IMORALITATEA ETICII ACADEMICE ÎN CITAREA

SCRIITORILOR BISERICEȘTI ȘI A SFINȚILOR PĂRINȚI

Prezentul este caracterizat și printr-o efervescentă activitate de cercetare academică sau

publicistică. În acest context pentru a da veridicitate cercetării sau unor ipoteze lansate, autorii
aduc în sprijin rezultatele muncii altor autori ce au trăit și creat de multe ori într-o epocă
anterioară. Citarea unor surse într-o cercetare este reglementată de norme academice precise însă,
în domeniul cercetării teologice și ale unor ramuri tangențiale acesteia cum ar fi filosofia sau
psihologia, consider că se impun îmbunătățiri în modul prezentării cel puțin al notelor de subsol
aferente citatelor utilizate, când acestea aparțin operelor sfinților părinți. În același timp sunt
conștient că afirmația anterioară este un deziderat greu de realizat din cauza trendului de
secularizare al societății, care sub masca laicizării ar vrea să scoată sacralitatea din cercetarea
ștințifică. Scoaterea completă a cercetării ștințifice în afara contextului religios, mai ales în
ramurile tangențiale teologiei, este cauzată de o recunoaștere parțială a factorilor
determinanți în realizarea unei opere al cărui autor a fost citat într-o anumită lucrare. În
momentul citării, prin omiterea titulaturii de sfânt, a unui autor canonizat, evidențiem că
apreciem latura intelectuală a acestuia însă, facem abstracție de faptul că opera sa este influențată
în mod categoric și de nivelul spiritual la care a ajuns respectivul autor.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens poate fi considerat cazul Sfântului Apostol Pavel
care, anterior creștinării, „învățând la picioarele lui Gamaliel”(Fapte 22,3) 1 „s-a făcut părtaș la
uciderea lui”(Sfâtului Arhd. Ștefan)(Fapte 8,1), „pustia Biserica; întrând prin case și târând pe
barbați și pe femei, îi preda la temniță” (Fapte 8,3), „suflând încă amenințare și ucidere împotriva
ucenicilor Domnului”(Fapte 9,1). De asemenea nu avem niciun indidiciu că Sf. Ap. Pavel ar fi
lăsat vreo scriere în prima parte a vieții. După convertirea la creștinism și o schimbare
radicală a modului de viață, marele Pavel așa cum îl numea Sf. Ioan Hrisostom, începe a
scrie epistolele sale, din care s-au inspirat filosofi, psihologi sau sociologi pentru a-și valida
ideile, teoriile sau ipotezele au citat în operele lor. Afirmația „Nici viaţa, nici moartea, nici
îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici

1
Gamaliel era considerat unul din cei mai înțelepți învâțători de lege ai poporului evreu, un erudit al acelor
vremuri, discipolii săi fiind delectații dintre tinerii care se evidențiau datorită intelectului.
adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea
întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39) este elocventă pentru a ne da seama
despre trăirea spirtuală a Sf. Pavel și, în același timp, cronologia faptelor ne arată fără echivoc că
forma, conținutul și profunzimea epistolelor lăsate moștenire omenirii au izvorât în mare parte
din trăirea2 Apostolului. Dacă concluzionăm că epistolele Pauline au fost rodul și al însuflării
Sfântului Duh, pe lângă pregătirea intelectuală avută, iar această însuflare a fost posibiliă datorită
înaltei stări duhovnicești a Sfântului Pavel, consider că este immoral, atunci când îl cităm, să îi
menționăm doar numele, nu și titulatura.

Sf. Ioan Hrisostom este un alt autor foarte citat, atât în mediul teologic, cât și în afara lui, iar
firul vieții lui se aseamănă în parte cu al Sf. Pavel. Urmează cursurile celor mai bune școli din
Antiohia natală, apoi „Gură de Aur a devenit, așadar, elevul lui Libanius și în scurt timp a ajuns
cel mai bun”3, ulterior Episcopul Meletie „l-a încredințat celui mai savant profesor de teologie
din Antiohia: lui Diodor”4. După terminarea studiilor în viața sfântului Ioan apare un moment
care va fi determinant pentru opera lui viitoare: plecarea în pustie și trăirea pentru o bună
perioadă de timp după cele mai aspre reguli monahale, trăire, care o continuă în mijlocul
civilizației tot restul vieții sale. Fără îndoială că studiile l-au ajutat în întocmirea operei sale, însă
profunzimea acesteia se datorează trăirii în iubirea față de Hristos. Astfel, când amintim numele
lui, ca și în cazul Sf. Ap. Pavel, nu-l putem despărți de titulatura ce-l însoțește.
Povești de viață similare au mulți autori care ulterior trecerii din această viață au fost
canonizați: Sf. Ioan Damaschinul care după desăvârșirea studiilor intră în obștea monahală a
mânăstirii Sf. Sava din pustiul Palestinei, apoi începe opera după o tăcere de șapte ani, ascultare
pe care a îndeplinit-o cu smerenie, Fericitul Augustin de asemenea, un erudit al timpului său,
începe să scrie cu adevărat doar după ce începe să trăiască în iubirea față de Mâtuitorul nostru
Iisus Hristos, etc.
Cu siguranță această idee este îmbrățișată de mai mulți autori. Părintele Dumitru Stăniloaie în
Chipul nemuritor al lui Dumnezeu , ca de altfel în toată opera sa, nu desparte numele autorilor

2
Așa cum este unanim recunoscut în creștinism, mesajul epistolelor Pauline a fost insuflat de Duhul Sfânt însă,
această insuflare nu ar fi fost posibilă fără o trăire duhovniceasâ deosebită.
3
Virgil Gheorghiu, Gură de Aur atletul lui Hristos, Trad.Maria-Cornelia Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu 2008, ediția a II-a,
p.17.
4
Virgil Gheorghiu, Gură de Aur atletul lui Hristos, Trad.Maria-Cornelia Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu 2008, ediția a II-a,
p.32.
canonizați de titulatura de sfânt. Astfel întâlnim fraza: „Despre depășirea reală a oricărei limite
vorbește Sfântul Apostol Pavel și, după el, Sfântul Grigorie de Nyssa, care reia ideea Sfântului
Apostol Pavel…”5. Virgil Gheorghiu în volum la care am făcut referire anterior, în toate notele
de subsol folosește titulatura de sfânt pentru toți autorii canonizați pe care îi citează. Avem astfel:
notele de subsol nr. 7 – Saint GREGOIRE DE NAZIANZE…, nr. 17 – Sfântul Vasile cel Mare…,
nr.19 Cuvântare la Sfântul Meletie. Teologul grec Panayotis Nellas în volumul dogmatic Omul –
animal îndumnezeit folosește titulatura alături de nume nu doar în cadrul textului, așa cum am
arătat îm paginile anterioare, ci și în notele de subsol (ex: notele de subsol de la pagina 68 –
Sfântul Grigorie al Nyssei…; pagina 117 – Sfântul Ioan Hrisostom…; sau pagina 158 - Sfântul
Ioan Hrisostom… ).
Observăm că sub masca secularizării sau a ateismului unii aleg fără un temei solid să
despartă numele de titulatură. În fapt se dorește minimalizarea influenței divinului în anumite
opere și diminuarea statutului unor autori, ca să îi putem contrazice oricând subiectivismul nostru
o cere. De aceea consider că ar trebui normat academic ca titulatura de sfânt să fie trecută alături
de nume în citarea Sfinților Părinți.

5
Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Basilica, București 2013, p.28.