BULETIN DE RUDAR, BULETIN DE ȚIGAN.

Deportarea țiganilor la Bug pentru că

erau sciții SIGINOI ai lui Herodot, ȚUNDRA ROMILOR JUKLORE/ZLĂTARI, și
rescrierea istoriei rudarilor ne-romi ca DACI BESSI.
Julieta Rotaru, Elena Mariushakova, Vesselin Popov,Sofiya Zahova (”Rotaru”
fiind, întâmplător, nume de rudar, apud Ion Calotă, ”Rudarii din Oltenia,
SOROS), a scris o carte în limba engleză, intitulată ” The Wallachian Gold-
Washers, Unlocking the Golden Past of the Rudari Woodworkers ”. În carte,
doamna Julieta Rotaru, împreună cu distinșii ei colegi ( Ian Hancock (Chair).
Nadezhda Demeter, Lilyana Kovacheva, Jana Horváthová, Hristo Kyuchukov, Ion
Duminica, Tomasz Koper ✝), strecoară niște greșeli intenționate, sau nu, care
rescriu istoria rudarilor ca BESSI – tribul dacic exploatator al aurului din Dacia
antică.
ROMÂNI NEGRII KARAVLAHI, botezați contra adevărului istoric ”rromi” – de
către istorici, lingviști, sociologi, antropologi.
Pentru ca să nu fim acuzați de rasism, cităm chiar pasajul din carte, în care scrie
clar că există categoria rudarilor ROTARI, adică numele soțului senator al lui
Julieta Rotaru, fostă Moleanu: ” Three decades after Calotă, Katalin Kovalcsik
(2007) undertook fieldwork in Oltenia and Muntenia. She found four subgroups
named after the products of their woodworking, thus: rotari, corzeni, and bălăreți
in Oltenia and albieri (in Muntenia).”
La pagina 54, distinsul colectiv de rescriere a istoriei, intră abrupt pe făgașul
normal trasat în laboratoarele dacologiei naționaliste, conduse de Marcel
Courthiade, cel care a scris că ”romii trebuie confundați cu rudarii, pentru a
cuceri”, și, citează Călători străini VIII 1983: 617–620, despre BESII – tribul dacic
de aurari: ” Therefore, the Dacians have been called since antiquity together Bessi
“gold gatherers”, a name for gold panners in rivers and mines, because they
collected gold by panning it, as evidenced by the continuation till today of this
work. But the poem from Nola in Carmen , “Sed et callidos quasi in aurum
conversos”, calls them very skilful, as if they completely turned it into gold. About
today’s gold collectors, I will say the same thing: along with the labour, they also
inherited the skill and zeal that is akin to them.”…” A learned mineralogist from
the sixteenth century, who was also a member of two Academies, as well as the
mine inspector for Transylvania, Samuel Köleséri junior (Köleséri 1973: 617–618),
and the author of the very informed work Auraria Romano-Dacica, Cibinii, 1717,
knew of a local narrative about “the Dacians [who] have been called since
antiquity together with Bessi “gold gatherers”, a name for gold panners in rivers
and mines, because they collected gold by panning it, as evidenced by the
continuation till today of this work.” Pagina 59.
De aici, de la pagina 59, Julieta Rotaru rescrie total istoria rudarilor. Cum? Pe
baza nuvelei lui Mihail Sadoveanu, ”Nopțile de Sânzâiene”. Citiți: ” In a novel
based on historical realities, the very conversant classical Romanian novelist Mihail
Sadoveanu (1934: 29) records an old belief of the local Rudari that linked them to the
Pechenegs. A Moldavian aristocrat fallen into poverty, of self-alleged Pecheneg origins, but
suspected to have a Gypsy father, signed a contract with a French engineer for the
exploitation of one of his secular forests. The local people, among which Lingurari (the name
under which the Rudari are known in Moldavia), are encouraged by a forester of Pecheneg
descent, to thwart the cutting down of their forest. Literary criticism has interpreted that the
hero of the book is the Pecheneg people, individualised in the Gypsies sălaș (Călinescu 1941:
545–561). Sadoveanu might have had access to a local legend of the Lingurari linking
themselves with the Pechenegs. This link to the past helps to show up a certain continuity in
gold washing as the main occupation of certain groups within the region. It is unsurprising
that the known auriferous basins also compose the map of the habitats of the gold-washers,
called Aurari, Zlătari and Rudari in Wallachia; Aurari, Zlătari and Lingurari in Moldavia;
Gypsies, Băieși and Lingurari in Transylvania, Rudari Gypsies in Banat.”

Cartea lui Sadoveanu poate fi citită aici:

https://revistatransilvania.ro/wp-content/uploads/2022/05/1934.-Mihail-
Sadoveanu-Nopt%CC%A6ile-de-sa%CC%82nziene.pdf
Singura menționare a numelui de Pecenegi, este numele personajului
”Peceneaga”, de meserie pădurar. În tot romanul, căci NU este document istoric,
nu găsim referire la vreun document istoric care să lege lingurarii, denumiți
incorect ”țigani”, de pecenegi. Deci toată presupunerea lui Julieta Rotaru este
eronată. Singura menționare a țiganilor legați de pecenegi, este la Hașdeu, care
vorbește clar de romi:
”Cum, cînd și de unde venit-au țiganii în Europa? Astfel povestesc ei înșiși, altfel descoperă istoria.
După credința țiganilor, maica Eva ar fi trăit de-ntîi pe ascuns cu un șarpe și-i născuse un fiu, apoi,
pocăindu-se, reveni la Adam și-i născu al doilea fiu. De la acest din urmă, ieșit din căsătorie legiuită, se
trag oamenii cei albi; de la cel dintîi, născut din adulter, se trage vița neagră a țiganilor, care de aceea
se numesc pînă astăzi în limba lor romnicel, adică fii femeii, fiindcă nu-și cunosc și nu-și recunosc pe
tată. Istoria constată că limba țiganilor este un dialect indian, că figura lor poartă tiparul acestei
origine, că însăși obiceiele lor se pot observa pînă acum în moravurile unor caste de pe țărmii Indului…
În seculii VIII și IX, deja sub numele de țigani, acest popor se răspândi în Asia minoră și în Egipt și se
distinse prin scandaluri sociale și religioase. Cu toate astea starea actuală a luminărilor istorice nu ne
permite încă de a ridica tot vălul de pe epoca precisă a venirii lor în România, de unde apoi se
răspîndiră ca niște lăcuste în toate țările Europei. Cronicele rusești menționează, amestecați la un loc
cu comanii și pacinații, o populație neagră și creață, țiganii au venit în țările noastre nu de peste
Dunăre, căci i-ar fi înregistrat autorii bizantini, ci de peste Nistru, din părțile lacului Caspic, de unde
veniră de asemenea comanii și pacinații. Între capii ăstora din urmă ne întâmpină un Ceghena,
precum se numesc pînă astăzi țiganii în Orient, și acel Ceghena, după mărturia contimporanilor, era de
un neam obscur între pacinați Numele național al țiganilor sau cingari apare lămurit în istorie pentru
prima oară pe la 1250, adică tocmai în epoca comanilor și pacinaților. Aceste patru considerațiuni
combinate ne acordă o certitudine istorică, vreau să zic o mare probabilitate, cum că țiganii rătăciră la
noi odată cu comanii și pacinații, și apoi, rămînînd vagabonzi prin codrii României, după retragerea
celorlalți barbari ai evului mediu, fură apucați, biruiți și robiți de către străbunii noștri, reveniți din
Făgăraș și Maramureș. Însă cucerirea română putu să domesticească numai o mică parte din acești
”fii ai femeii”. Cei mai mulți nu încetară de a cutreiera codrii mereu pustii ai Roâniei plătind sau
zicîndu-se că plătesc o dare oarecare statului și numărându-se mai mult în iluziune a fi sub dependența
vel-armașului Încercările marilor Domni organizatori: Alexandru cel Bun în Moldova şi Mircea cel Mare
în Valahia de a deprinde pe aceşti nomazi cu o viaţă aşezată, n-au avut alt efect afară numai că sute şi
mii de ţigani emigrară în ţări străine, şi către 1420, trecând din provincie în provincie, prin dezordini,
furturi, hoţie, vraje, desfrânări, se făcură cunoscuţi chiar în părţile cele mai depărtate ale Europei...."
Bogdan Petriceicu Hasdeu, ”Ursita, Roman istoric”.
https://www.globalinfo.ro/z/bogdan_petriceicu_hasdeu_ursita.htm
Julieta Moleanu rescrie istoria rudarilor ca urmași ai DACILOR, ai bessilor, în
felul următor, confundând intenționat rudarii cu romii zlătari:
”A learned mineralogist from the sixteenth century, who was also a member of two Academies, as
well as the mine inspector for Transylvania, Samuel Köleséri junior (Köleséri 1973: 617–618), and the
author of the very informed work Auraria Romano-Dacica, Cibinii, 1717, knew of a local narrative
about “the Dacians [who] have been called since antiquity together with Bessi “gold gatherers”, a
name for gold panners in rivers and mines, because they collected gold by panning it, as evidenced by
the continuation till today of this work.”34 The source of this information is the important Latin
Christian author Paulinus Nolanus (353–431), who in turn quotes his friend Niceta, Bishop of
Remesiana between 366–415 and Christian missionary in the north and south of the Danube, among
the barbarians living in the region, Dacians, Bessis, Goths and Huns. In Latin medieval texts Bessi,
Bisseni or Pacinacae are the ethnonyms for the Pechenegs, an extinct semi-nomadic Turkic ethnic
people from Central Asia (Spinei 2003: 93). In a novel based on historical realities, the very conversant
classical Romanian novelist Mihail Sadoveanu (1934: 29) records an old belief of the local Rudari that
linked them to the Pechenegs. A Moldavian aristocrat fallen into poverty, of self-alleged Pecheneg
origins, but suspected to have a Gypsy father, signed a contract with a French engineer for the
exploitation of one of his secular forests. The local people, among which Lingurari (the name under
which the Rudari are known in Moldavia), are encouraged by a forester of Pecheneg descent, to
thwart the cutting down of their forest. Literary criticism has interpreted that the hero of the book is
the Pecheneg people, individualised in the Gypsies sălaș (Călinescu 1941: 545–561). Sadoveanu might
have had access to a local legend of the Lingurari linking themselves with the Pechenegs. This link to
the past helps to show up a certain continuity in gold washing as the main occupation of certain
groups within the region. It is unsurprising that the known auriferous basins also compose the map of
the habitats of the gold-washers, called Aurari, Zlătari and Rudari in Wallachia; Aurari, Zlătari and
Lingurari in Moldavia; Gypsies, Băieși and Lingurari in Transylvania, Rudari Gypsies in Banat.” P. 59

La pagina 64, Julieta Rotaru, confundă intenționat numele dacilor BESSI, cu

numele rudarilor BĂIEȘI, evident, pentru a obține o legitimitate a originii
rudarilor ca daci, căci rudarii se declară DACI.
” In Transylvania, where the metallurgic toponyms attest to all the three terms,
“Auraria”/Abrud (Lozovan 1961: 277–285), Zlatna and Ruda, as seen in Chapter
2, the gold-washers are recorded with Latin appellations aurarifaber, aurilegi,
etc. It is not known how the gold-washers self-identified themselves, though
their occupational name did come to be conflated with băieși from baia ‘mine’,
which denotes the miners, diggers of ores. We have quoted in Chapter 3 an
expert travelogue from the sixteenth century that refers to “Bessi16 aurileguli”
(Samuel Köleséri junior in Călători străini VIII 1983: 617–620). By the late
nineteenth century in Transylvania aurar was a ‘jeweller’ and băieș a ‘miner’,
while the verb a băi meant ‘to extract mineral from an ore’ (Frâncu and Candrea
1888: 41).”
Julieta Rotaru nu explică deloc că termenul de BESSI nu este tradus nicăieri, nici
în lexiconul Hesychios, singurul lexicon antic care păstrează cuvinte dacice, nici
în alte locuri. Eu am gpsit expresia KARARVES în limba scișilor, menționată de
Hesychios, care scrie ”așa spun sciții la casă”, și l-am apropiat de propoziția
țigănească KHĂRAR (A)VES – de acasă vii. La pagina 65, Julieta Rotaru, invocă
sinonimia ”importantă” între cuvintele zlătar, rudar, și băiaș, din limba română.
Ceea ce nu vrea deloc să spună doamna Rotaru, este că ZLĂTARII vorbesc limba
rromani, iar rudarii/băieșii nu.
”Importantly, in the late nineteenth century aurar means ‘goldsmith’, synonym
with the archaism zlătar, and also ‘gold-washer’, synonym with the archaism
rudar. In Transylvania aurar as ‘gold-digger’ was replaced by băiaș and was
restricted to Romanian mineworkers.”
Dovada că BĂIEȘII sunt români încă de pe timpul sclaviei
Cercetătorul T. G. Bulat scria, în Dregătoria armășii și țiganii la sfârșitul veacului
al XVIII, apărut în Arhivele Basarabiei, an 8, nr. 1, pp.3-13 , că ”băieșii” erau
rumâni, iar țiganilor aurari li se zicea ”șuglor”, un termen despre care nu putem
fi siguri dacă era redat corect, mai ales că este străin de limba română, seamănă
cu cuvântul rom ”șucloro” – acrișor (diminutiv de la șuclo – acru) are conotație
de autonim, probabil de la un strămoș comun ”Șucloro” – cel acrișor.Se poate ca
acel ”șuglor” să fie de fapt un JUKLORĂ – câinii, numele grupului rom, mai ales
că în Transilvania viețuia un trib de romi numit KUKUIA, care în limba Sanskrit
înseamnă CÂINE, și este numele unei caste indiene de daliți. Autonimele la romi
sunt patronimice, după un strămoș comun, sau de meserii: ricinar – ursar (ricino
– urs), sastriar – fierar (sastri – fier), rupunari – argintar (rup – argint), kokalar –
lucrător în oase, zavragiu, corbean, găinar, răcar, ciurar, etc…. Dacă totuși,
”țiganii aurari” din document au fost romi, după cum sugerează numele de
”șuglor”, este un fapt deosebit de important. Iată fragmentul despre care
vorbeam:

Sursa: http://dspace.bcu-
iasi.ro/static/web/viewer.html?file=http://dspace.bcu-
iasi.ro/bitstream/handle/123456789/10679/Bulat%2c%20T.G.%2c%20Dregatori
a%20armasii%20si%20tiganii%20la%20sfarsitul%20veacului%20al%20XVIII%2c%
20Arhivele%20Basarabiei%2c%20An.%208%2c%20Nr.%201%2c%201936%2c%20
p.%203-13.pdf?sequence=1&isAllowed=y
Documentul clarifică o dilemă socială modernă, aceea a numelui de
”băieși”/”rudarilor”. Rudarii zilelor noastre dacă sunt întrebați dacă strămoșii
lor au lucrat la culegerea aurului, răspund că nu, că singura lor muncă a fost și
este prelucrarea lemnului. Același document clasifică țiganii după meserii, dar
nu confundă rudarii cu băieșii.
E foarte interesant că documentul conține informații precise ”tagma
lingurarilor: ce să numesc și rudari”, ”țiganii aurari carii numește șuglor”. Deci
nu este vorba de o confuzie, ci că ”cineva” ”îi numește ”șuglor” din exterior.
Acel ”cineva” nu putea fi decât un rom care-i cunoștea. Interesant că pe
lingurari nu-i ”numește” nimeni în document ”kashtale” – lemnari, denumire pe
care romii le-o dau de multă vreme, lingurarii neștiind vreun dialect rom. Deci
”țiganii aurari” erau denumiți ”șuklor” – acrișor, probabil după numele unui
strămoș comun. Nici vorbă de o confuzie în termeni: băieșii erau rumâni,
lingurarii erau rudari, iar aurarii erau ”șuglor”. Cel mai probabil, ȘUGLOR este un
nume de trib rom, astăzi dispărut cu desăvârșire. Documentul este extrem de
detaliat, făcând diferența între categoriile țigănești, după denumirile în uz la
epoca aceea, și lămurind misterul originii băieșilor, care erau…rumâni, așa cum
se declară și azi, deși documentul îi trece la…țigani ai Statului din cauza
meseriei.

Băieșii sunt români, susține Dionisie Fotino la anul 1818 în Istoria Daciei
”Soteriu zice că în locul unde este Abrud-baea ar fi fost Patroisa, fiindcă pe
aproape este satul țării Remănești Petrenanii, care, după Ptolemeu, este
aproape de Saline.„ Nota subsol 1: ”Și astăzi sunt Aurari în Țara Românească, cu
însărcinarea de a aduna aurul din Argeș, Olt, și Dâmbovița, spre părțile de
munte. Aceștia sunt ROMÂNI, și țigani mai cu seamă, din care Românii se
numesc Băeași, iar Țiganii Aurari, precum și Zlătari, cu știința de a lucra
metalele, aurul, argintul și celelalte. Din vechime însă se vede că erau anume
colonii, de la care au rămasu pînă astăzi numele lucrătorilor.” Dionisie Fotino,
Istoria Generală a Daciei, vol. I, p.66, 1818. Probabil ”Zlătar” – țigan aurar, de la
”zlata” – aur, provine de la orașul Zlatna. Și lângă Caransebeș este satul Zlagna,
de aici vine probabil cuvântul rom ”e zlag” – cercelul de aur.
https://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/149315/1/BCUCLUJ_FG_20357
5_1859_001.pdf

https://romagenocid.wordpress.com/wp-
content/uploads/2024/04/bcucluj_fg_203575_1859_001.pdf
Academia Română ȘTIA! Limba țiganilor lăutari nu a fost limba rromani, ci un
amestec de 5 limbi!
Da, în ”Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX – lea”, volumul 3
(1831-1840), citim, la pagina 760:
”Limba pe care o vorbesc este a lor și numai a lor, o amestecătură confuză de
turcă, egipteană, arabă, albaneză, română, și sârbă, pe care numai ei o înțeleg,
și pe care numai ei o vorbesc, cu o volubilitate surprinzătoare….Acești robi sunt
cu toți muzicanți, și uneori chiar buni”
Este foarte interesant că la notița de subsol 51, Academia Română comentează,
foarte nesigur, în partea a doua a comentariului, că Gheorghe Sarău zice că sunt
5 dialecte rome, deși el susține că sunt doar 4:
”Populația țigănească din Principate nu a constituit o etnie omogenă, ci era
alcătuită dintr-o serie de comunități cu specificități istorico-juridice, socio-
profesionale, și lingvistice. Fiecare din aceste comunități vorbea un dialect
propriu; cele 5 dialecte atestate la populația țigănească de pe teritoriul
României aparțin unui idiom pe care cercetările par a-l indica derivând din limba
indiană. Pentru mai multe amănunte, Gheorghe Sarău, Rromii, India, și limba
rromani, București, Editura Kriterion, 1998.”
https://romagenocid.wordpress.com/2022/07/04/academia-romana-stia-
limba-tiganilor-lautari-nu-a-fost-limba-rromani-ci-un-amestec-de-5-limbi/
Explicaţia din Dicţionarul limbii române moderne, 1958 :
”ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s.m. și f., adj. I.1. s.m. și f. Persoană care face parte dintr-o
populație originară din India și răspândită în mai toate părțile Europei, trăind în
unele părți încă în stare semi-nomadă. * Expr. A arunca moartea în țigani = a
arunca vina pe altul. (A se muta) ca țiganul cu cortul) = a se muta foarte des; a fi
nestatornic. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși ceva tocmai la sfârșit, a-și
da în petic tocmai la urmă. 2. Persoană care practică una din ocupațiile
obișnuite ale țiganilor (1); lăutar, fierar.* Expr. Tot țiganul își laudă ciocanul, se
spune despre cei ce se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu
ciocanul (sau cu scînteia), se spune despre cei deprinși cu nevoile. 3 Compus:
(pop.) calea-țiganului = calea lactee. 4. Denumire dată unei persoane brunete. II.
(Rar) Țigănesc. – Bg., sb. ciganin.”
Observați că Dicționarul limbii române moderne a îngroșat sensul nr. 2, iar
sensul nr. 4, nu se referă la un etnic, ci la tenul unei persoane. Adică orice
persoană, de meserie lăutar, fierar, sau cu de culoare cafenie, poate fi declarată
ȚIGAN. Deci, culoarea nu este caracter etnic, ci limba maternă.
În realitate, în Țările Române au fost și egipteni, dar și africani/etiopieni, în
starea de robie/sclavie, numită ȚIGĂNIE, așa cum scria arhidiaconul sirian Paul
de Aleppo. Mai mult, avem și Aceste lucruri s-au uitat, iar acum avem ”țigani”
negrii care mărturisesc că nimeni din strămoșii lor nu au știut limba țigănească,
adică NU ORICE NEGRU ESTE ROM. Termenul ”Țigan”, conform DEX-ului,
înseamnă și OM DE CULOARE, nu doar etnic. Cu alte cuvinte, ȚIGAN poate fi
numit ORICE OM cu pielea mai închisă.
La pagina 54, NOTIȚA DE SUBSOL 21, doamna Julieta Rotaru, scrie că totuși,
pecenegii erau turci, evident nu puteau fi acei bessi ai Daciei. Este o confuzie a
scriitorilor medievali.
”Bessi, Bisseni or Pacinacae are in Latin medieval texts the names under which
the Pechenegs are known, now an extinct semi-nomadic Turkic ethnic people
from Central Asia (Spinei 2003: 93).”
Este limpede că doamna Julieta Rotaru rescrie istoria rudarilor, prin
ETIMOLOGIE VIZUALĂ, NU LINGVISTICĂ ISTORICĂ, căci BĂIAȘ are traducere clară
din BAIA – mină, dar numele dacilor BESSI nu are traducere. Plus că este fapt
cunoscut de la Dios Cassius, Ovidius Publius Nasso, și alții, că GEȚII/DACII,
vorbeau limba SCITĂ, nu limba română.
De unde ar porni totuși legăturile țiganilor aurari cu dacii? Am văzut că Dionisie
Fotino deosebea clar băieșii, care erau români, de țiganii zlătari, dar erau
menționați în contextul exploatărilor de aur ale Daciei Romane și preromane. La
fel, cercetătorul T. G. Bulat scria, în Dregătoria armășii și țiganii la sfârșitul
veacului al XVIII, apărut în Arhivele Basarabiei, an 8, nr. 1, pp.3-13 , că ”băieșii”
erau rumâni, iar țiganilor aurari li se zicea ”șuglor”. Mai putem aduce multe
dovezi că băieșii sunt români, nu romi, dar sunt confundați cu romii, din cauza
culorii pielii.

”vidi zimbriata, quam vernacula Zundram, vocat”

Jan Fridwaldszky scria prin anii 1700, că țiganii aurari din Transilvania, folosesc
cojoacele lor, pe care le numesc ȚUNDRĂ, pentur a culege aurul alunvionar.
Hașdeu introduce cuvântul ȚUNDRĂ în limba dacilor1, fără a ști însă că este un
cuvânt țigănesc, din limba Sanskrit, CHUNDRI – coadă împletită de păr. Romii
care au trecut prin Grecia, au pronunțat ȚUNDRI, acel CHUNDRI/CHUNGRI, din
cauză că limba greacă nu are CI/CE. ȚUNDRĂ este un plural, însemnând FLOCI.
Știu cuvântul din familie, căci fratele bunicii mele, Marin era rom zlătar.
”II. Despre spălarea aurului (Despre vechii daci numiți ”culegători de aur” pentrru că adunau
cu neobosită sârguință aurul din albia râurilor. Despre țiganii zlătari din Transilvania) Ei s-au

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_cuvinte_rom%C3%A2ne%C8%99ti_mo%C8%99tenite_probabil_din_
limba_dac%C4%83
așezat în jurul râurilor aurifere și cum este obiceiul lor să locuiască în corturi, eu am creezut că
sunt niște tabere când m-am apropiat și am observat mai întâi aceste rămășițe ale
egiptenilor. Primăvara sau toamna după revărsarea apelor, ei cercetează nisipul și îl spală în
felul următor: lângă pârăiașe ei își instalează scaune de spălare, adică niște scânduri lungi de
patru-cinci picioare, late de unul sau două, pe care le așează într-un plan nu întotdeauna egal
de aplecat și le potrivesc cu o înclinare mai amre sau mai mică, după cum văd că nisipul este
amestecat cu pietricele mai multe sau mai puține. Am văzut scaune de acestea, teminate cu o
margine în față și pe părți, dar fără a fi prevăzute cu nici o altă bară (de oprire) și doar
acoperite de sus până jos c u o zeghe păroasă pe care o numesc în limba lor ”ȚUNDRĂ”. Pe
acestea, ei răstoarnă nisipul aurifer odată cu apa, ba cu coșurile, ba cu căldările umplute cu
apă, până ce a fost msorbit de zeghe apropae tot nisipul metalic mai subțire. Din zeghe, pe
care o afundă în hârdae mai mari, ei scot prin spălări repetate nisipul metalic și odată scos îl
bagă în COPAE și îl despart din nou de nisipul obișnuit, turnând din nou apă peste el. Copile
acestea făcute din coaja arborilor mi-au stârnit o mare admirație, deoarece ele previn orice
pierdere, chiar neprevăzută a aurului.”
https://www.google.ro/books/edition/Minerologia_magni_principatus_Transilvan/2WOQUj91D6EC?hl=en&gbpv=1 ”vidi
zimbriata, quam vernacula Zundram, vocat” Jan Fridwaldszky 1730-1786 Minero-Logia magnis principatus Transilvaniae…seu
metalia, semi-metalla, suphura, salia, lapides et aquae conscripta a Ioanne Fridwaldszky, societas Jesu sacerdote MDCCLXVII,
Claudiopoli , p 33 1767, în Călători străini despre Țările Române, vol IX, Editura Academiei Române, București, 1997
Ion Chelcea, scriitorul cărții Țiganii din România, care a fost cartea – plan de deportarea a romilor la Bug,
motivează încă din introducerea cărții sale, editată de Editura Institutului Central de Statistică București,
1944, că romii trebuie deportați la Bug pentru că cercetătorul Bataillard le lega numele de numele
sciților SIGGINES, menționați de Herodot. Dar, domnul Ion Chelcea, el însuși rudar, judecând după
numele său, care însemnă ”coș de nuiele” în graiul rudarilor din Ungaria, deși spune clar că rudarii nu
sunt romi, îi inventează el ca romi, apoi ca urmași ai dacilor, să îi scape de deportările la Bug

Iată cuvintele lui Ion Chelcea, cu care își începe lucrarea, care era începută cu cuvintele, evident al
Guvernului: ”Lucrarea de față reprezintă rezultatele unor cercetări făcute în cadrul Oficiului de Studii al
Institutului. Opiniile și interpetările reprezintă punctul de vedere al autorului.”
”Redeschizându-se discuția, rămânem la aceeași constatare la care se oprise – acum 50 de ani – Paul
Bataillard, când afirma că…”

Imediat, la pagina următoare, pagina 6, Chelcea spune că totuși rudarii nu sunt romi:

”Aurel Boia este un exemplu în ce privește confuzia ce se face între categoriile de Țigani. Din capul
locului, cele două categorii de Țigani din Sanț, de sat și rudari, sunt prin așezare și felul lor de a fi, la o
oarecare distanță unii de alții. Numai cine nu e prevenit caută să-i considere una.”
La pagina 12, Ion Chelcea zice: ”Acum, dacă am face abstracție de proveniența lor indiană și dacă am
rămâne la ceea ce adimitea Batailard, adevărul ar fi mai simplu, dar mai puțin întemeiat. Căci, Iliada și
Odiseea, vorbesc de un popor, ”gens” – barbar – ce adoră ca zeu pe Vulcan. Poporul respectiv ar acea va
ocupație de predilecție, ferăria. Un istoric antetior lui Herodot, Hellanicus de Lesbos, citat de Vivieni de
St. Martin, într-un memoriu al său, spune pozitiv că Țiganii sunt traci. Firește că atunci originea Rudarilor
n-ar mai părea de loc un mister pentru noi. Bazat deci pe alte mărturii de acest fel, P. Bataillard căuta
originea țiganilor nu în India, cum de fapt s-a arătat, ci în Cuacaz, Asia Mică și în Tracia. Dar atunci te
urmărește următoarea întrebare: cum se face că apar așa de târziu în documentele vremii, când ei ar fi
trebuit că cadă în orbita lumii, mai mult sau mai puțin cunoscută a antichității? Mai ales dacă se ia ca
punct de plecare prelucratul fierului, în urma cărui fapt le-ar reveni meritul dat de Bataillard, de
antemergători ai epocii bronzului și mai târziu ai tehnicei lucrului în fer? Atunci, cu drept cuvânt,
vechimea lor în aceste părâi, ar date de peste 3000 de ani.”

Alte fragmente din cartea lui Ion Chelcea:

”Rudarii răspund, dacă sunt întrebați, cam în acelaș fel: că nu sunt Țigani. Am văzut cum și cei din Serbia
răspundeau la fel. În plus, se constată un fapt nou: se cred descendenți din Daci, spunând că
sunt ”Români vechi”. Același lucru l-am constat și eu la Rudarii din Muscel. În Muscel se cred
coborâtori dintr-un strămoș ”Dacia”. E curios de subliniat că Vaillant, vorbind despre originea
Țiganilor, spune între altele:” a en croire ceux-ci, ils sont Kalmouks venus de la Dsongarie: a en croire
ceux-la, ils sont Scythes et probablement les reste des Daces vaincus par Trajan.” Vaillant, op. cit. p.
5… P. 51-52. Impresia imediată stăruie: ”Pe Caravlahi îi cunoști imediat după culoarea feții, care e mult
mai întunecată decât a Sârbilor.” T Filipescu, op. cit. p 241…Rudarii Caravlahi, dacă nu sunt Români ca
înfățișare, după unii autori, seamănă în schimb, mai mult cu lăutarii de pela orașe, decât cu Țiganii de
lae, cu toate că, pe alocurea, ca la Loznica, la frontier Bosniei, T. Filpescu a întâlnit trei țigănci leite, după
chip și asemănare, vorbind românește, limbă ce o consideră a lor. P 56: Românii din dreapta Dunării îi
consider inferiori și nu le dă să bea apă din urcior sau cană, ci din strachină sau alt vas. P 58: Pe
vremuri, Bataillard a presupus că Țiganii ar fi… antemergătorii epocei bronzului în părțile
noastre, și mai târziu ai tehnicii lucrului în fier și că deci, vechimea lor în aceste părți ar dat de
peste 3000 de ani. Uneltele de utilitate casnică ce le fabric Rudarii, ca tehnică, par a fi și ele, destul de
vechi. Vechi de 2.500-300 de ani, Ne aduc aminte de epoca…lemnului, De unde au scos atunci că Rudarii
sunt Țigani?…De unde știu ei, analfabeți sută la sută, că se trag din Daci? … Atunci,
printre populațiile arhaice care mai trăesc, având o limbă a băștinașilor traco-
daco-romani, e și populația Rudărilor, care reprezintă pentru noi acele
exemplare unice, paleoistorice încă vii printre noi. Mai vechi decât Țiganii și
decât Românii sunt Rudarii? Despre ei nu s-a știut. Cine dintre reformatori – conducătorii
de astăzi sau de mâine, de la noi, se va strădui să-i reabiliteze, atunci, dacă nu sunt Țigani?
Dacă nu sunt Țigani și sunt ceea ce am arătat că ar putea să fie, atunci am avea
mai mult decât datoria să-I ridicăm. Mi-au spus-o. Ei s-au tânguit că sunt cei mai desconsiderați oameni
de pe pământul românesc, fără să fie vinovați. De ce nu ne veniți în ajutor? Spuneți la cei mai mari și că
și noi suntem pe lume, se tânguiesc ei…Că ne dăm copiii de fac armată, dar că pe noi nu ne-a
împropietărit niciodată, nimeni, Că suntem oameni harnici și liniștiți; că noi nu suntem Țigani, că noi
suntem mai aproape de Dvs. decât de Țigani, că doar nu știm altă limbă…”

”Rămân Țiganii de cort și cei de sat. Întrebarea care se pune e, dacă față de
aceștia rămânem la acelaș proces de asimilare lentă sau dacă RIDICĂM
INTERDICȚIA TOTALĂ SAU PARȚIALĂ. Observăm însă că problema nu se pune la
fel pentru Țiganii de sat, ca pentru cei de cort. Cei de cort sunt imposibil de
asimilat. Și chiar de s-ar produce prin cine știe ce MIJLOACE ASIMILAREA lor, ea
ar produce o perturbare gravă în constituția sângelui românesc. Din această
cauză, suntem pentru o izolare totală față de Țiganii de cort. Dintre aceștia,
trebuesc însă rezervați o parte, pentru un parc în natură, spre a nu pierde țara o
specie rară aflată printre noi. Restul nu ne interesează, trebuesc înlăturați în
mod absolut din viața poporului nostru. În zilele noastre ar putea fi mutați
undeva în Transnistria sau dincolo de BUG.” Pagina 100.
https://romagenocid.wordpress.com/wp-content/uploads/2022/11/tiganii-din-romania-chelcea.pdf
Ion Chelcea (referent șef în Oficiul de Studii al Institutului, conferențiar de etnografie la Universitatea din
Iași), Țiganii din România, Monografie Etnografică, IINSTITUTUL CENTRAL DE STATISTICĂ, Director Dr.
Sabin Manuilă, Biblioteca Statistică Nr. 8, 1944, Editura Institutului Central de Statistică, București V,
Splaiul Unirii 28, 1944
Observați că la pagina 57, Chelcea, CONSTRUIEȘTE o istorie a rudarilor,
continuând cartea lui Martin Blocck desrpe rudari:

”Dar Block se oprește aici (de unde vrem noi să mergem mai
departe).”Mai departe” s-ar putea spune că nu se poate merge altfel, decât
construi, deși un document de preț ne stă înainte, cum e
”aria”.
De fapt, Ion Chelcea este primul probabil, din istoria minciunilor
istorice, care construiește o istorie dacică a rudarilor, pentru că…era
deranjat de afirmațiile francezului Bataillard, care a scris că numele
ȚIGAN, este foarte apropiat de SIGINES – tribul scitic menționat de
Herodot. Pur și simplu Chelcea, folosește presupunerea lui Bataillard,
pentru a inventa, împreună cu Plopșor, o origine dacică a rudarilor.
Nicăieri în istoria Țărilor Române, rudarii nu au spus că ar fi daci.
Avem dovezi serioase. Pentru că Chelcea însuși avea nume de rudar, a
început primul, împreună cu Plopșor, să construiască o FALSĂ ISTORIE
DACICĂ a rudarilor, învățând rudarii să se declare daci.
Rudarii au creat EPOCA LEMNULUI?
Este lucru clar deci, că Ion Chelcea, și Plopșor, doi rudari educați, au creat o
istorie falsă de daci, care, chipurile, au precedat EPOCA FIERULUI – creată de
romi, în concepția lui Bataillard (ceea ce nu este departe de realitate, căci regele
scit Saneunos – ”san” = a ascuți, în limba romilor, din numele limbii Sanskrite:
”limba polizată, ascuțită”- a descoperit tehnologia de prelucrare a fierului), și
au creat EPOCA LEMNULUI!
Dar să vedem ce afirma Bataillard despre țigani, de a enervat atât de tare pe
rudarii educați ca Ion Chelcea, Plopșor, și alții, încât au hotârât a deporta la Bug
romii?
Bataillard Paul. Sur les origines des Bohémiens on Tsiganes.. In: Bulletins de la
Société d'anthropologie de Paris, II° Série. Tome 10, 1875. pp. 546-557;
https://www.persee.fr/doc/bmsap_0301-8644_1875_num_10_1_3170
”Dar nu am doar motive negative să mă opun tezei domnului de Goeje, ca
putând aplica-o la întreaga rasă boemă; iar eu sunt astfel condus la da (acesta
este subiectul celei de-a doua părți a Scrisorii mele) unul privire de ansamblu
asupra propriilor mele idei actuale despre originea țiganilor, sau mai degrabă
despre existența lor în sud-estul Europa în vremuri foarte străvechi, pentru că,
fără a nega că ei au locuit inițial în India, după cum o demonstrează limba și alte
câteva indicii, nici că ar putea fi ale aceeași familie ca și Djatt, care sunt poate
Kouschiți ca boemii, neg că putem urmări pe urma primelor lor migrații, și
descoperă, în stat știința actuală, nicio idee despre apariția lor în sud-estul
Europei (de unde este sigur că au venit din Vest în timpul secolului al XV-lea
d.Hr). Eu susțin că ele există în această regiune, precum și în Asia Mică, în
Caucaz și în insulele din estul Mediteranei, din timpuri imemoriale; și le găsesc
acolo, - de pe vremea lui Herodot, sub numele de Sigynes, a cărui identificare cu
numele de țigani, care se aplică boemienilor în toată Europa de Est, nu poate
provoca nicio dificultate, - și , din vremea lui Homer , sub numele de Sinti
(Σίντίές), care este și astăzi unul dintre principalele nume etnice pe care boemii
le-au dat, și cel pe care îl păstrează cu cel mai mult mister… Herodot (V, 9), după
ce a vorbit despre Sigynes, s-a răspândit într-o mare țară pustie la nord de Ister
și care se întinde, după el, și în țara Yeneților de la Adriatică, adaugă: „Ligurii
care locuiesc în apropiere de Massalia îi cheamă pe Sigynnes (Σίγύννας)
negustorii; dar ciprioții numesc astfel sulițele sau sulițele (dorata).” Dacă un alt
nume decât cel de Sigynes sau de țigani, dar care înseamnă și suliță sau ceva
apropiat, ar fi aplicat și astăzi boemienilor din regiunile în care limba greacă
este sau era în uz, această traducere neașteptată nu ar fi, dacă nu în fapt
dovada materială a identității vechilor sigini și a țiganilor moderni, în același
timp cu explicația căutată a numelui lor? Dar tocmai asta cred că am găsit. Dar
aici permiteți-mi o remarcă. Nefiind nici lingvist, nici filolog și nevrând să par a fi
așa, m-am mulțumit, în Scrisoarea mea, să adun, așa cum au fost elementele
unei demonstrații filologice… mi s-au prezentat, care mi s-a părut să iasă în
evidență, mizând pe filologii să grupeze aceste elemente în mintea lor după
regulile metodei lor mai riguroase.”

Buletin de țigan – buletin de rudar/albier

Planul rudarilor Plopșor și Ion Chelcea a dat roade, căci Mareșalul Antonescu și
regina Maria nu a permis deportarea romilor la Bug
În articolul ”RUDARII”, publicat de Formula-As nr. 822, în anul 2008, și postat pe
site la cu Nr. 1385 , 27.09.2019 – 03.10.2019, citim că rudarii din Băbeni nu au
fost deportați la Bug, că însuși Antonescu i-a protejat. Aceste lucruri le-au
mărturisit reporterilor următorii rudari: Dumitru Stângaciu (foto), Gheorghe
Cimpoieriu, Vita Lepădatu:

”Si mai stiu cei de azi ca, in vremea legionara, atunci cand au fost ucisi sau dusi
la munca silnica mii de tigani, de ei nu s-a atins nimeni. Ca insusi Antonescu ar fi
spus atunci: „Nu! Voi sunteti vechii meseriasi ai poporului, ramaneti pe locurile
voastre!„. Pe buletinele bietilor deportati la Bug scria „tigan”. Pe ale lor „rudar”
si apoi „albier”. Ei, rudarii, nu au nimic cu tiganii. Nu ii considera inferiori, le
apreciaza talentul in alte meserii. Sunt revoltati insa pentru faptul ca „politica” i-
a pus pe toti laolalta, sub acelasi nume. Mai ales in ultimii ani, in „tiganiada”
aparuta dupa Revolutie, cand multora li s-au dat bani de la anumite partide ca
sa se declare „de etnie roma”. E adevarat, oamenii s-au mai amestecat intre ei,
s-au casatorit cu tigani. La fel cum au facut-o si romanii. Si ce daca? Nimeni n-a
spus ca asta-i un pacat. Bătrânii, rudarii „adevărați”, vor astăzi doar atât: sa se
recunoască faptul că, măcar „la origini”, ei au fost de alt neam.”
https://romagenocid.wordpress.com/wp-content/uploads/2022/10/rudarii-
societate-numarul-822-anul-2008-arhiva-formula-as.pdf
Drept de autor @ Cîrpaci Marian Nuțu.