Klemens Wenzel

von Metternich

Stan Ionuț-Andrei
 Relațiile familiei sale cu elita politică de la
Viena au făcut posibilă ascensiunea rapidă a
talentatului Metternich, ce a ocupat vremelnic
funcții de mare prestigiu pentru un demnitar
austriac, precum cele de ambasador în Saxonia,
Prusia sau Franța. Contele Metternich a devenit
curând renumit în lumea diplomatică pentru
carisma sa și pentru modul abil prin care
urmărea interesele Austriei, indiferent de
contextul în care se regăsea, devenind un
personaj politic versat și foarte respectat, până la
împlinirea vârstei de 40 de ani (1813), atunci
când acesta primea chiar titulatura
de Fürst (prinț).
 Metternich a devenit un simbol al conservatorismului politic, al
monarhismului și al privilegiilor aristocratice care defineau vechiul sistem
continental până la izbucnirea Revoluției franceze și ulterior, la impunerea ordinii
napoleoniene.Klemens von Metternich a făcut pasul către politica de vârf în
1809, când devine ministru de externe și ajunge să medieze mariajul
dintre Napoleon Bonaparte și prințesa austriacă, Marie Louise. Metternich va
încerca să-l influențeze subtil pe Napoleon și să-l apropie pe cât posibil de
Viena. Cei doi se cunoscuseră în urma bătăliei de la Austerlitz, când francezii
reușiseră să învingă decisiv trupele austriece, noului ambasador austriac la Paris
(Metternich) revenindu-i sarcina ingrată de a încerca să normalizeze relațiile
dintre cele două puteri.
 Congresul de la Viena (1814-1815) și zenitul
carierei

Sarcina colosală de a organiza o pace post-

napoleoniană, urma să fie provocarea
principală a vieții lui Klemens von Metternich,
ce considera că evenimentul de la Viena
trebuia să fie mai mult decât un simplu
eveniment politic, sobru și bine organizat din
punct de vedere protocolar. Klemens von
Metternich considera că respectivul congres
trebuia să devină un adevărat simbol al
victoriei monarhiilor consacrate împotriva
”experimentului” francez, evenimentul
trebuind nu doar să confirme oficial o serie de
granițe, ci să conducă la solidarizarea marilor
monarhi împotriva ”pericolului” comun,
reprezentat de amintirea Revoluției franceze.
 Metternich considera că viitorul
pașnic al Europei se poate baza doar
pe principiul echilibrului între puteri,
iar găsirea unor inamici comuni, în
speță liberalismul și parlamentarismul
, putea apropia marile puteri
europene, victorioase și în urma
bătăliei de la Waterloo, când
Napoleon a trebuit să se recunoască
înfrânt pentru ultima dată, în urma
celor ”100 de zile” de la revenirea sa
din exil.
Metternich a organizat festivități
impresionante în cadrul Congresului
de la Viena, făcându-i pe reprezentații
Marii Britanii, Rusiei, Prusiei sau
Franței să uite de animozitățile
existente și să închege chiar prietenii.
 Era lui Klemens von Metternich (1815-
1848)
Deși Klemens von Metternich poate fi
blamat pentru spiritul său reacționar și rigid
în raport cu aspirațiile politice ale maselor
din imperiu, ce doreau reforme democratice
profunde, era începută de acesta în 1815 a
însemnat o perioadă ferită de războaie –
aspect ce poate fi considerat reușita
principală a omului de stat austriac.
Metternich a devenit cancelar în 1821 și
urma să domine fără drept de apel politicile
Austriei, punând accentul pe modul
tradițional de guvernare a Imperiului și
rămânând în general extrem de rezervat în
privința reformelor.
 Pentru Metternich reconsolidarea
vechiului sistem asigura stabilitatea
internă a statului, iar bunele
legături dintre casele regale
europene asigurau pacea pe
continent, aspect ce a primat mereu
în accepțiunea sa. În scopul stabilirii
ordinii pe plan intern, Klemens von
Metternich a instaurat o cenzură
foarte dură în stat, poliția politică
fiind mereu în căutarea celor critici
la adresa Kaiser-ului sau a
regimului, netolerând propagarea
ideilor democratice într-un imperiu
în care etnicii germani erau în mod
evident privilegiați, în ciuda faptului
că nu erau majoritari.
 Faptul că Metternich a încercat să-și
protejeze statul tocmai prin ignorarea
unor probleme profunde manifestate în
interiorul său, i-a cauzat cancelarului
declinul, înfrângerea revoluționarilor
pașoptiști din Austria fiind posibilă
practic doar cu ajutorul trupelor ruse.
Necesitatea reformelor devenise
incontestabilă, iar noul monarh austriac,
Franz Joseph, nu mai avea să le
ignore. Tânărul împărat a fost
consiliat o perioadă și de către bătrânul
Metternich, reîntors în 1851 la Viena,
însă monarhul urma să conducă cu o mai
mare maleabilitate afacerile de stat,
conștient fiind de pericolul fragmentării
imperiului său.