Cristescu Andra FADD,Textile Anul III

Frumosul Istoria unei categorii

[Link] fumos
Frumosul este o notiune echivoca, careia ii atasam ceea ce vedem si auzim, tot ceea ce e gratios, subtil si functional. Frumosul este prezent ca o categorie a frumosului, adica frumosul in sens mai restrans este alaturi de gratie, fiind astfel o categorie a frumosului in sens larg. Aceasta categorie este reprezentata de mai multe variante, care ii atribuie functii diferite. In acest mod se poate afirma ca frumosul este divers, subtil, gratios si elegant. Diversitatea, o valenta esentiala a frumosului, este determinate de frumusetea care se gaseste in operele de arta, privelistile naturii, trupuri, glasuri si ganduri. Istoria acestei categorii, a frumosului, infatiseaza numeroase variante ale frumosului, ca exemplu subtilitatea, gratia sau eleganta, care au o deosebire vaga, mai bine conturata prin compararea lor cu cu gama culorilor. Asa cum culorile pot fi sortimentate dupa culori precise ale curcubeului si dupa nuantele lor suplimentare, stocajiu, purpuriu, rosu coral, asa si frumosul se gaseste alaturi de sensurile sale. Iar fiecare calitate estetica contribuie la frumusetea lucrurilor. Variantele frumosului, in special cele generale, poarta denumirea de categorii, denumire initiata de Kant. O problema esentiala in definirea variantelor frumosului a fost intocmirea unui table care sa redea toata sfera frumosului. Categoriile au fost subliniate in mod diferit de mai multe popoare; grecii spre exemplu au definit symetria sau frumuserea muzicala si eurythmia sau conditionare subiectiva a frumosului. Romanii au inventat sublimul, iar in timpurile noi au fost propuse gratia si subtilitas.

[Link] ale frumosului

Concordanta este varianta antica a frumosului, fiind echilibrul dintre obiect si frunctia sa. Greciii-au atribuit denumirea de prepon, latinii i-au spus optum, iar in perioada Renasterii a devenit decorum. Notiunea de concordanta, caracteristica epocii iluministe, sustine faptul ca frumusetea multor opere umane provine din utilitate si eficienta, iar domeniul frumosului cuprinde atat caracteristica proprie a obiectului de a fi frumos cat si frumusetea care este dobandita prin utilitatea obiectului. Spre exemplu in Antichitate, Evul Mediu, Renastere, arhitectura era numarata printre artele mecanice, ca apoi abea pe la jumatatea secolului luminilor sa fie considerate arta frumoasa. In cadrul artelor plastice sunt conturate doua componente structura si ornamentul. Arhitectura antica si cea medievala au pastrat un echilibru intre cele doua, in schimb, timpurile noi au adoptat o pozitie mai variabilasub acest raport. Numele celor doua componente au suferit modificari in timp, spre exemplu scolasticii

numeau formasitassi compositio frumusetea structurii, iar frumusetea podoabelor ornamentum si ornatus. Prima care face distinctia intre fumosul demn si cel fermecator este Roma. Frumosul este de doua feluri, unul este farmecul, celalat demnitatea: primul trebuie considerat un frumos feminine, iar al doilea este un frumos [Link] parcursul transformarii notiunilor de farmec si de frumos, s-au nascut si opozitii si anume demnitatii i se opunea eleganta care era proprie farmecului feminine, iar pe de alta parte farmecului, adica frumusetii exterioare i se opunea frumusetea launtrica, spirituala, frumosul in intellect. Farmecul isi asuma deci semnificatia frumusetii exterioare si vizuale. Gratia este cea care a jucat un rol considerabil in viziunea antica despre lume. Gratia este ceva foarte apropiat de frumos, deoarece frumosul este tot timpu gratie si nimic altceva si alta frumusete decat gratia nu exista. Gratia este ceea ce place su ceea ce cucereste inima, fara sa treaca prin intellect, fiind cea care place fara reguli. Lord Kames a aratat ca gratia este perceptibila doar prin vaz si ca se manifesta la om prin figura si gesturile sale. Winckelmann a afirmat ca exista mai multe tipuri de gratie: impunatoare, ademenitoare, copilareasca. Iar schelling a definit gratia dulceata suprema si supremul accord al tuturor fortelor. Subtilitatea desemneaza ceea ce este fin, ascutit, subtiratec si marunt. Fiind considerat si un termen ethnic, desemneaza cel mai modest stil. Valoarea suprema a termenului a fost definite in perioada manierismului, cand din caracterul simplu si banal. S-a transformat intr-o notiune de prim plan. Notiunea de sublim s-a formulat in cadrul retoricii antice, ca si notiune de subtilitate, dar cu o usoara latura pozitiva. In desemnarea sa de stil, sublimul se afla pe o pozitie inalta, fiind stilul elocventei.

[Link] Clasic si Frumosul Romantic

Termenul classic e aplicat poeziei si inseamna perfect, exemplar si recunoscut. De aceea clasicii sunt Homer, Sofocle, Dante, Shakespeare si multi altii. Un alt insemn al cuvantului este antic, trimitandu-ne cu gandul la filosofia clasica, cea greaca si cea latina. Deci un autor classic este egal cu un grec sau un latin. In al treilea rand, classic, inseamna ceea ce imita modelele antice si e asemenea lor. Notiunea de classic face trimitere si la ceea ce e conform regulilor, normelor obligatorii in arta si in literature. Nu in ultimul rand classice ceea ce este statornicit, tipic, constituind o norma, ceva care a fost mai mult folosit, avand in urma sa o traditie. In final termenul inseamna ceea ce poseda trasaturi ca: masura, armonie, echilibru si calm. Frumosul classic si clasicitatea sunt greu de definit, insa sunt exact ca echilibrul dintre trup si suflet. Frumosul depinde de proportiile adecvate , de acordul intre parti si de pastrarea masurii. Pe langa acest lucru frumosul rezida in natura lucrurilor si e o insusire obiectiva. In al treilea rand, frumosul se cere studiat si in functie de stiinta, deci trebuie atent studiat si nu improvizat. In penultimul rand frumosul propriu artei omenesti e frumosul la scara umana, iar ceea ce trebuie reinut e faptul ca frumosul classic se supune regulilor generale. Etimologia cuvantului romantica fost evidentiata pentru prima data in dictionarele de arte si literature. Sfera acestei notiuni a fost largita si a suferit schimbari. Daca initial expresia romantic ii desemna pe cei ce-si luasera ei insisi

acest numa, cu timpul denumirea ii include si pe scriitorii mai vechi, cu tendinte similare, spre exemplu Rousseau si Warton. Romanticitatea intr-o conceptie mai radicala e insurgenta contra oricaror reguli, care cere eliberarea de norme, care nu tine seama de ele si este sloboda de autoritatea lor. Acest termen este definit ca individualism si nevoie de libertate, subiectivism, insurgenta psihicului contra societatii care a creat-o, predilectia pentru ciudatenie, aspiratia infinitului, simbolistica artei, profunzimea existentei, varietatea si modelarea. In concluzie romantica este creatia care nu tinde spre frumosul armonios, ci spre o actionare puternica.

[Link]
Frumosul parcurge o intreaga istorie datorita caracteristicilor sale distincte, dar cu o puternica legatura interna. Frumosul trece de la concordanta, ornament, farmec pana la gratie, subtilitate si sublim . Fiecare varianta a sa ii da un inteles unic si il face distinctive in sfera sa. Cele doua categorii ale frumosului, cel classic si cel romantic sunt create pe baza variantelor frumosului. Frumosul classic face trimitere la exactitate, concordanta, nu isi iese din limitele realului, iar fumosul romantic este simbolizat de nevoia de libertate, farmec si gratie. In concluzie chiar daca sfera frumosului este extinsa si nu ii pot fi gasite limitele, aceste variante ale frumosului, ii confera un support de pornire in delimitarea categoriilor de frumos.

[Link] consultata
Istoria celor sase notiuni Wladyslaw Tatarkiewicz, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1981