O enciclopedie a curentelor moderniste ale începutului de secol

Doina LEMNY

Cristian-Robert Velescu, Preavangardă şi avangardă. Transformări caleidoscopice în arta

începutului de secol XX. (O încercare de arheologie culturală)

Cristian-Robert Velescu îşi propune în acest volum impresionant să prezinte cu argumente

rezultate din lecturile sale, din bogata sa cultură, din arhive şi din practica sa profesorală
concentrată pe începutul secoluluial al XX-lea, curentele de avangardă şi ceea ce le-a
precedat, după cum anunţă el în titlu sub termenul de „ preavangardă“ sau mai des amintit în
conţinutul cărţii, de „protoavangardă“. Intenţia sa este de a demonstra că, în ciuda voinţei lui
Marinetti, a lui Tzara sau a lui Breton de a ignora şi chiar de a nega tradiţia, fondul cultural
existent pînă la apariţia acestor curente rămîne la baza gîndirii lor. Nu te poţi opune trecutului
sau să faci tabula rasa asupra acestui trecut fără a-l cunoaşte, fără a-l fi asimilat. Exemplul cel
mai pertinent pe care autorul îl dă este Brîncuşi, subiectul său de cercetare de mai multe
decenii, artist care, chiar dacă s-a detaşat de Rodin pentru a-şi găsi propiul drum către
modernitate, a păstrat întotdeauna o profundă legătură cu maestrul de la Meudon şi cu cultura
clasică transmisă în parte de secretarul acestuia din urmă, elenistul Mario Meunier – după
cum demonstrează Cristian-Robert Velescu într-o carte publicată în 2016. El este autorul mai
multor volume despre Brâncuşi şi despre avangardă: Brâncuşi iniţiatul (București, 1993),
Brâncuşi alchimist (București, 1996), Conceptele poetice ale lui Constantin Brâncuşi
(București, 1999), Formă şi semnificaţie în arta modernă (Bucureşti, 2002), Victor Brauner
d’après Duchamp (Bucureşti, 2007), Avant-gardes et modernités  : Brâncuși, Duchamp,
Brauner, Voronca, Tzara & comp. (Bucureşti, 2013), Autour de l’atelier de Constantin
Brancusi  : chemins des modernités, chemins des avant-gardes (Bucureşti, 2015), Rodin,
Meunier, Brâncuși şi cultura clasică (Bucureşti, 2016). Toate aceste lucrări constituie baza
unei reflectări aprofundate asupra legăturii dintre curentele literare şi artistice chiar dacă
acestea au făcut efortul de a-şi afirma identitatea lor proprie.
„Il n’y a que le contraste qui nous relie au passé / Numai contrastul ne leagă de trecut “,
declara Tristan Tzara în Manifestul Dada din 1918 cînd anunţa cu tărie hotărîrea avangardei
istorice de a se debarasa de trecut, de a marca punctul zero, ca începutul unei noi perioade de
creaţii originale, puternice. Dar autorul acestei lucrări anunţa încă din introducere ipoteza
„permeabilităţii şi a osmozei avangardelor“: reprezentanţii fiecărui curent îşi afirmau
independenţa faţă de curentul precedent. Analizîndu-le în detaliu discursurile, Velescu scoate
în evidenţă similitudinea conceptelor, uneori aceleaşi, dar care sînt privite din unghiuri
diferite. Astfel el constată că hazardul domina gîndirea promotorilor dadaismului, dar şi a
suprarealiştilor, după cum reiese din cele doua manifeste: Manifeste sur l’amour faible et sur
l’amour amer de Tzara et le Manifeste du surréalisme (1924) : în cel de-al doilea, André
Breton scoate în evidenţă rolul de „motor“ al activităţii creatoare care va conduce la geneza
poemului suprarealist. Autorul acestui volum trasează cu argumente solide diferenţele dintre
aceste manifeste păstrînd nota lor comună indicată abil şi cu discernămînt. Astfel, descifrînd
toate manifestele fondatoare: futurist, dadaist şi suprarealist, el îşi propune să nuanţeze
declaraţiile radicale şi revoluţionare ale reprezentanţilor în elanul lor de noutate. Nuanţe
binevenite ce-i permit să pună în valoare fluiditatea dintre aceste manifeste în ciuda totalei
opoziţii voite de fondatorii lor. Cristian-Robert Velescu demonstrează cu abilitate
interdependenţa acestor curente, sprijinîndu-se chiar pe declaraţiile celor mai de seamă
reprezentanţi, precum aceea a lui Richard Huelsenbeck care afirma: „dadaismul n-ar fi nimic
altceva decît futurism, dar şi cubism, prezentate publicului de un monteur priceput“.
Velescu îşi propune de asemenea să clarifice diferenţa dintre modernitate şi avangardă
prezentate adesea împreună sau uneori ca fiind similare pînă la confuzie: analizînd cei doi
termeni care sînt puşi în legătura cu tradiţia, el ajunge la concluzia că „în vreme ce avangarda
ignoră tradiţia, atunci cînd nu o vestejeşte de-a dreptul, mai temperata modernitate se sprijină
pe temelia acesteia.“
Rolul deosebit de important al lui Guillaume Apollinaire în „osmoza“ dintre cele trei curente,
căruia „glisînd între cubism şi futurism, i se recunoaşte postum potenţialul dadaist“, este
analizat pe larg şi cu măiestrie într-un capitol purtînd acelaşi titlu. Personalitatea complexă a
lui Apollinaire, poet, critic de artă, colecţionar de artă contemporană şi exotică, va domina
mişcările de avangardă chiar şi după moartea sa survenită în 1918. Picabia, admirator şi fidel
tovarăş de drum al lui Apollinaire, avea să publice în al treilea număr al revistei Dada în care
Tristan Tzara a lansat celebrul Manifest, un preţios omagiu: „Moartea sa încă îmi pare
imposibilă. Guillaume Apollinaire este unul dintre puţinii care au urmărit întreaga evoluţie a
artei moderne şi care au înţeles-o pe de-a-ntregul. A apărat-o cu curaj şi onestitate, întrucît o
iubea aşa cum iubea viaţa şi toate formele noi de activitate.“
Dispărut prea devreme pentru a fi putut participa la toate acest curente, Apollinaire este pentru
Velescu motivul în jurul căruia îşi construieşte argumentaţia asupra „osmozei“ curentelor de
avangardă şi mai ales asupra originii lor. Umbra lui Apollinaire va domina toată modernitatea
şi domină în mod rezonabil demonstraţia lui Cristian-Robert Velescu. Un loc important în
cadrul acestei demonstraţii, îl ocupă dansatoarea şi poeta Valentine de Saint-Point al cărui
parcurs spiritual este prezentat pe larg în paralel cu acela al lui Apollinaire.
În continuarea argumentaţiei sale despre „fluiditatea“curentelor de la începutul secolului al
XX-lea, Velescu rezervă un loc important prezentării scenei artistice pariziene dinaintea şi
după Primul Război Mondial, precum: neosimbolismul, modernismul şi avangardismul. Pe
scena artistică pariziană, modernitatea se identifică uneori cu „l’École de Paris“ ai cărei
reprezentanţi nu s-au constituit într-o veritabilă şcoală – ei veneau în majoritate din toate
colţurile Europei şi se regăseau în Paris, inspirîndu-se din creaţia artiştilor postimpresionişti
precum Cézanne, ceea ce le permitea să se înscrie într-o anume tradiţie şi să constituie curente
ca fovismul sau cubismul, sau să-şi găsească propria cale, precum Modigliani, Soutine,
Brâncuşi sau Archipenko.
Deosebit de strălucită este prezentarea grupării din strada Delta din Paris instalată în spaţiile
puse la dispoziţia artiştilor de către doctorul Paul Alexandre, un mecena al lui Modigliani,
care a încurajat pe artiştii din toate orizonturile să-şi prezinte creaţiile sub formă de expoziţii,
de concerte, de dezbateri şi care a susţinut balul anual al studenţilor de la Beaux-Arts,
manifestare cunoscută sub numele de „Quat’z arts“. Autorul analizează în paralel gruparea din
strada Delta cu „falansterul“ cunoscut sub numele de Abbaye de Créteil care tocmai îşi
încheia activitatea (sub acest nume) cînd prima se constituia. De altminteri, cîţiva dintre
reprezentanţii „falansterului“ de la Abbaye de Créteil se regăsesc în manifestările din strada
Delta, probă suplimentară pentru demonstraţia privind existenţa schimburilor permanente care
se efectuau între curente, mişcări şi orientări artistice şi literare. Tocmai cu capitolul
„Futurismul abațial“ îşi încheie Cristian-Robert Velescu cartea. Foarte puţine documente
despre „l’Abbaye de Créteil“ au fost dezvăluite pînă acum pentru a putea construi o imagine
coerentă a ideilor acestui grup, aplicate în scrierile şi în producţiile lor artistice. Autorul
acestei importante lucrări a scormonit cu îndîrjire pînă şi cele mai întunecate colţuri din
puţinele documente de arhivă, necunoscută încă de majoritatea cercetătorilor, pentru a pune în
evidenţă o etapă importantă – dacă nu chiar prima de la începutul secolului al XX-lea – în
creaţia colectivistă. Cîteva fotografii de arhivă răspîndite în publicaţii sau redate pe Internet
nu pot constitui identitatea integrală a acestei mişcări incredibil de moderne.
Cartea lui Cristian-Robert Velescu se prezintă ca o enciclopedie a curentelor moderniste a
începutului secolului al-XX-lea, însoţită de un bogat aparat critic şi de ilustraţii, unele dintre
ele inedite, care ar merita precizări privind provenienţa. Ar fi cu siguranţă binevenit dacă
autorul care a consacrat toată viaţa studiului acestei bogate perioade ne-ar propune şi o lucrare
mai sintetică în care să pună în valoare originalitatea constribuţiei sale, pregătind-o astfel
pentru o traducerea destinată unui public mai larg.