Faptele bune - roade ale virtuților

„Trăind în virtute, suntem ai lui Dumnezeu”. (Sf. Antonie cel Mare)

”Virtutea este hrana sufletului.” (Evagrie Monahul)
“Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.” (Romani 2,13)

Def: Virtutea crestina este pornirea fireasca a omului, devenita obicei, de a indeplini cu ajutor de sus toate poruncile date de Dumnezeu, din dragoste fata de El
si fata de aproapele.
 Virtutea creştină - năzuinţă şi un efort continuu al omului credincios ajutat de harul lui Dumnezeu pentru împlinirea faptelor bune.
 Virtutea ca insusire sufleteasca=taria si statornicia pe calea binelui in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului.
 Virtutea = statornicia in a implini, cu ajutorul harului divin, poruncile dumnezeiesti.
Cuvântul „virtute" lat. „vir"=„bărbat". Demult, „virtute" însemna curaj fizic, bărbăţie; mai apoi a însemnat rezistenţă la ispite şi practicare obişnuită a binelui. Pentru
creştini, virtutea- năzuinţa continuă a credinciosului spre împlinirea faptelor bune, ajutat de harul Duhului Sfânt (de puterea şi de lucrarea dumnezeiască). In Sf. Scriptura cuvantul:
“virtute” este foarte rar folosit, intalnim sinonime: dreptate, evlavie, fapte bune.
Iisus Hristos e Modelul nostru de virtute, fiind Dumnezeu adevarat şi om adevarat. Sfinţii: modele de virtute.
Orice creştin are harul de la Botez, atunci creştinul s-a născut la o viaţă nouă, a virtuţii, a trăirii împreună cu Hristos - harul se poate pierde, dacă cel care îl primeşte nu lucrează
împreună cu el spre bine, ci face faptele cele rele.
Exista o singură virtute: savarsirea binelui din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Pentru că facerea noastră de bine se arată în diferite situaţii şi faţă de diferite
persoane, putem spune că virtutea are înfăţişări diferite:
Sunt virtuţi care sunt îndreptate direct către Dumnezeu, primite la Taina Sf. Botez, apropiindu-l de El: credinţa, nădejdea şi dragostea, sădite de Dumnezeu în suflet, şi fără de
care nimeni nu se poate mântui (scopul vietii crestine).
Il cunoastem pe Dumnezeu prin credinta, ne indreptam spre El prin speranta (nadejde), ne unim cu El prin dragoste.
Sunt şi virtuţi arătate faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi oameni, care sunt sădite în firea omului de la creare şi care au fost slăbite de păcatul strămoşesc. Ele sunt întărite
prin har, pentru a rodi în fapte bune: înţelepciunea, dreptatea, cumpătarea, bărbăţia.
Virtutile teologice sunt sadite in suflet de Dumnezeu, virtutile morale sunt castigate prin puterile naturale cu care e inzestrat omul: inteligenta, vointa, simtire, omul
prin straduinta poate devein: intelept, cumpatat, curajos, drept.
Însușirile virtuțiilor:
1. Să fie tare – tăria/hotărârea împlinirii faptelor bune.
2. Să fie de bună voie. Sf. Ap. Pavel: ”Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată.” (I Corinteni 9,17).
3. Să fie cu știință. ” Şi să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Romani 12,2).
4. Să se arate prin fapte – nu e de ajuns a cunoaște binele, trebuie să îl și facem. “Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.”
(Romani 2,13)
5. Virtutea creștină trebuie să fie însuflețită de dragoste curată către Dumnezeu și către aproapele. ” Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” (Matei 22,37)
Temeiuri scripturistice:
 “Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (I Corinteni XV, 10)
 „Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor" (Romani XII, 17)
 „Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă" (I Corinteni X, 12)
 “Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.” (Romani 2,13)
Temeiuri patristice:
 „Trăind în virtute, suntem ai lui Dumnezeu”. (Sf. Antonie cel Mare)
 ”Virtutea este hrana sufletului.” (Evagrie Monahul)
 “Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti: sufletul este panza, virtutile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie sa-l pictam.” (Sf. Grigorie de Nyssa)
 “Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.” (Sf. Grigorie Dialogul)
Sf. Ioan Gură de Aur: “De vei vedea pe vreun om nedrept şi rău trăind în îndestulare şi sănătate, să nu te minunezi de el. A făcut şi el puţin bine vreodată pe pământ, şi pentru aceasta îşi
ia plata aici, iar pe lumea cealaltă, va auzi ca şi bogatul din Evanghelie: „Tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta, pentru acel bine făcut de tine". Iar de vei vedea pe cel drept suferind multe

1
primejdii şi necazuri, să-l fericeşti şi să-ţi doreşti să fii ca el, pentru că aici unul ca acela se curăţeşte de păcate, iar pe lumea cealaltă, la multă bucurie merge; căci pe cel pe care îl
iubeşte, Dumnezeu îl şi ceartă.” ( Proloage 16 martie)
A fi virtuos înseamnă a face binele în orice împrejurare, nesilit, cu ajutorul harului Sfântului Duh.
VIRTUȚILE TEOLOGICE: CREDINȚA, NĂDEJDEA, DRAGOSTEA
Credinţa
Referinţe “Si toate cate veti cere, rugandu-
scripturistice va cu credinta, veti primi.” (Matei
21,22)
“Iar credinţa este încredinţarea
celor nădăjduite, dovedirea
lucrurilor celor nevăzute.”Evrei
11, 1
Definiţia virtuţii Încrederea în Dumnezeu, o
punte de legătură între om şi
Dumnezeu, care pentru a fi
mântuitoare trebuie să fie
însoţită de fapte bune.
Roadele virtuţii - Ridicarea sufletului până la
Dumnezeu
- Înţelegerea Tainelor care
depăşesc puterea minţii
Păcate împotriva - Ateismul
virtuţii
Nădejdea
“In lume necazuri veti avea; dar indrazniti,
Eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33)
” Iar nădejdea nu ruşinează pentru că
iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile
noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.”(
Romani 5, 5)
” Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi
de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să
prisosească nădejdea voastră, prin puterea
Duhului Sfânt.”( Romani 15, 13)
Dorul şi aşteptarea cu încredere a
împlinirii tuturor bunătăţilor făgăduite de
Dumnezeu, omului care face voia lui.
- Răbdarea
- Liniştea
- Îndemnul spre săvârşirea faptelor bune
- Uşurarea necazurilor
- Încrederea numai în sine, sau în alte făpturi
- Deznădejdea
- Încrederea prea mare în mila lui Dumnezeu
Dragostea
“Aceasta este porunca Mea: Sa va iubiti unul pe altul,
precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decat aceasta
nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru
prietenii sai.” (Ioan 15, 12-13)
” Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că
dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este
născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.” (I
Ioan 4, 7)
” Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care
Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel
ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu
rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16)
Năzuinţa omului către Dumnezeu şi voinţa
hotărâtă de a împlini voia lui atotsfântă
- Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu
- Răbdarea
- Blândeţea
- Iertarea
- Înţelegerea între omeni
- Ferirea de păcat
- Egoismul
- Ura faţă de Dumnezeu
- Invidia
2
 VIRTUȚILE MORALE: DREPTATEA, CURAJUL, CUMPĂTAREA, ÎNȚELEPCIUNEA
Dreptatea
Referinţe ” Şi toate câte veţi cere,
scripturistice rugându-vă cu credinţă, veţi
primi.” (Matei 21,22)
” Căci spre aceasta aţi fost
chemaţi, că şi Hristos a
pătimit pentru voi, lăsându-vă
pildă, ca să păşiţi pe urmele
Lui.” (I Petru 2,21)
Definiţia virtuţii Virtutea prin care crestinul
implineste, cu voie hotarata
si constiinta, toate
indatoririle sale, fata de
Dumnezeu si fata de oameni,
fiind ajutat de harul divin.
Roadele virtuţii -Buna înțelegere între oameni;
-Respectul fata de semeni;
-Egalitatea.
Păcate -nedreptatea
împotriva
virtuţii
Curajul
” În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă
în Domnul şi întru puterea
tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu
toate armele lui Dumnezeu, ca
să puteţi sta împotriva
uneltirilor diavolului. ”
(Efeseni 6, 10-11)
” Dar cel ce va răbda până
sfârşit, acela se va
mântui.”(Matei 24,13)
Însușirea sufletească a
creștinului de a-și îndeplini
cu statornicie îndatoririle
sale și de a înfrunta cu
hotărâre toate greutățile și
primejdiile vieții.
-Răbdarea;
-Statornicia.
-Sfiala;
-Lăcomia;
-Îndrăzneala peste măsură.
Cumpătarea
” Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu
în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări
şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi
în pizmă; Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul
Iisus Hristos şi grija de trup să nu o
faceţi spre pofte.”Romani 13,13-14
” Pentru aceasta, puneţi şi din
partea voastră toată sârguinţa şi
adăugaţi la credinţa voastră: fapta
bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
la cunoştinţă: înfrânarea; la
înfrânare: răbdarea; la răbdare:
evlavia;”II Petru 1,5-6
Virtutea prin care credinciosul
pune cuvenita măsură în toate
faptele vieții sale.
-Blândețea;
-Smerenia;
-Bunacuviință;
-Sănătatea trupească și sufletească.
-Mândria;
-Necuviința.
Înțelepciunea
” Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte
oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi
ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.”
(Matei 10,16)
” Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei
ce sunt afară (de Biserică), preţuind
vremea.” (Coloseni 4,5)
” Şi să nu vă potriviţi cu acest veac,
ci să vă schimbaţi prin înnoirea
minţii, ca să deosebiţi care este voia
lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi
desăvârşit.” (Romani 12,2)
Capacitatea creștinului de a judeca
și de a chibzui lucrurile, astfel încât
să nu supere prin faptă sau cuvânt
pe Dumnezeu și pe semenii săi.
-Prevederea;
-Ascultarea de sfatul bun al altuia;
-Paza bună.
-Minciuna;
-Neascultarea sfaturilor bune;
-Nestatornicia în lucrul bun.