Tehnologii horticole

Cursul 1.
INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIILE HORTICOLE

Cuvinte cheie: horticultură, hortiviticultură, legumicultură, pomicultură, viticultură,

specii horticole

Conținut:
1.1.Definiția și obiectivul horticulturi
1.2.Importanța horticulturii;
1.3.Clasificarea speciilor horticole

1.1.DEFINIȚIA ȘI OBIECTUL HORTICULTURII

Horticultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul culturii legumelor, pomilor, viţei de vie
şi a florilor. Ca domenii de activitate horticultura cuprinde sectoarele de producţie definite ca:
legumicultură, pomicultură, viticultură, floricultură şi arhitectura peisajului.
Din punct de vedere etimologic, horticultura vine de la cuvântul de origine latină "hortus"
care înseamnă "grădină".
Hortiviticultura este o ramură complexă a ştiinţelor agricole, care studiază legumicultura,
pomicultura, viticultura şi floricultura. Ea ne oferă date privind particularităţile biologice şi
tehnologice ale diverselor plante hortiviticole, relaţiile dintre acestea şi mediul înconjurător, în
scopul obţinerii unor producţii cantitative şi calitative superioare (Anca Drăgulescu, 2007).
Legumicultura, privită în sens restrâns, este o ştiinţă care se ocupă de cultura legumelor.
Etimologia provine de la două cuvinte din limba latină „legumer” care înseamnă vegetale cultivate
pentru hrana omului și „cultura” care se referă la priceperea de a lucra pământul şi de a îngrijii
plantele.
Legumicultura este ştiinţa ce se ocupă cu studiul particularităţilor biologice şi ecologice
ale speciilor şi soiurilor legumicole, cu arealul lor de răspândire, cu tehnologiile de cultivare, în
scopul obţinerii producţiilor mari, de calitate superioară, eşalonate în tot cursul anului şi în condiţii
economice avantajoase.
Pomicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul soiurilor şi speciilor pomicole, stabilirea
celor mai bune metode de cultură în scopul obţinerii de recolte mari şi de bună calitate, cu eforturi
economice reduse.
Viticultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul cultivării viţei de vie.
1
Tehnologii horticole

Viticultura studiază particularitățile agrobiologice ale viței de vie, în vederea satisfacerii

lor, prin elaborarea și perfecționarea continuă a tehnologiilor de cultură, în scopul obținerii de
recolte mari, relativ constante, de calitate superioară și eficiente în același timp. Aceasta se ocupă
de cultivarea viței de vie pentru obținerea strugurilor.
Denumirea de viticultură provine din limba latină ("vitis" - viță de vie; "cultura" -
cultivare, îngrijire).
Floricultura se ocupă cu studiul plantelor floricole.
Arhitectura peisageră este ştiinţa şi arta de a proiecta şi realiza compoziţii din diverse
plante horticole în amplasamente diferite.
Ca ştiinţă tehnică şi biologică, horticultura face apel la o serie de discipline cum ar fi:
botanica, fiziologia plantelor, pedologia, agrochimia, genetica, protecţia plantelor, mecanizarea,
etc.

1.2.IMPORTANȚA HORTICULTURII
Ponderea sporită a culturilor hortiviticole în economia mondială, a producţiei agricole se
datorează importanţei pe care o au legumele, fructele şi strugurii în alimentaţia raţională a omului.
Importanţa hortiviculturii este dată în primul rând de valoarea alimentară a legumelor,
fructelor şi strugurilor, care atât proaspete cât şi preparate şi conservate sunt de neînlocuit în hrana
echilibrată şi sănătoasă al omului.
Importanța alimentară
O alimentaţie raţională nu poate fi concepută fără folosirea zilnică a legumelor, fructelor
şi a derivatelor acestora. Consumul produselor horticole contribuie la:
• contribuie la bilanţul energetic al omului. Dintre factorii de nutriţie energetici, fructele şi
strugurii conţin: glucide – până la 16 % la fructe şi până la 35% la struguri. Glucidele se
găsesc în principal sub formă de zaharuri şi zaharoză care sunt uşor asimilabile;
• hidratarea şi tonusul organismului, (tomatele, castraveţii, salata conţin 94 – 95% apă,
morcovul 87 – 91%, merele – 84%, strugurii 75 – 80%);
• asigură organismului uman vitaminele şi sărurile minerale necesara, (legumele şi fructele
asigură 90-95% din necesarul de vitamina C, vitamina A – 60 – 80%, 20 – 30 % din grupul
de vitamina B şi până la 100% din vitamina P. De asemenea legumele şi fructele au un
conţinut foarte ridicat în săruri de calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu care intră în
constituţia scheletului, a diferitelor ţesuturi şi echilibrează reacţia sucului gastric. De
asemenea, aceste săruri minerale susţin procesul de calcifiere normală al organismului);

2
Tehnologii horticole

• sursă de grăsimi şi proteine, (la unele fructe conţinutul în lipide depăşeşte 50%: alune,
nuci, migdale şi al proteinelor de cca. 18 – 20%);
• sursă de fibre (legumele şi fructele asigură organismului fibrele celulozice absolut
necesare pentru buna funcţionare a aparatului digestive).
Cele mai multe legume au un gust plăcut, cu nuanţe foarte diferite de la un soi la altul,
unele dintre ele fiind bogate în uleiuri eterice, glicozizi, pigmenţi, etc., ce stimulează pofta de
mâncare.
Numărul mare de specii, varietăţi şi soiuri de legume, constituie materie primă pentru
prepararea unei game variate de mâncăruri, îmbogăţind şi îmbunătăţind astfel sortimentul
preparatelor culinare.
Consumul în stare proaspătă a legumelor și fructelor dă posibilitatea asimilării
vitaminelor în totalitate de către organismul uman. Prin fierbere, păstrare la temperaturi
ridicate şi prin industrializare o bună parte din vitamine se pierd.
Importanța terapeutică
Alături de valoarea alimentară, foarte multe legume şi fructe au proprietăţi terapeutice.
Consumul de fructe este indispensabil anumitor categorii de oameni: bolnavi, adolescenţi, femei
gravide, bătrâni, precum şi sportivilor, celor suferinzi de anumite afecţiuni ş.a.
Legumele şi fructele asigură buna funcţionare a aparatului digestive datorită conţinutului
în fibre celulozice. Unele substanţe numite fitoncide (ceapă, usturoi, praz, ridichi, hrean) au efecte
bactericid. Varza albă, crudă sau sub formă de suc se recomandă în tratamentul ulcerului, având
proprietăţi cicatrizante deoarece conţine săruri de potasiu şi vitamina K.
Fructele se utilizează în terapia sau profilaxia afecţiunilor cardiovasculare, pulmonare,
hepatice, renale, în anemii etc. Merele, perele şi gutuile fiind bogate în pectină contribuie la
reducerea colesterolului prevenind ateroscleroza şi infarctului miocardic.
Strugurii se recomandă în convalescenţă sau în terapia bolilor cardiovasculare, bolilor
renale, în rahitism, nevroze, în eliminarea colesterolului şi ai acizilor urici. Vinul are însuşiri
terapeutice şi farmacologice recunoscute încă din antichitate. El are efecte benefice asupra
organismului, dacă este consumat în cantităţi moderate; unele cercetări recente au dovedit rolul
protector al resveratrolului (compus fenolic din vin) faţă de ateroscleroză.
Importanță economică
Cultura legumelor constituie o sursă importantă de venituri pentru unităţile cultivatoare şi
gospodăriile populaţiei.
Cultura legumelor şi fructelor în spaţii protejate permite o folosire raţională a forţei de
muncă pe tot timpul anului.

3
Tehnologii horticole

Un alt aspect de importanţă economică se referă la faptul că prin cultura legumelor se

asigură o mai bună valorificare a terenului decât prin multe alte culturi, datorită posibilităţilor de
efectuare, pe scară largă, a succesiunilor, atât la cultura în câmp liber, dar mai cu seamă la cea
protejată.
Pomii şi viţa de vie valorifică cel mai bine terenurile în pantă precum şi terenurile
nisipoase, improprii altor culturi agricole.
Unele specii, ca nucul şi cireşul, asigură lemnul necesar pentru industria mobilei.
Cultura pomilor ajută la combaterea poluării aerului cu noxe şi a celei fonice.
Legumele constituie o importantă sursă de materii prime pentru industria conservelor.
Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta întreprinderile mari, integrate, de producere şi
industrializare a legumelor şi fructelor. Fructele pomilor şi strugurii constituie materie primă
pentru industria alimentară (acestea sunt folosite în obţinerea compoturilor, gemurilor,
dulceţurilor, sucului de struguri, vinului, distilatelor ş.a.).
Prin valorificarea eşalonată a producţiei pe tot parcursul anului se creează un echilibru
dinamic între venituri şi cheltuieli.
O parte din resturile vegetale de la unele culturi legumicole se pot folosi în hrana
animalelor (vărzoase, sfecla, mazărea, fasolea, etc.).
Viticultura are o importanță deosebită având în considerare că vița de vie poate fi cultivată
pe pante, soluri nisipoase, adică pe locuri puțin utile pentru culturile agricole.
În horticultură, muncile se eşalonează pe tot parcursul anului, realizând o bună utilizare a
forţei de muncă faţă de culturile de câmp.
Speciile dendro – floricole servesc la amenajarea parcurilor şi grădinilor ca spaţii de
agrement şi mediu curat pentru locuitorii oraşelor. De asemenea plantaţiile pomicole, parcurile,
grădinile de lângă casă exercită asupra climatului o influenţă favorabilă, reduc poluarea mediului
şi creează un ambiant plăcut.

1.3.CLASIFICAREA SPECIILOR HORTICOLE

Criteriile obişnuite după care se pot grupa plantele horticole sunt următoarele:
-din punct de vedere botanic;
-după durata vieţii;
-după organele comestibile;
-după criterii economice;
-după tehnologia aplicat culturii.

4
Tehnologii horticole

În general, speciile din aceeaşi familie botanică prezintă unele caracteristici biologice
comune, deci manifestă şi unele cerinţe comune faţă de factorii de vegetaţie şi de cultură.

1.3.1.CLASIFICAREA PLANTELOR LEGUMICOLE

Clasificarea botanică prezintă şi unele neajunsuri în ceea ce priveşte practica legumicolă
în sensul că nu se referă deloc la scopul pentru care se cultivă plantele legumicole, respectiv la
partea comestibilă a plantelor şi nici la modul de cultivare. Clasificarea botanică este considerată
ca singura clasificare ştiinţifică, deoarece grupează speciile legumicole în familii botanice după
criterii ştiinţifice astfel:
-Familia Solanaceae: Tomatele (Lycopersicon esculentum), ardei (Capsicum annuum),
pătlăgelele vinete (Solanum melongena), cartoful (Solanum tuberosum).
-Familia Liliaceae: Ceapa comună (Allium cepa), usturoiul (Allium sativum), prazul
(Allium porrum), sparanghelul (Asparagus officinalis).
-Familia Cruciferae: Varza albă pentru căpăţână (Brassica oleracea var. capitata forma
alba), varza roşie (Brassica oleracea var. capitata forma rubra), varza creaţă (Brassica oleracea
var. sabauda), varza de Bruxelles (Brassica oleracea var. gemifera), varza chinezească (Brassica
pekinensis), varza de frunze (Brassica oleracea var. acephala), conopida (Brassica oleracea var.
botrytis subvar. cauliflora), broccoli (Brassica oleracea var. botrytis subvar. cymosa), gulia
(Brassica oleracea var. gongylodes), ridichile de vară şi iarnă (Raphanus sativus convar. niger),
cresonul de grădină (Lepidium sativus), hreanul (Armoracia rusticana);
-Familia Umbelliferae: Morcovul (Daucus carota ssp. sativa), pătrunjelul pentru rădăcină
(Petroselinum crispum convar. radicosum), pătrunjelul pentru frunze (Petroselinum crispum
convar. crispum), ţelina (Apium graveolens), păstârnacul (Pastinaca sativa), mărarul (Anethum
graveolens), leuşteanul (Levisticum officinale), asmăţuiul (Anthriscus cerefolium), feniculul de
Florenţa (Foeniculum vulgare ssp. dulce convar. azoricum);
-Familia Leguminosae: Fasolea de grădină (Phaseolus vulgaris), mazărea de grădină
(Pisum sativum), bobul (Vicia faba);
-Familia Cucurbitaceae: Castravetele (Cucumis sativus), dovlecelul (Cucurbita pepo
convar. giromontina), dovlecelul patison (Cucurbita pepo var. radiata), pepenele galben
(Cucumis melo), pepenele verde (Citrulus lanatus);
-Familia Chenopodiaceae: Sfecla roşie (Beta vulgaris var. canditiva), spanacul (Spinacia
oleracea), loboda (Atriplex hortense);

5
Tehnologii horticole

-Familia Compositae: Salata (Lactuca sativa), andivele (Cichorium intybus), cicoarea de

grădină (Cichorium endivia), anghinarea (Cynara scolymus), cardonul (Cynara cardunculus),
scorţonera (Scorzonera hispanica), tarhonul (Arthemisia dracunculus);
-Familia Polygonaceae: Reventul (Rheum rabarbarum), măcrişul (Rumex acetosa), ştevia
(Rumex patientia);
-Familia Malvaceae: Bamele (Hibiscus esculentus);
-Familia Labiatae: Cimbrul (Satureja hortensis), cimbrişorul (Thymus vulgaris),
busuiocul (Ocimum basilicum);
-Familia Tetragoniaceae (Aizoaceae): Spanacul de Noua Zeelandă (Tetragonia
tetragonoides);
-Familia Convolvulaceae: Batatul sau cartoful dulce (Ipomea batatas);
-Familia Agaricaceae: Ciuperca de culoare albă (Psalliota hortensis), ciuperca de culoare
crem (Psalliota bispora);
-Familia Polyporaceae: Buretele vânăt (Pleurotus ostrealus), buretele roşiatic (Pleurotus
Florida);
-Familia Strophariaceae: Ciuperca cu văl (Stropharia rugosa annulata);
-Familia Gramineae: Porumbul zaharat (Zea mays convar. sacharata).
Clasificarea după durata de viață. Această clasificare ţine cont de un singur element şi
anume longevitatea plantelor legumicole. În cadrul acestei clasificări trebuie precizat sensul a
două noţiuni folosite în mod curent în legumicultură: perioada de vegetaţie şi durata vieţii.
După durata vieţii, în condiţiile de la noi din ţară, plantele legumicole se pot grupa astfel:
anuale, bienale, trienale şi multianuale (perene).
Plante legumicole anuale: cele din familiile botanice Solanaceae, Leguminosae,
Cucurbitaceae şi de asemenea ridichile de lună, mărarul, spanacul, conopida, bamele.
Plante legumicole bienale: cele din grupa verzei (fără conopidă), rădăcinoase (fără
ridichile de lună), ceapa ceaclama, ceapa de apă, prazul.
Plante legumicole trienale: ceapa din arpagic.
Plante legumicole multianuale (perene): sparanghelul, reventul, hreanul, leuşteanul,
tarhonul, anghinare, măcriş, ştevie.
Clasificarea după organele comestibile Se referă la gruparea plantelor legumicole în
funcţie de natura organelor comestibile şi starea în care acestea se folosesc.
Plante legumicole de la care se consumă organele generative:
-inflorescenţa: anghinare;
-primordii de inflorescenţă: conopida, broccoli;

6
Tehnologii horticole

-fructe la maturitatea tehnologică: castraveţi, dovlecei patison, bamele, fasolea de grădină,

mazărea de grădină, bobul, vinetele, ardeii;
-fructe la maturitatea fiziologică: tomatele, ardei, pepeni galbeni, pepeni verzi;
-fructe la maturitatea tehnică şi fiziologică: ardei, tomate;
-seminţe la maturitatea tehnică sau fiziologică: mazărea, fasolea, bobul.
Plante legumicole de la care se consumă organele vegetative:
• crescute în pământ:
-rădăcini îngroşate: morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, ridichile, hreanul,
scorţonera;
-rădăcini tuberizate: batatul;
-tuberculi: cartoful;
-bulbi: ceapă, usturoi, praz;
-lăstari etiolaţi; sparanghel.
• crescute deasupra pământului:
-tulpina îngroşată: gulia;
-tulpina falsă şi frunze verzi: prazul, ceapa stufat, usturoiul verde, ceapa de iarnă;
-peţiolurile frunzelor: revent, cardon, ţelină pentru peţiol, feniculul de Florenţa;
-frunze verzi: spanacul, loboda, tarhonul, leuşteanul, mărarul, pătrunjelul pentru frunze,
ţelina pentru frunze, cicoarea de grădină, varza pentru frunze, spanacul de Noua Zeelandă,
cresonul, asmăţuiul, măcrişul, ştevia, cimbrul;
-muguri cu creştere închisă: varza albă, varza roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles, varza
chinezească, salata pentru căpăţână;
-carpoforul: ciupercile cultivate comestibile
Clasificarea după tehnologia aplicată culturii Clasificarea plantelor legumicole după
tehnologiile aplicate în culturi este următoarea:
-legume rădăcinoase: morcovul, pătrunjelul pentru rădăcină, păstârnacul, ţelina pentru
rădăcină, ridichile, sfecla roşie, scorţonera.
-legume bulboase: ceapa comună, usturoiul, prazul.
-legume din grupa verzei: varza albă, varza roşie, varza creaţă, varza pentru frunze, varza
de Bruxelles, varza chinezească, conopida, broccoli, gulia.
-legume verdeţuri: salata, spanacul, cicoarea de vară, loboda de grădină, ţelina pentru
frunze şi peţiol, sfecla pentru frunze şi peţiol, pătrunjelul pentru frunze, spanacul de Noua
Zeelandă.

7
Tehnologii horticole

-legume cultivate pentru păstăi, boabe verzi şi capsule: fasolea de grădină, mazărea de
grădină, bobul de grădină, bamele.
-legume solano-fructoase: tomate, ardei, pătlăgele vinete.
-legume cucurbitacee (bostănoase): castravetele, pepene galben, pepene verde, dovlecelul
comun, dovlecelul patison.
-legume condimentare: mărarul, cimbrul, asmăţuiul, busuiocul.
-legume perene: sparanghelul, reventul, hreanul, leuşteanul.

1.3.2.CLASIFICAREA PLANTELOR POMICOLE

Clasificarea botanică, se face dupã criteriile sistematicii vegetale.
-Familia Rosaceae, ce cuprinde 3 subfamilii:
• subfamilia Pomoideae, cu 3 genuri mai importante:
- genul Malus, cuprinde mărul cultivat, sălbatic şi pitic;
- genul Pirus, cuprinde părul cultivat, părul pădureţ (folosit ca portaltoi);
- genul Cydonia, din care face parte gutuiul, ce este folosit şi ca portaltoi pentru păr;
- genul Mespilus, din care face parte moşmonul.
• subfamilia Prunoideae cuprinde genurile:
- genul Prunus, cuprinde soiurile de prun cultivat şi corcoduşul;
- genul Armeniaca, cuprinde caisul şi zarzărul;
- genul Persica, cuprinde piersicul;
- genul Cerasus, cuprinde specii cultivate ca cireşul şi vişinul şi specii sălbatice folosite ca
portaltoi (vişinul turcesc, mahalebul, cireşul păsăresc);
- genul Amygdalus: migdalul.
• subfamilia Rosoideae cu genurile:
- genul Fragaria: frag şi căpşun;
- genul Rubus: zmeur şi mur.
-Familiile Saxifragaceae, din care fac parte: coacăzul negru şi roşu, agrişul,
-Familia Iuglandaceae care cuprinde nucul,
-Familia Eleagnaceae care cuprinde cătina,
-Familia Fagaceae din care face parte castanul comestibil,
-Familia Moraceae, din care fac parte: smochinul, dudul,
-Familia Betulaceae ce cuprinde alunul.
Clasificarea după fruct (V.Popescu, 1992) cunocută şi sub denumirea de clasificare
pomicolă. După această clasificare pomii şi arbuştii fructiferi se clasifică în:

8
Tehnologii horticole

1.Seminţoase (pomaceae), cuprind pomi ale familiei Pomoideae, care au fructe cu

seminţe: măr, păr, gutui, moşmon; formează fructe false, numite poame, rezultate din dezvoltarea
receptaculului împreună cu ovarul; sunt specii cu longevitate mare, intră încet pe rod şi înfloresc
primăvara târziu; mugurii de rod se află în vârful ramurilor de rod.
2.Sâmburoase (drupaceae), produc fructe adevărate, numite drupe, care au câte un
sâmbure: prun, cireş, vişin, cais, piersic; au durată mai scurtă de viaţă, intră repede pe rod, înfloresc
primăvara devreme, fiind expuse gerurilor; mugurii floriferi ai acestor specii se află la baza
ramurilor de rod.
3.Nucifere, au partea comestibilă reprezentată de sămânţă, bogată în lipide şi proteine la
nuci şi alun, în amidon la castanele comestibile;
4.Bacifere sunt plante pomicole din familii botanice diferite, cu fructi foarte perisabile;
fructele sunt bace false la coacăz, afin şi agriş, sau polidrupe, ca la zmeur şi mur, sau fructe
compuse - poliachene ca la căpşun şi frag. Se prezintă sub formă de tufă şi se înmulţesc vegetativ.
Clasificare după habitus, adică după aspectul general, se diferenţiază în: pomi propriu-
zişi, arbustoizi, arbuşti fructiferi, semiarbuşti, plante fructifere semiierboase, plante pomicole
ierboase şi liane.
Pomii propriu-zişi: nuc, castan, măr, păr, prun, cais, cireş, vişin şi piersic. Sunt plante cu
vigoare mare, cu un singur trunchi, cu longevitate mare (care poate ajunge şi la 100 de ani) şi cu
coroană omogenă.
Arbustoizii: gutuiul, vişinul arbustoid, alunul, cătina; sunt plante cu mai multe tulpini
inegale, cu durată de viaţă mai scurtă (25-35 ani) şi ciclu de dezvoltare mai scurt.
Arbuştii fructiferi: coacăz, agriş, afin. Sunt plante cu tulpini numeroase (10-20) şi dese,
crescute de la bază, cu aspect de tufă, de înălţime şi vigoare mică. Fiecare tulpină trăieşte 5-8 ani,
datorită mugurilor existenţi la baza lor şi din care pornesc lăstari (care înlocuiesc aceste tulpini),
iar tufa trăieşte 15-20 ani. Ei se înmulţesc prin drajoni, marcote sau butaşi.Semiarbuşti: zmeur şi
mur. Au aspect de tufă, cu tulpini multe şi subţiri, ce fructifică în al doilea an de la formare şi apoi
se usucă. Plantele se regenerează prin drajoni şi trăiesc 12-15 ani.
Plante fructifere semiierboase: căpşun şi frag. Sunt plante cu port mic şi tulpini târâtoare,
frunzele se reînnoiesc anual, iar tulpinile trăiesc 6-8 ani. Partea aeriană dezvoltă stoloni, care
reprezintă organele lor de înmulţire.

1.3.3. CLASIFICAREA VIŢEI DE VIE

Viţa de vie se poate clasifica după mai multe criterii, dar cele mai recunoscute sunt:
clasificarea botanică şi clasificarea economică.

9
Tehnologii horticole

Clasificarea botanică. Viţa de vie face parte din încrengătura Terebinthale-Rubiales,

clasa Dicotiledonate, ordinul Rhamnales (flori cucorola verde), familia Vitaceae.
Vitaceele sunt reprezentate prin 12 genuri, după cei mai mulţi autori, iar după alţii prin 14
sau 18 genuri. Cele mai importante sunt:
-genul Ampelopsis şi Parthenocissus (folosite ca plante ornamentale),
-genul Vitis Linné, (speciile de viţă de vie cultivate pentru producţia de struguri şi speciile
de viţă de vie folosite ca portaltoi).
Genul Vitis a fost împărţit în anul 1887, de Planchon, în două secţii:
-secţia Muscadinia, (viţe cu caractere asemănătoare, din punct de vedere morfologic şi
anatomic, cu genul Ampelopsis; răspândite în regiunile tropicale şi subtropicale ale Americii de
Nord: Vitis rotundifolia, Vitis musoniana, Vitis popenoei; sunt imune la filoxeră, rezistente la
mană şi oidium, dar foarte sensibile la ger; prezintă struguri mici, cu boabe puţine, cu gust foxat,
ce acumulează cantităţi mici de zaharuri);
-secţia Vitis (viţele roditoare, răspândite în zonele temperate ale Europei şi Asiei, Americii
de Nord, Americii Centrale şi nordul Americii de Sud; se pot altoi şi încrucişa între ele, rezultând
descendenţi viabili şi fertili; strugurii sunt mari, cu multe boabe, care acumulează cantităţi mari
de zaharuri;).
Clasificarea economică. Soiurile cultivate se împart în două categorii:
-viţe roditoare (destinate producţiei de struguri),
-viţe portaltoi (destinate producerii butaşilor pentru altoire (viţele americane).
La rândul lor viţele roditoare se împart în trei grupe:
Viţele roditoare sunt reprezentate prin circa 10000 de soiuri care provin din speciile de
viţe roditoare europene, asiatice şi americane, sau din încrucişarea acestora între ele.
Din punct de vedere tehnologic soiurile viţelor roditoare se împart în:
-soiuri pentru struguri de masă: extratimpurii, timpurii, mijlocii, târzii, foarte târzii;
-soiuri apirene (fără seminţe), pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrializare;
-soiuri pentru struguri de vin (vinuri albe, roze sau roşii, vinuri aromate, etc.)
-soiuri pentru sucuri de struguri (albe sau negre);
-soiuri pentru vinuri speciale (spumante, vermuturi, etc.);
-soiuri pentru distilate de tip coniac.
În funcţie de originea lor genetică pot fi clasificate în trei grupe:
-soiuri nobile (europene) (aparţin speciei V. vinifera sativa, dau producţii mari de struguri
şi de calitate superioară, dar sunt sensibile la filoxeră - forma radicicolă, ger şi boli criptogamice);

10
Tehnologii horticole

-hibrizi producători direcţi (HPD) (provin din speciile americane sau euroamericane, dau
producţii mici de struguri şi de calitate inferioară, în schimb sunt în general rezistenţi la filoxeră,
ger şi boli.);
-soiuri rezistente (viţe cu rezistenţă biologică sporită la filoxeră, ger şi boli. Ele sunt
rezultatul încrucişării viţelor nobile cu viţele americane şi prezintă producţii mari de struguri, de
o calitate apropiată de cea a soiurilor nobile).
Viţele portaltoi aparţin speciilor americane, sunt rezistente la filoxeră şi se cultivă pentru
coardele lor care se folosesc la altoirea soiurilor nobile sau a unora din viţele rezistente, cărora le
imprimă toleranţă la filoxeră – forma radicicolă (V. riparia, V. rupestris, V. berlandieri).

Întrebări recapitulative:
1.Ce este horticultura?
2.Ce este legumicultura?
3.Ce este pomicultura?
4.Care sunt criteriile care stau la baza clasificării speciilor horticole?
5.Clasificați speciile legumicole după organele comestibile și tehnologia aplicată
6.Clasificați speciile pomicole după habitat și pomologic.
7.Clasificați vițele de vie după criteriul economic și tehnologic.

Bibliografie:
Anca Drăgunescu, 2007, Tehnologia plantelor horticole, curs ID, USAMV, Timișoara;
Viorel Berar, Gheorghe Poșta, 2005, Legumicultură, curs ID; USAMV, Timișoara;
Ruxandra Ciofu și colaboratorii, 200 ,Tratat de legumicultură, Editura Ceres, București;
https://www.syngenta.ro/catalog-culturi-horticole-2020

11