Sunteți pe pagina 1din 1

9.

Sfintele Taine: definiție, importanță, număr, scopul, timpul si locul săvârsirii

Ce sunt sfintele Taine?


a) Sfintele taine sunt slujbe bisericesti, prin mijlocirea carora ni se impartaseste, in chip
special si prin anumite semne și materii vazute, harul lui Dumnezeu. Ele sunt în număr 7, dupa
numărul darurilor Sf. Duh: botezul, ungerea cu sf.mir, pocainta, impartasirea, nunta, preotia si
maslul.
b) In ceea ce priveste scopul, serviciul Laudelor zilnice are character prin excelenta
public; aceste slujbe alcauiesc cultul divin public si official al Bisericii, se savarsesc in numele sis
pre folosul tuturor credinciosilor si la acestea slujbe pot participa toti crestinii pentru a beneficia de
roadele lor binefacatoare; prin slujba celor 7 Laude se exprima functiunea latreutico-euharistica a
cultului divin (slavirea si adorarea lui Dumnezeu, venerarea sfintilor – obligatie permanenta a
Bisericii.
- Sfintele Taine au insa aplicatie individuala ; efectele lor se aplica numai unor anumite
persoane; de aceea unii liturgisti le considera forme ale cultului particular. Nu trebuie uitat
caracterul ecclesiologic sau comunitar al tainelor – ele se savarsesc in Biserica, deci sunt forme
ale cultului public al Bisericii, iar efectele lor se rasfrang nu numai asupra beneficiarilor, ci si
asupra Bisericii intregi. Biserica este “trupul tainic al lui Hristos”, iar viata spiritual a acestui
organism bisericesc se intretine prin sfintele taine. In vechime, mai toate tainele se savarseau de
regula in cadrul Liturghiei sau in conexiune intima cu ea, deoarece Sfanta Euharistie, centrul vietii
Bisericii, ii aduna pe credinciosi in Biserica, o face vizibila si viabila.
- In slujba sfintelor taine sta pe primul plan si se implineste mai ales functuinea
harismatica sau sfintitoare a cultului orthodox; ele sunt mijloace de transmitere sau de comunicare
inidividuala a harului divin si de sfintire a vietii credinciosilor in Biserica – mijloace de mantuire.
c) In ceea ce priveste timpul savarsirii, Laudele zilnice au termene fixe si character
periodic – ele se repeat in fiecare zi (la manastiri) sau macar in fiecare sarbatoare (in bisericile de
enorie), in aceeasi oridne si la ore determinate. Savarsirea tainelor nu este legata de termene sau
date fixe din cursul anului bisericesc, ci ele se savarsesc atunci cand e nevoie; ceea ce decide in
aceasta priuvinta sunt deci nevoile vietii religioase a credinciosilor. Sunt insa anumite perioade din
cursul anului cand potrivit randuielilor bisericesti, unele taine nu se pot savarsi.
d) In ceea ce priveste locul savarsirii, sfintele taine se savarsesc de regula in biserica, la
fel ca Laudele zilnice. Slujba sfintelor taine trebuie facuta in locas sfintit si are caracter public , in
sesnul ca se savarseste in mijlocul comunitatii religioase, in vazul, cu stiinta si cu consimtamantul
ei. Astfel, comunitatea devine partasa la rugaciunile, bucuriile si suferintele fiecaruia dintre membrii
ei. Singura taina Sfantului Maslu face exceptie in aceasta privinta – prin insasi natura ei, ea poate fi
si trebuie facuta in care ori in spitale, la capataiul bolnavilor care au nevoie de ea.

S-ar putea să vă placă și