Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Direcția Generală de Învățământ Basarabeasca

IPLT”Matei Basarab”

HOLOCAUST
2024

Eseu realizat de
Elev clasei a IX-a
Javgurean Damian
 Holocaust
Ideologia nazistă rasială fundamenta ideea superiorității rasei
ariene și inferioritatea altora: evrei, romi ș.a. În ianuarie 1933, Hitler,
care îi blama constant pe evrei, i-a declarat responsabili de
înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, dar și de greutățile
economice cu care se ciocnea națiunea germană. Legile rasiale de la
Nürnberg din 1935 i-au deposedat de cetățenia germană și le-au
interzis căsătoria cu persoane de altă etnie și religie. Evreii au fost
excluși din școlile de stat, li s-a interzis accesul la funcțiile publice, la
serviciul militar, ajungându-se până la interdicția de a sta pe aceeași
bancă alături de cineva care nu era evreu sau de a ocupa un loc în
mijloacele de transport în comun. Propaganda nazistă, prin
intermediul presei, teatrelor, fi lmului, radioului etc., i-a prezentat pe
evrei drept dușmani primordiali ai națiunii germane.
După anexarea Austriei (martie 1938), Reich-ul nazist și-a extins
măsurile represive și persecuțiile și asupra evreilor din Austria. În
urma pogromului din 9–13 noiembrie 1938 („Noaptea de Cristal”), 90
de evrei au fost omorâți, 500 de sinagogi au fost arse și majorității
magazinelor evreiești li s-au spart geamurile, 30 000 de evrei au fost
arestați și trimiși în lagăre de concentrare. Totodată, evreii au fost
amendați cu un miliard de mărci pentru daunele produse în timpul
dezordinilor provocate (de către naziști) în timpul „Nopții de Cristal”.
După înfrângerea rapidă a Poloniei, în septembrie 1939, țară în
care trăiau peste 3 mil. de evrei, evreii din Polonia au fost adunați și
forțați să trăiască în noile ghetouri din Lodz, Cracovia și Varșovia. În
primăvara anului 1940, Himmler, liderul SS, a ordonat construirea
unui lagăr de concentrare lângă orașul polonez Oswiecim (în
germană Auschwitz), destinat prizonierilor polonezi care urmau să fi
e folosiți ca muncitori pentru fabricile germane din apropiere. A fost
unul dintre cele mai groaznice lagăre. În timpul Holocaustului, în
Rețeaua Morții (lagărele de exterminare de la Belzec, Sobibor,
Treblinka și Auschwitz-Birkenau), au fost omorâți 6 mil. de evrei,
dintre ei – 1,5 mil. de copii.
Specificul Holocaustului în perioada 1938-1944 pe teritoriul
Regatului României. În 1938, Guvernul condus de Octavian Goga și
A.C. Cuza a introdus Legea de revizuire a cetățeniei tuturor evreilor
din România. În mod abuziv, peste 220 000 de evrei au rămas fără
drepturi politice, dreptul de a ocupa funcții în administrație, justiție,
învățământ, armată, dreptul de a deține proprietăți funciare ori
imobiliare.
În timpul guvernării Gigurtu, 1940, situația evreilor s-a înrăutățit și
mai mult, fi ind legiferată transformarea acestora în cetățeni de
categoria a doua. După ce, în septembrie 1940, România a fost
declarată Stat Național-Legionar, antisemitismul s-a intensifi cat. În
timpul rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941, în București au
fost omorâți 120 de evrei. Intrarea României în război alături de
Germania nazistă, pe 22 iunie 1941, a declanșat un amplu proces de
deportare și exterminare a evreilor prin execuții sumare și în masă,
prin internare în cele peste 100 de ghetouri și lagăre din Basarabia,
Bucovina și Transnistria. În timpul Pogromului de la Iași, între 27 și 30
iunie 1941, au fost uciși 13 266 de evrei, inclusiv copii, o parte dintre
ei – în celebrele „trenuri ale morții”.
Alte 7 000 de evrei din Dorohoi au murit în urma deportării în
Transnistria. În august 1941, în Basarabia au fost create 49 de lagăre
și ghetouri, printre care tabăra din Vertiujeni – 23 de mii de oameni,
din Secureni – 20 de mii, din Edineț – 13 mii de oameni. Între 1941 și
1942, în jur de 150 000 de evrei deportați din Basarabia și 125 000
din Bucovina au murit în Transnistria.
Datorită protestelor populației și ale unor fi guri marcante,
presiunii și amenințării venite din partea SUA, evreii din România au
fost feriți de deportarea în lagărele de exterminare în masă din
Polonia. Majoritatea evreilor din nordul Transilvaniei, afl at după
1940 sub dominație hortistă, în martie 1944 au fost deportați în
lagărele de exterminare naziste și doar 15 % dintre ei au supraviețuit.
În timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub
controlul său au fost uciși sau au murit între 280 000 și 380 000 de
evrei români și ucrai neni, în nordul Transilvaniei – aproximativ 135
000 de evrei români, în alte țări din Europa – 5 000 de evrei români
care se afl au acolo. Holocaustul romilor.
Operațiunea de deportare a romilor nomazi s-a desfășurat între 1
iunie și 15 august 1942, ordinul de evacuare „a tuturor șatrelor de
țigani nomazi din întreaga țară” fi ind emis de mareșalul Ion
Antonescu. Romii au fost strânși de jandarmi în capitalele de județ și
apoi duși în Transnistria, deplasându-se pe jos sau cu căruțele, astfel
că transportul până la destinație a durat câteva săptămâni. Cei care
în momentul evacuării se afl au pe front sau erau mobilizați în țară,
printr-un ordin al Marelui Stat-Major, au fost scoși din evidențele
militare, trimiși acasă și apoi deportați în Transnistria pe urmele
familiilor.
Până la 2 octombrie 1942, în Transnistria au fost evacuați 11 441 de
nomazi (2 352 de bărbați, 2 375 de femei și 6 714 copii). Deportarea
romilor nu s-a bucurat de suportul populației românești, care și-a
exprimat dezacordul. La 16 septembrie 1942, Constantin I.C.
Brătianu, președintele PNL, i-a trimis mareșalului Ion Antonescu o
scrisoare de protest, în care caracteriza deportarea romilor drept un
act nejustifi cat și crud, „care ne va duce cu câteva secole înapoi din
istoria omenirii”.
În anul 1942, în cadrul politicii de purifi care etnică promovate de
Guvernul Antonescu, 25 000 de romi din România au fost deportați
în Transnistria. Ei reprezentau aproximativ 12 % din totalul populației
rome. Din cauza condițiilor foarte dure din locurile de deportare, a
foametei, frigului și bolilor, circa 11 000 dintre deportați au murit în
Transnistria. Supraviețuitorii s-au întors în țară în primăvara anului
1944, odată cu retragerea din Transnistria a armatei și autorităților
române.
Băiatul cu pijamale în dungi este un roman despre Holocaust al
romancierului irlandez John Boyne, apărut în 2006. În centrul acțiunii
romanului se află un băiat german pe nume Bruno al cărui tată este
comandant la Auschwitz și prietenia lui Bruno cu un deținut evreu pe
nume Shmuel.
Bruno este un băiețel de nouă ani care a crescut în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial la Berlin. Locuiește cu părinții săi, cu sora lui
Gretel, în vârstă de doisprezece ani, pe care a poreclit-o „Un caz fără
speranță”, și cu servitorii lor, Maria și un bucătar evreu pe nume
Pavel. După o vizită a lui Adolf Hitler, căruia Bruno îi pronunță greșit
numele tatăl lui Bruno, Ralf, este promovat comandant al lagărului
morții Auschwitz, pe care Bruno îl pronunță greșit. Din noua lui casă
de la Auschwitz, Bruno vede lagărul în care uniformele prizonierilor îi
par a fi pijamale în dungi. Într-o zi, Bruno decide să cerceteze gardul
de sârmă care înconjoară tabăra. Aici îl întâlnește pe Shmuel, un
băiat evreu, de aceeași vârstă și care e născut în aceeași zi cu el.
Shmuel îi spune că tatăl, bunicul și fratele lui sunt împreună cu el, dar
mama lui nu. Bruno și Shmuel vorbesc și devin foarte buni prieteni,
deși Bruno încă nu înțelege prea multe despre Shmuel sau despre
viața lui. În fiecare zi, Bruno merge să-l vadă pe Shmuel și îi aduce
mâncare pe furiș. Bruno observă că Shmuel e din ce în ce mai slab.
Cei doi băieți fac un plan de a se strecura în tabără pentru a-l căuta
pe tatăl lui Shmuel, care dispăruse. Shmuel aduce un set de haine de
închisoare, iar Bruno își lasă hainele dincolo de gard. În timp ce
umblă prin lagăr, sunt prinși și asimilați unui grup de prizonieri în
„marș” spre o cameră de gazare, despre care Bruno crede că este pur
și simplu un adăpost de ploaie. Bruno nu va mai fi văzut niciodată,
hainele lui fiind descoperite de un soldat câteva zile mai târziu.
Este un roman emoționant , care explorează tema inocenței, a
prieteniei și a ororii războiului din perspectiva unui copil. Subliniază
tragicul contrast dintre lumea adulților și cea a copiilor, Povestea
ilustrează modul în care războiul poate distruge viețile familiilor și
creează conflicte între ideologiile adulților și nevinovăția copiilor.