MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI SOCIOLOGIE „NICOLAE SALI”

Maria BLEAH
IMPACTUL MIGRAȚIEI PĂRINȚILOR ASUPRA COPIILOR RĂMAȘI ACASĂ
Teză de licență

Admis pentru susținere

Șef Сatedră Asistență Soсială și Soсiologie „Niсolae Sali”
_____________________
Lector universitar Svetlana HARAZ
”__”_________________2023

Conducător științific: Tatiana FOCȘA,

Doctor în drept, lector univ.

_________________________

Autor: Bleah Maria, studentă la anul III

specialitatea Asistență socială
_________________________

Chișinău – 2023
 CUPRINS

INTRODUCERE 3
1. CADRUL TEORETIC AL MIGRAŢIEI PĂRINȚILOR ȘI PROTECȚIEI 6
COPILULUI
1.1. Definiţii operaţionale şi baze conceptuale 6
1.2. Consecințe pozitive și negative ale migrației 8
1.3. Autoritățile care gestionează problematica copiilor „singuri acasă” 10

2. STUDIUL EFECTELOR MIGRAŢIEI PĂRINȚILOR ASUPRA STĂRII 14

DE BINE A COPIILOR
2.1. Metodologia cercetării 14
2.2. Interviu. Prelucrarea și interpretarea datelor 15

2.3. Focus grup. Comunicarea/relaţiile cu membrii familiei plecaţi 19

peste hotare şi subiectele discutate

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 30
BIBLIOGRAFIE 31
ANEXE 33
DECLARAŢIE PRIVIND ΟRIGINALITATEA CΟNŢINUTULUI TEZEI DE
LICENȚĂ
AVIZUL COORDONATORULUI

2
 INTRODUCERE
Actualitatea cercetării: De la sfârşitul secolului trecut şi până în prezent, Republica
Moldova se confruntă cu un puternic flux de emigraţie a populaţiei. Un număr impresionant de
imigranţi (majoritatea fiind migranţi reîntorşi) şi emigranţi a fost înregistrat în ultimii cinci ani,
estimat în baza traversărilor frontierei de stat de către persoanele fizice. În 2021 (ultimul an
pentru care datele pe migraţie pot fi estimate la moment), aproape 110 000 imigranţi au (re)venit
în Moldova şi aproape 160 000 emigranţi au părăsit ţara, formând o migraţie netă negativă de
aproximativ 50 000 persoane în anul respectiv [19].
Migraţia implică consecinţe semnificative în cele mai diverse domenii: socioeconomic,
cultural, demografic etc., produce schimbări profunde în instituţia familiei, în modul de viaţă atât
al persoanelor plecate la muncă, cât şi a celor rămase acasă. Toate acestea continuă a fi obiectul
cercetării pentru un şir de specialişti, convinşi că prin efectele sale, într-o lume marcată de
globalizare, migraţia nu poate să dispară din rândul factorilor care trebuie luaţi în considerare în
orice analiză referitoare la dezvoltarea economică şi socială [3].
Motivele emigrării sunt diverse: imposibilitatea satisfacerii nevoilor, sărăcia, căutarea
unui loc de muncă bine plătit, a unor condiţii pentru un trai mai bun, pentru reuşită profesională
etc. Mulţi din cei care au muncit/muncesc în străinătate au reuşit, desigur, să-şi ridice nivelul de
trai, să-şi rezolve o bună parte din problemele economice (să-şi procure un imobil, să-şi dezvolte
o afacere, să prospere profesional etc.), să creeze condiţii de dezvoltare mai bune pentru copii, să
le asigure studiile dorite etc., toate acestea având implicaţii benefice asupra relaţiilor de familie.
Concomitent însă cu efectele pozitive din cadrul necesităţilor materiale, migraţia are şi
multiple consecinţe negative, marcate de pierderi în sfera necesităţilor afective, de deteriorarea
dinamicii relaţiilor intrafamiliale, reorganizarea rolurilor în cadrul familiei, şi nu în ultimul rând
de dezintegrarea acestei instituţii. În alţi termeni, migraţia este un „fenomen social total” [2], cu
multiple implicaţii şi urmări asupra întregului sistem societal, cea mai afectată fiind însă
instituţia familiei, structura şi funcţionalitatea ei. Din această perspectivă, în situaţia cea mai
dezavantajată se pomenesc copiii, care rămân, în primul rând, fără sprijinul afectiv de neînlocuit
al părinţilor şi fără modele parentale de urmat.
Procesul de identificare şi monitorizare iniţiat şi desfăşurat de Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilulu, este în continuă perfecţionare, fiind identificaţi un număr
tot mai mare de copii de la trimestru la trimestru. Numărul de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la
muncă în străinătate credem a fi mult mai mare decât cel identificat până în momentul de faţă de
această instituţie.

3
 Cercetarea efectuată oferă un tablou al impactului migraţiei asupra copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească, precum şi al politicilor sociale promovate în Republica Moldova în scopul
eliminării consecinţelor negative ale migraţiei asupra acestora.
Problema investigaţiei: Odata cu semnarea Acordului de Asociere a țării noastre în
Uniunea Europeana, a crescut numarul familiilor care merg impreuna la muncă peste hotare,
lasandu-și copiii acasă. Acest fenomen lasă în urmă un număr foarte mare de copii, ceea ce duce
la destrămarea familiilor şi la creşterea numărului copiilor lipsiţi de îngrijire părintească.
Condiţiile de viaţă ale acestor copii rămân un semn de întrebare. De regulă, copiii sunt lăsaţi în
grija custodelui, care nu le poate oferi dragostea, afecţiunea şi sprijinul necesare pentru creşterea
şi dezvoltarea acestor copii.
Obiectul cercetării: Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă.
Scopul cercetării: Analiza cadrului teoretic al migraţiei părinților și studierea efectelor
migraţiei părinţilor la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară.
Obiectivele investigaţiei:
- Studierea literaturii de specialitate cu privire la migrație;
- Analiza bazei conceptuale;
- Identificarea aspectelor pozitive si negative ale migratiei
- Elucidarea autorităților care gestionează problematica copiilor „singuri acasă”
- Selectarea metodelor de cercetare;
- Prezentarea și interpretarea datelor;
- Formularea concluziilor și recomandărilor.
Ipoteza cercetării:
 Viața copiilor se schimbă după migrația părinților. Responsabilităţile noi apărute în viaţa
copiilor, corespund mai mult statutului de părinte, nu de copil.
 Comunicarea și relațiile cu copii se deterioriază datorită migrației părinților la muncă
peste hotare.
Baza conceptuală a cercetării: Conceptele fundamentale cu referire la protecția
copilului au fost reliefate de mai mulți autori naționali și internaționali, printre care: Anghel M.
Migrația de revenire în Republica Moldova. Stratificare socială, etnicitate și mobilitate. Bulai T.
Fenomenul migraţiei şi criza familială. Constantinescu M. Teorii ale migraţiei internaţionale.
Crețu C. Situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Dolto F. Când părinţii lasă
copii în grija rudelor. Cum să prevenim suferinţele copiilor. Lăzăroiu S. Feţele schimbării.
Românii şi provocările tranziţiei. Sandu D. Fluxurile de migraţie în Republica Moldova. Stoica I.

4
Tentaţia migraţiei. Necesitate şi oportunitate într-o lume globalizată. Toth G., Toth A. Efectele
migraţiei: copiii rămați acasă.
Metode‚ procedee şi tehnici de cercetare:
Metode teoretice – studiu surselor bibliografice‚ analiza‚ sinteza, documentarea.
Metode experimentale – interviu și focus grup;
Metode matematice - de prelucrare statistică şi interpretare a datelor.
Baza experimentală a cercetării: Cercetarea a fost realizată în cadrul Liceului Teoretic
„Mihai Eminescu”, or. Hîncești. Eșantionul cercetării constituie 12 persoane.
Importanţa lucrării
Importanța teoretică: Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă şi a implicat
toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel
european. În ultimii ani, migrația externă s‐a impus pregnant drept unul dintre fenomenele
definitorii pentru societatea contemporană. Rezultatele investigației asigură crearea bazei
științifico-metodice a impactului migrației părințilr la muncă peste hotare asupra copiilor
„singuri acasă”.
Importanța practică: Rezultatele studiului pot fi utilizate în scopul asistenței copiilor
carea u rămas în țară. Studiul oferă suport metodologic și practic autorităților de protecție a
copilului, persoanelor în grija cărora sunt lăsați copii, asistenților sociali, cadrelor didactice,
părinților cât și întreagii comunități.
Termeni-cheie: autoritate de protecție a copulului, copil, familie, migrant, migrație,
protecție.

5
 1. CADRUL TEORETIC AL MIGRAŢIEI PĂRINȚILOR ȘI PROTECȚIEI
COPILULUI
1.1. Definiţii operaţionale şi baze conceptuale
Unii dintre cercetătorii şi specialiştii de bunăstare a copilului din Republica Moldova sunt
de părere că mulţi copii identificaţi ca a fi sub risc de excludere socială şi economică în
comunităţile lor sunt invizibili şi, astfel, problemele lor nu sunt în mod consistent prezente în
agendele publice şi politice [26].
Organizaţia Națiunilor Unite, defineşte migrantul ca „orice persoană care îşi schimbă ţara
de rezidenţă obişnuită”, o definiţie care însă ascunde dimensiunea, impactul şi complexitatea
mobilităţii transnaţionale. Există trei motive principale pentru care oamenii migrează: ca să scape
de persecuţii, de război, abuz sau conflict; pentru reunificarea familiei sau din motive economice
[9].
Pattern-urile migraţiei contemporane sunt însă puse în mişcare în special de globalizare şi
de factori de tip „push-pull”, cum ar fi cererea de forţă de muncă din ţările bogate şi nivelele de
venit din ţările mai sărace. Explicaţii macroeconomice oferă o înţelegere limitată totuși, a acestui
fenomen cu multe faţete care pe de o parte oferă oportunitatea de creştere financiară, de schimb
cultural, de dezvoltare a limbajului şi a unor abilități, și totuși pe de altă parte este prea adesea un
proces de pierdere, de mutare, înstrăinare și separare de familie.
Fără îndoială, migrația duce la dezvoltare socială și reducere a sărăciei pentru unii, dar
este la fel de important să recunoaștem faptul ca afectează rețelele sociale și familiale și că crește
vulnerabilitatea la factori stresori externi. În ciuda acestui fapt, guvernele și organizațiile
internaționale s-au concentrat pe impactul economic al migrației și pe plecarea expertizei din
țările de origine, în timp ce pentru țările de destinație, accentul a fost pus pe amenințarea
percepută vizavi de integrarea națională și preocupările cu privire la cheltuielile cu serviciile și
prestațiile sociale. O atenție insuficientă a fost acordată dimensiunilor sociale ale migrației, mai
ales cu privire la situația copiilor, deși copiii și adolescenții sunt cei mai afectați de impactul
acestui fenomen [22].
„Copiii sub risc” din alte grupuri includ de asemenea grupuri vulnerabile conectate la
fenomenul copiilor în migraţie (şi anume copii lăsaţi acasă de părinţi migratori, copii victime ale
traficului şi muncii cu copiii, copii de pe stradă, solicitanţi de azil, etc.). Statisticile exacte despre
copii în migraţie in toată lumea sau categoriile aferente sunt dificil de obţinut, iar când datele
disponibile sunt împrăştiate şi problematice datorită mai multor probleme inclusiv de sub-
raportare, lipsă de informaţii despre legăturile dintre migrarea copiilor, situaţiile de migrare,
cauzele migrării şi aşa mai departe [14].

6
 Pentru a înţelege conceptul copiilor în migraţie şi cum se joacă în contextul din Republica
Moldova, au fost luate în considerare următoarele informaţii şi definiţii operaţionale identificate
de organizaţii internaţionale, oameni de ştiinţă şi experţi politici:
• Conform Articolului 1 al Convenţiei Drepturilor Copilului (1989), minorii neînsoţiţi (de
asemenea numiţi copii neînsoţiţi) sunt copii sub 18 ani care au fost despărţiţi de ambii părinţi şi
alte rude şi nu sunt îngrijiţi de un adult care, prin lege sau obicei, este responsabil pentru aceasta.
În consecinţă, copiii separaţi sunt trataţi ca o categorie distinctă care poate include copii însoţiţi
de alţi membri de familie adulţi [8].
• Migrarea este mişcarea unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o graniţă
internaţională sau în cadrul unui stat. Este o mişcare a populaţiei care cuprinde orice fel de
mişcare a oamenilor, indiferent de durată, conţinut şi cauze; include migrarea refugiaţilor,
persoanelor transferate, migratorilor economici şi persoanelor care se mută din alte motive,
inclusiv reunificarea familiei (IOM, 2011). Migrarea unui copil face referire la aceleaşi procese
atunci când sunt întreprinse de o persoană sub vârsta de 18 ani [15].
• Copiii în mişcare cuprind toţi copiii care migrează din ţările lor de origine către sau în
cadrul teritoriului unei ţări europene în căutarea de supravieţuire, siguranţă, standarde
îmbunătăţite de trai, educaţie, oportunităţi economice, protecţie faţă de exploatare şi abuz,
reunificarea familiei sau o combinaţie a acestor factori. Aceştia pot călători cu familia lor, sau
independent, sau cu membri din afara familiei. Aceştia pot căuta azil, pot fi victime ale traficului
sau migratori neînregistraţi. Statutul copiilor în migraţie poate diferi în etape diferite în călătoria
lor şi aceştia se pot întâlni cu multe situaţii diferite de vulnerabilitate [13].
• Copiii în migraţie sunt copii în circumstanţe dificile excepţionale (ex. copil sub trafic,
copil soldaţ, copil de stradă, muncitor copil, copil sclav) care sunt victime pasive ale exploatării
şi nu au un rol activ în luarea deciziei sau procesul migrării [1].
• Noţiunea de copii în migraţie a fost definită pe larg în mod intenţionat pentru a include
o gamă largă de copii care şi-au părăsit reşedinţa obişnuită pentru a se muta în altă parte, în
cadrul ţării lor sau în altă ţară [12].
• Conceptul de copii în migraţie a fost asociat cu termenul de migrare forţată care poate fi
rezultatul unui eveniment sau situaţii (ex. conflict, încălcare de drepturi umane, fragilitatea
statului şi dezastre naturale) [14].
• Copiii în migraţie cuprind copii din diverse background –uri şi cu experienţe diferite
”[…] care se mută dintr-o varietate de motive, voluntar sau involuntar, în cadrul sau între ţări, cu
sau fără părinţii lor sau alţi îngrijitori primari şi a căror mutare ar putea să îi plaseze sub risc (sau
sub risc crescut) de exploatare economică sau sexuală, abuz, neglijenţă şi violenţă” [17].

7
 În Republica Moldova, “children on the move” (copii în migraţie) este un concept sub
dezvoltare în pionierat prin implementarea proiectelor internaționale. Definiţia acestui termen a
primit o considerare scăzută în afara proiectelor specifice, studiilor şi dezbaterilor cu privire la
situaţia copiilor sub trafic, copiilor de pe stradă, copiilor lăsaţi acasă de părinţi migratori, copiilor
muncitori, refugiaţilor şi copiilor care solicită azil [19].

1.2. Consecințe pozitive și negative ale migrației

Migratia populatiei contribuie la redistribuirea sociala a populatiei prin intermediul
mobilitatii sociale. Ca orice alt fenomen social bazat pe comportamentul individual – familial,
migratia isi desfasoara influenta asupra diferitelor sfere ale vietii sociale prin intermediul
caracteristicilor ei de volum, intensitate, ritm, selectivitate si tip (modul calitativ de realizare a
fenomenului respectiv). Fiecare dintre aceste fatete ale migratiei pot avea efecte specifice.
Trecând dincolo de perspectiva optimistă si reală în acelaşi timp, ni se afişează matricea,
tot reală si inevitabilă, de efecte perverse: copilul, aşteptând sa vorbească la celular cu Părinţii şi
să primească dulciuri in pacheţel, o îmbătrânire a populaţiei rurale din Republica Moldova cu
efecte incomensurabil de păguboase asupra agriculturii, scăderea natalităţii, creşterea ratei
divorţialităţii, agravarea fenomenului de delincvenţă juvenilă, şi, în mod cert, multe altele care
vor fi scoase la iveală de timp [18].
Emigrarea tinerilor compromite, ab initio, ideea de Familie, funcţiile / rolul acesteia într-o
societate. Această modificare la nivelul mentalului social este augmentată de o altă modificare ce
are loc în sfera a ceea ce înseamnă Copil/Copilărie cu valorile specifice. Separarea părinţilor,
emigrarea acestora pentru un ’’trai mai bun’’, declanşează o răsturnare a valorilor în sens negativ
în rîndul Copilului. Conform unui sondaj de opinie realizat pe un eşantion reprezentativ de 5000
elevi cu vârsta cuprinsă intre 15-18 ani, 36% dintre subiecţii care prezintă tulburări de
comunicare, probleme emoţionale, absenteism ridicat, atitudine sfidătoare, rezultate şcolare în
scădere-provin din familii ai căror membri sunt emigranţi. Extrapolând, se reclamă cu
imperiozitate intervenţia asupra grupului ţintă vizat de acest proiect in vederea minimalizării
acestor efecte ale migraţiei forţei de muncă [23].
Acest fenomen prezinta atat consecinte positive, cat si negative. In primul rand, plecarea
persoanelor in strainatate atrage dupa sine, in majoritatea cazurilor, cresterea nivelului de trai al
familiei si rezolvarea problemelor, cel putin pe termen scurt. Pot face rost de suma de bani sau o
parte din aceasta pentru cumpararea unei locuinte. Persoana poate face economii pentru viitorul
copiilor lor cu privire la studiul intr-un centru universitar. Este multumit ca munca pe care o
depune este platita corespunzator.

8
 Pe langa aceste consecinte positive, apar si anumite efecte negative, particulare pentru
fiecare caz. Individul poate avea dificultati de adaptare la mediul social nou sau probleme de
adaptare profesionala. Acest lucru se datoreaza faptului ca nu intotdeauna ce care pleaca la
munca in strainatate profeseaza meseria lor, ci ajung sa munceasca in alte domenii decat cel
pentru care au specializare. Persoana poate avea dificultati de relationare cu colegii de munca sau
cu alte personae si poate ramane izolat [25].
Cele mai grave probleme se intalnesc in mediul familial, apar probleme in relatia cu
partenerul, de cele mai multe ori ramas acasa cu copii, care sunt scapati de sub control. De multe
ori societatea se confrunta cu cazuri de abandon familial, abandon scolar, indisciplina,
performante scolare scazute, copii atrasi spre fapte penale. In unele cazuri, contractile de munca
sunt o cale de lansare pentru prostitutie, trafic de persoane, de droguri. Dintre toate aceste efecte
cele mai importante sunt asupra copilului pentru ca acestea influenteaza buna lui dezvoltare
fizica, mentala, sociala si morala [19].
În sfera socialului efectele se răsfrâng asupra ideii de familie, cadrul in care copilul se
află în procesul de socializare primară. În noul context social-economic din ţara noastră modul
de existenţă, de a fi şi de a se manifesta, al familiei este denaturat, este modificat de prevalenţa
nevoilor economice în scara de valori a individului.
Relaţiile de afectivitate inter/intrafamilială se desfăşoară de cateva ori pe lună/an prin
convorbiri telefonice/pachete trimise acasă de cei plecaţi. Separarea familiei, privarea copilului
de comunicare normală, de afectivitate primită în mod firesc denaturează socializarea primară a
acestuia cu repercusiuni grave asupra socializării secundare şi , implicit, cu disfuncţii in plan
social. Emigrarea părinţilor declanşează mai mult sau mai puţin conştient, o malformare a
socializării primare a copilului cu efecte grave asupra dimensiunii psiho-socio-afective a
acestuia. Conform studiilor efectuate separarea părinţilor în vederea accederii către un trai mai
bun prin migrarea în Occident conduce la o creştere a ratei divorţialităţii. Această problemă
socială care atentează la funcţionarea normală a societăţii reclamă în mod evident
implementarea unui proiect de intervenţie [5].
În sfera economică se constată un deficit de capital uman, cu precădere in domeniul
agricol. Acest aspect este deosebit de grav având în vedere că agricultura din ţara noastră se află
la acelaşi nivel cu agricultura din Franţa de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi că
Republica Moldova doreşte să devină membră a Uniunii Europene practicând o astfel de
agricultură [20].
La nivеl individual, еmigrarеa есonomiсă, сhiar daсă еstе tеmporară, pеntru munсă şi în
aсеlaşi timp сirсulatoriе, a produs rеzultatе pozitivе pеntru familii, gospodării, soсiеtatе, în

9
privinţa vеniturilor, spесializării şi modеrnizării сapitalului uman şi сontribuţiilor din sfеra
mеntalităţii.
Сa еfесtе nеgativе, sе pot lua în сalсul piеrdеrеa сapitalului uman pеntru ţara dе originе,
dеfiсitul dе forţă dе munсă pе anumitе ramuri есonomiсе, fеnomеnul brain drain şi brain wastе,
disrupţiilе maritalе, еfесtеlе asupra сopilului, importul unor tipuri dе infraсţionalitatе.

1.3. Autoritățile care gestionează problematica copiilor „singuri acasă”

Autoritățile administrației publice de protecție a copilului reprezintă un sistem de organe
și instituții publice, care realizează activitatea de organizare a executării și de executare în
concret a legii întru protecția drepturilor și intereselor copilului. Participarea statului în
activitatea de ocrotire a copilului se manifestă prin garantarea funcționării instituțiilor, serviciilor
și organismelor publice care poartă responsabilitatea pentru grija și protecția acestuia.
Prin consfințirea în legislația națională a unui șir de drepturi ale copilului și prin
ratificarea de către Republica Moldova a numeroaselor convenții internaționale în acest
domeniu, statul s-a obligat, pe lângă faptul declarării respectivelor drepturi ale copilului, să și le
protejeze și să garanteze mecanisme de apărare a lor. Sarcina realizării acestor obligații pozitive
ale statului față de copil sunt înfăptuite în stat de către autoritățile tutelare [18].
Asistența și ocrotirea drepturilor copilului prin părinți se realizează pe baza unui
parteneriat dintre familie și stat, în limitele unor instituții socio-juridice reglementate prin lege.
Autoritățile publice intervin de fiecare dată când dezvoltarea, securitatea sau integritatea fizică
sau morală a copilului este periclitată [11].
Odată cu adoptarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, statul și-a
propus crearea unor condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin
consolidarea sistemului de protecție a familiei și copilului cu accent deosebit pe dezvoltarea unui
cadru instituțional integrat pentru prevenirea situațiilor de risc și dificultate, intervenția timpurie
în situațiile de risc pentru familii și copii, modificarea percepției și stereotipurilor privind
metodele de creștere și educație a copiilor, precum și incluziunea socială a grupurilor
vulnerabile.
În scopul asigurării unui cadru legal special la protecția specială a copiilor aflați în
situație de risc și a copiilor separați de părinți, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a
promovat Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați
de părinți, care determină structura autorităților de protecție a copiilor aflați în situație de risc.
Potrivit art. 3 al Legii, structura autorităților de protecție a copilului este următoarea [20]:

10
 „Autoritate centrală pentru protecția copilului – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și
Familiei, abilitat să elaboreze, să promoveze și să monitorizeze realizarea politicii statului în
domeniul protecției copilului.
Autoritatea tutelară locală – primarii de sate (comune) și de orașe, iar
Autoritate tutelară teritorială – Secțiile/direcțiile asistență socială și protecție a
familiei/Direcția municipală pentru protecția copilului Chișinău. În municipiile Bălți și Chișinău
autoritățile tutelare teritoriale exercită și atribuțiile de autoritate tutelară locală, cu excepția
unităților administrativ-teritoriale autonome din componența acestora, în cadrul cărora atribuțiile
de autoritate tutelară locală sunt exercitate de primarii unităților administrativ-teritoriale
respective.
Republica Moldova a confirmat alegerea sa privind dezvoltarea statului în baza modelului
european, prin onorarea angajamentelor asumate față de valorile fundamentale europene.
Cooperarea Republicii Moldova cu Comunitatea europeană în domeniul protecției
copilului este una largă, care cuprinde mai multe aspecte ce sunt prevăzute în art. 138 al
Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Un pas enorm în
asigurarea realizării prevederilor asumate prin Acordul de Asociere, dar și a transparenței
activității autorităților tutelare îl constituie adoptarea în anul 2014 a Hotărârii de Guvern privind
aprobarea Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea,
evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței,
neglijării, exploatării și traficului [11].
Dacă e să categorisim autoritățile publice implicate în apărarea drepturilor copilului și
atribuțiile acestora, vom menționa că acestea se divizează pe trei nivele:
- autorități publice de nivelul I, în categoria cărora intră: medicul de familie, inspectoratul
de poliție, instituții de învățămînt preșcolar, primar, secundar, autoritatea tutelară locală –
primarul;
- autoritățile publice de nivelul II, în categoria respectivă intrând instituțiile medico-
sanitare, inspectoratele de poliție, Direcția Generală de Educație, Tineret și Sport (DGETS) și
Direcțiile de Asistență Socială și Protecție a Familiei (DASPF);
- autoritățile publice centrale: Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Guvernul și Consiliul
Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, care au atribuția de elaborare a politicilor în
domeniul pe care îl reprezintă și a mecanismelor de implementare a politicilor în domeniu
respectiv în vederea protecției victimelor în general, dar și a copiilor-victime în special.
Art. 7 al Legii 140 reglementează atribuțiile autorității tutelare teritoriale. Potrivit
atribuțiilor stipulate de lege, autoritatea tutelară teritorială, adică DMPDC și DASPF, realizează
11
un șir de activități în legătură cu identificarea, evaluarea și asistența copiilor aflați în situație de
risc și a copiilor separați de părinți; asigură cooperarea cu instituțiile, structurile și serviciile cu
atribuții în domeniul protecției copilului, cu autoritatea tutelară locală, teritoriale și centrale în
vederea protecției copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, inclusiv prin
informarea reciprocă pe probleme de interes comun și realizează alte atribuții de asigurare a
bunei funcționări a serviciului.
Autoritatea tutelară locală își exercită atribuțiile direct sau prin intermediul specialistului
pentru protecția drepturilor copilului angajat în cadrul primăriei.
Potrivit Dispozițiilor generale ale Regulamentului-cadru, Comisia pentru protecția
copilului aflat în dificultate este un organ abilitat cu eliberarea avizului pentru aprobarea
măsurilor de sprijin familial privind depășirea situațiilor de risc și prevenirea separării copilului
de familie, precum și a măsurilor de protecție a copilului separat de părinți.
Astfel, putem evidenția forma aplicativă de administrare a Comisiei, care are drept scop
executarea prevederilor legale și altor acte normative, în situații concrete. Forma administrării de
către Comisie cuprinde acțiuni de constatare a circumstanțelor faptice care determină situația de
risc a copilului, selectarea normei juridice pasibilă de aplicare în cazul dat, emiterea actului
administrativ cu caracter individual privind aplicarea unei norme juridice – avizul și exercitarea
controlului exercitării deciziei emise. Comisiile de protecție a copilului în dificultate se instituie
în cadrul autorității administrației publice locale de nivelul al doilea.
Particularitățile specifice de realizare a atribuțiilor de serviciu ale autorităților
administrației publice, în general, dar și a autorităților tutelare, în particular, impune punerea în
aplicare respectarea principiului priorității "interesului superior al copilului", în soluționarea
disputelor legate de copii, inclusiv în cazurile de stabilire a domiciliului copilului. Interesul
superior al copilului este principiul care constituie reperul suprem în procedurile judiciare și
extrajudiciare în care sunt implicați copiii. Astfel, toate reglementările adoptate în domeniul
respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz,
încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al
copilului [24].
Prin modificările legislative adoptate prin Legea 112/2020, în cazul copilului separat de
părinți din cauza aflării temporare a părinților/unicului părinte pentru o perioadă mai mare de
două luni în altă localitate din țară sau de peste hotare, autoritatea tutelară locală instituie
custodia asupra acestuia, ca formă de protecție temporară a copilului, în scopul asigurării
creșterii, îngrijirii și educației adecvate a acestuia.
Părinții/unicul părinte care intenționează să plece temporar în altă localitate din țară sau de
peste hotare (la muncă, studii, tratament sau din alte motive) sunt obligați să depună la
12
autoritatea tutelară locală de la locul de trai al persoanei/persoanelor care urmează să exercite
custodia cererea privind instituirea custodiei asupra copilului și declarația privind acordul
persoanei/persoanelor respective
După recepționarea declarației părintelui, autoritatea tutelară locală întocmește un dosar
pentru copil și, în termen de 3 zile lucrătoare, dispune evaluarea de către specialistul în protecția
drepturilor copilului sau, în lipsa acestuia, de către asistentul social comunitar a situației
copilului a condițiilor de creștere, îngrijire și educație, precum și a mediului familial al
persoanei/persoanelor în grija cărora se va afla copilul, cu formularea concluziilor privind
oportunitatea instituirii custodiei asupra copilului. În baza dispoziției autorității tutelare locale,
specialistul în protecția drepturilor copilului sau, în lipsa acestuia, asistentul social comunitar, în
termen de 5 zile lucrătoare, prezintă acesteia evaluarea inițială a situației copilului.
În temeiul evaluărilor, autoritatea tutelară locală, în termen de 3 zile lucrătoare, emite
dispoziția privind instituirea sau privind refuzul instituirii custodiei asupra copilului. Un
exemplar al dispoziției se anexează la dosarul copilului și câte un exemplar se transmite
persoanei/persoanelor care au depus cererea privind instituirea custodiei și persoanei/persoanelor
care și-au exprimat acordul să exercite atribuții de custode.

13
 2. STUDIUL EFECTELOR MIGRAŢIEI PĂRINȚILOR ASUPRA STĂRII DE
BINE A COPIILOR
2.1. Metodologia cercetării
Trauma sеparării dе părinţi sе lasă rеsimţită la tоatе nivеlurilе viеţii dе familiе. Fiind însă
tоt mai prеzеntă în сadrul arhitесtоniсii sосialе, rеspесtiva fоrmă dе familiе trеbuiе să intrе tоt
mai mult în atеnţia сеrсеtătоrilоr în vеdеrеa соnturării unui ansamblu dе rесоmandări dеstinatе
să faсilitеzе prеluarеa, adоptarеa şi еxеrсitarеa aсеstui tip spесifiс dе rоl рarеntal în сadrul
familiеi соndusе dе un singur рărintе.
Studiilе mai multоr autоri au dеmоnstrat сă оrganismul сорilului trăiеştе о nесеsitatе
соntinuă dе satisfaсţiе еmоţiоnală. Сaraсtеrul еmоţiilоr arе о influеnţă imроrtantă asuрra
sănătăţii оmului, dеtеrmină роtеnţialul dе viaţă, rеlaţiilе сu sосiеtatеa. Еmоţiilе роzitivе
diminuеază stărilе dе еxсitarе, asigură nоrmalitatеa tuturоr sistеmеlоr funсţiоnalе, iar сеlе сu
сaraсtеr strеsant îmрiеdiсă еvоluţia рsihiсă nоrmală: faсе difiсilă stabilirеa соntaсtеlоr сu
ambianţa, сrееază difiсultăţi dе реrсереrе a situaţiilоr nоi, dе dеzvоltarе a сaрaсităţilоr
соmuniсativе [15].
Liрsa unui рărintе sau a ambilоr, еsсhivarеa dе la оbligaţiilе еduсaţiоnalе соnduсе la
сarеnţă afесtivă rеlativă, rеlaţiilе сu сорilul fiind rarе, intеrmitеntе, рrоvizоriu ruрtе. Autоrii
sрun сă еfесtеlе сarеnţеi afесtivе sînt сu atît mai gravе şi mai irеvеrsibilе сu сît mai рrесосе şi
mai durabilă еstе aсеasta [5].
Problema investigaţiei: Odata cu semnarea Acordului de Asociere a țării noastre în
Uniunea Europeana, a crescut numarul familiilor care merg impreuna la muncă peste hotare,
lasandu-și copiii acasă. Acest fenomen lasă în urmă un număr foarte mare de copii, ceea ce duce
la destrămarea familiilor şi la creşterea numărului copiilor lipsiţi de îngrijire părintească.
Condiţiile de viaţă ale acestor copii rămân un semn de întrebare. De regulă, copiii sunt lăsaţi în
grija custodelui, care nu le poate oferi dragostea, afecţiunea şi sprijinul necesare pentru creşterea
şi dezvoltarea acestor copii.
Obiectul cercetării: Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași acasă.
Scopul cercetării: Analiza cadrului teoretic al migraţiei părinților și studierea efectelor
migraţiei părinţilor la muncă în străinătate asupra copiilor rămaşi în ţară.
Obiectivele investigaţiei:
- Studierea literaturii de specialitate cu privire la migrație;
- Analiza bazei conceptuale;
- Identificarea aspectelor pozitive si negative ale migratiei
- Elucidarea autorităților care gestionează problematica copiilor „singuri acasă”
14
 - Selectarea metodelor de cercetare;
- Prezentarea și interpretarea datelor;
- Formularea concluziilor și recomandărilor.
Ipoteza cercetării:
 Viața copiilor se schimbă după migrația părinților. Responsabilităţile noi apărute în viaţa
copiilor, corespund mai mult statutului de părinte, nu de copil.
 Comunicarea și relațiile cu copii se deterioriază datorită migrației părinților la muncă
peste hotare.
Metode‚ procedee şi tehnici de cercetare:
Metode teoretice – studiu surselor bibliografice‚ analiza‚ sinteza, documentarea.
Metode experimentale – interviu și focus grup;
Metode matematice - de prelucrare statistică şi interpretare a datelor.
Baza experimentală a cercetării: Cercetarea a fost realizată în cadrul Liceului Teoretic
„Mihai Eminescu”, or. Hîncești. Eșantionul cercetării constituie 12 persoane.
Interviul a fost aplicat cu scopul identificării responsabilităților copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească în urma migrării părinților la muncă peste hotare.
Focus grup, a fost realizat în vederea evaluării calității relațiilor și copiilor rămași în țară
cu părinții plecați peste hotare.

2.2. Interviu. Prelucrarea și interpretarea datelor

Interviul a fost realizat cu 4 elevi claselor a VII-a – a IX-a, din cadrul Liceului Teoretic
„Mihai Eminescu”, or. Hîncești, a căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare.
Scopul interviului, a fost identificarea responsabilităților copiilor rămaşi fără îngrijire
părintească în urma migrării părinților la muncă peste hotare.
Numele prenumele copiilor intervievați au fost codificate, in vederea protejării datelor cu
caracter personal. Astfel, au fost intervievați:
Tabelul 2.1. Date generale
Clasa a VI-a Clasa a VII-a Clasa a VIII-a Clasa a IX-a
Copil FG_CL_6 MA_CL_7 CR_CL_7 BM_CL_9

15
 Fete Băieți

Fig. 2.1. Sexul respondenților

Dintre care: două fete (MA_CL_7 și BM_CL_9) și doi băieți (FG_CL_6 și CR_CL_7)

FG_CL_6;
BM_CL_9 13
; 16

MA_CL_7
; 13
CR_CL_7;
14

Fig. 2.2. Vârsta copiilor

Procesul de migraţie a părinţilor la munci peste hotare a condiţionat apariţia unor noi
griji pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească. Se conturează o interdependenţă dintre
grijile casnice pe care le îndeplinea mama sau tata până la plecare şi grijile preluate de
copiii rămaşi acasă. Atât băieţii, cât şi fetele care au părinţii plecaţi la muncă peste hotare au
remarcat că şi-au schimbat radical regimul zilei datorită noilor responsabilităţi.
Astfel, majoritatea absolută a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească au enunţat: „Am
început să facem mâncare, suntem mai independenţi”. Mai mulţi copii au povestit despre
activităţi similare, menţinerea curăţeniei atât în casă, cât şi afară: „Facem muncă pe acasă, dăm

16
mâncare la animale, curat în curte” (FG_CL_6); „Tai lemne pentru iarnă, ajut bunelul”
(BM_CL_9); „Eu ca o fată, lucrul meu de zi cu zi trebuie să fac curat, spălatul hainelor. Cel
mai mult îmi place să fie curat. Eu practic şi altele. Învăţ şi la şcoala de muzică şi vin acasă pe
la ora patru şi încă trebuie să gătesc, să fac mâncare dacă nu este tata. Şi cel mai mult vreau să
fie mama acasă, pentru că ştiu că atunci când voi veni de la şcoala de muzică o să fie curat în
casă, mâncarea făcută, totul va fi aranjat la loc şi eu numai o să-mi fac temele, trebuie să fac eu
curat în casă, trebuie să spăl vesela, trebuie să tai lemne, să sap în grădină şi asta” (CR_CL_7).
„Noile griji” ocupă tot timpul copiilor şi ei simt un deficit de timp liber: „Înainte aveam
mai mult timp liber, dar acum nu prea am. Dar aş vrea să am mai mult timp liber” (FG_CL_6);
„E mai greu, trebuie să mă duc să fac focul şi iarna trebuie să spăl, vara e mai uşor, le-ai scos
pe sfoară şi s-au uscat, dar aşa iarna câte vreo două zile în casă... pe unde mai pot... foarte
greu” (CR_CL_7).
Grijile sunt asumate diferit de copii, în funcţie de numărul copiilor rămaşi acasă şi
genul părintelui plecat. Dacă este plecat tatăl, iar acasă este un frate mai mare „grijile tatălui”
trec „,pe umerii” feciorului mai mare. Una din fetiţele intervievate relatează: „La mine nu prea
s-a schimbat viaţa, pentru că tata este plecat şi eu nu trebuie să fac ce făcea tata, mai mult
fratele face, dar oricum fiecare fată care creşte trebuie să o ajute pe mama în orice face,
mâncare, ordine, orice” (MA_CL_7).
Unii copii care au fraţi sau surori mai mici au responsabilitatea de a avea grijă de ei şi de
a-i supraveghea. Practic, funcţia de îngrijire şi educaţie a copiilor mai mici devine „o nouă
grijă” pentru copiii mai mari: „La mine mama a fost plecată pe o perioadă de doi ani în Italia
şi eu am un frate mai mic de care, chiar dacă am rămas cu tata şi bunica acasă, oricum aveam
şi eu o responsabilitate de a-l îngriji, ducându-l la grădiniţă, aducându-l, oarecum ocupându-
mă şi de educaţia lui. Adică, era oarecum o responsabilitate” (BM_CL_9); „Părinţii când au
plecat, de mult au plecat ei, responsabilitatea mea cea mai mare este de a-l ajuta pe fratele meu.
El este acum în clasa întâi şi am foarte multe responsabilităţi, dar el acum se formează din
punct de vedere intelectual şi trebuie să-i indic un drum corect în viaţă, să-l ajut să facă lecţiile.
Desigur, cât timp a fost la grădiniţă, a avut succese şi acum are la fel succese şi mie îmi este mai
uşor, dar totdeauna ai responsabilitatea să întrebi: ţi-ai făcut temele? nu ţi le-ai făcut? ţi-ai
învăţat poezia? nu ai învăţat?”( CR_CL_7); „Acum cât mama este plecată, eu lucrez mai mult…
şi stau cu sora mai mică. Cât stau cu ea, nu pot să mai lucrez, că-i „mânzoasă” şi plânge după
mine. Câteodată mai stă şi cu fratele, dar el o ocărăşte şi nu vrea să stea cu dânsa”
(MA_CL_7); „Trebuie să am grijă de sora mea. Ea pleacă la şcoală. Trebuie în fiecare
dimineaţă să o scol, o pieptăn” (FG_CL_6).

17
 O altă „nouă grijă” apărută în viaţa copiilor după plecarea părinţilor este grija banilor,
facturilor: „Trebuie să gătesc, să am grijă ca toate facturile să fie achitate. Tot ce este în jurul
casei, chiar şi câteva animale, păsări, trebuie să am grijă, şi de bunica mea, ea este mai în
vârstă şi eu o ajut” (BM_CL_9).
Unii copii rămaşi fără îngrijire părintească în rezultatul plecării părinţilor la munci peste
hotare au ca „griji noi” activităţi producătoare de venit – creşterea puilor sau uscatul
prunelor:
„La mine, de exemplu, casa se află la periferie, dar am aici de la vale de şcoală o casă
în care părinţii primăvara şi vara se ocupă cu creşterea puilor şi ei stau ambii aici şi fratele
meu e mare şi e la universitate. Acasă, eu stau singură, dar cum suntem la ţară am şi vaci, am
toate animalele, dormind singură acasă, eu am grijă de tot, chiar şi munca pentru bărbaţi tot eu
o fac. Făceam totul prin casă, cum am mai spus, pregătirea bucatelor că le trebuia să le duc şi
lor bucate că nu erau condiţii ca să pregătească mâncare, spălam haine, uneori luam hainele
lor acasă şi le spălam şi e foarte greu” (MA_CL_7).
O altă responsabilitate nouă este grija de a face faţă exigenţelor înaintate de părintele
rămas acasă, dar care face abuz de alcool:
„După ce a plecat mama, a devenit foarte greu. Eu am devenit cea mai mare… Tata
mereu era plecat, dar când era acasă vorbea mult cu cineva la telefon, dar nu cu mama... Am
găsit acel număr de telefon şi am telefonat noi cu sora… a răspuns o femeie…. I-am spus
mamei. Tata, când a aflat că am sunat, mi-a dat o palmă. Am plâns foarte mult. M-a lovit din
cauza unei femei străine. Mă simţeam trădată şi părăsită” (BM_CL_9);
„Foarte greu, mai ales atunci când tata bea din când în când şi mai vine acasă seara şi
strigă la mine, de la nimic şi tata mă bate, e greu” (CR_CL_7). Riscurile zilnice la care se supun
copiii care locuiesc cu părintele / îngrijitorul care consumă alcool sunt evidente: abuz, carenţe în
dezvoltarea psihică, riscul de dependenţă de alcool şi / sau alte substanţe, apariţia
comportamentelor deviante etc.
Există diferenţe între „grijile” copiilor cu părinţii plecaţi şi cei cu părinţii acasă. Unii
copii care au părinţii acasă au menţionat că „la noi problema de bază este să învăţăm bine, în
rest, toate problemele le rezolvă părinţii” (FG_CL_6).
Concluzionăm că gama de responsabilităţi noi apărute în viaţa copiilor este diversă şi
corespunde mai mult statutului de părinte, nu de copil: îngrijirea şi educarea altor membri de
familie, prepararea zilnică a hranei, munci agricole, curăţenie în casă şi în curte, tăiatul lemnelor,
achitarea facturilor, îngrijirea animalelor etc.

18
 2.3. Focus grup. Comunicarea/relaţiile cu membrii familiei plecaţi peste hotare şi
subiectele discutate
În vederea colectării datelor cu privire la efectele migraţiei părinților la muncă peste
hotare asupra stării de bine a copiilor rămași în țară, am aplicat metoda – Focus grup. Focus-
grupul constă în intersecția interviului focalizat cu interviul de grup, fiind denumit și interviu de
grup în profunzime. Unii autori susțin că este o tehnică de colectare a datelor prin interacțiunea
dintre membrii grupului, referitoare la o problemă stabilită de către cercetător [6].
Focus grup, a fost realizat în vederea evaluării calității relațiilor și copiilor rămași în țară
cu părinții plecați peste hotare. În cadrul acestuia au participat 2 psohopedagogi – experți și 6
elevi ai claselor VIII-IX, a căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare. Vârsta acestora este
15-17 ani.
Tabelul 2.2. Date generale
Clasa a VIII-a Clasa a VIII- Clasa a VIII- Clasa a IX-a Clasa a VIII- Clasa a IX-a
a a a
Copil FM_CL_8 BD_CL_8 CM_CL_8 MS_CL_9 NC_CL_9 TS_CL_9

Studiul relevă că sunt copii care comunică permanent cu părinţii lor, copii care comunică
rar şi copii care nu comunică deloc.
Tabelul 2.3. Comunicarea copiilor cu părinții plecați la muncă peste hotare
Copil Comunică Comunică rar Nu comunică
permanent deloc
FM_CL_8 

BD_CL_8 

CM_CL_8 

MS_CL_9 

NC_CL_9 

TS_CL_9 

Tabelul 2.4. Modalitatea de realizare a comunicării copiilor rămaşi fără îngrijire

părintească
Copil Rețele de Watsup Vaiber Altele
socializare
FM_CL_8    
BD_CL_8  

19
 CM_CL_8 - - - -
MS_CL_9   
NC_CL_9 - - - -
TS_CL_9   - -

Modalitatea de realizare a comunicării copiilor rămaşi fără îngrijire părintească cu părinţii

proprii o constituie telefonul, internet-ul şi Skypeul: „Vorbim des prin Skype şi ne povestim
despre şcoală, mă încurajează, mă susţine” (FM_CL_8).
Comunicarea copilului/lor cu părinţii prin intermediul mijloacelor tehnice reduce
efectele deprivării emoţionale. Evidenţiem că majoritatea copiilor au posibilitatea comunicării
permanente cu părinţii, există însă şi copii care nu cunosc nimic despre soarta părinţilor plecaţi şi
care sunt privaţi de posibilitatea comunicării. Procesul de comunicare este mai frecvent în cazul
copiilor decât al persoanelor vârstnice şi mai des în cazul persoanelor vârstnice care au în
îngrijire nepoţi în comparaţie cu cele singure.
Mulţi copii susţin că ei comunică frecvent cu părinţii lor, satisfăcându-şi necesităţile de
comunicare. Cei care afirmă acest lucru se referă la frecvenţe în diapazonul câteva ori pe zi –
câteva ori în lună: „Vorbim în fiecare zi, câte două, trei ore. Comunicăm mult. Şi cu sora. Şi pe
calea internetului” (BD_CL_8); „Eu, de exemplu, comunic cu mama în fiecare zi. Ea mă sună.
Sau dacă am nevoie de ceva sau am nevoie să vorbesc cu ea, eu o sun. Vorbim foarte des la
telefon” (MS_CL_9); „Părinţii mă sună practic zilnic. Telefonul este cel care ne uneşte. Dacă
este nevoie, eu dau un bip şi mama revine. Dar cel mai des telefonează mama” (TS_CL_9).
Remarcăm că această constatare nu este validă pentru copiii, care sunt contactaţi mai rar sau
deloc de către părinţii lor (CM_CL_8; NC_CL_9).
În marea majoritate a cazurilor, iniţiativa comunicării aparţine totalmente părinţilor:
„Ei mă contactează pe mine. În general, foarte des. Pe internet” (MS_CL_9); „Eu sun aşa rar,
ei sună mai des să afle cum e acasă, cum mă simt” (TS_CL_9).
Unii copii nu reuşesc să comunice permanent cu mama atunci când doresc. Adesea
nevoia de comunicare rămâne nerealizată: „De obicei, ea suna, dar acum eu sun şi ea nu ridică,
nu este numărul acela. Şi-a schimbat cartela şi nu avem telefonul ei. Dar înainte telefonam la
mobil, la noi în familie nu numai tata are mobil, am avut şi eu, dar s-a stricat” (NC_CL_9).
Durata discuţiilor cu părinţii variază de la 2-5 minute în medie pe zi până la câteva
ore: „Cu tata discutăm mai puţin – până la 5 minute cam aşa, dar cu mama discutăm până la 10
minute, poate chiar şi mai mult, pentru că noi găsim teme de convorbire” (FM_CL_8);
„Depinde, câteodată puţin, numai mă întreabă cum şi îmi spune că mă sună mai târziu că are de

20
lucru, mă întreabă ce-mi trebuie. Dar câteodată mă sună noaptea sau seara şi vorbim jumate de
oră sau 15 minute” (BD_CL_8).
Subiectele discuţiilor întreţinute cu părinţii sunt diverse. Unii copii rămaşi fără
îngrijirea părinţilor în urma migraţiei au mărturisit că părinţii se interesează în detalii despre
viaţa copiilor lor: „În fiecare zi, de obicei, mama se interesa cum mi-am petrecut ziua, cum a
fost. Este foarte receptivă şi permanent vrea să ştie ce se întâmplă cu mine” (MS_CL_9);
„Discutăm ce mai am de făcut astăzi, când am vreo serbare la şcoală, de ce mai am nevoie,
dacă fratele nu mă supără. Mă mai întreabă ce face tata, dar vorbeşte şi cu el” (TS_CL_9).
Unii copii au afirmat că mama le dă indicaţii la telefon cu privire la muncile pe care
urmează să le facă: „Ea mă sună şi îmi spune să fac prune şi le fac. Ei, nu numai asta îmi
spune… Să fac să fie totul bine” (BD_CL_8).
Rezultatele studiului demonstrează că, deşi aflaţi la depărtare, părinţii discută cu copiii
despre succesele şi insuccesele şcolare ale acestora: „Cum decurge învăţătura, despre viaţa
mea, despre ce o să fac mai departe, unde să mă duc să învăţ, viitorul meu” (FM_CL_8).
Uneori, copiii camuflează adevărul intenţionat, motivând că nu vor să-şi îngrijoreze
părinţii: „Mă întreabă cum e la şcoală – şi eu clar că nu o să-i spun că-i rău, nu este rău, dar să
fi fost rău, nu era să-i spun ca să nu îl întristez; oricum pleacă, se stăruie pentru noi ca să ne fie
nouă bine şi trebuie şi noi să-l răsplătim cu ceva” (BD_CL_8).
Concomitent, studiul denotă că mulţi copii nu discută problemele şcolare cu părinţii
lor sau discuţiile la acest subiect poartă un caracter sporadic: „Nu prea, nu prea mă întreabă…
Ce mă întreabă, aceea îi spun. Când mă întreabă, atunci îi spun când nu – atunci nu”
(TS_CL_9).
Sănătatea copiilor este una din problemele rar discutate cu părinţii. Studiul
evidenţiază că copiii vorbesc rar sau nu discută deloc despre problemele de sănătate:
„Câteodată mă sună şi mă întreabă cum te simţi, dar în rest nu prea vorbim despre asta”
(BD_CL_8).
Interacţiunea pozitivă cu părinţii este în multe cazuri menţinută: „Mă înţeleg foarte
bine cu părinţii, pot spune că mama pentru mine este o prietenă. Nu numai mama, mereu mă
susţin la toate, mă ajută să-mi fac viitorul, sunt alături de mine când mi-e greu, mă ajută la tot”
(MS_CL_9).
Rezultatele denotă că interacţiunea cu părintele lipsă este, în unele situaţii,
întreruptă pe termen lung: „Mama a plecat cu doi ani în urmă… Nu prea vine acasă. Nu a
fost patru ani şi apoi a venit acasă şi acum de doi ani nu a venit. A spus că e la Viena. Noi am
vorbit vara asta, dar acum nu ştiu unde este ea” (CM_CL_8).

21
 Unii părinţi solicită părerea copiilor în realizarea unor acţiuni: „Mă întreabă câteodată:
„Cum crezi tu? Îmi este bine mie fără voi sau nu?” şi eu îi spun: „Nu”, deoarece ea acolo este
singură. Noi suntem cu tata şi nouă nu ne este aşa de urât. Ea îmi spune cât îi este ei de greu...
De exemplu, s-a întâmplat că a făcut ceva rău în ziua de azi, ea îmi spune întotdeauna mie şi mă
întreabă: „Cum crezi, am făcut bine sau nu?” (BD_CL_8).
Studiul a scos în evidenţă şi experienţe de pierdere definitivă a relaţiilor dintre copii
şi părinţii migranţi. „Fratele meu este mic, frecventează grădiniţa şi la el sunt doi copii gemeni
care au fost de mici lăsaţi în grija bunicilor şi părinţii ambii sunt plecaţi. Şi acei părinţi nici nu
sună, nici nu le oferă vreo susţinere nici financiară, nici morală. Având în vedere că sunt în
grijă la bunici, le este foarte greu” (NC_CL_9).
Conform studiului, se profilează şi tendinţa copiilor de a nu replica în viitoarea lor
familie modelul de privare de comunicare: „Mă voi strădui să fiu alături întotdeauna de
copiii mei, pentru că eu am trecut prin asta – să nu fie mama lângă mine. Mă voi strădui să ofer
suportul moral, dacă ar avea nevoie copiii mei” (CM_CL_8).
Cercetarea demonstrează că gradul de deschidere a părinţilor este diferit. Unii
părinţi sunt foarte închişi în procesul de comunicare şi copiii sesizează acest lucru: „Nu vor să se
deschidă” (BD_CL_8). Copiii intervievaţi consideră că părinţii manifestă reţinere în comunicare
din cauză că îi protejează: „Uneori, părinţii pot să nu spună. Se gândesc că e destul că copilul
stă singur acasă şi suferă, nu să mai vorbească şi despre problemele pe care le au” (BD_CL_8).
Părinţii cu un grad înalt de deschidere în comunicare îi fac pe copii să se simtă utili, apropiaţi,
co-parteneri în soluţionarea problemelor: „Problemele mele sunt ale lor şi ale lor sunt a mele”
(MS_CL_9); „Da, îmi povestesc unde muncesc, cum e greu acolo. Povestesc cum decurge
lucrul, în ce condiţii ei trăiesc acolo” (FM_CL_8).
Experții care au participat în cadrul studiului, au relatat din experiențele lor de lucru si
comunicare cu elevii a căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare:
Relaţionarea rece a părinţilor cu copiii îi determină pe aceştia să se înstrăineze de ei.
Copiii manifestă mecanisme compensatorii, găsesc alte surse de relaţionare şi se distanţează
afectiv de părinţi, atunci când aceştia nu le satisfac necesităţile de comunicare, securitate,
afiliere, relaţionare afectivă stabilă. Unul din experţi a elucidat un caz din practica sa de
activitate care reflectă acest fenomen: „Eu am un caz cu care lucrez, un băieţel. El este acum în
clasa a 8-a şi au apărut probleme. Absentează mult de la şcoală. Părinţii sunt plecaţi peste
hotare, mama e în Italia şi tata în Franţa. Copilul acesta s-a născut şi după ce a împlinit şase
luni, familia a divorţat, mama imediat după divorţ a plecat în Italia, unde s-a recăsătorit şi şi-a
făcut altă familie şi tata în Franţa exact acelaşi lucru a făcut. Copilul a rămas în grija unei

22
mătuşi şi ea este căsătorită şi are copil mic şi nu reuşeşte să aibă grijă de el cum ar trebui.
Acum au apărut nişte probleme foarte mari, că copilul nici de ore nu se pregăteşte… nimic”.
El spune că nu vrea să trăiască nici cu mămica şi nici cu tăticul, deoarece ei sunt
foarte reci cu el. Cu toate că ei financiar au grijă ca el să nu ducă lipsa de nimic, dar nu are
atenţia necesară. Eu cred că el a ajuns într-un cerc de prieteni unde s-a regăsit, totuşi, nu este
acel nucleu de care are nevoie la moment şi din această cauză, el a luat lăturile şi nu vrea să
vină la şcoală şi să facă faţă” (CM_CL_8).
Un alt expert povesteşte: „La noi la şcoală a fost un caz. Tata a rămas cu fiica, am avut
atunci destul de mult de lucrat cu fetiţa respectivă. Iniţial, ea a fost de partea mamei care îi
trimitea bani. La un moment dat, mama nu a mai sunat sistematic, au pierdut legătura asta
sufletească dintre mamă şi fetiţă, iar tata a adus acasă altă femeie… Cât de mult am încercat să
lucrez cu ea, ştiţi care este prima propoziţie care mi-a spus-o: „De ce mama nu m-a mai
contactat în continuare săptămânal sau zilnic” (CM_CL_8). Copiii nu tolerează neadevărul şi
nu iartă trădarea în relaţiile cu părinţii. Acest fapt îi marchează şi ei comportă conduite de
evitare.
Activitatea de comunicare a copiilor cu părinţii este primordială pentru dezvoltarea lor
psihică. Comunicarea cu părinţii nu presupune doar schimbul de informaţii verbale periodice, ci
şi mângâiere, prezenţă, căldură afectivă constantă. Nevoia de comunicare a copiilor cu părintele /
părinţii rămâne uneori nesatisfăcută. Studiul indică faptul că sunt copii care comunică rar cu
părinţii lor şi copii care nu comunică deloc. Lipsa comunicării totale este explicată, în unele
cazuri, prin faptul că părinţii plecaţi nu dau semne de viaţă şi prin refuzul copiilor de a comunica
cu proprii părinţi, în alte situaţii.
Condiţia principală pentru asigurarea stăriide bine a copiilor este comunicarea cu adulţii,
în general, şi comunicarea cu părinţii, în particular. La baza acestei comunicări se află sistemul
de legături personale, care se stabilesc în primele luni de viaţă ale copilului şi se dezvoltă după
anumite legităţi. Ignorarea acestor legităţi marchează negativ dezvoltarea psihică a copilului.
Lipsa comunicării cu părinţii generează conflicte interne, care se reflectă perturbant asupra stării
psihice a copilului şi asupra raporturilor lui cu mediul social: frica de sancţiuni din partea altora,
inclusiv de pedepse corporale, relaţionarea conflictuală cu semenii, lipsa comportamentelor
asertive etc.
Un factor important în dezvoltarea personalităţii copilului îl reprezintă părintele rămas
acasă / îngrijitorul. Frecvent, tatăl, fiind acasă, nu poate crea un climat favorabil şi securizant
pentru copii (în special, la vârstele mici). Cercetarea constată că unii copii au o relaţie
tensionată cu tatăl, fiind privaţi de satisfacerea nevoilor de afecţiune, înţelegere, securitate.

23
 Relaţiile cu membrii familiei / îngrijitori ai copiilor. Mulţi copii rămaşi fără îngrijirea
părintească în rezultatul migraţiei au o relaţie tensionată cu membrii familiei / îngrijitori. Unii
copii mărturisesc că suportă mai puţin dureros plecarea părinţilor decât prezenţa unor îngrijitori.
O fetiţă descrie situaţia de tensiune emoţională zilnică, frustrări şi sentimente de culpabilitate
trăite de ea şi de fratele ei în relaţia cu mătuşa-îngrijitor: „Eu am stat cu mătuşa mult timp şi eu
cu fratele sufeream mai mult din cauza ei. Ea spunea că eram vinovaţi, dar nu era aşa. Noi nu
făceam ce dorea ea şi dădea vina pe noi. Eu eram copil cuminte, dar se întâmpla să fac şi
năzbâtii, dar acest lucru nu a fost de multe ori şi făcea ea mai de multe ori şi cădeam noi. S-a
întâmplat că fratele odată când a sunat mama i-a spus tot… Ea a găsit carnetul unde fratele şi-
a scris totul şi a fost greu. Şi-a pierdut şi cunoştinţa. Mama ne-a spus că cel mai bine să stăm
acasă. Am stat cu fratele un an şi pe urmă singură. Mătuşa striga tot timpul la noi fără nici o
vină şi cred că nu era bine pentru că mamei întotdeauna îi plătea ca ea să aibă grijă de noi, dar
ea nu avea grijă de noi, ci-i cumpăra fiicei ei ce dorea şi eu cred că asta-i rău. Este foarte greu
de stat şi cu mătuşa, dar şi cu bunicii. Bunicii suferă pentru noi şi mai mult se îngrijorează
pentru noi” (MS_CL_9). În asemenea situaţii, copiii sunt privaţi de satisfacerea nevoilor de
securitate şi afecţiune.
Îngrijitorii recurg uneori la privarea copiilor de satisfacerea nevoilor fiziologice primare.
Astfel, unii copii rămân fără hrana zilnică: „Sunt cazuri în care persoanele care îngrijesc de
copii ascund mâncarea” (BD_CL_8); „Am avut un caz: eu veneam de la şcoală şi ea (copila
mătuşii) trecea pe drum şi mânca prăjituri şi eu am întrebat-o de unde are şi ea a spus că
mămica mi-a dat acasă pentru ca să iau la şcoală. Şi am rămas cumva ofensată, pentru că
pentru mama noi şi ea am fost întotdeauna egali, dar pentru mătuşa mea nu am fost niciodată
egali. Ea întotdeauna se zbătea pentru copilul ei, dar mama – pentru toţi trei” (MS_CL_9).
O altă problemă identificată în rezultatul studiului este neglijarea educaţională,
dezinteresul îngrijitorilor faţă de situaţia şcolară a copilului aflat în îngrijire. Îngrijitorii
sunt preocupaţi mai mult de valori materiale şi mai puţin de cele spirituale. Un expert-pedagog a
relatat: „Totul depinde de persoana cu care a rămas copilul. Iată a fost un caz: în grupă s-au
adunat părinţii ca să organizeze de sărbătorile de iarnă nişte cadouri pentru copii sub formă de
iepuraş, că este anul lui, dar persoana respectivă când a venit a doua zi mă întreabă „Cât?” şi
eu îi răspund: „Dar nu vreţi să mă întrebaţi ce am discutat, la ce am ajuns etc.?”. Asta tot
demonstrează inteligenţa pe care o are. El, de exemplu, are scopul de a agonisi bani şi mai puţin
se interesează de integrarea copilului în societate” (CM_CL_8).
Copiii se simt adesea neînţeleşi de către îngrijitori în unele situaţii cotidiene, copilăreşti,
care nu se caracterizează prin comportamente rău intenţionate. Unii copii au relatat situaţii în
care îngrijitorii i-au acuzat, în viziunea lor, pe nedrept: „Când eu am spălat câinele în lighean şi
24
nu m-a crezut că l-am spălat. Am spălat şi pisica şi a murit pisica. Era mică, nu avea ochi încă
şi a strigat bunica la mine că nu se poate aşa să fac, că ea tot vroia să trăiască, dar eu am
spălat-o şi am omorât-o” (BD_CL_8).
Disciplinarea prin bătaie este, de asemenea, o metodă utilizată de către unii
îngrijitori. Astfel, unii copii au povestit că au fost bătuţi pe nedrept de către bunici: „Când eram
în clasa a 2-a şi ea a spus că nu ştiu ce am făcut… Aveam un cucoş şi el îmi sărea în cap şi eu
am aruncat din urma lui şi bunica mi-a spus că nu trebuie să faci aşa ceva şi a luat o vargă şi
mi-a tras în spate, dar de atunci nu mă mai bate bunica” (FM_CL_8).
Iritarea, dezechilibrul emoţional al îngrijitorilor, necunoaşterea de către ei a necesităţilor
şi particularităţilor de vârstă ale copiilor luaţi în îngrijire tensionează relaţiile dintre ei, produc
conflicte şi frustrări cotidiene.
Este paradoxal, însă unii copii intervievaţi în cadrul studiului nu au descris o relaţie
afectivă pozitivă şi un climat favorabil, securizat nici în cazul în care în calitate de îngrijitor
este tata: „Cu tata noi nu putem vorbi deschis. El stă puţin acasă. Vorbim despre ale casei... Nu
pot să-i spun ce mă doare, nici problemele mele. Desigur, nu pot să mă plâng pe mama, care mă
ceartă, căci se vor certa ei între ei şi mai tare... Şi va fi şi mai rău. Cu mătuşile mele tot nu prea
mă deschid. Ele au familiile lor, copiii lor, problemele lor” (TS_CL_9). Unii copii trăiesc
situaţia de stres condiţionată de prezenţa la scene de violenţă domestică: „Pur şi simplu, el nu
mă înţelege, chiar mi-i frică, când eram mititică îl iubeam mult, dar tare multe i-a făcut mamei
mai înainte. Tata cam o bătea pe mama şi eu de atunci îl urăsc pe dânsul şi am spus că
niciodată nu o să-l iert pentru ceea ce i-a făcut mamei, nu am ochi să-l văd pe ell” (MS_CL_9).
Unii copii, la momentul studiului, locuiesc deja singuri, având în grija lor copii mai mici:
„Noi suntem două case într-o ogradă, buneii mai la deal şi noi mai la vale... buneii... mai mult
stau la dânşii... ei la dânşii, eu cu sora acasă… Buneii trăiesc în casă la dânşii, noi la noi... ei
nu vin, nu mă duc” (BD_CL_8). Deşi locuiesc alături de bunici, aceşti copii sunt neglijaţi total
de ei, lucru resimţit şi trăit acut de copii după plecarea părinţilor: „Foarte greu, plângeam şi eu
şi mama, îi spuneam că mie îmi e foarte greu aici. În primele trei luni când au plecat... surioara
nu mă asculta... Veneam de la şcoală uneori flămândă, până mai făceam mâncare, până una
alta... îmi era foarte greu... Chiar nici nu mai aveam timp să discutam deloc, cu toate că era mai
uşor că era de-amu spre primăvară şi de-amu n-aveam aşa multe lucruri pe acasă de făcut.
Poate era când veneam de la şcoală, curăţenia, mâncarea şi de surioară să am grijă, şi
animalele, şi nu aveam aşa multe griji cum acuma iarna… E mai greu, trebuie să mă duc să fac
focul şi iarna trebuie să spăl, vara e mai uşor, le-ai scos pe sfoară şi s-o uscat, da aşa iarna câte
vreo două rufe în casă... pe unde mai pot... foarte greu”. Constatăm un transfer absolut al
funcţiilor casnice şi al rolurilor parentale pe umerii adolescentei care suplimentar încearcă să
25
explice răceala afectivă şi indiferenţa buneilor prin lipsa afecţiunii acestora faţă de ea: „Nu sunt
eu nepoţica pe care ei o iubesc mai tare”. Fetiţa explică diferenţa şi supărarea buneilor prin
aşteptările nerealizate ale acestora de a primi ajutor de la nepoţică: „Certuri n-au fost, pur şi
simplu ei sunt în vârstă, ei vor de la noi ajutor, dar eu nu mai reuşesc”. Remarcăm inversarea
rolurilor dintre copii şi îngrijitori ca efect al percepţiei distorsionate a realităţii. Îngrijitorii
refuză implicarea în ajutorarea nepoţilor pe motiv de bătrâneţe, iar copiii evită acuzările
ulterioare prin autoasumarea totală a grijilor: „Eu mai bine rămân singură decât sa ajung la ei,
se întâmpla să-i rog să stea cu fata, da pe urmă se începe... S-a întâmplat s-o rog pe bunica so
ducă pe sora la grădiniţă şi... pe urmă mi-a spus că iată eu am dus-o la grădiniţă, că iată eu
sunt bătrână... şi tot aşa... şi mai mult de asta şi mă strădui... că ea mă ajută, nu zic, mă ajută,
da pe urmă îmi spune că iată eu te-am ajutat, că eu aşa şi aşa, da mie asta nu-mi place”
(BD_CL_8). Rezultatele studiului susţin că mulţi copii rămaşi fără îngrijire părintească au o
relaţie tensionată cu membrii familiei / îngrijitori, sunt privaţi parţial sau total de securitate, unii
din ei, aflându-se în situaţie de risc, devin vulnerabili.
Relaţiile cu semenii. Relaţiile cu semenii constituie activitatea dominantă a dezvoltării
psihice şi a evoluţiei ca personalitate. Cercetarea atestă însă problema lipsei unor prietenii strânse
în rândul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare. La unii copii s-a manifestat chiar lipsa
interesului faţă de stabilirea prieteniilor, ei preferând viaţa singuratică, închisă: „Nu prea am
prieteni. Sigur că nu mai sunt aceiaşi, dar nici noi nu mi-am făcut. De fapt, doar prietenul meu.
Eu nu îl ştiam pe atunci când au plecat părinţii, fiindcă eram mică încă” (MS_CL_9).
În cazul prieteniilor, ele nu se stabilesc în funcţie de gen sau statutul copilului: „Sunt de
la şcoală în general. Sunt de vârsta mea, cu un an mai mare ca mine. Sunt mai mulţi şi băieţi,
dar şi fete de la şcoală. Ne ducem la discotecă şi ne distrăm. Pe teren jucăm fotbal, asta aşa de
sărbători foarte rar, dar în timpul şcolii mai des jucăm volei. Şi gata, asta facem” (NC_CL_9).
Experţii au oferit experienţe care denotă închiderea în sine a copiilor, izolarea lor
de ceilalţi, timiditatea socială ca o consecinţă a despărţirii de părinţi: „Se simte, totuşi,
momentul acesta că după ei nu vine nimeni, nu se interesează nimeni. Eu, de exemplu, am o
fetiţă care practic vine şi plânge în fiecare săptămână pentru că la ea părinţii se află în divorţ şi
unul este la stânga şi altul la dreapta. Şi mama îi promite că o ia, şi mama nu a fost la şcoală,
dar ea stă cu o mătuşă care mai înainte era în conflict, ea mai mult îşi caută de viaţa ei
personală… De câte ori am încercat să iau legătura cu ea şi ea niciodată nu vine la conlucrare.
Am rugat fetiţa să-i spună mamei că are nevoie de ea, nu atât de tată, cât de mamă, i-am dat
adresa măcar pe Skype ca să vorbească. Şi mama i-a spus să nu se mai ducă mai mult la
psiholog şi eu ca psiholog nu am nici un drept să mă implic în viaţa ei personală şi atât a fost”
(FM_CL_8).
26
 Este extrem de important care dintre părinţi rămâne cu copilul. În multe cazuri, figura
din sânul familiei care este departe de casă este femeia, adică mama. Lipsa mamei reprezintă o
puternică destrămare, care generează atât încetinirea educativă a copiilor, cât şi detaşarea
emoţională reciprocă dintre mamă şi copil. Cei inteligenţi emoţional suportă mai bine stresul,
ceea ce nu reuşesc copiii mai puţin inteligenţi. Băieţii, deşi par a fi mai indiferenţi în cazul
separării, sunt stresaţi mai mult decât fetele, devenind mai vulnerabili faţă de influenţe cu
caracter distructiv. Acest lucru iese în evidenţă în perioadele de criză de dezvoltare sau în
procesul de trăire a unor crize existenţiale.
Uneori copiii rămași singuri acasă stabilesc relaţii amicale sporadice, de scurtă
durată, cu schimbarea frecventă a camarazilor: „La treapta primară prietenia este instabilă,
ei prietenesc, dar noi ne străduim ca să fie uniţi, facem rotaţia locurilor, comunicăm, stăm după
prânz pe terenul de joacă, dar prietenia este instabilă, cam aşa: tu ai un penal astăzi frumos, eu
cu tine azi comunic, dar repede se despart, azi cu tine mă joc, dar mâine de acum nu prea”
(MS_CL_9).
Rezultatele studiului semnalează că copiii aflaţi în dificultate în urma migraţiei adulţilor
evită discuţiile în detalii despre propria familie, inclusiv cu prietenii. Drept motive ale
evitării acestor discuţii respondenţii au indicat:
- nedorinţa de a divulga secretele familiei: „Nu vreau să ştie ce se întâmplă în
familie” (FM_CL_8);
- frica că nu vor fi înţeleşi adecvat: „Nu spun colegilor… când o să se ducă şi la
dânsul atunci o să simtă ce este asta” (BD_CL_8); „Persoanele la care părinţii nu sunt plecaţi
nu ne înţeleg” (CM_CL_8);
- convingerea că problemele de familie trebuie să constituie o temă privată:
„Cred că nu îi interesează pe colegi cu ce ocazie au plecat părinţii sau de ce au plecat, asta nu
este problema lor, este a noastră, nu este legat nimic cu colegii” (TS_CL_9);
- apariţia certurilor din cauza divulgării secretelor despre familie: „Da, se mai
întâmplă. Eu îi spun nişte secrete şi ea apoi le transmite şi la alţii. Dar eu am vorbit cu ea şi mi-
a promis că nu va mai face şi eu o cred” (NC_CL_9).
Chiar dacă unii copii cu părinţi aflaţi la muncă peste hotare discută cu prietenii despre
propria familie, ei fac acest lucru selectiv: „Îi spun pentru că îi interesează cum este acolo, le
spun că este frumos, cum este la mare acolo, că acolo este mai frumos, altceva nu discutăm ”
(BD_CL_8).
Persoanele intervievate nu au enunţat experienţe traumatizante derivate din relaţiile
tensionate cu colegii. Conflictele sunt rare şi nesemnificative.

27
 Concluzionăm că, de fapt, copiii aflaţi în dificultate în rezultatul migraţiei părinţilor
relaţionează amical cu colegii, consătenii, semenii, însă sentimentul de singurătate şi lipsa de
afecţiune îi înstrăinează de ceilalţi. Tonusul afectiv redus îi face să evite aglomeraţia, să tindă
spre intimitate. Lipsa modelelor afective de relaţionare cu ceilalţi îi face să nu le simtă lipsa.
Concomitent, grija casei, a fraţilor şi surorilor, posibilitatea unora de a comunica cu părinţii prin
internet, de la calculatorul de acasă, reduce frecvenţa relaţionării cu semenii în afara şcolii.
Reţelele de sprijin. Reţelele de sprijin ale copiilor cu părinţi plecaţi la muncă peste
hotare le constituie membrii familiei şi profesioniştii din diferite instituţii. Unii respondenţi au
specificat că pentru ei resursă de sprijin sunt membrii familiei: „Eu, de exemplu, spun totul
mamei, nu chiar tot, dar majoritatea problemelor le spun mamei. Sunt mulţi care spun
problemele prietenelor, dar nu e corect. Deoarece corect prietenii sunt, dar nu sunt toată viaţa.
Fiecare prieten îşi dă pe faţă că este prieten, dar până la urmă te trădează” (MS_CL_9); „Cel
mai mult mă împart cu fratele, el mă înţelege şi eu îl înţeleg. El a fost la vârsta mea şi el ştie
cum a fost şi el de atâta mă înţelege” (BD_CL_8).
În unele cazuri, copiii nu manifestă încredere în nimeni şi preferă să-şi exprime gândurile
pe foaie, ca să-şi satisfacă nevoia de comunicare, pe de o parte, şi nevoia de a fi înţeleşi şi a
păstra confidenţialitatea, pe de altă parte: „Este un fel de teamă că n-o să te înţeleagă corect şi
scrii pe foaie. Am avut un caz când cineva mi-a citit agenda şi din momentul cela scriu pe foaie
şi îi dau foc” (CM_CL_8).
Din reţeaua de sprijin profesional persoanele incluse în studiu au numit următoarele
categorii de specialişti care pot oferi şi / sau oferă suport copiilor cu părinţi aflaţi la muncă peste
hotare: asistenţii sociali, psihologii, angajaţii Direcţiilor de asistență social șo protecţie a
copilului, angajaţii Inspectoratelor pentru minori, poliţiştii şi membrii Consiliului Local pentru
Protecţia Drepturilor Copilului.
În opinia persoanelor incluse în studiu, asistenţii sociali trebuie „să-i susţină, să-i vadă
ce le lipseşte: haine, mâncare, să poată să le ofere un adăpost, dacă n-au…În cazul în care
părinţii au lăsat copiii, să-i contacteze, să-i întrebe de ce nu vin” (CM_CL_8).
Conform studiului, unii copii găsesc sprijin în cadrele didactice: „Cel mai mult mă
sfătuiesc cu profesoara de la şcoala de muzică şi cu educatoarea de la tact şi chiar am
încredere în ea şi cred că niciodată n-o să mă trădeze. Ea vede situaţia în care sunt eu şi mia
spus în faţă că sunt o fată chiar că n-a întâlnit niciodată aşa” (MS_CL_9).
Cercetarea atestă că inspectoratele pentru minori şi poliţia sunt instituţii la care părinţii
recurg în situaţia existenţei unor situaţii de dilemă: „La inspectorul pentru minori avem cazuri
în care părinţii au venit să ne spună că pleacă peste hotare. Când mama pleacă, minora
adolescentă, tata bea, fata nu rezistă să trăiască cu tata şi începe a fugi de acasă, persoana cu
28
care a rămas copilul a sunat mama, iar aceasta când revine în ţară vine la poliţie şi ne spune să
ne clarificăm cu tata” (BD_CL_8); „Ei se adresează la poliţie doar atunci când sunt probleme,
când şcoala nu se poate isprăvi nici cu copilul şi nici cu părintele, se implică poliţia”
(MS_CL_9). Concomitent, experţii susţin că nu sunt accesate suficient serviciile oferite de către
DASPC: „Părinţii ştiu despre DASPC, dar ei nu se adresează” (TS_CL_9).
În concluzie, menţionăm că reţelele de sprijin pentru copiii rămaşi fără îngrijirea
părintească în urma migraţiei părinţilor sunt slab dezvoltate. Atât copiii incluşi în studiu, cât şi
experţii au remarcat necesitatea extinderii serviciilor psiho-sociale de asigurare a bunăstării și
starii de bine a copilului. Acest lucru este explicat prin efectele nocive ale separării copiilor de
părinţi asupra dezvoltării și calității vieții copiilor, confruntarea copiilor cu multiple probleme
psiho-sociale, necesitatea de satisfacere a nevoii de comunicare şi relaţionare empatică a copiilor.
Sunt vag profilate direcţiile de lucru ale instituţiilor din reţeaua de sprijin cu copiii rămaşi fără
îngrijirea părintească în urma migraţiei părinţilor. Este necesară, astfel, armonizarea activităţii
instituţiilor din reţeaua de sprijin a copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească în urma migraţiei
părinţilor, în vederea responsabilizării părinţilor şi protecţiei copiilor.

29
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Familia este întru-totul îndreptăţită să aleagă un comportament migratoriu şi să se separe
de copiii săi (unul sau ambii părinţi) iar statul nu poate interveni în această decizie. Însă
prevenirea separării copilului de familie şi efectele migraţiei părinţilor asupra copilului care se
află în situaţie de vulnerabilitate trebuie să constituie scopul central al politicilor din domeniul
social şi mai ales din domeniul protecţiei copilului.
Principalele consecinţe asupra copilului sunt vizibile în termeni de suferinţă emoţională,
siguranță şi starea de securitate și de bine, lucru declarat de copii și experți participanți la studiu.
Cea mai importantă motivaţie a părinţilor de a pleca în străinătate este aceea de a îmbunătăţi
statutul material şi economic al familiei respectiv de a creşte standardul familial de viaţă.
O serie de efecte pozitive marchează îmbunătăţirea standardului de viaţă al copiilor
(haine, încălţăminte, jucării, telefoane mobile) dar şi a condiţiilor de viaţă în general.
În partea practică a lucrării am analizat fenomenul migraţiei părinților la muncă peste
hotare, efectele majore pe care migraţia le produce, instituţia familiei afectată grav de migraţie şi
consecinţele grave pe care migraţia pentru muncă în străinătate le produce asupra copiilor lăsaţi
în ţară.
Studiul realizat elucidează aspectele impactului psiho-social al migraţiei părinților asupra
copiilor lăsaţi fără îngrijirea membrilor de familie plecaţi la muncă peste hotare, prezentând
consecinţele la nivel de copil, familie, comunitate şi societate în general. Copiii explică migraţia
membrilor de familie ca fiind determinată de mai mulţi factori: intenţia de a scăpa de sărăcie sau
de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi de trai, lipsa oportunităţilor de angajare, imposibilitatea de a
asigura continuarea studiilor pentru copii etc. Suplimentar, au fost identificate situaţii de
violenţă, abuz care au influenţat decisiv decizia de a migra. Gradul de acceptare sau neacceptare
a migraţiei părinţilor de către copii depinde de vârsta acestora, modalitatea prin care părinţii au
solicitat opinia copiilor, persoana în grija căreia au rămas şi, nu în ultimul rând, frecvenţa
comunicării dintre copii şi părinţi. Discuţiile sincere cu copiii sunt mai benefice pentru relațiile
afective și starea de bine ulterioară a acestora.
În urma studiului, formulăm următoarele recomandări:
o Desfășurarea campaniilor de informare şi conştientizare adresate părinţilor;
o Desfășurarea campaniilor de sensibilizare la nivelul comunităţilor de moldoveni din
ţările de destinaţie;
o Dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu
ambii părinţi plecaţi;
o Elaborarera mecanismului de consiliere a copiilor în şcolă.

30
 BIBLIOGRAFIE
1. Adolescenti cu parinti in strainatate. https://pdfcoffee.com/lucrare-adolescenti-cu-parinti-in-
strainatate-pdf-free.html.
2. Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la
muncă în străinătate. Buzău, 2018.
3. Anghel M. Migrația de revenire în Rom\nia. Stratificare socială, etnicitate și mobilitate.
București, 2013.
4. Bocancea C., Neamţu G. Elemente de asistenţă socială. Iaşi, 1999.
5. Bulai T. Fenomenul migraţiei şi criza familială. Iaşi, 2006.
6. Chelcea S. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative. Bucureşti,
2001.
7. Child Protection. https://resourcecentre-drupal.savethechildren.net/our-thematic-areas/child-
protection.
8. Constantinescu M. Teorii ale migraţiei internaţionale. https://revistasociologieromaneasca.
ro/sr/article.
9. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. https://www.unicef.org/moldova/
media/1401/file/ Conventia-cu-privire-la-drepturile-copilului.pdf.
10. Crețu C. Situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Iași, 2004.
11. Dolto F. Când părinţii lasă copii în grija rudelor. Cum să prevenim suferinţele copiilor.
Bucureşti, 2003.
12. Dottridge M. Children on the move – Copii în migraţie. București, 2013.
13. Forumul European pentru Drepturile Copilului. 2012.
http://ec.europa.eu/justice/fundamentalrights/files/background_cps_children_on_the_move_
en.pdf.
14. Ghidul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). 2013.
http://publications.iom.int /bookstore/free/Children_on_the_Move.pdf.
15. Glosar despre migrare. IOM, Geneva. 2011. http://publications.iom.int/bookstore/f/IML.pdf.
16. Horvath A. R. Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz româneşti. Iaşi, 2009.
17. Iluț P., Nistor L., Rotariu T. Republica Moldova socială. Drumul schimbării şi al integrării
europene, vol. 1, Cluj-Napoca, 2005.
18. Impactul plecarii parintilor in strainatate asupra copiilor ramasi acasa
https://www.creeaza.com/familie/asistenta-sociala/IMPACTUL-PLECARII-PARINTILOR .
19. Institutul Național de statistică. https://insse.ro/ /sites/default/files/com _presa/com2022 .pdf.

31
20. Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de
părinți. Nr. 140 din 14.06.2013. În. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 167-172
din 02.08.2013.
21. Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15-12-1994. In: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova Nr. 13 art. 127 din 02.03.1995.
22. Luca C., Foca L., Gulei A.S. Analiză privind remigrația copiilor români. București, 2014.
23. Otovescu D. Tratat de sociologie general. Craiova, 2010.
24. Prelici V. Aspecte metodologice şi abordări în asistenţa social. Timişoara, 2002.
25. Sandu D. Fluxurile de migraţie în Republica Moldova, Bucureşti, 1984.
26. Servicii sociale oferite copiilor singuri acasă. Studiu comparativ Iaşi şi Chişinău. Iaşi, 2009.
27. Stănculescu M. S. Helping the ‘invisible’ children. 2012. https://www.Helping_ the'invisibl
e'children.
28. Stoica I. Tentaţia migraţiei. Necesitate şi oportunitate într-o lume globalizată. Bucureşti,
2011.
29. Toth G., Toth A. Efectele migraţiei: copiii rămați acasă. București, 2007.
30. Toth G., Toth A., Voicu O., Ştefănescu M., Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă.
Bucureşti, 2017.

32
 ANEXE
Anexa 1
Interviu
De identificare a responsabilităților copiilor rămaşi fără îngrijire părintească în urma
migrării părinților la muncă peste hotare.
1. Sexul
2. Vârsta
3. Ați preluat grijile casnice pe care le îndeplinea mama sau tata până la plecare?
4. Care sunt noile responsabilităţi?
5. Cât timp vă ocupă grijile casnic?
6. Cum sunt realizate grijile asumate?
7. Cum gestionați banii și facturile?
8. Printre „griji noi”, aveți activităţi producătoare de venit?
9. Care sunt dificultățile aîntâmpinate după plecare unuia sau a ambilor părinți?
10. Există diferenţe între „grijile” copiilor cu părinţii plecaţi şi cei cu părinţii acasă?

33
 Anexa 2.

Focus grup
în vederea evaluării calității relațiilor și copiilor rămași în țară cu părinții plecați
peste hotare
Date generale
o Vâsta
o Sexul
Comunicarea cu părinții
o Cât de frecvent comunicați cu părinții plecați la muncă peste hotare
o Care este modalitatea de realizare a comunicării cu aceștia
o Cui îi aparține inițiativa în comunicare?
o Care este durata discuţiilor cu părinţii
o Care sunt subiectele discuţiilor întreţinute cu părinţii
Relațiile cu părinții
o Cum considerați, comunicarea la distanță cu părinții poate suplii/menține relațiile
apropiate cu părinții?
o Cât de deschiși sunteți cu părinții în comunicare?
o Cât de deschiși sunt părinții în comunicare cu dră?
Relațiile cu ingrijitori
o Cum sunt relaţiile dră cu membrii familiei / îngrijitori?
o Aveți frați/ surori? Daca „da”, atunci care sunt relațiile cu aceștia?
Relațiile cu semenii
o S-au schimbar Relaţiile cu semenii după plecarea părinților la muncă peste hotare?
o Cât de strânse sunt relațiile dră cu prietenii?
Rețele de sprijin
o Apelați la reţelele de sprijin pentru a face față provocărilor în urma migrației părinților?
o Ați apelat la experți pentru diminuarea impactului migrației părinților?

34