Conceptul de Spirit Absolut la Hegel

Scurte noțiuni biografice

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) a fost unul dintre filozofii idealismului german 1,
o ramură a filozofiei clasice germane, care a debutat cu Immanuel Kant (1724-1804). Având afinități
cu Johann Gottlieb Fichte2 (1762-1814) și Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling 3 (1775-1854), Hegel
care a devenit de asemenea unul dintre profesorii universității în 1801, unde și-a publicat prima
operă filozofică, ”Diferența dintre sistemele filozofice ale lui Fichte și Schelling”, s-a oferit să
îmbunătățească filozofia lui Kant în numele spiritului acestuia, dezvoltând un sistem de gândire
numite idealism absolut, care să vină ca o completare a idealismului critic transcendental al lui Kant.

Încă de la Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), a devenit destul de limpede că filozofia
germană a fost puternic influențată de tradiția lui Platon, mai degrabă decât de scepticismului
britanic. Idealismul este văzut mai degrabă ca adăugând semnificație faptului că orice lucruri care
sunt aduse la existență la nivel obișnuit trebuie să aibă un set de entități similare într-o lume ideală 4.

1
Idealismul german apare din nevoia de a răspunde crizei Iluminismului și controversei panteiste care a
debutat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Principiile fundamentale ale Iluminsmului au fost raționalismul critic
și materialismul științific. Dacă raționalismul critic a părut să se sfârșească într-un soi de scepticism,
naturalismul a rezultat în evoluția către materialism. Idealismul și-a asumat diferite forme incompatibile, dar a
dorit să salveze raționalismul critic de scepticism și naturalismul de materialism. Vezi Karl Ameriks, The
Cambridge Companion to German Idealism, New York, Cambridge University Press, 2005, p. 18.
2
Fichte devine decan al Universității din Jena în 1794, poziție ocupată anterior de Karl Leonhard Reinhold
(1757-1823), de asemenea un susținător al filozofiei lui Kant.
3
Schelling a fost coleg cu Hegel la Tubingen între 1790-1793.
4
Karl Ameriks, op.cit., p. 8.