Instrumentație biomedicală

Prof.dr. ing. Radu CIORAP

2023-2024 - sem. 1
Modul 1 (C01-C07)
Tematica disciplinei
1. Dispozitive medicale
• Definiţii
• Clasificare
2. Biosemnale; definiţie, clasificare
• Semnale continue şi discrete; Semnale deterministe şi
aleatoare; Semnale bioelectrice, biomagnetice, biomecanice şi
bioacustice, biochimice şi biooptice; Semnale perturbatoare
3. Lanţul de măsură bioelectrometric; Mijloace de captare
• Structura lanţului de măsură bioelectrometric
• Mijloace de captare: Caracteristici, Clasificare
• Electrozi:Potenţialul de electrod; Impedanţa electrozilor;
zgomote
 Tematica disciplinei
4. Mijloace de captare : Traductoare
• Definiţie , clasificare
• Traductoare parametrice resistive, capacitive, inductive
• Traductoare generatoare
5. Mijloace de amplificare si prelucrare primara a
biosemnalelor
• Amplificatoare pentru biosemnale
• Filtrarea, integrarea, derivarea, medierea coerenta
6. Mijloace de vizualizare si stocare a datelor. Mijloace de
modificare a starii initiale a sistemului
• Inscriptoare, osciloscoape si indicatoare, sisteme de stocare a
datelor
• Stimulatoare electrice, Stimulatoare optice si auditive
7. Instrumentație biomedicală pentru măsurarea parametrilor
morfo-structurali.
• Microscopia electronică: principiul de funcționare, variante
constructive (ME de transmisie, ME de baleiaj, ME analitic)
Bibliografie selectivă
1. Corciovă C., Ciorap R. Instrumentație Biomedicală, Ed. Gr.T.Popa
2014
2. Ciorap R., Zaharia D., Topoliceanu Fl. Instrumentatie si tehnici de
recuperare, Ed. PIM 2007
3. Zaharia D., Ciorap R. Monitorizarea parametrilor vitali in
afectiunile cronice, Ed. Gr.T.Popa 2009
4. Topoliceanu F., Lozneanu S., Bioelectrometrie, Editura Tehnică,
Bucureşti 1985
5. Strungaru R., Electronică medicală, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1984
6. Herman S., Principiile fizice ale aparaturi medicale moderne,
Ed. Teora, 2000
7. Bronzino J., The Biomedical Engineering Handbook, CRC Press &
IEEE Press, 2000,vol. I+II
DISPOZITIVE MEDICALE
DEFINIŢIE; CLASIFICARE
DEFINIŢIE
• Dispozitiv medical este orice instrument, aparat,
mecanism, material sau alt articol utilizat singur sau în
combinaţie, inclusiv software necesar pentru aplicarea
lui corectă, destinat de producător să fie folosit pentru
om şi care nu îşi îndeplineşte acţiunea principală
prevăzută în/sau pe corpul uman prin mijloace
farmacologice, imunologice sau metabolice, dar care
poate fi ajutat în funcţia sa prin astfel de mijloace, în
scop de:
• diagnostic, prevenire, monitorizare, tratament sau alinare a
durerii;
• diagnostic, supraveghere, tratament sau compensare a unei
leziuni ori a unui handicap;
• investigaţie, înlocuire ori modificare a anatomiei sau a unui
proces fiziologic;
• control al concepţiei;
DEFINIŢIE
• În comformitate cu Regulamentul UE 2017/745
privind dispozitivele medicale (directiva
93/42/EEC) şi legea 176/2000 se pot defini
următorii termeni astfel:
• a) dispozitiv medical activ - orice dispozitiv medical
a cărui funcţionare se bazează pe o altă sursă de
putere sau de energie decât aceea generată de
organismul uman sau de gravitaţie;
DEFINIŢIE
• b) dispozitiv medical implantabil activ - orice
dispozitiv medical activ care este destinat să fie
introdus şi să rămână implantat în corpul uman
sau într-un orificiu al acestuia, parţial ori total,
prin intervenţie medicală sau chirurgicală;
• c) dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro - orice
dispozitiv care este un reactiv, produs de reacţie,
calibrator, material de control, chit, instrument, aparat,
echipament sau sistem, utilizat singur sau în combinaţie,
destinat de producător pentru a fi utilizat in vitro pentru
examinarea de probe, incluzând sânge şi grefe de ţesut,
prelevate din corpul uman sau, în principal, numai în
scopul obţinerii unor informaţii:
• privind starea fiziologică sau patologică ori referitoare la o
anomalie congenitală;
• pentru a determina protecţia şi compatibilitatea cu un potenţial
recipient;
• pentru monitorizarea măsurilor terapeutice; recipientele pentru
probe sunt considerate dispozitive medicale pentru diagnostic in
vitro; recipientele pentru probe sunt acele dispozitive, tip vacuum
sau nu, destinate de către producător special pentru păstrarea
iniţială şi pentru conservarea probelor obţinute din organismul
uman, în scopul unei examinări pentru diagnostic in vitro;
• d) dispozitiv individual la comandă - orice dispozitiv
confecţionat conform prescripţiei unui practician
medical calificat care elaborează sub responsabilitatea
sa caracteristicile constructive ale dispozitivului
destinat pentru un pacient anume; prescripţia poate fi,
de asemenea, emisă de oricare altă persoană autorizată
în virtutea calificării sale profesionale; dispozitivele
medicale de serie mare care trebuie să fie adaptate
pentru a întruni cerinţele specifice prescripţiei unui
practician medical calificat sau altei persoane
autorizate nu sunt considerate dispozitive individuale la
comandă;
• e) dispozitiv destinat investigaţiei clinice - orice
dispozitiv prevăzut să fie utilizat de practicianul
medical calificat, atunci când conduce investigaţia
clinică, conform anexei nr. X, într-un mediu clinic
adecvat; în scopul realizării investigaţiei clinice
persoana care, în virtutea calificării sale profesionale,
este autorizată să efectueze astfel de investigaţii va fi
acceptată ca echivalent cu practicianul medical
calificat;
• f) accesoriu - un articol care, deşi nu este un dispozitiv
medical, este prevăzut în mod special de către
producător pentru a fi utilizat împreună cu un dispozitiv,
în concordanţă cu scopul utilizării;
• Clasificarea dispozitivelor medicale se face în
clasele I, IIA, IIB şi III, în funcţie de riscurile
prevăzute în utilizare.
• Pentru a clasifica un dispozitiv medical se aplica
un set de reguli stabilite de legislatia in vigoare
BIOSEMNALE
DEFINIŢIE
• Biosemnalele sunt semnalele generate de
sistemele biologice vii (întregul organism, un
organ, un ţesut sau o singură celulă) ca rezultat
al activităţii lor biologice şi reflectă o
manifestare fizico - chimică ce însoţeşte şi
caracterizează sistemul, fiind indicatori fideli ai
activităţii acestora. Informaţiile transmise sunt
foarte utile şi pot fi folosite pentru a înţelege
mecanismele fiziologice fundamentale ale unui
proces sau sistem biologic precum şi pentru
stabilirea diagnosticului.
CLASIFICARE

• Clasificarea biosemnalelor poate fi făcută după

mai multe criterii:
• în funcţie de natura biosemnalului,
• în funcţia de aplicaţia biomedicală,
• în funcţie de caracteristicile biosemnalului.
a. După natura biosemnalului semnalele generate
de sistemele biologice pot fi împărţite în:
continui şi discontinui (discrete), periodice şi
aperiodice.

• Semnalele continue sunt definite de şir continuu

în timp sau spaţiu şi sunt o expresie temporală a
modului în care evoluează procesul în
desfăşurarea sa naturală. Relaţia care defineşte
această dependenţă este conoscută sub numele
de funcţie semnal: f = x (t). Notatia x(t) este
folosita pentru a reprezenta un semnal continuu
x care variaza ca o functie de timp.
 1.00

• Semnalele produse de fenomenele biologice

sunt aproape întodeauna continue.
0.50

Volts
ECG

1.000000 0.00

0.500000

-0.50

Volts
ECG

0.000000

-1.00
2.00 4.00 6.00 8.00
s econds

-0.500000

a- ECG normal 60 bpm; b- ECG - fibrilaţie ventriculară

-1.000000
16.00000 18.00000 20.00000 22.00000
s econds
Presiunea arteriala înregistrată cu traductor de presiune invaziv
 BIOSEMNAL Mod de captare Banda de Domeniul Observaţii
frecv. dinamic
Potential de actiune Microelectrozi 100Hz-2kHz 10V-100mV Masurarea invazivă a
pot. membranar
Electroneurograma Electrozi aciculari 100Hz-1kHz 5V-10mV Potentialul trunchiurilor
(ENG) nervoase
Electroretinorgama Microelectrozi 0.2-200Hz 0.5V-1mV Potential evocat de
(ERG) scintilatie
Electrooculograma Electrozi de 100Hz 10V-5mV Potential stationar
(EOG) suprafata retino-cornean
Electroencefalograma Electrozi de 0.5-100Hz 2-100V Multicanal (6-32)
(EEG) suprafata
Potentiale evocate (EP) Electrozi de 1-300Hz 0.1-20V Raspunsul sistemului
Vizuale (VEP) suprafata 2Hz-3kHz 1-20V nervos central la
Somatosenzoriale (SEP) 100Hz-3kHz 0.5-10V stimuli
Auditive (AEP)
Electromiografie Electrozi aciculari 500Hz-10kHz 1-10mV Potentiale de actiune
(EMG) Electrozi aciculari 5Hz-10kHz 100V-2mV ale unei singure
Fibra musculara Electrozi de 0.01-500Hz 50V-5mV fibre musculare
(SEFMG) suprafata
Unitate motorie (MUAP)
EMG de suprafata
Electrocardiograma Electrozi de 0.05-150Hz 1-10mV
(ECG) suprafata

Electrogastrogrma Electrozi de 0.05-1Hz 10V-1mV Activitatea electrica a

(EGG) suprafata stomacului
Raspuns electrochimic Electrozi cutanati 0.1-1Hz 1-500k
cutanat (GSR)
• Semnalele discrete reprezintă o altă clasă de
semnale des întâlnite. Spre deosebire de
semnalele continue care sunt definite de-a
lungul unui şir continuu de puncte din spaţiu sau
timp. Semnalele discrete sunt reprezentate de
siruri sau secvente de numere, folosindu-se
notatia x(n) pentru a reprezenta o secvenţă
discreta x ce există numai pentru o anumită
categorie de puncte n, unde n=0,1,2,3… este un
întreg ce reprezintă elementul secvenţei
discrete.
• Semnalele biologice mai pot fi împărţite în
semnale deterministe sau semnale aleatoare.
• Semnalele deterministe pot fi descrise de funcţii
sau reguli matematice şi au două subcategorii:
semnale periodice şi aperiodice.
• Semnalele periodice sunt de obicei formate
dintr-o suma de semnale sinusale sau
componente sinusoidale şi pot fi exprimate prin
relaţia x(t)=x(t + kT), unde x(t) este semnalul, k
este un întreg şi T este perioada semnalului.
• Semnalele periodice au un traseu neshimbat cu
o durata de T unitati ce se repeta la infinit.
• Semnalele aperiodice
variază într-un interval finit
de timp şi se descompun pe
parcurs într-o valoare
constantă. Traseul sinusal
din fig. 1.1a este un
exemplu de semnal periodic
ce se repeta infinit cu o
perioada de 1 secunda iar
fig. 1.1b reprezintă un
semnal aperiodic a cărui
amplitudine se apropie de
zero în timp.
• Semnalele biologice reale
sunt însoţite în general de
zgomot sau de o schimbare
de parametri, deci nu sunt
în întregime deterministe.
Electrocardiograma unei
inimi normale în repaus este
un exemplu de semnal
periodic. Forma traseului de
baza este alcatuită din unda
P, complexul QRS şi unda T
• Semnalele aleatoare denumite şi semnale
stochastice conţin o incertitudine în parametrii
ce le descriu. Din cauza acestor incertitudini, nu
pot fi folosite funcţii matematice pentru a
descrie semnalele aleatoare. În schimb,
semnalele aleatoare sunt adesea analizate
folosind tehnici statistice care tratează
parametrii semnalului probabilistic.
• Un exemplu tipic de semnal stochastic este
electromiograma (EMG), o înregistrare a
activităţii electrice din musculatura scheletica,
care este folosita in diagnosticul bolilor
musculare, este un semnal aleatoriu.
• Semnalele stationar aleatoare sunt semnale al
caror spectru de frecventa ramane constant in
timp. Invers, semnalele nestationare aleatoare
au spectrul de frecventa variabil in timp. In
diferite cazuri, identificarea segmentelor
stationare a semnalelor aleatoare este
importanta pentru procesarea lor adecvata si
diagnosticul clinic.
• În funcţie de aplicaţia biomedicală biosemnalele
pot fi folosite pentru obţine informaţiile utile
asupra sistemelor biologice cu următoarele
scopuri:
• Diagnostic: extragerea informaţiilor relevante pe
baza cărora medicul să poată pune diagnosticul unei
stări patologice;
• Monitorizare: condiţiile critice ce trebuie depistate
şi urmărite în timp real;
• Predicţie: evoluţia sistemelor trebuie estimată astfel
încât să se poată lua măsurile corective necesare;
• Cercetarea efectelor unor medicamente sau
tratamente.
CARACTERISTICILE BIOSEMNALELOR
• Semnale Bioelectrice
• Celulele musculare şi nervii generează semnale
bioelectrice care reprezintă rezultatul modificarilor
electrochimice întra şi inter-celulare.
• Dacă un nerv sau celulă musculară este stimulată de
către un stimul destul de puternic să depăşească o
valoare de prag, celula va genera un potenţial numit
potenţial de acţiune.
• Membrana stimulată devine dintr-o dată permeabilă
pentru ionii de sodiu, declanşându-se un flux masiv al
acestor ioni dinspre exterior spre interior, curentul de
intrare al Na+ atingând intensitatea de ieşire a ionilor
de K+.
• Potenţialele de acţiune generate de către o
celulă excitată pot fi transmite către celulele
adiacente iar când mai multe celule se
activează este generat un câmp electric ce se
propaga prin tesutul biologic.
• Aceste modificari ale potenţialului extracelular
pot fi măsurate la suprafaţa ţesutului sau a
organismului folosind electrozi de suprafaţă.
• Exemple clasice
• Electrocardiograma (ECG),
• electroencefalograma (EEG)
• electromiograma (EMG)
• electrogastrograma (EGG)
• Semnale Biomagnetice
• Biomagnetismul reprezintă măsurarea
semnalelor magnetice care sunt asociate cu
activităţi fiziologice specifice şi sunt în general
asociate câmpului electric al unui anumit organ
sau ţesut.
• Diferite organe, cum ar fi inima, creierul şi
plamânii generează câmpuri magnetice slabe
care pot fi măsurate cu senzori magnetici.
• În general, puterea câmpului magnetic este
mult mai slabă decât semnalele bioelectrice
corespunzatoare.
• Cu ajutorul unui sensor magnetic foarte precis
sau a magnetometrelor SQUID (superconducting
quantum interference device) sunt posibile
urmatoarele monitorizari directe a activităţii
magnetice
• Magnetocardiografie (MCG) - activitatea magnetica a
cordului
• Magnetoencefalografie (MEG) -activitatea magnetica
a creierului,
• Magnetoneurografie (MNG) -activitatea magnetica a
nervilor periferici,
• Magnetogastrografie (MGG) - activitatea magnetica a
tractului gastrointestinal
Camera ecranată şi sistemul SQUID
MCG înregistrată cu un cardiomagnetometru cu 67 canale
• Semnale Biochimice
• Semnalele biochimice conţin informaţii cu
privire la modificările de concentraţie a
diferiţilor agenţi chimici din organism.
• Semnale biochimice sunt şi cele ce dau
informaţii privind nivelul de glucoză şi
metaboliţi din sânge
• Poate fi masurată concentraţia celulară a unor
ioni cum ar fi calciu şi potasiu, cu rol foarte
important în procesele fiziologice.
• Se monitorizează modificările presiunii parţiale
a oxigenului (SpO2) şi a dioxidului de carbon
(SpCO2) din sânge sau din sistemul respirator
pentru a evalua nivelul normal al concentratiei
acestor gaze.
• Semnale Biomecanice
• Funcţiile mecanice ale sistemelor biologice, adică
mişcarea, deplasarea, torsiunea, forţa, presiunea şi
debitul, produc semnale biologie măsurabile.
• Presiunea sanguină de exemplu reprezintă forţa exercitata
de sânge asupra pereţilor vasculari.
• Porţiunea de traseu care creşte reprezintă contracţia
ventriculară când sângele este expulzat din inimă către
corp şi presiunea creşte până la nivelul presiunii sistolice,
nivelul maxim de presiune, după cre scade până la
voloarea minimă corespunzătoare diastolei
• Semnale Bioacustice
• Semnalele bioacustice (bio-vibroacustice) sunt o
categorie specială de semnale biomecanice ce implică
vibraţii (din domeniul audio sau nu).
• Multe procese biologice produc sunete. De exemplu,
curgerea sângelui prin valvele cardiace are un sunet
(zgomot) distinctiv.
• Măsurătorile semnalului bioacustic al unei valve
cardiace sunt folosite pentru determinarea funcţionării
corespunzatoare ale acesteia.
• Sistemul respirator, articulaţiile şi muşchii generează
semnale bioacustice care se propagă prin mediul
biologic şi care pot fi măsurate la suprafaţa pielii cu
ajutorul unui traductor acustic ( microfon sau
accelerometru).
 • Semnale Biooptice
• Semnalele biooptice sunt generate datorită proprietaţilor optice ale
sistemelor biologice. Semnalele biooptice pot apare în mod natural
sau pot fi induse pentru a măsura un parametru biologic. De
exemplu, informaţii privitoare la sănătatea fatului pot fi obţinute
prin măsurarea caracteristicilor fluorescente ale lichidului amniotic.
• Se pot face estimări cu privire la debitul cardiac prin metoda
diluţiei ce implică monitorizarea concentraţiei unei soluţii colorate
care circulă prin sânge. Deasemeni, lumina roşie şi infraroşie este
folosită pentru determinări precise ale nivelului de oxigen din sânge
prin măsurarea absorbţiei luminii prin piele sau ţesut.

Curba de diluţie a unei substanţe indicatoare;

n1, n2 - puncte de extrem ale concentraţiei
substanţei indicatoare
Fotopletismografia
SEMNALE PERTURBATOARE
• Principalele clase de semnale perturbatoare sunt:
• a) Artefacte biologice. Sunt determinate de coexistenţa cu semnalul
util a unor activităţi biologice de natură diversă:
• mecanice (contracții musculare, deplasări de segmente etc.);
• secretorii (transpirație);
• bioelectrice (cerebrale, cardiace, oculare, musculare, gastrice etc.).
• Pentru eliminarea lor se iau măsuri de utilizare corectă a mijloacelor
de captare şi a circuitelor de amplificare.
• b) Artefacte de stimulare. Sînt generate de stimuli electrici, mecanici
sau chimici care prin interferenţa cu semnalul util determină
perturbarea măsurării.
• c) Perturbaţii electrice. În orice încăpere dotată cu instalaţie
electrică există un cîmp electric şi unul magnetic cu frecvenţa de 50
Hz (frecvenţa reţelei de c.a.). În plus pot exista câmpuri de audio- sau
radiofrecvenţă, câmpuri generate de echipamente de comandă şi
automatizare etc. Cuplarea între sursa de perturbaţie şi sistemul
perturbat poate fi condusă prin cuplaj capacitiv , inductiv sau
galvanic.
• Ecranarea electromagnetică, electrostatică şi magnetostatică, este o
măsură obligatorie de protecţie, la măsurările în curent alternativ în
care intervin tensiuni mici sau impedanţe mari, care permite
diminuarea acestor perturbaţii.