TEMA 1. STIREA (Extrase din Manual de jurnalism, vol. I, Bucuresti, Ed. Tritonic) Prof. univ. dr.

Cristian Florin Popescu

Abordam aceasta tema de-a lungul mai multor prelegeri. Reperele teoretice si practice: - - Stirea, gen fundamental de informare; - - Continutul factual: controlarea faptelor; - - Modalitatile atribuirii; - - Tipuri de stiri; - - Transformarile stirii agentiei de presa n functiede medium. Continut: - - Definitii; - - Tipuri de stiri; - - Calitatile stirii. Obiective: Studentii vor avea reperele teoretice ale practicarii jurnalismului de informare.

1. Generalitati. O prima conditie a realizarii continutului de informatie (noutate, respectiv, ce este util/interesant pentru public) se refera la ndeplinirea calitatilor informarii. n acelasi timp - din perspectiva calitatilor profesionale ale informarii- se impun elementele obligatorii care fac ca un text de informare sa fie complet. Din perspectiva gate keeping n interdependenta cu agenda (setting) a media (n interactiune cu agenda setting a acelora care "fac evenimentul", n intervalul pe care teoretic l putem situa ntre finalul documentarii si etapele ("fluxului tehnologic" al) publicarii, se contureaza criteriile care compun newsworthinness (calitatile

stirii care o fac publicabila); aceste criterii ajuta, pe de o parte, la stabilirea distinctiilor dintre eveniment si fapt divers, iar pe de alta parte, la decizia redactionala (gate keepers + secretar general de redactie) referitoare la ct/cum este valorizat textul (vd. Design, respectiv timp alocat n radio/televiziune). Stirea reprezinta nti de toate, teritoriul genurilor redactionale ale agentiei; n acelasi timp nsa, se contureaza tipurile de stiri specifice presei tiparite, incluznd aici si presiunile/influentele pe care le exercita media* electronice (radio si televiziune asupra acesteia). 2. Definitii. Stirea este felurit definita. "Stirea este lucrul pe care l aflu azi, si pe care ieri nu l stiam." "Stirea este faptul care i face pe oameni sa stea de vorba ntre ei." "Stirea este ceea ce jurnalistii decid ca este o stire." "Stirea este o marfa perisabila. Nimeni nu este interesat de stirile de ieri." "Trenurile ncep sa existe atunci cnd unul dintre ele deraiaza." "Stirea este o prima avizare a unui lucru ntmplat recent - considera Roger Clausse [La nouvelle - synthse critique 1963; 24]. Este, n esenta, transmiterea [reporting] pur si simplu, nu a unui simplu fapt de actualitate, ci a unui eveniment, adica a unui fapt socialmente semnificativ, a carui cunoastere este necesara pentru ntelegerea istoriei n derularea ei zilnica." "Stirea comprima toate activitatile curente care au un interes uman general - afirma Curtis D. MacDougall [Interpretative Reporting, 1964; 96] - iar cea mai buna stire este aceea care i intereseaza pe cei mai multi oameni." "Stirea se refera la tot ce priveste bunastarea publica, la tot ce intereseaza sau instruieste un individ n relatiile, activitatile, opiniile, calitatile sau comportamentele sale." [Curtis D. MacDougall, 1964; 95]. n fine, Joseph Pullitzer: "Stirea trebuie sa fie originala, distinctiva, palpitanta, unica,

curioasa, ciudata, cu umor, apta sa faca sa se vorbeasca despre ea." [Apud Hiley H. Ward, Professional Newswriting, 1985; 13]. Ceea ce se impune pregnant, este acest fapt: oricum ar fi definita stirea, elementul ei fundamental este noutatea. Iata cum comenteaza Karel Capek [n captivitatea cuvintelor, 1972; 218-219] aceasta conditie sine qua non a stirii: "Un moralist () a scris ca ziarele ar trebui sa publice n loc de actualitati, eternalitati si perpetualitati, dnd ntietate lucrurilor vesnice fata de lucrurile temporare. Asadar, de pilda, n locul discursurilor lui Ciceriu, ar trebui sa tipareasca discursul lui Cicero pentru Plaucius care, fara ndoiala, nu este actual. n locul situatiei confuze din Parlament, ar trebui sa publice extrase din Confucius. () Marturisesc ca n-as vrea sa redactez astfel de ziare (care poate ca apar n cer); n-as sti de ce sa public tocmai astazi discursul lui Plaucius n locul celui de-al treilea discurs contra lui Verra si de ce sa prefer din punctul de vedere al eternitatii, tocmai astazi pe Confucius fata de Phaidon al lui Platon. () Ce sa-i faci, actualitatea are pentru oameni o atractie speciala si tainica. () Interesul fanatic pentru actualitate este unul din misterele vietii; este, n acelasi timp, si unul din misterele ziarelor." n Franta medievala, cei care anuntau noutatile erau numiti nouvellistes [nouvelle = noutate; veste], iar n Italia, rapportisti. Ei se duceau sa "raporteze". Astfel, etimologia termenilor stire si reportaj indica foarte clar menirea jurnalistului. n acelasi timp, aceste etimologii ne indica faptul pe care l subliniaza Herbert Strentz [News Reporters and News Sources. Accomplices in Shaping and Misshaping the News, 1989; 49] n zilele noastre, si anume ca textul numit stire este pre-format n timpul contactului jurnalistului cu realitatea (= etapa colectarii informatiei: documentarea), n care actantii marcanti (newsmaker) au un rol dintre cele

mai importante. "Stirea care ajunge n coloanele ziarelor sau care este pusa n unda - afirma Herbert Strentz [1989; 49] - nu este modelata [shaped] doar n momentul n care jurnalistul se asaza sa scrie sau cnd monteaza caseta, departe de asta: textul [the story] s-a format nainte. Tema stirii [news item] are deja o forma, pentru ca oamenii vad selectiv si diferit acelasi eveniment. () n plus, natura colectarii informatiei face ca stirea sa fie modelata, inclusiv datorita presiunii timpului si a crizei de spatiu. () n fine, ncercnd sa raspunda la ntrebarea de ce acest fapt este stire? <<autorul>> stirii ar putea induce o coerenta incoerentei [din realitate] sau evenimentelor bizare ce desfid explicatia care tine de cunoasterea curenta." 3. Criteriile urgentei publicarii. a) Stiri puternice (Hard News). Stirea bomba. Apar aici doua criterii de evaluare cu care opereaza editorul (gate keeper-ul): a.1.) Stirea care trebuie publicata imediat, pentru ca mine este depasita; a.2.) "Stirea bomba" implica prioritatea publicarii (scoop) - ceea ce n primul moment echivaleaza cu exclusivitatea. b) Stiri "blnde" (Soft News). Stirea al caror continut are un "termen de valabilitate" mai ndelungat. n aceasta categorie intra faptele minore sau evenimentele repetitive. c) n fine, Evergreen News - texte care pot fi la fel de bine publicate azi sau peste 10 zile, deoarece evenimentul real este remanent. De exmplu, o stire de analiza pe tema somajului. 4. Tipurile de stiri de Agentie. Din perspectiva jurnalistului/a agentiei, a jurnalistului n general, evenimentele se grupeaza n doua

categorii: evenimentele anticipate (programate, planificate), despre care se stie ca vor avea loc (conferinte de presa, contacte diplomatice, manifestari culturale, stiintifice, artistice, sportive etc.) si evenimentele "calde", neasteptate. Ne vom ocupa mai nti, de a doua categorie de evenimente. a) Flash; Buletin; Aditiv(e) Succesiunea flash-buletin(e) va fi continuata cu un text foarte succint care incorporeaza ultimul text difuzat (cel mai complet) si care contine, totodata, informatii suplimentare, nct acest text sa poata fi considerat o prima stire care contine si primele precizari referitoare la context (background). Dupa care, amploarea consecintelor evenimentului va impune (sau nu) redactarea unor lead-uri succesive (materiale documentare, primele reactii, primele ecouri etc.). De subliniat urmatoarele chestiuni care tin de organizarea redactionala. Din momentul transmiterii flash-ului (buletinului), rapiditatea cu care se deruleaza faptele, impune lucrul n echipa. Jurnalistii din desk vor fi aceia care vor completa textele sosite de la jurnalistii aflati n teren, cu datele de context. De cele mai multe ori, lead-ul de sinteza este redactat n desk. Termenul lead de sinteza a fost preferat n anii din urma, renuntndu-se la termeni precum dezvoltare, aducere la zi, sinteza - toti sinonimi, de altfel, pentru a se accentua aceasta regula de lucru att pentru agentii, ct si pentru abonatii lor. Lead-ul de sinteza este redactat ca si cum ar fi prima informare despre eveniment. n acest text sunt nglobate informatiile anterioare din flash/ buletin(e), ceea ce le face inutilizabile. A le folosi pe acestea, n conditiile existentei filei de ansamblu, nseamna a difuza o informatie deja depasita. n cazul evenimentelor anticipate, materialele pot fi redactate dinainte. Procedeul are avantaje, deoarece i permite jurnalistului sa-si foloseasca mai bine timpul, are nsa si dezavantaje care pot sa apara datorita inadvertentelor dintre ceea ce s-a anticipat si evolutia reala a

evenimentului. De unde, regula generala ca jurnalistul sa urmareasca tot timpul realitatea. Cel mai mare avantaj al evenimentelor anticipate este nsa acela ca etapa predocumentarii se poate realiza n tihna. n fine, trebuie amintit ca termenul flash a fost preluat si n radio si n televiziune, unde indica o stire de ultima ora, foarte succinta, nu neaparat catastrofica. b) Stirea Obisnuita. Este textul de sine statator n care este relatat un eveniment, fara sa fie necesare alte texte. Cea mai mare parte a serviciului agentiei este ocupata de acest tip de activitate, pentru ca nu n fiecare zi apar evenimente care prin dezvoltarea lor n timp, sa determine o succesiune de stiri. Majoritatea evenimentelor pot fi acoperite de o stire obisnuita de 100300 de cuvinte. Stirea obisnuita reprezinta rezultatul acoperirii imediate a evenimentului, din momentul n care se declanseaza, pna cnd se ncheie. De exemplu: o conferinta de presa. c) Ante-Fila. Este stire care se difuzeaza cu 48-36 de ore naintea declansarii evenimentului. Este limpede, acest tip de text este cerut de evenimente anticipate, a caror desfasurare este planificata.. Acest tip de stire anunta evenimentul, aminteste/transmite contextul acestuia, ce se asteapta de la eveniment etc. O dificultate de principiu apare n cazul ante-filei care anunta evenimentul cultural, datorita apropierii (relativ) primejdioase de publicitatea mascata. Evitarea alterarii informarii n favoarea publicitatii se poate rezolva numai prin echilibrarea informarii. n acelasi timp, textul se apropie de sfera jurnalismului de serviciu (imediat utilitar). ntr-un ziar, acest tip de stire formeaza rubricile programelor teatrelor, cinematografelor etc. d) Fila de Deschidere. Este prima stire care marcheza debutul evenimentului. Este limpede, acest text va fi urmat de altele, att vreme ct

faptele se desfasoara. Altminteri, acoperirea evenimentului nu este realizata complet. e) Follow-Up (Urmarea). Al doilea, al treilea text necesar(e) deoarece evenimentul a continuat sa se desfasoare. Al doilea text reia elementele cele mai importante pe care le-a continut textul precedent si adauga noi informtii, noi date de context, ecouri, reactii etc. De notat ca Urmarea (Follow-Up) apare nu numai n cazul stirii, ci si n cazul relatarii, reportajului, din aceleasi motive care tin de acoperirea jurnalistica completa a realitatii. f) Bilantul (Round-Up). Succesiunea fila de deschidereurmare/urmari este ncheiata de o "stire finala", care reia cele mai importante elemente ale evenimentului. Dimensiunea stirii va fi practic comandata de complexitatea evenimentului. n acelasi timp, bilantul, fie ca este vorba de texte de ziar, de radio sau de televiziune, reprezinta o trecere n revista organizata fie tematic (de exemplu: Violenta Stradala n ultimele trei luni), fie cronologic (Retrospectiva Saptamnii Politice, Economice etc.). n aceasta din urma situatie, bilantul se apropie de analiza, tip de text care se afla n sfera Interpretative Reporting. De-a lungul acestor serii de texte pot sa apara asa-numitele stiri de context: documentarul-expres, fisa tehnica, ecouri, reactii, cadrul. g) Documentarul Expres. Este o completare utila a stirii cu date de context: elementele cele mai importante care s-au acumulat n timp si care au determinat declansarea evenimentului care a facut obiectul stirii propriuzise. De la caz la caz, documentarul poate cuprinde date istorice, economice, date biografice etc. h) Fisa Tehnica. Este un text succint n care se realizeaza rezumatul unui document, al unei decizii, al aspectelor principale ale unui proiect sau

ale unui echipament tehnic, militar etc. Stilul este aproape telegrafic, pentru ca materialul face parte dintr-o mica banca de date a evenimentului. i) Ecourile. Sunt un material suplimentar facultativ, cuprinznd mai ales elemente ale interesului uman legate de eveniment (intrinseci acestuia). Daca informatiile cuprinse n ecouri ar fi avut o importanta notabila (id est, un interes general), ele ar fi facut (ar fi trebuit sa faca) obiectul unei stiri de sine statatoare. j) Reactiile la un eveniment pot fi grupate n ordinea proeminentei personalitatilor care le emit, apoi, n ordinea importantei

continutului/semnificatiei lor. A prefera cronologia aparitiei reactiilor ar putea conduce la un text si dezorganizat si incomplet din perspectiva rigorilor informarii. Gruparea lor n ordinea (descrescatore) a importantei persoanelor sau a continutului nseamna, de fapt, organizarea n piramida inversata. Pentru ca acest tip de text sa fie necesar, evenimentul trebuie sa aiba o serie de calitati: sa fie important (cu impact asupra publicului), sa fie complex, controversat. Iata de ce, reactiile nu trebuie asteptate, ci cerute (de catre jurnalist). Refuzul de a comenta (no comment) este si el o reactie care trebuie consemnata ca atare. Neutralitatea agentiei/ziarului/a postului de televiziune etc. va fi mai presus de ndoiala, daca este respectata cerinta echilibrarii informarii prin care punctele de vedere divergente sa fie prezentate n acelasi text. Daca nu s-ar proceda astfel, publicul ar oscila de la o zi la alta, oamenii fiind obligati sa-si schimbe repede opinia (= deruta, confuzie, nesiguranta a reperelor). k) Cadrul. Este un text de completare care cuprinde amanunte neesentiale care nu au fost inserate n textul principal. l) Continuarea (Running). Se refera la acoperirea cronologica a evenimentului, pe masura ce acesta se desfasoara. Urmarirea unei competitii

sportive, iata o situatie care cere un asemenea text. Continuarea apare dupa fila de deschidere. Se deosebeste de urmare (follow-up) prin aceea ca nu reia nimic din textul anterior. m) Punctele Principale. Sunt un material n care paragrafele sunt dispuse n ordinea descrescatoare a importantei lor. Dezbaterile parlamentare, conferintele de presa n care sunt abordate mai multe subiecte, discursurile, documentele oficiale etc. - iata exemple de evenimente care pot fi abordate prin acest tip de text. Punctele principale sunt n acelasi timp o modalitate de organizare a textului. (Vd. Planul Textului). Sunt de mare ajutor pentru public, ntruct acesta poate sesiza cu usurinta esentialul. Exemplu: Bucuresti, 1 aprilie - (Rompres) - Iata cele mai importante subiecte ale sedintei guvernului, anuntate de purtatorul de cuvnt, dl. X: nfiintarea unor noi ministere. "Accelerarea reformei impune crearea unor noi ministere si departamente care sa coordoneze restructurarea regiilor autonome." - Tratate: n virtutea acordului cu Banca Mondiala, prima transa a mprumutului convenit pentru sustinerea refacerii infrastructurii n telecomunicatii, va deveni operationala la data de 1 mai.; Protectia sociala: Ministerul Muncii a supus aprobarii guvernului proiectul legii salarizarii bugetarilor. Etc. De notat ca n cazul unei conferinte de presa, ordinea problemelor n text nu este obligatoriu sa coincida cu ordinea cronologica din realitate. Ceea ce nseamna ca jurnalistul realizeaza o ierarhizare a informatiei - un prim pas n interpreatre (cu semnificatia Interpretative Reporting), si nu cu aceea de comentariu personal. n) Biografia si Portretul. n varianta lor concisa, Bio-Expres. Texte conscrate personalitatilor secundare. ntruct este vorba despre punctarea etapelor biografice, ale carierei persoanei avute n vedere, banca de date a

agentiei si dovedeste nca o data utilitatea. n bioportret sunt combinate datele exterioare biografice cu o schita a caracterului, a personalitatii, fiind incluse si elemente ale interesului uman, elemente anecdotice si marturii. De multe ori, este posibil ca aceste materiale sa fie difuzate abonatilor dinainte, cu embargoul de rigoare. Rezultatele previzibile ale alegerilor, decesul iminent sunt astfel de situatii care permit elaborarea acestor tipuri de texte pe ndelete. o) Filmul Evenimentului. Deturnarea unui avion, luarea de ostateci sunt evenimentele care pot fi urmarite printr-un "film", urmarindu-se adica, momentele lor principale, pe ore si locuri. Filmul se aplica unui eveniment care se desfasoara ntr-un interval scurt de timp, de la cteva ore, la cteva zile. p) Cronologia. Are n vedere o perioada mare de timp (ani, decenii). n cronologie apar faptele importante care au marcat o epoca. q) Stirea de Sinteza (Writethru). Grupeaza o selectie a informatiilor deja difuzate, sub forma unui lead (stire). Se deosebeste de lead-ul de sinteza (prima stire n succesiunea flash-buletin-aditiv), prin aceea ca datele de context sunt mai numeroase si pentru ca ultimul paragraf este unul explicativ-concluziv (clairage). Datorita acestui ultim paragraf, stirea de sinteza este, practic, un text din sfera Interpretative Reporting. n plus, stirea de sinteza va contine si ultimele noutati, care nca nu au fost difuzate. n acelasi timp, pentru ca nu ignora elementele interesului uman, stirea de sinteza se apropie de story (relatare), si chiar de reportaj (feature). r) Material Explicativ (News Analysis). Accentul n acest material se pune pe ntrebarile de ce? si cum? Cu toate acestea, el nu este un comentariu. Sarcina principala a acestui tip de text este situarea ct mai exacta a evenimentului n context.

s) Clarificarea. Pentru Associated Press, clarificarea "este un text publicabil menit sa clarifice sau sa largeasca semnificatiile unui text anterior care, desi corect din punct de vedere factual, ar putea fi ne-onest (unfair) sau ar putea da nastere la interpretari gresite. () Clarificarea este folosita pentru a transmite date de context sau detalii n interesul claritatii sau al onestitatii (fairness)." [Cf. Norm Goldstein (ed.), The Associated Press Stylebook and Libel Manuel, 1990; 327-328]. s) Materiale Speciale pentru Magazine (Target Story). Abonatii unei mari agentii sunt extrem de diversi. Agentia fiind principalul producator si depozitar de informatii, jurnalistul de agentie este un jurnalist "erudit", att n ceea ce priveste cele mai recente informatii dintr-un domeniu sau altul, ct si n ceea ce priveste datele de context. Aceste stari de fapt sunt valabile mai ales n domeniul politicii internationale (International Relations), n domeniul geopoliticii. De unde, texte usor atemporale, destinate magazinelor. Pot fi texte de week-end cnd, pe de o parte, agenda evenimentelor* este mai putin ncarcata, iar pe de alta, textele de relaxare si timp liber sunt asteptate. 6. Concluzii. Pentru a sintetiza, vom propune un tabel al textelor realizate dupa "retetele" Associated Press si France Presse, propunnd, totodata, termenii romnesti. Vom nota cu ( ) acele tipuri de texte care nu se realizeaza (deocamdata) n fluxurile agentiilor din Romnia, desi termenul este folosit. n plus, synopsisul are menirea sa arate nca o data amploarea si nuantarea - uneori greu sesizabila - a terminologiei unei profesiuni care a devenit tot mai riguroasa.

AP

AFP

TERMEN ROMNESC

Flash* Bulletin Adds Lead*

Flash* Bulletin Additif Lead* d'Ensemble) (Papier

Flash Buletin Aditiv -

Advance Advance Slugs Clarification

Texts/ Textes l'Avance

Prpars

Complment d'Information Stire (Obisnuita) Urmare Bilant

Kill Corrective Story Elimination Lead Running Follow-up (Pick-Up) Roundup CommenTary (Editorial Roundup)

Annulation Correction La Dpche Ordinaire Continu Lead avec reprise Synthse/Bilan

News Analysis Le Papier d'clairage

Writhetru Synthse Stire de Sinteza

Spot News (Advances) Avant-Papier Le Papier d'Ouverture Overnight Papier de Relance Feature/ Target Story /Standing Features Dated (Hard News) Story Principaux Points Encadr Echos Ractions Biographie Bio-portrait Bio-express Film de l'vnement Chronologie Puncte Principale Ecouri Reactii Biografie Bio-portret Filmul Evenimentului Cronologie lever de Rideau -

(Papier Balai)

Evergreen Story

7. Stirea n presa tiparita. La prima vedere, nu exista deosebiri notabile ntre stirile produse de agentii si acelea tiparite n ziare si magazine. Pe masura nsa ce media au evoluat, pe masura ce fiecare medium a capatat o "personalitate" tot mai distincta, diferentele n exprimare s-au accentuat. n masura n care aceste diferentieri ramn neesentiale, nseamna ca acel sistem media nu a evoluat nca suficient din punct de vedere profesional. Ziarul este el nsusi o institutie de presa distincta care si are propriile surse de informare. Prima sursa - cea mai importanta, n buna masura cea mai credibila, pe scurt, indispensabila - este agentia de presa. n acest punct, trebuie subliniate cteva aspecte foarte importante. a) Daca ziarele s-ar multumi numai cu stirile furnizate de agentie, ele ar fi identice n ceea ce priveste continutul si, n buna masura, n ceea ce priveste redactarea, pentru ca fluxul stirilor agentiei este acelasi pentru toti abonatii. b) Diferentele se realizeaza mai nti, prin selectia pe care o opereaza fiecare ziar, precum si prin tratamentul pe care l aplica (pagina, caracter de litera, titrare etc.). c) n acelasi timp nsa, evenimentele importante vor fi selectionate de orice ziar. Iata de ce, o cheie de control n "masurarea pulsului" actualitatii si a impactului asupra publicului, se refera la masura n care un eveniment este prezent n paginile mai multor ziare. Personalitatea unui ziar, specificul, orientarea lui sunt date mai nti de propriile surse de informare, si, abia n al doilea rnd, de orientarea/calitatea/ notorietatea opiniilor exprimate. Sursa de informare esentiala a oricarui ziar se constituie din propria sa echipa de reporteri (care asigura acoperirea jurnalistica a realitatii), reporteri speciali, corespondenti (locali, zonali si n strainatate), trimisi speciali. n fine, orice

ziar si are informatorii proprii - persoane sau/si institutii. n functie de rubricile ziarului, apar sarcinile distincte n colectarea informatiei, si tipurile de stiri specifice ziarelor. Vom exemplifica acest paragraf, (tot) cu terminologia folosita de jurnalistii francezi. Michel Voirol [Guide de la Rdaction, 1992; 41-47] mparte stirile ziarului n urmatoarele categorii: a) Dpche: textele (stirile) care provin de la agentie; b) La Brve (brve = scurta). Stire succinta. Nu raspunde la toate ntrebarile mesajului esential (de obicei, lipsesc raspunsurile la ntrebarile cum? si de ce?). Nu are titlu. Primele cuvinte ale textului au rolul titlului. Rezulta din toate acestea, ca faptul tratat astfel, este unul minor (fapt divers, curiozitati, mici lucruri neasteptate); c) Filet. Se distinge de brve prin aceea ca are mesajul esential complet. Este drept nsa, raspunsurile la ntrebarile cum? si de ce? sunt abia schitate. Filet are maximum 20 de rnduri dactilo. Daca ar fi mai amplu, ar fi ceea ce francezii numesc nouvelle muscle (stire "cu muschi"), cu detalii de context mai numeroase, cu citarea mai multor surse etc. Cu alte cuvinte, amploarea/importanta evenimentului impune dimensiunile textului.

Dimensiuni mai mari nseamna informatii mai multe, nu cuvinte n plus (= verbiaj); d) Mouture [= montaj]. Gruparea ntr-un singur text a mai multor texte primite de la aceeasi sursa sau de la mai multe, n legatura cu acelasi eveniment. Mouture este practic o rescriere n care nu apare nici un comentariu (nici o adaugire) a jurnalistului care realizeaza aceasta operatiune; e) clatement [= izbucnire, risipire]. Operatiunea inversa fata de mouture: tratarea unui singur subiect n mai multe texte. Vocea originala a

ziarului se distinge mai putin n segmentul stirii (evenimente* majore), ct n segmentul stirii de interes general (n principal, informatii utilitare). n plus, stirile ziarului sunt, n genere, deja stiute din seara precedenta, datorita posturilor de radio si televiziune. Adevarata personalitate a ziarului ncepe cu aprofundarea informarii, teritoriu ocupat de Interpretative Reporting, precum si de Investigative Reporting - teritoriu spre care, primul pas ("textual") l reprezinta relatarea. Vd. Breaking News.

(Calitatile) Stirii (engl.: News Values). Pentru Harold Evans, fost editor la Sunday Times si Times (The Practice of Journalism, 1963), "Stirile sunt oamenii". Pentru Denis MacShane ( Using the Media, 1979), stirile se disting prin cinci calitati: conflict, violenta si pericol la adresa comunitatii, neobisnuitul, scandalul, personalitatea protagonistilor. John Galtung ( Structuring and Selecting the News - 1973) izoleaza urmatoarele trasaturi distinctive: frecventa: relatia dintre eveniment si deadline; amplitudinea: "mai mult, mai mare, mai dramatic";

neambiguitatea: etnocentria (= proximitatea spatiala), proximitatea culturala si (tot) ce este relevant; corespondenta: "gradul de convergenta a evenimentelor cu asteptarile noastre". n acest caz - afirma autorul - "Stirile sunt vechi". Referindu-se la impactul stirii, este formulata asa-numita ipoteza a consonantei: ceea ce este familiar este nregistrat mai mult dect ceea ce nu este familiar"; surpriza; continuitatea: "ceea ce a fost definit ca fiind stire, va continua sa aiba newsworthinness, chiar daca amplitudinea este

redusa

(= distorsionare)"; compozitia: "echilibru ntre bine si

rau, ntre departe-aproape". Jeremy Tunstall (Journalists at Work - 1971) considera ca n televiziune apar patru elemente de diferentiere: "Vizualul este primordial ca importanta; sunt preferate productiile proprii; numarul textelor este mai mic; hard news sunt preferate". [Apud James Watson, Anne Hill, 1993; 128129]. La rndul lui, Mick Lacey [Media Institutions and Audiences. Key Concepts in Media Studies, 2002; 168] realizeaza o corespondenta ntre calitatile stirii, entertainment si realitate.

Calitatile stirii

Entertainment

(vs.) Realitate

Magnitudine

Abundenta intensitate -

Claritate Etnocentricitate Consonanta Surpriza Centrare Elite

Transparenta Comunitate Comunitate Intensitate pe Abundenta

Manipulare Manipulare Manipulare Fragmentare, Epuizare, Saracie

Fragmentare, Epuizare, Saracie Negativitate Interes Uman Comunitate -

Compozitie sau Abundenta Echilibru Locatia Reporting-ului Actualitatea Reporting-ului Factorul Mostenirii Cadru referinta) Frecventa Intensitate Transparenta, Comunitate Impartialitate Manipulare (de Comunitate Manipulare Energie Transparenta Manipulare

Relatarea. Relatarea - ca gen jurnalistic specific presei tiparite si numai ei - se afla la ntretaierea mai multor drumuri care pornesc de la stire catre interviu, reportaj, grand reportage, ancheta, jurnalism de interpretare. Daca stirea (completa) transmite faptul brut situat n contextul lui, relatarea, "gen strict de informare, este o marturie." [Michel Voirol, 1992; 51]. Mai ampla dect stirea, mai ales datorita datelor de context suplimentare, relatarea se apropie de reportaj prin aceea ca jurnalistul observa direct desfasurarea evenimentului, dar se distinge net de acesta, datorita neutralitatii autorului (absentei oricarei note personale). Evident, relatarea se distinge si de stenograma si de procesul-verbal. Textul este "o reconstituire a informatiilor alese n functie de mesajul esential pe care jurnalistul doreste sa-l degaje." [Michel Voirol, 1992; 52]. De aici rezulta ca succesiunea cronologica a naremelor poate sa fie diferita

de aceea a realitatii. Iar citatele actantilor, notarea decorului, a contextului nu fac altceva dect sa dea culoare textului. De notat ca acest tip de text n televiziune, fara imagine sau cu imagine nesemnificativa prin raport cu evenimentul, ar face ca televiziunea sa fie radiofonica (o etapa profesionala de mult depasita). Iar daca imaginea cu valoare de informare exista, ne aflam n fata reportajului de televiziune. Iata de ce, relatarea este specifica numai presei tiparite. Corespondentul american al termenului relatare este developing story (text care se amplifica pornind de la stirile agentiei). Ceea ce echivaleaza cu nceputul aprofundarii. Succesul textului - afirma Douglas A. Anderson si Bruce D. Ithule [1986; 162] - depinde de masura n care n lead apar "cele mai proaspete informatii." Curtis D. MacDougall [1982; 183] nuanteaza si mai mult. Relatarea este un story "de a doua zi" (dupa aparitia stirii). "O stire importanta afirma autorul - erupe prea repede pentru a permite investigarea posibilitatilor unei relatari - eventual, al unui reportaj. A doua zi, stirea va fi dezvoltata fie prin rescriere, fie prin texte suplimentare (sidebars), adica prin comentariul de a doua zi sau prin localizare, prin running story [=continuare], atta timp ct exista unghiuri noi, ceea ce impune aducerea la zi a informatiei, nu n ultimul rnd, prin text revitalizat, reluat peste o vreme, nviat, atunci cnd misterele se destrama." n fine, indiferent ca ne referim la relatare ca la un text care se amplifica (a doua zi) sau la celelalte variante enumerate, trebuie subliniat ca ziarul/magazinul - n partea lui de informare - si poate concura cu succes partenerii extrem de patrunzatori si deci redutabili (radio si televiziune),

numai prin aprofundarea/dezvoltarea/ interpretarea stirilor brute care inunda lumea n fiecare zi.

Resurse: Cristian Florin Popescu: Dictionar explicativ de jurnalism si relatii publice, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2002; Michel Voirol, Guide de la Rdaction, Paris, CFPJ, 1992.

INTERVIUL (Extrase din Manual de jurnalism, vol. I, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2004)

Prof. univ. dr. Cristian Florin Popescu Tema va fi abordata n mai multe prelegeri. Repere teoretice/practice: - - - - - Comunicarea interpersonala; Empatia; Ascultarea; Comunicarea nonverbala; Elemente ale proxemicii.

Continut: - - - Definitii; Tipuri de ntrebari; Tipuri de interviuri n functie de medium.

Obiective: - - Dezvoltarea abilitatilor de comunicare interpersonala; Dezvoltarea abilitatilor de tratare/redactare a informatiei culese

n urma realizarii interviului. Etimologie: "n Oxford English Dictionary, interview a intrat n uz n anul 1514, din frantuzescul entrevoir: <<ntlnirea persoanelor fata n

fata, special aranjata n scopul unui dialog formal [id est, oficial].>> La sfrsitul secolului al XIX-lea, prin aparitia jurnalismului modern, interview are un sens diferit. Webster's 1913: <<conversatie sau chestionare cu scopul de a primi informatii spre a fi publicate. () Termenul este recent, folosit n ziarele americane>>. [Steven Clayman et al., The News Interview. Journalists and Public Figures on the Air, Cambridge, Ed. Cambridge University Press, 2002; 26]. 1. Trei sunt perspectivele din care poate fi abordat interviul: a) abordare generica apartinnd comunicarii (relatie interpersonalarelatie institutionala) n care interviul reprezinta un instrument de lucru al managerului; b) Abordarea sociologica - n ocurenta, ancheta sociologica si sondajul de opinie; c) n jurnalism: c.1.) Tehnica de colectare a informatiei; c.2.) Gen radactional: c.2.1. n presa tiparita; c.2.2.) n radio si n televiziune. Pentru acestea din urma apar nca doua variante: c.2.2.1. Interviul n direct; c.2.2.2. Interviul nregistrat. n mod ideal, interviul este un dialog ntre doua persoane: una pune ntrebari, iar cealalta raspunde prompt, complet si coerent. n realitate nsa, lucrurile sunt ceva mai complicate. Pentru ca, de fapt, "interviul este o comunicare n care nici unul dintre interlocutori nu detine controlul exclusiv asupra comportamentului de comunicare al celuilalt, iar unul dintre ei poate

sa alege sa blocheze comunicarea". [Carl W. Downs et al, Professional Interviewing, New York, Harper and Row Publishers, 1980; 8]. Autorii considera ca interviul devine o forma eficienta de comunicare, daca ea se desfasoara n ambele sensuri. Acest lucru presupune ca rnd pe rnd, cei doi devin emitatori si receptori, ceea ce (numai n acest punct) apropie inetrviul de conversatie. Pe de alta parte nsa, interviul se deosebeste de "simpla" conversatie, prin aceea ca se desfasoara cu un scop (obtinerea unor informatii), dupa un plan. n masura n care n relatia jurnalist-interlocutor, n principiu, cel de-al doilea nu este obligat sa raspunda ntrebarilor, interviul poate fi considerat ca o forma aparte de negociere. n acelasi timp, n masura n care interviul este o comunicare n dublu sens, relatia interpersonala care se stabileste n aceasta situatie, poate fi descrisa ca rol. Evident, avem doua roluri: cel care adreseaza ntrebarile si interlocutorul intervievat. [Carl W. Downs et al, 1980; 6]. O prima concluzie certa poate fi formulata nsa, cu usurinta: oricare ar fi tipul de interviu si n orie domeniu s-ar nscrie, un interviu reuseste n masura n care intervievatorul controleaza discutia. Din aceste date preliminare se desprind mai multe conluzii cu aplicabilitate practica: a) Capacitatea de a asculta se dobndeste prin antrenament; b) Un interviu nu are cum sa reuseasca n absenta concentrarii. Care nu este acelasi lucru cu crisparea; c) Trebuie stabilite directiile n care se va efectua ascultarea; d) n orice interviu, indiferent ca este o tehnica de obtinere de informatii care vor face obiectul oricarui tip de text (stire, relatare, reportaj etc.) sau ca este vorba despre interviu - gen redactional, se impune n finalul dialogului, trecerea n revista a celor discutate, tocmai pentru ca ambii interlocutori sa fie convinsi ca au nteles acelasi lucru (=feed-back).

2. Directiile - planurile ascultarii. Capacitatea de a asculta reprezinta un efort de adaptare la modul de a fi al vorbitorului, dorinta de a comunica. a) Modul cum spune (intonatie + limbaj nonverbal) intervievatul este un prim plan al ascultarii, n care aceasta coexista cu observarea; b) Nivelul verbal este esential. Alegerea cuvintelor, nlantuirea lor, fluenta exprimarii, contextele. Din toate acestea rezulta relatia dintre nivelele explicit-implicit, relatiile dintre factual si interpretare, posibilitatea de a anticipa ceea ce urmeaza sa spuna interlocutorul, n fine, relatia dintre cea ce s-a spus si ceea ce nu s-a spus. Evaluarea corectitudinii, a pertinentei rationamentelor, comparatiilor, asocierilor de idei. Ascultarea devine eficienta n masura n care tentatia inferentelor din partea intervievatorului este reprimata. Reprimarea inferentei este tot una cu cu realizarea starii de empatie. Pe de alta parte, devine evidenta capacitatea intervievatorului de a formula ntrebari adecvate, deci se contureaza situatia prin care acesta conduce discutia si astfel, sansele ca interviul sa-si atinga scopul, sporesc. Evident, nu toate elementele pe care le-am enumerat pot fi urmarite n acelasi timp. Directiile ascultarii vor fi alese n functie de planul/scopul interviului. ndeplinirea acestor cerinte ajuta n buna masura la canalizarea discutiei pe subiectele ei importante, deci la evitarea divagatiilor. n acelasi timp, introducerea comentariilor, mai ales critice (o forma de manifestare a inferentei) l poate inhiba pe interlocutor. n plus, practica si teoria presei subliniaza necontenit cerinta ca sursele de informare, indiferent de calitatea marturiilor lor, sa fie pastrate. Factori perturbatori ai ascultarii. a) Erori ale jurnalistului: tinuta inadecvata, prin raport cu interlocutorul, cu locul unde se poarta discutia; agresivitate nepoliticoasa; docilitate; ntreruperi inoportune; semne de neatentie, concentrarea asupra notitelor, asupra ntrebarii care urmeaza, si nu asupra ntrebarii cerute de

desfasurarea discutiei; cnd este evident ca jurnalistul nu este familiarizat cu tema discutiei (ntrebari la care interlocutorul a mai raspuns cu alte ocazii, improprietati n exprimare etc.); b) Trucuri ale intervievatului: limba de lemn, jargonul (prea specializat), exprimare ambigua, incoerenta,, raspunsuri inadecvate (inexistente, lacunare, digresiuni, continnd informatii incorecte, mincinoase sau mesaje insultatoare, insinuante la adresa altor persoane), atitudine ostila, retorica avntata cu intentii vadit persuasive, dar saraca n informatii. 3. Etapele realizarii interviului. Pregatirea interviului: predocumentarea: stabilirea subiectului-temei discutiei; familiarizarea cu tema - domeniul. Alegerea interlocutorului este esentiala. Subiectul este acela care impune alegerea lui. Interlocutorul trebuie sa fie competent, adica sa detina informatiile de care are nevoie publicul: cunoasterea dinainte a interlocutorului: declaratii anterioare, detalii biografice, detalii despre om (temperament, puncte sensibile care trebuie evitate sau, dimpotriva, exploatate). Stabilirea scopului interviului. Planul orientativ al interviului: succesiunea ntrebarilor, locul ntrebarii cheieneplacute pentru interlocutor sau cea mai importanta pentru jurnalist-pentru public, numita de Ken Metzler [1986; 116] "smburele ascuns al interviului". Anticiparea reactiilor posibile. Anticiparea directiilor n care ar putea evolua discutia. Totdeauna se impune existenta unui numar de ntrebari de rezerva. 4. Interviul propriu-zis. Tipuri de interviu. a) Curtis D. MacDougall [Interpretative Reporting, 8-th Edition, New York, MacMillan Pub. Co. Inc, 1982; 26] distinge "interviul factual [de informare], de opinie si I. portret (de personalitate)". n esenta, acestea sunt tipurile fundamentale de interviu.

b) n functie de scopul investigarii: interviul de context. Este sau un interviu factual pentru obtinerea unor informatii suplimentare, fie de opinie, fie portret. Este un text adiacent care completeaza textul principal. Interviul magazin - destinat magazinelor, text n care se combina cele trei tipuri fundamentale de unde, aparenta unei discutii mai libere. Interviul cheie (tinta). Ar fi dificil de sustinut ca fiecarui tip de interviu i sunt specifice anumite tipuri de ntrebari deoarece, n realitate, tactica jurnalistului trebuie adaptata n functie de interlocutor, de particularitatile lui sau/si de circumstante (criza de timp, de exemplu). Cel mult, am putea ncerca o clasificare (destul de artificiala) a tipurilor de ntrebari, n functie de: a) Functionalitatea lor: care tintesc stabilirea comunicarii

(detensionarea interlocutorului, dezinhibarea lui etc.); b) Continut; c) Forma ntrebarilor. n fapt, formula des ntlnita "ntrebarea cea mai potrivita la momentul potrivit adresata celui mai potrivit interlocutor" este un fel de a spune ca nu exista retete. n ciuda faptului ca jurnalism fara interviu nu poate fi conceput. a) Stabilirea comunicarii. ntrebarile prin care se stabileste dialogul sunt asa numitele ntrebari de ncalzire formulate relaxat, zmbitor, amabil. Acesta este totodata momentul lansarii-enuntarii temei interviului si momentul potrivit pentru stabilirea (de comun acord) a duratei discutiei. Este extrem de important ca interlocutorul sa se simta la rndul lui relaxat, neamenintat. Acest preludiu este util n orice situatie, singura nuanta care poate aparea fiind aceea ca n cazul interlocutorilor care au n mod obisnuit

dialoguri cu jurnalistii, aceste momente preliminare pot fi (mult) scurtate. Eventualele reticente ale interlocutorului de a acorda interviul sau de a-l acorda pe tema propusa de jurnalist, vor fi pe ct posibil nlaturate tot acum, invocndu-se printre altele, dreptul publicului de a fi informat, interesul persoanei de a comunica, de a-si sustine versiunea. n ultima instanta, refuzul de a comunica (no comment repetat) ar putea fi adevarata stire. b) Continutul ntrebarilor. b1) ntrebarile care vizeaza mesajul esential: Cine? Ce? Unde? Prin ce mijloace? De ce? Cum? Cnd? "Abordarea jurnalistica moderna se inspira din tehnicile de interogare ale retorilor, pentru a fonda structura unui interviu pe schema: Cine se exprima? Ce spune intervievatul? Cnd a observat faptele pe care le relateaza? De ce intervievatul se exprima acum? Cum comunica el?" [Lionel Bellenger, Le talent de communiquer, Paris, Ed. Nathan, 1989; 95]. b.2) ntrebari de control; b.2.1.) ntrebari despre chestiuni pe care jurnalistul le cunoaste, pentru a testa sinceritatea intervievatului; b.2.2.) n situatia martorilor oculari. De regula, pentru ei, dialogul cu un jurnalist este o noutate/ un eveniment. Nefiind observatori antrenati (asa cum se cere jurnalistului profesionalizat sa fie), pot furniza informatii eronate, desi sunt de buna credinta. Pot spune ca au vazut ceea ce nu puteau vedea, pot spune ca au auzit ceea ce nu puteau auzi sau ceea ce au auzit de la altii etc. Iata de ce, ntrebarile de control prin care sa se stabileasca pozitia n spatiu a interlocutorului, si prin care sa se estimeze daca interlocutorul a nteles corect - sunt indispensabile. Rezulta din perspectiva colectarii informatiei, ct de vulnerabila poate fi acuratetea, daca se renunta la ncrucisarea surselor.

b.2.3.) ntrebari care cer confirmarea/infirmarea. Prin aceste ntrebari, interlocutorul este invitat sa precizeze semnificatia pe care o are n vedere n cazul unui cuvnt polisemantic, n situatia unei exprimari confuze sau incomplete, aluzive, insinuante sau n situatia n care un fragment implicit (sau subnteles) trebuie explicitat. Acest tip de ntebare este numit de regula ntrebare de urmarire. Pentru ca aparitia ei este impusa de raspunsul tocmai formulat. Folosirea ei (ori de cte ori este nevoie) face ca dialogul sa fie coerent, mesajul clar (prin nlaturarea ambiguitatilor, obscuritatilor, tendintelor spre ermetism), accesibil, complet. Nu n ultimul rnd, aceste ntrebari dovedesc participarea jurnalistului la dialog (empatie, ascultare, dorinta de a ntelege, curiozitate), ceea ce l ncurajeaza-stimuleaza pe intervievat sa comunice. b.2.4.) O varianta a ntrebarilor de urmarire este "ntrebarea oglinda". [Lionel Bellenger, 1989; 118]. Si aceste ntrebari cer o completare sau o clarificare-explicitare. ntrebarile oglinda se disting prin formulare. Ele reiau ultimele cuvinte ale interlocutorului. Exemplu: " Am ntlnit multi cunoscuti. - Multi cunoscuti?". b.2.5.) ntrebarea (ntrebarile) filtru. Preluata din chestionarele

sondajelor de opinie. Exemplu: "Ati mai folosit aceasta marca de pix"? Se obtine astfel certitudinea ca interlocutorul vorbeste exact despre ceea ce urmareste ntrebarea. n plus, n interviul jurnalistic, acest tip de ntrebare restrnge aria de miscare a interlocutorului. ntrebarea filtru poate pregati ntrebarea delicata (neplacuta) la care este de asteptat ca intervievatul sa ezite sa raspunda, sa o evite etc. Este limpede ca aparitia acestui tip de ntrebare presupune pregatirea minutioasa a interviului. b.2.6.) ntrebarea indirecta. Andr Guittet [1983; 31] considera ca n cazul acestui tip de ntrebare generala, "cel ntrebat si poate organiza

raspunsul. Scopul ntrebarii nu este perceput direct". Autorul propune acest exemplu: " Ce faceti n timpul liber?" Carl W. Downs [1980; 49-50] considera ca ntrebarea indirecta are aceasta formulare. n loc de : "Ce credeti despre? - Ce cred cei mai multi despre?" n plus, autorul introduce n aceasta categorie si ntrebarea ipotetica (proiectiva): "Sa presupunem caCe ati face?" b.2.7.) ntrebarea directa. Cere un raspuns exact. ("Cnd ati terminat studiile?). "Schematic, ntrebarile directe se adreseaza rationalului, constientului, ntrebarile indirecte actioneaza asupra preconstientului, iar ntrebarile proiective pot atinge nivelul dorintelor sau al motivatiilor profunde". [Andr Guittet, L'Entretien. Technique et Pratique, Paris, Ed. Armand Colin, 1983; 31-32]. b.2.8.) ntrebari de relansare. "Adica? De ce? De exemplu? n ce sens? n ce masura? Etc. c) Forma ntrebarilor; c.1.) ntrebari nchise: c.1.1.) Care cer un raspuns exact: cine? ce? cnd? unde? ct? Etc. c.1.2.) Care cer un raspuns afirmativ sau negativ: da, nu, nu stiu, nu m-am gndit. c.1.3.) ntrebari cu dubla alegere (alternative): "Veti continua activitatea politica sau va veti ntoarce la profesiunea dumneavoastra"? c.2.) ntrebari deschise: Cum? Ce credeti despre? Povestiti-ne cum sau petrecut lucrurile? Ce aveti de declarat? Cum comentati? Etc. 5. Alte clasificari ale (Interviurilor) ntrebarilor. Din tipologia ntrebarilor propusa de John Colbun, retinem urmatoarele segmente. "interviul explicativ are drept scop sa largeasca discutia, sa dezvolte informatia". Exemple de ntrebari: "Cum ar rezolva acest lucru problema?

Ce alte aspecte ar mai trebui avute n vedere? Cum s-ar putea face acest lucru? Interviul de justificare este menit sa puna n ncurcatura idei vechi, sa dezvolte idei noi, sa-l faca pe interlocutor sa rationeze." Exemple de ntrebari: "De ce credeti asa? De unde stiti? Ce dovezi aveti? Cum argumentati?" [Apud Curtis D. MacDougall, 1982; 31]. 6. Erori, capcane. Pentru a nu transforma interviul n interogatoriu, este de dorit ca jurnalistul sa alterneze aceste tipuri de ntrebari. Ar trebui evitata aglomerarea ntrebarilor nchise si, de asemenea, formularea interogativa ar trebui alternata cu interogatia indirecta ("Daca ati vrea sa ne spuneti cine a participat la ntrunire".) Pe de alta parte, aglomerarea ntrebarilor deschise lasa impresia unei palavrageli dezlnate. O ntrebare prolixa nu are cum sa primeasca un raspuns clar, complet, la obiect. La fel, o ntrebare lunga, interminabila, nnecata n date de context. O ntrebare ambigua (care contine cel putin un cuvnt polisemantic) va primi un raspuns ambiguu. Regula generala: de evitat ntrebarea care contine doua probleme, doua ntrebari ntr-una singura. ntrebarile cu continut agresiv, delicat, neconvenabil pentru interlocutor vor fi formulate pe un ton politicos, calm, ntr-un limbaj decent. O atitudine justitiara, agresiva, indignata a jurnalistului poate bloca dialogul. Interlocutorul poate deveni la rndul lui agresiv sau inhibat (n defensiva) sau divagant. n fine, ntrebarile care sugereaza-induc raspunsul fie prin formulare, fie datorita contextului n care apar, ar trebui de asemenea evitate. 7. Planul interviului. Cu toate ca unii sociologi considera ca spre deosebire de interviul sociologic, interviul jurnalistic contine "ntrebari neierarhizate"; iar n ceea ce priveste neutralitatea, interviul jurnalistic ar fi "personalizat [prin intermediul] stilului jurnalistic" si "nu [ar] presupune

prezenta unor tehnici suplimentare" si s-ar aplica "unor populatii vagi (sic!) [Gheorghe Teodorescu, Comunicare si Opinie Publica, Iasi, Ed. Universitatii "Al. I. Cuza"1995; 205-207], lucrurile stau cu totul altfel. n primul rnd, "stilul jurnalistic" n timpul dialogului propiu-zis se refera doar la modul n care jurnalistul a gndit interviul si la felul n care conduce discutia. n etapa redactarii interviului, apar chestiuni cu totul diferite. Apoi, nu se poate vorbi despre "interlocutori vagi" cta vreme, de cele mai multe ori, intervievatii sunt personalitati (din diferite domenii: politic, managerial, artistic etc.). Iar cnd este vorba despre martorii oculari intervievati n situatia unui fapt divers, identificarea lor completa pentru public este o regula jurnalistica elementara. Practica jurnalistica a impus doua planuri fundamentale ale interviului. Un plan sau altul va fi ales pe de o parte, n functie de interlocutor, iar pe de alta, n functie de tipul de publicatie n care apare textul (cotidian vs. magazin). Planul deductiv (numit n teoria americana Funnel Sequence funnel = plnie). ncepe cu ntrebarile generale. a) n interviul de informare: " Ce doriti sa declarati n legatura cu"; b) n interviul portret ntrebarile generale, eventual de context, au menirea de a-l pune pe interlocutor ntr-o dispozitie comunicativa; c) Daca interlocutorul nu este obisnuit cu jurnalistii, este o modalitate de a-l dezinhiba. Treptat, ntrebarile devin tot mai specifice. Se cer raspunsuri tot mai exacte, tot mai circumscrise. Planul inductiv (Inverted Funnel Sequence; inverted = inversat). n cazul interlocutorilor care au obisnuinta dialogurilor cu jurnalistii, si care sunt si n criza de timp, se ncepe cu ntrebari specifice, iar dintre acestea,

nti de toate, cu ntrebarile viznd mesajul esential. Apoi, treptat, se continua cu ntrebari tot mai generale, ncheierea cea mai utila fiind o ntrebare de maxima generalitate: "n afara de cele discutate, credeti ca ar fi ceva (foarte) important de adaugat?". Rezulta din toate acestea, ca n plan logic, principala exigenta pentru ca interviul sa reuseasca, este coerenta. Calitate dificil de atins, pentru ca jurnalistul "este sub presiune, urmarind urmatoarele obiective: a) sa nteleaga ceea ce spune interlocutorul; b) sa plaseze [pe loc] cele spuse n contextul a ceea ce interlocutorul a spus mai nainte sau n legatura cu ceea ce reporterul stie ca s-a ntmplat de fapt; c) sa se gndeasca la ntrebarea care trebuie sa urmeze; d) sa evalueze interesul pentru public (newsworthinness) a celor spuse de interlocutor; e) sa caute elemente suplimentare consistente [prin ntrebari suplimentare - eventual neanticipate n timpul pregatirii interviului] care sa completeze chestiunile interesante pentru public, declarate de interlocutor; f) sa faca toate acestea n asa fel, nct interlocutorul sa furnizeze toate elementele interesante pentru public". [Herbert Strentz, News Reporters and News Sources. Accomplices in Shaping and Misshaping the News, Iowa, Iowa State University Press, 1989; 52-53]. 8. Interviul cheie (tinta). Dificultatilor de mai sus, li se adauga n cazul interviului cheie (tinta), ostilitatea sursei. Interviul cheie este punctul final (de regula obligatoriu) n procesul de colectare a informatiei, n jurnalismul de investigare american (Investigative Reporting). De ce este acest interviu cvasi-obligatoriu? a) Jurnalistul cauta un plus de informatii - explicatii;

b) Jurnalismul de investigare fiind un jurnalism de informare n profunzime, este astfel atins unul din standardele informarii corecte: echilibrarea informarii; c) Este respectat acel principiu juridic sacru - dreptul la aparare; d) Este respectat unul din principiile fundamentale ntr-un mecanism democratic: dreptul la libera exprimare. Sursa este ostila, deoarece - n principiu - a aflat deja ca activitatea sa este cercetata. Astfel pusa n garda, si pregateste raspunsurile-strategia-tactica. Din toate aceste motive, interviul cheie trebuie pregatit minutios. De regula, se lucreaza n echipa, n toate etapele investigarii. Planul interviului va fi stabilit n functie de dovezile pe care le-au obtinut jurnalistii, n functie de gravitatea faptelor, nu n ultimul rnd, n functie de personalitatea interlocutorului (temperament, experienta etc.). Regula de fier nsa, se refera la atmosfera pe care jurnalistii trebuie sa o imprime discutiei: calma, destinsa, politicoasa. Menirea lor nu este sa fie purtatorii de cuvnt ai indignarii publice, cu att mai putin procurori. Rolul lor esential este sa culeaga informatii. 9. Redactarea interviului. Libertati, limite. Aspecte deontologice. Redactarea textului - interviu se supune regulilor redactarii oricarui text jurnalistic. Textul trebuie sa aiba un unghi de abordare si un plan. Aceste exigente nseamna ca informatia*este tratata (nu alterata!). Deci materialul obtinut poate fi aranjat "cronologic, logic, pe teme". [Lynn Z. Bloom, Fact and Artifact. Writing Nonfiction, New York, Harcourt Brace Jovanovich Publishers 1985; 118]. Ceea ce nseamna ca ordinea textuala nu coincide obligatoriu cu ordinea cronologiei reale din timpul discutiei propriu-zise. n acelasi timp, jurnalistul are dreptul sa trateze exprimarea interlocutorului. Frazele interminabile, transformate n enunturi clare,

concise. Repetitiile, redundantele (inutile) pot fi eliminate. Erorile gramaticale vor fi corectate tacit (doar daca acest element nu este semnificativ pentru "personalitatea" interlocutorului). Raspunsurile (prea) ample pot fi "taiate" cu o ntrebare adecvata (care nu deviaza descifrarea semnificatiei de catre public), care nici nu a fost formulata n timpul discutiei reale, din considerente care tineau de strategia comunicarii interpersonale (interlocutorul era "lansat", dornic sa comunice, urmarea riguros un fir logic, era concentrat etc.) Se obtine astfel un text mai lizibil. n interviul portret, notatiile de decor, de atmosfera, miscarile, expresiile interlocutorului sunt indispensabile pentru ca cititorul sa poata intra n atmosfera discutiei, sa o poata apropia de personalitatea intervievatului. Sapoul - "introducerea" textului - interviu care contine de la caz la caz mesajul esential sau imaginea-trasatura dominanta (cazul interviului portret) poate fi informativ sau incitativ. El trebuie sa completeze firesccorect celelalte elemente ale titrarii. Pericolul cel mai grav care poate compromite textul, att din punctul de vedere al lizibilitatii, ct si al deontologiei, este devierea semnificatiei. "Daca citind interviul interlocutorul spune. Nu am spus chiar asa, dar exact asta voiam sa spun" [Michel Voirol, Guide de la Rdaction, Paris, CFPJ, 1990; 57], atunci textul este corect din toate punctele de vedere. Un ultim cuvnt: publicul trebuie sa primeasca informatia completa. De aceea, mai ales n interviul de informare, jurnalistul va completa informatia, ori de cte ori este nevoie. Va completa (va adauga) contextul. Va explica un mecanism, o lege etc. 10. I. n radio si n televiziune. Pierre Ganz si Jean-Pierre Chaupirat [Le Reportage Radio et Tl, Paris, CFPJ, 1990; 39-40] propun aceasta

clasificare a interviului n audiovizual: interviu marturie (care are drept scop obtinerea mesajului esential), interviu declaratie, interviu explicatie (interlocutorul este un expert n domeniul discutat), interviu document (fie interviu portret, fie interlocutorul face cunoscute lucruri cu valoare de document). Enuntam la nceput doua situatii (concrete) de realizare a I. n radio si n televiziune: nregistrat si n direct. Interviul nregistrat se apropie foarte mult de interviul pentru presa tiparita (exceptie, desigur, elementele specifice acestor canale: voce, sound, imagine). Punctele comune cu presa tiparita sunt urmatoarele: a) Pregatirea n prealabil a interviului este o etapa indispensabila; a.1.) De notat ca n cazul televiziunii, apare de multe ori un element nou: prospectarea - inspectarea n prealabil a locului unde se va face nregistrarea, pentru a evita o serie ntreaga de surprize legate de luminozitate, de zgomot etc.; b) "Textul" care se difuzeaza poate sa fie identic cu (tot) ce s-a nregistrat; c) Tratarea textului se realizeaza prin montaj; c.1.) Pot fi eliminate replici redundante; c.2.) Raspunsul (prea) amplu poate fi decupat n doua parti prin insert postsincron; c.3.) Ordinea ntrebarilor n "textul" difuzat poate sa difere de ordinea din realitate. Noua ordine este rezultatul alegerii unui plan si a unghiului de abordare; c.4.) Rolul sapoului (al titrarii) din presa tiparita este preluat n radio si n televiziune de lansare;

c.5.) Defectiunile de dictie, pronuntie, exprimare ale interlocutorului nu pot fi corectate - dect, eventual, prin eliminarea la montaj a portiunilor respective; c.6.) Regula fundamentala pentru pastrarea acuratetei si a celorlalte calitati profesionale este aceeasi: n urma montajului, nu trebuie sa rezulte semnificatii, accente, asocieri (de nume, de situatii), sugestii pe care interlocutorul nici nu le-a exprimat, nici nu le-a avut n vedere; c.7.) Imaginea nu este inocenta. Unghiul de filmare, fundalul pot induce asocieri care sa devieze receptarea. Interviul n direct ridica o serie de dificultati n plus, mai ales n televiziune: a) Controlul jurnalistului asupra desfasurarii discutiei este limitat; a.1.) Reactiile imprevizibile ale interlocutorului pot devia discutia spre alte subiecte sau spre propaganda (respectiv publicitate), inclusiv spre injurie (insulta), calomnie; a.2.) Presiunea timpului alocat poate face ca "textul" sa nu se termine. Din aceste motive, se impun urmatoarele reguli: a) Pregatirea interviului; b) Pregatirea interlocutorului caruia, nainte de intrarea n emisie, trebuie sa i se spuna: b.1.) ct timp au la dispozitie; b.2.) cte ntrebari vor fi; b.3.) care sunt ntrebarile - n special, pentru a preveni momentele de blocaj, lapsus, inhibare; b.4.) daca se vor cere multe date exacte, probabil ca aceasta pregatire a inerlocutorului trebuie sa se petreaca si mai din timp. Tinem sa subliniem urmatoarele chestiuni:

a) n conditiile jurnalismului independent profesionalizat, pregatirea interlocutorului nu este sinonima cu negocierea continutului discutiei. Decizia i apartine n exclusivitate jurnalistului; b) Pregatirea nu garanteaza evitarea disfunctiilor: lapsus, blbieli, incoerente, divagatii + eventuale declaratii neplanificate si care nu sunt neaparat n tema, dar care coincid n mod cert, cu interesele - intentiile interlocutorului. 11. Dincolo de interviu. Masa rotunda (dezbaterea). Acest format de emisiune presupune prezenta a cel putin doi invitati si a cel putin unui moderator care sa conduca discutia pe o tema data. n esenta, este vorba despre un interviu mult mai complex, n special din perspectiva jurnalistului care trebuie sa poata evolua pe mai multe registre ale comunicarii verbale si gestuale. (Vd. Conversatia, Pragmatica, Proxemica). Daca numarul participantilor se mareste (de pilda, doi moderatori si trei invitati), partitura devine si mai complexa. Pregatirea discutiei trebuie sa aiba n vedere, inclusiv distribuirea rolurilor - si, orientativ,- ordinea si ritmicitatea n care fiecare moderator preia rnd pe rnd conducerea, orientarea dialogului. Talk-show-ul are un alt format: public prezent n platou, care participa la discutie. Este o emisiune oarecum interactiva. n varianta reality-show ne apropiem de domeniul jurnalismului de serviciu. Oamenii obisnuiti (nu vedete, nu savanti, nu experti, nu oameni politici etc.) si mpartasesc unii altora experienta, ntr-o chestiune data. 12. Interviul prin telefon - gen redactional nu poate sa apara dect n radio. Este nregistrat sau n direct. Interventia telefonica n televiziune apare la posturile performante doar n mod exceptional. ntr-un regim de concurenta acerba si profesionalizare profunda (SUA, de pilda), televiziunea

care difuzeaza interventia telefonica (fara imagine) este numita peiorativ, televiziune radiofonica. Interviul prin telefon - tehnica de colectare a informatiei - este nsa mult folosit. "Conform statisticilor, 25% din timpul consacrat colectarii este ocupat de I. direct si 30% de I. prin telefon". [Maurice Dunlevy, Feature Writing, Deakin University, 1988; 69]. Este evident, exista multe avantaje ale interviului prin telefon: economiseste timpul ambelor parti, discutia impune mult mai putine restrictii dect dialogul face face: telefonul ajuta ca dialogul sa fie mai coerent. Exista nsa si dezavantaje. Cel mai important decurge din imposibilitatea observarii*. Iar interlocutorul poate ntrerupe convorbirea mult mai simplu, atunci cnd doreste. Tot att de evident este si ca interviul portret si interviul cheie nu pot fi realizate prin telefon. n plus, pentru informatii importante, mai ales daca interlocutorul nu a mai fost contactat niciodata, interviul prin telefon este de evitat. 13. n loc de concluzii. n final, credem ca este util sa subliniem urmatoarele aspecte. Indiferent de tipul de interviu, indiferent de faptul ca el este destinat unui ziar sau unui magazin (deci unui segment de public cu anumite trasaturi) sau destinat audio-vizualului (deci, diferente legate de locul n grila de programare si de tipul postului: local vs national; public vs comercial; generalist vs specializat), exista o serie de constante, n absenta carora nu putem vorbi despre jurnalism (profesional): a) Colectarea informatiei; b) Pregatirea interviului; c) Exersarea unor abilitati: empatie, observare. Gndire rapida, logica, spontaneitate, curiozitate, cultura generala, abilitati n exprimare, valori etice

clare. Pe aceste temelii, apar variatiunile cu ajutorul (sau sub imperiul diversitatii actualitatii si a diversitatii interlocutorilor). Progresul profesional - mai ales n acest domeniu, interviul, - se dobndeste prin doua cai: exersarea si nvatarea din propriile greseli si din ale altora. Resurse: Cristian Florin Popescu, Dictionar explicativ de jurnalism, relatii publice si publicitate, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2002.

REPORTAJUL (Extrase din Manual de Jurnalism, vol. I, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2004)

Prof. univ. dr. Cristian Florin Popescu Tema este abordata n mai multe prelegeri. Vom urmari urmatoarele repere teoretice/practice: - - - - Specificul reportajului; Definitii; Calitatile reporterului; Zonele de interferenta jurnalism-genuri fictionale.

Continut: Specificul reportajului. Tipuri de reportaj.

Obiective: Studentii vor avea reperele teoretice si vor ncepe exersarea abilitatilor practice de realizare a reportajului, inclusiv n radio/televiziune.

1. Definitii.

"Ce trebuie sa ramie n chip firesc dupa sfrsitul

lumii? Un reporter." (Nicolae Iorga). Multi jurnalisti si teoreticieni ai presei considera ca reportajul este nsusi jurnalismul. Iar reporterul, adevaratul jurnalist, jurnalistul complet. Pentru ca reporterul este jurnalistul aflat n

punctele fierbinti ale actualitatii; este acela care vede tot; ntelege tot, si stie cum sa spuna si altora ceea ce trebuie stiut de toata lumea. n viziunea lui Jean-Paul Sartre [Situations II, Paris, Ed. Gallimard, 1950; 32], "calitatile cele mai necesare ale reporterului consta n capacitatea de a sesiza intuitiv si instantaneu semnificatiile, precum si n abilitatea de a le regrupa pentru a oferi cititorului ansambluri sintetice ce pot fi descifrate imediat." De altfel, definitiile abunda, focalizndu-se cnd pe calitatile reporterului, n ncercarea de a-i contura portretul ideal, cnd pe talentul sau de scriitor. Independent de Jean-Paul Sartre, Fred Fuller Sheld, editor la Philadelphia Bulletin, formuleaza n alte cuvinte intuitia spontana a reporterului [apud Curtis D. MacDougall, Interpretative Reporting, 8-th Edition, New York, MacMillan Pub. Co. Inc, 1982; 165]: "Un bun reporter vede lucrurile interesante ntr-un eveniment, pe care un reporter mediocru nu le vede. De ce? Pentru ca mintea lui a fost att de antrenata, ca ntr-o clipa vede toate partile evenimentului, tot ce l nconjoara, si dincolo de eveniment, i descopera toate fatetele. Si cnd ochiul lui si mintea lui sunt asa de antrenate ca aproape natural scot la iveala interesul latent din oameni si din lucruri, destul de curios, spunem ca omul are nas pentru stiri." Michel Voirol [Guide de la Rdaction, Paris, CFPJ, 1992; 53] merge n aceeasi directie: "Sunt oameni care nu sunt facuti sa fie reporteri. Ei nu vor gasi niciodata apa n mare. i trimiti sa faca un reportaj n uzina, si ei se ntorc cu raportul financiar si cu catalogul de masini." Jean-Dominique Boucher [ reportage crit, Paris, CFPJ 1995; 9; Le 11] largeste perspectiva.

"Reportajul este o poveste care se spune: o poveste adevarata. Reportajul se situeaza n eveniment. l lumineaza, l pune n perspectiva si da substanta informatiei brute. n presa tiparita, reportajul este esential. Reportajul vizualizeaza informatia, o autentifica si i confera credibilitate. Mai mult ca niciodata, cititorul are nevoie sa i se povesteasca lumea n care traieste. () Jurnalismul traitului permite parasirea potecilor batute. El coloreaza realitatea cea mai banala. Reportajul nu este un lux. Dar n masura n care sunt povestitori, reporterii ramn nainte de toate, jurnalisti care informeaza." [subl. n.]. n fine, Philippe Gaillard [Prcis de Journalisme. Le Reportage, Strasbourg, L'Institut International de la Presse, 1966; 124] este sententios: "Cel mai bun reporter nu este acela care ofera cititorului cel mai mic rationament gata facut, sau cea mai mica sinteza, ci acela care l conduce discret dar ferm sa realizeze aceasta sinteza printr-un demers simplu si personal, pornind de la fapte." Din toate aceste formulari se desprind cteva aspecte fundamentale: a) Genul numit reportaj apartine jurnalismului de informare; b) Termeni precum capacitatea de a sesiza intuitiv, nas pentru stiri, jurnalism al traitului exprima, de fapt, abilitatea jurnalistului de a colecta informatia, neuitndu-i pe oameni, ale caror resorturi interioare le sunt dezvaluite. Dezvaluirea aceasta nu este inventata de catre jurnalist, ci ea este aflata prin tehnicile (terestre) de baza ale colectarii informatiei: n primul rnd, observarea si interviul. Stim ce blasfemie riscam: n unele privinte, activitatea reporterului este mai complexa dect aceea a romancierului. Pe de alta parte, n acest punct se insereaza distinctia fundamentala dintre stire/relatare, n care "X. a declarat", "Y a hotart", si reportaj, unde "X declara cu voce tematoare" si "Y a hotart cu strngere de inima";

c) Empatia, sensibilitatea autorului l pot conduce pe acesta la exprimarea propriilor trairi (emotii). Aici apare asa-numita nota personala a reporterului. Este o zona de mari si eterne confuzii ntre jurnalismul de informare si jurnalismul de opinie pentru ca, uneori, dintr-un deficit de emotie, poate, propriile reactii sunt nlocuite cu opinii; pentru ca opinia, chiar daca nu este explicita, este indusa cititorului: exclamatia reporterului: "Atunci mi s-a facut frica" - atrage judecata de valoare (pozitiva sau negativa) difuza la adresa aceluia care provoaca frica. Nu n ultimul rnd, scriitura (dialogul, dramatizarea, tropii, asamblarea narativa etc.)

impresioneaza, emotioneaza. Emotia nseamna participare. Iar participarea - de la caz la caz - adeziune sau respingere; d) Fidelitatea transcrierii, fidelitatea "raportarii" nu schimba n mod esential aceasta situatie care tinde sa iasa din rigiditatea clasificarilor pentru ca - n masura n care este vorba cu adevarat despre un reportaj, cititorul "vede", "aude", "simte" ceea ce jurnalistul a vazut, a auzit, a simtit [Cf. Michel Voirol, 1992; 52]; e) n fine, talentul de scriitor (pe care n acest context ar trebui sa-l reducem la abilitatea redactarii) - daca exprima informatia riguros colectata, va mentine reportajul n zona informarii oneste; (daca nu, va fi necinstit din perspectiva standardelor/idealurilor jurnalismului acestui secol n care se cere ca faptul si comentariul sa nu fie amestecate): daca nsa traitul este fabricat prin exprimarea spectaculoasa, ne aflam n fata unei nselatorii. n ciuda tuturor acestor riscuri, jurnalistii argumenteaza patetic n favoarea "adevarului asa cum l vad eu", specific Noului Jurnalism ( New Journalism). Iat-o pe Molly Ivins n anul 1970 (n plina perioada de nflorire a New Journalism).

"Ideea editorilor despre obiectivitate exclude nuantele si tot ce este subtil. Faptele fara nuantele lor - spunea Norman Mailer - nu nseamna nimic. () n fiecare desk exista cel putin o persoana care crede ca a soptit sau a scrsnit sunt tot una cu a spus. ndraznesc sa afirm ca noi toti am vazut murmure, scuipaturi, lovituri n praf, ca sa nu mai mentionez toate adjectivele si adverbele vietilor noastre. Luptati-va cu Alienarea! Sunt prea multi oameni n lume care, pur si simplu, nu se pot descurca. Oameni care se tem de alti oameni, care nu nteleg tot ce se ntmpla, care se tem de schimbare. Nu le este de nici un ajutor sa le dai un ziar care reduce aceasta bogata, omeneasca, comica, tragica, exasperanta si captivanta prada a evenimentelor unei zile, n fapte deshidratate, lipsite de viata, si fara legatura ntre ele. Continuam sa scriem despre evenimente, ca si cum ar fi tablouri pe pereti, ceva pe care l putem lua de acolo si l putem privi, cnd, de fapt, ele sunt substanta vietilor noastre. Lupta pentru ea! Foloseste adjective!" [subl. n.] [Apud Bruce M. Swain, Reporter's Ethics, Iowa, The Iowa State University Press, 1978; 35-36]. Pline de sugestii, aceste consideratiuni asupra jurnalismului, indica si faptul ca nici un domeniu al realitatii nu (poate) ramne strain rportajului. 2. Tentatia clasificarilor. Philippe Gaillard [1966] schiteaza o tipologie a evenimentelor ce pot fi "transcrise" n reportaj. Autorul considera oarecum simplifcator ca cel mai dificil reportaj este faptul divers pentru ca, n genere, acesta este neanuntat. Simplificator, pentru, de obicei, faptul divers este minor. Apoi, urmarind domeniile n care se petrec evenimentele anticipate, Philippe Gaillard enumera reportajul judiciar, politic, reportajul unei manifestatii (miting, mars etc.), reportajul sportiv. n continuare, enumerarea poate da nastere la confuzii, deoarece autorul tine sa puna un semn de egalitate, fara nuantarile de rigoare, ntre Grand

Reportage si ancheta (jurnalistica), pe de o parte; pe de alta, tine sa includa n sfera reportajului (deci a jurnalismului de informare) cronica (unui spectacol). Ceea ce este de-a dreptul o confuzie conceptuala. O a doua axa de clasificare a reportajului cuprinde diferite tipuri de texte care - toate - apartin genului: micul reportaj (le petit reportage), reportaj de atmosfera (chose vue - lucru vazut), portretul, profilul. Alte clasificari. Ken Metzler [Newsgathering, Second Ed., New York, Prentice Hall, 1986; 192-193] enumera urmatoarele tipuri de reportaj (feature): "stralucitor" - despre un fapt divers minor. Ar corespunde micului reportaj (petit reportage); "de culise" - care nsoteste un text principal. "Profilul unei personalitati." "Profil colectiv." Reportajul de actualitate. (Newsfeature). "Reportaj explicativ" (Newsfeature explicativ) n care se ncearca surprinderea unei tendinte. O experienta personala a jurnalistului (ar corespunde lucrului vazut - chose vue). "Reportaj de serviciu", un text despre "cum sa faci". Reportaj narativ. Reportajul despre o personalitate (portretul). 3. Arta de a scrie un reportaj. Dupa cum am mai spus, daca aceasta arta nu se bazeaza pe informatia corect culeasa, "reportajul" nu este jurnalism. Iar daca informatia corect culeasa nu poate fi transcrisa ntr-un text viu si "palpabil" (care l aduce pe cititor n mijlocul evenimentului, l transforma n participant/martor), atunci textul nu este reportaj. Simplificnd, prin raport cu stirea-relatarea, din perspectiva redactarii, n reportaj apare tot ce nu putea sa fie inclus n stire, pentru ca ar fi puse n discutie neutralitatea/ obiectivitatea informarii. n stire, citatul este ales n functie de continutul lui de informatie. Particularitatile vorbitorului sunt "netezite", neutralizate, aduse la nivelul "zero" al limbii literare (standard). n reportaj, dimpotriva, particularitatile de pronuntare, intonare,

morfologie, sintactice, plus (eventual) regionalisme, cuvinte apartinnd registrului limbajului familiar sunt recomandate. Persoana este astfel, "vizualizata", situata de catre cititor. Daca n stire dialogul nu-si are locul, dimpotriva, n reportaj dialogul "pune textul n miscare", l dramatizeaza. Decorul n stire se reduce la o simpla indicare a locului ("Sala de sedinte a guvernului"); n veme ce n reportaj, decorul se poate ncarca (si cu alte) semnificatii ("n sala de sedinte a guvernului, scaunele au ramas ntr-o dezordine de nedescris"). Locurile - ca si oamenii - sunt extrem de importante n reportaj. "Indiferenta fata de un loc (decor) este mortala - considera Lynn Z. Bloom [Fact and Artifact. Writing Nonfiction, New York, Harcourt Brace Jovanovich Publishers, 1985; 131; 128]. Pentru ca sunt aproape tot attea moduri de a scrie despre locuri cte locuri sunt si cte viziuni ale oamenilor despre ele." Altfel spus, n reportaj, decorul si persoana interactioneaza, se influenteaza reciproc. Locul (decorul) capata personalitate (a aceluia care traieste n mijlocul lui, a aceluia care l priveste, l foloseste, l schimba), iar persoana primeste aerul locului (miscarile, actiunile, faptele etc. i sunt influentate). Odata surprinsa si exprimata legatura semnificativa dintre om si loc, cel dinti este surprins n mediul lui. Unghiul de abordare n stire este (aproape) impus de raspunsurile la ntrebarile cine-ce? n reportaj nsa, lucrurile se complica. Jean-Dominique Boucher [1995; 35-38] construieste o adevarata argumentare (captivanta - de altfel), n aceasta chestiune. Subiectul reportajului - constata autorul - este impus de eveniment. n schimb, unghiul de abordare se alege. El este acela care i "confera reportajului marca noutatii si a originalitatii", chiar daca subiectul este dat de un

eveniment repetitiv (o greva, de exemplu). "Unghiul se stabileste n functie de propria curiozitate, de propria sensibilitate. (Ce caut n special? Ce simt? Ce impresie domina?) Dar alegerea se face si n functie de interesul publicului, n functie de rubrica." n etapa predocumentarii se poate alege "Un preunghi". Si atunci, "daca ai unghiul dinainte, izoleaza-ti ct mai repede pe teren impresia dominanta. Astfel apare unghiul." Impresia dominanta este starea esentiala a reporterului. O putem numi chiar primordiala, pentru ca ea ofera unghiul, si tot ea poate oferi paragraful initial al textului. Impresia dominanta se sprijina pe detaliul semnificativ care devine cu att mai important, cu ct contine informatie consonanta cu unghiul ales. Pentru a pastra paralelismul stire/relatare - reportaj, sa urmarim n continuare planul textului. n stire, evantaiul alegerii planului este n genere restrns: piramida inversata, puncte principale, abordare cronologica, mai rar, flash-back. Prin contrast, reportajul este polifonic. Planul reportajului se articuleaza n functie de unghi. Ritmul textului (si articularea lui), altfel spus, concretizarea planului se realizeaza prin alternare: alternare a planurilor: plan strns/plan largit; alternare actiune-reflectie; fraze concrete (exemple) - fraze abstracte (concepte, notiuni); alternare descriere- citate; alternare imagini/descrieri - anecdote/ naratiuni; alternare stil direct - stil indirect [= citat/dialog vs. parafraza]; alternare fraze scurte (chiar fara verb) - fraze mai lungi; alternare paragrafe scurte - paragrafe mai lungi. Titrarea stirii aproape nu intra n discutie. Titrarea relatarii e de ste regula informativa, evidentiind cel mai important raspuns din mesajul esential. Titlul incitativ - am putea spune - este nsa specific reportajului. El

exprima impresia dominanta sau elementul narativ esential sau - daca este vorba despre portret - trasatura dominanta a persoanei. Titlul incitativ strneste curiozitatea. Dar daca el contine cel mai mici indiciu care sa-l conduca pe cititor catre o concluzie - senzatie - sentiment - atitudine gata facute, reportajul risca sa fie ratat. Intentia de informare risca sa decada n intentie de dirijare (manipulare). Reportajul n Romnia Interbelica 1. n anul 1934, Geo Bogza a initiat n paginile revistei Vremea (VII, 329, 11 martie; 334, 22 aprilie; 339, 27 mai, 342, 17 iunie) o dezbatere pe tema Ce este Reportajul? O ancheta printre scriitorii nostri. O serie de ntrevederi cu N. D. Cocea, Felix Aderca, Brunea Fox si Nicolae Davidescu precedate de o punere n tema - comentarii personale asupra presei, asupra relatiilor genurilor publicistice (n principal reportajul si pamfletul) cu literatura - realizata de initiatorul (azi l-am numi moderatorul) dezbaterii. Epoca n care ne plasam nregistra o serie ntreaga de cristalizari n jurnalismul european si american care interactionau cu tendintele filozofice si literare ale vremii. Agentiile de presa mondiale si nationale erau institutii a caror functionare profesionala si financiara ajunsese sa fie coerenta; radio era un medium care devenea tot mai raspndit si care, la rndul lui se institutionaliza; filmul - care beneficia deja si de banda sonora - devenise o adevarata industrie culturala, publicitatea devenise practic un sistem de comunicare (sociala) de sine statator; n SUA, Relatiile Publice se aflau n plin proces de cristalizare. n fine, att n Europa ct si n SUA, pe de o parte, presa populara (Penny Press si Yellow Journalism), iar pe de alta parte, reportajul social "zguduitor" care aducea la lumina zilei sub forma informarii cu valente

expresive emotionale fapte/situatii/destine iesite din comun, erau n plina nflorire. Nu n ultimul rnd, n principal n presa tarilor latine persista (ca si acum) abordarea informatiei brute cu puternice coloraturi emotionale, subiective apartinnd n realitate, teritoriului jurnalismului de opinie. Sub influenta bergsonimsului, a psihanalizei, dar si a Lebensphilosophie se impunea n epoca o importanta directie a literaturii experientei: Andr Malraux (Cuceritorii - 1928; Calea regala - 1930; Conditia umana - 1933), dar si James Joyce, Giovanni Papini, ca sa nu mai vorbim despre Andr Gide - erau bine cunoscuti (cititi si admirati) att de Geo Bogza, ct si de ceilalti participanti la dezbatere. n paralel, curentele avangardiste, n principal suprarealismul, dadaismul si futurismul profesau apropierea artei de viata cotidiana. 2. Ce este gazetaria? Ce este reportajul? n viziunea tnarului pe atunci Geo Bogza, "pamfletul reportajul si telegrama de informatie [= stirea care provine de la agentia de presa; autorul traduce ad litteram termenul francez dpche] sunt elementele esentiale, structura gazetariei moderne. () Ele singure fac gazetaria fierbinte si pasionanta, ele sunt filoanele misterioase, radacinile pline cu seva care circula permanent pe dedesubtul frazelor, dndu-le viata. () Ce mai poate ramne dintr-o pagina de gazeta n care nu se gaseste o singura fraza caustica de pamflet, o singura dezvaluire de senzationala umanitate a unui reportaj, o singura informatie de ultima ora?" (Vremea, 11 martie). n fine, tnarul scriitor devine aproape sententios: "Pentru a trai astazi intens, pentru a descinde tumultuos n viata, nu e nevoie sa vii ca pe vremuri narmat cu un sistem filozofic ci cu o mentalitate de reporter." Cele patru ntrebari (probleme) pe care Geo Bogza le propune interlocutorilor sai se plaseaza n zona literaturii (prima, a treia si a patra

ntrebare), si una singura n planul jurnalismului. Pe aceasta din urma o reproducem: "Credeti ca reportajul actual () poate fi tocmai prin relatarea acestor fapte un instrument social de lupta pentru idealurile umanitatii? De exemplu, reportajul de razboi, fara a avea deloc un punct de vedere tendentios, descriind numai ntmplarile oribile de pe cmpul de lupta, asa cum sunt ele n adevar, ajuta prin aceasta ideea anti-razboinica infinit mai mult dect orice discurs pacificator? Credeti ca productiile cinematografice, aceasta arma eminamente sociala, sunt cu att mai reusite cu ct fac loc n mai mare masura operei de reportaj?" Menirea sociala a reporterului, iata ideea esentiala pe care o exprima Geo Bogza, idee pe care a ilustrat-o prin ntreaga sa opera reportericeasca, ce ncepea sa se cristalizeze n anii '30. Felix Aderca (Vremea, 22 aprilie) formuleaza o distinctie interesanta ntre reportajul care apare ntr-un cotidian si acela publicat ntr-un saptamnal, distinctie pe care, din pacate, nu o dezvolta, desi intentia scriitorului vizeaza pe de o parte lucrul pe text catre o redactare tot mai expresiva, iar pe de alta, aprofundarea contextului, adncirea lui (ceea ce jurnalistii americani numesc in-depth reporting). "Tot ce tine de scandal, e tema de reportaj imediat - considera poetul - [n vreme ce, ntr-un saptamnal, se cere] renuntarea la senzationalul imediat, de suprafata, si aflarea unui alt fel de senzational. () Reporterul are timp sa se reculeaga, sa se concentreze. Daca va trebui ca n cele sapte zile pe care le are nainte sa ia senzationalul de deasupra lucrurilor si sa-l mpinga n adncimea lor, n fundul fiecarui cuvnt, atunci, la sfrsitul saptamnii va putea aparea un reportaj ale carui legi de viata si de comert cu publicul vor fi cu totul altele."

Pentru Nicolae Davidescu [ Vremea, 27 mai], "reporterul e un poet. Trebuie lasat n pace 2-3 zile fara constrngeri birocratice sa hoinareasca de capul lui si, la urma, va aduce el reportajul." 3. "De vorba cu nsusi reporterul". Asa si intituleaza Geo Bogza ntrevederea cu F. Brunea Fox, personalitate pe care tnarul scriitor reporter ncepator cum se considera el nsusi - simte nevoia sa o introduca n scena, dupa cum urmeaza: "Sunt de numarat pe degetele de la o mna aceia care au inovat n presa noastra. (). Sunt putini aceia care cnd au nceput sa scrie au facut impresia ca largesc colanele ziarului. () Este pentru pamflet Tudor Arghezi. Tudor Arghezi a nnobilat njuratura, dupa cum altii au trivializat madrigalul - a spus odata un surprinzator adevar, mi se pare, Al. O. Teodoreanu. Este pentru articolul frumos, Ion Vinea. Este pentru paradox si ascutita analiza, Streitman. Este pentru articolul politicodemocratic, Teodorescu Braniste. Este pentru reportaj, Brunea Fox. De vorba cu d. Brunea Fox este n buna masura de vorba cu nsusi reporterul, ntr-att n presa noastra contemporana notiunea de reportaj este legata de numele d-sale, situatie de nimeni contestata." Pentru simplul fapt ca pna la Brunea Fox, "reporterul se ducea la locul crimei sau n mahala cu o mentalitate si cu mijloace stilistice de comisar [de politie]; dresa procesverbal de cele vazute." n schimb, "n reportajele lui Brunea Fox omenirea mahalalelor, omenirea vagabonzilor si a umilitilor a cstigat, a fost repusa n drepturile ei. () Reportajele lui Brunea Fox aduceau culori vii, reflexii personale. Adjective noi si-au facut aparitia acolo unde trebuia, si totul s-a facut

pentru redarea ct mai nefalsificata a vietii." Este probabil tot ce s-a scris mai adecvat, mai calduros si mai sincer despre acest "parinte al reportajului romnesc". Si nu ntmplator. Pentru ca

Brunea Fox se dovedeste nu numai un jurnalist demn de acest nume, ci si un teroetician subtil. Pentru Brunea Fox, "menirea reporterului" difera de aceea a scriitorului, a autorului de fictiune. "Mai nti - subliniaza Brunea Fox planul unde evolueaza [reporterul] este realitatea si numai realitatea. Aceasta i furnizeaza materialul; i serveste si de ecran pentru proiectarea imaginilor plamadite din materialul capatat. Si tot acest element [realitatea] e capabil - potrivit cu destoinicia, personalitatea mestesugarului ce-l exploateaza - sa fie ridicat la un potential nobil n masura sa satisfaca si sensibilitatea artistului." Aceasta viziune a lui Brunea Fox "descrie" - de fapt - ceea ce avea sa fie Cartea Oltului, capodopera lui Geo Bogza, dar, mai ales, ceea ce avea sa fie Noul Jurnalism al anilor '60 (New Journalism). n plus, pentru scriitorul n formare, considera Brunea Fox, "reportajul e o disciplina si un filtru, un element care sportifica [sic] facultatile, dezobloneste perceptiile, o gimnastica pentru spontaneitate." Problematica asupra careia Brunea Fox insista se refera la rolul social al reportajului. "n semnificatia sa sociala, reportajul si identifica existenta si originea () Reporterul azi trebuie vazut n anvergura n care au evoluat viata si timpul. Marele oras, centru de aglomeratie sociala, a trebuit sa creeze n mod necesar reporterul. Gazetele americane l-au dat primele, ele fiind expresia cea mai pronuntata a unei ambiante sociale moderne." Aceasta este o prima axa a menirii sociale a reportajului. O a doua axa traseaza legatura cu publicul. "Amanuntul [trebuie sa fie] surprins ct mai concentrat si [sa fie] redat astfel ca sa contureze, sa scoata n evidenta faptul. Nu toate amanuntele cele mai personale, mai reprezentative ale lui care [sa contureze] punctul de vedere al reporterului fata de eveniment, ci al evenimentului fata de public. Reportajul, forta de identitate, reportajul,

punct de vedere al lucrului n sine. Iata calitatea si rolul reporterului." Pe scurt, "latura sociala a reportajului primeaza." 4. Brunea Fox, un teoretician vizionar al presei. n opinia maestrului reportajului romnesc, viitorul reportajului apartine imaginii filmate. "Jurnalul [filmat] (acum n urma sonor) care va evolua, sunt sigur, pna la a fi gazeta cotidiana si completa, reportajul definitiv. Filmarea altor opere, reconstituirea cinematografica a attor evenimente sociale nu sunt dect o teatralizare, un reportaj de laborator. Reportajul scris azi, fotografiile care l nsotesc nu sunt dect schemele, nceputurile reportajului-film care vine, a reportajului-sinteza." 5. Reportajul (romnesc) senzational. N. D. Cocea (Vremea, 25 martie) ar trebui sa fie o figura legendara a reportajului romnesc, dar el este din aceasta perspectiva, un cvasinecunoscut. N. D. Cocea - considera Geo Bogza - este autorul "primului reportaj de occidental senzationalism aparut n presa romneasca" n anul 1909, la doi ani dupa rascoalele taranesti din 1907. Eroul reportajului este haiducul Pantelimon. "Eu, reporterul - si aminteste N. D. Cocea - fara sa vreau sa denaturez faptele, fara sa fiu tendentios adica, () am vrut sa-l fac si l-am facut pe Pantelimon o victima a justitiei de atunci. Acesta era scopul reportajului meu." Povestea este ct se poate de simpla. Pantelimon era taran; la hora, jandarmul i a luat fata, drept pentru care taranul l-a njurat, ceea ce justitia, prin hotarre definitiva, a considerat ca este ultraj, condamnndu-l la nchisoare. n acest fel a devenit Pantelimon haiduc. Mai departe, evenimentele par rupte dintr-un roman politist: reporterul si-a cautat eroul timp de 10 zile, ajutat de taranii care agatau n copaci ziarul n care era tiparit anuntul cautarii lui de catre reporter. n acelasi timp nsa, jandarmii l

urmareau pe reporter. Pe scurt, ntr-un final, ntlnirea a avut loc, reportajul a fost publicat n ziarul Dimineata si, 6 luni mai trziu, acelasi N. D. Cocea, de data aceasta avocat, a pledat la Curtea cu Juri si i-a obtinut achitarea. Peste ani, Brunea Fox avea sa mbrace n calitate de reporter costumul de scafandru, avea "sa viziteze" leprozeriile si nchisorile. Altfel spus, judecnd numai pe baza acestor date sumare, rezulta ca n istoria presei romne pot fi aflate si elemente ale reportajului senzational, si elemente ale vietii cu adevarat aventuroase, tensionate si palpitante a reporterului, si - nu n ultimul rnd - elemente importante ale teoriei presei. Cteva tipuri de reportaj. Reportaj de Atmosfera (fr.: chose vue lucru vazut). Poate fi usor atemporal, si datorita faptului ca textul are un caracter literar (mai) marcat. Descrie scene sau ambiante pitoresti sau semnificative, oferind astfel un context emotional evenimentului/actualitatii. Din perspectiva functiei de informare a presei, sunt necesare cteva sublinieri: a) Daca reportajul de atmosfera apare naintea informatiei brute importante si complete (Vd. Calitatile informarii), acest fapt conduce la subinformare. Orizontul de asteptari ale publicului este contrariat. Reportajul ar fi receptat ca o divagare, ca o tentativa de a ascunde fapte importante; b) De regula, ritmul actualitatii nu ofera prea multe momente de respiro (= permanenta criza de spatiu). Iata de ce, locul reportajului de atmosfera este n week-end si - mai ales - n magazine.

(Grand) Reportage. 1. Reportaj consacrat unui eveniment foarte important si complicat.

2. Reportaj amplu, nsotit de numeroase ilustratii, considerat ca si ancheta (jurnalistica), o suma a genurilor redactionale. Deoarece spatiul tipografic este amplu, si n jurul textului principal pot fi grupate alte texte de diferite facturi (mici reportaje, interviuri succinte, portrete, profiluri etc.) care l completeaza. De regula, grand reportage presupune o redactare mult mai elaborata, n care sunt folosite elemente ale artei narative, dramatizarea etc. Reportajul n Televiziune. Telul reportajului n televiziune este acelasi: sa informeze n asa fel nct telespectatorul sa se simta n mijlocul evenimentului. Imaginile bine alese, cu continut de informare, "graitoare", corect montate, cu un mixaj armonios (imagine + cuvnt + sound). Primplanul alternat cu gros-planul subliniaza unghiul de abordare si, totodata, planul textului. Sound-ul (zgomote, sunete din mediul ambiant) completeaza decorul. Sunt detaliile semnificative. Citatele/dialogurile reprezinta marturiile din si despre realitate. Iar o grimasa, o exclamatie de durere/de bucurie spun instantaneu tot att ct mai multe cuvinte bine alese. Gndirea/sensibilitatea reporterului de televiziune sunt preponderent vizuale. Dar colectarea informatiei (tehnica interviului, ascultarea, empatia etc.) sunt tehnici comune, universal-valabile. Reportajul de televiziune(n afara distinctiei valabile si pentru interviu: n direct vs. nregistrat) se clasifica, practic, dupa aceleasi criterii. Criteriul nu este neaparat timpul (timing). Asadar, mic reportaj, reportaj de atmosfera, portret, profil, grand reportage, reportaj-ancheta. Sau/si transmisii (reportaje) n direct, istorice: aselenizarea, asasinarea unui presedinte de stat sau (doar?) spectacole planetare: Olimpiada, un campionat mondial de fotbal etc. (Vd. si Breaking News). Reportajul scris, reportajul vazut, doua fatete ale unei singure realitati: jurnalismul creativ, inteligent, performant.

Reporterul. 1. O serie ntreaga de definitii tind sa exprime ideea ca reporterul este nsusi Jurnalistul, ca ceea ce face reporterul acopera ntreaga menire a presei. Nicolae Iorga, Jean-Paul Sartre, Michel Voirol, iata doar ctiva autori ai definirii trasaturilor reporterului. Pentru Douglas A. Anderson [ Contemporary News Reporting, New York, Random House 1986; 9] "azi, reporterii sunt intervievatori si scriitori, istorici si avocati, matematicieni si economisti. Primul pas pentru a fi un bun reporter este sa fii un bun vorbitor care stie cum sa scrie o propozitie simpla. Al doilea pas este entuziasmul." 2. Jurnalismul american a impus n ntreaga lume, aceasta acceptiune: reporterul este jurnalistul care colecteaza informatia de pe teren, de la sursele de informare, indiferent ce fel de text urmeaza sa apara: stire, relatare, interviu etc., si indiferent de medium: agentie, ziar, magazin, radio, televiziune. 3. Sens restrns: autorul unui reportaj. Reporterul ca Intermediar. Una din functiile mai putin subliniate ale reporterului: "Reporterul poate servi drept intermediar ntre diferitele surse de informare; analog cu rolul lui esential de intermediar ntre surse si publicul stirilor." n acest context, Hodding Carter, fost editor, fost purtator de cuvnt al Departamentului de Stat al SUA remarca: "Reporteerul este ntr-o pozitie de solicitator. Tu, sursa, ai ceva ce-i trebuie lui: informatia. Dar daca n calitate de oficial l privesti numai n acest fel, gresesti, pentru ca si el are ceva ce-ti trebuie tie: accesul la public." [Cf. Herbert Strentz, News Reporters and News Sources. Accomplices in Shaping and Misshaping the News, Iowa, Iowa State University Press, 1989; 14].

Resurse: Cristian Florin Popescu, Dictionar explicativ de jurnalism, relatii publice si publicitate, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2002.

Ancheta. Investigating Reporting. (Extrase din Manual de jurnalism, vol. I, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2004)

Prof. univ. dr. Cristian Florin Popescu Tema va fi tratata de-a lungul a doua prelegeri. Aspecte teoretice/practice: - - Elemente ale colectarii n profunzime a informatiei; Redactarea textului e investigare.

Continut: - - - Definitii; Publicul tinta al anchetei; Jurnalismul de investigare nord-american vs. ancheta

jurnalistica europeana.

Obiective: Familiarizarea cu modalitatile colectarii informatiei ce se doreste sa ramna ascunsa. Ancheta. Definitii. Exista diferente notabile - uneori, chiar fundamentale - ntre ancheta jurnalistica (practica europeana) si Investigative Reporting (practica nordamericana). De aceea, le vom trata separat.

"Ancheta este o demonstratie - considera Michel Voirol [Guide de la Rdaction, Paris, CFPJ, 1992; 58], n consens cu buna parte din teoreticienii presei din Franta. Reportajul arata, ancheta demonstreaza. Subiectul reportajului este spectacolul unui eveniment, subiectul anchetei este o problema." n acest context, o problema nseamna o disfunctie sau o chestiune complicata care trebuie lamurita/explicitata pentru public. n prima situatie, ancheta este o dezvaluire ("o demascare"). n a doua ipostaza, ea capata atributele dezbaterii. Indiferent ca este vorba despre cea dinti sau de a doua situatie, legile decuparii evenimentului functioneaza cu strictete: subiectul/tema de actualitate trebuie sa se nscrie n sfera evenimentului. Este obligatoriu sa intereseze un numar mare de oameni. Altminteri, o dezvaluire care intereseaza prea putin colectivitatea, se apropie mult de vendetta sau invers - de propaganda/publicitate. n ambele situatii, este o tentativa de manipulare. Subiectele de ancheta apar foarte des n realitatea cotidiana. Iar etapele realizarii anchetei sunt n numar de cinci, considera acelasi Michel Voriol [1992; 59]. 1) Formularea ntrebarii, pornind de la o problema adevarata (exemplu: furtul unor tablouri de mare valoare dintr-un muzeu: "Cum au fost furate?"); 2) Bilantul informatiilor existente [predocumentarea]; 3) Formularea ipotezei de lucru; 4) Verificarea ipotezelor pe teren [= contactarea surselor = documentarea]; 5) Concluzia la care se ajunge.

Evident, ancheta corect condusa poate ajunge la concluzii care nu au fost niciodata anticipate. Si, ca orice demers logic (stiintific), ipoteza trebuie pas cu pas verificata. n cazul anchetei, verificarea ipotezei se realizeaza prin informatiile colectate, controlate prin ncrucisarea surselor, pna cnd se ajunge la nucleul dur al informarii. n faza redactarii si a punerii n pagina, ancheta care conduce spre dezbatere devine - ca si grand reportage - o suma a genurilor. Textul principal care contine mesajul esential (formularea problemei, ipoteza, verificarea, solutia/concluzia) este nconjurat de diferite texte (interviuri cu martori, cu persoane implicate, cu experti etc.), texte de context - istoricul problemei, extrase din legi etc. si ilustratii - mai ales, tabele, grafice, documente n facsimil, nct fiecare text corespunde unei verigi (unui pas) a(l) demonstratiei. n acelasi timp, fiind un gen de informare aprofundata (tinta ei esentiala: raspunsul fundamentat, complet, la ntrebarea de ce?) - ancheta trebuie sa se ncadreze riguros n regulile informarii profesionale: promptitudine, informatie corecta, completa, onesta, echilibrata. Acesta este un aspect. Un al doilea aspect are n vedere publicul tinta. Cui i se adreseaza ancheta? Aparent paradoxal, de foarte multe ori, ancheta nu i tinteste pe cei direct implicati n problema, desi tocmai ei sunt "personajele" textului. O ancheta pe tema copiilor strazii ar fi n zadar tintita catre acestia si catre familiile lor. n mod normal, pe ei presa nu i atinge. n schimb, apar multe alte tinte ce pot fi grupate ntr-un singur termen: diferiti factori responsabili: 1) Scoala; 2) Biserica; 3) Ministerele implicate;

4) ONG-uri; 5) Legislativul - n masura n care ancheta demonstreaza ca problema se cronicizeaza si tinde sa se agraveze si din cauza

lacunelor/imperfectiunilor legislatiei existente; 6) Situatia nfierilor. ntr-un fel sau altul, toti acesti factori reprezinta interesele (preocuparile) comunitatii/opiniei publice. Prima lor datorie este sa verifice prompt informatiile transmise prin presa, n zonele lor de competenta. A doua datorie este sa comunice. 1) n ce masura informatiile se confirma; 2) n ce consta reactia, care sunt actiunile concrete n vederea atenuarii/rezolvarii problemei. Daca reactia ntrzie sau este ambigua, vaga, abstracta, presa are o alta tema de ancheta: cum functioneaza aceste institutii? Mai exact: de ce nu functioneaza corect, eficient, onest? Aceasta a doua tema ar avea un impact si mai mare asupra publicului. Philippe Gaillard [Prcis de Journalisme. Le Reportage, Strasbourg, L'Institut International de la Presse, 1986; 75-76] are o viziune foarte apropiata de aceea a lui Michel Voirol. "Ancheta - afirma autorul - se aplica subiectelor la ordinea zilei, dar n marginea stirilor, a actualitatii calde [aprofundndu-le]. Trateaza mai mult sau mai putin profund o problema destul de vasta sau un aspect al ei. Ancheta are drept scop aprofundarea unei probleme, Cel mai adesea economice, sociale sau culturale. Este foarte riguros organizata." Doua ar fi etapele anchetei: "ancheta generala care nu se redacteaza, pentru ca ar fi plicticoasa pentru cititor si ancheta jurnalistica, o reflectare vie a celei dinti. Aceasta din urma consta dintr-o suita de interviuri sau de

mese rotunde si de reportaje. Din acest ansamblu - aceasta este arta trebuie sa se degaje o idee generala conforma cu realitatea descoperita."

Jurnalismul de investigare american. Prin comparatie cu jurnalismul francez, teoria presei americane a realizat n timp, o adevarata filozofie a jurnalismului de investigare, ntruchipata ntr-o zona jurnalistica distincta, att n configurarea sumarului publicatiilor, ct si n institutionalizarea fenomenului (de la functii redactionale, pna la organizatii profesionale). Este, de fapt, o deosebire (poate mai profunda) culturala. Culturii europene (n special n sfera tarilor latine) i corespunde n America anilor '20 ai secolului al XX-lea, asa numita muckraking era (epoca dezvaluirilor scandaloase; muckraking = gunoi). Directie - stil care nu a fost nicicnd abandonat(a). Aici s-ar nscrie Fructele mniei al lui John Steinbeck, dar si cartile consacrate epocilor Vietnam si Watergate. Se considera ca punctul de pornire a ceea ce azi se numeste Investigative Reporting a fost textul celor de la New York Times despre masacrul de la My Lai (din Vietnam). Din anii '60 - '70, "investigarea activitatilor Pentagonului, ale CIA, FBI, ale sindicatelor crimei organizate [= Mafia] si ale politicienilor corupti avea sa se numeasca Investigative Reporting. Acest tip de jurnalism nsemna dezvoltarea unor surse suficiente, precum si a documentelor ntr-o perioada de timp ndelungata, pentru a oferi publicului o interpretare solida a semnificatiei evenimentului." [Michael Emery, Edwin Emery The Press and America. An Interpretative History of the Mass Media, 8-th Edition, New York, Prentice Hall, 1996; 425].

Asadar, tinta pricipala a jurnalismului de investigare este coruptia care - lasata n voie - poate pune n pericol functionarea corecta a mecanismului; ceea ce unele institutii ncearca sa ascunda; investigarea unor zone prin definitie obscure si periculoase (CIA, FBI, mafia). Este o ncercare de jurnalism agresiv, luptator n numele binelui public si, totodata, n numele dreptului la informare. Un demers profesional care porneste de la premisa ca nimic nu poate ramne ascuns la infinit.

Reporterul de investigare. Reportajul de investigare. Curtis D. MacDougall [ Interpretative Reporting, 8-th Edition, New York, MacMillan Pub. Co. Inc, 1982; 227] schiteaza un portret ideal al reporterului de investigare. Acesta "este ca orice alt tip de reporter, dar cu calitati accentuate. Mai iscoditor, mai sceptic, cu mai mari resurse si imaginatie n a sti unde sa caute faptele, mai ingenios n ocolirea obstacolelor, si mai apt sa ndure truda si descurajarea. El o face pe detectivul, dar nu accepta candid orice explicatie. Iar faptul ca este confruntat cu multe situatii delicate, i pune la ncercare integritatea." Pentru David Anderson si Peter Benjaminson [Investigative Reporting, London, Allmington, 1976; 4], reporterul de investigare care "are un anumit tip de personalitate", se distinge "n principal, printr-o rabdare extraordinara, prin credinta ca cineva actioneaza mpotriva binelui public. Credinta ca multe acte ilegale nu pot fi musamalizate pentru totdeauna. Adesea, ceea ce l deosebeste pe reporterul de investigare de ceilalti reporteri, este vointa de a cerceta ct mai adnc." Clark A. Mollenhoff [apud Curtis D. MacDougall, 1982; 226] este aproape pesimist. "Investigative Reporting este o profesiune precara. n cea mai mare parte, nseamna ore, zile si, uneori, saptamni de munca

plicticoasa, de scotocire prin documente. nseamna interviuri nesfrsite cu oameni care, ntr-adevar, nu vor sa vorbeasca, piste [lead] care nu duc nicaieri; frustrarea de a avea prea multe nceputuri [lead] cu un sfrsit edulcorat sau, si mai rau, cu rezultate neconcludente; si impenetrabilul zid de beton al oficialilor. Si totusi, noi, reporterii de investigare suntem linia de comunicare care este vitala pentru bilantul guvernului, n fata publicului." n fine, vom cita tot dupa Curtis D. MacDougall [1982; 246], mottoul paginii editorial a ziarului Chicago Tribune: "Ziarul este o institutie dezvoltata de civilizatia moderna pentru a prezenta stirile zilei, pentru a sprijini comertul si industria, pentru a informa si orienta opinia publica si pentru a exercita acel control asupra guvernului, pe care nici o Constitutie nu a fost capabila sa-l exercite." [subl. n.] Pentru a ncheia aceste paragrafe, sa notam ca acesti luptatori ndrjiti cu puterile ntunecoase s-au grupat ntr-o institutie, Investigative Reporters and Editors, menita printre altele, sa finanteze diferite proiecte de investigare. n acest fel, reportajul de investigare devine o institutie si, totodata, o forma de specializare jurnalistica. Etapele investigarii. Simplificnd, am putea spune ca doua sunt planurile n care poate fi ierarhizata activitatea jurnalistului de investigare, Un plan general - valabil pentru orice jurnalist: realitatea, asa cum este ea, cunoscuta de jurnalist si transmisa publicului. Al doilea plan este specific.

1) Mai nti, jurnalistul de investigare se afla de la bun nceput ntr-o atitudine sceptica, apoi de adversitate fata de varianta oficiala asupra realitatii. "Pentru a construi o definitie operationala a reportajului de investigare de mine, trebuie sa ncepem cu aceasta observatie. Te afli aici ca sa spui cum se petrec lucrurile, nu cum afirma declaratiile oficiale ca se petrec." [Paul N. Williams, Investigative Reporting and Editing, New York, Prentice Hall, 1978; 6]. 2) Aceasta adversitate nu este personala, nu tine nici de interesele de grup, ci este o modalitate de aparare a binelui public. Este vorba deci, despre o viziune asupra menirii de serviciu public a actului jurnalistic si, totodata, de o atitudine riguros etica. 3) Finalitatea investigarii este una singura: eliminarea disfunctiilor, odata dovedite. 4) Pe scurt, ntr-o forma sau alta, tinta jurnalismului de investigare este coruptia. Ce este coruptia? O spune David Burnham de la New York Times, dupa ce a investigat timp de un an si jumatate, coruptia n politia newyorkeza: "Coruptia - afirma David Burnham - este mult mai mult dect o tema morala. Este, n realitate, o fisura a birocratiei. Coruptie nseamna ca birocratia nu poate recruta oamenii potriviti. i atrage pe cei nepotriviti si i respinge pe cei potriviti. nseamna ca disciplina este trimisa la naiba. nseamna - cu siguranta - ca legile sunt subminate." Care ar fi principalele puncte ale traseului jurnalistului catre adevar? 1) De cele mai multe ori, aventura investigarii porneste de la o soapta, de la un zvon. Un singur element care se confirma on the record poate fi

suficient

pentru

aprofundarea

cercetarii.

ntrebarile

obsedante

ale

jurnalistului sunt doua: Cine detine aceasta informatie? Cine este dispus sa o transmita on the record? 2) Pistele numeroase care conduc n directii diferite vor fi treptat reduse la o tema specifica [= cristalizarea unghiului de abordare], ce va face obiectul textului principal. 3) n acelasi timp, regula de fier a jurnalismului actual: "scrie cu cititorul tau n minte", va fi tot timpul respectata, att n etapa colectarii informatiei, ct si n momentul redactarii. Altfel spus, trebuie aflat punctul de ntlnire al celor doua aspecte: Cui foloseste? si Cine citeste? 4) Aprofundarea informarii (investigarea) nseamna, de fapt, cercetarea n detaliu/n profunzime a contextului. De unde rezulta ca o energie apreciabila va fi cheltuita de catre jurnalist, cu cercetarea documentelor si cu interviurile de context. De subliniat ca - din perspectiva acuratetei informarii - fiecare element de context (cifre, actiuni tangente etc.) va fi verificat prin ncrucisarea surselor. 5) Asemanarile acestui demers cu acela al cercetatorului arhivelor, cu al detectivului si, n ultima instanta, cu ancheta judiciara n care sunt cautate probe, dovezi, nu poate scapa nimanui. Rigoare, initiativa si perseverenta, iata calitatile principale puse la lucru. 6) Toate firele, toate pistele, toate informatiile partiale trebuie, ntr-un sfrsit, sa conduca la o singura problema principala si la o singura persoana. Este persoana cheie care - de cele mai multe ori - va fi interlocutorul jurnalistului n interviul tinta (vd. Interviul). 7) Luciditatea jurnalistului de investigare este sinonima - aparent paradoxal - cu sansa si curajul. Pentru ca, n orice moment, investigarea se poate bloca: adica, ceea ce parea a fi subiectul anchetei, nu se confirma.

Invocam sansa, n conditiile n care acest blocaj apare n momentele initiale ale investigarii. Si invocam curajul, pentru ca blocajul poate interveni dupa luni ntregi de cercetari. Si atunci, textul - n conditiile jurnalismuui profesional - nu se justifica. Este un risc pe care att jurnalistul (ca persoana) ct si editorii (ca institutie) si-l asuma. 8) Regula si istoria investigarilor care s-au bucurat de succes impun ideea ca textul numit ancheta va fi publicat n momentul n care cercetarea a fost ncheiata (adica, n momentul n care au fost adunate toate informatiile pertinente/verificate/ adevarate). A proceda altfel, nseamna fie a bloca accesul la alte informatii, fie a pune institutia de presa n situatia jenanta pentru prestigiul ei, de a-si cere scuze. Cazul cel mai recent, scandalul caruia celebrele CNN si Time iau cazut victime, publicnd "informatii" foarte grave n legatura cu folosirea de catre CIA a gazului sarin n anul 1970, mpotriva unor presupusi dezertori - informatii care s-au dovedit false. 9) Etica reportajului de investigare este mai incerta/dilematica dect n multe alte situatii jurnalistice, pna cnd impactul publicarii anchetei nu confirma utilitatea investigarii. "Dilema etica este clasica - afirma David Anderson si Peter Benjaminson [1976; 6]. Este condamnabil daca jurnalistul face investigarea, si condamnabil daca nu o face. Aparitia textului va soca sensibilitatea etica a multor persoane. Neaparitia lui i va permite celui corupt sa-si continue activitatea ilegala." Informatia fiind de regula ascunsa (inclusiv prin legi si regulamente care circumscriu notiunea si gradele secretului), investigatia se desfasoara de multe ori, la limita eticii si a legislatiei. Singura modalitate de aparare a jurnalistului de investigare vizeaza evitarea conflictului de interese n toate

palierele lui, inclusiv n sfera "dreptului moral" de a denunta pacatele, precum: adulter, bautura, droguri etc. Cel mai important mod de a denunta cu ndreptatire, este corecta evaluare a raspunsului la ntrebarea: Cui foloseste? Unui grup? Sau binelui public? Rezulta din toate acestea, relativitatea axiologica a acestui tip de demers. Ceea ce este departe de a sugera ca jurnalismul de investigare nu este extrem de important, fie si prin presiunea pe care o exercita prin ndeplinirea functiei de supraveghere. 10) Odata publicata ancheta, ntrebarea fundamentala att a jurnalistului, ct si a publicului este: Si acum, ce urmeaza? "Guvernul se va clatina si justitia se va pune n miscare? Anumite persoane vor fi trimise n nchisoare? Se vor destrama unele casatorii? Sumele ilegal nsusite vor fi napoiate fondurilor publice?" [Paul N. Williams, 1978; 5]. n mod normal, justitia va verifica, la rndul ei, toate aceste informatii publicate. Altfel spus, se va autosesiza. Numai ca, de fiecare data, cnd chestiunea este complicata (si o ancheta este cu att mai rasunatoare cu ct miza este mai mare), reactia se contureaza dupa multa vreme. De unde, frustrarea (jurnalistului si a publicului) care au sentimentul neplacut ca nimic nu se schimba, nimic nu se ntmpla. Rasunatorul scandal (de presa si nu numai) Watergate este o exceptie aproape neverosimila. Sursele jurnalistului de investigare. Primul pas important consa n aceea ca jurnalistul sa stie ce fel de informatii contin diferitele tipuri de documente. Iat de ce - spun David Anderson si Peter Benjaminson [1976; 25] - "oamenii care stiu aceste lucruri sunt importanti": avocatii vs. drepturi civile; notari/functionari ai primariilor vs. problemele legate de spatiul locativ; procurori/politisti vs.

fraude, coruptie, delicte, licitatii etc. Toti acestia ofera piste. Lor li se adauga arhivari, bibliotecari, alti jurnalisti experimentati, adversarii persoanelor vizate, organizatiile neguvernamentale, sindicatele, expertii n domeniu. Registrele de stare civila, Camerele de Comert, acte de mostenire, de donatii, de sponsorizare, buletine de vot, buletine medicale, actele politiei, ale tribunalelor, nu n ultimul rnd, martorii. Iata nenumarate tipuri de documente si de surse care pot oferi informatii, piste, explicatii, clarificari. Investigarea este arida si laborioasa, iata de ce, ea trebuie nceputa cu confirmarea detaliilor secundare, colaterale. Daca se dovedeste ca macar o parte dintre acestea sunt corecte, atunci decizia de a continua are sanse mai mari sa fie adecvata. Sursele din interior si informatorii. Un loc aparte l ocupa sursele din interior si informatorii (the informants). Ar fi greu de imaginat realizarea unei anchete fara sprijinul unei surse din interiorul institutiei careia i apartine activitatea/fenomenul investigat(a). O sursa credibila ar trebui sa fie situata spre vrful ierarhiei institutiei, altiminteri, nu ar fi n posesia informatiilor. De regula, dezavantajul folosirii acestei surse tine de imposibilitatea transmiterii informatiei on the record n schimb, pistele pe care le ofera au valoarea unor informatii, iar confirmarea unor informatii deja achizitionate este tot at de valoroasa. Informatorii sunt benevoli. Mai nti, jurnalistul are de evaluat motivatia lor (reductibila, de fapt, la doua variante opuse: razbunare vs. onestitate), tocmai pentru a elimina orice pericol de manipulare. Oricare ar fi nsa motivatia informatorului, mai importante sunt calitatea/adevarul/acuratetea informatiei pe care o furnizeaza. Ca si n cazul

surselor din interior, dezavantajul informatorilor utili/eficienti se refera tot la imposibilitatea citarii lor. Pentru ca, cel mai adesea, ei fac parte din categoria surselor neconventionale. [Vd. Cristian Florin Popescu, 2002].

Sursa ostila este, de regula, persoana tinta a investigarii. n timpul interviului tinta, pozitia corecta a jurnalistului consta nu n a adopta tonul/pozitia procurorului, si nici indignarea ("opiniei publice"), ci n adoptarea acelei atitudini care sa favorizeze informarea (circulatia informatiilor). Chiar si n acest moment al investigarii, jurnalistul colecteaza informatii. Redactarea textului de investigare. Coerenta, consistenta si claritatea, iata calitatile principale pe care trebuie sa le atinga acest tip de text. Coerenta si consistenta nseamna aranjarea marturiilor, informatiilor, documentelor, dovezilor n concordanta cu unghiul de abordare ales (dat de tema investigarii) si cu planul textului. Cu ct chestiunea este mai complexa, cu att sursele si informatiile furnizate de acestea sunt mai numeroase. Daca "rezumatul este lead-ul cel mi comun n hard news - considera Douglas A. Anderson si Bruce D. Ithule [Contemporary News Reporting, New York, Random House, 1987; 125] - n textele de aprofundare se pot folosi lead-ul anecdotic, de contrast, chiar si lead-ul interpelare, ceea ce nu nseamna ca lead-ul rezumat este imposibil sa apara." Dupa care, textul se va dezvolta piramidal, urmarind "firul povestirii", ntocmai ca o demonstratie (nu a autorului, ci a informatiilor). Textul nu este o pledoarie (atunci, ar fi un text de opinie: un

comentariu sau un editorial), nu este expresia indignarii omenesti - de ce, nu? - ntemeiate, pentru ca ar fi un alt text de opinie (pamflet). Textul numit ancheta/Investigative Reporting este un text de informare. Asadar, tonul va fi neutru. Informatia, echilibrata. Nu jurnalistul se exprima, ci faptele comunica. n loc de orice concluzii ale acestui capitol, vom cita lista ntrebarilor de control realizata de Lynn Z. Bloom [Fact and Artifact. Writing Nonfiction, New York, Harcourt Brace Jovanovich Publishers, 1985; 200]. "Gasesc subiectul fascinant? Semnificativ? Va fi semnificativ prin continut? Sau datorita redactarii? Cine va citi? Oamenii care sunt de acord cu mine? Care nu sunt de acord? Oamenii receptivi la schimbare? Sau oamenii interesati ca aceasta stare de lucruri sa ramna asa cum este? Ct efort sunt dispus sa depun ca sa scriu despre acest lucru? Merita efortul? Pot acoperi subiectul n timpul si n spatiul pe care le am? Informatia de prim-plan (foreground) si de context mi sunt folositoare? mi sunt inaccesibile? Sunt dispus sa-mi asum riscurile scriind despre un subiect controversat? Am o strategie realista pentru investigarea subiectului? Care, de exemplu, sunt cele mai importante puncte si subpuncte? Cine sunt figurile cheie? Victime? Martori? Eroi? Care va fi strategia mea de investigare? Voi ncepe cu ce stiu cel mai bine? Cu ce este mai usor de citit? Cu ce ma intereseaza mai mult? Cine va fi sursa mea cheie directa? Cine vor fi sursele secundare? Unde le gasesc? Cum le voi folosi pentru a-mi asigura cititorii de onestitatea/corectitudinea mea? Cum voi scrie despre asta? Ca o prezentare directa a faptelor? Ca o naratiune? Ce voi accentua? Ce voi selecta? Ce sa includ? Ce sa exclud?" Fie si din amploarea acestei liste, rezulta n ce masura Investigative Reporting este un demers intelectual lucid, responsabil, curajos si sceptic.

Resurse: Cristian Florin Popescu, Dictionar explicativ de jurnalism, relatii publice si publicitate, Bucuresti, Ed. Tritonic, 2002.