Provocările şi riscurile asociate cu digitalizarea sistemului

de ordine şi siguranţă publică

Digitalizarea sistemului de ordine și siguranță publică aduce cu sine atât o serie de

avantaje, cât și provocări și riscuri. Pe de o parte, digitalizarea poate duce la o eficientizare a
proceselor, o mai bună coordonare a forțelor de ordine și o creștere a siguranței publice. Pe de
altă parte, există și riscul de discriminare digitală.

Discriminarea digitală se referă la tratarea inegală a anumitor grupuri sau indivizi în

mediul digital, bazată pe caracteristici precum rasa, etnia, genul, orientarea sexuală sau alte
criterii. Aceasta poate avea loc în diferite contexte, cum ar fi algoritmi de inteligență artificială
care pot perpetua stereotipuri sau bariere în accesul la servicii și resurse online.

Este important să fim conștienți de aceste provocări și să lucrăm împreună pentru a

asigura o digitalizare echitabilă și nediscriminatorie a sistemului de ordine și siguranță publică.

Procesul de digitalizare

Conform Wikipedia, digitalizarea sau digitizarea este procesul de transformare a

informaţiilor într-un format digital, în care informaţia este organizată în biţi. Rezultatul este
reprezentarea unui obiect, imagine, sunet, document sau semnal prin generarea unei serii de
numere care descriu un set discret de puncte sau probe.

În glosarul IT Gartner, digitalizarea este definită prin „utilizarea tehnologiilor digitale

pentru a schimba un model de afaceri şi pentru a oferi noi venituri şi oportunităţi de producere a
valorii; este procesul de a trece la o afacere digitală”.

Digitalizarea utilizează informaţii digitizate (sau obţinute direct în format digital).

Versiunile analogice / fizice, cum ar fi documente de hârtie, imagini, fotografii, sunete etc.,
trebuie convertite în format digital prin digitizare. Odată ce informaţiile analogice au fost

1
digitizate, ele pot fi integrate şi folosite apoi în diverse aplicaţii software (cu premise bune pentru
automatizări ulterioare).1

Procesul de digitalizare ar trebui să reprezinte transpunerea proceselor de suport necesare

activităţii unei instituţii, de stat sau private, în mediul electronic, respectând principii cum ar fi:
legalitatea, eficienţa, scăderea costurilor, transparenţa, descentralizarea, operarea facilă.

În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 „Împreună, pentru o

Românie sigură şi prosperă într-o lume marcată de noi provocări”, se defineşte drept obiectiv
prioritar „Realizarea infrastructurii necesare pentru implementarea procesului de digitalizare a
României, în scopul eficientizării activităţii aparatului administrativ şi a creşterii calităţii
serviciilor publice.2

Conform studiului „Barierele Digitalizării mediului public şi privat din România”,

elaborat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, în statisticile Eurobarometrului din prima
jumătate a anului 2020 se observă că România se plasează la coada clasamentului european în
ceea ce priveşte ponderea IMM-urilor care au un plan sau o strategie pentru a-şi digitaliza
activitatea proprie. Faptul că IMM-urile româneşti se poziţionează către coada clasamentului,
atât în ceea ce priveşte adoptarea tehnologiilor de bază, cât şi în ceea ce priveşte tehnologiile
avansate, arată că lipsa unei strategii de digitalizare este simptomul unor probleme mai profunde,
de tip structural, ecosistemic şi de cultură antreprenorială, care fac ca digitalizarea să nu fie
pentru IMM-urile româneşti o miză importantă comparativ cu alte state membre ale Europei. 3

Deşi obiectivul transformării digitale a proceselor derulate în administraţie este definit de

cel puţin 10 ani, criza sanitară generată de virusul COVID-19 a obligat instituţiile de stat să caute
soluţii noi pentru a gestiona contextul generat de restricţionarea deplasărilor. Deşi pentru multe
domenii de activitate transformarea digitală poate fi soluţia de continuare a activităţii, în
România s-au făcut doar investiţii nesemnificative în acest sector, potrivit celei mai recente ediţii
a studiului Digital Economy and Society Index.

Riscurile digitalizării sistemului de ordine şi siguranţă publică

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Digitalizare
2
https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_2020_2024.pdf
3
Sabin Dragoman, George Chiriţă, Monica Chiffa, Alina Pârâială, Cătălin Tutunaru, Valeriu Pădureanu – Barierele
Digitalizării mediului public şi privat din România, https://www.adr.gov.ro/wp-content/uploads/ 2021/04/ADR-
Barierele-Digitalizarii-mediului-public-si-privat-din-Romania.pdf

2
 Pentru a putea desfăşura activitatea trebuie apelat la personal specializat în digitalizare
(interni sau externi) – atât datorită faptului că soluţiile tehnice cer expertiză, dar mai ales pentru
că transformarea digitală de succes trebuie planificată în mod detaliat. Digitalizarea de dragul
digitalizării nu aduce rezultate – dimpotrivă, această abordare generează costuri cu un ROL mic
sau inexistent. Un astfel de demers trebuie să aibă o miză reală: să rezolve provocări sau
probleme cu care un business se confruntă, sau să servească nevoile neadresate ale unei categorii
de public sau stakeholder din piaţă. În egală măsură, este nevoie şi de experţi în schimbare şi
dezvoltare organizaţională, pentru că digitalizarea este un proces de schimbare, care are un
impact major asupra oamenilor şi asupra proceselor pe care aceştia le parcurg. Succesul unui
proiect de digitalizare depinde de oameni şi procese mai mult decât de tehnologia implementată.

Un alt aspect extrem de important este alocarea completă a bugetului necesar –

digitalizarea are costuri ridicate, iar entităţile trebuie să dispună de un buget suficient, care să
includă costurile de achiziţie pentru hardware şi software, dar şi costul serviciilor de
implementare şi mentenanţă, care de obicei sunt externalizate. Doar un buget generos, însă, nu
poate garanta succesul – acesta trebuie să fie asociat unei strategii adecvate.

Deşi digitalizarea aduce o reducere a costurilor operaţionale, aceasta nu se va manifesta

din momentul implementării, ci în anul sau anii următori. Tot de răbdare este nevoie şi din
perspectiva factorului uman – digitalizarea crează angoase şi nesiguranţă; frica dispariţiei unor
locuri de muncă ca urmare a automatizării unor procese este una reală.4

Pot fi regăsite mai multe riscuri asociate cu digitalizarea sistemului de ordine şi siguranţă
publică:

a) Lipsa unui cadru legislativ şi procedural unitar şi eficace pentru susţinerea

serviciilor electronice ale sistemului de ordine şi siguranţă publică

Insuficienta dezvoltare în România a sistemului electronic de ordine şi siguranţă publică

afectează întreaga populaţie a ţării, deopotrivă mediul public şi privat. În mare măsură prestarea
acestor servicii în România se asigură prin verificarea unor date care provin de la diferite
autorităţi sau instituţii publice, în acest moment interoperabilitatea sistemelor, atunci când are

4
Florentina Grigore – Digitalizarea: o necesitate a noii economii româneşti, la https://www.rsm.global/romania/
ro/news/digitalizarea-o-necesitate-noii-economii-romanesti

3
loc, se face punct la punct, existând chiar sisteme vechi care sunt complet izolate (fiind vechi sau
nefiind concepute să fie interoperabile).

Această situaţie este justificată nu doar de dificultăţi tehnice în asigurarea

interoperabilităţii, dar şi de calitatea scăzută şi caracterul incomplet al unor registre de date,
alături de reticenţa angajaţilor administraţiei publice de a-şi baza diverse rezoluţii pe verificările
în sistemele IT în defavoarea clasicelor documente semnate olograf şi ştampilate.

Cauze şi efecte:

 Lipsa unei arhitecturi IT, eficiente şi eficace, de management general al serviciilor

electronice ale sistemului de ordine şi siguranţă publică.

Această cauză este suma unor decalaje, lipsuri şi incoerenţe de natură atât tehnică (ţinând
de nevoia unor facilităţi IT critice la nivel naţional), cât şi de natură instituţională şi de capacitate
administrativă. În multe cazuri, procesul de digitalizare a fost perceput strict în zona de dotare cu
sisteme hardware, calculatoare, aspect care nu reprezintă decât o mică parte a procesului.

 Lipsa sistemelor informatice necesare sistemului de ordine şi siguranţă publică

Un aspect important care întârzie dezvoltarea serviciilor electronice ale sistemului de

ordine şi siguranţă publică în România ţine de lipsa inoculării la nivelul general al practicilor
sistemului de ordine şi siguranţă publică a principiului european de e-guvernare „digital în mod
implicit”. Astfel, modificarea procedurilor de lucru în relaţia cu beneficiarii pentru diverse
servicii existente sau noi are loc frecvent fără intenţia puternic conştientizată la nivelul diverşilor
decidenţi că orice solicitare nouă de informaţii adresată beneficiarilor trebuie să poată fi mediată
de un sistem informatic (fără a crea obligaţia vizitei la instituţia respectivă şi/sau schimbul de
informaţii pe hârtie).

Insuficienţa specialiştilor în e-guvernare şi a resurselor umane în departamen-tele IT ale

instituţiilor şi, corelat, a competenţelor necesare pentru dezvoltarea şi mentenanţa serviciilor
electronice ale sistemului de ordine şi siguranţă publică.

4
 Legislaţia naţională în domeniul e-guvernării sau cu implicaţii faţă de aceasta prezintă
lipsuri acute care contribuie la implementarea lentă şi neunitară a serviciilor electronice ale
sistemului de ordine şi siguranţă publică în România.

Amintim următoarele lacune evidente:

– Lipsa unor termene limită ferme până la care serviciile sistemului de ordine şi siguranţă
publice relevante sunt prestate, respectiv recunoscute de autorităţi şi în format electronic;

– Insuficienţa cadrului legislativ privind interoperabilitatea sistemelor informatice;

– Lipsa mecanismelor de sancţionare a entităţilor care tergiversează dezvoltarea

serviciilor electronice şi a registrelor interoperabile de date;

– Lipsa strategiei privind Cloud-ul Guvernamental, sub forma unui act normativ;

– Lipsa cadrului normativ privind derularea proceselor de achiziţii din domeniul IT într-o
perioadă mai scurtă, pentru a permite sincronizarea între evoluţia tehnologică şi perioada în care
se adoptă soluţiile IT.

b) Lipsă de transparenţă în legiferare şi aplicarea diferenţiată a legislaţiei

Procesul de legiferare este eminamente unul netransparent, numeroase decizii de impact

pentru anumite domenii sunt luate fără consultare prealabilă, sau cu o consultare de formă,
nefiind aleşi ca parteneri de dialog persoanele care sunt afectate preponderent de măsurile
respective, sau care nu îşi desfăşoară efectiv activitatea în domeniul respectiv.

c) Lipsa de conformitate cu o serie de alte prevederi legale – GDPR, protecţia

consumatorului etc.

Mai ales în cazul instituţiilor de stat, legislaţia conexă nu este respectată, încă de la
momentul conceperii proiectului de digitalizare. O situaţie şi mai gravă este în cazul percepţiei
problemelor de securitate IT. Acestea reprezintă o provocare foarte mare în contextul utilizării
dispozitivelor conectate în diversele procese ale entităţii, cu necesitatea asigurării exigenţelor
GDPR, cu presiuni în sensul adaptării unor servicii sau etape etc.

5
 Prevederile legislative aduc o serie de diferenţe între exigenţele proceselor de digitalizare
între instituţiile de stat şi cele private, aşa cum este cazul legii 190/2018, lege care reglementează
punerea în aplicare a GDPR în România. Astfel, în timp ce entităţile private riscă o amendă încă
de la prima abatere, instituţiile de stat, la prima abatere, beneficiază de un avertisment, urmat de
un plan de măsuri de remediere a deficienţelor.

Concluzia pare a fi că entităţile din România nu sunt capabile a face faţă provocărilor de
securitate IT, dar şi că sunt mult mai puţin conştiente de ele datorită gradului scăzut de
digitalizare.

d) Lipsa abilităţilor digitale

Putem vorbi de o lipsă a abilităţilor digitale atât în rândul angajaţilor entităţilor care
implementează un proces de digitalizare, dar şi la nivelul beneficiarilor, aspect ce conduce la
apariţia unui fenomen evident de rezistenţă la transformare. Dincolo de dezvoltarea
infrastructurii se simte astfel nevoia educării utilizatorilor.

Totuşi, procesul de digitalizare a autorităţilor publice a făcut paşi înainte în ultimii ani,
dar mai ales sub presiunea pandemiei, crescând substanţial serviciile care pot fi accesate online,
pentru plăţi sau obţinerea unor documente.

În România nivelul scăzut al celor care au competenţe digitale pare a fi corelat cu un

nivel foarte scăzut al firmelor care caracterizează digitalizarea ca o provocare. În timp ce în ţări
unde nivelul de abilităţi digitale de bază este crescut există şi un nivel crescut al percepţiei
microîntreprinderilor legat de dificultatea digitalizării, în România, firmele nu par a simţi aceste
dificultăţi.

e) Fragilitatea securităţii cibernetice

Digitalizarea aduce după sine nevoia de securitate cibernetică, un alt domeniu care a
trebuit să se adapteze noii realităţi, inclusiv pe piaţa muncii. Atunci când vine vorba de
securitate, factorul uman este principalul risc, dar şi principalul remediu. De asemenea, este
esenţial să se asigure standardele de securitate în fiecare etapă.

În general, entităţile se confruntă cu:

6
 – lipsa cerinţelor de securitate IT de bază în procesarea, transmiterea şi stocarea datelor;

– echipe reduse de angajaţi sau personal inexistent (pentru securitate IT);

– implementarea de securitate ad-hoc în aplicaţia software;

– conexiuni multiple la Internet la nivel local (fără control de securitate divers,

vulnerabilităţi pentru toată reţeaua).

f) Lipsa resurselor financiare sau insuficienţa lor

Factorul financiar, foarte important şi la nivel european, reprezintă principala barieră în

calea digitalizării pentru entităţile din România.

În cazul instituţiilor sistemului de ordine şi siguranţă publică, bugetul insuficient poate

avea efecte mult mai evidente şi apariţia unor riscuri crescute, în contextul obligaţiilor legale
atribuite. Specialiştii IT angajaţi în structuri dedicate în instituţii de stat fie nu au timp (datorită
lipsei de personal sau subdimensionării structurii), fie nu au suficiente competenţe pentru a se
implica în eforturi relevante de pregătire şi susţinere a unor propuneri solide de dezvoltare a
sistemelor IT, care să susţină prestarea serviciilor publice electronice. 0

g) Lipsa de comunicare

În timp ce românii folosesc intens reţelele sociale, există o anumită reticenţă în cazul
tranzacţiilor online sau al serviciilor oferite exclusiv online. În ciuda progreselor înregistrate, la
nivelul utilizatorilor români de internet, ponderea celor care utilizează servicii bancare online sau
fac cumpărături online este cea mai mică dintre toate ţările UE. Acest aspect reprezintă o
provocare majoră pentru România, ţinând cont că o economie digitală este alimentată parţial de
încrederea cetăţenilor în ceea ce priveşte utilizarea internetului.

Proiectarea sistemelor de servicii online de multe ori este deficitară, de multe ori existând
o lipsă de comunicare între prestator şi beneficiar. Persoanele implicate în derularea acestor
procese de multe ori nu sunt specialişti în domeniu (cazul instituţiilor publice, unde de multe ori
caietele de sarcini elaborate nu sunt făcute de utilizatori, ci de specialişti în achiziţii publice sau
specialişti IT care nu cunosc în amănunt detaliile activităţii punctuale a unui departament). Din
perspectiva prestatorilor de servicii în domeniul digitalizării, în majoritatea covârşitoare a

7
cazurilor, nu se construieşte un soft dedicat, ci se încearcă adaptarea unuia preexistent, de multe
ori depăşit sau care nu poate asigura toate necesităţile entităţii beneficiare.

La nivelul unor instituţiilor de ordine şi siguranţă publică, se observă o interfaţă greoaie,

neintuitivă, „neprietenoasă” în relaţia cu cetăţeanul, se doreşte dezvoltarea mult mai evidentă a
unor instrumente manageriale, de multe ori cu funcţii ce nu se utilizează uzual, dar care pot să
justifice preţuri de multe ori supradimensionate.

O altă problemă întâlnită este limbajul greoi, tehnicizat, utilizat în procedurile şi

instrucţiunile de folosire a unor instrumente electronice, care necesită un nivel mediu de
cunoaştere a domeniului IT sau TIC, dar pe care majoritatea utilizatorilor finali nu îl stăpânesc.

Concluzii

Digitalizarea sistemului de ordine și siguranță publică aduce cu sine atât oportunități, cât
și provocări și riscuri. Pe de o parte, tehnologia poate ajuta la îmbunătățirea eficienței și a
timpului de răspuns al autorităților în situații de urgență. Pe de altă parte, există riscul ca datele
personale să fie expuse sau utilizate în mod neadecvat. Este important ca autoritățile să ia măsuri
pentru a proteja confidențialitatea și securitatea datelor, astfel încât să se asigure că digitalizarea
sistemului de ordine și siguranță publică este benefică pentru toți cetățenii.

În cadrul sistemului de ordine și siguranță publică, unele dintre cele mai frecvente
amenințări cibernetice includ atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice, cum ar fi rețelele
de comunicații sau sistemele de monitorizare. De asemenea, există riscul ca hackerii să încerce
să obțină acces neautorizat la datele personale sau la sistemele de gestionare a informațiilor
sensibile. Pentru a contracara aceste amenințări, este esențial ca autoritățile să investească în
securitate cibernetică și să implementeze măsuri de protecție adecvate.

În sistemul de ordine și siguranță publică, există o serie de tehnologii noi și interesante

care sunt utilizate pentru a îmbunătăți eficiența și eficacitatea. Unele dintre acestea includ:

1. Sisteme de supraveghere inteligentă: Acestea folosesc camere de luat vederi și

algoritmi de învățare automată pentru a detecta activități suspecte sau comportamente
neobișnuite în timp real.

8
 2. Analiza datelor în timp real: Prin utilizarea algoritmilor de analiză a datelor,
autoritățile pot identifica modele și tendințe în informațiile colectate, ajutându-le să ia decizii mai
bine informate și să răspundă mai eficient la situații de urgență.

3. Aplicații mobile pentru cetățeni: Acestea permit cetățenilor să raporteze incidente sau
să solicite ajutor în caz de urgență, oferind autorităților informații în timp real și reducând timpul
de răspuns.

4. Utilizarea dronelor: Dronelor le este atribuită o gamă largă de funcții în domeniul

ordine și siguranță publică, cum ar fi supravegherea terenurilor greu accesibile, căutarea și
salvarea în caz de dezastre sau monitorizarea mulțimilor la evenimente mari.

Acestea sunt doar câteva exemple de tehnologii inovatoare utilizate în sistemul de ordine
și siguranță publică. Cu siguranță, vor apărea și altele pe măsură ce tehnologia continuă să
evolueze.

Tehnologiile noi pot juca un rol important în prevenirea infracțiunilor. Prin utilizarea
sistemelor de supraveghere inteligentă și a analizei datelor în timp real, autoritățile pot identifica
modele și comportamente suspecte, permițându-le să intervină înainte ca infracțiunile să aibă loc
sau să se extindă. Aplicațiile mobile pentru cetățeni facilitează raportarea incidentelor și
solicitarea de ajutor, contribuind la creșterea rapidă a timpului de răspuns al autorităților.
Utilizarea dronelor poate oferi o perspectivă suplimentară și acces la zone greu accesibile,
ajutând la monitorizarea și prevenirea infracțiunilor. Cu toate acestea, este important să existe o
abordare echilibrată între utilizarea tehnologiei și respectarea drepturilor individuale și a
confidențialității.

În comunitățile mai mici, integrarea acestor tehnologii poate fi realizată prin colaborarea
între autorități și membrii comunității. Este important să se ofere informații și instruiri adecvate
cetățenilor cu privire la utilizarea aplicațiilor mobile pentru raportarea incidentelor și să li se
asigure acces la aceste tehnologii. De asemenea, pot fi organizate sesiuni de informare în
comunitate pentru a explica beneficiile și utilizările tehnologiilor de supraveghere inteligentă și a
dronelor. Prin implicarea activă a comunității și prin promovarea transparenței, aceste tehnologii
pot fi integrate cu succes în comunitățile mai mici pentru a spori siguranța și prevenirea
infracțiunilor.

9
 În comunitățile mici, pot fi utilizate diverse tipuri de tehnologii inteligente pentru a spori
siguranța și prevenirea infracțiunilor. De exemplu, sistemele de supraveghere video inteligentă
pot fi instalate în locuri strategice pentru a monitoriza activitatea și a detecta comportamente
suspecte. De asemenea, aplicațiile mobile pentru cetățeni pot fi folosite pentru a raporta incidente
și a solicita ajutor rapid. Tehnologiile de recunoaștere facială și analiza datelor în timp real pot
ajuta la identificarea infractorilor și la prevenirea infracțiunilor. În plus, utilizarea dronelor poate
oferi o perspectivă suplimentară și acces la zone greu accesibile. Aceste tehnologii pot fi
adaptate nevoilor specifice ale comunităților mici pentru a asigura un mediu sigur și securizat.

Există și alte tehnologii care pot fi utilizate pentru siguranța comunității. De exemplu,
sistemele de alarmă inteligente pot fi instalate în case și în zonele publice pentru a detecta și a
preveni intruziunile. De asemenea, tehnologiile de urmărire GPS pot fi folosite pentru a
monitoriza vehiculele și persoanele, asigurând o mai bună gestionare a situațiilor de urgență.
Aplicațiile de panică și butoanele de urgență pot fi implementate pentru a permite oamenilor să
solicite ajutor rapid în caz de pericol. În plus, tehnologiile de analiză a datelor pot fi folosite
pentru a identifica modele și tendințe în infracționalitate, ajutând la dezvoltarea de strategii de
prevenție mai eficiente. Aceste tehnologii pot contribui la crearea unui mediu mai sigur și mai
protejat în comunitățile noastre.

Tehnologiile inteligente pot fi adaptate la nevoile specifice ale comunităților mici prin
personalizarea și flexibilitatea soluțiilor. De exemplu, dezvoltatorii pot lucra îndeaproape cu
membrii comunității pentru a înțelege provocările și nevoile acestora. Astfel, pot fi create soluții
care să abordeze problemele specifice ale comunității, cum ar fi siguranța rutieră, prevenirea
infracțiunilor sau accesul la servicii de sănătate. De asemenea, costurile și resursele pot fi
adaptate la bugetele și capacitățile comunității, astfel încât tehnologiile să fie accesibile și
sustenabile pe termen lung. Prin colaborarea strânsă între dezvoltatori, autorități și membrii
comunității, tehnologiile inteligente pot fi adaptate pentru a răspunde nevoilor specifice și pentru
a aduce beneficii reale comunităților mici.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. https://dexonline.ro/definitie/digitalizare

2. Florentina Grigore – Digitalizarea: o necesitate a noii economii româneşti, la

https://www.rsm.global/romania/ ro/news/digitalizarea-o-necesitate-noii-economii-romanesti

3.https://www.geopolitic.ro/2021/11/riscuri-la-adresa-procesului-de-digitalizare-romania-
punct-de-vedere/

4.https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente/
Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_2020_2024.pdf

6. Tiberiu Mihai Lazăr – Pandemie, emoţie şi vulnerabilităţi digitale, în Revista

Intelligence, la https://intelligence. sri.ro/pandemie-emotie-si-vulnerabilitati-digitale/

11