432

România 2007
 
Regia: Cristian Mungiu
Cu-personaje:
Laura Vasiliu - Găbiţa, Gabriela Drăguţ, eroina cu avortul
Anamaria Marinca - Otilia, prietena eroinei
Vlad Ivanov – Viarel Aka, Bebe, doctorul care pune sonda
 
Şi cu:
Alexandru Potocean – Adi Radu, Adrian, iubitul Otiliei
Costică Babu – tatăl lui Adi v.  
Luminiţa Gh-iu – Gina Radu, mama lui Adi
Tania Popa – recepţioneră
Doru Ana – benzinarul
Eugenia Bosângeanu – mama lui Bebe
 
 
 
Calificativ: bine
Tema: condiţia feminină într-un regim totalitar, studiu de caz
Subiectul pe scurt: o studentă face avort în condiţii de ilegali-
tate!
Condiţia umană, femeia şi dramaticul dialog cu epoca-societa-
tea.
Genul: socio-psiho-dramă
 
Stilul: realism dens-pasiv
Mesaj: slalomul prin socio-mocirlă caracter-mărgăritarele tot
confirmă! E calea dar şi valea (plângerii)!
 
Morbid-lugrubra atmosferă inundând impasul celor două prie-
tene, dar şi orice demers al celor din jur. Benzinarul iritat-pa-
siv-nedumerit, recepţionerele ferm-amabile, miliţienii din ho-
tel chiar impasiv-neironici, tipul de pe hol servind cu o ţigară
pe Găbiţa…
Dineul party cu ziua mamei iubitului Otiliei e şi el de o anima-
ţie radios-ternă. Tematica pe faţă e mai degrabă anominativă.
Scena ar fi de pus în comparaţie cu cea mult-grotesc-
dramatica
din filmul Balanţa, unde se remarca mai ales rolul lui Reben-
giuc, un primar cam contestatar.
Socio-bârfa-cancan-dezbatere de mare efect (şi) la noi.
Montajul insistent-pasiv-deconstructiv vine mănuşă. Scenele
la baie la oglindă cu Otilia, dar şi cu Găbiţa, oricât de lung-
nefi-reşti par, sunt în tipar. Pudibonderia neexcesivă, dar
marcantă, nu e nici ea în plus. Sexualitatea zis explicită, fie şi
minimală, ar fi dăunat. Scapă firesc totuşi cadre cu Otilia
intrând la baie cu bazinul gol, sau pubianul Găbiţei în scena
cu sondarea.
E un stil al sobrietăţii emotiv-raţionale caracteristică filmelor
anilor 60!
Anacronism – tram al mileniului trei!
Sarcina nedorită de Găbiţa e imediat evitată, oare cât de
sigur, de Otilia ce suportă plata lucrării, dar merge apoi iute
să se cu-reţe de…păcat. 
Dorinţa mereu cu acoperire a doctorului e contrapunctată de
exprimarea la nervi pe şleau. Nici Otilia nu se fereşte de unele
vorbe mai neaoş-sexuale.
Toomoremotherfuck-ul american e fum, pe lângă aburii slobo-
zeniei noastre verbal-erotice.
O simplitate a temei şi tratării evidentă însă. În comparaţie
cu filmul pe acelaşi subiect, avortul ilegal al vremii, făcut
chiar atunci de Andrei Blaier, Ilustrate cu flori de câmp. Mult
mai amplu-dramatic, mai socio-existenţial. Şi oricum mai
valoros!!
Filmul 432 nu este deosebit. E potrivit, bun şi atât. Nu sare de
nota pozitiv-artistică. Poate tocmai stilul său propriu-zis nor-
mal a explodat faţă de nonfilmicitatea artistică, masivă după
mileniul doi!
Epic-analiticul anilor 50-70 a murit. Dezbaterea lirică.
Dramati-cul narant. Acestea fac filmul efectiv artistic.
Şantajul cu amorul, cam de viol, e şi premeditat, Bebe insinua
la telefon Găbiţei că se vor înţelege, dar şi oportunat, presate
de termen, cheltuieli cum ajung fetele. Lipsa de alternativă e
o aluzie (şi) socio-politică. Puterea, reprezentată de cadre
direc- te, doctorul,miliţia, şi indirecte, legea şi victimele –
femeia de fel. De fapt orice personaj din film e marcat de
reţinere socio- existenţială. Suficient de nemanifestă la cele
secundare, prie- tenul Otiliei, părinţii, şamd. Şi neexcesivă la
cele principale, fe-tele şi doctorul. 
Inexistenţa soundtrackului e şi nu e originală. E însă perfect
în …ton! Ca şi limitarea dialogului la strictul necesar, inclusiv
în secvenţele în care cam sta…în prim plan!
Lungile tăceri fac cheia marilor filme! Intropecţiile aparent
mu-te. Acesta însă nu e unul mare ci propriu-zis. Repet,
anormal de…normal. Atât!
Ne-am dezobişnuit să vedem filme artistice pur şi simplu, la
modul sublim altfel. Arta fiind de fel sublimare! De unde şi is-
teria vizavi de pelicule care tocmai asta respectă.  
 
Distanţarea Otiliei e un turbion. Sigură de fel, studenta e
impli- cată colegial în drama Găbiţei. Şocul amorului forţat o
mai tre- zeşte. Are îndoieli faţă de iubit. Devine agresiv-
apatică la toa- te evenimentele, inclusiv cel al partidei
nevoite. Grijulie ca pe năsălie?? Aneantismul ei e în cheie!
Găbiţa e candoarea între nelinişte şi asumare, blând-pasivă.
Bebe, în ciuda profitorismului său, e corect-amabil, germene
al politicianului postdecembrist! Masculinul nu se trădează,
fie sau tocmai negativ fiind. Femininul joacă şi el pe cărţile
lui, cu
rolul Otiliei cu tot. Acesta ceva mai aparte aici.
Clou-ul filmului fiind tocmai jocul dintre impasivitatea epocii
şi a Otiliei. Duelul e…remiză, marţ, sau pat?! Enigma Otiliei
(!) ex-plică totul. Totuşi nu mat!!
Riscul de a cădea în extremă? De atâta naturalism să
musteas- că a convenţionalism? Desigur e mereu. Potrivit
evitat aici.
Socio-dramă? Politică mult mai puţin, dar implicită. A nu se
ig-nora. Drama existenţială a unei studente imprudente şi a
cole- gei  îndatoritoare până la sacrificiu întru ne-plăcere. Dar
şi a oricui din jur, prietenul Otiliei, părinţii, ceilalţi, marcaţi de
apă- sare, anihilarea persoanei, purtarea unei măşti liber
apatic-voioase…
Otilia e destul de materialistă, voia să apeleze la o doamnă
care
lua mai ieftin, aşa fiind nevoite să facă rost de trei mii şi chiar
plusând spre cinci spre a-l îndupleca pe doctor. Dar şi
altruistă până la cedare sexuală, paradoxală?
Tenta socio-politică e şi comercială. Vezi produsele epocii.
Brif- corul, Kentul, crema Doina… Şi negoţul de cameră.
Într-un alt film, vezi care, era o replică emblemă. E bun? Nu
se găseşte! Pelicula e Croaziera lui Daneliuc.
 
Afurisit Bebe ăsta? Ce-şi zicea el? Dacă voi tot o faceţi au re-
bours, de ce nu şi eu pe-acolo?
Foarte aproape şi de Petre Petre din Răscoala. Care, tot
văzân- d-o pe Nadine, fiica boierului Iuga, că se amoreşte,
profită de busculada zaverei şi prinzând-o pe câmp o pune şi-i
spune. Eu de ce să nu, eu de ce?!          
Doar nu eu m-am distrat! Zice Bebe. Dacă e democraţie…
Zisă, mascând de fapt o tiranie.
Sau ca în fabula lui Alexandrescu. Democraţie, nu şi pentru
că-ţei. A se subînţelege corect femininul!
Ce mai spune preaînţeleptul? Să dăm drumul la televizor să
auzim. Zice un personaj din film. Ar fi trebuit mai multă impli-
care pur politică? Acel atribut mediu-definitoriu e conturul u-
nui tunel din fericire al trecutului. Dictatorul era contra-
alintat. Irealul e şi el astfel bifat.
Eroina reală ar fi de fapt Otilia. Ea înfruntă riscurile toate. Sa-
crificând morala proprie o face cu doctorul, se ceartă cu prie-
tenul că nu ar fi prudent sexual, se împrumută peste măsură
financiar, cam ignoră rudele iubitului, îşi cam ceartă prietena,
deşi o ştie slabă de fire, circulă orbeşte…  
Sfidează, totuşi şi calculat, orice. Nu doar că trebuie. Vezi ter-
menul kantian.
Se cam lasă în voia sorţii, conform principiului, la barza, băr-
zoiul…supus, -ă îi face Dumnezeu cuib! Găbiţa şi…doctorul.
 
Replici, gaguri, poante
Nu prea rezultă, nici sugestiv, dacă Bebe a făcu-o şi cu brune-
ta?
Anacronism – tramvaiul e de după 89, troleibuzul nu.
Ticuri scenice. Mama care inoportunează perechea cu de-ale
gurii. Replicile despre tinerii vremii. Aveau di tăti…
Te joci cu lunile, domnişoară! Patru sau cinci… De la patru e
încadrare la amor, nu avort provocat…
Găbiţa dă drumul la apă să acopere. Clişeu. Otilia stă cu
spate- le. Îndelung. Stop-cadru. Clişeu. Dar (şi) notă
obligatorie.  
Multe scene trec în plan secundar, deşi sunt anume. Altă
relie- fare. Strălucire prin semi-absenţă.
 
Crima orândictatuirii (orânduire-dictatură) sau tarele indivizi-
lor? Suvetiran (suveran-tiran) sau supuş(elnic)i?
Subtil thriller social. Societatea asasină de fire umană.
Nivela-toare de caractere.
Inexorabilul îi vizează pe toţi egal. Evenimentele anume sunt
doar accidente. Bălţi în mocirlă.
Adi pare preocupat de notiţe, apoi de prezenţa iubitei la ziua
mamei lui, apoi să nu se certe cu Otilia, să n-o supere. El e
însă stins în sine de fel. Plecat nu doar cu capul mereu!
Animaţia la masă a maturilor nu e deloc sinceră frenezie. E o
radioasă apatie! Taman ea onestă!
Câteva personaje de pe afară ori intern, benzinarul,
bișniţarul, recepţionerele, miliţienii, tipul din staţie, cel de pe
hol cu ţigara, asistenta… Sunt fantome vii, sau mai rău?
Desigur nu horror.
Omenia ar fi un fir întins, altfel subteran, intern. Accentuat ca
prietenie între fete, ca rudenie între Adi şi ai lui, ca neutră
ama- bilitate chiar la alţii. Dar ce mai salvează ea? Cenuşiul
domină şi luminosul păr călăuzitor, mde?, al Otiliei!
 
Otilia
Posibil rămasă şi ea grea cu Adi, de unde şi semi-cearta lor.
Vezi şi graba de a se spăla la cadă după episodul cu doctorul.
Dar tenace şi tăinuitore. Nu suflă o vorbă iubitului. Cu greu şi
după act abia despre cazul colegei, motiv de bănuială pentru
Adi că îi ascunde altceva.
Tatăl maistru militar, mama pensionată medical.
Timpul – anul 1987
 
Un ciudat de normal dur trago-dramatic film
nod art
Nod gordian?
Operă completă
 
 
 
 
 
 
Damian Luz