Sunteți pe pagina 1din 9

Annibale Carracci și reforma artei

Annibale Carracci, un pictor creator , ce se poate spune că a îmbunătățit arta de la finele


evului mediu și începutul modernității, se naște la 3 noiembrie 1560 în Italia, la Bologna.
Pictor italian cunoscut în vremea sa, a fost influențat să creeze și să refacă tradiția renașterii,
fiind atras mai întâi de manierism ( ca mai târziu să respingă maniersimul) în arta sa
renascentistă1. Este considerat cel mai talentat dintre cei trei pictori ai familiei Carracci. Fiu
al unui croitor, Annibale alături de fratele său mai mare Agostino, au fost îndrumați de către
vărul lor Lodovico, ce i-a convins să urmeze o carieră în pictură. Ellie Faure, vorbește în
cartea sa, Istoria Artei. Arta renașterii, despre Carracci ca fiind principalul fondator al Școlii
de la Bologna, “Este un mare pictor… cel puțin o voință nobilă, un spirit grav, o conștiință”.2
În epocă a fost mult mai talentat și apreciat în comparație cu Caravaggio, care din păcate nu a
pictat în frescă precum Annibale. Acest lucru a fost unul dintre motivele care a dus la o
competiție între cei doi, dar și neînțelegeri, Caravaggio fiind singurul dinte artiști cu care
Carracci a fost în conflict în ceea ce privește arta.
Annibale a abordat în pictură stilul baroc, acele picturi frumoase și detaliate cu figuri
mitologice, picturi inspirate și de la înaintașii săi. Nu este un inventator al acestui stil, poate
mai degrabă un continuator, fără a-și dori acest lucru, barocul înflorind în Italia cu mult
înainte de anul 1600 3 . George Oprescu, vorbește despre nașterea artei baroce ca fiind o
transformare a Renașterii, dar aparține și câtorva categorii distincte, de ordin : istoric,
pedagogic și estetic. Ce schimbă radical cursul istoriei în afara societății întregi , dar și în artă
este Reforma4. Astfel arta are un caracter puternic religios. În ceea ce privește arta, datorită
încrederii oarbe în religie, se observă o nevoie profundă, o apropiere de constituirea a tot ce
înseamnă credință, o obsesie pentru ceea ce înseamnă plăcerile lumești, suportarea chinurilor
și iubirea pentru Divinitate5. Barocul va avea multă vreme „rezervorul de forță vie din care
se vor adopta toate mișcările în artă”. Când vorbim de familia Carracci trebuie să vorbim de
eclectism. Eclecticii - printre care și Anniballe Carracci - erau cei care îmbinau diverse stiluri
artistice dându-le o notă de originalitate6.
Talentul precoce a lui Annibale s-a dezvoltat după un tuș făcut în nordul Italiei, mai exact în
1580, atunci când a vizitat Veneția. Se spune că a avut pe atunci legături cu pictori precum
Bassano, a cărui stil l-a influențat un timp, și de la care cu siguranță a avut de învățat.

Întors acasă la Bologna, înființează alături de Augostino și Lodovico o școală pentru


artiști – Academia de la Bologna. Aceștia au reușit să atragă asupra lor atenția artei
occidentale. Sub directa conducere a familiei Carracci, se stâng nenumărați autori, creatori a

1
Citat din: Encyclopedia Brittanica , Annibale Carracci, https://www.britannica.com/biography/Annibale-
Carracci ,accesat la data de 27 noiembrie 2017.
2
Elie Faure, Istoria Artei - Arta Renașterii, Editura Meridiane, București, 1988 , p 103.
3
George Oprescu , Manual de Istoria Artei. Barocul, Editura Meridiane, București, 1985, p 6.
4
Ibidem, p 11.
5
Ibidem, p 12.
6
Ibidem, p 41.
mari opere artistice din toată Italia. Mai întâi, Lodovico alături de verii săi se formează în
Bologna și activează atât la Roma cât și Veneția pentru a învăța și a se perfecționa pe parcurs
aducând idei strălucite de la predecesorii lor. Cei trei au dorit să cerceteze, să studieze
picturile celebre ale învățătorilor lor și să preia în tehnica și operele lor cea ce este de folos și
frumos în artă și să transmită mai departe elevilor lor la academie- viitori artiști7. Familia
Carracci, prin intermediul Școlii, credeau că elevii lor pot obține în timp un stil propriu, după
ce învață să transmită corect anumite emoții, situații prin artă.
În 1595, pleacă la Roma chemat de faimosul cardinal, Odoardo Farnese, pentru a picta
frescele de la palatul său, din holul principal ce se spune că sunt cele mai frumoase fresce de
la Roma. Aici Carracci îl studiază pe Michelangelo, Raphael și arta în antichitatea romană și
greacă, ce i-au format și definit stilul artistic. Agostino a fost ajutorul de nădejde a lui
Annibale la pictarea frescelor. Frescele lui Annibale au fost interpretate ca fiind o eliberare
plină de bucurie și veselie a zeilor îndrăgostiți8. Se spune că Annibale a avut mână liberă în
ceea ce privește alegerea scenelor. Aceste decorații au anumite ilustrații ale realității. Se
spune că pe alocuri au fost mult mai complexe decât picturile lui Raphael de la Vatican 9.
Figurile puternice în frescă sunt concentrate pe o înaltă calitate a compoziției și ilustrează un
răspuns imaginativ la frescele lui Michelangelo de la Capela Sixtină. Decorarea tavanului nu
s-a dorit a fi în jurul unei singure scene, ci mai multe în jurul unei scene principale. Principala
scenă de pe tavan este Triumful lui Bachus și Ariadne. Pictură clasică, inspirată din mitologia
greacă, pătrunsă de luminozitate, ce inspiră superioritate dar și atitudine pozitivă. Inspirat din
delicatele fresce a lui Rafael și frumoasele fresce a lui Michelangelo a reușit să înfățișeze
fresce superbe care au un mare impact și sunt în atenția tuturor chiar și astăzi. Aceste fresce
au forța să scoată în evidență culorile bogate, rigurozitatea și dinamismul întregii lucrări, iar
pentru aceasta, Galeria Farnese a devenit încă din acea epocă un exemplu pentru tinerii artiști
și învățăcei până în secolul XVIII10. A fost o inspirație profundă pentru pictori ai barocului,
printre care : Peter Paul Rubens, Pousin și Bernini11. Annibale a dus o lungă și neîntreruptă
muncă în palatul Farnese. Lucrările de la palatul Farnese s-au finalizat în 1605. În acest timp
creează și termină subiectele lucrărilor de artă religioasă : Domine quo Vadis? ( 1601-1602),
Pieta (1607) – creații puternice dar în care domină simplitatea12. Nu doar Annibale, dar și
Lodovico și Agostino sunt autorii unor tablouri cu teme religioase și decorații murale, ce sunt
considerate printre cele mai valoroase opere ale secolului al XVII-lea13.
Annibale , cel mai talentat dintre cei trei Carracci ajunge cunoscut la Roma, unde este
chemat să își aducă contribuția la unul dintre cele mai frumoase palate, din acele timpuri –
Palatul Farnese, însă înainte de această mare reușită execută mai multe opere cu temă

7
Ibidem, p 53.
8
Citat din : Web Gallery of Art , https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html ,
accesat la data : 27 octombrie 2017.
9
Citat din : Brittanica, https://www.britannica.com/biography/Annibale-Carracci , accesat la data de : 29
octombrie 2017.
10
Citat din: Web Gallery of Art , https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html ,
accesat la data : 1 noiembrie 2017
11
Citat din: The Metropolitan Museum, Keith Christiansen, Annibale Carracci,
https://www.metmuseum.org/toah/hd/carr/hd_carr.htm , accesat la data de : 5 noiembrie 2017
12
Citat din: Britannica, https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html , accesat la
data: 29 octombrie 2017.
13
George Oprescu, op.cit., p 54.
religioasă printre care Madonna cu doi sfinți. Annibale împreună cu Augustino, se exprimă
cel mai bine prin pictură cu decorația murală și fresce. Carracci nu este doar pictor savant,
dar a fost și foarte inteligenți. Câteva dintre importantele tablouri care se găsesc astăzi în cele
mai importante galerii ale lumii pictate de Annibale sunt : The Bean Eater (1580/1590), Two
Children teasing a cat (1588-1590), The coronation of the Virgin (cca.1595), Saint John the
Baptiste Bearing Witness (cca.1600), River Landscape (cca 1590), The Dead Christ Mourned
( The Three Maries ) (1604).

The Bean Eater – o pictură în ulei, de un realism și o simplitate izbitoare. Simplitatea este
dată prin ritualul de a lua masa. Un țăran așezat la masă, probabil după muncile zilnice începe
să își consume mâncarea într-un mod obișnuit fără nimic ieșit din comun. Annibale folosește
subiectul brut, culorile sunt mate, pământii fără nicio îmbunătățire pentru a scoate cât mai
bine simplitatea în evidență14. Ceea ce este de observat în pictura acestuia este lipsa voită de
artificii, de înfrumusețare, de îmbunătățire care face opera mult mai convingătoare.
Two children teasing a cat - este pictura care a adus o doză de spontaneitate și veselie în
perioadă, pictorul îi oferă și o doză de luminozitate prin care înfrumusețează tabloul15.
The coronation of the Virgin, pictură pe pânză pentru cardinalul Pietro Aldobrandini. În
aceasta pictorul împrumută două curente ale pictorilor italieni : unul ce era folosit în nordul
Italiei, a pictorilor sensibili ce confereau efecte de lumină naturală și culoare operelor,
organizarea spațială; și figurile idealizate asociate cu figurile din perioada Renașterii16.
Saint John the Baptiste Bearing Witness, o pictură cu o frumusețe aparte, plină de lumină și
finețe ce conferă sensibilitate privitorului. Subiectul acestei picturi este povestea despre
Sfântul Ioan Botezătorul când îl întâlnește pe Mântuitor17. Acest eveniment prevestea botezul
lui Hristos.
Domine quo vadis – în această pictură este înfățișat episodul apocrif în care Sfântul Petru îl
întîlnește pe Hristos ce se îndrepta spre Roma spre a fi crucificat. În pictură, Carracci
înfățișează corpuri viguroase, dar fragile în mișcare, puse în lumină18.
The Dead Christ Mourned. În această pictură este prezentată tristețea sfâșietoare după
moartea lui Hristos. Această imagine arată în mod special suferința Fecioarei Maria, alături
de Maria Magdalena19. Această pictură este considerată opera cu cea mai mare încărcătură
emoțională.
River Landscape, pictură făcută la Bologna, se spune că ar fi un peisaj unic a reprezentării
naturii. Dacă pictorii flamanzi au căutat detaliile în ceea ce înseamnă natura, Annibale

14
Citat din: Web Gallery of Art , https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html ,
accesat la data de 8 noiembrie 2017.
15
Citat din : Metropolitan Museum , https://www.metmuseum.org/toah/works-of-art/1994.142/ , accesat la data :
8 noiembrie 2017.
16
Citat din :Metropolitan Museum, https://www.metmuseum.org/toah/works-of-art/1971.155/ , accesat la data :
10 noiembrie 2017.
17
Citat din : Metropolitan Museum, https://www.metmuseum.org/toah/works-of-art/2009.252/ , accesat la data:
10 noiembrie 2017.
18
Citat din : Web Gallery of Art, https://www.wga.hu/html_m/c/carracci/annibale/2/quovadis.html , accesat la 8
ianuarie 2017.
19
Citat din: The National Gallery https://www.nationalgallery.org.uk/paintings/annibale-carracci-the-dead-
christ-mourned-the-three-maries , accesat la data : 20 decembrie, 2017.
reinterpretează peisajele, transmite doar imaginea frumoasă a naturii, unde apariția omului
este pur întâmplătoare20.
În oprera lui Annibale s-au pus în valoare elemente îmbunătățite pentru pictură și detalii
importante , care devine un reper în arta italiană21. Pe lângă punerea în valoare a operelor cu
temă religioasă, familia Carracci abordează în pictură inclusiv peisajele. În special, Anniballe
se desparte de tradițional și pune accent pe peisaje, elemente moderne și natură22. Mai târziu,
verii Carracci vor fi atrași mai mult de noutate, inovație și natură, dar se vor depărta de
tradiție și eclectism. La Academia din Bologna, frații Carracci au avut în îndrumare, mai
mulți tineri talentați ce vor deveni artiști cunoscuți, invidiați și apreciați de societatea de
atunci. Dintre aceștia, printre cei mai cunoscuți a fost Domenico Zamperi- Domenichino
(1581- 1661) - ,, un om plăpând și sensibil, dar cu talent și har, invidiat din păcate de colegii
de breaslă, apreciat de unii”. Annibale Carracci i-a descoperit talentul și l-a ajutat să îl pună
în valoare. Pentru Domenico, Annibale era un model, iar acesta l-a luat sub aripa sa
protectoare, transmițându-i importante și valoroase cunoștințe în artă23. Mai târziu Domenico
a pictat în Palatul Farnese, după ce Annibale nu a mai continuat. Sfârșitul este oarecum
nedrept, deși era un om cu defecte fizice și nu era deloc atrăgător, are un talent deosebit în
ceea ce privește pictura și expunea pe pânză totul într-un mod frumos și sincer, iar acest lucru
pe lângă numeroasele comenzi primite aduce invidie din partea celorlalți ce îi vor dori
moartea lui Domenico24. Se observă că peisajele sale au fost în mare parte inspirate din cele
ale lui Annibale Carracci, dovadă că Academia și stilul pictorului i-au influențat mult spiritul
creator.
În ceea ce îl privește pe Annibale, spre sfârșitul vieții sale suferă de melancolie, iar din
1606 nu și-a mai continuat activitatea artistică. La moartea sa, în 1609 i-a fost respectată
dorința de a fi îngropat în Pantheon lângă Raphael, un model de-a lungul vieții de altfel
pentru acesta25.
După moartea sa, poate mai mult decât operele artistice, acesta a rămas în memoria
umanității datorită înființării Academiei de la Bologna – prima academie de arte din lume, în
care tinerii artiști, învățăcei puteau învăța de la artiști cunoscuți noțiuni : pictură, sculptură și
arhitectură. Tot Annibale rămâne cunoscut pentru curentul numit “academism”. În noua
Academie înființată, viitorii artiști aveau ocazia să învețe lucruri teoretice : pe lângă noțiunile
din artă, filozofie, istorie, literatură, îmbinându-le cu lucrurile practice ca înainte. Tinerii
aveau ocazia în Academie să învețe o multitudine de noțiuni importante. Iată că această primă
academie de arte și curentul academism gândite de Annibale și familia sa, a fost o soluție
ideală pentru tinerii talentații, dar și o evoluție importantă pentru tot ceea ce înseamnă artă în
Europa și în lume. Prin contribuția adusă de Annibale în artă a reușit, poate fără să-ș fi dat
seama că avea să-și pună amprenta în arta și în dezvoltarea altor generații de artiști.

20
Web Gallery of Art, https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html , accesat la
data : 11 noiembrie
21
George Oprescu, op.cit.
22
Ibidem, p 58.
23
Ibidem, p 65.
24
Ibidem, p 67.
25
Citat din : Metropolitan Museum, https://www.metmuseum.org/toah/hd/carr/hd_carr.htm , la data de : 12
noiembrie 2017.
Bibliografie

Faure, Elie, Istoria Artei – Arta Renașterii, Editura Meridiane, București, 1988

Oprescu, George, Manual de Istoria Artei. Barocul, Editura Meridiane, București, 1985

https://www.britannica.com/biography/Annibale-Carracci

https://www.wga.hu/frames-e.html?/bio/c/carracci/annibale/biograph.html

https://www.metmuseum.org/toah/hd/carr/hd_carr.htm

https://www.nationalgallery.org.uk/

S-ar putea să vă placă și