Sunteți pe pagina 1din 2

Ştirea de presă.

Trăsături şi funcţii specifice


Ştirea este genul ziaristic fundamental, fără de care presa îşi pierde raţiunea de a fi (nu
mai trebuie să argumentăm afirmaţia că principalele rosturi ale presei sunt informarea privind
actualitatea şi comentarea acesteia). Dacă presa scrisă, în special cea cotidiană, nu ar avea
prea mult de suferit în absenţa comentariilor din paginile ziarelor, în absenţa informării, a
cărei formă de manifestare principală este ştirea, ziarele şi-ar înceta apariţia. „Noi informăm,
comentariul îl faceţi dumneavoastră!” este motto-ul multor instituţii de presă. De altfel, o
atitudine contrară, de genul: „Noi comentăm, informaţia v-o procuraţi singuri!” este de
neimaginat. Motivele sunt evidente. Dar chiar şi prima variantă trebuie privită cu mari
rezerve. Dacă ştirea este un demers pur informativ, promovarea ştirii presupune, fără îndoială,
un comentariu. Diferenţele între informaţie şi ştire de presă sunt evidenţiate, în ţări cu o
bogată tradiţie de presă, chiar la nivelul limbii, făcându-se o delimitarea între informaţie şi
ştirea de presă:
Limba Informaţie ştire
franceză information nouvelle
engleză information news
italiană informazione notizia
spaniolă informacion noticia
Această delimitare există şi în limba română: termenul îndeobşte folosit este „ştire”,
termen care, spre deosebire de „informaţie”, elimină confuziile, făcând trimitere directă la
genul publicistic în discuţie.
Ştirea este, mai întâi de toate, o punere în formă şi presupune prelucrarea şi
structurarea datelor, a faptelor ce au ca suport un eveniment real şi transformarea acestora
într-un discurs purtător de sens, iar mai apoi materializarea discursului pe un suport media.
Structura ştirii. Tehnici de redactare.
Orice ştire de presă, indiferent de canalul media prin care este transmisă, are menirea
de a răspunde la cele şase întrebări, considerate fundamentale legătură cu un eveniment:
cine?, ce?, unde?, când?, de ce?, cum?. În absenţa unor răspunsuri clare, relevante, la cel
puţin primele patru întrebări, nu putem vorbi despre materialul de presă respectiv ca fiind o
ştire de presă. În schimb, răspunsurile la ultimele două întrebări pot veni mai târziu, ele
solicitând, în majoritatea cazurilor, un timp de documentare mai îndelungat decât cel permis
de urgenţa informării.
Regula enunţată mai sus nu exclude din practica de zi cu zi a presei (româneşti sau
străine) ştiri frustrate de cel puţin unul dintre aceste răspunsurile obligatorii.
Practica de pres[ a impus, pentru ştire, o structură în două trepte:
 introducerea sau capul ştirii (purtând, mai peste tot în lume, denumirea din
limba engleză lead);
 corpul ştirii, care dezvoltă introducerea.
Introducerea ştirii (sau lead-ul) este nucleul informativ esenţial, care sintetizează
principalele informaţii. Ea îndeplineşte funcţiile:
 de a surprinde esenţa, conţinând răspunsurile la întrebările cine?, ce?, unde?,
când? - presupune inventivitate şi inteligenţă
 de a îndemna cititorul la lectură - se bazează pe arta sau măiestria ziarului
Ierarhia răspunsurilor ţine de importanţa datelor aflate în posesia ziaristului. Uneori, publicul
este interesat, în primul rând, de cine a făcut, după cum există si cazuri în care interesul
prioritar este axat pe răspunsul la întrebarea ce?, când? sau unde? s-a petrecut evenimentul.
După formularea paragrafului introductiv urmează dezvoltarea ştirii, etapă ce presupune
respectarea câtorva exigenţe:
 textul trebuie să aibă un caracterul unitar

1
 coerenţa
 relatarea să cuprindă cât mai multe informaţii şi elemente concrete.
Corpul ştirii conţine explicarea, aprofundarea introducerii; date privind situarea evenimentului
în context (antecedente, circumstanţe, consecinţe);detalii secundare, care întregesc imaginea
faptului relatat.
Practica jurnalistică a condus la perfecţionarea a trei tehnici fundamentale de redactare
a ştirii de presă. Astfel, în funcţie de importanţa evenimentului şi de cantitatea de informaţii
certe cu privire la el, precum şi de caracterul său inedit sau aşteptat, o ştire de presă, relatând
despre evenimentul în cauză, poate fi realizată folosind una dintre următoarele tehnici:
 piramida răsturnată
 piramida normală
 tehnica mixtă.
Piramida răsturnată este metoda cea mai răspândită de redactare, fiind cunoscută şi
sub numele de tehnica americană sau tehnica lead. Ea constă în prezentarea „şoc”, informaţia
de bază fiind cuprinsă în introducerea ştirii după care urmează date explicative,
complementare, de context, alte detalii. Această manieră de redactare vine în întâmpinarea
aşteptărilor omului modern, mereu în criză de timp şi, în acelaşi timp, copleşit de
bombardamentul informaţional.
Piramida normală reprezintă maniera clasică de redactare a unei ştiri de presă, care
răspunde succesiv întrebărilor cine, ce, unde, când, de ce, cum.
Tipuri de stire. Teoria comunicării mass-media operează, pentru departajarea internă a ştirii
de presă, cu mai multe criterii, dintre care cel puţin trei întrunesc consensul teoreticienilor
genului şi sunt preluate în limbajul curent al practicii de presă.
Un prim criteriu este cel al tematicii abordate. Conform acestui criteriu, există tot atâtea tipuri
de ştire câte arii tematice majore abordează genul: ştirea politicã, ştirea economicã, ştirea
socialã, ştirea culturalã, ştirea sportivã etc. Un al doilea criteriu este cel al structurii, care
împarte ştirile de presă în două tipuri: ştirea simplã (sau flash-ul), care anunţă succint un
eveniment în datele lui esenţiale şi ştirea multiplã (sau complexă), care relatează un
eveniment în toate elementele sale semnificative. Din aceeaşi perspectivă, teoria presei
inventariază si alte modalităţi de existenţă a ştirii, ţinând de ştirea complexă:
– minuta, dare de seamă amănunţită a desfăşurării cronologice a unui eveniment de largă
semnificaţie socială;
– grupajul de ştiri, compus din mai multe ştiri care abordează aceeaşi arie tematică, dând
cititorului posibilitatea de a regăsi mai uşor, în conţinutul ziarului, tematica preferată;
– revista presei, modalitate de prezentare a actualităţii prin republicarea (ca atare sau
prelucrate, dar cu menţionarea expresă a sursei) a celor mai importante ştiri apărute în alte
publicaţii. Revista presei este curentă în publicaţiile săptămânale, care fac apel la ştirile
apărute în cotidiane, dar apare uneori şi în publicaţiile cotidiene, mai ales ca atitudine faţă de
ştirile tipărite în celelalte ziare;
– faptul divers, singurul tip de ştire care presupune o atitudine explicită a autorului
faţă de faptul relatat, atitudine realizată prin mijloace de expresie literară.