Virtute si pacat

Virtuțile sunt strâns legate între ele. Dumnezeu este cunoscut prin credință, ne
îndreptăm către scopul său suprem prin speranță, iar uniunea cu El se realizează
pe deplin prin iubire chiar și aici pe pământ. Urmând această cale putem ajunge la
eliberare. Nimeni nu poate vedea virtutea însăși pentru că nu este o ființă sau un
lucru. Cu toate acestea, cele trei virtuți sunt adesea simbolizate ca trei fecioare:
Credința, reprezentată de fecioara îmbrăcată în albastru ținând o cruce; Speranța,
sub forma unei fecioare îmbrăcate în verde ținând o ancoră; Dragostea,
reprezentată printr-o Apărută sub formă de o fată îmbrăcată în alb și ținând flori.
Virtuțile teologice, plantate în suflet de Dumnezeu Însuși și modelate printr-o
viață aleasă de rugăciune, sunt distincte de virtuțile morale dobândite prin puterile
naturale ale omului: intelectul, voința și emoțiile.
Atâta timp cât oamenii au voință și muncă grea, ei pot deveni înțelepți, cumpătați,
curajoși, drepți și, treptat, pot face progrese în fapte bune. Aceste virtuți morale
sau principii fundamentale stau la baza unei vieți corecte și a relațiilor de ordine
între oameni conform legilor morale. Acestea includ smerenie, blândețe, bunătate,
milă, răbdare, iertare, stăpânire de sine și rugăciune neîncetată.
Aceste virtuți fuseseră discutate înainte de creștinism, dar creștinii le înțelegeau
mai profund și mai bogat decât înțelepții din trecut. Dreptatea creștină cere
credincioșilor să-și ia în serios obligațiile față de Dumnezeu și aproapele.
Dreptatea înseamnă a oferi fiecăruia cuvenitul, a învinge răul cu bine și a aduce
armonie și înțelegere.
Curajul creștin constă în a fi statornic în îndeplinirea îndatoririlor și a înfrunta
greutățile vieții cu hotărâre. Cumpătarea este o altă virtute care presupune
stabilirea unei moderații adecvate în toate aspectele vieții. Înțelepciunea creștină
este capacitatea creștinului de a judeca și de a evalua lucrurile, astfel încât să nu-l
jignească pe Dumnezeu sau pe semenii săi. Aceste patru virtuți, împreună cu
credința, speranța și iubirea, formează temelia unei vieți creștine sănătoase. Lupta
împotriva păcatului poate fi câștigată prin voință proprie și cu ajutorul harului
divin, folosind mijloacele clasice de rugăciune, post, fapte bune și pocăință,
urmate de mărturisirea păcatului.
Când discutăm despre păcat, trebuie să luăm în considerare păcatul strămoșesc,
numit și păcatul stramosesc, care se transmite tuturor descendenților lui Adam
prin naștere, precum și păcatul individual pe care fiecare persoană îl săvârșește în
mod voluntar. În ceea ce privește păcatul stamosesc, putem spune că Adam și Eva
au afectat natura umană prin păcatul lor. Ca descendenți de această natură,
moștenim păcatul stramosesc. Totuși, nu ar trebui să-i învinovățim pe strămoșii
noștri pentru păcatele pe care le comităm pentru că păcătuim de bunăvoie. Vă
reamintim că botezul îndepărtează păcatele strămoșilor. Păcatul este un act
împotriva naturii. Sfântul Antonie cel Mare a spus: „Păcatul nu este ceva făcut de
natură, ci ceva rău făcut prin alegere. Nu este păcat să mănânci, ci să mănânci
nesatisfăcător, nepotrivit și fără înfrânare. Căci suntem datori să păstrăm trupul.
viu, dar nu orice gând rău.Nu este păcat să arăți curat, ci să privim cu invidie,
mândrie și poftă... Așa că atunci când facem un act rău din libertatea de a alege,
fiecare parte a noastră este vinovată de păcat, nu este bun, este contrar voii lui
Dumnezeu.”Păcatul nu este o inevitabilitate. Omul are puterea să lupte împotriva
lui. El trebuie să se ferească de însoțirea cu gânduri păcătoase, pentru ca acestea să
nu se instaleze în el. Să fim clar, nu trebuie să ne temem de păcate și nici de
recunoașterea lor. Dimpotrivă, trebuie să ne temem de nerecunoaștere și repetarea
lor.

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/ce-este-pacatul-97109.html
https://reliemi.blogspot.com/2010/12/clasa-x-virtute-si-pacat.html