See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/371400837

Deportarea în Transnistria a familiilor soldaților romi. Între

„greșeli” administrative și imperative biopolitice Studii de caz
și documente de arhivă.

Book · June 2023

CITATION READS

1 314

4 authors, including:

Adrian Nicolae Furtuna

Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii
11 PUBLICATIONS 12 CITATIONS

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Adrian Nicolae Furtuna on 08 June 2023.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Adrian-Nicolae Furtună
(coordonator)

Florinela Giurgea Valentin Negoi Chiriac Bogdan

Deportarea în Transnistria
a familiilor soldaților romi.
Între „greșeli” administrative
și imperative biopolitice
Studii de caz și documente de arhivă

Dykhta! Publishing House

2020
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului
Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului
sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mulțumiri Arhivelor Naționale ale României

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Deportarea în Transnistria a familiilor soldaţilor romi
: între „greşeli” administrative şi imperative biopoli-
tice : studii de caz şi documente de arhivă / Furtună
Adrian-Nicolae (coord.), Bogdan Chiriac, Valentin
Negoi, Giurgea Florinela ; pref.: Marius Turda. -
Popeşti Leordeni :
Dykhta! Publishing House, 2020
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-94097-4-9

I. Furtună, Adrian-Nicolae
II. Chiriac, Bogdan
III. Negoi, Valentin
IV. Giurgea, Florinela
V. Turda, Marius (pref.)

323.1
 CUPRINS

Abrevieri ...................................................................................................................... 4
Prezentarea autorilor .................................................................................................. 5
Prefață ........................................................................................................................... 7
Cuvânt înainte .............................................................................................................. 9

STUDII DE CAZ
I Premisele ideologice ale deportării romilor în Transnistria ..................... 13
(Adrian-Nicolae Furtună)
II Deportarea abuzivă a romilor și Armata ..................................................... 34
(Florinela Giurgea)
III Petiții de repatriere înaintate de soldații romi din județele Argeș,
Dâmbovița și Teleorman ................................................................................. 57
(Valentin Negoi)
IV Petiții de repatriere înaintate de soldații romi din județele Botoșani,
Iași și Bacău ....................................................................................................... 73
(Chiriac Bogdan)

LISTĂ DE FACSIMILE REFER ITOARE LA PREMISELE

I DEOLOGICE ALE DEPORTĂR II ................................................................... 93

REZU M ATELE DOCU MENTELOR ............................................................ 101

Documente referitoare la deportarea familiilor unor soldați
romi în Transnistria.............................................................................101
Documente referitoare la deportarea abuzivă a romilor
și problemele create Armatei .............................................................102
Documente referitoare la deportarea familiilor soldaților romi
din zona Munteniei .............................................................................104
Documente referitoare la deportarea familiilor soldaților
romi din zona Moldovei .................................................................... 109

DOCU MENTE ..................................................................................................... 113

I Documente referitoare la deportarea familiilor unor soldați romi
în Transnistria ................................................................................................. 115
II Documente referitoare la deportarea abuzivă a romilor și
problemele create Armatei ........................................................................... 134
III Documente referitoare la deportarea familiilor unor soldați romi
din zona Munteniei........................................................................................ 166
IV Documente referitoare la deportarea familiilor unor soldați romi
din zona Moldovei ......................................................................................... 194
 LISTĂ DE ABREVIERI

ANR Arhivele Naționale ale României

CNSAS Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
CISHR Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din Ro-
mânia
dact. dactilografiată
DGP Direcția Generală a Poliției
doc. document
f. fila/filele
IGJ Inspectoratul General al Jandarmeriei
MAI Ministerul Afacerilor Interne
MSM Marele Stat Major
ms. manuscrise
orig. original
p. pagina/paginile
SJAN Serviciul Județean al Arhivelor Naționale
v. verso
vol. volum
 PREZENTAREA AUTORILOR

Adrian-Nicolae Furtună a absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență So-

cială, secția Sociologie a Universității din București și programul de masterat
Cercetare Sociologică Avansată al aceleiași universități. În prezent, este docto-
rand la Institutul de Cercetare a Calității Vieții cu o temă referitoare la memo-
ria socială a robiei romilor.
Începând din anul 2010 și până în prezent a publicat o serie de lucrări de
istorie orală și articole științifice referitoare la robia romilor și la deportarea
romilor în Transnistria, dintre care amintim: Cultura romă între „bărci de carton”
și realitate (2015) Romii din România și Holocaustul. Istorie, teorie, cultură (2018)
Sclavia romilor în Țara Românească. Fragmente de istorie socială. Vânzări de copii/
donații. Căsătorii. Cereri de dezrobire (2019).

Florinela Giurgea este cercetător independent, doctor în Istorie în 2019 cu

teza „Politici publice în domeniul romilor în România: Deportarea în Trans-
nistria”, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
În timpul programului de doctorat, a beneficiat de un Erasmus+ trainees-
hip la Facultatea de Științe Politice a Universității „La Sapienza” din Roma, în
timpul căruia a efectuat stagii la Arhivele ex Campo Fossoli, Arhivele Militare
din Roma și Arhivele de Stat din Pescara, pentru documentarea unui studiu
de caz comparativ între România anilor ‘40 și Italia fascistă, care a vizat ba-
zele ideologice ale Holocaustului și tratamentul aplicat romilor de aceste țări.
De asemenea, a studiat colecția revistei Lacio Drom, documentând demersurile
activiștilor romi – inclusiv din România – în vederea obținerii de compensații
pentru victimele rome ale Holocaustului.
A mai efectuat stagii de cercetare în Arhivele Militare de la Pitești, Arhivele
de la Odessa și Nikolaev (Ucraina) și de asemenea Wiener Holocaust Library
– Londra.

Chiriac Bogdan este cercetător independent, specializat în domeniul is-

toriei contemporane a României. După ce a absolvit Facultatea de Istorie a
Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (promoția 2005), și-a continuat
studiile postuniversitare în cadrul Universității Central Europene din Buda-
pesta (a absolvit programul de master „Studii despre Naționalism” în 2008
și Programul de Studii Doctorale din cadrul Facultății de Istorie în 2017). În
paralel a activat în calitate de cercetător științific (research fellow) în cadrul
Muzeului Memorial al Holocaustului (USHMM) din Washington D.C. (octom-
brie 2014-februarie 2015) și a Programului de Studii Rome (RSP), Universitatea
Central Europeană (februarie 2019- ianuarie 2020).
A efectuat stagii de cercetare în arhivele din Iași, București, Cluj, Budapes-
ta și Washington D.C, iar rezultatele au fost încorporate într-o serie de stu-
dii istorice asupra Holocaustului (forme de rezistență ale romilor deportați în
6
Transnistria între anii 1942 și 1944 și procesele marilor criminali de război din
anii 1945- 1946) și a istoriei romilor din România (reprezentarea romilor în de-
scrierile călătorilor francezi și englezi de la începutul secolului al XIX-lea și
activitatea lui Mihail Kogălniceanu în sprijinul cauzei aboliționiste din Princi-
pate între anii 1837 și 1856).

Ioan Valentin Negoi profesor în mediul preuniversitar, a absolvit Faculta-

tea de Științe Umaniste, specializarea Istorie din cadrul Universității Valahia
din Târgoviște și programul de master Unitatea Istoriei Europene a aceleiași
Universități. În prezent este student doctorand în cadrul Instituției Organiza-
toare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universității Valahia din
Târgoviște cu tema ,,Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în peri-
oada 1942-1944”.
 PREFAȚĂ

A scrie despre deportarea romilor în Transnistria și despre genocidul comis

împotriva lor de regimul lui Ion Antonescu rămâne o provocare. Avem acum
suficiente informații, atât despre numărul celor deportați, cât și despre pro-
cedeele de deportare. Cu toate acestea, publicul larg din România știe puțin
despre aceste evenimente, iar majoritatea istoricilor continuă să diminueze
importanța argumentelor rasiste și eugenice împotriva romilor, promovate
larg atât de oamenii de știință, precum antropologi sau medici, cât și de elite-
le politice, inclusiv Ion Antonescu. Istoriografia românească despre rasismul
împotriva romilor este încă determinată de un mod de a gândi eugenia, antro-
pologia rasială, igiena socială, statistica și demografia din perioada interbelică,
pe de o parte ca imitații ale rasismului și utopiei rasiale propuse de fascism și
nazism, pe de alta ca fiind nesemnificative ca răspândire și impact asupra dez-
baterilor culturale și politice despre națiunea română.
Știm că rasismul și conceptul de rasă au fost discreditate după cel de al
doilea război mondial, chiar dacă ele nu au dispărut din practicile culturale și
politice ale Europei occidentale și ale Statelor Unite, ca să nu mai vorbim de
fostele colonii din America Latină, Asia și Africa. Cu toate acestea, în ultimele
decenii s-a format o literatură complexă și multidisciplinară care încearcă într-
un mod critic să explice evoluția ideii de rasă nu doar în contextul politic al
Germaniei naziste, ci în cadrul mai larg al culturii europene și occidentale. În
ultimul deceniu vedem o încercare similară în România. Avem acum studii
foarte bune despre legătura dintre rasism și eugenie, demonstrând clar că po-
liticile de modernizare ale societății românești de dupa 1918 au fost gândite
împreună cu, și nu împotriva, politicilor eugenice, pentru a construi o națiune
română, puternică și sănătoasă. Ideile eugenice de protejare a națiunii române
au fost de la început integrate discursului despre natura statului și a rolului
lui de protector al majorității românești. Aceste idei eugenice nu au fost mar-
ginale sau ocazionale, așa cum afirmă încă unii istorici români.
În perioada interbelică și mai ales la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor
’40, conceptele biologice au devenit componente necesare ale politicii oficiale
a statului român, iar eugeniștii și antropologii au primit sprijin politic pen-
tru activitățile și planurile lor de cercetare. Programul biopolitic de protecție
a națiunii române propus de aceștia însemna în același timp purificarea
societății românești atât de indivizii „disgenici” din punct de vedere medical
și eugenic, cât și de acele minorități etnice considerate „inferioare” intelectual
și social, precum romii. Pe măsură ce situația internațională se deteriora, iar
România se afla într-o situație politică instabilă, suporterii regenerării biopo-
litice a națiunii române au sugerat că metodele eugenice de igienă socială și
sănătate publică nu erau suficiente pentru a „curăța” societatea de elementele
nedorite, care, se argumenta atunci, puneau în pericol coeziunea internă a sta-
tului. Odată cu crearea statului național-legionar în 1940 și apoi prin preluarea
8
puterii de către Ion Antonescu s-a discutat deschis despre nevoia de a introdu-
ce politici rasiale și eugenice de protejare a națiunii române. Deși evreii con-
stituiau principala țintă a acestor politici, și romii, mai ales cei nomazi, au fost
supuși deportărilor în Transnistria și uciderilor prin îmbolnăvire și înfometa-
re. Acesta este momentul istoric în care discursurile eugenice de Românizare a
statului și-au găsit corespondentul ideal în ideile de omogenitate etnică pro-
puse de Ion Antonescu și alți demnitari români implicați direct în Holocaust.
Volumul de față, coordonat de Adrian-Nicolae Furtună, dovedește – dacă
mai era nevoie – cât de important este subiectul deportării romilor în Transnis-
tria pentru o discuție mai largă și absolut necesară despre rasismul anti-rom,
și nu doar din perioada regimului lui Antonescu. Atenția coordonatorului și
a echipei lui, compuse din Florinela Giurgea, Valentin Negoi și Chiriac Bog-
dan, se îndreaptă asupra familiilor de romi din armata română, care, cel puțin
inițial, nu trebuiau deportate. Situația a fost însă alta, după cum o dovedesc
studiile și documentele incluse în acest volum: nu a fost suficient să îi declari
pe romi incompatibili cu românii prin eliberarea „certificatelor de naționalitate
și origine etnică”. Identitatea de rasă sau de „sânge” a românilor de atunci
era determinată de granițe biologice, sociale și culturale care îi separau de toți
ceilalți care rămâneau „străini”, precum romii. Deportarea familiilor romilor
din armata română ilustrează clar modul în care eugenia a fost folosită pen-
tru justificarea deportărilor. Întregul vocabular politic care i-a descris pe romi
ca fiind „asociali”, „nedoriți”, o „problemă” socială și medicală s-a bazat pe
decenii de dezbateri eugenice despre cine avea „valoare” pentru societate și
astfel „merita să trăiască” și cine nu. Această interpretare eugenică a condiției
sociale și economice a romilor – care nu a dispărut până în ziua de azi – s-a
îmbinat cu rasismul biopolitic al anilor ’40, cu rezultate nefaste și tragice nu
doar pentru romii nomazi, dar și pentru romii sedentari și integrați. Spre de-
osebire de evrei, care au fost supuși mai întâi legilor rasiale anti-semite de la
sfârșitul anilor ’30, romii au devenit victime ale rasismului românesc fără a
fi nevoie de o legislație anti-romă rasistă. A fost suficient, așa cum pseudo-
știința rasială a momentului a propus, ca romii să fie considerați – din punct
de vedere biologic, cultural, intelectual și social – ca o amenințare la viitorul
poporului român.
Chiar dacă la nivel de discurs politic Holocaustul împotriva romilor este
recunoscut, aceste declarații politice au un ecou limitat în rândul populației;
majoritatea românilor nu știu că în anii ’40, pe lângă evrei, au fost și 25.000
de romi (iar aproape jumătate dintre ei au fost copii) deportați în Transnistria,
unde au murit. Recuperarea acestei istorii este esențială, iar volumul de față
face un pas important în această direcție. Să-l citim cu atenție.

Prof. univ. dr. Marius Turda

Oxford Brookes University
 CUVÂNT ÎNAINTE

Lucrarea de față reprezintă o noutate în domeniul istoriografiei deportă-

rii romilor în Transnistria, aducând pentru prima dată în atenția publicului
larg, dar și a celui de specialitate, problema deportării familiilor unora dintre
soldații romi înrolați în armata română, care conform ordinelor mareșalului
Ion Antonescu trebuiau exceptate de la ordinele de deportare.
Abordarea distinctă a acestei problematici adâncește perspectiva asupra
înțelegerii fenomenului deportării romilor în Transnistria. Prin deportarea
unora din familiile romilor care aveau unul din membrii pe front, statul ro-
mân declară că s-a comis „o greșeală”. Ce principii doctrinare de constituire
a statului român au fost încălcate prin deportarea acestor familii? Cum a răs-
puns statul român la această problemă? Care erau măsurile care urmau să în-
drepte această „greșeală”? Se aplicau măsuri diferite în funcție de categoria de
romi căreia îi aparțineau acele familii, nomazi sau sedentari?
Pe lângă dificultățile de ordin administrativ pe care le-a ridicat, numărul
petițiilor soldaților crescând de la o zi la alta, această problemă a generat și
o serie de complicații de ordin ideologic pentru statul român de la acea dată,
serviciul militar fiind considerat un „serviciu de onoare”. Pe baza căror prin-
cipii privilegiile aduse de acest serviciu de onoare puteau fi acordate unora și
refuzate altora?
Lucrarea reunește patru studii individuale, redactate de un grup de cer-
cetători format dintr-un sociolog și trei istorici. Primul studiu, redactat de
Adrian-Nicolae Furtună în deschiderea lucrării, are rolul de a încadra într-o
anumită ideologie întregul fenomen al deportării romilor în Transnistria, pre-
zentat până în prezent mai degrabă ca un accident al istoriei, și nu ca o acțiune
atent planificată de către regimul Antonescu. Perspectiva de analiză propusă
este cea a teoriilor eugenice și biopolitice din România, cărora până în prezent
li s-a acordat o însemnătate extrem de redusă în analiza fenomenului depor-
tării romilor în Transnistria. Studiul pune accent asupra dezbaterii problemei
„certificatelor de naționalitate și origine etnică” în raport cu „categoria etnică
de „țigan”.
Al doilea studiu, redactat de Florinela Giurgea, în prima parte analizează
problema deportării familiilor soldaților romi așa cum a fost ea discutată la
nivelul autorităților centrale, iar în a doua parte evidențiază rolul jucat de teo-
riile eugenice și biopolitice în deportarea romilor.
Al treilea studiu, redactat de Valentin Negoi aduce în atenția cititorului
o serie de petiții pentru repatrierea familiilor înaintate de soldați romi din
județele Argeș, Dâmbovița și Teleorman.
Al patrulea studiu, semnat de Chiriac Bogdan, abordează problema de-
portărilor dintr-o perspectivă regională, propunându-și să cerceteze un grup
de 30 de petiții redactate de soldați și veterani romi din regiunea Moldovei
10
(județele Botoșani, Iași și Bacău) prin care solicitau repatrierea unor rude de-
portate în cursul lunii septembrie 1942.
În ultima parte, volumul reunește o colecție de documente de arhivă cu-
prinzând petiții ale soldaților romi, cercetări ale organelor polițienești în vede-
rea soluționării petițiilor și răspunsuri la solicitările de repatriere a familiilor
deportate. Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra amplorii acestei pro-
bleme la nivel național au fost incluse în volum și petiții ale soldaților din afa-
ra județelor asupra cărora ne raportăm ca studii de caz.
Autorii
STUDII DE CAZ
I Premisele ideologice ale deportării romilor
în Transnistria
Drd. Adrian-Nicolae FUR TUNĂ

Introducere
PÂNĂ ÎN PREZENT problema soldaților romi ale căror familii au fost de-
portate în Transnistria nu a fost abordată într-o lucrare de sine stătătoare. Vo-
lumul de față, prin documentele de arhivă prezentate evidențiază contribuția
adusă de romi în apărarea intereselor naționale ale României în timpul ce-
lui de Al doilea Război Mondial, aceștia jertfindu-și viața pe front alături de
soldații români sau fiind luați prizonieri alături de aceștia. O colecție de do-
cumente publicată în anul 2013 arată că printre soldații Armatei Române luați
prizonieri de unitățile Armatei Roșii erau și soldați de etnie romă – „țigani”1.
Motivația în ceea ce privește realizarea acestui studiu are în vedere pe de
o parte evidențierea faptului că din rândurile armatei române făceau parte și
soldați de etnie romă, iar pe de altă parte este o oportunitate de analiză a ide-
ologiei naționaliste românești din anii 1940 și a mecanismelor declanșate de
aceasta pentru aplicarea unor măsuri cu caracter rasial care au avut impact în
mod special asupra evreilor și romilor.
În prima parte ne propunem să răspundem unei provocări care suscită de
mai mult timp o serie de răspunsuri din partea cercetătorilor care studiază
deportarea romilor în Transnistria. A existat sau nu o ideologie care a stat la
baza deportării romilor în Transnistria sau a fost mai mult un „accident” al
istoriei, fiind în totalitate opera guvernului Antonescu? S-a bazat aceasta pe
fundamente eugenice și biopolitice? Cât de larg răspândite erau în epocă ide-
ile și principiile eugeniste de modelare a societății după precepte „științifice”?
Ne propunem să răspundem acestor întrebări pe baza unui studiu de caz
referitor la deportarea în Transnistria a familiilor soldaților romi. Analiza aces-
tui subiect are o dublă însemnătate. Pe de o parte reflectă modul în care au fost
tratate familiile unor soldați de etnie romă, cetățeni români, care îndeplineau
serviciul militar pentru apărarea intereselor naționale ale României în timpul
celui de Al doilea Război Mondial, iar pe de altă parte scoate la suprafață une-
le din problemele ideologice care au stat la baza selecției celor 40.909 persoane
de etnie romă puse pe listele celor care trebuiau să fie scoși din corpul etnobi-
ologic național, identificate în urma unui recensământ al „romilor problemă”
de la sfârșitul lunii mai 19422.
1
Vitalie Văratic (coord.) ș.a., Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente
1941- 1956, București: Monitorul Oficial R.A., 2013, p. XIX.
2
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (CISHR), Raport
Final, Iași: Polirom, 2005, p. 228.
14
Din cei 40.909 de romi „problemă” recenzați în mai 1942, peste 25.000 au
fost deportați din România în Transnistria, un teritoriu nou ocupat de armata
română în sud-vestul Ucrainei, între râurile Nistru și Bug. În limbaj popular
acest eveniment este cunoscut ca și „ducerea țiganilor la Bug”, rămânând ca o
pată rușinoasă în istoria comună a romilor și românilor de pe teritoriul Româ-
niei3. Conform ordinelor și dispozițiilor mareșalului Ion Antonescu familiile
soldaților romi trebuiau exceptate de la deportarea în Transnistria, cei înrolați
îndeplinind un „serviciu de onoare”.
Istoriografia românească asupra deportării romilor indică mai degrabă fap-
tul că această decizie nu a avut la bază raționamente de ordin biopolitic și
rasial, ca în cazul populației evreiești, ci mai degrabă o serie de motive care
țineau de ordinea publică și de dorința lui Ion Antonescu de a “asana moral”4
societatea românească.
În studiul deportării romilor în Transnistria un fapt căruia i s-a acordat o
importanță redusă de către cercetători este acela că în secolul XX majoritatea
statelor europene au dezvoltat programe de îmbunătățire biologică și socială a
națiunii, promovând un naționalism eugenic5. Statele europene nu au putut re-
zista tentației de a „îmbunătăți” rasa umană, printr-o concepție pozitivistă, iar
România nu a făcut excepție, așa cum vom vedea în continuare. Declanșarea
războiului în 1939 a reprezentat pentru multe state din Europa ocazia de a
pune în aplicare un plan fundamentat „științific” de purificare a societății, eu-
genismul luând forme locale, influențate major de culturile naționale.
Maria Bucur, Marius Turda și Vladimir Solonari, au redactat deja o serie de
articole și lucrări prin care se arată transferul ideologiei eugeniste în rândurile
funcționarilor și ideologilor statului român din anii 1940. Însă, așa cum arată
și Benjamin Thorne, în ciuda acestor noi contribuții aduse de acești autori, is-
toriografia deportării romilor în Transnistria încă este caracterizată de unele
întrebări asupra naturii criteriilor care au stat la baza selecției romilor care ur-
mau a fi deportați6.
În anii 1940, așa cum arată Marius Turda, funcționau deja la nivelul Români-
ei mai multe centre de cercetare în domeniul eugeniei și biopoliticii: Secțiunea
de Eugenie și Biopolitică a ASTREI la Cluj-Napoca, fondată în 1927, Institu-
tul de Igienă și Igienă Socială de la Sibiu, Societatea Regală Română pentru

3
Pentru mai multe detalii despre rușinea de a fi fost deportat vezi Adrian-Nicolae Furtu-
nă, Social Representation of the Roma deportations to Transnistria în Holocaust. Studii și Cer-
cetări, vol. IV, Nr. 1 (5)/2012, pp. 115-139.
4
Lucian Nastasă și Andreea Varga (ed.) Minorități etnoculturale. Mărturii documentare.
Țiganii din România (1919-1944) Vol. II. Cluj-Napoca: Fundația CRDE, 2001, p. 19.
5
Marius Turda, Eugenism și modernitate: națiune, rasă și biopolitică în Europa: 1870-1950,
trad. de Răzvan Pârâianu. Iași: Polirom, 2014, p. 12.
6
Thorne Benjamin, „Assimilation, invisibility, and the eugenic turn in the „Gypsy ques-
tion” in Romanian society, 1938–1942” în Romani Studies 5, Vol. 21, No. 2 (2011), 177–206,
p. 178.
 15
Eugenie și Studiul Eredității7, iar în cadrul Institutului Central de Statistică de
pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri funcționa o Secție de Biopolitică,
condusă de Iordache Făcăoaru. Din planurile de viitor ale eugeniștilor mai fă-
cea parte și înființarea „Institutului de Biologie Etnorasială „Ion Antonescu”8.
Aceste centre nu erau fondate sub inițiative private ci reprezentau instituții
publice susținute din bugetul statului localizate în principalele centre culturale
de la noi din țară.

Neamul – comunitate de sânge, tradiţie, spaţiu şi destin

În perioada interbelică numitorul comun dintre naționalismul românesc și
eugenismul românesc era conceptul de neam9. Atât naționaliștii cât și eugeniștii
își propuneau protejarea și conservarea neamului românesc. Dacă naționaliștii
aveau o serie de idealuri în acest sens, eugeniștii le puteau fundamenta
științific, fiind cei care puteau contribui la punerea lor în practică.
Îmi propun o trecere în revistă a conceptului de neam în viziunea mai mul-
tor personalități, reprezentanți la nivel înalt din mediul politic, și reprezentanți
de marcă ai eugenismului, selectându-i pe cei mai reprezentativi pentru tema
de față.
Iuliu Moldovan, reprezentant al curentului eugenist din România, profeso-
rul lui Sabin Manuilă – directorul Institutului Central de Statistică și cel care
a popularizat conceptul de “transfer unilateral de populații”, publică în anul
1942 în Buletinul Eugenic și Biopolitic (Cluj-Napoca) articolul Neamul10. Scopul
articolului este de a fundamenta științific noțiunea de neam, așa cum trebuia
înțeleasă în câmpul științelor sociale, arătând că pot exista tot atâtea definiții
în funcție de grupurile de persoane ale căror interese pot intra în coliziune cu
interesele altora. Autorul își contextualizează articolul în realitățile probleme-
lor pe care România le întâmpina la acel moment, și anume atingerea idealului
de neam, patrie și rasă. Amintind eforturile ostașilor români pe front și luptele
politice din interior care măcinau stabilitatea țării, acesta afirmă:

„Ne trebuie un ideal, care să ne unească, să ne integreze, cu tot gândul,

cu toată fapta noastră spre scopul dăinuirei și propășirei neamului. […] unul
înrădăcinat în adâncurile trecutului și firei noastre, menit să ne cheme spre un

7
Marius Turda, op. cit. p. 78
8
Marius Turda, expoziția Știință și Etnicitate, București, 2019.
9
Marius Turda, „Romanian Eugenic Sub-Culture and the Allure of Biopolitics, 1918–
39”, în Acta Poloniae Historica 114, (2017) pp. 29-58.
10
„Buletin eugenic și biopolitic”, editat de Subsecția Eugenică și Biopolitică a ASTREI și
Institutul de Igienă și Igienă Socială, Sibiu. Vol. XIII, Nr. 1-4, 1942, pp. 1-9.
16
destin măreț, meritat de noi de toți și cei ce au fost, și cei de azi și cei ce vor
veni; de sângele românesc în devenire.”11 (s.n.)

Autorul conchide cu definiția neamului acesta fiind definit ca o comunitate

de sânge, tradiție, spațiu și destin în devenire. Dintre acestea rolul central îl joa-
că elementul biologic – sângele. Autorul mai arată că națiunea nu se identifică
cu neamul, aceasta fiind determinată de comunitatea de spațiu, definită ca o
„realitate politică”. Idealul național, ancorat în trecutul istoric, este prezentat
ca liantul dintre membrii comunității naționale care are rolul de a activa în
membrii acesteia chemarea spre îndeplinirea destinului măreț al țării și spre
dăinuirea neamului. Așadar, în această accepțiune minoritățile etnice cărora
le era permisă prezența în interiorul comunității de spațiu aveau datoria de a
proteja și ele la rândul lor comunitatea de sânge – neamul.
O definiție similară dată neamului românesc este cea dată de Corneliu
Zelea Codreanu, liderul extremei drepte fasciste din România, el afirmând:
„Când spunem neamul românesc, înțelegem toți românii, vii și morți, care au
trăit de la începutul istoriei pe acest pământ și care vor mai trăi în viitor.”12
Neamul reprezintă un organism viu, în continuă devenire, față de care mem-
brii comunității lui au responsabilitatea de a-l face să dăinuie, fiind profund
legați de acesta prin tradiție (cei care au fost) și viitor (care vor trăi în viitor).
Ion Antonescu, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Miniștri din 1941,
dorind să profite de contextul național și european relativ favorabil recu-
perării teritoriilor pierdute, Basarabia și Transilvania, pune în balanță re-
cuperarea acestora cu purificarea neamului românesc, afirmând: „dacă nu
purificăm neamul românesc n-am făcut nimic, căci nu frontierele fac tăria unui
neam, ci omogenitatea și puritatea rasei lui. Și aceasta urmăresc în primul
rând.”13
Afirmația Conducătorului statului, Ion Antonescu, pare desprinsă cu totul
din modul de înțelegere a lui Iuliu Moldovan a noțiunii de neam. În articolul
mai sus amintit, pentru Iuliu Moldovan „Comunitatea de tradiție și aceea de
spațiu poate lipsi trecător, fără ca neamul să intre imediat în suferință. Aceasta
în deosebi atunci, când acea lipsă trecătoare este compensată, printr’o inten-
sificare a grijei ocrotitoare pentru fondul ereditar biologic și o disciplinată și
hotărîtă stăpânire a destinului propriu.14”
Pierderile teritoriale ale României trebuiau deci compensate printr-o ac-
centuare a grijii față de fondul ereditar al neamului acesteia, acțiune tradu-
să în final prin deportările evreilor și romilor. Am arătat așadar că modul de
11
Ibidem.
12
Marius Turda, op. cit. p. 103.
13
Serviciului Municipiului București al Arhivelor Naționale ale României, Fond
Președinția Consiliului de Miniștri, Cabinet, dosar 484/1941, f. 66, apud Lya Benjamin,
“Definiția rasială a calității de evreu în legislația din România (1938-1944)” în Anuarul In-
stitutului de Istorie Cluj-Napoca, București, vol. XXXIV, 1995, p. 133.
14
Iuliu Moldovan, op. cit., p. 7.
 17
înțelegere a conceptului de neam nu este diferit în accepțiune eugenică față de
modul în care este acesta înțeles de elita politică românească în anii 1940.
Ion Chelcea, sociolog și eîtnograf, ne oferă o înțelegere mai profundă a
concepției românești de purificare a neamului. În capitolul “Asimilare, izolare
sau altceva” din lucrarea “Țiganii din România”, publicată în anul 1944, el re-
alizează o analiză descriptivă foarte detaliată a structurii acestui grup etnic.
Criteriul în funcție de care sunt clasificați aceștia este cel al modului de viață,
nomad sau sedentar. Cele două categorii de romi sunt analizate din punctul
de vedere al gradului de asimilare, nomazii fiind văzuți prin prisma cutume-
lor culturale mult mai puternice comparativ cu cele ale sedentarilor – aproape
asimilați în masa poporului român. Nomazii nu se amestecă în masa poporului
român, încheind căsătorii doar intra-grup, având deci o tradiție și o cultură
proprie. Aceasta reprezenta o amenințare pentru puritatea poporului român,
nomazii arătând prin aceasta că nu aspiră să se ridice din neam15, așa cum o
făceau romii sedentari (prin încheierea de căsătorii cu membrii populației ma-
joritare). În aceste condiții, recomandarea sa era aceea ca romii nomazi să fie
înlăturați cu totul din viața poporului român, urmând a se forma colonii spe-
ciale pentru ei în teritoriile noi ocupate de armata română, în special în Trans-
nistria, dar să fie păstrate câteva familii „pentru un parc în natură, spre a nu
pierde țara o specie așa rară. Trebuiesc înlăturați în mod absolut din viața po-
porului nostru.”16
În cazul romilor sedentari problema fundamentală era aceea că datori-
tă amestecului de sânge nu mai puteau fi identificați cu rigurozitate și astfel
separați întru totul de masa poporului român. Prin conviețuirea de secole ală-
turi de poporul român au ajuns să facă parte din tradiția acestuia. Autorul mai
oferă o serie de exemple din scrisori ale călătorilor străini care îi identificau
pe unii boieri români ca fiind “oacheși ca țiganii”. Astfel istoria comună17 și
amestecul de sânge nu puteau fi negate și tocmai datorită acestei “probleme”
nu puteau fi identificate o serie de măsuri clare („științifice”) de identificare, la
fel ca în cazul nomazilor.

15
Ion Chelcea, Țiganii din România. Monografie etnografică, București: Editura Institutului
Central de Statistică, 1944, p. 89. Sintagma „ridicare din neam” este folosită de autor cu
sensul de asimilare prin căsătorie, de amestec al romilor cu alte popoare considerate supe-
rioare, fapt ce ar conduce la o „ridicare” a romilor dintr-o condiție inferioară.
16
Ibidem, p. 101. O observație pe care dorim să o facem este aceea că lucrarea este pu-
blicată în anul 1944, deportarea nomazilor fiind prezentată ca o propunere de soluționare
a acestei „probleme”. Însă, romii nomazi fuseseră deja deportați în Transnistria în anul
1942. Afirmația făcută de autor are rolul de a-i aduce un omagiu Conducătorului Statului
– Ion Antonescu sau mai degrabă manuscrisul lucrării fusese redactat înainte de acest an,
iar propunerea autorului fusese pusă în practică de Antonescu?
17
Robia având în acest context un rol esențial, autorul făcând distincție între „robia soci-
al-economică” și „robia de sânge”, aceasta din urmă referindu-se strict la urmările căsăto-
riilor dintre „Țigani” și „Români”, care atrăgeau căderea „Românilor” în robie.
18
Gheorghe Făcăoaru, un alt reprezentant al eugenismului din România, în
vederea protejării corpului național propunea internarea romilor în lagăre
de muncă forțată și sterilizarea lor, referindu-se la romi ca “un pericol disge-
nic”, măsurile propuse de el (internare în lagăre de muncă, muncă forțată și
sterilizare) pentru apărarea corpului biologic național îi privesc în aceeași mă-
sură atât pe romii nomazi și seminomazi cât și pe cei sedentari18.
Traian Herseni, sociolog, membru al extremei drepte românești, deplânge
în ziarul legionar Cuvântul decăderea poporului român ca urmare a infiltrării
în sânul său a unor elemente etnice străine:
„Fără nici o îndoială, decăderea poporului român se datorește infiltrării în
grupul nostru etnic a unor elemente de rasă inferioară, corcirii sângelui stră-
vechi geto-roman, cu sânge fanariot și țigănesc, iar acum în urmă cu sânge
jidovesc.”19
Amestecul de sânge conducea în viziunea acestor intelectuali și politicieni
la slăbirea corpului etno-biologic național și la decăderea morală și spiritua-
lă a acestuia. În fapt eșecurile clasei politice românești erau puse pe seama
minorităților etnice. Afirmația lui Traian Herseni sugerează că este nevoie de
o curățare, de o revigorare a sângelui românesc contaminat deja de secole cu
cel al altor rase inferioare.
Radu Ioanid arată că în perioada interbelică o minoritate a Bisericii Ortodo-
xe era devotată mișcării legionare20. Teologul Liviu Stan – profesor universitar,
în același ziar legionar Cuvântul, în anul 1941 afirmă că „țiganii” prin înche-
ierea de căsătorii cu membrii populației majoritare, „au întrecut evreii, provo-
când mai mari pagube morale și spirituale decât aceștia”, dat fiind că așa-zisa
“puritate a sângelui condiționează puritatea spiritului”.21 De asemenea, teolo-
gul propune interzicerea căsătoriilor dintre romi și români în vederea conser-
vării neamului românesc.22 Gheorghe Niculescu, liderul romilor, îi răspunde
lui Liviu Stan în aprilie 1941 în oficiosul Uniunii Generale a Romilor, Glasul
Romilor cu articolul „Rasismul și romii”. Niculescu afirmă că „Încrucișări din-
tre romi și autohtoni, nu s-au produs, pe parcursul a șapte secole, nici 1%.”23
Înțelegând importanța curățirii biologice a neamului românesc în viziunea
clasei politice și intelectuale românești, și implicațiile pe care această viziune

18
Gheorghe Făcăoaru, Câteva date în jurul familiei și statului biopolitic, București, 1941,
p. 17-18 apud CISHR, Raport Final, 2005, p. 228.
19
Traian Herseni, Rasă și destin național, Cuvântul 18 (16 ianuarie 1941), p. 1 apud Marius
Turda, op. cit., p. 125.
20
Radu Ioanid, „The sacralised politics of the Romanian Iron Guard” în Journal Totalita-
rian Movements and Political Religions, Volumul 5, 2004, Nr. 3, pp. 419-453.
21
Liviu Stan, Rasism față de țigani, Cuvântul 92 (1941), nr. 18, p. 1 apud Marius Turda
„Rasă”, eugenie și naționalism în România anilor ‚40 ai secolului al XX-lea, p. 259- 260.
22
Vezi CISHR, op. cit. p. 228- 229.
23
Niculescu, Gheorghe, Rasismul și romii, Glasul romilor (aprilie 1941), nr.1, p. 1, apud
Ion Duminică Deportarea și exterminarea țiganilor din România în Transnistria (1941-1944) (1), dispo-
nibil on-line la http://www.platzforma.md/arhive/2357.
 19
le avea, liderul romilor diminuează aproape total procentul încrucișărilor de
sânge dintre romi și români pentru a arăta că romii nu reprezintă un pericol
pentru securitatea biologică a poporului român. Se înțelege că politica de pu-
rificare etnică dusă de statul român se făcea resimțită la nivel public, reacția
liderului romilor fiind un răspuns evident. În Ședințele Consiliului de Miniștri
anterioare lunii aprilie 1941 se punea deja „problema țiganilor”.24
Contaminarea spiritului națiunii (al neamului) reprezenta, în fond, pentru
eugeniști, unii clerici și oameni politici pericolul cel mai important, iar dimen-
siunea în care se manifesta din plin acest spirit era în primul rând cea cultura-
lă, cultura trebuia să fie una a neamului (în accepțiunea sa de sânge) – cultura
fiind înțeleasă ca nativă, natură, autohtonă.25 În această concepție tot ceea ce este
străin de cultura poporului român este străin și de sângele românesc și tot
ceea ce este străin de sângele românesc este străin de cultura și tradiția româ-
nească. Eugenismul românesc a îmbrăcat o formă latină, distinctă de formele
eugenismului german care a pus în practică forme mult mai violente precum
sterilizarea sau soluția finală.

Criteriile de selecție a romilor care urmau a fi deportați

în Transnistria. Cine erau cei care puteau face parte
din neamul românesc?
La 1 iunie 1942 a început deportarea romilor în Transnistria, primii
deportați fiind romii nomazi, aceștia au fost deportați cu propriile lor atelaje,
preluați din post în post de către jandarmi. Deportarea a fost precedată de un
recensământ al romilor „problemă”; cu această ocazie sunt întocmite o serie
de liste care cuprind 40 909 de romi care urmau a fi deportați în Transnistria
(9471 nomazi și 31 438 sedentari)26.
Recensământul a fost efectuat în funcție de două criterii: în primul rând
urmau a fi deportați toți romii nomazi, fără nici o excepție, iar din categoria
romilor sedentari erau vizați acei romi care nu aveau mijloace de existență,
aveau cazier judiciar, și toți aceia care „nu își puteau justifica existența” 27 – ro-
mii problemă. Erau exceptate de la deportare acele familii în cadrul cărora unul
din membrii familiei era înrolat în armata română.

24
Marcel-Dumitru Ciucă, Aurelian Teodorescu și Bogdan Florin Popovici (ed.),
Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, București: Arhivele
Naționale ale României, 1998, vol. II (ianuarie- martie 1941), doc. nr. 8 (1941 februarie 7),
p. 181.
25
Marius Turda, op. cit., p.107.
26
CISHR, op. cit. p.230.
27
Arhiva Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie
Wiesel”, RG-25.002M, rola 31, dosar 139/1942, f. 7.
20
Lucian Nastasă abordând problema criteriilor utilizate în selecția romi-
lor care au fost deportați, are o poziție care sugerează mai degrabă caracte-
rul social și nu rasial al deportării romilor: „În primul rând, soluția deportării
țiganilor a avut cu totul alte rațiuni decât în cazul evreilor. […] Așadar, „pro-
blema țiganilor” nu apare ca una strict rasială, ca în cazul evreilor, întărită
de legi și prevederi discriminatorii pe temeiul etnicității, ci în primul rând ca
o chestiune de apărare a ordinii publice și asanare morală, prin impunerea
„cultului muncii”.”28 Pe parcursul articolului vom constata că măsurile luate
împotriva romilor au generat probleme, la nivelul autorităților centrale și loca-
le, legate de lipsa unui cadru legal care să definească caracteristicile conform
cărora o persoană poate fi catalogată ca având originea etnică de „țigan”.
Viorel Achim arată că este foarte dificil să determinăm din documente-
le emise de autorități caracterul rasial al deportării romilor în Transnistria,
aceștia fiind selectați după o serie de criterii care țineau mai degrabă de ordi-
nea publică și de modul de viață. Acestui fapt se mai adaugă acela că Ion An-
tonescu nu a transmis decât ordine verbale referitoare la deportarea romilor.
Totuși, în viziunea lui, caracterul de purificare etnică este evident prin prisma
faptului că acestui „ecarisaj social” au fost supuși doar romii. Autorul mai ara-
tă că ceilalți romi nu au prezentat interes pentru autorități întrucât se aflau în
curs de asimilare în societatea românească29. Achim mai ridică următoarea în-
trebare: „Dacă a fost vorba de politică etnică – caz în care ar fi fost de așteptat
să se fi procedat la „transferul” masiv peste granițe al grupului respectiv – de
ce deportările în Transnistria s-au limitat la categoriile de țigani amintite?”30
Un alt autor, care exclude în totalitate influența gândirii eugenice în raport
cu deportarea romilor în Transnistria, este Petre Matei. În viziunea sa concep-
tul deportării a aparținut întru totul lui Antonescu fiind pus în practică cu
ajutorul jandarmeriei și poliției31. Consider că autorul omite rolul jucat de In-
stitutul Central de Statistică, instituție căreia în contextul deportării romilor
în Transnistria, i s-au solicitat de către Ion Antonescu informații cu privire la
numărul „țiganilor” din România. Răspunsul din partea acestei instituții este
de factură pur eugenică, așa cum vom vedea în continuare. Marius Turda ara-
tă că rolul Institutului Central de Statistică în cadrul noului context biopolitic
din anii 1940 este reliefat de recensământul național din anul 1941. Cercetările
bio-antropologice desfășurate în Transnistria, teritoriul nou ocupat de armata
română, erau parte a acestui proiect și aveau rolul de a oferi o imagine cât mai

28
Lucian Nastasă și Andreea Varga (ed.) Minorități etnoculturale. Mărturii documentare.
Țiganii din România (1919-1944) Vol. II. Cluj-Napoca: Fundația CRDE, 2001, p. 18-19.
29
Viorel Achim și Constantin Iordachi (coord.). România și Transnistria: Problema Holoca-
ustului. București: Editura Curtea Veche, 2004, p. 206.
30
Viorel Achim (ed.), Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria Vol. I.,
București: Editura Enciclopedică, 2004, p. XI.
31
Petre Matei. “The Romanian Police and its Role in the Roma Deportations”. Holocaust.
Studii și cercetări. X (2018), Nr. 11, pp. 11-52.
 21
clară asupra compoziției etnice a acestui teritoriu32, scopul principal fiind acela
de a-i identifica pe românii de „sânge”.

„Indezirabilii” – o categorie socială sau eugenică?

Termenul indezirabili este utilizat în documentele oficiale cu privire la romii
sedentari care intrau sub incidența criteriilor de deportare catalogate până în
prezent de unii autori (Viorel Achim, Lucian Nastasă, Petre Matei) ca fiind de
natură „socială”.
De exemplu, într-un document din 22 iunie 1942 Inspectoratul General
al Jandarmeriei (IGJ) adresându-se Subsecretariatului de Stat al Marinei in-
formează că „urmează ca un număr de țigani, indezirabili, să fie evacuați în
Transnistria.”33 La începutul lunii septembrie 1942 IGJ în cadrul unei note
referitoare la evacuarea romilor sedentari arată că „s-a procedat la o triere a
țiganilor nenomazi (stabili) recenzați la 25 Mai 1942”, din cei 31.438 de romi
„problemă” identificați în luna mai urmând a fi deportate în primă instanță
12.497 persoane denumite în document ca fiind „dintre cei mai periculoși și
indezirabili și cari sunt nemobilizabili”.34
În continuare îmi propun să demonstrez că în fapt termenul „indezirabil”
are origine eugenică, iar preluarea sa în limbajul oficial din documentele vre-
mii referitoare la deportarea romilor nu este o simplă coincidență.
Maria Bucur arată că cercetările serologice ale lui Râmneamțu asupra secu-
ilor din Transilvania, prin care acesta își propunea să demonstreze că secuii
sunt de fapt „români de sânge”, erau încercări din partea eugeniștilor de a
integra în corpul etnobiologic românesc grupuri aparent indezirabile.35 La polul
opus se află cercetările eugeniștilor care au scopul de a exclude din corpul
națiunii „minoritățile balast”, evreii și romii. Dintre acestea, în viziunea lui
Sabin Manuilă, romii reprezintă pericolul cel mai mare pentru contaminarea
națiunii:

„Problema țigănească este cea mai importantă, acută și gravă problemă a

României... Tipul antropologic al Țiganului trebue definit ca un tip indesirabil,
care nu trebue să influențeze constituția noastră rasială... Tipurile cari au ajuns
în locuri de conducere și au săvârșit crime politice, cu totul străine de structura
mentală și morală a sufletului românesc, sunt de vădită origine țigănească...

32
Marius Turda, „In search of racial types: soldiers and the anthropological mapping of
the Romanian nation”, în Patterns of Prejudice, (2013), Volumul 47, Nr. 1, pp. 1-21.
33
Viorel Achim, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. I, București:
Editura Enciclopedică, 2004, doc. 29.
34
Ibidem, doc. 86.
35
Maria Bucur, Eugenie și modernizare în România interbelică, Iași: Polirom, 2005, p.202.
22
Amestecul țigănesc în sângele românesc este cea mai disgenică influență care
afectează rasa noastră.”36 (s.n.)

După cum putem observa, tipul „indezirabilului” este definit în mod

clar de Sabin Manuilă ca un tip antropologic, rasial, și nu social, străin de
constituția sângelui poporului român. Ideea de „crimă” este asociată acestui
tip rasial, amestecul acestuia în sângele românesc având o influență disgenică,
„indezirabilii” fiind asociați „disgenicilor”. Care a fost rolul lui Sabin Manuilă,
în calitate de sfătuitor37 al lui Antonescu și director al Institutului Central de
Statistică, în elaborarea criteriilor pe baza cărora au fost selectați romii care
urmau a fi deportați? În continuare vom oferi un răspuns și acestei întrebări.
Există două documente de arhivă, publicate de Viorel Achim în colecția de
documente din anul 2004, care au o însemnătate fundamentală în contextul ar-
ticolului nostru. Primul este referatul nr. 55.454/942 redactat de Institutul Cen-
tral de Statistică, la solicitarea Mareșalului Ion Antonescu din 27 iunie 1942, cu
privire la numărul “țiganilor” din România. Semnat de Sabin Manuilă, acest
referat, după o serie de precizări cu privire la dificultățile datorate lipsei de
personal calificat care să centralizeze datele recensământului general din 1941
pentru a-i putea oferi mareșalului o situație la zi, se încheie în următorul mod:

„Din acest motiv, am onoarea a propune ca studiul țiganilor, în momen-

tul de față, să se limiteze la datele cari pot fi extrase din rezultatele recensă-
mântului general din 1930 și cari sunt suficiente pentru o orientare generală cu
privire la o populație care prezintă o importanță capitală din punct de vedere
biologic și rasial, dar care nu prezintă decât un interes minim din punct de ve-
dere economic.”38 (s.n.)

În același referat se mai arată că „țiganii” au fost incluși în statistici ca și

categorie etnică abia din anul 1930, numărul total al acestora fiind de 262.501
(după neamul declarat (originea etnică)) din care 101.015 având „limba ma-
ternă țigănească”. Însă, în opinia lui Manuilă aceste cifre nu reprezentau nu-
mărul real al romilor din două motive: „Primul a fost că însăși autoritățile
evitau să califice pe cineva ca fiind țigan, acest termen fiind socotit ca peiora-
tiv. Deci, chiar țiganii ușor de identificat erau adeseori menajați din sentiment
de condescendență sau milă. Al doilea motiv a fost că în multe cazuri – în
special în cele de amestec rasial – caracterul etnic țigănesc nu se putea stabili
cu certitudine. Adeseori cei declarați țigani protestează energic și se socotesc
insultați.”39

36
Ibidem, p. 203.
37
Benjamin Thorne, op. cit., p. 181.
38
Viorel Achim, op. cit., vol. I, doc. nr. 32, p. 53- 55.
39
Ibidem.
 23
Acestui referat, considerat prea sintetic, îi urmează o lucrare statistică mai
amplă asupra „țiganilor” din România înaintată de Institutul Central de Sta-
tistică mareșalului Ion Antonescu, la ordinul acestuia, pe 7 septembrie 1942.
Aceasta semnalează dificultățile înregistrării statistice a țiganilor datorită ur-
mătoarelor motive: secolele de robie care au însemnat o îndelungă conviețuire
pe aceleași moșii a „țiganilor” alături de țăranii dependenți români, calitatea
vieții slabă și apropiată dintre cele două categorii, lipsa afirmării acestora ca
grup etnic, apartenența lor „formală” la cultul creștin-ortodox, răspândirea ro-
milor după abolirea robiei prin satele românești, împroprietărirea lor odată cu
împroprietărirea țăranilor români – au condus la scăderea „repulsiunii româ-
nilor pentru această populație străină de neamul lor, au dus în unele locuri
la un amestec de populație, au permis o camuflare sau pierdere a țiganilor în
masa populației majoritare, care i-a acceptat, prin acea excepțională omenie,
caracteristică poporului nostru, care îl face ca și termenul peiorativ „țigan” să-l
acorde cu rezervă și ezitare, mai curând la mânie spre a sancționa o compor-
tare, decât spre a caracteriza o condițiune bio-etnică reală, adică de a indica pe
adevăratul țigan.”40 În continuare se arată că pentru a se putea identifica sa-
tisfăcător „regiunile contaminate, cifra probabilă, precum și intensitatea ames-
tecului sângelui țigănesc în populația noastră” ar trebui derulată o cercetare
interdisciplinară care să coroboreze date istorice, date numerice deja existente,
și un ansamblu de cercetări antropologice și serologice pe teren. Ultima con-
cluzie din referat arată că „Problema identificării țiganilor jumătate sânge sau
cu mai puțin, adică a celor probabil foarte numeroși amestecați cu români sau
cu alte neamuri în proporții variabile, constituie o dificultate în plus și, practic
de nerezolvat.”
Pentru rezolvarea problemei identificării tuturor celor care ar fi avut sân-
ge „țigănesc” Institutul Central de Statistică propune efectuarea unor cerce-
tări serologice41 care ar fi trebuit să se desfășoare la nivel național, dificultatea
practică fiind aceea că la acel moment statul român nu dispunea de un aparat
administrativ care să aibă capacitatea de a pune în aplicare această idee, așa
cum se întâmpla în Germania.
Referatul este semnat de D.C. Georgescu medic și statistician, director în
cadrul Institutului Central de Statistică și se încheie în aceeași notă ca cel pre-
cedent, semnat de Manuilă:

40
Viorel Achim, op. cit., vol. I, doc. 104
41
Maria Bucur arată că Petre Râmneamțu a primit în anul 1936 Premiul Oroveanu din
partea Academiei Române pentru cercetările sale în domeniul intensității aglutinării sân-
gelui la populația de secui comparativ cu populația românească și cea maghiară. În ur-
mătorii patru ani acesta mai primește încă două premii din partea Academiei Române și
din partea Agenției Naționale a Medicilor Români pentru cercetările sale asupra originii
etnice a populației din Transilvania. Aceasta arată că membrii comunității academice din
România erau deschiși față de acest tip de cercetare științifică, fiind astfel recunoscută și
promovată la cel mai înalt nivel.
24
„Deși păstrători prin împrumut a[i] unora din vechile tradiții și anumitor
elemente de folclor românesc, mai mult sau mai puțin curate, pe lângă posesi-
unea câtorva meșteșuguri primitive, țiganii rămân totuși non-valori sociale și
naționale și o primejdie rasială, în măsura în care, în viitor, neamul nostru își
caută și își păzește o substanță biologică mai pură și tinde conștient la un mai
înalt ideal românesc de umanitate.”42 (sublinierea ne aparține).

Aceste documente au o importanță capitală în înțelegerea și încadrarea de-

portării romilor în Transnistria în planul de purificare etnică conceput și im-
plementat de statul român condus de Ion Antonescu, fiind documente oficiale
care confirmă asumarea din partea unor instituții reprezentative ale statului a
unei politici rasiste față de romi și punerea ei în practică.
Problema fundamentală ridicată de cercetările eugeniștilor era aceea că
„țiganii” nu mai pot fi identificați cu exactitate datorită amestecului lor în
masa poporului român. Așa cum arată Viorel Achim, în cadrul recensământu-
lui romilor „problemă” din luna mai 1942 au fost recenzați aproximativ 20%
din totalul romilor aflători pe teritoriul României la acea dată, adică 41000 de
persoane dintr-un total estimat de 208 700 de indivizi.43
Nomazii au putut fi identificați cu ușurință datorită conservării lor ca grup
separat (având o cultură distinctă de cea a populației majoritare) acesta fiind
și motivul pentru care au fost deportați în totalitate, fără nici o excepție, că
măsură de protecție a integrității etnice a poporului român.
Pe 1 iunie 1942 începe deportarea nomazilor, iar pentru a doua categorie,
cea a sedentarilor, deportarea începe pe 12 septembrie 1942. Deportarea se-
dentarilor se realizează pe baza listelor întocmite în cadrul recensământului
din luna mai. Totuși, se ridică întrebarea de ce Mareșalul Ion Antonescu a or-
donat efectuarea unei noi statistici pe 27 iunie 1942 (în condițiile în care se re-
alizase deja un recensământ al romilor “problemă”, iar romii nomazi fuseseră
deportați în totalitate spre lagărele din Transnistria) pentru care a primit două
referate din partea Institutului Central de Statistică, unul pe 7 iulie 1942, iar al
doilea, mult mai detaliat, pe 7 septembrie 1942? Concluzia este că se dorea o
cât mai detaliată evidență a „țiganilor” pe teritoriul României, pentru ca trie-
rea acestora să se realizeze în mai multe etape, într-un mod cât mai sistematic,
bazat pe criterii biopolitice.

„Certificatele de naționalitate și origine etnică” și problema

„țiganilor” ridicată de Prefectul Județului Brașov.
În cadrul acestei secțiuni îmi propun să iau în discuție o serie nouă de
documente de arhivă referitoare la deportarea romilor în Transnistria care
42
Viorel Achim, op. cit., doc. 104
43
CISHR, op. cit. p.231.
 25
pot aduce mai multă lumină în înțelegerea acestui fenomen din perspectivă
rasială.
Primul caz este cel al numitului Dumitru G. Tudor din Pitești. Acesta este
inclus de autorități pe lista celor care urmează a fi deportați în Transnistria. În
luna septembrie a anului 1942 el înaintează Președinției Consiliului de Miniștri
o petiție prin care solicită să nu fie deportat, fiind „cetățean etnic român”44.
Pentru a-și dovedi apartenența etnică acesta alătură petiției sale două anexe:
un extras45 din registrul actelor de naștere pe anul 1889 eliberat de Serviciul
Stării Civile – Primăria comunei Pitești și un „Certificat de naționalitate și ori-
gine etnică” eliberat de Primăria Comunei Urbane Pitești, Serviciul Adminis-
trativ.
Certificatul arată că „Pe baza referatului făcut de biroul stării civile, noi pri-
marul Comunei urbane Pitești certificăm că dl. Dtru. G. Tudor, născut și domi-
ciliat în acest oraș, str. Fundătura L. Catargiu 8, este de naționalitate și origine
etnică română”.
Pe baza căror criterii primăriile orașelor și comunelor puteau elibera astfel
de documente?
Această întrebare a fost ridicată și de prefectul județului Brașov, colonelul
D. Craiu în data de 07 aprilie 1943 într-o adresă înaintată Ministerului Aface-
rilor Interne. Întrucât consider acest document de o importanță deosebită pen-
tru încadrarea deportării romilor în contextul ideologiilor rasiale, biopolitice și
eugenice care au guvernat acțiunile statului român în anii 1940, îl redau mai
jos în întregime:

„România Brașov, 7 aprilie 1943

Prefectura Județului Brașov
Cabinetul Prefectului
No 5109/943
Către
Ministerul Afacerilor Interne
București
Pentru stabilirea unei norme în legătură cu eliberarea certificatelor de origi-
ne etnică, avem onoare a vă ruga, să binevoiți a dispune să se precizeze dacă
originea etnică de „țigan” este recunoscută și care categorie de locuitori sunt
considerați „țigani”.
Primăriile comunale întâmpină greutăți la eliberarea certificatelor de origină
etnică prin faptul că, există o categorie de locuitori cari deși vorbesc românește,
sunt de religie ortodoxă, sunt presupuși țigani, cu toate că nici chiar din
înfățișare n’ar reeși că sunt țigani, iar ca îndeletnicire o au pe cea obișnuită de
agricultori și negustori, unii din ei fiind foarte buni gospodari și chiar înstăriți.

44
Arhivele Naționale ale României, Fond Direcția Generală a Poliției (DGP), dosar
189/1942, f. 174.
45
Ibidem, f. 175.
26
Întrucât până în prezent nu cunoaștem nici o lege care să precizeze acest
lucru, și întrucât foarte ușor se pot ivi cazuri dubioase, vă rugăm a stabili o
normă în legătură cu această chestiune, după care urmează a se conduce pri-
măriile comunale, la eliberarea certificatelor amintite.
Prefect
Colonel D. Craiu
Șeful serviciului
Director
[Semnătură indescifrabilă]”46

Ministerul Afacerilor de Interne înaintează această adresă în data de 17

aprilie 1942 către Oficiul de Studii, Documentare și Statistică, instituție aflată
în subordinea sa, solicitând acesteia „relațiuni și aviz în cauză”47. Oficiul de
Studii, Documentare și Statistică în 23 aprilie 1942 înaintează adresa Ministe-
rului Justiției cu precizarea că „determinarea noțiunei de origine etnică este de
competența D-voastră”48.
Sabin Manuilă, enumeră criteriile de înregistrare a populației utilizate la re-
censământul din anul 1930, acestea fiind „neamul, limba maternă, confesiunea
și cetățenia”. Cu privire la „neam”, acesta explică: „este o stare subiectivă pe
care fiecare cetățean a dat-o liber în baza îndemnurilor lăuntrice, a îndemnuri-
lor sale proprii, fără nici o sugestie prealabilă din partea cuiva, și fără de nici o
cercetare ulterioară din partea autorităților.49” (s.n.)
„Țiganii”, ca și categorie distinctă, au fost incluși pentru prima oară în re-
censământul din anul 1930. Recensământul din anul 1941, ale cărui date nu
erau încă centralizate la acel moment, coordonat de Sabin Manuilă, îi include
de asemenea ca și categorie distinctă. Sabin Manuilă, în calitate de director
al Institutului Central de Statistică, în răspunsul său la solicitarea mareșalului
Ion Antonescu cu privire la numărul „țiganilor” de pe teritoriul României îl in-
formează că îi poate pune la dispoziție listele nominale a familiilor de „țigani”
la data de 06 aprilie 1941 cu indicarea localității, profesiei, limbii, religiei și a
vârstei atât pentru sedentari cât și pentru nomazi50; situația proprietăților lor
în domeniul agricol și cel industrial; locuințele și clădirile în proprietate.51

46
Arhivele Naționale ale României, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare
și Studii Administrative, dosar 105/1943, f. 4.
47
Ibidem, f. 3.
48
Ibidem, f. 2.
49
Arhivele Naționale ale României, Fond Dr. Sabin Manuilă, dosar XII/204/1940, f. 33.
50
Având în vedere că datele din al doilea referat din 7 septembrie 1942, realizat pe baza
datelor din 1930, nu conțin o statistică distinctă pe nomazi și sedentari, este foarte proba-
bil ca aceștia să nu fi fost recenzați la 1930 și pe criteriul nomadismului. Recensământul
din 1941, coordonat de Sabin Manuilă, conține și distincția între „nomazi” și „sedentari”.
51
Achim, Documente, vol. I, doc. nr. 32.
 27
La nivel oficial, problema generală a acordării certificatelor de origine etnică
nu este pusă în discuție pentru primă oară în 1943 de către prefectul județului
Brașov, D. Craiu. Probabil el este primul care pune în mod special această pro-
blemă cu privire la „țigani”. Jean Ancel arată că subiectul sensibil al acordării
certificatelor de origine etnică a fost o problemă întâmpinată și de Biroul de
Studii al Guvernământul Transnistriei în august 1942, care se temea de acor-
darea acestor certificate ucrainenilor pe motiv că și mulți evrei din Transnistria
ar putea obține în mod ilicit aceste documente, fapt care i-ar fi scăpat în fond
de la moarte52. Probabil pe aceleași considerente prefectul județului Brașov
afirma că se pot crea „situații dubioase” în ceea ce îi privea pe „țigani”. Ancel
mai arată că Institutul Științific Român din Transnistria, organism cu atribuții
în promovarea și conservarea românismului din Transnistria a fost însărcinat
de către Guvernământul Transnistriei cu stabilirea normelor conform cărora
trebuia recunoscută romanitatea moldovenilor din Transnistria. Autoritățile
puteau elibera un astfel de certificat doar în urma efectuării unei cercetări care
să demonstreze că respectiva persoană nu a avut evrei în familie pe decursul a
minim trei generații în urmă. Biroul de Studii al Guvernământului Transnistri-
ei în încercarea de a-i oferi clarificări guvernatorului Transnistriei, Gheorghe
Alexianu, cu privire la dificultățile în a determina noțiunea de „român”, îi co-
munică:

”Originea etnică fiind o noțiune nouă în legislația modernă, la noi în țară

nu a fost încă definită prin nici o lege și nici nu s-a arătat în mod expres ele-
mentele sale componente. Certificatele de origine etnică s-au eliberat și se eli-
berează de către primării, fără ca acestea să aibă un criteriu uniform legal după
care să se ghideze. Sesizat de aceasta, Ministerul de Interne prin circulara din
11 septembrie 1941, adresată prefecturilor de județ a dispus ca primăriile să nu
mai elibereze asemenea certificate, iar cele eliberate să fie retrase, întrucât nu
pot avea o valoare legală. În prezent această chestiune se află în studiul Minis-
terului de Justiție. Aceasta fiind situațiunea din țară și întrucât eliberarea cer-
tificatelor de origine etnică prezintă foarte multe dificultăți practice, deoarece
în Transnistria nu avem instituții speciale biologice și de analiză (cum sunt în
Germania) în principiu suntem contra eliberării acestor certificate.53” (s.n.)

După Ancel, Institutul Științific din Transnistria funcționa după modelul

„Das Deutsche Ausland Institut”, însă autoritățile române nu dispuneau de
resursele care să pună în funcțiune „instituții speciale biologice” în vederea
stabilirii etnicității, așa cum procedau germanii.
În lumina acestor informații putem înțelege mai bine profunzimea con-
cluziilor din referatul cu numărul 084.891 din 7 septembrie 1942 al Institu-

52
Jean Ancel, Transnistria III, București: Editura Atlas, 1998, pp. 194-195.
53
Hotărârea legală a biroului de investigații al administrației, 15 august 1942, ibid.,
2242-4-18c, pp. 22-23 în Jean Ancel, op. cit., p. 195.
28
tului Central de Statistică cu privire la „Dificultățile înregistrării statistice a
țiganilor” în care se afirmă că „Pentru a putea determina satisfăcător regiu-
nile contaminate, cifra probabilă, precum și intensitatea amestecului sângelui
țigănesc în populația noastră, ar trebui pornită o vastă și îndelungată anchetă
care să pună la contribuție: sursele istorice, datele numerice existente și o labo-
rioasă serie de cercetări antropologice și serologice pe teren.”54 (s.n.)
În viziunea eugeniștilor români „eficiența socială și economică” era un in-
dicator al clasificării bio-rasiale, acesta fiind aplicat în cadrul cercetărilor deru-
late de aceștia în Transnistria asupra românilor de „sânge”, așadar era „mult
mai important pentru interesele naționale ale României să se facă o clasificare
a oamenilor decât o inventariere a terenului cultivabil sau a animalelor do-
mestice.55” Consider că acest criteriu a stat și la baza selecției romilor deportați
în Transnistria care „nu aveau mijloace de existență” și erau considerați inde-
zirabili.

„Problema” soldaților romi. Obligațiile militare – „obligații

de onoare”
În anul 1934, când Uniunea Generală a Romilor din România împlinea un
an de existență, organizează cu această ocazie Marele Festival Artistic-Cultural
sub patronajul prefectului Capitalei, Gabriel Marinescu. Din programul festi-
valului făceau parte o conferință asupra originilor și migrației romilor, o defi-
lare alegorică a breslașilor romi, un moment muzical cult, „o nuntă țigănească”
și piesa de teatru „Rivalii” – „într-un act, cu subiect luat din viața de pe front,
în care se arată patriotismul și spiritul de umanitate al soldatului rom în timp
de război, piesă originală de dl. Gal, publicist rom.”56
Punerea în scenă a unei astfel de piese de teatru avea rolul de a transmite
publicului larg ideea că romii sunt patrioți și că pot fi cetățeni de încredere.
Prin faptul că puteau îmbrăca „haina militară” demonstrau că sunt loiali Ro-
mâniei și intereselor sale.
Odată cu instaurarea guvernului Antonescu, în ceea ce privește statutul ro-
milor în armata română nu au fost elaborate legi sau decrete pentru a fi scoși
din serviciul militar, ca în cazul evreilor. Evreii fuseseră eliminați din serviciul
militar obligatoriu printr-un decret din 08 august 1940. Prin acest decret, în
cazul populației de origine evreiască serviciul militar era înlocuit cu muncă

54
Viorel Achim, Documente, Vol. I, doc. 104
55
Institutul Central de Statistică de pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri, Secția
de Bioantropologie Cercetări antropologice în patru sate românești din Transnistria, de I.
Făcăoaru (ianuarie 1943). Broșură, aflată în Arhivele din Odessa, 2242-1-1214, p. 21 apud
Jean Ancel, op. cit., p. 197.
56
Ibidem 18, p. 127, doc. nr. 41.
 29
obligatorie, „obligațiunile militare fiind considerate obligațiuni de onoare.”57
Romii nu au fost eliminați din rândurile armatei așadar putem aprecia că pu-
teau îndeplini acest serviciu de onoare, însă așa cum vom vedea pe parcurs,
situația se schimbă atunci când autoritățile constată că numărul soldaților
romi din rândurile nomazilor era mult mai mare decât se așteptau.
În anul 1942, Iuliu Moldovan, în articolul „Neamul”, referindu-se la rolul
ostașilor români în apărarea țării arată că pătrunderea dușmanului în interio-
rul țării nu se face decât cu riscul suferinții etnice.”58 Așadar rolul ostașilor nu
era numai acela de a apăra doar granițele țării, ci și acela de a apăra integrita-
tea etnică, biologică și spirituală a poporului român.
Familiile soldaților romi erau exceptate de la deportarea în Transnistria,
însă încadrarea de către autorități a unora din membrii acestor familii ca „no-
mazi” sau „indezirabili” a condus la o serie de probleme pe care sistemul nu
le anticipa. Măsura de la nivel central de exceptare de la deportare a familiilor
soldaților romi nu a fost întru totul respectată de autoritățile locale, multe fa-
milii care aveau unul din membri pe front fiind “evacuate” peste Nistru.
În tabelele de recenzare a romilor din mai 1942 problematica satisfacerii
serviciului militar era împărțită în următoarele categorii: I. mobilizați (romi
înrolați deja în armata română); II. mobilizabili (romi care puteau fi înrolați
în armata română).59 Însă, așa cum vom observa pe parcursul lucrării, aceste
două categorii s-au extins, autoritățile luând în discuție și problema veterani-
lor și a invalizilor de război din Primul Război Mondial.
Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă cele paisprezece declarații
ale unor romi din Moinești, aparținând categoriei sedentarilor, date șefului
poliției din Moinești în cadrul unei anchete, ca argument în favoarea exclu-
derii petenților și a familiilor lor din categoria deportabililor. Redăm mai jos
doar un citat din declarațiile acestor veterani:

„Contingent 1918, efectuând activitatea în Regimentul 67 Infanterie luând

parte la războiul mondial din campania 1916-1918, fiind decorat cu „Bărbăție
și Credință”, precum și „Crucea Comemorativă” a Războiului cu baretele
Mărășești” a Ministerului de Războiu” - Ciobanu Gheorghe, 46 de ani60

Tema satisfacerii serviciului militar este evidențiată de toți cei paisprezece

capi de familie, fiind pusă în relație directă cu apărarea pământului „sfânt” al
țării. Invocarea acestui argument avea rolul de a-i aduce mai aproape de idea-
lul românesc, fiind astfel persoane de „încredere”.
57
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România, op. cit., p. 198.
58
Iuliu Moldovan, „Neamul” în Buletin Biopolitic și Eugenic XIII, nr. 1-4 (Mai 1942), p.
2-9 editat de Subsecția Eugenică și Biopolitică a „Astrei” și Institutul de Igienă și Igienă
Socială.
59
Viorel Achim, op. cit., vol. I, doc. nr. 42, p. 67.
60
Arhivele Naționale ale României (ANR), Fond Direcțiunea Generală a Poliției, dosar
189/1942, f. 11- 24.
30
Această temă mai este invocată pentru a evita identificarea petenților cu
romii nomazi, care datorită modului lor de viață erau luați în evidențele ar-
matei mai greu. Există însă documente de arhivă care demonstrează că în
1942 existau în rândurile armatei române numeroși romi din rândurile celor
nomazi; acest fapt este indicat de adresa nr. 219.701/942 a Ministerului Apără-
rii Naționale, Marele Stat Major, Secția II, către Ministerul Afacerilor Interne,
semnată de Lt. Colonel V. Nicolau, șeful secției: „Am onoare a face cunoscut
că unitățile continuă să raporteze starea de nemulțumire a țiganilor nomazi
concentrați, ale căror familii au fost trimise la est de Nistru.”61
Prin deportarea familiilor soldaților romi avea loc în fapt o anulare a „onoa-
rei” și protecției conferite de statutul militar. Statul era pus în fața unei „erori”
administrative pe care trebuia să o corecteze. Această „eroare” era generată
de faptul că Ion Antonescu nu adoptase față de romi o politică rasistă fățișă,
ca în cazul evreilor. Ordinele și planul de deportare a romilor au constituit
operațiuni strict secrete. Aceasta a generat în rândurile autorităților locale o
confuzie cu privire la cine trebuie sau nu să fie deportat. Putem spune că în
această privință mareșalul Ion Antonescu nu a urmat principiul lui Sabin Ma-
nuilă conform căruia „Politica rasistă nu este o politică secretă, care să poa-
tă fi pusă în aplicare în cancelariile guvernului. Politica rasistă este politica
maselor, care trebuie să fie convinse de comandamentele rasiale ale neamului
și care să aibă idealul sfânt al propășirii biologice a populației. Conștiința de
rasă trebuie să se bazeze pe cunoaștere, iar cunoașterea trebuie să premeargă
oricărei acțiuni omenești.62”

Concluzii
Deportarea romilor din România în Transnistria nu a fost un „accident” al
istoriei, ci a făcut parte din planul de omogenizare etnică desfășurat în Româ-
nia în anii 1940.
Problema esențială a eugeniștilor în ceea ce îi privea pe romii sedentari era
aceea că nu mai puteau fi identificați cu exactitate fiind asimilați prin căsătorii
mixte în masa poporului român, deci în neamul românesc. „Tipul antropologic
țigănesc”, așa cum îl definea Sabin Manuilă, era „indesirabil” și „disgenic”.
Prin rasializarea „eficienței economice” și a delincvenței eugeniștii români au
construit criteriile de selecție necesare identificării romilor care „duceau un stil
de viață țigănesc”, fiind în afara corpului biologic național, indezirabilii, criterii
preluate de Conducătorul statului, Ion Antonescu și acoliții săi.

61
Viorel Achim, op. cit, vol. I, doc. nr. 55, p. 84- 85.
62
Sabin Manuilă, „Acțiunea eugenică ca factor de politică de populație” în Buletin euge-
nic și biopolitic, vol XII, Nr. 1-4, 1941, pp.1-4.
 31
Romii nomazi, considerați „reprezentanței rasei”63, au fost ușor de identifi-
cat și deportat în totalitate din cauza „pitorescului lor”64.
Împotriva romilor nu au fost elaborate și adoptate legi rasiale ca în cazul
evreilor, însă dificultățile generate „de cine este țigan” au pus probleme de
ordin legislativ, statul a fost pus în fața situației de a elabora un set de legi
pentru definirea categoriei etnice de „țigan”. În vederea determinării acestei
categorii etnice urmau a se efectua cercetări serologice, dificultatea întâmpi-
nată de statul român de atunci în acest sens fiind aceea că nu dispunea de un
aparat administrativ și profesional, asemănător celui dezvoltat de statul ger-
man.
Exceptarea de la deportare a familiilor soldaților romi accentuează politica
rasială, protecția oferită de Stat extinzându-se doar asupra celor care aveau
un rol în protejarea patriei-mamă. „Erorile administrative” au apărut sub
presiunea imperativelor ideologice nedefinite fățiș de autoritățile centrale,
autoritățile de la nivel local trebuiau să decidă în cazul familiilor soldaților
romi care principiu trebuia aplicat: cel dat de faptul că unul din membrii fami-
liei luptă pentru Patria-mamă sau cel conform căruia unul din membrii famili-
ei este „disgenic” pentru Patria-mamă?
În România funcționau câteva centre de cercetare în domeniul eugeniei
și rasismului iar „rezultatele” cercetărilor desfășurate în aceste instituții au
influențat deciziile guvernului în politica sa față de minoritățile etnice. In-
stitutul Central de Statistică, condus de Sabin Manuilă, este una din aceste
instituții.
Analiza fenomenului deportării romilor în Transnistria prin prisma teorii-
lor rasiale, eugenice și biopolitice din România anilor 1940 ne oferă o perspec-
tivă corectă de înțelegere și explicare a acestuia la nivel teoretic. Excluderea
din analiza acestui fenomen a teoriilor rasiale, eugenice și biopolitice creează o
serie de lacune în înțelegerea ideologiei față de romi în anii 1940.

Bibliografie
Cărți:
Viorel Achim și Constantin Iordachi (coord.). România și Transnistria: Problema
Holocaustului. București: Editura Curtea Veche, 2004.
Viorel Achim (ed.), Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria Vol. I.,
București: Editura Enciclopedică, 2004.
Jean Ancel, Transnistria III, București: Editura Atlas, 1998.
Maria Bucur, Eugenie și modernizare în România interbelică, Iași: Polirom, 2005.
Ion Chelcea, Țiganii din România. Monografie etnografică, București: Editura
Institutului Central de Statistică, 1944.
63
Ion Chelcea, op. cit., p. 36.
64
Viorel Achim, op. cit., doc. 104.
32
Lucian Nastasă și Andreea Varga (ed.) Minorități etnoculturale. Mărturii do-
cumentare. Țiganii din România (1919-1944) Vol. II. Cluj-Napoca: Fundația
CRDE, 2001.
Vitalie Văratic (coord.), Laurențiu Constantiniu Vladimir, Ilie Schipor, Ivano-
vici Korotaev și Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov, Prizonieri de război ro-
mâni în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956, traducere de Laurențiu
Constantiniu, Simion Iurac și Vitalie Văratic, București: Monitorul Oficial
R.A., 2013.
Marius Turda, Egenism și modernitate: națiune, rasă și biopolitică în Europa:
1870-1950, trad. de Răzvan Pârâianu. Iași: Polirom, 2014.

Articole:
Adrian-Nicolae Furtună, „Social Representation of the Roma deportations to
Transnistria” în Holocaust. Studii și Cercetări, vol. IV, Nr. 1 (5)/2012, pp.
115-139.
Thorne Benjamin, „Assimilation, invisibility, and the eugenic turn in the
„Gypsy question” in Romanian society, 1938–1942” în Romani Studies 5,
Vol. 21, No. 2 (2011), 177–206, p. 178.
Turda, M. „Romanian Eugenic Sub-Culture and the Allure of Biopolitics, 1918–
39”, în Acta Poloniae Historica 114, (2017) pp. 29-58.
Iuliu Moldovan, „Neamul” în Buletin eugenic și biopolitic, editat de Subsecția
Eugenică și Biopolitică a ASTREI și Institutul de Igienă și Igienă Socială,
Sibiu. Vol. XIII, Nr. 1-4, 1942, pp. 1-9.
Radu Ioanid, „The sacralised politics of the Romanian Iron Guard” în Journal
Totalitarian Movements and Political Religions, Volumul 5, 2004, Nr. 3, pp.
419-453.
Petre Matei. „The Romanian Police and its Role in the Roma Deportations”.
Holocaust. Studii și cercetări. X (2018), Nr. 11, pp. 11-52.
Marius Turda, „In search of racial types: soldiers and the anthropological
mapping of the Romanian nation”, în Patterns of Prejudice, (2013), Volumul
47, Nr. 1, pp. 1-21.
Sabin Manuilă, „Acțiunea eugenică ca factor de politică de populație” în Bule-
tin eugenic și biopolitic, vol XII, Nr. 1-4, 1941, pp.1-4

Rapoarte:
Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România, Raport
Final, Iași: Polirom, 2005.
Anuarul Institutului de Istorie Cluj-Napoca, București, vol. XXXIV, 1995.

Expoziții:
Marius Turda, expoziția Știință și Etnicitate, București, 2019.

Periodice:
 33
Arhive:
Arhiva Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România
„Elie Wiesel”, RG-25.002M, rola 31, dosar 139/1942.
Arhivele Naționale ale României, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar
189/1942.
Arhivele Naționale ale României, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Docu-
mentare și Studii Administrative, dosar 105/1943.
Arhivele Naționale ale României, Fond Dr. Sabin Manuilă, dosar XII/204/1940.
Arhivele Naționale ale României, Fond Direcțiunea Generală a Poliției, dosar
189/1942.
II DEPORTAREA ABUZIVĂ A ROMILOR
ȘI ARMATA
Dr. Florinela GIURGEA

DEPORTAREA UNOR PERSOANE ROME care aveau membri de fami-

lie pe front65 a creat o problemă majoră Armatei, în perioadă de război, ajun-
gând să fie discutată de Președinția Consiliului de Miniștri în 29 septembrie
1942 și respectiv 13 octombrie 194266, ca urmare a numeroase plângeri, primite
fie direct, fie de la alte centre de putere, inclusiv Armată.
În scurt timp de la punerea în executare a ordinului de evacuare a romilor
„problemă” (septembrie 1942), din categoria celor stabili, în Transnistria, care
a urmat celei a romilor nomazi (iunie 1942), Marele Stat Major al Armatei a
primit numeroase semnale și plângeri privind deportările abuzive, atât prin
intermediul unor petiții, cât mai ales de la soldați romi din contingentele acti-
ve. Dacă în cazul deportării familiilor nomazilor nu fuseseră semnalate multe
probleme de către rudele lor de pe front67, în urma deportării familiilor ce-
lor stabili Armata a fost asaltată de plângeri ale soldaților romi, referitoare la

65
Potrivit dispozițiilor, romii mobilizați și mobilizabili, cu familiile lor, erau exceptați de
la evacuare.
66
Când s-a anunțat suspendarea deportărilor, atât pentru evrei, cât și în cazul romilor.
67
În documentele consultate, plângerile sunt în cvasitotalitatea lor de la soldați romi
stabili. Problema deportării familiilor celor nomazi a fost recunoscută de Inspectoratul
General al Jandarmeriei, care a precizat că a evacuat și soldați mobilizabili din rândul
romilor nomazi, ca și familiile unor nomazi mobilizați, pe motiv că acestea au refuzat a se
despărți de sălaș. Într-un document datat 22 septembrie 1942 se face referire la un ordin
al Marelui Stat Major din 3 septembrie 1942, ca nomazii să fie șterși din controalele Arma-
tei. Armata a 3-a (concentrată pe frontul din Crimeea și Caucaz) a transmis un ordin în
acest sens în 10 octombrie 1942, iar Secția I-a a Statului Major al Armatei a aprobat în 29
octombrie 1942 o serie de măsuri cu privire la soldații romi – nomazi și stabili, prevăzând
din nou să se șteargă din controalele Armatei toți romii nomazi (care teoretic ar fi trebuit
să fie șterși deja), iar cei care eventual ar mai fi fost concentrați sau mobilizați “să fie
lăsați liberi, pentru a-și urma familiile în Transnistria”. Ordinele respective, având același
obiect, sugerează că primul nu a fost pus în aplicare de toate unitățile sau nu suficient de
rapid. Spre exemplu, Regimentul 89 Infanterie comunica în 20 octombrie 1942, în baza
ordinului din 10 octombrie, situația soldatului nomad D(r)ossu Ilie, care era încă înca-
drat acolo, primindu-se avizul de la Divizia 13 Infanterie de a fi șters din controale “după
care să fie lăsat liber a-și urma familia, acolo unde a fost evacuată” abia în 29 octombrie
1942. De remarcat că soldatul a fost șters din controale chiar dacă Regimentul comunicase
că respectivul nu cunoaște situația familiei sale. În decembrie 1942, încă mai erau romi
nomazi mobilizați – vezi tabelul întocmit de Divizia 2-a Infanterie către Corpul 6 Armată Stat
Major B. 1., referitor la situația romilor mobilizați la unitățile în subordine și situația familiilor,
Arhivele Militare Pitești, Fond Corpul VI Armată, dosar 2150/1942, f. 262-263.
 35
numeroasele abuzuri făcute de organele Ministerului Afacerilor Interne res-
ponsabile cu operațiunea de „evacuare”68.
Cererile acestora, de a fi lăsați la vatră pentru a putea merge în Transnistria,
unde le fuseseră trimise abuziv familiile, au devenit în scurt timp un adevărat
fenomen. Începând de la mijlocul lunii septembrie 1942, timp de mai bine de
o lună, diverse corpuri de armată s-au adresat eșaloanelor superioare, cerând
instrucțiuni în cazul unor romi aflați pe front – de obicei din categoria celor
stabili - ale căror familii, deși exceptate de la evacuarea în Transnistria, fuse-
seră totuși deportate. Insistența cu care se revenea asupra problemei era justi-
ficată prin faptul că aceștia ieșeau frecvent la raport și nu se primiseră niciun
fel de dispoziții legate de felul în care să se procedeze în cazurile înregistrate.
Astfel, Divizia I Gardă raporta în 15 septembrie 1942 că soldați romi din
contingentele active „cer permisie pentru a-și aranja situația familiară și ma-
terială, întrucât soțiile sau părinții lor au fost încunoștiințați că urmează să fie
evacuați în curând la Est de Nistru”, arătând că nu are niciun fel de dispoziții
legate de ei și cerând instrucțiuni cum să procedeze69. În unele cazuri, pe ro-
mii de pe front îi chemau chiar familiile, să li se alăture, după cum raporta
Regimentul 11 Dorobanți „Siret” în 18 septembrie 1942, cerând să se intervină
pentru „a se hotărî asupra situației acestor țigani”70. Statul Major al Aerului a
semnalat Marelui Stat Major în 22 septembrie 1942 chiar cazuri în care „ostași
țigani în termen au fost ridicați de la locuințele lor de organele de poliție și
închiși spre a fi evacuați, chiar dacă erau îmbrăcați cu efecte militare”71.În
30 septembrie 1942, Marele Stat Major nota că primește zilnic rapoarte de la
unități, care semnalau starea de nemulțumire a romilor ale căror familii fuse-
seră evacuate la est de Nistru, mai ales în cazul celor nenomazi fiind deportați
„și alte categorii, astfel: Luptătorii din războiul 1916-1918, unii deveniți propri-
etari de pământuri, prin împroprietărire sau cumpărare. Familiile unor țigani
care se află concentrați sau mobilizați”72. Nota prelua și aspectul semnalat de
Statul Major al Aerului, că au fost ridicați de la locuințele lor chiar și soldați
romi îmbrăcați în efecte militare.
Corpul 2 Teritorial arăta în 7 octombrie 1942 că au apărut situații în care
chiar soldați romi chemați la concentrare fuseseră trimiși în Transnistria, sens
în care cerea instrucțiuni73. Direcțiunea Superioară Artilerie avea cazuri si-
milare și întreba, în 13 octombrie 1942, “cum să se procedeze cu țiganii no-
mazi, care fiind chemați la concentrare nu s-au prezentat, fiind evacuați în

68
Având în vedere condițiile – de exterminare – găsite de romi în Transnistria, „evacua-
rea” a fost mai degrabă un eufemism al autorităților vremii.
69
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 273.
70
Ibidem, f. 282.
71
Ibidem, f. 278.
72
Ibidem, f. 298-298v.
73
Ibidem, f. 261.
36
Transnistria”74. Aceeași situație apăruse și în cazul unor rezerviști75. Mai grav,
Permanența Diviziei 3 Munte raportase, cu o zi înainte, că soldații romi aflați
în permisie sau desconcentrați erau împiedicați de autoritățile locale să se pre-
zinte la unități, invocându-se ordinele de a-i deporta în Transnistria76. Într-o
altă adresă, emisă de Comandamentul Teritorial și datată 15 octombrie 1942,
se cereau lămuriri, dacă prevederea privind evacuarea în Transnistria se apli-
ca și familiilor ostașilor aflați pe front77. Corpul de Grăniceri solicita Marelui
Stat Major, în 17 octombrie 1942, instrucțiuni legate de soldații aflați în această
situație78.
Regimentul 9 Roșiori din Divizia a 6-a de Cavalerie a raportat Marelui Car-
tier General, în 26 octombrie 1942, că are mai multe cazuri de romi care au
cerut permisii, întrucât familiile lor, în număr de 26, erau vizate de „coloniza-
re” în Transnistria, dar că nu poate nici să le acorde concedii, nici să-i lase la
vatră, „regimentul aflându-se în operațiuni și cu efectivele reduse din cauza
pierderilor suferite”79. „Privitor la evacuarea populației țigănești, care s-a do-
vedit – cu rare excepțiuni – o ramură de oameni <negativă>80, dispozițiunea
este binevenită. Rămâne însă de văzut modalitatea de aplicat soldaților țigani
mobilizați care – este surprinzător – luptă bine. Suntem de părere ca familiile
lor să fie evacuate, fără ca soldații țigani să plece de pe front”, opina condu-
cerea regimentului, care adăuga că era nevoie ca „evacuaților” să li se asigu-
re condiții de transport și de trai corespunzătoare, până vor găsi posibilități
de existență în Transnistria, „pentru a nu zdruncina moralul soldaților țigani
aflați pe front”81.
Un risc: posibilitatea dezertării romilor ale căror familii fuseseră deportate
abuziv
Destul de repede, deportarea abuzivă a familiilor i-a făcut pe comandanții
unora dintre unități să-și pună întrebarea dacă, în situația dată, se mai putea
conta pe loialitatea romilor aflați pe front. Cum am văzut anterior, în unele
cazuri, Armata nici nu se putea dispensa de „ostașii țigani”, de care avea ab-
solută nevoie, ceea ce ridica și alte probleme, inclusiv posibilitatea dezertării
celor ale căror familii fuseseră sau urmau să fie evacuate.
În 23 septembrie 1942, comandantul Armatei a III-a a scris Marelui Carter
General, cerând clarificarea situației familiilor unor soldați romi, care primi-
seră scrisori de la acestea că au fost sau urmează să fie evacuate în Trans-
nistria „sub motiv că ar fi țigani” și adăuga că aceia aflați pe front ar trebui

74
Ibidem, f. 264.
75
Ibidem, f. 265.
76
Ibidem, f. 266.
77
Ibidem, f. 260.
78
Ibidem, f. 256.
79
Ibidem, f. 26.
80
Între ghilimele, în documentul original.
81
Ibidem.
 37
desconcentrați, „deoarece prin măsura evacuării familiilor rezultă că toți au
devenit suspecți”82.
Comandantul Centrului de Instrucție 5 Sarata, generalul Al. Poena-
ru, a raportat Marelui Stat Major, în 26 septembrie 1942, că din scrisorile și
informațiile primite de ostașii romi „s-a aflat că toți țiganii din țară se de-
portează în Transnistria”83, iar aceștia, foarte numeroși la Centrul pe care îl
comanda, cereau concedii sau să fie lăsați liberi să meargă cu familiile. Ca ur-
mare a faptului că nu putea da curs cererilor, „se produc numeroase dezertări
în rândurile lor”, se arăta în raport84.
În 12 octombrie 1942, Marele Cartier General a cerut Marelui Stat Major
Secția I-a să ia măsuri pentru „liniștirea oamenilor în cauză”, până la transmi-
terea unor dispozițiuni precise, care să arate modul în care trebuie să se proce-
deze în astfel de situații85.

Posibile soluții avansate de diverse corpuri de Armată

Preocuparea de a nu fi zdruncinat moralul romilor care luptau pe front a
determinat unele dintre unități să avanseze și posibile soluții în cazul celor
aflați în situația respectivă. Astfel, Comandantul Depozitului de Armament 4,
maiorul Ion Pescaru, a raportat în 17 septembrie 1942 că 4 soldați romi, pe care
i-a nominalizat, toți din Sibiu, au fost înștiințați de familii că urmează să fie
„colonizați în Transnistria”, cerând instrucțiuni și sugerând fie demobilizarea
acestora – se aflau din luna iunie 1942 la Depozit, deplasați la Est de Nistru
– fie anularea ordinului de colonizare86. Și Regimentul 3 Artilerie, care cerea
instrucțiuni, la 28 septembrie 1942, ce să facă cu soldații romi din subordine,
avea informații că „toți țiganii sunt trimiși în Transnistria”87. În aceeași zi, Re-
gimentul 3 Căi Ferate Biroul Mobilizării cerea la rândul său lămuriri, propu-
nând în cazul numeroșilor soldaților romi din subordine 2 posibile soluții: fie
să fie lăsați la vatră „pentru a urma soarta familiilor lor” în Transnistria, fie
să se renunțe la evacuarea familiilor acestora, deci ca familiile celor mobilizați
să fie lăsate să rămână mai departe în țară88. O telegramă trimisă Marelui Stat
Major de „biruintza sektzia 1” în 6 octombrie 1942 propunea ca trimiterea fa-
miliilor să se facă după demobilizarea celor în cauză, „socotiți țigani”, care
ieșeau zilnic la raport cu această problemă89.

82
Ibidem, f. 258.
83
Ibidem, f. 279.
84
Ibidem.
85
Ibidem, f. 267.
86
Ibidem, f. 286.
87
Ibidem, f. 287.
88
Ibidem, f. 280.
89
Ibidem, f. 288-288v.
38

Explicațiile Ministerului Afacerilor Interne

Sesizat cu privire la numeroasele plângeri existente, la începutul lunii
octombrie 1942, Ministerul Afacerilor Interne a cerut Inspectoratului General
al Jandarmeriei un raport referitor la modul în care a executat „evacuarea”
romilor în Transnistria, răspunsul primit, semnat de generalul C. Z. Vasiliu,
subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, făcând referi-
re expresă la situația din Armată90. În raport, acesta arăta că s-a procedat la
evacuarea în totalitate a romilor nomazi, „fără nicio excepție, de pe întreg cu-
prinsul țării”, astfel că „se înțelege că au fost evacuați chiar acei ce erau mo-
bilizabili, precum și familiile celor ce s’au găsit mobilizați la data evacuării”91.
El susținea însă că numărul acestora ar fi fost „neînsemnat” și că familiile
respective nu se puteau despărți de sălașele lor. Potrivit lui Vasiliu, fuseseră
evacuați, dintre romii stabili, doar cei nemobilizabili, care erau în același timp
„periculoși ordinei publice”, cu tot cu familiile lor – și anume „condamnații
pentru crime și delicte, borfașii, hoții de buzunare și din trenuri, cei care tră-
iau numai din furt”92. Împotriva tuturor evidențelor, Vasiliu scria că cei mo-
bilizabili nu au fost evacuați și nici familiile lor și că nu au fost evacuate nici
familiile celor care erau mobilizați la data la care s-a făcut evacuarea. El adă-
uga că, dacă totuși existau cazuri de familii ale romilor aflați pe front care
fuseseră evacuate, acest fapt le era imputabil exclusiv lor, întrucât „nu au voit
să-și lase părinții, rudele și au preferat să plece cu aceștia”93. Vasiliu afirma în
continuare că romilor evacuați în Transnistria, guvernământul de acolo „le-a
dat posibilitatea de muncă și trai”94. El preciza că alte categorii de romi nu se
mai evacuau până în primăvara anului următor, „când urmează a se hotărî”,
adăugând că regimul deportării, mai exact „dacă această evacuare este defini-
tivă sau provizorie”, rămâne să fie stabilit ulterior95. Romii mobilizați la unități
urmau să rămână și mai departe în această situație, întrucât familiile lor nu
fuseseră evacuate, cu unele „excepții” „care urmau a se soluționa dela caz la
caz”, conchidea raportul96.
În corespondența cu Ministerul Apărării Naționale (Marele Stat Major a
cerut la începutul lunii octombrie să i se precizeze ce ordine s-au dat până
atunci, referitoare la evacuarea romilor și cum s-a procedat), Ministerul Afa-
cerilor Interne a comunicat că s-a oprit deportarea unui alt lot de romi – de
această dată mobilizabili97 – având în vedere apropierea iernii, când se aprecia
că evacuarea și stabilirea lor în Transnistria nu mai era posibilă. Acesta arăta
90
Ibidem, f. 295-296.
91
Ibidem.
92
Ibidem.
93
Ibidem.
94
Ibidem.
95
Ibidem, f. 296.
96
Ibidem.
97
Ibidem, f. 298-298v
 39
că la primele două deportări ale romilor – nomazii și cei „periculoși” – „s-au
strecurat câteva greșeli, datorită faptului că evacuarea s-a făcut în 3 zile”98.
Marele Stat Major a fost informat în 12 octombrie 1942 că s-a avut în vedere ca
romii mobilizabili, din cele două loturi evacuate, precum și familiile romilor
mobilizați să rămână pe loc și că „pentru îndreptarea greșelilor” s-au luat ur-
mătoarele măsuri: „li se permite tuturor celor care doresc să meargă în Trans-
nistria, ca să-și aducă înapoi familiile, dându-li-se și foi de drum. Inspectoratul
de Jandarmi Transnistria a primit dispoziția de a le înlesni întoarcerea în țară
celor deportați abuziv, sau stabilirea acolo”99.
Într-o adresă din 23 octombrie 1942, generalul Constantin Z. Vasiliu a
reproșat Inspectoratului General al Jandarmeriei, Direcției Generale a Poliției
și Prefecturii Poliției Capitalei din subordine, responsabile cu operațiunea de
evacuare a romilor, primirea a „numeroase reclamații provenite de la ostași
țigani aflați pe front, ori concentrați în interior, prin care se plâng că li s-au
evacuat familiile (soție, copii, părinți), deși prin ordinele date aceștia erau ca-
tegoric exceptați de la aplicarea acestei măsuri”100. Potrivit lui Vasiliu, o serie
de situații de acest gen îi fuseseră aduse la cunoștință atât de către Președinția
Consiliului de Miniștri, cât și de către oficialii de la Marele Stat Major, „cu sub-
linierea specială că ele au produs o justificată perturbare în rândurile ostașilor
țigani, care în timp ce își făceau datoria către țară, la posturile de cea mai mare
onoare, familiile lor au fost ridicate și evacuate în Transnistria”101. În continua-
re, arăta acesta, în urma verificării plângerilor, s-a constatat că majoritatea lor
erau întemeiate. Vasiliu punea situația pe seama „lipsei de conștiinciozitate și
înțelegere” a organelor subalterne, care nu ar fi executat corect ordinul pri-
mit și pe seama faptului că nu a existat nici un „control suficient, din par-
tea eșaloanelor superioare”, notând că „datorită acestui fapt, Ministerul a fost
pus în situația să revină asupra unor acte de execuție, pe care din încrederea
acordată subordonaților le ratificase și totodată să acorde înlesniri la transport
pentru acei care pe nedrept fuseseră trimiși”102. Vasiliu le-a ordonat subalterni-
lor din Poliție și Jandarmerie care se ocupaseră de deportarea romilor (proba-
bil după ce primise la rândul său ordin de la eșalonul superior) să ia măsuri,
respectiv să se controleze toate tabelele cu romii stabili evacuați, „în scopul
de a se constata riguros exact care dintre ei nu erau în cazul să fie trimiși, față
de normele precise date de acest departament”103. Termenul dat era 2 noiem-
brie 1942, pentru „a executa dispozițiile și de a le raporta numele și funcția

98
Ibidem, f. 293.
99
Ibidem.
100
Arhivele Naționale ale României (ANR), Fond Inspectoratul General al Jandarmeriei
(IGJ), dosar 43/1943, f. 203.
101
Ibidem.
102
Ibidem.
103
Ibidem.
40
vinovaților”, scopul declarat fiind de a repara erorile făcute, dar și de a „crea
atmosfera de liniște necesară acelora care-și fac datoria către Patrie”104.
În 31 octombrie 1942, Ministerul Afacerilor Interne a comunicat Marelui Stat
Major că s-a sistat evacuarea romilor în Transnistria105. Decizia fusese transmi-
să și printr-un document secret la Cabinetul Ministrului în 12 octombrie 1942,
în urma intervențiilor Armatei Ministerul Afacerilor Interne arătând că s-a
oprit evacuarea altui lot de romi – de această dată mobilizabili – „evacuarea și
stabilirea lor în Transnistria nefiind posibilă în apropierea iernei”106. Ministe-
rul amintit motiva deportările abuzive din timpul ridicării primelor două serii
de romi – nomazii și cei „periculoși” – prin faptul că „s-au strecurat câteva
greșeli, datorită faptului că evacuarea s-a făcut în 3 zile”, arătând că s-au luat
măsuri de remediere 107.
Cele „câteva greșeli” erau însă de ordinul sutelor. În 10 noiembrie 1942,
o adresă de la Inspectoratul General al Jandarmeriei, semnată de șeful Servi-
ciului Jandarmeriei, colonelul C. Tobescu, a raportat că au fost „evacuați con-
trariu dispozițiunilor”, doar din teritoriul rural, un număr de 538 de indivizi,
bărbați romi mobilizați și mobilizabili, cu soțiile sau concubinele lor și copiii
acestora (cei mai mulți – 329, din care 110 erau mobilizați și mobilizabili), cu
diferite justificări108. Majoritatea motivelor deportărilor abuzive erau similare
– probabil preluate – celor din nota justificativă dată de comandantul trenului
special E8109, plecat din Craiova, între acestea și faptul că membrii unora dintre

104
Ibidem.
105
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 300.
106
Ibidem, f. 293.
107
Ibidem.
108
ANR, Fond IGJ, dosar 43/1943, vol. II, f. 113-114.
109
Comandantul trenului special E8, sublocotenentul Nicolau Gh. Dinu, a raportat în
scris problemele cu care s-a confruntat, între care faptul că o serie de persoane s-au urcat
ilegal, pe fondul zvonului că romii evacuați vor fi împroprietăriți în Transnistria. Pentru
a fi deportate, acestea ar fi mărturisit delicte pe care nu le comiseseră, ar fi susținut că nu
sunt soțiile sau concubinele unor romi mobilizați pe front și chiar s-ar fi „strecurat” în
tren: „Înscenarea de căsătorii false. A fost un fenomen foarte curios, care a explicat total
prezența țiganilor mobilizabili și nemobilizați în Transnistria. Atunci când se striga familia
unui anumit țigan mobilizat după tabelul întocmit de șeful de post, anunțând-o că trebuie
să rămână pe loc, femeia începea să plângă și să declare că ea nu e căsătorită cu cel mobi-
lizat și că vrea să-și urmeze părinții. Cum majoritatea țiganilor nu sunt căsătoriți oficial, a
fost imposibil legiunilor de a-i opri, căci primarii răspundeau că nu sunt acte oficiale de
căsătorie, ci trăiau în concubinaj. Această înscenare era făcută cu rea credință, cu scopul
de a atrage în Transnistria și pe cel mobilizat, în cazul că avea un concediu sau era des-
concentrat. Faptul acesta mi-a adus multe neajunsuri pe drum, căci mi s-a întâmplat să
mi se prezinte prin gări soldați țigani care cereau să-și conducă familia ce se găsea în tren
în Transnistria, el făcând cunoștință unității că se găsește acolo. Desigur că nu puteam
admite acest lucru, ordinul primit fiind clar, însă mulți se strecurau în vagoane și stăteau
ascunși acolo. Pentru cei mobilizabili situația s-a prezentat la fel, însă aici reaua credință
 41
familiile unor romi mobilizați sau mobilizabili au plecat voluntar în Transnis-
tria110. În ce privește aspectul sancțiunilor, Vasiliu nota vag, minimizând pro-
blema, că „s-au găsit vinovați în unele cazuri restrânse și șefii formațiunilor au
fost pedepsiți disciplinar”111.

Decizie: romii nomazi – scoși din controalele Armatei,

ca să meargă în Transnistria. Dar și evacuările celor
stabili continuau
În 27 octombrie 1942, Secția I-a a Marelui Stat Major a aprobat o serie de
propuneri cu privire la soarta romilor. Prima era ca să se șteargă din controa-
lele Armatei toți romii nomazi, iar cei care eventual ar mai fi fost concentrați
sau mobilizați „să fie lăsați liberi, pentru a-și urma familiile în Transnistria”112.
Practic, soarta tuturor nomazilor era stabilită – Transnistria. În ce îi privește
pe cei stabili, care făceau parte din elementele Armatei, aceștia trebuia să ră-
mână în continuare acolo, „unitățile urmând a le explica, pentru care anume
țigani s-au luat măsuri de evacuare și că familiile lor nu vor fi evacuate”, iar
pentru cazurile în care familiile lor ar fi fost totuși deportate, urma să se in-
tervină prin Ministerul Afacerilor Interne113. Armata a cerut unităților din sub-
ordine să îi transmită tabele nominale cu romii care erau mobilizați și situația
familiilor, respectiv dacă erau deportate sau nu în Transnistria, ori urmau să
fie evacuate114. Răspunsurile primite arată că o parte dintre romii de pe front
era de ambele părți. Țiganul mobilizabil își sfătuia soția să declare că nu e măritată cu el și
să plece cu părinții. Posterior, el îi urma cu trenul obișnuit sau venea la mine cerând să-l
iau și pe el în vagon. Dacă nu îi admiteam, cum era și firesc, se strecura în vagon și căuta
să nu mai fie văzut” – ANR, Fond IGJ, dosar 126/1942, f. 213-214.
110
Una dintre acestea – cum că au existat persoane care n-au dorit să rămână singure în
țară și au cerut să fie deportate - se confirmă în mai multe petiții, cum ar fi cea a soldatu-
lui Vasile Mărgel(u), din comuna Burila Mică, județul Mehedinți, care a reclamat verbal la
Inspectoratul General al Jandarmeriei și apoi a dat în scris Marelui Stat Major că vrea să
fie desconcentrat, pentru a merge în Transnistria, unde i-au fost evacuați soția și cei trei
copii: „Familia mea locuia împreună cu socrul meu, cu care a plecat împreună, nevoind
a rămâne singură în sat. Nu doresc ca să fie readusă familia mea din Transnistria, deoa-
rece îmi convine să rămân acolo. Doresc să merg însă și eu și pentru aceasta cer ca să fiu
desconcentrat”. Postul de jandarmi și autoritățile comunale au raportat însă că soldatul
respectiv nu se încadra în niciuna dintre categoriile vizate de deportare, nefiind nomad
și neavând nicio condamnare – Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1
Organizare Mobilizare, dosar 2695/1942-1943, f. 399-400.
111
Conducerea IGJ a susținut în permanență, în ciuda evidenței, că e vorba de puține
cazuri de ”evacuați” fără bază.
112
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 291.
113
Ibidem.
114
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 3.
42
fuseseră informați de familii că au primit ordin de evacuare în Transnistria,
fără a se specifica de la cine, data evacuării sau de cine urma să fie executa-
tă115, iar evacuările familiilor continuau116. Un tabel întocmit de Divizia 2-a In-
fanterie la începutul lunii decembrie 1942 face referire atât la cazul unor romi
nomazi, cât și al unora stabili, care erau mobilizați în cadrul acesteia117. Noma-
zii – în număr de 3 la Divizie – primiseră cu toții telegrame de la familie refe-
ritoare la evacuarea în Transnistria, în timp ce în cazul romilor stabili erau mai
multe situații: familia evacuată, în curs de deportare, deportare anunțată pen-
tru primăvara anului 1943, familie neevacuată, respectiv „nu cunoaște situația
familială”118. Din cei 16 romi nenomazi mobilizați la unitățile din subordine,
doar 2 erau „periculoși”, restul fiind „nepericuloși”. Dintre cei „periculoși”,
unul avea familia deportată, iar altul nu știa nimic; dintre cei „nepericuloși”,
3 aveau familiile în curs de evacuare, a unuia urma să fie deportată în primă-
vară, 5 nu cunoșteau situația familiară și doar 5 știau că familiile nu le fusese-
ră evacuate119.
La începutul anului 1943, Armata s-a văzut din nou în situația de a cere
lămuriri Ministerului Afacerilor Interne, referitoare la situația familiilor depor-
tate ale romilor nenomazi, concentrați sau mobilizați la unități, precum și a ce-
lor mobilizabili, evacuați contrar instrucțiunilor, „fie din greșală, fie pentru că
intrau în categoria celor periculoși ordinei publice”, întrucât Marele Stat Major
continua să primească sesizări120. Documentul adăuga că, până la acel moment,
fusese „definitivată” doar situația romilor nomazi, nefiind clar dacă familiile
romilor stabili deportate abuziv rămân în Transnistria sau se întorc în țară și
nici situația militară a romilor nenomazi mobilizabili afectați de „greșeală”121.

Deportările abuzive, în petiții

Documentele privind deportările abuzive arată problemele pe care acestea
le creau atât în rândul soldaților romi aflați sub arme sau concentrați, cât și al
celor care luptaseră pentru țară în războaiele anterioare, alarmați de spectrul
unor noi deportări.
Un grup de romi spoitori din Giurgiu i-a scris Reginei-Mamă Elena în sep-
tembrie 1942, cerându-i să intervină, pentru a nu fi trimiși în Transnistria, ară-
tând că „părinții sunt din luptătorii de la 1877, și noi am luat parte la ambele

115
Ibidem, f. 9, 24.
116
Arhivele Militare Pitești, Fond Corpul VI Armată, dosar 2150/1942, f. 260-263.
117
Ibidem.
118
Ibidem.
119
Ibidem, f. 263.
120
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 611.
121
Ibidem.
 43
războaie unii din noi”122, unii dintre ei fiind chiar militari activi, reangajați
în armată, care „luptă și mor pe front”. În continuare, aceștia afirmau că au
proprietăți și se ocupă cu creșterea și comerțul vitelor, delimitându-se de
„alții, nomazi și corturari” și „hoții și derbedeii, care fac rău societății”, în ca-
zul cărora erau de acord cu trimiterea în Transnistria123. În aceeași lună, mai
mulți ostași din orașul Huși i-au scris mareșalului Ion Antonescu, reclamând
că „la facerea recensământului nu s-au ales după acte, ci după față, care e mai
negru e socotit țigan, indiferent că pe piepturile lor strălucesc decorațiile pe
care Domnia Voastră le-ați dat pentru munca și lupta depusă alături de Dom-
nia Voastră”124, documentul intrat la Președinția Consiliului de Miniștri în 8
octombrie 1942 fiind semnat inclusiv de un invalid decorat cu Virtutea Milita-
ră. Aceștia se delimitau atât de romii nomazi, arătând că ordinul de deportare,
despre care citiseră în ziare, fusese dat „luând în considerație pe acei ce umblă
cu căruțele fără a avea un domiciliu stabil, care nu fac armată, nu învață la
școală, nu au călcat în viața lor pragul Sf. Biserici, nu plătesc nici un fel de dări
către stat”125, cât și de altă categorie considerată indezirabilă, adică evreii, re-
clamându-se de la națiunea română. Ca atare, cereau să li se facă „dreptatea de
a fi scoși de sub acuzațiile țiganilor etnici, adică a celor ce umblă cu căruțele,
cu șatrele, fără domiciliu stabil și care se țin numai de jafuri”, susținând că ei
sunt „de naționalitate și origină etnică română și religiune creștin ortodoxă,
fiind botezați și crezând în Sf. Cruce, nicidecum păgâni sau jidanii care ne-au
trădat”126. Documentul este interesant prin faptul că redă practic majoritatea
temelor rasiste – antisemite, dar și cele îndreptate contra romilor nomazi - ale
epocii, ceea ce dovedește circulația lor și preluarea în rândul opiniei publice
din țară. Este simptomatic și prin aceea că reclamanții din Huși se reclamau
de la majoritatea română și se delimitau de bănuiala de a fi romi (după cum
am văzut, ei înșiși condamnau comportamentul celor nomazi). El confirmă
faptul că percepția publică era că nomazii nu făceau armata, reclamanții sub-
liniind, ca elemente de apartenență la națiunea română, atât contribuția lor
militară, cât și confesiunea: „Ori noi, întreaga majoritate din România noastră,
să fim răsplătiți cu râsuri jidănești și cu bârfeli că ăsta ne e meritul nostru în
urma luptelor care le ducem alături de Domnia Voastră, ca să ne despărțim de
familiile noastre, de mamă, care e mai scumpă ca orice, de tată, frați, surori și
copii(i) noștri, fără să avem un pic de vină, fără să fim condamnați, mergem
la biserică, avem aceeași credință și avem dragoste de a vă urma și executa
ordinul Domniei Voastre de înaintare în actualul război, după cum poate ați
constatat personal aceste și ați pus medalii pe piepturile celor mai merituoși
din acest neam bănuit țigan”127.
122
ANR, Fond Direcția Generală a Poliției (DGP), dosar 191/1942, f. 8.
123
Ibidem.
124
ANR, Fond DGP, dosar 189/1942, f. 229-229v.
125
Ibidem.
126
Ibidem.
127
Ibidem.
44
Sesizarea abuzurilor a venit și din Transnistria, de la prefectul de Oceacov,
locotenent-colonelul Vasile Gorsky, care, într-o telegramă datată 20 noiembrie
1942, a reclamat, referitor la evacuarea romilor că „sunt foarte mulți care nu
intră în prevederile Ordinului, nefiind nomazi și neavând nici cazier; prin-
tre ei sunt invalizi, văduve de război, luptători în actualul războiu decorați
cu Virtutea militară, bătrâni, femei și copii cu bărbați pe front, proprietari de
imobile, meseriași calificați, negustori cu bune situații materiale de la orașe”128,
el cerând trimiterea unor comisii de anchetă (3 astfel de comisii au activat în
decembrie 1942 în Transnistria, confirmând cele sesizate). Probabil că exact le-
gătura cu Armata – un subiect la care era deosebit de sensibil - l-a determinat
pe mareșalul Ion Antonescu să pună pe telegrama respectivă o rezoluție în
care învinuia de rea-credință Jandarmeria: „Să se repare toate abuzurile. Dom-
nul General Popescu să ia problema în mână și să raporteze de executare. Este
opera nefastă a Jandarmeriei, care nu a executat cu conștiință ordinul meu”129.
Gorsky ceruse prin ordin de la autoritățile din subordine situații concrete pri-
vind deportații romi care aveau membri de familie ostași. Spre exemplu, un
tabel primit de la Pretura Raionului Varvarovca cu doar o zi înainte de tri-
miterea telegramei, referitor la situația din comuna Balșoia Coronica, arăta,
cu privire la „familiile țiganilor celor aflați sub arme sau ei înșiși sub arme
concentrați și mobilizați“ 90 de persoane în această situație130. În tabel se regă-
sesc numele și prenumele persoanei în cauză, domiciliul și autoritatea care a
efectuat deportarea, numele și prenumele membrului de familie mobilizat, cu
precizarea relației de familie, a situației militare și a contingentului131.
Unul dintre cele mai interesante documente din arhivele militare, datat
20 octombrie 1942, se referă la situația unui soldat rom concentrat la Brută-
ria de Campanie no. 13, Nicolae Fieraru, care primise o telegramă de acasă
în care era înștiințat „că urmează a fi evacuat în Transnistria pe motiv că ar fi
sărac”132, starea materială precară fiind legată astfel direct de „periculozitate”,
prin presupunerea unui trai ilicit.
Alte cazuri de evacuare, reclamată ca abuzivă, puneau și alte probleme, de
ordin domestic. Este cazul lui Martin Murșa, de 19 ani, din Luduș, județul
Turda, care fusese trimis în Transnistria după o razie a jandarmilor la târgul
de la Zau care avea ca scop să prindă „romii fără căpătâi și certați cu justiția”.
Părinții cereau, în 9 decembrie 1942, repatrierea lui, arătând că este singurul
sprijin al familiei, în condițiile în care ceilalți 3 băieți ai lor – care aveau 5 copii
– luptau pe front133. Ei atașau un certificat de bună purtare de la primar134 și
128
ANR, Fond IGJ, dosar 65/1943, f. 77.
129
Ibidem, f. 74.
130
Arhivele Nikolaev, Fond 1591, opis 4, delo 25, f. 28-29.
131
Ibidem.
132
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 19.
133
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 495.
134
Ibidem, f. 496.
 45
un altul de la Judecătoria Rurală Luduș care atesta că deportatul nu a suferit
nicio condamnare135, arătând că Martin era singurul lor sprijin și îl voiau rea-
dus, „să nu mai ducă miseria din Transnistria fără vină”136. Plângerea a ajuns
la Inspectoratul General al Jandarmeriei, care a cerut Marelui Stat Major, în 8
ianuarie 1943, să o claseze (pe document apare mențiunea „clasată direct la
dosar”). Motivul invocat, în urma cercetării făcute de Legiunea de Jandarmi
Turda, a fost că Martin Murșa a fost evacuat în Transnistria „la insistențele
sale”, după ce s-ar fi prezentat de mai multe ori la legiunea amintită, cerând
„în mai multe rânduri de a fi evacuat și el cu familia Ponți Anuța, deoarece
numitul se afla în relațiuni de dragoste cu Ponți Emilia”137. Același răspuns li
s-a comunicat și părinților, la sfârșitul anului 1942138.
O altă petiție, datată 30 decembrie 1942, a soldatului Constantin Pandele,
din comuna Colentina, de a i se permite să meargă în Transnistria, arată că
acesta dorea să-și readucă în țară soția și cei doi copii, pe care nu îi mai găsise
acasă când venise în concediu de pe front, în 20 decembrie 1942, el fiind mobi-
lizat din 24 iunie 1941. Șeful de post din comuna Colentina a raportat însă că
acesta „nu era căsătorit legitim, femeia Alexandrina Gh. Adam trăind în con-
cubinaj și având cu ea doi copii”139, iar cererea lui Pandele a fost respinsă în
3 ianuarie 1943, cu motivația că „numitul nefiind țigan nomad, nu i se poate
permite plecarea în Transnistria”140.
Marele Stat Major a transmis Ministerului Afacerilor Interne în 11 decem-
brie 1942 o informare secretă, referitoare la situația unui alt soldat rom, Călin
Dumitru, care a fost deportat de poliția din Pitești, deși nu era nomad și avea
asupra sa ordinul de chemare de la unitate141. Acesta a reclamat modul „neu-
man” (cuvânt tăiat din comunicare) în care a fost evacuat, modul (tăiat peste
scrisul inițial, „nepăsarea”) în care a fost tratat în Transnistria în ce privește
135
Ibidem, f. 497.
136
Ibidem, f. 495. Pe document apare mențiunea că este vorba de un ”țigan transf[erat]
din Transnist[ria]” – nu se specifică unde. În Registrul Național de Evidență a Persoanelor
acesta nu a fost identificat cu niciun act de stare civilă ulterior anului 1942 (comunicare la
cerere). Destul de probabil, Murșa Martin nu a mai revenit în România.
137
Ibidem, f. 494. Nu am identificat vreun document semnat de Martin Murșa care să
susțină cele raportate de Legiunea de Jandarmi Turda. Având în vedere contextul reclamat
de părinți – evacuarea lui Martin Murșa în urma unei razii cu ocazia unui târg sătesc –
este posibil să fie pure invenții. De altfel, „motivația sentimentală” apare și în alte cazuri
– vezi Viorel Achim, „O intervenție a reginei-mamă Elena pentru repatrierea unei femei
de origine romă deportată în Transnistria“, în INSHR, Holocaust. Studii și cercetări, vol.
I, nr. 2/2009, p. 71-81, în care la mai multe petiții, adresate atât de soțul, cât și de fratele
femeii în cauză, care erau soldați, s-a primit un prim răspuns de la Poliția Sebeș că aceasta
a plecat de bună voie în Transnistria cu concubinul ei și ulterior de la Inspectoratul de
Jandarmi Transnistria că a murit de tifos.
138
Ibidem.
139
Ibidem, f. 424.
140
Ibidem, f. 423.
141
Ibidem, f. 205.
46
hrana și adăpostul și că a trebuit să mituiască diverse persoane pentru a se
putea întoarce în Pitești - unde și-a găsit casa distrusă, familia lui fiind într-o
situația grea din cauza ajutorului de primar, sens în care se cerea cercetarea
cazului și dispunerea de măsuri contra vinovaților142.
Una dintre cele mai tulburătoare petiții este cea a fruntașului Ioan Bobi-
că, de la Regimentul 94 Infanterie, care i-a scris în iunie 1943 guvernatorului
Transnistriei, Gheorghe Alexianu, să permită întoarcerea în țară a soției sale,
care era singură, toți cei 3 copii, cu care fusese deportată, murind între timp în
Transnistria. Fruntașul luptase 11 luni și se întorcea pe front143.
În 4 octombrie 1943, primarul romilor144 deportați în Berezovca din Dol-
hasca, Ștefan Bejan, i-a scris guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu,
nu numai că aceștia sunt „țigani românizați”, care au fost deportați abuziv,
în locul nomazilor, ci și că au copii pe front și se oferă ei înșiși să meargă
să lupte pentru România, nu să „moară ca niște câini pe malul Bugului”145:
„noi, cari avem și acuma copii pe front cari luptă pentru apărarea Țării și a
neamului românesc, ceea ce putem dovedi cu cărțile poștale ce le primim, am
ajuns aruncați pe meleagurile acestea, de râsul lumii, deși în România suntem
împroprietăriți și avem rămase acolo pământuri, case și vite, ceea ce putem
dovedi de asemenea cu acte. Noi suntem țigani românizați, cari am plătit dă-
rile către Stat ca fiecare cetățean român”146. Oferindu-și serviciile pentru patrie
– adică să lupte alături de români, chiar în prima linie – ei făceau referiri la
„România noastră” și „patria noastră”: „cu lacrimi în ochi vă rugăm, Domnu-
le Guvernator, să ascultați suferințele noastre și să ne trimiteți iar în toamna
aceasta la căminele noastre. Avem tineret din contingentele 1943, 1944 și 1945,
care cu drag așteaptă să meargă la datorie, să fie și ei încorporați cot la cot cu
camarazii lor români și să lupte în prima linie pentru Patrie. Chiar și țigani
din contingentul 1916 încoace doresc să fie încorporați și să lupte pentru Ro-
mânia noastră. Mai bine să murim pentru patria noastră, decât să murim ca
niște câini pe malul Bugului“147.
Chiar și după stabilirea abuzurilor legate de evacuarea unor persoane care
aveau membri de familie pe front, au existat cazuri în care romii deportați au
rămas în continuare în Transnistria. Spre exemplu, în decembrie 1943, soldatul
botoșănean Ioan Hârgău a cerut să i se permită repatrierea, arătând că se află la
ferma „Consomol” numărul 3, unde își urmase de bună voie familia deportată
142
Ibidem.
143
USHMMA, RG-31.004M, reel 6; OA, fond 2242, opis 1, delo 1912, f. 203, în Viorel
Achim, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. II, București: Editura En-
ciclopedică, 2004, p. 213.
144
Instrucțiunile autorităților transnistrene cu privire la romi prevedeau ca în sate
aceștia să aibă un „primar” al lor (bulibașă).
145
USHMMA, RG-31.004M, reel 6; OA, fond 2242, opis 1, delo 1912, f. 305, în Viorel
Achim, op.cit, vol. II, p. 331-332.
146
Ibidem.
147
Ibidem.
 47
– părinți, frați, rude ale soției - în toamna anului 1942 întrucât, fiind rănit și
nevindecat, nu mai era cine să-l ajute în țară148. El arăta că luptase la Regimen-
tul 13 Dorobanți de la declararea războiului până la 4 august 1941, când fusese
rănit, și că suferise o intervenție chirurgicală, fiind mobilizat din nou în iulie
1942. În condițiile în care rana nu i se vindecase, în septembrie 1942 apăruse
în fața unei comisii de clasare, între timp familia fiindu-i deportată. Hârgău
preciza, în decembrie 1943, că s-a vindecat și că are în comuna natală mijloace
de a se întreține – casă și 5 hectare de pământ arabil – în timp ce în Transnis-
tria, nici el, nici familia nu aveau îmbrăcăminte de iarnă, iar rămânerea aco-
lo ar fi însemnat pentru ei „cele mai cumplite suferințe”. Dispoziția scrisă pe
document a fost ca raionul Varvarovca să îi înlesnească posibilitățile de lucru,
pentru ca să câștige bani și să-și cumpere astfel îmbrăcămintea necesară149. În
11 martie 1944, o altă petiție, adresată Prefecturii din Berezovka, prin care se
cerea eliberarea autorizației de vânzare a pieptenilor în piața Ananiev pentru
romii care îi confecționau la ferma Suhaia Balca și care își câștigau astfel mij-
loacele de trai, adică îmbrăcămintea și hrana - pentru ei și familiile lor, inclu-
siv cei bolnavi, în condițiile în care de 4 luni nu mai primiseră nicio rație – este
semnată de „soldat Păun N. Marin, conducătorul atelierului de pieptănărie a
țiganilor”150.

O motivație eugenică a deportării?

Teoriile legate de „superioritatea rasei” au cunoscut o largă răspândire
începând din a doua parte a secolului XIX151, mai ales în perioada interbeli-
că ajungând chiar la modă și constituind o inspirație pentru politici rasiale,
în Europa, dar și peste Ocean. Astfel de teorii au furnizat un suport aparent
științific pentru o viziune biologică a statului, în care tot ce era „străin” era
văzut ca degenerativ și trebuia, ca atare, îndepărtat, mai ales având în vedere
consumul inutil de resurse152. Ele s-au pliat pe naționalismul în creștere din
148
Arhivele Nikolaev, Fond 1591, opis 4, delo 42, f. 44-44v.
149
Ibidem.
150
Arhivele Odessa, Fond 2361, opis 1 delo 592, f. 330.
151
Ne referim aici îndeosebi la lucrările lui Arthur Gobineau și Houston Stewart Cham-
berlain privind „inegalitatea raselor” și superioritatea tipului nordic, „arian”, „teutonic”,
Charles Darwin și Herbert Spencer – cu teoria evoluționistă și cea privind supraviețuirea
celui mai înzestrat (teoria primului a fost transpusă de cel de al doilea în „darwinism so-
cial”) și respectiv Francis Galton – cu teoria legată de îmbunătățirea fondului social prin
eugenie - pozitivă (cultivarea unor calități deosebite) și negativă (oprirea de la răspândire
a defectelor fizice sau intelectuale, prin controlul reproducerii) – apud Marius Turda, Eu-
genism și antropologie rasială în România 1874-1944, București: Cuvântul; Editura Muzeului
Literaturii Române, 2008.
152
Vezi mai multe în Timothy Snyder, Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertis-
ment, București: Editura Humanitas, 2018.
48
multe țări de după Primul Război Mondial și criza economică. „Mein Kampf”
(1925), scrisă de cel care avea să devină Führer al Germaniei și declanșatorul
celui de Al Doilea Război Mondial, Adolf Hitler, este o sinteză a unor astfel
de teorii, folosite în scop politic: viziunea pe care acesta o propune este a unei
Germanii renăscute, glorioase, o dată ce rasa ariană, germanică, a eliminat ra-
sele „inferioare” – evreii, văzuți ca „anti-rasă”, cărora li se imputau toate ne-
norocirile153 și slavii, văzuți ca inferiori, populând un spațiu în care „arienii”
ar fi trebuit să se extindă154.
Romii nu apar în cartea de căpătâi a nazismului amintită. Abia la sfârșitul
anului 1938, statul nazist, prin Heinrich Himmler, a emis primul decret în-
dreptat explicit împotriva lor ca rasă, cuprinzând criterii rasiale, denumit /
dedicat „luptei împotriva plăgii țigănești”155. Măsurile îndreptate împotriva
romilor au tradiție în Europa, iar în Germania au fost luate chiar și înainte de
venirea lui Hitler la putere. Motivele invocate până la decretul din 1938, mai
ales la nivel local, erau însă legate de ordinea publică și așa-zisa „asocialita-
te” a romilor. Cercetători precum Guenter Lewy156 și Gilad Margalit157 explică
politica rasială naziștilor care a fost îndreptată în cele din urmă și împotriva
romilor printr-un model funcționalist – presiunile făcute de unii oficiali pen-
tru rezolvarea „problemei țigănești” – care a determinat legarea presupusei
lor „asocialități” de „degenerarea rasei”. Pe baza teoriilor criminalistului ita-
lian Cesare Lombroso158, dr. Robert Ritter a susținut trimiterea în lagăre de
muncă a romilor de către naziști prin faptul că, deși arieni la origine, erau

153
Teoriile conspirației cuprinse în „Protocoalele înțelepților Sionului”, printre care cea
a capitalului evreiesc care, subjugând țări și guverne, este responsabil de declanșarea Pri-
mului Război Mondial, din care Germania a ieșit înfrântă, au cunoscut de asemenea o
largă răspândire, fiind folosite în scop propagandistic. În România, spre exemplu, acestea
au fost traduse de liderul legionar Ion Moța în 1923, care le-a și completat cu „exemple”
de la nivel național.
154
Teoria spațiului vital (Lebensraum) și extinderea spre Est (Drang nach Osten) au
constituit justificări pentru declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial și îndeosebi
pentru atacarea Uniunii Sovietice în 1941.
155
Guenter Lewy, „Gypsies and Jews under the Nazis”, în Holocaust and Genocide Stu-
dies, V13 N3, Winter 1999, p. 384.
156
Guenter Lewy, „Himmler and the «Racially Pure Gypsies»”, în Journal of Contempo-
rary History, Sage Publications, London, Thousand Oaks, CA and New Delhi, vol. 34, 1999,
p. 201.
157
Gilad Margalit, „The uniqueness of the Nazi Persecution of the Gypsies”, în Romani
Studies 5, Vol. 10, No. 2 (2000), p. 193.
158
Lombroso a susținut că există „influențe clare ale rasei asupra criminalității” în cazul
evreilor și romilor. Astfel, în evrei „ca și în țigani, predomină forma ereditară a crimei”,
afirma Lombroso, potrivit căruia, dacă primii ar fi specializați în escrocherii, „generații
întregi de traficanți și hoți”, foarte rar ajunși în fața justiției pentru omor, cei din urmă
„au imprevizibilitatea sălbaticului și a delincvenților” (Cesare Lombroso, L’Uomo deliquen-
te. In rapport all’antropologia, alla giurisprudenza e alle altre discipline, carcerarie, Torino, 1878,
https://www.gutenberg.org/files/59298/59298-h/59298-h.htm, accesat în 4.11.2020).
 49
o rasă degenerată prin metisări - doar 10% mai fiind rasă pură159, nu „corci-
turi” / „Mischlinge” - și ca atare incapabilă de adaptare socială și periculoasă,
„asocială”160. În țările intrate sub spectrul nazist, au fost dezvoltate teorii simi-
lare. Spre exemplu, în Italia, profesorul Renato Semizzi, de la catedra de Me-
dicină socială a Universității din Trieste, unul dintre semnatarii „Manifestului
rasei” italian (Il Manifesto della Razza, 1938), a statuat direct că în cazul romilor
„nomadismul și criminalitatea constituie o prerogativă rasială” (prerogativă
are aici sensul de caracteristică, n.n.), el descriindu-i tot ca „pericol rasial” și
argumentând că romii ar putea degrada „rasa ariană” a italienor din punct de
vedere „psiho-moral”, prin metisare161.
În România, unul dintre cei mai cunoscuți exponenți ai curentului eugenist,
Iordache Făcăoaru, a fost și printre cei mai virulenți în „problema” romilor.
Acesta a publicat mai multe articole referitoare la romi, despre care afirma că
au nivelul de inteligență al înapoiaților mintali și că sunt un factor de „noci-
vitate biologică” în cazul amestecului cu populația majoritară, de „rasă pură”,
el cerând „restricțiuni legale” în cazul acestora, în vederea „organizării biopo-
litice a națiunii”162. Iordache Făcăoaru a susținut că „minoritarii balast” care
sunt funcționari în instituții de stat și particulare creează pagube morale și
materiale greu de evaluat și, în cazul particular al sodaților de orgine romă, că
aceștia sunt o „adevărată pacoste pentru unitățile militare în timp de război”:
”Frica, indisciplina, corupția, prostia, lașitatea și susceptibilitatea pentru pani-
că fac din majoritatea soldaților de origină etnică extra-europeană o adevărată
pacoste pentru unitățile militare în timp de război. Aproape niciodată unitatea
nu se poate bizui pe un țigan, de pildă, pentru paza tranșeii într-un post îna-
intat. De altă parte a scuti țiganul de această sarcină când îi vine rândul, este a

159 Pentru romii „puri”, se viza plasarea în rezervații sau parcuri – o idee care se
regăsește și la sociologul român Ion Chelcea, în lucrarea Țiganii din România, publicată în
1944 sub egida Institutului Central de Statistică: „Asimilarea țiganilor de cort ar produce
o perturbare gravă în conștiința sângelui românesc. Noi avem o concepțiune naturală asu-
pra problemei țiganilor. Din această cauză, pledăm pentru o izolare totală față de țiganii
de cort. În zilele noastre, aceștia ar putea fi mutați undeva în Transnistria sau dincolo de
Bug. Dintre ei, trebuiesc însă rezervați o parte, pentru un parc în natură, spre a nu pierde
țara o specie rară de țigani aflată printre noi. Marele număr al țiganilor de sat va trebui
colonizat într-o parte mărginașă a țării, trecuți peste Nistru, la caz sterilizați spre a nu
se mai înmulți și astfel să li se piardă neamul care amenință să înăbușe însușirile bune,
existente la populația noastră” (Ion Chelcea, Țiganii din România, București: Institutul Cen-
tral de Statistică, 1944, p. 89-101, apud Ion Duminică, Deportarea și exterminarea țiganilor
din România în Transnistria (1941-1944), http://www.platzforma.md/arhive/2357, accesat în
4.11.2020).
160 apud Angus Fraser, Țiganii, București: Editura Humanitas, 2008, p. 274.
161 Renato Semizzi, „Gli zingari”, în La Rassegna di clinica, terapia e scienze affini, fasc. 1,
gennaio-febbraio 1939, p. 64-70.
162 Iordache Făcăoaru, „Amestecul rasial și etnic în România”, în Buletinul eugenic și
biopolitic, editat de Subsecția eugenică și biopolitică a „Astrei” și de Institutul de Igienă și
Igienă Socială Cluj, IX, 1938, p. 276-287.
50
demoraliza trupa prin atari favoruri. De pe urma prostiei și indisciplinei unui
țigan, batalionul la care am făcut războiul a pierdut, pe când era în rezervă,
patru oameni morți, între cari un sergent și alți șase mutilați sau răniți. Împo-
triva repetatelor ordine, țiganul s-a jucat aruncând un obuz, care a explodat în
mijlocul unei grupe. Ca mulți alții din neamul lui, țiganul a făcut continue în-
curcături și indiscipline grave și a rămas până la sfârșit <piaza rea> a unităței,
cum se exprimă fostul lui șef”163. Idei de acest tip apar din când în când chiar
și în fondul documentar privitor la evacuarea romilor. Am amintit exemplul
Regimentului 9 Roșiori din Divizia 6-a Cavalerie, care în adresa trimisă Mare-
lui Stat Major referitoare la problema deportării familiilor soldaților romi din
subordine afirma că „populația țigănească” constituie „cu rare excepțiuni - o
ramură de oameni «negativă»”, apreciind că „dispozițiunea este bine veni-
tă” și exprimându-și surprinderea că cei mobilizați acolo – adică cei pe care îi
cunoștea direct – luptă bine164.
Iordache Făcăoaru a fost numit în 1941 șeful Secție de Demografie, An-
tropologie și Eugenie din cadrul Institutului Central de Statistică, înființată
în 1935, de către șeful ICS, Sabin Manuilă, principalul colaborator al lui Ion
Antonesc în problema „politicilor de populație”. Sabin Manuilă a semnat el
însuși articole în care a susținut că „amestecarea sângelui românesc cu cel
țigănesc este cea mai disgenică influență care afectează rasa noastră”165 și că
romii constituie „marea problemă rasială a României”. El argumenta prin ace-
ea că romii sunt principalul factor de disgenie, ca urmare a „amestecării” lor
cu românii (disgenia și amestecarea / corcirea fiind teme eugenice): „Marea
problemă rassială a României este problema Țiganilor. Ei constituesc cel mai
numeros grup etnic, după Români. Și în acelaș timp ei sunt elementul de pro-
miscuitate și disgenie din țara noastră. Nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea
problemei țigănești”166. Afirmând că „problema țigănească este „cea mai im-
portantă, acută și gravă problemă rasială din România”, Manuilă a ajuns la
ideea necesității unei „politici rasiste” de stat, întemeiată pe „comandamente
rasiale”, între care „combaterea pericolului influenței rasiale a țiganilor” și mă-
suri de „stânjenire a disgenicilor mergând până la completa sterilizare”167, care
urmau să fie prezentate drept motivate de îmbunătățirea biologică a fondului
național și nu trebuiau să se împiedice de un „umanism rău înțeles”, întrucât
interesul colectiv trebuia să treacă înaintea celui individual: „Măsurile luate
trebuie să fie energice și fulgerătoare. Stânjenirea disgenicilor, a indizerabililor
trebuie să meargă până la completa lor sterilizare. (...) Politica rasistă nu este
163
Ibidem, p. 284.
164
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 26.
165
Sabin Mănuilă, „Problema rassială a României”, în România Nouă 7, 41 (1940), p. 5,
apud Marius Turda, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944, București: Cu-
vântul; Editura Muzeului Literaturii Române, 2008, p. 72.
166
Sabin Mănuilă, „Acțiunea eugenică ca factor de politică de populație“, în Buletin eu-
genic și biopolitic 12, 1 (1941), p. 2-4.
167
Ibidem.
 51
o politică secretă, care să poată fi pusă în practică în cancelariile guvernului.
Politica rasistă este politica maselor, care trebuie să fie convinse de comanda-
mentele rasiale ale neamului și care să aibă idealul sfânt al propășirii biologice
a populației”168. În materialul original apare o completare scrisă de mână, for-
mulată tot în termeni eugenici, referitoare la „pericolul” care ar fi fost repre-
zentat de romi: „Ce am făcut pentru a ne apăra de pericolul țigănesc?”169.
Remarcăm, în articolul citat, termenul de „promiscuitate”, folosit și de Ior-
dache Făcăoaru, atunci când afirma că „promiscuitatea socială frecventă atra-
ge fatal promiscuitatea biologică”170 și că „statul român este în fața alternativei:
ori adoptă principiul promiscuității etnice necontrolate, ori adoptă principiul
izolărei și al purității etnice”171, dar și de Ion Antonescu172 și chiar generalul C.
Z. Vasiliu în momentul elaborării Ordinului circular al Inspectoratului General
al Jandarmeriei din 16 septembrie 1942, referitor la categoriile de romi care
trebuiau „evacuați” în Transnistria173.
În ordinul Președinției Consiliului de Miniștri către Ministerul Afaceri-
lor Interne, având mențiunile „strict secret” și „foarte urgent”, cuprinzând
dispozițiile mareșalului Ion Antonescu referitoare la deportarea romilor, din
22 mai 1942, nota de înaintare face referire la „eliminarea elementelor eteroge-
ne și parazitare”174 – un limbaj care operează cu concepte eugenice (eterogen
cu sensul de „având origine diferită, străin” și parazitism), deși nu este clar
dacă „eliminarea” viza doar deportarea sau și exterminarea categoriilor vizate.
Mai mult, ordinul se referă la „toți țiganii parazitari, retrograzi și necinstiți,
pripășiți și tolerați printr-o condamnabilă nepăsare a conducerii treburilor
noastre publice de până acum”175, în care iarăși se regăsesc tema nazistă a pa-
razitismului, alături de ideea necesității ca statul să intervină. În momentul în
care generalul C. Z. Vasiliu a cerut păreri din teritoriu referitoare la posibilitatea
168
Ibidem.
169
ANR, Fond Sabin Mănuilă, dosar XII 213/1941, Studiul Dr. S. Mănuilă, dir. Instit. Sta-
tistică despre ”Politica de Populație”, f. 4.
170
Iordache Făcăoaru, art.cit., p. 285.
171
Ibidem, p. 277.
172
Spre exemplu, acesta a relatat într-o ședință a Consiliului de Miniștri din 17 decem-
brie 1941 cum că, cu ocazia unei inspecții făcute la „Azilul de Noapte” și „Pâinea zilnică”
a găsit acolo „toți ticăloșii nației” și „multă promiscuitate”, iar la așa-zisele „bombe” – lo-
caluri de întâlnire din București – a constatat „o promiscuitate de nedescris”, „o promis-
cuitate nemaipomenită”. Este destul de interesant că dintre cei surprinși acolo i-au reținut
atenția un țăran în zdrențe și o femeie romă tânără, posibil leproasă. – în ed. Marcel-Du-
mitru Ciucă, Maria Ignat, Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion An-
tonescu, București, Arhivele Naționale ale României, vol. V, 2001, p. 543-544.
173
„Acești țigani trăiesc în prezent pe diverse proprietăți agricole, în bordeie sau case,
într-o mizerie și promiscuitate inacceptabilă.” – USHMM, RG-25.004M, reel 6; ASRI, FD,
dosar 18844, vol. 4, f. 172, în Viorel Achim, Documente privind deportarea țiganilor în Trans-
nistria, vol. I, p. 210.
174
ANR, Fond DGP, dosar 187/1942, f. 25-26.
175
Ibidem.
52
reîntoarcerii romilor deportați în localitățile de origine, a primit răspunsuri
referitoare nu numai la faptul că numărul faptelor de natură penală scăzuse
simțitor (ceea ce putea corespunde unei realități obiective, demonstrabile), ci
și în termeni eugenici, care făceau referire la „pericolul” pe care l-ar fi repre-
zentat aceștia și chiar descrieri ale acestora drept „plagă”, ca în decretul lui
Himmler din 1938176.
Constatăm astfel, atât la nivelul academic, cât și la nivelul politic-adminis-
trativ al epocii, existența unui jargon de termeni eugenici asociați romilor (cât
și celeilalte „rase” considerate „indezirabile” / nedorite, adică evreii): rasă in-
ferioară, străină, pericol la adresa purității etnice a nației, parazitism, ameste-
care, degenerare, disgenie, plagă, minorități balast.
Este de remarcat faptul că teoriile folosite de naziști și aliații lor ca bază
pentru măsuri contra unor grupuri etnice vorbeau despre „rase” cu anumi-
te caracteristici, între care se numărau și romii – „caracteristicile” acestora ar
fi fost, cum am arătat, nomadismul și criminalitatea, exact cele folosite ca și
„criterii” și în deportarea romilor din România. Din acest motiv considerăm
că decizia de scoatere a romilor nomazi din controalele armatei și de trimitere
a lor în Transnistria, alături de familiile care le fuseseră deportate, deci de-
portarea romilor nomazi în totalitate, ca fiind evident eugenică, ducând chiar
spre ideea de distrugere totală a acestui subgrup. După cum am văzut, ordi-
nul privind deportarea, care se referă la „evacuarea” tuturor nomazilor, a fost
interpretat de organele responsabile cu implementarea ca incluzându-i și pe
nomazii mobilizați și mobilizabili.
În foarte multe din documentele legate de deportarea în Transnistria a ro-
milor apare explicit mențiunea originii etnice, certificatele de origine etnică fi-
ind destul de uzitate în epocă. Dacă „evacuarea” romilor n-ar fi avut la bază
motivații legate de rasă și teoriile eugenice, originea etnică nu ar fi contat –
sau, altfel spus, ar fi trebuit să existe, ca și în cazul deportării romilor stabili
presupus infractori, dispoziții de deportare și pentru alte persoane care ridi-
cau probleme de criminalitate, care aveau altă origine etnică, cum ar fi români.
În absența unei motivații eugenice, legate de „degenerare”, prin transmitere și
respectiv contaminare, nu exista niciun motiv pentru ca în Transnistria să fie
trimiși nu numai romii care aveau cazier – pedeapsa pentru fapte penale fiind
individuală –, ci și copiii și soțiile sau concubinele lor. În condițiile în care
și naziștii au trimis în lagăre de exterminare familii de evrei și romi, devine

176
Comandantul Legiunii de Jandarmi Cluj-Turda, maiorul Simion Lațiu, și cel Legiunii
Teleorman, maiorul Ion Carcaș, s-au opus revenirii romilor din Transnistria susținând că
au existat motive serioase în cazul tuturor celor evacuați și că menținerea lor în societate
un adevărat pericol public, în timp ce comandantul Legiunii din Vlașca, Gheorghe Stroes-
cu, a arătat că nu dorește înapoierea romilor motivând că aceștia sunt „cea mai mare pla-
gă a județului, imorali” - ANR, Fond IGJ, dosar 65/1943, f. 6, 34 și 117.
 53
tot mai problematică explicația dată de Ion Antonescu la procesul din 1946:
„Țiganii, domnule Președinte, își luau nevestele, ei nu se separă de neveste”177.
Presupunând că autoritățile nu erau la curent cu condițiile din Transnistria
la începutul lunii septembrie 1942, când s-a emis prima dispoziție ca romii no-
mazi să fie scoși din controalele Armatei pentru a-și putea urma familiile de-
portate abuziv, la sfârșitul lui octombrie 1942, când s-a emis un altul, similar,
era de notorietate regimul de exterminare de acolo.
Intenția inițială, ca romii mobilizați și mobilizabili, cu familiile lor, să fie
exceptați de la măsura deportării era abandonată, în loc de repararea abuzu-
rilor, autoritățile optând pentru o rezolvare eugenică, adică trimiterea tuturor
nomazilor în Transnistria, chiar dacă unii dintre ei luptau pentru România.
Astfel, se renunța la ideea de prețuire a celor de pe front, doar pentru că erau
nomazi, iar cei care, mobilizați fiind, nu aveau cum să ridice niciun fel de pro-
bleme legate de criminalitate, au fost trimiși într-o zonă în care erau expuși
morții. Destul de probabil, în momentul în care a fost emis ordinul de depor-
tare, autoritățile nu au luat în calcul posibilitatea ca să existe și romi nomazi în
rândul celor exceptați, adică mobilizați și mobilizabili.
Mai mult, așa cum am văzut, Ministerul Afacerilor Interne intenționa chiar
trimiterea în Transnistria și a romilor mobilizabili, în prima parte a lunii oc-
tombrie 1942.

Concluzii
Materialul prezentat surprinde adevărate drame ale unor persoane cărora
le-au fost deportate abuziv familiile, în timp ce ele erau pe front, luptând pen-
tru România. De asemenea, surprinde nedreptatea făcută unor persoane de et-
nie romă, care, deși se dovediseră cetățeni loiali ai României, inclusiv pe front,
au fost trimise într-un teritoriu străin și îndepărtat, despre care începeau să
înțeleagă că înseamnă nu promisele și așteptatele măsuri de împroprietărire178,
ci riscul de a muri acolo, cu tot cu familiile lor. În petiții, ostașii romi, de foarte
multe ori subliniază exact loialitatea față de statul român, dovedită de ei sau
de înaintașii lor pe câmpul de luptă - nu numai la acel moment, ci și în prece-
dentele războaie ale României, începând din 1877 și pentru care așteptau o cu
totul altă răsplată – și chiar faptul că se considerau români(zați), deci parte a
națiunii.

177
ed. Marcel-Dumitru Ciucă, Procesul mareșalului Antonescu. Documente, vol. I, București,
Editura Saeculum, Europa Nova, 1995, p. 246. Întrebarea s-a referit strict la acest aspect,
nu a luat în calcul și copiii.
178
Sloganul neoficial „În Transnistria frumoasă / să vă dăm pământ și casă” se plia
pe un orizont de așteptare, subiectul împroprietăririi regăsindu-se frecvent pe agenda
organizațiilor romilor interbelice.
54
Din punct de vedere al administrării treburilor statului, „evacuarea” în
Transnistria a unor persoane de care țara avea nevoie pe front (cum a fost
cazul romilor nomazi) pare ilogică, iar perturbarea pe care au creat-o în rân-
durile armatei, în timp de război, deportările abuzive, ale familiilor celor aflați
sub arme, subliniază această impresie. Atunci când analizăm luarea deciziei,
trebuie luată în calcul influența pe care au avut-o pe lângă liderul de facto al
statului român de atunci, Ion Antonescu, adepți ai eugenismului și biopoliti-
cii precum principalul său colaborator în domeniul „politicilor de populație”,
șeful Institutului Central de Statistică, Sabin Manuilă179. Se pune problema
dacă interpretarea încetățenită până acum în lumea academică, potrivit căreia
ideile eugenice au avut o mică răspândire în epocă, este sau nu validă - cum
se face că idei care nu erau populare în păturile largi ale populației au fost
totuși implementate? Dincolo de reaua credință și incompetența manifestată în
executarea unui ordin (concretizată în deportarea fără nicio triere prealabilă,
la grămadă) de organele Ministerului Afacerilor Interne, este de reflectat dacă
acestea au profitat de ocazie pentru a scăpa de romii pe care nu îi agreau și
din considerente rasiale / eugenice.

Bibliografie
Fonduri de arhivă

Arhivele Militare Pitești

Fondul Corpul VI Armată
Fondul Divizia 13 Infanterie
Fondul Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare

179
Sabin Manuilă nu a fost singurul dintre adepții teoriilor rasiale și eugenice din preajma
lui Ion Antonescu. Alte exemple de colaboratori apropiați ai acestuia sunt Traian Herseni
și Nichifor Crainic. Primul a pledat pentru „deziudeizare, desfanariotizare, desțiganizare”
considerând că „decăderea poporului român se datorește infiltrării în grupul nostru etnic
a unor elemente de rasă inferioară, corcirii sângelui străvechi, geto-roman, cu sânge fa-
nariot și țigănesc, iar acum în urmă cu sânge jidovesc” („Rasă și destin național”, Cuvân-
tul 18, 91 (1941): 1, în Marius Turda, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944,
Editura Cuvântul; Muzeului Literaturii Române, București, 2008, p. 75). Mai mult, acesta
a pledat pentru „legi eugenice și practici eugenice”, afirmând, spre exemplu, că „O rasă
poate fi păstrată, purificată, înmulțită și îmbunătăță pe cale ereditară, de unde putința
și nevoia unei politici rasiale, eugenice“ („Mitul sângelui”, Cuvântul 17, 41 (1940): 1-2, în
Marius Turda, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944, Editura Cuvântul; Mu-
zeului Literaturii Române, București, 2008, p. 129). În ce îl privește pe Nichifor Crainic,
acesta este autorul „Programului statului etnocratic”, în care a afirmat că „orice minoritar
neasimilat, dar activ în organismul statului, e un element de disoluție și de ruină” (Ortodo-
xie și etnocrație, București: Editura Albatros, 1997, p. 241).
 55
Arhivele Naționale ale României (ANR)
Fondul Inspectoratului General al Jandarmeriei
Fondul Direcția Generală a Poliției
Fondul Sabin Manuilă

Arhivele Nikolaev
Fondul 1591

Arhivele Odessa
Fondul 2361

Volume de documente
Achim, Viorel, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. II,
București: Editura Enciclopedică, 2004.
ed. Ciucă, Marcel-Dumitru, Procesul mareșalului Antonescu. Documente, vol. I,
București, Editura Saeculum, Europa Nova, 1995.
ed. Ciucă, Marcel-Dumitru, Ignat, Maria, Stenogramele ședințelor Consiliului de
Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. V (octombrie 1941-ianuarie 1942),
București: Arhivele Naționale ale României, 2001.
ed. Ciucă, Marcel-Dumitru, Ignat, Maria, Stenogramele ședințelor Consiliului
de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. VIII (august-decembrie 1942),
București: Arhivele Naționale ale României, 2004.

Volume
Crainic, Nichifor, Ortodoxie și etnocrație, București: Editura Albatros, 1997.
Fraser, Angus, Țiganii, București: Editura Humanitas, 2008.
Snyder, Timothy, Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment, București:
Editura Humanitas, 2018
Turda, Marius, Eugenism și antropologie rasială în România 1874-1944, București:
Cuvântul; Editura Muzeului Literaturii Române, 2008.

Articole
Achim, Viorel, “O intervenție a reginei-mamă Elena pentru repatrierea unei
femei de o rigine romă deportată în Transnistria“, în INSHR, Holocaust.
Studii și cercetări, vol. I, nr. 2/2009.
Făcăoaru, Iordache, ”Amestecul rasial și etnic în România”, în Buletinul euge-
nic și biopolitic, editat de Subsecția eugenică și biopolitică a ”Astrei” și de
Institutul de Igienă și Igienă Socială Cluj, IX, 1938, p. 276-287.
Lewy, Guenter, ”Gypsies and Jews under the Nazis”, în Holocaust and Genocide
Studies, V13 N3, Winter 1999.
Lewy, Guenter, ”Himmler and the <Racially Pure Gypsies>”, în Journal of Con-
temporary History, Sage Publications, London, Thousand Oaks, CA and
New Delhi, vol. 34, 1999.
56
Margalit, Gilad ”The uniqueness of the Nazi Persecution of the Gypsies”, în
Romani Studies 5, Vol. 10, No. 2 (2000).
Manuilă, Sabin, „Acțiunea eugenică ca factor de politică de populație“, în Bu-
letin eugenic și biopolitic 12, 1 (1941).

Semizzi, Renato, „Gli zingari” în La Rassegna di clinica, terapia e scienze affini,

fasc. 1, gennaio-febbraio 1939.

Surse online
https://www.gutenberg.org/files/59298/59298-h/59298-h.htm.
http://www.platzforma.md/arhive/2357.
III PETIȚII DE REPATRIERE ÎNAINTATE DE
SOLDAȚII ROMI DIN JUDEȚELE ARGEȘ,
DÂMBOVIȚA ȘI TELEORMAN
Drd. Valentin NEGOI

Introducere
„Moartea unui om este o tragedie,
moartea a 11000 de oameni
reprezintă doar o statistică”. I. V. Stalin

CEL MAI ADESEA deportarea romilor în Transnistria este prezentată pu-

blicului larg ca o statistică, totul restrângându-se la menționarea pasageră a
faptului că, din ordinul lui Ion Antonescu au fost deportați în Transnistria
peste 25.000 de oameni dintre care peste 11.000 de oameni au murit din dife-
rite cauze (boli, foamete). Mai mult, decizia lui Antonescu este prezentată încă
în multe scrieri ca fiind o măsură de asanare a societății de elementele care nu
duceau un mod de viață standard.
Prin studiul de față dorim să schimbăm percepția publicului larg cu privi-
re la genocidul romilor, punându-le la dispoziție materiale care ne relatează
despre situația mai multor soldați romi, din județele Argeș, Dâmbovița și Te-
leorman și a familiilor acestora care au fost victime ale politicilor regimului
Antonecu. Deși erau concentrați pe diferite fronturi unde își riscau viața pen-
tru țară, familiile acestora au avut de îndurat deportarea în lagărele din Trans-
nistria, cu toate consecințele ce au rezultat din acest calvar.
În paginile care urmează vom prezenta eforturile pe care le-au depus solda-
ții romi pentru a-și reîntregi familiile. În primă parte ne vom referi la modul
cum au decurs deportările romilor în Transnistria la nivel local, în județele
asupra cărora ne-am aplecat atenția, după care vom aborda acest subiect din-
tr-o perspectivă calitativă concentrându-ne asupra analizei de conținut a peti-
țiilor trimise de către romii din aceste trei județe, a motivelor pentru care au
fost deportate familiile lor, cât și asupra răspunsurilor oferite de către autori-
tățile competente.
Spre deosebire de evrei care au fost îndepărtați din serviciul militar prin
decretul adoptat la începutul lunii mai 1940, statutul soldaților romi nu a fost
definit de legi sau decrete speciale, aceștia nefiind excluși din armată.180 Ex-
ceptând poate faptul că după finalizarea deportării romilor nomazi la 15 au-

180
Comisia Internațională pentru studierea Holocaustului din România, Raport Final,
Editura Polirom, București, 2007, p. 198.
58
gust 1942, Marele Stat Major a hotărât ca romii nomazi mobilizați să fie scoși
din evidențele militare și îndrumați pe urma familiilor în Transnistria.181
În cuprinsul ordinele emise de autoritățile centrale privind recenzările din
luna mai, problematica efectuării serviciului militar de către romi a fost împăr-
țită în două categorii: cea a romilor mobilizați, care satisfăceau stagiul militar,
și cea a romilor mobilizabili, care puteau fi înrolați în armata română. În timp
aceste două categorii au fost extinse pentru a include și veteranii și invalizii
din Primul Război Mondial.
Problematica deportării romilor trebuie privită și din altă perspectivă,
anume a faptului că factorii de factorii de decizie din stat nu au explicat au-
torităților locale responsabile cu recenzarea și deportarea romilor care sunt ac-
tivitățile economice care să-i poată permite unui cetățean rom să trăiască „în
mod cinstit” și să nu constituie o „povară” pentru ordinea publică. În lipsă
unor instrucțiuni clare în acest sens, cei responsabili cu recenzarea și deporta-
rea romilor au fost învestiți cu puterea de a decide dacă o persoană este sau
nu un „parazit“ pentru societate. Inevitabil s-a creat mediul necesar săvârșirii
unor abuzuri din partea jandarmilor și polițiștilor din cauza volatilității cate-
goriei de „țigani-problemă“. Astfel voit sau nevoit, autoritățile locale au depor-
tat și familii de romi care aveau pe cineva din familie care își făcea datoria
către țară.
Numeroase elemente de noutate față de cercetările care au fost publicate
până în prezent au rezultat din studiul sistematic efectuat în cadrul arhivelor
naționale și județene. Ne-am axat pe studiul documentelor din dosarele Arhi-
velor Naționale ale României în special din fondul Direcției Generale a Poliției
și din fondul Lgiunea de Jandarmi Dâmbovița aflate în posesia Serviciului Ju-
dețean Dâmbovița al Arhivelor Naționale, și a fondului Poliția Orașului Pitești
deținut de Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale.
Studiul de față este subsumat obiectivelor noastre dintr-o cercetare mai am-
plă în cadrul unei teze de doctorat, în curs de finalizare, cu titlul „Deportarea
romilor din Muntenia în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mon-
dial“.

Argeş
Conform raportului nr. 55.454/942 transmis de Institutul Central de Statisti-
că în data de 7 septembrie 1942, bazat pe recensământul din 1930,182 în județul

181
Ibidem, p. 232.
182
Mai multe detalii despre recensământul din 1930 a se vedea în Viorel Achim, Dezvol-
tarea statisticii demografice în România și condiționările sale politice. Cazul recensămintelor popu-
lației din 1930-1941 în Coord. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, Schimbare și devenire în
istoria României, Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca,
2008, p. 649-660.
 59
Argeș nu se găsea nicio plasă rurală în care romii să depășească 3% din nu-
mărul total al populației. La nivel național, pe primul loc se aflat plasa Di-
ciosânmartin din județul Târnava Mică183, cu o pondere de 6,6%, pe locul 2
situându-se Titu, din județul Dâmbovița, cu o pondere de 5,9%. În ceea ce
privește ponderea romilor așezați în zona urbană din România, orașul Pitești
ocupa locul 37 cu 2,2% din 39 de orașe incluse în recensământ. Primul loc în
acest clasament era ocupat de orașul Urziceni, cu un procent de 13,4% din
totalul populației.184 Numărul total de romi care s-au auto-identificat la recen-
sământul din 1930 din județul Argeș ca aparținând acestei minorități era de
3213, aceasta însemnând 1,4% din totalul populației, iar din cele 446 de sate
existente în județ la acel moment în 135 s-a consemnat și populație de etnie
roma.
La recensământul din 25 mai 1942, la care Antonescu a cerut să se recenze-
ze romii nomazi și cei stabili care nu erau nomazi dar care cerșeau sau erau
recidiviști. Inspectoratelor de jandarmi și polițiilor locale li s-a cerut să întoc-
mească tabele pentru zonele rurale, cât și pentru zonele urbane.185 În mediul
rural autoritățile au identificat ca făcând parte din categoria romilor nomazi
56 de persoane, dintre care 39 de copii, șapte bărbați și zece femei, având ca
bunuri imobile 11 căruțe și 21 de animale.186
Pentru cea de-a doua categorie, recenzată de către autoritățile piteștene,
romi nenomazi, considerați problemă, au efectuat un singur tabel, valabil atât
pentru zona rurală, cât și pentru cea urbană a județului. Conform recensămân-
tului, autoritățile locale au considerat ca făcând parte din această categorie
1473 de persoane dintre care 385 de bărbați, 417 femei și 671 de copii.187
Poliția Orașului Pitești a inclus, la rândul ei, ca făcând parte din cele două
categorii, romii nomazi și cei care constituiau o „problemă”, de pe raza ora-
șului, 373 de bărbați, 407 femei, 641 de copii, 12 vehicule și 27 de animale.188
Deportarea romilor nomazi a început la data de 1 iunie 1942 și s-a făcut din
post în post, nomazii fiind împinși treptat până la granița cu Transnistria.
Pentru deportarea romilor sedentari, de la nivel central s-a luat hotărârea
ca aceștia să fie deportați cu trenul pe ruta Pitești-Tighina. Responsabilă pen-
tru deportarea cu trenul a fost Legiunea de Jandarmi Argeș, căreia i-a revenit

183
Diciosânmartin este cunoscut azi sub numele de Târnăveni. La rândul lui judeţul
Târnava Mică a fost reîmpărţit între judeţele Mureș, Alba și Sibiu. Pentru reîmpărţirea
administratov teritorială din România a se vedea https://www.iiccr.ro/45-de-ani-de-la-ul-
tima-reorganizarea-administrativ-teritoriala-a-romaniei/ site accesat în data de 24.10.2020.
184
O analiză mai detaliată asupra ponderii romilor în mediul urban și rural din România
în perioada interbelică se poate vedea în „Sabin Manuilă, D. C. Georgescu, Populația Româ-
niei, Editura Institutului Central de Statistică, București, 1938, p. 50-67.
185
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 187/1942, f. 1-1v.
186
Viorel Achim, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. I, Editura Enci-
clopedică, Bucuești, 2004, p. 24.
187
Ibidem, p. 27.
188
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 187/1942, f. 27.
60
sarcina de a prelua „pasagerii” de la secțiile de poliție aferente plășilor orășe-
nești din județ.
La 2 septembrie 1942, printr-o telegramă expediată de Direcțiunea Generală
a Poliției, se aducea la cunoștinta Inspectoratului Regional că la 12 septembrie
urma să înceapă operațiunea de evacuare a romilor din județ. Romii evacuați
aveau obligația să-și procure singuri hrană pentru cinci zile.189 În ceea ce pri-
vește bunurile imobile, au avut voie să ia cu ei strictul necesar, restul lucru-
rilor fiind inventariate de organele de poliție și predate în custodia Centrului
Național de Românizare.190
La data de 3 septembrie 1942, Legiunea de Jandarmi a revenit cu o nouă
notă către Poliția Orașului Pitești, care conținea câteva modificări legate de
bunurile romilor și hrana de pe durata transportului în Transnistria. Potrivit
acesteia, un exemplar din procesul verbal al bunurilor mobile și imobile preda-
te Centrului Național de Românizare trebuia să ajungă și în posesia persoanei
deportate. De asemenea, romii aveau posibilitatea să-și procure și alte alimen-
te decât pâine, cum ar fi salam sau brânză. În plus, se înțelege din conținutul
acesteia că o parte din pâinea necesară transportului până în Transnistria era
asigurată de autorități.191 Deja la 3 septembrie 1942, autoritățile știau că depor-
tările urmau să se execute la data de 12 septembrie 1942, motiv pentru care
Poliția Orașului Pitești a primit sarcina de a-i preda pe romi cu 24 de ore îna-
inte. Valentin Nicolae, maior în cadrul Legiunei de Jandarmi Argeș a fost nu-
mit ofițer de control pentru operațiunea de evacuare a romilor sedentari din
Argeș de către Inspectoratul de Jandarmi București. Sub atributul acestei func-
ții a trimis o notificare Poliției orașului Pitești prin care informa asupra modu-
lui în care trebuia făcută predarea romilor către Legiunea de Jandarmi Argeș.
Conform raportului întocmit de Valentin Nicolae, la 12 septembrie, la
ora 9:20, romii din Pitești au fost desportați cu trenul. La 9:30, deja aceștia
ieșeau de pe teritoriul județului Argeș, îndreptându-se spre sud, pe linia
Găești-Titu-Chitila, fără să intre însă în București. Trenul a continuat să se de-
plaseze pe ruta Ploiești-Brăila-Galați-Reni, ajungând, în cele din urmă, în gara
de la Tighina.192 Trenul a avut multe opriri în gări, de cele mai multe ori scopul
acestor staționări fiind de a se atașa vagoane noi cu romi care să fie deportați.
Din cei 1.421 de „romi problemă“ recenzați în luna mai, autoritățile au ex-
tras dintre aceștia romii mobilizați și mobilizabili. În consecintă, în data de
29 iulie 1942, Poliția orașului Pitești, a propus pentru deportare un număr de
1.083 de persoane ajungând ca în data de 12 septembrie 1942 să fie deportate
1006 persoane dintre care 238 de bărbați, 286 de femei și 482 de copii, cu trenul
E4. Totuși, fără o explicație clară în gara din Tighina autoritățile responsabile

189
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar, 14/1942-1943, f. 189.
190
Ibidem, f. 190.
191
Ibidem, f. 199.
192
ANR, fond Inspectoratul Regional al Jandarmeriei, dosar 126/1942, f. 36-37.
 61
au găsit un surplus de 184 de romi fată de cei prevăzuți în listele inițiale cu
romii proveniți din județul Argeș.193
Zelul de care au dat dovadă autoritățile argeșene nu a rămas neobservat. La
scurt timp după terminarea deportărilor, prefectul județului Argeș, C. Popes-
cu, a trimis comandantului Legiunii de Jandarmi Pitești un mesaj de felicitare
pentru modul exemplar în care a organizat și condus operațiunile de evacuare
a romilor din județ în Transnistria.194

Dâmboviţa
Spre deosebire de autoritățile argeșene, zelul decidenților dâmbovițeni în
ceea ce privește deportarea romilor a fost mult mai mic. Totuși și în Dâmbovi-
ța pregătirea romilor pentru deportarea în Transnistria a reprezentat o priori-
tate.
De la nivel județean s-au trimis în dese rânduri către legiunile de jadarmi
regionale din județ ordine scrise prin care li se cerea să-i pregătească pe romii
pe care îi aveau sub observație pentru călătoria pe care trebuiau să o facă cu
trenul în data de 12 septembrie.
În conformitate cu ordinul 7880/942 al Direcției Generale a Poliției, orga-
nul de ordine al orașului Târgoviște a predat, în dimineața zilei de 11 septem-
brie 1942, către Legiunea de Jandarmi Dâmbovița un tabel în care erau trecuți
22 de romi considerați dubioși și nemobilizabili, care la 12 septembrie au fost
îmbarcați în vagoane în gara Târgoviște și deportați în Transnistria. Romii de-
portați proveneau din diferite părți ale orașului: strada Nifon, nr. 15; strada
Eternității, nr. 47, nr. 55 și nr. 63; Strada: Liniștei, nr. 32; Strada Brâncoveanu,
nr. 102; Strada Prepeleac, nr. 44.195 Restul de romi până la 108 au fost aduși din
restul județului Dâmbovița.
Un lucru întâlnit în foarte multe județe din România de unde au fost de-
portați romi în Transnistria este că la numărătoarea de la destinație, au existat
diferențe de număr. Deși trebuia să ajungă în Gara de la Tighina 108 persoane
la numărătoarea de la destinație au fost identificați 119 dâmbovițeni, cu 11
mai mult decât numărul inițial dintre care 29 bărbați, 19 femei, 71 de copii.196
O diferență a numărului o putem explica prin surplusul de 5 persoane predate
de Poliția orașului Târgoviște către Legiunea de Jandarmi Dâmbovița197.

193
ANR, fond Inspectoratul Regional al Jandarmeriei, dosar. 127/1942, f. 308.
194
Viorel Achim, Documente Vol. I, p. 208.
195
Ibidem, f. 4.
196
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 125, f. 308.
197
SJAN Dâmbovița, fond fond Legiunea de Jandarmi Dâmbovița, dosar 153, f. 4.
62
Tab. 1 Romii deportați de pe raza orașului Târgoviște pe 12 septembrie 1942

Nr. Nume prenume Domiciliu Starea civilă

1 Grigore Bobleacă Str. Nifon, nr. 15 văduv
Stelică B. Bobleacă fiu
Floarea B. Bobleacă fiu
2. Aleaxandru M. Mihai Eternității, nr. 63 Căsătorit
Maria L. Mihai Soție
Arvinte L. Mihai Fiu
Aglaia L. Mihai Fiică
Geamailă L. Mihai Fiu
Alexandru L. Mihai Fiu
3. Dumitri Stoica Curcu Eternității, nr. 55 Căsătorit
Rada Ion Cobzaru Concubină
Leana C. Stoica Fiică
4. Ștefan Alexandru Eternității, nr. 47 Căsătorit
Lina St. Alexandru Soție
Maria St. Alexandru Fiică
Dora St. Alexanru Fiică
5. Guriță Marin Liniștei, nr. 32 Necăsătorit
6. Cristea Ion Brâncoveanu necăsătorit
7. Frusina M. Mihai Prepeleac Căsătorit
Gheorghe M. Mihai Soție
Maria M. Mihai Fiu
Maria M. Mihai Fiică

Sursă: SJAN Dâmbovița, fond fond Legiunea de Jandarmi Dâmbovița, dosar 153/1942,
f. 6.

Teleorman
Al treilea județ din Muntenia asupra căreia ne-am aplecat este județul Te-
leorman. În perioada deportărilor, Turnu Măgurele reprezenta cel mai impor-
tant oraș din județul Teleorman. Datele recensământului din 1930 arată un
număr de 2.959 de romi în Teleorman, cifră reprezentând 1% din populația
totală a acestui județ. În ceea ce privește ponderea romilor în mediul urban,
cea mai mare populație era situată în orașul Alexandria unde se găseau 910
persoane, aceasta însemnând 4,7 % din total, următorul clasat fiind Roșiori de
Vede, cu un număr de 294 de romi, adică 2,6 % din cetățenii acestui oraș. Nu-
mărul de romi din Turnu Măgurele era de 511, aceasta însemnând 3% din po-
pulație.198

198
ANR, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştru, dosar 42/1942, f. 32-56.
 63
Deportarea romilor sedentari s-a realizat pe 12 septembrie 1942 cu trenul,
570 de romi au fost deportați din Turnu Măgurele spre Transnistria cu opt va-
goane. Aceștia au fost predați poliției Tighina în data de 14 septembrie 1942.199
Deportarea romilor din Teleorman nu a produs dificultăți autorităților lo-
cale, după cum au raportat acestea superiorilor. Mai mult, se pare că din cele
570 de persoane deportate nu mai puțin de 540 locuiau în zonele urbane din
județ (orașele Alexandria, Roșiorii de Vede, Zimnicea și Târgu Măgurele). Din-
tre aceștia 103 erau bărbați, 117 femei și 320 de copii. Observăm că și în acest
județ, ca în restul României, mai mult de jumătate din cei deportați erau co-
pii.200

Deportarea familiilor soldaţilor romi în Transnistria.

Deși familiile de romi care aveau un membru pe front erau exceptate de la
deportarea în Transnistria, poliția și jandarmeria nu au respectat întru totul
acest ordin. În Argeș aproximativ 25% din familiile deportate în Transnistria
cu trenul în data de 12 septembrie 1942 aveau cel puțin un membru mobili-
zat.201

Tab. 2. Tabel nominal cu o parte din soldatii romi din Pitești a căror familie a fost
deportată.

Nr Nume și prenume Vârsta Unitatea Motivele pentru

care familiile aces-
tora au fost depor-
tate în Transnistria
1. Constantin Petre - Regimentul 4 Periculoși ordinei
Constantin M. Constantin 38 Dorobanți publice prin fap-
Toma Constantin 20 tul că neavând o
Maria Constantin (soție) - meserie din care
să trăiască în mod
Ioana N. Constantin 43
constant, nu putea
Ion M. Constantin 9
fi de nici un folos
societății, ci din
contră aducea nu-
mai necazuri.

199
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 126/1942, f. 27.
200
ANR, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 190/1942, f. 42(v).
201
A se vedea în acest sens şi SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar
14/1942-1943, f. 279
64

2 Constantin Bratu - Regimentul 3 Idem

Safta Bratu 20 Dorobanți
Ion Bratu 3
Florica Bratu 4
Vasile Nedelea 42
Anica Nedelea 43
Florica N. Vasile 17
Anghel N. Vasile 16
3 Stancu Gheorgh - Regimentul 1 Idem
Dumitru Stancu 64 Artileria Grea
Dumitru Maria 45
Dumitru Vasile 8
Dumitru Ion 5
4 Constantin Vasile - Regimentul 8 Nu posedă nici un
Elena C Vasile 38 Dorobanți fel de avere din
Maria I. Tache 18 care să-și poată sus-
Tache Ilie 28 ține existența.
Petrache Elizabeta 71
5 Dincă Ștefan 26 Regimentul 4
Florica Dincă St. (soție) 26 Grăniceri
Dumitru D. Stan. 68
Leana Dumitru D. Stan 61
Nicolae D. D. Stan 19
Ilie D. D. Stan 14
Ion D. Dincă Stan 20

Sursă: SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 14/1942-1943, f. 290

Stan Sebastian, invalid de război, originar din Pitesti, a adresat o petiție au-
torităților centrale în care solicita ca familia sa să fie adusă înapoi din Trans-
nistria după ce fusese deportată cu lotul din 12 septembrie sau cel puțin să
i se ofere posibilitatea să se ducă alături de ei.202 Potrivit raportului întocmit
de către ajutorul de comisar Gheorghe Drăghiceanu către șeful Poliției Pitești
se pare că familia acestuia a fost deportată pe motiv că nu aveau o profesie
precisă din care să trăiască.203 În documentele deținute de noi nu reiese dacă
autoritățile competente au soluționat în vreun fel petiția acestuia.
Constantin Petre, concentrat la Regimentul 4 Dorobanți, a solicitat Preșe-
dinției Consiliului de Miniștri ca frații săi să fie aduși din Transnistria,204 după
ce aceștia au fost deportați pentru că nu aveau o ocupație care să le ofere un
venit sigur. Cererea lui Constantin Petre nu a fost aprobată pe motiv că pe-

202
SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 19/1942, f. 334.
203
Ibidem, f. 149.
204
Ibidem, f. 215.
 65
tentul nu avea același domiciliu cu frații săi și pentru că trăia la concubina sa
Maria Rădulescu de cel puțin un an.
Gheorghe Râpan, domiciliat în Pitești, pe strada Libertății, militar activ în
contingentul 1943 din Regimentul 30 Dorobanți, Câmpulung Muscel, venit
în concediu, a constatat că familia îi fusese deportată în Transnistria. Familia
acestuia era compusă din soție, doi fii de 8 luni și 2 ani, mama de 60 de ani
și soacra în vârsta de 70 de ani. Din cererea acestuia reiese că familia sa a fost
evacuată în județul Oceacov, comuna Vladimirovca.205 Asemenea ca în cazul
lui Stan Sebastian din documentele deținute de noi nu rezultă dacă petiția sa a
primit sau nu aviz favorabil.
Batalionul 1 Geniu Moto a trimis către Legiunea de Jandarmi Pitești o peti-
ție prin care a solicitat ca soacra soldatului Vasile Nedelea să nu fie deportată
pentru simplul motiv că aparținea minorității rome, fiindcă aceasta avea grijă
de soția operată a soldatului, care după cum rezultă din document, rămăsese
singura rudă în România. Ceilalți membri ai familiei, părinți, frați și surori
erau deja evacuați în Transnistria la data întocmirii cererii 26 iulie 1943.206 Un
lucru de luat în seamnă este faptul că petiția acestuia nu face referirea la fa-
milia biologică care a fost deportată, nu și-a arătat intenția ca aceștia să fie
readuși în țără. Singurul fapt pe care îl dorește este ca soacra sa să nu fie de-
portată.
Lazăr Soare de meserie lingurar, din comuna Gostinu, încorporat pe data
de 15 noiembrie 1939 venit în permisie în comuna natală la 10 iunie 1943, a
descoperit că familia sa fusese deportată în Transnistria, iar din investigațiile
sale reieșea că singurul motiv pentru această deportare fusese apartenența la
minoritatea romă. Pe 22 iunie 1943 acesta a trimis o petiție Guvernatorului
Transnistriei, Gheorghe Alexianu. În mod surprinzător petiția lui Lăzăr pri-
mește aviz favorabil, petentul fiind asigurat că familia sa va fi înapoiată în
țără207, fără a exista însă dovezi că acest lucru s-a și întâmplat.
Cicu Alexandru domiciliat în Pitești a trimis o scrisoare către Poliția Orașu-
lui Pitești prin care cerea ca familia sa compusă din doi frați, două surori și o
soacră împreună cu familiile lor să fie înapoiate din Transnistria.208 Se pare că
familia lui Ciucă Alexandru a fost deportată deoarece nu aveau o meserie care
să le asigure un trai decent. În ceea ce privește infracționalitatea, din cei 21 de
membri din familia petiționarului deportați, singurul care avea cazier a fost
Cicu Victor pentru ultraj. Din cercetările efectuate de către Poliția Orașului Pi-
tești a reieșit faptul că Cicu Alexandru nu era singurul membru din această
familie concentrat, Cicu Victor și Toma Ion au făcut servicii pentru țară. Pen-
tru faptul că trei dintre membri acestei familii erau sau fuseseră mobilizate pe

205
SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti dosar 32/1943-1944, f. 35.
206
Viorel Achim, Documente privind deportarea ţiganilor în Transnistria vol II, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 261-262.
207
Viorel Achim, vol. II, op.cit. p. 239.
208
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 14/1942-1943, f. 326.
66
front, cererea trimisă de Cicu Alexandru a primit aviz favorabil pentru repa-
trierea familiei sale deportate în Transnistria.209
Pe 3 mai 1943, Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de
Stat informa Poliția Orașului Pitești de petiția trimisă de către Tudor Gheor-
ghe, domiciliat în Pitești, pe Strada Libertătii, Nr. 60 invalid din cel de-al Doi-
lea Război Mondial, către Ion Antonescu prin care cerea readucerea în țară a
familie sale evacuate în Transnistria. În plus Direcția Administrației de Stat
cerea clarificări legate de situația familiei petiționarului. Pe 16 iunie 1943, Po-
liția Orașului Pitești notifica Ministerul Afacerilor Interne că avizul lor pentru
repatrierea familiei lui Tudor Gheorghe este nefavorabil deoarece familia aces-
tuia vagabonda în permanență pe străzile orașului și în localitățile din jur.210
Giurcă Preda desconcentrat domiciliat în Pitești, strada Costache Negri, Nr.
4 prin petiția adresată Mareșalului Antonescu cerea repatrierea familiei sale
compusă din soție în vârstă de 48 de ani și cinci copii care au vârste cuprinse
între 15 și 23 de ani.211 În plus se pare că baiatul cel mare la rândul său era mo-
bilizat în Regimentul 112 Infanterie Oficiul Poștal 136.212 A primit aviz negativ
pe motiv că nu au nicio ocupație stabilă de cele mai multe ori vagabondând
prin oraș, deși se acceptă că un alt fiu de-al său este mobilizat pe front.213
Călin Ion, ostaș în Legiunea de Jandarmi Vlașca a trimis o petiție către Poli-
ția Orașului Pitești, prin care cere readucerea în țără a familiei sale. Din rapor-
tul întocmit de către poliție aflăm că pețiționarul era căsătorit legal cu soția sa
în vârstă de 21 de ani cu care avea un copil, Valeriu în vârstă de 2 ani. Alături
de soție și de copil au mai fost deportați părinții acestuia Călin Marin și Călin
Ioana împreună cu trei frați, doi băieți și o fată cu vârste cuprinse între 6-13
ani. Motivul invocat de autorități a fost acela că meseria pe care o poseda Că-
lin Marin, tatăl petiționarului nu era suficient de bănoasă ca să întrețină șapte
persoane. În ceea ce privește permisiunea de reîntoarcere din Transnistria, avi-
zul a fost nefavorabil.214
Stancu Constantin, soldat în Regimentul 1 Vânători, domiciliat pe Strada
Libertății nr. 57, la începutul anului 1943 a trimis o petiție care în cele din
urmă a ajuns la Poliția Pitești prin care solicita să i se aducă în țară familia
deportată în Transnstria.215 Petiția a primit aviz negativ pe motiv că cei șase
membri ai familiei care locuiau într-o casă compusă din două camere nu se
puteau susține pentru că Stancu Constantin de meserie cismar era singurul
care aducea bani în casă. Astfel spus pentru faptul că Stancu Constantin a fost
înrolat familia sa nu s-a mai putea întreține.216 Asemenea altor cazuri si familia
209
Ibidem, f. 326 (v).
210
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 32/ 1943-1944, f. 53-54
211
Ibidem, f. 62-64.
212
Ibidem, f. 100.
213
Ibidem, f. 99.
214
Ibidem, f. 68-70
215
Ibidem, f. 101
216
Ibidem, f. 102
 67
lui Stancu Constantin a devinit „aptă“ pentru a fi deportată pentru că persoa-
na care aducea un venit sigur în casă a fost nevoit să se înroleze.
Tot de pe strada Libertătii, nr. 48 a fost deportată și familia soldatului Bratu
Alexandru în data de 12 septembrie 1942, formată din părinți și trei frați mi-
nori pentru motivul că tatăl, Bratu Anghel, din activitatea economică, pe care
o desfășura de tăiat lemne cu un motor electric, nu era suficientă pentru a în-
treține întreaga familia care vagabonda pe străzi în căutare de muncă. Aseme-
nea multor case deținute de romi pe această stradă, și casa familiei Bratu a fost
dărâmată de către primărie.217 Într-un final petiția adresată de Bratu Alexan-
dru, mobilizat în contingentul 1938, de a i se înapoia familia din Transnistria
a primit aviz negativ din partea Poliției Orașului Pitești218 pentru motivul că
întreaga familie reprezenta un real pericol public.219
Aviz negativ a primit și petiția lui Călin M. Ion, domiciliat în Pitești pe
strada Libertătii prin care cerea ca familia sa formată din opt membri cu vâr-
ste cuprinse între 1 an și 49 de ani să fie readusă în țară. Motivul invocat de
autorități pentru deportarea familiei lui Călin Ion în data de 12 septembrie a
fost acela că tatăl acestuia de meserie fierar ambulant nu avea un câștig sigur
pentru a întreține întreaga familia fapt ce determina vagabonțeala unor dintre
membri în căutarea unui loc de muncă însă de multe ori recurgeau și la cerșe-
torie.220
Meilă Ion, frunțaș în Regimentul 6 artilerie Pitești, cerea ca soția și copilu
său să fie readuși în țară din Transnistria după ce au fost deportați cu trenul
pe 12 septembrie. Se pare că soția aceastuia a fost deportată pentru că în mo-
mentul trierii nu a declarat că soțul său este concentrat pe front, din contră l-a
declarat mort.221 La rândul său, Ioniță Vasile, mobilizat în Regimentul 2 C.F.R.
a cerut clarificări în legătură cu soția sa, Gherghița, deportată în Transnistria.222
Și familia lui Trancă Nicolae, domiciliat în strada Costache Negri nr. 47,
soldat în Regimenul 1 Grăniceri, ctg 1940, a fost deportată în Transnistria. In-
teresant este faptul că din cei șase membri ai familiei sale, numai mama și doi
frați au fost deportați. Din corespondența purtată de comandatul Regimen-
tului din care făcea parte petiționarul nu reies motivele pentru care s-a luat
această decizie nici care era situația celor patru frați rămași în țară.223
Mihai Constantin domiciliat în Pitești strada Vlaicu Vodă, Nr. 6 întors în
permisie în septembrie 1943, pentru 55 de zile descoperă că în timpul mobili-
zării sale părinții săi împreună cu doi frați mai mici au fost deportați. Din ra-
portul întocmit de Poliția Orașului Pitești aflăm că motivul pentru care au fost

217
Ibidem, f.126-127
218
Ibidem, f. 200
219
Ibidem, f. 128
220
Ibidem, f. 144
221
Ibidem, f. 239
222
SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 505/8/1943, f. 379.
223
Ibidem, f. 271- 272.
68
deportați l-a reprezentat ocupația instabilă a lui Dumitru Ciucă, tatăl lui Mihai
Constantin, de profesie potcovar ambulant.224
Tot pentru a-și aduce părinții în țară s-a zbătut și Gheorghe M. Gheorghe,
mobilizat în ctg. 1943, din Regimentul 23 Infanterie, Batalion 4 Marș Chitilia.
În data de 4 decembrie 1942 a trimis o petiție către mareșalul Antonescu prin
care se plângea că în luna august părinții săi, Iustina Mihalache și Vasile Ghe-
orghe, împreună cu alți romi au fost ridicați de către poliția locală din Pitești
și trimiși în Transnistria. Astfel, pentru că nu are posibilități financiare își ară-
ta rugămintea către conducătorul statului să-i pună la dispoziție mijloacele ne-
cesare să-și înapoieze familia din Transnistria.225
La rândul său, Dincă Ștefan din Pitești, str. Târgul Nr. 47 în vârstă de 26 de
ani concentrat la Regimentul 4, s-a adresat autorităților centrale cu privire la
situația familiei sale părinții și soția, deportați în Transnistria. În urma rapor-
tului întocmit de Poliția Orașului Pitești se pare că cei vizați pentru a fi depor-
tați au fost părinții acestuia, pe motiv că nu aveau mijloace de trai iar locuința
acestora era un focar de infecție. În ceea ce o privește pe soție, aceasta nu era
vizată pentru deportări, însă nedorind să rămână singură și-a urmat socrii. În
cele din urmă Poliția Orașului Pitești și-a dat acordul pentru ca Dincă Ștefan
să aibă permisiunea să plece în Transnistria însă nu pentru a-și readuce fa-
milia în țară, ci pentru a se stabili acolo, situație întâlnită în general în cazul
soldaților romi nomazi.226
Nici familia lui Vasile Gheorghe din Pitești, concentrat în ctg. 1941 nu au
fost exclusă de la deportările ce au avut loc pe 12 septembrie 1943. Astfel pă-
rinții săi Ioan Gh. Vasile și Safta Gh. Vasile au fost deportați pentru motivul că
nu aveau o ocupație stabilă care să le asigure traiul de zi cu zi.227 Într-o speță
asemănătoare s-a aflat și familia Craciun Stelian tot din Pitești.228
Tot pentru lipsa unei ocupații stabile autoritățile locale din Turnu Măgurele
au deportat în Transnistria familiile a patru romi mobilizați. Soția soldatului
Sima Gheorghe mobilizat în Regimentul 1 Grăniceri. Familia extinsă a solda-
tului Săndulescu Cristian formată din părinți, patru frați, socri și doi cumnați,
mobilizat în Regimentul 4 Călărași. Cei cinci membri ai familiei lui Tranca Ion,
mobilizat în Regimentul 8 artilerie Grea Motoare dar și mama soldatului Con-
stantinescu R. Gheorghe căruia nu i se cunoaște unitatea.229
Constantin Constantin, soldat din contingentul 1935, încadrat în Divizionul
2 Artilerie de Munte Codlea, din com. Jugureni, jud. Dâmbovița, a trimis o
petiție Mareșalului Ion Antonescu. Întors în concediu de pe front, militarul a
224
Ibidem, f. 296.
225
Lucian Nastasă, Andrea Varga, Minorități Etnoculturale Mărturii Documentare țiganii
din România 1919-1944), Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală, Cluj, 2001, p.
507.
226
ANR, fond Direcția generală a poliției, dosar 190/1942, f. 178 -179.
227
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 32/1943-1944, f. 410.
228
Ibidem, f. 289.
229
ANR, fond Direcția generală a poliției, dosar 191/1942, f. 79.
 69
constantat că familia sa formată din soră, soție și doi copii în vârstă de 2 ani
fuseseră deportați. Din cererea făcută de Constantin nu reiese faptul că avea
cunoștință de locul unde familia sa fusese trimisă sau că știa motivul pentru
care cei dragi fuseseră deportați.230
Pe 28 octombrie 1942 Inspectoratul General al Jandarmeriei a întocmit un
tabel format din opt județe printre care se regăsește și Dâmbovița, în care sunt
consemnate concubinele romilor mobilizați. Ceea ce stârnește curiozitatea este
faptul că în dreptul femeii din Dâmbovița la secțiunea copii nu este trecut ni-
mic. Acest fapt lasă loc pentru două ipoteze. Prima ipoteză că este familia lui
Constantin M. Constantin și copiii au fost despărțiti de mamă sau aceștia și-au
pierdut viața. Ce-a de-a doua ipoteză că este o altă familie deportată din Dâmbo-
vița ceea ce face ca din acest județ să fie deportate în Transnistria două familii
cu un membru mobilizat în armata română.231
Lui Ion Antonescu s-a plâns și Bratu Constantin concentrat în Regimentul
3 Dorobanți, contingentul 41, domiciliat în Pitești, strada Costache Negri, Nr.
13 că familia sa a fost deportată în Transnistria în timp ce el era internat în
spitalul militar din Craiova fapt ce i-a dat trei luni de concediu medical. Petiția
acestuia se încheie cu o rugăminte către Ion Antonescu de a-i elibera o auto-
rizație de drum pentru a-și aduce familia înapoi acasa, ca după să se întoarcă
pe front.232
Vocea lui Constantin Petre s-a făcut auzită cu ajutorul lui Dumitru Polizu,
avocat în rezervă la Regimentul 1 Artilerie Antiaeriană care a trimis o scrisoa-
re lui Mihai Antonescu prin care îi descria situația soldatul Petre Constantin
din contingentul 1936 din același regiment care ajuns acasă în concediu a găsit
casa goală. În urma cercetărilor făcute la autoritățile locale, i s-a comunicat că
soția și fratele său au fost deportați în Transnistria pe motiv că sunt țigani,
excepție făcând fiul său care se afla în grija unor vecini. Astfel Dumitru Po-
lizu cere repatrierea familiei lui Constantin Petre și pedepsirea celor care au
săvârșit un asemenea abuz.233 Din păcate documentele deținute de noi nu ne
ajută să aflăm rezultatul petiției trimise de avocat. Tot ceea ce știm este că pe
18 Decembrie 1942 Constantin Petre cel mai probabil s-a întors pe frontul de
luptă.
Situația romilor din Pitești a fost una care necesită cel puțin o atenție de-
osebită pentru că pe lângă familiile soldaților romi deportate în Transnistria
au fost mutați în lagăre chiar aceștia. Garacău Petre, soldat în Regimentul 1
Călărași, ctg 1920 a fost deportat în lagărul din Oceacov în vara anului 1943234.
Tănăsescu Constantin și Arapu Mihail ambii mobilizați în Regimentul 4

230
Viorel Achim, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria volumul II, Editura
Enciclopedică, București, 2004, p. 123-124.
231
Idem, vol. I, p. 317-320.
232
ANR, fond Direcția generală a poliției, dosar 191/1942, f. 103.
233
Viorel Achim, vol. II, op.cit. p. 50-51.
234
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 505/8/1943, f. 1628, 1707
70
Dorobanți au fost evacuați în Transnistria în vara anului 1943 pe motiv că erau
de etnie romă.235
Au existat cazuri când înșiși soldații romi deportați în Transnistria au trimis
petiții către diferite autorități locale, centrale sau militare prin care cereau să
fie readuși în țară. Într-o situație asemănătoare s-a aflat și fruntașul Andrei
Ion care făcea parte din Regimentul 1 Vânători contingentul 1934 care a luptat
împotriva rușilor în campania din vara anului 1941, a fost deportat în Trans-
nistria împreună cu familia sa.236 Se pare că acesta a fost deportat în Transnis-
tria de către autoritătile piteștene în data de 12 septembrie 1942 pentru faptul
că nu avea un mijloc de existentă din care să trăiască în mod cinstit fapt ce îl
transformă într-un pericol pentru ordinea publică. Din corespondența purtată
de Regimentul 1 vânători și Poliția Orașului Pitești nu reiese dacă Andrei Ion
a primit permisiunea de a se înapoia în tară.237
Pe lângă familiile soldaților romi, au avut de suferit de pe urma politicii
adoptate de România și familiile unor jandarmi romi. În această situație s-a
aflat și familia lui Ion Nicolae, compusă din cinci adulți și trei minori cu vârsta
cuprinsă între 4 și 13 ani, domiciliată în Pitești pe strada Libertății nr. 80, care
în data de 12 septembrie 1942 a fost deportată în Transnistria pe motiv că nu
aveau o meserie sigură și productivă. Astfel în data de 10 iunie Ion Nicolae a
trimis o petiție prin care cerea readucerea familiei sale în țară. Avizul negativ
dat de autorități a avut la bază promiscuitatea locuinței pe care o dețineau,
fapt pentru care a și fost dărâmată imediat, după deportare, de către primăria
orașului Pitești.238
Într-o situație asemănătoare s-a aflat și familia jandarmului Nicolae Ion Ni-
colae mobilizat în Legiunea de jandarmi Ovidionopol-Transnistria. Pe 21 iulie
1943 Poliția Orașului Pitești a trimis răspuns petiției trimise de către Legiunii
de Jandarmi Argeș prin care cereau lămuriri legate de motivul deportării fa-
miliei lui Nicolae Ion Nicolae formată din soție și două fete minore de 4, re-
spectiv 8 ani. Poliția Pitești a argumentat deportarea în Transnistria pe motiv
că nici un membru nu avea o meserie precisă care să asigure un trai decent.
Din documentele deținute de noi nu reiese dacă Nicolae Ion Nicolae a primit
aviz favorabil să-și aducă familia în țară.239
Răducanu Radu, soldat jandarm din Legiunea de Jandarmi Cetatea Albă,
domiciliat în județul Vlașca,240 comuna Babele a trimis o petiție pe 9 februarie
1943 către Mihai Antonescu prin care cerea să i se elibereze o autoriație de
drum pentru a se putea duce în Transnistria să-și elibereze familia compu-
235
Ibidem, f. 1807.
236
Ibidem, f. 448.
237
Ibidem, f. 449.
238
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 32/1943-1944, f. 121-122.
239
Ibidem, f. 145-146.
240
Județul Vlașca a fost desființat în anul 1968, când la 12 februarie, Marea Adunare
Națională a adoptat Legea nr. 2 cu privire la organizarea administrativă a teritoriului Re-
publicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modificări, până în ziua de azi.
 71
să din soție, trei copii cu vârste cuprinsă între 3 și 6 ani, părinții și 4 frați cu
vârste cuprinse între 8, respectiv 20 de ani, pentru că sunt oameni cinstiți fapt
dovedit cu acte.241 Dintr-o altă petiție adresată de această dată Inspectoratului
General al Jandarmerie București aflăm că cererile lui Răducanu Radu nu au
fost soluționate de minister. Spre deosebire de cererile anterioare, petiționarul
a renunțat să mai ceară să se ducă în persoană după familia sa și s-a rezumat
în a trimite rugăminți ca familia compusă din 10 membri să i se aducă în ța-
ră.242 În urma unor cercetări proprii ale acestuia, legate de deportarea famili-
ei sale reieșea că aceasta fusese deportată în comuna Bogdanovca, jud. Golta,
Transnistria.

Concluzii
Chiar dacă utilitatea militară a constituit un reper în modul de recenzare al
romilor, în timpul deportărilor de la jumătatea lunii septembrie 1942 legea nu
s-a respectat ad litteram.
Dacă la nivelul județului Dâmbovița exista o familie deportată în Transnis-
tria care aveau un membru pe front, din Teleorman au fost patru familii, la ni-
velul județului Argeș numărul familiilor soldaților romi deportați se ridica la
57 ceea ce înseamnă că aproximativ 25% din deportările de pe 12 septembrie
din județul Argeș au fost făcute în mod abuziv chiar și după criteriile Ministe-
rul Afacerilor Interne.
Studierea celor 30 de cazuri indică clar faptul că autoritățile locale au să-
vârșit abuzuri. Criteriile vagi indicare pentru a delimita „țiganii problemă“ de
restul societății au dat posibilitatea poliției locale și jandarmeriei să introducă
în categoria romilor periculoși și indizerabili oameni care nu s-au făcut vino-
vați de vre-o încălcare a legii. Modul în care autoritățile locale din cele trei
județe au tratat recenzarea și deportatea romilor denotă clar imaginea pe care
o aveau despre romi.
Din cele 32 de cazuri studiate numai două dintre ele au primit aviz favora-
bil, șase au primit aviz negativ iar pentru restul cazurilor materialul documen-
tar arhivistic nu oferă o imagine clară a modului de rezolvare a acestor petiții
depuse de soldații romi. Numărul mic de avize favorabile în spețele analizate
de noi se datorează în mare poliției, organul desemnat să realizeze anchete ale
familiilor soldaților romi deportați.

241
Viorel Achim, vol. II op.cit., p. 112.
242
Ibidem, p. 125.
72

Bibliografie
Arhive.
ANR, fond Președinția Consiliului de Miniștru, dosar 42/1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 187/1942.
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 125/1942.
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 126/1942.
ANR, fond Inspectoratul Regional al Jandarmeriei, dosar. 127/1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 191/1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 187/1942.
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 505/8/1943.
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 14/1942-1943.
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 19/1942.
SJAN Argeș, fond Poliția Orașului Pitești, dosar 32/ 1943-1944.
SJAN Dâmbovița, fond fond Legiunea de Jandarmi Dâmbovița, dosar 153.

Surse primare edite.

Achim, Viorel (ed.), Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria volu-
mul I, Editura Enciclopedică, București, 2004.
Achim, Viorel, Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria volumul II,
Editura Enciclopedică, București, 2004.
Achim, Viorel, Dezvoltarea statisticii demografice în România și condiționările sale
politice. Cazul recensămintelor populației din 1930-1941 în Coord. Bolovan
Ioan, Bolovan Paula Sorina, Schimbare și devenire în istoria României, Editura
Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008.
Comisia Internațională pentru studierea Holocaustului din România, Raport
Final, Editura Polirom, București, 2007.
Manuilă, Sabin, Georgescu, D. C. Populația României, Editura Institutului Cen-
tral de Statistică, București, 1938.
Nastasă, Lucian și Varga, Andrea, Minorități etnoculturale. Mărturii documenta-
re. Țiganii din România 1919-1944), Centrul de resurse pentru diversitate et-
noculturală, Cluj, 2001.
https://www.iiccr.ro/45-de-ani-de-la-ultima-reorganizarea-administrativ-teri-
toriala-a-romaniei/
IV PETIȚII DE REPATRIERE ÎNAINTATE
DE SOLDAȚII ROMI DIN JUDEȚELE
BOTOȘANI, IAȘI ȘI BACĂU
Dr. CHIRIAC Bogdan

Introducere
DIN MULTITUDINEA DE DOCUMENTE de epocă referitoare la Holo-
caust, păstrate în arhivele istorice din România sau din Ucraina, un loc apar-
te îl ocupă petițiile adresate de soldații, veteranii și invalizii de război romi
unor personalități politice și instituțiilor statului, prin care solicitau repatrierea
propriilor rude deportate în Transnistria sau excluderea lor de pe listele de
deportați. Studierea plângerilor și revendicărilor cuprinse în aceste petiții, în
spatele cărora se întrezăresc frânturi de istorii personale, ne ajută să recon-
stituim (parțial) destinul tragic a sute de familii rome din timpul celui de-al
doilea război mondial. Deși a generat un interes crescând în rândul istorici-
lor din România243 și din străinătate244, subiectul este departe de a fi epuizat,
resimțindu-se lipsa unor studii de specialitate și a unor colecții de documente
care să pregătească apariția unei lucrări cuprinzătoare.
Studiul de față își propune să abordeze acest vast subiect într-o manieră
calitativă, concentrându-se asupra unui eșantion de treizeci de petiții, redac-
tate de soldați, veterani și invalizi de război romi din regiunea Moldovei (mai
precis din județele Botoșani, Iași și Bacău) între anii 1942- 1943. Am considerat
acest eșantion restrâns ca fiind reprezentativ deoarece documentele selectate
reflectă, pe de-o parte, principalele categorii de revendicări și argumente la

243
Menționăm aici doar studiile pe care le considerăm a fi cele mai reprezentative: Vi-
orel Achim, „Atitudinea contemporanilor față de deportarea țiganilor în Transnistria“, în
Viorel Achim și Constantin Iordachi (coord.), România și Transnistria: Problema Holocaus-
tului. Perspective istorice și comparative, București: Editura Curtea Veche, 2004, p. 201-233;
Idem, „O intervenție a reginei-mame Elena pentru repatrierea unei femei de origine romă
deportată în Transnistria“, Holocaust. Studii și cercetări I, nr. 2 (2009), p. 71- 81; Petre Ma-
tei, „Deportările romilor din Pitești în Transnistria (1942)“, Holocaust. Studii și cercetări IX,
nr.1/10 (2017), p. 30- 55; Idem, „Survival Strategies of the Roma Deportees to Transnis-
tria“, Holocaust. Studii și cercetări XI, nr. 1/12 (2019), p. 35- 67.
244
Michelle Kelso, „Gypsy Deportations from Romania to Transnistria. 1942-1944“,
în Donald Kenrick (ed.), In the Shadow of the Svastika, vol. II: The Gypsies During the Se-
cond World War, Hatfield: University of Hertfordshire Press, 1999, p. 95-130 și Shannon
Woodcock, „Romanian Romani Resistance to Genocide in the Matrix of Țigani Other“,
Anthropology of East Europe Review 25, nr. 2 (2007), p. 28- 43.
74
care au recurs petenții din Moldova pentru a-și salva familiile, iar pe de altă
parte, modalitățile lor „tipice“ de raportare la instituțiile statului în timpul
regimului antonescian. Studiul își propune, mai întâi, să identifice trăsăturile
distinctive ale acestor petiții în ceea ce privește forma, conținutul și limbajul
utilizat, pe urmă să exemplifice aceste trăsături prin intermediul a cinci studii
de caz, iar în final să discute impactul lor concret și simbolic, atât din perspec-
tiva petenților, cât și a adresanților.

Noțiuni preliminare: petițiile între „drept cetățenesc“

și „privilegiu ostășesc“
Înainte de a analiza conținutul acestor petiții, am considerat utilă o trecere
în revistă a posibilelor motive care i-au îndemnat pe soldații, veteranii și inva-
lizii de război romi să recurgă la acest mijloc pentru a-și exprima doleanțele.
Din punct de vedere formal, petițiile reprezintă o modalitate directă, aflată
la îndemâna cetățenilor sau a organizațiilor legal constituite, de a adresa în
scris cereri, reclamații sau propuneri instituțiilor statului. În cadrul unui stat
de drept, petiționarea reprezintă un mecanism de garantare a drepturilor și
libertăților cetățenești, înscris în toate constituțiile moderne ale României înce-
pând cu anul 1866. Constituția din 1938 stipula în cuprinsul articolului 25, ca-
pitolul II următoarele „[o]ricine are dreptul a se adresa prin petițiuni subscrise
de una sau mai multe persoane, la autoritățile publice, însă numai în numele
celor subscriși [...]“245.
Însă între anii 1940- 1944, când România a fost condusă de un regim au-
toritar care s-a alăturat războiului contra Uniunii Sovietice, cu greu mai pu-
tem vorbi de existența unui stat de drept. După dizolvarea Parlamentului și
suspendarea Constituției din 1938, generalul Ion Antonescu, numit în funcția
de prim-ministru și învestit cu puteri depline de către regele Carol al II-lea, a
devenit conducătorul de facto al țării246. El a proclamat că noul regim urma să
se bazeze pe „credință și dreptate, lege și muncă“, iar funcționarii publici ur-
mau să vegheze la respectarea legii, însă doar în măsura (subiectivă) în care el
intenționa să o pună în aplicare247. Discrepanța aceasta între discursul oficial și
exercitarea puterii se poate observa și în ceea ce privește dreptul de a înainta
petiții, rămas în vigoare din punct de vedere formal, însă golit, în practică, de
conținut din moment ce nu mai era garantat de Constituție, iar respectarea sa
depindea, în mare măsură, de interesele noului regim.

245
Monitorul Oficial al României CVI, partea I, nr. 48 (27 februarie 1938), p. 1113.
246
Dennis Deletant, Hitler’s Forgotten Ally. Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940-
44, Palgrave Macmillan: Houndsmills and New York, 2006, p. 49.
247
Barbu B. Berceanu, „Aspecte constituționale ale regimului Antonescu“, în Gheorghe Bu-
zatu (ed), Un A.B.C. al anticomunismului românesc, vol. I, Iași: Editura Moldova, 1992, p. 35.
 75
Un al doilea factor care a descurajat înaintarea de petiții l-a reprezentat ca-
racterul secret și expeditiv al ordinelor de deportare elaborate, de regulă, de
Președinția Consiliului de Miniștri (mareșalul Ion Antonescu) și redirecționate
de către Subsecretariatul de Stat al Ministerului Afacerilor Interne (generalul
Constantin Z. Vasiliu) către Inspectoratul General al Jandarmeriei și, respec-
tiv, Direcția Generală a Poliției din subordine248. Datorită formei concise și
lipsei de prevedere, aceste ordine și instrucțiuni nu stabileau o procedură de
soluționare a eventualelor plângeri. În plus, nu trebuie minimalizat riscul pe
care petenții și-l asumau prin semnalarea carențelor și abuzurilor din cadrul
operațiunilor locale de deportare. Aceste „disfuncționalități“ puneau acțiunile
polițiștilor și jandarmilor implicați în operațiunile locale de deportare într-o
lumină defavorabilă, care se putea ușor răsfrânge asupra superiorilor lor ie-
rarhici. Acest risc era cu atât mai mare cu cât soarta familiilor petenților de-
pindea, în mare măsură, de „bunăvoința“ sau „rea-voința“ unor superiori
ierarhici precum generalul C. Z. Vasiliu, care au jucat un rol cheie în planifica-
rea și coordonarea operațiunilor de deportare din vara și toamna anului 1942.
În ciuda acestor impedimente și riscuri, numeroși soldați, veterani și inva-
lizi de război romi au trimis petiții către o serie de personalități politice de
prim rang, deplin conștienți de faptul că se aflau într-o relație asimetrică de
subordonare față de aceștia din urmă și că nu aveau la dispoziție alt mijloc
legal de a cere dreptate pentru familiile lor. Conștiința îndeplinirii datoriei
ostășești și sacrificiile făcute pentru patrie i-au încredințat pe mulți soldați și
veterani romi că dobândiseră „privilegiul“ de a-și prezenta doleanțele direct
mareșalului Antonescu. În plus, mulți dintre ei au putut deduce criteriile ge-
nerale de deportare (și de exceptare), identificând astfel eventualele derogări
și abuzuri înfăptuite de forțele locale249.
Însă un al treilea factor se cuvine adus în discuție, anume publicarea de
către Consiliul de Miniștri a unor comunicate oficiale privind operațiunile de
deportare. Într-un astfel de comunicat, publicat în ziarul Timpul, generalul C.
Z. Vasiliu a precizat faptul că operațiunile de deportare a romilor au fost sis-
tate și că trei categorii (invalizii de război, mobilizații și meseriașii, împreună
cu familiile lor) nu cădeau sub incidența ordinelor de deportare250. Acest tip
de comunicate i-a încurajat probabil (sau a servit doar ca pretext) pe un grup
de soldați din orașul Huși să redacteze o petiție către mareșalul Antonescu
în septembrie 1942, prin care solicitau să fie exceptați de la operațiunile de

248
Vezi, de exemplu, telegrama cifrată din mai 1942 care conținea ordinul de deportare
emis de mareșalul Antonescu, în Arhivele Naționale ale României (ANR), fond Inspecto-
rate Regionale de Jandarmi, dosar nr. 258, f. 4, reprodus în Viorel Achim (ed.), Documen-
te privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. 1, București: Editura Enciclopedică, 2004,
doc. nr. 15, p. 22- 23.
249
P. Matei, „Deportările romilor din Pitești“, p. 45.
250
Timpul VI, nr. 1954 (16 octombrie 1942), p. 3.
76
„evacuare“, invocând faptul că ar fi citit „prin ziare cum că a-ți ordonat trimi-
terea țiganilor în Transnistria“251.
Rațiunile pe baza cărora instituțiile statului au decis să răspundă aces-
tor petiții sunt mai dificil de elucidat. Ipoteza conform căreia angrenajele
mașinăriei birocratice s-au pus în mișcare pentru a cerceta și, în unele cazuri
fericite, soluționa aceste petiții în virtutea unor „vechi reflexe“ formate în peri-
oada interbelică nu pare plauzibilă. Raportul Inspectorului General de Poliție
din Iași din aprilie 1943 ilustrează nu doar lipsa sa de solicitudine față de acest
tip de petiții, dar și iritarea resimțită de agenții de poliție din subordinea sa
atunci când erau siliți să aloce timp și resurse investigării lor, „sustrăgându-le
de la activitatea ce normal ar trebui să o depună“252. Inițiativa de a verifica
aceste petiții a venit, în cele mai multe cazuri, din partea instituțiilor centrale
și poate fi pusă în seama a doi factori generali: aspirația regimului antonescian
de a menține o anumită „aparență de legalitate“ și dorința de a controla cât
mai atent activitatea forțelor de ordine locale.
Mareșalul Antonescu și-a propus mai degrabă să subordoneze decât să înlo-
cuiască sistemul judiciar interbelic, străduindu-se să acrediteze ideea conform
căreia regimul autoritar instaurat în septembrie 1940 guverna în conformitate
cu anumite principii severe, dar echitabile, iar activitatea instituțiilor statului
se desfășura conform prevederile legilor în vigoare253. Ideea conform căreia
familiile a sute de soldați romi au fost deportate de către forțele de ordine
locale, în ciuda instrucțiunilor de a fi trecute pe liste separate și exceptate de
la asemenea măsuri, făcea notă discordantă în cadrul discursului oficial și a
intrat repede în atenția Consiliului de Miniștri. În urma sesizărilor făcute de
Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, Mihai Antonescu a dispus cer-
cetarea și rezolvarea „de la caz la caz“ a petițiilor unor soldaților romi (ședința
din 29.09.1942254), dispunând mai târziu repatrierea imediată a invalizilor de
război romi deportați „din greșeală“ în Transnistria (ședința din 13.10.1942255).
Mareșalul Antonescu a avut o reacție mai severă în octombrie 1942, când loco-
tenent-colonelul V. Gorsky, prefectul județului Oceakov, l-a informat printr-o
telegramă asupra abuzurilor săvârșite în decursul operațiunilor de deporta-

251
ANR, fond Direcția Generală a Poliție, dosar nr. 189/1942, f. 229 – 229v, reprodus în
V. Achim (ed.), Documente privind deportarea, vol. 1, doc. nr. 149, p. 231- 232. Articolul pu-
blicat în respectivul ziar nu a putut fi identificat.
252
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 89/ 1943, f. 1.
253
Eleodor Focșăneanul, Istoria constituțională a României, 1859- 1991, ed. a II-a, București:
Humanitas, 1992, p. 86- 87. Se subînțelege că derogările erau puse pe seama războiului și
a „stării de necesitate“, iar legile puteau fi ajustate la nevoie, din moment ce Parlamentul
fusese dizolvat, iar inamovibilitatea magistraților fusese suspendată.
254
Marcel-Dumitru Ciucă și Maria Ignat (ed.), Stenogramele ședințelor Consiliului de
Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. VIII (august - decembrie 1942), București: Arhivele
Naționale ale României, 2004, doc. nr. 6 (1942 septembrie 29), p. 228- 229.
255
Ibidem, doc. nr. 9, p. 386.
 77
re, consemnând că era „opera nefastă a Jandarmeriei care nu a executat cu
conștiință ordinul meu“256.
Această ultimă afirmație ne lasă să întrezărim un al doilea motiv din spate-
le deciziei de a răspunde acestor petiții, anume dorința de a controla modul în
care instituțiile din subordine au implementat ordinele de deportare. Numărul
mare de carențe (abuzuri și încadrări greșite) semnalate în aceste petiții făcea
dificilă relegarea lor la statutul de „deficiențe de comunicare“ sau „erori admi-
nistrative“ izolate, din moment ce dezvăluiau abateri clare de la ordinele pri-
mite. Subsecretariatul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost
însărcinat cu verificarea acestor petiții. În urma efectuării unor cercetări preli-
minare, generalul C. Z. Vasiliu e emis un ordin (23.10.1942) în care a subliniat
că majoritatea doleanțelor soldaților romi erau întemeiate, „dovedindu-se prin
acestea lipsa de conștiinciozitate și înțelegere a organelor subalterne în execu-
tarea unui ordin al Ministerului, precum și lipsa de control suficient din par-
tea eșaloanelor superioare.“257 După ce a aruncat vina asupra subordonaților
săi pentru greșelile semnalate, generalul C. Z. Vasiliu a ordonat Inspectoratu-
lui General al Jandarmeriei și Direcției Generale a Poliției să verifice listele cu
deportați romi și să constate câți dintre ei fuseseră „evacuați“ abuziv.

Analiza petițiilor: câteva observații asupra formei,

conținutului și limbajului
Eșantionul de treizeci de petiții analizate în studiul de față provine din ma-
terialul documentar cules din Arhivele Naționale ale României (diverse dosare
din cadrul fondurilor Inspectoratul General al Jandarmeriei și Direcția Gene-
rală a Poliției), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (dosa-
rul nr. 9721/1942, vol. 2258) și Serviciului Județean Iași al Arhivelor Naționale
ale României (fond Circa a V-a de Poliția Iași, dosarul nr. 5/ 1943). Majoritatea
petițiilor au fost scrise în toamna și în iarna anului 1942, la scurt timp după
cel de-al doilea val de deportări (septembrie 1942) și inițierea unui nou re-
censământ al populației rome. Toate petițiile incluse în acest eșantion au fost
înregistrate, îndosariate și redirecționate către instituțiile centrale de resort
(Subsecretariatul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv
Direcția Generală a Poliției sau Inspectoratul General al Jandarmeriei). La rân-
dul lor, instituțiile centrale au ordonat structurilor regionale, prin intermediul
legiunilor de jandarmi și al comisariatelor de poliție locale din subordine, să

256
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 43/1943, vol. II, f. 78, re-
produs în V. Achim (ed.), Documente privind deportarea, vol. I, doc. nr. 212, p. 322.
257
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942, f. 173-174, reprodus în V.
Achim (ed.), Documente privind deportarea, vol. I, doc. nr. 203, p. 302- 303.
258
Aș dori să îi mulțumesc pe această cale domnului profesor doctor Ciprian Necula
pentru amabilitatea cu care mi-a furnizat o copie a acestui dosar.
78
cerceteze și să avizeze (favorabil sau nefavorabil) aceste cereri. În conformi-
tate cu „logica birocratică“, aceleași instituții ale Jandarmeriei și Poliției care
au implementat măsurile de deportare din vara și toamna anului 1942 au fost
însărcinate cu cercetarea și evaluarea petițiilor înaintate de deportații romi și
rudele lor rămase în țară.
În mod previzibil, lipsa unei proceduri specifice de clasare și arhivare,
precum și a unor criterii uniforme de evaluare au îngreunat eforturile de
soluționare a acestor petiții (termenele de răspuns variau de la câteva săptă-
mâni la câteva luni)259. Circuitul lung și ierarhizat al acestor petiții în cadrul
diferitelor instituții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a generat o
serie de documente-anexe (referate, rapoarte de cercetare, evaluări ale situației
petenților etc.), care au fost atașate petițiilor originale. În ciuda limitărilor ine-
rente (multe documente au fost arhivate în mod selectiv și, pe alocuri, într-o
manieră incompletă) studierea acestor serii de documente în integralitatea lor
ne ajută să reconstituim o imagine de ansamblu asupra situației petenților
romi.
Sub raportul formei, majoritatea petițiilor au fost redactate integral olograf
și au fost fie expediate instituțiilor centrale din București prin intermediul
poștei, fie înmânate personal autorităților locale din Botoșani, Iași sau Bacău.
Este dificil de stabilit dacă au fost redactate manu propria sau dictate de către
petenți unor știutori de carte mai mult sau mai puțin familiarizați cu limbajul
administrativ. După ce au fost primite și înregistrate, petițiile au circulat în
cadrul instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne sub forma
unor cópii dactilografiate. Majoritatea petenților, exasperați de încetineala cu
care reacționa aparatul birocratic, au trimis petiții aproape identice mai multor
instituții, atât la nivel local, cât și central, în încercarea de a ocoli „verigile“ din
lanțul ierarhic și a comunica direct cu principalii factori politici de decizie din
capitală.
În ceea ce privește conținutul, trebuie subliniat faptul că diversitatea aces-
tor petiții sub raportul situației petenților, a revendicărilor înaintate și a ar-
gumentelor invocate îngreunează orice tentativă rigidă de clasificare. După
cum am semnalat în altă parte260, petițiile înaintate de soldații, veteranii și in-
valizii de război romi pot fi împărțite în două categorii generale, în funcție de
situația petenților: solicitări de repatriere în numele rudelor deportate (cazu-
rile soldaților Nedea Ion261 și Dumitru Alexandru262, precum și al veteranului

259
P. Matei, „Deportările romilor din Pitești“, p. 48.
260
Chiriac Bogdan, „Between survival and noncompliance: Roma ‘acts of resistance’ in
Transnistria during World War II“, în Evelin Verhás, Angéla Kóczé și Anna Lujza Szász
(ed.), Roma Resistance during the Holocaust and in its Aftermath. Collection of Working Papers,
Budapest: Tom Lantos Institute, 2018, p. 39- 44.
261
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 60.
262
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dosar nr.
9721/1942, vol 2, f. 410.
 79
Raicu Ion 263 vor fi discutate mai jos) și cereri de excludere de pe listele de
deportați, trimise de cei amenințați cu „evacuarea“ în Transnistria (cazul inva-
lidului de război Bâzgăi Gheorghe264). Am socotit utilă includerea unei a treia
categorii de petiții, anume cereri de repatriere sau de exceptare de la deporta-
re, înaintate de rudele unor soldați romi (cazul văduvei Maria Balaban265 va fi
prezentat în detaliu mai jos).
Revendicările cuprinse în aceste petiții sunt, de regulă, structurate în jurul
unor elemente-cheie: solicitarea de informații asupra situației rudelor depor-
tate, semnalarea abuzurilor săvârșite de jandarmii și polițiștii locali în tim-
pul operațiunilor de deportare și, bineînțeles, salvarea rudelor deportate sau
amenințate cu „evacuarea“ în Transnistria. În ciuda unor „blocaje“ birocrati-
ce, majoritate petenților sperau că doleanțele le vor fi auzite și că adresanții
urmau să inițieze demersurile necesare în vederea repatrierii rudelor depor-
tate. Unii soldați, precum Dumitru Alexandru, au înaintat cereri mai precise,
solicitând superiorilor lor să le acorde de permisii pentru deplasarea peste
Nistru sau să contacteze direct administrația locală din Transnistria266. Astfel,
doleanțele soldaților romi oscilează între dorința de a pune cât mai grabnic în
mișcarea angrenajele aparatului birocratic pentru a obține o decizie de repatri-
ere pe cale oficială și impulsul de a se implica direct și hotărât în eforturile de
căutare, chiar cu riscul insubordonării, conștienți fiind că speranța de viață a
rudelor deportate scădea invers proporțional cu timpul petrecut în Transnis-
tria.
Argumentele invocate în sprijinul acestor revendicări au variat în funcție de
situația individuală a fiecărui petent, nefiind întotdeauna ușor să distingem
între motivațiile izvorâte din convingeri profunde și cele de circumstanță, dic-
tate de situația disperată în care se găseau. Exprimarea puternicului atașament
față de Armată, Casa Regală și Conducător, precum și preamărirea victoriilor
militare și a realizărilor regimului antonescian, apar frecvent din două posi-
bile motive: probarea loialității nezdruncinate de încercările recente și subli-
nierea nedreptății săvârșite atunci când rudele unor soldați atât de devotați
au fost deportate sau amenințate cu „evacuarea“. Multe petiții se străduiau să
evidențieze faptul că cei vizați erau buni soldați (decorați în urma rănilor că-
pătate pe front), buni cetățeni (locuitori pașnici și lipsiți de cazier), buni gospo-
dari (proprietari de case și terenuri agricole, având o meserie stabilă și un venit
îndestulător pentru a-și întreține familiile) sau buni români, subliniind prin-
tr-o retorică vădit asimilaționistă, ortodoxistă și chiar naționalistă apartenența
la neamul românesc267. Pentru a da mai multă greutate argumentelor invocate,
unii petenți, precum Bâzgăi Gheorghe, au anexat cópii după caziere juridice,

263
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 48- 49.
264
Ibidem, f. 347.
265
Ibidem, f. 214.
266
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 410 și 426.
267
Vezi, de exemplu, ibidem, f. 348.
80
titluri de proprietate, declarații de bună-purtare din partea primăriilor locale
și certificate de naționalitate (română). De aici provine insistența asupra înca-
drării greșite a propriilor familii în rândul romilor „indezirabili“ sau a noma-
zilor, fapt care a condus la includerea lor abuzivă pe lista deportaților.
Se constată o anumită ambiguitate în atitudinea soldaților romi față de
instituțiile statului, provocată de situația complicată în care se aflau. Ei erau
siliți să ceară ajutorul unor conducători politici cărora le datorau ascultare,
dar care nu au reușit să le protejeze familiile în timp ce ei își făceau „datoria
ostășească“. Se observă existența unei tensiuni între atitudinea conformistă a
acestor petiții, adresate unor înalți demnitari cărora le este explicit recunoscut
rolul de factor suprem de decizie și valențele contestare al revendicărilor de
îndreptare a unor abuzuri sau erori, care conțineau o critică implicită a modu-
lui în care instituțiile statului și-au desfășurat activitatea. Petenții au ezitat să
critice direct rațiunile din spatele măsurilor de deportare și rolul nefast jucat
de personalitățile de prim-rang cărora le erau adresate doleanțele lor, prefe-
rând să își îndrepte reproșurile împotriva polițiștilor locali. Astfel a procedat
invalidul de război Bâzgăi Gheorghe, care a blamat Poliția din Târgu Ocna
pentru includerea sa pe lista romilor „indezirabili“268.
Aceeași ambiguitate se manifestă și la nivelul limbajului utilizat. Majorita-
tea acestor documente redactate la persona I au adoptat, în general, un ton
umil: petenții („cei de jos“) îi rugau cu stăruință și umilință („cu lacrimi în
ochi și durere în suflet“) pe cei puternici („cei de sus“) să intervină direct pen-
tru a modifica sau abroga deciziile nefaste luate de administrația și forțele de
ordine locale269. Însă pe măsură ce își prezentau doleanțele, petenții alternau
frecvent registrele stilistice, trecând de la un stil administrativ, voit solemn și
impersonal, structurat în jurul unor formule standard prin care se încerca înca-
drarea acestor cereri în tiparele convenționale la un stil mai degrabă epistolar,
cu elemente ale limbajului colocvial și o serie de regionalisme, care oglindea
emoțiile puternice și contradictorii sub influența cărora au fost scrise aceste
documente. În ciuda tendinței de a adopta concizia și tonul marțial specifice
rapoartelor militare, aceste petiții aveau tendința de a deveni prolixe și pline
de patos atunci când autorii își prezentau dramele de familie sau încercau să
exprime intensitatea propriilor sentimente (șocul profund resimțit la aflarea
veștii deportării soțiilor și copiilor, revolta mocnită față de această nedreptate
și disperarea abia reținută în fața impulsului de a porni imediat în căutarea
rudelor deportate în Transnistria)270.
Caracterul selectiv și incomplet al seriilor de documente analizate ne împie-
dică să evaluăm cu precizie impactul acestor argumentele asupra adresanților.
Petițiile incluse în cadrul eșantionului de lucru au fost adresate prioritar
mareșalului Ion Antonescu, guvernatorului Gheorghe Alexianu și generalului

268
Ibidem, f. 347.
269
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 216.
270
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 60.
 81
C.Z. Vasiliu, însă doar în privința celui din urmă putem afirma că, într-ade-
văr, a citit (selectiv), a adnotat (în grabă) și a pus rezoluții (ultimative) pe
anumite petiții. Însemnările marginale făcute de generalul Vasiliu, alături de
instrucțiunile sumare trimise subordonaților săi, proiectează o lumină crudă
asupra rolului nefast jucat de acest înalt funcționar public în procesul de tempo-
rizare sau respingere a anumitor petiții înaintate de soldați și veterani romi271.
El a privit cu neîncredere suferințele și dramele înfățișate în aceste petiții, soli-
citând întotdeauna efectuarea unor verificări detaliate și arătându-se interesat
mai degrabă să sancționeze abuzurile și erorile săvârșite de subordonații săi
decât să intervină în vederea rectificării nedreptăților semnalate.
O problemă frecvent identificată în urma verificării acestor petiții o repre-
zintă încadrarea abuzivă a rudelor soldaților și bărbaților romi apți de a fi
mobilizați pe lista celor deportați. Instrucțiunile primite din capitală cu privire
la aceste categorii de romi au fost de la început neclare, fapt ce a determinat
forțele de ordine locale de pe cuprinsul întregii țări să le interpreteze diferit,
în funcție de propriile interese și atitudini față de romi272. Însă în cazul forțelor
de ordine din Botoșani, Iași, Bacău și Tîrgu-Ocna, multe dintre aceste încadrări
greșite au fost provocate de un factor specific, anume lipsa unei ierarhizări
clare a celor trei criterii generale pe baza cărora au fost deportați așa-numiții
romi sedentari „indezirabili“: criminalitatea (existența cazierului judiciar, im-
plicarea într-o serie de activități ilegale sau chiar simpla asociere cu persoane
implicate în astfel de activități), sărăcia extremă (lipsa proprietății sau a unei
surse licite și constante de venituri) și lipsa utilității economice (sau a unei
ocupații stabile și cinstite)273. După cum vor indica studiile de caz incluse în
articolul de față, forțele de ordine locale nu au stabilit clar și nu au pus în apli-
care în mod sistematic în ce măsură calitatea de recrut/soldat/invalid/veteran
de război servea ca factor de exceptare de la deportare pentru acei romi săraci
care aveau (și) cazier judiciar.

Studii de caz
În continuare vom prezenta cinci studii de caz individuale pentru a ilustra
principalele tipuri de argumente la care au recurs petenții pentru a-și salva
familiile, precum și răspunsurile primite din partea instituțiilor statului. Ana-
liza va fi structurată în jurul a trei elemente-cheie: motivele oficiale care au
provocat deportarea sau includerea familiilor petenților pe lista deportaților;
pledoaria petenților în favoarea repatrierii sau a exceptării propriilor rude de

271
Vezi, de exemplu, cazul soldatului Nedea Ion în ANR, fond Direcția Generală a
Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 137.
272
P. Matei, „Deportările romilor din Pitești“, p. 32.
273
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 43/1943, vol. II, f. 76, re-
produs în V. Achim (ed.), Documente privind deportarea, vol. I, doc. nr. 47, p. 74-75.
82
pe deportare și lungul circuit birocratic al acestor petiții (clasificarea, cerceta-
rea și eventuala lor soluționare).
Primul caz prezintă situația soldatului Nedea Ion din orașul Botoșani, con-
centrat în toamna anului 1942 în Regimentul 39 de Infanterie Florești. În ca-
drul recensământului efectuat în data de 25 mai 1942, Poliția orașului Botoșani
l-a trecut, alături de concubina sa și cei trei copii, pe lista romilor propuși
pentru deportare, încadrându-l în rândul celor „periculoși ordinii publice“,
în ciuda faptului că era mobilizat274. Pe aceeași listă de romi a fost inclusă și
mama partenerei sale de viață, Elisabeta Hangaleț, bănuită că își câștigă tra-
iul de pe urma unor activități ilicite (atât mama, cât și fiica s-ar fi ocupat cu
„vrăjitoria“)275. Tragedia a lovit ambele familii pe 14 septembrie 1942, când
jandarmii locali i-au deportat atât pe Elisabeta Hangaleț împreună cu cei doi
fii ai săi (cumnații lui Nedea Ion), cât și pe concubina, cele trei fiice și fiul sol-
datului Nedea Ion 276.
Informațiile cu privire la soarta concubinei și a fiicelor petentului după
deportarea în Transnistria lipsesc cu desăvârșire. La începutul anului 1943
acesta a înaintat o petiție către generalul C.Z. Vasiliu prin care solicita apro-
barea de a se deplasa în Transnistria pentru a-și repatria rudele, anume fiul
(Ioan Nedelea), soacra (Elisabeta Hangaleț) și cei doi cumnați (Ioan și Gheor-
ghe Hangaleț). Petiția sublinia că atât semnatarul, cât și rudele sale erau buni
cetățeni (aveau „o bună purtare“ și nu aveau cazier) și erau proprietari ai unor
case în Botoșani, iar faptul că a fost concentrat în momentul deportării l-a îm-
piedicat să intervină în favoarea fiului său277.
Din păcate, dorința lui Nedea Ion de a primi „o bună și dreaptă rezoluție“
din partea generalului C.Z. Vasiliu nu s-a materializat. Trimisă Poliției orașului
Bacău spre a fi verificată în septembrie 1943, petiția lui Nedea Ion a primit
doua avize contradictorii. Pe de-o parte, un comisar din Botoșani (neidentifi-
cat) a dat aviz negativ de repatriere, susținând într-un referat olograf greu de
descifrat că „țiganii, prin definiție, sunt elemente dăunătoare ordinii publice“
și, prin repatrierea rudelor petentului, „s-ar înmulți numărul hoților din acest
oraș“278. Pe de altă parte, șeful Poliției Botoșani a avizat favorabil repatrierea
familiei lui Nedea Ion deoarece fiul acestuia era minor, iar soacra deportată
își pierduse deja viața în Transnistria279. Aceste evaluări divergente trimise de
Poliția orașului Botoșani l-au indispus pe generalul C.Z. Vasiliu, care și-a mus-
trat subordonații fiindcă au înaintat rapoarte contradictorii și le-a reamintit
că ei însuși recomandaseră deportarea familiei respective în septembrie 1942.
274
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 185/1942, f. 106.
275
Ibidem, f. 247. Pe această listă cu romii sedentari deportați de Poliția orașului Botoșani
se găseau 68 de persoane (circa 11 familii), dintre care 12 erau calificate drept vrăjitoare
(„excroace” în textul original).
276
Ibidem, f. 247- 248.
277
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 60.
278
Ibidem, f. 115v.
279
Ibidem, f. 114.
 83
Reamintindu-le că Subsecretariatul de Stat condus de el are ultimul cuvânt în
materie, a subliniat că nu a aprobat repatrierea familiei lui Ion Nedea280.
Al doilea caz analizează petiția soldatului Dumitru Alexandru din orașul Ba-
cău, concentrat în anul 1942 în cadrul Regimentul 2 Transmisiuni Iași. Mobili-
zat încă din anul 1939, proaspătul militar a fost nevoit să își lase familia (soția
Margareta Alexandru, născută Duduianu și doi copii minori, Emil și Nourică),
în grija socrilor, Grigore și Elena Duduianu. În cadrul recensământului efectu-
at în data de 25 mai 1942, Margareta Alexandru, împreună cu sora sa, Maria
Duduianu au fost înscrise ca locuind în casa de chirpici a părinților din strada
Basarabiei nr. 48. Poliția orașului Bacău l-a trecut pe Grigore Duduianu (vete-
ran de război cu o ocupație stabilă, însă având cazier) pe lista celor propuși
pentru deportare deoarece era bănuit că ar fi „gazdă de hoți“281. Această în-
cadrare arbitrară ilustrează libertatea de acțiune de care s-au bucurat forțele
de ordine locale atunci când au întocmit listele de deportați, prilej de care
Poliția din Bacău a profitat pentru a evacua din oraș un număr cât mai mare
de așa-ziși romi „indezirabili“ în toamna anului 1942.
Grigore Duduianu și soția sa, împreună cu cele două fiice (Margareta și Ma-
ria) și cei doi nepoți (Emil și Nourică) au fost evacuați din propria casă în data
de 13 septembrie 1942. Includerea Margaretei Alexandru pe lista deportaților
a ridicat anumite semne de întrebare, din moment ce soțul ei era mobilizat pe
front. În limbajul administrativ al vremii, ea a fost „evacuată la cerere“, sem-
nând în acest sens o declarația prin care confirma că își urma de bună-voie
părinții „oriunde vor fi evacuați“ deoarece „nu putea să rămână singură în
Bacău“ până la întoarcerea soțului său de pe front282. O lectură atentă a aces-
tei declarații în lumina situației materiale precare schițate mai sus ne ajută să
înțelegem împrejurările care au silit-o să ia această decizie grea. Soarta Mar-
garetei Alexandru era strâns legată de cea a părinților săi, din moment ce nu
avea nici un alt sprijin, iar evacuarea din casa părintească ar fi lăsat-o, pe ea
și pe copiii săi, fără adăpost. Maria Costea (născută Duduianu), evacuată și ea
„la cerere“ împreună cu părinții Duduianu și Margareta, sora sa, a subliniat,
în declarația dată în fața polițiștilor locali, că a luat această decizie constrânsă
de împrejurări”, afirmând că „nu am ce căuta în orașul Bacău, dacă soțul meu
a dispărut, iar părinții sunt evacuați“283.
După ce bruma de bunuri le-a fost confiscată („românizată“), cei șase
(părinții Duduianu, fiicele Margarete și Maria și nepoții Emil și Nourică) au
fost îmbarcați în vagoane de tren și deportați în Transnistria284. După ce a aflat
că rudele sale au fost deportate în județul Ovidiopol și că trăiau în condiții
foarte precare, Dumitru Alexandru a trimis două petiții în vederea obținerii
280
Ibidem, f. 137.
281
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 116-117.
282
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 82, reprodus în V. Achim
(ed), Documente privind deportarea, vol. 1, doc. nr. 117, p. 192.
283
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 43/1943, vol. I, f. 229.
284
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 186/1942, f. 253v.
84
repatrierii lor. Prima, redactată în luna noiembrie 1942, a fost adresată coman-
dantului regimentului unde a fost concentrat petentul. Dumitru Alexandru a
descris într-un limbaj concis, însă plin de patos, suferințele îndurate de familia
sa în Transnistria (lipsiți de mâncare, adăpost sau condiții elementare de igi-
enă), solicitând „cu lacrimi în ochi“ intervenția acestuia pe lângă autoritățile
civile pentru a obține reîntoarcerea familiei sale în Bacău. Intuind că aceas-
tă cerere ar putea depăși sfera de atribuții a adresantului, petentul s-a arătat
dispus de a-și prezenta doleanțelor în orice împrejurări și în fața oricărui alt
superior ierarhic, chiar și a mareșalului Ion Antonescu285. A doua petiție a fost
adresată guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu, probabil la sfârșitul
lunii noiembrie 1942. De această dată, tonul era mult mai formal, iar argumen-
tele în favoarea repatrierii erau mai clar exprimate: petentul s-a prezenta drept
un bun cetățean (om pașnic), bun gospodar (avea casă în Bacău și practica
meseria de sobar) și bun ostaș (și-a îndeplinit serviciul militar începând cu
anul 1939). De remarcat faptul că petentul nu doar a pus sub semnul întrebă-
rii motivele includerii rudelor sale pe lista deportaților („nu știu de ce au fost
deportați“), dar se și considera îndreptățit să solicite repatrierea lor ca răsplată
pentru îndeplinirea conștiincioasă a serviciului militar („solicit aceasta ca re-
compensă pentru că mi-am făcut datoria de ostaș“)286.
Ambele petiții au fost redirecționate către Ministerul Afacerilor Interne, de
unde au fost transmise Direcției Generale a Poliției. Poliția orașului Bacău a
verificat aceste cereri la începutul lunii decembrie 1942, raportând că peten-
tul nu poseda nici o proprietate, după cum pretinsese, în Bacău (locuise, de
fapt, în casa socrului său, Grigore Duduianu), iar soția sa fusese „evacua-
tă la cerere“ în septembrie 1942287. În felul acesta, Poliția locală a încercat nu
doar să invalideze afirmațiile lui Dumitru Alexandru, ci și să se derobeze de
orice responsabilitate în ceea ce privește deportarea soției sale. Într-un final,
Poliția orașului Bacău a dat aviz favorabil petiției lui Dumitru Alexandru, iar
Subsecretariatul de Stat condus de generalul C. Z. Vasiliu a aprobat, printr-o
notă oficială, repatrierea soției și copiilor săi în decembrie 1942288. Se preciza
în această notă că s-au dat dispozițiile necesare Inspectoratului de Jandarmi
Transnistria, însă repatrierea a fost probabil suspendată până în mai 1943 pen-
tru a preveni răspândirea tifosului exantematic289.
Al treilea caz analizează petiția invalidului de război Raicu Ion din orașul
Iași, a cărui familie a fost deportată în Transnistria în timp ce își îndeplinea
285
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 410, reprodus și în Adrian-Nicolae Furtună,
Delia Mădălina Grigore și Mihai Neacșu (ed), De ce nu plâng?… Holocaustul romilor și po-
vestea lui adevărată. Deportarea romilor în Transnistria: mărturii, studii, documente, București:
Centrul de Cultură Amare Rromenza, 2010, doc. 13, p. 142.
286
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 16.
287
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f.102.
288
Ibidem, f. 153.
289
ANR, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 43/1943, vol. II, f. 64- 65,
reprodus în V. Achim (ed), Documente privind deportarea, vol. II, doc. nr. 306, p. 107.
 85
serviciul militar. Cazul în sine dezvăluie o poveste de familie complicată:
mama petentului, Maria Raicu, rămasă văduvă cu cinci copii încă din anul
1931, s-a căsătorit cu Gheorghe Lupu, care figura pe lista romilor „indezira-
bili“ din orașul Iași. Datorită faptului că avea cazier juridic, tatăl vitreg al pe-
tentului a fost inclus pe lista celor propuși pentru deportare în mai 1942 și a
fost „evacuat“ în Transnistria în septembrie 1942, împreună cu soția (Maria
Raicu) și cei patru copii vitregi (Elena, Mariana, Dumitru și Ionel)290.
După ce a luptat pe frontul de Răsărit în iarna anului 1942 și și-a pierdut
mâna dreaptă în bătălia de la Cotul Donului, Raicu Ion a aflat, la scurt timp
după întoarcerea în țară, că întreaga sa familie fusese deportată. Șocul pro-
fund, dar și mai profunda mâhnire resimțită la aflarea acestei vești fatidice
se întrezăresc în rândurile petiției pe care a adresat-o Reginei Elena în august
1943. După ce a descris situația familiei sale (nu a încercat să ascundă faptul
că nu se afla în relații prea bune cu tatăl vitreg), petentul și-a exprimat adân-
ca dezamăgire și nemulțumire față de decizia deportării mamei și fraților săi,
subliniind nedreptatea făcută unui soldat atât de credincios care a luptat în
„răsboiul sfintei cruci și al neamului“ și s-a simțit mândru că s-a „jertfit pentru
țară“. El și-a motivat cererea de repatriere prin două argumente care au invali-
dat încadrarea rudelor sale în categoria romilor „indezirabili“: primul de ordin
„identitar“ („nu suntem de neam nomazi sau țigani“), iar al doilea de natură
„comportamentală“ (doar tatăl său vitreg avea cazier judiciar, iar atât „mama,
cât și cei 4 copii n-au nici o vină și nici nu sunt din familia lui“)291. La capitolul
revendicări, petentul a afirmat că și-a pus toată nădejdea în bunătatea Reginei
Mamă și a solicitat respectuos sprijin în vederea obținerii unei autorizații de
a călători în Transnistria și o gratuitate pentru transportul feroviar în vederea
readucerii rudelor sale în Iași. Atitudinea ambiguă față de tatăl vitreg, consi-
derat direct răspunzător pentru deportarea familiei în Transnistria, reiese din
afirmația finală a petentului prin care sublinia faptul că „nu insistă a-l repa-
tria“ cu orice chip292.
Petiția a fost redirecționată către Ministerul Afacerilor Interne, care, la rân-
dul său, a trimis-o Direcțiunii Generale a Poliției spre a efectua cercetări loca-
le. Inspectoratul Regional de Poliție Iași a verificat petiția în septembrie 1943,
confirmând faptul că Gheorghe Lupu era „un infractor recidivist cunoscut“
forțelor de ordine locale, iar Maria Raicu (căsătorită Lupu) și copiii săi nu erau
„cunoscuți la cazierele Chesturii Iași“. Cu excepția tatălui vitreg, toți ceilalți
cinci membri ai familiei soldatului Raicu Ioan (mama, și cei patru frați) au pri-
mit aviz favorabil de repatriere293.
Al patrulea caz examinează petițiile trimise de văduva Maria Balaban din Ba-
cău, prin care solicita repatrierea fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban, deportată

290
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 186/1942, f. 239.
291
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 48.
292
Ibidem, f. 49.
293
Ibidem, f. 74- 75.
86
în Transnistria în septembrie 1942. Aceste petiții pot fi încadrate în catego-
ria cererilor de repatriere trimise de rudele unor soldați romi, din moment ce
Valerica Balaban avea un frate mobilizat pe front. Maria Balaban și soțul ei
(Vasile) locuiau împreună cu fiica lor (Valerica) și trei fii în Bacău în anul 1942.
În cadrul recensământului efectuat în data de 25 mai 1942, capul familiei,
Vasile Balaban, a fost înregistrat de polițiștii locali ca fiind de profesie
„șofeur“ și calificat drept „pașnic“294. Însă în cursul verii au avut loc o serie
de evenimente (decesul capului familiei, Vasile și mobilizarea unuia dintre
fii) care au modificat statutul familiei Balaban în ochii forțelor de ordine lo-
cale. Pe de-o parte, atât văduva Maria Balaban, cât și fiica sa, Valerica (Anica)
Balaban au fost înscrise pe lista romilor „indezirabili“ și încadrate în categoria
celor „fără ocupație precisă“ de către Poliția orașului Bacău în jurul datei de
15 august 1942295. Pe de altă parte, calitatea de soldat a fiului Mariei Balaban
a determinat excluderea acesteia, însă nu și a fiicei sale, de pe lista romilor
propuși pentru „evacuare“ în Transnistria. Tragedia s-a produs în septembrie
1942, când Valerica Balaban a fost deportată în Transnistria deoarece nu ar fi
avut „o ocupație precisă“296.
Maria Balaban a dat dovadă de multă perseverență în încercările ei de a
obține pe cale legală aprobarea repatrierii fiicei sale, trimițând cel puțin pa-
tru petiții Ministerului Afacerilor Interne, mareșalului Antonescu și, respectiv,
Prefecturii Bacău. În fiecare petiție și-a prezentat situația disperată, insistând
asupra sărăciei în care se zbătea după decesul soțului său, plângându-se că nu
mai primea nici un ajutor din partea copiilor (un fiu fusese mobilizat, iar uni-
ca sa fiică fusese deportată) și solicitând „cu lacrimi în ochi“ readucerea fiicei
sale în Bacău. În cazul primelor două petiții înaintate Ministerului Afacerilor
Interne297 și, respectiv, mareșalului Antonescu298 în noiembrie 1942, tonul este
umil și argumentele în favoarea repatrierii se axează asupra naturii pașnice
(„o fată cuminte“) și sârguincioase a fiicei sale („fată harnică și gospodină“
care „muncea cinstit cu brațele și mă întreținea și pe mine“299).
Însă pe măsură ce răspunsul favorabil din partea instituțiilor statului întârzia,
tonul a devenit tot mai amar, iar argumentele din ce în ce mai disperate. Astfel,
într-o nouă petiție înaintată Ministerului Afacerilor Interne, redactată probabil
cu ajutorul unei persoane mai bine familiarizate cu „limbajul de lemn“ admi-
nistrativ, Maria Balaban a reiterat principalele argumente utilizate în favoarea
repatrierii fiicei sale (nu avea condamnări penale, avea „purtări bune“, își spri-
jinea în limita posibilităților mama bătrână și bolnavă, iar fratele său lupta pe
front), solicitând chiar să fie și ea deportată în Transnistria pentru a se alătura
fiicei deportate. Pasajul final al petiției exprimă disperarea adâncă și revoltă
294
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 60.
295
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 185/1942, f. 111
296
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 186/1942, f. 283.
297
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, p. 373.
298
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 216.
299
Ibidem.
 87
mocnită, a petentei, care și-a exprima speranța că „[...] o mamă care are un
fecior pe front, unde luptă în primele linii pentru apărarea hotarelor, nu poate
fi pedepsită cu deportarea ei și nici o soră a unui luptător pe front nu poate fi
lăsată părăsită în Transnistria, unde este trimisă fără nici o vină alt[ă] decât că
este de origine țigancă, ceea ce nu este vina ei, dar este cuminte și fără nici o
vină.“300
În urma primirii acestor petiții, Poliția orașului Bacău a demarat proce-
durile de verificare a celor solicitate de petenta Maria Balaban. Polițiștii lo-
cali au încercat să își justifice decizia de includere a Valericăi Balaban pe lista
deportaților, argumentând că persoana în cauză „nu avea nici o ocupațiune
precisă din care să-și poată câștiga în mod cinstit existența“301 și a fost văzută
„vagabondând prin piața orașului, fără nici un rost“ în vara anului 1942302.
În ciuda solicitărilor Direcțiunii Generale a Poliției de a efectua noi cercetări,
șeful Poliției orașului Bacău nu a putut furniza detalii noi în privința motive-
lor care au determinat deportarea Valericăi (Anicăi) Balaban, mulțumindu-se
să reitereze o serie de argumente generale și „bănuieli“ mai mult sau mai
puțin fondate. El a avizat negativ cererea de repatriere și nu s-a sfiit să o acuze
pe Maria Balaban că a inserat multe „neadevăruri“ în numeroasele petiții pe
care le-a înaintat instituțiilor statului303.
Salvarea Valericăi (Anicăi) Balaban a venit dintr-o sursă neașteptată în vara
anului 1943. Se pare că ea a reușit să îi trimită mamei sale în Bacău informații
cu privire la localitatea din Transnistria unde fusese deportată (comuna Viseli
kut din județul Oceakov). Nedescurajată de respingerea petițiilor de repatriere
înaintate în numele său, Valerica Balaban a fugit din județul Oceakov și s-a
întors clandestin în țară în vara anului 1943. Această „repatriere clandestină“,
conform limbajului oficial al forțelor de ordine, a alertat Poliția orașului Ba-
cău, care a privit cu rezerve afirmația Valericăi Balaban cum că s-ar fi înapoiat
în țară „cu autorizație“ din partea autorităților din Transnistria304. Cercetările
ulterioare ale Inspectoratului General al Jandarmeriei au infirmat acest lucru,
însă au dezvăluit faptul că Valerica Balaban se căsătorise cu soldatul Panaite V.
Iorgu în iulie 1943. Faptul că noul soț al petentei era veteran de război, decorat
cu ordinul „Bărbăție și Credință“ a cântărit greu în favoarea aprobării petițiilor
înaintate de Maria Balaban și l-a convins pe generalul C. Z. Vasiliu să ordo-
ne sistarea operațiunii de redeportare a Valericăi Balaban305. Acesta reprezintă
unul din rarele cazuri în care repatrierea rudelor deportate poate fi confirmată.
Al cincilea caz analizează petiția invalidului de război Bâzgăi Gheorghe
din orașul Târgu Ocna, județul Bacău, prin care solicită excludere sa de pe
lista deportaților. Dat fiind că nu dispunem de un număr la fel de mare de
300
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f. 64.
301
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 472.
302
Ibidem, f. 476.
303
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr, 196/1942, f. 161.
304
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 5.
305
Ibidem, f. 87.
88
documentele de arhivă ca în cazul precedent, putem reconstitui doar în linii
mari drama trăită de familia Bâzgăi (soțul Gheorghe, soția Anica și cei doi co-
pii) în anul 1942. În cadrul recensământului efectuat în data de 25 mai 1942,
Bâzgăi Gheorghe a fost înregistrat drept „muncitor“ care „posedă cazier“.
Excluderea sa de pe lista deportaților întocmită de Comisariatul de Poliție din
Târgu Ocna se datorează, probabil, faptului că a luptat pe frontul de Răsărit
și, în urma rănilor primite, a fost decorat. După ce a fost lăsat la vatră în pri-
măvara sau vara anului 1942, s-a reîntors în orașul natal și și-a reluat, în limita
posibilităților, ocupația de comerciant, fapt confirmat de autorizațiile și cer-
tificatele primite din partea Primăriei Târgu Ocna306. Viața acestui invalid de
război a fost tulburată de valul de neliniște care s-a abătut asupra comunității
locale în ziua de 25 septembrie, când Prefectura județului Bacău a dispus re-
cenzarea populației rome din oraș307. Temându-se că această acțiune pregă-
tea un nou val de deportări, Bâzgăi Gheorghe a adresat o petiție mareșalului
Antonescu în octombrie 1942, în care se plângea că fusese inclus în mod abu-
ziv pe lista romilor „indezirabili“ care urmau să fie trimiși „la Bug“308. El
și-a definit propria identitate în jurul a trei elemente-cheie: era un soldat lo-
ial „neamului, Regelui și Conducătorului“ (sergent voluntar lăsat la vatră în
urma rănilor căpătate în timpul luptelor de pe frontul de Răsărit, decorat cu
„Virtutea Militară și Bărbăție și Credință“), bun gospodar (familist, având casă
proprie și o profesiune de pe urma căreia își câștiga existența) și bun român
(se consideră membru al națiunii române, declarând că „sunt și vreau să mor
român“). El a încercat să îndepărteze suspiciunile care planau asupra propriei
identități printr-un efort deliberat de distanțare față de așa-zișii romi „indezi-
rabili“, pe care îi descrie recurgând la termenii injurioși puși în circulație de
către propaganda regimului antonescian. Mai departe, el a învinuit Comisari-
atul de Poliție din Târgu Ocna pentru maniera arbitrară în care a efectuat noul
recensământ, insistând asupra „rușinii“ provocate de includerea sa pe lista ro-
milor „indezirabili“:

„Eu sunt sergent voluntar din Reg. 5 Grăniceri, sunt decorat pentru bravu-
rile ce le-am făcut și credința care am avut-o către neam, Rege și Conducător,
am fost răsplătit cu cea mai bună și prețioasă decorație, „Virtutea Militară și
Bărbăție și Credință“, sunt familist, am doi copii, din care unul l-am înscris la
Institutul din Tg. Ocna unde sunt adunați copii[i] orfani și ai invalizilor pentru
școală. Dar durerea mea este că Poliția Tg. Ocna nu a ținut socoteală de aces-
tea toate și m-a trecut și pe mine în tabelul cu cei răi, cu vagabonzi, cerșetori,
leneși, care nu le place munca și în rândul nomazilor care au primit ordin să-i
trimită la Bug. Îmi este rușine mare și prefer să mor decât să fie bârfit în așa
hal.

306
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 192/1942, f. 128- 129.
307
Ibidem, f. 125.
308
CNSAS, dosar nr. 9721/1942, vol 2, f. 348.
 89
Rog cu lacrimi f[i]erbinți de a mi se controla actele și să mi se dea cinstea
cuvenită, că eu sunt și vreau să mor român, nu așa cum procedează Poliția
noastră din Tg. Ocna, că râde de cine vrea.“309

Pentru a-și susține afirmațiile, Bâzgăi Gheorghe a anexat petiției originale

mai multe documente oficiale (cópii după actul de naștere, actul de origine
etnică, actul de naționalitate, actul de bună purtare și certificatul de invalid
de război). Cele mai interesante, din perspectiva studiului de față, sunt certifi-
catele de origine etnică și naționalitate române, eliberate de Primăria orașului
Târgu Ocna în 31 august 1942 în vederea exercitării meseriei de comerciant.
Dincolo de formulele șablon, aceste documente certifică nu doar apartenența
formală a petentului la națiunea română, ci și intenția acestuia de a fi perceput
drept etnic român în virtutea faptului că și-a câștigat acest „drept“ în urma
sacrificiilor făcute pe câmpul de luptă.
Poliția orașului Bacău a soluționată rapid această petiție la sfârșitul lunii
octombrie 1942 prin emiterea unei note prin care a confirmat faptul că Bâzgăi
Gheorghe nu fusese inclus pe „tabelele de țigani ce urmează a fi evacuați în
Transnistria până în primăvara anului 1943“, întocmite de forțele de ordine lo-
cale, ci „ într-o situație numerică a țiganilor pe sexe, ce s-a cerut de către Pre-
fectura jud. Bacău.“310 Cu alte cuvinte, temerile lui Gheorghe Bâzgăi nu erau
complet neîntemeiate, din moment ce atât forțele de ordine, cât și autoritățile
locale țineau evidența populației rome din Târgu Ocna în vederea pregătirii
unor posibile noi măsuri de izolare sau de evacuare a romilor „indezirabili“.

Concluzii
Pornind de la analiza celor cinci studii de caz prezentate mai sus, se poate
constata că majoritatea petițiilor înaintate de soldații, invalizii și veteranii de
război din județele Botoșani, Iași și Bacău au avut o contribuție importantă
în cadrul eforturile de repatriere a propriilor rude deportate în Transnistria.
Bineînțeles, eșantionul analizat a fost limitat la un număr ilustrativ de cinci
cazuri individuale, însă am încercat să demonstrăm că acestea nu au fost de-
loc izolate și nici lipsite de consecințe concrete. În toate cele cinci studii de
caz, petenții au semnalizat numeroase carențe (încadrări eronate în categoria
romilor „indezirabili“ și abuzuri ale forțelor de ordine locale) și au solicitat
fie demararea unor proceduri de verificare, fie repatrierea directă a rudelor
deportate în Transnistria. Punerea în mișcare a angrenajelor complicatului me-
canism birocratic a dat speranță petenților și a facilitat, în trei dintre cele cinci
studii de caz, repatrierea familiilor deportate sau exceptarea lor de la „evacua-
rea în Transnistria“. Cazul Valericăi (Anicăi) Balaban dezvăluie măsura în care
309
Ibidem.
310
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 192/1942, f. 125.
90
eforturile rudelor rămase în țară au influențat dacă nu repatrierea deportaților,
cel puțin tentativele de temporizare a procedurilor de reevacuare în cazul ru-
delor reîntoarse fără aprobare oficială (clandestin) în România.
Dincolo de consecințele lor concrete și imediate, aceste petiții au o însem-
nată valoare documentară deoarece ne ajută să înțelegem mai bine impactul
devastator al deportărilor din perspectiva victimelor și a rudelor lor. În primul
rând, majoritatea acestor petiții conțin detalii inedite asupra dramelor indivi-
duale și familiale trăite de numeroși soldați romi care, după ce s-au întors în
permisie de pe frontul de Răsărit sau au fost lăsați la vatră în urma rănilor
căpătate, și-au găsit gospodăriile pustii și rudele dispărute. Scrise sub impre-
sia adâncii disperări provocate de deportarea propriilor familii în Transnis-
tria, aceste petiții descriu în amănunt situația fiecărei rude „evacuate“ (etate,
ocupație, situație materială, etc.), dezvăluind astfel o serie de realități etnice și
sociale deseori minimalizate sau, pur și simplu, ignorate de cei aflați la putere
atunci când nu se încadrau în șabloanele lor de gândire referitoare la așa-zișii
romi „indezirabili“. Aceste istorii personale și destine frânte de tăvălugul de-
portărilor din vara și toamna anului 1942 ne ajută să reconstituim (parțial) tra-
gedia a sute de soldați, invalizi și veterani de război romi din timpul celui
de-al doilea război mondial.
În al doilea rând, aceste documente redactate la persoana I reprezintă o
contrapondere la documentele emise de instituțiile statului și pot, astfel, să
aducă un aport important la înțelegerea mai nuanțată a raporturilor dintre
instituțiile statului și populația romă în timpul regimului antonescian. Studi-
erea circuitului birocratic al acestor petiții proiectează o lumină nouă asupra
carențelor din funcționarea mecanismului deportării atât la nivel local, cât și
central. La nivel local, numeroși polițiști și jandarmi au fost nevoiți, în urma
primirii acestor petiții, să își justifice deciziile de includere sau de excludere a
anumitor romi de pe listele de deportați, dezvăluind astfel maniera inconsec-
ventă sau, pur și simplu, arbitrară în care au interpretat, pe alocuri, ordine-
le primite din partea superiorilor ierarhici. La nivel central se observă faptul
că deciziile de soluționare sau respingere erau emise de către instituțiile din
subordinea Ministerul Afacerilor Interne, însă puterea de decizie era concen-
trată, în ultimă instanță, în mâinile unui grup restrâns de înalți funcționari
publici, ofițeri superiori și oameni politici. Petenții erau perfect conștienți de
acest proces de personalizare și concentrare a puterii în stat, motiv pentru care
au căutat să stabilească un canal direct de comunicare cu principalii factori de
decizie (mareșalul Antonescu, generalul C.Z. Vasiliu sau guvernatorul Gheor-
ghe Alexianu) sau să se plaseze sub „înaltul patronaj“ al unor personalități
„benevolente“, precum Regina Elena.
În fine, aceste petiții au o valoare aparte datorită laturii lor critice sau con-
testatare. Cu toate că se concentrează în primul rând asupra efectelor fune-
ste ale măsurilor de deportare asupra propriilor rude, aceste documente au
adus în discuție sursa principală a acestor drame familiale, anume implemen-
tarea deficitară a ordinelor de deportare emise de București, insistând asupra
 91
abuzurilor, vexațiunilor și erorilor comise de forțele de ordine și administrația
locale. Numeroși petenți au criticat includerea lor abuzivă în categoria romi-
lor „indezirabili“, insistând asupra rolului pozitiv jucat în comunitatea locală
și, mai ales, a contribuției personale la apărarea patriei în cele două războaie
mondiale. Petițiile au reprezentat poate singurul mijloc legal aflat la îndemâna
populației rome nu doar de a semnala abuzuri și erori, dar și de a contesta
modul arbitrar de implementare a măsurilor de deportare. Într-adevăr, aceste
forme de contestare au fost mai degrabă individuale și localizate, însă numă-
rul lor destul de mare ne îngăduie să avansăm ipoteză existenței unei forme
sui-generis de rezistență a romilor împotriva abuzurilor săvârșite de regimul
antonescian în timpul celui de-al doilea război mondial. Sperăm ca studiile și
cercetările arhivistice viitoare să aducă lămuriri suplimentare asupra acestui
subiect și să contribuie la confirmarea ipotezei emise.

Surse citate
Surse primare (inedite):
Arhivele Naționale ale României, fond Direcția Generală a Poliției (dosare:
185/1942, 186/1942, 190/1942, 192/1942, 195/1942 și 87/1943).
Arhivele Naționale ale României (ANR), fond Inspectoratul General al Jandarme-
riei (dosar 43/1943, vol. I- II).
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), (dosar
9721/1942, vol. 2).
Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Iași (DJAN Iași), fond Circa a V-a de
Poliție Iași (dosar 5/ 1943).

Periodice
Monitorul Oficial al României, partea 1, anul CVI, nr. 48, 27 februarie 1938.
Timpul, anul VI, nr. 1954, 16 octombrie 1942.

Surse primare (edite):

Achim, Viorel (ed.), Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol.
I- II, București: Editura Enciclopedică, 2004.
Ciucă, Marcel-Dumitru și Maria Ignat (ed.), Stenogramele ședințelor Consiliului
de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. VIII (august – decembrie 1942),
București: Arhivele Naționale ale României, 2004.
Furtună, Adrian Nicolae, Delia Grigore și Mihai Neacșu (ed.), De ce nu plâng?...
Holocaustul romilor și povestea lui adevărată./Why don’t they cry?... The Roma
Holocaust and its true story/ Sosta na rovas?... O Samudaripen e rromenqo thaj
lesqi caci paramisi, traducere de Flavia Cioceanu, Tache Lepădatu, Steluța
Zlate, Marian Domiloiu, Mihaela Stan și Cristian Pădure, București: Cen-
trul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata“, 2012.
92
Surse secundare:
Achim, Viorel, „Atitudinea contemporanilor față de deportarea țiganilor în
Transnistria“, în Viorel Achim și Constantin Iordachi (coord.), România și
Transnistria: Problema Holocaustului, București: Editura Curtea Veche, 2004,
p. 201-233.
Idem, „O intervenție a reginei-mame Elena pentru repatrierea unei femei de
origine romă deportată în Transnistria“, Holocaust. Studii și cercetări, vol. I,
nr. 2 (2009), p. 71-81.
Berceanu, Barbu B., „Aspecte constituționale ale regimului Antonescu“, în
Gheorghe Buzatu (ed), Un A.B.C. al anticomunismului românesc, vol. I, Iași:
Editura Moldova, 1992, p. 22-45.
Chiriac, Bogdan, „Between survival and noncompliance: Roma ‘acts of re-
sistance’ in Transnistria during World War II“, în Evelin Verhás, Angéla
Kóczé și Anna Lujza Szász (ed.), Roma Resistance during the Holocaust and in
its Aftermath. Collection of Working Papers, Budapest: Tom Lantos Institute,
2018, p. 39-44.
Deletant, Dennis, Hitler’s Forgotten Ally. Ion Antonescu and His Regime, Romania
1940-44, Palgrave Macmillan: Houndsmills și New York, 2006.
Focșăneanu, Eleodor, Istoria constituțională a României, 1859- 1991, ediția a II-a,
București: Editura Humanitas, 1998.
Kelso, Michelle, „Gypsy Deportations from Romania to Transnistria.
1942-1944“, în Donald Kenrick (ed.), In the Shadow of the Svastika, vol. II: The
Gypsies During the Second World War, Hatfield: University of Hertfordshire
Press, 1999, p. 95-130.
Matei, Petre, „Deportările romilor din Pitești în Transnistria (1942)“, Holocaust.
Studii și cercetări, vol. IX, nr.1/10 (2017), p. 30-55;
Idem, „Survival Strategies of the Roma Deportees to Transnistria“, Holocaust.
Studii și cercetări, vol. XI, nr. 1/12 (2019), p. 35-67.
Woodcock, Shannon, „Romanian Romani Resistance to Genocide in the
Matrix of Țigani Other“, Anthropology of East Europe Review 25, nr. 2 (2007),
p. 28-43.
 LISTĂ DE FACSIMILE
REF E R I TOA RE L A PREM ISELE
I DEOLOGIC E ALE DE PORTĂR I I

1. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 174.

2. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 175.
3. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 176.
4. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare și Studii Admi-
nistrative, dosar 105/1943, f. 2.
5. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare și Studii Admi-
nistrative, dosar 105/1943, f. 3.
6. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare și Studii Admi-
nistrative, dosar 105/1943, f. 4.
7. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare și Studii Admi-
nistrative, Dosar 99/1944, f. 1.
94

Facsimil 1. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 174.
 95

Facsimil 2. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 175.
96

Facsimil 3. ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 189/1942, fila 176.
 97

Facsimil 4. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare

și Studii Administrative, dosar 105/1943, f. 2.
98

Facsimil 5. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare

și Studii Administrative, dosar 105/1943, f. 3.
 99

Facsimil 6. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare

și Studii Administrative, dosar 105/1943, f. 4.
100

Facsimil 7. ANR, Fond Ministerul de Interne. Oficiul de Documentare

și Studii Administrative, Dosar 99/1944, f. 1.
 RE Z U M AT ELE DOC U M EN T ELOR 311

Documente referitoare la deportarea familiilor

unor soldați romi în Transnistria
1. 1942 iulie 17. Adeverință prin care se arată că soția soldatului Mihăiță Ma-
nolescu a primit ajutor de concentrare.
2. <1942 septembrie post 10>. Petiția soldatului Ion Gheorghe din Liceul Mi-
litar Regele Ferdinand I din Chișinău în vederea repatrierii soției și copii-
lor, părinților și celor șase frați ai săi.
3. <1942 septembrie post 12 >. Petiția lui Din. I. Marin [Miron], demobilizat,
în vederea repatrierii soacrei sale împreună cu cele trei fiice ale sale.
4. <1942 septembrie post 12>. Petiția lui Tudor Gheorghe, demobilizat, în ve-
derea repatrierii sale și a părinților lui din Transnistria.
5. <1942 post septembrie>. Cererea soldatului Nae C. Ilie pentru repatrierea
familiei sale din Transnistria.
6. <1942 post septembrie>. Cererea soldatului Constantin R. Gheorghe din
Alexandria pentru repatrierea familiei sale.
7. < 1942 post septembrie>. Cererea soldatului Iordan Ioan din Ploiești, rănit
în război, pentru a-și urma familia deportată în Transnistria.
8. <1942 post septembrie>. Adresa Casei Invalizilor, Orfanilor și Văduvelor
de Război către Marele Stat Major, referitoare la situația invalidului Stoica
Aurel din Alba Iulia.
9. <1942 septembrie post 13>. Cererea soldatului Stoica Aurel din Alba Iulia
pentru repatrierea familiei sale deportate în Transnistria, el fiind invalid de
război și neavând cine să-l îngrijească
10. <1942 post septembrie>. Plângerea caporalului Alise Florea; fruntașului
Muti Ioan și soldatului Petre Nicolae din Giurgiu, răniți pe front, de a nu fi
evacuați în Transnistria.
11. <1942 post septembrie>. Cererea fruntașului Ghiță T. Gheorghe pentru re-
patrierea familiei sale.
12. <1942 post septembrie>. Cererea lui Ilie Ioan, veteran din Primul Război
Mondial, pentru repatrierea fiului său deportat în Transnistria.
13. <1942 post septembrie>. Cererea lui Gavrilă State, veteran din Primul Răz-
boi Mondial, pentru repatrierea verilor săi, veterani de război la rândul lor.

311
Documentele au fost transcrise de fiecare autor în parte și organizate în secțiuni tematice și/
sau regionale, după cum urmează: documentele 1-22 (secțiunea I) de către drd. Adrian-Nicolae
Furtună, documentele 23-53 (secțiunea a II-a) de către dr. Florinela Giurgea, documentele 54-92
(secțiunea a III-a) de către drd. Valentin Negoi și documentele 93-132 (secțiunea a IV-a) de către dr.
Chiriac Bogdan.
102
14. <1942 post septembrie>. Cererea lui Milan Stănescu, invalid din Primul
Război Mondial, pentru repatrierea cumnatei sale.
15. <1942 post septembrie>. Cererea soldatului Mitrică Pantelică, pentru repa-
trierea mamei sale.
16. <1942 septembrie 1942>. Cererea lui Ilie Ion Gh. Liță, pentru repatrierea
fiului său, Florian I. Gheorghe – concentrat doi ani.
17. <1942 octombrie14>. Petiția soldatului Stoica Zoltan, invalid de război,
adresată mareșalului Ion Antonescu, pentru repatrierea soției soldatului
Mitrică Pantelică atului, Eva Stoica, deportată în Transnistria.
18. 1942 octombrie 15. Cererea lui Gheorghe Ioniță, veteran din Primul Război
Mondial, pentru repatrierea fiicei sale și a nepoților lui.
19. 1942 octombrie15. Cererea lui Grant Balotă, concentrat, pentru repatrierea
fiicei sale și a soțului ei nelegitim.
20. 1942 octombrie 20. Răspunsul Inspectoratului General al Jandarmeriei către
Direcția Poliției de Siguranță privitor la plângerea unor romi din Giurgiu.
21. 1942 noiembrie 17. Referatul Poliției Craiova referitor la cererea soldatului
Nae C. Ilie.
22. 1942 noiembrie 23. Cererea lui Gheorghe Faraon, fost soldat demobilizat și
deportat în Transnistria, pentru a fi repatriat împreună cu familia sa.

Documente referitoare la deportarea abuzivă a romilor

și problemele create Armatei
23. 1942 septembrie 22. Statul Major al Aerului Secția I-a către Marele Stat Ma-
jor Secția I-a. Raportează că autoritățile au „ridicat și trimis în direcție ne-
cunoscută” nu numai familiile unor romi nomazi, ci și pe ale unora stabili
și că ostași romi în termen „au fost ridicați dela locuințele lor de organele
de poliție și închiși spre a fi evacuați, deși erau îmbrăcați în efecte milita-
re”. Cere indicații ce să facă cu romii de la unități, din rândul celor stabili,
ale căror familii fuseseră deportate.
24. 1942 septembrie 30. Notă a Marelui Stat Major al Armatei, referitoare la sta-
rea de nemulțumire a romilor ale căror familii fuseseră deportate. Atașează
un raport de la Inspectoratul General al Jandarmeriei care susține că fa-
miliile romilor stabili mobilizați nu au fost evacuate, pe care îl contrazice
cu datele primite de la unități. Formulează propuneri în ce privește romii
nomazi (să fie șterși din controalele armatei pentru a-și putea urma fami-
liile în Transnistria), stabili (să rămână deocamdată la unități și să se ra-
porteze Ministerului de Interne cazurile de deportare abuzivă a familiilor,
pentru a fi analizate). IGJ a mai informat că urmează să deporteze un alt lot
de romi, mobilizabili, caz în care și aceștia vor trebui șterși din controale.
25. 1942 octombrie 7. Corpul 2 Teritorial către Marele Stat Major al Armatei.
Arată că unele unități au chemat la concentrare romi, dar li s-a comunicat
 103
sunt plecați împreună cu familia spre Transnistria, neavând domiciliul sta-
bil. Dă exemplul soldatului Moldoveanu I. Ioan, anexând corespondența
referitoare la acesta. Cere instrucțiuni, dacă respectivii vor mai fi chemați
sau nu la concentrare și care va este situația lor la mobilizare în aceste ca-
zuri.
26. 1942 octombrie 13. Direcțiunea Superioară Artilerie cere Marelui Stat Ma-
jor să precizeze cum trebuie procedat în cazul romilor nomazi, care nu s-au
prezentat la concentrare, fiind evacuați în Transnistria.
27. 1942 octombrie 12. Permanența Diviziei 4 Munte cere Marelui Stat Ma-
jor lămuriri legate de modul cum trebuie procedat în cazul mobilizării
unităților, apreciind că va fi dificil să se facă mobilizarea „eșind din teri-
toriul Țării” și precizând că Divizionul 4 Obuziere Munte are foarte mulți
romi, rezerviști și activi, care urmează să fie trimiși în Transnistria – „fie ei,
fie familiile lor”.
28. 1942 octombrie 12. Permanența Diviziei 3 Munte sesizează Marele Stat
Major că autoritățile locale împiedică ostașii romi aflați în permisie sau
desconcentrați să se prezinte la unități, motivând că au ordine și urmează
să-i trimită în Transnistria.
29. 1942 octombrie 26. Corpul de Cavalerie raportează Marelui Cartier Gene-
ral că Regimentul 9 Roșiori din Divizia 6-a Cavalerie a anunțat că ostașii
romi sunt chemați de familiile lor, care urmează a fi evacuate în Transnis-
tria „pentru colonizare”, dar că nu îi poate lăsa la vatră și nici măcar să le
acorde concedii, „Regimentul aflându-se în operațiuni și cu efectivele redu-
se din cauza pierderilor suferite”. Apreciază măsura ca binevenită, întreabă
cum se va proceda în cazul romilor mobilizabili, sugerând ca familiile lor
să fie evacuate și ei să rămână pe front.
30. 1942 septembrie 23. Comandamentul Armatei a 3-a către Marele Cartier
General Eș. 1. Cere să se intervină pentru a se clarifica situația familiilor
rome care au ostași pe front și care le-au scris să-i anunțe că „sunt evacuați
în Transnistria pe motiv că ar fi țigani”. Opinează ca, dacă se menține mă-
sura luată și pentru aceștia, „să fie desconcentrați, deoarece prin măsura
evacuării familiilor rezultă că toți au devenit suspecți”.
31. 1942 septembrie 26. Centrul de Instrucție 5 Sărata comunică Marelui Stat
Major că „s-a aflat” că toți romii vor fi deportați în Transnistria, iar cei
având această origine, foarte numeroși la Centru, cer fie să li se dea con-
cendiu pentru a-și aranja familiile acolo, fie să fie lăsați liberi, pentru a le
urma. Cere lămuriri, semnalând totodată că se produc numeroase dezer-
tări.
32. 1942 septembrie 17. Depozitul de Armament Armată Nr. 4 semnalează la
Armata a 3-a Serviciul Armament și Muniții cazurile a 4 ostași romi din
subordine, concentrați la Est de Nistru, care fuseseră anunțați de familii că
au primit ordin de evacuare. Cere să se intervină pentru a rezolva situația
acestora, fie prin ordin de demobilizare a lor pentru a-și putea urma fami-
liile, fie prin anularea colonizării lor în Transnistria.
104
33. 1942 septembrie 28. Regimentul 3 Artilerie Grea către Marele Stat Major
Secția 1-a. Întreabă cum trebuie procedat cu soldații romi încorporați a re-
giment, întrucât „din informații, toți țiganii sunt trimiși în Transnistria”.
34. 1942 septembrie 28. Regimentul 3 Căi Ferate Biroul Mobilizării către Ma-
rele Stat Major – Secția I-a. arată că la foarte mulți soldați mobilizați, de
origine romă, ies la raportul unităților, raportând că familiile lor sunt trimi-
se în Transnistria. Cere să se ordone fie ca soldații respectivi să fie lăsați la
vatră pentru a urma soarta familiilor lor, fie ca familiile celor mobilizați să
fie lăsate să rămână în țară.
35. 1942 octombrie 10. Cabinetul Ministrului Apărării Naționale comunică
Marelui Stat Major că Ministerul Afacerilor Interne i-a transmis o notă din
care rezultă că s-a oprit evacuarea unui nou lot de romi, mobilizabili, din
cauză că se apropia iarna. În ce privește primele două loturi, cazurile de
eroare urmau să fie îndreptate, la cerere, soldații romi primind foi de drum
pentru a ajunge la familiile care le fuseseră deportate, iar Inspectoratul de
Jandarmi Transnistria - instrucțiuni „să le înlesnească stabilirea acolo, sau
înapoierea în țară”.
36. <nedatat>. Copie de pe raportul Inspectoratului General al Jandarmeriei
către Ministerul Afacerilor Interne, în care oferă explicații legate de mo-
dul cum s-a realizat evacuarea romilor nomazi și stabili considerați peri-
col pentru ordinea publică, cu tot cu familii. Susține că din rândul romilor
nenomazi nu s-au deportat decât cei nemobilizabili. „Excepțiile” urmau să
se analizeze de la caz la caz. Arată că în Transnistria toți cei evacuați au
„posibilități de muncă și trai” oferite de Guvernământul Transnistriei și
alții nu se mai deportează până în primăvară „când urmează a se hotărî”.
37. 1942 decembrie 7. Divizia 2-a Infanterie către Corpul 6 Armată Stat Ma-
jor B. 1. Comunică situația romilor mobilizați la unitățile în subordine și
situația familiilor.
38. 1943 ianuarie 27. Marele Stat Major al Armatei către Inspectoratul Gene-
ral al Jandarmeriei. Semnalează că primește în continuare plângeri de la
soldații romi stabili referitoare la deportarea familiilor lor în Transnistria și
cere clarificări. Notează că s-a definitivat doar soarta romilor nomazi, care
au fost șterși din controalele unităților.
39. 1942 octombrie 23. Regimentul 89 Infanterie către Divizia 13 Infanterie Stat
Major B.I. Comunică faptul că la regiment există un singur soldat rom no-
mad, Ilie Drossu, care nu cunoaște situația familiei sale.
40. 1942 octombrie 29. Divizia 13-a Infanterie către Regimentul 89 Infanterie.
Cere ca, în conformitate cu Ordinul Armatei a 3-a din 10 octombrie 1942,
soldatul rom Dossu Ilie să fie șters din controale, „după care să fie lăsat
liber a-și urma familia, acolo unde a fost evacuată”.
41. 1942 octombrie 3. Declarație a soldatului Mărgel(u) Vasile dată în fața
Șeful Secției a III-a – ca urmare a unei reclamații verbale către Inspectoratul
General al Jandarmeriei – pentru a fi înaintată Marelui Stat Major al Arma-
tei. Afirmă în scris că vrea să își urmeze familia deportată în Transnistria.
 105
42. 1942 decembrie 19. Raport al Regimentului 90 Infanterie către Marele Stat
Major referitor la situația soldatului Mărgel(u) Vasile. Acesta nu este no-
mad și nu fost condamnat.
43. 1942 octombrie 20. Raport al Brutăriei de Campanie No. 13 către Divizia
13-a Infanterie Stat Major Biroul 1, referitor la Fieraru Nicolae, rom stabil.
Acesta a primit telegramă de acasă că urmează a fi evacuat în Transnistria
întrucât este sărac.
44. (nedatat) Anexă la raportul din documentul anterior, cuprinzând situația
militară a soldatului Fieraru Nicolae, gradul, contingentul, localitatea și
adresa familiei evacuate, cine a ordonat evacuarea și observația „Înscris
pentru evacuare fiind sărac”.
45. 1942 decembrie 9. Reclamație a familiei Murșa Ioan și soția Murșa Nina n.
Adam, din Luduș, către Marele Stat Major, referitoare la deportarea abuzi-
vă a fiului lor Murșa Martin.
46. 1942 decembrie 2. Certificat de bună purtare referitor la Martin Murșa, eli-
berat de primarul comunei Luduș județul Cluj-Turda.
47. <nedatat> Certificat eliberat de Judecătoria de pace rurală Luduș jud. Tur-
da-Cluj. Atestă faptul că Martin Murșa nu are condamnări pentru fapte pe-
nale în ultimii 10 ani.
48. 1943 ianuarie 6. Inspectoratul General al Jandarmeriei către Marele Stat
Major al Armatei. Solicită clasarea reclamației referitoare la Martin Murșa,
pe motiv că acesta ar fi cerut să fie deportat cu familia Ponți Anuța, deoa-
rece numitul se afla în relațiuni de dragoste cu Ponți Emilia”.
49. 1942 decembrie 30. Corpul 2 Teritorial Stat Major către Marele Stat Major
al Armatei, Secția I-a. Cere instrucțiuni legate de cererea soldatului Pandele
Constantin de a merge în Transnistria pentru a-și aduce de acolo soția și
copiii deportați. Acesta nu este căsătorit legitim cu femeia deportată.
50. 1943 ianuarie 3. Inspectoratul General al Jandarmeriei către Marele Stat
Major al Armatei. Arată că soldatul Constantin Pandele „nefiind țigan no-
mad, nu i se poate permite plecarea în Transnistria”.
51. 1942 decembrie 11. Marele Stat Major comunică Ministerului Afacerilor In-
terne raportul primit de la Permanența Diviziei 3-a Munte referitor la sol-
datul Călin Dumitru, ctg. 1924 (rom nenomad). Acesta a reclamat că a fost
evacuat în Transnistria deși avea asupra sa ordinul de chemare la unitate și
că a trebuit să dea mită pentru a se întoarce la Pitești, unde și-a găsit fami-
lia fără adăpost și fără hrană. Se cere să se ia măsuri contra vinovaților.
52. 1943 decembrie 2. Petiție a soldatului Hârgău Ioan, din Botoșani, către Co-
mandamentul de Căpetenie al Armatei – Departamentul Guvernământul
Gen[eral] al Transnistriei – Prefectura Județului Oceacov. Acesta solicită să
fie repatriat, arătând că a plecat de bună-voie la familia deportată în Trans-
nistria, ca romă, întrucât nu avea cine să-i poarte de grijă, el fiind rănit.
53. 1944 martie 11. Soldatul Păun N. Marin, conducătorul atelierului de pep-
tănărie al romilor de la ferma Suhaia Balca, către Prefectul Militar al Sec-
torului 4 Administrativ Berezovca. Cere autorizație ca romii de la atelier
să poată vinde 1.000 de piepteni confecționați în piața Ananiev, arătând că
106
„de patru luni nu am primit nici o rație ci trăim numai din veniturile din
vânzarea peptenilor”.

Documente referitoare la deportarea familiilor soldaților

romi din zona Munteniei

54. 1942 octombrie 9. Ministerul Afacerilor Intere, Direcțiunea Generală a Poli-

ției către Inspectoratul Regional de Poliție București. Notă informativă des-
pre petiția lui Dincă Ștefan.
55. <nedatat>. Dincă Ștefan către Ion Antonescu. Petiție prin care cere readuce-
rea în țară a familiei sale că altfel se ucide.
56. 1942 octombrie 21. Comisar ajutor Gheorghe Drăghici către șeful Poliției
Pitești. Anchetă făcută familiei lui Stan Sebastian.
57. 1942 octombrie 27. Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de
Poliție către Direcțiunea Generală a Poliției. Direcția Poliței de Siguranță.
Raport cu privire la situația lui Dincă Ștefan.
58. 1942 noiembrie 2. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației
de Stat către Direcțiunea Generală a Poliției. Notă informativă cu privire la
situația familiei lui Bratu Constantin.
59. 1942 noiembrie 3. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Si-
guranță către Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației de Stat.
Notă informativă cu privire la raportul întocmit de Poliția Orașului Pitești
asupra situației lui Dincă Ștefan.
60. 1942 noiembrie 4. Minsiterul Afacerilor Interne, Direcția Poliției de Sigu-
ranță către Inspectoratul General de Poliție București. Notă informativă cu
situația lui Bratu Constantin.
61. <nedatat> Bratu Constantin către Mareșalul Antonescu. Petiție adresată în
vederea aducerii familie sale în țară din Transnistria.
62. 1942 noiembrie 4. Poliția Orașului Pitești către Inspectoraul General de Po-
liție București. Raport cu privire la situația lui Stan Sebastian și la actele pe
care le-a primit de la Corpul 1 de Armată.
63. 1942 noiembrie 16. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Si-
guranță către Poliția Orașului Pitești. Să se determine motivele pentru care
Gheorghița soția lui Ioniță Vasile a fost deportată.
64. 1942 noiembrie 25. Poliția Orașului Pitești către Direcția Generală a Poliți-
ei. Direcția Poliției Judiciare București. Raport cu privire la faptul că Ioniță
Vasile nu se regăsește pe listele romilor deportați.
65. 1942 decembrie 10. Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul General al
Jandarmeriei Rurale, Serviciul Jandarmeriei București. Notă informativă cu
privire la situația Gherghiței Ioniță Vasile soția soldatului Ioniță Vasile.
 107
66. 1942 decembrie 10. Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Po-
liției, Direcția Poliției de Siguranță București. Raport trimis în care se anun-
ță că soția soldatului Ioniță Vasile a plecat de bună voie în Transnistria.
67. 1943 ianuarie 3. Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul Regional de
Poliție București. Notă informativă cu privire la componenta familiei pe-
tiționarului Ciucă Alexandru și explicarea motivelor pentru care a fost de-
portată.
68. 1943 aprilie 19. Gheorghe Râpan către Ministeru de Interne Dumitru I. Po-
pescu. Cerere pentru a i se elibera o foaie de drum pentru a-și aduce înapoi
familia din Transnistria
69. 1943 mai 3. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de
Stat către Poliția Orașului Pitești. Notă informativă cu privire la petiția tri-
misă de Tudor Gheorghe lui Ion Antonescu prin care cere să i se aducă
familia deportată în Transnistria în țară.
70. 1943 mai 7. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de
Stat către Poliția Orașului Pitești. Notă informativă cu privire la petiția
adresată de către Giurcă Preda, Președinției Consiliului de Miniștri prin
care cere readucerea în țară a familiei sale.
71. 1943 mai 8. Raport cu privire la situația lui Gheorghe Râpan în urma căru-
ia se așteaptă noi ordine cu privire la situația soldatului rom.
72. 1943 mai 12. Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Interne, Di-
recțiunea Administrației de Stat București. Raport întocmit despre situația
lui Gheorghe Râpan.
73. 1943 mai 14. Agentul de poliție Pitești Pârvu Dinu către șeful de poliție Pi-
tești. Refereat întocmit ccu privire la situația lui Giurcă Preda.
74. 1943 mai 15. Ministerul Afacerilor Interne. Direcțiunea Administrației de
Stat către Poliția Orașului Pitești. Notificare trimisă prin care se cer explica-
ții cu privire la situația familiei ostașului Călin Ioan.
75. 1943 mai 17. Ministerul Afacerilor Interne. Direcțiunea Administrației de
Stat către Poliția Orașului Pitești. Notificare despre plângerea lui Călin Ion
cu privire la faptul că familia i-a fost deportată în Transnistria
76. 1943 mai 20. Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Poliției.
Direcțiunea Poliției de Siguranță București. Aviz nefavorabil dat pentru în-
apoierea familiei lui Călin Ion. Raport trimis cu privire la motivele pentru
care familia acestuia a fost deportată.
77. 1943 mai 25. Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Interne, Di-
recțiunea Administrației de Stat București. Raport oferit prin care se expli-
că avizul devaforabil dat pentru înapoierea familiei lui Giurcă Preda.
78. 1943 mai 26. Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Inter-
ne, Direcția Administrației de Stat București. Notă informativă în care se
argumentează avizul defavorabil dat pentru înapoierea în țară a familiei
lui Tudor Gheorghe.
108
79. 1943 mai 29. Chițescu I. către șeful Poliției Pitești. Raport întocmit cu pri-
vire la situația familiei soldatului Călin Ion și motivele pentru care au fost
deportați în Transnistria.
80. 1943 iunie 8. Comisarul Chipuc Constantin către șeful de poliției al orașu-
lui Pitești. Raport întocmit cu privire la situația lui Giurcă Preda.
81. 1943 iunie 10. Inspectratul de Jandarmi Odesa către Poliția Orașului
Pitești. Notă informativă cu privire la situația lui Ion. N. Nicolae.
82. 1943 iunie 12. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Sigu-
ranță către Poliția Orașului. Aviz cerut pentru întoarcerea familiei lui Bratu
Alexandru.
83. 1943 iunie 17. Comisar Ajutor Chițescu I către șeful Poliției Orașului
Pitești. Raport întocmit cu privire la situația lui Ion. N. Nicolae în urmă
căruia se așteaptă noi dispozițiuni.
84. 1943 iunie 17. Ajutorul de Comisar Chițescu I către șeful Poliției Orașu-
lui Pitești. Raport privind situația petiționarului Bratu Alexandru. Motivele
pentru care familia acestuia a fost evacuată.
85. 1943 iunie 24. Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul de Jandarmi
Transnistria. Aviz nefavorabil dat pentru întoarcerea în țară a familiei peti-
ționarului Ion M. Nicolae.
86. 1943 iunie 24. Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Poliției.
Aviz nefavorabil din partea Poliției Orașului Pitești pentru întoarcerea din
Transnistria a familiei lui Bratu Alexandru.
87. 1943 iulie 15. Ministerul Afacerilor Interne. Direcțiunea Poliției de Sigu-
ranță către Poliția Orașului Pitești. Notă informativă prin care se anuntă că
familia lui Bratu Alexandru nu a primit aviz favorabil pentru readucerea în
țară.
88. 1943 iulie 16. Legiunea de Jandarmi Argeș către Poliția Orașului Pitești.
Cer lămuriri legate de deportarea familiei soldatului Niculae M. Niculae în
Transnistria.
89. 1943 iulie 21. Poliția Orașului Pitești către Legiunea de Jandarmi Argeș.
Notă informativă cu privire la situația familie lui Nicolae M. Ion și motive-
le pentru care a fost deportată.
90. 1943 august 10. Regimentul 6 Artilerie către Poliția Orașului Pitești. Îi in-
formează despre plângerea lui Meilă Ilie
91. 1943 august 31. Poliția Orașului Pitești către Regimentul 6 Artilerie. Îi in-
formează despre revenirea clandestină din Transnistria a fruntașului Meilă
Ion împreună cu familia
92. 1944 ianuarie 8. Poliția Orașului Pitești către Legiunea de Jandarmi Argeș.
Notă explicativă cu motivele pentru care familia lui Vasile Gheorghe a fost
deportată.
 109

Documente referitoare la deportarea familiilor soldaților

romi din zona Moldovei
93. 1942 august 31. Certificat de bună-purtare eliberat invalidului de război
Gheorghe Bâzgăi de către Primăria orașului Târgu Ocna.
94. 1942 august 31. Certificat de naționalitate română, eliberat invalidului de
război Gheorghe Bâzgăi de către Primăria orașului Târgu Ocna pentru a-și
exercita profesia de comerciant.
95. 1942 septembrie 10. Declarația Margaretei D. Alexandru, soția petentului
Dumitru Alexandru, prin care solicită să fie deportată în Transnistria, ală-
turi de părinții săi, până la revenirea soțului mobilizat .
96. <1942 octombrie ante 12>. Petiție înaintată de Maria Balaban mareșalului
Ion Antonescu prin care solicită repatrierea fiicei sale, Valerica (Anica)
Balaban , deportată în Transnistria în septembrie 1942.
97. 1942 octombrie 19. Petiție înaintată de Teodor Ciolac, invalid de război din
orașul Iași, către Ministerul Afacerilor Interne, prin care solicită repatrierea
nepotului său, Petre Țicălău, deportat împreună cu familia în Transnistria.
98. 1942 octombrie 23. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației
de Stat către Direcțiunea Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției
înaintată de invalidul Toader Colac din Iași.
99. 1942 octombrie 28. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației
de Stat către Direcțiunea Generală a Poliție. Adresă de înaintare a petiției
redactate de Maria Balaban din Bacău în vederea repatrierii fiicei sale,
Valerica (Anica) Balaban, deportată în Transnistria.
100. 1942 noiembrie 2. Inspectoratul General al Jandarmeriei către Direcțiunea
Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției soldatului Dumitru
Alexandru din Bacău, prin care solicită repatrierea familiei sale deportate
în Transnistria.
101. 1942 noiembrie 4. Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Directo-
rul General al Poliției. Notă prin care confirmă că invalidul Bâzgăi Ghe-
orghe a fost trecut din oficiu pe lista romilor din localitate recenzați în
septembrie 1942, însă nu pe cea a celor„indezirabili” care urmează să fie
deportați.
102. <1942 noiembrie ante 9>. Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea
Poliției de Siguranță către Inspectoratul Regional de Poliție Iași. Adresă
de înaintare a petiției invalidului de război Toader Colac.
103. 1942 noiembrie 9. Inspectoratul General de Poliție, Serviciul Poliției de
Siguranță către Directorul General al Poliției, Direcțiunea Siguranței. Aviz
favorabil pentru repatrierea lui Petre Țicălău.
104. <1942 noiembrie ante 10>. Petiția soldatului Dumitru Alexandru adresată
Guvernatorului Transnistriei, prin care solicită aprobarea repatrierii fami-
liei sale (soția și doi copii) deportate în Transnistria.
105. 1942 noiembrie 10. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administra-
ției de Stat către Inspectoratul General al Jandarmeriei. Adresă de însoțire
110
a petiției soldatului Dumitru Alexandru, solicitându-se emiterea ordine-
lor necesare în vederea „reparării erorii” deportării familiei acestui soldat.
106. 1942 noiembrie 21. Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Direcția
Generală a Poliției București, Direcțiunea Siguranței. Inspectoratul Iași
avizează negativ petiția Mariei Balaban.
107. 1942 noiembrie 30. Ministerul Afacerilor Interne către Direcțiunea Gene-
rală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției invalidului de război Bâzgăi
Gheorghe din Târgu Ocna.
108. 1942 decembrie 7. Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de
Siguranță către Poliția orașului Bacău. Adresă de înaintare a petiției sol-
datului Dumitru Alexandru.
109. <1942 decembrie ante 11>. Poliția Bacău către Directorul General al
Poliției. Raport prin care șeful Poliției Bacău oferă detalii cu privire la cer-
cetările efectuate asupra petiției soldatului Dumitru Alexandru.
110. <1942 decembrie ante 16>. Petiție înaintată de Maria Balaban Ministerului
de Interne, prin care solicită repatrierea fiicei sale, Valerica (Anica) Bala-
ban), deportată în Transnistria.
111. 1942 decembrie 16. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Adminis-
trației de Stat către Direcțiunea Generală a Poliției. Adresă de înaintare a
petiției Mariei Balaban către Ministerul de Interne.
112. 1942 decembrie 20. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Generală a
Poliției către Inspectoratul Regional de Poliția Iași. Adresă de înaintare a
petiției Mariei Balaban, în care se solicită efectuarea de noi cercetări asu-
pra situației fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban, deportată în Transnistria.
113. 1942 decembrie 23. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Admi-
nistrației de Stat către Direcțiunea Generală a Poliției. Generalul C.Z. Va-
siliu avizează favorabil repatrierea familiei lui Dumitru Alexandru.
114. 1943 ianuarie 17. Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Directorul
General al Poliției. Raport prin care informează că, în urma verificărilor,
Poliția Bacău a avizat negativ cererea Mariei Balaban.
115. 1943 iunie 30. Inspectoratul Regional de Poliția Iași, Serviciul Poliției
de Sigurantă către Direcția Generală a Poliție București, Direcțiunea
Siguranței. Raport prin care informează că Valerica Balaban s-a întors din
Transnistria și s-a căsătorit cu soldatul rom Panaite Iorgu, invalid de răz-
boi.
116. <1943 august ante 7>. Petiție înaintată de invalidul de război Raicu Ion
din Iași Reginei-Mamă Elena, prin care solicită repatrierea familiei depor-
tate în Transnistria în septembrie 1942.
117. 1943 august 7. Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației de
Stat către Direcția Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției invali-
dului de război Raicu Ion din Iași.
118. 1943 august 31. Direcția Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de
Siguranță către Inspectoratul Regional de Poliție Iași. Adresă de înaintare
a petiției invalidului de război Raicu Ion din Iași.
 111
119. 1943 august 31. Inspectoratul Regional de Poliția Iași, Serviciul Poliției de
Sigurantă către Direcția Generală a Poliție, Direcțiunea Siguranței. Raport
prin care informează că Valerica (Anica) Balaban a plecat din Transnistria
fără aprobare, conform celor raportate de Postul de Jandarmi Veselicuț.
120. <1943 septembrie ante 9>. Petiția soldatului Nedea Ion , concentrat în Re-
gimentul 39 Inf. Florești, prin care solicită Ministerului de Interne repatri-
erea familiei sale deportate în Transnistria în septembrie 1942.
121. 1943 septembrie 10. Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației
de Stat către Direcția Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției sol-
datului Nedea Ion care solicită repatrierea familiei.
122. 1943 septembrie 13. Inspectoratul Regional de Poliție Iași, Serviciul
Poliției de Siguranță către Directorul Direcțiunii Siguranței din București.
Aviz favorabil pentru repatrierea familiei lui Raicu Ion.
123. 1943 septembrie 15. Direcția Generală a Poliției, Directiunea Poliției de Si-
guranță către Poliția orașului Botoșani. Adresă de înaintare a petiției solda-
tului Nedea Ion, prin care se solicită cercetarea celor reclamate de petent.
124. 1943 septembrie 18. Ministerul Afacerilor Interne, Cabinetul Subsecreta-
riatului de Stat către Direcțiunea Generală a Poliției, Direcția Poliției de
Siguranță. Notă prin care Generalul C. Z. Vasiliu aprobă sistarea re-eva-
cuării Valericăi (Anica) Balaban în Transnistria.
125. 1943 septembrie 23. Referat întocmit de Poliția orașului Botoșani prin
care se confirmă primirea din partea Ministerului de Interne a ordinului
de repatriere a familiei soldatului Nedea Ion.
126. 1943 septembrie 25. Poliția orașului Botoșani, Biroul Judiciar către
Direcțiunea Generală a Poliției, Direcția Poliției de Siguranță București.
Aviz favorabil pentru repatriere familie soldatului Nedea Ion.
127. 1943 Octombrie 11. Direcția Generală a Poliției, Directiunea Poliției de
Siguranță către Ministerul Afacerilor Interne, Subsecretariatul de Stat al
Poliției. Notă confidențială prin care informează că ordinul de repatriere
a familiei soldatului Nedea Ioan a fost suspendat de către autoritățile cen-
trale.
128. 1943 Octombrie 18. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Ordinii Pu-
blice. Notă înaintată de generalul C. Z. Vasiliu prin care dezminte că ar fi
aprobat repatrierea familiei soldatului Nedea Ion.
129. 1943 octombrie 21. Direcția Generală a Poliției, Directiunea Poliției de
Siguranță către Poliția Botoșani. Notă confidențială prin care se confirmă
faptul că Ministerul de Interne nu a aprobat repatrierea familiei soldatu-
lui Nedea Ion.
130. 1943 decembrie 18. Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de
Siguranță către Inspectoratul Regional de Poliția Iași. Adresă de înaintare
a petiției invalidului de război Stoica Toma din Târgu Frumos, prin care
solicită ca fratele său, Niță Gheorghe, să nu fie retrimis în Transnistria.
112
131. 1944 ianuarie 13. Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Direcțiunea
Generală a Poliției. Raport prin care se oferă informații cu privire la
situația petentului Stoica Toma și a fratelui său, Niță Gheorghe.
132. 1944 februarie 10. Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Ordinei Pu-
blice către Direcțiunea Generală a Poliției. Generalul C.Z. Vasiliu aprobă
sistarea redeportării lui Niță Gheorghe și a fiului său.
DOCUMENTE
I Documente referitoare la deportarea
familiilor unor soldați romi în Transnistria

1942 iulie 17.

Adeverință prin care se arată că soția soldatului Mihăiță Manolescu a primit aju-
tor de concentrare.
ANR, Inspectoratul Regional al Jandarmeriei, dosar 259/1942, f. 89. Disponibil on-line pe: www.
rholo.researchcenter-rodimata.com.

Primăria orașului Calafat

Adeverință

Se adeverește de noi Primarul orașului Calafat că Mihăita Manolescu, soția

concentratului Manolescu Memet a primit ajutor de concentrare în anul 1940
pe tot timpul cât a fost concentrat soțul său, dela această primărie – conform
datelor de la dosar.-
Calafat 17 iulie 1942
Primar
(ss)
Se certifică de noi
(ss)

<1942 septembrie post 10 >

Petiția soldatului Ion Gheorghe din Liceul Militar Regele Ferdinand I din Chișinău
în vederea repatrierii soției și copiilor, părinților și celor șase frați ai săi.
ANR, fond DGP, dosar 192, f. 73, copie. dact.

copie

Domnule Inspector,

Subsemnatul soldat Ion Gheorghe din liceul militar Regele Ferdinand I

Chișinău respectuos vă aduc la cunoștință următoarele:
În ziua de 10 Septembrie 1942 pe când mă aflam la unitate fiind militar ac-
tiv mi s-a ridicat din comuna Piatra Olt, de către secția de jandarmi atât soția
cu doi copii cât și părinții și cei 6 frați fiind trimiși în Transnistria în localitate
până astăzi necunoscută de mine.
116
Avându-se în vedere că eu sunt militar activ și că nici unul din membrii
familiei mele nu a avut cazier și la mijloc o greșeală, respectuos vă rog să
binevoiți a interveni la forurile superioare pentru a se cerceta și dispune înapo-
ierea la domiciliu lor la Piatra Olt următoarele persoane:
Soția Maria Gheorghe cu copii[i] Gheorghe și Maria. Părinții mei, Costea
Ion și Didina, cu frații: Serdaru, Gheorghe, Ion, Victor, Maria și Morțune.
Totodată vă aduc la cunoștință că dacă înțelegem să ne facem datoria către
Țară rugăm să nu fim despărțiți de familie atât timp cât suntem cinstiți în co-
mună.
În cazul când conform legilor în vigoare nu mai pot fi înapoiați vă rugăm
să binevoiți a-mi comunica pe adresa Liceului Militar Chișinău localitatea unde
au fost trimiși unde se află în prezent pentru a-i putea cerceta.

ss. Ion Gheorghe

p. conf.
[semnătură indescifrabilă]

<1942 septembrie post 12 >

Petiția lui Din. I. Marin [Miron], demobilizat, în vederea repatrierii soacrei sale
împreună cu cele trei fiice ale sale.
ANR, fond DGP, dosar 192, f. 46, copie. dact.

copie

DOMNULE MINISTRU

Subsemnatul Din. I. Miron, proprietar din Pitești, str. Râurilor nr. 43, soldat,
[c]tg312. 1936, în Reg. 4 Dorobanți Argeș, am luptat în războiul actual de la 1941
li Sipca până la Balnic, de unde după ce s-a cucerit Odessa am fost readus cu
Reg. și divizia III în țară și de unde am fost desconcentrat pe ziua de 20 No-
embrie 1941, având ca familie pe soacra mea cu trei anume Maria Bădiță, cu
fiul ei Ioan, Sofica și Sanda pe care le-am întreținut în casa mea proprie până
la data de 10 Septembrie 1942, când în urma unor ordine anumiți țigani au fost
trimiși în Transnistria pentru colonizare și între care în lipsa mea au fost luați
și membrii familiei mele.
Întrucât atât eu cât și toți ai mei ne-am bucurat și ne bucurăm de bune pur-
tări în societate și trăim din muncă cinstită și întrucât am adus și aduc reale
foloase țării mele și cum în familia mea suferim mult lipsa acestora.

312
În text „stg.”
 117
Cu cel mai profund respect în calitatea mea de cetățean român și ostași.
Rog Excelența Voastră să binevoiți a-i aproba reîntoarcerea soacrei mele cu
trei copii notați mai sus, în sânul familie[i] mele, asigurându-vă devotamentul
lor și al meu atât în timp de pace cât și în timp de răsboi.
Să trăiți Domnule Ministru și rămân în așteptarea grabnicei soluționări în
cadrul legilor și ordinelor în vigoare.

Cu stimă
ss. Din. I. Marin313

p. conf.
[semnătură indescifrabilă]

<1942 septembrie post 12>

Petiția lui Tudor Gheorghe, demobilizat, în vederea repatrierii sale și a părinților
lui din Transnistria.
ANR, fond DGP, dosar 192, f. 62, copie. dact.

copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul Tudor Gheorghe, din orașul Pitești viu înaintea D-niei voastre
cu următoarea plângere.
Susnumitul soldat Tudor Gheorghe de origină ortodoxă fiind înrolat în ar-
mata română și luând parte în actualul războiu pe care România îl poartă din
anul 1940 alături de aliata noastră Germania și Italia în contra bolșevismului și
în contra liftelor spurcate care în anul 1939 ne răpise din Patria noastră acum
eu soldat Tudor Gheorghe care am luat parte la luptele din răsărit fiind mobi-
lizat de Regt. 4 Argeș din Divizia 3 am luptat pe tot frontul care s-a desfășurat
până la ocuparea Odessei după care am fost retras în țară și demobilizat.
Domnule Mareșal, sunt unul dintre cei mai nenorociți în halul în care mă
aflu azi și acum vă menționez mai jos plângerea care cred că mi se va satisface,
cu ordinul Domniei Voastre dat ca toți țiganii care nu au nici un D-zeu să fie
trecuți în Transnistria pentru a fi împroprietăriți mă aflu și eu cu familia mea
și părinții mei bătrâni de 80 de ani în miseria care trăiesc acum mai bine Dom-
nule Mareșal ași prefera pușca căci am fost fiul țării care am sărit la timp când
am fost chemat căci bolșevicii vrea să ne răpească și vechea noastră Moldo-
vă am luptat cu credință în țară Rege și Conducător așa că Domnule Mareșal
sunt rănit în picior fractură articulară în piciorul drept sunt decorat cu Medalia

313
La începutul petiției avem varianta „Miron”.
118
Centenarul Regele Carol I decretul Regal 1915 din Monitorul Oficial 106 din 5
Mai 1939.
Doresc Domnule Mareșal ca decât să stau în mizeria în care mă aflu azi
printre țiganii nomazi și hoți, mai bine așa rănit cum sunt să fiu înrolat iarăși
în armata din care am făcut parte să mor pentru țară și să fiu mort de păduchii
care mă mănâncă pe aici cred că ca luptător ce am fost în actualul război și cu
plângerea ce am făcut-o către Domnia Voastră rămân în așteptarea frumosului
D-stră răspuns pentru a-mi putea ridica familia de aici din mizeria aceasta și
a mă duce la casa mea în orașul Pitești unde sunt proprietar și-mi execut și
eu meseria pe care o cunosc să-mi cresc copii[i] mei să-i fac de ajutor pentru
țară. Eu am fost ridicat de poliția orașului fără să fiu propus pentru plecare în
Transnistria fiindcă în țară am fost propus pentru comisi ori să fiu reformat
sau să fiu iarăși bun pentru serviciu militar cred că plângerea mea va fi satisfă-
cută pentru a-mi ridica familia mea de aici în cel mai scurt timp.

Al Domniei Voastre supus la ordine,

ss. Tudo[r]314 Gheorghe

p. conf.
[semnătură indescifrabilă]

<1942 post septembrie>

Cererea soldatului Nae C. Ilie pentru repatrierea familiei sale din Transnistria
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 121. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-romidata.com

copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul soldat Nae C. Ilie Contig[ent] 1938 din Reg[imentul] 1 Pioneri

în prezent domiciliat în Craiova strada Cantemir Nr. 108, cu lacrămi în ochi
viu în fața Excelenței Domniei Voastre cu următoarea plângere.
Am fost mobilizat de la decretarea războiului până în prezent când am fost
demobilizat. Am luat parte la toate luptele. Sunt căsătorit cu trei copii, și mai
am 3 frați mici.
Când am venit acasă m-a surprins faptul negăsindu-mi familia acasă. Soția
mi-a fost muritoare de foame pe drumuri cu trei copii mici.

314
În original „Tudoe”
 119
Părinții mei anume Stan Gheorghe cu întreaga familie fiind trimiși în Trans-
nistria; împrejurările fiind de așa natură.
Apelez la înalta Dvs. clemență, rugându-vă a da ordin ca părinții mei să fie
aduși în Craiova, avându-se în vedere că tatăl meu n-a fost borfaș nici spărgă-
tor și a fost un simplu om muncitor.

Să trăiți
ss. Soldat, Nae Ilie.

p. conf.
[semnătură indescifrabilă]

<1942 post septembrie>

Cererea soldatului Constantin R. Gheorghe din Alexandria pentru repatrierea fa-
miliei sale.
ANIC, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 48. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-romidata.com

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

copie

DOMNULE MINISTRU,

Subsemnatul soldat Constantin R. Gheorghe din Centrul de Instrucție Nr.

5 Chilia Ctg. 1940, cu domiciul în Alexandria județul Teleorman, cu lacrimi în
ochi vin a vă ruga următoarele.
Fiind mobilizat în momentul în care țara a luat măsuri pentru colonizarea
romilor în Transnistria cum și familia mea făcând parte din clasa romilor au
fost ridicați și trimiși în Transnistria. Întorcându-mă într’o permisie acasă am
găsit familia evacuată și casa pustie, neavând pe ce a mă culca. Au fost trimiși
în Transnistria mama, văduvă din anu 1916 soția și doi copii, precum și patru
frați și o soră. Au fost ridicați cu forța. Cu ei fiind și proprietarii.
Cu profund respect vin a vă ruga să binevoiți a dispune să fie readuși îna-
poi în comuna unde posedă proprietăți, întrucât eu nu mai pot rămâne singur
fără ei, solicit o autorizație, pentru a mă putea deplasa spre ai aduce eu perso-
nal.
Cu lacrimi în ochi, vin a vă ruga să binevoiți a dispune și a da ordin în
consecință.
120
În speranță că îmi veți aproba justa mea cerere primiți vă rog asigurarea
profundului meu respect.

ss./C[onstan]tin Gheorghe

P. conformitate
[semnătura indescifrabilă]

<1942 post septembrie>

Cererea soldatului Iordan Ioan din Ploești, rănit în război, pentru a-și urma fami-
lia deportată în Transnistria.
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 51. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-romidata.com

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

copie

DOMNULE MAREȘAL,

Subsemnatul IORDAN IOAN, domiciliat în Ploești str. Curcubeului Nr.

21, rănit din actualul război, ca unul ce fac parte din Regimentul 7 Dorobanți,
actualmente aflându-mă într’un concediu medical, cu lacrimi în ochii adu
cunoștinței Dvs. cele de mai jos;
După cum v’am mai spus, sunt rănit din actualul război, având două degete
lipsă la mâna dreaptă, sunt în concediu medical, întorcându-mă de pe front, nu
am găsit părinții mei acasî, interesându-mă am auzit că sunt plecați în Trans-
nistria, fiind forțați să plece.
Cum eu sunt acum singur, fără putere de a muncii, fără nici un sprijin de
nicăieri, fără cu ce-mi întreține existența zilnic, cer respectuos Domniei Voastre
care sunteți un părinte pentru cei milostivi, să-mi dați o foaie de drum pentru
a mă putea duce în Transnistria în comuna Noua Grigorești pentru a-mi aduce
familia, să luați măsuri urgente pentru a mă trimite și pe mine acolo deoarece
nu am cu ce trăi aici.
În speranță că cererea mea va găsi un sprijin în răspunsul Dvs. primiți vă
rog Domnule Mareșal, stima și respectul ce vă păstrez.

ss./ Iordan Ioan

P. conformitate
M. Niculescu
 121
8

<1942 post septembrie>

Adresa Casei Invalizilor, Orfanilor și Văduvelor de Război către Marele Stat Major,
referitoare la situația invalidului Stoica Aurel din Alba Iulia (post septembrie 1942).
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 91. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-romidata.com

ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
CASA INVALIZILOR, ORFANILOR ȘI VĂDUVELOR DE RĂZBOI
Serviciul Secția Ocrotirii Bir.[oul] 2
STRADA CAROL NR. 4 BUCUREȘTI
Nr. 17.292

Marele Stat Major,

Cu onoare se trimite alăturat cererea invalidului Stoica Aurel din Alba Iulia,
Str. Lumea Nouă Nr. 47 care solicită intervenția noastră pentru readucerea fa-
miliei ce a fost evacuată în Transnistria.
Vă rugăm a dispune cele legale întrucât solicitantul fiind invalid are nevoie
de îngrijirile familiei.
Măsurile ce veți lua le veți comunica și Casei Invalizilor Serv[iciul] Ocrotirii.

SUBDIRECTORUL CASEI INVALIZILOR

COLONEL,
N. PÂRVULESCU ȘEFUL SERV.[-ICIULUI] OCROTIRII
MAIOR,
N. V. TEODORESCU

<1942 septembrie post 13>

Cererea soldatului Stoica Aurel din Alba Iulia pentru repatrierea familiei sale de-
portate în Transnistria, el fiind invalid de război și neavând cine să-l îngrijească.
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 92. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-romidata.com

copie

Domnule Ministru,

Subsemnatul soldat Stoica Aurel cont 1935 din Batalionul 13 Vânători de

Munte domiciliat în Alba Iulia strada Lumea Nouă Nr. 47.
122
Invalid de război, cupiciorul stâng amputat, rămas în această situație în
urma luptelor crâncene dela Sevastopol.
Cu adânc respect vă rog a dispune, ca părinții mei, țigani din orașul
Alba-Iulia, nominal arătați mai jos care au fost ridicați de Chestura de Poliție
Alba-Iulia și evacuați în Transnistria, să fie aduși în țară, pentru a mă putea
îngriji, deoarece eu fiind invalid și neputându-mi asigura singur existența, am
nePărinții mei și familia mea se numesc:
Borca Ioan tatăl, Borca Maria mamă, Borca Traian fratele meu, Stoica Vero-
nica soră și Stoica Nicolae, unchiu.
Aceștia au fost evacuați din Alba-Iulia, la data de 13 septembrie 1942.

Să trăiți Domnule Ministru,

ss-sold. Stoica Aurel
internat la Spitalul Nr. 303 Z. I.
p. conformitate
[semnătură indescifrabilă]

10

<1942 post septembrie>

Plângerea caporalului Alise Florea; fruntașului Muti Ioan și soldatului Petre Nico-
lae din Giurgiu, răniți pe front, de a nu fi evacuați în Transnistria.
Sursa: ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942, f. 101. Disponibil on-line pe www.
rholo.researchcenter-romidata.com.

Copie
Domnule Mareșal,

Subsemnații Caporal Alise Florea, Petre Nicolae și Muți Ioan domiciliați în

Giurgiu și răniți pe front în timpul campaniei în contra bolșevicilor, vă rugăm
să binevoiți a lua în considerație prezenta plângere.
Subsemnații spoitori, domiciliați din vechime în orașul Giurgiu, cu familii,
copii, domiciliu stabil, case, cu vite pentru lăptărit, ostași ai acestei Tări, foști
luptători, cari ne-am făcut datoria din prima zi până în momentul în care am
căzut răniți în Rusia; astăzi ne vedem în situația de a fi trimiși în Transnistria
pentru a fi colonizați. Deoarece nu suntem vagabonzi sau nomazi, ci ne-am
asimilat complect cu viața și comunitatea românească a orașului în care trăim,
vrem să rămânem pe loc, ca cetățeni pașnici ai acestui oraș.
Vă rugăm să binevoiți a dispune deci să nu fim trimiși în Transnistria pen-
tru sus arătatele motive.
Cu cel mai profund respect,
ss. Caporal Alise Florea
ss. Fruntaș Muți Ioan
ss. Soldat Petre Nicolae
p. conf.
[semnătură indescifrabilă]
 123
11

<1942 post septembrie>

Cererea fruntașului Ghiță T. Gheorghe pentru repatrierea familiei sale.
Sursa: Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942, f. 120. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-romidata.com

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Copie

DOMNULE MINISTRU,

Subsemnatul GHIȚĂ T. GHEORGHE, frt. la Reg. Flotila 3 Bombardament

Craiova, în prezent în concediu medical, prin prezenta cerere vin a vă supune
cunoștinței D-voastre următoarele:
Mi s’au luat părinții TOMA GHIȚĂ și mama AGLAIA T. GHIȚĂ și 2 frați
WILSON T. GHIȚĂ în etate de 19 și LUIS T. GHIȚĂ în etate de 18 ani buni
pentru recrutare: au fost duși în Transnistria fratele meu cel mai mică posedă
și 4 cl. liceu.
Cu deosebit respect vin a vă ruga să binevoiți a dispune ca părinții mei și
frații mei să fie readuși înapoi la proprietatea mea care a lăsat-o în Buzău. Soli-
cit și o autorizație pentru a-i aduce pe propeia mea cheltuială.
În speranță că cererea mea va fi favorabilă, primiți vă rog domnule Ministru
asigurarea profundului meu respect.

ss/ Ghiță T. Gheorghe

str. Emancipată nr. 1
Buzău

p. conformitate
ss
124
12

<1942 post septembrie>

Cererea lui Ilie Ioan, veteran din Primul Război Mondial, pentru repatrierea fiului
său deportat în Transnistria.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 192/1942, f. 50. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

Copie

DOMNULE MAREȘAL,

Subsemnatul, Ilie Ioan, domiciliat în Craiova, str. Cantemir Nr. 114.

Cu cel mai profund respect, și cu lacrămi în ochi, cu genunchii plecați viu
în fața D-voastre, a aduce la nalta D-voastră cunoștință următoarele:
Sunt ctg. 1917, am făcut serviciul militar la 1 Călărași am luat parte la lup-
tele dela Mărăști, unde am fost rănit la ochiul stâng pe ziua de 24 Octombrie
1917, am luat parte la luptele dela Tisa, astăzi fiind singur cu 5 copii, frații
mei mai tineri concentrați, cari au unul 6 copii și altul 2 copii, cari sunt tot la
mine pentru întreținere. Spre mirarea mea și tristețea familiei mele s’a primit
un ordin de trimitere a țiganilor în Transnistria, cu care ocazie mi s’a luat un
copil anume Mihai Ilie Ion, în vârstă de 17 ani, care învăța meseria de cismar
ca ucenic.
Rog înalta D-voastră bunăvoință, să țină seama de serviciile aduse de mine
patriei și să dispuneți celor în drept să fie trimis fiul meu, înapoi acasă din
Transnistria, deoarece nu a avut cazier și a fost luat pe nedrept. – Iar dacă
găsiți de cuviință că acest copi nu mi se poate trimite acasă, atunci să fiu trimis
cu restul familiei mele în Transnistria, pentru a nu fi despărțiți, deoarece mama
lui este mai mult moartă, și vrea să se omoare de dorul lui, deoarece fiind ab-
solut singur nu se poate aranja cu nimic. Eu nu are pe nimeni din familie acolo,
toți suntem aci și pe front și el este prea copil ca să poată să aranjeze un mijloc
de existență, și moare de dorul părinților.
Cu lacrămi în ochi, vă rog, domnule Mareșal să satisfaceți plângerea unor
părinți disperați, și care așteaptă de la Domnia Voastră înțelegere și sprijin.

Cu cel mai profund respect

ss Ilie Ioan
Craiova, str. Cantemir Nr. 114

p. conf.
Ss
 125
13

<1942 post septembrie>

Cererea lui Gavrilă State, veteran din Primul Război Mondial, pentru repatrierea
verilor săi, veterani de război la rândul lor.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 192/1942, f. 58. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

Copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul Gavrilă State, invalid din războiul 1916-1918, domiciliat

în Galați, str. Târgu Ocna Nr. 12, cart. Demobilizaților cu respect vă aduc la
cunoștință următoarele:
Verii mei, Gheorghe Florea și Constantin Florea, ambii frați, de meserie
muzicanți, foști cu domiciliul în Galați și anume Gheorghe Florea din str. Poșta
Veche Nr. 147 Serei 21 au fost deportați în Transnistria ca romi.
Gheorghe Florea contig. 1906, are 4 fii pe front și anume: Iordache Florea
soldat în Reg. 11 Siret, Costache Florea soldat în Regt. 5 Grăniceri, Vasile Florea
soldat în Regt. 33 Infanterie Tulcea care a fost și rănit și Vasile Florea al doilea
tot soldat în Regt. 11 Infanterie, iar părintele lor este proprietar după cum am
arătat mai sus și meseriaș, fiind muzicant deci cu domiciliul stabil și o meserie
din care își câștigă existența.
Constantin Florea contig 1909 a făcut campania din 1913 și războoiul din
1916-1918, luptând cu Regt. 11 Infanterie după cum puteți cerceta cele scrise de
mine că sunt adevărate vă rog să binevoiți a vedea că deportarea verilor mei
s’a făcut numai printr-un abuz al autorităților de aici, nefiind nomazi, neavând
nici o condamnare și deci nici o vină, ba mai mult Gheorghe Florea a dat patri-
ei 4 copii care au luptat și luptă pe front iar Constantin Florea a luptat personal
în războiul 1916-1918, așa încât, vă rog să binevoiți a ordona să fie repatriați și
aduși la Galați.

Să trăiți!
ss
Gavrilă State

p. conf.
ss
126
14

<1942 post septembrie>

Cererea lui Milan Stănescu, invalid din Primul Război Mondial, pentru repatrie-
rea cumnatei sale.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 192/1942, f. 65. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

Copie

EXCELENȚĂ,

Subsemnatul Milan Stănescu invalid de Războiu din str. 24 Ianuarie Nr. 20,
vin înaintea Excelenței Voastre cu rugămintea pentru cumnata mea Alexan-
drina Carabulea, văduvă după fratele meu invalid de războiu și cu un băiat
care mereu a fost concentrat, pentru a binevoi să dispuneți trimiterea ei înapoi
în Pitești în zisa stradă unde suntem toți familia ei, pentru aș putea aranja și
dreptul ei la pensie, și a fi la un loc cu noi cei rămași la Pitești.
Binevoind a cunoaște că fiul ei Nae Carabulea este bolnav rău și are nevoie
de o mare îngrijire medicală.

Cu adânc respect,
ss Milan Stănescu

p. conf.
ss

15

<1942 post septembrie>

Cererea soldatului Mitrică Pantelică, pentru repatrierea mamei sale.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 192/1942, f. 92. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

Copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul Mitrică Pantelică, soldat contingentul 1942 în Regimentul Cen-

trul de Instrucție al Geniului din R. Vâlcea, fiind încorporat dela 20 februarie cu
domiciliul în Craiova, Str. Obedeanu No. 80, vă aduc respectuos la cunoștință
că pe când eram la Regiment, bătrâna mea mamă în etate de 62 de ani, împre-
ună cu sora mea Florica în etate de 33 de ani, căsătorită și anume Manoles-
cu, domiciilind tot în Craiova în susarătata stradă și număr, au fost ridicate de
 127
organele polițienești din Craiova și trimise în Transnistria. Susnumitele nu au
cazier și socotesc că greșit au fost trimise și contrar ordinelor date de Dvs.
De aceea vă rog respectuos să binevoiți a dispune să se cerceteze cazul pe
care îl semnalez Domniei Voastre și dacă este adevărat ceeace am arătat mai
sus, să dispuneți readucerea în Craiova a celor de mai sus, care formează fami-
lia mea.
Deasemenea țin să adaug că nici eu nu am cazier și că suntem o familie de
oameni cinstiți.
Încrezător în soluționarea dreaptă pe care o veți da respectuoasei mele ce-
reri și mulțumindu-vă Domnule Mareșal,

Să trăiți!
ss
Mitrică Pantelică

p. conf.
ss

16

<1942 septembrie>
Cererea lui Ilie Ion Gh. Liță, pentru repatrierea fiului său Florian I. Gheorghe –
concentrat doi ani.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 192/1942, f. 100. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

f. 100
Copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul Ilie Ion Gh. Liță din Craiova str. Cornițoiu Nr. 16, cu respect
aduc la cunoștința D-voastre următoarele:
Sunt om bătrân cu soție bătrână, amândoi neputincioși fiul meu Liță Gh.
ctg. 1933 se află mobilizat la partea activă a Regimentului 26 Dorobanți, soția
sa cu 3 copii și o soacră bătrână au rămas în sarcina noastră, al doilea fecior cu
numele de Florian I. Gheorghe, căsătorit, dela care aveam cel mai mare con-
curs și ajutor pentru întreținerea celor de acasă, din Craiova, fără să fie urmărit
pentru fapte infamante sau să aibă la activul său vre-o incorectitudine, și care
din meseria sa de viorist ne întreținea și administra pe toți, a fost arestat cu
întreaga familie și trimis în Transnistria, teritoriul nou ocupat, de către Poliția
localnică din Craiova, lăsându-ne pe noi muritori de foame.
Tot pe front, la Odesa, pe data de 16 Octombrie 1941, ne-a murit un alt fe-
cior, cu numele de Liță I. Ilie ctg 1941, de pe urma căruia nu ni s’a dat nici un
ajutor, nici o pensie numitul făcea parte din Reg. 1 Dorobanți Craiova.
128
Văzându-se în această nenorocită situație, fără nici un ajutor și lipsiți de ori-
ce mijloace, vă rugăm, să binevoiți, Domnule Mareșal, a da ordin ca fiul meu
Florian I. Gheorghe să fie trimis împreună cu familia sa la Craiova, și mai bine
concentrat din nou, căci după doi ani de concentrare făcută zi la zi, este pă-
cat, Domnule Mareșal, ca fiul meu, să fie trimis în Transnistria, la rând cu toți
borfașii, el care și-a făcut totdeauna datoria către țară și față de noi părinții săi.

p. conf.
Ss [indescifrabilă]

17

1942 octombrie 14
Petiția soldatului Stoica Zoltan, invalid de război, adresată mareșalului Ion Anto-
nescu, pentru repatrierea soției sold Mitrică Pantelică atului, Eva Stoica, deportată
în Transnistria.
ANR, fond DGP, dosar 190, f. 151, copie. dact.

copie
Nr. 456.192
14 octombrie 1942.

DOMNULE MAREȘAL

Subsemnatul, soldat Stoica Zoltan, din Batalionul 14 Vânători de Mun-

te, invalid de războiu, clasat cu 80% (optzeci) având lipsă membrului inferi-
or stâng, 1/3 sup.[erioară] a coapsei, prin amputație, cu domiciliul în comuna
Sebeș-Alba, județul Alba Iulia.
Actualmente sunt internat, în spitalul Z.G. 327 ortopedic București.
Soția mea, a fost trimisă cu primul transport dela Sebeș Alba în Transnis-
tria, se numește Eva Stoica.
Vă rog călduros să binevoiți, să binevoiți a da dispozițiuni, ca soția mea să
fie trimisă înapoi în țară, eu fiind invalid de răsboiu.

Cu deosebit respect,
/ss/ Stoica Zoltan
spitalul 327, str. Traian 17
București
p. Conf.
[semnătură indescifrabilă]
 129
18

1942 octombrie 15
Cererea lui Gheorghe Ioniță, veteran din Primul Război Mondial, pentru repatrie-
rea fiicei sale și a nepoților lui.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942, f. 154. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Copie

Nr. 456441 din 15 Oct. 1942

DOMNULE MAREȘAL,

Subsemnatul Gheorghe Ioniță, din Ploești, str. Valter Mărăcineanu Nr. 23,
am onoare a aduce la cunoștința Dvs. următoarele:
Sunt om bătrân în etate de 63 de ani, am fost postat în răsboiul din anul
1913-1916315, ne având nici o pedeapsă la activul meu, ne având nici soția de-
cât o singură fiică care are 5 băeți și care a fost trimisă în Transnistria, iar doi
dintre acești copii fiind gemeni, urmând a fi acum încorporați. Singurul meu
ajutor îl aveam dela fiica mea și dela copiii săi. Greșeala a fost că fiica mea
trăind în concubinaj cu un oarecare Gheorghe, care a avut cazier a fost luată și
ea din greșeală și deci vă rog D-le Mareșal, a dispune ca fiica mea împreună cu
nepoții mei să se dea dispoziție să fie trimiși înapoi, căci altfel eu rămân mu-
ritor de foame neavând cine mă îngriji. Ginerele meu adevărat este mort. Cu
aceasta trăind doar în concubinaj nefiind legitim.
Cu distinsă stimă /ss / Gheorghe Ioniță

p. conf.
ss

315
România a fost parte combatantă în Primul Război Mondial începând din 1916. În
1913 a luptat în al doilea război balcanic.
130
19

1942 octombrie 15
Cererea lui Grant Balotă, concentrat, pentru repatrierea fiicei sale și a soțului ei
nelegitim.
ANR, Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942, f. 165. Disponibil on-line pe: www.rholo.resear-
chcenter-rodimata.com.

Copie

Nr. 456.402
15 Octombrie 1942

DOMNULE MAREȘAL

Subsemnatul Grant Balotă, concentrat, având 4 copii minori, cu lacrămi în

ochi și în genunchi, vin a vă ruga următoarele:
Prin luna Iulie 1942, fiica mea Lenuța Grant Balotă, în etate de 17 ani, du-
cându-se la mătușa sa în Ploești, a fost ridicată de autorități și trimisă împreu-
nă cu un convoi de țigani din Craiova în Transnistria.
Fiica mea era căsătorită nelegitim cu Georgescu B. Ion care și el făcea parte
din convoi împreună cu mama sa Lenuța B. Ion.
Pentru complecta identificare, menționez că tot în acest convoi se mai aflau
și muncitorii țigani: Constantin Mezu Sârdan, Iorgu Mezu Sărdan și Titeș Bota.
Cu lacrămi în ochi, vă rog în genunchi D-le Mareșal a da ordin să fie pusă
în libertate fiica mea Lenuța Grant Balotă și soțul său, întrucât ei munceau pe
lângă casa mea, fiind serioși și neavând absolut nici o vină.

Să trăiți Domnule Mareșal!

ss Grant Balotă
strada Școlii Intrarea O. M. 52
comuna Herăstrău, București
p. conf.
ss
 131
20

1942 octombrie 20
Răspunsul Inspectoratului General al Jandarmeriei către Direcția Poliției de
Siguranță privitor la plângerea unor romi din Giurgiu.
ANR, Fond Direcția Generală a Poliției, dosar 190/1942 f. 100. Disponibil on-line pe: www.rholo.
researchcenter-rodimata.com.

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI

OPERAT
Serviciul Jandarmeriei
Secția III-a
Secret

NO. 44379
1942, Luna Octombrie, Ziua 20
INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI
Serviciul Jandarmeriei

către

DIRECTIUNEA GENERALA A POLITIEI

Dir. Pol. de Siguranță

La adresa Dvs. Nr. 36.846 din 14 Oct. 1942 către Insp. de Poliție București,
referitoare la petiția unor țigani din Giurgiu, cari cer să nu fie trimiși în Trans-
nistria.
Am onoare a vă face cunoscut că în conformitate cu ordinul Nr. 4635 din 14
Oct. 1942 al Ministerului Af.[acerilor] Interne Cabinet. Sub. Secret. de Stat nu
se mai evacuiază țigani.
În consecință nu mai este cazul de a se da curs altor cercetări, cererea rămâ-
nând a fi clasată.
Se restituie corespondența în cauză.
D.O.
ȘEFUL SERVICIULUI JANDARMERIEI
Colonel
C-tin Tobescu
DIR. GENERALĂ A POLIȚIEI
ARHIVA SIGURANȚEI
No. 39557 / 21 OCT. 1942
DOSAR NR. 1539

Șeful Șecției III-a

Căpitan N. Diaconescu
132
21

1942 noiembrie 17
Referatul Poliției Craiova referitor la cererea soldatului Nae C. Ilie.
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 122. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-rodimata.com

REFERAT
17 NOEMBRIE 1942.

DOMNULE INSPECTOR,

Am onoare a depune acest referat, în legătură cu cererea țiganului NAE C.

ILIE, domiciliat în Craiova Str. Cantemir Nr. 108 – prin care cere ca părinții
lui[,] STAN GHEORGHE cu întreaga familie să fie readuși din Transnistria –
întrucât tatăl său nu a fost borfaș și nici spărgător.
Cercetând cazul am stabilit următoarele:
Țiganul STAN GHEORGHE zis BABALĂU, părintele petiționarului, a
fost evacuat în Transnistria cu familia pentru motivul că are cazierul Nr.
1776/1938 Chestura Poliției Municipiului Craiova Biroul Judiciar, suferind 3
condamnațiuni, pentru faptul de furt, fiind și periculos ordinei sociale.
Soldatul MIHAI GH316. [NAE C.] ILIE reclamantul, n-a putut fi ascultat asu-
pra celor reclamate, fiind plecat la Corpul său de trupă.
Astfel fiind, reclamația numitului NAE C. ILIE, fiul țiganului STAN GHE-
ORGHE zis BABALĂU, este neîntemeiată.

Propunem clasarea dosarului.

ȘEF DE POLIȚIE,
Fodor Laurențiu.

22

1942 noiembrie 23
Cererea lui Gheorghe Faraon, fost soldat demobilizat și deportat în Transnistria,
pentru a fi repatriat împreună cu familia sa.
ANR, Fond. Direcția Generală a Poliției, dosar 193/1942 - relativ la Uniunea Generală a Romilor din
România, f. 92. Disponibil on-line pe www.rholo.researchcenter-rodimata.com

316
Greșeală de redactare în original.
 133
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ARHIVA MINISTERUL DE INTERNE
ADMINISTRAȚIEI GENERALE NO. 14587 23.NOE.1942
NO 58353 25.NOE.1942 REGISTRATURA GENERALĂ
DOS. No. 48

DOMNULE MINISTRU.

Subsemnatul GHEORGHE FARAON, Soldat în Regimentul 4 Dorobanți

Contingentul 1927, am fost Mobilizat în războiul din contra Rus[ș]ilor, și am
luptat la Dalnic și Odes[s]a cu Reg[-imentul] 4 Dorob[-anți] Argeș, iar în toam-
na anului 1941, am venit în patrie cu Div.[izia] 3.a. unde în luna Decembrie
1941 am fost demobilizat și am inceput meseria de măcelar Cârnățar la Resta-
urantu I. Veliscu din Pitești Str. Piața Episcopiei, pentru a putea să-mi câștig
existența familiei compusă din Soție și 4 copii. Și sunt Mobilizabil și în prezent
însă.
În noaptea de 10 Septembrie 1942 din ordinul Înaltului Guvern am fost și
eu ridicat cu familia și doi copii mici de la Pitești și trimis în Transnistria pen-
tru Colonizare și în prezent mă găsesc în Transnistria la Oceacov, Cazarma
ALESADROVCA, unde după o luptă pentru cucerirea acesteia și Odesa am
luptat, și acum sunt nenorocit a sta în suferință, eu aci iar alți doi copii rămași
la Pitești întru cât la plecarea mea ei erau plecați la un târg din Muscel și astfel
au scăpat.
Domnule Ministru, pentru faptul că sunt un soldat viguros și destoinic,
sunt de folos țării atât în civil, cât și în război, și pentru că ordinul Dumnea-
voastră și a Domnului Mareșal a fost clar, se vor trimite în Transnistria pentru
Colonizare pe toți țiganii răi făcători, fără meserie sau ocupație, nu se vor tri-
mite cei mobilizabili, și cei care au luat parte în războiul actual, ori eu am fost
trimis din eroare în Transnistria.
Pentru faptul că mă simt neîndreptățit în felul acesta și pentru faptul că
simt Românește poate mai bine ca altul, și pentru a putea să revin în orașul
Pitești unde mi-a rămas cei doi copii fără nici un ajutor, spre a mă putea și eu
bucura de libertate, dreptul ca ori care Luptător în serviciul Patriei.
Rămân în așteptarea soluționărei favorabile pe cât posibil cât mai urgent.

Să trăiți Domnule Ministru.

Supus la ordine și devotat soldat.
Gheorghe Faraon

D.sa
D.lui Ministru de [al] Afacerilor Interne BUCUREȘTI.
134

II Documente referitoare la deportarea abuzi-

vă a romilor și problemele create Armatei

23

1942 septembrie 22
Statul Major al Aerului Secția I-a către Marele Stat Major Secția I-a. Raportează
că autoritățile au „ridicat și trimis în direcție necunoscută” nu numai familiile unor
romi nomazi, ci și pe ale unora stabili și că ostași romi în termen „au fost ridicați dela
locuințele lor de organele de poliție și închiși spre a fi evacuați, deși erau îmbrăcați în
efecte militare”. Cere indicații ce să facă cu romii de la unități, din rândul celor sta-
bili, ale căror familii fuseseră deportate.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 278 orig., dact.

STATUL MAJOR AL AERULUI

SECȚIA I-a
Biroul 2 Mob.

Secret
f.f. urgent

Nr. 55348
1942, luna Sept. ziua 22
STATUL MAJOR AL AERULUI
SECȚIA I-a

către
MARELE STAT MAJOR
Secția I-a

Avem onoare a raporta:

Suntem sesizați de unitățile în subordine că autoritățile au ridicat și trimis
spre destinație necunoscută, nu numai familiile de țigani nomazi dar și de
țigani stabili.-
Se semnalează de asemeni cazuri când ostași țigani în termen au fost ridicați
dela locuințele lor de organele de poliție și închiși spre a fi evacuați, deși erau
îmbrăcați în efecte militare.-
Conform ord. Dvs. No. 69841 din 3 Sept. 1942 numai țiganii nomazi care fac
parte din elementele armatei vor fi șterși din controalele armatei.
 Rugăm binevoiți a comunica, ce situație au țiganii stabili din unități, ale că-
ror familii au fost evacuate.-

D. O.
ȘEFUL SECȚIEI I-a
Lt. Cdor av.
(ss.) Gh Kițu

Șeful Biroului 2 Mobilizare

Cpt.
(ss.) Gh. Demetrescu

24

1942 septembrie 30
Notă a Marelui Stat Major al Armatei, referitoare la starea de nemulțumire a ro-
milor ale căror familii fuseseră deportate. Atașează un raport de la Inspectoratul Ge-
neral al Jandarmeriei care susține că familiile romilor stabili mobilizați nu au fost
evacuate, pe care îl contrazice cu datele primite de la unități. Formulează propuneri în
ce privește romii nomazi (să fie șterși din controalele armatei pentru a-și putea urma
familiile în Transnistria), stabili (să rămână deocamdată la unități și să se raporteze
Ministerului de Interne cazurile de deportare abuzivă a familiilor, pentru a fi analiza-
te). IGJ a mai informat că urmează să deporteze un alt lot de romi, mobilizabili, caz în
care și aceștia vor trebui șterși din controale.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 298-298v, orig., dact.

Nr. 906578 din 30 Septemvrie 1942

F. urgent

NOTA

Marele Stat Major primește zilnic rapoarte dela unități, care semnalează
starea de nemulțumire a țiganilor, ale căror familii, au fost evacuate la Est de
Nistru.
Cerându-se relații atât de către Secția I-a cât și de către Secția a II-a, Inspec-
toratul General al Jandarmeriei, cu Nr. 41826/1942, raportează următoarele:
Toți țiganii nomazi, fără excepție, au fost evacuați în Transnistria din ordi-
nul Președinției Consiliului de Miniștri.
Între aceștia, au fost foarte puțini mobilizabili, dar nici ei și nici familiile lor,
nu au putut fi excluși dela operațiunea de evacuare, deoarece trăiau cu toții în
sălașe, de care nu au voit a se despărți.
136
În aceiași situație, s’au găsit și familiile unora dintre țiganii nomazi, aflați
mobilizați, familii care au refuzat a se despărți de sălaș, astfel că au fost
evacuați cu întreg sălașul din care făceau parte.
Tot în conformitate cu ordinul Președinției Consiliului de Miniștri, s’a pro-
cedat la evacuarea, deocamdată, a unui lot de țigani nenomazi (stabili), dintre
cei periculoși ordinei publice, și anume: infractorii, recidiviștii, hoții de buzu-
nare, hoții din trenuri, cei fără ocupație și care trăiesc numai din furt.
S’a procedat însă la trierea acestora și toți cei care erau mobilizați sau mobi-
lizabili, nu au fost ridicați, după cum nu au fost ridicate nici familiile lor.
+++
Din rapoartele primite dela unități și din informațiile primite de Secția II-a,
rezultă însă că, dintre țiganii nenomazi (stabili) au mai fost evacuați și alte ca-
tegorii, astfel:
Luptătorii din războiul 1916-1918, unii deveniți proprietari de pământuri,
prin împroprietărire sau cumpărare.
Familiile unor țigani care se află concentrați sau mobilizați.
Statul Major al Aerului semnalează că au fost ridicați dela locuințele lor, de
organele de poliție și închiși spre a fi evacuați, chiar țiganii îmbrăcați în efecte
militare.
+++
Față de cele arătate mai sus, Secția I-a propune:
Să se șteargă din controalele unităților toți țiganii nomazi, care fac parte din
elementele armatei, situația lor fiind definitiv stabilită.
Cei care eventual s’ar mai găsi concentrați sau mobilizați, să fie imediat li-
beri, pentru a-și urma familiile în Transnistria.
Țiganii stabili, care fac parte din elementele armatei, să rămână deocamda-
tă, mai departe la unitățile unde se găsesc mobilizați sau concentrați, unitățile
urmând a le explica, pentru care anume țigani s’au luat măsuri de evacuare și
că familiile lor nu vor fi evacuate.
Dacă totuși, s’au întâmplat cazuri de evacuarea familiilor țiganilor mobilizați
sau mobilizabili, unitățile să raporteze dela caz la caz, dând toate datele nece-
sare, pentru a se comunica Ministerului de Interne și a se lua măsurile necesa-
re.
Întrucât suntem informați de Inspectoratul General al Jandarmeriei, că se
intenționează a se evacua și al doilea lot de țigani, adică și cei mobilizabili, să
se ceară Ministerului de Interne a ne comunica, imediat ce se va lua această
măsură, pentru a se da ordine, de ștergerea din controale a tuturor țiganilor,
de orice categorie.
Se anexează un proect de ordin pentru unități și adresa către Ministerul de
Interne, rugându-vă a le aproba și semna.

ȘEFUL SECȚIEI I-a

Colonel
(ss.) E. Borcescu
 137
<Notă ms.>:
1 Oct. 1942: Luăm măsuri dar nu știm ce s’a hotărât. Să cerem M.A.N să ne
comunice ce ordine sunt pentru țigani, ca măsurile noastre să fie de comun
acord.

25

1942 octombrie 7
Corpul 2 Teritorial către Marele Stat Major al Armatei. Arată că unele unități au
chemat la concentrare romi, dar li s-a comunicat sunt plecați împreună cu familia
spre Transnistria, neavând domiciliul stabil. Dă exemplul soldatului Moldoveanu I.
Ioan, anexând corespondența referitoare la acesta. Cere instrucțiuni, dacă respectivii
vor mai fi chemați sau nu la concentrare și care va este situația lor la mobilizare în
aceste cazuri.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 261 orig., dact.

CORPUL 2 TERITORIAL
STAT MAJOR
Biur. 1 Org. Mob.

Nr. 41148 din 7 Octombrie 1942

CORPUL 2 TERITORIAL

către

MARELE STAT MAJOR GENERAL AL ARMATEI

STATUL MAJOR AL ARMATEI
Secția I-a

Am onoare a raporta:
Unele unități au chemat la concentrare, oameni dela vatră (țigani), pentru
diferite nevoi de încadrare.-
Urmărindu-i prin posturile de jandarmi respective, li se răspund că cei în
cauză sunt plecați împreună cu familia cu destinația Transnistria, neavând do-
miciliul stabil.-
Vă rugăm să binevoiți a ne ordona dacă astfel de oameni urmează a mai fi
chemați sau nu la concentrare și într’un caz sau altul care este situația lor la
mobilizare.-
Un caz din acestea este al Soldatului Moldoveanu I. Ioan ctg. 1934 din Reg.
Centr. de Instr. al Artileriei care chemându-l la concentrare i s’a răspuns de
Postul de Jandarmi Ghimpați Vlașca că este înaintat împreună cu familia în
Transnistria ca făcând parte din țigani fără domiciliu stabil.-
Anexăm întreaga corespondență urmată cu ocazia chemărei acestui soldat.-
138
Odată cu hotărârea Dvs. vă rugăm a ne înapoia și întreaga corespondență
pentru a putea da ordine de urmare.

<Notă ms.>:
S-a înapoiat cu N. 906570 din 14 Oct. 1942

D. O.
ȘEFUL DE STAT MAJOR
COLONEL
(ss.) Chirescu D.

Șeful Biuroului 1 Org. Mob

Lt. col.
(ss.) Mihail D. Ioan

<Notă ms.>:
S-a înapoiat cu No. 906570 din 14 Oct. 1942

26

1942 octombrie 13
Direcțiunea Superioară Artilerie cere Marelui Stat Major să precizeze cum trebuie
procedat în cazul romilor nomazi, care nu s-au prezentat la concentrare, fiind evacuați
în Transnistria.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 264, orig. dact.

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

SUBSECRETARIATUL DE STAT AL ARMATEI DE USCAT

DIRECȚIUNEA Superioară Artilerie

Nr. 63799 din 13 Oct. 1942

MARELE STAT MAJOR

SECȚIA I-a

Cu onoare vă rugăm să binevoiți a ne comunica cum trebue să se procede-

ze cu țiganii nomazi, care fiind chemați la concentrare nu s’au prezentat, fiind
evacuați în Transnistria.

D. O.
ȘEFUL SECȚIEI I-a ȘEFUL BIR. 1 ORG. MOB.
COLONEL MAIOR
(ss indescifrabil) (ss.) Gr. Zancu
 139
27

1942 octombrie 12
Permanența Diviziei 4 Munte cere Marelui Stat Major lămuriri legate de modul
cum trebuie procedat în cazul mobilizării unităților, apreciind că va fi dificil să se facă
mobilizarea “eșind din teritoriul Țării” și precizând că Divizionul 4 Obuziere Munte
are foarte mulți romi, rezerviști și activi, care urmează să fie trimiși în Transnistria –
“fie ei, fie familiile lor”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 265, orig., dact.

Permanența Diviziei 4 Munte

Biroul 1
No. 214101 din 12 Oct. 942

către

MARELE STAT MAJOR

Secția I-a

Am onoare a raporta următoarele:

În conformitate cu dispozițiunile Ministerului Afacerilor Interne, Cabinet
Nr. 33.911/1942;
Toți cetățenii de origină etnică Țigani, cari sunt condamnați, recidiviști, ne-
stabili și cari nu au posibilitate de ași (sic!) câștiga existența, vor fi trimiși în
Transnistria.
Divizionul 4 Obuziere Munte are foarte mulți oameni rezerviști și activi cari
urmează să fie trimiși în Transnistria / fie ei fie familiile lor/.
Eșind din Teritoriul Țării se pune chestiunea dificilă a îndeplinirii lucrărilor
de mobilizare în această nouă situație / legătura cu Cercurile de Recrutare, con-
centrări, deconcentrări/.
Pentru a se putea preîntâmpina eventualele încurcături sau întârzieri în mo-
bilizarea unităților, am onoare a vă ruga să binevoiți a ordona asupra modului
cum trebue procedat.

ȘEFUL PERMANENȚEI DIVIZIEI 4 MUNTE

Colonel
(ss.) Albustin E.

Șeful Biroului 1
Lt. rez.
(ss.) Lungu O.
140
28

1942 octombrie 12
Permanența Diviziei 3 Munte sesizează Marele Stat Major că autoritățile locale
împiedică ostașii romi aflați în permisie sau desconcentrați să se prezinte la unități,
motivând că au ordine și urmează să-i trimită în Transnistria.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 266, orig., dact.

No. 30388 din 12 Octombrie 1942

PERMANENȚA DIVIZIEI 3 MUNTE
Stat Major Biur. 1

către

MARELE STAT MAJOR

SECȚIA I-a

Am onoare a vă ruga să binevoiți a ne comunica situația ostașilor țigani

aflați în permisie sau desconcentrați și cari urmează a se prezenta la unități.-
Autoritățile locale îi împiedică să se prezinte la unități pe motiv că urmează
să fie trimiși în Transnistria, conform ordinelor în vigoare ce le au.-

ȘEFUL PERMANENȚEI DIVIZIEI 3 MUNTE

Căpitan
(ss.) D. Chirilă

Șeful Biur. 1
Lt. rez.
(ss.) Gh. Băițan

29

1942 octombrie 26
Corpul de Cavalerie raportează Marelui Cartier General că Regimentul 9 Roșiori
din Divizia 6-a Cavalerie a anunțat că ostașii romi sunt chemați de familiile lor, care
urmează a fi evacuate în Transnistria “pentru colonizare”, dar că nu îi poate lăsa la
vatră și nici măcar să le acorde concedii, “Regimentul aflându-se în operațiuni și cu
efectivele reduse din cauza pierderilor suferite”. Apreciază măsura ca binevenită, în-
treabă cum se va proceda în cazul romilor mobilizabili, sugerând ca familiile lor să fie
evacuate și ei să rămână pe front.
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 26, orig, dact.
 141
CORPUL DE CAVALERIE
STAT MAJOR
B.1

12.835 din 26 Octomvrie 1942

CORPUL DE CAVALERIE

către

MARELE CARTIER GENERAL

EȘALONUL I
Secția I-a

Am onoare a raporta:
Regimentul 9 Roșiori din Divizia 6-a Cavalerie aduce la cunoștință urmă-
toarele:
Ostașii de origină țigani ai acelui regiment au fost înștiințați și ceruți în
același timp de familiile lor, cari – potrivit măsurilor de colonizare în noile
ținuturi ocupate – urmează a fi evacuate în Transnistria pentru colonizare;
Regimentul aflându-se în operațiuni și cu efectivele reduse din cauza pier-
derilor suferite, nu poate nici să le acorde concedii și nici să-i lase la vatră.-
Privitor la evacuarea populației țigănești care s’a dovedit – cu rare
excepțiuni – o ramură de oameni “negativă”, dispozițiunea este bine venită –
Rămâne însă de văzut modalitatea de aplicat soldaților țigani mobilizați, cari
– este surprinzător – luptă bine.
Suntem de părere ca familiile lor să fie evacuate, fără ca soldații țigani să
plece depe front.

În acest caz, trebuiesc luate măsuri ca evacuaților să li-se asigure mijloacele

de transport la gările de îmbarcare și de trai pe timpul parcursului și până la
data când vor putea găsi posibilități de existență în noul ținut, pentru a nu
zdruncina moralul soldaților țigani aflați pe front.

COMANDANTUL CORPULUI DE CAVALERIE

General de C.A.
(ss.) M. Racovițză

ȘEFUL DE STAT MAJOR

Lt.-col.
(ss.) I. Cherumvim

<Notă ms.>:
Nu s’a trimis încă ordinul privitor la țigani. Să se trimită și Corpului Cava-
leriei. col. Zamfirescu
142
30

1942 septembrie 23
Comandamentul Armatei a 3-a către Marele Cartier General Eș. 1. Cere să se in-
tervină pentru a se clarifica situația familiilor rome care au ostași pe front și care
le-au scris să-i anunțe că “sunt evacuați în Transnistria pe motiv că ar fi țigani”.
Opinează ca, dacă se menține măsura luată și pentru aceștia, “să fie desconcentrați,
deoarece prin măsura evacuării familiilor rezultă că toți au devenit suspecți”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 258, copie, dact.

COMANDAMENTUL ARMATEI III-a

Stat Major
Secția 1-a
Biroul 2
Oficiul Poștal Militar
Nr. 30

Nr. 11.705/B in 23 Sept. 1942

către

MARELE CARTIER GENERAL, Eș. 1

Secția 2-a

Cu onoare raportăm că o parte din ostașii unităților din subordine au pri-

mit scrisori dela familiile lor că sunt evacuați în Transnistria sub motiv că ar fi
țigani.
Rugăm a interveni să se clarifice situația acestor familii, care au ostași pe
front.
În caz că se menține măsura luată și pentru aceștia să fie desconcentrați,
deoarece prin măsura evacuării familiilor rezultă că toți au devenit suspecți.

D. O.
ȘEFUL DE STAT MAJOR
General
I. Arbore

Șeful Secției 1-a

Lt. Col.
O. Cogălniceanu

Pt. conformitate
(ss) Maior Angelescu
 143
31

1942 septembrie 26
Centrul de Instrucție 5 Sărata comunică Marelui Stat Major că “s-a aflat”
că toți romii vor fi deportați în Transnistria, iar cei având această origine, foarte
numeroșoi la Centru, cer fie să li se dea concendiu pentru a-și aranja familiile acolo,
fie să fie lăsați liberi, pentru a le urma. Cere lămuriri, semnalând totodată că se pro-
duc numeroase dezertări.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 279, orig., dact.

Confidențial

No. 842
1942 Septembrie 26
CENTRUL DE INSTRUCȚIE NO. 5 SĂRATA

către

MARELE STAT MAJOR

Secția I-a

Am onoare a raporta următoarele:

Din informații, versiuni și scrisorile primite dela familiile lor s’a aflat că toți
țiganii din țară se deportează în Transnistria.-
Din această cauză ostașii de origină etnică țigani, care sunt foarte numeroși
la acest Centru, zilnic ies la raport și cer a li se da concediu să-și aranjeze
situația familiilor, sau să-i lăsăm liberi să se ducă cu familiile lor în Transnis-
tria.-
Cum Centrul nu poate da curs cererilor lor, întru cât nici nu am primit vre-o
comunicare oficială în acest sens și cum din această cauză se produc numeroa-
se dezertări în rândurile lor, rugăm să binevoiți a ne da lămuririle necesare.-

COMANDANTUL CENTRULUI DE INSTRUCȚIE NO. 5

General
(ss.) Al. Poenaru

Șeful Biroului Mobilizărei

Maior
(ss.) Ștefănescu Ștefan
144
32

1942 septembrie 17
Depozitul de Armament Armată Nr. 4 semnalează la Armata a 3-a Serviciul Arma-
ment și Muniții cazurile a 4 ostași romi din subordine, concentrați la Est de Nistru,
care fuseseră anunțați de familii că au primit ordin de evacuare. Cere să se intervină
pentru a rezolva situația acestora, fie prin ordin de demobilizare a lor pentru a-și pu-
tea urma familiile, fie prin anularea colonizării lor în Transnistria.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 286, org., dact.

Depozitul de Armament Armată Nr. 4

ROSTOV
Oficiul Poștal Militar Nr. 30

No. 292
1942 luna Septembrie ziua 17

Depozitul de Armament Arm. No. 4

către

ARMATA 3-a
Serv. Armament și Muniții

Am onoare a raporta următoarele:

Câțiva ostași din acest Depozit și anume:
Soldatul SAVU PETRE din Comuna Tălmăcel Jud. Sibiu.-
Soldatul BAIAȘU ILIE din Comuna Sadul Jud. Sibiu.-
Soldatul GUIST MIHAI din Comuna Șura-Mare Jud. Sibiu.-
Soldatul MOTAN VALERIU din Comuna Șura-Mare Jud. Sibiu.-
au primit scrisori dela familiile lor, prin care au fost anunțați că urmează a
fi colonizați în Transnistria și că au primit ordin de plecare.-
Familiile lor au fost trecute pe tabelul de coloniști pe motiv că sunt țigani.-
Cum acești ostași sunt concentrați la acest Depozit dela data de 14 Iunie
1942 și acum se află deplasați la Est de Nistru, vă rugăm să bine voiți a inter-
veni locului în drept pentru ase lămuri situația lor, sau dându-se ordin de de-
mobilizarea lor pentru a-și putea urma familiile, sau anulându-se colonizarea
lor în Transnistria.-

Comandantul Depozitului Armament Nr. 4

Maior
(ss.) Pescaru Ion.-
 145
33

1942 septembrie 28
Regimentul 3 Artilerie Grea către Marele Stat Major Secția 1-a. Întreabă cum tre-
buie procedat cu soldații romi încorporați a regiment, întrucât “din informații, toți
țiganii sunt trimiși în Transnistria”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 287, orig., dact.

No. 12.439
din 28 Septembrie 1942
Regimentul 3 Artilerie Grea

către

Marele Stat Major S. 1-a

Am onoare a raporta că acest regiment are încorporați țigani ctg. 1942 (4-5).-
Cum din informații, toți țiganii sunt trimiși în Transnistria, vă rugăm să
binevoiți a ordona ce facem cu acești țigani.

Comand. Reg. 3 Art. Grea

Lt. Colonel
(ss.) Oprescu Constantin

Șeful Bir. Mobilizării

Căpitan
(ss.) Iacob Eugen

34

1942 septembrie 28
Regimentul 3 Căi Ferate Biroul Mobilizării către Marele Stat Major – Secția I-a.
arată că la foarte mulți soldați mobilizați, de origine romă, ies la raportul unităților,
raportând că familiile lor sunt trimise în Transnistria. Cere să se ordone fie ca soldații
respectivi să fie lăsați la vatră pentru a urma soarta familiilor lor, fie ca familiile celor
mobilizați să fie lăsate să rămână în țară.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 280, orig., dact.
146
Regimentul 3 Căi Ferate
Biuroul Mobilizării

Nr. 36259
1942 Septemvrie 28
Regimentul 3 Căi Ferate

către

MARELE STAT MAJOR – SECȚIA I-a

Am onoare a raporta următoarele:

La raportul unităților ies foarte mulți soldați mobilizați, de origine țigani,
cari arată că familiile lor sunt ridicate și trimise în Transnistria.
Întrucât până în prezent nu există nici un ordin referitor la situația acestora,
am onoare a vă ruga să binevoiți a ordona:
dacă acești soldați sunt lăsați la vatră pentru a urma soarta familiilor lor
sau familiile celor mobilizați sunt lăsate să rămână mai departe în țară.-

Comandantul Regt. 3 Căi Ferate

Lt. Colonel
(ss.) Alexandru Vlădescu

Șeful Biuroului Mobilizării

(ss.) Căpitan Vasile Manolescu

35

1942 octombrie 10
Cabinetul Ministrului Apărării Naționale comunică Marelui Stat Major că Minis-
terul
Afacerilor Interne i-a transmis o notă din care rezultă că s-a oprit evacuarea unui
nou lot de romi, mobilizabili, din cauză că se apropia iarna. În ce privește primele
două loturi, cazurile de eroare urmau să fie îndreptate, la cerere, soldații romi primind
foi de drum pentru a ajunge la familiile care le fuseseră deportate, iar Inspectoratul de
Jandarmi Transnistria - instrucțiuni “să le înlesnească stabilirea acolo, sau înapoierea
în țară”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 293.
 147
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
CABINETUL MINISTRULUI
Nr. 11.349

Secret

București, 10 Octombrie 1942

MARELE STAT MAJOR

Secția I-a

La Nr. 906.578 din 2 Oct. 1942, referitor la evacuarea țiganilor mobilizabili

în Transnistria.
Am onoarea a vă aduce la cunoștință că la intervenția noastră Ministerul
Afacerilor Interne comunică următoarele:
S’a oprit evacuarea celui de al doilea lot de țigani mobilizabili, evacuarea și
stabilirea lor în Transnistria, nefiind posibilă în apropierea iernei.
S’a avut în vedere, ca toți cei mobilizabili din celelalte două loturi, să rămâ-
nă pe loc la dispoziția armatei, cum și familiile celor aflați mobilizați.
Cu ocazia primelor evacuări s-au strecurat câteva greșeli, datorită faptului
că evacuarea s’a făcut în 3 zile.

Pentru îndreptarea acestor greșeli, s’au dat tuturor celor ce s’au prezentat ca
fiind sub arme și au voit să se ducă în Transnistria, sau să-și aducă înapoi fa-
miliile evacuate, foi de drum. Deasemeni s’a dat dispozițiuni Inspect. Jandarmi
Transnistria să le înlesneasă stabilirea acolo, sau înapoierea în țară.

D.O.
DIRECTOR DE CABINET
(ss.) MR. Traian Hodoș

36

<nedatat>
Copie de pe raportul Inspectoratului General al Jandarmeriei către Ministerul Afa-
cerilor Interne, în care oferă explicații legate de modul cum s-a realizat evacuarea ro-
milor nomazi și stabili considerați pericol pentru ordinea publică, cu tot cu familii.
Susține că din rândul romilor nenomazi nu s-au deportat decât cei nemobilizabili.
“Excepțiile” urmau să se analizeze de la caz la caz. Arată că în Transnistria toți cei
evacuați au “posibilități de muncă și trai” oferite de Guvernământul Transnistriei și
alții nu se mai deportează până în primăvară “când urmează a se hotărî”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 295-296, copie, dact.
148
COPIE

De pe raportul Nr. 43249 /942 al Inspectoratului General al Jandarmeriei,

către Ministerul Afacerilor Interne.

La ordinul Dvs. 4259 din 3 Octombrie 1942, referitor la modul cum s’a efec-
tuat evacuarea țiganilor;
Am onoare a raporta următoarele:
În primul rând au fost evacuați toți țiganii nomazi – fără nici o excepție – de
pe întreg cuprinsul țării. Se înțelege deci că au fost evacuați chiar acei ce erau
mobilizabili, precum și familiile celor ce s’au găsit mobilizați la data evacuării,
familii ce nu se puteau despărți de sălașele în care trăiau.
Numărul celor mobilizabili din această categorie este desigur neînsemnat,
încât nu a făcut obiectul unei distincțiuni.
Evacuarea țiganilor nomazi a fost terminată pe data de 15 August 1942 și
după această dată nu s‘au mai trecut decât cei ce s’au sustras evacuării inițiale.
În al doilea rând, au fost evacuați o parte din țiganii nenomazi (stabili) și
anume acei dovediți a fi periculoși ordinei publice și anume: condamnații pen-
tru crime și delicte, borfașii, hoții de buzunare și din trenuri, cei ce trăiau nu-
mai din furt.
Toți aceștia au fost evacuați cu familiile lor.
Din categoria acestora însă nu au fost evacuați decât cei nemobilizabili, de-
oarece cei mobilizați, nu au fost evacuați nici ei nici familiile lor, după cum
nu au fost evacuate nici familiile celor aflați mobilizați la data când s’a făcut
evacuarea.
Această evacuare s’a terminat pe data de 16 Septembrie 1942.
Dacă totuși unele din familiile țiganilor aflați pe front au fost evacuate,
aceasta se datorește faptului că acestea nu au voit să-și lase părinții, rudele și
au preferat să plece cu aceștia.
Alte categorii de țigani nu s’au mai evacuat și nici nu se mai evacuiază până
în primăvară, când urmează a se hotărî.
Țiganii evacuați, atât cei nomazi cât și cei nenomazi au fost plasați în Trans-
nistria, prin îngrijirea Guvernământului care le-a dat posibilitatea de muncă și
trai.
Dacă această evacuare este definitivă sau provizorie, rămâne să se determi-
ne ulterior.
Țiganii aflați însă în prezent mobilizați la unități, urmează a rămâne mai de-
parte în această situație, întrucât familiile lor, nu au fost evacuate, iar excepțiile
specificate în prezentul raport, urmează a se soluționa dela caz la caz.
Față de cele de mai sus, vă rugăm a dispune de urmare.

INSPECTOR GENERAL AL JANDARMERIEI

General de Corp de Armată
ss C. Z. Vasiliu
 149
37

1942 decembrie 7
Divizia 2-a Infanterie către Corpul 6 Armată Stat Major B. 1. Comunică situația
romilor mobilizați la unitățile în subordine și situația familiilor.
Arhivele Militare Pitești, Fond Corpul VI Armată, dosar 2150/1942, f. 262-263, orig., dact.

DIVIZIA 2-a INFANTERIE

STAT MAJOR
Bir. 1

Nr. 5940
1942 Decembrie ziua 7

DIVIZIA 2-a INFANTERIE

către

CORPUL 6 ARMATĂ
Stat Major B. 1

La ordinul Dvs. Nr. 13983 și Nr. 14490/1942

Am onoare a înainta alăturat un tabel nominal de țiganii dela unitățile în
subordine, cari intră în prevederile Ordinului Dvs. de mai sus.-

D. O.
ȘEFUL DE STAT MAJOR
(ss) Maior Gheorghe Nicolau

Șeful Biroului 1
(ss) Căpitan Luchian
150
DIVIZIA 2-a INFANTERIE
STAT MAJOR
Biroul 1
TABEL NOMINAL
De țigani care se găsesc mobilizați la unitățile în subordine ale acestui
Comandament și ale căror familii sunt în Transnistria

Nr. Numele și Detalii Gra- ctg. Unita- Situația Localitatea Cine a OBS.
crt. Pronumele dul tea din militară și adresa ordonat
care face familiei evacuarea
parte evacuate / Cine a
executat-o
1. Fieraru M. Nomad Capo- 1932 R.1. D. mobi- Bar. Vâlcei - Primit
Ilie ral lizat la Dolj scrisoare
- dela familie
5.IX.1941
că a fost
evacuat în
Transnistria
2. Buruiană “ Soldat 1935 R.1.D. “ 10.X.942 Racovița – - idem
Gheorghe R-ți
-
3. Duduianu “ “ 1941 “ 22.X.941 Belcini – - idem
Ilie Dolj telegramă
-
4. Niță Nicolae pericul. “ 1940 M. 20. D. mobilizat - - Nu
cunoaște
- situația
familiară
5. Matei I. “ “ 1933 “ aflat la - - În prezent
Nicolae vatră Transnistria
-
6. Paraschiv Neperi- “ 1932 “ mobilizat - - Familia
Constantin culos neevacuată
-
7. Bărbosu “ “ 1941 “ “ - - idem
Nicolae
-
8. Surdu “ “ 1933 “ “ - - idem
Gheorghe
-
9. Călinescu “ “ 1933 “ “ - - idem
Ștefan
-
10. Bastracă “ “ 1938 “ “ - - idem
Virgil
-
11. Drăgan “ “ 1935 “ “ - - Nu
Nicolae cunoaște
- situația
familiară
12. Mihalache “ “ 1937 “ “ - - idem
Nicolae
-
13. Magescu “ “ 1941 “ “ - - idem
Paul
-
14. Bălai Ioan “ “ 1937 “ “ - - idem

-
 151
15. Căldărașe “ “ 1938 “ “ - - idem
Alexandru
-
16. Dumitru “ “ 1937 “ “ Piatra Olt - - Evacuarea
Nicolae R-ți se face în
- Primăvară
17. Roibu M. “ “ 1933 C.2.A.C. 25.VI.941 Urzicuța – - În curs de
Ioan Dolj evacuare
-
18. Soțu Marin “ “ 1938 “ 5.IX.941 Mârza – - idem
Dolj
-
19. Gheorghe V. “ “ 1931 C.75. mobilizat - - idem
Tudor A.C.
-

38

1943 ianuarie 27
Marele Stat Major al Armatei către Inspectoratul General al Jandarmeriei. Semna-
lează că primește în continuare plângeri de la soldații romi stabili referitoare la depor-
tarea familiilor lor în Transnistria și cere clarificări. Notează că s-a definitivat doar
soarta romilor nomazi, care au fost șterși din controalele unităților.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 611, orig., dact.

Secret

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI

- Statul Major -
27 Jan. 1943

Cu onoare se trimite alăturat, raportul Nr. 130128/1942, cu 2 anexe, al Divi-

ziei 10 Infanterie și raportul Nr. 1218/1943, cu o anexă, al Reg. 95 Inf. P.S. P.S.,
rugându-vă să binevoiți a ne comunica:
Care este situația familiilor țiganilor nenomazi care au fost evacuate în
Transnistria, deși nu intrau în categoria celor evacuabili.
Dacă aceste familii vor mai fi înapoiate în țară, sau rămân cu domiciliul de-
finitiv în Transnistria.
Ce se face cu țiganii nenomazi, mobilizabili care au fost evacuați în Trans-
nistria, deși conform instrucțiunilor date de Dvs. nu trebuiau evacuați.
Deoarece, cazuri ca cele de mai sus, sunt mereu raportate M. St. M. și în-
trucât, în conformitate cu ord. M. St. M. Nr. 101290 din 30 Octomvrie 1942, s’a
definitivat numai situația țiganilor nomazi, care au fost șterși din controalele
unităților, este absolut necesar ca M. St. M. să stabilească:
Situația militară a țiganilor nenomazi, mobilizabili, care au fost evacuați în
Transnistria, fie din greșală, fie pentru că intrau în categoria celor periculoși
ordinei publice.
152
Situația militară a țiganilor nenomazi, mobilizabili, ale căror familii au fost
evacuate în Transnistria, iar ei se găsesc concentrați sau mobilizați la unități.
Odată cu rezultatul și cu propunerile Dvs., vă rugăm să binevoiți a dispune
să ni se înapoieze și rapoartele anexate.

D. O.
ȘEFUL SECȚIEI I-a
Colonel
E. Borcescu

Șeful Bir. Control Vatră

Maior
Iordăchescu Nicolae

39

1942 octombrie 23
Regimentul 89 Infanterie către Divizia 13 Infanterie Stat Major B.I. Comunică fap-
tul că la regiment există un singur soldat rom nomad, Ilie Drossu, care nu cunoaște
situația familiei sale.
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2141/1942, f. 10, orig., ms.

Regimentul 89 Infanterie
Bir. 1
No. 3311
23 Octombrie 1942
Regimentul 89 Infanterie

către

Divizia 13 Infanterie
Stat Major B.I.

La Ord. Dv. No. 1499/942

Am onoare a raporta:
În acest regiment un singur ostaș din categoria menționată în ord. Dv. Sold.
Drossu Ilie ctg. 1943, care nu știe situația familiei sale (țigan nomad).

Comand. Reg. 89 Inf.

Colonel
(ss indescifrabil)

Șeful Bir.
Lt.
(ss indescifrabil)
 153
40

1942 octombrie 29
Divizia 13-a Infanterie către Regimentul 89 Infanterie. Cere ca, în conformitate cu
Ordinul Armatei a 3-a din 10 octombrie 1942, soldatul rom Dossu Ilie să fie șters din
controale, “după care să fie lăsat liber a-și urma familia, acolo unde a fost evacuată”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2141/1942, f. 25., orig., dact.

DIVIZIA 13-a INFANTERIE

Stat Major Biroul 1
Oficiul Poștal Nr. 121

Nr. 1563 din 29 Octombrie 1942

DIVIZIA 13-a INFANTERIE

către
REGIMENTUL 89 INFANTERIE

La Nr. 3311/942:
Cu onoare rugăm a dispune ca în conformitate cu Ordinul Armatei a 3-a
Nr. 12.342 din 10 Oct. 1942, transmis cu Ordinul Diviziei Nr. 1499 din 17 oct.
1942, țiganul nomad Dossu Ilie ctg. 1943, să fie trimis la Partea Sedentară, pen-
tru a fi șters din controale, după care să fie lăsat liber a-și urma familia, acolo
unde a fost evacuată.

D.O.
ȘEFUL DE STAT MAJOR
Lt. Colonel
M. Bădescu

Șeful Biroului 1 Org. Mob.

Căpitan,
Aureliu Marini

41

1942 octombrie 3
Declarație a soldatului Mărgel(u) Vasile dată în fața Șeful Secției a III-a - ca urma-
re a unei reclamații verbale către Inspectoratul General al Jandarmeriei – pentru a fi
înaintată Marelui Stat Major al Armatei. Afirmă în scris că vrea să își urmeze familia
deportată în Transnistria.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 400 orig., dact.
154
3 Oct. 1942
Dată în fața noastră.
Șeful Secției a III-a
Căpitan
(ss.) N. Diaconescu

DECLARAȚIE

Subsemnatul soldat Mărgel Vasile din Reg. 90 Inf., ctg. 1937, în prezent con-
centrat, de loc natal din comuna Burila Mică, județul Mehedinți, declar urmă-
toarele: în legătură cu reclamația verbală ce am făcut-o la Inspectoratul General
al Jandarmeriei.-
În timp ce mă găseam pe zonă, soția mea Lucreția cu trei copii, au fost
evacuați în Transnistria.-
Familia mea locuia împreună cu socrul meu cu care a plecat împreună, ne-
voind a rămâne singură în sat.-
Nu doresc ca să fie readusă familia mea din Transnistria, deoarece îmi con-
vine să rămân acolo.-
Doresc să merg însă și eu și pentru aceasta cer să fiu desconcentrat.-
Aceasta declar și semnez propriu.-

(ss.) Soldat Mărgel Vasile

<Notă ms.>:
Se va înainta M.St.M. S. I

42

1942 decembrie 19
Raport al Regimentului 90 Infanterie către Marele Stat Major referitor la situația
soldatului Mărgel(u) Vasile. Acesta nu este nomad și nu fost condamnat.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 399 orig., dact.

Reg. 90 Inf. P. S.
Sibiu
No. 52024
La 19.XII.1942

Regimentul 90 Infanterie
Biroul Mobilizărei către
MARELE STAT MAJOR SECȚIA I-a
Biroul Control Vatră

La ord. Dvs. Nr. 910012 din 19 Octombrie 1942;

 155
Am onoare a raporta că în baza ord. Dvs. de mai sus am cerut Postului de
Jandarmi Burila Mică, jud. Mehedinți cu Nr. 52023 din 29 Oct. și Nr. 52024 din
14 Nov. 1942, să ne comunice dacă sold. Mărgelu Vasile, ctg. 1937, este sau nu
țigan nomad.-
Postul Jandarmi Burila Mare, a înaintat ordinul nostru cu Nr. 1786 din
2.XI.1942, la Postul Jandarmi Schela Cladovei Jud. Mehedinți, unde susnumitul
domiciliază.-
Postul Jandarmi Schela Cladovei, cu raportul Nr. 1507 din 2.XII.1942, ne în-
aintează un certificat semnat de autoritățile comunale (primar, notar și șef de
post), în care arată că susnumitul soldat nu este țigan nomad, având locuința în
Schela Cladovei, și pe tot timpul cât a locuit în acea comună n’a fost condamnat.-
Soldatul se află mobilizat dela data de 12 Sept. 1941 și este plecat pe front
cu Regimentul, dela care dată nu s’a mai înapoiat la P.S.-
Se anexează în original declarația soldatului, primită cu ord. Dvs. de mai sus.-
Rugăm să binevoiți a ordona,-

COMANDANTUL REGIMENTULUI 90 INFANTERIE P.S.

Lt. Col.
(ss.) Gh. Austriacu

Șeful Biroului Mobiliz.

Lt. Col.
(ss.) C. Andrieșescu

43

1942 octombrie 20
Raport al Brutăriei de Campanie No. 13 către Divizia 13-a Infanterie Stat Major
Biroul 1, referitor la Fieraru Nicolae, rom stabil. Acesta a primit telegramă de acasă că
urmează a fi evacuat în Transnistria întrucât este sărac.
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 19 original, dact.

Brutăria de Campanie No. 13

Oficiul Poștal Militar No. 121
No. 1495 din 20 Octombrie 1942
Brutăria de Campanie NO

Către
Divizia 13-a Infanterie
Stat Major Biroul 1

La ordinul D-stră No. 1499/942

Am onoare a raporta, că la această unitate se află țiganul nenomad Fieraru
Nicolae, care a fost înștiințat de acasă, prin telegramă că urmează a fi evacuat
în Transnistria pe motiv că ar fi sărac.
156
Cu No. 1379 din 11 Oct. 1942 am cerut relații la Primăria Comunei Nedelea
Jud. Prahova locul de naștere al susnumitului, care până în prezent nu au sosit.
Se anexează tabel cu datele prevăzute în ord. de mai sus pentru cel în cauză.

Comand. Brutăriei de Campanie

Adm. Căpitan
(ss.) A. Alexandrescu

p. Comand. Plot. Trupei S

Maestru Mil.
(ss.) C. Popovici

<Notă, ms.>:
B1 Centralizare)

44

<nedatat>
Anexă la raportul din documentul anterior, cuprinzând situația militară a soldatu-
lui Fieraru Nicolae, gradul, contingentul, localitatea și adresa familiei evacuate, cine a
ordonat evacuarea și observația “Înscris pentru evacuare fiind sărac”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Divizia 13 Infanterie, dosar 2142/1942, f. 20., ms.

Brutăria de Campanie No. 13

Oficiul Militar No. 121

Tabel
De țigani nenomazi care li s’a pus în vedere de autoritățile din Țară
că va fi evacuați

No. Numele Gra- Con- Situația militară Localitatea Cine a Cine a Obs.
Crt. și Pronu- dul tin- și adresa ordonat executat
mele gent familiei evacuarea evacu-
evacuate area
1. Feraru Sol- 1933 22.VI.941 Mobilizat Vasilica Primăria - Înscris
Nicolae dat I.D.R.N. No: 1789/941 Feraru Comunei pentru
O zi No. 30/941 Comuna Manești eva-
Manești Județul cuare
24.XI.941 Desconcentrat Prahova fiind
Județul
lăsat vatră conf. ord. M. sărac
Prahova
St. M. No. 3500/941
Catunu
6.VII.942 Concentrat și Zana
pus drepturi Manutanta
Ploești o zi No. 4/942
8.VII.942 Scos sub M.
Ploești și pus drepturi o
zi No. 19/942
 157
Se certifică de noi prezentul tabel pentru exactitate

Comandant Brutărie 13
Ad-tor. Căpitan
(ss.)

Comand. Pluton Trupă

S. Maestru Militar
(ss.)

45

1942 decembrie 9
Reclamație a familiei Murșa Ioan și soția Murșa Nina n. Adam, din Luduș, către
Marele Stat Major, referitoare la deportarea abuzivă a fiului lor Murșa Martin.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 495 orig., dact.

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

MARELE STAT MAJOR SECȚIA II
NO 929219
9 DEC 1942
INTRARE

Către

Marele Stat Major

București

Subsemnații Murșa Ioan și soția Murșa Nina n. Adam domiciliați în comu-

na Luduș Jud Turda cu profund respect vă înaintăm prezenta noastră
Cerere
Avem 3 ficiori pe front: Murșa Iosif, Murșa Ioan și Murșa Gheorghe, la
Transnistria unul Murșa Martin, rămânând acasă încă 5 copii mici și incapabili
de muncă.
Pe fiul nostru Murșa Martin lau dus în Transnistria fără nici o bază de
drept, deoparte ținem să amintim că din comuna Luduș nici nu au dus nici
un rom, fiul nostru Martin însă a fost la târg la Zau și din întâmplare au dus
tocmai atunci pe romi fără căpătâi și certați cu justiția, astfel printre aceștia fără
bază au dus și pe fiul nostru Martin Murșa.
Considerând că conform certificatelor de moralitate anexate date din par-
te primăriei și a Judecătoriei fiul nostru este o persoană cinstită, apoi fiind
membru al familiei noastre are și unde locui și lucra Vă rugăm respectuos să
binevoiți ai permite să vină acasă cu atât mai vârtos deoarece este și asentat
158
astfel încât azi mâine își va face datoria față de țară deci să nu mai ducă mi-
seria din Transnistria fără vină, de altă parte fiind noi bătrâni ne va ajuta și la
lucru.
Primiți Vă rog deosebitele noastre considerațiuni ce Vă păstrăm.
(ss.) Murșa Ioan și soția Nina Adam din Luduș Jud Turda
Adresa lui este comuna Cavalava Transnistria

<Notă, ms.>:
țigan transf[erat] din Transnist[ria]

46

1942 decembrie 2
Certificat de bună purtare referitor la Martin Murșa, eliberat de primarul comunei
Luduș județul Cluj-Turda.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 496 orig., dact.

Județul: Cluj-Turda
Primăria comunei Luduș
Nr. 4955/1942

CERTIFICAT

Noi, primarul comunei Luduș județul Cluj-Turda, certificăm oficios că

Murșa Martin în etate de 19 ani, fiul lui Murșa Ioan și Murșa Lina, fost locuitor
în comuna Luduș de prezent aflător în Transnistria a avut tot timpul cât a lo-
cuit în această comună o purtare morală bună și se bucură de o bună conduită
în societate, atât el cât și părinții săi.
Drept care am eliberat prezentul certificat.
Luduș la 2 Decembrie 1942

Primar
(ss indescifrabil)

Notar
(ss indescifrabil)
 159
47

<nedatat>
Certificat eliberat de Judecătoria de pace rurală Luduș jud. Turda-Cluj. Atestă fap-
tul că Martin Murșa nu are condamnări pentru fapte penale în ultimii 10 ani.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 497, orig., dact.

REGATUL ROMÂNIEI
JUDECĂTORIA RURALĂ LUDUȘ
JUDEȚUL TURDA
No. 2477/1942

CERTIFICAT

Noi, Grefierul Judecătoriei de pace rurale Luduș jud. Turda-Cluj, certificăm

prin prezentul certificat că cercetând registrele respective ale acestei judecăto-
rii, nu am găsit ca Murșa Martin fiul lui Ioan și Lina, domiciliat în comuna
Luduș jud. Turda-Cluj, să fi suferit vre-o condamnațiune de vre-un fapt penal
în ultimii 10 (zece) ani.-
Drept care am eliberat prezentul certificat.

Grefier
(ss.) Vasile Emilian

<Notă ms.>:
Certif[icat] din cazierul judiciar nu de la Judecătorie.

48

1943 ianuarie 6
Inspectoratul General al Jandarmeriei către Marele Stat Major al Armatei. Solicită
clasarea reclamației referitoare la Martin Murșa, pe motiv că acesta ar fi cerut să fie
deportat cu familia Ponți Anuța, deoarece numitul se afla în relațiuni de dragoste cu
Ponți Emilia”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 494 orig., dact.

Secret

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI

Serviciul Jandarmeriei
Secția III-a
160
No. 154486
1943 Luna Ianuarie ziua 6

INSPECTORATUL G-RAL AL JANDARMERIEI

Serviciul Jandarmeriei

către

MARELE STAT MAJOR

Secția I-a –

La ordinul Dvs. Nr. 929.919 din 15 Decembrie 1942 cu care ni s’a trimis spre
cercetare cererea semnată de numitul Murșa Ioan și soția sa Nina, prin care
cereau readucerea din Transnistria a fiului lor Murșa Martin, în etate de 20 de
ani;
Am onoare a vă raporta că din cercetarea făcută de către Legiunea Jandarmi
Turda, rezultă următoarele:
În timpul evacuărilor țiganilor în Transnistria, fiul petiționarilor anume
Murșa Martin, s’a prezentat la Legiune și a cerut insistent în mai multe rân-
duri de a fi evacuat și el cu familia Ponți Anuța, deoarece numitul se afla în
relațiuni de dragoste cu Ponți Emilia.-
Întrucât evacuarea fiului reclamanților s’a făcut la insistențele sale, vă ru-
găm să binevoiți a dispune de urmare asupra clasărei.-
Rezultatul s’a comunicat de Legiune petiționarilor, cu Nr. 15.723 din 27 De-
cembrie 1942.
Se restitue petiția în cauză.-

D. O.
ȘEFUL SERVICIULUI JANDARMERIEI
Colonel
(ss.) C. Tobescu

Șeful Secției III-a

Căpitan
(ss.) N. Diaconescu

<Notă, ms.>:
Clasată direct la Dosar.
 161
49

1942 decembrie 30
Corpul 2 Teritorial Stat Major către Marele Stat Major al Armatei, Secția I-a. Cere
instrucțiuni legate de cererea soldatului Pandele Constantin de a merge în Transnis-
tria pentru a-și aduce de acolo soția și copiii deportați. Acesta nu este căsătorit legitim
cu femeia deportată.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 424 orig., dact.

CORPUL 2 TERITORIAL
Stat Major
Bir. 1

Nr. 419817 din 30 Decembrie 1942

CORPUL 2 TERITORIAL

către

MARELE STAT MAJOR GENERAL AL ARMATEI

STATUL MAJOR AL ARMATEI
Secția I-a

Am onoare a înainta în original cererea Soldatului Pandele Constantin, care

fiind mobilizat dela data de 24 Iunie 1941 și trimis pe front de Regimentul 2
Pionieri Gardă și venind în concediu pe data de 20 Decembrie 1942, și-a găsit
familia compusă din soție și doi copi(i) trimisă în Transnistria.-
Șeful de Post din Comuna Colentina unde domiciliază soldatul Pandele
Constantin, raportează că petiționarul nu era căsătorit legitim, femeia Alexan-
drina Gh. Adam trăind în concubinaj și având cu ea doi copii.-
Petiționarul roagă să fie lăsat să plece în Transnistria să-și aducă familia.-
Față de această situație vă rugăm să binevoiți a ordona.-

D. O.
Șeful Stat Major
Colonel
(ss.) Chirescu D.

Șeful Bir. 1
(ss.) Lt. Col. Mihail D
162
50

1943 ianuarie 3
Inspectoratul General al Jandarmeriei către Marele Stat Major al Armatei. Arată
că soldatul Constantin Pandele “nefiind țigan nomad, nu i se poate permite plecarea
în Transnistria”.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 423 orig., dact.

936518
3 Jan. 1943
INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI
Statul Major –

Cu onoare se trimite alăturat cererea Soldatului Pandele Constantin, ctg.

1934, din regimentul Pionieri Gardă, rugându-vă a dispune soluționarea și a i
se răspunde direct, prin unitate.
Numitul nefiind țigan nomad, nu i se poate permite plecarea în Transnis-
tria.

D.O.
p. Șeful Secției I-a
Lt. Colonel,

Șeful Bir. Control Vatră

Maior,
Iordăchescu Nicolae

51

1942 decembrie 11
Marele Stat Major comunică Ministerului Afacerilor Interne raportul primit de
la Permanența Diviziei 3-a Munte referitor la soldatul Călin Dumitru, ctg. 1924
(rom nenomad). Acesta a reclamat că a fost evacuat în Transnistria deși avea asupra
sa ordinul de chemare la unitate și că a trebuit să dea mită pentru a se întoarce la
Pitești, unde și-a găsit familia fără adăpost și fără hrană. Se cere să se ia măsuri con-
tra vinovaților.
Arhivele Militare Pitești, Fond Marele Stat Major Secția 1 Organizare Mobilizare, dosar
2695/1942-1943, f. 205 orig., dact.

MARELE STAT MAJOR

SECȚIA 1-a
Bir. 3 Mob. Control Vatră
Nr. 926397 din 11 Decembrie 1942
 163
Secret
MARELE STAT MAJOR

către

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

- Cabinetul Subsecret. de Stat -

La Nr. 4555/1942, am onoarea a trimite alăturat raportul Permanenței Divi-

ziei 3-a Munte, Nr. 31195, cu 2 anexe.
Din cele raportate de Divizionul 3 Obuziere Munte și din declarația Solda-
tului Călin Dumitru, ctg. 1924 (țigan) rezultă:
Modul317 în care a fost evacuat în Transnistria, de către autoritățile
polițienești din Pitești, deși numitul, conform instrucțiunilor date de Inspec-
toratul General al Jandarmeriei nu trebuia evacuat, nefiind nomad, și mai ales
având asupra sa, ordinul de chemare de la unitate.
Modul318 cu care a fost tratat în Transnistria, în ceeace privește hrana și adă-
postul.
Sumele de bani pe care a trebuit să le dea la diferite persoane pentru a pu-
tea să ajungă înapoi la Pitești.
Situația grea în care se găsește familia acestui ostaș, fără adăpost și fără hra-
nă, casa fiindu-i distrusă din ordinul ajutorului de primar al orașului.
Față de cele raportate mai sus, vă rugăm să binevoiți a dispune cercetarea
cazului și a aprecia măsurile ce urmează a se lua contra vinovaților.

ȘEFUL MARELUI STAT MAJOR

(ss.) GENERAL, I. Arhip

ȘEFUL SECȚIEI I-a

Colonel Em. Borcescu

52

1943 decembrie 2
Petiție a soldatului Hârgău Ioan, din Botoșani, către Comandamentul de Căpetenie
al Armatei - Departamentul Guvernământul Gen[eral] al Transnistriei - Prefectura
Județului Oceacov. Acesta solicită să fie repatriat, arătând că a plecat de bună-voie la
familia deportată în Transnistria, ca romă, întrucât nu avea cine să-i poarte de grijă,
el fiind rănit.
Arhivele Nikolaev, Fond 1591, opis 4, no 42, f. 44-44v orig., ms.

317
Urma „neuman” – cuvânt tăiat din comunicare.
318
Tăiat peste cuvântul inițial, „nepăsarea”.
164
Comandamentul de Căpetenie al Armatei
Departamentul Guvernământul Gen[eral] al Transnistriei
Prefectura Județului Oceacov

Intrarea No. 14514

1943 Luna Dec Ziua 2

Domnule Prefect,
Subsemnatul Hârgău Ioan, actualmente cu domiciliul la ferma “Consomol”
No 3 pendinte de la centrala Niceainoe, acest județ
Respectuos supun spre cunoștință Domniei Voastre următoarele:
Subsemnatul sunt născut în comuna Răchiți jud. Botoșani la data de 6 Ianu-
arie 1914, sunt căsătorit, având doi copii în vărstă de 7 și 3 ani.
Mi-am făcut stagiul militar la Rgt„ 13 Dorobanți, Regiment cu care am luat
parte la acest război, dela declararea lui și până la 4 August 1941, când am fost
rănit de glonț la piciorul stâng, fracturându-mi-se tibia.
La 7 August 1941 am fost internat în Spit. Sf. Spiridon din Iași, de unde am
ieșit la 22 Decembrie 1941, dându-mi-se un concediu de 2 luni, la expirarea că-
ruia m’am prezentat la unitate fiind demobilizat.
În luna Iulie 1942 am fost mobilizat din nou și întrucât rana nu se vindecase
am fost supus comisiunei de clasare a Comandamentului 4 Teritorial, care s’a
pronunțat pentru a mi se face un tratament chirurgical timp de 6 luni, după
care să fiu revizuit din nou.
Între timp dându-se dispozițiuni pentru trimiterea unor țigani în Trans-
nistria, printre care intrau părinții, frații și surorile mele cât și a soției mele și
cum rana nu era vindecată eu neputând lucra și deși subsemnatul nu intram în
prevederile acestor dispozițiuni, ca unul ce luase parte la război și eram rănit,
totuși am mers cu ei spre a avea cine mă ajuta atât pe mine cât și familia mea
pentru care eu nu puteam lucra nefiind vindecat.
În prezent fiind în situația de a putea să muncesc și să câștig existența atât
pentru mine cât și pentru familia mea, nemaiavând nevoie de ajutorul rudelor
și cum subsemnatul nu am fost trimis aci în Transnistria ci am venit de bună
voie pentru motivul arătat mai sus și în com. Răchiți Jud. Botoșani am casă 5
ha pământ arabil și întrucât nici eu nici familia mea nu avem îmbrăcăminte de
iarnă, rămânerea mai departe aci în Transnistria ar (însemna?) celor mai cum-
plite suferințe sau chiar pieirea în timpul acestei ierni.
Spre a nu ajunge în această situație și fiind în stare a putea munci m’am
hotărât să mă întorc acasă.
Pentru aceasta, cu cel mai profund respect vă rog să bine-voiți a aviza pen-
tru întoarcerea mea în țară, intervenindu-se locului în drept spre a elibera cu-
venita autorizație de călătorie.
În speranța că această justă cerere va fi soluționată favorabil și cât mai re-
pede, având în vedere greutatea călătoriei, rămân al Domniei Voastre supus la
ordin (semnătura).
 165
Dovada luării parte la război și a rănii primite o fac cu Pr.verb. Nr. 218 N
107 din 27 Iulie 1942 eliberat de Comisia medicală militară a Comand. 4 Teri-
torial.
Domniei Sale Domnului Prefect al Județului Oceacov

<Notă ms.>:
3.XII.943 Raion Varvarovca va înlesni posibilitatea de lucru să câștige bani
să-și agonisească hrana și îmbrăcămintea contra cost.

53

1944 martie 11
Soldatul Păun N. Marin, conducătorul atelierului de peptănărie al romilor de la
ferma Suhaia Balca, către Prefectul Militar al Sectorului 4 Administrativ Berezovca.
Cere autorizație ca romii de la atelier să poată vinde 1.000 de piepteni confecționați în
piața Ananiev, arătând că “de patru luni nu am primit nici o rație ci trăim numai din
veniturile din vânzarea peptenilor”.
Arhivele Odessa, Fond 2361, opis 1 no 592, f. 330 orig., dact.

DOMNULE PREFECT

Subsemnatul soldat Păun N. Marin, conducătorul atelierului de peptănă-

rie a țiganilor de la ferma Suhaia Balca, în numele lui Dumitru I. Stan, Petr-
te Bucureșteanu, Siret Stoica, Călin t. Marin, Busuioc Constantin, Gheorghe
Dumitru, Gheorghe Constantin, Aurica Radu și Babața Gheorghe, cu profund
respect vă rugăm să binevoiți a ni se elibera autorizație pentru vânzarea pepte-
nelor pe piața Ananiev.
Subsemnații avem confecționate gata pentru vânzare 1000 buc pepteni.
Din veniturile ce le avem prin desfacerea peptenelor ne vom îmbrăca și hră-
ni împreună cu familia și da diferite ajutoare celor cari nu vor putea munci sau
sunt bolnavi.
Ținem să amintim că de patru luni nu am primit nici o rație ci trăim numai
din veniturile din vânzarea peptenilor.
Primiți vă rugăm Domnule Prefect asigurarea stimei ce v’o păstrăm.

Suhaia Balca, 11 Martie 1944

(ss.) Păun N. Marin

Cererea a fost făcută în fața noastră-

Primarul țiganilor
(ss.) Ion Stan

Domniei Sale Domnului Prefect Militar al Sectorului 4 Administrativ

BEREZOVCA
166

III Documente referitoare la deportarea familiilor

unor soldați romi din zona Munteniei

54

1942 octombrie 9
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Generală a Poliției către Inspectoratul
Regional de Poliție București. Notă informativă despre petiția lui Dincă Ștefan.
ANR, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar189/1942, p. 188

Nr. 35885-S confidențial

Copiat de. N. Niculescu
12 octombrie 1942

Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Generală a Poliției

Către

Inspectoratul Regional de Poliție București

Se trimite alăturat în copie, petiția numitului Dincă Ștefan din Pitești, str
Târgul din Vale nr. 47.
Dispuneți măsuri pentru verificarea celor semnalate, comunicându-ne ur-
gent relații asupra susnumitului precum și avizul dumneavoastră cu privire la
cele solicitate.
Director Șeful Serviciului
Semnătură Semnătură

55

<nedatat>
Dincă Ștefan către Ion Antonescu. Petiție prin care cere readucerea în țară a fami-
liei sale că altfel se ucide.
Sursă: ANR, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar189/1942, p. 187

Copie
Domnule Prim Ministru

Subsemnatul Dincă Ștefan din Pitești, str. Târgul din Vale, nr. 47, supus cu
lacrimi în ochi [depun] prezenta plângere.
Fiind concentrat în Regimentul 4 Grăniceri, Campania 7 Grăniceri, pază co-
muna Banloc județul Timiș-Torontal și întorcându-mă într-o mică permisie fiind
 167
chemat telegrafic, am constatat că poliția orașului Pitești executând probabil gre-
șit o dispoziție superioară, mi-a ridicat și trimis în Transnistria pe soția mea, pe
părinții mei bătrâni și neputincioși și doi frați mici, lăsându-mi în părăsire casa.
Cu ce stare sufletească mă pot întoarce eu acum pe graniță la unitate, nești-
ind nimic de soarta familiei mele.
Cu mare durere în suflet vă rog să binevoiți a dispune facerea unei anchete
și readucerea familiei mele în căminul conjugal.
Totodată a dispune prelungirea permisiei militare de la unitate până la re-
zolvarea situației acestora.
În cel mai rău caz a dispune să fiu și eu trimis alături de ei, astfel în marea
mea suferință mă voi vedea nevoit a mă omorâ.
Ps: neștiind unde voi fi la Comunicarea rezultatului vă rog a mi se comuni-
ca fie la companie, Sc în Pitești
Cu perfect respect să trăiți.

ss/Frt. Dincă Ștefan p. conformitate

Fruntaș Regimentul Grăniceri Deva semnătură

56

1942 octombrie 21
Comisar ajutor Gheorghe Drăghici către șeful Poliției Pitești. Anchetă făcută fami-
liei lui Stan Sebastian.
SJAN Argeş, Fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 19/1942, f. 149

Referat
1942 luna octombrie ziua 21

Domnule șef,

Am onoarea a depune alăturat ordinul nr.13132/ S./1942, al Inspectoratu-

lui Regional de Poliție București însoțit de copie după cererea numitului Stan
Sebastian din Pitești și binevoind a cunoaște că familia petiționarului a fost
evacuată și trimisă în Transnistria împreună cu lotul de țigani la data de 12
septembrie, deoarece potrivit ordinelor primite au fost țigani care nu aveau o
profesie precisă din care să trăiască.
Totodată, mai raportez că petiționarul cu ocazia evacuării a declarat că vo-
iește a-și urma familia doar că urmează a preda niște [cuvânt iligibil] și a primi
acte, a rămas să plece cu alt transport.

Șeful biroului administrativ

Comisar Ajutor,
Gheorghe Drăghici

Domniei sale, domnului șel al Poliției Pitești.

168
57

1942 octombrie 27
Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Poliție către Direcțiunea
Generală a Poliției. Direcția Poliței de Siguranță. Raport cu privire la situația lui
Dincă Ștefan.
ANR, fond. Direcţia generală a poliţiei, dosar 190/1942, f. 178.

Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul Regional de Pol București
Nr. 14662
Direcțiunii Generale a Poliției
Direcția Poliția de Siguranță DIR GENERALă A POLIȚIEI
Arhiva siguranței
No 40548 27 oct. 1942

Avem onoarea a vă raporta rezultatul ordinului Dvs. Nr. 35885 din 12 oc-
tombrie 1942.
Poliția Orașului Pitești raportează că, cercetând cele reclamate de Dincă Ște-
fan, din acel oraș, str. Târgul din Valea Nr. 47, a constatat că într-adevăr părin-
ții numitului au fost evacuați în Transnistria, deoarece nu aveau mijloace de
trai și locuiau într-un focar de murdărie și infecție.
Soția numitului a acceptat de bună voie să plece în Transnistria, deoarece
nu a voit să rămână singură, sperând că soțul ei când va veni din concentrare
se va stabili lângă ceilalți membri ai familiei.
Poliția orașului Piteșți propune că și numitului să i se aprobe stabilirea în
Transnistria.

INSPECTORAT REGIONAL, ȘEFUL SERVICIULUI,

58

1942 noiembrie 2
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Direcți-
unea Generală a Poliției. Notă informativă cu privire la situația familiei lui Bratu
Constantin.
ANR, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 191/1942, f. 102

Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat

Către
Direcțiunea Generală a Poliției
2 noiembrie 1942
 169
Avem onoarea a vă trimite alăturat, în original petițiunea înregistrată sub
Nr. 13402/942, prin care numitul Bratu Constantin din Pitești, str. Costache Ne-
gri nr. 13 se plânge că soția și cei doi copii ai săi au fost trimiși în Transnistria
împreună cu întreaga familie, compusă din părinți, soră și frate și cere readu-
cerea lor cu rugămintea să binevoiți a cerceta și da relațiuni Ministerului, odată
cu restituirea adresei.

Ministru Director
Semnătură Semnătură

59

1942 noiembrie 3
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Ministerul
Afacerilor Interne, Direcția Administrației de Stat. Notă informativă cu privire la ra-
portul întocmit de Poliția Orașului Pitești asupra situației lui Dincă Ștefan.
ANR, fond. Direcţia generală a poliţiei, dosar 190/1942, f. 179

Poliției de Siguranță

Nr. 40548 Confidențial

Copiat de El. Băncilescu
3 noiembrie
1942
Minsiterul Afacerilor Interne
Direcția Administrației de Stat

La No. 42012 A./ 942, am onoarea a vă face cunoscut următoarele:

Poliția orașului Pitești raportează că, cercetând cele reclamate de numitul
DINCĂ ȘTEFAN, din acel oraș, str. Târgul din Vale No. 47, a constatat că in-
tr-adevăr părinții numitului au fost evacuați în Transnistria, deoarece nu aveau
mijloace de trai și locuiau într-un adevărat focar de murdărie și infecție.
Soția numitului a acceptat de bună voie să plece în Transnistria, deoarece
nu a voit să rămână singură, sperând că soțul ei când va veni din concentrare
se va stabili lângă ceilalți membri ai familiei.
Sus zisa poliție propune ca și numitului să i se aprobe stabilitatea în Trans-
nistria.

DIRECTOR GENERAL
170
60

1942 noiembrie 4
Minsiterul Afacerilor Interne, Direcția Poliției de Siguranță către Inspectoratul
General de Poliție București. Notă informativă cu situația lui Bratu Constantin.
ANR, fond. Direcţia generală a poliţiei, dosar 191/1942, f. 105

POLIȚIA DE SIGURANȚĂ
Nr. 42060. S
Confidențial
INSPECTORATUL GENERAL DE POLIȚIE
BUCUREȘTI
Copiat de
Teodorescu
4 noiembrie 1942

Se trimite în copie cererea numitului Bratu Constantin, domiciliat în orașul

Pitești, str. Costache Negri, Nr. 13, rugându-vă să dispuneți cercetări, rapor-
tând urgent rezultatul.

DIRECTOR ȘEFUL SERVICIULUI

61

<nedatat>
Bratu Constantin către Mareșalul Antonescu. Petiție adresată în vederea aducerii
familie sale în țară din Transnistria.
ANR, fond. Direcţia generală a poliţiei, dosar 191/1942, f.103

Copie

Domnule Mareșal,

Subsemnatul, Bratu Constantin din Pitești, str. Costache Negri Nr. 13, fiind
militar activ cu gradul de fruntaș contingentul 41 din Regimentul 3 Dorobanți,
fost pe front, rănit, vă aduc la cunoștintă următoarele:
În timp ce eram în spitalul militar din Craiova, din cauza rănilor suferite de
pe front, soția mea Safta Bratu împreună cu doi copii ai mei au fost ridicați de
către autoritățile locale și trimiși în Transnistria împreună cu familia mea, com-
pusă din mamă, tată , soră și frate.
Respectuos vă rog cu lacrimi în ochi, prin bunătatea sufletului Dvs. a or-
dona autorităților competente să mi se dea o autorizație de a putea lua toată
familia din Transnistria și s-o aduc în orașul Pitești, deoarece eu sunt într-un
 171
concediu medical de 3 luni, iar după acest concediu urmează a merge din nou
pe front.
Să trăiți Domnule Mareșal,
ss. Fr. Bratu Constantin
Reg. 3 Dorobanți
p. conf.
Semnătură

62

1942 noiembrie 4
Poliția Orașului Pitești către Inspectoraul General de Poliție București. Ra-
port cu privire la situația lui Stan Sebastian și la actele pe care le-a primit de
la Corpul 1 de Armată.
SJAN Argeş, Fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 19/1942, f. 152

Poliția Orașului Pitești

Județul Argeș
Nr. 34224
1942 luna noiembrie ziua 4

Către

Inspectoratul General de Poliție București

Avem onoarea a înainta alăturat în copie petiția numitului Stan Sebastian

din acest oraș, strada Târgul din Vale, nr. 47 invalid de războiul actual și toto-
dată raportăm că, familia susnumitului petiționar a fost trimisă în Transnistria
împreună cu lotul de țigani la data de 12 septembrie 1942, deoarece potrivit
ordinelor în vigoare fiind țigani care nu aveau o ocupație precisă din care să-și
poată câștiga existența în mod cinstit se încadrau în aceste ordine.
Totodată raportăm că petiționarul cu ocazia evacuării a declarat că voiește
a-și urma familia, dar că urmând a preda niște efecte militare și a primi niște
acte de la Corpul 1 de Armată a rămas pentru a pleca cu alt transport.
Șeful Poliției,

63

1942 noiembrie 16
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția Ora-
șului Pitești. Să se determine motivele pentru care Gheorghița soția lui Ioniță Vasile a
fost deportată.
SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 505/8/1943, f. 379
172
16 noiembrie 1942
5140 S Confidențial

Vă rugăm să raportați amănunțit motivele care au determinat evacuarea în

Transnistria a numitei Gheorghița, soția soldatului Ioniță Vasile, mobilizat în
Regimentul 2 Căi Ferate.
Rezultatul până la 25.XI. 942

Director Șeful serviciului

Semnătură Semnătură

64

1942 noiembrie 25
Poliția Orașului Pitești către Direcția Generală a Poliției. Direcția Poliției Judi-
ciare București. Raport cu privire la faptul că Ioniță Vasile nu se regăsește pe listele
romilor deportați.
SURSĂ LIPSĂ

Poliția Orașului Pitești

Județul Argeș
Nr. 39080
1942 luna noiembrie ziua 25

Către

Direcția Generală a Poliției. Direcția Poliției Judiciare București

La ordinul Dumneavoastră 45140 S/1942

Avem onoarea a raporta că numita Gheorghița soția Ioniță Vasile mobilizat
în Regimentul 2 CFR nu se regăsește trecută sub acest nume în tabelele întoc-
mită de această Poliție de țigani evacuați în Transnistria.
Vă rugăm să binevoiți a dispune să ni se trimită întreaga corespondență
împreună cu cererea susnumitului soldat pentru a putea raporta rezultatul or-
dinului dumneavoastră, nr. de mai sus.
Șeful Poliției,
Șeful Biroului Administrativ
 173
65

1942 decembrie 10
Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale, Servi-
ciul Jandarmeriei București. Notă informativă cu privire la situația Gherghiței Ioniță
Vasile soția soldatului Ioniță Vasile.
SJAN Argeş, fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 505/8/1943, f. 459

Poliția Orașului Pitești

Județul Argeș
Nr. 11.862
1942 luna Decembrie 10

Către

Inspectoratul General al Jandarmeriei Rurale, Serviciul Jandarmeriei București.

Avem onoarea a vă înainta alăturat corespondența referitoare la cererea sol-

datului Ioniță Vasile ctg. 1934 din Regimentul 2 Căi Ferate, de fel din comuna
Bolintinut anume Gherghița Ioniță Vasile fiind venită în timpul evacuării ți-
ganilor din acest oraș, pe la mama sa, a fost luată cu forța de această Poliție
și trimisă în Transnistria împreună cu lotul de țigani, iar copii au rămas acasă
fără îngrijire.
Din cercetările făcute de noi, s-a stabilit că întradevăr numita Gheorghița
Ioniță Vasile la data de 12 septembrie 1942, se găsea la mama sa în acest oraș,
iar numita văzând că mama sa a fost trecută pe tabloul celor ce urmau să fie
evacuați, ne-a declarat că voiește a pleca și dânsa de bună voie în Transnistria,
împreună cu mama sa de care nu voiește a se desparte.
Totodată facem cunoscut că înainte de îmbarcare țiganilor în trenuri a fost
instituită o Comisie, care ascultă nemulțumirile fiecărui evacuat, numita Ghe-
orghe Ioniță Vasile, deci dacă știa că are acasă copii, fără îngrijire trebuia să
aducă aceasta la cunoștință Comisiei, și desigur că nu ar fi fost trimisă.
Acestea i s-au adus la cunoștință și soțului său când a venit la această Poli-
ție, solicitând adeverință eliberată de această Poliție pentru a merge la unitate
și a [incomplet]

66

1942 decembrie 10
Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Poliției, Direcția Poliției de
Siguranță București. Raport trimis în care se anunță că soția soldatului Ioniță Vasile
a plecat de bună voie în Transnistria.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 505/8/1943, f. 463
174
Poliția Orașului Pitești
Județul Argeș
Nr. 40.662
1942 luna Decembrie ziua 10

Către,

Direcțiunea Generală a Poliției

Direcția Poliției de Siguranță
București

La ordinul Dvs., Nr. 47.802 8/1942

Avem onoarea a raporta că întreaga corespondență, privind reclamația sol-
datului Ioniță Vasile ctg. 1934 din Comuna Bolintinul din Valea Județul Ilfov,
completată cu rezultatul cercetărilor acestei petiții a fost înaintată de noi cu Nr.
40.662 de azi Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Jandarmeriei-Bu-
curești.
Totodată raportăm că soția susnumitului soldat a plecat de bună voie în
Transnistria.
Șeful Poliței Șeful Bir. Adm-tiv.

67

1943 ianuarie 3
Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul Regional de Poliție București. Notă
informativă cu privire la componenta familiei petiționarului Ciucă Alexandru și ex-
plicarea motivelor pentru care a fost deportată.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 14/1942 f. 326.

POLIȚIA ORAȘULUI PITEȘTI

Nr. 36.690
1943 luna ianuarie ziua 3

către,

INSPECTORATUL REGIONAL DE POLIȚIE

BUCUREȘTI

La ordinul Dvs. Nr. 16.545 s/1942.

Avem onoarea a înainta alăturat copia petiționarului numitului Cicu Ale-
xandru, din București, Calea Dudești Nr. 185, raportând următoarele:
Familia din care face parte petiționarul Ciucă Alexandru, inclusiv legăturile
de rudenie, se compune:
 175
1. Ciciu Victor, și soția sa Cicu V. Veta cu domiciliul actual în Pitești strada
Smeurei Nr. 77.
Numitul nu are o meserie sigură și precisă, vara lucrând cu ziua la binale
ca zidar, iar iarna ocupându-se cu precupeția de păsări când are posibilități
materiale.
2. Cicu Marin frate, care este căsătorit cu Florea N. Cicu. Soția Florea M.
Cicu de treisprezece ani, Vasilica N. Cicu de 10 ani, Ștefania N. Cicu de 7 ani,
Ion N. Cicu de 6 ani, Niculae N. Cicu de 4 ani, Miha N. Cicu de doi ani și Ma-
rin N. Cicu de patru luni, fii și fice.
Cicu Marin, ca și fratele său de mai sus, nu are o meserie sigură din care
să-și întrețină numeroșii copii ce-i are toți mici, vara lura cu ziua la bienale ca
zidar, iar iarna când pe unde găsea.
3. Cicu Alexandrina soră, necăsătorită, care muncea ca spălătoreasă pe unde
putea să găsească.
4. Cicu Marin soră, necăsătorită numita însă traia în concubinaj cu țiganul
Petre Morteanu având un copil Vasile de 4 ani.
Petre Morteanu, concubinul sorei petiționaului nu avea altă meserie decât
muncitor cu ziua, muncind pe unde putea să găsească și când putea, astfel că
nu avea mijloace suficiente să-și întrețină concubina și copilul.
5. Tona Maria, soacră, cu fica sa Toma Lina, care are un copil natural de
7 luni fiind necăsătorită, cu fiul său Toma Ion care în prezent este pe front
într-o companie de Transmisiuni repartizată Oficiului poștal militar Nr. 39, so-
ția acestuia Anica Ion Toma și copilul lor Nicolae I. Toma de 12 ani.
Toți sunt țigani și sub punctele de mai sus au fost trecuți astfel cum trăiau
constituiți în grupuri aparte.
La data evacuării țiganilr din acest oraș Cicu Victor se afla pe front fapt
pentru care soția sa nu a fost evacuată.
Au fost evacuați numai ceilalți membri ai familiei sale specificați sub punc-
tele 2,3,4 și 5, cu excepția lui Toma Ion prevăzut la punctul 5 care deasemenea
era pe front.
Cei prevăzuți la punctele 2,3 și 4, au fost evacuați pentru motivele arătate la
capitolele respective lor-lipsa unor meseri sigure, precise și constante care să le
(ultimul rând din filă este iligibil din cauza deteriorării).
Cercetându-se fișele Bir. Judiciar al acestei Poliții s-a constatat:
Cicu Victor are cazier pentru ultraj.
Toți ceilalți nu au cazier.
Motivat de aceasta și de aceasta și de faptul că, doi din membri acestei fa-
milii, Cicu Victor și Toma Ion sunt pe front în serviciul țării, avizul nostru este
favorabil pentru a li se aproba repatrierea.

ȘEFUL POLIȚIEI
Teodor Damian
176
68

1943 aprilie 19
Gheorghe Râpan către Ministeru de Interne Dumitru I. Popescu. Cerere pentru a
i se elibera o foaie de drum pentru a-și aduce înapoi familia din Transnistria.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 35.

19 aprilie 1943

Domnule Ministru

Subsemnatul Gheorghe Râpan domiciliat în Pitești Strada Libertății Nr.

57 actualmente militar activ ctg. 1943 din Regimentul 30 Dorobanți C. Lung
– Mușcel aflat în concediu de 30 de zile, cu supus respect raportez Domniei
Voastre următoarele:
Sunt militar activ încorporat în Regimentul 30 Dorobanți din luna Februarie
1942.
În luna septembrie 1942 autoritățile Polițienești și jandarmeria locală con-
form odinelor în vigoare de atunci mi-au ridicat familia lăsându-mi casa în pa-
ragină și care ulterior mi-au surpat-o și eu cand am venit acum nu am mai
găsit nici-un lemn din ea.
Domnul Ministru cum eu sunt militar activ luptător al scumpei noastre țări
gata oricând să-mi jertfesc chiar viata pentru distrugerea bolșevismului însă
mă gândesc zi și noapte la familia mea trimisă în Transnistria care stau fără a
aduce vreun folos acolo și eu am rămas fără sprijin și vitreg de toată familia
compusă din șase (6) membri după cum se notează mai jos:
1) Soția mea Elena Râpan în etate de 18 ani.
2) Fiul mei Vasile Răpan în etate de 2 ani.
3) Fiul mei Ion Râpan în etate de 8 luni.
4) Mama mea Maria Râpan în etate de 60 de ani.
5) Socrul meu Gheorghe Oprea în etate de 70 de ani.
6) Ioana Gh. Oprea în etate de 50 de ani (soacra mea)
Întreaga mea familie au fost ridicați când eu eram în armată.
Domnule Ministru rog să-mi aduc familia din Transnistria Comuna Vladi-
mirovca Județul Oceacov pentru a ne înzgheba și noi din nou gospodăria și
pentru a nu fi expus să-mi pierd cele 2 vlăstare minori care abia mă pot recu-
noaște acum la etatea lor fragedă, raportându-vă că acum găsindu-mă și eu în
concediu de 30 de zile aș avea posibiliatea să mă duc să-i readuc iarăși la că-
minul nostru unde am muncit o viață întreagă pe cale cinstită și demnă de bun
românaș ca unii ce nu avem nici un fel de cazier și ne bucurăm ce cinste și cre-
dibilitate în acest oraș de la populația piteșteană și totodată vă rog să binevoiți
a aproba să mi se elibereze și foi de drum necesare pentru transportul familiei
mele în Transnistria la Pitești întrucât sunt sărac și fără mijloace materiale de
a plăti transportul pe CFR mai cu seama acum când trenul este foarte scump.
 177
Supus la ordine Gheorghe Râpan

D-sale Domnului Ministru de Interne București

69

1943 mai 3
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Poliția
Orașului Pitești. Notă informativă cu privire la petiția trimisă de Tudor Gheorghe lui
Ion Antonescu prin care cere să i se aducă familia deportată în Transnistria în țară.
SJAN Argeş, fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 53

Ministerul Afacerilor Interne Direcțiunea Administrației de Stat

Către

Poliția Orașului Pitești

3 mai 1943

Avem onoarea a vă trimite alăturat, în original, petițiunea adresată Domnu-

lui Mareșal Antonescu, înregistrată la Președinția Consiliului de Miniștri sub
Nr. 410607/943, prin care numitul Tudor Gheorghe, invalid din actuaul război,
domiciliat în acest oraș, Str. Libertății, Nr. 60 cere a se aproba readucerea în
țară a familiei sale, evacuată în Transnistria, cu rugămintea să binevoiți a da
relațiuni și Ministerului, odată cu restituirea anexei.
Ministru Director
Semnătură Semnătură

70

1943 mai 7
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Poliția
Orașului Pitești. Notă informativă cu privire la petiția adresată de către Giurcă Pre-
da, Președinției Consiliului de Miniștri prin care cere readucerea în țară a familiei
sale.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 62

Ministerul Afacerilor Interne

Direcțiunea Administrației de Stat
Poliția Orașului Piteșți
6377 7 mai 1943

Avem onoarea a vă trimite alăturat, în original, petițiunea adresată Domnu-

lui Mareșal Antonescu, înregistrată la Președinția Consiliului de Miniștri sub
178
Nr. 410731/943, însoțită de două anexe, prin care numitul Giurcă Preda din Pi-
tești, Str. Costache Negri Nr. 4 solicită aprobarea de a readuce în țară familia
sa, evacuată în Transnistria, cu rugăintea să binevoiți a cerceta și da relațiuni
avizul ministrului, odată cu restituirea anexelor.

Ministru, Director
Ștampilă Semnătură

71

1943 mai 8
Raport cu privire la situația lui Gheorghe Râpan în urma căruia se așteaptă noi
ordine cu privire la situația soldatului rom.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 38

Referat
8 mai 1943

Domnule șef,

Am onoarea a depune alăturat ordinul Nr. 4538 A din 22 Aprilie a.c. al Mi-
nisterului Afacerilor Interne, raportând că din cercetările făcute rezultă urmă-
toarele:
Petiționarul Gheorghe Răpan, țigan de origine, este militar activ în Reg. 30
Dorob. Muscel iar actualmente trecut pe lângă Divizia 3-a Infanterie Pitești.
Numitul este cont. 1943 și a fost încorporat la data de 20 februarie 1942. Este
de meserie muncitor cu ziua, iar înainte de a-și face stagiul militar a trăit în
concubinaj cu numita Elena Gh. Oprea, cu care a avut doi copii și locuind îm-
preună cu mama sa, Maria Răpan în etate de cca 60 de ani, iar în casa tatălui
concubinei sale, anume Gheorghe Oprea, casă construită din paiante și având
două camere.
În această casă, dărâmată de către Primăria Pitești ca insalubră, trăiau într-o
cameră petiționarul, concubina sa, cei doi copii precum și masa sa Maria Ră-
pan, iar în cea de a doua cameră, tatăl concubinei sale, Gheorghe Oprea și soția
acestuia Ioana Gh. Oprea în etate de 50 de ani.
Întreaga familie a fost evacuată la data de 12 septembrie 1942, pe motiv că
nici unul din cei doi bărbați, petiționarul și Gheorghe Oprea care lucrau pe una
din căruțele de gunoi Serc. Salubrității Pitești nu puteau câștiga strictul necesar
întreținerii familiei destul de numeroasă, trăind în mare mizerie și promiscuitate.
Din anexata declarațiune dată în față noastră de petiționar reiese clar că
acesta trăia în concubinaj cu numita Elena Gh. Oprea, cu care nu era căsătorit
cum susținea în cererea sa, precum și faptul că a fost informat că între timp
atât mama sa, cât și unul dintre copii au încetat din viață în Transnistria.
Raportând cele de mai sus, vă rog să bine voiți a dispune.
 179
72

1943 mai 12
Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Adminis-
trației de Stat București. Raport întocmit despre situația lui Gheorghe Râpan.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 37.

Nr. 2059

Către

Ministrul Afacerilor Interne

Administrației de Stat București

Am onoarea a raporta că, petiționarul Gheorghe Râpan, din acest oraș, de

origini etnică țigan, este militar activ, ctg. 1943, incorporat la 20 Februarie 1942
și în prezent aparține Diviziei 3 Inf.
Înainte de încorporare, a trăit în concubinaj cu femeia Elena Gh. Oprea, cu
care a avut doi copii. În afară de familia sa, locuia în aceiaș colibă dărâmată, cu
mama sa Maria Râpan și socrii săi, Ioana și Gheorghe Oprea.
În această familie, destul de numeroasă, nu munceau, decât cei doi bărbați,
Gheorghe Râpan și Gh. Oprea, în foarte slabă măsură, la Serviciul Salubritate
Primăriei, iar venitul foarte redus, nu ajunge nici pentru strictul necesar astfel
încât trăiau în mare mizerie și promiscuitate, ceea ce a determinat și Primăria
să dărâme coliba în care locuia acești oameni.
În urma încorporării lui Gh. Râpan la 20 februarie 1942, mizerie s-a mărit și
mai mult, întrucâț Gh. Oprea muncea șî mai puțin ca înainte.
Bazați pe toate aceste fapte, autoritățile au procedat la evacuarea întregii
familii, în Transnistria, la 12 septembrie 1942, unde se află și în prezent, iar
avizul nostru este nefavorabil pentru înapoierea sa în țară.

Șeful poliției șeful bir. Sig.

St. Berbecaru

73

1943 mai 14
Agentul de poliție Pitești Pârvu Dinu către șeful de poliție Pitești. Refereat
întocmit ccu privire la situația lui Giurcă Preda.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 64.

Poliția Orașului Pitești

1943 luna mai ziua 14
REFERAT
180
DOMNULE ȘEF,

Luând cunoștință de ordinul Ministerului Afacerilor Interne Nr. 6.377

A./1943, am onoarea a vă raporta următoarele:
Țiganul GIURCA PREDA din acest oraș strada Costache Negri Nr. 4, care
solicită aprobarea de a-și readuce în țară familia sa compusă din soție și cinci
copii care au fost evacuat de noi la data de 12 septembrie 1942, ca unul ce este
țigan.
Susnumitul are copil care este concentrat actualmente și a fost pe front fiind
decorat.
Nu este urmărit pentru nici un fapt, este om constit și muncitor, este pro-
prietar în acest oraș și de profesiune comerciant ambulant care a plătit dări în
acest sens la stat.
Rugându-vă să binevoiți a dispune

Agent de Poliție Pârvu D. Dinu

Semnătură

Domniei sale,
Domnului șef al Poliției Pitești

74

1943 mai 15
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Poliția
Orașului Pitești. Notificare trimisă prin care se cer explicații cu privire la situația
familiei ostașului Călin Ioan.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 65

POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ
No 7399 S. Confidențial
Poliției Orașului Pitești
15 mai 1943

Se trimite, în original, cererea ostașului Călin Ioan, din Legiunea de Jan-

darmi Vlașca prin care arată că familia sa din Pitești a fost evacuată în Trans-
nistria.
Binevoiți a dispune cercetări, comunicând de urgență relațiuni cu privire la
motivul evacuării în Transnistria a celor în cauză, odată cu aviul Dumneavoas-
tră asupra celor solicitate.
Se va restitui anex

Șeful serviciului
 181
75

1943 mai 17
Ministerul Afacerilor Interne. Direcțiunea Administrației de Stat către Poliția
Orașului Pitești. Notificare despre plângerea lui Călin Ion cu privire la faptul că fa-
milia i-a fost deportată în Transnistria.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 68

Ministerul Afacerilor Interne.

Direcțiunea Administrației de Stat
POLIȚIA ORAȘULUI PITEȘTI
Nr. 8662 A. 17 mai 1943

Avem onoarea a vă trimite alăturat, în original petițiunea înregistrată sub

Nr. 1285/943, prin care numitul Călin Ioan, actualmente mobilizat, domiciliat
în acesl oraș, Str. Libertății Nr. 18 se plânge că familia sa a fost evacuată în
Transnistria și cere a se aproba readucerea ei în țară, cu rugămintea să binevo-
iți a cerceta și da relațiuni și aviz Ministerului, odată cu reactualizarea anexei.
DJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 68

MINISTRU Director
Semnătură

76

1943 mai 20
Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Poliției. Direcțiunea Poliției
de Siguranță București. Aviz nefavorabil dat pentru înapoierea familiei lui Călin Ion.
Raport trimis cu privire la motivele pentru care familia acestuia a fost deportată.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 67

Poliția Orașului Pitești

Nr. 3.862 A.
1943 luna mai ziua 20

Către,

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Direcțiunea Poliției de Siguranță – București
La ordinul Dvs. Nr. 7. 399, din 15 mai 1943,

Am onoarea a raporta că avizul este nefavorabil pentru înapoierea în țară

a familiei țiganului CĂLIN ION din acest oraș strada Libertății Nr. 60, care
182
a fost evacuată în Transnistria la data de 12 septembrie 1942 pentru faptul că
din toată familia numai tatăl petiționarului câștiga foarte puțin din meseria sa
de fierar ambulant, iar restul familiei compusă din 7 persoane vagabondau pe
străzile orașului, recurgând adeseori și la cerșetorie.
Familia petiționarului evacuată în Transnistria este compusă din următorii
membrii:
- CĂLIN MARIN tatăl petiționarului în etate de 49 de ani de meserie fierar
fără firmă înscrisă.
- CĂLIN IOANA mama în etate de 40 de ani fără meserie.
- CĂLIN TUDORA de 13 ani soră.
- CĂLIN DUMITRU de 8 ani frate.
- CĂLIN VIRGINIA de 6 ani soră.
- CĂLIN RAUL de un an frate.
- CĂLIN IOANA de 21 de ani soție.
- CĂLIN VALERICA de 2 ani fiiică.
Toți aceștia trăiau ca embaticari ai Primăriei pe strada Libertății Nr. 60
într-un imobil în starea construită din paiante și compus din două camăruțe.
Imediat după evacuare, Primăria orașului a dispus dărâmarea imobilului ca
insalubru.
Raportând cele ce preced vă rugăm să binevoiți a dispune.

ȘEFUL POLIȚIEI,

77

1943 mai 25
Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Admi-
nistrației de Stat București. Raport oferit prin care se explică avizul devaforabil dat
pentru înapoierea familiei lui Giurcă Preda.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f.63

Poliția Orașului Pitești

Nr. 3302 25 mai 1943
Către

Ministrul Afacerilor Interne

Dir. Administrației de Stat București
La ordinul dumneavoastră Nr. 6377/943

Am onoarea a raporta că, avizul nostru este defavorabil pentru readucerea

în localitate a familiei țiganului Giurcă Preda, care se află evacuată în Transnis-
tria, întrucât în tot timpul cât a locuit în Pitești, nu s-a ocupat cu nici o profe-
siune, vagabontând pe străzile orașului și comunele din județ, constituia astfel
un pericol pentru ordinea și siguranța Statului. Pe de altă parte femeia care
 183
pretinde că este soția sa, în realitate este concubină care are copii menționați în
petiție de la alt bărbat, chiar și pe acela care se află militar.

Șeful Poliției Șeful Bir. Sig

Semnătură Semnătură

78

1943 mai 26
Poliția Orașului Pitești către Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrați-
ei de Stat București. Notă informativă în care se argumentează avizul defavorabil dat
pentru înapoierea în țară a familiei lui Tudor Gheorghe.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 54

Poliția Orașului Pitești

Nr. 2813
26 mai 1943

Către

Ministerul Afacerilor Interne

Direcția Administrației de Stat București

La ordinul Dumneavoastră
Am onoarea a raporta că avizul nostru este defavorabil pentru înapoierea
în țară a familiei țiganului Tudor Gheorghe, din Pitești, care în luna septembrie
1942 a fost evacuată în Transnistria, pentru faptul că nu avea nici o meserie,
vagabondau în permanență pe străzile orașului, comunele din județ și chiar în
județele învecinate, ceea ce constituia un pericol pentru ordinea și siguranța
Statului, cât și pentru salubritatea publică.
În ceea ce privește pe petiționar este adevărat că a fost rănit în război, însă
nu primește nici o pensie, fiind găsit bun pentru serviciul militar. Se restituie
petițiunea celui în cauză.

Șeful biroului siguranță

Semnătură
184
79

1943 mai 29
Ajutor de Comisar Chițescu I. către șeful Poliției Pitești. Raport întocmit cu privi-
re la situația familiei soldatului Călin Ion și motivele pentru care au fost deportați în
Transnistria.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 69

Referat
29 mai 1943

Domnule ȘEF,

Am onoarea a depune alăturat ordinul Nr. 7399 .s/1942 al Direcțiunei Ge-

nerale a Poliției de Siguranță, binevoind a cunoaște că din cercetările făcute
asupra țiganului petiționar Călin Ion, am constatat următoarele:
Petiționarul, militar activ, este căsătorit legitim cu Ioana Călin în vârstă de
21 de ani, și are un copil numit Valerica în etate de 2 ani.
La data evacuării, numitul fiind sub arme, au fost ridicați din familia sa
următorii membri:
Călin Marin, tatăl petiționarului, în etate de 49 de ani, de meserie fierar
amulant, fără carte de meșter.
Călin Ioana, mama petiționarului, în etate de 40 de ani fără de o meserie
precisă.
Călin Tudora de 13 ani, sora soția petiționarului.
Călin Dumitra de 8 ani, fratele petiționarului.
Călin Virgilia de 6 ani, sora petiționarului.
Călin Paul de 1 an, fratele petiționarului.
Călin Ioana de 21 de ani, soția petiționarului.
Călin Valerica de 2 ani fiica petiționarului.
Toți aceștia trăiau ca ambaticari pe str. Libertătii 60, într-un imobil în stare
rea construit din paiantă, și compus din două cămăruțe în care locuiau cele
nouă persoane ce compunea familia în mare promiscuitate fizică și morală.
Au fost evacuați din cauză că tatăl petiționarului nu avea un câștig sigur
pentru a-și întreține familia atât de numeroasă, ceea ce făcea ca membri acestei
familii să vagabonteze toată ziua pe străzi în căutare de lucru, recurcând ade-
sea la cerșetorie.
Asupra revenirii din Transnistria a familiei petiționarului avizul nostru este
nefavorabil.
Raportând cele de mai sus vă rog să binevoiți a dispune.

COMISAR AJUTOR
Chițescu I
Semnătură
 185
80

1943 iunie 8.
Comisarul Chipuc Constantin către șeful de poliției al orașului Pitești. Raport în-
tocmit cu privire la situația lui Giurcă Preda.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 100.

1943 luna Iunie ziua 8

REFERAT

DOMNULE ȘEF,

Am onoarea a depune alăturat ordinul Ministrului Afacerilor Interne Di-

recția Administrației de Stat Nr. 8.644 A./din 17 Mai 1943, raportând că din
cercetările făcute, asupra petiției țiganului Giurca Preda am aflat următoarele.
Petiționarul Giurcă Preada, țigan în etate de 51 de ani, negustor de zarza-
vaturi actualmente cu domiciliul în Pitești strada Costache Negri, Nr. 4 a fost
evacuat în Transnistriala data de 12 Septembrie 1942, împreună cu întreaga sa
familie compusă din soție și cinci copii.
Familia sa se compune din:
Zincă Giurcă Preda, soție de 48 de ani, casnică.
- Steliana Zincă Crăciun de ani 23 mobilizat la Regimentul 112 Infanterie
Oficiul Poșcal 136.
- Constantin Zincă Crăciun de 20 ani, fără meserie.
- Marin Zincă Crăciun de 18 ani fără meserie.
Din a a doua căsătorie cu petiționarul Giurcă Preda a rezultat copilul - Ion
Giurcă Preda de 12 ani.
Toți aceștia locuiau într-o căsuță din două odăițe, proprietate în strada Cos-
tache Negri Nr. 4.
Au fost evacuați deoarece în afară de Giucă Preda precupeț pe piață, nici
unul nu avea o meserie precisă în căutare de lucru și precizând prin acestea un
real pericol public.
Raportând cele de mai sus vă rog să binevoiți a dispune.

Comisa ajutor
Chipuc Constantin

Domnului șef al Poliției Pitești

186
81

1943 iunie 10.

Inspectratul de Jandarmi Odesa către Poliția Orașului Pitești. Notă informativă
cu privire la situația lui Ion. N. Nicolae.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 120

POLIȚIA ORAȘULUI PITEȘTI

10.06.1943

Am onoarea a înainta alăturat cererea Jand. Frt. Ion M. Neculai cu domici-

liul în acel oraș str. Libertății No. 80, de care rugăm a lua cunoștință și a ne co-
munica motivul pentru care familia numitului a fost evacuată în Transnistria.

INSPECTORATUL JANDARMI ODESA

Colonel
Șeful Biroului Poliției

82

1943 iunie 12
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția Ora-
șului. Aviz cerut pentru întoarcerea familiei lui Bratu Alexandru.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944,f. 126

No. 12692 S
Direcțiunea Poliției de Siguranță Confidențial
Poliția Orașului Pitești
12 iunie 1943

Se trimite în copie, cererea jandarmului Frt. Bratu Alexandru din acest oraș,
str. Libertății No. 48 prin care solicită readucerea din Transnistria a familiei
sale, rugându-vă a raporta urgent relațiile și avizul Dumneavoastră asupra ce-
lor solicitate.

Director șeful serviciului

Ștampilă Ministerul Afacerilor Interne semnătură
 187
83

1943 iunie 17
Ajutor de Comisar Chițescu I către șeful Poliției Orașului Pitești. Raport întocmit
cu privire la situația lui Ion. N. Nicolae în urmă căruia se așteaptă noi dispozițiuni.
DJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 121

Referat
17 iunie 1943
Domnule șef,
Am onoarea a depune alăturat adr. Nr. 4550 din 10 iunie 1943 a Legiunei de
Jandarmi
Transnistria, raportând că din cercetările făcute asupra Familiei țiganului
petiționar Ion N. Nicolae din acest oraș str. Libertății Nr. 80, am putut constata
următoarele:
La data de 12 septembrie 1943, au fost evacuați din familia sa următorii
membril Dumitru Gheorghe de 53 de ani tatăl petiționarului, mama petițio-
narului de ani 45, Elena Nicolae de ani 22, soră, Constantin Nicolae de ani 13
frate, Didina Nicolae de ani 8 soră, Constanța Nicolae zisă Forina, soția petițio-
narului de ani 28, Sevasta Nicolae de ani 8 fiică și Maria Nicolae de ani 4 fiică.
Toți aceștia au fost evacuați deoarece nu aveau o profesie sigură și produc-
tivă, vagabontând adeseori în căutare de lucru. Toti locuiau în casă proprie în
mare promiscuitate fizică și morală, iar după evacuare, casa considerată insa-
lubră și prezentând un real pericol public a fost dărâmată de Primăria orașului
Pitești.
Raportând cele de mai sus vă rog să binevoiți a dispune.

Comisar Ajutor,
Chițescu I

84

1943 iunie 17
Ajutor de Comisar Chițescu I către șeful Poliției Orașului Pitești. Raport
privind situația petiționarului Bratu Alexandru. Motivele pentru care familia
acestuia a fost evacuată.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 127.

Referat
17 iunie 1943

Domnule șef,
Am onoarea a depune alăturat ordinul Nr. 12692 S din 12 iunie 1943 al
Direcțiunei Generale a Poliției, D-țiunea Pol de Siguranță, raportând că din
188
cercetările făcute asupra familiei țiganului petiționar Bratu Alexandru din acest
oraș str. Libertății Nr. 48 am constatat următoarele:
La data de 12 septembrie 1942, dată la care au fost evacuați țiganii, numi-
tul petiționar, fiind concentrat, soția sa și copilul plecaseră în comuna Carja, și
deci nu au fost evacuați.
Din rudele sale au fost trimiși în Transnistria următorii: Brati Anghel, tatăl
în etate de 50 de ani, Bratu A. Constantina, mama de 45 de ani, Bratu A. Flori-
că, frate de 14 ani, Bratu A. Nicolae, frate de 12 ani și Bratu A Mirică frate de
8 ani.
Totuși, aceștia au fost evacuați din cauză că nu aveau o meserie precisă,
tatăl petiționarului muncind atuci când putea cu motorul de tăiat lemne și câș-
togând prea puțin pentru a-și întreține familia. Restul membrilor familiei va-
gabondau pe străzi în căutare de lucru. Locuiau cu toții într-o casă proprietate,
construită în paiante în mare promiscuitate fizică și morală. În aceeași cameră
în timpul iernii locuiau și petiționarul cu familia sa, deci în total opt persoane.
Casa considerată insalubră și constituind un adevărat pericol public, a fost
dărâmată de Primăria orașului Pitești.
Raportând cele de mai sus vă rog să binevoiți.

Comisat Ajutor
Chițescu I.

85

1943 iunie 24
Poliția Orașului Pitești către Inspectoratul de Jandarmi Transnistria. Aviz nefavo-
rabil dat pentru întoarcerea în țară a familiei petiționarului Ion M. Nicolae.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 122

Poliția Orașului Pitești

Nr. 6559 A.
Din 24 Iunie 1943.

Către

INSPECTORATUL DE JANDARMI TRASNISTRIA

La adr. Dv. Nr. 4550 din 10 iunie 1943,

Avem onoarea a restitui cererea jandarmului fruntaș Ion M. Nicolae țigan
de origine, domiciliat în Pitești, str. Libertății Nr. 80 binevoind a cunoaște ur-
mătoarele:
La data de 12 septembrie 1942 au fost evacuați din familia petiționarului
următorii membrii: Dumitru Gheorghe, de ani 53 tatăl petiționarului, necăsăto-
rit legitim cu mama sa, Maria Nicolae de ani 45, Elena Nicolae de ani 22, frate
 189
Constantin Nicolae de ani 13, Didina Nicolae de ani 8 soră, Constanța Nicolae
zisă Fotina de ani 28 soție, Sevata Nicolae de ani 8 fiică și Maria Nicolae de ani
4 fiică.
Toți aceștia au fost evacuați deoarece nu aveau o profesie sigură producti-
vă, vagabontând adeseori în căutare de lucru. Toți locuiau în căsuța proprie în
mare promiscuitate fizică și morală, iar după evacuarea din casa considerată ca
insalubră și ca prezentând un real pericol public a fost dărâmată de Primăria
orașului Pitești.
Avizul nostru pentru reîntoarcetea familiei petiționarului este nefavorabil.

ȘEFUL POLIȚIEI
Șeful biroului administrtiv

86

1943 iunie 24
Poliția Orașului Pitești către Direcțiunea Generală a Poliției. Aviz nefavorabil din
partea Poliției Orașului Pitești pentru întoarcerea din Transnistria a familiei lui Bra-
tu Alexandru.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 128.

Poliția Orașului Pitești

Nr. 6588 A.
Din 24 iunie 1943

Către

Direcțiunea Generală a Poliției

Direcțiunea Poliției de Siguranță

La ordinul Dv. Nr. 12692 S din 12 iunie 1943, avem onoarea a înainta alătu-
rat cererea țiganului Bratu Alexandru, domiciliat în acest oraș str. Libertății Nr.
48, raportând avizul nostru pentru readucerea familiei sale din Transnistria este
nefavorabil, familia sa la care face aluzie fiind compusă din părinți și trei frați,
care au fost evacuați pe motivul că nu aveau o profesie precisă și care, în afară
de tatăl petiționarului care din când în când lucra la un motor de tăiat lemne,
vagabondau pe străzile în căutare de lucru, prezentând un real pericol public.
Întreaga familie domicilia într-o singură cameră care fiind insalubră a fost dă-
râmată de către Primăria orașului Pitești. Petiționarul domicilia numai o parte din
an cu părinții săi, iar la evacuare soția petiționarului cât și copilul său nu au fost
ridicați, fiind plecațo în comuna Oarja jud. Argeș, unde se găsesc și în prezent.
Raportând cele de mai sus vă rugăm să binevoiți a dispune.

Șeful Poliției Șeful Biroului Administrativ.

190
87

1943 iulie 15
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția
Orașului Pitești. Notă informativă prin care se anuntă că familia lui Bratu Ale-
xandru nu a primit aviz favorabil pentru readucerea în țară.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 199

Ministerul Afacerilor Interne. Direcțiunea Poliției de Siguranță

No. 19038 confidențial
Poliția Orașului Pitești
15 iulie 1943

La nr. 6588 A. din 24 iunie 1943 și urmare la No. 12692 S. Din 12 iunie 1943,
binevoiți a cunoaște că Ministerul Afacerilor Interne, cu odinul No. 23893 A.
din 10 iulie a.c nu a aprobat readucerea din Transnistria, a familie țiganului
Bratu Alexandru din acel oraș.

Director
Șeful Serviciului

88

1943 iulie 16
Legiunea de Jandarmi Argeș către Poliția Orașului Pitești. Cer lămuriri legate de
deportarea familiei soldatului Niculae M. Niculae în Transnistria.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f. 145

16.07.1943
Poliția Orașului Pitești

Am onoarea a înainta alăturat ordinul No. 52528 al Inspectoratului Gene-

ral al Jandarmeriei însoțit de ordinul No. 1386/943 al Inspectoratului Jandarmi
Transnistria, precum și raportul No. 484/943 al sectorului de jandarmi Vigoda
din Legiunea jandarmi Ovidiopol Transnistria rugându-vă să binevoiți a lua
la cunoștință de ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei și ordinul
Inspectoratului General al Jandarmeriei Transnistria și a face cercetări și a ne
comunica și nouă împreună cu întreaga corespondență până la data de 20 Iu-
lie 1943, din ce motive a fost evacuată în Transnistria femeia Costanța și copii
Didina și Elena care este soția și copii soldatului jandarm Niculae M. Niculae
ctg. 1936, în prezent mobilizat în Legiunea jandarmi Ovidiapol-Transnistria la
postu; de jandarmi Hristinovca.
Rugăm a dispune să se facă cercetări detaliate referitor la evacuarea acestei
familii de țigani în Transnistria șu a vă da avizul dumneavoastră dacă merită
sau nu să fie înapoiată în țară.
 191
Rezultatatul până la data de mai sus arătată fiindu-ne cerută cu întreaga
corespondență de Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Comandamentul Legiunei Jandarmi Argeș

Lt Colonel
Val. Niculescu

89

1943 iulie 16
Poliția Orașului Pitești către Legiunea de Jandarmi Argeș. Notă informativă cu
privire la situația familie lui Nicolae M. Ion și motivele pentru care a fost deportată.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944,f. 146

Poliția Orașului Pitești

Județul Argeș
Nr. 9.708
1943 luna iulie ziua 21

către

Legiunea Jandarmi Argeș

La adresa dumneavoastră Nr. 1.234 din 16 Iulie 1943.

Avem onoarea a înainta întreaga corespondență binevoind a cunoaște că
din cercetările făcute de noi am stabilit următoarele:
La 12 septembrie 1942 printre țiganii evacuați în Transnistria a fost evacuată
și familia soldatului jandarm Nicolae M. Ion Niculae ctg. 936 familie compusă
din următorii membri.
Fotinia Niculae (născută Fotinia Alexandru Agapi) căsătorită legitim cu nu-
mitul soldat în anul 1939 posedând actul de căsătorie Nr. 194/939.
Eleonora, fiica născută în anul 1935 și Maria fiica născută în anul 1939.
Numitul soldat născut în 1914 în Piteștie este fiul natural al numitei Maria
Niculae și posedă actul de naștere Nr. 31/1914.
Din cercetările făcute nu reiese că soția sa s-ar numi Constanța, iar copii
Didina și Elena.
Familia a fost evacuată din motivul că nici un membru al familiei în stare a
munci nu avea o meserie precisă și deci nici posibilitatea de a întreține pe acei
membri cari nu puteau muncii.
Copii lăsați să umble pe străzi fără nici o suraveghere, constituiau un ade-
vărat pericol public din cauza mizeriei în care trăiau și a neîngrijirii.

ȘEFUL POLIȚIEI
Semnătură Șeful biroului administativ.
192
90

1943 august 10
Regimentul 6 Artilerie către Poliția Orașului Pitești. Îi informează despre plânge-
rea lui Meilă Ilie.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944,f. 238

Nr. 922I
Luna august ziua 10
Regimentul 6 Artilerie

Către

Poliția Orașului Pitești

Am onoarea a înainta alăturat plângerea Frt. Meilă Ilie din Reg. 6 Artilerie,
rugându-vă să binevoiți a dispune soluționarea în spiritul ordinelor ce le aveți.

Comandant Reg. 6 Artilerie

Colonel M. Ionescu ofițier Adjunct
V. Florescu
Fundătura Călugăreni nr. 9

91

1943 august 31
Poliția Orașului Pitești către Regimentul 6 Artilerie. Îi informează despre reveni-
rea clandestină din Transnistria a fruntașului Meilă Ion împreună cu familia.
SJAN Argeş, Fond. Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-1944, f.239.

Poliția Orașului Pitești

Nr. 12083 A
1943 August 31

Către

Regimentul 6 Artilerie Pitești

La adresa dumneavoastră nr. 9221 din august 1943.

Avem onoarea a restitui cererea funtașului Meilă Ilie din acel regiment bine
voind a cunoaște următoarele:
Fruntașul Meilă Ilie împreună cu soția sa Gheorghina I. Meilă și copilul său
Ilinca I. Meilă evacuați pe data de 12 septembrie 1942, au revenit clandestin din
Transnistria.
 193
Conform ordinelor Ministrului Afacerilor Interne Nr. 1859 A din 25 iulie
a.c. pe data de 16 iulie 1943 toți țiganii veniți clandestin din Transnistria au fost
evacuați și printre ei aflându-se și soția cu copilul petiționarului.
Binevoiți a cunoaște totodată că la trierea făcută evacuaților numita Gher-
ghina Meilă a declarat că nu știe unde se află soțul său, susținând că acesta este
dispărut.

Șeful Poliției Șeful Biroului Administrativ

92

1944 ianuarie 8
Poliția Orașului Pitești către Legiunea de Jandarmi Argeș. Notă explicativă cu mo-
tivele pentru care familia lui Vasile Gheorghe a fost deportată.
SJAN Argeş, Fond Poliţia Oraşului Piteşti, dosar 32/1943-44, f. 410

Poliția Orașului Pitești

21298
Din 8 ianuarie 1944

Către

Legiunea de Jandarmi Argeș

La adresa Dv. Nr. 3221/1943.

Avem onoarea a vă aduce la cunoștință că din familia soldatului țigan Va-
sile Gheorghe ctg. 1941, au fost evacuați la 12 septembrie 1942 părinții săi Ioan
Gh. Vasile și Safta Gh. Vasile, deoarece se încadrau în ordinul Ministerului Afa-
cerilor Interne Nr. 33911/1942, ca unii ce nu aveau mijloace de existență și ocu-
pație precisă.

Șeful poliției
Seful biroului administrtiv
194

IV Documente referitoare la deportarea familiilor

unor soldați romi din zona Moldovei

93

1942 august 31
Certificat de bună-purtare eliberat invalidului de război Gheorghe Bâzgăi de către
Primăria orașului Târgu Ocna.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 192/1942, f. 126, copie, dact.

ROMÂNIA
PRIMĂRIA ORAȘULUI TG. OCNA
JUDEȚUL BACĂU
No. 7163
1942 luna August ziua 31

CERTIFICAT

Noi, Primarul orașului Tg. Ocna, Județul Bacău.

Având în vedere cererea înreg[istrată] la nr. 7163/1942.
Având în vedere și referatul Comisariatului de Poliție Tg. Ocna.

CERTIFICĂM

Că dl. Gh[eorghe] Bâzgăi, invalid din actualul război, domiciliat în acest

oraș, str. Carol nr. 13, are bune purtări în societate.
Drept care se eliberează prezentul certificat, spre a-i servi pentru întreprin-
derea unui comerț.

PRIMARUL ORAȘULUI TG. OCNA

ss.
p. SECRETAR
ss.
 195
94

1942 august 31
Certificat de naționalitate română, eliberat invalidului de război Gheorghe Bâzgăi
de către Primăria orașului Târgu Ocna pentru a-și exercita profesia de comerciant.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 192/1942, f. 129, copie, dact.

ROMÂNIA
PRIMĂRIA ORAȘULUI TG. OCNA
JUDEȚUL BACĂU
No. 7165
1942 luna August ziua 31

CERTIFICAT

Noi, Primarul orașului Tg. Ocna, Județul Bacău.

Având în vedere cererea înreg. la nr. 7165/1942.
Având în vedere referatul Serviciul Ad[ministra]tiv

CERTIFICĂM

Că dl. Gh[eorghe] Bâzgăi, invalid din actualul război, domiciliat în acest

oraș, str. Carol nr. 13, este de naționalitate română.
Drept care se eliberează prezentul certificat, spre a-i servi pentru întreprin-
derea unui comerț.

PRIMARUL ORAȘULUI TG. OCNA

ss.
p. SECRETAR
ss.

95

1942 septembrie 10
Declarația Margaretei D. Alexandru, soția petentului Dumitru Alexandru, prin
care solicită să fie deportată în Transnistria, alături de părinții săi, până la revenirea
soțului mobilizat319.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 82320, copie, dact.

319
Vezi documentul nr. 17.
320
Document reprodus în Viorel Achim, ed., Documente privind deportarea țiganilor în
Transnistria, București: Editura Enciclopedică, 2004, vol. 1, doc. nr. 117, p. 192.
196
10 Septembrie 1942
Dată în fața noastră.
Șeful Circ[ii a] III-a Poliție,
Comisar aj. (ss.) Cavaleru Andrei

DECLARAȚIE

Subsemnata Margareta Dumitru Alexandru, de ani 22, casnică, căsătorită

cu Dumitru Alexandru, concentrat pe front la Serviciul de capturi telegrafice
Odesa, având doi copii, Emil de 4 ani și Nourică de 1 an, domiciliată în Bacău,
strada Basarabiei Nr. 48, declar următoarele:
Doresc să merg cu părinții mei Grigore și Ileana Duduianu, oriunde vor fi
evacuați. Îmi urmez părinții împreună cu copiii mei, Emil de 4 ani și Nourică
de 1 an, de bună voie și nu vreau să rămân în Bacău singură până va veni soțul
meu de pe front.
Declar, susțin și semnez propriu.

(ss.) Margareta Dumitru Alexandru

p. conformitate
[Ștampilă Chestura Poliției Bacău]

96

<1942 octombrie ante 12321>

Petiție înaintată de Maria Balaban mareșalului Ion Antonescu prin care solicită
repatrierea fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban322, deportată în Transnistria în septem-
brie 1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 216, orig., ms.

Domnule Mareșal,

Subsemnata Maria Balaban, de 62 ani, domiciliată în Bacău str. Broșteanu,

nr. 3 (cartier Gherăești), văduvă, cu lacrimi în ochi vă rog din suflet următoa-
rele:
Am un băiat plecat pe front, Vasile, într-un batalion de pionieri. El era sin-
gura mea mângâ[i]ere. Acum o lună de zile mi-a luat și fata mea de 28 ani,
Valerica Balaban, zisă Avădanei, ducând-o în Transnistria la muncă deoarece
noi suntem țigani.
321
Data de înregistrare a petiției de către Președenția Consiliului de Miniștri.
322
Numele fiicei petentei Maria Balaban apare ortografiat sub diferite forme: “Valeria
Balaban”, “Valerica Balaban”, “Valerica Balaban, zisă și Anica Avădanei”. Am păstrat toa-
te aceste forme și variante în transcrierea documentelor, însă în rezumate am preferat să
folosim doar “Valerica (Anica) Balaban” pentru a evita orice posibile confuzii.
 197
Domnule Mareșal, eu am o mică căsuță și trăim din munca cu brațele a
fiicei mele, care era o fată harnică și gospodină și îngrijea de bătrânețile mele.
Fiul meu, fiind și el plecat pe front, am rămas singură, fără nici un ajutor, acum
în pragul iernii.
Vă rog cu lacrimi în ochi, D-le Mareșal, să dați ordin să dea drumul la fata
mea și să vină acasă la mama ei bătrână și neputincioasă. Adresa fetei mele
este: Valeria Balaban, comuna Viselicuț, oficiul Niciano-Odesa.
Să trăiți, D-le Mareșal, mulți ani.

ss. Maria Balaban

97

<1942 octombrie 19323>

Petiție înaintată de Teodor Ciolac, invalid de război din orașul Iași, către Minis-
terul Afacerilor Interne, prin care solicită repatrierea nepotului său, Petre Țicălău,
deportat cu familia în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 222, copie, dact.

Ministerul Afacerilor Interne

Arhiva Administrației Generale
No. 049558 * 19 OCT[OMBRIE] 1942
Dos[arul] No. 48

Domnule Ministru,

Subsemnatul Toader Colac, invalid din actualul război, respectos Vă rog

să binevoiți a dispune și ordona ca numitul Petru Țicălău, ce a fost trimis în
Transnistria din dispoziții de sus, să fie adus înapoi în Iași deoarece numitul
îmi este nepot, are casă moștenire de la părinți, are asigurată existența deoa-
rece este cizmar și își câștiga în mod cinstit existența din această meserie, tatăl
său a fost în războiul din 1918- 1921 și are doi frați, unul este pe front ctg.
1936 în arma A[nti] A[aeriană] și alt[ul] este la 39 Inf[anterie] ctg. 1931. Or-
dinul dat a fost să se ridice acei care au suferit condamnări și care nu își au
asigurată existența, deci nu intră în categoria celor ce trebuie să plece. Sub-
semnatul, care sunt unchiul său, sunt invalid din actualul război și doresc ca
D-v să-mi ascultați cererea ce Vă adresez și să ordonați a fi adus în Iași, unde
are familie și își poate câștiga existen[ț]a cinstit. Prima cerere a fost adresată
D-lui Mareșal Ioan324 Antonescu Conducătorul Statului Român, care a fost în-
aintată D-v cu No. 454322/1942, pentru cercetări și relații, rugându-Vă a avea
milă de toți pe care îi are numitul și de jertfa ce fac toți din familia lui pentru

323
Datare în conformitate cu ștampila de înregistrare a petiției.
324
Ion Antonescu.
198
Țară, M[ajestatea] S[a] Regele și D-l Conducător al Statului Român. Domiciliez
în Iași, strada Dimineții No. 6.
Totodată, Vă rog să binevoiți a fi adusă și soția lui nelegitimă, Elena Sava,
care a fost ridicată odată cu el și trimisă în Transnistria, domiciliind în Iași, la
aceiași adresă cu el, în strada Dimineții no. 19.

Cu supus respect,
ss. Colac Toader

D[omniei]-Sale
Domnului Ministru al Afacerilor Interne BUCUREȘTI

98

1942 octombrie 23
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Direcțiunea
Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției înaintată de invalidul Toader Colac
din Iași.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 220, orig., dact.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIUNEA Administrației de Stat

CĂTRE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Dosar No. 046213A 23 OCT[OMBRIE] 1942

Avem onoarea a vă trimite, în original, petițiunea înregistrată sub Nr.

12973/942, prin care numitul TOADER COLAC, din Iași str. Dimineții Nr. 6,
cere readucerea nepotului său, PETRE ȚICĂLĂU, din Transnistria, cu rugă-
mintea să binevoiți a da relațiuni Ministerului, odată cu restituirea anexei.

p. MINISTRU
SECRETAR GENERAL
Colonel Magistrat
V.T. Gelep
ss.

<Însemnare, ms.>:
Insp[ectoratul] Iași [va furniza] relațiuni și aviz.
31.X.942
 199
99

1942 octombrie 28325

Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Direcțiunea
Generală a Poliție. Adresă de înaintare a petiției redactate de Maria Balaban din Bacău
în vederea repatrierii fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban, deportată în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 214, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Direcțiunea Administrației de Stat

CĂTRE
MINISTERUL DE INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Dosar nr. 114649 din 28 OCT[OMBRIE] 1942

Avem onoare a vă trimite, în original, alăturata petițiune primită pe lângă

adresa Președinției Consiliului de Miniștri Nr. 455897 din 12 Oct./1942, cu ru-
gămintea să binevoiți a cerceta conținutul ei și a comunica Ministerului rezul-
tatul, restituind cererea.

MINISTRU,
ss.
Director
ss.
<Însemnare, ms.>:
29.X.942
Insp[ectoratul Regional de Poliție] Iași [va oferi] relații [și] aviz.

100

1942 noiembrie 2
Inspectoratul General al Jandarmeriei către Direcțiunea Generală a Poliției. Adresă
de înaintare a petiției soldatului Dumitru Alexandru din Bacău, prin care solicită re-
patrierea familiei sale deportate în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 125, orig., dact.

325
Datare în conformitate cu ștampila de înregistrare a documentului.
200
Inspectoratul General al Jandarmeriei
Serviciul Jandarmeriei Nr. 46425
Secția a III-a Ordinea Publică Anul 1942/ Luna Noiem[brie]/ Ziua 2

Inspectoratul General al Jandarmeriei către

Direcțiunea Generală a Poliției
Direcția Pol[iției] Ad[ministra]ție

Am onoare a vă înaintat alăturat ordin[ul] Nr. 49.844 din 10 no[i]embrie

1942 al Ministerului Af[acerilor] Interne, însoțit de trei anexe, privitoare la
reclamațiunea numitului Dumitru Alexandru, prin care arată că familia lui a
fost deportată în Transnistria, deși el este încă mobilizabil.
Vă rugăm a lua cunoștință și verifica prin Chestura Bacău, spre a stabilit
motivele ce au determinat evacuarea familiei ostașului, care conform ordinelor
cu privire la evacuare, nu intra în categoria celor evacuabili.
Rezultatul cercetărilor, rugăm a se comunica direct de D[umnea]voas[tră]
direct Ministerului Afacerilor Interne.

D. O.
Șeful Serviciului Jandarmeriei
Colonel C. Tobescu
Șeful Secției [a] III-a
ss.
Căpitanul N. Diaconescu ss.

101

1942 noiembrie 4
Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Directorul General al Poliției. Notă
prin care confirmă că invalidul Bâzgăi Gheorghe a fost trecut din oficiu pe lista ro-
milor din localitate recenzați în septembrie 1942, însă nu pe cea a celor „indezirabili”
care urmează să fie deportați.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 192/1942, f. 125, orig., dact.

ROMÂNIA CONFIDENȚIAL
Inspectoratul Regional de Poliție -Iași-
Serviciul Poliției de Siguranță
Nr. 29375
Ziua 4 Noiem[brie], 1942

DOMNULE DIRECTOR GENERAL,

La ordinul Dvs. No. 37042 S. din 16 octombrie 1942, avem onoare a vă ra-
porta că numitul BÂZGĂI GHEORGHE, de profesie muncitor, țigan, căsătorit
 201
cu doi copii, domiciliat în Tg.-Ocna, sergent invalid din actualul război, nu a
fost trecut pe tabelele de țigani ce urmează a fi evacuați în Transnistria până în
primăvara anului 1943, după cum reclamă.
Susnumitul, dimpreună cu familia, a fost trecut într-o situație numerică a
țiganilor pe sexe, ce s-a cerut de către Prefectura jud. Bacău cu ordinul No.
26.083 din 20 septembrie 1942, care cerea categoric o situație de toți țiganii, fără
nici o excepție.

INSPECTOR REGIONAL Șeful Serv[iciului] de Siguranță

ss. ss.

DOMNIEI- SALE,
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA SIGURANȚEI BUCUREȘTI.

102

<1942 noiembrie ante 9326>

Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Inspectora-
tul Regional de Poliție Iași. Adresă de înaintare a petiției invalidului de război Toader
Colac.
ANR, direcția Generală a Poliției, dosar nr. 190/1942, f. 223, orig., dact.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

INSPECTORATULUI REGIONAL DE POLIȚIE IAȘI

Se trimite alăturat, în copie, cererea numitului Toader Colac, din Iași, Str.
Dimineții No. 6, prin care cere readucerea nepotului său Petru Țicălău, din
Transnistria, rugându-vă a dispune să se facă cercetări și a ne raporta relații și
avizul D-vs.

DIRECTOR
ss.

ȘEFUL SERVICIULUI
ss

326
Vezi documentul nr. 103.
202
103

1942 noiembrie 9
Inspectoratul General de Poliție, Serviciul Poliției de Siguranță către Directorul Gene-
ral al Poliției, Direcțiunea Siguranței. Aviz favorabil pentru repatrierea lui Petre Țicălău.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 193/1942, f. 25- 26, orig., dact.

Inspectoratul General de Poliție,

Serviciul Poliției de Siguranță

La ordinul Dvs. Nr. 39008 din 27 Octombrie a.c. privitor la numitul COLAC TE-
ODOR, avem onoare a raporta că, din cercetările făcute, s-au stabilit următoarele:
Colac Teodor este invalid de războiul actual, locuiește în str. Dimineții nr.
6, are, într-adevăr, 4 copii minori, dar n-au fost întreținuți de Petre Țicălău.
Numitul Petre Țicălău este nepotul invalidului de război Colac Teodor, a fost
evacuat în Transnistria împreună cu Elena Sava, cu care trăia în concubinaj,
pentru motivul că nu avea o profesie stabilă.
Meseria de cizmar o exercită întâmplător, nu o exercită în mod continu[u].
Are doi frați concentrați, Constantin Țicălău și Ștefan Țicălău, primul Reg.
39 Inf[anterie], iar secundul Reg. 2 Antiaeriană.
Locuia în str. Dimineții Nr. 19, cu chirie la un frate [de-]al său, neavând
casă proprie și mijloace de existență.
Avizul nostru asupra celor solicitate este favorabil pentru ambii, avându-se
în vedere că are doi frați concentrați și pentru motivul că este nepotul unui
invalid din actualul război.

INSPECTOR REGIONAL
ss. Șeful Serv[iciului] De Sig[uranță]
ss.

104

<1942 noiembrie ante 10327>

Petiția soldatului Dumitru Alexandru adresată Guvernatorului Transnistriei, prin
care solicită aprobarea repatrierii familiei sale (soția și doi copii) deportate în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 16, copie, dact..

COPIE

EXCELENȚEI SALE,
DOMNULUI GUVERNATOR AL TRANSNISTRIEI- ODESA

Subsemnatul DUMITRU ALEXANDRU, domiciliat în Bacău, str. Basarabia

No. 48, actualmente mobilizat în gradul de soldat ctg. 1936, la Comisia de Cap-
turi Odesa.

327
Vezi documentul nr. 105.
 203
Cu profund respect vin a vă ruga să binevoiți a aproba ca familia mea com-
pusă din: nevastă și doi copii, care au fost evacuați din țară fiind țigani, să fie
evacuată înapoi în țară.
Nu știu pe ce motiv a fost evacuată familia mea, deoarece sunt un om
pașnic, de meserie sobar, nu sunt țigan nomad și sunt concentrat consecutiv
din anul 1939, făcându-mi datoria față de țară ca fiecare ostaș; și voi fi și mai
departe tot ostaș.
Solicită aceasta ca recompensă pentru că mi-am făcut datoria de ostaș și nu
ca țigan nomaz [nomad].
În speranța că cererea mea va fi rezolvată în mod favorabil, primiți, vă rog,
d-le Guvernator asigurarea deosebită mele stime ce v-o păstrez.

Cu stimă,
ss/DUMITRU ALEXANDRU
p. conformitate
ss.

105

1942 noiembrie 10
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Inspectora-
tul General al Jandarmeriei. Adresă de însoțire a petiției soldatului Dumitru Alexan-
dru, solicitându-se emiterea ordinelor necesare în vederea “reparării erorii” deportării
familiei acestui soldat.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 127, dact.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIUNEA Administrației de Stat

CĂTRE

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI

Dosarul nr. 049844A/Data 10 NOE 1942

Motivat de adresa Ministerului Apărării Naționale Nr. 16262/942, avem

onoare a vă trimite în original raportul organizației Z.I. Odesa Nr. 43816/942,
însoțit de petițiunea328 soldatului Dumitru Alexandru din Compania Depozit
a Organizației Z.I., rugându-vă a binevoi a da ordinele necesare spre a repara
eroarea trimiterii familiei sale în Transnistria.

P. MINISTRU
SECRETAR GENERAL
Colonel Magistrat V.T.Gelep DIRECTOR
ss. ss.

328
Vezi documentul nr. 104.
204
106

1942 noiembrie 21
Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Direcția Generală a Poliției București,
Direcțiunea Siguranței. Inspectoratul Iași avizează negativ petiția Mariei Balaban.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 193/1942, f. 189- 189v, orig., dact.

ROMÂNIA
INSPECTORATUL REGIONAL DE POLIȚIE IAȘI
Serviciul de Siguranță
[Nr.] 31519
21 Noiem[brie] 1942

DOMNULE DIRECTOR GENERAL

La ordinul Dvs. Nr. 40411 S. din 2 no[i]embrie 1942, avem onoare a rapor-
ta că țiganca AVĂDANEI ANICA, zisă BALABAN VALERIA, născută în luna
iunie 1919, în comuna Mărăști, jud. Bacău, fiica lui Costache, decedat și Maria,
semnatara alăturatei petiții, neavând nici o profesiune, a fost trecută pe tabelul
de țigani în categoria celor care nu au o ocupație precisă din care să-și poată
câștiga în mod cinstit existența.
A fost evacuată în Transnistria în conformitate cu dispozițiunile în vigoare.
Până în momentul când a fost evacuată, susnumita nu a dat nici un ajutor
mamei sale, după cum aceasta din urmă afirmă în petiția sa.
Asupra celor solicitate de Maria Balaban, de a fi readusă în țară fiica sa,
Anica Avădanei, avizul dat de Poliția Bacău este nefavorabil.

INSPECTOR GENERAL Șeful Serv. de Siguranță

ss. ss. Ionescu.

DOMNIEI SALE
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI BUCUREȘTI
DIRECȚIUNEA SIGURANȚEI

107

1942 noiembrie 30
Ministerul Afacerilor Interne către Direcțiunea Generală a Poliției. Adresă de îna-
intare a petiției invalidului de război Bâzgăi Gheorghe din Târgu Ocna.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 193/1942, f. 193, orig., dact.
 205
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

Nr. 47609.S Confidențial

INSPECTORATULUI REGIONAL DE POLIȚIE

IAȘI

Se trimite alăturat, în copie, cererea invalidului de război Bâzgăi Gheor-

ghe din orașul Tg. Ocna, Jud[ețul] Bacău, prin care se plânge că a fost trecut
pe tabelul țiganilor cari urmează a fi evacuați în Transnistria, cu toate că are
existența asigurată, rugându-vă a dispune să se facă cercetări și să ni se rapor-
teze relațiuni în cauză.

DIRECTOR ȘEFUL SERVICIULUI

ss. ss.

D[OMNIEI]- SALE,
DOMNULUI ȘEF AL POLIȚIE ORAȘULUI BACĂU

108

1942 decembrie 7
Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția
orașului Bacău. Adresă de înaintare a petiției soldatului Dumitru Alexandru.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 194/1942, f. 18, concept, dact.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

No. 49110 S CONCEPT 10 DEC[EMBRIE] 1942

POLIȚIEI ORAȘULUI BACĂU Confidențial
Copiat de El. Băncilescu
7 decembrie 1942

Se trimite alăturat petiția soldatului Dumitru Alexandru, domiciliat în Ba-

cău, str. Basarabiei Nr. 48, prin care solicită readucerea familiei din Transnistria.
Vă rugăm a face cercetări, raportându-ne urgent relații.

Director ȘEFUL SERVICIULUI

ss. ss.
206
109

<1942 decembrie ante 11>

Poliția Bacău către Directorul General al Poliției. Raport prin care șeful Poliției
Bacău oferă detalii cu privire la cercetările efectuate asupra petiției soldatului Dumi-
tru Alexandru.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f.102, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL DE INTERNE
Chestura Poliției Municipiului Bacău
Dir[ecția] Poliției de Siguranța
[Numărul] 19.481

DOMNULE DIRECTOR GENERAL

În referire la ordinul D[umnea]voastră No. 49.110 din 11 Decembrie 1942,

avem onoare a raporta că țiganca MARGARETA D. ALEXANDRU, născută
DUDUIANU, în anul 1910, este fiica lui GR[I]GORE și ELENA DUDUIANU,
care a[u] fost trecuț[i] pe tabelele de țigani ce au fost evacuați din localitate la
data de 13 Septembrie 1942, în conformitate cu ordinul telegrafic No. 20 693
din 3 Sept[embrie] 1942, al Inspectoratului Regional de Poliție Iași.
Susnumita, fiind căsătorită cu DUMITRU ALEXANDRU, care la data când
s-a[u] făcut evacuările se găsea pe frontul din Răsărit, a cerut să-și urmeze
părinții în Transnistria, dimpreună cu cei doi copii, Emil și Nourică, în care
scop i s-a luat o declarație a cărei copie se anexează329.
Petiționarul DUMITRU ALEXANDRU nu posedă nici un fel de proprietate
în localitate, după cum afirmă.
Asupra revenirii în localitate a soției sale și a celor doi copii, avizul nostru
este favorabil.

ȘEFU POLIȚIEI BACĂU ȘEFUL BIR. DE SIGURANȚĂ

ss. N. Cârje ss.

D[OMNIEI]-SALE,
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI,
DIR[ECȚIA] POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ BUCUREȘTI

329
Vezi documentul nr. 3.
 207
110

<1942 decembrie ante 16330>

Petiție înaintată de Maria Balaban Ministerului de Interne, prin care solicită repa-
trierea fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban), deportată în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f. 64, copie, dact.

COPIE

DOMNULE MINISTRU,

Subsemnata Maria Balaban, văduvă din Bacău, strada Ion Broșteanu Nr. 3,
în vârstă de 60 [de] ani, de origină etnică țigană, cu respect vă rog să binevoiți
a dispune ca fiica mea, Anica Avădanei, zisă Balaban, care a fost trimisă în
Transnistria, să fie adusă înapoi la casa mea din Bacău. Ea a fost ridicată și
trimisă în Transnistria în comuna Viseli-Kut, județul Oceaca331- oficiul poștaș
Niceainoe, împreună cu alți doi feciori ai mei.
Feciorii mei au avut vină că au fost cândva condamnați, dar fiica mea n-a
avut nici o vina, n-a fost nici condamnată și nici purtări rele nu are, iar eu sunt
văduvă, bolnavă și mai am un fecior, Vasile Balaban, mobilizat pe front, soldat
în Batalionul 6 Pioneri, oficiul poștal Nr. 140- ca șofeur.
Am acasă proprietatea mea în Bacău, strada Ion Broșteanu Nr. 3 și nu are
cine să mă îngrijească.
În cazul când nu veți ordona să fie adusă fiica mea înapoi, vă rog a dispune
să fiu și eu trimisă acolo unde a fost ea trimisă ca să pot fi împreună cu ea.
Sper însă că o mamă care are un fecior pe front, unde luptă în primele linii
pentru apărarea hotarelor, nu poate fi pedepsită cu deportarea ei și nici o soră
a unui luptător pe front nu poate fi lăsată părăsită în Transnistria, unde este
trimisă fără nici o vină alt[a] decât că este de origine țigancă, ceea ce nu este
vina ei, dar este cuminte și fără nici o vină.
Primiți, vă rog, Domnule Ministru asigurarea deosebitului mei respect.

ss. Maria Balaban.

330
Vezi documentul nr. 111 (această petiție a fost anexată documentului menționat).
331
Județul Oceakov din provincia (Guvernământul) Transnistria.
208
111

1942 decembrie 16
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Direcțiunea
Generală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției332Mariei Balaban către Ministerul de
Interne.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f. 63, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA Ad[ministra]ției de Stat

CĂTRE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ DE POLIȚIE

Dosarul și Nr. dv. 058560 A/ Data dv. 16 DEC[EMBRIE] 1942

Aven onoare a vă trimite alăturat, în original, petițiunea înregistrată sub Nr.

15413/942, prin care numita Maria Balaban din Bacău, Str. Ion Broșteanu Nr. 3,
de origină etnică țigană, se plânge că fiica ei, Anica, a fost evacuată în Trans-
nistria și cere readucerea ei în țară, cu rugămintea să binevoiți a cerceta și a da
relațiuni și aviz Ministerului, odată cu restituirea anexei.

MINISTRU DIRECTOR
ss. ss.

112

1942 decembrie 20
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Generală a Poliției către Inspectoratul
Regional de Poliția Iași. Adresă de înaintare a petiției Mariei Balaban, în care se so-
licită efectuarea de noi cercetări asupra situației fiicei sale, Valerica (Anica) Balaban,
deportată în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f. 65, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

Nr. 52252-S
20 DEC[EMBRIE] 1942

332
Vezi documentul nr. 110.
 209
INSPECTORATULUI REGIONAL DE POLIȚIE
IAȘI

Se trimite în cerere copia numitei Maria Balaban, din Bacău, str[ada] Ion
Broșteanu Nr. 3, rugându-vă să dispuneți cercetări și să raportați relații și avi-
zul Dvs. asupra celor solicitate.

DIRECTOR ȘEFUL SERVICIULUI,

ss. s.s.

113

1942 decembrie 23
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Administrației de Stat către Direcțiunea
Generală a Poliției. Generalul C .Z. Vasiliu avizează favorabil repatrierea familiei lui
Dumitru Alexandru.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 195/1942, f. 153, orig., dact.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECȚIUNEA ADMINISTRAȚIEI DE STAT

CĂTRE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

La raportul Dvs. Nr. 49743 S./1942, vă facem cunoscut că se aprobă readu-

cerea în țară a familiei soldatului Dumitru Alexandru din Compania Depozit,
organizația Z.I. Odesa, originar din Bacău, str. Basarabiei nr. 48.
S-au dat dispozițiuni în acest sens Inspectoratului [de] Jandarmi Transnis-
tria.

MINISTRU
SUBSECRETAR DE STAT
General de Corp de Armată
C.Z. Vasiliu
ss.
DIRECTOR
ss.
210
114

1943 ianuarie 17
Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Directorul General al Poliției. Raport
prin care informează că, în urma verificărilor, Poliția Bacău a avizat negativ cererea
Mariei Balaban.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr, 196/1942, f. 161, orig., dact.

CONFIDENȚIAL

DOMNULE DIRECTOR GENERAL

La ordinul D-vs. No. 52252 S din 30 Decembrie 1942, Poliția Bacău raportea-
ză că țiganca Avădanii Anica, zisă Balaban Valerica, născută în com. Mărăști-
Bacău în iunie 1919, fiica lui Costache Balaban, decedat, și Maria, fără profesie,
a figurat în tabelele de țigani categoria celor care nu au o ocupație precisă din
care să-și câștige existența în mod cinstit și [a fost] evacuată în Transnistria în
conformitate cu dispozițiunile ordinului D-tră Nr. 28440/1942.
Cele afirmate de mama sa, Maria Balaban, că mai are doi fii evacuați, nu
corespunde [corespund] adevărului.
Asupra celor solicitate, avizul Poliției Bacău, cât și al nostru, e nefavorabil.

INSPECTOR REGIONAL
ss.
ȘEFUL SERV[ICIULUI] DE SIGURANȚĂ
ss.

DOMNIEI SALE,
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA SIGURANȚEI BUCUREȘTI.

115

1943 iunie 30
Inspectoratul Regional de Poliția Iași, Serviciul Poliției de Siguranță către Direcția
Generală a Poliție București, Direcțiunea Siguranței. Raport prin care informează că
Valerica Balaban s-a întors din Transnistria și s-a căsătorit cu soldatul rom Panaite
Iorgu, invalid de război.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 5, orig., dact.

ROMÂNIA
INSPECTORATUL REGIONAL DE POLIȚIE IAȘI
SERVICIUL POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ
NR. 18175/ ZIUA 30 LUNA IULIE AN 1943
 211
DOMNULE DIRECTOR GENERAL,

Am onoarea a [vă] raporta următoarele:

Poliția orașului Bacău raportează că în ziua de 5 iulie a.c. s-a întors în țară
țiganca Valeria Balaban, zisă Anica Avădanei, care fusese evacuată în Transnistria.
La 13 iulie a.c. s-a căsătorit cu țiganul Panaite V. Iorgu din satul Flămân-
da, comuna Jideni, județul Râmnicul Sărat, soldat ctg. 1932 din Regimentul
5 Grăniceri, care a fost rănit în luptele de la Dalnic și distins cu “Bărbăție și
Credință”.
Căsătoria civilă a fost celebrată la Primăria Jideni, județul R-Sărat, eliberân-
du-i-se buletinul de căsătorie nr. 7 din 13 iulie a.c.
Țiganca, fiind cercetată, a declarat că a revenit în țară cu aprobarea
autorităților din Oceacov.
Poliția orașului Bacău, intervenind la Postul de Jandarmi Vaselecuț, județul
Odesa- unde țiganca fusese evacuată- de a se verifica cele declarate, n-a primit
nici un rezultat.
Față de cele arătate, vă rugăm să binevoiți a dispune asupra situației acestei
țigănci.

INSPECTOR REGIONAL
C. Marinici ss. Șeful Serv[iciului] de Siguranță
Anghel Z. Anghel ss.

DOMNIEI SALE
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI BUCUREȘTI
DIRECȚIUNEA SIGURANȚE

116

<1943 august ante 7333>

Petiție înaintată de invalidul de război Raicu Ion334 din Iași Reginei-Mamă Elena,
prin care solicită repatrierea familiei deportate în Transnistria în septembrie 1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 48- 49, copie, dact.

COPIE

SĂ TRĂIȚI, MAJESTATE,

Subsemnatul Raicu Jean, invalid din actualul răsboi, domiciliat în Iași, str.
Luterană no. 8, cu cel mai supus respect viu în fața Măriei Voastre, rugându-vă
să binevoiți a da ascultare celor de mai jos:

333
Vezi documentul nr. 117 din prezenta colecție de documente.
334
Prenumele petentului apare ortografiat în mai multe variante („Jean” și „Ioan”). Am
preferat să utilizăm în rezumatele documentelor forma „Ion”.
212
Majestate,
Ca orice fiu al scumpei noastre țări, am fost chemat la datorie, luând parte
la luptele pentru răsboiul sfintei cruci și al neamului, până la Cotul Donului,
unde în iarna anului 1942- 1943, am căzut rămânând fără mâna dreaptă. M-am
simțit mândru că m-am jertfit pentru țară, dar când m-am reîntors acasă, am
fost cuprins de o mare durere, căci mama, doi frați și două surori nu i-am mai
găsit unde i-am lăsat. Ci, în timpul când eu am luptat pe front în cursul lunei
octombrie335 1942, ei au fost deportați în Transnistria. Oricine își poate închipui
durerea mea, căci am rămas acum fără nici o îngrijire, fără nici un sprijin de la
nimeni.
Nu suntem de neam nomazi sau țigani, dar motivul deportării a fost:
Mama mea, rămânând văduvă în anul 1931, cu cinci copii, s-a căsătorit
după câțiva ani cu un individ pe care noi nu l-am cunoscut și acest Gh. Lupu
avea un cazier prea încărcat, pe care [care] a cauzat deportarea întregii familii.
Eu nu sunt în măsură de a judeca, dat totuși, cred că ar fi trebuit să-l ia numai
pe el, deoarece atât mama, cât și cei 4 copii n-au nici o vină și nici nu sunt din
familia lui, afară decât mama.
De ace[e]a durerea mea este și mai mare, precum și a lor, fiindcă nici eu nu știu
de ei dacă mai există și nici ei nu știu nimic de mine de când am plecat pe front.
Îmi pun toată nădejdea în bunătatea Majestății Voastre, singura mângâiere
și nădejde a celor nedreptățiți, că aflând de durerea noastră vom obține drep-
tate. De aceia, cu cel mai supus respect, apelez la Majestatea Voastră pentru a
obține aprobarea și posibilitatea de a pleca în căutarea lor. Adică să mi se dea
cuvenita autorizație și gratuit[ate] pe Calea Ferată, atât pentru mine, cât și pen-
tru ei, pentru a-i repatria.
Nu dispun de mijloace și de aceia fac acest umil apel la Majestatea Voastră,
mamă a tuturor Românilor, rugându-vă [ca răspunsul ?]336 să mi-l comunicați di-
rect.
Totodată, dau numele celor deportați, [pe] care doresc să-i repatriez:
1. Maria Lupu de ani 36, mama mea
2. Elena Raicu ” ” 18, soră
3. Maria Raicu ” 10, soră
4. Dumitru Raicu ” 15, frate
5. Ionel Raicu ” 13 “

Ei au fost luați cu Gh. Lupu, care [îmi] este tată vitreg și [pe] care nu insist
de a-l repatria.

Să trăiți, Majestate
Invalid de război
ss. Raicu Ioan

335
Deportarea populației rome de pe raza județului Iași nu s-a desfășurat în octombrie,
ci în septembrie 1942.
336
Cuvânt ilizibil (șters) în textul original.
 213
Iași, [Str.] Luterană 8. p. conf.
s
117

1943 august 7
Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației de Stat către Direcția Gene-
rală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției337 invalidului de război Raicu Ion din Iași.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 47, dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA AD[MINISTRAȚIEI] DE STAT

Către

DIR[ECȚIA] GENERALĂ A POLIȚIEI

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

ARHIVA SIGURANȚEI
No 27990 * 7 AUG 1943
Dosarul și Nr. Nostru (a se repeta în răspuns)
Nr. 34.831 A. Data 26 AUG. 1943

Avem onoare a vă trimite, în original, petițiunea numitului Raicu Ioan din

Iași, str. Luterană nr. 8, prin care solicită aprobarea readucerii din Transnistria
a familiei sale, cu rugămintea să binevoiți a ne da relațiuni în cauză, odată cu
restituirea anexei.

p. MINISTRU
SECRETAR GENERAL
Colonel Magistrat
V.T. Gelep
ss.

<Însemnare, ms.>:
Director 28 aug. 1943
ss. Insp[ectoratul] Iași relații și aviz urgent.

337
Vezi documentul nr. 116 din prezenta colecție de documente.
214
118

1943 august 31
Direcția Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Inspectoratul
Regional de Poliție Iași. Adresă de înaintare a petiției invalidului de război Raicu Ion
din Iași.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, Dosar nr. 87/1943, f. 49, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

No. 27900 S. 31 AUG[UST] 1943

Confidențial
Ioniță Apostoleanu

INSPECTORATUL REGIONAL DE POLIȚIE

IAȘI

Vi se înaintează alăturat, în copie, cererea numitului Raicu Ioan din Iași, str.
Luterană no. 8, prin care solicită readucerea familiei sale din Transnistria, ru-
gându-vă să binevoiți a face cercetări și a se raporta urgent relații și avizul Dv.
asupra celor solicitate.

DIRECTOR
ss. ȘEFUL SERVICIULUI
ss.

119

1943 august 31
Inspectoratul Regional de Poliția Iași, Serviciul Poliției de Siguranță către Direcția
Generală a Poliție, Direcțiunea Siguranței. Raport prin care informează că Valerica
(Anica) Balaban a plecat din Transnistria fără aprobare, conform celor raportate de
Postul de Jandarmi Veselicuț.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 50, orig., dact.

ROMÂNIA
INSPECTORATUL REGIONAL DE POLIȚIA IAȘI
SERVICIUL POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ
NR. 22821
ZIUA 31 LUNA AUGUST AN 1943
 215
DOMNULE DIRECTOR GENERAL,

La ordinul Dvs. nr. 24145 S. din 9 august 1943.

Am onoare a vă raporta că Postul Jandarmi Veselicuț, județul Oceacov, face
cunoscut că țiganca Anica Avădanei a părăsit acea comună fără nici o aprobare.
În ziua de 13 iulie 1943, țiganca s-a căsătorit în comuna Jideni, satul Flă-
mânda, județul Râmnicul Sărat cu soldatul Panaite V. Iorgu, rănit în actualul
răsboi și decodat cu “Bărbăție și Credință”.
Față de această nouă situație a țigăncii, vă rog să binevoiți a ne ordona dacă
urmează să mai fie retrimeasă [retrimisă] în Transnistria.

INSPECTOR REGIONAL
C. Marinici ss. Șeful Serv[iciului] de Siguranță
Anghel Z. Anghel
ss.

DOMNIEI SALE
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI BUCUREȘTI
DIRECȚIUNEA SIGURANȚEI

120

<1943 septembrie ante 9338>

Petiția soldatului Nedea Ion339, concentrat în Regimentul 39 Inf. Florești, prin care
solicită Ministerului de Interne repatrierea familiei sale deportate în Transnistria în
septembrie 1942.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 60, copie, dact.

COPIE

Domnule Ministru,

Subsemnatul Ion Nedea, din orașul Botoșani, str. Maramureș Nr. 27, cu
onoare viu înaintea D-voastră, spre a vă ruga cu lacrimi în ochi să binevoiți a
aproba ca să-mi aduc familia din Transnistria, care se compune din fiul meu,
Ioan Nedea, în etate de 12 ani, Elisabeta H. Hangareț [Hangaleț]340, soacra mea,

338
Data înregistrării petiției de către Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației
de Stat.
339
Prenumele petentului apare ortografiat și sub forma “Ioan” în documentele oficiale
emise de către instituțiile statului. Am preferat să utilizăm forma “Ion” în rezumatele do-
cumentelor pentru a evita orice posibilă confuzie.
340
Numele de familie „Hangareț” a fost probabil ortografiat greșit în copia acestei
petiții, din moment ce forma „Hangaleț a fost utilizată în toate documentele oficiale. Am
corectat discret ortografia atât în documentul de față, cât și următoarele, folosind peste tot
forma „Hangaleț”.
216
împreună cu fii[i] ei, Gheorghe V. Hangaleț și Ioan N. Hangaleț, primul de 16
ani și cel de-al doilea de 18 ani.
Vă rog, Domnule Ministru, a-mi aproba ca să-i aduc, deoarece soacra mea,
fiind feme[i]e bătrână, nu poate fi de nici un folos acolo în Transnistria, iar co-
pilul meu și ceilalți pot fi mai de folos aci în țară.
Suntem oameni pașnici, nu am avut niciodată condamnări, după cum re[i]
ese din certificatul de la cazierul judiciar nr. 906 și adeverința de la Primăria
orașului, prin care arată că suntem proprietari în acea comună și că avem pă-
mânt și că atât eu, cât și soacra mea, împreună cu copii[i], se bucură [ne bu-
curăm] de o bună purtare în comuna noastră și că nu au [am] fost niciodată
condamnați.
Când au fost ridicați cei amintiți mai sus, subsemnatul mă găseam concen-
trat și fiul meu era la bunica lui pentru a-l îngriji, de aceea a fost luat și el.
Cu lacrimi în ochi și respectul cel mai adânc, vă rog să binevoiți a aproba
să-i aduc din Transnistria, dându-mi cuvenita autorizație.
În speranța bunei și dreptei Dv. rezoluții, vă rog să primiți, Domnule Minis-
tru, adânca mea recunoștință.

ss/ Ioan Nedea p. conf.

121

1943 septembrie 10
Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Administrației de Stat către Direcția Gene-
rală a Poliției. Adresă de înaintare a petiției soldatului Nedea Ion care solicită repatri-
erea familiei.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 59, orig., dact.

ROMÂNIA
Ministerul Afacerilor Interne
Direcțiunea Administrației de Stat

Către

DIR. GENERALĂ A POLIȚIEI

DIRECȚIUNEA GENERALĂ No 91520 * 10 SEPT[EMBRIE] 1943

A POLIȚIEI REGISTRATURA GENERALĂ

Dosarul și nr. privește Dosarul și Nr. Nostru Data

10 SEP[EMBRIE] 1943 Nr. 34.831 A. 26 AUG[UST] 1943

Am onoare a vă trimite alăturat, în original, însoțită de 2 anexe, petițiunea

numitului Ioan Nedelea din orașul Botoșani, prin care solicită reducerea
 217
familiei sale din Transnistria, rugându-vă a ne da relațiuni în cauză și avizul
Dvs., odată cu restituirea anexelor.

MINISTRU
SECRETAR DE STAT
General de Corp de Armată

<Însemnare, ms.>: C. Z. Vasiliu

11.9.943 ss.
Pol[iția] Botoșani
Urgent relații și aviz
Anexe: 3

122

1943 septembrie 13
Inspectoratul Regional de Poliție Iași, Serviciul Poliției de Siguranță către Direc-
torul Direcțiunii Siguranței din București. Aviz favorabil pentru repatrierea familiei
lui Raicu Ion.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 74- 75, orig., dact.

ROMÂNIA
Inspectoratul Regional de Poliție- IAȘI-

Serviciul Poliției de Siguranță Nr. 24891

Ziua 13 Luna IX Anul 1943

DOMNULE DIRECTOR GENERAL,

La ordinul Dvs. Nr. 27990 S. din 31 August 1943;

Am onoare a [vă] raporta, că la data de 13 August341 1942 țiganul Gheorghe
Lupu, infractor recidivist cunoscut, a fost evacuat în Transnistria.
Odată cu el a fost evacuată și soția lui, Maria Lupu și cei 4 fii ai acesteia din
altă căsătorie, anume: Elena Raicu, Maria Raicu, Dumitru Raicu și Ionel Raicu.
Cum nici soția lui Gh. Lupu și nici copii ei nu sunt cunoscuți la cazierele
Chesturii Iași,
Avizul nostru este că acestora li se poate admite repatrierea.

341
Probabil greșeală de redactare în documentul original, din moment ce Gheorghe
Lupu, soția sa și cei patru copii au fost înscriși de Chestura Poliției Iași într-un table cu-
prinzând pe toți romii sedentari din Iași care au fost „evacuați în Transnistria pe data de
13 septembrie 1942” (cf. ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar 186/1942, f. 239).
218
INSPECTOR REGIONAL
C. Mariniciu. Șeful Serv[iciului] De Siguranță
Anghel Z. Anghel

DOMNIEI SALE
DOMNUL DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI
-DIRECȚINEA SIGURANȚEI- BUCUREȘTI

123

1943 septembrie 15
Direcția Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția orașului
Botoșani. Adresă de înaintare a petiției soldatului Nedea Ion, prin care se solicită cer-
cetarea celor reclamate de petent.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, fila 61, dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

No. 29995/ S 17 SEP[EMBRIE] 1943 Confidențial

Ioniță Nica
15 Sept. 1943

POLIȚIEI ORAȘULUI BOTOȘANI

Vi se trimite alăturat, în copie, însoțită de 2 anexe, cererea numitului IOAN

NEDEA din acel oraș, str. Maramureș Nr. 27, prin care solicită readucerea din
Transnistria a familiei sale, rugându-vă să binevoiți a dispune cercetări și a ra-
porta urgent relații și avizul Dvs. asupra celor solicitate,

DIRECTOR
ss. Rădulescu

ȘEFUL SERVICIULUI
ss. Ioniță
 219
124

1943 septembrie 18
Ministerul Afacerilor Interne, Cabinetul Subsecretariatului de Stat către Direcțiunea
Generală a Poliției, Direcția Poliției de Siguranță. Notă prin care Generalul C. Z. Vasi-
liu aprobă sistarea re-evacuării Valericăi (Anica) Balaban în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 87, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CABINETUL SUBSECRETARIATULUI DE STAT
Nr. 200218
18 SEP[EMBRIE] 1943

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Direcțiunea Poliției de Siguranță

La raportul dvs. nr. 29075/1943;

Cu onoare vă facem cunoscut că numita VALERIA BALABAN zisă ANICA
AVĂDANEI, nu va mai fi evacuată în Transnistria daca, într-adevăr, s-a căsăto-
rit cu soldatul Panaite V. Iorgu.

MINISTRU SUBSECRETAR DE STAT

General de Corp de Armată
C.Z. Vasiliu
ss. DIRECTORUL ORDINEI PUBLICE
Lt. Col. Magistrat
Al Mădârjac ss.
<Însemnare a generalului C. Z. Vasiliu, ms.>
D.3. Verificare și în caz afirmativ, măsurile urmează.

125

1943 septembrie 23
Referat întocmit de Poliția orașului Botoșani prin care se confirmă primirea din par-
tea Ministerului de Interne a ordinului de repatriere a familiei soldatului Nedea Ion.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 115v, orig., ms.

Referat
23 Sept[embrie] 943

Domnule Șef,

Raportez că Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Intendenței,

cu nr. 358.308 din 11 Mai 1943, ne înaintează în copie ordinul M[inisterului]
220
Af[acerilor] Interne, Secretariatul General nr. 62.272 A din 9 Ian[uarie] 1943 că-
tre Inspect[oratul] General al Jand[armeriei], din care rezultă că a aprobat re-
întoarcerea din Transnistria la Botoșani a țigănci[i] Saveta Hangaleț, mama lui
Nedea Ioan.
Noi, cu ad[r]esa nr. 5718 din 28 Mai 1943, am înaintat în original petițiunea
țiganului Nedea Ioan cu una copie de pe ord[inului] M[inisterului] Af[acerilor]
Interne, Inspectoratului de Jand[armi] Transnistria, care, cu adresa nr. 262 din
28-IX-1943 ne comunică să punem în vedere țiganului Nedea Ioan că am inter-
venit pe lângă Inspectoratul General al Jand[armerie] arătând situația acestui
țigan- pe lângă a altora care solicitau reîntoarcerea în țară.
Inspect[oratul] General al Jand[armeriei], cu ordinal r. 152273/943 către
Inspect[oratul de] Jand[armi] Odessa a suspendat întoarcerea în țară a țiganilor
evacuați din Transnistria.
În acest sens, Inspect[oratul de] Jand[armi] Odessa ne-a comunicat cu nr.
2654/ din 21-VII-943.
Totodată, raportez că am informații că Saveta Hangaleț a murit în Transnis-
tria.
În ceea ce privește reîntoarcerea fiului lui I[on] Nedea de 12 ani, precum
și a fiilor Savetei Hangaleț, Gheorghe de 16 ani și Ioan de 18 ani, sunt de pă-
rere să nu342 se dea aviz favorabil pentru a nu se înmulți numărul hoților din
acest oraș, căci țiganii, prin definiție, sunt elemente dăunătoare ordinii publice
și siguranței statului. Rog a dispune.

Comisar
ss.

126

1943 septembrie 25
Poliția orașului Botoșani, Biroul Judiciar către Direcțiunea Generală a Poliției,
Direcția Poliției de Siguranță București. Aviz favorabil pentru repatriere familie sol-
datului Nedea Ion.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, fila 114, dact.

POLIȚIA ORAȘULUI BOTOȘANI DIR[ECȚIA] GENERALĂ A POLIȚIEI

Biroul Judiciar ARHIVA SIGURANȚEI
Nr. 18630 No. 33982 * 4 OCT[OMBRIE]
1943
25 Septembrie 1943 DOSAR NR. 1539 Sp.

342
Este greu de distins dacă termenul „nu” a fost șters sau doar subliniat în textul origi-
nal.
 221
Către

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Direcția Poliției de Siguranță
BUCUREȘTI

La Ordinul Dvs. Nr. 29995/943

Avem onoare a vă restitui petițiunea țiganului Nedea Ioan din acest oraș,
împreună cu 3 anexe, raportându-vă următoarele:
Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Intendenței, cu Nr. 358303
din 11 Mai 1943, ne înaintează în copie ordinul Ministerului Afacerilor Interne,
Cabinetul Secretariatului General, Nr. 622212 A. din 9 Ianuarie 1943, către In-
spectoratul General al Jandarmeriei, din care rezultă că a aprobat reîntoarcerea
din Transnistria, la Botoșani a țigăncii Saveta Hangaleț, mama lui Nedea Ioan.
Noi, cu adresa Nr. 5718 din 28 Mai 1943, am înaintat în original petițiunea
țiganului Nedea Ioan, cu una copie de pe ordinul Ministerului Afacerilor In-
terne, Inspectoratului de Jandarmi Transnistria, care cu adresa Nr. 261 din 28/
VI/1943 ne comunică să punem în vedere țiganului Nedea Ioan că au intervenit
pe lângă Inspectoratul General al Jandarmeriei, arătând situația acestui țigan,
pe lângă a altora, care solicitau reîntoarcerea în țară.
Inspectoratul [de] Jandarmi Odessa ne comunică că Inspectoratul General
al Jandarmeriei, cu ordinul Nr. 152273/943, a suspendat întoarcerea în țară a
țiganilor evacuați în Transnistria.
Totodată raportăm că din informațiile căpătate, soacra țiganului Nedea
Ioan, Saveta Hangaleț, a murit în Transnistria.
În ceia ce privește reîntoarcerea fiului lui Nedea Ioan, de 12 ani, precum și
a fiilor Savetei Hangaleț, Gheorghe de 16 ani și Ioan de 18 ani, având în vedere
faptul că aceștia sunt minori și mama a [celor] doi, din informații, a decedat,
avizul nostru este favorabil.

ȘEFUL POLIȚIEI
M. Velehorschi Șeful Bir[oului] Juridic
ss. Comisar M. Grossu
ss.

<Însemnare, ms.>:
9 oct. B II. Țigani
Rap[ortul] M[inisterului] Af[acerilor] Int[erne] la nr. 27426 A/ 943
222
127

1943 octombrie 11
Direcția Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Ministerul
Afacerilor Interne, Subsecretariatul de Stat al Poliției. Notă confidențială prin care
informează că ordinul de repatriere a familiei soldatului Nedea Ioan a fost suspendat
de către autoritățile centrale.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f, 116, dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

No. 33982. S 12 OCT[OMBRIE] 1943 Confidențial

-Teodorescu-
11 Octombrie 1943

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Subsecretariatul de Stat al Poliției

La Nr. 37426 A. din 9 septembrie a.c., referitor la cererea prin care țiganul
Ioan Nedea din Botoșani, solicită readucerea din Transnistria a familiei sale,
am onoarea [de] a raporta următoarele:
Cererea susnumitului a fost înaintată, prin Poliția Botoșani, Inspectoratului
de Jandarmi Odessa, care, intervenind la Inspectoratul General al Jandarmeriei,
aceasta cu Nr. 152273/ 943, a răspuns că a suspendat reîntoarcerea în țară a
țiganilor evacuați în Transnistria.
Față cu cele de mai sus, vă rugăm să binevoiți a dispune, cunoscând că în-
trucât sunt informațiuni că numita Elisabeta Hangaleț, soacra lui Nedea Ion a
decedat în Transnistria, avizul Poliției Botoșani este favorabil reîntoarcerii în
țară a fiilor acesteia, Gheorghe și Ion Hangaleț, precum și a minorului Nedea
Ioan, fiul petiționarului.
Se restitu[i]e anexele.

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR

ss. ss.
 223
128

1943 octombrie 18
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Ordinii Publice. Notă înaintată de ge-
neralul C. Z. Vasiliu prin care dezminte că ar fi aprobat repatrierea familiei soldatului
Nedea Ion.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 137, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA ORDINII PUBLICE

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Direcțiunea Poliției de Siguranță ARHIVA SIGURANȚEI
No 36564 * 19 OCT[OMBRIE] 1943 DOSAR 1539

Dosarul și nr. dvs Dosarul și Nr. Nostru Nr. 204918

Data 18 OCT. 1943

La Nr. 33982/943:
Cu onoare vă aducem la cunoștință că nu am aprobat ca familia numitului
Ioan Nedea să fie readusă din Transnistria.
Totodată, vă rugăm să binevoiți a da ordin organelor Dvs. în subordine să
nu mai întocmească rapoarte contradictorii, în ceia ce privește readucerea din
Transnistria a țiganilor evacuați, deoarece acești țigani au fost trimiși acolo în
urma trierii și propunerilor făcute de Poliții, iar acum aceleași poliții solicită să
se aprobe readucerea lor în țară.

MINISTRU SECRETAR DE STAT

General de Corp de Armată Directorul Ordinei Publice
C.Z. Vasiliu Lt. Colonel. Mag.
ss. Al Mădârjac
ss.
<Însemnare a Generalului C. Z. Vasiliu, ms.>:
Țigani. 20 oct.
Ordin în acest sens la toate Insp[ectoratele].
Răsp[unsul] Pol[iției] orașului Botoșani la cazul în speță.
224
129

1943 octombrie 21
Direcția Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Poliția
Botoșani. Notă confidențială prin care se confirmă faptul că Ministerul de Interne nu
a aprobat repatrierea familiei soldatului Nedea Ion.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 138, copie, dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

No. 36564.S Confidențial

Teodorescu
21 Octombrie 1943

POLIȚIEI ORAȘULUI BOTOȘANI

La raportul Dvs. Nr. 18630 din 25 Septembrie a.c., am onoare a vă face cu-
noscut că Ministerul Afacerilor Interne, cu ordinul Nr. 204918 din 18 Octom-
brie 1943 nu a aprobat readucerea din Transnistria a familiei țiganului Ioan
Nedea, domiciliat în acel oraș, str. Maramureș Nr. 27.

DIRECTOR
ȘEFUL SERVICIULUI

130

1943 decembrie 18
Direcțiunea Generală a Poliției, Direcțiunea Poliției de Siguranță către Inspectora-
tul Regional de Poliția Iași. Adresă de înaintare a petiției invalidului de război Stoica
Toma din Târgu Frumos, prin care solicită ca fratele său, Niță Gheorghe, să nu fie
retrimis în Transnistria.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 193, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA POLIȚIEI DE SIGURANȚĂ

Nr. 46119.S J. 50343 S/944

CONFIDENȚIAL
20 DEC[EMBRIE] 1943 A. POPESCU
18.XII.1943
 225
INSPECTORATULUI REGIONAL DE POLIȚIE
-IAȘI-

Am onoare a vă trimite alăturat, în original, doua cereri prin care numitul

Stoica Toma, invalid de război domiciliate în Tg-Frumos, solicită ca fratele său,
Niță Gheorghe, să nu mai fie retrimis în Transnistria, rugându-vă a ne rapor-
ta relați[i] și avizul Dvs. asupra celor solicitate, odată cu răspunsul restituin-
du-ni-se și anexele.

DIRECTOR
ss.
ȘEFUL SERVICIULUI
ss.

131

1944 ianuarie 13
Inspectoratul Regional de Poliție Iași către Direcțiunea Generală a Poliției. Raport
prin care se oferă informații cu privire la situația petentului Stoica Toma și a fratelui
său, Niță Gheorghe.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 239, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI
DIRECȚIUNEA INSPECTORATUL REG[IONAL] DE POLIȚIE IAȘI

Nr. 40783

DOMNULE DIRECTOR GENERAL,

La ordinal Dvs. Nr. 46119 S. din 20 Decembrie 1943, cu privire la petițiunea

țiganului invalid Stoica Toma din Tg. Frumos, care solicită ca fratele său, Niță
Gheorghe, să nu mai fie retrimis în Transnistria.
Am onoarea a vă raporta:
Țiganul Niță Gheorghe de 38 [de] ani, de profesiune pieptănar, cu serviciul
militar nesatisfăcut, fiind reformat, fiu[l] natural al femeii Maria Niță, domici-
liată în orașul Tg. Frumos, a fost evacuat în Transnistria la 13 septembrie 1942
împreună cu soția și trei copii, fără nici o justificare alta, decât lipsa mijloacelor
de existență.
În luna no[i]embrie 1943, după ce i-a[u] murit în Transnistria soția și doi
copii, Niță Gheorghe, împreună cu fiul său, Dumitru Niță, în vârstă de 10 ani,
a fugit, revenind în [pe] ascuns la [în] Tg. Frumos.
226
Petiționarul Stoica Toma, frate cu Gheorghe Niță numai după mamă, este,
în[tr-] adevăr, invalid din actualul război, căsătorit, cu șapte copii, de profesiu-
ne pieptănar.
Cum țiganul Niță Gheorghe nu este urmărit pentru nici un fapt, avizul nos-
tru este de a nu mai fi retrimis în Transnistria.

INSPECTOR REGIONAL,
C. Marincu ss. Șeful Serv[iciului] de Siguranță
N. Lăzărescu

DOMNIEI SALE
DOMNULUI DIRECTOR GENERAL AL POLIȚIEI
-DIRECȚIUNEA SIGURANȚEI-

132

1944 februarie 10
Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiunea Ordinei Publice către Direcțiunea Ge-
nerală a Poliției. Generalul C. Z. Vasiliu aprobă sistarea redeportării lui Niță Gheor-
ghe și a fiului său.
ANR, fond Direcția Generală a Poliției, dosar nr. 87/1943, f. 262, orig., dact.

ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Către

DIRECȚIUNEA GENERALĂ A POLIȚIEI

Serv[iciul] Pol[iției] de Siguranță

Dosarul și Nr. dv 220008 Data dv. 10.FEB[RUARIE] 1944

La raportul dv. No. 50343S/944;

Avem onoare a vă face cunoscut că, atât timp cât țiganul pieptănar NIȚĂ
GHEORGHE din Tg. Frumos va avea bune purtări, va rămâne pe loc; de nu, va
fi retrimis de unde a venit, împreună cu fiul său, DUMITRU NIȚĂ, de 10 ani.
Comunicându-vă cele de față, vă rugăm a lua măsuri de executare.

MINISTRU SUBSECRETAR DE STAT

General de Corp de Armată
C. Z. Vasiliu
ss. DIRECTORUL ORDINEI PUBLICE
Lt. Colonel Magistrat
Alex. Mădârjac ss.

View publication stats