Operaţia prin care se realizează împrăştierea bucăţilor sau particulelor materialelor
unele printre altele se numeşte amestecare, iar materialul rezultat, - amestec. In general, faza continuă conferă caracterul ei întregului amestec şi anume acesta se va comporta ca un solid, lichid sau gaz. Amestecarea poate constitui o operaţie independentă, când este folosită Ia obţinerea unor produse, care sunt amestecuri de două sau mai multe componente (brânză cu smântână, băuturi răcoritoare din sucuri amestecate cu apă şi dioxid de carbon). Ea poate fi o operaţie auxiliară când creează condiţii optime de desfăşurare a operaţiei principale, şi anume la: intensificarea transmiterii căldurii (amestecarea cu aer cald a laptelui sub formă de bule foarte mici pentru uscarea acestuia, respectiv obţinerea laptelui praf); separarea suspensiilor (amestecarea vinurilor cu bentonită pentru .formarea stratului filtrant necesar îndepărtării suspensiilor prin filtrare); extragerea unor substanţe (amestecarea brochenului de floarea- soarelui cu benzină pentru extragerea uleiului); reacţii chimice (amestecarea zemii de zahăr defecate — zeamă •de difuzie amestecată cu lapte de var — cu dioxid de carbon prin barbotare pentru îndepărtarea excesului de calciu sub formă de carbonat de calciu, descompunerea zaharaţilor de calciu pentru punerea în libertate a zaharozei şi adsorbirea pe carbonatul de calciu a nezahărului pentru a fi îndepărtat prin filtrare); schimbarea stării fizice (dizolvarea zahărului în apă, diluarea acizilor minerali). Operaţia de amestecare poate fi caracterizată prin doi factori: eficienţa amestecării şi consumul de energie. Eficienţa amestecării arată dacă amestecul este uniform, respectiv dacă materialele sînt uniform distribuite, în funcţie de durata operaţiei. Aceasta înseamnă că pentru aceleaşi materiale şi cantităţi este mai eficient acel mod de lucru sau utilaj care realizează operaţia într-un timp scurt, fără pierderi sau degradări de materiale, şi cu un consum minim de energie. Operaţia depinde de o serie de factori, ca: starea de agregare, caracteristicile fizico- chimice (densitatea, viscozitatea, concentraţie etc.) şi mărimea bucăţilor sau particulelor materialelor, cantitatea de materiale ce trebuie amestecate deodată. Factorii de mai sus determină alegerea metodei de amestecare, tipul de utilaj şi construcţia părţilor componente, durata operaţiei, consumurile de utilităţi. Operaţia de amestecare poartă diferite denumiri după caracteristicile materialelor, şi anume: amestecare, în cazul materialelor solide; agitare, la lichide; malaxare, la materialele păstoase. Utilajele folosite sânt denumite după numele operaţiei: amestecătoare, agitatoare, malaxoare şi pot avea funcţionare continuă sau discontinuă.