Bucuresti

2017

Cuprins:

Introducere..................................................................................................................... 3

Capitolul 1

Amestecarea....................................................................................................................4

1.1 Factorii care influenteaza amestecarea.....................................................................6

1.2 Tipuri de amestecare ...............................................................................................9

1.3 Posibilitati de realizare a amestecarii......................................................................13

Capitolul 2
2. Tipuri de Amestecatoare ...........................................................................................14

2.1 Clasificare ...............................................................................................................14

2.2 Amestecatoare fara elemente mobile.......................................................................15

2.3 Amestecatoare cu brate mecanice ..........................................................................19

2.4 Malaxoare ...............................................................................................................21

2.5 Amestecatoare pentru solide ...................................................................................24

Capitolul 3

3. Eficienta Amestecarii ...............................................................................................26

3.1 Alegerea Amestecatoarelor......................................................................................28

Bibliografie ...................................................................................................................30

Operatii unitare

• Fiecare proces tehnologic este constituit dintr-o serie de faze distincte, care se
regasesc si la alte procese, dar in alta ordine si in alte conditii.
• Conceptul de OPERATIE UNITARA
permite sistematizarea unui numar foarte mare de procese tehnologice.
Procesele tehnologice sunt reduse la un numar limitat de operatii, ceea ce usureaza abordarea
lor teoretica.
• Marea majoritate a fazelor unui proces tehnologic (80 - 98 %) sunt bazate pe

2
fenomene fizice, al caror studiu revine operatiilor alimentare.
Operatia este faza distincta a unui proces tehnologic: incalzire, racire, distilare,
uscare, reactie chimica, amestecare.
• OPERATIA UNITARA = faza unui proces tehnologic bazata pe fenomene fizice.
• OPERATIA CHIMICA (PROCESUL CHIMIC) = faza unui proces tehnologic bazata pe
reactii chimice (transformari de specii moleculare).
Studiul OPERATIILOR UNITARE
– explica efectele de scara;
– precizeaza conditiile in care rezultatele cercetarilor de laborator pot fi transpuse la nivel
industrial.

Amestecarea

Amestecarea este una dintre cele mai des întâlnite operaţii în majoritatea industriilor de
proces.

Termenul de “amestecare” este aplicat acelor procese care conduc la:

– reducerea gradului de neuniformitate;

– reducerea gradientului de proprietate (concentraţie, temperatură, viscozitate, densitate etc.).

Amestecarea se realizează prin deplasarea materialelor dintr-o zonă în alta.

3
Procesul este utilizat: ca proces independent în vederea obţinerii unui produs finit cât mai
omogen (produse cosmetice,sosuri, îngheţate etc.),ca proces auxiliar pentru intensificarea
altor procese fizice, fizico-chimice, chimice sau biochimice.

Amestecarea serveşte la:

– intensificarea transferului de căldură şi/sau de masă în

diverse procese (încălzire, răcire, dizolvare,

cristalizare, extracţie, absorbţie, uscare etc.)

– accelerarea reacţiilor chimice şi biochimice.

Prin amestecare se intelege operatia in urma careia materiale lichide plastice si solide
pulverulente sau in granule sunt puse in contact direct urmarindu-se raspandirea lor uniforma
in intreaga masa a amestecului.

În functie de operatiei, in desfasurarea unui proces, amestecarea poate fi : independenta

(30%), auxiliara (70%).

Ca operatie independenta, amestecarea se aplica in scopul : omogenizarii amestecurilor, sau

la formarea emulsiilor si a dispersiilor.

Ca operatie auxiliara este utilizata pentru :

- accelerarea proceselor chimice si biochimice

- schimbarea starii fizice (floculare, dizolvare)

- intensificarea adsorbtiei (la decolorarea uleiurilor vegetale)

- spalarea unor solide si inlaturarea impuritatilor in industria zaharului si a amidonului;

spalarea cerealelor

- accelerarea operatiilor de transfer de caldura

În industria alimentara operatia are multe aplicatii ca :

4
amestecari in faza lichida (omogenizarea vinului),amestecari in faza gaz-lichid (hidrogenarea
uleiului),amestecari in faza gaz-solid (inmuierea orzului),amestecari in faza lichid solid
(baterea untului, industria carnii si moraritului pentru obtinerea produselor pastoase)

Posibilitati de realizare (procedee)

- amestecarea pneumatica cu : aer comprimat, abur sub presiune

- amestecare prin curgerea lichidelor

- amestecare mecanica (cu palete de diferite forme)

Termenii folositi :

- amestecare la produse

- agitare pentru amestecarea fluid

- malaxare sau framantare pentru produsele consistente

5
Factorii care influenteaza procesul de amestecare sunt prezentati in urmatorul tabel :

Tabel 1 : Factorii care influenteaza procesul de amestecare , Lucian Gavrila – Operatii

Unitare 1

6
Starea materialului :

Newtoniene – gaze, lichide – proprietati : densitate, vascozitate – consistenta, coeziune

Nenewtoniene – unele lichide, pastele

Solide – unele au consistenta si coeziune slabe (faina pulverulenta)

Proprietatile si comportarea corpurilor la solicitari

Corpurile ideale

Corpurile din natura sub aspectul comportarii lor la actiunea solicitarilor, pot sa posede trei
proprietati : elasticitate, plasticitate si vascozitate.

Corpurile cu comportare ideala sunt :

solidul lui Hooke – perfect elastic

lichidul lui Newton – perfect vascos

plasticul St. Venant – perfect plastic

Solidul lui Hooke sau corpul perfect elastic poseda numai elasticitate; sub actiunea unei forte
se deformeaza, iar la incetarea actiunii fortei isi revine la forma initiala.

Lichidul lui Newton sau corpul perfect vascos, sub actiunea unei tensiuni tangentiale curge.
Curgerea vascoasa depinde de marimea si durata solicitarii.

Plasticul in ipoteza St. Venant este perfect plastic, comportandu-se ca un solid pana la o
anumita valoare a tensiunii denumita prag de tensiune, peste care se comporta ca un lichid.

Fluide vascoase nenewtoniene :

În practica industriala se intalnesc fluide care prezinta abateri de la comportarea newtoniana,

datorita urmatoarelor cauze :sistemele bifazice, la care faza dispersa constituie o parte
importanta din volum, in timpul curgerii sufera modificari structurale. Din aceasta categorie
fac parte suspensiile de polimeri, vopselele, pastele de adezivi, sangele, aluatul, pasta de
carne, pasta de branza, etc.

7
sistemele omogene, la care unitatile de curgere sub actiunea tensiunilor tangentiale sufera
orientari, din care pot fi amintite uleiurile minerale cu vascozitate mare, topiturile de
polimeri.

La aceste fluide vascozitatea nu este constanta.

Aparatul in care se desfasoara operatia influenteaza modul se realizare al acesteia prin forma
si dimensiunile sale.

Totodata si pozitia dispozitivului de amestecare fata de axul aparatului sunt de o deosebita

importanta la amestecare. Organele de amestecare trebuie sa initieze in cat ai multe puncte
ale aparatului amestecari intense locale si sa mentina in suspensie starturi limita cat mai
subtiri care sa produca o turbulenta pronuntata a intregului continut din vas. Curentii ce se
formeaza in aparat trebuie sa atraga mereu noi cantitati de material in zona dispozitivului de
agitare, astfel incat operatia sa se desfasoare cu eficienta maxima.

cantitatea de material care se prelucreaza poate sa influenteze : durata amestecarii, eficienta,

etc. În cazul in care se prelucreaza cantitati mari de material, sunt necesare aparate de
dimensiuni mari. De multe ori este mai rational sa se foloseasca mai multe aparate de
dimensiuni mai mici, decat un aparat mare, obtinandu-se indici functionali si calitativi mai
buni raportati la durata de desfasurare a operatiei.

Durata operatiei are influenta in primul rand asupra consumului de energie. Pentru ca operatia
sa decurga cat mai economic este necesar ca agitatorul sa lucreze eficient, asigurand
omogenizarea in cel mai scurt timp. Durata operatiei depinde, in afara de tipul agitatorului
utilizat, de diametrul si turatia lui precum si de proprietatile materialelor amestecate, ca
vascozitatea si densitatea acestora.

8
 Tipuri de amestecare

AMESTECAREA LICHIDELOR MISCIBILE

– Ex: cupajarea vinurilor şi a băuturilor distilate, diluarea

unor soluţii etc.

– de regulă nu implica nici procese de transfer de căldură

şi nici reacţii chimice.

– Procesul poate fi întâlnit şi în cazul în care o singură

fază lichidă este agitată în vederea îmbunătăţirii transferului de căldură şi de substanţă:

• între lichid şi peretele vasului,

• între lichid şi o serpentină imersată în acesta.

– Amestecarea poate pune probleme în cazul în care se

amestecă lichide cu viscozităţi mult diferite, precum şi în cazul amestecării unor lichide
newtoniene extrem de

viscoase, sau a unor fluide cu comportare nenewtoniană.

9
Fig 2. Obtinerea vinurilor roze din amestecuri tehnologice, (Dupa Gheorghita, M. si col.,
1986, Muntean Camelia, 1996).

10
AMESTECAREA LICHIDELOR NEMISCIBILE

Faza discontinuă se dispersează, sub formă de picături mici în faza continuă.

Pe acest fenomen se bazează:

– procesul de extracţie lichid – lichid,

– prepararea emulsiilor stabile (maioneze, sosuri, dresinguri, creme, paste etc.) întâlnite în
industria alimentară, farmaceutică sau cosmetică.Datorită faptului că picăturile fazei disperse
sunt de dimensiuni foarte reduse, emulsia formată este stabilă un timp considerabil.

AMESTECAREA GAZ – LICHID

Ex: fermentarea aerobă, carbonatarea zemii de difuzie etc.

Scopul procesului de amestecare - de a produce o suprafaţă mare de contact între faze, prin
dispersarea fazei gazoase sub formă de bule în faza lichidă continuă.

Dispersiile de G în L sunt instabile şi se separă rapid la încetarea agitării; aceasta în cazurile

în care nu se formează spume.

În unele cazuri este necesară formarea unei spume stabile, caz în care gazul se injectează în
lichidul puternic agitat, de cele mai multe ori în prezenţa unui agent tensioactiv.

AMESTECAREA SOLID – LICHID

Scopul procesului:

– dizolvarea solidului,

– dizolvarii unui anumit comp. (extracţia L - S),

– producerea unei reacţii chimice.

se utilizează lichide cu viscozităţi reduse;

11
particulele solide sedimentează rapid la încetarea agitării.

La cealaltă extremă: procesele în care faza continuă este un fluid cu viscozitate extrem de

ridicată în care trebuie dispersate particule solide foarte fine (încorporarea condimentelor în
pasta de carne, de exemplu)

AMESTECAREA GAZ – SOLID – LICHID

Ex: hidrogenarea uleiurilor vegetale, cristalizarea

evaporativă, flotaţia etc.

Eficienţa procesului este direct influenţată de gradul de amestecare realizat între cele trei
faze.În ciuda importanţei majore pe care acest fenomen o are în practică, abordarea sa
ştiinţifică este destul de săracă.

AMESTECAREA SOLIDELOR

Amestecarea particulelor solide (sub formă granulară sau pulverulentă) este deosebit de
complexa, depinzând de:

– proprietăţile particulelor (densitate, mărime, distribuţie granulometrică, formă, proprietăţi

superficiale),

– diferenţele existente între proprietăţile particulelor componenţilor implicaţi în amestecare.

Industria alimentară şi industria farmaceutică, alături de industria cimentului şi a sticlei sunt

sectoare în care amestecarea solidelor este o operaţie esenţială.

12
Posibiliati de realizare a amestecarii.

Sunt multiple posibilităţi de realizare a amestecării. Cele mai răspândite procedee sunt:

- amestecarea pneumatică cu ajutorul aerului comprimat sau a aburului sub presiune;

- amestecarea prin curgerea lichidelor;

- amestecarea prin recirculare;

- amestecarea mecanică cu agitatoare cu palete de diferite forme.

Termenul de amestecare este folosit în special pentru amestecarea solidelor. Pentru

amestecarea fluidelor cu corpuri solide, în vederea dizolvării sau formării de suspensii, uzual
se foloseşte termenul de agitare, iar pentru corpurile consistente păstoase se foloseşte

termenul de malaxare sau frământare.

13
 2 AMESTECĂTOARE

2.1. Clasificare

Amestecătoarele se pot împărţi în două categorii mari: fără elemente mobile şi cu

elemente mobile. În tabelul 2.1 se dă o clasificare a amestecătoarelor funcţie de aceste două
criterii principale.

Tabelul 2.1 – Clasificarea amestecătoarelor

Categorie Tipuri
1 2
Amestecătoare fără elemente mobile:
- prin recirculare
- cu şicane
- în aparate tip coloane (cu şicane, cu
- prin curgerea forţată a talere sită, cu umplutură)
fluidelor - cu injectoare sau duze
- cu sistem gaz - lift
- cu tub Venturi
- cu barbotare
- cu elemente statice de amestecare
Amestecătoare cu elemente mobile:
- cu paletă plană dreptunghiulară
- cu braţe simple
- cu braţe şi şicane
- cu braţe tip ancoră (simplă, dublă)
- agitatoare cu braţe (sau - cu cadru (cu braţe verticale sau
palete) orizontale)
- cu raclete
- planetare
- umblătoare
- cu impeller
1 2
- cu rotor deschis cu palete (drepte,
- agitatoare centrifuge înclinate, curbe)
- cu rotor închis (fără sau cu stator)
- cu benzi elicoidale
- cu două braţe malaxoare şi rotire în
- amestecătoare pentru sens de întâmpinare
materiale consistente - cu braţe fixe şi cuvă rotativă
(malaxoare) - tip extruder
- tip valţ

14
 - bătătoare
- cu unul sau mai multe şnecuri
- mecanice cu tobă rotativă:
- cu tobă cilindrică orizontală
- amestecătoare pentru sau vertical-înclinată
materiale pulverulente şi - cu conuri
granulare - cu tobă de amestecare în
formă de V sau Y
- cu tobă elipsoidală oblică
- cu tobă prismatică
- pneumatice
Dupa Prof.Dr.Ing Teodor-Ioan Trasca
Utilaje in Industria Alimentara

2.2. Amestecătoare fără elemente mobile

Amestecarea fără elemente mobile se poate realiza prin circulaţia forţată a lichidelor
sau prin barbotare de gaze sau vapori.
În figura 2.1 se prezintă schema unui amestecător cu circulaţie forţată a lichidelor, cu
injector. Se deosebesc cele două componente de amestecat, I şi II, care se introduc printr-un
injector în zona de amestecare.

Figura 2.1 – Schema amestecării cu circulaţie forţată a lichidelor, cu injector

Dacă în interiorul amestecătorului se dispun şicane, viteza de înaintare a

componentelor de amestecat scade şi creşte astfel timpul de staţionare a acestora în aparat. În
figura 2.2 se prezintă două scheme ale unor astfel de amestecătoare cu şicane.

a b

Figura 2.2 – Scheme ale mestecătoarelor cu şicane

15
 Un alt tip de amestecătoare fără elemente mobile sunt cele cu barbotare de gaze sau
vapori. Aceste se compun în principal dintr-un barbotor prin care se introduce gaz sau vapori
în masa de lichid, realizând astfel amestecarea. În figurile 2.3 şi 2.4 se prezintă câteva tipuri
de amestecătoare cu barbotare de gaze sau vapori: barbotor inelar (figura 2.4a), cu ţevi inelare
concentrice (figura 2.4b), cu ţevi paralele (figura 2.5a) şi cu lumânări (figura 2.5b).

a b

Figura 2.3 – Scheme ale amestecătoarelor cu barbotoare inelare

a b
Amestecatoare pneumatice sau prin barbotare

Amestecarea se realizeaza facand sa treaca prin produsul de amestecat

(de obicei un lichid sau o suspensie de particule solide in lichid), aer sau un gaz
oarecare sau abur sub presiune. Regimul de curgere si amestecare este generat de
gazul care patrunde in lichid sub forma unor bule mici, care avand densitatea mai
mica decat lichidul, se ridica spre suprafata acestuia antrenand particulele lichide
invecinate intr-o miscare ascensionala, silind astfel restul lichidului sa circule intr-un
sens mai mult sau mai putin dirijat in interiorul vasului. Dispozitivul prin care se
distribuie faza gazoasa se numeste barbotor.

Prin barbotoare, bulele de gaz in curs de dilatare transfera energia

necesara amestecarii lichidului, prin presiunea cu care patrunde in masa acestuia.

16
 Cantitatea de miscare transmisa se exprima prin relatia :

in care :

N – puterea transmisa de catre gaz, W

P1 – presiunea gazului la suprafata lichidului, Pa

P2 – presiunea gazului la barbotare, Pa

– debitul volumetric al gazului la suprafata libera, m3/s

Presiunea gazului sau aburului necesara operatiei de barbotare se determina

dintr-un bilant energetic intocmit intre punctul de barbotare si suprafata libera a
lichidului, rezultand conditia :

in care :

h – inaltimea coloanei de lichid prin care se realizeaza barbotarea, m

ρ1 – masa specifica a lichidului, kg/m3

ρg – masa specifica a gazului, kg/m3

w – viteza gazului in orificiile de barbotare, m/s

ζ – coeficientul de rezistenta locala

Amestecarea prin barbotare este indicata in special an cazul cand gazul, cu

ajutorul caruia se face, trebuie sa reactioneze chimic (hidrogenarea uleiurilor,
carbonatarea zemurilor in industria zaharului cu bioxid de carbon, etc), cand
favorizeaza o anumita actiune biologica (aerul-oxigenul pentru inmultirea drojdiilor).
Amestecarea cu abur este intrebuintata in cazurile cand pe langa operatia de
amestecare este necesar sa se faca si o incalzire.

Barbotarea, de obicei, se realizeaza cu dispozitive construite din tevi prevazute

cu orificii amplasate in apropierea fundului vasului. De obicei diametrul orificiilor
variaza intre 3 si 6 mm.

Pentru ca traseul bulelor de gaz sa fie cat mai lung, orificiile se dispun de
obicei in partea inferioara a tevii orientate in jos. Viteza gazului la iesirea din orificiul
barbotorului trebuie sa asigure energia cinetica necesara invingerii rezistentei
lichidului, pentru evitarea inundarii barbotorului cu lichid.

Tevile cu orificii trebuie montate perfect orizontal pentru ca gazul la iesirea

prin orificii sa aiba de invins aceeasi rezistenta asigurandu-se astfel o repartitie cat
mai uniforma a gazului.

17
 Figura 2.4 – Scheme ale amestecătoarelor cu barbotoare cu ţevi şi cu lumânări

2.3. Amestecătoare mecanice cu braţe

În figurile 2.5 – 2.10 se prezintă câteva tipuri de amestecătoare cu braţe: cu paletă

dreptunghiulară (figura 2.5), cu cadru (figura2.6), cu braţe perpendiculare pe arbore (figura
2.7a), cu braţe paralele cu arborele (figura 2.7b), cu braţe şi şicane (figura 2.7c), cu ancoră
(figura 2.8), cu impeller (cu braţe asimetrice, de lungime neegală) (figura 2.9), cu elice
(propeller) (figura 2.9).

Figura 2.5 – Amestecător Figura 2.6 – Amestecător

cu paletă dreptunghiulară cu cadru

a b
c

Figura 2.7 –
Amestecătoare cu braţe

18
 Figura 2.8 – Amestecător Figura 2.9 – Amestecător
cu ancoră cu impeller

Figura 2.10 – Amestecătoare cu elice (propeller)

2.4. Malaxoare

Malaxoarele sunt amestecătoare destinate omogenizării maselor consistente, păstoase

sau realizării unor operaţii speciale (de exemplu baterea smântânii în vederea separării fazelor
grăsime – apă, malaxarea untului obţinut pentru eliminarea fazei apoase – zarea – în industria
produselor lactate).
În figura 2.11 se prezintă trei tipuri de malaxoare pentru industria de panificaţie:
malaxorul tip MA–300 (figura 2.11a), frâmântătorul de aluat tip FA OLT–300 (figura 2.11b)
şi tip FA UTALIM–300S (figura 2.11c). Din punct de vedere constructiv – funcţional, se
deosebesc următoarele componente:
1 – dispozitiv de malaxare, cu braţe, cu ancoră sau spiral
2 – cuva de amestecare
3 – platformă mobilă
4 – batiu cu sistem de acţionare.

19
 Caracteristicile tehnice ale acestor trei tipuri de malaxoare sunt indicate în tabelul 2.2.

Figura 2.11 –
Scheme ale
malaxoarelor pentru panificaţie

Tabelul 2.2 – Caracteristici tehnice principale ale malaxoarelor de panificaţie – exemple

Caracteristici Malaxor Malaxor Malaxor
MA-300 FA OLT-300 FA UTALIM-
300
Capacitatea cuvei 300 300 300
[l]
Putere instalată 3 3 7,8
[kW]
Timp de malaxare 8 – 10 5–8 3–7
[min]
Turaţia cuvei 6 8 9 – 18
[rot/min]
Turaţia braţului 20 25 46 – 92
[rot/min]
Masa şarjei [kg] 200 200 – 240 200 – 240
Dimensiuni de 1700 x 1005 1510 x 954 x 1612 x 1040 x
gabarit x 1410 1647 1670
[mm x mm x mm]
Masa [kg] 755 896 1672

20
 Pentru aluaturi foarte consistente, cum sunt de exemplu cele pentru paste făinoase, se
folosesc malaxoare cu ax orizontal şi braţe multiple. Un astfel de malaxor tip MCT–600 se
prezintă în figura 2.12, iar caracteristicile tehnice în tabelul 2.3. Din punct de vedere
constructiv – funcţional, acest tip de malaxor se compune din:
1 – braţe de amestecare
2 – ax orizontal
3 – cuva de amestecare du manta dublă.
Figura 2.13 prezintă: schema malaxorului (a), cuva de amestecare (b), axul orizontal
cu braţele de amestecare (c), diferite forme ale braţelor (d).

b c

d
Figura 2.12 – Malaxor pentru aluat foarte consistent

21
Tabelul 2.3 – Caracteristici tehnice ale malaxorului pentru aluat foarte consistent tip MCT
– 600
Caracteristici Valori
Capacitatea cuvei [l] 600
Turaţia axului cu braţe [rot/min] 6 – 12 – 18 – 36
Durata de malaxare [min] max. 15
Putere de antrenare [kW] 10 / 14
Putere de acţionare 1,1
Dimensiuni de gabarit 1900 x 1036 x 1920
[mm x mm x mm]
Masa [kg] 2150

Un exemplu de amestecător cu două axe cu braţe se prezintă în figura 2.13. Un astfel

de amestecător, adecvat malaxării mediilor înalt vâscoase, se utilizează în industria ciocolatei.
Din punct de vedere constructiv – funcţional, se deosebesc următoarele componente:
1 – cuplaj
2 – lagăre
3 – cuva de amestecare
4 – axe cu braţele de amestecare
5 – transmisie prin curea
6 – carcasă
7 – motor electric
8 – gura de evacuare pentru amestec
9 – stativ
10 – gura de alimentare cu material.

Figura 2.13 – Schema malaxorului pentru ciocolată

2.5. Amestecătoare pentru solide

Pentru amestecarea maselor alimentare solide, tipul de amestecător care poate asigura
o omogenizare eficientă se alege în funcţie de modul de prezentare a componentelor ce
trebuiesc amestecate: pulbere, granule sau bucăţi.

22
 Pentru produse pulverulente se utilizează amestecătoare cu şnecuri orizontale sau
verticale. În figura 2.14 se prezintă schema amestecătorului cu melc vertical, compus din:
1 – gură de alimentare
2 – şnec de amestecare
3 – corp
4 – gură de evacuare pentru amestec.

Figura 2.14 – Schema amestecătorului cu melc vertical

Pentru amestecarea solidelor se mai folosesc şi amestecătoare cu tambur (tobă). În figura

2.15 se prezintă un amestecător cu tambur cilindric orizontal. În timpul rotirii tamburului,
materialul de la periferie este adus către centrul tamburului. Pentru aceasta trebuiesc
îndeplinite două condiţii:
- pereţii tamburului să nu fie netezi pentru a evita ca materialul să lunece, fără să se
amestece;
- turaţia tamburului să nu fie prea mare pentru ca forţa centrifugă să ţină granulele de
material solid aderente la peretele tamburului.

Figura 2.15 – Schema amestecătorului cu tambur cilindric orizontal

23
 Un grăunte de material care se găseşte la partea superioară a tamburului este supus
acţiunii a două forţe: greutatea proprie (G) şi forţa centrifugă (Fc), care au expresiile:

G  mg (V.1)
D
Fc  mω 2
2 (V.2)

unde: m - masa grăuntelui;

g - acceleraţia gravitaţională;
2 - viteza unghiulară a tamburului;

2πn
ω
60 (2.3)

n - turaţia tamburului;
D - diametrul tamburului.

Pentru ca grăuntele să nu rămână proiectat pe perete, ci să cadă, trebuie îndeplinită

condiţia:

G > Fc (2.4)

Rezultă condiţia de desprindere a grăuntelui de pe peretele tamburului de

amestecare:

42,3
n
D (2.5)

În practică, turaţia tamburului se ia între limitele:

32 35
n
D D (V.6).

24
 EFICIENŢA AMESTECĂRII

Eficienţa amestecării este unul din criteriile prioritare în alegerea sau proiectarea
amestecătoarelor.

Nu există la ora actuală nişte criterii unitare prin care să se aprecieze eficienţa procesului de
amestecare, şi din cauza faptului că obiectivele amestecării sunt deosebit de variate. Metode
utilizate pentru detrminarea momentului în care amestecarea a ajuns în punctul dorit:

– metoda colorimetrică, prin care se urmăreşte uniformizarea nuanţei de culoare în recipient.

– metoda gradienţilor de temperatură se bazează pe măsurarea timpului necesar pentru

uniformizarea temperaturii sistemului, după ce acestuia i s-a aplicat un impuls termic cu o
cantitate de căldură cunoscută.

– metoda conductometrică este aplicabilă în cazul în care se amestecă produse având

conductivităţi electrice diferite.

– metoda nefelometrică poate fi utilizată ca metodă continuă pentru determinarea eficienţei

amestecării în sisteme eterogene (cazul formării emulsiilor, de exemplu).

Una din problemele cele mai dificile ale tehnicii amestecării o constituie stabilirea

unui criteriu care să caracterizeze calitatea amestecării într-un sistem dat (eficacitatea

amestecării). Când amestecarea este folosită ca operaţie auxiliară, se poate aprecia

eficacitatea acesteia după efectul tehnologic din operaţia principală. În alte cazuri însă este

greu de stabilit acest indice. Din această cauză s-au propus o serie de metode dintre care

enumerăm :

a) - metoda bazată pe măsurarea concentraţiei în diverse puncte în cazul a două lichide

insolubile reciproc;

25
b) - metoda bazată pe folosirea substanţelor colorante;

c) - metoda gradientului de temperatură;

d) - metoda conductibilităţii electrice;

e) - metoda bazată pe măsurarea căldurii de dizolvare;

f) - metoda bazată pe măsurarea diferenţei de densitate;

g) - metoda atomilor marcaţi;

h) - metoda elementului indicator.

Metoda măsurării concentraţiei în diferite puncte, propusă de Kafarov, constă în

colectarea mai multor probe la diverse nivele şi distanţe de axul agitatorului, deci din diferite

puncte convenţionale, şi analiza lor cu privire la conţinutul c în procente de volum al unuia

din componenţi. Conţinutul mediu al componentului din amestec se notează cu c0. Dacă c

este mai mic decât c0, atunci procentul de amestecare se exprimă prin relaţia:

x=c

c0 .100 (5-6)

Dacă c este mai mare decât c0 procentul de amestecare este dat de relaţia :

x = 100−c

100−c0 .100 (5-7)

Astfel, procentul de amestecare indică raportul dintre conţinutul de component care

se află în cantitate mai mică în punctul dat şi conţinutul mediu al acestui component.

Valoarea lui x este întotdeauna mai mică decât 100 %.

Indicele de amestecare, respectiv eficacitatea operaţiei, se determină ca medie

aritmetică a procentelor locale de amestecare din toate punctele convenţionale alese din care

s-au luat probele, adică:

26
E = x1+x2+x3+...+xn

n (5-9)

în care n este numărul de probe

Alegerea aparatelor de amestecare

27
Pentru alegerea aparatelor de amestecare este necesar sa se tina cont de urmatoarele
elemente: organul de amestecare sa initieze forte de forfecare mai mari si in cat mai multe
puncte din masa materialuluisupus operatiei si sa mentina in suspensie straturi limita cat mai
subtiri pe care sa le rupa sa fie stras in mod continuu material in punctele active ale
dispozitivului de amestecare si sa se asigure osuprafata de contact cat mai una amestecarea sa
fie cat mai uniforma si sa se realizeze in timp cat mai scurt pentru a se reduce la minim
cheltuielile de energie se recomanda pentru alegerea amestecatoarelor, incercarea pe modele
pentru a stabili conditiile desimilitudine : geometrica (forma vasului si rapoartele geometrice
optime dintre forma vasului si adimensiunilor respectiv formei agitatoarelor) pozitia
agitatoarelor si a vasului si similitudineahidrodinamica (valoare optima a turatiei
agitatoarelor)

BIBLIOGRAFIE

RESURSE MONOGRAFICE

1. ANA, Alexandru; BANU, Constantin; BÂRSAN, Iulian Gabriel. Tratat de

industrie alimentară: vol. II – Tehnologii alimentare. București: Editura ASAB,
2009.

2. BANU, Constantin (coord.). Exploatarea, întreținerea și repararea utilajelor

din industria cărnii. București: Editura Tehnică, 1990.

3. BANU, Constantin (coord.). Manualul inginerului de industrie alimentară:

Vol. 1. București: Editura Tehnică, 1998.

4. BANU, Constantin (coord.). Manualul inginerului de industrie alimentară. Vol.

1. București: Editura Tehnică, 1998-1999.

5. BANU, Constantin (coord.). Manualul inginerului de industrie alimentară. Vol.

2. București: Editura Tehnică, 1998-1999.

6. BĂCĂOANU, Ana. Operații și utilaje în industria alimentară. Iași:

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, 1997.

7. BERK, Zeki. Food process engineering and technology. Amsterdam; Boston;

Heidelberg: Elsevier, 2009.

8. BIBIRE, Luminița. Operații și aparate : industria alimentară. Chișinău:

28
 Tehnica-Info, 2004

9. BRATCU, Gheorghe; CĂPĂȚÂNĂ, Ionuț; PĂUNESCU, Cătălin George.

Fabricarea echipamentelor tehnice pentru agricultură și industria alimentară.
Brașov: Editura Univerității “Transilvania” din Brașov, 2009.

10. COMPUTATIONAL fluid dynamics in food processing. Boca Raton; London;

Lew York: CRC Press, 2007.

11. CRĂCIUN, I.; HASCI, Z.; STAN, C. Utilaje și instalații în industria chimică.
București: Editura Didactică și Pedagogică, 1980.

12. GANEA, Grigore. Utilaj tehnologic în industria alimentară. Probleme și

metode de rezolvare. București: Editura Tehnică, 2011.

13. MANUALUL inginerului de industrie alimentară. București, 2002.

14. NICHITA, Maria Luminița. Alimentație, gastronomie și tehnologii alimentare.

București: Politehnica Press, 2011.

15. RĂȘENESCU, Ioan. Operații și utilaje în industria alimentară. Vol. 1 și 2.

București: Editura Tehnică, 1971-1972.

16. RĂȘENESCU, Ioan. Lexicon-îndrumar pentru industria alimentară :

tehnologii, operații, procese și produse. Vol. 1: A-L. București: Editura Tehnică,
1987.

17. RĂȘENESCU, Ioan. Lexicon-îndrumar pentru industria alimentară :

tehnologii, operații, procese și produse. Vol. 2: M-Z. București: Editura Tehnică,
1988.

18. STAN, C.; CRĂCIUN, I. Operații și utilaje în industria chimică. București:

Editura Tehnică, 1993.

19. TANE, Nicolae; TANE, Răzvan Nicolae; THIERHEIMER, Walter. Ingineria

produselor alimentare de origine vegetală: procesarea industrială a produselor
vegetale; utilaje pentru industria alimentară. Brașov: Editura Universității
“Transilvania” din Brașov, 2012.

20. TELEOACĂ, R.; PETCULESCU, E.; ONOREI, I. Procese și aparate în

industria alimentară. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993.

RESURSE ELECTRONICE

29
www.rasfoiesc.com

www.scientia.com

www.cadredidactice.ub.ro

www.agir.ro

30