SÂNGELE

Funcția imunitară a organismului

Imunitatea = suma mecanismelor prin care organismul

rezistă acțiunii agenţilor străini.
Poate fi :
1. favorabilă
 naturală, înnăscută adică rezistenţa faţă de microbii
nocivi pentru altă specie; cuprinde fagocitoza,
rezistența specifică a tegumentelor, lizozimul,
complementul;
 dobândită, după boală sau vaccinare;
 pasivă, prin injectarea de anticorpi specifici.
 Funcția imunitară a organismului

2. nulă respectiv toleranţa organismului faţă de

antigene care în mod normal ar trebui să fie
respinse

3. defavorabilă, respectiv reacții nocive pentru

organism: alergice, autoimunizarea, respingerea
transplantelor.

Imunitatea favorabilă este: locală (inflamaţia) și

generală.
 Funcția imunitară a organismului
Inflamaţia = complex de transformări tisulare apărute
în urma pătrunderii unor agenţi străini în ţesuturi
sănătoase sau în urma distrugerii ţesuturilor proprii.
Celsius- prin: tumefacţia (tumor), roşeaţa (rubor),
căldura (calor), durerea (dolor) și impotenţa
funcţională (functio laesa).
Tumefacţia - creşterea permeabilităţii vasculare (apa şi
micromolecule trec în spaţiile interstiţiale)
Roşeaţa - vasodilataţia locală (creşte cantitatea de
sânge).
Căldura - vasodilataţiei, activarea metabolismului în
zonă.
 Funcția imunitară a organismului

Durerea rezultă prin stimularea receptorilor

pentru durere sau substanţe chimice
Impotenţa funcţională - prin mecanism reflex.
 Funcția imunitară a organismului
- scurtă vasoconstricţie urmată de vasodilataţie cu creşterea
fluxului circulator; în acelaşi timp
- creşterea permeabilităţii vasculare determină trecerea apei
şi micromoleculelor în interstiţii
- migrează apoi neutrofilele care fagocitează microbii, iar
apoi monocitele şi macrofagele curăţă regiunea
- activarea complementului (sistem enzimatic format din 20
enzime care lizează bacterii).
Una dintre primele consecințe ale inflamației este delimitarea
regiunii lezate de țesuturile din jur; spațiile tisulare și
limfaticele din zonele inflamate sunt blocate prin cheaguri de
fibrină.
 Funcția imunitară a organismului

Reacţiile imunitare generale specifice și nespecifice.

Reacţiile nespecifice se produc fără un contact
prealabil cu substanţa străină:
 barierele mecanice (pielea intactă, mucusul
suprafețelor mucoase)
 leucocitoza
 creşterea temperaturii locale, febra,
 elaborarea unor substanţe cu rol bactericid
(lizozimul, interferonul).
 Funcția imunitară a organismului

Reacţiile specifice se produc numai după un

contact prealabil cu antigenul, iar distrugerea
acestuia are loc la un al doilea contact.
Există imunitate umorală (asigurată de limfocitele
B) şi celulară (limfocitele T).
Formarea limfocitelor are loc în măduva
hematogenă şi organele limfoide periferice:
ganglioni limfatici, splina, amigdale, plăci Peyer.
 Hemoragia. Hemostaza

Hemoragia = pierderea de sânge din arborele

circulator.
Urmările hemoragiei sunt:
-scăderea numărului de eritrocite care duce oxigenarea
insufucientă a ţesuturilor;
-scăderea volumului plasmatic afectează schimburile
de substanţe nutritive dintre sânge şi ţesuturi,
-scăderea presiunii arteriale.
O pierdere de până la 10% nu duce la modificări
evidente, dar la o pierdere de 35-45% survine decesul.
 Hemoragia. Hemostaza
Hemostaza = totalitatea proceselor care împiedică
pierderea de sânge.
Hemostaza se realizează prin mai multe mecanisme:
vasoconstricția locală, formarea dopului plachetar,
(suficient în cazul unor defecte mici), formarea
trombului sanguin prin coagularea sângelui,
înglobarea trombului sanguin într-o masă de țesut
fibros.
Vasoconstricția apare imediat după secționarea
vasului; se reduce în acest mod fluxul sanguin prin
vasul lezat.
 Hemoragia. Hemostaza

Contracția mușchiului neted prezent în structura

vasului se produce prin:
 spasm muscular local,
 acțiunea unor factori locali eliberați din țesutul
lezat și plachete (tromboxan A2 în cazul
vaselor mici) și
 reflexe nervoase.
 Plachetele sanguine

- fragmente de citoplasmă fără nucleu cu rol

important în hemostază
- disc biconvex, cu un volum de 7,8 µm3, iar
- pe suprafaţa membranei prezintă un strat de
glicoproteine pe care se adsorb diferite substanţe:
ADP, f V, VIII, IX ai coagulării
- numeroase canalicule prin care comunică cu
plasma
- granulaţii de tip alfa, dense şi lizozomale care
conţin: fibrinogen, f V, ATP, Ca2+, serotonina,
enzime etc.
 Plachetele sanguine

-produse în măduva osoasă din megacariocite sub

influența trombopoetinei.
-Numărul normal de plachete este cuprins între:
150 000 – 450 000 /mm3;
-2/3 se găsesc în circulație, restul fiind sechestrate în
splină.
-Scăderea sub 100 000/mm3 se numește
trombocitopenie; hemoragii spontane apar la
sub 50 000 /mm3,
iar creşterea peste 700 000 /mm3 trombocitoză
(coagularea sângelui în vase).
 Plachetele sanguine

Rolurile funcţionale ale plachetelor sunt:

• menţinerea integrității endoteliului vascular
• transportor pentru factorii coagulării, adrenalina,
serotonina
• rol în hemostază şi coagulare, retracţia cheagului
• fagocitoza unor complexe antigen-anticorp
• metamorfoza vâscoasă este proprietatea de a adera la
suprafeţe rugoase şi de a-şi modifică forma (se
transformă într-o masă vâscoasă).
 Plachetele sanguine

Reacţiile plachetare conduc la formarea dopului

plachetar sunt:
a) aderarea plachetelor declanşată de rugozitatea
epiteliului, fibre de colagen
b) activarea lor: îşi modifică forma, emite prelungiri,
devin lipicioase acționând şi asupra plăcuţelor
învecinate
c) agregarea duce la formarea dopului plachetar care
umple defectul vascular.
 Coagularea sângelui

Reacţiile plasmatice constau în formarea fibrinei (din

fibrinogenul plasmatic) sub forma unei reţele de
fibrină care întăreşte dopul plachetar.
După 30-60 min începe procesul de retracţie a
cheagului care apropie marginile plăgii.
Coagularea sângelui = succesiune de reacţii
enzimatice care determină transformarea
fibrinogenului solubil în fibrină insolubilă; enzimele
care participă la acest proces sunt factorii coagulării I
- XIII.
 Coagularea sângelui

Coagularea se produce prin :

 mecanism intrinsec – fără contactul sângelui
cu ţesuturi; are loc cu participarea exclusivă a
factorilor plasmatici şi plachetari;

 mecanism extrinsec - după contactul cu

factori externi
 Coagularea sângelui

Decurge în trei mari etape:

1. ruptura vasului declanșează o cascadă complexă
de reacții chimice care conduc la formarea
activatorului protrombinei;
2. conversia protrombinei în trombina sub acțiunea
activatorului protrombinei;
3. trombina acționează asupra fibrinogenului
transformându-l în fibrină.
 Coagularea sângelui

Ca 2+ fibrinogen
Protrombina ------------------- → trombina → ↓
tromboplastina fibrina
 Factorii inhibitori ai coagulării

Coagularea sângelui este determinată de echilibrul

dintre două grupuri de substanțe: o parte stimulează
coagularea și sunt denumite procoagulante, iar altele
împiedică coagularea numindu-se anticoagulante.
În mod normal în torentul circulator predomină
factorii anticoagulanți.
În cazul unei leziuni vasculare se activează
substanțele procoagulante din aria lezată pentru
realizarea unui tromb.
 Factorii inhibitori ai coagulării

Prevenirea coagulării se realizează prin:

 Netezimea peretelui vascular şi prezenţa unui strat de
glicoproteine încărcate negativ
 NO împiedică fixarea plăcuţelor
 Trombomodulina (proteină atașată de membrana
endotelială care leagă trombina încetinind procesul de
coagulare; în plus, acest complex, trombina-trombomodulină
activează proteina plasmatică C capabilă să inactiveze factorii
V și VIII activați.
 Antitrombinele sunt: AT I - filamente de fibrină; AT III
alfa 2 globulină; în timpul formării trombului sanguin 85-90 %
din trombină este adsorbită de către fibrele de fibrină pe
măsură ce acestea se formează;
 Factorii inhibitori ai coagulării

Tulburările coagulării sunt:

Hipocoagulabilitatea întâlnită în hemofilia A, B, lipsa
vitaminei K (boala hemoragică a nou- născutului).
Hipercoagulabilitatea - mai frecventă, mai periculoasă.
Rezultatul poate fi un coagul intravascular (tromb), iar
procesul se numește tromboză. Fragmente din cheag se pot
desprinde şi circulă producând embolie.
Cauzele trombozei pot fi:
• creşterea vâscozităţii sângelui (în poliglobulie)
• suprafaţa rugoasă a endoteliului vascular (ateroscleroza)
• staza sângelui, în special venoasă din graviditate,
imobilizare la pat.
După coagularea sângelui urmează retracţia
cheagului şi fibrinoliza.
După 15-30 min la 37°C un cheag se retractă; se
separă într-o parte solidă şi una lichidă, serul (plasmă
fără fibrinogen şi fără factori ai coagulării).
Rol important în acest proces îl au plachetele: emit
prelungiri, se prind de reţeaua de fibrină, apoi
prelungirile se scurtează şi apropie filamentele de
fibrină.
Fibrinoliza = resuspendarea elementelor figurate în ser prin
intervenţia unei enzime (plasmina) reţeaua de fibrină este
degradată în fragmentele X,Y,D,E. Plasmina sau fibrinolizina
se găseşte în sânge sub forma inactivă, plasminogen; el este
transformat (activat) în plasmină sub acţiunea activatorului
tisular al plasminogenului şi a urokinazei.
Fibrinoliza este locală şi general
- locală se produce datorită adsorbţiei plasminogenului pe
filamentele de fibrină, având rolul de a îndepărta coaguli
mici din vasele periferice, repermeabilizarea vasului
obstruat.
- activarea generală se produce în cursul morţilor violente,
bombardamente, hipoxia (la altitudine) sau încoagularea
intravasculară diseminată (CID).
 Leziunea vasculară
↓ ↓
1-2 sec
Aderarea plachetelor Dezgolirea țesutului
↓
↓
Activarea coagulării
Agregarea plachetară reversibilă
20- 30 sec
↓ ↓
Agregarea plachetară ireversibilă Trombina
2-4 min ↓
Metamorfoza vîscoasă
↓

5- 10 min Formarea fibrinei

↓
1-2 h Retracția cheagului