Moartea Fecioarei

Vasiliu Dimitra, Anul II Licență,

Specializarea Pictură

Opera Moartea Fecioarei sau Adormirea Fecioarei a lui Caravaggio, realizată în anul 1606,
reprezintă un punct focal în panorama artei baroce, fiind o opera impozantă în istoria artei, de
altfel, ca și alte creații cu tematică religioasă ale sale și nu numai, . Acest tablou ilustrează nu
doar măiestria tehnică inconfundabilă a maestrului italian, ci și o profunzime simbolică și
emoțională, transpunând subiectul religios într-un cadru realist și accesibil. Pentru a înțelege
în profunzime această capodoperă, este imperativ să examinăm atent nu doar contextul istoric
și religios în care a fost creată, ci și influențele biografice ale lui Caravaggio, care au
contribuit la determinarea viziunii sale artistice și la abordarea inovatoare a subiectului.

Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit Caravaggio după proveniența sa, adică undeva în
zona Lombardiei, s-a născut în 1571 în Milano.

În 1584 tot la Milano lucrează în atelierul lui S. Peterzano.

Din 1591-1592 și pâna la 1606, lucrează la Roma. Viața tulbure pe care o duce îl aruncă în
închisoare.

De la vârsta de douazeci de ani, limbajul său pictural este elaborat, iar sursa de inspirație o
constitue oamenii lângă care trăiește. Încă de atunci ,,talentul său novator cucerește admirația
unor celebri comanditari precum cardinalul Del Monte, care îi oferă găzduire atunci când
părăsește atelierul lui Cavalier d'Arpino, pictor manierist.”1

Primele sale opere cunoscute dateaza de pe la 1591. Ele înfățișează o iconografie și un

naturalism nemaiăntalnite ca Bachus copil, Concertul. Acestea prevestesc apariția unei
capodopere, Bachus (cca 1592-1593, Florența), un autoportret ,,transfigurat în serviciul unei
revoluții tematice, pretext de a înfățișa pletora produselor obișnuite, fructe și vin, tratate
pentru calitățile lor intrinseci”2. În aceeași manieră, concepe Băiat cu coș (cca 1592-1593,
Roma), Băiat mușcat de o șopârlă.

1
Patricia Fride-Carassat, Maeștrii picturii, ed. Rao, București, 2004, p. 108.
2
Ibidem.
Personajele scenelor profane, religiose sau mitologice sunt ridicate la același rang, arătate la
momentul prezent cu aceeași veridicitate, fie ca este vorba de Prezicătoarea (1594, Paris), de
Cântarețul din lăută, de Odihna in timpul fugii in Egipt (1594-1596, Roma), singurul peisaj
al artistului, de Sacrificiul lui Isaac (1594-1596, Florenta, Uffizi) sau de Iudita (1595-1596,
Roma, colectia Coppi).

Poeticul Narcis (1594-1596, Roma), Sfânta Ecaterina (1595-1596, Lugano), emoționanta

lucrare Magdalena (1595-1596, Roma), Sfântul loan Botezătorul (1597-1598) sau chiar
somptuosul Coș cu fructe (1596, Milano) aparțin aceluiași filon artistic.

Cunoașterea anumitor trăsături și a subiectelor specifice clasicismului este evidentă în Cina

din Emaus (1596-1598, Londra). Caravaggio pictează și Capul Meduzei (1596-1598,
Florenta) și Iubirea Învingătoare (1598-1599, Berlin).

Ciclul celor trei tablouri pe tema Vieții Sfântului Matei marchează un punct de cotitură în
opera lui Caravaggio. Chemarea Sfântului Matei, Martiriul, apoi Sfântul Matei și îngerul
(1598-1602, Roma) revoluționează rolul luminii în pictură, sesizează evenimentul în
momentul-cheie și conferă personajelor o plasticitate nouă. Țintuirea Sfântului Petru și
Convertirea Sfântului Pavel (1600-1601, Roma) înfățișează la rândul lor instantaneitatea
acțiunii. Caravaggio este când mai classic Punerea în mormânt, (1602-1604, Roma), când
mai naturalist Madona pelerinilor.

În 1606, ,,îl ucide pe RanuccinoTomassoni da Terni, adversarul său într-un joc cu bile”3, așa
că fuge la Napoli. Pictează acolo monumentala ecioara a Rozariului (1607, Viena) și Cele
șapte lucrări ale milosteniei (id., Napoli, Biserica della Misericordia).

În 1607, se află în Malta unde pictează Alof de Wignacourt (Paris, Luvru), marele maestru al
Ordinului de Malta. Biciuirea (cca 1607, Napoli, S. Domenico Maggiore) și Tăierea capului
Sfântului loan Botezătorul (1608, La Valetta), austere și tragice, anunță sobrietate ultimelor
pânze. Aflat în Sicilia în 1608 și căutândtând mereu să se sustragă judecății, Caravaggio
pictează pe fugă. Sobrietatea compoziției și a culorilor crește: Înmormântarea Sfintei Lucia
(1608, Siracusa, Biserica S. Lucia), Învierea lui Lazãr și Adorația păstorilor (1609 Messina,
Muzeul Național).

3
Kristina Deutsch, Corina Gâdiuță (redactori), Muzeul de istorie a artei Viena, ed. Adevarul, București,
2010, p. 108.
În 1610, moare, bolnav de malarie. Cadavrul lui a fost găsit pe plaja din Porto Ercole.

,,Deși mort, revoluția artistică produsă de Caravaggio, contemporană cu arta lui

Carracci, îi seduce după moartea sa pe pictorii din întreaga Europă. Adesea aceștia
interpretează greșit lecția maestrului, nereținând decât clarobscurul și nu modernitatea stilului
său. Caravagismul, clasicismul și barocul se desfășoară simultan”.4

Ca și demers și caracteristici picturale, se subînțelege din cele enunțate anterior faptul că

artistul pictează inițial tablouri de șevalet de mic format, cu subiecte din viața cotidiană cu
tematici sau motive precum: muzicieni, scene de tavernă, copii cu fructe și flori, prezicătoare,
comandate de particulari, în principal de cardinalul Del Monte și de marchizul Giustiniani.

Ulterior, realizează pentru tablouri mari, prezentând batrâni pioși, soldați, țigănci, curtezane
și adolescenti, în mărime naturală, până la jumatatea corpului sau stând în picioare.

,,Caravaggio a văzut fără îndoialã operele lui G.G. Savoldo, din Brescia, unde zonele de
umbră se opun maselor luminoase, ale lui A. Campi (Cremona), închinate realității și
firescului, ale lui Correggio, cu eclerajele lui nocturne, ale genovezului Luca Cambiaso și ale
sienezului Beccafumi cu un luminism primitiv.”5

Caravaggio a fost un maestru al luminii și umbrelor, aducând un stil unic în peisajul artistic al
secolului al XVII-lea. Crescut într-o perioadă în care Reforma religioasă și Contrareforma își
disputau influența, Caravaggio a căutat să aducă noutate în reprezentarea subiectelor sacre,
abandonând convențiile idealizării și preferând să surprindă realitatea crudă și dramatică a
vieții.

"Moartea Fecioarei" nu face excepție, fiind o expresie a viziunii artistice radicale a lui
Caravaggio. Prin abordarea sa revoluționară, pictorul italian redefinește modul în care
subiectele religioase sunt percepute, aducându-le într-un plan intim; practic ,,el introduce
cotidianul in sacru” 6. În următoarele pagini sunt detaliate atât caracteristicile tehnice ale
acestei opere, precum și simbolurile și interpretările sale, facilitând dezvăluirea mesajului
profund al operei dar și a ideologiilor lui.

Pentru a înțelege deplin semnificația și impactul operei Moartea Fecioarei, este esențială
explorarea prin prisma contextului istoric tumultuos al secolului al XVII-lea, în care

4
Patricia Fride-Carassat, op. cit. p. 109.
5
Ibidem p. 110.
6
Ibidem p. 108.
Caravaggio și-a desfășurat activitatea artistică. În această perioadă, Contrareforma catolică
exercita o influență puternică asupra vieții culturale și artistice, marcând o reacție la
reformele Protestante și o consolidare a autorității Bisericii Catolice.

Caravaggio a trăit într-o epocă în care evenimentele politice și sociale, cum ar fi conflictul
dintre catolici și protestanți, precum și instabilitatea politică și economică, au contribuit la
schimbări profunde în mentalitatea colectivă. Aceste perturbări social-politice, de natură
exterioară, dar și temperamentul și impulsivitatea sa care l-au împins în numeroasele
impasuri și în săvarșirea de acte imorale, din punct de vedere psihologic vorbind, cel mai
probabil, l-au marcat pregnant pe artist, lăsând o amprentă asupra operei sale, inclusiv asupra
creației Moartea Fecioarei.

Acest fapt i-a preocupat și pe istorici, care încercau ,,fie să delimiteze creația de stilul său de
viață, fie să o explice pe una cu ajutorul celeilalte”7.

Având o carieră marcată de conflicte personale și scăpări în viața de zi cu zi, a ajuns notoriu
pentru temperamentul său violent (,,s-a dus repede vestea de om arțăgos, rău de gură,veșnic
pus pe ceartă, țâfnos și răzbunător prin excelență“8), implicându-se în numeroase altercații și
chiar omorând un adversar într-una din acestea, ceea ce a dus la o serie de probleme legale și
exiluri.

Aceste aspecte biografice nu pot fi ignorate, întrucat determină o întelegere mai bună a
întregii sale opere. Caravaggio a trăit într-o perioadă în care relația dintre artă și viața
cotidiană, între sacru și profan, era explorată cu pasiune de artiști. ,,Ar fi desigur important să
putem stabili dacă transferul între sacru și profan e cu sens unic sau dacă e vorba de o relație
de reciprocitate, cu alte cuvinte dacă la Caravaggio sacrul este cel care, inversându-se, tinde
uneori spre profan sau, dimpotrivă, profanul se sacralizează.“9 Însă, aceasta nouă abordare nu
era privită cu ochi buni de majoritatea contemporarilor săi, mai ales de fețele bisericești.

În Moartea Fecioarei, această abordare artistică inovatoare se reflectă în modul în care

scenele religioase devin mai apropiate de privitor, mai palpabile și mai pregnante. Caravaggio
nu se sfiește să aducă realismul brutal în reprezentarea sacralității, amplificând astfel
impactul emoțional și spiritual al operei sale. Stilul său naturalist și realist a marcat o
schimbare radicală față de convențiile artistice contemporane lui, care prevedeau idealizarea

7
Raoul Sîrbu, Cele două aparențe ale picturii, ed. Miron, București, 2001, p. 241.
8
Rolando Cristofanelli, Lumină și întuneric Viața lui Caravaggio, editura Meridiane, București, 1983, p. 5.
9
Victor Ieronim Stoichiță, Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, ed. Humanitas, București,
2015, p. 104.
fizică. Prin folosirea dramatică a luminii și a întunericului, Caravaggio a obținut un efect
teatral în lucrările sale, motiv pentru care este considerat inițiator al barocului.

Moartea Fecioarei abundă în trăsături ale acestui stil Caravaggio introducând în majoritatea
creațiilor sale și popularizând utilizarea intensivă a efectului clarobscur. Această tehnică a
devenit o trăsătură distinctivă a mișcării baroce, influențând numeroși artiști să adopte această
estetică dramatică.

Prin abordarea subiectului religios într-un mod mai uman, a determinat ulterior artiștii baroci
să se îndrepte către explorarea temelor - într-o altă manieră decât până atunci - și a notelor de
factură emoțională ce sunt stârnite prin expresivitate și omiterea realizării tuturor personajelor
întruchipate perfect și a celorlalte elemente constituente lucrării într-un cadru idilic, în
operele lor.

Dramatismul prezent cu precădere în operă este un alt element caracteristic; totodată,

compoziția concentrată și perspectiva focalizată a operei au influențat mult după Caravaggio
modul în care artiștii baroci au abordat compoziția și perspectiva în propriile lor opere,
această tendință către focalizarea atenției prin utilizarea luminii, respectiv umbrelor foarte
intense în consonanță și dramatizarea momentelor a devenind o trăsătură distinctivă a artei
baroce.

Moartea Fecioarei este o pictură în ulei pe pânză, cu dimensiuni de 60x80 cm, expusă astăzi
în Muzeul Luvru. Compoziția tabloului este organizată într-un cadru rectangular, evidențiind
expertiza lui Caravaggio în gestionarea spațiului. Compoziția se concentrează pe figura
centrală a Fecioarei, plasată în centrul cadrului și subliniată prin utilizarea luminii, ea
dezvoltându-se plecând din zona umbrelor celor mai dense, la aceea de intensitate luminoasă
maximă, în ciuda acestor discrepanțe fiind o compoziție inteligent legată. ,,Din punctul de
vedere al simplității și al forței sale de expresie compoziția este perfectă; după opinia Mariei
Rzépinska<<este unul din cele mai frumoase și originale tablouri italiene cu temă religioasă,
deși creatorul său nu a fost evlavios și nici viața pe care a dus-o n-a fost una exemplară>>“10

Caravaggio își demonstrează măiestria tehnică în utilizarea tehnicii de clarobscur. Aceasta

conferind adâncime și dramatism compoziției, evidențiind contururile și expresiile fețelor
personajelor. În plus, artistul utilizează și efectul de sfumato pentru a obține tranziții fluide

10
Publishing Services SRL(redactor), ,,Adormirea Fecioarei”, Revista Mari pictori, nr. 70, București, 2000, p.
27.
între zonele luminate și cele în umbră, contribuind astfel la realismul și profunzimea
tabloului.

Paleta cromatică aleasă de Caravaggio este tipică stilului său, evidențiind nuanțe intense de
roșu, brun, oranj ocruri, pe alocuri extrem de luminoase, în contrast puternic cu întunericul de
fundal. Această alegere cromatică nu doar intensifică expresivitatea scenei, ci contribuie și la
atragerea atenției asupra detaliilor și a figurilor centrale.

Un alt aspect relevant al operei este prezența realismului în ceea ce privește detaliile
anatomice. Caravaggio acordă o atenție deosebită reprezentării cât mai veritabile a fețelor și a
corpurilor personajelor, capturând expresii autentice și evidențiind trăsături individuale.
Această abordare contribuie la transferul emoțional intens din scenele religioase către
experiența umană palpabilă, extrem de veridică la analiza figurilor ,,împietrite de jale ale
apostolilor, accentuându-le trăsăturile săpate de riduri adânci, (lumina) trece peste spatele
Magdalenei, din primul plan, îndoită sub povara unei dureri fără margini, și se concentrează
pe corpul întins al Fecioarei. Personajele lui nu strigă, nu se lamentează; gesturile lor sunt
simple, nedibace, de o sinceritate mișcătoare – emoționanta simplicitate a omului din popor.
Durerea lor este fără artificii, discretă și reținută ca a bătrânului din centru care-și acoperă
stângaci ochii cu mâinile lui mari și muncite”11

Caravaggio utilizează cu pricepere perspectiva pentru a crea o iluzie de adâncime în lucrare.

Prin plasarea unor personaje în prim-plan și a altora în fundal, artistul conferă un aspect
tridimensional compoziției, adăugând un strat suplimentar de complexitate vizuală.

În ceea ce privește deschiderea spațiului, Moartea Fecioarei prezintă o compoziție relativ

închisă. Personajele sunt adunate într-un spațiu restrâns, iar iluminarea puternică și detaliile
realiste contribuie la focalizarea atenției asupra scenei centrale. Deschiderea spațiului este
limitată, iar spectatorul se simte captivat în acest moment solemn și întunecat, fără prea multe
elemente exterioare care să distragă atenția.

Liniile de forță în Moartea Fecioarei sunt definite de posturile și direcțiile personajelor,

îndrumând ochiul privitorului spre punctul focal central. Linia verticală formată de figura
înconjurată de lumină a Fecioarei Maria este evidentă, sugerând solemnitate și verticalitate.
În același timp, se pot observa liniile diagonale ale mâinilor și picioarelor personajelor,
contribuind la echilibrul compoziției.

11
Eleonora Costescu, Caravaggio, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958, p. 34.
Iluminarea intensă și umbrele puternice pot, de asemenea, să creeze liniile de forță în
compoziție, ghidând privirea către zonele centrale. Aceste elemente contribuie la o
compoziție bine orchestrată, în care fiecare detaliu este plasat cu grijă pentru a sublinia
emoția și semnificația scenei.

Lucrarea este încărcată de simboluri și o iconografie specifică. De exemplu, lumina care cade
direct asupra Fecioarei poate fi interpretată ca o iluminare divină, ,,Ea nu mai este indicată
intelectual, prin diferențele de închis și deschis ale culorilor locale și răspândită egal pe
întreaga suprafață a scenei, ca în tablourile sale de la început.”12 , în timp ce detaliile
specifice, precum drapajul brun-roșcat conferă un dinamism compoziției și adaugă
substraturi semantice complexe, îmbogățind înțelesul lucrării.

Poziția Fecioarei Maria întinsă pe pat poate evoca simboluri ale vulnerabilității dar și trecerii
către o stare superioară de existență. Este o imagine a unei femei umane care și-a negat firea
și a trăit doar pentru ceea ce ține de spiritual deși neputința trupească este resimțită și redată
vizual.

Detaliile realiste ale trupului Fecioarei Maria, inclusiv semnele vizibile ale îmbătrânirii, chiar
și a bolii (a fost respinsă de biserica Santa Maria della Scala ,,sub motiv că Madona
reprezintă de fapt o femeie moartă de hidropizie”13, probabil din cauza aspectului picioarelor
umflate redat în pictură), pun în discuție tema vieții, morții și a efemerității acestei lumi.

Lucrarea ar putea sugera, într-un mod provocator, caracterul inevitabil al morții și al

degradării fizice, îndemnând privitorul să reflecteze asupra fragilității vieții.

Pe lângă aspectele tehnice ale lucrării, analiza include și semnătura artistului și datarea
operei. Aceste detalii oferă informații cruciale despre proveniență și autenticitate, întrucât
este cunoscut faptul ca el a avut numeroși discipoli care au preluat tehnicile si stilul artistului
precum: ,,Carlo Saracino care avea un colorit mai puțin întunecat și introducea în
compozițiile sale eunuci, capete rase și fără barbă, imitându-și maestrul nu numai în
pictură”14 ci copiindu-l și în ceea ce privește latura sa nelegată în mod direct de viața sa
profesională.

Valentino a venit din Franța la Roma ,,și a urmat stilul lui Caravaggio, cu o manieră
viguroasă și cu tente întunecate. I-a întrecut pe toți ceilalți naturaliști în dispunerea lucrărilor
12
Ibidem.
13
Ibidem p. 33.
14
Giovanni Pietro Bellori, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților moderni, ed. Meridiane, București, 1975,
p. 265.
și a lucrat cu pricepere. Era însă și el înclinat spre scene bizarre, cu jucători muzicanți și
țigani.”15

Și Gherardo Honthorst a venit la Roma când înflorea maniera lui Caravaggio, care ,, de la
vigoarea tentelor întunecate ale acestuia a trecut la imitarea nopților în lumina focului “16
chiar și în lucrări cu abordare religioasă, cum ar fi Martiriul Sf Ioan Botezătorul din biserica
S. Maria della Scala, în mod ironic, aceasta fiind chiar lăcașul de cult în care nu a fost
aprobată păstrarea creației maestrului său, Moartea Fecioarei.

În contextul Contrareformei, care a fost o mișcare de revitalizare și consolidare a Bisericii

Catolice în răspuns la Reforma Protestantă, reprezentarea vizuală a devenit un instrument
puternic în cadrul eforturilor de restabilire a influenței și autorității Bisericii Catolice.
Contrareforma, desfășurată în principal în secolele XVI și XVII, a reprezentat o reacție
puternică la provocările lansate de Reforma Protestantă și a avut ca scop consolidarea
credinței catolice și reafirmarea autorității Bisericii. Astfel, reprezentarea vizuală a devenit
esențială în cadrul Contrareformei prin: comunicare vizuală; reprezentările prin pictură au
fost o modalitate eficientă de comunicare a învățăturilor și dogmelor religioase. Imaginile
artistice puteau transmite mesaje complexe și povești biblice către o audiență largă, inclusiv
către cei analfabeți. În plus, artele vizuale și lucrarea în sine, aveau puterea de a emoționa și a
transmite experiențe spirituale intense. Scenele dramatice, reprezentările realiste ale sfinților
sau ale evenimentelor sacre aduceau credincioșii mai aproape de subiect, provocându-le o
imersiune mai profundă în conținutul religios.

Reformatorii protestanți susțineau o abordare mai austeră a religiei, respingând uneori artele
vizuale elaborate și ritualurile elaborate. În Contrareformă, Biserica Catolică a folosit arta ca
mijloc de a contracara această influență, evidențiind frumusețea, misterul și ritualul în cultul
catolic. Prin promovarea artei religioase, Biserica Catolică își consolida identitatea și
autoritatea. Operele de artă sacrală reprezentau o afirmare a puterii și a prezenței Bisericii în
viața cotidiană, servind ca mijloc de afirmare a credinței și a valorilor catolice.

Biserica Catolică ar fi putut solicita ajustări în reprezentarea detaliilor anatomice sau

vestimentației personajelor din Moartea Fecioarei, întrucât anumite aspecte ale realismului
lui Caravaggio au fost percepute ca fiind prea îndrăznețe sau inadecvate într-un context sacru.
Discuții despre interpretarea simbolică a luminii în context teologic ar fi putut genera
solicitări de ajustări pentru a se asigura că mesajul artistic corespunde în totalitate doctrinei
15
Ibidem p. 266.
16
Ibidem, pp. 266-277.
catolice, pentru că în general, Biserica Catolică urmărea păstrarea dignității și respectului față
de personajele sacre. Orice element care ar fi putut să ridice întrebări cu privire la această
dignitate, fie că era vorba de expresii faciale sau poziții ale personajelor, care în cazul de față
ar fi reprezentat pentru autoritățile religioase o ilustrare scandaloasă a trupului Fecioarei.

În schimb, pictorii și cunoscătorii de artă contemporani cu artistul erau ,,cuceriți de noutate,

îndeosebi cei tineri, se adunau în jurul lui si îl admirau numai pe el, declarându-l singurul
imitator al naturii”17, ,, doar pictorii bătrâni, deprinși cu practica, rămâneau speriați de acel
studiu nou al naturii. Îl ocărau neîncetat pe Caravaggio și maniera lui, spunând sus și tare că
nu era în stare să se descurce decât în pivnițe și că, sărac în idei și în desen, fără frumusețe și
fără artă, își picta toate figurile în aceeași lumină și pe același plan, fără degradări
perspectivice.”18

Opiniile artiștilor contemporani și ale criticilor de artă asupra Moartea Fecioarei a lui
Caravaggio au fost variate și au evoluat în timp. Este important să reținem că artistul, a fost
un personaj controversat în sine, iar stilul său realist și dramatic a fost departe de convențiile
artistice tradiționale ale vremii. Iată câteva perspective care au fost exprimate în epocă: unii
artiști și critici contemporani au admirat curajul și inovația lui Caravaggio în abordarea
subiectului religios. Realismul său și folosirea luminii și umbrelor au fost considerate
revoluționare și au adus o prospețime într-un peisaj artistic dominat de convenții mai rigide;
alți contemporani, în special cei mai atașați de stilul renascentist și manierist, au privit cu
reticență abordarea neconvențională a lui Caravaggio a unui subiect considerat potențial
perturbator, acesta deviind de la standardele esteticii tradiționale.

Caravaggio și alte opere de ale sale cu tematica religioasă

În Judecata lui Iisus, Caravaggio utilizează abil contrastul dintre lumină și întuneric pentru a
transmite intensitatea unui moment decisiv. Lumina concentrată asupra lui Iisus și a lui Pilat
subliniază importanța deciziei, creând o atmosferă tensionată. Figurile expresive, cu trăsături
realiste, transformă acest moment biblic într-o scenă în care fiecare detaliu contează.

Este remarcabil modul în care Caravaggio integrează părțile luminoase și întunecate în

această lucrare, influențând dramatic interpretarea vizuală și emoțională. Contrastul acut
evidențiază dimensiunea morală a momentului, oferindu-i o adâncime și o forță excepționale.

17
Ibidem, p. 251.
18
Ibidem, p. 252.
Sfântul Matei și Îngerul aduce în prim-plan o altă dimensiune a artei lui Caravaggio,
explorând momentul în care Sfântul Matei primește inspirație divină. Iluminarea directă și
expresiile puternice creează o scenă plină de semnificații spirituale. Realismul detaliilor și
atenția la expresii conferă vieții spirituale o autenticitate remarcabilă.

Prin această lucrare, Caravaggio nu doar ilustrează o scenă religioasă, ci aduce în prim-plan
relația dintre divinitate și om. Tehnica sa remarcabilă și abordarea subiectului evidențiază
legătura subtilă dintre realitate și divin, capturând un moment transcendental într-o manieră
plină de profunzime și sensibilitate.

Toate cele trei lucrări manifestă trăsăturile distinctive ale lui Caravaggio, inclusiv realismul,
utilizarea expertă a luminii și detaliul expresiv al figurilor umane. Fiecare operă abordând un
subiect religios unic, evidențiind variatele aspecte ale vieții spirituale.

Contrastul puternic, un element comun în aceste lucrări, servește drept element cheie pentru a
comunica intensitatea și semnificația momentelor surprinse. Fie că este vorba de momente
dramatice, ca în "Moartea Fecioarei" și "Judecata lui Iisus", sau de un moment de inspirație
divină, ca în "Sfântul Matei și Îngerul", Caravaggio reușește să insufle viață și semnificație
fiecărei scene.

Caravaggio a fost văzut ca un maestru al amplasării luminii și umbrelor într-o tehnică

revelatoare pe atunci, iar tehnicile sale au inspirat mulți discipoli și au influențat evoluția artei
în perioada barocă. Unii au apreciat modul în care a adus scenele religioase, ca Moartea
Fecioarei mai aproape de realitate, renunțând la convențiile idealizării.

În timp, evaluarea operei "Moartea Fecioarei" și a lui Caravaggio în general s-a schimbat și a
evoluat. De-a lungul secolelor, Caravaggio a fost redescoperit și reevaluat, devenind
recunoscut ca unul dintre cei mai importanți pictori ai Barocului și în istoria artei. Lucrările
sale au inspirat generații de artiști ulteriori, iar impactul său asupra artei rămâne semnificativ
până în prezent.

BIBLIOGRAFIE
 Bellori, Pietro, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților moderni, ed. Meridiane,
București, 1975.
 Costescu, Eleonora, Caravaggio, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București,
1958.
 Cristofanelli, Rolando, Lumină și întuneric Viața lui Caravaggio, editura Meridiane,
București, 1983.
 Deutsch, Kristina, Gâdiuță, Corina, (redactori), Muzeul de istorie a artei Viena, ed.
Adevarul, București, 2010.
 Fride-Carassat, Patricia, Maeștrii picturii, ed. Rao, București, 2004.

 https://costintuchila.wordpress.com/2010/07/18/misterul-caravaggio/
accesat pe 06.01.2024.
 https://www.agerpres.ro/documentare/2021/09/29/o-personalitate-pe-zi-
pictorul-michelangelo-merisi-da-caravaggio--786830 accesat pe
06.01.2024.
 https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/printeaza-articolul-241/ accesat pe
07.12.2023.
 Publishing Services SRL (redactor), ,,Adormirea Fecioarei”, Revista Mari pictori, nr.
70, București, 2000.
 Sîrbu, Raoul, Cele două aparențe ale picturii, ed. Miron, București, 2001.
 Stoichiță, Victor, Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei”, ed.
Humanitas, București, 2015.