De ce sunt tentante personajele negative pentru actori și in special pentru mine?

Tentația rolurilor care îmbracă haina personajelor negative a existat încă de la

începutul teatrului de salon din înalta societate. Personajul negativ care rămâne, nemuritor în
mintea spectatorului adult sau copil, îi oferă acestuia posibilitatea de a experimenta aventuri
interzise și acțiuni reprobalile fără a primi oprobiul public.
În general, a fi rău este interzis în societatea civilizată. Există un motiv foarte bun
pentru care cel mai rău dintre oameni, este închis drept pedeapsă pentru faptele sale rele. O
înțelegere a ceea ce este rău și a ceea ce este bun stă la baza civilizației însăși. Fără ea, haosul
ar domni.
Cu toate acestea, există un loc în care aversiunea noastră față de rău pare să scadă
ușor– teatru. Se spune despre personaje negative, care totuși au o imagine atât de atrăgătoare
că iubesc să fie urâți. Este și cazul celor mai buni actori în roluri negative, care reușesc
performanța de a câștiga simpatia spectatorilor, în ciuda faptului că au de interpretat un
personaj malefic sau controversat. Din perspectiva lor, se pare că răufăcătorii, de exemplu,
oferă o gamă mai largă când vine vorba de pus în scenă.
Putem spune că în teatrul de animație personajele negative pot fi grupate în două
tipuri de personaje negative. În primul rând, aveți răufăcătorul comic, pe care publicul iubește
să-l urască. În realitate, există o bună șansă ca el sa fie caracterul lor preferat. Sigur,
răufăcătorii fac lucruri rele, dar o fac într-un context atât de absurd, încât răul își pierde
„forța”.
Este aproape reconfortant să vezi calitățile rele ale lumii prezentate într-un mod atât de
accesibil și plăcut.
Al doilea tip de personaj negativ, este unul malefic, mai puțin amuzant. Dincolo de
tărâmurile musicalurilor, comediilor și pantomimelor, există un plan teatral de sinceritate și
intensitate, care ține pentru totdeauna o oglindă spre crăpăturile societății, forțându-ne să
vedem ceea ce adesea am trece cu vederea. Vorbesc, desigur, de dramă.
Una dintre componentele fundamentale ale dramei este prezența unui antagonist. Din
punct de vedere tehnic, toate poveștile au nevoie de un „tip rău”. Drama este ușor diferită. De
cele mai multe ori, tipul rău este categoric displăcut de către public.
Fără glume, fără haine viu colorate, acestea sunt personaje negative care arată atât de
des exact ca noi toți. Lucrurile pe care le fac nu sunt deloc amuzante și noi, publicul, îi urâm
pentru asta. Ne fac să ne simțim inconfortabil, să ne agităm în scaunele noastre, ne arată o
latură a umanității pe care încercăm cu disperare să o evităm. Nu cred că exisistă ceva mai
înfricoșător.
 Desigur, teatrul este o comunitate largă, iar parametrii vagi stabiliți mai sus, nu se vor
aplica tuturor pieselor de teatru sau tipurilor de producție. Însă, avem suficiente producții
pentru a pune una dintre cele mai nedumeritoare întrebări: De aleg actorii personajele
negative? De ce preferă acest gen de personaj în detrimentul personajul iubit de toată lumea?
Este o întrebare pe care mulți au pus-o și probabil, nu sunt in masură de a răspunde,
dar voi încerca oricum.
Personajul negativ și amuzant sunt prima categorie de personaje de acest gen pentru
simplul motiv că personajele negative sunt scrise în așa fel încât să placă chiar și în
momentele lor cele mai rele. Ei sunt preferați pentru că sunt distractivi.
Aceste tipuri de roluri sunt amuzante și plăcute, deoarece permit actorilor să fie răi
într-un mod agreabil, moale, nesincer. Aceste roluri permit actorilor să se bucure de a fi răi, și
să farmece publicul, facându-I în secret să-i iubească.
Personajul negativ, malefic este tipul de personaj care agită publicul până în măduva
oaselor. Ne leagă noduri în stomac. Ne fac să fugim și să ne ascundem. Nu există calități
fermecătoare, aceste personaje sunt cu adevărat rele. Ei sunt prezenți în genul de spectacole
sincere, care ne arată ce e mai rău din umanitate. Răul pe care-l știm, umblă pe străzi, dar la
care încercăm să nu ne gândim. Surprinzător, aceste roluri sunt, de asemenea, la cerere destul
de mare, în rândul actorilor. Teribile, rele, personajele vicioase, par să atragă actori în ciuda
provocărilor de a întreprinde astfel de roluri. Istoria teatrului este plină de povești ale actorilor
care s-au aruncat în personaje negative și nu au mai ieșit din această bulă. Să pretinzi ca esti
toate lucrurile rele pe care le-ai învațat încă din prima zi de viață să nu fii, nu poate fi ușor de
realizat.
Actoria se bazează pe adevăr. Atunci chiar și cele mai monstruoase roluri trebuie să
fie, construite pe o fundație a realității. Actorii trebuie să intre în cele mai întunecate colțuri
ale sufletelor lor și să scoată întunericul pentru a fi folosit pe scenă, asigurându-se în același
timp că mențin controlul și nu sunt pierduți în chinurile propriilor minți.
Știu că am făcut să sune dramatic, dar este adevărat. Cu toții avem parți, gânduri bune
și rele, în interiorul nostru. Acest principiu a stat la baza filosofiei și religiei, mii de ani. Cei
mai mulți dintre noi își petrec viața încercând să-și hrănească părțile bune, să ascundă
întunericul, astfel încât să putem trăi fericiți și să-i facem fericiți pe cei din jurul nostru. Dar
asumarea rolurilor negative permite actorilor să renunțe de bunăvoie la această luptă, doar
pentru scurt timp, și să investigheze părțile întunecate ale lor pe care le țin de obicei ascunse.
Ceea ce ei găsesc, concentrează în performanțe incredibile, exprimând ce rău au în
interiorul lor într-un mediu sigur și controlat, înainte de a pune totul înapoi în cușca sa, atunci
când cortina cade. Bănuiesc că rolurile ca acestea sunt căutate pentru că oferă un fel de auto-
descoperire. Ca să nu mai vorbim de emoția, crudă și netemperată, pe care un astfel de proces
trebuie să o elibereze. Pe scurt, personajele negative ne pot învăța multe despre noi înșine.
Sunt actori care, încă de la început știm că vor fi eroul puternic, prințul, prințesa, lupul
cel rău și vrăjitoarea.Totuși, unii actori sunt desăvârșiți, întrucât ei pot juca roluri negative cu
la fel de multă maiestrie. Practic, am putea spune că s-au născut pentru a fi „răi“. Aceștia nu
doar că atrag simpatia publicului, ci îl isterizează, bucurându-se de o faimă pe termen lung.
”Papucii” personajului negative, desi incomozi se dovedesc mult mai tentanți decât
pantofii de cleștar ai ”Cenușăresei”.