UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA

JURNAL de reflecții

CULTURA COMUNICĂRII

a studentului anului I, grupa

nume, prenume

CHIȘINĂU 2023

1
 JURNALUL de reflecții reprezintă un istrument interactiv de comunicare eficientă
pentru cursul Cultura comunicării. Vă oferim posibilitatea de a vă manifesta
undividualitatea prin reflecțiile personale. Puteți personaliza jurnalul și extinde
activitățile prin diverse forma de prezentare. Vă dorim succes.
Poezia „Eu sunt” este formată din versuri ce conțin câteva începuturi, iar persoana trebuie
să le completeze în conformitate cu viziunile proprii despre sine și lume.
Se acceptă varianta liberă de vers sau o altă formă/modalitate de autocunoaștere.

Poezia „Eu sunt”

Eu sunt_________________________________________________________________________
(două lucruri adevărate despre tine)
Aş dori să ştiu____________________________________________________________________
(ceva care te interesează)
Aud_____________________________________________________________________________
(un sunet imaginar)
Văd_____________________________________________________________________________
(ceva imaginar)
Vreau___________________________________________________________________________
(ceva ce-ţi doreşti mult)
Eu sunt__________________________________________________________________________
(două lucruri adevărate despre tine)
Mă prefac________________________________________________________________________
(ceva ce faci, prefecându-te că este adevărat)
Simt____________________________________________________________________________
(ceva ce simţi chiar acum)
Ating____________________________________________________________________________
(ceva ce-ţi închipui că atingi)
Mă îngrijorează____________________________________________________________________
(ceva ce te nelinişteşte cu adevărat)
Plâng căci________________________________________________________________________
(ceva ce te întristează foarte tare)
Eu sunt__________________________________________________________________________
(două lucruri adevărate despre tine)
Ştiu___________________________________________________________________________
(un lucru despre care ştii că este adevărat)
Spun__________________________________________________________________________
(ceva în care crezi cu tărie)
Visez____________________________________________________________________________
(ceva la care visezi de multe ori)
Încerc_________________________________________________________________________
(ceva ce te străduieşti cu adevărat să faci)
Sper___________________________________________________________________________
(ceva ce speri cu adevărat)
Eu sunt__________________________________________________________________________
(două lucruri adevărate despre tine)

2
 ACTIVITĂȚI PRACTICE

TEMA 1. DOMENIUL DE CUNOAȘTERE ȘI CADRUL APLICAT AL PSIHOLOGIEI

COMUNICĂRII Comunicarea umană – o necesitate esențială. Conceptul de comunicare

Exercițiul 1. Definirea Comunicării

Sarcina: Alegeți varianta care considerați că caracterizează domeniul Dvs de activitate.
Expuneți o viziune proprie.
Informație utilă: Americanii Frank Dance și Carl Larson (specialiști în științele comunicării) au
adunat 126 definiții ale diferitor autori. După 20 de ani de muncă în domeniu, nici nu s-a dovedit
satisfăcătoare. Prezentăm câteva definiții ale comunicării din perspectiva unor autori diferiți:
Edward Wilson (biolog): Comunicarea - acțiunea unui organism care modifică
comportamentul altui organism, într-o manieră adaptivă pentru unul sau ambii participanți.
Warren Weaver (specialist în afaceri): Comunicarea – totalitatea proceselor prin care o
minte poate să o influențeze pe alta.
Charles Morris (filosof): Comunicarea – punere în comun, împărtășire și transmitere a
unor proprietăți.
Luminița Iacob (pedagog): Comunicare – relația bazată pe coîmpărțirea unei
semnificații, dacă informația este premisă absolut necesară unui act de comunicare, ea nu este
însă și suficientă. Absența înțelegerii acelei informații și a controlului relațional care să-i confere
semnificația anulează starea de comunicare.
O altă abordare, oferită de George Gerbner, definește comunicarea ca interacțiune socială
realizată prin sistemul de simboluri și mesaje. Brent D. Ruben reprezintă comunicarea ca un
proces de viață esențial prin care oamenii generează sisteme, obțin, transformă și folosesc
informația pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile sau viața.
Viziunea proprie/sau a altor savanți:

Exercițiu 2. Comunicarea ca și competență socială”.

Tehnică SINELG.
Sarcina: Analizați atent textul „Comunicarea ca și competență socială”.
Citiți însemnând textul pe margine, după cum urmează:
”˅” - dacă ceva din ceea ce ați citit confirmă ceea ce știați sau credeați să știți;
”+” - dacă o informație pe care ați întâlnit-o este nouă pentru dvs;
”˗” - dacă o anumită informație pe care ați citit-o contrazice sau diferă de ceea ce știați;
”?” – dacă doriți să știți mai multe despre un anumit lucru sau dacă vi se pare că o informație
este confuză.
Comunicarea ca și competență socială
Competența este o rezultantă a cunoștințelor, aptitudinilor, deprinderilor, priceperilor,
capacităților, abilităților și trăsăturilor temperamental-caracterologice care conduc la performanțe
în diferite domenii.
Competența socială este caracteristica persoanelor capabile să producă o influență socială
dezirabilă asupra altor persoane (M.Caluschi 2001). După Chelcea (1998), competența socială
este un tip de comportament ce conduce la performanța socială.
Cei mai mulți autori plasează competența de comunicare în topul abilităților ce
conturează performanța socială.
Atunci când facem referire la definiția comunicării din perspectiva competenței sociale,
pornim de la etiologia conceptului. Astfel, termenul de comunicare își are rădăcini în latinescul
3
„communis”, ceea ce semnifică „contact”, „legătură”, „comunitate”, iar verbul „comunico”
înseamnă a face ceva în comun, a pune ceva împreună.
În prezent comunicarea este obiect de studiu din perspectivă interdisciplinară,
interculturală, transculturală. Mecanismele și semnificațiile comunicării sânt studiate din
perspectiva sociologiei, antropologiei, psihologiei, pedagogiei etc.
De aici apare dificultatea definirii comunicării, existând o diversitate mare a unghiurilor
de vedere sub care aceasta poate fi privită. Făcând o analiză a mai multor definiții ale
comunicării, I.O.Pînișoară (2003) susține: „Chiar dacă la o primă vedere definirea comunicării
ar putea părea un act simplu, în realitate tocmai vasta întindere a conceptului și cotidianul
practicii comunicaționale ridică probleme, delimitările terminologice relevându-se în fapt drept
un proces destul de complex și de laborios”.

Exercițiul 3. INFLUENȚA.
Sarcina: Expuneți un mesaj convingător pe o temă preferată, realizați nevoia de influență.
În timpul conversaţiei folosiți scheme, desene, imagini care să susţină argumentele.
Informația utilă: Nevoia de a influenţa reprezintă nevoia de a provoca o reacţie, o schimbare de
opinii, credinţe, comportamente, atitudini. Mijloace pentru îmbunătăţirea capacităţii de a
influenta:
1. Clarifica-ti obiectivele. Dacă ştii clar care este rezultatul la care vrei sa ajungi transmiţând un
mesaj, susţinând o conversaţie, etc, iţi va fi mult mai uşor să obţii ceea ce vrei.
2.Structurează-ţi gândirea. Desenează sau vizualizează harta mentală a modului cum vei
ajunge sa obţii rezultatul. În acest fel iţi va fi mult mai uşor să urmezi paşii necesari pentru a
ajunge la obiectivul stabilit.
3. Pregăteşte-te să influenţezi. Atrage cât mai multe informaţii cu privire la tema conversaţiei.
Strânge cât mai multe informaţii cu privire la interlocutorul tău: află cum gândeşte, combinată;
găseşte puncte comune pentru a putea iniţia conversaţia.
4. Asigură-ţi timpul necesar pentru conversaţie. Asigură-te încă de la începutul conversaţiei
că ai timp să parcurgi etapele stabilite anterior pentru atingerea obiectivelor propuse.
5. Argumentează. Prezintă-ţi cu claritate obiectivele conversaţiei, argumentează-ţi ideile.
6. Recapitulează. Din când în când în timpul conversaţiei recapitulează concluziile intermediare
la care ai ajuns. Asta te va ajuta să ştii permanent unde te afli (comparând cu harta mentala
realizata) si cat mai ai de parcurs pana la atingerea obiectivului final.
7. Foloseşte mijloace vizuale. Folosirea mijloacelor vizuale asigură reamintirea de către
interlocutor a unei cantităţi mai mari de informaţie din întregul care a fost trimis.

_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

4
Tema 2. COMUNICAREA UMANĂ: ETAPE ALE DEZVOLTĂRII, STRUCTURĂ ȘI
FUNCȚII
Etape ale dezvoltării comunicării umane. Structura și componentele actului comunicativ.
Unități și caracteristici ale comunicării. Principiile procesului de comunicare. Funcțiile
comunicării.
Exercițiul 4. Carte mea de comunicare / O povață în viață
Sarcina: Recomandați o carte pe care o considerați importantă pentru activitatea/studiile de
referință (expuneți în prezentare PPT- 5-7 slaiduri, scris – până la 2 foi A 4) după următoarea
structură: Autor, Denumirea, Editura, anul; Cuprinsul; Introducere; Descrierea unui /mai multe
Capitole semnificative; Încheiere.
Informația utilă. Funcțiile comunicării
Se cunosc câteva zeci de clasificări ale funcțiilor comunicării din aspecte diferite
Laurențiu Șoitu a propus o serie de ”taxonomii ale funcțiilor comunicării”. Prima clasificare a
fost făcută de Aristotel: Funcția politică – urmărește să evidențieze oportunitatea sau
inoportunitatea unei acțiuni cu caracter public; Funcția judiciară – se referă la moralitatea sau
imoralitatea faptelor luate în discuție; Funcția demonstrativă – vizează elogierea (glorie, laudă)
sau blamarea unei personalități.
O altă taxonomie a funcțiilor comunicării este de Roman Jacobson, lingvist francez:
Funcția expresivă – de exprimare a atitudinii emițătorului față de o situație ți față de
conținutul mesajului; Funcția conativă – este raportată la receptorul mesajului și vizează
influențarea receptorului în vederea obținerii unui răspuns sau a unei reacții;
Funcția referențială – este funcția de a da informații concrete, obiective raportate la fapte
concrete din realitatea înconjurătoare; Funcția fatică – constă în verificarea unei bune desfășurări
a comunicării, de stabilire și menținere a contactului; Funcția metalingvistică – vizează codul
comunicării; Funcția poetică – vizează felul în care se comunică, dar nu conținutul comunicării.
Această taxonomie a funcțiilor comunicării este una dintre cele mai plauzibile, apreciată
de mulți autori, deoarece poate fi extrapolată la toate modalitățile de comunicare.
Susținând ideea specialiștilor de la Școala Palo Alto, comunicarea este unul dintre actele
care stau la baza legăturii sociale. Deci este o competență socială care provoacă o interacțiune
socială între doi sau mai mulți actori sociali.
Comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere, bazată pe
interacțiune, ea constituie întotdeauna o tranzacție între locutori: emiterea și receptarea sânt
simultane, emițătorul fiind în același timp emițător și receptor și nu emițător, apoi receptor,
reciprocitatea este și ea valabilă (Abtic, 2002).
Prin urmare, comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi de
informații și de semnificații între persoane aflate într-o situație socială dată.

Tema 3. TIPURILE ȘI MIJLOACELE DE COMUNICARE UMANĂ

Limbajul și comunicarea verbală: Comunicarea orală; Comunicarea scrisă; Limbajul intern sau
comunicarea cu sine. Limbajul și comunicarea nonverbală și paraverbală. Nivelurile comunicării
umane.
Exercițiul 5. Poveștile, povestirile, parabolele – metafore terapeutice în comunicarea
transculturală
Sarcina: Expuneți o poveste prin mai multe aspecte: verbal, nonverbal…, folosind diferite
mijloace de comunicare (reprezentați în Prezentare PPT, Video, citire expresivă, fon muzical
etc.)
Informație utilă. Modurile comunicării
Comunicarea, în general, parcurge mai multe ipostaze. După criteriul partenerilor,
comunicarea poate fi intrapersonală (comunicarea cu sine, ex. elaborarea planului intern al

5
acțiunii, autojustificarea, autoîncurajarea, autocritica, autocompătimirea, automulțumirea),
interpersonală (între două persoane, ex. comunicarea elev-elev, elev-profesor), intragrup (între
membrii aceluiași grup) sau publică (cu un auditoriu mai mare).
După statutul interlocutorilor distingem comunicarea verticală (între parteneri cu statut
inegal, de ex. comunicarea profesor-elev) și comunicarea orizontală (între parteneri, cu statut
egal, de ex. comunicarea elev-elev). În raport cu modalitatea de codificare a mesajului, se pot
diferenția trei tipuri de comunicări: comunicarea verbală, când informația este transmisă prin
intermediul cuvântului; poate fi orală sau scrisă; comunicarea paraverbală, când informația este
transmisă prin elementele vocale și prozodice care însoțește cuvântul sau vorbirea ân general
(caracteristicile vocii, accentul în pronunție, intensitatea vorbirii, ritmul și intonația, pauza etc.);
comunicarea nonverbală, care se realizează printr-o diversitate de semne legate de postura,
mișcările, gesturile, mimica și înfățișarea partenerilor de comunicare.
Aceste combinări, atunci când sunt comunicate clasei, sânt extrem de variate. După
finalizarea actului comunicării, facem distincție între: comunicarea incidentală, caracterizată
prin transmiterea întâmplătoare a informației, fără intenția de a o face și fără să fie destinată
procesului de învățare (ex. profesorul constată lipsa cretei și a buretelui în momentul în care vrea
să scrie ceva pe tablă și cere folosirea retroproiectorului);
 comunicarea subiectivă, caracterizată prin exprimarea directă de către emițător a unei
stări emoționale (de ex. exclamările profesorului de tipul ”Excelent”, reproșul din
sintagma ”M-ați dezamăgit”, starea elevului care se agită în bancă etc.);
 comunicarea instrumentală, caracterizată prin faptul că vizează un obiectiv concret,
urmărește unui anumit efect produs asupra receptorului și se modifică în funcție de
reacția acestuia. Acest tip de comunicare este dominant în actul didactic, fără ca celelalte
două forme să fie excluse.

Tema 4. COMUNICAREA EFICIENTĂ

Politețea în comunicare. Conceptul de politeţe. Tipuri de politețe. Ascultarea activă – o
modalitate de eficientizare a comunicării. Modalități de organizare a discursului public.
Metacomunicare și metalimbaj.
Exercițiu 6. Dialog
Sarcina: Analizați acest dialog și observați cum se realizează o ascultare activă.
Improvizați un dialog asemănător.
Azi mi-a mers tare prost!
- Ți s-a întâmplat ceva neplăcut?
- Da, și încă ce! Imaginează-ți, de șase luni organizația noastră din București colaborează
cu o fundație de aici, din Iași. Eu am venit în Iași acum șase luni pentru a începe un
6
 proiect pentru care am făcut un raport destul de mare și un vârf de ”hârțogărie”,
necesare desfășurării proiectului.
Aseară am venit în Iași foarte încrezător, gândindu-mă că azi voi vedea, în sfârșit,
începutul derulării proiectului muncii mele.
- Și...?
- Și, când am ajuns dimineața la Fundație, cel cu care colaborăm mi-a spus că nu mai e
sigur de proiect. Am crezut că nu am înțeles bine, așa că l-am rugat să repete ce a zis, a
repetat că nu mai este sigur de desfășurarea proiectului.
- Cred că ai fost șocat să auzi așa ceva...

Informație utilă. Calitățile unui bun ascultător:

 Deschiderea, disponibilitatea de a comunica, de a stabili relații și de a asculta.
 Receptivitatea, în sens de manifestare a interesului față de ceilalți, de dorința de a primi
mesajele sale.
 Empatia, capacitatea de înțelegere și rezonanța emoțională cu partenerul.
 Acceptarea partenerului, o poziție pozitivă lipsită de ironie sau agresivitate.
 Răbdarea, capacitatea de a aștepta ca persoana să se deschidă, să vorbească, care este
asociată cu o bună toleranță la frustrare.
 Implicarea și prezența în relație, nu doar fizică, ci mai ales mentală și emoțională.
 Capacitatea de a oferi feedback interlocutorului, astfel încât acesta să poată ști că este
ascultat cu interes și că celălalt înțelege ceea ce spune, acest feedback include elemente
verbale, precum și elemente de mimică și pantomimă și se referă mai ales la adecvarea
acestora la situație și persoană.

Ascultarea activă cu rol de reducere a agresivității verbale a interlocutorului

Pentru a reduce agresivitatea verbală a vorbitorului, interlocutorul trebuie să respecte
unele reguli:
 Nu intrați în defensivă, nu intrați în ofensivă, nu transferați responsabilitatea – îl iritați și
mai mult pe vorbitor.
 Conștientizați care este punctul lui de vedere, percepția conflictului.
 Explorați împreună cu el, blând și delicat, pentru a vedea ce se află în spatele emoțiilor.
 Reformulați punctul lui de vedere, cât mai clar cu putință, până se calmează.
 Explicați poziția dvs. fără a o nega pe a lui.
 Întrebați-l ce s-ar mai putea face acum pentru a remedia lucrurile.

7
Exercițiul 7. Discursul
Sarcina: Selectați un subiect. Elaborați un discurs public de orice tip, de exemplu un articol la
conferință. Susțineți timp de 3-5 minute discursul în fața colegilor (Forma de prezentare PPT,
scris 2 pag.A4, la alegere). Expuneți informația din discurs din 3-5 surse bibliografice, atașate la
finele discursului.

Informație utilă: Tipologia discursurilor publice. Discurs informativ. Discurs persuasiv.

Discurs politic. Discurs didactic (Studiu de caz), etc. Discursul public este o specie a genului
oratoric, care constă dintr-o expunere făcută în fața unui auditoriu pe o temă politică, morală etc.;
cuvântare. ♦ Tratare în scris a unui subiect de natură științifică, politică, socială, literară etc..
Structura generală:
Introducerea (trasarea liniei de desfăţurare a discursului) include: salutul, prezentarea personală
(numele și prenumele), enunțarea temei, prezentarea ideii centrale a discursului (și a
argumentelor), conexiunea cu o nevoie, o problemă sau un scop al audienţei, explicarea
termenilor care urmează a fi folosiți (definiții) – dacă este necesar. Scopul părții introductive:
“captatio benevolentia”, adică atragerea simpatiei. Spuneți-le ce o să le spuneți.
Cuprinsul include: prezintarea argumentelor și a dovezilor în sprijinul acestora; † dezvoltarea
ideii centrale; Dezvoltarea argumentelor: premisa, raționament, concluzie; Exemple (dovezi)
care să susțină argumentele etc. Spuneți-le ce trebuie să le spuneți.
Concluzia include: o privire de ansamblu asupra discursului: Explicarea eventualelor neclarități;
Accentuarea punctelor puternice ale discursului; Tonus maxim, evitându-se agresivitatea.
Spuneți-le ce le-ați spus.
Tehnici de captare a atenției
Prin limbajul verbal:
 Glumele pot induce o stare de relaxare, pot atrage bunavoinţa şi câştiga atenţia audienţei,
dar trebuie să aibă legătură cu subiectul şi să nu fie deplasate sau agresive;
 Prezentarea atipică, neobișnuită;
 Devierea de la subiect (se recomandă vorbitorilor cu experienţă).

Prin folosirea limbajului nonverbal

Mimica:
Zâmbetul atrage bunăvoința publicului: transmite prietenie, apropiere si siguranţă de sine →
recomandabil în introducerea discursului
Încruntarea transmite concentrare, atenție maxima dar si încordare si rigiditate, stare de tensiune
→ NU e recomandată!
Rictusul (schimonosirea feței) induce ideea de nesiguranţă, minţire sau nestăpânire a temei →
NU e recomandat, deși o încruntare uşoară sau un rictus lejer trezesc interesul, de ex.: în loc de
a te împotrivi prin cuvinte unei idei, poţi zâmbi ironic;
Privirea: păstrează legătura dintre vorbitor și public. Ne-privirea publicului induce sentimentul
de nesiguranță și de ascundere a adevărului. Contactul vizual permanent: decisiv pentru
câştigarea bunăvoinţei și a încrederii. De ex.: privirea publicului in forma literei Z.
Gestica:
Evitați gesturile:
- agresive (mâinile ținute în șolduri, îndreptarea degetului arătător către auditoriu),
- nervoase (pocnitul din degete);

8
- cele care denotă indecizie sau nesiguranţă (jocul cu diferite obiecte, trecerea mâinii prin păr,
aranjarea părului).
Postură
- postura fermă, dar nu rigidă transmite un plus de siguranţă;
- orientarea spre public ajută la captarea şi păstrarea atenției.
Elemente de paralimbaj
Tonul, ritmul si volumul vocii pot da anumite înțelesuri cuvintelor din discurs, de aceea se
recomandă:
- un ton calm şi sigur, dar neuniform;
- trecerea de la un ton calm la un ton entuziast
- ruperi de ritm (accentuarea ideilor importante (alert-redus-alert);
- creşterea sau scăderea volumului (suficient de tare, însă nu foarte ridicat);
- momente de tăcere (pentru a stârni curiozitate) etc.
Bibliografie:
1) Ioan Mihalcea, Comunicarea non-verbală, Tehnici de captare a atentiei:
http://www.ethos.ro/Resurse_comunicare/
2) Dale Carnegie, Cum sa vorbim in public, Editura Curtea Veche, 2000
3) William Driscol, Manual de dezbateri academice: comunicare, retorica, oratorie, Polirom,
2002
4) Corin Chiriac, Inainte de discurs, Sustinerea discursului, Discursul public:
http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=267
5) Ruxandra Râşcanu, Psihologie şi comunicare:
http://www.unibuc.ro/eBooks/psihologie/rascanu/index.htm
6) Mariana Nicolae, Stiti sa puneti intrebari?, http://www.markmedia.ro/article_show.php?
g_id=355
7) Dana Tudor, 7 pasi pentru o prezentare de success:
http://www.eva.ro/cariera/articol158.html
8) file:///C:/Users/User/Desktop/ghid-de-comunicare-si-discurs-public.pdf

Tema 5. Rolul comunicării în obţinerea succesului organizaţiei. Bariere si obstacole in

calea comunicării. Comunicare interculturală. Comunicarea interpesonală: fizice și
semantice; barierele de comunicare determinate de factori interni: implicarea pozitiva,
implicarea negativa, frica, presupuneri subiective, agenda ascunsa, diferențe perceptuale.
Diferențele de putere. Incapacitatea de a asculta a angajaților. Barierele culturale. Perceperea
selectiva si subiectivitatea. Absenta feedback-ului.

Exercițiul 8. Feedback constructiv

Sarcina: Reformulați următoarele situații conform feedbackului constructiv.
- Nu ai strălucit pe scenă, putea fi și mai bine.
- Ți-ar sta mai bine o cravată cu nuanțe verzi.
- Am observat câteva greșeli în eseul pe care mi l-ai dat să-l citesc și am însemnat cu roșu
ideile cu care nu sânt de acord.
- Astăzi te-ai prezentat oribil.
- Nu este nimic original în lucrarea ta.

9
 Informație utilă. Feedbackul constructiv reprezintă o șansă în plus pentru un dialog de
calitate, în special dacă respectăm următoarele reguli:
 să ascultăm activ și suportiv;
 să începem cu ceva pozitiv, cu o apreciere;
 să implicăm interlocutorul, cerându-i părerea, să nu ne impunem punctul de vedere;
 să fim descriptivi, nu evaluativi;
 să tindem să fim foarte preciși și concreți, să nu vorbim la modul general;
 să „atacăm” problema, nu persoana;
 să ne asumăm răspunderea pentru afirmațiile pe care le facem.

Exercițiul 9. Descriem comportamentul

Sarcina: Expuneți următoarele situații respectând cerința de a descrie comportamentul și nu de a
judeca.
- un student absentează nemotivat;
- un coleg întârzie frecvent la toate activitățile de grup;
- șeful grupei vorbește arogant și îi ignoră pe mulți dintre colegii săi.

Exercițiul 10. Individualitate prin diversitate.

Sarcina: Descrieți unele obiceiuri, maniere de comunicare a persoanelor din alte țări (alegere
personală).

10