Actul 1

Singurul lucru care trebuie să fie pe scenă este un pat dublu. Orice altceva poate să existe real
sau doar să fie sugerat și ar trebui să se piardă în întunericul restului de scenă, ca ceea ce vedem
să fie doar o fărâmă dintr-o lume ce plutește pe insula teatrului.

MAMA tocmai ce a intrat în cameră. Se uită la niște hârtii.

Este seară devreme.

TATA: Ai stat cu ea ceva timp.

MAMA: Era supărată.

T: Așa și trebuia să fie. Dacă nu știe să câștige frumos atunci nu ar trebui să mai joace.

M: S-a entuziasmat.

T: S-a entuziasmat atât de tare încât a făcut un cântecel ca să sărbătorească. Și după de entuziasm
l-a cântat întruna, iar și iar. “Am câștigat, tu ești prost!” . Nici măcar nu rimează.

M: Este o jumătate de rimă.

T: Nu i-a făcut niciun pic de plăcere compania noastră. Doar voia să treacă peste noi ca un
nenorocit de tanc și să câștige cât se poate de repede.

M: Obiectivul jocului este să câștigi, Michael.

T: Obiectivul este să ai o interacțiune socială plăcută. Pentru asta este jocul. De asta au fost
inventate. Sunt concepute pentru o experiență comună. Nu pentru a-I oferi fiicei noastre
oportunitatea să plănuiască distrugerea noastră și după să jubileze de fericire când o obține.

M: Trebuie să începem să o învățăm Scrabble. I-ar dezvolta vocabularul.

T: Știi ce nu înțeleg la Clue? De ce ai omorî pe cineva cu un sfeșnic, dacă poți folosi revolverul?
(Pauză) Nu știu. Să-mi facă în ciudă că a câștigat. A fost dezgustător. Asta este un obicei urât.

M: I-am explicat că nu a fost frumos din partea ei.

T: Timp de o oră?

M: Nu. După doar am vorbit.

T: Și despre ce ați vorbit?

M: Mi-a povestit cum a fost ziua ei.

T: Și cum a fost ziua ei?

M: A intrat în curtea cuiva. În timpul pauzei de masă.

T: Ce a făcut?

M: A intrat în curtea cuiva. Am certat-o.

T: Curtea cui?

M: Nu am nici cea mai vagă idee.

T: Nu poate face asta.

M: Știu. Asta i-am spus.

T: Iisuse!

M: E în regulă. E consumată de vină.

T: Totul este doar un mare spectacol.

M: Nu a fost niciun spectacol. Până să își facă curaj să-mi spună s-a supărat așa de tare pe ea
încât abia de mai putea să respire. Dar am calmat-o și am stat de vorbă despre asta.

T: Sunt sigur că din acest motiv face toate lucrurile astea. Face numai prostii toată ziua și după
joacă cartea penitenței seara știind perfect că tu o să o absolvi. Ce ai făcut? Ai pus-o să zică de
două ori Ave Maria?

M: I-am zis să nu mai facă asta.

T: Atât?

M: Și am pus-o să vorbească despre de ce a făcut-o…

T: Și?

M: Și ceilalți copii au fost.

T: Nu-mi plac copii cu care umblă. Fata aia Victoria, este o golancă.

M: Mama ei este olar.

T: Ei bine, fiica ei este o infractoare. Auzi și tu să intre pe proprietatea altcuiva. Slavă cerului că
nu au fost prinși. Nu au fost, nu?

M: Nu din câte știu eu.

T: Bănuiesc că poliția ne-ar fi contactat până acum.

M: Îți spun eu în schimb cine vrea să ne contacteze.

T: Cine?

M: Mama Sarei Barnes.

T: O Doamne, ce a mai făcut Jessica?

M: Nu știu. Nimic. Când Anne –Marie a luat-o azi pe Jessica de la școală, doamna Barnes i-a zis
ei să ne zică nouă că Jessica i-a împrumutat Sarei o carte care aparent nu este potrivită pentru
vârsta lor.

T: Nepotrivită în ce sens?

M: Este despre sex.

T: Și ce ar vrea femeia asta să facem? Să cenzurăm ce citește Jessica?

M: Știu. Cred că e în regulă, serios. Jessica mi-a povestit despre. Este ficțiune pentru adolescenți.
Un cuplu tânăr, se îndrăgostesc, fac sex.

T: Nu e ca și cum Jessica nu ar știi despre sex…

M: Inclusiv sex oral.

Pauză

T: Ei bine, deja a citit-o.

M: Da, dar este primul volum dintr-o serie.

T: Oh.

M: Vrea să le citească și pe restul.

T: Înțeleg.

M: Sunt nouă.

T: Nouă? Dar ce fac până la sfârșit?

M: Nu am nici cea mai vagă idee.

T: Mă întreb dacă noi am fi făcut-o…

M: Copiii sunt prinși de ea.

T: Fac pariu că sunt.

M: Doamna Barnes era supărată. Vreau să vorbească cu noi despre asta în această seară.

T: Măcar copiii fac schimb de cărți. Ăsta este un lucru bun.

M: Nu conform doamne Barnes. Acum va trebui să avem grijă să o ocolim.

T: Cred că ar trebui să-I spunem să se ducă dracului. Dacă vrea să-și cenzureze singură cărțile
copilului ei. Eu nu-mi voi cenzura copilul. Și de unde până unde ne comunică ea nouă lucruri
prin babysitter?

M: Chiar crezi că ar trebui să o lăsăm pe Jessica să le citească pe toate?

T: Da. Cine le-a scris?

M: Nu știu.

T: Sună ca și cum ar fi niște cărți de căcat.

M: Nu sunt niște căcaturi. Sunt educaționale. Acum îngeraș, trebuie să termin astea înainte să
mergem.

MAMA se întoarce la foi

T: Poate ar trebui să văd dacă Jessica vrea să semneze un tratat de pace.

M: Acum este absorbită de volumul trei.

T: Poate ar trebui să-I cumpărăm niște D.H.Lawrence.

M: E prea dur.

T: Uite, nu mă deranjează ca Jessica să citească cărți cu conținut erotic, dar ar trebui să citească
unele bune. Hai să îi cumpărăm D.H.Lawrence.

M: E prea greu pentru ea, Michael. Are 10 ani!

T: I-am putea citi noi. Așa dacă are vreo întrebare…

M: Nu îi voi citi Jessicăi D.H.Lawrence.

T: Măcar Lawrence este bun.

M: Nu este chiar așa de bun și este extrem de explicit.

MAMA se întoarce la muncă

T: Eu cred că este bun. (niciun răspuns) Mai este și altceva ce ar trebui să știu? Până acum am
acoperit faptul că nu știe să se joace, rata criminalității ascensive a ei și cărțile ei porcoase.
MAMA se uită la el

M: Am vorbit despre seara asta.

T: Este agitată în legătură cu ea?

M: Un pic. Mi-a explicat foarte detaliat cum domnișoara Broderick o urăște, dar nu este vina ei.

T: Care este domnișoara Broderick?

M: Profesoara de muzică. Oh, Jessica mi-a dat un formular de la ea. Trebuie să aleagă un
instrument la care să cânte la școală la anul.

T: Serios? Asta e drăguț. Este ăsta un subiect pe care ar trebui să-l discutăm cu ei în seara asta?

M: Nu. Ține doar de Jessica.

T: La ce ar vrea să cânte?

M: Ei bine, ea zice că la trompetă.

T: Să-mi fut una, de ce nu mă surprinde…

M: Nu este prea feminin. Nu că ar conta neapărat.

T: De ce nu poate și ea să cânte la harpă? Sau la flaut? Sau pian. Ce spui despre pian?

M: Ea vrea la trompetă.

T: Este foarte ușor să vrei să cânți la trompetă la 10 ani. Dar când o să aibă 30 cui o să îi mai
pese? Trompeta e bună doar dacă vrei să ajungi un trompetist profesionist.

M: Este ceea ce dorește ea.

T: Eu cred că ar trebui să discutăm despre asta. (Așteaptă până MAMA ridică capul din hârtii)
Este o decizie foarte importantă, Judy. Instrumentul la care va alege să cânte. Eu cred că ar trebui
să cânte la pian sau ceva de genul.

M: Atunci vorbește cu ea despre asta.

T: Tu nu crezi că ar trebui să cânte la pian?

M: Nu prea îmi pasă, Michael. Cred că ar trebui să cânte la ce vrea ea.

T: Ce spui de vioară?

M: În niciun caz. Refuz să o aud următorii cinci ani cum scârție la vioară încercând să scoat o
notă. Ar fi de nesuportat. Nu că ar fi mai bine cu trompeta.
T: Cănd trebuie să ducă formularul?

Pauză

M: Nu știu. Săptămâna viitoare?

T: O să vorbesc cu ea în legătură cu pianul. Cred că are o ureche bună.

M: Așa cum a demonstrat în seara asta cu micuțul ei cântecel.

T: Cântecul ăla era neplăcut, dar impulsul a fost creativ. Asta e bine. Poate va deveni o mare
artistă.

M: Ei bine, îți spun că nu poate desena. Un client a venit la mine la birou zilele trecute și a
observat unul din desenele Jessicăi și a presupus că are 5 ani. Nu am spus nimic.

T: Cinci?

M: Cinci.

T: Uite, eu știu că nu poate picta. Tu ești cea care îi spune mereu că o poate face.

M: Încerc să o încurajez.

T: Doar o face să fie arogantă.Ține o bucată de hârtie pe care a aruncat vopsea timp de două
minute și zice “Este bun nu-i așa?” și tu spui “Da”. Cred că ar trebui să îi explicăm că o operă de
artă nu se face în două minute.

M: Este în regulă, scumpule. Știm foarte clar de la tine că durează cel puțin 10 ani.

T: Știi foarte bine că scriu toată ziua. Nu e ca și cum doar stau acolo și nu fac nimic. Și nu o aduc
la tine direct și zic că e bună din prima. Vreau să zic, pe bune…

M: Și ce ar trebui să-i spun? Că e prost?

T: Eu am făcut-o.

M: Când?

T: Ieri. Mi-a zis „e bun”, iar eu i-am zis „nu”, ea a întrebat “de ce?”, iar eu am spus “pentru că ți-
a luat două minute să-l faci”. A încercat din nou. Era un pic mai bun. I-am și zis asta.

M: I-ai zis că e un pic mai bun sau că e mai bun?

T: Mai bun. I-am spus mai bun. (MAMA se întoarce la hârtii) I-am spus că mi-a plăcut poemul
totuși, nu e așa? Chiar mi s-a părut minunat. Cu adevărat minunat.

M: Știu că așa ți s-a părut.

T: Ție nu?

M: Nu, mi s-a părut îngrozitor.

T: Ce?

M: Ce? Chiar era.

T: Judy, a fost genial.

M: Nu avea niciun sens.

T: Avea foarte mult sens. „Peste tot e liniște, toată lumea muncește. Singurul sunet este cel al
stilourilor care scriu.” Există cadență în asta.

M: Cum poate să fie liniște dacă se aud stilourile care scriu?

T: Pentru că liniște nu înseamnă neapărat niciun sunet. (Șoptind) Asta este liniște. (Pauză) Chiar
mi s-a părut excepțional. L-am xeroxat. (Pauză) O să-l mai citești o dată?

M: Da.

T: Dar chiar o vei face? L-am lipit pe ușa biroului meu.

M: Da, Michael, dar acum trebuie să termin asta.

MAMA muncește, TATA se uită în dulap după hainele cu care urmează să se îmbrace

T: Nu înțeleg de ce vrei să mă ferchezuiesc pentru treaba asta. Doar mă face să fiu și mai
tensionat. Ce ai vrea să port?

M: Un costum.

T: Perfect. Este total ridicol.

M: Nici eu nu vreau sa merg, Michael.

T: Urăsc școlile. Sunt niște instituții așa fasciste. Mereu te fac să te simți de parcă urmează să dai
de necaz.

M: Anul trecut chiar ai dat de necaz. Ai făcut-o pe profesoara de istorie să plângă.

T: Pentru că era un mare căcat ce afișase pe panoul ăla!

M: Nu erau căcaturi.

T: Erau numai căcaturi. “Zilele vechi” Când au fost ele? Ce perioadă istorică reprezintă mai
exact perioada cailor, căruțelor și a fructelor în coș?
M: Michael, a fost concepută pentru oameni care au mai puțin de un deceniu.

T: Nicio dată. Nici măcar o singură dată. Era un panou istoric! Avem un copil de 10 ani în casă
care crede că trecutul este ceva ce s-a întâmplat în alb-negru cu vagoane care scot fum.

M: Este un proces gradual. La anul vor face Războiul Civil.

T: Care va însemna câteva fotografii cu soldați și tutunuri, plus câteva poezii de Whitman,
despre care nimeni nu va menționa că sunt homoerotice. Doar să așteptăm și să vedem, să
așteptăm și să vedem dacă va ști datele între care a fost războiul până la sfârșitul anului. Fac
pariu că nu o să le știe. Fac pariu că profesoara de istorie nu le știe. Sunt extrem de tentat să o
testez în această seară pe această femeie proastă. Îți amintești când am întrebat-o despre data la
care a avut loc Petrecerea cu ceai din Boston? Nu avea nici cea mai vagă idee!

M: Michael, să nu faci iar o întreagă scenă acolo.

T: Nu am de gând să fac nicio scenă. Sugeram doar un mic test.

M: Să nu o faci. Cel mai bine nu faci nimic.

T: Ar trebui să discutăm despre viitorul educației fiicei noastre. Din acest motiv mergem.

M: Știu, dar nu vreau să stăm mai mult decât e cazul.

T: Judy, asta este un lucru important.

M: Știi foarte bine că evenimentele de genul ăsta îmi întind nervii la maxim. E și așa destul de
rău să vezi cum se face coadă la tine ca toată lumea să se plângă ce influență rea e Jessica, chiar
nu voi avea nevoie să-mi mai fac și griji că ataci vreun profesor. În regulă?

T: Pe bune? Toată lumea știe cât de isteață e Jessica.

M: Nu are nicio legătură cu cât de isteață e, ci cu comportamentul ei.

T: Exact. Și fix lucrul ăsta este greșit în felul lor de a preda. Dacă Jessica ar fi fost ocupată real
cu învățatul mai multor chestii, lucru de care este perfect capabilă, cum ar fi date, în loc să
coloreze atât, atunci nu ar mai avea de ce să-și facă griji pentru comportamentul ei. Normal că
deranjează la ore, este plictisită.

M: Să ne rugăm ca anul acesta să se fi plictisit mai puțin ca anul trecut, pentru că nu cred că o să
mai pot asculta încă o dată cum toți profesorii se plâng că Jessica nu e singurul copil din clasă.
Doamne, a fost așa de stânjenitor.

T: Mie mi s-a părut că s-au făcut singuri de râs.

M: Probabil că aș fi fost mai puțin stânjenită dacă nu aș fi avut impresia că în timp ce tu o făceai
pe profesoara de istorie să plângă, toați ceilalți din cameră se uitau la noi gândindu-se “nu e nicio
surpriză că Jessica este o influență proastă, părinții ei sunt nebuni”.

T: Crezi că dau vina pe noi?

M: Normal că dau vina pe noi.

T(glumă): Nu își asumă niciun pic de responsabilitate pentru delicvențele ei? (MAMA nu
reacționează) Și nu suntem nebuni.

M: Nu contează ce credem noi, nu? Contează ce cred ei.

T: Haide… Nu te agita așa tare. Eu cred că împreună putem face față unei adunături de profesori
de gimnaziu. Mai ales dacă suntem ferchezuiți.

M: Nu mă agit, Michael. Vreau doar să termin asta. (Pauză) Durează 15 minute. După mă fac
gata și mergem. Bine? Tot ce-mi trebuie acum este dosarul meu verde. (Caută printre hârtii, este
tensionată) Nu-l găsesc. Căcat. Este verde.

T: Dosar verde.

M: Are totul în el.

T: L-ai lăsat jos?

M: Nu e jos.

T: Scuze.

M: Căcat.

T: Ar putea fi jos.

M: Dacă l-am pierdut o să am probleme mari.

T: Nu l-ai pierdut. Niciodată nu o faci.

M: Mă întreb dacă l-am lăsat la muncă.

T: L-ai luat cu tine la baie?

M: De ce l-aș lua cu mine la baie? Michael, îmi stai în drum.

T: În camera Jessicăi? Dacă l-ai pierdut acolo e pierdut pentru totdeauna.

M: Nu acum, Michael.
T: Bine. Eu mă duc jos să mă bucur de un pahar de vin înainte să plecăm și poate, doar poate, în
timp ce voi bea singur, mă voi uita la dosarul tău verde îngropat undeva sub toate prostiile din
sufragerie. Cred că am văzut un dosar galben în living.

M: Nu este un dosar galben, Michael. Este verde! Este dosarul meu verde!

T: Ce este in cel galben?

M: E un alt dosar de-al meu, Michael! În regulă? Doar lasă-mă să mă gândesc.

T: De ce le împrăștii prin toată casa? Între tine și Jessica…

M: Da, știu. Suntem o mare dezamăgire pentru tine.

T: Nu sunteți o dezamăgire pentru mine. Doar simt că mă înec în căcaturile altora. Vreau să zic,
sunt hârtii peste tot în casă. Nici nu e de mirare că nu gasești nimic.

M: Nu mă ajuți.

T: Hai să facem un pic de ordine pe aici. Pozele din Spania stau aruncate pe șemineu de șase
luni, Judy. Ai promis că le vom pune într-un album. Când o să facem asta?

M: Nu știu.

T: Devine deprimant. Am impresia că îmi petrec toată ziua hoinărind prin propria noastră casă
sortând tot felul de hârtii, cu care nu știu ce să fac pentru că nu sunt ale mele, și încercând să
sting toate luminile pe care Jessica a reușit cumva să le lase aprinse, în fiecare cameră, în ora de
când s-a trezit și până a plecat la școală. Astăzi chiar i-am spus: “Când o să ai tu casa ta și o să-ți
plătești singură factura la lumină, atunci să le lași aprinse”.

MAMA se oprește din căutat

M: I-ai spus asta?

T: Este o risipă de bani.

M: Ce prostie. E ditamai clișeul.

T: Factura noastră la curent e ditamai. Ce ai vrea să fac? (Pauză. MAMA reîncepe căutarea) Cum
ar fi să îi arat Jessicăi factura la electricitate? Am putea să o combinăm cu împărțirile cu numere
mari. De câte ori ar intra alocația ei în factura de curent?

M: Împărțirile cu numere mari o fac să plângă.

T: Da, dar oricum va trebui să le învețe, iar ăsta ar putea să fie un exercițiu amuzant.
M: Nu-l găsesc. Va trebui să termin asta și să mă duc mâine devreme la muncă că poate printr-o
minune l-am lăsat acolo.

T: Bun. Cât de devreme?

M: Devreme. Mi-am adus aminte ceva, Michael.

T: Ce?

M: Va trebui să arunci prezervativele în wc.

T: Nu se poate. Se înfundă. De ce?

M: Pentru că Jessica a văzut unul dintre ele la coșul de gunoi săptămâna trecută.

T: Ce a făcut!

M: A văzut unul în coșul de gunoi și a supărat-o.

T: Oh Doamne.

M: Așa că nu le mai arunca acolo. De altfel, nici nu e frumos.

T: Ce a spus?

M: A întrebat ce este ăla.

T: Și tu ce i-ai spus?

M: I-am spus: Este prezervativul lui tati.

T: I-ai spus că e al meu?

M: Era al tău. Ce ai fi vrut să-I spun?

T: Că e al nostru.

M: Bine. Data viitoare.

T: Nu o să-mi fie rușine că fac dragoste cu tine! Și nu ar trebui să dea buzna în cameră fără să
bată la ușă.

M: A ciocănit. Urăsc asta.

T: Ce?

M: Ciocănitul. Nu este natural.

T: Politețea nu este naturală. Nici lemnul prefabricat nu este sau penicilina sau ascuțiotoarea de
creioane, dar toate aceste lucruri fac viața un pic mai suportabilă.

M: Să bată la ușă ca o străină.

T: Dacă mă schimb?

M: Deja ți-a văzut prezervativul.

T: Bătutul la ușă rămâne.

M: I-am spus că atunci când sunt aici nu este nevoie să bată.

T: Judy, asta chiar nu e corect.

M: Nici eu nu cred că este corect să bată la ușă.

T: Cum ar fi să trebuiască să batem și noi la ea la ușă? Este o situație de respect reciproc. Noi îi
respectăm spațiul, ea îl respectă pe al nostru.

M: Nu o să bat la ușa copilului meu.

T: Fac pariu că i-ar plăcea. Am trata-o ca pe un adult.

M: Nu este un adult.

T: Este. Este un adult micuț.

M: Adulții micuți sunt piticii, Michael. Ea este un copil.

T: Vrei să-ți aduc un pahar cu vin? (MAMA face semn că nu. Muncește. El se uită la ea.
Moment) Am sunat pictorii (zugravi). Vin luni.

M: Bun.

T: Nu ți-am spus, am vorbit cu editorii mei. Îmi extind data limită. Deci mai am încă șase luni.

M: Bun.

T: Pot să o fac în șase luni. Trebuie doar să-mi dau seama cum să o aduc pe Helena în Portugalia.
Vreau să zic că e acolo. Am treizeci de pagini cu ea în Portugalia, vorbind despre artă ca filosofie
la diverse prânzuri. Și e foarte bun, nu? Am fost de acord că ar trebui să păstrez partea aia.
Trebuie să fie acolo pentru prânzul ăla de la vilă. Dar de ce s-ar hotărî ea așa pe nepusă masă să
plece în Portugalia? Poate din cauza lui David? Nu, nu poate să-l cunoască pe David înainte de
prânz, altfel ar trebui să rescriu plimbarea pe care o au prin livada de portocali. Offf, nu știu.
Poate ar trebui să tai toată bucata asta.
M: Michael, trebuie să termin asta! Acum! Ne-am înțeles că dacă vin acasă mai devreme mă lași
să termin asta. Și de când am ajuns acasă de la muncă a trebuit să mă joc un nenorocit de board
game, să te calmez pe tine și pe Jessica, să ascult lista ei de lucruri pe care le-a greșit, să ascult
lista ta de plângeri în legătură cu casa ta, nevasta ta și copilul tău, iar acum, cu 20 de minute
înainte să trebuiască să ieșim pe ușă, tu vrei să vorbim despre afurisita ta de nuvelă! Am instanță
mâine. Trebuie să citesc asta.

T: Poate o să beau niște vin și o să ascult niște jazz.

Sună telefonul Mama răspunde

M: Alo? Oh, bună… Oh, minunat! E minunat.

T: Credeam că ai de lucru.

M: Oh, Ken, ești un înger!

El se ridică și se uită la ea

M: Slavă cerului! Mulțumesc. Mulțumesc… Nu, doar adu-l mâine. E în regulă, oricum ies în
seara asta… da, este Noaptea Părinților la școală. Știu, sunt terifiată. Una dintre mame vrea să ne
omoare pentru că Jessica i-a împrumutat o carte porcoasă fiicei ei… (Râde la orice se aude de la
celălalt capăt) Nu au făcut-o… ce a zis Lisa? Asta e o nebunie… Oh, este bine? (TATA oftează
puternic) Ce a zis doctorul?... Oh, asta e bine… Suntem bine… (TATA oftează iar) Eu – nu…
Îmi pare rău, Ken, trebuie să fug. Da. Da. O să fiu. Ne vedem mâine… Mulțumesc.

T: Vin și jazz. Acum vin.

M: Trebuie să mă lași să vorbesc la telefon, Michael.

T: Te las să vorbești la telefon.

M: Nu, nu o faci.

T: Ba bine înțeles că da.

M: Atunci ce a fost asta?

T: Ai spus că ai treabă.

M: Asta era treabă. Ken mi-a găsit dosarul.

T: Super. Bravo, Ken.

M: Michael, vorbesc serios. Chiar nu suport când faci asta.

T: Când fac ce?

M: Când te uiți la mine în felul ăla în timp ce vorbesc la telefon. Nu pot să vorbesc cu nimeni.

T: Hai, pe bune?

M: Oamenii bârfesc despre asta. Le este teamă să mă sune acasă.

T: Despre ce vorbești? Mereu te sună.

M: Nu o fac, Michael.

T: Ei –

M: Îmi pare rău, dar chiar nu o fac!

T: Judy…

M: Nu mă sună aici! Nu o fac!

T: Cineva tocmai a făcut-o.

M: Toată lumea la muncă spune cât de înspăimântător este să sune cât sunt acasă. Au
transformat-o într-o glumă! Este gluma biroului!

T: Cine face glume despre tine?

M: Nu-ți spun cine.

T: Doar spune-mi.

M: Nu.

T: Nu-mi vine să cred!

M: Tu nu te auzi. Mereu suni foarte iritat când cineva cere cu mine. Oftezi la ei!

T: Sunt iritat. Întrerup.

M: Întrerup ce?

T: Vorbeam, telefonul sună, începi să vorbești cu altcineva!

M: Și ce ai vrea să fac?

T: Uite dacă tu și cu mine ne-am afla în mijlocul unei conversații și un trecător s-ar băga și el așa
brusc în conversație, nu ar fi un lucru acceptabil nu? Exact așa este. Ar trebui doar să spui…

M: Ce? Nu pot să vorbesc acum. Soțul meu, cu care vorbesc cel puțin zece ore pe zi, tocmai își
termina argumentul.
T: Doar le spui că ești ocupată.

M: Dar nu sunt.

T: Oh, mulțumesc mult.

M: Michael, locuim împreună, putem să vorbim mereu.

T: Nu, nu putem, asta tot zic. Muncim toată ziua, este și Jessica, este orice altceva, mai trebuie să
și muncești uneori seara. Adică nu vorbim deloc mai mult de zece ore pe zi. Nici măcar… nici
măcar… nici măcar patru, reale.

M: Nu am întâlnit în viața mea un bărbat care să vrea să vorbească așa mult. Vorbă, vorbă,
vorbă,vorbă, vorbă mereu.

T: Asta înseamnă un mariaj.

M: Da, dar nu am semnat un contract de însoțitor permanent.

T: Asta este definiția unui mariaj.

M: Vorbești cu mine până și când sunt pe toaletă.

T: Oh, îmi cer scuze. Aveam impresia că era intimitatea noastră specială pe care o împărțeam.

M: Toată lumea o face! Jessica îmi povestește despre temele ei în timp ce încerc să mă cac,
Michael.

F: Jessica face asta?

M: Michael, nu-ți pot fi cel mai bun prieten mereu.

T: De ce nu?

M: Am nevoie de ceva timp pentru mine.

T: Dar ai timp pentru tine.

M: Când?

T: Pe drumul spre muncă. La muncă. La prânz cu toți prietenii tăi avocați. Când stați la soare și
mâncați sendvișuri ridicol de scumpe și discutați cine intră, cine iese și orice mai e nou în Rialto.
Nu e așa? În fiecare zi.

M: Michael, am dreptul la alți prieteni. Și tu ai prieteni.

T: Care nu sunt doar ai mei.

M: Dar ai, Michael.

T: Foarte puțini.

M: Ce zici de Lewis?

T: Ăsta e unul.

M: Și Eric.

T: Nu mă văd cu el niciodată.

M: Nu este vina mea că locuiește în Hawaii.

T: În orice caz, eu îi consider prietenii noștri.

M: Ei bine, nu sunt. Nu am absolut nimic în comun cu ei.

T: Te înțelegi foarte bine cu Lewis…

M: Cred că bea prea mult, dar este prietenul tău. Pe mine nu mă deranjează că ești prieten cu
Lewis, că te duci cu el la festivaluri de jazz în New Orleans. Ceva ce eu nu fac cu prietenii mei.
Dar te rog, doar din când în când, mă lași și pe mine să vorbesc cu ei la telefon?

T: Am fost o singură dată.

M: Fix în week-end-ul când mașina de spălat vase s-a stricat. A fost un coșmar.

T: Bine. Îl am pe Lewis. Dar tu ai o grămadă de oameni.

M: Eu am nevoie de mulți oameni. Michael. Este ceva ce-mi trebuie mie. Ție nu-ți plac
majoritatea oamenilor.

T: Îmi placi tu.

M: Știu. Și mie îmi placi tu. Dar acum trebuie să muncesc.

MAMA se apucă de citit. TATA se uită la ceas, ea observă, el dă din umeri neajutorat

T: Nu vrem să întârziem…

MAMA aruncă hârtiile și începe să se pregătească

M: Urăsc chestiile astea. Chiar nu vreau să merg.

T: O să dureze vreo două ore.

M: Lucrez când ne întoarcem acasă.

T: Da.

M: Și tu nu mă vei întrerupe.

T: Judy, fac tot posibilul să-ți creez un loc propice pentru muncă, doar că fix înainte de ședință
cu profesorii nu este chiar un moment prielnic de muncit, nu? Ai petrecut o oră cu Jessica și
acum trebuie să plecăm.

M: Nu aș fi stat cu Jessica o oră dacă nu ai fi țipat la ea.

T: Nu aș fi țipat la ea dacă nu s-ar fi comportant extrem de obraznic.

M: Faptul că țipi la ea nu ajută la nimic.

T: Aș fi țipat mai mult dacă aș fi știut că și-a petrecut după-amiaza intrând prin efracție în curțile
altora. În loc să-I spui că e în regulă.

M: Nu i-am spus că este în regulă.

T: Nu ar fi trebuit deloc să mergi în direcția aia. Ar fi trebuit să fie în bucluc. Copilul ăsta ne
scapă de sub control.

M: Nu o face.

T: Haide, Judy. Până și ceilalți părinți vor să vorbească cu noi despre asta.

M: O femeie. Un singur părinte.

T: Și cine urmează? Un proprietar de curte foarte nervos care ar vrea să știe de ce fiica noastră i-
a strivit nenorocitele de panseluțe? Și tot ce faci tu este să stai la marginea patului ei și să faceți
schimb de secrete timp de o oră.

M: Cred că e mai bine decât să-mi sară țandăra la fiecare cinci minute.

T: Și tu țipi la Jessica.

M: Nu ca tine. Tu o lovești.

T: Ocazional îi trag câte o palmă la fund, o faci și tu.

M: Foarte rar.

T: Pentru că nu mai ai enrgie să o faci. Așa că eu trebuie să gestionez asta și după tu mi-o arunci
în față și te porți de parcă aș fi un monstru.

M: Nu, nu o fac. Dar trebuie să depun o cantitaete considerabilă de enrgie în a o convinge pe

Jessica că nu ești!
T: Asta este foarte frumos din partea ta. Apreciez foarte tare.

M: O sperii, Michael.

T: Ghinion! Când un tanc se îndreaptă spre mine și vrea să mă strivească, fii singură că nu mă
voi întinde și voi aștepta!

M: Hai să-ți zic ce-și spune când țipi la ea. Își tot repetă de una singură: Nu contează.

T: Ce?

M: Asta mi-a zis.

T: Niciun pic de respect pentru mine. Superb. Ei bine asta explică multe.

M: Este o strategie de copiere.

T: Explică de ce doar stătea acolo și te uita la mine cu un mare “Du-te dracu” în privire.

M: Exact asta aș gândi și eu despre cineva care m-a făcut tanc.

T: Tu nu ești un tanc. Ea este.

M: Ce cercei?

T: Aceia.

M: Michael, să știi că te respectă.

T: Cântecelul ăla a fost destul de obraznic, Judy.

M: Am căzut amândoi de acord că nu a fost frumos.

T: Crede că tatăl ei este prost și un mosntru.

M: Nu crede asta, Michael. I-am explicat că ești stresat din cauza cărții.

T: Oh, înțeleg, tu crezi că în seara asta eu am greșit.

M: Cred că ai reacționat un pic prea tare.

T: Despre asta tot șușoteați acolo voi două? Eșecurile mele multiple? Nu e de mirare că a durat
așa de mult.

M: Nu, doar i-am explicat că voi doi aveți personalități foarte diferite.

T: Are zece ani. Pe bune vrei să-I dai ei dreptate?

M: Ai exagerat, Michael. Ai trimis-o în camera ei pentru că te-a bătut la Clue!

T: Nu din acest motiv am trimis-o în camera ei și tu o știi foarte bine!

M: Ai exagerat.

T: Și atunci de ce nu ai spus nimic?

M: Pentru că mi-ai spus să nu mă amestec! Nu ar trebui să te subminez în fața ei!

T: Dar o faci! Te-ai dus direct acolo și m-ai lăsat pe canapea exact ca pe o lămâie.

M: Era supărată!

T: Știa că a întrecut măsura până să îi spui tu că e doar vina mea.

M: Nu am făcut-o.

T: Ce ai zis să-mi oferi un pic de sprijin?

M: Eu nu iau partea nimănui.

T: Mă bucur că s-a făcut cunoscut acest lucru.

M: Dacă vreau să petrec timp de calitate cu Jessica, înainte de ședința cu toți profesorii ei, o voi
face. Ce vei face în legătură cu asta?

T: Dacă tot pretinzi că ai o relație specială cu Jessica care nu mă include și pe mine, se va ajunge
într-un final chiar să ai o relație specială cu Jessica, care nu mă va include și pe mine.

M: Este imposibil de vorbit cu tine când ești așa.

T: Vezi? Asta faci tu mereu când te afli în conflict. Renunți.

M: Michael, sunt avocat. Conflictul este job-ul meu.

T: Da, știu că ești foarte bună la job, iubito, dar când vine vorba de –

M: Să nu îndrăznești!

T: Nu ajută cu nimic dacă te ascunzi împreună cu Jessica!

M: Nu ne ascuneam. Ai fi putut să vii.

T: Nu mă voia acolo!

M: La ce altceva te așteptai?

T: Mă așteptam să te întorci! Să ne torn câte un pahar de vin! Ai timp pentru Ken, pentru Jessica,
eu sunt doar cel care este strecurat între apelurile telefonice!
M: Asta nu este adevărat.

T: Este adevărat! Prioritățile sunt munca, Jessica și eu.

M: De ce trebuie să existe o ierarhie a lor? Nu așa funcționează.

T: Pentru că totul are o ierarhie. Toată lumea are priorități. Iar eu nu sunt una din ele pentru tine.
Îți dorești vreodată să poți petreci mai mult timp cu mine?

M: Michael, noi –

T: Eu îmi doresc să pot petrece mai mult timp cu tine. În fiecare zi. Dar dacă aș putea tu nu ai
vrea, nu?

M: Aș vrea dacă nu aș mai avea nimic altceva de făcut.

T: Oh, asta este minunat.

M: Oh, Michael. Haide. Te iubesc. Încetează. Te iubesc. Te iubesc. Nu e așa? Ba da, așa e. Tu
ești cel la care vin acasă.

T: Nu, vii acasă la –

M: Nu. Aici. Tu ești cel la care vin acasă.

T: Da?

M: Bineînțeles. Dar trebuie să realizezi că nu pot să fiu lângă tine mereu.

T: Nu o să mă părăsești pentru Ken atunci?

M: Nu fi absurd.

T: Poate aș putea să mă căsătoresc cu Lisa. La cine ar rămâne Jessica?

M: Jessica te iubește foarte tare. Știi asta. Bineînțeles că este imposibilă, este fiica ta. Dar uneori
poate fi foarte dulce, nu e așa?

T: Da.

M: Și este și foarte isteață.

T: Și neobișnuit de bună la Clue.

M: O să fie în regulă.

T: Ești frumoasă.

M: Mulțumesc.
T: Ești gata?

M: Sunt gata. Acum, realizezi că trebuie să ne gândim la ceva să-i spunem mamei Sarei Barnes
despre cărți.

T: Ne gândim în mașină.

M: Bun.

T: Să nu fi stresată.

M: Nu sunt. Să fii politicos.

T: Judy, te rog să-ți amintești că nu ei ne evaluează pe noi, ci invers.

M: Stinge lumina.

Ies și sting lumina

Actul doi

Cateva ore mai tarziu. Liniște în dormitor. Se întorc părinții.

MAMA: Poți să vorbești mai încet? Jessica doarme.
TATĂL: Nu, nu vreau să vorbesc mai încet. E incredibil.
MAMA: Știu.
TATĂL: Încă nu-mi vine să cred cum ne-a vorbit profesoara aia. Îți vine să crezi așa ceva?
Nu. Chiar nu.
TATĂL: Ce complexe de superioritate. Vă rog, calmați-vă. Calmați-vă. Îmi spune mie să mă
calmez. După ce ne jignește.
MAMA: De fapt, pe mine m-a jignit.
TATĂL: Pe amândoi. Mi se pare incredibil. Câți ani are? 23? Mâine o reclam. Și nu ne-au lăsat
să mergem să vorbim cu directorul.
MAMA: Nu era.
TATĂL: Păi ar fi trebuit să fie! (se uită la ea) Ești bine? Îți aduc niște apă?
MAMA: Nu, nu sunt bine.
TATĂL: O omor pe Jessica!
MAMA: Michael, nu ajuta cu nimic.
TATĂL: Este incredibil. Uita-te la tine.
MAMA M-am albit la față?
TATĂL: Chiar da
MAMA: Am rămas mască. Când mi-a spus, am simțit cum mă albesc la față, efectiv Ai văzut,
nu?
TATĂL: Te-ai descurcat bine.
MAMA: Serios?
TATĂL: Da. Foarte bine.
MAMA: Am rămas, ce-i drept, foarte calmă.
TATĂL: Ai fost incredibil de calmă. Am crezut că o omor acolo.
MAMA: Și eu.
TATĂL: Nu, dar te-ai descurcat foarte bine. Ne-ai salvat pe amândoi.
MAMA: Și ce facem?
TATĂL: O să vorbim cu Jessica.
MAMA: Vreau să vorbesc doar eu cu ea.
TATĂL: Oh, nu. Eu vreau să vorbesc cu ea.
MAMA: Lasă-mă pe mine să o rezolv, te rog.
TATĂL: Nu. Cred că trebuie să o rezolvăm împreună.
MAMA: Nu, o să începi să țipi la ea.
TATĂL: Cum dracu să nu țip? Cum s-o las să vorbească așa despre tine?
MAMA: Vorbesc eu cu ea.
TATĂL: În niciun caz. De data asta, nu.
MAMA: Trebuie.
TATĂL: Ba nu. O să o lași să te calce în picioare. Nu-i permit! A dat de dracu.
MAMA: A spus doar "Eu nu n-o văd pe mama niciodată."
TATĂL: Da, un căcat de minciună!
MAMA: E o minciună, nu?
TATĂL: Îți petreci destul timp cu Jessica.
MAMA: Și atunci de ce spune asta? Nu înțeleg.
TATĂL: Știi de ce? Eu mi-am și imaginat cum a descurs de fapt discuția. Au certat-o la școală.
Ea... Nu știu, o fi răspuns urât, o fi mințit, a făcut ea ceva. Profesorii nu înțeleg. Au luat-o
deoparte. Ce ocazie minunată să își testeze cunoștințele de psihologie învățate de pe internet! O
întreabă foarte serios. „Jessica, ce e în neregulă? Se întâmplă ceva acasă? ” Și-și dă seama -
„aha! Așa pot să scap”
MAMA: Crezi?
TATĂL: Oh da. Probabil au întrebat-o „Petreci suficient timp cu mama ta?” Nici nu le-a trecut
prin minte să întrebe de mine, de tată, tradiționaliștii aștia sexiști.
MAMA: Dar dacă n-a fost așa?
TATĂL: Așa a fost. Să nu crezi prostiile astea. Îți petreci destul timp cu Jessica.
MAMA: Spune-le asta profesorilor.
TATĂL: De unde să știe ei?
MAMA: Pentru că ei stau toată ziua cu ea!
TATĂL: Toți de la școala aia sunt niște imbecili.
MAMA: Chiar e o mare problemă dacă Jessica simte că nu îmi petrec destul timp cu ea.
TATĂL: Mie nu-mi vine să cred...
MAMĂ: Și vreau să vorbesc cu ea fără să fii tu acolo să te holbezi la ea în timpul discuției.
Beat
TATĂL: Judy ...
MAMA: Ce?
TATĂL: Nu-i mai da apă la moară
MAMA: Adică?
TATĂL: Trebuie să nu-i mai dai apă la moară. Vorbesc serios, Judy. Fetița asta te manipulează
în ultimul hal și trebuie să o oprim. Acum.
MAMA: Și ce ar trebui să fac? S-o las să ma urască?
TATĂL: Nu te urăște.
MAMA: Ba mă urăște. Altfel de ce ar spune-o?
TATĂL: Pentru că te iubește. Vrea să stai cu ea non stop. Îți aduci aminte când era mică? De
fiecare dată când o lăsai din brațe, începea să plângă.
MAMA: Nu știm dacă de-aia plângea
TATĂL: Fii serioasă. Era evident.
MAMA: Pentru tine.
TATĂL: Și acum e la fel. Face fix același lucru. Nu mai este un bebeluș. E mult mai inteligentă
și manipulatoare. E o tactică, Judy. E o tactică să ne manipuleze cum vrea ea, și eu nu pic în
plasa asta/ pun botu la asta!
pauza.
MAMA: Dar de ce face așa? (se gândește) Cu ce am greșit?
Beat
TATĂL: Nu am greșit cu nimic.
MAMA: Bineînțeles că facem ceva greșit. Nu e normal ca un copil de 10 ani să se plângă la
profesori că nu-și petrece suficient timp cu maică-sa! E o problemă!
TATĂL: Da, chiar avem o problemă!
MAMA: Și care zici tu că e problema?
TATĂL: Problema este că fetița noastră e disperată după atenție!
MAMA: Nu mai țipa!
TATĂL: Mă doare-n cur dacă mă aude! Pentru tine îmi fac griji.
Beat
MAMA: Chiar încerc să fiu o mamă bună...
TATĂL: Ești o mamă bună.
MAMA: Numai tu crezi asta./ Asta e părerea ta./ Ești singurul care crede asta.
TATĂL: Judy, termină. Te comporți exemplar cu Jessica./ Ești o mamă minunată.
MAMA: Chiar îmi dau silința.
TATĂL: Normal că-ți dai silința.
MAMA: Asta o să spun. Că fac tot ce pot. Și nu e ușor.
TATĂL: Nu pot să cred că trimit peste noi un asistent social
MAMA: E un coșmar.
TATĂL: Și tu-mi zici să nu țip la ea. Incredibil.
MAMA: Nu ajută cu nimic să zbieri!
TATĂL: De ce naiba ai fost de acord să o trimită pe femeia aia aici? Era doar un apropo/ o
sugestie
MAMA: Realizezi că dacă refuzam, era și mai suspect. Ce voiai să fac?
TATĂL: Efectiv, copila noastră ne-a turnat. Și acum vin autoritătile peste noi. Zici că suntem în
Kafka.
MAMA: Ar trebui să începem să facem curat. Oh, uite! Unii primesc ceea ce vor.
TATĂL: Nu facem nicio curățenie.
MAMA: Va trebui să sun la birou să anulez o ședință. Două ședințe. Fix acum s-au găsit. În cel
mai prost moment.
TATĂL: Ar trebui să sunăm să spunem că nu se poate luni.
MAMA: Nu.
TATĂL: De ce?
MAMA: Pentru că e suspect.
TATĂL: Cui îi pasă?
MAMA: Mie-mi pasă.
TATĂL: Judy, ascultă-mă. Nu facem nimic greșit. N-avem nicio obligație să o impresionăm pe
femeia asta.
MAMA: Ba da, avem. Așa că ai face bine să te controlezi când vine.
TATĂL: Judy, e o neînțelegere. O să fie bine
Beat
O să vezi. Acum ești obosită și supărată.
MAMA: Da, sunt supărată. Sunt foarte supărată.
TATĂL: Și eu sunt.
MAMA: N-ai de ce. La mine e problema.
TATĂL: Judy ...
MAMA: Cum Dumnezeu s-a ajuns aici? (Beat) Cred că e supărată că nu o iau de la școală.
TATĂL: Ba ai luat-o de atâtea ori. Mereu o ia unul dintre noi. E un rahat de plimbare de
jumatate de oră cu Anne-Marie.
MAMA: Îmi petrec tot timpul cu ea. Tot timpul pe care-l am.
TATĂL: Știu.
MAMĂ: O oră am stat. O oră am stat și în seara asta. Și tu te-ai supărat pe mine.
TATĂL: Știu.
MAMA: Nu știu ce să mai fac. Mă joc cu ea, vorbesc cu ea, o ascult. O ascult tot timpul.
TATĂL: Știu.
MAMA: Pur si simplu nu știu cu ce am greșit.
TATĂL: Nu ai greșit cu nimic.
MAMA: Ce fericită o să fie maică-mea!/ Maică-mea de-abia așteaptă să audă asta
TATĂL: Ce treabă are maică-ta?
MAMA: M-a bătut la cap într-una „Cum o să te descurci tu să crești un copil?” Dar nu-i spun.
Ce dracu' să-i spun...
TATA: Ești o mamă minunată.
MAMA: Să nu cumva să le spui asta alor mei.
TATĂL: Nu le spun nimic.
MAMA: Sau oricui.
TATĂL: Nu spun nimic.
MAMA: Dacă îi spune același lucru asistentei sociale?
TATĂL: Crezi că are curaj? Cu noi în casă?
MAMA: Nu cred că o să fim de față când vorbește cu ea.
TATĂL: Bineînțeles că o să fim. Eu nu-mi las copilul în cameră cu o femeie pe care nu a
cunoscut-o în viața ei, o femeie care primește bonus de fiecare dată când înstrăinează un copil de
familia lui!
MAMA: Și dacă o să fie așa?
TATĂL: Atunci ar trebui să avem o discuție cu Jessica înainte.
MAMA: Să-i spunem ce?
TATĂL: O întrebăm de ce a spus ce a spus, îi spunem că din cauză a ce a spus, luni vine o
doamnă care vrea să o ducă la orfelinat și dacă își mai dă drumul la gură, acolo ajunge.
MAMA: Nu putem să-i spunem asta.
TATĂL: De ce ? Ăsta e adevărul.
MAMA: Pentru că nu putem să facem asta.
TATĂL: Trebuie să învețe că orice spune are consecințe. Nu suntem în filme!
MAMA: Trebuie să aflu ce e în neregulă cu ea.
TATĂL: Hai să vorbim cu ea în seara asta.
MAMA: Vorbesc doar eu cu ea, mâine.
ETATĂ Este și fiica mea!
MAMA: Nu-mi pasă! Nu scot nimic de la ea dacă ești și tu de față!
TATĂL: Ce-s cu prostiile astea?
MAMA: Îi e frică de tine.
TATĂL: Nu îi e frică de mine!
MAMA: Ba da, îi este! La fiecare 5 minute îi dai impresia că o să o pleznești!/ că îi scapi una
TATĂL: Ești nebună...

MAMA: Ăsta-i adevarul!

TATĂL:Eh rahat! Știe că nu-i merge cu mine!
MAMA: M-am săturat.
TATĂL: Tu te-ai săturat? Pe bune?
Beat
Atunci data viitoare când lucrezi și nu te lasă în pace, nu-i mai zic nimic.
MAMA: Foarte bine.
TATĂL: Și de-acum să stai tu să o supraveghezi la teme.
MAMA: Asta o să fac!
TATĂL: Și ce te mai asculta... Știi de câte ori pe zi trebuie să îi spun "Ascult-o pe maică-ta"?
MAMA: Tu mereu te bagi! Niciodată nu pot să discut ceva cu ea.
TATĂL: Ce e de discutat? Trebuie să-și facă temele.
MAMA: Poate dacă nu o speriai în halul ăsta mereu, nimic din astea nu s-ar fi întâmplat.
TATĂL: Ce?
MAMA: Ce? Crezi că tu n-ai nicio vină?
TATĂL: Ăștia de la școală sunt absurzi.
MAMA: Nu e numai vina mea că ea e nefericită acasă.
TATĂL: Nu e nefericită acasă! Și chiar dacă ar fi fost așa, Judy, nu mi se pare normal să arunci
acum toată vina pe mine.
MAMA: Dar de ce trebuie să mi se spargă mie toate oalele-n cap? Nu înțeleg cum e posibil să fie
numai vina mea!
TATĂL: Nu am greșit cu nimic. Niciunul dintre noi nu a greșit cu absolut nimic.
MAMA: Michael, nu contează ce credem noi. Contează că ea simte că nu...
TATĂL: Are zece ani.
MAMA: Și ce?
TATĂL: Așa că indiferent de ce simte ea, din punct de vedere rațional, nu e valid.
MAMĂ: Te-ai gândit vreodată că motivul pentru care a spus că nu petrece suficient timp cu
mine, este pentru că nu îi place să petreacă timp cu tine?
Beat
TATĂL: Judy ... Asta a fost foarte dureros.
MAMA: Și?
TATĂL: Nu, eu nu sunt de acord nu asta.
MAMA: Eu cred că este foarte posibil/ plauzibil.
TATĂL: De ce?
MAMA: Pentru că îmi cunosc fiica.
TATĂL: Ce imatură ești! Zici că suntem într-o competiție și fiecare încearcă să câștige
MAMA: Să câștige ce?
TATĂL: Orice. Ce mâncăm la cină, despre ce vorbim în timp ce mâncăm, ce facem după ce
terminăm de mâncat. Câștigă, câștigă, câștigă, asta vrea mereu. Și tu cazi în plasa ei de fiecare
dată.
MAMA: Și ce vrei să fac? Să o ignor?
TATĂL: Ar putea fi un început. Da.
MAMA: Și așa aș avea destul timp pentru tine
TATĂL: Mă îndoiesc că timpul pe care nu l-ai petrece cu ea, o să îl petreci cu mine. Dar sunt
sigur că ai tăi clienți s-ar bucura. O să te avanseze
MAMA: Poate dacă eu m-aș concentra mai mult pe munca, te-ai concentra și tu mai mult pe ce
ai de făcut, în loc să stai să îi ctitici pe toți.
TATĂL: Du-te-n pula mea!/ Du-te dracu
MAMA: Michael.
TATĂL: Habar n-ai cât de mult lucrez! Mă sacrific pentru muncă cum nici nu-ți imaginezi Nici
măcar nu vrei, nici măcar nu concepi să înțelegi.
MAMA: Foarte bine.
TATĂL: Lucrez toată ziua, în fiecare zi.
MAMA: Atunci unde e cartea, Michael?
TATĂL: Doar pentru că nu stau să scriu non stop...
MAMA: Nu e vorba că nu scrii non stop!
TATĂL: Vrei să scrii tu? Crezi că e așa ușor să scrii un roman? Îți fac eu ție treaba. Eu aș putea
să fiu avocat. Și știu sigur că nu mi-aș pierde actele.
MAMA: Nu eu vreau să scriu un roman, Michael. Tu vrei. Nu te razbuna pe mine doar pentru că
tu nu ești în stare
TATĂL: Ba sunt în stare.
MAMA: Atunci unde e cartea, Michael?
TATĂL: Vă scriu eu o carte.
MAMA: Bine. Începe.
TATĂL: O să scriu eu o carte și n-o să-ți placă ce-o să fie-n ea.
MAMĂ: O să te trezești în instanță de n-o să știi ce-i cu tine, și următoarea carte o s-o scrii
dintr-un apartament mizer pe care nici n-o să ți-l permiți dacă nu taci dracu din gură.
o secundă
TATĂL: Aș vrea să văd cum te descurci fără mine. Când s-a stricat mașina de spălat vase, m-ai
sunat plângând. (beat) Cum îți imaginai că o repar din New Orleans?
MAMA: Trebuie să mă trezesc devreme. Mă bag în pat.
TATĂL: Da, sigur, du-te și te culcă! Nu cumva să întârzii la birou.
MAMA: Oh, pentru numele lui Dumnezeu, Michael. Și ce vrei să fac? Să stau acasă toată ziua?
Asta îți dorești? (Un moment.) Nu? Asta vreți și tu și Jessica, nu?
TATĂL: Ba nu.
MAMA: Bun. Pentru că nu o voi face!
TATĂL: Nimeni nu spune să nu muncești.
MAMA: E meseria mea.
TATĂL: Tot ce vrei tu este să devii asociată
MAMA: Bineînțeles că asta-mi doresc. E ceva greșit? Tu n-ai face la fel? Când scriai prima carte
de-abia te-am văzut.
TATĂL: Asta a fost cu ani în urmă.
MAMA: De-abia te vedeam Și nu m-a deranjat.
TATĂL: Sigur nu te-a deranjat.
MAMA: Am înțeles.
TATĂL: Și eu înțeleg.
MAMA: Doar că nu-ți place. Când tu-ți scriai romanul, când chiar îl scriai, îmi placea de
muream. Îmi făcea plăcere să te susțin, să-ți aduc cina la birou, și simțeam că o faci pentru
amândoi.
TATĂL: O făceam.
MAMA: Dar tu nu simți același lucru în legătură cu mine
TATĂL: Nu o faci pentru amândoi.
MAMA: Nici tu nu o faci.
Beat
TATĂL: Nimeni nu te susține mai mult ca mine. Nu stau ore întregi să te ajut să îți redactezi
declarațiile? Și discutăm despre cazurile tale, și recunoaște că dacă nu te încurajam, nici nu
aplicai pentru job. Eu am fost ăla care ți-a spus să încerci.
MAMA: Atunci de ce nu mă lași să o fac?
TATĂL: Pentru că te izolezi în lumea aia mică pe care eu te-am ajutat să o construiești și
deodată eu nu mai am voie in ea. Și nu-mi place. Nu-mi place să simt că există momente din zi în
care nu pot să interacționez cu tine.
MAMA: Lucrez. Este cât se poate de normal să mă lași în pace. Așa funcționează lumea. De ce
la fiecare pas trebuie să te asiguri că ești cel mai important lucru din viața mea?
TATĂL: Pentru că trebuie să știu.
MAMA: Dacă până acum nu ți-ai dat seama... E epuizant, Michael. Este foarte epuizant. Dacă ai
termina odată...
TATĂL: Termină cartea, termină cartea. Nu pot. Nu pot s-o duc pe Helena în Portugalia!
Beat
MAMA: Ba poți, Michael. (Liniște.) O să vorbesc cu Jessica mâine dimineață înainte să plec. Aș
fi recunoscătoare dacă nu ai supăra-o înainte de școală.
TATĂL: O iubesc pe Jessica. (Beat) O să își dea seama și asistentul social cât de mult o iubesc.
O să vezi
MAMA: Perfect.
TATĂL: O să ne asigurăm că e foarte curat în casă, tu și Jessica o să fiți în bucătărie, lângă
cuptor, tu poate o să îi împletești părul, eu o să fiu foarte prietenos, tu la fel. O să îi spunem cum
eu îi citesc Jessicăi, tu îi cânți, și Jessica o să îi deseneze femeii ăleia ceva desene indescifrabile,
ea o să plece și va fi prima și ultima dată când o vom vedea. O să fie floare la ureche.
MAMA: Nu cred că o să fie așa de simplu.
TATĂL: Ba o să fie. Dacă e nevoie, flirtez cu ea. (nicio reacție). Judy, o să fie bine. Nu-i așa?
Știi că va fi bine.
MAMA: Ar trebui să le spun, Michael. Despre lovire.
TATĂL: Nu o mai numi așa!
MAMA: Plesneala.
TATĂL: De ce?
MAMA: Pentru că este relevant.
TATĂL: La ce?
MAMA: La toată situația.
TATĂL: Nu e nicio situație. Asta e o greșeală.
MAMA: Eu cred că e cel mai bine să procedăm așa.
TATĂL: Cum poate să fie ăsta cel mai bun mod de a proceda?
MAMA: Ei bine, pentru că tu ai lovit-o
TATĂL: Pentru numele lui Dumnezeu, nu o lovesc.
MAMA: Și cred că îi afectează comportamentul Jessicai.
TATĂL: Îmi pare rău. Mai explică-mi o dată. Tu vrei să îi spui sau vrei să vezi dacă se ajunge la
asta?
MAMA: Îmi închipui că o să întrebe.
TATĂL: Și ce ai de gând să îi spui?
MAMA: Nimic de fapt. O să confirm că Jessica nu minte.
TATĂL: Dar nu cred că tu ar trebui să aduci asta în discuție
MAMA: Cred că ar trebui să știe.
TATĂL: De ce?
MAMA: Pentru că ar putea să fie în folosul tuturor dacă am discuta niște lucruri. Este o
oportunitate.
TATĂL: O oportunitate ca să ce?
MAMA: Ca să ne rezolvăm problemele
TATĂL: Care probleme? Ce probleme am avut noi înainte de seara asta?
MAMA: Uite. Este evident că Jessica nu e fericită, eu nu-s fericită.
TATA: Cum adică nu ești fericită? Erai fericită înainte.
MAMA: Haide să vorbim cu femeia asta.
TATA: Eu nu vreau să vorbesc cu ea., vreau să vorbesc cu tine.
MAMA: Michael, eu am avut de-a face cu asistenți sociali și de obicei sunt foarte inteligenți.
TATA: Fii serioasă.
MAMA: Unii dintre ei, sunt.
TATA: Nu-mi plac oamenii a căror întreagă carieră se rezumă la a arunca vina pe cineva!
MAMA: O să-i spun, Michael. Îmi pare rău.
pauza.
TATĂL: Luni dimineață o să îi spui asistentului social care vine să ne evalueze/ investigheze
familia că eu nu sunt un părinte bun.
MAMA: Nu, nu asta îi spun.
TATĂL: Ba da. Pentru că îi spui niște lucruri unui om care așa le va interpreta.
MAMA: N-ai făcut nimic de care să-ți fie rușine. De ce ești așa îngrijorat?
TATĂL: Pentru că dacă aduci asta în discuție, o să pară mult mai important decât este de fapt,
nu? Și având în vedere comportamentul Jessicăi, sigur o să o ia ca pe o oportunitate să-și
închipuie nenumărate povești în care eu o încui în dulap și o bat cu bâta.
MAMA: Voi spune că minte.
TATĂL: De unde știi că o să te creadă?
MAMA: Tu chiar n-ai absolut deloc încredere în sistemul juridic, nu?
TATĂL: Nu într-atât încât să îmi doresc un proces.
Beat
MAMA: Procesele se întâmplă cu un motiv.
Beat
TATĂL: Hei, ghici ce? Aveam de gând să te susțin.
MAMA: Cu ce?
TATĂL: Vin aici să discute despre tine, nu?
MAMA: O să le spun adevărul
TATĂL: Cum ar fi să le spun eu adevărul?
MAMA: Ar trebui să le spui adevărul.
TATĂL: Bine. Le voi spune că motivul pentru care Jessica caută într-una atenție este că tu nu ai
timp pentru niciunul dintre noi.
MAMA: Foarte bine. Puteti face asta.
TATĂL: Că poate Jessica se simte cum mă simt și eu în fiecare zi. Al doilea cel mai bun.
MAMA: Zi-le/ Spune-le tu, Michael.
TATĂL: Ești obsedată de muncă!
MAMA: Foarte bine. Las-o să iasă la suprafață
TATĂL: Și nu îți petreci deloc timp cu ea!
MAMA: Dacă faci asta, îi spun asistentului social că o bați de se cacă pe ea.
Liniște.
TATĂL: Presupun că vrei ca în urma acestei vizite Jessica să rămână cu noi, nu?
MAMA: Da.
TATĂL: Corect. Atunci de ce vrei să-i spui? (fără răspuns) Niciodată nu ai adus vorba despre
asta până acum. (fără răspuns) Hai că-ți spun eu/ Știi ceva Eu o să mă opresc. Ea nu. De-aici te
descurci. Ce ai de gând să faci cu ea data viitoare?
MAMA: Va trebui să meargă în camera ei.
TATĂL: Minunat. Tu o trimiți.
MAMA: Așa o să fac.
TATĂL: Și eu o să mă strecor cu ea acolo, și vom purta o discuție ca și cum suntem din aceași
gașcă!
MAMA: Îi opresc alocația.
TATĂL: Mă îndoiesc c-o să-i placă. Mai multe puncte pentru mine.
MAMA: Nu-i vorba despre ce preferă ea.
TATĂL: Oare? Mie mi s-a părut că doar despre asta e vorba. Despre ce își dorește Jessica.
MAMA: Nu. Este vorba despre ce este cel mai bine pentru ea.
TATĂL: Și tu crezi că asta o îngrădește. Din partea mea e ok. Încercăm.
MAMA: Știi ceva, habar n-am! Nu știu, Michael! De unde să știu? Dar vine cineva care ar putea
să ne ajute. Stăm, discutăm și o rezolvăm.
TATĂL: Ce te face să crezi că sunt de partea noastră?
MAMA: De partea cui crezi că sunt?
TATĂL: Sunt de partea dreptății/ legii Și dacă știm un lucru, este că dreptatea nu este
întotdeauna obiectivă. În viața reală, binele și răul nu sunt Oamenilor ăstora nu le pasă. nici de
tine, nici de mine, nici de Jessica Sunt interesați de putere lor, clădită pe piedestalul propriei
moralități. Și o să vină aici și o să se pronunțe în legătură cu o situație despre care știu puțin mai
mult decât nimic.
MAMA: Dar eu vreau să știu! Vreau să știu, Michael!
Beat
TATĂL: Vrei să știi ce?
MAMA: Vreau să știu dacă o fac bine.
TATĂL: Cum naiba o să știe ei asta?
MAMA: O să vorbească cu Jessica. Sunt instruiți, Michael.
TATĂL: Ce?--
MAMA: S-ar putea să nu se pronunțe! Să ne dea doar niște sugestii.
TATĂL: Dacă era o rețetă perfectă pentru cum să crești un copil, nu crezi că ar fi fost publicată
în vreun mic manual?
MAMA: Există o mulțime de tipologii de copii.
TATĂL: Oh, sunt sigur că această femeie a redus-o la două categorii: cei care ar trebui să fie cu
părinții lor și cei care nu ar trebui.
MAMA: Nu se va reduce la asta.
TATĂL: De unde știi? Dacă începi să rostogolești bulgărele ăsta cine știe unde ajungem?
MAMA: Știu exact unde se va termina. Sunt albă, fac parte din clasa de mijloc și salariul meu
este peste medie. Nu-mi ia nimeni fiica.
TATĂL: Atunci de ce faci asta?
MAMA: Pentru că am nevoie niște ajutor.
TATĂL: Și aduni trupele împotriva mea? Pregătești armata?
MAMA: Nu Michael.
TATĂL: Pentru numele lui Dumnezeu, Judy! Ce vrei? Faci asta ca să mă pedepsești? Să mă
disciplinezi? Asta-ți dorești? Ca micuțul Michael să fie plesnit de o asistentă socială? De asta ai
nevoie ca să știi că ai dreptate?
MAMA: Michael. Calmează-te.
TATĂL: Nu se vor opri la mine. O să continuie cu tine. Ești pregătită pentru asta?
MAMA: N-au ce rău să ne facă.
TATĂL: Ești pregătită să auzi că dacă nu erai de acord, nu trebuia să mă lași s-o plesnesc pe
Jessica?
MAMA: Sunt pregătită să ascult.
TATĂL: Să-i asculți cum îți spun că Jessica ar fi fost mai fericită dacă tu erai mai mult pe-acasă?
Să stai să-i asculți cum îți spun că avansarea ta profesională in această perioadă evident
neliniștită pentru Jessica nu este poate cea mai bună alegere pentru dezvoltarea ei psiho socială?
MAMA: Dacă asta trebuie făcut, da.
TATĂL: Și o să faci ce spun ei?
MAMA: Nu asta am spus. Am spus o să ascult să văd ce au de spus.
TATĂL: Oh, nu. Dacă implicăm și pe altcineva, nu mai e cale de întoarcere.
MAMA: Ce vrea să-nsemne asta?/ Ce vrei să spui cu asta?
TATĂL: Cât de în serios ai de gând să îi iei? Dacă îți spun că am fost un tată rău? Atunci ce?
Divorțăm? Sau o să aduci asta în discuție la fiecare ceartă?
MAMA: Dar nu ești un tată rău.
TATĂL: O să creadă că încerci să îmi iei apărarea/ să mă acoperi.
MAMA: Michael, e foarte posibil să ne spună că ne descurcăm bine. Imaginează-ți asta.
Închipuie-ți ce ușurați am fi. (Beat) Oricum o să vină aici și oricum o să vadă. Cei de la școală au
văzut deja, așa că indiferent de persoana pe care o trimit hai să spunem ce se întâmplă.
TATĂL: Cum ne creștem copilul este treaba noastră. Contează ce crezi tu. Și ce cred eu. Nu ce
cred ei. Noi suntem familia. Noi avem autoritatea. Noi facem regulile.
MAMA: Michael, am nevoie de o părere avizată/ Nu mai pot să am o privire de ansamblu/
obiectivă
TATĂL: Fă un efort./ Atunci concentrează-te mai tare!
MAMA: Vreau să le dau toate detaliile.
Beat
TATĂL: Nu ți se pare interesant? Limbajul. Ei. Le. Lor Nu noi. Ei nu sunt noi
Nu.
TATĂL: Atunci nu-ți sunt îndeajuns.
MAMA: Michael. Te rog. Sunt prea obosită!
Liniște. Se uită la ea.
TATĂL: Ai muri pentru mine?
MAMA: Nu, nu aș face-o.
TATĂL: De ce?
MAMA: Cineva ar trebui să fie lângă Jessica./ să aibă grijă de Jessica.
Beat
TATĂL: Dacă tu ai muri pentru mine, aș fi eu acolo pentru Jessica. (pauza) Eu aș muri pentru
tine. Chiar aș face-o.
MAMA: Bine. Ai tu grijă de Jessica în timp ce eu mor pentru tine. Ești fericit?
TATĂL: Tu nu ai fost nevoită să renunți la nimic pentru căsnicia asta, nu-i așa?
MAMA: Ce?
TATĂL: Nu a trebuit să renunți la nimic. Și nici n-ai face-o, nu? N-ai renunța la dosarele tale la
programul tău. La viața ta.
pauza.
MAMA: De ce ar trebui s-o fac? De ce ar trebui oricare dintre noi s-o facă?
TATĂL: Tu nu știi cum să pierzi.
MAMA: Nu este nevoie să pierdem nimic. Suntem făcuți să câștigăm/ să acumulăm. Ar trebui să
fie un câștig. Ce simți că ai pierdut?
TATĂL: Pe mine. Pe tine.
MAMA: Păi am ajuns în punctul ăsta, nu?
TATA: Ușa se deschide și vin niște oameni care se joacă după jocul și după regulile lor. Mie nu-
mi plac jocurile lor. Ție da.
MAMA: Ăsta nu-i un joc.
TATĂL: Ideea mea este că într-o căsnicie îți construiești micul tău univers și gata. Nu te mai
deranjează nimeni. Că în sfârșit poți doar să stai pe iarbă cu prietenul tau cel mai bun, fără să îți
fie frică că o să plece să își caute un alt cel mai bun prieten, și fără să-ți fie frică că o să rămâi
singur pe iarbă și-o să se intoarcă amândoi să-ți rupă capul Am crezut că vom face totul
împreună. Că o să ne bucurăm de toate împreună. Și că o să înfruntăm totul împreună. Singuri.
MAMA: Asta facem.
TATĂL: E amuzant. Mereu am știut că nu-ți dorești asta. Simt asta destul de des, dar o ignor, o
reprim, sau încerc să te atrag pe tine în ea. Știi, m-am imaginat cum te fac să renunți la lucruri,
cum te manipulez, cerșesc, îți cerșesc atenția. E umilitor/ înjositor. Și din 10 minute, 9 mi le
petrec încercând să mă abțin, să nu o fac. Dar de obicei pierd lupta. Te iubesc așa mult...încât...
Mă uit la tine când faci ceai, sau când citești și simt cum mă trec fiori în tot corpul și dacă ai
observat, rămân mut și se simte ca o disperare. Sincer am crezut că o să dispară. După câțiva ani.
Că o să se domolească. Dar nu se întâmplă asta și nu cred că se va întâmpla vreodată.
Beat
MAMA: Și eu te iubesc, știi asta, nu?
TATĂL: Cred că mă iubești ca pe oricine altcineva care nu este persoana ta. Știu. Dar sunt două
lucruri foarte diferite. Iubim în două feluri diferite. Pot să trăiesc cu asta. În marea majoritate a
timpului. Pot să trăiesc cu asta. În marea majoritate a timpului. E ok.
Liniște. MAMA nu știe ce să spună. TATĂL dă să iasă din cameră.
TATA: Mă duc jos.
MAMA: De ce?
TATĂL: Să muncesc puțin.
MAMA: Asta e bine.
TATĂL: Da. Da, presupun că e un semn bun. Ar trebui să sun muncitorii să le spun să nu mai
vină. N-ar fi în regulă să fie aici luni.
MAMA: Mulțumesc.
TATĂL dă să iasă din cameră din nou.
MAMA: Am avut o idee în mașină. Mă gândeam că am putea să o întrebăm pe sora mea dacă nu
vrea să îi dea Jessicăi niște lecții de pian înainte de începerea semestrului. Să vedem dacă îi
place.
TATĂL: O, lasă-o să cânte la trompetă, dacă ea asta vrea. De ce nu?
MAMA: Nu, sunt de acord. La pian e mai bine.
TATĂL: Sigur. Bine.
TATĂL dă să iasă din cameră din nou.
MAMA: Noapte bună.
Iese. MAMA rămâne singură în cameră. Fuge din cameră.
Liniște.
Brusc, se întorc. Sărutându-se. Se dezbracă reciproc. Se îmbrățișează ”violent” Ajung în pat.
Sfârșit.