Etică și mundaneitate în serialul Seinfeld

Serialul de comedie situațională (sitcom) Seinfeld a avut enorm succes în cursul anilor
`90 exploatând mundaneitatea vieții americane moderne din metropola newyorkeză. În ciuda
faptului că este un serial popular de televiziune, de unde nu ne putem așteta la vreo mare
revelație filosofică, Seinfeld nu doar că ne delectează, ci o face într-un mod care ne face să
simțim (și să gândim) ... nimic din toate acestea nu este atât de serios. Ritmul episoadelor este
unul alert, și totuși.. aproape nimic nu se întâmplă, cel puțin nimic care să devieze cursul
evenimentelor de la cel obișnuit. Acest ritm are în vedere motivele obișnuite: cariera, viața
socială, cutume nescrise, dar în special mici evenimente neprevăzute care colapsează ambițiile
de a păstra echilibrul fragil al vieții moderne. Precum spun Legile lui Murphy, dacă ceva rău
se poate întâmpla se va întâmpla, viața este așadar o luptă continuă cu ghinionul. Totuși
personajele par mereu să își păstreze buna dispoziție generală și să se bucure de viață.
Personajul principal, Jerry Seinfeld (care are o carieră în stand-up comedy atât în
realitate cât și în serial) rămâne aproape neschimbat pe tot parcursul seriei (la fel ca toate
personajele, indicând o blocare într-un fel de stare semi-infantilă), atât din punct de vedere
interior cât și exterior, și pare a fi mulțumit și împăcat cu soarta sa, poate chiar fericit. Își
petrece timpul în apartamentul său, conceput pentru o singură persoană – care este un axis
mundi al unei lumi construite în jurul său – sau în cafeneaua de la colț, discutând amânuntele
evenimentelor zilnice cu celelalte trei personaje Kramer, Elaine și George. În acest grup
relațiile rămân constante și deviază rar de la normă, la fel și personalitățile lor, care însă sunt
destul de colorate, în principal prin micile deficiențe și excentricități, ca să păstreze lucrurile
interesante. Jerry este un monogam în serie, relațiile sale fiind mereu scurte și terminându-se
într-un mod neașteptat, deseori banal. Kramer este un copil adult care trăiește cumva fără a
avea job, ”împrumută” mâncare de la Jerry, și încearcă mereu să își pună în aplicare ideile
sale la limita dintre trăznit și serios: un parfum care are mirosul plajei, o carte despre mesele
de cafea ale celebrităților, un restaurant în care îți prepari proria mâncare sau încearcă să dea
în judecată vreo industrie sau alta. Mereu eșuează și mereu se reîntoarce la același caracter
naiv și excentric pregătit să înfrunte lumea. Elaine pare a întrupa o femininitate relativ matură
– tinde să evolueze în carieră deși are experiență limitată. Însă naivitatea sa constă în a cauta
partenerul perfect, pe prince charming, care se dovedește mereu a nu fi ceea ce părea. Ratează
posibila întânire cu John F. Kennedy Jr. (idealul ei de bărbat) și face un compromis pentru o
relație cu un mecanic musculos cu aparența unui prostănac care vorbește în propoziții scurte și
fără afect. Personajul Elaine nu este o eroină feministă glorioasă, ci mai degrabă arată că
eliberarea dintre sexe scoate în evidență, de asemenea, o vulnerabilitate.
Personajul George este probabil cel mai interesant, cel mai comic și cel mai
disfuncțional. Nevroza sa este legată de un complex de inferioritate cauzat, pe de o parte de
aparența sa fizică, scund chel și dolofan, de insuccesul său în carieră, cât și de familia sa care
comunică în mod obișnuit strigând. Reflexul său este de a deveni un păcălici, de a manipula și
a minți pentru a obține ceea ce își dorește. De multe ori ceea ce își dorește este o victorie
asupra altora, în acest fel să își satisfacă complexul, însă victoriile sale sunt fie de durată
scurtă fie eșecuri. Interesul său este imaginea pe care o au ceilalți față de el, un element
universal de altfel dus până la obsesie. George este de asemenea un hedonist, căutând plăcere
în cele mai mundane lucruri. Subiectele lui preferate de discuție sunt toaletele, hârtia igienică,
adidașii. Un lucru care îl salvează totuși pe George de a fi un idiot absolut sau un monstru,
este faptul că este conștient de defectele sale de caracter, pe care și le asumă, dar nu încearcă
să le corecteze. În acest sens George este aproape bipolar în a fi simultan mândru și rușinat de
caracterul său.
Serialul reușește să obțină o chimie naturală și fluidă a personajelor, a dialogurilor și a
situațiilor, profitând de neprevăzut și de sincronicități în șirul evenimentelor. Însă întrebarea
rămâne dacă are ceva de spus din punct de vedere filosofic? Platon în Republica sa ideală ar fi
exclus artiștii, atât ai tragicului cât și ai comicului, din motivul că aceștia nu au cunoaștere ci
acționează printr-un fel de inspirație divină pe care nu o înțeleg și astfel nu cunosc
semnificația a ceea ce creează. Țelul serialului nu este doar de a obține o reacție vidă de la
public (asemenea răsetelor din fundal), ci este și unul etic prin faptul că pune mereu în
discuție ce este un comportament potrivit și unul aberant, cel mai adesea este exploatat cel din
urmă. Sensul filosofic al serialului Seinfeld ar putea fi de a surprinde eșecul transcendenței
din lumea modernă. Într-o lume în care Dumnezeu a murit, regăsim nevoia de sacru în profan,
regăsim ființa umană confruntată aproape tragic cu condiția sa în cele mai simple situații. Am
putea vorbi aici de Ulyse al lui James Joyce unde mitologicul este grefat în mundan. Însă ni se
prezintă partea mai ușoară, deși uneori grotescă, a umanului patetic, plictisit, care înfruntă
acest nimic al vieții cu o atitudine totuși veselă, fără răutăți sau violențe gratuite.
Totuși serialul explorează disfuncția umană, poate în ideea de a-l îndrepta, sau cel
puțin a-l scoate în evidență. Este într-adevăr aproape șocant nonșalanța cu care Jerry sau
George înfruntă situații extreme precum moartea sau criminalitatea. Indiferența lor este
oarecum normală, având în vedere că tindem să ne pese doar de cei apropiați și să
dezumanizăm, sau depersonalizăm pe celălalt care nu ar fi în interiorul grupului. Într-adevăr
de ce să ne pese de celălalt, mai ales în contextul unei metropole unde oamenii se aseamănă
cu furnicile – deci ce ar însemna identitatea noastră personală în acest context? Chiar dacă nu
rezolvă aceste probleme etice, show-ul TV Seinfeld reușește să evidențieze aceste aspecte, să
le contureze și să le situeze organic într-o lume, lucruri la care ne așteptăm de la artă.

Goje Nicolae
18.10.2020

cine ce cunoaște tot tu – titlu despre carte despre cunoastere absoluta, inteligenta
suprema, suna mai mult a literatura decat filosofie, cunoastere absoluta in anumite situatii
particulare
filosofia este metafizica aprofundata
flaviubosca@gmail.com