Acest deziderat va cunoaște reflectări concrete în perioada imediat următoare prin

adoptarea, în mai 2004, a unui nou Obiectiv Global (HLG2010). Elementul central al acestuia
a vizat crearea, până în 2007, a Grupurilor de Luptă, structuri de nivel redus (1.500 militari)
dar având capacitate de dislocare rapidă (5-10 zile) putând a fi menținute în medii
nepermisive până la 120 de zile1.
Din perspectiva procesului de dezvoltare a capabilităților, apariția HLG a generat o
reevaluare de profunzime. Principalele direcții de acțiune au vizat abordarea de detaliu a
contribuțiilor statelor membre pe componentele privind capacitatea de dislocare, susținere în
teatru, transport strategic, interoperabilitate, pregătire multinațională (în special capacitatea de
luptă), comandă-control. De asemenea, crearea Grupurilor de Luptă a condus la regândirea
tipologiei de punere la dispoziție a capabilităților de către statele membre, fiind indusă
necesitatea dezvoltării pachetelor de forțe cu capacitate de reacție rapidă. În cadrul acestui
proces se vor regăsi și implicațiile la nivelul capabilităților care decurgeau din obiectivele
Strategiei de Securitate, în special protecția populației împotriva efectelor generate de
acțiunile teroriste și de tip CBRN2.
Adoptarea HLG2010 a creat fereastra de oportunitate necesară pentru implementarea
prevederilor Tratatului UE în ceea ce privește posibilitatea creării unei „Agenții europene
pentru armamente”3. Consiliul European de la Tesalonic (19-20 iunie 2003) a însărcinat
structurile relevante ale Consiliului UE cu privire la evaluarea posibilităților concrete de
creare a unei agenții interguvernamentale menită să asigure coordonarea procesului de
dezvoltare a capabilităților de apărare, cercetare, achiziții și armamente. Limbajul utilizat în
concluziile Consiliului European sublinia rolul acestei entități în dezvoltarea unui profil
european pe domeniile menționate, în coordonare cu activitatea Comisiei Europene în
domeniul securității4. Astfel, la 12 iulie 2004, Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia de
înființare a Agenției Europene de Apărare (European Defence Agency - EDA), plasată în
subordinea Consiliului Uniunii Europene și deschisă participării tuturor statelor membre.
Mandatul transmis de Consiliul European privind responsabilitățile noului organism au fost
preluate în cadrul deciziei de înființare vizând „dezvoltarea capabilităților de apărare în
domeniul managementului crizelor, promovarea și consolidarea cooperării europene în
domeniul armamentelor, întărirea Bazei Europene Industriale și Tehnologice de Apărare
(EDTIB) și crearea unei piețe competitive a echipamentelor de apărare precum și
promovarea cercetării, în conexiune, acolo unde este posibil, cu activitățile de cercetare ale
Comunității”5.
Pe aceste coordonate, principala misiune a EDA era de a asigura sprijinul pentru
activitatea Consiliului și a statelor membre în ceea ce privește dezvoltarea capabilităților de
apărare, cu aplicabilitate directă în domeniul managementului crizelor. De asemenea, rolul
EDA era conectat la cadrul general al Politicii Europene de Securitate și Apărare în susținerea
căreia urma să-și desfășoare activitatea. Astfel, cele patru obiective majore pe care EDA le
avea în vedere vizau un set extins de atribuții 6 pe care această entitate le îndeplinea după cum
urmează:
1
HeadlineGoal 2010, p.2
2
Ibidem, p.8
3
Tratatul de la Maastricht, Declarația privind Uniunea Europei Occidentale includea acest aspect ca parte a
procesului de transfer a responsabilităților UEO către UE. Sub aceste auspicii, integrarea funcțiunilor Grupului
Vest-European pentru Armamente (WEAG) și a Organizației Vest-Europene pentru Armamente (WEAO) erau
abordate din perspectiva creării unei astfel de entități.
4
Thessaloniki European Council 19 and 20 June 2003, Presidency Conclusions, p.12 în Antonio Missiroli, op.cit.
p. 143-144.
5
COUNCIL JOINT ACTION 2004/551/CFSP of 12 July 2004 on the establishment of the European Defence
Agency în Official Journal of the European Union, L245/17.07.2004, p.18.
6
COUNCIL JOINT ACTION 2004/551/CFSP, p. 19-20.
1. Dezvoltarea capabilităților de apărare în domeniul managementului crizelor –
identificarea cerințelor de capabilități necesare în viitor; armonizarea cerințelor militare;
propunerea activităților colaborative în domeniul operațional; evaluarea contribuțiilor
avansate de statele membre; evaluarea priorităților financiare pentru dezvoltarea
capabilităților și înzestrare.
2. Promovarea și consolidarea cooperării europene în domeniul armamentelor – dezvoltarea
proiectelor de capabilități care să răspundă cerințelor PESA de capabilități; contribuție la
coordonarea programelor dezvoltate de statele membre; asigurarea, la cererea statelor
membre, a managementului unor programe specifice; sprijinirea utilizării optime a resurselor
financiare în achiziții.
3. Consolidarea Bazei Europene Tehnologice și de Apărare, respectiv de creare a unei Piețe
Europene a Echipamentelor de Apărare - dezvoltarea de politici și strategii; promovarea
acestor obiective la nivelul UE și armonizarea procedurilor și reglementărilor relevante.
4. Consolidarea eficienței Cercetării și Tehnologiei (R&T) Europene în domeniul Apărării –
promovarea activităților R&T, în conexiune cu cerințele capabilităților viitoare, inclusiv prin
preluarea experienței WEAG și WEAO; coordonarea și planificarea activităților de cercetare
comune; managementul contractelor R&T; maximizarea sinergiei și complementarității
programelor de cercetare civile și militare, stimularea R&T prin studii și proiecte.