IX. Eshatologia.
Parusia
1. Afirmaţie eretică: La început, ucenicii şi primii
creştini n-au înţeles data Parusiei, dar, odată cu
venirea Duhului, Acesta le-a vestit cele viitoare
(Ioan 16, 13).
2. Afirmaţie eretică: Semnele pregătitoare
Parusiei s-au împlinit, de aceea ea este foarte
aproape, iar data ei se poate calcula, luând ca reper
elemente de „aritmetică biblică”.
3. Afirmaţie eretică: Antihristul este Papa, care va
amăgi pe oameni 1.260 de ani (Ap. 13, 5; Daniel 7,
25): din 558, când Justinian îi dă papei puteri
depline şi până în 1.818 – epoca lui Napoleon, care
refuză încoronarea ca împărat de către papă.
VICARIUS FILII DEI = 666.
4. Afirmaţie eretică: Parusia va fi precedată de un 4. Învăţătura ortodoxă: Harmaghedon - este locul unde se va petrece acest război spiritual (Muntele
război final între bine şi rău, numit Armaghedon. Meghido - Ap. 16, 16). Cosmosul va fi transfigurat: „cer nou şi pământ nou” (II Ptr. 3, 13).
Pământul va fi purificat, astfel, de elementele
negative.
1. Învăţătura ortodoxă: Pentru sectanţi, Duhul Sfânt nu este dătător de viaţă şi de sfinţenie; de aceea toate
calculele lor privind Parusia sunt fanteziste. Ni se cere să fim veghetori, căci nu ştim ziua şi ceasul… să ne
asemănăm fecioarelor înţelepte (Mt. 25, 1). Dacă am cunoaşte data celei de-a doua veniri, de ce ar mai fi
nevoie de priveghere? Hristos avertizează că data o ştie numai Tatăl (Mc. 13, 32).
2. Învăţătura ortodoxă: Numerele prezente în Scriptură au semnificaţie istorică sau simbolică. În niciun caz
nu pot fi utilizate pentru a calcula data Parusiei, întrucât Biblia nu este un joc enigmatic, un limbaj cifrat, ci
cuvântul lui Dumnezeu. Niciun temei scripturistic nu justifică alăturarea de ani şi date din diverse epoci,
precum şi operaţiile aritmetice dintre acestea. Mai mult, pentru a ajunge la rezultatul dorit, sectanţii se folosesc
şi de elemente ilogice sau neştiinţifice (cum ar fi, de pildă, rotunjirea anului la 360 de zile). Pendulează penibil
între interpretarea literală şi simbolică în privinţa textelor care arată veşnicia lui Dumnezeu (1.000 de ani ca
o zi şi invers - Num. 14, 34; Iez. 4, 6).
„Semnele” identificate de secte au fost dintotdeauna. Hristos arată că ele vor fi extraordinare,
copleşitoare. Cutremure, războaie, boli au existat şi în trecut, dar nu li se făcea publicitate.
3. Învăţătura ortodoxă: Nu toţi papii au avut pretenţia că-L înlocuiesc pe Dumnezeu. Au păcatele lor
(sprijinirea inchiziţiei, de pildă), dar Biserica i-a înlocuit pe papii şi patriarhii nevrednici. Biserica singură îşi
face dreptate (2 Tes. 2, 8). Dacă vreun papă ar fi fost potrivnic Bisericii (Antihrist), ar fi fost înlăturat. Domnia
lui Antihrist este de 3 ani şi jumătate (pentru secte, expresia „o vreme, vremuri şi jumătate de vreme” restrânge
sensul pluralului „vremuri” în dual, pentru a rezulta 3 ani şi ½) adică 42 de luni, şi - cu aproximaţie -1.260 de
zile. Acestea la rândul lor trebuie „convertite” tot în „ani” pentru a se ajunge la rezultatul dorit - lucru care
contravine în mod logic textului iniţial care nu vorbeşte de 3 ani şi jumătate, ci de „o vreme, vremuri şi
jumătate de vreme”.
Au existat Antihrişti, la modul general vorbind: ereticii de toate nuanţele (1 Ioan 2, 22). Ca personaj
apocaliptic şi întruchipare a răului, Antihrist este descris în Apocalipsă, capitolul 13; în urma acestei descrieri,
reiese că îşi va însemna adepţii cu semnul său (Ap. 13, 16-17), lucru care, clar, nu s-a întâmplat până în
prezent.
1
5. Afirmaţie eretică: Unele grupări (adventiştii, 5. Învăţătura ortodoxă: Este consecinţa eşecurilor calculelor „profetice” ale Parusiei. Pentru că Hristos n-a
iehoviştii) vorbesc de o Parusie spirituală: Hristos venit în mod vizibil, se spune că El a veni pe nori, ca un fur.
a venit deja în cer, curăţind sanctuarul ceresc Textul de la Daniel 8, 14 nu vorbeşte de un sanctuar ceresc. Este forţat, rupt din context (trec 2.300
(Daniel 8, 14). de seri şi dimineţi până când Templul îşi va avea din nou rostul său - este profeţită profanarea templului de
către Antioh IV Epifanul şi curăţirea lui de către Macabei).

6. Afirmaţie eretică: Iehoviştii leagă Parusia 6. Învăţătura ortodoxă: Prezenţa diavolilor a fost simţită dintotdeauna pe pământ ca ispititori (II Ptr. 5, 8:
spirituală de o lucrare a lui Hristos de alungare a „ca un leu răcnind şi căutând pe cine să înghită”) sau posedând suflete (Mc. 5, 9 . Strângerea aleşilor este o
demonilor din cer pe pământ şi de strângere a unui interpretare forţată: mântuirea este oferită de Hristos ca dar tuturor celor ce cred în El şi urmează poruncile
„guvern” format din 144.000 de aleşi (Ap. 7, 4). lui (In. 3, 16).

Judecata Particulară şi cea Universală

1. Afirmaţie eretică: Nu există judecată 1. Învăţătura ortodoxă: Textul invocat nu anulează existenţa judecăţii particulare, ci se referă la cea
particulară; abia după Parusie vor învia „cei buni universală. Faptul că există judecata particulară este de netăgăduit (parabola bogatului şi a săracului Lazăr -
pentru învierea vieţii, cei răi pentru învierea osândirii” Luca 16, 19-31).
(Ioan 5, 29). Această afirmaţie eretică se combină, de
obicei, cu cea care neagă nemurirea sufletului.

2. Afirmaţie eretică: Hristos pe nori efectuează o 2. Învăţătura ortodoxă: Hristos anunţă judecata ca pe o acţiune publică şi ca pe un dialog personal cu drepţii
lucrare de judecată: curăţirea sanctuarului ceresc, şi păcătoşii (Mt. 25, 31-46). Este inadmisibilă o astfel de judecată „în lipsă”: oamenii, „trecuţi în nefiinţă” de
adică ştergerea din memoria divină a celor păcătoşi. către detractorii nemuririi sufletului, nu pot participa la ea.

3. Afirmaţie eretică: Judecata este de natură
spirituală, întrucât după moarte oamenii rămân
spirite. Pentru faptele lor, aceste spirite sunt
judecate în sensul întoarcerii lor în trupuri, pentru
vieţi noi, evoluate sau involuate, după caz. În Biblie
se găsesc dovezi pentru reîncarnare: Ilie este Ioan
Botezătorul (Luca 1, 17), Ioan este Ilie ce va să vină
(Matei 11, 14; Maleahi 3, 23 sau 4, 4 ), Ilie a şi venit
(Mt. 17, 12). Hristos recomandă naşterea din nou
(Ioan 3, 3 ). Cine a greşit: el sau părinţii lui? (Ioan
9, 2).
3. Învăţătura ortodoxă: Primele texte, invocate trunchiat, se referă la misiunea Sfântului Ilie. Acesta suscită
interes pentru faptul că s-a înălţat cu trupul la cer, iar misiunea lui ca persoană plină de sfinţenie continuă în
vremea lui Hristos (la Transfigurare). Se va încheia în timpurile apocaliptice, când va suferi moarte martirică
alături de Enoh (Ap. 11, 3-12), pentru că toţi oamenii sunt datori să cunoască moartea - plata păcatului (Rom.
6, 23). Versetul Ioan 3, 3 este de asemenea trunchiat: naşterea din nou este din apă şi din duh - se referă clar
la botez. Textul din Ioan 9, 2 este lămurit de Însuşi Mântuitorul: Orbul s-a născut aşa ca să se arate puterea
lui Dumnezeu (In. 9, 3). Bagajul ereditar se poate referi şi la anumite înclinaţii sufleteşti („Părinţii au mâncat
aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii” - Ieremia 31, 29; Iezechiel 18, 2), dar asta nu justifică reîncarnarea.

2
 Rai și Iad
1. Afirmaţie eretică: Nu există rai şi iad decât după 1. Învăţătura ortodoxă: Pilda cu bogatul şi săracul Lazăr (Luca 16, 19-31); „Astăzi vei fi cu mine în rai...”
Parusie şi Judecata de Apoi. Atât Şeolul, cât şi (Lc. 23, 43).
Hadesul - locuinţa morţilor sunt locuri figurative,
care denumesc memoria divină, „cartea de
pomenire” (Maleahi 3, 16).

2. Afirmaţie eretică: Paradisul este o împărăţie 2. Învăţătura ortodoxă: Termenul din greacă („ta hilia eti”) se traduce „mii de ani” (plural neutru); textul
pământească de 1.000 de ani (Ap. 20, 1-14; 1 Tes. paulin se referă la ordinea evenimentelor de la Parusie: mai întâi va fi învierea morţilor, iar apoi „răpirea”
4, 14-16). celor aflaţi în viaţă pentru întâmpinarea Domnului.
Cele două morţi şi cele două învieri se explică astfel: moartea I este cea fizică; moartea a II-a este cea
veşnică; prima înviere este cea a botezului, cea de-a doua este la Parusie.
Diac. Prof. Dr. Petre David numeşte mileniul „noul purgatoriu”. La sfârşitul mileniului, după unii
sectanţi, are loc o nouă judecată (a II-a), inclusiv pentru diavol, care este legat în această perioadă.

3. Afirmaţie eretică: În paradisul pământesc, 3. Învăţătura ortodoxă: „Nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii” (Luca 20, 35-36).
oamenii trăiesc ca familii edenice, putând chiar
procrea.

4. Afirmaţie eretică: Nu există iad şi munci 4. Învăţătura ortodoxă: Bogatul se chinuia (Luca 16, 19-31); de asemenea şi ceilalţi condamnaţi la
veşnice. Iadul este raiul şi invers. În rai ne-am „întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mt. 8, 12). În rai nu poate fi
plictisi. plictiseală (ceva rău), pentru că raiul este comuniunea cu Hristos - Binele Suprem. În iad nu poate exista
binele pentru că şederea celor de aici reprezintă opţiunea lor liberă pentru rău.

5. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este iubire (1 Ioan
4, 8), este bun şi iertător, deci nu poate accepta un
iad veşnic ca pedeapsă pentru o viaţă de păcat
limitată în timp.
5. Învăţătura ortodoxă: Omul optează pentru rai sau iad în cunoştinţă de cauză, ştiind că acestea sunt
veşnice. Dumnezeu este drept şi răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. În această viaţă, omul face o alegere
liberă a binelui sau răului, pe care Dumnezeu o respectă. Părintele Stăniloae afirmă: „nu Dumnezeu creează
iadul, acesta este produsul libertăţii omului, iar veşnicia chinurilor lui este o neputinţă cronicizată de a crede,
o opacizare, o impermeabilitate, o împietrire”.

3
 Relaţia dintre Biserica Luptătoare şi cea
Triumfătoare. Cultul morţilor
1. Afirmaţie eretică: Pomenirile morţilor nu ajută
la nimic (sunt invenţii ale preoţilor). Nu există
suflet nemuritor; acesta fie moare - odată cu
sufletul, fie se reîncarnează. „Oare morţii te vor
lăuda?” (Ps. 87, 11).
2. Afirmaţie eretică: Dumnezeu îi osândeşte pe cei 2. Învăţătura ortodoxă: Versetul are o altă semnificaţie în context: nădejdea mântuirii va veni de la Mesia,
ce se roagă pentru alţii: „blestemat este cel care nu de la oameni. Nu se poate aplica celor răposaţi, pentru că aceştia nu-şi mai pot exprima, după moarte,
nădăjduieşte în oameni” (Ieremia 17, 5).
3. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este drept şi
judecă pe oameni cu dreptate (II Cor. 5, 10). După
ce hotărăşte dreptatea sau pedeapsa, cum se mai
poate răzgândi?
4. Afirmaţie eretică: Rugăciunile pentru morţi
sunt tardive - nu mai au nici un folos. Cele cinci
fecioare nebune merg să cumpere untdelemn, dar
ajung prea târziu (Mt. 25, 10). Între rai şi iad este
prăpastie adâncă, de netrecut (Lc. 16, 26).
1. Învăţătura ortodoxă: Nici saducheii nu credeau în suflet, nici în înviere (Mc. 12, 18). Ne rugăm pentru
cei de aproape ai noştri, inclusiv pentru cei plecaţi la Domnul, pentru a împlini porunca sfântă a iubirii. Şi
Hristos s-a rugat, chiar pentru chinuitori (Lc. 23, 34), asemenea şi Sfântul Ştefan (F. A. 7, 60 ). „Nu numai
pentru ei mă rog, ci pentru toţi cei ce vor urma” (In. 17, 20). Cei ce refuză rugăciunea pentru aproapele se
aseamănă prietenilor falşi ai lui Iov sau celor ce şi-au luat sufletul în râs - „în deşert” (Ps. 23, 4). Rugăciunea
pentru morţi exprimă credinţa că aceştia n-au trecut în nefiinţă, că sufletul lor există în continuare. Toţi cei
ce nu refuză mântuirea pot fi ajutaţi să şi-o obţină chiar şi după moarte.
opţiuni referitoare la viaţa lor pământească (a se vedea pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr).
Dimpotrivă, cei de pe pământ pot interveni pentru uşurarea celor mutaţi. În privinţa rugăciunii pentru alţii,
Hristos însuşi spune: „Eu pentru aceştia mă rog” (In. 17, 9) şi Sfântul Pavel îndeamnă: „Rugaţi-vă pentru noi”
(Col. 4, 3) şi „pentru toţi oamenii” (I Tim. 2, 1).
3. Învăţătura ortodoxă: Există două judecăţi: particulară şi universală. Cea particulară se face doar
sufletului omului, după despărţirea de trup, deci are caracter relativ şi provizoriu. Numai cea universală va fi
definitivă şi veşnică. În starea dintre cele două judecăţi, sufletul aşteaptă învierea cu trupul, petrecând în rai
sau în iad.
Din iad se poate îndrepta prin rugăciunile şi mijlocirile semenilor. În Corint, unii chiar se botezau
pentru morţi (I Cor. 15, 29).
4. Învăţătura ortodoxă: Pildele au rol moralizator. Mesajul lor este limpede: să ne agonisim faptele bune cât
trăim pe pământ şi să nu ne bazăm pe lucrarea celor rămaşi în urma noastră. Această lucrare nu poate decât
împlini ceea ce noi trebuie să începem încă din viaţa pământească: progresul spre asemănarea cu Dumnezeu.
La o analiză atentă, ambele pilde nu au pretenţia de generalizare a situaţiilor prezentate, ci doar avertizează
asupra lor: Fecioarele neînţelepte nu pot cumpăra, dar li s-ar fi putut oferi untdelemn, dar nu de către fecioarele
înţelepte („ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă…” - Mt. 25, 9).
Prăpastia de netrecut - din pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - este tot o creaţie a lui
Dumnezeu, pe care o poate transforma în orice moment, pentru că la El „toate sunt cu putinţă” (Mt. 19, 26).
Să reţinem: cei neputincioşi să treacă prăpastia sunt Avraam şi Lazăr, nu Dumnezeu.