4. NOȚIUNI DE TEORIA ELASTICITĂȚII.

STĂRI
DE TENSIUNE ȘI DEFORMAȚIE
4.1. Conceptul de tensiune
Se consideră un corp de formă oarecare care este în echilibru sub acțiunea sistemului
de forțe exterioare ̅ ( ̅̅̅̅̅) așa cum se prezintă în figura 4.1. În capitolul 2, s-a
arătat că eforturile secționale care se dezvoltă la nivelul unei secțiuni oarecare care
trece printr-un punct oarecare M, se obțin prin secționarea cu un plan oarecare  care
trece prin acel punct (fig. 4.1). Acest plan  separă corpul în două segmente notate
cu I și II (fig. 4.1). Pentru a menține echilibrul segmentului II, trebuie ca eforturile
secționale să se dezvolte la nivelul părții din dreapta a secțiunii de tăiere. Sarcinile
rezultante față de centrul secțiunii, sunt reprezentate de forța rezultantă R și
momentul M (fig. 4.2). Se notează cu forța elementară corespunzătoare unui
element din suprafața secțiunii, având aria
dA (fig. 4.2). În proiectarea inginerească,
este important să se determine intensitatea
forțelor elementare pe diferite porțiuni ale
secțiunii de tăiere, pentru a analiza
capacitatea materialelor să reziste sub
acțiunea sarcinilor exterioare.
Definiție: Măsura eforturilor interne dintr-un
punct, este dată de intensitatea forțelor care
acționează la nivelul acelui punct și se
numește tensiune: Fig. 4.1

F dF
p  lim  . (4.1)
A0 A dA
Tensiunea p care acționează la nivelul
punctului M, se poate descompune în două
componente:
 tensiunea normală (notată cu  )
reprezintă componenta tensiunii
perpendiculară pe secțiunea considerată;
 tensiunea tangențială (notată cu  )
reprezintă componenta tensiunii din
planul secțiunii considerate.
Fig. 4.2

1
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

Observații
 Tensiunile normale care produc solicitare de tracțiune pe suprafața secțiunii de
tăiere, se numesc tensiuni de tracțiune. Tensiunile normale care produc
solicitare de compresiune pe suprafața secțiunii, se numesc tensiuni de
compresiune.
 Din relația (4.1) de definiție a tensiunii, se observă că tensiunea reprezintă
intensitatea forței pe o suprafață. Acest lucru înseamnă că tensiunea se măsoară
în unitatea de măsură a forței (N) împărțită la unitatea de măsură pentru
suprafață (mm2 sau m2). Unitatea de măsură a tensiunii în Sistemul
Internațional de Unități, este Newton pe metri pătrați ⁄ sau Pa. Tensiunile
exprimate numeric în Pa pot să pară mari și ca urmare, pare mai acceptabil să
se exprime tensiunile în Newtoni care acționează pe milimetri pătrați
( ⁄ ).
 Câtă vreme o forță este un vector iar aria este o mărime scalară, raportul
acestora care reprezintă tensiunea, este de asemenea o mărime vectorială.
Se consideră sistemul de referință xOyz astfel
încât originea acestuia să coincidă cu punctul
M, axa Ox fiind perpendiculară pe secțiune
iar axele Oy, Oz să fie conținute în planul
secțiunii. Tensiunea p care se dezvoltă la
nivelul punctului M se poate exprima
vectorial sub forma:

p   x i   xy j   xz k , (4.2)

Fig. 4.3 în care i , j și k reprezintă versorii axelor

sistemului de referință.
Valoarea tensiunii se calculează utilizând relația:

p   x2   2   x2   xy
2
  xz
2
. (4.3)

Fig. 4.4
2
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

Elementul de arie dA poate fi fața unui element de volum. Un cub elementar de

dimensiuni infinit de mici, cu centrul în punctul M, se izolează din corp (fig. 4.4). Pe
fiecare față a elementului de volum, notat cu dV, se dezvoltă tensiuni normale și
tensiuni tangențiale, din cauza acțiunii forțelor exterioare. Un sistem de referință
Oxyz se asociază elementului de volum. Pe fiecare față a cubului, tensiunea
tangențială se poate descompune în două componente, fiecare componentă fiind
paralelă cu una dintre axele din planul în care tensiunea tangențială se dezvoltă. De
exemplu, componentele tensiunii tangențiale  sunt  xy și  xz în planul Oyz.
În figura 4.4, indicele tensiunii  reprezintă axa paralelă cu direcția tensiunii. Primul
indice al tensiunii  reprezintă axa perpendiculară pe planul în care tensiunea
tangențială acționează, iar al doilea indice reprezintă axa paralelă cu direcția tensiunii
tangențiale.
Starea de tensiune care se dezvoltă la nivelul punctului M al corpului, este complet
descrisă de tensorul de tensiune:

  x  xy  xz 
T    yx  y  yz  (4.4)
 zx  zy  z 
 
care devine

  x  xy  xz 
T    xy  y  yz  , (4.5)
 xz  yz  z 
 
conform principiului lui Cauchy sau principiul dualității tensiunilor tangențiale
( yx   xy ,  yz   zy ,  xz   zx ) care va fi demonstrat în subcapitolul următor.

4.2. Starea plană de tensiune

Din cauza acțiunii sarcinilor exterioare, atât tensiuni normale cât și tensiuni
tangențiale se pot dezvolta simultan la nivelul unui element infinit de mic dintr-un
corp deformabil. În astfel de cazuri, pentru a defini starea de tensiune care se dezvoltă
la nivelul elementului infinit de mic, este nevoie de ambele tipuri de tensiuni. De
exemplu, starea de tensiune pentru un element dintr-o placă solicitată în planul
acesteia, de sistemul de forțe ̅ ( ̅̅̅̅̅) (fig. 4.5, a), se reprezintă ca în figura 4.5,
c. Planele care izolează elementul sunt fie paralele, fie perpendiculare pe suprafața
mediană a plăcii. În figura 4.5(b), se arată că starea de tensiune care se dezvoltă la
nivelul unui punct M, se poate caracteriza printr-un număr infinit de stări echivalente
de tensiune, prin modificarea orientării elementului (de exemplu, orientarea dată de
unghiul  pentru elementul din figura 4.5, b).

3
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

Fig. 4.5

Principalele obiective ale acestui subcapitol sunt:

 obținerea relațiilor de calcul pentru tensiunile echivalente care acționează la
nivelul unui plan oarecare care trece printr-un punct dat, în funcție de unghiul
 de orientare al planului și de componentele tensorului de tensiune, raportate
la sistemul de coordonate xOy care conține suprafața mediană a plăcii;
 demonstrația relațiilor de calcul pentru orientările planurilor pentru care
tensiunea normală și respectiv, tensiunea tangențială, au valori extreme.

Se izolează elementul OBC din placă, având forma unei prisme, ca cea prezentată în
figura 4.5, d. Suprafața elementului de volum a cărei proiecție pe suprafața mediană a
plăcii, este notată cu BC, are aria dA . Această suprafață este înclinată cu unghiul 
față de suprafața a cărei proiecție este OC. Proiecția elementului de placă pe suprafața
mediană a plăcii, se raportează la sistemul de coordonate xOy. Componentele
tensiunii care acționează la nivelul elementului OBC, se prezintă în figura 4.5, d.
Multiplicând tensiunile cu aria suprafeței la nivelul căreia acestea se dezvoltă, se
obțin forțele care acționează pe element (fig. 4.5, e). Elementul trebuie să fie în
echilibru sub acțiunea forțelor. Ca urmare, se consideră mai întâi, ecuația de echilibru
a momentelor produse de toate forțele, față de punctul D (mijlocul segmentului BC):

 M D  0;
OB OC
 xy  dA cos    yx  dA sin    0. (4.6)
2 2

4
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

Dacă se înlocuiesc valorile corespunzătoare proiecțiilor OB și OC, relația (4.6)

conduce la:
BC sin  BC cos
 xy  dA cos    yx  dA sin   0 (4.7)
2 2
din care se obține:
 xy   yx . (4.8)

Din relația (4.8), se remarcă faptul că tensiunile tangențiale care se dezvoltă în plane
perpendiculare ale elementului de volum infinit de mic, sunt egale. Tensiunile
tangențiale care se dezvoltă în plane perpendiculare, pot acționa astfel încât fie
ambele tensiuni au sensul spre dreapta de intersecție a celor două plane, fie ambele
tensiuni pleacă de la dreapta de intersecție. Acesta este principiul lui Cauchy sau
principiul dualității tensiunilor tangențiale care se poate extinde la starea generală de
tensiune:
 yx   xy ,  yz   zy ,  xz   zx . (4.9)

În continuare, se presupune că se cunosc componentele tensorului tensiunii, față de

sistemul de referință xOy. Valorile tensiunii normale și a tensiunii tangențiale
care se dezvoltă la nivelul suprafeței înclinate cu unghiul , se calculează utilizând
celelalte două ecuații de echilibru în raport cu direcțiile tensiunilor necunoscute și
(fig. 4.5, e):
   dA   y  dA sin   sin    x  dA cos  cos 

  yx  dA sin   cos   xy  dA cos  sin   0; 

 (4.10)
   dA   y  dA sin   cos   x  dA cos  sin   

  yx  dA sin   sin    xy  dA cos  cos  0. 

Dacă se ține cont de prima relație din (4.9), relațiile (4.10) devin:

   dA   y  dA sin 2    x  dA cos2   2 xy  dA sin   cos  0;



   dA   y  dA sin   cos   x  dA cos  sin    (4.11)


  xy  dA cos2   sin 2   0,  

care conduc la:

5
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

    y sin 2    x cos2   2 xy sin   cos ; 


 (4.12)

    y sin   cos   x sin   cos   xy cos2   sin 2  .


Utilizând următoarele relații din trigonometrie:

1  cos 2 1  cos 2 
sin 2   ; cos2   ; 
2 2  (4.13)
2 sin  cos  sin 2 ; cos   sin   cos 2 ,
2 2

tensiunea normală și tensiunea tangențială care se dezvoltă la nivelul suprafeței

înclinate BC, se pot calcula utilizând următoarele relații:
 x  y  x  y 
   cos 2   xy sin 2 ;
2 2 
 (4.14)
 x  y 
  sin 2   xy cos 2 . 
2 
Analizând relațiile (4.14), se observă că tensiunea normală și tensiunea tangențială
sunt funcții de unghiul . Înseamnă că trebuie să existe direcții pentru care
tensiunea normală are valori extreme. Pentru a găsi aceste direcții, se derivează
prima relație din (4.14) în raport cu unghiul și se egalează cu zero:

d   x  y
 0; 2 sin 2  2 xy cos 2  0. (4.15)
d 2
din care se obține:
2 xy
tg 21, 2  . (4.16)
 x  y

Ecuația (4.16) are două rădăcini deoarece valoarea tangentei unui unghi este egală cu
valoarea tangentei corespunzătoare unghiului din cadranul opus. Soluțiile și
diferă cu 180º și în consecință, între unghiurile și există o diferență de 90º.
Unul dintre unghiuri reprezintă direcția planului pe care acționează tensiunea normală
maximă, iar celălalt unghi corespunde planului pe care acționează tensiunea normală
minimă. Direcțiile planelor față de care tensiunile normale au valori extreme (maxim
sau minim) se numesc direcții principale de tensiune:

2 2  21  180 sau  2  1  90 , (4.17)

iar tensiunile normale corespunzătoare, se numesc tensiuni principale.

6
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

Înainte de calculul tensiunilor principale, se observă din a doua relație din (4.14) și
din relația (4.15) că:
d 
    0. (4.18)
d2 
Relația (4.18) conduce la concluzia că nu acționează nicio tensiune tangențială în
planurile la nivelul cărora se dezvoltă tensiunile normale maximă și minimă.
Cu relațiile din trigonometrie, se obțin relațiile de calcul pentru funcțiile sin și cos ale
unghiului dublu, în funcție de tangenta unghiului dublu, care se înlocuiește din relația
(4.16):
tg 21, 2 2 xy

sin 21, 2    ;
1  tg 2 21, 2 
 x   y 2  4 xy
2


 x  y  (4.19)
1
cos 21, 2    ,
1  tg 2 21, 2  2 
 x   y 2  4 xy 


Relațiile (4.19) se înlocuiesc în relația (4.14) și se obține:

 x  y
1, 2 
2

1
2
 x   y 2  4 xy2 . (4.20)

care reprezintă tensiunile principale. Valoarea tensiunii normale maxime corespunde

la semnul pozitiv (+) și se notează cu  1 , în timp ce valoarea tensiunii normale
minime corespunde semnului negativ (-) și se notează cu  2 .

Observații
Prin însumarea celor două valori extreme ale tensiunii normale, se obține:
1   2   x   y  const . (4.21)

care arată că suma tensiunilor normale corespunzătoare la două direcții

perpendiculare într-un punct, nu depinde de unghiul  .

Într-o manieră similară, se procedează pentru a demonstra relația de calcul pentru

tensiunea tangențială maximă. Astfel, pentru a calcula direcțiile față de care tensiunea
tangențială are valori extreme, se derivează relația tensiunii tangențiale  din relația
(4.14), în raport cu unghiul 2 și apoi, se egalează cu zero:
d 
d
 0;  x   y cos 2  2 xy sin 2  0, (4.22)

care conduce la:

7
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

 x  y
tg 2 3, 4   . (4.23)
2 xy

Ecuația (4.23) are rădăcinile  3 ,  4 între care există o diferență de 90º:

 4   3  90 . (4.24)

Astfel, tensiunea tangențială are o valoare maximă pe una dintre cele două direcții, în
timp ce valoarea minimă a tensiunii tangențiale corespunde direcției perpendiculare.
Dar, conform principiului dualității tensiunilor tangențiale, cele două tensiuni
tangențiale extreme trebuie să fie egale deoarece planele a căror orientări sunt date de
relația (4.24), sunt perpendiculare.
Mai mult, din relațiile (4.16) și (4.23) se observă că:
tg21, 2  tg2 3, 4  1  0, (4.25)

ceea ce înseamnă că direcțiile față de care se dezvoltă tensiunea tangențială maximă,

formează unghiuri de 45 cu direcțiile principale de tensiune (fig. 4.6).

Fig. 4.6

Pentru a obține expresiile valorilor extreme ale tensiunii tangențiale, relațiile (4.19) se
exprimă în funcție de unghiurile  3 ,  4 și se înlocuiesc în a doua relație din (4.14):

 3, 4  
1
2
 x   y 2  4 xy2 . (4.26)

Se observă că tensiunea tangențială maximă diferă de cea minimă doar prin semn.
Deoarece din punct de vedere fizic, semnul tensiunii tangențiale nu are nicio
semnificație, tensiunea tangențială maximă este pozitivă și se calculează cu relația:
8
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

 2
 max  1 . (4.27)
2

4.3. Cazuri particulare

4.3.1. Starea uniaxială de tensiune

Fig. 4.7

Particularitățile stării uniaxiale de tensiune sunt (fig. 4.7):

 y  0 și  xy   yx  0 (4.28)

Direcțiile principale de tensiune se calculează cu relația:

2 xy
tg 21, 2   0, (4.29)
 x  y

a cărei soluții sunt:

1  0 ;  2  1  90  90. (4.30)

Tensiunile principale sunt:

 x  y
1, 2 
2

1
2
 x   y 2  4 xy2 .  2x  2x (4.31)

care conduc la valorile:

1   x ;  2  0. (4.32)

4.3.2. Starea de forfecare pură

Fig. 4.8

9
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

În aces caz (fig. 4.8):

x  y  0 și  xy   yx  0. (4.33)

Direcțiile principale de tensiune sun date de relația:

2 xy
tg 21, 2   (4.34)
 x  y

a căror soluții sunt:

1  45 ;  2  1  90  135. (4.35)

Tensiunile principale se calculează cu relația:

 x  y
1, 2 
2

1
2
 x   y 2  4 xy2 .   xy . (4.36)

Concluzia este că starea de forfecare pură este echivalentă cu starea de tensiune care
constă dintr-o tensiune normală de tracțiune 1   xy și o tensiune normală de
compresiune  2   xy . Tensiunile principale  1 și  2 care acționează pe planele
înclinate la unghiurile de 45 și respectiv, de 135 față de axa Ox, se prezintă în
figura 4.6.
Dacă axele Ox și Oy sunt direcțiile principale de tensiune, relațiile (4.14) se pot scrie
sub forma:
   2 1   2 
 1  cos 2 ;
2 2 
 (4.37)
 2 
 1 sin 2 . 
2
or

   2 1   2 
 1  cos 2 ;
2 2 
 (4.38)
 2 
 1 sin 2 . 
2

10
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

Fig. 4.9

Însumând membru cu membru, relațiile (4.38) după ridicarea la pătrat, se obține:

2 2
  2  2  2 
  1     1  (4.39)
 2   2 
care reprezintă ecuația unui cerc raportat la sistemul de coordonate având absisa  și
ordonata  (fig. 4.9). Raza cercului este 1   2  2 iar centrul cercului se află la
distanța 1   2  2 pe abscisă, față de originea sistemului de referință. Acest cerc se
numește cercul lui Mohr al tensiunii și este o reprezentare grafică a stării de tensiune
(fig. 4.9) care se dezvoltă la nivelul unui punct arbitrar al unui corp solicitat de sarcini
exterioare.

11
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

4.4. Relațiile dintre eforturile secționale și tensiuni

Se cunoaște deja că la nivelul secțiunii arbitrare a unui corp, se dezvoltă eforturi

secționale (fig. 4.10) din cauza acțiunii sarcinilor exterioare. Pe de altă parte, la
nivelul unui element de arie dA din acea suprafață, intensitatea forței este data de
 
tensiune care are trei componente  x ,  xy ,  xz așa cum se prezintă în figura 4.11.
Există șase relații între eforturile secționale care se dezvoltă la nivelul secțiunii
oarecare și componentele tensiunii, după cum urmează:

N A  xdA; M x  Mt  A  xy  z   xz  y dA;


Ty  A xy dA; Mi y   A  x  z dA; 

(4.41)


Tz  A xz dA; Mi z  A x  y dA. 


Fig. 4.10 Fig. 4.11

∫ ∫

∫ ∫

12
 Rezistența materialelor – partea I (RM1)

4.5. Deplasări și deformații

Fig. 4.12

 
Din cauza acțiunii sistemului de forțe F1, F2 , Fn , corpul solid se deformează iar
punctele se deplasează. În final, noile poziții ale punctelor A, B, C sunt A`, B` și C`.
Starea deformată a corpului este descrisă prin următoarele mărimi:
 vectorul  care se numește deplasarea totală a punctului. Originea acestui vector
este în punctul A al corpului nedeformat iar săgeata se află în același punct al
corpului deformat (punctul A`). Dacă se consideră sistemul de referință xOyz așa
cum se prezintă în figura 4.12, vectorul  se poate descompune în trei
componente în raport cu axele sistemului: u (proiecția pe axa Ox), v (proiecția pe
axa Oy) and w (proiecția pe axa Oz). Se poate scrie următoarea relație de calcul
pentru deplasarea totală în funcție de componentele acesteia:

  u 2  v 2  w2 , (4.42)
în care u, v, w sunt deplasări relative. , u, v, w se numesc deplasări liniare.
 Pe lângă deplasările liniare descrise mai sus, au loc și deplasări unghiulare din
cauza deformației corpului. De exemplu, în figura 4.12, segmentul AB se rotește
cu unghiul  . Componentele unghiului  sunt unghiurile  x , y , z în raport cu
axele sistemului de referință.
 Distanța dintre două puncte arbitrare A și B se modifică deoarece deplasările
punctelor corpului sunt diferite. Dacă se notează cu  distanța dintre două puncte
arbitrare înainte de deformație (lungimea segmentului AB) și cu se notează
distanța dintre aceleași puncte după deformație (lungimea segmentului A`B`),
diferența dintre  și se numește deformație absolută liniară:
   ' (4.43)

 Dacă lungimea segmentului AB este infinit de mică, lungirea pe unitatea de

13
 Curs 6 - Cap. 4. Noțiuni de teoria elasticității. Stări de tensiune și deformație.

lungime în punctul A se numește lungire specifică (sau deformația specifică în

punctul A) în lungul direcției AB și se calculează cu relația:

  lim . (4.44)
0 

Se poate remarca că lungirea specifică  este o mărime adimensională deoarece

mărimile  și  sunt exprimate în aceleași unități de măsură. Dacă distanța dintre
două puncte arbitrare crește, atunci   0 . Dacă distanța dintre două puncte arbitrare
scade, atunci   0 . Componentele lungirii specifice  în raport cu cele trei axe sunt
 x ,  y și  z .
Se presupune că segmentele AB și BC sunt perpendiculare înainte de deformație.

După deformație, unghiul care inițial era unghi drept (unghiul BAC ) devine unghiul

B`A`C `. Dacă segmentele AB și AC sunt infinit de mici, lunecarea specifică în A se
definește ca:

   
  lim  BAC B`A`C ` . (4.45)
AB 0  
AC 0

Semnul lunecării specifice este pozitiv dacă unghiul drept devine unghi ascuțit iar
lunecarea specifică se consideră negativă dacă unghiul drept devine unghi obtuz. În
raport cu axele sistemului de coordonate, lunecarea specifică se poate descompune
în componentele  xy ,  yz și  xz .
Starea de deformație dintr-un punct al unui corp solid deformabil, este complet
descrisă de tensorul deformației:

 1 1 
 x  xy  xz 
 2 2 
T    1  yx y
1
 yz  . (4.46)
2 2 
1 1 
  xz  zy z 
2 2 
Deoarece  xy   yx ,  xz   zx ,  yz   zy , relația (4.46) se scrie sub forma:

 1 1 
 x  xy  xz 
 2 2 
T    1  xy y
1
 yz  . (4.47)
2 2 
1 1 
  xz  yz z 
2 2 
14