Lanţul de măsură

bioelectrometric; Mijloace de
captare: Electrozi
 Lanţul de măsură bioelectrometric
• Instrumentaţia biomedicală exploratorie reprezintă
ansamblul de dispozitive, aparate şi instrumente de
măsură destinate scopului de captare, prelucrare,
stocarea şi cuantificare diverselor tipuri de biosemnale.
• Instrumentaţia biomedicală exploratorie este utilizată în
următoarele direcţii:
– mijloc complementar în stabilirea diagnosticului clinic;
– mijloc de control periodic al stării de sănătăte (screening);
– mijloc de control al eficienţei terapeutice şi a gradului de
recuperare şi adaptare funcţională;
– stabilirea performanţelor fizice şi mentale, a capacităţii de muncă
şi a orientării profesionale;
– monitorizarea de durată a funcţiilor fiziologice, intra- şi post -
operator (terapie intensivă);
– înregistrarea, prelucrarea statistică şi matematică, arhivarea şi
regăsirea datelor medicale şi sanitare;
– cercetarea biomedicală
 Lanţul de măsură bioelectrometric

• Clasificarea instrumentaţiei biomedicale se face

în funcţie de mai multe criterii:
– în funcţie de mărimile ce trebuiesc culese: mărimi
neelectrice (termice, mecanice, optice, sonore etc.), şi
mărimi bioelectrice (pasive, active) cum ar fi: diferenţe
de potenţial, rezitenţe, intensităţi etc,
– în funcţie de metodele de culegere utilizate: invazive
şi neinvazive;
– în funcţie de mijloacele de achiziţie şi prelucrare
folosite: analogice sau/şi digitale.
• În comformitate cu directive 93/42/EEC şi legea
176/2000 pentru instrumentaţia biomedicala se
utilizeaza următorii termeni astfel:
– a) dispozitiv medical activ - orice dispozitiv medical a
cărui funcţionare se bazează pe o altă sursă de
putere sau de energie decât aceea generată de
organismul uman sau de gravitaţie;
– b) dispozitiv medical implantabil activ - orice dispozitiv
medical activ care este destinat să fie introdus şi să
rămână implantat în corpul uman sau într-un orificiu al
acestuia, parţial ori total, prin intervenţie medicală sau
chirurgicală;
• c) dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro - orice
dispozitiv care este un reactiv, produs de reacţie,
calibrator, material de control, chit, instrument, aparat,
echipament sau sistem, utilizat singur sau în combinaţie,
destinat de producător pentru a fi utilizat in vitro pentru
examinarea de probe, incluzând sânge şi grefe de ţesut,
prelevate din corpul uman sau, în principal, numai în
scopul obţinerii unor informaţii:
– privind starea fiziologică sau patologică ori referitoare la o
anomalie congenitală;
– pentru a determina protecţia şi compatibilitatea cu un potenţial
recipient;
– pentru monitorizarea măsurilor terapeutice; recipientele pentru
probe sunt considerate dispozitive medicale pentru diagnostic in
vitro; recipientele pentru probe sunt acele dispozitive, tip vacuum
sau nu, destinate de către producător special pentru păstrarea
iniţială şi pentru conservarea probelor obţinute din organismul
uman, în scopul unei examinări pentru diagnostic in vitro;
• d) dispozitiv individual la comandă - orice dispozitiv
confecţionat conform prescripţiei unui practician medical
calificat care elaborează sub responsabilitatea sa
caracteristicile constructive ale dispozitivului destinat
pentru un pacient anume; prescripţia poate fi, de
asemenea, emisă de oricare altă persoană autorizată în
virtutea calificării sale profesionale; dispozitivele
medicale de serie mare care trebuie să fie adaptate
pentru a întruni cerinţele specifice prescripţiei unui
practician medical calificat sau altei persoane autorizate
nu sunt considerate dispozitive individuale la comandă;
• e) dispozitiv destinat investigaţiei clinice - orice dispozitiv
prevăzut să fie utilizat de practicianul medical calificat,
atunci când conduce investigaţia clinică, conform anexei
nr. X, într-un mediu clinic adecvat; în scopul realizării
investigaţiei clinice persoana care, în virtutea calificării
sale profesionale, este autorizată să efectueze astfel de
investigaţii va fi acceptată ca echivalent cu practicianul
medical calificat;
• f) accesoriu - un articol care, deşi nu este un dispozitiv
medical, este prevăzut în mod special de către
producător pentru a fi utilizat împreună cu un dispozitiv,
în concordanţă cu scopul utilizării;
• Măsurarea unor mărimi asociate diverselor activităţi
biologice folosind aparatura electronică se realizează
prin interconectarea următoarelor elemente:
– mijloace de captare;
– circuite de amplificarea şi/sau prelucrare;
– sisteme de afişaj;
 Mijloace de captare
• Pentru semnale biologice de natură neelectrică -
evaluarea unor mărimi neelectrice (debit, presiune,
temperatură, etc.) – captarea semnalelor se realizează
folosind diferite tipuri de traductoare (dispozitive care
preiau mărimi de natură neelectrică şi le convertesc
(transformă) în semnale electrice care sunt apoi evaluate
prin aparatură adecvată.
• Mijloacele de captare trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
– să nu afecteze fenomenul studiat sau dacă acest lucru nu este posibil
modificăriele aduse fenomenului de cercetat să fie minime;
– să fie uşor manevrabile şi să poată fi amplasate fără dificultăţi în locuri
convenabile testării dorite;
– să nu irite sau să distrugă organismul viu cu care intră în contact;
– să respecte normele de sterilizare, în cazul în care acestea se impun;
– să prezinte o mare capacitate de protecţie faţă de interferenţele exterioare
de natură electrică, mecanică, electromagnetică, electrochimică;
– să fie biocompatibili cu organul studiat;
– să aibă o bună stabilitate în timp.
 Mijloace de captare: Electrozi
• Procesele care au loc în ţesuturile vii sunt procese
chimice la care participă un electrolit. Culegerea
diferenţelor de potenţial generate de activităţile din celule
şi ţesuturi se realizează cu electrozi. Electrodul
reprezintă un conductor electric împreună cu electrolitul
cu care este pus în contact. El este legătura conductoare
între o sursă de semnal bioelectric şi un dispozitiv care
reproduce sau prelucrează un curent sau o tensiune
captată.
• Principala caracteristică a electrozilor este capacitatea
lor de a transporta electronii.
• Conducţia electrică în electroliţi (ţesuturi) este ionică iar
conducţia electrică în electrozi este electronică. La
interfaţa electrod electrolit au loc fenomene care
transformă conducţia ionică în conducţie electronică.
Potenţialul de electrod

• Doi electrozi de culegere a biopotenţialelor sunt în contact electric prin

electrolitul interpus între ei.
• Când cei doi electrozi sunt uniţi în exteriorul electrolitului cu un conductor
electric, prin acesta circulă un curent electric, adică circulă electroni de la
electrodul negativ la electrodul pozitiv. La suprafaţa de contact dintre fiecare
din cei doi electrozi şi electrolitul din jurul său, cu care împreună formează
un electrod, se stabileşte o diferenţă de potenţial, numită potenţial de
electrod. Forţa electromotoare a sistemului doi electrozi - electrolit este
egală cu diferenţa algebrică a potenţialelor celor doi electrozi.
• Conducţia electrică în electrolit (ţesuturi) este realizată de ioni; conducţia
electrică în electrozi metalici este efectuată de electroni. La interfaţa
electrod - electrolit au loc fenomene care transformă conducţia ionică în
conducţie electronică şi invers.
• La orice suprafaţă de contact electrod electrolit există tendinţa de difuzie a
electronilor din metal spre electrolit şi de difuzie a ionilor din electrolit spre
metal, în sensul stabilirii echilibrului chimic.
Potenţialul de electrod
• La interfaţa electrod - electrolit au loc reacţii de oxido - reducere.
• Reacţia de oxidare este definită ca o pierdere de electroni iar reacţia de reducere ca
un câştig de electroni.
• Deci, se pot oxida metale (electrozii metalici, anioni sau molecule neutre din electrolit)
şi se pot reduce nemetale, cationi sau molecule neutre.
• Orice oxidare este însoţită de o reducere; când un reactant se oxidează, o cantitate
echivalentă din alt reactant se reduce. reactantul care se oxidează este un agent
reducător, iar cel care se reduce este un agent oxidant.
• Reacţia de oxido-reducere constă într-un transfer de electroni de la agentul reducător
la agentul oxidant.
• Din cauza reacţiilor de oxido-reducere, la interfaţa electrod ţesut ia naştere un strat
dublu electric de sarcini, care are o distribuţie, într-un spaţiu de dimensiuni atomice,
în funcţie de activitatea electrolitului şi uşurinţa cu care metalul electrodului transferă
electroni spre electrolit.
• Electrozii reversibili sau nepolarizabili sunt electrozii la care, aplicând o tensiune
exterioară care compensează forţa electromotoare rezultată din potenţialele electro-
chimice ale electrozilor nu are loc nici o reacţie chimică.
Potenţialul de electrod
• Cu alte cuvinte se numeşte electrod nepolarizabil electrodul la care la interfaţa cu
electrolitul apare atât o pierdere de electroni (reacţie de oxidare) cât şi o acceptare
de electroni (reacţia de reducere).
• Electrozii ireversibili sau polarizabili sunt electrozii la care la interfaţa cu electrolitul au
loc reacţii ireversibile, deşi global, la sistemul electrod –electrolit - electrod, reacţia de
oxidare are loc în aceeaşi măsură cu reacţia de reducere.
• În primul moment, când cei doi electrozi sunt conectaţi în electrolit pentru măsurare,
forţa electromotoare este egală cu suma algebrică a potenţialelor celor doi electrozi,
activitatea electrolitului şi temperatură.
• Această forţă electromotoare scade în timp la electrozii ireversibili, deoarece
electrozii metalici împreună cu electrolitul şi produşii de reacţie din vecinătatea unui
electrod generează o forţă electromotoare opusă celei iniţiale, micşorând-o pe
aceasta sau chiar anihilând-o.
Impedanţa electrozilor

• Impedanţa pe care o prezintă un electrod în circuitul de măsurare a

fenomenului bioelectric depinde de natura stratului dublu electric
format la interfaţa cu ţesutul, de aceea este numită impedanţă de
polarizare.
• În circuitul de culegere şi măsurare a biopotenţialelor prin impedanţa
celor doi electrozi, impedanţa ţesutului şi impedanţa de intrare în
amplificator, va trece un curent determinat de fenomenele
bioelectrice din ţesut.
• Deoarece impedanţa de intrare în preamplificator este mare,
curentul prin circuitul de măsurare este mic, iar căderea de tensiune
pe impedanţa electrozilor este de obicei neglijabilă.
• Totuşi, trebuie ţinut seama de impedanţele care intervin pentru a
alege corespunzător caracteristicile amplificatorului privind
amplitudinea şi frecvenţa semnalului.
Impedanţa electrozilor

• O interfaţă electrod - ţesut se echivalează cu o sursă de tensiune

(potenţial de electrod) şi un condensator, datorită stratului dublu
electric.
• Distanţa dintre sarcinile electrice de semne opuse la această
interfaţă este de dimensiuni moleculare, astfel încât capacitatea pe
unitatea de suprafaţă a electrodului este într-adevăr mare (
≈10ìF/cm2).
• Cu toate acestea, este bine cunoscut că se poate trece un curent
prin joncţiunea electrod ţesut, deci orice model pentru o astfel de
interfaţă trebuie să includă şi o rezistenţă, Rf, în parallel cu
condensatorul.
• Având componente capacitive impedanţă unei perechi de electrozi
plasaţi pe suprafaţa unui ţesut va fi dependentă de frecvenţa
semnalului bioelectric şi anume va scădea cu creşterea frecvenţei.