Sunteți pe pagina 1din 4

OPRIS MIHAI DANIEL

Avocat si Practician in insolventa


550200 Sibiu, str. Regele Ferdinand, nr.6, sc.A, ap.3, parter, judetul Sibiu
Telefon: 0728-297522 Fax: 0269-210593
oprisdaniel@avocatsibiu.ro
Operator de date cu caracter personal 21847

INCIDENȚA FACILITĂȚILOR FISCALE


DIN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR

1. PREZENTARE GENERALĂ
Facilitățile fiscale prevăzute de articolul 60 pct. 5 Cod fiscal au fost introduse ca urmare a
semnării Acordului dintre Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții i,
prin care „sectorul construcții” a fost declarat sector prioritar, de importanță națională pentru
economia națională. Prin aceste măsuri se încearcă rezolvarea a câtorva dintre cele mai acute
probleme cu care se confruntă sectorul construcțiilor, printre care se numără și lipsa forței de
muncă. Așa se explică adoptarea acestor facilități fiscale, în principal pentru angajați, care permit
creșterea salariului net al acestora cu cca. 30%.
Acordul menționat anterior definește sectorul construcții ca fiind „activitatea de construcții
precum și principalele domenii de producere a materialelor de construcții nominalizate în Acord”.
Astfel, în sectorul construcțiilor sunt cuprinse activitățile de construcții generale 1 și speciale2
pentru clădiri și lucrări de geniu civil 3. Sunt incluse atât lucrările noi, cât și reparațiile,
completările, sau modificările construcțiilor deja existente.
Prin urmare, având în vedere atât contextul, cât și scopul pentru care prevederile articolului
60 pct, 5 Cod fiscal au fost adoptate, facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor nu pot fi
aplicate decât dacă activitățile aferente veniturilor luate în calcul la determinarea cifrei de
afaceri sunt desfășurate efectiv în domeniul construcțiilor. În cele ce urmează vom prezenta
considerentele pentru care am ajuns la această concluzie.

2. CADRUL LEGISLATIV
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea facilităților fiscale din domeniul
construcțiilor sunt prevăzute de articolul 60 pct. 5 Cod fiscal. Această normă prevede că, pentru a
beneficia de facilitățile fiscale, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
(a) angajatorul desfășoară activități în sectorul construcții – activitățile fiind enumerate la lit. a)
din articolul 60 pct. 5 Cod fiscal;
(b) angajatorul realizează cel puțin 80% din cifra de afaceri din activități de construcție, prevăzute
la lit. a) din articolul 60 pct. 5 Cod fiscal sau alte activități din domeniul construcții;
(c) veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor sunt de 3.000 - 30.000 lei.

1
Construcțiile generale reprezintă construcția clădirilor de toate tipurile - clădiri de locuințe, clădiri pentru birouri,
magazine și alte clădiri publice și utilitare, clădiri pentru ferme etc.- și include lucrări noi, reparații, completări și
modificări, înălțarea de clădiri sau structuri din prefabricate pe șantier și, de asemenea, construcții cu caracter
temporar.
2
Lucrările speciale de construcții includ realizarea unor părți din clădirile și lucrările de geniu civil sau pregătirea
acestora, fiind așadar vorba de specializarea într-un singur domeniu comun diferitelor structuri, necesitând
calificare sau echipament specializat, incluzând activități ca lucrări de fundații, fixarea acoperișurilor, finisarea
clădirilor, lucrări de izolații etc.
3
Lucrările de geniu civil se referă la construcții cum ar fi autostrăzi, străzi, trotuare, poduri, tuneluri, căi ferate,
aerodromuri, porturi, sisteme de irigații, sisteme de canalizare etc.
OPRIS MIHAI DANIEL
Avocat si Practician in insolventa
550200 Sibiu, str. Regele Ferdinand, nr.6, sc.A, ap.3, parter, judetul Sibiu
Telefon: 0728-297522 Fax: 0269-210593
oprisdaniel@avocatsibiu.ro
Operator de date cu caracter personal 21847

Legat de prima condiție, nu este suficient ca angajatorul care aplică facilitățile fiscale să
desfășoare activitatea prevăzută de codurile CAEN 711. Pentru o corectă aplicare a facilităților
fiscale, este necesar ca activitățile de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate
de acestea să fie desfășurate efectiv în domeniul construcțiilor ii. Acest considerent este adoptat și
de Agenția Națională de administrație Fiscală însășiiii. Sunt considerate ca fiind incluse în sectorul
construcțiilor exclusiv construcțiile generale și speciale de clădiri, precum și lucrările de geniu
civil, astfel cum acestea sunt definite și înțelese în doctrină și în limbajul juridic iv.
Legat de a doua condiție, pentru a verifica îndeplinirea acesteia, este necesar a se determina
cei doi indicatori: cifra de afaceri totală și cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de
construcții. În ceea ce privește acest al doilea indicator, pot fi avute în vedere exclusiv veniturile
realizate în legătură cu activități de construcții generale sau speciale de clădiri sau lucrări de geniu
civil, respectiv producere de materiale de construcțiiv.

3. METODOLOGIA DE APLICARE A FACILITĂȚILOR FISCALE DIN


DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR
Potrivit articolului 60 pct. 5 lit. d) Cod fiscal, Declarația privind obligațiile de plată a
contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate reprezintă
declarație pe proprie răspundere pentru îndeplinirea condițiilor de aplicare a scutirii. Acest fapt
este consemnat și în pct. 19, teza a II-a din Acordul dintre Guvernul României și Federația
Patronatelor Societăților din Construcții.
Altfel spus, nu există un organ de control care să confirme, respectiv să infirme, în
prealabil îndeplinirea de către angajator a condițiilor prevăzute de articolul 60 pct. 5 Cod fiscal
pentru aplicarea facilităților fiscale în domeniul construcțiilor. Prin completarea Declarației
menționate anterior, declarantul își asumă propria răspundere privind îndeplinirea acestor condiții,
urmând ca facilitățile fiscale să fie aplicate în baza acestei evaluări unilaterale, în baza acestei
declarații.
Consecințele în cazul unei evaluări greșite a îndeplinirii condițiilor apar în situația unui
control al autorității fiscale. Articolul 11 alineatul (1) Cod fiscal prevede faptul că autoritățile
fiscale (...) pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al
tranzacției/activității. În conformitate cu Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, vor fi
reîncadrate tranzacțiile/activitățile care determină în mod artificial ori conjunctural o situație fiscală
mai favorabilă. Prin urmare, în cazul în care, cu ocazia unui control, autoritatea fiscală constată că
aceste facilități au fost aplicate în mod greșit, va dispune restituirea retroactivă a beneficiilor
astfel obținute, pentru ultimii cinci ani, la care se adaugă penalități de întârziere4.

4
De menționat este faptul că, potrivit articolului 11 alineatul (13) Cod fiscal, Procedura de aplicare a prevederilor
alineatului (1) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. La ora actuală, acest ordin NU a fost adoptat.
Prin urmare, deocamdată, autoritatea fiscală nu dispune de un cadru legislativ complet pentru a reîncadra o
tranzacție/activitate în scopul stabilirii tratamentului fiscal adecvat. Cu toate acestea, respectivul ordin ar putea fi
adoptat oricând, făcând contribuabilii care au beneficiat pe nedrept de facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor
susceptibili atât la plata retroactivă pentru ultimii cinci ani a contribuțiilor calculate potrivit dreptului comun, cât și
la plata penalităților de întârziere aferente. Prin urmare, profitarea cu rea-credință de acest vid legislativ nu
numai că reprezintă un comportament neloial, dar creează semnificate riscuri financiare, neputând fi recomandat.
OPRIS MIHAI DANIEL
Avocat si Practician in insolventa
550200 Sibiu, str. Regele Ferdinand, nr.6, sc.A, ap.3, parter, judetul Sibiu
Telefon: 0728-297522 Fax: 0269-210593
oprisdaniel@avocatsibiu.ro
Operator de date cu caracter personal 21847

4. CONCLUZIILE NOASTRE
Facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor nu sunt aplicabile în cazul în care
activitatea de proiectare, prevăzută de cod CAEN 7112, se realizează în alt domeniu decât cel al
construcțiilor.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
(1) chiar denumirea – facilități fiscale din domeniul construcțiilor – denotă faptul că acestea sunt
aplicabile strict persoanelor crea își desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor;
(2) articolul 60 pct. 5 lit a) din Codul fiscal prevede în mod expres că una dintre condiții este ca
angajatorul să desfășoare activități în sectorul construcții;
(3) potrivit Acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din
Construcții, prin „sector construcții” se înțelege activitatea de construcții, precum și principalele
domenii de producere a materialelor de construcții;
(4) noțiunea de „construcții” este în unanimitate înțeleasă ca incluzând exclusiv construcțiile
generale și speciale de clădiri și lucrările de geniu civil;
(5) în cazul în care autoritatea fiscală reîncadrează activitatea angajatorului și se stabilește că în
mod greșit s-a beneficiat de aceste fiscalități fiscale, riscurile sunt semnificative, putând fi solicitată
restituirea retroactivă a beneficiilor obținute pe nedrept pentru ultimii cinci ani, precum și
suportarea penalităților de întârziere aferente.
Concluzionând, opinia noastră juridică este aceea că activitatea desfășurată de DALIAN
AUTOTECH ENGINEERING S.R.L. nu se încadrează printre cele care beneficiază de
facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor prevăzute de articolul 60 pct. 5 Cod fiscal . Este
adevărat că legiuitorul a prevăzut activitățile încadrate de CAEN 711, dar, din interpretarea
gramaticală, sistematică și teleologică reiese că au fost avute în vedere activitățile de arhitectură,
inginerie și servicii de consultanță desfășurate strict în legătură cu construcțiile generale și speciale
pentru clădiri și lucrări de geniu civil, nefiind incluse activitățile de proiectare în sectorul
industriei auto.
Cu toate acestea, având în vedere că aplicarea acestor facilități fiscale se face exclusiv pe
baza declarației pe proprie răspundere dată de angajator (neexistând o autoritate care să verifice în
prealabil îndeplinirea condițiilor) și având în vedere că, la momentul actual, nu este elaborată
procedura prin care autoritatea fiscală să reîncadreze tranzacții/activități greșit calificate, se pot
aplica, și în cazul DALIAN AUTOTECH ENGINEERING S.R.L., facilitățile fiscale din domeniul
construcțiilor. Acest lucru ar însemna însă asumarea faptului că se abordează un comportament
neloial, precum și acceptarea riscurilor (sancțiunilor) potențiale aferente, aspecte care nu pot fi
recomandate din punct de vedere juridic.

Sibiu, 29.06.2021 CABINET DE AVOCAT


OPRIS MIHAI DANIEL
i
Acord încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, semnat la data de
29.11.2018, https://federatiaconstructorilor.ro/files/docs/AcordConstructiiFPSC-GuvernulRomaniei.pd f;
ii
Prevalența economicului asupra juridicului – modalitate de combatere a abuzului de drept în dreptul fiscal, de Radu
Bufan și Sever Alexandru Sbârnă;
iii
Ghid privind facilitățile fiscale acordate angajaților și angajatorilor din domeniul construcțiilor, ANAF 2020,
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Ghid_facilitati_domeniul_constructiilor_2020.pdf;
iv
CAEN Revizuit 2, Clasificarea activităților din economia națională, Note explicative, Institutul Național de
Statistică, Centrul Național de Pregătire în Statistică;
v
Metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri – Anexă la Ordinul nr. 239/24.07.2019,
https://www.federatiaconstructorilor.ro/files/docs/Metodologie_calcul_cifra_de_afaceri.pdf.

S-ar putea să vă placă și