MODALITATI DE RECICLARE A NAMOLURILOR

DE LA STATIILE DE EPURARE

TEHNICI DE RECICLARE

ÎNDRUMĂTOR PROIECT: STUDENT:

Assoc.prof.Phd Barsan Narcis Văcăruș Mihaela

CUPRINS
1 Introducere............................................................................................. ......3

2 Surse de deșeuri -namolul...............................................................4

3 Caracteristicile -compozitia nămolului.........................................9

4 Caracteristici fizico-chimice.........................................................12

5 Caracteristici biologice și bacteriologice ....................................16

6 Procese și procedee de prelucrare a nămolului .........................18

7 Metode de reciclare ......................................................................28

Bibliografie

1 INTRODUCERE

Atat industria cat si consumatorii casnici sunt generatori de cantitati insemnate de ape
uzate care necesita tratamente specifice pentru indepartarea poluantilor, pana la nivelele
admise de reglementarile privind protectia mediului in vederea deversarii in apele receptoare
(emisari).
Procesul de epurare consta in indepartarea din apele uzate a substantelor toxice, a
microorganismelor etc., in scopul protectiei mediului inconjurator (emisar in primul rand, aer,
sol etc.); o epurare corespunzatoare trebuie sa asigure conditii favorabile dezvoltarii in
continuare a tuturor folosintelor (alimentari cu apa, piscicultura, agricultura etc.).
Epurarea apelor uzate se realizeaza in statii de epurare; acestea fac parte integranta din
canalizarea orasului sau industriei, marimea lor fiind determinata de gradul de epurare
necesar, de debitele si caracteristicile apelor uzate si ale emisarului, de folosintele prezente si
viitoare ale apei etc.
Produsul final al epurarii este apa uzata epurata; iar ca subproduse se obtin gazul metan
si namolul. Gazele produse prin fermentare sunt folosite de obicei pentru incalzirea bazinelor
de fermentare, a locuintelor sau pentru producerea de forta; rareori sunt folosite drept

2
carburant. Energia obtinuta ca urmare a folosirii gazului este in general suficienta pentru
exploatarea unei statii de epurare biologica.
Namolul poate foarte bine inlocui in agricultura balegarul; daca insa distanta de
transport este mare, rentabilitatea sa scade. Uneori este mai avantajos sa se fabrice chiar in
statia de epurare un ingrasamant uscat, indeosebi atunci cand valoarea de fertilizare este
mare, urmand a fi transportat ulterior. Prepararea si folosirea unui ingrasamant bogat in
humus, rezultat al amestecului namolului fermentat cu gunoi menajer, este de asemenea o
forma avantajoasa de valorificare a namolului. Deoarece namolul, la fel ca si apa uzata,
contine organisme patogene, se impune un control sanitar permanent, ori de cate ori se
recurge la valorificarea namolului. Din namolurile active se produce vitamina B-12,
penicilina si alte antibiotic.

2 SURSE DE DESEURI-NĂMOLUL

Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor
reprezintă una dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii
contemporane. Dezvoltarea economică şi socială durabilă fără deteriorarea calităţii mediului
impune un management adecvat al deşeurilor fără epuizarea resurselor naturale.
Gestionarea corectă a deşeurilor, care prin natura lor reprezintă atât o sursă de
poluare, cât şi un izvor de materii prime seculare, trebuie realizată în mod integrat, cu
înţelegerea consecinţelor pe termen lung a deciziilor adoptate. În legătură cu aceasta,
tendinţele actuale privind abordarea problemei deşeurilor trebuie să ţină cont de următoarele
aspecte:
- micşorarea cantităţii de deşeuri;
- evitarea poluării mediului.
Nămolurile rezultate din statiile de epurare orăsenesti sunt considerate deseuri si intră
sub incidenta reglementărilor referitoare la deseuri. Acestea provin din diferite etape ale
proceselor de epurare.
Din punct de vedere fizic, nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se consideră
sisteme coloidale complexe, cu compoziţii eterogene, conţinând particule coloidale (d < 1
Μ), particule dispersate (d = 1 - 100 Μ), agregate, material în suspensie etc., având un

3
aspect gelatinos şi conţinând foarte multă apă. Din punct de vedere tehnologic, nămolurile se
consideră ca fază finală a epurării apelor, în care sunt înglobate produse ale activităţii
metabolice, materii prime, produşi intermediari şi produse finite ale activităţii industriale.
Apele uzate contin materii organice si minerale in suspensie, coloidale si in solutie, de
asemenea organisme, in special bacterii si protozoare, care constituie sursa principala de
energie care este pusa la dispozitia transformarilor de natura biochimica a materiilor
organice. Unele bacterii insa, prin prezenta lor in apa uzata, constituie un continuu pericol,
putand provoca imbolnaviri grave. Indepartarea sau stabilizarea materiilor nocive de tot felul
din apa uzata se realizeaza in instalatiile statiei de epurare in care au loc procesele
mentionate.
Schemele tehnologice aplicate pentru epurarea apelor uzate industriale şi orăşeneşti,
din care rezultă nămoluri se pot grupa în trei mari categorii: epurarea mecanica, epurarea
mecano-chimică şi cele privind epurarea mecano - biologică. În fig. 1,2,3 si 4 se prezintă
principalele surse de nămol în cadrul schemelor de epurare menţionate.

Procedee de epurare mecanica (figura 1)

Aceste procedee au ca scop:

- retinerea corpurilor si suspensiilor mari, realizata in gratare, site, cominutoare,
dezitegratoare etc.;
- flotarea (separarea) grasimilor si uleiurilor, realizata in separatoare de grasimi si in
decantoare cu dispozitive de retinerea grasimilor si uleiurilor;
- sedimentarea sau decantarea materiilor solide in suspensie separabile prin decantare,
realizata in deznisipatoare, decantoare, fose septice etc.;
- prelucrarea namolurilor rezultate.

4
 Fig 1 - Schema epurării mecanice a apelor uzate

Procedee de epurare mecano-chimica (figura 2)

Aceste procedee se bazeaza indeosebi pe actiunea substantelor chimice asupra
materiilor solide in suspensie separabile prin decantare, bacteriilor etc. si au ca scop:
- coagularea materiilor solide in suspensie, realizata in instalatii de coagulare (camere
de preparare si dozare, amestec si reactie);
- epurarea mecanica dupa cum s-a aratat mai inainte;
- clorarea apelor uzate, realizata in statii de clorare si bazine de contact.

Fig. 2 - Schema epurării mecano - chimice a apelor uzate

5
 Procedee de epurare mecano-biologice (figura 3 si figura 4)
Aceste procedee se bazeaza pe actiune comuna a proceselor mecanice, chimice si
biologice si au ca scop:
- epurarea naturala a apelor uzate si namolurilor, realizate in modul urmator: pentru
apele uzate, pe campuri de irigare si filtrare, iazuri biologice etc.; pentru namoluri, in bazine
deschise pentru fermentarea namolului;
- epurarea artificiala a apelor uzate si namolurilor realizata: pentru apele uzate in
filtre biologice de mare si mica incarcare, in bazine cu namol activ de mare si mica incarcare,
in aerofiltre, filtre biologice scufundate, filtre biologice turn etc.; pentru namoluri, in fose
septice, concentratoare (ingrosatoare) de namol, bazine pentru fermentarea namolului,
platforme pentru uscarea namolului, filtre presa, filtre cu vacuum, centrifuge, incineratoare de
namol etc.

Fig. 3 - Schema epurării mecano - biologice a apelor uzate

6
 Fig. 4 - Schema epurării mecano - biologice artificiale a apelor uzate
Retinerea corpurilor si suspensiilor mari este cunoscuta sub numele de epurare
preliminara; indepartarea materiilor solide in suspensie separabile prin decantare, cu sau fara
ajutorul substantelor de coagulare, prin flotare, sedimentare, coagulare, constituie epurarea
primara sau mecanica; indepartarea materiilor solide in solutii si in special a celor organice
este cunoscuta sub numele de epurare secundara sau biologica; combinatia intre epurarea
primara si secundara este cunoscuta sub numele de epurare complexa.
In ce priveste eficienta – randamentul – diferitelor instalatii, el este de obicei exprimat
prin posibilitatea acestora de a reduce materiile organice (exprimate prin CBO 5), materiile in
suspensie separabile prin decantare si bacterii (tabel 1).

7
 Tabel 1 – Eficienta constructiilor de epurare

Procedee de epurare si Eficienta [%]

constructiile respective CBO5 Materii solide in Bacterii
suspensie separabile prin
decantare
Mecanice:
- Gratare, site, etc. 5-10 5-20 10-20
- Deznisipatoare, decantoare 25-40 40-70 25-75
Mecano-chimice:
- Instalatii de coagulare + 50-85 70-90 40-80
decantoare
- Statii de clorare (apa bruta sau 15-30 - 90-95
decantata)
- Idem (apa epurata biologic) - - 98-99
Mecano-biologice naturale:
- decantoare + campuri de irigare
si filtrare etc. 90-95 85-95 95-98
Mecano-biologice artificiale:
- Decantoare primare si
secundare + filtre biologice de 65-90 65-92 70-90
mare incarcare etc.
- Idem + filtre biologice de mica 80-95 70-92 90-95
incarcare etc.
- Idem + bazine cu namol activ 50-75 75-85 70-90
de mare incarcare etc.
- Idem + bazine cu namol activ 75-95 85-95 90-98
de mica incarcare etc.

Valorile din tabel depind de numerosi factori, dintre care se mentioneaza:

- supraincarcarea instalatiilor, care conduce la scaderea eficientei;
- incarcarea cu materii solide in suspensie separabile prin decantare, care conduce
atunci cand incarcarea este mare la eficiente mari in decantoare si mici in instalatiile de
epurare biologica;
- incarcarea si cantitatea de ape care se intorc in statie, rezultate de la bazinele de
fermentare a namolului, platformele de uscare a namolului etc.
Daca se ia drept baza caracteristicile apelor uzate si eficientele medii inscrise in tabel,
dupa epurarea completa, apa uzata trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici: CBO 5 15-20
mgf/dm3; materii in suspensie separabile prin decantarea 20-30 mgf/dm3.

8
 3 COMPOZITIA CHIMICA A NAMOLURILOR

Compoziţia medie a nămolurilor este următoarea:

Substanţă uscată 28 - 47%

Substanţă organică 37 - 74%
Azot total 1.7 - 3.5%
P2O5 1.1 - 2.7%
K2O 0.05 - 0.7%
CaO 2.6 - 6.3%

In ceea ce priveste compozitia namolurilor folosite in agricultura, provenite de la

statiile industriale, acestea sunt prezentate in tabelul de mai jos.
Tabel 2. - Compozitia si unele caracteristicile ale namolurilor de la
separatoarele API
CARACTERISTICI Emulsii de suprafata Namol depus pe fundul
*
(cu suspensii solide) bazinului
Compozitia C: 56,3 – 72,9 % gr. C: 24,3 – 67,8 % gr.
(substanta anhidra) H: 9,8 – 12,1 % gr. H: 2,56 – 10,2 % gr.
S: 0,3 – 0,7 % gr. S: 0,4 – 1,2 % gr.
Cenusa: 0,3 – 10,5 % gr. Cenusa: 46,0 – 48,0 % gr.
Umiditatea 40 – 80 % vol. 37,2 – 65 % vol.
Puterea calorica 1967 – 4512 kcal/kg 1260 – 3670 kcal/kg
inferioara
Densitatea 930 – 971 kg/m3 1095 – 1120 kg/m3

Emulsiile colectate la separatorul API contin in multe cazuri suspensii solide fine
(particule de cocs, praf de catalizator, mal, etc.), aceasta impune arderea lor in incineratoarele
de namol.
Tabel 3. - Compozitia si unele caracteristicile ale namolurilor de la flotatia cu
aer dizolvat
Namol flotatie (amestec
CARACTERISTICI material plutitor + namol
depus pe fundul bazinului)**
Compozitia C: 44,8 – 52,3 % gr.
(substanta anhidra) H: 3,2 – 5,3 % gr.
S: 0,9 – 1,0 % gr.
Cenusa: 45,00 – 50,1 % gr
Umiditatea 94,2 – 96,8 % vol.
Puterea calorica 1026 – 1220 kcal/kg
Densitatea 1010 – 1030 kg/m3

9
 Namolurile colectate de la flotatia cu aer dizolvat sunt alcatuite din material plutitor
(cca 17 – 20 %) si namol depus pe fundul bazinului (cca. 80 – 83 %).
Tabel 4. Compozitia si unele caracteristicile ale namolurilor rezultate din treapta
de tratare biologica
CARACTERISTICI Namol biologic
Compozitia C: 44,8 – 52,3 % gr.
(substanta anhidra) H: 3,2 – 5,3 % gr.
S: 0,9 – 1,0 % gr.
Cenusa: 45,00 – 50,1 % gr
Umiditatea 98,6 – 99,2 % vol.
Puterea calorica inferioara 33 – 66 kcal/kg
Densitatea 1003 – 1004 kg/m3

4 CARACTERISTICILE NAMOLURILOR
CARACTERISTICILE GENERALE ALE NAMOLURILOR

Principalele tipuri de nămol ce se formează în procesele de epurare a apelor uzate

sunt:
- nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;
- nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologică;
- nămol mixt, rezultat din amestecul de nămol primar şi după decantarea
secundară, obţinut prin introducerea nămolului activ în exces în treapta
mecanică de epurare;
- nămol de precipitare, rezultat din epurarea fizico-chimică a apei prin
adaos de agenţi de neutralizare, precipitare, coagulare - floculare.
După stadiul lor de prelucrare în cadrul gospodăriei de nămol, se pot clasifica:
- nămol stabilizat (aerob sau anaerob);
- nămol deshidratat (natural sau artificial);
- nămol igienizat (prin pasteurizare, tratare chimică sau compostare);
- nămol fixat, rezultat prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor
toxici;
- cenuşă, rezultată din incinerarea nămolului;
Namolurile provenite din decantoarele primare sunt de culoare cenusie deschis si au un
miros aproape insensibil. Materii fecale, hartii, plastice, resturi vegetale etc sunt prezente in
acestea. Namolul nu-si pierde umiditatea usor si este lipicios; poate fi uscat daca este intins in
straturi subtiri pe pltforme asezate in aer liber, producand insa mirosuri neplacute. Apa

10
rezultata din namol este tulbure si miroase urat. Aceste namoluri fermenteaza repede in
bazinele de fermentare a namolului sau in decantoarele cu etaj (Imhoff). Daca fermentarea a
fost bine facuta, namolul este negru are aspect granular si are numai un usor miros, care nu
este prea suparator; pH este in jur de 7.
Namolul fermentat se usuca mai repede decat cel nefermentat, daca este asezat pe
platforme de nisip in aer liber. Dupa 15 zile, chiar si mai putin, in functie de temperatura
exterioara, daca straturile de namol nu au fost mai groase de 15-20 cm, namolurile devin
manipulabile cu lopata. Daca este intins intr-un vas plat alb, emailat, se observa la suprafata
namolului o serie de linii albe; este apa din namol care isi cauta un drum spre exteriorul
probei de namol. Acesta este un test simplu privind drenabilitatea si stadiul de fermentare a
namolului.
Namolurile provenite din decantoarele dupa precipitarea chimica imprumuta de obicei
culoarea de la substantele chimice folosite. Mirosul, datorita substantelor chimice, este mai
putin pronuntat in comparatie cu cel al namolului rezultat de la decantarea primara; in rest are
in general aceleasi caracteristici.
Namolurile provenite din decantoarele secundare dupa filtrele biologice este de culoare
maronie si floculent. Namolurile din filtrele biologice de mica incarcare, care contin
numerosi viermi morti si are un miros puternic, isi pierde greu apa si de aceea trebuie sa fie
intotdeauna fermentat. Practica actuala de a fermenta acest namol impreuna cu namolul din
decantoarele primare este aplicata aproape in toate statiile de epurare, rareori se trimite la
fermentare numai namolul din decantoarele secundare. Namolurile provenite din decantoarele
secundare dupa bazinele cu namol activ sunt la fel de floculente ca si cele din filtrele
biologice si de asemenea se deshidrateaza greu in aer liber, chiar daca sunt intinse in straturi
subtiri. Namolul provenit din bazinele cu namol activ in care epurarea s-a desfasurat in
conditii bune, este de culoare maronie-galbuie si are miros de pamant. Se descompune usor
daca temperatura este ridicata; se poate descompune si singur, in bazinele de fermentare a
namolului, insa de obicei este amestecat cu namolul din decantoarele primare.

11
 4 CARACTERISTICI FIZICO – CHIMICE

Pentru caracterizarea nămolurilor se apelează la:

indicatori generali (umiditate, greutate specifică, pH, raport mineral volatil,
putere calorică etc.);
indicatori specifici (substanţe fertilizante, detergenţi, metale, uleiuri şi
grăsimi etc.) în funcţie de provenienţa apei uzate industriale.
Datorită naturii complexe a nămolurilor, indicatorii generali şi specifici se
completează cu alţi parametri ce caracterizează modul de comportare a nămolurilor la
anumite procese de prelucrare (fermentabilitate, filtrabilitate, compresibilitate, flotabilitate).
Principalele caracteristici fizico-chimice ale nămolurilor care prezintă interes în
tehnologia de prelucrare şi evacuare sunt analizate în cele ce urmează.
Umiditatea sau conţinutul de apă
Aceasta variază în limite foarte largi, în funcţie de natura nămolului (mineral sau
organic), de treapta de epurare din care provine (primar, secundar, de precipitare etc.).
Umiditatea sau continutul de apa al namolurilor, in %, este de mare importanta pentru
adoptarea procedeelor de prelucrare (fermentare, deshidratare etc.) si transport. Umiditatea se
determina prin stabilirea pierderii in greutate a namolului, ca urmare a evaporarii lui in etuva,
la temperatura de 105oC, pana la completa uscare. In acest caz :

Umiditatea [%] = ;

Astfel materialele grosiere reţinute pe grătare şi site au umiditate de 60%, nămolul

primar proaspăt 95-97%, nămolul activ în exces 98-99,5% şi nămolul de precipitare 92-95%.
În practica prelucrării nămolului este important a cunoaşte modul de legare a apei şi energia
necesară pentru îndepărtare.
De cele mai multe ori se obisnuieste ca in loc de umiditate sa se dea continutul in
materii solide totale (in suspensie si dizolvate) ale namolului.
Greutatea specifică a nămolului
Aceasta depinde de greutatea specifică a substanţelor solide pe care le conţine, de
umiditatea lor şi de provenienţa nămolului în cadrul staţiei: nămolul primar brut are o
greutate specifică de 1,004-1,010 t/m3, nămolul activ excedentar are valori mai mici, în jur
de 1,001 t/m 3, iar după îngroşare 1,003 t/m 3.

12
 Mineral şi volatil în substanţă uscată
Acesta este un criteriu de clasificare a nămolurilor (nămol organic în care M / V < 1 şi
nămol anorganic în care M / V > 1 ) ş i u n criteriu de selecţie a procedeelor de prelucrare,
întrucât un nămolul organic este putrescibil şi se are în vedere mai întâi stabilizarea sa mai
ales pe cale biologică (fermentare anaerobă, stabilizare aerobă), pe când nămolul anorganic
se prelucrează prin procedee fizico-chimice (solidificare, extracţie de componente utile etc.).
Culoarea si mirosul. Aceste doua caracteristici sunt bine de a fi discutate impreuna,
deoarece furnizeaza in general primele informatii asupra starii namolului. Namolurile
proaspete au o culoare cenusie-deschis sau galbuie. Namolurile care au fermentat complet au
o culoare neagra (datorita sulfurilor de fier) si miros de gudron. Namolurile stabilizate aerob
(in bazine cu namol activ cu oxidare totala) au o culoare maronie si miros de humus; ele pot
fi deshidratate in aer liber in circa doua saptamani fara a produce miros.
Rezistenţa specifică la filtrare şi compresibilitate
Aceşti parametrii reprezintă unii dintre cei mai importanţi parametri pentru
deshidratarea nămolurilor şi instrumente de apreciere a condiţionării nămolurilor.
Rezistenţa specifică la filtrare se caracterizează cu relaţia:
r = (2 b P A)/ (c η);
în care: r - rezistenţa specifică la filtrare, în cm/g;
P - diferenţa de presiune aplicată, în dyn/cm2;
A - suprafaţa de filtrare, în cm2;
η -vâscozitate dinamică a filtratului (la temperatura probei), în g/cm s;
b - panta dreptei din reprezentarea grafică a raportului t/v →v, în s/cm6;
c - concentraţia de solide în turbă, în g/cm 3.
Pentru determinarea experimentale a rezistenţei specifice la filtrare se măsoară
volumele de filtrat scurse la anumite intervale de timp într-o instalaţie specială de laborator,
prin filtrare la diferenţă de presiune negativă sau pozitivă.
Puterea calorică a nămolului
Puterea calorica poate fi determinata in mod aproximativ in functie de materiile solide
totale organice, uscate (numite si materii volatile), continute in namol, conform tabelului 5.

13
 Tabelul 5 - Valorile aproximative ale puterii calorice a namolului continand
diferite procente de materii solide totale organice, uscate.
Materii solide totale Puterea calorica, in kcal/kgf materii solide totale organice uscate pentru
Organice, uscate namolurile provenite de la :
% Sedimentarea primara Sedimentarea secundara dupa bazinele cu
namol activ
100 6650 5650
90 5850 5050
80 5100 4450
70 4300 3850
60 3600 3300
50 2800 2650
40 2150 2050
30 1400 1500

Dupa cum se va vedea mai departe, namolurile provenite din decantoarele primare
contin  70% materii solide totale organice, uscate, ceea ce corespunde la o putere calorica de
4300 kcal/kg. Dupa fermentare, cand continutul de materii solide totale organice, uscate,
scade la  40%, puterea calorica se reduce la aproximativ jumatate.
In ceea ce priveste namolul provenit din decantoarele secundare dupa filtrele biologice,
acesta, in general, are o putere calorica asemanatoare namolurilor provenite din bazinele cu
namol activ.
Orientativ puterea calorica se determina cu relaţia:PC n =SV-44,4 , unde::
PCn - puterea calorică netă;
SV - conţinutul în substanţe volatile.
Alte caracteristici fizice. Se determina uneori granulozitatea (construindu-se curbele
granulometrice respective), compresibilitatea si viscozitatea care este deosebit de importanta
la pomparea namolului.
Caracteristicile chimice sunt indicatorii semnificativi ai procesului de fermentare a
namolului si in masura mai mica ai celui de deshidratare.
Valoarea pH. In timpul procesului de fermentare pH trebuie sa se mentina in jur de 7;
valori peste 8,5 sau sub 6,0 indica o inrautatire a procesului.
Substante fertilizante. Valoarea fertilizanta a namolului rezulta din continutul de azot,
potasiu si fosfor. In general fosforul si azotul se gasesc in cantitati suficiente pentru
necesitatile agriculturii; de obicei potasiul este insuficient. Experientele facute in legatura cu
utilizarea namolului in agricultura au aratat ca o tona de namol fermentat si deshidratat

14
contine o cantitate de azot echivalent cu 60 kg sulfat de amoniu si o cantitate de calciu
echivalent cu 150 kg carbonat de calciu.
Fermentabilitatea. Fermentabilitatea namolului se masoara in mod conventional prin
analiza fermentarii unui amestec de namol proaspat cu namol bine fermentat in aparatul din
figura 5 are constata dintr-un vas in care se introduce namolul ce trebuie cercetat, un colector
de gaz si un gazometru. Experientele trebuie sa se desfasoare la o temperatura constanta de
20o, si pe o perioada de cel putin o luna. Se folosesc doua parti de namol proaspat si o parete
de namol bine fermentat, definite in materii solide total organice.
Conditiile de fermentare a namolului sunt determinate de cantitaea gazului, de raportul
dintre substantele solide totale organice si minerale , de cantitaea de acizi volatili etc. Astfel,
daca se introduce in vas namol proaspat din decantoarele primare, productia de gaz trebuie sa
fie de 500-700 ml/g materii solide totale organice. Gazul trebuie sa contina  70% metan si
30% bioxid de carbon, in volum. Proportia intre materiile solide totale organice si cele
minerale, dupa fermentare, trebuie sa fie de  1/3. Cantiatea de acizi volatili trebuie sa fie de
 500 mgf/dm3 (sub 2000 mgf/dm3 si peste 300 mgf/dm3, calculate in acid acetic). In vas
trebuie sa se gaseasca intotdeauna minimum 100 mgf/dm 3 azot, in caz contrar acesta trebuie
adaugat.

Pentru a conduce experientele in conditii ma apropiate de cele din practica, din vas se
poate extrage la fiecare 10 zile o anumita cantitate de namol, care se inlocuieste apoi cu una
dubla de namol proaspat. Experientele pot fi facute si cu namol proaspat, provenit din
decantoarele secundare dupa filtrele biologice sau dupa bazinele cu namol activ; cantitatile de
gaz vor fi insa mai mici ca cele indicate mai inainte.
Alte caracteristici chimice. Substantele toxice ca sarurile de cupru, cianurile, arsenul
sau sarurile metalice pot da informatii utile asupra mersului fermentarii; cantitati importante
duc la inhibarea procesului.

15
 Grasimile, la fel ca si detregenti, in cantiati mari impiedica procesul de fermentare.
Grasimi in cantitate de 7-35% din materiile solide totale sunt normale in namolul din
decantoarele primare.
Acizii volatili sunt un indicator important al fermentarii.
Gazele rezultate la fermentare au o deosebita importanta.

5 CARACTERISTICI BIOLOGICE ŞI BACTERIOLOGICE

Nămolurile proaspete (primare şi secundare) prezintă caracteristici biologice şi

bacteriologice asemănătoare cu cele ale apei supuse epurării, cu menţiunea că diminuarea
lor în fază apoasă se traduce cu o concentrare în faza solidă.
Diferitele procedee de prelucrare a nămolului, conduc şi la diminuarea potenţialului
microbiologic al nămolului şi în mod deosebit al potenţialului patogen. În cadrul unor
procedee de prelucrare se creează condiţii de dezvoltare a microorganismelor capabile să
transforme unele substanţe prezente din nămol în substanţe utile sau neutre în raport cu
mediul înconjurător. Astfel, în bazinul de fermentare anaerobă se dezvoltă microorganisme
capabile de mineralizarea materiilor organice care realizează şi o reducere relativă a
potenţialului patogen. În procesul de compostare, prin procese biochimice complexe se
produce o humificare a materiei organice, iar datorită temperaturii se produce şi o
dezinfecţie a nămolului. Nămolurile rezultate din epurarea unor ape uzate industriale cu
potenţial patogen ridicat (ferme de animale, tăbăcării, abatoare etc) trebuie prelucrate în
mod corespunzător. Unele categorii de ape uzate ce nu prezintă un mediu prielnic de viaţă
pentru microorganisme (pH acid, prezenţa unor metale toxice etc) conduc la formarea de
nămoluri fără potenţial patogen.
Namolurile proaspete din decantoarele primare au in general aceleasi caracteristici
biologice si bacteriologice ca si apele uzate. In timpul fermentarii, o parte din bacterii dispar,
ramanand o cantitate importanta de bacterii patogene.
In ceea ce priveste namolul din decantoarele secundare, caracteristicile acestuia din
punct de vdere biologic si bacteriologic sunt asemanatoare namolului proaspat.
In cadrul proceselor anaerobe care conduc la fermentarea namolurilor, bacteriile au o
contributie importanta: - bacteriile de denitrificare dezintegreaza oxigenul legat de azot din
nitriti si nitrati ; - bacteria metanului ajuta la formarea metanului si la distrugerea bacteriilor
patogene etc. Bacilul tuberculozei nu este distrus prin fermentare ; - la fermentarea termofila
(550) sunt distruse majoritatea bacteriilor si ouale de helminti.

16
 6 PROCESE ŞI PROCEDEE DE PRELUCRARE A NĂMOLULUI

Procesele de prelucrare a nămolurilor sunt multiple şi variate, în funcţie de provenienţa

şi caracteristicile lor, dar şi în funcţie de modul final de evacuare. Clasificarea proceselor de
prelucrare se poate face după diferite criterii, cum ar fi reducerea umidităţii, mineralizarea
componentei organice etc.
Nămolurile rezultate din statiile de epurare contin, atât compusi cu valoare agricolă
(materii organice, azot, forfor, potasiu si în cantităti mici calciu, sulf si magneziu), cât si
poluanti ca: metale grele, substante organice toxice si agenti patogeni. Caracteristicile
nămolurilor depind de gradul de poluare si natura poluantilor din apele uzate supuse epurării
si de metodele de tratare a nămolurilor.
Înainte de valorificare sau eliminare, nămolurile trebuie să fie supuse tratării, cu
scopul de a reduce continutul de apă, proprietătile de fermentare si prezenta agentilor
patogeni. Unele operatii de tratare se fac în statia de epurare, de exemplu îngrosarea,
stabilizarea, deshidratarea, dezinfectia sau uscarea termică.
În tabelul 7. se prezintă o grupare a procedeelor de prelucrare sugerând posibilitatea
alegerii unei scheme tehnologice convenabile fiecărui tip de nămol şi condiţiilor specifice
locale.
Tabelul 7 - Procedee de prelucrare a nămolurilor
Procedee de prelucrare a nămolului
Tip de Îngroşa Fermentare Condiţio Deshidrata Uscare Oxidare Evacuare
Nămol Omoge- Igienizare totală finală
nizare
Gravita- Fermentaree Chimică Platforma Vetre Incine- Îngrăşămînt
ţională anaerobă uscarea etajate rare agricol
PRIMAR nămolului rotative
Depozitare
Fermentare Termică Filtru presă
aerobă Materiale
Vacuum construcţii
filtru Atomi-
Flotare Stabilizare Îngheţare zare Oxid. Agent de
chimică Centrifugă umedă
SECUNDAR condiţio
Tratare Cu bandă Uscare narea solului
termică material Filtru
Concentrat solară Piroliză
inert or rotativ

Centrifu Evacuare în
gare Compostare Lagună subteran sau
DE LA re în
TRATARE mediu marin
CHIMICĂ

17
 ÎNGROŞAREA NĂMOLULUI

Această metodă constituie cea mai simplă şi larg răspândită metodă de concentrare a
nămolului, având drept rezultat reducerea şi ameliorarea rezistenţei specifice la filtrare.
Îngroşarea se poate realiza prin decantare, flotare sau centrifugare, gradul de îngroşare
depinzând de mai multe variabile, dintre care mai importante sunt: tipul de nămol,
concentraţia iniţială a solidelor, temperatură, utilizarea agenţilor chimici, durata de îngroşare
etc.prin îngroşare, volumul nămolului se poate reduce de circa 20 de ori faţă de volumul
iniţial, dar îngroşarea este eficientă tehnico-economic până la o concentraţie de solide de 8-
10%.
Îngroşarea gravitaţională se realizează în instalaţii convenţionale de tipul
decantoarelor circulare, având radierul cu pantă spre centru, dotate cu echipamente mecanice
de amestec lent, pentru a favoriza dirijarea nămolului spre centru, de unde se extrage, apa
separată evacuându-se pe la partea superioară.
Timpul mediu de reţinere a solidelor în îngroşător este de 0,5-2 zile. Se utilizează în
mod frecvent îngroşătoare cu funcţionare continuă, instalaţiile calculându-se la o încărcare
hidraulică de 0,6-1,2 m3/m2 h. Încărcarea cu solide este de 1,5-6,0 kg/m2h, în funcţie de
caracteristicile nămolului (tabelul 8).

Tabelul 8 - Încărcarea şi concentraţia în solide la îngroşătoare gravitaţionale

Tipul de nămol Încărcarea în Concentraţia de solide în îngroşat
2
solide kg/m h %
Nămol primar 4-6 8-10

Nămol activ 1-1,2 2,5-3,0

Peliculă 1,5-2,0 7-9
biologică
Nămol primar + 1,0-2,0 5-8
activ
Nămol primar + 2,0-2,4 7-9
peliculă biologică

Îngroşarea prin flotare se aplică pentru suspensii care au tendinţa de flotare şi sunt
rezistente la compactare prin îngroşare gravitaţională.
Procesul de flotare cu aer se poate realiza prin: flotarea cu aer dispersat, flotare cu aer
dizolvat sub presiune, flotare cu aer la presiune negativă şi flotare biologică. Cel mai larg

18
utilizat este procesul de flotare cu aer dizolvat sub presiune, care prin destindere la presiunea
apropiată de cea atmosferică elimină bule fine (d ≈ 80 µ), care se ataşează sau se înglobează
în flocoanele de nămol şi le ridică la suprafaţă. Pentru asigurarea unei concentraţii
convenabile de materii în suspensie la alimentare, se practică recircularea unei fracţiuni de
efluent.
Principalii parametri ce influenţează procesul de îngroşare prin flotare sunt: presiunea,
raportul de recirculare, concentraţia de solide la alimentare, durata de retenţie, raportul aer /
solide, tipul şi calitatea nămolului, încărcarea hidraulică în solide, utilizarea agenţilor
chimici.
Îngroşarea prin centrifugare se aplică în general pentru nămolul activ în exces, atunci
când nu se dispune de spaţiu pentru alte instalaţii mai puţin compacte.
Utilizând centrifuga cu transportor elicoidal se poate atinge o concentrare de
solide de circa 4% şi un grad de reţinere a solidelor de 90%, la îngroşarea nămolului activ
cu adaos de floculanţi. Ţinând seama de viteza de rotaţie mare a echipamentului (6000
rot/min), consumul de floculanţi este mai mare datorită fragilităţii şi ruperii flocoanelor, deci
costurile de exploatare sunt mai mari decât în cazul altor procedee.
În tabelul 9. se prezintă date comparative asupra diferitelor procedee de îngroşare a
nămolului.

Tabelul 9 - Date comparative între diferite procedee de îngroşare a nămolului

Tehnologia Conţinut Consum de Caracteristici
de energie,
substanţă kWh/m3
uscată nămol
obţinută
(%)
Îngroşare 4-6 0,1 - 0,3 Simplă: costuri scăzute de exploatare;
gravitaţională necesită spaţiu mare, costuri de construcţii ridicate;
nu este afectată de solidele prezente în nămol

Îngroşare prin 5 0,7 - 2,5 Convenabil pentru nămoluri biologice

centrifugare (fără substanţe abrazive); spaţiu redus şi cost de
construcţie scăzut
Îngroşare prin 4 - 6 0,3 - 0,6 Spaţiu redus; costuri de construcţie mici;
flotare tehnologie sofisticată; costuri de exploatare
ridicate
FERMENTAREA NĂMOLULUI
Fermentarea nămolului, în vederea unei prelucrări ulterioare sau a depozitării se
poate realiza prin procedee anaerobe sau aerobe - primele fiind cel mai des folosite. În

19
procesul de fermentare, materialul organic este mineralizat, iar structura coloidală a
nămolului se modifică. Nămolul fermentat poate fi mai uşor deshidratat, cu cheltuieli mai
mici decât în cazul nămolului brut.
Produse finale ale fermentarii sunt : - materiile solide totale mai mult sau mai putin
stabile, deoarece acestea mai contin inca materii organice ; -apa de namol incluzand materii
solide coloidale ; -gazele de namol.

Fermentarea anaerobă a nămolului

Cinetica fermentării anaerobe se desfăşoară sub influenţa a două grupe principale de
bacterii:
- facultativ anaerobe, acido-producătoare, care transformă substanţele
organice complexe (hidraţi de carbon, proteine, grăsimi) în substanţe organice mai simple
(acizi organici, alcooli, cetone etc) cu ajutorul enzimelor extracelulare;
- anaerobe, metano-producătoare, care utilizează ca hrană moleculele mai
simple de substanţe organice şi cu ajutorul enzimelor intracelulare sunt
transformate în compuşi simpli: apă, bioxid de carbon şi metan.
Viteza de reacţie globală este dată de faza cea mai lentă, cea de gazeificare,
datorită vitezei de multiplicare redusă a bacteriilor şi de marea sensibilitate la condiţiile
de mediu. Aşa cum este cunoscut, din procesul de fermentare anaerobă rezultă gazul de
fermentare combustibil (biogaz) utilizat ca sursă neconvenţională de energie.
Factorii care influenţează procesul de fermentare se pot grupa în două categorii:
- caracteristicile fizico-chimice ale nămolului supus fermentării:
concentraţia substanţelor solide, raportul mineral / volatil, raportul dintre
componenta organică şi elemente nutritive, prezenţa unor substanţe toxice sau
inhibitoare etc;
- concepţia şi condiţiile de exploatare ale instalaţiilor de fermentare:
temperatura, sistemul de alimentare şi evacuare, sistemul de încălzire, de
recirculare, de omogenizare, timpul de fermentare, încărcarea organică etc.
În afara acestor factori legaţi de calitatea materialului şi parametrii instalaţiilor, mai
sunt o serie de factori la nivelul celulei, legaţi de echipamentul enzimatic, mult mai dificil de
sesizat şi dirijat, necesitând metode de investigare deosebit de complexe.
Se vor analiza câţiva dintre factorii de influenţă asupra procesului, ce pot fi dirijaţi în
sensul dorit.

20
 Concentraţia substanţelor solide din nămol trebuie să fie astfel aleasă încât să asigure
apa fiziologică necesară bacteriilor. Se recomandă concentraţii de 5-10% materii solide.
Concentraţii mai ridicate ale materialului, peste 12% creează dificultăţi la pompare şi
omogenizare.
Componenta organică a fazei solide prezintă, de asemenea, importanţă în procesul de
mineralizare şi în producţia gazului. Se apreciază că o reducere minimă de 50% a
componentei organice asigură o stabilitate relativă a nămolului. Compoziţia gazului nu este
influenţată de gradul de descompunere al materiei organice, ci de componentele organice.
Principalele grupe de substanţe organice prezente în componenta volatilă, cu implicaţie
asupra cantităţii şi compoziţiei gazului de fermentare sunt: hidraţii de carbon, proteinele şi
grăsimile. În tabelul 10 se prezintă producţia specifică şi compoziţia gazului la cele trei
grupe de substanţe organice.

Tabelul 10 - Producţia şi compoziţia gazului pe principalele grupe de substanţe

organice din nămol
Grupa Producţia de gaz, Compoziţia gazului
cm3/g substanţă %
Hidraţi de 790 50 CH4+50 CO2
carbon
Grăsimi 1250 68 CH4+32 CO2
Proteine 704 71 CH4+29 CO2

Cercetări efectuate arată că fermentarea anaerobă se poate aplica pentru majoritatea

substanţelor organice, excepţie făcând lignina şi uleiurile minerale.
Componenta minerală , în special sărurile de azot şi fosfor prezintă importanţă în
fermentarea anaerobă. Sunt stabilite anumite rapoarte optime între carbon organic, azot şi
fosfor, o producţie bună de gaz obţinându-se la raportul Corg/ Norg = 13 - 14. O serie de cationi (
Ca2+, Mg2+, Na+, K+, NH+) produc inhibarea fermentării anaerobe la concentraţii peste 10 g/l.
Sărurile de sodiu sunt relativ toxice faţă de bacteriile metanice, astfel că în cazul de
neutralizare a nămolului supus fermentării este indicat să se evite hidroxidul de sodiu.
Influenţa substanţelor toxice ca: nichel, crom (tri- şi hexavalent), zinc, cupru, plumb
etc. au efect de inhibare şi dereglare a procesului de fermentare anaerobă. Limitele de
inhibare şi dereglare a procesului sunt uneori controversate, influenţa toxică a metalelor
fiind strâns corelată cu prezenţa sulfurilor care produc, cu ionii metalici, complexe netoxice
pentru bacterii.

21
 În tabelul 11 se indică limitele de concentraţii pentru unele substanţe cu efecte toxice
în procesul de fermentare.

Tabelul 11 - Limitele de concentraţie pentru unele substanţe cu influenţă asupra

procesului de fermentare
Substanţa Concentraţia mg/l Substanţa Concentraţia mg/l

Sulfuri 200 Calciu 2000-6000

Metale 1 Magneziu 1200-3500
grele solubile
Sodiu 5000-8000 Amoniu 1700-4000
Potasiu 4000-10000 Amoniu liber 150

O altă categorie de substanţe cu caracter inhibitor sau toxic sunt şi unele substanţe
organice, în concentraţie mare, cum ar fi alcool metilic, etilic, propilic, izoamilic, benzen,
toluen, peste 1 g/l; alcooli superiori peste 0,1 - 0,2 g/l; substanţe tensioactive peste 20
mg/l ,nămol. De asemenea pesticidele, în special cele organo-clorurate, produc dereglări în
procesul de fermentare.
Influenţa pH-ului . Fermentarea anaerobă se desfăşoară în condiţii optime la pH =
6,8 - 7,6, interval în care producţia şi compoziţia gazului sunt normale. Modificarea pH-ului
apare la modificarea calităţii nămolului de alimentare sau la exploatarea incorectă a
instalaţiei
Influenţa temperaturii. În general, fermentarea anaerobă se poate realiza într-un
interval larg de temperatură, între 4 şi 60°C, cu aclimatizarea microorganismelor în anumite
zone de temperatură. Viteza de mineralizare este influenţată de temperatură, în sensul
creşterii duratei de mineralizare cu scăderea temperaturii.
Din punct de vedere termic, procesele de fermentare anaerobă se pot clasifica în trei
categorii:
- fermentare criofilă (fără încălzire) la temperatura mediului ambiant;
- fermentare mezofilă (32-35°C);
- fermentare termofilă (≈55°C).
În practică este larg aplicată fermentarea mezofilă.
Fermentarea termofilă, deşi prezintă unele avantaje, ca reducerea duratei de fermentare
şi deci a volumului instalaţiilor, este totuşi rar utilizată, întrucât implică consumuri
suplimentare de energie calorică (mai ales în perioada de iarnă) şi formează cruste şi spume
în bazine.

22
 Microorganismele care participă la procesul de fermentare şi, îndeosebi, cele metanice,
sunt foarte sensibile la variaţii de temperatură chiar de 2-3°C, intervalul de temperatură şi
menţinerea ei într-un regim constant reprezentând factori importanţi ai procesului.
Încălzirea rezervoarelor de fermentare la temperaturile proiectate se face, în principal,
cu schimbătoare de căldură exterioare, care asigură şi o omogenizare a nămolului, precum
şi o preîncălzire a nămolului brut.
Amestecul - recircularea - inoculare are ca scop principal amestecul nămolului
fermentat de la baza rezervorului de fermentare cu cel de la suprafaţă, prin aceasta obţinându-
se o mai rapidă degradare a substanţei organice, respectiv o mai rapidă terminare a
fermentării.
Cercetări recente asupra mecanismelor de degradare şi conversie a materiei
organice din nămol au pus în evidenţă căi de stimulare a procesului de fermentare prin
factori exogeni. Astfel, adaosuri de medii nutritive pentru bacterii, adaosuri de vitamine şi
alţi factori de creştere au condus la sporirea producţiei de gaz de fermentare cu 10-15%.
Fermentarea aerobă a nămolului
Acest proces constă, ca şi fermentarea anaerobă, dintr-un proces de degradare
biochimică a compuşilor organici uşor degradabili.
Fermentarea aerobă se realizează în practică prin aerarea separată a nămolului
(primar, secundar sau amestec) în bazine deschise. Echipamentul de aerare este acelaşi ca şi
pentru bazinele de nămol activ. Fermentarea aerobă a nămolului se recomandă mai ales
pentru prelucrarea nămolului activ în exces, când nu există treaptă de decantare
primară, sau când nămolul primar nu se pretează la fermentare anaerobă. Avantajele
procedeului sunt:
- exploatare simplă;
- lipsa mirosurilor neplăcute;
-igienizarea nămolului (reducerea numărului de germeni patogeni) şi
reducerea cantităţii de grăsimi.
Dintre dezavantaje se semnalează, ca mai importante, consumul de energie pentru
utilajele de aerare proprii, comparativ cu fermentarea anaerobă care produce şi gaz de
fermentare.
Un nămol se consideră fermentat aerob când componenţa organică s-a redus cu 20-
25%, cantitatea de grăsimi a ajuns la maximum 6,5 % (faţă de substanţa uscată), activitatea
enzimatică este practic nulă, iar testul de fermentabilitate este negativ.

23
 Instalaţiile de fermentare aerobă se dimensionează, de regulă, pentru durata de
retenţie de 8-15 zile, în funcţie de caracteristicile nămolului, în care se include şi o perioadă
de aclimatizare la condiţiile aerobe (nămol primar).
Comparând cele două sisteme de stabilizare biologică a nămolului organic, apare
net avantajos procedeul de stabilizare anaerobă, mai ales sub aspectul energetic.
În tabelul 12. se dau date comparative ale celor două procedee.

Tabelul 12 - Date comparative privind fermentarea anaerobă şi aerobă

Metoda Perioada Consum de Caracteristici
de energie
retentie KWh/m3
zile nămol

Fermentare 8-15 5-10 Simplă; cost scăzut de

Aerobă investiţie; consum mare de
energie
Fermentare 15-20 0,2 - 0,6 Cost de exploatare ridicat; cost
anaerobă de investiţie ridicat; consum
mic de energie; producţie de

gaz (sursă de energie)

CONDIŢIONAREA SAU COAGULAREA NĂMOLULUI

Aducerea nămolurilor primare, secundare sau stabilizate în categoria nămolurilor uşor

filtrabile se realizează, în principal, prin condiţionare chimică sau termică. Se pot obţine,
teoretic, rezultate satisfăcătoare şi prin adaos de material inert (zgură, cenuşă, rumeguş etc.),
dar acest procedeu prezintă dezavantajul de a creşte considerabil volumul de nămol ce
trebuie prelucrat în continuare.

Condiţionarea chimică
Condiţionarea nămolului cu reactivi chimici este o metodă de modificare a structurii
sale, cu consecinţă asupra caracteristicilor de filtrare. Agenţii de condiţionare chimică a
nămolului se pot grupa în trei categorii:
- minerali: sulfat de aluminiu, clorhidrat de aluminiu, clorură ferică, sulfat feros ,oxid de
calciu, extracte acide din deşeuri;

24
 - organici: polimeri sintetici (anioni, cationi sau neionici), produşi de policondensare
sau polimeri naturali;
- micşti: amestec de polimeri sintetici cu săruri minerale sau amestec
decoagulanţi minerali.
Reactivii anorganici cei mai des utilizaţi pentru condiţionarea nămolului sunt clorura
ferică şi varul, fiecare având un câmp de acţiune propriu. Sulfatul feros este mai
economic, dar are o acţiune corosivă. Sărurile de aluminiu, în special clorhidratul de
aluminiu, sunt eficiente, mai puţin corosive, dar costul este mai ridicat.
Dintre polimerii organici, cei cationici se pot utiliza singuri, iar cei anionici şi
neionici, în asociere cu alţi coagulanţi minerali. În general, dozele de polimeri organici sunt
mult mai reduse decât la cei minerali, dar costul este încă ridicat. Alegerea coagulantului şi
doza optimă se fac pe baza încercărilor experimentale de laborator, întrucât alegerea
depinde de provenienţa nămolului, compoziţia sa chimică, gradul de dispersie, tehnologia de
deshidratare ce urmează a se aplica etc.
Pentru fiecare tip de nămol şi pentru fiecare coagulant, floculant sau amestec, se
stabileşte doza optimă pe cale experimentală.
Condiţionarea termică
Acest mod de condiţionare se realizează la temperaturi de 100-200°C, presiuni de 1-2,5
atm şi durate de încălzire până la 60 min, depinzând de tipul şi caracteristicile nămolului şi
de procesul utilizat. Părţile principale ale unei instalaţii de condiţionare termică sunt:
reactorul, în care se realizează tratarea nămolului la temperaturi menţionate mai sus;
schimbătorul de căldură, în care nămolul proaspăt este preîncălzit de nămolul tratat; boilerul
pentru prepararea aburului necesar ridicării temperaturii în reactor şi decantorul de nămol
tratat.
Avantajele principale ale condiţionării termice sunt: lipsa mirosurilor neplăcute în
timpul condiţionării, condiţionare fără adaos de substanţe chimice şi sterilizarea nămolului.

Alte procedee de condiţionare

Condiţionarea prin îngheţare produce un efect similar cu condiţionarea termică. La
temperaturi scăzute, structura nămolului se modifică, iar la dezgheţare cedează cu uşurinţă
apa.
Condiţionarea cu material inert trebuie analizată pentru anumite tipuri de nămol şi surse
de materiale inerte locale, fie pentru creşterea puterii calorice a nămolului (în cazul

25
incinerării), fie pentru valorificarea nămolului (agricolă, ameliorarea solului, redare în
circuitul agricol).

USCAREA

Reducerea avansată a umidităţii nămolului se poate realiza prin evaporarea forţată

a apei, până la o umiditate de 10-15%, în instalaţii speciale şi cu aport de energie exterioară.
Principalele tipuri de instalaţii utilizate pentru uscarea termică a nămolului sunt:
uscătoare cu vetre etajate, uscătoare rotative şi uscătoare prin atomizare. Pentru calculul
necesarului de căldură ce trebuie furnizată sistemului trebuie să se ţină seama, în principal,
de necesarul pentru evaporarea apei din nămol, preîncălzirea materialului, dezodorizarea
gazelor rezultate etc. Întrucât randamentul termic al instalaţiilor nu depăşeşte, de regulă,
50%, s-a calculat că pentru uscarea unui nămol cu umiditate d circa 80%, până la umiditate
de circa 10%, sunt necesare circa 4500 kcal/kg substanţă uscată.
Pentru reducerea necesarului de căldură se recomandă deshidratarea prealabilă a
nămolului, preîncălzirea aerului admis în sistem şi recuperarea căldurii reziduale. Deşi
procedeul este costisitor şi puţin aplicat, are totuşi o serie de avantaje legate, mai ales, de
valorificarea agricolă a nămolului: produce nămol steril, reduce considerabil volumul de
material datorită îndepărtării apei, necesită suprafeţe de depozitare mici, este practic
neinfluenţat de prezenţa substanţelor toxice sau inhibatoare.
Cercetări recente vizând utilizarea energiilor neconvenţionale în deshidratarea
nămolului au pus în evidenţă posibilitatea utilizării energiei solare, mai ales pentru surse de
nămol cu emisie intermitentă (de exemplu din industrializarea sfeclei de zahăr) şi zone cu
insolaţie prelungită. Captatorii solari (realizaţi de ICPGA în colaborare cu Institutul
Politehnic Cluj), de tip aer-aer, furnizează aer încălzit la temperatura de 75...85 °C, ce se
trimite pe un uscător tip bandă (acoperit), pe care circulă nămolul în prealabil deshidratat .
Pentru cantităţi mici de nămoluri cu conţinut de metale, pentru reintroducerea în
circuitul economic, prin întreprinderile de prelucrarea minereurilor, s-a utilizat
tehnologia de uscare cu energie solară cu instalaţie de uscare cu platouri suprapuse. Aerul
cald obţinut de la captatorii solari poate fi utilizat pentru uscarea nămolului şi pe platforme
de uscarea nămolului închise şi cu ventilaţie forţată.

26
 INCINERAREA NĂMOLULUI

Dacă nămolurile rezultate din epurarea unor ape uzate industriale conţin compuşi
organici şi/sau anorganici toxici ce nu permit valorificarea agricolă, depozitarea pe sol sau
aplicarea procedeelor de recuperare a substanţelor utile, se face apel la incinerare ca singura
alternativă acceptabilă. În timpul incinerării compuşii organici sunt oxidaţi total, iar
compuşii minerali sunt transformaţi în oxizi metalici ce se regăsesc în cenuşă.
Pentru incinerare se recomandă reducerea prealabilă a umidităţii nămolului brut şi
evitarea stabilizării aerobe sau fermentării anaerobe, care diminuează puterea calorică a
materialului supus incinerării.
Prelucrarea nămolului înainte de incinerare trebuie să conducă la autocombustie.
Ţinând cont de un necesar de 2,6 MJ/kg pentru evaporare şi pierderi de energie de
minimum 10%, se recomandă o umiditate a nămolului la alimentare de circa 50%. Dacă
umiditatea este mai mare sau dacă temperatura de combustie trebuie să fie mai mare de
750°C, pentru a evita degajarea mirosurilor neplăcute apare necesitatea combustibilului
suplimentar.
Toate instalaţiile de incinerare trebuie echipate cu instalaţii de spălare sau filtrarea
gazelor de ardere, până la obţinerea unui conţinut de suspensii (cenuşă) la evacuare de 150-
200 g/m3. Incinerarea nămolului semiplastic, cu putere calorică mică şi conţinut ridicat de
apă impune echipament special, pentru a menţine un raport adecvat suprafaţă/volum în
timpul combustiei. În acest scop, pentru incinerarea nămolului se utilizează cuptoare rotative
cilindrice, cu vetre multiple sau cu pat fluidizat.
Cuptorul rotativ
Constă dintr-un cilindru căptuşit cu material refractar, cu axul puţin înclinat faţă de
orizontală. Nămolul este injectat la capătul amonte şi, în timp ce este ars, este transportat
la cealaltă extremitate prin mişcarea de rotaţie a cilindrului. Pentru a asigura o bună
funcţionare a cuptorului este necesar să se mărunţească materialul, înainte de alimentare,
pentru a obţine o suprafaţă suficient de mare şi a asigura o distribuţie uniformă a acestuia.
Cuptorul cu pat fluidizat
Constă dintr-un cilindru vertical, echipat cu dispozitive de injectare a aerului la partea
inferioară şi un suport pentru susţinerea stratului de nisip fin care este fluidizat cu ajutorul

27
aerului insuflat. Nămolul se introduce la partea superioară. Instalaţia de incinerare cu strat
fluidizat cuprinde următoarele faze: pregătirea nămolului (reţinerea corpurilor grosiere,
mărunţirea sub 10 mm, deshidratarea mecanică) şi combustia propriu-zisă a materialului
la o temperatură de 600....800°C. Apa din nămol se evaporă, în timp ce substanţa
combustibilă se gazeifică şi arde cu adaos, uneori, de combustibil convenţional. Energia
necesară unui astfel de proces este de circa 260 kWh/t material solid.
Cuptorul cu vetre multiple
Se compune, în esenţă, dintr-un cilindru vertical din oţel căptuşit cu cărămidă
refractară şi un ax central, care se roteşte cu 1 rotaţii/minut şi pe care se montează braţele de
agitare. Părţile axului şi agitatorului din zona de combustie trebuie să fie confecţionate din
materiale rezistente la temperaturi ridicate. În acest tip de instalaţie se crează trei zone de
combustie: zona de uscare, zona de combustie şi zona de răcire. Nămolul este injectat la
partea superioară şi este injectat la partea inferioară datorită braţelor de agitare, care
asigură şi repartizare pe vetre, pentru a se obţine o suprafaţă de contact cât mai mare. Aerul
necesar combustiei este introdus la partea inferioară; aerul rece este preîncălzit în
preîncălzitor, unde cenuşa caldă evacuată transferă căldură aerului.
Alte tipuri de instalaţii
Pentru incinerarea nămolului sau altor reziduuri industriale apoase se mai utilizează
instalaţii de oxidare umedă, instalaţii de piroliză, incinerare prin automatizare etc.
Este avantajos ca incinerarea nămolului să se realizeze împreună cu gunoaiele
menajere şi alte reziduuri industriale, alegându-se tipul de instalaţie în corelaţie cu
caracteristicile materialelor. La incinerarea în comun cu gunoaiele menajere, nămolul trebuie
deshidratat până la o umiditate apropiată de a gunoiului şi adăugat în proporţie de 10-15%
(faţă de gunoi); cele mai multe instalaţii de ardere sunt dotate cu echipamente pentru
recuperarea căldurii.

8 METODE DE RECICLARE A NAMOLURILOR

La fel ca si apele uzate epurate, namolurile brute, deshidratate sau cenusa rezultata din
arderea lor, trebuie indepartate din statia de epurare. Namolul poate fi depozitat in gropi,
foste cariere de nisip sau caramida, sau in depresiuni, cu conditia sa nu produca miros
neplacut in apropierea depozitului sau sa nu impurifice apele subterane. In ceea ce priveste
depozitarea cenusei, inconvenientele de mai inainte nu apar. Raspandirea pe terenurile

28
agricole, atat a namolurilor brute si in special a celor fermentate si deshidratate, aduce o serie
de avantaje, despre care se va vorbi in continuare.
Evacuarea in mare la distante de cativa zeci de kilometri este practicata de multe orase;
astfel, orasele Manchester, Glasgow, Liverpool etc din Marea Britanie evacueaza cu
regularitate si in intregime namolul fermentat, din statiile de epurare (namolul se transporta
cu vase speciale pe canale, estuare si mare, pana la locul de evacuare). Cantitatile de namol
din aceste orase sunt chiar marite de namolul altor orase mai mici, care prelucreaza namolul
din statiile lor de epurare in bazinele de fermentare ale oraselor mai mari. Studii ecologice
numeroase, au aratat ca influenta namolurilor evacuate asupra calitatii apei de mare se
resimte pe o raza destul de mica, in jur de  1 km. Se pare insa ca acumularea in timp a unor
metale grele de catre fauna si flora marina ar putea da loc la unele deranjamente in
desfasurarea normala a vietii acvatice.
Compostarea(fermentarea) permite diferite niveluri de amenajare tehnică de la
simpla depozitare controlată până la instalaţiile perfecţionate, de mare productivitate, în care
se realizează prelucrarea mecanică (mărunţirea) şi fermentarea intensivă în flux continuu cu
culturi speciale de bacterii. Compostul obţinut este comerciabil. Astfel de instalaţii s-au
dovedit competitive cu incineratoarele, căpătând răspândire în Italia, Elveţia,Franţa.
Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiilede epurare a apelor uzate
este o idee promiţătoare, concretizată în instalaţia ,,Biostabilizator” (fig.1.) unde, sub acţiunea
unor culture speciale de bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la
temperaturi până la 70-80°C. În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul
după maturizare în halde timp de 20-30de zile poate fi folosit fără nici un pericol. Acesta
reprezintă un amendament echilibrat după conţinutul elementelor nutritive de potasiu, fosfor
şi azot.

29
 Fig. 1 . Schema de compostare nămolurilor de la staţiile de epurare a apelor uzate de
tip ,,Biostabilizator”.
Construirea de rezevoare de fermantare a namolului (RFN) cu structura moderna, tip
para, dotarea cu echipamente cu randament ridicat si fiabile, corelate cu o deznisipare RFN-
corespunzatoare a apelor uzate vor contribui la ficientizarea fermentarii namolurilor .
Cantitatile semnificative de biogaz obtinute vor putea fi utilizate ca sursa de energie iar
namolurile stabilizate corespunzator pot fi folosite in agricultura dupa deshidratare
namolurilor.

Fig. 2 .Rezevoare de fermentare a namolului

Rezervoarele de gaz moderne sunt sferice, sunt realizate din membrana din elastica
din cauciuc special. Exploatarea este simpla si aparent mai putin periculoasa.

30
 Fig. 3 .Rezervoare de gaz sferice din membrană elastică

Namolurile fermentate produc mai putin miros in locurile de evacuare, in comparatie

cu cele nefermentate. Crustele de namol impiedica raspandirea mirosului.
Namolul fermentat poate fi valorificat in diferite moduri: de cele mai multe ori este
utilizat in agricultura, desi valoarea lui ca ingrasamant este destul de redusa. Proportiile intre
N : P : K pentru namol proaspat sunt de 1 : 0,5 ; 0,11, iar pentru namolul fermentat 1 : 0,67 ;
0,22 acestea fiind in general nesatisfacatoare in comparatie cu cele necesare solului. Inainte
de a decide asupra utilizarii namolului in agricultura, este necesar a analiza daca acesta nu
contine substante toxice care pot fi daunatoare plantelor.
Azotul (N), fosforul sub forma de acid fosforic (P2O5) si potasiul sub forma de oxid de
potasiu (K2O) au actiune fertilizatoare; in plus, namolul furnizeaza solului substante
organice. Azotul este esential pentru dezvoltarea frunzelor si tulpinei, fosforul pentru
radacini, iar potasiul pentru formarea clorofilei. Impreuna, fosforul si potasiul fac sa creasca
rezistenta plantelor la diferite boli si de ele depinde maturizarea produselor. Humusul format
de substantele organice mareste capacitatea solului de a retine apa, de a rezista la eroziune si
de a constiutui un substrat pentru bacterii.
Valoarea fertilizatoare a namolului variaza in functie de procesul de tratare a acestuia.
Namolul proaspat nefermentat, in afara de faptul ca produce miros neplacut in zonele de
raspandire, contine numeroase organisme patogene. El trebuie sa fie folosit numai pentru
culturile de furaje si dupa raspandire trebuie sa fie arat imediat. Continutul de azot al

31
namolului proaspat, in greutate uscata variaza, pentru namolul din decantoare intre 0,8 si 5%,
pentru cel din filtrele biologice intre 1,5 si 5% iar pentru cel din bazinele cu namol activ intre
3 si 10%. Continutul de acid fosforic, in general, variaza intre 1 si 3%, iar de potasiu intre 0,1
si 0,3%. In comparatie cu aceste valori, cele corespunzatoare, de exemplu, altor substante
fertilizatoare sunt : pentru balegar 1 – 4% azot si aproape aceeasi cantitate de fosfor si
potasiu; pentru purilul de la animale, sange, resturi de peste 5 – 13% azot si 0,5 – 14% fosfor.
In S.U.A. compostarea namolului proaspat se aplica in numeroase statii, cu rezultate bune.
Namolul fermentat contine  40 – 50% mai putin azot decat namolul proaspat, insa
prezinta alte avantaje in comparatie cu acesta. Dupa raspandirea pe terenurile agricole,
acestea trebuie arate imediat. De asemenea, este interzisa raspandirea namolului in perioada
de crestere a recoltei, folosirea ca ingrasamant pentru plantele cu frunze aproape de nivelul
terenului sau ale caror radacini se consuma ca aliment etc., desi concentratia in bacterii este
mult mai redusa prin fermentare.
Inainte de raspandire, turtele de namol trebuie zdrobite si maruntite pentru o cat mai
buna amestecare a lor cu solul.
Namolurile deshidratate prin tratare termica sau prin oxidare umeda sunt mai putin
periculoase din punct de vedere sanitar si in consecinta pot fi folosite in agricultura fara prea
multe masuri de precautie.
Folosirea compostarii pentru namolul fermentat cat si pentru cel proaspat conduce in
final la obtinerea unui namol cu calitati fertilizatoare mult superioare; la acesta se adauga si
productia de metan. La compostarea namolului trebuie sa se adauge materii uscate, spre
deosebire de deseurile urbane unde se adauga apa, acestea favorizand trecerea aerului prin
stratul de compost. In acest scop se realizeaza un amestec de namol (0,50 m 3) si de turba (75
kgf). Se poate adauga eventual un amestec de 10 kgf carbonat de calciu si 5 kgf potasiu.
Namolul se preteaza mult mai bine la compostare daca este amestecat cu gunoi menajer.
Parte din umiditatea namolului este trecuta gunoiului menajer; in final se tinde spre realizarea
unui amestec a carui umiditate sa fie de 40 – 50%. Gunoiul asigura amestecului o proportie
favorabila intre carbon si azot de  15 : 1, furnizand carbonul care este lipsa in namol.
In ceea ce priveste namolurile provenite din filtrele biologice sau bazinele cu namol
activ, este mai avantajos, in loc de a le introduce in bazinele de fermentare, de a le amesteca
in stare proaspata cu namolurile primare fermentate, a le deshidrata in filtre presa si apoi a le
composta impreuna cu gunoiul menajer. In acest fel, desi productia de gaz metan este mica,
continutul mai mare in substante organice al namolului proaspat decat al celui fermentat,

32
imbogateste produsul compostarii in humus.compostarea naturala se realizeaza in gramezi-
depozite de dimensiuni adecvate suprafetei de care se dispune pentru compostare. In
interiorul acestor gramezi temperatura se ridica spontan la  70oC. in timpul fermentarii
scade si continutul de apa, iar germenii sunt distrusi; astfel germenii de pesta mor la
temperatura de 45oC, cei de tuberculoza la 55 oC, cei de tenia la 65oC. Uneori compostarea
artificiala este preferata; astfel, amestecul mentionat mai inainte este introdus intr-un tambur
biostabilizator, unde este tinut timp de 1 zi la temperatura de 120 o C. Materialul rezultat este
maruntit si asezat in gramezi de 1,50 m inaltime, unde dupa alte cateva zile de fermentare
anaeroba poate fi folosit ca ingrasamant.
În prezent, în România, estimările asupra cantitătilor viitoare de compost, ca si asupra
sanselor de desfacere si câstig pentru compost si produsele din compost, nu sunt posibile, din
cauza lipsei de experientă în acest domeniu.
În ceea ce priveste utilizarea în agricultură, în mod practic, în prezent, nămolurile
de epurare nu se folosesc în acest scop. Sunt preluate de fermele agricole sau agricultori
particulari doar nămolurile prelucrate din statiile de epurare a apelor uzate din zootehnie
(rezultate de la crescătoriile de animale). În rest, nămolurile sunt depozitate în diferite locuri,
pe platforme de deshidratare sau alte terenuri apartinând statiei de epurare, de unde periodic,
se transportă la depozitele de deseuri municipale. Referitor la gestionarea nămolurilor de la
statiile de epurare municipale, în tabelul 15. se prezintă modalitătile utilizate si cantitătile
gestionate.
Tabel 15. Cantităti de nămoluri utilizate, de la statiile de epurare municipal
Modalităti de gestionare Cantităti (tone)
Depozitate pe depozite de deseuri 12.630
Incinerare 0
Depozitare în stoc propriu 125.737
Alte forme de eliminare 0
Folosite în agricultură 282
Sursa: Agentia Natională pentru Protectia Mediului

Datorită continutului său în nutrienti si materie organică, nămolul odată aplicat pe

teren poate substitui fertilizantii minerali si poate îmbunătăti proprietătile fizice ale solului.
Dar prezenta metalelor grele, a compusilor organici, precum si a agentilor patogeni, limitează
utilizarea nămolului pe terenurile agricole. Pentru a identifica cele mai viabile optiuni de

33
gestionare a nămolului generat în statiile de epurare, este necesară elaborarea unei strategii
nationale si regionale de gestionare a nămolului provenit de la statiile de epurare orăsenesti,
în concordantă cu legislatia natională si cu cea a Uniunii Europene.
Pentru a încuraja reciclarea nămolului în agricultură, trebuie să fie luat în considerare
următorul aspect: dezvoltarea reciclării nămolului în agricultură depinde, în linii mari, de
posibilitătile de îmbunătătire a calitătii nămolului si de cresterea încrederii în calitatea
nămolului. Acesta implică prevenirea la sursă a poluării apei uzate, prin reducerea surselor
posibile de metale grele sau compusi organici, la intrarea în sistemul de canalizare si
îmbunătătirea metodelor de tratare a nămolului, precum si asigurarea monitorizării calitătii
nămolului. Aceste solutii tehnice cer investitii majore companiilor de tratare a apei uzate sau
autoritătilor locale pentru schimbările în metodele de tratarea a apei uzate.
O altă practică utilizată pentru gestionarea nămolurilor este incinerarea. În prezent,
aproximativ 15% din cantitatea de nămol generată în Europa este eliminată pe această cale.
Cum utilizarea în agricultură a nămolului, prin aplicarea directă, precum si depozitarea
acestuia, sunt subiectul unor restrictii din ce în ce mai mari, se asteaptă ca incinerarea să ia
amploare în următoarea perioadă.
De la simple instalaţii de incinerare(fig.5 ) s-a ajuns ca în prezent să existe în lume
peste 1000 de instalatii moderne de ardere a reziduurilor menajere.

Fig. 4 .Schema instalaţiei de incinerare

Incinerarea nămolului se poate realiza în incineratoare special construite pentru acest

scop sau în incineratore pentru deseuri municipale sub anumite conditii specifice.

34
 O altă optiune este coincinerarea nămolului (fig..)în cuptoarele de ciment deorece
acestea, după o prealabilă uscare, au o valoare caloric înaltă. Industria cimentului din
Romînia are în lucru un studiu pentru utilizarea nămolurilor rezultate din statiile de epurare
ca materie primă alternativă în cuptoarele de clincher, pentru înlocuirea unei părti din argilă.
Studiul se realizează pentru judetele limitrofe fabricilor de ciment, acesta cuprinzând referiri
la calitatea nămolului si cantitatea ce va putea fi utilizată în acest proces.
În conformitate cu ierarhia deseurilor, depozitarea este considerată ca ultimă optiune
între metodele utilizate pentru gestionarea nămolurilor, fiind recomandată doar în cazul în
care nu există altă cale de eliminare sau de valorificare a nămolului.
Până nu demult, depozitarea nămolului a fost calea cea mai utilizată de eliminare a
nămolului, în special si datorită costului scăzut a acestei metode. Există două alternative de
eliminarea nămolului prin depozitare: monodepozite, unde este depozitat numai nămolul
rezultat din statiile de epurare municipale, si depozite mixte în care nămolul de epurare este
depozitat împreună cu alte deseuri municipale.
În România, în agricultură, nămolul de epurare s-a utilizat doar în câteva proiecte
experimentale, a căror rezultate sunt, mai mult sau mai putin, cunoscute. În plus, literatura de
specialitate este destul de săracă în România, în domeniul tratării si valorificării nămolului
rezultat din statiile de epurare a apelor uzate orăsenesti. Prin urmare, în prezent, nu există
informatii suficiente legate de productia de nămol si nu există experintă în această practică
pentru a lua o decizie în ceea ce priveste alegerea sa ca alternativă de gestionare a nămolului.
In ceea ce priveste valorificarea namolurilor, trebuie mentionate de asemenea:
producera proteinelor din namol sub forma unor turte de namol cu 10% umiditate, pentru
hrana pasarilor si a altor animale; fabricarea drojdiei furajere; producerea vitaminei B 12;
realizarea de brichete pentru incalzire etc.
Reducerea chimică şi biologică a namolurilor sau transformarea lor în energie a
acestora constă în conversia materiilor organice (celuloză, amidon ş.a.) în etanol sau biogaz
(metan). Datorită simplităţii tehnologiei de bază se apreciază că intr-un viitor apropiat prin
conversia materiilor biologice (alge) şi a compusilor organici se vor putea alimenta centrale
electrice cu puteri cuprinse între 100-1000 MW.
În acest scop Uniunea Europeană efectuează studii şi experimentări pentru a găsi noi
metode de producţie a substanţelor chimice prin procedee fotochimice şi fotobiologice
precum şi sisteme sintetice bazate pe cunoaşterea aprofundată a proceselor biologice de
fotosinteză. Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile, folosite în prezent în

35
multe ţări de pe glob, ţin să dezvolte acţiunea unor microorganisme cu scopul de a se obţine o
biomasă bogată, convertibilă în metan, denumit şi biogaz.
Biogazul este un produs al fermentării anaerobe a produselor organice. El se produce
pe cale naturală pe fundul bălţilor şi lacurilor, ieşind la suprafaţă sub formă de bule de CH 4 ,
de aceea în popor el mai poartă denumirea de gaz de baltă sau gaz de deseuri, deoarece se
formează şi în timpul fermentării deseurilor. Metoda de fermentare biotermică a namolurilor
la început s-a folosit la valorificarea reziduurilor animaliere de la fermele zootehnice şi apoi
la reziduurile menajere. Această metodă este destul de veche şi se aplică cu succes în ţările cu
populaţii mari din Asia (China, India).
Prin amestecarea reziduurilor menajere cu namolurile de la staţiile de epurare a apelor
uzate se pot obţine 400-600 m3N de biogaz la 1 t de acest amestec, cu o putere calorică de
2500-4500 kcal/m3 N. Instalaţiile pentru valorificarea complexă a reziduurilor menajere
împreună cu nămolul de la staţiile de epurare a apelor uzate (fig.7,8) nu sunt foarte
complicate şi pot fi executate în întregime de către uzinele din ţara noastră. Cercetările
existente arată că folosindu-se această metodă reziduurile pot fi valorificate în totalitate,
practic devenind o sursă importantă de materii prime şi a unei ramuri noi de producere a
energiei, deoarece în afară de biogaz, după terminarea fermentării rezultă şi un produs solid
care în cazul arderii are o putere calorică de 2500-3500 kcal/kg, deci superioară lihniţilor
inferiori, folosiţi în cea mai mare parte în centralele electrice.

Fig. 7 . Scheme ale unor instalaţii de producere a biogazului în mediul rural.

36
 După ultimele statistici, în etapa actuală omenirea consumă anual aproximativ 900 mil
t combustibil convenţional, din care consumul de petrol, cărbune şi gaze se menţine încă la
84 %. Din acest calcul sumar rezultă că pentru a asigura consumul actual de combustibil pe
tot globul este suficient transformarea în gaz metan a doar circa 5% din cantitatea de biomasă
anuală.
Deocamdată construirea unor instalatii moderne de producerea biogazului asemenea
instalaţii necesită investiţii însemnate, dar oricât de mari ar fi acestea ele sunt inferioare celor
care se fac pentru construirea centralelor nucleare şi nu prezintă pericol posibil pentru
omenire ca acestea. Un alt avantaj este că această biomasă se regenerează în fiecare an, pe
când combustibilul nuclear oricât de lungă durată ar avea în exploatare el este totuşi
epuizabil.
Pentru cantitatea de nămoluri generate de statiile de epurare orăsenesti, s-a luat în
considerare populatia racordată la sistemele de alimentare cu apă si canalizare, si s-a
prognozat o crestere medie de 25% pe an a populatiei racordate, în acest fel crescând
proportional si cantitatea de nămol generată.

37
BIBLIOGRAFIE

Epurarea apelor uzate - tehnologii, procese implicate si importanta unei

activitati cruciale pentru un viitor sustenabil (termice-distributie.ro)1

www.machineseeker.ro/apelor uzate/folosit2

Managementul deșeurilor - GreenControl.ro3

greenly.ro/apa/epurarea-apelor-uzate-in-romania4

managementul-european-integrat-resurse-de-apa/gospodarirea-apelor5

(DOC) EPURAREA BIOLOGICA A APEI | ion circiu - Academia.edu6

www.didactic.ro/materiale/132457_epurarea-apelor-uzate 7

38