MG II CURS Finantele Intreprinderii 2023 2024

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
Departamentul de Învăţământ la
Distanţă şi Formare Continuă
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
Facultatea de Ştiinte Economice
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
Coordonator de disciplină:
Conf. univ. dr. Mihaela TEODORESCU
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
1
2023-2024
UVT
FINANŢELE ÎNTREPRINDERII
Suport de curs – învăţământ la distanţă

Studii universitare de licenţă
Specializarea: Management
anul II, semestrul II
Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta
decât în scopuri personale este interzisă de lege sub sancţiune penală
2
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR
= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE
= TEST DE AUTOEVALUARE
= BIBLIOGRAFIE
= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DE

ÎNVĂŢARE
= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE

PLATFORMA ID
3
INTRODUCERE
1. Locul și rolul disciplinei în cadrul programului de studii

Gestiunea financiară ocupă un loc privilegiat între funcțiile întreprinderii,
orice decizie privind gestiunea unei întreprinderi având incidență financiară, deoarece
generează venituri sau ocazionează cheltuieli, determină încasări și/sau plăți, necesită
și/sau generează resurse financiare. În sistemul de gestiune al întreprinderii, gestiunea
financiară, pe de o parte, suportă consecințele tuturor deciziilor adoptate de
întreprindere și prezintă un caracter transversal, iar, pe de altă parte, aplică metode și
tehnici proprii, fiindu-i recunoscută o anumită autonomie de decizie.
Finanțelor întreprinderi, în abordare operațională, îi revin următoarele sarcini:
▪ să selecteze investițiile (proiectele de investiții) ce vor fi realizate (finanțate)
pe termen lung;
▪ să găsească cele mai bune modalităţi de finanţare a acestor investiţii;
▪ să se asigure că întreprinderea va fi capabilă să facă faţă nevoilor de
finanţare cotidiene ale activităţii de exploatare; altfel spus, să asigure, în permanență,
echilibrul dintre încasări și plăți, adică să stăpânească riscul de insolvență/faliment.
Studiul disciplinei „Finanțele întreprinderii” oferă cunoștinte necesare
fundamentării și adoptării deciziile financiare la nivelul întreprinderii, precum și
elaborării previziunilor financiare.
2. Obiective:
Obiectivul general al disciplinei Finanţele întreprinderii constă în asigurarea
unui ansamblu de cunoştinţe de bază privind funcţia financiară a întreprinderii,
metodele şi tehnicile utilizate în vederea adoptării deciziilor financiare de formare a
capitalurilor şi de alocare eficientă a acestora, în condiţii de echilibru financiar.
Obiectivele specifice au în vedere:
- explicarea fundamentelor teoretice ale deciziilor financiare adoptate de
întreprindere;
- explicarea metodelor şi tehnicilor utilizate în managementul financiar al
întreprinderii, precum şi a influenţelor exercitate de mediul financiar şi de deciziile
financiare interne asupra poziţiei financiare şi a performanţei financiare, la nivelul
întreprinderilor de complexitate redusă;
- deprinderea capacității de a utiliza metodele financiare în adoptarea
deciziilor de alocare a capitalului (în adoptarea deciziei de investiții);
4
- prezentarea surselor de finanţare a întreprinderilor, estimarea costului
acestora, precum și deprinderea capacității de a utiliza unele criterii de selectare a
surselor de finanţare;
- explicarea modelelor şi tehnicilor de previziune financiară, precum și
deprinderea capacității de a le utiliza în vederea elaborării planului de finanţare și a
bugetului de trezorerie.
Competențe dobândite:
La finalizarea studiului disciplinei Finanțele întreprinderii, studentul va putea:
- să formuleze o aprecire asupra rentabilității și riscurilor financiare la nivelul
unei companii de complexitate redusă;
- să aplice unele metode financiare în adoptarea deciziei de investiții la nivelul
intreprinderii, în cazul proiectelor de complexitate redusă;
- să identifice, în practică, sursele de finanțare și să le selecteze pe cele
adaptate necesităților de finanțare a întreprinderii;
- să estimeze necesarul de finanțat al activității de exploatare a întreprinderii,
să întocmească planul de finanțare și bugetul de trezorerie și să găsească soluții de
echilibrare a acestora, în cazul întreprinderilor de mică complexitate.
3. Conținutul și structura suportului de curs

Prezentul material de studiu este conceput în tehnologia specifică ID, ca
material de autoinstruire, pentru a permite cursanților să studieze independent, de o
manieră graduală și structurată. Conţinutul acestuia este structurat în 6 MODULE și
11 UNITĂȚI de ÎNVĂȚARE, corespunzând unui număr de 14 săptămâni (un
semestru), care acoperă următoarele teme:
▪ Modulul I. Noţiuni introductive
Unitatea de învățare 1. Funcţia financiară şi obiectivele întreprinderii.
Deciziile financiare. Circuitul financiar
▪ Modulul II. Structura financiară, rentabilitatea și riscurile financiare
specifice întreprinderii
Unitatea de învățare 2. Structura financiară şi rentabilitatea întreprinderii
Unitatea de învățare 3. Riscurile financiare specifice întreprinderii
▪ Modulul III. Decizia de investiţii
Unitatea de învățare 4. Definirea, clasificarea și caracteristicile financiare ale
proiectelor de investiţii
Unitatea de învățare 5. Metode financiare de evaluare și selectare a proiectelor
de investiții în active reale
5
▪ Modulul IV. Surse de finanţare stabile şi costul acestora. Selectarea
surselor de finanţare
Unitatea de învățare 6. Surse proprii de finanţare a întreprinderii
Unitatea de învățare 7. Finanțarea prin datorii pe termen mediu şi lung.
Leasingul financiar
Unitatea de învățare 8. Costul capitalului și criterii de alegere a surselor de
finanţare
▪ Modulul V. Finanţarea activităţii de exploatare
Unitatea de învățare 9. Necesarul de finanțat și sursele de finanţare a activităţii
de exploatare
▪ Modulul VI. Planul de finanţare și elemente de gestiune a trezorerie
întreprinderii
Unitatea de învățare 10. Definirea, importanţa, structura și elaborarea planului
de finanţare
Unitatea de învățare 11. Bugetul de trezorerie. Reducerea și acoperirea
deficitelor de trezorerie
Fiecare MODUL conține precizarea obiectivelor urmărite (în termeni de
competenţe ce urmează a fi formate pe parcursul acestuia), elementele esenţiale ale
subiectului tratat (conținut teoretic, ilustrații/grafice, aplicații).
Fiecare UNITATE de ÎNVĂȚARE cuprinde detalierea informațiilor teoretice,
care sunt însoțite de sarcini de învățare (teste de autoevaluare, exerciții, probleme
etc.) pentru evaluarea progresului studenţilor în dobândirea cunoştinţelor.
Pentru a obţine performanţa maximă, este recomandat ca studenții să aloce
studiului, săptămânal, un număr de ore de studiu suficient pentru parcurgerea
bibliografiei. Asimilarea cunoștințelor este de preferat să se facă în sensul înțelegerii
noțiunilor teoretice, astfel încât informaţia teoretică să poată fi aplicată în rezolvarea
aplicațiilor și studiilor de caz.
4. Strategii de studiu recomandate

Studentul are libertatea de a gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi
timpul de parcurgere a cursului. În considerarea interdependenței conceptelor și a
succesiunii logice a temelor abordate, este importantă parcurgerea temelor în ordinea
indicată în suportul de curs.
În vederea pregătirii optime pentru examene, este important să rețineți că
asimilarea mecanică a noţiunilor şi a metodelor prezentate subminează pe termen
mediu şi lung adevărata înţelegere a materiei. În esență, înțelegerea raționamentului
financiar, a metodelor și tehnicilor aplicate în finanțele întreprinderii necesită
6
parcurgerea atentă a conținutului teoretic al fiecarei unități de învățare, urmată de
rezolvarea aplicațiilor și a sarcinile de lucru prevăzute.
Activitatea tutorială (întâlnirile față în față - AT) este destinată sprijinirii
dumneavoastră de către tutore prin coordonarea învăţării şi asigurarea unui feedback
periodic asupra gradului de acumulare a cunoştinţelor şi a deprinderilor. Aceasta
constă în dezbateri organizate pe teme din materia aferentă cursului, anunţate
prin Calendarul disciplinei și în analiza și rezolvarea colectivă a unor sarcini de
învățare precizate în materialul de studiu.
În cadrul activităților tutoriale, participarea dumneavoastră directă și activă
are un rol primordial.
5. Resurse suplimentare de studiu

Suportul de curs abordează de o manieră succintă şi elementară principalele
teme studiate în cadrul disciplinei, parcurgerea acestui material nefiind suficientă
pentru însușirea temeinică a materiei.
De aceea, pentru o bună înțelegere a problemelor teoretice fundamentale
abordate și pentru o pregătire temeinică este necesar să parcurgeți și manualele
indicate în cadrul Bibliografiei recomandate, precum și alte lucrări care tratează
problematica finațelor întreprinderii sau gestiunii financiare a întreprinderii.
Bibliografia recomandată:
1. Bărbuță-Mișu N. – Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2009.
2. Dragotă V., Obreja Brașoveanu L., Dragotă I.-M. – Management financiar,
Ediția a doua, Volumul II Management financiar strategic, Editura
Economică, Bucureşti, 2016.
3. Dragotă V., Obreja Brașoveanu L., Dragotă I.-M. – Management financiar,
Ediția a doua, Volumul III Management financiar operațional, Editura
4. Hoanță N. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C.H. Beck,
București, 2011.
5. Ilie V. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2010.
6. Stancu I. – FINANŢE: Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii
directe şi finanţarea lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii,
Ediţia a patra, Editura Economică, Bucureşti, 2007.
7
7. Stancu I., Stancu D. – Finanţe corporative cu Excel, Editura Economică,
Bucureşti, 2012.
8. Teodorescu M., Badea L. – Finanţele întreprinderii, Editura Cartea
Studenţească, Bucureşti, 2009.
9. Țilică E. V., Ciobanu R. – Finanțe și management financiar, Ediția a IV-a,
Editura CECCAR, București, 2023: https://librarie.ceccar.ro/cari-stagiari-
semestrul-i/46-finane-i-management-financiar.html
10. Vintilă G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, ediţia a V-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010.
11. Legea societăților, nr. 31/1990 din 16 noiembrie 1990, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
6. Metodele și instrumentele de evaluare

a) Evaluare formativă continuă (40% din nota finală) constând în rezolvarea
individuală și transmiterea, în intervalul indicat în calendarul diciplinei, a celor două
teme de control (TC-uri) prevăzute în fișa disciplinei;
b) Evaluarea sumativă, sau finală, constând într-un examen scris, ce
reprezintă 60% din nota finală. Lucrarea scrisă este alcătuită din teste grilă și aplicații
de rezolvat (probleme), ce se vor rezolva într-un interval de 2 ore. Baremul de
corectare va fi anunțat la începutul examenului.
La examen, studentul se va legitima cu carnetul de student sau cu un alt act de
identitate. În timpul examenului:
- nu este permis să se utilizeze suportul de curs sau alte materiale
bibliografice;
- nu este permis să se utilizeze computere, telefonul mobil sau alte dispozitive
similare;
- pentru efectuarea calculelor se va utiliza un calculator simplu.
Studenţii au dreptul de a se prezenta la reexaminare în vederea măririi notei în
sesiunea din toamnă, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind activitatea
profesională a studenților.
Elemente de deontologie academică. Copiatul din orice fel de surse
bibliografice sau de la alți colegi, sau în orice alt mod, precum și recurgerea la
mijloace tehnice de consultare a acestora pe durata examinării, completarea
examenului de către o altă persoană care se substituie studentului candidat sau
semnarea lucrării cu un alt nume decât cel al studentului autor, constituie fraudă şi se
8
sancţionează conform regulamentelor în vigoare (inclusiv copiatul de la colegi a
rezolvării temei de control).
Studenţii care deţin telefoane mobile sau orice alte mijloace de comunicare la
distanţă sunt obligaţi, pe întreaga perioadă a examenului, să le ţină închise, fie pe
masă, fie la catedră, fie în borseta sau în geanta personală. Deţinerea acestora în orice
alt mod constituie prezumţie de fraudă și se sancționează conform regulamentelor în
vigoare.
7. Numărul și formatul sarcinilor de învățare

În vederea verificării cunoștiințelor pe parcursul semestrului, vor fi propuse
două teme de control (TC), al căror enunț se va regăsi pe platforma MOODLE a
UVT și a căror rezolvare corectă va fi apreciată cu puncte de la 0 la 100 (100 de
puncte este echivalentul notei zece). Fiecare student va rezolva, individual, temele
de control, va redacta și va încărca, pe platforma MOODLE a UVT, rezolvările,
până la termenul de predare prevăzut în calendarul disciplinei.
Nota obținută la fiecare temă de control va reprezenta 20% din nota finală la
disciplina Finanțele întreprinderii.
Temele propuse spre rezolvare sunt următoarele:
TC 1. Aplicații privind: determinarea soldurilor intermediare de gestiune, a
capacității de autofinanțare și a autofinanțării; calculul efectului de levier al
îndatorării și interpretarea rezultatelor; determinarea și interpretarea indicatorilor de
echilibru financiar, pe baza bilanțului lichiditate-exigibilitate.
TC 2. Aplicații privind: evaluarea financiară a proiectelor de investiții;
previziunea necesarului de fond de rulment pentru exploatare.
De asemenea, pe parcursul suportului de curs sunt prevăzute teme de
autoevaluare, teme de reflecție, exerciții, probleme, sarcini de lucru a căror rezolvare
vă ajută în înțelegerea și însușirea materiei. Pentru rezolvarea acestora, vă recomand
să citiți paragraful din suportul de curs și ulterior să rezolvați tema, utilizând și
resursele bibliografice suplimentare.
În cadrul întâlnirilor tutoriale va fi dezbătut modul de rezolvare a temelor de
control postate pe platforma MOODLE a UVT.
8. Facilități pentru persoanele cu dizabilități

Studenţii afectaţi de dizabilităţi beneficiază de atenţia şi înţelegerea cuvenite.
La solicitarea expresă a studentului aflat într-o asemenea situație, exprimată prin e-
mail şi adresată coordonatorului de disciplină ori tutorelui, vom conveni cele mai
9
potrivite forme de asistenţă, în vederea însuşirii corespunzătoare a materiei și a
examinării.
În situația în care studentul necesită o anumită asistență la examen, se vor
aplica prevederile sistemului cadru de evaluare a studenților cu dizabilități.
9. Utilizarea instrumentelor informatice de suport - platforma

Moodle
Resursele de învățare (suportul de curs, resurse suplimentare de studiu,
aplicații practice), ca și documentele de planificare a activității (fișa disciplinei și
calendarul disciplinei) sunt puse la dispoziție prin intermediul platformei de e-
learning a universității (platforma Moodle - https://moodle.valahia.ro/).
Pentru înscrierea pe platformă și utilizarea acesteia, folosiți contul primit în
anul I de studiu. Dacă întâmpinați dificultăți în logare contactați responsabilul ID la
nivel de facultate, ori coordonatorul sau tutorele de disciplină.
Platforma asigură interacțiunea permanentă dintre dumneavoastră și cadrul
didactic, incluzând facilități de mesagerie și forum, pe care sunteți îndemnați să le
utilizați ori de câte ori aveți nevoie de îndrumare personalizată. Prin intermediul
acesteia puteți accesa facil lucrările de verificare (temele de control) și puteți încărca
răspunsurile.
10
CUPRINS
Activități de autoinstruire (A.I.)
MODULUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .................................................. 13

UI 1. Funcţia financiară şi obiectivele întreprinderii. Deciziile financiare.
Circuitul financiar .............................................................................................. 14
1.1. Funcţia financiară şi obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii ........ 14
1.2. Deciziile financiare ....................................................................................... 16
1.3. Circuitul financiar ......................................................................................... 17
MODULUL II. STRUCTURA FINANCIARĂ, RENTABILITATEA ȘI
RISCURILE FINANCIARE SPECIFICE ÎNTREPRINDERII ................... 28
UI 2. Structura financiară şi rentabilitatea întreprinderii ............................. 29
2.1. Noţiunea de structură financiară ................................................................... 29
2.2. Rezultatele evidenţiate în contul de profit şi pierdere şi soldurile
intermediare de gestiune. Capacitatea de autofinanţare ....................................... 29
2.3. Rate de apreciere a performanţei financiare .................................................. 37
2.4. Influenţa structurii financiare asupra rentabilităţii capitalurilor proprii
(efectul de levier al îndatorării) ............................................................................ 40
UI 3. Riscurile financiare specifice întreprinderii .......................................... 50
3.1. Noțiunea de risc în finanțele întreprinderii ................................................... 50
3.2. Riscul de exploatare și riscul de îndatorare .................................................. 51
3.3. Riscul de faliment / insolvență ..................................................................... 55
MODULUL III. DECIZIA DE INVESTIŢII .................................................. 71
UI 4. Definirea, clasificarea şi caracteristicile financiare ale proiectelor
de investiții .......................................................................................................... 72
4.1. Definirea şi clasificarea investiţiilor în active reale ...................................... 72
4.2. Fluxurile de trezorerie generate de proiectele de investiţii în active reale .... 73
UI 5. Metode financiare de evaluare şi selectare a proiectelor
de investiţii în active reale ................................................................................. 77
5.1. Actualizarea şi valoarea actuală netă ............................................................ 77
5.2. Rata internă de rentabilitate .......................................................................... 79
5.3. Indicele de profitabilitate .............................................................................. 80
5.4. Termenul de recuperare a capitalului investit ............................................... 81
5.5. Rata de rentabilitate economică .................................................................... 82
11
MODULUL IV. SURSE DE FINANŢARE STABILE ŞI COSTUL
ACESTORA. SELECTAREA SURSELOR DE FINANŢARE .................... 89
UI 6. Surse proprii de finanţare a întreprinderii ............................................ 90
6.1. Autofinanţarea şi cesiuni de active imobilizate ............................................ 90
6.2. Finanţarea prin capitaluri proprii externe ...................................................... 92
UI 7. Finanțarea prin datorii pe termen mediu şi lung. Leasingul financiar 97
7.1. Împrumutul prin emisiune de obligaţiuni ...................................................... 97
7.2. Credite bancare şi de la alte instituţii specializate ........................................ 99
7.3. Leasingul financiar ........................................................................................ 101
UI 8. Costul capitalurilor şi criterii de alegere a surselor de finanţare ........ 103
8.1. Costul finanţării pe termen mediu şi lung ..................................................... 103
8.2. Restricții și criterii de alegere a sursei de finanţare ...................................... 108
MODULUL V. FINANŢAREA ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE .......... 113
UI 9. Necesarul de finanţat şi sursele de finanţare a activităţii de
exploatare ............................................................................................................ 114
9.1. Ciclul de exploatare şi nevoia de fond de rulment ........................................ 114
9.2. Determinarea necesarului de fond de rulment pentru exploatare .................. 114
9.3. Surse de finanţare a activităţii de exploatare ................................................. 119
MODULUL VI. PLANUL DE FINANŢARE ȘI ELEMENTE DE
GESTIUNE A TREZORERIE ÎNTREPRINDERII ...................................... 123
UI 10. Definirea, importanţa, structura şi elaborarea planului de finanţare 124
10.1. Definirea, importanţa şi structura planului de finanţare .............................. 124
10.2. Elaborarea planului de finanţare ................................................................. 126
UI 11. Bugetul de trezorerie. Reducerea şi acoperirea deficitelor de
trezorerie ............................................................................................................. 129
11.1. Necesitatea, elaborarea şi controlul bugetelor de trezorerie ....................... 129
11.2. Gestiunea deficitelor de trezorerie .............................................................. 133
Bibliografie selectivă utilizată pentru redactarea suportului de curs ........... 141
12
MODULUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie recomandată
Cuprins
UI 1. Funcţia financiară și obiectivele întreprinderii.

Deciziile financiare. Circuitul financiar
1.1. Funcţia financiară şi obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii
1.2. Deciziile financiare
1.3. Circuitul financiar
= 3 ore
Obiectiv general: Însuşirea conceptelor fundamentale ale

finanţelor întreprinderii: descrierea circuitului financiar, deciziilor de
investiţii şi de finanţare, diferite cicluri de operaţiuni (de investiţii, de
exploatare, de finanţare).
Obiective operaţionale: Fluxurile financiare şi previziunea
acestora
13
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
FUNCŢIA FINANCIARĂ ŞI OBIECTIVELE ÎNTREPRINDERII.
DECIZIILE FINANCIARE. CIRCUITUL FINANCIAR
1.1. Funcţia financiară şi obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii

Funcţia financiară relevă simultan o funcţie operaţională şi o funcţie de
asistenţă şi expertiză. Caracterul operaţional rezultă din sarcinile de a negocia şi
realiza operaţiuni de finanţare şi îndeosebi din misiunea sa de gestiune a trezoreriei.
Funcţia financiară Asistenţa acordată direcţiei generale privește îndeosebi alegerea şi adaptarea
şi obiectivele
întreprinderii
resurselor financiare la nevoile de finanţat, respectând constrângerile şi căutând
armonizarea dintre obiectivele întreprinderii şi obiectivele asociaţilor/acționarilor.
Teoria financiară contemporană reţine drept obiectiv major al finanţelor
întreprinderii maximizarea valorii întreprinderii sau maximizarea averii
Maximizarea valorii
întreprinderii - proprietarilor. Mai recent, acest obiectiv are în vedere o creștere durabilă
obiectiv esenţial al (sustenabilă) a valorii capitalurilor investite, în condiții de asigurare a responsabilității
finanţelor
întreprinderii sociale și ecologice a întreprinderilor.
Potrivit concepţiei financiare, valoarea întreprinderii se determină pe baza
speranțelor de câștig pe care îl va aduce întreprinderea, din exploatarea activelor sale
Relaţia financiară
de evaluare (câştigului sperat, aşteptat de către proprietari/asociați/acționari). De fapt, valoarea
întreprinderii în accepțiune financiară reprezintă o anticipare asupra valorii
întreprinderii (anticipare pe care încearcă să și-o facă un potențial cumpărător al
acțiunilor întreprinderii respective)1:
n
CFD VR
VF = ∑ (1 + r)ii + (1 + rn) n , în care:
i =1
VF = valoarea financiară a întreprinderii în prezent (valoarea

prezentă/actuală/actualizată);
CFDi = cash flow-uri viitoare disponibile pentru acţionari/proprietari în anul i
(fluxuri nete de trezorerie/numerar ce vor reveni acționarilor/asociaților/proprietarilor
în anul i; spre exemplu, dividende nete estimate a fi distribuite acționarilor în anul i);
i = 1, 2 ..., n - ani de viaţă economică a întreprinderii;
n = durata de viaţă economică a întreprinderii (în ani);
r = rata de actualizare, egală cu rata dobânzii fără risc (în finanțe, rata dobânzii
fără risc este considerată rata dobânzii la obligaţiunile de stat) plus o primă normală
de risc economic şi financiar ce caracterizează atât sectorul de activitate în care
funcționează întreprinderea, cât și întreprinderea respectivă;
1
A se vedea Stancu I. - Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea
lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti, 2007,
p. 31.
14
VRn = valoarea reziduală, respectiv valoarea de piaţă a activului net al
întreprinderii după n ani, valoare estimată că va rămâne după n ani de viaţă
economică.
Mai multe motive justifică adoptarea obiectivului de maximizare a valorii
întreprinderii în practică:
Justificarea ▪ întreprinderea aparţine proprietarilor săi, care sunt interesaţi de creşterea
obiectivului de
maximizare a valorii valorii investiţiei lor;
întreprinderii ▪ acest obiectiv ţine cont de incertitudine, de risc şi de timp;
▪ obiectivul este operaţional: orice decizie financiară care duce la creşterea
valorii întreprinderii poate fi adoptată şi invers.
În aprecierea valorii întreprinderii se iau în calcul:
• mărimea patrimoniului acumulat;
Determinante ale
valorii întreprinderii • rezultatele aşteptate ale activităţilor şi proiectelor viitoare;
• riscurile induse de mediul întreprinderii;
• riscurile specifice întreprinderii.
Pentru a se realiza obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii, gestiunea
financiară a întreprinderii trebuie să aibă în vedere:
• un anumit nivel al performanţelor;
• riscurile financiare.
Riscul în accepţia Riscul legat de un activ sau de un ansamblu de active poate fi definit în raport
finanţelor
întreprinderii cu variabilitatea anticipată a rezultatelor susceptibile de a fi obţinute. Această
noţiune generală de risc se bazează pe luarea în considerare a instabilităţii sau a
volatilităţii performanţelor financiare viitoare. Riscuri financiare specifice sunt:
▪ riscul de exploatare determinat de structura costurilor (fixe şi variabile);
▪ riscul îndatorării legat de structura financiară a întreprinderii (structura
surselor de finanţare: proprii şi împrumutate);
▪ riscul de faliment.
Care este principalul obiectiv al funcţiei financiare a întreprinderii? De ce obiectivul
de maximizare a valorii întreprinderii este operaţional? Vezi pp.14-15.
15
1.2. Deciziile financiare
Deciziile financiare adoptate de întreprinderi sunt grupate în:
Deciziile ▪ decizii de investire (şi de dezinvestire), care privesc constituirea şi
financiare gestionarea portofoliului de active;
▪ decizii de finanţare, care determină structura financiară (de finanţare) a
întreprinderii.
DECIZII
DE INVESTIRE DE FINANŢARE
ACTIVUL ECONOMIC STRUCTURA FINANCIARĂ
ACTIVE IMOBILIZATE CAPITALURI PROPRII
ACTIV CIRCULANT NET DE DATORII FINANCIARE

EXPLOATARE
Deciziile de investire
Orice decizie de achiziție a unui activ, care determină un flux de numerar de
Deciziile de ieșire (o plată), în vederea obţinerii de fluxuri de numerar pozitive ulterioare (intrări
investire de numerar sau încasări ulterioare), având ca scop creşterea averii (valorii
patrimoniului) proprietarilor întreprinderii constituie o investiţie.
Structura capitalului economic, care rezultă din deciziile de investire/investiţii
(decizii de alocare a capitalului financiar), cuprinde două componente: active
imobilizate şi active circulante. Dacă deducem din valoarea activelor circulante
datoriile determinate de operaţiile de exploatare (în principal obligațiile faţă de
furnizori), obţinem activul circulant net de exploatare. Activul economic al
întreprinderii este format din activele imobilizate şi activul circulant net de exploatare
(altfel spus, activul economic este egal cu: active imobilizate + nevoia de fond de
rulment + investiții financiare pe termen scurt și diponibilități). Nevoia de fond de
rulment = Stocuri + Creanțe – Furnizori și alte datorii, cu excepția datoriilor față de
bănci și alți creditori financiari.
Obiectivul deciziei de dezinvestire îl constituie, de asemenea, creşterea averii
proprietarilor întreprinderii, încasările din vânzarea unor active imobilizate urmând a
fi utilizate mai eficient.
16
Deciziile de finanţare privesc trei tipuri principale de decizii:
a) alegerea structurii de finanţare, adică a raportului dintre capitalurile proprii
Deciziile de și creditele/împrumuturile provenind de la bănci sau alți creditori financiari (denumite
finanţare
datorii financiare);
Aceste decizii au o influenţă determinantă asupra dimensiunii riscului suportat
de acţionari. O creştere a îndatorării măreşte riscul asumat de către proprietarii
întreprinderii (acţionari/asociați).
b) politica de dividend, care constă în alegerea între reinvestirea profitului net
şi distribuirea acestuia sub formă de dividende;
c) alegerea între finanţarea internă (finanțarea internă are 2 componente:
autofinanţarea şi încasările din vânzări de active imobilizate) şi finanţarea externă
(finanțarea externă constă în aportul la capitalul social al acţionarilor sau asociaţilor şi
contractarea de datorii financiare).
Structura financiară, care rezultă din deciziile de finanţare, cuprinde
capitalurile proprii şi datoriile financiare.
Care sunt deciziile financiare adoptate în cadrul întreprinderii? Vezi pp. 16-17.
1.3. Circuitul financiar

Circuitul financiar cuprinde trei tipuri de operaţii diferite: operaţii de investire
(şi de dezinvestire), operaţii de exploatare şi operaţii de finanţare, cărora le sunt
Circuitul financiar
asociate trei cicluri financiare sau procese financiare: ciclul de exploatare, ciclul de
investire, ciclul de finanţare.
Diferite cicluri de operaţiuni financiare

Ciclul de exploatare
Prin ciclul de exploatare se înţelege ansamblul operaţiunilor realizate de
întreprindere pentru a-şi atinge obiectivul său esenţial: producerea de bunuri
Ciclul de exploatare materiale şi servicii destinate vânzării. Ciclul de exploatare cuprinde trei faze
şi fazele acestuia succesive, în cazul întreprinderilor cu activitate de producție: faza de aprovizionare;
faza de producţie sau de transformare; faza de comercializare, de vânzare a
produselor finite.
17
În cazul unei întreprinderi industriale, faza de producție sau procesul de
fabricație se desfăşoară continuu, în timp ce fluxurile fizice de intrare
(cumpărările/achizițiile de materii prime, materiale etc.) şi fluxurile fizice de ieşire
(vânzările de produse finite) apar în mod discontinuu. Deci, continuitatea activităţii
de exploatare este asigurată prin deţinerea de stocuri de materii prime, materiale,
produse în curs de execuţie şi stocuri de produse finite.
Faza de aprovizionare constă în achiziția stocurilor de materii prime, mărfuri
etc. și generează, în principiu, datorii față de furnizori (sub forma creditului comercial
pe care întreprinderea îl obține de la furnizori). Decalajul de plată, care îi corespunde,
diminuează intervalul de timp în care întreprinderea trebuie să asigure finanţarea
stocurilor.
În faza de producţie, produsele în curs de fabricare formează un stoc a cărui
valoare cuprinde, pe lângă materiile prime consumate, consumul de muncă şi alte
consumuri (combustibil, energie, serviciile executate de terţi etc.). Cu excepţia
eventualelor avansuri încasate de la clienţi pentru livrările de bunuri și prestările de
servicii, întreprinderea trebuie să asigure, aproape integral, finanţarea fazei de
producţie/fabricație.
Faza de comercializare cuprinde: un interval de stocare a produselor finite;
vânzarea (livrarea şi facturarea) produselor finite; un interval în care întreprinderea
acordă credit comercial clienţilor săi. În această fază, întreprinderea trebuie să asigure
finanțarea stocului de produse finite și pe cea a creditului comercial acordat clienților.
Ciclul de investire
Din punct de vedere economic, investiţia constă în constituirea capitalului
Descrierea ciclului
de investire tehnic necesar realizării producţiei în cadrul ciclului de exploatare.
Sub aspect financiar, investiţia se analizează ca o utilizare de monedă cu
scopul de a crea sau achiziţiona active fizice.
Activele imobilizate create sau achiziţionate sunt integrate în procesul de
producţie (de exploatare) al întreprinderii. Durata lor de viaţă economică acoperă mai
multe cicluri de exploatare succesive în decursul cărora ele contribuie la producerea
de bunuri şi servicii. Surplusul monetar obţinut prin vânzarea acestor bunuri şi
servicii trebuie să-i permită întreprinderii să recupereze moneda investită iniţial. O
parte din moneda astfel recuperată va trebui afectată reînnoirii sau creşterii capitalului
tehnic fix iniţial. Într-adevăr, odată achiziționat, orice element al capitalului fix se
depreciază, fie prin uzură fizică, fie prin uzură morală. Or, este esenţial ca
întreprinderea să dispună, în fiecare stadiu al dezvoltării sale, de capitalul de tehnic
necesar realizării strategiei sale industriale şi comerciale. Este evident că acumularea
de capital de producţie (tehnic) depinde de surplusul monetar degajat de operaţiunile
de exploatare şi reciproc.
18
Ciclul de finanţare
Ciclul de finanțare cuprinde, îndeosebi, operaţiunile prin care se formează și
Ciclul de remunerează capitalul propriu, precum și operațiunile prin care se primesc
finanțare
împrumuturi, se rambursează datoriile financiare contractate și se plătesc dobânzile
aferente acestora. Durata ciclului de finanţare diferă, după cum operaţiunile de
finanțare privesc dezvoltarea întreprinderii şi investiţiile în active imobilizate sau
buna desfăşurare a ciclului de exploatare.
Dacă întreprinderea primeşte un împrumut, ea încasează monedă în schimbul
angajamentului de a rambursa împrumutul şi de a plăti dobânda care reprezintă un
cost concretizat într-o ieşire de monedă.
Prezentaţi succint ciclurile (procesele) financiare din cadrul întreprinderii.

Vezi pp. 17-19.
Fluxuri și solduri
Fluxurile de trezorerie
Fluxurile de trezorerie/numerar/lichidități (fluxurile de trezorerie/numerar/
Fluxurile de lichidități pozitive sau de intrare = încasări; fluxurile de trezorerie/numerar/lichidități
trezorerie
negative sau de ieșire = plăţi) se clasifică în:
• fluxuri de exploatare (corespund ciclului/procesului de exploatare);
• fluxuri de investiţii (corespund ciclului/procesului de investire);
• fluxuri de datorii (corespund ciclului/procesului de finanțare);
• fluxuri de capitaluri proprii (corespund ciclului/procesului de finanțare).
Sinteza fluxurilor de trezorerie este redată în tabloul (sau situația) fluxurilor
de trezorerie/ de numerar/de lichidități sau în bugetul de trezorerie, atunci când se
realizează previziunea.
19
Tabloul fluxurilor de trezorerie/numerar (prezentare schematică)
Ciclul de exploatare + Încasări din exploatare:
Sume încasate de la clienţi pentru bunurile
livrate și serviciile prestate
− Plăţi pentru exploatare:
Sume plătite furnizorilor
Salarii şi contribuţii aferente acestora
Alte plăţi ocazionate de activitatea de exploatare
= Excedentul de trezorerie din exploatare (ETE)*
Ciclul de investire − Investiţii (plăți pentru achiziții de active imobilizate)
+ Încasări din cesiuni de active imobilizate
Capitaluri + Resurse împrumutate (noi împrumuturi)
Ciclul de împrumutate − Cheltuieli financiare (dobânzi plătite)
finanţare − Rambursările de împrumuturi
și Capitaluri + Constituirea și majorarea capitalului social prin aport
influența proprii și în numerar
fiscalității influența − Impozitul pe profit/IVM**
fiscalității − Dividende plătite
= Variaţia trezoreriei = Fluxul net de numerar
(încasări totale – plăți totale)
*
Atunci când plățile ocazionate de exploatare sunt mai mari decât încasările din exploatare, rezultă un
deficit de numerar din exploatare (DTE); ETE sau DTE reprezintă numerarul net din exploatare sau
fluxul net de numerar din exploatare.
** IVM = impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Fluxurile patrimoniale
Este necesar să se facă distincţie între fluxurile de trezorerie/numerar
Fluxurile
patrimoniale (încasări, plăți) și fluxurile patrimoniale (venituri, cheltuieli).
Contul de profit și pierdere (contul de rezultate) în prezentare simplificată
+ Venituri din exploatare
Ciclul de − Cheltuieli de exploatare plătibile (cheltuieli cu materii prime,
exploatare și materiale, energie, combustibil, cheltuieli cu personalul)
ciclul de − Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
investiții-
amortizare = Profitul din exploatare sau pierderea din exploatare
(rezultatul din exploatare)
Ciclul de + Veniturile financiare
finanţare − Cheltuieli financiare
= Profitul financiar sau pierderea financiară
(rezultatul financiar/cheltuieli financiare nete)
= Profitul brut sau pierderea brut(ă)
(rezultatul brut = rezultatul din exploatare + rezultatul
și influenţa financiar)
fiscalităţii − Impozitul pe profit (sau IVM)
= Profitul net sau pierderea netă
(rezultatul net = rezultatul brut – impozitul pe profit sau IVM)
20
În contul de profit și pierdere (contul de rezultate) se evidențiază veniturile,
cheltuielile și profitul sau pierderea. Rezultatul (profitul sau pierderea) este soldul
fluxurilor patrimoniale (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli). Fluxurile patrimoniale
duc la modificarea valorii unui patrimoniu într-o perioadă dată.
Potrivit OMFP nr. 1802/2014, veniturile constituie creşteri ale beneficiilor
economice, iar cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate
pe parcursul perioadei contabile.
Profitul net cuantifică bogăția generată de activitatea întreprinderii într-o
anumită perioadă de timp, reprezintă suma ce se cuvine proprietarilor și care se
adaugă la capitalul propriu. În final, profitul net (înainte de distrubuirea dividendelor)
se concretizează în creșterea capitalurilor proprii, iar pierderea netă se concretizează
în reducerea capitalurilor proprii.
Semnificația financiară a elementelor bilanțului

Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare (activele, datoriile şi
capitalurile proprii) sunt reflectate prin bilanţ. Elementele bilanţului se grupează în
active şi pasive.
Activul bilanţului se compune din active imobilizate (imobilizări necorporale,
corporale şi financiare) şi active circulante (stocuri, creanţe, titluri de plasament,
disponibilităţi). Pasivul cuprinde capitalurile proprii şi datoriile.
În abordare financiară, elementele de pasiv reprezintă surse de finanţare,
structura financiară a întreprinderii (structura surselor de finanțare) rezultată din
decizia de finanţare, iar elementele de activ reprezintă alocări sau utilizări ale
resurselor financiare (în previziune, necesar de finanţat), activul economic (capitalul
economic) fiind rezultat al deciziei de investire.
Efectul rezultatului exercițiului asupra poziției financiare se poate exprima
prin următoarea egalitate:
Active totale la sfârșitul perioadei = Capitaluri proprii la începutul perioadei +
Profitul net al perioadei + Datorii la sfârșitul perioadei
Dacă într-un exercițiu financiar se înregistrează pierdere, relația de mai sus

devine:
Active totale la sfârșitul perioadei = Capitaluri proprii la începutul perioadei −
Pierderea netă a perioadei + Datorii la sfârșitul perioadei
21
APLICAŢIE
Se elaborează bugetul de trezorerie pe perioada iunie – decembrie (soldul
Aplicaţie: trezoreriei se calculează la finele fiecărei luni), contul de profit şi pierdere previzional
previziunea
fluxurilor de la 31 decembrie şi bilanţul previzional la 31 decembrie anul N pentru Societatea
numerar şi a celor ABC, societate cu răspundere limitată, care îşi va începe activitatea, în domeniul
patrimoniale
industriei prelucrătoare, în luna iunie a anului N.
Capitalul social subscris, de 65.000 lei, se varsă integral în luna iunie a anului
N. În luna iunie a anului N, societatea va achiziţiona un utilaj în valoarea de 60.000
lei, care se amortizează liniar în 5 ani, finanţat parţial printr-un credit bancar de
30.000 lei. Creditul bancar se rambursează în 10 tranșe (rate) trimestriale egale.
Astfel, în anul N, se rambursează 3.000 lei în luna septembrie și 3.000 lei în luna
decembrie. Concomitent cu rambursarea tranșei din împrumut se plătește și dobânda,
de 750 lei în luna septembrie și de 675 lei în luna decembrie.
Întreprinderea începe să producă în luna iulie. Valoarea producției lunare,
exprimată în preț de vânzare, este de 24.000 lei. Producția obținută se vinde în aceeași
lună, astfel încât la sfârșitul lunii, societatea nu deține nici stocuri de produse finite,
nici stocuri de produse în curs de execuție.
Creanţele comerciale (clienții) se încasează la 90 de zile de la livrarea
produselor.
Consumul lunar de materii prime este de 8.000 lei. Aprovizionarea se
efectuează lunar, dar întreprinderea îşi constituie un stoc de materii prime pentru o
lună, achiziţionând în luna iulie N materii prime pentru 2 luni. Contravaloarea
materiilor prime se achită la 2 luni de la aprovizionare.
Celelalte cheltuieli sunt:
- cheltuieli cu personalul, 7.000 lei pe lună, începând cu luna iulie; plăţile se
efectuează în luna următoare înregistrării cheltuielilor;
- cheltuieli cu chiria pentru spațiul de producție: 3.000 lei pe luna iunie și
4.000 lei lunar, începând cu luna iulie; se achită în luna următoare.
Societatea este plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor
(IVM), cota de impozitare = 1%, conform prevederilor Titlului III al Codului fiscal și
este scutită de taxa pe valoarea adăugată întrucât aplică regimul special de scutire
pentru întreprinderi mici, prevăzut la art. 310 din Codul fiscal.
22
Pe baza informaţiilor de care dispunem, elaborăm bugetul de trezorerie:
Luna
Explicaţii Total
VI VII VIII IX X XI XII
Încasări – exploat. 24.000 24.000 24.000 72.000
Plăţi – exploatare:
- Furniz. mat. pr. 16.000 8.000 8.000 8.000 40.000
- Servicii de la terți 3.000 4.000 4.000 4.000 4.000 4.000 23.000
- Salarii și contrib. 7.000 7.000 7.000 7.000 7.000 35.000
Total plăţi exploat. 11.000 27.000 19.000 19.000 19.000 98.000
ETE / DTE –3.000 –11.000 –27.000 5.000 5.000 5.000 – 26.000
Investiţii –60.000 – 60.000
Capital social 65.000 65.000
Împrumut 30.000 30.000
Rambursări –3.000 –3.000 – 6.000
Dobânda plătită –750 –675 –1.425
IVM –720 –720
Variaţia lunară a
trezoreriei = 35.000 –3.000 –11.000 –30.750 4.280 5.000 1.325 855
încasări – plăți
Sold iniţial 0 35.000 32.000 21.000 –9.750 –5.470 –470
Sold final 35.000 32.000 21.000 –9.750 –5.470 -470 855
DTE = diferența negativă dintre încasările și plățile de exploatare = deficitul de trezorerie din
exploatare
Presupunem că, pentru a acoperi deficitul de trezorerie, întreprinderea a apelat

la o linie de credit, întrucât nu a reușit să negocieze alte termene de plată cu clienții
(reducerea termenelor acordate clienților) și furnizorii (extinderea termenelor primite
din partea furnizorilor). Din motive de simplificare a aplicației, ignorăm dobânda pe
care întreprinderea o plătește băncii pentru creditul pe termen scurt, precum și toate
comisioanele bancare.
Pentru a elabora contul de rezultate previzional, vom lua în calcul fluxurile
patrimoniale generate de fiecare ciclu de operaţiuni:
a) Ciclul de exploatare
○ Vânzările lunare vor fi de 24.000 lei, începând cu luna iulie, adică 144.000
lei în anul N.
○ Cheltuielie cu materiile prime consumate = 48.000 lei
+ Materii prime achiziţionate în anul N 56.000 lei
+ Stoc iniţial de materii prime 0
− Stoc final de materii prime 8.000 lei
= Consum de materii prime în anul N 48.000 lei
○ Cheltuielile cu personalul = 42.000 lei
○ Cheltuieli privind prestațiile externe = 27.000 lei.
b) Ciclul de investire - amortizare: 6.000 lei = amortizarea în anul N pentru
lunile iulie – decembrie;
c) Ciclul de finanţare: cheltuieli financiare în anul N = 1.425 lei
23
Contul de profit şi pierdere previzional la 31.12.N
Explicaţii RON
Cifra de afaceri netă 144.000
Producţia vândută 144.000
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 144.000
Cheltuieli cu materiile prime 48.000
Cheltuieli cu personalul 42.000
Cheltuieli privind prestațiile externe 27.000
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 6.000
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 123.000
PROFITUL DIN EXPLOATARE 21.000
Cheltuieli privind dobânzile 1.425
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL 1.425
PIERDEREA FINANCIARĂ (cheltuieli financiare nete) 1.425
PROFITUL BRUT 19.575
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor 1.440
PROFITUL NET AL EXERCIŢIULUI FINANCIAR 18.135
Bilanţul previzional la data de 31.12.N (Prezentare schematică)

ACTIV Solduri la PASIV Solduri la
31.12.N 31.12.N
Imobilizări corporale 54.000 Capital subscris şi vărsat 65.000
Stocuri de materii prime 8.000 Profitul la sfârșitul 18.135
perioadei de raportare
Creanţe comerciale (clienți) 72.000 Datorii financiare 24.000
Disponibilități (casa și conturi 855 Datorii comerciale - 20.000
la bănci) furnizori
Alte datorii, inclusiv 7.720
datoriile fiscale şi datoriile
privind asigurările sociale
Total activ 134.855 Total pasiv 134.855
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ
Ilie V. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti,

2010, pp. 17 – 40; 191 – 198 (ediția 2002: pp. 17 – 40; 145 – 152).
Stancu I., Stancu D. – Finanţe corporative cu Excel, Editura Economică, Bucureşti,
2012, pp. 21 – 23.
Teodorescu M., Badea L. – Finanţele întreprinderii, Editura Cartea Studenţească,
Bucureşti, 2009, pp. 9 – 26.
24
Tema de autoevaluare nr. 1
Indicaţi enunţurile adevărate şi pe cele false. Argumentaţi răspunsurile:
a) Teoria financiară contemporană a reţinut drept obiectiv al finanţelor
întreprinderii maximizarea profitului.
b) Rezultatul exerciţiului (profitul net sau pierderea netă) se determină ca
diferenţă între încasări şi plăţi.
c) Excedentul de trezorerie din exploatare reprezintă un profit din exploatare
(un câştig).
d) Potrivit concepţiei financiare, valoarea întreprinderii nu este egală cu
valoarea contabilă a patrimoniului întreprinderii.
Rezolvare (vezi p. 26)

Alegeţi varianta corectă:
1. Teoria financiară contemporană reţine drept obiectiv major al finanţelor
întreprinderii:
a) maximizarea vânzărilor;
b) maximizarea valorii întreprinderii;
c) maximizarea profitului;
d) maximizarea cifrei de afaceri.
2. În cazul întreprinderii, diferența dintre totalul veniturilor financiare și
totalul cheltuielilor financiare:
a) trebuie să fie întotdeauna pozitivă;
b) poate fi negativă;
c) reprezintă profitul net și este pozitivă;
d) reprezintă profitul sau pierderea din exploatare.
25
Societatea ALPHA-SA, în funcţiune, realizează o cifră de afaceri de 1.000 mii
lei lunar. Vânzările sunt încasate integral la trei luni de la livrare. La finele fiecărei
luni, plăteşte salarii şi contribuţii aferente în sumă de 200 mii lei. Lunar, cumpără
materii prime în sumă de 500 mii lei, pe care le achită peste 60 zile şi plăteşte
cheltuieli diverse în sumă de 100 mii lei. Lunar, rambursează 75 mii lei dintr-un
împrumut. Întocmiţi şi comentaţi tabloul fluxurilor de trezorerie pe o lună din anul în
care s-a elaborat bugetul de trezorerie, pe baza informațiilor prezentate.
Rezolvare: Tema de autoevaluare nr. 1

a) Fals. Teoria financiară contemporană reţine drept obiectiv major al finanţelor
întreprinderii maximizarea valorii întreprinderii.
b) Fals. Crearea şi/sau consumul de bogăţie se evidenţiază în contul de rezultate:
rezultatul (profitul sau pierderea) este soldul fluxurilor patrimoniale (diferența dintre
venituri și cheltuieli) care duc la modificarea valorii unui patrimoniu într-o perioadă
dată.
c) Fals. Este un flux net de trezorerie, nu un profit contabil.
d) Adevărat. Potrivit concepţiei financiare, valoarea întreprinderii se determină pe
baza speranţelor de câştig, fluxurilor nete de lichidităţi pe care le va aduce
întreprinderea cu patrimoniul său acumulat la un moment dat.

1. b) ; 2. b)
26
Mii lei
Explicaţii 1 lună
Încasări din exploatare 1.000
Plăţi pentru exploatare
- sume plătite furnizorilor de materii prime 500
- salarii şi contribuţii aferente 200
- plăţi pentru cheltuieli diverse 100
EXCEDENTUL DE TREZORERIE DIN EXPLOATARE 200
Rambursarea împrumutului 75
VARIAŢIA LUNARĂ A TREZORERIE (încasări – plăţi) 125
Atunci când activitatea este stabilă, decalajele de plată nu mai prezintă importanţă.
27
MODULUL II
STRUCTURA FINANCIARĂ, RENTABILITATEA
ȘI RISCURILE FINANCIARE SPECIFICE
ÎNTREPRINDERII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
UI 2. Structura financiară şi rentabilitatea întreprinderii
2.1. Noţiunea de structură financiară
intermediare de gestiune. Capacitatea de autofinanţare
2.3. Rate de apreciere a performanţei financiare
2.4. Influenţa structurii financiare asupra rentabilităţii capitalurilor proprii
(efectul de levier al îndatorării)
= 2 ore
UI 3. Riscurile financiare specifice întreprinderii
3.1. Noțiunea de risc în finanțele întreprinderii
3.2. Riscul de exploatare și riscul de îndatorare
3.3. Riscul de insolvență / faliment
= 3 ore
Obiectiv general: Prezentarea noţiunilor: structură financiară,

solvabilitate, lichiditate, a indicatorilor şi metodelor de analiză a influenţei
structurii activelor, a structurii surselor de finanţare şi a structurii costurilor
asupra rentabilităţii şi riscului la nivelul întreprinderii.
Obiective operaţionale: Calculul soldurilor intermediare de
gestiune, al capacităţii de autofinanţare şi ratelor de apreciere a performanței
financiare; utilizarea mecanismului efectului de levier al îndatorării pentru a
aprecia influenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii.
Utilizarea pragului de rentabilitate pentru a aprecia riscul de exploatare şi pe
cel financiar. Aprecierea lichidităţii (analiza riscului de faliment) pe baza
bilanţului lichiditate – exigibilitate şi a situaţiei fluxurilor de numerar.
28
STRUCTURA FINANCIARĂ ŞI RENTABILITATEA ÎNTREPRINDERII
2.1. Noţiunea de structură financiară

Prin structură financiară se înţelege structura surselor de finanţare. Alegerea
unei structuri financiare implică:
▪ alegerea raportului dintre sursele de finanțare pe termen lung (capitaluri
permanente sau resurse durabile) şi cele pe termen scurt;
Structura financiară: ▪ alegerea raportului dintre capitalurile proprii şi datorii, precum şi a structurii
definire, alegere,
implicaţii capitalurilor permanente (raportului dintre datoriile pe termen mediu şi lung şi
capitalurile proprii).
Analiza structurii resurselor financiare permite aprecierea autonomie
financiare a întreprinderii, a independenţei întreprinderii faţă de creditori. Astfel,
diferenţa dintre capitalurile proprii şi datoriile financiare pe termen mediu şi lung
reprezintă capacitatea teoretică de îndatorare a întreprinderii, care măsoară
capacitatea întreprinderii de a obţine noi împrumuturi pe termen mediu şi lung.
Dacă datoriile financiare pe termen mediu și lung sunt superioare
capitalurilor proprii, creditorii financiari suportă în mare parte riscul întreprinderii,
situaţie în care aceştia se vor implica în gestiunea întreprinderii, aceasta pierzând
din autonomie.
Raportul dintre capitalurile proprii şi datoriile financiare permite formularea
unei aprecieri asupra capacităţii de rezistenţă a întreprinderii la evenimentele aleatorii
ce pot afecta rentabilitatea sa (spre exemplu: falimentul unui client important, greve
etc.). O valoarea mai mare a acestui raport reflectă o capacitate sporită a întreprinderii
de a face faţă riscului.
Raportul dintre datoriile financiare şi capitalurile proprii, denumit levierul
financiar sau rata structurii de finanţare influenţează rentabilitatea financiară a
întreprinderii. Incidenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii este
pusă în evidenţă prin „efectul de levier al îndatorării”.

intermediare de gestiune. Capacitatea de autofinanţare
Contul de profit şi pierdere (contul de rezultate sau situația veniturilor și
Conţinutul şi cheltuielilor) cuprinde fluxurile patrimoniale, respectiv fluxurile de venituri și
structura contului de
profit şi pierdere cheltuieli rezultate din activitatea întreprinderii pe perioada exercițiului financiar,
precum și profitul sau pierderea (în acest curs, pentru profit sau pierdere se folosește
și denumirea, mai generală, de rezultat) care reprezintă diferența dintre venituri și
cheltuieli.
29
Potrivit reglementărilor în vigoare, elementele direct legate de evaluarea
performanţei financiare, prin intermediul contului de profit şi pierdere, sunt veniturile
şi cheltuielile:
▪ veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori
reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele
decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;
▪ cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele
decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.2
Prezentarea schematică a contului de profit și pierdere / situației veniturilor și
cheltuielilor potrivit reglementărilor naționale:
Venituri din exploatare
Cheltuieli de exploatare
Profitul / Pierderea din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Profitul / Pierderea financiar(ă) = Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Venituri totale = Venituri din exploatare + Venituri financiare
Cheltuieli totale = Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare
Profitul / Pierderea brut(ă) = Venituri totale – Cheltuieli totale
− Impozitul pe profit
− Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor)
= Profitul / Pierderea net(ă) al / a exercițiului financiar
Potrivit reglementărilor menționate, contul de profit şi pierdere / situația
veniturilor și cheltuielilor cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile
exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau
pierdere).
Cifra de afaceri netă reprezintă veniturile din vânzarea de produse şi prestarea
de servicii, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a
altor impozite direct legate de cifra de afaceri. Se poate observa că, în contul de profit
și pierdere prezentat mai sus (în acest curs, contul de profit și pierdere mai este
denumit și contul de rezultate), veniturile și cheltuielile sunt grupate în raport cu tipul
operațiunilor care le-a generat, distingând:
2
Ordinul ministrului finanţelor publice (OMFP) nr. 1802 din 29 decembrie 2014, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 30 decembrie 2014, cu
modificările şi completările ulterioare.
30
▪ operațiuni de exploatare – venituri din exploatare și cheltuieli de exploatare
(spre exemplu, venituri din vânzarea produselor finite, venituri din lucrări executate și
servicii prestate, venituri din vânzarea mărfurilor; cheltuieli cu materiile prime,
cheltuieli cu personalul);
▪ operațiuni financiare – venituri financiare și cheltuieli financiare (spre
exemplu, venituri din investiții financiare pe termen scurt, venituri din dobânzi,
cheltuieli privind dobânzile).
În contul de profit și pierdere sunt prezentați 4 indicatori ai rezultatului:
profitul din exploatare, profitul financiar, profitul brut și profitul net al exercițiului
financiar (dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, în loc de profit, se
realizează pierdere), stabiliți pe baza relației generale:
Profitul / Pierderea = Venituri – Cheltuieli.
Neglijând influența monetară a operațiunilor, cei 4 indicatori nu permit să se
aprecieze incidența rezultatelor asupra capacității de finanțare și asupra trezoreriei
întreprinderii.
La stabilirea soldurilor intermediare de gestiune, se ține cont și de clasificarea
veniturilor și cheltuielilor în raport cu influența acestora asupra trezoreriei
întreprinderii:
▪ venituri încasabile/monetare; cheltuieli plătibile/monetare - se vor concretiza
în încasări sau plăți la un termen ferm (spre exemplu, venituri din vânzarea
mărfurilor, cheltuieli cu materii prime etc.)
▪ venituri calculate/nemonetare; cheltuieli calculate/nemonetare – care nu sunt
încasabile sau plătibile la un termen ferm (spre exemplu, cheltuieli cu amortizarea,
cheltuieli privind provizioanele, venituri din provizioane).
În literatura3 și practica financiară, se disting două orientări privind calculul
soldurilor intermediare de gestiune: franceză și anglo-saxonă.
Soldurile A. În abordarea franceză, tabloul soldurilor intermediare de gestiune4
intermediare de
grupează veniturile și cheltuielile, astfel încât, în afara celor patru indicatori ai
gestiune
rezultatului prezentați în contul de profit și pierdere, să rezulte alți indicatori, precum:
- valoarea adăugată;
- excedentul brut din exploatare (EBE).
3
A se vedea:
Dragotă V., Obreja Brașoveanu L., Dragotă I.-M. – Management financiar, Ediția a doua, Volumul I:
Diagnosticul financiar al companiei, Editura Economică, Bucureşti, 2012, pp. 118-131.
Stancu I., Obreja Brașoveanu L., Stancu A. T. – Finanțe corporative, Vol. I Analiza și planificarea
financiară, Editura Economică, București, 2015, pp. 41-51.
4
A se vedea „Plan comptable général”, pp. 153-154, disponibil pe site-ul Autorité des normes
comptables:
https://www.anc.gouv.fr/files/live/sites/anc/files/contributed/ANC/1_Normes_fran%c3%a7aises/Regle
ments/Recueils/PCG_Janvier2024/PCG-01-01-2024.pdf
31
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune5 (prezentare simplificată):
Denumirea indicatorilor Nr. rd.

Venituri din vânzarea mărfurilor* 01
Cheltuieli privind mărfurile** 02
Marja comercială (rd. 01 – 02) 03
Producţia vândută* 04
Producţia stocată (Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie) 05
Producţia imobilizată (Venituri din producția de imobilizări corporale și necorporale) 06
Producţia exerciţiului (rd. 04 + 05 + 06) 07
Consumuri provenind de la terţi** = Cheltuieli cu materiile prime și materialele 08
consumabile + Alte cheltuieli materiale + Cheltuieli privind utilitățile (consum de
energie, gaze, apă etc.) + Cheltuieli privind prestațiile externe = Consum intermediar
Valoarea adăugată (rd. 03 + 07 – 08) 09
Venituri din subvenţii de exploatare 10
Cheltuieli cu personalul 11
Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 12
Excedentul brut din exploatare (rd. 09 + 10 – 11 – 12) 13
Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere 14
Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare 15
Alte venituri din exploatare***, cu excepţia veniturilor din vânzarea activelor imobilizate, 16
veniturilor din subvenţii pentru investiţii (cota-parte a subvențiilor pentru investiții
trecută la venituri), a altor venituri din operațiuni de capital și a veniturilor cu caracter
excepțional
Alte cheltuieli de exploatare***, cu excepţia cheltuielilor privind activele cedate (valoarea 17
neamortizată a imobilizărilor corporale și necorporale cedate), a altor cheltuieli privind
operațiunile de capital și a cheltuielilor cu caracter excepțional
Rezultatul din exploatare (rd. 13 – 14 + 15 + 16 – 17) 18
Venituri financiare**** 19
Cheltuieli financiare**** 20
Rezultatul curent înainte de impozitare (rd. 18 + 19 – 20) 21
Venituri din vânzarea de active imobilizate și alte operațiuni de capital 22
Cheltuieli privind activele imobilizate cedate și alte operațiuni de capital 23
Venituri din subvenţii pentru investiţii (cota-parte a subvențiilor pentru investiții trecută 24
la venituri)
Alte venituri cu caracter excepțional (după retratare) 25
Alte cheltuieli cu caracter excepțional (după retratare) 26
Cheltuieli cu impozitul pe profit / impozitul pe veniturile microîntreprinderilor / 27
impozitul specific pentru unele activități
Rezultatul net al exerciţiului (rd. 21 + 22 – 23 + 24 + 25 – 26 – 27) 28
*
din care s-au dedus reducerile comerciale acordate ulterior facturării
**
din care s-au dedus reducerile comerciale primite ulterior facturării
***
Alte venituri din exploatare încasabile și alte cheltuieli de exploatare plătibile sunt incluse în
calculul EBE, dacă au caracter recurent (repetitiv).
****
cu excepția veniturilor din imobilizări financiare cedate și a cheltuielilor privind imobilizările
financiare cedate
5
Acest tablou al sodurilor intermediare de gestiune este structurat după modelul prezentat în Planul
Contabil General francez, dar este adaptat pentru a fi întocmit pe baza indicatorilor din contul de profit
şi pierdere reglementat prin OMFP 1802/2014.
32
Marja comercială reprezintă diferenţa dintre valoarea vânzărilor de mărfuri şi
costul de cumpărare al acestora. Pentru societăţile cu activitate de comerţ, marja
Marja comercială comercială şi rata marjei comerciale (calculată ca raport între marja comercială şi
cifra de afaceri) reprezintă indicatori fundamentali.
Producţia exerciţiului
Deşi cifra de afaceri constituie indicatorul esenţial de apreciere a
Producţia exerciţiului performanţelor întreprinderii pe termen mediu, ea poate, la sfârşitul unui exerciţiu, să
reflecte inexact activitatea acesteia. De aceea se utilizează conceptul de producţie,
care include: producţia vândută, producţia stocată, producţia imobilizată.
Valoarea adăugată reprezintă valoarea adiţională (valoarea nou creată) dată
de întreprindere bunurilor materiale şi serviciilor provenind de la terţi, ca urmare a
Valoarea adăugată
operaţiilor sale de exploatare. Valoarea adăugată reprezintă partea cea mai importantă
a veniturilor repartizate, a bogăţiei totale generată de întreprindere, graţie ansamblului
activităţilor sale, care se partajează între: salariaţi, stat, creditori financiari,
întreprindere, asociaţi/acționari.
Excedentul brut din exploatare (EBE) este partea ce rămâne din valoarea
adăugată după deducerea cheltuielilor cu personalul şi a cheltuielilor cu alte impozite,
Excedentul brut din
exploatare taxe şi vărsăminte asimilate.
Excedentul brut din exploatare apare, concomitent, ca:
- un flux patrimonial, deoarece constituie un sold caracteristic marjelor din
exploatare degajate de întreprindere; reflectă contribuţia exploatării la rezultat, dar
înainte de consumul de capital fix (amortizare) şi de provizioane;
- un flux de trezorerie parțial potenţial (nu real) întrucât, într-un interval de
timp mai scurt sau mai îndelungat, se va transforma în lichidităţi (în monedă / bani).
Rezultatul din exploatare (profit sau pierdere), obţinut după deducerea din
Rezultatul din excedentul brut din exploatare a cheltuielilor de exploatare privind amortizările,
exploatare
provizioanele şi ajustările pentru depreciere, reprezintă resursa netă degajată de
totalitatea operaţiunilor de exploatare.
Rezultatul financiar. În general, operaţiunile financiare se efectuează doar în
scopul finanţării întreprinderii, soldul dintre veniturile şi cheltuielile ocazionate de
Rezultatul financiar
acestea, fiind, adesea, negativ. Din acest motiv putem utiliza şi noţiunea de cheltuieli
financiare nete (egale cu diferenţa dintre cheltuielile financiare şi veniturile
financiare) în locul celei de rezultat financiar.
Rezultatul curent înainte de impozitare măsoară performanţa activităţii
Rezultatul curent economice şi financiare (considerate activități curente), fiind calculat prin însumarea
rezultatului din exploatare cu rezultatul financiar.
Rezultatul net reprezintă venitul ce revine acţionarilor sau asociaţilor. Pe baza
Rezultatul net
acestui rezultat se calculează rentabilitatea capitalurilor proprii.
33
Soldurile intermediare de gestiune oferă informații cu privire la
profitabilitatea întreprinderii pe diverse paliere. Acestea pot fi determinate de:
• caracteristicile de activitate (de exploatare, financiară);
• de capacitatea elementelor de venituri de a fi încasabile, respectiv de a celor
de cheltuieli de a fi plătibile (altfel spus, de a genera fluxuri monetare, de trezorerie);
• de participarea anumitor stakeholderi la distribuirea rezultatelor financiare
(de exemplu, valoarea adăugată evidențiază suma disponibilă pentru remunerarea
proprietarilor, personalului, creditorilor, statului, precum și pentru autofinanțare).
Informațiile furnizate de tabloul soldurilor intermediare de gestiune permit
anticiparea rezultatelor viitoare ale întreprinderii, presupunând că situația se va
menține la același nivel și eliminând veniturile și cheltuielile cu caracter excepțional
și extraordinar.
B. Marjele de acumulare, în varianta anglo-saxonă, sunt următoare6
(prezentare simplificată):
Marjele de
acumulare în ▪ Gross Profit = Marja brută = Venituri totale din vânzări – Cost direct;
varianta anglo- Întrucât costul direct este dependent de nivelul vânzărilor, în unele lucrări
saxonă
acesta este considerat cost variabil, marja brută fiind considerată marja asupra
cheltuielilor variabile, egală cu diferența dintre cifra de afaceri și cheltuielile
variabile.
▪ EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization)
Rezultatul înainte de dobândă, impozite (impozitul pe profit sau un impozit
similar acestuia), depreciere și amortizare = Marja brută – Alte cheltuieli de
exploatare plătibile.
EBITDA exprimă capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor.
▪ EBIT (Earnings Before Interest and Taxes)
Rezultatul înainte de dobândă și impozit (impozitul pe profit) = Rezultatul
înainte de dobândă, impozit, depreciere și amortizare – Cheltuieli privind
amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere
▪ EBT (Earnings Before Taxes) = rezultatul înainte de impozitare, echivalentul
rezultatului brut din contul de profit și pierdere întocmit conform reglementărilor
românești.
Rezultatul înainte de impozit = Rezultatul înainte de dobândă și impozit –
Cheltuieli cu dobânzile.
▪ Net Earnings
Rezultatul net = Rezultatul înainte de impozit – Impozitul pe profit sau un
impozit echivalent acestuia.
6
Corporate Finance Institute:
https://corporatefinanceinstitute.com/resources/accounting/financial-analysis-ratios-glossary/
34
Exemplu simplificat privind calculul marjelor de acumulare pe baza
informațiilor prezentate în contul de rezultate elaborat conform reglementărilor
naționale:
RN (Rezultatul net)
EBT (Rezultat înainte de impozit) = RN + Impozitul pe profit
EBIT (Rezultat înainte de dobânzi și impozit) = EBT + cheltuieli privind dobânzile

EBITDA (Rezultat înainte de amortizare, dobânzi și impozit) = EBIT + cheltuieli
cu amortizările și ajustările pentru depreciere
De menționat că retratarea veniturilor și cheltuielilor, în vederea stabilirii

soldurilor intermediare de gestiune / marjelor de acumulare, nu se realizează de
manieră rigidă, ci depinde de caracteristicile activității întreprinderii și de alte
împrejurări, motiv pentru care pot să apară unele diferențe de la metodologie la alta,
metodologii aplicate în practica financiară sau prezentate în literatura de specialitate.
Capacitatea de autofinanţare
Capacitatea de autofinanţare reprezintă un flux net de trezorerie parțial
potenţial, o sursă de finanțare internă, obținută din activitatea curentă a întreprinderii.
Capacitatea de
autofinanţare Capacitatea de autofinanţare reprezintă diferenţa dintre veniturile încasabile şi
cheltuielile plătibile; apare ca un surplus monetar potenţial degajat de activitatea
întreprinderii şi reflectă capacitatea întreprinderii de a finanţa creşterea sa.
Capacitatea de autofinanţare, de regulă, nu este influenţată de câştigurile sau
pierderile din cesiunea activelor imobilizate.
Capacitatea de autofinanţare (CAF) se poate calcula fie prin metoda
deductivă, fie prin metoda adițională.
Metoda deductivă:
+ Excedentul brut din exploatare
Determinarea CAF
prin metoda + Alte venituri din exploatare încasabile, cu excepţia veniturilor din vânzarea
deductivă activelor imobilizate
− Alte cheltuieli de exploatare plătibile, fără cheltuieli privind activele
imobilizate cedate
+ Venituri financiare încasabile*
− Cheltuieli financiare plătibile*
− Cheltuieli cu impozitul pe profit (sau alt impozit similar)
= Capacitatea de autofinanţare
* cu excepţia veniturilor şi cheltuielilor privind activele imobilizate cedate
35
Metoda aditivă (adiţională):
+ Rezultatul net al exerciţiului
Determinarea CAF
prin metoda + Cheltuieli calculate (cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru
adiţională
depreciere sau pierdere de valoare)
− Venituri calculate (venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau
pierdere de valoare)
− Venituri din vânzarea activelor imobilizate și alte operații de capital
+ Valoarea neamortizată a imobilizărilor cedate și cheltuieli ocazionate de alte
operații de capital
− Cota parte a subvenţiilor pentru investiţii trecută la venituri, corespunzător
amortizării înregistrate
= Capacitatea de autofinanţare
Importanţa capacităţii de autofinanţare:

• determină posibilitatea de autofinanţare a întreprinderii, deoarece
autofinanţarea este egală cu diferenţa dintre capacitatea de autofinanţare şi
dividendele plătite;
• măreşte posibilităţile de finanţare a întreprinderii întrucât permite finanţarea
investiţiilor şi/sau rambursarea împrumuturilor, ceea ce duce la creşterea capacităţii
de îndatorare;
• determină capacitatea de rambursare a datoriilor financiare: raportul dintre
datoriile pe termen mediu şi lung şi capacitatea de autofinanţare reprezintă numărul
de ani în care întreprinderea poate rambursa datoriile pe termen mediu şi lung prin
intermediul capacităţii de autofinanţare.
Explicaţi conţinutul şi importanţa indicatorilor excedentul brut din exploatare (EBE),

rezultatul înainte de amortizare, dobânzi și impozit (EBITDA) şi capacitatea de
autofinanţare (CAF). Vezi pp. 31-36.
36
2.3. Rate de apreciere a performanţei financiare
Se pot calcula rate bazate pe comparaţia dintre indicatori ai rezultatului, pe de
o parte, şi indicatori privind fie fluxul de activitate, fie mijloacele economice şi
financiare angajate de întreprindere pentru a obţine rezultatul respectiv, pe de altă
parte.
Putem defini următoarele tipuri de rate:
• Rate de marjă, care se obţin prin compararea unui indicator al rezultatului
(rezultatul din exploatare, excedentul brut din exploatare, capacitatea de
Rate de marjă
autofinanţare, rezultatul net) cu un indicator ce măsoară fluxul de activitate (cifra de
afaceri, venituri din exploatare, venituri totale):
Re zultat
Rm = ⋅ 100
Cifra de afaceri
• Rate privind randamentul capitalului economic utilizat de întreprindere

(denumite rate de rentabilitate economică), care se calculează prin raportarea unui
Rate privind indicator al rezultatului (rezultat din exploatare, EBE, CAF, rezultat înainte de
randamentul cheltuielile financiare şi impozitul pe profit, rezultatul net) la capitalul economic
capitalului economic
(mijloacele de producţie) angajat(e) de întreprindere:
Re zultat
Re = ⋅ 100
Capital economic
La numitor poate să apară unul dintre indicatorii: activ total, active angajate în
activitatea de exploatare, imobilizările+NFR, activul economic.
• Rate de rentabilitate financiară, care permit compararea rezultatului cu
Rata rentabilităţii
financiare capitalul financiar angajat. Rata rentabilității financiare sau rata rentabilității
capitalurilor proprii este egală cu raportul procentual dintre rezultatul net (profitul
net, după impozitare) și capitalul propriu:
Re zultatul net
Rf = ⋅ 100
Capitaluri proprii
Capitalul propriu (capitalurile proprii) reprezintă investiţia proprietarilor în
întreprindere. În principiu, capitalul propriu este format din capitalul social subscris și
vărsat de către acțonari/asociați și din rezerve; rezervele se constituie prin repartizarea
profitului net (care aparține acționarilor/asociaților) la rezerve.
Ratele de rentabilitate economică și cele de rentabilitate financiară se
calculează prin raportarea unui indicator de flux la un indicator de stoc/sold. Întrucât
nivelul indicatorului de stoc/sold se stabilește la un anumit moment (de exemplu,
activul total la începutul exercițiului financiar/anului, capitalul propriu la începutul
exercițiului financiar, activul total la 31 decembrie/la sfârșitul exercițiului, capitalul
37
propriu la 31 decembrie), iar indicatorul de flux se măsoară pentru o perioadă, de
exemplu profitul net realizat în anul N, pentru o apreciere cât mai corectă a
rentabilității, se recomandă a se lua în calcul, la numitor, nivelul mediu al
indicatorului de stoc: spre exemplu, activul total mediu = (activul total la începutul
perioadei + activul total la sfârșitul perioadei)/2. Totuși, în scop de simplificare,
adesea, pentru indicatorul de stoc/sold se ia în calcul nivelul de la sfârșitul
perioadei/exercițiului (în unele situații, se ia în calcul nivelul de la începutul
perioadei).
APLICAŢIE
Societatea T este organizată ca societate pe acţiuni şi desfăşoară activitate de
Aplicaţie
comerţ cu articole de îmbrăcăminte. Societatea are în proprietate depozite şi a deschis
un lanţ de magazine care funcţionează în spaţii proprii, dar cele mai multe magazine
funcţionează în spaţii închiriate. De asemenea, a deschis un atelier de croitorie.
Din Contul de rezultate publicat de societate la 31 decembrie anul N, au fost
extrase următoarele date (în mii lei):
Exerciţiul
Denumirea indicatorilor
financiar N
Cifra de afaceri netă 9.627
Producţia vândută 392
Venituri din vânzarea mărfurilor 9.235
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL 9.627
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile 208
Cheltuieli privind utilitățile 40
Cheltuieli privind mărfurile 5.430
Cheltuieli cu personalul 719
Amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale – cheltuieli 99
Alte cheltuieli de exploatare, din care: 2.450
1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 2.400
2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 50
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL 8.946
PROFITUL DIN EXPLOATARE 681
Venituri din dobânzi 331
VENITURI FINANCIARE - TOTAL 331
Cheltuieli privind dobânzile 188
CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL 188
PROFITUL FINANCIAR 143
VENITURI TOTALE 9.958
CHELTUIELI TOTALE 9.134
PROFITUL BRUT 824
Impozitul pe profit 134
PROFITUL NET AL EXERCIŢIULUI 690
38
Să se calculeze soldurile intermediare de gestiune după modelul francez,
capacitatea de autofinanţare, autofinanţarea, știind că, în anul N, au fost plătite
acționarilor dividende în sumă de 500 mii lei.
Rezolvare:
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (în mii lei)
Exerciţiul
financiar N
+ Venituri din vânzarea mărfurilor 9.235
− Cheltuieli privind mărfurile 5.430
= Marja comercială 3.805
+ Producţia vândută 392
= Producţia exerciţiului 392
− Consumuri provenind de la terţi 2.648
= Valoarea adăugată 1.549
− Cheltuieli cu personalul 719
− Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 50
= Excedentul brut din exploatare 780
− Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 99
= Rezultatul din exploatare 681
+ Venituri financiare 331
− Cheltuieli financiare 188
= Rezultatul curent înainte de impozitare 824
− Impozit pe profit 134
= Rezultatul net al exerciţiului 690
Capacitatea de autofinanţare calculată prin metoda deductivă:
Mii lei
Exerciţiul
financiar N
+ Excedentul brut din exploatare 780
+ Venituri financiare încasabile 331
− Cheltuieli financiare plătibile 188
− Impozit pe profit 134
= Capacitatea de autofinanţare 789
Capacitatea de autofinanţare calculată prin metoda aditivă (adiţională):

Mii lei
Exerciţiul
financiar N
+ Rezultatul net al exerciţiului: 690
+ Cheltuieli calculate (amortizări, provizioane şi ajustări pentru 99
deprecierea sau pierderea de valoare)
= Capacitatea de autofinanţare 789
Autofinanţarea = Capacitatea de autofinanţare – Dividende plătite

Autofinanţarea = 789 mii lei – 500 mii lei = 289 mii lei
39
2.4. Influenţa structurii financiare asupra rentabilităţii capitalurilor
proprii (efectul de levier al îndatorării)
Efectul de levier al Efectul de levier al îndatorării este egal cu diferenţa dintre rata rentabilităţii
îndatorării: definire
şi conţinut capitalurilor proprii (rata rentabilității financiare) şi rata rentabilităţii economice. Rata
rentabilităţii economice sau rata rentabilităţii operaţionale (Re), în acest model, este
egală cu raportul procentual dintre rezultatul din exploatare (RE) şi activul economic
(AE). Activul economic este mai mic decât activul bilanţier cu datoriile faţă de
furnizori, salariaţi, stat, acţionari şi alţi creditori, cu excepţia soldului împrumuturilor
contractate de la creditorii financiari. Rezultă că activul economic este finanţat prin
capitaluri proprii (CPR) şi datorii financiare (DAT).
Analistul poate opta între a face raţionamentul înainte sau după impozitarea
profitului, în cazul companiilor plătitoare de impozit pe profit. Dacă se alege varianta
de calcul al efectului de levier după impozitare, rezultatul din exploatare va fi
diminuat cu un impozit teoretic, pentru ca rata rentabilității economice să fie
comparabilă cu rata rentabilității financiare.
Pentru a determina rezultatul din exploatare după impozitare (REdi), impozitul
pe profit se calculează cu cota t (utilizată de întreprindere la calculul impozitului pe
profit) aplicată la rezultatul din exploatare, acesta nefiind impozitul real:
REdi = RE – t · RE = (1 – t) · RE
Rata rentabilităţii economice după impozitare este egală cu raportul procentual
dintre rezultatul din exploatare după impozitare şi activul economic.
Rata rentabilităţii capitalurilor proprii (Rf) se calculează raportând rezultatul
net/profitul net (RN) la capitalurile proprii (CPR).
Dacă datoria financiară este nulă, rata rentabilităţii economice după
impozitare este egală cu rata rentabilităţii capitalurilor proprii.
Efectul de levier al îndatorării explică rata rentabilităţii capitalurilor proprii în
funcţie de rata de rentabilitate a activului economic, de costul datoriei şi de gradul de
îndatorare.
Pentru a calcula efectul de levier al îndatorării (efectul de levier financiar), în
cazul întreprinderilor plătitoare de impozit pe profit, se pot utiliza relaţiile:
Activul economic AE = CPR + DAT

Rata structurii financiare (levierul financiar) DAT
Efectul de levier al L=
îndatorării: relaţii de CPR
calcul Rata dobânzii d
Cota impozitului pe profit t
Rata dobânzii după impozitare ddi = (1 – t) · d
Cheltuieli privind dobânzile D = d · DAT
40
Rezultatul din exploatare RE
Rata rentabilității economice RE
Re = ⋅ 100
AE
Rata rentabilității economice după impozitare Re di = (1 − t ) ⋅ Re
Rezultatul curent RC = RE – D
Rezultatul net RN = (1 – t) · RC
Rata rentabilităţii capitalurilor proprii RN
Rf = ⋅ 100
(rata rentabilităţii financiare) CPR
Rf = (1 − t ) ⋅ [Re+ (Re− d ) ⋅ L]
Rf = Re di + (Re di − d di ) ⋅ L
Efectul de levier al îndatorării E = Rf – Redi
E = (1 – t) · (Re – d) · L
E = (Redi – ddi) · L
Ansamblul capitalurilor puse la dispoziţia întreprinderii de către creditorii

financiari şi acţionari finanţează ansamblul utilizărilor, adică activul economic.
Profitul obţinut din exploatare se repartizează între cheltuieli privind dobânzile
(remunerarea împrumutătorilor, a creditorilor financiari) şi profitul net, care revine
acţionarilor.
În fapt, atunci când se compară rata rentabilităţii capitalurilor proprii (rata
rentabilităţii financiare) cu rata rentabilităţii activului economic (după impozitare,
pentru omogenitatea termenilor), se observă că ele diferă datorită structurii financiare.
În această comparaţie, rezultatul net se determină ca diferenţă între rezultatul curent
(RC) şi impozitul aferent acestuia (calculat prin aplicarea cotei de impunere la
rezultatul curent), neluându-se în calcul elementele excepţionale (câştiguri din
vânzări de active imobilizate, venituri şi cheltuieli extraordinare, alte venituri şi
cheltuieli cu caracter excepţional).
Efectul de levier financiar explică de ce este posibil să se realizeze o rată a
rentabilităţii capitalurilor proprii superioară ratei rentabilităţii ansamblului fondurilor
investite. Principiul efectului de levier este următorul: atunci când o întreprindere se
împrumută şi investeşte fondurile împrumutate în activitatea sa, ea obţine un rezultat
economic adiţional, în mod normal, superior cheltuielilor financiare ocazionate de
îndatorare (cheltuielilor privind dobânzile). Întreprinderea realizează, deci, un surplus
(un profit adițional), care este egal cu diferenţa dintre profitul din exploatare adiţional
şi cheltuielile privind dobânzile. Acest surplus revine acţionarilor, majorând
rentabilitatea capitalurilor proprii.
Efectul de levier al îndatorării este pozitiv și cu atât mai important cu cât
rentabilitatea economică a întreprinderii este mai ridicată în raport cu rata dobânzii şi
41
cu cât întreprinderea este mai îndatorată. El devine negativ, atunci când rentabilitatea
economică este inferioară ratei dobânzii sau când nivelul dobânzii nu a fost
previzionat corect ori creşte brusc printr-un fenomen de indexare a ratei dobânzii.
Atunci când întreprinderea decide să apeleze la datorii explicit remunerate
pentru a finanța o parte din activul economic, aceasta se poate afla în una dintre
următoarele situații:
▪ dacă rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii, efectul
de levier al îndatorării este pozitiv (îndatorarea are efect favorabil asupra ratei
rentabilității financiare);
▪ dacă rata rentabilității economice este mai mică decât rata dobânzii, efectul
îndatorării asupra rentabilității financiare este defavorabil și se recomandă ca
întreprinderea să nu apeleze la împrumuturi;
▪ dacă rata rentabilității economice este egală cu rata dobânzii, structura de
finanțare nu influențează rentabilitatea financiară, efectul de levier fiind neutru.
În concluzie, efectul de levier relevă originea rentabilităţii capitalurilor
proprii: aceasta rezultă dintr-o rentabilitate economică ridicată și/sau dintr-o structură
de finanţare favorabilă.
Exemplu
O întreprindere prezintă următoarea situație:
▪ cifră de afaceri = 1.000.000 lei;
▪ cheltuielile variabile de exploatare = 600.000 lei;
▪ cheltuielile fixe de exploatare = 200.000 lei;
▪ activul economic al întreprinderii = 2.000.000 lei.
Întreprinderea contractează un împrumut bancar în sumă de 500.000 lei, cu o
rată a dobânzii fixă de 8% (dobânda se plăteşte anual, iar împrumutul se rambursează
la 3 ani de la data contractării).
Presupunem că întreprinderea este plătitoare de impozit pe profit, cota
impozitului pe profit este de 16% și cheltuielile totale (de exploatare și financiare)
sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.
Aplicând relațiile prezentate în modelul efectului de levier al îndatorării, se
calculează: rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii capitalurilor proprii, efectul
de levier al îndatorării. Calculul efectului de levier al îndatorării se va efectua după
impozitul de profit.
Rezolvare:
Venituri din exploatare = 1.000.000 lei
Cheltuieli de exploatare = cheltuieli variabile de exploatare + cheltuieli fixe de
exploatare = 600.000 lei + 200.000 lei = 800.000 lei
42
Rezultatul din exploatare (profitul din exploatare):
RE = 1.000.000 lei – 800.000 lei = 200.000 lei
Cheltuieli privind dobânzile: D = DAT · d = 500.000 lei · 8% = 40.000 lei
Rezultatul curent (profit) = Rezultatul din exploatare – Cheltuieli privind dobânzile:
RC = 200.000 lei – 40.000 lei = 160.000 lei
Presupunând că toate cheltuielile de exploatare sunt deductibile la calculul
rezultatului fiscal, rezultă că profitul impozabil este egal cu rezultatul curent (se poate
observa că rezultatul curent este egal cu profitul brut), iar cheltuielile cu impozitul pe
profit sunt de 16% ×160.000 lei = 25.600 lei; t = 16%; IP = 25.600 lei
Rezultatul net (profitul net): PN = 160.000 lei – 25.600 lei = 134.400 lei
Activul economic = AE = 2.000.000 lei
Datorii financiare = DAT = 500.000 lei
Capitaluri proprii = CPR: CPR = AE – DAT = 2.000.000 lei – 500.000 lei =
1.500.000 lei
DAT 500.000 lei
Levierul financiar: L = = = 0,33
CPR 1.500.000 lei
RE 200.000 lei
Rata rentabilității economice: Re = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 10%
AE 2.000.000 lei
PN 134.400 lei
Rata rentabilității financiare: Rf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 8,96%
CPR 1.500.000 lei
Efectul de levier al îndatorării este egal cu diferența dintre rata rentabilității financiare
și rata rentabilității economice, dar nu putem să-l considerăm egal cu diferența dintre
8,96% și 10%, deoarece profitul din exploatare este luat în calculul Re, înainte de
impozitare, iar profitul net este luat în calculul Rf, după impozitare: deci diferența
dintre cele două valori este influențată atât de rata dobânzii și de gradul de îndatorare,
cât și de impozitul pe profit. Pentru a pune în evidență doar influența îndatorării
(gradului de îndatorare și ratei dobânzii la care s-a contractat împrumutul) asupra
ratei rentabilității financiare, trebuie să se respecte principiul omogenități termenilor:
fie ambele rate (Re și Rf) se calculează înainte de impozitare, fie ambele rate se
calculează după impozitare. Întrucât pentru rezolvarea acestui exemplu s-a ales a
doua variantă, calculăm rata rentabilității economice după impozitare:
Redi = (1 – t) · Re = (1 – 0,16) · 10% = 0,84 · 10% = 8,4%
E = Rf – Redi = 8,96% – 8,4% = 0,56% sau

500.000 500.000
E = (Redi – ddi) · L = (8,4% – 0,84 · 8%) · = (8,4% – 6,72%) · =
1.500.000 1.500.000
= 0,56%
43
În concluzie, efectul de levier al îndatorării este pozitiv; îndatorarea are efect
favorabil asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, deoarece rata dobânzii, de 8%, este
mai mică decât rata rentabilităţii economice, de 10%. În aceste condiții,
întreprinderea poate apela la îndatorare pentru a finanța o parte din activul economic.
Explicaţi influenţa ratei rentabilităţii economice, ratei dobânzii şi structurii financiare

a întreprinderii asupra rentabilităţii capitalurilor proprii. Demonstraţi relaţia de calcul.
Vezi pp. 40-44.

1) Se consideră următoarele cheltuieli ocazionate de activitatea întreprinderii:
Exemplu 1. Cheltuieli cu materiile prime
2. Cheltuieli privind energia şi apa
3. Cheltuieli privind sconturile acordate
4. Cheltuieli privind mărfurile
5. Cheltuieli de exploatare privind provizioanele
6. Cheltuieli cu serviciile executate de terţi
7. Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile
8. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
9. Cheltuieli cu salariile personalului
10. Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a activelor
circulante
11. Cheltuieli privind dobânzile
12. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
13. Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor
14. Cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a imobilizărilor
financiare
15. Cheltuieli cu impozitul pe profit curent
Grupați aceste cheltuieli în:
44
A. Cheltuieli plătibile (monetare)
B. Cheltuieli calculate (nemonetare)
a) A: 1 + 2 + 3 + 4 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 15 B: 5 + 10 + 12 + 13 + 14
b) A: 1 + 2 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 14 B: 3 + 10 + 12 + 13 + 15
c) A: 1 + 2 + 3 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 15 B: 4 + 10 + 12 + 13 + 14
d) A: 1 + 2 + 3 + 4 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 14 B: 5 + 10 + 12 + 13 + 15
2) Grupați cheltuielile enumerate la testul 1), în:

C. Cheltuieli de exploatare
D. Cheltuieli financiare
a) C: 1 + 2 + 3 + 4 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 15 D: 5 + 10 + 12 + 13 + 14
b) C: 1 + 2 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 12 + 13 D: 3 + 10 + 11 + 14 + 15
c) C: 1 + 2 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 12 + 13 D: 3 + 10 + 11 + 14
d) C: 1 + 2 + 3 + 4 + 6 + 7 + 8 + 9 + 11 + 14 D: 5 + 10 + 12 + 13 + 15
3) Se consideră următoarele venituri realizate de o întreprindere:

1. Venituri din dobânzi
2. Venituri din vânzarea semifabricatelor
3. Venituri din vânzarea produselor reziduale
4. Venituri din servicii prestate
5. Venituri din vânzarea mărfurilor
6. Venituri din sconturi obţinute
7. Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de
exploatare
8. Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor
financiare
9. Venituri din studii şi cercetări
10. Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii
11. Venituri financiare din ajustări pentru pierderea de valoare a activelor circulante
Grupați aceste venituri în:
A. Venituri încasabile
B. Venituri calculate
a) A: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 9 + 10 B: 7 + 8 + 11
b) A: 1 + 2 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 B: 3 + 10 + 11
c) A: 1 + 2 + 3 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 B: 4 + 10 + 11
d) A: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 7 + 8 + 10 B: 6 + 9 + 11
45
4) Grupați veniturile enumerate la testul 3), în:
C. Venituri din exploatare
D. Venituri financiare
a) C: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 9 D: 7 + 8 + 10 + 11
b) C: 2 + 3 + 4 + 5 + 7 + 9 + 10 D: 1 + 6 + 8 + 11
c) C: 1 + 2 + 3 + 5 + 6 + 7 + 8 D: 4 + 9 + 10 + 11
d) C: 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 7 + 8 D: 6 + 9 + 10 + 11
5) Efectul de levier al îndatorării:

a) este negativ atunci când rata rentabilității economice este superioară ratei
dobânzii;
b) nu depinde de gradul de îndatorare a întreprinderii;
c) depinde de gradul de îndatorare a întreprinderii (levierul financiar);
d) depinde decât de raportul dintre activele curente și datoriile pe termen scurt.

Din contul de profit şi pierdere la 31 decembrie anul N, au fost extrase
următoarele informaţii privind veniturile şi cheltuielile realizate de o societate cu
activitate de producție și comerț cu amănuntul:
Indicatorul lei
Producţia vândută 191.500
Venituri din vânzarea mărfurilor 79.400
Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie - Sold C 200
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile 76.600
Cheltuieli privind consumul de energie și apă 18.520
Cheltuieli privind mărfurile 56.500
Cheltuieli cu personalul 59.650
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 8.050
Cheltuieli privind prestaţiile externe 15.300
Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 675
Cheltuieli privind dobânzile 8.640
Impozitul pe profit (cota impozitului pe profit = 16%) 4.346
a) Să se calculeze soldurile intermediare de gestiune/marjele de acumulare, în ambele
variante.
b) Să se determine capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea, ştiind că
dividendele plătite acţionarilor reprezintă 20.000 lei.
46
c) Să se calculeze rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare şi efectul
de levier al îndatorării, ştiind că activul economic, de 360.000 lei, este finanţat în
proporţie de 20% printr-un împrumut contactat la o rată a dobânzii de 12%
(împrumutul se rambursează după 5 ani, iar dobânda se plăteşte anual și este
deductibilă la calculul rezultatului fiscal). Comentaţi rezultatele.
Rezolvare (vezi pp. 48-49)

1. a) 2. c) 3. a) 4. b) 5. c)
47
a) Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
Denumirea indicatorilor și explicații privind calculul acestora Lei
+ Venituri din vânzarea mărfurilor 79.400
− Cheltuieli privind mărfurile 56.500
= Marja comercială 22.900
+ Producţia vândută 191.500
+ Producţia stocată
(Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie – Sold C) 200
= Producţia exerciţiului 191.700
− Consumuri provenind de la terţi = 76.600 + 18.520 + 15.300 110.420
= Valoarea adăugată 104.180
− Cheltuieli cu personalul 59.650
− Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 675
= Excedentul brut din exploatare 43.855
− Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 8.050
= Rezultatul din exploatare (profit) 35.805
− Cheltuieli financiare 8.640
= Rezultatul curent înainte de impozitare - profit 27.165
− Impozitul pe profit (cheltuieli privind impozitul pe profit) 4.346
− Rezultatul net al exerciţiului = profitul net al exercițiului 22.819
Marjele de acumulare în abordare anglo-saxonă
Denumirea indicatorilor și explicații privind calculul acestora Lei
RN (Rezultatul net) 22.819

EBT (Rezultat înainte de impozit) = RN + Impozitul pe profit
27.165
22.819 + 4.346
EBIT (Rezultat înainte de dobânzi și impozit) = EBT + Cheltuieli
35.805
privind dobânzile = 27.165 + 8.640
EBITDA (Rezultat înainte de amortizare, dobânzi și impozit) =
43.855
EBIT + Cheltuieli privind amortizarea = 35.805 + 8.050
În absența influenței altor venituri și cheltuieli din exploatare, EBE este egal cu
EBITDA.
b) Capacitatea de autofinanţare se poate calcula prin metoda deductivă:
+ Excedentul brut din exploatare 43.855 lei
− Cheltuieli financiare plătibile 8.640 lei
− Impozitul pe profit (cheltuieli plătibile cu impozitul pe profit) 4.346 lei
= Capacitatea de autofinanţare (CAF) 30.869 lei
Prin metoda aditivă, capacitatea de autofinanţare se calculează astfel:
+ Rezultatul net al exerciţiului: 22.819 lei
+ Cheltuieli calculate 8.050 lei
= Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului 30.869 lei
48
Autofinanţarea = CAF – Dividende plătite = 30.869 – 20.000 = 10.869 lei
c) Activul economic: AE = 360.000 lei
Capitaluri proprii: CPR = 288.000 lei
Datorii financiare: DAT = 72.000 lei
Rezultatul din exploatare: RE = 35.805 lei
Dobânda plătită: D = 72.000 × 12% = 8.640 lei
Profitul net: PN = 22.819 lei
Cota impozitului pe profit: t = 16%
Rata dobânzii după impozitare: ddi = (1 – t) · d = 0,84 · 12% = 10,08%
Levierul financiar (rata structurii financiare): L = DAT ÷ CPR = 0,25
RE 35.805
Rata rentabilităţii economice: Re = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 9,95%
AE 360.000
Rata rentabilităţii economie după impozitare: Redi = (1 – t) · Re = 8,35%
RN 22.819
Rata rentabilităţii financiare: Rf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 7,92%
CPR 288.000
Efectul de levier al îndatorării se poate calcula aplicând una dintre relaţiile:
E = Rf – Redi = 7,92% – 8,35% = – 0,43%
E = (1 – t) · (Re – d) · L = 0,84 · (9,95% – 12%) · 0,25 = – 0,43%
E = (Redi – ddi) · L = (8,35% – 10,08%) · 0,25 = – 0,43%
Contractarea împrumutului la o rată a dobânzii superioară ratei rentabilităţii
economice determină o influenţă defavorabilă a îndatorării asupra rentabilităţii
capitalurilor proprii, care devine inferioară ratei rentabilităţii economice. În acest caz
nu este oportun să se recurgă la împrumut.
49
RISCURILE FINANCIARE SPECIFICE ÎNTREPRINDERII
3.1. Noțiunea de risc în finanțele întreprinderii

În accepțiunea finanțelor întreprinderii, riscul asociat unui activ sau unui
ansamblu de active diferite, deci unei întreprinderi, la modul general, poate fi definit
Noțiunea de risc în prin referință la variabilitatea anticipată a rezultatelor ce pot fi obținute grație acestor
finanțele întreprinderii
active (spre exemplu, variabiliatatea rezultatului net realizat de o întreprindere).
Această noțiune generală de risc este fondată pe luarea în calcul a instabilității sau
volatilității (fluctuațiilor) performanțelor viitoare, rezultatelor viitoare.
Abordare generală a riscului, din punct de vedere al finanțelor întreprinderii,
este completată cu abordări specifice (particulare). În acest capitol al cursului, vor fi
Riscuri financiare prezentate următoarele riscuri financiare specifice:
specifice
▪ riscul de exploatare determinat de structura costului de exploatare: repartiția
cheltuielilor de exploatare în fixe și variabile face ca rezultatul din exploatare al
întreprinderii să fie mai mult sau mai puțin sensibil la modificarea producției și a
vânzărilor. Astfel, se va demonstra că o întreprindere al cărei cost fix de exploatare
este foarte ridicat, prezintă un rezultat din exploatare mai volatil, deci un risc al
exploatării mai mare;
▪ riscul de îndatorare (denumit și riscul de finanțare sau riscul financiar) legat
de structura de finanțare a întreprinderii: creșterea îndatorării amplifică
dispersia/volatilitatea rezultatului curent și determină un risc financiar specific;
▪ riscul de faliment / de insolvență, care ține de capacitatea întreprinderii de a
rambursa, la scadență, datoriile față de creditorii financiari și față de alți creditori.
Incapacitatea întreprinderii de plată a datoriilor exigibile, poate duce la starea de
insolvență a acesteia, chiar la deschiderea procedurii de faliment și, în final, „la
lichidarea averii debitorului” (a întreprinderii) „pentru acoperirea pasivului, urmată
de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”, deci le dispariția
întreprinderii7. Din acest motiv, menținerea echilibrului financiar, respectiv stăpânirea
riscului de faliment constituie o sarcină importantă a gestiunii financiare a
întreprinderii.
Care este semnificaţia riscului, din punct de vedere al finanțelor întreprinderii?
Vezi p. 50.
7
A se vedea Legea nr. 85/2014 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu
modificările și completările ulterioare.
50
3.2. Riscul de exploatare și riscul de îndatorare / finanțare
Pentru formula o apreciere asupra riscului de exploatare (operațional) şi
riscului de finanțare, se poate utiliza modelul pragului de rentabilitate.
Pragul de rentabilitate sau punctul mort reprezintă nivelul vânzărilor pentru
care ansamblul veniturilor acoperă ansamblul cheltuielilor. La acest nivel de
activitate, rezultatul este nul (întreprinderea nu înregistrează nici profit, nici pierdere).
Nivelul pragului de rentabilitate depinde de structura costurilor întreprinderii.
Din acest motiv, etapa prealabilă determinării punctului mort este gruparea
cheltuielilor în cheltuieli fixe și cheltuieli variabile. În determinarea punctului mort se
porneşte de la faptul că, pe termen scurt, preţul rămâne constant, costul fix este
constant, iar costul variabil mediu este, de asemenea, constant (sau ponderea costului
variabil în cifra de afaceri este constantă).
Pragul de rentabilitate poate fi calculat înainte sau după cheltuielile privind
dobânda. Astfel se determină:
Pragul de rentabilitate
operaţional ▪ pragul de rentabilitate al exploatării (înainte de cheltuielile privind
şi dobânzile) calculat în funcţie de costul fix de exploatare şi cheltuielile variabile de
pragul de rentabilitate
global producţie, pentru a caracteriza stabilitatea rezultatului economic;
▪ pragul de rentabilitate global (total), care ia în calcul şi cheltuielile cu
dobânzile suportate de întreprindere, pentru a caracteriza stabilitatea rezultatului
curent.
În cazul întreprinderilor care produc şi comercializează un singur sortiment de
produse, pragul de rentabilitate se determină pe baza relaţiilor din tabelul următor:
Costul fix de exploatare (operaţional) CFex
Cheltuieli privind dobânzile (cheltuieli fixe în raport cu
D
Pragul de rentabilitate producția vândută)
relaţii de calcul Preţul produsului p
Costul variabil mediu (unitar) v
Marja asupra costului variabil mediu (unitar) m=p–v
m
Rata marjei asupra costului variabil mediu (unitar) Rmv = ⋅ 100
p
CFex
Pragul de rentabilitate operaţional în unităţi fizice Q PRE =
m
Pragul de rentabilitate operaţional în unităţi monetare CFex
PRE =
PRE = p · QPRE Rmv
CFex + D
Pragul de rentabilitate global în unităţi fizice Q PRG =
m
Pragul de rentabilitate global în unităţi monetare CFex + D
PRG =
PRG = p · QPRG Rmv
51
Pentru întreprinderile care produc şi comercializează o gamă variată de
produse sau prestează servicii, pragul de rentabilitate se determină valoric, utilizându-
Pragul de rentabilitate se relaţiile:
în expresie valorică:
relaţii de calcul Cifra de afaceri CA
Costul fix de exploatare (operaţional) CFex
Cheltuieli privind dobânzile D
Costul variabil (aferent întregii activități) CV
Marja asupra costului variabil MCV = CA – CV
MCV
Rata marjei asupra costului variabil (în %) R MCV = ⋅ 100
CA
CV
Ponderea costului variabil în cifra de afaceri a= ⋅ 100
CA
Pragul de rentabilitate al exploatării CFex CFex
PRE = ; PRE =
(operaţional) R MCV 1− a
CFex + D CFex + D
Pragul de rentabilitate global PRG = ; PRG =
R MCV 1− a
Observație: relațiile prezentate în cele două tabele de mai sus nu sunt valabile pentru
calculul pragului de rentabilitate în cazul societăților care plătesc impozit pe
veniturile microîntreprinderilor. Aceste relații se aplică în cazul întreprinderilor care
nu sunt supuse unui impozit asupra profitului/venitului companiei, precum și în cazul
societăților care plătesc impozit pe profit, considerând că totalitatea cheltuielilor,
inclusiv cheltuielile privind dobânzile sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.
Pragul de rentabilitate operaţional exclude orice remunerare a capitalului
investit (la acest nivel al vânzărilor nu se acoperă dobânda datorată creditorilor și nu
se obține profit).
Cheltuielile financiare constituie cheltuieli fixe, care se iau în calculul
punctului mort global. Pragul de rentabilitate global ţine cont de remuneraţia
capitalurilor împrumutate, dar nu cuprinde remuneraţia capitalurilor proprii. În aceste
condiţii, dacă volatilitatea rezultatului din exploatare este ridicată, întreprinderea
poate compensa această instabilitate printr-un nivel scăzut al cheltuielilor financiare,
adică printr-un nivel redus al datoriilor (un grad redus al îndatorării).
În analiza stabilităţii beneficiului în funcţie de caracteristicile pieţei şi de

structura costurilor, se are în vedere poziţia întreprinderii faţă de punctul mort,
calculându-se:
52
▪ poziţia relativă a întreprinderii faţă de pragul de rentabilitate operaţional,
pentru a formula o apreciere asupra riscului de exploatare (operațional):
Poziţia relativă faţă
de pragul de CA − PRE
rentabilitate ⋅ 100
PRE
▪ poziţia relativă a întreprinderii faţă de pragul de rentabilitate global, pentru a
formula o apreciere asupra riscului cumulat, de exploatare și de finanțare:
CA − PRG
⋅ 100
PRG
Instabilitatea beneficiului este cu atât mai importantă și riscul este cu atât mai
mare cu cât întreprinderea se află mai aproape de punctul mort sau cu cât poziţia
relativă faţă de punctul mort are o valoare mai redusă.
Exemplu: Calculaţi pragul de rentabilitate înainte şi după cheltuielile

financiare pentru întreprinderile A şi B, având în vedere următoarele informaţii:
Exemplu - milioane lei -
Indicatorul A B
Cifra de afaceri 1.000 1.800
Cheltuieli variabile 600 920
Cheltuieli fixe de exploatare plătibile 200 450
Excedentul brut din exploatare 200 430
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 80 220
Rezultatul din exploatare 120 210
Cheltuieli privind dobânzile 40 120
Rezultatul curent 80 90
Determinaţi poziţia relativă faţă de punctul mort operaţional și poziția relativă faţă de
punctul mort global. Interpretaţi rezultatele.
Rezolvare: Rezultatele calculelor, efectuate prin aplicarea relațiilor explicate
mai sus, sunt prezentate în tabelul următor:
Explicaţii A B
Punctul mort operaţional – milioane u.m. 700 1.370
Poziţia relativă faţă de punctul mort operaţional 42,9% 31,4%
Punctul mort global – milioane u.m. 800 1.616
Poziţia relativă faţă de punctul mort global 25% 11,4%
Riscul de exploatare în cazul întreprinderii A este mai redus decât în cazul

întreprinderii B, deoarece ponderea costului fix de exploatare în cifra de afaceri este
mai mică, de 28% la întreprinderea A, faţă de 37,22%, la întreprinderea B.
53
Recurgerea la datorii financiare amplifică riscul (poziția relativă față de punctul mort
global este mai mică decât poziția relativă față de punctul mort operațional) din cauza
dobânzilor plătite, care reprezintă costuri fixe.
Care este semnificaţia pragului de rentabilitate „contabil” şi cum poate fi utilizat în

aprecierea riscului de exploatare şi a riscului financiar? Vezi pp. 51-53.
Pragul de rentabilitate permite întreprinderii: să calculeze nivelul vânzărilor de

la care activitatea întreprinderii este rentabilă; să aprecieze riscul de exploatare
(pragul de rentabilitate operațional/al exploatării); să aprecieze riscul de exploatare și
riscul de finanțare, cumulate (pragul de rentabilitate global/total); să se estimeze rapid
rezultatul previzional.
Pentru a se estima rezultatul net al întreprinderii în diferite situații, se pot
previziona diferite niveluri ale vânzărilor, presupunându-se constante: costul fix,
costul variabil mediu/unitar şi preţul.
Exemplu: O societate industrială produce un singur sortiment de produse, pe

care le vinde cu preţul de 75 lei/unitate. Costul variabil unitar al produsului este de 60
Exemplu lei, iar cheltuielile fixe de exploatare se ridică la 1.800.000 lei, pentru un volum al
producției de până la 210.000 unități. Se estimează profitul net, atunci când:
• vânzările sunt estimate la 100.000 unităţi fizice;
• vânzările sunt estimate la 150.000 unităţi fizice;
• vânzările sunt estimate la 200.000 unităţi fizice.
Întreprinderea a contractat un împrumut de 200.000 lei cu o rată a dobânzii de
10%. Cota impozitului pe profit este de 16%, iar cheltuielile de exploatare și
financiare sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.
În tabelul următor sunt prezentate efectele modificării nivelului vânzărilor asupra
rezultatului net al întreprinderii:
54
Nivelul vânzărilor – unităţi fizice 100.000 150.000 200.000
Cifra de afaceri – mii lei 7.500 11.250 15.000
Costul variabil – mii lei 6.000 9.000 12.000
Marja asupra costului variabil – mii lei 1.500 2.250 3.000
Costul fix de exploatare – mii lei 1.800 1.800 1.800
Rezultatul din exploatare – mii lei – 300 450 1.200
Cheltuieli financiare – mii lei 20 20 20
Rezultatul brut – mii lei – 320 430 1.180
Impozitul pe profit – mii lei 0 68,8 188,8
Rezultatul net – mii lei – 320 361,2 991,2
La o creştere a nivelului vânzărilor cu 33,33%, de la 150.000 unităţi fizice la
200.000 unităţi fizice, rezultatul net creşte de la 361,2 mii lei la 991,2 mii lei,
respectiv cu 174,4%. Acest ritm de creştere a profitului net superior ritmului de
creştere a producţiei vândute se explică prin faptul că repartizarea costului fix are loc
asupra unui nivel mai ridicat al producţiei fabricate şi vândute (asupra unui număr
mai mare de produse fabricate și vândute). Deci, costul unitar al produselor se
diminuează, iar profitul unitar (rezultatul pe produs) creşte. Am presupus că această
creştere a producţiei ar putea avea loc fără modificarea nivelului datoriei şi fără să se
modifice preţul şi costul variabil unitar.
3.3. Riscul de insolvență / faliment

Aprecierea riscului de faliment constă în evaluarea capacității întreprinderii de
a face față angajamentelor asumate față de terți, deci în evaluarea solvabilității și
Riscul de insolvență:
noțiune și metode de lichidității întreprinderii. Analiza riscului de faliment se poate face în manieră statică,
apreciere prin analiza echilibrelor financiare din bilanț sau în manieră dinamică, prin analiza
fluxurilor de trezorerie8. Pentru detectarea riscului de faliment se folosesc cel puțin
două proceduri9:
▪ empirică, de control al riscului prin estimarea probabilității de producere a
evenimentelor adverse (nedorite): pierdere, incapacitate de plată, faliment;
▪ formală, de calcul al unei funcții-scor de clasificare și estimare a
probabilității ca întreprinderea să fie sănătoasă, din punct de vedere financiar, sau în
dificultate.
În continuare se vor prezenta două metode de apreciere/analiză a riscului de
insolvență:
• una dintre metodele de analiză statică a riscului de faliment, și anume
analiza bilanţului în termeni de lichiditate şi exigibilitate;
• aprecierea lichidității întreprinderii pe baza situației fluxurilor de numerar.
8
Stancu I., Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor. Analiza
şi gestiunea financiară a întreprinderii, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti, 2007, p. 776.
9
Stancu I., Lucrarea citată, p. 781.
55
Explicarea noțiunilor de solvabilitate şi lichiditate a întreprinderii
O întreprindere este solvabilă atunci când poate face faţă tuturor
angajamentelor sale, lichidând ansamblul activelor; altfel spus, în caz de încetare a
activităţii şi de vânzare a tuturor activelor. Deoarece, prin definiţie, întreprinderea nu
are angajamente faţă de acţionarii săi, capitalurile proprii constituie, într-o oarecare
Solvabilitatea măsură, o marjă de securitate care îi va permite să suporte pierderile ce pot să apară în
cazul lichidării. Deci, solvabilitatea reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor sale în caz de lichidare (în cazul încetării activităţii şi punerii în
vânzare a activelor). Solvabilitatea depinde de valoarea de lichidare a activelor şi de
nivelul datoriilor. În această accepţie, solvabilitatea apare ca un concept insuficient
pentru societăţile în activitate. Totuși, în literatura financiară, conceptul de
solvabilitate este utilizat și într-un sens extins. Solvabilitatea10 reprezintă capacitatea
întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen lung, care rezultă fie din
angajamente anteriore contractate, fie din operații curente, fie din prelevări
obligatorii.
Lichiditatea unei întreprinderi reprezintă aptitudinea acesteia de a face faţă
datoriilor scadente în termen scurt cu ajutorul resurselor degajate (sumelor de bani
Lichiditatea
încasate) din operaţiunile sale. În literatura financiară, lichiditatea întreprinderii mai
este denumită și solvabilitatea pe termen scurt (uneori, lichiditatea unei întreprinderi
este denumită solvabilitate, dar, în contextul menționat, trebuie să interpretăm
termenul ca solvabilitate pe termen scurt).
Lichiditatea unui activ exprimă aptitudinea acestuia de a fi transformat în
bani într-un termen mai mult sau mai puţin apropiat şi în condiţii normale de utilizare
(în cadrul unui proces de exploatare normal).
Exigibilitatea unei datorii exprimă apropierea scadenţei sale, adică perioada
de timp până la rambursare.
Exigibilitatea
Pentru a-şi onora angajamentele scadente, întreprinderea trebuie să dispună de
active lichide (disponibilități bănești) la data scadenţei sau să obţină noi credite.
Creditele obţinute vor genera, în mod obligatoriu, noi nevoi de lichidităţi la momentul
rambursării şi plăţii dobânzii.
Aprecierea echilibrului financiar pe baza bilanţului

Rolul bilanțului financiar (denumit bilanț patrimonial sau bilanț lichiditate –
Bilanţul lichiditatea- exigibilitate) este:
exigibilitate şi
echilibrul financiar • de a prezenta patrimoniul real al întreprinderii;
10
Stancu I., Lucrarea citată, p. 777.
56
• de a analiza echilibrul financiar, comparând diferite părți mari ale bilanțului
grupate după gradul lor de lichiditate sau de exigibilitate și observând în ce măsură se
asigură acoperirea pasivului exigibil prin activele lichide;
• de a evalua (aprecia) lichiditatea bilanțului, respectiv, capacitatea
întreprinderii de a face față datoriilor scadente în mai puțin de un an cu ajutorul
activelor circulante, care se transformă în bani în mai puțin de un an;
• de a estima solvabilitatea întreprinderii sau de a estima dacă activul este
suficient pentru a acoperi totalitatea datoriilor.
Într-o primă abordare, echilibrul financiar fundamental la nivelul
întreprinderii priveşte armonizarea dintre durata (maturitatea sau termenul) resurselor
şi a alocărilor. În acest sens, este necesar să se aprecieze dacă resursele financiare
sunt suficient de stabile în raport cu durata utilizărilor, dacă scadenţa datoriilor poate
fi respectată cu ajutorul lichidităţilor pe care întreprinderea le-ar putea obţine din
realizarea (vânzarea şi încasarea) activelor pe care le deţine, în condiţii normale. Pe
baza bilanţului lichiditate-exigibilitate (bianțului financiar), se analizează echilibrul
dintre lichiditatea activelor şi exigibilitatea datoriilor.
Reguli de evaluare şi de retratare a bilanţului lichiditate-exigibilitate

Acest bilanț este întocmit după repartizarea profitului; posturile de activ sunt
Elaborarea bilanţului grupate în ordinea crescătoare a lichidităţii, iar posturile de pasiv în ordinea
lichiditate - exigibilitate
crescătoare a exigibilităţii.
Principalele retratări efectuate pentru construirea bilanţului financiar sunt:
- eliminarea din activ a cheltuielilor de constituire, de cercetare-dezvoltare şi a
cheltuielilor care se repartizează pe mai multe exerciţii. Concomitent, suma acestor
cheltuieli, considerate nonvalori se va deduce din capitalurile proprii;
- deducerea din activ şi din pasiv a capitalului subscris şi nevărsat;
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli ar putea fi încadrate: în capitaluri
proprii pentru partea cu caracter de rezervă; în datoriile pe termen lung pentru partea
destinată acoperirii unor cheltuieli de achitat peste mai mult de un an; în datoriile pe
termen scurt pentru partea de achitat în mai puţin de un an;
- dividendele de plată sunt incluse în datoriile pe termen scurt, bilanţul fiind
întocmit după repartizarea profitului;
- ordonarea posturilor de activ în funcţie de lichiditatea lor reală, mai mare sau
mai mică de un an şi a posturilor de pasiv în funcţie de exigibilitatea lor reală
(neexigibile, exigibile peste mai mult de un an, exigibile în mai puţin de un an).
57
Bilanţul lichiditate – exigibilitate (prezentare schematică)
Active imobilizate Capitaluri permanente

▪ Imobilizări necorporale ▪ Capitaluri proprii (capital social,
▪ Imobilizări corporale rezerve, rezultatul reportat)
▪ Imobilizări financiare ▪ Datorii pe termen mediu şi lung
(scadente peste mai mult de un an)
Active curente
▪ Stocuri Datorii curente
▪ Creanţe ▪ Furnizori şi alte datorii de
▪ Disponibilităţi exploatare şi în afara exploatării, cu
excepţia datoriilor financiare
▪ Datorii bancare pe termen scurt
(scadente în mai puțin de un an)
Fondul de rulment net

Fondul de rulment net (FRN) se poate determina pa baza datelor din partea
Fondul de rulment
net
superioară a bilanţului, conform relaţiei:
Fondul de rulment net = Capitaluri permanente – Active imobilizate
Fondul de rulment constituie o marjă de securitate pentru întreprindere; este

partea resurselor pe termen lung care finanţează activele circulante.
Poate să apară una dintre următoarele situaţii:
a) Capitaluri permanente > Active imobilizate ⇒ FRN > 0
FRN corespunde capitalurilor permanente care permit să se finanţeze activele
circulante, după finanţarea în totalitate a imobilizărilor.
b) Capitaluri permanente < Active imobilizate ⇒ FRN < 0
Dacă FRN este negativ, imobilizările sunt finanţate parţial prin resurse pe
termen scurt, contrar principiului de finanţare: nevoilor permanente li se alocă resurse
permanente.
Această situaţie generează un dezechilibru financiar, care trebuie analizat în
funcţie de specificul activităţii desfăşurate de întreprinderea respectivă.
c) Capitaluri permanente = Active imobilizate ⇒ FRN = 0
Această situaţie, puţin probabilă, exprimă o armonizare a structurii resurselor
cu utilizarea acestora.
O a doua metodă de calcul, pe baza datelor din partea inferioară a bilanţului,

conduce la acelaşi rezultat:
Fondul de rulment net = Active curente – Datorii curente
58
Din această perspectivă, fondul de rulment permanent corespunde
excedentului activelor circulante (care sunt cele mai lichide, adică transformabile în
bani în mai puţin de un an) asupra datoriilor pe termen scurt (cele mai exigibile, care
trebuie rambursate în mai puţin de un an). Comparaţiile posibile corespund
următoarelor trei situaţii:
a) Active curente = Datorii curente ⇒ FRN = 0
În această ipoteză, foarte puţin probabilă, activele circulante acoperă strict
datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate.
b) Active curente > Datorii curente ⇒ FRN > 0
Această situaţie semnifică faptul că activele circulante permit să se prevadă
încasări băneşti care vor da posibilitatea întreprinderii să ramburseze integral datoriile
exigibile pe termen scurt şi să obțină lichidități suplimentare.
c) Active curente < Datorii curente ⇒ FRN < 0
Suma activelor circulante lasă să se prevadă încasări viitoare, pe termen scurt,
insuficiente pentru a rambursa ansamblul datoriilor pe termen scurt. Această
constatare apare, la o primă analiză, ca defavorabilă sub aspectul lichidităţii. Dar
aprecierea corectă a perspectivelor întreprinderii de a face faţă datoriilor scadente
cere luarea în calcul a structurii la termen a activelor circulante şi a datoriilor pe
termen scurt.
Fondul de rulment propriu se calculează pentru a aprecia autonomia

financiară a unei întreprinderi, prin relaţia:
Fondul de rulment
propriu
FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate
Un fond de rulment propriu pozitiv semnifică faptul că imobilizările sunt

integral finanţate din resurse proprii, deci existenţa autonomiei.
Exemplu
Elaborăm bilanţul lichiditatea-exigibilitate şi calculăm fondul de rulment net,
Exemplu
presupunând că, în cazul Societății ABC din Modulul I (pp. 22-24) se hotărește, la
finele anului N, să repartizeze profitul net astfel:
▪ 13.000 lei din profitul net pentru constituirea rezervei legale;
▪ 135 lei la alte rezerve;
▪ 5.000 lei pentru plata de dividende.
59
Bilanţul lichiditate-exigibilitate la data de 31.12.N (în lei)
sf. anului sf. anului
Active imobilizate 54.000 Capitaluri permanente 90.135
- Imobilizări corporale 54.000 - Capitaluri proprii 78.135
Active curente: 80.855 - Capital subscris şi vărsat 65.000
- Stocuri de materii 8.000 - Rezerve legale 13.000
prime - Alte rezerve 135
- Creanţe comerciale 72.000 - Datorii ce trebuie plătite într- 12.000
- Disponibilităţi (casa şi o perioadă mai mare de un an
conturi la bănci) 855 Datorii pe termen scurt 44.720
(pasive curente)
Datorii comerciale – furnizori 20.000
Salarii datorate personalului și
contribuții datorate asigurărilor
sociale 7.000
IVM datorat 720
Dividende de plată 5.000
Credit bancar scadent într-o
perioadă mai mică de un an 12.000
Calculul fondului de rulment net (în lei)

▪ Pe baza datelor din partea superioară a bilanţului
+ Capitaluri permanente 90.135
− Active imobilizate 54.000
= FRN 36.135
▪ Pe baza datelor din partea inferioară a bilanţului

+ Active curente 80.855
− Datorii curente 44.720
= FRN 36.135
Rezultă că FRN reprezintă alocarea a 36.135 lei resurse stabile pentru

finanţarea activelor circulante. Astfel se explică constituirea unui excedent al
activelor curente față de datoriile curente, în sumă de 36.135 lei.
Care este diferenţa dintre solvabilitate şi lichiditate? Cum se calculează și care este
semnificația fondului de rulment net? Vezi pp. 56-60.
60
Rate de lichiditate și rata solvabilității generale
Regulile privind lichiditatea impun compararea duratei alocărilor (utilizărilor)
cu cea a resurselor. Din aceste reguli au rezultat ratele de lichiditate, care se
calculează în contextul analizei bilanţului în termeni de lichiditate şi exigibilitate.
▪ Rata lichidităţii generale (globale, curente sau indicatorul lichidității
Lichiditatea curentă curente):
Active curente (pe mai putin de un an ) 80.855 lei
RLG = = = 1,8
Datorii pe termen scurt (sub un an ) 44.720 lei
Acest raport permite să se verifice dacă activele sub un an sunt mai mari decât
datoriile sub un an, deci dacă lichidităţile potenţiale (active transformabile în bani în
termen scurt) permit rambursarea datoriilor pe termen scurt.
Raportul active curente/datorii curente se mai numeşte şi indicatorul
lichidităţii curente sau indicatorul capitalului circulant. Nivelul acestui indicator se
recomandă a fi în jurul valorii de 2; el oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din
activele curente.
▪ Rata lichidităţii reduse exprimă lichiditatea întreprinderii, excluzând
Rata lichidității reduse
stocurile din analiză:
Active curente (pe mai putin de un an ) fără stocuri 72.855 lei
RLR = = = 1,6
Datorii pe termen scurt (sub un an ) 44.720 lei
Această rată este denumită şi indicatorul lichidităţii imediate sau indicatorul
test acid, calculat astfel: (active curente–stocuri)/datorii curente.
▪ Rata lichidităţii imediate (denumită și lichiditatea la vedere), care ia în
calcul elementele de activ cele mai lichide şi datoriile pe termen scurt, se prezintă sub
Lichiditatea imediată
forma:
Valori mobiliare de plasament şi disponibilitati 855lei
RLI = = = 0,02
Datorii pe termen scurt 44.720 lei
În general, foarte redusă, această rată înregistrează fluctuaţii importante, de la
un moment la altul.
Aceste rate trebuie interpretate cu prudenţă, pentru că măsurarea gradelor de
lichiditate şi de exigibilitate prezintă mari fluctuaţii. De asemenea, nu există norme
care să permită aprecierea nivelului acestor rate în funcție de sectorul de activitate.
Doar comparaţia cu întreprinderile din acelaşi sector sau examinarea evoluţiei acestor
rate, pot să ducă la unele concluzii.
Rata solvabilităţii generale măsoară capacitatea întreprinderii de a onora
ansamblul datoriilor utilizând totalitatea activelor. Este egală cu raportul dintre
Rata solvabilității
generale activul total și datoriile totale și trebuie să fie supraunitară:
61
Total activ
Rsg = = 2,38
Total datorii
Care este importanţa şi care sunt limitele aprecierii lichidităţii pe baza ratelor de
lichiditate? Cum se calculează și care este semnificația ratei solvabilității generale?
Vezi pp. 61-62.
Situaţia fluxurilor de numerar şi echilibrul financiar al întreprinderii

Metoda tablourilor de flux constă, esenţial, în identificarea fluxurilor monetare
reale (fluxurilor de trezorerie/numerar) care survin într-o întreprindere de la un an la
Fluxurile de altul şi în clasificarea acestor fluxuri, după o anumită logică.
trezorerie Indiferent de modul de prezentare, tabloul/situația fluxurilor de trezorerie
trebuie construit astfel încât să arate în ce măsură activităţile întreprinderii au afectat
lichiditatea acesteia, măsurată prin fluxurile de trezorerie, şi să scotă în evidenţă
relaţiile dintre fluxurile de trezorerie sau de numerar provenite din activitatea de
exploatare, cele provenite din investiţii şi cele provenite din operaţiuni financiare.
Tabloul fluxurilor de trezorerie este compus din trei părţi importante, fiecare
corespunzând unui tip de activitate ce are impact asupra unei surse sau unei utilizări
de lichidităţi. Fluxul net global de trezorerie provine din:
▪ operaţiunile legate activitatea curentă (noţiunea de activitate curentă este
Structura situației
fluxurilor de relativ vagă, ea cuprinzând tot ceea ce nu este legat de investiţii sau de finanţare);
numerar ▪ operaţiuni de investiţii;
▪ operaţiuni de finanţare.
În ansamblul operaţiunilor legate de activitatea curentă, un loc important este
rezervat operaţiunilor de exploatare, adică operaţiunilor ciclice caracteristice
activităţii întreprinderii. Aceste operaţiuni degajă, în cursul exerciţiului, un excedent
de trezorerie denumit excedent de trezorerie din exploatare (ETE) sau flux net de
Excedentul de trezorerie din exploatare sau numerar generat din exploatare. Excedentul de trezorerie
trezorerie din
exploatare din exploatare reprezintă trezoreria generată (sau consumată, în cazul în care apare
deficit de trezorerie din exploatare), în cursul exerciţiului, doar prin operaţiunile de
exploatare, fiind egal cu diferenţa dintre încasările din exploatare şi plăţile de
exploatare. Prin definiţie, ETE pentru un exerciţiu dat, este egal cu:
Încasări din vânzări – Plăţi pentru achiziții – Plăţi pentru alte cheltuieli
de exploatare = ETE.
62
Excedentul de trezorerie din exploatare (ETE) este egal cu excedentul brut din
exploatare (EBE) din care se deduce variația absolută (modificarea absolută) a nevoii
de fond de rulment pentru exploatare (∆NFRE):
ETE = EBE − ∆NFRE.
Nevoia de fond de rulment (NFR) este egală cu diferenţa dintre utilizările
ciclice (UC) şi resursele ciclice (RC), reprezentând nevoia de finanţare indusă de
activitatea curentă/ciclică a întreprinderii:
NFR = UC – RC
Nevoia de fond de
rulment În exemplul prezentat, utilizările ciclice sunt formate din stocurile de materii
prime și creanțele comerciale, iar resursele ciclice includ: datoriile față de furnizori,
salariile datorate și contribuțiile datorate, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
de plată și dividendele de plată.
NFR = (8.000 lei + 72.000 lei) – (20.000 lei + 7.000 lei + 720 lei + 5.000 lei) =
= 80.000 lei – 32.720 lei = 47.280 lei
Nevoia de fond de rulment poate fi analizată pe două componente:
▪ nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE), legată strict de
activitatea operaţională: aprovizionare, producţie, vânzare; egală cu diferenţa dintre
resursele şi utilizările ciclice strict legate de activitatea de exploatare, denumite
Nevoia de fond de
rulment pentru utilizări ciclice de exploatare (UCE), respectiv resurse ciclice din exploatare (RCE).
exploatare Această componentă a NFR este legată direct de nivelul de activitate al întreprinderii,
depinde de cifra de afaceri, prezintă un caracter stabil, reprezentând suma pe care
activitatea întreprinderii o solicită ca o nevoie continuă, permanentă, de finanțare.
▪ nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE), egală cu diferenţa
dintre utilizările şi resursele legate de activitatea întreprinderii, dar mai puţin legate
de exploatare în sens strict, precum debitori diverşi, stocuri pentru investiţii, care
reprezintă utilizări ciclice în afara exploatării (UCAE), furnizori de imobilizări,
creditori diverşi, dividende de plată, datorii privind impozitul pe profit sau alt impozit
similar, care reprezintă resurse ciclice din afara exploatării (RCAE). NFRAE nu este
legată direct de cifra de afaceri și prezintă un caracter instabil.
În exemplul nostru:
• nevoia de fond de rulment pentru exploatare:
NFRE = UCE – RCE = 80.000 lei – 27.000 lei = 53.000 lei
• nevoia de fond de rulment în afara exploatării:
NFRAE = UCAE – RCAE = 0 – (720 lei + 5.000 lei) = -5.720 lei
NFR = NFRE + NFRAE = 53.000 lei + (-5.720 lei) = 47.280 lei
Excedentul de trezorerie din exploatare reprezintă trezoreria obţinută (sau
Importanţa ETE pierdută) de către întreprindere, în cursul unui exerciţiu financiar, din operaţiunile
sale de exploatare. Dacă diferența dintre încasările și plățile aferente activității de
63
exploatare este negativă, rezultă un deficit al trezorerie din exploatare (DTE), ceea ce
înseamnă că exploatarea consumă lichidităţi, deoarece încasările sunt inferioare
plăţilor. Această situaţie poate fi determintă de o insuficientă profitabilitate şi se poate
perpetua doar în măsura în care întreprinderea găseşte, în alte operaţiuni, lichidităţile
necesare pentru a face faţă plăţilor scadente. Deci, este necesar ca întreprinderea să
controleze regulat evoluţia excedentului de trezorerie din exploatare.
Excedentul de trezorerie din exploatare trebuie să acopere rambursarea
împrumuturilor, cheltuielile financiare, impozitul pe profit şi distribuirile de
dividende. În caz contrar, întreprinderea va trebui să se împrumute pentru a-şi asuma
consecinţele unei politici anterioare.
Achiziţiile şi vânzările de active imobilizate au consecinţe asupra fluxurilor de
numerar din activităţi de investiţii.
Activitatea financiară determină plăţi pentru acordarea dividendelor, pentru
rambursarea împrumuturilor şi încasări din majorarea capitalului în bani, precum şi
din noi împrumuturi contractate.
Situaţia fluxurilor de trezorerie elaborată prin metoda indirectă11 poate avea
următoarea structură:
Situaţia fluxurilor de Situaţia fluxurilor de numerar la data de 31 decembrie N (în lei)
numerar
Denumirea elementului Ex. fin.
curent
Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:
Profit înainte de impozitare 19.575
Ajustări pentru:
Cheltuieli cu amortizarea 6.000
Cheltuieli financiare (cheltuieli privind dobânzile) 1.425
EBITDA (în acest exemplu, EBITDA = EBE) 27.000
Variaţia soldurilor conturilor de stocuri: (creșteri)/descreșteri stocuri (8.000)
Variaţia soldurilor conturilor de creanţe comerciale: (72.000)
(creșteri)/descreșteri creanțe
Variaţia soldurilor conturilor de datorii comerciale şi alte datorii de 27.000
exploatare: creșteri/(descreșteri) datorii de exploatare
Numerar generat din exploatare / (utilizat în exploatare) (26.000)
Dobânzi plătite 1.425
Impozit pe veniturile microîntreprinderilor plătit 720
Numerar net din activităţi de exploatare / (utilizat în activități de (28.145)
exploatare)
Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:
Achiziţii de imobilizări corporale 60.000
Încasări din vânzări de imobilizări
Numerar net utilizat în activităţi de investiţie 60.000
11
Situaţia este completată cu date previzionale din exemplul rezolvat la Modulul I – Societatea ABC
(pp. 22-24).
64
Denumirea elementului Ex. fin.
curent
Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:
Încasări din emisiunea de acţiuni (capital social vărsat) 65.000
Încasări din împrumuturi pe termen lung 30.000
Rambursări de împrumuturi pe termen lung 6.000
Dividende plătite
Numerar net din activităţi de finanţare 89.000
Modificare netă de numerar şi a echivalentelor de numerar 855
Creștere/(descreștere)
Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei 0
Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei 855
Rezultă că numerarul generat de exploatare sau utilizat în exploatare, în cazul

deficitului (ETE/DTE): ETE/DTE = EBE – ∆NFRE = EBE – (∆Stocuri + ∆Creanţe –
∆Furnizori şi alte datorii de exploatare) = 27.000 lei – (8.000 lei + 72.000 lei –
27.000 lei) = – 26.000 lei. În exemplul de mai sus se înregistrează deficit de trezorerie
din exploatare.
Numerarul net din activităţi de exploatare (noţiunea de exploatare este folosită
în sens larg: tot ceea ce nu ţine de investiţii şi finanţare) este egal cu diferenţa dintre
CAF şi modificarea absolută a NRF legată de activitatea curentă. Pentru a calcula
NFR legată de activitatea curentă, din NRF se exclud nevoile (alocările, utilizările) şi
sursele de finanţare rezultate din operaţiuni de investiţii şi dezinvestiţii, plata de
dividende şi alte operaţiuni ce ţin de activităţile de investiţii şi finanţare.
În exemplul nostru:
▪ CAF = profitul net + cheltuieli privind amortizarea mijloacelor fixe =
= 18.135 lei + 6.000 lei = 24.135 lei;
▪ ∆NFR legată de activitatea curentă = ∆Stocuri + ∆Creanţe – ∆Furnizori şi
alte datorii de exploatare – ∆Datorii privind IVM = 8.000 lei + 72.000 lei – 27.000 lei
– 720 lei = 52.280 lei;
▪ Numerarul net din activităţi de exploatare = CAF – ∆NFR legată de
activitatea curentă = 24.135 lei – 52.280 lei = –28.145 lei. Întrucât rezultatul este
negativ, în exemplul nostru rezultă numerar net utilizat în activități de exploatare.
Care este structura situaţiei fluxurilor de trezorerie? Ce importanţă prezintă pentru

aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii? Vezi pp. 62-65.
65
2010, pp. 75 – 95 (ediția 2002: pp. 75 – 94).
2012, pp. 325 – 347.
Stroe R., Bărbuță-Mișu N. – Finanțarea și gestiunea financiară a întreprinderii:
Aplicații și studii de caz, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008, pp. 33-35.
Bucureşti, 2009, pp. 27 – 86; 94 – 99.

1. Reducerea poziției relative față de pragul de rentabilitate al exploatării, la
nivelul întreprinderii, indică:
a) o creștere a riscului de exploatare.
b) o creștere a riscului îndatorării.
c) o ameliorare a riscului îndatorării.
d) o reducere a riscului de exploatare.
2. În cazul societăților nefinanciare, pragul de rentabilitate al exploatării

(punctul mort operațional):
a) reprezintă nivelul vânzărilor, la care pot fi remunerați atât creditorii cât și
acționarii/asociații.
b) reprezintă nivelul vânzărilor, la care pot fi remunerați creditorii.
c) exclude orice remunerare a capitalului investit, întrucât rezultatul din
exploatare este nul.
d) reprezintă nivelul vânzărilor, la care pot fi remunerați acționarii/asociații.
3. Rata lichidității generale (globale, curente) este egală cu raportul dintre:

a) active curente și datorii pe termen scurt.
b) active curente și active imobilizate.
c) datorii financiare și capitalul propriu.
d) active imobilizate și datorii pe termen scurt.
4. Răspundeţi la întrebarea următoare prin DA sau NU şi argumentaţi:

Raportul dintre datoriile financiare şi capitalurile proprii nu măsoară
lichiditatea întreprinderii. De ce?
66
La finele anului N, din conturile de rezultate întocmite de patru întreprinderi,
care au realizat aceeaşi cifră de afaceri, dar ale căror costuri şi structuri financiare au
fost diferite, s-au reţinut următoarele informaţii:
în milioane lei
Indicatorul A B C D
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 2.000
Cheltuieli variabile 1.300 1.100 720 600
Cheltuieli fixe de exploatare (plătibile) 500 580 1.000 1.100
Excedentul brut din exploatare 200 320 280 300
Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor 40 160 80 120
Rezultatul din exploatare 160 160 200 180
Cheltuieli privind dobânzile 40 120 30 120
Rezultatul curent 120 40 170 60
Să se calculeze, pentru fiecare întreprindere:

• pragul de rentabilitate operaţional;
• poziţia relativă faţă de pragul de rentabilitate operaţional;
• pragul de rentabilitate global;
• poziţia relativă faţă de pragul de rentabilitate global.
Să se comenteze rezultatele.
67
O societate din sectorul industrie prezintă următoarea situaţie a elementelor de
activ şi pasiv la 31 decembrie anul N, înainte de repartizarea profitului (prezentare
schematică):
mii lei
sfârşitul sfârşitul
anului anului
Imobilizări corporale 59.200 Capital subscris şi vărsat 40.000
Stocuri 21.700 Rezerve 10.000
Creanţe 28.800 Profitul exerciţiului financiar 18.800
Disponibilităţi (casa şi conturi Datorii ce trebuie plătite într-
la bănci) 500 o perioadă mai mare de un an 9.600
Furnizori şi alte datorii de
exploatare 29.000
Credite bancare pe termen
scurt 2.800
Adunarea generală a acţionarilor a hotărât să se repartizeze profitul net astfel:

• 40%, reprezentând 7.520 mii lei, pentru dezvoltarea întreprinderii
(constituirea surselor proprii de finanţare / autofinanţare);
• 60%, reprezentând 11.280 mii lei, pentru plata dividendelor.
Să se elaboreze bilanțul lichiditate – exigibilitate și să se calculeze: fondul de
rulment net, ratele de lichiditate și rata solvabilității generale.
68
1. a) 2. c) 3. a)
4. Adevărat/Da. Această rată nu măsoară decât importanţa relativă a datoriilor
în raport de capitalurile proprii. Rata lichidităţii generale este egală cu raportul dintre
activele curente şi datoriile exigibile în termen scurt şi verifică dacă activele curente
sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt, pentru a permite, în mod normal, să se
achite aceste datorii graţie transformării progresive în bani a stocurilor și creanțelor

Pentru a efectua calculele, se întocmeşte următorul tabel (în milioane u.m.):
Explicaţii A B C D
Cifra de afaceri 2.000 2.000 2.000 2.000
Costuri variabile (CV) 1.300 1.100 720 600
Ponderea CV în cifra de afaceri 65% 55% 36% 30%
Costuri fixe de exploatare 540 740 1.080 1.220
Pragul de rentabilitate operaţional 1.543 1.644 1.688 1.743
Poziţia relativă faţă de punctul mort
29,6% 21,6% 18,5% 14,7%
operaţional
Costuri fixe totale (de exploatare +
580 860 1.110 1.340
dobânda)
Pragul de rentabilitate global 1.657 1.911 1.734 1.914
Poziţia relativă faţă de pragul de
20,7% 4,6% 15,3% 4,5%
rentabilitate global
Cu cât nivelul cheltuielilor fixe de exploatare este mai ridicat, cu atât pragul
de rentabilitate al exploatării este mai ridicat, iar nivelul de activitate realizat este mai
apropiat de punctul mort (poziţia relativă faţă de punctul mort scade), adică riscul de
exploatare este mai mare.
Includerea cheltuielilor financiare în cheltuieli fixe antrenează o creştere a
punctului mort, ceea ce duce la o degradare a poziţiei relative faţă de punctul mort
global, care reflectă riscul suplimentar indus de îndatorare.
69
Bilanţul financiar după repartizarea profitului (în mii lei)
ACTIV Solduri PASIV Solduri
la sf. la sf.
anului anului
Active imobilizate 59.200 Capitaluri permanente 67.120
- Imobilizări corporale (nete) 59.200 - Capitaluri proprii 57.520
Active curente, din care: 51.000 - Capital subscris şi vărsat 40.000
- Stocuri 21.700 - Rezerve 17.520
- Creanţe 28.800 - Datorii ce trebuie plătite într-o
- Disponibilităţi (casa şi perioadă mai mare de un an 9.600
conturi la bănci) 500 Datorii curente, din care: 43.080
- Furnizori şi alte datorii
de exploatare 29.000
- Dividende de plată 11.280
- Credite bancare pe 2.800
termen scurt
Calculul fondului de rulment net (în mii lei)
+ Capitaluri permanente 67.120 sau + Active curente 51.000

− Active imobilizate 59.200 − Datorii curente 43.080
= FRN 7.920 = FRN 7.920
Rata lichidităţii generale (globale, curente):

Active curente 51.000 mii lei
RLG = = = 1,18
Datorii pe termen scurt 43.080 mii lei
Rata lichidităţii reduse:

Active curente fără stocuri 29.300 mii lei
RLR = = = 0,68
Datorii pe termen scurt (sub un an) 43.080 mii lei
Rata lichidităţii imediate:

Valori mobiliare de plasament şi disponibilitati 500 mii lei
RLI = = = 0,01
Datorii pe termen scurt 43.080 mii lei
Rata solvabilităţii generale:

Total activ 110.200
Rsg = = = 2,09
Total datorii 52.680
70
MODULUL III
DECIZIA DE INVESTIŢII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
UI 4. Definirea, clasificarea şi caracteristicile financiare ale proiectelor
de investiții
4.1. Definirea şi clasificarea investiţiilor în active reale
4.2. Fluxurile de trezorerie generate de proiectele de investiții
în active reale
= 2 ore
UI 5. Metode financiare de evaluare şi selectare a proiectelor de
investiţii în active reale
5.1. Actualizarea și valoarea actuală netă
5.2. Rata internă de rentabilitate
5.3. Indicele de profitabilitate
5.4. Termenul de recuperare a capitalului investit
5.5. Rata de rentabilitate economică
= 4 ore
Obiectiv general: Prezentarea caracteristicilor financiare ale

investiţiilor în active reale, a metodelor financiare utilizate pentru evaluarea şi
selectarea proiectelor de investiţii în active reale.
Obiective operaţionale: Determinarea fluxurilor de numerar
generate de proiectele de investiţii în active reale şi aplicarea metodelor VAN,
RIR, indicele de profitabilitate, termenul de recuperare în analiza şi selectarea
proiectelor de investiţii.
71
DEFINIREA, CLASIFICAREA ŞI CARACTERISTICILE FINANCIARE ALE
PROIECTELOR DE INVESTIȚII
4.1. Definirea şi clasificarea investiţiilor în active reale

Investiţia reprezintă angajarea unui capital într-o operaţiune de la care se
aşteaptă câştiguri viitoare, eşalonate în timp.
Definirea şi
importanţa şi Investiţia este o decizie necesară dezvoltării întreprinderii, dar reprezintă şi o
clasificarea
investiţiilor în active
imobilizare de capital în speranţa unei rentabilităţi viitoare. După natura lor,
reale investiţiile sunt foarte diferite:
a) Investiţiile de înlocuire şi modernizare: vizează înlocuirea echipamentelor
învechite.
b) Investiţiile de extindere (expansiune): contribuie la dezvoltarea activităţii
întreprinderii: lansarea de noi produse, investiţii vizând creşterea capacităţii de
producţie a întreprinderii, achiziţii de societăţi (de talie mai mică) care posedă
capacităţi de producţie necesare expansiunii întreprinderii etc.
c) Investiţiile strategice sunt rezultatul unei opţiuni strategice a întreprinderii:
investiţii în cercetare şi dezvoltare privind un sector sau anumite produse, o decizie
de protecţie a segmentului de piaţă al întreprinderii pentru unele produse, o decizie de
creare de filiale în străinătate, o decizie de a achiziţiona o societate sau de a
achiziţiona participaţii financiare în sectoare noi pentru întreprindere şi alte tipuri de
investiţii care reflectă opţiuni strategice importante.
d) Investiţiile în resurse umane constau în deciziile referitoare la recrutarea de
personal specializat, de cadre de conducere precum şi la cheltuielile de perfecţionare.
e) Investiţiile cu caracter social, care au ca efect ameliorarea condiţiilor de
muncă şi de viaţă ale angajaţilor. În această categorie pot fi incluse şi investiţiile de
interes public (burse, fundaţii, participare la activităţi sociale şi de educaţie) precum
şi investiţiile de reducere a poluării.
Având în vedere efectele investiţiilor asupra fluxurilor monetare ale
întreprinderii, putem distinge:
• proiecte care necesită o alocare de fonduri iniţial (în anul 0) şi determină
rezultate care se obţin în totalitate într-un moment final, la o anumită dată. Proiecte de
Clasificarea investiţiilor
în funcţie de efectele acest tip sunt întâlnite în activităţile agricole, forestiere, financiare;
asupra fluxurilor • proiecte ce necesită o anumită mărime a fondurilor investite iniţial, dar
monetare
antrenează încasări eşalonate (investiţii în echipamente industriale);
• proiecte care reclamă o investire eşalonată a fondurilor, dar determină toate
încasările la o anumită dată;
72
• proiecte care necesită cheltuieli eşalonate şi determină încasări, de asemenea,
eşalonate. Este cazul majorităţii investiţiilor industriale sau al investiţiilor în
infrastructură, care implică alocări de fonduri pe mai mulţi ani înainte de punerea în
funcţiune, totală sau parţială, a obiectivelor.
4.2. Fluxurile de trezorerie generate de proiectele de investiţii

în active reale
Decizia de investiţii se fundamentează pornind de la următoarele principii:
Principii de
fundamentare a a) Trebuie să se raţioneze în fluxuri de trezorerie, nu în valori contabile.
deciziilor de investiţii
b) Se raţionează în valori adiţionale (suplimentare), avându-se în vedere
exclusiv fluxurile induse de proiect.
c) Se va raţiona în termeni de oportunitate: pentru responsabilul financiar,
valoarea unui activ este o valoare de piaţă, adică preţul la care el l-ar achiziţiona
(decizia de investiţii) sau preţul la care l-ar putea ceda (decizia de dezinvestiţii).
d) Se raţionează independent de sursele de finanţare. Dacă se doreşte să se
compare rentabilitatea investiţiei (RIR) cu costul finanţării (costul mediu ponderat al
capitalurilor), acestea trebuie separate.
Practic, întrucât rata de actualizare (costul mediu ponderat al capitalului) este
costul finanţării întreprinderii, nu vor fi incluse în fluxurile de trezorerie generate de
investiţie: cheltuielile financiare, dividendele, rambursările de împrumuturi. Deci, se
vor lua în calcul numai fluxurile de exploatare şi fluxurile de investiţii. Dacă nu se
respectă acest principiu, valoarea actuală netă va fi redusă, iar rata internă de
rentabilitate supraestimată, deoarece impactul finanţării va fi înregistrat dublu:
- la nivelul costului mediu ponderat al capitalului;
- la nivelul fluxurilor de trezorerie.
e) Se va avea în vedere impactul fiscalităţii asupra fluxurilor de trezorerie,
deoarece întreprinzătorul caută să maximizeze fluxurile după impozitare:
- amortizarea fiscală suplimentară, deductibilă la calculul rezultatului fiscal
(profitului impozabil) antrenează o economie fiscală, în cazul societăților plătitoare
de impozit pe profit;
- veniturile şi cheltuielile, generate de proiectul de investiţii, influențează
nivelul impozitelor plătite de întreprindere.
În practică, este preferabil să se utilizeze fluxurile de lichidităţi generate de
investiţie după impozitare şi o rată de actualizare după impozitare, ceea ce permite
luarea în calcul a diverselor avantaje fiscale legate de investiţie.
Descrierea fluxurilor Urmând aceste principii, se vor reţine patru tipuri de fluxuri financiare
de numerar generate
generate de investiţie: fluxuri de investiţii, fluxuri de exploatare, valoarea reziduală şi
de proiectele de
investiţii fluxurile fiscale.
73
Pentru a estima fluxurile nete de trezorerie din exploatare, prin metoda
indirectă, se calculează excedentul brut din exploatare adiţional generat de investiţie.
Acesta este egal cu diferenţa dintre veniturile încasabile şi cheltuielile plătibile. Din
excedentul brut din exploatare suplimentar (∆EBE) se deduce modificarea absolută a
nevoii de fond de rulment pentru exploatare (∆NFRE). Astfel se determină
excedentul de trezorerie din exploatare (ETE), care este un flux net de trezorerie din
exploatare, spre deosebire de EBE care este un surplus monetar potenţial.
Nevoia de fond de rulment, care apare ca un decalaj în timp între venituri şi
cheltuieli, pe de o parte, şi încasări şi plăţi, pe de alta, se constituie progresiv, creşte
concomitent cu activitatea întreprinderii şi se recuperează cu ocazia încetării
activităţii. Nevoia de fond de rulment nu reprezintă o pierdere de bani, ci o
imobilizare a banilor, pe care o vom recupera la finele vieţii investiţiei. Dar această
imobilizare are un cost de care se ţine cont la actualizarea fluxurilor de trezorerie.
De regulă, se consideră că prima modificare a NFRE face parte din costurile
investiţiei şi este imputată anului 0, nu anului 1, prin excepţie de la convenţia care
consideră fluxurile unui exerciţiu la finele exerciţiului. În această situaţie, se
presupune că nevoia de fond de rulment se constituie în totalitate la începutul
primului exerciţiu. Se poate considera, însă, că nevoia de fond de rulment adiţională
indusă de proiect înregistrează o creştere progresivă în cursul primei perioade de
exploatare. În acest caz, fluxurile generate de modificarea absolută a NFRE se iau în
calcul în primul exerciţiu.
Fluxurile de investiţii în active imobilizate cuprind investiţiile care iau forma
achiziţiilor de imobilizări corporale (terenuri, construcţii, utilaje etc.), necorporale
(cheltuieli de cercetare – dezvoltare, brevete, licenţe) sau financiare (pentru o
operaţiune de creştere externă). Aceste fluxuri se calculează pentru fiecare perioadă,
întrucât investiţia nu se realizează, în mod obligatoriu, într-un an şi nici nu este
repartizată uniform pe o anumită perioadă.
Raţionând în termeni de trezorerie, fluxurile de investiţii se vor lua în calcul în
momentul plăţii, nu în cel al angajării.
Orice investiţie, la finele duratei de viaţă, este lichidată sau vândută. Deci, în
toate cazurile se pune problema valorii reziduale a investiţiei. Din punct de vedere
fiscal, valoarea reziduală este, în general, nulă. Economic, ea poate fi semnificativă,
deoarece amortizarea fiscală poate fi diferită de cea economică. Valoarea reziduală se
va lua în calcul după impozitarea câştigului obţinut din cesiunea de active.
Fluxurile fiscale cuprind:
- impozitul teoretic asupra rezultatului din exploatare adiţional;
- impozitul pe câştigurile din cesiuni de active;
- reducerile sau scutirile de impozit, eventual, subvenţiile legate de investiţie.
74
Fluxurile descrise pot fi grupate într-un tablou al fluxurilor de trezorerie de
tipul următor:
Anul 0 1 … n
Modificarea absolută a excedentului brut din exploatare
+ + +
( ∆ EBE)
Impozitul adiţional asupra rezultatului din exploatare ‒ ‒ ‒
Variaţia nevoii de fond de rulment pentru exploatare, cu
‒ ‒ ‒ +
Tabloul fluxurilor de caracter permanent ( ∆ NFRE)
trezorerie generate Investiţia în active imobilizate ‒ ‒ ‒
de o investiţie
Dezinvestiţiile după impozitare + + + +
= Fluxuri nete de trezorerie/numerar (de lichidităţi) ‒ +/‒ +/‒ +
Descrieţi fluxurile de trezorerie generate de un proiect de înlocuire a unui mijloc fix,

în vederea reducerii consumului de energie electrică. Vezi pp. 72-75.
Exemplu: : Societatea XYZ s-a înființat cu scopul de a fabrica produsul x.

Acest proiect necesită achiziţia şi punerea în funcţiune a unui utilaj cu o capacitate de
Exemplu producţie de 4.200 bucăţi pe an. Preţul de achiziţie al utilajului va fi de 500 mii lei.
Durata normală de utilizare a utilajului este de 5 ani. Amortizarea fiscală se determină
prin metoda de amortizare liniară. În vederea evaluării financiare a proiectului
dispunem şi de următoarele informaţii:
Date privind previziunea activităţii
Anul
Explicaţii
1 2 3 4 5
Vânzări (bucăţi) 2.000 2.000 3.500 3.500 4.000
Preţul de vânzare (lei/buc) 100 100 100 100 100
Cost unitar de exploatare plătibil (fără
35 35 35 35 35
amortizare) = (CV + CFP)/Q (lei/buc)
Informaţii pentru a estima nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)

Mii lei
Anul
Explicaţii
1 2 3 4 5
Valoarea medie a stocului de materii prime 10 10 20 20 25
Creanţe comerciale (clienți) – sold mediu 50 50 75 75 85
Datorii faţă de furnizori – sold mediu 20 20 25 25 30
75
Se determină fluxurile de lichidităţi generate de proiect, știind că:
• valoarea reziduală a imobilizărilor, la finele anului 5, este estimată la 25 mii lei;
• cota impozitului pe profit pe perioada de analiză este de 16%.
Calculul excedentului brut din exploatare (EBE)
Explicaţii \ Anul 1 2 3 4 5
Vânzări (bucăţi) 2.000 2.000 3.500 3.500 4.000
Preţul de vânzare (lei/buc) 100 100 100 100 100
Cost unitar de exploatare plătibil (lei/buc) 35 35 35 35 35
Cifra de afaceri (mii lei) 200 200 350 350 400
Cheltuieli de exploatare plătibile totale
70 70 123 123 140
(mii lei)
Excedentul brut din exploatare (mii lei) 130 130 227 227 260
Calculul NFRE (în mii lei)

Explicaţii \ Anul 1 2 3 4 5
Stocuri 10 10 20 20 25
Creanţe 50 50 75 75 85
Furnizori 20 20 25 25 30
NFRE – valoare medie anuală 40 40 70 70 80
Tabloul fluxurilor de trezorerie (în mii lei)

Explicaţii \ Sfîrșitul anul 0 1 2 3 4 5
EBE 130 130 227 227 260
Amortizarea fiscală (A) 100 100 100 100 100
Profitul din exploatare
30 30 127 127 160
impozabil
Impozitul pe profitul din
5 5 20 20 26
exploatare (IP)
Profitul din exploatare după
25 25 107 107 134
impozitare (PN)
EBE – IP = A + PN 125 125 207 207 234
Investiţii în active imobilizate − 500
Valoarea reziduală a
21*
imobilizărilor după impozitare
∆ NFRE − 40 0 − 30 0 − 10 80
Fluxuri nete de trezorerie − 540 125 95 207 197 335
* Încasări din vânzarea de mijloace fixe: 25 mii lei; costul mijloacelor fixe vândute (integral
amortizate) = 0; impozitul pe câştigul obţinut din vânzarea de mijloace fixe = 25 mii lei ×
16% = 4 mii lei; valoarea reziduală după impozitare = 25 mii lei – 4 mii lei = 21 mii lei.
76
METODE DE EVALUARE FINANCIARĂ ŞI SELECTARE A
PROIECTELOR DE INVESTIŢII ÎN ACTIVE REALE
5.1. Actualizarea şi valoarea actuală netă

Prin actualizare se încearcă compararea sumelor de bani obţinute în perioade
Actualizarea fluxurilor diferite. Este evident că o sumă încasată peste un an nu este echivalentă cu aceeaşi
de numerar
sumă disponibilă în prezent. O unitate monetară în prezent valorează mai mult decât
în viitor, deoarece există un preţ al timpului, viitorul fiind, prin definiţie, necunoscut,
deci riscant. Timpul constituie un parametru esenţial al deciziei de investiţii.
Actualizarea este o tehnică ce permite compararea, din punct de vedere
economic, a valorilor prezente cu cele viitoare. Astfel, dacă utilizăm notațiile:
V0 = valoarea actuală (actualizată) a sumei F1, adică suma disponibilă imediat
care este echivalentă cu F1 încasată după un an;
r = rata de actualizare, rata de oportunitate sau rata dobânzii la care s-ar putea
investi sumele de bani disponibile, trebuie să se realizeze egalitatea:
F1
V0 (1 + r ) = F1 sau V0 = .
1+ r
Valoarea actualizată a unui flux F1 realizat peste un an este egală cu F1/(1+r).
De asemenea, valoarea actualizată a unui flux Fn care se obţine după n ani este egală
cu Fn/(1+n)n, deoarece:
Fn
V0 (1 + r ) n = Fn sau V0 =
(1 + r ) n
La o rată de actualizare r, valoarea actuală/prezentă (actualizată) a unei serii
de fluxuri eşalonate în timp (fluxurile se obțin la sfârșitul anilor 1, 2, ... n) este egală
cu:
F1 F2 Fn
V0 = + + .... +
1 + r (1 + r ) 2 (1 + r ) n
Metoda valoarea actuală netă (denumită în literatura financiară și valoarea

prezentă netă sau valoarea actualizată netă sau valoarea netă actualizată financiară
Valoarea actuală netă etc.) constă în a utiliza costul efectiv de finanţare a unui proiect (spre exemplu, o
(VAN) anumită rată de rentabilitate așteptată de investitori, notată cu r) şi a compara
fluxurile financiare generate de proiect cu alternativa constând în plasarea capitalului
investit la o rată r (spre exemplu, o rată a dobânzii egală cu r). Se presupune, de
asemenea, că toate fluxurile generate de proiect în perioada intermediară vor fi, la
rândul lor, plasate la o rată r până la finele duratei de viață a proiectului.
77
Valoarea actuală netă (VAN) a unei investiţii este egală cu suma fluxurilor de
lichidităţi/numerar/trezorerie, generate de investiţie, actualizate:
n
Fi
VAN ( r ) = ∑ (1 + r)
i=0
i
Aceste fluxuri pot fi negative (ieşiri de numerar) sau pozitive (intrări de

numerar).
În acest mod se va afla dacă investiţia are o valoare actuală netă pozitivă. Se
vor alege proiectele a căror valoare actuală netă este pozitivă şi se vor respinge cele
având valoarea actuală netă negativă.
Exemplu: Reluăm exemplul Societăţii XYZ de la pag. 75-76 şi calculăm

valoarea actuală netă, considerând costul capitalului egal cu 15% (r = 15%).
Exemplu Sfârșitul anului: 0 1 2 3 4 5
Fluxuri nete de trezorerie anuale în
− 540 125 95 207 197 335
mii lei (calculate la pag. 76)
Dacă rata de actualizare este de 15%, valoarea actuală netă este egală cu:
125 95 207 197 335
VAN (15% ) = −540 + + + + + =
1 + 0,15 (1 + 0,15) 2
(1 + 0,15) 3
(1 + 0,15) 4
(1 + 0,15) 5
= −540 + 125 ⋅ 0,8696 + 95 ⋅ 0,7561 + 207 ⋅ 0,6575 + 197 ⋅ 0,5718 + 335 ⋅ 0,4972 = 55,8 mii lei
Întrucât, la o rată de actualizare de 15%, valoarea actuală netă a fluxurilor nete

de numerar generate de proiect este pozitivă (VAN = 55,8 mii lei), se va putea realiza
investiţia, acest proiect fiind suficient de rentabil (având în vedere rentabilitatea
cerută de investitori). Altfel formulat, valoarea actuală/actualizată a fluxurilor de
numerar pozitive este mai mare decât valoarea actuală/actualizată a fluxurilor de
numerar negative.
Având în vedere că valoarea actuală netă depinde de mărimea diferitelor
fluxuri şi de scadenţa acestora, prezintă interes studierea comportamentului valorii
actuale nete la modificarea ratei de actualizare. Cu cât rata de actualizare este mai
mare, cu atât fluxurile viitoare sunt mai depreciate şi valoarea lor
actuală/prezentă/actualizată mai scăzută. Nivelul ratei de actualizare este egal cu
costul mediu ponderat al capitalului investit.
Încasările fiind, în principiu, mai îndepărtate în timp decât plăţile, valoarea
actuală netă a investiţiei scade atunci când rata de actualizare creşte.
În exemplul dat, calculând VAN la diferite rate de actualizare, vom obţine:
Rata de actualizare (r) 0% 10% 15% 20% 30%
VAN în mii lei 419 150,2 55,8 − 20,4 − 134,2
78
Valoarea actuală netă constituie:
• un criteriu de respingere a proiectelor: se va respinge orice proiect a cărui
valoare actuală netă este negativă;
• un criteriu de alegere a proiectelor: dintre două proiecte concurente (care se
exclud reciproc) va fi reţinut cel a cărui valoare actuală netă este mai mare.
5.2. Rata internă de rentabilitate (RIR)

Rata internă de rentabilitate a unei investiţii este rata de actualizare care
Rata internă de anulează valoarea actuală netă.
rentabilitate
Rata internă de rentabilitate este un criteriu al deciziei de investiţii fondat pe o
idee simplă. Întreprinzătorul se întreabă care este rata de rentabilitate a investiţiei
vizate. Dacă ea este superioară sau egală cu rata minimă de randament pe care el o
aşteaptă (costul capitalului, costul de oportunitate), investiţia poate fi realizată. Dacă
rata internă de rentabilitate este inferioară costului capitalului, investiţia nu poate fi
realizată; ea „aduce” mai puţin decât costă.
Exemplu: Reluăm exemplul Societăţii XYZ. Rata internă de rentabilitate este
rata de actualizare, la care:
Exemplu 125 95 207 197 335
− 540 + + + + + =0
1 + RIR (1 + RIR ) 2
(1 + RIR ) 3
(1 + RIR ) 4
(1 + RIR ) 5
Pentru a determina rata internă de rentabilitate, ecuația se poate rezolva prin
aproximare. Pentru r = 15%, VAN(15%) = 55,8 mii lei. Pentru a aplica metoda
aproximării, se dau valori mai mari ratei de actualizare și se calculează VAN, până
când se obține o valoare negativă a valorii actuale nete:
• dacă rata de actualizare este r = 18%, VAN(18%) 8,2 mii lei;
• pentru o rată de actualizare de r = 20%, VAN(20%) = − 20,4 mii lei.
Se aplică următoarea realație de interpolare liniară
VAN +
ro = r1 + (r2 − r1 )
VAN + + VAN −
și se calculează rata de actualizare r0 care este aproximativ egală cu RIR, pe baza
următoarelor valori:
• r1 = 18%, VAN+ 8,2 mii lei;
• r2 = 20%, VAN- = − 20,4 mii lei.
8,2
18% + (20% − 18%) = 18,6%
8,2 + 20,4
Rezultă că rata internă de rentabilitate a acestui proiect este de aproximativ
18,6%. Proiectul poate fi realizat, deoarece RIR este superioară costului capitalului,
egal cu 15%.
79
În concluzie:
▪ un proiect de investiții este rentabil și poate fi acceptat atunci când rata
internă de rentabilitate (RIR) este mai mare sau egală cu costul capitalului;
▪ un proiect de investiții nu este suficient de rentabil dacă rata sa internă de
rentabilitate este mai mică decât costului capitalului; în acest caz proiectul se
respinge.
Explicaţi semnificaţia valorii actuale nete şi a ratei interne de rentabilitate. Cum se
aplică cele două criterii în selectarea proiectelor? Vezi pp. 77-80.
5.3. Indicele de profitabilitate

Indicele de profitabilitate (IP) este egal cu raportul dintre valoarea actualizată
Indicele de a fluxurilor nete de trezorerie pozitive şi valoarea actualizată a fluxurilor nete de
profitabilitate
numerar negative. Pentru ca rezultatul să fie pozitiv, fluxurile nete de numerar
negative, de la numitor, se iau în calcul cu semnul schimbat sau în modul.
n
Fi pozitiv
∑ (1 + r ) i
IP = i = 0
n
Fi negativ
∑ (1 + r )i
i=0
Regula este:
▪ un proiect al cărui indice de profitabilitate este supraunitar (IP > 1) poate fi
acceptat;
▪ un proiect al cărui indice de profitabilitate este subunitar (0 < IP < 1) trebuie
respins.
În exemplul nostru,
n
Fi
∑ (1 + r)
i =1
i
125
+
95
1 + 0,15 (1 + 0,15) 2
+
207
(1 + 0,15) 3
+
197
(1 + 0,15) 4
+
335
(1 + 0,15) 5
IP = = = 1,1
F0 540
Indicele de profitabilitate este egal cu 1,1 şi proiectul poate fi acceptat.
80
5.4. Termenul de recuperare a capitalului investit
Termenul de recuperare a capitalurilor investite (TR) reprezintă timpul
necesar recuperării sumei investite cu ajutorul fluxurilor nete de trezorerie generate
de investiţie. Termenul de recuperare calculat se va compara cu un termen maxim
fixat. Dacă acesta este mai mic decât termenul maxim, investiţia va putea fi realizată,
dacă este mai mare, va fi respinsă. Evident, cu cât investiţia este mai riscantă, se va
urmări ca termenul de recuperare să fie mai scurt, întreprinderea dorind să recupereze
rapid cheltuielile sale, înainte de a fi prea târziu.
Atunci când fluxurile de trezorerie anuale sunt identice, termenul de
recuperare este egal cu:
Investitia initiala
TR =
Flux net de trezorerie anual
Spre exemplu, dacă suma investită este de 10 mil. u.m., iar fluxurile nete de
numerar anuale previzionale pe următorii 5 ani sunt de 4 mil. u.m., termenul de
recuperare va fi de 2,5 ani: 10 mil. u.m. / 4 mil. u.m. = 2,5 ani
Atunci când fluxurile de trezorerie anuale nu sunt egale, se vor compara
fluxurile de trezorerie cumulate cu investiţia inițială.
Reluăm exemplul Societăţii XYZ:
Anul 0 1 2 3 4 5
Fluxuri nete de trezorerie anuale în
− 540 125 95 207 197 335
mii lei
Fluxuri nete de trezorerie cumulate
− 415 − 320 − 113 84 419
în mii lei
Fluxurile nete de trezorerie cumulate la finele anului 3 reprezintă −113 mii lei,
iar la finele anului 4 suma acestora este de 84 mii lei. Termenul de recuperare este
cuprins între 3 şi 4 ani, acesta fiind de 3,57 ani (3 + 113.000/197.000). Termenul de
recuperare este mai mic decât durata de viaţă a investiţiei de 5 ani.
Acest criteriu face să predomine o preocupare privind lichiditatea (intrările de
fonduri cât mai rapid), conducând la însumarea unor fluxuri de lichidităţi care
intervin la date diferite.
Pentru a lua în calcul momentul la care se obţin fluxurile de trezorerie, se
calculează termenul de recuperare actualizat: acesta reprezintă perioada la sfârşitul
căreia valoarea actuală netă a proiectului devine pozitivă. Reluând exemplul
Societăţii XYZ, se obţine:
Anul 0 1 2 3 4 5
Valoarea actuală cumulată
-540 - 431,3 -359,5 - 223,4 -110,8 55,8
(r = 15%) - în mii lei
81
Termenul de recuperare actualizat este cuprins între 4 şi 5 ani; neactualizat
(sau termenul de recuperare simplu) era de 3,6 ani.
Termenul de recuperare, actualizat sau nu, se doreşte a fi un indicator al
riscului deoarece, cu cât este mai scurt, cu atât riscul investiţiei este mai redus.
Indicatorul ignoră, totuşi, dimensiunea fundamentală a riscului, care constă în
incertitudinea legată de estimarea fluxurilor de lichidităţi.
Care este importanţa termenului de recuperare? Vezi pp. 81-82.
5.5. Rata de rentabilitate economică

Rata de rentabilitate economică medie (denumită și rata de rentabilitate
contabilă medie) este egală cu raportul procentual dintre rezultatul mediu anual şi
activul economic mediu anual:
Re zultatul mediu dupa impozitare
Re =
Investitia medie a perioadei in active imobilizate + NFRE medie a perioadei
Exemplu: Presupunem că directorul unei întreprinderi se întreabă dacă este

avantajos să investească 500.000 lei într-un nou proiect cu durata de viaţă estimată la
Exemplu
4 ani. Investiţia de 500.000 lei este realizată în active imobilizate care se amortizează
liniar în 4 ani. Proiecţia veniturilor şi cheltuielilor se prezintă în tabelul următor.
Contul de rezultate previzional (în lei)

Indicatorul Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Valoare
medie
anuală
Cifra de afaceri 430.000 450.000 460.000 400.000 435.000
Cheltuieli de exploatare 265.000 275.000 280.000 250.000 267.500
plătibile
Excedentul brut din 165.000 175.000 180.000 150.000 167.500
exploatare
Amortizare 125.000 125.000 125.000 125.000 125.000
Rezultat înainte de 40.000 50.000 55.000 25.000 42.500
impozitare
Impozit pe profit (16%) 6.400 8.000 8.800 4.000 6.800
Rezultatul după impozitare 33.600 42.000 46.200 21.000 35.700
Investiţia medie = (500.000 + 0) / 2 = 250.000 lei sau (500.000 + 375.000 +
+ 250.000 + 125.000 + 0) / 5 = 250.000 lei sau
(437.500 + 312.500 + 187.500 + 62.500) / 4 = 250.000 lei
Rata de rentabilitate economică medie = (35.700 / 250.000)×100 = 14,28%
82
Dacă întreprinderea şi-a stabilit o rată de rentabilitate economică de referință
mai mică sau egală cu 14,28%, proiectul poate fi acceptat. Dacă întreprinderea şi-a
stabilit o rată de rentabilitate economică de referință mai mare de 15%, proiectul va fi
respins.
Limitele metodei:
- nu ia în calcul efectul timpului asupra valorii fluxurilor;
- nu propune o regulă obiectivă pentru a determina rentabilitatea de referinţă;
- se bazează pe rezultatul contabil, nu pe fluxurile de încasări şi plăţi.
Totuși, este o metodă simplă, care se utilizează în practică, acţionarii şi presa
acordând importanţă ratelor de rentabilitate contabilă medie realizate de întreprinderi.
2010, pp. 253 – 272 (ediția 2002: pp. 251 – 269).
2012, pp. 203 – 211.
Bucureşti, 2009, pp. 113 – 140.

1. CF0 reprezintă fluxul de numerar (cash flow-ul) iniţial al unui proiect de
investiţii şi CF1 fluxul net de numerar (cash flow-ul) la finele primului an. Cu r
notăm rata de actualizare.
a) CF0 este, în general, pozitiv sau negativ?
b) Care este relaţia de calcul a valorii actuale nete a acestui proiect de investiţii?
c) De ce rata de actualizare este denumită frecvent costul de oportunitate al
capitalului?
d) Dacă proiectul nu comportă niciun risc, care este nivelul aproximativ al lui r?
2. De ce se recurge la actualizare? Argumentaţi răspunsul ales.

a) pentru a se ţine cont de inflaţie;
b) pentru a se ţine cont de rentabilitatea cerută de investitori;
c) pentru a se ţine cont de risc.
3. Cel mai bun criteriu de alegere a investiţiilor este termenul de recuperare? De ce?
4. Un proiect de investiţii în active reale poate fi acceptat, atunci când:

a) valoarea actuală netă este pozitivă;
b) indicele de profitabilitate este subunitar;
83
c) rata internă de rentabilitate este mai mică decât costul capitalului investit;
d) valoarea actuală netă este negativă.

În vederea analizei unui proiect de investiţii, se dau următoarele informaţii:
▪ Investiţia în imobilizări corporale (mijloace fixe) este de 900 milioane lei şi
se va amortiza liniar în 5 ani;
▪ Durata de viaţă a proiectului este 5 ani;
▪ Valoarea reziduală a mijloacelor fixe la finele anului 5 este considerată nulă;
▪ Previziunile privind activitatea de exploatare sunt următoarele:
- milioane lei -
Anul 1 2 3 4 5
Cifra de afaceri 900 1200 1200 1200 1200
Cheltuielile de exploatare variabile 360 480 480 480 480
Cheltuieli de exploatare fixe plătibile 300 300 300 300 300
(fără amortizare)
Cota impozitului pe profit este de 16%.

a) Calculaţi fluxurile de lichidităţi (de trezorerie) previzionale.
b) Calculaţi valoarea actuală netă la o rată de actualizare de 10%.
c) Ştiind că nevoia de fond de rulment reprezintă 15% din cifra de afaceri, explicaţi
cum va fi luată în calcul această informaţie şi, în aceste condiţii, calculaţi valoarea
actuală netă la o rată de actualizare de 10%.
Rezolvare (vezi pp. 86-87)
84
O societate din sectorul comerț cu amănuntul care vizează înfiinţarea unui
magazin a elaborat următoarele previziuni:
▪ cifra de afaceri anuală de 400 milioane lei;
▪ rata marjei comerciale a fost estimată la 18%;
▪ celelalte cheltuieli de exploatare plătibile vor fi de aproximativ 40 milioane
lei anual şi reprezintă costuri fixe;
▪ investiţia în mijloace fixe se ridică la 80 milioane lei; mijloacele fixe se vor
amortiza liniar în 5 ani, iar valoarea lor reziduală se consideră nulă;
▪ magazinul va fi construit pe un teren pe care societatea îl va achiziționa cu
suma de 20 milioane lei. Se apreciază că valoarea terenului va creşte, iar la finele
anului 5, va fi vândut cu 21 milioane lei;
▪ ponderea necesarului de fond de rulment în cifra de afaceri este estimată la
12% şi se consideră că nevoia de fond de rulment determină imobilizarea de
lichidităţi la începutul primului an şi se va recupera la finele ultimului an;
▪ durata de viaţă a proiectului este de 5 ani.
Întreprinderea este plătitoare de impozit pe profit. Cota impozitului pe profit
este de 16%.
Costul mediu ponderat al capitalurilor (rata de actualizare) este de 10%.
a) Să se elaboreze tabloul fluxurilor de trezorerie generate de investiţie.
b) Să se determine valoarea actuală netă la o rată de actualizare de 10%
(costul mediu ponderat al capitalurilor).
c) Să se calculeze rata internă de rentabilitate.
Rezolvare (vezi p. 87-88)
85
Rezolvare: tema de autoevaluare nr. 1
1. a) Negativ.
b) VAN = CF0 + [CF1 / (1 + r)]
c) r este rata de rentabilitate (randament) la care renunţă investitorii atunci
când investesc într-un proiect în active reale şi nu investesc pe piaţa de capital (care
reprezintă o altă oportunitate de a investi).
d) Rentabilitatea oferită de obligaţiunile emise de stat (considerate titluri fără
risc), denumită și rata dobânzii fără risc.
2. b)
Se actualizează pentru a se ţine cont de rentabilitatea pretinsă de investitorii
care acceptă să renunţe la consumul imediat în favoarea unui consum ulterior sperat
superior.
3. Nu. Termenul de recuperare nu ţine cont decât într-un mod indirect de
riscul investiţiei. Teoreticienii consideră VAN cel mai bun criteriu, deoarece reflectă
contribuţia proiectului la creşterea valorii întreprinderii.
4. a)

a) Tabloul fluxurilor de trezorerie (în mil. lei)
Anul 0 1 2 3 4 5
EBE 240 420 420 420 420
Amortizare 180 180 180 180 180
Profitul brut din exploatare 60 240 240 240 240
Impozit pe profitul din 10 38 38 38 38
exploatare (IP)
EBE – IP 230 382 382 382 382
Investiţia în imobilizări − 900
Fluxuri de actualizat − 900 230 382 382 382 382
b) VAN (10%) = 410 mil. lei
86
c) Tabloul fluxurilor de trezorerie (în mil. lei)
Anul 0 1 2 3 4 5
Cifra de afaceri 900 1200 1200 1200 1200
NFR 135 180 180 180 180
Fluxuri de actualizat
EBE – IP 230 382 382 382 382
Investiţia în imobilizări − 900
∆ NFR − 135 − 45 180
Fluxuri de actualizat - total −1.035 185 382 382 382 562
VAN (10%) = 346 mil. lei

a) Tabloul fluxurilor de trezorerie (în mii lei):
Explicaţii 0 1 2 3 4 5
Cifra de afaceri 400.000 400.000 400.000 400.000 400.000
Costuri variabile 328.000 328.000 328.000 328.000 328.000
Costuri fixe plătibile 40.000 40.000 40.000 40.000 40.000
EBE 32.000 32.000 32.000 32.000 32.000
Amortizare 16.000 16.000 16.000 16.000 16.000
Profit din exploatare 16.000 16.000 16.000 16.000 16.000
Înainte de
impozitare
Impozit pe profitul 2.560 2.560 2.560 2.560 2.560
din exploatare (IP)
EBE – IP 29.440 29.440 29.440 29.440 29.440
Investiţia în active – 80.000
amortizabile
Investiţia în teren – 20.000
Valoarea reziduală 20.840
după impozitare a
terenului*
∆NFRE – 48.000 48.000
Fluxuri de trezorerie –148.000 29.440 29.440 29.440 29.440 98.280
* Impozit pe câștigul din vânzarea terenului = 16%×(21.000.000 – 20.000.000) = 160.000 lei;
Valoarea reziduală după impozitare a terenului = 21.000.000 – 160.000 = 20.840.000 lei
b) La o rată de actualizare de 10%, valoarea actuală netă a proiectului este de:

29.440 mii lei 29.440 mii lei 29.440 mii lei
VAN(10%) = −148.000 mii lei + + + +
1 + 0,1 (1 + 0,1) 2 (1 + 0,1) 3
29.440 mii lei 98.280 mii lei
+ + = 6.344 mii lei
4
(1 + 0,1) (1 + 0,1) 5
Proiectul poate fi acceptat deoarece valoarea actuală netă este pozitivă.
c) Rata internă de rentabilitate este rata de actualizare la care valoarea actuală
netă nulă.
87
VAN(10%) = 6.344 mii lei
VAN(15%) = – 15.087 mii lei
6.344 mii lei
r0 = 10% + (15% − 10%) = 11,48%
6.344 mii lei + 15.087 mii lei
În exemplul nostru, RIR = 11,48% şi este superioară costului capitalului.
În concluzie, cele două metode de alegere a proiectelor de investiţii conduc la
acelaşi rezultat: acceptarea proiectului.
Notă: În exemplele și aplicațiile rezolvate în modulul III, fluxurile de numerar

și rata de actualizare sunt exprimate în termeni reali.
88
MODULUL IV
SURSE DE FINANŢARE STABILE ŞI
COSTUL ACESTORA. SELECTAREA SURSELOR
DE FINANŢARE
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
UI 6. Surse proprii de finanţare a întreprinderii
6.1. Autofinanţarea şi cesiuni de active imobilizate
6.2. Finanţarea prin capitaluri proprii externe
= 2 ore
UI 7. Finanţarea prin datorii pe termen mediu şi lung.
Leasingul financiar
7.1. Împrumutul prin emisiune de obligaţiuni
7.2. Credite bancare şi de la alte instituţii specializate
7.3. Leasingul financiar
= 2 ore
UI 8. Costul capitalului şi criterii de alegere a sursei de finanţare
8.1. Costul finanţării pe termen mediu şi lung
8.2. Restricții și criterii de alegere a sursei de finanţare
= 2 ore
Obiectiv general: Descrierea principalelor surse de finanţare pe

termen mediu şi lung la care pot apela întreprinderile şi a criteriilor de
selectare a acestora.
Obiective operaţionale: Determinarea costului surselor de
finanţare pe termen mediu şi lung şi aplicarea criteriilor de alegere a surselor
de finanţare a întreprinderii.
89
SURSE DE FINANŢARE PROPRII
Finanţările pe termen lung disponibile pentru întreprindere sunt, în principal,

de două feluri: capitaluri proprii şi datorii.
Pentru formarea capitalurilor proprii, întreprinderea poate utiliza
autofinanţarea sau poate recurge la acţionari pentru majorarea capitalurilor proprii.
6.1. Autofinanţarea şi cesiuni de active imobilizate

Autofinanţarea este o sursă de finanţare (indicată pentru a acoperi investiţiile
Autofinanţarea:
în active imobilizate şi variaţia nevoii de fond de rulment) generată de activitatea
definire şi întreprinderii. Ea se calculează, de regulă, fără câştigurile din cesiunea imobilizărilor,
caracteristici
acestea figurând ca o sursă de finanţare (internă) distinctă.
Autofinanţarea este o sursă de finanţare internă, diferită de capitalurile proprii
externe puse la dispoziţia întreprinderii de către asociaţi.
Autofinanţarea reprezintă un surplus monetar potenţial egal cu diferenţa dintre
capacitatea de autofinanţare şi dividendele plătite.
Autofinanţarea are două componente:
• autofinanţarea de menţinere, formată din amortizarea ce asigură reînnoirea
activelor imobilizate scoase din funcţiune, la care se adaugă ajustările pentru
deprecierea sau pierderea de valoare a elementelor de activ şi provizioanele;
• autofinanţare de creştere, care cuprinde profitul net reinvestit, şi
provizioanele cu caracter de rezervă (dacă este reglementată constituirea lor). Partea
din profitul net rămasă la dispoziţia întreprinderii pentru autofinanţare se poate găsi în
mai multe posturi ale bilanţului: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale, alte
rezerve.
Dacă se înregistrează pierdere, autofinanţarea nu permite să se menţină
constant nivelul fondurilor angajate de întreprindere; deci capitalul propriu al
întreprinderii se va reduce.
Autofinanţarea poate avea două destinaţii fundamentale: finanţarea
investiţiilor şi rambursarea împrumuturilor pe termen mediu şi lung. Studiul şi
previziunea autofinanţării sunt necesare pentru a determina nivelul datoriilor pe
termen mediu şi lung la care poate să apeleze întreprinderea.
Deci, din punct de vedere strict financiar, la nivelul întreprinderii,
autofinanţarea:
• reprezintă o finanţare internă disponibilă pentru investiţii de menţinere a
capitalului economic, cât şi de asigurare a creşterii întreprinderii;
• reprezintă o garanţie a rambursării împrumuturilor, un element esenţial al
capacităţii de îndatorare a întreprinderii.
90
Atunci când autofinanţarea este insuficientă pentru a acoperi toate nevoile de
fonduri, dacă nu se recurge la împrumut, întreprinderea poate să eşaloneze investițiile
pe o perioadă prea lungă sau să aleagă investiţii modeste ca mărime, pierzând din
eficacitate.
Avantajele şi limitele autofinanţării
Pentru întreprindere, autofinanţarea constituie:
• un mijloc de finanţare avantajos;
• o finanţare indispensabilă, mai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii ai
căror proprietari se tem să recurgă la împrumuturi pentru a nu pierde controlul asupra
întreprinderii;
• autofinanţarea asigură independenţa financiară a întreprinderii (în măsura în
care nu va apela la împrumuturi);
• autofinanţarea majorează capacitatea de îndatorare a întreprinderii, ceea ce
va da posibilitatea întreprinderii să obţină mai uşor credite de la bănci şi alte instituţii
specializate;
• autofinanţarea reprezintă singura sursă de finanţare, atunci când
întreprinderea nu poate proceda la o majorare a capitalului social şi nu poate să
recurgă la noi împrumuturi.
Limitele autofinanţării:
• diminuează mobilitatea capitalului;
• favorizează întreprinderile prospere, care realizează profituri importante;
• întreprinderile noi au dificultăţi în a se autofinanţa;
• determină modificarea condiţiilor de repartizare a veniturilor.
Cesiuni de active imobilizate
Întrucât autofinanţarea nu include veniturile sau câştigurile din cesiuni de
active imobilizate, încasările din vânzări de active imobilizate constituie o sursă de
finanţare separată.
Cesiunile de elemente de active imobilizate pot rezulta:
• cu ocazia reînnoirii normale a imobilizările care este însoţită, de fiecare dată
când este posibil, de vânzarea bunurilor ce vor fi înlocuite;
• din necesitatea utilizării acestui procedeu pentru a obţine capitaluri. În unele
situaţii, pentru a menţine echilibrul financiar, întreprinderea este constrânsă să cedeze
unele active imobilizate (terenuri, clădiri) care nu sunt strict necesare activităţii sale.
Explicaţi conţinutul, importanţa şi limitele autofinanţării.Vezi pp. 90-91.
91
6.2. Finanţarea prin capitaluri proprii externe
a) Aport în bani şi în natură la capitalul social
Aportul extern la capitalul propriu corespunde fie fondurilor iniţiale avansate
Finanţarea prin
de proprietari pentru constituirea întreprinderii, fie fondurilor adăugate cu ocazia
capitaluri proprii creşterii capitalului.
externe: aportul la
capitalul social Aporturile se efectuează fie în natură (cedarea către întreprindere de imobile,
materiale, active necorporale), fie în bani (în numerar).
În contrapartidă, aportorii de fonduri sunt recunoscuţi ca participanţi la
capitalul întreprinderii, adică sunt proprietari ai unei părţi a capitalului, situaţie care le
conferă statutul de asociaţi sau acţionari. Proprietarul unei fracţiuni a capitalului are
recunoscute, în principal, următoarele drepturi:
• beneficiază de un drept de participare la luarea deciziilor privind
întreprinderea;
• beneficiază de un drept asupra unei cote-părţi din eventualele beneficii;
• păstrează posibilitatea de a primi o parte din patrimoniul întreprinderii în
cazul lichidării acesteia.
În virtutea dreptului de coproprietate, acţionarii primesc o parte din profit sub
forma dividendului. Deţinătorii acţiunilor ordinare încasează un dividend anual
stabilit în funcţie de mărimea profitului şi în conformitate cu politica de dividend
adoptată. În practică, fiecare societate pe acţiuni decide anual asupra modului de
repartizare a dividendelor. Distribuirea dividendelor privează întreprinderea de o
parte din finanţarea internă posibilă şi de lichidităţi, dar asigură un venit acţionarilor,
care determină creşterea randamentului plasamentului iniţial. Decizia de distribuire a
dividendelor este legată de politica de finanţare şi de structura de creştere a
capitalului.
Parametrii deciziei de dividend sunt:
• rata de distribuire a dividendului, egală cu raportul dintre dividende şi
profitul net;
• rata de creştere a dividendului pe acţiune.
Decizia urmăreşte, în general, să atenueze fluctuaţia dividendului unitar, în
cazul variaţiilor sensibile ale profitului de la o perioadă la alta. În practica financiară
s-au structurat mai multe tipuri de politică de dividend, dintre care:
Politici de dividend • politica reziduală, în cadrul căreia emitentul tratează obligaţia de plată a
dividendului ca o variabilă reziduală. Nivelul acestuia depinde de nevoia de reţinere a
profitului pentru autofinanţare;
• politica ratelor, în conformitate cu care emitentul distribuie anual un anumit
procent din profitul realizat;
92
• politica stabilizată, prin care nu se ajustează decât parţial creşterea
dividendului şi se evită diminuarea lui în cazul deteriorării situaţiei financiare a
emitentului. Dividendele vor creşte numai dacă adunarea generală a acţionarilor
mizează pe şanse suficiente de a putea continua să distribuie în viitor dividende, cel
puţin la acelaşi nivel. Creşterea dividendelor relevă creşterea încrederii în rezultatele
pozitive ce vor urma. Piaţa înţelege, astfel, că societatea în cauză dispune de multiple
posibilităţi de investiţii rentabile.
Capitalul social se poate majora prin emisiunea de acţiuni noi sau prin
majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în
numerar şi/sau în natură.
Majorările de capital social prin aport în numerar, realizată pe piaţa primară,
aduce întreprinderii noi resurse de finanţare. Adunarea generală a acţionarilor
determină suma emisiunii. În cazul societăților cotate, de regulă, preţul de emisiune al
Majorarea
capitalului social prin acţiunilor este inferior cursului bursier pentru a atrage investitorii, însă superior
emisiune de acţiuni
valorii nominale. Diferenţa dintre preţul de emisiune şi valoarea nominală se numeşte
prima de emisiune. În cazul societăţilor cotate la bursă, emisiunea de noi acţiuni are
drept efect reducerea cursului bursier al acţiunilor.
Emisiunea de acţiuni se realizează atât la momentul înfiinţării, cât şi în timpul
funcţionării unei societăţi. La înfiinţare, efectul pentru emitent îl constituie formarea
capitalului social, iar pentru investitor, efectul se manifestă în viitor, fiind dat de
randamentul investiţiei: capacitatea de a produce dividende, precum şi posibilitatea de
a obţine un câştig din diferenţa dintre prețul/cursul de achiziție și cel de vânzare al
acțiunilor.
În timpul funcţionării unei societăţi, emisiunea de acţiuni realizată pentru
majorarea capitalului social produce efecte nedorite pentru vechii acţionari, cunoscute
sub denumirea de efecte de diluţie, care afectează valoarea acţiunii, profitul pe
acţiune şi dreptul de vot al posesorului de acţiuni. Pentru atenuarea efectelor de
diluţie, societatea emitentă calculează un drept preferenţial, denumit drept de
subscriere, de care beneficiază acţionarii care posedă deja acţiuni comune aferente
emisiunilor precedente.
Dreptul de prioritate la subscrierea acţiunilor noi, rezervat vechilor acţionari,
este proporţional cu numărul de acţiuni deja deţinute și poate fi tranzacționat. Prin
hotărârea adunării generale, acţionarii ar putea renunţa la el.
b) Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor
Fondurile proprii ale întreprinderii apar în diferite posturi din bilanţ. La
Majorarea capitalului
social prin momentul constituirii societăţii, capitalul acesteia este reprezentat de capitalul social,
încorporarea rezervelor egal cu produsul dintre numărul de acţiuni şi valoarea nominală a fiecărei acţiuni.
Apoi, activitatea societăţii generează beneficii/profit, din care o parte va fi utilizată
93
pentru constituirea rezervelor. Atunci când nivelul rezervelor este foarte mare,
întreprinderea procedează, adesea, la încorporarea lor în capitalul social, prin
emisiunea de noi acţiuni, care sunt distribuite gratuit acţionarilor.
Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor nu are ca efect o
creştere a lichidităţilor întreprinderii (disponibilităților bănești ale întreprinderii),
întrucât se realizează printr-o înregistrare contabilă. În plus, operaţiunea implică
cheltuieli cu distribuirea acţiunilor şi diverse taxe.
Această creştere a capitalului social prin distribuirea de acţiuni gratuite
determină o scădere a cursului bursier al acţiunilor, deoarece are loc creşterea
numărului de acţiuni fără modificarea activului net.
Acţiunile gratuite sunt atribuite acţionarilor care beneficiază de un drept de
atribuire negociabil. Acesta poate fi vândut de acţionarul vechi, atunci când el refuză
să-l folosească pentru a primi acţiuni noi gratuite. Creşterea capitalului social prin
încorporarea rezervelor este, teoretic, neutră sub aspect financiar deoarece nu aduce
întreprinderii surse de finanţare suplimentare. Ea este, teoretic, neutră şi în ce priveşte
averea acţionarilor, deoarece crearea de titluri noi se reflectă printr-o scădere a
cursului.
Încorporarea de rezerve reprezintă un avantaj acordat acţionarilor, se
ameliorează lichiditatea plasamentului şi îmbunătăţeşte imaginea asupra
întreprinderii, ceea ce, indirect, va spori posibilităţile de finanţare accesibile
întreprinderii.
c) Majorarea capitalului social prin conversia datoriilor
Se realizează în următoarele situaţii:
Majorarea • conversia datoriilor atunci când întreprinderea are dificultăţi în
capitalului social prin
conversia datoriilor rambursarea acestora;
• conversia obligaţiunilor convertibile în acţiuni.
În prima situaţie, creşterea capitalului social prin încorporarea datoriilor
constă în emisiunea şi distribuirea de acţiuni noi creditorilor. Se practică de către
societăţile comerciale bine plasate din punct de vedere tehnic, dar care întâmpină
dificultăţi financiare ca urmare a unei creşteri rapide. În acest caz, acţionarii vechi
renunţă la dreptul preferenţial de subscriere.
Majorarea capitalului social prin conversia datoriilor pare să nu aibă incidenţă
asupra finanţării întreprinderii, deoarece se înregistrează la capitaluri proprii o sumă
care figura anterior în conturile de datorii, fără a se modifica mărimea globală a
resurselor, adică suma pasivului. Operaţia are totuşi incidenţă asupra finanţării:
• în măsura în care datoriile sunt transformate în participare la capital,
întreprinderea este eliberată de o plată scadentă în viitor, crescând astfel stabilitatea
finanţării sale; în schimb, li se recunoaşte vechilor creditori participarea la capital, cu
94
toate consecinţele se decurg din aceasta (mai ales influenţa asupra deciziilor
întreprinderii);
• întrucât suma datoriilor se diminuează şi cea a capitalurilor proprii creşte,
întreprinderea este mai puţin îndatorată, îşi ameliorează structura financiară;
• întreprinderea îşi reconstituie capacitatea de îndatorare şi va avea
posibilitatea să solicite mai uşor noi împrumuturi;
• dacă scadenţa datoriilor care fac obiectul conversiei este apropiată, operaţia
efectuată micşorează presiunea exercitată asupra trezoreriei întreprinderii şi se reduc
astfel nevoile imediate de finanţare.
Conversia obligaţiunilor în acţiuni determină majorarea capitalului social al
întreprinderii, dar nu sporeşte volumul lichidităţilor.
Care sunt modalităţile de majorare a capitalului social? Explicați implicaţiile

financiare ale acestora, la nivelul companiei. Vezi pp. 92-95.
95
d) Finanţarea prin emisiunea de acţiuni preferenţiale
Acţiunile preferenţiale sunt titluri de capital care conferă deţinătorilor drepturi
diferite de cele ale acţionarilor care deţin acţiuni ordinare. În practica financiară
există mai multe tipuri de acţiuni preferenţiale, dar, în general, ele conferă
deţinătorilor prioritate la încasarea dividendelor, dreptul de a recupera, în cazul
lichidării societăţii, capitalul investit înaintea acţionarilor care deţin acţiuni ordinare,
însă nu conferă dreptul la vot. Deţinătorii acţiunilor preferenţiale au dreptul să
încaseze dividende, chiar dacă pentru acţiunile ordinare nu se distribuie dividende.
Acţiunile preferenţiale pot avea o valoare de rambursare declarată, iar
dividendul prioritar poate fi anunţat în unităţi monetare pe acţiune.
Deşi s-a avansat ideea că acţiunile preferenţiale reprezintă datorii disimulate,
deoarece deţinătorii acestora încasează un dividend a cărui sumă este fixată şi li se
rambursează o sumă determinată în caz de lichidare, totuşi, de regulă, dividendele
prioritare nu sunt deductibile din baza impozitului datorat de întreprindere.
Comparativ cu dobânzile, plata dividendelor prioritare poate fi suspendată pe mai
multe exerciţii, dividendele fiind reportate, fără ca întreprinderea să suporte dobânzi
pentru întârzierea plăţii dividendelor cumulate.
Prezentaţi diferenţele dintre acţiunile ordinare şi acţiunile preferenţiale (privilegiate).

Vezi pp. 92 și 96.
96
FINANȚAREA PRIN DATORII PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG.
LEASINGUL FINANCIAR
Politica de îndatorare constă în a alege o rată a îndatorării pentru anii
următori. Fiind o decizie care afectează situaţia financiară a întreprinderii pe termen
lung, ea se bazează pe raportul: datorii la termen / fonduri proprii, luând un calcul şi
creditele bancare pe termen scurt utilizate permanent.
Importanţa acordată problemei structurii capitalului provine din influenţa
îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii (efectul de levier al îndatorării
sau efectul de levier financiar) şi din riscul financiar indus de îndatorare.
Împrumutul prin 7.1. Împrumutul prin emisiune de obligaţiuni

emisiune de
obligaţiuni: Îndatorarea prin apel direct la economii constituie un mod de finanţare care
caracteristici
vizează marile întreprinderi publice şi private. Emisiunea de obligaţiuni (sau lansarea
unui împrumut obligatar) constituie forma principală de împrumut prin apel direct la
economii, chiar dacă aceasta este rezervată numai societăţilor pe acţiuni care
îndeplinesc anumite condiţii.
Principiul acestui tip de operaţiune constă în fracţionarea împrumutului într-
un mare număr de părţi, obligaţiunile. Fiecare obligaţiune constituie pentru
împrumutător un titlu de creanţă şi pentru împrumutat o recunoaştere a datoriei.
Obligaţiunile sunt valori mobiliare reprezentând creanţa deţinătorului asupra
emitentului, rezultată în urma unui împrumut, pe care acesta din urmă îl lansează pe
piaţă, asumându-şi obligaţia de a răscumpăra titlul emis la o dată viitoare.
Principalele elemente tehnice ale obligaţiunii sunt:
• Valoarea nominală (VN) se determină ca raport între suma reprezentând
Elemente tehnice ale împrumutul lansat pe piaţă şi numărul de obligaţiuni emise şi serveşte ca bază de
obligaţiunii
calcul a dobânzilor. Valoarea nominală este o valoare convenţională stabilită la
emisiunea obligaţiunilor.
• Valoarea de subscriere sau preţul de emisiune este preţul plătit de cel care
subscrie. Preţul de emisiune poate fi egal cu valoarea nominală (emisiune al pari),
dar, de regulă, este determinat de emitent sub valoarea nominală pentru a se asigura
atractivitatea investiţiei (emisiune sub pari). Dacă preţul de emisiune este mai mic
decât valoarea nominală, diferenţa dintre acestea se numeşte primă de emisiune şi
reprezintă un cost pentru emitent.
• Valoarea de rambursare, care este, de regulă, egală cu valoarea nominală
(rambursare al pari). Dacă rambursarea se realizează la o sumă mai mare decât cea
nominală (supra pari), diferenţa dintre preţul de rambursare (valoarea reală la
rambursare) şi valoarea nominală reprezintă prima de rambursare.
97
• Durata împrumutului este intervalul cuprins între momentul emisiunii şi cel
al răscumpărării obligaţiunii. Pe durata de viaţă a obligaţiunii se identifică trei
momente importante:
- data emisiunii, adică data la care emitentul pune în vânzare obligaţiunea;
- data de plată a cuponului, ce reprezintă data la care emitentul se obligă să
plătească dobânzi;
- data maturităţii, respectiv scadenţa împrumutului, când se stinge obligaţia
debitorului faţă de creditorii săi prin restituirea sumei împrumutate.
• Rata nominală a dobânzii este acea rată care se aplică asupra valorii
nominale pentru a se determina cuponul de dobândă.
• Cuponul de dobândă (cuponul) reprezintă suma dobânzilor vărsate anual
pentru fiecare obligaţiune.
• Costul rambursării este determinat de prima de rambursare, dacă
rambursarea se realizează la o sumă mai mare decât valoarea nominală. Prima de
rambursare este egală cu diferenţa dintre valoarea reală de rambursare şi preţul de
emisiune.
• Modalităţile de rambursare:
- dintr-o dată la scadenţă, când întregul împrumut este rambursat în ultima zi a
duratei de viaţă;
- rambursarea prin anuităţi constante, adică restituirea în fiecare an a unei
sume constante, reprezentând rambursarea şi dobânda aferentă;
- restituirea în rate anuale egale;
- rambursarea sub forma cuponului unic, caz în care dobânzile nu se plătesc
anual, ci sunt capitalizate şi achitate odată cu rambursarea sumei împrumutate la
finele perioadei. Obligaţiunile se vând cu discount, iar la maturitate se achită întreaga
valoare nominală. Preţul plătit la rambursare reprezintă, astfel, capitalizarea
investiţiei pe durata de viaţă a obligaţiunii la o anumită rată nominală a dobânzii.
Modalitatea de rambursare influenţează mărimea preţului de emisiune.
• Cursul obligaţiunii (C) este preţul de piaţă (P) al acesteia. Se exprimă în
procente:
P
C= ⋅ 100
VN
şi poate fi egal, mai mare sau mai mic decât valoarea nominală. O obligaţiune având
un curs de 100% este denumită „la paritate”.
Ca şi alte valori mobiliare, obligaţiunile sunt transmisibile prin negociere.
Rambursarea obligaţiunilor de către societatea emitentă se efectuează în condiţiile
98
stabilite la lansarea lor: fie la scadenţă, fie înainte de scadenţă prin tragere la sorţi, fie
nu se rambursează niciodată (rentă perpetuă).
Un împrumut obligatar se caracterizează, în principal, prin valoarea sa de
emisiune, dobânzile plătite (cupoanele), modul de rambursare (amortismentul
obligaţiunilor) şi preţul lor de rambursare. Caracteristicile împrumuturilor obligatare
sunt foarte diferite, fiind dificilă compararea costurilor şi avantajelor diverselor
împrumuturi obligatare.
Obligaţiunile pot avea forme diferite: obligaţiuni de tip clasic, obligaţiuni
convertibile în acţiuni, obligaţiuni indexate etc.
Prezentaţi principale caracteristici ale împrumutului prin emisiune de obligaţiuni.
Vezi pp. 97-99.
7.2. Credite bancare şi de la alte instituţii specializate
Credite bancare şi de Băncile comerciale acordă împrumuturi pe termen mediu şi lung. De regulă,
la alte instituţii creditele bancare pe termen lung şi mediu se acordă pentru achiziţii de active
specializate
imobilizate, în completarea resurselor proprii de care dispune întreprinderea.
Dacă, în cazul împrumutului obligatar (finanţării directe), întreprinderea oferă
investitorilor titluri pe care urmăreşte să le vândă la un preţ cât mai ridicat, în cazul
împrumutului bancar (care reprezintă o finanţare indirectă) întreprinderea solicită
fonduri, pe care urmăreşte să le obţină la un preţ cât mai redus (cu o rată a dobânzii şi
comisioane cât mai avantajoase/reduse).
Băncile pun la dispoziţia întreprinderilor o gamă largă de împrumuturi pe
termen mediu şi lung. Creditele pentru investiţii acoperă o gamă largă de cheltuieli
99
aferente proiectelor de investiții, precum achiziția de terenuri, amenajarea de terenuri,
achiziția de clădiri, realizarea de noi capacităţi de producţie, dezvoltarea şi
modernizarea (retehnologizarea) celor existente, inclusiv pentru finanţarea
cheltuielilor privind efectuarea probelor tehnologice.
În vederea obţinerii creditelor, întreprinderile trebuie să prezinte băncilor o
documentaţie care poate să cuprindă: cererea de credit, în care sunt descrise şi
condiţiilor creditului; situaţiile financiare pe ultimii ani; proiectul graficului de
rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor; lista garanţiilor propuse băncii pentru
garantarea creditului şi evaluarea acestora; proiecţia surselor şi a utilizării acestora
până la rambursarea integrală a creditelor şi dobânzilor aferente, precum şi situaţia
prognozată a fluxurilor de lichidităţi pentru întreaga perioadă de creditare; orice alte
documente necesare, solicitate de bancă.
De regulă, creditul acordat de bancă pentru investiţii poate finanţa numai o
parte din valoarea totală a investiţiei.
Creditul poate fi rambursat în mai multe rate/tranșe intermediare sau într-o
singură rată finală. Perioada de rambursare a creditelor pentru investiţii pe termen
mediu şi lung, precum şi cuantumul ratelor/tranșelor se stabilesc în funcţie de
lichidităţile existente şi de cele care urmează a fi realizate, conform proiecţiei
fluxurilor de lichidităţi/numerar.
La stabilirea duratei creditului se ţine seama și de durata de viaţă a
elementelor finanţate.
Rata dobânzii prevăzută în contractul de credit pe termen mediu sau lung
poate fi fixă sau variabilă. În condiţiile unui mediu financiar instabil, banca poate să
prevadă în contract o clauză de modificare a dobânzii, pe parcursul utilizării
creditului, în funcţie de evoluţia inflaţiei şi a costului resurselor de creditare pe piaţa
financiară.
„Împrumutul pe termen mediu și lung este o sursă importantă de finanțare a
firmelor. ...cel împrumutat poate obține un credit pe termen mediu sau lung, structurat
în așa fel încât scadența acestuia să coincidă cu viața economică a activului ce va fi
finanțat. Astfel, fluxurile de numerar ce vor fi generate de activul finanțat pot servi la
rambursarea ratelor la împrumut.
La angajarea unui împrumut pe termen mediu și lung, firma trebuie să ia în
calcul trei factori:
(1) costul cu dobânda;
(2) garanțiile cerute de creditor;
(3) modul și termenele de rambursare.”12
12
Hoanță N. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H. Beck, București, 2011, p. 213.
100
Care sunt diferenţele dintre împrumutul bancar şi împrumutului prin emisiune de
obligaţiuni? Vezi pp. 97-100.
7.3. Leasingul financiar

Leasingul financiar este o metodă de finanţare a investiţiilor potrivit căreia
Leasingul financiar întreprinzătorul care utilizează bunurile nu este proprietarul acestora, ci locatar în
cadrul unei închirieri pe durată lungă. De regulă, un contract de leasing se
caracterizează prin:
• o perioadă de locaţie, care acoperă, în general, durata de amortizare fiscală a
bunului;
• o clauză la finele contractului, presupunând mai multe opţiuni ale
locatarului: fie de a restitui bunul proprietarului, fie de a-l cumpăra în schimbul unei
valori reziduale fixate în contract, fie de a reînnoi contractul de leasing.
Deşi bunurile care fac obiectul contractelor de leasing nu sunt în proprietatea
locatarului, când se analizează situaţia financiară a întreprinderii, angajamentele
determinate de leasingul financiar se încorporează în ansamblul datoriilor pe termen
mediu şi lung. Într-adevăr, ca şi pentru o finanţare prin împrumut, întreprinderea
dobândeşte dreptul de a utiliza, apoi dreptul de proprietate asupra unui activ
imobilizat în schimbul unor plăţi certe anuale, ratele de leasing anuale, în locul
anuităţilor împrumutului (dobânda + rambursări). Deci, riscul financiar se aseamănă
cu cel determinat de împrumut.
Din punct de vedere financiar, leasingul poate fi mai scump decât împrumutul,
deoarece necesită remunerarea unui intermediar financiar suplimentar, societatea de
leasing. Totuşi, leasingul prezintă anumite avantaje importante, cum ar fi:
101
• leasingul permite finanţarea integrală a activelor imobilizate şi poate fi
obţinut uşor şi rapid;
• dă posibilitatea întreprinderilor de a obţine finanţare fără garanţii
suplimentare;
• permite întreprinderilor mici şi mijlocii care au o capacitate de îndatorare
redusă, dar sunt rentabile, să-şi finanţeze dezvoltarea;
• leasingul poate constitui un mod de asigurare împotriva riscului tehnologic.
Din punct de vedere financiar, leasingul financiar este o alternativă la
finanțarea prin împrumuturi pe termen lung cu garanții sigure, iar semnarea unui
contract de leasing financiar echivalează cu semnarea unui împrumut garantat pentru
a finanța achiziția bunului închiriat, opțiunea fiind de „a închiria sau a împrumuta”13.
În România, operațiunile de leasing sunt reglementate prin Ordonanţa
Guvernului României, nr. 51 din 28 august 1997, privind operaţiunile de leasing şi
societăţile de leasing, republicată, cu modificările ulterioare, iar tratamentul fiscal al
leasingului este prevăzut în Codul fiscal (Legea nr. 227/2015, cu completările și
modificările ulterioare).
Prezentaţi caracteristicile leasingului financiar, comparativ cu cele ale împrumuturilor

bancare pe termen mediu şi lung. Vezi pp. 99-102.
13
Brealey R., Myers S., Allen F., Principles of Corporate Finance, 11th Global Edition, McGraw-Hill
Education, 2014, p. 654.
102
COSTUL CAPITALURILOR ŞI CRITERII DE ALEGERE
A SURSELOR DE FINANŢARE
8.1. Costul finanţării pe termen mediu şi lung

La modul general, costul unei surse de finanţare poate fi definit ca rata de
Costul capitalului:
definiţie
actualizare care determină egalitatea dintre fondurile încasate şi fondurile vărsate în
scopul rambursării şi/sau remunerării. Astfel, dacă S0 este suma pusă la dispoziţia
întreprinderii şi Fi sunt vărsămintele anuale (din anul i) nete ale întreprinderii formate
din rambursare şi cheltuieli financiare după impozitare (economiile fiscale se deduc),
costul finanţării este definit prin rata de actualizare r, astfel încât:
n
Fi
S0 = ∑ (1 + r)
i =1
i
Prin această relaţie se determină costul actualizat net (de impozit), r, efectiv
plătit de întreprindere. Întreprinderea calculează acest cost actualizat pentru fiecare
sursă de finanţare. Ieşirile de fonduri Fi sunt fie dobânzi plătite, rambursări de
împrumuturi, fie dividende sau alte plăţi determinate de obţinerea finanţării.
Costul împrumuturilor pe termen mediu şi lung
Într-o optică financiară, costul împrumutului corespunde unei rate de
actualizare ce determină egalitatea dintre fluxurile de intrare şi cele de ieşire de
Costul lichidităţi/bani determinate de împrumut. Se recomandă ca aceste fluxuri de lichidităţi
împrumuturilor pe să fie luate în calculul costului împrumutului după impozitare. Astfel, costul explicit
termen mediu şi lung
al datoriilor (după impozitare, în cazul întreprinderilor plătitoare de impozit pe profit)
poate fi obţinut din relaţia:
D1 (1 − t ) + C1 (1 − t ) + R 1 D (1 − t ) + C n (1 − t ) + R n
S0 = C 0 (1 − t ) + + ..... + n
1+ r (1 + r ) n
S0 = suma încasată iniţial sub formă de împrumut

Di = dobândă plătită în anul i; i = 0, 1, 2,….n
Ci = cheltuielile diverse (spre exemplu, comisioane) plătite în anul i
Ri = suma rambursată din împrumut în anul i
t = cota impozitului pe profit
r = costul net (de impozit) al capitalului împrumutat
Exemplu: O întreprindere industrială a contractat un împrumut pe termen de

4 ani, în următoarele condiţii:
Exemplu
• suma împrumutată = 1 milion lei;
• rambursarea se face în tranşe (rate) anuale egale;
103
• rata dobânzii este de 10%, iar dobânda se calculează la descoperitul rămas şi
se achită odată cu rata (tranșa) din împrumut.
Se calculează costul împrumutului după impozitare, ştiind că la acordarea
creditului, întreprinderea a plătit băncii un comision în sumă de 1% din valoarea
împrumutului. Întreprinderea este plătitoare de impozit pe profit, cheltuielile privind
dobânda sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal, iar cota impozitului pe profit
este de 16%.
Se întocmeşte tabloul fluxurilor de trezorerie/numerar/lichidități după
impozitare generate de împrumut (în mii lei):
Sfârșitul Creditul Comi- Comision Rata din Dob. Dobânda Fluxuri
anului primit sion după credit plătită după nete de
impozitare plătită impozi- numerar
(rambur- tare după
sare) impozitare*
0 1 2 3 4 5 6 7
0 1.000 10 8,4 991,6
1 250 100 84 - 334,0
2 250 75 63 - 313,0
3 250 50 42 - 292,0
4 250 25 21 - 271,0
*
Fluxuri nete de trezorerie/numerar după impozitare: coloana 7 = 1 – 3 – 4 – 6
Costul efectiv al împrumutului, după impozitare, este egal cu rata de

actualizare care determină egalitatea dintre numerarul primit şi fluxurile de ieşire de
numerar după impozitare (în mii lei):
334 313 292 271
1.000 = 8,4 + + + + ⇒
1 + k d (1 + k d ) 2
(1 + k d ) (1 + k d )4
3
334 313 292 271

991,6 − − − − =0
1 + k d (1 + k d )2 (1 + k d )3 (1 + k d )4
Pentru a determina costul efectiv al împrumutului după impozitare, notat kd,

ecuația de mai sus se poate rezolva prin aproximare:
▪ dacă rata de actualizare este kd1 = 8%,
334 313 292 271

f (k d1 ) = 991,6 − − − − = −16,96 (în mii lei)
1 + 0,08 (1 + 0,08)2 (1 + 0,08)3 (1 + 0,08)4
▪ pentru o rată de actualizare, kd2 = 10%:
334 313 292 271

f (k d 2 ) = 991,6 − − − − = 24,83 (în mii lei)
1 + 0,1 (1 + 0,1)2 (1 + 0,1)3 (1 + 0,1)4
104
▪ prin interpolare liniară se obține o valoare kd0 aproximativ egală cu kd:
kd1 = 8%; f(kd1) = -16,96 mii lei
kd2 = 10%; f(kd2) = 24,83 mii lei
k d 0 = k d1 − (k d 2 − k d1 ) ⋅
f ( k d1)
= 8% − (10% − 8% ) ⋅
(− 16,96) = 8,8%
f ( k d 2 ) − f ( k d1 ) 24,83 − (− 16,96)
Costul efectiv al împrumutului după impozitare este de aproximativ 8,8%.
Costul capitalului propriu

Din punct de vedere juridic, capitalurile proprii nu sunt generatoare de costuri,
Costul capitalurilor
deoarece întreprinderea nu are o obligaţie legală de a remunera acţionarii (asociaţii).
proprii
Din acest motiv, în contabilitate plata dividendelor nu este considerată o cheltuială,
nu se înregistrează într-un cont de cheltuieli, ci ca o prelevare din profitul net.
Costul capitalurilor proprii este un cost de oportunitate. Acţionarii sau
asociaţii pun la dispoziţia întreprinderii resurse financiare în schimbul unei
remuneraţii anticipate, dar incerte, pe care ei o vor obţine sub forma unei rate de
randament, luând în calcul dividendele şi diferenţa de valoare a titlurilor financiare
(acţiunilor). În acest sens, este necesar să se cunoască rentabilitatea minimă cerută de
acţionari.
Determinarea ratei de randament cerută de acţionari are ca punct de plecare
faptul că valoarea economică actuală a oricărei valori mobiliare poate fi exprimată
prin valoarea actualizată a dividendelor la care se adaugă valoarea actualizată a
lichidităţilor obţinute din vânzarea ulterioară a titlului. Astfel, valoarea totală sau
capitalizarea bursieră a acţiunilor unei societăţi cotate poate fi exprimată în prezent
(anul 0) prin valoarea actualizată a dividendelor totale (DT1) şi valoarea, V1, a
aceloraşi acţiuni la finele anului următor. Dacă notăm cu r rata de actualizare, se
poate scrie relaţia:
DT1 + V1
V0 =
1+ r
Considerând o perioadă de n ani, valoarea întreprinderii, V0, va rezulta din
relaţia:
DT1 DT2 DT3 DTn + Vn
V0 = + + + ..... + ,
1 + r (1 + r ) 2 (1 + r ) 3 (1 + r ) n
unde:
Vn = capitalizarea bursieră a acţiunilor societăţii la finele anului n;
DT1, DT2, …, DTn = dividendele totale distribuite în anul 1, 2, … ,n.
105
Dacă presupunem că n tinde la infinit și raportăm termenii ecuației de mai sus
la numărul de acţiuni (considerat constant), preţul unei acţiuni în prezent este egal cu
suma dividendelor pe acţiune (D) actualitate la rata de actualizare r:
∞
Di
P0 = ∑
i =1 (1 + r )
i
De asemenea, creşterea societăţii poate determina o creştere a dividendelor

distribuite acţionarilor. Deci, remunerarea pe care o percepe acţionarul pentru
capitalul investit apare sub forma unei rate de randament imediat şi a unei creşteri
viitoare de randament.
Rata de randament este egală cu rata de actualizare, r, care determină
egalitatea dintre preţul de cumpărare al unei acţiuni în prezent şi suma actualizată a
dividendelor pe acţiune.
Dacă dividendul pe acţiune este constant (D), r = D/P0.
Dacă dividendul vărsat în primul an este D1 şi creşte în anii următori cu o rată
constantă, g, rata de rentabilitate a capitalurilor proprii devine:
D1
r= + g, g < r.
P0
Totuşi, în teoriile financiare moderne, se consideră că remunerarea fondurilor
proprii trebuie să fie egală cu rata dobânzii fără risc la care se adaugă o primă de risc.
Rata dobânzii fără risc corespunde unei rate minime de remunerare pe care ar putea
să o obţină acţionarul investind capitalul său într-un plasament fără risc (spre
exemplu, obligaţiuni emise de stat), în loc să-l pună la dispoziţia întreprinderii pentru
investiţii cu rentabilitate incertă. Prima de risc corespunde rentabilităţii suplimentare
care compensează riscurile asumate prin investirea fondurilor în întreprindere (riscul
de exploatare, riscul de finanţare, riscul de faliment).
Exemplu: Cursul unei acţiuni este 500 u.m. Care este costul capitalurilor
proprii dacă dividendele aşteptate sunt constante şi egale cu 40 u.m.
Exemplu Dacă dividendele sunt constante:
D 40
r= = = 0,08 sau 8%
P0 500
Determinarea costului mediu ponderat al finanţării

Pentru determinarea costului mediu ponderat al capitalului, presupunem că nu
Costul mediu
ponderat al finanţării exercită nici o influenţă asupra costului fiecărei resurse modul de combinare a
acestora.
106
În cazul unei întreprinderi cu un activ economic în sumă AE, finanţat prin
capitaluri proprii în sumă CPR şi prin îndatorare în sumă DAT, se poate scrie:
CPR DAT
r = kp × + kd ×
CPR + DAT CPR + DAT
unde:
r = costul mediu ponderat al capitalului;
kp = costul capitalurilor proprii;
kd = costul datoriilor.
Exemplu:
O societate comercială prezintă următoarea structură a capitalurilor:
Exemplu
Tipul finanţării Valoare absolută
Pondere
milioane u.m.
Acţiuni ordinare 120.000 60%
Acţiuni preferenţiale 10.000 5%
Împrumut prin emisiune de obligaţiuni 40.000 20%
Împrumut bancar pe termen lung 30.000 15%
Total 200.000 100%
Se presupune că întreprinderea va păstra aceeaşi structură a capitalului pentru
noile sale investiţii.
S-au calculat costurile (după impozitare) pentru fiecare sursă de finanţare
obţinându-se următoarele rezultate.
Tipul finanţării Cost

Acţiuni ordinare 12%
Acţiuni preferenţiale 9%
Împrumut prin emisiune de obligaţiuni 6%
Împrumut bancar pe termen lung 7%
Pe baza informaţiilor de mai sus se calculează costul mediu ponderat al

capitalurilor.
Cost mediu
Cost Pondere
ponderat
Acţiuni ordinare 12% 60% 7,20%
Acţiuni preferenţiale 9% 5% 0,45%
Împrumut prin emisiune de obligaţiuni 6% 20% 1,20%
Împrumut bancar pe termen lung 7% 15% 1,05%
Total 100% 9,90%
Costul mediu ponderat de 9,90% reprezintă rata de rentabilitate minimă ce

poate fi acceptată pentru un nou proiect de investiţii.
107
Explicaţi noţiunea de cost al capitalului din perspectivă financiară. Vezi pp. 103-107.
8.2. Restricții și criterii de alegere a sursei de finanţare

În alegerea surselor de finanţare se ţine cont de câteva restricţii (constrângeri)
clasice:
Restricţii în alegerea
sursei de finanţare ▪ Regula echilibrului financiar minim: utilizările (alocările) stabile trebuie
finanţate prin resurse durabile. Respectarea acestei reguli determină alegerea între
finanţarea prin resurse durabile şi finanţarea prin credit pe termen scurt.
▪ Regula îndatorării maxime sau autonomiei financiare: suma datoriilor
financiare (cu excepţia creditelor bancare curente) nu trebuie să depăşească suma
fondurilor proprii.
▪ Regula capacităţii de rambursare: suma datoriei financiare nu trebuie să
depăşească de 3 sau 4 ori capacitatea de autofinanţare medie anuală prevăzută.
Raportul Datorii financiare/CAF trebuie să fie mai mic decât 3 (sau 4) şi exprimă
durata de rambursare a datoriilor financiare prin capacitatea de autofinanţare.
▪ Regula minimului de autofinanţare: întreprinderea trebuie să autofinanţeze o
parte din investiţiile pentru care solicită credite.
Alte constrângeri: statutul juridic; mărimea întreprinderii; situaţia pieţei
financiare.
Criterii de alegere a
Criterii:
sursei de finanţare ▪ Rentabilitatea financiară. Rata rentabilităţii financiare (Rf) se calculează ca
raport între profitul net şi capitalurile proprii, dar depinde de structura resurselor
durabile, adică de raportul dintre datoriile financiare (DAT) şi capitalurile proprii
(CPR), conform relaţiei:
DAT
Rf = (1 − t ) × [Re+ (Re− d ) ] , unde:
CPR
Re = rata rentabilităţii economice;
t = cota impozitului pe profit;
d = rata dobânzii.
108
Dacă Re > d, rata rentabilităţii financiare va fi cu atât mai ridicată cu cât
raportul DAT/CPR va fi mai mare, efectul de levier al îndatorării fiind pozitiv.
Dacă Re < d, rata rentabilităţii financiare se va reduce pe măsura creşterii
îndatorării, efectul îndatorării asupra rentabilităţii financiare fiind defavorabil. În
aceste condiţii, nu se recomandă recurgerea la îndatorare.
▪ Costul sursei de finanţare poate fi utilizat pentru alegerea între două resurse
de aceeaşi natură: alegerea între două împrumuturi, alegerea între două contracte de
leasing financiar etc.
▪ Plăţile reale. Un proiect de investiţii trebuie finanţat cu resurse care vor
necesita plăţile reale cele mai reduse. În determinarea plăţilor reale se ţine cont de
economiile de impozit legate de sursa de finanţare considerată. Comparaţia plăţilor
reale induse de diverse surse de finanţare necesită actualizarea fluxurilor monetare de
ieşire. Actualizarea este realizată la un cost al capitalului egal cu rata dobânzii
practicată pe piaţa capitalurilor. Criteriul plăţilor reale permite să se compare formule
mixte de finanţare: autofinanţarea parţială + îndatorarea parţială şi leasingul.
▪ alte criterii, precum: diluţia puterii de control; riscul tehnologic; adaptarea
modalităţilor de rambursare sau de plată a chiriilor constrângerilor financiare ale
întreprinderii; procedura de obţinere a sursei de finanţare; garanţiile solicitate în cazul
datoriilor.
Care sunt restricțiile și criteriile de alegere a surselor de finanţare? Vezi pp. 108-109.
Hoanță N. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H. Beck, Bucureşti,
2011, pp. 212 – 232.
2010, pp. 199 – 235 (ediția 2002, pp. 199 – 235).
2012, pp. 457 – 465.
Bucureşti, 2009, pp. 169 – 212.
Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
109
1. Adevărat sau fals?
a) Deciziile de finanţare sunt mai uşor de luat decât cele de investiţii.
b) Autofinanţarea reprezintă o sursă de finanţare externă.
c) Autofinanţarea poate fi egală cu capacitatea de autofinanţare.
d) Levierul financiar nu influenţează rentabilitatea financiară.
2. Întreprinderile trebuie să prefere datoriile în locul capitalurilor proprii, deoarece

sursele împrumutate sunt întotdeauna mai ieftine decât capitalurile proprii? De ce?
3. Efectul de levier al îndatorării este pozitiv dacă rata rentabilităţii economice este
superioară ratei dobânzii?
4. Din punct de vedere financiar, costul capitalurilor proprii:

a) este nul.
b) este un cost de oportunitate.
c) trebuie să fie mai mic decât rata dobânzii fără risc.
d) trebuie să fie egal cu rata inflației.

Cursul unei acţiuni este 100 u.m. Care este costul capitalurilor proprii dacă
dividendele aşteptate sunt constante şi egale cu 8 u.m.; dar dacă dividendul aşteptat în
primul an este de 6 u.m. şi se aşteaptă o creştere anuală de 3%?
110
O întreprindere a contractat un împrumut pe termen de 4 ani, în următoarele
condiţii:
▪ suma împrumutată = 2 milioane u.m;
▪ împrumutul se rambursează integral la finele anului 4;
▪ rata dobânzii este fixă, de 15%, iar dobânda se plăteşte la finele fiecărui an;
Să se calculeze costul împrumutului după impozitare, ştiind că la încheierea
contractului, întreprinderea a plătit băncii un comision în sumă de 1% din valoarea
împrumutului. Cota impozitului pe profit este de 16%, iar cheltuielile privind
comisioanele și dobânda sunt deductibile la calculul rezultatului fiscal.

1. a) Fals; b) Fals; c) Adevărat; d) Fals.
2. NU. Nu trebuie neglijat faptul că, pentru întreprindere, datoriile sunt mai
riscante decât capitalurile proprii, întrucât întreprinderile trebuie să plătească dobânzi
şi să ramburseze datoriile la scadenţă (în caz contrar, pot ajunge în situaţia de
faliment). Ţinând cont de risc, datoriile sunt la fel de costisitoare ca şi capitalurile
proprii.
3. Da. Efectul de levier = (Re − i)×D/CP, unde i este rata dobânzii. Dacă D/CP
este pozitiv, atunci (Re − i) > 0 → Re > i (Re = rata rentabilităţii economice, D =
datorie financiară, CP = capitaluri proprii).
4. b)

P = D / r ; r = D / P; r = 8 / 100 = 0,08 sau 8%
r = (D1/P) + g = (6/100) + 0,03 = 0,09 sau 9%
111
Tabloul fluxurilor de trezorerie după impozitare generate de împrumut (în mii u.m.)
Anul Credit Comi- Comision Rambur- Dobânda Dobânda Fluxuri de
sion după sare după trezorerie
impozit impozit după
impozitare
0 2.000 20 16,8 1.983,2
1 300 252 − 252,0
2 300 252 − 252,0
3 300 252 − 252,0
4 2.000 300 252 − 2.252,0
Costul efectiv al împrumutului după impozitare, r, se obţine rezolvând ecuaţia:

252 252 252 2.252
1.983,2 = + + +
1 + r (1 + r ) 2 (1 + r ) 3 (1 + r ) 4
Rezultă: r = 13,39%
112
MODULUL V
FINANŢAREA ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
UI 9. Necesarul de finanţat şi sursele de finanţare a
activităţii de exploatare
9.1. Ciclul de exploatare şi nevoia de fond de rulment
9.2. Determinarea necesarului de fond de rulment pentru exploatare
9.3. Surse de finanţare a activităţii de exploatare
= 3 ore
Obiectiv general: Prezentarea conţinutului şi fazelor cilului de

exploatare şi justificarea necesarului de fond de rulment. Prezentarea surselor
de finanţare a activităţii de exploatare.
Obiective operaţionale: Determinarea necesarului de finanţare a
activităţii de exploatare.
113
NECESARUL DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE A
ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE
9.1. Ciclul de exploatare şi nevoia de fond de rulment

Desfăşurarea ciclului (procesului) de exploatare necesită deţinerea de active
fizice şi financiare, active circulante, grupate în trei categorii:
▪ stocuri de materii prime, producţie în curs de fabricaţie şi produse finite (stoc
Justificarea necesarului de mărfuri în cazul activităţii de comerţ);
de finanţare a activităţii ▪ creanţe comerciale (clienţi);
de exploatare
▪ creanţe diverse de exploatare.
Deţinerea de stocuri poate avea drept contrapartidă o datorie: creditul
comercial obţinut de întreprindere de la furnizori. Această datorie pe termen scurt
diminuează nevoile de finanţare brute generate de deţinerea de active circulante.
Suma creditului comercial şi a datoriilor diverse de exploatare de care beneficiază
întreprinderea este, în general, inferioară mărimii stocurilor şi creanţelor. Deci,
operaţiile de exploatare antrenează formarea unei nevoi de finanţare, dar conduc şi la
constituirea unor mijloace de finanţare. Confruntarea globală a acestor nevoi şi
mijloace de finanţare face să apară o nevoie de finanţare netă indusă de ciclul de
exploatare sau nevoia de fond de rulment.
Natura activităţii întreprinderii determină structura activelor circulante şi a
datoriilor, precum şi volumul acestora. Condiţiile de aprovizionare influenţează
volumul stocurilor de materii prime şi nivelul creditului primit de la furnizori, care
depinde şi de practicile comerciale. Natura procesului de producţie şi, mai ales, durata
sa influenţează volumul producţiei în curs de fabricaţie. De piaţa pe care vinde
întreprinderea, depind atât mărimea stocurilor de produse finite cât şi volumul
NRF negativă creditului consimţit clienţilor.
Nevoia de fond de rulment negativă apare la întreprinderile al căror ciclul de
exploatare induce resurse, care preced utilizările, prin jocul decalajelor financiare.
9.2. Determinarea necesarului de fond de rulment pentru exploatare

Nevoia de fond de rulment legată de ciclul de exploatare se modifică continuu,
în cursul anului, în funcţie de nivelul stocurilor, al creanţelor de exploatare, al
Determinarea NFRE datoriilor de exploatare. Întrucât este imposibil să se calculeze toate valorile nevoii de
fond pentru exploatare pe care le ia în timpul unui an, se va calcula nivelul său mediu
pentru cifra de afaceri previzională. Acest nivel mediu al nevoii de fond de rulment,
denumit în literatura financiară nevoia de fond de rulment permanentă, trebuie
finanţat prin capitaluri permanente, dacă întreprinderea doreşte să evite problemele de
114
trezorerie durabile, structurale. Astfel, evaluarea nevoii de fond de rulment medii îi va
permite întreprinderii să fixeze nivelul fondului de rulment necesar.
În vederea previzionării necesarului de finanţare a ciclului de exploatare se
pot utiliza mai multe metode. Dintre acestea vom analiza:
Metode de
a) dimensionarea NFRE medii în funcţie de ponderea acesteia în cifra de
previzionare a NFRE
afaceri;
b) estimarea NFRE în funcţie de durata medie de rotaţie (ratei de rotaţie) a
fiecărui element;
a) Nevoia de fond de rulment pentru exploatare medie se poate determina
printr-o metodă globală, pe baza raportului dintre nevoia de fond de rulment medie şi
cifra de afaceri din anul precedent, care se menţine constant în anul curent. Utilizând
această metodă, considerăm că nevoia de fond de rulment evoluează în acelaşi ritm cu
cifra de afaceri.
Nevoia de fond de rulment medie anuală se poate determina prin relaţia:
NFRE medie = k × CA,
unde:
- k = ponderea NFRE în cifra de afaceri sau coeficientul de proporţionalitate dintre
NFRE şi cifra de afaceri;
- CA = cifra de afaceri.
Exemplu: NFRE s-a modificat de la 610 mii lei, la începutul exerciţiului N, la
580 mii lei la finele acestuia. În anul N, cifra de afaceri a fost de 1.700 mii lei. Care
Exemplu
va fi nevoia de fond de rulment previzională a anului N + 1, dacă a fost previzionată o
cifră de afaceri de 1.900 mii lei?
Întrucât condiţiile de exploatare rămân nemodificate, coeficientul de
proporţionalitate dintre nevoia de fond de rulment şi cifra de afaceri este considerat
constant:
NFRE 0 (610.000 + 580.000) ÷ 2 595.000
k0 = = = = 0,35
CA 0 1.700.000 1.700.000
NFRE1 = CA1 × k 0 = 1.900.000 × 0,35 = 665 mii lei
b) Nevoia de fond de rulment pentru exploatare cu caracter permanent se

poate calcula pe baza duratei medii de rotaţie pentru fiecare element ce o compune,
fără a se ţine cont de ponderea acestuia în cifra de afaceri. În previziune se utilizează
ratele de rotaţie realizate în exerciţiul încheiat sau rate medii calculate pe mai multe
exerciţii, care pot fi corectate cu informaţiile pe care le deţine compartimentul
financiar despre modul de desfăşurare a activităţii de exploatare în exerciţiul următor.
115
Ratele de rotaţie a stocurilor
Stocurile sunt supuse unei reînnoiri constante, datorită efectului conjugat al
Rate de rotaţie a
stocurilor operaţiilor de aprovizionare, producţie, vânzare. Ritmul de reînnoire sau de rotaţie a
stocurilor poate fi determinat prin relaţia între valoarea stocurilor medii şi valoarea
aprovizionărilor care au alimentat stocul în cursul perioadei.
Rata:
Aprovizionari
V=
Stoc mediu
stabileşte viteza de rotaţie a stocului de marfă, adică numărul de rotaţii sau de
reînnoiri într-o perioadă dată, spre exemplu un an, dacă utilizăm în calcul
aprovizionările anuale.
Rata:
Stoc mediu
D=
Aprovizionari
permite să se determine durata medie a unei rotaţii, respectiv, durata necesară pentru
o reînnoire a stocului de marfă sau intervalul mediu între două aprovizionări.
Pentru o întreprindere cu activitate de producţie, ciclul de exploatare este mai
complex: se achiziţionează materii prime, materiale, semifabricate, combustibil etc.
pentru a le transforma în produse finite. În acest caz, în funcţie de informaţiile de care
dispunem, putem calcula rate de rotaţie pentru fiecare tip de stoc:
Ratele de rotaţie a stocurilor de materii prime şi materiale
- Viteza de rotaţie a stocurilor de materii prime şi materiale:
Aprovizionari
Vm =
Stoc mediu de materii prime si materiale
- Durata medie de rotaţie a stocului de materii prime şi materiale (în zile):
Stoc mediu de materii prime si materiale
Dm = × 365
Aprovizionari anuale
Pentru omogenitate, atât stocul cât şi aprovizionările se evaluează în preţ de
aprovizionare, fără taxa pe valoarea adăugată.
Ratele de rotaţie a stocurilor de produse finite
- Viteza de rotaţie a stocurilor de produse finite:
Vanzari
Vpf =
Stoc mediu de produse finite
- Durata medie de rotaţie a stocului de produse finite:
Stoc mediu de produse finite
Dpf = × 365
Vanzari anuale de produse finite
116
Stocul şi vânzările se exprimă în costuri sau în preţuri de vânzare (fără taxa pe
valoarea adăugată).
Ratele de rotaţie a stocului de producţie în curs de execuţie
- Viteza de rotaţie a producţiei în curs de execuţie:
Productia anuala (in cost)
Vpc =
Stoc mediu de produse in curs de exec. + semifabric. + lucrari si servicii in curs
- Durata medie de rotaţie a producţiei în curs de execuţie:
Stoc mediu de produse in curs de executie + semifabricate + lucrari si servicii in curs
Dpc =
Productia medie zilnica (in cost)
Ratele de rotaţie a creanţelor
Creanţele comerciale corespund drepturilor pe care întreprinderea le are faţă
Rate de rotaţie a de clienţii săi, ca urmare a vânzărilor pentru care acordă un termen de plată.
creanţelor - Viteza de rotaţie a creanțelor-clienţi:
Vanzari
Vcl =
Valoarea medie a creantelor comerciale
Rata inversă măsoară durata medie a creditului acordat de întreprindere
clienţilor (sau termenul mediu de încasare a vânzărilor).
Valoarea medie a clientilor
Dcl = × 365
Vanzari anuale
sau
Valoarea medie a clientilor
Dcl =
Vanzari medii zilnice
Întrucât soldul clienţilor este exprimat în bilanţ în preţ plus taxa pe valoarea
adăugată, la cifra de afaceri se va adăuga taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare
(în contul de rezultate, cifra de afaceri figurează fără taxa pe valoarea adăugată).
Ratele de rotaţie a datoriilor faţă de furnizori. Datoriile contractate faţă de
furnizori corespund sumelor pe care întreprinderea le obţine de fiecare dată când
Rate de rotaţie a
datoriilor comerciale
beneficiază de un termen de plată la cumpărările de bunuri.
Viteza de rotaţie a datoriilor faţă de furnizori corespunde, pentru o perioadă
dată, numărului de reînnoiri ale mărimii datoriilor faţă de furnizori:
Aprovizionari
Vf =
Valoarea medie a datoriilor fata de furnizori
Raportând soldul furnizorilor la cumpărările zilnice medii se obţine durata
medie a creditului acordat întreprinderii de către furnizorii săi sau termenul mediu de
plată a acestora.
Valoarea medie a datoriilor fata de furnizori
Df = × 365
117
Cumpărările (achizițiile) vor fi evaluate în preţuri la care se adaugă taxa pe
valoarea adăugată, pentru a asigura omogenitatea termenilor.
Exemplu
Să se determine nivelul previzional al NFRE pentru o societate cu activitate în
Exemplu
sectorul comerţului cu ridicata, pentru anul N+1, pe baza următoarelor informaţii:
• cifra de afaceri a fost estimată la 150 milioane lei;
• achizițiile de mărfuri sunt estimate la 135 milioane lei, în prețuri fără TVA;
• în anul N, durata medie de rotaţie a stocului de marfă în a fost de 25 de zile,
iar durata medie de încasare a creanţelor comerciale de 30 de zile;
• conform contractelor încheiate cu furnizorii de marfă pentru anul N + 1,
durata medie a creditului comercial este de 40 de zile;
• cota taxei pe valoarea adăugată este de 19%; societatea comercială este
înregistrată normal în scopuri de TVA, aplică regimul general privind exigibilitatea
TVA şi achiziţionează mărfuri de la societăţi care aplică acelaşi regim;
• celelalte datorii de exploatare sunt neglijabile.
Utilizând ratele de rotaţie, vom calcula:
a) nivelul previzional al stocului de marfă
Stoc mediu anual de marfa
DM = × 365
135.000.000 × 25
Stocul mediu anual de marfa = = 9.247 mii lei
365
b) nivelul previzional al creanţelor comerciale
Valoarea medie anuala a creantelor comeciale

DC = × 365
Cifra de afaceri anuala + TVA aferenta vinzarilor
1,19 × 150.000.000 × 30
Val. medie anuala a creantelor comerciale = = 14.671 mii lei
365
c) nivelul previzional al datoriilor comerciale – furnizori

Valoarea medie anuala a datoriilor comerciale
DF = × 365
Aprovizionari anuale + TVA aferenta achizitiilor
1,19 × 135.000.000 × 40
Valoarea medie anuala a dat. comerciale = = 17.605 mii lei
365
d) Nivelul mediu anual previzional al NFRE
NFRE = UC – RC = 9.247 mii lei + 14.671 mii lei – 17.605 mii lei = 6.313 mii lei.
118
Explicaţi cauzele formării necesarului de finanţare a ciclului de exploatare. Prezentaţi
nevoile de finanţare induse de activitatea de exploatare şi resursele degajate de
aceasta. Vezi pp. 114-118.
9.3. Surse de finanţare a activităţii de exploatare

Finanţarea stocurilor şi creanţelor (nevoia de finanţare a ciclului de
Surse de finanţare a
activităţii de exploatare) se poate realiza prin:
exploatare ▪ surse atrase (datorii din exploatare);
▪ capitaluri permanente (surse proprii şi datorii pe termen mediu şi lung);
▪ surse împrumutate pe termen scurt de la creditorii financiari (resurse de
trezorerie).
Sursele atrase. Din sursele de finanţare pe termen scurt fac parte creditele
legate de exploatare, denumite resurse de exploatare, surse atrase sau resurse ciclice.
Surse atrase Resursele ciclice sunt obţinute cu ocazia operaţiunilor legate de activitatea
curentă; ele corespund termenelor de plată acordate de furnizori sau de organisme
care încasează prelevările obligatorii, intervalului dintre momentul înregistrării valorii
consumului de muncă şi data achitării salariilor. Resursele de exploatare nu au
caracter financiar, deoarece se obţin cu ocazia desfăşurării activităţii de producţie sau
comerciale şi nu constituie decât un “subprodus” financiar al deciziilor de exploatare,
nefiind rezultatul unor decizii autonome. Deci, resursele ciclice micşorează nivelul
necesarului de finanţare a ciclului de exploatare, fiind abordate cu ocazia analizei şi
previziunii nevoii de fond de rulment.
În literatura financiară, nivelul minim şi cu caracter permanent al resurselor
atrase se numeşte pasive stabile.
Capitaluri permanente. În măsura în care nevoia de fond de rulment are un
caracter permanent, trebuie să fie finanţată prin capitaluri permanente. La limită,
Capitaluri
permanente caracterul său constant pentru un anumit nivel al activităţii, determină necesitatea
finanţării prin capitaluri proprii.
În ceea ce priveşte finanţarea NFR, se poate adopta una dintre următoarele
politici:
119
▪ fondul de rulment acoperă nivelul mediu al nevoii de fond de rulment.
Atunci când nevoia de fond de rulment depăşeşte nivelul mediu se apelează la resurse
de trezorerie, iar când nivelul său scade sub cel mediu, apare un excedent de
lichidităţi care trebuie plasat pe termen scurt;
▪ fondul de rulment superior nevoii de fond de rulment. Rezerva de capitaluri
permanente va putea fi utilizată dacă apare o creştere neaşteptată a nevoii de fond de
rulment datorată unei creşteri importante a vânzărilor sau unei recesiuni. Această
politică de securitate se integrează în cadrul unei politici generale foarte
conservatoare.
▪ utilizarea permanentă a resurselor de trezorerie pentru a finanţa nevoi
permanente, politică ce poate deveni riscantă atunci când creditele de trezorerie nu se
mai pot reînnoi automat. Această politică financiară face parte dintr-o politică
generală agresivă.
Resurse de trezorerie. Dacă nevoia de fond de rulment este superioară
fondului de rulment, întreprinderile apelează la resurse (credite) de trezorerie.
Resursele de trezorerie reprezintă resurse cu caracter financiar, deoarece se obţin de
la creditori financiari, pe baza unei proceduri în care obiectivele şi variabilele deciziei
sunt, în esenţă, financiare.
Întreprinderile utilizează, de regulă, liniile de credit datorită caracterului
reînnoibil al diferitelor componente ale nevoii de fond de rulment: creanţe şi stocuri.
Enumeraţi sursele de finanţare a activităţii de exploatare. În ce constă politica
fondului de rulment? Vezi pp. 119-120.
Bărbuță-Mișu N. – Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2009, pp. 126 – 129, 135 - 140.
Bucureşti, 2009, pp. 91 – 92, 235 – 254.
120
Răspundeţi la întrebările următoare prin DA sau NU (sau prin adevărat / fals).
Argumentaţi răspunsurile.
1. Nevoia de fond de rulment pentru exploatare are în acelaşi timp caracter lichid şi
permanent?
2. Finanţarea prin credit bancar pe termen scurt a unei întreprinderi are influenţă
asupra nevoii de fond de rulment.
3. Alegeţi enunţurile corecte referitoare la nevoia de fond de rulmentpentru

exploatare (NFRE):
1. NFRE = Stocuri + Creanţe – Datorii de exploatare;
2. NFRE = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Active fixe nete;
3. Variaţia NFRE depinde de variaţia cifrei de afaceri;
a) 2; b) 2, 3; c) 1, 3; d) 1; e) 1, 3.
4. Sumele împrumutate utilizate pentru finanţarea activităţii de exploatare:

a) au caracter neoneros, dar sunt nesigure;
b) au caracter oneros şi determină creşterea gradului de îndatorare a întreprinderii;
c) implică participarea investitorilor de capitaluri la proprietate şi distribuirea
profitului;
d) au caracter neoneros şi sunt sigure, dar determină creşterea gradului de îndatorare
al întreprinderii.

Dacă în anul N durata de rotaţie a stocurilor este de 72 de zile, iar pentru anul
următor se estimează o cifră de afaceri de 15 mil. lei şi valoarea medie a stocurilor de
2,5 mil. lei, să se determine modificarea estimată a duratei de rotaţie a stocurilor.
121
1. Da, deoarece elementele care compun NFRE sunt pe termen scurt
(stocurile, creanţele se transformă în bani în termen scurt), fiind reînnoibile în
permanenţă; NFRE este permanent.
2. Fals. Această operaţiune are caracter strict financiar; ea nu influenţează
nivelul stocurilor, creanţelor, furnizorilor.
3. c)
4. b)

Durata medie de rotaţie a stocurilor în anul N+1 =
2.500.000
= × 365 = 60,83 zile
15.000.000
∆ Durata medie de rotaţie = 60,83 zile – 72 zile = – 11,17 zile
Durata medie de rotaţie a stocurilor se va reduce cu 11,17 zile.
122
MODULUL VI
PLANUL DE FINANŢARE ȘI ELEMENTE DE
GESTIUNE A TREZORERIE ÎNTREPRINDERII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
UI 10. Definirea, importanţa, structura şi elaborarea
planului de finanţare
10.1. Definirea, importanţa şi structura planului de finanţare
10.2. Elaborarea planului de finanţare
= 2 ore
UI 11. Bugetul de trezorerie. Reducerea şi acoperirea
deficitelor de trezorerie
11.1. Necesitatea, elaborarea şi controlul bugetelor de trezorerie
11.2. Gestiunea deficitelor de trezorerie
= 3 ore
Obiectiv general: Prezentarea conţinutului, importanţei şi

etapelor de elaborare a planului de finanţare; prezentarea sarcinilor gestiunii
trezoreriei întreprinderii, modalităţilor de elaborare a bugetelor de trezorerie,
Obiective operaţionale:
Obiective operaţionale: Elaborarea planului de finanţare și
propunerea de măsuri pentru reducerea diferenței dintre resurse și alocări.
Elaborarea bugetului de trezorerie, identificarea cauzelor deficitelor de
trezorerie, precum și a posibilităţilor de reducere şi acoperire a acestora.
123
DEFINIREA, IMPORTANŢA, STRUCTURA ŞI ELABORAREA
PLANULUI DE FINANŢARE
10.1. Definirea, importanţa şi structura planului de finanţare

Investiţiile întreprinderii sunt de două feluri: imobilizări şi investiţii în ciclul
de exploatare (nevoia de fond de rulment). Înainte de a adopta o politică de finanţare,
conducătorii întreprinderii trebuie să cunoască ansamblul nevoilor de fonduri pentru
anii următori.
Pentru fiecare an, responsabilul financiar prevede investiţiile în active reale
sau financiare ale întreprinderii, creşterile permanente ale nevoii de fond de rulment,
rambursările de datorii pe termen lung, distribuirile de dividende. Pentru a face faţă
acestor nevoi de fonduri, întreprinderea dispune de resurse interne (capacitatea de
autofinanţare) şi, eventual, de venituri din cesiunea de active. Soldul trebuie să fie
finanţat prin resurse externe: majorarea capitalului social sau datorii.
Pornind de la programul de investiţii aprobat, se va elabora un tablou de
finanţare a investițiilor, în care se determină suma nevoilor permanente sau stabile ce
nu poate fi finanţată prin resurse interne. Pe baza acestor informaţii, responsabilul
financiar va decide suma care va fi finanţată prin noi capitaluri permanente şi natura
acestora (creşteri de capital sau datorii pe termen mediu şi lung). Soldul rămas va fi
finanţat prin credite pe termen scurt.
Planul de finanţare poate avea următoarea structură:
Plan de finanţare
Explicaţii Anul 1 … Anul 5
Structura planului de I Alocări (utilizări sau necesar de resurse)
finanţare
Achiziţii de active imobilizate
Modificarea nevoii de fond de rulment (∆NFRE)
Rambursări de datorii pe termen mediu şi lung
Dividende plătite
A. Total utilizări
II Resurse
B. Resurse interne
- capacitatea de autofinanţare (CAF)
- cesiuni de active imobilizate
C. Resurse externe (capitaluri permanente)
- creşteri de capital social prin aport în numerar
- subvenții pentru investiții
- împrumuturi pe termen mediu şi lung
D. Total resurse permanente (D = B + C)
Diferenţa dintre resurse şi utilizări (D – A)
Trezoreria iniţială
Trezoreria finală
124
Resursele previzionale cuprind toate resursele durabile (interne şi externe) de
care poate beneficia întreprinderea:
• capacitatea de autofinanţare, care se calculează pe baza datelor din conturile
Resurse previzionale
de profit şi pierdere previzionale;
• cesiunile de active imobilizate pot genera câştiguri sau pierderi care
influenţează nivelul impozitului pe profit;
• majorarea capitalului social prin aport în numerar constituie o resursă reală
ce poate finanţa nevoile durabile;
• noi împrumuturi pe termen mai mare de un an.
Alocările previzionale sunt utilizările sau nevoile de resurse durabile care vor
afecta trezoreria întreprinderii; reprezintă fluxuri financiare negative şi includ:
Necesarul de resurse • investiţiile prevăzute în active imobilizate necorporale, corporale sau
financiare, care sunt luate în calcul la valoarea de achiziţie fără taxa pe valoarea
adăugată (preţul de achiziţie poate fi majorat cu taxa pe valoarea adăugată
nedeductibilă);
• plata dividendelor, ce poate fi abordată în două moduri: dacă s-a stabilit o
sumă previzională ce va fi plătită sub formă de dividende, suma respectivă va fi
considerată o utilizare a resurselor şi înscrisă în prima parte a planului de finanţare;
dacă posibilităţile de distribuire a dividendelor vor fi studiate după întocmirea
planului de finanţare, în funcţie de soldurile obţinute, în prima fază a elaborării
planului nu sunt luate în calcul plățile de dividende;
• creșterea nevoii de fond de rulment cu caracter permanent.
În principiu, soldurile anuale ale planului de finanţare sunt solduri de
trezorerie. Or, capacitatea de autofinanţare luată în calculul resurselor este un flux de
trezorerie potenţial. Fluxul de trezorerie real este dat de relaţia: CAF - ∆NFR. Deci,
variaţiile pozitive ale NFR sunt considerate alocări ale resurselor, nevoi de finanţare,
iar variaţiile negative ale NFR sunt considerate resurse (sau utilizări negative ce reduc
necesarul de finanţare).
Elementele NRF sunt dificil de previzionat, previziunile limitându-se, adesea,
la elementele de exploatare, iar cele în afara exploatării sunt neglijate. Astfel, în
planul de finanţare, variaţiile NFR sunt aproximate prin variaţiile NFRE.
La înfiinţarea unei întreprinderi, planul de finanţare este necesar pentru a
judeca viabilitatea sa şi pentru a negocia cu băncile creditele pe termen mediu şi lung.
Importanța planului de
finanţare În cursul existenţei sale, întreprinderea trebuie să elaboreze planuri de
finanţare pentru:
• a verifica pertinenţa strategiei sale, care trebuie să-i permită echilibrarea
planului;
125
• a găsi, prin ajustări succesive, cea mai bună combinare posibilă a resurselor
şi alocărilor (spre exemplu: înlocuirea unui împrumut bancar cu un contract de
leasing financiar, reportarea sau anularea unor proiecte de investiţii etc.);
• a justifica recurgerea la finanţări externe;
• a evalua capacitatea de distribuire a dividendelor.
10.2. Elaborarea planului de finanţare

Elaborarea planului de finanţare necesită cel puţin două etape:
▪ întocmirea unui plan înainte de a se stabili finanţările externe, care permite,
pornind de la soldurile obţinute la finele perioadei, să se determine resursele externe
necesare;
▪ întocmirea unui plan de finanţare luând în calcul finanţările externe.
Prima perioadă a planului (primul an) poate fi descompusă în două
subperioade cu scopul de a pune în evidenţă nevoile de finanţare imediată.
Exemplu
O societate cu activitate în domeniul industriei a previzionat pentru următorii
Exemplu trei ani un EBE anual de 1.900 mii lei. Această întreprindere are în vedere realizarea
unei investiţii în active imobilizate de 3.000 mii lei. Utilajul este achiziţionat şi pus în
funcţiune în luna decembrie a anului N, dar suma de 3 milioane lei va fi achitată în
luna ianuarie a anului N+1. Mijlocul fix se va amortiza liniar în 5 ani. Un vechi utilaj
va fi vândut cu 150 mii lei; valoarea neamortizată a acestuia este de 150 mii lei. Noua
investiţie va contribui la creşterea producţiei, ceea ce va determina o creştere a NFRE
cu 500 mii lei. Trezoreria disponibilă la începutul anului este de 250 mii lei. Cota de
impozit pe profit este de 16%. Să se elaboreze planul de finanţare şi să se găsească o
soluţie pentru echilibrarea acestuia.
Se calculează CAF previzională pentru fiecare dintre următorii trei ani, de la
N+1 la N+3 inclusiv:
Impozitul pe profit previzional – în mii lei CAF previzională – în mii lei
EBE 1.900 EBE 1.900
Amortizarea 600 Impozit pe profit 208
Profitul impozabil 1.300 Capacitatea de autofinanţare 1.692
Impozitul pe profit 208
▪ Se elaborează o primă variantă a planului de finanţare: se iau în calcul
necesarul de resurse şi resursele interne. În această etapă este ignorată finanţarea prin
surse externe sau este estimată în linii mari. Este logic să apară dezechilibre în această
primă etapă de elaborare a planului de finanţare.
126
Plan de finanţare – mii lei
I Necesar de resurse Încep. Rest Total Anul Anul
an N+1 an N+1 N+1 N+2 N+3
Achiziţii de active imobilizate 3.000 3.000
Creşterea NFRE 500 500
Total utilizări 3.500 3.500
II Resurse
Resurse interne
- capacitatea de autofinanţare (CAF) 1.692 1.692 1.692 1.692
- cesiuni de active imobilizate 150 150
Total resurse permanente 150 1.692 1.842 1.692 1.692
Diferenţa dintre resurse și utilizări (3.350) 1.692 (1.658)
Trezoreria iniţială 250 (3.100) 250 (1.408) 284
Trezoreria finală (3.100) (1.408) (1.408) 284 1.976
▪ În a doua etapă se încearcă echilibrarea planului cu scopul de a obţine o
trezorerie finală pozitivă, prin:
- utilizarea de noi resurse;
- modificarea planului de investiţii.
În exemplul nostru, este necesar să se majoreze fondul de rulment net (se va
recurge la surse de finanţare adiţionale stabile) pentru a se finanţa active durabile
(active imobilizate) şi nevoia de fond de rulment cu caracter permanent. La credite pe
termen scurt se apelează pentru finanţarea dezechilibrelor conjuncturale.
Gestiunea dezechilibrelor antrenează o modificare marginală şi corelată a
utilizărilor (necesarului de fonduri) şi resurselor. De exemplu, o creştere a capitalului
social poate duce la o creştere a dividendelor ce vor fi distribuite în anii următori; un
împrumut va duce la creşterea rambursărilor din perioada următoare şi la scăderea
capacităţii de autofinanţare (CAF se diminuează cu dobânzile plătite şi se majorează
concomitent cu economia fiscală aferentă dobânzilor deductibile la calculul profitului
impozabil). Presupunem că întreprinderea decide majorarea capitalului social cu 1
milion lei şi contractarea unui împrumut în sumă de 2,1 milioane lei pe trei ani. De
asemenea, se decide distribuirea integrală a profitului net sub formă de dividende.
Împrumutul va fi rambursat în trei tranşe anuale egale, prima tranșă urmând a
fi achitată la finele anului N+1. Dobânda de 10% va fi achitată odată cu fiecare tranșă
din împrumut, după cum rezultă din tabelul următor:
în mii lei
Explicaţii Sfârşitul anului
N+1 N+2 N+3
Rambursare împrumut 700 700 700
Dobânda plătită 210 140 70
Anuitate 910 840 770
127
Se recalculează capacitatea de autofinanţare (în mii lei):
Explicaţii N+1 N+2 N+3
EBE 1.900,0 1.900,0 1.900,0
Amortizare 600,0 600,0 600,0
Dobânda plătită 210,0 140,0 70,0
Profit impozabil 1.090,0 1.160,0 1.230,0
Impozit pe profit 174,4 185,6 196,8
Profitul net 915,6 974,4 1.033,2
CAF 1.515,6 1.574,4 1.633,2
Planul de finanţare definitiv se prezintă astfel:
Plan de finanţare – mii lei
Explicaţii Încep. Rest Anul Anul Anul
an N+1 an N+1 N+1 N+2 N+3
I Necesar de resurse
Dividende plătite 915,6 974,4
Rambursare împrumut 700,0 700,0 700,0 700,0
Achiziţii de active imobilizate 3.000 3.000,0
Creşterea NFRE 500 500,0
Total utilizări 3.500 700,0 4.200,0 1.615,6 1.674,4
II Resurse
Resurse interne
- capacitatea de autofinanţare 1.515,6 1.515,6 1.574,4 1.633,2
- cesiuni de active imobilizate 150 150,0
Majorarea capitalului social 1.000 1.000,0
Împrumut 2.100 2.100,0
Total resurse permanente 3.250 1.515,6 4.765,6 1.574,4 1.633,2
Diferenţa dintre resurse şi (250) 815,6 565,6 (41,2) (41,2)
utilizări
Trezoreria iniţială 250 0 250,0 815,6 774,4
Trezoreria finală 0 815,6 815,6 774,4 733,2
Prezentaţi conţinutul şi etapele de elaborare a planului de finanţare. În ce mod este

abordată plata dividendelor în planul de finanţare? Vezi pp. 124-128.
128
BUGETUL DE TREZORERIE. REDUCEREA ŞI ACOPERIREA
DEFICITELOR DE TREZORERIE
Rentabilitatea întreprinderii, volumul şi evoluţia nevoii de fond de rulment

precum şi nivelul fondului de rulment determină marja de manevră şi rolul
trezorierului, care va trebui să plaseze excedentele de trezorerie şi să finanţeze
deficitele de trezorerie.
Obiectivele fundamentale urmărite de trezorerie sunt:
Obiectivele gestiunii • previziunea evoluţiei soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de
trezoreriei trezorerie ale întreprinderii;
• reducerea, la un nivel minim, a disponibilităților bănești pe care
întreprinderea nu le plasează şi care generează pierderi de oportunitate;
• asigurarea celui mai bun plasament, în cazul excedentului de trezorerie;
• finanţarea deficitului de trezorerie la cel mai avantajos cost, selectând
creditele adaptate calitativ la nevoile întreprinderii.
Eficacitatea gestiunii trezoreriei decurge, evident, din calitatea previziunilor
elaborate de trezorier. Urmărirea şi previziunea trezoreriei necesită o analiză a
încasărilor şi plăţilor privind ansamblul activităţilor întreprinderii. Această analiză se
realizează cu ocazia elaborării şi controlului bugetelor de trezorerie.
11.1. Necesitatea, elaborarea şi controlul bugetelor de trezorerie

Bugetul de trezorerie constituie un ansamblu de previziuni care privesc
încasările şi plăţile pe termen scurt, având în vedere activităţile şi proiectele
întreprinderii.
Bugetul de trezorerie reprezintă o tehnică analitică de previziune a încasărilor
şi plăţilor. Logica elaborării bugetului de trezorerie constă în a cuantifica fiecare flux
de trezorerie şi a-l atribui perioadei (lunii) în care are loc încasarea sau plata.
Punctul de pornire în elaborarea bugetului de trezorerie îl constituie
întocmirea următoarelor bugete: bugetul vânzărilor, bugetul aprovizionărilor, bugetul
cheltuielilor cu personalul, bugetul de investiţii.
Pe fiecare lună, fluxurile sunt înscrise în bugetul de trezorerie şi, prin
însumarea lor algebrică, se măsoară incidenţa acestora asupra situaţiei trezoreriei la
sfârşitul lunii.
În final, se determină soldul lichidităţilor pe fiecare perioadă şi, în funcţie de
rezultatul obţinut, se determină volumul suplimentar al plasamentelor sau creditelor
bancare pe termen scurt care vor fi necesare pentru echilibrarea trezoreriei.
129
Previziunea încasărilor şi plăţilor
Elaborarea bugetului de trezorerie se bazează pe întocmirea unui scadenţar
previzional al încasărilor şi plăţilor exerciţiului viitor.
Previziunea fluxurilor de trezorerie se bazează pe clasificarea acestora în:
▪ încasări şi plăţi;
▪ fluxuri legate de activitatea de exploatare şi fluxuri ce privesc alte operaţiuni
efectuate de întreprindere (investiții, finanțare etc.).
Aplicarea concomitentă a celor două criterii de clasificare permite să se obţină
o structură de ansamblu a bugetului de trezoreriei.
Previziunea încasărilor şi plăţilor de exploatare
Fluxurile de exploatare sunt legate de operaţiile privind activitatea de
aprovizionare, producţie, vânzare.
Încasările sunt, în principal, generate de vânzările de mărfuri, de servicii şi
produse finite. Aceste fluxuri ridică două probleme de previziune. În primul rând,
previziunea vânzărilor necesită studii comerciale; graţie cunoaşterii clienţilor şi
pieţelor, compartimentul comercial poate face previziuni asupra cantităţii vândute şi
preţului. În al doilea rând, decalajele datorate termenelor de plată acordate clienţilor
trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul. În aceste condiţii, se poate stabili relaţia:
Încasările din vânzări în luna i = Vânzările din luna i − Credite acordate clienţilor în luna i
+Recuperarea (încasarea) creditelor acordate clienţilor în cursul lunilor precedente.
Plăţile privind exploatarea sunt determinate de cheltuielile monetare

(plătibile). Ele corespund, spre exemplu, achizițiilor de mărfuri, de materii prime,
materiale, plății drepturilor personalului (inclusiv virarea impozitului pe veniturile din
salarii și contribuțiilor sociale calculate și reținute de angajator), impozitelor şi
taxelor legate de operaţiunile de vânzare (accizele, taxa pe valoarea adăugată),
serviciilor prestate de terţi.
Plăţile legate de cheltuielile de exploatare trebuie să fie prevăzute pe baza
termenelor de plată de care întreprinderea poate beneficia, eventual, de la furnizorii
săi, de la stat (pentru impozite şi taxe).
Previziunea încasărilor şi plăţilor în afara exploatării
Operaţiunile în afara exploatării corespund operaţiunilor de investiţii, de
plasament, de finanţare, altor operaţiuni excepţionale generatoare de profit sau
pierderi.
Plăţile pentru investiţii rezultă din deciziile luate de întreprindere şi fac, de
regulă, obiectul unei calendar pe termen mediu.
130
Cesiunile de active realizate în vederea obţinerii de resurse vor permite
finanţarea unor proiecte noi (investiţii, achiziţii de întreprinderi etc.) sau redresarea
unei trezorerii în dificultate.
Numeroase evenimente excepţionale, generatoare de încasări şi plăţi, ridică
probleme de previziune aproape de nerezolvat, neputând fi incluse, într-un mod fiabil,
în bugetul de trezorerie. În acest caz, experienţa responsabililor întreprinderii poate
furniza o estimare intuitivă sau statistică referitoare la unele câştiguri sau pierderi
excepţionale.
Elaborarea şi controlul bugetului de trezorerie
Se pot utiliza mai multe modalităţi de prezentare a bugetului de trezorerie.
Structura generală a unui buget de trezorerie
Fluxuri
Fluxuri previzionale Ian. Feb. … Dec.
anuale
Încasări din exploatare (1)
• Încasări din vânzări
• Alte încasări din exploatare
Plăţi pentru exploatare (2)
• Plăţi pentru:
- aprovizionări
- cheltuieli externe
- cheltuieli cu personalul
- impozite şi taxe
- alte cheltuieli externe
A. Variaţia previzională a trezoreriei
din exploatare (1-2)
Alte încasări (3)
• Creşteri de capital în numerar
• Împrumuturi
• Cesiuni de active
• Alte operaţiuni în afara
exploatării
Alte plăţi (4)
• Investiţii industriale
• Investiţii financiare
• Dividende
• Rambursări de împrumuturi
• Alte operaţii în afara exploatării
B. Variaţia previzională a trezoreriei
în afara exploatării (3-4)
C. Variaţia lunară a trezoreriei (A+B)
D. Poziţia previzională a trezoreriei
• La începutul lunii
• Variaţia din lună (+C)
• La sfârşitul lunii
131
Bugetul de trezorerie constituie un instrument fundamental al gestiunii
financiare pe termen scurt, atât în faza de elaborare cât şi în cea de urmărire.
În faza de elaborare, bugetul permite să se testeze coerenţa tuturor evoluţiilor
previzibile, având în vedere, atât deciziile luate de întreprindere cât şi mutaţiile din
mediul său. Cumularea informațiilor din diferite previziuni face să apară un risc de
dezechilibru, datorită faptului că realizarea simultană a tuturor proiectelor vizate ar
duce la o degradare de nesuportat a trezoreriei. Responsabilii financiari propun, în
această situaţie, măsuri pentru restabilirea echilibrului previzional, fie prin
modificarea unor proiecte (spre exemplu, amânarea unui proiect de investiţii care
necesită importante lichidităţi sau accelerarea unui program de cesiune de active), fie
prin căutarea de concursuri externe (spre exemplu un credit bancar pe termen scurt).
După elaborarea bugetului de trezorerie, responsabilul cu trezoreria dispune
de cadrul general care îi permite să pregătească şi să adopte deciziile concrete de
plasament sau de finanţare pe termen scurt.
Dacă rezultă deficit de trezorerie, înainte de apelarea la credite pentru
acoperirea soldului previzional deficitar, trebuie adoptate unele măsuri ce decurg
dintr-o logică firească a gestiunii trezoreriei. În primul rând, se acţionează pentru
creșterea încasărilor (prin reducerea volumului şi/sau a duratei creditelor comerciale
acordate clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări) şi pentru
amânarea, în condiţii legale, a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor). În al doilea
rând, se încearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli pentru
investiţii, la plata dividendelor. În final se acţionează pentru realizarea unor încasări
excepţionale din vânzarea de active imobilizate sau de active circulante disponibile.
Soldul deficitar, rezultat în urma acestor măsuri, urmează a fi acoperit din credite noi
de trezorerie şi de scont.
În faza de execuţie, bugetul de trezorerie constituie un instrument eficace de
control al bunului mers al activității întreprinderii. Demersul de bază adoptat în
această fază de urmărire constă în compararea sistematică a fluxurilor monetare
previzionale cu cele efective. În urma acestei comparaţii, foarte rar se constată
convergenţă între previziuni şi realizări. În general, ele permit să se observe
“derapaje” sau “deviaţii” corespunzând unor diferenţe semnificative între încasările şi
plăţile din buget şi cele reale. Acestea pot fi determinate de nerealizarea proiectelor
întreprinderii, de evoluţii imprevizibile ale mediului care au făcut necesară o
modificare a proiectelor întreprinderii etc. Diferenţele dintre buget şi realizări pot fi
cauzate de erori în elaborarea bugetului iniţial, de previziuni nerealiste, care trebuie
corectate. Controlul bugetului de trezorerie declanşează, astfel, acţiuni de adaptare,
reacţii rapide la evoluţiile observate.
132
Justificaţi necesitatea previziunilor de trezorerie şi prezentaţi etapele de elaborare a
bugetului de trezorerie. Vezi pp. 129 – 132.
11.2. Gestiunea deficitelor de trezorerie

La originea deficitelor de trezorerie se află probleme de natură structurală sau
conjuncturală. Într-adevăr, analiza trebuie nuanţată în funcţie de gravitatea prezumată
a problemelor. Acestea pot să implice partea de sus a bilanţului (fondul de rulment),
partea de jos a bilanţului (nevoia de fond de rulment) sau ambele părţi.
În primul rând, problemele structurale se manifestă pe termen mediu şi lung
ţinând îndeosebi de dificultăţi cum ar fi insuficienţa fondului de rulment, care poate
Cauze structurale ale să ducă la deficite de trezorerie. Dintre cauzele principale ale acestor probleme,
deficitele de trezorerie.
Modalităţi de reducere putem enumera:
a deficitelor structurale • realizarea de investiţii importante sub forma achiziţiilor de active corporale
sau necorporale;
• investiţii financiare constând în preluarea controlului asupra unor societăţi,
cumpărări de titluri de participare etc.;
• insuficienţa capitalurilor permanente, cauzată de:
- nivelul scăzut al capitalului social;
- o îndatorare redusă pe termen mediu şi lung;
- repartizarea unei sume reduse din profit pentru majorarea rezervelor;
- înregistrarea de pierderi sau obținerea unui profit insuficient.
În această situaţie se vor lua măsuri de creștere a capitalurilor permanente
(formate din capital propriu și datorii pe termen mediu și lung), precum şi de
ameliorare a rentabilităţii. Întreprinderea poate să crescă nivelul capitalurilor
permanente prin: majorarea capitalului social (noi aporturi în numerar), constituirea
133
de rezerve prin repartizarea profitului net, contractarea de împrumuturi pe termen
lung.
A doua serie de probleme structurale priveşte nevoia de fond de rulment a
întreprinderii, adică decalajele de plăţi induse de activitatea curentă a întreprinderii.
Deficitele de trezorerie pot avea următoarele cauze:
• nivelul ridicat al stocurilor;
• credite acordate clienţilor pe perioade foarte lungi;
• credite obţinute de la furnizori pe perioade foarte scurte.
Nevoia de fond de rulment, structural nefavorabilă pentru echilibrul financiar
al întreprinderii, implică măsuri de reducere a nevoii de fond de rulment prin
accelerarea rotaţiei stocurilor, reducerea termenelor de plată acordate clienţilor şi
obţinerea de termene de plată mai lungi de la furnizori.
Măsurile de reducere a nevoii de fond de rulment se lovesc de o serie de
obstacole, dintre care:
▪ în gestiunea foarte activă a stocurilor trebuie să se ţină seama de faptul că
ritmul aprovizionărilor trebuie stabilit cu consimţământul furnizorilor, că procesul de
fabricaţie nu poate fi accelerat datorită condiţiilor tehnice de producţie;
▪ restrângerea creditelor şi a termenelor de plată acordate clienţilor nu se poate
realiza uşor mai ales când uzanţele sunt bine stabilite în sectorul de activitate
respectiv;
▪ creditul-furnizor, în general, nu poate fi adaptat cerinţelor cumpărătorului cu
excepţia situaţiei în care întreprinderea se află într-o poziţie dominantă faţă de
furnizorii săi; cei care vor să abuzeze de această finanţare nu vor avea credibilitate în
faţa furnizorilor şi îşi asumă riscul de a nu mai beneficia de livrări regulate.
Problemele conjuncturale de trezorerie apar pe termen scurt şi rezultă din
fluctuaţiile activităţii întreprinderii, din modificarea nivelului încasărilor şi plăţilor.
Cauze conjuncturale ale
deficitele de trezorerie. Principalele cauze ale acestora sunt:
Modalităţi de reducere a • fluctuații sezoniere ale activităţii care pot să conducă la importante deficite
deficitelor conjuncturale
de trezorerie în anumite perioade ale anului (astfel de situaţii se pot întâlni în
industria agro-alimentară, în producţia de jucării etc.);
• majorarea accidentală a stocurilor ca urmare a anulării unor comenzi;
• întârzieri la încasarea facturilor de la clienţi;
• fluctuaţii datorate unor evenimente imprevizibile, cum ar fi conflicte sociale,
greve etc.
În aceste situaţii, se poate recurge la credite pentru stocuri sezoniere sau la
alte tehnici, cum ar fi factoringul sau asigurarea creditului.
În concluzie, înainte de apelarea la credite pentru acoperirea soldului
previzional deficitar, se impun a fi luate unele măsuri ce decurg dintr-o logică
134
firească a gestiunii trezoreriei. În primul rând, se acţionează pentru avansarea unor
încasări, prin reducerea volumului şi/sau a duratei creditelor comerciale acordate
clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări şi pentru amânarea, în
condiţii legale, a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor). În al doilea rând, se
încearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli pentru investiţii, la
plata dividendelor. În final se acţionează pentru realizarea unor încasări excepţionale
din vânzarea de active imobilizate sau de active circulante disponibile. Soldul
deficitar, rezultat în urma acestor măsuri, urmează a fi acoperit din credite noi de
trezorerie şi de scont a căror selecţie şi dozare ţine de „arta” trezorierului de a
optimiza mărimea costului real al acestora.
Care sunt cauzele deficitelor de trezorerie şi ce măsuri pot fi adoptate pentru
reducerea acestora? Vezi pp. 133-135.
Acoperirea prin credite bancare a deficitelor de trezorerie

Unul dintre obiectivele gestiunii trezoreriei este de a asigura ajustarea
Acoperirea deficitelor fluxurilor monetare, adică de a compensa decalajele dintre încasări şi plăţi. Decalajul
de trezorerie prin
credite bancare provine din variaţiile volumului activelor fizice şi activelor financiare deţinute de
către întreprindere. El corespunde nevoilor de finanţare ce rezultă din aceste alocări
de fonduri şi care nu sunt acoperite prin fondul de rulment sau prin datorii de
exploatare, îndeosebi, prin creditul consimţit întreprinderii de către furnizori.
Gestiunea creditelor pe termen scurt urmăreşte echilibrarea fluxurilor monetare la cel
mai scăzut cost.
135
Utilizarea diferitelor modalităţi de creditare pe termen scurt antrenează costuri
diferite. Cu cât creditul este mai flexibil, cu atât costul său este mai ridicat. Pe de altă
parte, suma diferitelor credite ce pot fi utilizate de către întreprindere depinde de
acordul prealabil al băncii. Acest acord se obţine pe baza documentaţiei de creditare
prezentată de către întreprindere şi depinde, pe de o parte, de situaţia financiară a
acesteia şi, pe de altă parte, de originea nevoilor de finanţare. Gestiunea creditelor
este realizată pe baza poziţiei previzionale a trezoreriei, care indică suma şi durata
deficitelor de trezorerie ce trebuie acoperite.
Trezorierului întreprinderii îi revine sarcina de a negocia şi utiliza finanţările
pe termen scurt. Obiectivul său este de a căuta să minimizeze costul acestor finanţări.
În acest scop, el dispune de o gamă de instrumente pe care i le oferă, cel mai frecvent,
băncile. Cu ocazia solicitării unui credit de trezorerie, întreprinderea are în vedere
considerente de ordin financiar: ameliorarea situaţiei lichidităţilor, alegerea între
resurse cu costuri diferite, arbitrajul între costul resurselor şi randamentul activelor.
Aplicaţie
Pentru a elabora bugetul de trezorerie pe primele 4 luni ale anului, trezorierul
Aplicaţie
unei întreprinderi dispune de următoarele informaţii (în mii lei):
Ian. Feb. Mar. Apr.
Vânzări de produse finite 1.100 1.000 1.200 1.200
(exclusiv TVA)
Cumpărări de materii prime, 600 500 600 600
energie (exclusiv TVA)
Cheltuieli cu lucrări, servicii 100 100 100 100
(exclusiv TVA)
Cheltuieli cu salarii şi contribuţii 300 300 300 300
sociale aferente
Cota de TVA pentru livrări şi achiziţii de bunuri şi servicii este de 19%.
Presupunem că întreprinderea aplică regimul general privind exigibilitatea TVA şi
achiziţionează bunuri şi servicii de la societăţi care aplică acelaşi regim, perioada
fiscală fiind luna calendaristică.
30% din valoarea vânzărilor se încasează în aceeaşi lună, iar restul în
următoarele 30 de zile. Achiziţiile şi celelalte cheltuieli sunt achitate în aceeaşi lună.
Din bilanţul întocmit de societate la 31 decembrie anul N-1, au fost reţinute
următoarele solduri:
- clienţi = 700 mii lei;
- TVA de plată = 60 mii lei;
- furnizori = 50 mii lei;
- disponibilităţi = 20 mii lei.
136
Previziunea încasărilor (în mii lei)
Ian Feb Mar Apr
Vânzări (fără TVA) 1.100 1.000 1.200 1.200
TVA colectată 209 190 228 228
Vânzări + TVA 1.309 1.190 1.428 1.428
Încasări 30% din vânzări în aceeaşi lună 392,7 357 428,4 428,4
Încasări 70% din vânzări în luna
916,3 833 999,6
următoare
Încasări din sold 700
Total încasări 1.092,7 1.273,3 1.261,4 1.428
Previziunea plăţilor pentru achiziţii (mii lei)

Ian Feb Mar Apr
Cumpărări materii prime, energie (fără
600 500 600 600
TVA)
TVA – materii prime, energie 114 95 114 114
Valoare cumpărări materii prime, energie
714 595 714 714
+ TVA
Plăţi pentru materii prime, energie 714 595 714 714
Alte cheltuieli externe 100 100 100 100
TVA aferentă altor prestaţii externe 19 19 19 19
Plăţi pentru alte prestaţii externe 119 119 119 119
Plăţi furnizori în sold la 1 ian. 50
Total plăţi pt. achiziţii de bunuri şi servicii 883 714 833 833
Plăţi privind TVA (mii lei)

Ian Feb Mar Apr
TVA colectată 209 190 228 228
TVA dedusă 133 114 133 133
TVA de plată 76 76 95 95
Plăţi pentru TVA din sold 60
Total plăţi pentru TVA 60 76 76 95
Bugetul de trezorerie pe lunile ianuarie-aprilie anul N (în mii lei)

Explicaţii Ian Feb Mar Apr
Încasări – total 1.092,7 1.273,3 1.261,4 1.428
- încasări din vânzarea producţiei 1.092,7 1.273,3 1.261,4 1.428
Plăţi – total 1.243 1.090 1.209 1.228
- pt. achiziţii de bunuri şi servicii 883 714 833 833
- salarii și contribuții aferente 300 300 300 300
- TVA 60 76 76 95
Variaţia trezoreriei (150,3) 183,3 52,4 200
Sold la începutul lunii 20 (130,3) 53 105,4
Sold la sfârşitul lunii (130,3) 53 105,4 305,4
Deficitul de trezorerie din prima lună a anului N se poate acoperi prin credit
pe termen scurt.
137

2012, pp. 404 – 408.
Stroe R., Bărbuță-Mișu N. – Finanțarea și gestiunea financiară a întreprinderii:
Aplicații și studii de caz, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008, pp. 121 – 131.
Bucureşti, 2009, pp. 255 – 262; 263 – 302.

a) Majorarea capitalului social prin aport în numerar (în bani) are impact
asupra planului de finanţare? De ce?
b) Planul de finanţare se elaborează într-o singură etapă.

1. În planul de finanţare:
a) se prevăd creditele pe termen scurt.
b) nu se prevăd creditele pe termen scurt.
c) trezoreria la finele exerciţiului poate fi negativă.
d) trezoreria iniţială şi trezoreria la finele exerciţiului trebuie să fie pozitive.
2. În planul de finanțare, resursele previzionale cuprind:

a) majorarea capitalului social prin aport în numerar;
b) majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor;
c) capacitatea de autofinanțare;
d) investițiile în active imobilizate.
3. În planul de finanţare, trezoreria globală la finele fiecărui exerciţiu considerat este

egală cu:
a) Trezoreria la începutul perioadei + Diferenţa dintre resursele şi utilizările perioadei
b) Trezoreria la începutul perioadei – Diferenţa dintre resursele şi utilizările perioadei
c) Trezoreria la începutul perioadei – Resursele perioadei + Utilizările perioadei
d) Trezoreria la începutul perioadei + Diferenţa dintre alocările şi utilizările perioadei
138
Tema de autoevaluare 3
a) Plata salariilor influenţează trezoreria întreprinderii? De ce?
b) Înregistrarea cheltuielilor privind amortizarea activelor imobilizate
influenţează trezoreria întreprinderii? De ce?
c) Constituirea de rezerve din beneficiul net influenţează trezoreria
întreprinderii? De ce?
d) ETE este, în general, inferior lui EBE? De ce?
e) Diferenţa dintre EBE şi ETE corespunde, pe o perioadă dată, variaţiei
NFRE din perioada respectivă?

a) Da. Reprezintă o sursă de finanţare externă.
b) Nu. De regulă, planul de finanţare se elaborează în cel puţin două etape:
înainte de stabilirea surselor externe de finanţare şi după recurgerea la finanţarea
externă.

1. b) + c); 2. a) + c); 3. a)
139
a) Da. Reprezintă o plată, un flux de trezorerie negativ.
b) Nu. Înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea reprezintă o constatare
(recunoaştere) contabilă a deprecierii unui activ şi nu generează ieşiri de trezorerie.
c) Nu. Beneficiul este o noţiune contabilă, un flux patrimonial, nu un flux de
trezorerie. Înregistrarea rezervelor nu are o influenţă directă asupra trezoreriei.
d) Da. ETE este egal cu diferenţa dintre încasări şi plăţi, iar EBE este egal cu
diferenţa dintre veniturile încasabile şi cheltuielile plătibile. Diferenţa dintre EBE şi
ETE este egală cu variaţia NFRE, care, în general, în sectorul industrial, este pozitivă.
ETE este superior lui EBE atunci când se încasează veniturile în avans (înainte de a fi
livrate bunurile sau prestate serviciile) şi se achită furnizorii după ce au fost
înregistrate consumurile (cheltuielile).
e) ETE = EBE − ∆ NFRE, prin definiţie.
140
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ UTILIZATĂ PENTRU REDACTAREA
SUPORTULUI DE CURS
Anghelache G. Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura Economică,

Bucureşti, 2000.
Barreau J., Delahaye J. Gestion financière, Dunod, Paris, 2006.
Bărbuță-Mișu N. Finanțele întreprinderii, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2009.
Brealey R., Myers S., Principes de gestion financière, Edition française
Allen F. dirigée par Thibierge Ch., Pearson Education, 2006.
Brealey R., Myers S., Principles of Corporate Finance, 11th Global
Allen F. Edition, McGraw-Hill Education, 2014.
Dănilă N. și colectiv Corporate banking: produse și servicii bancare
corporate, Editura ASE, București, 2010.
Dragotă V., Obreja Management financiar, Ediția a doua, Volumul I:
Brașoveanu L, Dragotă I.-M. Diagnosticul financiar al companiei, Editura
Dragotă V., Obreja Management financiar, Ediția a doua, Volumul II:
Brașoveanu L, Dragotă I.-M. Management financiar strategic, Editura
Dragotă V., Obreja Management financiar, Ediția a doua, Volumul III:
Brașoveanu L, Dragotă I.-M. Management financiar operațional, Editura
Hoanță N. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C. H.
Beck, București, 2011.
Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Meteor Press, Bucureşti, 2010.
Ilie V., Teodorescu M. Finanţele întreprinderii, Editura ASE, Bucureşti,
2003.
Solnik B. Gestion financière, Dunod, Paris, 2001.
Stancu I. FINANŢE: Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului.
Investiţii directe şi finanţarea lor. Analiza şi
gestiunea financiară a întreprinderii, Ediţia a patra,
Editura Economică, Bucureşti, 2007.
Stancu I., Stancu D. Finanţe corporative cu Excel, Editura Economică,
Bucureşti, 2012.
Stancu I., Obreja Brașoveanu Finanțe corporative, Vol. I – Analiza și planificarea
L., Stancu A. T. financiară, Editura Economică, București, 2015.
Stancu I. (coord.) și colectiv Finanțe corporative, Vol. III Evaluarea investițiilor
directe și finanțarea lor, Editura Economică,
București, 2022.
141
Stroe R., Bărbuță-Mișu N. Finanțarea și gestiunea financiară a întreprinderii:
Aplicații și studii de caz, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2008.
Teodorescu M., Badea L. Finanţele întreprinderii, Editura Cartea
Studenţească, Bucureşti, 2009.
Teodorescu M. Gestiunea trezoreriei: gestiunea lichidităţilor şi
riscurilor de trezorerie ale întreprinderii, Editura
Cartea Universitară, Bucureşti, 2006.
Țilică E. V., Ciobanu R. Finanțe și management financiar, Ediția a III-a
revizuită, Editura CECCAR, București, 2021.
Vernimmen P. Finance d’entreprise, 22e Edition par Pascal Quiry
et Yann Le Fur, Dalloz, Paris, 2024.
Vintilă G. Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010.
Thibierge Ch. Comprendre toute la finance, Vuibert, Paris, 2012.
Zambotto C., Zambotto M. Gestion financière en 23 fiches, Finance
d’entreprise, 7e édition, Dunod, Paris, 2006.
*** Legea societăților, nr. 31/1990, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066
din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
*** Legea nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind
Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015,
cu modificările şi completările ulterioare.
*** Legea nr. 85/2014 din 25 iunie 2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu
modificările și completările ulterioare.
*** Hotărârea Guvernului României nr. 2139/2004 din
30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului
privind clasificarea şi duratele normale de
funcţionare a mijloacelor fixe, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din
13 ianuarie 2005.
*** Ordinul ministrului finanţelor publice, nr. 1802 din
29 decembrie 2014, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare
anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 963 din 30 decembrie 2014,
cu modificările și completările ulterioare.
142

MG II CURS Finantele Intreprinderii 2023 2024

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MG II CURS Finantele Intreprinderii 2023 2024

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

Suport de curs – învăţământ la distanţă

= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI DE

= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE

1. Locul și rolul disciplinei în cadrul programului de studii

3. Conținutul și structura suportului de curs

4. Strategii de studiu recomandate

5. Resurse suplimentare de studiu

6. Metodele și instrumentele de evaluare

7. Numărul și formatul sarcinilor de învățare

8. Facilități pentru persoanele cu dizabilități

9. Utilizarea instrumentelor informatice de suport - platforma

MODULUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .................................................. 13

UI 1. Funcţia financiară și obiectivele întreprinderii.

Obiectiv general: Însuşirea conceptelor fundamentale ale

1.1. Funcţia financiară şi obiectivul de maximizare a valorii întreprinderii

VF = valoarea financiară a întreprinderii în prezent (valoarea

ACTIVUL ECONOMIC STRUCTURA FINANCIARĂ

ACTIVE IMOBILIZATE CAPITALURI PROPRII

ACTIV CIRCULANT NET DE DATORII FINANCIARE

1.3. Circuitul financiar

Diferite cicluri de operaţiuni financiare

Prezentaţi succint ciclurile (procesele) financiare din cadrul întreprinderii.

Semnificația financiară a elementelor bilanțului

Dacă într-un exercițiu financiar se înregistrează pierdere, relația de mai sus

Presupunem că, pentru a acoperi deficitul de trezorerie, întreprinderea a apelat

Bilanţul previzional la data de 31.12.N (Prezentare schematică)

Ilie V. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti,

Rezolvare (vezi p. 26)

Tema de autoevaluare nr. 2

Rezolvare (vezi p. 26)

Rezolvare (vezi p. 27)

Rezolvare: Tema de autoevaluare nr. 1

Rezolvare: Tema de autoevaluare nr. 2

Obiectiv general: Prezentarea noţiunilor: structură financiară,

2.1. Noţiunea de structură financiară

2.2. Rezultatele evidenţiate în contul de profit şi pierdere şi soldurile

Denumirea indicatorilor Nr. rd.

EBT (Rezultat înainte de impozit) = RN + Impozitul pe profit

EBIT (Rezultat înainte de dobânzi și impozit) = EBT + cheltuieli privind dobânzile

De menționat că retratarea veniturilor și cheltuielilor, în vederea stabilirii

Importanţa capacităţii de autofinanţare:

Explicaţi conţinutul şi importanţa indicatorilor excedentul brut din exploatare (EBE),

• Rate privind randamentul capitalului economic utilizat de întreprindere

Capacitatea de autofinanţare calculată prin metoda aditivă (adiţională):

Autofinanţarea = Capacitatea de autofinanţare – Dividende plătite

Activul economic AE = CPR + DAT

Ansamblul capitalurilor puse la dispoziţia întreprinderii de către creditorii

Redi = (1 – t) · Re = (1 – 0,16) · 10% = 0,84 · 10% = 8,4%

E = Rf – Redi = 8,96% – 8,4% = 0,56% sau

Explicaţi influenţa ratei rentabilităţii economice, ratei dobânzii şi structurii financiare

Tema de autoevaluare nr. 1

2) Grupați cheltuielile enumerate la testul 1), în:

3) Se consideră următoarele venituri realizate de o întreprindere:

5) Efectul de levier al îndatorării:

Tema de autoevaluare nr. 2

Rezolvare: Tema de autoevaluare nr. 1

Marjele de acumulare în abordare anglo-saxonă

Denumirea indicatorilor și explicații privind calculul acestora Lei

RN (Rezultatul net) 22.819

3.1. Noțiunea de risc în finanțele întreprinderii

În analiza stabilităţii beneficiului în funcţie de caracteristicile pieţei şi de