Înnoirea cultului, prioritate

actuală a Bisericii

Acomodarea formelor cultului la nevoile actuale ale vieţii religioase a

credincioşilor reprezintă una din problemele cu care Ortodoxia s-a confruntat
dintotdeauna. Există o serie de priorităţi în acest sens, ce-şi aşteaptă rezolvarea
la nivelul autorităţii supreme în Biserică, Sf. Sinod: unificarea calendarului
bisericesc şi stabilirea datei Sf. Paşti, actualitatea vechilor rânduieli bisericeşti,
referitoare la posturi şi ajunări, conservarea formelor tradiţionale în arta
bisericească (construirea de biserici şi pictarea lor) ş.a..
Nevoia adaptării Bisericii la timpurile de astăzi, s-a făcut resimţită cu o
mai mare putere în diaspora ortodoxă, unde aceasta se confruntă cu forme de
trăire religioasă ale credincioşilor aparţinând celorlalte confesiuni creştine, care
consideră nu de puţine ori depăşite chiar, unele elemente ce ţin de formele
externe ale cultului (slujbele şi ritualul lor), aceste observaţii, uneori pertinente
trimiţând la o serie de caracteristici specifice cultului ortodox, cum ar fi:
1.Spiritul conservator, prin păstrarea fidelă a unor forme de expresie,
ceremonii, imne şi rugăciuni cu vârste venerabile.
2.Originea monahală a cultului răsăritean, ce reflectă ecoul puternic al
disciplinei şi al modului de viaţă specific trăitorilor pustiei, mai ales în ceea ce
priveşte programul şi durata slujbelor.
3. Spre deosebire de alte confesiuni, Biserica Ortodoxă nu a iniţiat sau
condus nici o acţiune de reformare a cultului, în trecutul ei. Păstrarea unor
forme vechi, deja consacrate, care însă neînţelese uneori pun astăzi probleme de
interpretare, de adaptare şi acomodare.

Care sunt o parte din cerinţele vieţii moderne puse faţă în faţă cu slujirea
Bisericii?
 a. Scurtimea sau concizia cultului a fost cerută deseori şi este absolut
necesară. În epoca vitezei şi a agitaţiei continuie, trei ore, de exemplu pentru
Utrenie, Acatist şi Sf. Liturghie sunt suficiente, credem noi, pentru slujba de
duminică. Altfel, este aproape imposibil, ca majoritatea credincioşilor să mai
poată rămâne atenţi la ceea ce se spune timp de ore întregi.
b. Cântarea în comun este o formă de participare activă a credincioşilor la
liturghie, fapt pentru care se impune revenirea la ea, pentru evitarea
individualismul păgubitor şi realizarea comunităţii liturgice.
c. Necesitatea repunerii Sf. Liturghii în centrul tuturor slujbelor. Astfel cea
mai mare parte a timpului liturgic duminical este ocupată de Utrenie şi Prima
parte a Liturghiei, numită ,,a celor chemaţi” liturghia propriu zisă, adică
săvârşirea Sf. Taine Euharistice, fiind comprimată într-un interval de timp foarte
scurt. Urmarea acestei recentrări, va fi participarea mai activă a credincioşilor,
printr-o împărtăşanie tot mai deasă, potrivit vechii tradiţii a Bisericii. Vor fi
precizate aici momentul şi locul unde trebuie să se facă aceasta: după
împărtăşirea slujitorilor, şi nu la sfârşitul Sf. Liturghii, la Uşile Împărăteşti şi nu
la cele laterale.
d. Instruirea credincioşilor prin predici, cateheze, studii şi articole din
ziare, în vederea conştientizării faptului că nici o altă slujbă bisericească nu este
mai presus de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sunt o serie de aspecte, ce nu
par importante la prima vedere, dar care trebuie îndreptate: respectarea
momentului începerii slujbei, sobrietatea şi simplitatea afişate în ţinută,
comportament, atitudine în timpul derulării momentelor liturgice, asigurarea
ordinii şi diciplinei, sărutarea icoanelor în biserică introducerea scaunelor
pentru cazurile deosebite ş.a..
e. Problema disciplinei tradiţionale a postului a fost deseori pusă în
discuţie în forurile superioareale Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, condiţiile,
durata şi asprimea posturilor, pot fi îndulcite pentru credincioşii de rând,
acordându-se preoţilor duhovnici un drept mai larg de a decide în scaunul de
spovedanie, de la caz la caz, uzându-se şi de faptul că ajunarea nu constituie
singura condiţie prealabilă, pentru împărtăşirea cu vrednicie, ci mai trebuie
îndeplinite şi altele (abţinerea de la păcate, respectarea şi împlinirea canoanelor
date la mărturisire etc.).
După cum se cunoaşte deja, nu există o uniformitate, în ceea ce priveşte,
aspectele enumerate mai sus, care ţin mai mult de amănunte neesenţiale ale
slujirii în biserică. Când însă este vorba de schimbări care vizează structura
fundamentală a acesteia, învăţătura de credinţă exprimată prin cult, hotărârile
nu pot fi luate de către fiecare biserică în parte, ci numai la nivel de Sinod al
tuturor ortodocşilor, deoarece cultul nu exprimă numai frumuseţea tezaurului
comun, moştenit de la Sf. Părinţi, ci şi unitatea ortodoxiei.

Pr. Daniel Nichita

Parohia Sf. Gheorghe