INTRODUCERE

Sociologia copilăriei este o ramură recentă a sociologiei, apărută la sfârşitul

anilor `80 când Asociaţia Internaţională de Sociologie1 a stabilit o secţiune distinctă
referitoare la studiul copilăriei, iar în anul 1998 a fost înfiinţat în cadrul asociaţiei
primul comitet de cercetare în domeniul sociologiei copilăriei2.

Consecinţele migraţiei asupra copiilor rămaşi acasă reprezintă, poate, una

dintre cele mai actuale teme de studiu în domeniul sociologiei copilăriei.

Fenomenul a intrat în zona de interes public şi politic foarte recent în

Uniunea Europeană, fiind considerat o problemă socială. Această problematică a
apărut ca urmare a posibilităţilor de migrare pentru muncă a cetăţenilor din ţările
intrate în ultimile două valuri în Uniunea Europeană dar şi a migraţiei ilegale pentru
muncă a cetăţenilor din ţările terţe în ţări din spaţiul comunitar. Recunoaşterea de
către Parlamentul European a consecinţelor asupra copiilor rămaşi acasă ca urmare a
migrării pentru muncă a părinţilor a fost făcută prin adoptarea Rezoluţiei „Copiii
migranţilor care sunt lăsaţi în ţara de origine” din 12 martie 20093.

În România atenţia autorităţilor asupra acestui fenomen a fost atrasă iniţial de

organizaţiile neguvernamentale4 şi mass-media. Beneficiile migraţiei pentru muncă a
românilor în străinătate se reflectă în special în plan economic deoarece în ţară sunt
transferate sume considerabile de bani5 care contribuie la bunăstarea materială a

1 http://www.isa-sociology.org/, accesat pe 20 august 2010.

2 http://childhood.nfshost.com/, accesat pe 20 august 2010.
3 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6-TA-2009-
0132&format=XML&language=RO, accesat pe 6.09.2010.
4 Primul studiu pe această temă în România a fost al Asociaţiei Alternative Sociale şi a fost coordonat
de conf.univ.dr.Gabriela Irimescu.
http://www.singuracasa.ro/asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copi/,
accesat pe 03.09.2010.
5 Banca Naţională a României a declarat la presă următoarele: „în anul 2009 suma transferurilor din
strainatate a fost de 6.6 miliarde euro, cifră în scădere faţă de 2008, când în ţară au intrat 8.7 miliarde
euro, sau echivalentul a 6.2% din PIB. Doar în perioada 2003-2009, românii din străinătate au
transferat în ţară aproximativ 37 miliarde euro, iar pentru a face o comparaţie, să spunem că
investiţiile străine directe înregistrate în aceeaşi perioadă au totalizat 45.7 miliarde de euro. In primele
5 luni din 2010, transferurile au fost cu 40% mai mari decât investiţiile străine directe, ceea ce
înseamnă că şi 2010 va fi un an în care cei mai mari investitori “străini” în Romania vor fi muncitorii
români care lucrează în alte ţări. În 2009, transferurile au fost cu 35% (1.74 miliarde euro) mai mari
decat ISD-urile.” Sursa: HotNews.ro, http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7589119-
muncitorii-romani-din-strainatate-banci-cateva-zeci-miliarde-euro-cum-convingem-aduca-acesti-bani-

1
populaţiei rămase acasă. Autorităţile naţionale şi locale au răspuns relativ lent din
perspectiva realizării unei metodologii de intervenţie şi asistenţă a copiilor singuri
acasă aflaţi în risc. Considerăm că recunoaşterea unui fenomen social a cărui
consecinţe necesită servicii de asisteţă este o condiţie importantă pentru a crea
servicii şi politici sociale coerente care să diminueze din consecinţele negative
identificate.

Această problematică nu este una românească sau europeană. Consecinţele

asupra copiilor rămaşi acasă datorită migrării părinţilor pentru muncă au fost
semnalate de UNICEF şi în China6 . Expansiunea economică din această ţară a
determinat migraţia populaţiei adulte de la sat la oraş în căutarea unui loc de muncă.
În China este estimat că peste 120 de milioane de părinţi migranţi lucrează în
industrie sau construcţii lăsând acasă aproximativ 22 de milioane de copii.7
Principalele efectele identificate asupra copiilor rămaşi acasă din China sunt
asemănătoare cu cele prezentate în cadrul acestei lucrări şi constau în tulburări
psihoemoţionale, probleme şcolare, supraîncărcare de sarcini, risc de exploatare prin
muncă şi abuz. Deoarece China nu are o legislaţie specifică şi servicii de asistenţă
pentru protecţia acestor copii, suntem în situaţia de a nu putea realiza comparaţii
legislative sau de asistenţă psihosocială.

Acest gen de migraţie de la sat la oraş a fost prezent şi studiat în România în

perioada anilor `70. În acest sens amintim contribuţia sociologului ieşean
prof.univ.dr. Vasile Miftode care a cercetat migraţia de la sat la oraş şi din
perspectiva dezvoltării umane8.

Această lucrare îşi propune să exploreze situaţia copiilor rămaşi acasă ca

urmare a plecării părinţilor din Iaşi şi Chişinău la muncă în străinătate şi are în
vedere consecinţele asupra copiilor, ca temă de cercetare, cât şi domeniul sociologiei
copilăriei în care cercetarea are loc. Întrucât ambele domenii sunt de dată recentă
lucrarea are un caracter explorator.

romania.htm, accesat pe 01.09.2010.

6 În anul 2007 un documentar de 30 de minute realizat Television Broadcast Limited, (TVB) Jade
Channel care semnala consecinţele asupra copiilor rămaşi acasă ca urmare a migrării părinţilor pentru
muncă de la sat la oraş în China a obţinut premiul Asia Pacific Child Rights Award în cadrul a celei
de a VI-a ediţii a unui concurs cu tema drepturile copilului organizat de UNICEF.
7 http://www.unicef.org/china/media_7567.html, accesat pe 03.09.2010.
8 Vasile Miftode, Migraţia şi dezvoltarea umană, Editura Junimea, Iaşi, 1978

2
 Deoarece abordarea consecinţelor migraţiei părinţilor pentru muncă în
străinătate asupra copiilor este o preocupare nouă şi nu există termeni consacraţi în
domeniul comunităţii sociologice, pe parcursul lucrării am folosit expresii întâlnite în
alte cercetări sau legislaţii: „copiii migranţilor lăsaţi în ţara de origine” , „copii cu
părinţii plecaţi la muncă în străinătate”, „copii lipsiţi de îngrijirea părintească pe
perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate”. Am folosit sintagma „copii
singuri acasă”, denumire pe care am atribuit-o acestora în anul 2005, atunci când au
început preocupările mele de a le studia. Toate aceste denumiri fac referire la copiii
care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Capitolul I al lucrării îşi propune realizarea unor delimitări conceptuale cu

privire la migraţie şi explicarea acesteia din perspectiva capitalului social, a reţelelor
de migranţi şi impactului asupra dezvoltării umane.

În partea a doua a acestui capitol este abordată dimensiunea

socioantropologică a migraţiei prin descrierea unui model iconic al migrantului
consumerist. Astfel, pentru a evidenţia paradoxul migrării au fost analizate cinci
figuri mitologice (antice şi contemporane): Penia, Dionysos, Superman, Nemesis şi
Ulyse, mituri care prezintă migrantul ca pe un consumator exagerat de bunuri, care
după ce a atins succesul material, descoperă că nu este mai fericit. Are aceleaşi
probleme şi nelinişti şi înţelege că elementul material nu rezolvă aspectele de natură
psihosocială. Darul este prezentat în cadrul acestui capitol din perspectiva relaţiei de
reciprocitate dintre părintele care dăruieşte bunuri materiale, bani şi copil care
dăruişte comportament ascultător. Copilul primeşte daruri din partea părinţilor pentru
a-şi corija comportamentul nepotrivit. Analiza sociologică a singurătăţii (copiilor
singuri acasă) încheie capitolul întâi.

Capitolul II prezintă principalele teorii ale socializării copilului şi cele ale

psihosociologiei dezvoltării. Sunt prezentate neglijarea copilului, reacţia de adaptare
şi rezilienţa. Tot în cadrul capitolului II sunt descrise cinci teme de consiliere
psihosocială pentru diminuarea consecinţelor apărute în urma separării copilului de
familia plecată la muncă în străinătate. Consilierea poate fi realizată de asistentul
social, psiholog sau sociolog, condiţia fiind ca aceştia să fi urmat un curs de
consiliere în cadrul formării universitare sau postuniversitare

Capitolul III analizează perspectivele legislative din punctul de vedere al

atribuţiilor instituţiilor, părinţilor etc., pentru a preveni consecinţele negative ale

3
migraţiei asupra familiei şi copiilor. Este analizată legislaţia europeană, legislaţia din
România şi Republica Moldova.

În capitolul IV al lucrării am prezentat şi analizat legislaţia internaţională,

europeană şi româească referitoare la problematica migraţiei pentru muncă şi a
consecinţelor asupra copiilor rămaşi acasă. Acolo unde legislaţia prevedea atribuţii
ale instituţiilor de asistenţă socială sau a părinţilor acestea au fost evidenţiate şi
comentate.

Capitolul V prezintă structura unui seminar de formare a personalului din

protecţia copilului (asistenţi sociali, psihologi, sociologi şi alte persoane cu atribuţii
de asistenţă socială), în asistenţa copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
Temele de formare prezentate pot fi expuse în cadrul a cinci sesiuni şi au următoarele
subiecte: prezentarea principaleleor cercetări; managementul de caz, managerul de
caz şi planul de servicii pentru asistenţa copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în
străinătate; realizarea raportuului de evaluare iniţială pentru copilul aflat în risc ca
urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate; teme de consiliere a copilor
pentru reducerea riscurilor şi eventualelor traume; legislaţia internaţională, europeană
şi naţională privind consecinţele migraţiei pentru muncă asupra copiilor.

Capitolul VI prezintă cercetarea sociologică comparativă realizată în oraşele

Iaşi şi Chişinău în perioada 2009-2010 privind impactul separării copiilor de
părintele sau părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Sunt prezentate obiectivele
sociologice urmărite, cadrul metodologic, caracteristicile eşantionului, dileme şi
aspecte etice implicate în realizarea cercetării, analiza şi interpretarea datelor şi
concluziile care decurg.

În secţiunea „Anexe” a lucrării am prezentat instrumente de lucru folosite de

Asociaţia Alternative Sociale în asistenţa copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în
străinătate, instrumente în realizarea cărora m-am implicat direct în calitate de
coordonator sau membru a echipei de specialişti. Pentru a ilustra prezenţa acestei
problematici în mass-media am ales câteva articole din presa internaţională şi
naţională, articole care evidenţiază consecinţe (uneori dramatice) ale separării
copiilor de părinţii plecaţi, pasivitatea autorităţilor, oportunitatea de a accesa prestaţii
sociale etc.

În luna iunie din anul 2009, în cadrul unui proiect transfrontalier cu finanţare
europeană, m-am implicat alături de sociologii Adrian Lupu şi Gheorghe Pascaru la

4
organizarea conferinţei cu participare internaţională Migraţia internaţională în
perspectiva cooperării transfrontaliere. Efecte. Dinamici. Iostaze. Conferinţa a fost
realizată de Asociaţia Alternative Sociale în parteneriat cu Facultatea de Filosofie şi
Ştiinţe Social-Politice a Universităţii. „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

În cadrul perioadei doctorale am coordonat următoarele trei proiecte din

punctul de vedere al asistenţei psihosociale a copiilor singuri acasă.

Primul proiect s-a numit ”Identificarea, intervenţia şi monitorizarea cazurilor de

copii nesupravegheaţi ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.”

Acesta a fost finanţat de UNICEF Reprezentanţa în România. Scopul proiectului

a fost de a dezvolta servicii directe de identificare, intervenţie şi monitorizare a
copiilor nesupravegheaţi datorită plecării părinţilor la muncă în străinătate.

Principalele obiective ale proiectului au constat în:

1) Realizarea unei cercetări naţionale pe problematica copiilor singuri acasă

datorită plecării părinţilor la muncă în străinătate;

2) Dezvoltarea de servicii directe specializate pentru aceşti copii, suport

psihologic, social şi educaţional pentru copiii în risc cu părinţii plecaţi la muncă în
străinătate;

3) Crearea de abilităţi de lucru cu copiii singuri acasă pentru 60 de profesionişti

selectaţi din judeţele sau zonele cele mai afectate de acest fenomen;

4) Crearea paginii de web www.singuracasa.ro care să fie o sursă de informare

pentru copii, părinţi şi specialişti.

Al doilea proiect s-a numit „Singur acasă 2008” şi s-a derulat între anii
2007-2008 şi finanţat tot de UNICEF Reprezentanţa în România, a obţinut
următoarele rezultate:

• 100 de profesionişti (asistenţi sociali sau persoane cu atribuţii de asistenţă

socială) au fost pregătiţi să aplice metodologia de asistenţă pihologică, socială
şi juridică copiilor în risc care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate;

• 1000 de exemplare din Metodologia de asistenţă socială, psihologică şi

juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la
muncă în străinătate au fost tipărite şi distribuite asistenţilor sociali şi
persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială din judeţele Suceava, Bacău, Iaşi,
Botoşani, Vrancea;

5
 • 80 de copii cu probleme sociale şi emoţionale apărute ca urmare a plecării
părinţilor la muncă în străinătate au fost asistaţi pentru diminuarea acestor
probleme.

Al treilea proiect se află în derulare şi se numeşte „Combaterea efectelor

negative ale migraţiei în rândul copiilor şi al bătrânilor de acasă”, proiect care a
început în luna octombrie 2009 şi se finalizează în luna aprilie 2011 şi este finanţat
de Fundaţia Unicredit din Italia.

Scopul proiectului este de a oferi sprijin pentru copiii şi bătrânii afectaţi de

emigrarea pentru muncă membrilor familiei şi are următoarele obiective:

1) Îmbunătăţirea situaţiei psihosociale şi juridice a 600 de copii din judeţul

Iaşi, rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate;

2) Sprijinirea a 500 de persoane vârstnice din Iaşi prin oferirea de servicii

psihosociale;

3) Creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la drepturile

copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, conform
Regulamentului Consiliului Europei nr. 1408/71;

4) Sensibilizarea societăţii civile cu privire la situaţia persoanelor vârstnice;

5) Dezvoltarea voluntariatului în domeniul asistării şi oferirii de sprijin pentru

persoanele vârstnice.

Serviciile acordate în cadrul proiectului sunt pentru 600 de copii cu unul sau
ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate din judeţul Iaşi astfel:

• Asistenţă socială şi psihologică pentru: întărirea relaţiilor cu părinţii şi ceilalţi

membri ai familiei; prevenirea abandonului şcolar şi orientare vocaţională;
consiliere pentru depăşirea situaţiilor de criză; ocuparea timpului liber într-un
mod educativ;

• Asistenţă juridică pentru situaţii excepţionale, cum ar fi cazurile de divorţ;

• Sprijin material constând în alimente, îmbrăcăminte, rechizite etc. acordat în
funcţie de nevoile individuale identificate.

500persoane vârstnice aflate în dificultate din municipiul Iaşi beneficiază de:

• Asistenţă socială şi psihologică pentru: întărirea relaţiilor cu membrii

familiei; medierea relaţiilor cu autorităţile publice locale pentru obţinerea

6
 drepturilor de care pot dispune conform legislaţiei în vigoare; depăşirea
situaţiilor de criză; ocuparea timpului liber prin activităţi de socializare;
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în general;

• Sprijin material constând în hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc., acordat

în funcţie de nevoile individuale identificate.

Acţiunile de informare şi sensibilizare realizate în cadrul proiectului au fost

următoarele: Campanie naţională şi internaţională privind drepturile copiilor cu unul
sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, conform Regulamentului Consiliului
Europei nr. 1408/71 (spot radio difuzat la nivel naţional şi internaţional, 2.000 de
postere şi 10.000 de pliante distribuite, 3.000 de ghiduri practice destinate părinţilor);
Campanie regională de sensibilizare cu privire la problemele cu care se confruntă
persoanele vârstnice (spot radio difuzat la nivel regional, 300 de afişe distribuite în
oraşul Iaşi). Coordonatori ai acestui proiect sunt: Cătălin Luca, director executiv -
pentru componenta copii; Dana Pîrvu, coordonator proiect – pentru componenta
persoane vârstnice.

Realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor persoane şi

instituţii cărora vreau să le aduc mulţumiri, asumându-mi toate consecinţele care apar
inevitabil în realizarea unei astfel de cercetări. Folosesc acest prilej pentru a adresa
mulţumirile şi recunoştinţa mea domnului prof.univ.dr. Nicu Gavriluţă, Decanul
Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, coordonatorul tezei de doctorat
pentru încrederea şi sprijinul acordat în perioada realizării acesteia.

Sunt recunoscător dnei Voica Pop – coordonator programe protecţia copilului

de la UNICEF Reprezentanţa în România pentru dicuţiile avute cu privire la
abordarea subiectului din perspectiva drepturilor copilului şi finanţării a două
proiecte; dnei conf. univ. dr. Cristina Gavriluţă pentru sprijinul acordat în
interpretarea fenomenului migratoriu din perspectivă antropologică. De asemenea
vreau să mulţumesc specialiştilor din cadrul Catedrei de Sociologie şi Asistenţă
Socială a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pentru sugestiile şi
recomandări le oferite în abordarea fenomenului migratoriu din perspectiva
consecinţelor asupra copiilor.

Sincerele mele mulţumiri se îndreaptă şi înspre colegii (asistenţi sociali,

sociologi, psihologi) din Asociaţia Alternative Sociale şi toate cadrele didactice,

7
copiii şi profesioniştii din Iaşi şi Chişinău care au participat la cercetare şi care m-au
ajutat să înţeleg problematica copiilor singuri acasă.

8
 CAPITOLUL I

COPIII SINGURI ACASĂ ŞI FENOMENUL MIGRATORIU ÎN

ROMANIA CONTEMPORANĂ. O PERSPECTIVĂ
SOCIOANTROPOLOGICĂ

1. Definiţii ale fenomenului migratoriu

Migraţia a existat din cele mai vechi timpuri, înregistrând însã, intensităţi
diferite de la o etapă istorică la alta dezoltând mereu noi forme. Cercetătorii
migraţiei9 spun că acest fenomen trebuie privit ca un element normal şi structural al
societăţii omeneşti de-a lungul istoriei.

Dicţionarul de Sociologie10 defineşte migraţia ca fiind „un fenomen ce constă

în deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-o arie teritorială în alta urmată de
schimbarea domiciliului şi/sau de încadrare într-o formă de activitate în zona de
sosire.” Abordând această populaţie migratorie din perspectivă demografică putem
vorbi de două forme ale migraţiei: emigraţie care constă din ansamblul ieşirilor şi
imigraţie care constă în ansamblul intrărilor.

Sociologia studiază migraţia dintr-o perspectivă mai largă interesându-se de

indivizi în ambele ipostaze simultan îndreptându-şi atenţia asupra mişcărilor
teritoriale, în care sunt antrenate mase mari de oameni care se constituie în fluxuri de
migraţie.

Un prim criteriu sociologic în definirea migraţiei este acela al teritoriului

naţional, şi astfel literatura de specialitate11 face distincţia între migraţia internă,
atunci când deplasarea se face în interiorul ţării respective şi migraţia externă sau
internaţională, atunci când deplasarea se face pe teritoriul altor ţări.

Un al doilea criteriu de identificarea tipului de migraţie este cel al

temporalităţii şi astfel avem 1) migraţia temporară, când deplasarea se efectuează

9 Stephen Castles; Mark J. Miller; Giuseppe Ammendola, „The Age of Migration: International
Population Movements in the Modern World ” în American Foreign Policy Interests, Volumul 27,
numărul 6, decembrie 2005, p.538.
10 Cătălin Zamfir; Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993,
p.
11 Ibidem.

9
pentru o perioadă temporară de timp după care individul migrant se întoarce la locul
de origine, unde, de regulă îşi păstrează locuinţa şi familia şi 2) migraţia definitivă,
situaţie în care migrantul nu se mai întoarce să locuiască în ţara de origine.

Migraţia internaţională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai
importante: migraţia forţei de muncă, migraţia membrilor familiilor lucrătorilor
anterior emigranţi, migraţia forţată de calamităţi naturale, de persecuţii politice sau
religioase, de războaie etc.

Decizia de a migra a populaţiei îi aparţine şi este explicată ca fiind „o

hotărâre conştientă şi raţională apărută în urma unor fenomene macrosociale,
hotărâre luată în urma unei analize ce evaluează costurile, beneficiile şi riscurile (nu
numai în termeni economici) implicate de un asemenea act, elemente care derivă,
desigur, din caracteristicile sistemului.”12 Cercetările recente scot în evidenţă şi
importanţa informaţiei (cantitatea, acurateţea, costul ei etc.), ca element important ce
intervine în deciziile luate de către indivizii ce urmează să migreze.

O altă componentă majoră a studiilor teoretice şi empirice privind migraţia o

constituie problematica efectelor şi consecinţelor ei. Această componentă poate fi
analizată prin trei direcţii de investigare: efectele migraţiei asupra populaţiei de
origine, asupra populaţiei de destinaţiei şi asupra migranţilor înşişi.

De exemplu, migraţia unui număr mare de populaţie tânără poate provoca în

populaţia de origine, un deficit de forţă de muncă, o scădere a natalităţii, copii
nesupravegheaţi, o îmbătrânire demografică, şi alte efecte negative. O consecinţă
pozitivă a migraţiei se indetifică dacă zona respectivă din care se migrează este iniţial
suprapopulată, „migraţia poate prin slăbirea presiunii demografice, să amelioreze
situaţia celor rămaşi, mai ales dacă migranţii trimit celor de acasă bunuri materiale
sau bani.”13

În contextul globalizării şi a intrării României în Uniunea Europeană s-au

evdenţiat o serie de schimbări atât în plan economic cât şi social. Unul dintre
fenomenele care afectează puternic atât societatea cât şi economia ţării este cel al
migraţiei pentru muncă a populaţiei în străinătate.

12 Ibidem.
13 Ibidem.

10
 Migraţia românească pentru muncă în străinătate „este una dintre principalele
migraţii dinspre estul spre vestul Europei, o migraţie foarte dinamică a cărei abordare
necesită o viziune diferenţiată şi complexă.”14

În ultimii 7 ani, din ce în ce mai mulţi oameni, „preponderent din păturile

modeste ale populaţiei dar şi cele sărace, aleg să emigreze motivând lipsa unui loc de
muncă în regiunea de rezidenţă, pentru a obţine salarii mai bune.”15

În multe dintre aceste situaţii sunt afectaţi şi copiii iar fenomenul copiilor
rămaşi acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate a atras iniţial
atenţia organizaţiilor neguvernamentale care au iniţiat studii16 şi servicii pentru
această categorie de copii, dar şi presei, aceasta mediatizând în special cazuri de
copii afectaţi foarte grav de separarea lor de părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

2. Migraţia. O perspectivă socioeconomică

Unii cercetători ai migraţiei17 afirmă că nu există o teorie unitară şi coerentă a

migraţiei internaţionale ci există diferite teorii care s-au dezvoltat deseori izolat una
de cealaltă. Dr. Bernard Schulte consideră că „migraţia are impact direct la nivel
economic, dar afectează domeniul muncii şi cel social, sistemul de protecţie socială,
cultura şi politicile naţionale, relaţiile internaţionale, ducând inevitabil la o mai mare
diversitate etnoculturală în toate statele.”

Pentru o analiză complexă a fluxurilor migratorii actuale se impune o

înţelegere cât mai profundă a fenomenului şi, nu doar din perpectiva unei singure
ştiinţe sau prin cantonarea la un singur nivel al analizei.”18 Natura complexă şi
multiplă a fenomenului migratoriu impune o teorie plurivalentă care să încorporeze o
varietate de perspective, niveluri şi ipoteze.

14 Remus Gabriel Anghel, Istvan Horvath (coord), 2009, Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz
româneşti, Polirom, Iaşi, p.9.
15 UNICEF Reprezentanţa în România, Asociaţia Alternative Sociale, 2008, Analiză la nivel naţional
asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate, p.1.
16 Asociaţia Alternative Sociale, 2006, Singur acasă! Studiu în zona Iaşi asupra copiilor cu unul sau
ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, Iaşi;
17 Massey S. Douglas; Joaquin Arango, Graeme Hugo, Ali Kouaouci, Adela Pellegrino, Edward J.
Taylor, „Theories of International Migration: A Review and Appraisal” în Population and
Development Review 19, No3, September, 1993, p.431.
18 Dorel Ailenei(coord.),Diminuarea inegalităţilor-condiţie esenţială a coeziunii economice şi
sociale. Realizarea unor scenarii privind pierderele de forţă de muncă şi capital uman ale
României,Academia de Studii Economice Bucureşti, http://www.coeziune.ase.ro/files/Sinteza.pdf,
accesat pe 24 iulie 2010.

11
 2.1. Abordarea migraţiei din perspectiva reţelelor de migranţi

Reţele de migranţi reprezintă o temă predilectă a literaturii dedicate migraţiei

internaţionale contemporane deşi orientarea teoretică prezentată sub această
denumire este încă în faza sa de început şi este mai curând rezultatul unei încercări
de sistematizare a cadrului conceptual în domeniul migraţiei decât o teorie impusă
prin sine însăşi.

Profesorul Joaquin Arango19 nota despre migraţie: „Puţine lucruri, dacă există
unele, sunt aşa de caracteristice modului contemporan de abordare al migraţiei ca
atenţia centrată asupra reţelelor de migraţie...”.20 Abordarea din această perspectivă
a migraţiei propune integrarea elementelor disparate într-o construcţie unitară, bazată
pe centralitatea reţelelor în explicaţie şi pe evidenţiera caracterului dinamic şi
cumulativ al migraţiei. Imaginea propusă de J. Arango este cea a spaţiilor
interconectate: spaţiul de origine (cel mai adesea considerat în spaţiul comunităţii) şi
spaţiul de destinaţie (comunitatea etnică de imigranţi). Relaţiile sociale şi simbolice
stabilesc legăturile, furnizând potenţialilor migranţi/migranţilor acces la informaţie,
sprijin în găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă, miloace de trai pentru o
perioadă de început a căutărilor,suport emoţional şi social.

Perspectiva reţelelor de migranţi este una dinamică. Orice eveniment de

migraţie prin includerea unui nou individ în reţea, creşte probabilitatea de apariţie în
viitor a unui nou eveniment asemănător, lărgind cercul peroanelor care au acces la
resursele reţelei şi astefel procesul se dezvoltă independent de factorii care l-au
declanşat şi se autosusţine.

Această viziune propusă profesorul Arango include şi schimbări la nivelul

motivaţiei individuale în forma absolută a migraţiei ca şi comportament de imitaţie:
„Mulţi migranţi se deplasează pentru alţii cu care ei sunt în legătură, cu cei care au
migrat anterior.”21 Putem menţiona aici indivizi, biserica, firme, instituţii ale statului
care intervin în migraţie, indiferent de caracterul legal sau ilegal al activităţii lor.
Astfel sunt înlesnite intrarea, transportul, găsirea unui loc de muncă, locuinţe,

19 Joaquin Arango este profesor de sociologie la Universitatea Complutense din Madrid şi directorul
Programului privind Migraţia Internaţională şi Cetăţenie din cadrul Institutului Universitar Ortega y
Gasset.
20 Joaquin Arango, „Explaining Migration: A critical View” în International Social Science Journal,
Volume 52, Issue 165, Published Online: 16 Dec 2002, pp. 283 – 296.
21 Idem.pp.291-296.

12
obţinerea actelor etc. în ţara de destinaţie. Organizaţiile neguvernamentale fie a
migranţilor, fie organizaţii de protecţie a drepturilor omului asigură imigranţilor
suport militând pentru drepturile acestora sau chiar furnizează ajutor material,
juridic, sprijin pentru integrare culturală etc.

De exemplu în Italia sunt peste 35 de organizaţii neguvernamentale de români

înregistrate legal22şi multe formuri de discuţie pe internet care promovează activităţi
de integrare socială a tinerilor şi a familiilor române în realitatea socială şi culturală
italiană prin oferirea de informaţii şi soluţii în rezolvarea problemelor imediate
(cazare, locuri de muncă, acces la institţii şi servicii, la comunitatea religioasă,
asistenţă sanitară etc.). O parte dintre aceste asociaţii organizează cursuri de formare
profesională, cursuri de limbă, artă şi cultură italiană, de cunoaştere a culturii de
origine, programe culturale, oferă sprijin în folosirea instrumentelor culturale şi de
informare şi a serviciilor de consiliere juridică.

2.2. Abordarea migraţiei din perspectiva capitalului social

Douglas Massy şi colegii săi23 vorbesc pentru prima dată despre reţelele de
migranţi în termeni de capital social deschizând astfel în sociologie o nouă linie
teoretică, prin plasarea reţelelor de migranţi în cadrul conceptual mai larg al teoriei
capitalului social. Perspectiva oferită de autori este una dinamică preocupată de
formarea capitalului social prin expansiunea reţelelor şi abordează tema creşterii
beneficilor migraţiei internaţionale în momentul de dezvoltare al reţelelor ca rezultat
al reducerii costurilor şi riscurilor asociate24. Astfel, o dată cu extinderea reţelei de
conexiuni interpersonale şi capitalul social creşte progresiv. Acesta este disponibil
viitorilor migranţi peste tot în comunitatea de origine şi astfel se reduc costurile
financire şi „fizice” ale migraţiei, fie în cazul aceluiaşi individ fie în cazul
potenţialilor migranţi.

Preocupaţi iniţial de teoria reţelelor şi teoria instituţională autorii plasează

cele două abordări în cadrul teoriei capitalului social cu singurul argument că „În

22 http://www.evz.ro/detalii/stiri/asociatii-ale-romanilor-din-italia-165.html?id_domain=8, accesat la
data 24 iulie 2010.
23Alberto Palloni; Douglas S. Massey; Miguel Ceballos; Kristin Espinosa; Michael Spittel, „ Social
Capital and International Migration: A Test Using Information on Family Networks” în The American
Journal of Sociology, Vol. 106, No. 5, Martie, 2001, pp. 1262-1298.
http://www2.scedu.unibo.it/colombo/dida/materiali/massey%20et%20al%201993.pdf, accesta la data
24 iulie 2010.
24 Ibidem.

13
timp, indivizii, firmele şi organizaţiile devin bine cunoscute imigranţilor şi
instituţional stabile, constituind o altă formă de capital social pe care migranţii se pot
baza pentru a obţine accesul la pieţele străine de forţă de muncă”25.

Concluzionând putem spune că perspectiva acestei teorii este una dinamică

care plasează migraţia în categoria proceselor care se autosusţin, perpetuându-se prin
mecanismele care dau naştere migraţiei.

2.3. Implicaţiile migraţiei asupra dezvoltării umane

Deşi nu este cunoscută dimensiunea reală a fenomenului migraţiei, „tendinţa

de creştere a acesteia, indiferent de cauze şi forme reprezintă o pierdere semnificativă
din perspectiva dezvoltării umane.”26

Pentru că sunt greu de cuantificat contribuţiile potenţiale ale persoanelor care

au migrat la dezvoltarea economică a ţării de origine, a realizării acestora din
perspectiva locului de muncă, a educaţiei şi a familiei, este dificilă evaluarea
perderilor de capital uman.

Cercetările recente asupra migraţiei realizate în România arată că cei care

migrează pentru muncă în străinătate sunt preponderent tineri cu vârsta între 18 şi 40
de ani şi dominant de sex femin27. Putem astfel presupune că, cel mai important
impact al migraţiei se va remarca asupra fertilităţii şi astfel putem afirma că migraţia
afecteză în cea mai mare măsură potenţialul de creştere demografică a ţării .

O a doua consecinţă poate fi identificată în zona dezvoltării psofesionale. O

parte din migranţii care pleacă pentru muncă desfăşoară activităţi remunerate sub
nivelul de studii sau calificări obţinute în ţara de origine şi astfel putem remarca
pierderi potenţiale de capital uman. În cadrul cercetării realizate am întâlnit atât în
municipiul Iaşi cât şi în Chişinău profesori, ingineri, asistenţi medicali care fie lipsei
locurilor de muncă fie datorită salariilor foarte mici au ales să îngrijească bătrâni,
copii sau să lucreze în construcţii în ţări ca Spania, Italia, Grecia etc.

Familia migrantului care rămâne în ţară poate înregestra o creştere a calităţii

viieţii28 deoarece este beneficiara transferurilor de bani de la migrantul care lucrează

25 Ibidem.
26 Dorel Ailenei(coord.),op.cit., p.33.
27 Ibidem.
28 Conform ziarului „Financiarul” in perioada ianuarie-august 2009, banii trimisi de romanii din
strainatate in categoria transferurilor curente, care au cea mai mare pondere, au ajuns la 4,67 miliarde

14
în străinătate. Literatura de specialitate denumeşte banii câştigaţi de migranţi şi
trimişi în ţară remitenţe. Acestea pot constitui forme de creştere a capitalului uman29
dacă banii se cheltuiesc pentru educaţia copiilor, bunăstare, îmbunătăţirea stări de
sănătate a membrilor familiei.

3. Paradoxul migrării

Migraţia pentru muncă în străinătate reprezintă o componentă importantă a

schimbării a stilului de viaţă şi aşteptărilor indivizilor. Acest fapt este vizibil prin
modificarea consumului celor care au experienţa muncii în străinătate. Faptul este
surprins de unele cercetări prin proiecte de mare amploare realizate în România30.

Este interesant de remarcat că cercetările au evidenţiat faptul că persoanele

care migrează pentru muncă în comunităţile în care aceştia locuiau aveau un nivel de
bunăstare mai ridicat decât ceilalţi indivizi31. Acest fapt demonstrează o serie de
teorii sociologice conform cărora cei care au mai mari predispoziţii către schimbare
(de statut, de rol, a locului de muncă etc.), sunt cei care posedă un nivel de aspiraţie
socială potenţat substanţial de o anume bunăstare şi model cultural. Aceasta îl ajută
să găsească soluţii în depăşirea unor situaţii pe care le consideră nesatsfăcătoare pe
deplin. Este bine cunoscut exemplul localităţii Certeze din judeţul Maramureş: deşi
au avut un nivel de trai ridicat înainte de 1989 au dezvoltat o reţea de migraţie foarte
puternică care a ridicat şi mai mult bunăstarea familială şi a comunităţii.

Acest fapt se reflectă printr-o dezvoltare ostentativă a comunităţii şi printr-un

consum exacerbat de bunuri. Paradoxul acestui consumerism ostentativ ce poate fi
surprins şi în cazul altor categoii de migranţi este acela că nu se satisfac trebuinţele
funadamentale ale persoanei. (bucuria de afi împreună cu familia, de a creşte şi educa
copii, de dezvolta relaţii în comunităţile de bază etc.).

de euro. http://www.financiarul.com/articol_35405/criza-economica-va-duce-la-scaderea-
remitentelor-din-2010.html, accesat pe 31 iulie 2010.
29 Monica Roman, Cristina Voicu, „Câteva efecte socioeconomice ale migraţiei forţei de muncă
asupra ţărilor de emigraţie.Cazul României” în Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVII (2010),
No. 7(548), p.58. http://www.ectap.ro/articole/484_ro.pdf accest pe 31 iulie 2010.
30 În acest sens amintim de cercetarea finanţată de Fundaţia Pentru o Societate Deschisă în care o
echipă de cercetători bucureşteni a analizat migraţia economică a românilor între 1990-2006 (a se
vedea în acest sens Vlad Grigoraş, „Venituri şi investiţii din migraţie” în Locuirea temporară în
străinătate.Migraţia economică a românilor 1990-2006, 2006.
31 Idem. p.40.

15
 Toate acestea demonstrează că migrantul operează cu o definiţie superficială,
preponderent materială a succesului şi fericirii. După ce succesul material este atins
se decoperă că nu sunt mai fericiţi că au aceleaşi probleme şi nelinişti, că elementul
material nu rezolvă aspectele de natură psihosocială. Copiii sunt la fel de singuri,
bătrânii fără ajutor psihoemoţional, conflictele din familie rămân nerezolvate.

O altă explicaţie a creşterii fluxului de migraţie în comunităţile care prezintă

un potenţial economic îl reprezintă competiţia socială între membrii comunităţii.
Aceasta generează comportamente consumeriste şi atitudini competitive, dezvoltă
abilităţi de comunicare, relaţionare cu străinii, iar unora le dezvoltă simţul
antreprenorial etc. Putem spune că această populaţie hotărâtă să-şi asuma riscurile şi
consecinţele migraţiei este animată de dorinţe de acumulare exacerbată de consum.

Indivizii care merg la muncă în străinătate cumpără într-o măsură mai mare
bunuri pentru confort de folosinţă îndelungată (bunuri electrocasnice, autoturisme
etc.)şi mai puţin bunuri care pot fi folosite în activităţi productive. Datele de la nivel
naţional ne indică că în ultimii cinci ani „o parte semnificativă a românilor au investit
în bunuri de lungă durată: 50% dintre români şi-au cupărat electrocasnice (frigidere,
plasme, maşini de spălat etc.), 37% şi-au extins, modernizat locuinţa iar 16% şi-au
cumpărat autoturisme.”32

De remarcat este că un număr foarte mic de migranţi investesc banii câştigaţi

în activităţi productive, activităţi care să le aducă profit în viitor, lipsându-le spiritul
antreprenorial. De exemplu persoanele din mediul rural ar putea investi banii în
activităţi de tip agricol iar în mediul urban banii ar putea fi investiţi în diferite tipuri
de afaceri.

Dacă Gilles Lipovetsky33 asociază civilizaţia contemporană dorinţei

exacerbate de consum, noi am putea particulariza acest fapt în cazul migrantului
român prin ceea ce se poate numi a fi un paradox consumerit. Situaţia descrie
acumularea de bunuri şi obiecte de mare valoare şi performante, obiecte care nu au
utilitate imediată în viaţa migrantului sau faţa de care acesta nu posedă abilităţi
culturale şi tehnice necesare exploatării lor. Computere performante care nu sunt
foslosite decât pentru jocuri, case cu 10 camere care nu stunt locuite decât una sau
două camre, aparatură electrocasnică care nu este exploatată la potenţialul său etc.

32 Idem.p.42.
33 Gilles Lipovetsky, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum, Polirom, Iaşi,
2007, p. 111.

16
Remarcăm aici un decalaj între dezvoltarea materială a individului şi cea de natură
culturală.

Modelul iconic al civilizaţiei consumatoriste, prezentat de către Lipovetsky în

cele cinci figuri mitologice, antice şi contemporane, se potriveşte şi acestei categorii
de populaţie.

3.1. Penia şi „belstemul abundenţei”

Penia, zeitate greacă care personifică sărăcia şi nevoile materiale „plăceri

materiale, insatisfacţie existenţială” are o imagine duală: pe de o parte ea personifică
lipsurile, penuria, iar pe de altă parte se asociază plăcerilor materiale, dorinţelor şi
aspiraţiilor permanente ale omului. În esenţă, Penia aşa cum a fost înţeleasă de
vechii greci ilustra în ipostază mitologică ceea ce sociologii azi numesc relativitatea
sărăciei. Sărăcia, este aşadar rezultatul a două variabile: situaţia de fapt şi proiecţiile
şi aspiraţiile individuale. În esenţă ceea ce contează sunt definiţiile cu care operează
fiecare în a-şi numi o situaţie. Sărac se poate considera şi cel ce îşi duce vaţa la limita
subzistenţei (îmbrăcăminte, hrană, locuinţă etc), după cum sărac se poate considera şi
cel care nu posedă bunuri şi obiecte de „ultimă generaţie”. Nivelul aspiraţiei este cel
care reglează definiţiile cotidiene ale sărăciei. Peste acestea se suprapun şi definiţiile
sociale, cele care pornesc de la studii şi cercetări care identifică un anumit nivel de
trai ca fiind un standard admis de sărăcie. Modelul grec la Peniei aduce în prim plan
nevoile materiale pe care le asociază unor plăceri pe care ar putea să le producă.
Aceste plăceri creează dependenţă care se alimentează printr-un consum mai mare.
Scopul este obţinerea sau atingerea fericirii. ”Aceasta este fericirea paradoxală: cu
cât nevoile de apropiere emoţională şi de comunicare sunt mai intense cu atât
decepţiile din existenţa individuală sunt mai frecvente. Difuzând idealul realizării de
sine în întregul corp social, societatea de hiperconsum a exacerbat discordanţele
dintre dorinţă şi capacitatea de împlinire, dintre imaginar şi realitate, dintre aspiraţii
şi viaţa de toate zilele.”34

Pentru unii români migraţia devine o soluţie pentru a-şi ostoi aspiraţiile
personale, sociale şi capacitatea de împlinire. În realitate însă, experienţa migrării
oferă unei mari majorităţi o şansă de a experimenta „fericirea ca marfă”, cum spune
Gills Lipovetschi. Cercetările demonstrează că puţini sunt cei care asumă experienţa

34 Gilles Lipovetsky, op.cit., Polirom, Iaşi, 2007, pp. 147-148.

17
migratorie unei experienţe culturale, civilizatoare care produce modificări de
substanţă în viaţa individului.

Penia asociată experienţei migratorii demonstrează un anume tragism al vieţii

celor care decid să caute fericirea în alte spaţii. Acest tragism s-ar traduce prin
descoperirea faptului că se instalează o anume „sclavie faţă de lucruri” şi o degradare
a raporturilor cu sine şi lumea. Sunt bine cunoscute despresiile, anxietăţile şi alte
simptome psihosociale pe care le manifestă migranţii.

Cu privire la copiii migranţilor lăsaţi în ţara de origine, Penia se manifestă

sub aspectul unei sărăcii emoţionale, dorul faţă de părinţi, fică de abandon, probleme
comportamentale şi sociale create de aceşti copii care atrag după sine costuri ridicate
pentru repararea lor şi uneori reclamă implicarea serviciilor de asistenţă socială.

3.2. Mitul lui Dionysos şi plăcerea simţurilor

Imaginea lui Dyonisos surprinsă de Gilles Lipovetscki în fericirea paradoxală

se poate
extinde şi asupra unei anumite ipologii umane generate de fenomenul migratoriu:
omul dionisiac. „Ameţit de consum, înnect într-un torent de solicitări, avid de
„calatorii” şi de insolit, de trangresiuni şi de muzici îmbătătoare, omul dionisiac nu
are altă aspiraţie mai fierbinte decât de a sparge limitele Eului”35. Hedonismul
dionisiac se manifestă în cazul migrantului în cheltuirea ostentativă a remitanţelor şi
prin epatarea ostentativă în cazul sărbătorilor, întâlnirilor, aniversărilor etc.

Dacă mitul dionisiac avea în atenţie descoperirea sensurilor profunde ale

existenţei prin supralicitare a simţurilor, omul dionisiac actual ajunge şi se opreşte
doar la nivelul simţurilor. „În sărbătoarea dionisiacă trebuia trezite toate simţurile iar
raţiunea era răsturnată cu capul în jos prin anularea interdicţiilor.” Dar astăzi , homo
festivus s-a preschimbat într-un simplu trecător, într-un gură cască, amator de
ambianţă, fun, de animaţie şi spectacol. Tipul dionisiac al migrantului încearcă să
transfere modelul său şi către copiii rămaşi acasă. Efectul fiind acela de a
sperficializa raportul cu lumea şi trăirea autentică. Copiii rămaşi acasă vor suferi
carenţe emoţionale indiferent dacă aceştia mimează fericirea după modelul parental.

35 Idem. p.180.

18
 3.3. Tatăl meu e Superman

„Tatăl meu este puternic, el ne trimite ceea ce avem.” (Cristi din Iaşi). Idealul
performanţei, a depăşirii unor limite surprins în mitologiile contemporane de tip
Superman se extinde şi asupra figurii migrantului. El reprezintă pentru comunitate,
persoana care a reuşit să-şi depăşească condiţia, să spargă un tipar social şi cultural
(călătoreşte în străinătate, foloseşte cuvinte într-o limbă străină, se poate descurca
într-un alt sistem socio-economic, posedă experienţe de relaţionare diferite etc.).
Supermanul comunitar devine un model care este invidiat, admirat şi care inspiră pe
ceilalţi membri ai comunităţii. El poate reprezenta şi un factor al schimbării sociale.
La nivel familial părintele migrant este un „Superman” care se sacrifică şi care
trebuie înţeles, acceptat, iubit şi iertat pentru performanţele sale. Deşi lipseşte în
momentele esenţiale pentru o dezvoltare armonisă a copiilor aflaţi acasă, lipsesc
modelele familiale, taţii şi mamele care migrează pentru muncă compensează absenţa
lor parentală cu imaginea de Superman, de persoane puternice care prin muncă,
abilitate şi agilitate pot oferi copiilor bunuri, obiecte şi bani în schimbul atenţiei,
dragostei şi îngrijirii. Poveştile spuse la rude, prieteni şi vecini despre cum s-au
descurcat ei în ţara de migraţie şi pe care le aud copii acestora îi transformă în mintea
micuţilor în adevăraţi eroi, puternici, inteligenţi şi deosebiţi. De remacat este că fără
a fi întotdeauna conştienţi, acest sentiment îl trăiesc chiar părinţii înşişi, coparându-
se cu ceilalţi membri din comunitate cărora le lipseşte aventura migraţiei în altă ţară.

3.4. Nemesis şi costul fericirii migrantului

Am prezentat că, transpuse în registru modern, vechile mituri arată că

experienţa migratorie poate furniza o fericire paradoxală în care câştigurile şi
costurile adesea nu pot fi puse în balanţă. De multe ori pierderile sunt ireparabile. Se
pierde relaţia cu familia de origine, suferă copilul rămas acasă, sunt afectate relaţiile
de cuplu, se pierde un reper cultural şi identitar. În registrul mitologiei greceşti acest
fapt este ilustrat de mitul zeiţei Nemesis, divinitate infernală, care urmărea
asigurarea echilibrului şi a ordinii în univers, punând în balanţă fericirea şi
nenorocirile oamenilor. Ea era cea care făptuia o justiţie divină abătând pedepse
asupra oamenilor şi dirijându-le soarta. Mai târziu, datorită acestui atribut, Nemesis
devine personificarea răzbunării divine. În esenţă mitul zeiţei Nemesis readuce în
prim plan ideea unui echilibru între câştig şi pierdere între fericire şi nefericire, între
abundenţă şi sărăcie.

19
 Sociologii vorbesc despre costuri sociale ale migraţiei, acestea s-ar traduce
prin pierderea forţei de muncă tinere calificate, îmbătrânirea populaţiei, scăderea
natalităţii, dereglarea sistemului de asigurări sociale, pierderea productivităţii interne
etc.

Psihologii, la rândul lor au surprins costurile psihice ale migraţiei: depresia

copiilor, dorul de părinţi, instabilitate emoţională, vulnerabilitate la exploatare prin
muncă/abuzuri, vulnerabilitate la comiterea de acte (pre)delicvente, violenţă
domestică, creşte rata divorţialităţii etc.

Migrantul plasat în ipostaza căutătorului de fericire este o persoană care

descoperă paradoxul şi tragismul fericirii căutate deoarece costurile acesteia nu pot fi
compensate material.

Mai mult supraexpunerea la fericire generează ceea ce Gilles Lipovetski

numea a fi regresul dorinţei. Fericirea este definită simplu ca o stare de mulţumire
sufletească, satisfacţie şi beatitudine. Bunurile materiale obţinute şi consumate,
satisfacţia realizată prin comparaţia cu ceilalţi membri din comunitate care nu deţin
„averile”, statutul de migrant cu beneficiile care survin din acest statut, creează
sentimentul unei fericiri, bucurii şi împliniri. Dorinţe legate de dezvoltarea personală,
profesională şi familială cu tot ceea ce implică studii, competenţe, antreprenoriat,
educaţia copiilor etc., sunt într-o amorţire sau regres. Sunt tot mai multe cazurile în
care persoane cu studii superioare (ingineri, profesori) care fie nu au găsit un loc de
muncă în ţară, fie au dorit să câştige mai mult, au migrat şi efectuează munci mult
sub nivelul lor de calificare. Aceste cazuri devin „modele” pentru părinţi care-şi
minimalizează problemele apărute în urma absenţei lor de genul rezultatelor şcolare
slabe, absenteismul şcolar, lipsa unor obiective de formare profesională în rândul
copiilor deoarece au văzut „cu ochii lor”, au cunoscut suficiente situaţii în care le-a
fost clar că a avea studii nu mai este o condiţie pentru a obţine fericire din acumulări
materiale.

3.5. Ulysse sau metafora exploratorului

Legendarul erou grec reprezintă metafora celui care încearcă să pătrundă într-
o lume necunoscută. Odissea poevesteşte despre acesta că a contribuit la cucerirea
unor cetăţi şi în loc să fie răsplătit de oameni şi zei a trebuit să înfrunte pericole şi
greutăţi ce au transformat călătoria sa într-o permanentă confruntare cu moartea, ca o
interminabilă călătorie în infern, din care s-a întors nu ca un erou învingător, ci ca un

20
bătrîn cerşetor, greu încercat şi istovit, căruia numai o minune divină i-ar fi putut
reda puterea de odinioară şi pe care pînă şi Penelopei i-a fost greu să-l recunoască.

„Găsirea unui loc de muncă dincolo de graniţele ţării a însemnat pentru

majoritatea românilor, după 1989, o explorare în sensul geografic dar mai ales social
al termenului. Aceasta a implicat strategii, riscuri, acumulări şi consumuri de resurse
pentru a pătrunde într-o lume diferită, de cele mai multe ori îndepărtată şi
necunoscută. Procesul a fost unul de căutare: prin explorare de spaţii naţionale
diferite de la o perioadă la alta; singur sau mai ales cu ajutorul celor apropiaţi (rude,
prieteni, cunoştinţe);pe căi legale, ilegale sau semi-legale;cu întreruperi şi reveniri;
pentru identificarea unor nişe de lucru, succes economic şi social în lumea din afara
ţării.”36

Structural, explorarea migratorie nu diferă de structura exploratorului clasic

deoarece ambele presupun motivaţie, dorinţă puternică de a ajunge într-o lume pe
care nu o cunoşti deci în care nu ai ai fost. Pentru migrant, la o extremă se află stuaţia
în care există numai dorinţa sa de a ajunge în „ţara făgăduinţei” iar la cealaltă
extremă este situaţia în care, în afară de dorinţă există şi resurse materiale, sociale şi
de cunoaştere pentru a ajunge în acest spaţiu al făgăduinţei. În situaţia migrantului
român se remarcă ca spaţiu al făgăduinţei, spaţiul în care se câştigă mult mai bine, în
timp mult mai scurt decât acasă. Opoziţia nu este dintre sărăcie şi bogăţie ci dintre
ceea ce am aici şi ceea ce ar putea avea dacă pentru un timp ar câştiga mult mai bine.

4. Darul, recompensă şi pedeapsă

Dicţionarul de sociologie defineşte darul ca fiind un „Obiect material cu

valoare utilitară (de consum) sau numai simbolică, oferit sau primit ca mijlocire a
unei relaţii sociale de prietenie, de vecinătate, de cooperare, de prestigiu, de ierarhie,
sau chiar de rivalitate.” 37

În situaţia copiilor singuri acasă darul oferit de părinţi copiilor mijloceşte o

relaţie de reciprocitate, întrucît exprimă o obligaţie reversibilă, obligaţia de a da şi
obligaţia de a primi. Un motiv pentru a dărui al părinţilor este acela de a gratifica
comportamentul bun al copilului, faptul că acesta a fost ascultător, a obţinut rezultate

36 Dumitru Sandu, „Întrebările” în Locuirea temporară în străinătate.Migraţia economică a

românilor 1990-2006, Fundaţia Pentru o Societate Deschisă, 2006, p.5.
37 Cătălin Zamfir; Lazăr Vlăsceanu (ccord.), Dicţionar de sociologie, Babel, Bucureşti, 1993,
http://www.dictsociologie.netfirms.com/D/Termeni/dar.htm, accesat pe 01 septembrie 2010

21
bune la şcoală şi nu a creat probleme deosebite. Această atitudine ascultătoare din
partea copilului a permis părinţilor să-şi onoreze obligaţiile în linişte faţă de
angajatorul său din străinătate, deci să-şi îndeplinească obiectivul pentru care a plecat
din ţară. În această situaţie părintele oferă copilului bani, haine moderne, mobile,
computer etc. deoarece primeşte din partea copilului comportamentul solicitat.

O altă situaţie în care copiii primesc daruri de la părinţi, şi de această dată

darurile sunt de cele mai multe ori sub formă de bani, este situaţia în care copiii din
ţară încalcă regulile sau convenţiile stabilite împreună cu părinţii. De exemplu,
părinţii sunt anunţaţi de cadrele didactice sau uneori află chiar de la copiii lor despre
rezultatele şcolare slabe, absenteism sau repetenţie, implicarea în activităţi
(pre)delicvente etc. În această situaţie o primă reacţie a părinţilor este de a trimite
copiilor de acasă bani. Simbolic părinţii vor să „cumpere” cu darul lor
comportamentul copilului, vor astfel să determine pe acesta să fie preocupat de
şcoală, să evite gupurile şi prieteniile ce ar putea avea un efect negativa asupra sa.
Această gratificare este o primă etapă în planul de reabilitare al copiilor, etapă în care
părinţii îşi pun speranţe şi investesc pentru a preveni trecerea la cea de a doua etapă
aceea de a-şi întrerupe contractul şi de a veni în ţară. Întreruperea contractului de
către părinţi de cele mai multe ori înseamnă şi pierderea serviciului şi din acest motiv
părinţii doresc foarte mult să nu ajungă în această a doua etapă.

Pachetele care conţin alimente, dulciuri şi îmbrăcăminte trimise de părinţi

copiilor este o altă formă de dar. De obicei, aceste sunt trimise de sărbători, prin
firme de transport în situaţia în care părinţii nu pot veni acasă.

5. Despre singurătatea copiilor singuri acasă

Singurătatea este definită în dicţionarul de sociologie ca fiind o „stare

psihologică legată de unele experienţe subiective de viaţă pe baza cărora individul
are sentimentul separării lui de ceilalţi, se simte, se percepe izolat.” 38

Profesorul John T. Cacioppo, directotul deparatamentului de psihologie a

Universităţii din Chicago, a declarat că „singurătatea începe încă de la naştere,

38 Lazăr Vlăsceanu, Cătălin Zamfir (coordonatori), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Babel, 1993
http://www.dictsociologie.netfirms.com/S/Termeni/singuratate.htm, accesat 8.08.2010

22
copilul plânge la naştere pentru că se desparte de mediul lui şi va trebui să fie singur
într-o altă lume.”39

Contextele diferite pe care copiii le trăiesc, contribuie la apariţia

sentimentului de singurătate, iar de cele mai multe ori aceste contexte sunt în strănsă
legătură cu mediul familial spre exemplu: divorţul părinţilor, conflicte între părinţi şi
violenţă intrafamilială, mutarea într-un alt cartier sau oraş care însemnă despărţirea
de rude şi prieteni, mutarea la o altă şcoală, decesul unei persoane speciale pentru
copil etc. Manifestările singurătăţii la copil prezente în registrul psihosocial sunt
identificabile în urătoarele semne: copilul este timid şi anxios, nesigur pe sine şi trist,
prezintă dezinteres pentru activităţile din jur, se simte respins de prietenii de joacă, îi
lipsesc sau nu-şi foloseşte abilităţile sociale pentru a iniţia şi menţine interacţiuni cu
ceilaţi copii etc.

Din perspectiva duratei acesteia, dicţionarul de sociologie clasifică singurătatea

în: a)singurătate tranzitorie, care durează de la câteva minute la câteva luni şi b)
singurătatea de lungă durată sau cronică, care are o durată de peste doi ani. Este
important de menţionat că deşi unii cercetători au considerat ca o măsură a
singurătăţii numărul şi cantitatea de relaţii cu ceilalţi, s-a observat că singurătatea nu
e numai în funcţie strict de cantitatea acestora, ci de semnificaţia pe care fiecare
persoană o acordă situaţiilor respective. Este vorba aici de intensitatea şi gradul de
singurătate perceput de persoana în cauză.

Plecarea ambilor părinţi la muncă în străinătate poate genera sentimentul de

singurătate la copil. În situaţia în care doar unul dintre părinţi pleacă la muncă în
străinătate şi copilul rămâne acasă cu părintele care-l neglijează, acest copil, va trăi
sentimente de frică, însingurare şi în unele cazuri abandon.

Studiul „Efectele migraţiei asupra copiilor rămaşi acasă”40 efectuat asupra

copiilor din România care reprezintă populaţia şcolară din clasele V –VIII şi care
sunt separaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate evidenţiază singurătatea ca o
stare predominant emoţional-afectivă: „...în cazul copiilor care au ambii părinţi
plecaţi din ţară, 34% trăiesc fără părinţi de cel puţin doi ani, iar 54% de mai puţin de
un an. Acest lucru înseamnă că în grupa de vârstă 10‐14 ani, la nivel naţional
aproximativ 12.000 de copii trăiesc de cel puţin doi ani în absenţa ambilor părinţi, şi

39 http://psychology.uchicago.edu/people/faculty/cacioppo/index.shtml, accesat pe 03.09.2010.

40 Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu, Efectele migraţiei asupra
copiilor rămaşi acasă, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2007, p.8.

23
aproape 19.000 se află în aceeaşi situaţie de un an. 65% dintre aceşti elevi se află în
grija bunicilor, 24% sunt îngrijiţi de mătuşi sau unchi, iar restul de 11% de alte
persoane.”41

Cercetarea ”Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi

acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate”42 prezintă estimări valide la
nivel naţional cu privire la mărimea fenomenului şi a sub-grupurilor de populaţie
afectate de fenomen, în termen de distribuţie pe grupe de vârstă, mediu de reşedinţă,
care dintre părinţi sunt plecaţi şi pentru ce durată de timp.

„La scară naţională fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru 350.000

de copii. Mai mult de o treime dintre aceştia, adică aproximativ 126.000 de copii sunt
afectaţi de migraţia ambilor părinţi. Jumătate dintre copiii cu ambiii părinţi plecaţi au
vârsta sub 10 ani. Mai mult de jumătate dintre aceştia au vârsta între 2 şi 6 ani iar
cealaltă jumătate au vârsta peste 7 ani. În termeni de timp petrecut fără părinţi 16%
dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi au petrecut mai mult de un an fără aceştia, iar
3% chiar mai mult de 4 ani.”

Rezultatele acestei cercetări sociologice interpretate prin prismă psihosocială

arată că acest un număr semnificativ de 126.000 de copii separaţi de ambii părinţi pe
durate medii şi mari de timp sunt afectaţi de singurătate tranzitorie sau cronică.

În cadrul studiului comparativ realizat în anul 2009 în municipiile Iaşi şi

Chişinău asupra copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, cercetare
realizată în perioada studiilor doctorale, a fost investigată prin intermediul
chestionarului aplicat copiilor, durata de separare a acestora de părinţi. În acest sens a
fost evidenţiat că, în Iaşi peste 40,40% dintre copiii cu părinţii plecaţi suferă de
singurătate de lungă durată iar restul de 59,6% de singurătate tranzitorie în timp ce în
municipiul Chişinău procentul copiilor care prezintă singurătate cronică este sensibil
mai mare faţă de Iaşi peste 52,4% , iar restul copiilor de aproximativ 47,6% prezintă
singurătate tranzitorie.

Din perspectiva definirii normalităţii eului în sensul evitării singurătăţii,

dicţionarul de sociologie specifică funcţiile esenţiale necesare pentru normalitatea
acestuia: „securitate, împlinire a cerinţelor biologice (hrană, adăpost, reproducere),

41 Ibidem.
42 Alexandru Toth, Daniela Munteanu, Ana Bleahu, Elena Tudor, Mihăiţă Magheru, Cătălin Luca,
Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă
în străinătate, Unicef România şi Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2008, p.III.

24
funcţii suportiv-psihologice şi culturale (identitatea de sine prin comparare cu
celălalt, reducerea fricii şi anxietăţii, formarea sentimentelor de dragoste, prietenie,
acceptare reciprocă, auto-evaluarea şi evaluarea etc.)”43

Starea de singurătate acoperă o arie largă de procese psihice, de la stări

fugitive de insatisfacţie vagă, plictiseală în prezenţa celorlalţi, la sentimente cronice
şi acute de izolare psihică, lipsă de comunicare, neîncredere în ceilalţi, (patologii ale
singurătăţii) şi ajungînd la forma cea mai severă a singurătăţii care poate conduce la
sinucidere.

Iată câteva declaraţii despre singurătate ale copiilor cu părinţii plecaţi la

muncă în străinătate:

„Când un copil este singur el se simte ca într-un pustiu. Nu are la cine să-i
spună mama sau tata...Nu este nimeni lângă el care să-i poarte de grijă. Nu are cine
să-l conducă la şcoală. Aceasta este viaţa unui copil singur şi trist.” (Dragoş, 13 ani)

„Mama mea este plecată de 4 ani iar tatăl meu de 12 ani. Le simt lipsa când
am o problemă sau când vreau să vorbesc cu cineva. Sunt supărată pe ei, deoarece
aceasta nu este o familie. Au făcut copii şi au plecat...deşi pentru mine au plecat. A-şi
vrea să vină acasă că m-am săturat de toate.” (Ioana, 14 ani)

„Atunci când tatăl meu este plecat...fără el parcă nici mâncarea nu mai are
acelaşi gust.” (Bogdan, 9 ani)

În perioada 2005-2009 mass-media românească a prezentat cazul a 9 copii

care s-au sinucis datorită singurătăţii tranzitorii sau cronice. În acest sens este
relevant de aminitit cazul unui copil din satul Ciorteşti, judeţul Iaşi a cărui mamă se
afla la muncă în străinătate şi care în anul 2006 s-a sinucis prin spânzurare. Copilul
avea numai 10 ani când a recurs la acest gest. Mama sa plecase de jumătate de an la
muncă în Italia ca să strângă banii necesari pentru a-i cumpăra copilului un
computer. Învăţătoarea copilului a declarat despre acesta că avea rezultate şcolare
excelente însă după plecarea mamei a observat la el modificări de dispoziţie şi
comportamente diferite: „...nu mai era la fel de vesel, de fapt stătea mai mult trist şi
singur. Spunea că-i este dor de mama şi tare vroia ca aceasta să vină acasă, ofta şi
deseori avea ochii în lacrimi.”

43 http://www.dictsociologie.netfirms.com/S/Termeni/singuratate.htm, accesat 05 septembrie 2010.

25
 Singurătatea se defineşte în raport de o nevoie specific umană şi anume
nevoia de celălalt, iar dicţionarul de sociologie o ca racterizează ca fiind o „stare
psihologică legată de unele experienţe subiective de viaţă pe baza cărora individul
are sentimentul separării lui de ceilalţi, se simte, se percepe izolat..” 44 Această nevoie
de celălalt nesatisfăcută generează sentimentul de melancolie, de dor adică de a
vedea sau revedea pe cineva drag, în cazul copiilor rămaşi acasă de a-şi revedea
părinţii plecaţi din ţară.

Întrebaţi în cadrul cercetării, menţionate anterior şi realizate în municipiile

Iaşi şi Chişinău: „Ce faceţi atunci când vă este dor de părinţii voşti?”, copiii au
răspuns că în cea mai mare măsură vorbesc cu părinţii la telefon, merg la prieteni sau
plâng/sufăr. Aceste răspunsuri confirmă încă o dată, că în cazul acestor copii, vorbim
de o singurătate ca stare predominant emoţional-afectivă ce are cauze în despărţirea
de cel iubit, adică de părinţi.

44 http://www.dictsociologie.netfirms.com/S/Termeni/singuratate.htm, accesat 05 septembrie 2010.

26
 CAPITOLUL II

ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

1. Teorii ale dezvoltării copilului

1.1. Dezvoltarea copilului în teoria învăţării sociale

Teoreticienii acestei abordări avansează ideea că personalitatea şi

comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare a interacţiunilor sociale prin
recompense şi pedepse, imitare, identificarea cu anumite modele de rol şi
conformarea la expectanţe.

Pe parcursul dezvoltării copilului sunt activate toate procesele sociale45: percepţia

socială şi înţelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale, comportamentele
asociate şi comunicarea, atât verbală cât şi nonverbală.

La copil pare să existe o tendinţă de sociabilitate46 foarte puternică şi foarte bine

conturată. Primul contact al copilului cu lumea exterioară are loc, în mare masură,
prin gesturile, mimica şi vorbele persoanei care are grijă de el. Astfel copilul începe
să îşi formeze cunoştiinţele asupra lumii. Toate acestea îi pot oferi acestuia o
experienţă destul de variată de exemplu ridicarea şi strângerea în braţe însoţite de
zâmbetul părinţilor constituie un tip de stimulare diferit de zâmbetul afişat de copil
atunci când este gâdilat.

Copilul are o tendinţă mult mai puternică de a reacţiona la oameni, decât la alţi
stimuli din mediul său, cum ar fi licăririle de lumină sau zgomotele.47

O altă modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea. S-a
dovedit că „inclusiv copiii foarte mici imită expresiile mamelor lor, iar acestea
afişează deseori expresii faciale exagerate atunci când le vorbesc copiilor.”48

45 Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All, Bucureşti, 2003, p.386.
46 Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2005,p.64.
47 Schaffer, 1971 apud Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All,
Bucureşti, 2003, p.385.
48 Ferguson, 1964, apud Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All,
Bucureşti, 2003, p.385.

27
 Inclusiv plânsul este considerat o modalitate de comunicare. De exemplu pentru
un copil neajutorat locomotor acesta este o strategie esenţială pentru supravieţuire.
„Mamele atente îşi dezvoltă adesea o capacitate de înţelegere a plânsului copilului
lor, diferenţiind clar situaţiile în care copilul plânge că este flămând, are dureri sau
este furios.”49

În studierea dezvoltării copilului, se observă că aceasta presupune un proces de

socializare, în care copilul învaţă să se conformeze normelor societăţii şi să acţioneze
adecvat. Deşi acest proces poate implica expectanţe diferite de la o familie la alta dar
şi de la o societate la alta, natura foarte sociabilă a copiilor presupune o
disponibilitate foarte mare de a învăţa şi de a răspunde la influenţele sociale.

Există trei modalităţi principale de încurajare a socializării la copil: 50

1. Prin procesele de imitare şi identificare;

2. Prin educaţia directă, implicând pedepse şi recompense;

3. Prin transmiterea expectanţelor sociale.

Imitarea

Copilul observă şi imită persoanele din jurul său: copiii mici se joacă adoptând
roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în aceste roluri. Toate aceste lucruri
fac parte din procesul prin care copilul învaţă o gamă de comportamente pe care le
poate utiliza mai târziu.

Astfel, putem observa în jocul copiilor care locuiesc cu părinţii conduite

imitative: jocul „de-a mama”; „de-a serviciul”, „de-a musafirii” etc.

Imitarea este deseori descrisă drept o „scurtătură în învăţare” 51

. Aceasta
presupune copierea unei acţiuni sau a unui set de acţiuni şi permite copilului să
dobândească o serie de deprinderi fizice, rapid şi eficient. Prin imitare copilul este
capabil să înveţe mai mult decât ar putea prin învăţarea directă. Prin realizarea
procesului de imitare copilul se simte adult şi ar vrea să beneficieze de toate
privilegiile acestuia:să nu se culce devreme, să privească la televizor cu întreaga

49 Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All, Bucureşti, 2003, p.389.

50 Idem, p.392.
51 Ibidem.

28
familie, să meargă în vizite etc.

Identificarea

Este un proces care se realizează în două etape şi este implicat în învăţarea

bazată pe observaţie. Deseori, un copil va învăţa un stil mai general de
comportament asumându-şi un rol complet sau modelându-se după o altă persoană.
Identificarea are loc într-o perioadă mult mai mare de timp (în perioada de dezvoltare
3-7 ani) decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum
ar fi învăţarea rolului de gen şi sex, are loc prin procesul de identificare.

În această etapă copilul începe să observe asemănările şi diferenţierile dintre

el şi părinţii lui. Dacă până la vârsta de trei ani interacţiunea copilului este în general
cu mama sa şi în acestă situaţie avem o relaţie duală, după această vârstă este
prezentă şi foarte activă relaţia de identificare triunghiulară formată din copil, mamă
şi tată.

Prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare. În jurul

copilului trebuie să existe oameni pe care acesta să îi poată copia, ca să îşi poată
forma o idee despre felul în care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol
social. Astfel de modele de rol îi oferă copilului o linie de ghidare, care-l va orienta
spre un comportament adecvat în viaţă.

Procesul de identificare a băieţilor cu tatăl lor începe atunci când aceştia

observă asemănările dintre ei şi tată. Acestă identificare este de gen (băieţelul
înţelege că aparţine aceluiaşi sex cu tatăl) dar şi de rol. În această etapă mama îl
prezintă şi susţine pe tată ca fiind o autoritate care impune reguli şi astfel interdicţiile
devin echivalente cu imaginea paternă: „fii cuminte că altfel te spun lui tata”, „dacă
nu mănânci vine tata şi vezi ce-ţi face”. Când băieţelul înţelege că poziţia tatălui este

29
privilegiată (prezenţa lui este anunţată, i se acordă atenţie la venire, i se pune masa
etc.), acesta va dori să împrumute această poziţie şi din acest moment începe
procesul identificării cu tata-bărbat.

Procesul de identificare de gen şi rol a fetiţei cu mama este diferit. Aceasta

este tratată altfel, cu o atenţie specială de către tată care o protejează („este fata tatei,
sensibilă, delicată...”). Fata înţelege că nu poate lua locul tatălui, de care o
diferenţiază o mulţime de lucruri şi abordează o strategie diferită de cea a băieţeilor:
va începe să imite comportamentul mamei, folosind produse de înfrumuseţare,
atitudni, alinintături etc. doar pentru a atrage atenţia tatălui.

Bandura şi colaboratorii52 au realizat o serie de experimente prin care au

investigat imitarea la copii. Aceştia au constatat că nu toate modelele au fost imitate
în mod egal. În principiu, copiii au imitat modelele pe care le-au considerat similare
lor, de exemplu pe cele de acelaşi sex.

Alţi cercetători au investigat felul în care stimulii pozitivi (cum ar fi lauda sau
încurajarea) pot influenţa învăţarea prin imitare. Dacă o purtare agresivă a copilului
este ignorată sau pedepsită de către adulţi, atunci este mai puţin probabil ca acesta să
repete acest comportament. Însă, acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare
pentru cel ce agresează, au o probabilitate mai mare de a se repeta.

Mussen şi Rutherford53 au investigat efectele pe care cordialitatea şi apropierea

dintr-o relaţie le pot avea asupra procesului de identificare. Aceştia au constatat că
băieţii care au relaţii de afecţiune calde cu taţii lor obţin, în principiu, scoruri mai
mari la testele de masculinitate decât băieţii a căror relaţie cu tatăl este mai rezervată.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru fete: cu cât relaţia cu mamele lor este mai strânsă,
cu atât mai puternică este identificarea cu feminitatea.

Autoîntarirea

Autoîntăririle şi pedepsele iau cel mai adesea forma unor întăriri emoţionale
(mândria şi satisfacţia în primul caz, ruşinea şi culpabilitatea în cel de-al doilea).
Depresia face şi ea parte frecvent „din setul de pedepse autoadministrate.”54 Setul

52 Bandura et.al., 1963, apud Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All,
Bucureşti, 2003, p.393.
53 P H Mussen & E. Rutherford, Boys identify with more with warm and supportive father,
http://www.integratedsociopsychology.net/Gender_Development-Approaches/Psychodynamic.html,
accesat pe 16.07.2010.
54Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All, Bucureşti, 2003, p.396.

30
iniţial de standarde de apreciere este învăţat de regulă prin modelare, în principal de
la părinţi sau de la alte persoane semnificative în copilărie.

Deşi fiecare societate modelează comportamentul copiilor săi prin

recompense şi laude (sau prin amuzamentul şi atenţia adulţilor, pe care copiii le
consideră recompense), există o altă latură a educaţiei pe care fiecare societate o
utilizează: pedepsirea purtării inadecvate social.

Tipul de pedepse pe care le utilizează părinţii „pare să se coreleze foarte bine

cu dezvoltarea unui simţ puternic al conştiinţei la copil.”55

Un studiu efectuat de Mackinnon în 1938 a arătat ca studenţii care s-au

dovedit că au o conştiinţă puternică (nu au copiat la un test atunci când au avut
ocazia), suferiseră pedepse psihologice de la părinţii lor, iar cei care au trişat (deci nu
aveau probabil o conştiinţă puternică) suferiseră pedepse fizice. Când vorbim despre
pedepse fizice nu sugerăm doar lovirea copiilor. Studiul a inclus şi pedepse ca:
interdicţia de a ieşi din casă, suprimarea banilor de buzunar. În pedepsirea
psihologică copilului îi este reproşată rănirea pe care a produs-o părintelui sau altei
persoane, ori este făcut să se simtă vinovat şi responsabil de acţiunile sale. Relaţiile
sociale constituie aspectul de bază al acestor tipuri de pedepse. Copilul simte că
acţiunea sa i-a dezamăgit pe părinţi sau că a cauzat inutil suferinţă altcuiva, dar în
afară de a-şi cere scuze, nu poate face nimic în compensaţie.

Unii autori56 suţin că motivele pentru care pedepsele psihologice par să fie
atât de eficiente în producerea unei conştiinţe puternice la copii, au la bază actul de
a-şi cere scuze. Treptat, acesta se interiorizează, astfel încât, în loc să spună doar
„îmi pare rău”, copilul ajunge chiar să îi pară rău şi, mai târziu, să se simtă vinovat şi
responsabil. Pe de altă parte, dacă este pedepsit fizic, copilul poate vedea lucrurile
mult mai superficial, ca pe o amendă pe care trebuie să o plătească pentru un
comportament neadecvat, dar nimic mai mult. Deci, singurul efect al pedepsei fizice
ar fi teama de a nu fi descoperit şi nu neapărat dezvoltarea unei conştiinţe puternice.

Pentru copii, „importanţa explicaţiilor, pentru a li se clarifica expectanţele

adulţilor şi motivele regulilor, este un alt aspect al socializării, care poate diferi de la

55 Ibidem.
56 Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în Psihologie, Ediţia a III-a, All, Bucureşti, 2003, p.397.

31
un grup social la altul.”57 Explicaţiile par să încurajeze copilul să se comporte
sociabil. Un alt factor foarte important în dezvoltarea copilului este felul în care
acesta înţelege ceea ce se întâmplă în jurul său şi raţiunea pe care o dă regulilor şi
comportamentelor observate.

Contribuţia Annei Freud

Cercetările clinice realizate de Sigmund Freud cu privire la dezvoltarea

copilului au fost preluate de fiica sa, Anna Freud. Abordarea ei s-a concentat mai
mult asupra modalităţilor în care copilul îşi dezvoltă mecanismele de apărare ale
Eului. Ea considera că Eul se manifestă în scopul obţinerii echilibrului şi armoniei,
încercând compensarea tuturor aspectelor extremiste ale personalităţii, de exemplu:
făcând în aşa fel încât o persoană foarte agresivă să nutrească afinitate pentru
blândeţe. Ca urmare, mecanismele de apărare pe care le utilizează Eul operează în
acest scop. Anna Freud a identificat cinci mecanisme principale de apărare a Eului:

1. Negarea prin fantasmă – de exemplu: un copil ar putea să îşi învingă

teama de un tată puternic inventând un leu imaginar drept prieten, astfel încât să
ajungă la fel de puternic ca şi tatăl;

2. Refuzul în cuvânt şi faptă – un copil ar putea refuza, pur şi simplu, să

admită existenţa unei ameninţări sau a unei surse de ameninţare. De exemplu, un
băieţel ar putea afirma că este la fel de mare şi de puternic ca şi tatăl său;

3. Limitarea Eului – procesul de a nu permite deliberat, dezvoltarea unei

părţi a personalităţii, cultivând în schimb, alte părţi;

4. Identificarea cu agresorul – de exemplu: un copil care abia a fost la

dentist, ar putea acţiona în relaţii cu alţi copii ca şi când ar fi el însuşi dentistul,
descărcându-şi astfel agresivitatea;

5. Altruismul excesiv – copilul manifestă o grijă excesivă faţă de binele

prietenilor săi, în detrimentul propriei persoane;

Deşi Anna Freud s-a ocupat în principal de copii, aceste mecanisme de apărare
pot fi observate şi la adulţi, au fost concepute pentru a clarifica şi a fi adăugate la
mecanismele de apărare indentificate de Freud, şi nu pentru a le înlocui.

57 Idem.p.398.

32
 1.1. Teoria dezvoltării psihosociale

Neofreudienii, dintre care îl amintim pe psihologul de origine germană Erik

Erikson s-au concentrat în principal, asupra dezvoltării Eului, domeniu pe care l-au
considerat neglijat de către S. Freud. Acesta în anul 1959 a emis teza că individul se
confruntă cu o serie de conflicte care trebuie să fie rezolvate în vederea dezvoltării
unei personalităţi sănătoase. În teoria lui Erikson, conflictele nu sunt centrate pe
părţile corpului aşa cum credea Freud ci pe relaţiile individului cu alţi membri ai
societăţii.

Erikson a evidenţiat opt stadii în teoria sa. În fiecare stadiu, individul se

confruntă cu un alt conflict. Autorul acestei teorii soune că, totuşi, este necesară
rezolvarea conflictelor iniţiale, pentru a-i asigura individului capacitatea de a le
stăpâni pe cele ulterioare iar procesul poate fi văzut ca un progres pas cu pas.

Primul stadiu în teoria lui Erikson are la bază conflictul încredere-neîncredere (de
la naştere până la aproximativ un an şi jumătate): copilul trebuie să-şi stabilească
atitudinea de bază faţă de lumea din jurul său. Dacă în acest stadiu beneficiează de
satisfacţie şi confort, acest lucru îl va ajuta să-şi dezvolte o atitudine mai încrezătoare
iar dacă îngrijirile nu sunt consistente, rezultă neîncredere faţă de cei de care copilul
depinde, apoi faţă de toţi indivizii.

Pe măsură ce copilul învaţă să meargă, se confruntă cu alt conflict de autonomie-

îndoială (între1an şi jumătate – 3 ani). Noile provocări fizice pe care le înfruntă
acesta îi pot susţine încrederea sau îl pot face să se simtă, pur şi simplu, incapabil.
Din nou, se va stabili atitudinea globală cu care copilul va merge mai departe.

Al treilea stadiu apare pe măsura dezvoltării sociale şi fizice, când copilul se

confruntă cu conflictul dintre iniţiativă şi vinovăţie (între 3 şi 6 ani). Deoarece
copilului i se cere să-şi asume din ce în ce mai multă responsabilitate pentru viaţa sa,
el poate ajunge să-şi dezvolte un puternic simţ de iniţiativă sau poate ajunge să se
simtă vinovat că nu şi-a îndeplinit corespunzător responsabilităţile.

Copilul mai mare (6-12 ani) se confruntă cu conflictul sârguinţă-inferioritate, pe

măsură ce are de înfruntat tot mai multe provocări noi. Copilul poate să se
străduiască să le depăşească sau poate să capete un sentiment caracteristic de
incapacitate.

Al cincilea stadiu apare la adolescenţă (12 - 20 de ani), când trebuie rezolvat

conflictul identificare-confuzie de rol. Mulţimea noilor roluri sociale şi apartenenţa la

33
grupurile sociale diferite presupun dezvoltarea unui simţ integrator al propriei
persoane; astfel, copilul este copleşit de multitudinea de roluri pe care trebuie să le
joace. Găsirea unor răspunsuri satisfăcătoare presupune integrarea unei game variate
şi contradictorii de percepţii despre sine şi de percepţii ale altora despre sine într-o
structură coerentă, respectiv propria identitate. Nerealizarea propriului viitor,
edificarea unei identităţi negative, deviante (cu elemente pe care subiectul nu le
doreşte), sunt elemente ale identităţii care se află în contradicţie şi sunt puţin
compatibile cu normele sociale.

Ca tânăr adult, omul se confruntă cu al şaselea conflict: intimitate-izolare în

relaţiile cu alţii (20-40 de ani). Intimitatea presupune fuzionarea liberă a identităţilor
fără să existe vreo teamă şi nici pierderea acestora. Recompensele asociate intimităţii
sunt atât de mari încât şi persoanele cu echilibru psihologic fragil vor fi dispuse să-şi
asume riscurile. Alternativa nefavorabilă a celor care refuză acceptarea limitărilor
propriei independenţe sau riscurile intimităţii, este aceea a izolării.

La maturitate, idividul se confruntă cu un conflict de creaţie-stagnare (40-65 de

ani). În această etapă se formulează şi realizează observaţii amplasate dincolo de
limitele propriului sine şi raportate la elemente ca: familia, cariera profesională,
societatea în ansamblul ei.

Ultimul stadiu apare la vârste înaintate (peste 65 ani), când individul trebuie să
accepte realitatea apropierii morţii, care presupune conflictul de a o întâmpina
integru sau cu disperare. Integritatea Eului rezultă din faptul că individul poate privi
retrospectiv propria existenţă, cu satisfacţie, fiind capabil să accepte atât succesele
cât şi insuccesele proprii. Când situaţia aceasta nu apare, constatarea faptului că nu
există timpul disponibil pentru operarea unor schimbări majore, stabilirea unor noi
obiective precum şi realizarea acestora, rezultă disperarea. Individul este dezgustat
de viaţă, dezvoltă o imagine de sine negativă ce nu mai poate fi modificată.

Putem observa din teoria lui Erikson că dezvoltarea Eului continuă toată viaţa şi
că fiecare vârstă se confruntă cu propriul său set de probleme şi conflicte.

1.2. Teoriile structuraliste

Psihologii care consideră dezvoltarea ca fiind un proces structurat şi sistematic s-

au concentrat asupra modalităţilor în care copiii organizează ceea ce învaţă. Una
dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansată de către psihologul
elveţian Jean Piaget, în anul 1953.

34
 Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget

Piaget a considerat inteligenţa ca pe o formă de dezvoltare prin interacţiunea cu

mediul. Copilul fiind activ, acţionează continuu asupra mediului său, observând
efectul pe care îl are acţiunea sa. Când se gândeşte, copilul efectuează operaţii
mentale. O operaţie mentală reprezintă orice set de acţiuni care produc un efect
asupra mediului. Pe măsură ce copilul începe să stăpânească noi abilităţi, acestea
apar în procesele sale de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.

O schemă conţine toate ideile, amintirile, capacităţile şi asocierile legate de un

anumit set de operaţii asupra mediului. Piaget considera că dezvoltarea cognitivă are
loc prin procesul construirii şi dezvoltării de scheme noi şi al extinderii celor
existente, astfel încât să se aplice la un domeniu mai vast. Pe măsură ce creşte şi
interacţionează cu mediul, copilul îşi dezvoltă şi îşi modifică schemele în mod
continuu.

O schemă este o structură pe care copilul o utilizează ca fir director în

comportamentul său. Nu percepe fiecare lucru nou din viaţa lui ca fiind la fel de nou
în fiecare zi, ci face apel la experienţele şi capacităţile dobândite anterior pentru a şti
ce trebuie să facă.

Piaget considera că procesul gândirii a luat naştere ca rezultat al evenimentelor

neaşteptate. Prin asta, el înţelegea că, atunci când suntem capabili să apelăm la
schemele preexistente fără nici o problemă, nu ne mai gândim prea mult la
evenimentul în curs. Noua uzanţă ar fi în afara a ceea ce Piaget a numit domeniu de
oportunitate al schemelor noastre preexistente, deci trebuie să se modifice atât
comportamentul obişnuit cât şi schemele.

Piaget a considerat că toţi copiii trec printr-o serie de perioade distincte în

dezvoltarea intelectuală. Astfel, stadiile dezvoltării copilului propuse de Piaget sunt:

1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimentează lumea

prin percepţii imediate şi prin activitate fizică, fără o gândire aşa cum o cunosc
adulţii. Gândirea copilului este dominată de principiul „aici şi acum”. De exemplu,
până la vârsta de 8 luni nici un copil nu deţine conceptul de permanenţă a obiectelor.
Până atunci tot ceea ce se află în afara câmpului vizual se află în afara minţii lui,
adică copilul nu va încerca să se uite după un obiect vizibil anterior care este plasat
în afara câmpului vizual.

35
 2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani). În perioada preoperaţională pot fi percepute
cel mai clar diferenţele între gândirea copiilor şi gândirea adulţilor. Aceasta este
perioada în care se dezvoltă limbajul şi Piaget considera că utilizarea limbajului de
către copil demonstrează o reduce treptată a egocentrismului. La început, copilul
prezintă o vorbire egocentrică, cu o conştienţă redusă a necesităţilor ascultătorului,
dar, treptat devine conştient că, utilizând limbajul pentru comunicare, trebuie să şi-l
ajusteze în vederea unei interacţiuni, în loc să îşi exprime pur şi simplu gândurile. În
această perioadă copilul îşi dezvoltă capacitatea de descentrare, de adoptare a
punctului de vedere al altei persoane. Atunci când se gândeşte la diferite probleme,
copilul are şi o tendinţă de centrare, concentrându-se asupra esenţei problemei şi
ignorând alţi factori. Un exemplu este lipsa reflexivităţii: la această vârstă, copiilor le
este foarte greu să vadă operaţiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar putea
învăţa că 3 x 3 = 9, dar nu ar fi capabil să ajungă, de aici, la concluzia că 9 = 3 x 3;
sau copilul poate admite că are un tată, dar nu este capabil să admită că şi tatăl său
are un copil. Deşi o operaţie este inversul celeilalte, copilul are tendinţa să se
concentreze asupra unei laturi a problemei şi îi este greu să vadă o altă latură.

Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat în perioada

preoperaţională de a înţelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai
faimoasă dintre părţile teoriei lui Piaget. Prin conservare înţelegem că un obiect îşi
poate modifica forma sau aspectul, păstrându-şi totuşi aceeaşi masă sau volum. El a
efectuat mai multe studii asupra conservării. Aceste studii s-au realizat cu mai multe
obiecte: bucăţi de plastilină, transformate din bile în forme alungite, sau apa colorată,
turnată dintr-un pahar larg şi mic, într-unul înalt şi subţire. De fiecare dată, copilul se
concentra asupra celui mai evident aspect al modificării, ignorându-le pe cele
asociate, care indicau faptul că volumul sau cantitatea a rămas aceeaşi.

Principala sarcină a perioadei preoperaţionale este de a pregăti copilul pentru

perioadele ulterioare şi, în acest scop, copilul învaţă tot timpul din ce în ce mai multe
despre mediu. O caracteristică a acestei perioade, observată de Piaget, este tendinţa
de a generaliza excesiv regulile pe care le-a învăţat. Numai prin aplicarea regulii
copilul învaţă modalităţi diferite de a o utiliza. De exemplu, la începutul acestei
perioade copilul ar putea numi toate animalele mici „căţel”, dar cu cât perseverează
mai mult, cu atât îşi dă mai bine seama că există diferite tipuri de animale mici şi că
toate au nume diferite. Prin procesele de asimilare şi acomodare copilul îşi extinde
schemele, aplicându-le la mediu, până când îşi formează un set operaţional de

36
structuri. La sfârşitul perioadei preoperaţionale, copilul este dotat destul de bine cu
scheme adecvate pentru a face faţă principalelor provocări din mediul său.

3. Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani). Începând cu această perioadă copilul nu

mai este atât de egocentric, fiind capabil să vadă obiectele şi evenimentele şi din
punctul de vedere al celorlalţi. În această perioadă, gândirea copilului începe să fie
asemănătoare cu cea a adultului, dar copilul are totuşi dificultăţi în manipularea
noţiunilor pur abstracte, pentru că trebuie să le lege de lumea reală, pentru a le
înţelege. Copiii aflaţi în această perioadă sunt caracterizaţi de o dorinţă extraordinară
de a culege informaţii despre lume: deseori ei adună liste considerabile de fapte sau
de date despre un subiect de interes.

4. Stadiul operaţiilor formale (de la 11 ani până la maturitate). Acest stadiu

marchează apariţia abilităţii de a gândi abstract fără a se bizui pe obiecte sau
evenimente concrete. El poate manevra acum logica abstractă, elaborează ipoteze
(teorii) despre lume, le testează ca un om de ştiinţă şi utilizează noţiuni abstracte în
gândirea sa. Copilul este capabil să rezolve o problemă la nivel mental prin evaluarea
sistemică a mai multor propoziţii şi, în acelaşi timp, să analizeze intercondiţionarea
lor. Piaget considera că aceasta este cea mai înaltă formă de gândire şi susţinea că,
din acest moment, copilul îşi poate extinde cunoştinţele, fără a mai fi împiedicat de
egocentrism sau de alte asemenea restricţii.

Teoria lui Piaget asupra dezvoltării morale

Un aspect important al teoriei dezvoltării cognitive a lui Piaget este acela care
leagă nivelul capacităţii de raţionare a copilului cu moralitatea sa. Moralitatea are în
vedere modul în care copilul apreciază ce este corect şi ce este greşit, constituind o
parte importantă a socializării sale. Fiecare societate are propriile sale idei despre
tipurile acceptabile de comportament, iar copiii sunt educaţi să observe normele
societăţii lor. După cum menţiona şi filosoful român Ion Ianoşi „copilul ajuns om nu
e însă nici animal şi nici robot, cum nu e nici păpuşa pe care o alintă. El devine
capabil să-şi însuşească, oricât de timid, opţiuni morale.” 58

Contribuţia majoră a lui Piaget la teoria dezvoltării sociale a copiilor apare în

lucrarea „Judecata morală la copil” apărută prima dată în nul 1932, în care a analizat
atitudinile copiilor faţă de reguli, aprecierile lor asupra anumitor infracţiuni şi
opiniile lor despre justiţie.

58 Ion Ianoşi, Vârstele omului, Editura Trei, Bucureşti, 1998, p.34.

37
 Într-o încercare de a explora înţelegerea regulilor, Piaget a ales nişte jocuri cu
bile, în care au fost implicaţi copii cu vârste diferite. El a ales aceste jocuri deoarece
adesea regulile sunt inventate chiar de către copii şi rar sunt învăţate de la adulţi.
Piaget le-a cerut copiilor să-i arate cum se joacă un joc şi să-l înveţe regulile. Din
observaţiile sale, Piaget a descoperit că viziunea copilului asupra regulilor şi asupra a
ceea ce este corect sau greşit se dezvoltă frecvent în relaţie cu intelectul lor. De
exemplu, copiii de trei ani şi cei sub trei ani par să urmeze o oarecare ordine în jocul
lor, dar nu consideră necesar să păstreze această ordine; de fapt, ei îşi modifică
frecvent regulile.

Între vârstele de 3 şi 6 ani, majoritatea copiilor copiază, pur şi simplu, unele

dintre regulile pe care le-au văzut la copiii mai mari, dar nu sunt încă în stare să joace
un joc corect cu alţi copii. Ei par să-şi joace propria versiune, chiar şi atunci când se
joacă cu alţii. Piaget a asociat această constatare cu descoperirea sa iniţială asupra
egocentrismului copiilor din perioada preoperaţională. Cu alte cuvinte, aceşti copii
au tendinţa de a vedea lucrurile tot timpul din propriul lor punct de vedere, lipsindu-
le structura cognitivă pentru a ţine cont de opiniile altora.

De asemenea, există diferenţe în flexibilitatea regulilor, aşa cum o percep copiii.

Deşi ei nu sunt capabili să urmeze regulile, aşa cum o fac copiii mari, copiii aflaţi în
perioada preoperaţională par să creadă că regulile sunt inventate de o autoritate
superioară lor, fiind fixe şi imuabile. Totuşi, când ajung la perioada operaţiilor
concrete, majoritatea copiilor îşi dau seama că-şi pot concepe propriile reguli şi că
acestea nu sunt inventate de nici o autoritate atotputernică.

O modificare similară de raţionament se poate constata în viziunea copiilor

asupra justiţiei. Piaget a chestionat mulţi copii de vârste diferite în legătură cu
opiniile lor asupra unor infracţiuni, relatându-le întâmplări despre persoane care au
minţit, escrocat sau furat. El a tras concluzia că, în perioada preoperaţională, copiii
pot fi caracterizaţi de realism moral. Prin aceasta, el sugera că aprecierea lor cu
privire la gravitatea unei fapte sau a unei minciuni depinde foarte mult de
consecinţele faptei sau ale minciunii respective. De exemplu, un copil care răstoarnă
accidental un set întreg de farfurii este considerat mai obraznic decât un copil care
sparge deliberat una. Aceşti copii nu ţin seama de intenţia cu care este comisă
„infracţiunea”.

38
 Când au în jur de opt ani, copiii îşi pierd acest realism moral şi încep să ţină
seama de intenţia persoanei. Acum, o persoană care răstoarnă intenţionat o farfurie
este considerată mai rea decât una care sparge neintenţionat mai multe.

Deci, în perioada preoperaţională, copiii au o viziune mai mult dogmatică. În

general, Piaget consideră copiii ca fiind capabili să lege natura pedepsei de delict. Ei
cred, pur şi simplu, că este cu atât mai bine, cu cât pedeapsa este mai severă, oricare
ar fi delictul. Interesant, ei au şi o idee de „justiţie iminentă”, care presupune că orice
accident care se întâmplă după o infracţiune, are loc datorită infracţiunii. De
exemplu, o persoană care se împiedică atunci când fuge de la locul unei crime este
pedepsită pentru crima sa. Acelaşi simţ al justiţiei iminente poate fi observat şi la
adulţi, în noţiunea de „justiţie poetică”. Piaget descrie acest nivel de dezvoltare
morală ca unul de „constrângere a adultului”, deoarece copiii cred că orice spune un
adult este adevărat şi că adulţii aplică întotdeauna pedepse corecte şi adecvate.
Totuşi, copiii mai mari sunt din ce în ce mai capabili să aprecieze pedepsele care „se
potrivesc infracţiunii”, lucru cunoscut sub denumirea de „justiţie reciprocă”.

Putem conchide că după Piaget, există o progresie treptată în simţul moral al

copilului. Copilul mic parcurge o etapă heteronomă în care disciplina este impusă de
către autorităţi şi copilul acceptă regulile lor. Copilul mai mare parcurge o etapă
autonomă, în care poate gândi pentru el însuşi şi moralitatea sa este mai curând un
produs al propriului său raţionament, decât al constrângerilor altor persoane.

Pe scurt, Piaget considera că există o legătură între nivelul raţionamentului

cognitiv al unui copil şi simţul său asupra a ceea ce este corect sau greşit. În parte,
procesul de a învaţa corect din greşeli implică înţelegerea regulilor, momentul şi
motivul pentru care acestea sunt impuse. După Piaget, în perioada preoperaţională,
copiii înţeleg rar că regulile sunt create de către un grup pentru binele grupului, ca
întreg. Copiilor li se pare că regulile le sunt impuse de către o autoritate. Atunci când
copilul are în jur de opt ani, începe să ţină seama de intenţia cu care a fost realizată
greşeala şi găseşte o pedeapsă adecvată pentru gravitatea acesteia.

Teoria lui Kohlberg asupra dezvoltării morale

O altă versiune structuralistă a dezvoltării morale a fost avansată de către

psihologul american Lawrence Kohlberg în anul 1963. El a fost interesat de
investigarea căilor prin care oamenii ajung să rezolve dilemele morale şi a cercetat
dezvoltarea morală oferind copiilor şi adulţilor o serie de probleme morale. În fiecare

39
dintre acestea apărea dilema: dacă era cazul să faci un bine cuiva sau să asculţi de
regulile societăţii. De exemplu, într-una dintre aceste povestiri era vorba de un bărbat
care a intrat prin efracţie în farmacie, ca să fure medicamente pentru soţia sa
muribundă. Subiectului i s-a cerut să aprecieze ce este corect şi ce este greşit în acest
caz şi cum trebuie pedepsită greşeala.

Din analiza rezultatelor, pe baza argumentelor pe care le utilizează oamenii

atunci când încearcă să ia o decizie, Kohlberg a elaborat o teorie în care apar trei
etape principale în dezvoltarea morală, fiecare având două niveluri distincte.

Prima etapă este cea premorală, în care individul crede în anumite idei pentru
simpla lor valoare instrumentală. La primul nivel, credinţa în ideile morale are ca
scop doar evitarea pedepsei, iar la nivelul al doilea, această credinţă este menţinută
pentru a-i asigura individului simpatia celorlalţi.

A doua perioadă este cea a moralităţii convenţionale, în care individul este

preocupat în principal de respectarea regulilor sociale. La primul nivel al acestei
etape, individul caută aprobarea socială generală şi se conformează moralei altora,
pentru a o dobândi. La al doilea nivel, îndividul începe să susţină cu putere „legea şi
ordinea”, deoarece respectarea legilor şi a regulilor societăţii este considerată, în
sine, corectă din punct de vedere moral.

A treia perioadă este cunoscută sub denumirea de perioada moralităţii autonome.

În această etapă, individul îşi elaborează un cod moral personal, în loc să accepte
automat codurile stabilite de alţii. La nivelul iniţial al etapei, individul acceptă
regulile societăţii deoarece simte că sunt adoptate democratic, spre binele tuturor. La
al doilea nivel, oamenii îşi stabilesc codurile şi principiile morale reflectând asupra
problemelor şi dezvoltându-şi propriile lor idei. Astfel, ei pot ajunge să nu fie de
acord cu unele reguli ale societăţii, dacă le consideră greşite din punct de vedere
moral.

Studiile lui Kohlberg şi Elfenbe în 1975 au arătat că mulţi copii de zece ani se
află încă la primul nivel de dezvoltare morală şi că foarte mulţi adulţi nu ating
niciodată nivelurile finale. Kohlberg susţinea că dezvoltarea structurilor cognitive ne
influenţează mult nu numai nivelul de gândire, dar şi felul în care ne comportăm în
lume. El credea că o bună metodă de a ajuta oamenii să-şi dezvolte gândirea morală
este ascultarea punctelor de vedere ale altor persoane, care se află într-o etapă
superioară de dezvoltare morală. Acest lucru este important pentru părinţii care

40
doresc să ajute la dezvoltarea morală a copiilor lor, deoarece, dacă le spun, pur şi
simplu, copiilor ce este corect şi ce este greşit, fară să le explice motivele, pot ajunge
să-şi încurajeze copilul să rămână la nivelul de dezvoltare pe care l-au atins deja.

1.3. Teoria ataşamentului

Cercetările realizate asupra ataşamentului la copil au fost puternic influenţate de

teoria psihanalitică a lui Freud, care a accentuat importanţa relaţiei mamă-copil.
Psihiatrul britanic John Bowlby şi alţi cecetători influenţaţi de teoria psihanalitică
credeau că relaţia de ataşament care se dezvoltă între copil şi mamă conduce la
formarea bazelor tuturor relaţiilor interpersonale de mai târziu. În primul an de viaţă
copilul îşi dezvoltă securitatea şi ataşamentul de bază faţă de părinţi sau alte
persoane care-l îngrijesc.

Termenul de ataşament a fost introdus de John Bowlby în anul 1959 pentru a

descrie legătura afectivă şi durabilă dintre indivizi, adeseori între mamă şi copil. 59
Un ataşament faţă de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauţi apropierea şi
contactul cu persoana în cauză şi, mai presus de toate, atunci când situaţia este
nesigură.60

Comportamentul de ataşament evidenţiază formele diferite ale ataşamentului

pentru realizarea sau menţinerea acestei apropieri. Ataşamentul poate fi observat cel
mai bine atunci când copilul (sau adultul) este speriat, obosit, bolnav sau are nevoie
de forme speciale de îngrijire. Funcţia biologică a ataşamentului ese supravieţuirea
iar funcţia psiologică a acestuia este dobândirea securităţii.

Pihologul american Mary Ainsworth şi colaboratorii săi în anul 1971 în urma

realizării unor evaluări a coportametului copiilor bazate pe metoda situaţiei străine61
au descris trei modele de ataşament care pot fi prezente în grade variate:

Ataşamentul sigur. Cei mai mulţi copii aparţin acestei categorii ca rezultat al
experienţelor iniţiale pozitive şi este prezent atunci când copilul are încredere că
părinţii săi vor fi disponibili, receptivi şi îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situaţii

59 Leonard Băiceanu, Dicţionar ilustrat de psihologie, englez-român, Editura Tehnică, Bucureşti,

2004
60 Gabriela Irimescu, Asistenţa socială a persoanelor abuzate. Note de curs, Iaşi, 2003
61 Situaţia străină este o procedură prin care se investighează calitatea ataşamentului copilului mic. Ea
constă dintr-o serie de episoade scurte şi suficient de stresante pentru a activa comportamentul de
ataşament şi este utilizată pentru a plasa copiii în diferite categorii, care desemnează securitatea
ataşamentului lor.

41
dificile sau i-ar fi teamă. Cu această convingere, copilul are curajul să exploreze
lumea. Aceşti copii vor realiza relaţii bazate pe încredere cu adluţi şi cu alţi copii, au
încredere în ei înşişi şi vor rezolva bine sarcinile cognitive întâlnite la şcoală sau în
joc.62 Acest model este dezvoltat şi menţinut de către părinţi, fiind în primii ani
disponibili, atenţi la semnalele copilului şi capabili să-i ofere linişte şi alinare ori de
câte ori acesta are nevoie.

Ataşamentul anxios se manifestă atunci când copilul este nesigur că părinţii vor fi
disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi. Din cauza
incertitudinii, copilul trece prin anxietate/teamă de separare şi tinde să fie timorat în
manifestarea comportamentului în mediului său. Acest model este menţinut de
părinţii care uneori sunt disponibili, dispuşi să acorde ajutor copilului lor, iar alteori
nu. Ameninţările cu bătaia sau cu abandonul sunt folosite în creşterea şi educarea
copilului. Acestea pot conduce la trăirea de către copil a sentimentului de
nesiguranţă care se poate croniciza în timp. Acest tip de ataşament poate fi observat
la tipul de copil „iubitor”, cel care-şi sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe
cele ale adulţilor.

Evitarea anxioasă a ataşamentului este prezentă atunci când copilul nu are

încredere că părinţii săi vor reacţiona în mod pozitiv şi vor fi gata să-şi ofere
ajutorul. Copilul se aşteaptă la respingere din partea părinţilor şi încearcă să se
descurce fără dragostea şi ajutorul celorlalţi. El luptă pentru a deveni independent
emoţional. Acest tip de ataşament este identificabil în relaţiile părinţi-copil în care
copilul a devenit independent în mod prematur.

Psihologii americani Main şi Solomon în anul 198663 au descoperit că un număr

redus de copii nu au o strategie coerentă pentru a face faţă stresului datorat unei
„situaţii străine” şi au introdus termenul de ataşament dezorganizat şi dezorientat.
Comportamentul acestor copii este total dezorientat şi dezorganizat; acesta se
caracterizează prin mişcări şi reacţii incomplete, uneori sunt circumspecţi faţă de o
persoană străină, uneori chiar faţă de mamă.

Evaluarea schemei de ataşament al copilului aflat la vârsta de un an este înalt

predictivă pentru comportamentul copilului la grădiniţă. Copiii care la vârsta de 4-5

62Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului,Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2005, p.105.

63 Judith Solomon, Carol George, Attachment Dizorganization, Guilford Press, New York, 1999,
pp.265-290. http://books.google.ro/books?id=t5Nd2Gw3ZPwC&printsec=frontcover&dq=Main
%20and%20Solomon&source=gbs_slider_thumb#v=onepage&q=Main%20and
%20Solomon&f=false, accesat pe data 01.08.2010.

42
ani dovedesc o relaţie de ataşament sigură cu mama lor vor fi cooperanţi, iubiţi de
ceilalţi copii din colectivitate, plini de energie, pricepere şi resurse. Copiii cu relaţie
de ataşament anxioasă, evitantă, vor manifesta comportamente ostile, antisociale, vor
fi izolaţi afectiv şi vor căuta prea multă atenţie. Copiii cu ataşament nesigur vor fi
tensionaţi, încordaţi, impulsivi, cu sentimente de neputinţă, uşor de frustrat şi vor
cere multă atenţie de la persoanele din jur.

Cercetările recente64 au subliniat importanţa ataşamentelor care se formează între

copil şi ceilalţi adulţi, în special cu tatăl. Referitor la rolul tatălui acestea arată că
există o diferinţă mică între reacţiile mamelor şi cele ale taţilor faţă de copiii lor. Au
fost depistate puţine diferenţe între semnele de ataşament, atunci când copiii s-au
jucat singuri, mai întâi cu un părinte şi apoi cu celălalt. Totuşi, când ambii părinţi au
fost prezenţi, majoritatea copiilor au arătat un ataşament mai puternic faţă de mamă.
Cu privire la analiza modului în care părinţii se joacă cu copiii, a fost remarcat că, în
mod tipic, taţii s-au jucat mai dur cu copiii faţă de cum s-au jucat mamele; ei nu
stăteau atât de aproape de copii şi nu le vorbeau într-un limbaj uşor perceptibil de
către copii. Mamele aveau tendinţa să interacţioneze cu copiii într-o manieră blândă,
pe un ton liniştit ooferindu-le acestora şi mângâieri fizice.

1. Etapele dezvoltării copilului

2.1. Primul an de viaţă

În primul an de viaţă, „copilul fiind mai puţin înzestrat din punct de vedere
instinctiv comparativ cu un pui de animal care îşi dobândeşte independenţa imediat
după naştere, va rămâne dependent pentru multă vreme de părinţii săi”65. O condiţie
necesară dar nu suficientă66 pentru dezvoltarea optimă a copilului este ca acesta să se
nască cu funcţiile senzoriale şi motrice integre. Sub presiunea constrângerilor care se
exercită asupra lui, treptat, copilul îşi va elabora funcţiile adaptative: necesitatea
asimilării limbajului, respectării regulilor de conduită etc.

În primul an de viaţă sunt trei achiziţii fundamentale dobândite de către copil:

1) apucarea şi mânuirea elementară a obiectelor, 2) mersul şi 3) rostirea primelor

64 Idem.pp.243-265.
65 Anca Munteanu, Psihologia copilului şi a adolescentului, Eurobit, Timişoara, 2007, p.111.
66 Roger Peron, Les enfants inadaptes, apud Anca Munteanu, Psihologia copilului şi a
adolescentului, Eurobit, Timişoara, 2007.

43
cuvinte. Cercetărileau demonstrat că pentru dezvoltarea armonioasă a copilului se
presupune ca încă de la cea mai fragedă vârstă este nevoie de prezenţa ambilor
părinţi. Alături de „mama care trăieşte în primul an de viaţă alături de copilul său
într-o simbioză aproape perfectă este nevoie şi de prezenţa tatălui care potenţează şi
diversifică experienţele noului născut”. 67

Memoria sugarului are iniţial un caracter ivoluntar şi concret; la 3 luni fixează

uşa pe care a ieşit cineva, aşteptându-i reântoarcerea, iar la 6 luni face distincţia
dintre persoanele cunoascute şi cele necunoscute68. Plânsul este unul dintre primele
mijloace de comunicare ale noului născut. La această vârstă au fost identificate trei
tipuri de plâns69 care au rol de semnalizare socială; plânsul primar indus de foame,
plânsul furios şi plânsul dureros.

În plan afectiv în primul an de viaţă se instalează în trei faze ataşamentul

copilului70 faţă de mamă sau persoana de îngrijire. Prima fază, numită şi faza de
preataşament, durează de la naştere până la 3 luni şi este caracterizată de de o stare
nediscriminatorie. Faza de creştere şi dezvoltare a ataşamentului debutează la 3-4
luni şi este caracterizată de o atitudine preferenţială a copilului faţă de persoanele
familiare. A treia fază este denumită etapa ataşamentului şi este caracterizată de
accentuarea dependenţei faţă de primele persoane din anturajul apropiat care l-au
îngrijit pe copil şi care este, de regulă, mama.

Din perspectiva importanţei ataşamentului pentru dezvoltarea copilului se

vorbeşte despre mama ca „soartă” 71
, deoarece până la vârsta de 3 ani relaţia
copilului cu aceasta este decisivă. Privarea copilului de prezenţa totală a mamei sale
generează apariţia hospitalismului care se caracterizează printr-un ansamblu de de
tulburări somatice şi psihologice care survin la copil până la vârsta de 18 luni, iar în
cazul unei absenţe parţiale a mamei se instalează depresia anaclictică72 care poate să
dispară în momentul în care copilul îşi regăseşte mama.

Psihiatrii Rene Spitz şi Michael Rutter au demostrat că separarea de mamă

67 Anca Munteanu, op.cit., p.112.

68 Idem.p.124.
69 Idem.p.125.
70 Beverly James, Handbook for Treatment of Attachment Problems in Children, Lexington Books,
New York, 1994, pp.2-3.
71 Anca Munteanu, op.cit.,p.139.
72 Larousse,Marele dicţionar al psihologiei, Editura Trei, Bucureşti, 2006, pp.548-549.

44
survenită după 7 luni, pe o perioadă care depăşeşte o lună, are efecte traumatizante
evidente. Conform acestor autori, evoluţia fenomenului are trei etape distincte:

1. Faza de revoltă, când la copil apare o deprimare a tonusului muscular şi

alterarea somnului;
2. Faza abandonului, caracterizată prin frecvente episoade de plâns şi
însingurare la care se adaugă o vulnerabilitate/disponibilitate crescută faţă de
maladii;
3. Faza apatiei, în care se manifestă o devitalizare fizică şi psihică dezolantă
care marchează definitiv destinul copilulu.

Putem concluziona că resortul miraculos prin care se acţionează asupra

copilului în primul an de viaţă este ”afecţiunea parentală, la fel de necesară ca hrana
şi aerul”73.

2.1. Antepreşcolarul sau prima copilărie (1-3 ani)

Profilul acestui stadiu de dezvoltare este caracterizat în special de apariţia

reprezentărilor şi a activităţilor mentale, însuşirea limbajului şi apariţia conştiinţei
de sine.74 Toate cuceririle obţinute în această etapă sunt susţinute de de progrese
evidente de ordin fizic şi un regim de viaţă care-i asigură o dezvoltare sănătoasă
copilului.

La această vârstă copilul trebuie să doarmă 10-12 ore pe zi la care se adaugă

o oră şi jumătate, două ore după-amiaza75. Intervalele de veghe sunt foarte active,
copilul se joacă foarte mult, se plimbă, explorează activ spaţiul în care se află, îşi
lărgeşte relaţiile de comunicare cu ceilalţi membri ai familiei sau cu prietenii şi
cunoscuţii acesteia. Cadrul familial este acela care îi oferă copilului securitate
afectivă şi stimulări variate şi continue în condiţiile unor legături afective de
profunzime.

Stimuările din mediul înconjurător cresc foarte mult conexiunile neuronale

şi se consideră că la 2 ani, copilul are cu 50% mai multe astfel de legături decât la
16 ani.76 Totuşi în această etapă copilul oboseşte foarte repede, manifestă
iritabilitate şi nervozitate dacă rămâne mai mult într-un spaţiu închis sau când

73 Anca Munteanu, op.cit.,p.144.

74 Tinca Creţu, Psihologia vârstelor,Polirom,Iaşi,2009, p.105.
75 Tinca Creţu, op.cit.,p.85.
76 Tinca Creţu, op.cit.,p.107.

45
plimbarea se prelungeşte.

Memoria antepreşcolarului este involuntară77 adică reţine acele aspecte

concrete, care se repetă mult şi sunt legate de dorinţele sale. În această etapă poate
să reţină şi să reproducă anumite povestioare, însuşiri ale lucrurilor şi fiinţelor din
spaţiul lui apropiat, ştie prenumele său, ale părinţilor, recunoaşte drumul spre casă
dacă l-a parcurs de mai multe ori, recunoaşte imagini şi desene animate.

Timpul de păstrare al memoriei, până la vârsta de un an al copilului este de

câteva săptămâni.78 Dacă mama pleacă copilul plânge după ea câteva săptămâni,
apoi o uită, iar când se întoarce nu o mai recunoaşte. La 3 ani timpul de păstrare
este de câteva luni (3-7 luni) şi din acest motiv extrem de puţine persoane îşi
amintesc ceva din această perioadă a vieţii, iar dacă au evocări acestea sunt destul
de incerte.

Atenţia prezintă câteva particularităţi caracteristice în acest stadiu79: este

involuntară, se manifestă cu intermitenţă şi este superficială, dar puternic stimulată
de spaţiul său de viaţă. În această etapă copilul este uşor de distras de orice
modificre de ambianţă, însă modificările neurofuncţionale apărute perimit cresc
stabilitatea relativă a atenţiei astfel, dacă la 2 ani se poate menţine la 10 minute, la 3
ani ajunge la 15 minute.80

În această fază memoria înregistrează o nouă schimbare foarte importantă,

şi anume poate fi stimulată prin comenzile verbale ale adultului. Dacă adultul îi
cere copilului să fie atent, să privească ceea ce face, reuşeşte să-i provoce şi să-i
stimuleze atenţia.

La încheierea primului an de viaţă, majoritatea copiilor pot să pronunţe doar

câteva cuvinte la un an şi jumătate, un an şi opt luni ajung la 200-300, iar la 3 ani
dispun de un vocabular de 1000-1100 de cuvinte81. Achiziţia şi diversificarea
limbajului atrage următoarele efecte:82

a) Permite realizarea cu mai mare viteză a relaţiilor cu mediul social;

77 Anca Munteanu, op.cit.,p.163.

78 Anca Munteanu, op.cit.,p.164.
79 Idem.p.176.
80 Ibidem.
81 Tinca Creţu, op.cit.,p.112.
82 Ibidem.

46
 b) Dă posibilitatea gândirii să se desprindă de obiecte şi să se mişte în plan
intern;
c) Facilitează desfăşurarea tuturor celorlalte procese psihicie.

De la un an şi şase luni copilul intră într-o a doua etapă de dezvoltare a

limbajului,

denumit limbajul telegrafic83, adică preşcolarul foloseşte două, trei cuvinte, dar care
nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepoziţiile şi conjuncţiile lipsesc.
De aceea persoanele străine nu-l înţeleg pe copil, iar cei apropiaţi acestuia, părinţii
sau fraţii şi surorile, devin un fel de translatori. Din acest motiv este recomandat să
se vorbească mult cu copilul, însă corect, rar şi clar.

În al doilea an de viaţă, copilul dobândeşte în legătură cu limbajul două

tipuri de experienţă84: a) tot ceea ce îl înconjoară poartă un nume şi el va dori să îl
afle şi va pune frecvent întrebarea: „Asta ce este?”; b) dacă se exprimă în cuvinte,
doriţele lui sunt mai repede îndeplinite, iar cei din jur îl iubesc mai mult.

După vârsta de doi ani apare fraza gramaticală85, copilul treptat utilizează
corect modelele de vorbire ale adulţilor şi face efort de a se adapta verbal situaţiilor
diverse cu care se întâlneşte.

La vârsta de 3 ani limbajul este însuşit mai bine de către copil în

comparaţie cu etapele precedente şi este folosit în trei situaţii de bază86: a)
verbalizarea a ceea ce face; b)cuvântul este utilizat în comunicarea cu eilalţi; c)este
material pentru un joc specific copilăriei „jocul verbal” adică copilului îi place să se
joace cu cuvintele, să le repete, să le transforme.

Viaţa afectivă din acest stadiu de dezvoltare este îmbogăţită de multiplicarea

şi diversificarea relaţiilor cu ambianţa, mai ales cu cea familială. Aceasta se
exprimă în afecte şi emoţii puternice, de scurtă durată, cu caracter exploziv şi este
greu autoreglabilă.

La această vârstă emoţile sunt situative şi capricioase87 deoarece acestea se

succed cu viteză, se trece cu mare uşurinţă de la plâns la râs, şi invers. Relaţiile

83 Tinca Creţu, op.cit.,p.113.

84 Ibidem.
85 Ibidem.
86 Tinca Creţu, op.cit.,p.115.
87 Idem.p.121.

47
copilului cu mama sunt sursa a nenumărate bucurii, satisfacţii, siguranţă, cu atât
mai mult cu cât aceasta se află mereu lângă el. În caz de pericol se refugiază repede
în braţele ei sau se ascunde după ea.

Când este obosit, mama îl ridică în braţe şi, de la înălţime, lumea îi apare
mult mai interesantă şi mai puţin ameninţătoare. În braţele mamei este mai mare
decât ceilalţi, decât animalele de curte, de exemplu, care îl pot înspăimânta.

Ataşamentul faţă de mamă, care a început să se cristalizeze în stadiul

anterior, devine mai puternic iar în primii doi ani copilul reacţioanează foarte intens
dacă îşi dă seama că mama pleacă88. Dragostea pentru mama sa este puternică şi
exclusivistă, astfel că devine gelos pe oricine ar fi prea aproape de ea.
Antepreşcolarul îşi consolidează ataşamentul şi faţă de tată. Acesta poate manifesta
ataşament şi faţă de o jucărie de care nu vrea să se desprindă nici când mănâncă sau
doarme.

În jurul vârstei de doi ani anxietatea de separaţie89 (mai ales de mamă), are
aspecte dramatice la copil în situţiile în care copilul a fost obişnuit ca mama sa să
fie cu el tot timplul sau dacă persoana care îngrijeşte copilul şi care o substituie pe
mamă este puţin tandră cu acesta.

Antepreşcolarul are nevoie permamentă de dragostea celor din jur90, o caută

şi o cere permanent prin gesturi şi comportamente caracteristice cum ar fi: întinde
capul să fie mângâiat, îl prinde de gât pe adult şi îşi lipeşte obrazul de al
acestustuia, îl mângâie la rândul lui etc.

În analiza vieţii afective91 a antepreşcolarului se observă că aceasta tinde să

condiţioneze desfăşurarea celorlalte laturi ale psihicului infantil, în sensul că
dorinţele, satisfacţiile, bucuriile copilului dirijează mişcările, percepţile, căutările şi
comunicările sale. Comparativ cu primul an de viaţă relaţiile antepreşcolarului cu
ambianţa sunt mai diversificate, iar emoţiile generate de acesta sunt mai bogate şi
mai nuanţate.

Cu privire la joc, acesta ocupă 90% din perioada sa de veghe, astfel, copilul

88 Beverly James, op.cit, p.6.

89 Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor.Ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1997, p.123.
90 Tinca Creţu, op.cit.,p.123.
91 Ibidem.

48
se joacă oricând şi oriunde. În ansamblu structura jocului92 este foarte simplă şi
dominată de mişcări repetitive. Copilul adună, transportă, aruncă, suprapune,
împrăştie jucării şi obiecte cu o plăcere caracteristică care îi permit explorarea
posibilităţilor lui senzoriale şi motorii.

Jocul antepreşcolarului nu se poate realiza în absenţa jucăriilor, a obiectelor

de manipulat. După doi ani începe să transfigureze jucăriile sau obiectele să le ofere
semnificaţii şi funcţionalităţi noi. Acesta se joacă alături de alţi copii dar nu
împreună cu ei93 deoarece fie nu sunt dezvoltate suficient capacităţile mentale
pentru ca să poată cuprinde în câmpul atenţiei şi ceea ce face el şi ceea ce face
celălalt, fie nu poate să se acomodeze la punctul de vedere al celuilalt şi astfel pot
apărea multe conflicte. Din aceste motive copilul de această vârstă preferă jocul cu
adultul întrucât acesta îl organizează şi-i dezvăluie noi aspecte.

Psihologul francez Henri Wallon apreciază că apariţia conştiinţei de sine la

copil este un început pentru evoluţia personalităţii acestuia94. La această vârstă
copilul începe să-şi conştientizeze identitatea prin faptul că îşi ştie numele, spune că
e al mamei şi al tatălui, le ştie prenumele acestora, poate indica unde locuieşte, care
este camera sa, unde sunt hainele şi jucăriile etc.

La această vârstă copilul începe să-şi cunoască particularităţile fizionomiei

şi să se recunoască în oglindă95. Tot acum, în dialogul copilului este înlocuit
numele propriu cu ponumele „eu”. 96

2.1. Vârsta preşcolară 3 - 6/7 ani - (a doua copilărie)

Unii autori definesc această etapă a dezvoltării copilului ca fiind "vârsta de

aur"97, deoarece aceasta se distinge printr-o creştere semnificativă a capacităţilor
psihice ale copilului, astfel realizeazându-se o mai bună echilibrare cu ambianţa,
câştigându-se siguranţă şi reuşită în adaptare.

92 Paul Ostereieth, Introducere în psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1976, p.45.
93 Tinca Creţu, op.cit.,p.127.
94 Henri Wallon, Evoluţia psihologică a copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976,
p.98.
95 Tinca Creţu, op.cit.,p.129.
96 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit., p.104.
97Anca Munteanu, op.cit.p.191.

49
 În această etapă se conturează identitatea primară a copilului. Reperele
psihosociale care conturează şi individualizează a doua copilărie sunt: activitatea de
bază este dominată de joc iar în tipul relaţiilor în care este antrenat copilul se
produc nuanţări în legăturile intrafamiliale şi se diversifică relaţiile extrafamiliale.

Acestă perioadă cuprinde următoarele etape: 98

– a preşcolarului mic (3-4 ani);

– a preşcolarului mijlociu (4 ani);

– a preşcolarului mare (5-6/7 ani).

Din perspectiva dezvoltării somato-fiziologice99 se produce o creştere a

dimensiunilor antropometrice ale copilului, astfel copilul creşte aproximativ de la
14 la 22 kg, iar înălţimea de la 92 cm la 116/118 cm, cu o uşoară diferenţă în
favoarea băieţilor. În această etapă continuă procesul de perfecţionare a sistemului
nervos, atât pe plan structural cât şi funcţional. Se conturează şi câteva diferenţe
între cele două sexe, sub raport comportamental100: fetele sunt mai cooperante şi
mai vorbăreţe, în timp ce băieţii sunt mai rezervaţi şi mai neliniştiţi.

Evoluţia psihologică la vârsta preşcolară constituie perioada structurării

viitoarei personalităţi; în această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale
sensibilităţii tuturor organelor de simţ. Cooperarea dintre tact şi văz se îmbogăţeşte
aşa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare şi
invers. Sub aspect auditiv se perfecţionează auzul fonematic, muzical precum şi
abilitatea de a repera obiectele şi fenomenele numai după sunetul lor. Copilul face
progrese şi pe plan gustativ şi olfactiv, mediul de provenienţă având un rol decisiv
în reglarea preferinţelor şi aversiunilor sale pe acest plan. În domeniul
reprezentărilor se produc modificări, ceea ce conferă mai multă consistenţă şi
fluiditate vieţii sale interioare, contribuind la dezvoltarea gândirii. Datorită
modestei experienţe de viaţă, la preşcolarul mare graniţele dintre real şi imaginar101
sunt încă labile. „Dacă la 3 ani copilul confundă fantasticul cu realul, după vârsta de
5 ani, fantasticul devine doar o convenţie dictată de joc.”102

98 Ibidem.
99 Ursula Şchiopu, Psihologia modernă, România Press, Bucureşti, 2008, p.105.
100 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit., p.142.
101 Anca Munteanu, op.cit., p.202.
102 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit., p.140.

50
Această etapă este dominată de memoria mecanică şi involuntară103 (bazată iniţial
pe asociaţia de contiguitate). Progresele sunt însă rapide şi evidente, dovadă că
după 4-5 ani, devine activă şi memoria voluntară.

La această vârstă memoria are o puternică amprentă afectogenă (reţine, mai

ales, ceea ce l-a emoţionat intens, fie pozitiv, fie negativ), dar şi intuitiv-concretă
(se memorează mai uşor acea informaţie care este ilustrată prin imagini plastice).

În preşcolaritate se petrece o impresionantă dezvoltare în planul limbajului,

astfel în jurul vârstei de 5 ani, dacă sunt bine stimulaţi pot achiziţiona aproximativ
50 de cuvinte noi pe lună104, iar unii preşcolari pot să ne surprindă prin felul cum
vorbesc: corect fonetic şi gramatical, cu o adaptabilitate deosebită faţă de
împrejurări. Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ, format din
propoziţii simple, treptat se impune limbajul contextual. Zestrea de cuvinte a
vocabularului sporeşte, la 3 ani este de aproximativ 1000 de cuvinte, iar la 6 ani
2500 de cuvinte105.

Sub aspect calitativ progresele sunt evidente106:

a) se ameliorează corectitudinea pronunţiei, expresivitatea vorbirii şi

folosirea acordului gramatical;

b) comunicarea gestuală se estompează;

c) apare conduita verbală reverenţioasă (de pildă utilizarea pronumelui de

politeţe "dumneavoastră" în relaţiile cu persoanele străine);

d) se dezvoltă şi caracterul generativ al vorbirii, în sensul capacităţii

copilului de a construi cuvinte noi mai mult sau mai puţin inspirate (ex.
"urlăreţ");

e) se structurează limbajul interior (vorbirea pentru sine).

Cu privire la gândirea preşcolarului „la 5 ani se formează aproximativ 50%

din potenţialul intelectual al individului.”107

Din perspectiva şcolii piagetiene, la vârsta preşcolară, gândirea copilului se

103 Idem.p.135.
104 Ursula Şchiopu, Psihologia modernă, România Press, Bucureşti, 2008, p.111.
105 Anca Munteanu, op.cit., p.196.
106 Idem. p.142.
107 Idem. p.199.

51
află în stadiul preoperatoriu, cu următoarele două secvenţe: 108

1. Până la 4 ani, gândirea este preconceptual-simbolică, identificându-se prin

câteva particularităţi:

a. Egocentrismul (datorită confuziilor dintre planul obiectiv şi cel subiectiv,

totul este filtrat doar prin propriul punct de vedere al copilului, acesta
adoptând cu dificultate opinia altuia);

a. Sincretismul (înţelegerea globală, nediferenţiată a fenomenelor);

b. Animismul (tendinţa de a însufleţi întreaga realitate
înconjurătoare);
c. Realismul nominal (copilul consideră numele obiectelor ca pe o
însuşire intrinsecă a lor);
d. Caracter practic-situaţional (judecăţile individului sunt
dependente de experienţa concretă pe care o posedă).

Deşi preşcolarul cunoaşte caracterul grupării în fiinţe şi lucruri, într-un test

de verificare el clasifică cele patru cartonaşe (om, car, cal, lup), în două, după
raţiuni absolut pragmatice: omul, carul şi calul, pe de o parte şi lupul, pe de altă
parte. Raţiunea: omul foloseşte carul şi calul pentru a scăpa de lup.

2. Între 4 -7/8 ani gândirea este intuitivă din mai multe considerente:109

a. Se formează şi ea sub influenţa investigaţiilor practice ale

copilului;

b. Este destinată nu atât cunoaşterii adevărului, cât rezolvării

unor probleme imediate precum şi achiziţionării unor
cunoştinte elementare de viaţă;

c. Raţionamentul transductiv sau preconceptual (de la particular

la particular) este înlocuit, mai ales, după vârsta de 5 ani cu
cel intuitiv, care apelează masiv la reprezentare.

Se consolidează volumul, concentrarea şi mobilitatea atenţiei.110 Astfel, la

aceată vârstă concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la preşcolarul
mic este de 5-7 minute, la preşcolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la preşcolarul

108 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit., p.181.

109 Anca Munteanu, op.cit., p.199
110 Idem.p.202.

52
 mare de 45-50 minute.

Jocul, „prin registrul amplu de situaţii atractive”111, solicită şi funcţiile

atenţiei, mai ales a celei involuntare şi treaptat a celei voluntare. Ascultarea de
poveşti, desenele animate, teatrul de păpuşi etc., solicită atenţia copilului.

Afectivitatea la preşcolar este mult mai bogată şi diversificată în comparaţie

cu stadiul anterior. Creşterea capacităţilor generale ale copilului „face să se
amplifice relaţiile sale cu mediul”112 şi în primul rând cu părinţii, apoi cu ceilalţi
membri ai familiei şi cu rude mai mult sau mai puţin apropiate. Intercţiunea cu
grupul, format din prietenii de joacă sau colegii de la grădiniţă, este „o condiţie de
bază în învingerea egocentrismului”113, care de cele mai multe ori este alimentat de
familie.

Preşcolaritatea este şi stadiul în care se realizează „o evidentă învăţare

afectivă”114 prin observarea conduitelor celorlalţi, prin imitarea, dar şi prin
asimilarea unor cerinţe şi norme. Copilul învaţă mai întâi ce pericole pot să existe
în spaţiul în care se află şi cum să le evite. Preşcolarul învaţă şi cum să reacţioneze
corect în împrejurimi cu semnificaţie pozitivă, cum ar fi sărbătorirea unor
evenimente familiale, revederea unei persoane etc. Prin învăţarea afectivă „se
îmbogăţeşte şi se nuanţează conduita emoţional-expresivă, se descoperă efectele ei
asupra celor din jur, ceea ce face să le intensifice atunci când va urmări satisfacerea
unei dorinţe.” 115

La această vârstă se instalează conduitele imitatorii denumite „adultism”116,

adică imitaţia adultului, şi acestea constituie sursa unor noi trăiri afective (frica de
reptile, dezgust faţă de unele alimente etc). Se accentuează fenomenul de
identificare în special prin intermediul situaţiilor în care preşcolarul depistează
diverse similitudini cu adultul (fizice, psihice, de conduită). Uzual, identificarea se
produce cu părintele de acelaşi sex. Acest proces are două consecinţe: pe de o parte,
copilul adoptă conduite specifice sexului căruia îi aparţine, pe de altă parte, i se
formează superegoul (conştiinţa), ca o sinteză de conduite morale.

111 Anca Munteanu, op.cit., p.207

112 Tinca Creţu, op.cit.,p.163.
113 Ibidem.
114 Tinca Creţu, op.cit.,p.165.
115 Ibidem.
116 Anca Munteanu, op.cit., p.203.

53
 Copiii care-şi iubesc părinţii le încorporează atât calităţile, cât şi defectele.
Părinţii

„invadează sinele copilului” 117, astfel fetiţa se va identifica cu mama, „dar dacă va
sesiza atitudinea societăţii de devalorizare a fetelor, şi daca mama însăşi nu-şi va
accepta genul, fetiţa va avea dificultăţi în însuşirea conduitelor de rol asociate
identităţii sale sexuale şi în viitor vor putea apărea inadaptări serioase, la propria
familie şi la propriile relaţii maritale.”118

Nici băiatului nu-i scapă diferenţele dintre bărbaţi şi femei şi nici

comportamentul tandru al tatălui faţă de mama sa, de care el s-a legat puternic. „În
lipsa tatălui sau în condiţiile neândeplinirii corespunzătoare a rolurilor sale, există
riscul unei fixaţii afective faţă de mamă, ceea ce poate să întârzie sau să perturbe
procesul normal, de mai târziu a întemeierii propriei familii. Dificultăţile de
identificare, ca şi existenţa unei familii asimetrice pot genera comportamente
delincvente mai târziu.” 119

În afara părinţilor, fraţii şi surorile constituie modele pentru copil. După vârsta
de 5 ani

copilul îşi caută elemente ale identificării în afara căminului părintesc, inclusiv în
basme, cărţi şi filme. Identificarea constituie un element important în evoluţia
personalităţii copilului.120 Afectivitatea preşcolarului, ca aspect general, se distinge
prin caracterul ei exploziv şi instabil. Apoi stridenţele se mai estompează, stările
afective devin mai profunde şi mai nuanţate.

La 3 ani apar „vinovăţia şi pudoarea”121, manifestate fiziologic prin „eritemul

de pudoare”, înroşirea feţei atunci când copilul traversează o stare de disconfort.

La 4 ani se schiţează mândria, la 5 ani apare „sindromul bomboanei amare”122,

care reprezintă starea afectivă pe care o traversează copilul atunci când primeşte o
recompensă nemeritată.

117 Cholette-Perùsse apud Tinca Creţu, op.cit.,p.167.

118 Ibidem.
119 Kath Friedlander apud Tinca Creţu, op.cit.,p.169.
120 R.R. Sears apud Anca Munteanu, op.cit., p.203.
121 Anca Munteanu, op.cit.,p.204.
122 Ibidem.

54
 La 6 ani se manifestă „criza de prestigiu”123, adică disconfortul pe care îl
trăieşte copilul ori de câte ori este mustrat în public.

Familia este „primul factor fundamental al formării caracterului”124 şi de aceea

se constată o corelaţie strânsă între calităţile acesteia şi prezenţa la copii a unor
trăsături caracteriale.

„Un climat familial calm, optimist, stimulativ, cu modele de conduită pozitive,

cu o autoritate parentală autentică generează însuşiri caracteriale pozitive precum:
încredere în sine, optimism, independenţă şi încredere în ceilalţi. Dimpotrivă,
climatul familial tensionat, conflictual, cu modele parentale negative, stil tiranic şi
autoritarism, sau familiile dezorganizate, care limitează identificările generează cu
o mare frecvenţă trăsături ca: teamă, anxietate, supunere, agresivitate etc.” 125

Voinţa la această vârstă „este caracterizată prin apariţia unei serii de trăsături
pozitive cum ar fi stăpânirea de sine şi ierarhizarea motivelor acţiunii.”126
Preşcolarul este capabil să îndeplinească şi activităţi care nu îi plac, sau îi plac mai
puţin, dacă poate procura o bucurie celor dragi sau îşi pregăteşte, astfel, teren
pentru o activitate mai plăcută. Părinţii pot contribui la exersarea voinţei sale
atribuindu-i o serie de sarcini permanente: şters praf, aşezat tacâmuri pe masă, udat
flori etc. „Carenţele volitive pot prefaţa debutul unei maladii, dar evocă de cele mai
multe ori deficienţe educative (răsfăţ, neglijare, inconstanţă etc.).”127

Joaca este importantă pentru evoluţia copilului, permiţându-i să se identifice cu

adultul şi să-şi descarce stresul. Jucându-se, copilul îşi foloseşte mintea şi corpul şi
învaţă lucruri esenţiale despre lumea din jurul lui. „Nivelul jocului exprimă nivelul
dezvoltării psihice al copilului” 128
, dar jocul este şi un stimulator principal al
dezvoltării psihice, confirmând astfel locul lui fundamental în viaţa preşcolarului.

Copilul se joacă pentru că aceasta îl distrează. Jocul îl ajută pe copil la

dezvoltarea capacităţilor de vorbire, gândire şi organizare. Jocul consolidează
cunoaşterea şi experienţa şi ajută copilul să-şi dezvolte curiozitatea, încrederea in

123 Ibidem.
124 Tinca Creţu, op.cit.,p.183.
125 Idem.p.182.
126 Anca Munteanu, op.cit.,p.204.
127 Ibidem.
128 Tinca Creţu, op.cit.,p.185.

55
sine şi puterea de a se controla. „Jocul îl ajută pe copil să-şi descarce micile sau
marile traumatisme.”129 Atunci când copilului îi vine greu să depăşească un
conflict, el îl pune în scenă. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un
eveniment neplăcut, de a exprima ceea ce i-ar fi greu să transmită prin cuvinte.

Pe fondul temperamentului (eredităţii) se schiţează primele trăsături

caracteriale pozitive: iniţiativă, independenţă, hotarâre, stăpânire de sine,
perseverenţă etc. Formarea caracterului la preşcolar are o motivaţie practică şi
„presupune, mai ales, adeziune afectivă decât raţională la normele morale:
interiorizează regulile postulate de familie sau de grădiniţă.”130 Acum apar şi
primele aptitudini speciale (în domeniul muzical – Mozart, Haydn, Chopin, Enescu;
literatură – Goethe, Goldini; pictură – Rafael, Giotto; tehnic – Gauss, Pascal,
Edison, Vuia).

La 5-6 ani se manifestă un interes distinct pentru învăţare, „se petrec uşor
subordonările la cerinţele activităţii, se urmăreşte eficienţa, se aşteaptă evaluări ale
rezultatelor.”131

Preşcolarul care se dezvoltă normal şi care progresează în planurile

dezvoltării sale, vrea să devină mare, să fie şcolar şi această dorinţă este dominanta
sistemului său motivaţional, „este conţinutul principal al tensiunii psihice
fundamentale care simulează întreaga sa devenire.”132

2.1. Vârsta şcolară mică (marea copilărie), 6/7- 10/11 ani

Această etapă a fost denumită şi „copilăria adultă sau maturitatea

infantilă”133, deoarece în jurul vârstei de 7 ani, în viaţa copilului se petrece un
eveniment eveniment care va influenţa întreaga sa dezvoltare fizică şi psihică şi
anume acela al intrării în universul şcolar.

La 6 ani se constată o „tensionare şi agitaţie generată de contactul iniţial cu

şcoala, de efortul de adaptare la noul mediu.”134 Dacă a fost depăşită această fază

129 Anca Munteanu, op.cit.,p.210.

130 Anca Munteanu, op.cit.,p.205.
131 Tinca Creţu, op.cit.,p.186.
132 Idem,p.187.
133 Anca Munteanu, op.cit., p.221.
134 Tinca Creţu, op.cit.,p.190.

56
şcolarul intră „într-o perioadă de relativ calm, de adaptare satisfăcătoare şi de trăire
mai de grabă interioară a tuturor felurilor de evenimente cotidiene.”135 La 8 ani
copilul manifestă o „expansiune în relaţiile cu mediul, manifestată ca o largă şi
calmă curiozitate.”136 La 9 ani apar „capacităţi noi de autoconducere şi autonomie”
137
, şi astfel copilul devine mai ordonat, perseverent şi simte nevoia organizării
timpului său. La 10 ani ”se atinge apogeul copilăriei, manifestat printr-o anume
siguranţă faţă de sarcinile şcolare, prin inteligenţă în situaţie, calm, echilibrul
reacţiilor şi o anumită capacitate de stăpânire de sine.”138

Dacă la 6-7 ani ritmul creşterii trenează, ulterior devine alert, astfel încât
până la debutul pubertăţii, copilul creşte în greutate aproximativ 10 kg, iar în
înalţime cu circa 20 cm.139 Corpul şi extremităţile se lungesc, ceea ce provoacă o
modificare a proporţiei dintre cap şi trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi
sub raportul masei sale. Creşte forţa musculară, precizia şi viteza motrică a micului
şcolar. În ceea ce priveşte sistemul nervos, asistăm la o creştere a creierului
(aproximativ 1200 g) şi la o organizare de căi funcţionale noi.

Achiziţionarea scris-cititului „solicită complex întreaga paletă de senzaţii,

percepţii şi reprezentări.” 140 Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii dar şi cea
vizuală şi auditivă. Se îmbunătăţeşte vederea la distanţă şi capacitatea de apreciere
vizuală a mărimii. Sub raport tactil, asistăm la o evoluţie deosebită a chinesteziei
mâinii prin scris, desen şi lucru manual.

Spiritul de observatie, „ca etapă superioară a percepţiei, face progrese,

devenind acum deliberat, sistematic, analitic.”.141

Multe îmbunătăţiri apar şi în planul percepţiei spaţiului şi a timpului.

Referitor la percepţia timpului de către copil, datorită implicării acestuia în diverse
activităţi şcolare, care presupun respectarea unui orar, i se dezvoltă capacitatea de a
percepe şi aprecia corect durata de desfăşurare a fenomenelor. Reprezentările
sporesc în volum şi apar reprezentări noi: istorice, geografice şi topografice.

135 Ibidem.
136 Ibidem.
137 Ibidem.
138 Ibidem.
139 Anca Munteanu, op.cit., pp.221-222.
140 Idem.p.224.
141 Ibidem.

57
 La această vârstă predomină memoria mecanică, care are momentul de
apoteoză la 8 ani, involuntară şi cea de scurtă durată. Memoria „ este condiţionată
de încărcătura afectogenă”142, adică copilul reţine preponderent ceea ce-l
impresionează mai mult. Uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani (el uită
frecvent tema de pregătit, penarul, caietul etc.). La 9 ani „şcolarul face eforturi
voluntare de a-şi cultiva memoria prin repetiţii” 143. „Raportul dintre capacitatea de
recunoaştere şi de reproducere se modifică” 144, la 6-7 ani procesul de recunoaştere
este mai uşor de realizat, iar pe măsura înaintării sale în vârstă creşte posibilitatea
de reproducere. Deficitul din acest plan se datoreaza dificultăţii de a transpune
limbajul interior (care a stat la baza înţelegerii) în limbaj exterior.

La acestă vârstă micul şcolar este mare amator de basme şi povestiri,

trăindu-le cu mare intensitate În această perioadă se dezvoltă şi imaginaţia
creatoare în joc, apar momente de fabulaţie şi cochetează cu preocupările artistice
(desen, compuneri literare etc.).

La această vârstă creşte „capacitatea de mobilizare voluntară, dar sunt

frecvente fluctuaţiile de atenţie” 145 care sunt clasificate în: 1) neatenţia fortuită,
adică apariţia neaşteptată a unui stimul oarecare spre care şcolarul mic se
orientează; 2)neatenţia activă reprezintă agitaţia motrică a copilului care deranjează
pe cei din jur; 3)neatenţia pasivă, sub o mască de implicare aparentă deturnează
traiectul intelectiv în cu totul alta directie. Neatenţia activă şi cea pasivă trebuie
rezolvate prin cunoaşterea cauzelor care le-au alimentat (biologice, psihologice,
educationale).

Dacă până la intrarea în şcoală, activitatea copilului se reduce numai la a

face ceea ce îi procură plăcere, şcoala determină copilul să se sacrifice diverselor
tentaţii, interese, care îi ocupa majoritatea timpului diurn. La această vârstă se
exersează caracterul voluntar al conduitei şi se pun bazele unor deprinderi, priceperi
automatizate, ce vor fi active prin voinţă. Toate procesele psihice (percepţie,
memorie, gândire, atenţie, afectivitate) se impregnează volitiv.146 Demararea unei
activităţi, mai ales şcolare, este declanşată de forţa autorităţii adultului. În

142 Anca Munteanu, op.cit., p.224.

143 Ibidem.
144 Ibidem.
145 Ibidem.
146 Ibidem.

58
desfăşurararea acţiunii se lasă uşor perturbat şi sustras, ceea ce demonstrează
caracterul fragil al voinţei.147

Viaţa emoţională a micului şcolar devine mai echilibrată şi apare

sentimentul datoriei. Imitaţia adultului, dorinţa de a demonstra că nu mai este mic,
constituie o altă cale de socializare afectivă (recurge la bravaj, acte de curaj - cînd
se loveşte pozează ca nu îl doare; intră într-o încapere făra lumină chiar dacă îi este
frică). Apare un progres semnificativ în ceea ce priveşte capacitatea de reproducere.

Dacă iniţial reproducerea era fidelă (textuală) pe masura acumulării de

cunoştinte, şcolarul mic este tentat să facă mici reorganizări ale textului acumulat.
Creşte volumul memoriei iar referitor la efectele pe care le au asupra perfomanţelor
memoriei, interogaţiile repetate adresate unor copii (ce au fost martorii unui
eveniment regizat) au pus în evidenţă faptul că evocarile subiecţilor sunt mai
precise la 7 ani decât la 5 ani. Cercetările au demonstrat că o „notă comună, pentru
ambele vârste, s-a constatat că atunci când întrebarile amănunţite sunt repetate,
copilul crede că primul său raspuns a fost eronat, aşa încat îl va retuşa sau îl va
modifica integral pe următorul.”148

Intrarea copilului în şcoală accelerează procesul eliberării limbajului de anumite

clişee parazitare, elemente dialectale, jargoane, pronunţii deficitare etc., altfel spus
micul şcolar are acces în mod organizat la limbajul cult. Potenţialul lingvistic diferă
la începutul clasei a I –a în funcţie de educaţia primită în familie, de fomula sa
temperamentală etc. Vocabularul se dublează (1500/1600 cuvinte formează
vocabularul său activ). Progrese evidente se înregistrează în ceea ce priveşte debitul
vorbit şi cel scris pe măsură ce se aproprie de sfârşitul clasei a IV -a.

Impactul cu limba literară provoacă modificări calitative149:

1. Exprimarea se rafinează şi se nuanţează;

2. Se ameliorează pronunţia odată cu dezvoltarea auzului fonematic;

3. Se învaţă sinonimile, omonimele, antonimele;

4. Până la nivelul clasei a IV -a, limbajul interior acompaniază în

forme

147 Ibidem.
148 Ibidem.
149 Anca Munteanu, op.cit., p.226.

59
 sonore actul scrierii.

Cu privire la gândire, se instalează gîndirea operatorie concretă, prin

trecerea de la cunoaşterea intuitivă, nemijlocită a realităţii (cu ajutorul
reprezentărilor) la cea logică, mijlocită (cu noţiunile şi relaţiile dintre ele).

Apare caracterul operatoriu al gândirii - posibilitatea de a manipula

obiectele şi fenomenele în plan mental, făra a le deforma, păstrându-le permanenţa.
Operaţiile gândirii au un caracter concret. La 7-8 ani individul este capabil numai
de conservarea cantităţii (adica înţelege că îngustînd o cantitate de plastilină,
cantitatea ei nu se modifică). Abia la 9-10 ani apare şi capacitatea de conservare a
greutăţii. La 11-12 ani apare capacitatea de conservare a volumului. La 7 ani este
evident spiritul critic al gîndirii ("vîrsta gumei"); la 8 ani gândirea se detaşează prin
independenţa sa; la 9/1 0 ani, gândirea este caracterizată de flexibilitate. În jurul
vârstei de 6-10 ani copilul îşi conştientizează cu adevărat vârsta150.

Imaginaţia reproductivă permite micului şcolar să înţeleagă timpul istoric,

raportul dintre evenimente şi fenomene, poate călători în trecut pentru a reconstitui
fapte şi evenimente petrecute. Aceste incursiuni sunt deseori populate cu elemente
fantastice, fabulatorii care evocă fragilitatea experienţei. Se modifică exprimarea
reacţiilor: „la 7 ani este reţinut, meditativ; la 8 ani devine mai expansiv, mai bine
dispus; la 9 ani recade într-o stare meditativă; la 10 ani dobândeşte o mare
expresivitate a feţei.”151

Sub raport temperamental, se produce o mascare a fomulei temperamentale,

adică trăsăturile primare, generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt
redistilate, ajustate în tipare noi (impulsivitatea se domesticeşte, inerţia se
diminuează etc.). La această vârstă se pun bazele convingerilor morale
fundametale.152

Datorită cerinţelor morale ale şcolii şi familiei asistăm la o întărire şi

modelare a trăsăturilor de caracter.153 În formarea trăsăturilor caracteriale
contribuie carţile (prin eroii săi pozitivi) şi mijloacele mass-media (tv, filme). Când
şcolarul nu găseşte suficientă energie pentru a depăşi greutăţile generate de şcoală,

150 Jean Piaget, Barber Inhelder, Psihologia copilului, Editura Cartier, Chişinău, 2005, pp.65-73.
151 Anca Munteanu, op.cit., p.230.
152 Idem.p.223.
153 Idem.p.226.

60
se pot profila o serie de trăsături negative de caracter (lene, superficialitate, trişaj,
minciună, dezordine). Apare procesul de diferenţiere a aptitudinilor; pe lângă
aptitudinile generale (spirit de observaţie, inteligenţă) se dezvoltă şi aptitudinile
speciale (literatura, muzica etc.).

2.2. Pubertatea şi adolescenţa (10 - 24 /25 ani)

Pubertatea ca şi adolescenţa sunt specifice pentrua a doua decadă a vieţii

omului şi se cracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea
adultă cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profesionale etc.154 Traversarea
acestei perioade de către puber şi adolescnt este cu atât mai sinuasă cu cât viaţa
socială este mai complicată.

În dezvoltare psihică a copilului de după 10 ani se pot diferenţia trei stadii

marcante:155

• Pubertatea (10-14/15 ani), este corespunzătoare gimnaziului şi este

dominată de o creştere intensă, de accentuarea dismorfismului sexual, cu o
gamă largă de rezonanţe în dezvoltarea psihică şi amplificare a sociabilităţii;

• Adolescenţa propriu-zisă (14/15-18/20 ani), este corespunzătoare liceului şi

este dominată de adaptarea la starea adultă, de procesul de câştigare a
identităţii şi de intelectualizare pregnantă a conduitei;

Din perspectiva dezvoltării somato-fiziologice, la această vârstă se produce,

ca rod al cooperarii dintre ereditate şi mediu, atât o creştere spectaculoasă, cât şi o
maturizare evidentă.

Deoarece creşterea „nivelului de viaţă şi a schimbărilor survenite în calitatea

alimentaţiei, se poate observa, la ultimele generaţii de adolescenti, o creştere a
dimensiunilor antopometrice faţă de generaţiile anterioare.”156

Literatura de specialitate menţionează la această vârstă că individul trăieşte

două revoluţii: una fiziologică, de creştere, iar cea de a doua este hormonală care se
instalează imediat ce creşterea se temperează. Din acest motiv această etapă a
primit denumiri diferite: „criză juvenilă”, „criză de originalitate”, „vârsta dificilă”,

154 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.204.

155 Idem.p.206.
156 Idem.p.227.

61
„vârsta ingrată”, ”vârsta dramei” , „vârsta integrării sociale”, „ulei fierbinte” etc.157
Psihologul american G. Stanley a descris aceată vârstă ca pe o perpetuă oscilaţie
între extreme, între exuberanţă şi apatie, cruzime şi sensibilitate, hărnicie şi lene.

Dacă timusul (glanda copilăriei) îşi diminuează treptat activitatea, începand cu

15 ani, tiroida şi hipofiza activează la cote ridicate, iar în plus, intră în scenă
glandele sexuale. Biochimismul este într-o autentică "fierbere", ceea ce conduce la
un aflux suplimentar de impulsuri subcorticale, de unde şi irascibilitatea şi
nervozitatea acestei etape.158

În pubertate ritmul de creştere este spectaculos, el se instalează mai repede

la fete (aproximativ către 10 ani şi jumătate) decât la baieţi (12-13 ani). De
asemenea, este mai intens în mediul urban decât în cel rural.159 Individul creşte mai
întâi în înălţime, apoi şi în greutate. Odată cu dezvoltarea masei musculare creşte şi
puterea fizică, cu menţiunea ca, la băieţi, aceasta se angajează pe un traseu
ascendent atât cât durează adolescenţa, în timp ce la fete, puterea atinge apogeul
aproape de data declanşării ciclului menstrual. Pofta de mâncare este în general
bună, chiar dacă apar şi unele capricii alimentare, somnul se instalează uşor şi e
reconfortant. Starea de sănătate este bună, umbrită uneori de episoade virale iar
maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete, cât şi băieţi. La 11 ani,
puberul începe să aibă iniţiative şi începe să-şi extindă regimul de independenţă.
Tot la această vârstă creşte integrarea în grupul de copii (colegi) în care el se simte
securizat, puternic şi plin de iniţiative.

Intensificarea ritmului de creştere la puberi duce la intensificarea neatenţiei,

sunt mai puţin disciplinaţi, au tendinţe spre reverie, nu-şi rezolvă temele şi abdică
de la sarcinile familiale şi şcolare. Sancţionarea puberului pentru aceste
comportamente, fie de către membrii familiei, fie de către cadrele didactice este
privită ostil de către acesta.

Imediat după „atingerea punctului culminant al pubertăţii, băieţii manifestă

o schimbare în conduită în sensul că deseori exagerează, manifestă impertinenţă cu
substrat sexual şi agresivitate în conduită şi vocabular.”160

157 Anca Munteanu, op.cit., p.249.

158 Anca Munteanu, op.cit., p.251.
159 Ibidem.
160 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.210.

62
 Debutul, ritmul şi nivelul creşterii este influenţat de mai multi factori:
condiţii climaterice, clasa socio-economică din care provine individul, premise
genetice, nutriţia şi gradul de sănătate al persoanei. Ca aspect, puberul are o alură
caricaturală, întrucât îşi ajustează cu dificultate gestica la noua sa configuraţie.
Ţinutele vestimentare sunt uneori groteşti, stridente cu intenţia de a epata anturajul.
Moda grupului devine imperativă pentru el.

Conduita generală are caracteristici de alternanţă între momente de

voiciune, de purtare copilăroasă, exuberantă şi momente de oboseală, apatie şi lene.
Se instalează un grad de intelectualizare afectivă161 în şcoală, care ntăreşte
sentimentul de apartenenţă la generaţie şi alimentează experienţa imitaţiei din
prietenie, colegialitate, agresivitatea şi solidarizări în situaţii critice.

În legătură cu dezvoltarea psihologică a puberului asistăm la o scădere a tuturor

pragurilor senzoriale, ceea ce evocă creşterea sensibilităţii sale. În plus, se produce
o erotizare a tuturor simţurilor. Individul are o mai mare capacitate în a percepe
culorile. Se dezvoltă spiritul de observaţie odată cu diversificarea consumurilor
culturale. Se constată o capacitate mai bună de verbalizare a trăirilor sale.

În această etapă gândirea evoluează şi individul formează judecăţi şi

raţionamente tot mai complexe, inclusiv de probabilitate. Se strucurează şi un stil
de gândire, adică un mod personal prin care puberul acţionează intelectiv asupra
unui aspect sau altul din realitate.

Specifice pentru această perioadă de dezvoltare este memoria voluntară,

logică şi mai ales cea de scurtă durată deşi funcţionează şi cea de lungă durată.
Preadolescentul evocă, mai ales, evenimente şcolare, învăluind în mister (după ani)
întâmplarile din familie. Acesta manifestă o oarecare agitaţie şi impulsivitate, unele
extravaganţe, momente de nelinişte şi momente de dificultate în concentrare şi
oboseală la efort.162 Momentul culminant al pubertăţii este în genere tensional şi
încărcat de confuzie.163

Limbajul puberului se caracterizează prin urmatoarele particularităţi: creşte

debitul verbal oral (120 cuvinte/minut) şi cel scris (7-9 cuvinte/minut); vocabularul
se îmbogăţeşte în termeni de ştiintă, tehnică, literatură; dispar expresiile fonematice

161 Idem.p.207.
162 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.211.
163 Idem.p.209.

63
parazite; exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă; este specifică
vorbirea în jargon, populată cu expresii pitoreşti, teribilisme şi vulgarisme.

În dialogul puberului persistă numeroase aspecte necontrolate ale

exprimării164, cuvinte parazite, excese de exclamaţii, de superlative, expresii şablon
şi clişee verbale, vulgarisme uneori voite, agramatisme şi o neglijenţă ostentativă ca
expresie a teribilismului.

Consumurile culturale în această perioadă de dezvoltare se diversifică şi

sunt expresia unei tendinţe de autonomie. Aceştia aderă la diferite curente
muzicale, stiluri vestimentare, jocuri şi spaţii virtuale de socializare pe internet.
Cadrele didactice reclamă interesul uneori foarte scăzut al generaţiilor actuale
pentru lectură, beletristică, de cele mai multe ori adolescenţii preferă să citească
rezumatul unei cărţi pe internet sau să urărească ecranizarea.

Cu privire la integrarea în colectiv165, după vârsta de 10 ani, există o foarte

mare atracţie a puberului spre grup în interiorul căruia formele de interrelaţie sunt
mai numeroase şi creşte expansivitatea socială. Între 14-16 ani expansiunea socială
se atenuează uşor în schimb creşte coezivitatea din grupuri. Între 16 -18 ani aceştia
formează grupuri mai mici dar mai stabile.

Afectivitatea în pubertate are un caracter vulcanic, debordant find prezentă

toată

gama de stări afective: anxietatea, teama, timiditatea etc. S-a constatat că faţă de
stress, puberul manifestă intoleranţă, reactionând recalcitrant. Spiritul contestatar al
puberului îmbracă accente corozive, ceea ce provoacă o serie de distorsiuni în
ambianţă. Primul destinatar al virulenţelor manifestate de puber îl constituie familia
iar apoi profesorii care reprezintă ţinta criticismului său.

In pubertate, specifice sunt trebuinţele de securitate precum şi cele de

dragoste şi afiliere la grup.166 În interiorul grupului format din persoane de acelaşi
sex, relaţiile sunt calde, tandre, grupul îl securizeaza şi îi dă forţă acestuia. Prin
urmare, în cadrul persoanelor de aceluiaşi sex se schiţează prieteniile cele mai
sincere.

164 Idem.p.240.
165 Idem.p.251.
166 Anca Munteanu, op.cit., p.259.

64
 Referitor la atitudinea faţă de sexul opus, iniţial, se manifestă o aparentă
indiferenţă şi distanţare, care ascunde de fapt o tatonare a "adversarului". După ce
puseul puberal s-a încheiat, la băieţi apare o agresivitate de coloratură sexuală,
materializată în comportament şi limbaj, iar la fete se schiţează primele iubiri,
corelate cu tăceri şi priviri prelungi, iubiri romantice care adeseori rămân
neâmplinite.167

În adolescenţă ritmul de creştere se temperează treptat, dar continuă lent până

la 25 de ani. Datorită echilibrului hormonal fragil, apetitul alimentar este
inconstant, ritmul somnului este deseori perturbat, datorită obiceiului de a învăţa
noaptea. Starea de sănătate oscilează: de la 14-18 ani e bună; între 18-24 se
fraglizează, ceea ce îl expune pe adolescent la o serie de maladii. 168 Adolescentul
manifestă interes pentru amenajarea camerei proprii, gustul vestimentar se
rafinează, maturizarea sexuală se desăvârşeşte şi de regulă, se organizează conduita
sexuală.

În adolescenţă, erotizarea senzorială continuă şi apare în plus o intelectualizare

a acestei dimensiuni. Se stabilizează câmpul vizual şi cromatic, individul
dobândeşte o capacitate suplimentară în a denumi culorile. Interesul pentru
activitatea şcolară este fluctuant, nu de puţine ori apar perioade când şcoala i se
pare anostă, devitalizantă şi în compesaţie se activează deschiderea culturală.

Tot la această vârstă apare o curiozitate intelectuală deosebită, iar pe fondul

aspectului contestatar se structureaza şi caracterul critic al gândirii.

În adolescenţă, specific este stadiul operatiilor formale care în viziunea lui

Piaget, semnifică punctul terminus în evoluţia gândirii şi inteligenţei. Apare un nou
tip de gândire: logic, cauzal şi dialectic. Altfel spus, gândirea individului evadează
din perimetrul lui "aici şi acum" dominând cu pertinenţă şi dezinvoltură problemele
complexe, ipotetice şi în general lumea abstracţiunilor.

Tot acum se dobândesc câteva abilităţi noi: distincţia dintre real şi posibil;
utilizarea de simboluri secundare şi coordonarea unor variabile multiple. 169

Curizitatea continuă să evolueze la adolescent şi apare nevoia de a filosofa, ceea ce

va contribui la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a individului.

167 Idem. p.260.

168 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.209.
169 Anca Munteanu, op.cit., p.254.

65
 Memoria asigură consistenţa vieţii psihice şi inserţia pe dimensiunea
temporală a existenţei. Există mai multe tipuri de memorie: voluntară-involuntară;
mecanică - logică; de scurtă durată - de lungă durată; episodică (empirica) -
semantică (abstractă)170. În adolescenţă este caracteristică memoria logică şi
memoria de lungă durată iar în adolescenţa prelungită atât memoria de lungă cât şi
cea de scurtă durată.

În adolescenţă individul evocă mai ales evenimente socio-culturale, iar după

17 ani, acele fapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă. Dacă puberul
manifestă faţă de eşecul şcolar o mare seninătate, la începutul adolescenţei,
persoana devine sensibilă la eşec, pentru ca după 18 ani, din nou să se instaleze
dezinteresul şcolar.

În plan lingvistic, la adolescent, debitul verbal continuă să crească, atât cel

oral (200 cuvinte/minut) cât şi cel scris (14-20 cuvinte/minut) ; apare limbajul
literar, dar în acelaşi timp se cristalizează şi un anumit stil personal în exprimare;
vocabularul continuă să se nuanţeze, fiind prezente şi numeroase expresii tehnice;
se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne; se stabilizează
caracteristicile scrisului şi ale semnăturii; apare plăcerea discuţiilor în
contradictoriu; jargonul se estompează, dar e încă prezent şi apare disponibilitate
pentru limbile străine.

Conform piramidei trebuinţelor (Maslow, 1954), există şapte tipuri de

trebuinţe care enumerate de la inferior la superior, sunt urmatoarele: fiziologice
(foame, sete, sex, odihnă);

securitate; dragoste şi afiliere la grup; stimă şi statut; cunoaştere; estetice;

autorealizare a propriului potenţial. Dinamica trebuinţelor este regizată de cîteva
reguli: trebuinţă devine forţa motrică a comportamentului dacă este nesatisfăcută;
pentru a trece la o trebuinţă superioară, cea imediat anterioră trebuie satistfăcută în
proporţie de cel putin 25%; cu cât urcăm spre vârful piramidei, cu atât vorbim de
trebuinţe mai specific umane; nu există fiinţă umană care să poată străbate toate
treptele piramidei.

In pubertate, sunt specifice trebuinţele de securitate precum şi cele de

dragoste şi afiliere la grup171, în adolescenţă, acest set de trebunţe se păstrează,

170 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.209.

171 Ibidem.

66
critice fiind trebuinţele sinelui (de cunoaştere şi estetice), iar în adolescenţa
prelungită se manifestă cu pregnanţă trebuinţa de autorealizare.172

În adolescenţă viaţa afectivă se nuanţează şi emotivitatea devine mai

echilibrată.173 Pe fondul deschiderii faţă de bine şi frumos apar sentimente
superioare, intelectuale, estetice şi morale. În raporturile cu familia,asperităţile se
estompeaza şi armonia se restabileşte.

Faţă de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescenţa fiind cotată

drept vârsta celor mai frenetice iubiri. În alegerea partenerului, modul cum
individul se raportează la imaginile parentale, nu trebuie deloc minimalizat,
deoarece, în caz de respingere al acestora, mecanisinul alegerii va funcţiona după
criterii antinomice sau aleatoare.

Pubertatea şi adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea

structurilor de personalitate, fenomen care se produce la 14 -15 ani. Dincolo de
multitudinea transformărilor ce invadează întreaga personalitate a adolescentului,
există trei dominante care dau culoare şi specificitate acestei vârste: a)cristalizarea
conştiintei; b)identitatea vocaţională; c) debutul independenţei.174

Procesul de cristalizare a imaginii de sine implică mai multe faţete: a)

identificarea Eului personal, al Eului spiritual şi al Eului social. Referitor la Eul
corporal, pentru a se familiariza cu noua sa entitate anatomică, dialogurile
puberului cu oglinda sunt deosebit de frecvente, oscilând între satisfacţie şi critică
virulentă. Pe lângă teribilismul vestimentar şi comportamental, apare o gală de
modalităţi de sublimare prin artă şi literatură dar şi acte delincvente (fuga de acasă,
furtul, violul etc.);

Cât priveşte formarea Eului spiritual, acesta se referă la capacitatea

individului de a-şi evalua corect propria activitate şi nivelul de cunoştinte şi
aptitudini pe care le posedă. Eul social semnifică reputaţia socială a individului şi
conştientizarea statusurilor şi rolurilor pe care le îndeplineşte în prezent, sau cele pe
care le proiectează.

Identitatea şi identificarea se nuclearizează între 11 şi 13 ani, în căutarea de

172 Ibidem.
173 Rita L. Atkinson, Riciard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere în
psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002, p.595.
174 Larousse, Marele Dicţionar de Psihologie,Editura Trei, Bucureşti, 2006, pp.431-433.

67
sine (conflictul puberal), între 14-16 ani prin afirmarea de sine (conflictul de
afirmare) şi se constituie subidentitatea culturală între 17 şi 20 de ani când se
realizează pregătirea profesională (prin conflicte de rol şi statut).175

Din perspectiva evaluării nivelelor de dependenţă, la puber şi adolescent au

fost identificate trei tipuri de dependenţă176: material-economică (faţă de membrii
familiei biologice sau familia de îngrijire) şi emoţională (de confort, afectivă şi de
apartenenţă). Puberii încep să se îndoiască de profunzimea afecţiunii parentale,
interpretează momentele de ignorare sau neatenţie a părinţilor ca expresii ale lipsei
de afecţiune iar momentele de grijă şi interes sunt interpretate ca intruziuni în viaţa
persoanală; mentalitate (valori), Puberii şi adolescenţii încep să devalorizeze o serie
de idei considerate valide în copilărie şi o serie de obiceiuri pe care le consideră
învechite şi demodate şi pe care le tratează ca atare .

În relaţiile cu părinţii stările afective sunt acute cu tensiune mai mare în

pubertate, apoi această tensiune se temperează treptat în adolescenţă şi specific
pentru această perioadă este redeschiderea spre spaţiul familiei cu scăderea
tensiunii de opoziţie şi culpabilitate.

Specifice pentru pubertate şi adolescenţă sunt teama şi anxietatea177. Teama

reprezintă o reacţie la un obiect, fenomen şi persoană identificabile, care pot duce la
un efect nedorit sau la o situaţie de disconfort, este un pericol pentru persoana în
cauză. În cazul anxietăţii teama este fără un obiect clar şi precis.

Conflictele pe care puberul şi adolescentul le trăiesc sunt de natură

endogenă şi exogenă.178 Conflictele endogene aparţin domeniului subiectiv, sunt
tensiuni interne dintre dorinţe şi responsabilităţi, aspiraţii şi posibilităţi etc.
Conflictele exogene le întâlnim în mediul familial, şcolar, socio-relaţional,
conflictele de generaţie etc. Acestea pot fi ocazionale sau permanetizate şi
generează teamă şi strategii de evitare, de trăire ca atare (luptă), de camuflare sau
de modificare de statut sau rol pentru a deveni de neatacat.

Conflictele familiale (contradicţile şi certurile) sunt mult mai frecvente în

timpul adolescenţei comparativ cu orice altă perioadă a dezvoltării şi sunt mult mai

175 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.224.

176 Ursula Şchiopu, Emil Verza, op.cit.,p.225.
177 Idem.p.249.
178 Ibidem.

68
frecvente în adolescenţa timpurie comparativ cu cu etapa târzie a
acestia.179Adolescenţii de ambele sexe au mai multe conflicte cu mama decât cu
tatăl180, probabil datorită faptului că mama este cea implicată în reglementarea
detaliilor zilnice ale vieţii cotidiene.

Majoritatea părinţilor şi adolescenţilor reuşesc să negocieze o nouă formă de

relaţie familială, o nouă formă de interdependenţă , care să-i confere adolescentului
mai multă autonomie, egalitate în deciziile familiale şi mai multe responsabilităţi.
În schimb dacă părinţii sunt prea autoritari şi nu acceptă recunoaşterea unei
autonomii mai mari a adolescenţilor, atunci conflictul poate determina apariţia unor
severe dificultăţi de relaţionare 181către finalul adolescenţei.

O problematică care crează o furtună afectivă şi în planul raţionamentelor,

care accentuează o conturare a fondului de anxietate şi depresie a persoanlităţii este
problematica morţii. Acesta suportă o incidenţă crescută de pierderi prin desces a
unor membri ai familiei: bunici, accidental părinţi sau rude apropiate, prieteni,
cunoştinţe etc. Dacă un astfel de şoc este trăit pe fondul altor şocuri de exemplu
insuccese şcolare semnificative, urmate şi de decepţii în dragoste sau constituie
starea de fond pentru alte şocuri, adolescentul are crize puternice depresive şi se pot
instala gânduri sau acte suicidare. Caracteristica fundamentală a adolescenţilor care
au tentive suicidare este izolarea socială 182: se descriu ca fiind însinguraţi,
majoritatea au părinţi divorţaţi sau separaţi, mulţi au părinţi alcoolici şi au
raportează că beneficiază de puţină afecţiune parentală183.

Identitatea vocaţională desemnează abilitatea persoanei de a-şi cunoaşte

calitaţile şi defectele, ca pe baza lor să poată decide asupra opţiunii sale
profesionale. Dacă puberul manifestă abilitate îndeosebi în cunoaşterea trăsăturilor
de caracter şi a intereselor la adolescent apare capacitatea de a-şi defini aptitudinile.

În pubertate şi adolescenţă sunt mai frecvente conduitele (pre)delincvente.184

179 Rita L. Atkinson, Riciard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, op.cit., p.131.
180 Smetana, 1988, apud Rita L. Atkinson, Riciard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem,
op.cit., p.131.
181 Petrersen, 1998 apud Rita L. Atkinson, Riciard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem,
op.cit., p.131.
182 Idem.p.742.
183 Berman şi Jobes, 1991 apud Atkinson, Riciard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem,
op.cit., p.743.
184 N. Mailoux apud Anca Munteanu, op.cit., p.273.

69
Cazurile cele mai frecvente apar în jurul vârstei de15-16 ani, la sexul masculin,
fiind provocate, mai ales de un climat familial instabil, sărăcie şi carenţe educative.
Există numeroşi factori care contribuie şi influenţează numărul comportamentelor
delincvente ale adolescenţilor. Ultimele cercetări au arătat că prezenţa unui singur
factor nu cauzează un comportament violent sau antisocial, ci este nevoie de
acţiunea mai multor factori. Factorii care pot determina comportamentul delincvent
pot fi casificaţi în:

a. Factori individuali: disfuncţii cerebrale, deficienţe intelectuale, tulburări ale

afectivităţii (imaturitate, instabilitate, frustrare, indiferenţă afectivă,
ambivalenţă afectivă, absenţa înclinaţiilor altruiste), tulburări caracteriale
(lipsa autocontrolului, impulsivitate, agresivitate, indiferenţă şi dispreţ faţă
de muncă, indolenţă, respingerea normelor sociale, juridice şi morale,
egocentrism), iniţiere timpurie în comportamentul violent, atitudini şi
credinţe favorabile comportamentului deviant sau antisocial.

b. Factori familiali: climat familial conflictual şi imoral, familie dezorganizată,

implicare scăzută în educarea copiilor, lipsa de autoritate a părinţilor,
atitudine tiranică a părinţilor.

c. Factori de natură educaţională: eşec şcolar, legatură slabă cu şcoala, tranziţii

frecvente de la o şcoală la alta, greşeli ale educatorilor (de atitudine şi
relaţionare, de competenţă profesională, de autoritate morală).

d. Factori ce ţin de comunitate: accesul la droguri şi arme, deteriorarea şi

dezorganizarea comunităţii, nivel ridicat al criminalităţii, existenţa găştilor.

e. Factori ce ţin de mediu: sărăcie, expunerea la violenţa din mass-media,

neîncrederea adulţilor în valorile şi cultura tinerilor, lipsa implicării
instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale prin programe pentru copii
şi tineri.

De altfel la puberi, agresivitatea înregistreză un salt consistent, de la 3.2% la

10%. Comportamentul agresiv oscilează nu numai în funcţie de vârstă, dar şi de
sex, raportul dintre băieţi şi fete fiind de 5 la 1, ceea ce înseamnă un supliment
remarcabil de agresivitate masculină.

Conform opiniei vehiculate de Robertson (1977) pubertatea şi adolescenţa

furnizează un număr mare de criminali (43% au vârsta sub18 ani, iar 20% sub 15
ani). Majoritatea dintre ei provin din rândul categoriilor dezavantajate din punct de

70
vedere socio-economic, dar nu lipsesc nici exemplarele claselor bogate şi care au
fost pierdute de sub controlul parental.

Indiferent de ipostaza prin care delincvenţa se manifestă, ea evocă, un

lamentabil eşec în rezolvarea inerentelor crize de identitate pe care le traversează
individul în această perioadă.

O interesantă contribuţie la problema comportamentelor este furnizată si de

R. Răşcanu (1994), printr-un studiu medical şi psihologic, pe un număr de 144 de
subiecţi cu asemenea tulburări. La apariţia manifestărilor respective concură, în
doze greu de precizat, factorii genetici şi cei care aparţin unui mediu patoplastic.

S-a constatat ca peste 61 % dintre tulburările de comportament se grefează

pe fondul unor maladii psihice ( epilepsie, schizofrenie, nevroze) sau ale
oligofreniei.

Mai apoi, indivizii cu tară de comportament sunt mai raspândiţi în mediul

urban decât în cel rural şi se multiplică în condiţii de subcultură. Recuperarea lor
presupune un efort multifocal, în care terapia biologică să se asocieze cu cea
psihologică şi socială.

Stresul adolescentin poate cauza şi consumul de alcool, nicotină şi droguri.

Printre cauzele acestora se numără:

Cauze interne: curiozitatea, dorinţa de senzaţii tari, lipsa de maturitate şi de

responsabilitate, plictiseală, teribilism.

Cauze externe: anturaj, climat familial defavorabil, nivel educaţional şi

cultural redus, lipsa informaţiilor, imitarea modelelor din filme.

Studiile realizate de Warners şi Smith (1982), Mayer (1982) au scos în

evidenţă câteva caracteristici ale adolescentului care apelează la asemenea surogate
existenţiale:

a. majoritatea dintre ei au avut o copilarie nefericită, au un tonus psihologic

dezolant, încordat, acuză nervozitate, depresie, gânduri sinucigaşe;

b. acest tip de adolescenţi au puţine reuşite şcolare, iar imaginea de sine şi

proiecţia lor în viitor este profund deteriorată;

c. aproximativ 25 % dintre ei au avut în familie modele nefaste, respectiv, un

părinte sau chiar pe amândoi cu vicii similare.

71
 Ca o expresie a unei dezadaptări ajunsă la limită extremă se plasează
sinuciderea. Conform unor date recente, fumizate de O.M.S., mijlocul şi sfârşitul
adolescenţei sînt cele mai afectate de acest fenomen, cifra sinuciderilor dublându-se
în ultimii 5 ani. Printre cauzele care pot alimenta un comportament suicidar se
numără:

– Destrămarea familiei, mai ales prin divort;

– Absenţa părinţilor mai ales în prima copilărie, abuzul fizic şi sexual;

– Mediul familial traumatizant, alcoolismul, consumul de droguri etc.

În 95% din cazuri sinucigaşii prezintă tulburări psihiatrice evidente.

Un alt aspect important al dezvoltării copilului şi adolescentului îl constituie

dezvoltarea raţionamentului moral. Toate stadiile sau nivelurile constituirii
raţionamentului moral sunt deschise achiziţiei individuale, dar nu sunt parcurse de
toţi oamenii. După Kholberg nivelurile şi stadiile dezvoltării raţionamentului moral
sunt:

1. Premoralitatea - criteriile de judecată a ceea ce este bine şi rău sunt

preluate din exterior, fără a fi interiorizate. Este tipică înainte de 10 ani, dar şi la
unii adolescenţi. Principalele repere sunt: pedeapsa şi beneficiul. Aceasta cuprinde
două stadii: a) stadiul moralităţii ascultării şi supunerii: cei mari şi regulile lor
trebuie ascultate pentru că ei ştiu şi sunt putemici şi b) stadiul hedonismului
instrumental naiv: este bine să te porţi astfel încât să eviti pedeapsa; este plăcut să
fii recompensat. Esenţa acestui stadiu poate fi cuprinsă în formula: Dacă te ajut ce
câştig?

2. Moralitatea convenţinală - ceea ce grupul de referinţă (familie,

covârstnici, şcoală) valorizează, contează prioritar. Începe interiorizarea regulilor şi
conformarea la normele grupului. Este tipică adolescenţei şi la adulţi. Principalele
repere sunt: statutul în grup şi datoria faţă de normă. Şi această etapă cuprinde două
stadii: a)stadiul bunelor relaţii al copilului bun: este bun comportamentul care place
celorlalţi şi care-l face acceptat. Sunt valorizate încrederea, loialitatea şi respectul;
b)stadiul moralităţii, ordinii şi datoriei: respect legea chiar dacă nu-mi place sau mă
nedreptăţeşte.

3. Moralitatea postconvenţională sau autonomă - criteriile de judecare se

bazează pe raportarea critica la normă. Autoritatea care ghidează judecata este
internă. Este forma adultă, dar foarte rară. Principalul reper este conştiinţa proprie.
72
Este caracterizată de următoarele două stadii: a) stadiul drepturilor individuale şi al
contractului social: norma este vazută ca un contract social, nu este perfectă, are
contradicţii şi poate fi schimbată. Norma nu se poate opune unor valori
fundamentale: viaţă, libertate; b)stadiul principiilor individuale de conduită: ceea ce
este bun sau rău este rezultatul unui demers personal. Cam 6% din populaţie atinge
acest stadiu, fiind considerat moralitatea eroilor sau sfinţilor.

Până la 7 ani majoritatea copiilor se află în stadiile 1 şi 2, la 10 ani în stadiile

1,2,3 şi foarte puţini în 4 (18%) iar la 16 ani ajung şi în stadiile 4 şi 5 (22%,
respectiv 25%).

73
 CAPITOLUL III

PARTICULARITĂŢI PSIHOSOCIALE ALE COPIILOR CU

PĂRINŢII PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

1. Neglijarea copilului

Separarea copilului de unul sau de ambii părinţi prin plecarea acestora la

muncă în străinătate pentru perioade mari de timp poate avea efecte negative
semnificative asupra dezvoltării acestora. Absenţa părinţilor poate fi asociată cu o
serie de probleme legate de vulnerabilitatea copiilor sau cu neasigurarea unor nevoi.

Cu privire la problemele legate de vulnerabilitate în practică au fost

identificate cazuri de exploatare prin muncă, munci agricole, muncă în gospodăriile
altor vecini, vulnerabilitate la abuzuri fizice, emoţionale şi sexuale.185

Neasigurarea nevoilor de creştere şi dezvoltare se identifică cu situaţia de

neglijare a copilului186. Cele mai frecvente forme de neglijare întâlnite în rândul
copiilor singuri acasă datorate absenţei părinţilor sunt187: neglijarea alimentară care
constă în privarea de hrană a copiilor, mese neregulate, absenţa mai multor categorii
de alimente esenţiale creşterii; neglijarea igienei care se prezintă prin lipsa igienei
corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi; neglijarea medicală se manifestă atunci
când sunt omise vaccinările şi vizitele de control la medicul de familie sau la medicul
specialist, neaplicarea tratamentelor medicale prescrise, absenţa îngrijirilor medicale
necesare; neglijarea locuinţei care poate fi identificată când condiţiile de locuit sunt
insalubre, mobilier absent sau aflat în stare de degradare, atunci când aceasta este
neîncălzită, riscuri de incendiu cauzate accesul copiilor la substanţe inflamabile, risc

185 Cătălin Luca, Alexandru-Stelian Gulei (coord.), 2007,Metodologie de asistenţă socială,

psihologică şi juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în
străinătate., Editura Terra Nostra, Iaşi, p.9.
186 Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.557 din 23.06.2004 defineşte în art.89, alin.2) neglijarea copilului
astfel: ”omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care
pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului.„
187 Cătălin Luca, Alexandru-Stelian Gulei (coord.), , Op. cit., Editura Terra Nostra, Iaşi, 2007, pp.49-
50.

74
de intoxicaţie când sunt lăsate substanţele toxice la îndemâna copiilor; neglijarea
educaţiei manifestată prin lipsa de control şi supraveghere ca şcolar, lipsa modelelor
pentru învăţarea abilităţilor pentru viaţă independentă, instabilitatea sistemului de
pedepse şi recompense etc.

2. Reacţia de adaptare188 – manifestare clinică

Dificultatea de adaptare la noua situaţie şi anume la situaţia în care grija,

sprijinul şi

afecţiunea părintească nu mai sunt prezente sub nici o formă concretă şi imediată,
copilul se confruntă cu o nouă situaţie şi anume cu situaţia de neglijare acută.
Confruntat cu această nouă situaţie de neglijare uneori aproape generală şi acută,
psihismul copilului manifestă o reacţie normală la un eveniment de viaţă anormal ce
constă în „abandonul” lui prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate, adică acesta
încearcă să se adapteze noii situaţii stresante de viaţă.

Reacţia de adaptare reprezintă manifestarea clinică presupusă a fi consecutivă

evenimentului de viaţă dat de plecarea părinţilor şi factorilor de risc din proximitatea
copilului.

Simptomele manifestate de copilul care încearcă să se adapteze acestei situaţii

sunt variate (anxietate, tulburări de somn, instabilitate, scăderea performanţei sau
eşec şcolar, manifestări depresive, tulburări de comportament: furt, fugă,
agresivitate)189.

3. Rezilienţa, factori de protecţie şi risc – mecanisme implicate în asistenţa

copiilor singuri acasă

Sensul cuvântului rezilienţă este acela de a-şi reveni, de a se redresa, ceea ce

poate fi aplicat unor situaţii şi domenii diferite aparţinând folosofiei, fizicii,
psihologiei, sociologiei etc. Prima ocurenţă într-un text ştiinţific al acestui cuvânt a
fost identificată într-un articol apărut în 1942, in American Journal of Psychiatry,
consacrat activităţii asistenţilor sociali britanici în timpul celui de-al Doilea Război

188 Este definită în DSM IV ca o stare suferinţă şi de perturbare emoţională care tulbură în mod
obişnuit funcţionarea şi performanţele sociale, apărând în cursul unei perioade de adaptare la o
schimbare existenţială importantă sau la un eveniment stresant.
189 Daniel Marcelli ,Tratat de pihopatologia copilului, Editura Fundaţiei Generaţia, 2003, p.450.

75
Mondial. Autorul articolului evoca „uimitoarea rezilienţă” a copiilor confruntaţi cu
„situaţii primejdioase pentru viaţa lor”190

Psihologul american Emmy Werner defineşte în anul 1995 rezilienţa ca fiind

un concept care descrie „adaptarea reuşită după expunerea la factori de risc biologici
şi/sau psihosociali şi/sau la evenimente de viaţă stresante care implică expectaţia unei
uşoare susceptibilităţi la viitorii factori de stres”.

„Gradul de rezistenţă la stres variază în timp şi este, în parte, dependent de

circumstanţele de viaţă.”191 Copiii care pot fi identificaţi ca vulnerabili (sau cu o
slabă rezilienţă) la începutul copilăriei nu prezintă obligatoriu această vulnerabilitate
pe parcursul întregii lor vieţi. Literatura de specialitate192 menţionează că în cazul
copiilor rezilienţi, chiar dacă manifestă un nivel înalt de competenţe, modul lor de
adaptare poate varia considerabil în funcţie de o mulţime de factori sociali, familiali,
şcolari etc.

Profesorul Şerban Ionescu193 propune o scală pentru măsurarea nivelului de

rezilienţă care caracterizează un individ prin situarea lui pe un continuum care merge
de la o fragilitate extremă (slabă flexibilitate adaptativă şi tendinţa de a deveni
dezorganizat atunci când este stresat) la rezilienţa cea mai puternică (bună adaptare
la schimbare şi folosirea flexibilă a diferitelor strategii de rezolvare a problemelor).

Putem afirma că „rezilienţa este rodul unei dezvoltări pozitive care se

desfăşoară în faţa unei situaţii nefericite.” 194 Această definiţie se daptează foarte bine
cazurilor de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, aceşti
copii au capacitatea de a face cât mai bine faţă unei situaţii dificile, de a înfrunta
condiţii dezorganizate de viaţă, de a supravieţui şi de a se dezvolta, în ciuda unor
resurse limitate şi a unui mediu defavorizant.

190 Michele Montreuil, Jack Doron, Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie, Sub direcţia lui
Şerban Ionescu şi Alain Blanchet, Editura Trei, Bucureşti, 2006, p.204.
191 M. Rutter, Resilience in the face of adversity: Protective factors and resistance to psychiatric
disorder apud Serban Ionescu (coordonator),Copilul Maltratat. Evaluare, prevenire,
intervenţie,Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie,Bucureşti, 2001, p.98.
192Ibidem.
193 Prof. Univ.dr. Şerban Ionescu este director al Institutului de Psihologie şi vicepreşedinte al Univ.
„Rene Descartes din Paris-Franţa; Profesor Emerit la Universite du Quebec a Trois-Rivieres
(Canada) ; Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
194 Serban Ionescu (coordonator),op.cit.,p.99.

76
 Concluzionând putem spune că rezilienţa este tendinţa pe care o are un copil,
adult sau familie să-şi revină după circumstanţele sau evenimente stresante şi să-şi
reia activităţile obişnuite.

Se numesc factori de protecţie „atributele persoanelor, mediilor, situaţiilor şi

evenimentelor care par să tempereze predicţiile de psihopatologie bazate pe un statut
individual cu risc.”195 Factorii de protecţie oferă rezistenţă la riscul apărut la un
moment dat de traumatizare psihologică, socială, emoţională etc., risc pe care copiii
ar trebui să-l înfrunte într-o perioadă a dezvoltării lor.studiile longitudinale
evidenţiază că factorii de protecţie diferă în funcţie de vârstă.

Psihosociologul american Norman Garmezy în anl 1985 a identificat trei

tipuri de variabile ca factori de protecţie posibili pentru copil:

a. Caracteristici biologice, psihologice şi socioafective ale copilului (de

exemplu sănătatea, temperamentul, stima de sine şi nivelul de
dezvoltare);
b. Caracteristici ale părinţilor, ale mediului familial şi interacţiunile
părinte-copil (disciplină, sprijin adus, etc);
c. Caracteristici ale mediului social (resurse disponibile, susţinere socială
etc.).

În absenţa factorior de protecţie, copilul se poate afla în situaţie de eşec

şcolar, să

prezinte probleme de sănătate mentală, sau, într-un mod mai general, o dezvoltare
problematică.

În anul 1998, Colette Jourdan-Ionescu a identificat o serie de factori de

protecţie la copiii mici şi i-a clasificat în funcţie de caracteristicile individuale, ale
familiei şi ale mediului astfel:

Caracteristici ale copilului:

– Capacităţi intelectuale superioare (aşa cum sunt ele măsurate de un test de

inteligenţă sau surprinse de un specialist în tipul unei evaluări);
– Deprinderi sociale bune (stabilirea cu uşurinţă a contactelor sociale fie cu alţi
copii fie cu adulţi);

195 Michele Montreuil, Jack Doron, op.cit. p.211.

77
 – Stimă de sine pozitivă (copilul demonstrează o încredere în sine mare şi
manifestă siguranţă în comportament).

Caracteristici referitoare la părinţi:

– Structură educativă adecvată a părinţilor (părinţi care aplică norme clare şi

apropiate vârstei şi capacităţilor copilului);
– Interacţiuni pozitive cu copilul (părinţii trăiesc momente agreabile cu propriul
copil şi desfăşoară împreună activităţi, împărtăşirea de momente plăcute
cotidiene cum ar fi luarea mesei, privitul la televizor etc.);
– Climat familial călduros (ambianţă agreabilă în familie, schimburi în general
afectuoase).

Caracteristici ale mediului copilului

– Prezenţa unei bogate reţele sociale de copiii care au aceeaşi vârstă (măsurată
în numărul de copiii frecventaţi: prieteni, vecini, colegi de grădiniţă, şcoală,
copii dintre rude);
– Prezenţa unui adult semnificativ în mediul copilului (copilul vede şi
interacţionează în mod regulat cu un adult în afara părinţilor. Această relaţie
îi aduce sprijin şi îi este utilă);
– Sprijin primit de părinţi pentru ai susţine în rolul parental (părinţii au cu
uşurinţă acces la ajutor care poate fi oferit de bunici, ceilalţi membri ai
familiei extinse, prieteni, vecini, colegi).

Situaţia care permite considerarea unei persoane ca fiid în risc este creionată
de o

serie de factori diverşi şi anume: comportamente sau obicieuri de vaiţă, expunerea la

adversitate şi pericole ale mediului, iar unii autori includ printre aceşti factori şi
unele caracteristici înnăscute sau ereditare care constituie fundamentul eredităţii unei
persoane.

Norman Garmezy în anul 1994 a identificat şi calsificat o serie de factori de

risc care trebuiesc avuţi în vedere de serviciile psihosociale pentru a preveni apariţia
de tulburări psihopatologice la copii:

– Factori individuali genetici, dar şi dobândiţi (comportamente învăţate prin

imitare, sau care apar în urma presiunii copiilor de aceeaşi vârstă);
– Factori familiali (abuz fizic sau sexual, dezorganizare familială, perioadă
prelungită de şomaj sau părinţi neangajaţi în muncă, migraţia părinţilor);
78
– Factori în relaţie cu vecinătatea şi comunitatea (vecinătate caracterizată de o
frecvenţă mare a abandonului şcolar, şi/sau a delincvenţei care ameninţă
securitatea copiilor);
– Factori în relaţie cu oraşul în care locuiesc şi unde suma adversităţilor (şomaj
cronic, număr mare de persoane fără adăpost, habitat inadecvat, infrastructuri
deteriorate, îngrijiri medicale insuficiente etc.) determină pierderea speranţei
de a părăsi mediul respectiv;
– Factori care se regăsesc la scară naţională (recesiune economică, şomaj
cronic, migraţie în masă), factori care creează o ambianţă de negativism şi
neputinţă.

Evaluarea riscului este o etapă importantă în planificarea atât în etapa de

prevenire dar şi în etapa intervenţiei asupra diminuării/tratării tulburărilor
psihosociale, şcoalare şi de comportament la copil.

Dwyer în anul 2003 a propus cinci câmpuri importante de investigat atunci

când este evaluată expunerea la risc a copiilor. Aceşti factori pot fi legaţi de
apariţia unor evenimente specifice: evenimente de viaţă defavorabile şi
instabilitate (mutarea, divorţul, despărţirea părinţilor în cursul ultimului an,
părăsirea temporară a domiciliului de către unul sau ambii părinţi ca urmare a
migraţiei pentru muncă în străinătate); structură familială şi statutul
socioeconomic (monoparentalitatea, existenţa unor probleme financiare grave
etc.); practici parentale (fixarea de regului şi nerespectarea lor, administrarea
pedepselor fizice grave etc.); conflicte parentale, (violenţă domestică, violenţă
verbală, etc); comportamente parentale antisociale sau psihotice (consumul
exagerat de alcool şi droguri, existenţa unor probleme grave de sănătate mentală
la membrii familiei).

79
 CAPITOLUL IV

TEME DE CONSILIERE PSIHOSOCIALĂ PENTRU

DIMINUAREA CONSECINŢELOR SEPARĂRII COPILULUI DE
FAMILIE

1. Dorul de părinţi

Copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate suferă de dorul196 faţă de

aceştia. Gradul în care copiii resimt această suferinţă este diferit în funcţie de vârstă,
nivel de înţelegere, vârsta la prima plecare a părintelui, legătura de ataşament
existentă între copil şi părinte înainte de plecare, modalităţile de exprimare
emoţională învăţate şi practicate etc197.

Ca orice altă suferinţă, dorul de părinţi trebuie alinat prin învăţarea copilului a
modalităţilor de a identifica, controla şi a depăşi acest sentiment. Consilierul trebuie
să sprijine copilul în exprimarea emoţiilor pe care le trăieşte, să îl ajute să găsească
modalităţi adecvate de a diminua această suferinţă şi mai ales să comunice ceea cu
părinţii săi ce simte în legătură cu problemele pe care le au sau separarea de aceştia.
Copiii pot întâmpina dificultăţi în recunoaşterea trăirilor afective şi mai ales în
exprimarea adecvată a acestora. În consilierea copiilor singuri acasă, exerciţiile de
autocunoaştere, de exprimare emoţională, jocul de rol, păstrarea unui jurnal pot fi
tehnici utile care să îi ajute pe aceştia să comunice mai bine cu părinţii săi.

Scrierea de scrisori, realizarea de felicitări, desene, colaje şi transmiterea lor

prin poştă părinţilor, realizarea de proiecte care să încurajeze comunicarea dintre
copii şi părinţi (exemplu: „Prezintă oraşul în care sunt plecaţi părinţii tăi”), schimbul
de fotografii sau filme reprezentând imagini din viaţa copiilor dar şi a părinţilor sunt

196 Noul dicţionar explicativ al limbii române, Editura Litera Internaţional, 2002, p.316, defineşte
cuvântul dor ca fiind un sentiment de melancolie produs de dorinţa de a vedea pe cineva sau ceva
drag. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe).
197Cătălin Luca, Nicoleta Azoiţei, “Asistenţa psihologică a copiilor singuri acasă” în Cătălin Luca,
Alexandru-Stelian Gulei (coordonatori), 2007, Metodologie-asistenţă socială, psihologică şi juridică
a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, Asociaţia
Alternative Sociale, Editura Terra Nostra, Iaşi, p.64.

80
câteva modalităţi alternative de comunicare şi menţinere a legăturii cu părinţii pe
care consilierul trebuie să le promoveze atât în lucrul cu copilul cât şi în lucrul cu
familia acestuia.

Consilierul trebuie să încurajeze copiii şi părinţii plecaţi să menţină o legătură

cât mai strânsă apelând şi la mijloacele de comunicare moderne accesibile: telefon,
internet (e-mail, mesagerie instant, inclusiv cu cameră web deoarece permite şi
contactul vizual).

2. Stima de sine

Copiii singuri acasă pot dezvolta tulburări ale stimei de sine fie în sens de
supraapreciere, fie de subapreciere a propriei persoane.

Supraaprecierea poate apărea în cazul copiilor care primesc frecvent sume de

bani consistente şi pachete de la părinţii lor astfel încât, în comparaţie cu copiii de
aceeaşi vârstă, au mai mulţi bani de cheltuit, îşi permit diferite articole de
vestimentaţie, accesorii la modă sau pleacă împreună cu părinţii lor în vacanţe,
excursii în străinătate. Unii copii în astfel de situaţii tind să îşi etaleze bunurile în faţa
colegilor, prietenilor de aceeaşi vârstă, să manifeste atitudini de superioritate şi
bravură care să afecteze relaţionarea cu cei din jur – colegi, profesori, rude etc.

Cadourile în bani sau în produse trimise de părinţi au mai multe semnificaţii:

pe de o parte cadourile au rolul de a compensa vina pe care o trăiesc părinţii fiind
departe de copiii lor şi pe de altă parte au rolul de a reasigura copiii de afecţiunea
părintească.

În procesul de consiliere, este importantă discutarea avantajelor şi

dezavantajelor pe care le are copilul şi familia ca urmare a plecării părinţilor.

Realizarea unei situaţii materiale mai bune este o componentă a bunăstării,

însă la această categorie de copii există riscul dezvoltării unor distorsiuni cognitive
legate de valoarea banilor, de rolul şi importanţa educaţiei şi a muncii în obţinerea de
venituri (ex. „Nu am nevoie de prea multă şcoală ca să reuşesc în viaţă.”, „La ce
folos să învăţ; trimite mama bani şi rezolv problema cu corijenţele şi examenele.”,
„În ziua de azi nu ai cum să te descurci dacă nu ai bani.”). Rolul consilierului este de
a sprijini copilul în direcţia autocunoaşterii şi dezvoltării unei imagini de sine realiste
şi pozitive.

81
 Subaprecierea poate apărea mai ales în cazul copiilor ai căror părinţi nu
păstrează legături constante şi o comunicare funcţională cu aceştia. Aceşti copii
suferă de dorul părinţilor plecaţi, resimt nevoia de a primi şi de a dărui afecţiune, şi,
în lipsa părinţilor, a afecţiunii şi supravegherii acestora, copiii trăiesc sentimente de
abandon, de inferioritate faţă de ceilalţi copii, de furie şi dezamăgire faţă de părinţii
plecaţi. În cazul copiilor proveniţi din familii cu nivel de trai scăzut sentimentele de
inferioritate ale acestor copii sunt acutizate şi de lipsurile materiale. Copiii vor
întâmpina dificultăţi în identificarea şi recunoaşterea acestor sentimente şi trebuie
sprijiniţi în formarea unei imagini de sine pozitive care să le permită să facă faţă
dificultăţilor specifice nivelului de dezvoltare şi vieţii de şcolar. În lucrul cu copiii
care au un nivel scăzut al stimei de sine sunt utile exerciţiile de autocunoaştere, de
descoperire a propriilor calităţi şi abilităţi, dar şi a gândurilor care întreţin o imagine
de sine negativă. Cu ajutorul consilierului, copiii trebuie să înţeleagă cum aceste
gânduri negative legate de propria persoană le influenţează comportamentul.

Copiii cu stimă de sine scăzută pot adopta comportamente diferite, de la

timiditate excesivă, teamă de a relaţiona cu ceilalţi, incapacitate de executare a
sarcinilor, randament şcolar scăzut, până la afişarea unei atitudini de superioritate,
comportamente agresive, absenţă nemotivată de la şcoală, fugă de acasă, consum de
tutun, alcool sau droguri, aderare la un grup de prieteni cu preocupări delincvente şi
comitere de mici infracţiuni.

În situaţiile în care printre factorii care întreţin stima de sine scăzută a

copilului se identifică factori ce ţin de mediul apropiat al copilului (familie, persoană
de îngrijire, şcoală etc.), se recomandă consilierilor să discute şi cu membrii familiei
sau persoana de îngrijire, dirigintele sau învăţătorul copilului pentru a le explica
acestora cauzele comportamentului copilului şi pentru a-i îndruma în sensul adoptării
unor atitudini şi comportamente stimulative pentru copil.

3. Comportamentele (pre)delincvente

Dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi desfăşurarea activităţilor ce

presupun jocul de rol, normele sociale şi reacţiile pozitive la diverse situaţii pot ajuta
copiii să îşi dezvolte încrederea de sine, să relaţioneze asertiv cu ceilalţi şi să le
determine comportamente pozitive. Învăţarea copilului cum să îşi controleze
emoţiile, să-şi dezvolte abilităţi de imitare, de relaxare, controlul furiei îl ajută să-şi
reducă tensiunile interioare şi comportamentele antisociale.

82
 În unele cazuri, activităţile recreative precum jocurile în grup, sportul,
excursiile în aer liber, îl ajută pe copil să evadeze din propria situaţie şi să aibă o
perspectivă nouă şi mai relaxată asupra vieţii. Practicarea activităţilor sportive
individuale sau de grup (înot, fotbal etc.), îl va ajuta pe copil să-şi elibereze
tensiunile, furia şi frustrările prin modalităţi pozitive care vor contribui şi la creşterea
stimei de sine a acestuia, la crearea sentimentului de apartenenţă la grup, la
satisfacerea nevoilor de apreciere.

4. Prevenirea victimizării. Prevenirea traficului de copii, a exploatării

sexuale şi prin muncă a copiilor

Copiii care locuiesc singuri, lipsiţi de protecţia unui adult sunt vulnerabili la
victimizare dacă nu se iau anumite măsuri de siguranţă împotriva infractorilor şi
exploatatorilor. În funcţie de nivelul de înţelegere al copilului, consilierul poate apela
la diverse resurse şi mijloace informative (pliante, broşuri, filme documentare, filme
artistice, jocuri, site-uri web etc.) pentru a-i ajuta pe copii să înţeleagă riscurile la
care se expun (furt, tâlhărie, trafic de copii, exploatare prin muncă etc.), să cunoască
profilul unui potenţial traficant, exploatator, etapele şi consecinţele traficului de
copii, a exploatării sexuale sau prin muncă, să cunoască mijloacele la care poate
apela în caz de urgenţă sau pentru a se informa (instituţii responsabile şi telefoane de
urgenţă).

5. Prevenirea abandonului sau reintegrarea şcolară

În situaţia în care se constată că interesul pentru şcoală al copilului s-a

diminuat după plecarea părinţilor, a crescut numărul absenţelor şcolare şi a scăzut
randamentul şcolar, în funcţie de nivelul de şcolarizare, planurile de viitor ale
copilului, a posibilităţilor acestuia, legislaţia în vigoare, copilul trebuie sfătuit şi
încurajat să-şi continue şcoala, orientat vocaţional, stabilind împreună cu consilierul
avantajele pe care le poate avea după finalizarea studiilor. Împreună vor trebui să
schiţeze un plan de viitor realist şi cu punere imediată în practică în funcţie de
resursele existente.

83
 CAPITOLUL V

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ ŞI NAŢIONALĂ PRIVIND

PROBLEMATICA COPILULUI SINGUR ACASĂ

1. Rezoluţia Parlamentului European referitoare la copiii migranţilor

Recunoaşterea acestui fenomen social şi a consecinţelor asupra copiilor

rămaşi acasă a fost realizată prin Rezoluţia de la Strasbourg a Parlamentului
European din 12 martie 2009 referitoare la copiii migranţilor, care sunt lăsaţi în ţara
de origine198.

Această Rezoluţie menţionează că la nivelul Uniunii Europene sunt

înregistraţi 64 de milioane de migranţi internaţionali. În continuarea textului se
specifică că libera circulaţie a lucrătorilor este benefică pentru economiile tuturor
statelor membre şi oferă tuturor cetăţenilor Uniunii Europene şansa unei dezvoltări
economice şi persoanele. Efectele pozitive ale migraţiei pot fi reduse de efectele
secundare nedorite ale migraţiei printre care se numără şi condiţiile de viaţă precare
în care trebuie să trăiască copiii migranţilor care rămân în ţara de origine când
părinţii lor migrează spre un alt stat membru.

Deşi migraţia pentru muncă are un potenţial uriaş de a contribui la dezvoltare

prin trimiterea de fonduri în ţările de origine la reducerea sărăciei şi creşterea
investiţiilor în capitalul uman, există şi aspecte negative asupra copiilor rămaşi acasă
de exemplu deficienţe de îngrijire în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi mintală,
depresie, minimalizarea timpului liber pentru joacă şi dezvoltare, malnutriţie,
maltratarea copiilor, absenteismul şcolar ridicat şi risc de abandon.

Această Rezoluţie menţionează în textul ei că acestui fenomen i s-a acordat

puţină atenţie şi din acest motiv solicită Comisiei să realizeze un studiu de evaluare a
dimensiunilor, la nivel UE, ale fenomenului reprezentat de copiii migranţilor care
sunt lăsaţi în ţara de origine şi să adune date la nivelul UE cu privire la acest
fenomen.

Pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor lăsaţi în ţara de origine solicită statelor

membre următoarele:

198 http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2009-
0132+0+DOC+XML+V0//RO accest la date de 8 iunie 2009

84
 – să ia măsuri care să garanteze dezvoltarea normală în ceea ce
priveşte educaţia şi viaţa socială a copiilor rămaşi acasă,

– să îşi declare bunele intenţii pentru prevenirea efectelor dăunătoare

asupra familiilor, în special asupra copiilor, cauzate de despărţirea
de părinţi precum şi de distanţele ce îi separă de aceştia;

– să furnizeze informaţii mai bune migranţilor cu privire la dreptuirle

pe care aceştia, împreună cu membrii familiile lor, le au în ceea ce
priveşte libera circulaţie şi cu privire la informaţiile disponibile la
nivel naţional şi european referitoare la locuitul în străinătate şi la
termenii şi condiţiile aferente ocupării unui loc de muncă în alt stat
membru;

– să propună tuturor părţilor interesate aplicarea adecvată a

mijloacelor deja existente de sprijinire a migranţilor, precum şi a
copiilor acestora care au rămas în ţara de origine;

– să implice în mod activ partenerii sociali şi ONG-urile în acţiuni ce

au drept scop îmbunătăţirea situaţiei copiilor migranţilor;

– încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite această Rezoluţie

Comisiei, Consiliului, Comitetului Regiunilor, Comitetului
Economic şi Social European, guvernelor şi parlamentelor statelor
membre şi partenerilor sociali.

1. „Alocaţii europene” pentru copiii migranţilor din statele membre

Regulamentul 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de

securitate

socială199 se adresează cetăţenilor din statele membre şi prevede pe lângă accesarea

mai multur tipuri de prestaţii sociale200 şi posibilitatea părinţilor care lucrează legal

199 REGULAMENTUL (CEE) NR. 1408/71 AL CONSILIULUI din 14 iunie 1971 privind
aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii independenţi şi
cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii
200 Domeniul de aplicabilitate a Regulamentului nr.1408/71 şi instituţiile responsabile:
- pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale (pensiile pentru limita de vârsta; pensiile anticipate;
pensiile de invaliditate; pensiile de urmaş; ajutoarele de deces) - Casa Naţională de Pensii şi alte
Drepturi de Asigurări Sociale;

85
pe teritoriul Uniunii Europene de a accesa alocaţia sau diferenţele de alocaţie pentru
copii.

Aceste alocaţii se acordă pentru copiii avuţi în îngrijire de către migranţi,

însă, diferenţa faţă de alocaţiile care se acordă copiilor din România este reflectată de
cuantumul acesteia care este mult mai mare decât alocaţia prevăzută de statul român
în valoare de 42 lei (aproximativ 10 Euro) lunar.

Articolul 73 din Regulamentul 1408/71 prevede că indiferent de statul

membru de reşedinţă al lucrătorului migrant şi al membrilor familiei sale, acesta are
dreptul la prestaţii sociale din statul în care îşi desfăşoară activitatea. Părintele va
putea accesa prestaţia oferită de un singur stat, eventual primind o diferenţă de la
instituţia competentă din statul care acordă prestaţii mai mari.

Cuantumul201 acestor alocaţii diferă de la un stat membru la altul şi se acordă

conform legislaţiei existente în ţara în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară
activitatea.

Regulamentul 1408/71 stabileşte patru principii fundamentale care operează

în stabilirea prestaţiilor familiale. Primul principiu se numeşte „egalitatea de
tratament”202 şi presupune acordarea aceloraşi drepturi şi obligaţii de securitate
socială lucrătorilor migranţi în aceleasşi condiţii ca şi pentru proprii cetăţeni. Al

- accidentele de muncă şi bolile profesionale (indemnizaţiile pentru incapacitate temporara de muncă

determinată de accidente de muncă şi boli profesionale, prestaţiile în natură în caz de accidente de
muncă şi boli profesionale) - Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale;
- asigurările de sănătate şi maternitate (prestaţiile în natură în caz de boală şi maternitate,
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă determinata de boli obişnuite sau de accidente
în afara muncii, prestaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă,
indemnizaţiile de maternitate; indemnizaţiile pentru îngrijirea copilului bolnav) - Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate;
- asigurarea de şomaj -Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
- alocaţiile şi prestaţiile familiale - Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţia
Generală de Incluziune şi Asistenţă Socială.
201 Belgia stabileşte cuantumul alocţiei în funcţie de numărul copiilor dintr-o familie, astfel pentru 1
copil se acordă 83 de Euro pe lună, pentru 2 copii 154 de Euro pe lună iar pentru 3 sau mai mulţi
copii, alocaţia este de 230 de euro pe lună. Germania acordă 164 de Euro pentru un copil sau doi, 170
de Euro pentru trei copii şi 195 de Euro pentru familiile cu 4 copii. În Spania valoarea alocaţiei este de
41 de Euro, pentru copiii sub 3 ani şi 24 Euro pentru cei între 4 şi 18 ani. În Italia valoarea alocaţiei se
calculează în funcţie de venitrile anuale ale familiei şi se încadrează între 126 şi 258 Euro. La un venit
anual al familiei care depăşeşte 70.000 Euro, plata alocaţiei se suspendă. În Suedia, alocaţia de stat
pentru copil este de 98 de Euro iar în Marea Britanie de 101 Euro lunar. Alocaţia în România este de
10 Euro lunar însă sunt ţări europene care au alocaţia mai mică, de exemplu Grecia are o alocaţie de
8,2 Euro pentru primul copil, aceasta creşte până la 67 Euro pentru cel de-al patrulea copil. Estonia are
stabilită alocaţia la 9,2 Euro lunar de copil. Cuantumul exemplificat este conform informatiilor plasate
în iunie 2009 pe siteul Comisiei Europene http://ec.europa.eu/employment_social
202 Articolul 3 (1) din Regulamentul 1408/71 al Consiliului European.

86
doilea principiu denumit „unicitatea legislaţiei aplicabile”203 urmăreşte determnarea
legislaţiei statului competent, astfel încât lucrătorii migranţi, în exercitarea activităţii
profesionale să fie supuşi prevederilor legislaţiei unui singur stat. „Cumularea
perioadelor de asigurare” sau totalizarea perioadelor de asigurare admite ca
lucrătorul migrant să facă uz de toate perioadele de asigurare, de angajare realizate în
alt stat membru, iar instituţia competentă trebuie să ia în considerare ceste perioade
ca şi când ar fi realizate în condiţiile proprii legislaţii. În sfârşit, al patrulea principiu
denumit „nesuprapunerea prestaţiilor” prevede că dacă un lucrător va contribui la
sistemele de securitate socială în două sau mai multe state membre, el va beneficia de
prestaţiile oferite de un singur stat, statul de angajare, eventual primind diferenţa de
la instituţiile competente din alte state care acordă beneficii mai mari.

Pentru a evita situaţia suprapunerii dreptului la prestaţii, adică pentru a

preveni situaţiile în care părinţii primesc drepturi (alocaţii) pentru copiii lor în
aceeaşi perioadă de timp, din partea mai multor state membre în baza activităţii
desfăşurate în aceste state membre sau în baza reşedinţei au fost exemplificate de
regulament 4 situaţii:

1. Activitatea unui părinte şi reşedinţa copilului în România şi activitatea

celuilalt

părinte în alt sat membru UE. Dacă statul de reşedinţă al copilului este România, iar
unul dintre părinţi are activitatea în România, iar celălalt părinte are activitate în alt
stat membru, statul competent cu plata prestaţiilor este România (stat de reşedinţă al
copilului şi de activitate al unuia dintre părinţi), iar celălalt stat membru de activitate
va acorda un complement diferenţial, stabilit ca diferenţă între cuantumul prestaţiilor
acordate în acel stat membru şi cuantumul plătit în România.

De exemplu, Rommânia (stat de reşedinţă al copilului şi de activitate al unuia

dintre părinţi) plăteşte alocaţia lunară pentru copil 42 lei (aproximativ 10 Euro), iar
Marea Britanie (stat de activitate al unuia dintre părinţi) plăteşte 101 Euro. Pentru a
nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, Marea Britanie va plăti un complement
diferenţial de 91 Euro, în baza activităţii unuia dintre părinţi în acest stat membru
UE.

2. Activitatea unui părinte în România, activitatea celuilalt părinte în alt stat

membru

203 Articolul 13 din din Regulamentul 1408/71 al Consiliului European.

87
UE iar reşedinţa copilului se află în acest stat membru. Dacă activitatea unuia dintre
părinţi se desfăşoară în statul de reşedinţă a copilului, atunci stat membru trebuie să
plătească prestaţiile familiale pentru copil. Totuşi, dacă România are un cuantum mai
mare al prestaţiilor, va acorda un complement diferenţial stabilit ca diferenţă între
cuantumul prestaţiilor acordate de România şi cuantumul plătit de acel stat mambru.

De exemplu, dacă Italia este statul de activitate al unuia dintre părinţii

migranţi şi de reşedinţă a copilului plăteşte alocaţie şi îndemnizaţie de stat pentru
copil 124 de Euro pe lună. România, stat de de activitate al unuia dintre părinţi,
plăteşte îndemnizaţie şi alocaţie de stat pentru copilul până în doi ani 800 lei
(aproximativ 216 Euro). În acest caz, pentru a evita cumulul de prestaţii şi pentru a
nu pierde dreptul la cuantumul cel mai mare, România va plăti un complement
diferenţial de aproximativ 92 Euro.

3. Activitatea unuia dintre părinţi într-un stat membru UE şi reşedinţa

copilului în

România, împreună cu celălalt părinte, care nu desfăşoară nicio activitate în

România. În această situaţie statul de activitate al părintelui va fi statul competent cu
plata alocaţiei pentru copilul care are reşedinţa în România, conform legislaţiei acelui
stat. În situaţia în care România acordă prestaţii familiale pe baza reşedinţei copilului
mai mari decât cele acordate de statul de activitate, atunci plăteşte diferenţa între
suma acordată conform legislaţiei şi cuantumul la care are dreptul conform legislaţiei
acelui stat membru.

De exemplu, Germania (stat de activitate al unuia dintre părinţi) valoarea

lunară a alocaţiei pentru un copil este de 164 Euro. În România, stat de reşedinţă al
copilului, cuantumul prestaţiilor este de 42 lei (aproximativ 10 Euro). În această
situaţie, Germania va plăti alocaţia pentru copil în valoare de 164 de Euro lunar, iar
România va suspenda dreptul copilului la alocaţia de stat, pentru că nu depăşeşte
valoarea alocaţiei acordate în Germania.

4. Activitatea părinţilor este realizată în două state membre diferite (EU1 şi

EU2), iar

domiciliul sau reşedinţa copilului în România (de exemplu se află în întreţinerea

bunicilor, unuia din membrii familiei lărgite sau se află singur acasă). Această speţă
prevede ca statul competent cu acordarea prestaţiilor familiale dintre EU1 şi EU2
este cel care acordă cel mai mare cuantum al prestaţiilor familiale şi acesta va plăti

88
integral prestaţiile familiale iar celălalt stat va rambursa primului stat jumătate din
cuantumul plătit de primul stat, dar nu mai mult decât suma prevăzută de legislaţia
naţională.

De exemplu, stabilim ca fiind EU1 Germania (alocaţia este de 164 de Euro) şi

este statul de activitate al unuia dintre părinţi şi EU 2 este Belgia (alocaţia lunară este
de 83 Euro) stat de activitate al celuilalt părinte pentru a fi evitat cumulul de prestaţii
între aceste state membre, familia va primi alocaţia pentru copil din partea statului
german, adică 164 Euro, urmând ca Belgia să ramburseze instituţiei germane
jumătate din suma plătită de aceasta, adică 82 de Euro. În această situaţie România
suspendă dreptul la alocaţie pentru copil, deoarece cuantumul acordat în baza
reşedinţei copilului în România este mai mic decât cel din Germania.

1. Cadrul legislativ al Republicii Moldova referitor la protecţia copiilor

rămaşi fără îngrijire ca urmare a migraţiei părinţilor pentru muncă în
străinătate

În limbajul comun dar şi în cel al specialiştilor din domeniul protecţiei

copilului în Republica Moldova întâlnim sintagma „copii cu părinţii plecaţi peste
hotare”. Referitor la legislaţia moldovenească aceasta nu are specificată în legi
organice sau acte normative referiri la asistenţa privind protecţia copiilor a căror
părinţi au migrat pentru muncă în străinătate. Există însă o singură situaţie ccare
stabileşte obligaţia părinţilor care migrează specificată în Legea nr.180 cu privire la
migraţia de muncă204 şi care a intrat în vigoare la 01.01.2009.

1.1.. Protecţia copilului prin Codul Familiei

Singura lege care poate fi aplicată acestor copii din perspectiva asistenţei şi
protecţiei este Codul Familiei al Republicii Moldova205, deoarece acesta stabileşte
drepturile copilului rămas fără îngrijire părintească din diferite motive, obligaţiile
părinţilor şi ale autorităţilor tutelare.

204 Legea nr.180 din 10.07.2008 cu privire la migraţia de muncă, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova Nr.162-164. http://www.irp.md/item.php?text_id=876, accesat pe 03.07.2010.
205 Cod 1316 din 26.10.2000, Codul Familiei, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
Nr.47- 48 din 26.04.2001, modificat prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551, LP99
din 28.05.10, MO131-134/30.07.10 art.441; în vigoare 30.01.11, LP120-XVI din 29.05.08, MO125-
126/15.07.08 art.489 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=286119,
accesat pe 14.07.2010.

89
 Capitolul 10, „Drepturile copiilor minori„ din codul menţionat stabileşte prin
art.51 dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie. În aliniatul 2 al acestui
articol este stipulat că „Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi
cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor
când aceasta contravine intereselor copilului.” În aliniatul 4 sunt prevăzute
sancţiunile pe care le primesc părinţii în situaţia în care copiii sunt lipsiţi de grija
acestora şi este menţionată autoritatea tutelară ca instituţie care preia sarcinile
creşterii şi educării copilului.

În cazurile când copilul este lipsit de grija părinţilor aceştia sînt decăzuţi din
drepturile părinteşti, declaraţi incapabili sau dispăruţi, cazuri de boală sau absenţă
îndelungată, precum şi în alte cazuri. Juridic, părinţii plecaţi la muncă în străinătate
din Republica Moldova care nu-şi lasă copilul legal unei persoane sau instituţii
pentru creştere şi educare poate fi încadrat în corpul acestui articol.

Conform articolului 53 aliniatul 5), copilul se poate adresa autorităţii tutelare

pentru a semnala neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi
sau a unuia dintre ei a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire. După vârsta de
14 ani copilul se poate adresa direct instanţei de judecată. În aliniatul 6 este
specificată obligaţia adulţilor(„...persoanele cu funcţii de conducere sau alţi
cetăţeni”), de a comunica autorităţii tutelare atunci când ştiu despre existenţa unui
pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului.

Cu privire la situaţiile de depistare, evidenţă şi protecţia copiilor rămaşi fără

ocrotire părintească acestea sunt prevăzute în Capitolul 17 al legii analizate.

Instituţia numită responsabilă de lege este autoritatea tutelară care este

definită în articolul 113 aliniat 1) astfel: „Autoritătăţile tutelare sunt: autoritatea
centrală pentru protecţia copilului, organele executive ale autorităţilor administraţiei
publice locale din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II; autorităţile
deliberative din unităţile administrativ-teritoriale de nivel I.”

Aliniatul 2) al aceluiaşi articol menţionează cine în afara instituţiilor numite

la aliniatul 1) mai poate exercita funcţii de autoritate tutelară: ”secţiile raionale de
asistenţă socială şi protecţie a familiei, direcţia pentru ocrotirea şi protecţia minorilor
din municipiul Chişinău – în unităţile administrativ teritoriale de nivelul al doilea”;
De asemenea exercitarea funcţiilor de asistenţă socială mai poate fi realizată şi de
„primarii satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), secţiei asistenţă socială şi

90
protecţie a familiei din municipiul Bălţi – în unităţile adminsitrativ teritoriale de
nivelul întâi.”

Atribuţiile autorităţii tutelare privind activităţile de depistare, evidenţă şi

protecţie a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească sunt specificate în atricolele 112,
113, 114 şi 115. Astfel, după depistarea copiilor rămaşi fără îngrijire părintească, în
funcţie de fiecare caz în parte, autoritatea tutelară stabileşte forma cea mai potrivită
de protecţie a copiilor şi asigură controlul sistematic asupra condiţiilor de întreţinere,
educaţie şi instruire a acestora.

Pentru a preveni separarea copilului de familie, autoritatea tutelară va lua

toate măsurile necesare pentru depistarea timpurie a situaţiilor de risc şi se va implica
în prevenirea separării prin „organizarea funcţionării serviciilor de menţinere,
refacere şi dezvoltare a capacităţii copiilor şi a părinţilor de a depăşi situaţiile care ar
putea determina separarea copiilor de părinţi.”206

În situaţia în care autoritatea tutelară a fost informată de reprezentanţi ai unor

instituţii sau diferite persoane207 despre situaţia unui copil aflat în risc208 este obligată
ca în termen de 3 zile să efectueze un control pentru a constata condiţiile de trai ale
copilului şi în situaţia în care se confirmă lipsa îngrijirii din partea părinţilor să emită
o decizie privind luarea copilului în evidenţă, asigurând apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale copilului printr-un plasament provizoriu până la determinarea
formei de protecţie celei mai adecvate pentru copil. Informaţia privitoare la luarea în
evidenţă a copilului rămas fără ocrotire părintească trebuie comunicată în termen de
10 zile de către autoritatea tutelară autorităţii centrale pentru protecţia copilului209.

Măsurile de protecţie pentru copiii rămaşi fără ocrotire părintească sunt luate
tot de autoritatea tutelară, care, în stabilirea acestora, trebuie să acorde prioritate
formelor de protecţie de tip familial faţă de cele rezidenţiale.

206 Alin.1) şi 2), art.112, Codul Familiei din Republica Moldova.

207 Alin.1 din art.114 clarifică cine sunt aceste persoane şi care sunt obligaţiile lor „persoanele cu
funcţii de răspundere din instituţiile de instruire, curative, de asistenţă socială şi din altele similare,
precum şi alte persoane care deţin informaţii despre copiii menţionaţi la art.112, alin1) sunt obligate să
comunice, în termen de 3 zile, autorităţii tutelare de la locul aflării copiilor.”
208 Aricolul 112, alin.1 stabileşte situaţiile în care autoritatea tutelară ar trebui să intervină „în
cazurile de deces al părinţilor, de decădere a lor din drepturile părinteşti, de abandon, de declarare a
părinţilor ca fiind incapabili, de boală sau absenţă îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, de
la apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii
din instituţiile educative, curative sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri
de lipsă a grijii părinteşti.”
209 Alin.3), art.114, din Codul Familiei al Republicii Moldova.

91
 Măsurile de protecţie revăzute de legislaţia moldovenească210 vizează fie
menţinerea sau reintegrarea copilului în familia biologică sau familia extinsă (rudele
copilului până la gradul IV inclusiv), fie, în cazul imposibilităţii aplicării acestor
măsuri, copilul va beneficia de adopţie, tutelă (curatelă), asistenţă parentală
profesionistă, plasamentul în casa de copii de tip familial, plasamentul în instituţie
rezidenţială de orice tip sau alte forme de protecţie în condiţiile legii. Situaţia
copilului care a fost plasat în una din formele de protecţie menţionate va fi evaluat şi
monitorizat de către autoritatea tutelară nu mai rar decât o dată la 6 luni211.

Până la stabilirea formei de protecţie adecvată pentru copilul rămas fără

îngrijirea părintească responsabil de acesta este tot autoritatea tutelară212.

1.2.. Protecţia copilului prin Legea 180 din 2008 cu privire la

migraţia de muncă

Această lege reglementează desfăşurarea activităţilor provizorii de muncă a

lucrătorilor imigranţi pe teritoriul Republicii Moldova cât şi a cetăţenilor moldoveni
care emigrează provizoriu în străinătate în scopul angajării în muncă.

Prin natura şi scopul ei legea nu face trimitere la asistenţa copiilor

persoanelor care migrează pentru muncă cu excepţia situaţiei în care se stabileşte
obligaţia părinţilor moldoveni de a anunţa autorităţile.

În articolul 16 litera d) se stipulează că în situaţia în care cetăţeanul

Republicii Moldova se angajează provizoriu în muncă în străinătate în mod
individual, deci nu prin reţeaua guvernamentală, trebuie să „prezinte la Agenţia
Naţională, în modul stabilit de Guvern, documentul de confirmare, emis de organul
competent de protecţie a copiilor din raionul/sectorul de domiciliu al părinţilor,
privind luarea la evidenţă a copiilor minori care rămân în ţară.”.

Este de remarcat că în comparaţie cu legislaţia românească privind protecţia

copiilor rămaşi acasă, care nu face referire decât la situaţia în care părintele/părinţii
care migrează pentru muncă cu contract prin Ministerul Muncii, legislaţia din
Republica Moldova este mai adaptată realităţii deoarece ia în calcul şi situaţia în care

210 Alin.1) şi 2), art.115, din Codul Familiei al Republicii Moldova.

211 Alin.4, art. 115, din Codul Familiei al Republicii Moldova.
212 Alin.5, art. 115, din Codul Familiei al Republicii Moldova.

92
părintele pleacă pe cont propriu folosind alte reţele de migraţie pentru muncă.
Sintagma folosită de legiuitorul moldovean este „în mod individual”.

În articolul dedicat drepturilor şi obligaţiilor lucrătorului emigrant din

Republica Moldova213, se înţelege aici cetăţeanul moldovean care solicită guvernului
un loc de muncă în străinătate şi care pleacă la muncă printr-un contract legal are
aceeaşi obligaţie de a prezenta la Agenţia Naţională, de această dată copia
documentului de confirmare privind luarea în evidenţă a copiilor care rămân în ţară
emis de organul de protecţie a copilului de la domiciliul părinţilor. În situaţia în care
părinţii nu prezintă acest document de confirmare privind luarea în evidenţă a
copiilor părinţii primesc restricţii privind emigrarea cu scopul de muncă.

2. Legislaţia românească: Ordinul 219 din 2006 privind activităţile de

identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de
îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în
străinătate

Sub presiunea eforturilor de aderare a României la Uniunea Europeană şi

confruntate cu acest fenomen, autorităţile româneşti respectiv Agenţia Naţională de
Protecţie a Copilului214 în anul 2006 emite un ordin 215 prin care stabileşte instituţiile
cu atribuţii de identificare a cazurilor de copii lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe
perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate.

Instituţiile cu aceste atribuţii aşa cum se găsesc în ordinul menţionat sunt:

– serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul municipiilor şi

oraşelor, denumite SPAS;

– persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al

consiliilor locale comunale;

213 Art.22 din Legea nr.180 din 10.07.2008 cu privire la migraţia de muncă, publicată în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova Nr.162-164.

214 www.copii.ro
215 Ordinul nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a
copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în
străinătate, publicat în M. Of. nr. 544 din 23 iunie 2006.

93
 – direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

Termenul de identificare a copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada

în care

aceştia se află la muncă în străinătate, la nivelul fiecărui oraş, sector din municipiul
Bucureşti şi comună este de trei luni de la data publicării ordinului, adică la data de
23 septembrie 2006 fiecare dintre aceste instituţii ar fi trebuit să aibă o evidenţă
precisă asupra numărului de copii din comunitatea unde există aceste instituţii.

Aliniatul 2 al aceluiaşi articol precizează că identificarea de către persoanele

desemnate din instituţiile menţionate se va face permanent pentru toate cazurile de
copii din comunitate în care activează a căror părinţi se află la muncă în străinătate.

Articolul 2 clarifică care dintre copiii a căror părinţi se află la muncă în

străinătate vor fi identificaţi stabilind o serie de criterii şi anume:

– copilul lipsit de îngrijirea ambilor părinţi în situaţia în care aceştia

sunt plecaţi la muncă în străinătate;

– copilul aflat în îngrijirea unui singur părinte, în cazul familiilor

monoparentale,

– copilului al cărui părinte prin hotărâre judecătorească, are obligaţia

creşterii şi educării acestuia.

Atribuţiile instituţiilor enumerate mai sus sunt stabilite în următoarele

articole: art.3;

art. 4. alin. 1, 2; art. 5; art. 6; art.7, alin.1 şi 2; art.8; art.9; art.10 şi art. 11 ale
Ordinului 219 din 15 iunie 2006 astfel:

– vor întocmi un raport de evaluare iniţială (REI) pentru fiecare copil

identificat în una din situaţiile prevăzute la art.1;

– în situaţia în care din REI rezultă faptul că acel copil se află în

situaţii de risc se întocmeşte planul de servicii în vederea prevenirii
separării copilului de familia sa;

– planul de servicii întocmit de asistentul social sau persoana cu

atribuţii de asistenţă socială va conţine obligatoriu modalităţile de

94
 menţinere a relaţiilor personale ale copilului cu părinţii, precum şi
tipul de consiliere psihologică de care va beneficia copilul;

– în situaţia în care REI recomandă consilierea familiei/persoanei la

care se află copilul în întreţinere şi îngrijire şi oferirea de servicii de
suport, la propunerea asistentului social sau a persoanei cu atribuţii
de asistenţă socială care a instrumentat cazul, în planul de servicii se
va decide serviciile de suport pe care comunitatea le poate oferi;

– în situaţia în care SPAS şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială

din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea
administrativ-teritorială unde se află copilul apreciază că există
motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea fizică,
psihică, intelectuală sau morală a copilului lipsit de îngrijirea
părinţilor pe perioada în care aceştia sunt la muncă în străinătate, vor
sesiza imediat direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului (DGASPC) din judeţul respectiv cu privire la identificarea
cazului, în vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială a
copilului;

– au obligaţia reevaluării situaţiei la fiecare trei luni a copiilor lipsiţi

de îngrijirea părinţilor pe perioada în care sunt plecaţi la muncă în
străinătate şi pentru care au fost întocmite REI;

– până la data de 15 ale lunii care urmează după încheierea unui

semestru, SPAS, respectiv persoana cu atribuţii de asistenţă socială
din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, va transmite
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul judeţului situaţia centralizată pe plan local a cazurilor de
copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate cât şi situaţia copiilor
a căror părinţi notifică instituţiile enumerate intenţia de a pleca la
muncă în străinătate. Modelul de raportare este prevăzut în anexa
nr.1 a ordinului menţionat.

– au obligaţia asigurării unor acţiuni de informare la nivelul

comunităţii în ceea ce priveşte posibilităţile legale de care pot
dispune părinţii care pleacă la muncă în străinătate, în vederea

95
 asigurării protecţiei fizice şi juridice a copiilor care urmează să
rămână în ţară;

– au obligaţia de a primi notificări (declaraţii) după modelul din anexa

2 , de la cetăţenii români care au copii minori în îngrijire şi doresc
obţinerea unui contract de muncă în străinătate în care este
nominalizată persoana în întreţinerea şi grija căreia vor rămâne
copiii;

– SPAS/primăria de domiciliu are obligaţia emiterii unei dovezi după

modelul din Anexa III a ordinului menţionat, pentru cetăţenii
români care au copii minori în îngrijire, doresc să obţină un contract
de muncă în străinătate şi au notificat instituţia7.

Obligaţiile părinţilor cetăţeni români care au copii în îngrijire şi care sunt sau
intenţionează să plece la muncă în străinătate:

– să colaboreze cu asistentul social sau cu persoana cu atribuţii de

asistenţă socială care instrumentează cazul copilului în vederea
prevenirii separării copilului de familie;

– să notifice în funcţie de domiciliu SPAS, persoanele cu atribuţii de

asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale,
direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, intenţia de a pleca la
muncă în străinătate, precum şi să nominalizeze persoana în
îngrijirea şi întreţinerea căreia vor rămâne copii;

– să se informeze la SPAS sau, după caz, persoanele cu atribuţii de

asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale,
direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul sectoarelor muncipiului Bucureşti cu privire la posibilităţile
legale de care dispun în vederea asigurării protecţiei fizice şi juridice
a copiilor care urmează să rămână în ţară;

– în situaţia solicitării de locuri de muncă în străinătate au obligaţia

prezentării la agenţii de ocupare a forţei de muncă a unei dovezi
emise de SPAS/primăria de domiciliu prin care se arată că au
notificat instituţia.

96
 În toate acţiunile în ce privesc protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor
pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate ar trebui să fie întreprinse în
lumina articolului 6 din Legea 272/2004 care prevede principiile privind respectarea
şi garantarea drepturilor copilului coroborate cu articolele152 şi 159 din Codul
Familiei.

Recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor a căror părinţi sunt plecaţi la

muncă în străinătate:

1. Revizuirea Ordinului Secretarului de Stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Drepturilor Copilului 219/2006 prin consultarea tuturor actorilor publici şi privaţi
cu expertiză relevantă în domeniu.

2. Îmbunătăţirea şi consolidarea mecanismelor de monitorizare şi de raportare la

nivel local cu accent pe SPAS.

3. Întărirea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială la nivel naţional.

Creşterea gradului de informare şi conştientizare a efectelor negative ale

migraţiei asupra copiilor de către toţi factorii implicaţi (părinţi şi populaţia în
general).

97
 CAPITOLUL VI

CURRICULE DE FORMARE ALE ASISTENŢILOR SOCIALI,

SOCIOLOGILOR, PSIHOLOGILOR, JURIŞTI ŞI ALTE
PERSOANE CU ATRIBUŢII ÎN ASISTENŢA COPIILOR
SINGURI ACASĂ

Formarea adulţilor în România se realizează în conformitate cu prevederile

Legii 132/1999216 care prin articolul 4(1) stipulează că „Formarea profesională a
adulţilor cuprinde formarea profesională initială şi formarea profesională continuă
organizată prin alte forrne decât cele specifice sistemului naţional de învăţământ.” În
articolul 4 (2) este menţionat că: „Formarea profesională iniţială a adulţilor asigură
pregătirea necesară pentru dobândirea competenţelor profesionale minime necesare
pentru obţinerea unui loc de muncă” şi la indicele 3 al aceluiaşi articol este precizat
că „Formarea profesionala continuă este ulterioară formării iniţiale şi asigură
adulţilor fie dezvoltarea competenţelor profesionale deja dobândite, fie dobândirea
de noi competenţe.”.

1. Formarea adulţilor în legislaţia românească

Putem, aşadar, încadra legislativ cu claritate formarea continuă a persoanelor

din domeniile sociale, psihologice şi juridice care lucrează cu copiii ai căror părinţi
sunt plecaţi la muncă în străinătate. Aceşti specialişti pot lucra în direcţiile generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului, servicii publice de asistenţă socială (SPAS)
din cadrul primăriilor sau în organizaţii neguvernamentale.

Curricula de formare continuă propusă se poate realiza într-un seminar de 1,5

zile, pe o singură categorie profesională (de exemplu asistenţi sociali, sociologi,
psihologi sau jurişti) sau în echipe interdisciplinare şi interinstituţionale.

216 Legea 132 din 20 iulie 1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional
de Formare Profesională a Adulţilor, publicată în M.Of..nr. 348/23 iulie 1999 şi modificată prin Legea
nr.253 /2003 pentru modificare şi completare a Legii 132/iulie 2009 republicată în M.Of.nr.68 din 27
ian.2004, modificată şi completată prin Legea 559/ 2004, completată prin O.U.G. nr.28/2009 privind
reglementarea unor măsuri de protecţie socială, completată prin Legea nr.268/2009 pentru aprobarea
O.U.G. nr.28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială şi modificată prin O.U.G.
nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării.

98
 Scopul seminarului de formare este de a furniza informaţii, crea abilităţi şi
atitudni potrivite specialiştilor din domeniul protecţiei copilului pentru prevenirea
riscurilor şi asistenţa copiilor lăsaţi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la
muncă în străinătate.

Seminarul de formare este construit să se deruleze cu doi formatori care

trebuie să fie certificaţi conform legislaţiei217 de Consiliul Naţional al Formării
Profesionale a Adulţilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse. Numărul participanţilor pe seminar este de 20 de
persoane lucrători din domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Obiectivele seminarului sunt următoarele:

La sfârşitul seminarului participanţii vor fi capabili să:

1. Să numească şi să explice minim un studiu sau o cercetare sociologică

relevantă din România cu privire la fenomenul copiilor singuri acasă ca
urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate;
2. Să enumere şi să folosească legislaţia românească şi europeană în
problematica copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în
străinătate;
3. Să descrie şi să aplice teoriile psihosociale utile în asistenţa copiilor singuri
acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate;
4. Să definească şi să diferenţieze rolurile şi atribuţiile managerului de caz şi a
responsabilului de caz în asistenţa copiilor singuri acasă ca urmare a plecării
părinţilor la muncă în străinătate;
5. Să aplice managementul de caz în asistenţa copiilor singuri acasă ca urmare a
plecării părinţilor la muncă în străinătate;
6. Să descrie şi să folosească temele de consiliere a copiilor singuri acasă ca
urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate în şedinţele de coniliere;
7. Să implementeze campanii de informare locale în comunităţile în care
lucrează pentru a preveni separarea copiilor de părinţii care urmează să plece
la muncă în străinătate.
8. Să demonstreze interes şi implicare faţă de copiii singuri acasă aflaţi în risc
prin preluarea şi instrumentarea cazurilor conform legislaţiei în vigoare.

217 Codul Ocupaţiilor din România 241205

99
 1. Structura sesiunilor de formare a specialiştilor cu atribuţii în asistenţa
copiilor singuri acasă

SESIUNEA 1: Descrierea fenomenului copiilor siguri acasă ca urmare a

plecării părinţilor la muncă în străinătate

OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

1. Definească ce înseamnă copil singur acasă;

2. Să numească şi să descrie minim o cercetare sociologică realizată în România
cu privire la consecinţele asupra copiilor a migraţiei pentru muncă a părinţilor
în străinătate ;
3. Să diferenţieze şi să analizeze consecinţele pozitive şi negative asupra
copiilor separaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate;
4. Compare rezultatele celor trei cercetări sociologice prezentate în domeniul
migraţiei;

TIP: 1 oră şi 30 minute.

METODE: prezentare în power point, lucru în grupuri mici, discuţii argumentative.

MATERIALE: laptop, proiector, flipchart.

FIŞE DE LUCRU: Sumarul următoarelor studii: ”Analiză la nivel naţional asupra

fenomenului copiilor rămaşi acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în
străinătate”; ”Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iaşi asupra copiilor separaţi de
unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în străinătate; „Efectele
migraţiei: copiii rămaşi acasă”.

DESFĂŞURAREA SESIUNII:

– Se va face o prezentare în power point asupra studiilor celor mai relevante din
România în domeniul consecinţelor migraţiei părinţilor asupra copiilor rămaşi
acasă;
– În prezentarea conseciţelor acestea vor fi descrise amestecat, nediferenţiindu-
se între consecinţe pozitive şi consecinţe negative;
– Se vor forma 4 grupe de câte 5 participanţi care vor primi sarcina de a
clasifica consecinţele asupra copiilor în consecinţe pozitive şi consecinţe
negative;

10
0
 – O a doua sarcină dată grupurilor va fi aceea de a completa lista de consecinţe
pozitive şi negative pe baza experienţei practice obţinute din interacţiunea cu
copiii singuri acasă din comunitatea în care lucrează;
– Câte un reperezentatnt al fiecărui grup va prezenta în grupul mare rezultatele
muncii realizate de echipă;
– Formatorul invită participanţii din celelate grupe să ofere feedback;
– Formatorul încheie sesiunea sumarizând principalele idei rezultate din
studiile prezentate cât şi din lucrul pe echipe realizat.

EVALUARE

Participanţii vor fi rugaţi să :

– Indice numele instituţiilor şi a cerectărilor care au fost prezentate;

– Numească 5 consecinţe pozitive şi 5 consecinţe negative ale separării copiilor
de părinţii plecaţi la muncă n străinătate;
– Să definească ce înseamnă copil singur acasă.

SESIUNEA 2: Managementul de caz. Managerul de caz, responsabilul de

caz şi planul de servicii în asistenţa copiilor singuri acasă.

OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

– Numească legislaţia218 care reglemetează managementul de caz;

– Definească managementul de caz;
– Descrie etapele principale ale managementului de caz în domeniul protecţiei
copilului;
– Explice principiile de care stau la baza managemntului de caz în domeniul
protecţiei copilului;
– Explice cine este managerul de caz şi să enumere activităţile pe care acesta le
are de îndeplinit;
– Definească rolul şi atribuţiile responsabilului de caz din protecţia copilului;
– Să explice ş să aplice planul de servicii în protecţia copilului conform
legislaţiei în vigoare .

TIP: 1 oră şi 30 minute.

218 Ordinul nr.288/2006 al Secretarului de Stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul
protecţiei drepturilor copilului.

10
1
METODE: prezentare în power point, discuţii argumentative.

MATERIALE:laptop, proiector, markere, foi de flipchart, flipchart.

FIŞE DE LUCRU: fişe cu definirea managementului de caz; managerului de caz

şi responsabilului de caz. Fişă care descrie scopul şi principiile de care trebuiesc
avute în vedere atunci când se realizează un plan de servicii în protecţia copilului.

DESFĂŞURAREA SESIUNII:
– Sunt prezentate în power point de către formator definiţiile şi conceptele
privind managementul de caz, managerul de caz, responsabilul de caz şi
planul de servicii;
– Formatorul invită participanţii să explice cum ar aplica aceste principii în
asistenţa copiilor singuri acasă, invită participanţii să ofere feedback
exemplelor oferite din rândul cursanţilor şi apoi oferă şi el un feedback final.
– În finalul sesiunii formatorul sumarizează ideile principale oferite de el şi
participanţi exemplificând atunci când se impune cu cazuri practice din
activitatea sa sau oferite de cursanţi.

EVALUARE

Cursanţii vor fi rugaţi să:

– Să numescă care sunt diferenţele dintre managerul de caz şi responsabilul de

caz;
– Să explice care sunt etapele realizării unui plan de servicii în asistenţa
copilului singur acasă.

SESIUNEA 3 : REALIZAREA RAPORTULUI DE EVALUARE INIŢIALĂ

(R.E.I.) A COPILULUI SINGUR ACASĂ CA URMARE A PLECĂRII
PĂRINŢILOR LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

OBIECTIVE: la sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

– Explice ce este raportul de evaluare iniţială, care este scopul şi utilitatea

acestuia;
– Să numească şi să descrie etapele metodologice de realizare a rportului de
evaluare iniţială;
– Realizeze un raport de evaluare iniţială pe baza unui studiu de caz.

TIP: 1 oră şi 30 minute.

10
2
METODE: prezentarea în powerpoint, lucru pe grupe de câte 5 persoane,
feedbackului, discuţii argumentative.

MATERIALE: laptop, proiector, markere, foi de flipchart, flipchart, pixuri, foi

albe A4.

FIŞE DE LUCRU: 4 studii de caz care să prezinte situaţia unui /unor copil(ii)
singur(i) acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, formularul
de evaluare iniţială a copilului(lor) aflat în risc ca urmare a plecării părinţilor la
muncă în străinătate.

DESFĂŞURAREA SESIUNII:
– Formatorul menţionează numele legii care obligă specialistul din protecţia
copilului să realizeze Raportul de evaluare iniţială pentru copilul aflat în risc
ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate apoi prezintă structura
şi explică fiecare câmp al raportului;
– Este cerut de către formator feedback de la particpanţi cu privire la structura
raportului, se solicită idei de optimizare a acestuia şi se asigură ca a fost
înţeleasă de către cursanţi prezentarea;
– Participanţii sunt împărţiţi pe grupe de lucru formate din 5 persoane, se dă
fiecărui grup câte un studiu de caz al copilului(lor) aflat(ţi) în risc ca urmare a
plecării părinţilor la muncă în străinătate şi formularul de raport iniţial.
– Aceştia sunt rugaţi să colaboreze în grup şi să realizeze raportul de evaluare
iniţială.
– Fiecare grup, printr-un reprezentant, prezintă raportul de evaluare iniţială
realizat şi apoi membrii celorlalte grupuri şi formatorul oferă feedback la
materialul realizat.

EVALUARE

Cursanţii vor fi rugaţi să:

– Indice/listeze informaţiile noi învăţate în cadul acestei sesiuni;

– Enunţe algoritmul de completare a unui raport de evaluare iniţială pentru
copilul singur acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate.

10
3
SESIUNEA 4: METODE ŞI TEME DE CONSILIERE A COPIILOR
SINGURI ACASĂ CA URMARE A PLECĂRII PĂRINŢILOR LA
MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

– Explice manifestările psihocomportamentale ale copiilor singuri acasă;

– Descrie vulenrabilitatea la formele de neglijare a copiilor singuri acasă;
– Numească abilităţile fundamentale de consiliere;
– Aplice următoarele opt teme de consiliere a copiilor singuri acasă:
○ Dorul de părinţi;
○ Sentimentul de vinovăţie;
○ Sima de sine;
○ Supraîncărcarea cu sarcini;
○ Frica de a fi instituţionalizat;
○ Comportamente (pre)delincvente;
○ Prevenirea victimizării, a traficului de copii şi a exploatării prin
muncă;
○ Prevenirea abandonului şcolar/reintegrare şcolară.

TIP: 3 ore.

METODE: prezentarea în power point, jocul de rol, prezentare şi analiză de caz,

discuţii argumentative.

MATERIALE: laptop, roiector, flipchart, markere, foi flipchart, pixuri, foi A4.

FIŞE DE LUCRU:

– fişă cu manifestările psihocomportamentale ale copiilor singuri acasă

rezultate din cercetările prezemtate la sesiunea 1;
– fişă cu tescrierea pe scurt a următoarelor tehnici de consiliere: ascultarea
activă, oferirea informaţiilor, reflectarea conţinutului, empatia, întrebările în
consiliere, reflectarea sentimentelor, gestionarea rezistenţelor şi facilitarea
rezolvării de probleme;
– fişă de lucru care conţine descrierea celor opt teme de consiliere a copiilor
singuri acasă;
– fişe cu patru cazuri de copii singuri acasă care vor fi folosite în jocurile de
rol.

10
4
 DESFĂŞURAREA SESIUNII:
Formatorii reamintesc participanţilor manifestările psihocomportamentale ale
copiilor singuri acasă, manifestări care au fost prezentate la sesiunea 1 şi oferă
participanţilor fişa de lucru în care sunt trecute aceste manifestări. Apoi, sunt
prezentate în power point formele de neglijare şi abuz asupra copilului conform Legii
272/2004219 iar participanţii sunt invitaţi să identifice şi să descrie dacă în activitatea
practică au întâlnit diferite forme de abuz şi neglijare la copiii singuri acasă. Apoi
aceştia primesc fişa cu formele de abuz şi neglijare. Următoarea etapă a sesiunii
vizează prezentarea abilităţilor fundamentale folosite în consiliere220. Această etapă
are rolul de a reaminti particpanţilor abilităţile generale care sunt folosite în
consiliere şi aceştia primesc de la formator fişa cu descrierea pe scurt a acestor
abilităţi.

În ultima etapă de prezentare a acestei sesiuni formatorul expune şi explică

participanţilor temele de consiliere a copilului singur acasă după care împarte
participanţilor fişele cu temele de consiliere. Apoi, grupul este împărţit în patru
subgrupe de câte cinci persoane, fiecare subgrup primeşte câte un studiu de caz pe
care trebuie să-l citească. Se alege o persoană sin gubgrup care va juca rolul de
consilier şi o persoană care va juca rolul copilului singur acasă aflat în risc. Ceilalţi
membri ai grupului vor fi observatori şi vor oferi feedback după finalizarea jocului
de rol. Formatorii se vor plimba pe la fiecare subgrup şi vor oferi suport şi informaţii
în situaţiile în care membrii subgrupurilor reclamă aceste nevoi. Timpul alocat
jocului de rol este de maxim 15 minute.

După finalizarea jocului de rol, membrii subgrupurilor au sarcina de a identifica

tehnicile de consiliere care au fost folosite de persoana care a jucat rolul
consilierului, temele de consiliere abordate şi vor oferi feedback general.

Reprezentanţii fiecărui grup vor prezenta în plenul seminarului pe scurt

experienţa realizată în cadrul jocurilor de rol şi vor trage concluzii legate de această
experienţă de formare din perspectiva abilităţilor pe care le stăpânesc şi a celor care
trebuiesc învăţate şi dezvoltate.

219 Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în M. Of. nr.
557 din 23 iunie 2004.
220 Richard Nelson-Jones, Manual de consiliere. Învaţă ce să spui ca să ajuţi, Editura Trei,
Bucureşti, 2009, pp.73-239.

10
5
 La final formatorul reaminteşte participanţilor obiectivele de învăţare a acestei
sesiuni sumarizează activităţile desfăşurate pe parcursul celor trei ore de seminar.

EVALUARE

Participanţii la seminar vor fi rugaţi să:

– indice/listeze aspecte noi învăţate în cadrul acestei sesiuni;

– să argumenteze rolul temelor de consiliere în asistenţa copiilor singuri acasă;
– să recunoască fiecare formă de neglijare/risc cu care se confruntă copilul
singur acasă.

SESIUNEA 5: LEGISLAŢIA EUROPEANĂ ŞI NAŢIONALĂ PRIVIND

PROBLEMATICA COPIILOR SEPARAŢI DE PĂRINŢII CARE AU
MIGRAT PENTRU MUNCĂ.

OBIECTIVE: La sfârşitul sesiunii participanii vor putea să:

– Numească şi să folosească legislaţia naţională221 şi europeană222 în materia

consecinţelor migraţiei pentru muncă asupra copiilor rămaşi acasă;
– Să analizeze şi să explice atribuţiile instituţiilor şi părinţilor în problematica
consecinţelor migraţiei pentru muncă asupra copiilor rămaşi acasă;
– Să demonstreze cunoaşterea legislaţiei româneşti şi europene în materia
consecinţelor migraţiei pentru muncă asupra copiilor rămaşi acasă printr-o
corectă aplicare a acesteia în cazurile pe care le instrumentează.

TIP: 3 ore.

METODE: prezentarea în powerpoint, lucrul pe grupe, discuţii argumentative.

MATERIALE: laptop, proiector, hârtie de scris, pixuri, flipchart, foi de

flipchart.

FIŞE DE LUCRU: fişă cu Ordinul 219 din 2006 şi fişă de lucru cu Rezoluţia
Parlamentului European din 12 martie 2009 referitoare la copiii migranţilor, care
sunt lăsaţi în ţara de origie.

221 Ordinul nr. 219 din 15 iunie 2006 al Secretarului de Stat al ANPDC privind activităţile de
identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în
care aceştia se află la muncă în străinatate, publicat în Monitorul Oficial cu numarul 544 din 23 iunie
2006.
222 Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2009 referitoare la copiii migranţilor, care sunt
lăsaţi în ţara de origie. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6-TA-
2009-0132&format=XML&language=RO accest pe 29 august 2010.

10
6
 DESFĂŞURAREA SESIUNII:
Formatorul prezintă sumar legislaţia europeană respectând formatul acesteia:
motivaţii, hotărâri şi solicitări către statele membre. Apoi, este prezentat Ordinul 219
din 2006 cu enumerarea articolelor, a conţinutului acestora şi anexele: nr.1 Situaţia
centralizatoare a cazurilor de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate; nr.2
Declaraţie; nr. Dovada.

După prezentări formatorul împarte participanţii în patru grupe de lucru cu câte cinci
persoane, le distribuie fişele de lucru şi le dă următoarele sarcini:

Grupa nr.1 să extragă din Ordinul 219 din 2006 atribuţiile instituţiilor şi criteriile
după care copiii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate vor trebui să fie
identificaţi de asistenţii sociali sau persoanele cu atribuţii de asistenţă socială;

Grupa nr.2 să extragă din Ordinul 219 din 2006 obligaţiile părinţilor cetăţeni români
care au copii în îngrijire şi care sunt sau intenţionează să plece la muncă în
străinătate;

Grupa nr.3 să enumere şi să cometeze analizeze argumentele folosite de legiuitorul

european în Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2009 referitoare la
copiii migranţilor, care sunt lăsaţi în ţara de origie;

Grupa nr.4 să analizeze şi să descrie solicitările către statele membre prezentate în

Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2009 referitoare la copiii
migranţilor, care sunt lăsaţi în ţara de origie.

Formatorul invită câte un reprezentant al fiecărui grup să prezinte rezultatele

lucrului în grup după care solicită completări, întrebări şi comentarii de la celelalte
persoane. Participanţii sunt invitaţi să propună optimizări a legislaţiei româneşti
astfel încât această să se alinieze la legislaţia europeană.

În finalul sesiunii sunt sumarizate principalele activităţi desfăşurate şi concluziile

reieşite din acestea.

EVALUARE

Participanţii la seminar vor fi rugaţi să:

– indice/listeze aspecte noi învăţate în cadrul acestei sesiuni;

– să discute despre cum se pune în aplicare în momentul prezent legislaţia în
domeniul consecinţelor migraţiei pentru muncă a părinţilor asupra copiilor
rămaşi acasă.

10
7
 CAPITOLUL VII

CERCETARI SOCIOLOGICE RECENTE PRIVIND

CONSECINŢELE MIGRAŢIEI ASUPRA COPIILOR RĂMAŞI
ACASĂ

1. Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iaşi asupra copiilor separaţi de unul
sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în străinătate.223

Acest studiu a fost realizat în anul 2006 în oraşele Iaşi şi Răducăneni şi a fost
prima cercetare pe această temă în România. Investigaţia sociologică a fost realizată
din perspectivă cantitativă şi calitativă, s-a apelat la culegerea de date, anchetă pe
bază de chestionar, la realizarea de focus grupuri şi interviuri. Marja de eroare a
studiului a fost de +/- 3%.

Acest studiu arată că părinţii care se hotărăsc să plece la muncă în străinătate

sunt familii tinere, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani, în general organizate, cu
doi sau trei copii. În interiorul familiei se observă o schimbare de roluri, femeia este
cea care pleacă de acasă deoarece reuşeşte să-şi găsească mai uşor un loc de muncă.
Cercetarea mai arată că sunt frecvente situaţiile în care amândoi părinţii se hotărăsc
să plece, lăsând copiii în grija altor persoane. Separarea copiilor de unul sau ambii
părinţi plecaţi la muncă în străinătate, pe o perioadă prelungită de timp generează
trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalităţii.

Durata absenţei unui membru al familiei, sau a ambilor poate fi asociată cu o

serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului.

Principalele probleme ale copilului identificate în mediul şcolar se referă la modul de

relaţionare cu colegii şi, în mod special, la modul de îndeplinire a cerinţelor
didactice. Violenţa verbală manifestată de aceşti copii este susţinută de privarea
emoţională acut reclamată, este identificată iniţial în familia de origine şi regăsită
apoi în relaţia cu prietenii, colegii de şcoală şi persoane de îngrijire.

223 Asociaţia Alternative Sociale, 2006, Singur Acasă – studiu efectuat în zona Iaşi asupra copiilor
separaţi de unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în străinătate, Iaşi

10
8
 Reacţiile copiilor sunt descrise de profesionişti ca urmând un traseu bine
definit. Ei remarcă iniţial schimbarea aspectului fizic, urmată de absenteism şi
abandon şcolar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului şi uneori comiterea
unor infracţiuni, toate pe fondul privării afective.

2. Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă.224

Această cercetare este realizată de Fundaţia Soros care şi-a propus să

determine care este impactul absenţei părinţilor plecaţi la muncă în străinătate rămaşi
în ţară. Pentru realizarea cercetării s-au utilizat metode calitative şi cantitative şi are
o marjă de eroare de +/- 2,5%. Cercetarea cantitativă a fost făcută pe un eşantion de
elevi din calasele V-VIII prin metoda “extemporalului” (chestionarele au fost
completate de către elevi).

Din punctul de vedere al răspândirii geografice, studiul arată că regiunile cele

mai afectate de fenomen sunt în vestul ţării (Banat, Crişana, Maramureş), unde
procentul elevilor de gimnaziu care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate este de
27% din numărul total de elevi şi Moldova, unde procentul este de 25%.

Cei mai mulţi părinţi migranţi sunt în Italia: 55% dintre mamele migrante ale
copiilor intervievaţi şi 40% dintre taţi.

Studiul arată că migraţia pentru muncă a părinţilor are atât efecte pozitive cât
şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă. Principalele efecte pozitive sunt
legate de bunăstarea materială a copiilor (îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, telefon
mobil, computer etc.). De asemenea, 34% dintre copiii cu ambii părinţi migranţi au
călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copii de non-migranţi, iar
20% dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi şi-au petrecut vacanţa de vară din 2006 în
străinătate la părinţii lor.

Între efectele negative este interesant de remarcat faptul că plecarea unora

dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei a copilului cu
părintele rămas acasă. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic şi s-au

224 Fundaţia Soros România, 2007, Efectele migraţiei:copiii rămaşi acasă, Bucureşti.

10
9
identificat existenţa unei asocieri semnificative cu absenţa ambilor părinţi sau doar a
mamei şi frecvenţa simptomelor de deprimare la copii.

Diferenţele dintre copiii cu părinţi migranţi şi cei non-migranţi sunt relative

mici în ceea ce priveşte comportamentele deviante, totuşi plecarea părinţilor
reprezintă un factor de risc. Ponderea copiilor care au avut probleme cu poliţia este
uşor mai mare în rândul celor care au părinţi migranţi decât faţă de ceilalţi. (15-16%
faţă de 10%).

Copiii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate au un profil asemănător

cu cei care trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărţirii părinţilor sau a
decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deşi plecarea la muncă este temporară,
efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale pierderii unui părinte prin divorţ
sau deces.

3. 3. Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin

plecarea părinţilor la muncă în străinătate225

În realizarea acestui studiu s-au utilizat metode calitative şi cantitative.

Cercetarea calitativă s-a realizat prin aplicarea unui chestionar pe eşantion naţional şi
pe subeşantionare. Cercetarea calitativă s-a realizat prin studii de caz dublate de
interviuri în profunzime.

La scară naţională fenomenul a fost estimat în anul 2008 ca fiind caracteristic

pentru aproximativ 350.000 de copii. O treime dintre aceşti copii, adică aproximativ
126.000 sunt afectaţi de migraţia ambilor părinţi.

Jumătate dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi adică 63.000 sunt cu vârsta sub 10
ani. Mai mult de jumătate dintre aceşti copii, aproximativ 35.000 au vîrsta cuprinsă
între 2 şi 6 ani iar restul de aproximativ 28.000 sunt cu vîrsta peste 7 ani.

Studiul mai relevă că 4% dintre copiii cu părinţi migranţi au vârsta sub un an iar
16% dintre copiii cu ambii părinţi plecaţi au petrecut mai mult de un an fără aceştia
şi 3% din ei mai mult de patru ani.

Din analiza reşedinţei şi distribuţiei regionale a copiilor afectaţi de

225 UNICEF Reprezentanţa în România, Asociaţia Alternative Sociale, 2008, Analiză la nivel
naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în strinătate,
Buzău.

11
0
migraţia unuia sau a ambilor părinţi în studiul menţionat anterior s-au identificat
câteva tendinţe:

– Aproape o trieme din totalul copiilor rămaşi acasă datorită plecării

părinţilor la muncă în străinătate, adică 100.000 de copii, trăiesc în
Moldova. Aproximativ câte 50.000 de copii în Transilvania, la fel în
Oltenia iar 55.000 în Muntenia;

– Mai mult de jumătate din copiii afectaţi de fenomen trăiesc în

mediul rural, unde incidenţa migraţiei ambilor părinţi este mai mare
decât în mediul urban;

– Copiii lăsaţi acasă de ambii părinţi migranţi (sau de părintele unic)

sunt lăsaţi de obicei în grija familiei extinse, mai ales a bunicilor,
uneori a unor alţi membri din familia lărgită (unchi, mătuşi), a
vecinilor, iar în anumite situaţii copiii sunt lăsaţi singuri acasă, cei
cu vârsta mai mică în grija fraţilor mai mari.

– Majoritatea părinţilor migranţi sunt cu vârsta sub 40 de ani, un

procent de 78% este reprezentat de mame şi 63% de taţi.

Atunci când este luată decizia de a emigra, cel mai important factor pro îl
constituie motivele economice iar cel mai important factor contra separarea de
familie şi copii. Însă acest din urmă aspect este reprezenativ pentru o cincime din
părinţi. Mai mult, 45% dintre părinţi declară că nu au avut nici un argument contra
deciziei de a pleca.

În procesul de identificare a copiilor singuri acasă atât părinţii cât şi autorităţile

au anumite responsabilităţi. Însă, de obicei părinţilor le lipsesc cunoştinţele necesare,
iar în cazul autorităţilor, mecaismele necesare pentru asigurarea informării şi
furnizării de date.

Foarte rar (7%) părinţii informează autorităţile despre intenţia lor de a pleca în
străinătate şi mai mult, de obicei părinţii nu-şi pregătesc în nici un fel copiii înainte
de a pleca. De obicei copiii implicaţi în procesul de luare a deciziei de a migra sunt
în număr foarte mic: pe grupe de vârstă rezultatele arată că aproximativ 16% din
copiii sub 6 ani, 18% din copiii peste 10 ani şi 34% din copiii între 15 şi 17 ani sunt
consultaţi de părinţi înainte de a pleca.

Autorităţile locale se confruntă cu lipsa resurselor umane şi materiale necesare

gestionării fenomenului. În mod implicit nici serviciile la nivel comunitar nu sunt
11
1
dezvoltate iar acolo unde s-au dezvoltat servicii, pregătirea persoanlului şi practicile
acestuia sunt deficitare, ceea ce împiedică dezvoltarea unor abilităţi necesare
soluţionării problemelor complexe comunitare.

1. Efectele migraţiei: Copiii rămaşi acasă226

Acest studiu a fost realizat în anul 2008 şi a utilizat metode calitative

respectiv s-au desfăşurat interviuri în opt localităţi cu incidenţă mare de migraţie:
judeţul Timiş - oraşul Lugoj şi comuna Biled; judeţul Satu – Mare – oraş Negreşti
Oaş şi sat Micula; judeţul Dâmboviţa – oraş Fieni şi comuna Gura Vulcanei; judeţul
Neamţ - oraş Piatra Neamţ şi satul Horea. În fiecare dintre cele opt localităţi au fost
făcute interviuri cu familii-rude care au grijă de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la
muncă în străinătate, cu asistentul social, directorul şcolii din localitate, poliţistul din
localitate şi unde s-a putut cu preotul.

Pe baza analizei interviurilor calitative au fost identificate câteva tipuri de

consecinţe negative directe ale plecării unuia sau a ambilor părinţi la muncă în
străinătate asupra familiei sau a copiilor rămaşi acasă.

Primele consecinţe sunt referitoare la evoluţia cuplului parental. Plecarea

unuia dintre părinţi, îndeosebi a mamei, conduce la o deteriorare, la o “răcire” a
relaţiei dintre cei doi parteneri. Uneori aceste deteriorări ale relaţiilor dintre părinţi
conduc la divorţ, copiii fiind încredinţaţi unuia dintre părinţi.

Pentru unele mame, plecarea în străinătate nu este doar o strategie de

îmbunătăţire a veniturilor ci şi una de soluţionarea a unei vieţi de cuplu conflictuale.
Copilul în astfel de situaţii nu numai că este privat de afectivitatea maternă, însă este
expus şi la riscul unor abuzuri din partea taţilor ale căror comportamente inadecvate
au determinat plecarea mamelor. Există riscul, confirmat în unele situaţii, ca plecarea
în străinătate a mamei să se transforme într-o abandonare definitivă a familiei şi
copiilor rămaşi în ţară.

Pe lângă riscul disoluţiei familiei, migaţia părinţilor poate conduce şi la o

redefinire a relaţiilor de rudenie, în sensul în care copii, în special dacă sunt lăsaţi în
grija rudelor atunci când sunt mici, ajung să nu se mai raporteze la părinţii lor
biologici ca la nişte părinţi. Cei în grija cărora rămân, în cele mai multe cazuri
bunicii, sunt consideraţi de către copii ca fiind părinţii lor şi li se adresează cu

226 http://www.osf.ro/ro/publicatii.php?pag=2 accesat la data 16 iunie 2009.

11
2
„mamă” şi „tată”. Plecarea părinţilor pe termen mai lung în condiţiile în care copilul
este la vârste foarte fragede poate deci determina o rupere a legăturii părinte-copil.

În afara cazurilor în care migraţia conduce la disoluţia familiei, plecarea

unuia sau a ambilor părinţi este de aşteptat să aibă un efect de diminuare a capacităţii
de control şi de supraveghere exercitate asupra copilului. Aceasta depinde foarte
mult de contextul familial. Lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte
în planul rezultatelor şcolare sau a adoptării de comportamente deviante. De
asemenea lipsa afectivităţii parentale a şi consecinţă implicită a plecării părinţilor la
muncă în străinătate este în măsură să producă efecte de natură psihologică sau
comportamentală asupra copiilor.

Traumele emoţionale se manifestă în mod diferit în funcţie de vârsta şi

personalitatea copilului. Unii copii plâng în mod frecvent, alţii chiar se îmbolnăvesc,
iar alţii caută suportul afectiv din partea altor persoane, inclusiv de la cadrele
didactice.

Faptul că părinţii plecaţi încearcă să suplinească absenţa lor prin gratificarea

copiilor chiar şi cu obiecte ostentative în raport cu nevoile reale ale acestora este
perceput de către persoanele intervievate ca fiind o încercare de manifestare a
afectivităţii însă care poate avea influenţe negative asupra educaţiei copiilor.

2. Studiu comparativ Iaşi - Chişinău privind copilul SINGUR ACASA, cu

părinţii plecaţi la muncă în străinătate.227

Cercetarea a fost realizată în anul 2009 şi a avut în vedere conturarea unei

imagini cât mai clare asupra serviciilor sociale oferite copiilor cu părinţii plecaţi la
muncă în străinătate, atât în Iaşi cât şi în Chişinău, precum şi asupra situaţiei copiilor
rămaşi acasă după plecarea părinţilor la muncă în străinătate.

Demersul ştiinţific a constat în realizarea unei anchete sociologice bazată pe

chestionar, pe un lot de investigaţie format din copii cu părinţii plecaţi la muncă în
străinătate din oraşele Iaşi şi Chişinău, realizarea de interviuri cu persoane din oraşul
Iaşi care au fost plecate la muncă în străinătate şi focus grupuri în oraşele Iaşi şi
Chişinău cu specialişti din domeniul protecţiei copilului, care lucrează în instituţii
guvernamentale şi neguvernamentale.

227 Fundaţia Iosif, Studiu comparativ Iasi - Chişinău privind copilul SINGUR ACASA, cu părinţii
plecaţi la muncă în străinătate, 2009, Iaşi

11
3
 Studiul concluzionează că factorii determinanţi pentru plecarea părinţilor la
muncă în străinătate în oraşele Iaşi şi Chişinău sunt lipsa resurselor financiare şi a
locurilor de muncă, sau salarii foarte mici la locurile de muncă existente; criza
familială; nevoia de a trăi mai bine şi de a cunoaşte viaţa din alte ţări, a devenit o
obişnuinţă plecarea la muncă în străinătate şi datorită corupţiei. În aceste două oraşe
mamele pleacă într-o proporţie mai mare la muncă în străinătate decât taţii iar
perioada de timp de când sunt plecaţi părinţii la muncă în străinătate este cuprinsă
între 1 şi 3 ani. Atât în Iaşi cât şi în Chişinău persoanele care au grijă de copiii cu
părintele/părinţii plecaţi sunt: celălalt părinte, bunici, fraţi/surori, rude mai
îndepărtate, vecini iar în unele situaţii copiii sunt lăsaţi singuri. Cei mai mulţi dintre
părinţii care iau decizia de a pleca la muncă în străinătate nu au anunţat asistentul
social din comunitate despre această hotărâre.

În oraşul Chişinău nu există servicii guvernamentale sau neguvernamentale

pentru această categorie de copii, dar serviciile sociale oferă asistenţă şi acestor
copii. Copiii care au fost chestionaţi din acest oraş au mărturisit că atât ei cât şi
persoana care are grijă de ei nu au apelat la serviciile de asistenţă socială. În puţinele
cazuri în care s-a apelat la aceste servicii motivele au fost următaorele: pentru
prezentarea situaţiei copilului datorită conflictelor din familie, pentru întocmirea
dosarului social, pentru înscrierea la şcoală a copilului sau în situaţia în care au fost
inplicaţi în procese judiciare.

În oraşul Iaşi serviciile sociale pentru copiii cu părinţii aflaţi la muncă în

străinătate sunt: consiliere psihologică, activităţi after-school, monitorizarea copiilor
cu probleme de către organele de poliţie în timpul şi după orele de şcoală, intervenţii
în situaţiile de abuz şi neglijare şi ajutarea lor la lecţii.

Copiii cu părinţii plecaţi din oraşele Iaşi şi Chişinău au menţionat că cel mai
mult le lipseşte dragostea părintească, comunicarea şi educaţia parentală. Lipsa
dragostei părinteşti este resimţită cu atât mai mult cu cât vârsta copilului este mai
mică.

Deşi copiii au fost informaţi despre intenţia părinţilor de a pleca la muncă în

străinătate şi au fost de acord cu această decizie, separarea copilului de părinte a fost
resimţită profund de către aceştia.

11
4
 În oraşul Chişinău specialiştii au declarat că taţii care rămân cu copiii în grijă
nu-şi asumă responsabilităţile creşterii şi educării acestora datorită mentalităţii că de
aceste activităţi se ocupă mamele.

Specialiştii din oraşul Iaşi menţionează că părintele care rămâne cu copiii în

grijă acasă de cele mai multe ori este agresiv verbal şi fizic cu aceştia şi consumă
alcool în exces.

Efectele pozitive ale migraţiei pentru muncă asupra familiei şi comunităţii

observate atât în Iaşi cât şi în Chişinău constau în achiziţia de aparatură electronică şi
electrocasnică, reamenajarea spaţiului de locuit, construirea de noi locuinţe, achiziţii
de îmbrăcăminte/încălţăminte.

Efectele negative asupra copilului datorate plecării unuia sau a ambilor părinţi
la muncă în străinătate din perspectiva specialiştilor din Chişinău sunt: consumul de
alcool şi tutun în rândul acestor copii , supraîncărcarea cu roluri, tristeţe, comit mici
infracţiui, devin victime ale tâlhăriilor datorită banilor pe care îi au, vulnerabilitatea
fetelor de a fi abuzate, scade randamentul şcolar, copiii doresc să plece din ţara de
origine pentru a lucra în altă ţară.

Specialiştii din oraşul Iaşi subliniază următoarele efecte negative:

supraîncărcarea cu roluri la tinerele fete, vulnerabilitatea fetelor de a fi abuzate
sexual de tatăl lor, copiii nu acceptă şi nu respectă autoritatea persoanelor în grija
cărora au rămas, resimt profund dorul de părintele plecat, le scade stima de sine şi
încrederea în forţele proprii, devin agresivi, scade interesul faţă de şcoală, fug de
acasă, comportamente (pre)delincvente, anxietate, depresie, probleme medicale.

11
5
 CAPITOLUL VIII

STUDIU COMPARATIV IAŞI-CHIŞINĂU PRIVIND IMPACTUL

SEPARĂRII COPIILOR DE PĂRINŢI PRIN PLECAREA
AESTORA LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

1. Cadrul metodologic

Acest studiu are în vedere realizarea unei imagini cât mai clare asupra
consecinţelor psihosociale apărute ca urmare a separării copiilor de părinţii plecaţi la
muncă în străinătate.

Respondenţii studiului sunt copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi

specialişti din domeniul protecţiei copilului care au intrat în contact direct cu aceşti
copii din oraşele Iaşi (România) şi Chişinău (Republica Moldova).

Cercetarea investighează pe de o parte percepţia copiilor asupra schimbărilor

psihosociale survenite în urma separării de părintele/părinţii plecaţi la muncă în
străinătate iar pe de altă parte percepţia specialiştilor din domeniul protecţiei
copilului asupra aceloraşi schimări.

Investigaţia sociologică a fost realizată din perspectivă cantitativă şi calitativă

pentru a da mai multă verosimilitate rezultatelor obţinute. Aceasta a fost realizată în
două municipii, Iaşi şi Chişinău, pentru a identifica diferenţele şi asemănările din
perspectiva impactului pe care îl are separarea copiilor de părinţii plecaţi la muncă în
străinătate.

Rezultatele obţinute sunt prezentate prin expunerea datelor statistice

sintetizate din chestionarele aplicate copiilor, îmbinate cu fragmente din focus
grupurile derulate cu specialiştii din domeniul protecţiei copilului.

Demersul ştiinţific a constat în:

– realizarea unei anchete sociologice pe bază de chestionar, pe un lot de

investigaţie format din copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din
oraşele Iaşi şi Chişinău;

11
6
 – realizarea a două focus grupuri cu specialişti din domeniul protecţiei
copilului din oraşele Iaşi şi Chişinău care au urmărit aspecte legate de
consecinţele psihosociale asupra copiilor.

Culegerea datelor a fost realizată în 2 etape:

– aplicarea unui chestionar în luna martie 2009 pe un eşantion de 743 de copii

cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din municipiul Iaşi şi aplicarea
aceluiaşi chestionar unui număr de 488 de copii din Chişinău aflaţi în aceeaşi
situaţie, în luna februarie 2009. La identificarea copiilor cu părinţii plecaţi la
muncă în străinătate şi pentru aplicarea chestionarelor am fost ajutaţi de
cadrele didactice din şcolile în care au fost realizate investigaţiile. Cadrele
didactice au selectat copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă in
străinătate cărora am aplicat chestionarul.

– realizarea a două focus grupuri cu specialişti din domeniul protecţiei

copilului în oraşele Iaşi şi Chişinău. La focus grupul din Iaşi au participat 9
persoane care aveau următoarele profesii: şase asistenţi sociali, doi psihologi
şi un profesor de ştiinţe socio-umane. La focus grupul din Chişinău au
participat 7 profesionişti: trei asistenţi sociali, un pedagog, un psiholog, un
asistent principal şi un jurist. Focus grupurile au fost realizate în luna
septembrie 2009.

În următoarele instituţii de învăţământ au fost aplicate chestionare copiilor care

au părinţii plecaţi la muncă în străinătate:

În Iaşi:

Şc. Ioan Ghica; Şc.. Ion Neculce; Şc. Ion Simionescu; Şc. Petru Poni; Şc. Alecu
Russo; Şc. Alexandru Cel Bun; Şc. Alexandru Vlahuţă; Şc. B. P. Haşdeu; Şc.
Carmen Sylva; Şc. D. A. Sturza; Şc. Elena Cuza; Şc. George Călinescu; Şc. Ion
Creangă; Şc. Ionel Teodoreanu; Şc. M. Codreanu; Şc. N. Iorga; Şc. Nicolaie
Toniţa; Şc. Otilia Cazimir; Şc. Ştefan Bârsăneanu; Şc. Titu Maiorescu; Şc. Vasile
Conta; Şc. Vasile Lupu;

Seminarul Teologic Ortodox; Colegiul C. Negruzzi; Colegiul M. Eminescu; Colegiul

Naţional de Arte Octav Băncilă; Liceul Alexandru Ioan Cuza; Liceul D. Cantemir;
Liceul de Informatică Grigore C. Moisil; Liceul Economic; Liceul G. Ibrăileanu;
Liceul Miron Costin; Liceul Sportiv; Liceul Vasile Alecsandri; Liceul Wurmbrand;

11
7
Colegiul Tehnic D. Leonida; Colegiul Tehnic Gh. Asachi; Grup Şcolar CFR; Grup
Şcolar Agricol V. Adamache; Grup Şcolar C-tin Brâncuşi; Grup Şcolar D.
Mangeron; Grup Şcolar Economic de Turism; Grup Şcolar I. C. Ştefănescu; Grup
Şcolar M. Sturdza; Grup Şcolar Nicolina; Grup Şcolar R. Cernătescu; Grup Şcolar
Virgil Madgearu; Grup Şcolar I. Holban; Grup Şcolar Ştefan Procopiu.

În Chişinău:

Colegiul de Microelectrotehnică; Liceul Iulia Haşdeu; Liceul M. Berezovschi; Liceul

Mihai Eminescu; Liceul N. Dadiani; Liceul Spiru Haret; Liceul Ştefan cel Mare;
Liceul Univers Lions.

1. Obiective sociologice urmărite:

– care dintre membrii familiei este plecat la muncă în străinătate;

– motivele pentru care pleacă unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate;

– cine are grijă de copii după plecarea părintelui/părinţilor la muncă în

străinătate;

– care sunt principalele lipsuri şi probleme resimţite de copilul/copiii rămaşi

acasă şi cine îi ajută în rezolvarea acestor probleme:

– care este impactul psihosocial asupra copiilor în urma separării de

părinte/părinţii plecaţi la muncă în străinătate;

– dacă copiii ai căror părinte/părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

experimentează tulburarea de adaptare; 228

– dacă copiii rămaşi acasă trăiesc starea de abandon;

– care sunt factorii de risc ce pot apărea la copiii din mediul urban Iaşi şi
Chişinău ca urmare a separării de părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia şcolară din Municipiul Iaşi cu o

marjă de eroare ± 3 % şi pentru populaţia şcolară din municipiul Chişinău cu o
marjă de eroare de ± 3,5%.

228 Tulburarea de adaptare reprezintă o manifestare clinică presupusă a fi consecutivă evenimentelor

de viaţă şi factorilor de risc. Este definită ca fiind “o stare de suferinţă şi de perturbare emoţională care
tulbură în mod obişnuit funcţionarea şi performanţele sociale, apare în timpul unei perioade de
adaptare la o schimbare existenţială importantă sau la un eveniment stresant. Simptomele pot fi
variabile: anxietate, tulburări de somn, instabilitate, scăderea performanţei sau eşec şcolar, manifestări
depresive, tulburări de comportament (furt, fugă etc.).(Marcelli, 2003, p.450).

11
8
 Ipotezele cercetării:

1. Copiii ”singuri acasă” simt lipsa dragostei părinteşti (ipoteză confirmată);

2. Copiii ”singuri acasă” sunt privaţi de comunicarea cu părinţii plecaţi la

muncă în străinătate (ipoteză confirmată);

3. După plecarea părinţilor la muncă în străinătate copiii ”singuri acasă”

prezintă simptomatologia clinică denumită tulburarea de adaptare (ipoteză
confirmată);

4. După plecarea părinţilor la muncă în străinătate copiii ”singuri acasă” se simt

abandonaţi (ipoteză infirmată);

5. La rezolvarea problemelor cu care se confruntă copiii ”singuri acasă” sunt

ajutaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, familia lărgită sau cadrele
didactice (ipoteză infirmată).

1. Caracteristicile eşantionului

Vârsta respondenţilor
Persoanele chestionate au fost elevi din Municipiul Iaşi şi Chişinău, cu vârsta
cuprinsă între 10 şi 19 ani.

În Municipiul Iaşi 17.20% din respondenţi au avut vârsta între 10 şi 12 ani,

33.20% au avut vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani, 42.50% au fost cu vârsta cuprinsă
între 16 şi 18 ani, iar 7.10% au avut vârsta peste 18 ani.

Cu privire la respondenţii din Municipiul Chişinău 15.80% dintre aceştia au

avut vârsta între 10 şi 12 ani, 42.80% între 13 şi 15 ani, 39.30% între 16 şi 18 ani, iar
2% avut peste 18 ani.

11
9
 Vârsta respondentului

42.80% 42.50%
39.30%
33.20%

17.20%
15.80%
7.10%
2%

10 - 12 ani 13 - 15 ani 16 - 18 ani Peste 18 ani

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Sexul respondenţilor
Distribuţia elevilor pe sexe este destul de echilibrată. În rândul elevilor
chestionaţi din Municipiul Iaşi, 56% sunt de sex feminin, iar 44% de sex masculin. În
rândul elevilor din Chişinău, 59% sunt de sex feminin, iar 41% sunt de sex masculin.

Sexul respondentilor din

Iasi Sexul respondentilor din
Chisinau

44% 41%
56% 59%

Masculin Fem inin Masculin Fem inin

Rangul naşterii respondenţilor

55.10% din elevii din Iaşi sunt primul copil născut în familie, 29.20% din
aceştia sunt al doilea copil născut, iar 9.10% sunt al treilea copil născut. Pe de altă
parte, 58.20% din elevii din Chişinău au afirmat că sunt primul copil născut din
familie, 33.60% sunt al doilea copil, iar 7.20% sunt al treilea copil.

Cazurile în care rangul naşterii respondentului este mai mare de 3 sunt mai
puţine în rândul eşantioanelor investigate.

12
0
 Rangul nasterii

55.10%
Primul copil
58.20%

29.20%
Al doilea copil
33.60%

9.10%
Al treilea copil
7.20%

3.60%
Al patrulea copil
1%

1.50%
Al cincilea copil

1.50%
Rang nastere mai mare

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Numărul de fraţi

Numarul de frati

87.70%

63.80%

29.60%

12.10%
4.70% 1.90%
0.20%

1-2 frati 3-4 frati 5-6 frati Peste 6 frati

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

În 63.80% din cazurile din Municipiul Iaşi şi în 87.70% din cazurile din
Chişinău au fost identificate familii cu maxim 3 copii. Respondenţii care fac parte
din familii cu 3-4 fraţi sunt în procent de 29.60% în Municipiul Iaşi şi 12.10% în
Chişinău. Doar 1.90% din elevii din Iaşi au afirmat că au mai mult de 6 fraţi.

Etapa de şcolarizare a respondenţilor

12
1
 Distribuţia pe studii a respondenţilor este destul de echilibrată. În ceea ce
priveşte eşantionul din Municipiul Iaşi, 46% din aceştia au studii generale, iar 54%
liceale. Pe de altă parte 45.70% din respondenţii din Chişinău efectuează studiile
generale, iar 54.30% studiile liceale.

Studiile / clasa

Respondenti Iasi 46% 54%

Respondenti Chisinau 45.70% 54.30%

Generale Liceale

Situaţia familială
Majoritatea respondenţilor, atât din Iaşi (72.70%), cât şi din Chişinău
(71.30%), fac parte din familii legal constituie. Doar 22.20% din elevii din
Municipiul Iaşi şi 18.90% din elevii din Chişinău fac parte din familii
monoparentale. În ceea ce relaţiile de concubinaj (uniune liberă), acestea sunt mai
frecvente în Chişinău (9.60%), decât în Municipiul Iaşi (4.70%).

Stare familiala

72.70%
Legal constituita
71.30%

22.20%
Monoparentala
18.90%

4.70%
Concubinaj
9.60%

0.40%
Nu stiu / Nu raspund
0.20%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Vârsta părinţilor

12
2
 Majoritatea copiilor au declarat în chestionar că vârsta părinţilor este cuprinsă
între 25 şi 45 ani (75.40% - Municipiul Iaşi şi 77.90% - Chişinău), următoarea
categorie de vârstă a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate fiind 46 – 55 ani
(23.30% - Municipiul Iaşi şi 21.70% - Chişinău).

2
4
-5
7
2
0P
rN
R
V
5
3
7âe
.1â
6
5
u
a
4
8rs
.1
2
n
s
4
3
9
7
0
ta
s
p
t%
0
n
te
o
au
%
iî
n
p
n
5
u
d
ă
5
e
r
/2
n
i
5
a
țn
țiN
n
i
ia
u
l
In
C
o
a
h
ri
iș
i
ș
i
n
ă
u

2. Dileme şi aspecte etice implicate în realizarea cercetării

Cercetările în care sunt implicaţi copii presupun apariţia câtorva dileme. O

primă premisă este aceea că de multe ori copii, care au fost principala sursă de
informaţie prin aplicarea chestionarului în Iaşi şi Chişinău, nu fac distincţia dintre
realitate şi fantezie sau pur şi simplu mint.

Există însă opinia că, într-adevăr, copiii ca şi adulţii, pot să deformeze

adevărul din diferite motive229: pentru a evita să vorbească despre un subiect dureros,
pentru a oferi un răspuns dezirabil, din frică, de ruşine, sau pentru a crea o impresie
favorabilă. Pregătirea cadrelor didactice care au aplicat chestionarele copilor,
informarea copiilor de către cadrele didactice cu privire la confidenţialitatea datelor
din chestionare, aplicarea chestionarului de către sau în prezenţa cadrelor didactice
au creat o relaţie de încredere care au dus la diminuarea factorilor de distorsiune din

229 Paul Ekman, De ce mint copiii?, Editura Trei, 2009, pp.32-60.

12
3
partea copiilor participanţi la cercetare. Răspunsurile copiilor la chestionar au
propria lor validitate, în măsura în care arată modul (fie el greşit din perspectiva
adulţilor) în care copiii percep realitatea. Cercetarea realizată a avut în vedere ambele
argumente. S-a încercat triangularea metodelor şi instrumentelor (chestionarul, focus
grupul şi analiza cercetărilor realizate în România pe acest domeniu) prin apelul la
mai multe surse de informare (copii, specialişti în domeniul protecţiei copilului şi
articole din mass-media). Astfel s-a verificat într-o măsură acceptabilă dacă
informaţiile obţinute de la respondenţi nu sunt contradictorii şi s-au căutat explicaţii
la discrepanţele obţinute. De exemplu tendinţa băieţilor de a recunoaşte şi a exprima
mai greu emoţiile şi sentimentele în comparaţie cu fetele, sau de a recunoaşte că sunt
singuri acasă datorită riscurilor la care s-ar putea expune.

O dilemă apărută în timpul cercetării s-a referit la identificarea şi raportarea

cazurilor de copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate aflaţi în situaţii grave
de risc. Astfel au fost referiţi Asociaţiei Alternative Sociale, în cadrul căreia
coordonez un proiect de asistenţă psiho-socio-juridică de asistenţă a copiilor cu
părinţii plecaţi la muncă în străinătate, un număr de 57 de copii care necesitau
intervenţie. Aceşti copiii au fost asistaţi psihologic, social, juridic şi au primit sprijin
material pentru continuarea procesului educativ. Cazurile au fost raportate şi
Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. Cu regret,
nu pot spune că aceeaşi intervenţie a avut loc şi pentru copiii găsiţi în risc din
municipiul Chişinău deoarece nu am identificat ONG-uri sau instituţii
guvernamentale care să ofere servicii directe de asistenţă acestei categorii de copii. În
momentul realizării cercetării în Republica Moldova doar ONG-urile semnalau
această problematică, guvernul moldovenesc neavând o poziţie de recunoaştere
oficială şi o politică de asistenţă a acestor copii.

Principalele aspecte etice implicate în cercetările realizate pe copii sunt

considerate de cele mai multe ori următoarele: obţinerea consimţământului informat
din partea copilului de a particia la cercetare, reprezentarea nedistorsionată a
perspectivelor copiilor şi raporturi date de etnie, rasă şi gen. Deoarece părinţii
copiilor care au participat la investigarea prin intermediul chestionarului se aflau în
străinătate, au fost implicaţi doar copiii care au împlinit vârsta de 10 ani, a fost
solicitat acordul verbal al copiilor de a participa la chestionar şi acordul cadrelor
didactice deoarece în perioada în care copilul se află la şcoală răspunzător de copil
este cadrul didactic. Cadrele didactice care ne-au sprijinit în aplicarea chestionarelor

12
4
au informat copiii cu privire la temă, scopul realizării acesteia şi importanţa
ajutorului lor. Copiii au fost informaţi că deşi îndeplinesc criteriile pentru selecţia de
a completa chestionarul pot refuza să-l completeze sau pot oricând să renunţe dacă
doresc pe parcursul completării acestuia la a mai completa. Au fost multe situaţii în
care, anunţaţi de către cadrele didactice că vor participa la completarea unui
chestionar, copii care aveau doar un părinte plecat la muncă în străinătate şi-au
informat părintele care se afla acasă cu el despre implicarea lui în această cercetare.

Cercetarea nu şi-a propus să creeze răni copiilor pe care să nu le poată

vindeca, nici să genereze false expectanţe.

În selectarea copiilor care să participe la completarea chestionarului, un al

doilea criteriu după criteriul principal reprezentat de absenţa unuia sau a ambilor
părinţi plecaţi la muncă în străinătate, a fost acela al capacităţii de discernământ al
copiilor, capabili să înţeleagă şi să influenţeze într-o oarecare măsură lumea în care
trăiesc.

Participanţilor la cercetare le-a fost respectat dreptul la anonimat şi

confidenţialitate.

Recompensarea copiilor pentru participarea la cercetare este un sapect

problematic şi am considerat că dacă pentru completarea chestionarului vor fi plăţiţi
ei vor tinde să răspundă în mod dezirabil pentru a „nu înşela încrederea acordată”.
Pentru această cercetare nu au existat fonduri din care să poată fi recompensaţi
copiii.

Nici participanţii (cadre didactice, asistenţi sociali, psihologi, jurişti) din

România şi Republica Moldova la focus grupuri nu au primit bani pentru implicarea
lor. Menţionez că atunci când s-au realizat focus grupurile pentru a asigura un
confort decent s-au asigurat participanţilor, cafea, apă, fursecuri şi sucuri.

Din punct de vedere etic, această lucrare şi-a propus să contribuie la o mai
bună înţelegere a impactului pe care îl are separarea copiilor de părinţii care muncesc
în străinătate, de a identifica modalităţi de sprijin pentru traversarea fără consecinţe
grave a acestei etape de viaţă.

3. Analiza şi interpretarea datelor cercetării

12
5
 Q1. Care dintre membrii familiei tale este plecat la muncă în străinătate?
Un prim aspect al studiului vizează identificarea membrului sau a membrilor
familiilor elevilor intervievaţi care sunt plecaţi la muncă în străinătate. Aşa cum
putem observa din graficul următor, 48.50% din respondenţii cu domiciliul în
Municipiul Iaşi au afirmat că mama este cea plecată în străinătate, în timp ce în
27.80% din cazuri tatăl este cel care a plecat pentru a lucra în alte state. Mai mult
decât atât, în 20.60% din cazurile analizate din Municipiul Iaşi, au fost identificate
familii în care ambii părinţii sunt plecaţi pentru a munci în străinătate. Pe lângă
părinţi, există unele situaţii în care sunt plecaţi în străinătate şi fraţii (0.50%) sau
surorile (0.70%).

Mulţi copii pe care îi am în aistenţă au mamele plecate de cel puţin un an.

(asistent social, Iaşi)
Taţii pleacă mai rar, nu ştiu exact de ce dar presupun că mamele sunt mai
serioase, gospodine şi se ţin de treabă. (profesor de ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Copiii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate sunt cei mai afectaţi de despăţire,
cam unul din trei copii care vin la consiliere au ambii părinţi plecaţi. (psiholog
Iaşi)

În cazul elevilor chestionaţi care domiciliază în Chişinău, au fost semnalate

mai multe familii în care tatăl este plecat în străinătate (35.70%) sau în care ambii
părinţi sunt plecaţi (22.70%), faţă de elevii din Iaşi.

41% din elevii din Chişinău au afirmat că mama este cea plecată în
străinătate.

12
6
 Care dintre membrii familiei tale este plecat la munca în strainatate?

48.50%
Mama
41%

27.80%
Tata
35.70%

20.60%
Ambii parinti
22.70%

0.50%
Frate / Frati
0.20%

0.70%
Sora / Surori

1.90%
Nu stiu / Nu raspund
0.40%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Bărbaţii pleacă în procent mai mare la muncă în Rusia, Irlanda, Cehia şi

Slovacia. Acolo lucrează pe şantiere sau la casele oamenilor. (asistent social
Chişinău)

Femeile din Moldova pleacă mai mult la muncă în Turcia, Israel şi Italia
deoarece îşi găsesc mai uşor de muncă. (asistent principal Chişinău)

Studiul de faţă a relevat că există situaţii în care în cadrul aceleiaşi familii

sunt mai mulţi membri plecaţi la muncă în străinătate. Spre exemplu, în 3% din
cazurile analizate din Municipiul Iaşi şi 2% din cazurile analizate din Chişinău, mai
multe rude (unchi, mătuşe, verişori, bunici, etc.) au emigrat în scopul prestării unor
servicii.

Tabel 1 – Alte rude plecate la muncă în străinătate. Respondenţi Iaşi

Rude Pondere

Mai multe rude 3%

Unchi / Matuşă 2.30%

Fraţi / Surori 1.60%

Văr / Verişoară 0.90%

12
7
Bunica / Bunic 0.30%

Tabel 2 – Alte rude plecate la muncă în străinătate. Respondenţi

Chişinău

Rude Pondere

Unchi / Matuşă 2.90%

Mai multe rude 2.00%

Nana de botez 0.80%

Văr / Verişoară 0.20%

Bunica / Bunic 0.20%

Q2. De cât timp sunt plecaţi părinţii tăi la muncă în străinătate?

Timpul de când părintele/părinţii sunt plecaţi în străinătate variază de la
câteva luni, la câţiva ani. Astfel, 14.80% din elevii incluşi în eşantion, cu domiciliul
în Municipiul Iaşi, au afirmat că părinţii sunt plecaţi de 1 - 6 luni, iar 17,10% din
aceştia de 6 luni – 1 an. Situaţia în Municipiul Iaşi arată că cei mai mulţi părinţi sunt
plecaţi de 1 – 3 ani (27.70%) sau de peste 5 ani (24.20%).

Părinţii copiilor stau cel puţin un an în străinătate, de fapt dacă se

acomodează acolo se gândesc să-şi ia şi copiii când cresc. (asistent social, Iaşi)
Cunosc câteva mame care s-au întors şi au rămas. Au rămas pentru că aveau
probleme mari copiii cu şcoala şi poliţia. Au stat cam 3 ani în străinătate. (asistent
social, Iaşi)
Cei care au copii mai mari, adolescenţi sau dacă are cine să se îngrijească de
copii acasă stau mult, peste 3 ani, vin acasă vara sau de Crăciun. ( profesor de
ştiinţe socio-umane, Iaşi)

12
8
R
C
D
6
1
-5
3
1
23
P
N
9
0
6
7
4
5
e
h
s
.
%
li
a
s
8
1
5
7
4
2
c
p
ș
u
/tn
%
0
î
o
in
e
%
t
N
in
d
ă
r5
t
iu
e
m
n
a
p
ț
n
i
s
u
I
n
a
t
ș
p
i
l
e
c
a
t
i

l
a

m
u
n
c
ă

î
n

s
t
r
ă
i
n
ă
t
a
t
e

p
ă
r
i
n
ț
i 12
i 9

t
i
?

Statistica din Chişinău este ceva mai alarmantă, 35% din elevii chestionaţi au
declarat că părinţii sunt plecaţi de peste 5 ani de zile.

17.40% din părinţi sunt plecaţi în străinătate de 1-3 ani şi acelaşi procent de
17,40% sunt plecaţi de 3-5 ani.

Dacă şi-au găsit de treabă stau mult, parcă uită de acasă. Sunt
copii care nu şi-au mai văzut de 3 ani mama care este în Italia. (asistent
principal, Chişinău)
Cei care sunt în UE stau ilegal acolo şi le este frică să vină des
acasă, să treacă graniţa ca să nu-i oprească şi să nu mai poată pleca, de
asta nu vin cu anii. (psiholog, Chişinău)
Bărbaţii care lucrează în Rusia vin acasă de sărbători. (psiholog,
Chişinău)

Q3. În opinia ta, care sunt motivele pentru care unul sau ambii părinţi
au plecat să muncească în străinătate?

Atât în cazul elevilor din Municipiul Iaşi (73%), cât şi în cazul celor din
Chişinău (61,90%) putem conchide că principalul motiv al plecării părinţilor în
străinătate îl constituie lipsa banilor. Lipsa unui loc de muncă ocupă poziţia secundă
în topul principalelor cauze care i-au determinat pe părinţi să plece (45.70% din
respondenţii din Municipiul Iaşi şi 32.20% din respondenţii din Chişinău), în timp ce
lipsa unei locuinţe ocupă poziţia a treia, fiind menţionată de 12% din elevii
chestionaţi cu domiciliul în Iaşi şi de 15.80% din elevii chestionaţi cu domiciliul în
Chişinău.

Alţi factori care motivează părinţii să ia hotărârea de a pleca la muncă în

străinătate sunt: - lipsa celuilalt părinte (9.90% din cazurile din Iaşi şi 7.60% din
cazurile din Chişinău),

- conflictele din familie (9% din cazurile din Iaşi şi 6.40% din cazurile din Chişinău)
sau conflictele cu copii (1.60% din cazurile din Iaşi şi 1% din cazurile din Chişinău).

13
0
 În opinia ta, care sunt motivele pentru care unul, sau ambii parinti au
plecat sa munceasca în strainatate?
73.0%

61.90%

45.70%

32.20%
15.80%
12.0% 9.90% 9.0% 9.5%
7.60% 6.40%
1.60% 1.0% 1.80%

Lipsa Lipsa unui Lipsa unei Lipsa Conflicte Conflictele Alta

banilor loc de locuinte celuilalt din familie cu copii situatie
munca parinte

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Q4. Cine are grijă de tine după plecarea părintelui/părinţilor la muncă în

străinătate?

Un alt aspect investigat în cercetare este persoana în grija căreia rămân copiii
în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate. Astfel, această responsabilitate
revine adesea bunicilor (26.10% din respondenţii din Iaşi şi 23% din respondenţii din
Chişinău), altor rude (41.10% din respondenţii din Iaşi şi 21.70% din respondenţii
din Chişinău), sau fraţilor şi surorilor (13.60% din respondenţii din Iaşi şi 17.40%
din respondenţii din Chişinău).

Au fost semnalate însă şi cazuri în care elevii chestionaţi care domiciliază în

Municipiul Iaşi au mărturisit că, după plecarea părinţilor la muncă în străinătate,
aceştia au rămas în grija vecinilor (0.30%) sau a prietenilor (0.80%).

13
1
 4.70% din respondenţii din Municipiul Iaşi şi 3.30% din respondenţii din
Chişinău au afirmat că nu au rămas în grija vreunei persoane.

Interesant este de luat în considerare şi rata ridicată a non-răspunsurilor la

această întrebare, în special în cadrul eşantionului investigat din Chişinău (33.50%),
care poate indica faptul că părinţii care au plecat la muncă în străinătate nu au
realizat o delegare clară a responsabilităţilor parentale deţinute sau nu i-au informat
pe copii cu privire la persoana care se va ocupa de creşterea şi supravegherea lor.
Din acest motiv, în momentul chestionării este posibil ca elevii să fi fost în
imposibilitatea de a răspunde acestei întrebări.

13
2
B
F
V
P
A
N
C
s
R
4
8
5
2
1
3
0
6
1
.7
i3
lru
ts
e
8
7
5
0
%
3
.6
n
n
a
ic
r/tm
s
1
6
7
0
4
e
it0
e
N
ă
p
%
tc
irn
o
%
a
rr
ie
p
n
/u
n
e
ă
d
trid
e
g
e
S
s
a
n
rțto
u
i
r
a
ie
j
o
n
?
ă
r
Ie
C
id
a
h
e
iș
i
ș
ti
i
n
n
ă
e
u
d
u
p
ă

p
l
e
c
a
r
e
a

p
ă
r
i
n
t
e
l
u
i
/
p
a
r
i
n
ț
i
l 13
o 3
r
a

m
u
n
c
ă În cele mai multe cazuri copiii rămân în grija rudelor bunici, mătuşi, verişori
î dar avem în asistenţă şi copii lăsaţi în grija unor prieteni sau vecini. (asistent
n social, Iaşi)
Când mamele sunt plecate, copiii rămân în grija taţilor, e un fel de a spune
grija pentru ca avem multe cazuri când aceşti taţi în afară de a-i bate pe copii şi
a cheltui banii trimişi de mamă nu-i ajută cu nimic. Poate sunt şi taţi care-şi fac
treaba de părinte dar noi nu ne întâlnim cu ei. (asistent social, Iaşi)
În oraşul Iaşi am întâlnit mai puţine cazuri de copii care au rămas în grija
fraţilor mai mari. Mai mulţi am găsit la ţară. Acolo fetele trecute de 14-15 ani
ţin gospodăria şi pe fraţii mai mici. (asistent social, Iaşi)
Majoritatea care vin şi solicită ajutor nu au instituită măsura plasamentului,
copiii sunt lăsaţi singuri fără forme legale. (psiholog Iaşi)
La şcoală nu vine nimeni la şedinţele cu părinţii sau cineva să se intereseze de
situaţia lor şcolară. Când le spun că vreau să stau de vorbă cu un părinte îmi
răspund că nu am cu cine vorbi că-s plecaţi în Spania sau Italia. Dacă insist îmi
spun că de ei au grijă o măstuşă sau o bunică de care nu prea pot să dau.
(profesor de ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Uneori, când părinţii pleacă împreună lasă copiii cu o bonă pe care o plătesc
ei. (pedagog, Chişinău)
Ar trebui să fie o lege, dacă pleacă cineva de lângă copil acela să fie tatăl,
mama niciodată să nu se ducă de lângă copii. (jurist, Chişinău)
Ar putea să rămână copiii şi cu persoanele cu care rămân acum, important este
ca acei oameni să fie pregătiţi să aibă grijă. Copiii ar trebui să ştie dinainte
cine o să le fie îngrijitorul şi să fie pregătiţi şi ei. Aşa cum e acum…rămân cu
oricine care promite multe …numai că ei îşi iau banii şi nu prea îi mai
interesează de copii. (jurist, Chişinău)
Da, fraţii mai mari poartă grija la cei mai mici, aşa am făcut şi eu numai că
părinţii mei nu erau peste hotare şi vedeau cum le port eu grija fraţilor...
(psiholog, Chişinău)

Q5. Ce îţi lipseşte cel mai mult de când au plecat părinţii tăi la muncă în
străinătate?

Copiii au fost chestionaţi şi cu privire la ce anume le lipseşte cel mai tare de

când au plecat părinţii să muncească în străinătate. Atât în cazul respondenţilor din
Municipiul Iaşi, cât şi în cazul celor din Chişinău, lipsa dragostei părinteşti este
resimţită de copii în cea mai mare proporţie (63.20% din respondenţii din Iaşi şi
71.50% din respondenţii din Chişinău).

13
4
 Ce îti lipseste cel mai mult de când au plecat parintii tai la munca în strainatate?

63.20%
Dragostea parinteasca 71.50%
Comunicarea / discutiile cu 45.30%
parintii 61.70%
20.30%
Nimic 13.70%
9.90%
Banii 8.40%
8.50%
Educatia 22.70%
6.70%
Curatenia casei 5.10%
3.50%
Ajutorul medical 4.70%
1.70%
Alimente 2.70%
1.60%
Alte situatii 1.8%
1.30%
Haine 1.60%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Pe o poziţie secundă se situează comunicarea/discuţiile cu părinţii.

45.30% din elevii din Municipiul Iaşi şi 61.70% din elevii din Chişinău acuză
lipsa de comunicare şi discuţii pe care ar dori să le aibă cu părinţii lor.

Aparent paradoxal, chiar dacă, aşa cum am arătat anterior, principalul motiv
al părinţilor de a pleca la muncă în străinătate este câştigul financiar, 9.90% din
respondenţii din Iaşi şi 8.40% din respondenţii din Chişinău au afirmat că le lipsesc
cel mai mult banii de când au plecat părinţii. Acest rezultat poate semnala lipsa
abilităţilor de administrare a unui buget de către copiii rămaşi acasă.

Au fost identificate şi situaţii în care, ca urmare a plecării părinţilor la muncă

în străinătate, copiilor le lipseşte educaţia (8,50% din cazurile din Iaşi şi 22,70% din
cazurile din Chişinău), curăţenia casei (6.70% din cazurile din Iaşi şi 5.10% din
cazurile din Chişinău), ajutorul medical (3,50% din cazurile din Iaşi şi 4,70% din
cazurile din Chişinău), alimentele (1,70% din cazurile din Iaşi şi 2,70% din cazurile
din Chişinău) sau hainele (1,30% din cazurile din Iaşi şi 1,60% din cazurile din
Chişinău).

13
5
 O parte din elevii intervievaţi au considerat că nu le lipseşte nimic de când au
plecat părinţii în străinătate: 20.30% din elevii din Municipiul Iaşi şi 13.70% din
elevii din Chişinău.

Dacă privim comparativ eşantionul de elevi din Municipiul Iaşi şi eşantionul

de elevi din Chişinău, observăm că acestora din urmă le lipseşte în proporţii mai
ridicate dragostea părintească, comunicarea/discuţiile cu părinţii şi educaţia.

Tabel 6 – Alte lucruri care le lipsesc respondenţilor de când au plecat părinţii la

muncă în străinătate. Respondenţi Iaşi

Ce le lipseşte respondenţilor Pondere

Mâncarea gătită de mama 0.30%
Prezenţa 0.10%
Totul 0.10%
Afecţiunea 0.10%
Altceva 0.50%

Tabel 7 – Alte lucruri care le lipsesc respondenţilor de când au plecat părinţii la

muncă în străinătate. Respondenţi Chişinău

Ce le lipseşte respondenţilor Pondere

Sfaturi 0.40%
Încurajare 0.60%
Sprijin 0.20%
Altceva 0.60%

Am încercat însă să intrăm în detaliile acestei întrebări şi să descoperim care

copii au răspuns prioritar că le lipseşte dragostea părintească şi care copii care au
răspuns că prioritar că le lipsesc banii. Astfel, putem afirma că lipsa dragostei
părinteşti este o frustrare resimţită atât de elevii ai căror mame au plecat, cât şi de cei
ai căror taţi au plecat la muncă în străinătate. Situaţia se acutizează însă atunci când
ambii părinţi sunt plecaţi. Un procent mai ridicat din elevii care se află într-o astfel
de situaţie afirmă că lipsa dragostei părinteşti este puternic resimţită (71.20% dintre
respondenţii din Iaşi şi 80.20% din respondenţii din Chişinău).

13
6
 Îti lipseste DRAGOSTEA PARINTEASCAde când au plecat parintii tai la
munca în strainatate? Distributia raspunsurilor în functie de membrul familiei
plecat în strainatate.

65.90%
Mama e plecata la munca în strainatate
76.50%

55.60%
Tata e plecat la munca în strainatate
60.90%

Ambii parinti sunt plecati la munca în 71.20%

strainatate 80.20%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Atât în cadrul eşantionului din Municipiul Iaşi, cât şi în cadrul eşantionului

din Chişinău este confirmată ipoteza conform căreia elevilor de vârste mai mici le
lipsesc în proporţii mai ridicate dragostea părintească. Aşa cum putem observa din
graficul următor, 68% din elevii cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani din Municipiul
Iaşi şi 76.60% din elevii cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani din Chişinău au declarat
că le lipseşte dragostea părintească. Aceste procente sunt mai scăzute în cadrul altor
categorii de vârstă.

Îti lipseste DRAGOSTEA PARINTEASCAde când au plecat parintii tai la

munca în strainatate? Distributia raspunsurilor în functie de vârsta
respondentului

68%
64.40%
Respondenti Iasi
59.80%
66%

76.60%
70.30%
Respondenti Chisinau
71.90%
50%

10-12 ani 13-15 ani 16-18 ani Peste 18 ani

Lipsa banilor este acuzată în primul rând de elevii ai căror taţi sunt plecaţi în
străinătate. 16.40% din respondenţii din Iaşi şi 11.50% din respondenţii din Chişinău
afirmă că plecarea tatălui o resimt şi din punct de vedere financiar.

13
7
 Îti lipsescBANIIde când au plecat parintii tai la munca în strainatate?
Distributia raspunsurilor în functie de membrul familiei plecat în strainatate.

6.60%
Mama e plecata la munca în strainatate
8%

16.40%
Tata e plecat la munca în strainatate
11.50%

7.80%
Ambii parinti sunt plecati la munca în strainatate
4.50%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Cei care resimt în proporţii mai ridicate lipsa banilor după plecarea părinţilor
sunt elevii de sex masculin. Astfel, 14.20% din elevii de sex masculin din Municipiul
Iaşi şi 12.10% din elevii de sex masculin din Chişinău au afirmat că resimt negativ
lipsa părinţilor şi din punct de vedere financiar.

Îti lipsesc BANII de când au plecat parintii tai la munca în

strainatate? Distributia raspunsurilor în functie de sexul
respondentului
14.20%
12.10%

6.50% 5.90%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Sex masculin Sex feminin

Dacă elevii de sex masculin ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în

străinătate resimt mai mult lipsa acestora din punct de vedere financiar, respondenţii
de sex feminin resimt lipsa părinţilor mai curând din punct de vedere emoţional.
Astfel, un procent mai ridicat din persoanele de sex feminin chestionate au declarat
că le lipseşte comunicarea cu părinţii de când aceştia au plecat (49.20% din elevii de
sex feminin din Municipiul Iaşi şi 67.50% din elevii de sex feminin din Chişinău).

13
8
 Îti lipseste COMUNICAREA CU PARINTIIde când au
plecat parintii tai la munca în strainatate? Distributia
raspunsurilor în functie de sexul respondentului

67.50%
53.30%
49.20%
40.60%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Sex masculin Sex feminin

Comunicarea cu părinţii le lipseşte cel mai tare copiilor. Copiii vor să vorbească cu părinţii
plecaţi, să simtă că cineva le dă atenţie. (psiholog, Iaşi)
Căldura familiei este de neînlocuit, copiii singuri acasă sunt lipsiţi de această căldură, căldură
care ar trebui să fie acolo atunci când le este şi bine şi greu copiilor. (psiholog, Iaşi)
Oricâte eforturi ar face părinţii…câştigă bani în străinătate să le fie mai bine copiilor, însă
nimic nu poate înlocui atenţia şi dragostea părintească. (psiholog, Iaşi)
Nu cred că aceşti părinţi nu-şi iubesc copiii, poate nu ştiu cum să-i iubească…un copil iubit de
părinţi este ajutat de aceştia să înţeleagă şi să respecte regulile după care se ghidează
societatea. (asistent social, Iaşi)
Tot mai des la şcoală vin la mine copii care vor să stea de vorbă, să mă întrebe, să-mi
povestească…Îi ascult şi îi încurajez… dar în spatele problemei lor stă dorul de mamă.
(profesor de ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Eu îi ştiu pe cei din clasă care au părinţii plecaţi…şi când văd pe unul mai trist, supărat îl
întreb: de când nu ai mai vorbit cu mama? Şi unii dintre ei îmi răspund: Nu ştiu… (profesor de
ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Mulţi dintre ei nu au abilităţi de viaţă independentă, chiar dacă părinţii le trimit bani lunar ei
îi cheltuie în primele zile pe nimicuri sau mofturi. Ar trebui să stea de vorbă cu ei şi să le spună
cum să cheltuie banii. (asistent social, Iaşi)
Fetele suferă mai mult de dorul mamei, suferă şi băieţii, fetele sunt mai aproape de mame, ele
comunică mai mult şi de asta sunt mai afectate. (psiholog, Chişinău)
Părinţii plecaţi, de acolo de unde sunt ei nu pot să-i ajute, să-i sfătuiască pe copii, mai ales
când aceştia au probleme. Apoi copiii nici nu le spun, când vorbesc la telefon le spun că totu-i
bine şi când vin în vizită acasă găsesc boacănele cât lumea. (jurist, Chişinău)
Pentru că vorbesc foarte rar cu copiii lor le pierd respectul şi dragostea. (asistent principal,
Chişinău)
Se schimbă importanţa valorilor, banul este principala valoare, celelalte valori sunt
considerate neimportante. (psiholog, Chişinău)

13
9
 Vorbesc rar pentru că telefonu-i scump iar pe internet ei nu ştiu să umble. (asistent social,
Chişinău)

Q6. Care din următoarele afirmaţii descrie cel mai bine situaţia ta?
După plecarea părinţilor pot apărea pe lângă anumite lipsuri de ordin
financiar sau material şi modificări de comportament ale copiilor. Acest item a
verificat tocmai dacă astfel de schimbări au avut loc în cazul elevilor intervievaţi.

14
0
A
6
1
3
4
5
9
R
C
VC
-a
c
M
N
U
D
6
5
0
3
9
8
2
.%
rÎh
iă
n
e
p
a
.r
9
1
i6
s
m
v
c
re
9
7
4
1
2
0
ș
e
p
a
is
c
o
e
0
%
z
iu
ro
e
a
%
n
rte
m
lid
p
d
d
u
s
tă
a
e
i
re
a
tu
n
n
â
e
s
a
tm
iîtț
a
o
u
f
tin
rg
trs
m
I
ia
â
u
tm
a
a
c
rm
iu
tm
ș
ă
lp
o
i
tla
p
a
m
c
a
e
u
r
lă
e
c
o
l
ro
șe
is
m
a
a
rf
u
i
rr
im
a
t
i
i

d
e
s
c
r
i
e

c
e
l

m
a
i

b
i
n
e

s
i
t
u 14
a 1
t
i
t
a
?

În majoritatea cazurilor investigate a fost semnalată apariţia sentimentului

singurătăţii. Doar 46.90% din elevii din Municipiul Iaşi şi 35.70% din elevii din
Chişinău au afirmat că nu se simt niciodată singuri. Această stare are bineînţeles mai
multe gradaţii, astfel încât în cazul elevilor din Iaşi 38,20% se simt singuri uneori,
9.90% de cele mai multe ori, iar 5% aproape tot timpul. În Chişinău, 42.20% din
respondenţi se simt singuri uneori, 12.50% de cele mai multe ori, iar 9.60% aproape
tot timpul.

Există şi cazuri în care respondenţii au coşmaruri / vise urâte, rata apariţiei

acestora fiind mai ridicată în rândul elevilor din Chişinău. Astfel 40.40% din ei
visează urât uneori, 1.60% de cele mai multe ori, iar 1.60% aproape tot timpul.

Teama că ceva rău s-ar putea întâmpla apare la majoritatea respondenţilor în

grade diferite. Astfel, 43.10% din elevii din Iaşi au afirmat că le este teamă că ceva
rău s-ar putea întâmpla uneori, 6.90% se tem de cele mai multe ori, iar 3.10% resimt
această teamă aproape tot timpul. Respondenţii din Chişinău manifestă astfel de
sentimente în procente mai mari: 49.20% au afirmat că le este teamă că s-ar putea
întâmpla ceva rău uneori, 11.5% de cele mai multe ori, iar 4.10% aproape tot timpul.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?

Nicioda ta Uneori De cele m a i m ulte ori Aproa pe tot tim pul

3.40% 3.70%
3.30%
1.90% 1.60% 1.60%
41.90% 43.60% 32.20%
21.50% 17.50% 23%

48.80% 43.20%
57%
72.70% 77.70% 69.50%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti

Chisina u Chisina u Chisina u

Ma sim t trist sa u nefericit Rem em orez evenim ente ca re -ma u Sim t nevoia sa stric si sa distrug
înspa im â ntat diverse obiecte

Pe lângă coşmaruri, teama că ceva rău s-ar putea întâmpla sau sentimentul
singurătăţii, copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pot experimenta
şi alte stări precum tristeţe/nefericire, rememorarea unor evenimente care i-au

14
2
înspăimântat sau nevoia de a strica şi distruge obiecte. Dintre acestea, tristeţea este
sentimentul care îi caracterizează cel mai des pe elevii chestionaţi, atât pe cei din Iaşi
cât şi pe cei din Chişinău.

Astfel, 41.90% din elevii din Iaşi au mărturisit că uneori se simt trişti sau
nefericiţi, 5.90% manifestă astfel de stări de cele mai multe ori, iar 3.40% aproape tot
timpul. Pe de altă parte 43.60% din respondenţii din Chişinău se simt trişti şi
nefericiţi uneori, 9.40% simt aceste sentimente de cele mai multe ori, iar 3.70%
aproape tot timpul.

Rememorarea unor evenimente care i-au înspăimântat apare mai frecvent la

elevii chestionaţi care domiciliază în Chişinău. Aşadar, 32.20% din aceştia
rememorează evenimente care i-au înspăimântat uneori, 7.60% de cele mai multe ori,
iar 3.30% aproape tot timpul.

Nevoia de a strica şi de a distruge diverse obiecte nu caracterizează decât

22.30% din respondenţii din Iaşi (17.5% simt această nevoie uneori, 3.20% de cele
mai multe ori, iar 1.60% aproape tot timpul) şi 30.50% din respondenţii din Chişinău
(23% uneori, 5.90% de cele mai multe ori, iar 1.60% aproape tot timpul).

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?

Nicioda ta Uneori De cele m a i m ulte ori Aproa pe tot tim pul

3.70%
2.20%
2.30%
1.30% 2.80% 0.80%
33.30% 40.60%
15.90% 20.10% 13.40% 11.70%

44.30%
57%
79.40% 74.20% 81.20% 85.20%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti

Chisina u Chisina u Chisina u

Plâ ng Ma sperii brusc, fa ra sa stiu de ce Merg m a i ra r la scoa la

14
3
 Este mai mare numărul elevilor din Chişinău decât a celor din Iaşi care au
afirmat că plâng datorită lipsei părinţilor. Cei mai mulţi din aceştia plâng uneori
(40.60%), însă există cazuri în care elevii plâng de cele mai multe ori (11.50%) sau
chiar aproape tot timpul (3.70%).

Doar 20.60% din elevii din Iaşi au mărturisit că se sperie brusc fără să ştie de
ce (15.90% se sperie uneori, 3.40% de cele mai multe ori şi 1.30% aproape
întotdeauna), pondere uşor mai scăzută decât cea a elevilor din Chişinău care suferă
de aceeaşi problemă (25.80%).

În cazul absenteismului şcolar apare o situaţie mai deosebită. Dacă până

acum am identificat că o pondere mai ridicată a elevilor din Chişinău au coşmaruri,
se simt singuri, se simt trişti/nefericiţi, simt nevoia să distrugă şi să strice diverse
obiecte, de această dată absenteismul şcolar are o frecvenţă mai ridicată în cadrul
elevilor din Municipiul Iaşi.

Astfel, 18.80% din respondenţii din Iaşi au afirmat că merg mai rar la şcoală
(13.40% absentează uneori, 2.60% de cele mai multe ori, iar 2.80% aproape tot
timpul), în timp ce doar 14.80% din respondenţii din Chişinău au făcut acestă
afirmaţie (11.70% absentează uneori, 2.30% de cele mai multe ori, iar 0.80% aproape
tot timpul).

Realizând o comparaţie între elevii de gen masculin şi cei de gen feminin în

ceea ce priveşte prezenţa stărilor şi situaţiilor descrise mai sus vom observa că
elevele sunt cele care relatează prezenţa acestor sentimente/stări în ponderi mai
ridicate, atât în cazul elevilor din Municipiul Iaşi, cât şi în cazul elevilor din
Chişinău.

Astfel, respondenţii din Municipiul Iaşi de sex feminin au coşmaruri

(42.60%) într-o proporţie mai mare decât persoanele de sex masculin (27,60%), se
simt singure (61.50%) şi manifestă sentimente de frică (61.50%).

14
4
 Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?Distributia în
functie de sexul respondentilor din Municipiul Iasi
Nicioda ta Uneori De cele ma i multe ori Aproa pe tot timpul

4.10% 7.30%
2.90% 1.80% 2.10%
0.60%
37.30% 36.10% 48.90% 42.10%
27% 33.30%

38.50% 38.50%
57.40% 57.30% 57.30%
71.50%

Sex ma sculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin

Visez urâ t sa u a m cosma ruri Îmi este frica ca s-a r putea Ma simt singur
întâ mpla ceva ra u

Mai mult decât atât, respondenţii de sex feminin din Municipiul Iaşi se simt
trişti sau nefericiţi mai frecvent decât respondenţii de sex masculin, plâng mult mai
des decât aceştia, însă nu absentează des de la şcoală.

Astfel, elevii de sex masculin din Iaşi ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în
străinătate au tendinţa de a absenta mai des de la şcoală: 20.90% absentează uneori,
3.60% absentează de cele mai multe ori, iar 2.40% aproape tot timpul.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta? Distributia în
functie de sexul respondentilor din Municipiul Iasi
Nicioda ta Uneori De cele mai multe ori Aproa pe tot timpul

4.10% 3.90%
2.40%
2.40%
37% 46% 45.50% 3.10%

42.10% 38.50%
57%
80% 73% 87.70%

Sex ma sculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin

Ma simt trist sa u nefericit Plâng Merg mai ra r la scoa la

14
5
 Asemenea situaţiei din Municipiul Iaşi, în Chişinău elevii de sex feminin ai
căror părinţi sunt plecaţi să lucreze în străinătate au coşmaruri mai des (54.30%),
simt teama că ceva rău s-ar putea întâmpla (76.50%) sau se simt singuri (71.30%)
mai frecvent decât elevii de sex masculin.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta? Distributia
în functie de sexul respondentilor din Chisinau
Niciodata Uneori De cele mai multe ori Aproape tot timpul

4.20% 11.10%
2.10% 7.50%
4%
1%
49.80% 55% 41.70% 42.60%
26.60% 40.70%

23.50% 28.70%
45.70% 52.30% 45.70%
71.90%

Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin

Visez urât sau am cosmaruri Îmi este frica ca s-ar putea Ma simt singur
întâmpla ceva rau

Absenteismul şcolar apare şi în cazul elevilor din Chişinău care au fost

incluşi în eşantionul studiat, acesta fiind mai frecvent în rândul persoanelor de sex
masculin (18.60%) decât în rândul persoanelor de sex feminin (12.10%).

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta? Distributia
în functie de sexul respondentilor din Chisinau
Niciodata Uneori De cele mai multe ori Aproape tot timpul

3.50% 5.90%
4%
0.50% 1.50%
50.90% 53.60% 0.30%
33.20%

34.30% 21.80%
56.30%
76.90% 81.40% 87.90%

Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin

Ma simt trist sau nefericit Plâng Merg mai rar la scoala

14
6
 Sunt mai trişti, uneori se uită în gol şi parcă se gândesc departe. Trebuie să-i fac atenţi
ca să mă asculte ce spun la lecţie. (profesor de ştiinţe socio-umane, Iaşi)
La consiliere fetele plâng cel mai des când vorbesc de părinţii lor plecaţi de mult timp,
uneori plâng şi băieţii dar cel mai des fetele. (psiholog, Iaşi);
Supărarea copilului, pierderea energiei obişnuite, scăderea interesului faţă de şcoală
arată o suferinţă care de fapt este un răspuns la plecarea părinţilor. (psiholog, Iaşi)
Am un caz interesant, tata îi obligă pe copii, de fapt îi încuie în cameră câte patru ore cu
cărţile şi caietele ca să-şi facă temele pentru şcoală. Copiii petrec ore în şir cu cărţile şi
caietele în faţă dar sunt incapabili să înveţe, să memoreze. Eu suspectez acolo şi un abuz
sexual asupra fetei de 12 ani. Nu ştiu dacă abuzul se produce şi dacă se produce de când
a plecat mama în străinătate, urmează să investighez. (asistent social, Iaşi)
Băieţii sunt furioşi, lor le scade şi mai repede interesul faţă de şcoală şi imediat îi pierzi,
intră în grupuri delincvente şi-i greu să-i recuperezi mai ales dacă sunt la adolescenţă.
(profesor de ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Distanţa dintre părinţii plecaţi la muncă peste hotare se revarsă asupra copiilor. Ei sunt
supăraţi, închişi în ei şi nervoşi. (asistent principal, Chişinău)
Nişte fete mi-au spus că le este frică că mama lor nu o să se mai întoarcă niciodată…şi
stau aşa cu frica asta. (psiholog, Chişinău)
Băieţii se apucă de fumat şi de băut votcă, ei au tendinţa asta de la 11-12 ani, sunt
nervoşi, furioşi şi dacă nu-i cineva care să-i controleze şi să-i urmărească ajung să facă
probleme mari. (jurist, Chişinău)
Pot să spun că mulţi dintre ei sunt trişti şi nefericiţi, uneori se cred mai aparte decât
ceilalţi, că au mai mulţi bani şi mai multă libertate dar ei sunt de fapt nefericiţi. (asistent
social, Chişinău)

Q7. După plecarea părintelui / părinţilor tăi la muncă în străinătate ai avut...

Plecarea părintelui / părinţilor la muncă în străinătate poate marca apariţia
unor probleme de ordin financiar, şcolar, medical, social etc.

14
7
 Dupa plecarea parintelui / parintilor tai la munca în strainatate ai avut...

19.80%
Probleme în familie 28.10%
21.20%
Probleme scolare 19.10%
21.20%
Probleme medicale 18.60%
15.30%
Probleme cu parintele ramas acasa 18%

Probleme cu prietenii 17.30%

15.40%
8.30%
Probleme cu vecinii 6.10%
5.20%
Probleme cu autoritatile 2.50%
4.60%
Alte probleme

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Pentru respondenţii din Municipiul Iaşi cele mai frecvente sunt problemele
şcolare (21.20%) şi problemele medicale (21.20%), în timp ce în rândul
respondenţilor din Chişinău problemele familiale au frecvenţa cea mai ridicată
(28.10%).

Atunci când pleacă în străinătate doar unul din părinţi, pot apărea situaţii
conflictuale între copil şi părintele rămas acasă, această situaţie fiind întâlnită în
rândul a 15.30% din elevii din Iaşi şi 18% dintre elevii din Chişinău.

17.30% din respondenţii cu domiciliul în Iaşi şi 15.40% din respondenţii cu

domiciliul în Chişinău au afirmat că au întâmpinat probleme conflictuale cu prietenii,
iar 8.30% din respondenţii din Iaşi şi 6.10% din respondenţii din Chişinău au avut
diverse dificultăţi cu vecinii după plecarea părinţilor în străinătate. Respondenţii nu
sunt lipsiţi nici de problemele cu autorităţile, 5.20% din elevii din Iaşi şi 2.50% din
elevii din Chişinău afirmând că au apărut şi astfel de situaţii ulterior plecării
părinţilor la muncă.

Problemele şcolare apar, aşa cum arată graficul următor, mai des în rândul
respondenţilor de sex masculin, atât din Municipiul Iaşi (30.30%), cât şi în rândul
celor din Chişinău (23.60%). Aceeaşi situaţie este întâlnită în cazul problemelor cu
autorităţile care sunt mai frecvente în rândul elevilor de sex masculin (10% -
Respondenţi Iaşi şi 3% - Respondenţi Chişinău).

14
8
 Dupa plecarea parintelui / parintilor tai la munca în strainatate
ai avut PROBLEME LA SCOALA Distributia raspunsurilor
în functie de sexul respondentilor

Sex masculin Sex feminin

30.30%
23.60%

15.90%
14%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Dupa plecarea parintelui / parintilor tai la munca în strainatate

ai avut PROBLEME CU AUTORITATILE Distributia
raspunsurilor în functie de sexul respondentilor

Sex masculin Sex feminin

10.00%

3.00%
2.10%
1.5%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

În ceea ce priveşte problemele în familie, acestea apar în principal în rândul

elevilor cu o vârstă mai mare. Aşa cum putem observa, odată cu creşterea vârstei
elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, creşte şi frecvenţa de apariţie a
problemelor familiale. Spre exemplu, doar 7.80% din elevii din Municipiul Iaşi cu
vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani au afirmat că după plecarea părintelui / părinţilor la
muncă în străinătate au avut probleme în familie, în timp ce 24.50% din cei cu vârsta
peste 18 ani au relatat prezenţa unor probleme de această natură.

14
9
 Dupa plecarea parintelui / parintilor tai la munca în strainatate ai
avut PROBLEME ÎN FAMILIE Distributia raspunsurilor în
functie de vârsta respondentilor

7.80%
10 - 12 ani
18.20%

12.60%
13 - 15 ani
25.40%

29.40%
16 - 18 ani 34.40%

24.50%
Peste 18 ani
40%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în ceea ce priveşte problemele medicale,

acestea fiind mai des menţionate în rândul elevilor cu vârste mai mari.

Dupa plecarea parintelui / parintilor tai la munca în strainatate ai

avut PROBLEME MEDICALE Distributia raspunsurilor în functie
de vârsta respondentilor

17.20%
10 - 12 ani
16.90%

16.60%
13 - 15 ani
13.90%

24.40%
16 - 18 ani
24.00%

34.00%
Peste 18 ani
30%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Q8. Cât de grave crezi că sunt aceste probleme?

Procentul elevilor din Municipiul Iaşi care au afirmat că întâmpină probleme

cu părintele rămas acasă este de 15.30%, însă se pare că gravitatea acestor probleme

15
0
este destul de mare. Astfel, 14% cei care au semnalat astfel de probleme au
considerat că acestea sunt foarte grave, iar 19.30% sunt grave.

C â t d e g ra v e c re z i c a s u n t a c es teR pe ro
s pble
o n dmeenti
? Ia s i

P ro b le m e c u p a rin t e le ra m a s1a4c%a s a 1 9 .3 0 % 2 5 .4 0 % 1 1 .4 0 % 6 .1 0 %

P ro b le m e s c o la1re1 .4 0 % 1 8 .4 0 % 3 2 .9 0 % 1 0 .1 0 % 5 .7 0 %

P ro b le m e î n f a m ilie
1 1 .6 0 % 1 7 .7 0 % 2 6 .5 0 % 15% 8 .8 0 %

A lt e p ro b le m e 8 .8 0 % 1 7 .6 0 % 2 3 .5 0 % 8 .8 0 % 1 7 .6 0 %

P ro b le m e m e d ic a le 8 .9 0 % 1 4 .6 0 % 2 7 .8 0 % 1 4 .6 0 % 1 1 .4 0 %

P ro b le m e c u v e c in ii 4 .8 0 % 1 2 .9 0 % 3 5 .5 0 % 1 7 .7 0 % 8 .1 0 %

P ro b le m e c u p rie t e n ii 5 .4 0 % 3 1 .8 0 % 1 7 .8 0 % 8 .5 0 %

P ro b le m e c u a u t o rit a t ile 7 .7 0 % 4 3 .6 0 % 2 0 .5 0 % 2 .6 0 %

G ra v it a t e m e d ieG ra v e F o a rt e gra v e G ra v it a te m ic a L ip s it e d e gra v it a t e N s/N r

În rândul elevilor din Iaşi, problemele la şcoală sunt de asemenea alarmante,

11.40% din cei care au astfel de probleme apreciind că întâmpină dificultăţi foarte
grave la şcoală, iar 18.40% că problemele pe care le întâmpină la şcoală sunt grave.

29.30% din problemele din familie resimţite de elevii din Municipiul Iaşi sunt
grave şi foarte grave, în timp ce la polul opus se află problemele cu autorităţile
(15.40% sunt grave şi foarte grave).

Acestea din urmă îşi menţin statutul de probleme minore şi în cadrul

respondenţilor din Chişinău, doar un sfert din eşantionul investigat din Republica
Moldova apreciind că acest gen de situaţii au o gravitate ridicată sau chiar foarte
ridicată.

Din perspectiva gravităţii problemelor resimţite de respondenţii din Chişinău

se situează problemele medicale (18,60%), evaluate ca fiind grave şi foarte grave de
aproape jumătate din cei care le-au raportat (48.40%). Pe poziţiile următoare se
situează problemele în familie de 28,10% din care 24.10% foarte grave, 24.10%
grave, problemele cu părintele rămas acasă de 18% din care 26.70% foarte grave,
19.80% grave şi problemele cu vecinii 6,10% din care 26.70% foarte grave, 13.30%
grave.

15
1
 C â t d e g ra v e c re z i c a s u n t a c es teR pe ro
s pble
o n dmeen?ti C h is in a u

P ro b le m e m e d ic a le 2 6 .4 0 % 2 2 % 1 7 .6 0 % 5 .5 0 % 5 .5 0 %

P ro b le m e î n f a m ilie 2 4 .1 0 % 2 4 .1 0 % 1 8 .2 0 % 1 2 .4 0 % 2 .9 0 %

P ro b le m e c u p a rin t e le ra m a s a c a s a 2 6 .7 0 % 1 9 .8 0 % 2 5 .6 0 % 4 .7 0 % 2 .3 0 %

P ro b le m e c u v e c in ii 2 6 .7 0 % 20% 2 3 .3 0 % 3 .3 0 %

P ro b le m e s c o la re 1 5 .1 0 %2 3 .7 0 % 2 4 .7 0 % 4 .3 0 % 9 .7 0 %

P ro b le m e c u p rie t e n ii 9 .3 0 % 16% 2 9 .3 0 % 1 3 .3 0 % 4%

P ro b le m e c u a u t o rit a t ile 1 6 .7 % 4 1 .7 0 % 1 6 .7 0 % 8 .3 0 %

G ra v it a t e m e dGiera v e F o a rt e g ra v Ge ra v it a t e m e dGiera v it a t e m icLaip s it e d e gra v it a t e N s / N r

Noi asistăm copii care au probleme şi când au părinţii cu ei, e normal să

aibă probleme când părinţii sunt plecaţi în străinătate, sunt mai multe
riscuri. (asistent social, Iaşi)
Avem cazuri când mamele plecate vin vara şi dau divorţ de soţii lor.
Situaţia se complică, părinţii se ceartă, hărţuiesc copiii şi-i traumatizează
mai tare. Nu întotdeauna mamele reuşesc să ia copiii cu ele…Copiii rămaşi
cu taţii sunt mai expuşi, mai vulnerabili…taţii sunt furioşi şi adesea se
răzbună pe copii. (asistent social, Iaşi)
Copiii au probleme cu membrii familiei, ei nu rămân încredinţaţi legal.
Bunicii sau mătuşile nu reuşesc să aibă autoritate asupra acestora, mulţi
dintre copii sunt la adolescenţă şi deci mai dificili. (asistent social, Iaşi)
Da, nu mai sunt interesaţi de şcoală, spun că nu-ţi trebuie multă şcoală ca
să câştigi bani, abia aşteaptă să mai crească ca să plece şi ei la muncă la
părinţii lor. (profesor de socio-umane, Iaşi)
Marea majoritate au rămas acasă cu tata care nu are serviciu, care e
alcoolic şi violent. Nu le găteşte, nu-i controlează să vadă dacă merg la
şcoală, cum învaţă, nu le impune un program. Îi bate doar atunci când află
de la cineva că au făcut vreo problemă mare. (asistent social, Iaşi)
Bunica unui băiat de 16 ani mi-a spus că a mers cu el la medic, la
cardiolog pentru că acesta se plângea că-l doare inima. Medicul i-a făcut
mai multe controale şi i-a spus că-i sănătos. După ce a stat mai mult de
vorbă cu băiatul i-a spus că nu are nimic la inimă, că inima e sănătoasă
doar că el suferă de dorul părinţilor. (psiholog, Iaşi)
Au probleme de delincvenţă, am cazuri de copii, băieţi mai ales, care
datorită lipsei de supraveghere, părinţii fiind plecaţi, au comis mici

15
2
 infracţiuni. Unii au furat bani de la persoana de îngrijire, de la vecini. Alţii
au furat din maşini. (asistent social, Iaşi)
Părinţii plecaţi la muncă peste hotare lasă copiii cu un fel de bone. Ele îşi
primesc banii şi nu poartă grija copiilor. (asistent principal, Chişinău)
Au conflicte cu persoana care rămâne acasă, bunicile sau mătuşile nu
înţeleg copiii, aceştia fug de acasă, devin violenţi, ei cred că se
emancipează. Ştiu fete care nu făceau probleme, erau cuminţi şi acum se
droghează şi se prostituează. Păi când o să vină părinţii acasă vă daţi
seama ce o să găsească… (asistent social, Chişinău)
Nu mai merg şi nu mai învaţă la şcoală, părinţii când vin sau persoana
care-i poartă de grijă dau bani la profesori ca să termine copiii şcoala. E
problemă cu corupţia profesorilor în Moldova, aşa primesc elevii diplome.
(psiholog, Chişinău)
Am citit în ziar zilele trecute că zilnic 6 copii din Moldova se despart de
părinţii lor pentru că pleacă la muncă peste hotare. Dacă sunt
nesupravegheaţi copiii devin deseori victime ale violenţei, jafurilor sau
altor genuri de infracţiuni, ei nimerind şi în situaţii periculoase, soldate
uneori cu urmări grave. (jurist, Chişinău)
La puţin timp după ce părinţii pleacă ei îşi fac prieteni noi, intră în găşti şi
aşa încep problemele cu poliţia, procuratura, şcoala şi familia află târziu
de aceste probleme. (asistent principal, Chişinău)

Q9. Cine te-a ajutat în rezolvarea acestor probleme?

Rezolvarea problemelor pe care le întâmpină copiii în urma plecării părinţilor
la muncă în străinătate poate veni din familia restrânsă, din familia extinsă sau din
afara mediului familial.

Elevii consideră şi că problemele pe care le întâmpină şi le pot rezolva

singuri. Aceasta este opinia a 24.10% din elevii din Municipiul Iaşi care au raportat
că nimeni nu îi ajută în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină. Atunci când
însă îi ajută cineva, în 23.80% din cazuri este vorba de alte rude, (17, 30% bunicii,
13.70% fraţii şi surorile şi 11.60% diferite persoane din grupul de prieteni). Există şi
situaţii în care elevii din Iaşi sunt ajutaţi în rezolvarea problemelor de părinţii plecaţi.
În foarte puţine cazuri respondenţii din Iaşi sunt ajutaţi de profesori (1.20%) sau
vecini (0.40%).

Pe de altă parte, în rândul respondenţilor din Chişinău, atunci când apar

probleme de natură socială, medicală, şcolară, etc. ajutorul vine în principal din

15
3
familie. Un rol important în depăşirea dificultăţilor îl au fraţii şi surorile (24.20% din
elevii din Chişinău).

Şi bunicii au un rol deosebit de important, 17.90% din respondenţi bazându-

se pe ajutorul acestora în depăşirea problemelor ce apar în urma plecării părinţilor la
muncă în străinătate.

Cine te-a ajutat în rezolvarea acestor probleme?

*la acest item, non-raspunsurile nu au fost luate în considerare

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

24.10% 23.80% 24.20%

17.90%
17.30%
14.60% 13.80%
14.20% 13.70%
11.30% 11.60%
7.9%
3.80%
1.20% 0.40% 0.40%

Nimeni Alte rude Bunicii Fratii / Prietenii Parintele Profesorii Vecinii

Surorile plecat

Nu avem cui să spunem despre problemele copiilor singuri acasă, la ei nu

vine nimeni la şedinţele cu părinţii, iar părinţii nu se interesează decât
atunci când vin acasă şi atunci le numără corijenţele. (profesor de socio-
umane, Iaşi)
Încearcă să-şi rezolve problemele singuri, de fapt ei nu prea şi le rezolvă
mai mult le ţin ascunse. (asistent social, Iaşi)
Depinde dacă este cineva care se ocupă de ei, normal ar fi ca acea
persoană să le rezolve problemele, dacă persoana se implică. (asistent
social, Iaşi)
Bunicii încearcă să-i ajute sau mătuşile, depinde cine are grija lor, dar ei
mai mult se simt neputincioşi. (asistent principal, Chişinău)
Dacă are un frate sau o soră mai mare care este cu ei, aceştia mai umblă
pe la şcoală sau îi mai desparte de grupurile rele. (asistent social,
Chişinău)
La unii nimeni nu le rezolvă nimic. (psiholog, Chişinău)

15
4
 Q10. Care din următoarele afirmaţii descrie cel mai bine situaţia ta?
Aşa cum putem observa din graficul următor, furia şi greutatea în a redeveni
calmi sunt mai frecvente în rândul respondenţilor din Chişinău (44.70%), decât în
rândul celor din Iaşi (23.30%). Din fericire această stare are o frecvenţă rară. 38.50%
din elevii din Chişinău şi 28.80% din elevii din Iaşi au afirmat că experimentează
astfel de sentimente doar uneori.

Nevoia de a striga la alte persoane apare, de asemenea, în rândul a 50.80%

din elevii din Chişinău (41.60% simt nevoia de a striga uneori, 7% de cele mai multe
ori şi 2.30% aproape tot timpul), dar este o stare caracteristică pentru 37.10% din
elevii din Iaşi (30.40% simt nevoia de a striga uneori, 5.20% de cele mai multe ori şi
1.50% aproape tot timpul).

15
5
A
5
6
8
3
4
1
2
0
R
C
MC
rS
N
U
D
ia
5
2
9
6
8
0
.1
h
ă
n
e
p
a
m
.r
4
5
3
7
6
is
u
c
re
tî
7
3
9
2
1
8
5
4
6
0
ș
p
is
c
o
e
n
0
i%
ro
e
a
f
n
%
n
lid
p
d
u
e
ă
td
a
e
ri
v
iu
e
to
n
rin
a
tm
a
tț
a
o
u
ș
ti
ir
s
ă
m
I
tm
n
a
iu
îța
tm
lis
ș
o
p
ti
p
ro
a
e
u
ltr
ă
l
a
n
e
o
r
e
rls
e
a
e
ic
ld
te
/iv
a
ie
fsn
ii
ă
r
lc
m
a
e
a
l
tfm
ia
ic

d
e
s
c
r
i
e

c
e
l

m
a
i

b
i
n
e

s
i
t
u 15
a 6
ț
i
a

t
a
?

Mai optimistă este statistica privind elevii care manifestă nevoia să îi

rănească / să le facă rău altora. Doar 13.60% din respondenţii din Iaşi şi 13.90% din
respondenţii din Chişinău au mărturisit că au astfel de porniri violente. Din fericire,
acestea sunt manifestări izolate, 12.10% din elevii din Iaşi şi 11.70% din elevii din
Chişinău au afirmat că simt această nevoie uneori.

Pe lângă stările sau sentimentele anterior discutate, pot apărea şi sentimentul

neapartenenţei sociale, al culpabilităţii sau rezultate şcolare mai slabe. De altfel,
32.30% din respondenţii din Iaşi şi 37.50% din respondenţii din Chişinău au afirmat
că se simt neiubiţi, majoritatea semnalând apariţia acestei stări doar uneori.

Deşi absenteismul şcolar a fost confirmat în proporţii mai mari de elevii din
Municipiul Iaşi, rezultatele şcolare mai slabe sunt caracteristice elevilor din
Chişinău. Aşadar, 46.70% din respondenţii intervievaţi din Chişinău au mărturisit că
au întâmpinat o scădere a performanţei şcolare uneori, în timp ce în cazul a 5.70%
din ei rezultatele mai slabe survin de cele mai multe ori, iar în cazul a 3.70% aproape
tot timpul.

Între elevii din Iaşi şi elevii din Chişinău mai poate fi remarcată o diferenţă
semnificativă şi anume că elevii din Chişinău consideră într-o pondere mai ridicată
că părintele/părinţii au plecat la muncă în străinătate din cauza lor. Acest sentiment
se poate suprapune cu un sentiment al culpabilităţii copiilor, vizavi de faptul că
părinţii sunt nevoiţi să facă anumite sacrificii pentru un trai mai bun.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Nicioda ta Uneori De cele m a i m ulte ori Aproa pe tot tim pul

1.20% 3.70% 8.40%

2.20% 3.30%
2.80%
37.50% 46.70% 32.60%
25.80% 29.50% 25.10%

55.60% 43.90% 47.10%

67.70% 62.50% 68.10%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti

Chisina u Chisina u Chisina u

Ma sim t neiubit Am rezulta te scola re m a i sla be Sim t ca din ca uza m ea pa rintele /

pa rintii a u pleca t la m unca în
stra ina ta te

15
7
 44.10% din elevii din Municipiul Iaşi şi 51.80% din elevii din Chişinău acuză
şi stări de nervozitate sau agitaţie. Astfel, 35.50% din respondenţii din Iaşi au afirmat
că se simt nervoşi şi agitaţi uneori, 6.90% se simt agitaţi de cele mai multe ori, iar
1.70% au stări de nervozitate aproape tot timpul. Pe de altă parte, 40.40% din
respondenţii din Chişinău simt stări de nervozitate uneori, în timp ce în rândul a
6.90% aceste stări apar de cele mai multe ori. Au fost şi cazuri în care elevii au
recunoscut că sunt agitaţi sau nervoşi aproape tot timpul.

Este confirmat încă o dată faptul că absenteismul şcolar este mai des întâlnit
în rândul elevilor din Municipiul Iaşi, chiar dacă diferenţa dintre aceştia şi
respondenţii din Chişinău nu este foarte mare. Aproape un sfert din elevii din Iaşi au
confirmat că au mai multe absenţe la şcoală: 20.40% uneori, 3.60% de cele mai
multe ori, iar 1.20% aproape tot timpul.

În ceea ce priveşte sentimentul de frică acesta este mai frecvent la elevii din
Chişinău. 29.50% din persoanele intervievate din Chişinău care au semnalat prezenţa
acestui sentiment au mărturisit că le este frică uneori, 4.50% manifestă astfel de
sentimente de cele mai multe ori, iar 0.80% aproape tot timpul.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Nicioda ta Uneori De cele m a i m ulte ori Aproa pe tot tim pul

1.70% 3.10%
0.80%
1.20% 0.70%
1%
35.50% 40.40% 29.50%
20.40% 17.20% 21.80%

55.90% 48.20%
74.70% 75.10% 65.20%
78.10%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti

Chisina u Chisina u Chisina u

Am sta ri de nervozita te sa u a gita tie Am m ulte a bsente la scoa la Îm i este frica

Studiul încearcă să evalueze şi implicarea în conflicte a elevilor ai căror

părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Astfel, 29.70% din respondenţii din Iaşi şi
37.70% din respondenţii din Chişinău au afirmat că se implică în conflicte cu colegii,
mai mult sau mai puţin frecvent. Apariţia conflictelor cu profesorii este însă ceva mai

15
8
rară, doar 18.80% din elevii din Iaşi şi 22.10% din elevii din Chişinău relatând că au
întâmpinat conflicte cu profesorii sau dirigintele.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Nicioda ta Uneori De cele mai multe ori Aproa pe tot timpul

1.70% 1.40%
1.10% 1.40%
25.50% 33.60% 17.20%
15.50%

70.30% 62.30% 77.90%

81.20%

Respondenti Iasi Respondenti Respondenti Ia si Respondenti

Chisina u Chisina u

Ma implic în conflictele cu colegii Am conflicte cu profesorii / dirigintele

Intrând în detaliile acestei întrebări, vom observa că în rândul persoanelor de

sex feminin din Municipiul Iaşi nevoia de a striga la alţii este mai frecvent întâlnită
decât în rândul persoanelor de sex masculin (41.90% în comparaţie cu 31.20%). Mai
mult decât atât, acestea (40.20%) se simt în ponderi mai ridicate neiubite decât elevii
de sex masculin din Iaşi, dar raportează şi mai des (32.20%) prezenţa sentimentului
de frică.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Distributia în
functie de sexul respondentilor din Municipiul Iasi
Nicioda ta Uneori De cele ma i m ulte ori Aproa pe tot tim pul

2.40% 2.20%
0.30% 0.70%
2.10%
32.90% 32.40% 0.60%
27.30% 17.60% 27.80%
14.20%

58.10% 59.80% 67.80%

68.80% 77.60% 84.20%

Sex ma sculin Sex fem inin Sex ma sculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin

Simt nevoia sa strig la a ltii Ma sim t neiubit Îmi este frica

15
9
 Pe de altă parte, în rândul elevilor de sex masculin din Iaşi (57.90%) apar mai
des rezultate şcolare mai slabe şi rata absenteismului şcolar este mai ridicată decât
cea corespunzătoare persoanelor de sex feminin (33.30% faţă de 18.90%).

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta? Distributia în
functie de sexul respondentilor din Municipiul Iasi
Niciodata Uneori De cele mai multe ori Aproape tot timpul

1.20%
1.20% 0.90%
47% 1.50%
30% 25.80% 16.20%
42.10%
66.30% 66.70% 81.10%

Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin

Am rezultate scolare mai slabe Am multe absente la scoala

Şi în cadrul eşantionul din Chişinău, respondenţii de sex feminin simt mai des
nevoia de a ţipa la alte persoane (62.60%), se simt mai adesea neiubite (47.10%) sau
simt mai frecvent sentimente de frică (49.10%) faţă de cei de sex masculin.

La polul opus, doar 14.10% din persoanele de sex masculin ai căror părinţi
sunt plecaţi la muncă în străinătate au afirmat că simt frică vizavi de diverse situaţii
cu care se întâlnesc.

16
0
 Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?Distributia în
functie de sexul respondentilor din Chisinau

Nicioda ta Uneori De cele m a i multe ori Aproa pe tot timpul

3.10%
3.50% 1.40%
1%
3%
50.90% 38.10% 41.90%
28.10% 17.10% 11.60%

37.40%
52.90% 50.90%
66.30% 76.40% 85.90%

Sex m a sculin Sex feminin Sex m a sculin Sex feminin Sex m a sculin Sex fem inin

Sim t nevoia sa strig la a ltii Ma simt neiubit Îmi este frica

Dacă în rândul respondenţilor din Municipiul Iaşi s-au observat diferenţe

semnificative la capitolul absenteism şcolar şi rezultate şcolare între persoanele de
sex feminin şi cele de sex masculin, în cadrul elevilor intervievaţi din Chişinău,
diferenţele nu sunt atât de remarcabile. Elevii de sex masculin şi elevii de sex
feminin au aproximativ în aceleaşi ponderi rezultate şcolare slabe sau absenţe de la
şcoală.

Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta? Distributia
în functie de sexul respondentilor din Chisinau
Niciodata Uneori De cele ma i multe ori Aproape tot timpul

3% 4.20%
1.50% 0.70%
47.20% 46.40%
17.10% 17.30%
41.70% 45.30%
75.90% 79.60%

Sex masculin Sex feminin Sex ma sculin Sex feminin

Am rezulta te scolare ma i sla be Am multe absente la scoa la

16
1
 Q11. De ce anume ai nevoie de la familia ta?
Esenţială pentru elevii intervievaţi – atât din Iaşi, cât şi din Chişinău – este în
primul rând dragostea părintească şi înţelegerea problemelor lor de către familie.
Peste jumătate din respondenţi au afirmat că acestea sunt primordiale. Dragostea
familiei ocupă prima poziţie atât pentru respondenţii din Iaşi (58.90%), cât şi pentru
respondenţii din Chişinău (78.30%), aceasta fiind urmată la mică distanţă de
înţelegerea familiei (56.30% din respondenţii din Iaşi şi 74% din respondenţii din
Chişinău).

Dacă atenţia acordată de părinţi ocupă poziţia a treia pentru elevii din
Chişinău (58.80%), banii ocupă această poziţie pentru elevii din Iaşi (27.40%),
trădând oarecum caracterul uşor pragmatic al acestora. Pe lângă bani, sunt
menţionate şi lucrurile materiale pe care familia le poate oferi respondenţilor şi care
sunt necesare pentru 19.60% din elevii din Iaşi şi 21.30% din elevii din Chişinău.

18.80% din respondenţii din Iaşi şi 17.20% din respondenţii din Chişinău
consideră necesară libertatea pe care mediul familial ar trebui să o ofere.

De ce anume ai nevoie de la familia ta?

78.30%
74%

58.90% 58.80%
56.30%

27% 27.40%
21.30%
18.80%
19.60% 18.90%
17.20% 14.40%
10.30%
6.40% 5.50%

Dragoste Întelegere Atentie Lucruri Bani Libertate Calculator Nimic

materiale

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Analizând nevoia de bani de la familie în funcţie de vârsta respondenţilor,

observăm că această necesitate devine din ce în ce mai proeminentă odată cu
creşterea vârstei. Spre exemplu, doar 17.20% din elevii cu vârsta cuprinsă între 10 şi

16
2
12 ani din Municipiul Iaşi au afirmat că au nevoie de bani de la familie, în timp ce
37.70% din cei cu vârsta peste 18 ani au menţionat această necesitate.

Ai nevoie de BANI de la familia ta? Distributia raspunsurilor pe

vârsta respondentilor

17.2%
10-12 ani
16.90%

23.10%
13-15 ani
13.90%

33.20%
16-18 ani
25.50%

37.7%
Peste 18 ani
10%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Nevoia de atenţie din partea familiei respondenţilor intervievaţi urmează în

linii mari acelaşi trend. Astfel, pe măsură ce vârsta elevilor intervievaţi creşte, creşte
uşor şi procentul celor care au afirmat că de la familia din care fac parte au nevoie şi
de atenţie.

Ai nevoie de ATENTIE de la familia ta? Distributia raspunsurilor

pe vârsta respondentilor

21.90%
10-12 ani
54.50%

22.70%
13-15 ani 54.50%

31.30%
16-18 ani
65.10%

34%
Peste 18 ani
60%

Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

Dacă elevii de sex feminin care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate au

fost într-o pondere mai ridicată de părere că au nevoia de dragoste şi înţelegere de la
propria familie, o pondere mai ridicată din respondenţii de sex masculin au afirmat
că au nevoie de bani de la familia din care fac parte. Spre exemplu, 82% din elevii de

16
3
sex feminin din Chişinău simt nevoia de iubire din partea familiei, în timp ce doar
72.90% din elevii de sex masculin din Chişinău admit că dragostea din partea
familiei este esenţială. Pe de altă parte, 30.90% din elevii de sex masculin din Iaşi au
nevoie de bani din partea familiei, în timp ce doar 24.70% din elevii de sex feminin
afirmă că au nevoie de sprijin financiar din partea grupului familial.

De ce anume ai nevoie de la familia ta?Distributia raspunsurilor pe sexul

respondentilor
Respondenti Iasi Respondenti Chisinau

82%
78.5%
72.90%
67.30%
64.60% 62.20%
51.50%
49.10%

30.90%
24.70%
20.60%
17.6%

Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin Sex masculin Sex feminin

DRAGOSTE ÎNTELEGERE BANI

Copiii au nevoi de familie,ei trebuie să crească în familie aceasta nu poate fi

înlocuită cu nimic. (psiholog, Iaşi)

Chiar dacă aşa cum spun unii părinţii îşi pupă copiii în somn, dar îi pupă,
asta arată că sunt acolo cu ei şi răpund la nevoile lor. (asistent social, Iaşi)

Dacă părinţii nu sunt, nu are cine să-i înţeleagă pe copii, nu are cine sa-i
ajute şi să-i îndrume. (jurist, Chişinău)

S-au învăţat cu banii, îi cheltuie repede şi vor apoi din nou bani. Unii fac
prostii ca să aibă bani mai repede. Aşa atrag antenţia părinţilor. (asistent
social, Chişinău)

16
4
Q12. Când mă gândesc la părintele / părinţii plecaţi la muncă în străinătate cel
mai tare doresc...
Comunicarea dintre copil şi părintele plecat la muncă în străinătate este cea
mai importantă punte de legătură dintre aceştia. 70.20% din elevii din Municipiul
Iaşi au afirmat că atunci când se gândesc la părintele / părinţii plecaţi la muncă în
străinătate cel mai tare îşi doresc să aibă cu cine să vorbească despre problemele pe
care le întâmpină. Părintele are astfel rolul unui confident dar reprezintă şi un sprijin
în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină copiii aflaţi în ţară.

Când ma gândesc la parintele / parintii plecati la munca în

strainatate cel mai tare doresc... Respondenti Iasi

3.60% 2.30%
9.40%
Sa a m cu cine sa vorbesc
despre problemele mele
14.50% Sa se ocupe de treburile
casei
70.20% Sa ma ajute la scoala

Sa ma apere de ceilalti
oameni
Nu stiu / Nu raspund

Faptul că prin plecarea părintelui la muncă în străinătate administrarea

gospodăriei a rămas neglijată poate fi dedusă din procentul de 14.50% a
respondenţilor din Iaşi care îşi doresc cel mai mult ca părintele/părinţii plecaţi să se
ocupe de treburile gospodăriei. Când se gândesc la părintele plecat la muncă în
străinătate, 9.40% îşi doresc cel mai mult să îi ajute la teme, iar 3,60% să îi apere de
ceilalţi oameni.

16
5
 Când ma gândesc la parintele / parintii plecati la munca în strainatate cel
mai tare doresc... Respondenti Chisinau

4.10% 2.50%
6.79% Sa am cu cine sa vorbesc
despre problemele mele
12.69% Sa se ocupe de treburile casei

Sa ma ajute la scoala

74%
Sa ma apere de ceilalti oameni

Nu stiu / Nu raspund

Şi respondenţii din Chişinău îşi doresc cel mai mult atunci când se gândesc la
părintele / părinţii plecaţi la muncă în străinătate să aibă cu cine să vorbească despre
problemele personale pe care le întâmpină. O pondere uşor mai scăzută decât în
cazul respondenţilor din Iaşi îşi doresc ca părinţii plecaţi să poată să se ocupe de
administrarea casei (12.69%), 6,79% să îi ajute la şcoală iar 4,1% să îi apere de
persoanele care le-ar putea face un rău.

Q 13. Care din următoarele afirmaţii descrie cel mai bine situaţia ta?
Chiar dacă unul din părinţi sau, în unele situaţii, ambii părinţi sunt plecaţi la
muncă în

străinătate, elevii nu experimentează decât în ponderi scăzute sentimentul

abandonării. Doar 14.10% din elevii din Iaşi şi 19.70% din elevii din Chişinău au
afirmat că se simt abandonaţi.

Furia este însă mult mai frecventă în rândul eşantioanelor investigate.

Aproximativ o treime din respondenţii din Iaşi şi din respondenţii din Chişinău au
mărturisit că se simt mai furioşi după plecarea părinţilor la muncă în străinătate.

Studiul de faţă încearcă să evalueze şi tendinţele (pre)delincvente ale elevilor

ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. 8.10% din respondenţii din Iaşi şi
10% din respondenţii din Chişinău recunosc însă că au participat la anumite activităţi
despre care mai apoi au aflat că reprezintă fapte pedepsite de lege. Frecvenţa acestor
asocieri este însă rară; marea majoritate din copiii chestionaţi au afirmat că participă
doar uneori la activităţi care pot fi pedepsite de lege.

16
6
 Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Nicioda ta Uneori De cele mai multe ori Aproa pe tot timpul

1.50% 0.80%
0.50% 0.80%
0.40% 0.20%

66.40% 63.70%
85.90% 80.30% 91.90% 90.00%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Iasi Respondenti

Chisina u Chisina u Chisina u

Simt ca sunt a bandonat Ma simt furios Pa rticip la anumite a ctivita ti care

apoi a m a fla t ca sunt pedepsite de
lege (infra ctiuni, delincventa )

În rândul respondenţilor din Chişinău apar mai frecvent stări conflictuale cu

persoanele în grija cărora se află în urma plecării părintelui/părinţilor la muncă în
străinătate (47.30%).

În cazul acestora 38.70% consideră că au astfel de conflicte uneori, 5.30% de

cele mai imulte ori, iar 3.30% aproape tot timpul.

Confuzia cu privire la acţiunile pe care le vor desfăşura în viitor este prezentă

în rândul a 43.70% din respondenţii din Iaşi şi 51.60% din respondenţii din Chişinău.

Interesant este faptul că o pondere destul de importantă din elevii ieşeni

(41.80%), şi din elevii din Chişinău (53.50%)intenţionează, asemenea propriilor
părinţi, să lucreze în străinătate. Dintre aceştia, 29% din elevii din Iaşi au afirmat că
uneori îşi doresc să muncească în străinătate, 6.90% au spus că îşi doresc de cele mai
multe ori acest lucru, iar 5.90% aproape tot timpul. Pe de altă parte, 38.50% din
elevii din Chişinău îşi doresc uneori să lucreze în alte ţări, 8% îşi doresc de cele mai
multe ori, iar 7% îşi doresc aproape tot timpul să urmeze calea părinţilor din punct de
vedere profesional.

16
7
 Care din urmatoarele afirmatii descrie cel mai bine situatia ta?
Nicioda ta Uneori De cele mai multe ori Aproape tot timpul

3.30% 2.70% 7.00%

3.20% 5.90%
2.60%

30.40% 38.70% 33.20% 39.50% 29.00% 38.50%

52.70% 56.30% 48.40% 58.20% 46.50%

63.20%

Respondenti Ia si Respondenti Respondenti Iasi Respondenti Respondenti Iasi Respondenti

Chisinau Chisina u Chisinau

Ma cert des cu persoana ca re a re Nu stiu ce voi face în urmatorii ani La fel ca parintii mei doresc sa
grija de mine lucrez în stra ina tate

Q14. După ce părintele / părinţii au plecat, mi-am dat seama că...

Dorul de părintele/părinţii plecaţi la muncă în străinătate primează atât în

cazul respondenţilor din Municipiul Iaşi (94,60%), cât şi în cazul respondenţilor din
Chişinău (98.20%).

Dupa ce parintele / parintii au plecat, mi-am dat seama ca...

Respondenti Chisinau 1.80% 98.20%

Respondenti Iasi 5.40% 94.60%

Nu îmi este dor de ei Îmi este dor de ei

16
8
 Q15. Când îmi este dor de părinţii mei fac următoarele...
Atunci când respondenţilor din Municipiul Iaşi le este dor de părinţii plecaţi,
aproape jumătate din aceştia (46.60%) încearcă să îşi liniştească acest sentiment prin
a vorbi cu părintele/părinţii plecaţi la telefon. 20.20% din elevi caută refugiu la
prieteni, 12.40% plâng, iar 6.30% optează pentru jocurile pe calculator pentru a
depăşi această stare. Alte metode utilizate de elevii din Municipiul Iaşi sunt: uitatul
la televizor (4.20%), cititul (3.20) sau învăţatul (0.90%).

Pe lângă aceste metode pe care respondenţii din Iaşi le practică atunci când le
este dor de părinţi, anumiţi elevi preferă să facă şi alte activităţi precum: să se uite la
o poză cu părintele / părinţii plecaţi, să se plimbe, să meargă la biserică sau încercă
să uite că aceştia nu sunt lângă ei.

Când îmi este dor de parintii mei fac urmatoarele...Respondenti Iasi

Vorbesc la telefon cu ei 46.60%

Merg la prieteni 20.20%

Plâng 12.40%

Ma joc la calculator 6.30%

Ma uit la televizor 4.20%

Citesc 3.20%

Învat 0.90%

Altele 4.30%

Ns/Nr 1.90%

Tabel 10 – Alte activităţi desfăşurare de respondenţi atunci când le este dor de

părinţi. Respondenţi Iaşi

Activitate Pondere
Nu fac nimic 0.70%
Mă gândesc la ei 0.50%
Alte activităţi 0.50%
Mă plimb 0.40%
Mă uit la o poza cu ei 0.30%
Vorbim prin intermediul internetului 0.30%
Merg la biserică 0.10%
Încerc să uit 0.10%

16
9
 Comunicarea cu părinţii prin intermediul telefonului este preferată de 51.60%
din elevii din Chişinău în momentele în care le este dor de părinţii plecaţi la muncă
în străinătate.

Alţi 14.10% din aceştia preferă să meargă la prieteni în astfel de momente, în

timp ce 13.50% din elevi suferă şi nu realizează nici o acţiune pentru a diminua acest
sentiment. Cititul reprezintă un refugiu pentru doar 4.10% din respondenţii din
Chişinău, în timp ce 3.90% se uită la televizor, 3.30% se joacă la calculator, iar
2.30% învaţă.

Alte activităţi pe care elevii chestionaţi din Chişinău le desfăşoară în

momentele în care le este dor de părinţi sunt: reverii ce au ca temă momentele
petrecute împreună cu părinţii (1%), ascultă muzică (0.40%) sau încercă depăşirea
momentului prin uitare (0.20%).

Când îmi este dor de parintii mei fac urmatoarele... Respondenti

Chisinau

Vorbesc la telefon cu ei 51.60%

Merg la prieteni 14.10%

Sufar 13.50%

Citesc 4.10%

Ma uit la televizor 3.90%

Ma joc la calculator 3.30%

Învat 2.30%

Altele 3.10%

Ns/Nr 4.10%

Tabel 11 – Alte activităţi desfăşurare de respondenţi atunci când le este dor de

părinţi. Respondenţi Chişinău

Activitate Pondere
Mă gandesc la ei 1%
Ascult muzică 0.40%
Plâng 0.40%
Mă uit la o poză cu ei 0.40%
Mă închin 0.20%
Încerc să uit 0.20%

17
0
 Acum mai toată lumea are calculator şi internet. Copiii vorbesc cu părinţii lor prin
internet sau la telefon. (profesor ştiinţe socio-umane, Iaşi)
Cel mai des vorbesc la telefon cu părinţii lor. Părinţii îi sună. (psiholog, Iaşi)
Vorbesc la telefon, unii spun că măcar o dată pe lună, de parcă asta-i de ajuns.
(asistent principal, Chişinău)
În Chişinău vorbesc la telefon, da în sate nu au telefoane şi vorbesc când vin acasă
sau le mai trimit scrisori. (asistent social, Chişinău)

4. Concluziile cercetării

1. Părintele din familie care este plecat la muncă în străinătate în proporţia

cea mai mare este mama (48,50% în Iaşi şi 41% în Chişinău), apoi urmează familiile
în care taţii sunt plecaţi la muncă şi mama rămâne să îngrijească copiii (27,80% în
Iaşi şi 35,70% în Chişinău). Un procent important de copii au ambii părinţi plecaţi la
muncă în străinătate (20,60% în Iaşi şi 22,70% în Chişinău). Dacă admitem ipoteza
că în general mamele sunt cele care au principalele sarcini şi abilităţi în creşterea şi
educarea copiilor putem vorbi de procente ridicate de copii lipsiţi de o îngrijire
adecvată datorită lipsei mamei ( 69,1% în Iaşi şi 63,7% în Chişinău).

În comparaţie cu studiul Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă230 care

estimează că din totalul de 1 milion de copii înscrişi în anul şcolar 2006-2007 în
clasele V-VIII, circa 170.000 (16-18%) au cel puţin un părinte plecat la muncă în
străinătate şi dintre aceştia 35.000 (20,58%) au ambii părinţi plecaţi, 55.000
(32,35%) au mama plecată, iar 80.000 (47%) au doar tatăl plecat la muncă în
străinătate, cercetarea realizată în muncipiile Iaşi şi Chişinău arată că mamele pleacă
într-un număr mai mare decât taţii la muncă în străinătate.

Cercetarea Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi

acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate231 spune că din 350.000 de
copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, 126.000 de copii ( 36%) sunt
afectaţi de migraţia ambilor părinţi, aceasta arată că la nivelul României, procentual,

230 Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu, Efectele migraţiei:copiii
rămaşi acasă, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2007, p.14. Studiul menţionat este realizat pe un
eşantion reprezentativ naţional format din elevi în clasele V-VIII.
231 Alexandru Toth, Daniela Munteanu, Ana Bleahu, Elena Tudor, Mihăiţă Magheru, Cătălin Luca,
Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă
în străinătate, Unicef & Asociaţia Alternative Sociale, Buzău, 2008, p.III.

17
1
numărul copiilor singuri acasă este mai mare decât procentele identificate pe aceeaşi
categorie de copii în municipiile Iaşi şi Chişinău.

2. Perioadele de timp de când părinţii sunt plecaţi de lângă copii sunt mari
atât în Iaşi cât şi în Chişinău. Situaţia este mai alarmantă în Chişinău unde 35%
dintre copiii investigaţi au părinţii plecaţi pe o perioadă mai mare de 5 ani în timp ce
în Iaşi procentul părinţilor care au plecat de peste 5 ani este de 24,20% . În
municipiul Iaşi ponderea cea mai mare este a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate
de 1-3 ani (27,70%) iar în Chişinău ponderea cea mai mare este dată de părinţii
plecaţi de peste 5 ani (35%). Studiul Fundaţiei Soros relevă că taţii sunt categoria cea
mai numeroasă de părinţi care lipsesc de lângă copiii lor, în cele mai multe cazuri pe
o erioadă mai mare de 2 ani: 21% dintre copiii ai căror taţi sunt plecaţi în străinătate
trăiesc fără aceştia de o perioadă între 2 şi 4 ani, iar 28% dintre copii au taţii plecaţi
de mai mult de 4 ani din ţară. În ceea ce priveşte mamele, 15% dintre copii trăiesc în
absenţa acestora de mai bine de 4 ani, iar 21% de o perioadă între 2 şi 4 ani. Jumătate
din mamele acestor copii lipsesc de lângă copilul lor de cel mult 1 an. Legat de
numărul copiilor cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, identificaţi în
cercetarea Fundaţiei Soros, 34% dintre aceşti copii au ambii părinţi plecaţi de cel
puţin 2 ani, în timp ce 54% dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi de peste un an.

3. Principalele motive ale plecării părinţilor la muncă în străinătate invocate

de copiii chestionaţi în oraşele Iaşi şi Chişinău sunt: lipsa resurselor financiare, pe
locul secund se situează lipsa unui loc de muncă iar pe locul trei se situează lipsa
unei locuinţe adecvate. În cercetarea aparţinând UNICEF şi Asociaţia Alternative
Sociale justificarea plecării părinţilor la muncă în străinătate este este identificată în
decizia părinţilor de a obţine venituri mai bune pentru îmbunătăţirea statusului social
şi economic al familiei, confirmînd astfel motivele identificate de noi. Alte cauze a
migraţiei pentru muncă menţionate de UNICEF şi Alternative Sociale sunt
subiacente şi se referă la servicii sociale de bază, cunştinţe, atitudini şi practici ale
familiilor şi comunităţilor cu privire la migraţie dar şi la o salbă informare cu privire
la drepturile copiilor.

17
2
 4. După plecarea părinţilor la muncă în străinătate atât în Iaşi cât şi în
Chişinău copiii rămân cel mai adesea în grija bunicilor materni sau paterni,
următoarele persoane în grija cărora rămân copiii fiind alte rude din familia lărgită
(unchi, mătuşi, etc).

Este interesant de remarcat că în municipiul Iaşi copiii au răspuns într-o

proporţie mai mare că rămân în grija rudelor din familia lărgită (41,10%) decât în
municipiul Chişinău (21,70%).

O parte din copii rămân în grija fraţilor şi surorilor mai mari (13,60% Iaşi şi
17,40% Chişinău).

Rata non-răspunsurilor la acest item este foarte ridicată la elevii respondenţi

din Chişinău ceea ce ar putea semnala o lipsă de delegare clară a responsabilităţilor
parentale de către părinţii plecaţi la muncă din Chişinău sau o lipsă de informare a
copiilor din partea părinţilor, înainte ca aceştia să plece, în legătură cu
persoana/persoanele care se vor ocupa de creşeterea şi educarea lor pe perioada în
care aceştia se vor afla la muncă în străinătate.

Cercetarea Fundaţiei Soros evidenţiază rolul în creşterea şi educarea copiilor

a părintelui rămas în ţară şi a familiei extinse, astfel: 94% din cazurile în care tata
este plecat la muncă copiii rămân în grija mamelor, 58% din copiii cu mamele
plecate copiii rămân în grija taţilor, 65% din copiii cu ambii părinţi plecaţi rămân în
grija bunicilor şi 24% locuiesc cu mătuşi/unchi.

5. Principalele lipsuri pe care le semnalează copiii după plecarea părinţilor la

muncă în străinătate sunt de ordin afectiv (dragostea părintească),
comunicarea/discuţiile cu părinţii şi banii.

Lipsa dragostei părinteşti (carenţa afectivă) este o frustrare resimţită atât de

elevii care au fie mamele plecate dar şi de cei care au taţii plecaţi la muncă în
străinătate. Situaţia se acutizează la copiii de vârste mai mici (10-12 ani) dar şi atunci
când ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Un procent mai ridicat din
elevii care se află într-o astfel de situaţie afirmă că lipsa dragostei părinteşti este
puternic resimţită (71,20 % în Iaşi şi 80,20% în Chişinău).

Există o diferenţă de 16,40% între respondenţii din Chişinău şi cei din Iaşi cu
privire la lipsa comunicării şi discuţiile avute cu părinţii. Această diferenţă se poate

17
3
explica prin posibilităţile tehnice şi financiare mai reduse (computer cu legătură la
internet şi webcam, telefon) în rândul copiilor din Chişinău faţă de cei din Iaşi.

Lipsa banilor semnalează mai curând absenţa abilităţilor de administrare a

unui buget propriu de către copiii rămaşi acasă deoarece părinţii trimit lunar sume de
bani.

Interesant este că elevii din Chişinău reclamă lipsa educaţiei (22,70%) în

comparaţie cu elevii din Iaşi care simt această lipsă în proporţie de 8,50%. Lipsa
educaţiei resimţită într-o proporţie mai mare de copiii din Chişinău poate fi explicată
de inconsecvenţele în comunicarea dintre părinţii plecaţi şi copiii rămaşi acasă
(telefoane mai rare, nu comunică des pe internet, webcam etc.).

6. Principalele modificări psihocomportamentale ivite la copiii investigaţi din

Iaşi şi Chişinău ca urmare a separării de unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în
străinătate sunt specifice manifestării clinice denumite tulburarea de adaptare:

– teama că ceva rău li s-ar putea întâmpla (anxietate);

– tulburări de somn/coşmaruri;

– scăderea performanţelor şcolare sau eşec şcolar;

– manifestări depresive (sentimente de singurătate şi tristeţe, se simt neiubiţi,

plâns, culpabilitate la baza căreia stă distorsiunea că pentru a le fi mai bine lor
părinţii au plecat la muncă în străinătate);

– tulburări de comportament (furia şi agresivitate verbală manifestată faţă de

colegi, profesori şi persoana în grija căruia se află, furt, fugă);

– nervozitate şi agitaţie.

7. Consecinţele sociale identificate:

– problemele la şcoală (absenteism, scăderea interesului pentru şcoală şi a

randamentului şcolar). Acestea sunt mai frecvente în rândul elevilor din Iaşi
(21,20%) decât în cel al elevilor din Chişinău (19,10%). Frecvenţa acestui tip
de probleme este mai mare în rândul băieţilor (53%) decât al fetelor
(29,90%);

– problemele în familie (cu fraţii sau membrii familiei lărgite). Acestea sunt
prezente la toate categoriile de vârstă investigate însă, cu cât vârsta copilului

17
4
 este mai mare, creşte numărul copiilor care reclamă astfel de probleme. Este
interesant de remarcat că numărul copiilor care au declarat că au probleme în
familie este mai mare în Chişinău (28,10%) decât în Iaşi (19,80%);

– probleme cu părintele rămas acasă (conflicte, abuzuri şi neglijări). Şi în

cazul problemelor avute cu părintele rămas acasă întâlnim un procent mai
ridicat la copiii din oraşul Chişinău (18%) în comparaţie cu cei din Iaşi
(15,30%);

– probleme medicale (absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vizitelor de control

medical, neaplicarea tratamentelor necesare etc). Copiii din Iaşi declară într-
un număr mai mare apariţia problemelor medicale (21,20%) în comparaţie cu
copiii din Chişinău (18,60%). Problemele medicale sunt semnalate într-un
procent mai mare la elevii cu vârste mai mai mari din ambele oraşe unde s-a
aplicat chestionarul. Acestă situaţie poate fi explicată prin lipsa de
conştientizare a copilului că disconfortul sau suferinţa avută poate fi o
problemă medicală.

– probleme cu prietenii (influenţe negative ale grupului de prieteni). Aceste

probleme apar mai frecvent în rândul respondenţilor din Iaşi (17,30%) în
comparaţie cu respondenţii din Chişinău (15,40%).

– probleme cu autorităţile (conflicte sau acte pre/delincvente). Procentul

acestor probleme este relativ mic dar este dublu semnalat în rândul copiilor
din Iaşi (5,20%) în comparaţie cu cei din Chişinău (2,50%). Cât priveşte
distribuţia pe sexe, în oraşul Iaşi băieţii au un procent mai ridicat de probleme
cu autorităţile (10%) în comparaţie cu băieţii din Chişinău (3%). În schimb
fetele din Chişinău au probleme cu autorităţile într-un procent mai ridicat
(2,10%) în comparaţie cu fetele din Iaşi (1,5%).

Cercetarea realizată de Fundaţia Soros nu relevă diferenţe mari între copiii ai

căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi copiii care cresc alături de
părinţii lor: „copiii îşi petrec mult timp în faţa televizorului, lucru care le
influenţează valorile, ei alegându-şi ca modele în viaţă cântăreţi sau actori,
persoane publice şi ajungând să valorizeze aspectul fizic şi felul în care se
îmbracă mai mult decât educaţia sau inteligenţa.”232 Autorii cercetării specifică

232 Georgiana Toth, Alexandru Toth, Ovidiu Voicu, Mihaela Ştefănescu, Efectele migraţiei:copiii
rămaşi acasă, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2007, p.59.

17
5
 totuşi că diferenţele între elevii investigaţi pot apărea şi din faptul că ei tind să
dea răspunsurile „corecte” în contextul în care chestionarele au fost auto-aplicate.

Într-o altă cercetare, de această dată calitativă şi de dată mai recentă a

Fundaţiei

Soros233 au fost identificate tipuri de consecinţe riscuri la care sunt expuşi aceşti
copii ca urmare a separării lor de părinţi: „copilul cu mama plecată în străinătate nu
numai că este privat de afectivitatea maternă, însă este expus la riscul unor abuzuri
din partea taţilor ale căror comportamente inadecvate au determinat plecarea
mamelor.”234 Copiii rămaşi în grija bunicilor nu se mai raportează la părinţii lor
biologici ca la nişte părinţi, în situaţia în care plecarea părinţilor se realizează la
vârste fragede ale copiilor poate apărea ruperea legăturii părinte-copil. De asemenea
lipsa afectivităţii parentale ca şi consecinţă implicită a plecării părinţilor în străinătate
produce efecte psihologice şi comportamentale asupra copiilor. Traumele emoţionale
se maifestă diferit în funcţie de vârstă şi personalitatea copilului: unii copii plâng în
mod frecvent, alţii se îmbolnăvesc, iar alţii caută suportul afectiv din partea altor
persoane , inclusiv de la cadrele didactice. „Privarea copiilor de afectivitatea
parentală influenţează procesul de dezvoltare a personalităţii acestora [...].
Consecinţele imediate sunt în cele mai multe cazuri manifestări comportamentale ca
reacţii la traume emoţionale, însă lipsa unei intervenţii fie din partea familiei, fie a
şcolii sau a altor instituţii au un potenţial major de a afecta pe termen lung
personalitatea copilului.”235

Această ultimă cercetare Soros confirmă, sub aspectul ariilor emoţionale şi

comportamentale investigate, rezultatele reflectate de cercetarea realizată în Iaşi şi
Chişinău.

8. Modul în care elevii investigaţi percep gravitatea problemelor cu care se

confruntă

233 Georgiana Toth, „O abordare calitativă asupra riscurilor la care sunt expuşi copiii cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate” în Georgiana Toth, Paula A. Tufiş, Monica Şerban, Ioana-Alexandra
Mihai, Efectele migraţiei:copiii rămaşi acasă riscuri şi soluţii, Fundaţia Soros România, Bucureşti,
2008, pp.4-13.
234 Idem, p.6.
235 Idem, p.10.

17
6
este diferită. În comparaţie cu respondenţii din Iaşi, cei din Chişinău consideră într-
un procent mai mare că problemele lor apărute ca urmare a plecării părinţilor la
muncă în străinătate sunt grave şi foarte grave.

– principala problemă în funcţie de gravitate pentru elevii din Chişinău este

problema medicală. Aceştia consideră că problemele medicale sunt grave şi
foarte grave într-un procent de 48,4% în comparaţie cu copiii din Iaşi care
consideră grave şi foarte grave acest tip de probleme într-un procent de
23,5%;

– problemele în familie sunt percepute de copiii din Chişinău ca fiind grave şi

foarte grave într-un procent de 48,2% în comparaţie cu cei din Iaşi (29,3%);

– problemele cu părintele rămas acasă sunt considerate de copiii din Chişinău

grave şi foarte grave în procent de 46,5% în comparaţie cu copiii investigaţi
în Iaşi (33,3%);

– problemele întâmpinate la şcoală sunt declarate de copiii din Chişinău ca

fiind grave şi foarte grave în proporţie de 38,8% în comparaţie cu 29,8%
semnalate de copiii din Iaşi;

– problemele cu prietenii evidenţiate de copiii din Chişinău sunt considerate

grave şi foarte grave în procent de 25,3% pe când numai 5,40% din copiii cu
părinţii la muncă în străinătate din Iaşi consideră aceste probleme grave şi
foarte grave;

– sunt considerate grave şi foarte grave problemele cu autorităţile in proporţie

16,7% de copiii din Chişinău şi numai 7,70% de copiii din Iaşi.

Nicio cercetare românească, până la momentul redactării lucrării, nu a

reflectat

perceţia copiilor din perspectiva gravităţii probemelor cu care aceştia se confruntă,

situaţie care mi-a limitat posibilitatea de a efectua comparaţii între cercetări.

1. Elevii din Iaşi declară că problemele cu care se confruntă după plecarea

părinţilor la

muncă în străinătate şi le rezolvă singuri (24,10%) în timp ce elevii din Chişinău

spun că pe ei îi ajută, în primul rând la rezolvarea problemelor cu care se confruntă,
fraţii şi surorile (24,20%). Elevii din Iaşi declară că dacă ei nu reuşesc să-şi rezolve

17
7
problemele apelează la alte rude din familia lărgită (23,80%) pe când elevilor din
Chişinău le rezolvă problemele bunicii (17,90%). Este interesant de remarcat că
profesorii şi vecinii sunt percepuţi de către copiii din Iaşi şi Chişinău ca implicându-
se extrem de puţin în rezolvarea problemelor lor. Aceasta semnalează o slabă
implicare a cadrelor didactice în sprijinul extraşcolar pe care l-ar putea acorda
copilului dar şi o lipsă de comportament prosocial al vecinilor în cazul copiilor
singuri acasă.

Nici acest aspect al sprijinului la care apelează copiii pentru a-şi rezolva
problemele cu care se confruntă nu a mai fost investigat până la acest moment.
Studiile realizate au menţionat doar instituţiile sau profesioniştii care au atribuţii sau
obligaţii în protecţia copilului.

2. Copiii investigaţi în oraşele Iaşi şi Chişinău consideră că familia ar trebui să

le ofere

în ordine ierarhică următoarele: dragoste, înţelegere, atenţie, lucruri materiale şi bani.

Este interesant de remarcat că dragostea, atenţia şi înţelegerea sunt aşteptări în
proporţii mai ridicate în rândul elevilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate din
Chişinău decât a celor din Iaşi. Lucrurile materiale, banii şi libertatea, deşi nu sunt
principalele priorităţi ele sunt solicitate în proporţii mai mari în rândul elevilor din
Iaşi în comparaţie cu elevii din Chişinău.

Cercetarea calitativă a Fundaţiei Soros, sub aspectul antitezei bunăstare

materială şi afectivitate parentală, concluzionează că aceasta din urmă este mult mai
importantă pentru copil.

3. Copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sunt puternic frustraţi de

lipsa

comunicării cu părintele/părinţii plecaţi. Dorinţa de a comunica mai mult cu aceştia

este invocată în rândul copiilor din ambele oraşe (74% Chişinău şi 70, 20% Iaşi). Pe
locul doi se situează dorinţa de a avea părinţii alături pentru a se îngriji de treburile
casei, (gospodăriei), aceasta fiind exprimată de 14,50 % din elevii din Iaşi şi de
12,69% din Chişinău. Situată pe locul trei este dorinţa copilului de a fi ajutat la
şcoală (9,40% Iaşi şi 6,79% Chişinău) iar pe poziţia a patra se situează dorinţa
copiilor de a avea părinţii alături pentru a-i apăra de alte persoane (4,10% în Chişinău
şi 3,60% în Iaşi).

17
8
 4. Prezent ca o stare de melancolie, dorul de părinţi este exprimat ca un
sentiment acut

atât de copiii din Iaşi (94,60%) cât şi de cei din Chişinău (98,20%). Atunci când le
este dor de părinţii plecaţi cei mai mulţi dintre copii doresc să vorbească cu aceştia la
telefon (46,60% Iaşi şi 51,60% Chişinău), merg la prieteni pentru a uita, elibera de
această stare (20,2% Iaşi şi 14,10% Chişinău), plâng (12,40% Iaşi), suferă (13,50%
Chişinău), se joacă la calculator (6,30% Iaşi şi 3,30% Chişinău), citesc (4,10%
Chişinău şi 3,20% Iaşi) şi se uită la televizor (4,20% Iaşi şi 3,90% Chişinău).

Dorul de părinţi nu a mai fost investigat în cercetări, însă cercetarea calitativă

a Fundaţiei Soros menţionează trăiri emoţionale şi atitudini comportamentale care
pot decurge din nevoia copiilor de a-şi vedea părinţii, nevoie care defineşte
sentimentul de dor: „...din interacţiunea cu aceşti copii, profesorii, asistenţii sociali,
au observat că aceştia încep să se izoleze de restul copiilor, devin mai puţin
comunicativi, mai apatici, mai gânditori.”236

1. Instrumente de lucru propuse în asistenţa copiilor singuri acasă

ANEXA Nr.1: DECLARAŢIE

Domnule Primar,

Nume si prenume
………………………………………………………………..

CNP/CI
…………………………………………………………………………...

Domiciliul
stabil……………………………………………………………………

Domiciliul
efectiv………………………………………………………………….

Telefon
……………………………………………………………………………

236 Idem, p.8.

17
9
 Starea
civila……………………………………………………………………….

Profesie………………………………………………………………………
……

Ultimul loc de
munca…………………………………………………………….

Situaţia celuilalt
părinte………………………………………………………….

Copii minori:

Nume şi CNP Ocupaţie Unitatea de Diriginte/educator

prenume invatamant
(elev/preşcolar)

Medic de familie/pediatru (numele si unitateamedicală)

…………………………….................

………………………………………………………………………………………….
.............

Aduc la cunoştinţă Serviciului Autoritate Tutelară, Protecţia Minorilor şi

Familiei că intentionez să plec din tară, pentru a lucra, începand cu data
de…………………………….., pe o perioadă de …………………………………..

In aceasta perioadă, obligaţiile mele părinteşti cu privire la îngrijirea,

supravegherea, educaţia şi reprezentarea la şcoală, poliţie, instanţă şi în orice altă
împrejurare a copiilor mei minori vor fi preluate de către:

Nume şi prenume……………………………………………………………………....

Adresa/Telefon…………………………………………………………………………

18
0
CNP/CI………………………………………………………………………………....

Relaţia de rudenie……………………………………………………………………...

La data notificării intenţiei mele de a pleca la muncă în străinătate:

• Am luat la cunoştinţă faptul că până la părăsirea domiciliului în scopul

menţionat, am obligaţia de a mă îngriji de instituirea măsurii legale de protecţie
specială pentru copilul/copiii meu/mei minor(i), de către D.G.A.S.P.C./C.P.C.
______ în situaţia în care copilul/copiii vor fi lipsiţi şi de ocrotirea celulalt
părinte.

• De asemeni, cu această ocazie mi s-au făcut cunoscute riscurile cu privire la

evoluţia situaţiei copiilor mei, respectiv, afecţiuni psihice, traume, etc. care ar
putea conduce la diverse forme de tulburări ale comportamentului precum şi de
faptul că în acestă perioadă există riscul ca randamentul şcolar să scadă, să apară
absenteismul, abuzul, exploatarea, neglijarea, etc., riscuri pe care mi le asum în
totalitate atât eu cât şi persoana desemnată pentru preluarea atribuţiilor mele în
această perioadă.

Data Semnătura
solicitant,

18
1
:

RAPORT DE EVALUARE INIŢIALĂ

Nr. de înregistrare al cazului: __________________________________________

Situaţia a fost referită de către: _________________________________________

A. DATE DESPRE COPIL

A1. Numele si prenumele: _____________________________________________

A2. Data şi locul naşterii: __________________________________ , CNP: _____

A3. Domiciliul legal: __________________________________________________

A4. Copilul locuieşte în prezent:

La adresa: ________________________________________________ , telefon: _

Împreună cu: mama, tata, familia lărgită: ________________________

“ Alte persoane: _____________________________________________________

Instituţie de ocrotire: ________________________________________________

A5. Are/Nu are instituită o măsură de protecţie: ___________________________

A6. Cine se ocupă de copil:

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
________________________

A7. Aspectul general al copilului:

Igienă:
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
_
___________________________________________________________________
_
Îmbrăcăminte:

18
2
_________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
____________
A8. Starea de sănătate:

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________

Înscris la medicul de familie: __________________________________________

A9. Situaţia şcolară:

Este neşcolarizat, A abandonat şcoala în anul: ________________________

“ Înscris la şcoala: ____________________________________________________

Nume învăţător/diriginte ______________, consilier şcolar __________________

Performanţă şcolară generală: __________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

Conduita şcolară: ___________________________________________________

____________________________________________________________________

Sancţiuni pe linie şcolară: ____________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

Absenteism şcolar: __________________________________________________

Este corigent/repetent: _______________________________________________

A10. Conduita socială

Relaţionarea în şcoală: _______________________________________________

18
3
____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

Timpul liber: ______________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

Comportamente deviante: ____________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

A11. Aspecte legate de nerespectarea drepturilor copilului:

*unde se identifică probleme legate de exercitarea unor drepturi detaliaţi la

secţiunea E. ANALIZA INFORMAŢIILOR

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

A12. Informaţii suplimentare relevante:

____________________________________________________________________

18
4
____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________
____________________________________________________________________

____________________________________________________________________
____________________________________________________________________

B. DATE DESPRE FAMILIA COPILULUI

B1. Date despre părinţi

MAMA TATA

Nume şi prenume

Data naşterii şi CNP

Ţara în care este plecat

Istoricul migraţiei circulatorii

Ocupaţia înainte de plecare /

ocupaţia actuală

Lucrează cu forme legale sau

“la negru”

Comunicarea

Alte informatii relevante

B2. Date despre fraţi/surori: ___________________________________________

____________________________________________________________________

B3. Relaţiile din cadrul familiei:

18
5
 Maritale: __________________________________________________________

____________________________________________________________________

Parentale: _________________________________________________________

__________________________________________________________________

Altele: ______________________________________________________________

B4. Bugetul familiei:

Venituri: __________________________________________________________

____________________________________________________________________

Bunuri: ___________________________________________________________

____________________________________________________________________

B5. Alte informaţii relevante: __________________________________________

____________________________________________________________________

____________________________________________________________________

C. DATE PRIVIND PERSOANA CARE ARE ÎN ÎNTREŢINERE ŞI

ÎNGRIJIRE COPILUL:

C1. Nume şi prenume: ________________________________________________

C2. Data naşterii: ___________________________________ , CNP: ___________

C3. Gradul de rudenie: ________________________________________________

C4. Ocupaţia: ________________________________________________________

C5. Bugetul familiei persoanei de îngrijire:

Venituri: __________________________________________________________

Bunuri: ___________________________________________________________

C6. Date despre locuinţa familiei persoanei de îngrijire:

“ proprietate personală _______________________________________________

18
6
____________________________________________________________________
_____________________________________________________________“ chirie

Compusă din _____ camere ne/decomandate.

Conditiile locative sunt: ______________________________________________

Restante la intretinere: __________________, alte datorii: __________________

____________________________________________________________________

Aici locuiesc ____ persoane: __________________________________________

C7. Descrierea familiei persoanei de îngrijire:

Susnumitul(a) are o familie dez(organizată), cu _______________ copii, dintre

care __________________________________________________________minori.

Nivelul educaţional al persoanei de îngrijire este __________________________

Observaţii privind tipul familiei şi relaţionarea intra/extrafamilială:

a. relaţiile maritale:

b. relaţiile parentale:

c. relaţia cu copilul aflat în îngrijire:

d. relaţia cu familia copilului aflat în îngrijire:

e. altele:
C8. Alte informaţii relevante:

____________________________________________________________________

D. DATE DESPRE PERSOANA FAŢĂ DE CARE COPILUL A

DEZVOLTAT LEGĂTURI DE ATAŞAMENT

D1. Nume şi prenume:

D2. Data naşterii: ____________________, CNP:
D3. Ocupaţia:
D4.Tipul relaţiei:

18
7
E. ANALIZA INFORMAŢIILOR:

– +

Concluzii:

F. PROPUNERI:

a) Completarea evaluării situaţiei copilului din alte perspective: “ psihologică,

medicală, psihiatrică, juridică,
alte tipuri de evaluare

b) Întocmirea planului de servicii ;

c) Monitorizare la:

d) Referire către DGASPC pentru

Data efectuării: _______________

Responsabil de caz (numele şi prenumele în clar şi semnătura):

________________________
________________________

18
8
18
9
 CAPITOLUL IX

CONCLUZII GENERALE

19
0
 BIBLIOGRAFIE

Ailenei, D., (coord.), Diminuarea inegalităţilor-condiţie esenţială a coeziunii

economice şi sociale. Realizarea unor scenarii privind pierderele de forţă de muncă
şi capital uman ale României, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2009;

Anghel, G., Horvath, I., (coord), Sociologia migraţiei. Teorii şi studii de caz
româneşti, Polirom, Iaşi, 2009;

Arango, J., „Explaining Migration: A critical View” în International Social Science

Journal, Volume 52, Issue 165, Published Online, 16 Dec 2002;

Banciu, D., Sociologie juridică, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1995;

Băiceanu, L., Dicţionar ilustrat de psihologie, englez-român, Editura Tehnică ,

Bucureşti, 2004;

Birch, A., Psihologia dezvoltării din primul an de viaţă până în perioada adultă,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000;

Borladi, M., Boudon, R., Cherkaoui, M., Valade, B., (coord.) Dicţionar al gândirii
sociologice, Polirom, Iaşi, 2009;

Boudon, R., Tratat de sociologie, Humanitas, Bucureşti, 2006;

Brehm, S., Kassin, S.M., Social Psychology,Houghton Mifflin Company, Boston,

1989;

Brunel, P., (coord.), Miturile secolului XX, Bucureşti, Editura Univers, 2003;

Castles, S., Miller, M., Ammendola, G., „The Age of Migration: International
Population Movements in the Modern World ” în American Foreign Policy Interests,
Vol. 27, No 6, Decembrie 2005;

Chelcea, S., Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii, Polirom, Iaşi, 2008;

Chelcea, S., Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol

ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită,
Comunicare.ro, Bucureşti, 2007;

Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,

Editura Economică, Bucureşti, 2007;

19
1
Coman, M., Introducere în antropologia culturală, (mit, sacrificiu, rit de trecere,
pelerinaj, erou) Iaşi, Editura Polirom, 2008;

Cosnier, J., Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, Polirom, Iaşi,

2005;

Cosnier, J., Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, Polirom, Iaşi,

2002;

Creţu, T., Psihologia vârstelor, Polirom, Iaşi, 2009;

Cyrulnik, B., Murmurul fantomelor, Curtea Veche, Bucureşti, 2005;

Dolto, F., Despre educaţie în copilărie, Editura Image, Bucuresti, 2003;

Eliade, M., De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Humanitas, Bucureşti,1995;

Eliade, M., „Comentarii la legenda Meşterului Manole” în volumul Drumul spre

centru, Editura Univers, Bucureşti, 1991;

Eliade, M., Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1978;

Eliade, M., Nostalgia paradisului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994;

Eliade, M., Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992;

Gavriluţă, N., Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase , Editura Polirom, Iaşi,

1998;

Gavriluţă, N., Antropologie socială şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2009;

Gavriluţă, N., Cojocaru, M., Stan, D., Irimescu, G., Luca, C., Lupu, A.L., Pitea, M.,
Stângaciu, A., Studiu comparativ Iaşi-Chişinău privind situaţia copilului singur
acasă, Studiu realizat în cadrul proiectului ”Copiii singuri acasă: soluţii locale pentru
probleme transfrontaliere” derulat de Fundaţia Iosif, cu sprijinul financiar al Uniunii
Europene prin Programul Phare CBC 2006 RO2006/018-447.01.02.10, 2009;

Gavriluţă, N., Stan, D., Cojocaru, M., Luca, C., Lupu, A., Pitea, M., Ghid pentru
copiii singuri acasă destinat specialiştilor., Lucrare apărută în cadrul proiectului
”DIFAIN CSA – Diminuarea iniţială a fenomenelor actuale întâmpinate în
nesupravegherea copiilor singuri acasă.” Programul de vecinătate România-
Republica Moldova 2004-2006, RO 2006/018-447.01.01.33, Bucureşti, 2009;

Golu, M., Dicţionar de psihologie socială, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1981;

19
2
Grigoraş, V., „Venituri şi investiţii din migraţie” în Locuirea temporară în
străinătate. Migraţia economică a românilor 1990-2006, Fundaţia Pentru o
Societate Deschisă, Bucureşti, 2006;

Hayes, N., Orrell, S., Introducere în psihologie, Ediţia a III-a, Editura All, Bucureşti,
1997;

Hayes, N., Orrell, S., Introducere în psihologie, Ediţia a III-a, Bic All, Timişoara,
2003;

Ianoşi, I., Vârstele omului, Editura Trei, Bucureşti, 1998;

Ionescu, S., (coord.), Copilul Maltratat. Evaluare, prevenire, intervenţie, Fundaţia

Internaţională pentru Copil şi Familie, Bucureşti, 2001;

Irimescu, G., (coord. cercetare) Singur Acasă! Studiu efectuat în zona Iaşi asupra
copiilor separaţi de unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în
străinătate, Studiu realizat în cadrul proiectului ”Home Alone” administrat de
Asociaţia Alternative Sociale şi finanţat de Ambasada Olandei la Bucureşti, Iaşi,
2006;

Johnson, A., G., Dicţionarul Blackwell de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti,

2007;

Kernbach, V., Dicţionar de Mitologie Generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1995;

Larousse, Marele dicţionar al psihologiei, Editura Trei, Bucureşti, 2006;

Lipovetsky, G., Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum,

traducere de Mihai Ungureanu, Polirom, Iaşi, 2007;

Luca, C., Gulei, A.-S., (coord.), Metodologie - asistenţa socială, psihologică şi

juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în
străinătate, Ed. Terra Nostra, 2007;

Marcelli, D., Tratat de pihopatologia copilului, Editura Fundaţiei Generaţia, 2003;

Miftode, V., Migraţia şi dezvoltarea umană, Editura Junimea, Iaşi, 1978;

Miftode, V., Tratat de metodologie sociologică, Lumen, Iaşi, 2003;

Montreuil, M., Doron, J., Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie, Sub

direcţia lui Şerban Ionescu şi Alain Blanchet, Editura Trei, Bucureşti, 2006;

Moraru, M., Mit şi publicitate, Bucureşti, Editura Nemira, 2009;

19
3
Munteanu, A., Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Eurobit, Timişoara,
2007;

Nelson-Jones, R., Manual de consiliere, Editura Trei, Bucureşti, 2009;

Palloni, A., Massey, S., Ceballos, M., Espinosa, K., Spittel, M., „ Social Capital and
International Migration: A Test Using Information on Family Networks” în The
American Journal of Sociology, Vol. 106, No. 5, Martie 2001;

Palloni, A., Massey, S., Ceballos, M., Espinosa, K., Spittel, M., „ Social Capital and
International Migration: A Test Using Information on Family Networks” în The
American Journal of Sociology, Vol. 106, No. 5, Martie 2001;

Pantea , M.-C., Copiii care muncesc în România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2008;

Poledna, S., Actori sociali în situaţii şi interacţiuni violente, Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca, 2000;

Popescu-Brumă, S., Dezvoltări dizarmonice de personalitate în copilărie şi

adolescenţă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003;

Preda, M., Riscuri şi inechităţi sociale în România, Polirom, Iaşi, 2009;

Rad, I., Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinile umaniste, Polirom, Iaşi, 2008;

Rae, L., Tehnici de formare,Ediţia a III-a, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 1998;

Rae, L., Tehnici de formare, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001;

Rădulescu, M., S., Sociologia şi istoria comportamentului sexual deviant, Nemira,

Bucureşti, 1996;

Rădulescu, M., S., Banciu, D., Introducere în sociologia delincvenţei juvenile,

Editura Medicală, Bucureşti, 1990;

Rime, B., Comunicarea socială a emoţiilor, Editura Trei, Bucureşti, 2008;

Roman, M., Voicu C., „Câteva efecte socioeconomice ale migraţiei forţei de muncă
asupra ţărilor de emigraţie. Cazul României” în Economie teoretică şi aplicată,
Volumul XVII, No. 7(548), 2010;

Sandu, D., „Întrebările” în Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a

românilor 1990-2006, Fundaţia Pentru o Societate Deschisă, 2006;

Sandu, D., Lumile sociale ale migraţiei româneşti în străinătate, Polirom, Iaşi, 2010;

19
4
Schaffer, R., Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2005;

Solomon, J., George, C., Attachment Disorganisation, Guilford Press, New York,
1999;

Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale, Polirom, Iaşi, 2002;

Şchiopu, U., Psihologia modernă, România Press, Bucureşti, 2008;

UNICEF Reprezentanţa în România, Asociaţia Alternative Sociale, , Analiză la nivel

naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la
muncă în străinătate, 2008;

Vlăsceanu, L., Sociologie şi modernitate, Tranziţii spre modernitatea reflexivă,

Polirom, Iaşi, 2007;

Vlăsceanu, L., Zamfir, C., (coord.), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Babel, 1993;

Wilmshurst, L., Psihopatologia copilului, Polirom, Iaşi, 2007;

Zani, B., Palmonari, A., Manual de psihologia comunităţii, Polirom, Iaşi, 2003.

Legislaţie:

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Ordinul nr.
219 din 15 iunie 2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare
a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la
muncă în străinătate.

(de completat)

http://www.europarl.europa.eu

www.singuracasa.ro

www.copii.ro

www.unicef.org

ANEXE

19
5
Table of Contents
INTRODUCERE..........................................................................................1

CAPITOLUL I.............................................................................................9

COPIII SINGURI ACASĂ ŞI FENOMENUL MIGRATORIU ÎN ROMANIA

CONTEMPORANĂ. O PERSPECTIVĂ SOCIOANTROPOLOGICĂ............9

1. Definiţii ale fenomenului migratoriu....................................................9

2. Migraţia. O perspectivă socioeconomică............................................11

2.1. Abordarea migraţiei din perspectiva reţelelor de migranţi..........12

2.2. Abordarea migraţiei din perspectiva capitalului social................13

2.3. Implicaţiile migraţiei asupra dezvoltării umane...........................14

3. Paradoxul migrării..............................................................................15

3.1. Penia şi „belstemul abundenţei”.................................................17

3.2. Mitul lui Dionysos şi plăcerea simţurilor......................................19

3.3. Tatăl meu e Superman................................................................19

3.4. Nemesis şi costul fericirii migrantului..........................................20

3.5. Ulysse sau metafora exploratorului.............................................21

4. Darul, recompensă şi pedeapsă.........................................................22

5. Despre singurătatea copiilor singuri acasă........................................23

CAPITOLUL II..........................................................................................28

ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI.....................28

1. Teorii ale dezvoltării copilului............................................................28

1.1. Dezvoltarea copilului în teoria învăţării sociale...........................28

1.2. Teoria dezvoltării psihosociale.....................................................34

1.3. Teoriile structuraliste...................................................................36

1.4. Teoria ataşamentului...................................................................42

2. Etapele dezvoltării copilului...............................................................45

2.1. Primul an de viaţă........................................................................45

19
6
 2.2. Antepreşcolarul sau prima copilărie (1-3 ani)..............................47

2.3. Vârsta preşcolară 3 - 6/7 ani - (a doua copilărie).........................51

2.4. Vârsta şcolară mică (marea copilărie), 6/7- 10/11 ani.................59

2.5. Pubertatea şi adolescenţa (10 - 24 /25 ani).................................63

CAPITOLUL III.........................................................................................77

PARTICULARITĂŢI PSIHOSOCIALE ALE COPIILOR CU PĂRINŢII

PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE................................................77

1. Neglijarea copilului............................................................................77

2. Reacţia de adaptare – manifestare clinică.........................................78

3. Rezilienţa, factori de protecţie şi risc – mecanisme implicate în

asistenţa copiilor singuri acasă................................................................78

CAPITOLUL IV.........................................................................................83

TEME DE CONSILIERE PSIHOSOCIALĂ PENTRU DIMINUAREA

CONSECINŢELOR SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIE......................83

1. Dorul de părinţi..................................................................................83

2. Stima de sine.....................................................................................84

3. Comportamentele (pre)delincvente..................................................85

4. Prevenirea victimizării. Prevenirea traficului de copii, a exploatării

sexuale şi prin muncă a copiilor...............................................................86

5. Prevenirea abandonului sau reintegrarea şcolară..............................86

CAPITOLUL V..........................................................................................87

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ ŞI NAŢIONALĂ PRIVIND

PROBLEMATICA COPILULUI SINGUR ACASĂ......................................87

1. Rezoluţia Parlamentului European referitoare la copiii migranţilor....87

2. „Alocaţii europene” pentru copiii migranţilor din statele membre....88

3. Cadrul legislativ al Republicii Moldova referitor la protecţia copiilor

rămaşi fără îngrijire ca urmare a migraţiei părinţilor pentru muncă în
străinătate................................................................................................92

3.1. . Protecţia copilului prin Codul Familiei........................................93

3.2. . Protecţia copilului prin Legea 180 din 2008 cu privire la migraţia
de muncă..............................................................................................96

19
7
4. Legislaţia românească: Ordinul 219 din 2006 privind activităţile de
identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de
îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în
străinătate................................................................................................97

CAPITOLUL VI.......................................................................................102

CURRICULE DE FORMARE ALE ASISTENŢILOR SOCIALI,

SOCIOLOGILOR, PSIHOLOGILOR, JURIŞTI ŞI ALTE PERSOANE CU
ATRIBUŢII ÎN ASISTENŢA COPIILOR SINGURI ACASĂ....................102

1. Formarea adulţilor în legislaţia românească....................................102

2. Structura sesiunilor de formare a specialiştilor cu atribuţii în asistenţa

copiilor singuri acasă..............................................................................104

CAPITOLUL VII.....................................................................................113

CERCETARI SOCIOLOGICE RECENTE PRIVIND CONSECINŢELE

MIGRAŢIEI ASUPRA COPIILOR RĂMAŞI ACASĂ...............................113

1. Singur acasă! Studiu efectuat în zona Iaşi asupra copiilor separaţi de

unul sau ambii părinţi prin plecarea acestora la muncă în străinătate...113

2. Efectele migraţiei: copiii rămaşi acasă.............................................114

3. 3. Analiză la nivel naţional asupra fenomenului copiilor rămaşi acasă

prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate.....................................115

4. Efectele migraţiei: Copiii rămaşi acasă............................................117

5. Studiu comparativ Iaşi - Chişinău privind copilul SINGUR ACASA, cu

părinţii plecaţi la muncă în străinătate...................................................118

CAPITOLUL VIII....................................................................................121

STUDIU COMPARATIV IAŞI-CHIŞINĂU PRIVIND IMPACTUL

SEPARĂRII COPIILOR DE PĂRINŢI PRIN PLECAREA AESTORA LA
MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE...................................................................121

1. Cadrul metodologic..........................................................................121

2. Obiective sociologice urmărite:........................................................123

3. Caracteristicile eşantionului.............................................................124

4. Dileme şi aspecte etice implicate în realizarea cercetării................128

5. Analiza şi interpretarea datelor cercetării........................................131

6. Concluziile cercetării........................................................................172

7. Instrumente de lucru propuse în asistenţa copiilor singuri acasă....181

19
8
CONCLUZII GENERALE........................................................................192

BIBLIOGRAFIE......................................................................................193

ANEXE...................................................................................................198

ANEXE

19
9