FARMACOLOGIA COAGULĂRII

HEMOSTAZA inseamna oprirea spontană a sângerării în urma lezării vaselor sanguine.

Mecanismele hemostazei: trombogeneza,coagularea si fibrinoliza.
A).TROMBOGENEZA
Primul răspuns hemostatic este spasmul vascular sau vasoconstricția.În câteva secunde
colagenul expus prin leziunea endotelială determină aderarea plăcuțelor sanguine.În
continuare are loc agregarea plăcuțelor între ele.Mai departe,plăcuțele își pierd membrana
și formează o masă gelatinoasă printr-o metamorfoză vâscoasă.Acest dop,alcătuit din
plăcuțele sanguine, asigură o oprire rapidă și de scurtă durată a sângerării.Pentru ca efectul
hemostatic să fie de durată este nevoie de o cimentare sau întărire a acestui dop,cu ajutorul
fibrinei.Fibrina apare ca urmare a unor stimuli locali precum colagenul sau unele substanțe
eliberate din plăcuțe
Ulterior,odată cu vindecarea leziunii,agregatul plachetar și cheagul de fibrină sunt
lizate sau degradate.
Trombina locală favorizează eliberarea de ADP care este un inductor puternic al
agregării plachetare și derivați ai acidului arahidoni,cum ar fi PGI2,TxA2.Acidul
arahidonic provine din degradarea membranei trombocitelor.Din plăcuțele sanguine
se eliberează și serotonină (5-HT).Tromboxanul A2( TxA2 ) favorizează trombogeneza
și determină vasoconstricție.Serotonina (5-HT) stimulează agregarea plachetară și
produce vasoconstricție;
Prostaglandina I2 (PGI2) este sintetizată de endoteliul vascular și are acțiune
antiagregantă plachetară;
Plăcuțele sanguine (trombocitele) sunt elementul central al hemostazei normale dar și
al proceselor patologice care stau la baza afecțiunilor tromboembolice.Trombii sunt de
2 tipuri:trombul alb și trombul roșu;
1.Trombul alb
Inițial ia naștere în artere sau în vase cu presiune crescută.Mecanismul este cel descris mai
sus și anume prin aderarea plăcuțelor la suprafața anormală sau patologică a
endoteliului.Trombul crește prin agregarea plăcuțelor, fapt care stînjenește circulația și
scade fluxul sanguin arterial;
Această stare declanșează formarea de fibrină și apariția unui tromb roșu în jurul
trombului alb;
2.Trombul roșu
Se formează fie după mecanismul de mai sus,în jurul trombului alb,fie de novo,în vene.
Venele sunt vase de capacitanță sau cu presiune scăzută.
Inițial,trombul roșu se formează la fel ca în artere,prin aderarea plăcuțelor.Foarte
rapid după aderarea plăcuțelor se declanșeză procesele de coagulare ,cu apariția
unui cheag de fibrină,în care sunt înglobate și hematiile.Este vorba de coada
trombului.Coada se poate rupe foarte ușor și astfel se produce trombembolia
pulmonară sau în alte teritorii.
Astfel de trombi se nasc în caz de tromboză venoasă profundă (TVP)de la nivelul
venelor pelvisului și a membrelor inferioare;
Deși toți trombii au o structură mixtă,în trombii arteriali predomină plăcuțele iar în
cei venoși predomină fibrina;
 Trombii arteriali determină ocluzia arterială ischemică iar trombii venoși produc
embolia la distanță;
B).COAGULAREA SÂNGELUI
Definiție: coagularea este un ansamblu de procese sau reacții proteolitice în care un factor
sau zimogen activat favorizează transformarea altui factor din forma inactivă în cea
activă.Unele sunt procese enzimatice altele ne-enzimatice.În procesul de coagulare
intervin 13 factori ai coagulării.Acești factori sunt proteine și glicoproteine și sunt
activați secvențial,în cascadă.
Coagularea se desfășoară în 3 etape principale:
I.Formarea complexului protrombinazic
Elementul central este factorul Xa (Stuart-Power)
a).calea intrinsecă
Pe această cale coagularea este activată sau inițiată prin contactul sângelui cu materiale
încărcate electronegativ precum structurile subendoteliale,lipopolizaharidele (LPZ)
bacteriene,endotoxine sau plăcuțe sanguine activate;
Factorul XII în contact cu suprafață negativă devine F XIIa;
F XIIa favorizează transformarea F XI în F XIa;
F XIa asigură activarea F IX în F IXa;
F IXa asigură activarea F VIII în F VIIIa;
Factorii IXa și VIIIa asigură transformarea F X în F Xa;
În calea intrinsecă toate reacțiile se realizează cu participarea unor factori ce se află
exclusiv în plasmă.
b).calea extrinsecă
Este mult mai rapidă.
Coagularea este inițiată de interacțiunea dintre factorul tisular (FT),o lipoproteină
tisulară provenită din unele celule,și factorul VII;
Complexul FT – F VII determină activarea F X și astfel rezultă F Xa;
II.Transformarea protrombinei în trombină
În această etapă are loc transformarea proteolitică a protrombinei (F II) în trombină
(F IIa) sub acțiunea complexului protrombinazic.Acesta este format din F Xa,F
Va(proaccelerina),fosfolipidele și ionii de Ca2+(factorul IV).
III.Transformarea fibrinogenului în fibrină
În această etapă are loc transformarea fibrinogenului (F I) în fibrină insolubilă,sub
acțiunea proteolitică a trombinei (F IIa).
Fibrina este apoi consolidată sau stabilizată prin formarea de legături covalente
încrucișate.Este vorba de fenomenul de transglutamilare ,proces catalizat de F
XIIIa.Acesta la rândul său este activat de către trombină sau F IIa.
În final,rezultă cheagul de fibrină sau trombul roșu.În ochiurile rețelei de fibrină sunt
înglobate hematiile și plăcuțele sanguine.
Amplificarea procesului de coagulare este asigurată de activarea suplimentară a F V și
a F VIII de către trombină.
Coagularea poate fi inhibată de către o proteină plasmatică denumită antitrombină
(AT).Heparina acționează anticoagulant prin cuplarea cu antitrombina III (AT III).
 Odată cheagul format acesta poate fi lizat doar prin intervenția sistemului fibrinolitic
plasminogen – plasmină;
C).SISTEMUL FIBRINOLITIC
Coagularea sângelui și trombogeneza trebuie să fie niște procese limitate,cu scopul
opririi sângerării (hemostaza posttraumă,chirugicală).Acest fenomen nu trebuie să
conducă la extinderea și diseminarea coagulărării sau să afecteze circulația sanguină ;
Plasma conține niște proteaze inhibitoare care inactivează rapid factorii coagulării și
astfel aceștia vor evita locul agresiunii vasculare;
Cele mai importante proteaze cu rol inhibitor sunt: 1- antiproteaza, α2-
macroglobulina, α2- antiplasmina și antitrombina.
Dacă acest sistem este depășit apare CID (coagularea intravasculară diseminată);
CID apare în caz de leziuni tisulare masive,liza celulară din neoplazii și boli
maligne,urgențele obstetricale și sepsisul bacterian;
Înafara acestor inhibitori ai factorilor de coagulare mai intervine și sistemul
fibrinolitic.Plasminogenul inactiv se transformă în plasmină. Activatorii
plasminogenului se nasc în urma leziunilor tisulare;
Plasmina remodelează trombul și limitează extensia trombozei prin degradarea
fibrinei;
Sistemul fibrinolitic are o importanță fiziologică și terapeutică deosebită,astfel:
1.favorizarea fibrinolizei reprezintă o terapie esențială în IMA și embolia pulmonară;
2.scăderea proceselor de fibrinoliză protejează cheagul de liză,scade sângerarea și
ameliorează insuficiența hemostatică;
• Heparina (anticoagulant direct) și anticoagulantele orale (indirecte) nu
interferează cu sistemul fibrinolitic.
Plasmina este o protează nespecifică.Ea descompune cheagul de fibrină dar și alte proteine
plasmatice,inclusiv câțiva factori ai coagulării.Tratamentul cu trombolitice
(fibrinolitice) conduce la dizolavarea atât a trombilor patologici cât și a celor de la
nivelul leziunii vasculare.Astfel apare hemoragia ,efect advers major al terapiei
trombolitice.
Există medicamente care favorizează coagularea sângelui și oprirea sângerării .Astfel sunt
hemostaticele locale sau sistemice.Există însă și medicamente care împiedică
coagularea.Acestea se mai numesc anticoagulante sau antitrombotice.
Medicamentele care controlează și asigură fluiditatea sângelui se împart în 3 clase
principale:
• ANTICOAGULANTE
• ANTIAGREGANTE PLACHETARE
• TROMBOLITICE
I.ANTICOAGULANTE
Medicamentele anticoagulante se împart în 2 clase: A. Anticoagulante directe.Ele
acționează direct asupra unor factori ai coagulării.Se mai numesc și anticoagulante
parenterale sau injectabile.B. Anticoagulante indirecte .Se mai numesc orale sau
cumarinice și interferează cu sinteza unor factori ai coagulării în ficat.Acționează ca
antivitamine K.
A). ANTICOAGULANTE DIRECTE (PARENTERALE)
1.Heparina
Heparina este un polimer alcătuit din resturi de acid glucuronic,acid iduronic și
glucozamină sulfatate.
Este un glicozaminoglican prezent în granulele secreteroii ale mastocitelor.GM a
heparinei este cuprinsă între 5000 și 30 000 daltoni cu o medie de 12 000 daltoni.
Heparina se extrage,fie din mucoasa intestinală porcină ,fie din plămânii de bovine;
Preparatele comerciale de heparină au o compoziție heterogenă în sensul că mai sunt
prezente și cantități mici din alți glicozaminoglicani.In ciuda acestei
heterogenități,acțiunea biologică a heparinelor este similară.
1 mg heparină este echivalent cu 150 UI de heparină. 1 UI este cantitatea de heparină
care împiedică coagularea a 1 ml de plasmă de oaie în decurs de 1 oră,după adăugarea a
0,2 ml CaCl2 1%.
Heparinele cu greutate moleculară mică (HGMM) se obțin din heparina standard sau
heparina nefracționată prin diverse tehnici.Ele au o GM de 1000-10 000 D,cu o medie
de 4500 D sau echivalentul a 15 unități de monozaharid.Acțiunea biologică se
apreciază prin acțiunea anti-F Xa,actiune mediată de AT.
Heparina acționează prin cuplarea cu antitrombina (AT),o polipeptidă glicozilată
sintetizată în ficat.AT inhibă activarea unor factori ai coagulării precum trombina,F X
și F IX.
Heparina cu GM sub 5400 D (18 unități monozaharid) nu poseda actiune
anticoagulanta si deci nu asigura inhibiția trombinei de către AT.
Heparina,în doze mari,are și acțiuni antiagregante plachetare.
Favorizează eliberarea lipoprotein-lipazei în circulație și clarifică sau limpezește
plasma hiperlipemică;
Indicații terapeutice: tromboza venoasă profundă,trombembolismul
pulmonar,angina pectorală instabilă,IMA,angioplastaia coronariană și implantul de
stent.
HGMM sunt indicate ca tratament profilactic și curativ în trombembolia
pulmonară,tromboza venoasă și angina instabilă.Avantajul HGMM constă în profilul
farmacocinetic deosebit care nu necesită monitorizare strictă,se administrează pe cale
sc și pot fi folosite ambulator.
Heparina poate fi folosită și în timpul sarcinii;
Heparina se administrează pe cale iv sau sc.Nu se absoarbe din tubul digestiv și este
metabolizată de sistemul reticulo-endotelial. În trombembolia pulmonară se
administrează 5000 U heparină bolus iv care se continuă cu o perfuzie iv la o viteza de
infuzie de 1200-1600 U/oră cu seringa automată;
Monitorizarea se face prin măsurarea aPTT.Efectul anticoagulant se poate considera
terapeutic dacă timpul de coagulare este de 1,8-2,5 ori mai mare decât valorile
normale;
HGMM se administrează pe cale sc în 1-2 doze.Au efect minim asupra testelor de
coagulare și nu necesită monitorizare.
Principalele HGMM sunt: enoxaparina (LOVENOX),dalteparina
(FRAGMIN),tinzaparina (INNOHEP),ardeparina (NORMIFLO),nadroparina
(FRAXIPARINA) și reviparina (CLIVARINE)
 Fondaparinux este un medicament de sinteză cu structură pentazaharidică.Este
folosit în doză unică în profilaxia trombozei la cei care urmează intervenții
chirurgicale ortopedice.Este indicat și în tratamentul emboliei pulmonare și a
trombozei venoase profunde
Efectele adverse.Principalul efect advers al heparinei și al anticoagulantelor în general
este sângerarea.Efectul anticoagulant dispare în câteva ore de la sistarea heparinei.În
cazul sângerărilor masive datorate heparinei trebuie să avem la îndemână un antidot
și anume sulfatul de protamină .Aceste este un amestec de polipeptide bazice izolate
din lichidul seminal de somon.Dozele sunt minime și anume de 1 mg de protamină
sulfat pentru fiecare 100 U heparină.Se folosește frecvent pentru neutralizarea
efectului anticoagulant al heparinei în cazul chirurgiei cardiace și a intervențiilor
vasculare.
Trombocitopenia indusă de heparină ,prin mecanism alergic este un alt efect advers
important al heparinei..Alte efecte constau în creșteri ale transaminazelor
hepatice,osteoporoza și inhibiția sintezei de aldosteron din CSR cu
hiperkaliemieconsecutivă.

Alte anticoagulante directe (parenterale)

1.Lepirudina (Refludan)
Este un derivat recombinat al hirudinei .Hirudina este un inhibitor al trombinei
prezent în glandele salivare ale lipitorilor;.
Este indicată pe cale iv în cazurile de trombocitopenia indusă de heparină.
aPTT trebuie să fie de 1,5- 2,5 mai mari decât VN.Nu există antidot pentru leprudină.
2.Bivalirudina (Angiomax)
Este un compus sintetic cu 20 aa.Inhibă direct trombina,printr-un mecanism similar
lepirudinei.
Este indicată pe cale iv ca alternativă la heparină la cei ce urmează angioplastie
coronariană.
3.Argatroban
Este un compus sintetic cu structură asemănătoare L-argininei.
Are acțiune rapidă și este indicat pe cale iv în caz de trombocitopenie indusă de
heparină.
4.Danaparoidul (Orgaran)
Este un amestec de glicozaminoglicani ne-heparinici.Se obține din mucoasa
intestinală porcină.Are o GM medie este de 55 000 D.
Este indicat în profilaxia trombozei venoase profunde.Favorizează inhibiția F Xa de
către AT.Este eficace și în caz de trombocitopenie.
5.Drotrecogin alfa (Xigris)
Este o variantă recombinată de proteină C reactivă umană cu acțiune
anticoagulantă.Acționează proteolitic și inactivează F Va și F VIIIa .
Este indicat la cei cu sepsis sever în primele 48 de ore de la debutul disfuncției de
organ ,manifestate prin satre de șoc,hipoxemie și oligurie.
Are și efecte antiinflamatoare.
Prezintă risc major de sângerare.
B).ANTICOAGULANTE ORALE (CUMARINICE,INDIRECTE)
1.Warfarina
Este un compus de sinteză cu acțiune anticoagulantă folosit pe cale orală, îndeosebi în
SUA.
Se folosește sub formă de sare sodică.Se absoarbe complet din tubul digestiv având o
Bd de 100 %.Se leagă în proporție de peste 90 % de albuminele plasmatice .Are un T1/2
lung,de 36 de ore.
Warfarina ca și celelate anticoagulante orale acționează prin inhibiția sau prin -
carboxilarea protrombinei,a factorilor VII,IX și X De asemenea acționează și asupra
unor proteine endogene cu funcție anticoagulantă precum proteinele C și S.În urma
acestor acțiuni vor rezulta molecule inactive biologic.
Acest prosces de carboxilare este cuplat cu procesul de inactivare ,prin metabolizare
oxidativă,a vitaminei K.Anticoagulantele orale previn transformarea vitaminei K din
forma epoxid inactivă în forma redusă sau hidrochinonică activă.
Efecte adverse.Toxicitatea warfarinei.
Warfarina traversează placenta și produce tulburări hemoragice la făt.Are și efecte
teratogene și produce malformații congenitale precum anomalii ale oaselor și ale
scheletului.Nu se administrează în timpul sarcinii.Dozele de warfarină se stabilesc în
funcție de timpul de protrombină sau timpul Quick.Pentru eficacitatea
anticoagulantă a warfarinei și a celorlalte anticoagulante orale trebuie menținută o
activitate a protrombinei de 25 % față de normal.
Terapia anticoagulantă orală se conduce în prezent după așa numitul INR=
international normalized ratio.INR se calculează astfel:
se determină TQ la pacientul aflat sub terapie anticoagulantă și acesta se raportează la
valoarea normală,care constituie valoarea martor.INR trebuie să fie cuprins între 2-3.
Interacțiunile medicamentoase sunt deosebit de importante,în special cele care
conduc la un afect anticoagulant marcat,cu risc crescut de sângerare.De exemplu
fenilbutazona și sulfinpirazona produc hipoprotrombinemie și inhibă funcțiile
plachetare.Metronidazolul,fluconazolul și cotrimoxazolul inhibă metabolizarea S-
warfarinei. Amiodarona,disulfiramul și cimetidina inhibă metabolizarea ambilor
izomeri ai warfarinei.Aspirina crește efectul warfarinei prin acțiunea
antiplachetară.Afecțiunile hepatice conduc la scăderea sintezei factorilor de
coagulare.Cefalosporinele de gen.III-a inhibă flora intestinală care secretă vitamină K
și inhibă ,la fel ca warfarina, vitamin K-epoxid reductaza.Barbituricele și rifampicina
induc sinteza enzimelor care metabolizează warfarina și scad acțiunea anticoagulantă.
Colestiramina leagă warfarina la nivel intestinal și îi scade absorbția.
În prezența vitaminei K crește sinteza factorilor de coagulare și astfel scade efectul
anticogulant al warfarinei.Clortalidona și spironolactona (diuretice),prin concentrarea
factorilor de coagulare,reduc și ele acțiunea anticoagulantă.
Există unele medicamente care nu afectează acțiunea anticoagulantă.Astfel sunt:
etanolul,fenotiazinele,BZD,opioidele,paracetamolul și multe antibiotice.
Tratamentul sângerării în caz de supradozare a anticoagulantelor cumarinice.În primul
rând se sistează medicația anticoagulantă,se administrează vitamină K1
 (fitomenadionă), plasmă proaspătă înghețată ,concentrat de complex protrombinic și
factor VIIa.

II.ANTIAGREGANTE PLACHETARE

Funcțiile plachetare se află sub controlul a 3 clase de substanțe endogene:

1.Unele sunt sintetizate înafara plăcuțelor și acționează asupra receptorilor
membranari.Astfel sunt catecolaminele,colagenul,trombina și prostaciclina.
2.Altele sunt sintetizate în interiorul plăcuțelor și acționează tot asupra receptorilor
membranari.Astfel sunt ADP,PGD2,PGE2 și serotonina.
3.Alții sunt compuși sintetizați în interioul plăcuțelor și acționează tot în interiorul
acestora: PG,TxA2,AMPc, GMPc și calciul ionic.
Medicamentele antiagregante plachetare recunosc mai multe mecanisme de acțiune astfel:
aspirina inhibă metabolismul PG ,prin acțiune asupra COX,altele inhibă ADP
(clopidogrel,ticlopidina) iar altele blochează receptorii glicoproteici IIb/IIIa de pe
suprafața plăcuțelor (abciximab,tirofiban).
1. Acidul acetilsalicilic
Acidul acetilsalicilic sau aspirina acționează antiagregant plachetar prin inhibiția
ireversibilă a COX plachetare.Consecutiv scade producția de TxA2;
În doze mari inhibă și prostaciclina endotelială ceeea ce constituie un efect
nefavorabil ,deoarece prostaciclina endotelială are ea însăși efect antiagregant
plachetar.
Dozele recomandate pentru efectul antiagregant plachetar sunt de 75-325 mg/zi;
Indicațiile terapeutice sunt :boala coronariană ischemică ,îndeosebi API și
IMA,profilaxia accidentelor trombo-embolice la cei cu FiA și la cei care urmează
angioplastie coronariană și bypass Ao-coronarian.
Cconcentrația plasmatică eficace este  20µg/ml;
Dozele mici ,antiagregante,sunt relativ bine suportate.Riscul hemoragic crește odată
cu asocierea anticoagulantelor și a tromboliticelor;
Este contraindicată în caz de alergie severă,sângerări gastro-intestinale recente și
ulcerul activ;
2.Clopidogrelul și ticlopidina
Ambele medicamente blochează ireversibil receptorii plachetari pentru ADP și nu
influențează metabolismul prostaglandinelor;
Sunt eficace în prevenirea accidentelor trombotice la cei cu AIT,AVC constituit sau
API;
Au indicație majoră la cei care urmează angioplastie coronariană și implant de stent;
Efecte adverse .Ticlopidina produce greața,dispepsie,diaree (20 %),hemoragia (5 %) și
leucopenia (1 %).Uneori produce purpură trombocitopenică.Ticlopidina este utilă la
cei care nu tolerează aspirina.Doza este de 250 mg de 2 ori pe zi.
Clopidogrelul (Plavix) are mai puține efecte adverse,rareori produce neutropenie.
Uneori produce purpură trombocitopenică.Este preferabil ticlopidinei,doza de
întreținere este de 75 mg/zi iar durata efectului antiplachetar este de 7-10 zile.
Blocante ale receptorilor GP IIb/IIIa
 Sunt indicate la cei cu sindrom coronarian acut;
Complexul glicoproteic IIb/IIIa este un receptor care poate fi acționat de către
fibrinogen, vibronectină , fibronectină și factorul von Willebrand.Activarea acestui
receptor reprezintă calea comună,finală,pentru agregarea plachetară.Există cca 50
000 de receptori pe suprafața plăcuțelor.Pacienții lipsiți de acești receptori prezintă
hemoragii iar afecțiunea se numește trombastenia Glanzmann.
1.Abciximab
Este un anticorp monoclonal,antagonist GP IIb/IIIa pentru vibronectină.Este indicat
în caz de sindrom coronarian acut și la cei care urmează angioplastie coronariană;
2.Eptifibatide
Este un analog al unei secvențe terminale din lanțul delta al fibrinogenului,porțiune
care asigură legarea acestuia de receptor;
3.Tirofibanul
Toate medicamentele acestei clase sunt antagoniste ale receptorilor GP II b/IIIa și se
folosesc pe cale parenterală.

III.TROMBOLITICE (FIBRINOLITICE)

Toate medicamentele trombolitice favorizează sau catalizează transformarea unui

precursor inactiv denumit plasminogen într-o serin-protează denumită plasmină.
Ele creează o stare litică sistemică,generalizată ,ceea ce face să fie lizați atât trombii
hemostatici fiziologici,protectivi cât și cei patologici;
Sunt medicamente indicate în special în tratamentul de urgență al IMA și a emboliei
pulmonare.Alte indicații sunt TVP a membrelor inferioare și tromboflebita
ascendentă ilio-femurală.
1.Streptokinaza
Este o proteină sintetizată de unele tulpini de streptococi;
Asigură transformarea plasminogenului inactiv în plasmină;
Se administrează în perfuzie iv 1,5 mil UI în 100 ml ser fiziologic,timp de 30-60 min;
Rata de succes este de cca 65 % ,dacă tromboliza se inițiază în primele 3 ore de la
debutul simptomelor;
Pacienții care au anticorpi față de streptococ pot prezenta febră,reacții alergice și
rezistență la tratament.
2.Anistreplaza (APSAC,complexul activator SK – anisoilat)
Este un complex alcătuit din plasminogen uman purificat și SK bacteriană.Complexul
este acetilat pentru a conserva site-ul său enzimatic activ.
Se administrează pe cale iv.Are o selectivitate mai mare pentru plasminogenul din
compoziția cheagului decât față de cel din plasmă;
Doza este de 30 U în 5 ml soluție salină,bolus iv în 4-5 min.Ideal,în primele 6 ore de la
debutul infarctului;
3.Alteplaza (t-PA,Activase,Actilyse)
Este o serin-protează ce conține 527 de aa;.Are acțiune activatoare slabă asupra
plasminogenului,în absența fibrinei;
 În schimb,produce activarea plasminogenului legat de fibrina din compoziția
cheagului.Rezultă un efect limitat la tromb și astfel este evitată activarea și fibrinoliza
sistemică;
Este un medicament produs prin tehnologia ADR recombinat;
Este foarte eficace asupra trombilor din IMA (are un efect litic);
În IMA se recomandă protocolul accelerat:
Doza totală este de 100 mg (2 flacoane a câte 50 mg) în decurs de 90 min;
Inițial se dă un bolus iv de 15 mg.Acesta este urmat de o perfuzie iv 0,75 mg/kg în
decurs de 30 min (nu  50 mg) și apoi 0,5 mg/kg (nu  35 mg) în următoarele 60 min.
4.Reteplaza (Retevase,Rapilysin) și Tenekteplaza
Sunt variante recombinate ale t-PA disponibile pentru tromboliza iv;
Nu prezintă avantaje în ce privește eficacitatea și toxicitatea față de t-PA;
Reteplaza se administrează în dublu bolus iv de 10 U la 30 min interval;
Tenekteplaza se administrează în blous iv unic de 0,5 mg/kg.
Complicațiile terapiei trombolitice
Hemoragia reprezintă principala complicație.Ea se explică prin 2 acțiuni: 1). liza
fibrinei din trombul fiziologic” de la nivelul leziunii vasculare și 2).o stare litică
sistemică ce duce la sinteza generalizată de plasmină,care la rândul ei va produce o
fibrinoliză sistemică și la distrugerea unor factori de coagulare precum F V și F VIII.
În ce privește complicațiile hemoragice după SK și t-PA,majoritatea trialurilor clinice
subliniază că acestea se datorează heparinei asociate trombolizei;
Ultimele trialuri arată că heparina nu conferă nici un avantaj față de tromboliză +
aspirină;
Cea mai gravă complicație este hemoragia cerebrală sau AVC hemoragic;
Contraindicațiile terapiei trombolitice
1).Intervenții chirurgicale în ultimele 10 zile inclusiv biopsia de organ; puncționarea de vase
necompresibile,traumatisme severe,resuscitare cardio-pulmonară;
2).Sângerări gastro-intestinale importante în ultimele 3 luni;
3).Istoric de HTA necontrolată terapeutic (valori ale TA diastolice  110 mm Hg);
4).Sângerare activă sau tulburări hemoragice;
5).Accident cerebro-vascular în antecedente sau tumori cerebrale;
6).Disecția acută de aortă;
7).Pericardită acută.