitează readaptarea
Studiul evidențiază că aproximativ 70-80% dintre copiii emigranți reușesc
să se adapteze la spațiul social, educațional și cultural românesc. Din perspectiva
teoriei rezilienței (Ionescu 2009, Grotberg 1995), percepția copiilor emigranți este
că succesul în ceea ce privește adaptarea lor se datorează în principal "factorilor
individuali (cunoașterea vieții în România, stima de sine ridicată, capacitatea de a
cere ajutor, curajul, capacitatea de a lua decizii, responsabilitatea, norocul), urmați
de factorii familiali (grija și sprijinul din partea familiei, inclusiv a familiei extinse)
și comunitari (colegi, profesori, vecini)" (Luca et al. 2012, 15).
b. Factorii care inhibă reajustarea
În analiza factorilor care au inhibat readaptarea, copiii care au declarat că
nu s-au readaptat au indicat ca responsabili în primul rând factorii individuali
(faptul că s-au obișnuit cu viața în străinătate, că au uitat stilul de viață românesc,
lipsa de încredere în sine, de capacitate de a cere ajutor, de curaj, de capacitate de a
lua decizii), urmați de factorii comunitari (lipsa de sprijin din partea prietenilor,
lipsa de atenție din partea colegilor și a profesorilor) și de cei familiali
(supraîncărcarea cu sarcini, sprijin parental insuficient, absența părinților).
14
 Studiul citat indică faptul că, în aproximativ 30% din cazuri, copiii
participanți la studiu fuseseră deja separați de părinții lor.

15
lucrează în străinătate înainte de emigrare (copiii au trecut deja printr-o perioadă în
care nu au fost îngrijiți de părinți). "În cazul acestor copii se suprapun trei contexte
care pot conține factori care le amenință dezvoltarea, și anume separarea de părinți,
emigrarea și remigrarea".

Capitolul III. Fundamente teoretice relevante pentru studiul remigrației

copiilor români
Următoarele teorii urmăresc să ofere explicații cu privire la factorii de
risc, precum și la factorii care protejează copiii în situații dificile.

3.1 Perspective asupra rezilienței copiilor (Șerban Ionescu, Edith Grotberg)

Există numeroase încercări de definire a conceptului de reziliență, de la

"un succes în ciuda tuturor amenințărilor serioase la adresa adaptării sau
dezvoltării" (Masten 2001, 228) până la "capacitatea de a depăși adversitățile
generate de expunerea la situații de viață cu un grad ridicat de risc" (Greene 2008,
77 apud Luca et al. 2012, 50)
Profesorul Șerban Ionescu7 evidențiază existența unui "acord asupra a cel puțin
două aspecte esențiale: (a) reziliența caracterizează o persoană care a trăit sau
trăiește un eveniment traumatic sau o adversitate cronică și care dovedește o bună
adaptare (care are semnificații diferite în funcție de vârstă sau de contextul socio-
cultural în care trăiește) și
(b) că reziliența este rezultatul unui proces interactiv între o persoană, familia sa și
mediul său" (Ionescu 2011, 3).
Reziliența poate fi naturală - construită pe baza trăsăturilor individuale și
a interacțiunilor intrafamiliale și cu alte persoane din mediul subiectului sau
asistată - dezvoltată cu sprijinul profesioniștilor din domeniul sănătății mintale
(Ionescu 2011, 33). Pe lângă factorii de protecție, care facilitează depășirea situației
dificile, există și factorii de risc, care afectează capacitatea de adaptare a
individului. Edith Grotberg - unul dintre principalii teoreticieni ai conceptului,
definește reziliența ca fiind "capacitatea umană de a rezista, de a depăși și chiar de
a fi întărit de experiența adversității". Totodată, ea menționează că pe lista celor mai
des î n t â l n i t e situații de criză se numără separarea, mutarea familiei sau a
prietenilor, abandonul, repatrierea forțată, situații care se întâlnesc în cazul copiilor
remigranți.
Conceptul sau reziliența se poate referi la situația unui individ, a unei
familii sau a unei comunități. Reziliența comunitară se referă la o anumită zonă
geografică și la grupul social care locuiește în acea zonă (Munteanu și Munteanu
2011, 308). Comunitatea influențează atitudini, comportamente sau comportamente
16
relevante

7 Profesorul Șerban Ionescu propune o definiție proprie a conceptului, folosind trei perspective:
• Capacitatea de a se adapta rapid la o nenorocire sau la o adversitate, de a se redresa din
astfel de situații;
• Rezultat care constă în absența tulburărilor psihice în timpul sau în urma unor situații
cunoscute ca generatoare de astfel de tulburări;
• Procese care implică o interacțiune subiect-mediu și factori de protecție (individ,
familie și mediu) care moderă riscul de adversitate.
(Ionescu 2011, 4)

17
practicile de abordare a diversității de către indivizi și familiile acestora
(delincvență, violență domestică, abandonul copiilor la naștere sau prin separare,
prin plecarea părinților la muncă în străinătate etc.). Comunitatea se manifestă ca
fiind responsabilă și competentă în protecția și dezvoltarea copiilor atunci când
pune la dispoziție factori de protecție (Munteanu și Munteanu 2011, 308): factori
de îngrijire și sprijin, așteptări ridicate, participare. Pe termen scurt, o comunitate
rezilientă reușește să se mobilizeze și să acționeze pentru identificarea, definirea și
abordarea problemelor cu care se confruntă membrii săi. Pe termen lung, ea învață
din experiența adversității și își dezvoltă în continuare capacitatea de reacție.

3.2 Rolul comunităților în adaptarea copiilor emigranți. Teorii relevante

Relevanța următoarelor teorii este dată de importanța unei interacțiuni

pozitive între copii și comunitatea în care încearcă să se integreze, oferind
argumente în favoarea eforturilor care trebuie depuse și a resurselor care trebuie
puse la dispoziție de către instituții și de către membrii comunității.

3.2.1 Teoria sistemelor ecologice (Urie Bronfenbrenner)

Urie Bronfenbrenner susține, prin teoria sistemelor ecologice, că, pentru a

înțelege modul în care se dezvoltă individul, trebuie să se ia în considerare mediul
în care are loc această dezvoltare8 . Potrivit lui Bronfenbrenner, mediul este alcătuit
din cinci subsisteme care susțin și ghidează dezvoltarea: microsistemul (în cazul
copiilor emigranți, caracterul protector și de susținere al microsistemelor ca factor
care facilitează dezvoltarea, în timp ce lipsa de relații care încurajează explorarea
mediului acționează ca factor inhibitor), mezosistemul (conexiunile și procesele
care au loc între două sau mai multe contexte care includ persoana care se
dezvoltă), exosistemul (conexiunile și procesele dintre două sau mai multe
contexte, din care cel puțin unul din care copilul nu face parte, dar care îl
influențează direct), macrosistemul (elementele definitorii ale unei culturi sau
subculturi - stil de viață, credințe, cunoștințe, cunoștințe, valori, resurse, obiceiuri
opțiuni de viață) și cronosistemul (schimbările care au loc în viața unui individ, în
mediul său sau istoric; copiii mai tineri care au emigrat se adaptează mai ușor decât
copiii mai mari)

3.2.2 Teoria dezvoltării socio-culturale (Lev Semionovici Vygotsky)

Teoria dezvoltării socioculturale a lui Vygotsky susține ideea unei

interdependențe între individ și mediul său. Acesta consideră că interacțiunea
socială joacă un rol fundamental în procesul de dezvoltare cognitivă,
18
8Bronfenbrenner, U. (1994). Ecological Models of Human Development (Modele ecologice ale
dezvoltării umane). Lecturi despre dezvoltarea copiilor, Ed. a 2-a., NY: Freeman, pp. 37 - 43

19
pe care o precede: "fiecare funcție legată de dezvoltarea copilului apare de două ori:
mai întâi la nivel social, apoi la nivel individual; mai întâi, între oameni
(interpsihologic) și apoi în interiorul copilului (intrapsihologic). Acest lucru este
valabil în egală măsură pentru atenția voluntară, pentru memoria logică și pentru
formarea conceptelor. Toate funcțiile superioare își au originea ca relații reale între
indivizi" (Vygotsky 1978, apud Kozulin, Gindis, Ageyev & Miller 2003).

3.3 Bilingvism și biculturalism

Așa cum am arătat mai sus, limba și contextul cultural sunt două elemente
extrem de relevante în discuție în ceea ce privește dezvoltarea indivizilor și
capacitatea lor de adaptare. În cazul copiilor emigranți, cei doi termeni trebuie să fie
luați în considerare în raport cu contextul țării de origine, precum ș i c u c e l
al țării de migrație, căpătând o importanță deosebită. În cele două contexte,
"bilingvismul" și "biculturalismul" mai reprezintă bariere (atunci când sunt
percepute ca neajunsuri) sau avantaje (atunci când sunt considerate calități și
valorificate de educatori sau apreciate de grupul de colegi).

3.4 Perspective teoretice ale dezavantajelor cumulative

Am arătat anterior că în cazul copiilor emigranți intră în joc o serie de

factori de protecție și de inhibiție, care pot afecta nu doar adaptarea, ci și
dezvoltarea lor ulterioară (Luca, 2012a, 15). Factorii inhibitori, percepuți ca
neajunsuri sau dezavantaje, au tendința, dacă lipsește o abordare fermă și eficientă,
de a determina o serie de efecte negative sau dezavantaje suplimentare.

3.5 Paradigma securității umane sau despre legătura dintre

bunăstarea/securitatea individului și cea a comunității sau a societății.

Securitatea umană9 este o paradigmă pe baza căreia se analizează și se

abordează insecuritatea este o paradigmă pe baza căreia se analizează și se
abordează amenințările la adresa "libertăților fundamentale"10 , a indivizilor, a
comunităților sau la scară globală. În contextul globalizării, migrația, prin
dimensiunea și efectele sale negative, poate constitui o amenințare la adresa
securității umane chiar și în contexte și forme aparent benigne. În țările de origine
ale lucrătorilor migranți se exprimă tot mai des și mai tare o preocupare cu privire
la "exodul creierelor", la

9 Conceptul a fost introdus în Raportul ONU privind dezvoltarea umană din 1994. O definiție
20
general acceptată a fost creată abia în 2012, cu ocazia Adunării Generale a ONU. Conform
definiției, "securitatea umană este o abordare care ajută statele membre să identifice și să abordeze
provocările generalizate și transversale la adresa supraviețuirii, a mijloacelor de trai și a demnității
populației lor" (Adunarea Generală a ONU 2012, p. 1).
10 Aceste libertăți, pe care statele membre ale ONU s-au angajat să le promoveze și să le respecte

"în mod universal și eficient", sunt descrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

21
plecarea forței de muncă specializată și calificată sau în ceea ce privește plecarea
persoanelor care sunt calificate (sau care, în mod tradițional, au fost implicate) în
îngrijirea bătrânilor și a copiilor rămași în țara de origine ("exodul de îngrijire"). În
consecință, comunitățile sunt afectate de pierderea forței de muncă calificate sau de
lipsa de personal calificat. În cazul copiilor, plecarea părinților la muncă în
străinătate poate determina deficiențe, vulnerabilități sau riscuri care pot afecta
dezvoltarea lor ulterioară. În aceeași situație se pot afla și copiii care migrează
împreună cu părinții lor și care se întorc ulterior în țara de origine. Trebuie să ne
punem întrebarea cu privire la bunăstarea indivizilor și la funcționarea
comunităților de origine, precum și la durabilitatea migrației forței de muncă.
Pentru a aborda amenințările asociate cu efectele negative ale migrației
asupra securității umane, un model eficient de analiză și intervenție poate fi cel
propus de teoria rezilienței.
Un prim argument în favoarea utilizării rezilienței ca model de analiză și
intervenție este cel al contextului în care aceasta este eficientă - situațiile de criză.
Reziliența poate explica și transforma vulnerabilitățile care amenință securitatea
umană în puncte forte. Legătura dintre comunitate și individ este bidirecțională.
Individul își dezvoltă identitatea și crește ca urmare a interacțiunii cu mediul;
bunăstarea sa este strâns legată de cea a comunității în care urmărește să se
integreze. Prin beneficiile pe care le oferă, comunitatea atrage indivizii, iar atunci
când aceasta pune la dispoziție resurse, contribuie la creșterea rezilienței membrilor
săi. În același timp, comunitatea depinde de coerența membrilor săi, de capacitățile
cu care aceștia contribuie și de resursele pe care le aduc. Atunci când coeziunea
internă, solidaritatea lipsește, indivizii pleacă și comunitatea se dezintegrează.

Capitolul IV. Metodologia de cercetare sociologică a imaginii sociale a copiilor

emigranți din comunitatea din Iași

Studiul "Imaginea socială a copiilor emigranți" a fost realizat în perioada

septembrie 2014 - ianuarie 2015 în orașul Iași.
Scopul cercetării a fost acela de a explora imaginea socială a copiilor
emigranți. Pe lângă o analiză a calității acestei imagini pe o scară pozitivă-negativă,
precum și în profunzime, cercetarea a urmărit să realizeze o serie de conexiuni între
nivelul de familiaritate al membrilor comunității cu situația acestor copii - folosind
și interpretările bazate pe cele trei surse de reziliență: cine SUNT copiii remigranți
(caracteristici individuale, s p e c i f i c e situației de remigrație), ce AU acești copii
(resursele/persoanele de sprijin), ce POT FACE acești copii (lucruri pe care le pot
face, pe care le pot pune în mișcare) - și disponibilitatea locuitorilor orașului de a
oferi sprijin pentru facilitarea readaptării copiilor remigranți.
22
Obiective specifice

• Studierea gradului de cunoaștere a comunității de origine (membrii comunității

din Iași - publicul larg) a existenței grupului de copii emigranți și a problemelor
specifice acestui grup.
• Să studieze percepția membrilor comunității cu privire la responsabilitatea față de
protecția copiilor emigranți.
• Explorarea percepției părinților și a copiilor emigranți din orașul Iași cu privire la
modul în care comunitatea sprijină eforturile lor de reintegrare.
Opiniile exprimate cu privire la readaptarea copiilor emigranți l a mediul din
orașul de origine (orașul Iași) au fost analizate comparativ și pe baza criteriului
familiarității cu situația copiilor emigranți. Participanții la studiu au fost etichetați
drept "cunoscători" și "necunoscători". Cei "cunoscători" sunt copiii emigranți,
părinții sau îngrijitorii acestora, precum și alte persoane care au interacționat cu
copiii emigranți și care sunt în măsură să descrie capacitatea de adaptare a acestora.
Cei "necunoscători" sunt persoane care nu au interacționat cu copiii emigranți și
care își exprimă doar opiniile cu privire la capacitatea lor de readaptare.

Ipoteză de lucru

1. Copiii imigranți nu sunt foarte vizibili în comunitate.

2. Locuitorii din Iași cunosc doar superficial situația copiilor strămutați și, în
general, o evaluează în termeni idealiști.
3. Locuitorii din Iași consideră că copiii strămutați nu au probleme de adaptare.
4. Opinia locuitorilor orașului este că copiii imigranților nu au nevoie de sprijin
pentru a-și dezvolta reziliența.
5. Imaginea socială a copiilor emigranți influențează calitatea sprijinului pentru
readaptare oferit de comunitatea de origine. Calitatea imaginii (pozitivă vs.
negativă) și profunzimea cunoștințelor (cunoștințe superficiale vs. cunoștințe
directe) influențează disponibilitatea de a oferi sprijin.
Activitățile și metodele selectate derivă în mod logic din obiectivele de cercetare
definite mai sus. Teza se bazează pe analiza datelor primare, produse în urma
cercetărilor efectuate, precum și pe analiza datelor secundare disponibile din
diferite surse naționale și internaționale. Principalele metode utilizate și cercetarea
desktop, analiza comparativă și sondajul.

Capitolul V. Rezultatul cercetării sociologice

Rezultatele cercetării (prezentate într-o manieră vizuală) pot fi accesate în

formatul complet al tezei.
23
Capitolul VI. Concluzii și recomandări din perspectivă sociologică

6.1 Concluziile cercetării sociologice

A. Nivelul de cunoaștere a fenomenului de remigrație
1. Fenomenul migrației forței de muncă nu este unul nou pentru
locuitorii din Iași, majoritatea participanților la studiu fiind conștienți de faptul că
acesta nu îi implică doar pe adulți, ci și pe copiii acestora. Fenomenul migrației,
inclusiv cel al copiilor, nu mai este considerat excepțional.
2. Mai puțin cunoscut este fenomenul remigrației copiilor, procentul
respondenților care au auzit de copii care se întorc în țară fiind mai mic decât cel al
subiecților care știu despre faptul că unii copii migrează împreună cu părinții sau s-
au născut în străinătate.
3. Unii dintre ei cunosc direct, personal, astfel de situații, ceea ce indică
faptul că respondenții, comunitatea, este destul de bine conectată la realitatea
fenomenului, chiar dacă deocamdată nu sunt direct implicați.
4. Fenomenul de remigrație a copiilor este complet necunoscut
pentru aproximativ o treime dintre participanții la studiu.
5. Procentul celor care nu cunosc/nu au întâlnit niciodată în mod direct
copii emigranți este mai mare (64,41%), aproape dublu, comparativ cu procentul
subiecților "cunoscători" (35,59%). Prin urmare, imaginea pe care o au
majoritatea participanților la studiu nu se bazează pe interacțiunea directă cu
grupul de copii abordat de studiu.
6. Grupa de vârstă cu cel mai înalt grad de familiaritate cu situația
copiilor emigranți este cea de 12-18 ani. Pe ultimul loc, din acest punct de vedere,
se situează grupul de peste 45 de ani, cu un procent de 27,98% subiecți care sunt
"cunoscători".
7. Membrii comunității din Iași care cunosc direct situația copiilor
emigranți sunt mai degrabă femei decât bărbați.
8. Nivelul de educație are o relevanță redusă în ceea ce privește nivelul
de familiaritate cu situația copiilor emigranți.

B. Imaginea copiilor emigranți

1. Imaginea socială a copiilor emigranți nu este influențată de gen.

2. Imaginea socială a copiilor emigranți este influențată de nivelul de
educație, de vârstă și de nivelul de familiaritate cu situația copiilor emigranți.
a. O imagine pozitivă
3. Cei mai mulți dintre locuitorii orașului Iași au o părere "bună" și
"foarte bună" despre copiii strămutați (54,8%).

24
 4. Indiferent de nivelul de cunoaștere a situației copiilor emigranți,
respondenții tind să aibă o imagine pozitivă a acestor copii, o perspectivă care are
atât o bază rațională, cât și emoțională.
5. Un procent semnificativ dintre subiecții care sunt copii de emigranți
sau au copii de emigranți tind să aibă o imagine de sine excelentă (78,13%), procent
care este comparabil cu estimările realizate de Alternative

25
Sociale, care estimează că 70-80% dintre acești copii consideră că nu au avut
dificultăți de adaptare (Luca et al. 2012, 15).
6. O imagine pozitivă în cazul acestor copii au absolvenții de gimnaziu
(65,95%), urmați de absolvenții de liceu (60,19%) și de absolvenții de facultate
(56,31%); cel mai mic procent de participanți la studiu care au o imagine
pozitivă este cel al absolvenților de studii postuniversitare (40%).

b. O imagine negativă
7. Doar un procent foarte mic dintre locuitorii orașului au un
imagine "proastă" sau "foarte proastă" (9,5%).
8. Din punct de vedere al nivelului de educație, cele mai multe persoane
care au indicat o imagine negativă sunt cele cu studii post-universitare (20%).

c. O imagine neutră
9. Un procent semnificativ dintre participanții la studiu au exprimat
o opinie neutră (opinia a 35,8% dintre respondenți este "nici bună, nici rea") -
ceea ce înseamnă că fie nu observă ceva ieșit din comun, fie nu au o opinie pe
această temă, fie nu le pasă de acești copii.
10. În ceea ce-i privește pe acești respondenți, aceștia sunt mai degrabă
"necunoscători" (46,12%), ceea ce vine să susțină o abordare rațională în
proiectarea și implementarea acțiunilor de schimbare a atitudinii față de copiii
emigranți și de determinare a unui comportament protector și suportiv.

d. Calitățile copiilor emigranți

11. Participanții la studiu pot indica cel puțin o calitate a copiilor
emigranți. Cu toate acestea, numărul respondenților care pot indica o a doua sau o a
treia calitate este semnificativ mai mic (mai puțin de jumătate și mai puțin de o
cincime dintre subiecți), ceea ce pare să confirme ipoteza că situația acestor copii
este, în general, foarte puțin sau superficial cunoscută.
12. Remigrația are efecte pozitive asupra copiilor emigranților,
deoarece dezvoltă anumite calități, consideră locuitorii orașului. Principalele
câștiguri ale acestei experiențe sunt: dezvoltarea de noi abilități de viață,
dezvoltarea unor trăsături de caracter pozitive și dobândirea de experiențe de viață
utile.

e. Ce le lipsește copiilor emigranți

13. Ca și în situația analizei calităților copiilor emigranți, în ceea ce
privește neajunsurile asociate acestei experiențe, respondenții demonstrează
un nivel scăzut de cunoștințe. Deși aproape toți respondenții sunt capabili să
26
indice un răspuns, numărul subiecților care pot indica un al doilea sau un al treilea
neajuns este semnificativ mai redus.
14. Principalele neajunsuri identificate de locuitorii din Iași sunt legate
de factorii individuali (aproape trei sferturi din răspunsuri), urmați de factorii
familiali (o cincime din răspunsuri) și de cei comunitari (2,82%).
15. O analiză detaliată a răspunsurilor oferite de participanții la studiu
conturează o imagine a copiilor emigranți care se caracterizează printr-o mare

27
o varietate de deficiențe: lipsa sprijinului pentru readaptare (în general), calitatea
relației cu familia, lipsa sprijinului emoțional, a abilităților necesare pentru
readaptare, slaba stăpânire a limbii române, educația informală, resursele materiale
sau faptul că au uitat stilul de viață românesc.

C. Dificultățile remigrației

a. Percepția dificultăților
1. Aproape trei sferturi dintre cetățenii din Iași sunt conștienți de
faptul că copiii emigranților se confruntă cu dificultăți de adaptare la
întoarcerea acasă, în țara lor sau a părinților (pentru copiii născuți în
străinătate).
2. Respondenții cei mai conștienți de existența acestor probleme sunt cei
care cunosc personal acest tip de copii (76,36%). Este cu adevărat remarcabil faptul
că un procent ridicat (81,25%) dintre cei care cred că la întoarcere copiii emigranți
au dificultăți de adaptare provine din rândurile acestor copii și ale părinților lor.
3. În funcție de grupa de vârstă, cei mai conștienți de problemele de
adaptare ale copiilor emigranți sunt cetățenii din Iași cu vârsta de peste 45 de ani; la
polul opus, cel mai mare procent al celor care consideră că acești copii nu au
probleme de adaptare este reprezentat de cetățenii cu vârste cuprinse între 12 și 19
ani.
4. Nivelul de educație nu are o influență puternică asupra percepției
dificultăților de adaptare.
5. Cei mai conștienți de problemele de adaptare sunt absolvenții de studii
postuniversitare: 90% dintre aceste persoane consideră că dificultățile de adaptare
sunt reale. Cel mai puțin convinși sunt absolvenții de liceu (doar 70% dintre aceștia
cred că problemele de adaptare există).
6. În funcție de sex, cei care consideră că copiii au dificultăți de adaptare
la întoarcerea din străinătate sunt mai degrabă respondenții de sex feminin (cu peste
10% mai mulți decât respondenții de sex masculin).
7. Puțin peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că
responsabili pentru problemele de adaptare ale copiilor emigranți sunt factorii
comunitari, urmați de cei individuali (aproape 40%) și de cei familiali (mai puțin
de zece procente).
8. Un sfert dintre respondenții care consideră că remigrarea poate
avea efecte negative asupra readaptării copiilor nu pot numi cauzele acestei
situații. Doar 40% dintre respondenți pot numi mai mult de o cauză și doar 14,75%
indică o a treia cauză pentru problemele de adaptare ale copiilor emigranți.

28
 b. Opinia cu privire la factorii care inhibă adaptarea/factorii de protecție care
intervin în cazul copiilor emigranți

9. Cauzele problemelor de adaptare ale copiilor emigranți sunt, în

opinia respondenților, schimbarea mediului (adaptarea socială

29
dificultăți, dificultăți de adaptare la stilul de viață românesc), probleme de adaptare
școlară, slaba stăpânire a limbii române, lipsa de sprijin din partea colegilor și lipsa
de sprijin din partea familiei.
10. Marea majoritate a respondenților (mai mult de 80%) care
confirmă că copiii emigranților nu ar trebui să aibă probleme de adaptare
justifică acest lucru prin factori individuali. Respondenții menționează factorii
de protecție - factorii comunitari (7,41%) și, într-o proporție foarte mică, factorii
familiali (2,96%).
11. Doar o treime dintre respondenții care consideră că copiii emigranți
nu ar trebui să aibă dificultăți pot oferi mai multe explicații pentru opinia lor/pot
indica mai mult de un factor de protecție.
c. Opinia despre motivele pentru care copiii emigranți nu ar trebui să aibă
dificultăți:
12. O analiză detaliată a răspunsurilor primite de la cei care consideră că
copiii emigranților nu ar trebui să aibă probleme de (re)adaptare explică motivația
care stă la baza opiniei exprimate după cum urmează: experiența remigrării ajută la
dezvoltarea unei serii de abilități de viață și trăsături pozitive de caracter la acești
copii, ajutându-i să depășească dificultățile. Respondenții mai spun că nu trebuie să
se uite faptul că se întorc într-o țară pe care o cunosc deja bine. Un procent foarte
mic (7,41%) dintre respondenți explică lipsa dificultăților de adaptare prin
simplul fapt că remigrarea nu este un fenomen problematic.

D. Sursele de reziliență ale copiilor emigranți

13. Majoritatea respondenților (84%) consideră că experiența trăită în
străinătate de către copiii emigranților este una valoroasă, care poate fi obținută
doar prin traiul într-o țară străină. Un procent mic de respondenți (11,8%) nu
consideră că migrația este o experiență valoroasă pentru copiii emigranți.
Aproximativ 4% dintre respondenți nu au o opinie cu privire la acest aspect.
14. Opiniile sunt, de asemenea, împărțite în funcție de nivelul de
educație formală al respondenților. Majoritatea (51,8%) consideră că experiența de
migrație nu are neapărat un efect pozitiv asupra performanțelor școlare ale copiilor
emigranți. Aproximativ 26,1% dintre respondenți consideră că această experiență îi
face pe copiii remigranți să aibă rezultate mai bune la școală, iar un procent similar
(21,1%) declară că nu își poate exprima o opinie cu privire la efectele remigrației
asupra performanțelor școlare.
15. 38,6% dintre respondenți consideră că copiii emigranți sunt apreciați
de către profesori. Un procent similar (34,8%) este reprezentat de participanții la
studiu care au o opinie opusă. Acest lucru pare să evidențieze nu numai faptul că
acești copii mai au o problemă de depășit, dar poate fi interpretat și ca un vot
30
negativ pentru cadrele didactice. Puțin mai mult de un sfert dintre respondenți își
exprimă o opinie cu privire la modul în care copiii emigranți sunt apreciați de
profesorii lor.
16. Puțin mai mult de jumătate dintre respondenți (55,4%) consideră
că copiii emigranților au o imagine bună în comunitatea din Iași, în timp ce
aproape

31
o cincime (17%) dintre ei consideră contrariul. Aproximativ 27,5% dintre
respondenți declară că nu știu care este imaginea copiilor emigranți în comunitatea
din Iași.
17. Puțin mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (51,1%)
consideră că, în ciuda dificultăților, copiii emigranților sunt mai fericiți decât
cei care nu au migrat. Acest fapt poate fi explicat prin faptul că migrația este
asociată cu bunăstarea materială (acesta fiind unul dintre principalele motive pentru
care românii migrează), iar bunăstarea materială este o premisă a fericirii (mulți
părinți recunosc că familia are de suferit atunci când ei sunt plecați în străinătate, la
muncă, dar că sacrificiul este necesar pentru a asigura obiectivele de viață ale
familiei). Copiii emigranților au, de obicei, o stare materială mai bună decât cei
care nu au migrat, prin urmare sunt mai fericiți. Aproximativ o treime (31,1%)
dintre respondenți consideră că experiența migrației nu este un factor de influență
care să aibă un impact pozitiv asupra stării de fericire a copiilor emigranți, iar
17,8% dintre respondenți nu pot/nu își exprimă o opinie.
18. Încercările de migrație și remigrație afectează copiii în mod pozitiv
din perspectiva dezvoltării simțului responsabilității, consideră 52,6% dintre
respondenți. Aproape o treime dintre respondenți (28,1%) nu cred că remigrația are
vreo contribuție la dezvoltarea responsabilității în cazul copiilor remigranți, în timp
ce o cincime dintre ei nu își pot exprima o opinie cu privire la acest fapt al
fenomenului analizat.
19. Copiii emigranți sunt capabili să-și facă prieteni, consideră 68,8%
dintre respondenți, în timp ce 13,3% dintre participanții la studiu consideră că
socializarea este un punct slab al copiilor emigranți. Alți 17,8% dintre respondenți
consideră că nu își pot exprima o opinie cu privire la capacitatea copiilor emigranți
de a-și face prieteni.
20. Autonomia/independența reprezintă calități asociate cu dobândirea
unor abilități și a unei experiențe de viață pe care 43,4% dintre respondenți
consideră că copiii emigranți le dețin. Aproape o treime dintre participanții la
studiu consideră că aceste calități nu definesc situația copiilor remigranți; 24,1%
dintre respondenți nu știu dacă acești copii dețin calitățile descrise mai sus.
21. Majoritatea respondenților nu consideră că fetele care se întorc în țara
de origine se adaptează mai ușor decât băieții (40,6%). Un procent semnificativ,
dar mai mic (28,3%) consideră că fetele au mai puține dificultăți de adaptare decât
băieții, în timp ce 31,1% nu își pot exprima o opinie pe această temă.
22. Cei mai mulți respondenți (55,6%) consideră că nu există discriminare
pozitivă în ceea ce privește modul în care profesorii tratează elevii emigranți. Un
procent scăzut (15,5%) consideră că profesorii favorizează copiii remigranți, în

32
timp ce o treime dintre participanții la studiu (28,8%) nu cunosc suficient de bine
situația acestor copii pentru a transmite o opinie.
23. În ceea ce privește reziliența copiilor emigranți - 61,7% dintre
respondenți consideră că aceștia au o rețea de sprijin (persoane, instituții) care se
ocupă de siguranța și îngrijirea lor. Un număr redus de participanți la studiu
(12,5%) consideră că copiii remigranți nu au protecția și îngrijirea pe care le

33
nevoie, în timp ce mai puțin de un sfert dintre respondenți nu își pot exprima o
opinie cu privire la aspectul analizat.
24. Puțin peste jumătate dintre participanții la studiu (54,6%) consideră că
protecția și îngrijirea acestor copii este asigurată de persoane din apropierea lor.
Aproximativ 17,8% consideră că copiii emigranți nu au pe cineva care să îi ajute în
cazul în care apar dificultăți, iar mai mult de un sfert (27,8%) au declarat că nu își
pot exprima o opinie în ceea ce privește existența unor persoane resursă.
25. În ceea ce privește capacitatea copiilor emigranți de a se descurca
singuri, opiniile sunt mai puțin clar separate. Mai puțin de jumătate dintre
respondenți (44,9%) consideră că aceștia sunt autonomi, dar un procent apropiat
(39,8%) este reprezentat de cei care cred contrariul. Cei care nu-și pot exprima o
opinie cu privire la acest aspect sunt mai puțini decât în cazul altor itemi analizați
(doar 15,3%).
26. Majoritatea respondenților (44,9%) consideră că una dintre calitățile
copiilor emigranților este că sunt "mai pregătiți pentru lumea de astăzi". Un procent
ceva mai mic (36,6%) definește grupul celor care nu cred că experiența de migrație
este relevantă pentru nivelul de pregătire, în timp ce 18,5% dintre respondenți nu își
pot exprima o opinie cu privire la acest aspect.
27. În ceea ce privește capacitatea de adaptare a copiilor în funcție de
vârstă, majoritatea respondenților (46,1%) consideră că vârsta înaintată este un
factor pozitiv, în timp ce 33,6% dintre ei consideră că vârsta înaintată nu este un
factor care să faciliteze adaptarea. O cincime dintre respondenți nu știu dacă vârsta
este relevantă.
28. Majoritatea respondenților (aproape jumătate) consideră că copiii
emigranți au capacități, puncte forte personale care contribuie la reziliența lor: o
personalitate plina de temperament, sunt iubitori, empatici, altruiști, mândri de
realizările lor, autonomi și de încredere, plini de speranță și încredere.
29. Aproape 60% dintre respondenți consideră că copiii emigranți au
rețele de sprijin și resurse externe care favorizează reziliența: relații de
încredere, modele, încurajarea de a fi autonomi, acces la servicii care să le
asigure educația, sănătatea, securitatea.
30. Este remarcabil faptul că majoritatea respondenților consideră că
copiii emigranți dețin abilități corespunzătoare diferitelor surse de reziliență
și, cel mai important, din toate cele trei surse, în special din sursa "EU SUNT"
și mai puțin din sursa "EU POT". Analiza din perspectiva teoriei rezilienței, așa
cum a fost propusă de Edith Grotberg, relevă faptul că aproximativ jumătate dintre
locuitorii din Iași consideră că copiii remigranți sunt rezilienți.
31. De asemenea, este remarcabil faptul că aproximativ 20% dintre
aceștia declară că nu cunosc suficient de bine aspectele specifice legate de
34
situația copiilor emigranți pentru a-și exprima o opinie.
32. Majoritatea covârșitoare a subiecților intervievați consideră că această
categorie de copii trebuie ajutată, într-un fel sau altul, să se readapteze la viața din
România, indiferent de gradul de familiaritate cu situația copiilor emigranți, de
sexul, vârsta sau nivelul de educație al acestora.

35
 33. Majoritatea participanților la studiu care consideră că copiii
emigranților ar trebui să fie sprijiniți sunt capabili să descrie cum. Aceștia
menționează sprijinul pentru adaptarea socială și școlară, consilierea psihologică,
sprijinul familial, sprijinul emoțional și pentru învățarea limbii române, precum și
sprijinul financiar. Doar puțin peste 10% dintre participanți nu pot preciza un tip de
sprijin.
34. Cei mai mulți dintre cetățenii din Iași care consideră că este nevoie de
sprijin pentru copiii emigranți consideră, de asemenea, că principalii responsabili
pentru readaptarea copiilor emigranți sunt membrii familiilor acestora. Alte
persoane responsabile sunt colegii/prietenii copiilor emigranți și profesorii acestora.
Doar 1,75% dintre respondenți consideră că responsabilitatea poate reveni
altor persoane - membri ai comunității care nu au neapărat o relație familială
sau profesională cu copiii emigranți - vecini sau alți membri ai comunității. În
același timp, 13,50% dintre participanții la studiu nu pot indica o persoană
responsabilă pentru readaptarea copiilor emigranți.
35. În ceea ce privește responsabilitatea instituțiilor pentru facilitarea
readaptării copiilor emigranți - participanții la studiu care au considerat că
aceștia trebuie ajutați să se readapteze au numit în primul rând școala
(61,68% din răspunsuri), urmată la distanță de serviciile sociale publice
(8,39%) și private (9,98%), de instituțiile publice centrale (stat, guvern),
menționate în 5,90% din răspunsurile primite; 9,98% din răspunsuri se referă la alte
instituții (cabinetul psihologului, unitățile medicale și biserica - un răspuns).

6.2 Premisele readaptării copiilor emigranți în comunitatea din Iași

a. Imaginea socială a copiilor remigranți

Imaginea socială a copiilor emigranți este în general pozitivă, însă doar
puțin peste jumătate dintre participanții la studiu și-au exprimat o astfel de opinie,
în timp ce procentul respondenților care nu au o opinie pe această temă este
semnificativ (35,8%). O opinie "proastă" sau "foarte proastă" este exprimată de un
procent foarte scăzut de locuitori ai orașului (9,5%).
Majoritatea celor care îi cunosc pe copiii imigranților au o opinie pozitivă.
În același timp, marea majoritate (46,12%) a celor care nu cunosc copiii
emigranților sunt indeciși (nu au nici o opinie pozitivă, nici o opinie negativă).
Faptul că mulți dintre respondenții care nu-i cunosc sunt nehotărâți sugerează că
imaginea copiilor este formată în mod rațional. În consecință, se poate spune că
imaginea socială a copilului emigrant depinde de nivelul de cunoaștere a situației
acestora de către membrii comunității și că un nivel ridicat de cunoaștere determină
o imagine pozitivă a copiilor emigranți.
36
 Procentul ridicat de respondenți necunoscători sugerează că sursele
obișnuite de informare nu oferă suficiente date pentru crearea imaginii (situația
copiilor emigranți nu este suficient de bine reflectată în mass-media).

37
 Majoritatea respondenților nehotărâți sunt adulți (grupele de vârstă 19-45
ani și peste 45 de ani, în proporții similare). Din punct de vedere al educației -
absolvenții de școli profesionale și absolvenții de studii postuniversitare reprezintă
principalele grupuri de respondenți indeciși.
Locuitorii orașului care au o imagine superficială în ceea ce privește copiii
emigranților, numărul participanților la studiu care pot indica mai mult decât o
calitate sau un neajuns fiind scăzut; un sfert dintre respondenții care consideră că
remigrația poate avea efecte negative asupra readaptării copiilor emigranți nu pot
indica cauzele unei astfel de situații, iar procentul celor care pot indica cauze este
de asemenea scăzut. Chiar și cei care nu consideră că remigrarea creează probleme
copiilor remigranți, doar o treime dintre ei pot oferi mai mult de o explicație în
sprijinul opiniei exprimate/pot indica un factor de protecție.
Nivelul de familiaritate cu situația copiilor emigranți scade pe măsură ce
crește vârsta respondenților. Cu toate acestea, participanții cei mai conștienți de
problemele de adaptare sunt cei cu vârsta de peste 45 de ani; la celălalt capăt al
spectrului, cel mai mare număr de subiecți care consideră că nu există probleme de
adaptare sunt cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani. Imaginea socială a copiilor
remigranți nu este influențată de vârsta respondenților.
Imaginea socială a copiilor emigranți este influențată de nivelul de
educație al respondenților, dar pe partea pozitivă a scalei. O imagine pozitivă a
copiilor emigranților este mai puțin frecventă în rândul absolvenților de studii
universitare și postuniversitare decât în rândul absolvenților de gimnaziu și liceu.
Destul de remarcabil este procentul scăzut de răspunsuri "Nu știu/Nu
răspund", ceea ce pare să sugereze un nivel semnificativ de interes al respondenților
în ceea ce privește situația copiilor emigranți.
Imaginea copiilor emigranți este excelentă în rândul respondenților care
sunt sau au copii emigranți, într-un procent egal cu estimările studiului realizat de
Asociația Alternative Sociale, care arată că 70-80% dintre acești copii nu au
dificultăți de adaptare (Luca et al. 2012, 15).

b. Sprijin social în comunitatea din Iași

Sprijinul membrilor comunității este important pentru că poate acționa
într-o manieră invizibilă, fiind astfel mai eficient pentru că nu afectează stima de
sine a copiilor (Bolger et al., 2000; Martire, Stephens, Druley, & Wojno, 2002;
Nadler & Fisher, 1986, apud Uchino 2009, 243). În același timp, sprijinul social
este asociat cu percepția nevoilor nerezolvate. Aproape trei sferturi dintre
respondenți sunt conștienți de faptul că, la întoarcerea în țara de origine, copiii
remigranților se confruntă cu dificultăți de adaptare. Cei mai conștienți de aceste

38
dificultăți sunt respondenții care cunosc personal astfel de copii.
Principalele neajunsuri constatate de participanții la studiu sunt legate în
principal de factorii individuali (aproape trei sferturi din răspunsurile primite),
urmați de factorii familiali (o cincime din răspunsuri) și de factorii comunitari
(2,82%). Analiza detaliată a răspunsurilor primite de către participanții la studiu
descrie o imagine a copiilor emigranți caracterizată de o varietate de

39
deficiențe în ceea ce privește: sprijinul pentru readaptare (în general), relația cu
familia, sprijinul emoțional, abilitățile de viață independentă, o bună cunoaștere a
limbii române, educație informală, nevoi materiale sau o bună cunoaștere a stilului
de viață românesc.
Nivelul de educație nu are o influență decisivă asupra dificultăților de
adaptare, deși cei care cred că la întoarcerea acasă copiii emigranților nu ar trebui
să aibă dificultăți de adaptare sunt în principal absolvenți de gimnaziu, școli
profesionale sau licee.
În funcție de sex - respondenții care consideră că emigranții au dificultăți
de adaptare sunt mai degrabă de sex feminin.
Un sfert dintre locuitorii municipiului Iași consideră că remigrarea are
efecte pozitive asupra copiilor emigranți, deoarece experiența le dezvoltă calități
noi. Principalele câștiguri ale experienței de migrație sunt: dezvoltarea de noi
abilități de viață, dezvoltarea unor trăsături de caracter pozitive și a unor experiențe
de viață utile.
Majoritatea respondenților (peste 80%) care consideră că acești copii nu
ar trebui să aibă probleme de adaptare își justifică opțiunea pe baza unor factori
individuali. Un procent redus consideră că absența dificultăților de adaptare se
explică prin simplul fapt că remigrarea nu este un fenomen problematic.
Puțin peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că responsabili
pentru problemele de adaptare ale copiilor emigranți sunt în special factorii
comunitari, urmați de factorii individuali și de familie. Cauzele problemelor de
adaptare sunt, în opinia respondenților, schimbarea mediului (dificultăți de adaptare
socială sau dificultăți legate de adaptarea la stilul de viață românesc), integrarea
școlară, faptul că nu stăpânesc bine limba română, lipsa de sprijin din partea
grupului de colegi și lipsa de sprijin din partea familiei.
Majoritatea covârșitoare a subiecților consideră că această categorie de
copii ar trebui sprijinită pentru a se obișnui cu viața din România; această opinie
este exprimată indiferent de gradul lor de familiaritate cu situația copiilor
emigranți, de sexul, vârsta sau nivelul de educație. Totuși, românii care nu cunosc
copiii emigranți, cei cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani și absolvenții de studii
postuniversitare sunt mai rezervați în ceea ce privește oportunitatea sprijinirii
copiilor emigranți.
Majoritatea locuitorilor din Iași care consideră că acești copii trebuie
sprijiniți sunt capabili să descrie și cum. Aceștia menționează sprijinul pentru
adaptare socială, școlară, psihologică, sprijinul familiei, sprijinul emoțional și
sprijinul pentru învățarea limbii române, precum și sprijinul financiar. Puțin peste
10% dintre participanții la studiu nu pot preciza un tip de sprijin necesar.

40
 Majoritatea participanților la studiu care consideră că copiii emigranți ar
trebui să fie susținuți consideră că persoanele responsabile pentru readaptare sunt
membrii familiilor lor. Doar 1,75% dintre respondenți consideră, în mod
spontan, că responsabilitatea poate aparține altor membri ai comunității care
nu au neapărat o relație familială sau profesională cu acești copii - vecini sau
alți membri ai comunității.

41
 În ceea ce privește responsabilitatea instituțiilor care trebuie să faciliteze
readaptarea copiilor emigranți - participanții la studiu care au considerat că trebuie
ajutați copiii emigranți în vederea readaptării plasează pe primul loc școala, urmată
la distanță de serviciile sociale private și publice (în procente similare), instituțiile
publice centrale (stat, guvern) și alte instituții (cabinetul psihologilor, unități
medicale și biserica). O explicație pentru numărul mare de respondenți care au
numit școala drept principalul catalizator al readaptării copiilor în "detrimentul"
serviciilor sociale poate fi gradul mai mare de familiarizare a locuitorilor orașului
Iași cu rolurile sistemului școlar. Aceștia nu cunosc foarte bine rolul serviciilor
sociale și nu le asociază cu o interacțiune/finalitate pozitivă, astfel că preferă ca
școala să fie mediul în care sunt abordate și rezolvate problemele de adaptare.

c. Sursele de reziliență ale copiilor emigranți

Analiza din perspectiva teoriei rezilienței, așa cum a fost propusă de Edith
Grotberg, arată că aproximativ jumătate dintre respondenți consideră că copiii
emigranți sunt rezilienți. Aceștia dețin abilități corespunzătoare tuturor surselor
rezilienței, în special din sursele "EU AM" și "EU SUNT" mai puțin din sursa "EU
POT".
Interesant este faptul că aproximativ 20% dintre participanții la studiu
declară că nu cunosc suficient de bine aspectele specifice situației copiilor
emigranți pentru a-și exprima opiniile cu privire la itemii analizați.
Majoritatea respondenților (aproape jumătate) consideră că copiii
emigranți au capacități, puncte forte personale care contribuie la reziliența lor: o
personalitate sau un temperament plăcut, sunt iubitori, empatici, altruiști, mândri de
realizările lor, autonomi și de încredere, plini de speranță și încredere.
Aproape 60% dintre respondenți consideră că copiii emigranți dispun de
rețele de sprijin și resurse externe care favorizează reziliența: care favorizează
reziliența: relații de încredere, modele, încurajarea de a fi autonomi, acces la
servicii care să le asigure educația, sănătatea și securitatea.
Aproape jumătate dintre respondenți consideră că, în cazul copiilor
emigranți, aceștia dețin abilități sociale și interpersonale care contribuie la
reziliența lor în fața adversităților asociate cu întoarcerea acasă.

d. Remigrația și securitatea umană

Uniunea Europeană investește bugete importante (peste 80 de miliarde de
euro în perioada 2014-2020) în programe de facilitare a mobilității forței de muncă.
În consecință, migrația familiilor va continua, iar în lipsa unor programe de sprijin,
efectele negative ale acestor măsuri asupra familiilor nu vor înceta să apară.

42
 În Uniunea Europeană sunt deja puse în aplicare măsuri de protecție a
lucrătorilor migranți, în special măsuri de sprijinire a adaptării familiei în țara de
migrație și, în ultimul timp, măsuri care vizează reducerea efectelor negative ale
migrației forței de muncă asupra familiei rămase în țara de origine.

43
origine. Nu există o preocupare specială pentru situația copiilor care se întorc în
țara de origine după o experiență de migrație (deși există studii care documentează
acest fenomen).
În cazul copiilor afectați de migrația părinților, intră în joc o serie de
factori de protecție sau de facilitare a rezilienței, dar și o serie de factori care o
inhibă. Reziliența copiilor afectați de migrație se dezvoltă la nivel individual,
familial sau comunitar. În multe situații, însă, individul (copilul) și familia au
nevoie de sprijinul comunității pentru a-și asigura securitatea. Sprijinul comunității
depinde de imaginea socială pe care o au indivizii (copiii migranți și familiile lor,
în cazul nostru). Lipsa unei preocupări din partea familiei sau a comunității pentru
dezvoltarea rezilienței copiilor remigranți poate adânci adversitatea, favorizând
victimizarea acestora sau transformarea lor în agresori.
Copiii afectați de migrație se confruntă cu o serie de factori de
vulnerabilitate care îi pot transforma fie în victime, fie în agresori: lipsa de
supraveghere din partea părinților, lipsa de confort emoțional, slaba însușire a
normelor etice și morale, nevoia de a ieși în evidență, accesul la bani și bunuri,
influența negativă a anturajului - atunci când grupul de colegi urmărește să
beneficieze de resursele la care copilul are acces sau când copilul dorește să câștige
aprecierea colegilor prin gesturi exagerate, când dorește să reproducă modele
negative (inclusiv cele importate din țara de migrație) sau ca răspuns la etichetare și
marginalizare.
Situația copiilor afectați de migrație este una în care securitatea umană
este în pericol, fie că ne referim la indivizi ca subiecți ai insecurității, fie că ne
referim la ei ca la consumatori de resurse ale comunității sau ca agresori care
afectează coeziunea și bunăstarea acesteia.
Aceasta pune sub semnul întrebării bunăstarea indivizilor și
f u n c ț i o n a r e a comunităților de origine, dar și durabilitatea migrației forței de
muncă, c a motor al progresului economic și social. Lucrătorul migrant este
motivat de faptul că sacrificiul pe care îl face familia (atât părinții care pleacă, cât
și copiii rămași în țară) contribuie la bunăstarea acesteia. Dacă acest sacrificiu
devine insuportabil, migrația forței de muncă nu va mai constitui un model atractiv.
În cazul copiilor afectați de migrație, amenințările la adresa securității
umane sunt foarte grave. Situația lor este deja caracterizată de o multitudine de
riscuri și dificultăți care, dacă sunt neglijate, au o probabilitate semnificativă de a se
multiplica (a se vedea teoria dezavantajelor cumulative, Merton 1988). Acumularea
acestor efecte poate afecta funcționarea comunităților (Bask 2010, 444), inclusiv
prin creșterea costurilor de asistență a acestor copii (mai ales în contextul în care
numărul copiilor afectați de migrație depășește sute de mii în România, iar
fenomenul se regăsește și în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est).
44
6.3 Recomandări pentru activarea suportului comunitar în vederea creșterii
adaptabilității copiilor emigranți din Iași

1. Având în vedere caracteristicile imaginii sociale pentru comunitatea

copiilor emigranți din Iași, așa cum au fost descrise mai sus, considerăm că o primă
recomandare care se desprinde este legată de desfășurarea unor campanii de
informare cu privire la situația acestor copii și la nevoile lor de sprijin. Aceste
acțiuni trebuie să vizeze în special:
- adulți (grupele de vârstă 19-45 de ani și peste 45 de ani), absolvenți
ai școlilor profesionale / SAM și absolvenți de studii
postuniversitare (principalele grupe de nehotărâți) - cărora li se
oferă mai multe informații despre situația în general a copiilor
rămași acasă;
- persoanele din Iași care nu cunosc copii emigranți, cei cu vârste
cuprinse între 20 și 45 de ani și absolvenții de studii
postuniversitare sunt mai rezervați în ceea ce privește
oportunitatea de a sprijini copiii emigranți;
- copii și tineri (cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani) cărora le sunt
prezentate dificultățile cu care se confruntă copiii emigranți și
efectele negative ale acestor dificultăți asupra capacității lor de
readaptare din punct de vedere academic, cultural, social și al
punctelor forte, aspecte din experiențele de migrație care pot fi
valorificate.
În conceperea acestor activități, informarea/conștientizarea/sensibilizarea
ar trebui să se concentreze pe furnizarea de argumente raționale.
2. O a doua recomandare se referă la conștientizarea copiilor emigranți, a
persoanelor care au grijă de acești copii și chiar a membrilor de rând cu privire la
resursele de sprijin existente și la responsabilitățile instituțiilor în ceea ce privește
facilitarea reabilitării copiilor emigranți.
3. Studiul de față arată că persoanele din Iași consideră că multe dintre
problemele de adaptare ale copiilor emigranți sunt strâns legate de mediul școlar,
necesitând o mai mare implicare din partea instituțiilor sistemului educațional. În
același timp, un procent scăzut de respondenți identifică responsabilitățile
serviciilor sociale (publice sau private) dincolo de facilitarea (re)adaptării copiilor
remigranți (demonstrând un nivel de autocunoaștere de grad scăzut). Prin urmare, o
recomandare importantă vizează instituțiile comunitare care trebuie să își
promoveze serviciile și să devină mai proactive în identificarea și sprijinirea
copiilor emigranți și a familiilor acestora. Publicul trebuie să fie educat în ceea ce

45
privește accesul la serviciile sociale pentru a preveni efectele negative ale
remigrației.
4. La un alt nivel, cel al pregătirii comunității pentru evaluarea
potențialelor efecte negative ale fenomenelor sociale asupra membrilor săi, precum
și pentru organizarea și punerea la dispoziție a factorilor de protecție, este
important să se stabilească mecanisme de identificare timpurie a acestor probleme
și să se implementeze acțiuni de educare a membrilor comunității cu privire la rolul
lor în prevenirea, identificarea și oferirea de sprijin pentru grupurile vulnerabile.

46
 5. Așa cum a arătat acest studiu, situația copiilor afectați de migrație este
o problemă de securitate umană pe care factorii de decizie (instituții la nivel
european, național, local) trebuie să o abordeze de urgență pentru a evita
acumularea dificultăților asociate cu problematica menționată și pentru a evita
escaladarea costurilor (atât ca fenomen social, cât și din perspectiva securității
individuale).
6. O altă recomandare care apare ca fiind necesară în urma analizei
efectuate în acest studiu este aceea de a dezvolta campanii de informare a părinților
care migrează cu copiii lor cu privire la riscurile și dificultățile remigrației la nivel
european. Părinții ar trebui să fie informați cu privire la cadrul legal, cu privire la
riscurile asociate cu separarea copiilor de părinții plecați la muncă, iar cei care
migrează cu copiii lor ar trebui să fie informați cu privire la măsurile care trebuie
luate pentru a facilita reabilitarea copiilor care se întorc în țara de origine. Acești
pași se referă atât la îndeplinirea formalităților (obținerea de informații și demararea
procedurilor de înscriere a copilului în sistemul de învățământ românesc, în
sistemul de sănătate etc.), cât și la pregătirea copilului pentru întoarcere
(consultarea, chiar și decizia formală de remigrație, pregătirea copilului cu privire
la viața de acasă, implicarea copilului în activități sociale, reluarea preocupărilor de
petrecere a timpului liber și menținerea legăturilor cu persoanele importante din
țara de migrație, observarea manifestărilor copilului pentru identificarea
eventualelor dificultăți de adaptare), iar dacă este cazul sprijinirea contactul cu
profesioniștii serviciilor de suport.
7. În ceea ce privește dezvoltarea capacității comunității de a sprijini
reabilitarea copiilor afectați de migrație, recomandăm informarea cadrelor didactice
cu privire la situația acestor copii pentru a facilita adaptarea școlară și socială a
acestora (facilitarea intrării în sistemul școlar a elevilor care provin din alte sisteme
de învățământ, facilitarea integrării în școala comunității, organizarea de cursuri de
formare pentru recuperarea deficiențelor legate de curriculum sau de stăpânirea
limbii, prevenirea abandonului școlar, sesizarea psihologului școlar și/sau a
serviciilor sociale a cazurilor de copii care dezvoltă dovezi de dificultăți de adaptare
- emoționale, comportamentale, de atenție sau de relaționare etc.).
8. Situația copiilor afectați de migrație ar trebui să fie cunoscută în
profunzime de către profesioniștii din serviciile sociale pentru a identifica cazurile
potențiale pentru monitorizarea situației lor, pentru a dezvolta programe de
reducere a consecințelor negative asupra copiilor, pentru a oferi servicii de sprijin în
vederea reabilitării sociale, educaționale și culturale și pentru a crește gradul de
conștientizare a părinților (și a altor profesioniști) cu privire la situația acestor
copii și cu privire la părțile lor.
47
 6.4. Cercetări viitoare
• Studii comparative între percepția sprijinului perceput de către copiii
emigranți, părinții/îngrijitorii acestora și sprijinul oferit (atât de către
membrii adulților, cât și de către copii, instituții);
• Investigarea explicită (spre deosebire de menționarea spontană) a
percepției privind responsabilitatea de a oferi sprijin grupurilor vulnerabile
/ aflate în dificultate de către membrii comunității;

48
 • Aprofundarea cunoștințelor privind potențiala implicare a membrilor
comunității pe categorii socio-demografice (dincolo de disponibilitatea
exprimată) în sprijinirea membrilor comunității aflați în dificultate;
• Realizarea de studii privind imaginea socială a copiilor emigranți în alte
comunități;
• Aprofundarea cunoștințelor privind factorii de protecție și inhibitorii la
toate cele trei niveluri indicate de teoria rezilienței - individual, familial și
comunitar.

Bibliografie selectivă

• Adler, Nancy J. 1981. "Re-entry: Gestionarea tranzițiilor interculturale".

Group & Organization Studies 6 (3): 341-356. doi:
10.1177/105960118100600310.
• Avanza, Martina și Laferté, Gilles. 2005. "Dépasser la "construction des
identités". Identification, image sociale, appartenance". Genèses. 2005/4 nr.
61, p. 134-152.
• Arsene A. 2010. "Călători în mările globalizării - fenomenul migrației și
implicațiile vânzării la nivelul familiei" în Revista de Administrație Publică și
Politici Sociale, Anul I, Nr. 2 / Martie 2010, pp.30-40
• Balahur, D. 2001. Practica drepturilor copilului ca principiu al asistenței
sociale, Editura All Beck, București.
• Balahur, D. 2012. "Integritatea etică în cercetarea științifică cu copii" în
Remigrația Copiilor Români: 2008-2012, Asociația Alternative Sociale, Iași.
• Bask M. 2011. "Cumulative Disadvantage and Connections Between Welfare
Problems". Soc Indic Res. 2011;103:443-464. doi: 10.1007/s11205-010-9711-
7
• Beck, Ulrich. 2009. "Teoria critică a societății mondiale a riscurilor: A
Cosmopolitan Vision", în Constellations, Volume 16 (1), Oxford: Blackwell
Publishing, p.3.
• Bolger, Niall, Amarel, David. 2007. "Efectele vizibilității sprijinului social
asupra adaptării la stres: Experimental Evidence" în Journal of Personality
and Social Psychology, Vol. 92, No. 3, 458-475
• Boudon, Raymond. 1998. Efecte perverse și ordinea socială, București:
Editura Eurosong & Book.
• Bowlby, J. 2011. O bază de încredere, București, Editura Trei
• Bronfenbrenner, U. 1994. "Ecological Models of Human Development".
Lecturi despre dezvoltarea copiilor, Ed. a 2-a., NY: Freeman, pp.37-43
• Curelaru, M. 2006. Reprezentări sociale, ed. 2-a, Iași: Polirom
• Erikson, E. H. 1959. Identitatea și ciclul vieții. New York: International
Universities Press
• Erikson, E. H. 1968. Identitate, tinerețe și criză. New York: Norton
49
• Gavriluță, Nicu. 2003. "Comunitate și practică socială" în Tratat de asistență
socială, Ed. George Neamțu, 547-563. Iași: Polirom.
• Gavriluță, Nicu, 2009. Antropologie socială și culturală, Polirom, Iași

50
• Gullahorn, John T. și Jeanne E. Gullahorn. 1963. "An Extension of the U-
Curve Hypothesis" în Journal of Social Issues 19 (3): 33-47.
• Guardia, N. Diez, Pichelmann, K.. 2006. "Modele de migrație a forței de
muncă în Europa: Recent Trends, Future Challenges" în European Economy -
Economic Papers, nr. 256, Direcția Generală pentru Afaceri Economice și
Financiare.
• Gulei, Alexandru-Stelian. 2014. "Remigrație, identitate și adaptare".
Symposion - Theoretical and Applied Inquiries in Philosophy and Social
Sciences 1 (2): 177-189.
• Gulei, Alexandru-Stelian. 2015. "Reziliență și securitate umană - perspectiva
asupra adaptării copiilor români afectați de migrație", în Securitatea umană.
Provocări contemporane, Ed. Prouniversitaria, București.
• Gulei, Alexandru-Stelian. 2015. "Distance parenting - the challenges to being
a parent in the context of labour mobility" în volumul Proceedings of the
International Conference "Humanities and Social Sciences Today". Classical
and Contemporary Issues" (IDSRC - doc postdoc)"
POSDRU/159/1.5/S/133675.
• Gulei, Alexandru-Stelian. 2015. "Community Involvement in the Protection of
Remigrant Children" în volumul Proceedings of the International Conference
"Humanities and Social Sciences Today". Classical and Contemporary Issues"
(IDSRC - doc postdoc)" POSDRU/159/1.5/S/133675
• Hlebec, Valentina, Mrzel, Maja, Kogovšek, Tina. 2009. "Rețeaua de sprijin
social și sprijinul primit la evenimente stresante", Metodološki zvezki, Vol. 6,
Nr. 2, 155-171
• Horvath, Istvan, Anghel, Remus Gabriel (coord.). 2009. Sociologia migrației:
teorii și studii de caz românești, București: Polirom.
• House, J.S., Umberson D., Landis K.R. 1988. "Structure and Processes of
Social Support" în Annual Review of Sociology, Annual Reviews, vol. 14: 293-
318.
• Irimescu, Gabriela și Lupu, Adrian. 2006. SINGUR ACASĂ! Studiu efectuat în
zona iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea
acestora la muncă în străinătate, Iași: Asociația Alternative Sociale.
• Ionescu Șerban, 2011. Traité de résilience assistée, Presses Universitaires de
France, Paris.
• Joffe, Hélène. 2007. "Identitate, autocontrol și risc". în Social Representations
and Identity. Content, Process, Power, eds. Gail Maloney și Iain Walker, 197-
214. Hampshire: Palgrave Macmillan.
• Joyce, Ann Marie, 2010. "Return Migration from England to Ireland: the
impact of accent on feelings of belonging" în Socheolas - Limerick Student
Journal of Sociology, Volume 2, Issue 2, pp. 58-59
• Koester, Jolene 1984. "Comunicarea și reîntoarcerea interculturală: A Course
Proposal". Communication Education 33 (3): 251-256.
• Levi-Strauss, Claude, ed. 1977. L'Identité. Séminaire interdisciplinaire. Paris:
Grasset.
51
• Levitt, Mary J., Lane, Jonathan D., Levitt, Jerome. 2009. "Stresul legat de
imigrație, sprijinul social și adaptarea în primul an post-migrație: An

52
 Analiza intergenerațională". Research in Human Development,
DOI:10.1207/s15427617rhd0204_1
• Liu, James și László, Janos. 2007. "A Narrative Theory Of History And
Identity Social Identity, Social Representations, Society, and the Individual" în
Social Representations and Identity. Content, Process, Power, editat de Gail
Maloney și Iain Walker, New York: Palgrave Macmillan, p. 85.
• Luca, Cătălin, Foca, Liliana, Gulei Alexandru-Stelian, Silviu Daniel Brebuleț,
2012a. Remigrarea copiilor români: 2008-2012. Iași: Sedcom Libris.
• Mahovscaia, O. 2007. "Psihologia emigranților juvenili". Revista Celelalte
Maluri 8 (40).
• Marcelli, Daniel, 2003, "Copilul imigrant". Tratat de psihopatologia copilului,
București, Editura Fundației Generația, pp. 503-509.
• Marcelli, D., Braconnier, A. (2004), Tratat de psihopatologia adolescenței,
București, Editura Fundației Generația (pp. 614-624)
• Masten, Ana S. 2001. "Ordinary magic: Resilience processes in development"
în American Psychologist, 56 (3), 227-238.
• Miftode, Vasile. 2000. "Migrația - caracteristici ale fenomenului" în Migrația și
traficul minorilor neînsoțiți: măsuri urgente pentru minorii aflați în situații de
vulnerabilitate extremă. București: OIM.
• Miftode, V., Migrațiunile și dezvoltarea urbană, Junimea, 1978, p. 13
• Mooradian, Bethany L. 2004. "Going Home When Home Does Not Feel Like
Home: Reîntoarcerea, teoria încălcării așteptărilor, autoconstrucția și sprijinul
psihologic și social" în Journal of Intercultural Communication Studies 13
(1): 40-52.
• Moscovici, S. 2011, Influență socială și schimbare socială, Iași: Polirom
• Muntean, Ana, Munteanu, Anca. 2011. Violență, Traumă, Reziliență. Polirom:
Iași
• Nurullah, Abu Saat. 2012. "Sprijinul social primit și oferit: A Review Of
Current Evidence And Future Directions", American Journal of Health
Studies: 27(3) 2012.
• Ozbay, F.; Johnson D.C.; Dimoulas, E.; Morgan III, C.A.; Charney, D.,
Southwick, S., 2007, "Social Support and Resilience to Stress: from
Neurobiology to Clinical Practice", înCurrent Psychiatry Reports, Volume 10,
Issue 4 , Current Science Inc. (pp. 304-310)
• Piyasiri Wickramasekara Dr., Circular Migration: O triplă victorie sau o
fundătură, Geneva: Biroul Internațional al Muncii / Global Union Research
Network, 2011.
• Reicher, Stephen. 2004. "The Context of Social Identity: Dominație,
rezistență și schimbare". Political Psychology 25 (6): 921-45.
• Sandu, Dumitru, coord., 2006, Locuirea temporară în străinătate. Migrația
economică a românilor 1990-2006, București, Fundația pentru o Societate
Deschisă
• Shumaker, Sally A. 1984. "Toward a Theory of Social Support: Closing
53
 Conceptual Gaps", în Journal of Social Issues, Vol. 40 (4), pp. 11-36.
• Storti, Craig. 2001. Arta întoarcerii acasă. Yarmouth: Intercultural Press.
• Șerban, Adela, 2013. "Insecuritate comunitară în spațiul rural românesc.
Czarnecă

54
 selectivă de radiografie societală", în Revista română de sociologie, seria
nouă, anul XXIV, nr. 5-6, p. 459-475, București
• Thoits, Peggy A. 1995. "Stres, adaptare și procese de sprijin social. Unde ne
aflăm? Ce urmează?", Journal of Health and Social Behaviour (număr
suplimentar): 53-79
• Tajfel, H. & Turner, J. C. 1979. "An Integrative Theory of Intergroup
Conflict". în W. G. Austin & S. Worchel (Eds.), The Social Psychology of
Intergroup Relations. Monterey, CA: Brooks-Cole.
• Turner, J.C., Hogg, M.A., Oakes, P. J., Reicher, S. D. și Wetherell, M. S.
1987. Redescoperirea grupului social: O teorie a auto-categorizării. Oxford:
Blackwell.
• Uehara, Asako. 1986. "The Nature of American Students Reentry Adjustment
and Perception of the Sojourn Experience" în International Journal of
Intercultural Relations 10: 415-438. doi.org/10.1016/0147-1767(86)90043-X.
• Uchino, Bert N. 2009. "Înțelegerea legăturilor dintre sprijinul social și
sănătatea fizică. A Life-Span Perspective With Emphasis on the Separability
of Perceived and Received Support" în Perspectives on Psychological Science,
Volume 4, Number 3
• Vietti, F., Scribner, T. 2003. Insecuritatea umană: Understanding
International Migration from a Human Security Perspective, Center for
Migration Studies of New York, JMHS Volumul 1 Numărul 1 (2013): 17-31
• Vygotsky, Lev Semionovici. 1978. Mintea în societate: The Development of
Higher Psychological Processes. Cambridge: Harvard University Press

Siteografie
• Gaw, Kevin F. 2000. "Șocul cultural inversat la studenții care se întorc de
peste mări". International Journal of Intercultural Relations 24 (1): 83-104.
https://files.nyu.edu/jrc363/ public/5e.pdf.
• Ni Laoire, Caitríona. 2008. "Complicarea dualismului gazdă- nou-venit: Irish
return migrants as home-comers or new-comers?". Translocări: Migration and
Social Change 4 (1): 35-50.
http://www.translocations.ie/docs/v04i01/Vol_4_Issue_1_Caitriona_Ni_Laoir
e.pdf.
• Ni Laoire, Caitríona. 2007. "Iarba verde de acasă"? Migrația de întoarcere în
mediul rural Irlanda rurală". Revista of Rural Studies23
(3): 332-344.
http://cora.ucc.ie/bitstream/handle/10468/866/
CNL_GreenAV2007.pdf?sequence=1.
• Fondul fiduciar al Organizației Națiunilor Unite pentru securitatea umană.
2009. "Securitatea umană în teorie și practică. Application of the Human
Security Concept and the United Nations Trust Fund for Human Security" ,
disponibil la http://www.tr.undp.org/content/dam/turkey/docs/news-from-new-
horizons/issue-41/UNDP-TR-HSHandbook_2009.pdf (5 ianuarie 2015).

55